Influenta Unor Sisteme de Intretinere a Solului Asupra Cresterii Si Fructificarii Unor Soiuri de Prun

CUPRINS

CAP.I – PRUNUL O IMPORTANTĂ SPECIE POMICOLĂ

1.1. – IMPORTANȚA ȘI ISTORICUL CULTURII

1.2. – SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN MONDIAL SI NAȚIONAL

1.2.1. – SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN MONDIAL

1.2.2. – SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN NAȚIONAL

CAP.II – PARTICULARITATILE BIOLOGICE SI TEHNOLOGICE ALE CULTURII DE PRUN

2.1. – PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE PRUNULUI

2.1.1. – CERINȚE FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI

2.1.1.1. – CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE LUMINĂ

2.1.1.2. – CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE TEMPERATURĂ

2.1.1.3. – CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE APĂ

2.1.1.4. – CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE SOL

2.1.2. – PARICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ȘI DE PRODUCȚIE ALE PRUNULUI

2.1.3. – SORTIMENTUL DE SOIURI ȘI DE PORTALTOI

CAP.III – PREZENTAREA STATIUNII DIDACTICE EXPERIMENTALE ,,V. ADAMACHI’’ IASI

3.1. – ISTORIC SI PERSPECTIVE

3.2. – ASEZAREA GEOGRAFICA A STATIUNII DIDACTICE ,,V. ADAMACHI’’ DIN CADRUL UNIVERSITATII DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA IASI

3.3. – STUDIUL GEOLOGIC SI HIDROLOGIC

3.4. – STUDIUL SOLULUI SI EROZIUNEA

3.5. – STUDIUL VEGETAȚIEI

3.6. – ANALIZA FACTORILOR CLIMATICI

3.6.1. – REGIMUL TERMIC

3.6.2. – REGIMUL PLUVIOMETRIC

3.6.3. – UMIDITATEA RELATIVĂ A AERULUI

3.6.4. – REGIMUL EOLIAN

3.6.5. – NEBULOZITATEA SI DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

3.6.6. – ACCIDENTELE CLIMATICE

Pagini 52

=== Lucrare de diploma ===

INFLUENȚA UNOR SISTEME DE INTREȚINERE A SOLULUI ASUPRA CREȘTERII ȘI FRUCTIFICĂRII UNOR SOIURI DE PRUN IN CONDIȚIILE ECOLOGICE DE LA S.D.E. FERMA’’V.ADAMACHI’’

CAP.I – PRUNUL O IMPORTANTA SPECIE POMICOLA

1.1 – IMPORTANȚA SI ISTORICUL CULTURII

Prunul este una din cele mai vechi specii pomicole introdusă. În cultură cu o largă arie de răspândire pe glob, deținând locul patru după mere, citrice și piersici. Prunul este o specie cu vechi tradiții de cultură, având un rol deosebit în viața locuitorilor de la sate, în special în zona dealurilor subcarpatice, constituind principala sursă de venituri. Ele sunt utilizate pentru consum în stare proaspătă, uscată și industrializată (compot, dulceață, gem, magiun, țuică)

Valoarea alimentară a fructelor este foarte mare datorită conținutului ridicat în hidrați de carbon, substanțe minerale și vitamine. Fructele proaspete au un conținut în zahar asemănător cu al strugurilor, conținând 16 – 20% glucide ușor asimilabile. Pot asigura cantități mari de zahăr cuprinse între 1400 – 3300kg zahăr/ha (A.Gherghi, St.Chiriac, V.Cociu-1986). Fructele deshidratate au până la 64,7% zaharuri rivalizând cu smochinele și curmalele.

Valoarea energetică a prunelor (75kal/100g pulpă) este mai mare decât a merelor, perelor, piersicilor, caiselor ș.a. Ea poate varia între 6284 kcal/ha la soiul [NUME_REDACTAT] și 19781 kcal/ha la soiul Centenar.

Prunele sunt bogate în substanțe minerale (0,23 – 0,65%) predominante fiind cele alcalinizate (potasiu, calciu, magneziu), față de cele acidifiante (fosfor, clor, sulf), consumul lor constituind la menținerea echilibrului acido – bazic.

În stare proaspătă prunele au o ridicată valoare vitaminizată, fiind bogată în vitaminele B1, B2, PP, C, dar în special vitamina A (I.F.Radu și colaboratorii – 1957)

Valoarea terapeutică și profilactică a prunelor a fost bine cunoscută încă din antichitate, ele având acțiune alcalinizantă, mineralizantă, laxativă, diuretică, decongestionată hepatic.

Lemnul de prun este folosit la fabricarea creioanelor, obținerea cărbunelui activ și drept combustibil.

Subprodusele rezultate de la prelucrarea industrială pot fi valorificate prin extragerea unor coloranți, folosite la colorarea produselor alimentare, neexpuse la tratament termic intensiv, ca: băuturi răcoritoare, siropuri, lichioruri, conserve de fructe etc. (B.Segal, N.Croitor-1984).

Compoziția chimică a prunelor în stare proaspătă și deshidratată

tab 1.1

Importanța prunului este și din faptul că este o specie mai puțin pretențioasă față de factorii de mediu, cu mare plasticitate ecologică, care valorifică bine chiar și pe solurile mai subțiri și sărace.

Prunul are o creștere rapidă, intră pe rod la 4 – 5 ani, produce abundent, pomii trăiesc mult iar fructele au sezon lung de consum în stare proaspătă. Este o specie rustică care reușește și în condițiile unei agrotehnici simple și de aceea s-a extins și în grădinile populației.

Prunul face parte din ordinul ROSALES, familia ROSACEAE, subfamilia PRUNOIDEAE, genul PRUNUS.L care cuprinde 31 de specii și foarte multe soiuri, majoritatea originare din zona cu climă temperată a emisferei nordice.

PRUNUS DOMESTICA L (prunul comun sau de grădină) se consideră că este un hibrid natural între porumbar și mirobolan, fapt pentru care nu se întâlnește în flora spontană. Este reprezentat de peste 1000 specii dar cele mai importante fiind:

Vânăt de [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

Vânăt românesc

Este răspândit în țările balcanice și cele mediteraneene, în Europa centrală și occidentală.

PRUNUS INSITITIA JUSL. (scolduș sau goldan) crește sub formă de pom cu vigoare mică, este rezistent la secetă, ger, boli criptogamice, este rustic, se înmulțește prin drajoni și este răspândit în zona temperată a Europei și Asia.

PRUNUS CERASIFERA EHRH. (corcodușul sau mirobolanul) în țara noastră este folosit ca portaltoi pentru prun și cais, iar în CSI, SUA, Bulgaria ca pom fructifer fiind selecționate anumite soiuri cu fructe pentru masă .Varietățile PISSARDII, ELEGANS, PENDULA sunt utilizate ca plante decorative în parcuri.

PRUNUS SPINOSA L.(porumbarul) este un arbust răspândit în Europa, Asia, Africa de Nord, foarte rezistent la ger și secetă, din care în CSI au fost selecționate soiuri cu fructe comestibile, iar la noi în țară s-a obținut portaltoiul ,,PORUMBAR DE IAȘI’’ care este de vigoare mică și permite intensivizarea culturii prunului.

PRUNUS USSURIENSIS Kov et Kost (prunul de Ussuria) este foarte rezistent la ger, fiind răspândit în CSI din Ural până în Siberia. Se folosește ca portaltoi, Prunus americana Baylei (prunul american), este specie de bază în America, fiind reprezentat prin numeroase soiuri:

PRUNUS HORTULANA BAYLEI (prunul american de grădină) cuprinde soiuri americane rezistente la transport, folosite pentru industrializare.

PRUNUS NIGRA (prunul canadian) este foarte rezistent la ger (-45°C) și secetă (300 – 350mm) crește spontan în Canada.

PRUNUS SALICINA L.indl. (prunul chinezesc) și PRUNUS SIMONII Carr (prunul lui Simon) cu frunze asemănătoare cu cele ale piersicului și cuprind soiuri de prun cultivate în China, Japonia, America de Nord.

Alte specii:

PRUNUS ANGUSTIFOLIA Marsh; PRUNUS MUNSONIANA Wight; PRUNUS MARITIMA Marsh; PRUNUS SUBCORDATA Beuth ș.a.

1.2. SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN MONDIAL ȘI NAȚIONAL

1.2.1 SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN MONDIAL

Prunele reprezintă 2,13 % din producția mondială de fructe și 8,79 % din cea a zonei temperate unde se situează pe locul al patrulea după mere, pere și piersici. În ultimele două decenii, producția de prune a crescut cu 37 %.

Contribuția continentelor la producția mondială de fructe este diferențiată, ponderea cea mai mare deținând-o Europa (52,9 %), urmată la distanță remarcabilă de Asia (15,2 %) și America de Nord (12,8 %).

Dintre țările cultivatoare de pruni, primul loc îl deține CSI care realizează 15,7 % din producția mondială; Iugoslavia deține locul al doilea, având însă producții oscilante, cu amplitudini foarte mari; SUA asigură 89 % din producția Americii de Nord și 11,4 % din cea mondială, soiurile cultivate aparținând speciilor: Prunus domestica (70 %) Prunus salicina și Prunus simonii; România este al patrulea producător mondial (9,6 %) și al doilea european (18,1 %); China asigură peste jumătate din producția Asiei; Germania realizează producții mari dar inconstante datorită frecvenței înghețurilor târzii de primăvară și se remarcă prin faptul că este cea mai mare importatoare de prune din Europa; urmează Ungaria, Italia, Franța, Bulgaria, Polonia ș.a.

În comerțul internațional de fructe, prunele reprezintă 2 %. Cel mai intens comerț cu prune îl efectuează Europa, țări mari exportatoare fiind Iugoslavia, Franța, Italia, Spania iar principalele importatoare sunt: Germania, CSI, Anglia, Belgia ș.a.

Tabelul .1.2

Producția mondială de prune (t)

(Buletin FAO, 1999)

Prunele deshidratate cu sau fără sâmburi, ocupă un loc foarte important în comerțul mondial la realizarea căreia contribuie în mod deosebit SUA (70 %), Franța (9 %), Iugoslavia (9 %), Argentina (5 %), Chile(3 %), Australia (2 %) ș.a.

1.2.2 – SITUAȚIA CULTURII PRUNULUI PE PLAN NAȚIONAL

Arealul de răspândire al prunului în țara noastră este foarte larg, datorită condițiilor climatice favorabile cât și deosebitei plasticități ecologice a speciei. Specia este bine reprezentată în majoritatea zonelor pomicole, fiind cantonat cu precădere în județele din regiunea subcarpatică meridională (Vâlcea, Argeș, Prahova, Buzău, Dâmbovița) și în cele de vest (Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Arad, Bihor, Cluj) care cultivă, fiecare în parte peste 2 – 3milioane pruni.

Atât ca suprafață cât și ca număr de pomi, prunul deținea primul loc în patrimoniul pomicol al țării, situație tradițională atestată de statisticile vremii.

În câteva județe din sud – estul țării și a Transilvaniei prunul este mai puțin răspândit, datorită climatului uscat de stepă și silvostepă (Călărași, Ialomița, Giurgiu, Brăila, Galați, Constanța, Tulcea) sau a celui prerăcoros (Covasna, Harghita). Suprafața cultivată cu prun, conform recensământului pomilor din 1979 era de 157400 ha, respectiv 44 % din patrimoniul pomicol al țării, dintre care gospodăriile populației dețineau 3,4 %, plantațiile tinere reprezentau 14 %, cele pe rod 65,6 % , iar cele în declin 20,5 %.

Tabelul 1.3

Producția de prune (t)

([NUME_REDACTAT] al României, 1998)

Începând cu anul 1955 când s-a efectuat lucrarea de zonare a pomiculturii noastre, prunul deținea 65 % din suprafața pomicolă și 67,5 % din totalul pomilor, s-au întreprins numeroase acțiuni, soldate cu rezultate pozitive vizând intensivizarea și modernizarea culturii prunului și anume: introducerea unor soiuri noi valoroase, ameliorarea unor soiuri autohtone prin selecție clonară ([NUME_REDACTAT], Tuleu gras), obținerea unor tipuri de portaltoi franc de prun de vigoare mai slabă (Voinești, Scolduș, Roșioare, Văratice). Cu toate aceste realizări cultura prunului în țara noastră are, în bună parte, încă un caracter extensiv.

Ca efect al măsurilor luate în vederea redresării pomiculturii, producția de prune a crescut substanțial din 1950 până în 1969 la 962000 t/ha după care scade iarăși la 442000 t/ha în anul 1981.

Principalele județe producătoare de prun sunt Vâlcea, Argeș, Olt, Prahova, Caraș – Severin, Buzău, Arad, Timiș, Cluj, Mureș, Hunedoara, Gorj, Bihor, Vrancea, Dâmbovița.

Producția de prune obținută la unitatea de suprafață este foarte scăzută, media pe țară în ultimii ani fiind de 2100 – 2400 kg/ha și aceasta datorită caracterului extensiv al culturii, vârstei înaintate a majoritatea livezilor.

Sortimentul de bază este alcătuit din soiuri autohtone și străine dintre care cele mai importante sunt:

– Vânăt românesc (22 %) concentrat masiv în zona de vest a țării și în centrul și nordul Transilvaniei;

Gras românesc (12,5 %) reprezentativ pentru județele Prahova, Buzău și Argeș;

Tuleu gras (6,8 %) și Agen (5,4 %) cantonate cu precădere în județele Argeș, Vâlcea, Olt;

[NUME_REDACTAT] (2,8 %) găsit în special în livezile mari;

– Vânăt de Italia (2,8 %) răspândit în județele cu climat mai cald (Olt, Caraș-Severin,Timișoara, Satu-Mare, Arad).

CAP.II – PARTICULARITATILE TEHNOLOGICE SI BIOLOGICE

ALE CULTURII DE PRUN

2.1 PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE PRUNULUI

2.1.1 Cerințe față de factorii ecologici

Pe teritoriul țării noastre prunul întâlnește condiții favorabile de creștere și fructificare. Este o specie rustică care se adaptează ușor la diferite condiții de mediu, având cerințe modeste față de sol și lumină, fiind însă mai exigent la căldură și în special la regimul de apă.

2.1.1.1 Cerințe față de lumină

Prunul are cerințe modeste față de lumină asemănătoare cu cele ale vișinului și soiuri de păr și măr de vară.

Pentru a realiza o creștere și fructificare echilibrată, prunul necesită 2100 – 2200 ore strălucire solară din care 75 % în perioada de vegetație (aprilie-septembrie). Numărul zilelor cu cer senin să fie de 110 – 120, din care minimum de 14 – 16 zile în lunile august – septembrie, pentru asigurarea unei fotosinteze intense în perioada maturării fructelor.

Capacitatea de utilizare a energiei solare este diferită în funcție de soi. Ea se poate exprima prin cantități de substanță uscată sintetizată în fructe pentru fiecare grad de temperatură activă din timpul perioadei de vegetație fiind de peste 2 kg s.u./1°C la soiurile Centenar, Piteștean, Rivers timpuriu, Ialomița (V.Cociu, R.Roman – 1985).

Prunul are frunze mici cu suprafața medie de 16,7 cm2/buc (N. Constantinescu – 1967), care lasă să pătrundă ușor lumina în interiorul coroanei fapt ce permite reducerea distanței de plantare a pomilor până la o anumită limită biologică.

Cu toate că prunul nu este pretențios la lumină, pentru a se obține recolte bogate, superioare calitativ se impune ca tehnologia de cultivare să asigure o luminare corespunzătoare a coroanei, prin respectarea următoarelor verigi tehnologice:

Amplasarea livezilor pe terenuri în pantă, cu expoziție sudică, sud-est și sud-vest;

Orientarea rândurilor de pomi pe direcția nord – sud sau nord – vest, sud – est și nord – est, sud – vest;

Aplicarea corectă și în fiecare an a tăierilor de întreținere și luminare a coroanei, diferențiate în funcție de soi, tipul de livadă, vârsta pomilor ș.a.;

Stabilirea distanței de plantare a pomilor în corelație cu vigoarea lor, respectiv, cu înălțimea și grosimea coroanei, pentru a evita umbrirea reciprocă, mai ales în intervalul de timp când soarele este mai sus de 45 față de orizont, perioadă în care lumina este cel mai eficient valorificată;

Utilizarea formelor de coroană care să permită pătrunderea ușoară a luminii în interior și să asigure o luminare cât mai bună a elementelor biostructurale (vas întârziat aplatizat, palmeta liber aplatizată).

2.1.1.2 Cerințe față de apă

Dintre toți factorii ecologici, prunul are cele mai mari cerințe față de apă, situându-se alături de gutui și soiurilor târzii de măr, dar înaintea părului. El dă rezultate bune în zonele cu 650 – 750 mm precipitații anuale, din care minimum 100 – 120 mm cad în luna iunie și 70 – 80 mm în luna august (Gh.Amzăr-1984).

În ultima perioadă cultura prunului s-a extins în câmpie, silvostepă și stepă, unde în cazul precipitațiilor mai mari de 500 mm anual, necesită comportarea deficitului hidric prin irigare.

În timpul perioadei de vegetație, prunul are cerințe mari față de apă în fenofaza creșterii intense a lăstarilor și fructelor, la întărirea endocarpului și la începutul coacerii fructelor. Consumul este mai redus în timpul înfloritului, a maturării fructelor cât și la coacerea lemnului. După recoltare nevoia de apă se reduce treptat, până la sfârșitul perioadei de vegetație.

Insuficiența apei din sol determină obținerea de fructe mici, cu calități gustative inferioare și împiedică diferențierea normală a mugurilor de rod.

Soiurile de prun de vară sunt mai rezistente la secetă decât cele cu maturare mijlocie și târzie. În comparație cu celelalte specii pomicole prunul are o rezistență mijlocie față de insuficiența apei din sol. În cazul altoirii pe portaltoiul Porumbar de Iași, rezistența la secetă crește, cultura lui reușind în zonă de silvostepă fără irigare.

Excesul apei în sol, peste 75 % din capacitatea de câmp, provoacă pieirea pomilor prin asfixie radiculară, datorită scăderii conținutului de oxigen sub limita asimilabilă. În cazul stagnării apei, în urma ploilor abundente, se impune drenarea apei în exces în timp cât mai scurt pentru a evita pierderile de recoltă sau chiar moartea pomilor. Dintre soiurile cultivate la noi s-au dovedit pretențioase la umiditate [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Vânăt de Italia cât și [NUME_REDACTAT], care în condiții de secetă și higroscopicitate redusă leagă slab, fructele rămân mici și cad prematur. Mai rezistente la secetă sunt soiurile Agen 707, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Stanley ș.a., care reușesc și în condiții de uscăciune din județele Dâmbovița (C.Magherescu, V.Stanciu-1984).

2.1.1.3 Cerințe față de temperatură

Alături de vișin și măr, prunul se numără printre speciile pomicole mai puțin pretențioase la căldură. Cultura reușește în zonele în care temperatura medie anuală este de 8.15 – 11°C, media anuală a temperaturilor maxime de 16 – 17°C, iar cea a temperaturilor minime de 3,9 – 4,4°C (Gh.Amzăr-1984)

Primăvara pomii pornesc în vegetație când temperatura este de 7C (pragul biologic după Gasparin ,citat de A.Negrilă-1980), pentru declanșarea dezmuguritului necesitând ca suma gradelor de temperatură (peste 0C) să fie de 145 – 169C, iar pentru înflorirea deplină de 210 – 386C. În timpul înfloririi , polenizării și fecundării, temperatura optimă este de 15 – 24C, pentru a se realiza un procent corespunzător de legare a florilor. La temperatura de peste 25C organele de reproducere devin sterile. Durata perioadei de înflorire depinde de temperatură, fiind de 7 – 10 zile la 5 – 17C și de numai 3 – 5 zile la 22C.

Maturarea fructelor la soiurile timpurii necesită 2000 – 2200°C temperatură activă, la cele cu coacere mijlocie 2200 – 2400°C, iar la cele târzii 3200 – 3500°C.

Temperaturile mai mari de 35°C sunt nefavorabile pentru desfășurarea normală a funcțiilor vitale . Ele determină intensificarea transpirației ,ofilirea frunzelor (în perioade secetoase), și chiar căderea lor prematură, influențează nefavorabil diferențierea mugurilor floriferi, provoacă arsuri pe părțile tulpinii expuse puternic la soare.

Cerințele soiurilor de prun față de căldură sunt diferite, cele mai pretențioase fiind:Agen, Vinete de Italia, Tuleu gras, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. Acestea dau rezultate bune în sudul și vestul țării, în zona de dealuri și de câmpie mici, la altitudinea de 300 – 400m. Dintre soiurile mai puțin pretențioase se evidențiază [NUME_REDACTAT], care valorifică foarte bine în zona dealurilor înalte de 600 – 700m.

Față de temperaturile scăzute din timpul iernii, prunul se comportă destul de bine, rezistând până la -30……-32°C, la fel ca vișinul, fiind însă mai sensibil ca mărul (A.Gherilă-1980)

Soiurile provenite din Prunus nigra, Prunus ussuriensis, Prunus americana, precum și hibrizi interspecifici Opata și Okia (SUA), Novinka și Dessertnaia (CSI), suportă geruri mult mai mari.

Dintre soiurile cultivate în țara noastră mai rezistente la ger sunt: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Diana, Dâmbovița, iar mai sensibile s-au dovedit Pescăruș, Rivers timpuriu, Agen etc.

În condițiile meteorologice dovedite din iarna 1984 – 1985 când în județul Iași, temperatura minimă a fost de -30°C în lunile decembrie, ianuarie și februarie, analizându-se rezistența la ger a mugurilor floriferi, la șase soiuri de prun altoite pe P.F.Gălbior, pierderile au fost de 25 – 30%. Rădăcinile prunului îngheață când temperatura în sol este de -10 – 14°C.

2.1.1.4 – Cerințele prunului față de sol

Prunul se numără între speciile pomicole cu cerințele cele mai mici față de structura și textura solului. El găsește condiții de fructificare și favorabile de creștere pe versanții cu panta până la 15° și până la altitudinea de 500m (Zărnești-Argeș). Are nevoie de o reacție a solului acidă sau neutră (pH optim 5,8 – 7,2 , minim 5,4 ,maxim 8,3). Are toleranță mai mare decât mărul și părul la variația reacției solului. Reușește și pe soluri cu textură fină, dacă acestea au un regim hidric favorabil.

Nu poate supraviețui dacă volumul de sol negleizat explorat de sistemul radicular scade sub 0,3 m3/m2 (D.Teaci ș.a. -1978) .

Prunul valorifică bine aproape pe toate tipurile de sol din țara noastră. În zona pomicolă propriu-zisă plantații reușite de prun se întâlnesc pe următoarele tipuri de sol: brune slab, mediu și puternic podzolite, pseudogleizate, brun-roșcate de pădure și podzoluri. Prunul are o creștere slabă pe regosoluri și soluri brune coluviale. Este singura specie care se comportă mulțumitor pe soluri negre umede de fâneață, rezistând în măsură redusă chiar pe cernoziomul levigat freatic, umed, din [NUME_REDACTAT] (St.Harnung – 1975)

Pe cernoziomul castaniu (Mărculești-Ialomița) și cernoziom degradat (Iași) prunul găsește condiții favorabile de creștere și fructificare.

În concluzie cultura prunului dă rezultate bune pe sol cu 40 – 50% argilă,

15 – 20% porozitate de aerație, minimum 30 % din volumul de sol, negleizat, ph-ul solului de 5,5 – 8,4 , conținutul maxim de carbonat de calciu (CaCO3) de până la 15 – 16%, adâncimea apei freatice de 1,5 – 2m.

Tabel centralizator privitor la cerințele prunului

2.1.2. PARTICULARITĂȚI DE CREȘTERE ȘI DE PRODUCȚIE

A.SISTEMUL RADICULAR. Cunoașterea modului de dezvoltare și creștere a sistemului radicular permite pomicultorului să stabilească, cu mare precizie, adâncimea diferitelor lucrări ale solului și îndeosebi a aratului, adâncimea de aplicare corectă și eficiență a îngrășămintelor, combaterea bolilor și dăunătorilor din sol etc..

Corcodușul nu drajonează dar emite lăstari de sub punctul de altoire mai ales în cazul combinațiilor soi-portaltoi mai puțin compatibili. Prunii altoiți pe corcoduș au masa principală a rădăcinilor amplasată la 20 – 60cm adâncime, iar raza sistemului radicular depășește de 2 – 3ori pe aceea a proiecției coroanei.

Pomii altoiți pe prun franc și cei crescuți pe rădăcini proprii, masa principală a rădăcinilor se află la o adâncime și mai mică între 10 – 50cm.

Portaltoiul franc de prun provenit din unele soiuri autohtone ([NUME_REDACTAT]) emit drajoni, care trebuiesc suprimați sistematic.

Cultivarea pe soluri mai puțin fertile, dar suficient de umede, prunul prezintă particularități că dezvoltă pe rădăcini ciuperci micoritice. Hifele miceliene se fixează în zona perișorilor absorbanți și formează asociații simbiotice reciproc avantajoase (N.Constantinescu și colaboratorii). Micoriza are un efect pozitiv asupra creșterii și radierii pomilor, asigurând cea mai bună absorbție a apei și sărurilor minerale din sol.

Intensitatea maximă de creștere și realizare atunci când în sol temperatura este de 16 – 18C, iar umiditatea de 75 – 80 %.

B.VIGOAREA POMILOR prunul este o specie de talie mijlocie care crește sub formă de pomi înalți de 4 – 7m, a căror vigoare depinde de soi, portaltoi, agrotehnica aplicată etc.…

După vigoare soiurile de prun se pot clasifica astfel:

Vigoare mare: Rivers timpuriu, Nectarina roșie, [NUME_REDACTAT], Tuleu gras, Tuleu dulce, Albatros, Vânăt românesc, Record, Gras ameliorat;

Vigoare mijlocie: Agen 707, [NUME_REDACTAT], Silvia , Centenar, Superb, Pescăruș, Diana, Ialomița, Minerva, Piteștean, Carpatin.

Vigoare submijlocie: Vânăt de Italia, Stanley, Valor.

Portaltoiul poate accentua sau diminua vigoarea naturală a soiului.

C.COROANA POMILOR În funcție de soi, coroana poate avea formă sferică sau globuloasă (Piteștean, Diana, Centenar, Agen), sferic turtită (Vânăt de Italia, Stanley, Ialomița), piramidală (Tuleu gras, Tuleu dulce, Silvia, Minerva), invers piramidală ([NUME_REDACTAT], Albatros) și fusiformă (Record).

Unghiul de ramificare a elementelor biostructurale ale coroanei este de până la 45° la soiurile cu coroană piramidală și 50 – 75°la cele cu coroană globuloasă.

Volumul coroanei depinde de vigoarea soiului și a portaltoiului. [NUME_REDACTAT], în cultura intensivă de 1250 pomi/ha, soiurile Stanley și Tuleu gras altoite pe P.F.Scolduș au realizat la vârsta de 10 ani un volum de 6900 – 8600 m³ coroană/ha

Desimea coroanei pomilor este determinată de gradul de ramificare al elementelor de schelet și semischelet.

D.SPECIFICUL FRUCTIFICĂRII. La prun ramurile buchet de mai reprezintă 59 % din totalul formațiunilor de rod, după care urmează ramura mijlocie (33 %) și mixte lungi (8 %)

Numărul ramurilor de rod poate fi de 39 – 120 bucăți pe șarpantă, densitate mare constatându-se la soiurile [NUME_REDACTAT], Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Stanley (V.Cociu, R.Roman – 1984)

În funcție de ramurile de rod caracteristice, soiurile de prun se pot clasifica în: soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai multianuale ramificate,Stanley, Carpatin, Centenar, Rivers timpuriu, Record și soiuri care rodesc predominant pe ramuri scurte și mijlocii :[NUME_REDACTAT], Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Diana, Pescăruș.

2.1.3. – SORTIMENTUL DE SOIURI ȘI DE PORTALTOI

Sortimentul de prun a cunoscut o dinamică importantă atât sub aspect numeric, cât și calitativ al soiurilor. El cuprinde 29 soiuri, dintre care 6 străine și 24 autohtone. Rezultatele cercetărilor din România arată posibilitatea sporirii numărului de soiuri la 32 – 35, din care 23 – 25 sunt soiuri românești. De perspectivă sunt soiurile timpurii, datorită cererii mari pe piața internațională.

1.Rivers timpuriu – soi englezesc, de vigoare mijlocie, autofertil, coroană globuloasă rară, ramuri de schelet viguroase, bine garnisite cu buchete de mai. Rezistent la ger, sensibil la secetă, tolerant la viroze, pretențios la sol. Fructul este mijlociu sferic sau sferic – alungit, vânăt violaceu, cu pruină albastră. Pulpa galben – verzuie, semiconsistentă, suculentă, dulce, slab aromată. Perioada de recoltare: prima jumătate a lunii iulie.

2.Diana – soi românesc (1983), de vigoare mijlocie, coroană globuloasă, fructifică predominant pe ramuri de rod mijlocii. Înflorește semitârziu, este parțial autofertil, rezistent la boli și ger, sensibil la Plum-pox. Fructul este mare, de tip ,,Renclod’’, sferic turtit, colorat în albastru deschis cu multă pruină grosieră cenușiu-albăstruie. Pulpa este verde – gălbuie, consistentă, suculentă, cu gust plăcut. Prezintă uniformitate în maturare. Perioada de maturare: începutul lunii iulie.

3.Renclod de Caransebeș – soi românesc (1960) de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana semisferică spre conic răsturnată cu ramuri de schelet solide , recomandat pentru zona de câmpie din sud și subcolinară din sud – vestul țării, rezistent la boli și dăunători. Fructul este supramijlociu sau mare, sferic, ușor turtit la capete, de culoare vânăt închis, acoperit cu pruină bogată cenușie. Pulpa este galben – portocalie, suculentă, cu gust plăcut. Soi autofertil, se vor folosi totuși polenizatori, au rezistență bună la păstrare și transport. Maturarea: sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august.

4.Ialomița – soi românesc(1981)de vigoare mijlocie spre mare ,cu coroana semisferică sau piramidală,cu fructificare pe ramuri mijlocii și buchete de mai,tolerant la Plum-pox,timpuriu .Recomandat pentru zonele de sud și sud-vest ale țării. Fructul este mijlociu,sferic ușor asimetric,vânăt închis,rezistent. Pulpa este verde-gălbuie,suculentă cu gust bun. Perioada de maturare :sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august.

5. Vâlcean – soi românesc (1967), de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana invers piramidală, ușor lărgită în partea superioară, cu ramurile de schelet solide, cu unghiuri de ramificare mari, bine garnisite cu ramuri fructifere scurte și mijlocii. Fructul este mare spre foarte mare (65-75 g), sferic, ușor turtit la capete, vânăt închis, uniform, cu pruină puțină, albicioasă, persistentă. Pulpa este portocalie, crocantă, suculentă, dulce, plăcută, neaderentă. Soi autosteril, precoce, productiv (15-18 t/ha). Perioada de maturare: 15 iulie-5 august.

6. Bărăgan 17 – soi românesc (1960), de vigoare mică spre mijlocie, cu coroana conic-răsturnată sau cilindrică, relativ rară, cu ramuri de schelet drepte, garnisite cu numeroase buchete de mai, autosteril, rezistent la ger, secetă, precoce, foarte productiv (20-22 t/ha). Fructul este mare (40-50 g), ovoid, albastru închis, cu multă pruină cenușiu-violetă. Pulpa este galben-verzuie, crocantă, plăcută la gust, neaderentă. Fructul este destinat pentru consum în stare proaspătă sau industrializată (deshidratare). Maturarea: 1-10 august.

7. Carpatin – soi românesc (1965), de vigoare mică-mijlocie, cu coroana piramidală, fructifică atât pe formațiuni scurte, cât și medii și lungi, precoce (anii III-IV de la plantare), foarte productiv (20-25 t/ha), recomandat mai ales pentru sudul țării, partea colinară; mediu rezistent la boli și viroze. Fructul este de mărime medie (40-50 g), sferic-alungit, albastru închis, cu pruină cenușie. Pulpa este de culoare galben-verzuie, mediu consistentă, suculentă, cu gust fin, neaderentă la sâmbure. Se pretează pentru consum în stare proaspătă și pentru industrializare. Perioada de maturare: sfârșitul lunii iulie –începutul lunii august.

8. Minerva – soi românesc (1960-obținut, 1984-omologat), de vigoare mică spre mijlocie, cu coroana piramidală, ramuri de schelet bine garnisite cu buchete de mai și ramuri mixte. Este precoce (IV) și foarte productiv (peste 27 t/ha), rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze, autosteril, puțin pretențios la tehnologia de cultură. Fructele sunt mijlocii spre mari (38-40 g). ovoide, ușor asimetrice, de culoare vânăt violacee, acoperite cu pruină abundentă, albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, potrivit de consistentă, suculentă, cu gust foarte plăcut,neaderentă la sâmbure. Este destinat în primul rând consumului în stare proaspătă. Maturarea: sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august.

9. Piteștean – soi românesc (1987-obținut, 1981-omologat), semiviguros, cu coroana conică, ramuri de schelet bine garnisite, cu formațiuni de rod scurte și mijlocii, rezistent la ger, secetă și boli, tolerant la viroze, precoce (IV) și productiv (24 t/ha), autosteril. Fructul este mare (45 – 50 g), ovoid, ușor asimetric, vânăt-închis, acoperit cu multă pruină albastră. Pulpa este verde – gălbuie, crocantă, suculentă, cu gust foarte plăcut, neaderentă la sâmbure. Maturarea: 25 iulie – 5 august.

10. [NUME_REDACTAT] – soi vechi, obținut în Boemia, pe cale generativă din soiul [NUME_REDACTAT], este viguros, cu coroana invers-conică, ramuri de schelet solide, garnisite cu formațiuni de rod scurte; este precoce și mediu productiv (15 t/ha), rezistent la boli, secetă și ger, autosteril, bun genitor și polenizator. Fructul este mare (45-60 g), rotund, ușor aplatizat la poli, roșu – violaceu, cu pruină gri. Pulpa este galbenă – verzuie cu ușoare dungi roze sub epidermă, fermă, suculentă, gust bun, taninos, aromă specifică, neaderentă. Se pretează pentru consum în stare proaspătă sau industrializare. Maturarea: 25 iulie – 5 august.

11. Tita – soi românesc (1965/1990), de vigoare mică spre mare, cu coroana conic răsturnată, ramuri de schelet groase, bine garnisite cu buchete de mai, este precoce, produce moderat (12-14 t/ha), dar constant, este rezistent la ger, secetă și înghețurile târzii de primăvară, autosteril. Fructul mare (50-60 g), ovoid, ușor alungit la vârf, albastru ultramarin, cu multă pruină gri. Pulpa galben – verzuie, crocantă, mediu suculentă, cu gust armonios. Este unul din cele mai apreciate soiuri, însă are un mic defect: vârful sâmburelui se rupe ușor și rămâne în pulpă. Maturarea: 25 iulie – 10 august.

12. Flora – soi românesc (1960), viguros, cu coroana conic răsturnată, cu fructificare mixtă, rezistent la secetă, boli și ger, semiprecoce, dar foarte productiv (peste 20 t/ha/500 pomi), autosteril. Fructul este mare (48-60 g), ovoidal spre sferic, ușor turtit, de culoare albastru ultramarin, acoperit cu pruină albastră-cenușie. Pulpa este alb – verzuie, crocantă, mediu suculentă, cu gust plăcut armonios. Maturarea; 1 – 15 august.

13. Tuleu timpuriu – soi românesc (1966), semiviguros spre viguros, cu coroana piramidală ușor neregulată, cu unghiuri mari de ramificare, cu fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii; nu este pretențios la sol dar este mai sensibil la temperatură, semiprecoce și semiproductiv (7 – 12 t/ha). Fructul este mediu (35 – 45 g), ovoid, asimetric, cu baza lărgită, vânăt – violaceu, cu pruină cenușiu-albăstruie. Pulpa este verde – gălbuie, crocantă și suculentă, se desface în fascicole, cu gust dulce-acrișor, plăcut. Maturarea: 25 iulie – 5 august.

14. Alina – soi românesc (obținut în 1965, omologat în 1990), de vigoare mică spre mijlocie, cu coroana conică răsturnată, relativ rară, ramurile de schelet groase, bine garnisite cu buchete de mai. Este precoce (anul IV), foarte productiv și constant, rezistent la ger, tolerant la secetă și boli virotice, sensibil la monilioză, autosteril.

Fructul este mare (45-55 g), ovoid, albastru deschis cu nuanțe maronii, acoperit cu multă pruină cenușie. Pulpa este galbenă – verzuie, crocantă, potrivit de suculentă, consistentă, neaderentă. Epoca de maturare: prima decadă a lunii august.

15. Centenar – soi românesc (obținut în 1960, omologat în 1978)(Tuleu gras x Rivers timpuriu), de vigoare mijlocie sau submijlocie, coroană globuloasă cu ramuri fructifere de tip spur, este autosteril. Practic este cel mai productiv soi din România (32 t/ha), rezistent la ger, secetă și boli; tolerant la Plum-pox. Fructul este mare (52 g), invers ovoid, albastru ultramarin, acoperit cu pruină multă, cenușie. Pulpa este alb – verzuie, potrivit de consistentă, suculentă, cu gust plăcut, neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii august, la 120 zile de la înflorire.

16. Sarmatic – soi românesc (obținut în 1960, omologat în 1989), de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana conic răsturnată, ușor neregulată, ramuri de schelet drepte, garnisite cu ramuri de rod mijlocii. Este autosteril, productiv (15 – 17 t/ha). Rezistă bine la ger, secetă și boli, cu excepția Plum-pox-ului. Fruct mijlociu (40 g), oval alungit, albastru cu puncte subcutanate roșietice, acoperit cu pruină fină. Pulpa este galben – verzuie, crocantă și suculentă, cu gust dulce-acidulat, armonios, neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii august.

17. Silvia – soi românesc (obținut în 1960 – [NUME_REDACTAT] x Rivers timpuriu, omologat în 1979), de vigoare medie, cu coroană piramidală, rară, cu fructificare pe formațiuni scurte, precoce, productiv (17 – 20 t/ha), parțial autofertil, bun polenizator, tolerant la viroze, boli și dăunători. Fructul este mare (55 g), elipsoidal, vânăt-violaceu, acoperit cu pruină cenușie-albăstruie. Pulpa este alb – gălbuie, crocantă, suculentă, cu gust foarte plăcut, neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii august.

18. Pescăruș – soi românesc (obținut în 1956 – [NUME_REDACTAT] x Wilhelmina Späth, omologat în 1979), semiviguros, cu coroană invers-conică, ramuri de schelet solide, bine garnisite cu formațiuni de rod scurte, precoce, productiv (20 – 23 t/ha), rezistent la ger și brume târzii, boli și viroze. Deși autofertil, se vor asigura polenizatori. Fructul este supramijlociu (43 g), ovoidal, asimetric, vânăt-negricios, acoperit cu pruină cenușie. Pulpa este galben – verzuie, mediu consistentă, semisuculentă, cu gust plăcut, ușor acidulat, neaderentă la sâmbure. Maturarea: a doua jumătate a lunii august.

19. Albatros – soi românesc (obținut în 1965, omologat în 1979), viguros, cu coroana conic-răsturnată, cu ramuri de schelet groase și fructificare pe ramuri mijlocii și lungi, rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze, incompatibil cu corcodușul, autosteril. Fructul este mare (45 g), ovoidal-alungit, de culoare bordo-violet, acoperit cu multă pruină cenușie. Pulpa este verde-gălbuie, fermă, potrivit de suculentă, cu gust armonios, neaderentă. Maturarea: sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, la 125-140 zile de la înflorire.

20. DAgen – soi franțuzesc (1964), de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu fructificare pe ramuri scurte și mijlocii, rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze, autofertil, precoce, productiv (20-24 t/ha). Fructul este mic (18-35 g), invers-ovoid, ușor asimetric, roșu-violaceu, acoperit cu pruină violacee. Pulpa este galben-verzuie, suculentă, semicrocantă, foarte dulce, semiaderentă la sâmbure, pretabilă la industrializare, perioada de maturare: sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie, la 125-135 zile de la înflorit.

21. Dâmbovița – soi românesc (obținut în 1965 – Tuleu gras x Anna Späth, omologat în 1981), de vigoare mare, cu coroana conic-răsturnată, cu ramuri de schelet solide și fructificare pe ramuri scurte și mijlocii, semiprecoce, foarte productiv (27-30 t/ha), autosteril, rezistent la ger și viroze. Fructul este mare (51 g), ovoidal, ușor asimetric, vânăt închis, acoperit cu multă pruină cenușie, foarte atrăgător. Pulpa este de culoare galben-verzuie, crocantă, suculentă, cu gust plăcut, neaderentă. Maturarea: sfârșitul lunii august.

22. Tuleu gras –soi românesc foarte vechi (1920), semiviguros, cu coroana invers-conică, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, se deformează sub greutatea rodului. Fructifică pe formațiuni scurte și mijlocii, este precoce, productiv (20-25 t/ha), dar inconstant. Este androsteril și incompatibil cu corcodușul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, monilinia și ger. Fructul este mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu vârful rotunjit, de culoare vânăt-închis, cu pruină albăstruie și cu rugină spre bază. Pulpa este galben-verzuie, așchiată, consistentă, crocantă, neaderentă, cu gust foarte bun, dulce-amărui. Sunt considerate fructe de calitate superioară. Epoca de maturare: mijlocul lunii august.

23. Stanley – soi american, foarte vechi (1926), de vigoare medie, cu coroană conic-răsturnată, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite în special cu buchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil și foarte bun polenizator. Fructul este mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, cu sudură capelară evidentă vânăt-închis, acoperit cu pruină albăstruie. Fructele se colorează cu mult înainte de maturitatea deplină. Din punct de vedere organoleptic, fructul este de calitate medie, mai ales dacă este recoltat în avans. Pulpa este gălbuie, consistentă. dulceagă, slab aromată, neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la înflorire.

24. Vânăt de Italia – soi italian (probabil), viguros, cu coroana largă, răsfirată, fructifică pe buchete de mai, ramuri mijlocii și lungi, este precoce, mediu productiv și inconstant, sensibil la viroze, pretențios la căldură și umiditate. Fructul este mediu spre mare (35-40 g), rotunjit, ușor alungit, uneori asimetric, vânăt închis, acoperit cu pruină albăstruie. Pulpa este galbenă, de consistență medie, gust bun, aromă plăcut moderată, neaderentă. Maturarea: prima jumătate a lunii septembrie, la cca. 130-140 zile de la înflorire.

25. Anna Späth – soi vechi (1860), de origine germană, de vigoare submijlocie, cu coroana invers piramidală, ramuri de schelet puternice, garnisite cu formațiuni fructifere predominant scurte.

Soi rustic, precoce, productiv (23 t/ha), autofertil, bun polenizator, rezistent la ger și secetă, pretențios la căldură, rezistent la viroze, sensibil la monilioză. Fructul este mare (26-42 g), globulos, roșu-vinețiu, acoperit cu pruină albăstruie, cu brazda ventrală largă. Pulpa este galbenă-verzuie, suculentă, moale, dulce, slab acidulată, neaderentă, bună pentru masă și industrializare. Maturarea: ultima decadă a lunii septembrie – prima decadă a lunii octombrie, la cca. 130-140 zile de la înflorire.

26. Gras ameliorat – soi românesc, obținut din Gras românesc (1950), este viguros; fructifică pe ramuri mijlocii și lungi; semiprecoce, productiv (25-30 t/ha), autofertil și bun polenizator; rezistent la ger și secetă, tolerant la viroze. Fructul este mare (45 g), globulos, ușor alungit la capete, de culoare vânăt-roșcată cu striațiuni neregulate, castaniu-deschis, cu pruină groasă violacee, peduncul bine prins de ramură și fruct. Pulpa este crocantă sau semicrocantă, suculentă, de culoare galben-verzui, neaderentă la sâmbure, gust dulce, slab acidulat, aromă fină, plăcută. La supramaturare fructele devin sensibile la manipulări și transport. Maturare:prima jumătate a lunii septembrie, cu 2 săptămâni înaintea soiului Gras românesc, la cca. 135-140 zile de la înflorire.

27. Vinete românești – soi vechi românesc, viguros, rodește pe ramuri mijlocii, lungi, dar și pe buchete de mai inserate pe ramuri de semischelet lungi, elastice, ce formează o coroană piramidală. Este rezistent la ger, sensibil la boli și viroze, autofertil. Prezintă mai multe clone Ex.-Vinete românești-300. Fructul este submijlociu (18-35 g), elipsoidal, vânăt-deschis, cu multă pruină albăstruie-albicioasă. Pulpa este galben verzuie, elastică, dulce, mediu suculentă, neaderentă. Fructele sunt rezistente la cădere din pom și manipulare, bune pentru industrializare dar și pentru consum în stare proaspătă. Maturare: decada a II-a a lunii septembrie, la 135-140 zile de la înflorire.

28. Record – soi românesc (obținut în 1958, omologat în 1982), semiviguros, cu coroana conic-răsturnată, ramuri de rod puternice și formațiuni de rod preponderent scurte, semiprecoce (IV-V) și foarte productiv (20-25 t/ha), autofertil. Fructul este foarte mare (75 g), sferic, alungit, vânăt-închis, cu pruină grosieră, albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, consistentă, mediu suculentă, cu gust armonios și aromă fină, neaderentă, cu destinație mixtă. Maturarea: prima jumătate a lunii septembrie, la cca. 140 zile de la înflorit.

29. Gras românesc – soi românesc, viguros, cu coroana sferică, deasă, cu fructificare preponderentă pe formațiuni mijlocii și lungi. Este semiprecoce, foarte productiv (27 t/ha), autofertil, rezistent la ger, sensibil la secetă, tolerant la viroze. Fructul este mic (20-25 g), sferic, vânăt-închis, cu pruină albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, suculentă, moale, foarte dulce, cu aciditate scăzută, aderentă la sâmbure, bună în special pentru industrializare. Maturarea: sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, la 135-140 zile de la înflorit, fructele menținându-se pe pom până toamna târziu.

În cultură sau în câmpurile experimentale se mai întâlnesc și alte soiuri sau clone ale celor prezentate, care completează fondul de germoplasmă românesc. De asemenea, au fost introduse de peste hotare o serie de soiuri valoroase, dar care mai trebuie studiate din punct de vedere ecologic, biologic și tehnologic. Dintre acestea, cele mai reprezentative sunt: Ruth gerstetter (Regina precoce), [NUME_REDACTAT], Iroquois, President, Edwards, [NUME_REDACTAT], Valor, Verity, Vision etc.

O largă răspândire vor avea soiurile productive autofertile cu fructe de calitate superioară și destinație mixtă, cu conținut ridicat în substanță uscată, zahăr și vitamine.

Portaltoii prunului

Lista oficială a soiurilor (2000) admite la înmulțire un număr de 12 portaltoi, dintre care 9 sunt generativi și 3 vegetativi. Atât în țara noastră, cât și pe plan mondial, lista portaltoilor pentru prun este mult mai mare și într-o dinamică accentuată.

Corcodușul sau mirobolanul – este unul dintre cei mai vechi și mai utilizați portaltoi pentru prun; aceasta pentru că materialul semincer se produce ușor, are procent ridicat de germinare și producții ridicate de puieți care se prind și cresc bine în câmpul I, asigură procent mare de prindere la altoire și este compatibil cu majoritatea soiurilor; nu drajonează cu excepția unor biotipuri. În plantație, pomii altoiți pe acest portaltoi au o mare plasticitate ecologică, imprimă pomilor vigoare mare, precocitate medie, longevitate (30-40 ani), productivitate și fructe de calitate. Ca inconveniente precizăm: vigoare mare, neuniformitate în livadă, incompatibilitate sau compatibilitate slabă cu unele soiuri: Tuleu gras, Gras românesc, Record, Peche, Anna Späth, Silvia etc.

Corcodușul se înmulțește de regulă pe cale generativă, cu procente de răsărire de 58-85, dar și vegetativă, prin butași, cu procente de înrădăcinare cuprinsă între 50 și 90 (Liacu, 1956, Botu, 1978, Duțu, 1983). Unii autori (Haward și Heppner, 1929; Bordeianu ș.a., 1964) au arătat că mirobolanul cu fructe galbene și verzi prezintă o compatibilitate mai bună și o rezistență superioară la ger, comparativ cu biotipurile cu fructe roșii.

Cu toate calitățile acestui portaltoi, se recomandă a nu se folosi populațiile naturale de mirobolan ci anumite clone selecționate.

Dintre clonele de corcoduș, cele mai valoroase și mai utilizate sunt:

Corcoduș 163 – portaltoi românesc ce se înmulțește pe cale vegetativă prin butași lignificați. Procentul de înrădăcinare este de 70. Este viguros, cu bun ancoraj în sol, nu drajonează, este rezistent la temperaturi scăzute, dar sensibil la secetă. Este incompatibil cu soiurile din grupa Tuleu și Renclod. Se folosește foarte puțin.

Mirobolan B (P. cerasifera) – face parte dintr-o serie mai numeroasă (A.C.D.), obținut în Anglia, este viguros, se înmulțește ușor prin butași, mai greu prin marcotaj, are un ancoraj bun în sol și drajonează puțin. Soiurile altoite au productivitate ridicată, dar intră târziu pe rod.

Este sensibil la ger și nu are compatibilitate cu soiurile de tip Renclod și Mirabelle (Glenn, 1961). Nu se folosește în România.

Mirobolanul de Lesdain – portaltoi belgian, se înmulțește generativ, dar și vegetativ prin butași. Solicită soluri ușoare și umede. Este incompatibil cu [NUME_REDACTAT] și alte soiuri.

Mirobolan 29 C – portaltoi american (1915), de vigoare mare, se înmulțește prin butași. Are un ancoraj în sol slab. Drajonează puțin. Are compatibilitate bună cu soiuri europene și asiatice, are rezistență la cancerul rădăcinilor și al coletului, dar este sensibil la nematozi. Nu se folosește în România.

Miroval – portaltoi românesc, se înmulțește prin butași lignificați. Are bun ancoraj în sol, nu drajonează. Imprimă soiurilor precocitate, productivitate și calitate superioară fructelor. Este rezistent la temperaturi scăzute, are compatibilitate bună cu majoritatea soiurilor și este liber de viroze.

Prunul franc – se obține din sâmburii unor soiuri locale sau străine. Acești portaltoi au o bună compatibilitate cu toate soiurile, imprimă o vigoare de creștere mai redusă, pomii sunt mai precoce și uneori mai productivi. Au o înrădăcinare mai superficială, sunt mai sensibili la ger și secetă, în schimb valorifică mai bine solurile subțiri, umede și cu exces de umiditate. În pepinieră, procentul de răsărire este mai scăzut, creșterea puieților este mai lentă iar prinderea la altoire și producția de pomi STAS este mai mică.

P.F. Roșior văratec – portaltoi românesc (1998), de vigoare medie, cu bun ancoraj în sol, bună adaptabilitate la sol, drajonare redusă, compatibilitate bună cu toate soiurile. Este sensibil la Polystigma rubrum și tolerant la Sharka. Se înmulțește pe cale generativă.

P.F. Gălbior – portaltoi românesc (1984 – Iași), de vigoare medie, cu bună înrădăcinare și bună compatibilitate. Se înmulțește generativ.

P.F. Renclod verde F. – portaltoi românesc (1976), cu înmulțire generativă, semiviguros, cu bun ancoraj, compatibil cu toate soiurile europene, nu drajonează.

Oteșani 8 – portaltoi românesc (1980), cu înmulțire generativă, dar și prin butași (I. Botu și Achim, 1993), precum și prin micropropagare “in vitro” (I. Tudor, 1992). Imprimă pomilor vigoare redusă, ancoraj bun în sol, dar drajonează puternic. Este un portaltoi de perspectivă pentru România și chiar Europa.

Oteșani 11 – portaltoi românesc (1957), cu înmulțire vegetativă (butași), dar și prin meristeme, semiviguros, cu bun ancoraj, cu drajonare slabă. Prezintă importanță mai ales pe terenurile cu conținut ridicat de argilă (până la 30 %) și pe cele cu textură medie.

P.F. Buburuz – portaltoi românesc (1968), cu înmulțire generativă, de vigoare medie, ancoraj bun și drajonare redusă, sensibil la acarieni, tolerant la Sharka.

P.F. Scoldus – portaltoi românesc (1984), cu înmulțire generativă, de vigoare medie, rezistent la boli, la temperaturi scăzute; crește pe soluri subțiri, cu grad ridicat de argilă. Are mai multe clone, cea mai bună fiind Scolduș l, care se folosește în programele de ameliorare din România și Franța. Se folosește în cultură foarte puțin.

P.F. Voinești B – portaltoi românesc (1976), se înmulțește pe cale generativă, de vigoare mică spre mijlocie (semidwarf) pe care o imprimă și soiurilor altoite. Este compatibil cu toate soiurile europene; acestea sunt precoce și productive. Nu este înmulțit în producție.

Brompton – portaltoi englezesc de vigoare mare, cu bun ancoraj și cu tendință de drajonare. Compatibil cu soiurile europene, rezistent la ger dar sensibil la cancerul bacterian al rădăcinilor și la Plum-pox. Este folosit pe scară redusă pe solurile mai grele și mai umede fără exces de umezeală (Iacob, 1981).

Pixy – portaltoi englezesc (1969), se înmulțește vegetativ (butași și marcotaj), soiurile altoite au o vigoare mică (semidwarf), sunt precoce și productive. Ancorajul în sol este destul de bun, dar sistemul radicular este redus. Prezintă compatibilitate bună cu soiurile europene, nu drajonează.

[NUME_REDACTAT] A – portaltoi obținut în Anglia (1928), se înmulțește prin butași lignificați și chiar marcotaj. Imprimă soiurilor altoite vigoare mică (semidwarf), precocitate și productivitate. Are compatibilitate bună cu soiurile europene, este rezistent la temperaturi scăzute.

Alți portaltoi din P. domestica și P. insititia: [NUME_REDACTAT] Hibrid 1, Ackerman, [NUME_REDACTAT] G.F. 655-2, [NUME_REDACTAT] K etc.

CAPITOLUL III – PREZENTAREA STATIUNII DIDACTICE EXPERIMENTALE ,,V.ADAMACHI’’

3.1. ISTORIC SI PERSPECTIVE

Ferma „V. Adamachi” ca unitate a luat ființa odată cu organizarea unor ferme model pe lângă catedra de [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT] (1918). La insistențele profesorului [NUME_REDACTAT] se propune Ministerului instrucției să intervină și să obțină un loc viran in apropierea [NUME_REDACTAT]. Abia in 1920 prin străduința catedrelor didactice dar mai ales a profesorului [NUME_REDACTAT], terenurile Universității au fost completate cu terenurile [NUME_REDACTAT] cu o suprafața de 31 ha, cedate de secția agricolă cu un fond de 50.000 lei pentru înființarea [NUME_REDACTAT] Copou.

Ferma didactica ia ființa cu adevărat in 1992 prin adresa cu numărul 24.549 a [NUME_REDACTAT] și Domeniilor, formată din terenul mai sus amintit și in plus, [NUME_REDACTAT] cu o suprafața de 16 ha care este fosta proprietate a [NUME_REDACTAT] si trec in proprietatea Catedrei de [NUME_REDACTAT]. In anul 1924 aceste terenuri sunt predate laboratorului de [NUME_REDACTAT] . In anul 1945 a luat ființă institutul Agronomic ’’ [NUME_REDACTAT] de la Brad ’’ cu cele doua facultăți : Agricultură și Medicină veterinară, iar în 1951 s-a adăugat Facultatea de Horticultură și Zootehnie.

De la înființare și până astăzi ferma didactică a avut diverse nume: „ [NUME_REDACTAT] – V. Adamachi ” care în anul 1959 primește de la [NUME_REDACTAT] Iași suprafața de 625 ha. iar în anul 1960 suprafața de 8,37 ha.

În baza ordinului [NUME_REDACTAT] de la 1 februarie 1964 poartă numele de ” [NUME_REDACTAT] „

La 28 iulie în baza dispoziției cu numărul 206 a [NUME_REDACTAT] al agriculturii, [NUME_REDACTAT] Horticolă-Viticolă cedează suprafața de 4,27 ha. Pentru înființarea câmpurilor didactice pe lângă Facultatea de Horticultură.

Sub denumirea de [NUME_REDACTAT] funcționează până în anul 1967 când își schimbă denumirea în „[NUME_REDACTAT] nr.3 a [NUME_REDACTAT] Experimentale V. Adamachi”

3.2. . ASEZAREA GEOGRAFICA A STATIUNII DIDACTICE ,,V.ADAMACHI’’ DIN CADRUL UNIVERSITATII DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA IAȘI

Ferma horticolă Nr.3 ”V. Adamachi” a [NUME_REDACTAT] este amplasată în partea de NV a municipiului Iași, fiind încadrată între Coordonatele geografice de 47˚10’ ; I 47˚15’ latitudine nordică și respectiv, de 27˚30’ longitudine estică. Din punct de vedere teritorial administrativ, ferma horticolă face parte din teritoriul Cadastral al [NUME_REDACTAT] fiind delimitată de către următoarele unități:

La N [NUME_REDACTAT];

La E Universitatea de [NUME_REDACTAT] și de [NUME_REDACTAT] Iași;

La S [NUME_REDACTAT] Iași și S.C. Copou S.A.;

La V [NUME_REDACTAT] Agricol S.C. Copou S.A.;

Sub aspect geomorfologic ferma este situată în extremitatea de SV a Jijiei-Bahlui. Teritoriul cadastral al fermei horticole este compus dintr-un singur trup cu o suprafață totală de 84,00 ha din care 60,00 ha teren agricol si 24,00 ha teren neagricol. Structura principalelor categorii de folosință a terenului, estimat în baza evidenței funciare la sfârșitul anului 2000 a situat pe primul loc plantațiile pomicole care au ocupat o suprafață de 23,0 ha, urmate de plantațiile viticole cu 17,0 ha si de celelalte categorii de terenuri (Tabelul nr. .1.4)

În urma aplicării proiectului de amenajare antierozională și combatere a excesului de umiditate, organizare si sistematizare a teritoriului din perioada 1977-1985, s-a modificat modul de parcelare a terenului plantat cu pomi si viță de vie, care în prezent creează condiții optime pentru aplicarea tehnologiilor diferențiate de întreținerea plantațiilor.

Organizarea teritoriului s-a efectuat în concordanță cu schema hidrotehnică a lucrărilor de combatere a eroziunii solului și a excesului de umiditate de pe terenurile în pantă, precum și în funcție de cerințele de amplasare față de relief și expoziție a versanților, pentru speciile pomicole si viticole. În ceea ce privește conducerea [NUME_REDACTAT] din cadrul U.S.A.M.V. Iași, aceasta se realizează de către un Comitet director având ca președinte pe [NUME_REDACTAT], cât și personal propriu. Acest sistem închide și participarea directă a cadrelor didactice de la Facultatea de Horticultură și catedra de specialitate din cadrul facultății.

Tabelul nr.1.4

Structura suprafețelor în exploatare

3.3. STUDIUL GEOLOGIC ȘI HIDROLOGIC

Prospecțiunile geofizice, forajele de mare adâncime, studiile de specialitate indică existența în zona a unui fundament vechi precambrian, puternic cutat si metamorfozat. Deasupra acestuia se suprapun depozite paleozoice si neozoice, iar straturile naturale din roci apar sub forma unor pânze neliante spre sud – est.

Platforma este brăzdată de numeroase văi erodate și cuprinde în componența sa două etape:

*etajul inferior precambrian, constituit din roci cristaline;

*etajul superior de acoperire, ce cuprinde depozite sedimentare având grosimea de 1000m. Acest etaj a suferit repetate scufundări și ridicări devenind fund de mare sau regiune de uscat, fapt ce a favorizat un fenomen de modelare a straturilor superioare ca urmare a acțiunii unor factori externi. Sunt cuprinse in acest etaj argila și marnele cu intercalări de nisipuri si orizonturi subțiri de gresie slab cimentată. Actualul relief deluros a fost sculptat în pliocenul superior și în pleistocen.

Studiul hidrologic se referă la existența apelor de suprafață cu caracter permanent sau temporar și a apelor subterane.

Apele de suprafață provin din ploi sau topirea zăpezilor iar datorită înclinării terenului curg spre văile apropiate, antrenând mari cantități de pământ din stratul fertil de la suprafață.

Apele subterane se găsesc din abundență și închid straturi acvifere sub presiune, cu caracter ascensional, acumulate în depozitele sedimentare.

3.4. STUDIUL SOLULUI ȘI EROZIUNEA

În urma cartării pedologice, pe teritoriul stațiunii s-au identificat următoarele categorii de soluri: cernoziomuri tipice și erodate, cernoziomuri cambice tipice și regradate și pe unele suprafețe apar și soluri desfundate.

Cernoziomurile tipice, în cadrul fermei sunt răspândite pe unele forme de relief cum sunt versanții și terasele. În această zonă, cernoziomurile tipice se formează pe materiale loessoide și marne. Aceste soluri prezintă o morfologie de tipul: Am-A/C-[NUME_REDACTAT] Am –prezintă grosimi de 40-45cm, de culoare brună foarte închisă sau neagră (10YR-2/1-2) în stare umedă și brun-cenușie, foarte închisă (10YR-3-4/2) în stare uscată; cu structura grăunțoasă mică la partea superioară a orizontului și medie la partea inferioară; cu numeroase acumulări de carbonați sub formă de eflorescențe, poros, friabil și cu numeroase rădăcini și canale de rame.

Orizontul de tranziție A/C-prezintă grosimi de 25-30cm, de culoare brun închisă (10YR-3/2) în stare umedă și brună (10YR-5/30) în stare uscată; cu structură poliedrică subangulară mică; cu numeroase acumulări de carbonați sub formă de eflorescențe, numeroase crotovine.

[NUME_REDACTAT]- apare la adâncimi de 60-80cm, de culoare brun – gălbuie închisă (10YR-4,5/3) în stare umedă și brun foarte pal (10YR-5,5-6/3-4) în stare uscată, astructurat sau masiv, cu numeroase acumulări de carbonați sub formă de eflorescențe, vinișoare și concrețiuni, numeroase crotovine.

Cernoziomurile tipice-reprezintă o textură lutoasă până la luto-argiloasă. Conținutul în argilă în orizontul Am variază între 28-32%. Printre mineralele argiloase în aceste soluri predomină ilitul si montmorilanitul.

Sunt soluri afânate întrucât valoarea medie a densității aparente pe profil este de 1.10 – 1.25g/cm3 , iar cea a porozității totale in jur de 50%. Coeficientul de higroscopicitate in orizontul Am este de 6 – 7%, iar coeficientul de ofilire este de 9 – 10%. Capacitatea de apa este de 14 – 15%. Permeabilitatea pentru apa este in general buna. Cu privire la însușirile chimice ale acestor soluri se poate spune că acestea au următoarele valori: conținutul în humus în orizontul Am=3.9 – 4.8g/100g sol, raportul C/N oscilează între 11 – 13 , capacitatea de schimb cationic intre 25-38 ml/100 g sol in orizontul Am, iar gradul de saturație în baze foarte ridicat de 100%. Printre cationi predomină net cei de Ca +2 si Mg +2. Reacția solului este in general neutra in orizontul Am (pH=7.5-7.6). Carbonații din sol apar chiar de la suprafața profilului de sol printr-un proces de recarbonatare. Conținutul in N total este cuprins intre 0.23 – 0.25% iar cel de P între 0.10 – 0.20%.

Aceste soluri au în general fertilitate bună datorită însușirilor fizice și hidrofizice bune, rezervelor ridicate în humus și elemente nutritive.

Cernoziomuri cambice tipice si regradate – sunt răspândite în cadrul fermei horticole pe culmi interfluvide și versanți slab înclinați. Aceste soluri ocupă aproximativ 80% din totalul suprafeței și se formează predominant pe materiale loessoide și marne. Ele prezintă o morfologie de tipul: Am-A/B-BV-Cca.

[NUME_REDACTAT]-prezintă grosimea de 42-46cm, culoare foarte închisă sau neagră (10YR-2/2), în stare umedă și brun cenușii, foarte închis (10YR-3-4/2) în stare uscată, cu structura grăunțoasă mică spre medie, bine dezvoltată, afânat, poros, cu numeroase rădăcini.

Orizontul de tranziție A/B-prezintă grosimi de 15 – 20cm, de culoare brun cenușiu – închisă (10YR-4/2) în stare umedă și brun cenușiu (10YR-5/2) în stare uscată, cu structura poliedrică, subangulară mică, bine dezvoltată, slab compact.

[NUME_REDACTAT]- prezintă grosimi de 20-30cm de culoare brună (10YR-3-4/3) în stare uscată, cu structura columnoid-prismatică, compact. La cernoziomurile cambice tipice regradate apar în treimea inferioară a orizontului Bv și neoformațiuni calcaroase de tipul eflorescențelor, petelor și vinelor.

[NUME_REDACTAT]- apare la adâncimi de 80-90 cm, de culoare brun – gălbuie (10YR-5.5-6/3-4) sau chiar gălbuie, astructurat sau masiv, cu acumulări de carbonați, sub formă de pete, vine, mici concrețiuni. Textura acestor soluri este lutoasă sau luto-argiloasă,cu indici de diferențiere texturală având valori între 1.1-1.2; porozitatea totală = 44-55%, coeficientul de higroscopicitate între 6-7%; coeficientul de ofilire între 8-12%, capacitatea de apă în câmp între 20-30%, capacitatea de apă utilă între 7-15. Referitor la însușirile chimice se poate spune că aceste soluri conțin humus între 3.0 – 5.9 g/100g sol; raportul C/N oscilează între 11 – 14; capacitatea de schimb cationic variază între 25 – 35 ml/100g sol în orizontul Am . Gradul de saturație în baze este între 88 – 95%, pH= 6.8 – 7.2 iar conținutul în N total variază între 0.16 si 0.26%.

Cernoziomurile tipice erodate – sunt răspândite în cadrul fermei pe versanți puternic înclinați și mai ales în treimea superioară a acestora. Aceste soluri reprezintă o varietate a cernoziomurilor tipice,diferența dintre acestea fiind grosimea de numai 15-20cm a orizontului Am ,de 15-25cm pentru orizontul de tranziție A/C și situarea orizontului Cca. la adâncimea de 30 – 40cm. Suprafețele de teren destinate plantațiilor pomicole au panta medie cuprinsă între 5 – 21%, astfel încât la amplasarea fiecărei specii pomicole s-au avut în vedere măsurile antierozionale; nivelarea și uniformizarea suprafeței terenurilor în plan înclinat, executarea teraselor cu platforma lată de 8 m și înălțimea taluzului de 1.30m; amplasarea rândurilor pe direcția curbelor de nivel, înființarea benzilor înierbate între rânduri, după caz.

În zonele de origine a văilor amintite, terenul prezintă ravene cu maluri abrupte și denivelări până la 8m adâncime, pentru stăvilirea extinderii acestora s-a efectuat plantații în masiv de salcâm 70%, sălcioara 15% și plop + salcie 15%. În prezent aceste ravene prezintă o stabilitate foarte bună.

3. 5. STUDIUL VEGETAȚIEI

Terenul fermei horticole se încadrează din punct de vedere al zonării vegetației în silvostepa nordică, districtul Moldovei de nord, raionul silvostepa Iașului (Pascovschi S. și Doinița N.,1976). Silvostepa acestui raion se caracterizează prin alternanța pădurilor care au suprafețe restrânse, cu pajiști xerofite pe versanți și întinse suprafețe agricole.

Pădurile sunt caracterizate de prezența stejarului pedunculat (Quercus robus) și al gorunului (Quercus petraea), prin abundenta speciilor de amestec reprezentate prin: carpen (Carpinus betulinus), tei (Tilia cordata, tomentosa), ulmi (Ulmus foliacea), frasin (Feaxinus excelsior). Arbuștii sunt reprezentați prin: Viburnum lantana, Cornus mas, Staphylea pinnata. În fine, remarcăm apariția frecventă a arbuștilor de stepă: Prunus fruticosa și Prunus tenella.

Speciile stratului erbaceu sunt reprezentate prin: Poa nemoralis, Dactilis glomerata, Asarum europaceum, Stipa lessingiana, Festuca pseudovina, Bthriochloa iscaemum.

La baza versanților și pe văile principale se întâlnesc asociații ca: Lolium perene, Agrostis stolonifera, Festuca pratensis, Agropyron repens etc. În împrejurimile Oașului se găsesc numeroase plante rar întâlnite în alte locuri din țară, ce constituie adevărate comori floristice, dintre care menționăm câteva: Centaurea banatica, Asperulla moldavica, Iris branzae, Trifolium neglectum, Rumex tuberosus, Lepidium cartilagineum s.a.

3.6. ANALIZA FACTORILOR CLIMATICI

Clima unei regiuni se deduce din valorile medii normale ale tuturor elementelor si fenomenelor meteorologice calculate pe o perioada îndepărtată. Pomicultura este direct interesată în cunoașterea acestor valori precum și a variațiilor anuale, deoarece acestea influențează nivelul producției. Pentru studiul climatologic s-au folosit date de la stația meteorologică Iași.

3.6.1. REGIMUL TERMIC

Temperatura este unul din factorii limitativi în cultura speciilor pomicole. Pornirea în vegetație, creșterile anuale ale pomilor în primăvară, încep atunci când se realizează un anumit prag al temperaturilor numit ,,prag biologic’’, care este caracteristic fiecărei specii. La pomii fructiferi acesta este cuprins între +6C – +8C, iar prunul poate crește și rodi în regim de temperaturi medie anuale cuprinsă între 7.5 – 11.5C (A.Negrila).

Tabelul 1.5

Temperatura medie a aerului, lunară și anuală, în perioada 1992 – 2001

În privința temperaturilor din perioada de repaos, doua aspecte interesează in mod deosebit: rezistenta la gerurile specifice climatului temperat si satisfacerea cerințelor de frig ale soiurilor. Gerurile mari de iarna nu provoacă pagube prunului decât daca sunt foarte timpurii sau sunt foarte puternice. Organele epigee, inclusiv mugurii de rod suporta in timpul repaosului -33°C pana la -35°C. Rădăcinile prunului au limita de rezistenta la ger cuprinsa intre -7°C………-12°C.

Temperatura medie anuala in zona in care este situata ferma horticola a S.D.,,V. Adamachi’’ Iași pe ultimii zece ani (1992 – 2001) este de 10.3°C, mai mare cu 0.7°C decât normala anuala de 9.6°C. Temperatura medie lunara cea mai ridicata este de 20.2°C si s-a înregistrat in luna August, iar cea mai scăzuta medie lunara in aceasta perioada s-a înregistrat in luna Ianuarie ( -4.1°C)

Temperatura maxima absoluta in perioada 1992 – 2001 a fost de +34.5°C înregistrată in Mai 2001, iar minima absoluta -27.2°C in luna Decembrie 2001.

Tabelul 1.6

Temperatura maximă absolută în aer , [NUME_REDACTAT] Iași

(anii 2000 – 2001)

Temperatura minimă în aer , [NUME_REDACTAT] Iași

(anii 2000 – 2001)

Tabelul 1.7

Numărul zilelor fără îngheț, in medie este 175 – 193 zile. Este necesar de asemenea de a se avea in vedere variațiile accidentale, o atenție deosebita acordându-se perioadelor de răcire semnalate primăvara intre 9 – 11 si 20 – 25 Mai si toamna in a treia decada a lunii Septembrie.

3.6.2. REGIMUL PLUVIOMETRIC

Prin analiza datelor înregistrate privind precipitațiile căzute in perioada anilor 1992 – 2001, se constata ca normala anuala este de 535.1mm, fata de 638mm pe tara. Cantitatea maxima înregistrată anuala a fost de 760.6mm (1996) iar cantitatea minima 397.4 mm (1995)

Lunile cu cele mai puține precipitații sunt: Decembrie (23.5mm), Ianuarie (93.7mm) si Iulie (83.5mm). In perioada celor doi ani când am urmărit experiența, se poate concluziona ca lunile August si Septembrie au fost cele mai bogate in precipitații, iar luna Octombrie a fost cea mai secetoasa.

Suma precipitațiilor lunare și anuale (mm) ,[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] 1.8

3.6.3. UMIDITATEA RELATIVA A AERULUI

Prunul necesita o umiditate relativa a aerului in jur de 70 – 80% la o umiditate scăzută a aerului, fructele pierd din calitate, pe lângă alte inconveniente. Totuși, soiurile de vara, se comporta relativ bine la o umiditate relativa mai scăzută, respectiv 60-70.

Analizând valorile din tabelul nr. 1.9 se constata ca nu sunt variații mari de la an la an, valorile fiind cuprinse intre 70 – 81 %. Media lunara a umidității relative a aerului variază in limite largi, maxim fiind de 81 %

Se constata ca lunile de iarna au o umiditate atmosferica mai ridicata datorita prezentei la suprafața solului a stratului de zăpadă.

Umiditatea atmosferica este in general ridicata, asigurând condiții optime de creștere si dezvoltare a pomilor, seceta atmosferica fiind relativ scurta, neinfluențând negativ vegetația pomilor

Umiditatea relativă a aerului înregistrată la [NUME_REDACTAT] Iași

(%) (1992 – 2001)

Tabelul 1.9

3.6.4. – REGIMUL EOLIAN

In caracterizarea regimului eolian in aceasta zona interesează direcția, prezenta si intensitatea vanturilor care au o frecventa deosebita.

Vântul reprezintă unul din factorii de mediu a cărui influența asupra organismului plantelor se manifesta fie mecanic, fie fiziologic.

Din punct de vedere fiziologic, vântul modifică intensitatea unor procese fiziologice: fotosinteza, transpirația, fecundarea, înflorirea si maturarea fructelor.

Din punct de vedere mecanic, vântul determina ruperea, îndoirea sau răsucirea ramurilor si tulpinilor,dezrădăcinarea pomilor sau eroziunea eoliana. Frecventa si viteza vântului este reprezentata in tabelul nr. 1.10

.

Frecventa si viteza vântului

Tabelul 1.10

Primăvara are loc cea mai mare frecventa a vanturilor ceea ce diminuează procentul de calus, in general frecventa maxima a vanturilor coincide cu perioada cea mai ploioasa a anului.

3.6.5. – NEBULOZITATEA SI DURATA DE STRALUCIRE A SOARELUI

Nebulozitatea reprezintă factorul climatic determinat de gradul de acoperire a cerului cu nori.

Importanta studiului acestui factor climatic, rezida din dublul lui rol, determina realizarea gradientului termic necesar pentru maturarea fructelor si in al II-lea rând influențează valorile umidității relative a aerului.

Este cunoscut rolul important ce retine luminii in viata plantelor, deoarece numai in prezenta ei poate avea loc procesul de fotosinteza si o buna iluminare a fructelor asigura o colorație mai atrăgătoare si un conținut mai ridicat de hidrați de carbon, rezultând o valoare comerciala mai ridicata.

Datele privind durata de strălucire a soarelui prezentate in tabelul nr. 1.11, prezintă valori cuprinse intre 58.3 ore (Decembrie) si 281.6 ore (Iulie), insolația in perioada de vegetație însumând aproximativ 82 % din suma mediilor anuale.

Luna cu nebulozitatea cea mai mare este Decembrie (7.1ore), urmata de Februarie si Martie (7.0 ore), dar nebulozitatea acestor luni nu afectează ciclul biologic al speciilor pomicole, acestea aflându-se in repaosul vegetativ

Orientarea rândurilor de pomi pe direcția N – S realizează o iluminare omogena si cat mai puternica in toate zonele gardului fructifer si pe o perioada cat mai lunga din zi.

Nebulozitatea si durata de strălucire a soarelui

Tabelul 1.11

– ACCIDENTE CLIMATICE

Accidentele climatice, prin gradul lor de intensitate si frecventa, au uneori efect hotărâtor asupra cantității si calității producției.

Alături de gerurile deosebit de aspre sau de grindina si vanturi puternice, ce sunt fenomene mai rare, înghețurile si bruma la Iași, si mai ales in locurile joase, cum este cazul si la ferma horticola, sunt fenomene normale pentru lunile Aprilie si Octombrie. Cu o frecventa mai mica ele se pot produce si mai târziu, primăvara in luna Mai sau toamna timpuriu, in Septembrie si atunci pagubele produse plantațiilor pomicole sunt mult mai mari.

Din datele cuprinse in tabelul nr.1.12 se constata ca luna cu cele mai frecvente zile cu bruma este Octombrie (2 – 11 zile), iar in luna Aprilie, in care înfloresc de regula, pomii fructiferi, se instalează in medie 3.9 zile cu bruma. Daca acestea ar veni către sfârșitul lunii, pot afecta înfloritul la unele soiuri cu înflorire timpurie.

Numărul de zile cu bruma la Iași (1992 – 2001)

Tabelul 1.12