Influenta Statusului Ponderal Asupra Calitatii Vietii Adultului

CUPRINS

Introducere

1. Noțiuni generale……………………………………………………………………………………….3

1.1 Mecanismele de producere ale obezității…………………………………………5

1.2 Cauzele obezității…………………………………………………………………………6

1.3 Consecințele obezității………………………………………………………………….7

1.4 Factorii determinanți ai obezității……………………………………………………9

2. Influența obezității asupra principalelor funcții ale organismului……………………13

2.1 Aparatul cardio-vascular……………………………………………………………….13

2.2 Aparatul respirator………………………………………………………………………..14

2.3 Aparatul locomotor……………………………………………………………………….15

2.4 Căile biliare și ficatul……………………………………………………………………16

2.5 Ginecologia și obstretica………………………………………………………………17

2.6 Chirurgia…………………………………………………………………………………….18

3. Strategii de tratament……………………………………………………………………………….19

4. Tratamentul BFT în obezitate……………………………………………………………………24

4.1 Tratamentul prin fizioterapie…………………………………………………………24

4.2 Tratamentul prin termoterapie……………………………………………………….25

4.3 Tratamentul prin masaj…………………………………………………………………26

4.4 Tratamentul prin gimnastică medicală……………………………………………28

4.5 Tratamentul prin terapie ocupatională……………………………………………30

INTRODUCERE

În urma ultimelor statistici s-a constatat că obezitatea este o boală, cu manifestări și cauze dintre cele mai variate, între care se află, în mod paradoxal, o cauză virală.

Încă din cele mai vechi timpuri obezitatea a fost considerată o boală a traiului îndestulat, dar studiile au evoluat și s-a ajuns la concluzia că aceasta este o boală a vieții moderne, fiind inclusă pe lista celor mai mari ucigași ai secolului XX, precum SIDA, cancer, infarctul miocardic, alergii.

Această boală este în plin avânt aproape pe întregul cuprins al globului, fruntea listei fiind ocupată de statele cele mai dezvoltate din punct de vedere industrial.

Datele furnizate de Organizația Mondială a Sănătății arată că: numărul cazurilor de obezitate este în continuă creștere în țările civilizate ale lumii, incidența acestei boli în rândul copiilor crește în mod îngrijorător, în ultimii ani a început să se manifeste o creștere a numărului îmbolnăvirilor de obezitate și în cazul țărilor în curs de dezvoltare, în topul afecțiunilor cu cea mai mare rată de mortalitate, pe locul cinci se află obezitatea în Europa și pe continentul nord american, fiind considerată ca o adevarată epidemie.

Echipe de cercetători, formate din nutriționiști, statisticieni și economiști au constatat că în țările în curs de dezvoltare modernizarea industrială a dus la apariția unei tranziții alimentare în sensul că scăderea activității fizice, apariția a tot mai multe profesii sedentare combinate cu o gamă diversificată de produse alimentare sunt factorii determinanți ai creșterii numărului de cazuri de obezitate.

Din punctul meu de vedere, în urma tuturor ipotezelor cu privire la declansarea acestei boli grave a omului modern, un mod prin care se poate preveni apariția obezității este constientizarea oamenilor cu privire la efectele negative ale acestei boli și informarea corectă cu privire la metodele și mijloacele care sunt puse la dispoziție pentru prevenirea și combaterea ei.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE

Obezitatea este cea mai frecventă boală nutritional-metabolică, cu o largă răspândire in lumea contemporană,caracterizată printr-un exces ponderal considerabil și asociată adesea cu boli cornice severe cum ar fi:bolile cardiovasculare,diabetul zaharat,apneea de somn,etc.Ea este caracterizată printr-un exces de țesut adipos,producându-se printr-un aport alimentar crescut la subiecții cu o anumită predispozitie genetică.

Frecvența obezității este în creștere alarmantă. Prevalența ei se ridică o dată cu vârsta, fiind mai mare la sexul feminin. Prin complicațiile pe care le produce, obezitatea scurtează durata medie de viață cu circa 9-10 ani.

Obezitatea a fost mult timp considerată ca un atribut al frumuseții.Treptat s-a observat ca “nu grasii moștenesc pământul” si incet-incet s-a constatat ca surplusul ponderal este o boală, care reprezintă în întreaga lume o problemă de sănătate publică. Interesul pentru obezitate a fost trezit de consecințele ei nefaste în privinta mortalității datorate unor boli degenerative si de uzură, semnificativ mai frecvente in rândul obezilor,față de indivizii normo ponderali.[1]

În ultimii ani ai secolului XX, în majoritatea țărilor cu un standard de viață ridicat, obezitatea a devenit obiectul unei atenții crescute.

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 – 10 %.

Obsevațiile clinice confirmă in mod sistematic faptul ca obezitatea, prin ea insăși,dar mai ales prin unele complicații ale sale sau boli asociate, cum ar fi: hipertensiunea arterială, insuficiența cardiacă, varicele si accidentele tromboembolice, diabetul, artozele, litiaza biliară, emfizemul pulmonar si insuficiența respiratorie, insuficința hepatică, complicațiile sarcinii, complicațiile intervențiilor chirurgicale, constituie un factor de risc major al decesului.

Marea majoritate a oamenilor suferă de ”obezitate comună (idiopatică)”, pentru care nu s-a identificat o cauză primară evidentă. Mecanismele posibile ce pot duce la creșterea în greutate sunt fie o depunere în exces de grăsime în adipocite, fie o scădere a utilizării grăsimilor.La început este prezent doar excesul ponderal ca atare, evidențiat prin aspectul somatic, măsurarea pliului cutanat, măsurarea circumferinței taliei și prin cântărire. Treptat, din pricina încărcării hemodinamice și respiratorii, apar palpitații, dispnee de efort, edeme maleolare. De asemenea apar dureri articulare, în special în zonele suprasolicitate: glezne, genunchi, lombe. Ulterior apar simptomele legate de complicații.

Obezitatea poate îmbrăca un aspect generalizat sau un aspect segmentar: tipul ”android”, în care țesutul adipos predomină la nivelul trunchiului, și tipul “genoid”, cu o predominanță a țesutului adipos în jumătatea inferioară a corpului. O atenție deosebită se acordă obezității androide (viscerale sau abdominale), care reprezintă un factor de risc important pentru bolile cardiovasculare și diabet.[2]

Unele forme particulare de obezitate se întâlnesc în cadrul sindroamelor genetice. De asemenea, obezitatea există ca o manifestare secundară în cadrul mai multor boli și sindroame endocrine.

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat,dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre creșterea adipozitătii centrale si unii factori de mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scăzut si stresul psihic asociat, nivelul scăzut de educatie. Inițierea fumatului este urmată de dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil dupa renunțarea la fumat.

Pentru a masura supraponderalitatea si obezitatea putem folosi un indicator IMC (Indexul Masei Corporale) sau BMI (Body Mass Index) care se calculeaza astfel:

BMI(kg/m2) = masa corporala (kg)/inălțime2 (m2)

Valorile acceptate internațional ale indicatorului BMI sunt:

sub-ponderal < 18.5

normal 18.5 – 24.9

supra-ponderal 25 – 29.9

obezitate 30 -39.9

obezitate extremă > 40

Organizatia Mondiala a Sănătătii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC – indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2, astfel :

• gradul 1 de obezitate cu indicele de masă corporală cuprins intre 30 – 34,9 kg/m2

• gradul 2 de obezitate cu indicele de masă corporală cuprins intre 35 – 39,9 kg/m2

• gradul 3 de obezitate cu indicele de masă corporală egal sau peste 40 kg/m2

Pacienții cu indicele de masă corporală (IMC) cuprins intre 25 – 29,9 kg/m2 au fost definiți ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 – 26 kg/m2 pentru femei si 24 – 27 kg/m2 pentru bărbați.Un indice de masă corporală (IMC) sub 18 kg/m2 prezintă diagnosticul de denutriție.[5]

Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferința taliei (normal sub 80 cm la femei si sub 94 cm la bărbați), raportul circumferința talie/circumferința șoldului. Toți acești parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC (indicele de masa corporala)

Se cunosc două modele de bază ale distribuției țesutului adipos la indivizii obezi

• obezitate abdominală (androidă, centrală) cu cele două componente, viscerală si subcutanată

• obezitate gluteofemurală (ginoidă)

Unele forme de distribuție a țesutului adipos sunt importante in diagnosticul anumitor boli-de exemplu: ceafa de bizon din hiperadrenocorticism si acumularea particulară de lipide din hipotiroidism.[4]

1.1. Mecanismele de producere a obezității

1. Creșterea aportului alimentar-se întâlnește în majoritatea situațiilor. Sistemul de control al ingestiei alimentare include un centru al sațietății, situat în hipotalamusul centromedial și un centru al foamei, situat în hipotalamusul lateral. O excitare a centrului sațietății determină inhibiția centrului foamei și întreruperea ingerării de alimente. Excitarea centrului foamei induce creșterea aportului alimentar. Există desigur o integrare superioară corticală a activității centrilor respectivi.

2. Reducerea consumului energic- este realizată prin scăderea cheltuierilor datorate eforturilor fizice și o scădere a energiei necesare procesului de termoreglare.

3. Perturbarea metabolismului adipocitar- include: sporirea lipogenezei, reducerea lipolizei, sporirea conținutului de colesterol. Activitatea lipo-proteino-lipaza este crescută în obezitate, fenomen despre care nu se știe însă dacă este primar sau secundar.[3]

1.2 Cauzele obezității

Impactul deosebit de puternic in plan fizic și psihic al obezității, face necesară o bună cunoaștere a cauzelor apariției, prin faptul ca ea se găsește la originea multor boli degenerative, în tratamentul cărora joacă un rol decisiv.

Fără îndoială, principala cauză a apariției obezitații este supraalimentația, dar analiza circumstanțelor care țin de condițiile de mediu sau de starea de sănătate fizică si psihică, la un anumit moment al vieții unui om, care favorizează alimentația excesivă este indispensabilă pentru a înțelege apariția obezității.[1]

Abuzul alimentar

Fără îndoială, supraalimentația este principalul factor extern adesea greu de stabilit cu precizie în antecedentele unor obezi. Tendința de supraalimentare poate lipsi în momentul declanșării procesului de îngrășare și a obezității în cele din urmă. Predispoziția ereditară este importantă în obezitate, fiind semnificativ faptul că unii obezi care au luat parte la diferite programe de cercetare au recunoscut abuzul alimentar în proporție superioară celor care acuzau o anumită predispoziție ereditară spre îngrășare. Astfel, în urma studiilor s-a constatat că la 84, 80% dintre femei și la 86,20% dintre bărbați se poate depista o perioadă de supraalimentație concomitentă cu perioada creșterii ponderale. La 7,40% dintre femei și 10% dintre bărbați, obezitatea a apărut în convalescența unor boli infecțioase, în cursul tratamentului tuberculozei sau după intervenții chirurgicale, când supraalimentația este foarte frecventă. Prin acestea, supraalimentația, ca factor extern se situează pe primul plan în apariția a peste 90% din cazurile de obezitate, proporție care concordă cu observațiile multor cercetători.

Predispoziția ereditară

Ca și în cazul multor altor afecțiuni, obezitatea constituie rezultatul interacțiunii dintre factorii ereditari și cei de mediu. Polimorfismul genelor care controlează apetitul și metabolismul predispune la obezitate atunci când energia furnizată de alimente se află într-o cantitate suficientă. Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin asupra genelor specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu ambii părinți obezi, erau ei înșiși obezi, spre deosebire de mai puțin de 10% dintre copiii ai căror părinți aveau o greutate normală.

Alcoolismul

Alcoolismul poate să constituie o sursă suplimentară de calorii atâta timp cât nu este consumat în cantități prea mari, susceptibile să compromită integritatea funcțională a tubului digestiv și a ficatului.

Traumele psihice și nervoase

În urma unor studii, traumele psihice au fost invocate ca moment declanșant în proporție de 5,4% la femei și de 3,4% la bărbații obezi. În unele cazuri s-a putut stabili cu probabilitate mare o legătură directă între trauma psihică și hiperfagie.

Sedentarismul

Lipsa exercițiilor fizice determină atrofierea musculară, scurtatrea si slăbirea acestora cu creșterea susceptibilității de leziuni. O reducere a activității fizice este in general acompaniată de slăbirea sistemului imunitar.

Odată cu creșterea ratei de obezitate si a problemelor de sănătate asociate, activitatea fizicăa devenit o chestiune extrem de importantă, având în vedere impactul oricărui tip de exercițiu fizic asupra greutății corporale si a sănătății fizice si psihice. S-a demonstrat ca indivizii care fac exerciții fizice regulat, scad rsicul apariției obezității șibolilor cronice asociate.[9]

Cauze endocrine

Rolul primar si direct al glandelor endocrine este din ce în ce mai contestat.Obezitatea apare astfel ca o falsă boală glandulară, deoarece tulburarile endocrine constatate uneori reprezintă efectul și nu cauza obezității.Sunt suficiente 2 argumente in susținerea acestui punct de vedere:

a)Mijloacele de investigație clinică si biologicăsunt incapabile să deceleze în obezitate o tulburare endocrină suficient de constantă pentru a se putea să i se atribuie o reală importanță in declanșarea obezității.

b) Ineficiența terapiei hormonale în obezitate , cu precizarea că extractul tiroidian se foloseste pentru calitățile lui farmacodinamice si nu ca substituient al unei insuficiențe glandulare.

1.3 Consecințele obezității

Nivelul glicemiei și obezitatea

În ultimele decenii, odată cu creșterea tot mai rapidă a numărului persoanelor supraponderale și obeze, s-a pus tot mai mult accentul pe determinarea cauzelor cresterii în greutate. Rezultatele unora dintre aceste cercetari au evidențiat faptul ca multe dintre lucrurile care ne fac plăcere, cum ar fi dulciurile, au o contributie majoră la dezechilibrele care provoacă obezitatea.

Glicemia este un indicator foarte important de luat în considerare atunci când se stabilesc starea de sănătate a unei persoane și predispoziția acesteia pentru îngrășare . În procesul de digestie, organismul transformă carbohidrații în glucoză, zahărul fiind principala sa componentă. Glucoza circulă prin sânge si este cea mai importantă sursă de energie din trupul uman. Nivelul zahărului din sânge constituie glicemia, aceasta având efecte atât asupra senzației de foame, cât și asupra energiei din organism. În funcție de acest nivel energetic, glicemia determină soarta grăsimilor din organism: dacă vor fi arse, sau vor fi depozitate, apărând astfel riscul de obezitate.

Glucoza ajunge ca sursă de energie la celule prin intermediul insulinei produse de pancreas. Cantitatea de glucoza produsă prin descompunerea carbohidraților diferă, in funcție de mâncarea consumată. De exemplu, produsele de panificație rezultate din cereale rafinate, care sunt lipsite de fibre, sunt prelucrate rapid de organism, rezultând o cantitate mare de glucoză, care trece în circuitul sangvin pentru a fi transportată la celule. Pancreasul va face eforturi tot mai mari pentru a produce insulina necesară neutralizării glucozei. Excesul de insulină rezultat constituie un semnal pentru organism că în interiorul său există deja o cantitate mare de energie disponibilă, iar lipidele nu mai trebuie consumate, ci se pot depozita. Este relevant faptul că excesul secreției de insulină este urmat de o insuficiență a acestui hormon! Aceasta induce o stare de oboseală, foame și dorința de a mânca din ce în ce mai mult, în special alimente dulci. Consumând dulciuri, oamenii nu înmagazinează în corp vitamine, fibre, minerale sau antitoxidanti, ci doar se îngrasă.

Soluția opririi acestui cerc vicios este limitarea consumului de zahăr. Pentru a reuși acest lucru, este foarte important să cunoaștem care sunt alimentele în care se găsesc cele mai mari cantități de zahăr, indiferent de forma sub care se prezintă acesta, si să limităm consumul acestora. Pe lângă zahărul ca aliment propriu-zis, există și alte substanțe zaharoase pe care oamenii le consumă prin anumite alimente: dextoza ( zahărul strugurilor), fructoza (zahărul din fructe), lactoza (zahărul din lapte ), sau amidonul ( aflat în făină si cartofi în cantitate mare). De asemenea, unele băuturi consumate frecvent în timpul activităților cotidiene, cum ar fi ceaiul, răcoritoarele ,cafeaua, conțin cantități mari de zahăr și trebuie sa le fie acordată o atenție deosebită.

O persoană dornică să slăbească va fi tentată să sară peste mese, gândindu-se că reducând consumul de alimente, va avea șanse mai mici de a se îngrășa. De fapt, atunci când se înfometează, organismul își va încetini metabolismul pentru a conserva energia, pierderea ponderală realizându-se în această situație, prin deshidratare, depozitul de grăsime nefiind afectat.[4]

1.4 Factorii determinanți ai obezitatii

Determinanții genetici

Recentele descoperiri au ajutat la explicarea modalității prin care genele pot determina obezitatea și cum pot ele să influențeze reglarea greutății corpului. De exemplu, mutații ale genei ob au dus la apariția obezității masive la șoarece. Clonarea genei ob a dus la identificarea leptinei, o proteină codată de această genă ; leptina este produsă de celulele țesutului adipos și rolul ei este de a regla conținutul în grăsimi a organismului. Greutatea corpului este reglată datorită existenței leptinei care servește ca semnal între țesutul adipos și arii ale creierului responsabile cu controlarea metabolismului energetic.Stabilirea gradului influențelor genetice asupra obezității la om s-a realizat pe baza studiului gemenilor, al familiilor si al copiilor adoptați. În studiile realizate pe gemeni, transmisibilitatea ereditară a IMC a fost estimată a fi foarte mare, aproximativ 80%, si această valoare fiind în continuare frecvent citată.Procentul de transmisibilitate ereditară, în urma studiilor familiare și adoptiilor, a fost de 33%. Influențele genetice au o importanță majoră în determinarea distribuției regionale a țesutului adipos, mai ales în depozitele critice viscerale.[5]

Determinanți de mediu

Factorii de mediu au o influență majoră, influențele genetice justificând doar 30% din variația în greutate.

Starea socio-economică are o influență importantă asupra obezității, în special la femei. Studiile au arătat ca un factor de risc puternic pentru obezitate este proveniența dintr-o familie cu status socio-economic scăzut. Factorii socio-economici au influență majoră atât asupra aportului energetic cât și asupra utilizării energiei.

Aportul alimentar crescut a fost demonstrat în urma unor studii realizate prin metoda de dublă marcare a apei, folosindu-se izotopi de hidrogen si oxigen. Prin această metodă s-a arătat că pacienții obezi au consum energetic mare, care presupune în schimb un aport alimentar crescut. Acest aport crescut presupune de obicei un aport lipidic crescut care predispune el însusi la obeziatate.

Un factor de mediu frecvent în societățile occidentale, care favorizează obezitatea este viața sedentară. Activitatea fizică crește consumul de energie și ajută la reglarea aportului alimentar. Studii efectuate pe animale au demonstrat că inactivitatea fizică ajută la apariția obezității printr-un efect paradoxal asupra aportului alimentar. Aportul alimentar crește odată cu creșterea consumului de energie, dar nu scade proporțional cu reducerea activității fizice sub un anumit nivel ; restrângerea activității fizice poate sa aiba ca efect creșterea consumului alimentar la unele persoane.

Determinanți de reglare

Un determinant major al obezității la unele femei este sarcina. Deși cele mai multe dintre femei au o greutate puțin crescută la un an de la naștere, aproximativ 15% au o greutate cu 9 kg mai mare decât înainte de sarcină.

Creșterea tesutului adipos și a celulelor grase în perioada de sugar și a copilăriei , predispun la obezitate. Această creștere poate duce la înmulțirea celulelor adipoase până la de 5 ori mai multe la persoanele obeze față de persoanele cu greutate corporală normală. Prin dietă se reduce numai dimensiunea celulelor adipoase, nu și numărul lor. Persoanele care au țesut adipos hipercelular nu pot sa ajungă la o greutate normală decât prin depleția marcată a conținutului lipidic din fiecare celulă. Depleția și evenimentele asociate ei la nivelul membranei, pot să impună o limită în capacitatea lor de a slăbi și pot sa explice dificultatea lor de a ajunge la o greutate normală.

În obezitate, afectarea cerebrală determinată de o tumoră (in special craniofaringiom) sau de o infectie (in special cele care afectează hipotalamusul) duce la un numar redus de cazuri.

Factorii endocrini care contribuie la instalarea obezității pot fi reprezentati de : hipotiroidism,disfuncția ovariană din sindromul ovarului polichistic ,hiperinsulinismul din neoplasmele pancreatice și hipercorticismul din sindromul Cushing

Factorii psihologici sunt influențați de 2 tipuri de modificari ale comportamentului alimentar :

-Tulburare de tip bulimic acut care se caracterizează prin consumul unei cantități mari de alimente într-un timp scurt cu o senzație subiectivă a unei pierderi complete a controlului pe durata acestei perioade și senzația de extenuare postcritică. În comparatie cu pacienții cu bulimie nervoasă, acești pacienți nu au comportamente compensatorii,cum ar fi provocarea de vărsături , astfel aportul de alimente contribuie la un exces de aport caloric.

-Sindromul alimentării nocturne constă în hiperfagie seara, insomnie, anorexie matinală.

CAPITOLUL 2

2. INFLUENȚA OBEZITĂȚII ASUPRA FUNCȚIILOR ORGANISMULUI

Obezitatea este însoțită de limitarea cronică a tuturor funcțiilor organismului.

2.1 Aparatul cardio-vascular

Instalarea obezității generează complicații metabolice și mecanice cardio-vasculare. Anchetele epidemiologice efectuate pe populația neselecționată arată frecvența crescută și precoce a morbidității și mortalității cardio-vasculare. Studii ample publicate în 1959 ale Societății de Asigurare de Viață Americane, confirmă supramortalitatea cardio-vasculară la obezi și incidența dublă sau triplă a afecțiunilor coronariene, HTA și a HLP asociate. Prin aceste studii s-a evidențiat că obezitatea este un factor de risc coronarian, iar mecanismul de producere a accidentelor cerebro-vasculare se realizează prin frecvența crescută a HTA. Raporturile dintre afecțiunile degenerative cardio-vasculare și obezitate sunt multiple și se realizează la diferite nivele. Se pot separa două grupe de fapte distincte:

Modificări cardio-vasculare legate direct de obezitate, care sunt consecința modificărilor hemodinamice din obezitate. În ceea ce privește hemodinamica la obezi, studiile lui Alexander care au urmărit hemodinamic prin cateterism drept și stâng și debit cardiac în repaus și efort, 50 de obezi fără semne de suferință coronariană clinică sau electrocardiografică, au arătat că în obezitate există: creșterea debitului cardiac, corelat cu gradul obezității ( este datorată măririi consumului de oxigen, cu toate că diferența arteriovenoasă în oxigen este normală ), creșterea presiunii arteriale sistemice la 60% din obezi și creșterea presiunii pulmonare în 25% din cazuri, de asemenea s-a constatat creșterea efortului cardiac sistolic stâng cu 95%, comparativ cu pacienții normoponderali.Costul energetic de efort la obezi se realizează prin scăderea randamentului cardiac datorită creșterii exagerate a volumului de oxigen și creșterii procentuale a efort/minutului cardiac.[1]

Modificări cardio-vasculare clinice și paraclinice în obezitate:

dispneea de efort

hipertensiunea arterială – în obezitate există un număr crescut de hipertensivi față de indivizii normoponderali, este cel mai important factor de risc cardio-vascular, coronarian și vascular cerebral. Reducerea ponderală produce reglarea rapidă și uneori spectaculară a valorilor tensionale.

Edemele membrelor inferioare

sunt frecvente la obezi

Sunt secundare unor insuficiențe venoase a membrelor inferioare și foarte rar secundare unor insuficiențe a cordului drept, după cum arată măsurarea presiunii venoase centrale.

Insuficiența venoasă

este foarte des întâlnită în patologia obezității

tulburările circulatorii ale membrelor inferioare sunt proporționale cu gradul de obezitate

varicele membrelor inferioare se asociază cu tulburările trofice ale membrelor inferioare

apare adesea o insuficiență a musculaturii membrelor inferioare și grade variate de stază ale unei vene

toate acestea cresc riscul bolii trombo-embolice

Consecințele cardio-vasculare indirecte, legate de tulburările metabolice din obezitate

asocierea hiperlipoproteinimiilor și a diabetului zaharat în obezitate, crește frecvența accidentelor vasculare cerebrale, cardiopatiei ischemice și a arteriopatiilor obliterante ale membrelor inferioare. Acești factori asociați se intercondiționează și influențează negativ toate funcțiile aparatului cardiovascular.

prin scăderea ponderală, afecțiunile degenerative cardiovasculare și arteriopatiile ocluzive se ameliorează, iar valorile tensionale devin mai sensibile. [8]

2.2 Aparatul respirator

În obezitate, funcțiile respiratorii sunt modificate prin mecanisme mecanice legate direct de suprapondere și prin mecanisme indirecte asociate unor tulburări hemodinamice. Starea clinică a bolnavilor enfizematoși, bronșici cronici sau cu insuficientă respiratorie cronică de etiologii diferite, se agravează. Obezitatea accentuează dispneea, oricare ar fi mecanismul dispneii pulmonare. Funcția respiratorie a subiecților obezi este întotdeauna modificată.

După modificările hemodinamice și funcționale se pot distinge două grupe de subiecți:

a). Subiecții normocapneici:

La care probele respiratorii sunt normale

Funcția respiratorie a acestor pacienți este patologică

Există o creștere a costului energetic al respirației precum și o reducere a complianției toracice și pulmonare și a eficacității mușchilor respiratorii

Poziția înaltă a diafragmului și grăsimea de pe peretele toracic, care reduce mișcările respiratorii ale subiectului, generează reducerea volumului respirator

b). Subiecți cu sindrom hipoventilator alveolar:

Se caracterizează prin hipercapnee

Sindromul Pickwick:

este realizat mai ales de hiperventilația alveolară

Este asociat la obezitate cu somnolență, insuficiență ventriculară dreaptă, poliglobulie cu cianoză, hipoventilație pulmonară

Este explicat la obezi printr-o hipoventilație secundară, datorită modificărilor mecanicii ventilatorii

Supraponderea crește masa grasă a cutiei toracice și complianța toracică, astfel crește efortul respirator al cutiei toracice

Obezitatea accentuează simptomatologia bolii, ducând la insuficiență cardiacă ireversibilă.

Reducerea ponderală duce la dispariția modificărilor funcției respiratorii.[1]

2.3 Aparatul locomotor

a). Obezitatea și reumatismul degenerativ

Reumatismul degenerativ este adesea asociat cu obezitatea. În obezitate apare degenerarea cartilajului articular, sensibil la efortul mecanic excesiv. Obezitatea favorizează apariția sau agravarea artrozelor și realizează tasări discale, formarea exuberantă de osteofite și accentuarea lordozei fiziologice. Articulația coxo-femurală este cea mai afectată în obezitate. Statica coxo-femurală devine defectuoasă și este destul de frecventă constatarea leziunilor radiologice în coxartroza obezului.

b). Obezitatea și boala artrozică

Boala artrozică este considerată o afecțiune veritabilă a sistemului cartilaginos, afectând genunchii, articulațiile interfalangiene, rahisul cervical și cel lombar. Se caracterizează prin aspecte clinice evolutive deosebite.

Artrozele antrenează frecvent obezități secundare prin sedentarismul pe care îl reclamă și prezintă o simptomatologie dureroasă foarte accentuată. Poate să apară o atrofie generală musculară și o hiperlaxitate ligamentară cu tulburări statice diverse.

c). Obezitatea și fenomenele reumatismale cu anomalii de metabolism

Subiectul obez diabetic prezintă într-o frecvență crescută rahialgii din cauza osteoporozei, nevralgii crurale și dureri de algodistrofii. În 30% din cazuri apare o tendință hiperostozantă, care este cel mai adesea localizată la nivel vertebral. Ea se asociază cu osteofitoza marcată. Hiperostoza vertebrală coexistă frecvent cu o osteoporoză difuză și se întâlnește și în regiunea iliacă și ischiopubiană, la nivelul inserțiilor musculare sub formă de calcificări multiple.

Relația obezitate-sistem osteo articular implică pe lângă componența mecanică și pe cea metabolică, realizând uzura anormală a cartilajului articular.[9]

2.4 Căile biliare și ficatul

Suferințele hepatice și biliare sunt frecvente în rândul obezilor. Studii efectuate pe persoane obeze, aparent normale, au pus în evidență modificări patologice hepatice, funcționale și organice. Suferința hepatică este implicată adesea în mecanismul de producere a hiperglicemiei întâlnită la unii obezi. Din punct de vedere terapeutic, modificările hepatice funcționale cât și cele histologice, regresează până la dispariție odată cu reducerea ponderală.

Litiaza biliară se întâlnește cu o mare frecvență la obezi. Studii realizate pe mai multe serii de pacienți arată că 50-89 % dintre bolnavii cu litiază erau obezi. La excesul alimentar se adaugă și sedentarismul obezilor care este cunoscut a avea o acțiune litogenă neîndoielnică. Pe lângă frecvența mare a litiazei biliare mai există un factor de prognostic negativ precum și dificultăți tehnice în extirparea veziculei biliare la acești bolnavi cât și complicații post operatorii mult mai frecvente care fac mortalitatea prin litiază să fie mai mare decât la persoanele cu greutatea corporală normală. [2]

2.5 Ginecologia și obstretica

Între obezitate și tulburările ginecologice există legături neuroendocrine și o serie de afecțiuni ginecologice ( inflamatorii, degenerative, etc. ). Toate aceste afecțiuni sunt accentuate de încărcarea mecanică din obezitate. La femeile obeze este frecventă asocierea amenoreei și după pierderea câtorva kg, reapariția ciclului. Aceste tulburări au fost atribuite unor perturbări hipotalamice concomitente celor care duc la apariția obezității prin hiperfagie. În ceea ce privește mecanismul tulburărilor ciclului ovarian, a fost invocat, fie un defect de receptivitate, dependent de hipotalamus, a sferei genitale față de hormonii specifici, fie o tulburare în producția și relația cantitativă a hormonilor ovarieni. Frecvența obezității și tulburările funcției ovariene în cursul disfuncțiilor gonadice sunt mari. Locul de reglare a vieții genitale, releul interdependenței și de asemenea centrul foamei și al sațietății este hipotalamusul. Astfel, evenimentele vieții sexuale influențează senzațiile de foame și sațietate.

Perioadele de hiperfagie, supraalimentația, și regimurile restrictive pot influența funcția ovariană și gonadală. Reducerea ponderală ameliorează afecțiunile ginecologice și scade riscul obstretical putând avea o influență redusă asupra funcției ovariene și testiculare, precum și asupra tulburărilor de dinamică sexuală.[2]

2.6 Chirurgia

Obezul se confruntă cu probleme operatorii diverse, atât din punct de vedere chirurgical, cât si al anesteziei.

Dificultătile chirurgicale ale pacientului obez

La nivelul peretelui abdominal,pacientii supraponderali pun probleme suplimentare de tehnici chirurgicale. Stratul mare de grăsime poate săducă la hemostază, iar prezența frecventă pe peretele abdominal a intertrigoului, în specia în apropierea pulsului și a mamelelor, explică riscul de supuratie, hematom, dehiscență parietală si eventrație. Palaparea viscerelor cu mezou scurt, în cavitatea abdominală, este dificilă și poate să ducă la accidente hemoragice, dacă sunt încărcate de grăsime. Toate aceste dificultăți cresc riscul hemoragiei intraoperatorii, ocluziei si a peritonitei postoperatorii.

Dificultăți anestezice ale pacientului obez

Obezul este deficitar în venele preriferice, care sunt fragile și dificil de reparat. În obezitate sunt necesare doze mai mari de anestezie, deoarece anestezicele obișnuite se solvă în masa grasă crescută. Dozele mari prezintă riscul apariției supradozajului și al trezirii târzii.

La obezii intubați este greu de realizat ventilația pulmonară, ceea ce pune în dificultate anestezistul.

Probleme legate de teren

Pacientul obez este foarte expus la șocul hemoragic datorită unei diminuări relative a volumului globular, a apei celulare și extracelulare.

La obez, presiunea abdominală crește la 15-20 mm H2O, față de 5-10 mm H2O, ceea ce induce o insuficiență respiratorie, ducând la creșterea riscului apariției complicațiilor bronhopulmonare postoperatorii.

Bolile asociate obezității, cum ar fi: diabetul zaharat, tulburări cardiovasculare, perturbări ale funcției renale și hepatice, cresc riscul operator. Germain constată o mortalitate operatorie într-un serviciu de chirurgie generală de 8% la obezi, de cele mai multe ori in urma complicatiilor asociate: embolie pulmonară, septicemie, insuficiență respiratorie acută, infract.[1]

CAPITOLUL 3

STRATEGII DE TRATAMENT

Este foarte important sa fie stabilite și înțelese mecanismele care au dus la obezitate. De aceea controlul greutății începe printr-un examen medical complet care include o anamneză amănunțită legată de obiceiurile alimentare, stilul de viată (pentru a putea determina necesarul caloric), examen clinic general, determinarea IMC , care permite încadrarea într-un anumit grad de obezitate, identificarea oricărei afecțiuni care ar putea determina creșterea în greutate și a oricăror afecțiuni care ar putea reprezenta complicații ale obezitătii și nu în ultimul rând identificarea factorilor emoționali care ar putea de asemenea determina creșterea în greutate sau ar putea scădea șansele de succes în ceea ce privește controlul greutătii. Trebuie avut în vedere că întotdeauna există anumite mecanisme psihologice care stau la baza unor obiceiuri alimentare nesănatoase, care trebuie demontate .

Pentru eliminarea obezității există o strategie de tratament bine stabilită, care se aplică în funcție de particularitățile fiecărui caz. Primul pas constă în evaluarea istoriei medicale a fiecărui pacient, tratamente deja încercate, obiceiuri alimentare, profile psihologice și de comportament, inflențe profesionale și familiale. Următorul pas constă în stabilirea unui program alimentar combinat cu exerciții fizice, dacă e cazul, la prescrierea unei medicatii ajutătoare, chirurgia gastrică fiind o opțiune în funcție de decizia medicului.[3]

Ce este necesar să se înțeleagă de la început este faptul că indiferent de forma de tratament aleasă, aceasta trebuie aplicată pe o perioadă cât mai lungă de timp. Acest lucru este în general greu de acceptat de pacientii obezi, care sunt disperați să găsească un tratament miracol. Eficacitatea tratamentului de lunga durată este de fapt singura garanție a succesului.

Programele de control ale greutătii pot fi împărțite în trei categorii majore:

Programele de realizat individual sunt de baza pentru cei mai mulți obezi care caută un ajutor. Doctorul poate să ajute pacientul obez în familiarizarea cu aceste programe. Poate include grupuri de ajutor reciproc, cum ar fi “ Anonimii Gurmanzi”, programe ale comunitătii la locul de muncă, cărți și articole de specialitate, produse de dietă cum ar fi formulele de schimbare a meniurilor.

Programele neclinice sunt programe comerciale, cu o strucură creată de compania care le-a generat și cu întâlniri săptămânale conduse de diferite persoane competente, la care se adaugă materiale de instruire în colaborare cu profesioniștii în probleme de sănătate. Eficacitatea lor este greu de evaluat pentru că se publică foarte puține statistici și foarte multe persoane le abandonează. Doctorii își pot ajuta pacienții în selecționarea programelor de dietă cu puține grăsimi sau în creșterea activității fizice.

Programele clinice sunt oferite de profesioniști în probleme de sănătate, de obicei ca parte a programelor comerciale de scădere în greutate, dar și ca practică privată individuală sau de grup. Programele de control ale greutății utilizează patru elemente:

– sfatul de dietă și nutrițional

– terapia compartamentală

– medicamentele

– chirurgia

Dietoterapia este prima componentă a tratamentului pacientului obez. Elaborarea unui program nutrițional se bazează pe faptul că fiecare individ este unic (bagaj genetic, istorie medicală, mod general de viață) și de aceea dieta trebuie personalizată în așa fel încât să se furnizeze alimente sănătoase, variate, echilibrate nutrițional în funcție de nevoile fiecărui pacient.

O dietă echilibrată ar trebui să acopere următoarele cerințe nutriționale: 12-15% proteine, 30-35% lipide si 50-55% glucide (carbohidrați). Atunci când pierderea ponderală este impusă, aportul caloric este redus, iar tipul alimentelor și frecvența meselor sunt principala preocupare pentru a obține efecte durabile in timp.

Glucidele consumate trebuie sa fie în majoritate complexe, iar aportul celor simple trebuie redus cât mai mult cu putință. Glucidele trebuie să reprezinte cel puțin o jumătate din aportul total de trofine (substanțe alimentare) într-o zi, întrucat ele furnizeaza energie pentru desfășurarea activităților fizice și deasemenea calmează senzația de foame. Caloriile provenite din glucide complexe sunt în general catabolizate, consumate și nu se vor depune în rezerve de grăsime.

Lipidele sau grăsimile sunt o sursă majoră de energie pentru organismul uman, însă nu e singura și, în plus, o cantitate prea mare de grăsimi (35%) în dieta este dăunătoare, datorită creșterii riscului de hipercolesterolemie.

Sistemul circulator este cel mai afectat, deoarece nivelul crescut al colesterolului contribuie la creșterea incidenței accidentelor vasculare și a numărului de infarcturi cardiace. Atunci când nivelul colesterolului crește peste limita normală și pentru perioade îndelungate, acesta se depune pe pereții interiori ai arterelor și reduce sau blochează circulația sanguină. Organele care primesc sânge de la aceste artere au de suferit, deoarece nu primesc suficient oxigen și nutrienți, cât ar avea nevoie. De exemplu, atunci când circulația cerebrală este blocată, se produc accidentele cerebrale.

Colesterolul provine din douăsurse: cel mai mult se produce în ficat, prin transformarea diverșilor nutrienti, în special grăsimi saturate. Din moment ce toate animalele iși produc propriul colesterol, cealaltă parte din colesterolul uman provine direct din consumul produselor animale. Acest colesterol este absorbit în intestin și se adaugă la cel produs de ficat. Este cunoscut faptul că o dieta bogată în grăsimi saturate conduce la cresterea producției de colesterol din organism. Așadar, prin reducerea cantității de grăsimi din dietă se poate menține nivelul colesterolului sanguin total în limite normale. Grăsimile în dietă ar trebui provină din: carne de pui sau de curcan, pește, lactate degresate parțial, ulei de măsline sau alune și semințe crude.

Proteinele pot fi consumate in proportie de maxim 15% din rația zilnică de trofine. Este recomandat să se consume atât proteine din surse vegetale, cât și animale. Proteinele animale se găsesc în carne și produse din carne, pește, ouă și lactate. Legumele uscate sunt bogate în proteine, la fel cerealele și pâinea.

Necesarul de fibre, care este de circa 30-40 g/zi, este furnizat de legume, fructe și cereale. Fiecare masă trebuie sa conțină un fruct și o legumă proaspată. Lichidele consumate trebuie să aducă minim 1,5 litri de apă pe zi iar apa este singurul lichid cu adevarăt necesar pentru organismul nostru.

Odată stabilite tipul și cantitatea alimentelor, este necesară schimbarea obiceiurilor alimentare avute anterior. Astfel gustările cvasi-permanente, cantitățile excesive de lipide și volumul prea mare de alimente consumate în timpul meselor principalele vor dispărea din noul mod de viață al pacientului obez. Sunt recomandate trei mese pe zi și câte o gustare între mese; este foarte important ca fiecare masă să se desfășoare într-o atmosferă relaxantă, pozitivă, fără grabă.

Indicațiile precise și la obiect în legătură cu regulile de alegere a alimentelor și cantitătile optime, vor fi determinate de particularitățile fiecărui individ.

Terapia comportamentală se bazează pe analiza comportamentului care consideră că acesta, antecedentele și consecințele lui trebuie schimbate. Primul comportament care trebuie schimbat este modul de a mânca, accentul punându-se pe încetinirea ritmului în care se mănâncă. Apoi urmează efortul de a modifica antecedentele, prin evitarea efectuării cumpărăturilor în perioadele în care persoana respectivă este înfometată sau prin îndepărtarea alimentelor foarte bogate în calorii aflate la îndemană în casă. Educația nutrițională, terapia cognitivă (în special pentru a preveni recăderile) și măsurile de creștere a activității fizice au importanță majoră în aceste programe.

În afara scăderii aportului de calorii, un rol important în tratamentul obezității îl are creșterea consumului de calorii: sportul – sedentarismul jucând un rol important în apariția acestei afectiuni. Exercițiul fizic contribuie la diminuarea țesutului adipos prin creșterea capacității sistemului muscular de a utiliza grăsimea în scopuri energetice. Activitatea fizică moderată, zilnică, duce la menținerea unui tonus muscular bun și a unui consum energetic sporit. În plus, respirația, circulația generală și în special cea venoasă și limfatică sunt ameliorate. La toate acestea se adaugă și efectul psihologic pozitiv.

Aerobicul oferă cele mai bune condiții pentru arderea grăsimilor. De asemenea, un bun efect il au plimbările, joggingul, dansul, înotul, mersul pe bicicletă. Tipul de efort și intensitatea acestuia se face de asemenea la recomandarea medicului specialist, în funcție de prezența sau nu a patologiei asociate.

Strategia slăbirii în greutate se bazează pe succesiunea ciclurilor "slăbire – menținere", care cuprind:

a) perioade de slăbire propriu-zisă (de 1 – 3 luni) în care greutatea scade cu 3 – 8 kg prin dietă hipocalorică, exercitiu fizic, terapie comportamentală și eventual medicație

b) menținerea efectului 2 – 6 luni prin exercițiu fizic, terapie comportamentală, dietă si eventual medicație

Un rol important însă trebuie să-l aibă profilaxia obezității, având în vedere faptul că> 40% dintre obezii adulti au fost obezi și in copilarie. Spre deosebire de obezitatea survenită la maturitate, care se datorează creșterii volumului celulelor adipoase (hipertrofie), obezitatea survenită la copil se datorează unui număr crescut de celule adipoase ( hiperplazie), fiind astfel foarte greu de tratat ( numărul de celule rămâne permanent același, fixat din perioada copilăriei).

Medicamente: multiplele beneficii ale unei modeste scăderi în greutate și dificultatea menținerii noii greutăți au readus interesul pentru farmacoterapia obezitătii, în special de când noile medicamente nu mai creeaza dependență. Totuși recenta descoperire a unei valvulopatii foarte frecvente la pacienții care au fost tratați cu Fenfluramină singură sau în combinație cu Fenteramina (de obicei denumita fen-phen) au scăzut interesul pentru tratamentul medicamentos al obezității. Fenfluramina nu se mai utilizează, fiind aprobată ca suprimant al apetitului Sibutramina.

Tratamentul chirurgical pentru persoanele cu obezitate importantă (IMC > 40) și pentru cei cu obezitate mai putin importantă dar cu complicații potențial fatale, este de elecție . Acesta duce la o pierdere mare a greutății, care de obicei se menține >5 ani. Cele mai frecvente operatii, gastropatia verticală și by-pass gastric- reduc radical volumul stomacului prin crearea unui buzunar gastric mai mic de 25 ml. Scăderea ponderală după tratamentul chirurgical este rapidă la început și scade treptat în următorii 2 ani. Este direct proporțioanală cu gradul obezitătii și de obicei variază între 40 și 60 kg. Scăderea ponderală este însoțită de o marcată diminuare a complicațiilor medicale și de o îmbunătățire a dispoziției, autoevaluării, a imaginii corporale, a nivelului de activitate, a eficienței interpersonale și vocaționale. [9]

CAPITOLUL 4

TRATAMENTUL BFT ÎN OBEZITATE

În general, se consideră că slăbirea unui obez constituie o acțiune dificilă, dar un tratament fizioterapic efectuat corect, asociat cu un regim alimentar restrictiv, hipolipidic, hipocaloric sau hipoglucidic și cu terapia prin mișcare (kinetoterapia), masajul terapeutic, este absolut necesar, având bune rezultate privind tratarea obezității.

4.1 Tratamentul prin fizioterapie

Fizioterapia este cunoscută ca fiind o metodă ușor de folosit și fără efecte secundare, neexistând vorba despre efecte toxice sau supradozaj. De regula, folosirea procedurilor fizioterapiei, este plăcută, nu este solicitantă pentru organism, nu crează dependență, ci dimpotrivă, este o metodă noninvazivă care generează relaxare și un tonus bun al organismului, și mai ales are un efect spectaculos în tratarea obezității.

Fizioterapia are în primul rând, un important efect vasodilatator, îmbunătățind astfel circulația sanguină, datorită producerii hiperemiei reactive de la nivelul circulației superficiale și de profunzime. Pe lângă efectul vadodilatator, are un efect trofic prin îmbunătățirea irigației locoregionale și drenarea lichidelor stagnante intratisular, precum imbunătățirea circulației limfatice. Prin efectele hiperemiante și trofice, duce la o creștere a microcirculației locale, promovând astfel o mai bună oxigenare a mușchiului și la eliminarea metaboliților toxici. Stimularea circulației sanguine, are ca urmare stimularea reparării la nivel celular. Având proprietăți multiple de restructurare, tonifiere, detoxifiere și stimulare a circulației sanguine, fizioterapia favorizează eliminarea rezidurilor, un mai bun schimb de substanțe la nivel celular și oxigenarea mai bună a epidermei.

Fizioterapia, intervine și în accelerarea procesului de eliminare a sudorii și secrețiilor sebacee, precum îmbunătățeste respirația cutana ajutând la detoxifierea organismului. Prin anumite proceduri ale fizioterapiei, are loc o ușurare a transporturilor acizilor , o intensificare a schimburilor nutritive, eliminarea toxinelor din corp, și întărirea sistemului imunitar. La nivelul țesutului adipos, se produce o intensificare a procesului de eliminare a toxinelor, grăsimilor și a apei, prin activarea circulației sângelui, stimularea supleței și elasticității țesuturilor.

În tratarea obezității, fizioterapia folosește și unele proceduri termoterapice cum ar fi: băile de abur, băile de lumină, dușurile cu presiune, etc. Este recunoscută facilitarea lipolizei, fizioterapia ducând la scăderea stratului adipos. Electrolipoliza reprezintă mai degrabă, eliminarea grăsimilor într-un mod noninvaziv. Electrolipoliza este una dintre cele mai eficiente arme împotriva depozitelor adipoase și un tratament esențial în procesul de slăbire. Constituie un procedeu ce se bazează pe micro-curenti, care ,,atacă" celulele grase inactive, stocate în depozitele de grăsime. Astfel, un alt beneficiu al fizioterapiei în combaterea obezității, este faptul ca această terapie, întreține și dezvoltă suplețea țesutului conjunctiv, combate depunerile grăsoase în exces sub piele și totodată le previne.

4.2 Tratamentul prin termoterapie

Termoterapia-cuprinde proceduri ce folosesc o mare cantitate de căldură. Cele mai utilizate în tratamentul obezității sunt:

Băile de abur

-sunt cunoscute ca o metodă simplă și accesibilă cu recomandare în tratarea obezității,afecțiunilor respiratorii cât și pentru îngrijirea pielii

-este utilizată căldură umedă sub formă de vapori, care ridică într-un timp relativ scurt temperatura corpului

-pentru a fi mai usor de tolerat,se începe de la o temperatură inițială de 38-40grade C și se crește treptat la 50-55 grade C.

-pe parcursul procedurii se utilizează comprese la cap,ceafă și inimă

-se încheie cu o procedură de răcire, baie sau duș rece

-durata unei ședinte este între 5-30 minute, în funcție de rezistența organismului

-fiind proceduri puternice se aplica la un pacient de cel mult 2-3 ori pe săptămână

Băile de aer cald

-se realizează în același mod ca și băile de abur cald, dar folosesc căldură uscată cu temperaturi între 60-120 grade C

-căldura uscată este dată de radioatoare supraîncălzite în atmosfera închisă

– sunt mai tolerate ca cele de abur cald

-transpirația se instalează mai încet, dar este mai abundentă cantitativ decât la băile de abur

Băile de lumină

-sunt proceduri de transpirație, care folosesc razele infrarosii în spații închise

– durata unei proceduri este de 5-20 minute, iar la terminarea lor se face o procedură de răcire

-căldura radiantă produsă de băile de lumină patrunde mai bine decât cea produsă de băile de abur sau de aer cald

– tensiunea arterială scade prin vasodilatatia produsă treptat [10]

4.3 Tratamentul prin masaj

Masajul este o metodă de prelucrare a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop profilactic, curativ sau fiziologic. Această metodă este o „prelucrare”, deoarece acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu participă activ la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului:

1. Locale:

Acțiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmare).

Acțiunea hiperemiantă- îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin înroșirea și încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.

Acțiunea înlăturării lichidelor interstițiale de stază – cu accelerarea proceselor de resorbție în regiunea masată.

Acțiunile directe, mecanice-influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.

Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de contracție a mușchilor.

2. Generale:

Stimularea funcțiilor aparatului circulator- îmbunătățește circulația venoasă, crește cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.

Stimularea funcțiilor aparatului respirator-ușurează schimburile de gaze.

Creșterea metabolismului bazal

Alte efecte ale masajului sunt:.

Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboselii musculare.

Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități care pornesc spre sis-temul nervos central.

Efectul mecanic-produs de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, măngăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare care participă la mișcarea într-o articulație.

Lichidele interstițiale în exces din mușchi, se resorb în sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătățește activitatea circulației sângelui care duce la mutația elementelor anatomice din întreg organismul.[7]

4.4 Tratamentul prin gimnastica medicală

Exercițiile fizice, prin efectul lor de ameliorare, se pot utiliza atât ca factor preventiv, cât și curativ.

Din cultura fizică medicală sunt indicate îndeosebi exercițiile fizice active.

În prima fază se face încălzirea (pregătirea organismului pentru efort)

Mers variat (pe porțiuni de 20-30m); normal, pe vârfuri, pe călcâie, pe laba externă a piciorului, cu genunchii la piept, mers lateral cu pași adăugați și pași încrucișați, mers înapoi.

Din mers: rotirea amplă a brațelor înainte și înapoi, aceiași rotire cu coatele îndoite (executate cu ritm din ce în ce mai rapid).

Din mers: două flexii cu arcuiri de brațe lateral și două în fața pieptului (coatele flectate).

Din mers: culegerea unuei mingi imaginare cu mâna dreaptă și cu mâna stângă (din 5 în 5 pași).

Mers ghemuit: până la apariția oboseli.

Mers liniștitor, cu relaxarea membrelor inferioare.

În fază următoare a tratamentului se practică exerciții repezi și scurte, ca alergările în ritm viu, sărituri la coardă, jocuri dinamice, exercițiile de respirație.

Exerciții de sărituri :

Exercițiul 1. Sărturi pe loc, cu depărtarea și apropierea picioarelor, sau cu forfecarea lor, unul înainte, celălalt înapoi.

Exercițiul 2. Sărituri cu coardă, pe ambele picioare.

Exercițiul 3. Din alergare ușoară, sărituri peste obstacolele mici.

Exercițiul 4. Sărituri laterale cu trecere peste ladă sau bancă.

Exercițiul 5. Săritura din elan cu atingerea unui obiect suspendat.

Exercițiul 6. Sărituri combinate cu mișcări de brațe.

În faza următoare se practică exerciții care se îngreunează treptat, devin mai lente și de durată mai lungă; se practică exerciții de forță cu haltere mici, cu mingia medicinală, exerciții de abdomen și de trunchi, de târâre și de respirație.

Exerciții de târâre:

Exercițiul 1. Târâre pe abdomen, înaintând simultan cu brațul și piciorul opus.

Exercițiul 2. Târâre pe coate, mutând simultan brațul și piciorul opus.

Exercițiul 3. Târâre pe o latură.

Exercițiul 4. Târâre pe abdomen, mutând ambele brațe deodată, fără ajutorul picioarelor.

Exercițiul 5. șezând cu brațele pe șold sau întinse înainte: târâre pe șezută, mutând piciorul și bazinul de aceiași parte înainte, apoi partea cealaltă.

Exercițiul 6. Șezând: târâre pe șezută, folosind călcâiele pentru tracțiune, flexând din genunchi membrele inferioare.

Cățărări la scară fixă:

Exercițiul 1. Cățărarea cu brațul și piciorul opus, simultan, corpul apropiat de scară.

Exercițiul 2. Cățărare folosind ambele brațe simultan și apoi săltarea pe un picior, cu schimbarea lui pe cealaltă treaptă.

Exercițiul 3. Cățărarea prin săltare , mutând ambele mâini deodată și apoi ambele picioare deodată.

Exercițiul 4. Cățărarea prin săltare, mutând munai picioarele din treaptă în treaptă până la ghemuire, apoi întinderea lor și mutarea brațelor din ce în ce mai sus pe scară, până la întinderea completă a trunchiului.

Exerciții de respirație: mișcările se vor executa în ritm lent, cu amplitudine mare, corpul având un echilibru stabil.

– Ridicarea brațelor la orizontală sau mai sus contribuie la ușurarea inspirației, iar la coborârea lor, ajută expirația;

– Răsucirea înafară și supinația brațelor ajută la inspirație, iar răsucirea înăuntru și înainte a lor ajută la expirație;

– Extensiile corpului ajută inspirația iar flexiile, expirația;

– Ridicarea genunchilor, la piept favorizează inspirația, iar coborârea și întinderea lor, expirația;

– Îndoirea laterală a trunchiului ajută inspirația de partea opusă și expirația de aceiași parte;

– Pozițiile declive și ghemuirile favorizează expirația.

Exerciții pentru abdomen:

Exercițiul 1. Ridicarea membrelor inferioare la 90 grade cu genunchii bine întinși și coborârea lor, dar fără să fie sprijinite cu mâinile.

Exercițiul 2. Decubit –dorsal foarfecarea pe verticală a membrelor inferioare; se crește amplitudinea de forfecare.

Exercițiul 3. Blicicleta.

Exercițiul 4. Decubit-dorsal, membrele inferioare răsturnate peste cap, vârfurile degetelor picioarelor ating dușumeaua; membrele superioare se sprijină cu palmele pe dușumea, membrele superioare părăsesc dușumeaua, membrele superioare ajung la verticală.

În faza de întreținere se pratică mersul pe jos pe distanțe lungi, gimnastica igienică, exercițiile respiratori, înotul, canotajul, ciclismul.

Practica exercițiilor fizice trebuie să se facă cu măsură progresând încet și evitând oboseala, tratamentul va continua și susținut, nu se va urmări obținerea unor rezultate spectaculoase.[12]

4.5 Terapia ocupațională (Ergoterapia).

Este o metodă de reeducare activă care completează gimnastica folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

– Mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii lor;

– Dezvoltarea forței musculare;

– Restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul poate executa unele exerciții cum ar fi:

– Urcatul și coborâtul scărilor;

– Săritul cu coarda;

– Mersul pe plan înclinat;

– Mersul pe teren accidentat (deal- vale)

– Plimbări pe jos, prin parcuri, păduri, pe marginea unui râu, etc.

Important este ca aceste plimbări să se facă zilnic, timp de 1h – 2h, preferabil seara înainte de culcare. Aceste activități au un efect liniștitor asupra sistemului nervos.

Excursiile de sfârșit de săptămână au același efect, dar trebuie să subliniem că ele nu pot compensa în întregime efectele sedentarismului.

Se mai pot include și unele activități sportive- fără compeții – și sporturile individuale (unele jocuri cu mingea, patinajul, hochei, turism, natație, schi, înotul, canotajul, atletismul, ciclismul, etc.) toate au efecte binefăcătoare.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluției bolii și de încadrarea rațională a ergoterapiei în complexele de recuperare și readaptare funcțională.

BIBLIOGRAFIE

[1] D. Lacatîs și Gh. Crețeanu – Obezitatea, Editura Junimea, Iași 1978

[2] I. Pavel și Dan Strobici – Obezitatea – Boală cu extindere în masă, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucuresti 1970

[3] Lucia Anghelescu – Obezitatea, Editura Facla, Timisoara, 1985

[4] Iulian Mincu și Nicolae Hâncu – Lipidologie Clinică, Editura Medicală- Bucuresti, 1993

[5] Dan Periteanu și Cătălina Poiană – Echilibrul energetic și obezitatea, Editura ALL, 2009

[6] Barry Atkinson – Obezitatea între a fi și a nu fi

[7] Vasile Marcu – Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983.

[8] Radu Păun – Tratat de medicină internă Vol II (boli cardiovasculare și de nutriție), Ed. Medicală, 1997.

[9] Dr. Dr. Gerhard Venzmer – Noua carte a sănătății, Ed. Medicală, București, 1970.

[10] Dr. Clarence Dail și Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecțiuni obișnuite), Casa de Editură-Viață și Sănătate, București, 1999.

[11] Vasile Marcu – Masaj și Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, București 1983.

[12] Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcțională, Ed. Sport-Turism, București, 1981.

[13] Dr. Adrian N. Ionescu – Gimnastica Medicală, Ed. ALL, București, 1994.

[14] PIRVU,Luiza- Alimentația Omului Modern,

[15] Nicolae Hâncu- Abecedar de obezitate, Editura Sănătatea Press Group, 2014

[16] Iulian Mincu si Nicolae Hâncu- Obezitatea, Diabetul Zaharat, Colesterolul și Ateroscleroza, Editura Dacia, 1977

[17] Iulian Mincu- Diabetul Zaharat si Obezitatea, Editura Medicală, Bucuresti, 1969

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ

II 1. Ipoteză de lucru

Obezitatea este cea mai frecventă boală nutritional-metabolică, cu o largă răspândire in lumea contemporană,caracterizată printr-un exces ponderal considerabil și asociată adesea cu boli cornice severe cum ar fi:bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn, etc. Ea este caracterizată printr-un exces de țesut adipos, producându-se printr-un aport alimentar crescut la subiecții cu o anumită predispozitie genetică.

Obiectivul principal al acestui studiu a fost confirmarea beneficiilor tratamentului BKT asupra pacienților cu obezitate. Pe lângă acesta se adaugă evaluarea calității vieții, dar și evaluarea unor parametrii psihologici și studierea relației dintre parametrii psihici și calitatea vieții

II.2. Material

Pentru materializarea obiectivelor de cercetare menționate în subcapitolul anterior și prin colaborare interdisciplinare am elaborat un protocol de studiu pentru pacienții în curs de tratament recuperator și am stabilit etapele de urmarire a pacienților.

Studiul s-a desfășurat pe un număr de 24 de pacienți, încadrați în studiu pe baza unor criterii bine definite de includere și excludere în studiu. Studiul este format din două loturi. Primul lot este format din 12 pacienți cu obezitate, iar al doilea din 12 pacienți normoponderali.

Studiul s-a desfasurat din luna noiembrie 2014 și s-a incheiat în luna iunie 2015 la Spitalul Clinic Județean Oradea.

Criterii de includere

Colectarea datelor a respectat principiile de etica medicală

Vârsta peste 18 ani

Criterii de excludere

Boli cronice

Boli psihice diagnosticate

Neoplasmul

II.3 Variabile discriptive

1. Vârsta

Tabel nr 1: Repartitia dupa varsta

Grafic nr 1: Repartiția după vârstă

Loturile sunt omogene din punct de vedere al repartiției pe grupe de vârstă, în ambele categorii predomină intervalul 46-47. Media de vârstă a Lotului 1 este 47,81, iar vârsta Lotul 2 este de 46,83.

2.Mediul de proveniență

Tabel nr 2: Repartiția după mediul de proveniență

Grafic nr 1: Repartiția după mediul de proveniență

Se observă o pondere mai mare a pacienților din mediul urban. Pacienții din mediul rural preocupați de activitățile fizice mult mai intense au adresabilitate mai mică la serviciile de recuperare.

3.Statutul social

Tabel nr 3: Repartiția după statutul social

Grafic nr 3: Repartiția după statutul social

În ambele loturi numărul persoanele căsătorite predomină(6, respectiv 7).

4. Raport femei/barbați

Tabel nr 4: Repartiția după sex

Grafic nr 4: Repartiția după sex

În ambele loturi femeile sunt mai numeroase. În Lotul 1 femeile sunt în numar de 9, iar barbatii de 3, iar în lotul 2 de 8, respectiv 4 bărbați.

5.Studii

Tabel nr 5: Repartiția după studii

Grafic nr 5: Repartiția după studii

Numar mediu de ani de scolarizare a lotului de studiu este de 12 ani, ceea ce înseamnă un nivel de pregatire superior cu informații multiple, ce ar duce cu ușurință la intelegerea și aplicarea unui nou stil de viață.

6. IMC

Tabel nr 6: Repartiția după IMC

Grafic nr 6: Repartiția după IMC

Repartiția după IMC arată o obezitate de gradul I la ceea ce înseamnă ca acest indicator oficial de calculare a greutății nu indică o viață sănătoasă pentru lotul I.

7. Comorbiditate

Tabel nr 7: Repartiția după comorbiditate

În grafice se obsevă discrepanța între cele doua loturi. Lotul 1 care corespunde persoanelor obeze prezintă 4 boli asociate, rezultand un numar de 12 afecțiuni. Lotul 2, prezinta 3 afectiuni, din care doar 5 persoane prezintă alte boli asociate. Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special afectiuni cardiovasculare, afectiuni ale aparatului respirator, diabet zaharat, artroza. Combinația dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică duce la obezitate.

Grafic nr 7: Repartiția după comorbiditate

Grafic nr 8: Repartiția după comorbiditate

II.3 Metode

Scala de perceptie a stresului Levenstein

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește fiecare dintre ele cu starea dumneavoastră din ultimele 6 luni. Marcați răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4

Aproape niciodată.

Câteodată.

Adeseori.

Aproape întotdeauna.

Mă simt odihnit.

Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.

Mă simt iritat sau nemulțumit.

Am prea multe lucruri de făcut.

Mă simt singur sau izolat.

Mă aflu în situații conflictuale.

Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.

Mă simt obosit.

Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.

Mă simt calm.

Am prea multe decizii de luat.

Mă simt frustrat.

Mă simt plin de energie.

Mă simt tensionat.

Problemele mi se adună cu grămada.

Mă simt deseori presat de timp.

Mă simt protejat și în siguranță.

Am multe necazuri (probleme).

Mă simt presat de cerințele altor persoane.

Mă simt descurajat.

Sunt mulțumit de mine însumi.

Mi-e teamă de viitor.

Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.

Mă simt criticat și judecat.

Mă simt fără griji.

Mă simt epuizat mental.

Nu pot să mă relaxez.

Mă simt copleșit de responsabilități.

Am suficient timp pentru mine.

Mă simt sub presiunea termenelor fixe.

Interpretarea scalei stimei de sine Rosenberg

Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul
stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază si răspundeți in cel mai
scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.

Calitatea vietii

Mobilitate

Nu am nici o problemă la mers 1

Am probleme atunci când merg 2

Sunt obligat să rămân așezat 3

Autoîngrijire

Nu am nici o problemă pentru a mă autoîngriji 1

Am probleme la a mă îmbrăca și spăla singur 2

Sunt incapabil pentru a mă spăla și îmbrăca singur 3

Activități curente

Nu am nici o problemă pentru a face activități curente 1

Am probleme pentru a face activități curente 2

Sunt capabil pentru a face activități curente 3

Durere/ jenă

Nu am nici o durere sau vreo jenă 1

Am durere moderată 2

Am durere sau jenă mare (severă) 3

Anxietate / depresie

Nu sunt nici anxios, nici deprimat 1

Sunt moderat anxios sau deprimat 2

Sunt extrem de anxios sau deprimat 3

Scala analogă vizuală a durerii

0 – fără durere 10 – durere maximă

Măsuri igieno-dietetice

Evitarea ortostatismului prelungit;

Utilizarea talonetelor plantare la pacienții cu picior plat ( nr. 9, 13, 15, 18);

Scăderea ponderală la pacienții supraponderali și obezi ( nr. 1-12)

Efortului izometric în activitățile zilnice.

Scadea aportului de acizi grași polinesaturați, în special la pacienții cu dislipidemie

Asigurarea unui somn liniștit de minim 8 ore;

Suplimentarea organismului cu potasiu, calciu, magneziu care contribuie la scăderea valorilor tensionale.

Reducerea consumului de alcool sub 30ml sau chiar eliminarea lui, deoarece acesta crește tensiunea arterială;

Reducerea sau renunțarea la fumat ( nr. 2, 14, 15, 16, 24,);

Regim hiposodat;

Reducerea consumului de cafea în limite moderate, de 1-2 cești de cafea cu o linguriță de cafea la o ceașcă;

Programul kinetoterapeutic l-am particularizat fiecărui pacient în funcție de stadiul afecțiunii reumatice și de stadiul hipertensiunii.

Obiectivele ce le-am urmărit au fost:

Relaxarea generală a pacientului;

Combaterea durerii;

Creșterea stabilității membrelor inferioare;

Creșterea forței și rezistenței musculare;

Prevenirea și corectarea atitudinilor vicioase;

Dobândirea aliniamentului corect al corpului;

Îmbunătățirea funcționalității mioartrokinetice globale;

Influențarea și îndreptarea factorilor de risc ai artozelor și ai hipertensiunii, care pot fi modificați;

Îmbunătățirea respirației;

Combaterea sedentarismului;

Scăderea valorilor tensionale la valorile limite convenabile;

Prevenirea afectării organelor țintă prin controlul hipertensiunii arteriale;

Însușirea de către pacient a unor obiceiuri sănătoase de viață.

Kinetoterapia am recomandat-o pacienților 2, 3, 5, 8, 11, 14, 16, 17, 18, 20. Fiecare program kinetoterapeutic s-a realizat la o intensitate care am apreciat-o dupa gradul de obezitate.

Durata unei ședințe a fost cuprinsă între 30 ̍ – 60 ̍ , câte o ședință pe zi.

În programul de kinetoterapie am inclus: exerciții pentru refacerea și creșterea forței musculare, exerciții pentru refacerea și creșterea mobilității, refacerea stabilității și exerciții de relaxare.

.

Refacerea și creșterea forței musculare

Pentru refacerea și creșterea forței musculare am folosit exerciții rezistive regresive, tehnica Oxford. Această tehnică constă din 4 seturi, dupa cum urmează:

Setul I : 10 ridicări cu 10 repetiții maxime.

Setul II : 10 ridicări cu 90% din 10 repetiții maxime.

Setul III : 10 ridicări cu 80% din 10 repetiții maxime.

Setul IV : 10 ridicări cu 70% din 10 repetiții maxime.

Aceste exerciții le-am utilizat cu o pauză de 3 minute între seturi iar seturile le-am făcut o dată pe zi, de 3 ori pe săptămână.

Dintre exercițiile utilizate, amintesc:

Pacientul în decubit dorsal, membrele inferiare extinse, pacientul încearcă sa-și extindă gamba, genunchiul fiind extins.

Pacientul tot în decubit dorsal, genunchiul și șoldul sunt puțin flectate. Kinetoterapeutul se opune flexiei coapsei și dorsiflexiei piciorului, prizele fiind aplicate pe fața dorsală a piciorului și pe fața anterioară a coapsei.

Pacientul este așezat în decubit lateral, el fiind rugat să ridice membrul inferior drept prin abducție și rotația externă a șoldului, aceasta fiind urmată de ridicarea antepiciorului prin rotația externă a genunchiului și abducția piciorului.

Pacientul este așezat în decubit ventral, coapsa dreaptă fiind în abducție. Pacientul execută o flexie de genunchi cu o rotație externă.

Refacerea și creșterea mobilității

Pacientul așezat în decubit dorsal, alunecă pe o placă ăn flexie – extensie. Această alunecare paote fi facilitată de o patină de rotație la picior. De asemenea, pacientul poate executa și bicicleta, pedalând în aer.

Din decubit ventral, cu membrele inferioare extinse și vârful picioarele așezat pe pat, pacientul realizează o extensie a genunchiului.

Refacerea stabilității

Pacientul este în șezut cu gambele atârnate și lipite unul de celălalt. Kinetoterapeutul realizează o apăsare pe fața externă a antepiciorului stâng și a călcâiului drept iar pacientul se opune acestei presiuni.

Pacientul preia poziția ”cavalerului servant”, piciorul drept fiind fixat pe sol. Pacientul realizează o alunecare laterală a genunchiului stâng, kinetoterapeutul fiind prin preajmă evitând dezechilibrarea pacientului.

Exerciții de relaxare:

Aceste exerciții de relaxare au fost aplicate dupa efectuarea programului kinetoterapeutic. Am utilizat exercițiile Jacobson deoarece au la bază relaxarea progresivă.

Pacientul este așezat în decubit dorsal, sub cap este așezată o pernă mică, genunchii sunt puțin flectați, sub genunchi aplicându-se un sul iar membrele superioare sunt în ușoară abducție, aproximativ 30˚, cu palmele pe pat. Din această poziție pacientul execută următoarele exerciții:

Pacientul respiră amplu timp de 2-4 minute, cu gura închisă – numai prin nas .

Pentru membrele inferioare, exercițiile se încep cu membrul superior drept, apoi stâng, apoi cu ambele deodată. În timpul inspirației, pacientul ridică membrul superior de pe pat, pumnul fiind în flexie și se menține această poziție timp de 15 – 30 secunde. Apoi, ca un ”uff” în expirație, se lasă să cadă membrul superior pe pat.

Pentru membrele inferioare, pacientul dezlipește în inspirație spațiul popliteu câțiva cm de pe suport fără a desprinde taloanele de pe pat. Această poziție se menține 15 – 30 secunde, apoi tot cu un ”uff” în expirație se revine la poziția inițială.

Pentru trunchi, se lordozează spatele în inspirație, apoi în expirație se revine la poziția inițială.

În poziție șezândă pe un scaun, pacientul inspiră amplu facilitând acest inspir prin comprimarea abdomenului cu ajutorul mâinilor, apoi prin ducerea trunchiului înainte, pacientul execută un expir prelungit și șuierător.

În ortostatism, pacientul execută inspirul numai pe nas prin ridicarea brațelor către zenit, destinderea coloanei vertebrale și bombarea abdomenului. Expirul se face cu gura întredeschisă, prin ușoară aplicare a capului și a trunchiului înainte.

La mers, pacienții au fost învățați să execute un set de 2 -3 exerciții respiratorii tot la 30 – 40 de pași de respirație normală. Pacientul execută un inspir profund, urmat de expir prelungit cu gura întredeschisă. După această expirație se realizează o pauză respiratorie de 2 pași

II.4 Pocedura

Scala de perceptie a stresului Levenstein

Din analiza datelor din tabel nr 8 putem observa ca atat in lotul 1, cat si in lotul 2, N, T si P este egal. M.(a.s) 43,24(2.65) pentru variatii dependente si 27.15(3.19) pentru Stress autoperceput.

Tabel nr 8: Scala de percepție a stresului Levenstein

Valorile stimei de sine

Valorile stimei de sine a lotului 1 sunt mai mici decat cele a lotului 2.

Tabel nr 9: Valorile stimei de sine

Scala VAS –Durerea

Tabel nr 10: Durerea

Evoluția durerii este prezentată în tabelul nr 10. Am constatat că pentru lotul 1 media este de 5,6(3,2), iar pentru lotul 2 2,3(1,6)

QL

Tabel nr 11: QL

Calitatea vietii

Tabel nr 12: Calitatea vieții

Din analiza datelor din tabel putem observa ca stima de sine este un parametru care defineste QL existand o corelatie pozitiva intre cele doua variabile, semnificativa static(R .887, P .00)

II.5 Concluzie

1. Loturile sunt omogene din punct de vedere al repartiției pe grupe de vârstă, în ambele categorii predomină intervalul 46-47. Media de vârstă a Lotului 1 este 47,81, iar vârsta Lotul 2 este de 46,83.

2. Se observă o pondere mai mare a pacienților din mediul urban. Pacienții din mediul rural preocupați de activitățile fizice mult mai intense au adresabilitate mai mică la serviciile de recuperare

3. În ambele loturi femeile sunt mai numeroase. În Lotul 1 femeile sunt în numar de 9, iar barbatii de 3, iar în lotul 2 de 8, respectiv 4 bărbați.

4. Număr mediu de ani de scolarizare a lotului de studiu este de 12 ani, ceea ce înseamnă un nivel de pregatire superior cu informații multiple, ce ar duce cu ușurință la intelegerea și aplicarea unui nou stil de viață

5. Combinația dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică duce la obezitate.

6. Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special afectiuni cardiovasculare, afectiuni ale aparatului respirator, diabet zaharat, artroza

7. Valorile stimei de sine a lotului 1 sunt mai mici decat cele a lotului 2.