Influenta Schimbarilor Climatice Asupra Ecosistemelor Antropice Pomicole
[NUME_REDACTAT] M. și colab., [NUME_REDACTAT], 1977, [NUME_REDACTAT], București.
Cociu V., Caisul, 1993, [NUME_REDACTAT], București.
Cosmulescu S., Ecologia sistemelor antropice pomicole, 2008, [NUME_REDACTAT], Craiova.
Gridan T. și colab, Încălzire globală sau glaciațiune?, 2006, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București.
[NUME_REDACTAT], Fenomene climatice de risc în Oltenia, 2006, [NUME_REDACTAT] MGM, Craiova .
Mănescu B., 2003, Sisteme horticole comparate, Editura ASE, București.
Roberts N., 2002, Schimbarile majore ale mediului, [NUME_REDACTAT] Educational, Bucuresti.
Sandu I. și colab., Schimbări climatice în România și efectele asupra agriculturii, 2010, [NUME_REDACTAT], Craiova.
http://articole.famouswhy.ro/caracteristici_care_determina_clima_romaniei/
http://earthobservatory.nasa.gov/
http://incalzireglobala.xhost.ro/start.html
http://ozone.unep.org/new_site/en/scientific_assessment_2010.php
http://ozonewatch.gsfc.nasa.gov/
http://www.accuweather.com/en/climate-change
http://www.climatechange.vic.gov.au/greenhouse-gas-emissions
http://www.edfenergy.com/energyfuture/energy-gap-climate-change/greenhouse-effect
http://www.eea.europa.eu/publications/climate-impacts-and-vulnerability-2012
http://www.eea.europa.eu/ro
http://www.eea.europa.eu/ro/themes/climate/intro
http://www.eoearth.org/view/article/150290/
http://www.epa.gov/climatechange/basics/
http://www.livescience.com/41380-climate-change-places-at-risk.html
http://www.livescience.com/41522-greenland-ice-sheet-smallest-size.html
http://www.ncdc.noaa.gov/
http://www.ozonelayer.noaa.gov/science/basics.htm
http://www.worldclimatereport.com/
CUPRINS
Capitolul I Clima și schimbările climatice
[NUME_REDACTAT] climatice și cauzele acestora
Cauze naturale
[NUME_REDACTAT]
Gazele cu efect de seră
Stratul de ozon
Impactul schimbărilor climatice asupra elementelor sistemului climatic
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] schimbărilor climatice asupra ecosistemelor
Oceanele și mediul marin
Fenologia speciilor marine
Zonele de coastă
Cantitatea și calitatea apei potabile
Ecosistemele terestre și biodiversitatea
[NUME_REDACTAT] schimbărilor climatice asupra sistemelor social – economice și a sănătății
[NUME_REDACTAT]
Sănătatea
CAISUL
[NUME_REDACTAT] față de temperatură
Cerințe față de umiditte
Cerințe față de sol
Zone favorabile culturii caisului
Soiuri din zona [NUME_REDACTAT] climatică a [NUME_REDACTAT] Olteniei – caracterizare climatică
[NUME_REDACTAT] – caracterizare climatică pe perioada 2004 – 2013
Interacțiunea climă – ecosistem
Factorii de influență ai ecosistemelor antropice
Indici ecoclimatici folosiți în caracterizarea climatică a unui biotip
Material și metoda
Rezultate și interpretări
Bibliografie
CUPRINS
Capitolul I Clima și schimbările climatice
[NUME_REDACTAT] climatice și cauzele acestora
Cauze naturale
[NUME_REDACTAT]
Gazele cu efect de seră
Stratul de ozon
Impactul schimbărilor climatice asupra elementelor sistemului climatic
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] schimbărilor climatice asupra ecosistemelor
Oceanele și mediul marin
Fenologia speciilor marine
Zonele de coastă
Cantitatea și calitatea apei potabile
Ecosistemele terestre și biodiversitatea
[NUME_REDACTAT] schimbărilor climatice asupra sistemelor social – economice și a sănătății
[NUME_REDACTAT]
Sănătatea
CAISUL
[NUME_REDACTAT] față de temperatură
Cerințe față de umiditte
Cerințe față de sol
Zone favorabile culturii caisului
Soiuri din zona [NUME_REDACTAT] climatică a [NUME_REDACTAT] Olteniei – caracterizare climatică
[NUME_REDACTAT] – caracterizare climatică pe perioada 2004 – 2013
Interacțiunea climă – ecosistem
Factorii de influență ai ecosistemelor antropice
Indici ecoclimatici folosiți în caracterizarea climatică a unui biotip
Material și metoda
Rezultate și interpretări
Bibliografie
CAP. 1 CLIMA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE
1.1 CLIMA
Clima reprezintă starea medie a parametrilor atmosferei terestre: temperatură, presiune atmosferică, vânt, precipitații, nebulozitate, etc., caracteristică pentru o perioadă lungă de timp (minim 30 de ani) pentru o localitate sau o regiune geografică dată (Gridan, 2006 ). Ea are un impact major asupra omenirii și activității acesteia.
În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcării maselor de aer, deosebim mai multe tipuri de climă, descrise în tabelul 1.1.
Tabel 1.1. Tipurile de climă
Sursa:
În funcție de zonele climatice, au aparut zone de vegetatie diferite, specifice condițiilor de mediu existente. Clima influenșează atât repartiția plantelor, cât și a animalelor. De-a lungul timpului, formele de viață au fost nevoite să se adapteze la condițiile de mediu pentru a supraviețui. De exemplu, plantele din regiunile deșertice au rădăcini adânci, frunzele s-au transformat în țepi, tulpinile rețin o cantitate mare de apă. În cazul animalelor din aceeași zonă, sun acoperite cu o crustă chitinoasă și s-au adaptat condițiilor aspre, putând supraviețui o perioadă mai mare de timp fără apă.
[NUME_REDACTAT] a avut de suferit de pe urma condițiilor climatice, în sensul că aspectul scoarței terestre a fost modificat de-a lungul timpului. Împreună cu activitatea tectonică, eroziunea cauzată de diferențele mari de temperaturi, apă sau vânt a determinat apariția a numeroase monumente ale naturii.
Omenirea este puternic influențată de climă, ea imprimând ritmul de viață și tipul activitățiilor desfașurate. Una dintre cele mai vechi și importante activități umane ce depinde climă, este agricultura. Pentru a se adapta la condițiile climatice, omul a construit adposturi specifice : locuitorii din țările calde își realizează casele din materiale uțoare, răcoroase; în zonele temperate oamenii utilizează materiale mai rezistente pentru a face față atât căldurii din timpul verii, cât și frigului din timpul iernii; în zonele reci, locuințele au pereții dublii, materiale termoizolante și posibilitatea de incălzire.
Vremea este definită ca fiind starea în continuă schimbare a atmosferei terestre. Ea este caracterizată, la un moment dat, prin totalitatea valorilor elementelor meteorologice: temperatură, presiune atmosferică, precipitații, vânt, etc, măsurate sau observate pentru un anumit loc sau regiune geografică. Vremea este acea stare, a atmosferei din jurul nostru, care se distinge prin modificari de temperatură, precipitații, vânt, nori, etc., pe intervale scurte de timp (ore, zile) (Gridan, 2006).
[NUME_REDACTAT] Mondială consideră clima ca fiind o sinteză a vremii pe o perioadă de timp suficient de lungă, încât să permită determinarea unor anumite caracteristici ale acesteia. Perioada pe care se efectuează măsurătorile este de minim 30 de ani și se numește perioadă de referință.
Noțiunea de sistem climatic a aparut la începutul anilor 1970 și cuprinde atmosfera, oceanul, suprafața uscatului, biosfera și criosfera, toate fiind considerate subsisteme. Natura diferită a subsistemelor care interacționează între ele, generează variabilitate climatică. Astfel, se poate spune ca există variații ale climei pe termen scurt, numite fluctuații sau oscilații, și variații pe termen lung, asociate cu schimbările climatice.
1.2. SCHIMBĂRILE CLIMATICE
Sistemul climatic al Terrei este influențat de numeroși factori precum: activitatea solară, orbitarea Pământului în jurul Soarelui, compoziția atmosferei și activitatea vulcanilor. Clima s-a modificat în permanență de-a lungul timpului sub influența acestor factori naturali.
Activitățile umane au produs un dezechilibru în sistemul climatic, afectând clima pe plan local și regional. De exemplu, despăduririle la scară largă din zona Mediteraneană în timpul ocupației Romane au perturbat circuitul apei în natură, fapt ce a cauzat o climă uscată in acea zonă. Odată cu revoluția industrială, s-a modificat compoziția atmosferei, datorită substanțelor rezultate în urma activităților antropice.
Temperatura medie globală a crescut cu 0,8oC de la începutul revoluției industriale, regiunile Polare fiind cele mai afectate. Pe lângă creșterea temperaturii pe continent, s-au mai observat la nivelul temperaturii din oceane la adâncimi mai mari de 3.000 m, la conținutul de apă din atmosferă și la nivelul mării. În același timp, suprafața acoperită cu gheață din Groenlanda, ghețarii de pe [NUME_REDACTAT], ghețarii montani și suprafețele acoperite de zăpadă au scăzut îngrijorător. O schimbare importantă a fost identificată în cantitatea de precipitații și salinitatea oceanelor. De asemenea, s-a inregistrat o creștere a numărului de activități extreme (secetă, uragane, tornade, etc.) (IPCC 2012).
Scenariile climatice viitoare au rezultat în urma a numeroase cercetări și studii ce se bazează pe actualele cantitați de gaze cu efect de seră și aerosoli și urmările acestora. Schimbările climatice viitoare sunt posibile datorită cantității mari de gaze cu efect de seră prezente și a perioadei mari de remanență în atmosferă.
1.2.1. Cauze naturale
1.2.2. Cauze antropice
1.2.2.1. Gazele cu efect de seră
Efectul de seră este un fenomen natural, datorat absorbției căldurii radiative de către Pământ prin intermediul gazelor cu efect de seră din atmosferă. Acest lucru determină menținerea unei temperaturi constante a Terrei. Fără acest efect, Pământul ar avea o temperatura medie de – 18oC, în locul valorii actuale de +15 oC (www.climatechange.vic.gov.au).
În atmosferă există concentrații naturale de gaze cu efect de seră, cum ar fi vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul și oxizii de azot, care păstrează un anumit echilibru. Razele cu lungime scurtă de undă pot traversa aceste gaze, încălzind atmosfera, oceanele, suprafața planetei și organismele vii.
Atunci când concentrația gazelor cu efect de seră crește, se produce un dezechilibru și se reține o cantitate de căldură, reflectată de scoarța terestră, mai mare decât în mod normal. Principala consecință este reprezentată de încălzirea globală, care, la rândul ei, determină topirea treptată a calotelor polare și fenomene meteorologice tot mai violente.
Gazele cu efect de seră sunt gaze de origine naturală sau antropogenă, care absorb și emit radiații cu lungime de undă specifice spectrelor de radiații infraroșii emise de suprafața terestră, atmosferă și nori.
Gazele cu efect de seră, permit luminii de la soare să pătrundă în atmosferă. Atunci când razele solare ajung la suprfața terestră, o parte din ele se reflectă înapoi în spațiu, sub formă de căldură. Aceste gaze absorb radiațiile și le rețin în atmosferă, contribuind astfel, la menținerea unei temperaturi pe Pământ ce poate susține viața.
Cele mai importante elemente responsabile de producerea efectului de seră, îl reprezintă vaporii de apa (70%), CO2 (9%), metan (9%) și ozon (7%). (www.epa.gov)
Vaporii de apă reprezintă principala cauză de producere a efectului de seră și nu sunt influențati de om. Modificările concentrației de vapori de apă din atmosferă sunt cauzate de mecanismul de feedback determinat de încălzirea atmosferei și nu este influențat direct de procesul de industrializare.
Pe măsură ce temperatura din atmosferă crește, cantitatea de apă evaporată din rezervele de suprafață crește. La rândul ei, umiditatea aerului ridicată, determină o reținere în atmosferă a unei cantități mai mari de vapori.
Influențând puternic efectul de seră, cu cât concentrația de vapori de apă este mai mare în atmosferă, cu atât mai multă căldură reține de la soare, determinând încalzirea atmosferei. Cu cât atmosfera este mai caldă, cu atât mai mare este concentrația de vapori reținută, și așa mai departe.
Dioxidul de carbon este principalul gaz rezultat din activitățile umane. CO2 este prezent, în mod natural, în atmosferă ca parte componentă a ciclului carbonului pe Pământ. Activitățile umane interferează în ciclul carbonului atât prin introcucerea unei cantități mari de CO2 rezultat din activități antropogene, cât și prin despăduriri. Vegetația reprezintă principala modalitate de transformare a CO2. Toate acestea nu fac decât să tulbure echilibrul din natură și să sporească efectul de seră.
Principala sursă antropogenă de CO2 este reprezentată de arderea combustibililor fosili (gaze naturale, cărbuni,ulei) pentru energie și transport și anumite industrii.
Concentrația de CO2 atmosferic a crescut cu 40%, de la 278 ppm in 1750 până la 390,5 ppm în 2011 (IPCC).
1.2.2.2. Stratul de ozon
Stratul de ozon reprezintă un inveliș prezent în stratosferă, alcătuit aproape în totalitate din ozon (O3). El se află la aproximativ 20 – 30 km deasupra Pământului, iar grosimea lui variază în funcție de anotimp și zona geografică.
Figura … Localizarea ozonului în atmosferă
[NUME_REDACTAT] stratului de ozon este foarte important pentru planetă și constă în reglarea temperaturii din stratosferă, având o influență deosebită asupra circulației atmosferice și a climei globului.
Ozonul stratosferic captează majoritatea razelor ultaviolete dăunătoare (UV- B), permițând numai unei cantități foarte mici de radiații să ajungă pe suprafața terestră. Fără stratul de ozon cre să ne protejeze, o cantitate foarte mare de radiații UV-B ar patrunde in atmosferă si ar ajunge la suprafața terestră.
Numeroase studii au demonstrat impactul negativ asupra plantelor, animalelor și oamnenilor al expunerii excesive la UV-B.
Pe lângă aspectele pozitive le ozonului, există și o latură negativă a acestuia, deoarece el este foarte toxic pentru formele de viață. Contactul ozonului cu acestea fiind foarte periculos și distructiv, din cauza faptului că ozonul reactionează puternic cu slte molecule. În urma studiilor realizate de numeroși cercetători, au fost evidențiate efectele dăunătoare ale excesului de ozon asupra producțiilor agricole, creșterea pădurilor și sănătatea umană (www.ozonelayer.noaa.gov).
În anul 1980, trei cercetători au identifica la [NUME_REDACTAT] o gaură în stratul de ozon. Dimensiunea acesteia varia pe parcursul anului, în funcție de anotimpuri, astfel, în august se forma, ajungea la dimensiunea maxima la sfarșitul lui septembrie și se închide în decembrie (www.ziare.com). Aceasta gaură în stratul de ozon s-a format în urma activitățiilor umane, care produc gaze responsabile de epuizarea stratului de ozon.
În categoria gazelor care afectează stratul de ozon se încadrează CFC – urile, freoni, haloni, combinații variate de clor, fluor, brom, carbon, hidrogen.
CFC- urile rezultă în urma proceselor de fabicație a următoarelor produse:
– agenți de răcire (frigidere, congelatoare, instalații de aer condiționat, pompe termice);
-aerosoli (propulsatori spray-uri);
– producția de bureși, materiale izolatoare, ambalaje, tălpi pentru pantofi;
– solvenți pentru spălarea circuitelor electronice, metale, îmbrăcăminte;
– extinctoare care conțin haloni.
Dintre toate substanțele dăunătoare stratului de ozon (SDO), s-a ajuns la concluzia ca cele mai periculoase sunt cele care au în compoziția lor clorul. Un singur atom de clor poate distruge 100 000 de molecule de ozon (www.ozonelayer.noaa.gov).
Procesul de epuizare al ozonului
Întreg procelul de epuizare al ozonului pornește din momentul în care sunt eliberate în atmosferă CFC și alte substanțe dăunatoare (HCFC, cloroform, tetraclorur de cardon, etc.). după o perioada de timp, aceste substanțe ajung în stratosferă, unde cantitatea mare de radiații ultraviolete descompun aceste substanțe. În urma descompunerii, rezultă atomi de clor și brom, care se atașează de unul din atomii moleculei de ozon, pe care îl desface producând oxigen molecular, oxigen atomic și clor atomic, care la rândul său se atașează altor molecule de ozon. Deși stratul de ozon se reface în mod natural, cantitățile foarte mari de SDO determină un dezechilibru între distrugerea ozonului și capacitatea de refacere a acestuia.
[NUME_REDACTAT] de la Montreal (1987) s-a luat decizia de opri producerea și folosirea unor serii de substanțe chimice care ditrug stratul de ozon, permițând eliminarea excesului de clor și brom în mod natural, din atmosferă.
În anul 1980 când a fost decoperită gaura din stratul de ozon, in luna septembrie măsurând 3,3 milioane km2. Dimensiunile au crescut foarte rapid, astfel că în septembrie 1990 dimensiunile ei erau de 7 ori mai mari. Maximul a fost atins în septembrie 2006, măsurând 29,6 milioane km2, dimensiunile scăzând treptat până când în septembrie 2012 au ajuns la valoarea de 21,2 milioane km2. Aceasta valoare este cea mai mică din ultimii 10 ani.
Cu toate acestea, abia la jumatatea secolului stratul de ozon va ajunge din nou la nivelul celui din 1980, deoarece substanțele nocive rămân foarte mulți ani în atmosferă. (www.theozonehole.com)
Tabel…. Evoluția în timp a găurii din stratul de ozon
Sursa http://ozonewatch.gsfc.nasa.gov/
Grafic …. Evoluția în timp a găurii din stratul de ozon
Sursa http://ozonewatch.gsfc.nasa.gov/
Figura … Evoluția în timp a găurii din stratul de ozon
Sursa http://earthobservatory.nasa.gov
1.3. IMPACTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA ELEMENTELOR SISTEMULUI CLIMATIC
1.3.1. [NUME_REDACTAT] … Modificări ale temperaturii ce se estimează în Europa, în perioada 2050 – 2100
Sursa: Climate change, impacts and vulnerability in Europa
1.3.2. [NUME_REDACTAT] în Europa sunt mult mai variabile temporal și spațial față de temperatură. Încă de la mijlocul sec. XX, precipitațiile anuale s-au modificat, tendința fiind de creștere în nordul Europei, în special pe timpul iernii și de scădere în sudul Europei.
Precipitațiile au un rol foarte important în toate domeniile ce privesc dezvoltarea umană, incluzând agricultura, rezervele de apă, producția de energie, tursmul și ecosistemele naturale.
Precipitațiile anuale înregistrate încă din 1950 nu au suferit modificări majore conform [NUME_REDACTAT] Assessment. Cele mai însemnate creșteri ale cantității de precipitații s-au înregistrat în nord-estul continentului. În majoritatea Scandinaviei și statelor Baltice s-a înregistrat o creștere a precipitațiilor cu peste 14 mm pe deceniu, iar în vestul Norvegiei s-au înregistrat precipitații cu până la 70 mm pe deceniu mai mari.
În antiteză cu aceste zone se află [NUME_REDACTAT], în special în nord-vestul Spaniei și nordul Portugaliei, unde cantitățile de precipitații anuale au scazut.
Estimările realizate în proiectele europene PRUDANCE (Christensen et al., 2002) și ENSEMBLES (van der Linden and Mitchell, 2009) au indicat un procent de crestere a precipitațiilor anuale cu 10 – 20 % în nordul Europei în perioada 2071 – 2100 comparativ cu perioada 1961 – 1990. Cantitatea de precipitații din timpul verii se estimează ca va scădea cu până la 60 % în zonele de sud și centrale ale Europei.
1.3.3. [NUME_REDACTAT] include totalitatea cantitații de zăpadă permanentă și sezonieră și gheața de pe sucat, de pe oceane, mări, lacuri sau din sol (permafrost).
Zăpada și gheața reprezintă componente foarte importante ale sistemului climatic. Mare parte a luminii solare care atinge aceste suprafețe acoperite de zăpadă sau gheață, este reflectată înapoi în spațiu în loc să încalzească planeta. Pe măsură ce gheața și zăpada se topește, suprafețele închise la culoare (sol, apă, vegetație) sunt expuse și absorb mai multă căldură.
De asemenea, zăpada și gheața este importantă pentru numeroase ecosisteme. Diferite specii își petrec viața în zone dominate de criosferă. Modificările suferite de aceasta, afectează interacțiunea speciilor și ecosistemelor (post et al., 2009).
Studiile au evidențiat existența unor legături între topirea gheții și zăpezii și expansiunea vegetației de foioase în regiunea artică, fapt ce contribuie la mărirea suprafețelor închise la culoare, ce absorb o cantitate mai mare de caldură (Swann et al., 2010).
Permafrostul din regiunea Alpilor influențează atât peisajul cât și ecosistemele. Solul înghețat din zona boreală și ecosistemele din zona arctică stochează aproximativ de două ori mai mult carbon decât există în prezent în atmosferă (Zimov et al., 2006). Așa dar, dezghețarea acestor soluri reprezintă o mare problemă, carbonul existent, odată eliberat, v-a accelera schimbările climatice.
Criosfera are un rol important și în managementul apei potabile, două treimi din resursele mondiale de apă dulce sunt înghețate. Topirea sezonieră eliberează apă în timpul sezonului cald, alimentând astfel resursele de apă potabilă.
Modificările criosferei vor avea consecințe sociale și economice, afectând toate ramurile activității umane precum: transportul pe apă, turismul, oportunitățile de exploatare a resurselor naturale, cantitatea de apă potabilă, așezările umane prin creșterea nivelului mărilor și oceanelor etc.
Suprafețele acoperite de zăpadă – Zăpada influențează clima și sistemele relaționate cu aceasta prin capacitatea ei de reflexie, proprietățile izolatoare, prin efectele asupra resurselor de apă și ecosistemelor. O scădere a suprafețelor acoperite cu zăpadă ar contribui, cu siguranță, la încălzirea globală (Flanner et al., 2011).
[NUME_REDACTAT], aproximativ 400 milioane de oameni locuiesc în zone unde suprafețele sunt acoperite cu zăpadă în luna ianuarie, într-o iarnă obișnuită. Modificări ale acestor suprafețe afectează omenirea prin efectele pe care le are asupra disponibilității apei potabile, navigației, infrastructurii, stilului de viață al indigenilor din zona arctică etc. (ACIA, 2005; UNEP, 2007).
Această componentă a criosferei este una din cele mai sensibile la modificările climatice, în zonele cu altitudine joasă din regiunile joase.
Ghețarii din Groenlanda – Soarta ghețarilor din Groenlanda este strâns legată de schimbările climatice, iar consecințele care apar în urma topirii lor se proiectează, în special, asupra nivelului mărilor și oceanelor, care este în creștere. Viteza cu care ghețarii se topesc reprezintă și viteza cu care nivelul apelor va crește. Pe lângă această consecință, ce va afecta, în mod special, zonele de coastă, reducerea salinității mărilor și oceanelor va reprezenta o altă problemă. În urma acestui fapt vor fi afectate atât ecosistemele marine, adaptate la anumite condiții, dar și circulația straturilor de apă ale mărilor și oceanelor.
În perioada anilor 1990, ghețarii au pierdut din masa lor aproximativ 100 miliarde de tone pe an. În perioada 2005 – 2009 cantitatea de gheață pierdută s-a dublat, ajungând la 250 miliarde de tone pe an. Topirea recentă a ghețarilor se estimează că a contribuit la o creștere de 0,7 mm pe an a nivelului mărilor și oceanelor.
Cea mai masivă pierdere de gheață a fost înregistrată în vara anului 2012 (NASA 2012). Evenimentul extrem a coincis cu apariția unui front de aer cald, neobișnuit ce a străbătut Groenlanda în acea vară.
Permafrost este un termen care definește solurile înghețate, care rămân la o temperatură de 00C sau mai mică, în mod continuu, pentru mai mult de 2 ani. Este un fenomen răspândit în zona Arctică și în zonele alpine, pe munții înalți (Gruber, 2012).
Schimbările climatice determină modificări în întinderea permafrostului, grosime și temperatură.
Permafrostul influențează evoluția peisajului și a ecosistemelor și afectează siguranța oamenilor și infrastructura. Încălzirea sau dezghețul permafrostului crește apariția dezastrelor naturale, precum căderile de pietre, scurgerile de moloz și tasarea solului (Huggel et al., 2012). Dezghețul permafrostului din zona Arctică accelerează modificările climatice, deoarece eliberează CO2 și CH4 stocate în sol (Isaksen et al., 2011).
Datele colectate în urma a trei foraje la o adâncime de 100 m, efectuate în regiunea arctică, a evidențiat o încălzire a permafrostului cu 0,5 – 1oC în ultimi 10 ani (Harris et al., 2009). Monitorizări continue pe parcursul a 5 – 7 ani au arătat ca permafrostul se încălzește cu 0,04 – 0,07oC pe an, cea mai mare încălzire înregistrându-se în Svalbard și în nordul Suediei (Isaksen et al., 2007).
1.4. IMPACTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA ECOSISTEMELOR
1.4.1. Oceanele și mediul marin
Oceanele au un rol foarte important în reglarea climei prin transportarea căldurii spre nord și prin distribuția energiei din atmosferă în adâncimea oceanului. Curenții oceanici, în special curentul Nord-Atlantic, influențează clima Europei prin acțiunea lor asupra regimului precipitațiilor și a vânturilor.
Totodată, oceanele sunt influențate, la rândul lor de către condițiile climatice și de criosferă. Modificările produse la nivelul caracteristicilor oceanelor afectează ecosistemele marine.
Acidifierea oceanelor
La nivelul oceanelor, pH-ul apei a rămas relativ constant timp de milioane de ani. În ultimul milion de ani, pH-ul apei a oscilat între 8,3 în perioadele reci și 8,2 în perioadele calde. Activitățile umane amenință acest echilibru prin adăugarea unor cantități însemnate de CO2 în atmosferă, care ulterior este absorbit de către oceane.
Când CO2 este absorbit de apa din ocean, ele reacționează cu apa formând acid carbonic. Rolul ionului carbonat este special, deoarece t ca un tampon, limitând scăderea pH-ului oceanic. În momentul actual, oceanele preiau ¼ din cantitatea de CO2 antropic provenit de la arderea combustibililor fosili, fabricarea cimentului și despăduriri (GCP, 2011; Brewer, 2009).
Studiile realizate au evidențiat faptul că viețuitoarele marine cu cochilie și coralii întâmpină dificultăți în construirea structurilor lor calcaroase, a cochiliilor și a scheletului pe măsură ce concentrația de ioni carbonați scade (Fabry et al., 2008).
De asemenea, un studiu recent a sugerat ideea că recifele de corali vor înceta să se mai dezvolte și vor începe să se dizolve, dacă nivelul de CO2 atmosferic va depăși 560 ppm, din cauza rezultatelor combinării efectelor acidifierii cu cele ale încălzirii globale (Silverman et al., 2009). Acest nivel de CO2 va fi atins în jurul anului 2050, în condițiile în care eliberarea de CO2 rămâne la nivelul actual.
În decembrie 2011, nivelul concentrației de CO2 atmosferic a atins o valoare de 392 ppm, fiind cu 40% mai mare decât în era pre-industrială (280 ppm). PH-ul oceanic s-a redus de la 8,2 la 8,1 în timpul erei industriale, ceea ce corespunde cu o creștere de 30% a acidifierii oceanelor (IPPC, 2013).
Supozițiile viitoare cu privire la pH-ul oceanic, înclină spre o scădere de până la 7,4 – 7,8 în jurul anului 2100, în funcție de emisiile de CO2. Această scădere reprezintă o creștere de 100% – 150% a acidității oceanelor. În momentul în care nivelul de CO2 atmosferic va atinge valoarea de 450 ppm, o mare parte a oceanelor din emisfera sudică vor deveni corozive asupra carbonatului de calciu (McNeil și Matear, 2008). 10% din [NUME_REDACTAT] va devenii coroziv pentru carbonatul de calciu până în 2020 și [NUME_REDACTAT] va deveni corozivă până la sfârșitul acestui secol. [NUME_REDACTAT] Neagră și [NUME_REDACTAT] nu există acest pericol înainte de anul 2100, dar vor suferii o reducere a concentrației ionilor carbonați ([NUME_REDACTAT] – 37%, [NUME_REDACTAT] – 45%) (Steinacher et al., 2009).
Dacă nu se vor lua măsuri cu privire la reducerea emisiilor de CO2 antropic, planetei îi vor lua mii de ani pentru a restabili echilibrul oceanelor și milioane de ani pentru ca recifele de corali să se refacă (Veron, 2008).
1.4.2. Fenologia speciilor marine
Fenologia este o ramură a biologiei, care studiază influența factorilor meteorologici asupra dezvoltări plantelor, a vieții animalelor, etc.
În privința mediului marin se fac observații la nivelul perioadei de dezvoltare a fitoplanctonului și abundența organismelor marine. Modificări ale fenologiei reprezintă indicatori cheie ai impactului schimbărilor climatice asupra populațiilor biologice. Deoarece speciile marine sunt sensibile la modificările temperaturilor acestea determină modificări ale modului de hrănire și a disponibilității hranei din mediul marin, care afectează accesibilitatea hranei pentru pești, mamifere marine și păsări (Thackeray et al., 2010).
Modificările în fenologia planctonului sunt considerate factorii ce contribuie la scăderea stocului de cod din [NUME_REDACTAT]. Acest lucru creează o reacție în lanț ce afectează și alte specii de animale care depind unele de altele (Frederiksen et al., 2006).
[NUME_REDACTAT] Nordului, cercetări realizate la nivelul planctonului din zona abisală a evidențiat sensibilitatea comunităților existente, la schimbările climatice regionale. Acestea sunt afectate din mai multe puncte de vedere, de exemplu, în cazul larvelor de decapode, maturitatea sexuală este întârziată (Lindley, 2009).
Creșterea temperaturii mărilor și oceanelor a determinat tulburări în ciclul de viață al organismelor marine din Europa. În ultimele decenii, unele specii din plancton și-au început ciclul de viață cu 4 – 6 săptămâni mai devreme.
Modificările temperaturii apelor marine a declanșat o migrare masivă a speciilor de apă caldă spre nord – estul Atlanticului și o retragere spre nord a speciilor de apă rece. Extinderea spre nord este de aproximativ 10o latitudine (1100 km) în ultimi 40 de ani și s-a accelerat în furul anilor 2000. Speciile marine subtropicale apar cu o frecvență ridicată în apele europene, iar speciile sub-arctice se îndepărtează spre nord.
1.4.3. Zonele de coastă
Zonele de coastă din Europa reprezintă centre de populație și de activități economice intense. Sunt locuite de diverse ecosisteme, în special de cele caracteristice zonelor umede.
Schimbările climatice posibile în viitor, cum ar fi creșterea nivelului mărilor și oceanelor, creșterea intensității și Europa, creșterea nivelului mărilor și oceanelor a determinat inundații, eroziuni ale zonei de coastă, pierderea terenurilor acoperite cu apă (EEA, 2010). De asemenea, apa sărată poate ajunge în râuri și lacuri, perturbând echilibrul în ecosistemele prezente. Inundațiile ar afecta așezările umane, ar distruge căile de transport, de comunicații, ar afecta turismul, navigația, etc.
Măsurătorile efectuate arată o creștere a nivelului mărilor și oceanelor de 3 mm/an în ultimele 2 decenii (Church și Withe 2011). Nivelul apelor nu se modifică uniform în toate locațiile, în unele zone se așteaptă o creștere mai mare decât în altele.
Bazându-se pe înregistrări ale sateliților, tendințele de creștere ale nivelului mărilor din Europa sunt următoarele:
[NUME_REDACTAT], aproximativ 2 mm/an;
[NUME_REDACTAT], 2 – 5 mm/an;
[NUME_REDACTAT] în unele regiuni crește cu aproximativ 6 mm/an iar în alte regiuni descrește cu 4 mm/an;
[NUME_REDACTAT], 1 – 5 mm/an.
Aceste diferențe de valori rezultă din localizarea geografică și proprietăților fizice diferite. De exemplu, [NUME_REDACTAT] este semi-închisă , foarte adâncă, schimbă apă cu [NUME_REDACTAT] prin [NUME_REDACTAT]. Este un bazin concentrat, unde gradul de evaporare depășește cantitatea de precipitații și cantitatea de apă primită de la râuri. Prin urmare, salinitatea este mai ridicată, ea fiind un factor foarte important ce influențează circulația termosalină și variabilitatea nivelului mării.
Estimările în ceea ce privește creșterea nivelului mărilor în secolul XXI variază între 20 cm și 2 m. Este foarte probabil ca modificările nivelului mărilor în secolul XXI să fie mai mare decât cea din secolul XX.
Furtunile agresive cauzează pierderi importante, atât omenești cât și materiale. Cel mai reprezentativ eveniment a fost cel din 1953 în [NUME_REDACTAT], care a afectat Belgia, [NUME_REDACTAT] și Olanda. Peste 2000 de oameni au fost uciși, iar distrugerile materiale au fost foarte mari. Apariția acestui fenomen s-a intensificat odată cu creșterea nivelului mărilor (Gaslikova et al., 2011).
Eroziunea de coastă în Europa cauzează pierderi economice importante, probleme la nivelul ecosistemelor și societății. Pierderea terenului, a infrastructurii, a plajelor și a habitatelor de coastă determină pierderi economice de milioane de euro pe an. În același timp, protejarea acestor zone este foarte costisitoare, de exemplu, în Franța sunt cheltuiți anual 20 de milioane de euro pe metode de atenuare al procesului de eroziune de coastă (Marchand, 2010).
Conform unui proiect despre eroziune (EUROSION, 2004), aproximativ 20.000 km de coastă întâmpinau probleme serioase în anul 2004. [NUME_REDACTAT], cel mai mare procent de eroziune al zonelor de coastă se regăsește de-a lungul [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. În unele regiuni, eroziunea ajunge până la 2 m/an. Rata medie anuală de erodare a zonei de coastă din [NUME_REDACTAT] din nord-estul Angliei este de 2 m/an (Sisterman și Nieuwenhui, 2004). Valori ale eroziunii mai mari de 2 m/an au fost observate în perioada 1991 – 2001 în [NUME_REDACTAT], în Portugalia (Andrade et al., 2001).
1.4.4. Cantitatea și calitatea apei potabile
Schimbările climtice din ultimele decenii au determinat modificări în circuitul hidrologic prin intermediul inundațiilor sau secetei. Debitul râurilor este determinat, în principal, de precipitații, temperaturi și caracteristicile bazinului hidrografic. Modificările de temperatură și precipitații datorate schimbărilor climatice influențează debitul râurilor. În perioadele de secetă, debitul râurilor este foarte mic, lucru care afectează domeniile economice, sociale și ecosistemele.
Intervențiile umane supra cursurilor de apă au denaturat regimul de curgere al râurilor în majoritatea Europei. Conform unui studiu ce a abordat acest subiect, debitul râurilor din sudul și estul Europei a scăzut în perioada 1961 – 2004 și a crescut în celelalte părți ale Europei (Milly et al., 2005).
În mare parte. Debitul râurilor depinde si de anopim. Astfel, în lunile de vară debitul este mai scăzut, în timp ce în lunile de iarnă debitul este mai mare (Wilson et al., 2010).
Inundațiile pe rîuri sunt destul de frecvente în Europa și împreună cu furtunile fomează cel mai însemnat hazard din Europa, din punct de vedere al pagubelor economice creeate. Inundațiile sunt datorate, in mare parte, căderii unei cantități însemnate de precipitații într-un timp relativ scurt sau a topirii masive a zăpezilor. Încălzirea globală va accentua, cel mai probali, acest fenomen, dacă nu se vor lua măsutile corespunzătoare.
De la 1980, peste 325 de inundații majore au fost raportate în Europa, dintre care mi mult de 200 au fost raportate începând cu anul 2000 (EM – DAT, 2012).
Schimbările climatice afectează calitatea apei în numeroase moduri. Temperaturile ridicate stimulează mineralizarea materiei organice din sol, ceea ce determină o creștere a solubilizării nutrienților, în special a azotului și fosforului (Baltarbee el al., 2008). Un debit redus, în special vara, determină o concentrație ridicată de nutrienți, datorită reducerii diluției (Whitehead et al., 2009).
1.4.5. Ecosistemele terestre și biodiversitatea
Schimbările climatice afectează organismele individuale (plante, fungi și animale) și ecosisteme intregi. Influențele directe asupra fenologiei și distribuției speciilor sunt moderate și se referă la impactul asupra habitatelor și interacțiunea dintre specii (grafic …).
Grafic …. Efectele schimbărilor climatice asupra naturii și a biodiversității
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] răspuns al speciilor la schimbările climatice depinde de capacittea lor de a se adapta și poate include modificări fenologice și/sau fiziologice, migrări și colonizarea unor noi habitate (Chen et al., 2011).
Pentru a se adapta la modificările climei, speciile vegetale și animale au mai multe opțiuni:
– să se adapteze temporar, însemnând să îți modifice ciclul de viață anual (fenologia) în concordanță cu modificările climei din timpul anului;
– să se adapteze spațial, prin modificrea limitelor distribuției spațiale;
– microevoluție, prin modificări fiziologice.
Modificările în fenologia plantelor, fungilor și animalelor reprezintă un indicator al impctului schimbărilor climtice, dar și al poluării (Gordo și Sanz, 2006).
În mod direct sau indirect, schimbările climei pot afecta populațiile de plante și animale prin diverse căi, incluzând modificări ale distrubuției speciilor. În prezența unui regim climatic diferit, indivizii anumitor specii pot fi capabili sa colonizeze zone noi, dar dacă nu au o capacitate de adaptare la noi condiții, aceste specii pot dispărea definitiv.
Un studiu relizat între anii 2001 – 2006 arătat că 19% din habitate și 12% din speciile din Europa sunt amenințate de schimbările climei. Mlaștinile sunt considerate a fi cele mai vulnerabile habitate, acest lucru este îngrijorător, deoarece ele depozitează o cantitate mare de CO2 ce ar putea fi eliberată în atmosferă. Amfibienii reprezintă categoria de animle cea mai afectată, 45% din specii fiind afectate in mod negativ (Araujo el al., 2006).
Fenologia plantelor este legată de temperatură, de durata zilelor, de fenomene extreme, etc. Modificări ale fenologiei plantelor afectează creștere și dezvoltarea lor și implicit productivitatea. Perioadele de arat, semănat și cules se modifică, roadele se coc mai devreme datorită temperaturilor ridicate din vară (Menzel et al., 2006), iarba din parcurile munincipale sau de pe marginea drumurilor necesită o îngrijire mi atentă datorită ritmului de creștere mai accelerat.
Analizând 315 specii de fungi din Anglia, s-a ajuns la concluzia că sezonul lor de fructificare a crescut de la 33 la 57 de zile între anii 1950 – 2005 (Gange et al., 2007).
Un alt studiu efectuat tot în Anglia, a presupus analizarea a 53 de specii de plante și s-a ajuns la concluzia că perioadele de dezmugurire, înflorire și fructificare au avansat cu 5,8 zile în perioada 1976 – 2005 (Thackery et al., 2010). În mod similar, 29 de plante perene din Spania, au început procesul de dezmugurire cu 4,8 zile mai devreme, înflorirea au început-o cu 6 zile mai devreme și fructificrea cu 3,2 zile mai devreme în perioada 1943 – 2003 (Gordo și Sanz, 2006).
În ceea ce privește distribuția plantelor, s-a observat o tendință de deplasarea a acestora spre nordul continentului, în special datorită temperaturilor mai blânde care s-au înregistrat. Ecosistemele montane se deplasează spre înălțime, iar speciile adaptate la mediul montan sunt în pericol să îți piardă habitatul. Până la sfârșitul secolului XXI, se estimează că plantele vor migra sute de kilometri spre nord, pădurile vor avea tendința de a se diminua în dusul continentului și de a se extinde spre nord, iar jumătate din speciile de plante montane vor înfrunta dispariția (Scherrer și Kӧrner, 2011).
1.4.6. [NUME_REDACTAT] activitățiile antropice desfășurate în ultimii ani și-au pus amprenta în mod negativ asupra climei la nivel global, regional și local. Încălzirea globală progresivă și scăderea cantității de precipitații au devenit factori limitativi pentru creșterea, dezvoltarea și productivitatea culturilor agricole din anumite regiuni ale tării.
Unul dintre efectele negative ale încălzirii globale prezente și în țara noastră îl reprezintă deșertificarea. Conform definiției dată de [NUME_REDACTAT] Unite pentru [NUME_REDACTAT] și Dezvoltare (UNCED), deșertificarea reprezintă degradarea terenurilor în zonele aride, semi-aride și uscat sub-umede, rezultate în urma acțiunii mi multor factori, dintre care, cei mai importanți sunt variațiile climatice și activitatea umană.
Deșertificarea se manifestă în teritoriu prin:
– reducerea suprafeței de sol acoperită cu vegetație;
– sărăcirea și eroziunea solului;
– creșterea albedoului suprafeței subiacente;
– creșterea intensității radiației solare.
Seceta reprezintă un fenomen climatic complex de risc, cu manifestare lentă, care afectează și angrenează un număr variat de componente ale mediului geografic (Marinică, 2006 ). Ea apare în urma lipsei de precipitații și temperaturilor ridicate. După definiția dată de Hellman, prin perioadă de secetă se ințelege intervalul de cel puțin 10 zile în sezonul cald (aprilie – septembrie) al anului agricol în care nu s-au înregistrat precipitații de cel puțin 0,1mm/zi (Sandu, 2010).
Cercetările în acest domeniu evidențiază că după 28 – 29 de zile fără precipitații sau nesemnificative pentru agricultură (≤ 10,0 l/m2) într-o lună de vară, când plantele se află în faze de consum „critic” pentru apă, aceste condiții au un impact negativ asupra stării de vegetație , determinând scăderea producției sau compromiterea recoltei (Topor, 1963).
În condițiile unei perioade lungi fără precipitații, temperaturi ridicate și o umezeală relativă a aerului scăzută, se produce seceta atmosferică. Absența îndelungată a precipitațiilor determină de asemenea, scăderea semnificativă a rezervelor de apă din sol și instalarea unei secete pedologice. Asocierea celor două tipuri de secetă determină apariția secetei agricole, care compromite total sau parțial cultura agricolă. (Sandu, 2010)
Cele mai severe efecte sunt prezente în mediul rural, care este dependent de producția agricolă. Modificările climatice globale manifestate prin creșterea temperaturii medii, schimbarea regimului și cantităților de precipitații, au determinat în ultimele decenii o creștere a suprafețelor afectate de secetă, atât la nivel mondial, cât și în țara noastră.
Prin interacțiunile sale complexe și consecințele pe plan social, economic și politic, seceta și deșertificarea, precum și celelalte procese de degradare a solului constituie probleme de mediu ce implică analize la nivel mondial și regional în scopul stabilirii unor măsuri comune de prevenire și combatere pe plan local, național, regional și global.
Factorii care generează deșertificare
Fenomenul de deșertificare este produs de doi factori majori.
Factorii naturali determină apariția sau amplificarea fenomenului de deșertificare prin evenimente meteorologice extreme și persistente (de exemplu, seceta). Anomaliile climatice produc prelungiri ale episoadelor aride, datorită scăderii drastice a cantității de precipitații, creșterii temperaturii aerului și solului și creșterea intensității vântului. Toate acestea au efecte negative asupra vegetației și mediului înconjurător.
În regiunea Craiovei, cantitățile zilnice de precipitații ale căror valori sunt cuprinse între 0,1 – 4,9 mm se pierd în mare parte datorită intercepțiilor ți evapotranspirațieila nivelul solului, contribuind la accentuarea fenomenului de deșertificare.
Factorii antropici amplifică acet fenomen prin presiunea umană ce crește din ce în ce mai mult și se manifestă sub diferite forme.
Supraexploatarea resurselor naturale și extinderea suprafețelor agricole dincolo de limite, despăduririi, managementul funciar impropriu, colmatarea râurilor sunt acțiuni ale omenirii care afectează natura și ccelerează deșertificarea.
Despăduririle contribuie cel mai mult la amplificarea fenomenului de aridizare și deșertificare. Suprafețele împădurite s-au redus treptat, de la 79% – 80% în vremuri preistorice, până la 28% în 2006. Dacă nu se vor lua măsurile corespunzătoare, despăduririle continuă, iar efectul acestora va amplifica deșertificarea și aridizarea (Marinică, 2006 ).
Degradarea terenurilor
Degradarea terenurilor se referă la zonele semiaride, uscat sub-umede, dar și umede. Se produce ca urmare a proceselor naturale și antropice, la care se adaugă și dețertificarea.
La nivel mondial, o treime din suprfața terestră a globului este ocupată de terenuri aride. Din terenurile aride cu folosiță agricolă, 70% sunt moderat până la puternic afectate de degradare.
Deșertificarea afectează peste 110 țări de pe toate continentele, inclusiv 5 din [NUME_REDACTAT]. (Sandu, 2010)
[NUME_REDACTAT], a crescut frecvența și intensitatea fenomenului de secetă, ca urmare a unor transformări loacale profunde și majore, ce s-au produs la nivelul celei mai mari părți a patrimoniului funciar, suprapuse pe un fond climatic dezechilibrat, printre care: distrugerea unor zone umede ca urmarea a desecărilor, defrișări, etc.
Procesele de degradare a solului au evoluat foarte rapidși s-au extins pe o treime din suprafața țării. [NUME_REDACTAT], cel mai mare procent de soluri erodate se gasește în [NUME_REDACTAT], Subcarpații dintre Trotuș și Olt, [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], cu [NUME_REDACTAT] și de podiș din Oltenia. La nivelul întregii țări, cantitatea anuală de sol pierdută prin eroziune este egală cu 123 milioane de tone (Marinică, 2006).
Tabel … Factorii antropici care produc degradarea terenurilor agricole în [NUME_REDACTAT]: Marinica, 20061.5. IMPACTUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ASUPRA SISTEMELOR SOCIAL – ECONOMICE ȘI A SĂNĂTĂȚII
1.5.1. [NUME_REDACTAT] culturilor, productivitatea și calitatea produseloreste direct influențată de diferiți factori climatici. O creștere a temperaturii medii anuale va determina, în viitor, o deplasare spre nord a culturilor și va avea un impact negativ asupra culturilor din sudul continentului.
Ciclul biologic al plantelor s-a modificat de-a lungul ultielor decenii la numeroase specii. Acesta s-a mărit, în medie, cu 11 zile în perioada 1992 – 2008.
Fenomenele climatice extreme, incluzând seceta și valurile de căldură, au afectat în mod negativ productivitatea pe parcursul secolului XXI (Ciscar, 2011). De asemenea, randamentul plantelor scade odată cu creșterea temperaturii peste pragul maxim al plantelor (Lobell și Field, 2007). Productivitatea culturilor va fi afectată, în viitor, de combinarea efectelor schimbării temperaturii, cantității de precipitații și concentrației de CO2 atmosferic.
Se observă o scădere a randamentului culturilor din sudul contientului, datorită deficitului de precipitții. În peninsula Iberică și Italia, irigarea este necesară în majoritatea cazurilor (Iglesias, 2007).
CAP. 2 CAISUL
PARTICULARITĂȚI
Sistemul radicular al caisilor nealtoiți (zarzări sau franc) este reprezentat prin rădăcini de schelet puternice, dintre care unele au un unghi geotipic mic, care pătrund adânc în pământ. Deoarece în practica pomicolă caișii, ca și alte specii pomicole, sunt altoiți pe diferiți portaltoi, studiul sistemului radicular, respectiv arhitectonica și zona de maximă răspândire pe verticală și pe orizontală a rădăcinilor, trebuie să aibă în vedere interacțiunea soi/portaltoi, vârst pomilor, tipul de sol și lți factori (Cociu, 1993).
Caisul are o creștere viguroasă în primii ani de viață, intrând foarte rapid în perioada de fructificare. Trunchiul pomilor maturi este puternic, cu scoarța de culoare brun – închisă sau brun – alburie, crăpată longitudinal și uneori transversal.
Ramurile de schelet sunt solide, relativ groase, cenușii – cafenii, cu nuanță roșiatică. Prezintă ramuride ordinul doi și de ordinul trei, ce dau coroanei un aspect compact (Chira, 2005).
Pe măsură ce pomul îmbătrânește, capacitatea de formare a lăstarilor scade, iar trezirea mugurilor dorminzi are un caracter specific, dând naștere la formațiuni de rod scurte, care înfloresc în anul următor. De regulă, capacitatea de regenerare la cais din mugurii dorminzi este mare, permițând refacerea livezilor îmbătrânite prematur, prin tăieri de regenerare (Cociu, 1993).
Pe lăstari se formează un număr foarte mare de muguri solitari sau în grupuri. Grupurile pot conține atât muguri vegetativi, cât și muguri floriferi (Chira, 2005).
Ramurile fructifere au o durată de viață de 4 – 5 ani și în locul în care pier, se dezvoltă altele noi, în special în parțile luminate. Pentru a evita degarnisirea pomului și pentru a asigura formarea continuă a buchetelor, este necesară scurtarea la jumătate sau două treimi din creșterea anuală a ramurilor fructifere de tip buchet.
Deoarece diferențierea mugurilor floriferi începe în perioade diferite de la an la an, epoca de formare a organelor florale are lungime diferită, fiind cuprinsă între 50 – 80 de zile. Conform unor cercetări realizate de I. Tarnavshi și colab., la București (1961), a reieșit faptul că în România, îndividualizarea mugurilor floriferi la cais începe în faza încetinirii și uneori în faza de încetare a creșterii lăstarilor. La o diferență de 30 – 50 de zile față de începutul individualizării se declanșează procesul de diferențiere a mugurilor floriferi, perioadă ce corespunde cu sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august.
Perioada de diferențiere a mugurilor floriferi poate fi cuprinsă între 42 – 85 de zile. Odata cu formarea primordiilor anterelor și a gineceului, pe la sfârșitul lunii octombrie, are loc intrarea în repausul biologic, un proces vital pentru vegetația următoare. Datorită conformației organelor florale, caisul are capacitatea de autofecundare chiar înainte de fenofaza optimă a înfloritului. Înainte de deschiderea florilor, pistilul este „strâns” între stamine ale căror antere pot crăpa și proiecta polen pe stigmat.
Ieșirea din repausul biologic al mugurilor floriferi poate avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, evidențiându-se prin modificări la nivelul nucleului, a cărui structură devine mai clară, iar celulele stratului tapet devin polinucleate.
Perioada de repaus a caisului este relativ scurtă, datorită originii sale geografice și reacționează imediat la creșterea temperaturii.
După ieșirea din repausul biologic al mugurilor floriferi există o perioadă de pregătire necesară începerii procesului de microsporogeneză. Dacă după ieșirea mugurilor florali din repausul biologic obligatoriu, temperatura ambiantă ajunge la 6,5oC, care reprezintă pragul biologic al caisului, aceștia ies ușor din repausul facultativ. În cazul în care perioada de căldură se prelungește, pomii pot intra în fenofza de umflare mugurilor sau chiar de înflorire. În acest moment, mugurii floriferi fiind extrem de vulnerabili la scăderea temperaturii. Acest fenomen are loc în zone în care există oscilații bruște ale temperaturii, mugurii floriferi putând fi distruși de temperaturile scăzute ce urmează.
Începutul microsporogenezei poate avea loc la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie , în funcție de soi și condițiile climtice. Din punct de vedere morfologic, această perioadă se caracterizează prin preumflarea mugurelui, adică de îndepărtare ușoară solzilor de la vârf (Cociu, 1993).
În urma cercetarilor, s-a constatat că, repausul profund la cais se încheie la sfârșitul lunii decembrie, iar după această dată, dacă condițiile climatice permit, caisul este apt de a porni în vegetație. Așa se întamplă în ferestrele de iarnă, (perioadă cu temperatură peste pragul biologic) când după 7-8 zile calde, caisul incepe să-și hidrateze mugurii, rezistența la iernare scade foarte mult și la revenirea frigului degeră mugurii de rod. De obicei, umflarea mugurilor de rod are loc după acumularea a 40°C peste pragul biologic (6,5°C) și calendaristic, in anii normali procesul se realizează în a doua și a treia decadă a lunii martie. Înflorirea caisului are loc după acumularea a circa 170-200°C temperatură activă și are loc în prima săptămână a lunii aprilie și numai ocazional la sfârșit de martie, când primavara este foarte timpurie (Chira, 2005).
Corelând dezvoltrea mugurilor floriferi cu temperaturile medii lunare pe mai mulți ani, se poate observa o legătură strânsă între cele două (Sergheev L., 1951). Formarea organelor florale începe din a doua jumătate a lunii august, după maximul termic. Dezvoltarea polenului are loc în a doua jumătate a lunii ianuarie, în condițiile creșterii treptate a temperaturii . perturbarea acestei legături determină modificări ale ritmului de dezvoltare a mugurilor, afectând implicit și producția.
CERINȚE FAȚĂ DE TEMPERATURĂ
Cercetările efectuate la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură – Mărăcineni, Jud. Argeș, au scos în evidență trei etape de rezistență ale mugurilor florali și anume:
– prima etapă, care se produce în luna noiembrie, inainte sau după primul îngheț, când mugurii pot să reziste la temperaturi scăzute de până la – 210C, iar în anumite condiții chiar pînă la – 280C. Un frig continuu poate spori rezistența cu 0,50C – 20C pe zi, în timp ce temperaturile moderate (ferestrele de iarnă) reduc rezistența cu până 0,50C pe oră;
– a doua etapă de rezisteță, cînd repausul încetează definitiv și 60 – 70% din muguri pot pieri ca urmare a producerii unor temperaturi minime extreme, gradul de rezistență scade lent și devine minim cu o săptămână înaintea fazei de buton roz;
– cea de-a treia etapă a rezistenței, când floarea este deschisă și poate pieri la temperaturi cuprinse între – 2,20C și – 50C, iar fructele abia legate la – 10C și – 20C.
Temperaturile scăzute din timpul iernii situate sub – 250C și chiar sub – 280C până la – 300C în lunile decembrie – februarie, precum și fluctuațiile de temperatură de la sfarșitul lunii februiarie variază de la de la – 160C la +160C, tip de cinci zile consecutive, pot produce degerarea mugurilor floriferi în proporție de peste 80 – 90% sau chiar degerarea lăstarilor, șarpantelor, trunchiurilor și a pomului în întregime. (Sandu, 2010)
În funcție de intensitatea și caracteristicile înghețului, se cunosc următoarele tipuri de vătămări:
– vătămarea cambiului, care se produce la temperaturi de – 200C, care pot surveni înainte de perioada de călire sau la sfârșitul iernii, când a început decălirea cambiului;
– vătămarea scoarței și a lemnului, determinată de temperaturile deosebit de scăzute din timpul iernii (sub – 260C);
– vătămarea vârfurilor de creștere ale ramurilor anuale, care se produce când vegetația se prelungește, iar călirea ramurilor anuale este incompletă, temperaturile sub – 200C fiind deosebit de periculoase;
– vătămarea mugurilor, atât în timpul iernii, cât și primăvara devreme ( la temperaturi sub – 140C pentru mugurii floriferi și la – 220C pentru cei foliari, după încheierea repausului absolut) (Sandu, 2010).
În perioada de repaus facultativ, rezistența la ger este dependentă atât de factorii genetici, cât și de o serie de alți factori cum ar fi: deficitul de substanțe nutritive sau excesul de azot, atacul de boli și dăunători, recolte anterioare prea abundente, irigațiile târzii de toamnă, vigoarea și vârsta pomilor, tăierile neadecvate, temperaturile de precondiționare călirii, variațiile de temperatură pe termen scurt, perioada în care are loc gerul.
În primăverile cu oscilații mari de temperatură, de la zi la noapte sau de la o zi la alta, concurența între mugurii vegetativi și mugurii floriferipoate fi câștigată de cei vegetativi în defavoarea celor floriferi, care se vor brunifica și vor cădea ulterior. Căderea mugurilor floriferi poate fi provocată și de neacumularea necesarului de frig (peste 800 de ore de frig în condițiile climatice ale țării noastre) pentru parcurgerea și ieșirea din repausul de iarnă.
Alte fenomene meteorologice nefavorabile, respectiv chiciura și gheața pe ramuri asociate cu temperaturi negative, pot duce la asfixierea mugurilor de rod cu repercursiuni asupra nivelului de producție.
Rezistența la ger a pomului și a organelor acestuia depinde de caracteristicile soiului (vârsta, conținutul de apă din țesuturi, etc.), precum și de condițiile de mediu ( oscilațiile termice în timpul toamnei și iernii, respectiv îngheț/dezgheț, intensitatea și durata înghetului, etc. ). Pomii bine pregatiți pentru iernare pot să reziste până la – 26 ; – 27°C, fără a înregistra pagube, mugurii în faza de umflare sunt distruși la – 12 ; – 14°C, la apariția petalelor numai unele soiuri rezistă la – 6°C, florile deschise degeră la – 2 ; – 3 °C, iar tinerele fructe sunt afectate la – 1 ; – 2°C (Chira, 2005).
Rezistența la ger a mugurilor de rod variază în funcție de formațiunile fructifere pe care sunt amplasate și poziția acestora în coroană: mugurii din partea inferioară a coroanei și cei de pe buchetele de mai sus sunt mai sensibili la ger, în timp ce mugurii floriferi de pe ramurile luni, mai viguroase și cei de pe valul al doile de creștere, rezistă mai bine la temperaturi scăzute, chiar în fenofaze critice.
În ceea ce privește rezistența pomilor în ansamblu, s-a remarcat că cei tineri, în primii 3 – 4 ani de la plantare, sunt mai rezistenți la scăderile de temperatură din cursul iernii.
Rezisteța la ger este determinată, într-o mare măsură, și de agrotehnica aplicată pomilor în anul precedent și anume irigarea prelungită, fertilizare în exces cu azot, amplasarea pomilor la baza plantei sau pe terenuri plane fără drenaj aerian.
Caisul poate suferii de ger și după anii cu supraproducție, după veri excesiv de secetoase sau toamne luni și ploioase. În perioada de vară, caisul are nevoie de căldură. Verile scurte și insuficient de calde frânează creșterea și coacerea lăstarilor, care intră în iarnă cu lemnul necălit, putând fi vătămat de ger (Sandu, 2010).
Rezistența la secetă
Datorită originilor sale geografice, caisul este considerat a fi o specie rezistentă la secetă. Această adaptare la zonele mai aride este condiționată de intensitatea transpirației. Procesele transpirație și respirație sunt corelate cu capacitatea de absorbție a apei și a elementelor nutritive din sol.
Caisul suportă bine temperaturile ridicate din vară, producți nefiind afectată. De asemenea, el este considerat o specie pomicola de zi scurtă, optimul fiind de 11 – 13 ore de iluminare.
CERINȚE FAȚĂ DE UMIDITATE
Caisul are pretenții mici față de umiditate, fiind originar din țările calde. Aceasta este una din speciile pomicole (alături de migdal) rezistente la secetă. Datorită acestei însușiri, caisul se pretează a fi cultivat în zonele de silvostepă și stepă, unde cad de obicei cantități mai reduse de precipitații, în jur de 450 – 550 mm anual. Aceste precipitații trebuie să fie bine repartizate pe parcursul anului. Deși nu are cerințe foarte mari față de umiditate, seceta prelungită asociată cu temperaturi mari dăunează producției de fructe. Din această cauză, în zonele cu preciptații mai mici de 500 mm anual este necesară irigarea. Umezeala excesivă din lunile mai – iunie favorizează atacul unor ciuperci patogene, precum monilioza și ciuruirea frunzelor (Sandu, 2010).
În faza de maturare a fructelor, excesul de apă determină deprecierea calității producției, fructele crapă și nu mai pot fi valorificate la nivel corespunzător. Sistemul radicular al caisului nu suportă excesul de apă din sol, drept urmare, trebuie evitate solurile cu exces de umiditate, fie el chiar și temporar.
În zonele secetoase, caisul are nevoie de apă după recoltarea fructelor, când este necesară stimularea funcției de creștere a organelor vegetative, precum și inducția și diferențierea mugurilor de rod.
Deși este o specie recunoscută ca fiind rezistentă la secetă, răspunde bine la irigat, oferind producții mari de fructe și de calitate superioară. De asemenea, se impune irigarea în zonele unde precipitațiile sunt defectuos repartizate în cursul perioadei de vegetație.
CERINȚE FAȚĂ DE LUMINĂ
Caisul este una dintre speciile pomicole pretențioase în ceea ce privește lumina. Pentru a i se asigura cantitatea de lumină necesară, caisul se amplasează pe cele mai expuse terenuri, se aleg forme de coroană care să permită pătrunderea luminii la toate organele tulpinii și orientrea rândurilor se face pe direcția nord – sud. De asemenea, trebuie să se țină cont și de dinstanțele de plantare, care ajută la menținerea garnisită a bazei coroanei și la menținerea potențialului de producție ridicat. În ceea ce privește expoziția terenului, caisul se planteazăpe expoziții sudice, sud – estice sau sud – vestice, iar pe versant, numai pe treimea mijlocie a acestuia.
Lumina intensă are un rol intensiv asupra procesului de asimilație, care influențează direct creșterea și dezvoltarea, respectiv diferențierea mugurilor de rod (Botez și Burloi, 1977).
Pentru desfașurarea normală a proceselor metabolice, în cursul anului caisul are nevoie de cel puțin 1900 de ore de insolație, dintre care 250 de ore în luna iunie și 280 de ore în luna iulie (Chira, 2005).
CERINȚE FAȚĂ DE SOL
Caisul reușește bine pe majoritatea solurilor mijlocii și ușoare, de la lutoase la nisipoase. Pentru cultura caisului, indiferent de portaltoiul folosit, sunt favorabile terenurile fără schelet, practic cu mai putin de 5% schelet și volum edafic de minimum 100%. Intervalul optim de pH este de 7,3 – 8,4 indiferent de textură, dar poate valorifica și solurile cu pH mi mic, de până l 5,9. Pe solurile carbonatice, dominante în arealul climatic favorabil acestei specii, orizontul cu carbonați trebuie să fie sub 100 cm, iar carbonatul de calciu activ să fie în jur de 3% .
Cele mai bune sunt solurile ușoare, calde, permeabile și fertile, cu reacție slab alcalină sau neutră. Caisul valorifică foarte bine și nisipurile consolidate dacă se aplică o fertilizare corespunzatoare și numai în condiții de irigare.
Din punct de vedere al condițiilor de relief, pentru cais sunt favorabile terenurile plane sau versanții cu panta de maximum 10% uniformi, fără denivelări și necesitate de denivelare cu expoziții SV, V și SE, fără soluri erodate sau decopertate prin activități umane, fără forme de eroziune în adâncime și alunecări de teren (Voiculescu, 1987, 1988). Este necesar ca terenurile să fie neinundabile, iar solurile să aibă un volum de sol negleizat – nepseudogleizat de minimum 91% și valori mari ale porozității de aerație (23-30%) (Voiculescu și colab., 1991).
ZONE FAVORABILE CULTURII CAISULUI
In țara noastră, caisul s-a cultivat aproape pe tot teritoriul, dar a rezistat numai acolo unde a găsit asigurate condițiile de temperatură, sol, lumină, umiditate și agrotehnică. Pentru ca o cultură de cais să fie rentabilă, ea trebuie înființată în zone în care se îndeplinesc următoarele condiții:
– suma precipitațiilor în perioad noiembrie – martie să fie cuprinsă între 150 – 200 mm;
– suma temperaturilor medii în aceeați perioadă să fie cuprinsă între 70C și 100C;
– raportul hidric, adică raportul dintre suma anuală a precipitațiilor și temperaturile medii zilnice, să oscileze în jurul valorii de 50;
– coeficientul de asigurare cu precipitații, adică raportul dintre suma precipitațiilor și suma temperaturilor medii zilnice împărțit la 10 să fie între 1 și 2 (Botez, 1977).
În general, zonele care se încdrează în acești parametrii, în condițiile geografice ale țării noastre, sunt caracteristice și prin prezența unor microelemente ca:
– lipsa oscilațiilor mari de temperatură, atât pe intervale mari de timp, cât și de la zi la noapte, care expun caisul la fluctuații de intensitate a proceselor vitale. În mod special interesează lipsa gerurilor de revenire de la sfârșitul iernii și începutul primăverii, ca și înghețurile din cursul primăverii;
– prezența suprafețelor mari de apa, cum este Dunărea sau a râurilor din sudul țării, care atenuează gerurile și efectul negativ al vânturilor;
– existența unor adăposturi naturale împotriva vânturilor și a unor expoziții favorabile ale terenului, care modifică distribuirea factorilor climatici și edafici. Din punct de vedere geografic, aceste zone sunt amplasate în două regiuni distincte, cu condiții pedoclimatice diferite: în lungul Dunării, cu întreruperi de natură orografică și în zona dealurilor mijlocii, uneori cu ramificații în sus și în jos, dincolo de limitele ei.
Caisul este o specie cu cerințe relativ mari față de căldură. [NUME_REDACTAT] (1954), cultura caisului este sigură în zonele în care valorile minime absolute ale temperaturii din timpul iernii nu scad sub – 25oC sau – 27oC, unde spre sfârșitul iernii nu se înregistrează oscilații mari de temperaturi și în perioada înfloririi nu există riscul brumelor târzii.
Passecka (1944) demonstrează că această cultură reușește numai acolo unde temperatura medie anuală este în jur de +10oC, iar temperatura medie din luna iulie depășește +18oC.
Nyujto și Tomcsanyi (1959) corelează reușita culturii caisului cu o temperatură medie de peste +19oC în luna iunie și de +21oC în luna iulie, precum și cu o acumulare a minim 250 de ore de insolație în luna iunie, 280 de ore de insolație în luna iulie și 1900 de ore de insolație pe parcursul anului.
Tabel 2.6.1 Evaluarea favorabilității culturii caisului în zona Craiovei, pe baza cerințelor minime ale caisului.
Zonarea agroclimatică a culturii caisului
Zona cu gradul 1 de favorabilitate pentru cultura caisului
Zona se intinde pe terenurile imediat apropiate de Dunăre, la adădostul teraselor inferioare, precum și pe litoralul [NUME_REDACTAT], cu excepția unei fâșii late de 3 – 5km, în imediata apropiere a mării, care este impropie culturii caisului datorită brizelor marine, ceței frecvente și conținutului ridicat de sare din aer și sol.
Condițiile sunt prielnice în această zonă, datorită resurselor termice ridicate, specifice [NUME_REDACTAT] (aproximativ 4200oC), în comparație cu restul zonelor de cultură, datorită adăpostului față de vânt oferit de primele terase, albedoului puternic al apei, care asigură o insolație mai intensă, efectul termoregulator al maselor de apă și creșterea umidității atmosferice.
Zona cu gradul 2 de favorabilitate pentru cultura caisului
Această zonă cuprinde terasele mai îndepărtate ale Dunării, precum și o fâșie paralelă cu litoralul, în vecinătatea acestuia.
În vestul țării ocupă o parte a [NUME_REDACTAT]. Zonele favorabile ale caisului se situează aici, în special în apropierea piemontului și la adăpostul acestora, în cadrul văilor largi ale râurilor.
Clima, în această zonă, are un grad accentuat de continentalism, dar nu este ferită de curenții târzii de aer rece din Europa nordică, care pătrund prin [NUME_REDACTAT].
Zona cu gradul 3 de favorabilitate pentru cultura caisului
Cuprinde sudul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Moldovenesc, vestul [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], latura exterioară a Subcarpaților de Curbură, partea centrală și sudică a [NUME_REDACTAT], arealul limitrof, cea mai mare parte a [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT].
Zona prezintă o climă excesiv continentală, cu temperaturi joase în cursul iernii, deficit de umiditate destul de accentuat și insolație puternică.
În vestul țării sunt incluse centru [NUME_REDACTAT], cea mai mare parte a [NUME_REDACTAT] și culoarul Mureșului. Pe măsura depărtării spre vestul și sud-vestul teritoriului se atenuează caracterul continental al climei și se intensifică nuanțele climatului metideraneean și oceanic, scăzând insolația. În același timp, în vestul țării, zona de cultură este supusă unui risc de apariții târzii a unor mase de aer rece, polar, supă pornirea în vegetație a caisului.
Zona cu gradul 4 de favorabilitate pentru cultura caisului
Este situată în estul țării, de-a lungul [NUME_REDACTAT], cuprinzând latura interioară a Subcarpaților de Curbură și continuându-se cu nordul [NUME_REDACTAT] și al [NUME_REDACTAT]. Datorită vecinătații cu [NUME_REDACTAT], terenurile oferă adăpost împotriva vânturilor.
În vestul țării, zona se întinde peste [NUME_REDACTAT] și pantele domoale ale piemontului vestic, adâncind prelungirea zonei anterioare pe culoarul Mureșului. În această zonă este inclusă și extremitatea vestică a [NUME_REDACTAT] și a Aradului.
Arealul corespunzător, din vestul țării, este caracterizat de temperaturi destul de joase iarna, iar primăvara umiditatea aerului și a solului este ridicată, datorită unor pătrunderi târzii de aer rece, polar, iar insolația este mai redusă decât în zon anterioară.
În partea centrală a țării, pe marginea estică a [NUME_REDACTAT], datorită proceselor de fӧnnizare și a efectului termoregulator al cursurilor de apă, se întâlnește o zonă cu caracter agroclimatic complex și favorbilitate diferită, multe terenuri fiind impropii culturii caisului.
Zona cu gradul 5 de favorabilitatea pentru cultura caisului
Gradul de favorbilitate agroclimatica pentru această cultură scade semnificativ de la sud la nord, odată cu scăderea resurselor energetice. Condițiile sunt nefavorabile culturii caisului, în special datorită potențialului termic redus și a innorărilor accentuate.
SORTIMENTUL DE CAIS DIN ZONA OLTENIEI
Odată cu crearea de noi soiuri, ameliorte, arealul de cultură al caisului s-a extins, adampându-se la o gamă largă de zone cu condiții climtice diferite. Aceste zone, din punct de vedere geografic, sunt amplasate în microregiuni:
– de-a lungul Dunării (Zona teraselor Dunării) subzona Turnu-Severin – Calafat, Bechet – Zimnicea, cu extindere spre zonele unde se întâlnesc cernoziomuri cambice, cernoziomuri nisipoase și nisipuri solificate;
– subzona colinară și subcolinară, cu limitele Brabova – Breasta – Vîrvor, unde se găsesc soluri brun-roșcate, brune-podzolice;
– subzona nisipurilor zburătoare și solificate Dobrești – Bechet.
Până la inființare S.C.P.P. Dolj, în anul 1977, sortimentul de cais cuprindea un număr restrâns de soiuri. Odata cu trecerea timpului și avansarea cercetărilor și tehnologiei, au apărut noi soiuri de cais potrivite pentru condițiile zonei.
Soiurile noi, rezistente la ger și boli, cu producții stabile an de an, cu fructe de calitate superioară ce se pretează în zona Olteniei sunt: Mamaia, Venus, Sulnoma, Selena, Litoral, Olimp, CR 2 – 63, etc. (Cociu, 1993).
CAP. 3. CARACTERIZAREA CLIMATICĂ A OLTENIEI
3.1. CÂMPIA OLTENIEI – CARACTERIZARE CLIMATICĂ
Situată între Dunăre, Olt și dealurile piemontane getice, [NUME_REDACTAT] deține o suprafață de circa 17% din [NUME_REDACTAT]. Clima temperat continentală, cu influențe submediteraneene se caracterizează prin temperaturi mai ridicate (medii anuale în jur de 11,5°C), precipitații ceva mai abundente ( 525-600 mm/an) și vânturi cu frecvențe și viteze mai reduse decât în celelalte subdiviziuni de rang similar ale [NUME_REDACTAT] (Bălteanu, 2005).
Temperatura aerului înregistrează o scădere ușoară de la sud (11.5oC la Calafat) spre nord (10.8oC la Craiova) și spre est (11.1oC la Corabia și 10.9oC la Caracal), fenomen care se remarcă și în luna ianuarie (-1.80C la Calafat, -2.6oC la Craiova și respective -2.9oC la Corabia și la Caracal), ca și în luna iulie (23.2oC la Calafat, 22.8oC la Craiova și respective 23.1oC la Corabia , 22.9oC la Caracal).
Temperaturile extreme sunt dependente de marile variații neperiodice ale climei înregistrând valori minime absolute de -32.0oC/24,25 .I. 1942 la Corabia, -35.5oC/25 .I. 1963 la Craiova, și -29.2oC/8.II.1947 la Calafat și maxime absolute de 42.0oC/20.VIII.1945 la Corabia, 41.5oC/5.VII.1916 la Calafat și Craiova (Clima R.P.R/R.S.R., 1962,1966, Arhiva I.N.M.H).
Vânturile dominante ca frecvență sunt cele de est și vest. Ca intensitate domină vânturile de nord-vest (51,1 m/s) urmat de vântul de vest (4,7 m/s).
Precipitațiile atmosferice cad, în cea mai mare parte a anului, sub formă lichidă. În general se înregistrează iarna, în medie 20 de zile cu ninsoare, iar stratul de zăpadă se menține în jur de 15 zile la vest de Olt, pe când la est de Olt, în jur de 17 zile. Precipitațiile atmosferice scad de la vest spre est, concomitent cu creșterea gradului de continentalism: 560 mm la Calafat, 541mm la Rast, 530 mm la Craiova, 544 mm la Caracal și 530 mm la Corabia.
Anotimpurile sunt placute: primăverile timpurii și relative scurte, verile călduroase, uneori secetoase, toamnele ploioase cu al doilea maxim de precipitații, iar iernile sunt blande cu lapoviță și ninsoare, și uneori, cu inundații în plin sezon rece. În ansamblu, Oltenia beneficiaza de o climă temperat-continentală cu influențe submediteraneane în vest și sud.
În ultimele decenii se observă o încălzire a climei pe fondul căreia se produce o mare variabilitate climatică, cu anotimpuri de tranziție scurte, cu treceri bruște de la un anotimp extrem la altul și cu o gamă variată de fenomene climatice de risc, care generează grave consecințe pentru mediu și societate.
3.2. ZONA CRAIOVA – CARACTERIZARE CLIMATICĂ PE PERIOADA 2004 – 2013
Clima din zona Craiovei este una de tip temperat continental, cu slabă influență mediteraneeană,datorată poziției depresionare. Precipitațiile sunt suficiente, dar neuniform repartizate pe parcursul anului, verile sunt secetoase și maximul de precipitații se înregistrează la sfârșitul primăverii – începutul verii (lunile mai – iunie).
În intervalul 1961 – 2008 (53 ani), temperatura medie multianuală a fost de 11,3oC, valoarea minimă s-a înregistrat în luna ianuarie ( – 1,4oC ), iar temperatura maximă în luna iulie ( 23,1 oC) (tabel 3.1.).
Între anii 2004 și 201, temperatura medie anuală a fost de 11,7oC, fiind cuprinsă între 10,5oC (2005) și 12,4oC (2007și 2012). Temperatura medie minimă lunară din același interval de ani, a fost de – 5,6oC în luna februarie, anul 2012, iar temperatura medie maximă a fost de 27,1oC în luna iulie, anul 2012 (tabel 3.2.).
În perioada 2004 – 2013, suma precipitațiilor medii anuale este de 635,28 mm. Precipitațiile sunt repartizate destul de bine pe durata unui an, în conformitate cu necesitățile pomilor, înregistrându-se valori medii lunare cuprinse între 34,57 mm și 76,99 mm. Valorile extreme ale precipitațiilor medii lunare din intervalul 2004 – 2013 , au fost de 0,0 mm în aprilie 2007 și septembrie 2011 și 148,6 mm în august 2007. Valori apropiate de minimul intervalului s-au înregistrat în februarie 2004 (0,8 mm), în noiembrie 2011 (0,3 mm), dar și în decembrie 2013 (0,6 mm). Valori apropiate de maximul intervalului s-au înregistrat în iulie 2004 (134,4 mm), în august 2006 (132,8 mm) și în noiembrie 2007 (138,8 mm) (tabel 3.3.).
Precipitațiile abundente din perioada înfloririi influențează în mod negativ procesul de polenizare, avand repercursiuni negative asupra producției, in special dacă mai apar și alți factori nedoriți (temperaturi scăzute, brume târzii sau vânt).
Umiditatea relativă medie a aerului variază în limite destul de apropiate de la un an la altul. Prin urmare, în perioada 2004 – 2013, valoarea medie înregistrată a fost de 70%, oscilând între 67% în 2012 și 81% în 2005. Pe parcursul unui an, umiditatea relativă a aerului are valori minime în luna iulie (57%) și valori maxime în luna decembrie (89%). Pe parcursul intervalului de ani, valoarea lunară minimă a umidității relative a aerului s-a înregistrat în iulie 2007 (36%), iar valoarea lunară maximă s-a înregistrat în decembrie 2005 (96%) (tabel 3.4.).
Durata de strălucire a soarelui în perioada 2004 – 2013 însumează un total de 2364 de ore. Valoarea minimă anuală a duratei de strălucire a soarelui este reprezentată de 2173 de ore în anul 2010, iar valoarea maximă anuală este reprezentată de 2623 de ore în anul 2012, dar foarte apropiată de aceasta valoare este și cea din anul 2004 (2622 de ore). Pe parcursul unui an, durata de strălucire minimă a soarelui a fost de 29 de ore în ianuarie 2005, iar valoarea maximă a fost de 434 de ore în august 2005 (tabel 3.5.).
Pe parcursul perioadei de studiu s-a urmărit și viteza medie a vântului. Astefel, viteza medie anuală a vântului înregistrată în intervalul 2004 – 2013 este de 9,6 km/h. Valoarea maximă anuală a vitezei vântului este reprezentată de 10,7 km/h în anul 2013, iar valoarea minimă anuală este reprezentată de 8,7 km/h în anul 2006 (tabel 3.6.).
Tabel 3.1. Temperaturi medii lunare și anuale înregistrate în perioadele 1961-1990 (30 ani), 1961-2004 (44 ani) și 1961-2013 (53 ani)
Tabel 3.2. Temperaturi medii anuale din zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
Tabel 3.3. Cantitatea de precipitații din zona Craiovei, pe perioada 2004 – 2013
Tabel 3.4. Umiditatea relativă a aerului din zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
Tabel 3.5. Durata de strălucire a soarelui (ore) din zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
Tabel 3.6. Viteza medie a vântului (km/h) din zona Craiova, pe perioda 2004 – 2013
CAP. 4 INTERACȚIUNEA CLIMĂ – ECOSISTEM
4.1. INDICI ECOCLIMATICI
Indicii ecometrici climatici reprezintă formule de calcul pentrufavorabilitatea climatică, luând în considerare valorile efective ale factorilor climatici principali (Pătroescu, 1987). Interpretarea rezultatelor se face fie prin încadrarea lor în tabelele de valori precalculate, fie prin comparații spațiale,respectiv altitudinale. Clasificare climatelor și calculul indicilor de ariditate, respective pluviometrici (de erozivitate climatică etc.) sunt probleme care i-au preocupat pe unii dintre cei mai cunoscuți climatologi ai secolului XX (de Martonne, Thornthwaite, Gaussen). În scopul găsirii unei expresii matematice general valabile a valențelor ecologice ale unui sit, au luat naștere o serie întreagă de formule și tabele de interpretare, unele bazându-se pe factorii climatici, altele pe cei biogeografici.
Indicele de ariditate
Ariditatea este o noțiune spațio-temporală care exprimă un dezechilibru hidric în geosistem. Conceptul de zonă aridă este expresia spațială a ieșirilor de apă din sistem ce depășesc constant intrările. În prezent peste o treime din uscatul Terrei este afectat de ariditate.
Conceptul meteorologic de ariditate are referință temporală, este un fenomen conjunctural caracterizat de o pluviometrie slabă (perioadă aridă, an arid).
Principalii factori ai aridității sunt: precipitațiile, temperatura, continentalismul, albedoul ș.a. Din punct de vedere biogeografic, insuficiența de apă în sol produce un deficit de creștere al speciilor vegetale și chiar creează vaste discontinuități în covorul vegetal.
Figura … Zonele aride la nivel global
Sursa: www.eoearth.org
Indicele de ariditate Martonne (I.A.)
Reprezintă raportul dintre suma precipitațiilor anuale și temperatura medie anulă, la care se adaugă 10, după formula:
unde,
P = suma precipitațiilor anuale
T = temperatura medie anuală
Tabel … Corelația numerică a indicelui Martonne cu climatul caracteristic
Sursă: Mănescu, 2003
Indicele climatic (Icp)
Arată raportul dintre coeficientul solar și mărimea coeficientului precipitațiilor în perioada activă de vegetație. , exprimând pe lrg, raportul dintre climă și plantă. El are formula:
unde,
Stm = suma temperaturilor
Sir = suma orelor de insolație
Sp = suma precipitațiilor
n = durata în zile a intervalului
Coeficientul hidrotermic (K), stabilit de Seleaninov, exprimă relația dintre temperatură și precipitații și are formula:
unde,
p = suma precipitațiilor anuale sau pe un anumit interval de timp
t = suma temperaturilor medii zilnice pe aceeași perioadă de timp
CAP. 5. MATERIALUL ȘI METODA
Datele utilizate la realizarea acestui studiu, au fost obținute de pe siteul http://www.wunderground.com/ și de la [NUME_REDACTAT] de Meteorologie.
Indicii climatici s-au calculat astfel:
Indicele climatic pomicol
Indicele de ariditate [NUME_REDACTAT] hidrotemic
Pe baza acestor indici ecoclimatici, a fost evaluată favorabilitatea resurselor climatice pentru cultura pomilor fructiferi. Astfel, pentru stabilirea zonelor favorabile pentru pomii fructiferi, se va ține cont de indicii climatici calculati pe ultimii 10 ani, dar se are în vedere și alegerea soiului și speciei hibride potrivită pentru clima din regiunea respectivă.
CAP. 6. REZULTATE ȘI INTERPRETARE
Practica îndelungată demonstrează că variațiile bruște ale factorilor meteorologici și îndeosebi ale temperaturii aerului, grăbesc sau înfrânează procesele de creștere și dezvoltare chiar șila plantele perene cum sunt pomii. Mai mult, depășirea constantă a unor praguri termice condiționează declanșarea și desfășurarea unor procese vitale cum ar fi diferențierea, creșterea frunzelor și lăstarilor, fructificarea și maturizarea lemnului. Pentru a stabili mecanismele de acțiune a elementelor meteorologice se apelează la numeroase metode de calcul: indicele climatic, indicele de ariditate Martonne, coeficientul hidrotermic, funcții liniare (suma temperturilor), diferențele de temperatură, cantitatea de precipitații, corelații multiple, reprezentări grafice, etc.
Pentru alegerea zonelor favorabile de creștere a speciilor pomicole, este necesar să se ia în calcul mai mulți parametrii climatici, dintre care și temperatura medie anuală a localității. Referitor la acest parametru, în tabelul … sunt prezentate valorile temperaturilor medii anuale în zona Craiova (1999-2008) și cerințele față de acest parametru al speciilor pomicole.
Tabel … Temperaturile medii anuale în zona Craiova și cerințele speciilor pomicole față de tempertaura medie anuală
Comparând temperaturile medii anuale ale zonei cu cerințele față de căldură ale speciilor pomicole, se constată că temperaturile medii anuale corespund cerințelor speciilor pomicole, dar către limita superioară a lor. Există și excepții, în anii 2007, 2009, 2012 și 2013, când temperatura medie anuală a zonei a fost de 12,4, 12,2, 12,4, respectiv 12,1. Literatura de specialitate arată că această creștere a temperaturii medii zilnice a aerului, determină o reducere a perioadei de vegetație.
În zona Craiova, conform datelor puse la dispoziție de [NUME_REDACTAT] din Craiova, în ultimii 10 ani, există tendința de creștere liniară a temperaturii aerului (media anuală), limitele de variație pentru acest indicator fiind 10,5oC în anul 2005 și 12,4oC în anul 2007 și 2012. Diferențele față de perioada 1960-1990 variază între -0,10C și 1,80C (graficul …).
Grafic …. Temperatura aerului (medii anuale) 1960-2013
Pentru perioada 1961 – 2004, temperatura medie anuală a aerului în zona Craiova a fost de 10,8°C. În perioada 1961 – 2013 temperatura a crescut continuu, tendința fiind liniară, intervalul de incredere ± 0,4 ° C. Caracteristica cea mai interesantă în acest timp este schimbarea relativ puternică în temperatura aerului din ultimii 10 ani. Tendinta de creștere în perioada 2004 – 2013 a temperaturii aerului este de 0,8 ° C (graficul …).
Grafic … Diferenta temperaturi medii anuale din perioada 2004 – 2013 față de perioada 1961 – 2004
În ultimul timp, în multe zone agricole au apărut probleme legate de secetă. [NUME_REDACTAT] Naționale de Meteorologie (ANM) în teritoriul cu risc ridicat la secetă și deșertificare, clima este caldă și uscată, cu temperaturi medii anuale mai mari de 10oC, iar suma precipitațiilor medii anuale este între 350-550 mm, dintre care în perioada de vegetație (aprilie – octombrie) între 200-350 mm.
Plecând de la aceste criterii, s-a realizat o analiză a zonei Craiova, privind riscul de apariție a secetei. Conform tabelului …. temperaturile medii anuale depășesc valoarea de 10oC.
În ceea ce privește cantitatea de precipitații, a fost calculată suma precipitațiilor din perioada aprilie – octombrie (tabelul …). Din acest punct de vedere, anii 2008 și 2011 au fost ani cu risc de secetă, suma precipitațiilor fiind 474,7 mm, respectiv 487,9 mm, iar temepraturile medii anuale de 11,9 oC, respectiv 11,1 oC. (tabel …)
Se constată că zona Craiova nu se încadrează în teritoriu cu risc ridicat la secetă și deșertificare, din 10 ani analizați, numai 2 ani au prezentat caracteristicile respective.
Tabel … Suma precipitaților anuale și în perioada de vegetație în zona [NUME_REDACTAT] parametru ce exprima corelația dintre climă, vegetație și apele unui teritoriu este considerat indicele de ariditate, stabilit de Martonne. Acest indice permite determinarea gradului de ariditate al unei regiuni pentru perioade caracteristice (un an sau o lună), fiind o expresie a caracterului restrictiv pe care condițiile climatice îl impun anumitor formațiuni vegetal. El exprimă relația dintre precipitațiile multianuale și temperatura medie multianuală.
Au fost calculate valorile acestui indice de ariditate pentru perioada 2004 – 2013, zona Craiova. Valorile obținute pentru acest indice, au variat de la un an la altul (graficul …, tabelul…). Per ansamblul, pentru perioada analizată, acest indice are valoarea medie de 29,37, cea mai mică valoare fiind de 21,68 (anul 2008), iar maxima de 38,17 (anul 2010).
Tabel … Indicele de ariditate calculat în zona Craiova, perioada 2004 – 2013
Grafic … Variația indicelui de ariditate în zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
Conform literaturii de specialitate, acest indice este caracterizat conform tabelului ….
Potrivit acestei clasificari, zona analizată se încadrează în climatul semiumed, fiind la limită spre umed, excepție face anul 2008 și 2010 care se încadrează în categoria semiaridă. Această variabilitate se datorează precipitațiilor medii anuale foarte variabile de la un an la altul.
Pentru agricultură, prezintă importanță cantitatea de precipitații din perioada de vegetație. Lipsa precipitațiilor dintr-o anumită perioadă , nu poate fi suplinită de surplus de precipitații în altă perioadă. Graficul … prezintă variația precipitațiilor medii lunare pe perioada 2004 – 2013 unde se pot observa diferențe mari ale cantității de precipitații de la un an la altul.
Grafic … Variația precipitațiilor medii lunare în perioda 2004 – 2013
Pentru această perioadă, sunt luni în care precipitațiile lipsesc sau sunt foarte reduse, nesemnificative: februarie 2004 (0,8 mm), aprilie 2007 (0 mm), august 2008 (0,6 mm), septembrie 2011 (0 mm), noiembrie 2011 (0,3 mm), decembrie 2013 (0,6 mm). Pe de altă parte, sunt înregistrate cantități de precipitații ce ating valori ridicate: august 2007 (148,6 mm), iulie 2011 (142 mm), octombrie 2007 (138,8 mm), iulie 2004 (134,4 mm), octombrie 2005 (132,1 mm).
Relația dintre temperatură și precipitații poate fi ilustrată cu ajutorul climadiagramei.
[NUME_REDACTAT] precipitațiilor medii căzute în perioada mai – iulie, în ultimii 10 ani, arată o mare variabilitate, de la 5,6 mm la 150, 3 mm. Media precipitațiilor pentru luna mai este de 53,8 mm, pentru luna iunie de 69,5 mm , iar pentru luna iulie de 66,1 mm (graficul 6).
Grafic… Cantitatea de precipitații din lunile mai-iunie-iulie
Conform graficului …, cantitate de precipitații diferă de la un an la altul, limitele de variație fiind:
Pentru luna mai, între 28,8 mm (2004) și 109 mm (2012);
Pentru luna iunie, între 7,6 mm (2012) și 125,6 mm (2006);
Pentru luna iulie, între 5,6 mm (2007) și 142 mm (2011).
Este necesar de analizat dacă precipitațiile căzute au fost utile pentru creșterea și dezvoltarea pomilor. Ploaia utilă este considerată cea de peste 10 mm. Conform literaturii de specialitate (Mihăescu, 1998), pentru a asigura o umezire suficientă a unui sol cu însușiri hidrofizice echilibrate, cantitate de precipitații (în mm) din fiecare lună trebuie să fie de peste 3 ori mai mare decât temperatura medie lunară.
A fost calculat raportul dintre precipitațiile medii anuale și temperatura medie anuală pentru perioada 2004 – 2013 în lunile mai-iunie-iulie (tabelul…). Conform tabelului ….. nu în toți anii și lunile analizate obținem acest raport. Valori mai mici decât 3, pentru toate cele trei luni analizate nu se obțin pentru nici un an. Pe de altă parte, limitele de variație sunt foarte mari, exemplu anul 2006, de la 1,30 la 6,38 sau anul 2012, de la 0,33 la 6,37 etc.
Din totalul valorilor obținute, circa 40% au valoarea mai mare decât 3, ceea ce înseamnă că numai în 40% din cazurile analizate s-a realizat o umezire suficientă.
Tabel … Raportul dintre precipitațiile medii lunare și temperatura medie lunară
Un alt coeficient sintetic folosit pentru analiza influenței elementelor meteorologice asupra plantelor, este indicele climatic. Acesta folosește valorile temperaturilor medii, ale orelor de insolație și precipitațiilor. Indicele climatic este o variantă a coeficientului hidroheliotermic, ce exprimă mai larg raportul dintre climă și plantă, pentru intervale de timp mai lungi.
Ca perioadă de referință (calcul) a fost luată perioada 1 aprilie – 31 octombrie. Valorile acestui indice, pentru perioada 2004 – 2013, are valorile prezentate în tabelul ….
Se constată o mare variabilitate de la un an la altul (graficul …). Limitele de variație sunt de la 17,0 la 34,5, cu o medie pe 10 ani de 24,3. Cea mai mare valoare a fost obținută pentru anul 2012 (valoare indice 34,5), urmat de anul 2008 (valoare indice 32,2).
Tabel … Indicele climatic calculat în zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
Grafic …. Variația indicelui climatic pe perioada 2004 – 2013
Coeficientul hidrotermic, stabilit de Seleaninov, exprimă relația dintre temperatură și precipitații.
Constantinescu N. (1957) demonstra că gradul de favorabilitate pentru cais, exprimat prin coeficientul hidrotermic, în perioada aprilie – octombrie trebuie să aibă o valoare mai mare decât 1. Când K = 1, ne aflăm într-o zonă de silvostepă, când K = 0,7 cultura plantelor este nesigură fără irigare, când K = 0,5 corespunde cu limita semideșertului, când K = 0,3 corespunde cu limita deșertului.
În zona Craiova, coeficientul heliotermic, calculat pe 10 ani se incadrează între 0,3 – 0,4, ceea ce rezultă că ne aflăm la limita deșertică (tabel …).
Taabel …. Coeficientul hidrotermic din zona Craiova, pe perioada 2004 – 2013
[NUME_REDACTAT] M. și colab., [NUME_REDACTAT], 1977, [NUME_REDACTAT], București.
Cociu V., Caisul, 1993, [NUME_REDACTAT], București.
Cosmulescu S., Ecologia sistemelor antropice pomicole, 2008, [NUME_REDACTAT], Craiova.
Gridan T. și colab, Încălzire globală sau glaciațiune?, 2006, [NUME_REDACTAT] și pedagogică, București.
[NUME_REDACTAT], Fenomene climatice de risc în Oltenia, 2006, [NUME_REDACTAT] MGM, Craiova .
Mănescu B., 2003, Sisteme horticole comparate, Editura ASE, București.
Roberts N., 2002, Schimbarile majore ale mediului, [NUME_REDACTAT] Educational, Bucuresti.
Sandu I. și colab., Schimbări climatice în România și efectele asupra agriculturii, 2010, [NUME_REDACTAT], Craiova.
http://articole.famouswhy.ro/caracteristici_care_determina_clima_romaniei/
http://earthobservatory.nasa.gov/
http://incalzireglobala.xhost.ro/start.html
http://ozone.unep.org/new_site/en/scientific_assessment_2010.php
http://ozonewatch.gsfc.nasa.gov/
http://www.accuweather.com/en/climate-change
http://www.climatechange.vic.gov.au/greenhouse-gas-emissions
http://www.edfenergy.com/energyfuture/energy-gap-climate-change/greenhouse-effect
http://www.eea.europa.eu/publications/climate-impacts-and-vulnerability-2012
http://www.eea.europa.eu/ro
http://www.eea.europa.eu/ro/themes/climate/intro
http://www.eoearth.org/view/article/150290/
http://www.epa.gov/climatechange/basics/
http://www.livescience.com/41380-climate-change-places-at-risk.html
http://www.livescience.com/41522-greenland-ice-sheet-smallest-size.html
http://www.ncdc.noaa.gov/
http://www.ozonelayer.noaa.gov/science/basics.htm
http://www.worldclimatereport.com/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Schimbarilor Climatice Asupra Ecosistemelor Antropice Pomicole (ID: 1685)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.