Influente Modificatoare Induse de Amenajarile Hidrotehnice In Regimul Parametrilor Hidrici Si Morfologici Ai Raului Tur

CUPRINS

INTRODUCERE

I.ELEMENTE DE SUBORDONARE REGIONALĂ

I.1.Poziția bazinului hidrografic Tur

I.2.Delimitarea geograficǎ

II.CADRUL NATURAL AL BAZINULUI

II.1.Unitǎțile de relief și structura geologicǎ a zonei

II.2.Hidrografia

II.3.Învelișul vegetal al bazinului Tur

III.REȚEAUA HIDROMETRICĂ DIN BAZIN ȘI ACTIVITATEA DE GOSPODĂRIRE A APELOR

III.1.Stațiile hidrometrice

1.1.[NUME_REDACTAT]

1.2.[NUME_REDACTAT]-Oaș

III.2.Acumularea Cǎlinești-Oaș

2.1 Așezarea geografică a lacului

2.2.Funcțiile lacului

2.3.Dimensiunile lacului

2.4.Descrierea lucrării de la baraj

2.5.Calitatea apei lacului

IV.Regimul principalilor parametrii cantitativi și calitativi

IV.1.Scurgerea lichidă

1.a) Cantități anuale de precipitații

1.b) Cantitatea medie lunară de precipitații

1.1.Scurgerea medie anuală

1.2.Scurgerea medie lunară

1.3.Scurgerea maximă anuală

1.4.Scurgerea medie lunară

IV.2.Scurgerea solidă

IV.3.Calitatea apei rîului Tur

IV.4.Regimul termic al apei

4.1.Temperatura aerului

4.2.Temperatura apei

4.3.Fenomene de iarnă

IV.5.Dinamica albiei în profil longitudinal și transversal

V.[NUME_REDACTAT]

UNIVERSITATEA BABEȘ –BOLYAI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

Lucrare de licențǎ

Îndrumǎtor:

[NUME_REDACTAT]: Dr. [NUME_REDACTAT]

Student absolvent:

[NUME_REDACTAT]

CLUJ NAPOCA

2 0 0 4

CUPRINS

INTRODUCERE

I.ELEMENTE DE SUBORDONARE REGIONALĂ

I.1.Poziția bazinului hidrografic Tur

I.2.Delimitarea geograficǎ

II.CADRUL NATURAL AL BAZINULUI

II.1.Unitǎțile de relief și structura geologicǎ a zonei

II.2.Hidrografia

II.3.Învelișul vegetal al bazinului Tur

III.REȚEAUA HIDROMETRICĂ DIN BAZIN ȘI ACTIVITATEA DE GOSPODĂRIRE A APELOR

III.1.Stațiile hidrometrice

1.1.[NUME_REDACTAT]

1.2.[NUME_REDACTAT]-Oaș

III.2.Acumularea Cǎlinești-Oaș

2.1 Așezarea geografică a lacului

2.2.Funcțiile lacului

2.3.Dimensiunile lacului

2.4.Descrierea lucrării de la baraj

2.5.Calitatea apei lacului

IV.Regimul principalilor parametrii cantitativi și calitativi

IV.1.Scurgerea lichidă

1.a) Cantități anuale de precipitații

1.b) Cantitatea medie lunară de precipitații

1.1.Scurgerea medie anuală

1.2.Scurgerea medie lunară

1.3.Scurgerea maximă anuală

1.4.Scurgerea medie lunară

IV.2.Scurgerea solidă

IV.3.Calitatea apei rîului Tur

IV.4.Regimul termic al apei

4.1.Temperatura aerului

4.2.Temperatura apei

4.3.Fenomene de iarnă

IV.5.Dinamica albiei în profil longitudinal și transversal

V.[NUME_REDACTAT]

INTRODUCERE

Lucrarea de față intitulată „ Influențe modificatoare induse de amenajările hidrotehnice în regimul parametrilor hidrici și morfologici ai râului Tur” constituie un studiu de analiză al modificărilor ce au avut loc în regimul de scurgere al râului Tur în perioada 1970- 1985, regim de scurgere aflat atât sub influența climatică, cât și sub influența lacului de acumulare Călinești- Oaș.

Tema lucrării de față a fost aleasă în condițiile în care județul [NUME_REDACTAT] reprezintă locul natal al subsemnatei fapt care a făcut posibil accesul la o cantitate substanțială de informații, direct proporțională cu complexitatea subiectului ales, întrucât județul ocupă cea mai mare parte și cea mai importantă parte a bazinului Tur. 

Un alt motiv pentru care am ales această lucrare este unul subiectiv, respectiv simțămintele de bucurie și atașament pe care le provoacă frumusețea peisajului. Din punctul meu de vedere aceste locuri sunt incomparabile ca frumusețe și resurse, dar totuși incomplet studiate și exploatate. Am speranța faptului că voi reuși să vă conving de cele de mai sus și să ajungeți la aceeași concluzie cu subsemnata.

Documentele care au stat la baza realizării acestei lucrări sunt reprezentate de datele hidrometeorologice obținute la stațiile hidrometrice Negrești-Oaș și Turulung și obținute de la [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” S.A., [NUME_REDACTAT] Someș din [NUME_REDACTAT]. Pe această cale țin să mulțumesc celor ce mi-au aprobat cererea înaintată și totodată angajaților de la filiala din [NUME_REDACTAT].

Lucrarea de față a fost elaborată sub îndrumarea [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT], un om deosebit și un pedagog desăvârșit, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale. Totodată mulțumesc și domnului [NUME_REDACTAT] Dr. [NUME_REDACTAT] pentru faptul că a reușit să îmi insufle pasiunea pentru hidrologie.

INFLUENȚE MODIFICATOARE INDUSE DE

AMENAJǍRILE HIDROTEHNICE ÎN REGIMUL

PARAMETRILOR HIDRICI SI MORFOLOGICI

AI RÂULUI TUR

I.ELEMENTE DE SUBORDONARE REGIONALĂ

I.1.Poziția bazinului hidrografic [NUME_REDACTAT] hidrografic Tur este situat in partea nord-vesticǎ a țǎrii noastre în județul [NUME_REDACTAT]. Este primul afluent de ordinul I al râului Tisa care sosește dinspre sud-est prin Câmpia de Vest din România. Bazinul râului se aflǎ cuprins, pe direcția SE-NV, între paralelele de 47° 46’- 48° 05’ latitudine nordicǎ și între meridianele de 22° 52’ – 23° 37’ longitudine esticǎ, fiind cuprins între bazinele hidrografice ale râului Sǎpânța, Someș și Batar.

Din punct de vedere fizico-geografic, regiunea se situeazǎ în cadrul [NUME_REDACTAT] Europene, iar climatic în zona influenței maselor de aer baltic cu umiditatea pronunțatǎ.

Figura numărul 1:[NUME_REDACTAT] Tur în județul [NUME_REDACTAT]

([NUME_REDACTAT] Someș, [NUME_REDACTAT])

I.2. Delimitarea geograficǎ

Bazinul hidrografic Tur este mǎrginit la est de bazinul râului Sǎpânța, la sud si vest de bazinul Someșului, iar la nord de granița cu Ucraina.

Turul izvorește de pe versantul vestic al [NUME_REDACTAT], de sub vârful Buiana de la înǎlțimea de 950 m și curge în direcția est-vest. Lungimea totalǎ al traseului sǎu este de 100 km., din care în județul [NUME_REDACTAT] are o lungime de aproximativ 70 km liniari.

Turul se varsǎ în Tisa pe teritoriul Ungariei, printr-un canal artificial de 11,5 km. . Între aceste limite, bazinul Tur totalizeazǎ o suprafațǎ de 1210 km² pe teritoriul țǎrii noastre. Lungimea cumpenei de apǎ este de 151 km, care înconjoarǎ un teritoriu cu formǎ de parǎ, simetricǎ.

Figura numărul 2. :Delimitarea bazinului râului Tur:1.Râuri; 2. Despletiri; 3.Cumpăna de ape; 4.Cursuri instabile.(I. Velcea- [NUME_REDACTAT])

Între bazinele hidrografice ale râurilor Sǎpânța și Someș, bazinul râului Tur se desfǎșoarǎ pe o direcție SE – NV, având o lungime maximǎ de 54 km și o lǎțime maximǎ de 31 km. În ceea ce privește altitudinea, zona montanǎ variazǎ între 900-1200 m, iar la locul de vǎrsare în Tisa al râului Tur altitudinea este de 115 m. Altitudinea medie pânǎ la satul Turulung este de 370 m.

II.Cadrul natural al bazinului

II.1.Unitǎțile de relief și structura geologicǎ a zonei

Bazinul este repartizat între douǎ mari unitǎți de relief : munte 35% și câmpie 65%.

[NUME_REDACTAT] își are izvoarele în [NUME_REDACTAT] –Gutâi, care au luat naștere pe fracturile adânci apǎrute la contactul dintre cretacicul [NUME_REDACTAT] și marginea esticǎ a [NUME_REDACTAT].prin erupții vulcanice din neogen. Formele lor conice sunt alcǎtuite din punct de vedere geologic din andezite, riolite și dacite, acoperite pe alocuri, cu tufuri și aglomerate caolinizate, având și numeroase filoane metalifere și zone de intensǎ silicifiere. În cadrul zonei se disting trei importante unitǎți de relief.

[NUME_REDACTAT] cu înǎlțimi relativ mici (400-800 m) prezintǎ în relief o serie de forme rotunjite : neck-urile din dealurile Cetǎțeaua Mare și Cetǎțeaua Micǎ ; și dyck-uri, care împreunǎ cu ramificațiile vestice ale [NUME_REDACTAT], ce se prezintǎ sub formǎ de culmi domoale (peste 800 m), dominate de masivele Pietrosu (1202 m) si [NUME_REDACTAT] (1013 m) care închid [NUME_REDACTAT].

Vǎile care brǎzdeazǎ [NUME_REDACTAT] și Gutâi au profilul transversal bine adâncit, înscriind în relief forma literei V. În liniile de profil apar rupturi de pantǎ de naturǎ petrograficǎ și anume în valea Talnei și valea Albǎ, acolo unde se face trecerea de la lavele andezitice la aglomeratele vulcanice. Natura petrograficǎ este evidentǎ și în forma versanților (profil concav sau convex) precum și în profilul longitudinal al vǎilor.

Rețeaua hidrograficǎ prezintǎ, în totalitatea ei rupturi de pante la intrarea în zona piemontanǎ, ca reflex al duritǎții rocilor.

Figura numărul 3. :Relieful bazinului hidrografic Tur

([NUME_REDACTAT] Someș, [NUME_REDACTAT])

Privit în ansamblu, relieful [NUME_REDACTAT] și Gutâi prezintǎ trepte de denudație situate la diferite altitudini, care pot fi înglobate în nivelele 1000-800 și de 600 m. În cadrul acestora se remarcǎ, mai ales pentru [NUME_REDACTAT], nivele structurale și de eroziune respectiv platouri de lave și aglomerate vulcanice ce constituie interfluvii secundare ale zonei muntoase, a cǎror altitudine scade treptat de la 800 la 600m.

Nivelul de 1000 m predominǎ în [NUME_REDACTAT] și alcǎtuiește creasta principalǎ a acestora, ce se reconstituie pe linia craterelor vulcanice. Eroziunea exercitatǎ pe bazinele hidrografice dǎ un caracter discontinu, cum este în cazul bazinului Nistrului și al [NUME_REDACTAT] și chiar al Bǎiței. Nivelul de 600 m apare sub forma unor pinteni, atât în [NUME_REDACTAT], cât și în [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] sunt în așa fel secționați de ape, încât altitudinea maximǎ nu depǎșește 600 m. De aceastǎ zonǎ sunt legate remanierile hidrografice, care au condiționat dezvoltarea [NUME_REDACTAT].

A doua unitate în care se încadreazǎ bazinul Turului este [NUME_REDACTAT]. Acesta este o depresiune intramontanǎ de eroziune, alcǎtuitǎ din depozite sedimentare.

Fundamentul depresiunii este constituit din depozite paleogene ale flișului, peste care se succed depozite miocene, pliocene si cuaternare. Caracterul și poziția lor dovedesc existența unui golf, situat aproximativ între limitele actuale ale [NUME_REDACTAT], care comunica cu Marea Panonicǎ prin nord- poarta Turțului, prin vest- poarta Turului și al Talnei și prin sud-poarta Orașului-Nou.

[NUME_REDACTAT], bine individualizatǎ în masa vulcanicǎ, prezintǎ un relief variat, în cadrul cǎruia se disting dealuri piemontane (400-600 m), cu o rețea hidrograficǎ convergentǎ și divergentǎ, martori de eroziune alcǎtuiți din roci vulcanice: Belevara si Măgurița, câmpii piemontane cu înclinare linǎ (200-400 m) și lunci mai înguste sau mai largi, pe cuprinsul cǎrora râurile își despletesc cursul în numeroase brațe.Valea Albǎ, Pârâul Rǎu, Turul și Talna cu afluenții lor, au o desfǎșurare dendriticǎ, în cadrul cǎrora se pot urmǎrii zonele de convergențǎ situate între piemonturile înalte și cele de divergențǎ în câmpiile piemontane. Delimitarea dintre acestea poate fi urmǎritǎ de-a lungul unei linii care ar uni localitǎțiile Bixad, Negrești, Vama și [NUME_REDACTAT]. Limitele depresiunii sunt marcate de pantele cele mai mari, care revin părții superioare a piemonturilor, înregistrându-se valori de 20-25°.

Rețeua hidrograficǎ a înregistrat și ea în profil longitudinal unele rupturi de pantǎ cu valori cuprinse între 10-15°, pe valea Talnei, Turului, Pârâului Rǎu, a cǎror genezǎ este condiționatǎ de schimbarea litologicǎ, respectiv de trecerea de la aglomeratele vulcanice sau de la andezite, la sedimentar.

În relieful depresiunii se observǎ o treaptǎ în care pantele oscileazǎ între 10-15° , aceasta este zona piemonturilor înalte, cuprinsǎ între Târșolț și Bixad, fragmentate de ape în pinteni prelungi, care înainteazǎ spre centrul depresiunii. Valorile mai mici de 3-6° corespund pantelor din câmpiile piemontane care coboarǎ lent spre luncile principalelor râuri. Zonele în care pantele înregistreazǎ valori sub 3° se gǎsesc în cadrul luncilor Lechincioarei, Turului și Talnei .

Valori ridicate ale pantelor mai apar și ca rezultat al adâncirii rețelei hidrografice în suprafețele piemontane, oscilând între 30° în piemonturile înalte și 15° în câmpiile piemontane. Acest fapt reflectǎ consolidarea relativǎ a depozitelor detritice piemontane.

Totodatǎ, gradul de înclinare a pantelor sugereazǎ intensitatea proceselor de pantǎ din trecut, respectiv cantitatea enormǎ de material care a constituit planul de racord între rama muntoasǎ și fosele din jur.

Figura numărul 4. :Harta geomorfologică: I.Bazinetul de obârșie Cămârzana;II. [NUME_REDACTAT] Târșolț; III. Bazinetul piemontan Negrești-Oaș. 1.Limitele depresiunii;2. Limitele dintre bazine;3. Limitele subunitățiilor piemontane;3. Cîmpii piemontane;4. Defilee;5. Acumulări din luncă ( Velcea- [NUME_REDACTAT])

Unitatea geomorfologicǎ bine conturatǎ, [NUME_REDACTAT] are în componența sa o zonǎ a piemonturilor și o zonǎ a luncilor. Acestea determinǎ diferențierea urmǎtoarelor sectoare în cadrul depresiunii: a) Bazinetul de obârșie Cǎmârzana; b) Bazinetul culoar –Târșolț și c) Bazinetul piemontan Negrești. Toate trei sunt asociate între ele, legându-se de bazinul depresionar oșan.

[NUME_REDACTAT] sunt opera procesului de denudare a zonei înalte, a transportului de roci în aval și a depunerii lor la nivelul depresiunii. Ele ocupǎ cea mai mare parte a depresiunii. Piemonturile din bazinetele: Albǎ, Tur și Talna au cea mai mare grosime, peste 50 m.

Sub aspect geomorfologic, piemonturile sunt divizate în urmǎtoarele sectoare:

piemonturi înalte, care au un grad avansat de degradare, aspect deluros datoritǎ adâncimii și desimii mari a fragmentǎrii ;

piemonturi propriu-zise (mijlocii) cu aspect tipic prin suprafața de acumulare slab înclinatǎ;

câmpiile piemontane, treapta cea mai joasǎ, delimitate de lunci printr-o linie perifericǎ de izvoare.

Cele trei sectoare diferǎ sub raport spațial și ca proporții în unitǎțile de relief ale [NUME_REDACTAT].

Luncile principalelor râuri au o mare dezvoltare la marginea piemonturilor pânǎ în zona muntoasǎ. Microrelieful luncilor este reprezentat de forme negative (brațe pǎrǎsite, belciuge, gârlițe), predominante în luncile Talnei și Turului și forme pozitive (grinduri ), dominante în lunca Lechincioarei.

Zona inundabilǎ are cea mai mare extindere în cadrul porților Talnei și Turului, pe când în luncile Lechincioarei și Vǎii Albe zona inundabilǎ este mai restrânsǎ și are caracter sezonier ( primǎvara și toamna), favorizând dezvoltarea pǎșunilor naturale.

Atât piemonturile, cât și luncile, prezintǎ anumite particularitǎți în fiecare din cele trei sectoare.

Bazinetul Cǎmârzana este un bazinet de obârșie care s-a format prin eroziune. Piemonturile formeazǎ baza de denudație. [NUME_REDACTAT] și zona muntoasǎ au fost ferǎstruite de ape și modelate de procese de pante.

În punctele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] sunt evidente valurile de alunecǎri de teren, iar ca forme pozitive de relief apar mǎgurile vulcanice izolate din centrul depresiunii, ca Mǎgura Mare și [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] se prezintǎ sub forma unui culoar de-a lungul cursului mijlociu al Lechincioarei.La nord, este mǎrginit de Poarta Cǎmârzanei, iar la sud de [NUME_REDACTAT]. De-o parte și de alta a Lechincioarei, piemonturile s-au dezvoltat asimetric. Pe dreapta se gǎsesc suprafețe piemontane, în timp ce pe stânga terasele și terenurile degradate îngreuneazǎ reconstituirea piemonturilor. De-a lungul Vǎii Lechincioara, lunca se individualizeazǎ prin vegetația tipicǎ hidrofilǎ. Datoritǎ excesului hidric, la contactul dintre luncǎ și zona piemontanǎ s-au constituit formațiuni turboase.

[NUME_REDACTAT] este cel mai extins și are caracteristici tipice de bazinet piemontan. Din masivele montane din jur s-au desprins formațiunile care au colmatat fundul bazinului lacustru al Oașului. Piemonturile rezultate în urma acestui proces prezintǎ un microrelief constituit din soluri de alunecare și din trepte piemontane în zona piemonturilor propriu-zise.

[NUME_REDACTAT] Albǎ și Tur, precum și între Tur și Talna apar areale depresionare generate de condițiile hidrologice de drenare. [NUME_REDACTAT] Albǎ și Tur se manifestǎ fenomene de lǎsare cu tendințe de înmlǎștinare, iar între Tur și Talna depresiunile sunt mai erodate.

[NUME_REDACTAT] Negrești sunt drenate de o rețea majorǎ. Luncile cele mai dezvoltate sunt situate de-a lungul Pârâului Rǎu, a Vǎii Albe, Turului și Talnei, pe ambele maluri.

Acestea sunt repetat inundate, ceea ce duce la formarea unei aluviuni de luncǎ, mai abundent în luncile Turului și a Pârâului Rǎu.

În zona de câmpie se încadreazǎ o parte din nord-estul câmpiei [NUME_REDACTAT] Livadei și Turului fiind o arie de intensǎ activitate de sedimentare, cu straturi mai groase de aluviuni: mâluri, argile, nisipuri și pietrișuri și mai subțiri de depozite eoliene, loessoide, care fiind în general impermeabile, creeazǎ condiții favorabile atât stagnǎrii apelor din precipitații cât și formǎrii straturilor freatice aproape de suprafațǎ. Zona de câmpie se caracterizeazǎ prin altitudini de 200-300 m prin vǎi largi în care albiile minore se despletesc într-o serie de brațe și prin interfluvii largi, puțin fragmentate.

II.2.[NUME_REDACTAT] este afluent din partea stânga al cursului mijlociu al râului Tisei, care adunǎ surplusul de apǎ de pe versanții vestici ai lanțului vulcanic Oaș-Gutâi.

Suprafața de recepție în România este de 1008 km², iar suprafața totalǎ este de 1210 km².

Bazinul superior al Turului se adapteazǎ bine depresiunii intervulcanice a Oașului pe care o părăsește în aval de primirea afluentului sǎu de seama din dreapta Lechincioara sau Lechința . Trecând prin poarta de închidere a depresiunii formata din aglomerate vulcanice și depozite panoniene, iese în câmpia Tisei unde pantele râului scad brusc, iar cursul lui se despletește în amonte de Cǎlinești, în doua brațe principale și mai multe secundare ceea ce denotă o instabilitate mare a albiei aflatǎ în plinǎ fazǎ de colmatare. Aspectul de subsidențǎ la contactul cu câmpia Tisei se evidențiazǎ și mai clar pe interfluviul Egher-Talna, unde pe lângǎ lǎcoviștile rǎspândite apar și mlaștini eutrofe. Caracterul inundabil al luncii continuǎ și în aval, chiar pânǎ la vǎrsare din care cauzǎ cursul inferior al Turului este îndiguit și se prevǎd noi lucrǎri importante de regularizare de albie.

Turul izvorește de la o altitudine de cca. 950 m.. Panta cursului de apǎ în sectorul montan atinge 20m/km scǎzând la valori de 2-8 m/km. în fundul depresiunii și sub 1m/km în sectorul de câmpie.

Afluenții sǎi din cursul superior care își trag originea tot de pe rama muntoasǎ eruptivǎ, traverseazǎ apoi piemonturile larg dezvoltate și se adunǎ în incinta câmpiilor piemontane marginale formând adevǎrate piețe de adunare a apelor. Astfel în prima zonǎ de convergențǎ aflatǎ la nord de [NUME_REDACTAT], Turul primește din dreapta pe cel mai mare afluent al sǎu: Lechincioara (S=286 km²,L =29 km.) cu afluenții sǎi [NUME_REDACTAT] (S=132 km²;L=26 km) și Valea Albǎ (S=64 km²; L=19 km), iar la stânga, Slatina sau Strâmba (S=35 km² ;L=8 km ) care dupǎ I.Velcea reprezintǎ fostul curs inferior al Talnei superioare.

Urmǎtorul afluent al Turului, Talna (S=186 km² ;L=35 km) strǎbate regiunea sud-vesticǎ a [NUME_REDACTAT] curgând paralel cu Turul, dupǎ ce a cules o serie de afluenți din stânga de pe rama sudicǎ a depresiunii, dinspre masivul Gutâi.

Talna este de fapt un colector piemontan, cu un curs transversal față de desfǎșurarea inițialǎ a [NUME_REDACTAT]. Ieșind în câmpie și cursul Talnei capǎtǎ un caracter de divagare puternicǎ, formând o defluențǎ în aval de primirea [NUME_REDACTAT].

În câmpie, Turul primește doi afluenți cu dimensiune mai mare din dreapta Turțul (S=74 km² ;L=22km), iar din stânga Racta (S=181 km² ; L=37 km) cu Egherul (S=85 km² ;L=22km) care dreneazǎ apele zonei mlǎștinoase dinspre Talna.

[NUME_REDACTAT] Turul colecteazǎ incǎ un mic pârâu cu izvoarele în [NUME_REDACTAT] Mare cu afluentul sǎu Șarul care totalizeazǎ o suprafațǎ de 200 km². Prin poziția sa, cu expoziție directǎ spre vest și cu golful depresionar larg deschis tot în aceeași direcție, bazinul Turului favorizeazǎ formarea de cantitǎți importante de ape freatice care se ivesc la suprafațǎ, în numeroase izvoare cu ape de calitate bunǎ la limitele exterioare ale piemonturilor.

Rezervele subterane abundente sunt foarte apropiate de suprafațǎ în sectorul de câmpie. Sunt renumite izvoarele din aria mofeticǎ care se ivesc în zona de contact dintre eruptiv și sedimentar.

Apele subterane de adâncime sunt fie ascensionale (arteziene), fie de zǎcǎmânt.Apele ascensionale se acumuleazǎ în straturile de nisipuri panoniene situate la 200-400m și se exploateazǎ pentru alimentarea cu apǎ potabilǎ a localitǎților.

Apele de zǎcǎmânt din regiune se gǎsesc la 800-2000 m adâncime. Ele pot apare la suprafațǎ prin izvoare sau foraje. Aceste ape pot fi carbogazoase (Nadaș, Turț), slab sulfuroase (Puturoasa-Bǎi, Vama, Luna-Negrești-Oaș), bicarbonate (Bixad, Vama, [NUME_REDACTAT]).

II.3.Învelișul vegetal și vegetația apelor bazinului [NUME_REDACTAT] de relief, clima și solul au permis ca vegetația sǎ se etajeze în altitudine începând cu esențe moi, ce însoțesc vǎile Turului și ale afluenților sǎi, continuând apoi cu pǎdurile de stejar și fag terminându-se cu coniferele și pășunile de pe culmile cele mai înalte ale [NUME_REDACTAT] și Gutâi.

În zona cursului superior al Turului, care se întinde de la izvor pânǎ la intrarea în orașul Negrești-Oaș, se întânește o florǎ acvaticǎ reprezentatǎ de populații de fitoplanctoni: alge albastre, diatomee, alge verzi filomentoase, care formeazǎ o biocenozǎ vegetalǎ ce acoperǎ bolovanii din albie și briofite, bine fixate pe substrat. Cele mai multe forme vegetale sunt rheofile, deci adaptate la un curent puternic de apǎ.

Dealurile sunt acoperite cu pǎduri dese de fag și plante superioare de tip higrofil. În zonele colinare, cresc o serie de specii mediteraneene, ponto-mediteraneene, euroasiatice cu caracter continental.

Pe cursul mijlociu, cuprins între orașul Negrești-Oaș și deversarea din lacul Călinești-Oaș, în masa apei se întâlnește un potamoplancton, o biocenozǎ permanentǎ, formatǎ dintr-un numǎr scǎzut de populații și un numǎr mic de indivizi – cu excepția acumulǎrii Cǎlinești-Oaș.

Formele fitoplanctonice sunt reprezentate de: alge albastre, alge verzi și predominant diatomee-fitobentos, care în majoritatea lor se fixeazǎ de substratul format din bolovăniș, pietriș și nisip. În lac sunt prezente și macrofite submerse.

Pe maluri este prezentǎ o vegetație formatǎ din arbuști și ierburi higrofile.

În cursul inferior, în aval de acumularea Cǎlinești-Oaș, se intâlnește un potamoplancton mai bogat, formate din numeroase alge fitoplanctonice. Și aici predominǎ diatomeele, algele verzi filamentoase.

Bine reprezentat este și fitobentosul, format tot din numeroase diatomee, alge verzi filamentoase, macrofite submerse. Pe aceste macrofite submerse se gasește un perifiton reprezentat de variate populații de alge și animale mici epibionte.

III.Rețeaua hidrometricǎ din bazin și activitatea de gospodǎrire a apelor

III.1.Stațiile hidrometrice

În bazinul hidrografic al Turului functioneazǎ 7 stații hidrometrice.

1.1. [NUME_REDACTAT] situat la 47°55’ latitudine nordicǎ și la 23° 04’ longitudine esticǎ, pe râul Tur a fost înființat în anul 1909 de cǎtre [NUME_REDACTAT] de Regularizǎri, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]. Înregistrǎrile de niveluri efectuate în perioada 1909- 1962 au întreruperi importante în intervalele 1923- 1925 și 1941- 1947. [NUME_REDACTAT] face parte din [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și are în administrare bazinul inferior al rîului Tur din jud. [NUME_REDACTAT] și anume : de la confluența cu pîrîul Talna afluent de stînga a rîului Tur pînă la frontiera cu [NUME_REDACTAT], respectiv [NUME_REDACTAT] și partea inferioară a [NUME_REDACTAT] a pîrîului Turț adică de la confluența cu pîrîul Turț- Hodoș pînă la confluența cu rîul Tur.

Forma de relief pe acest sector este de cîmpie cu altitudini cuprinse între 200 – 300 m.

Formațiunile geografice întîlnite în lunca rîului Tur sunt depozite sedimentare cu mare permeabilitate și friabilitate.

Mira hidrometricǎ a suferit schimbǎri reperate de mai multe ori, atât în plan vertical cât și pe profil longitudinal. Masurǎtorile de debite efectuate în perioada 1952-1962 au permis stabilirea debitelor medii zilnice pe aceeași perioadǎ.

Din analiza variației nivelurilor caracteristice anuale, s-a constatat o relativǎ stabilitate a albiei în perioada 1947-1962, ceea ce a permis stabilirea debitelor medii lunare cu ajutorul cheilor de debite medii lunare și pentru perioadǎ mai veche (1947-1951).

La data de 08. 01. 1967 a intrat în funcțiune o mirǎ nouǎ în amonte pe malul drept la cca. 300 m în dreptul bornei de km C.S.I. 19+ 681 dig mal stâng. Schimbarea amplasamentului s-a fǎcut ca urmare a faptului cǎ poziția mirei din aval nu mai era corespunzǎtoroare.

La 01. 01. 1982 a intrat în funcțiune o alta mirǎ în aval pe malul drept la cca. 30m fațǎ de mira veche, această poziție păstrându-se și azi. (Jurnalul stației)

.Lucrări de apărare

Ca lucrări de apărare, [NUME_REDACTAT] are în administrare: 69,5 km diguri, 0,625 km regularizări de albii și 80 ml consolidări de mal.

Lucrările de îndiguire au fost începute încă din anul 1956 prin executarea digurilor rîului Tur aval de lac, Adrian pînă la frontiera cu [NUME_REDACTAT] și continuată după inundațiile din 1970 prin supraînălțarea digurilor pînă la asigurarea de 2%.

Pe rîul Tur digurile sunt dimensionate la asigurarea de 2% ( Q2% = 275 mc/s ) și verificate la asigurarea de 0,5% ( Q0,5% = 310 mc/s ) și sunt încadrate în clasa a – a de importanță.

Lucrările de pe pîrîul Turț sunt dimensionate la asigurarea de 5% și verificate la asigurarea de 1% și sunt incadrate in clasa a IV – a de importanță.

Înălțimea medie a digurilor variază între 2 – 2,5 m, iar lațimea la coronament de 3 m.

Evacuarea apelor din incinta apărată se face prin descărcătorii din capul digurilor prevăzuți cu clapeți cu inchidere automată sau stavile plane cu activare manuală.

În prezentul plan sunt cuprinse și stațiile de pompare din administrarea SNIF – [NUME_REDACTAT] Mare, care descarcă apele în rîurile din adminstrarea [NUME_REDACTAT].

În cadrul formației există: cinci centre gospodărești cu magazii de apărare în care sunt depozitate stocurile minime de apărare.

1.2. [NUME_REDACTAT]–Oaș a fost înființat la data de 01. 01. 1951. Aceasta este situatǎ la 47° 52’ latitudine nordicǎ și 25° 26’ longitudine esticǎ.

III.2.Acumularea Cǎlinești-Oaș

2.1. Așezarea geograficǎ a lacului

Bazinul lacului Cǎlinești-Oaș este situat în partea de nord-est a județului [NUME_REDACTAT], aproape de centrul depresiunii “[NUME_REDACTAT]” în perimetrul cumpenei Cǎlinești-Oaș (figura numărul 5).

Se învecineazǎ la sud cu dealul Feleznic, la poalele cǎruia se aflǎ cabana Cǎlinești; la nord, colinele pe care sunt construite casele comunei Cǎlinești-Oaș; la vest între Feleznic colina “Hurcǎ”. Trustul de [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a ridicat în anul 1973, un baraj de pǎmânt cu taluzul înierbat în partea de vest și dotat cu beton în partea de rǎsǎrit.

S-a format astfel cadrul lacului Cǎlinești-Oaș alimentat de apele râului Tur, care izvorește din munții Gutâi, județul Maramureș și pe direcția est-vest colecteazǎ apele din [NUME_REDACTAT], cei mai importanți afluenți fiind: Valea Albǎ, [NUME_REDACTAT] și Lechincioara, cu care se întâlnește în localitatea Boinești la mai puțin de 1 km de intrarea în lac, în vecinǎtatea satului Remetea-Oaș. (figura numărul 5).

2.2.Funcțiile lacului

Înainte de anul 1973, inundațiile erau frecvente, locuitorii din Coca petrecând perioadele respective în podul caselor, adesea culturile agricole erau compromise.

Inițial a fost îndiguit malul drept al lacului, pe marginea vechiului drum de țarǎ Boinești-Cǎlinești, construindu-se și un nou drum asfaltat spre comunǎ.

Din pǎcate digul a fost mǎcinat de ape sub acțiunea vânturilor, valurilor și viiturilor.

Cantitatea de reținere s-a diminuat, adǎugându-se o apreciabilǎ colmatare, e posibil ca un milion de m³ de apǎ sǎ se acumuleze în minus, în prezent.

Odatǎ realizat, lacul a deschis și alte perspective de folosire Ex: construcția unei microcentrale.

Figura numărul 5. : Poziția lacului de acumulare Călinești- [NUME_REDACTAT] de o frumusețe aparte atrage turiști, atât din țarǎ, cât și din strǎinǎtate. S-au construit cǎsuțe de vacanțǎ și un vaporaș fǎcea curse la cererea grupurilor. Au apǎrut amatori de canotaj, se fǎceau antrenamente de caiac-canoe, bǎrcile cu motor tractau schiori nautici. Se fǎceau bǎi și înot în sezonul cald.

A fost inițiatǎ Sǎrbǎtoarea Cǎpșunului, dar tradiția a fost întreruptǎ. Au fost fǎcute tabere pentru copii și tineret în comunǎ, cu participanți din toatǎ țarǎ.

Dupǎ popularea lacului cu pești, pescuitul de agrement a atras pescari din județele învecinate. S-au organizat concursuri de pescuit de anvergurǎ naționalǎ.

Figura numărul 6. :[NUME_REDACTAT]

2.3.Dimensiunile lacului

Suprafața lacului a fost estimatǎ la 382,4 ha în cazul umplerii la maxim.

Lungimea medie alacului este de 4700 m, iar lățimea medie de 1200 m.

Cele nouǎ rânduri de șiruri de dale betonate cu lǎțimea de cca. 2,5 m fiecare are o înclinație care adâncește apa cu -50 cm. Astfel când apele din viiturile de primǎvarǎ sau din ploi mari, umplu lacul acoperind opt dale, adâncimea din zona barajului este de 4 m, cea mai adâncǎ zonǎ e de 4,5 m în partea dinspre cabanǎ.

În cuprinsul lacului existǎ adâncimi variabile și mai mici la intrare, dar și mai mari, pânǎ la 8 m pe vechiul curs al râului în zona deversorului.

Lângǎ acestea a fost prevǎzut un canal de fugǎ pentru degajarea surprusului de apǎ care ar inunda barajul peste cele nouǎ dale.

Nivelul retenției normale (N.N.R.-cota maximă în condiții de exploatare) și nivelul maxim de retenție sunt de 143,60 mdM.

Nivelul maxim extraordinar- cota cea mai ridicată la care poate să ajungă apa din lac în perioada cu viituri și ape mari este de 147,43 mdM, cu asigurare de 1 %.

Nivelul minim exploatabil energetic- cota cea mai coborâtă a apei lacului în condiții de exploatare normală este de 143,05 mdM.

Nivelul minim piscicol este de 141 mdM cu un luciu al apei de 160 ha. .

Nivelul mort, provenit din depuneri, corespunde la cota de 140,3 mdM.

Volumul total al lacului este de 23,09 mil.m³.

Volumul brut- între N.N.R. și talveg are valoarea de 8,60 mil.m³.

Volumul de atenuare este de 20,43 mil.m³.

Volumul util- între N.N.R. și volumul minim de exploatare este de 7,29 mil.m³.

Volumul mort este de 0,52 mil.m³.

2.4.Descrierea lucrǎrii de la baraj

Barajul propriu-zis este executat din pǎmânt argilos și cu o înǎlțime maximǎ de 9,5 m. Taluzul în amonte are o înclinare de 1: 3,5 și protejat cu un pereu de beton simplu de 15 m grosime (de importanță II) așezat pe un strat de balast. Taluzul din aval este înierbat având o banchetǎ de 1,50 m lǎțime. Coronamentul barajului este la cota de 148,50 mdM și are o lǎțime de 4,40 m nefiind circulabil. Lățimea maximă la bază este de 70,00 m, iar panta parament în amonte este de 1:3,5, în aval este de 1:3; 1:3,5. Cota berma aval este de 144,00 mdM.

Evacuatorii sunt :

Descărcătorul de ape mari cu o capacitate de evacuare de 85,00 m³/s, având cota crestei deversorului de 145,83 mdM, lungimea pragului deversor de 40,00 m, cu prag lat ;

Turnul deversor are două compartimente: evacuare și încărcare aducțiune. Cele 12 deversoare au deschideri de 2,70 x 5,0 m. Cota crestei deversorului se situează la 143,6 mdM. Capacitatea de evacuare este de 67,80 m³/s. Echipamentele sunt reprezentate de două stavile plane (3,0 x2,8 m) ; un grătar piscicol la stavila amonte (3,0 x 3,5 m) ; două grătare dese x 12 deschideri (2,7 x 0,7 m) ; trei grătare rare x 12 deschideri (4,4 x 2,7 m).

Golirea de fund cu o capacitate de evacuare de 67,70 m³/s. Cota radierului este de 135,40 mdM. Dimensiunea în secțiune este de 2,8 x 3,0 m, iar lungimea conductei (6 tronsoane x 10 m) este de 60,0 m.

Evacuatorul de adâncime are o capacitate de evacuare de 46,52 m³/s. Cota radierului este de 135,70 mdM.Dimensiunea în secțiune este de 2,4 x 2,4m, iar lungimea conductei (plus aducțiunea) este de 99m.

Figura numărul 7 : Deversorul de la Călinești-Oaș

2.5.Calitatea apei lacului

Calitatea apei bazinului hidrografic Cǎlinești-Oaș este in general bunǎ din punct devedere igienico-sanitarǎ și al încǎrcǎrii cu agenți poluanți, ea incadrându-se în categoria I de calitate, conform STAS 4706/88.

Indicatorii fizici: temperaturǎ, miros, gust, culoare, turbiditate, reziduri fixe, conductivitatea electricǎ sunt buni, situându-se sub valorile minim admise.

Cantitatea de nutrienți încadreazǎ apele bazinului hidrografic Tur și al lacului de acumulare Cǎlinești-Oaș în categoria celor oligo-mezotrofe cu o ușoara tendințǎ spre eutrofizare.

Regimul de oxigen este bun, atât concentrația de oxigen la saturație, concentrația de oxigen determinatǎ și concentrația în procente a oxigenului, fiind în conformitate cu regulile admise. Nu s-au semnalat cazuri de deficit de oxigen.

pH-ul apei au valori aproximative în jur de 7 ( 6,8- 7,87 ), apa fiind neutrǎ, neprezentând tendințe de acidulare fiind ușor carbonatatǎ.

Indicatorii fizico-chimici ai calitǎții apei se situeazǎ sub normele admise, cu excepția poluanțiilor menajeri și a încǎrcǎrii cu unele metale grele.

Se remercǎ faptul cǎ Zincul depǎșește valorile pentru categoria I de calitate, iar Manganul înregistreazǎ valori mult peste categoria a doua de folosințǎ.

Încǎrcǎrile cu metale grele: Zinc, Cupru, Nichel, Fier, Mangan este sub limitele admise, iar cationii: Pb²+, Cd²+, Cr²+ nu au fost decelați în probele analizate.

Radioactivitatea naturalǎ se situeazǎ în limitele radiofondului admis.

Datoritǎ caracteristicilor fizico-chimice ale apei semnele poluǎrii au fost constatate prin anumite modificǎri survenite în componența biocenozelor acvatice și a ihtiofaunei bazinului hidrografic. Se observă o reducere a cantitǎții de lipan, moioagǎ, pǎstrǎv de lac și a altor pești specifici cursurilor superioare ale râurilor cu apǎ curatǎ și oxigenatǎ și înlocuirea lor cu pești caracteristici cursului inferior dintre care predominǎ: plǎtica, crapul și știuca, în lacul Cǎlinești. În cursul inferior, datoritǎ agenților poluanți și gradul mare de turbiditatea apei s-a redus numǎrul de crapi, caras, plǎticǎ, șalǎu, find înlocuite de specii cu o importanțǎ economicǎ redusǎ.

Datoritǎ folosirii lacului Cǎlinești în interes turistic, în mod necorespunzǎtor, prin faptul cǎ se lasǎ populația sǎ facǎ baie în lac și sǎ-și spele rufele, precum și a anarhiei de dupǎ 1990 care a cauzat deversǎri de substanțe nocive, calitatea apei este simțitor înrǎutǎțitǎ.

Se constatǎ o lipsǎ de educație ecologicǎ a populației din zonǎ și a celor care folosesc zona în interes turistic și pescuit, fapt atestat de aruncarea în apǎ a numeroase deșeuri, materiale inutile, poluanți organici.

IV.Regimul principalilor parametrii cantitativi și calitativi

IV.1.Scurgerea lichidă

Turul este alimentat din apele subterane în proporție de 27 % și din alimentǎri superficiale 73 %, din care 70,4 % provenite din ploi, iar 19,6 % din topirea zǎpezilor.

Scurgerea lichidă este direct influențată de cantitatea și caracterul precipitațiilor căzute pe suprafața unui bazin hidrografic. La rândul lor, cantitatea și caracterul precipitațiilor sunt un efect al tipurilor de circulație atmosferică deasupra unității studiate, în cursul unui an.

Datorită poziției unității pe teritoriul național și european, se pun în evidență patru forme ale circulației atmosferice .

Circulația vestică, are frecvența și stabilitatea cea mai mare. În cadrul acestui tip de circulație, deplasarea maselor de aer maritim- polar se face pe direcție vest- est, antrenând, totodată, familiile de cicloni atlantici. În urma advecției acestor mase de aer deasupra regiunii, vremea este relativ umedă- iarna, respectiv răcoroasă și instabilă- vara.

Circulația polară se caracterizează prin frecvență și stabilitate mai redusă. Totuși, aceasta are un rol foarte important pentru condițile de vreme din România.

În cadrul acestui tip de circulație se pun în evidență trei variante : circulație polară directă, întoarsă și ultrapolară. Prima, antrenează masele de aer maritim- polar dinspre nord- vestul continentului spre sud- vestul acestuia, generând o vreme umedă și răcoroasă vara, puternic instabilă, respectiv umedă iarna. Masele de aer antrenate în cazul acestui subtip de circulație se caracterizează printr-o umiditate ridicată și temperaturi mai scăzute. La contactul cu suprafața continentală, mai caldă (în sezonul cald), i-au naștere condiții de vreme severă, cu precipitații sub formă de averse și descărcări electrice, uneori ploi torențiale sau cantități însemnate în intervale scurte de timp. Acest tip de manifestare al vremii poate genera inundații și viituri, mai ales în bazinele hidrografice mici.

Circulația polară întoarsă antrenează mase de aer maritim polar mai reci și cu umezeală mai redusă, aspect reflectat în cantitatea precipitațiilor în sensul reducerii acestora.

Circulația ultrapolară, provoacă răcirile de primăvară și toamnă și temperaturile coborîte din timpul iernii.

Circulația tropicală, cu cele două subtipuri- maritim și continental tropicală- prezintă o frecvență mai redusă, cu un maxim la începutul verii și unul la începutul iernii. Masele de aer maritim tropical, care se deplasează odată cu ciclonii mediteranieni, determină precipitații generalizate și însemnate cantitativ mai ales în regiunile cu relief deluros sau muntos, ca urmare a ascendenței orografice. Invazia maselor de aer continental tropical spre nordul continentului, asociate de obicei cu un maxim barometric extins din nordul Africii până deasupra părții centrale a continentului european, atât la sol cât și în altitudine, determină lipsa precipitațiilor asupra regiunilor afectate și temperaturi extrem de ridicate cu secete frecvente.

Un tip aparte al circulației atmosferice îl constituie situația de blocare când, deasupra părții central- estice a continentului, se extinde o dorsală anticiclonică de altitudine dinspre sudul sau estul continentului. Această situație împiedică advecția maselor de aer de natură oceanică din sudul, vestul sau nord- vestul continentului, generând condiții de vreme caldă și secetoasă.

În afara acestor tipuri de circulație atmosferică se mai pun în evidență și alte situații care influențează condițiile de vreme din partea de nord- vest a României și implicit a zonei studiate :

întâlnirea maselor de aer maritim tropical ( calde și umede), cu cele continental polar. Această situație determină căderea unor cantități însemnate de precipitații. În acest sens se remarcă luna mai 1970, când, o astfel de situație, a generat cantități însemnate de precipitații în unitatea studiată. Astfel, la postul hidrometric Negrești- Oaș suma lunară a cantității de precipitații a fost de 184,9 l/m², fiind cu 171,4 % mai mare decât media lunară multianuală, iar la Turulung, de 166,8 l/m², depășind cu 213,3 % media lunară multianuală

tipurile de fonturi atmosferice. Fronturile reci, care au frecvența cea mai mare în perioada aprilie- iulie, generează cantități mult mai mari de precipitații decât cele calde sau ocluse.

convecția diurnă din sezonul cald. Mișcările convective puternice, determinate de încălzirea suprafeței subiacente continentale, însoțite de răciri adiabatice, determină dezvoltarea norilor de convecție termică care, de cele mai multe ori, dau precipitații însemnate cantitativ, în intervale scurte de timp.

în unele situații când acestea cad pe suprafețele bazinelor hidrografice mici sau al subbazinelor, determină creșteri de niveluri și transporturi însemnate de materiale în suspensie sau târâte cu repercursiuni asupra morfologiei albiilor.

Precipitațiile atmosferice constituie cel mai important element climatic de care depinde rezerva de umezeală al solului și alimentarea râurilor. De regimul și caracterul precipitațiilor depinde variația nivelurilor râurilor, care influențează scurgerea lichidă, scurgerea solidă, morfologia albiei și chimismul apelor.

1.a) Cantitățiile anuale de precipitații.

Raportul dintre cantitatea medie anuală a precipitațiilor și altitudine scoate în evidență existența unui gradient pluviometric orientat dinspre vest spre estul bazinului Tur, respectiv dinspre câmpie spre zona deluroasă și montană a acestuia, diferența fiind de peste 250 l/m².

Astfel cele mai reduse cantități de precipitații cad pe cursul inferior al râului Tur, în zona de câmpie, acestea fiind de 631,3 l/m², iar cele mai mari în bazinul superior (854,6 l/m² la Negrești-Oaș). Având în vedere că bazinul de recepție al bazinului Tur se prezintă, pe cursul superior, sub forma unui evantai, cu largă deschidere spre vest și sud- vest, și înălțimi de peste 1200m a limitei acesteia, masele de aer care se deplasează spre est sau nord- est pătrund în această zonă ca într-o „pâlnie” , generând precipitații însemnate pe cursul superior.

Pe cursul mijlociu și mai ales inferior, precipitațiile sunt atât de natură frontală, cât și mai ales de natură convectivă (la sezonul cald).

Cele mai mari cantități anuale de precipitații s-au înregistrat în anii cu predominanța

Figura numărul 8. : Suma precipitațiilor anuale (l/m²) (1970-1985)

activității ciclonice și frontale. Astfel pentru cursul superior se remarcă anii 1980 (de 1,31 ori mai mari decât media), 1974 (1,29 ori mai mari), 1970 (figura numărul 8.). Pe cursul inferior, precipitații însemnate cantitativ au totalizat anii 1970 (1,4 ori mai mari decât media) și 1980.

Valori sub medie s-au înregistrat în anii cu situație de blocare, respectiv cu advecții de aer tropical- continental, remarcându-se anii 1983 și 1973 (figura numărul 8.).

1.b) Cantitatea medie lunară de precipitații

După cum s-a menționat se remarcă creșterea cantității de precipitații căzute în bazinul Tur de la vest la est, respectiv din zona de câmpie spre cea montană a suprafeței de colectare a apelor (figura numărul 9.) .

Distribuția cantitățiilor medii lunare de precipitații scoate în evidență un maxim pluviometric în luna iunie, iar minimul în luna februarie în întreaga unitate. Se remarcă faptul că pentru această situație, valori peste media lunară se înregistrează în perioada mai- august,

Figura numărul 2. : Precipitațiile medii lunare ( l/m²) (1970 – 1985)

iar valori sub medie, în perioada septembrie- aprilie (figura numărul 9.). Maxima pluviometrică din luna iunie este de 1,7 ori mai mare decât media, atât în partea joasă a unității, cât și în cea înaltă. Minimul pluviometric din luna februarie reprezintă între 54,8 % (Negrești- Oaș) și 39,4 % (Turulung) din media anuală. Cu alte cuvinte, dacă în sezonul cald precipitațiile de natură convectivă din partea de câmpie a bazinului hidrografic compensează lipsa celor de origine orografică, făcând ca valorile să fie procentual egale din medie, în sezonul rece lipsa convecției termice determină valori procentuale mai scăzute ale precipitațiilor în zona joasă (39,4 %) decât în cea înaltă (54,8 % din medie).

Studiul șirului de valori luate în calcul arată distribuția cantităților maxime și minime lunare de precipitații prezintă diferențieri de la un an la altul, remarcându-se o omogenitate mai mare în cazul maximului pluviometric (figura numărul 10.).

Figura numărul 10. : Repartiția procentuală a maximului pluviometric lunar (%) (1970- 1985)

Procentele mai ridicate le au lunile iunie și mai, urmate de iulie, august și septembrie în întreaga unitate. Această distribuție se datorează, după cum s-a menționat, combinării celor două tipuri de precipitații (frontale și convective), care afectează întreg bazinul hidrografic.

Figura numărul 11. : Repartiția procentuală a minimului pluviometric lunar (%) (1970- 1985)

Minimul pluviometric anual prezintă o distribuție neuniformă (grafic numărul 4.) . Astfel, bazinul superior al Turului se caracterizează prin frecvențele anuale cele mai mari la sfârșitul iernii și al toamnei (februarie, octombrie și noiembrie), determinate în general de cantități reduse de precipitații care cad în această perioadă. Cursul inferior prezintă două maxime în aceași perioadă, cel de la sfârșitul iernii fiind de două ori mai mare decât cel de la sfârșitul toamnei. Se remarcă faptul că în perioada martie- septembrie s-au înregistrat minime pluviometrice foarte puține sau deloc, această situație fiind determinată de precipitațiile de natură convectivă mai frecvente în această parte a bazinului Tur.

Scurgerea râurilor reprezintă un fenomen natural complex, condiționat de factorii fizico- geografici care pot fi divizați în factori climatici și factori neclimatici.

Sistemul general al conexiunilor include și factorul antropic care prin multiplele sale activități socio-economice aduce modificări substanțiale în condițiile de formare și de evoluție a procesului scurgerii. Rolul de seamă revine factorilor climatici care determină cantitatea de apă dintr-un bazin și repartiția ei în timp. Rolul factorilor neclimatici este secundar reprezentând fondul general în care se formează scurgerea râurilor. Influența factorilor neclimatici este cu atât mai evidentă cu cât suprafața bazinului este mai redusă.

În bazinul Turului scurgerea lichidă este determinată de condițiile climatice și de caracteristicile geografice ale acesteia. Aceasta prezintă o variație temporală legată de caracteristicile precipitațiilor și ale topografiei bazinului hidrografic, permeabilitatea substratului, structura și textura solului, structura geologică, panta, gradul de acoperire cu vegetație, activitatea antropică, etc. Interacțiunea acestor parametrii poate determina încetarea scurgerii. În cazul în care capacitatea de infiltrație a solului este mai mare decât cantitatea de apă căzută, scurgerea încetează. Dimpotrivă, când cantitatea și durata precipitațiilor depășește capacitatea de infiltrație, scurgerea se amplifică.

1.1.Scurgerea medie anuală.

Scurgerea medie anuală este direct influențată de regimul și caracterul precipitațiilor anuale și indirect de caracteristica topografiei bazinului hidrografic. De asemenea, diferențierile sunt induse de diverse lucrări hidrotehnice existente în albie (lacul de acumulare/ regularizare, îndiguire, etc.) .

Figura numărul 12. : Debitul mediu anual ( m³/s) (1970-1985)

Debitul mediu anual al râului Tur prezintă variații însemnate ale valorilor sale în funcție de punctul de măsurare (cursul superior sau inferior) și de aportul afluenților acestuia. Pe cursul superior, unde numărul afluenților este redus, debitul mediu multianual are valori relativ reduse (0,79 m³/ s- Negrești-Oaș) în timp ce la Turulung, în aval de acumularea de la Călinești și de aportul afluenților principali ai acestuia, debitul său este de peste 10 ori mai mare – 9,84 m³/ s. (figura numărul 12.)

Față de aceste valori medii multianuale, debitele medii anuale prezintă fluctuații strâns legate cu precipitațiile medii anuale căzute. Astfel, cele mai mari valori se înregistrează în 1974, când au depășit de 1,4 ori media pe cursul superior și 1,7 ori pe cursul inferior. Urmează în ordine, anul 1980 și 1978. (figura numărul 12.)

Debitele minime anuale prezintă o situație asemănătoare cu cele menționate anterior, cele mai mici valori înregistându-se în 1972 în întreaga unitate aceasta fiind cu 69 % mai reduse pe cursul superior, respectiv 46 % pe cel inferior. Diferențele care se remarcă sunt generate de uzinările lacului de regularizare de la Călinești, care are rolul redistribuirii debitelor în aval, însă sunt parțial estompate de valorile debitelor afluenților Turului care se varsă în amont de Turulung, respectiv în aval de acumulare.

1.2.Scurgerea medie lunară

Scurgerea medie lunară prezintă valorile cele mai ridicate în perioada caldă a anului, în special în lunile de vară, iar cele mai reduse, toamna și iarna. (figura numărul 13.)

Figura numărul 13. : Debitele medii lunare multianuale ( m³/s) (1970- 1985)

Această situație se datorează precipitațiilor mai bogate din sezonul cald, atât de natură frontală (la începutul sezonului), cât și a celor de natură convectivă.

Față de această distribuție medie lunară, se pun în evidență diferențieri în bazinul superior și cel inferior al Turului.

În bazinul superior, debitele medii lunare prezintă o oscilație anuală simplă, caracterizat printr-un maxim în luna aprilie și un minim în luna septembrie. Maximul din aprilie e legat de căderea precipitațiilor de natură frontală, caracteristice sezonului și de topirea stratului de zăpadă. Minimul din septembrie este strâns legat de reducerea cantității de precipitații căzute pe suprafața bazinului. Cu toate că în această perioadă a toamnei, precipitațiile prezintă valori mult mai mari decât cele din perioada rece a anului, reducerea umezelii solului ca urmare a temperaturilor ridicate din cursul verii (afectând astfel și pânza freatică) determină reducerea scurgerii lichide.

Pe cursul inferior se pune în evidență o oscilație dublă a debitelor, caracterizată prin două maxime- unul la începutul primăverii, altul la sfârșitul acesteia și două minime- unul de toamnă și unul de iarnă. Maximul la începutul primăverii și minimul de toamnă sunt cele mai mari, fiind strâns legate de condițiile climatice ale unității, celelalte două fiind determinate de condițiile de exploatare ale acumulării de la Călinești care, pe baza prognozelor meteorologice, fac diverse manevre pentru combaterea inundațiilor (în perioadele excedentare pluviometric) și asigurarea debitului minim (în perioadele deficitare).

1.3.Scurgerea maximă anuală

Figura numărul 14. : Debitul maxim annual absolut ( m³/s) (1970- 1985)

Pentru perioada analizată (1970- 1985) debitul maxim anual absolut s-a înregistrat, atât pe cursul superior, cât și pe cel inferior, în anul 1970, urmat de anii 1980 și 1974. (figura numărul 14.)

Se observă o oarecare uniformitate în ceea ce privește anii în care s-au înregistrat debitele maxime absolute atât pe cursul superior, cât și pe cursul inferior al râului Tur. Se distinge, totuși, perioada 1983- 1985- când debitele maxime absolute înregistrează diferențieri între cele două cursuri. Cauza o constituie acumularea de la Călinești, care realizează o redistribuire a debitelor în aval. Pentru a se evidenția mai bine acest aspect, graficul numărul 8. prezintă abaterile procentuale ale debitelor maxime anuale față de debitul mediu multianual pe cursul superior și inferior.

Figura numărul 15. : Abaterea procentuală a debitului maxim annual absolut față de debitul mediu multianual (%) (1970- 1985)

Se remarcă faptul că în peste 87 % din ani abaterea față de media multianuală este mai mare pe cursul superior și mai redusă pe cel inferior, maximul remarcându-se în anul 1984. Această situație este determinată de construcția în 1973 a acumulării de la Călinești, situată în amonte față de postul hidrometric Turulung, care are rolul de regularizare a debitelor în scopul împiedicării producerii viiturilor pe cursul inferior al Turului.

Debitele maxime absolute înregistrate anual pe cursul superior al râului au avut ca efecte transportul unei cantități însemnate de substanță solidă în albie, cu repercursiuni asupra morfologiei albiei și chimismul apelor. Atenuarea acestor debite în aval de Călinești, și redistribuirea în timp reduce considerabil transportul de materie în suspensie și târât, contribuind în mare măsură la reducerea efectelor acestora ( eroziunea malului și a fundului albiei, revărsării, depunerii materialelor transportate în zonele de reducere a pantei albiei sau îngustare etc.) .

1.4. Scurgerea maximă lunară

Scurgerea maximă lunară este determinată de cantitatea precipitațiilor lunare căzute, de caracterul acestora (lichid sau solid) și de distribuția lor în timp. În unele situații, când una sau două din elementele menționate se suprapun, debitele pot înregistra valori dintre cele mai ridicate.

Cele mai mari valori ale cantității medii lunare de precipitații căzute sunt exclusiv vara (35,9 % în bazinul superior, respectiv 38,4 % în cel inferior), urmate de cele de primăvară și toamnă (peste 20 % din total), iar cele mai reduse, iarna (sub 20 % din total).

Dacă precipitațiile căzute în sezonul rece se menține până la începutul primăverii (sub forma stratului de zăpadă) când, pe fondul încălzirii se înregistrează precipitații lichide, scurgerea va fi amplificată, fiind rezultată din însumarea celor două tipuri de precipitații.

În sezonul cald, când predominante sunt aversele de ploaie, în intervale scurte de timp se pot înregistra cantități însemnate de precipitații, care generează scurgeri însemnate pe versanți și în albie.

Frecvența debitelor maxime lunare absolute (figura numărul 16.), scoate în evidență două aspecte :

cele mai mari procente ale debitelor maxime absolute se înregistrează la începutul sezonului cald (aprilie- iunie- iulie), iar cele mai reduse la sfârșitul verii și toamna.

Figura numărul 16. : Frecvența debitelor maxime lunare absolute (%) (1970- 1985)

se pun în evidență diferențieri între scurgerea naturală (în amonte de lacul Călinești- Oaș) și scurgerea controlată (în aval). Astfel, în amonte de acumulare, unde scurgerea în albie este “controlată „ numai de factorii naturali, frecvența debitelor medii absolute se înregistrază în perioada aprilie- iulie și în noiembrie fiind determinate de precipitațiile de natură frontală și convectivă caracteristice acestor perioade. De asemenea, se observă că luna aprilie are frecvența cea mai mare, aproximativ ¼ din debitele maxime înregistrându-se în această lună. Cauza o constituie, după cum s-a menționat, combinarea între topirea stratului de zăpadă depus peste iarnă și precipitațiile lichide corespunzătoare acestei luni. În aval de acumulare, debitele maxime prezintă o distribuție mai uniformă în cursul anului, maximul înregistrîndu-se în luna mai. Această situație este determinată de modul de exploatare al acumulării, în funcție de precipitațiile prognozate a se înregistra în bazinul râului Tur.

IV.2. Scurgerea solidă

Scurgerea de aluviuni în suspensie. Încărcarea râului cu aluviuni.

Apa râului se încarcă și conține o cantitate mai mare, egală sau mai mică de aluviuni, care influențează energetica scurgerii în mod sensibil. În literatura de specialitate se utilizează două noțiuni : competența râului, valoarea maximă a diametrului aluviunilor care se pot transporta ; capacitatea râului, cantitatea totală de material transportat. Cele două proprietăți sunt variabile în timp și spațiu și reprezintă valori medii în cazul unui curs de apă. Ele sunt dependente de viteza și debitul râului.

Procesele sunt influențate de sistemul de forțe, suprafețe de contact și timp de desfășurare.

Apa exercită o presiune asupra albiei pe o suprafață care depinde de mărimea secțiunii transversale, iar durata cât această presiune este constantă sau se schimbă, depinde de uniformitatea sau variația cantității de apă.

Presiunea asupra albiei are două componente: presiunea statică- verticala care este proporțională cu înălțimea coloanei de apă și e rezultanta diferenței de presiune în sens vertical ; presiunea dinamică- orizontala, care se datorează energiei potențiale pe care o deține mișcarea apei și e rezultanta diferenței de presiune dintre amonte spre aval.

Sistemul de forțe care acționează are și o componentă negativă, care se opune antrenării hidrodinamice. Ea înregistrează forțele dinamice care sunt constituite din: greutatea proprie a particulelor, forțele de contact dintre particulele învecinate din albie și forțele de coeziune.

Raportul spațio- temporal între componentele acestui sistem determină starea fazei solide în raport cu faza lichidă, în cuprinsul albiei râului. Acest raport determină 5 stări principale : starea de repaos, starea critică de antrenare, starea de mișcare pe fundul albiei, starea de mișcare în suspensie, starea de sedimentare.

Scurgerea apei, are influențe diverse asupra albiei. Ea poate determina prin eroziune și sedimentare atât creșterea rugozității, cât și formarea unui pavaj protector. În primul caz se provoacă creșterea turbulenței, iar în al doilea scăderea ei.

Particulele solide acționează mai eficient decât apa datorită densității mai mari și durității superioare a mineralelor din compoziție.

Acțiunea de modelare se manifestă în două direcții : – asupra particulelor însăși și asupra suprafeței de contact dintre fluid și substrat. În primul caz rezultanta procesului este diminuarea dimensională și rotunjirea progresivă a aluviunilor. Al doilea caz reprezintă o parte a acțiunii de modelare a suprafeței terenului, prin detașarea unor particule din suprafața adiacentă.

În timpul viiturilor se modifică substanțial turbiditatea apei, ceea ce aduce mărirea corespunzătoare a forței mobilizatoare și a cantității de energie reprezentată de aluviuni în suspensie.

În bazinul râului Tur există o corelație între scurgerea debitelor lichide medii anuale și scurgerea debitelor solide medii anuale. Scurgerea solidă are valori mai ridicate odată cu creșterea scurgerii lichide. Excepția apare în anii 1980 și 1985 când scurgerea solidă are tendință de scădere, față de scurgerea lichidă ce înregistreză valori mari, determinate de lucrările realizate în albie în sectorul de măsurare al parametrilor hidrici. Nu se fac măsurători

ale scurgerii solide în sectorul din amonte de acumularea Călinești- Oaș.

Valoarea debitului solid mediu multianual este de 0,95 m³/s. Față de această valoare multianuală, debitele solide medii anuale prezintă fluctuații. Maximul de debite medii solide s-a realizat în 1974, când a depășit de 3,7 ori media multianuală (3,54 m³/s), iar minimul s-a înregistrat în anul 1983 (0,41 m³/s). Diferențele care se remarcă sunt generate de variația scurgerii lichide legate de uzinările lacului de la Călinești, respectiv de capacitatea de transport al apei.

Scurgerea solidă medie lunară prezintă valorile cele mai ridicate în luna iunie, iar cele mai reduse în luna august. Această situație se datorează precipitațiilor mai bogate din sezonul cald care determină valorile mai ridicate ale curgerii lichide și valorilor pluviometrice scăzute din august, care reduc scurgerea lichidă.

IV.3. Calitatea apei râului [NUME_REDACTAT] caracterizarea proprietățiilor biologice ale apei s-au avut în vedere mai multe aspecte referitoare la conținutul de substanțe organice (halovitate) și organice (trofitate); capacitatea de descompunere a substanțelor organice (saprovitate) și a celor anorganice (toxicitate).

În anul 1995 calitatea apei rîului Tur, în secțiunea din amonte de Negrești-Oaș și în secțiunea de la Turulung se încadra în categoria I de calitate în ceea ce privește grupa indicatorilor regimului de oxigen și gradului de mineralizare. Studiile din anul 2002 nu arată schimbări ale calității apei la aceste grupe de indicatori, apa rîului menținîndu-se în categoria I de calitate.

Mineralizarea constituie cantitatea substanțelor anorganice dizolvate în apele râurilor. Valoarea ei se obține prin însumarea sărurilor dizolvate în unitatea de volum . Mineralizarea și compoziția chimică depinde de condițiile geologice și geografice ale bazinelor hidrografice. Mineralizarea apei râurilor mai depinde de sursele de alimentare și de regimul hidric. Astfel valoarea mineralizării apei este mai ridicată în cazul predominării alimentării din surse superficiale (ploi, zăpezi) și în perioada apelor mari, valoarea mineralizării apei este mai redusă.

Halovitatea este condiționată de totalitatea caracteristicilor chimice a substanțelor organice importante din punct de vedere biolgic. Ea se obține din concentrația ionilor (g/ m³), din conținutul de săruri (g/ m³) sau din conductivitate. Halovitatea depinde în primul rând de caracteristicile geologice și geochimice ale albiei râului.

Toxicitatea apei reprezintă sistemul ecologic al apei care deranjează, scade sau sporește funcționarea organismelor vii din cauza prezenței substanțelor toxice. Apele pot fi grupate din acest punct de vedere în ape fără toxicitate, ape cu toxicitate scăzută, medie, mare, foarte toxice. Gradele de toxicitate sunt stabilite în funcție de substanțele toxice la care se obține o valoare de 50 % efect biologic.

La grupa indicatorilor toxici-specifici și grupa generală categoria de calitate în anul 1995 a fost II în amonte de Negrești-Oaș, rămînînd în această categorie și în 2002, datorită indicatorului Zinc, pentru care valorile concentrațiilor ponderate cu debitul se încadrează în categoria „degradat” și care se datorează fondului natural. Situația din aval este mai gravă la Turulung– Micula, unde grupa indicatorilor toxici-specifici impun prin depășirile de Fier, Mangan, Plumb și Zinc situarea în afara categoriei de calitate. Acest lucru se datorează evacuărilor de apă de minimă epurare sau insuficient epurate de la [NUME_REDACTAT] Turț.

Grupa indicatorilor toxici- specifici la Turulung în anii 1995 și 2002

Biologic, apa rîului se încadra în 1995 în categoria a II-a de calitate cu grad de curățenie de 67,8% corespunzător zonei beta-mezosaprobă; în 2002 gradul de curățenie era de 92,26% corespunzătoare aceleași zone în secțiunea de la Negrești-Oaș. [NUME_REDACTAT] în 1995 gradul de curățenie relativă este 82,4%, corespunzătoare zonei mezosaprobe categoria a II-a. În 2002 valoarea gradului de curățenie scade (78,58%), încadrând apa rîului în zona beta- mezosaprobă (corespunzătoare categoriei a II-a de calitate), ceea ce indică o încărcare moderată a apei cu substanțe organice biodegradabile.

Trofitatea reprezintă capacitatea de producere a substanței organice, ea depinde de lumină, de temperatura apei, de prezența vegetației cu conținut de clorofilă (alge) și de substanțele nutritive organice: Fosfor, Azot. Pentru exprimarea acestei proprietăți se măsoară conținutul de clorofilă, numărul total de alge, formele de fosfor și de azot, precum și rata fotosintezei. Se determină producția primară de carbon. Sub acest aspect apele pot fi încadrate în mai multe categorii: de la sterile și foarte slab productive, până la ape supraproductive.

Biocenoza planctonică a apei râului în 1995, la Negrești-Oaș, era reprezentat de diatomee, iar zoobentosul de larvele de efemeroptere, trechoptere, precum și hirudinee. Față de acestea la Turulung se regăseau alături de diatomee, cloroficeele, euglemoficeele, bacteriile ciliate, rizopodele, corepodele, forme provenite în majoritatea lor din lacul de acumulare Călinești. În 2002, la Negrești-Oaș biocenoza era bine dezvoltată și diversificată; organismele indicatoare puneau în evidență o slabă impurificare cu substanțe organice biodegradabile. Zoobentosul se diferențiază față de anul 1995 prin prezența plecopterelor. [NUME_REDACTAT] în 2002 biocenoza apei rîului era bine dezvoltată și diversificată, fitoplanctonul era dominat de bacillarophytae, englenophytae și chlorophytae, iar zooplanctonul se caracteriza prin prezența ciliatelor, cladocerelor și capepodelor. Datorită depunerilor de hidroxizi metalici, zoobentosul era reprezentat printr-un număr mic de specii și organisme aparținând grupei molusca-bivalvia și larvelor de insecte, trichopterelor și dipterelor.

Analiza bacteriologică pune în evidență încărcarea apelor cu bacterii, fapt ce permite evidențierea gradului de impurificare a apei. Principalele grupe de bacterii identificate în apele superficiale sunt: bacteriile coliforme, care indică infectarea cu ape uzate de canalizare, particule de sol, etc.; bacteriile patogene, care provoacă bolile hidrice ca: dizenteria, febra tifoidă și holera; bacterii saprofite care fac parte din microflora normală a apei și nu produc îmbolnăviri ale organismului uman.

Saprobitatea reprezintă capacitatea de descompunere a substanțelor organice ce se obține în ecosistemele acvatice. Pentru caracterizarea saprobității se folosesc valorile consumului chimic și biochimic de oxigen, carbonului organic, azotului anorganic, precum și analiza saprobiologică. În fucție de saprovitate sau de sistemul saprob elaborat de Liebmann, se disting patru categorii de calitate sau zone saprofe:

categoria I- ape oligosaprobe- slab impurificate cu substanțe organice,

categoria a II-a- ape betasaprobe- moderat impurificate cu substanțe organice,

categoria a III-a- ape alfasaprobe- ape puternic impurificate cu substanțe organice,

categoria a IV-a- ape polisaprobe- foarte puternic impurificate cu substanțe organice.

Sistemul nu se aplică pentru impurificări cu substanțe minerale sau substanțe organice nedegradabile.

Rezultatele analizelor bacteriologice indică creșterea numărului de bacili coliformi totali, depășind limita pentru categoria I de calitate, ca urmare a deversărilor de ape uzate menajere și a resturilor menajere pe mal și albie din sectorul amonte de Negrești-Oaș. În 2001 valoarea indexului saprob redă o calitate mai bună a apei rîului (1,54), încadrînd-o în zona oligosaprobă ( corespunzătoare categoriei I de callitate ), spre deosebire de valoarea gradului de curățenie (98,93 %) ce încadrează apa în zona oligo-beta-saprobă, respectiv în categoria I- II de calitate.

În secțiunea de la Turulung valorile indicatorilor bacteriologici erau mici în 1995 încadrând secțiunea în categoria I de calitate, menținută și în 2002. Valoarea gradului de curățenie a biocenozei bentice de 76,15 %, încadra apa rîului, anul 2002 în categoria a II-a de calitate (corespunzătoare zonei beta-mezosaprobă), iar valoarea indexului saprof a acestuia de 2,53 încadrează apa rîului în categoria a III-a de calitate, respectiv în zona alfa-mezosaprobă.

Analiza biologică a fitobentosului a pus în evidență prezența bacillariophytelor și chlorophytelor în apa râului în secțiunea de la Turulung.

IV.4. Regimul termic al apei

Regimul termic al apei este direct influențat de regimul termic al aerului.

4.1.Temperatura aerului

Temperatura medie anuală variază, în bazinul Turului, între 6,7° C la Turulung și 6,9° C la Negrești- Oaș. Valorile relativ reduse ale temperaturii aerului sunt determinate de condițiile locale. Astfel este știut faptul că apa și în general vaporii de apă existenți în aer joacă un rol important în moderarea temperaturii aerului.

Având în vedere că acest parametru se măsoară pe valea Turului, caracterizată prin umezeală ridicată în toate sezoanele, valorile termice sunt reduse. De asemenea posturile hidrometrice fac observații asupra parametrilor hidrici și meteorologici de două ori pe zi, la ora 7 și 19 (ora locală), astfel încât media zilnică a temperaturii rezultă din medierea valorilor măsurate la aceste ore.

Mersul temperaturii medii lunare prezintă o oscilație simplă, caracterizată printr-un maxim în luna iulie (15,2° C) și un minim în ianuarie (-3,9° C la Negrești- Oaș; 3,7° C la Turulung) (grafic numărul 12). Se remarcă, totodată, reducerea diferențelor termice între cele două posturi hidrometrice în luna iulie (diferența 0,0° C) și noiembrie- decembrie. Diferențele cele mai mari se înregistrează la începutul primăverii (martie, aprilie) și la începutul toamnei (septembrie, octombrie), când diferențele ating 0,9° C.

Figura numărul 18. : Temperatura medie lunară a aerului (°C) (1968-1985)

4.2.Temperatura apei

Mersul anual al temperaturii apei este direct influențat de temperatura aerului, unitățiilor sau subunitățiilor de relief pe care un curs de apă străbate, de debitul cursului de apă și implicit de capacitatea acesteia de absorbție a căldurii.

Variația lunară a temperaturii medii a apei scoate în evidență câteva caracteristici (figura numărul 19):

valorile cele mai ridicate se înregistrează în perioada caldă, iar cele mai reduse, în cea rece (variație asemănătoare temperaturii aerului). Maximul se înregistrează în luna august pe cursul superior, respectiv luna iulie pe cel inferior, extremele fiind cuprinse între 14,4° C (cursul superior) și 19,2° C (cursul inferior)

temperaturile medii lunare ale apei sunt pozitive în toate lunile perioadei reci, minimele fiind apropiate de 1° C

Figura numărul 19. : Temperatura medie lunară a apei (°C) (1968- 1985)

se remarcă temperaturi medii lunare mult mai ridicate pe cursul inferior decât pe cel superior, media multianuală fiind de 10,1° C în primul caz, respectiv 7,3° C , primele fiind în medie cu 38 % mai ridicate. Cauza o constituie capacitatea de absorbție a căldurii mai mare a apei pe cursul inferior unde și debitele sunt în medie de 10 ori mai mari

se remarcă creșterea diferențelor între temperatura apei măsurată la cele două posturi hidrometrice pe măsura creșterii temperaturii, maximul înregistrându-se în luna iunie, de 5,4° C. Acest aspect este determinat de încălzirea relativă și de creșterea valorii debitelor pe cursul inferior în această perioadă.

4.3.Fenomenele de iarnă

Rolul principal în producerea și evoluția fenomenelor de îngheț îl au factorii climatici, iar cei secundari factorii locali- debitele râurilor, viteze de curgere, vâscozitate, prezența sau absența apelor subterane.

Vâscozitatea reprezintă rezistența la scurgere generată de frecarea internă. Forța care ia naștere între straturi este direct proporțională cu suprafața de contact și cu viteza de deplasare a stratului mobil și invers proporțional cu distanța dintre straturi. Vâscozitatea variază în funcție de temperatură și conținutul de săruri dizolvate.

Apariția fenomenelor de iarnă are loc atunci când în masa apei râurilor bilanțul caloric devine negativ, ca urmare a scăderii temperaturii sub 0° C. Această scădere treptată a temperaturii sub 0° C se datorează reducerii cantității de căldură cedată de suprafața terestră, ca urmare a scăderii duratei zilelor în perioada rece a anului; invazia maselor de aer rece de natură arctică sau polară; condițiilor fizico-geografice ale regiunii care favorizează scurgerea sau stagnarea maselor de aer în depresiuni sau pe văi.

Răcirea apei în râu începe cu câteva zile înainte de formarea gheții, datorită procesului lent de cedare a căldurii de către curentul de apă al râului prin suprafața liberă sau prin amestec cu apele afluenților.

Acele de gheață apar sub forma unor ace transparente exclusiv iarna, după înregistrările de la cele două stații hidrometrice.

Gheața la mal se formează cu precădere în luna ianuarie, apare și în noiembrie și decembrie și se menține în februarie, martie, avînd o durată medie de persistență de 15 zile. Există situații în care sub influența vântului sau a curentului de apă, gheața de mal este transportată și sfărâmată de apă. Cauza apariției gheții la mal o constituie advecția maselor de aer foarte reci și uscate din nord, nord-estul continentului în cadrul circulației polare sau de răcirile radiative din timpul nopții în cazul instalării unor dorsale ale anticiclonilor reci. În aceste condiții temperatura aerului poate să atingă valori extreme până la -20° C.

Figura numărul 20. : Numărul de zile lunare a gheții la mal

Năboiul este o formațiune de gheață buretoasă, afânată sau opacă, care plutește sub forma unor îngrămădiri nelegate între ele. Constă din bucăți de gheață desprinse de la fund sau de la maluri, din cristale de gheață sau de zăpadă. Pe cursul Turului năboiul are o frecvență redusă, înregistrările arată că acest fenomen are loc mai frecvent în amonte, pe cursul superior.

Sloiurile de gheață provin fie din înghețarea la un loc a cristalelor de gheață, (cu frecvență mai mare în decembrie și ianuarie) a năboiului sau a altor formațiuni de gheață sau din sfărâmarea podului de gheață ( în lunile februarie, martie ). Acestea antrenate în curentul de apă generează curgeri de sloiuri plutitoare.

Datorită creșterii numărului și diametrului sloiurilor, paralel cu creșterea în lățime a gheții la maluri, suprafața liberă a râului se îngustează și progresiv se formează podul de gheață. Podul de gheață se menține în medie 7 zile. Cea mai lungă durată s-a înregistrat în iarna anului 1973-1974 la Turulung, cînd fenomenul a început în data de 1 ianuarie și s-a încheiat în data de 8 februarie. Frecvența mai mare a podului de gheață este la Turulung, situat în zona de câmpie, la Negrești- Oaș podul de gheață este întrerupt sau apar ochiuri în podul de gheață.

Figura numărul 21.: Numărul de zile lunare a podului de gheață

Zăpoarele pot fi considerate ca determinând efecte negative, chiar declanșatoare de fenomene de risc hidrologic. Acestea sunt barări parțiale sau totale ale albiei, datorită unor îngustări sau meandrări, a unui pod sau a unui baraj, care provoacă un remuu în amonte și scăderea nivelului apei în aval de zăpor. În aceste situații apa se poate revărsa peste maluri. Aceste fenomene au durată de 1-2 zile. Pe râul Tur acest fenomen a avut loc în perioada analizată în data de 31 ianuarie 1972 la stația Turulung și în data de 1 februarie 1980 la stația Negrești- Oaș. Nu s-au înregistrat revărsări.

Dispariția fenomenelor de iarnă pe rîul Tur în amonte are loc cu precădere în prima și a doua decadă a lunii martie, iar în aval la stația Turulung acest fenomen are loc în a doua decadă a lunii februarie.

IV.5.Dinamica albiei în profil longitudinal și transversal

Din momentul permanentizării scurgerii și canalului de drenaj, acțiunea apei asupra reliefului devine continuă ducând la crearea de forme specifice. Concomitent are loc o creștere în suprafață a sistemului de drenaj și o subdivizare a sa în subsisteme. Amploarea modelării va fi determinată de debit, apreciat în raport de suprafața secțiunii albiei și viteza medie.

Mișcarea apei în albie se produce datorită propriei greutăți și este cu atât mai rapidă cu cât panta albiei este mai mare. Asupra maselor de apă ce se deplasează în albia râurilor acționează mai multe categorii de forțe: forța gravitațională, forța Coriolis, forța centrifugă, forța de frecare. Importanți sunt: adâncimea secțiunii, viteza de deplasare a apei și dimensiunile razei de curbură. Elementele care vor definii puterea de modelare a apei vor fi energia cinetică, forța vie, forța brută, forța netă, viteza.

Energia cinetică a apei stă în raport direct cu debitul și viteza de curgere; puterea rezultantă fiind folosită pentru învingerea vâscozității apei însăși, care nu este perfect fluidă; a rezistenței opuse de neregularitățiile patului albiei și pentru a deplasa materialele intrate în râu.

Viteza de deplasare a masei de apă depinde de corelația ce există între forța gravitațională și rugozitatea albiei.

Dinamica curentului variază datorită variației vitezei și formelor de mișcare ale apei. Apa râului modelează albia prin: eroziune, mai activă în secțiunea superioară; transport, mai activă în secțiunea mijlocie și acumulare, mai activă în secțiunea inferioară. Eroziunea presupune transport și invers.

În profilul transversal al râului Tur în secțiunea de la Negrești- Oaș se observă o mai accentuată erodare a malului stâng și o ridicare a patului albiei prin acumulare. Aceste schimbări se datorează viiturilor care se produc cu precădere primăvara- începutul verii și începutul iernii. Erodarea, manifestată prin spălarea albiei, determină schimbarea cotei malului stâng, unde profilul albiei ridicat la data de 9 VIII 1979 avea cota, în punctul cel mai înalt, de 233,950m , iar profilul ridicat în 1 IV 1981, indica cota de 231,157m, la distanța de 13 m față de punctul de reper. Diferența cea mai mare apare la distanța de 12 m față de reper, aceasta fiind de 2,865m. Pe malul drept diferențele cotei celor două ridicări de profile sunt sub 1 m. Acumularea în albie este în medie de 0,43 m, materialul provenind din eroziunea celor două maluri.

Figura numărul 22.: Profilul transversal al râului Tur la Negrești- [NUME_REDACTAT] aceași perioadă (1979-1981) profilul transversal în secțiunea de la Turulung prezintă o erodare mai atenuată a malurilor, forma profilului transversal este influențată de lucrările hidrotehnice. Viiturile din amonte au pus în mișcare materialele solide , astfel au fost necesare lucrările de curățare a albiei. În anul 1980 s-a realizat îndreptarea malului drept, cu modificarea cotei, între distanțele de –1 m – 4 m de la punctul de reper (figura numărul 23).

Figura numărul 23. :Profilul transversal al râului Tur la [NUME_REDACTAT] de acumulare Călinești- Oaș are influențe asupra modificărilor ce survin în albie, atât în ceea ce privește profilul transversal, prin controlarea debitelor lichide, cât și în ceea ce privește profilul longitudinal. Astfel, în aval de acumulare, are loc o mai accentuată eroziune. În depresiunea Oaș apar rupturi de pantă cu valori cuprinse între 10- 15°, condiționate de schimbarea litologică. În cadrul luncii Turului, în zona câmpiilor piemontane, pantele înregistrează valori sub 3°. [NUME_REDACTAT] Turului, râul are o intensă activitate de sedimentare și are caracter inundabil. Situația a fost remediată prin lucrări de îndiguire.

CONCLUZII

Cele mai importante amenajări hidrotehnice din bazinul râului Tur sunt reprezentate de diguri și de lacul de acumulare Călinești-Oaș, dat în folosință în anul 1973 în ziua de 18 februarie. Începând cu această dată, nivelurile la miră au fost influențate în tot cursul anului în funcție de manevra stavilei de la acumularea Călinești- Oaș, situată în amonte de stația hidrometrică Turulung (16- 17 km.). Amenajările hidrotehnice influențează scurgerea lichidă, factor important în modelarea albiei, atât în profil longitudinal, cât și cel transversal. Digurile au rolul de a ridica malurile, astfel încercându-se evitarea revărsărilor și efectelor negative ale inundațiilor. În afară de valea Turului sunt îndiguite pe porțiuni restrânse văile râurilor Turț, Lechincioara, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Strâmba, Talna.

Debitele maxime sunt corelate cu perioadele în care s-au înregistrat precipitații mai ridicate din lunile iunie și mai, urmate de iulie, august și septembrie. Prin influența lacului, în aval de acesta, debitele sunt mult mai bine redistribuite în timp. Excepție fac perioadele cu ape mari ai afluenților ce se varsă în râu aval de acumulare.

Temperaturile medii sunt pozitive tot cursul anului, determinând intensitatea scâzutâ a fenomenelor de iarnă, care influențează scurgerea lichidă.

Pe lângă cele menționate mai sus, o componentă integrantă și importantă a regiunii o reprezintă izvoarele minerale, subiect dezvoltat pe scurt în cele ce urmează.

Apele carbogazoase sunt cele mai răspândite la noi în țară, fiind utilizate atât pentru cură internă și externă, cât și pentru înbuteliere. Dozarea dioxidului de carbon în apele ivirilor în vecinătatea masivelor eruptive Gutâi- Țibleș, a pus în evidență prezența acestui gaz într-un număr relativ mare de izvoare în cantități cuprinse între 0,3- 3,1 g/l.

Izvoarele din bazinul Turului sunt, după cum am amintit, la Nadăș, Turț, Certeze, Puturoasa- Băi,Vama, Luna- Negrești- Oaș, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] , Bixad.

[NUME_REDACTAT] apele minerale carbogazoase se folosesc în scop terapeutic.

[NUME_REDACTAT], izvoarele sunt valorificate prin îmbutelierea apelor minerale, iar la Puturoasa- Vama, apele puternic sulfuroase cu mineralizare totală de 2,3 g/l, din care 0,18 % hidrogen sulfurat sunt exploatate prin două bazine de beton, aici e prezentă o stațiune balneară cu interes local.

Luna cu ape sulfuroase și sulfatate, are un complex turistic, amenajată atât în scopuri balneare, cât și pentru practicarea sporturilor de iarnă, aici fiind prezentă și o pârtie de schi.

[NUME_REDACTAT] Mare există o instalație balneară în care se utilizează pentru cură balneară o apă feruginoasă, bicarbonatată, cu o mineralizare totală de 2,9 g/l, care apare la zi în andezite. Prima stațiune s-a construit în anul 1880.

[NUME_REDACTAT], cu peisaje deosebite, este o stațiune balneară cu complex turistic, în cura externă apa utilizându-se în afecțiuni ale aparatului cardio- vascular și boli endocrine, iar pentru uz intern apa tratează afecțiunilor gastrointestinale, boli hepatobiliare, stări alergice.

Izvoarele minerale de la Bixad sunt cunoscute încă din 1700, s-au îmbuteliat încă din 1847, exploatarea luând amploare abia în 1905 Este primul zăcământ din țară la care s-a instituit un perimetru de protecție. Apa din sursa Clara, singura exploatată până în 1963, este intens mineralizată (12,1 g/l), având un caracter bicarbonatat, clorosodic, carbogazos, utilizat în cura internă. În anul 1963, îmbutelierea a fost sistată din cauza contaminării apelor. S-a trecut la exploatarea în adâncime. Apa are o mineralizare totală de peste 6 g/l și este puternic carbogazoasă (2,5 g/l).

În 1910 Bixad era locul de recreere a oamenilor bogați din Europa. Stațiunea beneficia de un restaurant vilă (dat în folosință în 1901), cu căzi de baie, cofetărie, teren de tenis, sală pentru proiecții de filme, sală popice, etc. Locul avea un pitoresc aparte cu alei pline de trandafiri, copaci seculari (existenți și astăzi), fântâni arteziene. Ar fi nevoie de o reamenajare a locurilor prin extirparea buruienilor care ascund frumusețea vechii stațiuni și determină imposibilitatea utilizării corespunzătoare a resurselor. Totul e năruit … cu toate acestea persistă o notă de mister dată de arhitectura caracteristică acelor timpurilor. Ar fi necesar investiții financiare ridicate pentru a reînvia acest loc, prin renovarea clădirilor existente și revalorificarea potențialelor turistice existente. Ar fi posibilă amenajarea unui complex turistic modern cu o notă clasică a anilor 1900, cu băi terapeutice mai ales datorită efectelor benefice pe care le deține apa în afecțiuni ale tubului digestiv și ale glandelor anexe precum și în afecțiuni ale aparatului cardio- vascular.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]” S.A., [NUME_REDACTAT] Someș, [NUME_REDACTAT];

Buta, I. ; [NUME_REDACTAT]- Scurgerea aluviunilor în suspensie în nord- vestul țării, Extras din „Studia”, [NUME_REDACTAT]- Bolyai, Cluj- Napoca, 1967;

Diaconu, Constantin- Probleme de scurgere ale aluviunilor a râurilor din România. Studii de hidrologie, Institutul de Meteorologie- Hidrologie, București, 1971;

Fazekas, Lorand- Bazinul hidrografic Tur- Caracterizarea hidrologică generală, Extras din [NUME_REDACTAT] Mare, Studii și Comunicări IX- X 1992- 1993, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT];

Gâștescu, P. ; Újvári, I.- Rolul spațiului carpatic în formarea și repartiția în timp a resurselor de apă, Terra XXXVIII, București, 1986;

Gâștescu, P.- [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]- Turism, București, 1990;

Ghimcescu, Hancu- Chimia și controlul poluării apei, [NUME_REDACTAT], București, 1974;

Mac, I.- Geomorfosfera și geosistemele, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Cluj- Napoca, 1996;

Mac, I.- Geomorfologie (curs) Facultatea de Geografie, 1980

Morariu, T. ; Pișotă, I. ; Buta, I.- [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1970;

Pișotă, I. ; Buta, I- Hidrologie (manual pentru studenți), Ediția a IV-a, revizuită, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1983;

Pricăjan, Artemie- Apele minerale și termale din România, [NUME_REDACTAT], 1972;

Savin, C.- Hidrologia râurilor- teoretică și aplicată, [NUME_REDACTAT], Craiova, 2001;

Sorocovschi, Victor- Hidrologie, Editura „[NUME_REDACTAT]”, [NUME_REDACTAT], 2002;

Sorocovschi, Victor- Hidrometrie: măsurători și calcule hidrologice (curs), Cluj- Napoca, 1994;

Topor, N. ; Stoica, C.- Tipuri de circulație și centrii de acțiune atmosferică deasupra Europei, C:S:A: [NUME_REDACTAT], București, 1965;

Vladimirescu, I.- Hidrologie (curs universitar), [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1978;

Újvári, I- Alimentarea râurilor din [NUME_REDACTAT] România. Meteorologia și Hidrologia, nr. 1., București, 1957;

Újvári, I- [NUME_REDACTAT] României, [NUME_REDACTAT], București, 1972;

Zăvoianu, I.- Râurile- [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], București, 1988;

xxx- [NUME_REDACTAT] Apelor din România, București, 1994;

xxx- Atlasul climatologic al României- [NUME_REDACTAT], București, 1966;

xxx- [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], vol. I- II, [NUME_REDACTAT] Poligrafică „Tiparul”, București, 1966;

xxx- [NUME_REDACTAT], vol. I și III, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] România, București, 1983;

xxx- Studii de hidrologie VIII- „Monografia hidrologică a bazinelor hidrografice ale râurilor Iza- Vișeu- Săpânța- Tur”- C.S.A. Institutul de Studii și [NUME_REDACTAT], București, 1978;

xxx- Ziarul „ [NUME_REDACTAT] de Duminică” [NUME_REDACTAT], 13 iunie 2004

Figura numărul 24. : Canalul deversorului de la [NUME_REDACTAT] numărul 25. : Deversorul de ape mari al lacului Călinești- [NUME_REDACTAT] 26. : Lacul de acumulare Călinești- [NUME_REDACTAT] numărul 27. : Lacul de acumulare Călinești- Oaș (vedere spre baraj)

.