Influentele Jocurilor Video Violente Asupra Agresivitatii la Scolari
Influențele jocurilor video violente asupra agresivității la școlari
Cuprins
ARGUMENT
Capitolul I: Calculatorul, televiziunea – surse cu potențial ridicat de nocivitate pentru copil
I.1. Concepte generale despre violențǎ
I.1.1. Mass-media – prezentare generalǎ
I.1.2. Jocurile video
I.1.3. Mediile electronice
I.2. Televizorul
I.2.1. Consumul de televiziune
I.2.2. Televizorul, o amenințare pentru copil
I.2.3. Calculatorul și internetul – amenințǎri reale la adresa copiilor
Capitolul II: Consilierea educaționalǎ – sprijin pentru familie
II.1. Delimitǎri conceptuale
II.2. Exemple de activitǎți ȋn intervenția socio-educativǎ
II.3 Tipuri de climate educative
II.4. Stiluri parentale
II.5. Consilierea media – ca formǎ de sprijin a familiei ȋn combaterea efectelor nocive ale mass-media asupra școlarului.
Capitolul III: Chestionar privind influența jocurilor video asupra școlarului mic. Aplicație la clasa a IV-a
III.1. Chestionar privind influența jocurilor video asupra școlarului mic.
III.1.2. Intepretare cantitativă și calitativă a rezultatelor chestionarului.
III.1.3. Concluzii ale chestionarului
Bibliografie
Anexe
ARGUMENT
“Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor și informarea minții; el trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri și principiile virtuții și ale înțelepciunii, să-i dea treptat o viziune asupra omenirii și să dezvolte în el tendința de a iubi și de a imita tot ceea ce este excelent și demn de laudă.” (Locke, 1991, p.30)
Odată cu evoluția jocurilor de pe calculator (internet) și pe televizor, s-a ridicat un semn de întrebare în ceea ce privește efectele pe care le au aceste jocuri asupra creierului uman si asupra comportamentului acestuia în societate. Problema trebuie abordată cu seriozitate încă de la început, pentru ca acești copii să fie sub supraveghere atât de părinți, cât și de cadrul didactic, deoarece pot crește într-un climat axat pe agresivitate și considerând comportamentul lor unul “normal”.
În prima parte a lucrării am evidențiat faptul că atât calculatorul, cât și televiziunea sunt surse cu un potențial ridicat de nocivitate pentru copii. Aceste surse sunt reale amenințări la adresa celor mici.
În cea de-a doua parte a lucrării am atins subiectul “consilierea educațională – sprijin pentru familie”, exemple de activități în intervenția socio-educativă, tipuri de climate, stiluri parentale, dar și importanța consilierii media, ca formă de sprijin a familiei în combaterea efectelor novice ale mass-media asupra școlarului.
În ultima parte a lucrării, am aplicat un chestionar referitor la influența jocurilor video asupra școlarului mic, respectiv la clasa a IV-a de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălescu”, Cluj-Napoca. Prin acest chestionar am dorit să fac cunoscut cât îi influențează pe cei mici jocurile, imaginile și comportamentele eroilor preferați.
Consider această temă de actualitate, importantă pentru școală și în special părinții acestor copii, deoarece există deja prea multă violență reală în viața copiilor și jucându-se cu jocuri video violente, copiii sunt stimulați să acționeze mai agresiv și să își diminueze comportamentul pozitiv.
Capitolul I: Calculatorul, televiziunea – surse cu potențial ridicat de nocivitate pentru copil
I.1. Concepte generale despre violențǎ
Dicționarul enciclopedic român definește violența ca fiind “putere, tărie, intensitate, lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte, vehemență, furie”( DEX, p.1163). Violența este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă conduită de devianță școlară. Mass-media, cercetările și statisticile oficiale raportează o creștere spectaculoasă a fenomenului în ultimele trei decenii în mai multe țări ale lumii, astfel încât escaladarea violenței în școala a devenit cea mai vizibilă evoluție din câmpul educației formale; performanțele școlare sunt în prezent realități mai puțin evidente comparativ cu înmulțirea actelor de violență în școală. Specialiștii domeniului care au făcut însă o serie de delimitări între cele două concepte, care se cuvin menționate termenii ,,agresivitate’’ și ,,violență’’.
Termenul agresivitate vine din latinescul adgradior, care înseamnă „a merge către…”, și a evoluat apoi în agredire, ce semnifică „a merge către…cu un spirit belicos, cu tendința de a ataca”.
Noțiunea de violență este discutată în relație cu agresivitatea. Rădăcina latină a termenului violență înseamnă „forță” și trimite la ideea de putere, de dominație, de utilizare a superiorității fizice împotriva altuia.
În literatura francofonă de specialitate circulă următorii termeni:
a) violence, care definește situația de interacțiune în care unul sau mai mulți actori acționează, direct sau indirect, prejudiciindu-i pe alții la niveluri variabile: fie în integritatea lor fizică, fie în integritatea lor morală, fie în posesiunile lor, fie în participarea lor simbolică și culturală (J.Pain, Écoles : violence ou pédagogie ?, 1992, p.88 );
violence ressentie sau violența resimțită, subiectivă, care nu poate fi reperată din exterior, deoarece este resimțită ca atare numai de către victimă (É. Debarbieux, La violence dans la classe, editia a II-a, ESF, Paris, 1991,p.28) ;
les brimades, care desemnează violența psihologică (insulta, farsa, minciuna) ;
bullying, termen preluat din limba engleză, cu aceeiași semnificație (agresiune).
Eric Debarbieux, specialist în problematica violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin care surprinde ansamblul fenomenului violenței: „Violența este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, și care se traduce printr-o perioadă a integrității, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forței, conștient sau inconștient, însă poate exista și violență doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău”(1996, p.45-46).
C. Crețu, în lucrarea „Devianța școlară”, menționează că pentru Florence Dardel Jaouadi (2000, p.131), importante în definirea violenței sunt: tipul de relație (abuzul de putere), actorul (un individ, un grup, o colectivitate) și cauza (nesatisfacerea unei nevoi). Yves Michaud, autor al unei lucrări de sinteză despre violență (1986), crede că nu poate exista un discurs universal asupra violenței, deoarece fiecare societate se luptă cu propria sa formă de violență, conform propriilor criterii, și tratează problemele violenței cu mai mult sau mai puțin succes. Istoric și cultural, violența este o noțiune relativă, dependentă de codurile sociale, juridice și politice ale societății în care se manifestă.
I.1.1. Mass-media
Termenul de “mass-media” a rezultat prin asocierea cuvântului latinesc “media”(mijloace) cu cel englezesc “mass”(masa). Noțiunea de „masă” trebuie înțeleasă ca desemnând un număr foarte mare de oameni, pe care nu îi leagă decât un singur lucru: consumul acelorași conținuturi simbolice distribuite prin tehnologiile moderne de comunicare. (Albulescu, 2003, p. 31-32).
Clasificarea (Claude-Jean Bertrand, 2001) tipului de suport (media) pe care și prin care sunt difuzate mesajele, grupează aceste mijloace tehnice de comunicare în trei categorii:
1. Mijloace tiparite (cărți, ziare, afișe, reviste), acestea constituind cele mai vechi mijloace de comunicare de masă;
2. Mijloace bazate pe film (fotografia, cinematograful);
3. Mijloace electronice (radio, televizor, videocasetofon, videotext, telefon, fax, calculator, CD-ROM etc.); (Albulescu, 2003, p. 31-32).
Funcțiile mass-media
Principalele direcții de influență a mass-media sunt puse în evidență prin intermediul funcțiilor pe care le îndeplinesc:
Funcția de informare. În societatea noastră modernă, mass-media reprezintă una dintre cele mai căutate și utilizate surse de informații. Ele fac posibilă o circulație a informațiilor de tot felul, care ajung repede la un mare număr de oameni, crescând considerabil accesul acestora la lumea necunoscută, și greu accesibilă în alte condiții. Individul apartinând unor categorii sociale diferite reușeșe să-și asigure, pe această cale, informarea generală ș întelegerea realității înconjurătoare. Prin mass-media, ei intră în relatie cu lumea, sunt ținuți la curent cu evenimentele care se petrec și cu tendințele ce se manifestă la nivelul societății.
Funcția de culturalizare. Transmiterea valorilor și modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de familie, de școală și de instituțiile religioase. Odată cu dezvoltarea și creșterea influenței mass-media în societate, acestea au devenit un difuzor de cultură, introducând valorile în circuitul destinat publicului larg.
Functia de socializare. Prin conținuturile distribuite, mass-media inoculează receptorilor valori, opinii, concepții, convingeri, atitudini ș reguli, în general acceptate de societate. Sistemul mass-media își asumă un rol din ce în ce mai mare în socializarea indivizilor. Copiii, de exemplu, asimilează sau își întăresc treptat norme de comportament, interdicții, restricții, reprezentări simbolice. Mass-media îi sensibilizează la problemele cu care se confruntă comunitățile din care fac parte, le dezvoltă convingerile socio-morale sau îi ajută la adoptarea unor noi standarde de comportament convenabil și dezirabil.
Funcția de formare a opiniei publice. Mass-media se constituie într-o tribună de dezbatere a principalelor probleme ale vieții cotidiene, asupra cărora se pronunță indivizi cu concepții dintre cele mai diferite. Pe baza informațiilor primite în urma unor astfel de dezbateri, aceștia își cristalizează propriile opinii.
Funcția de divertisment. Această funcție a mass-media a devenit cea mai importantă, deoarece oamenii își găsesc în mod frecvent distracția, recreerea, relaxarea, în primul rând în fața micului ecran. Nu puțini sunt cei care ascultă radioul în timp ce desfășoară alte activități, motivând că le asigură un anumit confort ambiental. Mass-media nu oferă doar prilejuri de delectare și destindere, ci crează și o ambianță compensatorie, care permite refacerea echilibrului psihic al omului.
Funcția educativă. Mass-media ocupă, alături de școală și de alte instituții, un loc important în sistemul factorilor educativi, adăugând dimensiuni noi eforturilor generale de formare și dezvoltare a personalității umane. Importanța mijloacelor de comunicare de masă în acest domeniu este, astăzi, pretutindeni recunoscută. Aportul educativ este adus în două moduri: implicit și explicit (Ioan Cerghit, 1972). Elementul educativ este implicat în realizarea informării, culturalizării sau socializării individului (funcția educativț este, de fapt, încorporată, presupusă în toate celelalte funcții). În afara acestor posibilități educative spontane, eterogene, mass-media sunt utilizate pentru realizarea unei educații explicite, a unei acțiuni declarate în mod intenționat ca fiind educativă. (Albulescu, 2003, p. 33-35).
I.1.2 Jocurile video
Conform DEX-ului, definește noțiunea de joc ca “acțiunea de a se juca” (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii), iar noțiunea de video se referă la “sistemele de transmitere și de înregistrare a imaginii“.
Milioane de persoane din întreaga lume sunt atrase de jocurile computerizate. Un procent foarte mare acordă acestei activități o parte considerabilă a timpului, în favoarea serviciului, studiului, familiei etc.
Jocul video este o activitate interactivă, o activitate de comunicare între persoană și calculator. Jocul este o simulare a situațiilor de viață , în joc sunt exprimate normele vieții umane și a activităților sociale, practicarea jocurilor în general duce la asimilarea realităților sociale, intelectuale, emoționale. La copiii de vârstă preșcolară activitatea dominant este jocul și este un factor important pentru dezvoltarea copilului și trecerea acestuia de la o etapă de vârstă la altă etapă. (Tarasov.A.,2007, p.43).
În toate jocurile video, jucătorii au vieți multiple, victimele nu mai apar în cadru după ce sunt omorâte, fapt ce desensibilizează jucătorii și comportamentul lor agresiv se accentuează nu doar în joc, ci și în viața de zi cu zi. Faptul că cei mici imită un comportament văzut în jocurile video, face ca ei să devină violenți și confuzi în realitate. Când copiii se joacă la nesfârșit cu personaje imaginare, aceștia încep să se identifice cu aceste personaje, își formează obiceiuri pe care nu le mai pot controla, fapt ce duce la exprimarea violenței și în viața personală. În Statele Unite, în anul 2004, s-a realizat un studiu cu ajutorul căruia s-a observant faptul că toate jocurile video violente duc la reducerea capacității de empatie.
Jocurile video violente modifică nu numai comportamentul copiilor, ci le afectează în egală măsură și sănătatea. Cauza o constituie, desigur, ocuparea excesivă a timpului liber cu aceste jocuri. (Neagoe, 2010, p. 22).
Toate jocurile video pot fi clasificate în două tipuri de jocuri: jocuri de rol și jocuri fără rol. Clasificarea de mai jos este un prim pas efectuat în elaborarea unei clasificări psihologice a jocurilor video.
Jocurile de rol – în acest tip de joc se preia rolul personajului computerizat. Jocul presupune implicarea persoanei prin preluarea unui rol real sau imaginar al jocului. În aceste tipuri de jocuri, intrarea persoanei în joc poate fi observat prin procesul de integrare, iar în cazurile clinice poate fi observat procesul de individualizare și identificare a subiectului cu eroul jocului. Nu este exclus faptul că jocurile în care subiectul nu preia sau alte activități la calculator creează dependență. Nu este exclus faptul că alte activități la calculator și jocurile unde persoana nu preia alt rol pot crea o dependență și mai mare în cazul jocurilor video de rol. Însă cercetările empirice denotă faptul că ultimele au o influență mai mare asupra personalității jucătorului. (Tarasov.A.,2007, p. 46). Dependența de jocurile video intervine ca o modificarea a dependenței de internet.
Jocurile fără rol – în acest tip persoana nu preia rolul personajului computerizat. Aceste jocuri motivează copilul prin acumularea de puncte, trecerea de la un nivel la altul sau finisarea jocului. Grafica jocului este mai simplă, iar designul este mai sărac.
Un exemplu de joc fără rol este Arcadele. Aceste jocuri au cerințe mici, au o grafică mult mai săracă. Scopul lor este ca să fie mișcarea cât mai rapidă, acumularea multor premii, conducând o personalității subiectului, dependența are un efect de scurtă durată.
Un alt exemplu de joc fără rol este Șaradele, care sunt în mai multe variante computerizate, cum ar fi șahul. Motivarea subiectului este bazată pe dorința de a demonstra superioritatea față de calculator.
Efecte pozitive ale jocurilor video
Efectele pozitive ale jocurilor pot fi evidențiate în cazul când jocul este un proces controlat, structurat și limitat. (Tarasov.A.,2007, p.50). Jocurile video pot fi utile din următoarele motive:
-au obiective clare și sunt repartizate la diverse niveluri.
-activitățile pot fi adaptate pentru elevi mai rapizi sau mai lenți.
-prin aplicarea celor deja învățate, învățarea devine active.
-prin concentrare și a aplicării informației noi, se automatizează cunoștințele și abilitățile învățate.
-încurajează o combinație optima a experienței accumulate și a celei distribuite în cadrul jocului, deoarece acestea sunt adaptabile la diverse nivele de dificulate.
-generalizarea cunoștințelor și a abilităților dobândite în context variate.
Expunerea la jocurile video, duce la formarea reprezentărilor la copii, a corelației dintre organismele vii și nevii, geneza conștiinței, a gândirii și a voinței. Acest efect este considerat pozitiv și de aceea duce la stimularea dezvoltării psihice. Opinia potrivit căreia copiii se refugiază de la problemele lumii reale, prin intermediul activității de joc la calculator, nu are nici o bază. Copiii care se expun jocurilor video sunt mai socializați, au o comunicare mai eficientă cu semenii,cu atât mai mult acești copii preferă să joace în grup și nu individual. (Tarasov.A.,2007, p.52). Fiecare din noi, în special copiii au nevoie de fantastice, anume ceea ce ei găsesc în jocurile video violente. Frica și efectele jocurilor asupra nivelului de agresivitate a subiecților sunt mai mici chiar și decât în cazul televiziunii, datorită aceluiași fapt – sunt percepute ca fiind fantastice. (Tarasov.A.,2007, p.53).
Etape de dezvoltare a dependenței
1.Etapa de atracție ușoară. Fiecare persoană după ce a experimentat jocul și efectele, încep să îi placă și să îl atragă. Persoana care se joacă are posibilitatea de a conduce state, de a sta la volanul unei mașini luxoase, apare o necesitate inconștientă de a prelua rolul. După un scurt timp, persoana începe să joace regulat, jocurile devin un scop.
2.Etapa implicării. Această etapă identifică o condiție importantă, și anume apariția unei tendințe în propria ierarhie a necesităților-jocul video. Implică o necesitate determinată de o tendință de a fugi de realitate și de a prelua rolul. Jocul la calculator devine sistematic, iar dacă se întâmplă ca persoana să nu aibă posibilitatea de a se juca, devine frustrată.
3.Etapa dependenței. Nu toți jucătorii ajung să fie jucători înrăiți. O mică parte din ei se află la etapa dependeței psihologice față de jocuri. Etapa dependenței provoacă schimbări serioase ale structurii personalității. Dependența se poate manifesta într-una din următoarele forme: socializată și individualizată. Forma socialiazată se distinge prin faptul că subiecții prefer să joace în grup, prin jocuri de rețea. Activitatea are un rol competitiv și este o formă mai puțin dăunătoare pentru psihic. În schimb, forma individualizată perturbă nu doar viziunea proprie asupra lumii, dar și contactele cu ceilalți. Persoanele care se joacă petrec mult timp în compania jocurilor, necesitatea lor aflându-se pe același nivel ca și necesitățile omului. Dacă pentru un timp mai îndelungat nu se expun jocului, ei devin frustrați, agresivi și chiar depresivi.
4.Etapa atașamentului. Persoana menține o distanță față de jocurile video, însă nu se poate rupe definitiv de acestea. Este o etapă mai îndelungată, poate dura chiar întreaga viață.
Psihologii sunt de acord că dependența de jocurile video este, în esență o problemă de comportament, de natură a provoca probleme sociale și emoționale care nu mai pot fi controlate de către utilizator. Jocurile au anumite caracteristici structural care pot spori dependența persoanelor. Printre caracteristicile structurale captivante ale jocurilor se numără, efectele multimedia, interactivitatea, animația, care amplifică pericolele, dar și avantajele, sentimentele trăite de indivizi pînă la niveuri cu care aceștia nu s-au confruntat zi de zi. Ei obțin astfel trăiri și senzații tari, într-o lume fantasmatică, generate de calculator, însă pot dezvolta anxietate și depresie. În timp, stima de sine li se va reduce și este posibil să inițieze acte autodistructive. Copiii mai mici au nevoie mai mari pentru a juca aceste jocuri decât copiii mai mari, dependența corelând pozitiv cu scăderea vârstei jucătorului. S-a demonstrat că băieții au un risc de dependență mult mai semnificativ decât fetele. (Camelia, P., 2013, p. 34-36).
I.1.3. Mediile electronice
Mediile electronice transmit informația pe cale electronică. Ele sunt necesare necondiționat pentru producerea și recepția (citirea) conținutului de informații transmise pe cale electronică. Din ce în ce mai mult informația în mediile electronice este codificată digital. La început erau clasificate ca fiind electronice doar mediile radio și televiziune, dar tehnica modernă a făcut posibilă o reevaluare a sensului expresiei, deoarece mediile electronice moderne, cum ar fi Internetul, PC sau alte asemenea aplicații mobile, fac posibilă o producere, transmisie și recepție simultană a diferitelor conținuturi de informații. (Wikipedia.ro).
Televiziunea și în general radioul și presa țin de o logică a ofertei, noile media de o logică a cererii. A prefer calculatorul în detrimental televiziunii nu reprezintă de astfel o dovadă de inteligență sau o mai mare deschidere a sprijitului. Invers, a prefer să citești ziarul sau să te uiți la televizor nu este o dovadă că ești mai puțin adaptat sau mai puțin curios decât cineva care petrece ore în șir în fața calculatorului. Noile tehnologii beneficiază de o publicitate general, cum nu s-a mai întâmplat cu nicio altă activitate social, politică, sportive sau culturală. (Dominique, W.,2012, p.87-88).
Televiziunea este principalul instrument de informație, de divertisment și de cultură al marii majorități a populației din tările dezvoltate. Televiziunea nu este doar un ansamblu de imagini produse și difuzate. Ea înseamnă și imagini primate, și in locul cel mai privat cu putință, domiciliul personal. Televiziunea este un schimb. (Dominique, W.,2012, p.74-75).
După televiziune, care are scopul de a reduce deplasările prin faptul că e la domiciliu, calculatorul accentuează idea unei diminuări posibile constrângerii timpului. Și chiar îl anulează.
În România mass-media chiar a ajuns să fie o putere. Televizorul are o tendință tot mai accelerate și mai actuală de a nu mai îndeplini funcția de divertisment, informație, cultura, ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce este bun. Radioul se adresează auzului, pe când televizorul se adresează în primul rând văzului. Este mai periculos și decât ziarele ale căror imagini sunt nemișcătoare – par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, mișcătoare – de aici puterea lor. (Neagoe, 2010, p.18).
I.2. Televizorul – prezentare generală
Dex-ul definește noțiunea de televizor ca fiind un dispozitiv electronic folosit pentru a recepționa și reda emisiuni de radiodifuziune vizuală (televiziune radiodifuzată), care difuzează programe de televiziune, fiind folosit astăzi pentru divertisment, pentru educare și pentru informare. Televiziunea este cel mai accesibil, cel mai ieftin și cel mai divers mijloc de divertisment, care creează o lume în care telespectatorul se poate elibera de neîmplinirire din viața reală. Cele mai multe cercetări indică faptul că există o relație strânsă între vizionarea programelor TV care conțin violență și comportamentele agresive. Are o influență foarte puternică asupra dezvoltării personale și sociale. Nu există posibilitatea de a corecta, de a interveni informațiile pe care le percepe ca fiind greșite. Nu există doar părți negative, ci și părți pozitive, ca de exemplu furnizarea unei cantități mari de informații care ajută la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copilului, așa cum și unele jocuri online dezvoltă aptitudini în vederea spațiului și mai ales a atenției. Televiziunea are un rol important în viața minorilor, dar acest rol pozitiv rămâne de cele mai multe ori nevalorificat.
Dominanța televizorului în casă de cele mai multe ori reduce nivelul de comunicare între membrii unei familiii și, ca rezultat, o mare parte din cultura asimilată acum de copii vine mai degrabă de la televizor decât de la familii.
Se poate spune că școlarii mici sunt cei mai pasibili să petreacă multe ore în fața televizorului, din mai multe motive. În primul rând datorită faptului că este o perioadă în care copii cu vârstele cuprinde între 7 și 10 ani prețuiesc mai mult ca niciodată divertismentul, aceasta deoarece primii ani din școală sunt percepuți deosebit de restrictivi. Copiii ies dintr-o perioadă când puteau să se joace oricând, fără grija lecțiilor, în care nu li se cerea să respecte o serie de norme și reguli impuse odată cu intrarea în școală. În al doilea rând, manifestă o creștere a interesului cognitiv și a dorinței de informare și vor folosit astfel televizorul ca principal mijloc.
În ultimele decenii violența a luat o amploare spectaculoasă, atât cantitativ, cât și calitativ. Din punct de vedere calitativ, violența a devenit mai distrugătoare, mai realistică, mai întâmplătoare și mai sofisticată. În timp, televizorul, pentru a câștiga și acest segment de vârstă, a recurs la programe din ce în ce mai violente. Perioada 7-10 ani este una cu cel mai mare număr de ore petrecute în fața micului ecran: 96% dintre școlarii mici se uită la televizor regulat. Fiind un organism în creștere, școlarul mic are o nevoie crescută de mișcare. După efortul de a-și stăpâni și subordona mișcările sarcinilor școlare, timpul de joacă este absolut obligatoriu. Ieșirea din casă, întâlnirea cu alti copii de aceeași vârstă si organizarea de jocuri sunt vitale pentru desfășurarea normală a activităților școlare, pentru creșterea și asigurarea sănătății sale. Majoritatea jocurilor sunt inspirate din filme sau desene animate, fiecare personificând eroul preferat. Faptul că se uită la scene violente devine o parte din rutina zilnică, de multe ori asociată cu mâncatul sau recreerea. Televizorul are o influență mare asupra copiilor, fiind uneori principalul furnizor de modele. De aceea este foarte important ce fel de modele le sunt oferite copiilor și în ce măsură violența este portretizată pozitiv. (Firuța, C., 2010, p.12-14).
Copiii devin cel mai ușor victime ale violenței. În primul rând, pentru că mintea lor nu le permite să analizeze critic informațiile primite. În al doilea rând, deoarece sunt la vârsta la care personalitatea lor este în formare și asimilează tot ceea ce văd în jur. La aceasta se adaugă faptul că au foarte ușor acces la televizor – de departe cel mai mare furnizor de violență dintre sursele mass-media. (Firamescu, 2004, revista Avantaje online).
Eu consider că violența prinde mai mult la copii deoarece, până la vârsta de șase-șapte ani, nu fac foarte bine distincția între ficțiune și realitate. Privind la televizor, copilul vede un erou care primește o lovitură foarte puternică, dar acesta nu pățește nimic. E posibil de cele mai multe ori ca micuțul să creadă că, lovindu-l astfel pe prietenul său de joacă, nici el nu va fi rănit. Nici conceptele de „bun” și „rău” nu le pot cuprinde în înțelesul lor global. J. Piaget a denumit începutul raționalității gândirii. Adică copilul crede în relațiile pe care le poate surprinde, nu crede și simplele afirmații. Și de aceea, oricât le-ar spune părinții că agresivitatea e ceva „rău”, din momentul în care își văd personajul preferat, care pentru a salva lumea se folosește doar de violență, copilul privește violența ca pe o modalitate bună de a se descurca în unele situații. Consider că fiecare băiat crede că dacă idolul lui se luptă și este violent, atunci toți bărbații trebuie să fie așa. Copiii au nevoie la această vârstă de modele. Pentru ei este o experiență atitudinală, apoi adaptativă. Preluând de la TV ideea că personajele trebuie să fie violente, atât băieții, cât și fetele încurajează comportamentele agresive și masculine.
Televizorul are o influență puternică asupra copiilor, fiind un principal furnizor de idoli și modele. De aceea trebuie mare atenție ce fel de modele și ce fel de idoli oferă mass-media copiilor și în ce măsură violența are un caracter pozitiv.
I.2.1. Consumul de televiziune
Într-un raport către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Jaques Delors (2000, p. 88) aprecia că televiziunea ocupă un loc tot mai important în viața copiilor, dacă luăm în considerare timpul pe care aceștia î-l alocă: 1200 de ore pe an în Europa de Vest și aproximativ de două ori mai mult în Statele Unite, față de numai aproximativ 1000 de ore pe an petrecute de aceiași copii în școli. Situația nu este caracteristică doar societății occidentale, întâlnindu-se peste tot acolo unde televizorul este un bun de consum accesibil majorității populației.
Așadar, cel mai mare uz de televizor s-a constatat în familiile care au copii și s-a constatat că un copil petrece în fața televizorului un număr de 18000 de ore până la vârsta de 15 ani, în comparație cu 11000 de ore petrecut la școală. Per total, s-a dovedit că timpul alocat televiziunii este mai mare decât cel alocat oricărei activități, cu excepția somnului. Studiile sociologice au arătat faptul că elevii petrec mai mult timp liber în fața micului ecran decât media populației. Datele culese au arătat că, după 9 ani, 96% dintre copii se uită la televizor, copii între 11 și 12 ani urmăresc 3-4 ore pe zi, după care se înregistrează o perioadă de descreștere. Se poate observa că școlarii mici sunt cei mai pasibili să petreacă multe ore în fața televizorului. (Firuța, C., 2010, p.31).
Eu cred că majoritatea copiilor care se uită un timp mai îndelungat la televizor, au permisiunea părinților. Acest lucru se datorează faptului că părinții lor sunt preocupați cu treburile casnice sau cele de la servici. În timpul petrecut în fața micului ecran, copiii sunt preocupați să se uite la desene animate, să joace jocuri video sau să urmărească alte emisiuni. Din momentul în care copilului îi începe jocul, captarea atenției se face doar asupra acelui joc. Copilul este prins în fazele și situațiile pe care le întâlnește, nedându-și seama că timpul se scurge repede. Acest consum se poate limita, monitorizând părinții timpul pe care copilul îl petrece în fața ecranului. Există multe modalități cu ajutorul cărora se poate reduce cantitatea de timp pe care copiii o folosesc pentru vizionarea filmelor, pentru joaca pe calculator a diverselor jocuri video. Un prim pas este oprirea zgomotului de fundal, care atrage atenția copilului orice activitate ar face. Un alt pas este scoaterea televizorului și a calculatorului din spațiul de joacă și dormitorul lui. Cu cât televizorul nu se află poziționat în spațiul comun al casei, cu atât mai bine pentru toți. Un pas important, cred eu, pentru a-i atrage atenția copilului de la televizor sau calculator este propunerea de noi activități. Acestea vor fi mai educative și mai folositoare pentru dezvoltarea lui. De asemenea îl va ajuta să își umple timpul și cu alte lucruri. În toți acești pași trebuie ca fiecare părinte să joace un rol important în îndeplinire. Intervine strictețea și restricționarea plăcerilor lui. Consumarea excesivă de televiziune, jocuri video sau internet, generează dependențe puternice.
Irina Petrea susține într-un articol faptul că în cele mai multe case din România, de dimineață până seara, fie că este necesar, fie că nu, televizorul este aprins și doar ca un fundal sonor. Dacă părinții fac treabă în casă și mai arună câte un ochi la televizor, de ce nu ar face și copiii același lucru, în momentul în care își fac temele. Faptul că acești copii sunt lăsați de către părinți cu orele în șir în fața televizorului, ajung să piardă un timp prețios pentru dezvoltarea gândirii, vorbirii, abilităților sociale și fizice, dar și dezvoltarea imaginației. Televizorul este o tentație care îi distrage pe copii de la toate sarcinile școlare, alături de mobil, internet și jocurile pe calculator.
I.2.2. Televizorul, amenințare pentru copil
Fiecare părinte are un rol important în diminuarea influențelor agresive de la televizor. Acesta trebuie să limiteze timpul copilului petrecut în fața ecranului. După părerea mea, ar fi bine ca unul dintre părinți să supravegheze un episod din programul copilului. Când apare un incident violent la televizor să se poată discuta și să se tragă învățături despre ce se întâmplă acolo și nu este bine. Trebuie precizat că acel comportament agresiv nu este caracteristic adulților, pentru că sunt și alte modalități de a rezolva problemele, de exemplu: discutând. Tot în acest caz se poate întreba copilul cum altfel s-ar fi putut rezolva problema, el singur căutând situații de rezolvare. De asemenea trebuie explicat si precizat că astfel de comportamente și secvențe nu sunt reale, că oamenii nu se lovesc și nu se omoară, ci totul este fictiv, dar în realitate aceste lucruri ar fi foarte grave. Pentru ca televizorul să nu devină o amenințare pentru copil, părerea mea este că trebuie interzisă vizionarea programelor violente. Însă pentru această decizie trebuie să existe și o explicație adevărată, clară și credibilă. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, copilul va privi această modalitate ca pe o pedeapsă, nu ca pe un lucru folositor lui. Sunt multe alte programe educative care pot dezvolta vocabularul, imaginația, care favorizează cultura generală. De exemplu, documentarele, programe educaționale de tipul celor care prezintă viața animalelor, a viețuitoarelor, a plantelor, dar și a altor oameni din alte regiuni, cum ar fi Africa de Sud. Toate aceste cunoștințe duc spre o dezvoltare armonioasă, nu spre o amenințare pentru copil. Este important ca părintele să aibă un rol activ și continuu în viața copilului, pentru a-l putea influența mai ușor și de a-l încuraja să facă lucruri mai interesante. Îl poate îndemna să petreacă mai mult timp cu prietenii, să facă sport, să înlocuiască privitul la televizor cu alte lucruri.
Specialiștii susțin că violența animată și cea fantastică au un efect mai puternic asupra copiilor decât violența reală. Cu cât copilul este mai mic și este expus violenței, cu atât mai mult este influențat de imaginile pe care le vede. Așadar, agresivitatea lui crește. El va fi un elev agresiv, un adolescent violent, existând riscul major ca aceleași caracteristici ale comportamentului său să le regăsim și la maturitate. (Neagoe, 2010, p. 21).
Copiii fiind în mediul școlar și influentându-se unul pe celălalt, dacă există presiuni din partea colegilor, atunci părintele poate discuta și cu ceilalți părinți spre a atenua influențele.
Pentru ca televizorul și toate activitățile ce țin de jocuri, filme și orice altceva care îl atrage pe copil și îi fură timpul, este important să știi cum să eviți amenințarea lor. Cum am mai spus, este eficient să nu existe un televizor în dormitorul copilului. Însă eu consider că cel mai important pas în reducerea amenințării televizorului asupra copiilor este ca însuși părintele să investească timp în alte activități mult mai sănătoase.
I.2.3. Calculatorul și internetul – amenințări reale la adresa copiilor
“Corelat cu efectul hipnotic, apare și comportamentul de dependență. Psihologii americani R. Kubey și M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât și jocurile video și internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependență, privarea la un moment dat de aceste mijloace de evadare din realitate producându-le celor la care s-a instalat dependența aceleași simptome ca și în cazul drogurilor.” (Programul taberei yoghine de vacanță Costinești 2012)
Dependența de calculator și internet se dovedește a fi o tulburare psihică destul de des întâlnită. În ceea ce privește internetul, unii părinți nu cunosc cum funcționează și nu alocă timp pentru supravegherea folosirii internetului de către copiii lor. Spre deosebire de alte forme de distracție ale copiilor (ex. Jocuri video, Tv, muzică), care deseori sunt supravegheate de părinți, internetul nu este. Așadar, părinții trebuie să-și exercite dreptul și responsabilitatea de a supraveghea folosirea internetului de către copiii lor. (Drăgulinescu, A., Criveanu, N., Gheorghe, V., 2008, p. 104). Fiind tot mai mulți copii folosesc calculatorul și internetul demonstrează faptul că acestea nu le îmbogățește performanțele școlare. Cum bine se știe, informația de pe internet este dezorganizată, de cele mai multe ori nefolositoare și falsă, iar elevii o preiau ca pe ceva adevărat și de folos. Într-adevăr calculatorul și internetul reprezintă o amenințare la adresa copiilor, deoarece tot mai mulți elevi prezintă o scădere a obiceiurilor învățatului, o scădere a notelor, lipsirea de la ore, toate acestea se datorează faptului că aceștia utilizează excesiv calculatorul și internetul.
Luând în vedere jocurile pe calculator, gândirea conștientă devine un proces lent, jucătorul reacționează fără să gândească, acesta este activ într-un mod limitat, fără să gândească. Din faptul că elevii se joacă mult și ușor aceste jocuri pe calculator, fără ca ei să aibă conștiiță și gândire proprie demonstrează faptul că jocurile determină reacții automate.
Jucătorul jocurilor electronice învață cum să execute activități foarte specializate. Dar ceea ce învață nu poate fi aplicat decât la jocul respectiv, și nu poate fi utilizat în viața reală. Totuși, în situații de urgență, de stres sau de conștiință confuză, jucătorul s-ar putea să reacționeze ca în joc, dar manevrând ceea ce este real drept ceva artificial. Televizorul înregistrează în conștiința spectatorului imagini văzute și situațiile. (Drăgulinescu, A., Criveanu, N., Gheorghe, V., 2008, p.101).
Prin urmare, calculatorul și internetul au o puternică influență asupra copilului, reprezintă o amenințare prin faptul nu este același lucru să citești un text pe ecran și să uiți de tine, lăsându-te absorbit de spațiul virtual al jocurilor video. De asemenea în momentul utilizării unui calculator, pentru un proces ce solicită gândirea, creierul trebuie să facă un efort mult mai mare decât în mod obișnuit pentru a putea birui inerția hipnotică în care îl introduc imaginile de pe ecran. (Drăgulinescu, A., Criveanu, N., Gheorghe, V., 2008, p.99).
Capitolul II. Consiliere educațională – sprijin pentru familie
II. 1. Consiliere educațională – delimitări conceptuale
Consilierea reprezintă procesul de orientare – învățare – care se adresează subiecților educaționali (elevi, studenți, adulți care învață), ca și partenerilor educaționali ai acestora (părinți, profesori, angajatori) cu scopul abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici și procedee de gestionare și rezolvare a problemelor lor educaționale. Problema educațională este o situație educațională dificilă pentru subiectul care se adresează consilierului (educational), având caracteristici cognitive (neclaritate, ceața psihologică, ambiguitate), afective (tensiune, nemulțumire, neliniște), volitive (indecizie, îndoială), conducând spre blocajul comportamental (subiectul nu poate rezolva singur problema). Ca urmare, el se adresează unui specialist – consilierul educational, care să-l ajute să resolve această situație dificilă.
Consilierea vizează în mod special eul conștient, intervenția de criză, eul conștient și tulburat, psihoterapia vizează eul conștient în relație cu cel conștient. Consilierea urmărește să restabilească echilibrul cu mediul, ca și intervenția de criză în mod preponderant, psihoterapia urmărește să restabilească echilibrul intern, cu sine. Consilierea este de durată medie, nu acționează asupra realității ca atare, ci asupra imaginii psihice a acestei realități, iar scopul consilierii este transformarea benefică creative a persoanei consiliate. (Dumnitriu-Tiron, 2005, p.18-19).
Tipuri de consiliere
Informațională: oferă informații pe domenii specifice.
Educațională: repere psihoeducaționale pentru sănătatea mentală, emoțională, fizică, socială și spiritual a copiilor și adolescenților.
De dezvoltare personală: formare de abilități și atitudini care permit o funcționare personală și socială, flexibilă în scopul atingerii stării de bine.
Suportivă: oferirea și susținerea unui suport emoțional, apreciativ și material.
Vocațională: dezvoltarea capacității de planificare și organizare a carierei.
De criză: consilierea și asistarea psihologică a persoanelor în dificultate.
Pastorală: consiliere religioasă.
Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici care o disting de alte arii de specializare ce implică asistența psihologică:
O primă caracteristică este data de tipul de persoane cărora li se adresează. Consilierea vizează persoane normale, care nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate, deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le presupune, ca persoana să facă față mai efficient stresorilor și sarcinilor vieții cotidiene și, astfel, să îmbunătățească calitatea vieții.
O a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este data de faptul că asitența pe care o oferă și utilizează un model educational și un model al dezvoltării și nu unul clinic și curativ. Sarcina consilierului este aceea de a învăța persoana, grupul, strategii noi comportamentale, să își valorizeze potențialul existent, să își dezvolte noi resurse adaptative. Consilierea facilitează și catalizează atingerea unui nivel optim de funcționare în lume.
O a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenția problemelor ce pot impieta asupra dezvoltării și a funcționării armonioase a persoanei. Strategia de risc și în acțiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă un impact negative și să declanșeze “crize” personale sau de grup.
Procesul de consiliere pune accentual pe dimensiunea de prevenție a tulburărilor emoționale și comportamentale, pe aceea a dezvoltării personale și a rezolvării de probleme. (Băban, 2011, p. 20-21).
II.2. Exemple de activități în intervenția socio-educativă
Exercițiile facilitatoare, numite și exerciții de “încălzire” sunt utilizate în general la începutul oricărei ore de consiliere. Aceste exerciții se folosesc în scopul realizării unei atmosphere relaxante și dezinhibate, care facilitează abordarea unor teme mai complexe. Totodată, ele ajută la spargerea barierelor în relaționarea interpersonală și în comunicare.
Jocul cu portocala: toți elevii sunt așezați în cerc. La început, se trece portocala din mână în mână. Ulterior, portocala se trece de la elev la elev, prinzând-o prin înclinarea gâtului.
Simbolul: fiecare elev își scrie prenumele pe o bucată de hârtie și îi asociază un semn caraghios pentru el (un desen reprezentativ), și prinde hârtia în piept cu un ac de gămălie. Fiecare elev explică semnificația simbolului ales.
Ionel a spus să…: un elev voluntar dă comenzi celorlalți elevi. Ei trebuie să răspundă numai dacă elevul conducător spune “Ionel a spus să…”. Între comenzile obișnuite (“Ionel a spus să stați într-un picior!”) voluntarul va zice și una sau două comenzi neobișnuite, inacceptabile (“Ionel a spus să-i dai o palmă colegului!”).
Ghicirea unui cuvânt: un elev se gândește la un cuvânt, iar colegii lui trebuie să-l ghicească prin întrebări închise și deschise.
“Picasso”: un copil desenează o figură abstractă pe tablă. Fiecare elev trebuie să spună care este semnificația figurii pentru el.
Încrederea: fiecare elev își alege o pereche. Una dintre persoane conduce perechea și cealaltă se lasă condusă timp de câteva minute prin clasă. Persoana condusă este legată la ochi cu o eșarfă. După un timp rolurile se schimbă.
Cutremurul: se dă elevilor o problemă – “la radio s-a anunțat că va fi un cutremur puternic peste 10 minute”. Fiecare persoană trebuie să își aleagă maximum 5 lucruri de valoare pentru el/ea. La final fiecare prezintă lista cu lucrurile alese.
Oglinda: elevii formează perechi. În pereche, unui dintre elevi se mișcă, în timp ce celălalt are rolul de oglindă, trebuind să facă la fel cum face perechea lui.
Bomboane: fiecare elev este rugat să ia mai multe bomboane dintr-un bol. După ce elevii s-au servit cu bomboane, fiecare trebuie să spună atâtea lucruri pozitive despre sine, câte bomboane a luat.
Surpriza: elevii sunt așezați într-un cerc și li se spune că într-o cutie este un lucru deosebit. Fiecare elev este invitat să vadă acel lucru “secret”, astfel încât el să se reflecte în oglinda care este așezată în cutie. Elevilor li se cere să nu spună colegilor care este lucrul special pe care l-au văzut în cutia magică.
Pantomima: se notează câte un rol pe 4 bucăți de hârtie. Elevii sunt împărțiți pe 6 grupe și li se oferă o hârtie cu un rol. Ei vor trebui să încerce să exprime rolul prin limbajul nonverbal (fără cuvinte), în așa fel încât celelalte grupe să poată identifica despre ce rol este vorba. Rolurile trebuie să fie amuzante– de exemplu, “Nu am apă caldă de trei zile!”.
Zodiile: elevii sunt rugați să stea într-un cerc și să se așeze în ordinea lunii și zilei de naștere, fără să comunice, fără să comunice verbal, utilizând doar limbajul nonverbal.
Desenul: unui elev i se oferă o imagine cu o figură geometrică. Ceilalți elevi nu au văzut figura. Sarcina elevului voluntar este să descrie numai verbal figura, în timp ce restul elevilor încearcă să o reproducă pe hârtia lor (ex. Desenați în partea de sus a foii un pătrat, în colțul de jos din partea dreaptă, desenați un dreptunghi etc.). Restul elevilor nu au voie să pună întrebări, doar să încerce să redea prin desen cât mai exact figura descrisă. În final, figurile desenate se vor compara cu figura inițială.
Există căi de comunicare neadecvate în consiliere, atât verbale, cât și nonverbale.
Acestea sunt metodele și tehnicile cele mai eficace pentru activitățile de consiliere. Nici o metodă nu este perfecta și infailibilă. Importantă este adaptarea metodei sau a tehnicii utilizate la obiectivele pe care le urmărim. Dacă obiectivele sunt neclare și confuse, atunci nici metodele utilizate nu vor avea efectul dorit. (Băban, 2011, p. 38-40).
Un joc care are ca și obiectiv “conștientizarea asemănărilor și deosebirilor care pot exista între persoane” este “Cine sunt eu?”. Dacă mobilierul permite, se așază scaunele sub formă de cerc, în care un singur elev nu are loc și stă în picioare în mijloc. Acesta spune: “Își schimbă locurile între ei acei copii care prefer haine de culoarea roșie”. Elevii respectă comanda, unul dintre ei rămânând din nou fără loc. Acesta alege un alt criteriu de schimbare a locurilor (“cei care au o soră mai mică”, “cei care nu suportă mâncarea de ciuperci”etc.). Pe baza acestui joc se pot crea discuții.
Prin ce se pot asemăna persoanele între ele?
Prin ce ne putem deosebi unii de alții?
În ce măsură frații gemeni se aseamană sau se deosebesc între ei?
De ce credeți că, indifferent de câți locuitori ar avea planeta, nu putem găsi două persoane perfect identice?
Este important să se urmărească asemănările și deosebirile între ei și colegii pe baza caracteristicilor jocului. (Mihalca, Mih, Lemeni, 2010, p.15).
II.3. Tipuri de climate educative
Fiecare părinte trebuie să își mărească efortul de exercitare a funcției educative. Trebuie avută o grijă mare față de soluționarea lecturii copiilor și a interzicerii programului de vizionare T.V.. Dacă părinții vor ține cont ce aceste lucruri și-as feri copii de pericolele care au invadat societatea: consum de droguri, violența, prostituția.
Familia poate face mai mult, alături de școală, de instituțiile de cultură și de mass-media, pentru umanizarea membrilor ei educându-le toleranța, înțelegerea reciprocă, grija pentru cei aflați în suferință, dragostea de oameni. Din acest punct de vedere, educația în cadrul familiei capătă un rol esențial. Educarea la copii a capacității de înțelegere a frumosului din natură, societate, ar trebui să constituie una din preocupările importante ale familiei contemporane.
De cele mai multe ori, autoritatea părintelui asigură copilului sentimentul de siguranță. Acest lucru se manifestă în legătură cu personalitatea părintelui. Întâlnim tipologii parentale studiate și clasificate, în “Cunoașterea copilului”, după Rose Vincent:
Părinți rigizi – care impun copiilor propriile idei și nu țin cont de particularitățile individuale. Copilul este “dresat” de la cea mai fragedă vârstă. Ordinele sunt date întotdeauna cu claritate, discutarea lor nu este posibilă. Executarea trebuie să fie imediată. Acești părinți nu cedează în fața unor capricii nejustificate. Folosirea pronumelui “dumneata” este la loc de cinste în familie.
Părinți boiemi – copiii sunt lăsați în grija altora. Copilul nu este supus nici unui dresaj. Este rareori certat, dar când acestea există, sunt neașteptate și teribile.
Părinți anxioși – există o presiune permanentă, se supraveghează foarte strict. Temperamentul părinților nu înclină deloc înspre toleranță. Sunt prea încordați, ei înșiși sunt zgomotoși, dar foarte puțin toleranți pentru zgomotul făcut de copilul lor.
Părinți infantili – sunt ușor influențabili, nu au încredere și evită orice fel de responsabilitate.
Părinți incoerenți – variază de la exigență la libertate totală.
Părinți indulgenți – nu au limite, oferă copilului o libertate totală.
Părinți tandri – părinte blând, înțelegător, emană sentimente afective.
Acestea sînt cîteva tipuri de climate familiale educative. Ar fi cu totul greșit să credem subiectul epuizat. Aceste „familii de familii" sînt într-adevăr extrem de numeroase și doar câteva dintre ele au fost citate. De astfel, există în cadrul fiecărei categorii mai multe vari-ante importante, care modifică mult rezultatul final. Unul din motivele acestor deosebiri este faptul că se poate ajunge la trăsături de caracter, la comportări exterioare asemănătoare pornind de la cauze foarte îndepărtate. Poți de pildă să vrei să faci să domnească liberalismul, pentru că ai profitat de el tu însuți sau dimpotrivă pentru că ai primit o educație rigidă, sau pentru că el cere în apa-rență mai puține eforturi. Părinții poate cred că și-au pus o „etichetă" pe frunte, dar copiii vor citi un text cu totul diferit de cel prevăzut inițial. (Vincent, 1972, p.225).
Familia este primul factor educativ, care oferă copilului aproximativ 90% din cunoștințele uzuale, precum informații despre obiectele casnice, animale, plante. Din punctul meu de vedere, părintele trebuie să îmbine fermitatea cu autoritatea, cu permisiunea, de asemenea să țină cont de personalitatea copilului, de dorințele lui, de plăcerile lui.
Familia trebuie să fie un colectiv sănătos, adică în componența sa să existe toți membrii care alcătuiesc în mod normal un asemenea colectiv (doi părinți), între aceștia să fie relații de înțelegere, respect, întrajutorare, să trăiască în deplină armonie, să ducă o viață cinstită, onestă. Opiniile celor doi părinți referitoare la copil trebuie să fie convergente iar părinții trebuie să fie un bun exemplu, având în vedere cât de puternic este spiritul de imitație la copii. În comparație cu familia cu un singur copil, familia cu mai multi copii reprezintă un mediu educativ mai bun. Dacă copilul este singur la părinți el tinde să fie mofturos, egoist, capricios datorită părinților care doresc să-i facă toate poftele. În familiile cu mai mulți copii, afecțiunea părinților se îndreaptă către toți copiii. Părinții trebuie să aibă o autoritate asupra copilului. Această autoritate nu trebuie obținută cu ajutorul pedepselor sau a violenței și nici printr-un exces de bunătate și satisfacerea oricărei dorințe. (Botez, 2012, p. 6).
II.4. Stiluri parentale
Deși rolul părinților este acela de a influența, învăța și supraveghea copiii, oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. La o extremă se află cei care doresc să exercite un control absolut asupra copiilor, punând o mare presiune pe umerii copiilor, iar la celălalt pol sunt acei părinți care se limitează la a îndeplini doar sarcinile propuse de statutul de părinte. Observând aceste diferențe, specialiștii au propus conceptul de stil parental pentru a se referi la variațiile normale în încercările de control și socializare a copiilor de către părinți. Conform lui Paul Hauch, părinții pot adopta următoarele stiluri parentale:
1. Stilul parental ferm și non-blând:
Acest stil implică un comportament parental de stabilirea a unor reguli rigide, fără a permite vreodată copilului să le chestioneze autoritatea, centrarea pe greșeli, atacarea personalității lui, strictețe și lipsa oferirii laudelor. Copiii ajung să se evalueze ca fiind nevaloroși și inferiori, considerându-i pe toți ceilalți superiori, ei vor trăi anxietate, nesiguranță și vinovăție, dovedindu-se a fi ezitanți, dependenți și cu un comportament submisiv.
Convingerile parentale care stau la baza acestui stil parental excesiv de strict și aspru includ:
a mă înfuria este o metodă eficientă de a modifica comportamentul copilului meu
furia ajută la rezolvarea problemelor
copiii trebuie bătuți pentru a-i aduce la o formă civilizată
copilul și comportamentul său sunt același lucru
lauda și recompensa nu sunt necesare și îl fac să devină răsfățați
părinții au întotdeauna dreptate
copiii nu trebuie să-și contrazică părinții sau să-i chestioneze
părintele poate obliga copilul să face orice vrea el.
2. Stilul parental blând și non-ferm:
Părinții arată dragoste și afecțiune, dar realizează puține solicitări și stabilesc puține limite. Părinții care au acest pattern par să se comporte și să procedeze așa fie din dorința de a nu-și frustra copilul, fie din sentimentul de vinovăție. Cei mai mulți copii care fac parte din aceste familii pot deveni aiuriți, sunt lipsiți de putere, egocentrici, infantili emoționali și dependenți, au o toleranță scăzută la frustrare și evită responsabilitățile.
Convingerile parentale care stau la baza acestui stil parental excesiv de permisiv și non-solicitant includ:
copiii nu trebuie să fie frustrați
toate formulele de pedeapsă sunt greșite
copiii trebuie să fie liberi să se exprime
creșterea copiilor trebuie să fie distractivă și ușoară
dacă simți că ceva e corect înseamnă că este corect
sunt prea slab și neajutorat pentru a ști ce este bine tot timpul, așa că decid pe moment.
3. Stilul parental non-blând și non- ferm:
Părinții își critică sever copiii pentru comportamentele lor greșite, nu le oferă niciodată laude pentru comportamentele bune. Ca și rezultat, ei vor avea comportamente cronice de încălcare a regulilor, vor întâmpina probleme cu legea, vor fi frustrați și furioși pentru că nu reușesc aproape niciodată să-și mulțumească părinții, vor testa limitele părinților pentru a-i face pe aceștia să arate că le pasă.
4. Stilul parental blând și ferm:
Părinții care își cresc copiii în această manieră discută și se gândesc împreună cu ei la ceea ce înseamnă comportamente inacceptabile, se centrează pe comportament, dar nu blamează copilul. Stabilesc limite cu consecințe clare pentru nerespectarea lor, stabilirea pedepselor relaționate cu învățarea regulilor, nu blamează, câteodată își frustrează copilul dacă este necesar, nu pedepsesc niciodată datorită furiei și frecvent laudă copilul și îi arată dragoste. Copiii crescuți în această manieră experiențiază o stare de bine socio-emoțională și au reușite pe măsura potențialului lor. (Tomescu, M., 2013, p.7-9).
Pe de altă parte, R. Edwards (2001) descrie patru tipuri parentale: autoritar, permisiv, democratic, precum și cel mixt:
1. Stilul autoritar
Părintele autoritar este orientat spre supunere și așteaptă ca regulile și ordinele lui să fie respectate cu strictețe întotdeauna, chiar dacă nu explică rațiunile pe care acestea se întemeiază. Părintele autoritar își dorește un copil competitiv, care să-și folosească la maxim posibilitățile, motiv pentru care îl pune pe copil să studieze în permanență. La reușitele copilului, părintele autoritar nu își arată afecțiunea, recurge doar uneori la laude și la recompensă. Acești părinți sunt foarte stricți și au multe reguli. Își ceartă foarte mult copiii pentru a-i aduce pe drumul pe care îl doresc ei. Copiii nu au opinii și nu au voie să pună întrebări, ca urmare nu învață să gândească pentru ei înșiși și nici să ia decizii. Copiilor le este frică de părinți. De regulă, copiii ai căror părinți utilizează acest stil parental obțin performanțe școlare bune și nu prezintă probleme comportamentale, dar nu demonstrează abilități sociale dezvoltate, au o stimă de sine scăzută și înregistrează nivele crescute de depresie. Cei mai mulți copii crescuți în astfel de familii dezvoltă comportamente de risc, consum de droguri, alcool, delicvență, în încercarea de a se revolta acestui stil parental și, o dată ajunși la vârsta matură este posibil să rupă relațiile cu părinții. Dezavantajele acestui stil parental sunt: scăderea stimei de sine, nivel ridicat al depresiei și împiedicarea dezvoltării competențelor sociale.
2. Stilul permisiv
Părinții permisivi au puține reguli și nu au limite clare. Acești părinți cedează ușor în fața copiilor, iar dacă impun o regulă copiii o încalcă. Stilul prea permisiv de cele mai multe ori duce la haos, copiii fiind cei care dețin puterea. Copiii cu astfel de părinți sunt obișnuiți să facă numai ce doresc și nu vor respecta regulile. Sunt foarte egoiști și răsfățați. Părinții permisivi sunt indulgenți și atenți la nevoile copiilor, dar nu au așteptări clare de la ei. Părintele aplică o disciplină inconstantă, evită confruntările și cedează ușor constrângerilor sau plânsului copilului. Este, mai apropiat de membrii familiei și comunicativ, preferă rolul de prieten al copilului, decât pe cel de părinte. Copiii ai căror părinți adoptă stilul permisiv prezintă o mare probabilitate de a manifesta probleme comportamentale sau performanțe școlare scăzute, dar au o stimă de sine ridicată, bune abilități sociale și sunt puțini predispuși depresiei.
3. Stilul democratic
Părinții specifici acestui stil se bazează pe principiul de a acorda șanse copiilor lor. Au reguli simple și concise, pedepse rezonabile în cazul încălcării acestora. Își petrec mult timp discutând împreună cu copiii motivele pentru care au stabilite regulile. Copiii care cresc în astfel de familii învață că opțiunile lor sunt importante, învață cum să ia decizi. Acești copii vor fi responsabili și independenți. Părinții democratici au standarde stabilite clar pentru copiii lor, urmărind constant măsura în care acestea au fost atinse. Acești părinți vor să-și educe copiii, astfel încât să poată deveni adulți responsabili, disciplinați și cooperanți. Copiii au scoruri ridicate la învățătură și bune competențe sociale.
4. Stilul mixt
Cele trei stiluri parentale pot să nu fie distincte în viața de zi cu zi. Fiecare părinte poate trece prin fiecare stil, în momente diferite ale zilei sau ale existenței sale. De exemplu, o mamă democratică poate deveni permisivă când este foarte obosită. Majoritatea părinților au un stil dominat, pe care îl folosesc cea mai mare parte a timpului, dar circumstanțele și relațiile dinamice produc frecvent o mixtură a stilurilor. Stilurile parentale pot afecta dezvoltarea cognitivă.
Calitatea relației părinte – copil variază pe un interval unde la un capăt sunt părinții care prin stilul parental nu au nici un fel de legătură cu personalitatea și cu dorințele copilului, iar la polul celălalt se află părinții care prin stilul parental sunt dornici să îndeplinească toate dorințele copiilor. Legătura cu părinții se poate dezvolta prin discuții, sprijin moral și material, atenție și ajutor sub orice formă. (Tomescu, M., 2013, p.7-10).
II.5. Consilierea media – ca formă de sprijin a familie în combaterea efectelor nocive ale mass-media asupra școlarului
Consilierea parentală se adresează în principal părinților și prevede întărirea rolurilor acestora în acțiunile în favoarea educației și păstrării coeziunii familiei. Consilierea familiei și consilierea parentală se adresează în principal familiilor cu copii. Consilierea familiei poate presupune și acțiuni de informare, deci de transmitere și primire a unor cunoștințe, idei și teze importante pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamilială și în rezolvarea situațiilor conflictuale. (Vrășmas, 2002, p.30).
Părinții trebuie să aibă un rol activ în viața copiilor. Este necesar să petreacă timp alături de ei, să le fie alături, să facă diverse activități împreună, care să îi îndepărteze și să îi țină departe de orice sursă media. Consider că părintele trebuie să stabilească reguli clare alături de copil, înainte să cumpere un calculator, un televizor special pentru el sau orice obiect care să influențeze comportamentul violent.
Paul Boxer, cercetător la Universitatea americană Rugers, a studiat timp de câțiva ani influența pe care violența media o are asupra copiilor și adolescenților. În cel mai nou studiu al său, acesta afirmă că violența din media are într-adevăr un impact negativ major asupra comportamentului copiilor și adolescenților. Concluzia a fost clară: violența media intensifică atitudinea agresivă. Cei mai expuși acestui fenomen sunt însă preșcolarii și școlarii mici. Expunerea lor la violență este extrem de dăunătoare.
Exită câteva reguli simple pe care Irina Petrea le recomandă părinților pentru a le folosi și aplica în cazul copiilor lor, într-un mod ferm și consecvent:
-până la 3 ani, este mai bine fără televizor și calculator.
-până la 6 ani, este suficient să se utilizeze calculatorul doar 10 minute, iar televizorul nu mai mult de 30 de minute.
-între 7-10 ani, copiii trebuie să stea nu mai mult de două ore la calculator și televizor, dar aceste două ore să fie în total și nu separat, și numai după ce și-au îndeplinit toate sarcinile școlare.
-după 10 ani, cu aceleași condiții de îndeplinire a sarcinilor școlare, copiii pot petrece maxim 3 ore zilnic pe calculator și televizor.
Părerea mea este că nu trebuie încurajați copii de la vârste fragede să își petreacă majoritatea timpului libeer în fața unui ecran. Este necesar să li se ofere alternative utile de joacă, de relaxare și mai ales de învățare. Părinții trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să reducă timpul de joacă pe calculator și timpul de vizionare la televizor al copiilor, Jocurile trebuie selectate cu mare atenție de către părinți, ținându-se cont de vârsta și personalitatea copilului. Mama sau tatăl se pot juca cu copiilor, timp în care aceștia sunt supravegheați, se poate comunica mai mult cu cei mici, se pot stabili reguli, de exemplu cât de strict să fie programul.
Cel mai important lucru este că părintele trebuie să cunoască anturajul copilului, pentru a nu lăsa ca acest anturaj să îl influețeze pe el și preferințele lui.
Capitolul III.
Chestionar privind influența jocurilor video asupra școlarului mic. Aplicație la clasa a IV-a
Pentru a studia problematica violenței școlare, am realizat un chestionar pe care l-am aplicat Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca, în anul școlar 2014-2015, elevilor din clasa a IV-a E. În clasa a IV-a au fost prezenți 29 de elevi cu vârsta cuprinsă între 10-11 ani, din care 14 băieți (48%) și 15 fete (52%). Prin aplicare acestui chestionar, am dorit să studiez în ce măsură influențează televizorul și calculatorul comportamentul elevilor, cât timp petrec cei mici în fața micilor ecrane, care sunt motivele și cum reacționează părinții în combaterea efectelor nocive ale mass-media asupra școlarului.
Obiectiv general: – documentarea asupra utilizării tehnicii video de către elevi, a tendinței existente în utilizarea excesivă a tehnicii moderne.
Obiectivele cercetării:
identificarea frecvenței utilizării calculatorului, televizorului și telefonului mobil de către subiecții participanți.
identificarea gradului de influență a jocurilor video la școlari.
analizarea calitativă și cantitativă privind influența jocurilor video
Ipoteza lucrării este utilizarea jocurilor video și pe calculator influențează performanțele școlare.
Variabila independentă: jocurile video
Variabila dependentă: performanțele școlare.
Chestionar privind influența jocurilor video asupra școlarului mic.
Nu este un chestionar oarecare, ci unul care mă va ajuta pe mine să aflu opiniile și sugestiile voastre despre noile jocuri apărute, cunoscute de voi, pentru a mă familiariza și eu cu ele.
Clasa:
Vârsta:
Sexul:
Câte ore petreci, pe zi, în fața televizorului?
nici una
mai puțin de o oră
între 1-2 ore
între 3-5 ore
peste 5 ore
Câte ore petreci, pe zi, în fața computerului?
nici una
mai puțin de o oră
între 1-2 ore
între 3-5 ore
peste 5 ore
Care este motivul pentru care utilizezi TV/computerul?
mă relaxez
de plictiseală
pentru anumite emisiuni
pentru informații noi
mă distrez
altele
Care este motivul pentru care nu utilizezi TV/computerul?
am multe teme de rezolvat
îmi interzic părinții
mă întâlnesc cu prietenii
îmi petrec timpul cu familia
desfășor alte activități (sport, muzică, dans, etc.)
Ce emisiuni TV preferi?
culturale
documentare (tehnice/ științifice)
desene animate
filme
divertisment
sport
În ce măsură influențează comportamentul timpul petrecut în fața TV/computerului?
în foarte mare măsură
în mare măsură
în potrivită măsură
în mică măsură
deloc
Ce preferi să faci atunci când folosești computerul?
să stau pe chat/messenger/facebook cu colegii/prietenii/persoane noi
să caut informații noi pentru școală
să mă joc (jocuri video)
să „descarc” filme, muzică
să navighez pe diverse pagini WEB
Vă ajută TV/computerul în activitatea școlară?
Da
Nu
Cum reacționează familia față de utilizarea TV/computerului?
este împotriva folosirii în mod exagerat
consideră că este folositor
impun respectarea unui program
folosesc în aceeași măsură ca și mine
le este indiferent
Care sunt jocurile cele mai des utilizate de tine?
a)
b)
c)
Descrie pe scurt jocurile cel mai des utilizate.
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
12. Imiți un comportament văzut în jocurile video?
Da
Nu
13. Folosești violența ca formă de apărare împotriva celorlalți?
Uneori
Da
Nu
14. Consideri că te ajută jocurile video să înțelegi în mediul virtual care ar fi consecințele faptelor tale de natură violentă?
Da
Nu
15. Tu consideri că un joc violent poate accentua violența în cercul tău de prieteni? Argumentează.
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
16. Ți-ar face plăcere să fii, timp de o zi, în pielea unui personaj din jocurile tale video preferate? De ce?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
17. Ce părere ai tu despre aceste jocuri video violente?
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
18. Ce simți în timpul jocului? (selectează mai multe răspunsuri)
Satisfacție
Competitivitate
Invidie
Bucurie
Continuitate
19. Cum ai achiziționat telefonul/tableta?
______________________________________________________________________________
20. Părinții tăi se joacă alături de tine?
Da
Nu
Uneori
21. Acorzi o importanță mai mare jocurilor decât cerințelor școlare?
Da
Nu
Vă mulțumesc!
III.1.2. Intepretare cantitativă și calitativă a rezultatelor chestionarului.
În cele ce urmează vă prezentăm datele obținute în urma aplicării chestionarului la clasa a IV-a și interpretarea rezultatelor.
1.Câte ore petreci, pe zi, în fața televizorului?
Figura 1.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 1
Referitor la timpul petrecut în fața televizorului se constată că 6,90% dintre elevii clasei a IV-a nu petrec nici o ora în fața televizorului, o mare parte dintre elevi petrec mai puțin de o oră, respectiv 44,83%, dar tot 44,83% din totalul numărului de elevi petrec între 1-2 ore pe zi în fața calculatorului. Un procent mai mic de elevi petrec între 3-5 ore, respectiv 3,45%, iar 0,00% nu petrec peste 5 ore. Cu toate că procentul este mai mare între 2-3 ore și 3-5 ore, elevii au menționat că nu se întâmplă lucrul acesta zi de zi, fapt îmbucurător.
2. Câte ore petreci, pe zi, în fața computerului?
Figura 2.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 2
Referitor la timpul petrecut în fața computerului se constată că 37,93%% dintre elevii clasei a IV-a nu petrec nici o ora în fața televizorului, o parte dintre elevi petrec mai puțin de o oră, respectiv 34,48%, 17,24% din totalul numărului de elevi petrec între 1-2 ore pe zi în fața calculatorului. Un procent mai mic de elevi petrec între 3-5 ore, respectiv 13,79%, iar 0,00% nu petrec peste 5 ore. Faptul că procentul este mai mare între nici o oră și mai puțin de o oră, este un lucru care ne face să ne bucurăm pentru că elevii caută alte mijloace de a-și petrece timpul liber.
3.Care este motivul pentru care utilizezi TV/computerul?
Figura 3.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 3
Motivul cel mai des menționat de către elevii clasei a IV-a, pentru care utilizează TV/computerul este “mă relaxez”, cu un procent de 41,38%, urmat de răspunsul “mă distrez”, cu procentul de 41,38%. Restul variantelor de răspuns au un procent mai mic, respectiv 24,14% utilizarea TV/computerului pentru informații noi, 17,24% pentru anumite emisiuni, 10,34% de plictiseală și 3,45% din alte motive, nejustificate de ei. Motivul ales de elevi este oarecum unul așteptat, pentru că tot mai mulți susțin faptul că vizionează diverse emisiuni de diverstisment, fapt ce ii distrează.
4.Care este motivul pentru care nu utilizezi TV/computerul?
Figura 4.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 4
Motivul principal pentru care elevii clasei a IV-a nu utilizeaza TV/computerul este acela că desfășoară alte activități (sport, muzică, dans etc.), respectiv 72,41%, față de faptul că se întâlnesc cu prietenii 31,93%. Diferența în procentaj nu este una mare în cele ce urmează, deoarece 17,24% rezolvă sarcinile pentru școală, 13,79% își petrec timpul liber cu familia, iar 10,34% spun că părinții le interzic lucrul acesta. Este îmbucurător faptul că elevii sunt atrași spre alte activități și nu își petrec timpul liber în fața micilor ecrane. De asemenea, este un plus în faptul că părinții au autoritatea de a le interzice elevilor vizionarea și utilizarea calculatorului și le îndreaptă energia spre diverse activități.
5.Ce emisiuni TV preferi?
Figura 5.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 5
Referitor la emisiunile preferate de elevii clasei a IV-a, cu cel mai mare procentaj, respectiv 82,76% se află filmele, de diferite categorii, urmate de desenele animate cu un procent de 48,28%. Emisiunile documentare (tehnice/științifice) au un procent de 37,93%, emisiunile legate de sport 24,14%, iar cele de divertisment 17,24%. Ne bucură faptul că emisiunile legate de divertisment nu au un grad ridicat de vizionare, însă putem spune că ar fi indicat ca emisiunile legate de divertisment să înceapă să fie mai vizionate decât desenele animate, deoarece sunt mai educative și au o bogată varietate de informație esențială pentru îmbogățirea cunoștințelor. Trebuie precizat faptul că emisiunile culturale au un procent de 0,00%, în concluzie elevii nu au interese pentru emisiunile culturale.
6.În ce măsură influențează comportamentul timpul petrecut în fața TV/computerului?
Figura 6.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 6
Cei mai mulți elevi susțin faptul că timpul petrecut în fața TV/computerului le influențează comportamentul într-o mică măsură, respectiv 48,28%. Aceștia sunt urmați de alți elevi care aleg spun că nu îi influențează deloc. Acest lucru aduce un plus la conturarea comportamentului lor. Există un procent de 20,69% care demonstrează faptul că îi influențează în potrivită măsură. Cu toate acestea, influența TV/computerului nu este nici în mare măsură, nici în foarte mare măsură, respectiv 0,00%. Ne bucură faptul că nici un comportament al elevilor nu este influențat într-un grad ridicat.
7.Ce preferi să faci atunci când folosești computerul?
Figura 7.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 7
Referitor la preferințele elevilor când aceștia folosesc calculatorul, ei susțin faptul că se joacă (jocuri video), respectiv 58,62%. Însă sunt elevi care preferă să descarce muzică, filme (31,03%), dar și să navigheze pe diverse pagini WEB, respectiv 24,14%. Cu același procentaj sunt elevii care preferă să caute informații noi pentru școală, să se documenteze în legătură cu diverse cunoștințe. Există preferințe pentru chat/messenger, facebook, alături de prieteni/colegi/persoane noi, cu un procent de 13,79%. Putem observa cu ușurință că cel mai mare procentaj se îndreaptă spre jocurile video. Tragem concluzia că o mare parte din elevii clasei a IV-a preferă să se joace pe jocuri video în timpul petrecut la calculator. Este de recomandat părinților să supravegheze copiii, pentru a ști ce fel de jocuri aleg aceștia și ce grad de violență dețin.
8.Vă ajută TV/computerul în activitatea școlară?
Figura 8.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 8
La itemul 8, majoritatea elevilor clasei a IV-a consideră faptul că TV/computerul îi ajută în activitatea școlară, respectiv 68,97%. În ceea ce privește răspunsul negativ, adică nu îi ajută în activitatea școlară, procentul este mai mic, respectiv 31,03%. Cu toate acestea, sperăm ca acest ajutor din partea TV/computerului să aibă într-adevăr o valoare importantă, să acorde informații eficiente pentru a dezvolta elevilor o gândire corectă și o îmbogățire a cunoștințelor. Este necesar ca părintele să supravegheze până și informațiile la care copiii lor ajung, pentru a se asigura că sursa de informații este valoroasă și mai ales adevărată, pentru a putea fi preluate.
9.Cum reacționează familia față de utilizarea TV/computerului?
Figura 9.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 9
Referitor la reacțiile familiei față de utilizarea TV/computerului de către copiii lor, cei mai mulți elevi spun că părinții sunt împotriva folosirii în mod exagerat, respectiv 44,83%, urmați cu un procent de 27,59%, de părinții care impun respectarea unui program (27,59%). Cu același procent de 17,24%, un lucru neașteptat, este faptul că unii părinți folosesc utilizarea TV/computerului în aceeași măsură ca și elevii, dar și că le este indiferent. Acest lucru nu este bun, pentru că fiecare părinte trebuie ori să supravegheze copilul, ori să impună niște reguli pentru utilizarea acestora. Faptul că cel mai mare procent se îndreaptă spre impunerea unui program, dar și că sunt împotriva folosirii în mod exagerat, ne bucură întru totul, pentru că se deduce atenția părinților și importanța copiilor în viața lor.
10. Care sunt jocurile cele mai des utilizate de tine?
Figura 10.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 10
Referitor la cele mai des utilizare jocuri de elevii clasei a IV-a, acestea sunt într-un număr foarte mare, însă cele mai frecvente de toți elevii sunt următoarele: Minecraft (68,97%), Fifa 15 (27,59%), Lelly Jump (10,34%) și Șah online (6,90%). Trebuie să precizăm faptul că elevii au fost extrem de entuziasmați când au citit această întrebare și în timp ce completau. Aveau nenumărate jocuri în minte, mă întrebau dacă pot să scrie mai multe, dacă au voie să scrie un joc de mai multe ori, doar că o altă variantă a jocului. Pe scurt, a fost o adevărată plăcere să împărtășească cu noi jocurile cel mai des utilizare de ei. În timp ce completau se întrebau între ei dacă scriu anumite jocuri, iar noi deducând faptul că ei toți, fie fete, fie băieți, au jocuri comune și chiar e o adevărată competiție.
11.Descrie pe scurt jocurile cel mai des utilizate.
Figura 11.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 11
La itemul 11, elevii au avut de descris jocurile cel mai des utilizate de ei. Evident că sunt aceleași jocuri pe care ei le-am scris la întrebarea anterioară. Așadar, jocul cel mai des utilizat de elevii clasei a IV-a este Minecraft, cei mai mulți au descris jocul ca fiind “o lume din cuburi în care poți construi diferite lucruri”. Acesta este un joc destinat atât băieților, cât și fetelor. Trebuie să precizăm, că în fiecare dimineață, înainte de ora 8:00 ei au acces la telefoane și tablete și toți stau grupați și sunt concentrate asupra jocului. Un alt joc des utilizat este Fifa 15. Elevii l-au descris ca fiind “un joc care se bazează pe fotbalul din viața reală și conține toți jucătorii lor preferați din lume”. Al treila joc din topul acestora, este Mortal Kombat. Descrierea lui este “joc de acțiune prin tunele”. Și ultimul joc, este destinat mai multe fetelor, se numește Lelly Jump. Este descris ca fiind “un joc fără a se mai termina”. Alte jocuri scrise de elevi sunt: Battlefield bad company 2, Forța motors 3, Crisis 3, The vampire diaries quis, The vampire diaries wikia etc.
12.Imiți un comportament văzut în jocurile video?
Figura 12.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 12
Referitor la imitarea comportamentelor văzute în jocurile video, cea mai mare parte a elevilor clasei a IV-a au răspuns că nu imită, respectiv 89,66%, fapt îmbucurător pentru mediul în care trăiesc, dar și pentru ei înșiși. Elevii adaugă faptul că nu sunt nevoiți să se apere printr-un comportament violent, deoarece mediul lor este unul liniștit. Există cazuri care imită anumite comportamente, completând faptul că daca sunt nevoiți, aplică acele comportamente învățate din jocurile video. Procentajul acestora este mai mic, respectiv 10,34%. Pentru aceste cazuri, este bine ca părintele să fie atent la jocurile la care elevii sunt expuși și să ia măsuri pentru a preveni imitarea comportamentelor violente.
13.Folosești violența ca formă de apărare împotriva celorlalți?
Figura 13.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 13
La itemul 13, elevii clasei a IV-a de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” susțin faptul că nu folosesc violența ca formă de apărare împotriva celorlalți, respective 72,41%. Este evident că elevii au un mediu liniștit și că părinții au un rol important în educarea lor. Însă există elevi care uneori (27,59%) folosesc violența ca formă de apărare. Aceștia susțin faptul că dacă sunt agresați sunt nevoiți să se apere. Este un lucru bun faptul că nu există nici un elev (0,00%) care să folosească violența ca formă de apărare.
14.Consideri că te ajută jocurile video să înțelegi în mediul virtual care ar fi consecințele faptelor tale de natură violentă?
Figura 14.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 14
Referitor la faptul că jocurile video i-ar putea ajuta pe elevi să înțeleagă mediul virtual care ar fi consecințele faptelor lor de natură violentă, răspunsurile au fost apropiate. Respectiv 55,17% spun că nu consideră că îi ajută lucrul acesta, dar 44,83% susțin faptul că da, i-ar ajuta să înțeleagă care ar fi consecințele faptelor de natură violentă. Trebuie să precizăm faptul că această întrebare a avut cel mai ridicat grad de dificultate în înțelegere. Elevii au solicitat de câteva ori să li se explice mai detaliat, cum trebuie să se gândească pentru a putea răspunde la întrebare.
15.Tu consideri că un joc violent poate accentua violența în cercul tău de prieteni? Argumentează.
Figura 15.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 15
La itemul 15, cei mai mulți elevi au considerat că da, un joc violent poate accentua violența în cercul lor de prieteni, argumentând că cei mai mulți copii copiază lovituri, respectiv 55,17% și acestea îi influențează spre violență. Există un procentaj apropiat, de 44,83% pentru răspunsul “nu”. Aceștia nu consideră faptul că jocurile violente accentuează violența în cercul lor de prieteni. Trebuie atenționați părinții acestor copii, pentru a se asigura dacă într-adevăr este așa cum susțin ei. În ambele cazuri, părinții trebuie să fie cu ochii pe copiii lor și intervenind dacă este necesar.
16.Ți-ar face plăcere să fii, timp de o zi, în pielea unui personaj din jocurile tale video preferate? De ce?
Figura 16.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 16
La itemul 16, cei mai mulți elevi au spus că le-ar face plăcere să fie, timp de o zi, în pielea unui personaj din jocurile lor preferate, respectiv 65,52% consideră că ar fi o viață perfectă, ar fi ceva distractiv, și-ar dori să petreacă o zi în pielea personajului îndrăgit din curiozitate. Însă 34,48% susțin că nu ar dori lucrul acesta, din motivul că le-ar fi dor de părinți și preferă să rămână alături de familie pentru a nu li se întâmpla ceva rău. Este ușor de observat faptul că există elevi care sunt atașați de părinții lor și nu s-ar îndepărta de ei, dar există și elevi care ar accepta o asemenea propunere, doar pentru a încerca ceva nou, pentru a duce o viață perfectă, așa cum jocurile le conturează părerea aceasta.
17. Ce părere ai tu despre aceste jocuri video violente?
Figura 17.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 17
Referitor la părerea pe care copiii o au despre jocurile violente, 62,07% au o părere bună și nu consideră că acestea schimbă caracterul. Un procent de 20,69% au o părere rea, aceștia sunt de părere că jocurile video violente influențează negativ comportamentele copiilor și nu e un lucru bun. Există însă și elevi care nu au nici o părere, respectiv 17,24%. Nu putem spune decât că ne bucură faptul că tocmai ei, elevii, nu au o părere bună destul aceste jocuri violente, însă procentajul se îndreaptă spre o părere bună, fără să conștientizeze ei dacă le-ar schimba caracterul sau nu. Este necesar ca părintele sau consilierul școlar să intervină acolo unde este nevoie, pentru a nu se ajunge într-adevăr la o influențare inconștientă.
18.Ce simți în timpul jocului?
Figura 18.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 18
La itemul 18, referitor la ce simt elevii în timpul jocului, aceștia au făcut cunoscute sentimentele pe care le trăiesc, 62,07% reprezintă bucuria lor, 48,28% reprezintă satisfacție în timpul jocului, 41,38% reprezintă competitivitatea, 24,14% continuitatea și cel mai mic procent îl are invidia din timpul jocului, respectiv 3,45%. Se poate observa o mică diferență între sentimentul de satisfacție și competitivitatea. Acestea sunt cele mai frecvente sentimente ale copiilor în timpul jocului.
19.Cum ai achiziționat telefonul/tableta?
Figura 19.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 19
Referitor la achiziționarea telefonului/tabletei, cu un procent de 34,48 acestea au fost primite ca și cadou, fără motiv. Însă părinții au considerat că dacă au rezultate bune, merită un mic cadou, așadar procentajul este de 20,69%. Există elevi care și-au achiziționat telefonul din banii personali, strânși de ei din dorința de a avea acest obiect (13,79%). O parte din elevi au primit telefonul/tableta la ziua lor de naștere, dar și fără motiv, respectiv 10,34%. Procentul de 6,90% reprezintă faptul că doi copii au primit unul dintre aceste obiecte de 1 iunie. Cu toate acestea, mai întâlnim un copil fără telefon, respectiv 3,45%. Nu le putem spune noi părinților ce să facă, dar le putem sugera să fie atenți la recompensele pe care le oferă copiilor.
20.Părinții tăi se joacă alături de tine?
Figura 20.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 20
La itemul 20, cel mai mare procentaj îl are răspunsul “nu”, 58,62%, adică părinții lor nu se joacă alături de ei. Cu un procent de 41,38% iese în evidență faptul că sunt totuși părinți care “uneori” se joacă alături de copii. Nu trebuie scos din evidență și faptul că există părinți care se joacă cu copiii lor, chiar dacă într-un procent mai mic, respectiv 3,45%. Este un fapt îmbucurător dacă părinții supraveghează, cunosc jocurile frecventate de copii și mai ales dacă aceștia îi ajută la alegerea unor jocuri mai puțin violente.
21.Acorzi o importanță mai mare jocurilor decât cerințelor școlare?
Figura 21.1 Prezentarea procentajului a răspunsurilor obținute la itemul 21
Referitor la importanța pe care elevii o acordă jocurilor mai mult decât cerințelor școlare, avem un rezultat care ne dă satisfacție mare. După cum arată și procentajul, cu 93,10% elevii nu acordă o importanță mai mare jocurilor decât cerințelor școlare. Cu toate acestea există și elevi care acordă și pun pe primul lor jocurile, abia apoi dau importanță cerințelor școlare. Aceștia au un procent de 6,90%. Considerăm că și aici trebuie să intervină părinții, deoarece în afara școlii, ei sunt cei care petrec cel mai mult timp alături de copii. Atenția trebuie ațintită înspre cei mici, pentru a fi îndreptați spre cerințele educative.
III.1.3. Concluzii ale chestionarului
Chestionarul scoate în evidență faptul că elevii sunt influențați într-o oarecare măsură de jocurile video, în special de personajele cu care aceștia au contact. Deși uneori nu este evident lucrul acesta, adică cei mici nu îl observă, atât cadrele didactice, cât și părinții pot observa dacă în comportamentul lor este ceva nepotrivit. Prin aplicarea chestionarului se poate evidenția faptul că acești copii au contact zi de zi cu aceste jocuri, că există o rezolvare și nu sunt cazuri grave la care să intervină altcineva, înafară de cadrul didactic sau părinții. Legătura cu părinții au importanța lor în planul reducerii influenței jocurilor video violente.
Aplicând la clasa a IV-a E de la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” rezultatele sunt bune, evidențiind că jocurile video nu influențează în totalitate comportamentele elevilor. Într-adevăr sunt cazuri, atât de băieți, cât și de fete, care au ieșiri violente. Cu toate acestea, elevii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, de ce măsuri se pot lua. În urma investigării, putem constata faptul că părinții acestor copii au un rol foarte important în educația lor. Preocuparea lor pentru cei mici rezultă foarte mult din cunoștințele acumulate. Un rol important îl are și învățătoarea, care în timpul orelor nu dă voie să aibă copiii acces la telefoane. Aceste obiecte sunt puse într-o cutie, lângă ușă, la începutul primei ore. Se deschide cutia doar în cazul în care sunt urgențe. Tragem concluzia că atâta timp cât părinții au achiziționat telefoanele/tabletele, TV și calculatoarele, au impus reguli, observă ce vizionează cei mici, stabilesc cât stau pe zi în fața micilor ecrane.
Experiența de până acum ne arată că violența în rândul celor mici este o realitate care poate fi ținută sub control și într-o măsură semnificativă redusă la manifestări ce le putem numi acceptabile. Energia copiilor poate fi canalizată pe teritoriul unor activități cu încărcătură exclusiv educativă. Este foarte important să nu considerăm niciodată că s-a făcut totul în acest domeniu.
Încercând o concluzionare a rezultatelor chestionarului, am putea afirma că elevii noștri sunt expuși violenței și că le poate influența comportamentul. Părinții și școala trebuie să aibă o preocupare mare pentru a asigura mediul elevilor și educarea lor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influentele Jocurilor Video Violente Asupra Agresivitatii la Scolari (ID: 159594)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.