Influenta Surselor de Informare In Manifestarea Agresivitatii la Adolescenti
Influența surselor de informare în manifestarea agresivitții la adolescenți
CUPRINS
Adnotare
Introducere
Capitolul 1. Sursele informaționale și rolul lor în
generarea comportamentului adolescenților
Manifestările agresivității în timpul adolescenței –
importanța și actualitatea temei
Televiziunea – determinant al comportamentului violent
Mass-media și socializarea
Influența exemplelor vizuale asupra
conduitei adolescentului
Internetul – sursă de risc pentru sănătatea adolescentului
Manifestările agresivității – forme și tipuri
Concluzii 1
Capitolul 2. Experiment privind stimularea comportamentului
agresiv al adolescenților în impactul cu factori
asociați surselor informaționale
Problema cercetării
Prezentarea obiectivelor și ipotezelor de cercetare
Metodele de cercetare utilizate
Evoluția experimentului și rezultatele înregistrate
Analiza statistică și interpretarea a datelor rezultate
Concluzii 2
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
În ultimele două secole, dezvoltarea surselor informaționale s-a produs cu o viteză fără precedent, afectînd cu pregnanță individul și societatea din care face parte. Evoluția tehnico-științifică a surselor de informare, surprinsă în perioada a secolelor XX și XXI a influențat mai cu seamă subiecții aflați în proces de maturizare, cu o reacție care este dificil de determinat sau de presupus. Televiziunea – „copilul teribil” al comunicarii de masă, după ce a început să domine ierarhia mijloacelor de comunicare, nu a rămas în formula inițială și nici măcar nu s-a limitat la mici modificări, așa cum s-a întîmplat cu presa scrisă de-a lungul secolelor. Avantajul televiziunii a fost ca acesteia i s-au asociat telefonia și computerul, pentru a prefigura o nouă revoluție provocată de audio-vizual: sistemul multimedia, un mod complet nou de comunicare complexă, internetul dovedindu-se cel mai receptiv la provocările agresive, întrucît este încă și cel mai puțin îngrădit și controlat de reglementările juridice, naționale și internaționale.
În consecință, problema actuală a violenței transmisă și comunicată de sursele informaționale este una majoră. Cercetarea problemei agresivității a reprezentat tema multor lucrări de specializare, aparținînd unor autori celebri: A. Bandura, R. Walter, L. Berkovitz, A. Buss, D. Zilman, L. Semeniuc, D. Feldștein, A. Prihojan etc.
Cercetarea teoretico-practică din această lucrare are la bază existența multor studii contradictorii, ce au ca subiect această tematică. În teză au fost depistați unii mediatori posibili ai generării manifestărilor comportamentului agresiv și violent prezent la vîrsta adolescenței.
Lucrarea de față are drept scop analiza impactului surselor informaționale asupra stimulării manifestărilor comportamentelor agresive și violente la vîrsta adolescenței.
Obiectivele cercetării:
Analiza și studierea literaturii referitoare la agresivitatea și violența transmisă de sursele informaționale;
Elaborarea proiectului de cercetare a manifestării comportamentului agresiv la vîrsta adolescentină;
Analiza rezultatelor obținute, prin evidențierea impactului surselor informaționale asupra stimulării manifestărilor comportamentelor agresiv/violente la adolescenți.
Elaborarea programelor psihocorecționale orientate la minimalizarea manifestării comportamentelor agresiv/violente la vîrsta adolescentină.
Elaborarea, împreună cu alți agenți educaționali, a diverselor forme de conlucrare în eradicarea violenței sociale (părinți, ONG-uri, biserică, APL).
Ipotezele cercetării:
Vizionarea filmelor (desenelor animate cu elemente de violență, jocurilor la calculator) cu scene agresive va determina creșterea manifestărilor agresive în comportamentul adolescentin;
Manifestarea comportamentelor agresiv-violente este diferită în dependență de apartenența de gen,vîrstă,mediu social;
Adolescenților li se pot forma anumite abilitați de opunere a rezistenței și dirijare a propriului comportament agresiv prin exercitarea unor tehnici și metode de antrenament psihosocial.
Valoarea practică a lucrării: prin utilizarea datele obținute în urma studiului empiric, se vor elabora recomandări părinților, elevilor și profesorilor, precum și altor agenți eduacționali în gestionarea comportamentelor agresiv/violente, se vor propune strategii de depășire a dependenței de TV și Internet, fapt ce ar contribui la profilaxia comportamentului agresiv al adolescenților, se vor prezenta pentru promovare în calitate de bune practici educaționale și alte forme de lucru existente în mediul școlar care pot contribui la eradicarea violenței școlare.
Metodele de cercetare:
teoretice: analiza și sinteza literaturii de specializare;
empirice: chestionarul, experimentul de constatare;
matematice: de prelucrare statistică a datelor și corelație liniară.
Baza experimentală: Studiul a fost realizat asupra elevilor claselor a VIII – a – a IX-a, de vîrsta adolescentină, din Liceul Teoretic „Ion Suruceanu”, din satul Suruceni, raionul Ialoveni.
Structura tezei: Teza de licență cuprinde: introducerea, două capitole, bibliografia și anexe.
Introducerea cuprinde argumentarea actualității temei, baza metodologică, scopul, obiectivele, ipotezele cercetării și rezultatele obținute.
În primul capitol sunt explicate sursele bibliografice ce reprezintă fenomenul agresivității generat de sursele mass-media și rolul lor în formarea comportamentului adolescentin, impactul noilor tehnologii informaționale asupra stimulării manifestărilor agresivitații și violenței în perioada adolescenței. Analiza factorilor generatori ai violenței, impactul dependenței de calculator și Internet în stimularea comportamentului agresiv/violent la adolescenți.
În cel de-al doilea capitol este prezentată cercetarea experimentală a factorilor legați de sursele informaționale implicate în comportament agresiv/violent la adolescenți, metodologia cercetării, analiza datelor rezultate și concluziile cercetării.
Din rezultatele experimentului rezultă că investigațiile efectuate au confirmat ipoteza experimentului: Vizionarea filmelor (desenelor animate cu elemente de violență, jocurilor la calculator) cu scene agresive va determina creșterea manifestărilor agresive în comportamentul adolescentin. Ipoteza a fost evidențiată atît de comparațiile efectuate repetat, cît și de cele ce au ca punct de interes subiecții grupului martor. În același timp, comportamentul agresiv este relevant numai pentru anumite manifestări: negativism, resentiment, ostilitate indirectă și asalt, dar nu a fost remarcat pentru factorii suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală.
Cercetarea aplicată demonstrează ideea învățării comportamentului agresiv prin experiență, cu ajutorul modelelor și normelor sociale. Agresivitatea se preia din familie și din mediul social. În consecință, aceasta este acceptată și se transmite din generație în generație, dar și prin mass – media, televiziunea furnizînd constant cele mai multe modele de conduită agresivă fizică, emoțională sau verbală.
În ceea ce privește a doua ipoteză, a diferenței determinate de gen, vîrstă și mediu ea s-a confirmat prin diferențele specifice ale comportamentelor agresive masculine și cele feminine. Analiza datelor subliniază diferența accentuată dintre subiecții de gen feminin. Resentimentul este și el mai mare la băieții care au urmărit înregistrarea cu scenele agresive. Comportamentul violent, măsurat cu variabila dependentă asalt implică potențialul violenței fizice și tendința de a o folosi asupra oamenilor din jur. În urma rezultatelor obținute s-a constat că, după vizionarea înregistrării care conține scene agresive, au existat diferențe semnificative pentru această variabilă dependentă, relevîndu-se faptul că în aceste situații subiecții preferă lupta cu ceilalți, decît să se descarce asupra obiectelor (p < 0,0001).
Datele obținute pot fi utilizate pentru o cercetare mai amănunțită în vederea depistării unor strategii de lucru cu familia, mediul școlar și mediul social (comunitate) în reducerea efectelor fenomenului de violența socială.
Capitolul 1. Sursele informaționale și rolul lor în generarea comportamentului adolescentin
Manifestările agresivității în timpul adolescenței – importanța și actualitatea temei
Secolul al XX – lea reprezintă o etapă importantă în istoria științei, în această perioadă înregistrîndu-se progrese semnificative. Au fost revolutionate aproape toate domeniile, iar printre rezultatele remarcabile se pot enumera: transplanturile de organe, descifrarea codului genetic și clonarea în biologie,tomograful computerizat. Domeniul tehnic a avansat cu centrale nucleare, telefonia mobilă, Internetul, televiziunea prin cablu ș.a. Manifestarea comportamentul agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat să găsească cauzele și chiar să prevină diferitele stări care cauzează aceste manifestări de agresivitate.
Conform definiției preluate din dicționar (16, p.5) „agresivitatea este un comportament destructiv și violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine”. Dicționarul Explicativ al Limbii Romîne (5, p. 12), există și o agresivitate calmă, nonviolentă, dar întotdeauna semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Fenomenului „agresivitate” i-a fost acordată o origine ereditară sau instinctivă, dar această teză a fost contrazisă, observîndu-se atît la animale cît și la om că: „agresivitatea este un rezultat al învățării, al modelării comportamentului în funcție de mediul de dezvoltare” (10, p. 12-20). Unii cercetători au descoperit o presupusă genă a agresivitații, care poate fi transmisă de la tată. Este oare acesta motivul pentru care suntem agresivi, iar acele persoane care sunt pașnice, nu au această genă a agresivității? Mediul de dezvoltare își pune și în acest caz amprenta.
Oamenii pot fi agresivi din mai multe motive:
dorința de a autoimpunere și dominare;
agresivitatea genetată în cadrul unor activități de masă care ca efect se transmite de la o persoană la alta (efectul maselor): bătăile de pe stadioanele sportive, care sunt între tabere diferite, fiind îndreptate asupra lucrurilor care nu le sunt pe plac, echipa adversă; în aceste bătăi sunt implicați mai toți suporterii, aceștia împărtașind agresivitatea și dorința de a sării la bătaie a intregii mulțimi;
agresivitatea datorată frustărilor sexuale sau de altă natură;
agresivitatea legată de băutură sau consum de droguri, alcool;
Această agresivitate poate duce la bătăi, vătămări corporale foarte grave și chiar la săvîrșire de crime (7, p. 34). Fiecare individ este agresiv, dar manifestarea agresivității nu are loc tot timpul, ci atunci apar stări de supărare, frustrare sau atunci cînd este amenințată propietatea, securitatea vieții – în astfel de cazuri agresivitatea prinde proporții, de aceea în cazurile grave este recomandat un ajutor specializat. Astfel, în pofida unor opinii contradictorii, tot mai mulți psihologi și sociologi – pe baza unor cercetări sistematice – subliniază faptul că mijloace de comunicare în masă, prin conținutul neadecvat uneori, pot provoca în rîndul unor minori și tineri cu tulburări caracteriale, atitudini antisociale. În consecință, conținutul agresogen, violent, imoral al unor filme, romane, emisiuni TV, reviste poate precipita o devianță latentă în comportamentul adolescentin (3, p. 27).
În același timp, scenele agresive și violente văzute la cinematograf sau la telivizor pot constitui factori care grăbesc/facilitează trecerea la acte agresive săvîrșite de minori. Adeseori, minorii și tinerii reproduct exact tehnicile învățate din diferite filme/emisiuni ce etalează coportamentul agresiv al unor personaje.
1.1.1 Televiziunea – determinant al comportamentului violent
În televiziune, violența este prezentă în emisiuni politice, de divertisment, în filme, desene animte recomandat un ajutor specializat. Astfel, în pofida unor opinii contradictorii, tot mai mulți psihologi și sociologi – pe baza unor cercetări sistematice – subliniază faptul că mijloace de comunicare în masă, prin conținutul neadecvat uneori, pot provoca în rîndul unor minori și tineri cu tulburări caracteriale, atitudini antisociale. În consecință, conținutul agresogen, violent, imoral al unor filme, romane, emisiuni TV, reviste poate precipita o devianță latentă în comportamentul adolescentin (3, p. 27).
În același timp, scenele agresive și violente văzute la cinematograf sau la telivizor pot constitui factori care grăbesc/facilitează trecerea la acte agresive săvîrșite de minori. Adeseori, minorii și tinerii reproduct exact tehnicile învățate din diferite filme/emisiuni ce etalează coportamentul agresiv al unor personaje.
1.1.1 Televiziunea – determinant al comportamentului violent
În televiziune, violența este prezentă în emisiuni politice, de divertisment, în filme, desene animate atît prin mesajele verbale cît și prin cele nonverbale, paraverbale sau iconice. Astfel, micul ecran este suportul de zi cu zi al imaginii violente din casa noastră unde înșelătoria, furtul, violul, crima, vandalismul, prostituția, pornografia, drogurile, cerșetoria abundă. Ne îndoim și atunci, în mod firesc ne întrebăm de ce atîtea știri pe această temă și pe toate canalele? Răspunsul cunoscut este acela că telespectatorii asemenea informații așteaptă, cînd de fapt, nimeni nu i-a intervievat cu adevărat pe un eșantion reprezentativ ce își doresc ei de fapt? (10, 12-30).
Acest fenomen influențează atît la nivel conștient cît și subconștient persoane de toate vîrstele, dar mai ales copiii care, din punct de vedere psihologic sunt ființe fragile și foarte curioase. Ei privesc nestingheriți modelele negative, pe care apoi prin imitație le reproduc neavînd încă puterea să discearnă binele de rău în absența unor emisiuni echilibrate, care să ofere alternativa modelelor standard. Psihologii descriu comportamentul copilului ca fiind oglinda dezvoltării lui psihice. Comportamentul este reacția personalității lui în formare față de lumea din jur și față de propria lui persoană (1, p. 27). Psihologii americani de și Institutul de Psihiatrie al statului New York, au publicat în revista „Science” sub titlul „Television make us violents?” (Televiziunea ne face violenți?) un studiu întins pe durata a 17 ani din care reiese că producțiile de televiziune își pun amprenta asupra comportamentului copiilor care pot, la adolescență, să dezvolte un comportament deosebit de agresiv. Nu contează dacă e vorba de filme artistice, documentare, desene animate sau buletine de știri. O singură oră de astfel de „tratament” pe zi e suficient ca tînărul să ajungă să comită jafuri armate, de exemplu profesorul american Jeffrey Johnson, cel care a condus grupul de cercetători, susține că părinții nu ar trebui să le permită copiilor să stea mai mult de 60 minute în fața ecranului, pentru că efectele asupra psihicului celor mici ar putea fi devastatoare. 22,5% din participanții la studiu care au privit la televizor scene violente între una și trei ore pe zi, în copilărie, au dezvoltat un comportament violent în adolescență. Procentul urcă pînă la aproximativ 30% în cazul celor care au stat în fața micilor ecrane, zilnic, peste trei ore. Există chiar o diferență între fete și băieți. Pentru aceștia din urmă, riscul apariției unui comportament agresiv este de aproape patru ori mai mare decît la fete (10, p. 29 ).
Psihologii au studiat comportamentul a 707 copii timp de 17 ani, descoperind că agresivitatea începe să se manifeste la 12-21 de ani, stabilind și o relație direct proporțională între timpul petrecut în fața televizorului și numărul persoanelor devenite agresive. Astfel, dacă în cazul celor care au privit pînă la o oră la televizor au dezvoltat un comportament agresiv doar 5,7% din participanții la studiu (2,3% fete, 8,9% băieți), în cazul celor care și-au petrecut în fața televizorului între o oră și trei ore zilnic procentul a urcat la 22,5% (11,8% fete, 32,5% băieți) și mai mult în cazul celor care au depășit limita celor trei ore: 29,8% (12,7% fete, 45,2% băieți) (11, p. 16).
Cercetătorul D. L. Eron (1980) arată că, mai ales copiii cu potențial agresiv, urmăresc programele TV care propagă violența. Printr-un studiu longitudinal, D.L.Eron a urmărit un lot de copii în vîrstă de 8 ani, pentru a observa tipul și cantitatea de programe TV vizionate, făcînd observații cu privire la agresivitatea manifestată de subiecți. S-a stabilit o corelație pozitivă între cantitatea de programe violente vizionată și nivelul de violență manifestat la subiecții pînă la vărsta de 18 ani. Potrivit „Manualul voluntarului PAC” – fiecare copil este martorul violenței de nedescris , însă cu părere de rău, violența este considerată o simplă distracție. (11, p. 18) Conform unor studii efectuate în SUA:
pînă la vîrsta de 14 ani copii sunt martori a 13 mii omoruri la televizor. Pînă la 18 ani ei sunt martori a 250 mii acte de violență.
Din toate programele TV desene animate sunt cele mai violente- 22 de acte de violență pe oră, sau fiecare 3 minute.
46% din spoturile muzicale video reprezintă acte de violență sau sugestii respective.
80% din programele TV conțin violență.
1.1.2 Mass-media și socializarea
O neliniște mai mare provoacă manifesterea agresivitații în comportamentul copiilor, care determină viitorul ei statut și orientarea mișcării în direcția dezvoltării sau degradării (6, p. 28-30). Adolescenții constituie pătura socială cea mai vulnerabilă față de instabilitatea socială, situația economică și morală a țării. Una din problemele sociale ale comunității noastre constă în creșterea tendințelor agresive ale adolescenților contemporani. Este îngrijorător creșterea numărului de crime împotriva personalității, a numărului de încăierări adolescentine. Adolescentul contemporan trăiește într-o lume complicată după conținutul său și tendințele de socializare. Această compexitate se explică prin:
Tempoul și ritmul transformărilor tehnologice, care înaintează noi cerințe în fața tinerilor;
Multitudinea de informații ce afectează adolescentul, care încă nu și-a format o poziție stabilă în viață;
Crizele economice și ecologice, care condiționează apariția sentimentului neajutorării și iritabilității la copii.
Plus la aceasta, la tineri se dezvoltă sentimentul protestului, deseori neconștientizat, ce se implantează în procesul de individualizare. Dacă adolescentul își pierde interesul față de societate, acest sentiment de protest se transformă în egoism. Datele științei moderne ne conving că adolescentul agresiv este mai întîi de toate un copil obișnuit, căruia îi este caracteristică o ereditate normală. Iar caracteristicile calității agresivitații sunt căpătate sub influența greșelilor, a lacunelor în lucrul educativ, a complicațiilor din mediul înconjurător. (8, p. 46-50)
Concluziile specialiștilor referitor la influența mass-mediei sunt următoarele: copii devin desensibilizați la conflictele interpersonale cu caracter violent. În caz că vor asista la rănirea altui copil, ei nu vor tinde să se implice și să-l apere așa cum cere societatea, ci vor privi situația ca fiind distractivă și amuzantă. Noi trebuie să convingem copiii că violența este un mijloc nesatisfăcător de a rezolva problemele și că nu e deloc distractivă, nici emoțională. Se pare că este un mesaj dificil de propagat, atunci cînd regimul violenței apare în fiecare zi. În mod firesc, se pune întrebarea dacă se poate interveni, prin anumite modalități, pentru a se reduce efectele filmelor/ emisiunilor violente asupra comportamentului copiilor și tinerilor. Generația tînără are nevoie de modele pe care să le urmeze. Evident, mass-media zilelor noastre oferă metode din belșug. Se pune problema, cîte dintre ele sînt pozitive. Responsabilitatea societății este imensă,de noi toți – părinți, profesori, educatori, frați, surori depinde sănătatea fizică și mentală a copiilor. (14, p. 25)
Recent s-a înregistrat o voință aproape obsesională de a stabili o relație cauzală între violența din mass-media și violența tinerilor. Subiectul suscită dezbateri aprinse în Franța, unde profesori, părinți și responabili ai unor canale TV discută pe această problemă și încearcă să aducă o explicație valabilă. Într-adevăr, dacă există o legătură între violența de la telivizor și violența reală, atunci se impune stabilirea de urgență a măsurilor necesare pentru oprirea flagelului. Dacă evidența unei astfel de relații nu se impune chiar din prima clipă, ea fiind mai curînd voalată și evazivă, suntem obligați să o căutăm în altă parte, unde te-ai aștepta cel mai puțin să o găsești, și nu pe cărările deja bătătorite. Cu toate că nimeni nu îndrăznește să afirme că violența face parte dintre fenomenele sociale noi, se observă că prezența și, mai ales, amplificarea ei regulată ridică probleme în cadrul societăților democratice. Desigur, istoria omenirii este brăzdată de scene violente, însă, în țările democratice, geniul progresului și al civilizației rezidă tocmai în eliminarea sau tentativa de a elimina orice act violent. Conform principiului moștenit din Filosofia Luminilor, dialogul bazat pe rațiune înlocuiește treptat voilența. Prin urmare, violența îi incomodează și îi revoltă pe oamenii politici, căci ea pune în lumină eșecul sistemului democratic. Se încearcă atunci demascarea celor responsabili, dar, neputînd fi identificați „adevărații vinovați”, ne mulțumim cu „vinovați ideali”. Televiziunea pare a fi un astfel de vinovat iluzoriu. (15, p. 36-37)
Odată cu dezvoltarea televiziunii, în țările anglo-saxone, impactul violenței asupra comportamentului mai ales asupra comportamentului copiilor a ocupat o poziție importantă printre studiile axate pe comunicare. Atenția sporită acordată acestui subiect în societățile respective se leagă cu siguranță de faptul că violența pe micul ecran este aici prezentă de mai mult timp, iar copiii americani sunt cei ami mari consumatori de televiziune. Am putea adăuga deși motivul e rareori invocat că slăbiciunea sistemului de învățămînt american este de mult timp, în mod deschis, un subiect al dezbaterilor publice.
În Franța, unde televiziunea s-a aflat multă vreme sub tutela statului, problema nu a fost ridicată cu adevărat decît în1984, atunci cînd canalele TV au devenit independente și cînd noi canale private au primit autorizația de a emite. Din acest moment ,problema violenții pe micul ecran și-a făcut, timid, simțită prezența, însă fără a stîrni vreodată o atenție specială. S-a avansat ideea că unul dintre motivele care ar putea explica o atare „neglijență” este acela că, în mediul școlar, „pragul violenței” nu a fost depășit, atitudinea antisocială a elevilor nefiind mai pregnantă decît în perioada cînd televiziunea nu era omniprezentă. Și totuși, violența televizuală a ajuns să fie, la începutul anilor 1990, ținta opiniei publice, deoarece violența în școală atinsese un nivel alarmant. De atunci, se caută cu disperare stabilirea unei relații cauzale între violența școlară și violența televizuală, ceea ce ar permite „inculparea” televiziunii, pe de o parte, și, pe de alta, dezvinovățirea altor instituții sociale.(14, p. 26)
Influența exemplelor vizuale asupra conduitei adolescentului
Conform unui bilanț realizat în 1969 de The National Commission on the Causes and Prevention of Violence (Baker, Ball, 1969), violența televizuală nu este decît unul dintre numeroșii factori care contribuie la un comportament agresiv și antisocial din partea tinerilor. Cîțiva ani mai tîrziu, un raport elaborat de National Institute of Mental Health (Pearl, Bouthiler, Lazar, 1982) va confirma rezultatele. Totuși, în pofida concluziilor desprinse din respectivele rapoarte, relația cauzală dintre comportamentul agresiv și consumul de scene violente rămîne un subiect controversat.(11, p. 38-39)
În octombrie 1994, atunci cînd, în Norvegia, trei băieți de 5 ani au omorît-o pe una din tovarășele lor de joacă, o fetiță de aceeași vîrstă, Silje Marie Redergaard, toată lumea s-a grăbit să desemneze drept vinovată violența televizuală. În căutarea disperate a unei explicații plauzibile pentru gestul acelor copii, cauzalitatea respectivă trecea drept destul de reconfortantă. De aceea, decepția a fost uriașă atunci cînd s-a aflat că, de fapt, copiii în cauză nu vizionaseră niciodată emisiuni violente. Explicația trebuie căutată în altă parte.
Cercetarea sociologică a influienței exercitate de violența televizuală se lovește de atîtea dificultăți deoarece izolarea fenomenului – ca variabilă independentă este dificil de făcut. În formarea unui comportament intervin și se combină o serie întreagă de factori. Majoritatea cercetărilor au încercat să stabilească o relație între prezența violenței pe micul ecran și comportamentul agresiv(eventual) suscitat la telespectator. Aceste studii au avut în vedere în special emisiunile de ficțiune. Știm mult mai puține lucruri despre emisiunile informative sau despre documentare. (4, p. 21-25)
După părerea mea, violența televizuală ține mai puțin de actele de violență propriu zise și mai curînd de caracterul anumitor emisiuni în abordarea problemelor vieții cotidiene. Astfel spus, afirm că decalajul dintre „lumea simbolică” (realitatea așa cum apare ea pe ecran) și realitatea cotidiană a telespectatorului este la originea unui fel de disconfort din care va rezulta reacția violentă. La fel, conținutul anumitor emisiuni pare uneori foarte îndepărtat de cotidianul spectatorilor. Putem deci presupune că indivizii tinerii cu precădere sunt „ dezorientați”, chiar agresați de astfel de emisiuni.
Este important de atras atenția și asupra pericolului pe care îl reprezintă „abuzul de internet”, ce s-ar putea număra printre bolile acestui mileniu. În ultimul timp se poate constata că internetul substituie activitățile firești ale copilăriei: jocul, sportul în aer liber, comunicarea cu semenii și altele. (11, p. 17-23)
Rezultatele mai slabe la școală înregistrate de acești copii, faptul că sînt mai retrași și mai puțin activi din punct de vedere social întregesc tabloul urmărilor nefaste.
Astfel, există convingere certă că era noastră este una violentă și că sîntem martori a unei izbucniri a comportamentului agresiv în întreaga lume. Violența există peste tot în lume: pe stradă, în școală, în mass-media, în inimile noastre; este din ce în ce mai mediatizată; atrage și îndepărtează deopotrivă. Omul modern se află acum plasat într-un spațiu al informațiilor în mișcare, de o mare diversitate, cu un bogat conținut care uneori este lipsit de coerență. Acest flux de evenimente, sub formă de știri, de mesaje cu încărcătură afectivă, ne transformă neîncetat percepțiile, sentimentele, opiniile și atitudinile. Universul cotidian a devenit o avalanșă de fapte și evenimente marcate de o prezență comună: agresiunea. Violența, sub toate formele sale, provoacă senzații puternice, este acceptată și adesea dorită, devenind o permanentă reflectare a realității din imediata apropiere și din lumea întreagă. Întîlnim agresivitatea sub multiplele ei expresii, oferite de cărți, ziare, reviste cu pagini întregi și imagini care reprezintă crime și violuri; de radio și televiziune, unde se difuzează neîncetat informații despre ucigașii cu cele ami excentrice comportamente ori despre atacuri de orice fel.
Factorii generatori ai violenței sau circumstanțele în care se desfășoară violența au o mai mare pondere decît o putem expune aici, într-o prezentare succintă. Unii, ca școala, familia, „mediile”, au benificiat treptat de o mai mare atenție în bibliografia ștințifică sau de „media”, relativă la violență.
Prima ambianță, în care, în genere, persoana umană cunoaște violența este familia. În acest mediu, copilul simte agresiunea fizică bătaia, în primul rînd, dar adesea și pe cea verbală. În conformitate cu cele menționate mai sus, el le va imita imediat sau ulterior. Desigur, și permisivitatea excesivă, intrafamilială, poate duce la „rupturi” sau la opoziții nejustificate ale adolescenților, mai întîi față de părinți, iar apoi la conduite manifeste în familie, la asocierea cu „grupuri stradale” sau „grupuri de risc”. Dar, în orice caz, maltratările familiale sunt în genere o violență care naște violență:efectele se întipăresc și se amplifică apoi, pînă la consecințe tragice asupra dezvoltării frustrate, pîna la „ fuga de acasă”, cu alegerea „străzii” ca refugiu („copiii străzii” din „canale”, gări sau piețe, din boschete cît permite vremea de afară, din gunoiștile blocurilor, din subsolurile părăsite: ascunzători și adăposturi).Violența in mediul școlar este un fenomen destul de complex, cu o diversitate de forme de manifestare care justifică folosirea terminologiei specializate, rafinate: astfel școala este spațiul de manifestare a conflictului intre copii si intre adulți-copii, iar raporturile de forță sau planul in care se consumă conduitele ofensive (verbal, acțional, simbolic) sunt variabile importante in ințelegerea fenomenului. De aceea cand vom folosi noțiunea mai generală de „violență” vom desemna orice comportament al cărui scop este prejudicierea sau distrugerea victimelor. O cunoaștere in profunzime a dificultăților curente sau potențiale cu care se confruntă elevii, cadrele didactice sau ehcipa managerială a școlii in ceea ce privește fenomenul de violență este o condiție esențială pentru dezvoltarea unor măsuri de intervenție adecvate. Acest proiect are rolul de a sprijini cadrele didactice, elevii si părinții acestora in combaterea violenței sub orice formă de manifestare a acesteia. (4, p. 38-40)
Școala devine nu rareori o ambianță a violenței: din partea colegilor, dar și a cadrelor didactice. Dar violența în școală se manifestă și din partea unor persoane din afara școlii, la „poarta” acesteia, sau din partea elevilor asupra unor profesori mai vulnerabili. Un factor ignorant de obicei este „reacția” ca atare: în lipsa unei supravegheri atente și din cauza amplificării necesității de „descărcare”, de compensație în diverse forme, s-au semnalat recent, de către cercetători francezi, rolul zgomotului intens în recreații; nu numai în jocuri, dar și pentru a se face auzit, elevul recurge la „creșterea decibelilor la utilizarea sunetelor acute și contribuie astfel la amplificarea nivelului sonor!”; elevii declară că zgomotul „ le face rău la urechi”. Din păcate tocmai factorul fundamental pentru dezvoltarea individului, tocmai educația școlară, care include și predarea culturii și a normelor civilizației și care ar putea fi un paliativ esențial în calea violenței, se pare că nu se mai ridică la un nivel satisfăcător. (17, p. 20)
Copilul sau adolescentul întîlnesc violența și în instituții „de ocrotire”, vechile „orfelinate” erau totuși ambianțe mai blajine față de ceea ce a devenit „educația”, după 1989, în „Căminele de copii”, denumite, în ultimii ani, „Centre de plasament”. Nu sunt ușor de educat acești copii abandonați sau provenind din familii „cu probleme” sau readuși „din stradă”. „Educatorii, cei care sunt alături de ei” nu strălucesc întotdeauna prin competență, printr-o bună formație sau educație la rîndul lor, prin devotament, iar adesea prin particularități temperamentale.
Nu pot fi neglijate ambianțele generatoare de violență fizică și de limbaj precum „strada” ca atare, „cartierul” dar și mediile exterioare (ca boschetele, pădurea, centrele de Internet etc.) sau „blocul” („scara blocului” loc de întîlnire al dependenților de droguri, sau liftul, subsolurile cu „dependințe”, sau chiar propria locuință atacată de jefuitori sau de persoane care au alte mobiluri decît tălhăria). Acolo violența se întîlnește, desigur (ca atac sau ca influiență), și la alte vîrste decît copilăria: tineri, adulți, bătrîni. Se adaugă, îndeosebi în cazul acestor etape de vîrstă, barul, discoteca, spectacole (muzicale), în aer liber mai ales (cu urlete uniforme, comandate, desigur, iar apoi imitate, și cu gesticulația frenetică a brațelor întinse în sus), sau arenele de box și în genere de lupte brutale, stadioanele, unde patima trezită de „întrecere” sau de instictul dominării prin „alții”, prin cei care „joacă”, izbind violent obiectul – mingea – dar și pe parteneri sau adversari, trezește o imensă violenșă aparent neașteptată (chiar în stradă sau pe „terenuri” virane ori „parcuri de joc”, am văzut copii imitînd strigătele auzite la reporteri sportivi isterizași „Goool!”- și izbindu-se, în același timp, în gambe, în glezne, în cap).
Deși enumerarea nu poate fi exhaustică, totuși să nu neglijăm și alți factori de generare a violenței: cîteodată, stagiul militar (cu care fie se defulează în „limbajul cazon”, cunoscut de mult în lingvistică, fie exprimă comlexul de inferioritate-superoritate al unor „gradați” brutali), sau regimul penitenciar, sau al anchetelor-interogatorii politice (care în regimul comunist dictatorial includea și groaznice torturi); sau demonstații de stradă care se transformă în izbiri cu lanțuri sau răngi, fugăriri de oameni, terminate în bătăi adesea mortale; sau „bombele teroriste”, incendierele de mașini etc. Aceste ambianțe sau factori de violență cuprind agresiuni directe prin lovituri, arme sau limbaj asupra „victemelor”. Însă alți factori, deși oferă adesea și explemple incitante pentru imitație, agresează indirect, deși nu mai puțin nociv, oferind imagini traumatizante și îndeosebi sugestiv stimulatoare pentru imitație. Din acest punct de vedere, factorul de cea mai mare amploare ca afișare- verbală și imagistică – a violenței și de aici. A incitării către imitație este reprezentat de „mass-media”. (9, p. 34-37)
Dar un factor încă mai provocator de violență îl constituie (auditiv) radioul și în special televiziunea (prin propagarea imaginilor, cu efect amplificat prin dinamica lor). Trebuie adăugat astăzi, la mai depășitele filme pe „video”, mijlocul sofisticat, atractiv și prin „comoditatea” accesului, dar și prin varietatea și prin mirajul „modernității”, al computerului (în special cu informațiile de to felul, prin Internet): părinți – iar în curînd educatori din școli etc. –își încredințează copiii și adolescenții acestor „medii” care propagă, insidios, și un noian de imagini porno, de „sex virtual” sau de „jocuri” care fac apel la violența „beneficiarului”, ca potențial care poate oricînd, prin stimulare și prin imitație, să devină „activ”. Relația dintre „porno” și violența este certă, deși nu întotdeauna este explicită.Însă televiziunea este, acum, principalul propagator de violență, cu apel prin vizual, prin auditiv (poate și, potențial, prin empatica kinetică și tactilă). Se exprimă – ineficient și doar declarativ- preocuparerea pentru stigmatizarea violenței sau a prevenirii influienței ei directe, prin „discuții” televizate sau prin unele „avertizări” (Film „nerecomandat copiilor sub 12 ani” sau permisivul „pentru vizionarea acestui film de către minori este recomandabil acordul părinților”). Totuși, așa cum sublinia Felicia Antip (T. Slama-Cazac, 1993), „televiziunea mai mult contribuie la diseminuarea răului decît la stăvilirea lui”. Chiar Televiziunea „publică” de stat, plătită din banii publici și care este singura receptată în orice colț al țării, parcă selectează filmele violente. Se difuzează necontenit, seară de seară, la ore „de maximă audiență”, cel puțin un film (în genere de categorie inferioară) care exprimă în mod exemplar violența (împușcături, tîlhării și crime – ca o „ școală de virtuali infractori” – , asasinate, violuri, agresiuni cumplite, urlete, interjecții triviale, invective, amenințări vulgare, în genere „limbaj suburban”, subtitrări agramate, pe fond muzical de obicei adecvat temei violente). Înjurăturile, amenințările obscene și în genere invectivele americane au un evantai redus și sunt cu ușurință învățate pe de rost. Dar imaginile exprimă extrema violență, inclusiv cea porno, sunt abundente, iar „recomandările” părinților nu pot avea loc (familia, în cel mai bun caz, nu poate ști ce va apărea, iar majoritatea părinților „nu se pricep” ori „nu se interesează”, sunt plecați de acasă, se duc la culcare). O altă problemă o reprezintă „casetele” și „CD-urile” (C.D., compact-disk-cu această pronunție) care sunt cumpărate la prețuri destul de mari(deși uneori accesibile prin copieri „pirat”); totuși, mulți „fani”- mai ales aflați la vîrste vulnerabile și le procură și adesea imită pe „monștri sacri” (cei străini Eminem, Scorpions, 50 Cent, după 1993 B.U.G. Mafia mai ales). Modul de a se distra al adolescenților evoluează de la o generație la alta; internetul constituie un divertisment nou, neinteresant pentru unele persoane, dimpotrivă, alte modalități de divertisment permit generațiilor- îndeosebi copiilor și părinților acestora să își împărtășească interesle, experiențele și bucurile comune. Distracția preferată a adolescenților din ziua de astăzi, cea mai contoversată și cea mai importantă sursă de conflicte o constitiue televiziunea. (15, p. 25)
Dintr-un studiu efectuat în Franța a reieșit că 92% din populație deține cel puțin un televizor, iar 50% au 2 sau chiar 3 dintre care unul se află în camera copiilor, în afara oricărui control parental. Copiii cu vîrstele cuprinse între 4 și 10 ani petrec în fața televizorului 102 minute pe zi (o oră și 42 minute) în medie, iar cei de 15 ani, 192 minute (3 ore și 12 minute). Evident această perioadă este prea mare. (2, p. 14)
Opiniile părinților în privința televizorului sunt de cele mai multe ori negative pe cînd cele ale adolescenților se arată favorabile, iar emisiunile urmărite alimentează conversațiile dintre tineri în vreme ce interdicția de a viziona un program sau altul este receptată ca frustrantă. În Țările Comunității Europene au fost introduse acum 3 ani semnele care se afișează pe ecran în timpul unei emisiuni sau a unui film cu ajutorul cărora se recomandă vîrsta prielnică vizionării programului respectiv, însă nu se poate preciza dacă aceastea au efect.
Una dintre problemele cele mai des întîlnite este aceea a violenței, ea putînd fi astăzi generalizată de filmele și emisiunile de la televizor. Nu putem pune exclusiv pe seama televiziunii îngrijorătoarele brutalități sociale din prezent, dar numeroase opinii consideră că ea are un rol important și agravant. Totuși, televiziunea arată în majoritatea cazurilor realitatea, o realitate nu prea plăcută pentru alții, dar este totadată și lumea în care trăim noi toți. Majoritatea specialiștilor menționează patru factori agravanți datorați televiziunii:
Un efect de pasivitate, caracterizat de o indeferență și de o insensibilitate anormală față de violențele efective;
Un efect de teamă excesivă de a nu cădea victima violenței;
Un efect de cerc vicios, caracterizat de tendința de a se indentifica cu personajele agresive, de a acționa asemenea lor și de a căuta mereu emisiuni prea brutale, tendință observabilă la copiii care urmăresc programe cu caracter violent- deoarece copilul nu poate lua distanța față de aceste imagini ale agresivității.
Un cercetător a demonstrat acest lucru în cazul copiilor, dar lucrurile stau oare altfel la adolescenți? În măsura ridicată în care filmele și emisiunile de televiziune constituie efecte de identificare. Numeroase studii au confirmat accentuarea comportamentelor agresive ale copiilor care au urmărit emisiuni cu conținut violent, mai grav este faptul că comportamentul agresiv nu își au sensul în perioada adolescenței și a adolescenței. Dar, totuși, nu toți copiii reacționează în același film, aici intervenind și educația primită de la părinții lor. Cei mai vulnerabi sunt copiii cu vîrste sub 10 ani, care nu prea sunt conștienți de faptele lor și care prind din zbor lucruri noi și captivante, iar cei mai pițini vulnerabili sunt totuși adolescenții cae au o oarecare noțiune dintre limita între bine și rău.(13, p. 23-27)
Televiziunea poate avea o serie de efecte negative asupra unui copil, ea poate diminua somnul nocturn al unui copil care îi poate provoca oboseala, mai ales cea vizuală, tulburări de atenție, scăderea formei și a performanțelor fizice. Tot programele de la televizor și jocurile video pot cauza crize de epilepsie. De asemenea, crizele de panică sau de anxietate acutp, pot fi provocate de scenele șocante ale unor filme tip „Exorcistul” sau alte filme horror.Și mai important este rolul jucat de televizor în apariția și dezvoltarea obezității copiilor și a adolescenților, care preferă mai mult să vizioneze un program sau un film la televizor, decît să facă o altfel de activitate. Mai mult ei consumă în fața televizorului dulciuri, alimente ce contribuie la creșterea în greutate.Înainte televiziunea era consacrată pentru emisiunile ei intelectuale; acum locul acestora este luat de emisiuni, filme și reclame (care îndrumă populația, care nu este în totalitate conștientă) la disconforturi care pot trece sau pot rămîne ca semne în viața acestora.
Un studiu sociologic (preluat din „Copilul tău de la 10 ani pînă la 25 de ani”) asupra lecturii în rîndul tinerilor de azi pune în discuție un număr mare de prejudecăți, îndeosebi pe aceea care susține că „tinerii nu mai citesc”. La aceasta se adaugă ideea, susținută de statistici, că din ce în ce mai mulți copii ajung la gimnaziu fără a stăpîni noțiunile fundamentale și că din universul cotidian al adolescenților cărțile tind să dispară. Numărul celor care citesc puțin sau deloc (22%) este aproape egal cu numărul celor care citesc asiduu(23%), această configurație rămînînd neschimbată de 10 ani. (6, p. 45-47)
Conform legii 41 din anul 1994, articolul 4: Televiziunea trebuie să promoveze valorile creației culturale, științifice, naționale și universle, ale minorităților naționale, precum și valorile democratice, civice, morale și sportive. Potrivit legii Audiovizualului nr.48 din 21 mai 1992, atribuirea de licențe, activitatea de control și de monotizare a audiovizualului este îndeplinită de 23 de inspectori și experți care sancționează televizcare nu respectă dispozițiile legale. Tot CNA (Consililul Național al Audiovizualului) poate retrage licența unei televiziuni dacă programul elaborat de aceasta nu este conform cerinților legii. (6, p. 48)
Cu toate acestea televiziunea are și părțile ei bune, există programe care sunt destinate dezvoltării culturii generale a copiilor și nu numai. Problema nu este prezentul, ci viitorul: oare numărul acestor emisiuni este acum în folosul oamenilor, sau nu?
Cum și cît va fi influiențată viața oamenilor care vizionează astăzi aceste programe?
Prezentul își pune într-adevăr amprenta asupra educației copiilor, dar ce se va întîmpla în viitor nu poate prevedea nimeni. Un lucru este cert: cel mai bine este să previi decît să corectezi.
Televizorul- un „prieten” periculos
„Dacă părintele ar veni acasă și ar găsi un străin care i-ar învăța copilul cum să îl lovească pe altul sau ar încerca să îi vîndă un produs comercial, cu siguranță că l-ar expedia rapid afară; însă, atunci cînd vine acasă și își găsește copilul uitîndu-se la televizor, nu spune nimic. (Dr. Jerom Singer, Yale University). Dacă la începutul apariției sale în viața oamenilor televiziunea primea doar aprecieri pozitive, o dată cu trecerea timpului părerile referitoare la efectele influienței sale asupra telespectatorilor au început să se schimbe. Cercetările efectuate asupra conținutului programelor TV au adus la concluzii de-a dreptul înspăimîntătoare în ceea ce privește cantitatea de violență prezentată pe micile ecrane.
Cît de frecvent apar scene violente în programele TV?
Dacă în anii 60 se constată la emisiunile americane o frecvență de 5/6 acte de violență pe oră, pe la sfîrșitul anilor-80 frecvența acestora a crescut la 13 acte de violență pe oră. Arnold Goldstein remarcă faptul că un adolescent obișnuit, care urmărește în medie 27 de ore pe săptămînă programele TV, asistă la 200.000 de tentative de crimă, din care 33.000 sunt duse la îndeplinire.
Mai mult decît atît, emisiunile pentru copii conțin desene animate în care actele de violență sunt prezente cu o frecvență de 25-30 pe oră.
Ce efecte are vizionarea scenelor violente asupra copiilor?
Formarea comportamentului violent: se știe că, în învățarea oricărui comportament, un rol esențial îl joacă modelul pe care copilul îl imită. Prin urmare copilul se va comporta violent din cauză că, se închipuie jucînd rolul unui personaj îndrăgit. Folosirea violenței ca modalitate de rezolvare a unor probleme. În urma vizionării programelor TV bogate în scene de violență, copilul va învăța că de fiecare dată cînd cineva nu este de acord cu el, cînd apare vreo problemă sau cînd se întîmplă să nu îi placă o situație, va pătea folosi cu eficiență violența.
Desensibilizarea copilului: dacă o persoană vizionează în mod repetat scene violente, cu timpul va deveni indiferentă la acestea, va învăța să le tolereze și chiar să le ignore; cu alte cuvinte, va deveni mai sadică. Astfel, se poate remarca cum copiii încep să își piardă abilitatea de a înțelege suferința altora, de a protesta sau de a se îngrijora atunci cînd asistă la producerea unui act violent, după ce au urmărit mai multe scene violente la televizor.
„Paranoia”: în urma unui studiu efectuat pe populația Germaniei (Fieldler K., 1996), s-a constatat că telespectatorii fideli au convingerea că societatea în care trăiesc este mai violentă decît în realitate. Prin urmare cei care urmăresc frecvent programele încărcate de violență, au în permanență sentimentul de frică de a nu fi agresați. Aceste persoane manifestă vulnerabilitate, anxietate, dependență, stres exagerat etc.
Din ce cauză sunt copiii influiențați negativ?
Ignorarea consecințelor. Cercetătorii arată că, în programele TV care conțin scene de violență, 73% dintre agresori rămîn nepedepsiți, iar în 58% dintre cazuri nu se arată chinul, suferința victimelor. Violența este prezentă deci, ca o metodă de succes în rezolvarea conflictelor.
Identificarea cu agresorii. De multe ori, promotorii violenței sunt prezentați ca personaje pozitive, într-o lumină favorabilă. Copiii ajungînd astfel la concluzia că, dacă vor să devină ca și personajul preferat, trebuie să se comporte la fel de violent. Cum ar putea deveni „ invincibili ca Arnold” dacă nu ar disruge tot în jurul lor, așa cum au văzut în „ Terminator”?
Justificarea violenței. Atunci cînd agresorii se comportă violent, uneori sunt prezentați în defensivă, ca fiind „victime ale sistemului”. Violența devine astfel un mijloc legitim de atingere a unor scopuri, iar agresorii au o scuză întemeiată care stă la baza actelor pe care le-au comis.
De exemplu, ultracunoscutul personaj Rambo își motiva acțiunile sale prin frustrările și prin traumele avute în urma războiului din Vietnam. Copiii care au urmărit filmul, abia au așteptat să aibă un motiv de frustrare pentru a se comporta asemănător. Prin urmare, prezentarea violenței în programele TV duce inevitabil la escaladarea acesteia în comportamentul copiilor (verbal și nonverbal).
Diminuarea performanțelor academice. Un studiu elocvent în acest sens s-a realizat pe populația unor orășele canadiene. Cercetarea a fost efectuată longitudional, pe o perioadă de patru ani și a urmărit schimbările care se produc în viața tinerilor după, apariția televiziunii. Rezultatele au relevat o scădere de cifre și a creativității acestora, corelată cu o diminuare a participării la activitățile comunitare. Cu toate acestea, rezultatele semnificative au apărut doar în cazul tinerilor care au urmărit programele TV exagerat de mult. Ziarele germane au prezentat un studiu recent efectuat asupra unui grup de elevi, a căror sarcină a fost să numească culoarea predominantă a vacilor. Majoritatea elevilor au răspuns că vacile au culoarea mov (asemeni celei dintr-o reclamă TV., făcută pentru un asortiment de ciocolată
Internetul – sursă de risc pentru sănătatea adolescentului
Informații care se plimbă non – stop prin calculatoare, linii telefonice, fibre optice, sateliți, între licee, colegii, universități, instituții, ambasade, baze militare, firme, persoane particulare, de la un oraș la altul, de la o țară la alta, de la un continent la altul, într-o uriașă rețea care acoperă globul pămîntesc – aceasta ar putea fi o scurtă descriere a ceea ce înseamnă Internetul. Și tot aici ar trebui adăugate milioane de baze de date, biblioteci, servere, site-uri pe diverse teme, magazine, bănci și tot felul de alte servicii disponibile pe rețea.
Ceea ce se vehiculează de fapt pe Internet este informația, în cea mai mare parte gratuită, din orice domeniu: de la pornografie la cotații bursiere, de la religie la propagandă neonazistă, de la astronomie la vînzări de produse de orice fel, de la știri importante la tot felul de zvonuri și bîrfe, astfel încît cea mai importantă funcție este cea de comunicare. Această comunicare îmbracă însă multe forme: e-mail, schimb de fișiere, grupuri de discuții, legături telefonice sau videotelefonice, astfel încît oamenii pot comunica și transmite informații mult mai ușor și mai repede decît au făcut-o vreodată și fără să țină seama de frontiere. Din punctul acesta de vedere Internetul reprezintă o revoluție care nu are termen de comparație.
Una din facilitățile Internetului care este considerată ca determinînd cea mai puternică dependență este comunicarea sub forma grupurilor de discuții. Atributele acestei comunicări pe Internet sunt următoarele: stimulează implicarea emoțională, este ușor accesibilă 24 de ore din 24, poate realiza diverse conexiuni, dă posibilitatea de a fi martor la alte interacțiuni, natura neinhibantă a comunicării, dispariția granițelor geografice. Spre deosebire de alte medii de comunicare, Internetul încurajează contactul cu străinii, oferă oamenilor posibilitatea de a experimenta contacte sociale fără un contact personal real. Se mai produce și un alt fenomen – oamenii se simt liberi să se exprime într-o manieră necenzurată. Judecățile făcute fără apelul la simțul comun pot fi comunicate fără constrîngerile impuse de societare. Abilitatea de a asuma diferite roluri, de a dezvolta relații interpersonale intime și de a nu fi îngrijorat de posibilitatea repercusiunii reprezintă cei mai importanți factori ai interconectivității Internetului, care ar putea contribui la dependența de acesta. Internetul devine astfel un mod de evitare a contactelor sociale reale. După unii, capcana în care este prins utilizatorul este următoarea: ceea ce pare un contact care îți dă libertatea de a te exprima fără constrîngeri este de fapt o comunicare printr-un computer, în fața unui ecran pe o linie de comunicație. Este o autoiluzionare a utilizatorului că prin acest mijloc el arată ceea ce vrea , intră în contact cu cine vrea și își poate păstra anonimatul.
Un studiu efectuat University din Pittsburg a descoperit că persoanele care petrec chiar și cîteva ore pe săptămînă pe Internet cunosc niveluri ale depresiei și singurătății mai mari decît dacă ar folosi rețeaua mai rar. Studiul a fost efectuat pe parcursul a doi ani pe un lot de 169 de persoane, el fiind susținut financiar de importante companii din domeniul industriei de calculatoare și telecomunicații. Rezultatele au fost contrarea așteptărilor, deoarece s-a pornit de la premisa că Internetul, prin natura sa, facilitează comunicarea interumană, permițînd lărgirea cercului social al indivizilor și reducînd astfel însingurarea. (4, p. 30)
Studiul sugerează că acest mediu interactiv ar putea să nu fie mai sănătos social decît alte mijloace mass – media. El ridică probleme îngrijorătoare privind natura comunicării virtuale și asupra prieteniilor decorpolizate care se formează în spațiul virtual. Participanții la experiment au raportat un declin al interacțiunilor cu membrii familiei și o reducere a acestora cu cercul de prieteni, în paralel cu creșterea directă a timpului petrecut în rețea. Rezultatele cercetării au arătat o creștere a depresiei și însingurării la subiecții experimentului în strînsă relație cu timpul petrecut pe Internet. Pe baza acestor date cercetătorii consideră că relațiile interpersonale menținute la distanțe mari, fără contact „față în față”, nu asigură tipul de suport și reciprocitate care contribuie în mod obișnuit în starea de securitate psihologică și fericire. Caracteristic pentru cei implicație în experiment era că ei au folosit e – mailul mult mai des decît Wev-ul. Paradoxul observat de cercetători a fost că o tehnologie socială utilizată pentru comunicare între indivizi și grupuri este asociată cu declinul implicării sociale și ai stării psihologice de bine.(14, pag 23-26)
Studiul a stîrnit controverse deoarece nu a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ și este neclar cum se aplică rezultatele la populația generală. De asemenea, o serie de factori care nu au fost măsurați ar fi putut contribui la rezultatele obținute. În plus, efectele Internetului variază, depinzînd de comportamentul individului și de tipul de utilizare. Mulți cercetători consideră că acest studiu nu poate fi ignorat și trebuie efectuate investigații mai serioase în domeniu. Concluzia studiului este că deși Internetul poate facilita legături cu diverși oameni, aceste contacte nu trebuie să devină un substituit pentru adevăratele relații sociale.
Cercetarea a arătat că principala utilizare a Internetului acasă o reprezintă comunicarea interpersonală. Aceasta nu implică și faptul că relațiile și interacțiunile sociale prin Internet sunt la fel ca și cele tradiționale sau că utilizarea în scopuri sociale a Internetului va avea efecte comparabile cu activitățile sociale obișnuite. Efectele pozitive sau negative ale Internetului depind de felul legăturilor pe care oamenii le mențin. În general, legăturile sociale puternice sunt susținute de apropierea fizică, potențialul Internetului reduce importanța apropierii fizice în crearea și menținerea rețelelor de legături sociale puternice, oferind oportunități pentru interacțiuni sociale care nu depind de distanța dintre părți. Problema care se pune este dacă o relație dezvoltată online este la fel de intensă ca o relație tradițională și dacă a avea relații online schimbă numărul și calitatea persoanelor implicate social. Cercetătorii au ajuns la concluzia că prieteniile adevărate sunt foarte rar dezvoltate online, pentru că acestea necesită de obicei prezența fizică a persoanelor.
Ceea ce face Internetul atractiv este faptul că în orașele noastre, în care trăim într-o izolare impersonală, rețeaua oferă un surogat de viață socială. Cercetătorii și criticii sociali dezbat dacă Internetul reprezintă o îmbunătățire sau o înrăutățire a participării la viața și relațiile sociale. Unii consideră că Internetul determină oamenii să fie mai izolați, să rupă adevăratele relații sociale, ajungînd să trăiască într-un mediu social improvizat. Alții spun că, de fapt, Internetul conduce la relații sociale mai multe și mai bune, eliberînd oamenii de constrîngerile sociale sau geografice. Faptul că Internetul crește sau descrește implicarea socială poate avea consecințe enorme pentru societate și pentru oameni.(14, p. 54)
Imersiunea într-o lume fantastică, colaborativă, unde rolul și caracterul pot fi foarte flexibile și diferite de cele din viața reală, are potențialul de a produce o absorbire patologică dacă cineva este predispus la așa ceva. Studiile au arătat că persoanele care sunt înclinate spre fantazare sunt mai predispuse la această dependență. Mulți din cei care cred că suferă de dependență de Internet au de fapt dorința de a nu înfrunta alte probleme ale vieții lor (depresie, anxietate, probleme relaționale etc.). Ei folosesc această lume pentru a scăpa de lumea reală. Lumea spațiului virtual devine pentru ei o lume în sine. De fapt, nu tehnologia este cea care determină dependența, ci comportamentul, iar acesta se poate trate prin terapii tradiționale.
Este dificil de definit la această oră dependența de Internet pentru că cercetările s-au făcut exclusiv pe baza observațiilor și studiilor de caz și de aceea nu se pot stabili relații între cauză și efect. Deoarece investigațiile nu au fost făcute pe eșantioane statistice reprezentative, rezultatele nu pot fi generalizate. Multe din cercetări au fost inițiate de clinicieni, care nu au căutat să aprofundeze observațiile și să vadă dacă problemele pacienților nu existau și înaintea utilizării Internetului. Problema timpului petrecut pe rețea este de asemenea relativă, deoarece ea trebuie pusă în relație cu alți factori (stare psihică, mediu social etc.). Așa cum nu există dependență de cărți, de muncă, de telefon, nici despre Internet nu se poate spune că determină dependență, cel puțin pînă acum.
Mulți utilizatori sunt ființe perfect normale care utilizează Internetul pentru a găsi oameni cu preocupări și stiluri de viață similare, oamenii pe care nu îi găsești în apropierea lor. Cei care utilizează Chat-ul au ceva în comun – sunt utilizatori. Ei împărtășesc interesul pentru computere și Internet. Aceste grupuri de discuții, deși împărtășesc aceleași interese, nu pot fi niciodată la fel cu grupurile reale, pentru că de fapt membrii acestora nu se cunosc între ei cu adevărat, nu-și împărtășesc acele informații care-i fac pe oameni să fie apropiați, să se simtă aparținînd unui grup. Relațiile din spațiul virtual sunt versiuni trunchiate ale relațiilor reale. Schimbările sunt scurte, adevărate cunoaștere a celorlalți este iluzorie. Chiar și în cele mai închise grupuri schimburile de mesaje reprezintă doar fracțiuni din personalitatea individului. În rețea celălalt este cunoscut doar prin cuvinte și idei, de multe ori impersonale și reci, lipsite de aspectul emoțional, de prezența fizică a celuilalt,care face ca o relație să fie cu adevărat reală.
Comportamentul internautului depinde de predispozițiile sale psihologice, de rolurile sociale pe care le îndeplinește, de relațiile interpersonale în care intră, de contextul social în care trăiește. Fiind un mediu interactiv, accesarea și folosirea informațiilor se face în funcție de acest context. De fapt nu Internetul face rău oamenilor, ci felul în care aceștia îl folosesc. Problema este dacă Internetul duce la dificultăți în stabilirea relațiilor umane sau dacă nu cumva acesta devine un loc de refugiu pentru cei care au un cerc de relații sociale restrînse și care au oricum dificultăți de relaționare. Întrebarea rămîne deocamdată deschisă.
Concluzia pe care o putem însă trage este că utilizarea Internetului poate fi deopotrivă distractivă și folositoare, dar în același timp el poate cauza o prea mare dezangajare din viața reală, poate fi dăunător, iar drept consecință oamenii ar trebui să fie mai moderați în folosirea acestuia și să monitorizeze utilitatea pe care o oferă. Nu putem să nu recunoaștem imensele beneficii pe care le aduce acest mediu de comunicare și este evident că soluția pentru evitarea sau atenuarea efectelor negative cu constă în renunțarea , ci într-o folosire mai rațională, mai moderată , avînd în vedere acel vechi principiu care spune: „ să uzezi, dar să nu abuzezi”. În același timp se simte nevoia unor studii aprofundate asupra efectelor Internetului, care să stabilească în ce măsură poate deveni acesta dăunător omului.
1.4 Factorii generatori ai violenței
Filosoful francez Descartes susținea că bunul simț este împărțit în mod egal tuturor. Nu știm cît de exactă este afirmația filosofului, dar în cazul agresivității nu este valabilă. Agresivitatea are intensități foarte diferite în structurile persoanei umane, deci și în colectivitățile sociale. Depinzînd de integritatea structurilor neuropsihice, de capacitatea de inhibiție și abținere, de starea de sănătate fizică și morală, de cultură, educație și religie, și firește de circumstanțele existenței individuale și colective, agresivitatea cunoaște o imensitate de forme și intensități atît în individ cît și în societate.
Dată fiind marea complexitate a acestui fenomen psihologic și existența diverselor abordări teoretice orice încercare de tipologizare se lovește de dificultăți mai mari sau mai mici. Criteriile de clasificare ies în evidență în mod direct sau indirect din analiza coordonatelor de definire a agresivității. Studiul literaturii ne-a permis să identificăm următoarele criterii:
În funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă.
În funcție de mijloacele utilizate în vederea finalizării agresive.
În funcție de obiectele urmărite.
În funcție de forma de manifestare a agresivității.
În raport cu primul criteriu, diferențiem:
agresivitatea tînărului și agresivitatea adultului;
agresivitatea masculină și agresivitatea feminină;
agresivitatea individuală și agresivitatea colectivă;
agresivitatea spontană și agresivitatea premeditată;
În raport cu al doilea criteriu, agresivitatea se poate manifesta pe diferite căi – direct ș indirect, fizic sau verbal. Cea directă este orientată nemijlocit asupra victimei, cea indirectă, transpusă pe obiecte sau ființe care nu au nici o legătură cu conflictul. Aceste obiecte străine pot fi oameni, animale, cît și diverse bunuri materiale. Trebuie de menționat că agresivitatea nu se manifestă doar sub formă fizică sau verbală, ea neapărat primește una din forme – directă/indirectă.
Bass delimitează următoarele tipuri de agresivitate în dependență de acest criteriu:
orientată (frînarea
comportamentului victimei)
fizică
neorientată (refuzul de ași
asuma obligațiuni)
agresivitate
pasivă orientată (refuzul de a
comunica)
verbală
neorientată (refuzul de a fi de acord cu ceva)
orientată (lovituri și răniri)
fizică
neorientată (lovituri asupra
interlocutorului victimei )
agresivitate
activă orientată (insulte)
verbală
neorientată (bîrfe, zvonuri) (Buss, 1961)
Bazîndu-se pe aceste fapte putem evidenția 4 tipuri de agresivitate.
Agresivitate directă fizică;
Agresivitate indirectă fizică;
Agresivitate directă verbală;
Agresivitate indirectă verbală;
Este dificil de a cădea de acord cu clasificare în care agresivitatea directă, indirectă, fizică și verbală sunt prezentate ca forme independente a comportamentului agresiv. Din punctul nostru de vedere, acestea sunt mai degrabă comportamente structurate (în diferite îmbinări în dependență de particularitățile individuale și de sex), care intră în componența oricărui tip de agresivitate enumerat mai sus, indiferent de clasificarea lor.
Privitor la al treilea criteriu, diferențiem:
agresivitatea instrumentală, ce urmărește obținerea unor beneficii, a unui cîștig material;
agresivitatea ce urmărește predominant rănirea victimei;
În această privință, unii autori (S. Worchel, 1991) fac distincție între agresivitatea datorată supărării sau mîniei și agresivitatea instrumentală. Diferența principală constă în faptul că prima formă apare, mai ales, ca urmare a supărării sau ostilității, în timp ce a doua este orientată, în primul rînd, în direcția obținerii unui cîștig material, iar actul agresiv în calitate de mijloc de obținere a unor asemenea achiziții.
S. Feshbach subdivizează agresivitatea instrumentală în motivată individual și social. De exemplu, în cazul cînd părinții pedepsesc copilul cu scopul educării lui putem vorbi despre agresivitate instrumentală prosocială. Iar furtul în scopul posedării bunurilor este o agresivitate instrumentală asocială, infractorul neavînd un sentiment de ostilitate față de victima sa. (11, p. 28)
Pe lîngă aceste două forme, S. Feshbach evidențiază și agresivitatea expresivă. Ea reprezintă o izbucnire necontrolată a mîniei, furiei, care repede se stinge, sursa acestei agresivități nu neapărat fiind atacată. Însă L. Berkowitz preferă în acest caz să vorbească despre agresivitatea impulsivă.
În raport cu al patrulea criteriu, putem diferenția:
agresivitate violentă și agresivitate nonviolentă;
agresivitate latentă și agresivitate manifestă;
O altă tipologie a conduitelor agresive, care combină mai multe criterii – planul agresiunii, verbal /fizic, gradul de deschidere, directă/indirectă, și tipul de implicare a agresorului, activă/pasivă – fost realizată de J. Hebert (1991) și include:
1. agresiuni active fizice directe: lovirea unui coleg;
2. agresiuni active fizice indirecte: lovirea unui substituit al victimei;
3. agresiuni active verbale directe: injuria, amenințarea;
4. agresiuni active verbale indirecte: calomnia;
5. agresiuni pasive fizice directe: împiedicarea producerii unuo comportament al victimei;
6. agresiuni pasive fizice indirecte: refuzul de a realiza o sarcină, activitate, de a da curs unei rugăminți;
7. agresiuni pasive verbale directe: refuzul de a vorbi;
8. agresiuni verbale indirecte: negativism;
Desigur nici pe departe nu se poate considera că aceste tipologii epuizează toate criteriile de clasificare și toate formele de existență și manifestare a agresivității.(8, p. 39)
Adolescentul și mediile sale (familia, școala, prietenii)
Una dintre cele mai dificile perioade în ontogeneza omului este adolescența. Perioada ontogenezei pubertine este o trecere bruscă de la copilărie la maturitate, unde se intersectează tendințe contradictorii de dezvoltare. Pentru această etapă dificilă sunt caracteristice manifestări negative ale copilului, dezarmonia în dezvoltarea personalității, revizuirea sistemului de interese anterior stabilit, caracterul protestant de comportament față de adulți. Pe de altă parte, pubertatea se deosebește și printr-o mulțime de achiziționări pozitive – crește independența copilului, mult mai diverse și mai bogate devin relațiile cu ceilalți copii și maturi, se lărgesc și se schimbă calitativ sferele lui de activitate, se dezvoltă responsabilitatea, conștiința de sine. Cu toate acestea, în literatura psihologo-pedagogică a devenit tradițională definirea acestei vîrste ca, fiind „dificilă”, „critică”, „conflictuală” etc. (Badea, 1997; Bauman, Riche, 1995; Dumitrescu, 1990; Preda, 1998; Șchiopu, 1995)
În lucrările fundamentale ale psihologilor ruși (Bojovici J. I., 1968; Feldștein D.I. 1978, 1989) se susține că toate schimbările produse în dezvoltarea copilului, în primul rînd, sunt influențate de atitudinea puberului față de mediul înconjurător, și de relațiile lui cu semenii și adulții. În al II-lea rînd, nu atît particularitățile biologice sunt determinate în procesul de dezvoltare a omului în creștere ca personalitate, ci plasarea lui pe o poziție socială calitativ nouă, în care se formează atitudinea lui conștientă față de sine, ca față de membru al societății. În acest sens, momentele ce provoacă neliniște în comportamentul unor copii, ca agresivitate, cruzime, anxietate înaltă, i-au forma de trăsături stabile de caracter, de obicei, în procesul de comunicare a adolescenților în grup. Însă, această comunicare, acest sistem de relații, inclusiv ceea ce se formează pe baza legilor crude ale grupurilor pubertine asociate, reprezintă o consecință nu a predispoziției genetice a agresivității primare ș.a., dar, în majoritatea cazurilor, o situație de înlocuire, în cazul neacceptării pubertului în mediul de relații social – semnificative al adulților.(12, p. 57-59)
În psihologia modernă se susține ideea, conform căreia, omul nu se naște egoist sau altruist, modest sau lăudăros, ateist sau religios, el devine așa în procesul educării. Aceasta demonstrează și practica școlii ruse. Astfel, Macarenco, lucrînd asupra formării personalității adolescenților dificili, a stabilit că atît în conținutul, cît și în calitățile specifice ale factorilor comportamentului, nu există factori genetici dificili. A. Macarenco, real a demonstrat faptul că chiar și „adolescenții delăsați pedagogic – sunt copii obișnuiți, capabili de a trăi, a lucra, capabili de a fi fericiți, de a fi creativi. Acest lucru îl confirmă și investigarea, efectuată de Feldștein D.L. cu scopul studierii puberilor – infractori (obiectul căreia au fost copii fizic și psihic sănătoși). El a demonstrat că baza situației conflictuale ce a cauzat deformarea etică a personalității acestor copii, a fost nu particularitățile biologice, ci insuficiența educației familiale și școlare a acestor puberi,în special, a dispărut interesul față de învățare, practic sunt rupte legăturile emoționale cu școala.
Conform datelor lui Curbatova T.N. comportamentul agresiv al puberilor este sursa suferințelor spirituale nu doar a părinților, ci și a însăși adolescenților care, deseori, devin victimele lui din partea semenilor.
Gosicovskaia I.A., studiind familiile puberilor cu comportament agresiv a demonstrat că copiii agresivi, în dependență de manifestările agresivității pot fi subdivizați în 3 grupuri:
Copii hiperdinamici, hiperactivi, care se caracterizează printr-o independență excesivă și excitabilitate, tulburări ale concentrării atenției;
Copii mai puțini atașați de casă, caracterizați prin răzbunarea, încăpăținare, negativism, răutate;
Copii criminali – caracterizați prin tendința de a fugi de acasă, tendința spre furt, cruzime, minciună, șiretenie.
Dj. McKord, studiind agresivitatea copiilor și puberilor, a descris 3 grupuri de familii:
agresive, în care unul din părinți a fost agresiv și în care au fost multe conflicte profunde, generînd tendințe spre agresivitate și criminalitate;
neagresivitate, în care nici unul din părinți n-a fost pedepsit; în aceste familii copiii nu manifestau tendințe spre agresivitate;
familii ce pedepseau sever, dur, în care părinții n-au fost agresivi, au fost puține conflicte familiale, însă copiii au fost supuși unor pedepse fizice, ce au servit în calitate de reglator al comportamentului lor.
Goricovaia I. A. în lucrarea „Rolul familieil în formarea comportamentului delincvent la adolescent” a studiat relațiile dintre copil și părinți, relațiile dintre părinți, atitudinea părinților față de educația copiilor, climatul psihologic general în familie. S-a dovedit că insuficiența de gingășie și dragoste față de copii din partea părinților și celor din jur, atitudinea extrem de severă față de copii, stimularea agresivității contribuie la apariția unui comportament dificil. În această cercetare a mai fost demonstrat că nici particularitățile psihologice de personalitate, nici calitățile empatice, nici orientările valorice, luate izolat, nu diferențiază puberii devianți de semenii lor.(12, p. 46)
Nu este permis să uităm că nu toate formele de agresivitate au un caracter negativ. „În privința agresivității – scrie Bandura și Walters – învățarea socială se manifestă mai ales în însușirea de către copil a modurilor , a formelor de exprimare a agresivității. (2, p. 30)
Diferențele gender, vîrstă în manifestarea agresivității la adolescenți
Fiecare copil e o lume irepetabilă. Acceptînd această poziție în practica pegagogică, mulți ani, însă, nu se iau în considerație diferențele de sex a copiilor. Este cunoscut faptul că diferențele de sex nu se limitează doar cu caracteristici sexuale și deosebiri ale dezvoltării psihosexuale. Fetițele se dezvoltă cu mult mai înainte decît băieții.
Astfel la vîrsta adolescenței procesul de dezvoltare psihosenzual la fete se începe aproximativ cu 2 ani mai înainte decît la băieți și decurge 3-4. (Ratter M., 1987). Băieții necătînd că sunt mai puternici decît fetele, posedă o mai mare sensibilitate la acțiunea factorilor cît fizici atît și psihici. Trecerea la maturizarea genitală este una din problemele de bază a dezvoltării sexuale.
O altă problemă importantă devine reconstruirea imaginii „Eu-lui” fizic și întemeierea identității „ereditare” masculine și feminine, ce constituie conștiința adolescentului, unul din indicii de bază a maturizării sexuale, avînd o importanță psihologică pentru adolescent, ce reprezintă noi senzații fizice datorită decurgerii furtunoase a dezvoltării fizice. Cu cît mai intensiv decurge pebertatea cu atît mai puternice contraziceri există între imaginea obișnuită pierdută și noul „Eu” fizic dobîndit.
Cum indică Isaer D. N. și Catan V.E. această contrazicere „se manifestă prin prezența dubiilor privind dezvoltarea normală a sa, fizică de a părea ridicol, o atenție permanentă și vigilentă asupra perceperii sale de către alții”. Orice deviere în dezvoltarea fizică și sexuală provoacă adolescentului neliniște ce se reflectă în comportamentul lor zilnic.
Aceste colizii de altfel sunt resimțite de toți adolescenții luînd uneori forma dismorfobiei pubertare. Nu întîmplător 30% din fete americane și 20% din băieți sunt neliniștite din cauza înălțimii sale.Conform datelor psihologilor, maturizarea sexuală timpurie contribuie la formarea prematură a concepției adecvate despre lume. Adolescenții cu expeiență sexuală, mai dur se includ în subcultura adolescentină și au relații sociale mai intensive cu sămașii. Dar nimic nu indică prezența dificultăților psihologice deosebite; ei avînd o supraapreciere înaltă.
Adolescentul ce nu are o astfel de experiență, își menține statutul apelînd la normele morale. În general sexualitatea adolescenților este privită ca ceva normal. Dacă el a primit o educație sexuală adecvată, atunci nu are nimic comun cu comportamentul deviant.
O fată psihic sănătoasă posedă simțul autoconservării, se teme să aibă vînătăi și lovituri. În orice situație de primejdie ea va fugi, fie va chema în ajutor. Anxietatea și agresivitatea fetelor – nu este normală, aceasta poate fi doar în cazul devierilor psihice sau dereglărilor sexuale. Atunci fata se comportă ca un băiat, dar odată cu vîrsta apar multe probleme. În agresivitatea băieților adolescenți nu este nimic neobișnuit. Fiecare din ei se va implica în bătaie dacă îl bat pe prieten sau dacă frații de stradă se încaieră cu grupul de dușmani. Băiatului nu-i este frică că va primi lovituri puternice, sau chiar mutilări. În situații obișnuite agresivitatea băieților se manifestă prin tachinarea unul altuia, ghiontiri, împinsături, porecle obijduitoare, înjurături vulgare, amenințări verbale sau demonstrarea intențiilor agresive fără vre-un scop vizibil – este foarte tipic pentru băieții adolescenți. Cînd sunt agresivi, unii băieți se exprimă doar verbal – în certuri și contraziceri cu părinții, opunerea rezistenței autorităților și orice indicări din partea maturilor, conflicte cu învățătorii și nesupunerea disciplinei școlare.
Fetele mereu au frică de război, băieții invers, simt în sine puteri nemărginite. Lor li se pare că ei sunt atotputernici, neînfricați și de neînvins. Anume din această cauză renumiții conducători de oști din trecut îi considerau pe adolescenți – cei mai buni luptători. Fiecare din ei este gata să devină erou și să îndeplinească orice comandă fără a se opune. Alături de premisele biologice în diferențele dezvoltării sexuale, un rol important îl au stereotipurile sociale și culturale, legate de concepțiile maturilor despre comportamentul fetelor și băieților, bazate, în principiu, pe stereotipurile masculine și feminine, acceptate în societate. Factorul principal, ce stă la baza inegalității este faptul, probabil, că există anumite feluri de ocupații tradiționale pentru femei și bărbați, băieții și fetele sunt educate diferit, băieții cresc independenți, siguri pe sine, agresivi și orientați spre performanțe, dar fetele – responsabile, grijulii, blînde, empatice.
O altă explicație a diferențelor gender a agresiunii pune accent pe influența factorilor sociali și culturali. Au fost propuse diverse variante a acestor explicații, dar probabil, majoritatea factorilor susțin ipoteza interpretării rolului social, propusă de Eagly și colegii săi (Eadly, 1987; Eagly & Wood, 1991, p. 58). Conform acestei teorii, diferențele gender a agresiunii se nasc datorită rolurilor gender contrarii, adică reprezentările despre cum, în limitele culturii date, trebuie să fie comportament persoanelor ambelor sexe. La multe popoare se consideră că femeile, spre deosebire de bărbați, sunt ființe mult mai sociale –lor le este caracteristic amicalitatea, grija pentru alții, expresivitate emoțională. De la bărbați se așteaptă, însă, demonstrarea puterii – independenței, încrederii în sine, gospodăriei. Conform teoriei rolurilor sociale, diferențele gender a agresiunii se datorează situației, conform căreia în majoritatea culturilor se consideră că bărbații trebuie să se comporte mai agresiv, decît femeile. Această teorie și-a găsit confirmare în cele mai diverse lucrări. Cercetările socioculturale indică că dacă vom lui formele agresivității la copii mai întîlnite, ca reacțiile de a lovi sau obijdui, la copiii de 3-11 se pot observa în mediu a cîte 9 acte agresive pe oră. 29% din ele constituie nemijlocit reacții de răspuns la atacurile din partea opusă. Însă această situație rămîne practic, stabilă, se schimbă, doar, în dependență de sex și constituie 33% la băieți și 25% la fete.
Odată cu maturizarea are loc și schimbarea formelor agresiunii: frecvența a simplelor acte fizice se micșorează datorită formelor mai „socializate” de sex și vîrstă în modul de exprimare a agresivității la băieți și fete de 8, 11 și 15 ani. Astfel, s-a descoperit că fetele de 11 și 15 ani utilizează, în general, metode comportamentale agresive indirecte, pe cînd băieții folosesc metode comportamentale agresive directe. S-a constatat că capacitatea utilizării metodelor comportamentelor agresive indirecte se formează la fete către vîrsta de 11 ani. Dar în general în grupele de vîrsta se 11 ani, copiii se apreciază mai mult după nivelul agresivității.
Cele expuse mai sus sunt susținute de datele altor cercetări experimentale. În particular, se studia influența socializării asupra agresivității verbale (mustrări, observații, amenințări, bîrfe, ofense. Învinuiri, critică) și fizice (atacuri, bătăi), la copii de diferită vîrstă. Rezultatele arată, că la preșcolari și școlarii mici raportul formelor exprimării agresiunii este direct proporțional: la băieți prevalează agresivitatea fizică, la fete – cea verbală. (11, p. 26)
Mai tîrziu la băieții în adolescență timpurie tendința se schimbă: agresivitatea verbală devine dominantă, și mai ales ei mai des utilizează exprimarea verbală a sentimentelor negative, decît fetele de aceiași vîrstă. Pe lîngă toate acestea se mai observă o particularitate evidentă în comportamentul copiilor: cu vîrsta agresivitatea tot mai mult capătă un aspect dușmănos.
Ulterior odată cu trecerea de la vîrsta școlară mică la adolescență, raportul a astfel de reacții comportamentale ce agresiunea fizică, verbală, indirectă și negativism, esențial se schimbă. Pe parcursul a tuturor etapelor de vîrstă la băieți domină stabil agresivitatea fizică și negativismul. În aspectul de vîrstă trebuie de accentuat creșterea generală a tendințelor agresive și negative atît la băieți cît și la fete tot odată se observă o decădere temporară a agresiunii fizice și verbale la băieți de 16 ani, cît și agresiunii indirecte și negativism la 14-16 ani. La fete – slăbirea reacțiilor agresive fizice și verbale se observă la vîrsta de 14 ani, iar cea indirectă și negativismul capătă tendințe stabile de creștere.(17, p. 29)
Există diferențe sexuale în ceea ce privește puterea exprimării reacțiilor agresive. Băieții se deosebesc prin predominarea reacțiilor agresive fizice, pe cînd fetele cu vîrsta mai des utilizează agresiunea verbală, indirectă și negativism. Probabil aceasta este legată de faptul că agresiunea băieților este orientată spre „exterior”, a fetelor însă spre „interior”.
Reprezentările tradiționale privind agresivitatea bărbătească și feminină se răsfrînge și asupra comportamentului ulterior: și băieții,și fetele într-o oarecare măsură se învață să înăbușe propriile intenții agresive, totuși băiții au mai multe posibilități de a manifesta liber agresivitatea. După datele lui Semeniuc L.,deosebiri importante în manifestarea agresivității de către băieții și fetele adolescente, de exemplu: agresivitatea fizică se manifestă la 60- 70 % din băieți, pe cînd la fete doar la 30 -56%. Agresivitatea verbală se observă la 62 – 82% din băieți și 38 -60 % la fetele adolescente. (8, p. 28-30)
Negativismul e mult mai puternic la băieți (62- 82%), la fetele de aceiași vîrstă doar la 36 – 60 %. În majoritatea cazurilor în care variabila manipulată era sexul subiectului, se confirmă o părere de largă influență, precum femeile sunt supuse atacurilor fizice mai rar decît bărbații, chiar dacă sunt supuse acestor atacuri, atunci intensitatea influențelor fizice va fi mult mai joasă. (Frodi, Macaulay &thome, 1977). Astfel de rezultate au fost primite în majoritatea experimentelor, ce utilizau diverse proceduri, metode de măsurare a agresiunii și diverși subiecți experimentați. (Buss, 1966)
Tendința de a manifesta mai puțină agresiune față de persoanele de sex feminin deseori este interpretată ca „cavalerism”, ca reflectare a interzicerii socializate de a pricinui femeilor vre-un rău.
„Inadmisibilitatea” agresiunii față de femeie, mai ales din partea bărbaților, a fost demonstrată prin experiment de Kanekar, Nanji, Kolsawalla și Mukurji, 1981), în care s-a stabilit că bărbații exprimă agresiune față de femei sunt percepuți ca drept amoral, decît cei ce exprimau agresiune față de bărbați.
Experimentul demonstrează reținerea acțiunilor agresive față de femei, iar cazurile de violare și atitudine grosolană față de soție, indică faptul că femeile deseori devin victimele violenței. Întru cît cauza violurilor este mai degrabă agresiunea (de exemplu: forma extremă de ură față de femei; Groth, 1979; Malamut, 1986), dar nu motivele sexuale, devine clar că în acest sens femeile mai degrabă vor deveni obiect al violenței, decît bărbații.
Mulți biologi, ce se ocupă de cercetările comportamentul social, consideră că dezvoltarea gender a agresiunii este determinată în general de factorii genetici. Conform acestei păreri pentru bărbați este caracteristic un nivel mai mare al agresiunii fizice, fiindcă în trecut astfel de comportament le permitea transmiterea genelor sale generației următoare.
Studiul problemei comportamentului agresiv la adolescenți ne-a demonstrat existența diverselor abordări teoretice a acestui fenomen, ceea ce împiedică substanțial înțelegerea cauzelor psihologice reale a manifestărilor agresive a oamenilor în creștere și elaborarea măsurilor eficiente în preîntîmpinarea și reducerea actelor agresive. Cel mai eficiente ni se par a fi concepțiile ce tratează agresivitatea prin prisma condiționării social-psihologice și nu organice. Acest fapt este mai evident la adolescenți în formarea personalității, a atitudinilor copiilor, care sunt dependente nu de predispozițiile genetice, ci de schimbările calitative a poziției sociale. (15, p. 305-308)
Concluzii: Tendința adolescenților spre independență, spre recunoașterea noului rol social, întîmpină contracțiunea maturilor, duce la apariția „zonei înstrăinării”, barierei psihologice, la depășirea căreia mulți adolescenți recurg la forme agresive de comportament. Desigur că, asupra dezvoltării agresivității adolescentului influențează și alți factori, ca de exemplu, particularitățile temperamentului, astfel încît excitabilitatea și puterea emoțiilor contribuie la formarea trăsăturilor de caracter ca iritabilitatea, excitabilitatea, incapacitatea de a se reține. În stare de frustrare adolescentul cu astfel de organizare psihică caută ieșire din încordarea interioară, în același timp și în forme agresive de comportament. Agresivitatea apare la fel și în situația cînd pentru a se apăra sau a-și satisface necesitățile sale copilul nu vede altă ieșire decît bătaia sau amenințări verbale. Cu atît mai mult că pentru unii adolescenți participarea la bătăi, afirmarea în ochii semenilor cu ajutorul pumnilor reprezintă o linie stabilă de comportament, ce reflectă normele acceptate în anumite grupe sociale.
Informațiile cu privire la gradul de răspîndire a manifestărilor agresive la adolescenții de azi sunt fragmentare, lipsesc cercetările de amploare, la nivel național, pe eșantioane reprezentative, și lipsește, mai ales, o strategie complexă, care ar putea aduce soluții noi și operative activității de prevenire.
Presupunem că studierea diverselor forme de manifestare a agresivității băieților și fetelor la diferite etape a vîrstei adolescente ne va da posibilitatea să ne orientăm în caracterul sferelor emoțional-volitive și orientărilor valorice normative a adolescentului mic, mediu și mare ce se dezvoltă sub influența diverselor micromedii sociale, ar permite construirea adecvată a procesului educațional. Necesitatea determinării condițiilor psihologice reale a agresivității copiilor în creștere, depistarea condițiilor, mecanismelor, mijloacelor de preîntîmpinare și corecție, ne-a demonstrat la acest studiu.
1.5 Concluzii 1
Rolul surselor informaționale este de a prezenta și informa realitatea în complexitatea ei și nu doar de a o fragmenta prin extragerea anumitor evenimente negative care în loc să formeze și să educe populația, dimpotrivă, prezintă selectiv evenimente violente ce au ca impact formarea de comportamente indezirabile din punct de vedere psihosocial. Rolul emisiunilor de televiziune și al mesajelor transmise, ar trebui să fie acela de a informa obiectiv, echilibrat și neutru în scopul creării opiniilor și nicidecum al creării convingerilor, de a informa și conferi o interpretare a faptelor cît mai deschisă, de a cultiva apropierea între semeni, de a transmite valorile perene, cultura tinerelor generații, de a răspunde nevoilor de relaxare și divertisment prin emisiuni instructive. Dacă adultul are puterea de a decela și selecta emisiunile, nu același lucru putem afirma și despre copii care copiază modelele negative și le reproduc lipsindu-le discernămîntul.
Excesul consumului de televizor și calculator alienează comportamentul uman și predispune la inactivitate, depresie, agresivitate, comportamente adictive și alienare. Din aceste considerente, propunem o diversificare a emisiunilor televizate în care să-și găsească locul cultura și promovarea oamenilor de succes, adevărate modele, care au reușit să-și împlinească visurile prin efort, implicare, consecvență și pasiune pentru evoluția psihospirituală și profesională.
Este de preferat ca televiziunea să creeze spațiu și pentru desene animate de calitate, emisiuni pentru copii cu caracter profund educativ din care adulții să poată să desprindă idei, sugestii despre nevoile copiilor și activitățile specifice vîrstei copilăriei, cînd proprii copii petrec timp alături de alți copii. Prin joc și activități instructiv-educative, activități sportive, copiii învăță cum să-și dezvolte capacitățile de interrelaționare, comunicare, de stimulare a imaginației creative, consumînd energia în mod constructiv. Așadar, să-i învățăm pe copii cum să-și dezvolte personalitatea prin alcătuirea unui program igienic de viață, prin alegerea emisiunilor educative, a frumosului, inculcîndu-le valorile tradiționale perene și universale, cultura și modelele pe care societatea le consideră a fi adevăratele repere. Să-i ajutăm să-și formeze deprinderi și conduite sănătoase evitînd impunerea forțată a propriilor convingeri și principii de viață parentale, contribuind astfel la dezvoltarea conștiinței copiilor. (3, p. 49)
Ce înțeleg copiii din programele vizionate?
Un studiu arată că 40 % din programele TV destinate în special adulților sunt vizionate și de copiii pînă la 6 ani, iar 80% dintre acestea au spectatori cu vîrsta de 12 ani (Pitzer R., 1989).
Este clar pentru oricine că mesajul transmis de programele TV este înțeles diferit de către telespectatorii, în funcție de diverși factori (dintre care vîrsta reprezintă unul dintre factorii de bază). Însă mai puțin clar este cum receptează copiii mesajele și ce înțeleg ei din acestea.
Atenția copiilor cunoaște numeroase îmbunătățiri, pe măsură ce înaintează în vîrstă. Însă, atunci cînd sunt mici, copiii întîmpină greutăți, în special din cauza capacității scăzute de a-și concentra atenția în mod selectiv și pe o perioadă lungă de timp. De aceea, le este greu să ignore ceea ce nu îi interesează și nu reușesc să surprindă esențialul dintr-un scenariu.
În urma unui studiu efectuat pe preșcolari, s-a observat că în timpul vizionării unui program TV, aceștia își mută privirea de la ecran și înapoi la ecran, de 150 de ori pe parcursul unei ore de emisie (Levin & Anderson). Numărul de mișcări poate varia și în funcție de prezența sau absența altor stimuli în camera care le-ar putea distrage atenția (în special jucării), de conținutul programului, de accesibilitatea mesajelor transmise etc.
Prin urmare, chiar dacă ar avea capacitatea de înțelegere la fel de dezvoltată ca și a unui adult, copilul aflat în primii ani de viață nu ar înțelege foarte bine informațiile TV receptate deoarece nu este capabil încă să-și concentreze atenția un timp îndelungat. Imaturitatea gîndirii copiilor face să existe diferențe între ei și adulți și în ceea ce privește înțelegerea mesajelor transmise de programele vizionate și a semnificației pe care o au acestea asupra minții copiilor. Interpretarea pe care o fac coiii asupra programelor TV este de cele mai multe ori ambiguă. În plus, pînă la vîrsta premărgătoare intrării în școală, copiii disting cu greutate între realitate și ficțiune. Ei văd televizorul ca fiind o fereastră magică prin care pot urmări întîmplări diferite. Pentru unii dintre ei, personajele de nu sunt altceva decît oameni care trăiesc toată viața în niște cutii pătrate. De la vîrsta de 8 ani, copiii încep să înțeleagă faptul că punctul de vedere al celor din jur poate fi diferit de punctul lor de vedere. Ei încep să înțeleagă mai bine gîndurile și comportamentul altora, iar acest lucru îmbunătățește înțelegerea programelor TV.
Totuși, la această vîrstă, de obicei copiii întîmpină greutăți în înțelegerea motivelor care au stat la baza săvîrșirii faptelor. Această capacitate se dezvoltă mai bine începînd cu vîrsta de 11-12 ani. Într-un studiu efectuat de a cerceta gradul de înțelegere a subiectului unor programe TV s-a demonstrat că elevii de clasa a doua au înțeles 66% din scenele prezentate, cei de clasa a cincea, 84%, iar cei de clasa a opta, 92% (Kalin C., 1997). Din datele prezentate mai sus, putem trage concluzia că ceea ce învață de la televizor copiii este cu totul diferit de ceea ce învață adulții. E normal atunci să ne punem întrebarea: „Ce efecte are televizorul asupra minții, sufletul și comportamentului copiilor?”.
II. Capitolul 2. Experiment privind stimularea comportamentului agresiv al adolescenților în impactul cu factori asociați surselor informaționale
2.1 Problema cercetării
Scopul constă în evaluarea impactului surselor informaționale (vizionarea filmelor, desenelor animate cu elemente de violență, jocurilor la calculator) cu scene agresive asupra creșterii manifestărilor agresive în comportamentul adolescentin;
2.2 Prezentarea obiectivelor și ipotezelor de cercetare
Obiectivul cercetării
Pornind de la cercetarea informațiilor teoretice și a literaturii de specialitate, obiectivul studiului nostru este de a demonstra impactul surselor informaționale asupra stimulării manifestărilor comportamentelor agresiv/violente la adolescenți
Ipoteza cercetarii este următoarea:
Presupunem că vizionarea filmelor (desenelor animate, jocurilor video) cu scene agresive determină creșterea manifestărilor agresive în comportamentul adolescentin
Valoarea practică a lucrării o va constitui: prin utilizarea datele obținute în urma studiului empiric, se vor elabora recomandări părinților,elevilor și profesorilor,precum și altor agenți eduacționali în gestionarea comportamentelor agresiv/violente,se vor propune strategii de depășire a dependenței de TV și Internet, fapt ce ar contribui la profilaxia comportamentului agresiv al adolescenților, se vor prezenta pentru promovare în calitate de bune practici educaționale și alte forme de lucru existente în mediul școlar care pot contribui la eradicarea violenței școlare.
2.3 Metodele de cercetare utilizate
Metodele de cercetare utilizate în prezenta lucrare sunt următoarele:
teoretice: analiza și sinteza literaturii de specializare
empirice: chestionarul, experimentul de constatare
statistice: de prelucrare statistică a datelor și corelație liniară.
2.4 Descrierea experimentului și prezentarea datelor obținute
Materialul folosit
Filmul Klass. În cadrul cercetării, subiecților li s-a prezentat filmul cu un colaj de secvențe cu temă agresivă
Testul folosit:
Inventarul de ostilitate, aplicat unui lot determinat de subiecți utilizat cu două tipuri de variabile:
Variabile independente:
– sex: masculin; feminin
Masculin Feminin
FILM + 30 subiecți 30 subiecți
– 30 subiecți 30 subiecți
„1” = sex masculin
„2” = sex feminin
„+” = subiecți care au vizionat filmul
„-” = subiecți care nu au vizionat filmul
Variabile dependente:
Negativismul, care este un comportament de opoziție împotriva autorității. Implica refuzul cooperării și poate fi observat comportamental începînd de la neimplicarea pasivă pînă la rebeliune împotriva regulilor.
Resentimentul, care implică starea de invidie față de ceilalți. Este un sentiment de furie, supărare ce are la bază motive reale sau imaginare.
Ostilitatea indirectă, reprezentată de comportamentul prin care ostilitatea directă este manifestată într-o manieră specifică fie prin bîrfeli, farse, fie prin trîntirea ușilor sau accese de furie utilizate pentru ca individul să obțină propria „descărcare”.
Asaltul care implica potențialul violenței fizice și tendința de a folosi asemenea forme împotriva celorlalți.
Suspiciunea, exprimată prin proiectarea ostilității asupra celorlalți.
Iritabilitatea, reprezentată de tendința de a exploda la provocări ușoare. Se manifestă prin enervări rapide, grosolănii, etc.
Ostilitatea verbală, caracterizată prin folosirea față de ceilalți a expresiilor verbale cu un conținut negativ.
Procedura de aplicare
Subiecții participanți au vizionat filmul apoi au îndeplinit testele onform cerințelor prezentate.
Eșantionul cercetării
Inventarul de ostilitate (I.O.) a fost aplicat în semestrul II 2014- 2015 unui lot de subiecți din cadrul Liceului Teoretic „Ion Suruceanu” din s. Suruceni, r. Ialoveni, format din 60 de elevi din clasele a VIII-IX-a cu o vîrstă cuprinsă între 16-17 ani. Eșantionul a fost împărțit în două grupuri:
grupul experimental alcătuit din 30 de elevi, dintre care 15 de sex masculin și 15 de sex feminin. Acestui grup i s-a aplicat inventarul de ostilitate înainte de vizionarea casetei video, dar și după 15 minute de la vizionare.
grupul de control a fost alcătuit tot din 30 de elevi, dintre care 15 băieți și 15 fete. Acestora li s-a aplicat inventarul de ostilitate doar o singură dată, la testul inițial, fără ca ei să vizioneze filmul.
2.5 Prelucrarea statistică a rezultatelor și interpretarea lor. Concluzii.
Prelucrarea statistică a datelor s-a realizat cu ajutorul programului specializat S.P.S.S. S-au efectuat următoarele analize statistice:
inventarul statistic de bază al variabilelor independente pentru tot grupul experimental înainte de vizionare
inventarul statistic de bază al variabilelor independente pentru subiecții din grupul experimental după vizionare.
inventarul statistic de bază al variabilelor independente pentru subiecții din grupul de control .
testul de semnificație a diferenței dintre medii (t-Student) pentru eșantioane perechi, pentru variabilele dependente: înainte de vizionarea filmului cu scene agresive și după vizionare
(Tabelul 1).histograma 1
Pe baza analizelor statistice obținute pentru fiecare test s-au reținut doar acele rezultate care sunt semnificative pentru validarea sau invalidarea ipotezelor inițiale. Astfel se poate observa că variabilele care au suferit modificări importante atît la fete cît și la băieți sunt: negativismul, resentimentul, ostilitatea indirectă și asaltul. Aceste variabile au suferit modificări după ce subiecților li s-a proiectat un film cu scene agresive. Din inventarele statistice de bază se constată că distribuțiile de frecvență obținute prezintă caracteristicile unei distribuții normale, ceea ce ne permite folosirea statisticilor puternice (medie, abatere standard, testele de semnificație a diferențelor dintre medii t-Student.)
Comportamentul de opoziție, evidențiat de factorul negativism care a implicat refuzul de a coopera, s-a dezvoltat după vizionarea filmului, de la neimplicarea pasivă pînă la rebeliune (p < 0,013).
Pentru factorul resentiment, constatăm o creștere semnificativă după vizionarea filmului cu semne agresive, printr-un sentiment de furie care culminează cu ura. Sentimentul de ură instalat după vizionarea filmului poate avea la bază motive reale sau imaginare (p < 0,001).
În cazul variabilei ostilitate indirectă, se observă că, după vizionarea filmului, au existat diferențe semnificative și la această variabilă (p < 0,0001). Astfel, de la bîrfele răutăcioase și farsele prezente înainte de vizionare, după film comportamentul subiecților s-a schimbat pînă la accesele de furie prin care ei își descarcă ostilitatea la modul general, fără a o îndrepta asupra unei persoane anume.
Comportamentul violent, măsurat în variabila dependentă asalt implică potențialul violenței fizice și tendința de a o folosi asupra oamenilor din jur. În urma rezultatelor obținute s-a constat, că după vizionarea filmului, care conține scene agresive, au existat diferențe semnificative pentru această variabilă dependentă, relevîndu-se faptul că în aceste situații subiecții preferă lupta cu ceilalți, decît să se descarce asupra obiectelor (p < 0,0001).
După ce au fost selectați doar subiecții de sex masculin din grupul experimental, s-au constat diferențe semnificative pentru factorul resentiment (p < 0,05) și ostilitate indirectă (p < 0,05), ceea ce demonstrează că subiecții supuși intervenției experimentale prin vizionarea filmului cu scene agresive manifestă sentimente de furie, de supărare, comportamente agresive manifestate indirect, acum mai intense decît înainte de vizionarea filmului. În ceea ce privește subiecții de sex feminin, se constată diferențe semnificative pentru factorii negativism (p < 0,02), resentiment (p < 0,02), ostilitate indirectă (p < 0,0001), și asalt (unde p < 0,001). Aceste rezultate arată că fetele care au vizionat filmul manifestă un comportament de opoziție împotriva autorității, ceea ce implică refuzul de a coopera. De asemenea, fetele manifestă adesea sentimente de supărare, de invidie care au la bază motive reale sau imaginare; în aceste situații au tendința de a folosi violența fizică împotriva celorlalți.
Comparînd grupul experimental cu cel de control s-au constat diferențe importante pentru factorii negativism (p < 0,002), resentiment (p < 0,001), ostilitate indirectă (p < 0,0001), asalt (p < 0,001), ceea ce arată că subiecții care au urmărit filmul cu scene agresive manifestă sentimente de furie prin care ei își descarcă ostilitatea fără să o îndrepte asupra unei persoane anume, precum și refuzul mai accentuat de a coopera.
Comparînd subiecții de sex masculin din grupul experimental cu cei din grupul de control – care nu au vizionat filmul – s-au constatat diferențe semnificative pentru factorul negativism (p < 0,0023), subiecții manifestînd un comportament de opoziție: atît refuzul de a coopera exprimat prin neimplicare, cît și agresiunea dezvoltată pînă la rebeliune împotriva regulilor și convențiilor.
Comparînd subiecții de sex feminin din grupul experimental cu cei din grupul de control, diferențele apar pentru factorii negativism (p < 0,045), resentiment (p < 0,001) , ostilitate indirectă (p < 0,001), și asalt (p < 0,001).
Pentru variabila negativism se constată existența unui efect principal semnificativ (f=4,83, p < 0,001), care se datorează efectului variabilei vizionare film(f= 9,54, p < 0,002), neexistînd efectul variabilei sex (f= 0,09, p < 0,765). De asemenea, nu se constată existența interacțiunii dintre variabila sex și film, ceea ce arată că subiecții care au vizionat filmul cu scene agresive vor avea un comportament caracterizat prin necooperare, prin rebeliune împotriva convențiilor, acest din urmă fenomen fiind semnificativ mai prezent decît la cei care nu au vizionat filmul, indiferent de sex.
Pentru variabila resentiment se impune prezența unui efect principal important (f= 7,174, p < 0,001), care se datorează efectului variabilei vizionare film(f= 14,173, p < 0,0001), neexistînd nici aici efectul variabilei sex (f= 0,175, p < 0,676). În cazul acestei variabile se constată existența unei interacțiuni între variabila sex și film (f= 6,603, p < 0,001), ceea ce arată că variabila resentiment este mai mare la subiecții de sex masculin care au vizionat filmul decît la subiecții de sex feminin, incluși în grupul experimental.
Pentru variabila ostilitate indirectă apreciem că existența unui efect principal semnificativ (f= 7,04, p < 0,001), se datorează variabilei film (f= 43,22, p < 0,0001) , neexistînd efectul variabilei sex (f= 1,4, p < 2,38). Nu se constată o interacțiune între cele două variabile: sex și film. Aceste aspecte ne arată că subiecții care au vizionat filmul cu scene agresive vor avea un comportament caracterizat doar prin bîrfeli răutăcioase, farse, prin trîntirea ușilor sau accese de furie menite să-și descarce ostilitatea, înțeleasă la modul general, fără să o îndrepte asupra unei persoane anume. Procentul este însă semnificativ mai mare decît la cei care nu au urmărit filmul, indiferent de sex.
Pentru variabila asalt, se reține existența unui efect principal important (f= 22,84, p < 0,001). datorat variabilei film (f= 43,22, p < 0,0001) neexistînd însă efectul variabilei sex (f= 0,945, p < 0,333). În cazul acestei variabile se observă că interacțiunea între sex și film este semnificativă (f= 19,37, p < 0,001).
(Tabelul 1/histograma 1) Diferența dintre medii (t-Student) pentru eșantioane perechi, pentru variabilele dependente: înainte de vizionarea filmului cu scene agresive și după vizionare .
Pentru variabilele suspiciune și ostilitate verbală, rezultatele efectului principal, ale filmului și ale interacțiunii dintre variabilele sex și film sunt nesemnificative
Analizele efectuate au confirmat, așadar ipoteza experimentului: vizionarea filmelor cu scene agresive determină creșterea comportamentului agresiv. Ipoteza a fost evidențiată atît de comparațiile efectuate între măsuri repetate, cît și de cele ce au în vedere subiecții grupului martor. Totodată, comportamentul agresiv este relevant numai pentru anumite manifestări : negativism, resentiment, ostilitate indirectă și asalt, dar nu s-a manifestat pentru factorii suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală.
Întreaga cercetare susține ideea învățării comportamentului agresiv prin experiență, cu ajutorul modelelor și normelor sociale. Agresivitatea se preia din familie, din mediul social; apoi ea este acceptată și se transmite din generație în generație, dar și prin mass – media, televiziunea oferind, permanent, cele mai multe modele de conduită agresivă fizică sau verbală.
În ceea ce privește a doua ipoteză, a diferenței determinate de sex, ea s-a confirmat prin diferențele specifice ale comportamentelor agresive masculine și cele feminine, prelucrarea datelor arată diferența semnificativă între subiecții de sex feminin. Resentimentul este și el mai mare la băieții care au urmărit filmul cu scenele agresive.
Concluzii la capitolul II. Tot mai des se afirmă că informația oferită de sursele informaționale trebuie să fie folosită în interesul producătorului și/sau operatorului din sistem, uitîndu-se de normele și valorile necesare comunității și formării personalității. Neconcordanța mesajului cu realitatea impune și utilizatorilor acestuia deprinderea denaturării și relativizării semnificațiilor profunde, ba, mai mult, instaurează conștiința utilizării absolute a acumulărilor de orice fel, numai și numai în interes personal, indiferent de efectele asupra mediului sau perspectivelor. Aceste comportamente justifică pentru oricine folosirea agresivității spre a-și crea relații, spre a dobîndi bunuri și „prestigiu”. Prezentînd eroi care împart dreptatea după bunul lor plac, dar pentru care mulțimea nu încetează să-și exprime admirația, creînd o altă lume decît a realelor posibilități, sursele informaționale oferă de fapt modele a căror agresivitate se prezintă ca normală, necesară și obligatorie. Pe de altă parte, prezența continuă a scenelor violente întreține stările negative și sporește dorința de a urmări, crea, dezvolta, hiperboliza astfel de imagini.
Biliografie
Băran – Pescaru, Emilia – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura Aramis, București, 2004
Bojovici F.M. “Licinosti i ego formirovanie v detscom vozraste”, Moscova, 1968
Cornelius Helena “Știința rezolvării conflictelor”, București, 1996
David, D. Tratat de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale. Iași: Editura Polirom, 2006
Dicționarul explicativ al limbii romîne (DEX), Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC, Ediția a II-a, București, 1998
„Dirigintele. Ora de dirigenție. Adolescenții”, vol. III, Editor „Tribuna Învățămîntului”, 1996
Doron R. Parot F.Dicționar de psihologie, București ,1999
Dryden, W., & DiGiuseppe, R. Ghid de terapie rațional-emotivă și comportamentală. Cluj-Napoca, 2003
Marin S Nicolae Mitrofan, Aptitudinea pedagocică, E.A. R.S.R, București, 1988
Mitrofan, I., Mitrofan, N. – „Familia de la Z”, Editura Științifică, 1991
Opre, A. Conceptualizări și intervenții cognitiv comportamentale în tulburările de personalitate, 2003
Petrovschii A.V. “Cratchii psihologhiceschii slovari” Moscova 1986
Racu I. “Psihodiagnoza”, Chișinău, 1997
Radu I. „Introducere în psihologia contemporană”, București, 1991
Stan, Emil. „Profesorul între autoritate și predare”, Ed. „Teora”, 1999
Șchiopu Ursula “Dicționar de psihologie”, București, 1997
Șchiopu Ursula “Psihologia vîrstelor” ciclurile vieții. București, 1997
http://nixonlibrary.gov/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/
Anexa 1
Chestionar de agresivitate (ostilitate) Bassa-Dark, Forma A
1.Uneori am dorinta sa fac rau cuiva
Da
Nu
2.Uneori eu birfest oamenii pe care nu-i iubesc
Da
Nu
3.Usor ma enervez,dar repede ma linistesc
Da
Nu
4.Daca nu sunt rugat cu binisorul, nu indeplinesc rugamintea
Da
Nu
5.Eu nu tot timpul primesc ceea ce mi se cuvine
Da
Nu
6.Eu stiu ca oamenii ma vorbesc pe la spate
Da
Nu
7.Daca ceva nu-mi place la prietenii mei,ii fac sa simta acesta
Da
Nu
8.Daca mi s-s intimplat sa mint pe cineva, eu aveam mustrari de constiinta chinuitoare
Da
Nu
9.Mi se pare ca eu nu sunt in stare sa lovesc un om
Da
Nu
10.Niciodata nu am enervez pina intr-atit ca sa arunc cu obiecte
Da
Nu
11.Daca mie nu-mi place vreo regula stabilita, am dorinta sa o incalc
Da
Nu
12.Altii pot aproape intotdeauna sa se foloseasca de conditiile prielnice
Da
Nu
13.Sunt atent cu oamenii care-s mai prietenosi decit m-am asteptat
Da
Nu
14.Eu deseori nu sunt deacord cu oamenii
Da
Nu
15.Uneori imi vin incap ginduri de care imi este rusine
Da
Nu
16.Cind ma enervez,trintesc usile
Da
Nu
17.Sunt mult mai iritabil decit se pare
Da
Nu
18.Daca cineva “face pe seful”, eu fac invers la ceea ce-mi spune
Da
Nu
19.Pe mine ma necajeste soarta mea
Da
Nu
20.Eu gindesc ca multi oameni nu ma iubesc
Da
Nu
21.Eu nu pot sa ma abtin de lka ramasag daca cineva nu-i deacord cu mine
Da
Nu
22.Oamenii care fug de lucru trebuie sa se simta vinovati
Da
Nu
23.Cine ma jigneste pe mine si familia mea, cauta sa fie batut
Da
Nu
24.Sunt cuprins de furie cind cineva ride pe seama mea
Da
Nu
25.Cind oamenii isi dau aere de sefi, fac totul ca ei sa nu se umfle in pene
Da
Nu
26.Aproape in fiecare saptamina eu vad pe cineva care mie nu-mi place
Da
Nu
27.Destul de multi oameni ma invidiaza
Da
Nu
28.Eu cer ca oamenii sa-mi respecte drepturile mele
Da
Nu
29.Ma apasa gindul ca fac putin pentru parintii mei
Da
Nu
30.Oameniii care tot timpul ma tachineaza (enerveza) merita sa li se dea peste nas
Da
Nu
31.Uneori cind sunt minios sunt trist
Da
Nu
32.Daca cineva ma scoate din sarite eu nu-l iau in seama
Da
Nu
33.Uneori mi se pare ca de mine rid
Da
Nu
34.Vreau ca pacatele mele sa fie iertate
Da
Nu
35.Chair daca si sunt lovit, rar raspund cu aceeasi
Da
Nu
36.Cind nu se priemste asa cum vreau ,unoeir ma supar
Da
Nu
37.Uneori oamenii ma irita cu prezenta lor
Da
Nu
38.Daca cineva ma enerveaza sunt gata sa-i spun tot ce gindesc despre el
Da
Nu
39.Eu deseori ma simt ca un butoi cu praf care este gata sa explodeze
Da
Nu
40.Daca cineva ridica glasul la mine, eu ii raspund la fel
Da
Nu
41.Uneori eu simt ca sunt gata sa incep primul/prima bataia
Da
Nu
42.Ma cert doar atunci cind sunt furios
Da
Nu
Prelucrarea rezultatelor:
Corespunderea raspunsurilor cu numarul indicat=1 punct
Agresivitate Fizica-
Da: 1,23,30,35
Nu:9
Agresivitate Indirecta-
Da: 2,10,16,31,36
Iritabilitate-
Da: 3,17,24,37,39,41
Negativism-
Da: 4,12,20,28
Nu: 32
Resentiment-
Da: 5,12,19,26
Suspiciune-
Da: 6,13,20,27,33
Agresivitate Verbala-
Da: 7,14,21,28,38,40,42
Simtul Culpabilitatii-
Da: 8,15,22,29,34
Chestionar de agresivitate (ostiliatte) Bass-Dark, Forma B
1.Daca nu sunt rugat cu binisorul , eu nu indeplinesc rugamintea
Da
Nu
2.Tot timpul sunt indulgent de neajunsul altora
Da
Nu
3.Daca mie nu-mi place vreo regula stabilita, am dorinta sa o incalc
Da
Nu
4.Daca cineva ma loveste eu nu-i raspund cu aceeasi
Da
Nu
5.Daca cineva “face pe seful” ,eu fac invers la ceea ce-mi spune
Da
Nu
6.Eu nu-s in stare de glume grosolane
Da
Nu
7.Cind oamenii isi dau aere de sefi, fac totul ca ei sa nu se umfle in pene
Da
Nu
8.Daca cienva se comporta mai rau decit o merit, nu ma intristez
Da
Nu
9.Daca cienva ma scoate din sarite eu nu-l iau in seama
Da
Nu
10.Desi nu arat aceasta, uneori ma apasa invidia
Da
Nu
11.Chiar daca ma infuriu, nu apelez la exprimari puternice
Da
Nu
12.Vreau ca pacatele mele sa fie iertate
Da
Nu
13.Uneori ma supar,cind nu se primeste asa cum vreau
Da
Nu
14.Nu sunt oameni pe care cu adevarat i-as uri
Da
Nu
15.Principiul meu “Niciodata sa nu ai incredere in straini”
Da
Nu
16.Fac mult din ceea ce apoi imi pare rau
Da
Nu
17.Daca ma infiriu, eu pot sa lovesc pe cineva
Da
Nu
18.De la 10 ani, eu niciodata nu am avut momente de furie
Da
Nu
19.Daca toti ar sti ce simt eu, m-ar fi considerat o persoana cu care este greu sa te intelegi
Da
Nu
20.Eu intotdeauna ma gindesc oare ce cauze tainice ii fac pe oameni sa-mi faca ceva placut
Da
Nu
21.Esecurile ma intristeaza
Da
Nu
22.Eu ma bat nici mai rara,nici mai des ca altii
Da
Nu
23.Nu pot sa-mi aduc aminte cazuri cind eram asa de enervat, incit luam orice obiect de prin apropiere si-l stricam
Da
Nu
24.Uneori eu simt ca sunt gata sa incedp primul/prima bataia
Da
Nu
25.Uneori eu simt ca viata nu este corecta cu mine
Da
Nu
26.In trecut credeam ca majoritatea oamenilor spun adevarul, acum eu nu cred in aceasta
Da
Nu
27.Ma cert doar atunci cind sunt furios
Da
Nu
28.Am remuscari cind nu ma comport corect
Da
Nu
29.Daca pentru apararea drepturilor mele trebuie sa folosesc forta, eu o folosesc
Da
Nu
30.Uneori eu imi exprim furia prin ceea ca lovesc cu pumnul in masa
Da
Nu
31.Sunt brutal cu oamenii care nu-mi plac
Da
Nu
32.N-am dusmani care ar vrea sa-mi faca rau
Da
Nu
33.Chiar daca cineva o merita, eu nu pot sa-l “pun la punct”
Da
Nu
34.Eu deseori ma gindesc ca am trait incorect
Da
Nu
35.Cunosc oameni care sunt in stare sa ma provoace la bataie
Da
Nu
36.Nu ma intristez de la fleacuri
Da
Nu
37.Rareori imi vine ginduri precum ca oamenii incearca sa ma enerveze sau sa ma insulte
Da
Nu
38. Deseori amenint oamenii,desi nici nu ma gindesc sa realizez amenintarile
Da
Nu
39.In ultimul timp am devenit un/o morocanos/morocanoasa
Da
Nu
40..Deseori intr-o disputa eu ridic tonalitatea glasului
Da
Nu
41..Eu ma stradui sa ascund atitudinea rea fata de oameni
Da
Nu
42.Mai bine cad de acord cu orice decit sa ma cert
Da
Nu
Agresivitate Fizica-
Da: 17,22,29,35
Nu: 4
Agresivitate Indirecta-
Da: 13,23,30
Nu: 2,8,36
Negativism-
Da: 1,3,5,7
Nu: 9
Resentiment-
Da: 10,19,25
Nu:14
Suspiciune-
Da: 15,20,26
Nu: 32,37
Agresivitate Verbala-
Da: 27,38,40
Nu: 11,33,41,42
Simtul Culpabilitatii-
Da: 12,16,21,28,34
Anexa 2 Prezentarea calitativă a rezultatelor în urma aplicării testelor
(etapa pre și postestare)
Anexa 3 Prelucrarea stastistică a rezultatelor căpătate
Biliografie
Băran – Pescaru, Emilia – „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică”, Editura Aramis, București, 2004
Bojovici F.M. “Licinosti i ego formirovanie v detscom vozraste”, Moscova, 1968
Cornelius Helena “Știința rezolvării conflictelor”, București, 1996
David, D. Tratat de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale. Iași: Editura Polirom, 2006
Dicționarul explicativ al limbii romîne (DEX), Editura UNIVERS ENCICLOPEDIC, Ediția a II-a, București, 1998
„Dirigintele. Ora de dirigenție. Adolescenții”, vol. III, Editor „Tribuna Învățămîntului”, 1996
Doron R. Parot F.Dicționar de psihologie, București ,1999
Dryden, W., & DiGiuseppe, R. Ghid de terapie rațional-emotivă și comportamentală. Cluj-Napoca, 2003
Marin S Nicolae Mitrofan, Aptitudinea pedagocică, E.A. R.S.R, București, 1988
Mitrofan, I., Mitrofan, N. – „Familia de la Z”, Editura Științifică, 1991
Opre, A. Conceptualizări și intervenții cognitiv comportamentale în tulburările de personalitate, 2003
Petrovschii A.V. “Cratchii psihologhiceschii slovari” Moscova 1986
Racu I. “Psihodiagnoza”, Chișinău, 1997
Radu I. „Introducere în psihologia contemporană”, București, 1991
Stan, Emil. „Profesorul între autoritate și predare”, Ed. „Teora”, 1999
Șchiopu Ursula “Dicționar de psihologie”, București, 1997
Șchiopu Ursula “Psihologia vîrstelor” ciclurile vieții. București, 1997
http://nixonlibrary.gov/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/
Anexa 1
Chestionar de agresivitate (ostilitate) Bassa-Dark, Forma A
1.Uneori am dorinta sa fac rau cuiva
Da
Nu
2.Uneori eu birfest oamenii pe care nu-i iubesc
Da
Nu
3.Usor ma enervez,dar repede ma linistesc
Da
Nu
4.Daca nu sunt rugat cu binisorul, nu indeplinesc rugamintea
Da
Nu
5.Eu nu tot timpul primesc ceea ce mi se cuvine
Da
Nu
6.Eu stiu ca oamenii ma vorbesc pe la spate
Da
Nu
7.Daca ceva nu-mi place la prietenii mei,ii fac sa simta acesta
Da
Nu
8.Daca mi s-s intimplat sa mint pe cineva, eu aveam mustrari de constiinta chinuitoare
Da
Nu
9.Mi se pare ca eu nu sunt in stare sa lovesc un om
Da
Nu
10.Niciodata nu am enervez pina intr-atit ca sa arunc cu obiecte
Da
Nu
11.Daca mie nu-mi place vreo regula stabilita, am dorinta sa o incalc
Da
Nu
12.Altii pot aproape intotdeauna sa se foloseasca de conditiile prielnice
Da
Nu
13.Sunt atent cu oamenii care-s mai prietenosi decit m-am asteptat
Da
Nu
14.Eu deseori nu sunt deacord cu oamenii
Da
Nu
15.Uneori imi vin incap ginduri de care imi este rusine
Da
Nu
16.Cind ma enervez,trintesc usile
Da
Nu
17.Sunt mult mai iritabil decit se pare
Da
Nu
18.Daca cineva “face pe seful”, eu fac invers la ceea ce-mi spune
Da
Nu
19.Pe mine ma necajeste soarta mea
Da
Nu
20.Eu gindesc ca multi oameni nu ma iubesc
Da
Nu
21.Eu nu pot sa ma abtin de lka ramasag daca cineva nu-i deacord cu mine
Da
Nu
22.Oamenii care fug de lucru trebuie sa se simta vinovati
Da
Nu
23.Cine ma jigneste pe mine si familia mea, cauta sa fie batut
Da
Nu
24.Sunt cuprins de furie cind cineva ride pe seama mea
Da
Nu
25.Cind oamenii isi dau aere de sefi, fac totul ca ei sa nu se umfle in pene
Da
Nu
26.Aproape in fiecare saptamina eu vad pe cineva care mie nu-mi place
Da
Nu
27.Destul de multi oameni ma invidiaza
Da
Nu
28.Eu cer ca oamenii sa-mi respecte drepturile mele
Da
Nu
29.Ma apasa gindul ca fac putin pentru parintii mei
Da
Nu
30.Oameniii care tot timpul ma tachineaza (enerveza) merita sa li se dea peste nas
Da
Nu
31.Uneori cind sunt minios sunt trist
Da
Nu
32.Daca cineva ma scoate din sarite eu nu-l iau in seama
Da
Nu
33.Uneori mi se pare ca de mine rid
Da
Nu
34.Vreau ca pacatele mele sa fie iertate
Da
Nu
35.Chair daca si sunt lovit, rar raspund cu aceeasi
Da
Nu
36.Cind nu se priemste asa cum vreau ,unoeir ma supar
Da
Nu
37.Uneori oamenii ma irita cu prezenta lor
Da
Nu
38.Daca cineva ma enerveaza sunt gata sa-i spun tot ce gindesc despre el
Da
Nu
39.Eu deseori ma simt ca un butoi cu praf care este gata sa explodeze
Da
Nu
40.Daca cineva ridica glasul la mine, eu ii raspund la fel
Da
Nu
41.Uneori eu simt ca sunt gata sa incep primul/prima bataia
Da
Nu
42.Ma cert doar atunci cind sunt furios
Da
Nu
Prelucrarea rezultatelor:
Corespunderea raspunsurilor cu numarul indicat=1 punct
Agresivitate Fizica-
Da: 1,23,30,35
Nu:9
Agresivitate Indirecta-
Da: 2,10,16,31,36
Iritabilitate-
Da: 3,17,24,37,39,41
Negativism-
Da: 4,12,20,28
Nu: 32
Resentiment-
Da: 5,12,19,26
Suspiciune-
Da: 6,13,20,27,33
Agresivitate Verbala-
Da: 7,14,21,28,38,40,42
Simtul Culpabilitatii-
Da: 8,15,22,29,34
Chestionar de agresivitate (ostiliatte) Bass-Dark, Forma B
1.Daca nu sunt rugat cu binisorul , eu nu indeplinesc rugamintea
Da
Nu
2.Tot timpul sunt indulgent de neajunsul altora
Da
Nu
3.Daca mie nu-mi place vreo regula stabilita, am dorinta sa o incalc
Da
Nu
4.Daca cineva ma loveste eu nu-i raspund cu aceeasi
Da
Nu
5.Daca cineva “face pe seful” ,eu fac invers la ceea ce-mi spune
Da
Nu
6.Eu nu-s in stare de glume grosolane
Da
Nu
7.Cind oamenii isi dau aere de sefi, fac totul ca ei sa nu se umfle in pene
Da
Nu
8.Daca cienva se comporta mai rau decit o merit, nu ma intristez
Da
Nu
9.Daca cienva ma scoate din sarite eu nu-l iau in seama
Da
Nu
10.Desi nu arat aceasta, uneori ma apasa invidia
Da
Nu
11.Chiar daca ma infuriu, nu apelez la exprimari puternice
Da
Nu
12.Vreau ca pacatele mele sa fie iertate
Da
Nu
13.Uneori ma supar,cind nu se primeste asa cum vreau
Da
Nu
14.Nu sunt oameni pe care cu adevarat i-as uri
Da
Nu
15.Principiul meu “Niciodata sa nu ai incredere in straini”
Da
Nu
16.Fac mult din ceea ce apoi imi pare rau
Da
Nu
17.Daca ma infiriu, eu pot sa lovesc pe cineva
Da
Nu
18.De la 10 ani, eu niciodata nu am avut momente de furie
Da
Nu
19.Daca toti ar sti ce simt eu, m-ar fi considerat o persoana cu care este greu sa te intelegi
Da
Nu
20.Eu intotdeauna ma gindesc oare ce cauze tainice ii fac pe oameni sa-mi faca ceva placut
Da
Nu
21.Esecurile ma intristeaza
Da
Nu
22.Eu ma bat nici mai rara,nici mai des ca altii
Da
Nu
23.Nu pot sa-mi aduc aminte cazuri cind eram asa de enervat, incit luam orice obiect de prin apropiere si-l stricam
Da
Nu
24.Uneori eu simt ca sunt gata sa incedp primul/prima bataia
Da
Nu
25.Uneori eu simt ca viata nu este corecta cu mine
Da
Nu
26.In trecut credeam ca majoritatea oamenilor spun adevarul, acum eu nu cred in aceasta
Da
Nu
27.Ma cert doar atunci cind sunt furios
Da
Nu
28.Am remuscari cind nu ma comport corect
Da
Nu
29.Daca pentru apararea drepturilor mele trebuie sa folosesc forta, eu o folosesc
Da
Nu
30.Uneori eu imi exprim furia prin ceea ca lovesc cu pumnul in masa
Da
Nu
31.Sunt brutal cu oamenii care nu-mi plac
Da
Nu
32.N-am dusmani care ar vrea sa-mi faca rau
Da
Nu
33.Chiar daca cineva o merita, eu nu pot sa-l “pun la punct”
Da
Nu
34.Eu deseori ma gindesc ca am trait incorect
Da
Nu
35.Cunosc oameni care sunt in stare sa ma provoace la bataie
Da
Nu
36.Nu ma intristez de la fleacuri
Da
Nu
37.Rareori imi vine ginduri precum ca oamenii incearca sa ma enerveze sau sa ma insulte
Da
Nu
38. Deseori amenint oamenii,desi nici nu ma gindesc sa realizez amenintarile
Da
Nu
39.In ultimul timp am devenit un/o morocanos/morocanoasa
Da
Nu
40..Deseori intr-o disputa eu ridic tonalitatea glasului
Da
Nu
41..Eu ma stradui sa ascund atitudinea rea fata de oameni
Da
Nu
42.Mai bine cad de acord cu orice decit sa ma cert
Da
Nu
Agresivitate Fizica-
Da: 17,22,29,35
Nu: 4
Agresivitate Indirecta-
Da: 13,23,30
Nu: 2,8,36
Negativism-
Da: 1,3,5,7
Nu: 9
Resentiment-
Da: 10,19,25
Nu:14
Suspiciune-
Da: 15,20,26
Nu: 32,37
Agresivitate Verbala-
Da: 27,38,40
Nu: 11,33,41,42
Simtul Culpabilitatii-
Da: 12,16,21,28,34
Anexa 2 Prezentarea calitativă a rezultatelor în urma aplicării testelor
(etapa pre și postestare)
Anexa 3 Prelucrarea stastistică a rezultatelor căpătate
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Surselor de Informare In Manifestarea Agresivitatii la Adolescenti (ID: 165496)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.