Influenta Valorilor Religioase Asupra Comportamentului Electoral

Influenta valorilor religioase asupra comportamentului electoral. Studiu de caz : Romania – Polonia

INTRODUCERE

Despre importanța valorilor în societate și consecințele acestora.

Conceptul de ”valoare” are diferite sensuri și are atribuite o multitudine de definiții. În general, valorile au fost înțelese ca fiind norme, interese, personalități sau chiar idealuri. În această lucrare vom încerca să înțelegem valorile din punct de vedere social și politic.

Valorile sunt limite sau idealuri în jurul cărora indivizii acționează. ”Fiecare element al realității sociale, al universului spiritual și moral poate avea aspect de valoare, în măsura în care acest element este prețuit sau refuzat, recomandat sau condamnat”. Aceste valori iau naștere, iși modifică forma și mor în societate. Termenul de societate pare vag, însă în acest context îi atribuim ideea de mediu, anturaj și alți actori influențatori cu care un individ sau un grup de indivizi interacționează pe toată durata vieții. După cum ne spune și Petru Iluț, ”valorile se nasc și funționează în colectivități socioculturale, iar purtătorii lor materiali sunt indivizii concreți și instituțiile respectivelor comunități”. Astfel, dinamica și diversitatea valorilor este de necontestat. Fiecare context sociocultural are diferite valori, diferite standarde ale dezirabilității. Această diversitate conduce, uneori, la conflicte si dezechilibre sociale deoarece de cele mai multe ori, indivizii consideră valorile lor ca fiind mai importante decat ale celorlalți. Elaborată încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Teoria relativismului social ne arată ca nu există nici un motiv de a valorifica o anumită cultură mai mult decât alta. Această teorie ”a fost nu doar un răspuns intelectual și umanist dat eurocentrismului, ci și oricărui gen de etnocentrism”.

Manipularea prin sau pentru valori este o metodă de succes pentru atingerea anumitor scopuri politice. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode, însă pe departe un rol important îl joacă mass-media. Mass-media este un instrument care folosește resurse de natură valorică pentru a influența sau a îndrepta atenția spre anumite probleme, pentru a submina (voit sau nu) alte probleme de actualitate. Această metodă de manipulare este de succes în contextul în care marea masă de oameni nu are o cultură politică bine conturată (ex. România). Experiența comunismului se resimte puternic în aceste societăți, iar actorii politici profită din plin de acest lucru motivându-și acțiunile prin simplul apel la ideea de ”democrație”.

Importanța valorilor este de necontestat. Încă primul citat observăm o strânsă legătură între valori și instituții. Prin instituțiile unui stat se reflectă valorile și poziția asumată a acestuia vis-a-vis de acele dezirabilități sociale de care aminteam mai sus. O altă importanță a valorilor o dau mișcările sociale. Valorile sunt factori influențatori pentru aceste mișcări extrem de importante și relevante în contemporenaitate și nu numai. ”Valorile intervin în orice discurs al cărui scop este de a convinge interlocutorul, de a-l seduce sau de a-i ascunde ceva”. De exemplu, valoarea ”dreptul la vot”, a condus în noiembrie 2014 la mișcări sociale de solidaritate cu românii din străinătate deoarece electorii din țară s-au identificat cu aceștia și au manifestat o atitudine negativă referitor la poziția guvernanților vis-a-vis de insuccesul organizării alegerilor prezidențiale. Un alt exemplu ar putea fi existența intituțiilor bisericești. Dacă adepții nu s-ar identifica și nu ar împărtăși valori comune pe care ar dori mai apoi să le manifeste, Biserica poate că nu ar mai exista. Acest exemplu de coeziune socială ne arată încă o dată prezența și influența valorilor în diferite planuri de acțiune.

Totodată, legile țin cont de orientarea valorică a societății. De exemplu, în Polonia catolicismul si valorile derivate din această credință influențează puternic politicile publice. Din această cauză, avortul este interzis cu desăvârșire, fiind permis doar în cazuri excepționale. Alt exemplu ar fi Italia, unde deși există o mare comunitate de persoane care nu au o orientare heterosexuală, influența valorilor romano-catolice nu permite elaborarea unei legi care să accepte oficial căsătoria între persoane de același sex.

Încă de pe acum, ne putem da seama că exista o legătura între valori și comportamente. Comportamentele sunt acțiuni propriu-zise, intenționate sau neintenționate. Putem vorbi de acțiuni intenționate atunci când acestea sunt gândite și examinate în prealabil raportându-se la normele sociale și totodată examinând consecințele. Însă între cele două concepte, mediatorul este atitudinea. Atitudinea este cea care cataloghează un anumit comportament și îi oferă statutul de valoare sau non-valoare. Putem spune că atutidinile sunt valori analizate cărora li se oferă mai apoi o etichetă.

În cele ce urmează, vom încerca să punem accentul și să evidențiem anumite valori care sunt extrem de prezente în statele predominant creștine, în special în fostele state comuniste și vom analiza modul în care acestea influențează viața politică actuală.

1.1.2 Între valori religioase și valori morale.

Foarte multe persoane asociază religiosul cu moralitatea sau etica. Aparent, cele două seamănă dar trebuie să aruncăm o privire mai atentă și să analizăm daca acestea se și suprapun sau se identifică una cu cealaltă.

În urma unor anchete sociale, Rudolf Rezsohazy separă și listează anumite valori care sunt printre cele mai de dorit în societățile democratice din care rezultă următorul tabel:

Tabelul 1

Sursa: REZSOHAZY, Rudolf, Sociologia valorilor, Institutul European, Iași, 2008, p.122

Din acest tabel putem observa, în primul rând, prezența valorilor ”religie” și ”rigoare morală” în sectorul valorilor tradiționale. Totodată, trebuie să remarcăm că în același tabel se regăsesc anumite valori care le compun pe acestea din urmă. Așadar, putem remarca o anumită eroare în ceea ce privește această categorisire. Religia, la fel ca și moralitatea presupune un set de valori, nu o valoare în sine. Dacă ar fi să analizăm acest tabel, putem cu ușurință identifica valori aparținătoare sectorului religios. De exemplu, religia cuprinde valori centrale precum dragostea, familia, prietenia, onestitatea sau/și valori latente precum bunătatea sau bunăvoința. Bineînțeles, putem asocia și alte valori din categoria valorilor postmoderne sau tradiționale. Pe de altă parte, la rândul ei, moralitatea presupune și ea un sistem de valori incluse în acest tabel precum demnitatea, sinceritatea, justiția și altele.

La o analiză mai atentă putem observa că da, religiosul și moralitatea se intersectează la un momentdat, dar sub nici o formă nu coincid și nu presupun același set de valori.

Relevanța religiei în viața politică

În viața de zi cu zi se vorbește despre implicarea excesivă a Bisericii în probleme de politică. Curând, România a trecut, din nou, prin febra alegerilor prezidențiale în toamna anului 2014. Foarte multe critici asupra acestei campanii au fost referitoare la apariția excesivă a liderilor Bisericii Ortodoxe Române pentru susținerea unui anumit candidat sau defăimarea celuilalt. Totodată, trebuie amintit minusul pe care candidatul Klaus Iohannis îl avea în fața majorității creștin-ortodoxe din România. Contracandidatul acestuia s-a folosit de acest aspect pentru a influența opinia publică, iar acest subiect a devenit central în campania electorală.

Libertatea religioasă este importantă în viața oricărui stat care îșî dorește o democrație consolidată. Dacă ne amintim de perioada comunistă, ne putem da seama că această libertate nu se dorea, ba mai mult, era interzisă orice fel de exercitare a comportamentelor religioase. ”Considerată ”opiul popoarelor”, religia a constituit unul dintre inamicii principali ai puterii comuniste”. După căderea regimului comunist, religia pare că s-a întors cu forțe proaspete, gata de a se implica în diferite domenii ale vieții sociale și politice. Se pare că faimosul citat ”the return of the oppressed” ( în traducere: întoarcerea celor oprimați) s-a confirmat în societatea românească. Eliminarea religiei din sfera publică nu este o soluție pentru a încerca să evităm implicarea acesteia în politică.

Peter Berger susținea că odată cu venirea secolului XX, religia va exista doar în secte mici, organizate, încercând să reziste culturii seculare. Observăm astăzi căci lucrurile nu stau deloc precum acest important sociolog a prezis. Din contră, se pare că religia este mai prezentă ca niciodată și odată cu ea conflicte serioase care aduc dezechilibre sociale majore în întreaga lume. Recentele conflicte referitoare la ISIS nu fac decât să confirme și să întărească ideea că religia este un element de actualitate extrem de relevant atât în viața socială cât și în viața politică.

Sisteme electorale. Definire și clasificare

Sistemele electorale pot fi denumite ca fiind mecanisme sau reguli de a desemna aleșii politici. Aceste reguli menționează dacă alegătorul votează pentru un partid sau pentru un candidat, ce fel de mod de scrutin este folosit și dacă există unul sau mai multe nivelui ale circumscripțiilor electorale. Modurile de scrutin pot fi împărțite în două mari categorii și anume : modurile de scrutin majoritar și modurile de scrutin proporțional (în care îl introducem și pe cel semiproporțional).

Fiecare sistem electoral presupune avantaje și dezavantaje ale partidelor politice. De exemplu, în sistemele cu reprezentare proporțională, ”proporționalitatea și șansele pentru partidele mici de a obține reprezentare sunt automat foarte limitate când există numai doi sau trei reprezentanți pe circumscripție, dar cresc spectaculos când magnitudinea crește”. Magnitudinea electorală, o caracteristică importantă a sistemului electoral, creează o legătură între sistemul electoral și sistemul partidist. Magnitudinea electrorală se calculează în funcție de numărul de mandate din circumscripție.

O altă caracteristică importantă a sistemelor electorale este dată de pragul electoral. Pragul electoral reprezintă o valoare minimă (exprimată procentual) pe care partidul trebuie să o atingă pentru obținerea de mandate. Pragul electoral este la rândul său împărțit în două categorii : legal și implicit.

Un sistem electoral majoritar presupune faptul că ”în cadrul fiecărei circumscripții, candidatul sau lista de candidați care câștigă ia toate mandatele puse în joc”. În funcție de modul în care candidații sunt propuși, acest sistem poate fi majoritar uninominal sau majoritar de listă. În cadrul unui sistem majoritar uninominal cu un tur, locul în circumscripție este obținut doar de partidul al cărui candidat obține primul loc. Partidele care au candidați clasați pe alte locuri, nu primesc nimic. Sistemele uninominale cu două tururi presupun un al doilea tur decisiv pentru obținerea unei majorități relative.

În cazul sistemelor plurinominale, o circumscripție electorală pune la bătaie mai multe locuri. Sistemele plurinominale se împart la rândul lor în sisteme plurinominale cu un tur, sisteme plurinominale cu două tururi sau sisteme plurinominale alternative. Scurtinul plurinominal cu un tur presupune alegerea candidaților în raport cu numărul de mandate din fiecare circumscripție. Scrutinul plurinominal cu două tururi se face numai pentru alocarea locurilor rămase libere din primul tur.

Ca o concluzie, Pierre Martin menționează faptul că ” scrutinele uninominale snt mai puțin injuste decât scrutineșe plurinominale, pentru că ele au magnitudinea cea mai mică posibilă”.

Un sistem electoral cu reprezentare proporțională presupune circumscripții plurinominale. Amintim tipurile de vot cu reprezentare proporțională și anume : vot cumulativ, vot limitat, vot unic, sistemul Hare și reprezentarea proporțională de listă. În acest sens, Martin sugerează faptul că în afară de sistemul Hare, scrutinele propoționale corespund scrutinelor uninominale. Pentru votul cumulativ și cel limitat proporționalitatea scade o dată cu magnitudinea și că nu există scrutin proporțional corespunzător scrutinelor majoritare cu mai multe tururi.

Duverger considera că reprezentarea proporțională tinde să genereze formarea de multe partide independente. Totodată susținea că sistemele majoritare cu două tururi conduce la formarea a multor partide aliate și că legea pluralității tinde să producă un sistem bipartidist.

Partidele politice. Funcții, roluri, trăsături.

Partidele politice sunt structuri importante în cadrul oricărui stat, iar rolul acestora se intensifică într-un stat democratic. Dacă ar fi să dăm o definiție, l-am putea cita pe Max Weber care spunea că ”prin partide, trebuie să înțelegem asociații care se bazează pe un angajament liber, având scopul de a procura șefilor lor puterea în sânul unei grupări și militanților săi activi șanse de a urma scopuri, obiective, de a obține avantaje personale sau de a le realiza pe ambele”. Din definiția lui Weber putem înțelege că un partid este o asociere a unor oameni care urmăresc acapararea puterii pentru liderii acestora, iar în urma acestui lucru aceștia urmând să beneficieze de anumite beneficii. Este important de reținut că obiectivul principal al partidelor politice este cel de acaparare al puterii prin sprijinul popular.

Un alt criteriu de diferențiere al partidelor politice, cel puțin în teorie, este apartenența la o anumită ideologie. Aparteneța la o anumită dimensiune ideologică nu este deloc de neglijat. O anumită ideologie sau alta, pot atrage sau respinge adepți ai partidului în cauză. Deși indivizii se pot declara ca neavând o ideologie clară, aceștia ”acționează cel puțin în funcție de câteva repere și valori” pe care o anumită ideologie le cuprinde mai bine. Probabil, unul dintre motivele deteriorării ideologiilor oficiale ale partidelor, sau mai bine spus a promovării unei ideologii foarte cuprinzătoare este tocmai acapararea unui număr mare de electorat. Totuși, ideologiile nu pot fi elemente statice într-o lume dinamică. Acestea au nevoie, la rândul lor, de o actualizare și de o adaptare la societatea în care funcționează.

O funcție destul de importantă a partidelor politice este medierea relației dintre opinia publică (cetățeni) și puterea politică (statul). Având filiale care acoperă o reprezentativitate bună a întregii țări, acestea sunt mai ancorate în nevoile, necesitățile și doleanțele cetățenilor dintr-o anumită regiune, oraș sau sat față de puterea aflată la centru, într-o capitală a statului. Bréchon numește această funcție ca fiind una de ”educație politică” a cetățeanului argumentând că partidele ”analizează în permanență situația țării, o evaluează în funcție de o ideologie sau de câteva valori de referință, contribuie la apariția temelor puternice ale dezbaterii politice și propun soluții pentru aceste probleme”.

Se mai pot enumera diferite trăsături ale partidelor politice, însă mai important este factorul de atragere a simpatiei populare. Un partid politic fără simpatizanți, este un partid mort. Capacitatea de a câștiga alegeri electorale și putere, este dată de susținerea unui electorat puternic. Modelul cercurilor concentrice ne arată că electoratul este stratificat pe diferite nivelul și cuprinde diferite tipuri de alegători. În sens larg, un partid are alegători fideli și alegători de conjunctură sau spontani. Alegătorii fideli sunt acei alegători care indiferent de situație aceștia votează partidul necondiționat. Alegătorii de conjunctură aleg să voteze partidul din diferite particularități ale respectivelor alegeri. Pot vota partidul datorită unui personaj sau pot vota în urma unei analize a discursurilor din resprectiva campaniei. Criteriile de vot sunt multiple, însă partidele trebuie să încerce să fidelizeze cât mai mulți alegători pentru a-și asigura o stabilitate în lupta pentru putere. Totodată, o parte fidelă a electoratului poate fi pierdută prin renunțarea promovării anumitor valori istorice ale partidului.

Partide politice si valori promovate în Europa post-comunistă

Anul 1989 este un punct de reper pentru țările din Europa de Est. Marcat de căderea Zidului Berlinului, acest an devine punctul zero de începere a clădi o nouă formă de guvernare care avea să aducă libertăți, drepturi și o viață mai bună cetățenilor fiecărei țări în parte. După căderea comunismului, partidele politice au dorit să se reinventeze și să devină ”parte a democrației”. După dizolvarea partidelor politice comuniste, s-a dat mână liberă înființări de ”noi” partide, promovându-se pluripartidismul ca valoare centrală în tranziția spre democrație. ”Astfel, partidele politice, constituite toate după 22 decembrie 1989, s-au creat „de sus în jos”, fără a avea o bază socială specifică și fără a răspunde unei nevoi sau solicitări sociale de reprezentare”. Această eliberare de sub aripa comunismului, avea să ofere partidelor politice independență după patruzeci de ani de constrângere și coordonare.

Alegerile electorale libere au jucat un rol esențial în construirea legitimității liderilor politici în procesul de democtarizare și totodată au încurajat formarea de noi partide pentru a intra în compentiție cu cele existente în lupta pentru putere. Deși funcția principală a partidelor politice este cea de acaparare a puterii sub toate formele ei, un alt rol major pe care acestea îl îndeplinesc, în teorie, este de mediator între societate civilă și stat.

Primele alegeri semi-democratice au avut loc în Polonia, în luna iunie a anului 1989. Aceste alegeri au avut ca personaje principale reprezentanții comunismului și reprezentanții libertății și pluripartidismului. Deși doar 35% din locurile camerei inferioare a Parlamentului erau puse la bătaie, Mișcarea Solidară a câștigat zdrobitor alegerile câștigând tot ce era de câștigat, dând astfel o palmă comuniștilor.

Pe de altă parte, în România primele alegeri au avut loc în luna mai a anului 1990, Frontul Salvării Naționale câștigând detașat deși acest partid avea ca lideri foști comuniști. ”Foștii comuniști, grupați în mare parte în jurul liderului Ion Iliescu, se prezintă la rândul lor ca disidenți, purificați de revoluție”. Fiind interzise în fostul regim comunist, fostele partide istorice se făceau remarcate în această perioadă alături de alte partide (Uniunea Democratică Maghiară din România, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat). Acestea din urmă nu au reușit să câștige procente prea mari, deoarece FSN era considerat un partid reformator, revoluționar și se bucura de o mare încredere a electoratului. Putem remarca, totuși, noi valori promovate de aceste partide precum drepturile etnicilor, liberalismul și creștin-democrația. Aceste valori se opun cu vehemență ideologiei și valorilor promovate de fostul Partid Comunist Român.

Se poate evidenția cu ușurință inducerea unei noi matrici de valori la nivelul Europei eliberate de sub blocul comunist. Este impresionantă rapiditatea cu care anumite valori sunt introduse și general acceptate la nivelul societății civile.

Clivaje social-politice după căderea comunismului

Clivajele social-politice pot fi definite ca fiind rupturi sau scindări relevante. Seymour Lipset și Stein Rokkan au elaborat teoria clivajelor în lucrarea Cleaveage Structure, Party Systems and Voter Alignments. Lipset și Rokkan propun o paradigmă de patru clivaje, respectiv clivajul stat – Biserică, clivajul dintre rural și urban, clivajul centru-periferie și clivajul dintre muncitori și proprietari sau, pe scurt, clivajul de clasă.

Ovidiu Vaida propune o abordare diferită asupra clivajelor post-comuniste din România și menționează că anumite clivaje din timpul comunismului au fost preluate și menținute sau chiar intensificate de căderea regimului. Astfel el împarte clivajele în trei categorii, după cum urmează:

Clivaje pre-comuniste

Clivaje produse de comunism

Clivaje post-comuniste

În prima categorie de clivaje s-ar încadra clivajul rural-urban care după căderea comunismului a devenit evident odată cu recensământul din 1992 care surprindea România ca fiind o țară cu o populație împărțită între rural și urban, respectiv 45% rurală și 54% urbanizată. Deși acest lucru a fost mai vizibil după căderea comunismului, procesul de urbanizare era început încă din perioada comunismului în care a avut loc o industrializare masivă în vederea obținerii unei mai mari forțe de muncă.

În a doua categorie de clivaje, cel mai evident poate fi cel socio-cultural, iar aici ne referim mai exact la români și maghiari. În urma obținerii libertății de expresie și de asociere, maghiarii s-au asociat și au format Uniunea Democratică a Maghiarilor din România. Acest clivaj reprezintă o prezentare în antiteză a ”noastră” și a ”lor” (români versus maghiari).

A treia categorie de clivaje este reprezentată de cele post-comuniste. Acest clivaj structural presupune o diferențiere între comuniști și anticomuniști. Totuși, frontiera dintre acești protagoniști aflați în antiteză este relativ imprecisă. Multe dintre noile figuri pro-democratice fuseseră membre ale partidelor comuniste sau susținătoare ale regimului până la o vreme. Demonizarea sistemului care până de curând era ceva de neconceput, a devenit în vogă. Nu existau prea multe voci care să admită și eventualele plusuri ale comunismului, ci din contră, comunismul era considerat ceva foarte ”învechit”, la modă fiind democrația cu toate valorile acesteia. Observăm astfel un nou clivaj între modernitate și comunism care a prins tot mai mult contur de la căderea comunismului.

Un rol important în dezvoltarea unui alt clivaj, politico-religios, l-a jucat instituția Bisericii. După căderea zidului, religia a început să fie o voce tot mai puternică în societățile post-comuniste. ”Biserica Catolică poloneză, în calitate de putere morală care dirijează și unifică în cadrul luptei anticomuniste, a avut impactul cel mai puternic asupra politicii în timpul perioadei de tranziție, fiind susținută de majoritatea opozanților regimului”.

Odată cu pluripartidismul și pluralismul religios, au apărut partide care și-au format ideologia în jurul unei religii sau împotriva acestora. Astfel, dacă până odinioară rolul Bisericilor era acela de a mobiliza societatea și de a oferi sprijin moral și spiritual, după căderea comunismului rolul acestora se concentra asupra partidelor și, implicit, al politici. Așadar, noul clivaj politico-religios avea să prindă contur prin atitudinile actorilor politici față de religii și Biserici.

1.5. Democrația ca valoare reformatoare

De-a lungul timpului, democrația a cunoscut o multitudine de definiții de la abordări etimologice până la teorii complexe. Astfel, democrația reprezină ”puterea poporului” dar, în viziunea lui Robert Dahl, reprezintă ceva mult mai complex, acesta simțind nevoia de a-i atribui o serie de criterii de îndeplinit după cum urmează :

”1. Participarea efectivă

2. Egalitatea la vot

3. Dobândirea unei înțelegeri luminate

4. Exercitarea controlului final asupra agendei

5. Cuprinderea adulților”

Dahl motivează că fiecare dintre aceste criterii sunt necesare într-o democrație pentru ca membrii să fie egali din punct de vedere politic.

După anul 1989, democrația a fost îmbrățișată și văzută ca o forță salvatoare și reformatoare a statelor din fostul bloc comunist, iar criteriile enunțate de Dahl aveau să prindă contur.

Din prisma participării efective, ca cetățean al unei democrații, spre deosebire de comunism unde aveai parte de o pseudo-participare, aveai să participi efectiv la viața politică. Societatea civilă este încurajată să participe activ, exprimându-și opiniile atât pozitive cât și negative asupra politicilor și deciziilor luate. În comparație cu perioada comunismului, cetățenii au dreptul de a-și exprima nemulțumirile și de a aduce critici fără a aduce consecințe negative actului său.

Totodată, democrația promovează egalitatea din toate punctele de vedere, incluzând-o pe cea la vot. Votul universal, direct și secret este garantat prin constituțiile fiecărei democrații în parte. Fiecărui cetățean, indiferent de poziția socială pe care o are, i se atribuie dreptul de a vota.

Din egalitate derivă și următorul criteriu amintit de Dahl referitor la dobândirea unei înțelegeri luminate. Se presupune că fiecare individ în parte are șansa de a se informa cu privire la liderii politici și politicile propuse de aceștia reușind astfel să facă o alegere optimă în momentul exercitării dreptului electoral.

Controlul asupra agendei presupune influențarea luării deciziilor în favoarea nevoilor și dorințelor comunității. Totodată, în momentul în care o politică nu mai reprezintă o soluție la problema inițială, aceasta poate fi modificată sau eliminată iar ideea cuprinderii adulților presupune responsabilitatea tuturor criteriilor de mai sus.

În ciuda criteriilor atribuite de Dahl, democrația presupune o serie de drepturi și libertăți cetățenești și separarea puterilor în stat.

Deși este un ideal și un model de organizare, democrația are la rândul ei mai multe forme. Există democrație participativă, reprezentativă, directă, electorală sau democrație prin referendum.

Capitolul II

Structuri politice în Polonia după Primul Război Mondial

Pentru a putea realiza o cercetare cât mai corectă, este important să studiem și trecutul istorico-politic al statelor în cauză. Din punct de vedere constituțional, Polonia independentă a adoptat ”Mica Constituție” în 1919. Acesta avea să fie primul act oficial ar recunoașterii unei legi fundamentale. Cu un an mai târziu, această Constituție avea să fie modificată și unanim recunoscută ca find o Constituție nouă și completă.

Din punct de vedere al organizării statale, Polonia era o Republică în care se practica principiul separării puterilor în stat. Astfel, puterea legislativă îi revenea Parlamentului, cea executivă Președintelui Republicii si Guvernului, iar puterea judecătorească era exercitată de tribunale (independente sau militare).

Pentru că stabilitatea nu era o caracteristică a statelor din estul Europei și implicit a Poloniei, o nouă Constituție a fost aprobată în 1926. O caracteristică principală a acesteia era faptul că noua Constituție stabilea existența unui regim totalitar. Astfel, după noua lege fundamentală a Poloniei anilor 1926, Președintelui i se atribuiau noi puteri. Această nouă formă a constituției nu a durat mai mult de aproximativ nouă ani, respectiv până în anul 1935 când o nouă Constituție a fost adoptată. Polonia revenea la forma de guvernământ inițială, devenind din nou Republică.

Această Constituție a rămas în vigoare până când Polonia a fost desființată ca stat în urma ocupației germane și sovietice. Rezistența poloneză s-a structurat în două grupări. Prima era alcătuită din Partidul Național, Partidul Muncii, Partidul Populist Țărănesc și Partidul Socialist, iar a doua grupare de rezistență era alcătuită din comuniști (din 1942- Partidul Muncitoresc Polonez). După terminarea războiului, organizarea politico-statală a Poloniei a rămas incertă.

Odată cu renumita conferință de la Potsdam, situația Poloniei era doar parțial rezolvată deoarece granițele stabilite erau provizorii, forma finala urmând a fi stabilită într-un tratat de pace. Principiile politice de bază care au fost stabilite în urma acestei conferințe erau clare : denazificarea, democratizarea, decartelizarea și reeducarea atât a Poloniei, cât și a Germaniei.

Din 1948, reprezentanții Moscovei au preluat puterea în Polonia prin formarea Partidului Muncitoresc Unit Polonez. ”Liderul comuniștilor polonezi, Boleslaw Bierut, a murit în martie 1956, deschizându-se astfel un aprig conflict la vârful Partidului pentru preluarea puterii”.

La fel ca celelalte state din Europa de Est, comunismul sovietic și-a impus dominația în Polonia până în anul 1989, când Mișcarea Solidaritatea s-a impus și a cerut alegeri libere. Liderul Mișcării, în persoana lui Lech Walesa, a fost ales președinte al unei republici democrate un an mai târziu.

Ulterior, în anul 1997 a fost adoptată o nouă Constituție care este în vigoare și astăzi. Conform acesteia, Polonia este o republică parlamentară bazată pe principiul separării puterilor în stat.

Structurile politice din România din perioada interbelică până în prezent

Prima Constituție a României datează din anul 1866. De-al lungul timpului, odată cu Marea Unire și alte evenimente marcante s-a simțit nevoia scrierii unei noi Constituții. Din acest punct de vedere, putem menționa Constituția din anul 1923 ca un punct de reper esențial pentru structura politico-statală a României din perioada interbelică. Aceasta prevedea ca puterea legislativă să fie exercitată de Rege și Reprezentanța Națională. Reprezentanța Națională era asemănătoare Parlamentului de astăzi, în cadrul acesteia funcționând Senatul și Adunarea Deputaților. Puterea executivă îi revenea Guvernului, iar acesta o exercita în numele Regelui. Putem intui că în realitate Regele era cel care deținea puterea executivă, Guvernul fiind doar un instrument prin care aceasta era exercitată. În final, putearea judecătorească era exercitată prin tribunale. Observăm așadar că încă din anul 1923 România dorea să funcționeze după principiul separării puterilor în stat.

În urma unei lovituri de stat, a fost adoptată în anul 1938 o nouă Costituție. ”Constituția de la 1938 sporea rolul Coroanei în dauna tuturor celorlalte intituții. Principiul separației puterilor în stat era desființat: articolele 30-32 precizau că Regele este Capul Statului, că puterea legislativă îi este direct subordonată și că tot lui i se încredințează și puterea executivă”.

Regele Carol al II-lea a decis în anul 1940 crearea Partidului Națiunii. Acest moment a marcat regimul politic din România care a înaintat spre un totalitarism evident. Pentru a evidenția instabilitatea acelei perioade, trebuie amintit momentul în care România a devenit Stat Național-Legionar avându-l pe generalul Ion Antonescu la conducere. Acest lucru se întâmpla în toamna anului 1940, la scurt timp după abdicarea regelui Carol al II-lea. Antonescu a reușit să aducă o noutate în structura politico-statală prin introducerea plebicistului. Plebicistul se dorea a fi un fel de consultare a cetățenilor, un referendum al zilelor noastre. Antonescu era conducătorul și legiuitorul suprem al României, Guvernul îi era subordonat exclusiv acestuia, iar instanțele judecătorești nu aveau dreptul de a-i judeca raționamentele sau deciziile.

În urma intervenției Regelui Mihai, generalul Antonescu a fost demis în anul 1944 monarhia a revenind în forță funcționând după Constituția din 1923. Este importat de precizat un moment cheie din 6 martie 1945 când Regele Mihai a numit Guvernul condus de Petru Groza în care comuniștii ocupau doar un sfert din portofoliile ministeriale.

Monarhia a fost înlăturată de la putere în urma abdicării Regelui Mihai la data de 30 decembrie 1947, România devenind din acel moment Republică Populară.

Anul 1948 avea să aducă și o nouă Constituție pentru România care elimina principiul separației puterilor în stat și multipartidismul însă afirma că puterea ”întreaga putere de stat emană de la popor și aparține poporului”. Constituția prevedea că organul suprem de conducere era Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române. Această Constituție avea să fie modificată în anul 1952 și ulterior în anul 1965 fără modificări majore. O schimbare importantă avea să aducă modificarea Constituției din anul 1974 ”când a fost creată funcția de Președinte al Republicii, ales și revocat de Marea Adunare Națională”.

După căderea comunismului, a fost adoptată o nouă Constituție, în anul 1991. Aceasta este în vigoare și astăzi, desigur cu revizuirile din 2003. Noua Constituție era una a democrației și a pluralismului. Aceasta reintroducea principiul separației puterilor în stat. O dovadă că pluralismul era o condiție respectată a fost participarea unui număr mare de partide la campania electorală imediată din anul 1992.

În forma ei actuală, Constituția României prevede că ”România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”.

2.3. Religia și valorile in România

Am discutat în capitolul anterior despre valorile și importanța acestora în orice societate. Totodată am observat schimbările majore petrecute în statele din Europa de Est și promovarea democrației ca un sistem orientat către cetățean. Deși democrația părea un ideal, acceptarea și instalarea acesteia avea nevoie de identificarea cetățenilor cu noile valori. Putem spune că democrația se instaurează mai ușor acolo unde societatea îmbrățișează anumite valori pe care aceasta le promovează. În acest subcapitol vom încerca să ne concentrăm din acest punct de vedere pe societatea românească.

Din momentul căderii regimului comunist, românii s-au confruntat cu un val de noi idealuri și un nou mod de funcționare al societății. ”Democrația a beneficiat încă de la începutul tranziției de un plus de legitimitate, generat de consensul asupra sistemului politic ce trebuia implementat”. Totuși, pentru a fi completă, tranziția spre democrație trebuia să oglindească o schimbare a atitudinilor în raport cu noile instituții ce aveau să fie implementate, iar această schimbare avea să fie dificilă după patruzeci de ani de cultură comunistă.

Din perspectiva valorilor religioase, cetățenii din România s-au bucurat de libertatea de a alege și de a se putea exprima din acest punct de vedere. Religiozitatea s-a bucurat de un aport maxim de susținători și adepți în perioada următoare căderii regimului comunist. Astfel, studii realizate din perioada respectivă arată România ca fiind una dintre cele mai religioase țări din Europa. Astfel, rolul social jucat de religie era tot mai puternic. Există multe premise care justifică gradul de religiozitate al unei societăți. Una dintre explicații ar fi că gradul de instabilitate existent și dorința de a se simți în siguranță favorizează aderarea la un cult religios. Altă explicație se referă la contextul socio-economic motivând că societățile mai puțin dezvoltate sau mai sărace au o tendință mai mare de a se îndrepta către religiozitate.

În cartea ”Valori ale românilor”, autorii realizează un studiu pe problematica încrederii în instituții din perioada post comunistă. Surprinzător sau nu, românii oferă cea mai mare încredere instituțiilor tradiționale, pe primul loc aflându-se Biserica. Imediat după perioada comunistă, încrederea în această instituție s-a bucurat de o creștere semnificativă. Această situație poate fi explicată prin revenirea în ”legalitate” a cultelor religioase din România. Figura următoare reprezintă interpretarea studiului despre care tocmai am discutat.

Fig. 1

Sursa: VOICU, Bogdan, VOICU, Mălina, Valori are românilor, p.135, Fig. 3

Mulți sociologi importanți preziceau o diminuare a religiozității în urma dezvoltării științei, găsirea unor răspunsuri alternative pe care înainte le avea doar Biserica. Un alt argument împotriva importanței acordate religiei ar fi urbanizarea și ruperea de societatea tradițională în care religia stabilea norme și valori pe care cetățenii aveau să le accepte. În ciuda acestor factori, multe țări post comuniste printre care România se afla în top, s-au deplasat în sensul opus predicției și s-au refugiat în valori religioase.

Pentru a evidenția liberalismul religios și valorile democratice cu care se mandreau, noile țări ”democratice” au încurajat diversitatea religioasă (cazul României), iar unele au adoptat chiar o religie oficială a statului. Biserica Ortodoxă Română s-a bucurat din plin de noile drepturi și a început să se implice tot mai mult în probleme sociale sau chiar politice. Există varii exemple în care valorile religioase joacă un rol important și are un cuvânt greu în rezolvarea diferitelor probleme. Putem aminti ”campania împotriva avortului sau cea împotriva comportamentului homosexual, sau încercarea de introducere a obligativității studierii religiei la toate nivelurile învățământului preuniversitar, precum și poziția fermă a bisericii referitoare la reproducerea umană asistată”. Referitor la studierea religiei în șscoli, putem remarca o luptă aprigă pe care Biserica Ortodoxă Română o poartă în prezent împotriva adoptării unei legi prin care elevii nu mai sunt obligați să studieze religia la clasă.

Deși România nu are o religie de stat, este important să aruncăm o privire la poziția privilegiată pe care statul o oferă cultelor religioase. Altfel spus, cultele religioase sunt scutite de taxe și impozite semnificative precum impozite pe clădiri, terenuri și altele. Este curios de ce un asemenea privilegiu este oferit cultelor religioase. Există oare teama ca o asemenea prevedere legislativă să fie puțin populară sau alte motive ascunse stau la baza acestei scutiri?

Catolicismul și valorile sale în Republica Polonă

Relația dintre stat și instituțiile religioase a fost un subiect bine dezbătut și analizat de mulți sociologi. Dacă ne referim la Europa Centrală și de Est, acest subiect a atras un interes sporit din partea acestora, mai ales după căderea comunismului. Pe măsură ce timpul trece, vocile care susțineau că influența catolicismului e în scădere devin tot mai reținute și mai puține. Din contră, se pare că poziția Bisericii Catolice din Polonia are o influență importantă în procesul de consolidare a democrației și a pieței libere. Cei mai influenți lideri clericali s-au făcut remarcați în perioada imediată căderii comunismului.

Polonia este poate una dintre cele mai conservatoare țări din Europa. Valorile date de catolicism intensifică acest sentiment conservator la nivelul societății și al deciziilor politice. Un efect important și ușor remarcabil al influenței valorilor religioase asupra politicilor este interzicerea avortului. Căderea comunismului a adus subiectul avortului în prim-planul dezbaterilor politice. Papa Ioan Paul al II-lea, reprezentant de seamă al Bisericii Catolice și important lider în viața cetățenilor, a fost un susținător al interzicerii oricărei forme de contracepție. De asemenea, biserica a fost instituția cu cea mai ascuțită voce cănd venea vorba de anti-comunism. De aceea, căderea comunismului a fost un succes și o relansare a Bisericii Catolice din Polonia. Politicieni de seamă încercau să câștige sau să păstreze încrederea populației tocmai întărindu-și relațiile cu formele religioase sau apărând împreună cu personalități de seamă precum Papa Ioan Paul al II-lea. Totodată, Uniunea Național-Creștină din Polonia susținea propunerile Bisericii Catolice de a elimina dispozițiile prin care se garanta separarea bisericii de către stat. Legea împotriva avortului a fost mai apoi adoptată în anul 1993.

Studiile arată că după perioada comunismului, Polonia era pe locul doi în ceea ce privea frecventarea lăcașelor de cult. În figura următoare, se poate observa o clasificare a țărilor din Europa în funcție de frecventarea bisericii, cel puțin o dată pe lună.

Fig. 2

Sursa: BRUCE, Steve, Choice and Religion : A Critique of Rational Choice Theory, Oxford University Press, New York, 1999, p. 90

Romano-Catolicismul este, și astăzi, religia predominantă în Polonia. Statisticile spun că aproximativ 90% din populație împărtășește această confesiune.

Problema religiozității Poloniei a fost invocată și în momentul aderării la Uniuniea Europeană. Deoarece aceasta are o influență puternică în luarea deciziilor, uneori este greu de definit unde se termină autoritatea religioasă și unde începe cea guvernamentală.

Așasar, influența valorilor religioase este foarte bine observată în Polonia. Acestea sunt prezente și astăzi atât în sfera privată, cât și în sfera publică, respectiv politică.

Legături și similitudini între politică și religie

Până în acest moment nu au existat prea multe clarificări legate despre modul în care politica și religia sunt asemănătoare sau interconectate. În cele ce urmează, vom încerca să facem o paralelă între trăsăturile definitorii ale politicii, respectiv ale religiei.

La întrebarea ”ce este politica?”, nenumărați filosofi, gânditori sau politologi au răspuns în diferite moduri. Este dificil să-i atribui politicii o definiție standard. Politica este dinamică, rolurile acesteia diferind în funcție de continent, stat sau organizație. Politica nu este dependentă de existența statului, drept exemplu servind chiar politicile anumitor companii. Deci politica se referă la un mod de guvernare care are un anumit public-țintă, o sferă mai largă sau mai mică de cuprindere. Dacă ar fi să definim conceptul de ”guvernare”, am putea spune că ”guvernarea se referă la rețeaua de instituții formale și informale, reguli, norme și așteptări care conduc comportamentul în societate și fără de care ideea unei societăți este imposibilă”.

O primă trăsătură fără de care politica nu ar putea fi eficientă reiese din definiția dată de Leftwich și anume instituția. În contextul politic ne referim, evident, la instituții politice. După cum menționam anterior, instituțiile pot fi formale sau informale. Instituțiile formale se referă la acele instituții care conduc după reguli scrise și bine definite, care sunt recunoscute de o autoritate superioară. De exemplu, Parlamentul sau Guvernul României sunt două instituții formale care sunt legitimate de Constituția României.

Legitimitatea este o altă trăsătură caracteristică politicii. În acest context, legitimarea se referă la putere. Puterea poate fi legitimă sau ilegitimă. Din punct de vedere politic, putere este legitimă atunci când exercitarea acesteia urmărește binele comun și limitarea răului. O putere ilegitimă este urmărirea unui interes propriu, în pofida binelui comun.

După cum le definește Adrian Leftwich, ”instituțiile informale pot fi considerate într-un sens mai vag drept cutumele, normele de comportament, regulile nescrise sau modalitățile de comun acord de a face lucrurile într-o societate și în cultura sa”. La această definiție destul de cuprinzătoare a instituțiilor informale, am mai putea menționa că există anumite instituții, practici sau norme și între societăți, nu numai în interiorul acestora. Astfel, putem vorbi astăzi de o politică globală, care nu are instituții formale.

Fără a pune la socoteală publicul (poporul), am identificat astfel, în sens larg, trei trăsături majore ale politicii : puterea, instituțiile și legitimitatea. În continuare vom încerca să definim religia și să-i găsim aspectele principale.

Asemena definirii politicii, religia a fost și este un obiect de studiu care a stârnit multe controveste și a atras definiții diverse. Marx spunea că religia este ”opiul popoarelor”, Freud afirma că religia este o ”nevroză obsesivă universală”, iar Kant credea că religia este ”recunoașterea tuturor acțiunilor noastre ca fiind rezultatul unor ordine divine”.

Dacă ar fi să-i oferim religiei o definiție teoretică, am putea afirma că ”sarcina tradițională a religiei a fost aceea de a furniza o arie rituală pentru împlinirea puterii individului în condiții socialmente tolerabile”. Putem observa din această definiție că puterea este prezentă la nivelul religiei. Legitimitatea puterii derivă din credința adepților în același reprezentant, în cazul religiilor creștine acesta fiind Dumnezeu. Puterea religiei devine ilegitimă atunci când scopul suprem nu mai este slujirea și urmarea căilor propăvăduite de Dumnezeu prin reprezentanții acestuia, ci atingerea unor interese obscure, obținerea de capital economic sau chiar terorism în numele Lui.

La fel ca în cazul politicii, religia își exercită activitățile prin intermediul unor instituții. Instituțiile religioase sunt bisericile, parohiile, episcopiile, arhiepiscopiile, și așa mai departe. Spre deosebire de politică, religia pare să aibă mai degraba instituții formale decât informale.

Pentru a concluziona acest subcapitol, este destul de clară o asemănare a politicii cu religia. Ambele domenii au o resursă aparent inepuizabilă de putere pe care o legitimează diferit și îșî exercită activitățile prin instituții recunoscute. Dacă ar fi să ducem la extrem o asemănare a religiei cu politica unui stat, aceasta ar avea o Constituție scrisă de reprezentanți legitimați, în numele statului de drept și anume Biblia, scrisă de Apostoli, în numele Domnului.

Capitolul III

Studiu de caz privind influența valorilor religioase asupra comportamentului electoral.

În acest capitol vom aborda problema valorilor religioase și influența acestora în campaniile electorale. Pentru acest studiu de caz s-au ales anii electorali 2004-2005, iar în vizorul nostru vor fi alegerile prezidențiale din România (2004), respectiv Polonia (2005). Vom încerca în cele ce urmează să stabilim dacă în aceste campanii au existat corelații cu religiosul și dacă acest factor a putut influența cu ceva decizia votului.

3.1. Alegerile prezidențiale din Polonia (2005).

Alegerile prezidențiale din Polonia anilor 2005 i-au avut ca personaje principale pe Donald Tusk și Lech Kaczynski. În continuare, vom încerca să prezentăm o scurtă istorie a candidaților, afilierea politică a acestora, dar și campania electorală înainte și după rezultate.

3.1.1 Lech Kaczynski (1949-2010) și Partidul Lege și Justiție.

Kaczynski a fost născut în anul 1949, în Varșovia. A fost jurist cu puternice convingeri catolice. Militant împotriva comunismului în Partidul Solidaritatea condus de Lech Walesa, el și fratele său geamăn, Jaroslaw, au fondat în 2001, partidul Lege și Justiție (Prawo i Sprawiedliwość, PiS). Acest partid cu o ideologie social-conservatoristă, avea să devină unul dintre cele mai puternice partide din Polonia. ”Kaczynski a condus PiS pana în anul 2003, iar apoi a fost considerat președinte de onoare al partidului până în anul 2006”.

Kaczynski a urmat cursurile Universității din Gdansk, unde avea mai apoi să devină și profesor de drept între anii 1991 și 1997. Acesta a avut o carieră de procuror general, senator și mai apoi de ministru al justiției într-un guvern de cetru-dreapta. ”În 2002, Kaczynski a devenit primarul Varșoviei și s-a făcut remarcat prin interzicerea paradelor gay din 2004, respectiv 2005”.

PiS s-a format în urma fragmentării coaliției Acțiunea Electorală Solitară (Akcja Wyborcza Solidarność, AWS) și totodată, valului de popularitate câștigat de Lech Kaczynski în urma mandatului de ministru al justiției. Valorile și ideologia după care PiS a început să funcționeze au fost adânc înrădăcinate în anti-comunism, creștinism și moralitate și pe o concentrare asupra politicilor sociale. PiS militează pentru o Polonie puternică în Europa, deși nu este complet de acord cu prevederile și politicile Uniunii Europene.

Partidul s-a bucurat de o popularitate care creștea exponențial. În 25 septembrie 2005, PiS câștiga alegerile parlamentare cu un procent de 27% din voturi, reușind astfel să ocupe 155 de locuri din totalul de 460 de locuri ale Seim-ului. Tot în același an, PiS câștiga și alegerile prezidențiale alături de Lech Kaczynski.

În cele ce urmează, voi prezenta un tabel care va ilustra creșterea influenței PiS în cadrul Seim-ului. Tabelul se referă la mandatele din anul 2001, respectiv anul 2005 și cuprinde cele mai importante partide.

Fig. 3

Sursa : GWIAZDA, Anna, Party patronage in Poland: the Democratic Left Alliance and Law and Justice compared

După cum se poate observa din tabelul anterior, Partidul Lege și Justiție a câștigat un procent de 27% din locurile puse la bătaie pentru Seim. Acest lucru înseamnă o creștere de 17,5%, cu 111 mai multe locuri câștigate decât în mandatul anterior. Deși a înregistrat o creștere semnificativă, PiS nu a putut guverna singur și a trebuit să formeze o coaliție.

Iată, deci, că discursul despre anti-comunist, creștinism și despre suveranitatea statului aveau foarte mulți adepți.

3.1.2. Donalt Tusk și Platforma Civică.

Tusk s-a născut în anul 1957 în Gdansk unde a și studiat istoria la Universitatea din Gdansk, la aceeași universitate unde a studiat și contracandidatul său, Lech Kaczynski. Istoria celor doi seamănă și mai mult dacă adăugăm faptul că și Tusk a devenit un lider împotriva comunismului și a aderat mai apoi la Solidaritatea.

Asemănător lui Kaczynski, acesta a fondat Platforma Civică (Platforma Obywatelska, PO) în anul 2001, un partid de centru-dreapta. Acest partid, alături de cel al lui Kaczysnki au fost ocupantele primelor poziții la alegerile din 2005 și au devenit cele mai puternice partide din Polonia.

Despre cariera acestuia putem aminti că înainte de alegerile prezidențiale din 2005 a fost reprezentantul Camerei Seim-ului și al Senatului, dar și vopsitor.

Înainte de a-și anunța candidatura pentru alegerile prezidențiale din anul 2005, Lech Walesa și-a exprimat public sprijinul față de Tusk și partidul acestuia. În acest sens, Walesa credea despre Tusk că ”este o forță responsabilă și rezonabilă”, iar despre PO că este ”un partid politic care garantează că va rezolva problemele cetățenilor polonezi indiferent de situație și de dificultăți” și din acest motiv pot fi siguri de sprijinul său.

Despre PO putem meționa că se autodefinește ca fiind un partid politic liberal-conservativ-creștin-democrat. Așadar, ideologia acestuia este destul de permisivă, încercând să cuprindă cât mai multe categorii de electori. Aceștia militau pentru unitate și pentru o ”reunificare” a cetățenilor polonezi, spunând că astfel Polonia se va îndrepta către normalitate. Totodată, în viziunea acestui partid ”Polonia ar trebui modernizată ținând cont de tradițiile și cu dorința de libertate caracteristică pentru Polonia, dar neapărat ținând cont de valorile date de creștinism în cele zece porunci”.

În campania parlamentară din 2005, după cum putem observa și din Fig.3, PO a ocupat locul al doilea din clasament. Acest lucru se poate datora faptului că nu au știut să îsi managerieze bine discursurile și activitățile în ultimele etape ale campaniei. Aceștia au rămas pe același făgaș defensiv, în timp ce PiS alături de Kaczynski se concentrau pe atacurile țintite spre PO. Aceștia, sprijiniți de diferite surse importante din mass-media precum ziarul național ”Nasz Dziennik” sau Radio Maryja, insistau asupra unui sector defavorizat al Poloniei pentru care PO nu propunea soluții. PiS susținea că viziunea PO este favorizantă pentru cei bogați, cei săraci fiind lăsați deoparte și astfel Polonia nu s-ar putea dezvolta, ci s-ar crea o polaritate între cei săraci și cei bogați.

Astfel, prin această campanie parlamentară, atât Kaczynski cât și Tusk și-au pregătit terenul de intrare în lupta pentru președenția Republicii Polone.

O campanie a valorilor.

O noutate a acestei campanii electorale a fost folosirea internetului pentru a transmite mesaje politice, pentru a promova și disemina diverse informații sau programele politice. Probabil că acest lucru s-a întâmplat în urma unei creșteri semnificative a folosirii internetului. Statisticile spun că în perioada 2004-2005, Polonia a înregistrat o creștere de 30% în ceea ce privește numărul utilizatorilor de internet.

Pe toată durata campaniei electorale din anul 2005, Kaczynski a purtat un discurs extrem de conservator în care valorile catolicismului erau invocate deseori. Deși în mod oficial Biserica Catolică nu sprijină nici o formațiune politică, în programul prezentat în campanie, se menționa că Lech Kaczynski alături de partidul Lege și ordine este ”un partener special și aliat în lupta împotriva descompunerii familiei, alături de Biserica Catolică”.

Promisiunile făcute de Kaczynski au fost cruciale pentru electoratul polonez. Acesta promitea să păstreze valorile Bisericii Catolice în politicile statului precum interzicerea avortului sau interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. Majoritatea voturilor pentru Kaczynski au venit din mediul rural, de la șomeri și de la parohiile catolice locale. Totodată, a câștigat o parte de susținători din rândul tinerei generații militând pentru menținerea identității naționale a Poloniei o dată cu aderarea acesteia la Uniunea Europeană din anul 2004.

Asemenea lui Kaczynski, Tusk promova politici externe mai agresive față de Rusia și Germania. Totodată, acesta milita pentru valorile catolicismului în viața cetățenilor polonezi, invocând un stat puternic pe baza unor principii religioase.

Deși ambii candidați au avut discursuri care invocau valorile romano-catolicismului, diferența dintre aceștia a fost, pe de-o parte, dorința de materializare a acestor valoi în legi. Kaczynski insista asupra menținerii și creării de noi legi care ar fi promovat valorile creștine și ar fi fost centrate pe idei precum menținerea importanței familiei sau ideea promovării heterosexualității și interzicerea homosexualității. Aceasta poziție fermă pe care Kaczynski a adoptat-o, i-a condus pe unii lideri ai bisericii catolice să îl susțină și să vină în sprijinul acestuia mai ales în cel de-al doilea tur.

Rezultatele alegerilor

Sondajele făcute înainte de turul întâi îl dadeau pe Tusk câștigător. Deoarece nici un candidat nu a atins o majoritate absolută în primul tur, Kaczynski obținând un procent de 33,1%, iar Tusk de 36,3%, au fost nevoie de două scrutinuri pentru a se da președintele Republicii Polone.

Cel de-al doilea tur a oferit niște rezultate puțin surprinzătoare, dându-l pe Kaczynski câștigător cu un procent de 54% din voturile exprimate. Mikolaj Czesnik, un politolog de la Institutul de Științe din Polonia consideră că Tusk a făcut două greșeli care i-au adus înfrângerea. Acesta menționează că ”Tusk a pierdut din cauza greșelilor pe care le-a făcut în ultima săptămână de campanie : nu mai avea un concept clar și a avut o activitate publică foarte redusă”. Este important de menționat aspectul prezenței la vot. Aproape jumătate din electorat a rămas acasă, la urne prezentându-se doar 51% dintre cetățenii cu drept de vot.

Al doilea tur de scrutin a împărțit oarecum Polonia în două. Pe deoparte sunt cei care au votat și cei care nu au votat, iar pe de altă parte cei care au votat pentru Tusk și cei care au votat pentru Kaczynski. În continuare vom vedea cum arăta harta Poloniei în urma rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidențiale din anul 2005.

Fig.4

Sursa: http://www.prezydent2005.pkw.gov.pl/PZT/EN/WYN/W/index.htm

Ca o concluzie a ceea ce au însemnat alegerile din anul 2005, putem afirma că PiS a devenit cel mai puternic partid politic din Polonia, acesta oferind președintele republicii, guvernul, dar și reprezentanții celor două camere ale parlamentului. Totoadată, putem remarca puternicul discurs catolic, acesta fiind structura tuturor programelor propuse de PiS și Kaczynski. Tusk alături de PO au încercat aceeași strategie pro-catolicistăm însă le-a lipsit puțină determinare în direcția materializării acestui concept.

Kaczysnki a câștigat aceste alegeri fiind susținut de un electorat sărac, înrădăcinat în valorile fundamentalismului catolic și destul de conservator. Principalele atuuri din campania lui Kaczynski au fost programele sociale în vederea eliminării sărăciei și insistența asupra menținerii tradițiilor creștine.

Alegerile prezidențiale din România.

În cele ce urmează vom analiza alegerile prezidențiale ținute în anul 2004. Vom analiza principalii candidați la titlul de ”Președinte al României”, pe Traian Băsescu respectiv Adrian Năstase și principalele aspecte ale campaniilor acestora. În final vom dori să determinăm dacă factorii religioși au avut vreo influență asupra comportamentului electoral.

3.2.1. Traian Băsescu, alături de Alianța D.A. PNL-PD.

Traian Băsescu s-a născut în 4 noiembrie 1951 la Murfatlar. Absolvind Institutul de Marină ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, acesta a fost mai apoi ofițer maritim, comandant de navă și amiral de navă.

Despre istoria sa politică putem aminti faptul că a fost membru al Partidului Comunist Român (PCR), iar în primul guvern de după căderea comunismului a ocupat funcția de subsecretar în Ministerul Transporturilor, mai fiind desemnat ”ministru al Transporturilor în guvernele Petre Roman (30 aprilie 1991-16 octombrie 1991) și Theodor Stolojan (16 octombrie 1991-19 noiembrie 1992)”.

Băsescu a venit în fața publicului cu un aport de naturalețe, cu ideea de ”om din popor” și a avut doar de câștigat. Ușor, Băsescu a devenit un lider charismatic căruia nu îi trebuia un discurs bine pus la punct pentru a câștiga audiența. În momentul intrării în campania prezidențială, Băsescu era primarul Bucureștiului.

Traian Băsescu a intrat în lupta pentru președenția României sprijinit de Alianța ”Dreptate și Adevăr” PNL-PD. Alianța era compusă din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat (PD) în vederea câștigării puterii. Această alianță adunase un capital de imagine important în urma alegerilor locale din același an electoral. Această alianță venea cu un puternic discurs îndreptat împotriva actelor de corupție. În vederea exemplificării și explicării acestei nevoi de schimbare și de eliminare a corupției, Băsescu alături de Alianța D.A. arătau cu degetul spre PSD, pe care îi descriau ca fiind niște ”baroni locali” care funcționează într-un sistem corupt. Mesajul transmis de Alianța D.A. PNL-PD a fost sprijinit de o mare parte din presă și de societatea civilă.

3.2.2. Năstase și PSD-PUR în lupta pentru președenție

3.2.3. O campanie duală. Între ”raționalitate” și emoții.

Campania prezidențială a anului 2004 a suprins România într-un moment de noutate după ce Noua Constituție din 2003 prelungea cu un an mandatul Președintelui României. Electoratul avea să aleagă între schimbare sau continuitate din punct de vedere politic, deoarece PSD avea guvernarea. Totodată, aceștia aveau de ales între un candidat spontan, natural și popular, respectiv un candidat care miza pe fapte și realizări.

Campania lui Traian Băsescu se baza exclusiv pe o”demonizare” a adversarului, arătând cu degetul înspre PSD, de fiecare dată când laitmotivul campaniei sale, corupția, era rostit. De asemenea, pe parcursul campaniei, Băsescu a făcut anumite afirmații curajoase dar și periculoase. De exemplu, acesta sugera că ar fi de acord cu legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex sau declararea că acesta nu își focalizează atenția asupra unui electorat din mediul rural.

Năstase a criticat dur aceste declarații și orientări ale lui Băsescu motivând prin ideea că Băsescu nu reprezintă astfel majoritatea cetățenilor României care sunt ortodocși (90%), dar și neglijarea unei bune părți a electoratului și jignirea acestuia.

În imaginea următoare putem evidenția mesajul transmis de campania lui Traian Băsescu din anul 2004.

Sursa : http://www.danielsavu.ro/wp-content/uploads/2009/03/cut22.jpg

În cealaltă extremă, campania lui Năstase se concentra mai mult pe evidențierea reușitelor din timpul guvernării PSD dar și pe critica adusă lipsei de experiență și de competență a contracandidatului său. Este foarte important de menționat faptul că Năstase se baza pe promovarea de valori creștin-ortodoxe, afișându-se deseori alături de familie chiar și pe materialele promoționale de campanie. În imaginea următoare, vom prezenta un exemplu de fluturaș de campanie al candidatului Adrian Năstase pentru a înțelege mai bine mesajul.

Fig. 5

Sursa: http://infopolitic.ro/wp-content/uploads/2013/12/6-e1387796166290.jpg

Așadar, Năstase era un președinte care se baza pe esența românului, pe tradiția acestuia și pe orientările sale religioase, invocând deseori importanța BOR și a ortodoxismului în viața de zi cu zi. ”Însa opoziția liberală i-a criticat pe social-democrați pentru încercarea de a transforma BOR-ul într-un instrument electoral”.

Programul propus de Năstase era unul tipic de facură sociaistă. Acesta susținea finalizarea recalculării pensiilor, compensarea medicamentelor, creșterea pensiilor și alte politici de ordin social. Publicul țintă al candidatului erau cetățenii din mediul rural, cu resurse financiare scăzute și o medie de vârstă undeva de la 45 de ani în sus.

3.2.4 Rezultatele alegerilor

Deși după primul tur de scrutin Năstase conducea în procente cu un scor de 40,97%, iar Băsescu obținuse 33,92% din voturile exprimate, cel de-al doilea tur s-a dovedit a fi favorabil pentru candidatul din partea Alianței D.A., acesta obținând un procent de 51,23%.

Procentul participării la vot mai mare în primul tur decât în cel de-al doilea. Unul dintre motivele pierderii interesului pentru turul al doilea ar putea fi ieșirea din cursă a celorlalți candidați. O situație a prezenței la vot o vom prezenta în figura următoare.

Fig.6

Sursa : OSCE.org

Potrivit datelor oficiale, Băsescu a câștigat alegerile în Banat, Transilvania, Dobrogea, dar și în București, bucurându-se astfel de încrederea celor cărora le-a fost primar. Conform așteptărilor, Traian Băsescu a fost votat cu predominanță în zonele urbane și de persoanele tinere. Contrar acestuia, Năstase a fost votat de majoritatea zonelor rurale, însă per total, acesta a câștigat Moldova, Muntenia și Oltenia (zone sărace).

În concluzie, putem afirma că valorile religioase și promovarea unui discurs în acest sens a avut o oarecare influență, dar nu a fost suficientă pentru câștigarea alegerilor. Situația României din perioada respectivă a acceptat mai ușor un discurs împotriva corupției în dorința unei ”Românii curate”.

Capitolul IV

Concluzii

În urma acestui studiu de caz, putem concluziona cu ideea că valorile religioase au o influență puternică mai ales în societățile cu o majoritate romano-catolică. S-a putut observa în cadrul campaniei prezidențiale din Polonia căderea unui accent mult mai intens asupra importanței religiei și a valorilor creștine în viața politică decât în campania din România.

Ambii candidați din Polonia au promovat un discurs cu puternice influențe de factură religioasă, fapt care ne duce la ideea că societatea poloneză a acelor ani punea foarte mult accentul pe religiozitate și pe valorile tradiționale poloneze.

Având suportul organizațiilor religioase, Kaczysnki a reușit victoria în campania prezidențială din anul 2005. Totodată, discursul conservator al acestuia și insistența asupra materializării valorilor creștine în legi clare, au avut un puternic impact în rândul electoratului.

Pe de altă parte, candidații din România anilor 2004, nu au promovat un discurs puternic religios, ci au preferat alte abordări. Deși candidatul Adrian Năstase a încercat o apropiere de BOR și abordarea unei imagini de familist cu valori creștine, aceste concepte nu l-au ajutat foarte mult în lupta pentru președenție.

În final, putem afirma că valorile religioase au o influență asupra comportamentului electoral, cu predominanță într-o societate majoritară catolică, decât într-o societate majoritară ortodoxă.

Bibliografie

AGERPRES, Președintele Traian Băsescu împlinește 62 de ani (biografie), accesat pe http://www.agerpres.ro/politica/2013/11/04/presedintele-traian-basescu-implineste-62-de-ani-biografie–10-02-59, la 23.06.2015

BRÉCHON, Pierre, Partidele politice, EIKON, Cluj-Napoca, 2004

CONSTITUȚIA Republicii Populare Române din 1948, art. 3, consultată pe http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574, la data 22.04.2015

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, art.1, consultată pe http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0sba1 , în data de 22.04.2015

DAHL, Robert A., Despre democrație, Institutul European, Iași, 2003

DE WAELE, Jean-Michel, Clivajele politice în Europa Centrală și de Est, Institutul European, Iași, 2011

DE WAELE, Jean-Michel, Partide politice și democrație în Europa centrală și de est, Humanitas, București, 2003

Deutche Welle, Conservative Kaczynski Wins Polish Election, accesat pe http://www.dw.de/conservative-kaczynski-wins-polish-election/a-1750149, la 17.06.2015

DUVERGER, Maurice, Duvergers Law : Fourty years later, în Lijphart și Grofman – Electoral Laws and Their Political Consequences, Agathon Press, 1986

GWIAZDA, Anna, Party patronage in Poland: the Democratic Left Alliance and Law and Justice compared, University College Dublin, http://ecpr.eu/filestore/paperproposal/8f4a9c16-9665-49c6-a8d3-8bf63862c228.pdf

http://www.prezydent2005.pkw.gov.pl/PZT/EN/WYN/W/index.htm

ILUȚ, Petru, Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie, Polirom, Iași, 2004

KOSICKI, Piotr h., Poland's uncertain future: Politicized religion and European integration, ProQuest, accesat la 11.06.2015

LEFTWICH, Adrian, Ce este politica?, trad.: Sergiu Gherghina, George Jiglău, CA Publishing, Cluj Napoca, 2010

LEWIS, Paul G., Political Parties in Post-Communist Eastern Europe, Routledge, London and New York, 2000

LIJPHART, Arendt, Sisteme electorale și sisteme de partide, CA publishing, Cluj-Napoca

MARTIN, Pierre, Sistemele electorale și modurile de scrutin, R.A. Monitorul Oficial, 1999

National Identities in Central-East Europe. Political Discourses – Educational Solutions, accesat pe http://www.ceeidentity.eu/database/manifestoescoun/civic-platform

National identity in Central-eastern Europe, accesat pe http://www.ceeidentity.eu/database/manifestoescoun/law-and-justice, în 16.06.2015

New York Times, Warsaw Mayor Is Poised to Win Runoff in Poland , http://www.nytimes.com/2005/10/24/world/europe/warsaw-mayor-is-poised-to-win-runoff-in-poland.html, accesat la 17.06.2015

PREDA, Cristian, SOARE, Sorina, Regimul, Partidele și Sistemul Politic din România, Nemira, București, 2008,

Profile: Polish President Lech Kaczynski, Xinhua News Agency, Woodside- S.U.A., 2010, ProQuest, accesat pe http://search.proquest.com/docview/451480343?accountid=15533, în 16.06.2015

RADU, Alexandru și BUTI, Cristian, Partidul de anturaj-Un model explicativ pentru partidismul românesc postcomunist, în Sfera Politicii, accesat pe http://www.sferapoliticii.ro/sfera/169/art01-Radu-Buti.php#_ftnref1, la data de 11.05.2015

REZSOHAZY, Rudolf, Sociologia valorilor, Institutul European, Iași, 2008

ROMANATO, Gianpaolo, LOMBARDO, Mario G., CULIANU, Ioan Petru, Religie și putere, Polirom, Iași, 2005

SCURTU, Ioan, Structuri politice în Europa Centrală și de Sud-Est (1918-2001), Editura Fundației Culturale Române, București, 2003

Site-ul oficial al PiS, accesat pe http://www.pis.org.pl/unit.php?o=partia, în 16.06.2015

Site-ul oficial Platforma Obywatelsk, accesat pe http://www.platforma.org/o-nas/historia-partii, la 20.06.2015

VAIDA, Ovidiu, Clivaje politice în România post-comunistă în Sfera Politicii, accesat pe http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_123-124.pdf, la data de 11.05.2015

VOICU, Malina, România religioasă, Institutul European, Iași, 2007

VOICU, Mălina, VOICU, Bogdan, Valori ale românilor 1993-2006, Institutul European, Iași, 2007

WALLENFELDT, Jeff, Donald Tusk -Prime minister of Poland, Britannica, accesat pe http://www.britannica.com/biography/Donald-Tusk, la 17.06.2015