Influente Si Orientari Actuale In Teoria Organizatiilor Moderne

Cuprins

Definirea organizației…………………………………………..3

Orientări în teoria organizațiilor moderne…………….4-6

Influențele teoriilor despre organizațiile moderne….6-7

Concluzii…………………………………………………………….8

Bibliografie…………………………………………………………8

Definirea organizației

Organizațiile reprezintă o prezență constantă a activității societății moderne. În acest sens, organizațiile sunt o prezență permanentă și insinuantă, care domină societatea chiar fără a lăsa impresia că o fac.

În ceea ce privește organizația, teoreticienii au propus de-a lungul timpului o multitudine de definiții cu privire la "ce este" și "ce înseamnă" o organizație, apariția multiplelor definiții referitor la organizație fiind legate de curentele și școlile de gândire apărute și dezvoltate de-a lungul timpului în domeniile economic, sociologic și psihologic, și al științelor politice și administrative, și care analizau organizația din perspectiva anumitor aspecte care le comportă aceasta (aspectul economic, social, politic etc)

Mulți teoreticieni care au analizat organizațiile privesc organizația ca o structură socială creată de indivizi ca un suport pentru atingerea unor scopuri specifice.

De asemenea, oferirea unei definiții, care să surprindă în mod sintetic ceea ce s-ar considera a fi important și esențial pentru explicarea rațiunii și apariției oricărei forme de organizare este practic imposibilă, situație justificată de unii autori prin prisma argumentului diversității și complexității organizațiilor. În acest sens, unii autori consideră că “dificultatea definirii conceptului de organizație este determinat nu numai de multitudinea de perspective din care este analizată, dar și de însăși evoluția analizei organizaționale care a consacrat noi modalități de definire, în funcție de contribuțiile aduse de-a lungul timpului de diferitele cercetări teoretice și practice, o anumită succesiune în dezvoltarea diferitelor teorii și perspective nu înseamnă că noile perspective le-au înlocuit pe cele vechi”.

Orientări în teoria organizațiilor moderne

În diferite clasificări privind organizațiile s-au adoptat o serie de criterii sau aspecte care pot defini în mod valid o organizație. Aceste criterii utilizate sunt :

elementele definitorii (structura organizației) :

§         latura tehnologică

§         latura umană

§         interacțiunea tehnic-uman → organizația=sistem socio-tehnic

În funcție de elementele de mai sus, omul a fost interpretat ca:

§         agent de execuție (aptitudini, capacități → prin raportare la latura tehnologică)

§         ființă psihologică (nevoi, trebuințe, aspirații)

§         ființă rațională (poate lua decizii de optimizare a interacțiunii om-tehnică)

b)      problemele majore care apar într-o organizație :

§         eficiența organizației

§         ierarhia

§         formele de organizare (piramidală, circulară)

§         mijloace adecvate de control

§         scopurile organizației – obiective (creșterea eficienței)

subiective (creșterea satisfacției, dezvoltarea personalității în organizație )

Pe baza acestor criterii, teoriile au fost clasificate (într-o viziune istorista) astfel:

§         teorii clasice

§         teorii neoclasice

§         teorii moderne

2.1 Teorii ale organizațiilor moderne

Teoria organizației ca sistem( Scott ) conceptualizează organizația ca un sistem, iar toate atributele sistemului sunt transferate organizației. Astfel se accentuează faptul că:

§         organizația are o serie de componente/subsisteme;

§         relația dintre acestea este de intercondiționare;

§         întregul este mai mult decât suma părților;

§         se studiază procesele de:

Ø      conducere

Ø      decizie

Ø      participare a subordonaților la decizie

Ø      adaptare la mediu

§         buna funcționare a mecanismelor se verifică în eficiența organizației;

§         accentul cade pe mecanisme de autoreglaj;

§         adaptarea/autoreglajul dau raționalitate sistemului;

§         nevoile sunt și sociale, nu numai fiziologice (afirmarea personalității, exprimarea capacităților);

§         teoriile moderne insistă asupra conceptului de schimbare organizațională; (pentru a se adapta dinamic permanent la schimbarile ambientale)

Teoriile contingenței – acestea afirmă în esență, cum că nu există o structură unică de organizare, motivare, conducere, care să fie generatoare de eficiență (vezi modelul american si european, comparativ cu cel japonez)

Aceste teorii susțin că:

§         eficiența/adaptarea unei organizații este dependentă de caracteristicile ei interne și de mediul în care funcționează;

§         mediul stabil solicita o organizare mecanică, mai rigidă, de tip clasic (weberian), în care accentul cade pe tipul de autoritate (ratională, legală, charismatică), un tip de organizație birocratică;

§         când mediul este turbulent – concepție organica, de sistem adaptabil (Burns, Stalker), adhocrație (Tofller), aici apar în permanență probleme noi; acestea nu pot fi împărțite în subsarcini specifice și nici nu se pot distribui specializările deja existente; este necesară o redefinire permanentă a sarcinilor individuale

§         comunicarea și interacțiunea se bazează mai curând pe schimb de informații și consultanță, mai curând decât pe ordine, iar dacă nu există o adecvare între tipul de organizație și mediu, eșecul este rapid.

Influențele teoriilor despre organizațiile moderne

O deosebită importanță, în analiza organizațiilor din perspectiva sistemului deschis, au avut-o "teoreticienii contingenței", cunoscuți ca și promotori ai școlii teoriilor contingentale. În esență, aceștia argumentează că orice problemă (de structură, de conducere) a organizațiilor trebuie abordată nu la modul general, ci în funcție de situația specifică.

Astfel, în opinia acestora nu există o singură sau " cea mai bună " structură de organizare, formă de motivare sau conducere care să fie potrivită în orice situație. Modul de abordare a fiecăreia dintre problemele menționate mai sus trebuie adecvate și corelate cu tipurile de activități, cât și cerințelor situației specifice contextuale ale mediului extern în care funcționează organizația.

În opinia noastră, promotorii teoriilor contingenței, pornesc de la două asumpții diferite: prima categorie de teoreticieni consideră că nu există "ceea mai bună" metodă sau rețetă care să asigure cu succes organizarea sau conducerea unei organizații; a doua categorie de teoreticieni consideră că poate fi găsit un unic și " cel mai bun " aranjament organizațional care să se potrivească unei situații specifice date.

Printre teoreticienii cei mai importanți ai teoriei contingenței se numără și Lawrence și Lorsch ale căror teorii, în esență arată că: diferite situații de mediu necesită diferite cerințe din partea organizației.

Astfel, în urma studiilor efectuate pe diferite organizații, cei doi cercetători au pus în evidență următorul fapt: organizațiile creează diferite departamente specializate având diferite caracteristici structurale pentru a face față diferitelor medii.

Promotorii teoriilor contingenței au examinat influența și variația diferitelor dimensiuni ale structurii, cum ar fi: complexitatea, mărimea componentei administrative, formalizarea, centralizarea, gradul de diferențiere pe orizontală și verticală, în funcție de anumite variabile (factori) cum ar fi strategia, tehnologia, mărimea organizației, mediul extern.

O sinteză asupra factorilor care influențează diferitele dimensiuni structurale este prezentatat în tabelul de mai jos :