Influenta Vectorului Politic AL Republicii Moldova In Realizarea Interesului National
INFLUENTA VECTORULUI POLITIC AL REPUBLICII MOLDOVA IN REALIZAREA INTERESULUI NATIONAL
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE
Aspecte istoriografice și conceptuale a noțiunii de interes național și vector politic
1.1. Istoriografia problemei de interes național și vector politic
1.2. Noțiunea de interes național și vector politic
1.3. Concluzii la capitolul I
Capitolul II. Particularitățile formării interesului național și a vectorului politic al Republicii Moldova
2.1. Declararea independenței și vectorul European al Republicii Moldova
2.2. Orientarea europeană a Republicii Moldova versus Uniunea Vamala
2.3. Concluzii la capitolul II
Capitolul III. Integrare europeană. Realizări și perspective
3.1. Promovarea interesului național al Republicii Moldova
3.2. Perspective de integrare europeană a Republicii Moldova
3.3. Concluzii la capitolul III
INCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
LISTA ABREVIERILOR
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare
CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
CE – Consiliul Europei
CEFTA – Acordul Central European al Comerțului Liber
CESC – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului
CSI – Comunitatea Statelor Indeoendente
ICE – Inițiativa Central-Europeană
MAG – Grupul Multinațional Consultativ
NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OMC – Organizația Mondială a Comerțului
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
RACVIAC – Centru pentru Cooperare în domeniul Securității
RM – Republica
SEEHN – Rețeaua de Sănătate din Europa de Sud-Est
SUA – Statele Unite ale Americi
UE – Uniunea Europeană
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Introducere
Actualitatea si importanta. Tema respectiva este la momentul actual, cea mai mult dezbatută de catre analistii autohtoni si straini. Știrile despre acțiunile, luările de poziții și politicile statului moldovenesc permanent figurează pe primele pagini ale revistelor si site-urilor politice. Mass-media, crează o impresie de omniprezență și hiperactivitate a tuturor evenimentelor , cel puțin în spațiul intern, dar si extern. Rezultatul acestor activități este vizibil practic în toată emisfera europeană influențând dimensiunile de securitate, economie, până și opțiunile politice ale Republicii Moldova.
Necesitatea investigației temei în cauză este determinată de evolutia continua a evenimentelor internationale si din cauza flexibilitatii lor cercetarile in acest domeniu este necesar permanent. Procesul de integrare spre est sau vest ramine foarte mult discutat. Din cauza existentei a doua tabere la nivel national cu viziuni diferite in referinta la politica externa apar unele probleme. Un alt domeniu important de activitate este securitatea în toate formele. Politica externa este instrumentul ce ar urma sa securizeze orice domeniu.
Astăzi politica externa a Republicii Moldova este implicată într-o gamă largă de proiecte și programe misiunea cărora este să promoveze cooperarea cu partenerii strategici: Rusia, statele din CSI, tarile membre ale UE, dar si alte state ce sunt sau ar putea fi buni parteneri pentru Moldova. Pentru a reuși să combată pro-activ noile provocări ale Globalizarii, noi trebuie sa avem aliati devotati dar si o diplomatie inteligenta.
Actualitatea temei de investigație este dictată și de faptul că problema orientării geopolitice a Republicii Moldova este una deosebit de importantă și actuală. În 2008 a fost adoptată Concepția Securității Naționale a Republicii Moldova, programele a cel puțin patru partide din Republică conțin obiectivul aderării la UE, iar în societatea civilă moldovenească există o amplă dezbatere vis-a-vis de chestiunea relațiilor țării noastre cu țarile din Uniunea Vamala.
Tematica relaționării Republicii Moldova cu UE, este una din temele de dezbatere în mass-media autohtonă, cât și în cea occidentală, nelipsind disensiunile de tip “război rece” și lupta pentru resursele teritoriala. Republica Moldova a declarat că scopul strategic al politicilor naționale este aderarea la Uniunea Europeană. În plus, la Chișinău tot mai des se pledează pentru instaurarea unor relații noi între Moldova și Federatia Rusa dar cu menținerea statutului de neutralitate permanentă, principiu consacrat de Constituție.
La nivel oficial a fost anunțat faptul că UE niciodată nu i-a cerut Republicii Moldova să adere la organizație, astfel extinderea UE nu este un scop în sine, ci un mijloc de mărire a spațiului securității oferite de Uniune dincolo de arealul său de responsabilitate. Procesul de interacțiune prin sistemele de parteneriat, ajută la prevenirea/stoparea conflictelor, stabilizarea regiunilor supuse divergențelor și crizelor, deoarece însăși perspectiva obținerii statutului de membru reprezintă un stimulent pentru aspiranți de a-și soluționa disputele cu vecinii și de a avansa pe calea reformelor și a democratizării de tip occidental.
Interesul national dar mai degraba realizarea sa este scopul de baza al oricarui stat independent si suveran. Directia de politica externă are un rol deosebit de mare in atingerea scopului unui stat national. Pentru Republica Moldova vectorul politic este o problematica ggrava din cauza amplasarii sale geografice intre doi giganti geopolitici.
Colateral UE contribuie prin proiectele sale la instaurarea democrației, drepturilor omului, economiei de piață și controlul înarmărilor în regiuni care până acum câțiva ani erau considerate zone de influență exclusivă a Moscovei. Este important să cunoaștem care vor fi efectele politice ale actualei extinderi, pentru ca într-o perspectivă mai îndepărtată să fim în stare să îndeplinim cerințele cu care se va solda integrarea țării noastre în sistemul european de securitate comună.
Gradul de studiere a temei. Cercetarea fenomenului de interes naționaorul constituie un obiectiv primordial pentru fiecare stat, care pretinde să fie un actor important din cadrul Sistemului de Relații Internaționale. Cercetătorii Beard Ch. A., Pearson F. abordează conceptul de interes național în coformitate cu influența actorilor externi. Cercetările vis-à-vis de problema politicii externe și influența interesului național asupra construcției politice mondiale se regăsesc în lucrările savanților H. Morgenthau, G. Modelschi.
Studii privitor la procesele integraționiste și problematica interesului național sunt reflectate în lucrările reprezentanților școlii politice ruse: B. Kapustin, Р. Țîgankov, S. Pozdneakov, Iu. Habermas.
O expunere detaliată a proceselor legate de promovarea interesului național al Republicii Moldova prin prisma politicii externe este expusă în lucrarea lui V. Beniuc. „Instrumente de realizare a interesului și securității naționale în contextul integrării europene (cazul Republicii Moldova)” care este constituită ca o sinteză bine închegată ca conținut. La moment materialul este bun în depistarea evoluției formării interesului național al Republicii Moldova pînă în 2007 și respectiv pînă în zilele noastre.
O altă lucrare care abordează problema intersului național al Republicii Moldova în structurile europene este „Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități” autorul căreia fiind S. Cebotari. În acest context, autorul a caracterizat procesele integraționiste ale RM prin prisma politicii externe. În contextul geopoliticii contemporane fiecare stat încearcă să impună influență asupra altui stat prin intermediul unui punct strategic, care își găsește reflectare în principiile de politică externă a Republicii Moldova, detaliat fiind interpretată de A. Burian. în cartea „Geopolitica lumii contemporane”.
În investigațiile politologice ale savanților V. Moșneaga și Gh. Rusnac pentru prima dată în țară se supune analizei evoluția concepției politicii externe a RM precum și a factorilor ce au condiționat formarea acesteia. Alți autori relevanți ce au efectuat investigații cu referire la politica externă a RM sunt: Gh. Cojocaru, I. Pîntea, I. Leancă, V. Saca.
La subiectul intereselor național-statale și influența factorului extern ( inclusiv mass-media) a atras atenție D. Țurcanu.
Scopul și obiectivele investigaționiste. În conformitate cu actualitatea și gradul de investigare a temei, în prezenta lucrare ne propunem scopul de a analiza evoluția și finalitatea politicii externe și al interesului național al Republicii Moldova în contextul spațiului postsovietic, care iau amploare pe arena internaționlă, dar respectînd următoarele obiective:
De a cerceta istoriografia problemei de interes național și vector politic
De a defini și analiza noțiunea de interes național și vector politic
De a supune analizei declararea de independență și vectorul European al Republicii
De a determina orientarea vectorului politic al Republicii
De a stabili carențele de politică externă a Republicii Moldova
De a cerceta perspectivele de aderare a Republicii Moldova în UE
De a analiza cooperarea pe dimensiunea politica între Republica pe deoparte si UE si UV pe de alta parte – în calitate de domeniu fructuos de colaborare între societățile civile și comunitățile științifice din statele membre și statele partenere
Suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. Drept bază teoretico- metodologică pentru realizarea lucrării ne-au servit cercetările teoretice ale specialiștilor în domeniul, în general autohtoni, cît și din SUA, Marea Britanie, România,și Rusia. În cadrul investigației am aplicat și îmbinat un complex de metode teoretice și empirice, care au permis cercetarea politicii externe și a interesului național al Republicii .
Printre acestea menționăm:
– metoda sistemică–necesară pentru analiza contextului sistemelor de parteneriate cu care s-a înconjurat cei doi actori internationali, și plasarea relației cu Republica Moldova în acest sistem;
– metoda istorică – de cercetare a fost utilizată pentru a urmări, din punct de vedere cronologic evoluția evenimentelor și proceselor care au marcat relația țării noastre cu UE si Federatia Rusa și procesul de formare și de dezvoltare a celor tratate de colaborare;
– metoda analitică – ne-a permis să evidențiem detaliile și substraturile politicilor comunitare, ale procesului de cooperare între Republica Moldova cu partenerii sai, a dat considerația necesară procesului de reformare a sistemului de securitate moldovenesc la inițiativa și sub supravegherea instituțiilor de la Bruxelles;
– metoda comparativă – ne-a permis să aruncăm o privire asupra câtorva sisteme de parteneriat și să comparăm eficacitatea fiecăruia, și rezultatele obținute;
– metoda sintetică – am rezumat, la sfârșitul fiecărui capitol și subcapitol, ideile generale pentru a concluziona ceea ce a fost expus.
– metod sociologica – prin intermediul cărora s-a cercetat opinia publică cu privire la diferite probleme ale perspectivelor de integrare europeană și asigurarea interesului național.
– Metoda fenomenologică – utilizată pentru o „reîntoarcere la începuturi”, pentru reconstrucția de evenimente și procese ce au avut loc, în vederea elucidării unui tablou general al evenimentelor contemporane.
În procesul de investigare s-a apelat la analiză și sinteză, la abstractizare și raționalizare, la inducție și deducție, la content-analiza izvoarelor publiciste, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să evidențiem dinamica proceselor pe care Republica le desfășoară în raport cu puterile regionale.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Drept bază teoretico- metodologică pentru realizarea lucrării ne-au servit cercetările teoretice ale specialiștilor în domeniul din SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Rusia și Republica Moldova.
Semnificația teoretică și aportul personal în elucidarea temei: Datele factologice și teoretice sintetizate, precum și concluziile rezultate în urma cercetărilor efectuate asupra temei în cauză pot fi utilizate atât pentru elaborarea unor studii privind perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova la începula abstractizare și raționalizare, la inducție și deducție, la content-analiza izvoarelor publiciste, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să evidențiem dinamica proceselor pe care Republica le desfășoară în raport cu puterile regionale.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Drept bază teoretico- metodologică pentru realizarea lucrării ne-au servit cercetările teoretice ale specialiștilor în domeniul din SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Rusia și Republica Moldova.
Semnificația teoretică și aportul personal în elucidarea temei: Datele factologice și teoretice sintetizate, precum și concluziile rezultate în urma cercetărilor efectuate asupra temei în cauză pot fi utilizate atât pentru elaborarea unor studii privind perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova la începutul sec XXI, cît și în cadrul procesului științifico – didactic în instituțiile academice de profil.
Valoarea aplicativă rezidă în faptul că studenții care planifică pe viitor să cerceteze această pot utiliza lucrarea în cauză pentru a se călăuzi de momentele probatorii și concluziile eronate, în caz că acestea există pentru a formula noi concluzii și recomandări în vederea îmbunătățirii rezultatelor științifice și a dezvoltării istoriografiei naționale în domeniu.
Structura și volumul lucrării: În vederea realizării sarcinilor și scopurilor studiului, aceasta a fost structurată în introducere, trei capitole, încheiere urmate de lista bibliografică a materialelor utilizate în elucidarea temei, rezumatului și listei abrevierilor.
CAPITOLUL I cu denumirea de Aspecte istoriografice și conceptuale a noțiunii de interes național și vector politic, ne oferă o analiză a istoriografiei problemei de interes național și vector politic, a conceptului de interes național și vector politic.
CAPITOLUL II întitulat Particularitățile formării interesului național și vectorului politic al Republicii efectuează o cercetare analitică privind declararea indepenței și vectorul politic al Republicii și stabilirea gradului de orientare europeană a Republicii Moldova.
CAPITOLUL III cu denumirea de Integrare europeană. Realizări și perspective prezintă o analiză a interesului național ca promotor de politică externă a Republicii Moldova și o analiză a perspectivelor de integrare europeană a Republicii Moldova.
Volumul lucrării este de 74 pagini.
Aspecte istoriografice și conceptuale a noțiunii de interes național și vector politic
În acest compartiment sînt incluse unele repere istoriografice, aspecte teoretico-metodologice și abordări epistemologice care servesc în calitate de suport introductiv necesar pentru valorificarea subiectelor ce urmează a fi supuse investigațiilor științifice. Primul subcompartiment este de factură istoriografică, fiind analizate mai multe lucrări științifice elaborate la tema subiectelor abordate de cercetători și analiști atît din străinătate, cît și din Republica .
Al doilea subcompartiment conține baza epistemologică și suportul teoretico-metodologic de realizare a investigațiilor prin definirea conceptului de interes național și vector politic trecînd în revistă situația din Republica .
Istoriografia problemei de interes național și vector politic
Interesul național, este o expresie franceză raison d'État (în română: rațiune de stat), reprezintă scopurile și ambițiile economice, militare sau culturale ale unui stat. Conceptul este unul important în cadrul relațiilor internaționale, în cazul în care interesului național a devenit fundamentul școlii realiste.
De la începutul istoriei umane, interesul național a fost, de obicei, văzut ca latură secundară a religiei și a moralității. Pentru a se angaja într-un război conducătorii trebuiau să-ți justifice acțiunile sale în acest context. Primul gînditor care pentru prima dată a pledat pentru primatul interesului național este considerat a fi Niccolo Machiavelli.
În practică, pentru prima dată este folosită de către Franța, sub conducerea Cardinalului Richelieu în Războiul de Treizeci de Ani atunci cînd acesta a intervenit de partea protestantă, în ciuda catolicismul propriu, pentru a bloca puterea crescîndă a Sfîntului Împărat Roman. La îndemnarea lui , Jean de Silhon a apărat conceptul de rațiune de stat ca "un mijloc dintre ceea ce permite conștiința și ceea ce este necesar afacerilor". Noțiunea de interes național în curînd a venit să domine politica europeană, cunoscînd o competitivitate extremă de-a lungul secolelor următoare .
O politică externă orientată spre exercitarea interesului național este temelia școlii realiste a relațiilor internaționale. Școala realistă a atins apogeul, la Congresul de la Viena cu practica echilibrului puterilor, care s-a ridicat la echilibrarea interesul național al mai multor puteri mari concomitent cu acele conjugale.
Metternich a fost remarcat ca artistul principal al acestei teorii al echilibrării, dar el a făcut nu altceva decît continuarea ideei predecesorului său Kaunitz care a inversat alianțele tradiționale habsburgice și a construit relațiile internaționale dintr-un nou capitol, pe baza intereselor naționale în loc de religie sau tradiție.
Aceste noțiuni au devenit mult criticate după dezastrul sîngeros al Primului Război Mondial, iar unii au căutat să înlocuiască conceptul de echilibru al puterii, cu ideea de securitate colectivă, prin care toți membrii Societății Națiunilor ar "lua în considerare că un atac asupra unuia e ca un atac asupra tuturor ", descurajînd astfel utilizarea violenței pentru totdeauna. Liga Națiunilor nu a funcționat, parțial din cauza refuzului Statelor Unite de a se alătura și, pentru că, în practică, națiunile nu au găsit întotdeauna "în interesul național", metodă de a descuraja reciproc folosirea forței și armamentelor.
Cît privește interesul național, istoriografia cercetării problemei de interes național a apărut în sistemul de relații internaționale ca fiind „sîmburele tare” al fiecărei națiuni care luptă pentru putere, dominație, statut și influență. Cercetarea istoriografică permite să fundamentalizăm conceptul de interes național, cît și influența acestuia asupra evenimentelor general – istorice. Apariția conceprului de interes național a generat consolidarea relațiilor între națiuni, armonizarea legăturilor politice la nivel de stat, gestionarea cursului eventualelor războaie cît și la edificarea statului de drept.
Odată cu cercetarea originilor interesului național trebuie să tragem atenție și problemei cercetării termenului de vector politic. Astfel, ideea de vector politic nu este însă ceva nou, ci are rădăcini adînci la nivelul istoriei lumii. La începuturi ea a fost abordată din perspectiva găsirii unei soluții pentru realizarea obtinerea unor facilitai de la un subiect de drept sau de la altul.
Daca vorbim despre vectorul politic atunci din etimologia expresiei date deducem ca se are in vizor directia de politica externa a unui sau altui stat. Termenul ca concept de vector politic nu a fost practic deloc cercetat si de aceea surse bibliografice la aceasta tema lipsesc. Cu atit mai mult nu exista definitii de specialitate care a-r reda mai aprofundat notiunea respectiva.
Pentru o tara mare si puternica din punct de vedere politic si economic vectorul politic al sau nu este strict necesar de a fi determinat deoarece aceste puteri duc o politica globala si afacerile sale externe cuprind parctic toata gama de state ale lumii. Pe de alta parte majoritatea statelor care nu fac parte din grupul cel putin G20 guvernele sale isi stabilesc o anumita directie de politica externa.
Acum vine intrebarea, de ce este necesar de a stabili vectorul politc, din simplul motiv ca in lume exista mai multi poli de putere ce concureaza intre ei. De cele mai multe ori un stat slab nu poate sa aiba relatii foarte bune cu mai multi poli in acelasi timp. Un exemplu elocvent este si Republica Moldova care de mai bine de doua decenii oscileaza periodic spre vest sau est.
Noțiunea de interes național și vector politic
Pe parcursul a ultimelor trei decenii ale secolului XX, s-a observat un grad înalt de complexitate a intereselor și relațiilor sociale, ceea ce a permis instituirea unor dezbateri teoretice în vederea creării unor noi forme de identificare a interesului în materie de politică externă. Literatura de referință atestă că noțiunea „interes național” a fost pusă în circulație în 1935, prin includerea ei în Enciclopedia științelor politice, editate la .
Există diferite abordări ale conceptului de interes național în contextul politicii externe. Prima abordare a fost cea a curentului „obiectivist” sau a „realismului politic” este reprezentată de H. Morghentau, A. Wolfers, W. Hippman, H. Thompson, R. Tucher și de unii savanți actuali W. Lippman, K. Thompson, H. Kissinger, W. Rostov, D. Bollles ș.a. Conform acestei abordări, intersul național este un complex ideal și normative de scopuri, sau un fenomen central al relațiilor internaționale perceput prin termenii forței, sau un factor fundamental în identificarea căilor necesare prin labirinturile politicii internaționale.
În viziunea lui Hans Morghentau, interesul național este un „sîmbure tare”, prezent în orice îmrejurare și un înveliș format din elemente variabile, ce se modifică în funcție de îmrejurările istorice concrete. „Sîmburele tare” al interesului național constă în păstrarea idențității politice și cultural ale unei națiuni și consonează cu asigurarea independenței naționale, cu conservarea integrității teritoriale și cu păstrarea ordinii ți echilibrului intern.
Din punct de vedere al realismului politic, Hans Morghentau afirmă că calea peisajului politicii internaționale este concepția interrsului definită în temei de forță. În fiecare etapă a dezvoltării statului reinterpretarea interesului național este inevitabilă datorită mobilității relațiilor internaționale și modificării balanței de forță, iar situarea pe pozițiile realismului politic, constituie cea mai eficace cale spre comprehensiunea interesului unui stat.
Determinarea intereselor statelor pe arena internațională prin intermediul factorului de forță, propus de Morghentau, se impune drept arbitru final în lupta dintre putere. Prin prisma acestui factor, noțiunea de „interes național” este însoțită de numeroasele precizări: vital, principal și secundar, comun și specific, identic și conflictual. Autorul consideră necesar, totodată a conforma noțiunea de interes resurselor de care dispune societatea, scopurilor realizabile. De aceea el ierarhizează interesele și scopurile politicii externe americane în: a) interesul care trebuie realizat cu orice preț; b) interesul care se realizează în condiții favorabile; c) interese și scopuri dorite, dar care nu pot fi realizate.
Cercetătorul rus, Pozdneakov clasifică interesul național în dependență de gradul funcționalității lui în două niveluri: nivelul intereselor principale și nivelul intereselor specifice. În cadrul primului nivel, A. Pozdneakov include interesele pentru politică ecternă a statului, legate de asigurarea securității și integrității acestuia în comunitatea social-economică, politică, național-istorică și culturală. Asigurarea acestor interese se realizează prin diferite mijloace: economice, militare, diplomatice și ideologice. Cît timp statul rămîne o comunitate social-economică și politică, atîta timp interesele sale rămîn neschimbate. În dependență de poziția statului pe arena internațională se stabiliște cursul politici externe, care este îndreptată spre asigurarea intereselor.
Cel de-al doilea nivel al intereselor specifice , include interesele individuale, cu semnificație aparte în sfera relațiilor externe. Aici autorul concretizează interesele politicii externe legate de procese și evenimente concrete ale sistemului național. Tot aici sunt incluse și interesele privind politica externă ce vizează relațiile economice externe, relațiile comerciale, cele ce țin de domeniul ajutorului reciproc în sfera colaborării culturale, sau de altă natură. Interesele specifice depind de cele principale și sunt limitate de acestea; în acelați timp ele sunt parțial autonome și determină conținutul funcționalității activității politice a statului în anumite direcții și acțiuni practice.
Reprezentanții curentului „subiectivist” (R. Snyuder, E. Furnes, N. Forward) consideră interesul național ca fenomen al relațiilor internaționale, al cărui purtător principal este grupul restrîns de lideri politici și funcționari, aflați la putere, adică cei ce iau decizii politice. Acești savanți interpretează interesul național prin prisma: 1) menținerii „integrității naționale”; 2) asigurării „securității naționale”; 3) păstrării „rolului național”; 4) precedenței ca model al viitorului; 5) menținerii „reputației”; 6) „standartului internațional”. Aceste criteria au contribuit la influențarea dimensiunilor politologice, în general, și a conceptului de interes național în particular.
Cercetînd fenomenul interesului național, A. Wolfers optează pentru noțiunea de „scopuri naționale”. El descrie interdependența intereselor de stat și intereselor individuale ca raport al scopurilor naționale „directe”, sau „indirecte”. Prin scopuri naționale „directe” el înțelege asigurarea securității și independenței naționale. Aceste scopuri pot avea importanță pentru indivizi doar în cazul identității acestora cu statul lor național. Un alt cercetător J. Rosneau consideră că interesul național nu poate servi drept instrument analitic, fiindcă, după, el, este imposibil a înțelege pe deplin natura națiunii. În cele din urmă, savantul recunoaște imposibilitatea renunțării imediate și toate la conceptul de interes național, întrucît acesta nu va dispărea curînd.
Modelski are o abordare diferită privind interesele naționale, el susține că interesele naționale reprezintă cerințe referitoare la comportamentul altor state, iar rolul principal în exprimarea intereselor comunitare și transformarea acestora în scopuri ale politicii ce aparține liderului politic. Modelski consideră nefondată științific noțiunea „interes național” și insistă că interesele tuturor grupurilor sociale și a cetățenilor țării; sunt mai largi, pentru că neexprimînd interesele tuturor grupurilor sociale și cetățenilor propriului stat, omul politic întruchipează interesele altor state, aliate sau amicabile, altor grupuri sau indivizi, inclusive din state nealiate. În opinia analistului american, există trei tipuri de interese de care trebuie să țină cont omul politic:
cerințele comunității, adică interesele rezultate din valorificarea de către oamenii politici a scopurilor din trecut;
cerințele colaboratorilor provizorii, adică interesele ce țin de valorificarea scopurilor din prezent;
cerințele dușmanilor sau adversarilor, adică interesele de care se face abstracție în numele scopurilor din viitor.
Omul politic, prin intermediul activității sale transformă interesele comunității în scopul politicii externe.
Pentru M. Wight interesele vitale ale unui stat sunt ceea ce crede el că sunt și nu ceea ce o altă putere spune că trebuie să fie. El corelează, în sistemul relațiilor internaționale, interesul vital cu onoarea, legînd idea de onoare cu ceea de prestigiu, care este unul din elementele importante ale politicii internaționale. Onoarea este aureola care înconjoară interesele, iar prestigiul este aureola din jurul puterii.
În comparație cu M. Wight, S. Brucan afirmă că interesul național cuprinde dorințele ce reprezintă stimuli fundamentali ai activității unei națiuni în politica internațională, conținutul acestuia poate fi aflat mai ușor prin studierea relațiilor sociale și naționale care au generat respectivele dorințe.
După destrămarea Uniunii Sovietice au avut loc schimbări esențiale în ceea ce privește formularea interesului național de către noile state apărute pe arena internațională. În asemenea condiții, noțiunea de „interes național” se definește nu numai prin conținutul valoric, ci și prin factorul pragmatismului, al capacității statului de a-și propune și de a atinge anumite scopuri. Îm perioada contemporană conceptual de „interes național” este caracterizat sub două forme: național – conservatoare și național – liberală. Rogozin D. este considerat adeptul primii poziții astfel încît „interesul național” este identic cu „interesul statal”. Aceștia examinează statul ca factor principal de exprimare a intereselor naționale. Poziția național – liberală se distinge printr-o delimitare terminologică strict a categoriilor „interes național” și „interes statal”. Adepții acestui curent (E. Sorokin) optează pentru o societate civilă care să devină subiect al intereselor naționale, căreia trebuie să-i aparțină dreptul privitor la formarea și formularea acestor interese.
În unele definiții, interesele naționale sunt considerate drep obiectiv fundamental și ultimul determinant care ghidează factorii de decizie politică a unui stat, în exclusivitate cu privire la implimentarea politicii externe. Alte definiții abordează interesele naționale ca elemente distinct sau doar ca părți component și constitutive ale unui concept înalt generalizat al elementelor care constituie cele mai vitale nevoi.
Interesul național este un fenomen complex, care trebuie tratat ca instrument al politicii interne și externe, ca necesitate conștientizată a națiunii, în sporirea resurselor naționale și asigurarea propriei securități.
Concluzii la capitolul 1
Studierea evoluției conceptului de interes national și vector politic permite evaluarea stadiilor prin care a trecut o entitate politica in procesul sau de dezvoltare și formarea sistemului de relații internaționale în general. O directie de politica externa stabilita corect va crea numai beneficii pentru statul in cauza. Europa, pe parcursul evoluției sale istorice era permanent în expansiune, astfel necesitatea punerii în aplicație a interesului național și a procesului de integrare era indiscutabil, deoarece acestea erau deja parte a unui proces complex, ireversibil.
Cercetarea istoriografică a pilonilor interesului național și a procesului de integrare fundamentalizează procesul de expansiune a valorilor europene pe parcursul dezvoltării națiunilor, scindează caracterul și puterea unui popor.
O serie de cercetători care au atins problematica conceptului de interes național și integrare euvector politic au generat crearea și stabilirea unor relații inter-umane la nivel de stat, ceea ce a constribuit la formatarea conflictelor între state, consolidarea relațiilor de prietenie și bună vecinătate.
Interesul național se compune din funcția de protecție, din suveranitatea națională și din monopolul folosirii forței fizice din interior. Societatea internațională este divizată în popoare și națiuni care au interese specifice în funcție de identitatea lor. Aceste interese specifice se impletesc și se înlănțuie pe scena internațională formînd conținutul relațiilor internaționale.
Capitolul II. Particularitățile formării interesului național și vectorului politic al Republicii Moldova
Analiza procesului complex de constituire și fundamentare a interesului național și orientării europene a Republicii Moldova, care în toată plenitudinea și diversitatea sa își găsește reflectare în acest compartiment. În primul subcompartiment se întreprinde o succintă trecere în revistă a etapelor de transformare a Moldovei dintr-un stat cu reminiscențe comuniste la unul democratic, astfel fiind supusă analizei și cercetării Declarației de Independență a Republicii Moldova și vectorului european al acesteia.
Fundamentarea teoretică a principalelor elemente ce au contribuit la procesul de integrare europeană a Moldovei și edificarea gradului de orientare europeană se regăsește în subcompartimentul al doilea, fiind elucidată cu precădere prin analiza nivelului de pregătire a statului pentru structurile europene.
2.1. Declararea independenței și vectorul European al Republicii Moldova
La 27 august 1991, pe fondul dezintegrării Uniunii Sovietice, Parlamentul a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova. Prin acest Act, noul stat independent dobîndea fundamentele legitime ale consacrării sale depline pe plan național și, înainte de toate, pe cel internațional. Este interesant de pus în discuție consemnarea evenimentelor de mare anvergură socială și istorică ca un punct culminant al mișcării de emancipare democratică și națională, un accident al istoriei, o decizie impusă de circumstanțele de epocă sau expresia voinței populare.
Constituirea fundamentelor statului Republica și ale societății democratice, a fost efectuată cu participarea activă a populației, și cunoaște două etape relativ distincte. Prima – fiind calificată ca o etapă confuză, contradictorie și de scurtă durată – începe în 1990, odată cu desfășurarea primelor alegeri libere care au marcat un pas important în procesul de democratizare a societății (deși încă sovietice) și de edificare a statului moldovean. La începutul anilor 90, situația social-politică din RSS Moldovenească devenea instabilă, fluctuantă, profilîndu-se unele tendințe de destrămare a structurilor sistemului totalitar, se observa tendința poporului de a scăpa de uzurparea sovietică și de valorile impuse.
Partidul comunist a început să cunoască gustul declinului activității și influenței sale. Astfel, biruința Frontului Popular la alegerile din 1990 și înlăturarea de la putere a partidului comunist au dus la o dezbinare și mai mare a forțelor politice din republică. Divergențele au apărut în jurul problemelor-cheie de dezvoltare a societății: poziția față de sistemul comunist totalitar, direcțiile de dezvoltare a economiei naționale, suveranitatea și independența statală, renașterea națională, limba de stat etc. Discuțiile aveau loc la toate nivelurile și deseori sub presiunea anumitor forțe.
Acțiunea din RSS Moldovenească se desfășura pe fondul dezvoltării mișcării de eliberare a popoarelor asuprite. Rînd pe rînd, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina și-au declarat suveranitatea, refuzînd să mai recunoscă puterea juridică a legilor și constituției sovietice pe teritoriul lor, de a mai accepta introducerea tinerilor în armata sovietică.
În urma colapsului Uniunii Sovietice, pe fondul de amplificare a revoluțiilor de eliberare națională, la 27 august 1991, parlamentul de la Chișinău întrunit într-o ședință extraordinară, a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, declarație în care se afirma: ”Republica Moldova este un stat suveran și independent, liber să hotărască prezentul și viitorul Patriei, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii naționale”.
Declarația de Suveranitate a RSS , din 23 iunie 1990 a servit drept punct de plecare pentru formularea prezentei Decalarații de Independență a Republicii . Realizând în ce direcție puteau să se îndrepte evoluțiile din URSS, conducerea Frontului Popular a inițiat convocarea unei Mari Adunări Naționale 16 decembrie 1990, care să se pronunțe asupra perspectivelor Moldovei suverane. Marea Adunare Națională a avertizat că „semnarea oricărui tratat de uniune imperială ar da o aparență legală actului de ocupație din 28 iunie 1940 și consecințelor lui” și a proclamat „independența națională a românilor din teritoriile ocupate”, subliniind ferm că „lipsa de pregătire sau pregătirea insufi- cientă în domeniul politic, economic sau social, … nu poate constitui niciodată un pretext pentru a întîrzia independența”. Mai devreme sau mai tîrziu, se aștepta ca aceste declarații să-și găsească expresie juridică parlamentară.
Referendumul pan-unional desfășurat la Moscova cu scopul reîntrăgirii și păstrăii URSS și dezbaterile Sovietului Suprem al RSS Moldovenești cu privire la concepția suveranității Comunității Statelor Suverane au marcat o etapă importantă în procesul adeziunii populare la cursul de independență, mai ales după neacceptarea referendumului de către autoritățile legislative și amenințările imediat următoare din partea forțelor locale și din exterior.
După demiterea primului ministru Mircea Druc, la 23 mai 1991( din cauza că fracțiunea agrariană „Vocea Satului” avea deja redactat textul integral al declarației de independență), Parlamentul a decis formarea unui grup de lucru care să reprezinte toate fracțiunile parlamentare, avînd misiunea să redacteze textul acestui important document politic și juridic. Odată cu crearea grupului de lucru, s-au efectuat primii peși spre constituirea declarației: perioada din primăvară-vară 1991- dezbateri intensive ceea ce a marcat voința fermă a deputașilor și a poporului de închegare a acestui deziderat național, crearea cadrului legislativ indispensabil, consfințirea independenței în urma referendumului național. Pentru Republica , proclamarea independenței de stat și ieșirea din URSS, mai ales după ce, la 24 august, Ucraina și-a declarat independența, devenise un imperativ categoric.
La 26 august, cu o zi înainte de convocarea Marii Adunări Naționale și a sesiunii extraordinare a Parlamentului, Prezidiul instituției legislative a luat în dezbatere proiectul Declarației de Independență. Documentul propus conținea un preambul și o parte rezolutivă. Marea Adunare Națională din 27 august, ca și cadru național de manifestare a voinței populare în momentele de răscruce ale istoriei, s-a pronunțat unanim în favoarea afirmării valorilor democratice naționale și declarării independenței Republicii . Onoarea de a da citire proiectul Declarației de Independență a Republicii Moldova i-a revenit Parlamentului în frunte cu Alexandru Moșanu. Supusă votului nominal, Declarația a fost votată unanim, fără dezbateri, de toți cei 277 de deputați prezenți la ședință, între care circa 40 de deputați (14%) reprezentanți ai etniilor minoritare. Declarația conține preambulul cu faptele istorice și partea rezolutivă cu prioritățile strategice, acestea formînd împreună un tot unitar conceptual.
Pe drept temei, textul Declarației reliefează rolul de forță motrice al mișcării democratice de eliberare națională în acest efort de proporții, care a reafirmat „aspirațiile de libertate, independență și unitate națională” prin documentele de anvergură ale Marilor Adunări Naționale din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărârile privind decretarea limbii moldovenești ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, Declarația Suveranității, din 23 iunie 1990, simbolurile de stat etc. – toate acestea fertilizând terenul pentru desprinderea ireversibilă de URSS și declararea Independenței.
Argumentele istorice, voința națională de emancipare, un puternic demers democratic, dreptul sacru la autodeterminare erau factorii care reclamau la unison proclamarea independenței ca un act suprem de justiție, în deplină concordanță cu istoria națională și cu normele de morală și de drept internațional. Imperativul momentului, perceput și ca deziderat și angajament magistral înscris în textul Declarației pentru generații înainte, definește Republica Moldova drept „un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.
În calitate de successor al URSS, Republica și-a început relațiile sale cu Uniunea Europeană (UE), după 27 august 1991. Desființarea Tratatului de la Varșovia și a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), au contribuit la apariția unor transformări interne radicale în statele din Europa de Est, la formularea de noi orientări în politica lor externă punînd accent pe vectorul european.
Crearea unor condiții adevărat democratice, implimentarea unor noi reforme în economie sunt doar cîteva etape pe care trebuie să le treacă așa state ca Republica pentru a obține calitatea de membru în cadrul familiei europene. Trecerea de la sistemul în care domina un singur partid la democrația parlamentară, de la economia planificată, la economia de piață, precum și consolidarea societății civile sunt schimbările ce vorbesc de o avansare în direcția aderării la UE. Politica națională era fărămițată din cauza influenței sovietice ceea ce a condiționat noi necesități și interese în stabilirea de noi relații cu statele ex-sovietice și cu statele europene.
Inițial Comisia Europeană propune semnarea acordurilor de parteneriat și cooperare cu noile state independente, apărute pe mapamondul european după destrămarea URSS, la 20 iulie 1992. Negocierile privind consolidarea relațiilor au început cu majoritatea statelor din CSI, dar și nu cu Moldova. La 1 noiembrie 1993, și repetat la 28 ianuarie 2004 Președintele Republicii Moldova, M. Snegur adresează președinților Consiliului European și Comisiei Europene scrisori, în care constată cu regret că Moldova este unica țară din spațiul Europei centrale și de est, cu care UE încă nu și-a definit relațiile.
Insistența autorităților moldovenești de atunci a făcut pînă la urmă ca APC să fie negociat și semnat într-un termen destul de scurt la 28 noiembrie 1994. Dat fiind că procesul de intrare în vigoare a acordului era de lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat și la 1 mai 1996 a intrat în vigoare Acordul interimar privind comerțul între Republica și Uniunea Europeană, fapt care a permis o dinamizare a schimburilor comerciale. Sfîrșitul anului 1994 și prima jumătate a anului 1995 este perioada cînd Moldova apare într-o lumină favorabilă pe arena internațională, ajungînd chiar să fie un exemplu al reformelor democratice.
Orientarea europeană a Republicii este strîns legată de perindarea liderilor și guvernelor, care în cadrul programelor sale electorale privind politica externă au inclus noi puncte ce ghidează anumite obiecctive de cooperare și apropiere europeană. Primul program de guvernare orientat spre valorile europene a fost cel al Guvernului Sangheli. Programul de activitate pentru anii 1994-1997 din 23 iunie 1994 acorda tematicii integrării europene doar o singură propoziție, Uniunea Europeană fiind plasată în ordinea priorităților politicii externe a Republicii Moldova alături de CSI. De asemenea se simpte o echivalare a acestei instituții cu alte organism internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU) și organismele ei specializate, cu OSCE, Consiliul de Cooperare Nord-. În viziunea guvernanților de atunci, UE nu prezenta importanță pentru asigurarea intereselor naționale.
La 1 noiembrie 1993, președintele M. Snegur adresează o scrisoare Președintelui Comisiie Europene d-lui Jacques Delors în care constată cu regret că Republica Moldova a rămas unica țară din spațiul Europei Centrale și de Est ale cărei relații cu UE nu a depășit nici faza incipientă a creării cadrului politico-juridic. În acest context, se oservă interesul sporit a lui J. Delors în ceea ce privește demararea neîntîrziată a negocierilor privind semmnarea unui accord de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană. Semnarea acestui accord ar fi inițiat o nouă direcție a politicii Guvernului de la Chișinău, cu toate acestea a început procesul de europenizare a țării.
Un pas important în direcția integrării europene a constituit scrisoarea d-lui M. Snegur din 28 ianuarie 1995 adresată concomitent domnilor Teodoros Pangalos, Președinteșe în exercițiu al Consiliului MAE și Jacques Santer, Președintele Comisiei Europene. În cadrul vizitei de la Bruxelles în noiembrie 1993 a prim-ministrului A. Sangheli a fost abordată problematica relațiilor contractuale ale Republicii Moldova (RM) cu Uniunea Europeană (UE) în cadrul discuțiilor cu comisarii europeni Leon Brittan și Hans Van Den Broek. În cadrul vizitei au fost examinate perspectivele de acordare a asistenței necesare Republicii în vederea realizării reformelor și încheierii acordurilor de cooperare în diverse domenii. Interesul manifestat al Republicii în cadrul discuțiilor cu comisarii europeni caracterizeză perspectiva de intensificare a legăturilor externe și stabilirea unui cadru politico-juridic solid ce va permitea crearea unui dialog constructiv.
Insistența autorităților moldovenești de atunci a făcut pînă la urmă ca APC să fie negociat și semnat într-un termen destul de scurt la 28 noiembrie 1994. Pe lîngă semnarea APC-lui, un pas important în instaurarea unui dialog politic impulsionat a fost acreditarea al 28 ianuarie 1994 a d-lui M. Popov în calitatea de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Regatul Belgiei și Șef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană, o altă etapă este constituită din vizita delegației Comisiiei Europene, în frunte cu Fokion Fotiadis la Chișinău, în vederea edificării statutului de drept și instaurării principiilor de piață, înviorează relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
În 1998, în sensul statornicirii relațiilor Republicii cu structurile europene a fost crearea Direcției „Integrare Europeană” în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin ordinul lui N. Tăbăcaru.
În anul 2001, cînd Republica Moldova a devenit membră a OMC și a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, țara noastră a fost invitată să participle la activitățile Conferinței Europene, care este un for consultativ la nivel de miniștri ai afacerilor externe ai țărilor candidate la aderare în UE.
În 2004 au loc două evenimente deosebit de imporatante: la 2 aprilie 2004, 7 noi state devin membre ale NATO, printre ele și România, și astfel frontiera de vest a țării noastre devine frontieră cu Alianța Nord Atlanitcă. La 1 mai 2004, aderarea a zece noi membri la Uniunea Europeană face și mai aproape de spațiul UE.
În acest fel, la începutul anului 2005 cînd începe implementarea Planului de acțiuni, în sunt create condițiile necesare pentru ca acest proces să fie lansat și să ia amploare. În luna februarie 2005 Republica Moldova a semnat, prima dintre statele CSI, la Bruxelles, Planul de Acțiuni UE-Moldova, recomandat pentru implementare în cadrul celei de-a VII-a reuniuni a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Pe parcursul anilor 2008-2009 Republica Moldova exercită mandatul de președinte a cinci aranjamente regionale din Europa Centrală și de Sud-Est: Inițiativa Central-Europeană (ICE), CEFTA, Grupul Multinațional Consultativ (MAG) al Centrului pentru Cooperare în domeniul Securității – RACVIAC, Rețeaua de Sănătate în Europa de Sud-Est (SEEHN). Acest mandat sporește nivelul de promovare și aprofundare a relațiilor de cooperare și bună vecinătate cu partenerii regionali, inclusiv cu Uniunea Europeană. Extinderea oferă UE și Republicii oportunitatea de a dezvolta o relație de continuă apropiere mergînd dincolo de cooperare, încît implica într-o măsură semnificativă integrarea economică și o aprofundare în cooperarea politică.
În anul 2008, acțiunile Guvernului Republicii s-au concentrat asupra obținerii negocierii unui nou acord juridic cu Uniunea Europeană, care trebuia să substituie Acordul de Parteneriat și Cooperare. În anul 2009 s-a produs o schimbare cardinală pe harta politică a Republicii Moldova. Partidul Comuniștilor a suferit înfrîngere, iar la putere s-a instaurat o coaliție demo-liberală, ce are titulatura de „Alianța de Integrare Europeană. Mesajul noii coaliții guvernamentale de la Chișinău, propus în politică externă, se orientează spre o accelerare în procesul de Integrare Europeană.
Dialogul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize a fost lansat la 15 iunie 2010, Planul de Acțiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize fiind prezentat RM la 24 ianuarie 2011. La 15 septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezoluția privind negocierile Acordului de Asociere între Republica și Uniunea Europeană. Textul Rezoluției PE conține o serie de referințe importante pentru viitorul relațiilor dintre RM și UE.
2-3 mai 2011, Participarea delegației Parlamentului Republicii condusă de Președintele Parlamentului RM dl. Marian Lupu la reuniunea de consituire a Adunării Parlamentare EURONEST, 4-5 mai 2011, o delegație a Republicii Moldova participă la lansarea rețelei Forumului RM-UE.
Astfel se observă un interes sporit în ceea ce privește consolidarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica , fapt ce determină că vectorul European al țării noastre să contribuie la prosperarea și afirmarea țării noastre ca subiect în relațiile internaționale.
2.2. Orienatarea europeană a Republicii Moldova
Formarea interesului național este un process complex și dinamic, dat fiind că această categorie reflectă anumite realități sociale, incluzînd totalitatea necesităților și aspirațiilor comune tuturor membrilor unei entități socioculturale, iar satisfacerea și susținerea lor reprezintă o condiție indispensabilă pentru ființarea și identitatea ei în calitate de subiect al istoriei. Interesul național reflectă aspirațiile unui popor de a ocupa în cadrul comunității mondiale locul care îi corespunde maximal posibil tradițiilor sale cultural-istorice și spirituale, asigurîndu-i realizarea deplină a potențialului său. Dacă vorbim despre potențialul unui popor, este de remarcat faptul că orientarea europeană a Republicii Moldova constituiue un mijloc de afirmare a tînărului stat ca urmare a influențelor complexe chiar și paradoxale a actorilor externi asupra desfășurării activității de politică externă.
În aceeași ordine de idei, V. Beniuc exprimă părerea că „interesul național este cel mai complex proiect care poate fi realizat de către o , elaborarea și dezbaterea lui reprezintă un act extrem de necesar și responsabil care urmărește nu doar o perfectă cristalizare conceptuală, dar și mobilizarea socială pentru executarea acestui proiect. Națiunea, comunitatea unui stat care nu-și conștientizează clar interesele, nu poate conta pe o existență și dezvoltare durabilă”.
Luînd în considerare aspirația europeană a Republicii Moldova, trebuie de luat în considerare că atunci cînd se definește interesul național, valorile și patrimoniul național, valorile morale și gradul de intelectualitate a cetățenilor care pot influența activitatea politicii externe a RM la toate nivelele economic, politic, social, demographic, cultural, informațional…etc. Abordarea interesului național în raport cu politica externă nu este suficientă nici în Constituția țării, nici în actele legislative legate de activitatea externă, nici în Concepția politicii externe (1995), nici în cea a securității naționale. În aceste documente sunt prezentate prioritățile politicii externe care să asigure edificarea statului independent și unitary în corespundere cu interesele naționale ale țării, însă, fără să fie definite intersele propriu-zise. De aceea, în prezent ne vine greu să edificăm latura dintre interesul propriu-zis al țării și necesitățile ei, astfel se fundamentalizează raportul dintre interesul național și politica internă și politica externă, realizarea reformelor democratice prin apropierea de CSI sau UE, prezența incertidunii priorității de parteneriat și cooperare dintre aceste două structuri.
Relațiile dintre Republica și Uniunea Europeană (UE) s-au dezvoltat pe o traiectorie ascendentă pe parcursul ultimilor ani. Preluarea puterii de către Alianța pentru Integrare Europeană a dat un nou suflu vectorului principal al politicii externe al Republicii și anume integrarea europeană și aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană, atît bilateral cât și multilateral prin intermediul inițiativelor regionale, în special Parteneriatul Estic. Însăși Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova: „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” perioada 2011-2014 stipulează în mod expres drept scop primordial crearea unui nivel înalt de bunăstare a cetățenilor Republicii Moldova, precum și realizarea altor transformări importante în societate, care, în totalitatea lor, ar accelera integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
V.Saca susține pe bună dreptate că „dacă în condițiile Europei de Vest interesul național este considerat întrucîtva un obstacol al integrării, în Estul Europei el se impune pe prim plan, reflectînd tendințele statelor de a-și consolida identitatea interesului național și de a se găsi pe sine chiar în pofida dezintegrărilor. Acest fapt ne demonstreză că un punct notoriu în formularea interesului național al Republicii a constituit vectorul european de politică externă. Eventual, orientarea europeană a țării noastre are un caracter mixt, statico-dinamic, ceea ce îi oferă în ultimă instanță necesarul de stabilitate și dinamism, de dezvoltare și transformare.
Odată cu semnarea în 2005 a Planului de Acțiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, și negocierile privind Acordul de Asociere între Moldova și UE, vectorul European al Republicii Moldova a devenit ma clar, prin instaurarea unui cadru juridic al dialogului de cooperare. Totuși vectorul european era instabil datorită standartelor duble impuse de guvernarea comunistă, care a determinat trecerea vectorului European prin nenumărate dificultăți de ordin politic, economic și social.
Odată cu instaurarea unei noi guvernări liberal-democractice, Republica stabilește un dialog deschis de cooperare cu Uniunea Europeană, astfel orientarea proeuropeană capătă nu doar sens declarativ, ci și real. Astfel, se observă interesul sporit din partea autorităților europene în ceea ce privește stabilirea Republicii în agenda lor de activitate. Cu toate acestea, la ședința în plen a Parlamentului Republicii Moldova Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate, Ș. Fulle, a făcut public intenția UE de a susține în continuare eforturile de eurointegrare ale țării noastre. Totodată liderii Alianței pentru Integrare Europeană și-au manifestat poziția comună de europenizare a țării.
A. Burian consideră că nivelul dezvoltării social-economice și social-politice a țării, așezarea geografică, tradițiile național-istorice, obiectivele și necesitățile asigurării suveranității și securității, acești factori fiind „transpuși în politica externă, se focalizează în concepția interesului național” . Raportînd această idee la orientarea europeană a Republicii Moldova, trebuie să evidențiem conflictele ce ne macină din interiorul țării, care se află sub influența actorilor externi, reintegrarea țării. Sub influențe atît de ordin intern, cît și extern, valorile ce țin de suveranitate, securitate, integritate teritorială, de bunăstare a cetățenilor, poziția favorabilă a statului în sistemul relațiilor internaționale au fost știrbite.
Avansarea procesului de stabilire a relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica se datorează în mare parte susținerii politice de care are parte din partea partenerilor europeni. O serie de state membre ale UE au declarat ferm deschiderea lor pentru susținerea parcursului european al Republicii atîta timp cît aceasta se va opune standartelor și normelor europene. Vizita Cancelarului german, Angela Merkel la Chișinău, precum și vizitele oficialilor europeni de rang înalt denotă încrederea pe care aceștia o oferă Guvernului de la Chișinău, în speranța unor evoluții pozitive și menținerea cursului european de dezvoltare democratică, precum și implementarea cu succes a proceselor de reforme. Sprijinul Germaniei acordat Guvernului Republicii atît politic cît și practic (cooperare sectorială, dezvoltarea societății civile și expertizei independente) reprezintă un avantaj considerabil favorizînd un mediu propice de valorificare a bunelor practici europene.
Nu mai puțin important este interesul și suportul acordat în vederea soluționării pașnice a conflictului transnistrean respectînd principiul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, luînd în considerare faptul că prezentul conflict reprezintă un impediment al parcursului european al Republicii Moldova precum și un focar de instabilitate în Europa.
Interesul național al Republicii Moldova este influențat direct de situația politicii interne din țară, și mai apoi se răspîndește asupra slăbiciunii și instabilității bazelor economice, sociale, demografice, culturale sau de altă natură ale interesului. Datorită faptului că țara noastră nu are resurse naturale, datoriile externe care deppășesc toate limitile posibile, deficitul bugetar, crizele interne au generat probleme serioase în promovarea reformelor care să întărească și să modernizeze bazele respective, protecția socială, modernizarea sistemului învățămîntului, sănătății, lupta împotriva corupției etc., ceea ce a condus la turbulență demografică (reproductivă, migraționistă, de gen), informațională (problema libertății mass media, securității informației, protecției valorilor culturale naționale).
Conform unor date oficiale, interesul național al Republicii oscilează între două subiecte majore: asigurarea independenței și integrității teritoriale ale țării și integrarea ei în Uniunea Europeană. În acest sens, este evident reciprocitatea în care se află aceste două elemente, interdependența acestora.
Sîntem de părerea că la definirea conceptului de interes național al Republicii este necesar de a ține cont de trei factori de importanță cardinală:
Primatul cetățeanului în raport cu statul. Conceptul de interes național trebuie să pornească de la cetățeni și nu de la stat – nu cetățenii există pentru stat, ci statul pentru cetățeni.
Cu părere de rău, urmărind evenimentele din țară trebuie să elucidăm faptul că interesele cetățenilor nu au nici o valoare, importante fiind cele ale parlamentarilor și familiile acestora.
vocația europeană a poporului Republicii .
Trebuie de creat imaginea unui popor care optează consecvent pentru economia de piață, care știe să folosească eficient resursele, să construiască infrasctructuri avansate, să producă mărfuri competitive și să facă bani, care se pronunță pentru democrația pluralistă și este deschis dialogului. Interesul național trebuie să apere valorile naționale, tot ce este autentic și de semmnificație.
Securitatea nu mai este o problemă militară, ea implică și alte domenii –
economic, administrativ-organizatoric, ecologic. Securitatea pornește de la garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. În același timp strategia de securitate trebuie să sintetizeze felul cum Republica își concepe prezentul și viitorul. În acest context se include și definirea factorilor de risc, interni și externi, existenți și eventuali, care-i pun în pericol securitatea.
Un partener de încredere pe calea integrării europene este și România, care contribuie intens la apropierea Republicii de modelul european de integrare. Drept urmare a mai multor acțiuni întreprinse de ambele state, în iulie 2012 a avut loc prima reuniune a Comisiei Mixte Interguvernamentale pentru Integrare Europeană Republica Moldova-România. Fiind o categorie a cărei parametri sînt determinați de conjunctura internațională și un sistem de valori care predomină în societate și stat, interesul național reprezintă conceperea și exprimarea necesităților sociale și statale prin activitatea liderilor politici. În acest sens se observă o consolidare a poziției liderilor politice în ceeea ce privește stabilirea relațiilor cu partenerii externi, care împărtățeșesc vectorul european al Republicii .
V.Saca de asemenea remarcă, dar referindu-se la democrațiile avansate, că interesul de stat în colaborare cu interesul civil devine un mecanism important al politicii externe necesar pentru a reflecta voința națiunii în relațiile internaționale.Transfigurînd această idee, am ajuns la concluzia că integrarea europeană a Republicii Moldova este o problemă de politică internă, dar care se realizează atît prin politica internă, cît și prin politica externă, ultima avînd ca misiune să justifice obiectivele și să promoveze realizările primei, luînd ca bază ideea că parametrii intereselor naționale sînt determinați de conjunctura internațională, inclusiv geopolitică și valorile împărtășite de societate și susținute de stat.
În urma proceselor de discrepanță ca orientare și interpretare social-politică, conceptul de interes național se află la intersecția politicilor unui stat. Dacă e să analizăm practica național-politică a statelor postcomuniste, iese în evidență paralelele istorice în dezvoltarea naționalismului atunci cînd apare confruntarea directă dintre logica acumulării de sens a interesului național și manifestarea diferitor viziuni în formularea conceptului de interes național, care sunt contrare necesităților de bază. În formularea interesului național al Republicii Moldova se observa o discrepanță dintre lagărul „euroasiaticilor” și lagărul „occidentaliștilor” liberali, bazele căruia au fost stabilite de ideologia comunistă. Lagărul „euroasiaticilor” este axat pe ideea menținerii colaborării cu Federația Rusă, îmbibată puternic de substanțe conservatoare, sceptico- tradiționale impuse de ideologia sovietică. Acest fapt stimulează și accentuaează dependența Republicii față de Rusia practic în toate domeniile sale de activitate. Pe cînd, lagărul „occidentaliștilor” liberali își axează activitatea pe ideea conformării depline între interesele naționale ale Republicii Moldova și autenticitatea identității sale culturale, de caracterul European al acestei identități, iar de aici și necesitatea stabilirii unui parteneriat cu structurile europene.
Promovarea și menținera vectorului integrării europene în politica externă a Republicii Moldova constituiue prioritatea absolută a cursului ireversibil al actualei guvernări. Pentru țara noastră timpul lozincilor democratice și proeuropene a trecut. A sosit timpul realizării efective a democrației și a opiniei europene. După 2004, Republica a intrat într-o nouă fază în procesul de implimentare a cerințelor spre un viitor european, și anume a început să se stabilească baze instituționale și legislative la standartele europene. În acest context, a fost accentuată ideea privind avnsarea Moldovei spre valorile și standartele europene, economice, democratice și sociale.
Uniunea Europeană, la 11 martie 2013, a propus o politică ca Republica Moldova să devină odată în plus protagonista unei noi politici europene – cea a „noii vecinătăți”. Noua politică prevedea aprofundarea cooperării prin oferirea unui acces mai mare pe piața internă europeană, oferea noi perspective de integrare politică și economică a țărilor ce nu pot fi acceptate, deocamdată ca ,membre a Uniunii Europene, cu scopul de a crea un spațiu de securitate, prosperitate, dezvoltare durabilă și bună vecinătate, „un cerc de prieteni” la frontierele externe ale Uniunii, caracterizat de relații strînse și pacifiste, de cooperare.
În conformitate cu vectorul interesului național al Republicii , realizarea Politicii Externe de Vecinătate se face prin intermediul Planurilor de Acțiuni. Planul de Acțiuni Republica – Uniunea Europeană a fost semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles. Planul este un document politic care stabilește obiectivele Strategice ale Cooperării dintre și Uniunea Europeană și are un character temporare de implimentare (pe o perioadă de trei ani). Acest document nu prezintă o politcă de extindere a Uniunii Europene. Extinderea Uniunii Europene oferă Republicii oportunitatea de a dezvolta o relație de continuă apropiere, mergînd dincolo de cooperare, în mîsură de a aimplica integrarea economică și de a aprofunda cooperarea politică.
Interesul național al Republicii , ca și cel al statelor fost socialiste, cunoaște o dinamică deosebită. Lipsa unei baze economice, sociale, politice, culturale adecvată, condițiile de criză social îndelungată, transformările cvasidemocratice și de situațiile de „democratizare falsă” și de „regres autoritar”, nu pot asigura necesarul de integritate a interesului național. Indiscutabil alegerea viitorului nu este unul ușor. Este adevărat că Republica nu poate fi considerată drept candidat la integrarea în Uniunea Europeană. Nu rareori analiștii din Occident au afirmat că, chiar dacă UE s-ar extinde spre Est, Republica și-n acest caz n-ar atinge nivelul de dezvoltare pentru includerea acesteia în lista statelor candidate.
La acest capitol trebuie să remarcăm faptul că Republica trebuie să ducă o politică de consolidare a relațiilor cu structurile europene, implimentarea reformelor trebuie să fie într-un proces de accelerare pentru a menține vectorul european al țării noastre.
Pentru ca vectorul European al Republicii Moldova să cunoască o realitate, se propune spre încercare de a aborda interesele național-statale la macronivel, ceea ce presupune subordonarea obiectivelor activității politice unor valori, în afara cărora existența de-jure și de-facto a statului ca atare ar fi problematică: suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea economică, financiar-valutară, promovarea politicii externe a neutralității, dezvoltarea instituțiilor democratice ș.a. Apelînd la formula lui S. Tămaș, interesul național presupune „prioritatea absolută ce subordonează necondiționat ansamblul acțiunilor unei națiuni în funcție de evoluția situației sale interne și a mediului internațional”.
Mass media exercită o acțiune de integrare a indivizilor în totalitatea de convingeri, atitudini și cunoștințe general acceptate. Prin intermediului mass mediei are loc procesul de socializare a indivizilor, astfel, ăntr-un ansamblu, mass media încorporează transmiterea ansamblului de idei dominante prin valoarea lor. Or în cazul Republicii Moldova, unde lipsește o idee națională, mass media poate să reînvie, să genereze, să amplifice, să promoveze aceste sisteme de valori, idei, principii, care se află de-asupra grupurilor și partidelor, organizațiilor și formațiunilor, indivizilor și liderilor, pornind de la faptul că ele constituie în elemente constituante ale intereselor național-statale ale acestei țări.
Prin urmare, odată cu venirea la guvernare a AIE în 2009, mass media a devenit un instrument forte în ceea ce privește edificarea consensului social-politic al Republicii și consolidarea vectorului European al acesteia prin prisma elucidării situației politice, economice și sociale reale. Pe parcursul președenției partidului comunist, țara noastră se afla într-un cerc vicios, închis de toată lumea, realitatea politică era iscusit ascunsă, oamenii manipulați, conștiința și mentalitatea nefiind schimbată de decenii din cauza că toate aceste procese erau parte a unui mecanism hegemonic de consolidare a propriilor interese a guvernatorilor. O trăsătură definitorie a interesului național al Republicii Moldova sunt dimensiunile sale stadiale sau faziale, în sens că acest interes (orientarea europeană) cunoaște o dinamică deosebită, izvorîtă plenar din fazele apariției și conștientizării, devenirii și constituirii, funcționării și dezvoltării, transformării și schimbării sale. În condițiile guvernării comuniste, formarea interesului național a avut loc printr-un înalt grad de manipulare a conștiinței de masă, prin fluctuații substanțiale a stărilor de spirit, prin manifestarea unor poziții antagoniste.
Emil Ciobu în cadrul unui articol a subliniat următoarele: „Din cauzele lipsei tradițiilor diplomatice în noastră, anume tipul de gîndire necesar pentru promovarea cu succes a politicii externe, a interesului național și afirmarea internațională a statului, deseori este opus considerațiilor celor abilitați cu atribuțiile de selectare, pregătire și promovare a cadrelor diplomatice. O politică externă sprijinită cu pasiune pe opinia publică, nu în mod obligatoriu prezintă o strategie favorabilă statului. Din contra, o armonie dintre politica externă și opinia publică poate fi atinsă deseori cu prețul abandonării preferințelor capricioase ale opiniei publice în favoarea promovării unei strategii adecvate interesului național, dar la moment, din considerentele aceluiași interes național, nepropagată pe înțelesul maselor largi”.
În acest articol, cercetătorul a accentuat principalele deziderate ale politicii naționale. Identitatea națională și promovarea Republicii pe arena internațională este un mijloc solid în ceea ce privește construcția unui viitor European mult dorit. Evoluția dramatică a politicii moldave necesită promovarea unei strategii europene care să corespundă valorilor și principiilor europene și să fie acceptată de către cetățenii noștri. Identitatea și apartenența Moldovei la Uniunea Europeană a fost deja demonstrată, rămîne doar crearea unui cadru politico-juridic favorabil pentru implimentarea vectorului European.
2.3. Concluzii la capitolul 2
După dezmembrarea URSS, a progresat într-o anumită măsură pe calea tranziție spre un stat democratic. Alegerile locale și generale au fost socotite de către experții și observatorii internaționali ca fiind cele mai democratice pînă acum. Soluționarea conflictului cu minoritatea găgăuză din zona de sud a republicii și prevenirea unui conflict care putea să apară acum cîțiva anii cu minoritatea bulgară chiar ar putea ajuta la promovarea unei imagini pozitive a Republicii Moldova pe arena internațională, fapt ce îi va permite să construiască o politică externă orientată spre valorile și standartele europene.
Chiar dacă UE își va putea depăși relativ curînd rezervele față de Moldova, integrarea se va putea produce numai dacă ideea europeană în sine va fi pe larg suținută de elitele politice și de societatea civilă din Moldova.
În mod inevitabil integrarea în Uniunea Europeană presupune renunțarea la o parte din libertățile de a acționa independent în politica externă. Integrarea Moldovei va fi o expresie firească a identității de valori și principii, a vocației de stat democratic, profund ancorat prin tradiții, cultură și civilizație, în spațiu unic european. „Homo sovieticus” se transformă într-un cetățean conștient de drepturile și obligațiele lui care nu mai poate fi manipulate atît de ușor de către exponenții unor interese politice și economice obscure.
Pentru a conferi procesului de integrare europeană a Moldovei o legitimitate publică este necesară elaborarea și implimentarea unei strategii de informare a populației despre Uniunea Europeană în general, avantajele și costurile aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre procesul de integrare europeană a Moldovei. După cum demonstrează extinderile precedente ale UE, integrarea europeană reprezintă un proces îndelungat de ajustare a tuturor domeniilor interne și ale statelor candidate la principiile, valorile și standartele europene.
Capitolul III. Integrare europeană. Realizări și perspective
În acest compartiment sînt supuse cercetării realizările Republicii în materie de integrare europeană, sub aspectul implimentării diferitor tipuri de configurații și structuri social- politice. În primul compartiment este examinat interesul național în conformitate cu activitatea externă a statului cît și punctele slabe în politica de integrare europeană.
În subcompartimentul al doilea sînt supuse investigației perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova. Luînd ca bază particularitățile formării și afirmării Republicii pe arena internațională, edificarea interesului național va fi abordată ca rezultat al interacțiunii necesităților și posibilităților statului.
3.1. Promovarea interesului național al Repuplicii Moldova
După colapsul Uniunii Sovietice noile state posttotalitare au apărut pe arena internațională, cît n-ar fi de paradoxal, anume sub presiunile antistatale ale mișcărilor de eliberare națională, care tratau instituțiile statale doar ca niște mecanisme de constrîngere a inetreselor naționale, ca un impediment în calea constituirii identității naționale a populației.
Ideea devenirii în Republica a societății civile este o problemă centrală a gîndirii politicii naționale. Crearea ei este un proces de transformări sociopolitice conștiente care pot fi realizate datorită unei activități (lupte) îndelungate a forțelor progresiste ale societății noastre.
Este indiscutabil faptul că o societate de tip democratic, o națiune, un stat nu pot exista și funcționa în normalitate, dacă lipsește factorul coagulator al intereselor tuturor cetățenilor, interdependența intereselor individului, grupurilor, societății (statului) în general. J. Habermas evidențiază ideea că anume politica este mediul în care se solidarizează cetățenii unei comunități, care apriori descoperă recunoașterea reciprocă a drepturilor și intereselor fiecăruia dintre ei. În Republica Moldova, disensiunile în conceptele de bază ale strategiei dezvoltării Republicii Moldova, instabilitatea și „fluiditatea” regimului politic – numai pe parcursul unui deceniu în țara noastră au fost trei regimuri: prezidențial (3 septembrie 1990-28 iulie 1994), semiprezidențial-semiparlamentar (29 iulie 1994-4 iulie 2000) și parlamentar (5 iulie 2000), dezmembarea teritorială și cursul inert al reformelor social-economice, politica externă descumpănită și inconsecventă a tuturor guvernărilor din acești ani, lipsa unei idei naționale, care ar putea aduna în jurul ei cetățeni cu diverse concepții politice, sociale, confesionale – toate acestea, multiplicate prin inerție, natura perimată a mentalității politice a elitelor din Republica Moldova, creează confuzie și derută pînă și la aprecierea cursului evoluției social-statale curente, fără de a mai vorbi despre o perspectivă istorică îndepărtată.
Sloganele electorale ale partidelor sunt în stare de a uni o națiune pentru o scurtă perioadă de timp, continuitatea acestui proces este asigurată de calitatea respectării normelor și valorilor impuse cît și responsabilitatea de a îndeplini cursul de politică externă propus. Ideea unei case comune are puterea de a consolida și unifica un popor. În acest context Zb. Brzezinski pleda pentru formula „cămin”. Casa are implicații arhitecturale, spunea el, căminul are implicații relaționale. „Primul presupune o structură, cel de-al doilea – o familie. Pentru a fi izbutit, căminul trebuie să fie o casă, iar pentru a fi o casă, care să adăpostească viața, el trebuie să fie un cămin”. Sub acest acoperiș trebuie să se adăpostească valorile general-umane și naționale, valorile patriotismului, demnității naționale, trecutului istoric, realizărilor în domeniilor culturii, științei, sportului…toate aceste îți pot găsi existență doar prin prisma realizării interesului național.
Raportînd la Republica , interesul național se află într-o strînsă legătură cu orientarea țării noastre către sctructurile europene. Deci la moment obiectivul esențial o reprezintă integrarea în UE, structură care antrenează într-un proces dinamic de transformare și consolidare economică, politică și militară a statelor membere. În unanimitate este recunoscut faptul că RM este un stat european, atît geopolitic, economic cît și cultural, care pe parcursul secolelor a fost influenat de diverse culturi.
Dacă tot vorbim despre carențele politicii externe, trebuie de analizat cauza apariției problemei din însuși bazele acesteia, programele electorale ale partidelor de la guvernare. Dintre programele principalelor partide, doar programul BEPSMUE (Blocul Electoral „Partidul Socialist și Mișcarea Unitate–Edinstvo”) și cel al Frontului (popular creștin-democrat) conțin sintagma de „interes național” ca bază a politicii externe fără, însă, să se precizeze care ar fi acest interes. Frontul pledează pentru integrarea Moldovei în structurile europene și internaționale, fapt ce ar trebui să servească, în viziunea formațiunii, la „apărarea intereselor și valorilor naționale”. Programul creștin-democraților abordează Estul ca pe un „spațiu economic ce trebuie valorificat”. Politica externă este una dintre puținele direcții unde guvernarea nomenclaturistă a înregistrat „succes” în realizarea promisiunilor electorale.
Un factor ce a influențat negativ politica externă a Republicii Moldova a fost trădarea intereselor naționale (fie și nerecunoscute legislativ). Astfel, evoluția relațiilor moldo-turce au dus la adoptarea de către Parlamentul RM a „dreptului găgăuz” – premieră absolută în istoria mondială și în dreptul internațional din toate timpurile și civilizațiile.
La alegerile parlamentare din 1998 CDM (Convenția Democrată a Moldovei – Snegur, Roșca) și PFD (Partidul Forțelor Democratice – V. Matei, C. Moșanu) se prezintă în fața electoratului ca forțe politice orientate spre Occident. Formațiunile date pledau pentru schimbarea concepției de politică externă axată pe reorientarea spre Vest și integrarea Moldovei în structurile euro-atlantice – NATO și UE. Este greu de afirmat că Republica a avut politică externă în această perioadă. Putem vorbi despre continuarea perioadei precedente.
Continuă cu succes politica de vînzare a intereselor naționale. În perioada guvernului lui Braghiș, – una dintre manivelele politice ale lui Lucinschi, – autoritățile cedează pămînturile moldovenești în favoarea Ucrainei. Este vorba despre o fîșie de pămînt care asigura ieșirea directă a Moldovei la limanul Nistrului. Politica externă moldovenească în perioada 1998-2001 se face mai mult pe segmentul intern propagandistic. Pe diferite căi: presă, „societate civilă”, partide etc., încet-încet, este promovată intens ideea alegerii între Est și Vest, cu o implantarea neascunsă a „preferinței” față de Occident. Estul, adică relațiile cu Rusia sînt plasate în aceeași oală cu degradarea socială, sărăcia, crima, corupția, dictatura, lipsa de libertate, pe cînd Vestul era pus pe tavă împreună cu „progresul”, bunăstarea, ordinea publică și libertatea.
În general, politica externă a Republicii Moldova are drept piloni de bază specificul intereslui național, deoarece interesul național este generatorul de bază al unei țări în promovarea acesteia pe arena internațională. Interesele specifice depind de cele principale și sunt limitate de acestea; în același timp ele sunt parțial autonome și determină conținutul funcționalității activității politice a statutului în anumite direcții și acțiuni practice.
Este declanșat procesul de instituționalizare a aflării Moldovei în zona de influență a Occidentului. Autoritățile moldovenești încep să vorbească oficial despre stabilirea relațiilor speciale cu Uniunea Europeană și chiar de integrare în această structură.
Integrarea europeană reprezintă un proces, care implică atît beneficii cît și riscuri pentru statele implicate. Pentru RM un stat care parcurge o perioadă de tranziție – integrarea în UE, ar aduce cu siguranță mai multe beneficii decît riscuri. Avantajele integrării RM în UE ar fi:
-Aplicarea standartelor europene, care cel puțin înseamnă civilizație;
-mijloace financiare alocate prin intermediu programelor (ex. TACIS);
-Investițiile care ar da posibilitate creșterii bunăstării simplilor cetățeni;
-Piața de desfacere se va extinde , adică ar avea loc o orientare de la est – spre vest , astfel s-ar evita eventualele crize economice;
-O respectare mai strigentă a drepturilor omului;
-O eventuală soluționare mai rapidă a conflictului Transnistrean, întru-cît problema Transnistreana s-ar transforma într-o problemă a UE.
Însă pe lîngă avantaje, integrarea presupune și anumite dezavantaje. Ori de cîte ori un popor acceptă să adere la astfel de structuri, renunță voluntar într-o anumită măsură la suveranitatea proprie și acceptă impunerea regulilor structurii respective. Dezavantaj ar fi și creșterea impozitelor, pentru că RM va trebui să participe la cuferele UE; vor crește investițiile străine , de care însă vor beneficia investitorii străini, dar nu și cei autohtoni. Acesta este un proces care împarte Republica Moldova în două tabere: proeuropeni și pro CSI, competivitatea între aceste două sisteme este la nivel de mentalitate și conștientizare a situației în care se află țara noastră în sistemul de relații internaționale.
Pentru a-și vedea visul realizat, Republica Moldova trebuie să parcurgă un șir de trepte. Mai întii de toate, trebuie să capete statutul de stat asociat (acordul de asociere reprezintă un tratat dintre UE și o țară non UE. La 27 octombrie 1997 P. Lucinshii adresează Comisiei Europene solicitare cu privire la semnarea unui Acord de Asociere la UE, însă solicitarea a fost calificată drept prematură și nerealistă.)
Următorul pas o reprezintă obținerea statutului de stat candidat, urmată de demararea negocierilor efective de aderare. Această etapă presupune adoptarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului comunitar.
Unul din principiile fundamentale de aderare la UE, este acela că cea mai mare parte a acquis-ului nu este negociabilă, ea constituind temelia construcției europene , el trebuie preluat și instituit de statul candidat. Pot face obiectul negocierilor, doar unele aspecte mai dificile.
Un ultim pas pînă la aderarea efectivă la UE, o reprezintă redactarea și convenirea Tratatului de aderare de către UE și statul candidat; obținerea consimțămîntului Parlamentului European prin adoptarea tratatului de aderare precum și semnarea, și ratificarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale UE și statul candidat. În cazul RM, primul pas în intensificarea dialogului cu UE la constituit semnarea APC, la 28 noiembrie 1994.
Pentru un stat mic ca Republica Moldova, o politică externă dinamică, bine conturată și care ia în considerație interesele statelor vecine (sau ale celor care exercită asupra ei cea mai mare influență) reprezintă instrumentul principal în realizarea intereselor sale naționale. Am acceptat din start că integrarea europeană este unul dintre interesele primordiale ale Republicii Moldova și că declarațiile autorităților centrale de jure sînt un indicator al fermității de a îndeplini acest deziderat național.
Este evident că Republica Moldova este restantă la acest capitol dar numai cu efortul autorităților locale, vectorul european al Republicii Moldova poate alinge latura de realizare propriu-zisă.
În primul rînd, orientarea politică a guvernului ales după alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 este incertă și ambiguă. Este foarte dificil de a determina, din șirul declarațiilor oficialităților moldave în care mesajele proeuropene alternează cu cele proestice, adevărata opțiune externă a Republicii Moldova. Ultima manifestare de acest gen, care a demonstrat cu prisosință dedublarea acțiunilor diplomației politice și economice, a avut loc la 14 mai 2002 cînd președintele Republicii Moldova V. Voronin saluta la Moscova conferirea Republicii Moldova a statutului de observator la Comunitatea Economică Euroasiatică, în timp ce viceministrul Economiei M. Lupu negocia la Washington condițiile de creare a zonelor de liber schimb în cadrul Pactului de Stabilitate.
De asemenea, nu putem afirma cu certitudine că în Republica Moldova sînt totalmente respectate principiile democratice și drepturile omului, din moment ce în ultimul raport al CDO (Centrul pentru Drepturile Omului) din 24 mai 2002 se spune că în Republica Moldova sînt încălcate drepturile sociale, economice și cele politice.
Devine limpede, că interesele naționale au un suport valoric esențial. Lipsa acestuia în societățile de tranziție creează mari dificultăți, deoarece neavînd o orientare în formă de valori și idealuri general-naționale, valorile ce se formează în cadrul maselor sunt dificil de identificat cu interesele naționale ale statului în general. P. Țuțea a ajuns la concluzia că toate valorile: religioase, morale, politice, estetice etc. Trebuie contemplate organic, împletite armonios în întregul național.
Ținînd cont de experiența regimurilor totalitare, unde ideologia execută rolul de singură doctrină politică oficială și acceptarea ei tradițională ar însemna nu numai o acțiune anticonstituțională, dar și alinierea tuturor concepțiilor, ideilor, teoriilor, viziunilor politice la una singură, cea oficială, privilegiată de stat, celelalte fiind negate și chiar interzise, utilizarea acestei noțiuni ar putea trezi neînțelegeri și ambiguități, mai ales în contextul respectării principiilor democrației și a pluralismului politic și de opinii. În acest consens, pentru atingerea adevăratelor interese generale ale populației unui stat tot mai des se pune spre aplicare termenul generalizator de idee națională sau idee statală.
Spre deosebire de statele mari, statele mici sunt mult mai afectate de factori externi pe care nu le prea pot controla sau afecta. Statele mari, din contra, au o mai mare influență asupra tendințelor regionale sau globale, sunt mai auto-suficiente (cultural, economic sau politic). Deci ar fi logic ca statele mici să fie mult mai interesate de ceea ce se petrece în afara granițelor lor. se înscrie perfect în modelul unui stat extrem de mic. nu este preocupată decît de . nu prea înțelege ce se întîmplă în jurul Moldovei. Și tot este unul din statele din regiune care este cel mai puternic influențat de mediul extern.
V. Chirilă a evidențiat ideea că campania electorală pentru 5 aprilie 2009, la fel ca și aceasta, pentru 29 iulie 2009, au influențat negativ politica externă a Republicii Moldova. De fapt, avem de a face cu o deteriorare a mesajelor de politică externă. Vedem că relațiile noastre s-au răcit acum cu Bruxellesul. Ni se impune condiția să respectăm drepturile omului și să investigăm în mod transparent, eficient acele evenimente triste care au avut loc în aprilie și care s-au soldat cu încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Și, de asemenea, ni se cere expres să avem o campanie electorală corectă, în conformitate cu standardele și principiile democratice. Cînd aceste condiții vor fi îndeplinite, numai atunci relațiile cu Bruxellesul vor putea fi relansate. Credibilitatea Moldovei trebuie să se îmbunătățească la nivel intern prin reforme și acțiuni concrete: consolidarea frontierei, modernizarea economiei, ameliorarea condițiilor democratice astfel încît, moldovenilor să li se permită să beneficieze de regimul de vize cu UE.
Anul 2009, este anul în care s-au produs schimbări esențiale în cee ce privește politica externă a Republicii Moldova și relația cu vecinii. Luînd în considerare interesul național, politica externă a Republicii Moldova merită un „reset”, așa cum spun americanii despre relația lor cu Rusia – o reprogramare a priorităților de bază. Și chiar dacă noi spunem că integrarea europeană va rămîne tema centrală a politicilor interne și externe ale Republicii , această relație trebuie regîndită în termeni funcționali.
În conformitate cu cele expuse mai sus, Octavian Țîcu a subliniat că în opt ani de zile Partidul Comuniștilor, cît nu ar fi de straniu, a obținut o anumită credibilitate, să-i spunem așa, între ghilimele, în fața Uniunii Europene, care l-a perceput ca pe o realitate existentă cu care trebuie să vorbească, ca forță principală în societatea moldovenească. Acum, Uniunea Europeană așteaptă o schimbare ceea ce va genera o bătălie a unor orientări de politică externă. Nu ne așteptăm la schimbări esențiale deoarece Rusia dispune de instrumente suficiente pentru a contracara această ruptură definitivă. Ca pîrghii, a fost așa-numit credit de 500 milioane dolari promis Republicii Moldova, promisiunea de ieftinire a gazelor și așa mai departe, care poate conta foarte mult la electoratul nostru relativ agramat din punct de vedere politic.
O altă problemă, cu care se confruntă Republica , în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean, este „dependența totală” a Chișinăului de propunerile și acțiunile întreprinse de actorii și observatorii din cadrul conflictului. O soluție ar fi stabilirea unui dialog cu populația din stînga Nistrului, dialog pe calea undelor electromagnetice. Dacă tot se vorbește despre reintegrarea țării, atunci stabilirea relațiilor se face în primul rind la nivel de cetățean, apoi ajunge la guvernare.
Parteneriatul Estic înscris pe agenda Uniunii Europene are două componente: una multilaterală și alta – bilaterală. Cea multilaterală leagă oarecum statele, dar mai degrabă la nivel regional, deci încurajează proiectele finanțate la nivel regional – în cazul Moldovei ar fi cooperarea cu Ucraina, dar și cu România. Componenta cea mai importantă este cea bilaterală. Aici funcționează principiul individualității, care este unul din principiile fundamentale subliniate atunci cînd a fost lansat Parteneriatul Estic. Principiul individualității se bazează pe idea gestionării activității proprii prin intermediul performanțelor proprii.
Parteneriatul Estic nu e o platformă care rezolvă toate problemele, tot ceea ce facem, depinde de noi, simplii cetățeni, cei care trebuie să acționeze, dar să nu aștepte mană cerească, doar prin efort propriu putem să ne realizăm ca stat puternic, solid, neutru și independent. Dilema e că întotdeauna a aștepat sprijinul unui actor extern care să rezolve problemele interne, drept exemplu poate servi încercările de reglementare a conflictului transnistrean prin introducerea unor anumite planuri a căror inițiatori sunt departe de a fi cetățeni ai Republicii : Planul Primakov. Iușcenko, Kozak…
Un obstacol în calea democratizării și europenizării Moldovei este incapacitatea de a se elibera de scutul de declarații, la cel de acțiune, situațiile de crize erodează societatea, o adduce într-o stare de „isterie artificială” cu consecințe grave asupra politicii externe și, în fine, asupra interesului național al acesteia.
Integrarea europeană a statelor din Europa Centrală și de Sud-Est a fost rapidă și datorită faptului că clasele politice din respectivele țări au reușit să găsească compromisul necesar asupra politicii externe. Politica externă nu i-a dezbinat, dar i-a unit și acest lucru a salvat energiile țărilor, energiile claselor politice astfel încât ele să fie canalizate în vederea realizării celor mai importante obiective, interese naționale ale țării. Acest lucru trebuie să servească drept exemplu pentru noastră.
3.2. Perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova
La începuturile sale Republica nu putea conta nici pe tradiție, nici pe experiență și nici pe structura diplomatică necesare pentru promovarea propriilor interese în exterior. Trebuia să începem a trăi de sinestătător, în baza intereselor noastre naționale, ca un stat „suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici vre-un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.
Transferul hotarelor Uniunii Europene spre , i-ar aduce în vecinătate un stat amenințat de insecuritate în regiune. Drept amenințare a securității care vine din partea Republicii Moldova pot fi enumerate în primul rînd, problema transnistreană, care pînă în prezent rămîne a fi nesoluționată, instabilitatea politică (schimbările poziției politice a majorității parlamentare și a conducerii de la Chișinău), criza economică, nivelul înalt de corupție al societății și statului, controlul neadecvat al hotarelor, instabilitatea relațiilor cu vecinii.
Republica Moldova tinde să se integreze în Uniunea Europeană fără a exclude din discursul politic și ideea de colaborare în cadrul CSI. În realitate, însă interesul național oscilează între CSI și UE, cu preponderență către spațiul Euro-Asiatic, al așa anumitei Comunități de State Independente. La fel ese adevărat și faptul că, standartele economice ale Moldovei nu pot fi comparate cu cele ale UE, dar este greșit să motivăm ineficiența încercărilor noastre de integare în UE prin probleme de ordin economic.
Alături de celelalte state din Europa de Sud-Est, Republica Moldova depune eforturi tot mai mari și consecvente în vederea formării unui spațiu politic, economic și de securitate comun și a avansării împreună pe calea integrării europene. Uniunea Europeană ar trebui să sprijine statul nostru în eforturile sale de a se conecta la toate programele, inițiativele și strategiile sale, și să nu o discrimineze la momentul în care va corespunde criteriilor de asociere, iar apoi și celor de aderare la Uniune.
Pentru ca Republica Moldova să se autoorganizeze într-un stat puternic, autoritățile moldovene trebuie să se mizeze în continuare pe un sprijin cît mai larg din partea societății civile și a forțelor politice, făra de care politica de reintegrare și reconstrucție a societății în general nu are sorți de izbîndă. Ameliorarea continuă a situației social-economice, ridicarea nivelului de trai al populației și efectuarea unor transformări democtratice cardinale în contextul politicii de integrare europeană ar spori, fără îndoială, atractivitatea malului drept pentru populația de pe malul sting al Nistrului, catalizînd în acest mod tendințele integraționiste: ”Va trece puțin timp, mărturisește un exponent al opiniiei publice din regiune, și în cazul în care, în locul unei Basarabii mizerabile, pe celălalt mal al Nistrului locuitorii Transnistriei vor vedea o vitrină strășucitoare a Uniunii Europene, conflictul moldo-transnistrean va începe să se soluționeze de la sine”.
Pe parcursul lunii decembrie 2008, Asociația pentru Politică Externă a realizat interviuri cu liderii și reprezentanții celor mai importante partied politice de la Chișinău, în cadrul cărora au fost formulate întrebări pe marginea principalelor subiecte și provocări de politică externă cu care se confruntă Republica Moldova.
În viziunea lui Marian Lupu, președinte al Parlamentului RM în perioada 2005-2009, pentru Republica Moldova este fundamental să aibă asigurată continuitatea liniilor directoare în politica externă- menținerea ca fiind neschimbat a vectorului integrării europene și dezvoltarea continuă a relațiilor bilaterale cu partenerii din Est. El a menționat faptul că ”În ceea ce privește aspectul relațiilor bilaterale al cooperării cu Vestul, aș menționa relațiile cu țările vecine, pentru că o vecinătate stabilă și echilibrată este de un interes deosebit pentru oricare țară. Relațiile cu vecinii rămîne a fi deci o prioritate”. În același timp, el a subliniat că același pragmatism „nicidecum nu dictează o formulă prin care fortificarea relațiilor cu Vestul, în cazul dat Uniunea Europeană, ar trebui să ducă la deterioararea relațiilor cu Estul”.
Vladimir Filat, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), consideră că printre prioritățile imediate ale politicii exeterne moldovene ar fi continuarea eforturilor în vederea integrării europene și restabilirea bunelor relații cu vecinii- România în primul rind, dar și Ucraina. „Abordările de politică externă trebuie schimbate de noul Guvern- după declarații proeuropene trebuie să urmeze acțiuni concrete. Integrarea europeană este prioritatea numărul unu.
În opinia lui Dorin Chirtoacă, primar de Chișinău și vicepreședinte al Partidului Liberal (PL), Republica Moldova, din anii 90 încoace, nu a avut o orientare clară în ceeea ce privește politica externă și nici în prezent nu există un curs official al Republicii Moldova care să reflecte realitatea. Dorin Chirtoacă menționează faptul că PL se pronunță categoric în favoarea integrării RM în NATO și UE. „Ținta noastră este aceea de a fi europeni alături de celelalte națiuni europene”. El consider ca aderarea RM la structurile europene este o chestiune, în primul rind, de ordin intern (diplomația internă) ca și problema transnistreană.
Perceperea de către cetățenii Republicii Moldova a alternativelor de integrare internațională este un pas important în vederea democratizării statului nostru și stabilirii unui dialog reușit cu structurile europene. În rezultatul sondajului sociologic realizat în martie 1996, majoritatea populație (52%) se pronunță cît mai mult pentru legăturile economice cît mai pronunțate cu statele membre CSI, actualmente însă există un interes crescînd față de integrarea europeană. Majoritatea participanților la sondajul de opinie din noiembrie 2003 s-au pronunțat pentru integrarea în Uniunea Europeană. Conform datelor sondajului efectuat în luna mai 2011, 66 % din populație ar dori aderarea la Uniunea Europeană.
Tînăra generație conștientizează diferența dintre UE care se extinde tot mai mult și CSI care, după cum declară liderii ei, e pe cale să se dezintegreze și, că aceste două organism au evoluții inverse. În timp ce cetățenii statelor membre se deplasează liber, în cadrul CSI se introduce regimul de vize. În UE devine tot mai liberă circulația forței de muncă, a bunurilor, serviciilor și capitalelor, s-a trecut la moneda unică-euro; Rusia însă tot mai încearcă să impună rubla ca monedă unică în Comunitatea economică euro-asiatică.
Perspectivele de integrare europeană au fost diminuate într-o anumită măsură prin lansarea Politicii Europene de Vecinătate, realizată prin planuri bilaterale de acțiuni care stabilesc agenda reformelor pe termen scurt și mediu: țările vecine fiind supuse „europenizării”, dispun de posibilitate de a se apropia de Uniunea Europeană, dar fără a avea acces la instituțiile ei fundamentale și a obține calitatea de stat-membru într-un viitor apropiat. Semnat la 22 febriarie 2005, Planul de Acțiuni Uniunea Europeană-Moldova este un document politic menit să suplimenteze APC, care rămînea baza validă pentru cooperare, trasează 80 de obiective și 294 de acțiuni/măsuri de urmat în șapte domenii principale, majoritatea dintre ele fiind obiect al responsabilității autorităților moldovenești. Prin urmare, acest document a actualizat dialogul dintre părți și a extins oportunitățile de cooperare, plasează Republica Moldova într-o perspectivă geopolitică axată pe conceptele de vecinătate și proximitate europeană, sprijinind participarea în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (Republica Moldova a semnat la 10 octombrie 2006 Carta de bună vecinătate, stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud-Est devenind membru cu drepturi depline ale acestui for).
Totuși, constatînd că eforturile de a fi inclusă în grupul țărilor din Balcanii de Vest, care se bucură de un alt tratament, inclusiv semnarea și implementarea acordurilor de asociere ce permit de a negocia capitolele acquis-ului comunitar, sunt la moment cu șanse mai mici de realizare, din august 2007, Republica Moldova inițiază redefinirea pozițiilor sale în relațiile cu Uniunea Europeană în sensul ancorării progresive în spațiul celor patru libertăți de circulație, pedalîndu-se mai ales pe facilitarea regimului de vize și circulația liberă a persoanelor.
Lansarea Parteneriatului Estic urmărește identificarea noilor capacități de aprofundare a relațiilor dintre părți prin extinderea cooperării atît pe dimensiune bilaterală, cît și la nivel multilateral, realizată în baza „principiilor implicării comune, diferențierii și condiționalității”.
Integrarea Europeană a Republicii Moldova este un proces bidimensional care presupune eforturi și voință din partea ambilor parteneri. Cu certitudine, pînă în anul 2014 se poate de vorbit numai de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, cauzele fiind de natură financiară (actualul buget al Uniunii Europene prevăzut pentru perioada 2007-2013, nu prevede surse pentru aderarea/absorbția Republicii Moldova), conceptual-geopolitică (circumscrierea Republicii Moldova prin Parteneriatul Estic la spațiul ex-sovietic și ezitările de a trata diferențiat statele ceseiste), dar și instituțional-juridică (tergiversarea ratificării Tratatului de la Lisabona, iar în caz de eșec, necesitatea amendări Tratatului de la Nisa, de asemenea cu șanse minimale ca rezultatul să fie pozitiv) etc.
În același context se încadrează oportunitatea elaborării a două documente de importanță stringentă: Strategia Națională de Integrare Europeană și Concepția Politicii Externe a Republicii Moldova. Strategia urmează să fie perfectată în baza criteriilor de la Copenhaga/Madrid și acquis-ului comunitar, să fundamenteze integrarea europeană în calitate de ideologie de consolidare a coeziunii sociale, obiectivele cardinale fiind certitudinea așteptărilor și bunăstarea, asigurarea și garantarea drepturilor și libertăților omului, securitatea individuală și securitatea națională, fapt care presupune indispensabilitatea susținerii acestui document la nivel național de autoritățile puterii de stat, principalele partide politice și elemente ale societății civile.
Problema integrării în Uniunea Europeană se situează la nivel de mentalitate. Un factor determinat mai este considerat și dependența producătorilor autohtoni de piața de desfacere din CSI, astfel A.Burian subliniază pe bună dreptate că producția autohtonă „era destinată aproape în exclusivitate pieții URSS”, iar actualmente la standardele și calitatea ei „poate fi vîndută doar pe piețele unor țări ale CSI” și în prezent Moldova este obligată să se mențină pe piața CSI, fără a se lăsa eliminată de acolo în ciuda încercărilor de a-i face concurență”.
S. Nazaria a concluzioinat asupra faptului că „cursul strategic al Republicii Moldova este integrarea în Europa prin apropierea de toate statele europene, însă partenerul strategic în realizarea proceselor în cauză este Rusia”.
O.Casiadi a remarcat pe bună dreptate că Republica Moldova „nu a știut să-și formuleze obiective clare, preferînd prin așa-zisa politică multivectorală să balanseze între Vest și Est, nu a reușit să formuleze o viziune clară de ancorare a interesului național într-un sistem de repere și valori care i-ar fi permis să depășească rapid și eficient perioada dificilă de tranziție prin crearea unor condiții externe benefice pentru reformarea cu succes a țării”.
În conformitate cu tezele teoretice expuse mai sus este important a specifica rolul de mecanism al interesului național față de politica extrenă în condițiile Republicii Moldova. Astăzi în spațiul științific al țării, investigarea acestui mecanism este destul de modestă. Pînă la moment nu avem lucrări fundamentale, ci doar unele articole.
Gradul de unicitate a interesului național și politicii externe depinde de desfășurarea procesului de acumulare, afirmare și valorificare a elementelor integrative de care au nevoie. Astfel de elemente necesită capacități și eforturi conjugate din partea actorilor ce exprimă interesul național și promovează cursul politicii externe. Unicitatea interesului național si a politicii externe determină perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova, deoarece, odată ce în concepția politicii externe este zugrăvită ideea plasării interesului național în agenda activității cu partenerii atît interni, cît și externi, realizarea vectorului european va cunoaște trepte concrete.
După alegerile parlamentare din iulie 2009, Republica Moldova a reușit să-și reorineteze politica sa externă, exercițiul democratic al acestui partid a cunoscut o nouă fază de dezvoltare, adică a trecut din ipostaza de opoziție în exercițiu propriu-zis. Presiunile Partidului Comunist erau așteptate în urma schimbării situației politice din țară, fapt ce demonstra neafilierea opoziției comuniste la valorile democartice, europene.
Mai mult, în activitatea lor liberal – democrații au demonstrat pragmatism, punînd în prim plan în condițiile actuale de criză a țării, nu factorul doctrinal ci necesitățile practice ale populației (mai întîi de ai asigura supraviețuire, apoi prosperare), scoaterea țării din impas. Aceasta este o condiție primordială în susținerea și promovarea interesului național.
Fără îndoială, nedefinirea interesului național reprezintă un pericol deloc neglijabil pentru însăși existența statului și a poporului, deoarece nu sânt determinate prioritățile strategice de dezvoltare, iar amenințările și factorii de risc nu ezită să se pronunțe tot mai pregnant. A.Burian exprimă opinia că succesul politici externe a unui stat este determinat de claritatea formulării intereselor naționale și înțelegerea căilor și mijloacelor de realizarea lor, E. Ciobu le numește „impuls al activității diplomatice”, iar V.Beniuc – „forță mobilizatoare de bază în acțiunile cetățeanului, societății și statului”.
Integrarea europeană oferă o șansă istorică societății moldovenești și, în special, noii ei generații. Avantajele apropierii Republicii Moldova de UE țin de sfera politicii, economiei și vieții sociale. Din punct de vedere politic, aceasta semnifică continuitatea procesului democratic, creșterea gradului de securitate a țării și cetățenilor ei; din punct de vedere economic – eliminarea sindromului de „economie periferică”, lărgirea accesului pe piața europeană comună, la fondurile de dezvoltare, investiții și noi tehnologii; în aspect social – aproopierea față de standartele europene pentru învățămînt, protecția muncii, sănătate, folosirea resurselor naturale și de informație. Toate acestea însă, în final, vor crește competivitatea țării în cadrul proceselor de integrare europeană.
Ambele vizite, atît cea a dlui J. Biden,vicepreședintele Statelor Unite ale Americii cît și vizita dnei C. Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate scot în evidență faptul că, actualmente, Republica Moldova se bucură de o deschidere enormă din partea partenerilor noștri din Vest, fără de care reformele economice, schimbările, modernizarea țării în general nu pot avea loc. Republica Moldova nu are resursele necesare pentru a-și duce la bun sfîrșit agenda ambițioasă. De aceea, respectiva deschidere trebuie să fie prețuită și menținută în continuare. Menținerea ei poate fi asigurată doar prin reforme, prin stabilitatea politică necesară pentru a implementa aceste reforme. Reprezentanții Uniunii Europene laudă AIE pentru progresele pe care le-a făcut în timpul guvernării sale, însă aceasta trebuie să fie un impuls și mai mare pentru autoritățile de la Chișinău, care prin intermediul intereselor cetățenilor să ducă o politică echilibrată orientată spre menținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Vizita personalităților politice de anvergură în țara noastră demonstrează interesul lor în ceeea ce privește vectorul european al Republicii Moldova. În urma vizitei Cancelarul Federal al Republicii Federale Germane, Angela Merkel în Moldova, țara noastră, mai ales AIE a fost lăudată pentru implimentarea clară a reformelor, iar progresele în ceea ce ține de negocierea Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb și Acordului privind liberalizarea regimului de vize – remarcabile. După aceste declarații, este evident faptul că are o perspectivă europeană, dar procesul de integrare trebuie să aibă loc pas cu pas, încurajînd Guvernul să continue reformele demarate, țara noastră rămînînd să fie un pilon în cadrul Parteneriatului Estic, astfel încît cooperarea în acest domeniu cu statele europene trebuie să fie prioritară.
Desigur, pentru ca Republica Moldova să se integreze în UE este necesar ca există un dialog între UE și Moldova privind vizele, acest dialog a fost lansat la 15 iunie 2010, acest dialog prevede libera circulație a cetățenilor noștri în țările UE. Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize (PALRV), înaintat în 2011 de către Comisie este format din cîteva compartimente distincte: 1) armonizarea cadrului legislativ în domeniul justiției și afacerilor interne la normele și standardele UE; 2) implementarea acțiunilor necesare îndeplinirii condițiilor UE pentru stabilirea unui regim de călătorie fără vize în UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Pe parcursului anului 2011 și 2012, se observă realizări considerabile a RM în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor PALRV, fapt ce demonstrează intențiile și perspectivele țării noastre de a se integra în structurile europene.
Concluzii la capitolul III
Pe parcursul ultimilor ani problema aderării la Uniunea Europeană tinde sa devină obiectul unui consens politic mai larg si în Republica Moldova. În virtutea importanței sale strategice, acest subiect a fost în atenția mai multor politicieni și analiști.
Perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova este vădită prin calitatea acțiunilor autorităților locale în ceea ce privește asigurarea și promovarea intereselor naționale ale Moldovei. Statul care nu acordă atenția cuvenită interesului național ca forță motrice a politicii sale, nu poate supraviețui.
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europoeană reprezintă un interes prioritar al guvernanților, fapt ce se regăsește în agenda de lucru a acestora. Agenda ambițioasă de integrare europeană a R. Moldova are șanse reale de reușită, dacă aceasta nu va fi transformată într-un exercițiu de Parlamentul Republicii Moldova (PR) sau într-un poligon de competiție politică între partidele aflate la guvernare sau în opoziție.
Odată cu lansarea Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană intenționează să aducă un suflu nou relațiilor cu vecinii săi din Est. Partenerii, inclusiv Republica Moldova trebuie să utilizeze toate avantajele acestui nou cadru de cooperare. Deși au fost efectuate unele reforme, încă mai rămîn multe de făcut pentru a realiza obiectivele de parteneriat al Moldovei cu UE.
Impedimentele ce vin în calea europenizării sunt expresia politizării excesive și o mare problemă a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană este că în loc de instituționalizarea organelor de stat are loc personalizarea lor.
În pofida unei perioade mai dificile din punct de vedere a situației politice interne, autoritățile continuă realizarea agendei de reformă în cadrul procesului de integrare europeană. Depășirea crizei guvernamentale, în fond va fi salutată prin continuarea reformelor democratice desfășurate în contextul ralierii țării noastre la standardele UE.
ÎNCHEIERE
Formularea interesului național este un proces complex și integru, interdependent de acțiunile fiecărui stat astfel încît ignorarea intereselor naționale poate avea ca efect dispariția statului ca subiect independent al raportorilor internaționale, fapt parțial realizat de Uniunea Europeană. Aceste evenimente sunt zdruncinate esențial de procesele transnaționale de globalizare, însă aceste realități nu pot fi un obstacol pentru o nouă democrație.
Procesele integraționiste actuale au un impact direct asupra politicii externe și interesului național al oricărui stat, inclusiv asupra Republicii Moldova, fapt ce permite crearea de condiții favorabile în democratizarea și mondializarea statelor în devenire. După destrămarea Uniunii Sovietice, în noul aranjament geopolitic creat, concepția politicii externe rămîne insuficient fundamentată științific, bazată doar pe declarații, fără acțiuni concrete care ar canaliza procesul de transformare a țării noastre într-un stat democratic, independent și neutru, dar care nu s-ar ascunde după masca incertitudinii identității sale.
Este important ca prin definirea interesului național Republica Moldova să demonstreze că s-a angajat în respectarea valorilor libertății, toleranței și colaborării obținînd și pe această cale mai multă audiență și prestigiu. La definirea conceptului de interes național al Republicii Moldova este necesar de a ține cont de trei factori de importanță cardinală: 1. primatul cetățeanului în raport cu statul; 2. vocația europeană a poporului Republicii Moldova și 3.securitatea nu este numai o problemă militară, ea implică și alte domenii – economic, administrativ-organizatoric, ecologic. Interesul național exprimă într-o măsură mai mare sau mai mică consensul național, el avînd semnificație de interes al întregului popor, în special în relațiile cu lumea înconjurătoare.
Integrarea europeană, care este astăzi obiectivul prioritar al politicii externe și al interesului național al Republicii Moldova depinde de calitatea deciziilor guvernanților, care în urma activităților sale înregistrate în ultimii ani perspectiva de integrare europeană a Moldovei este în creștere, vectorul European al țării cunoscînd o evoluție cardinală.
De la inițierea de către autoritățile Republicii Moldova a primelor demersuri în vederea integrării europene, eforturile acestora au fost apreciate de către statele Uniunii Europene, care așteptau totuși pași consecvenți. Odată cu stabilirea vectorului European al Moldovei, integrarea în aceste structuri a devenit o prioritate.
Influența substanțială a Federației Ruse asupra Moldovei este evidentă prin prisma dependenții de gaze naturale și influența acesteia asupra autorităților de la Tiraspol. Scoaterea Republicii Moldova din raza de influență decisivă a Rusiei nu a fost posibilă din cauza incapabilității autorităților de la Chișinău să reducă dependența economică față de Rusia prin implimentarea de noi reforme. Astfel, prezența Rusiei în conflictul de pe Nistru este contrară în realizarea și funcționarea interesului național.
Dominarea unei mentalități de factură sovietică , care inhibă deschiderea cetățenilor spre idealuri democratice ca supremația legii, libertatea presei, transparență în procesul politic, alegeri corecte și libere, influențează negativ capacitatea populației de a deveni una din locomotivele procesului de transformare democratică din țară, fiindcă nu se identifică cu noile valori ți principii impuse de guvernare.
Pentru ca concluziile de mai sus să fie transpuse practicc în agenda politicii externe a Republicii Moldova, ar fi cert să recomand de a se ține seama de următoarele deziderate:
– Procesul de integrare europeană să arată a fi unul îndelungat, însă pentru eficientizare e absolut nevoie să se sprijine pe doi piloni – implicarea cetățenilor în procesul de transformare democratică inclusiv prin educarea acestora, și crearea de către societatea civilă a unui canal propriu de comunicare permanentă cu UE, paralel cu cel al guvernării, fapt care va genera concurența sănătoasă, transparența procesului de implementare a obligațiunilor RM, pentru eventuala aderare la UE, și va consolida influența societății civile în viața politică din Moldova.
– Scopul strategic prioritar pentru Republica Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. Astfel pentru realizarea obiectivului de integrare europeană este necesară implicarea autorităților statale nu doar la nivel declarativ, dar și practic. Astfel este necesar raționalizarea activității politicii externe și implimentarea reformelor la nivel intern ca mai apoi să-și extindă influența la nivel extern. Un alt pas important ar fi consolidarea colaborării dintre grupurile de lucru locale și internaționale privind integrarea RM în UE.
– Pentru a preîntîmpina cît de cît accelerarea riscurilor în urma integrării (devalorizarea valutei naționale, neachitarea salariilor, pensiilor și burselor, creșterea inflației, pierderea depozitelor bancare ale cetățenilor și întreprinderilor, număr mare de persoane nonactive, datorii externe…) se impune elaborarea unei strategii a dezvoltării durabile susținute, în care să-și găsească fundamentale suporturile și mecanismele de reformare a economiei, fapt ce va permite depășirea situației actuale, cînd industria în linii mari este lipsită, agricultura în mare parte este necompetitivă, iar sfera serviciilor este unilateral orientată și departe de standartele mondiale.
– Incertitudinea Republicii Moldovei în vederea apartenenții la două grupări de importanță strategică: Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică trebuie rezolvată și stabilite principalele avantaje și dezavantaje ale integrării în aceste structuri. Un pas efectiv ar fi găsirea unei piețe de desfacere și de realizare a mărfurilor moldovenești care ar satisface nevoile țării noastre și ar corespunde interesului național. Cu toate acestea explorarea de către Moldova a altor piețe de desfacere cum ar fi SUA, Europa de Est, Orientu Mijlociu ar reprezenta o sursă principală de acumulare a rezervelor valutare în țară. Aici, însă trebuie să se pună accentul pe calitatea produsului și capacitatea de producție a țării, fapt ce influențează direct acumularea rezervelor valutare.
BIBLIOGRAFIE
Apostol S. Republica Moldova și România: Două entități politice românești sau două state suverane. În: Revista istorică, Ed. Academiei Române, 1995, nr. 5, 17 p.
Apărarea și securitatea națională a Moldovei 2001. Studiu elaborat de Institurul de Politici Publice în cadrul proiectului internațional: Evaluarea strategică a securității și apărării naționale a Republicii Moldova, Chișinău: 2001, 127 p.
Apostoiu G. Și Victor Hugo visa la Statele Unite ale Europei. România, 2011. http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/09/19/si-victor-hugo-visa-la-statele-unite-ale-europei/ (vizitat 10.04.2014).
Arseni A. Jurisdicția Constituțională a Republicii Moldova. Chișinău: Euro-Press SRL, 2000. 214 p.
Beard Ch.A. The idea of national interest: an analytical study in American foreign policy. Chicago: Greenwood Press, 1977. 583 p.
Beniuc V. Instrumente de realizare a interesului și securității naționale în contextul integrării europene (cazul Republicii Moldova). În: consolidarea administrației publice în contextul edificării statului de drept în Republica Moldova. Materialele conf.șt.intern. Chișinău: AAP, 2007. 293 p.
Beniuc V., Rusnac Gh. Dicționar: Conceptele și noțiunile de bază ale diplomației. Chișinău: Tipografia Centrală, 1998.
Blin A., Chaliand G., Gere F. Puteri și influențe. București: Corint, 2001. 236 p.
Bonnefous E. L`idée europeenne et sa realization. Paris: Du Grand Siecle, 1950. 364 p.
Borș I. Relațiile valutar-financiare ale Republicii Moldova. Chișinău: ARC, 1999. 199 p.
Borș V. Politica externă a Republicii Moldova: (Procesul de formare și realizare). Teză de dr. hab. în științe politice. Chișinău, 2002, 202 p.
Borș V. Politica externă și relațiile internaționale. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria Științe Socioumanistice. Chișinău: CEP USM, 2000, p. 58-59.
Brănișteanu B. Societatea Națiunilor și Federația europeană. În: Adevărul din 1 octombrie 1930, p. 23-29.
Brzejinski Zb. Europa Centrală și de Est în ciclonul tranziției . București: Diogene, 1995.
Brucan S. Dialectica politicii mondiale. București: Nemira, 1997. 182 p.
Bucătaru V. Republica Moldova și Uniunea Europeană: de la cooperare la integrare (2011-2012). Chișinău, 2013. www.ape.md/download?…(vizitat 20.03.2014).
Buletinul Informativ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova – nr.1, mai, 2003.
Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: Tipografia Centrală, 2003. 465 p .
Burian A. Drept diplomatic și consular. Ediția a II-a (revăzută și completată). Chișinău, 2003. 330 p.
Bușcaneanu S. Realizarea Planului de Acțiuni UE-Moldova (februarie 2005-ianuarie 2008). Chișinău: Tipografia Centrală, 2008. 48 p.
Casiadi O. Interesul național al Republicii Moldova: între conjunctura și retorica proeuropeană. În: Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare a serviciului public din Republica Moldova. Vol. 2. Materialele conf. intern. șt. –practice. Chișinău: AAP, 2008, 191 p.
Cebotari S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități. Teză de doc. hab. în științe politice. Chișinău, 2007. 170 p.
Cebotari S., Saca V. Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu UE prin prisma interesului național. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, 2004, Partea ( XXIV). p. 124-137.
Cebotari S. Vectorul interesului național al Republicii Moldova în cadrul GUAM. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.3 (XXX), 2005, p. 154-163.
Cebotari S. Interesul național al Repblicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 139-149.
Cernencu M. ș.a. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale în 2 vol. Chișinău: CE USM, 2000, vol. 1. 245 p.
Chirică S. I. Basarabia: lupta continuă. Chișinău: ARC, 1997. 187 p.
Chirilă V. Politica externă 2009-2011: în sinteză și dezbateri. Chișinău: MS Logo SRL, 2011. 320 p.
Chirtoacă N. Moldova – CSI: Posibilități ratate și așteptări nejustificate. Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: CAPTES, 2001, 54 p.
Chișinăul dorește un Acord de Asociere cu perspectivă de aderare la UE. În: Moldova Suverană, 2008 din 26 iunie, 27 p.
Ciobu E. Afirmarea internațională a Republicii Moldova: viziuni și interese politice. Chișinău 2008. http://patriot.md/Gazeta/archive/Moldova_Mare_28.pdf (vizitat 17.03.2014).
Ciobu E. Interesul național – sprijin imparțial în realizarea politicii externe a statului. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova . Seria Științe sicioumanistice. Chișinău: CEP USM, 2006, vol. 2, p. 181-188.
CIVIS. Barometrul opiniei publice mai 2011. Chișinău, 2012. http://www.ipp.md/public/files/Barometru/Prezentare_2011-1_ed.pdf (vizitat 10.04.2014).
Coceban Gr., Tulbure A. Securitatrea națională a Republicii Moldova: Concepția și aspectele de bază. Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Chișinău: Perspectiva, 1998. 141 p.
Concepția Politicii Externe a Republicii Moldova, adoptată prin HOTĂRÎREA Nr. 368 din 08.02.1995
http://lex.justice.md/index/php?action=view&view=doc&lang=1&id=306955
( vizitat 20.04.2014).
Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.08.1994, nr.1.
Cojocaru Gh. Politica Externă a Republicii Moldova. Studii. Chișinău: CIVITAS, 1999. 204 p.
Cozma A. Diplomația Republicii Moldova în perioada anilor 1994-2001.Teză de doc.hab. în științe politice. Chișinău, 2002, 191 p.
Croitoru V. Geopolotica în Republica Moldova: dileme ale conceptualizării, instruirii și realizării. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Nr.3 – Chișinău: USM, Partea XXXIV , 2006, pag.186-198.
Cronologia relațiilor RM- UE. Chișinău, 2011. http://cieuropeana.wordpress.com/rm-ue/cronologie/ (vizitat 20.03.2013).
Declarația de independență a Republicii Moldova adoptată la 27 august 1991 http://www.cris.istoria.md/articol/573/Declara%C5%A3ia_de_Indepen%C5%A3%C4%83_a_Republicii_Moldova (vizitat 20.04.2014).
Discursul rostit de excelența sa Domnul Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova în ședința plenară a Adunării Generale a ONU din 2 martie . În: Moldova Suverană, 5 martie 1992, 23 p.
Defarges Ph. Organizațiile internaționale contemporane. Iași: Institutul European, 1998. 176 p.
Dobrescu E.M. Integrare economică: ediția a doua. București: All Beck, 2000. 263 p.
Enache M., Cimpoeșu D. Misiunea diplomatică în Republica Moldova 1993-1997. Iași: POLIROM, 2000. 431 p.
Encyclopedia Universal Sopena. Dictionario ilustrado de la lengua espanola. Barcelona: RAMON SOPENA S.A., 1995, 9 vol.
Emandi E., Buzatu G., Cucu V. Geopolitica. Iași: Glasul Bucovinei, 1994. 571 p.
Franklin J. The Science of Conjecture: Evidence and Probability Before Pascal. Baltimore: John Hopkins University Press, 2001, p. 80-81.
Golea A. Republica Moldova între Est și Vest/ În: De facto, 21 august 2001. 18 p.
Grand Larousse en V volumes. Paris: LAROUSSE, 1994, Vol. 3.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul Implimentarea Acordului de parteneriat și Cooperare RM-UE. Chișinău: Centrul de Investigații Strategice și Reforme, 2002. 18 p.
Ilașciuc D. Factorul geopolitic în documentele de program ale formațiunilor politice din Republica Moldova. În: Politica Externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Materiale ale Simpoziunului Științific Internațional din 16-17 octombrie 1977. Chișinău: C:C:I:N: Perspectiva, 1998. p. 123-125.
Institutul de lingvistică Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti. Dicționarul Explicativ al Limbii Române. București: Univers enciclopedic. 1194 p.
Juc V. ș.a. Interesul național al Republicii Moldova. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: CEP USM, 2000, partea XIII, p. 70-87.
Juc V. ș.a. Interesul național al Republicii Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, 1997, partea XV, p. 71-78.
Klipii I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene. În culegerea: Moldova și Integrare europeană. Chișinău: Prut Internațional, 2001. 103 p.
Lavric A., Integrarea europeană a Republicii Moldova: realizări și obstacole. Chișinău 2012. http://aurelian-lavric.blogspot.com/2012/12/integrarea-europeana-republicii-moldova.html (vizitat 16.03.2014).
Laws of war. London, 2003. http://oll.libertyfund.org/index.php?option=com_content&task=view&id=1509&Itemid=284 (vizitat 10.04.2014).
Leancă I. Evoluția realităților externe. Tranziția: Retrospective și perspective. Chișinău: Adept, 2002. 475 p.
Liberalizarea regimului de vize. Chișinău, 2012. http://infoeuropa.md/liberalizarea-regimului-de-vize/ (vizitat 11.04.2014).
Lunaș M. Integrarea economică europeană. București: Economică, 1999. 135 p.
Machlup F. A History of Thought on Economic Integration. London: Macmillan Press Ltd, 1997. 302 p.
Maximova M. Politica integraționistă. Iași: Polirom, 2004. 175 p.
Modelsky G. A. Theory of Foreign Policy. London: Pall Mall Press, 1962. 274 p.
Moldova și Uniunea Europeană. Chișinău, 2012. http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/ ( vizitat 20.03.2014).
Morghentau H.J. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace. Iași: Polirom, 2007. 736 p.
Morghentau H. Politics among Nations. The struggle for Power and Peace. New-York: Alfred A. Knopf, 1955, 738 p.
Northedge F. The Foreign Policy of the Powers. London: George Allen & Unwin Ltd, 1968. 388 p.
Palii A. Concepția neutralității și securitatea Republicii Moldova, beneficiile și limitele cooperării. În: Moldova, România, Ucraina – buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpoziunului Științific Internațional, (Chișinău 15-16 ontombrie, 1998). – Chișinău: C.C.I.N. Perspectiva, 1998. P.175- 198.
Partidul Popular Creștin Democrat. Documente și Materiale, vol. I, 1988-1994, Chișinău, 2008, 600 p.
Pearson F., Rochester J. International Relations. New-York: Columbia University Press, 1988. 375 p.
Pîntea Iu. Identificarea pericolelor existente și probabile pentru interesele naționale de bază le Republicii Moldova. În: Evaluarea strategică a securității și apărarii naționale a Republicii Moldova. Chișinău: IPP, 2001, p. 231-247.
Planul de Acțiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova . În: Moldova Suverană, 2005, 24 februarie. www.europa.eu.int/comm/world/enp/paf/action-plans/Proposed-Action-Plan-UE-Moldova.pdf. (vizitat 23.03.2014).
Poloz V. Particularitățile regionale de dezvoltare economică a Republicii Moldova. Chișinău: Universitatea de Stat din Tiraspol, 1998. 258 p.
Pop. A. Ideea europeană. București, 2005, http://uniuneaeuropeana.ilive.ro/istoriageneral.html (vizitat 10.04.2014).
Popescu N. Politica externă și paradoxul statelor mici. Chișinău, 2010. http://npopescu.yam.md/2010/01/14/politica-externa-si-paradoxul-statelor-mici/ (vizitat 02.02.2014).
Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova: Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare perioada 2011-2014 , Chișinău, 2010. http://www.gov.md/doc.php?l=ro&idc=445&id=3729 (vizitat 21.03.2014).
Regul R. L`integration economique. Bruges: College d`Europe, 1988. 385 p.
Relația Republica Moldova – Uniunea Europeană. Realizări. Chișinău, 2007. http://www.primaria.md/p/15/Evolu%C5%A3ia-rela%C5%A3iilor-RM-UE (vizitat 20.03.2014).
Republica Moldova 1994-2009: Politica Externă între farsă și realitate. Chișinău, 2010. http://www.mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=4786 (vizitat 26.03.2014).
Roseneau I. The Scientific Study of Foreign Policy. – New-York: Free Press, 1971. 472 p.
Roșca P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene – ca factor de dezvoltare. În: Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. – Chișinău: Perspectiva, 2000. p. 199- 207.
Saca V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării. În: Interacțiuni în contextul globalizării”. Materialele conferinței științifice integraționale din 20 – 21 noiembrie 2004. Iași: PAN EUROPE, 2005. p. 120.
Saca V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: USM, 2001, 472 p.
Saca V. Interesul național în condițiile transformației democartice: semnificații și paradoxuri. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: USM, partea (XIX), p.88-94.
Saca V. Interesul național al Republicii Moldova în contextul diversității europene. În: Unificarea Europeană: Filosofia diversității (Materialele Conferinței Internaționale). Chișinău, 2004 p. 283-291.
Saca V. Interesul național ca mecanism al politicii externe a statului în transformare. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: CEP USM, 2010, Nr. 4, (LI), p. 144-152.
Sandu I., Sandu R. Renovarea valorilor ideologice în constituția politică a societății de tranziție. În: MOLDOSCOPIE. (Probleme de analiză politică). Partea XXII. Chișinău: CE USM, p.127-134.
Serebrian O. Politică și Geopolitică. Chișinău: Cartier, 2004. 160 p.
Serebrian O. Politosfera. Chișinău: ARC, 1997. 384 p.
Sîrbu O. Extinderea Uniunii Europene și oportunitățile de integrare a Republicii Moldova prin cooperare regională transfrontalieră. În: Revista Economică. Chișinău , 2005, nr.3, pag. 143.
Sîrbu O. Impactul procesului de globalizare asupra dezvoltării statelor mici. Chișinău: ASEM, 2003, 186 p.
Stratulat D., Burian A. Unele aspecte privind procesele de integrare europeană. În: Legea și viață. Chișinău, 2005, Nr. 9, p. 9-38.
Tanasie P. Econologie internațională. București: Bucura Mond, 1997. 247 p.
Tămaș S. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultură civică. București: Academia Română, 1993. 326 p.
Tămaș S. Geopolitica o abordare prospectivă. București, 1995. 345 p.
Tănase C. Moldova între Est sau Vest. Chișinău, 2009.
http://politicom.moldova.org/news/constantin-tnase-moldova-ntre-este-i-vest-202262-rom.html (vizitat 20.04.2014).
Țurcanu D. Interesele național – statale ți proiectarea lor în mass media. Cazul Republicii Moldova. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: CEP USM, N. 3 (XXVII), 2004, p.136-148.
Țuțea P. Proiectul de Tratat. Brașov: Pronto, 1992. 192 p.
Ursu V. Declarația de Independență, la o lectură nouă. Chișinău, 2011 http://www.europalibera.org/content/article/24307787.html (vizitat 2.03.2014).
Vizita Cancelarului Germaniei, Angela Merkel la Chișinău. Chișinău, 2012. http://infoeuropa.md/vizite-in-moldova/vizita-cancelarului-germaniei-angela-merkel-la-chisinau/ (vizitat 11.04.2014).
Webster`s Encyclopedie Unabridged Dictionary of the English Language. New-York: New Revises Edition GRAMERCY BOOKS, 1989. 1854 p.
Wight M. Politica de putere. Chișinău: ARC. 1998. 292 p.
Етингер И. Государственные, национальные и классовые интересы во внешней политике и международных отношениях. B: Мировая Экономика и Международные Отношения, N. 2, 1995. c. 13-16.
Капустин Б. Г. Национальный интерес как консервативная утопия. В: Свободная мысль, 1996. N. 3, с. 13-38.
Колацкий А. К вопросу о соотношений понятий „национальноe самосознание” и национальный интерес. În: Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare a serviciului public din Republica Moldova. Vol.2. Materialele conf.intern.șt.-practice. Chișinău: AAP, 2008. P.187.
Красин Ю. А. Национальные интересы: миф или реальность. В: Свободная мысль, 1996, N. 3, c. 3-12.
Межуев Б. В. Моделирование понятия национальный интерес (на примере дальневосточной политике России конца – начала века). Проблемы и суждения. B: Полис. 1999, N. 1. c. 18-21.
Межуев Б. В. Политический дискурс: национальный и государственный в современной мировой политике. В: Журнале ПОЛИС, 2000, N. 1. c. 23-24.
Митрохин С. Национальный интерес как теоретическая проблема . B: ПОЛИС, 1997, N. 1, c. 32-34.
Назария С. Внешняя политика Молдовы должна оставаться многовекторной. În culegerea: Politica externă a Republicii Moldova în contextul extinderii NATO spre Est. Materialele conf. șt. int. Chișinău: USM, 2004, p. 12-58.
Поздняков С. Внешнеполитичeская деятельность и международные отношения. Москва: Наука, 1986. 187 c.
Хабермас Ю. Вовлечение другого. Очерки политической теории. Санкт – Петербург: Наука, 2001. 419 с.
Шведов M. Чего хочет Россия в Приднестровье. Кишинев, 2009. http://ava.md/034-kommentarii/02886-chego-hochet-rossiya-v-moldavii-i-pridnestrove.html (vizitat 23.04.2014).
Цыганков П.А. Национальные интересы: понятие, структура, методологичeская и политическая роль. В: Теория Международных Отношении. Москва: Гардарики, 2002. 590 с.
BIBLIOGRAFIE
Apostol S. Republica Moldova și România: Două entități politice românești sau două state suverane. În: Revista istorică, Ed. Academiei Române, 1995, nr. 5, 17 p.
Apărarea și securitatea națională a Moldovei 2001. Studiu elaborat de Institurul de Politici Publice în cadrul proiectului internațional: Evaluarea strategică a securității și apărării naționale a Republicii Moldova, Chișinău: 2001, 127 p.
Apostoiu G. Și Victor Hugo visa la Statele Unite ale Europei. România, 2011. http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/09/19/si-victor-hugo-visa-la-statele-unite-ale-europei/ (vizitat 10.04.2014).
Arseni A. Jurisdicția Constituțională a Republicii Moldova. Chișinău: Euro-Press SRL, 2000. 214 p.
Beard Ch.A. The idea of national interest: an analytical study in American foreign policy. Chicago: Greenwood Press, 1977. 583 p.
Beniuc V. Instrumente de realizare a interesului și securității naționale în contextul integrării europene (cazul Republicii Moldova). În: consolidarea administrației publice în contextul edificării statului de drept în Republica Moldova. Materialele conf.șt.intern. Chișinău: AAP, 2007. 293 p.
Beniuc V., Rusnac Gh. Dicționar: Conceptele și noțiunile de bază ale diplomației. Chișinău: Tipografia Centrală, 1998.
Blin A., Chaliand G., Gere F. Puteri și influențe. București: Corint, 2001. 236 p.
Bonnefous E. L`idée europeenne et sa realization. Paris: Du Grand Siecle, 1950. 364 p.
Borș I. Relațiile valutar-financiare ale Republicii Moldova. Chișinău: ARC, 1999. 199 p.
Borș V. Politica externă a Republicii Moldova: (Procesul de formare și realizare). Teză de dr. hab. în științe politice. Chișinău, 2002, 202 p.
Borș V. Politica externă și relațiile internaționale. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria Științe Socioumanistice. Chișinău: CEP USM, 2000, p. 58-59.
Brănișteanu B. Societatea Națiunilor și Federația europeană. În: Adevărul din 1 octombrie 1930, p. 23-29.
Brzejinski Zb. Europa Centrală și de Est în ciclonul tranziției . București: Diogene, 1995.
Brucan S. Dialectica politicii mondiale. București: Nemira, 1997. 182 p.
Bucătaru V. Republica Moldova și Uniunea Europeană: de la cooperare la integrare (2011-2012). Chișinău, 2013. www.ape.md/download?…(vizitat 20.03.2014).
Buletinul Informativ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova – nr.1, mai, 2003.
Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: Tipografia Centrală, 2003. 465 p .
Burian A. Drept diplomatic și consular. Ediția a II-a (revăzută și completată). Chișinău, 2003. 330 p.
Bușcaneanu S. Realizarea Planului de Acțiuni UE-Moldova (februarie 2005-ianuarie 2008). Chișinău: Tipografia Centrală, 2008. 48 p.
Casiadi O. Interesul național al Republicii Moldova: între conjunctura și retorica proeuropeană. În: Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare a serviciului public din Republica Moldova. Vol. 2. Materialele conf. intern. șt. –practice. Chișinău: AAP, 2008, 191 p.
Cebotari S. Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități. Teză de doc. hab. în științe politice. Chișinău, 2007. 170 p.
Cebotari S., Saca V. Evoluția relațiilor Republicii Moldova cu UE prin prisma interesului național. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, 2004, Partea ( XXIV). p. 124-137.
Cebotari S. Vectorul interesului național al Republicii Moldova în cadrul GUAM. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.3 (XXX), 2005, p. 154-163.
Cebotari S. Interesul național al Repblicii Moldova între Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, nr.2 (XXIX), 2005, p. 139-149.
Cernencu M. ș.a. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale în 2 vol. Chișinău: CE USM, 2000, vol. 1. 245 p.
Chirică S. I. Basarabia: lupta continuă. Chișinău: ARC, 1997. 187 p.
Chirilă V. Politica externă 2009-2011: în sinteză și dezbateri. Chișinău: MS Logo SRL, 2011. 320 p.
Chirtoacă N. Moldova – CSI: Posibilități ratate și așteptări nejustificate. Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: CAPTES, 2001, 54 p.
Chișinăul dorește un Acord de Asociere cu perspectivă de aderare la UE. În: Moldova Suverană, 2008 din 26 iunie, 27 p.
Ciobu E. Afirmarea internațională a Republicii Moldova: viziuni și interese politice. Chișinău 2008. http://patriot.md/Gazeta/archive/Moldova_Mare_28.pdf (vizitat 17.03.2014).
Ciobu E. Interesul național – sprijin imparțial în realizarea politicii externe a statului. În: Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova . Seria Științe sicioumanistice. Chișinău: CEP USM, 2006, vol. 2, p. 181-188.
CIVIS. Barometrul opiniei publice mai 2011. Chișinău, 2012. http://www.ipp.md/public/files/Barometru/Prezentare_2011-1_ed.pdf (vizitat 10.04.2014).
Coceban Gr., Tulbure A. Securitatrea națională a Republicii Moldova: Concepția și aspectele de bază. Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Chișinău: Perspectiva, 1998. 141 p.
Concepția Politicii Externe a Republicii Moldova, adoptată prin HOTĂRÎREA Nr. 368 din 08.02.1995
http://lex.justice.md/index/php?action=view&view=doc&lang=1&id=306955
( vizitat 20.04.2014).
Constituția Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.08.1994, nr.1.
Cojocaru Gh. Politica Externă a Republicii Moldova. Studii. Chișinău: CIVITAS, 1999. 204 p.
Cozma A. Diplomația Republicii Moldova în perioada anilor 1994-2001.Teză de doc.hab. în științe politice. Chișinău, 2002, 191 p.
Croitoru V. Geopolotica în Republica Moldova: dileme ale conceptualizării, instruirii și realizării. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Nr.3 – Chișinău: USM, Partea XXXIV , 2006, pag.186-198.
Cronologia relațiilor RM- UE. Chișinău, 2011. http://cieuropeana.wordpress.com/rm-ue/cronologie/ (vizitat 20.03.2013).
Declarația de independență a Republicii Moldova adoptată la 27 august 1991 http://www.cris.istoria.md/articol/573/Declara%C5%A3ia_de_Indepen%C5%A3%C4%83_a_Republicii_Moldova (vizitat 20.04.2014).
Discursul rostit de excelența sa Domnul Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova în ședința plenară a Adunării Generale a ONU din 2 martie . În: Moldova Suverană, 5 martie 1992, 23 p.
Defarges Ph. Organizațiile internaționale contemporane. Iași: Institutul European, 1998. 176 p.
Dobrescu E.M. Integrare economică: ediția a doua. București: All Beck, 2000. 263 p.
Enache M., Cimpoeșu D. Misiunea diplomatică în Republica Moldova 1993-1997. Iași: POLIROM, 2000. 431 p.
Encyclopedia Universal Sopena. Dictionario ilustrado de la lengua espanola. Barcelona: RAMON SOPENA S.A., 1995, 9 vol.
Emandi E., Buzatu G., Cucu V. Geopolitica. Iași: Glasul Bucovinei, 1994. 571 p.
Franklin J. The Science of Conjecture: Evidence and Probability Before Pascal. Baltimore: John Hopkins University Press, 2001, p. 80-81.
Golea A. Republica Moldova între Est și Vest/ În: De facto, 21 august 2001. 18 p.
Grand Larousse en V volumes. Paris: LAROUSSE, 1994, Vol. 3.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul Implimentarea Acordului de parteneriat și Cooperare RM-UE. Chișinău: Centrul de Investigații Strategice și Reforme, 2002. 18 p.
Ilașciuc D. Factorul geopolitic în documentele de program ale formațiunilor politice din Republica Moldova. În: Politica Externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Materiale ale Simpoziunului Științific Internațional din 16-17 octombrie 1977. Chișinău: C:C:I:N: Perspectiva, 1998. p. 123-125.
Institutul de lingvistică Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti. Dicționarul Explicativ al Limbii Române. București: Univers enciclopedic. 1194 p.
Juc V. ș.a. Interesul național al Republicii Moldova. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: CEP USM, 2000, partea XIII, p. 70-87.
Juc V. ș.a. Interesul național al Republicii Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, 1997, partea XV, p. 71-78.
Klipii I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene. În culegerea: Moldova și Integrare europeană. Chișinău: Prut Internațional, 2001. 103 p.
Lavric A., Integrarea europeană a Republicii Moldova: realizări și obstacole. Chișinău 2012. http://aurelian-lavric.blogspot.com/2012/12/integrarea-europeana-republicii-moldova.html (vizitat 16.03.2014).
Laws of war. London, 2003. http://oll.libertyfund.org/index.php?option=com_content&task=view&id=1509&Itemid=284 (vizitat 10.04.2014).
Leancă I. Evoluția realităților externe. Tranziția: Retrospective și perspective. Chișinău: Adept, 2002. 475 p.
Liberalizarea regimului de vize. Chișinău, 2012. http://infoeuropa.md/liberalizarea-regimului-de-vize/ (vizitat 11.04.2014).
Lunaș M. Integrarea economică europeană. București: Economică, 1999. 135 p.
Machlup F. A History of Thought on Economic Integration. London: Macmillan Press Ltd, 1997. 302 p.
Maximova M. Politica integraționistă. Iași: Polirom, 2004. 175 p.
Modelsky G. A. Theory of Foreign Policy. London: Pall Mall Press, 1962. 274 p.
Moldova și Uniunea Europeană. Chișinău, 2012. http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/ ( vizitat 20.03.2014).
Morghentau H.J. Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace. Iași: Polirom, 2007. 736 p.
Morghentau H. Politics among Nations. The struggle for Power and Peace. New-York: Alfred A. Knopf, 1955, 738 p.
Northedge F. The Foreign Policy of the Powers. London: George Allen & Unwin Ltd, 1968. 388 p.
Palii A. Concepția neutralității și securitatea Republicii Moldova, beneficiile și limitele cooperării. În: Moldova, România, Ucraina – buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpoziunului Științific Internațional, (Chișinău 15-16 ontombrie, 1998). – Chișinău: C.C.I.N. Perspectiva, 1998. P.175- 198.
Partidul Popular Creștin Democrat. Documente și Materiale, vol. I, 1988-1994, Chișinău, 2008, 600 p.
Pearson F., Rochester J. International Relations. New-York: Columbia University Press, 1988. 375 p.
Pîntea Iu. Identificarea pericolelor existente și probabile pentru interesele naționale de bază le Republicii Moldova. În: Evaluarea strategică a securității și apărarii naționale a Republicii Moldova. Chișinău: IPP, 2001, p. 231-247.
Planul de Acțiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova . În: Moldova Suverană, 2005, 24 februarie. www.europa.eu.int/comm/world/enp/paf/action-plans/Proposed-Action-Plan-UE-Moldova.pdf. (vizitat 23.03.2014).
Poloz V. Particularitățile regionale de dezvoltare economică a Republicii Moldova. Chișinău: Universitatea de Stat din Tiraspol, 1998. 258 p.
Pop. A. Ideea europeană. București, 2005, http://uniuneaeuropeana.ilive.ro/istoriageneral.html (vizitat 10.04.2014).
Popescu N. Politica externă și paradoxul statelor mici. Chișinău, 2010. http://npopescu.yam.md/2010/01/14/politica-externa-si-paradoxul-statelor-mici/ (vizitat 02.02.2014).
Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova: Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare perioada 2011-2014 , Chișinău, 2010. http://www.gov.md/doc.php?l=ro&idc=445&id=3729 (vizitat 21.03.2014).
Regul R. L`integration economique. Bruges: College d`Europe, 1988. 385 p.
Relația Republica Moldova – Uniunea Europeană. Realizări. Chișinău, 2007. http://www.primaria.md/p/15/Evolu%C5%A3ia-rela%C5%A3iilor-RM-UE (vizitat 20.03.2014).
Republica Moldova 1994-2009: Politica Externă între farsă și realitate. Chișinău, 2010. http://www.mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=4786 (vizitat 26.03.2014).
Roseneau I. The Scientific Study of Foreign Policy. – New-York: Free Press, 1971. 472 p.
Roșca P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene – ca factor de dezvoltare. În: Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. – Chișinău: Perspectiva, 2000. p. 199- 207.
Saca V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării. În: Interacțiuni în contextul globalizării”. Materialele conferinței științifice integraționale din 20 – 21 noiembrie 2004. Iași: PAN EUROPE, 2005. p. 120.
Saca V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: USM, 2001, 472 p.
Saca V. Interesul național în condițiile transformației democartice: semnificații și paradoxuri. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: USM, partea (XIX), p.88-94.
Saca V. Interesul național al Republicii Moldova în contextul diversității europene. În: Unificarea Europeană: Filosofia diversității (Materialele Conferinței Internaționale). Chișinău, 2004 p. 283-291.
Saca V. Interesul național ca mecanism al politicii externe a statului în transformare. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: CEP USM, 2010, Nr. 4, (LI), p. 144-152.
Sandu I., Sandu R. Renovarea valorilor ideologice în constituția politică a societății de tranziție. În: MOLDOSCOPIE. (Probleme de analiză politică). Partea XXII. Chișinău: CE USM, p.127-134.
Serebrian O. Politică și Geopolitică. Chișinău: Cartier, 2004. 160 p.
Serebrian O. Politosfera. Chișinău: ARC, 1997. 384 p.
Sîrbu O. Extinderea Uniunii Europene și oportunitățile de integrare a Republicii Moldova prin cooperare regională transfrontalieră. În: Revista Economică. Chișinău , 2005, nr.3, pag. 143.
Sîrbu O. Impactul procesului de globalizare asupra dezvoltării statelor mici. Chișinău: ASEM, 2003, 186 p.
Stratulat D., Burian A. Unele aspecte privind procesele de integrare europeană. În: Legea și viață. Chișinău, 2005, Nr. 9, p. 9-38.
Tanasie P. Econologie internațională. București: Bucura Mond, 1997. 247 p.
Tămaș S. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultură civică. București: Academia Română, 1993. 326 p.
Tămaș S. Geopolitica o abordare prospectivă. București, 1995. 345 p.
Tănase C. Moldova între Est sau Vest. Chișinău, 2009.
http://politicom.moldova.org/news/constantin-tnase-moldova-ntre-este-i-vest-202262-rom.html (vizitat 20.04.2014).
Țurcanu D. Interesele național – statale ți proiectarea lor în mass media. Cazul Republicii Moldova. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză). Chișinău: CEP USM, N. 3 (XXVII), 2004, p.136-148.
Țuțea P. Proiectul de Tratat. Brașov: Pronto, 1992. 192 p.
Ursu V. Declarația de Independență, la o lectură nouă. Chișinău, 2011 http://www.europalibera.org/content/article/24307787.html (vizitat 2.03.2014).
Vizita Cancelarului Germaniei, Angela Merkel la Chișinău. Chișinău, 2012. http://infoeuropa.md/vizite-in-moldova/vizita-cancelarului-germaniei-angela-merkel-la-chisinau/ (vizitat 11.04.2014).
Webster`s Encyclopedie Unabridged Dictionary of the English Language. New-York: New Revises Edition GRAMERCY BOOKS, 1989. 1854 p.
Wight M. Politica de putere. Chișinău: ARC. 1998. 292 p.
Етингер И. Государственные, национальные и классовые интересы во внешней политике и международных отношениях. B: Мировая Экономика и Международные Отношения, N. 2, 1995. c. 13-16.
Капустин Б. Г. Национальный интерес как консервативная утопия. В: Свободная мысль, 1996. N. 3, с. 13-38.
Колацкий А. К вопросу о соотношений понятий „национальноe самосознание” и национальный интерес. În: Academia de Administrare Publică – 15 ani de modernizare a serviciului public din Republica Moldova. Vol.2. Materialele conf.intern.șt.-practice. Chișinău: AAP, 2008. P.187.
Красин Ю. А. Национальные интересы: миф или реальность. В: Свободная мысль, 1996, N. 3, c. 3-12.
Межуев Б. В. Моделирование понятия национальный интерес (на примере дальневосточной политике России конца – начала века). Проблемы и суждения. B: Полис. 1999, N. 1. c. 18-21.
Межуев Б. В. Политический дискурс: национальный и государственный в современной мировой политике. В: Журнале ПОЛИС, 2000, N. 1. c. 23-24.
Митрохин С. Национальный интерес как теоретическая проблема . B: ПОЛИС, 1997, N. 1, c. 32-34.
Назария С. Внешняя политика Молдовы должна оставаться многовекторной. În culegerea: Politica externă a Republicii Moldova în contextul extinderii NATO spre Est. Materialele conf. șt. int. Chișinău: USM, 2004, p. 12-58.
Поздняков С. Внешнеполитичeская деятельность и международные отношения. Москва: Наука, 1986. 187 c.
Хабермас Ю. Вовлечение другого. Очерки политической теории. Санкт – Петербург: Наука, 2001. 419 с.
Шведов M. Чего хочет Россия в Приднестровье. Кишинев, 2009. http://ava.md/034-kommentarii/02886-chego-hochet-rossiya-v-moldavii-i-pridnestrove.html (vizitat 23.04.2014).
Цыганков П.А. Национальные интересы: понятие, структура, методологичeская и политическая роль. В: Теория Международных Отношении. Москва: Гардарики, 2002. 590 с.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Vectorului Politic AL Republicii Moldova In Realizarea Interesului National (ID: 107112)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.