Influenta Stilului de Atasament al Indivizilor Asupra Satisfactiei Si Comunicării în Cuplu

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad

Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport

Specializarea: Psihologie

Lucrare de Licență

Coordonator științific

Lect.Univ.Dr. Cristina Mercea

Absolvent

Camelia Andreea Negoiescu (Predescu)

Arad

2016

Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad

Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport

Specializarea: Psihologie

Influența stilului de atașament al indivizilor asupra satisfacției și comunicării în cuplu

Coordonator științific

Lect.Univ.Dr. Cristina Mercea

Absolvent

Camelia Andreea Negoiescu (Predescu)

Arad

2016

Cuprins

Introducere

De la cel de-al doilea război mondial încoace și cu precădere în anii 1960 a început cel mai mare experiment social întrucât mamele copiilor preșcolari și ale bebelușilor au început să lucreze în afara casei, departe de aceștia. Acest fapt a schimbat total cultura, precum convingerile religioase, modelele de familie, tradițiile, obiceiurile alimentare, numărul de copii în familie, veniturile familiei și a fragmentat relația dintre mamă și copil. Condițiile de învățare la vârsta mică a modului în care să devii om au fost răsturnate din temelii. Se poate ca în prezent să fim singura specie de mamifere în cadrul căreia mama și progenitura nu stau împreună, inseparabili măcar în primii doi sau trei ani după naștere. Nici la gorilele sau balenele albastre nu se întâmplă aceasta.

Nu este niciun dubiu că experiențele timpurii influențează dezvoltarea ulterioară. Această influență ar putea adăuga la diferențele individuale în multe aspect precum cogniția, comportamentul, abilitățile sociale, răspunsurile emoționale și personalitatea.

Niște cercetători au afirmat că experiențele timpurii garantează rezultate de dezvoltare pe termen lung sau protejează de traumele care urmează (Sroufe, L., and Jacobvitz, D. (1989)- Căi divergente, transformări de dezvoltare, etiologii multiple și dificultăți în dezvoltarea continuă, în Dezvoltarea umană, 32, 196-203)

Experiențele timpurii, cu precădere cele emoționale sau cele cu alte persoane încărcate afectiv, induc și organizează pattern-uri ale creșterii structural și care rezultă în dezvoltarea capacităților funcționale ale unei personalități unice.

În 1994, Schore a evidențiat că aceste experiențe timpurii conturează dezvoltarea unei personalități unice, capacitățile sale adaptative precum și vulnerabilitățile și rezistența la unele forme viitoare patologice (Schore, A.N. (1994)- Regularea afectelor și originea self-ului: Neurobiologia dezvoltării emoționale, Mahwah, New Jersey. Erlbaum).

Întotdeauna am fost fascinată de modul în care omul este influențat de toți ceilalți factori, fie că este vorba de cei biologi, sociali, psihologici sau morali. Însă cel mai mult m-a fascinat aria aceasta a familiei și modul în care toate lucrurile și ființele sunt interconectat. Fiind căsătorită, am început să îmi pun întrebări despre viața de cuplu și tot ceea ce aceasta presupune: alegeri, conflicte, atașamente.

Această lucrare dorește să vadă dacă există vreo relație de tip cauză efect între stilul de atașament al indivizilor și satisfacția și comunicarea în cuplul marital.

Astfel că, și-a propus să investigheze dacă stilul de atașament influențează gradul de satisfacție maritală a individului. Mai exact, dacă subiecții cu stil de atașament nesecurizant vor avea un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care vor avea un grad al satisfacției maritale mai ridicat. Totodată, această lucrare de cercetare și-a propus să observe dacă grupul de subiecți cu stil de atașament securizant va avea un nivel mai mare al satisfacției martitale față de cel de-al doilea grup de subiecți cu atașament nesecurizant care vor avea un nivel mai scăzut al satisfacției maritale, adică indivizii cu stil de atașament securizant sunt mai satisfăcuți în relația de cuplu comparativ cu cei cu atașament nesecurizant de tip anxios-ambivalent sau evitant.

În urma analizei SPSS, se poate spune că se confirmă ipoteza conform căreia subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un nivel de satisfacție maritală mai ridicat.

Totodată, se confirmă și ce-a dea doua ipoteză și anume stilul de atașament al individului influențează stilul de comunicare al acestuia. Mai exact, subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un stil de comunicare non-asertiv comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un stil de comunicare asertiv.

Lista tabelelor și a figurilor

Tabel sau figură Pagină

Capitolul I. Cadrul teoretic

1.1 Definirea noțiunilor centrale

1.1.1 Definirea conceptului atașament

Teoria atașamentului este rezultatul muncii lui John Bowlby și Mary Ainsworth. Preluând idei și concepte din etiologie, cibernetică, procesarea informației, psihologia dezvoltării și psihanaliză, John Bowlby a formulat baza acestei teorii. Astfel, el a revoluționat gândirea noastră despre ceea ce înseamnă legătura unui copil cu mama sa și dereglările care au loc în urma unei separări sau deprivări. Metodologia inovativă a lui Mary Ainsworth a făcut posibilă testarea empirică a ideilor lui Bowlby și a ajutat la dezvoltarea teoriei fiind responsabilă de unele dintre noile direcții ale acestei teorii.

Ainsworth a contribuit la dezvoltarea conceptului de figură de atașament ca fiind o formă securizantă și de bază prin care copilul poate explora lumea. Mai mult decât atât, ea a formulat concentul de receptivitate maternă la semnalele copilului și rolul său în dezvoltarea pattern-urilor de atașament dintre copil și mamă.

Deși Bowlby și Ainsworth au lucrat indepedent unul de celălalt în anii lor de început carieră, amândoi au fost influențați de Freud și alți gânditori psihanalitici, Bowlby fiind influențat în mod direct, iar Ainsworth în mod indirect (Parke, R., Ornstein, P., Reiser, J., Zahn-Waxler, C., (1994): Un secol de psihologia dezvoltării, Asociația Americană de Psihologie, capitolul 15, pag. 431-471).

John Bowlby

După ce a absolvit Universitatea Cambridge în 1928, unde a realizat pregătire ștințifică temeinică și instrucțiuni în domeniul care astăzi se numește Psihologia Dezvoltării, Bowlby a fost voluntat la o școală pentru copiii cu dificultăți în adaptare.

Experiențele sale cu doi dintre acei copii de la școală au orientat cariera lui Bowlby. Unul a fost un adolescent foarte izolat, apatic și distant care a fost exmatriculat din fosta sa școală pentru furt și care nu avea o figură maternă stabilă. Celălalt era un băiat anxios de 7, 8 ani care îl urma pe Bowlby peste tot, fiind cunoscut drept umbra sa.

Fiind convins de această experiență a efectelor relației familiale asupra dezvoltării personalității individului, Bowlby decide să urmeze o carieră ca psihiatru pediatru (Senn, M. J. E.

(1977)- Interviu cu John Bowlby. Manuscris nepublicat, Biblioteca Națională de Medicină, Washington, DC)

În paralel cu studiile sale în medicină și psihiatrie, Bowlby s-a pregătit în cadrul Institului Britanic de Psihanaliză. În acest timp, Melanie Klein avea o influență foarte mare acolo (Institul avea trei grupe: grupa A îl avea alături pe Freud, grupa B pe Klein și Grupa Mijlocie nu îl avea alături pe niciunul). Astfel că, Bowlby a fost expus la ideile Kleiniene pe tot parcusul pregătirii lui ca analist (Klein, M. (1932)- Psihanaliza copiilor. Londra, Presa Hogarth).

Deși le recunoaște meritele lui Riviere și Klein pentru că l-a inițiat în abordarea relației de obiect în psihanaliză ce se axează pe relațiile din copilărie și potențialul patogenic de pierdere, are însă mari rezerve cu privire la abordarea Kleiniană în psihanaliza copilului. Klein considera ca problemele emoționale ale copiilor sunt datorate în exclusivitate de fanteziile generate din conflictul intern între inpulsul agresiv și libidinal și mai puțin de evenimentele din lumea externă. Astfel că, Klein i-a interzis lui Bowbly să vorbeacă cu mama unui copil de 3 ani pe care îl analiza în supervizarea sa (Bowlby, J. (1969)- Atașament și pierdere, Vol 1: Atașament, Basic Book, New York).

Se observă un interes teoretic și clinic al lui Bowlby în transmiterea intergenerațională a relațiilor de atașament și în posibilitatea de a ajuta copiii ajutându-le părinții.

Mary Ainsworth

Mary Ainsworth s-a născut cu numele de Salter și era cu 6 ani mai tânărăr decât Bowlby. Și-a terminat studiile la Universitatea Toronto chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Cursurile alături de William Blatz au introdus-o în teoria securității, amândoi reformulând și provocând ideile lui Freud, deși Blatz a ales să nu își recunoască datoria față de Freud datorită climatului anti-freudian care a invadat Universitatea din Toronto la acea vreme (Blatz, W. (1940)-

Ostatici ai păcii: Părinți și copii ai democrației, editura Morror, New York).

Una dintre ideile de bază ale teoriei securității este că bebeluși și copiii mici au nevoie să dezvolte o dependență securizantă față de părinți înainte de a se lansa în situații nefamiliare. În disertația sa, O evaluare a adaptării bazată pe conceptul de securitate, Mary Salter spunea așa: Securitatea familială în primele etape ale vieții este de tip dependent și formează o bază de la care individul se poate desprinde gradual, formând noi abilități și interese în alte domenii. Atunci când securitatea familială este șubredă, individul devine incapabil să evolueze întrucât nu are acea bază securizantă.

Precum Bowbly, Mary și-a format cariera după atribuțiile sale de ofițer militar în al Doilea Război Mondial. După război, fiind membru al Universității din Toronto, și-a aprofundat abilitățile cliniciene și a început să predea evaluarea personalității. Pentru a se pregăti ca profesor, s-a înscris la cursurile lui Bruno Klopfer, un cunoscut expert în interpretarea testului Rorschach.

Această experiență a condus-o la a fi co-autoare la o carte specializată în tehnica Rorschach (Klopfer, B., Ainsworth, M. D., Klopfer, W. F., & Holt, R. B., (1954)- Dezvoltarea tehnicii Rorschach (Vol. 1), editura Yonkers-on-Hudson, NY: World Book).

În 1950, Mary Salter s-a căsătorit cu Leonard Ainsworth, urmându-l pe acesta la Londra, unde acesta își termina studiile doctorale. Acolo, Mary a acceptat un post ce presupunea cercetare sub tutela lui John Bowlby în studierea efectelor dezvoltării personalității în separarea de mamă în copilăria mică. Precum afirma și Mary Ainsworth, alăturându-i-se lui John în studiul său a schimbat complet direcția carierei sale profesionale, deși nici unul dintre cei doi nu a realizat acest lucru la acel moment.

Atașamentul reprezintă o legătură emoțională puternică și de durată care conectează o persoană de alta în timp și spațiu (Ainsworth, M.D.S (1973)- Dezvoltarea atașamentului copil-mamă. În Cardwell și H. Ricciuti, Cercetări asupra dezvoltării copilului, Vol. 3, pag 1-94), Chicago: University of Chicago Press; Bowlby, J. (1969). Atașament. Atașament și pierdere: Vol. 1. Pierdere. New York: Basic Books).

Atașamentul nu este neccesar a fi reciproc. O persoană poate avea un atașament față de cineva și acesta să nu fie împărășit. Atașamentul este caracterizat de comportamente specifice la copii, precum căutarea de apropiere cu persoana de atașament atunci când este supărat sau se simte amenințat Bowlby, J. (1969). Atașament. Atașament și pierdere: Vol. 1. Pierdere. New York: Basic Books).

Comportamentul de atașament al adulților orientat spre copii include răspunsul prompt și corespunzător la nevoile copiilor. Astfel de comportament apare universal în toate culturile. Teoria atașamentului asigură o explicație a modului de dezvoltare a relației părinte-copil și influența dezvoltării în urma formării atașamentelor.

Dezvoltarea teoriei atașamentului în psihologie are loc o dată cu lucrarea lui John Bowlby în 1958. În 1930, John Bowlby a lucrat ca psihiatru într-o clinică pentru Îndrumarea Copilului în Londra, unde a tratat mulți copii cu tulburări emoționale.

Această experiență l-a condus pe Bowlbu în a acorda atenție importanței relației copiilor cu mamele lor în ceea ce privește dezvoltarea lor socială, emoțională și cognitivă.

Acesta și-a conturat ideea legăturii dintre separarea copilului mic de mamă și inadaptabilitățile de mai târziu, iar mai apoi și-a formulat teoria atașamentului.

Lucrând cu James Robertson în 1952, John Bowlby a observat că copii au experimentat distres intens atunci când au fost separați de mama lor. Chiar și atunci când acești copii au fost hrăniți de alți îngrijitori, acest lucru nu a diminuat anxietatea copiilor.

Aceste descoperiri au contrastat teoria comportamentală a atașamentului (Dollard și Miller, 1950), care subestima legătura dintre copil și mamă. Această teorie afirma că legătura dintre copil și mamă se formează datorită faptului că aceasta îl hrănește.

Bowlby a propus ca atașamentul să fie înțeles dintr-o perspectivă evoluționară în care cel care îl îngrijește pe copil îi procură acestuia siguranță și protecție. Atașamentul este adaptativ întrucât îi crește copilului șansa de supraviețuire.

Acest lucru este ilustrat în lucrarea lui Lorenz în 1935 și Harlow, 1958. Conform lui Bowlby, copiii prezintă o nevoie universală de a căuta apropiere de cel care îl îngrijește atunci când este supus stresului sau se simte amenințat (Prior, V., Glaser, D. (2006)- Atașamentul și tulburările de atașament: Teorie, mărturii și practică, Jessica Kingsley Publishers)

Teoria atașamentului și a tulburărilor de atașament a fost dezvoltată începând cu anul 1950 de John Bowlby. Acesta a sugerat că atașamentul primar, între 0 și 3 ani este un program comportamental înnăscut, prezent la primate și în special la oameni. Ideea principală a lui Bowlby era că sistemul de comportament în ceea ce privește atașamentul a evoluat, pentru a spori gradul de protecție și șansele de supraviețuire ale copilului. Această protecție se bazează în primul rând pe proximitatea fizică și pe contactul dintre mamă și copil în primii ani de viață. Dacă această proximitate este deranjată sau tulburată, apar anumite comportamente caracteristice, atât la părinte cât și la copil , iar copilul dezvoltă apoi o gamă tipică de reacții și comportamente sociale anormale.

Se pare că nevoia copiilor este de a se atașa față de oricine îl îngrijește mereu și este sensibil și receptiv la acesta. Este importantă calitatea angajamentului interacțiunii sociale și nu perioada de timp petrecută cu copilul.

În 1969, Bowlby, afirma că principala figură de atașament este mama biologică, rolul acesteia poate fi preluat de orice persoană care are un comportament stabil în timp și spațiu față de acesta și să prezintă comportamente care să arată angajament și reacție promptă la nevoile copilului.

Deși mama este figura principală de atașament al copilului, nu există nicio teorie care să susțină că tatăl nu poate prelua acest rol (Holmes J. John Bowlby and Attachment Theory. – Routledge, 1993).

Bowlby afirma că un copil, aflat în primul său an de viață experimentând social cu persoanele care au grijă de el, dezvoltă o reprezentare mintală atât a ceea ce înseamnă el (de sine), cât și a figurilor de atașament ce se păstrează oarecum stabile în timp. Acestea au menirea a ajuta la organizarea și procesarea informațiilor ce fac referire la atașament pentru a putea planifica următoarele acțiuni, ca mai apoi această reprezentare a atașamentului copilului mic să devină temelia dezvoltării personalității lui. Prin internalizarea acestei reprezentări ale atașamentului, acest copil mic, apoi preșcolar, școlar, adolescent și adult va dezvolta așteptări despre sine și ceilalți în termeni de dorit sau nedorit, demn de îngrijiri și protecție din partea altora, disponibili sau indisponibili spre a i-o oferi (Cosman D., Manea M. (2005)- Influența stilului de atașament în structurarea personalității, Revista Psihiatru.ro nr. 3, XII).

Ceea ce face Mary Main este să extindă teoria atașamentului prin studierea istoricului de viață a adultui focalizându-se pe sistemul atașament- atât figura principală cât și figurile secundare de atașament. Încercarea ei este de a observa o legătură între tipurile de atașament din copilăria mică și comportamentele din perioada adultă, care se manifestă în relația de cuplu și în intimitate, dar și în relațiile cu copiii proprii. Astfel că, Nancy Kaplan și Mary Main au dezvoltat un interviu,„Interviul de Atașament al Adultului” (The Adult Attachment Interview, AAI), prin care îi ruga pe indivizi să se gândească la relațiile de atașament dezoltate în copilărie și la experiențele lor în acest sens. Astfel, au fost realizate descrieri ale tipurilor de atașament la adulți, fiind corelate cu cele din copilăria mică și cu cele care există posibilitatea să se dezvolte la copiii lor. Studiul a arătat că în 75% din aceste cazuri, copiii au avut manifestat același stil de atașament precum al părinților lor.

Adultul atașat autonom- acesta a fost un copil cu un atașament sigur, care a dobândit independență și autonomizare. Acesta, ca adult, este capabil să descrie coerent experiențe ce pot fi și dureroase, poate descrie dificultăți cu părinții, traume, abandon, reușind să își menține în echilibru integrarea trecutului cu experiențele sale actuale. Acesta prezintă încredere în unicitatea și puterea cuplului, dar și în caracteristicile și potențialul individual în cazul în care echilibrul temporar a fost disturbat. Dacă acesta copii, în relația cu copilul demonstrează încredere în sine, fiind astfel creativ și flexibil; Acesta are capacitatea de a reconforta fie partenerul, fie copilul. Se află în relație de plăcere împărtășită, învățându-l pe copil ce înseamnă atașamentul sigur, iar pe partener cum arată securizarea;

Adultul cu atașament dezinteresat/ indiferent: este copilul cu atașament ambivalent/evitant. Acesta este cel care a avut experiențe pline de frică, fiind acum inflexibil și evitant, deoarece preferă să nu fie într-o relație sau să pară dezinteresat, decât să fie rănit din nou, având gândul că sigur va eșua. Tinde să idealizeze relația cu părinții, fiind incorent și inconsistent în relatarea amintirilor ce țin de perioada copilăriei, având o obsesie în legătură cu afirmațiile pozitive despre rolurile parentale. Totodată, idealizează copilăria, având descrieri frumoase despre această, reprezentând portretul actual idealizat al acesteia.

Adult cu atașament preocupat- este copilul care corespunde unui atașament anxios rezistent. Acesta prezintă multe amintiri dureroase. Este imprevizibil când există stări de frustrare, cu agresivitate și furie. Este suspicios și gelos pe orice alt tip fie real, fie imaginar de relație a partenerului de cuplu. Acesta caută mereu dovezi chinuindu-se pe sine, dar și pe ceilalți. Este abuziv în relațiile de cuplu, având șanse mari să preia modelul părinților săi. Astfel, va transmite un sistem de atașament nesigur și anxios copilului său.

Adultul cu atașament dezorganizat care prezintă traume nerezolvate și doliu. Este copilul cu atașament dezorganiat. Acesta este impredictibil, fâcând speculații care nu sunt fondate în realitate. Totodată, speculează. Prezintă un grad ridicat de dezadaptare, având potențial adictiv la alcool și drog.

(Hazan, C., Shaver P. (1987)- Conceptualizarea iubirii romantice ca proces de atașament. Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalității, nr.52 (3), p.511-524. ISSN: 0022-3514)

Până când s-a introdus termenul de atașament, relațiile de atașament erau văzute ca fiind caracteristice, unice și stabile pentru tot restul vieții. Astfel că, primele cercetări după teoria lui Bowlby s-au concentrat pe perioada copilăriei.

Începând cu anii 1980, o dată cu noi modele conceptuale și metodologii s-au dezvoltat mai multe sisteme de clasificare cu scopul de a evalua diferențele ce țin de individ în relațiile de atașament în copilărie, adolescență și maturitate.

Teoria atașamentului consideră că diferențele individuale în stilul de atașament prezintă o oarecare stabilitate în timp, datorate modelelor de reprezentare. Acestea au loc automat și în mod inconștient. Acestea au rolul de a focaliza atenția, a organiza și filtra noi informații (Bretherton I. (1992)- Originile Teoriei Atașamentului: John Bowlby și Mary)

Există studii asupra stabilității modelelor de reprezentare a atașamentului prin analizarea stabilității stilului de atașament. Astfel că, stilul de atașament arată sistemul de idei, atitudini și așteptări realizate de aceste modele. Schimbările ce au loc în stilul de atașament indică modificări la nivelul modelelor de reprezentare a atașamentului (Collins N.L., Freeney B.C. (2004)- O perspectivă a teoriei atașamentului asupra apropierii și a intimității, în Manualul despre apropriere și intimitate, pp. 163-188. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates)

Aproximativ 70-80% dintre indivizi nu experimentează schimbări majore ale stilului de atașament pe perioada vieții .

Faptul că stilul de atașament nu se schimbă la majoritatea oamenilor ne vorbește despre stabilitatea modelelor de reprezentare a atașamentului. Se pare, că cel mai stabil stil de atașamentt este cel securizant (Waters E., Merrick S., Treboux D., Crowell J., Albersheim L.(2000)- Atașament securizant în copilărie și perioada de tânăr adult. Studiu longitudinal de 20 de ani. Dezvoltarea copilului, 71, 2000, p.684-689). Însă mai există 20-30% persoane care experimentează modificări ale stilului de atașament. Astfel că, modelele de lucru nu reprezintă caracteristici stabile și rigide de personalitate. Conform Waters, Weinfield și Hamilton, aceste modificări în stilul de atașament pot fi datorate experiențelor negative din viață (Waters E., Merrick S., Treboux D., Crowell J., Albersheim L.(2000)- Atașament securizant în copilărie și perioada de tânăr adult. Studiu longitudinal de 20 de ani. Dezvoltarea copilului, 71, 2000, p.684-689).

Această idee este susținută de corelația evidentă dintre experiențele negative din viață și determinantele acestora – modificările în stilul de atașament [(Hazan, C., Shaver P. (1987)- Conceptualizarea iubirii romantice ca proces de atașament. Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalității, nr.52 (3), p.511-524. ISSN: 0022-3514)]. Prin aceste studii, Hamilton afirmă că atașamentul insecurizant din copilărie este antrenat până la vârsta de adult prin evenimente negative ale vieții, ca de exemplu divorțul sau moartea unuia dintre aceștia (Hamilton C.E. (2000)-Continuitatea si discontinuitatea atașamentului de la copilărie la adolescență, în Dezvoltarea copilului, 71, p.690-69).

Cu toate că există modificări în sistemul de atașament, la nivel mediu, funcțiile de bază ale acestuia se mențin constante (Hazan, C., Shaver P. (1987)- Conceptualizarea iubirii romantice ca proces de atașament. Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalității, nr.52 (3), p.511-524. ISSN: 0022-3514)].

Atât copiii cât și adolescenții au nevoie de a fi îngrijiți de o persoană care este interesată de binele lor, oricând disponibil și receptiv. Dacă în relația de copil-adult atașamentul poate fi unidirecționat, relațiile mature sunt reciproce și mutale. Astfel, în legăturile afective sănătoase, partenerii de cuplu se bazează unul pe celălalt în momente de necesitate, îndeplinind pe rând rolurile de îngrijitor și căutător-de-îngrijire (Collins N.L., Freeney B.C. (2004)- O perspectivă a teoriei atașamentului asupra apropierii și a intimității, în Manualul despre apropriere și intimitate, pp. 163-188. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates).

Există mai multe studii realizate de Philip Shaver și Cindy Hazan care au avut ca obiectiv testarea ipotezelor cu privire la conceptul de dragoste, pornind de la studiile asupra animalelor și cele asupra relației dintre părinte și copil. Astfel că, aceștia au considerat că stilul de atașament al unei persoane rămâne constant pe toată perioada vieții. Acest lucru înseamnă că atașamentul manifestat de o persoană față de părinții săi în copilărie va fi foarte asemănător atașamentului manifestat față de partenerul de cuplu.

În studiul lui Ainsworth și colaboratorii săi din 1978 care avea ca scop observarea interacțiunilor copiilor cu mamele lor, a fost posibilă distingerea a trei stiluri de atașament. Studiul a făcut referire la așteptările copiilor în ceea ce privește disponibilitatea mamei de a le răspunde nevoilor lor. Astfel că, există stilul securizant, stilul evitant și stilul anxios/ambivalent. S-a demonstrat că aceste așteptări vor face parte în modelul mental construit de copii despre ei înșiși și despre partenerii lor semnificativi în interacțiune.

Mai mult decât atât, Hazan și Shaver, în anul 1988, au efectuat o cercetare ce avea ca fundament o anchetă și urmărea să vadă dacă stilurile de atașament la adulți este asemănătoare cu cea văzută la copii; dacă experiențele de iubire trăite de oameni cu stiluri diferite de atașament sunt diferite; dacă modelele mentale de sine și față de ceilalți diferă în funcție de stilul de atașament; dacă persoanele cu stiluri de atașament diferite sunt vulnerabili în mod diferit la singurătate (stilul anxios/ambivalent pare a fi cel mai vulnerabil, în timp ce persoanele cu stil securizant par a fi cel mai puțin vulnerabili.

Cercetătorii le-au pregătit subiecților niște descrieri succinte ale stilurilor de atașament. Aceștia aveau ca cerință să identifice care stil li se potrivește cel mai bine având în vedere experiențele și sentimentele lor. Apoi, subiecți aveau de răspuns la o serie de întrebări despre cum arată relația lor de dragoste și cât de calitativă li se pare.

Descrierea stilurilor de atașament primită de subiecți:

“A. Găsesc că este destul de ușor să mă apropii de alții. Mă simt bine să știu că depind de alții și că alții depind de mine. Nu îmi fac griji că voi fi abandonat sau că cineva se va apropia prea mult de mine.

B. Nu mă simt în largul meu atunci când am legături foarte strânse cu ceilalți. Găsesc că este dificil să ai încredere în ei și îmi vine greu să depind de ei. Devin nervos când cineva dorește o relație foarte apropiată cu mine. Adesea, partenerii mei din relațiile de dragoste mi-au cerut să fiu mai intim decât mă simt eu bine.

C. Găsesc că alții au rețineri în a se apropia de mine atât de mult cât aș dori eu. Mă gândesc adesea că partenerul meu nu mă iubește sau nu vrea să stea cu mine. Îmi doresc legături foarte profunde cu unele persoane, iar această dorință îi sperie pe unii.”

Tipul A= stil securizant

Tipul B= stilul evitant

Tipul C= stilul anxios/ambivalent

1.1.2 Definirea conceptului satisfacția în cuplu

Deși s-au realizat numeroase studii asupra conceptului de satisfacție maritală, nu există o definiție clară asupra acestuia. De exemplu, Snyder a definit satisfacția maritală ca fiind un construct care include o varietate de dimensiuni precum calitatea comunicării, activități comune ale partenerilor, coeziune în chestiuni relevante relației de cuplu precum aspecte materiale sau creșterea copilului, precum și istoricul distresului familiei.

Satisfacția maritală este una dintre cele mai studiate constructe în ceea ce privește cercetarea maritală. Unii cercetători au înțeles satisfacția maritală ca un construct multidimensional care însumează o varietate de componente.

Cu toate acestea, alți cercetărori au tratat satisfacția maritală că un construct unidimensional. Deși eforturile în cercetarea acestui construct au eșuat în asigurarea unor examinări comparative ale variatelor dimensiuni ale satisfacției maritale, examinări ale aspectelor specifice ale satisfacției maritale pot asigura o înțelegere mai clară asupra acelor aspecte din relații care sunt problematice în cupluri. Unele dintre aceste studii doresc să înțeleagă sursa satisfacției maritale și nesatisfacția maritală. Deoarece s-au utilizat mai multe variabile pentru a prezice satiscfația maritală, cercetărorii au investigat elementele individuale care sunt implicate în modul de interacționare a oamenilor pe parcursul relațiilor lor (Najarpourian, S., Fatehizadeh M., Etemadi, O., Ghasemi, V., Reza Abedi, M., Bahrami, F. (2012)- Tipurile de personalitate și satisfacția maritală, Jurnalul Interdisciplinar de Cercetare Contemporană în Business, articol vol 4. nr.5, pag. 373-383).

În primii ani, s-au utilizat mulți indici pentru a evalua căsătoriile, precum succesul marital, stabilitatea maritală, fericirea maritală, adaptarea maritală, calitatea maritală și satisfacția maritală. Aceși indici au reprezentat concepte diferite, dar care se suprapun, creând multă confuzie în cercetări relevante.

În teoria dinamică centrată pe obiectiv a satisfacției maritale, satisfacția maritală este definită ca evaluarea globală a individului în legătură cu calitatea căsătoriei sale. Teoria curentă se focusează pe calitatea maritală și nu pe stabilitate. În urmă cu câțiva ani, se considera că motivul pentru care oamenii divorțează este calitatea slabă maritală, iar căsătoriile durabile se credea că au un nivel al calității maritale ridicat.

Cu toate acestea, astfel de credințe au fost contestate atunci când s-a descoperit că există multe căsătorii stabile însă nesatisfăcătoare (Li, T., Fung, H.H. (2011)- Teoria dinamică centrată pe obiectiv în satisfacția maritală, articol publicat în Revista de Psihologie Generală, vol 15, nr. 3, pag. 246-254).

De fapt, calitatea maritală este doar unul dintre factorii care contribuie la stabilitatea maritală. În modelul de investiție, Rusbult, Martz, și Agnew (1998) au sugerat că satisfacția și calitatea alternativelor și dimensiunea investiției contribuie la nivelul de angajament al relației curente, care este cel mai important determinat al stabilității maritale.

Stanley și Markman (1992) au făcut diferența între angajament dedicat și angajament constrâns. Angajamentul dedicat se referă la dorința personală de a păstra o relație și corelează înalt cu satisfacția maritală. Iar, angajamentul constrâns care se referă la forțele externe care țin sau dizolvă o relație, nu corelează puternic cu satisfacția maritală. Mai mult decât atât, în 1999, Johnson, Caughlin și Huston au introdus termenul de angajament moral, care se referă la credințele oamenilor despre căsătorie și divorț.

Este important de știut că existența opțiunii de a divorța îi determină pe oameni să valorifice satisfacția maritală și să evalueze întotdeauna dacă sunt sau nu satisfăcuți în căsătorie. Dacă divorțul nu ar fi o opțiune, oamenii ar fi mai interesați să se implice în bunul mers al căsătoriei și nu să evalueze dacă sunt sau nu satisfăcuți marital.

Sentimentul global al indivizilor cu privire la căsătorie determină climatul emoțional al relației și influențează evaluarea lor în legătură cu aspecte specifice ale mariajului.

Acest fenomen se referă la sentimentul de suprareglare. Un asemenea sentiment global este esențial pentru o funcționare de succes a căsătoriei și a stării de bine subiective a cuplului. Astfel că, evaluarea globală a calității maritale este larg acceptat și recomandat ca fiind un indicator al calității maritale în domeniul cercetării.

Mai mult decât atât, este preferat termenul de satisfacție maritală și nu calitate maritală deoarece evidențiează natura subiectivă a constructului. Deși, alte instrumente măsurau calitatea maritală ca un construct multidimensional, acestea sunt criticate pentru că includ determinante ale calității maritale ca și componente ale calității maritale, precum aprobările sau conflictele și comunicarea.

În constrast, măsurători globale ale calității maritale, precum Indexul Calității Căsătoriei (Norton, 1983) și Scala Satisfacției Maritale Kansas (Schumm et al., 1986) au devenit tot mai populare. Astfel încât, este important ca focalizarea să fie globală cu privire la evaluarea satisfacției maritale (Li, T., Fung, H.H. (2011)- Teoria dinamică centrată pe obiectiv în satisfacția maritală, articol publicat în Revista de Psihologie Generală, vol 15, nr. 3, pag. 246-254)

Relațiile de apropiere sunt esențiale pentru sănătatea și starea noastră de bine. Abilitatea de a forma relații intime cu alții este considerată o sarcină de dezvoltare esențială și o caracteristică principală a dezvoltării optime a personalității (Bowlby, J. (1988)- O bază securizantă, editura Basic Books, New York; Cassidy, J. (2001)- Adevărul, minciunile și intimitatea: Din perspectiva atașamentului, Atașamentul și Dezvoltarea Umană, pag, 121-155; Loubser, J. (2007)- Teoria atașamentului și relațiile intime la adulti, teza de masterat, Universitatea Stellenbosch).

Relațiile intime adulte sunt un fenomen complex și se întind pe mai multe nivele de analiză incluzând: persoana, statutul său social, contextul istoric și cultural al acțiunilor sale și influența reciprocă sistemică între acele nivele ale analizei (Johnson, S.M. (2003)- Introducere în atașament: Ghidul terapeutului în relațiile primare și teoria restaurării, editura Brunners, New York).

Există diferite teorii care încearcă să explice relațiile intime. Cu toate acestea, literatura de specialitate asupra relațiilor intime arată că teoria atașamentului a devenit o teorie proeminentă care explică o asemenea relație (Cassidy, J., and Shaver, P. (1999)- Manual despre atașament: Teorie, cercetări și aplicații clinice, editura Guilford, New York; Loubser, J. (2007)- Teoria atașamentului și relațiile intime la adulti, teza de masterat, Universitatea Stellenbosch).

Oamenii tind să aibă relații intime de succes, deși, de secole, modul exact în care se poate realiza acest lucru a rămas o enigmă. Deși, evoluția tehnologică și egalitarismul de gen au făcut posibile studii foarte detaliate asupra relațiilor intime, datorită complexității temei, chiar și în țările dezvoltate par să zgârie doar suprafața (Plessis, K. (2006)- Atașamentul și conflictul în relațiile apropiate. Asocierea dintre atașament și credințe conflictuale, acuratețea comunicării și satisfacția în cuplu, lucrare de disertație, Universitatea Massey, Albania).

Relația de cuplu reprezintă angajamentul emoțional (coabitarea), sau angajamentul emoțional și legal (căsătoria) dintre doi indivizi de a împărtăși intimitate emoțională și fizică, o varietate de sarcini și resurse economice. Căsătoria reprezintă o instituție socială semnificativă întrucât formează familii, iar acest lucru ocupă un loc central în viețile bărbaților, femeilor și copiilor din toată lumea.

Satifacția maritală a fost definită de către Gelles ca fiind o evaluare subiectivă a individului asupra naturii per asamblu a căsătoriei care reflectă modul în care așteptările sale asupra căsătoriei se reflectă în propria căsătorie (Gelles, R. J. (1995)- Familia contemporană: O perspectivă sociologică, editura SAGE Publications Inc., Thousand Oaks)

Cercetătorii care studiează satisfacția maritală se confruntă cu diferite dificultăți, incluzând natura fluidă și subiectivă a însuși conceptului satisfacție maritală. Conform lui Popenoe și Whitehead (1999), pentru mulți oameni în societatea contemporană, căsătoria nu mai este o structură socială care să existe pentru scopul de a face copii. Acum, este văzută ca fiind o relație intimă în care intimitatea sexuală și strânsa prietenie a sufletelor pereche sunt cele mai valoroase dimensiuni.

Studii recente arată că acești factori sunt importanți. De exemplu, Meltzer și McNulty (2010) au descoperit că frecvența actului sexual și satisfacția partenerilor, precum și percepția soției asupra atractivității sale au avut efecte pozitive asupra satisfacției maritale a ambilor parteneri (Meltzer ,A. L., McNulty, J. K.( 2010)- Imaginea asupra corpului și satisfacția maritală. Mărturie a 217 roluri intermediare între frecvența sexuală și satisfacția sexuală, Jurnalul de Psihologia Familiei, nr 24, pag. 156-164).

Ca rezultat al schimbărilor culturale și sociale, numărul femeilor care muncesc în afara casei precum și nivelul lor de independență au crescut semnificativ în recentele decade.

Aceste schimbări au influențat atitudinea femeilor asupra responsabilităților asociate cu căsătoria. Popenoe and Whitehead (1999) au afirmat că multe femei contemporane preferă să nu se căsătorească datorită cantității de muncă de acasă care ar necesita. Cele care se căsătoresc, evaluează satisfacția lor maritală bazându-se pe abilitatea lor de a urma carieră în afara casei și se așteaptă să împartă responsabilitățile casnice cu soțul lor (Popenoe, D., Whitehead, B. D. (1999)- Starea națiunilor noastre: Sănătatea socială a căsătorilor în America. Proiect Național despre Căsătorie).

Unii cercetători au descoperit că în diadele maritale în care ambii soți lucrează, nivelul satisfacției maritale și echitatea în împărțirea sarcinilor casnice au fost apropiate.

Percepția și înțelegerea căsătoriei poate fi schimbată nu numai ca rezultat al schimbărilor culturale și sociale, dar și datorită dezvoltării personale a fiecărui partener, contextul relației lor și stadiile diferite ale căsătoriei.

Deși se consideră că satisfacția maritală urmează un pattern al formei U pe tot parcursul vieții, cu un declin după nașterea primului copil și o creștere după plecarea de acasă a ultimului copil, există studii care au pus la îndoială asemenea dezvoltare în satisfacția maritală.

VanLaningham, Johnson și Amato (2001) au descoperit că satisfacția maritală urmărește o traiectorie mai lină a declinului, cu pași care coboaă la începutul și la sfârșitul anilor de căsătorie (VanLaningham, J., Johnson, D. R., Amato, P. (2001)- Fericirea maritală, durata căsătoriei și curba formei U, Social Forces, 78(4), 1313- 1341).

Pe de altă parte, studiul condus de Lavner și Bradbury în 2010 au arătat că nu toate cuplurile urmăresc același pattern în satisfacția maritală. În studiul lor, cuplurile care inițial au avut un nivel mai mare al satisfacției au fost capabili să o conserve la un nivel înalt, în timp ce cuplurile care au avut un nivel mai scăzut al satisfacției au avut tendința să experimenteze chiar mai multe declinuri ale satisfacției pe o perioadă de 10 ani.

Cele două tipuri de cupluri s-au diferențiat prin trăsături de personalitate, stres, agresivitate și comportamente de comunicare. Pe lângă acestea, subiectivitatea conceptului de satisfacție maritală este o altă dificultate cu care se confruntă cercetătorii.

Este aproape imposibil să identifici un set de caracteristici ale soților sau relațiilor care să facă căsătoria satisfăcătoare pentru fiecare individ: ceea ce este potrivit pentru un cuplu, poate fi de neacceptat pentru altul.

Au existat multe încercări de a găsi factori care contribuie la satisfacția maritală. O listă exhaustivă a acestor caracteristici ar fi imposibil de dezvoltat, câteva dintre acestea ar fi:iubirea, loialitatea, valori împărtășite. Acestea sunt cele mai influențabile caracteristici ale relațiilor.

Alți factori care pot contribui la o căsătorie fericită ar fi respectul, iertarea, romantismul, suportul, intimitatea sexuală și comunicarea deschisă și acordul pentru exprimarea afecțiunii.

În literatura de specialitate asupra calității căsătoriei, Larson și Holman, 1994, au identificat o varietate de factori care pot influența satisfacția maritală, stabilitatea și calitatea maritală.

Pe lângă factori care au fost găsiți și sunt asociați cu calitatea căsătoriei sunt factorii contextuali și istoric, caracteristici individuale și de comportamente ale proceselor interacționale ale cupulurilor. Fiecare din acest grup de factori includ de asemenea subgrupuri.

Fiecare soț aduce în noua uniune creată, o moștenire a culturii sale, inclusiv familia de origine și alte relații; factori socioculturali precum vârsta la căsătorie, venit și eduație; precum și contextul curent al relațiilor cu prietenii, membrii familiei și alți oameni. Caracteristicile individuale și de comportament pot de asemenea afecta satisfacția maritală a partenerului sau partenerei (Larson, J. H., Holman, T. B. (1994)- Predictori premaritali ai calității și stabilității maritale. Revista Relații Familiale, 43(2), 228-237).

Aceste caracteristici sunt cele de personalite și sănătatea fizică și mentală a soțului/soției. De exemplu, depresia, neuroticismulr, stresul cronic, stima de sine scăzută, furia și impulisivtatea influențează în mod negativ stabilitatea maritală.

De asemenea, caracteristicile individuale de comportment, dependența de substanțe, precum alcool și țigări, au fost de asemenea factori negativi asupra satisfacției maritale (Homish, G. G., Leonard, K. E., Kozlowski, L. T., Cornelius, J. R. (2009)- Asocierea longitudinală între discrepanțele utilizării a mai multor substanțe și satisfacția maritală, revista Dependențe, 104(7), 1201-1209).

Pe de altă parte, s-a descoperit că sociabilitatea influențează în mod pozitiv stabilitatea și calitatea maritală.

Procesele interacționale ale cuplurilor care au un impact asupra satisfacției maritale sunt homogamia și similaritățile interpersonale precum cele istoricul socio-economic, afilieri religioase, valori și credințe, precum și istoricul interacțional al cuplului (Larson, J. H., Holman, T. B. (1994)- Predictori premaritali ai calității și stabilității maritale. Revista Relații Familiale, 43(2), 228-237).

De exemplu, Dew a descoperit că perspectivele diferite asupra chestiunilor financiare au un impact negativ asupra satisfacției maritale (Dew, J. P. (2007)- Două părți ale aceleiași monede? Rolurile diferite ale bunurilor și datoria consumatorului în căsătorie, Jurnalul de Chestiuni Familiale și Economice, 28, 89-104; Dew, J. P. (2008)- Relația dintre schimbarea datoriei și cea a satisfacției maritale la cuplurile proaspăt căsătorite, Relații Familiale, 57, 60-71; Dew, J. P. (2009)-Semnificația genului de bunuri pentru divorț, Jurnalul De Chestiuni Familiale și Economice, 30, 20-31).

Cuplul este fundamentul perpetuării vieții. Acesta are rolul de a asigura reproducerea, însă presupune coabitarea a două persoane. Ca cele două persoane să poată funcționa în relația de cuplu este nevoie să există mai mulți factori dependente de individ, de relația de sine și normele sociale precum grup, societate și familie. Acești factori influențează reprezentările individuale asupra cuplului.

Un astfel de indicator este conceptul de satisfacție în cuplu. Satisfacția în cuplu reprezintă starea emoțională individuală de mulțumire de interacțiunile, experiențele și expectanțele în relația de cuplu. Astfel că, există multe variabile care își pun amprenta asupra acestei stări a individului de mulțumire față de relația de cuplu.

Termenul de satisfacție poate fi definit ca fiind o stare de fericire care depășește durerea (Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca). Atunci când un individ evaluează satisfacția cu privire la o persoană, viață ori eveniment, o va face global ținând cont de toate influențele din mediu, emoții, expectanțe ori dezamăgiri, obiective personale împlinite.

Întrucât, oamenii au tendința de a-și evalua singuri nivelul lor de satisfacție, face ca procesul de evaluare să fie unul subiectiv, nefiind același pentru toți. Acest lucru înseamnă, că o situație care este evaluată ca fiind satisfăcătoare pentru o persoană nu e necesar să fie satisfăcătoare pentru altă persoană.

Satisfacția în cuplu se referă la o stare emoțională individuală de mulțumire cu privire la interacțiunile, experiențele ori așteptările din relația de cuplu. Această stare emoțională se focusează pe relația dintre un individ și partenerul acestuia de cuplu. Așa că, cei care resimt fericire în relația cu partenerii lor prezintă o stare emoțională de satisfacție maritală ridicată (Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca).

De asemenea, există studii care s-au focalizat pe relația dintre echitate și satisfacția în cuplu (Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca). Termenul echitate se referă la echilibrul dintre beneficiile și contribuțiile date de parteneri în relația de cuplu.

Există un studiu al lui Asoodeh și colaboratorii săi, realizat în 2010, pe un eșantion format din cupluri cu o satisfacție maritală ridicată, care a arătat că echitatea este un predictor optim de indicare a satisfacției maritale. Totodată, comunicarea în cuplu reprezintă un alt predictor pentru o satisfacție a cuplului ridicată precum și abilitatea de a rezolva conflicte. Acest studiu arată că indivizii fără abilități de a-și auto-regla emoțiile și de a comunica eficient, tind să fie atace ori să se retragă din conflict în relația de cuplu, lucru care conduce la insatisfacție maritală. Astfel că, este nevoie ca aceștia să învețe tehnici de comunicare eficientă, să poată vorbi despre ceea îi face să aibă un conflict, să învețe să își verbalizeze părerile și să aibă încredere în puterea lor de a rezolva probleme. Însă, studiile arată că de cele mai multe ori, partenerii tind să concluzioneze bazându-se pe experiențele lor timpurii și nu rămânând ancorați în prezent. Astfel că, dificultățile de comunicare ale partenerilor de cuplu tind să crească, iar astfel abilitățile lor de rezolvare a problemelor tind să scadă, ajungându-se la o satisfacție maritală redusă (Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca).

Totodată, există un studiu, al lui Litzinger, Coop și Gordon, realizat în anul 2005, pe un eșantion de 387 de cupluri care sunt căsătorite, care arată că un predictor esențial în determinarea satisfacției maritale este comunicarea. Un alt predictor considerat de acest studiu ca fiind important atunci când evaluăm satisfacția maritală este satisfacția sexuală. Cercetătorii afirmă că există o relație importantă între comunicare și satisfacția sexuală, și anume partenerii din cuplu care comunică foarte bine, nu au nevoie de o satisfacție sexuală semnificativă, însă cei care au dificultăți de comunicare, dar sunt satisfăcuți sexual, vor raporta o satisfacție maritală ridicată. Adică, satisfacția sexuală reușește să compenseze pe de-o parte efectul comunicării deficitare din relația de cuplu (Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca).

1.1.3 Definirea conceptului comunicarea în cuplu

Într-o relație de cuplu, comunicarea și cunoașterea reciprocă sunt cruciale în dezvoltrea structurii cu rol familial. Abilitatea de ascultare reciprocă, comunicare eficientă și interacțiune funcțională, reprezintă stimulare și dezvoltare în satisfacția individuală. Astfel că, o comunicare defectuoasă reprezintă dezvoltarea multor disfuncții familiale.

Factorii de personalitate și procesele psihice joacă un rol semnificativ în comunicarea cuplului. S-a demonstrat că bărbații și femeile comunică în mod diferit, ca reflecție a stimei de sine diferită. Comunicarea unui bărbat reprezintă oferirea de soluții, ca o expresie a competenței și eficienței sale. El face acest lucru chiar și atunci când partenera dorește doar să se descarce emoțional, defulare sau liniștire. Bărbatul nu poate primi sfaturi cu plăcere întrucât acestea apar ca fiind contestări ale competenței sale.

În schimb, femeile comunică cu scopul de-ași exprima sentimentele și emoțiile de grijă, înțelegere, iubire, afecțiune.

Există studii realizate cu ajutorul chestionarelor standard sau interviuri intensive care au arătat că există diferențe semnificative în ceea ce privește confortul psihic și al satisfacției între femei și bărbați în cuplurile maritale.

O parte dintre femei cred că este importantă independența financiară, încrederea și respectul partenerului. Femeile se simt împlinite personal atunci când sunt în perioada maternității, realizată deja sau dorită. Astfel că, a fi părinte are o împlinire mult mai mare pentru femei decât pentru bărbați.

Bărbații se simt împliniți personal atunci când sunt satisfăcuți pe plan profesional, având o funcție de conducere în detrimentul vieții de familie. Aceștia preferă recompense materiale, prestigiu și putere formală în ceea ce privește pozițiile sociale.

Există diferențe între soțiile care au o slujbă și cele casnice. Femeile casnice tind să se simtă mai singure, anxioase și prezintă un sentiment de utilitate mai scăzut. Această insatisfacție apare datorită izolației de alți adulți și faptul că munca acestora nu este validată. Totodată, femeile care lucrează sunt satisfăcute atât pe plan profesional cât și familial, astfel că, atunci când satisfacția este mai mică într-o arie, aceasta poate fi compensată în cealaltă arie. În cazul femeilor casnice, statutul social este mai scăzut chiar și înaintea membrilor familiei.

Femeile care lucrează par a avea o stimă de sine mai crescută, un autocontrol mai bun și mai multe satisfacții și o diminuare a conflictului de rol datorită recompenselor oferite de aceste roluri.

Dificultățile, crizele și problemele pot separa sau apropia un cuplu, în funcție de răspunsul lor la situația cu care se confruntă. Este important să dorească să își dorească încredere reciprocă, să își împărtășească unul celuilalt friciile pentru a consolida relația de cuplu.

Una dintre cele mai semnificative relații dintre un bărbat și o femeie este căsătoria. Aceasta implică angajament emoțional și legal fiind destul de important pentru toți în perioada adultă.

A fi într-o relație, de regulă, implică un fel de contract care definește drepturile și obligațiile fiecăruia. Rolurile uzuale și responsabilitățile partenerilor includ să locuiască împreună, să aibă relații sexuale unul cu celălalt, să împartă resursele economice și să fie recunoscut ca fiind părintele copiilor lor.

Toți ne dorim să trăim o viață fericită. Majoritatea dintre noi realizăm inadecvarea noastră de a reuși acest lucru, astfel că vom căuta fericire alături de un partener. Este evident că avem prieteni, dar avem nevoie de cineva care să fie mai mult de atât, avem nevoie dec cineva care să fie alături de noi, un partener. Astfel încât, mulți caută un soț sau soție pentru a împărtăși viața cu. Când oamenii aleg să se căsătorească, își doresc să fie fericiți pentru tot restul vieții. Își doresc o căsătorie iubitoare și fericire, plină de succes. După ce sunt căsătoriți o vreme, iar noutatea începe să dispară, oamenii tind să descopere că mariajul nu se susține singur. Căsătoria presupune muncă din partea amândurora.

Căsătoria este cel mai dificil labirint în care un om poate să se piardă vreodată (Angel.(2008)- Stăpânind abilități de comunicare interpersonală între soți, editura Sage Publication, Inc, New York). Căsătoria poate însemna fie binecuvântare, fie lanțuri. Totul depinde de alegerea fiecăruia. Căsătoria se bazează pe multe lucruri precum încredere, iubire, timp, prietenie, înțelegere, sinceritate, loialitate și deasupra tuturor: comunicare.

Căsătoria fără o comunicare eficientă este supusă prăbușirii. Comunicarea este precum o sfoară pentru relația maritală sau orice altă relație semnificativă (Esere, M.O. (2008)- Comunicarea în relațiile de căsătorie, Yahaya, L.A).

Multe dintre probleme escalează atunci când nu există comunicare și multe probleme sunt rezolvate când există comunicare eficientă. Comunicarea reprezintă cheia succesului în căsătorie și fără comunicare, căsătoriile nu pot rezista în această lume plină de divorțuri (Jolin.K.(2007)- Modalități de a încuraja comunicarea între soți, editura Presa Academica, San Diego).

Majoritatea căsătorilor din zilele noastre sfârșesc prin divorț ca rezultat a lipsei de comunicare. S-a arătat că mulți adulți tineri în societățile de vest rămân singuri, comparativ cu anii trecuți, iar rata concubinajului continuă să crească.

Studiile arată că majoritatea tinerilor încă consideră căsătoria și copiii ca fiind o parte importantă a viitorului lor, și încă văd căsătoria ca fiind un rol crucial în a-și îndeplini nevoile lor de securitate emoțională și parteneriat.

Deși căsătoria are implicații clare al stării de bine general al individului, este important să ne reamintim că esența unei relații maritale stă în interacțiunile zilnice în care se angajează cuplurile.

Comunicarea este problema cea mai raportată în căsătorie, iar pentru a înțelege interacțiunile din intimatatea cuplului este nevoie să studiem cuplul ca o unitate.

Primele încercări de a studia formal relațiile de cuplu s-au focusat prima dată pe caracteristici precum atracția și selecția partenerului, și nu pe aspectele zilnice ale interacțiunilor cuplurilor.

Comunicarea este văzută de Hybels și Weaver ca fiind un proces în care oamenii împărtășesc informații, idei și sentimente care îi implică nu comunicarea verbală ci și cea nonverbală, manierisme personale și stil.

Comunicarea este o caracteristică integratoarea în activitățile umane. Comunicare este esențială în crearea căsătoriei. Comunicarea este cheia către o relație puternică și sănătoasă. Aceasta îi permite partenerului să se simtă iubit și protejat. Comunicarea eficientă necesită practicarea unor abilități de ascultare și exprimare a gândurilor și emoțiilor (Hybels,S., Weaver,H.R. (2001)- Să comunicăm eficient, ediția a 6-a. Editura McGraw-Hill, Boston).

Conform lui Idow și Esere, mai mult de jumătate dintre relațiile eșuate se datorează faptului că nu exista comunicare între partenerii de cuplu. Pentru a avea o relație de lungă durată cu cineva, e important să avem abilități excelente de comunicare (Idow,A.I., Esere ,M.O. (2007)- Comunicarea în consiliere. Perspective multidimensionale, editura Timsal, Ilorin).

Comunicarea în căsătorie este precum un râu dătăror de viață. Când unul dintre parteneri nu poate comunica, se construiește un imens dig care împiedcă cursul apei. Această produce suferință a tot ce este în jur, iar încet, încet încetează a mai exista. Semințele care au fost plantate odată, nu pot crește, iar ambii soți dezvoltă o sete interioare pentru nevoile lor neîmplinite, iar într-un final se produc multe crăpături în relația lor. Multe căsători promițătoare au eșuat datorită lipsei de comunicare.

Comunicarea este esențială pentru ca doi oameni să se simtă apropiați și să mențină acea apropiere în timp. Comunicarea este necesară pentru a cunoaște și a fi cunoscut. Comunicarea este fundamentală în interacțiunea umană și relațiile intime de cuplu, deoarce comunicarea este un instrument de cunoaștere și conectare emoțională cu celălalt. O comunicare bună presupune ascultare activă, abilitatea de empatiza cu persoana din fața ta, iar apoi să îi răspunzi într-o manieră constructivă, non-defensivă. Presupune de asemenea să îți comunici propriile gânduri și emoții într-o manieră care să nu fie critică ori acuzatorie, astfel încât, partenerul sau partenera ta să te poată asculta cu adevărat și să înțeleagă ceea ce îi spui în loc să devină furios sau defensiv.

Într-un studiu realizat pe cupluri, atât femeile cât și bărbații au fost de acrod că conectarea emoțională împărtășită cu partenerul sau partenera lor a fost ceea ce a determinat calitatea relației lor sau dacă au crezut că au sau nu o căsătorie bună (Barnett, R.C., C. Rivers. (1996)- Ea lucrează/ el lucrează. Cum familiile cu două venituri sunt mai fericite, sănătoase și se înțeleg mai bine, editura, HarperCollins Publisher, Inc., New York).

O conectare emoțională pozitivă include un partener care să vorbească într-adevăr cu tine, este un bun ascultător, un bun prieten, te place și te apreciează ca persoană, și lucreză și el la relația aceasta (Barnett, R.C., C. Rivers. (1996)- Ea lucrează/ el lucreazp. Cum familiile cu două venituri sunt mai fericite, sănătoase și se înțeleg mai bine, editura, HarperCollins Publisher, Inc., New York).

Comunicarea între partenerii intimi este mai mult decât cuvinte. Aceasta presupune dezvoltarea unei conexiuni emoționale.

Comunicarea ajută la dezvoltarea și întreținerea relației interpersonale. Aceasta înseamnă că a comunica este un factor important de a fi luat în considerare atunci când ne dorim relații interpersonale semnificative (Rellof, M.E., Miller, G.R (1987)- Procesele interpersonale: Noi direcții în studiul comunicării, editura Sage Publications, Beverly Hills, Londra).

Comunicarea eșuează când o persoană simte că nu este înțeleasă. Comunicarea se întrerupe când oamenii nu spun în mod adecvat ce și cum se simt într-o manieră ne-amenințătoare. Relații aduc cu sine beneficii minunate, dar acestea nu vin fără provocări. Aceste provocări pot pune tensiune asupra cuplurilor, dar rezolvându-le, cuplurile se pot consolida sau se pot separa, în funcție de modul în care se ocupă de provocările din fața lor.

Unele căsătorii se termină datorită lipsei comunicării interpersonale. Fără comunicare, poți doar să presupui despre ceea ce simte sau gândește partenerul sau partenera ta. Unele dintre aceste presupuneri pot fi evaluate ca fiind mai rele decât în realitate. Fiecare partener poate face presupuneri greșite asupra comportamentului celuilalt. Astfel, se poate crea confuzie asupra motivelor celuilalt, intenților, iar comportamentul actual poate cauza un conflict major și distres în relație.

Chiar dacă nu te afli într-un conflict major, poți să îl percepi greșit pe partenerul sau partenera ta. Atunci când lipsa de comunicare este mai comună decât comunicarea clară, căsătoria poate avea probleme serioase. Deoarece, dacă soțul sau soția nu comunică, căsătoria lor înseamnă doi oameni singuri care împart o casă; iar actul lor sexual nu e mai mult decât un mod de a produce copii, iar o astfel de căsătorie va deveni distantă și plină de neplăceri.

Caracteristicile comunicării interpersonale sunt că numărul de participanți este mai redus, aceștia se află aproape unii de ceilalți fizic, sunt prezente mai multe canale senzoriale implicate și există un feedback direct. Este important de observat că într-o comunicare interpersonală relația dintre participanți este apropiată. Astfel, comunicarea interpersonală reprezintă comunicarea care apare între oamenii care se cunosc de ceva vreme.

Stilul de comunicare reprezintă totalitatea caracteristicilor manifeste ale unui individ atunci când comunică. Stilul arată modurile diferite ale indivizilor de recepționare sau decodificare a mesajului și modurile individuale de prelucrare sau interpretare a mesajelor. Totodată, arată modurile unice de exprimare a răspunsului, caracteristicile individuale de feedback.

Stilul de comunicare este unic și ține de individualitatea ființei umane. Aceasta reprezintă o expresie a personalității umane. Acest termen de stil de comunicare se aplică când caracteristicile formale, general valabile ale comunicării se asociază cu diferite moduri persoanel de receptare-prelucrare-emitere a mesajelor.

Aceste modalități de comunicare sunt formate în decursul dezvoltării individului, stabile și caracteristice pentru el și care se manifestă relativ independent de conținutul comunicativ vehiculat pentru el și de contextul concret în care operează.

Stilul de comunicare reprezintă un indicator al felului în care un individ își structurează lumea relațiilor sociale. Totodată, stilul de comunicare este un indicator al modului în care individul își prelucrează informațiile și le transformă în fapte de comportament, judecăți practice, sociale, evaluative.

STILUL NON-ASERTIV (atitudinea de fugă pasivă) este tendința de a se ascunde și de a fugi decât de a înfrunta oamenii. Acesta poate fi manifestat prin exces de amabilitate și conciliere, amânarea luării unei decizii, urmarea fiind cedarea către ceilalți a dreptului de a decide.

Aceste manifestări au ca fundament teama de a nu fi judecat de ceilalți, tristețea unui eventual eșec, ca mai apoi să apară ranchiunea faptului că individul lasă pe ceilalți să decidă în locul său.

STILUL AGRESIV (atitudinea de atac) reprezintă tendința de a fi întotdeauna în față, de a avea ultimul cuvânt, de a se impune indiferent de consecințe. Individul încearcă să domine cu orice preț, iar astfel folosește orice modalitate posibilă precum umilirea, contrazicerea, înfricoșarea, compromiterea celorlalți, atitudinile șocante, răzbunarea, asumarea unor riscuri mari.

Astfel se stimulează agresivitatea și antipatia partenerilor având ca efect pentru persoana în cauză sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată, lucruri ce o fac și mai agresivă.

STILUL MANIPULATOR (atitudinea de manipulare) se referă la faptul că individul preferă să joace un rol de culise, tinde să aștepte clipa prielnică pentru a ieși la lumină și să se pună în valoare, dorește să caute intenții ascunse în spatele tuturor afirmațiilor celorlalți. Acesta evită să spună deschis ceea ce gândește, își schimbă opiniile după cele ale interlocutorului, îi place să fie în preajma celor mari și puternici ( ca o compensare a propriilor slăbiciuni) sperând să obțină beneficii din vecinătatea cu aceștia. Persoanele din această categorie urmăresc ca ceilalți să facă ceea ce ar dori ele, dar acest lucru să nu presupună confruntări deschise – fie ele raționale, constructive – de tip asertiv, fie ele conflictuale – de tip agresiv; este vorba mai de grabă de a aștepta ca situația să se întoarcă în favoarea lor. Acești indivizi joacă roluri diverse, ca semn al insuficientei maturizări sociale, aceasta și în legătură cu un statut social slab, precar, nesatisfăcător. Problema indivizilor manipulatori este de a-și ascunde slăbiciunea, de a nu fi descoperiți pentru că și ei se tem de judecata celorlalți și de a nu fi marginalizați.

STILUL ASERTIV (atitudinea constructivă) reprezintă capacitatea de autoafirmare și de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți. Persoanele care au un astfel de stil de comunicare prezintă capacitatea de a-și urmări interesele lor fără a le încălca nevoilor celorlalți. O astfel de persoană știe să asculte și dorește să înțeleagă, să fie ea însăși și să se bazeze pe sine. Este cea mai bună atitudine pentru că permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimentele celorlalți și chiar câștigându-le adesea simpatia.

1.2 Teorii și perspective despre influența stilului de atașament asupra relațiilor de cuplu

În 2008, Kenneth D. Locke, de la Universitatea din Idaho a publicat un articol despre studiul său asupra influenței stilurilor de atașament asupra aproprierii interpersoanele și evitarea scopurilor în interacțiunile cuplurilor cotidiene (Locke, K., D. (2008)- Influența stilurilor de atașament asupra aproprierii interpersoanele și evitarea scopurilor în interacțiunile cuplurilor cotidiene, articol publicat în Revista de Relații Personale, nr 15., pag. 359-374, USA).

Studiul său a avut ca eșantion 60 de studenți la universitatea de stat din nord vestul SUA. Aceștia și-au înregistrat modul de abordare și evitare în ceea ce privește obiectivele lor în 836 interacțiuni de cuplu. Totodată, au completat un chestionar pentru determinarea stilului de atașament.

Având la bază teoria motivațională și interpersonală, studiul curent a evaluat obiectivele comune, necomune, agentice și neagentice zilnice în interacțiunile dintre partenerii de cuplu. Rezultatele au arătat că atașamentul securizant prezice mai multe țeluri de apropiere decât evitare. Stilul de atașament evitant arată evitare și supunere. Stilul de atașament anxios a arătat țeluri intense, variabile și complexe precum focusarea mai puțin pe crearea unei legături cu partenerul ci mai mult pe a nu se simți deconectat sau respins.

Astfel că, stilul de atașament, pe lângă că este o dispoziție globală, a arătat proporții ale diversității țelurilor pe moment în relațiile de cuplu.

Un alt studiu realizat de Gwen Gleeson și Amanda Fitzgerald și publicat în iulie, 2014 a explorat asocierea dintre stilul de atașament al adultului și relațiile, percepția părinților din copilărie și satisfactia relațională (Glesson, G., Fitzgerald, A. (2014- Stilul de atașament al adultului și relațiile, percepția părinților din copilărie și satisfacția relațională, articol publicat în Revista Sănătate, nr. 6, 1643-1661, SciRes http://dx.doi.org/10.4236/health.2014.61319).

Studiul prezent a dorit să exploreze influența dintre stilul de atașament al adultului în relațiile romantice, percepția asupra părinților din copilărie și satisfactia din relație. Rezultatele au sugerat că indivizii care au un atașament securizant în relația lor de cuplu sunt mai satisfăcuți și își percep părinții într-o manieră mai pozitivă atunci când reflectează la copilăria lor comparativ cu care au un stil de atașament nesecuriant, cu precădere cei cu stil de atașament anxios/evitant.

Prima ipoteză care afirma că bărbații și femeilor vor fi diferiți în funcție de stilul de atașament nu a fost confirmată. Majoritatea bărbaților au fost clasificați ca având un stil de atașament anxios/evitant, precum într-un alt studiu realizat de Vorria, Vairami, Gialaouzidis, Kotroni, Koutra, Markou, Marti și Pantoleon (Vorria, P., Vairami, M., Gialaouzidis, M., Kotroni, E., Koutra, G., Markou, N., Marti, E. and Pantoleon, I. (2007)- Relațiile romantice, stilul de atașament și experiențele din copilărie, articol publicat în Jurnalul elen de psihologie, nr. 4, pag 281-309). Femeile s-au clasificat fie ca având un stil de atașament anxios/evitant și securizant.

Ipoteza conform căreia stilul de atașament al adulților va influența percepția părinților în funcție de adjectivele atribuite acestora s-a confirmat. Participanții cu stil de atașament securizant au folosit mai multe adjective pozitive pentru a descrie mama, tata și relația părinților de cuplu. Mai exact, aceștia au avut tendința de a-și descrie mama ca și confident și empatică, iar tatăl lor ca drept, întelegător și atent. În contrast, participanții care au avut un stil de atașament anxios-evitant au folosit mai multe adjective negative pentru a-și descrie părinții. De exemplu, au avut tendința de a-și descrie mama ca fiind neprevăzătoare și inconsistentă și tatăl lor ca fiind dezinteresat, iar relația maritală nefericită. Aceste rezultate corespund cu cercetări anterioare care sugerează că cei care au un stil de atașament securizant în relația romantică tind să prezintă relația cu părinții lor într-o perspectivă pozitivă comparatic cu cei cu cei care au atașament evitant și care tind să prezinte dintr-o perspectivă negativă.

Ipoteza conform căreia adulții implicați într-o relație romantică comparativ cu cei neimplicați într-o relație romantică, vor avea stiluri de atașament diferite s-a confirmat. Majoritatea participanților cu stil de atașament securizant erau implicați într-o relație romantică în timpul realizării acestui studiu, pe când mai mult de jumătate dintre participanții cu stil de atașament anxios-evitant nu erau. Aceste rezultate corespund cu un cele ale unui alt studiu care afirma că cei cu atașament securizant sunt dispuși să se apropie de alții, se prețuiesc pe mai mult pe sine și îi apreciează pe ceilalți mai mult (Vorria, P., Vairami, M., Gialaouzidis, M., Kotroni, E., Koutra, G., Markou, N., Marti, E. and Pantoleon, I. (2007)- Relațiile romantice, stilul de atașament și experiențele din copilărie, articol publicat în Jurnalul elen de psihologie, nr. 4, pag 281-309). Pe de altă parte, indivizii cu stil de atașament anxios-evitant, deseori se consideră ca fiind nedemni și tind să evite să intre în relații de apropeiere cu ceilalți pentru a se proteja pentru o eventuală respingere (Bartholomew, K. and Horowitz, L.M. (1991)-Stiluri de atașament la tinerii adulți: Un test al modelului cu patru categorii, articol publicat în Jurnalul de Psihologie a Personalității și Sociale, nr. 2, pag. 226-244, http://dx.doi.org/10.1037/0022-3514.61.2.226)

Cody S. Hollist și Richard B. Miller au realizat un studiu despre percepția despre stilul de atașament și calitatea maritală în căsătoria vârstei de mijloc (Hollist, C., S., Miller, B. Richard (2005)- Percepția despre stilul de atașament și calitatea maritală în căsătoria vârstei de mijloc, DigitalCommons@University, Departamentul de Sutdii ale Familiei, Adolescentului și Copilului, Universitatea Nebraska-Lincoln).

Deși cercetările adresate cuplurilor tinere cu privire la relația dintre calitatea relației și toate stilurile de atașament găsesc o corelație, s-a ilustrat că atașamentul securizant are o influență mai mică asupra calității relației la indivizii care sunt căsătoriți mai mult de 10 ani. Acest rezultat a fost adevărat atât pentru femei cât și pentru bărbați.

O dată stabilită, această securitate a relației oferă o fundație fermă, crescând reziliență la dificultățile vieții. Contrar, indivizii cu atașement nesecurizant sunt mai vulnerabili la efectele stresorilor contextuali, iar stilurile lor de atașament sunt nesigure. Cu alte cuvinte, comportamentele atașamentului securizant devin mai stabile și reziliente în timp.

Studiul a arătat că relațiile care se situează la începutul anilor de căsătorie sunt caracterizate de proprietăți întemeiate. Pattern-urile de interacțiune în relație și percepțiile generale asupra calității relației sunt stabilite la începutul relației și rămân stabile de-a lungul anilor. Este probabil ca în timpul anilor de început ca stilurile de atașament și comportamentele să aibă cel mai mare impact asupra percepției calității relației.

Cu toate acestea, după ce aceste pattern-uri de relaționare și percepție sunt stabilite, ele tind să fie stabile pe tot parcursul căsătoriei. Se poate ca în anii de început ai căsătoriei, când dinamicile interacționale sunt fluide, precum în primele stagii ale vieții, dacă individul stabilește o dinamică interacțională securizantă de atașament de-a lungul timpului, acele pattern-uri să facă ca stilul de atașament securizant să fie rezistent în fața stresorilor contextuali. Consecutiv, stilul de atașament securizant și comportamentele pot avea o influență mai mică asupra calității relațiilor care durează de mai mult de 10 ani.

Teoria atașamentului presupune o supoziție implicită conform căreia oamenii caută în mod natural atașamente securizante. Odata ce acest atașament securizant și comportamente sunt stabilite, interacțiunile relaționale reflectă acele stiluri cu mai puțină instabilitate. De asemenea, variațiile calității maritale la vârsta mijlocie par a fi mai influențate de comportamente de atașament insecurizant decât securizant. Întrucât, oamenii care au un atașament insecurizant tind să dorească și să caute atașemente securizante în relațiile lor intime, aceste atașamente insecurizante pot rămâne fluide și maleabile la vârsta mijlocie, păstrând asocierea lor percepția asupra calității maritale.

Comparând acest studiu cu studii al căror eșantion sunt participanți tineri căsătoriți, rezultatele acestui studiu indică că atașamentul securizant nu influențează atât de mult calitatea maritală la persoanele care sunt căsătorite de mai mult de 10 ani.

Capitolul II. Obiectivele și ipotezele cercetării

2.1 Obiectivele cercetării

Această lucrare dorește să vadă dacă există vreo relație de tip cauză efect între stilul de atașament al indivizilor și satisfacția și comunicarea în cuplul marital.

2.2 Ipotezele cercetării

2.2.1 Ipoteza despre influența stilului de atașament asupra nivelului satisfacției în cuplu

Stilul de atașament influențează gradul de satisfacție maritală a individului. Mai exact, subiecții cu stil de atașament nesecurizant vor avea un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care vor avea un grad al satisfacției maritale mai ridicat.

2.2.2 Ipoteza despre influența stilului de atașament asupra stillului comunicării în cuplu

Stilul de atașament al individului influențează stilul de comunicare al acestuia. Mai exact, subiecții cu stil de atașament nesecurizant vor avea un stil de comunicare non-asertiv comparativ cu subiecții cu atașament securizant care vor avea un stil de comunicare asertiv.

Capitolul III. Metodologia cercetării

3.1Variabilele și design-ul cercetării

Cercetarea este un cvasi-experiment în care există un grup de control: subiecții cu stil de atașament securizant și un grup experimental format din subiecții cu stil de atașament nesecurizant.

Variabila independentă este reprezentată de tipul subiecților, iar cea dependentă măsoară satisfacția maritală și stilul de comunicare al indivizilor.

Design-ul cvasi-experimental este unifactorial intersubiecți întrucât există o variabilă independentă formată dintr-un grup de control și unul experimental și o variabilă dependentă care măsoară satisfacția maritală și stilul de comunicare al indivizilor.

3.2 Descrierea subiecților

La acest studiu au participat 60 de subiecți căsătoriți. Treizeci dintre aceștia au făcut parte din lotul de control, având un stil de atașament securizant, iar treizeci dintre aceștia au făcut parte din lotul experimental, având un stil de atașament nesecurizant fie anxios-ambivalent, fie evitant. Pentru a măsura atașamentul și a diferenția subiecții în funcție de stilul de atașament am folosit chestionarul lui Collins și Read (1990): AAS (Adult Attachement Scale).

Tabel 3.1. Categorii de subiecți

Figura 3.1. Frecvența categoriilor de subiecți

Tabel 3.2. Clasificare subiecți după genul acestora

Figura 3.2. Frecvență gen subiecți

Tabel 3.3. Clasificare subiecți după vârsta acestora

Figura 3.3 Frecvența vârstă subiecți

Cei 60 de subiecți au fost testați în medii lipsite de factori perturbatori, precum zgomot puternic, intervenții ale altor persoane, etc.

Subiecților li s-a citit instructajul testelor menite să le fie aplicate, asigurându-li-se toate condițiile necesare aplicării corecte a testelor.

3.3 Descrierea probelor

Scala atașamentului la adulți

Această scală a fost dezvoltată în 1990 bazându-se pe lucrările lui Hazen și Shaver din 1987 și Levy și Davis din 1988.

S-a dezvoltat prin descompunerea descrierilor celor trei prototipuri într-o serie de 18 itemi. Scala constă în 18 itemi cu un scor Likert. Măsoară stilul de atașament la adulți în categoriile securizant, anxios/ ambivalent și evitant.

Collins și Read (1990) au raportat un coeficient alpha Cronbach's de .69 pentru Apropriere, .75 pentru Dependență și .72 pentru Anxietate. Corelația test-retest pentru o perioadă de 2 luni au fost .68 pentru Apropiere, .71 pentru Dependent și .52 pentru Anxietate.

2. Scala pentru măsurarea satisfacției maritale – Dyadic Adjustment Scale

A fost elaborată de Graham B. Spanier.

Instrumentul cuprinde 32 de itemi și a fost construit pentru a evalua calitatea relației așa cum este ea percepută de cuplul marital, fiind totodată și o măsură generală a satisfacției în cuplul intim prin utilizarea scorurilor totale.

Analiza factorială infică faptul că acest instrument măsoară patru aspecte ale relației: satisfacție diadică (DS), coeziunea diadică (DC) consensul diadic (DCon) și expresia afectivă (AE).

Subicții trebuie să răspundă la fiecare întrebare utilizând mai multe scale Likert, fiecare dintre acestea fiind notată în dreptul întrebării la care trebuie aplicată.

Scorul total însumând cota obținută la fiecare item se poate întinde de la 0 la 151, scorurile mici indicând o satisfacție maritală scăzută, iar cele mari o satisfacție maritală crescută.

Poate fi calculat un scor și pentru fiecare scală în parte. Itemii corespunzători fiecărei scale sunt:

Satisfacție diadică – itemi 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 31, 32. Itemii 18 și 19 sunt inversați. Scorul maxim ce poate fi obținut este 45, iar cel minim este 0.

Coeziune diadică – itemi 24, 25, 26, 27, 28. Scorul maxim ca poate fi obținut este 24, iar cel minim este 0.

Consens diadic – itemi 1, 2, 3, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15. Scorul maxim care poate fi obținut este 65, iar cel minim 0.

Expresia afectivă – itemi 4, 6, 29, 30 . Scorul maxim ce poate fi obținut este 10, iar minim este 0.

Ca scor total scala are o consistență internă foarte bună cu alpha de .96. Subscalele au următoarele consistențe: DS = .94, DC = .81, DCon = .90, iar AE = .73

3. Chestionarul S.C. (Analiza stilului de comunicare)

Stilul de comunicare se referă la ansamblul particularităților de manifestare caracteristice unei persoane în actul comunicativ. Stilul desemnează:

– modalitățile specifice de recepționare/decodificare a mesaului;

– modalitățile personale de prelucrare/interpretare a mesajelor;

– modalitățile specifice de exprimare a răspunsului, particularitățile personale de feed-back.

Toate acestea decurg din unicitatea și individualitatea ființei umane, fiind expresia personalității umane.

Conceptul de stil de comunicare se aplică doar acolo unde caracteristicile formale, general valabile ale actului comunicativ se asociază cu anumite maniere personale de receptare-prelucrare-emitere a mesajelor. Este vorba de maniere de comunicare formate în decursul dezvoltării individului, stabile și caracteristice pentru el și care se manifestă relativ independent de conținutul comunicativ vehiculat pentru el și de contextul concret în care operează (vezi persoane care comunică "elegant", echilibrat n orice împrejurare / persoane care comunmică vulgar, agresiv, în orice situație).

Stilul de comunicare este în primul rând un indicator al modului în care o persoană și structurează lumea relațiilor sociale. În al doilea rând stilul de comunicare este un indicator al modului de prelucrare a informațiilor și de transformare a acestor informații în fapte de comportament, în judecăți practice, sociale, evaluative etc

Stilul de comunicare este fundamental determinat de trei elemente:

1.- atitudinile persoanei, ca modalități constante de raportare a acesteia la viața socială, la semeni și la sine;

2.- modelele de comunicare învățate – asertiv, non-asertiv, agresiv (cu varianta sa pasiv-agresivă), manipulator;

3.- temperamentul, ca tip de reactivitate a celulei nervoase.

► STILUL NON-ASERTIV (atitudinea de fugă pasivă) – tendința de a se ascunde, de a fugi mai de grabă decât a înfrunta oamenii. Se poate menifesta printr-un exces de amabilitate și conciliere, prin tendința de a amâna luarea unmor hotărâri si adesea prin imposibilitatea luării acestora, însoțită de cedarea către alții a dreptului de a decide. La baza acestor manifestări stă o teamă maladivă de a nu fi judecat de ceilalți, ca și supărarea intensă resimțită în cazul unui eventual eșec – pentru a le evita individul preferă să se supună hotărârii celorlalți. Aceasta nu exclude un sentiment de ciudă, mânie mocnită, ranchiună.

► STILUL AGRESIV (atitudinea de atac) – tendința de a fi mereu în față, de a avea ultimul cuvânt, de a se impune cu orice preț, chiar cu prețul lezării și supărării altor persoane. Pentru a domina, orice mijloc pare a fi utilizabil – înfricoșarea, contrazicerea, umilirea, compromiterea celorlalți, atitudinile și comportamentele șocante, răzbunarea, asumarea unor riscuri excesive. Această atitudine stimulează agresivitatea și antipatia partenerilor și are ca efect pentru persoana în cauză sentimentul de a nu fi iubită, respectată și apreciată, fapte ce o fac și mai agresivă – se crează un adevărat cerc vicios al agresivității.

► STILUL MANIPULATOR (atitudinea de manipulare) – preferința pentru un rol de culise, tendința de a aștepta clipa prielnică pentru a ieși la lumină și a se pune în valoare, tendința de a căuta intenții ascunse în spatele oricăror afirmații ale celorlalți. Persoana evită să spună deschis ceea ce gândește, își schimbă opiniile după cele ale interlocutorului, îi place să fie în preajma celor mari și puternici ( ca o compensare a propriilor slăbiciuni) sperând să obțină beneficii din vecinătatea cu aceștia. Persoanele din această categorie urmăresc ca ceilalți să facă ceea ce ar dori ele, dar acest lucru să nu presupună confruntări deschise – fie ele raționale, constructive – de tip asertiv, fie ele conflictuale – de tip agresiv; este vorba mai de grabă de a aștepta ca situația să se întoarcă în favoarea lor. Adesea aceste persoane "joacă roluri" diverse, ca semn al insuficientei maturizări sociale, aceasta și în legătură cu un statut social slab, precar, nesatisfăcător. Problema indivizilor manipulatori este de a-și ascunde slăbiciunea , de a nu fi descoperiți pentru că și ei se tem de judecata celorlalți și de a nu fi marginalizați.

► STILUL ASERTIV (atitudinea constructivă) – capacitatea de autoafirmare, de exprimare onestă, directă și clară a opiniilor și a drepturilor proprii fără agresivitate și fără a-i leza pe ceilalți; capacitatea urmăririi propriilor interese fără încălcarea nevoilor celorlalți. Persoana știe să asculte și este dispusă să înțeleagă, știe să fie ea însăși (fără simulări și "jocuri de rol") și să se bazeze pe sine. Este cea mai bună atitudine pentru că permite atingerea scopurilor propuse fără a provoca resentimentele celorlalți și chiar câștigându-le adesea simpatia.

COTAREA SI INTERPRETAREA TESTULUI.

Proba a fost construită de S. Marcus, psiholog român cu importante contribuții în studiul fenomenului empatic.

Proba este relevantă pentru cele 4 stiluri fundamentale de comunicare:

1.- Stilul non-asertiv: 1, 7, 15, 16, 17, 25, 26, 35, 36, 37, 50, 51, 52, 59, 60.

2.- Stilul agresiv: 4, 6, 10, 11, 20, 21, 28, 29, 30, 39, 40, 48, 49, 55, 56.

3.- Stilul manipulator: 3, 5, 9, 12, 13, 19, 22, 31, 32, 41, 42, 46, 47, 54, 57.

4.- Stilul asertiv: 2, 8, 14, 18, 23, 24, 27, 33, 34, 38, 43, 44, 45, 53, 58.

Se acordă câte un punct răspunsurilor "ADEVÃRAT". Se însumează punctele pe stiluri de comunicare. Stilul la care s-a obținut numărul maxim de puncte indică atitudinea dominantă în comunicare, caracteristicile relativ stabile și previzibile ale comportamentului comunicativ.

OBS:

●Când la două stiluri se obțin punctaje identice sau asemănătoare, stilul manifest de comunicare este încă neconturat, dar sunt conturate la nivel subdominant, latent, două atitudini concurente dintre care una sau alta poate deveni oricând dominantă în funcție de împrejurări.

● Când punctajele sunt apropiate la trei-patru stiluri, este vorba de lipsa unui stil de comunicare, ceea ce indică un comportament comunicativ pendular, oscilant, nematurizat, legat de un comportament ambiguu și greu de prevăzut.

3.4 Procedura

În lunile ianuarie 2016 – aprilie 2016, am aplicat instrumentele pe un număr de 60 de subiecți dintre care 30 persoane cu atașament securizant și 30 cu atașament nesecurizant.

La acest studiu au participat 60 de subiecți căsătoriți. Treizeci dintre aceștia au făcut parte din lotul de control, având un stil de atașament securizant, iar treizeci dintre aceștia au făcut parte din lotul experimental, având un stil de atașament nesecurizant fie anxios-ambivalent, fie evitant. Pentru a măsura atașamentul și a diferenția subiecții în funcție de stilul de atașament am folosit chestionarul lui Collins și Read (1990): AAS (Adult Attachement Scale).

Capitolul IV. Prezentarea rezultatelor

4.1 Analiza datelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează nivelul satisfacției în cuplu

Pentru a vedea dacă într-adevăr stilul de atașament nesecurizant determină un nivel mai redus al nivelului de satisfacție resimțit în relația de cuplu ambele grupe de subiecți au completat Scala pentru măsurarea satisfacției maritale – Dyadic Adjustment Scale.

4.1.1 Prezentarea rezultatelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează nivelul satisfacției în cuplu

Tabel 4.1. Rezultate subiecți cu atașament securizant

Tabel 4.2 Rezultate subiecți cu atașament nesecurizant

Au reieșit rezultatele:

Tabel 4.3 Statistici subiecți cu atașament securizant

Tabel 4.4 Rezultate subiecți cu atașament securizant

Figura 4.1 Rezultate subiecți cu atașament securizant

În ceea ce privește media aritmetică, adică media aritmetică a unui set de scoruri care se obține prin însumarea valorilor și prin împărțirea rezultatului la numărul de valori este 112.47. Mediana acestor valori, adică cea aflată la mijlocul intervalului este 121.00, iar valoarea mod este 121.

Abaterea standard este evaluarea măsurii în care scorurile diferă în medie față de media scorurilor pentru o variabilă particulară. În SPSS, abaterea standard este calculată ca o evaluare a abaterii standard a populației. Aici, abaterea standard este 19.403.

Răspunsul 121 are frecvența cea mai mare, adică subiecții cu stil de atașament securizant tind să aibă un nivel ridicat al satisfacției maritale.

Tabel 4.5. Statistici subiecți cu atașament nesecurizant

Tabel 4.6 Rezultate subiecți cu atașament nesecurizant

Figura 4.2 Rezultate subiecți cu atașament nesecurizant

În ceea ce privește media aritmetică, adică media aritmetică a unui set de scoruri care se obține prin însumarea valorilor și prin împărțirea rezultatului la numărul de valori este 98.57. Mediana acestor valori, adică cea aflată la mijlocul intervalului este 121.00, iar valoarea mod este 89.

Abaterea standard este evaluarea măsurii în care scorurile diferă în medie față de media scorurilor pentru o variabilă particulară. În SPSS, abaterea standard este calculată ca o evaluare a abaterii standard a populației. Aici, abaterea standard este 13.135.

Răspunsul 89 are frecvența cea mai mare, adică subiecții cu stil de atașament nesecurizant tind să aibă un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu cei cu stil de atașament securizant.

Figura 4.3 Mediile

Se observă că media grupului de subiecți cu atașament nesecurizant este mai mică (98.57) comparativ cu cea a grupului de subiecți cu atașament securizant (112.47), adică indivizii cu atașament securizant tind să fie mai satisfăcuți în relația lor maritală decât cei cu atașament nesecurizant.

Pentru a verifica dacă rezultatele chestionarului au fost distribuite normal în cadrul grupului de nondiabietici s-au utilizat Testele pentru Normalitate, Kolmogorov-Smirnov și Shapiro-Wilk. Rezultatele au arătat că p este semnificativ pentru p<0.05, astfel că se respinge ipoteza de normalitate a distribuției, adică datele deviază semnificativ de la o distribuție normală.

Tabel 4.7 Testele pentru Normalitate, Kolmogorov-Smirnov și Shapiro-Wilk

Deoarece distribuțiile de frecvență nu sunt simetrice se va utiliza testul neparametric pentru eșantioane independente U Mann-Whitney.

Tabel 4.8 Ranguri

Tabel 4.9 Test Statistici- grupare variabilă subiecți

Rangul mediu pentru subiecți cu atașament securizant este 37.02, iar cel dat pentru subiecți cu atașament nesecurizant este 23.98 pentru nivelul satisfacției maritale. U este 254.500, iar Z este -2.939. Nivelul de semnificație pentru ranguri înrudite este .003.

4.2 Analiza datelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează stilul comunicării în cuplu

Pentru a vedea dacă într-adevăr stilul de atașament nesecurizant determină un stil de comunicare non-asertiv, ambele grupe de subiecți au completat Chestionarul S.C. (Analiza stilului de comunicare).

4.2.1 Prezentarea rezultatelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează stilul comunicării în cuplu

Tabel 4.10 Rezultate subiecți cu atașament securizant

Tabel 4.11 Rezultate subiecți cu atașament nesecurizant

Tabel 4.12 Statistici subiecți cu atașament securizant

Tabel 4.13 Rezultate subiecți cu atașament securizant

Figura 4.4 Subiecți cu atașament securizant

În ceea ce privește media aritmetică, adică media aritmetică a unui set de scoruri care se obține prin însumarea valorilor și prin împărțirea rezultatului la numărul de valori este 2.83. Mediana acestor valori, adică cea aflată la mijlocul intervalului este 3.50, iar valoarea mod este 4.

Abaterea standard este evaluarea măsurii în care scorurile diferă în medie față de media scorurilor pentru o variabilă particulară. În SPSS, abaterea standard este calculată ca o evaluare a abaterii standard a populației. Aici, abaterea standard este 1.341.

Răspunsul 4 are frecvența cea mai mare, adică subiecții cu stil de atașament securizant tind să aibă un stil de comunicare asertiv.

Tabel 4.14 Statistici subiecți cu atașament nesecurizant

Tabel 4.15 Rezultate subiecți cu atașament nesecurizant

Figura 4.5 Subiecți cu atașament nesecurizant

În ceea ce privește media aritmetică, adică media aritmetică a unui set de scoruri care se obține prin însumarea valorilor și prin împărțirea rezultatului la numărul de valori este 2.20. Mediana acestor valori, adică cea aflată la mijlocul intervalului este 2.50, iar valoarea mod este 1.

Abaterea standard este evaluarea măsurii în care scorurile diferă în medie față de media scorurilor pentru o variabilă particulară. În SPSS, abaterea standard este calculată ca o evaluare a abaterii standard a populației. Aici, abaterea standard este 1.157.

Răspunsul 1 are frecvența cea mai mare, adică subiecții cu stil de atașament nesecurizant tind să aibă un stil de comunicare non-asertiv.

Figura 4.6 Medii

Se observă că media grupului de subiecți cu atașament nesecurizant este mai mică (2.2) comparativ cu cea a grupului de subiecți cu atașament securizant (2.83), adică indivizii cu atașament securizant tind să aibă un stil de comunicare asertiv comparativ cu cei cu atașament nesecurizant care tind să aibă un stil de comunicare non-asertiv.

Tabel 4.16. Testele pentru Normalitate, Kolmogorov-Smirnov și Shapiro-Wilk

Pentru a verifica dacă rezultatele chestionarului au fost distribuite normal în cadrul grupului de subiecți diabietici s-au utilizat Testele pentru Normalitate, Kolmogorov-Smirnov și Shapiro-Wilk. Rezultatele au arătat că p este semnificativ pentru p<0.05, astfel că se respinge ipoteza de normalitate a distribuției, adică datele deviază semnificativ de la o distribuție normală.

Deoarece distribuțiile de frecvență nu sunt în formă de clopot se va utiliza testul neparametric pentru eșantioane independente U Mann-Whitney.

Tabel 4.17 Ranguri

Tabel 4.18 Test Statistici- grupare variabilă subiecți

Rangul mediu pentru subiecți cu atașament securizant este 35.12, iar cel pentru subiecți cu atașament nesecurizant este25.88 .U este 311.5, Z este -2.15 iar nivelul de semnificație pentru ranguri înrudite este .031.

Capitolul V. Interpretarea rezultatelor

5.1 Interpretarea rezultatelor

5.1.1 Interpretarea rezultatelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează nivelul satisfacției în cuplu

Se poate observa cum stilul atașamentului individului adult influențează nivelul satisfacției maritale prin evidențierea frecvenței valorilor rezultatelor (121) care semnifică nivel ridicat al statisfacției maritale în cazul grupului cu atașament securizant comparativ cu frecvența valorilor rezultatelor (89) în cazul grupului cu atașament nesecurizant și care semnifică nivel mai scăzut al satisfacției maritale.

Testul nonparametric U Mann-Whitney arată că rangul mediu pentru subiecți cu atașament nesecurizant (23.98) este mai mic decât cel pentru subiecți cu atașament securizant (37.02), adică stilul de atașament înfluențează nivelul satisfacției în relația de cuplu.

U este 254.500 pentru satisfacția maritală. Z este -2.939 care este semnificativ la nivel de .003. Aceasta înseamnă că diferența dintre cele două variabile este semnificativă statistic la un nivel de .00<.05.

5.1.2 Intepretarea rezultatelor ipotezei conform căreia stilul de atașament influențează stilul comunicării

Se poate observa cum stilul atașamentului individului adult influențează stilul de comunicare prin evidențierea frecvenței valorilor rezultatelor (4) care semnifică stil de comunicare asertiv în cazul grupului cu atașament securizant comparativ cu frecvența valorilor rezultatelor (1) în cazul grupului cu atașament nesecurizant și care semnifică stil de comunicare non-asertiv.

Testul nonparametric U Mann-Whitney arată că rangul mediu pentru subiecți cu atașament nesecurizant (25.88) este mai mic decât cel pentru subiecți cu atașament securizant (35.12), adică stilul de atașament înfluențează stilul de comunicare al individului.

U este 311.500 pentru stilul de comunicare. Z este -2.154 care este semnificativ la nivel de .03. Aceasta înseamnă că diferența dintre cele două variabile este semnificativă statistic la un nivel de .03<.05.

Concluzii

Nu este niciun dubiu că experiențele timpurii influențează dezvoltarea ulterioară. Această influență ar putea adăuga la diferențele individuale în multe aspect precum cogniția, comportamentul, abilitățile sociale, răspunsurile emoționale și personalitatea.

Niște cercetători au afirmat că experiențele timpurii garantează rezultate de dezvoltare pe termen lung sau protejează de traumele care urmează (Sroufe, L., and Jacobvitz, D. (1989)- Căi divergente, transformări de dezvoltare, etiologii multiple și dificultăți în dezvoltarea continuă, în Dezvoltarea umană, 32, 196-203)

Experiențele timpurii, cu precădere cele emoționale sau cele cu alte persoane încărcate afectiv, induc și organizează pattern-uri ale creșterii structural și care rezultă în dezvoltarea capacităților funcționale ale unei personalități unice.

În 1994, Schore a evidențiat că aceste experiențe timpurii conturează dezvoltarea unei personalități unice, capacitățile sale adaptative precum și vulnerabilitățile și rezistența la unele forme viitoare patologice (Schore, A.N. (1994)- Regularea afectelor și originea self-ului: Neurobiologia dezvoltării emoționale, Mahwah, New Jersey. Erlbaum).

Întotdeauna am fost fascinată de modul în care omul este influențat de toți ceilalți factori, fie că este vorba de cei biologi, sociali, psihologici sau morali. Însă cel mai mult m-a fascinat aria aceasta a familiei și modul în care toate lucrurile și ființele sunt interconectat. Fiind căsătorită, am început să îmi pun întrebări despre viața de cuplu și tot ceea ce aceasta presupune: alegeri, conflicte, atașamente.

Tema aceasta pare a fi de actualitate întrucât există tot mai multe studii conform cărora stilul de atașament este esențial influențând atât individul cât și întreb cuplul.

Această lucrare dorește să vadă dacă există vreo relație de tip cauză efect între stilul de atașament al indivizilor și satisfacția și comunicarea în cuplul marital.

Astfel că, și-a propus să investigheze dacă stilul de atașament influențează gradul de satisfacție maritală a individului. Mai exact, dacă subiecții cu stil de atașament nesecurizant vor avea un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care vor avea un grad al satisfacției maritale mai ridicat. Totodată, această lucrare de cercetare și-a propus să observe dacă grupul de subiecți cu stil de atașament securizant va avea un nivel mai mare al satisfacției martitale față de cel de-al doilea grup de subiecți cu atașament nesecurizant care vor avea un nivel mai scăzut al satisfacției maritale, adică indivizii cu stil de atașament securizant sunt mai satisfăcuți în relația de cuplu comparativ cu cei cu atașament nesecurizant de tip anxios-ambivalent sau evitant.

În urma analizei SPSS, se poate spune că se confirmă ipoteza conform căreia subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un nivel de satisfacție maritală mai ridicat.

Totodată, se confirmă și ce-a dea doua ipoteză și anume stilul de atașament al individului influențează stilul de comunicare al acestuia. Mai exact, subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un stil de comunicare non-asertiv comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un stil de comunicare asertiv.

Grupul de subiecți cu stil de atașament securizant pare să aibă valori care să arate un nivel mai mare al satisfacției martitale față de cel de-al doilea grup de subiecți cu atașament nesecurizant care pare să aibă un nivel mai scăzut al satisfacției maritale, adică indivizii cu stil de atașament securizant sunt mai satisfăcuți în relația de cuplu comparativ cu cei cu atașament nesecurizant de tip anxios-ambivalent sau evitant.

Mai exact, se confirmă ipoteza conform căreia subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un nivel mai scăzut al satisfacției maritale comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un nivel de satisfacție maritală mai ridicat.

Grupul de subiecți cu stil de atașament securizant pare să aibă valori care să indice un stil de comunicare asertiv față de cel de-al doilea grup de subiecți cu atașament nesecurizant care pare să aibă un stil de comunicare non-asertiv.

Într-adevăr, stilul de atașament al individului influențează stilul de comunicare al acestuia. Mai exact, se confirmă ipoteza conform căreia subiecții cu stil de atașament nesecurizant au un stil de comunicare non-asertiv comparativ cu subiecții cu atașament securizant care au un stil de comunicare asertiv.

Anexe

Anexa 1- Chestionar AAS

Chestionarul pentru depistarea atasamentului

Chestionarul este alcatuit din 18 itemi, cate 6 pentru fiecare tip de atasament, astfel:

atasament securizant: itemii 3, 4, 7, 13, 14, 17;

atasamentul evitant: itemii 1, 2, 5, 15, 16, 18;

atasamentul anxios-ambivalent: itemii 6, 8, 9, 10, 11, 12;

Fiecare item este insotit de o scala in 5 trepte (1-dezacord puternic, 2-dezacord partial, 3-nu stiu, 4-acord partial, 5-acord puternic). Subiectii sunt rugati sa evalueze pe aceste scale in ce masura afirmatiile continute de itemi caracterizeaza, in general, pe ei si modul lor de a simti.

Se calculeaza media aritmetica a scorurilor obtinute de subiecti la fiecare stil de atasament si se obtin astfel trei scoruri, cate unul la fiecare tip de atasament. Se considera ca subiectul are stilul de atasament la care scorul obtinut este cel mai mare. Se utilizeaza aceasta metoda de stabilire a stilului de atasament deoarece nu exista tipuri pure, fiecare persoana avand tipul ei specific de atasament.

Chestionar AAS

Ma simt neplacut sa ajung sa depind de altii.

Oamenii nu sunt niciodata acolo unde ai nevoie de ei.

Ma simt in largul meu atunci cand depind de altii.

Stiu ca ceilalti vor fi acolo unde am nevoie de ei.

Imi este greu sa am incredere in ceilalti.

Nu sunt sigur ca pot avea intotdeauna incredere ca ceilalti vor fi acolo unde am nevoie de ei.

Nu ma ingrijorez frecvent ca voi fi abandonat.

Adesea imi este teama ca de fapt partenerul/a nu ma iubeste.

Mi se pare ca ceilalti sunt rezervati in a-mi deveni apropiati pe cat mi-ar placea mie.

Imi este teama adesea ca partenerul/a nu vrea sa ramana cu mine.

Imi doresc o comuniune completa cu o alta persoana.

Dorinta mea de comuniune ii sperie cateodata pe ceilalti.

Mi se pare relativ usor sa ma apropii de ceilalti.

Nu ma ingrijorez frecvent ca cineva mi-ar putea deveni prea apropiat.

Ma simt oarecum stingherit sa fiu apropiat cu ceilalti.

Ma irita ca cineva sa vrea sa imi devina prea apropiat.

Ma simt in largul meu cand ceilalti depind de mine.

Adesea iubitul/a meu (mea) vrea sa fim mai intimi unul cu celalalt decat ma simt eu bine.

Anexa 2- Scala pentru măsurarea satisfacției maritale – Dyadic Adjustment Scale

Chestionar pentru evaluarea satisfacției maritale

Itemii de mai jos se referă la relația cu soțul / soția dumneavoastră. Vă rugăm să indicați mai jos gradul de accord sau dezacord dintre dumneavoastră și partenerul dumneavoastră pentru fiecare item în parte notându-le astfel:

5 – Întotdeauna de accord

4 – Aproape întotdeauna de accord

3 – Dezacord ocazional

2 – Aproape întotdeauna dezacord

1 – Întotdeauna dezacord

1 Organizarea finațelor de familie

2 Recreerea în timpul liber

3 Probleme religioase

4 Demonstrarea afecțiunii

5 Prieteni

6 Relații sexuale

7 Convenționalitatea (comportamentul corect)

8 Filosofia vieții

9 Modalități de a trata rudele

10 Obiective, scopuri și lucrări considerate importante

11 Timpul liber petrecut împreună

12 Luarea unor decizii majore

13 Sarcini casnice

14 Interese pentru petrecerea timpului liber

15 Decizii legate de cariera profesională

Vă rog să indicați cât de frecvent vi se întâmplă dumneavoastră și partenerului dumneavoastră următoarele:

1 – întotdeauna

2 – aproape tot timpul

3 – des

4 – ocazional

5 – rar

6 – niciodată

16 Cât de des ați discutat sau ați luat în considerare divorțul, separarea sau terminarea relației?

17 Cât de des dumneavostră sau partenerul dumneavostră plecați de acasă după o ceartă?

18 În general, cât de des găndiți că lucrurile între dumneavoastră și partenerul dumneavoastră merg bine?

19 Aveți încredere în partenerul dumneavoastră?

20 Regretați vreodată că v-ați căsătorit (sau că ați trăit împreună)?

21 Cât de des dumneavoastră și pertenerul dumneavoastră vă certați?

22 Cât de des vă călcați pe nervi unul pe altul?

23. Vă sărutați partenerul?

În fiecare zi Aproape în Ocazional Rar Nicioadată

Fiecare zi

4 3 2 1 0

24. Dumneavoastră și partenerul dumneavoastră vă angajați în satisfacerea intereselor commune împreună?

Toate Majoritatea Unele Puține Niciunul

4 3 2 1 0

Cât de des vi se întâmplă următoarele evenimente dumneavoastră și partenerului dumneavoastră?

1 – Niciodată

2 – Mai puțin de o dată pe lună

3 – O dată sau de mai multe ori pe lună

4 – O dată pe zi

5 – Mai des (de o dată pe zi)

25 Aveți schimburi simultane de idei

26 Râdeți împreună

27 Discultați calm ceva

28 Lucrați împreună la un proiect

Acestea sunt unele lucruri cu care cuplurile uneori sunt de accord, iar alteori nu . Indicați care dintre itemii de mai jos v-au cauzat diferențe de opinie sau probleme în relația dumneavoastră, în ultimele săptămâni (Încercuiți DA sau NU)

29 DA NU Ați fost prea obosiți pentru a face sex.

30 DA NU Nu prea ați arătat iubire.

31. Numerele de pe linia următoare reprezintă diferite grade de fericire în relația dumneavoastră. Punctul de mijloc, “fericit”, reprezintă gradul de fericire al majorității relațiilor. Vă rog să încercuiți numărul care descrie cel mai bine gradul de fericire, luând în considerare tate aspectele, ale relației dumneavoastră.

32. Vă rog să însemnați una dintre afirmațiile următoare care descrie cel mai bine felul în care considerați viitorul relației dumneavoastră.

 Vreau cu disperare ca relația mea să reușească și aș face aproape orice pentru ca asta să se întâmple.

Vreau foarte tare ca relația mea să reușească și voi face tot ce pot pentru asta.

Vreau foarte tare ca relația mea să reușească și voi face ceea ce ține de mine pentru asta.

Ar fi frumos ca relația mea să reușească , dar nu pot face mai mult decât fac acum pentr asta.

Ar fi frumos ca relația mea să reușească, dar refuz să mai fac ceva în plus decât fac acum pentru a face relația să meargă.

Relația mea nu poate reuși niciodată iar eu nu mai pot face nimic pentru a face relația să meargă.

Anexa 3- Chestionarul S.C. (Analiza stilului de comunicare)

„ Apreciați cu ADEVÃRAT / FALS următoarele afirmații, după cum vă este caracteristic. Marcați printr-un "X" în foaia de răspuns varianta aleasă.

1.- Spun adesea "da" când aș vrea să spun "nu".

2.- Îmi apăr drepturile fără a le încălca pe ale altora.

3.- Prefer să ascund ceea ce gândesc sau ceea ce simt dacă nu cunosc bine persoana cu care vorbesc.

4.- Sunt mai de grabă o persoană autoritară și decisă.

5.- În general, cred că este mai ușor și mai abil să acționezi prin persoane interpuse, prin intermediari, decât direct.

6.- Mă tem să critic oamenii și să le spun ce gândesc.

7.- Nu îndrăznesc să refuz anumite sarcini, chiar dacă nu intră în atribuțiile mele.

8.- Nu mă tem să-mi exprim părerea chiar dacă acest lucru este primit cu ostilitate.

9.- Când are loc o dezbatere prefer să stau de-o parte, pentru a vedea în ce sens, în ce direcție o va lua.

10.- Mi se reproșează adeseori că am spirit de contrazicere.

11.- Nu-mi place să ascult pe alții.

12.- Mă aranjez astfel încât să fiu în apropierea celor cu funcții mari pentru că aceasta aduce foarte multe beneficii.

13.- Sunt considerat destul de descurcăreț și de abil în relațiile cu alții.

14.- Întrețin cu ceilalți raporturi întemeiate mai curând pe încredere, pe cooperare și mai puțin pe dominare și calcul.

15.- Prefer să nu cer ajutor colegilor mei, ar gândi că nu sunt competent.

16.- Sunt timid și mă simt blocat de îndată ce trebuie să realizez o acțiune neobișnuită.

17.- Se spune că sunt nedescurcăresc și deși este adevărat, asta mă supără, mă enervează.

18.- Mă simt bine în contactele directe, nemijlocite, de tipul " față în față".

19.- Pentru a-mi realize scopurile, adesea mă prefac, joc teatru.

20.- Sunt cam guraliv și adesea retez vorba celorlalți, fără să-mi dau seama de asta în timp.

21.- Pentru a reuși ceea ce mi-am propus sunt gata întotdeauna să fac totul.

22.- În general, știu la cine trebuie să fac apel și mai ales când să fac apel; acest lucru m-a condus la reușită.

23.- În caz de dezacord caut compromisuri realiste pe baza unor interese reciproce.

24.- Prefer să joc "cu cărțile pe față".

25.- Am tendința de a amâna ceea ce trebuie să fac.

26.- Las adesea un lucru început fără a-l termina.

27.- În general, mă manifest așa cum sunt, fără a-mi ascunde sentimentele.

28.- E greu să fiu intimidat.

29.- Cred că a-i speria pe alții prin a fi mai dur cu ei, este un mijloc bun pentru a obține ascultarea lor.

30.- Dacă am fost prins cu ceva ( "pe picior greșit") știu să-mi iau revanșa când se ivește ocazia.

31.- Consider că pentru a determina pe cineva să fie de acord cu tine, este suficient să-i reproșezi că nu-și urmează propriile principii.

32.- Știu să profit de pe urma unui sistem de relații.

33.- Sunt capabil să fiu eu însumi, continuând să fiu acceptat și de majoritatea celorlalți.

34.- Când nu sunt de acord cu cineva îndrăznesc să i-o spun și reușesc să mă fac înțeles.

35.- Am grijă să nu-i inoportunez, să nu-i supăr și să nu-i plictisesc pe alții.

36.- Deși mă străduiesc să iau hotărâri, ezit îndelung și uneori evit chiar să aleg.

37.- Dacă părerea mea este singulară într-un grup prefer să tac.

38.- Vorbesc fără teamă în public, în adunări.

39.- După părerea mea viața constă în raporturi de forță, de luptă.

40.- Îmi asum fără teamă riscuri mari în situații periculoase.

41.- Consider că prin crearea conflictelor poți fi mai eficient (poți obține mai mult) decât prin reducerea tensiunilor.

42.- Cred că mimarea sincerității este un mijloc bun de a câștiga încrederea.

43.- Știu să ascult cu răbdare, fără să tai vorba altora.

44.- Duc până la capăt ceea ce am hotărât să fac.

45.- Îmi exprim sentimentele așa cum le simt.

46.- Știu cum să-i fac pe oameni să accepte și să adere la ideile mele.

47.- Consider că a-i flata pe oameni, a-i măguli, a le face complimente, sunt mijloace bune de a obține ceea ce vrei.

48.- În conversațiile cu alții fac tot posibilul să-mi impun punctul de vedere.

49.- Știu să mânuiesc ironia mușcătoare.

50.- Sunt sensibil și ușor de influențat și-mi dau seama că adesea mă las exploatat.

51.- Prefer să observ evenimentele și discuțiile decât să particip la ele.

52.- Prefer să stau de o parte, în umbră, decât să mă fac remarcat.

53.- Manevrarea și manipularea celorlalți nu sunt, după părerea mea, soluții de folosit.

54.- Opinia mea este că nu trebuie să-ți anunți prea repede intențiile; acest lucru este o probă de neîndemânare.

55.- Șochez adesea prin faptele și opiniile mele.

56.- Prefer să fiu "lup" și să-i mănânc pe alții, decât să fiu "miel" mâncat de ceilalți.

57.- Cred că a-i manevra și manipula pe alții reprezintă adesea singurele mijloace de a obține ceea ce vrei .

mâncat de ceilalți.

57.- Cred că a-i manevra și manipula pe alții reprezintă adesea singurele mijloace de a obține ceea ce vrei .

58.- În general știu să protestez cu eficacitate dar fără agresivitate excesivă.

59.- Uneori, întârzii prea mult în rezolvarea unora dintre problemele mele.

60.- Evit situațiile care m-ar pune într-o lumină neplăcută

Bibliografie

Ainsworth, M.D.S (1973)- Dezvoltarea atașamentului copil-mamă. În Cardwell și H. Ricciuti, Cercetări asupra dezvoltării copilului, Vol. 3, pag 1-94), Chicago: University of Chicago Press;

Angel.(2008)- Stăpânind abilități de comunicare interpersonală între soți, editura Sage Publication, Inc, New York;

Barnett, R.C., C. Rivers. (1996)- Ea lucrează/ el lucrează. Cum familiile cu două venituri sunt mai fericite, sănătoase și se înțeleg mai bine, editura, HarperCollins Publisher, Inc., New York;

Bartholomew, K. and Horowitz, L.M. (1991)-Stiluri de atașament la tinerii adulți: Un test al modelului cu patru categorii, articol publicat în Jurnalul de Psihologie a Personalității și Sociale, nr. 2, pag. 226-244, http://dx.doi.org/10.1037/0022-3514.61.2.226;

Blatz, W. (1940)- Ostatici ai păcii: Părinți și copii ai democrației, editura Morror, New York;

Bowlby, J. (1969)- Atașament și pierdere, Vol 1: Atașament, Basic Book, New York;

Bowlby, J. (1988)- O bază securizantă, editura Basic Books, New York;

Cassidy, J. (2001)- Adevărul, minciunile și intimitatea: Din perspectiva atașamentului, Atașamentul și Dezvoltarea Umană, pag, 121-155;

Cassidy, J., and Shaver, P. (1999)- Manual despre atașament: Teorie, cercetări și aplicații clinice, editura Guilford, New York;

Collins N.L., Freeney B.C. (2004)- O perspectivă a teoriei atașamentului asupra apropierii și a intimității, în Manualul despre apropriere și intimitate, pp. 163-188. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates;

Collins N.L., Freeney B.C. (2004)- O perspectivă a teoriei atașamentului asupra apropierii și a intimității, în Manualul despre apropriere și intimitate, pp. 163-188. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates;

Cosman D., Manea M. (2005)- Influența stilului de atașament în structurarea personalității, Revista Psihiatru.ro nr. 3, XII;

Dew, J. P. (2007)- Două părți ale aceleiași monede? Rolurile diferite ale bunurilor și datoria consumatorului în căsătorie, Jurnalul de Chestiuni Familiale și Economice, 28, 89-104;

Dew, J. P. (2008)- Relația dintre schimbarea datoriei și cea a satisfacției maritale la cuplurile proaspăt căsătorite, Relații Familiale, 57, 60-71;

Dew, J. P. (2009)-Semnificația genului de bunuri pentru divorț, Jurnalul De Chestiuni Familiale și Economice, 30, 20-31;

Esere, M.O. (2008)- Comunicarea în relațiile de căsătorie, Yahaya, L.A;

Glesson, G., Fitzgerald, A. (2014- Stilul de atașament al adultului și relațiile, percepția părinților din copilărie și satisfacția relațională, articol publicat în Revista Sănătate, nr. 6, 1643-1661, SciRes http://dx.doi.org/10.4236/health.2014.61319;

Hamilton C.E. (2000)-Continuitatea si discontinuitatea atașamentului de la copilărie la adolescență, în Dezvoltarea copilului, 71, p.690-69;

Hazan, C., Shaver P. (1987)- Conceptualizarea iubirii romantice ca proces de atașament. Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalității, nr.52 (3), p.511-524. ISSN: 0022-3514;

Hazan, C., Shaver P. (1987)- Conceptualizarea iubirii romantice ca proces de atașament. Jurnalul de Psihologie Socială și a Personalității, nr.52 (3), p.511-524. ISSN: 0022-3514;

Hollist, C., S., Miller, B. Richard (2005)- Percepția despre stilul de atașament și calitatea maritală în căsătoria vârstei de mijloc, DigitalCommons@University, Departamentul de Sutdii ale Familiei, Adolescentului și Copilului, Universitatea Nebraska-Lincoln;

Homish, G. G., Leonard, K. E., Kozlowski, L. T., Cornelius, J. R. (2009)- Asocierea longitudinală între discrepanțele utilizării a mai multor substanțe și satisfacția maritală, revista Dependențe, 104(7), 1201-1209;

Hybels,S., Weaver,H.R. (2001)- Să comunicăm eficient, ediția a 6-a. Editura McGraw-Hill, Boston;

Idow,A.I., Esere ,M.O. (2007)- Comunicarea în consiliere. Perspective multidimensionale, editura Timsal, Ilorin;

Johnson, S.M. (2003)- Introducere în atașament: Ghidul terapeutului în relațiile primare și teoria restaurării, editura Brunners, New York;

Jolin.K.(2007)- Modalități de a încuraja comunicarea între soți, editura Presa Academica, San Diego;

Klein, M. (1932)- Psihanaliza copiilor. Londra, Presa Hogarth;

Klopfer, B., Ainsworth, M. D., Klopfer, W. F., & Holt, R. B., (1954)- Dezvoltarea tehnicii Rorschach (Vol. 1), editura Yonkers-on-Hudson, NY: World Book;

Larson, J. H., Holman, T. B. (1994)- Predictori premaritali ai calității și stabilității maritale. Revista Relații Familiale, 43(2), 228-237;

Li, T., Fung, H.H. (2011)- Teoria dinamică centrată pe obiectiv în satisfacția maritală, articol publicat în Revista de Psihologie Generală, vol 15, nr. 3, pag. 246-254;

Locke, K., D. (2008)- Influența stilurilor de atașament asupra aproprierii interpersoanele și evitarea scopurilor în interacțiunile cuplurilor cotidiene, articol publicat în Revista de Relații Personale, nr 15., pag. 359-374, USA;

Loubser, J. (2007)- Teoria atașamentului și relațiile intime la adulti, teza de masterat, Universitatea Stellenbosch;

Meltzer ,A. L., McNulty, J. K.( 2010)- Imaginea asupra corpului și satisfacția maritală. Mărturie a 217 roluri intermediare între frecvența sexuală și satisfacția sexuală, Jurnalul de Psihologia Familiei, nr 24, pag. 156-164;

Najarpourian, S., Fatehizadeh M., Etemadi, O., Ghasemi, V., Reza Abedi, M., Bahrami, F. (2012)- Tipurile de personalitate și satisfacția maritală, Jurnalul Interdisciplinar de Cercetare Contemporană în Business, articol vol 4. nr.5, pag. 373-383;

Parke, R., Ornstein, P., Reiser, J., Zahn-Waxler, C., (1994): Un secol de psihologia dezvoltării, Asociația Americană de Psihologie, capitolul 15, pag. 431-471;

Plessis, K. (2006)- Atașamentul și conflictul în relațiile apropiate. Asocierea dintre atașament și credințe conflictuale, acuratețea comunicării și satisfacția în cuplu, lucrare de disertație, Universitatea Massey, Albania;

Popenoe, D., Whitehead, B. D. (1999)- Starea națiunilor noastre: Sănătatea socială a căsătorilor în America. Proiect Național despre Căsătorie;

Prior, V., Glaser, D. (2006)- Atașamentul și tulburările de atașament: Teorie, mărturii și practică, Jessica Kingsley Publishers;

Rellof, M.E., Miller, G.R (1987)- Procesele interpersonale: Noi direcții în studiul comunicării, editura Sage Publications, Beverly Hills, Londra;

Rusu, A. S. (2014)- Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității, editura Grinta, Cluj-Napoca;

Schore, A.N. (1994)- Regularea afectelor și originea self-ului: Neurobiologia dezvoltării emoționale, Mahwah, New Jersey. Erlbaum;

Senn, M. J. E. (1977)- Interviu cu John Bowlby. Manuscris nepublicat, Biblioteca Națională de Medicină, Washington, DC;

Sroufe, L., and Jacobvitz, D. (1989)- Căi divergente, transformări de dezvoltare, etiologii multiple și dificultăți în dezvoltarea continuă, în Dezvoltarea umană, 32, 196-203;

VanLaningham, J., Johnson, D. R., Amato, P. (2001)- Fericirea maritală, durata căsătoriei și curba formei U, Social Forces, 78(4), 1313- 1341;

Vorria, P., Vairami, M., Gialaouzidis, M., Kotroni, E., Koutra, G., Markou, N., Marti, E. and Pantoleon, I. (2007)- Relațiile romantice, stilul de atașament și experiențele din copilărie, articol publicat în Jurnalul elen de psihologie, nr. 4, pag 281-309;

Waters E., Merrick S., Treboux D., Crowell J., Albersheim L.(2000)- Atașament securizant în copilărie și perioada de tânăr adult. Studiu longitudinal de 20 de ani. Dezvoltarea copilului, 71, 2000, p.684-689;

Waters E., Merrick S., Treboux D., Crowell J., Albersheim L.(2000)- Atașament securizant în copilărie și perioada de tânăr adult. Studiu longitudinal de 20 de ani. Dezvoltarea copilului, 71, 2000, p.684-689;

.