Influenta Tehnologiei DE Cultura Asupra Productiei Si A Insusirilor Solului LA Cultura DE Porumb DIN Cadrul Fermei Marsat

Diverse2

Influenta Tehnologiei DE Cultura Asupra Productiei Si A Insusirilor Solului LA Cultura DE Porumb DIN Cadrul Fermei Marsat

Byadmin ianuarie 1, 2024

INFLUENȚA TEHNOLOGIEI DE CULTURĂ ASUPRA PRODUCȚIEI ȘI A ÎNSUȘIRILOR SOLULUI LA CULTURA DE PORUMB DIN CADRUL FERMEI MARSAT

Cuprins

Lista tabelelor

Lista figurilor

CAPITOLUL 1

PORUMBUL – CARACTERIZARE GENERALĂ

1.1. Origine, răspândire, istoric și importanță

Porumbul – Zea mays L. este considerat a fi o invenție a omului de acum 7000 de ani. Planta a evoluat dintr-o specie de iarbă sălbatică numită teosinte, care crește și astăzi pe dealurile din apropiere de Mexico City (http://www.newtimes.ro).

Este originar din America (Mexic, America Centrală, America de Sud), unde băștinașii îl cultivau din timpuri foarte vechi, fiind singura lor cereală răspândită din sudul Argentinei până în sudul Canadei.

În Europa, porumbul a fost adus de navigatorul Cristofor Columb la prima expediție a acestuia (1493), fiind cultivat prima data în Spania, apoi în Italia și Portugalia, de unde apoi a fost luat de turci și răspândit în bazinul Mării Mediteraneene, sud-estul Europei și Asia Mică. Așa se explică de ce mulți europeni l-au numit “grău turcesc”, în timp ce americanii i-au zis “grâu indian”.

În țara noastră, porumbul este amintit pentru prima dată pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, cultura lui înlocuind-o treptat pe cea a meiului. În Muntenia este menționată cultivarea lui în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), în Moldova, sub domnia lui Duca-Vodă (1693-1695), iar în Transilvania a început să fie cultivat începând cu secolul al XVIII-lea. La sfârșitul secolului XIX s-au introdus în România soiurile Lester Phister (S.U.A.), Dinte de cal Fleichmann (Ungaria), Pignolletto (Italia).

În Statele Unite ale Americii se fac cercetări și în ziua de astăzi pe baza porumbului, formării și apariției sale. Din acestea rezultă că porumbul ar fi fost adus în Europa în anii 1500 și de aici s-a răspândit imediat în Asia și în Africa. Cu toate că toate cercetările ajung la același rezultat, nimeni nu poate ști exact când acesta a aparut, cine au fost primii săi cultivatori și pentru ce a fost folosit inițial.

În prezent, soiurile de porumb sunt puțin răspândite în cultură.

Introducerea în cultură a hibrizilor a început în S.U.A. din anul 1933, iar în țara noastră aceștia s-au extins în cultură după anul 1954. Sporul mediu mondial adus de introducerea hibrizilor față de soiuri este apreciat la 40 – 50%.

Cele mai mari suprafețe ocupate cu porumb se găsesc în arealele unde condițiile naturale sunt favorabile acestei culturi. În România 70% din terenurile cultivate cu porumb sunt în câmpia din vestul țării și în sudul țării.

Pe continente, cea mai mare suprafață cu porumb s-a cultivat în anul 2010 în America, 63.098.704 hectare, urmată de Asia cu 53.705.479 hectare și Europa cu 14.111.702 hectare. România s-a situat pe primul loc din Uniunea Europeană (UE), în 2011, după suprafața cultivată cu porumb. În acel an, suprafața cultivată cu porumb în UE a fost de 8,72 milioane hectare (ha), din care România a deținut 2,613 milioane ha, fiind urmată de Franța și Ungaria cu 1,571 milioane hectare, respectiv 1,256 milioane ha (http://www.faostat.fao.org) .

Porumbul prezintă importanță agrofitotehnică deosebită. Fiind plantă prășitoare, lasă terenul curat de buruieni și dăunători, fiind o bună premergătoare pentru alte plante, chiar și pentru grâu sau orz. Porumbul permite cultura intercalată cu alte plante (de ex. cu fasolea, cu dovlecii), iar după premergătoare timpurii se poate cultiva ca a doua cultură, asigurând astfel o cultură suplimentară de masă verde, siloz sau chiar de boabe. Datorită particularităților sale biologice, și în mod deosebit datorită introducerii în cultură a hibrizilor, porumbul are o capacitate mare de producție (6.000 – 9.000 kg/hectar boabe la varianta neirigată și 9.000-16.000 kg/ha boabe la varianta irigata) (Ștefan M., 2004).

Principalele contribuții aduse de porumb la propria noastră sănătate sunt reprezentate de fibre și de acidul folic. Aceste elemente ajută la menținerea unui sistem cardiovascular sănătos, la prevenirea mai multor tipuri de cancer (cel de plămâni în mod special), la menținerea unei memorii intacte, ajută tranzitul intestinal sau creșterea nivelului de energie din organism.

Porumbul este ca importanță cea de-a treia cultură cerealieră și este cea de-a doua, după grâu, în topul comerțului internațional. Însemnătatea acestuia se datorează nu numai potențialului productiv mai ridicat ca al celorlalte cereale ci și multiplelor utilizări ale boabelor și anume:

În alimentația omului, mai ales sub formă de fâină din care se obțin diferite produse culinare, ca boabele din care se prepară "fulgi" și floricele și, mai rar, ca boabe nematurate, fierte sau coapte . Mai puțin de 15% din producția actuală de porumb se folosește în hrana omului;

În furajarea animalelor se utilizează fie la fabricarea nutrețurilor combinate fie sub formă de boabe mature uruite, ori boabe ajunse la coacerea în ceară transformate în "pastă" sau "fulgi" și însilozate. Utilizarea porumbului ca nutreț se datorează valorii nutritive ridicate (l kg boabe echivalează cu 1,17-1,30 unități nutritive și conține 70-80g proteină digestibilă). Din producția de porumb circa 75-80% se folosește în hrana animalelor. Plantele de porumb ajunse la coacere în lapte-ceară, tocate integral (cu știuleți) și însilozate, constituie un valoros nutreț suculent. Cocenii se folosesc ca furaj, dar și tocați pentru formarea unui amestec pentru siloz cu melasă sau uree rezultând de asemenea un nutreț valoros suculent.

În industrie, boabele de porumb au multe și variate utilizări. Din 100 kg de boabe, de la care se separă embrionii, poate rezulta unul din produsele:

– 77 kg faină;

– 44 1 spirt;

– 63 kg amidon;

– 71 kg glucoză;

– 1,8 – 2,7 1 ulei comestibil;

– 3,6 kg șroturi de embrioni.

În SUA porumbul rezervat consumului intern are următoarea utilizare: 89,6% nutreț, 5,8% măcinat umed (fulgi), 3% măcinat uscat, 0,6% pentru alcool, 0,6% produse pentru micul dejun și 0,4% material semincer (J. Martin și colab, 1976).

1.2. Particularități biologice

Porumbul (Zea mays L.) este o plantă ierboasă anuală, cu încolțire unipolară, dezvoltând o singură rădăcină, care, la scurt timp de la apariție, se ramifică, formând rădăcini secundare. La porumb, din nodul tulpinal, situat deasupra mezocotilului, se dezvoltă rădăcinile coronare sau permanente, care se ramifică și ajung uneori în sol până la 3-5 m, iar lateral se extind pe o rază de 90 cm. Din primele 2-4 noduri supraterane se formează rădăcinile adventive sau de sprijin, care asigură o stabilitate mai mare a plantelor la acțiunea vântului (Ștefan M., 2004).

Temperatura optimă de germinare a semințelor de porumb este de 8-10°C, iar temperatura de creștere și dezvoltare a plantelor este de 15-18°C. La temperaturi mai mici de 10°C creșterea încetează, iar dacă temperatura coboară sub -4°C, plantele mor.

Din punct de vedere al fotoperioadei, porumbul este o planta de zi scurtă, adaptată la o lumina intensă.

În primele faze de creștere, dupa răsărire, porumbul are o rezistență deosebită la secetă, datorită sistemului radicular profund și consumului specific redus de apă. Lipsa sau insuficiența apei în perioada formării paniculului și a boabelor are efecte negative asupra producției.

Deși nu are cerințe deosebite față de sol, producțiile cele mai mari se realizează pe solurile cu fertilitate ridicată (cernoziomuri, soluri aluvionare, brun-roșcate), cu pH neutru (6,5-7) și capacitate mare de reținere a apei. Nu se recomandă solurile reci, cu exces de umiditate, compacte și tasate.

Pentru realizarea unei concordanțe între caracteristicile termice ale zonelor agricole din țara noastră și particularitățile biologice ale speciei și hibrizilor s-a făcut cartarea sumelor temperaturilor superioare pragului biologic (100 C) și determinarea cerințelor termice ale plantelor.

S-au stabilit trei zone de favorabilitate pentru cultura porumbului :

zona foarte favorabilă situată în Câmpia din vestul și sudul țării, unde se cultivă 75-80% din suprafață cu hibrizi târzii și 20-25% cu hibrizi mijlocii;

zona favorabilă situată în câmpia Bărăganului, Moldova, Câmpia Transilvaniei și Câmpia de Vest, ponderea fiind de 20% hibrizi tardivi, 50% hibrizi mijlocii și 30% hibrizi timpurii;

zona puțin favorabilă ocupă suprafețe însemnate în Dealurile subcarpatice, acelor din Dobrogea, pe solurile nisipoase din Oltenia, se va cultiva 75% din suprafața cu hibrizi timpurii și 25% cu hibrizi mijlocii.

Poate fi cultivat pe soluri diferite cu fertilitate și textură, dar trebuie evitate solurile extreme. Bune premergătoare pentru porumb sunt leguminoasele perene, cerealele păioase, inul, cânepa, sfecla pentru zahăr, cartoful etc. Deși suportă monocultura, nu este indicată cultivarea porumbului mai mult de 2-3 ani pe același teren numai dacă se aplică îngrășăminte organice și chimice și se combat corespunzător buruienile, bolile și dăunătorii.

Porumbul este o plantă cu un mare consum de substanțe nutritive, consumul cel mai ridicat de substanțe nutritive se realizează până la începutul formării bobului. În perioada formării boabelor porumbul folosește numai o parte de 10-25 % din elementele nutritive. Cea ce înseamnă că o mai mare parte din elementele NPK ce se acumulează în bob provin din plantă, din rezervele anterioare.

Îngrășămintele chimice pe bază de azot se aplică în funcție de indicile de azot al solului și nivelul producției planificate. De asemenea, stabilirea dozei de azot se face ținând cont de consumul specific, pentru a se obține o tonă de porumb boabe el consumă 20-22 kg N.

Îngrășămintele minerale cu fosfor se aplică în funcție de conținutul solului în fosfor mobil și producția planificată ținandu-se cont ca pentru fiecare tonă de porumb boabe consumul de fosfor este de 8-9 kg.

Îngrășămintele pe bază de potasiu se aplică pe solurile ușoare, pe cele acide și pe solurile care au un conținut mic de potasiu sub 150 ppmK. Dozele de potasiu se vor reduce cu câte 3 kg pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat pentru cultura respectivă.

Gunoiul de grajd se va aplica o dată la 2-3 ani pe solurile grele și o dată la 3-4 ani pe celelalte soluri, se vor administra 20-60 t/ha.

CAPITOLUL 2

SINTEZA CERCETĂRILOR CU PRIVIRE LA INFLUENȚA TEHNOLOGIEI DE CULTURĂ ASUPRA PRODUCȚIEI

ȘI A ÎNSUȘIRILOR SOLULUL

Agricultura modernă, intensivă, de mare productivitate, exercită asupra solului solicitări

însemnate iar o cunoaștere insuficientă a modului în care solul reacționează la astfel de solicitări

sporite poate avea consecințe negative, manifestate prin procese de degradare, de distrugere chiar, a capacitatii lui de producție (Canarache A. și colab., 1978, 1990, Hamza M.A. și colab., 2005, Garcia-Orens F. și colab., 2005, Gus, P., 2003).

2.1. Importanța lucrărilor solului în cultura porumbului

Gh. Budoi și A. Penescu (1996) citează că lucrările solului sunt intervenții sau operații mecanice efectuate cu unelte sau mașini pentru a-i modifica însușirile, ce se aplică cu scopul de a asigura condiții favorabile creșterii și dezvoltării plantelor de cultură.

La abordarea unui anumit tip de sistem de lucrare a solului trebuie avute în vedere condițiile de sol, planta și clima ce pot influența sau pot fi influențate de respectivul sistem (Franzluelbers A.J., 2002). Acțiunea benefică a sistemului de lucrare a solului asupra unui factor de cultură trebuie să mențină ceilalți factori la un nivel acceptabil, astfel încât creșterea producției agricole, scăderea consumului de combustibil sau ridicarea capacității de producție a solului să poată fi posibile prin soluții de optimizare economică (Zentner R.P., 2004, Czy Ewa, 2004, Guș P., 2003).

Lucrările solului, pe lângă efectele inedite si directe, benefice în cadrul tehnologiilor de cultivare a plantelor, induc în sol și efecte remanente de durată, care acționeaza asupra proprietăților fizice și fizico-mecanice, chimice și biologice ale solului, modificându-le (Canarache A., 1978, 1986, Nedeff V., 1995, Pintili, Pintilie C. și colab., 1979, Dick R.P., 1992, Dexter A.R., 2004, Munkholm L.J. și colab., 2005, ș.a.).

Rolul principal al acestor lucrări constă în a înmagazina o cât mai mare cantitate de apă din precipitații și în același timp de a reduce la maxim scurgerile de apă și sol. Prin lucrări se urmărește să se creeze la suprafața solului un microrelief, care să fie capabil să stăvilească și să divizeze scurgerile superficiale de apă. Astfel, obiectivele concrete ale lucrărilor solului sunt diferite:

reglarea însușirilor fizice, chimice și biologice (tasarea sau afânarea) ale solului în conformitate cu cerințele fiecărei plante de cultură;

îmbunătățirea structurii solului pentru a permite rădăcinilor plantelor să valorifice la maximum rezervele de apă ale solului și elementele nutritive;

distrugerea buruienilor, a unor agenți fitopatogeni sau dăunători cu scopul realizării de condiții optime dezvoltării plantelor de cultură;

încorporarea erbicidelor, îngrășămintelor și amendamentelor, a resturilor vegetale, reașizarea unui pat germinativ optim pentru asigurarea densității prin garantarea germinației si răsăririi.

Pentru a putea cultiva pământul, acesta trebuie lucrat. La inceput s-au folosit mijloace rudimentare din piatră sau lemn, apoi, o data cu dezvoltarea industriei au devenit din ce în ce mai performante.

La începutul anului 1820, în SUA este cunoscut plugul de fier cu tracțiune animală, iar în 1892 apar primele tractoare agricole.

În Europa după anul 1910 a început construcția masivă de mașini și tractoare agricole, iar primele pluguri reversibile sunt construite în anul 1930, la început cu o trupiță, apoi cu mai multe.

În prezent lucrările solului sunt efectuate de o gamă foarte largă de mașini agricole, iar în unele cazuri această activitate a devenit exagerată cu implicații negative asupra însușirilor lui.

2.2. Influența lucrărilor asupra producției

Lucrările de bază ale solului reprezintă o măsură importantă de a gestiona cultura de porumb, care influențează semnificativ producția de porumb din punct de vedere economic, cantitativ și calitativ.

Recolta este rezultatul nu numai a activității fotosintetice a plantelor, ea se datorește și acțiunii complexe, reciproce dintre plantă, sol, substanțe nutritive cu factorii climatici, genetici, fito-sanitari și tehnologici.

Asolamentul și respectiv rotația reprezintă prima verigă din tehnologia unei plante de cultură de care depinde în bună măsură producția obținută, ca urmare a efectelor multiple pe care le are asupra însușirilor solului, a combaterii buruienilor, bolilor și dăunătorilor etc.

Lucrările solului reprezintă o principală verigă în tehnologia culturilor. Odată cu trecerea timpului, cu creșterea populației și a cerințelor pentru hrană, a fost impusă omului cultivarea unor suprafețe mari cu diferite culturi. De multe ori această acțiune a devenit dăunătoare prin numărul mare, uneori chiar exagerat de lucrări, care a dus la înrăutățirea însușirilor solului. De aceea, scopul fundamental al efectuării lucrărilor solului trebuie să urmărească:

1) obținerea de producții mari, curate și sănătoase;

2) conservarea și ameliorarea solului, fără a dăuna ecosistemelor și mediului ambiant.

În decursul timpului s-au folosit diferite sisteme de lucrare a solului, care pot fi grupate în două categorii: sistemul convențional de lucrare a solului și sistemul de lucrări minime.

Sistemul convențional de lucrare a solului include arătura cu plugul cu cormană, care întoarce brazda, și succesiunea de lucrări pentru pregătirea patului germinativ care diferă în funcție de condițiile pedoclimatice, cerințele culturilor din rotație și dotarea tehnică.

Aratul este cea mai importantă lucrare a solului, fiind considerată lucrarea de bază. În condițiile din țara noastră în mod obișnuit, pe același teren arătura se execută odată pe an și numai în anumite cazuri de două ori.

Prin arat, se mărunțește, se amestecă și se afânează un strat mai gros sau mai subțire de sol, numit brazdă. Printre cele mai importante efecte ale arăturii amintim: îngroparea stratului de sol pulverizat și aducerea la suprafață a solului structurat; încorporarea resturilor de plante, a buruienilor și îngrășămintelor; afânarea prin care se realizează aerarea și încălzirea solului în profunzime; înmagazinarea unor cantități mari de apă în sol, etc.

Se folosește fertilizarea minerală, cu doze mari și foarte mari de îngrășăminte, monocultura ori rotații de numai doi-trei ani, tratamente intensive cu pesticide pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Agricultura convențională s-a practicat pe scară largă în România înainte de anul 1989.

În prezent, toată lumea este de acord că agricultura convențională afectează în sens negativ mediul înconjurător. Aceasta se întâmplă în special când componentele sistemului de agricultură convențional se aplică fără a se ține seama de condițiile locale: climă, sol, relief, condițiile economice și sociale. Aceste condiții determină măsura în care se vor produce diferitele procese de degradare chimică, biologică, fizică a mediului.

În ultima perioadă există tendința de reducere a lucrărilor solului și menținerea resturilor vegetale la suprafață, cu scopul de a controla scurgerile de elemente minerale și de sol prin eroziune și pentru folosirea mai eficientă a energiei. Acest sistem de lucrări necesită anumite practici pentru combaterea buruienilor, pentru pregătirea patului germinativ și semănatul direct în teren nelucrat, fără arat, și exclude folosirea plugului cu cormană sau a altor lucrări intensive, care răscolesc solul.

Sistemele neconvenționale de lucrare a solului sunt superioare celor convenționale. Este

necesar să se aplice variantele sistemelor neconvenționale care corespund condițiilor specifice locale.

Prin aplicarea sistemelor neconvenționale de lucrare a solului, ca o componentă importantă a agriculturii durabile, se obțin mai multe beneficii:

timpul consumat cu lucrările solului se reduce de 2 – 4 ori;

necesarul de mașini agricole la unitatea de suprafață se diminuează;

conținutul de materie organică din sol se mărește și se reduce eroziunea solului;

se mărește permeabilitatea solului pentru apă, iar drenajul global al solului se îmbunătățește;

resturile vegetale încorporate la 10 – 15 cm adâncime sau cele rămase la suprafața solului determină creșterea florei și faunei din sol, dacă activitatea biologică este maximă;

se menține calitatea apei freatice și de suprafață, întrucât îngrășămintele și pesticidele aplicate nu sunt spălate prin eroziune, iar activitatea biologică mai intensă utilizează și descompune substanțele chimice administrate;

calitatea aerului este menținută, ca urmare a reducerii emisiilor de combustibili fosili folosiți în traficul pe teren, dar și prin diminuarea carbonului eliminat în atmosferă, acesta fiind fixat prin creșterea materiei organice din sol.

Sistemul neconvențional de lucrare a solului se caracterizează prin renunțarea la arătura cu plugul cu cormană, total sau periodic, prin raționalizarea numărului de lucrări și păstrarea la suprafața solului a cel puțin 15 – 30 % din resturile vegetale. Pe plan mondial acest sistem este aplicat pe circa 45 % din suprafața arabilă, estimându-se o extindere la 60 % în următorii 20 de ani. Acest sistem (neconvențional) este denumit "Sistem de lucrări pentru conservarea solului".

În prezent, în țara noastră, acest sistem întâmpină o serie de greutăți dintre care amintim: lipsa unor mașini din sistemul de lucrări minime ale solului, rezerva mare de semințe de buruieni și organe vegetative de înmulțire, care determină o îmburuienare excesivă a terenurilor agricole.

2.3. Influența lucrărilor asupra însușirilor solului

Lucrările solului prin efectele lor asupra însușirilor fizice, chimice și biologice ale acestuia, au reprezentat în toate sistemele de agricultură una dintre cele mai importante verigi de sporire a producției.

Odată cu dezvoltarea științei s-a fundamentat și necesitatea alternării diferitelor culturii în cadrul asolamentelor. Această necesitate este determinată de mai mulți factori printre care amintim: factori de ordin chimic în ce privește nutriția plantelor cu elemente minerale, influența diferită a culturilor agricole asupra stării fizice a solului, cauze biologice ce se referă la relațiile variate dintre plantele de cultură și celelalte organisme vegetale și animale ș.a. factori.

2.3.1. Influența lucrărilor asupra însușirilor fizice ale solului

Însușirile fizice ale solului sunt influențate direct sau indirect de lucrările solului, atât stratul lucrat cât și din cel din imediata apropiere a acestuia.

Prin practicarea unei agriculturi intensive, de mare productivitate, se exercită asupra solului un impact puternic, în principal prin modificarea structurii și celorlalte însușiri fizice ale acestuia. Diversificarea culturilor, neaplicarea unor rotații raționale a acestora, modificarea regimului aerohidric prin irigație și drenaj, creșterea adâncimii arăturilor, traficul intens cu utilaje prea grele, fertilizarea cu doze mari de îngrășăminte chimice și alte măsuri pentru obținerea unor producții ridicate, pot exercita efecte negative asupra însușirilor solului, contribuind la degradarea acestuia.

Modul de cultivare a diferitelor plante influențează asupra însușirilor fizice ale solului. Astfel, prășitoarele (porumb, sfeclă, floarea soarelui, cartof ș.a. ) datorită lucrărilor repetate de mobilizarea solului ce le primesc în perioada de vegetație contribuie la pulverizarea solului, respectiv degradarea structurii acestuia, în timp ce leguminoasele și cerealele păioase contribuie la îmbunătățirea însușirilor fizice ale solului și în special la refacerea în parte a structurii. Pentru menținerea însușirilor fizice ale solului la parametri corespunzători, se impune cu necesitate alternarea celor două grupe de plante.

Pentru ca plantele să găsească condiții optime creșterii și dezvoltării acestora, lucrările solului trebuie să se realizeze un strat afânat, în care rădăcinile plantelor se dezvoltă mai mult și pătrund mai ușor în sol, mai ales în primele faze de vegetație. În acest scop trebuie ca prin lucrări să se realizeze un raport echilibrat între faza solidă a solului și porozitate, raport care trebuie să fie de 1/1. Arătura are cel mai pronunțat efect asupra porozității și poate determina creșterea volumului porilor stratului afânat cu 20-30%.

Efectuate la momentul optim, lucrările solului pot influența favorabil starea structurală a acestuia, în timp ce repetarea și efectuarea la un conținut de umiditate necorespunzător determină deteriorarea structurii.

C. Pintilie (1985) afirmă că odată cu creșterea porozității are loc și modificarea densității aparente (tabelul 2.1). Majoritatea plantelor de cultură găsesc condiții, favorabile pentru dezvoltarea sistemului radicular dacă densitatea aparentă este cuprinsă între 1,07-1,45 g/cm3.

Tabelul 2.1

Efectul diferitelor sisteme de lucrare a solului asupra însușirilor fizice (Varvel, 2011)

În cazul în care se încearcă îmbunătățirea rapidă a însușirilor fizice ale solului, prin intensificarea lucrărilor acestuia, prin efectuarea de lucrări superficiale repetate cu grapa cu discuri sau cultivatorul, în scopul mărunțirii bulgărilor sau curelelor, ori prin executarea lucrărilor de subsolaj pentru afânarea stratului subarat compactat, se poate obține o eficiență, dar numai pe timp scurt.

Astfel de procedeie, pe termen lung, determină efecte nefavorabile asupra unor proprietății fizice ale solului cum ar fi: stabilitatea mecanică și hidrică a agregatelor, porozitatea, capacitatea de infiltrație, conductivitatea hidraulică, reținerea apei, stratificarea materiei organice și a nutrienților, activitatea și diversitatea speciilor de floră și faună edafică, biomasa de carbon, regimul de umiditate și temperatură. Efectele pozitive ale tehnologiilor agricole sunt: scăderea densității aparente a solului, a rezistenței la penetrare, creșterea porozității și permeabilității, îmbunătățirea structurii.

Lucrările minime ale solului determină creșterea densității aparente, dar și, paradoxal, creșterea infiltrației.

Majoritatea cercetărilor efectuate, privind efectul lucrărilor solului asupra conținutului de carbon organic din sol, arată că în climatul temperat sistemul convențional cu arătură poate determina scăderea conținutului de carbon organic din sol cu 10 – 30%, în 20 de ani, comparativ cu sistemul no-tillage.

2.3.2. Influența lucrărilor asupra însușirilor chimice și biologice ale solului

Insușirile chimice ale solului sunt condiționate de starea de dispersie coloidală a diferitelor substanțe din masa solului. Ele sunt reprezentate de : soluția solului,coloizii, puterea de reținere, reacția solului (pH).

Soluția solului reprezintă mediul apos în care se află în stare de dispersie diferite substanțe minerale și organice care participă la procesul de nutriție prin intermediul sistemului radicular.

Coloizii alcătuiesc complexul coloidal sau complexul argilo-humic din sol.

Puterea de reținere reprezintă capacitatea solului de a reține anumite substanțe cu un grad variat de dispersie. Are o importanță deosebită pentru viața plantelor și deci pentru fertlitatea solului deoarece, puterea de reținere, împiedică levigarea substanțelor nutritive, ele rămânând la dispoziția plantelor

Reacția solului =pH poate fi neutră (pH=7), bazică (pH mai mare decât 7), acidă (pH mai mică decât 7). Majoritatea plantelor preferă solul cu reacție neutră. Există specii de plante care preferă reacția acidă a solului,cum este cartoful, ovăzul, secara. Lucerna și rapița, în schimb, preferă solurile bazice.

Corectarea pH-ului acid sau bazic se face prin aplicarea amendamentelor și a îngrășămintelor chimice cu reacție acidă sau bazică.

Cunoașterea reacției solului prezintă o importanță deosebită pentru cunoașterea și crearea condițiilor favorabile creșterii plantelor. Pe teren, operativ dar orientativ, reacția solului se determină cu ajutorul unui aparat denumit pH-metru , prin metoda colorimetrică.

Insușirile biologice ale solului se exprimă prin activitatea intensă a microorganismelor, a plantelor, și a animalelor din sol, fiind îndreptată în direcția descompunerii și prelucrării materiei organice și formării humusului .

Lucrările solului pot influența însușirile chimice și biologice ale solului prin amplificarea acțiunii factorilor ce contribuie la procesele de alterare minerală și de descompunere a materiei organice. Într-un sol afânat, procesul de nitrificare este mai intens. Nitrificarea atrage după sine accentuarea unor procese chimice favorabile prin care fosforul, potasiul, calciul și alte elemente nutritive trec din forme greu solubile în forme accesibile plantelor. Însușirilor chimice ale solului pot fi îmbunătățite în mare măsură și de activitatea microbiologică din sol, care la rândul ei devine intensă într-un sol afânat și bine aerat. Microorganismele din sol folosesc oxigenul pentru oxidarea substanțelor organice, din care își procură CO2 și energia necesară.

Ca urmare a influențelor pozitive ale arăturii asupra proprietăților fizice, chimice și biologice în solurile arate, crește conținutul de substanțe chimice accesibile plantelor, se reduce conținutul de substanțe incomplet oxidate, sporesc numărul de microorganisme folositoare etc.

La monocultura de porumb, pe un sol cu textură luto argiloasă, conținutul de azot, pe adâncimea de 0-15 cm, a fost mai mare la sistemul de lucrare no-tillage, comparativ cu lucrările convenționale și cu cizelul. În stratul de sol 15-30 cm, diferențele privind valorile conținutului de azot, la diferite sisteme de lucrare a solului, nu au fost semnificative (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2

Efectul diferitelor sisteme de lucrare a solului asupra însușirilor chimice (Varvel, 2011)

Lucrările aplicate solului creează condiții de aerobioză. Prin arătură cu plugul, de exemplu, crește numeric microflora aerobă (ciuperci, bacterii, actinomicete) care au rol în descompunerea substanțelor organice celulozice. Deoarece substanțele organice proaspete se descompun foarte intens, coeficientul lor de transformare în humus este foarte redus. Mineralizarea rapidă a resturilor organice proaspete conduce la lipsa de material energetic în sol și ca atare bacteriile încep să descompună humusul. Se modifică structura microorganismelor, iar genurile Nocardia, Arthrobacter, Bactoderma cresc de 2-3 ori capacitatea de oxidare a fragmentelor aromatice din moleculele de humus.

Indiferent de evoluția metodelor de lucrare a solului, plantele cultivate au nevoie pentru o bună creștere și dezvoltare a lor, ca în sol să se realizeze unraport optim între porozitatea capilară și necapilară și un regim de apă-aer și hrană cât mai favorabil. În satisfacerea acestor cerințe ale plantelor, metodele și sistemele de lucrare ale solului au o importanță hotărâtoare.

CAPITOLUL 3

DESCRIEREA CADRULUI NATURAL

3.1. Așezarea geografică, geomorfologia, geologia, hidrologia

Societatea comercială Marsat S.A. este situată în partea de est a județului Neamț, în municipiul Roman, la o distanță rutieră de cca. 1 km față de centrul orașului și la cca. 49 km de municipiul Piatra Neamț.

Orașul Roman, al doilea oraș ca mărime dintre localitățile județului Neamț, are ca limite geografice la nord comuna Cordun, la nord-est comuna Tămășeni, la est comuna Sagna, la sud comuna Horia, iar la vest comuna Horia și Trifești.

Localitatea Roman (46°55′48″ lat. N 26°55′48″ long. E) este situată din punct de vedere geografic partea centrală a podișului Moldovei, în județul Neamț, la confluența râurilor Siret și Moldova, la o altitudine situată între 185-205 m, cuprinzând zone atât de pe terasa inferioară a râului Moldova cât și de pe terasa sa superioară. Vatra orașului ocupâ o suprafață totală de 2.983 ha, din care 1.617 ha intravilan.

Municipiul Roman are o poziție strategică, în centrul regiunii istorico-geografice Moldova, într-o arie unde converg mai multe căi de comunicație de importanță europeană, națională și regională, din punct de vedere feroviar făcând parte din magistrala București – Dornești – Cernăuți – Varșovia, iar rutier aflându-se pe axul expres de interes european E85, care leagă Polonia și Ucraina, Rusia și Republica Moldova, prin România de Bulgaria, Grecia, Turcia și Orientul Apropiat. La Roman, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN15D care îl leagă spre vest de Piatra Neamț și spre est de Vaslui. Legat de traficul aerian, cel mai apropiat aeroport se află în Bacău, conexiunea cu acesta putând fi realizată fie pe drumul european E85, fie pe magistrala de cale ferată.

Relieful municipiului Roman și al împrejurimilor acestuia are un aspect puțin pronunțat și este rezultatul fenomenelor de eroziune și de confluență al celor două râuri Siret și Moldova.

În relieful municipiului apar astfel trei niveluri principale distincte și anume:

– primul nivel îl constituie o terasă superioară de confluență, municipiu ambelor văi;

– al doilea nivel îl constituie câte o terasă inferioară de o parte și de alta a celei superioare răspunzând acțiunii separate a celor două râuri; spre vest se găsește – terasa inferioară a Moldovei și spre est cea a Siretului;

– al treilea nivel corespunde cu o zonă joasă (luncă) discontinuă, respectiv malul stâng al râului Moldova.

Relieful aplasamentului studiat apartine celui de al treilea nivel, o zonă joasă (luncă) discontinuă, respectiv malul stâng al râului Moldova.

Terasa de luncă are un relief destul de variat, reprezentat prin suprafețe plane sau vălurite si forme cu aspect de grind și largi depresiuni.

În zona Romanului sunt cantonate ape subterane în depozitele nisipo-argiloase, deluvio-coluvio-eluviale cuaternare și în gresii, nisipuri și argile sarmatice. Tot aici se constată existența unor rezerve deosebit de importante de materiale de construcție de balastieră (nisipuri și pietrișuri). Terasa inferioară și lunca Moldovei oferă condiții favorabile pentru exploatarea acestor resurse subsolice.

În zona orașului Roman, s-a întâlnit în toate forajele la adâncimi cuprinse între 5 – 15 m de la suprafața terenului, argile mărnoase de vârstă sarmațiană peste care s-au depus stratele aluvionare sau eoliene de vârstă cuaternară constituite din pietrișuri, nisipuri, prafuri, luturi și loesuri de culoare galbenă sau cafenie.

3.2. Solurile

Teritoriului municipiului Roman din punct de vedere pedogeografic, îi este specifică o mare diversitate de soluri, pe suprafața sa întâlnindu-se atât soluri zonale cât și o gamă variată de soluri intrazonale.

Această variație a învelișului pedologic este consecința interacțiunii diferite în timp și spațiu a factorilor mediului natural (litologia, relieful, clima, vegetația, fauna, apa) și social (omul), la care se adaugă și timpul, ca durată de manifestare a celorlalți factori pedogenetici.

Solurile zonale sunt reprezentate prin cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, soluri brune argiloiluviale și brun luvice. Pe lângă acestea sunt însă prezente și soluri intrazonale, soluri hidromorfe, ca și soluri neevoluate cum sunt solurile aluviale și coluviale de pe șesuri, regosoluri și erodisoluri pe versanții văilor.

Principala resursa o constituie însăși calitatea solurilor, care prin caracteristicile lor influențează producția agricolă.

Se cultivă în bune condițiuni plante cerealiere, leguminoase, cartoful, sfecla de zahăr.

Potrivit interdependențelor fito–climatice putem deosebi pe teritoriul municipiului Roman mai multe tipuri de soluri distribuite în funcție de particularitațile zonale:

– Zona molisolurilor: cernoziom cambic, cernoziom argiloiluvial;

– Zona argiluvisolurilor cuprinzând soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice;

– Zona solurilor hidromorfe : lăcoviștele și solurile gleice;

– Zona solurilor neevoluate, trunchiate și desfundate: regosol, protosoluri aluviale, soluri aluviale, erodisoluri, coluvisoluri.

3.3. Condițiile climatice

3.3.1. Temperatura aerului

Teritoriul municipiului Roman se află în întregime în zona temperată, cu un climat continental mai accentuat, datorită poziției sale în estul Carpaților Orientali și a așezării pe culoarul Moldova – Siret, orientat nord-sud, care este și culoar topo-climatic, deoarece aerul boreal se canalizează în lungul lui, provocând inversiuni de temperatură accentuată, generată de deplasarea aerului rece dinspre valea Moldovei spre regiunea de șes a municipiului Roman. Clima caldă se găsește sub influența permanentă a aerului muntos ce se scurge din vest pe valea râului Moldova.

Principalii factori care influențează clima în timpul iernii, sunt masele de aer arctic formate din Anticiclonul Siberian de mare presiune, trecând peste teritoriul municipiului Roman sub denumirea de crivăț, viteza sa putând atinge 100km/h și de multe ori iarna produce viscole puternice. Vara, invazia de aer oceanic determină o vreme caldă și umedă.

La începutul verii, când se produce deplasarea aerului foarte cald din Africa de Nord către Peninsula Balcanică, vremea este călduroasă, cu umidități relativ scăzute. La aceasta se adaugă invazia maselor de aer din nord, de origine subpolară.

Unul dintre cei mai importanți parametri meteorologici îl constituie temperatura aerului. În regiunea care face obiectul acestui studiu, regimul termic înregistrează o puternică influență a reliefului. Observațiile meteorologice arată o temperatură medie anuală de cca. 8,5°C până la 9°C la Roman, fată de 9,5°C la Iași si 9,8°C la Bârlad.

Temperatura medie anuală este de +8,3C. Cele mai mari valori medii lunare se înregistrează în iulie (+20C ), iar cele mai mici valori medii se înregistrează în ianuarie (-5C). Temperatura maximă absolută înregistrată este de +38,2C (în anul 1952) și temperatura minimă absolută înregistrată este de -33,2C (în anul 1954). Aceste extreme de temperatură pot avea o influență hotărâtoare asupra culturilor agricole de orice fel. Astfel, în anotimpul rece, dacă solul nu este acoperit cu zăpadă, culturile de toamnă pot fi distruse prin îngheț, iar în anotimpul cald, temperaturile ridicate duc la secetă (cea mai mare perioadă de secetă a fost de 69 zile, în anul 1946).

Tabelul 3.1.

Temperatura medie anuală a aerului, la Stația Roman (2003 – 2013)

În municipiul Roman, iernile sunt mai aspre în comparație cu cele din zonele mai înalte ale Podișului Central Moldovenesc sau Subcarpații Moldovei.

Temperatura minima absolută s-a înregistrat la data de 20 februarie 1954, fiind de -33,2°C.

Vara, temperaturile sunt mai mici decât în sudul Câmpiei Române sau în regiunile înalte ale Podișului Central Moldovenesc.

Durata efectivă de stralucire a Soarelui în perioada 1993 – 2003 a fost de 1900 – 2000 ore.

Zilele de îngheț cu temperatură minimă diurnă mai mică sau egală cu 0C, sunt în număr de 127 pe an, iar zilele de vară, cu temperatura aerului maximă diurnă mai mare sau egală cu 25C sunt în număr de 106, ceea ce înseamnă că sunt suficiente pentru dezvoltarea culturilor agricole în condiții optime. Numărul mediu al zilelor cu temperaturi sub 0C este în luna ianuarie de 29, iar al celor cu temperaturi peste 25C, este în luna iulie de 25. Fenomenele de îngheț au loc între 10-20 octombrie cel mai timpuriu și între 20-25 aprilie cel mai târziu.

3.3.2. Regimul precipitațiilor

Volumul precipitațiilor medii anuale se încadrează în intervalul 550-600 mm/an. Într-un an cad precipitații cam 100-110 zile. În proporție de 70% ele cad sub formă de ploaie, cu excepția intervalului din ultima decadă a lunii noiembrie până în ultima decadă a lunii martie. Din totalul precipitațiilor, 35-40% cad vara, 23-30% primăvara, 17-23% toamna și 10-17% iarna.

Caracteristică pentru regimul pluviometric al acestei zone este pe de o parte abundența, iar pe de alta deficitul de precipitații în sezoane diferite ale anului: cantități mari în iunie – iulie (70-80 în medie) și mici iarna (20-25 în medie). Ambele fenomene au influențe negative asupra economiei.

Aversele torențiale influențează negativ activitatea economică și socială, contribuind la declanșarea alunecărilor de teren și activarea eroziunii. În general, când precipitațiile depășesc 20 mm/24 ore și solul este deja umed, ori când sunt mai mari de 40 mm/24 ore și cad pe un sol uscat, se pot deteriora unele culturi, fiind favorizate procesele de scurgere difuză, de eroziune areolară și torențială solului și de deplasare în masă.

Tabelul 3.2.

Cantitatea medie anuală de precipitații la Stația meteorologică Roman (2003 – 2013)

Stratul de zăpadă are grosimea medie anuală (în luna februarie) de 15,2 cm, iar minimum în aprilie de 0,4 cm. Grosimea stratului de zăpadă se menține în medie 73-74 de zile.

3.3.3. Regimul eolian

Vânturile care bat pe teritoriul zonei analizate se caracterizează prin fluctuații mari de direcție și viteză, fiind determinate atât de circulația generală a maselor de aer, cât și de orientarea generală a reliefului.

În zona municipiului Roman, unde relieful are o energie mult mai mică, influența orografiei este hotărâtoare în dominarea unor direcții ale vântului, remarcându-se, pe de o parte, o direcție N – S pe axul văii Siretului și una NV-SE pe axul văii Moldovei , iar pe de alta parte, direcția imprimată vânturilor de orientarea generală a Carpaților Orientali.

În această regiune viteza medie a vânturilor nu are valori prea mari, nici anuale, nici anotimpuale. Cea mai mare viteză o au vânturile dinspre N-V (4,2m/s – 5,1 m/s) și N (4 m/s – 4,9 m/s). Vânturile din direcțiile V si E au viteze reduse (în medie sub 2,5 m/s), iar din celelalte direcții au viteze intermediare (2 –3 m/s). Cele mai mari viteze medii anotimpuale le au vânturile de nord – vest în toate anotimpurile (iarna 5,1 m/s; primăvara 4,7 m/s; vara 4,2 m/s; toamna 4,9 m/s). În timpul anului, în general, vântul are viteze mai mari iarna și primăvara și mai reduse vara și toamna.

Figura 3.1.

Regimul vânturilor la stația Meteo Roman

3.4. Flora și vegetația

Ecosistemele caracteristice zonei acoperite de municipiul Roman pot fi împărțite în următoarele categorii:

Valea Siretului și Moldovei cu ecosistemele acvatice reprezentate de râul Siret, afluenții săi, râul Moldova și băltțile limitrofe și ecosisteme terestre dependente de cele acvatice reprezentate în principal de zăvoaiele de luncă.

Pajiștile folosite pentru pășunat sau făraă utilizare economică.

Agrosistemele.

Zonele verzi din interiorul orașului.

Pâlcuri de pădure situate de o parte și de alta a râului Siret dar și pe malul drept al râului Moldova, la confluiența cu râul Siret.

Fiecare din aceste ecosisteme este caracterizat de o floră și faună specifică:

Vegetația cultivată este compusă în principal din culturi de câmp, între care se remarcă sub aspectul suprafețelor cultivate grâul, porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr și cartoful. Areale mai mici sunt ocupate de culturile de leguminoase, legume, ovâz și cânepa pentru sămânță.

Vegetația segetală (sau buruienile din culturi) este formată din specii care apar atât în culturile de prașitoare, cât și în cele de păioase, printre care cele mai frecvente sunt pălămida (Cirsium), rochița-rândunicii (Convolvulus), pirul gros (Cynodon dactylon) și mohorul (Setaria). În culturile de prășitoare se întălnesc mohorul lat (Echinocloa), mohorul (Setaria), spanacul sălbatic (Chenopodium), știrul (Amaranthus), muștarul salbatic, etc. Culturile de păioase sunt invadate de specii de pir (Agropyron), dominant in culturile de grâu, muștar salbatic, mohor, troscot (Polygonum), neghina (Agrostema) în grâu, mușetel (Matricaria chamomilla), etc.

Fauna este reprezentată printr-o serie de mamifere specifice culturilor de câmp: șoarecele de câmp (Microtus arvalis), hârciogul (Mesocricetus netoni), iepurele (Lepus europaeus), ariciul (Erinaceus europaeus), cârtița (Talpa europea), dihorul (Putorius putorius), nevăstuica (Mustela nivalis).

Păsările mai frecvente sunt reprezentate de lăstuni de mal (Riparia riparia), rândunele (Hirundo rustica), barza albă (Ciconia ciconia), codobături (Motacilla alba), ciocârlia (Alauda arvensis), pițigoi (Parus major), mierla (Turdus merula), graur (Sturnus vulgaris), cioara de semănătura (Corvus frugilegus), uliul șorecar (Buteo buteo).

Amfibieni: lipsa zonelor umede pe amplasamentul studiat face ca aceste specii să lipsească. Reptilele mai frecvente sunt reprezentate prin Șopârla de câmp (Lacerta agilis), gușterul (L. viridis), șarpele de casă (Natrix natrix).

CAPITOLUL 4

ASPECTE ECONOMICO – ORGANIZATORICE

4.1. Scurt istoric

SC Marsat SA a luat ființă în 1991, prin privatizarea unei SMA, decizie luată de asociatul Vasile Balcan și a Certificatului de înmatriculare la Camera de Comerț și Industrie Piatra Neamț, nr. J27/553/1991.

Sediul social al societății comerciale Marsat SA este în localitatea Roman, județul Neamț, Str. Ștefan cel Mare, nr. 268.

Societatea și-a început activitatea de cultivare a terenului arabil având la dizpoziție 8 salariați, numărul lor ajungând astăzi la 82.

Principala activitate a societății este activități auxiliare pentru producția vegetală, CAEN 0161. Pe lângă această activitate de bază, MARSAT S.A mai desfășoară activități de consultanță și management, comerțul cu produse destinate agriculturii, comerțul cu mașini și utilaje agricole, cultivarea cerealelor, transportul, etc.

Marsat Ferme este divizia specializată în producție vegetală a principalelor culturi agricole. Cele trei ferme situate în județele Neamț, respectiv Ferma Simionești, Girov și Botești, au o suprafață totală de aproximativ 3000 hectare dedicate producției la cel mai înalt nivel, majoritatea suprafeței provenind din contractele de arendă, pe care societatea le-a încheiat cu proprietarii de teren.

Fiecare fermă este dotată cu utilaje performante și de ultimă generație ce asigură lucrări agricole de cea mai bună calitate și cu pierderi minime. Tehnologiile utilizate sunt unele experimentate și dintre cele mai moderne

Marsat SA oferă o largă gamă de servicii destinate fermierilor și nu numai:

– consultanță agricolă de specialitate;

– arat, discuit, recoltat (porumb, floare, grâu, rapiță, sfeclă de zahăr, soia), erbicidat, administrat îngrășăminte;

– transportul produselor la client, cu mijloc de transport licențiat ADR;

– servicii de transport cereale și plante tehnice vrac – 25 Tone;

– reparații tractoare și combine agricole;

– condiționare, uscare, tarare, depozitare – Silozul Roman (capacitate – 60.000 tone);

4.2. Mijloace de producție

S.C. Marsat S.A. prezintă un patrimoniu mare, reprezentat prin clădiri, magazii, depozite, mașini și utilaje agricole care sunt prezentate în tabelul 4.1.

Tabelul 4.1

Componența bazei tehnico-materiale

4.3. Organizarea muncii și a fermei vegetale ̏Marsat˝

În agricultură un rol deosebit de important îl constituie necesarul de forță de muncă care influențează în mod hotărâtor rezultatele obținute prin efectuarea la timp și în bune condiții a unui complex de lucrări, societatea comercială Marsat S.A. fiind dotată cu o bază materială corespunzătoare, cu ingineri și muncitori capabili să rezolve cu competență problemele pe care le ridică practica agricolă.

Activitatea societății comerciale Marsat S.A. este organizată pe următoarele departamente:

Departamentul financiar-contabil/economic

Departamentul arendă

Departamentul comercial

Departamentul operațiuni

Departamentul resurse umane

Departamentul administrativ

4.4. Modul de folosință a terenului la S.C. Marsat S.A.

Societatea cultivă anual aproximativ 3500 hectare împărțite pe 35 sole, cultivând în ultimii trei ani aproximativ 500 ha grâu de toamnă, 500 ha cu rapiță, 2000 ha cu porumb, 70 ha cu floarea soarelui, 170 ha cu soia, 20 ha cu orzoaică de toamnă, 300 ha cu sfeclă de zahăr, înregistrând următoarele producții medii:

Rapiță – 4.000 kg/ha;

Porumb – 13.000 kg/ha;

Floare soarelui – 3.500 kg/ha;

Grâu de toamnă – 5.500 kg/ha;

Orzoaică de toamnă – 5.000 kg/ha;

Soia – 3.500 kg/ha;

Sfeclă de zahăr – 38.000 kg/ha.

CAPITOLUL 5

INFLUENȚA LUCRĂRILOR SOLULUI ȘI A FERTILIZĂRII

ASUPRA UNOR ELEMENTE DETERMINATE ALE

SISTEMULUI DE AGRICULTURĂ

5.1. Influența lucrărilor solului asupra producției de porumb

Experiențele efectuate au fost amplasate în cadrul câmpurilor fermei Marsat și au urmărit influența arăturii de toamnă și a lucrării cu discul, precum și a dozelor de azot asupra producțiilor de porumb. Aceste aspecte au fost observate pe durata a doi ani (2012-2014).

Hibrizii de porumb folosiți la cercetări au fost procurate de la companiile Pioneer Hi-Bred, Euralis, Procera și Dekalb, astfel:

PR39B76 (figura 5.1) este un hibrid simplu, timpuriu creat la Pioneer Hi-Bred România, fiind considerat cel mai stabil și productiv hibrid. Talia plantelor este foarte înaltă. Colorația antocianică a mătăsii este slabă, iar a tecii frunzei este absentă. Perioada de apariție a mătăsii este mijlocie. Inelul antocianic de la baza glumei este absent. Bobul este de tip dentat, de culoare galben intens. Rahisul știuletelui prezintă glume colorate cu antocian .

Figura 5.1 – Caracteristicile știuletelui hibridului PR39D81

Hibridul PR39B76 are o rezistență bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor. Rezistența

plantelor la cădere este mijlocie, iar la frângere este mijlocie-bună. Rezistența la boli și dăunători este foarte bună.

Hibridul Es Flato înregistrat în 2009 este un hibrid simplu creat de Euralis (figura 4.2). Are o toleranță bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor. Rezistența plantelor la cădere este mijlocie și bună la frângere. Are o capacitate ridicată de compensare, producând doi știuleți pe planta la densități reduse.

Hibridul are o capacitate de producție foarte bună, cu o medie pe 7 centre de 9862 kg/ha.

Figura 5.2 – Caracteristicile știuletelui hibridului Es Flato

Cera 390 este un hibrid trilinial semitardiv produs de Procera în 2003, cu producții constante în areale diferite, cu maxime între 12000 kg/ha și 13600 kg/ha (figura 4.3).

Are ritm de creștere rapid în primele faze de vegetație. Talia plantelor este înaltă. Colorația antocianică a mătăsii este slabă, iar a tecii frunzei este absentă. Perioada de apariție a mătăsii este semitimpurie.

Prezintă numeroase avantaje în cultură, este tolerant la secetă, pierde apa foarte repede la maturitate, rezistență bună la frângere și cădere, rezistența la boli și dăunători este bună.

Figura 5.3 – Caracteristicile știuletelui hibridului Cera 390

DKC4490 este un hibrid simplu, semi-timpuriu creat de compania Dekalb (figura 4.4). Talia plantelor este înaltă. Colorația antocianică a mătăsii este slabă, iar a tecii frunzei foarte slabă. Inflorirea si matasirea se produce simultan ceea ce prezinta un avantaj pe timp de arsita al acestui hibrid. Bobul este de tip dentat-semisticlos, cu vârful de culoare galbenă.

Hibridul DKC4490 prezintă plante cu o foarte bună rezistență la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor. Rezistența plantelor la cădere și frângere este foarte bună. Rezistența la boli criptogamice și dăunători este bună.

Are cea mai mare producție obținută în loturile de testare pentru grupa sa de maturitate, cu o medie pe 12 centre de 11716 kg/ha.

Figura 5.4 – Caracteristicile știuletelui hibridului DKC4490

Experiența a fost amplasată în două sole diferite, o solă cu suprafață de 75 ha, ce a avut ca doză de azot 60 kg s.a./ha, și cealaltă solă de 35 ha, doza de azot fiind 120 kg s.a./ha. În toată experiența s-a aplicat uniform fosfor, în doză de 75 kg s.a./ha.

4.1.1. Influența arăturii de toamnă asupra producției de porumb

Arătura de toamnă are efecte favorabile mai mic comparativ cu arătura de vară, datorită perioadei scurte până la intrarea în iarnă , dar sunt mult mai mari decât la arătura de primăvară.

Arătura care se execută toamna, în vederea semănăturilor de primăvară, în cazul nostru porumb, au următoarele efecte favorabile:

În solul arat precipitațiile căzute în perioada de toamnă-iarnă se infiltrează mai ușor.

Resturile organice cu germenii bolilor, semințele de buruieni și o parte din dăunători sunt îngropate în profunzime unde, prin descompunere anaerobă pier, iar alții sunt aduși la suprafață și vor fi distruși de gerurile de peste iarnă.

Îngrășămintele organice și cele chimice cu fosfor și potasiu, (administrate din toamnă), amendamentele sau îngrășămintele verzi sunt încorporate prin arătură.

Un sol arat din toamnă este mult mai afânat și se încălzește mai repede primăvara și, ca atare, se va putea pregăti și semăna mai repede decât cel arat primăvara.

Arătura de toamnă a fost executată cu tractorul New Holland T7.250 în agregat cu plugul Biso.

Referitor la influența arăturii de toamnă asupra producției, din tabelul 4.1 se observă că în anul 2013, hibridul PR39B76 la o doză de azot de 60 kg s.a./ha, producția de porumb a fost de 12.800 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot, producția a fost de doar 13.400 kg/ha. Hibridul Es Flato a obținut o producție de 10.000 kg/ha la o doză de azot de 120 kg s.a./ha, cu un minus de producție de 700 kg, la o doză de azot de 60 kg s.a./ha.

În anul 2014 producțiile obținute au depășit 12.000 kg/ha, la ambele doze de azot și la ambii hibrizi experimentați. Astfel, hibridul DKC 4490, la o doză de 60 kg s.a./ha, producția a fost de 13.200 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb a fost de 13.500 kg/ha. Producția obținută de hibridul Cera 390 a fost de 12.500 la o doză de azot de 120 kg s.a./ha, cu un minus de producție de 500 kg, la o doză de azot de 60 kg s.a./ha.

Figura 5.5 – Arătura de toamnă

Tabelul 5.1

Influența arăturii de toamnă și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. MARSAT S.A.

Fig. 5.6 – Influența arăturii de toamnă și a dozelor de azot

asupra producției de porumb

4.1.2. Influența arăturii de primăvară asupra producției de porumb

Arătura de primăvară are următoarele dezavantaje:

a) datorită volumului mare de lucrări în primăvară, suprapunerea cu alte lucrări de executat duce la întârzierea efectuării și înființării culturilor primăvara;

b) culturile răsar neuniform, cu multe goluri și, în unele cazuri, chiar se produce compromiterea totală a culturii;

c) arătura se mărunțește greu, sunt necesare mai multe lucrări, iar patul germinativ este de proastă calitate;

d) se pierde o mare parte din rezerva de apă din sol, acumulată în timpul toamnei și iernii, fenomen ce este amplificat primăvara de sezonul secetos din țara noastră și a vânturilor din această perioadă de timp.

Referitor la influența arăturii de primăvară asupra producției, din tabelul 4.2 se observă că producțiile nu au trecut de 11.50 kg/ha. În anul 2013 pentru hibridul PR39B76 la o doză de azot de 60 kg s.a./ha, producția de porumb a fost de doar 10.800 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot, producția de porumb a fost de 11.500 kg/ha. Hibridul Es Flato la o doză de 60 kg s.a./ha, a obținut o producție de porumb de 7.500 kg/ha, în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb a fost de 8.300 kg/ha.

În anul 2014, producția obținută de hibridul DKC4490 a fost de 10.000 kg/ha la o doză de azot de 60 kg s.a/ha, cu un plus de producție de 800 kg, la o doză dublă de azot. Hibridul Cera 390 la o doză de azot de 120 kg s.a./ha a avut o producție de 10.500 kg/ha, iar la o doză de azot de 60 kg s.a./ha o obținut o producție mai mica de doar 9.800 kg/ha.

Față de parcelele arate toamna producția de porumb a fost mult mai scăzută, în anul 2013 cu 2.000 kg/ha (N60) și 1.900 kg/ha (N120) la hibridul PR39B76, respectiv cu 1.800 kg/ha (N60) și 1.800 kg/ha (N120) la hibridul Es Flato. În anul 2013 producția de porumb a fost mai scăzută cu 3.200 kg/ha (N60) și 2.700 kg/ha (N120) la hibridul DKC 4490, respectiv cu 2.200 kg/ha (N60) și 2.000 kg/ha (N120) la hibridul Cera 390. Acest fapt poate fi explicat prin influența condițiilor climatice, primăvara anului 2013 fiind secetoasă cu precipitații sub media multianuală, dar și dezavantajelor aduse arăturii de primăvară comparativ cu arătura de toamnă.

Figura 5.7 – Arătura de primăvară

Tabelul 5.2

Influența arăturii de primăvară și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. MARSAT S.A.

Fig. 5.8 – Influența arăturii de primăvară și a dozelor de azot

asupra producției de porumb

4.1.3 Influența lucrării cu discul asupra producției de porumb

Pe parcelele unde s-a efectuat lucrarea cu discul și nu s-a efectuat aratul, producțiile de porumb sunt variabile la ambele variante fertilizate și la toți hibrizii utilizați în lucrare. Acest lucru este datorat secetei apărute în primăvara anului 2013, producțiile obținute sunt evidențiate în tabelul 4.3. Astfel în anul 2013, pe parcelele fertilizate cu 60 kg s.a. N/ha producția de porumb a fost de 12.500 kg/ha la PR39B76 și 9.000 kg/ha la Es Flato, în timp ce la o doză dublă de azot producția de porumb nu a fost semnificativ mai mare față de varianta precedentă (13.000 kg/ha PR39B76 și 9.000 kg/ha Es Flato).

În anul 2014, producțiile obținute au fost mai mari și datorită performaței hibrizilor experimentați. Hibridul DKC4490 obține o producție de 13.400 kg/ha (N60), respectiv 13.800 kg/ha (N120), iar producțiile obținute de hibridul Cera 390 sunt 11.500 (N60) și 12.300 (N120).

Față de arătura de toamnă, în 2013 lucrarea cu discul a adus un minus de producție de 300 kg/ha (N60), 500 kg/ha (N120) la hibridul PR39B79, respectiv 300 kg/ha (N60) la hibridul Es Flato, în timp ce la o doză dublă de azot și ajutat de planta premergătoare același hibrid a obținut un plus de producție de 500 kg/ha. În anul următor, pe parcelele unde arătura de toamnă a fost înlocuită cu lucrarea cu discul, producțiile de porumb au fost mai ridicate la hibridul DKC4490 și mai scăzute la hibridul Cera 390. Hibridul DKC4490 a obținut mici plusuri de producție de 300 kg/ha (N120) și 200 kg/ha (N60). Deficitul de producție obținut de hibridul Cera 390 este de 200 kg/ha la varianta fertilizată cu 60 kg N s.a./ha și de 500 kg/ha la varianta fertilizată cu 120 kg N s.a./ha.

Lucrarea cu discul a adus doar sporuri de producție, comparativ cu solele pe care s-a efectuat arătura de primăvară. Hibridul PR39B76 a adus un spor mediu de producție de 1.600 kg/ha, hibridul Es Flato 2.350 kg/ha, hibridul DKC 4490 3.200 kg/ha, iar pentru hibridul Cera 390 sporul mediu de producție a fost de 1.750 kg/ha.

Figura 5.9 – Lucrarea cu discul

Tabelul 5.3

Influența lucrării cu discul și fertilizarea la cultura de porumb în cadrul S.C. MARSAT S.A.

Fig. 5.10 – Influența arăturii de primăvară și a dozelor de azot

asupra producției de porumb

4.2. Combaterea buruienilor la cultura de porumb

Porumbul reprezintă o importantă plantă de cultură datorită suprafeței mari de teren pe care se cultivă, precum și numeroaselor întrebuințări.

Suprafețele cultivate cu porumb prezintă o infestare puternică, peste 80% cu buruieni mono și dicotiledonate, anuale și perene, cele mai întălnite specii de buruieni fiind: mocotiledonatele (Setaria sp., Echinochloa crus-galli, Sorghum halepense din sămânță și rizomi, Elymus repens, Eriochloa villosa) și dicotiledonatele (Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Solanum nigrum, Xanthium strumarium, Polygonum sp., Sinapis arvensis, Raphanus raphanis-trum, Stellaria media, Thlaspi arvensis, Hibiscus trionum, Datura stramonium, Abutilon theophrasti, Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Sonchus arvensis).

Pentru a preveni combaterea buruienilor se folosesc metode precum: carantina, folosirea la semănat a semințelor condiționate, pregătirea corespunzătoare a gunoiului de grajd folosit la fertilizare, evitarea răspândirii semințelor de buruieni prin intermediul animalelor, distrugerea focarelor suplimentare de infestare cu buruieni, curățarea apelor de irigat de semințe de buruieni, recoltarea corectă și la timp a culturilor agricole.

În prezent, în condițiile țării noastre, pentru infestările cu buruienile menționate, strategia de bază pentru combaterea buruienilor se bazează pe aplicarea a două tratamente: primul -preemergent (imediat după semănat), pentru combaterea speciilor mono și unele dicotiledonate anuale și al doilea – postemergent (în timpul vegetației), pentru combaterea speciilor icotiledonate anuale și perene (Șarpe și Apostol, 1980; Șarpe și colab., 1995; Popescu și colab., 1995, 2002).

În cadrul fermei Marsat, combaterea buruienilor pentru perioada analizată s-a efectuat astfel:

1. Pentru perioada 2012 – 2013 combaterea buruienilor s-a efectuat preemergent cu erbicidele Frontier Forte în doză de 1,2 l/ha și Trek P 334 SE în doză de 3 l/ha., pentru a combate principalele buruieni apărute în cultură precum: Sorghum halapense, Cirsium arvense, Solanum nigrum și Convolvulus arvensis. Postemergent, s-a aplicat erbicidul Kelvin Top în doză de 1,2 l pe ha.

Producția medie obținută în anul agricol 2012 – 2013 a fost 12.333 kg/ha la hibridul PR39B76 și 9.100 kg/ha la hibridul Es Flato.

2. Pentru perioada 2013 – 2014 combaterea buruienilor s-a efectuat preemergent cu erbicidul Principal în doză de 90 g/ha și adjuvantul Trend în doza de 250 ml/ha. Postemergent s-a aplicat erbicidul Mustang în doză de 0,5 l pe ha, pentru a combate buruieni precum Galium aparine, Matricaria spp., Cirsium arvense.

Producția medie obținută în anul agricol 2013 – 2014 a fost de 12.450 kg/ha la hibridul DKC4490 și 11.433 kg/ha la hibridul Cera 390.

Fig. 5.11 Influența combaterii buruienilor asupra producției de porumb în perioada 2012-2014

CAPITOLUL 6

CONCLUZII GENERALE

Din analiza desfășurată la S.C. MARSAT S.A. privind condițiile economice, agropedologice, sistemele de lucrare, fertilizare și combaterea buruienilor aplicate în perioada 2013 – 2014 la culturile de porumb s-au desprins următoarele concluzii:

Studiul de caz a fost realizat pe 4 sole cu o suprafață totală de 200 ha. În anul 2013 s-au cultivat hibrizii PR39B76 și Es Flato, iar în anul 2014 s-au cultivat hibrizii DKC4490 și Cera 390.

În anul 2013 pe parcelele arate toamna s-au obținut producții ridicate, față de celelalte lucrări ale solului, la ambele doze de azot, cu excepția parcelei lucrate cu discul și semănate cu hibridul Es Flato la o doza de 120 kg s.a. N/ha. Comparativ cu anul 2014, producțiile obținute sunt mai mici, datorită secetei aparute în primăvara anului 2013.

În anul 2013 hibridul Cera 390 la ambele doze de azot, arătura de toamnă a adus sporuri de producție, față de celelalte lucrări ale solului, în timp ce DKC 4490 la ambele doze de azot a obținut sporuri de producție doar față de arătura de primavera.

Arătura de primăvară nu a adus niciun spor de producție față de arătura de toamnă, sau față de lucrarea cu discul.

Lucrarea cu discul a adus un spor de producție de 500 kg față de arătura de toamnă, în anul 2013 la o doză de 120 kg s.a. N/ha la hibridul Es Flato. În anul 2014 hibridul DKC4490 aduce sporuri de producție față de arătura de toamnă la ambele doze de azot. Față de arătura de primăvară pe toată perioada analizată și la ambele doze de azot, lucrarea cu discul obține producții mai mari.

În ceea ce privește combaterea buruienilor, pentru perioada analizată s-au folosit diferite erbicide: Frontier Forte, Trek aplicate preemergent și Kelvin Top aplicat postemergent pentru anul 2013, iar Principal, Trend aplicate preemergent și Mustang aplicat postemergent pentru anul 2014.

Bibliografie

Ailincăi C., 2007, Agrotehnica terenurilor arabile, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Ailincăi C., Jităreanu G., Raus L., 2012, Mijloace agrotehnice pentru ameliorarea și protecția solurilor. Tehnologii și metode agrotehnice pentru protecția și utilizarea resurselor agroecologice în Câmpia Moldovei, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Ailincăi C., Jităreanu G., Raus L., Țopa D., 2013, Tehnologii de cultură și metode de protective a solului, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Borcean I., Axinte M., 2001, Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Budoi Gh., 1996. Lucrările solului componentă de bază a sistemului de conservare a solului. Simpozionul „Alternative de lucrare a solului”, 9-10 oct., Cluj-Napoca.

Budoi Gh., Penescu A., 1996, Agrotehnica, Editura Ceres, București.

Jităreanu G., Ailincăi C., Răus L., Ailincăi Despina, Țopa D., 2008. Influența sistemelor de lucrare a solului asupra unor însușiri fizice și chimice ale solului și asupra producției la culturile de soia, grâu și porumb în Câmpia Moldovei. Al V-lea Simpozion cu Participare Internațională – Sisteme de Lucrări Minime ale Solului – Cluj Napoca.

Jităreanu G., 2008, Ameliorarea, conservarea și valorificarea solurilor degradate prin inervenția antropică în agroecosistemele din zonele colinare, pentru creșterea calității vieții și protecția mediului – AMCOSOL, Raport științific – Proiect CEEX nr. 44 / 10.10.2005, Iași.

Lupu C., 2009, Influența lucrărilor de bază ale solului asupra producției la porumb și a unor însușiri ale solului în condițiile de la S.C.S.A. Secuieni, Anuarul. I.N.C.D.A. Fundulea, Vol. LXXVII, pp. 95-104.

Onisie T., Zaharia M., 2002, Agrotehnica, Editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Pandrea Radu Cristian, 2012, Cercetări privind influența tehnologiei și a regimului de irigare asupra producției de boabe la cultura de porumb în Câmpia Transilvaniei, Cluj Napoca – Rezumat lucrare de doctorat.

Pintilie. C., Sin Gh., și colab., 1979 – Lucrările minime ale solului și perspectiva lor în Romania. Probleme de agrofitotehnie teoretică și aplicată, vol. I, nr. 2, București.

Popescu A., și colab., 2009, Noi erbicide combinate în combaterea buruienilor anuale din cultura porumbului, Anuarul. I.N.C.D.A. Fundulea, Vol. LXXVII, pp. 137-146.

Șarpe N., 1987, Combaterea integrată a buruienilor din culturile agricole, Editura Ceres, București.

Șarpe N. și colab., 1976, Erbicide. Principiile și practica combaterii buruienilor, Editura Ceres, București.

Ștefan M., Mogârzan A., Morar G., 2004, Porumbul în Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași

*** http://agriculturaonline.blogspot.ro/2011/05/lucrarile-solului.html

*** FAO, 2012 http://www.fao.org/.

*** http://www.primariaroman.ro/sp_urb_gen.php

*** http://www.scribd.com/doc/70540270/LUCRARILE-SOLULUI

*** http://www.scrigroup.com/geografie/CLIMA-MUNICIPIULUI-ROMAN-SI-A-35842.php

*** http://www.svgenebank.ro/tehnologia%20culturii%20porumbului.pdf