Influenta Stresului Asupra Capacitatii de Gandire Si Actiune In Lupta

Introducere

Între pericolele deosebite care au însoțit evoluția omenirii încă de la apariția sa ,unul a fost ,este și va rămâne o amenințare deosebită a întregii umanități: războiul. Ultimele două conflagrații mondiale, urmate de celelalte conflicte zonale, au demonstrat lumii întregi capacitatea distructivă din ce în ce mai mare a mijloacelor și tehnicii angajate în acțiunile militare.

Într-o situație de luptă, amenințarea asupra integrității psihice este, dacă nu la fel, mai importantă decât amenințarea integrității fizice, știut fiind rolul psihicului în viața individului. În acest context, interesul și abordarea stresului capătă o importanță deosebită, acest aspect constituind în ultimul timp o preocupare permanentă a psihologilor.

Abordarea unei asemenea problematici în această lucrare este o încercare de aducere în atenția comandanților de subunități a rolului important pe care îl are cunoașterea și combaterea influenței negative a stresului asupra gândirii și capacității de acțiune a militarilor în câmpul tactic, în mod special în cazul unui conflict armat.

Lucrarea este structurată în cinci capitole, în primele patru încercând o abordare teoretică, cel de-al cincilea constituindu-se într-o probă de gândire aplicată la două grupuri de studenți militari pentru a se observa practic influența stresului asupra capacității de concentrare a gândirii acestora.

Primul capitol abordează problematica stresului din punct de vedere teoretic, într-o vedere generală, ce cuprinde delimitările conceptuale, tipologia, mecanismul producerii, factorii stresori.De reținut faptul că stresul poate fi abordat în mai multe modalități și anume:stresul conceput ca stresor, situație stresantă; stresul conceput ca acea reacție a individului la stres, adică ce consecințe are agentul stresor asupra sănătății individului; stresul privit prin prisma modalităților pe care individul le folosește pentru a se apăra de stres.

Cel de-al doilea capitol se oprește asupra implicării stresului în activitatea militară, atât pe timp de pace cât și pe timp de război.Se remarcă faptul că profesiunea militară, prin însăși specificul său, este generatoare de stres, în condițiile acceptării de către militari chiar a sacrificiului suprem. Se remarcă de asemenea multitudinea și varietatea agenților cu potențial stresor asupra individului care se manifestă în caz de conflict armat.

Capitolul trei se structurează într-un studiu privind influența stresului asupra capacității de gândire și acțiune în luptă, importanța informației în deciziile și comportamentul militarului fiind reliefată în amănunt.Receptarea informației,prelucrarea acesteia,fluxul din memorie în memoria de lucru,modul în care este elaborată decizia în condiții de stres,capacitatea de acțiune a individului se găsesc abordate în cadrul acestui capitol.

Capitolul patru reprezintă o sinteză a modalităților și tehnicilor de reducere și combatere a stresului în luptă. Managementul stresului în luptă devine astfel o componentă indispensabilă dării și executării ordinelor, primirii și îndeplinirii cu rezultate corespunzătoare a misiunilor de luptă.

Lucrarea de față poate fi un instrument util în cunoașterea și prevenirea efectelor negative ale stresului asupra luptătorului, efecte care nu trebuie ignorate de către militari,ci dimpotrivă, trebuie acordată toată atenția necesară pentru ca luptătorul să poată face față provocărilor multiple și variate la care este supus în câmpul tactic.

Consider astfel că lucrarea reprezintă o sursă de documentare necesară în proiectarea, organizarea și desfășurarea instrucției pentru luptă.

CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE PRIVIND STRESUL

Evoluția ideilor. Delimitări conceptuale.

Stresul reprezintă, datorită amplorii pe care a capătat-o în zilele noastre,

încă una dintre bolile civilizației moderne; despre acest concept, care a generat și generează în continuare controverse și nedumeriri, s-au publicat, după introducerea lui în știință de către Selye, o multitudine de articole și monografii. Cu toate acestea problematica stresului, în special a celui psihic, continuă să anime atât atenția specialiștilor, cât și a maselor largi, termenul stres fiind folosit uzual și în limbajul cotidian.

Cuvântul stres provine din limba latină -stringere- care înseamnă încordat, rigid, contractat. În decursul secolelor acest termen a cunoscut numeroase semnificații. În secolul al XVII-lea în Anglia, stres însemna „stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privațiunile, oboseală și, într-un sens mai general, adversitatea vieții”(apud Garvasuc, 1999).

După secolul al XIII-lea se reia sensul clasic admis de forță, presiune sau chiar influență puternică, acționând asupra unui obiect fizic sau asupra unei persoane. În anul 1872, Darwin publică teoria evoluției. În opinia lui, frica, o caracteristică permanentă omului și a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face față pericolului. El numește nu numai emoția însăși, ci și actul emoțional ce are loc în fața unei situații de urgență – fuga sau lupta -. Anii 1920-1930 sunt marcați de Cannon și Reilly. W.B. Cannon, în lucrările sale fundamentale privind emoția, folosește cuvântul stres în sens fiziologic, după care, în 1928 îi dă și un sens psihologic, când menționează rolul factorului emoțional în evoluția bolilor. Tot el introduce termenul de homeostazie – care reprezintă capacitatea organismului de a-și menține constante condițiile interne de viață, studiind numeroasele mecanisme homeostatice specifice ce protejează organismul contra unor agenți perturbanți. În 1934 P.M. Reilly, fiziolog francez, descrie un sistem general de reacție la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom – sindromul de iritare. În 1936, Hans Selye descrie un sistem general de adaptare SGA și concluzionează că răspunsul la diferiți agenți stresanți este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal. El introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50. El consideră stresul ca fiind la început o agresiune, apoi ca o reacție a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.

Însă descoperirile rezultate din cercetările de după apariția lucrărilor din Selye au oferit o viziune multifactorială a noțiunii de stres. Bazându-se pe diverse lucrări, Jonas și Crocq propun următoarea definiție „Stresul este o reacție fiziologică și psihologică de alarmă, de mobilizare și de apărare a organismului(sau, mai bine, a individului, a persoanei) față de o agresiune, o amenințare sau chiar de o situație trăită ca neobișnuită”(apud Garvasuc, 1999).

Cercetătorii actuali ai școlii franceze de psihosomatică consideră că există o legătură între acțiunea externă (sursă de stres) și reacția individuală, în funcție de structura psihică a indivizilor.

În concluzie, se poate afirma că stresul poate fi abordat în mai multe modalități astfel:

– Stresul conceput ca stresor, situație stresantă. „Este vorba despre acele obiecte, situații, agenți, persoane etc.,care provoacă individului o stare internă de conflict ce poate genera stres”(Ilie,2000). Stresorii nu sunt aceeași pentru toți oamenii, astfel că aceeași situație reprezintă pentru unii o reală sursă de stres, în timp ce pentru alții, doar o provocare. Există o gamă largă de stresori cum ar fi oamenii, situațiile, condițiile de mediu etc.

– Stresul conceput ca acea reacție a individului la stres, adică starea de stres, consecințele biologice, mentale, psihice ale agentului stresor asupra sănătății individului. Simptomele stresului pot fi fizice, psihologice și comportamentale.

– Stresul privit prin prisma modalităților pe care individul le folosește pentru a se apăra de stres. Individul dezvoltă adevărate strategii individuale de răspuns la stres care pot fi: fiziologice (acele modificări fiziologice care apar ca răspuns la starea de stres); comportamentale (modificări de comportamente pentru a face față stresului); strategii de control (care implică sau nu și modificări de comportamente).

Dacă se consideră că stresul este contextul care ne stimulează să ne adaptăm, copingul precizează simultan modurile de evaluare a situației și tipurile de acțiuni desfășurate pentru a răspunde acestei necesități. Copingul permite să se înțeleagă de ce, într-un context identic, un individ este stresat, în timp ce un altul nu este. Adaptarea este caracteristică stresului. Există adaptare ori de câte ori individul trebuie să depună un efort în situația cu care este confruntat. Efortul este o încercare conștientă de rezolvare a unei dificultăți. Rezolvarea trebuie să se facă în sensul armonizării individului cu mediul. Este vorba de principiul homeostaziei, descris de numeroși autori. Braconnier și Albert propun chiar o nouă definiție a stresului: „Stresul este definit prin interacțiunea dintre context și individ, care se traduce prin modalitățile de coping, vizând permiterea unei adaptări la situație.”(apud Garvasuc, 1999). Și chiar pe acești autori îi citează Lazarus pentru a defini copingul: este vorba de „totalitatea gândurilor și actelor la care recurge subiectul pentru rezolvarea problemelor cărora le este supus și pentru reducerea, astfel, a stresului pe care îl produc acestea”(Lazarus,1991).

În anexa 1 este prezentată reacția la stres după schema lui Lazarus. Această reacție se desfășoară în trei faze:

percepția – evaluarea amenințării

mecanismele de apărare și adaptare

consecințele.

Mecanismul producerii

Acțiunea fiecărui stimul exterior care acționează asupra psihicului nu conduce automat la instalarea stresului psihic. Interacțiunea dintre stimulii cu potențial stresor și organismul uman poate conduce la apariția stresului psihic în funcție de evoluția condițiilor concrete ale acestei relații. Organismul omului se găsește în mod normal într-o stare de echilibru psiho-fizic. Influențele exterioare ( pozitive sau negative) pot fi contrabalansate, în anumite limite, prin procese de aclimatizare și de învățare cu acestea pentru a preîntâmpina ajungerea la tulburări semnificative. Dacă excitația este, totuși, atât de puternică și atât de îndelungată încât procesul de echilibru dinamic să fie perturbat, organismul intră în starea de alarmă. Pentru contracararea perturbației reacția organismului este de reinstalare a stării de echilibru. Această reacție la stres este responsabilă de secreția unor hormoni importanți – adrenalina și noradrenalina – pentru încordarea rapidă a musculaturii, creșterea presiunii arteriale și a pulsului, etc. Explicația mecanismului producerii stresului este necesar a fi completată cu prezentarea fazelor apariției și manifestării acestuia: faza de amenințare, de impact, de îndepărtare de pericol și cea posttraumatică.

Faza de amenințare: este caracterictică unor situații defavorabile cu care se confruntă subiectul; este generată de acțiunea unor stimuli care periclitează integritatea psihologică a acestuia, fără însă a deveni generatoare de stres. Subiectul are capacitatea rațională și biologică de a găsi soluții de răspuns care rezolvă situția respectivă, oprindu-i evoluția către starea de stres. „Perceperea stresului de către indivizi depinde de două mari categorii de variabile: factori personali (pragul senzațiilor biologice și psihologice, inteligența, capacitatea verbală, tipul de personalitate, sistemele psihologice de apărare, experiența trecută) și factori externi ( vârsta, nivelul școlar, veniturile, ocupația profesională, etc.)”(Cosma 2000).

Faza de impact: constituie stresul propriu-zis, care începe o dată cu momentul în care individul conștientizează faptul că se află în prezența unui pericol imaginar sau real. „Stresul apare în orice situație în care buna stare a organismului sau integritatea sa fizică și psihică este amenințată”( Floru, 1974 ). Individul nu mai este în măsură să prevadă evenimentele și, în loc să-și mențină orientarea către ce are de îndeplinit o dirijează către sine. Există o multitudine de condiții generale care pot declanșa stresul: supraîncărcarea prin sarcini multiple și în condiții de criză de timp; izolarea; monotonia; restrângerea contactului social; declanșarea unor situații conflictuale; presiunea grupului social în calea activității sale, resimțită ca un sentiment de frustrare, perturbări bruște ale acțiunii unor agenți fizici, chimici sau biologici care scad rezistența psihică adaptativă a organismului; ambiguitatea sistemului datorată lipsei de informații sau prezenței unor informații neclare sau contradictorii; apariția unor situații în care subiectul este pus să dea două răspunsuri incompatibile sau de a proceda într-un mod care contravine propriului model de raportare la realitate; acțiunea agenților stresori timp îndelungat, chiar dacă intensitatea acestora este una suportabilă.

Faza de îndepărtare de pericol – constă în apariția manifestărilor urmărilor negative, a traumelor psihice datorate dezorganizărilor produse în faza anterioară și de încercările repetate de a căuta apropierea și sprijinul de la o altă persoană sau de la un anumit mediu, ce sunt percepute ca puncte de sprijin necesare rezolvării acestor disfuncționalități. „Aceste încercări le putem considera ca semnale al incertitudinii și eliminării stării de șoc emoțional – dezorganizate și a intrării cu prudență, dar într-un mod ascendent, într-o stare de neechilibru emoțional…”(Cosma, 2000).

Faza posttraumatică are drept conținut distinct restabilirea funcțiilor cognitive motrice și afective ale psihicului uman. Sunt însă multe situații în care multe persoane rămân afectate psihic, cu stări depresive sau de irascibilitate, de agresivitate sau cu afecțiuni psihiatrice profunde.

Stresul apare deci numai în anumite condiții ale vieții și activității omului, cunoaște diferite faze de manifestare, iar adaptarea organismului la stres constituie o strategie ce individualizează fiecare ființă umană. Nu putem însă generaliza sub conceptul de stres psihic toate evenimentele emoționale, toate solicitările intelectuale și chiar fizice la care este supusă ființa umană.

Tipologie

În literatura de specialitate sunt descrise mai multe forme de stres:

– stresul ambiental, având ca factori principali zgomotul, căldura/frigul, trepidațiile, poluarea aerului, radiațiile,etc.

– stresul gravitațional, având ca factori principali imponderabilitatea și accelerația

– stresul urban, având ca factori principali zgomotul, aglomerația, poluarea

– stresul hiperbar, având ca factor principal presiunea atmosferică ridicată

– tehnostresul, având ca factor principal excesul informațional

– stresul prenatal și neonatal având ca factor principal hipoxia.

Selye (apud Goupil 1991) descrie stresul ca având patru variații fundamentale, dispuse pe două dimensiuni: distresul vs eustresul și hiperstresul vs hipostresul. Termenul eustres desemnează nivelul unei stimulări psihoneuroendocrine moderate, optime care menține echilibrul și tonusul fizic și psihic al persoanei, starea de sănătate și induce o adaptare pozitivă la mediu. Stresul ce depășește o intensitate critică, a cărei valoare variază în limite largi de la individ la individ, este desemnat prin termenul distres. Distresul este provocat de supraîncărcări, suprastimulări intense și prelungite, care depășesc resursele fiziologice și psihologice personale, rezultând scăderea performanței, insatisfacție, tulburări psihosomatice și fizice. Termenul de hiperstres desemnează un nivel de suprastimulare ce depășește limitele adaptibilității ducând la suprasolicitarea mecanismelor adaptative până la epuizarea lor, în vreme ce termenul de hipostres desemnează un nivel de substimulare ce duce la o lipsă de autorealizare manifestată prin imobilitate fizică, plictiseală și deprivare senzorială.

Clasificarea lui Selye este completată de alți autori cu alte tipuri de stres. „Astfel se diferențiază stresul acut sau de scurtă durată (durează minute, ore) și stresul cronic sau de lungă durată (durează zile, luni); stresul cumulatoriu (longitudinal) și stresul multiplu (transversal) sau independent (Derevenco, Anghel, Băban 1992).

Factori de stres

Sursele de stres au făcut obiectul unor numeroase clasificări. Lazarus (1991) a propus o clasificare pe trei capitole mari:

1. cataclisme, deci catastrofe naturale sau provocate de om (bombardamente, exoduri), solicitând un răspuns adaptiv din partea populațiilor supuse acestor încercări.

2. schimbări care nu afectează decât puține persoane sau numai un individ, însă prezentând aceleași caracteristici imprevizibile și de o intensitate asemănătoare celor anterioare (moarte, divorț, naștere, imigrare, etc.).

3. constrângeri sau iritări cotidiene, al căror caracter este mai mult sau mai puțin permanent, repetitiv, intermitent sau cronic (sărăcie, probleme conjugale, dificultăți profesionale etc.).

Clasificarea factorilor de stres propusă de Crocq (apud Garvasuc, 1999) îi situează pe aceștia în trei categorii:

Factori fizici:

– climatul, terenul (temperaturi extreme, întuneric,izolare, etc.)

– condiții de muncă (solicitări fizice mari, forță, rezistență, viteză, vibrații, zgomot, etc.).

Factori fiziologici –lipsa somnului, probleme de hrănire, deshidratare, etc.

Factori psihologici:

– condiții de viață (incertitudine, lipsa comunicării, etc.)

condiții de lucru (exigențe psihologice mari, lipsa/excesul informațiilor, responsabilități, incertitudine, monotonie, etc.).

Agenții de stres sunt omniprezenți.Însă, în funcție de interacțiunea om-mediu, ei pot avea consecințe patologice, neutre sau salvatoare. Este o problemă care ține de nivelul lor.

Experiența clinică arată că traumatismele psihologice nu se limitează numai la evenimentele agresive sau periculoase, ci pot să cuprindă și evenimente sociale sau bucurii intense, care perturbă echilibrul obișnuit al individului. Mai multe evenimente concomitente pot realiza o convergență traumatizantă, depășind, prin însumarea lor, pragul de toleranță al individului. Un eveniment în aparență fără importanță poate deveni traumatizant dacă activează un traumatism mai vechi, ce fusese îngropat în subconștient.

CAPITOLUL 2: IMPLICAREA STRESULUI ÎN ACTIVITATEA MILITARĂ.

Profesiunea militară face parte din categoria profesiunilor de mare risc. De aceea, pericolul fizic reprezintă însăși esența acestei profesiuni. Cu toate că pe timp de pace riscurile sunt mai reduse, ele există totuși. „Pericolul fizic rezidă în primul rând din responsabilitatea socială a profesiunii militare – prin scopul acesteia – apărarea țării în condițiile acceptării chiar a sacrificiului suprem.”(Ilie,2000) .

2.1. Specificul activității militare pe timp de pace

Condițiile specifice în care se desfășoară activitatea militară sunt complexe și determină din partea individului antrenat în activitate un comportament pe măsură. Astfel, dintre aceste condiții specifice pot fi amintite: subordonarea necondiționată; desfășurarea activității zilnice pe baza unui program bine stabilit; exercitarea unui control permanent din partea șefilor; încetarea unui anumit tip de activitate numai prin ordin; restructurarea intereselor de petrecere a timpului liber, a comportamentului cotidian; despărțirea temporară de familie, prieteni, cunoștințe; existența permanentă a situațiilor de risc și pericol; privațiunile serviciului militar care impun solicitări fizice și psihice deosebite.

Caracteristicile organizației militare vin să susțină ideea că activitatea militară este deosebită de celelalte genuri de activități care se desfășoară în alte organizații. Astfel, în organizația militară predomină relația formală; regulamentele militare prescriu comportamentul indivizilor aflați pe diferite trepte ierarhice nu numai în problemele de serviciu, ci și în afara lor; aspectul formal oficial al legăturilor sociale capătă o importanță deosebită. Organizația militară este o instituție birocratică cu o structură ierarhică; subordonarea este în exclusivitate pe verticală, activitățile se desfășoară pe principiul unității de comandă; ordinea și disciplina au un rol important în realizarea coeziunii organizaționale. Ierarhia militară se distinge de celelalte ierarhii prin aceea că este împărțită în diverse grupuri sociale. Standardizarea maximă a procedurilor are ca efect, în primul rând, limitarea inițiativei și creativității, pentru cea mai mare parte a personalului. În al doilea rând, însuși sistemul devine închis și rigid, nefiind capabil de flexibilitate, de adaptabilitate la schimbările mediului.

Cu toate acestea, nu trebuie uitat scopul fundamental al armatei, acela de a purta războaie, de a duce acțiuni de luptă. Pentru a fi în stare să lupte, în afara condițiilor materiale, organizatorice, ea are nevoie de oameni pregătiți în acest sens, capabili să mânuiască tehnica de luptă, armamentul, care să știe să acționeze în condițiile câmpului de luptă. De aceea, pregătirea militarilor pentru o gamă cât mai diversificată de situații ce pot apărea în timp de război trebuie să fie obiectivul principal ce trebuie să se realizeze în activitatea militară pe timp de pace.

2.2. Agenți stresori specifici pe timp de pace

„La baza apariției stresului în organizația militară se află doi agenți stresori de natură psihologică: conflictul de rol și ambiguitatea rolului”( Petca, 1999).

Conflictul de rol – acest stresor desemnează situațiile în care o persoană ce ocupă un anumit post este supusă, în cadrul organizației militare, unor solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu sau chiar inacceptabile. În majoritatea cazurilor individul confruntat cu conflictul de rol se află la mijloc, între superiori și subordonați, situațiile conflictuale căpătând diverse forme.

Ambiguitatea rolului – precizează lipsa ori insuficiența informațiilor clare și oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor. Individul confruntat cu ambiguitatea rolului nu cunoaște exact obiectivele și sarcinile ce-i revin, performanțele așteptate de organizație, criteriile de control. Intensitatea stresului generat de ambiguitatea rolului este în strânsă relație cu capacitatea de a tolera, în general, ambiguitatea, diferită de la un individ la altul.

Agenți stresori specifici cadrelor de conducere:

Complexitatea, diversitatea și caracterul de noutate frecventă a sarcinilor curente cu care se confruntă cadrul de conducere. Stresul provine din gradul ridicat de dificultate și urgență al sarcinilor și lipsa de timp și/sau cunoștințe profesionale actualizate cerute de rezolvarea lor.

Responsabilitățile mari care însoțesc funcțiile de conducere. Presiunile pot apărea ca urmare a dorinței de a concilia interesele organizației în ansamblu cu cele ale diferitelor categorii de indivizi.

Preocuparea pentru viitorul organizației militare. Conflictul apare între complexitatea și importanța problemelor cărora cadrul de conducere trebuie să le găsească rezolvarea și presiunea exercitată de timpul redus acordat acestora.

Ritmul alert de adoptare a deciziilor – stresul apare prin conștientizarea posibilelor efecte ale unor decizii insuficient elaborate;

Stilul managerial neadecvat reflectă conflictul dintre tipul de cadru de conducere care generează un anumit stil și caracteristicile diferite ale activității sau grupului condus.

Centralizarea excesivă a autorității – stresul este datorat conflictului dintre dorința de a controla cât mai multe activități și capacități fizice, psihice, intelectuale și resursele de timp limitate.

Subordonați slab pregătiți: Stresul apare ca urmare a conflictului dintre dorința de realizare a obiectivelor grupului și lipsa autorității necesare selecției sau concedierii subordonaților;

Prelungirea duratei zilei de muncă, generată de constrângeri ca: termene scadente, schimbări frecvente în prioritățile organizației, folosirea pe scara largă a unor metode și tehnici uzate moral;

Agenți stresori specifici subordonaților:

Incompatibilitatea cu tipul cadrului de conducere – stresul apare ca urmare a conflictului dintre dorința de a-și menține postul și tendința de a riposta față de atitudini, comportamente, gesturi percepute ca neadecvate;

Delegarea în exces practicată de șefi dă naștere unor presiuni contradictorii între dorința de afirmare și promovare și efortul cerut de rezolvarea propriilor sarcini și concomitent a sarcinilor primite din partea șefilor.

Teama de pierdere a postului, cauză de stres mai intens în situațiile de criză. În general, afectează subordonații dar, în anumite condiții, se poate manifesta și la nivelul cadrelor de conducere.

Agenți stresori comuni:

Dispoziții și ordine inaplicabile primite din partea unor superiori sau foruri superioare. Stresul este datorat presiunii dintre autoritatea și respectiv amenințarea posibilei sancțiuni și reabilitarea situației care nu permite aplicarea ordinului cu forma primită.

Presiunea termenelor manifestate ca discordanță între obligația de a rezolva sarcini complexe și timpul alocat lor;

Motivația nesatisfăcătoare: Stresul apare ca urmare a conflictului dintre așteptările individului ca urmare a rezultatelor obținute și percepția, aprecierea diferită a acestora de către cei în drept;

Lipsa aptitudinilor sau a pregătirilor necesare postului generează stres, în situațiile în care selecția și promovarea personalului se face după alte criterii decât cele legate de competența profesională;

Aspirația spre funcții superioare, cauză a stresului resimțită de orice individ ale cărui dorințe, nevoi, aspirații, depășesc puterea sau veniturile bănești oferite de postul obținut;

Tensiunile familiale pot genera stres ca urmare a conflictului dintre timpul și interesul acordat problemelor profesionale în detrimentul celor familiale.

Sistem informațional ineficient care furnizează informații incomplete, inoportune, nerelevante;

Organizare informală puternică, capabilă să pună în circulație informații neoficiale aflate în evident dezacord cu informațiile furnizate prin canalele oficiale;

Zgomotele și vibrațiile rezultate în urma tragerilor, deplasărilor cu mijloacele de luptă, deși nu produc leziuni din punct de vedere anatomic, pot genera stres.

2.3. Specificul activității militare pe timp de război.

Războiul actual și cu atât mai mult cel viitor este o înfruntare masivă de forțe umane și mijloace tehnice, materiale în care se utilizează o înaltă tehnologie. „Sofisticarea armelor moderne, puterea din ce în ce mai mare a explozivilor folosiți, noile materiale și aliaje, precizia tragerii cu ajutorul laserelor și echipamentelor în infraroșu, conferă luptelor o violență acută, cu un consum absurd de oameni, muniții și materiale, avioane și tancuri foarte costisitoare, un număr imens de ore de muncă pentru pregătirea trupelor consumate cu o viteză nebună”( Pinto, 1999).

„R.Williams și B. Smith, în volumul II al cunoscutei lucrări – Soldatul american – enunță doisprezece caracteristici ale luptei care generează stresul. Acestea ar fi: pericolul asupra vieții, asupra unor părți ale organismului și sănătății; febra; hrană, apă și îmbrăcăminte insuficientă; muncă pe timp îndelungat, somn insuficient; lipsa relațiilor sexuale; lipsa de încredere și bunăvoință (simpatie); pierderea camarazilor și privirea răniților și morților; limitarea posibilităților de deplasare; incapacitatea și limitarea posibilităților de orientare; conflicte interioare între simțul datoriei și integritatea personală, acceptarea normelor de trai în colectivitate și imperativele luptei; sentimentul că omul nu înseamnă nimic (el este mijloc unealtă); lipsa unei vieți private și constrângerea permanentă la viața în colectiv.”(apud Avădăvoaice, 1993).

Lupta armată modernă, cu situațiile ei pline de riscuri, de pericol, solicită toate resursele psihice, morale, cognitive ale individului. Schimbările frecvente, pierderile umane și materiale, necesitatea imperioasă de a parcurge, într-un timp scurt, mari distanțe în diferite condiții de teren și stare a vremii cer de la trupe eforturi fizice și psihice sporite. Aceasta iese și mai mult în evidență dacă se are în vedere situația în care se impune ducerea unor acțiuni în spații infectate chimic sau radioactiv, în desfășurarea cărora luptătorii nu vor avea timp să se odihnească normal, precum și dificultățile ce pot să apară în asigurarea legăturilor și a transmiterii ordinelor, în asigurarea aprovizionării și acordarea ajutorului medical. Hărțuirea continuă pune la încercare luptătorul atât din punct de vedere fizic, cât și moral astfel încât rezistența sau fragilitatea militarilor apare drept element decisiv al deznodământului luptei. Ca urmare a bătăii mari a armamentului, a eficacității acestuia, a dimensiunii verticale a câmpului de luptă a acțiunilor duse de trupele specilizate de diversiune, practic, în orice moment și în orice loc, militarul poate fi amenințat prin surprindere de către inamic. Ca urmare, apare frecvent starea de insecuritate care poate duce la teamă, la frică, ceea ce influențează nemijlocit capacitatea de efort a militarului.

De asemenea, datorită mecanizării trupelor, acțiunile de luptă se desfășoară într-un ritm tot mai alert; mijloacele moderne oferă posibilitatea ducerii acțiunilor de luptă și noaptea. Toate acestea duc la scurtarea pauzelor pentru odihnă și la micșorarea numărului lor, drept urmare apărând tot mai frecvent stări de epuizare fizică și psihică.

În război, luptătorul este nevoit să lupte concomitent pe mai multe fronturi: lupta cu sine – să-și mențină autocontrolul, lupta cu armamentul și tehnica din dotare – pentru a o utiliza la parametrii superiori, lupta cu terenul, condițiile de climă, starea atmosferică și confruntarea propriu-zisă cu inamicul pentru a găsi cele mai adecvate modalități pentru a-i contracara acțiunile.

Mijloacele moderne de luptă au o mare influență asupra luptătorilor. Armamentul și tehnica actuală solicită intens pe militari atât intelectual, volițional cât și afectiv.

O importantă consecință a folosirii armamentului și tehnicii moderne este creșterea dimensiunilor spațiale ale câmpului de luptă. Acesta nu mai poate fi redus la zona acțiunilor de luptă ale trupelor din contact, ci se extinde pe adâncimea întregului dispozitiv și chiar dincolo de el. Datorită razei mari de acțiune a aviației rachetelor, desantului aerian, a grupurilor de comando etc, trupele din eșalonul doi și rezervele pot fi oricând lovite sau atacate de inamic și puse în situația de a purta acțiuni de luptă chiar în zonele în care sunt dispuse. Aceasta determină ca și pericolele specifice câmpului de luptă să devină mai mari ceea ce face ca trupele să fie într-o stare de alertă permanentă, de tensiune indiferent de distanța la care se găsesc față de linia frontului.

Aspectul general al câmpului de luptă este dezolant. Indiferent că lupta se duce în localități, în teren deschis, împădurit, muntos, iarna sau vara, câmpul de luptă poate provoca prin aspectul său efecte psihice deosebit de complexe. Folosirea armelor de nimicire în masă are efecte și mai puternice, amplificând zonele de distrugere și de incendii, la acestea se adaugă și formarea unor zone întinse de infecții și radiații. Confruntarea cu pericolul invizibil al radiațiilor poate genera efecte negative în plan psihic. Se poate manifesta fie lipsa de atenție, de percepere a pericolului, a subaprecierii lui și, în consecință, acționarea tardivă a mijloacelor de protecție, fie instalarea unei sensibilități exagerate, ajungând până la descurajare, teamă, frică, panică, neîncredere, în utilitatea și posibilitatea de a continua acțiunile de luptă.

Pe câmpul de luptă modern se utilizează și arme care acționează direct asupra sistemului nervos. Acestea se împart în două clase: substanțe toxice neuroparalitice (provoacă transpirație abundentă, constricție bronhială vomă, convulsii, tulburări de vedere)și substanțe toxice incapacitante cu acțiune psihică (scot militarii din luptă pe o perioadă de la câteva ore până la câteve zile, dar au mică probabilitate de a provoca moartea sau persistența îndelungată a efectelor). „Substanțele chimice provoacă unele tulburări în funcția encefalului constând mai ales în dereglarea proceselor normale de transmitere a senzațiilor prin înlocuirea proprietăților fundamentale ale mediatorilor chimici. Efectele lor asupra trupelor se manifestă prin somnolență, pierderea controlului rațiunii, halucinație, etc.”(Arădăvoaice, 1993).

Anticiparea unor posibile pericole care ar putea dăuna integrității fizice sau ar duce la pierderea vieții are urmări nefaste asupra comortamentului luptătorilor. Perceperea corectă sau distorsionată, evident mărită a primejdiilor pentru sine și colectivul respectiv determină volumul și intensitatea efectelor stresului. De regulă, cu cât starea de pericol este percepută ca fiind mai mare, cu atât stresul este mai intens. Atunci când datele despre inamic sunt reduse, când însăși încrederea în forțele proprii este scăzută, pericolele reale sau imaginare pot fi percepute ca fiind extrem de primejdioase și drept urmare vor crea stări de stres acute.

„Stresul este inevitabil pe câmpul de luptă. Depășirea unui anumit prag variabil de la individ la individ, provoacă manifestări, dacă nu patologice, cel puțin de neadptare.”( Arădăvoaie, 1993).

2.4. Agenți stresori specifici pe timp de război.

Multitudinea și complexitatea agenților stresori în luptă este deconcentrantă. Puțini oameni sunt capabili să rămână timp îndelungat neafectați de incidența lor

2.4.1. Clasificarea agenților stresori

1. După numărul, gradul de asociere și caracterul principal-secundar, distingem:

1.a) După număr:

agenți stresori unici – de exemplu zgomotul pregătirii de foc executate de inamic cu tendință de prelungire ori survenit brusc, în cursul nopții.

agenți stresori multipli acționând în două sau mai multe ipostaze (de exemplu utilizarea zvonului înaintea, pe timpul și după încheierea acțiunii de luptă).

1.b) După asociere:

agenți stresori convergenți – de exemplu un luptător este supus acțiunii de influențare psihologică, bombardamentelor executate de aviație și focului executat de armament).

agenți stresori situaționali – de regulă apar în condiții diferite și au un impact complex din punct de vedere al semnificației, datorat prelucrării sumare, uneori eronate a factorilor de stres; o situație în acest sens o constituie supradimensionarea puterii inamicului).

1.c) După profunzimea afectării psihice:

agenți stresori principali (de exemplu rămânerea în luptă în încercuire o perioadă mai îndelungată sau pierderea a peste jumătate din numărul camarazilor de arme din propria subunitate).

agenți stresori secundari, de interferență sau de adăugire la acțiunea primilor (zgomotele de pe timpul nopții sau primirea unei vești neplăcute de acasă după o acțiune militară nereușită).

După numărul indivizilor afectați:

agenți stresori cu semnificație strict individuală (de exemplu: stresul psihic ce apare ca urmare a nesatisfacerii prelungite a unor trebuințe fiziologice);

agenți stresori cu semnificație colectivă la nivelul grupei, plutonului sau al unității din care militarii fac parte (de exemplu pierderea legăturii cu eșalonul superior și cu vecinii);

După natura agenților stresanți:

agenți stresori biologici

agenți stresori intrapsihici

agenți stresori socio-culturali

2.4.2. Agenți stresori biologici.

Surmenaj, oboseală, epuizare: efectul consumului peste limite normale și nerefacerii energiei psihofizice. Oboseala este o sursă majoră de stres care face și mai dificilă refacerea psihică a personalului.

Sete, foame, lipsa relațiilor sexuale – prin reacțiile fiziologice pe care le induc perturbă starea de echilibru psihic.

Privare de somn și senzorială – lipsa de somn acționează ca un depresiv general al sistemului cerebral activat, ceea ce face ca indivizii să fie sensibili la stimuli puternici.

Acțiuni pe timp de noapte – întunericul, întreruperea ritmului normal, starea de veghe/somn au diferite efecte ca: senzația de însingurare, neliniște și nesiguranță, creșterea tensiunii emoționale, descurajare, etc.

Condiții de climă deosebite (frig, căldură) – adaptarea organismului la condițiile extreme de climă în condițiile suprasolicitării fizice și psihice duce la apariția stresului.

Caracteristicile terenului (accesibil, greu accesibil sau foarte greu accesibil ) – formele de relief pot deveni obstacole nu numai fizice ci și psihice (ele imlică efort voluntar pentru a fi depășiți).

Zgomotul puternic și prelungit – trăirile emoțional-afective din timpul luptei sunt și mai mult amplificate prin efectele sonore ale exploziilor.

Puterea de distrugere a armamentului și tehnicii de luptă – se instalează teama, frica, în special când inamicul posedă armament și tehnică superioară celei din dotarea proprie.

Utilizarea armelor nucleare, chimice și biologice, a substanțelor toxice de luptă – prezintă o gravă amenințare la viața luptătorului (datorită efectelor pe care le au, cunoscute de militari, ele reprezintă un factor de stres important).

Utilizarea îndelungată a echipamentului de protecție – are ca efect reducerea capacității de luptă prin epuizarea fizică accelerată, senzația de izolare, pierderea capacității senzoriale și puternic disconfort ca urmare a căldurii și transpirației.

Consum exagerat de droguri și alcool – poate întârzia scăderea capacității fizice și psihice însă consumul lor timp îndelungat și cantității improprii au ca efecte scăderea capacității de coordonare psihomotorie, neliniște, iritabilitate, amețeli, dezorientare, halucinații, convulsii, comă.

Desigur lista agenților stresori biologici ar putea continua existând o multitudine de astfel de factori de stres lista acestora mărindu-se o dată cu dinamica și modificările ducerii acțiunilor de luptă.

2.4.3. Agenți stresori intrapsihici.

Diversitatea, complexitatea, densitatea și intensitatea factorilor de risc prezenți în câmpul de luptă acționează ca un tot unitar, afectând capacitatea fizică a luptătorilor, precum și echilibrul psihic individual. Asupra acestora din urmă s-au făcut nenumărate studii din care reiese multitudinea și complexitatea acestora.

O scurtă enumerare a lor ar cuprinde:

– teama de moarte, de schilodire și mutilare

– teama de a dovedi lașitate

– încrederea sau neîncrederea în cauza pentru care luptă

– credința în câștigarea sau pierderea războiului

– teama de neprevăzut și necunoscut

– teama utilizării unor noi tipuri de armament și tehnică de luptă

– teama de a rămâne izolat

– libertate de acțiune prea mare sau de restrângere excesivă a acesteia

teama de efectele distructive ale unor noi procedee de ducere acțiunilor de luptă

efectele distrugerii materiale și umane produse de inamic

durata, formele, fazele și intensitatea acțiunilor de luptă

posibilitatea/imposibilitatea salvării răniților

încrederea/neîncrederea în propria pregătire

așteptarea angajării în luptă

schimbarea bruscă a situațiilor de luptă

neasigurarea drepturilor bănești și a celor necesare pregătirii și ducerii luptei

pierderea speranței și a credinței

dorința de a onora obligațiile față de camarazii de luptă

încrederea/neîncrederea în armamentul și tehnica din dotare

prizonieratul

2.4.4. Agenți stresori socio-culturali.

„ Există date suficiente care demonstrează că forțele sociale sunt universale pentru creșterea și scăderea vulnerabilității militarului la a deveni o victimă de ordin psihiatric”( Jones, 1982).

Fiecare militar aparține atât unui grup primar, cât și altor grupuri secundare. Apartenența militarului la grupul primar este dată de numărul și calitatea legăturilor cu ceilalți membri care o dată consolidate creează coeziune în cadrul colectivității. Apartenența la grup și coeziunea sunt principalii factori prin prisma cărora se analizează agenții stresori socio-culturali.

Agenții stresori socio-culturali:

situațiile conflictuale în cadrul colectivității

schimbarea colectivității

coeziunea grupului militar

competența comandantului

zvonul, manipularea, dezinformarea

climatul psihosocial

încrederea în capacitatea de luptă a camarazilor și comandanților, în calitatea relațiilor dintre comandant și subordonați

lipsa de informații sau existența unor informații contradictorii

modul de realizare a circulației informațiilor și a accesului la cea necesară și corectă

modul în care comandanții se îngrijesc de rezolvarea problemelor fiecărui subordonat și ale colectivității în totalitatea ei

inexistența unor ritualuri de grup

frecvența, calitatea și profunzimea legăturilor cu cei de acasă (familie,prieteni, cunoscuți).

Agenții stresori biologici, intrapsihici și socio-culturali, ansamblul acestora la un loc pot determina în grade și condiții diferite apariția și manifestarea stresului psihic de luptă.

CAPITOLUL 3: INFLUENȚA STRESULUI ASUPRA CAPACITĂȚII DE GÂNDIRE ȘI ACȚIUNE ÎN LUPTĂ.

Aspecte ale gândirii ce suportă influența stresului.

Posibilitatea agresiunii informaționale.

„Paradigma procesual-organică identifică și caracterizează omul ca fiind produs și expresie a conexiunilor dintre procese informațional-energetice de natură biotică și socială a cărui caracteristică esențială este capacitatea interpretativă… În ultimă instanță, omul este un bioprocesor de informație și energie, incluzând o vastă arhitectură de bio-harduri și bio-softuri, inserat în procesualitatea biotică prin bio-procesor și în procesualitatea socială prin interpretori.”( Radu-Tomșa, 1999).

Concret funcționalitatea psihicului poate fi alterată prin:

privarea de energia necesară funcționării la parametrii normali a creierului, ca urmare a absenței (diminuării) bazei sale energetice, asigurată prin hrană, odihnă și somn, calități ale microclimatului

modificarea funcționării bio-hardului prin evoluție patologică (îmbolnăvire) generală a organismului și/sau bio-hardului (creier) ca urmare a reproducerii biotice în condiții precare sau a eredității

alterarea capacității de informare și de decodificare – interpretare – programare – control, urmare a presiunilor dezorganizante ce pot să se acumuleze în bio-harduri, în bio-softuri sau în interpretori

evoluții patologice dinspre bio-softuri spre bio-harduri și apoi spre interpretori (cazul tipic de debut al unei afecțiuni somatice prin tulburări psihice)

absența/abundența informațiilor utile necesare adaptării la situații.

Agresiunea informațională este un caz specific și particular al agresiunii în care vectorul utilizat este informația țintită cu precizie care vizează verigile slabe ale individului uman și ale grupului de decizie-execuție cu finalitatea adoptării unui anumit comportament favorabil inițiatorului. Fie că este vorba de agresiunea fizică (armată) care vizează nimicirea, capturarea, neutralizarea adversarului sau de agresiune informațională, finalitatea este aceeași, obținerea unui anumit comportament al părții adverse prin anularea voinței de luptă.

Finalitatea agresiunii se realizează prin administrarea de stimuli și mesaje care induc sau produc condiționări informaționale în sistemul de orientare –interpretare – evaluare a țintei soldate cu interpretări și decizii favorizante pentru agresor. Condițiile de interpretare induse și controlate de ințiator produc sau modifică produse informaționale de genul cunoștințe, credințe, atitudini, norme și valori, etc toate intermediate de interpretori individuali și sociali.

„Agresiunea informațională este un tip special de influențare/comunicare intenționată, realizată prin mijloace specifice, cu obiective ascunse, prin care se urmărește ca ținta vizată să adopte o decizie care declanșează comportamente favoribile intereselor inițiatorului (sursei de agresiune), cel agresat crezând că își păstrează libertatea de decizie.”(Radu-Tomșa, 1999).

Fie că este vorba de un decident individual sau colectiv rezultă că, în principiu există următoarele posibilități ale agresiunii informaționale, cu metodele și procedeele aferente:

falsificarea premiselor interpretării prin crearea unei realități false, dar credibile pentru cel agresat (metoda utilizată este cea a dezinformării prin manipulare informațională și prin diversiune);

alterarea condițiilor interpretării valide (metoda este intimidarea prin demonstrație de forță și amenințare; exces de informații voit contradictorii; administrarea de informații cu mare doză de afectivitate negativă; crearea de vid informațional favorabil proliferării zvonurilor etc);

exploatarea reflexelor interpretative și compotamentale ale țintei și/sau crearea unor reflexe interpretative noi (metoda generală este cea a persuasiunii-convingerii și schimbării atitudinilor);

scurtcircuitarea interpretorilor (prin stimulare subliminală sau prin metode „paranormale” în măsura în care se acceptă că acestea ar putea exista);

patologizarea interpretorilor individuali (de exemplu, prin „spălarea creierului”) sau sociali (prin agresiuni culturale religioase, etc).

Esențializat, acesta este tabloul posibilităților agresiunilor informaționale, cu precizarea că nici una nu este de sine stătătoare, metodele și procedeele utilizate sunt combinate, iar mijloacele au o gamă extrem de complexă de utilizare amplificată de supertehnologia mass-media a „erei informaționale”.

Informația și inluența ei asupra psihicului militarilor.

Furnizarea informațiilor reprezintă una din componentele cele mai importante ale conceperii și ducerii acțiunilor de luptă. Zurygart spunea că: „Militarii neinformați se tem și sunt insuficient motivați pentru acțiunile de luptă care îi așteaptă.”(apud BID nr 2/1994).

Experiențele dobândite din lumea exterioară sunt filtrate și, în urma acestui proces care înglobează valori, modele, norme, măsuri și reprezentări, rezultă imaginea despre oameni și mediu. Filtrul lasă afară tot ce nu trece în lumea noastră interioară. Corelat cu reținerea informației acesta înseamnă că omul tinde să filtreze, să selecționeze.

În situațiile foarte solicitante conlucrează mai mulți factori:

· culgerea de informații (recunoașterea informațiilor corelate cu situația respectivă)

· gestionarea informațiilor (luarea deciziei în funcție de resursele de informații)

· furnizarea de informații de o importanță deosebită.

Un fenomen secundar, dar adeseori întâlnit în luptă îl constituie lipsa sau surplusul de informație și respectiv informațiile contradictorii. Toate aceste, corelate cu ceilalți factori perturbatori sunt percepute ca surse previzibile de stres și prin urmare trebuie evitate.

În termenii teoriei informației, incertitudinea reprezintă categoria polară pentru informație. „Constituie informație utilă tot cea ce modifică, reduce incertitudinea, iar volumlul informației este exprimat sau măsurat în funcție de incertitudinea pe care un mesaj o anulează. Reducerea incertitudinii în raport cu o situație informațională anterioară apare sub forma reducerii numărului de alternative posibile. Cu cât numărul de alternative pe care un mesaj le elimină este mai mare pentru un receptor, cu atât valoarea informațională este mai mare.”( Radu-Tomșa, 1999).

În general, informațiile insuficiente au ca urmare plictiseala, monotonia sau chiar izolarea. Nesiguranța și îndoiala pun stăpânire pe militarul care astfel reprezintă cel mai bun teren pentru apariția zvonurilor. La toate acestea se adaugă și foarte redusa solicitare intelectuală. Cercetările au demonstrat scăderea cu zece până la douăzeci de puncte a coeficientului de inteligență a persoanelor din mediile care oferă insuficiente informații (stimulente).

Surplusul de informații generează presiune sau saturare când cantitatea de informații pe unitatea de timp este prea mare, scade vigilența iar suprasolicitarea se manifestă prin pierderea controlului datorită dezorientării, senzației de apăsare create de responsabilități, tulburări și confuzii.

Lipsa sau surplusul de informații sunt agenți puternici de stres. Informațiile insuficiente, cele contradictorii, schimbarea situației, incertitudinea, presiunea exercitată de responsabilități și procesul decizional provoacă, adesea, senzația de pierdere a controlului. Propriul comportament informațional trebuie, deci, bine gândit.

Culegerea și utilizarea informațiilor se desfășoară în cinci etape:

cunoașterea lumii exterioare prin culegerea nestânjenită a informațiilor;

propria apreciere a situației percepute ca reală (conform propriei imagini despre lume);

alegerea individuală a strategiilor comportamentale și luarea unei decizii bazate pe evaluarea proprie;

acțiune degajată și responsabilă;

evaluarea rezultatelor și urmărilor comportamentului propriu (feed-back).

O situație apreciată ca fiind periculoasă, duce la lipsuri și tulburări considerabile în prelucrarea informației.

Aproximativ o treime din informație se pierde în condițiile amenințării. Dacă eforturile de autocontrol rămân fără efect se poate pierde toată informația ceea ce îi face pe militari incapabili de a acționa.

Importanța prelucrării informațiilor se reflectă în trei domenii:

receptarea realității

gândire

comportament.

Cele trei noțiuni nu pot fi separate căci se află în strânsă corelație.

Prelucrarea informației în condiții de stres. Receptarea realității.

Receptarea realității reprezintă receptarea informațiilor prin intermediul unor însușiri cum ar fi atenția, vigilența, descoperirea semnalelor și identificarea modelelor. Vizualul ocupă aproximativ 80% din spectrul receptării realității.

Receptarea vizuală a realității necesită o perioadă de timp, așa-numitul timp de acomodare care este determinat de factori fizici (mărimea, culoarea, depărtarea față de obiecte), factori fiziologici (acuitatea vizuală) și factori psihologici (oboseala, concentrarea, atenția). În intervalul acestui timp de acomodare obiectul nu este înregistrat.

În cazul solicitărilor deosebite și stresului, receptarea realității se restrânge și mai mult. Atenția, reprezentând concentrarea asupra obiectului receptat, este mărită și, în același timp, îngustată. Obiectele care nu se află exact pe direcția în care este îndreptată atenția trec aproape neobservate (privire tubulară).

Vigilența este capacitatea de a sesiza modificările lumii înconjurătoare (semnale) și de a reacționa la acestea și este, la rândul său, puternic afectată de stres. Vigilenței i se subordonează capacitățile de identificare, diferențiere și evaluare a semnalelor (tendința de a reacționa).

La niveluri ridicate de stres apare o activare generală care dăunează vigilenței, ducând până la pierderea acesteia. Puternica stare de excitație, nespecifică, pe de o parte mărește capacitatea de alegere a semnalului așteptat dar micșorează, pe de altă parte, capacitatea de a avea un comportament diferențiat, în funcție de situația ivită.

Excitația nespecifică amplifică, în același timp, tendința de a reacționa, ceea ce mărește considerabil pericolul unei alarme false. Panica și situațiile stresante de tipul misiunilor complexe (de exemplu, observarea și raportarea simultană a situațiilor care nu intră direct în câmpul de observat) măresc probabilitatea comiterii greșelilor și, în plus, declanșării alarmei false.

Influențele adiacente, cum ar fi semnalele primite prin intemediul celorlalte simțuri sau alte excitații perturbatoare (de exemplu zgomotul) influențează capacitățile de receptare a realității.

Receptarea auditivă reprezintă 15-20% din spectrul de receptare a realității. Auzul joacă un rol important în toate procesele informaționale și de comunicații care implică legături și mijloace acustice. Pericolul în cazul receptării auditive este imediat, căci omul se concentrează doar asupra informației așteptate, deconectându-se de la informația aparent nesemnificativă.

Viteza de receptare a informației este la fel de importantă ca și modul său de receptare. La un nivel normal de excitație fluxul informațional cuprinde în medie trei-cinci obiecte pe secundă (15-16 biți/s). Această valoare depinde, însă de, nivelul de instruire și de disponibilitate de moment.

Stresul, oboseala avansată, foamea, setea etc, reduc, în mare parte fluxul rațional. La suprasolicitări psihice mari se reduce capacitatea de a recepta semnalele, de a le diferenția și de a reacționa la ele. Cel mai adesea, doar unul sau două obiecte ajung în memoria de lucru (memoria de scurtă durată). Restul obiectelor din câmpul de luptă sunt identificate și, deci, nu pot fi luate în calcul în procesul decizional. Viteza redusă de receptare are ca urmare lucrul și luarea deciziilor pe baza unor informații învechite.

Există și cazul în care informațiile din memoria de lucru nu mai sunt valabile deoarece situația s-a schimbat într-un interval de timp scurt. În caz de suprasolicitare, creierul lasă deoparte tot cea fost introdus recent în memorie. Acest fapt poate avea în luptă consecințe fatale. Creierul lucrează cu informațiile bune ancorate în memorie.

Fluxul informațiilor din memorie în memoria de lucru.

„Gândirea este procesul psihic, specific uman, de reflectare pe baza abstractizării și generalizării, prin formele subiective a conceptelor, ideilor și judecăților, a însușirilor, relațiilor și judecăților, a însușirilor și relațiilor generale și esențiale proprii obiectelor și fenomenelor din realitatea obiectivă. (P. P. Neveanu, 1970).

În condiții de solicitare, multor oameni le lipsește capacitatea de a gândi pe termen lung, de a-și pune acțiunile în acord cu aceasta, deci de a calcula corect. Dacă în prelucrarea informației la factorul timp se adaugă și cantitatea mare de informații, omul poate ajunge la limita capacității sale de prelucrare. El nu mai este în stare să gândescă în funcție de situația existentă, căci se adugă atâta informație, încât aceasta nu mai poate fi prelucrată prompt și se ajunge la o blocare a capacității de decizie.

„Modelând procese sau acțiuni, gândirea militarului dobândește suplețe, putința de a întruni sau disocia elemente pentru a sesiza legături cauzale și întâmplătoare, de a evalua realist evenimentele… În timpul lucrului cu modele gândirea operează numeroase transformări și reprogramări în schemele operaționale; capacitatea de orientare și investigare a persoanei se amplifică; se formează depriderea de a fundamenta temeinic acțiunile.” (Burbulea, 1979).

„Înțelegerea reprezintă raportarea noilor informații la fondul de cunoștințe asimilate și sistematizate.”(P.P. Neveanu, 1970).

Este posibil ca în timpul luptei funcționarea proceselor psihice și în mod deosebit al gândirii să fie afectate de condițiile specifice câmpului de luptă: pericol, risc, stres. „Printre devierile care pot să apară menționăm diminuarea calității gândirii și îndeosebi a rapidității înțelegerii și rezolvărilor de probleme. Emoțiile intervin în demersul gândirii, provocând adevărate scurtcircuitări manifestate prin diminuarea lucidității și clarității proceselor de analiză și sinteză.” (Niculescu, 1976).

Angajând experiență și cunoștințele anterioare ale individului depozitate în memoria sa, gândirea se raportează la activitate prin stabilirea scopului, alegerea mijloacelor atingerii scopului, proiectarea scenariului acțiunii și anticiparea rezultatelor activității și a valorii sale pentru echilibrul fiziologic, psihologic și social al individului. „Atingerea scopului implică efortul voluntar, mobilizarea și concentrarea energiei psihonervoase și fizice, un reglaj superior al comportamentului uman prin mecanisme verbale și o permanentă raportare la cunoștințele, normele și valorile sociale pe care omul și le-a însușit în cursul existenței sale sociale specifice. Valoarea și semnificația pe care o are activitatea proiectată a se desfășura se reflectă sub forma unor trăiri afective care se manifestă concomitent organic, psihic și comportamental și au rol în susținerea energetică a activității.” (Radu, 1994).

Astfel, multe din strategiile de a reacționa depind de capacitatea memoriei, în special a memoriei de scurtă durată (memoria de lucru) deoarece aceasta acționează ca o ecluză a prelucrării.

Pentru compararea strategiilor și acțiunilor asimilate și sistematizate cu situația existentă este necesară aducerea la același nivel a informației receptate cu cea stocată. Pentru a realiza o asemenea comparație în memoria de lucru, trebuie chemată din memorie informația stocată. Într-o secundă putem chema aproximativ una-două situații, ne putem aminti unul-două obiecte.

Acest lucru este valabil pentru informațiile care au fost stocate cu doar câteva minute înainte, din care fac parte, de exemplu ordinul primit, situația tactică, date despre inamic, etc.

Fluxul informațional din memorie în memoria de lucru este foarte sensibil, predispus la perturbații. În cazul solicitărilor, acesta se rupe influențând în mod negativ capacitatea de gândire. În caz de pericol, s-a observat că oamenii nu mai gândesc coerent, nu mai știu să se comporte, iar strategiile sunt și ele uitate.

În situațiile de luptă unde este vorba de luarea unor decizii în fracțiuni de secundă, urmările pot fi fatale.

În memoria de lucru informațiile solicitate memoriei și informațiile furnizate din exterior rămân prezente un anumit timp. Acest timp este cunoscut sub numele de durată de păstrare și are o valoare medie de 5-6 secunde.

Cu cât informația poate fi menținută mai mult timp în actualitate, cu atât este mai valoroasă pentru tactică și strategie.

În condițiile de stres, durata de păstrare se poate înjumătăți până la 1-3 secunde. Durata de păstrare este și mai mult prejudiciată de existența zgomotului, ceea ce explică greutățile în comunicarea ordinelor și misiunilor. Capacitatea redusă de prelucrare se traduce printr-o mai mare incidență a cazurilor de uitare și o putere scăzută de concentrare.

Aceasta înseamnă că:

Dacă scade puterea de concentrare este afectată și memoria de scurtă durată. În caz de stres capacitatea acesteia scade până la 80% din randament.

Dacă scade conștiința prezenței datelor, atenția poate fi mai ușor distrasă iar misiunile sunt însușite doar parțial.

Perturbarea capacității de readucere în memorie semnifică un proces avansat de uitare, care se accentuează în condiții de zgomot și oboseală.

Din memoria de lungă durată strategiile comportamentale, schemele de evaluare și cunoștințele provenite din experiența proprie pot fi evocate și pregătite de utilizarea doar parțial și încetinit (cu aproximativ 20%).

Cu cât informația este mai complexă, cu atât procesul de readucere în memorie este mai dificil. Cu cât informația este mai puțin semnificativă din punct de vedere afectiv (de exemplu dificilă, neplăcută) cu atât sunt mai mici șansele de readucere a ei în memorie.

Subiectul își amintește nu cele mai importante informații, ci ultimele informații înregistrate în legătură cu situația dată, memoria fiind puternic influențată de starea de spirit. „Teoria dependenței memoriei de starea de spirit formulată de R. Peeters și G.D. Ydewale în 1987 susținută de numeroase experimente afirmă că amintirea unei informații depinde de starea de spirit din momentul însușirii/înregistrării informațiilor și de cea din momentul amintirii. Informațiile depozitate în memorie sunt marcate de starea de spirit din momentul înregistrării lor, care servește ca semn de regăsire a acestora.”(Radu-Tomșa, 1999).

Subiectul își va aminti, în primul rând, acele informații care au fost asociate cu aceeași stare de spirit prezentă în momentul reamintirii. De aici se desprinde concluzia că o conduită performantă pe câmpul de luptă, în situație limită, este dependentă de realismul instruirii, informațiile care conduc la conduite adecvate pe câmpul de luptă sunt acelea care s-au însușit în condiți similare în procesul de instrucție.

· La o capacitate de evaluare redusă și încetinită se reduce și gama posibilităților de acțiune (cu cât problematica este mai complexă, cu atât poate fi mai puțin condusă). „Din șapte posibilități de soluționare în cel mai bun caz se mai pierd două, iar tactica aleasă spontan este, cel mai adesea, cea mai puțin inspirată.”(Kolei, 1994). Aceasta înseamnă că trebuie alese cele mai simple soluții cu putință și să se restrângă circulația informației la ceea ce este mai important pentru acțiune.

„În condiții de stres puternic capacitatea de gândire trece de la decizia prevăzătoare, chibzuită și corectă la cea spontană, pe termen scurt și unilaterală.”(Kolei, 1994).

3.2. Procesul decizional în condiții de stres.

Este cunoscut faptul că o decizie poate fi luată în condiții de certitudine și incertitudine. Când decidentul trebuie să se pronunțe asupra unui eveniment cu probabilitate 1 sau 0, atunci alegerea este certă. Starea de incertitudine apare în fața unui eveniment cu o probabilitate de 0,5 (50%) sau chiar mai mică de a se produce. „În condiții obișnuite pentru un profesionist al deciziei, chiar în această situație de relativă incertitudine, alegerea variantelor nu constituie o problemă insurmontabilă. Conducătorul militar trebuie să deceleze însă în condițiile de maximă periculozitate ale stresului de luptă. Militarul este supus unor tipuri aparte de solicitări.”(Gâdiuță&Sava, 1998).

Unul din motivele pentru care indivizii se abat de la un model rațional se referă la limitele cognitive ale acestora (persoanele nu reușesc să asimileze și să rețină informația necesară pentru a lua o decizie privind soluția optimă a unei probleme date). Un altul constă în efectele emoțiilor asupra procesului cognitiv implicat în luarea deciziei. În această arie se înscrie stresul.

Dintre cele interne, cea mai evidentă derivă din faptul că individul este conștient de cunoașterea sa limitată a factorilor în cauză și de capacitatea sa de a rezolva problemele. Altele sunt: teama de consecințele ce s-ar putea manifesta indiferent de devizia luată; preocuparea față de aspectele necunoscute care ar putea evolua negativ, când sunt în joc probleme vitale; teama de a deveni ridicol în ochii celorlalți și de a-și pierde încrederea în sine în cazul în care lucrurile nu se desfășoară conform celor prevăzute. Ca rezultat apar fenomene ca neliniște, vinovăție care duc la creșterea nivelului de stres.

Dintre factorii externi de stres, cei care influențează procesul decizional ar fi:

pericolul apărut în lupta propriu-zisă datorită amenințărilor aeriene sau terestre;

particularitățile câmpului de luptă – zgomotul, confuzia, neatenția și alte elemente caracteristice luptei care produc un nivel ridicat de stres ce perturbă raționamentul normal;

somnul și oboseala – după 24 de ore de activitate continuă capacitatea decizională a individului descrește simțitor;

supraîncărcarea cu informații;

complexitatea misiunii – ambiguitatea, nesiguranța, dimensiunile și noutatea conferă misiunii gradul de complexitate și, în același timp fac dificilă luarea deciziei;

lipsa unor elemente de informație – duce la creșterea incertitudinii privind rezultatele sau eventualele corecții ale deciziei luate;

dezorientarea – orice militar care nu știe unde se află sau unde se găsește subunitatea sa nu reușește să ia deciziile corespunzătoare;

factorul timp – în legătură directă cu încărcătura de informații, graba reprezintă, în cele mai multe cazuri, cauza unor decizii incorecte;

informația negativă – tendința de a supraestima o informație care ar favoriza luarea unei hotărâri pentru care s-a optat deja sau, în caz contrar, ignorarea acesteia.

„Experiența arată că, la nivele foarte ridicate de excitație, individul este incapabil să se concentreze, acționând în virtutea impulsurilor. În luarea hotărârii nu reușește să mai facă distincție între elementele relevante și cele irelevante, devenind sclavul oricărei variații exterioare sau informații care îl pot liniști.”(Sousa, 1989).

Pe de altă parte nivelul de stres tinde să favorizeze și luarea unor decizii riscante. Aceasta depinde de mai multe fenomene relaționante cu mecanismele stresului, prin intermediul cărora, acesta (stresul) acționează asupra procesului decizional, în special în perioada căutării și evaluării elementelor și alternativelor relevante.

Câteva exemple ar fi:

decizia este adoptată înainte de a fi analizate toate variantele, datorită restrângerii atenției și scăderii preocupării de a căuta elemente adiționale;

în stare de panică individul caută cu frenezie o ieșire schimbând mereu decizia în funcție de variantele posibile;

având la dispoziție o perioadă foarte scurtă de timp pentru adoptarea deciziei, individul optează pentru ceea ce îi ușurează situația imediat, chiar dacă numai pentru moment.

Aptitudinile personale, antrenamentul, circumstanțele și alți factori influențează modul în care individul, în cadrul procesului decizional, face față stresului.

Janis și Mann (apud Sousa, 1989) afirmă că există cinci tipuri de reacții de bază, și anume:

1. Inerția conflictuală – individul optează pentru menținerea deciziei adoptate, ignorând orice informație referitoare la riscurile implicate;

2. Schimbarea conflictuală – individul adoptă alternativa care îi atrage mai repede atenția, fără să-și facă planuri sau se pregătească din punct de vedere psihologic pentru o situație contrară;

3. Iluzia defensivă – prin amânare, transferarea responsabilității asupra altora sau prin construirea unor raționamente imaginare care să sprijine alternativ ce ridică cele mai puține probleme, minimalizâdu-i consecințele;

4. Vigilența suportivă – panicat, individul caută cu disperare o ieșire, folosind criterii minime de opțiune, decizând în concordanță cu ceea ce majoritatea pare să dorească, acordând o prea mare importanță analogiilor istorice, acționând pe baza unui cod „regulamentar” sau a unor principii ideologice, fără să țină cont de particularitățile situației etc;

5. Vigilența – individul caută cu insistență informațiile relevante, le asimilează într-o formă controlată și evaluează cu grijă variantele înainte de opta. Aceasta este singura formă de a înfrunta stresul care poate duce la rezultate favorabile, odată ce anxietatea este controlată, adică individul nu se lasă dominat de situație.

Tradiționalul sistem C3I (comandă, control, transmisiuni și informații) nu pare a fi adecvat în ceea ce privește funcționarea în situații de stres. În perioade de solicitări fizice și psihice extreme, în caz de război, nu mai poate funcționa o organizare perfectă; se fac mai puține eforturi în vederea restabilirii ordinii, căutându-se mai multe căi de acțiune împotriva dezorganizării.

Modernizarea aduce în prim plan un model de organizare logic, fluid și mai puțin ierarhic. Este necesară o schimbare, astfel încât comandantului să i se confere un rol mai important în gestionarea informațiilor, fie prin reducerea filtrului constituit din consilierii săi, fie prin eliminarea căilor duble de obținere al acelorași informații. Este vorba de inițiative îndreptate spre descentrelizarea comenzii și spre atribuirea de autonomie eșaloanelor inferioare. În sistemul tradițional infomația ascendentă trimisă după ce evenimentul s-a produs devine puțin relevantă, iar informația descendentă tinde să rămână inadecvată situației sau î-și pierde oportunitatea.

De aceea pentru îmbunătățirea procesului de adoptare a deciziei, dincolo de factorii individuali, trebuie să se ia în considerare o schimbare a organizării care să favorizeze informarea.

„Se poate spune că decizia de tip militar reprezintă stadiul cel mai înalt, forma cea mai rafinată, standardizată la care a ajuns demersul opțional. Ea răspunde la două comandamente majore: oferă suficientă precizie într-un câmp cu cea mai mare încărcătură de nesiguranță; garantează strictul necesar de oportunitate într-un spațiu caracterizat prin cel mai mare dinamism și instabilitate. Ea permite sinteza, funcțional optim posibilă, între procesele de grup și personalitatea liderului în demersul decizional, realizând combinarea într-o formulă armonioasă a creativității colectivului cu autoritatea comandantului potrivit cunoscutului principiu al unității de comandă.” (Gâdiuță&Sava, 1998).

3.3. Capacitatea de acțiune în condiții de stres.

Odată destocat (din fondul de experiență) sau elaborat un model de răspuns la situația în care se află subiectul, el este transpus în faptă prin intermediul acțiunii.

„Prin acțiune se înțelege mobilizarea diverselor segmente corporale și introducerea, cu ajutorul lor, a unor cantități de energie în anumite puncte ale mediului, astfel încât configurația acestuia să se apropie sau chiar să se identifice cu modelul ales.”( Ceaușu, 1978).

Cea mai veche formă de acțiune o constituie locomoția, cu ajutorul căreia se operează modificări în configurația forțelor ce se exercită în mod convergent asupra organismului, în vederea înlăturării efectelor nocive sau în vederea satisfacerii trebuințelor vitale. Alte forme de acțiune ar fi: mișcările instrumentale (apucare, lovire), caracteristici spațiale (traiectoria mișcărilor), forța, viteza, etc.

O altă modalitate de traducere în faptă a modelului de acțiune o constituie transpunerea lui în concepte – formă sub care el este transmis altor indivizi, în vederea executării. „Prin aceasta nu se pierde specificitatea momentului respectiv, deoarece lansarea modelului conceptual, asigurând introducerea în mediu a unor cantități de energie, din surse multiple, în mod convergent și într-un moment determinat păstrează, multiplicându-le, caracteristicile acțiunii.” (Ceaușu, 1978). Transpunerea în concepte se efectuează fie prin verbalizare (activitatea verbo-motorie), fie prin scris (activitatea scripto-motorie).

Perturbarea capacității de receptare și gândire influențează și capacitatea de autocontrol și de acțiune. Modul de exprimare devine impulsiv, iar vorbirea este sacadată și neclară, cu propoziții eliptice, pe un otn nefiresc (forțat, cu o tonalitate ridicată ori răgușit).

Aceasta înseamnă:

· Dacă scade capacitatea de reacție comportamentul conștient, acțiunile declanșate de deciziile luate își încetinesc temporar ritmul.de aceea, desfășurarea acțiunii trebuie să devină, pe cât posibil, un automatism.

· Dacă desfășurarea acțiunii este perturbată, evoluțiile structurale ale acțiunii sunt încetinite sau blocate. Exersarea este foarte importantă căci, cu cât crește numărul de decizii care trebuie luate, cu atât sunt mai probabile dificultățile de a acționa.

În stările de stres devin dificile construirea și rostirea de propoziții complexe. De aceea este benefică exersarea în avans a desfășurării acțiunii, mai ales când este însoțită de rostirea comenzilor pentru sine, cu voce tare. Acesta este motivul pentru care acțiunile de luptă de rutină trebuie să devină standardizate și automatizate.

· În cazul în care angajarea în acțiune este necoordonată, scade sau se pierdec complet îndemânarea motorie de finețe cum ar fi, de exemplu, dirijarea rachetelor antitanc sau conducerea unor programe de acțiune puternic solicitante intelectual. Acesta este, din nou, un domeniu în care doar exercițiile, automatizarea și instrucția pot constitui un ajutor.

La efort prelungit, anumiți mușchi pot începe să tremure (de exemplu genunchii la urcarea muntelui). Pentru evitarea unor asemenea probleme este importantă dezvoltarea unui comportament general relaxat pe cât posibil fără acțiuni forțate. În acest sens, este recomandabilă executarea cu regularitate a exercițiilor de mișcare precum și de relaxare conștientă înaintea unor misiuni.

· Neglijarea economiei de acțiune (la solicitări prelungite) duce rapid la oboseală, datorită cheltuielii neeconomice a forței în condițiile stresului. Militarul va avea impresia că poartă o greutate mai mare decât în realitate (este cazul multor militari care s-au înecat datorită greutății purtate, cu ocazia debarcării din Normandia). Aceasta înseamnă că trebuie să se aibă în vedere reducerea greutății echipamentului, crearea de rezerve condiționale, pauze suplimentare, reglarea schimburilor și asigurarea necesarului alimentar în funcție de efort.

Studii de specialitate au relevat că pe timpul luptei numai 15-20% dintre combatanții unei subunități se comportă eficient. Din punct de vedere al capacității de acțiune, cele mai caracteristice manifestări sub influența stresului sunt:

capacitate redusă de concentrare și efort;

funcționalitate limitată a mecanismelor de autoreglare energetică;

viteză sau acțiune lentă /exagerată de reacție ce depășește capacitatea de autocontrol.

În fața pericolului apar manifestări ca: blocaje senzio-motorii, tremur, crampe musculare, senzația de sufocare, execuții mecanice ale acțiunilor, imitarea automată, sub impulsul fricii, a comportamentului celorlalți.

3.4. Consecințe pentru comandă și instruire.

Chiar dacă dispune de un buget mare de informații, militarul trebuie să țină cont că în condiții de stres va suferi pierderi sau vătămări și că în luptă se poate confrunta prin surprindere cu ceva nou sau total neprevăzut. De aceea îi sunt necesare rezerve pentru vondițiile de stres sau pentru cauzele de urgență. Strategia de bază pentru alcătuirea și păstrarea acestor rezerve constă în „reducerea, în cea mai mare măsură posibilă, a conținutului subiectiv al informației la domeniul previzibilului (acțiunea dictată de misiunea respectivă).” (Kolei, 1994).

Aceasta devine posibilă prin:

noțiuni standardizate (pentru ordine și rapoarte);

programe de percepție, de gândire și de acțiune autumatizate (prin exersare);

concentrarea mai multor acțiuni și programe pentru o situație standard prin intermediul unui semnal de declanșare de tipul ordin, semnal luminos, etc.

Scăderea capacității de percepere a realității, datorată stresului, poate face ușor ca informațiile să fie înregistrate doar parțial sau chiar deloc ori să apară o apreciere greșită (alarmă falsă).

Strategia menită să micșoreze posibilitatea apariției unor asemenea probleme este de a asigura informațiile.

Acest lucru se poate obține prin:

realizarea de scurte „pachete de informații” (o propoziție de cinci-șapte cuvinte) despărțite prin pauze de vorbire de două secunde;

repetarea conținutului misiunilor și ordinelor;

formularea unor ordine, comenzi, semnale preventive înaintea furnizării informației propriu-zise;

raportarea intermediară și finală;

verificarea suplimentară – certificarea unor informații nesigure pe alte căi;

verificarea suplimentară a căilor de informare, care nu sunt utilizate cu regularitate, din punct de vedere al funcționării.

Capacitatea redusă de memorare datorată stresului, micșorarea sau chiar pierderea capacității de acțiune, precum și presiunea responsabilității măresc pericolul adoptării de decizii spontane și neadecvate situației.

O serie de măsuri menite a atenua acest fapt ar fi:

verificarea suplimentară a factorilor deciziei;

verificarea suplimentară a avantajelor/dezavantajelor soluției respective;

alegerea celei mai simple soluții dintre mai multe la fel de bune;

adoptarea unei decizii, indiferent de situație (mai bine una greșită decât nici una sau una luată prea târziu).

Deoarece, aproape întotdeauna, în situațiile stresante deciziile se adoptă în condițiile existenței presiunii psihice și a unor informații incomplete, este necesar să se urmeze decizia luată cât mai îndeaproape posibil. Permanenta schimbare nu ar face decât să creeze sau să accentueze starea de haos, puternic generator de stres.

În condiții de stres puternic, procesele de percepere a realității, de gândire și acțiune sunt mult încetinite, apărând pericolul „devierii” lor. De aceea trebuie să se asigure întărirea ajutorului acordat în cadrul controlului îndeplinirii serviciului, supravegherea reciprocă și ajutarea militarilor.

Perturbarea capacității de gândire, datorată stresului, poate fi considerabil redusă sau, cel puțin, întârziată prin dirijarea cât mai de timpuriu propriei capacități de prelucrare a informației.

La nivelul prelucrării informației aceasta se realizează prin:

reducerea până la ignorare a surselor perturbatore (concentrare exterioară);

atenție sporită cu scopul precis de a preîntâmpina posibilitatea trecerii cu vederea a altor semnale și semne;

examinarea metodică a indiciilor.

Toate acestea garantează o identificre sigură a semnalelor cu excluderea pericolului declanșării unei alarme false.

La nivelul prelucrării informației aceasta se realizează prin:

procesul conștient de gândire (care ar putea fi urmarea, care este pasul următor);

defalcarea problemei pe etape (care este misiunea propriu-zisă, ce este mai important, ce poate fi făcut mai întâi);

efectuarea, pas cu pas, a operațiilor mentale și concentrarea specifică asupra fiecăreia în parte.

Astfel se reduce mult pericolul trecerii cu vederea sau al omiterii informațiilor esențiale.

La nivelul furnizării informației (prin vorbire sau acțiune motrică) aceasta se realizează prin:

repetarea, treptat, a unei propoziții mai lungi și mai dificile sau a unei acțiuni motorii înaintea executării propriu-zise;

exprimarea unor instrucțiuni proprii asemănătoare comenzilor (limbaj prin semne) în timpul desfășurării acțiunii;

construirea unor propoziții scurte cu pauze de vorbire;

concentrarea conștientă asupra propriilor acțiuni; în acest fel se micșorează pericolul perturbării procesului de gândire, al vorbirii și comportamentului dezechilibrat.

Toate acestea au, în același timp, efectul de îndepărta temerile, împiedicând fixația asupra pericolului.

CAPITOLUL 4: MANAGEMENTUL
STRESULUI ÎN LUPTĂ

4.1. Premise teoretice.

„Reacția la stres reprezintă, pe de o parte, un mecanism biologic care, pe de altă parte, trebuie ținut sub control astfel încât, pe cât posibil, să se poată evita vătămările și limitările acțiunilor, pe termen lung sau scurt.”(Kolei, 1994).

În general, războaiele și evenimentele ieșite din comun nu permit o pregătire standardizată, deoarece nu se pot prevedea toate situațiile posibile. De aceea, militarul trebuie să fie în stare să facă față singur solicitărilor interne și externe (capacitate de autocontrol).

Stresul psihic în luptă nu poate fi înlăturat în totalitate, dar efectele sale pot fi substanțial reduse prin instruirea trupelor, formarea deprinderilor necesare îndeplinirii misiunilor și printr-un antrenament intens al comandanților în exercitarea actului de conducere.

„Esențialul constă ca, încă din timp de pace, militarii să cunoască solicitările numeroase la care vor fi supuși în caz de război, urmările acestora pe diverse planuri: cognitiv, psihic, fizic și moral, să desfășoare o pregătire adecvată, corespunzătoare eforturilor fizice și psihice proprii luptei moderne, deci o instruire riguroasă în condiții cât mai apropiate de ceea ce se anticipează că va reprezenta lupta armată.”(Arădăvoaice, 1993).

Pentru situațiile deosebite, sub aspectul managementului stresului, se pot fixa următoarele condiții cadru:

în instruire, timpul la dispoziție este scurt, de aceea metodele trebuie să poată fi învățate repede;

conținutul instruirii trebuie ca, pe de o parte, să fie stabilit cât mai aproape posibil de criteriile luptei și, pe de altă parte, acestea trebuie repetate cât mai mult, în decursul vieții militare de zi cu zi, pentru a se obține cele mai bune rezultate posibile;

nu se pot impune metode universal valabile, de aceea strategiile de management al stresului trebuie să fie orientate în funcție de misiune și de experiențele acumulate;

trebuie alese tocmai acele strategii de management care să poată fi folosite în situațiile de mare solicitare psihică și fizică, pentru împiedica pierderea capacității de autocontrol sau pentru a o redobândi.

Militarul are nevoie, în primul rând, de tehnici de acțiune și de soluționare a problemelor care să-l ajute la îndeplinirea misiunii, adică, pe lângă o bună pregătire fizică pentru misiunile speciale ce îi sunt repartizate el trebuie să stăpânească toate cunoștințele și aptitudinile practice specifice meseriei. Abia apoi poate dobândi tehnici de reglare a emoțiilor, sentimentelor și stărilor tensionate. În instruirea orientată cât mai aproape de situațiile de luptă, solicitările nu pot fi atât de mari încât să se ridice la valoarea estimată a situațiilor extrem de stresante. Însă, pe baza capacității de acțiune, de adaptare la stres și gândire, acestea ar trebui astfel dozate și motivate încât să fie percepute ca raționale și posibil de îndeplinit. Instruirea insuficientă de solicitantă, care ia prea puțin sau deloc în calcul condițiile de luptă, alimentează iluzia că experiența vieții cotidiene ar fi suficientă, ceea ce are ca urmare insuccesul pe câmpul de luptă.

Un criteriu foarte important pentru o instruire care să faciliteze obținerea unor bune rezultate pe câmpul de luptă îl constituie alegerea personalului de comandă cel mai potrivit. „Experiența arată că cel mai important factor care îl ajută pe militar să reziste în luptă, să continue lupta și să uite de alte probleme este reprezentat de puternicul sprijin psihic din cadrul „micii echipe de luptă” (grupul primar). Cu cât militarul are mai multă încredere în sine, în camarazi și, mai ales, în șeful său, cu atât va considera mai puțin îngrozitoare situația de luptă.” (Kolei, 1994).

Pregătirea psihologică pentru luptă, pentru prevenirea și diminuarea stresului, desfășurată atât pe timp de pace cât și înaintea intrării în luptă, este completată și de alte acțiuni care ar putea fi numite prin termenul de asistență psihologică pe timpul și după încheierea luptei. În acest context, se apreciază că asistența psihologică în timpul luptei cuprinde un ansamblu de măsuri luate de comandanți în vederea menținerii unei stări psihice optime, deci se vor aplica strategii operative. După terminarea luptei, pe baza rezultatelor acțiunilor proprii, a stării psihice și fizice a luptătorilor, a misiunilor viitoare, se desfășoară o asistență psihologică de refacere a poetențialului psihic și fizic al acestora, de readucere la parametrii funcționali inițiali.

4.2. Asistența psihologică a militarilor în luptă.

„Asistența psihologică pentru luptă este activitatea care, pornind de la descifrarea însușirilor și stărilor psihice ale militarilor puse în legătură directă cu solicitările psiho-fizice ale câmpului de luptă ce se prezintă supradimensionat, relizează protecția parțială sau totală a luptătorului față de condițiile stresante și obținerea din partea acestuia, a randamentului maxim în luptă.” (Radu, 1994).

Principii generale de asistență psihologică.

Asistența psihologică se relizează având în vedere câteva principii de bază:

Descentralizarea – presupune că militarii afectați, în măsura posibilului, vor fi tratați la fața locului, în loc să fie evacuați la spital.

Principiul așteptării – se referă la faptul că starea unui individ traumatizat poate fi ameliorată și prin acceptarea liniștită a plângerilor acestuia și lămurirea faptului că este vorba de o criză temporară.

Principiul rapidității – presupune că metodele de tratament trebuie să fie rapide și simple. Astfel, izolarea de locul luptei va fi, în general, de scurtă durată, urmărindu-se în primul rând ameliorarea foamei, oboselii, frigului, neliniștii și celorlalte tulburări fiziologice care s-ar putea ivi.

Principiul tratării ambulatoriu – recomandă că luptătorii care manifestă tulburări de natură psihică, vor primi îngrijiri medicale la postul de prim ajutor al subunității de la medic și ofițerul cu asigurare psihologică.

Principiul competenței – desprinde concluzia necesității unui psihiatru militar la eșalon divizie-brigadă independentă.

Obiective ale asistenței psihologice:

prevenirea diminuării până la un nivel critic a forțelor psihice ale luptătorilor care, odată produsă, ar conduce la apariția unor manifestări psihice negative;

limitarea acțiunii factorilor puternic afectogeni specifici câmpului de luptă, care determină stresul de luptă și suprasolicitări ce pot depăși capacitatea adaptativă a militarilor;

formarea și dezvoltarea deprinderilor de autoreglare și control a stabilității emoțional-volitive individuale și de grup, a capacității de a depăși diferite forme de suprasolicitare psiho-fizică inerentă războiului;

identificarea celor afectați și acordarea ajutorului în vederea refacerii stabilității psihofizice generale și recuperarea lor în vederea ducerii luptelor viitoare;

accentuarea stabilității emoțional-volitive, a rezistenței fizice și psihice, a capacității de a desfășura o activitate de luptă eficace, în scopul adoptării unor decizii adecvate în condiții de stres;

stimularea evaluării reale a situațiilor de luptă prin oferirea de argumente pozitive (șanse de reușită, utilitate);

consolidarea la luptători a depriderilor și priceperilor de a se adapta și integra rapid în acțiunile de luptă viitoare;

asigurarea unei asistențe psihologice intense cu caracter preventiv pentru depășirea cu succes a momentului începerii confruntării, a primului contact cu inamicul, teama de necunoscut fiind mai puternică în aceste situații și probabilitatea de greși în adoptarea deciziilor în desfășurarea unor acțiuni de luptă este, în condițiile menționate, mult mai mare.

4.3. Metode de control al stresului în luptă.

Trebuie urmărită cu consecvență diminuarea prin conștientizare și combaterea efectelor negative ale acțiunii principalilor factori perturbatori care destabilizează starea psihică a luptătorilor, și anume: factorii de situație, cum ar fi pericolul generat de armamentul modern al inamicului, acțiunile de influențare psihologică desfășurate de către acesta, izolarea, zvonurile, căldura sau frigul cu efecte ca teama, frica, etc.; suprasolicitările fiziologice și psihice care depășesc capacitățile adaptative ale organismului (de foame, sete, oboseală) și se manifestă prin tulburări specifice ca apatia, depresiunea, reducerea acuității vizuale și auditive, a capacității de memorare.

„ Toate măsurile care se întreprind în acest scop se integrează în conceptul global de sprijin social al militarului, a cărui prezență este fundamentală și pentru care comandanții trebuie să ia toate măsurile necesare și posibile, de la asigurarea logistică a luptei până la dialogul permanent, încurajator cu militarii și manifestarea exemplului personal în situațiile cele mai dificile.” (Radu, 1994) – vezi Anexa 3.

De mare importanță este informarea oportună a militarilor cu toate elementele de concepție și dinamică a luptei. De menționat faptul că primul care trebuie să inițieze și să desfășoare asistența psihologică alături de personalul de specialitate este comandantul de subunitate, acesta fiind dator să cunoască starea de spirit a subordonaților, pregătirea și experiența lor de luptă.

Contactele directe cu luptătorii, chiar în condiții de timp limitat la dispoziție, sunt absolut necesare din cel puțin două puncte de vedere:

în primul rând, oferă posibilitatea pentru cunoașterea la fața locului a stărilor reale de lucruri din unitate și din subunități;

în al doilea rând, din punct de vedere al asistenței psihologice, au efect deosebit asupra creșterii încrederii luptătorilor, asupra eliminării (atenuării) cauzelor și surselor generatoare de teamă, frică, etc.

În cadrul asistenței psihologice trebuie să se țină seama de starea moral-afectivă a comandantului care are o influență deosebită asupra subordonaților. Comportarea comandantului în război, modul cum acesta reacționează la diversitatea solicitărilor stimulilor exteriori rămâne o modalitate eficientă de influență oportună și continuă, în ansamblul acțiunilor acțiunilor de management al stresului. „Privirea și mintea tuturor subordonaților sunt îndreptate asupra lui; el este cel care generează încrederea, inspiră curajul și spiritul de sacrificiu și convingerea în obținerea victoriei.” (Cosma, 2000). Exemplul comandantului are o influență deosebită dacă acesta insuflă la subordonați instalarea unui climat afectiv care asigură un suport psihic protector împotriva stresului de luptă.

Tehnici de relaxare

Sprijinul psihic camaraderesc este o metodă de ajutorare personală și nemijlocită acordată de camaradul cel mai apropiat. Prin această metodă se poate evita prăbușirea capacității de autocontrol sau, în cazul în care aceasta s-a produs deja, ajută la recuperare. În plus, ajutorul psihic camaraderesc acționează împotriva tulburărilor psihice pe termen lung și previne căderile psihice viitoare (așa-numitele tulburări post-traumatice de stres). Prin intervenția imediată, ajutorul psihic camaraderesc preîntâmpină pierderea capacității de autocontrol. În acest sens, se acționează atât prin liniștirea emoțiilor (sentimentelor de teamă) cât și prin furnizarea de informații despre ceea ce se întâmplă pentru contracararea amenințării de pierdere a autocontrolului. Dacă se ajunge, totuși, la clacare sau la o altă reacție psihică extremă, trebuie ca, în plus, să se scoată subiectul din mijlocul amenințării înainte de a se putea trece la refacerea treptată a capacității de autocontrol.

Principii de acțiune:

neîntârziat, la locul faptei;

în apropiere de front, la doar câțiva kilometri în spatele câmpului de luptă;

încurajarea prin ajutor personal și sprijin al camaradului de alături;

liniștirea prin încurajare și refacere;

refacerea în vederea reintroducerii în luptă;

evitarea complicațiilor prin încredințarea unor misiuni ușoare;

supravegherea în vederea refacerii sub supraveghere și îngijire.

Prin instruire și exerciții, fiecare militar trebuie familiarizat cu marile solicitări psihofizice ale luptei, adesea cu acțiuni neîntrerupte, fără pauze suficiente de odihnă, astfel încât el să ajungă să-și cunoască limitele. Pentru a exploata la maximum timpul scurt de care dispune militarul în asemenea situații de solicitare extremă și pentru preîntâmpinarea extenuării timpurii, se pot folosi cu eficiență, mai multe tehnici de relaxare. Din cadrul acestor metode fac parte: autosugestia, analiza (examinarea), relaxarea, meditația, antrenamentul psihoton, analiza stresului, tehnica ajutorului psihologic, metoda legăturii inverse.

Metodele analizei stresului și tehnica ajutorului psihologic se recomandă a fi folosite înaintea acțiunilor de luptă și în perioadele scurte de liniște;

Metoda legăturii inverse este indicată pentru perioadele mai mari de odihnă;

Antrenamentul autogen este un concept dezvoltat de medicul nerolog și psihoterapeut J.H. Schultz. În anumite poziții, fie întins, fie șezând, cu ajutorul unor formule simple, se poate obține deconectarea și capacitatea de concentrare asupra a ceea ce se întâmplă în organism. De exemplu, relaxarea mușchilor încordați și dilatarea vaselor sangvine resimțită ca o senzație de căldură duc la deconectare;

Meditația ajută la educarea atenței, măreșete capacitatea de control a proceselor de gândire și de trecere peste sentimente și ajută la relaxarea psihică.

Schema folosirii posibile a procedeelor menționate este prezentată în Anexa 4.

„Nu în ultimul rând se impune a fi valorificată experiența practică rezultată din ultimele conflicte militare sub aspectul asistenței psihologice, din care rezultă aspectela următoare” (Radu-Tomșa, 1999):

valoarea terapeutică a asistenței psihologice este direct proporțională cu rapiditatea și competența aplicării;

la orice rănit somatic este implicată posibilitatea producerii și a traumelor psihice;

efectele nocive ale stresului de luptă se reduc printr-o atitudine securizantă și îngrijirile somatice care induc confort psihic și favorizează reducerea angoaselor cumulate;

orice subiect căruia i se dă posibilitatea să se exprime, să-și conștientizeze stările elimină și din trauma posibilă acumulată;

există răniți psihic și fără răni fizice a căror stare se depreciază rapid prin mecanismul de autoîntreținere dacă nu se intervine rapid și oportun prin măsuri simple de securizare și refacere psiho-somatică;

în general, orice factor care sporește eficacitatea de luptă duce, totodată, la reducerea posibilității de producere a traumelor psihice și invers;

cu cât este mai mare intensitatea și durata luptei, cu atât este mai mare numărul celor traumatizați psihic;

militarii care aparțin unor subunități bine instruite, bine conduse și coezive au suferit cel mai puțin de pe urma stresului de luptă;

cei mai afectați au fost cei mai puțin inteligenți, mai puțini instruiți, precum și cei din subunitățile de sprijin și intervenții (trupele de elită au suferit mai puține traume psihice);

stresul de luptă afectează efectivele până la cele mai înalte nivele ale conducerii;

fiecare militar dispune de un „scut psihologic” direct proporțional ca eficiență cu încrederea pe care o are și o manifestă;

diminuarea convingerii privind legitimitatea războiului purtat nu poate fi contrabalansată decât de încrederea militarilor în comandanții lor.

4.4. Concluzii utile comandantului de subunitate :

convingerea că se depun toate eforturile pentru a asigura un climat de muncă și viață corespunzător trupelor;

insuflarea la fiecare militar a încrederii în sine, în echipament, în sistemul de pregătire și conducere;

conducerea trebuie să se dovedească a fi competentă, decisă, corectă;

asigurarea odihnei, mai ales în cazul operațiilor permanente, oricând este posibil;

aplicarea principiilor de urgență, proximitate și expectativă în cazul militarilor afectați de stres;

păstrarea în serviciu a celor răniți ușor;

recuperarea celor afectați ușor de stres și readucerea lor în subunități;

utilizarea tehnicilor de diminuare a stresului înainte, în timpul și după luptă;

considerarea ca surse principale de stres general (înainte de luptă) problemele de familie, problemele economice și cele personale;

evidențierea faptului că și inamicul se confruntă cu condiții stresante;

asigurarea unui flux optim de informații pe verticală și orizontală, pentru a reduce la minim stresul datorat incertitudinii sau lipsei de informații;

stabilirea unor obiective realiste pentru dezvoltarea gradată a competenței individuale, de echipă a subunității;

recunoașterea creșterii stresului în funcție de durata și intensitatea luptei;

conștientizarea factorilor de stres potențiali: oboseală, stres mental, ritm diurn/nocturn;

învățarea simptomelor de stres privind propria persoană și la ceilalți;

depistarea semnelor de stres și reducerii capacității de tolerare a stresului; exersarea și stăpânirea tehnicilor de depășire a stresului și ajutarea militarilor în a depăși stresul;

aducerea subunității la cel mai înalt grad posibil de rezistență la stres în pregătirea luptei;

exersarea controlului asupra stresului prin pregătirea conjugată, repartizarea misiunilor, adaptarea lor, acționarea în paralel cu participarea comună la misiune;

acceptarea stresului de luptă; nu este indicat să nu se recunoască existența sa permanentă;

Factorii de conducere joacă de asemenea un rol important în prevenirea și dominarea efectelor stresului. Se apreciază că există, în acest sens,o serie de măsuri specifice de asigurare, care trebuie să figureze în agenda fiecărui comandant. Iată câteva dintre acestea :

conferirea unei structuri colectivului de militari-comandanții trebuie să asigure ca unitățile militare să aibă o organizare clară, iar compunerea ordonată să fie menținută;

proces de conducere neîntrerupt- comandantul să se afle mereu în contact cu subordonații pe care-i conduce ;

informare permanentă :militarul trebuie să știe pentru ce își riscă viața și care este situația reală pe câmpul de luptă ;

înzestrare, instruire, aprovizionare, asistență medicală – pentrua lupta împotriva amenințării de orice fel este nevoie de un corp antrenat, un moral ridicat și armament și mijloace de luptă adecvate;

CAPITOLUL 5: INFLUENȚA STRESULUI ASUPRA CAPACITĂȚII DE CONCENTRARE A GÂNDIRII – aplicație practică

5.1. Ipoteza și obiectivele cercetării

Influența stresului asupra capacității de gândire a militarilor este o problemă importantă, cu implicații profunde asupra deciziilor pe care le iau și a comportamentului acestora în luptă. De aceea, studiul acestei probleme trebuie să se constituie într-un obiectiv major încă de pe timp de pace, pentru a se putea elabora strategii în măsură să diminueze efectele negative ale acesteia.

Pornind de la ipoteza că stresul influențează negativ, pe lângă alte componente capacitatea de concentrare a gândirii în activitatea pe care o desfășoară militarii, am desfășurat o cercetare practică prin intermediul căreia mi-am propus să verific acest lucru.

Metodologia cercetării

Scop: Lucrarea de față își propune identificarea strategiilor de coping la studenții militari în funcție de vechime și gen.

Obiectivele cercetării

1.Identificarea tipurilor de strategii de coping la studenții militari de anul I și anul III.

2.Surprinderea legăturii dintre strategiile de coping și anul de studiu al studenților militari.

3.Identificarea relației dintre strategiile de coping și genul studenților militari.

Metodologie

Cvasiexperiment

V.I.(1) Genul participanților

V.I.(2). Anul (vechimea ) în învățâmantul militar

V.D. Strategiile de coping .

Ipotezele cercetării

Ipoteza 1. Genul studenților militari influențează alegerea strategiei de coping

Ipoteza 2. Vârsta studenților militari influențează alegerea strategiei de coping.

Perticipanți

În cadrul acestui studiu au luat parte studenți militari de anul I și anul III. Participarea a fost voluntară . Studenții militari au avut posibilitatea să-și retragă participarea . La studiu au participat 97 de studenți militari după cum urmează: 48 studenți militari din anul I din care 7 studenți militari de gen feminin și 49 militari din anul III din care 8 studenți militari de gen feminin.

Procedura de lucru

Au fost distribuite 98 de formulare,,Scala strategiilor de adaptare la stres.'', autori C.J Moss, Billings , făra timp limită de realizare a sarcinii.

Au fost returnate 98 de formulare din care 97 formulare au fost valide. Din cei 98 de participanți au completat în totalitate formularele 97 de student. Studenții militari având posibilitatea să se retragă în orice moment. Completarea formularelor s-a realizat în sala de curs. La completarea formularelor a asistat psihologul unității militare.

Descrierea instrumentelor de cercetare

În cadrul acestei cercetări a fost utilizată ,,Scala strategiilor de adaptare la stress”. Scala are ca scop evaluarea strategiilor de adaptare la stres în situații dificile,cu grad ridicat de risc. Conține 32 itemi care indică tipurile de strategii de adaptare la stres, Scala este cu acces liber. Evaluează 3 tipuri de strategii:

Strategii cognitiv active ,în care individul încearcă să aibă control asuprra evaluării evenimentului sau situației stresante. Scorul scalei se obțin prin adunarea itemilor de mai jos :

3, 5, 8, 10, 13, 15, 18, 20, 23, 25, 28 . Cotarea se face direct.

Strategii comportamental active care se referă la încercări comportamentale deschise de a face față direct situației sau evenimentului stresant. Scorul scalei se obțin prin adunarea itemilor de mai jos :

2, 4, 7, 9, 12, 14, 17, 19, 22, 24, 27, 30, 31. Cotarea se face direct.

Strategii de evitare. Scorul scalei se obțin prin adunarea itemilor de mai jos :

1, 6, 11, 16, 21, 26, 29, 32. Cotarea se face direct.

Scalele cu scorurile cele mai mari indică tipurile de strategii folosite în mod frecvent.

Subiecții sunt puși să se gândească la unele din situațiile dificile prin care au trecut în viața și să precizeze în ce măsură afirmațiile descriu modul în care s-au comportat atunci pe o scală de la 1 la 5. Dimensiunile sunt cotate astfel: Scorul se obține prinn însumarea itemilor.

Frecvența și intensitatea : a.deloc; b.rareori ; c.uneori; d.deseori ; e.intotdeauna.

Rezultatele cercetării

Ipoteza nr.1. Genul studenților militari influențează alegerea strategiei de coping . S-a testat asocierea dintre strategiile de coping de evitare și genul studenților militari.

Rezultatele arată că nu sunt influențe semnificative ale genului asupra alegerii strategiilor de coping (F=1.052, Sig=0,308, eta=0,011)

Ipoteza nr.2 Vârsta studenților militari influențează alegerea strategiei de coping . S-a testat asocierea dintre strategiile de coping și vârsta studenților militari. Rezultatul arată că nu sunt influențe semnificative ale vârstei studentilor militari asupra alegerii strategiei de coping (F=0,178, Sig=0,674, eta=0,002)

Tabelul următor oferă informații despre numărul participanților și repartizarea pe ani de studiu și gen.

Tabelul 5.1.Tabelul cu distribuția pe genuri și an de studiu

În tabel sunt reprezentate date referitoare la numărul de studenți militari, pe ani de studiu și pe gen.

Testul Levene’ al egalității varianțelor

O valoare a lui sig. mai mică de 0,05 indică o varianță inegală între grupuri. În principiu datele cercetării noastre încalcă una dintre condițiile testului (cea legată de omogenitate).

Se respinge ipoteza de nul. (ipoteza conform căreia nu există legătură între variabile). Rezultă diferențe între medii în funcție de genul participanților. Dispersile grupurilor investigate sunt semnificativ diferite. (prezintă o relație de heteroscedasticitate). Grupurile nu sunt omogene.

Tabel 5.3. Tabelul cu mediile si abaterile standard

Tabelul sintetizează principalii indicatori ai analizei de varianța . Pe ansamblu valoarea lui F (F=0,598 Sig=0,618;eta =0,019) sugerează o relație cauzală nesemnificativă.

Efect principal nesemnificativ al factorului gen asupra strategiilor de coping.

(F=1.052; Sig=0,308 ; eta=0.011)

Efect principal nesemnificativ al vechimii asupra strategiilor de coping.

(F=0,178; Sig=0,674; eta=0,002)

Efect cumulat nesemnificativ gen*vechime asupra strategiilor de coping.

(F=0,623; Sig=0,432; eta=0,007)

Relația dintre vechime și gen pe de o parte și strategii pe de altă parte a fost analizată prin procedeul de analiză de varianță .

Rezultatele prezentate în tabelul nr 4 arată un efect global nesemnificativ. Factorii gen, vârstă și combinația vârsta*gen nu au un efect semnificativ asupra strategiilor de coping.

Nu se înregistrează influențe semnificative între gen, vechime , gen*vechime și strategiile de coping.

Tabelul 5.4. Tabelul analizei de varianță.

Profile Plots

Graficul 5.1.Graficul reprezentarii strategiilor de coping , genul și vechimea studenților militari.

Există diferențe semnificative între genul masculin și feminin în funcție de anul de studiu.

În anul I de studiu între studenții de gen masculin și feminin nu sunt diferențe semnificative.

În anul III de studiu se constată diferențe între studenții de gen masculin și studenții de gen feminin. Studenții militari de gen masculin apelează la strategii de coping cognitive active și studenții militari de gen feminin apelează la strategii de coping comportamental active.

Limitele studiului

Sunt o serie de limitări ale acestui studiu care trebuie discutate.Având în vedere că studiul s-a desfășurat într-o singură instituție fără a face o eșantionare din populația studenților militari la nivel național rezultatele nu pot fi generalizate. De asemenea trebuie menționat numărul mic al participanților de gen feminin din motive obiective. Numărul studenților de gen masculin este mult mai mare fața de studenții militari de gen feminin. Studiile militare ar trebui să surprindă și alte departamente militare.

Implicațiile studiului și direcții viitoare de cercetare.

Rezultatele studiului realizat au implicații practice. Cercetările realizate de-a lungul anilor în afara stresului au arătat cum acțiunile care îl constiuie pot aduce prejudicii grave. Deoarece fenomenul este studiat astăzi deosebit de intens , explorarea mediului miliar ar putea duce la evaluarea strategiilor de adaptare la stres in situații diferite cu grad ridicat de stres.

Ar fi de apreciat realizarea unui studiu longitudinal care sa evidențieze adaptarea în situații dificile, cu grad ridicat de risc a militarilor și apelarea la tipurle de strategii. Studiul de față ar putea semnala existența în sectorul militar a unor situații care prezintă un grad ridicat de stres astfel încât derularea la nivel național a unui studiu care să cuprindă toate departamentele domeniului militar ar facilita prevenirea și gestionarea acestor situații și alegere tipurilor de strategii adecvate.

Concluzii

Stresul reprezintă, datorită amplorii pe care a căpătat-o în zilele noastre, una dintre bolile civilizației moderne, problemă cu care se confruntă cea mai mare parte a populației planetei.

Stresul poate fi abordat în mai multe modalități :

stresul conceput ca stresor, situație stresantă;

stresul conceput ca acea reacție a individului la stres, adică ce consecințe biologice, mentale, psihice are asupra sănătății individului;

stresul privit prin prisma modalităților pe care individul le folosește pentru a se apăra de stres (modalități de coping);

Omul trăiește într-o stare permanentă de stres, un stres stimulativ.Stresul este necesar ritmului biologic, stabilității mediului interior; privarea de stimul sau absența stresului ar echivala cu moartea. Această constatare l-a condus pe Selye la formularea noțiunii de eustres, stres pozitiv. Excesul de stimulare este, dimpotrivă, periculos pentru organism, în cazul în care ar depăși capacitatea de adaptare a ființei omenești, ar provoca bolile stresului sau chiar decesul.În acest caz se instalează distresul.

Domeniul militar este puternic influențat de stres. Organizația militară și activitatea acesteia (lupta) sunt mari generatoare de stres. De aceea eustresul este indicat în activitatea militară, unde însă, din păcate predomină distresul. Factori stresori ca privațiunile serviciului militar, existența permanentă a situațiilor de risc și pericol, conflictele de rol, centralizarea excesivă a autorității, ritmul alert de adoptare a deciziilor au efecte nedorite asupra militarilor, aceștia ajungând să sufere de tensiune arterială, tahicardie, ulcere, depresii nervoase, insomnii, anxietate, tulburări de atenție și memorie, colapsuri cognitive, etc.

Pe câmpul de luptă modern acționează de asemenea o multitudine de factori stresori. Armamentul și tehnica de luptă moderne, zgomotul, fumul, radiațiile, agenții chimici, activitatea fizică intensă, rănirile, agresiunea informațională, suprasolicitarea fizică și psihică sunt doar o mică parte din factorii stresori ce produc luptătorilor tulburări psihofiziologice ca panica, frica, sindromuri depresive ; biologice ca mărirea ritmului cardiac, tensiune musculară, oboseală , extenuare precum și afectarea proceselor cognitive (gândire, memorie, imaginație). Receptarea realității și prelucrarea informației sunt deformate, se diminuează calitatea proceselor de înțelegere, analiză și sinteză, militarul întâmpină dificultăți în luarea deciziilor și adoptarea conduitelor comportamentale adecvate situațiilor cu care se confruntă.

Efectele stresului psihic nu pot fi înlăturate în totalitate, însă pot fi substanțial reduse prin instruirea trupelor, formarea deprinderilor necesare îndeplinirii misiunilor și printr-un antrenament intens al comandanților în exercitarea actului de conducere. Această pregătire optimă a luptătorului pentru războiul secolului al XXI-lea este dată de instruirea militarilor în condițiile maxime ale solicitărilor psiho-fizice și ale formării la aceștia a deprinderilor de a cunoaște și folosi principiile managementului stresului.

Managementul stresului în luptă se constituie astfel într-un instrument util și absolut necesar comandanților și militarilor, cunoașterea metodelor și tehnicilor de combatere a efectelor negative ale stresului reprezentând una din condițiile necesare supraviețuirii în câmpul de luptă.

BIBLIOGRAFIE

1.ARĂDĂVOAICE, G.(1993)-“Stresul psihic în lupta armată”,Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București;

2.ATANASIU, C.(1974)-“Incursiuni în psihologia luptei”, Editura Academiei Forțelor Terestre, Sibiu, pg.9-67;

3.BURBULEA, E. (1979)-“Implicații psihologice ale elaborării, transmiterii și executăriiordinului” în “Psihicul și realitatea câmpului de luptă”, Editura Militară, București;

4.CEAUȘU, V.(1978)-“Cunoașterea psihologică și condiția incertitudinii” Editura Militară, București;

5.COSMA, M.(2000)-“Gestionarea stresului psihic de luptă”, Editura Academiei Forțelor Terestre, Sibiu, pg.9-67;

6.COSMA, M.(1997)-“Acțiuni de influențare phihologică în război”, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, pg. 23-37;

7.DEREVENCO, P. ,ANGHEL, I. ,BĂBAN, A.(1999)-“Stresul în sănătate și boală:de la teorie la practică”, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

8.FLORU, R. (1974)-“Stresul psihic”, Editura Enciclopedică Română, București;

9.GARVASUC, C.(1999)-“Aspecte fiziologice și psihologice legate de stres” în Buletin de Informare și Documentare, nr. 3 , București, pg.29-40;

10.GĂITAN, G.(1970)-“Emoția și rolul ei în determinarea comportamentului.Considerații psihofiziologice și medico-militare.”, Editura Militară, București, pg. 20-40;

11.GÂDIUȚĂ, I., SAVA, D.(1998)-“Decizia militară. Raționalitate si legitimitate.”, Colecția Biblioteca Statului Major General, București, pg.65-77; 12.GOUPIL, G.(1991)-“Hans Selye.Înțelepciunea stresului.”, Editura Coresi, București;

13.ILIE, S. (2000)-“Posibile surse de stres ocupațional la studenții militari”, în Buletin Științific, nr.1, Editura Academiei Forțelor Terestre, Sibiu, pg.103-109;

14.JONES, F.(1992)-“Stres:Tripartit model”, traducere românească în “Efecte stresante ale câmpului de luptă”, Editura Militară, București, pg. 54-67;

15.KOLEI, B.(1994)-“Die Neue Ausbildungshilfe:Menschenfuhrung unter Belastung”,traducere românească în Buletin de Informare și Documentare, nr. 2, București, pg.35-45, nr.3, pg.34-45;

16.LAZARUS, R. , FOLKMAN, S.(1991)-“The concept of coping”, Editura A. Monat, New York, pg.189-199;

17.MIHAI, V. ș.a. (2000)-“Acțiunile psihologice .Dincoace de mit și realitate.”

București, pg.53-55, 248-252;

18.NICULESCU, J.(1976)-“Comportamentul psihologic al militarului în lupta armată” în”Pregătirea psihologică a militarilor pentru luptă”, Editura Militară, București;

19.NEVEANU, P.P.(1970)-“Introducere în psihologia militară”, Editura Militară, București;

20.PETCA, I.C.(1999)-“Managementul organizației militare”, Editura Academiei Trupelor de Uscat, Sibiu;

21.PINTO, S.(1992)-“A capacidade humana na guerra”, traducere românească în “Efecte stresante ale câmpului de luptă”,Editura Militară,București,pg. 35-39;

22.RADU, I.(1994)-“Profilaxia traumelor psihice de luptă.Aspecte teoretice și practice.”în “Agresiune și apărare psihologică”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București;

23.RADU-TOMȘA, I.(1999)-“Eul, Imaginea de sine și comportamentul în luptă”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, pg. 134-149;

24.SOUSA, J.(1990)-“Decisao sob stres”, ”,traducere românească în Buletin de Informare și Documentare, nr. 3, București, pg.30-41;

25.STORA, J-B.(1999)-“Stresul”, Editura Meridiane, București,pg.75-105;

Anexa 1.

Noțiunea de coping

Reacția de stres după schema lui Lazarus

Anexa 2

– Corelația agenți stresori – stres psihic

Anexa 3.

Volumul și natura ajutorului psihologic pe câmpul de luptă în funcție de manifestarea reacțiilor psihice.

Anexa 4.

Timpul: a. înaintea începerii acțiunilor de luptă Valoarea metodei: 1. eficiență scăzută

b. pe timpul acțiunilor de luptă 2. eficiență medie

c. după acținile de luptă 3. eficiență ridicată