INFLUENȚA REZILIENȚEI, STIMEI DE SINE ȘI A LOCULUI DE CONTROL ASUPRA PERCEPȚIEI SUBIECTIVE A STRESULUI GENERAT DE VIAȚA CARCERALĂ Coordonator… [606728]
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” , Iași
Facultatea de Psihologie și Ṣtiințe ale Educației
Specializarea Psihologie
INFLUENȚA REZILIENȚEI, STIMEI DE SINE
ȘI A LOCULUI DE CONTROL ASUPRA
PERCEPȚIEI SUBIECTIVE A STRESULUI
GENERAT DE VIAȚA CARCERALĂ
Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. Dorin NASTAS
Absolvent: [anonimizat]
2
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………… …………4
PARTEA I -PARTEA TEORETICĂ ………………………………………… ………… .6
CAPITOLUL 1 . REZILIENȚA ……………………………………………………………………………. 6
1.1. ABORDAREA INTEGRATĂ A CONCEPTULUI DE REZILIENȚĂ ………………….. 6
1.2. ABORDAREA PSIHOLOGICĂ ASUPRA CONCEPTULUI
DE REZILIENȚĂ ……………………………………………………………………. …………………………. .7
1.2.1. Cercetarea î n domeniul rezilienței: începuturi și evoluție ……………………………..7
1.2.2. Factorii rezilienței ……………………………………………………….. …………………………9
1.2.3. Strategii de coping ………………………………………………………. ………………………..11
1.2.3.1. Perspective în definirea strategiilor de coping …………………………… 11
1.2.3.2 . Strategii de coping și mediul penitenciar ……………………………………………. 13
1.2.4. Suportul social …………………………………………………………… ………………………..14
1.2.4.1. Perspective în definirea suportului social ………………… ………………………..14
1.2.4.2. Suportul s ocial și mediul penitenciar ………………………. ………………………..15
CAPITOLUL 2. STIMA DE SINE ȘI LOCUL CONTROLULUI ……………………….. 16
2.1. STIMA DE SINE: DEFINIȚII ȘI MODELE INTERPRETATIVE …………………….16
2.1.1. Perspective în definirea stimei de sine ………………………….. …………………………16
2.1.1.1. Stima de sine globală și multidimensională ……………… …………………………17
2.1.1.2. Stima de sine ca star e și ca trăsătură ………………………. ………………………….19
2.1.1.3. Stima de sine personală și colectivă ………………………… …………………………20
2.1.2. Aspecte accentuate ale stimei de sine …………………………… …………………………20
2.2. STIMA DE SINE ȘI ALTE DATE ALE CERCETĂRII EMPICE ………………….. ….21
2.2.1. Stima de sine, strategiile de coping și suportul social …….. ………………………….21
2.2.2. Stima de sine și mediul penitenciar ……………………………… ………………………….22
2.3. LOCUL CONTROLULUI …………………………………………………. ………………….. ……..22
2.4. LOCUL CONTROLULUI ȘI MEDIUL PENITENCIAR ……… …………………………. 24
CAPITOLUL 3. STRESUL ………………………………………………………………………………. .25
3.1. TEORII ȘI MODELE PRIVIND STRESUL ……………………………………………………. 25
3.1.1. Modelul fiziologic al stresului și teoria răspunsului ………………………………….. 25
3
3.1.2. Modelul cauzal și teoria stimulilor ………………………………… ………………………..26
3.1.3. Modelul interacțional al stresului și teoria tranzacțională ……………………………27
3.1.3.1. Modelul tranzacțional a lui Lazarus …………………. …….. …………………………27
3.1.3.2. Modelul conservării resurselor ……………………………….. …………………………28
3.2. STRESUL ȘI ALTE DATE ALE CERCETĂRII EMPIRICE ………. ……………………28
3.2.1. Stresul, strategiile de coping, suportul social, stima de sine
și locul controlului …………………………………………………………………….. …………………………28
3.2.2. Stresul și mediul penitenciar ……… ……………………………….. …………………………30
CAPITOLUL 4. MEDIUL PENITENCIAR …………………………. ………………………… …31
4.1. INFRACTORUL DIN PERSPECTIVĂ PSIHOLOGICĂ ȘI
CARACTERISTICILE MEDIULUI PENITENCIAR. ……………… ………………………… …..31
4.2. REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR ÎN ROMÂNIA ………………… .32
4.3. PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ IAȘI ……………………………… ……..36
PARTEA A II A -PARTEA PRACTICĂ …………………………………………………………….. .37
1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII …………………………… ………………………….37
2. IPOTEZELE CERCETĂRII ………………………………………… ……….. ………………………….37
2.1. I poteze …………………………………………………………………………… …………………………37
2.2. Variabilele cercetării …………………………………….. ………………… …………………………38
2.2.1. Variabilele independente ……………………………………………. …………………………38
2.2.2. Variabila depen dentă………………………………………………… …………………………39
3. METODA CERCETĂRII ……………………………………………………… …………………………39
3.1. Lotul de subiecți ……………………… ………………………………………. …………………………39
3.2. I nstrumente …………………………………………………………………….. …………………………40
3.3. P rocedură ……………………………………………………………………….. …………………………44
4. REZULTATE ………………………………………………………………………. …………………………44
5. CONCLUZII ………………………………………………………………………. ………………………… 58
Anexe……………………………………………………………………………………. ………………………….59
Bibli ografie ………………………………………………………………………………………………… ………77
4
INTRODUCERE
În contextul creșterii interesului față de adaptarea deținuților la mediul penitenciar
românesc , precum și față de conceptul de reziliență, prezenta lucrare, „Influența
rezilienței, stimei de sine și a locul ui de control asupra percepției subiective a stresului
generat de viața carcerală ”, își propune să abordeze atât la nivel teoretic cât și în plan
empiric problematica stresului perceput la deținuți precum și relația acestuia cu unii
factori cu rol de protecție (strategii de coping, suport social, loc de control, stima de sine).
Analizâ nd literatura de specialitate am putut observa o tendință a cercetătorilor
din domeniul psihologiei judiciare de a investiga factorii ce conduc la criminalitate sau
factorii psihologici și sociali c e au valoare predictivă pentru recidivă, fiind trecute cu
vederea apectele ce țin de p erioada de detenție. Considerăm că evenimentele derulate pe
parcursul perioadei de încarcerare, precum și maniera în care individul le percepe, sunt
esențiale atât pentru echilibrul psihic al persoanei private de libertate, cât și pentru
reintegrarea în societate după eliberare ; totodată , din punctul nostru de vedere,
penitenciarul ar trebui să ofere un cadru favorabil pentru remodelarea personalității în
vederea evoluției individului și să se îndepărteze de scopul unic de a ține sub control
persoanele ce au întreprins comportamente deviante.
Prin funcțiile sale, mediul penitenciar reprezintă un cadru strict, ce solicită într -o
manieră covârșitoare capacitățile de adaptare ale deținuților, în urmă limitării drastice a
drepturilo r și a modificării stilului de viață.
Ponind de la această premisă, o primă direcție de cercetare pe care o trasăm
abordează adaptarea la mediul carceral , iar prin studiul actual dorim să identificăm
resursele interne și externe pe care persoanele privat e de libertate le utilizează în
momentul confruntării cu un agent stresor.
În acest sens, am luat în considerare patru resurse interne și anume strategiile de
coping, satisfacția față de suportul social, stima de sine și locul controlului, precum și o
resursă externă, ce poate fi măsurată obiectiv, suportul social efectiv, pe care le -am
raportat la nivelul perceput de stres.
Reziliența a fost definită ca un proces dinamic ce cuprinde adaptarea pozitivă în
conte xtul adversității semnificative , copingul și suportul social fiind două dintre
componente le sale principale. (Ghimbuluț și Opre, 2012).
5
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la emoțiile
resimțite de un individ atunci când se referă la propria persoană (C onstantin, 2004). Prin
comparație, indivizii cu o stimă de sine scăzută au resurse auto -protective mai puține și
mai greu accesibile decât cei cu stimă de sine ridicată, făcând mai greu față solicitărilor
cu care se confruntă pe parcursul vieții (Constanti n, 2004).
Rotter (1966) aduce în prim plan importanța perceperii de către individ a relației
cauzale între propriul comportament și răsplata prim ită, a stfel, dacă în momentul primirii
unei recompense, individul interpretează evenimentul ca fiind sub cont rolul altor
persoane sau ca rezultatul destinului, al norocului, vorbim de locul controlului extern, iar
dacă evenimentul este perceput ca fiind rezultatul propriului comportament sau al unor
caracteristici personale permanente, vorbim de locul controlului intern.
În vederea optimizării adaptării persoanelor private de libertate la mediul
penitenciar românesc, identificarea factorilor de protecție ce acționează pentru menținerea
unui nivel scăzut de stres reprezintă un prim pas în vederea elaborării uno r programe de
intervenție precum și în vederea actualizării programelor existente.
6
PARTEA I – PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1 . REZILIENȚA
1.1. ABORDAREA INTEGRATĂ A CONCEPTULUI DE REZILIENȚĂ
Din punct de vedere etimologic, cuvântul ”reziliență” își are rădăcina în verbul
latin ”salio, -ire” cu sensul de ”a sări”, adăugandu -se prefixul ”re -”, tot de origine latină,
care semnifică ”înapoi”. Astfel termenul are semnificația de ”a sări înapoi”, datând din
1620.
Deși conceptul de rezilien ță a fost dezvoltat pentru a descrie revenirea în urma
experiențelor cu risc psihosocial (Rutter, 1999), teoreticienii au subliniat ulterior
importanța focalizării asupra efectelor stresului zilnic și au evidențiat faptul că înțelegerea
manierei de a face față stresului zilnic reprezintă un aspect cheie în explicarea stării de
bine pe termen lung ( Diehl, Hay și Chui, 2012 ).
Din punct de vedere științific ne interesează în mod deosebit să înțelegem
procesul prin care un sistem își adaptează răspunsurile în v ederea funcționării optime, în
contextul unor schimbări impuse din exterior sau din interior (Carpenter și Brock, 2008).
Astfel, pentru o mai bun ă conceptualizare a termenului și pentru a facilita
înțelegerea mecanismului definit ca reziliență, vom anal iza maniera în care acesta este
definit în științele exacte.
Domeniul Ingineriei și Domeniul E conomiei
Atunci când asupra unui corp elastic se aplică o forță, în funcție de greutatea cu
care interacționează, el își modifică forma și odată ce forța încetează să mai acționeze
asupra sa, materialul revine la forma inițială (Bodin și Wiman, 2004). La fel, o persoană
este caracterizată ca fiind rezilientă dacă, în condiții de schimbare, dovedește capacitatea
de a regăsi rapid echilibrul emoțional ș i de a -și adapta răspunsurile la stimuli.
În economie, starea de echilibru este definită în rap ort cu sisteme dinamice,
această stare redefinindu -se constant, în raport cu schimbările prin care trece sistemul.
Astfel, a fost introdusă ideea conform căreia un sistem dispune de o varietate de stări ce
pot fi considerate echilibru (Jassen, Anderies și Walker, 2004).
7
“O astfel de idee se bazează pe principiul conform căruia un sistem se află în
continuă schimbare, motiv pentru care ar fi un impediment să se reîntoarcă mereu la
acceași stare de echilibru. Această perspectivă asupra nivelului de echilibru poate fi
raport ată la dezvoltarea unei persoane. Schimbările prin care trece de -a lungul existenței
presupun modificări esențiale, astfel încât putem spune despre o persoană că se află în
continuă dezvoltare, pentru fiecare moment, nivelul de echilibru fiind definit în m od
distinct.“ (Ghimbuluț și Opre, 2012) .
1.2. ABORDAREA PSIHOLOGICĂ ASUPRA CONCEPTULUI DE REZILIENȚĂ
În pofida absenței unei definiții unanim acceptate a termenului de reziliență,
Ionescu (2013) evidențiază faptul că există un acord î n ceea ce privește două puncte
esențiale: (a) o persoană caracterizată de reziliență a trăit sau trăiește un eveniment cu
caracter traumatizant sau adversitate cronică și dă dovadă de o bună adaptabilitate
(adaptabilitate interpretată diferit in funcție de vârsta sa și de mediul sociocultural) și (b)
reziliența este rezultatul unui proces interactiv între persoane, familia sa și mediul său
înconjurător.
Totodată, Zautra, Hall și Murray (2010) consideră că există două intrebări
fundamentale atunci când vorbi m despre reziliență. Prima face referire la recuperare , sau
cât de bine poate individul reveni la starea anterioară unei provocări, iar a doua la
sustenabilitate sau capacitate a de a face față adversităților, caracteristici definitorii pentru
persoanele reziliente din punctul de vedere al autorilor.
1.2.1. Cercetarea î n domeniul rezilienței: începuturi și evoluție
Ghimbuluț și Opre (2012) subliniază existența a patru etape în studiul rezilienței,
și anume: prima etapǎ s-a centra t pe conceptualizarea terme nului și definirea
instrumentelor de mǎsurare, a doua etapǎ de cercetǎri a avut î n vedere studierea
procesului prin care o persoanǎ devine rezilientǎ, a treia etapă de cercetǎri a adus în prim
plan intervențiile care dezvoltǎ reziliența, mǎsurându -se factori care prezic sau susțin
reziliența și cea de -a patr a etapă, integrativă, ce aduce î n discuție studii genetice,
neuroc omportamentale și studii experim entale pentru o mai bunǎ înțelegere a
conceptului.
8
Conform lui Ionescu (2013), începuturile cercetăr ii asupra rezilienței sunt marcate
de trei contribuții fondatoare. Astfel, autorul aduce în prim plan studiul longitudinal a lui
Emmy Werner ș i Ruth Smith, cercetările asupr a diferitelor populații aflate î n situații de
risc, derulate de Michael Rutter ș i proiectul „Competență ”, coordonat de Norman
Garmezy.
Werner și Smith au studiat reziliența urmărind dezvoltarea a 698 de copii ce au
fost supuși efectului a patru sau mai mulți factori de risc precum alcoolismul, săracia,
divorțul, conflictele familiale, st resul perinatal sau boala psihică a părinților. Datele
referitoare la copii și la familiile lor au fost culese la naștere, pe parcursul perioadei post
partum și la 1, 2, 10, 18, 32 și 40 de ani, rezultatele atestând existența unui proces care
duce la rezil iență în ciuda factorilor de risc (apud Ionescu, 2013) .
Cercetările lui Michael Rutter, derulate între anii 1966 și 1979, asupra procesului
de reziliență au fost realizate asupra unor populații diferite: copii ai căror părinți
prezentau tulburări psihice, copii care au trăit experiența separării de mamă și copii
proveniți din medii dezavant ajate. Rezultatele au sugerat că factorii de risc acționând
izolați nu antrenau o creștere a prevalenței tulburărilor psihice, însa frecvența acestora
creștea considerabi l în prezența acțiunii a doi sau mai mulți factori de risc (apud Ionescu,
2013) .
Proiectul „Competență ” a reprezentat cadrul a numeroase cercetări consacrate
dezvoltării copiilor considerați î n situații de risc din diferite motive: malformații cardiace
congenitale, incapacitate fizică și diagnosticul de schizofrenie al mamei. Treptat,
cercetătorii au încercat să identifice caracteristicile copiilor considerați competenți,
factorii potențiali de risc și de protecție precum și factorii predict ivi ai adaptă rii la
adolescență (apud Ionescu, 2013)
Studiile menționate arată că bazele conceptului de reziliență au fost puse pornind
de la cercetări asupra unor eșantioane de copii proveniți din categorii vulnerabile, studiul
asupra adulților fiind tardiv ș i dator ându -se interesului față de adulții care nu prezentau
simptome ale stresului posttraumatic, deși fuseseră expuși unor situații despre care se știe
că generează astfel de probleme (Ionescu, 2013).
Deși mult timp publicațiile specializate î n domeniul rezili enței au studiat acest
concept î n relație cu factorii de risc ș i traumele majore, studiile recente au pus accentul și
9
pe stresul asociat evenimentelor de viață obișnuite (de exemplu, o ruptură amoroasă,
rolurile asumate).
Studiul rezilienței, a factorilor i mplicați și a proceselor subiacente a permis
trecerea intr -o nouă etapă, ac eea a construirii rezilienței, î mpreună cu specialiștii din
domeniul sănătății mentale (Ionescu, 2013).
1.2.2. Factorii rezilienței
Absența consensului în ceea ce privește definiția rezilienței a condus la poziții
diferite față de evaluarea acestui concept.
Astfel, Ionescu și Jourdan -Ionescu, prezintă în cartea intitulată „Tratat de
reziliență asistată ” (2013) o trecere î n revistă a instrumentelor de evaluare a rezilienței,
instrumen te ale căror factori îi vom prezenta î n continuare pentr u o î nțelegere globală a
conceptului.
Block și Block au impus conceptul de “ reziliență a Eului ”, care reprezintă o sursă
legată de personalitate, ce corespunde capacității de adaptare într -o manieră flexibilă și
ingenioasă la factorii interiori și exteriori generatori de stres (apud Ionescu, 2013) .
În elaborarea scalei lor de reziliență, Wagnild si Young (apud Ionescu, 2013) au
identificat următoarele cinci componente ale rezilienței:
Calmul (sau seni nătatea), exprimat prin tendința de a lua lucrurile așa cum sunt, printr -o
perspectivă echilibrată asupra vieții;
Perseverența caracterizată prin persistență, implicare și autodisciplină;
Încrederea în sine , prin recunoașterea forțelor și a limitelor;
Capa citatea de a da sens , de a realiza scopurile ce trebuie atinse și de a valorifica cele ce
au fost deja atinse;
Solitudinea existențială , ce corespunde prezenței unui sentiment de libertate și unicitate.
Jew și colaboratorii săi (apud Ionescu, 2013) , porni nd de la o teorie a rezilienței,
au generat 60 de itemi pentru măsurarea rezilienței, dintre care 35 au fost păstrați în
forma finală a instrumentului, constituindu -se trei subscale:
“orientarea către viitor ”, subscală formată din 19 itemi care fac referin ță la caracteristici
precum: optimism, speranță, anticipare proiectivă pozitivă;
“achiziție activă a competenței ”, subscală formată din 10 itemi ce reflectă trăsături
precum căutarea informației, crearea și utilizarea relațiilor, altr uismul;
10
“independență/ asumarea riscurilor ”, subscală formată din 6 itemi care se referă la
capacitatea de a -și asuma riscuri.
Scala de reziliență elaborată de Connor și Davidson (2003) este un instrument
autoadministrat, format din 25 de itemi ce sunt grupați de cinci factori:
Factorul 1 reflectă tenacitatea, competența personală și nivelul ridicat al standardelor;
Factorul 2 corespunde toleranței față de efect ele stresului și încrederii î n propriile intuiții;
Factorul 3 este asociat relațiilor de î ncredere și acceptării pozitiv e a schimbării;
Factorul 4 se referă la controlul perceput asupra propriei vieți;
Factorul 5 corespunde influențelor spirituale.
Hurtes și Allen (2001) au identificat șapte dimensiuni care decurg din reziliență:
insightul1, independența, creativitatea, umo rul, inițiativa, calitatea relațiilor cu alții și
orientarea valorilor, iar studiile cercetătorilor de la Universitatea din Tromso și de la
Universitatea Norvegiană de Știință și tehnologie din Trodheim au scos în evidență trei
categorii de factori de prot ecție: trăsăturile pozitive și resursele individuale, un mediu
familial stabil și o rețea socială care susține eforturile adaptative ale persoanei.
În urma desfășurării unor sesiuni focus -grup și a unor interviuri individuale,
Ghimbuluț și Opre (2012) au propus un instrument de măsurare a rezilienței la adulții
tineri, ce conține 41 de itemi și cinci factori:
Factorul 1 este reprezentat de gândirea de tip rațional manifestată de tineri în raport cu
provocările prin care traversează de -a lungul vieții;
Factorul 2 vizează utilizarea strategiilor de coping prin raportare la resursele utilizate;
Factorul 3 se adresează suportului perceput de tânăr din partea familiei;
Factorul 4 face referire la suportul pe care tânărul îl percepe din partea prietenilor;
Factor ul 5 reprezintă suportul comunității, mai exact măsura în care un tânăr percepe
comunitatea ca resursă socială în problemele cu care se confruntă.
Pentru cercetarea actuală am ales acest model teoretic, măsurand reziliența prin
intermediul strategiilor de coping și a suportului social.
1 Definit ca abilitatea de „a citi ” și de „a interpreta” situațiile, persoanele si nuanțele subtile ale limbajului verbal și
nonverbal.
11
1.2.3. Strategii de coping
Unul din tre cei mai studiați factori de protecție în relație cu stresul este utilizarea
strategiilor de coping, fiind vizată maniera în care individul utilizează resursele pentru a
avea control asupra agenților stresori.
1.2.3.1. Perspective în definirea strategiilor de coping
Copingul desemnează un “efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni
sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale” (Folkman și
Lazarus, 1985).
În vederea categorizării acestor tipuri de eforturi întreprinse de individ, s -a
delimitat o clasificare clasică (Folkman și Lazarus, 1980) în coping centrat pe problemă
și coping centrat pe emoți i.
Prima variantă este direcționată pe analiza, rezolvarea, s au, dacă nu este posibil,
minimalizarea situației stresante. Ea ar cuprinde strategiile de acceptare a confruntării cu
agentul stres or, fiind mai utilă atunci cand se percepe că situația poate fi schimbată.
Cea de -a doua se centrează pe persoană, pe (in)capacitatea ei de a face față
stresului, și cuprinde inclusiv modalități autoînșelare, prin care o confru ntare decisivă cu
agentul stres or este adesea amâ nată sau chiar nu are loc. O astfel de reglare emoțională
este utilă atunci când individul nu are posibilitatea de a schimba situația în care se
regăsește.
Pornind de la această teorie, Carver, Scheier și Weintraub (19 89) au propus o
variantă mai ex tinsă a categorizării strategiilor de coping. Astfel, în prezentarea
intrumentului COPE, ei au conceptua lizat cinci scale pentru măsurarea copingului centrat
pe problemă (coping activ, planificare, eliminarea activităților concurente, reținerea de la
acțiune, căutarea suportului social instrumental), cinci scale pentru copingul centrat pe
emoție (căutarea su portului social emoțional, reinterpretarea pozitivă, acceptarea,
negarea, orientarea spre religie) și trei scale pentru strategii de coping de evitare
(focalizarea și descărcarea emoțională, dezangajarea comportamentală și dezangajarea
emoțională).
Coping activ : Acț ionarea și depunerea efortului î n vederea eliminării agentului stresor;
Planificare : Gândirea la cum poate fi îndepă rtat agentul stresor, care sunt etapele
necesare pentru utilizarea unui coping activ;
12
Eliminarea activităților concurente : Suprimarea altor activități în vederea concentrării
asupra confruntării cu agentul stresor;
Reținerea de la acțiune : Abținerea de la acțiune î n vederea așteptării unei oportunități de
a învinge agentul stresor;
Căutarea suportului social instrumental : Căutarea de sprijin, de informații, de sfaturi în
legatură cu ceea ce trebuie fă cut;
Căutarea suportului social emoțional : Căutarea simpatiei, a suportului moral sau a
înțelegerii din partea celorlalți;
Reinterpretarea pozitivă : Individul caută să se dezv olte personal în urma evenimentului
sau caută partea pozitivă din situație;
Acceptarea : Acceptarea faptului că evenimentul a avut loc și este real;
Negarea : Respingerea faptului că situația este reală;
Orientarea spre religie : Creșterea implicării în activități religioase/spirituale;
Focalizarea și descărcarea emoțională : Conștientizarea crescută a emoțiilor resimțite
din cauza agentului stresor, conștientizare ce apare concomitent cu nevoia de descărcare
emoțională;
Dezangajarea comportamentală : Reduc erea efortului de a față face stresorului, chiar
renunțarea la atingerea obiectivul care a interferat cu agentul stresor;
Dezangajarea emoțională : Dezangajarea din activitatea cu care a interferat agentul
stresor, implicarea în alte activități care distrag persoana de la ce s -a întamplat.
Ulterior au fost adăugate încă două scale:
Consumul de droguri/Alcool ca metodă de dezangajare din activitatea cu care a intervenit
stresorul.
Umorul prin glumirea pe seama agentului stresor.
Cercetările recente au pus accentul și pe anumite tipuri specifice de coping,
Teoria coping -ului proactiv („Proactive Coping Theory”) fiind o abordare care integrează
aspectele temporale ale coping -ului, astfel Schwarzer și Taubert (2002 ) prezintă patru
tipuri de coping :
1. Copingul reactiv apare atunci când prejudiciul sau pierderea a avut loc în trecut ;
2. Copingul anticipativ este legat de amenințări iminente ce vor avea loc în viitorul apropiat;
3. Copingul preventiv face referi re la prejudicii ce pot apărea în viitorul îndepă rtat;
13
4. Copingul proactiv implică provocări viitoare ce ar putea conduce la dezvoltarea
personală.
1.2.3.2 . Strategii de coping și mediul penitenciar
Prin funcțiile sale, mediul penitenciar reprezintă un cadru strict, ce solicită într -o
manieră covârșitoare capacitățile de a daptare ale deținuților, în urma limitării drastice a
drepturilor și a modificării stilului de viață. După cum evidențiază Burcă , Hurezan și
Popa “a stfel, pot apărea dificultăți majore în conservarea relațiilor și în ajustarea
conduitei la normele și solicitările specifice vieții din închisoare. În plus, rațiunea
existenței penitenciarelor ca și cadru instituționalizat, deși justificată de legislația
excecuțional -penală, se află într -o permanentă dispută cu realitat ea fenomenelor care
compun mediul carceral. Ca și consecință, contextul penitenciar devine un mediu
patogen, care nu mai servește scopului declarat, de reajustare la normele social acceptate.
Fenomenul este denumit de sociologi "efectul pervers" al încarce rării și poate explica
apariția unor efecte negative în procesul de reintegrare.”
Din acest punct de vedere, considerăm ca este o necesitate identificarea fa ctorilor
de protecție ce asigură adaptarea deținuților la mediul carceral, strategiile de coping fiind
un prim factor în analiza noastră.
Reed, Alenazi și Potterton (2009), în urma unui studiu desfășurat cu o populație
de 230 de deținuți închiși în regimuri de maximă siguranță și deschis, au obținut rezultate
conform cărora deținuții din regimul deschis manifestau mai degrabă coping centrat pe
emoție, în timp ce , cei din penitenciarul de maximă siguranță coping centrat pe problemă.
În ceea ce privește durata condamnării, deținuții cu o condamnare scurtă utilizau mai
mult copingul de tip “c ăutarea suportu lui social” sau “planificare”, în timp ce , cei cu o
condamnare pe mai mulți ani adoptau strategii de evitare.
Rezultatele obținute de Mohino, Kirchner și Forns (2003) arată faptul că deținuții
fără antecedente penale, au tendința s ă utilizeze la începutul pedepsei strategii de tipul
“descărcare emoțională “ și “reinterpretare pozitivă “, fapt ce se reduce odată cu expunerea
la stresor.
De asemenea, rezultatele obținute de Brown și Ireland (2005), în urma unui studiu
desfășurat asupra 113 deținuți tineri, susțin trecerea de la coping centrat pe emoție la
coping de evitare, pe parcursul primelor 6 săptămâni de la încarcerare.
14
În ceea ce privește vârsta, tinerii par a utiliza mai multe strategii de coping
centrate pe emoții sau de evitare decât adolescenții, ceea ce sugerează că adolescenții
dețin un repertoriu mai sărac cu privire la strategiile de coping fie din cauza vârstei, ce nu
a permis dezvoltarea acestora, fie din cauza mediului carceral (Ireland, Boustead, și
Ireland, 2005). De asemenea , tinerii util izează mai des strategii de coping centrate pe
emoții decât persoanele vârstnice (Powers, 2000).
Cu privire la diferențele de gen, literatura de specialitate nu semnalează diferențe
semnificative în cazul copingului centrat pe problemă, însă femeile utiliz ează mai des
căutarea suportului social, acceptarea și evitarea ( Pelissier și Jones, 2006 ).
1.2.4. Suportul s ocial
Două din tre strategiile de coping propuse de Carver, Scheier și Weintraub (1989)
fac referire la apelul la suportul social , atât în plan instrumental cât și emoțional, fapt ce
evidențiază importanța acestui factor cu rol de protecție în prezența agenților stresori.
1.2.4.1. Perspective în definirea suportului social
Importanța relațiilor interpersonale cu privire la starea de bine a individului a
devenit din ce în ce mai clară, astfel u na din variabilele studiate frecvent împreună cu
strategiile de coping este reprezentată de suportul social, concept operaționalizat în
diverse maniere precum modul în care individul percepe suportul so cial, tipul suportului,
comportamentele considerate suportive, valența stărilor afective asociate.
Dumont și Provost (1998) prezintă două modele teoretice ce explică rolul
protectiv al suportului social în fața stresului. Primul, cunoscut ca modelul efectu lui
principal, susține că suportul social oferă un context pozitiv, ce nu oferă posibilitatea
apariției agenților stresor. Al doilea, este cunoscut ca “the stress -buffering effect ”, rolul
suportului social fiind de moderare între stres și efectele negative ale acestuia.
Cel mai frecvent, definirea acestui concept se face în funcție de sursa, de structura
și de funcția sa. Astfel, sursele sunt persoanele semnificative din viața individului,
precum familia, prietenii sau colegii, iar Sherbourne și Stewart (19 91) identifică trei
funcții principale ale suportului social: suport instrumental (asistență în îndeplinirea unei
sarcini), informațional (îndrumare în îndeplinirea unei sarcini) și emoțional (asigurarea de
către ceilalți a confortului emoțional).
15
Structu ra se referă la organizarea relațiilor sociale, fiind incluse caracterisici
precum numărul de relații sau de roluri sociale pe care o persoană le are și frecvența de
interacțiune cu membrii rețelelor sociale (Thoits, 1995).
Studiul actual vizează suportul social perceput de individ, ce reprezintă credința
persoanei că poate obține ajutor în cazul în care are nevoie de el, precum și gradul în care
aceasta este mulțumită de tipul sau nivelul suportului social la care are acces (Sarason și
Sarason, 1985).
1.2.4.2 . Suportul s ocial și mediul penitenciar
S-a observat un nivel mai ridicat la nivelul suportului social în cazul persoanelor
private de libertate de gen feminin comparativ cu cele de gen masculin. Astfel, în cazul
femeil or, nivelul ridicat al suportului social se asigură prin numărul de copii (surse),
apeluri efectuate sau primite din partea copiilor (structură), mailuri trimise sau primite din
partea copiilor (structură) și vizite primite din partea acestora (structură) ( Jiang și Winfree,
2006). Rezultatele obținute de a utori sugerează faptul că î n cazul persoanelor de gen
feminin suportul social este asigurat de copii , în timp ce în cazul persoanelor de gen
masculin este asigurat de soțiile acestora. În ceea ce privește structura suportului social,
apelurile telefonice diminuează frecvența comportamentelor violente, iar celelalte
modalități de comunicare nu au o infl uență semnificativă asupra comportamentelor
deviante în mediul carceral.
16
CAPITOLUL 2. STIMA DE SINE ȘI LOCUL CONTROLULUI
2.1. STIMA DE SINE: DEFINIȚII ȘI MODELE INTERPRETATIVE
Stima de sine este unul dintre cele mai controversate concepte abordate în
psihologie, atât în ceea ce privește maniera sa de operaționalizare cât și în privința
nivelului optim necesar pentru funcț ionarea echilibrată a sistemului psihic.
2.1.1. Perspective în definirea stimei de sine
Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui și se referă la emoțiile
resimțite de un individ atunci când se referă la propria persoană (Constantin, 2004).
În ceea ce privește rolul contextului social în aprecierea sinelui, Cooley (1902)
subliniază însemnătatea relației dintre indivizi, propunând în acest sens termenul sinele în
oglindă („the looking glass self”). Astfel, în contextul interacțiunilor sociale, individul își
reprezintă viziunea celuil alt în ceea ce privește înfățișa rea propriei persoane, propriul
caracter, obiectivele, comportamentele și prietenii săi etc. și este afectat de această
reprezentare. Conform autorului există trei elemente pricipale ale acestui proces:
reprezentarea manierei în care celălalt ne percepe, reprezentarea opiniei celuilalt despre
noi și emoții ce implică sinele precum mândria sau rușinea, proces ce influențează
maniera în care se realizează evaluarea sinelui.
În cultura i udeo -creștină imaginea pozitivă asupra sinelui este de multe ori
considerată o formă de egoism.
În psihanaliză identitatea sinelui și implicit stima de sine este considerată a se
dezvolta prin identificarea cu părintele de același sex, iar scopul meca nismelor de apărare
prezentate î n teoria psihanalitică este de a evita scăderea exagerat ă a nivelului stimei de
sine și apariția panicii traumatice. Stima de sine oscilează astfel între Supraeu (societatea
interi orizată) și Eul care încearcă să mențină echilibrul pentru a se proteja (Macarie,
Constantin, Iliescu, Fodorea, Prepeliță, 2008).
Această evaluare pe care o facem despre noi înșine poate avea diferite forme:
globale sau multidimensionale , ca stare sau ca trăsătură , personale sau colective .
17
2.1.1.1. Stima de sine globală și multidimensională
Cei mai mulți psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a
propriei persoane însă această perspectivă este contestată de adepții modelelor
multidimensionale ce consideră că această trăsătură este influențată doar de competențele
(sau lipsa acestora) în domeniile relevante pentru individ.
Stima de sine globală reflectă atitudinea pozitivă sau negativă pe care un individ o
are față de propria persoană. Astfel, o persoană cu un n ivel ridicat al stimei de sine se
consideră valoroasă și se respectă pentru ceea ce este (Rosenberg, 1965 , apud Mruk
2006), această definiție punând în prim plan conceptul de “onorabilitate” (”Worthiness”) .
Pe de altă parte, James (1890) consideră că stima de sine reprezintă rezultatul
raportului dintre realizări și aspirații, niv elul acesteia crescând atunci câ nd realizările sunt
numeroase și/sau aspirațiile sunt la un nivel scăzut, această definiție fiind bazată pe
conceptul de competență .
Pornind de la cele două definiții menționate anterior și de la datele empirice din
domeniu, Mruk (1999 , apud Mruk, 2006) propune un model bidimensional al stimei de
sine, conform căruia nivelul st imei de sine este influențat atâ t de credința individului că
este o persoană valoroasă, acceptată de ceilalți, cât și de deținerea unor competențe în
domenii relevante pentru sine. Astfel, autorul vede stima de sine ca în sumarea celor două
dimensiuni, interacțiunea acestor a conducând la patr u categorii. Pentru a explica cele
patru categorii vom face referire la Figura 1.
Două dintre categoriile propuse de Mruk sunt consistente cu definițiile cunoscute
asupra stimei de sine ridicată si cea scăzută (low self -esteem și high self -esteem).
Cu privire la celelalte două categorii, Mruk conceptualizează "stima de sine
defensivă" de tip 1 și tip 2, ce caracterizează persoanele al căror comportament denotă un
nivel ridicat al stimei de sine, care au însă un nivel scăzut al respectului față de pr opria
persoană.
În cazul indivizilor cu stima de sine defensivă de tip 1 , deficiențele sunt pe
dimensiunea competență, ceea ce poate duce la strategii de coping de evitare atunci când
sunt puși în situația de a -și demonstra abilitățile. Pe de altă parte, stima de sine defensivă
de tip 2 este în general rezultatul unor evenimente traumatice sau al unor mesaje negative
cu privire la meritele personale, situație în care apar frecvent comportamente deviante.
18
Fig.1 Matricea stimei de sine (Mruk, 2006, pag 261)
Pelham și Swann (1 989) identifică trei factori ai stimei de sine globale : a)
tendința indivizilor de a experienția stări afective pozitive sau negative, b) specificitatea
imaginii de sine (exemplu : viziunea a supra propriei capacități de a face față
evenimentelor negative) și c) maniera în care indivizii își strucurează imaginea de sine.
Acest ultim factor include importanța pe care individul o acordă aspectelor pozitive și
negative ce țin de imaginea de sine, precum și discrepanța între sinele actual și sinele
ideal.
După cum evidențiază Rosenberg, Schooler, Schoenbac și Rosenberg (1995),
studiile asupra stimei de sine s -au concentrat pe evaluarea stimei de sine globale, însă în
ultimile decenii s -a accentuat necesitatea studierii stimei de sine specifice, în funcție de
19
identitatea ce corespunde unui rol asumat de individ (modelele multidimensionale).
Astfel s -a conturat a doua perspectivă asupra modului de definire a stimei de sine, î n
funcție de conținutul acesteia.
Modelele multidimensionale suțin faptul că individul se autoevaluează diferit in
funcție de domeniu de viață sau rol ul asumat într -un context anume, un exemplu de astfel
de model fiind cel propus de Shavelson, Hubner și Stanton (1976) asupra conceptului de
sine (“self -concept”) în cazul tinerilor. Conform autorilor, conceptul de sine este divizat
în componente “academic e” și “nonacademice”. Conceptul de sine “academic“ este
structurat pe arii particulare (engleză, matematică, istorie, științe) iar cel “nonacademic“
este divizat în domeniile: emoțional, social, aspect fizic.
Pornind de la noile cercetări î n domeniu, Rosenberg și colab. (1995), atrag atenția
asupra imp ortanței înțelegerii faptului că stima de sine globală și cea specifică nu sunt
echivalente, cea globală fiind asociată cu starea de bine generală iar cea specifică cu
comportamentul. Totodată, autorii au analizat relația dintre cele două tipuri de stimă de
sine, evidențiind faptul că stima de sine specifică o afectează pe cea globală doar în cazul
în care domeniul asupra căruia se face evaluarea este important pentru individ.
Tot în ceea ce privește conți nutul , conform Sordes -Ader, Leveque, Oubrayrie și
Safont -Mottay (1998), apud Macarie și colab. (2008), stima de sine globală se
construiește din evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:
1. Sinele emoțional – este percepția pe care persoan a o are asupra gradului de stăpânire pe
care il are asupra emoțiilor sale și asupra impulsivității.
2. Sinele social – este vorba de reprezentarea interacțiun ii cu ceilalți și de sentimentul de
recunoaștere socială.
3. Sinele profe sional – se raportează la comportamentele și per formanța la locul de muncă
sau în context academic.
4. Sinele fizic – include aspectul fizic și aptitudinile fizice și atletice.
5. Sinele anticipativ –atitudin ea față de ceea ce îl așteaptă î n viitor.
2.1.1.2. Stima de sine ca stare și ca trăsătură
Pornind de la "Scala stimei de sine" a lui Rosenberg, Heatherton și Polivy
construiesc în 1991, un instrument pentru a măsura stima de sine ca „ trăsătură ” și stima
20
de sine ca „stare ”, factorii stimei de sine ca “stare ” fiind performanța, mediul social și
înfățișarea .
2.1.1.3. Stima de sine personală și colectivă
Luhtanen și Crocker, în 1992, delimitează stima de sine personală – ce implică
atributele proprii, specifice individului și stima de sine colectivă – cu trimitere la judecăți
de valoare asupra caracteristicilor grupului de apartenență, scala construită de ei
conținând patru factori: stima de sine ce ține de statutul de membru al grupului, stima de
sine colectivă publică, stima de sine colectivă priva tă și importanța grupului pentru
identitatea individului.
Cum stima de sine, sub toate formele ei, se bazează pe faptul că facem aprecieri
globale pornind de la comportamente particulare, David (2003) atrage atenția asupra
caracterului irațional al procesu lui de prelucrare a informației. Când comportamentele
sunt performante, ne evaluăm pozitiv si resimțim afecte pozitive iar când
comportamentele nu sunt la înălțimea așteptărilor, ne evaluăm n egativ și î n consecință
experiențiem trăiri afective, aceste evaluări fiind rolul învățării sociale ce survine într -o
societate modernă, bazată pe autonomie. Astfel, conform autorului aceste evaluări
globale nu sunt justificate logic și științific, ci corespund erorii logice numite „saltul în
argumentare ”.
2.1.2 . Aspecte accentuate ale stimei de sine
Comparând structura stimei d e sine globală cu structurile “î ncrederii în sine” și
“deprecierii”, Owens (2013) acce ntuează importanța utilizării mo delului bidimensional
pentru predicția stării de bine. Pornind de la acest model teoretic, Macarie și colab.
(2008) au definit trei factori ai stime i de sine în vederea construirii unei probe
standardizate de evaluare a personalității:
1. Stima de sine (normală) caracterizează o persoană care se situează între stima de sine
scăzută și cea ridicată. După cum subliniază autorii, persoanele cu stima de sine scăzută
sunt prudente și reținut e, nu își asumă riscuri și nu au mare încredere în propriile opinii,
în timp c e cele cu stima de sine ridicată au expectanțe înalte, își asumă riscuri și
reacționează bine la critică.
21
2. Autodeprecierea descrie persoanele cu o părere extrem de proastă despre sine, care se
consideră o povară atât pentru cei din jur cât și pentru sine, d ezvoltând ușor stări de
anxietate și vinovăție.
3. Infatuarea caracterizează persoanele care se simt speciale, ieșite din comun, care vor să
exceleze în tot ceea ce fac și evită situații le în care ar putea avea un eșec, pentru e evita
umilința. Centrate pe si ne, au convingerea că s unt menite să reușească, cred că nu li se
poate întampla nimic rău și fac o evaluare nerealistă a propriilor abilități și competențe,
mult peste nivelul lor real.
Din punctul de vedere a lui David (2003), stima de sine trebuie sa fie la nivel
mediu, cele două extreme putând duce la comportamente agresive, anti -sociale sau chiar
la probleme psihologice.
2.2. STIMA DE SINE ȘI A LTE DATE ALE CERCETĂRII EMPICE
Începuturile cercetărilor științifice asupra stimei de sine au oferit acestui concept
un statut foarte important între factorii care influențează sănătatea noastră psihică (David,
2003 ).
2.2.1. Stima de sine, strategiile de coping și suportul social
Deși stima de sine nu a fost considerată factor de protecție la fel de des precum
strategiile de coping și suportul social, cercetările arată o tendință a indivizilor cu un
nivel ridicat al stimei de sine de a adopta strategii de coping active, centrate pe problemă
spre deosebire de cei cu un nivel scăzut, ce recurg la strategii de coping de evitare sau
centrate pe emoții (Thoits, 1995). Totodată, Clements, Sabou rin și Spiby (2004) au
obținut î n urma studiului lor, pe o populație de femei ce au fost victimi le violenței
domestice, o asociere î ntre nivelul scăzut al stimei de sine și dezangajarea
comportamentală, consumul de alcool/droguri și negare.
Conform Dumont și Provost (1998) există o corelație pozitivă între suportul social
și stima de sine , adoles cenții cu un nivel ridicat al rezilienței având o stimă de sine mai
crescută decât cei cu un nivel scăzut de reziliență.
Totodată, prin comparație, indivizii cu o stimă de sine scăzută au resurse auto –
protective mai puține și mai greu accesibile decât cei cu stimă de sine ridicată, făcând mai
greu față solicitărilor cu care se confruntă pe parcursul vieții. (Constantin, 2004).
22
2.2.2. Stima de sine și mediul penitenciar
Comparând nivelul stimei de sine al deținuților cu cel al persoanelor fără
antecedent e penale, Fichtler, Zimmermann și Moore (1973) au constatat o corelație
pozitivă între stima de sine și timpul petrecut î n mediul carceral. Astfel, conform
rezultatelor , cel mai scăzut nivel apare în cazul deținuților închiși în regim de maximă
siguranță ș i cel mai ridicat în cazul populației din afara penitenciarului, cei închiși de
curând situâ ndu-se între cele două extreme, ceea ce ar susține faptul că stima de sine
scăzută se accentuează în mediul penitenciar.
În acord cu aceste rezultate, sunt și rezultatele lui Blatier (2000) care a realizat un
studiu comparativ între deținuții care își ispășeau pedeapsa în condiț ii speciale prin care
puteau să lucreze ziua în afara penitenciarului și cei care nu aveau această oportunitate,
însă autoarea semnalează faptul că nu a avut acces la informațiile din care ar fi putut
reieși criteriile conform cărora au fost aleși cei ce lucrau.
Pe de altă parte îns ă, în Penitenciarul Arad, Burcă , Hurezan și Popa au obținut
rezultate s imilare în ceea ce privește stima de sine a persoanelor priva te de libertate
comparativ cu populația generală. Autorii consideră că deși se află în executarea unei
pedepse private de libertate, deținuții au încredere în abilitățile și capacitățile lor și a u o
imagine realistă asupra sinelui.
2.3. LOCUL CONTROLULUI
Teori a învățării sociale pune accent pe faptul că acțiunile indivizilor pot fi prezise
prin cunoașterea expectanțelor acestora cu privire la beneficiile pe care le pot obține și
importanța acestor beneficii, precum și prin cunoașterea circumstanțelor în care ei se află
(Rotter, 1966).
Dacă rolul întăririlor pozitive în învățare este foarte bine cunoscut de specialiștii
în domeniul științelor umaniste, Rotter (1966) aduce în prim plan importa nța perceperii
de către individ a relației cauzale între propriul comportament și răsplata primită. Astfel,
dacă în momentul primirii unei recompense, individul interpretează evenimentul ca fiind
sub controlul altor persoane sau ca rezultatul destinului, a l norocului, vorbim de locul
controlului extern , iar dacă evenimentul este perceput ca fiind rezultatul propriului
comportament sau a l unor caracteristici personale permanente, vorbim de locul
controlului intern.
23
Alte concepte pe care le -a luat în considerare Rotter în conturarea conceptului
“locus of control” sunt credința în destin, competenț a, autonomi a, nevoia de realizare,
orientarea către sine (body oriented) versus orientarea spre exterior (field determined) ,
controlul de sine (ego control), determinismul factorilor interni sau externi în cazul
comportamenului uman și cauzalitatea.
Analizând literatura de specialitate, Rotter menționează faptul că lipsa de
productivitate și pasivitatea au fost asociate cu credința în destin, în noroc sau șansă. În
ceea ce privește competența, există o motivație puternică a tuturor speciilor în a expl ora și
admira mediul, însă acest lucru nu se încadrează în nevoile de bază ale ființei umane. De
asemenea, alți autori au explicat motivația oamenilor de a stăpâni mediul prin nevoi a
individului de autonomie. Cercetările în domeniul nevoii de realizare au identificat o
corelație pozitivă între nivelul ridicat al acesteia și încrederea indivizilor în propria
abilitate de a -și controla viitorul și rezultatele propriilor acțiuni.
Distincția între orientarea către sine (body oriented) versus orientarea spre
exterior (field determined) sugerează faptul că oamenii pot fi plasați pe un continuum în
funcție de sursa internă sau externă care stă la baza interpretărilor făcute de indivizi. ,
atribuirile facute asupra mediului fiind corelate cu conformismul.
În ciuda definițiilor diferite asupra controlului de sine, se pare că acest concept
conține ideea de încredere în abilitățile de a face față realității. Determinismul factorilor
interni sau externi face referire la gradul în care indivizii sunt dirijați în acțiunile lor de
factori interni precum obiective sau dorințe sau factori externi, punându -se accentul pe
relațiile sociale si conformism.
Deși la momentul scrierii articolului, cercetările asupra cauzalității nu erau
numeroase, Rotter (1966) observă o posibilă legătură între maniera de a interpreta
evenimentele în funcție de locul de control și modalitățile de percepere a cauzalității.
În urma cercetărilor derulate pentru a valida scala sa de măsurare a locul
controlului, Rotter a observat o tendință a persoanelor cu un grad ridicat de internalitate
de a fi mai atenți la aspectele din mediu care pot aduce noi informații valoroase cu privire
la tipul de comportament pe care trebuie să -l desfășoare în viitor, de a acționa pentru
îmbunătățirea mediului, de a valoriza aptitudinile și beneficiile obținute, fiind în mod
24
general mai preocupați de abilitățile și eșecurile propriei persoane și de a fi rezistenți la
încercările subtile ale celorlalț i de a -i influența.
O extindere a acestei teorii a fost făcută de Wallston și Wallston (1982) , locul
controlului fiind descris ca un construct multidimensional. Astfel ei propun două
dimensiuni ale externalității: schimbarea și influența celorlalți, nout atea constând în
caracteristica situațională atribuită locului de control.
2.4. LOCUL CONTROLULUI ȘI MEDIUL PENITENCIAR
Conform Burcă, Hurezan și Popa deținuții care manifestă o internalitate
responsabilă pentru propriul comportament, experimentează în general un nivel mai
scăzut de emoții negative. Totodată autorii au obținut un nivel ridicat de internalitate fapt
ce se poate explica prin tipul de instrument utilizat , ce vizează situații generale , dar și prin
sentimentul de control resimțit de persoane le private de l ibertate din Penitenciarul Arad .
25
CAPITOLUL 3. STRESUL
3.1. TEORII ȘI MODELE PRIVIND STRESUL
Zaharia (2013 ) consideră că există stres “atunci când individul este incapabil să
răspundă într -o manieră adecvată sau eficace la stimuli i care provin din mediul său sau
când el nu ajunge să le facă față decât cu prețul unei uzuri premature a organismului.”
În ciuda faptului că referirile la problematica stresului sunt frecvente atât în
limbajul cotidian cât și în cercetarea științ ifică, nu există un model teoretic de abordare a
acestui concept acceptat unanim de către cercetători.
3.1.1. Modelul fiziologic al stresului și teoria răspunsului
Modelul psihologic al stresului, numit și modelul biologic își ar e originea în
cercetările lui Selye și pune accentul pe răspunsurile de natură fiziologică ale
organismului la stimulii amenințători din mediu. Prin teoria sa, autorul evidențiază faptul
că, indiferent de agentul stresor, reacția organismului respectă un p attern .
Selye a introdus noțiunea de “sindrom general de adaptare” (SGA) prin care
sugereaz ă că stresul es te o reacție nespecifică o organ ismului ca răspun s la agenții
perturbatori , fiind descrise trei etape : reacția de alarmă , cea de rezistență și cea de
epuizare .
Reacția de alarmă este caracterizată de scăderea motivației, intensificarea
activității simpatoadrenale, hemoragii gastrointestinale, reducerea tonusului muscular,
creșterea presiunii arteriale, inhibiția sistemului nervos central, simptome ce se reduc sau
chiar se inversează în stadiul de rezistență și reapar in stadiul de epuizare (Selye, 1950).
Investigând consecințele SGA, Selye observă că stresul implică atât adaptare a cât
și uzura organ ismului și astfel realizează distincția între eustres și distres. Băban (1998)
realizează o sinteză a accepțiunilor celor două noțiuni, astfel eustresul reprezintă o
stimulare optimă, de scurtă durată, ce menține echilibrul fizic și psihic, având efecte
stimulante, de antrenare și adaptare, pe când distresul ilustrează o stare de solicitare
intensă, prelungită, o supraîncărcare ce induce modificări fiziologice și fiziopatologice cu
efecte dezadaptative de încordare și tensionare. Putem spune că diferența între cele două
apare datorită diferențelor în intensit ate a stimulilor.
26
În ciuda impactului avut de această teorie, limitele modelului nu sunt de ignorat :
nu sunt luate în considerare nici diferențele interindividuale, nici specificitatea
răspunsului la stimul. Cercetările ulterioare au dovedit specificitatea răspunsului la stres,
în funcție de valența stimulului și de răspunsul endocrin ce diferă la animalele de tip
dominant față de cele de tip subordonat, această ultimă completare integrând factorii
sociobiologici (Băban, 1998).
3.1.2. Modelul cauzal și teor ia stimulilor
Potrivit modelului cauzal persoana are o capacitate î nnăscută (nivel de toleranță)
de a face față factorilor dăunători din mediu , iar depășirea nivelului op tim cauzează
reacțiile la stres, respectiv alterări ale funcțiilor psihofiziologice , ce au efecte negative
temporare sau permanente.
Această abordare teoretică conceptualizează stresul, într -o manieră
unidimensională și restrictivă, drept o funcție a stimulilor, relația dintre stimul și reacții
fiind similară cu cea din paradigma behav ioristă, de tipul Stimul ->Răspuns (Băban,
1998).
Băban (1998) realizează o clasificare a stimulilor în maniera următoare :
Stresori experimentali în care sunt incluși stimulii noi, șocurile electrice, imobilizarea,
expunerea la frig, la zgomot, deprivarea maternă, deprivarea senzorială, deprivarea de
somn , competiția etc.
Stresori naturali ce cuprind evenimentele majore de viață (deces, boli fizice/spitalizare,
divorț, pensionare, emigrare), tracasările cotidiene (suprastimular e/substimulare, izolarea
socială, aglomerarea, conflictele de rol, surse financiare insuficiente) și experiențele
traumatice și catastrofale (dezastre, calamități, amenințarea integrității fizice, războaie,
accidente aviatice și feroviare).
Autoarea atrage atenția și asupra tulburăr ilor psihologice asociate stresorilor
naturali, astfel dacă evenimentele critice de viață sunt în corelație cu stresul acut,
tracasările zilnice sunt identificate cu stresul cronic, iar atunci când vorbim de experiențe
traumatice deja există posibilitatea dezvoltării stresului posttraumatic.
În pofida abordării î ntr-o manieră interesant ă a conceptului de stres și ace st model
teoretic ignoră complexitatea relației dintre individ și mediu precum și diferențele
interindividuale în ceea ce privește percepția și reacția față de un agent stresor.
27
3.1.3. Modelul interacțional al stresului și teoria tranzacțională
Această nouă abordare teoretică a stresului aduce în prim plan atât influența
agenților stresori asupra individului cât și influența proceselor cognitive asupra manierei
de răspuns, fiind pus accentul pe interdependența celor două elemente.
3.1.3.1. Modelul tranzacțional a lui Lazarus
Cercetările lui Lazarus asupra stresului reprezintă trecerea din cadru biologic în
cel psihologic al studierii acestui fenomen, studiile sale conturând în final teoria
tranzacțională a stresului.
Analizând această p aradigmă, Băban (1998) a identificat patru concepte
fundamentale ce o definesc :
1. Interacțiunea sau tranzacția;
2. Sistemul cognitiv;
3. Evaluarea;
4. Copingul.
Termenul de tranzacție evidențiază bidirecționalitatea relației dintre persoană și
mediu, subliniindu -se faptul că amenințarea nu există în sine ca proprietate a unui
element implicat ci doar în relație, decurgând din dezechilibrul dintre cerințele pe care
individul trebuie sa le îndeplinească și capacitatea sa de răspuns (Băban, 1998) .
Conform Folkman, Lazarus, Dunkel -Schetter, DeLongis și Gruen (1986) există
două procese ce mediază relația dintre agentul stresor și reacție :
Evaluarea cognitivă reprezintă procesul în care persoana analizează dacă
evenimentul este relevant pentru propria perso ană și în ce mod este relevantă, fiind
determinată de factori atât personali cât și situaționali. Acest proces se desfășoară pe
parcursul a două etape ; în cadrul evaluării primare persoana evaluează dacă evenimentul
este important pentru sine pe dimensiuni cum ar fi amenințări față de propria stare de bine
sau a persoanelor apropiate, posibile beneficii cu privire la angajamente, valori sau
obiective personale ; iar în cadrul evaluării secundare analiza se focalizează pe
posibilități le de a preveni dauna sau de a î mbunătăți perspectivele în ceea ce privește
beneficiile. În această etapă sunt analizate diverse strategii de coping precum copingul
activ, acceptarea, căutarea de noi informații sau reținerea de la acțiune.
În funcție de evaluare secundară se activează anumite strategii de coping .
28
Băban (1998) aduce în prim plan și procesul reevaluării, ce poate fi utilizat și ca
strategie de coping și apare în momentul obținerii unor noi informații despre schimbări
interne sau externe .
3.1.3 .2. Modelul conservării resurselor
O altă teorie referitoare la strategiile de coping este teoria conservării resurselor
propusă de Hobfoll (1989); conform acesteia, oamenii sunt motivați să acționeze cu
scopul de a deține, conserva și proteja resursele per sonale, fie ele materiale , sociale sau
psihologice. În conturarea teoriei sale, Hobfoll a pornit de la principiul plăcerii propus de
Freud, conform căruia natura instincti vă a omului îl ghidează spre că utarea plăcerii.
Autorul definește stresul ca o reacție la mediu care include : a) o amenințare față
de resurse , b) pierderea efectivă a r esurselor sau c) lipsa câștigului de resurse în urma
unor investiții din partea individului, subliniind faptul că atât pierderea efectivă cât și
pierderea percepută sunt suficiente pentru a apărea stresul.
Conform acestui model teoretic, resurs a reprezintă singurul concept necesar
înțelegerii noțiunii de stre s, încorporând obiectele, caracteristicile personale, condițiile
sau energia necesară atingerii obiectivelor, autorul oferind exemple de resurse precum
stima de sine, cunoștințele, resursele de învățare, statutul socioeconomic și statutul
profesional ; suportul social av ând rolul de resursă numai în situația în care facilitează
atingerea obiectivelor.
Hobfoll co nsideră că importanța resurselor este dată pe de o parte de valoarea lor
instrumentală iar pe de cealaltă parte de valoarea simbolică pe care individul o atribuie,
iar pierderea lor poate fi suplinită atât în manieră directă cât și în manieră simbolică.
Având în vedere evaluarea cognitivă propusă de teoria tranzacțională, autorul
consideră că diminuarea stresului se poate face prin resemnificarea amenințării ce duce la
redirecționarea atenției, sau prin reevaluarea resurselor .
3.2. STRESUL ȘI ALTE DATE AL E CERCETĂRII EMPIRICE
3.2.1. Stresul, strategiile de coping, suportul social, stima de sine și locul controlului
În cazul adolescenților, Seiffge -Krenke, Aunola și Nurmi (2009) au obținut în
urma desfășurării unui studiu cu 200 de participanți, o corelație pozitivă între nivelul
crescut de stres și strategiile de coping activ .
29
În urma derulării unei cercetări asupra supraviețuitorilor H olocaustului, Dimsdale
(1980) a clasificat stategiile de coping utilizate de victime pe parcursul experiențierii
evenimentelor traumatice în următoarele tipuri :
1. Focalizarea diferențiată asupra aspectelor pozitive prin resemnificare;
2. Supraviețuire a pentru un anume scop a fost o strategie motivațională foarte puternică;
3. Îndepărtarea psihologică prin intelectualiz are, credință în nemurire, umor;
4. Dorința de a trăi ;
5. Speranța ;
6. Apartenența la grup ;
7. Comportament regresiv ;
8. Coping “nul” -fatalism;
9. “Anticoping” – renunțare în fața agentului stresor;
Marnocha (2003) a realizat un studiu investigând influenței stresului, evaluării
cognitive, rezilienței, și a suportului social asupra strategiilor de coping în cazul a 55 de
femei ai căror soți urmau să fie supuși unei intervenții chirurgicale. Rezultatele au indicat
corelații pozitive între reziliență, evaluarea cognitivă ș i suportul social, toate trei corelând
negativ cu nivelul stresului.
Rezultatele obținute de Roddenberry și Renk (2010) indică o corelație pozitivă
între nivelul ridicat de stres și nivelul ridicat de externalitate al locului de control. De
asemenea locul de control este un mediator parțial între stres și efectele negative ale
acestuia. Aceeași relație între nivelul de stres și locul de control a fost evidențiată și de
studiul asupra profesorilor co ndus de Crothers , Kanyongo , Kolbert , Lipinski , Kac hmar
și Koch în 2011 . Efectul de moderare al locului de control a fost observat și în cadrul
relației suport social -stres (Sandler și Lakey, 1982).
Dumont și Provost (1998) au desfășurat un studiu asupra 297 de adolescenți ale
cărui rezultate sugerează f aptul că stima de sine și satisfacția față de suportul social
reprezintă factori de protecție împotriva stresului. Totodată adolescenții rezilienți au un
nivel mai ridicat al stimei de sine și utilizează mai frecvent strategii de coping centrate pe
problemă decât cei vulnerabili .
30
3.2.2. Stresul și mediul penitenciar
Comparând factorii stresori din penitenciar cu cei din afara mediului carceral,
Zamble și Porporino (1988) au observat simplitatea cu care deținuții enunță problemele
cu care se confr untă, obținând următorii factori:
1. Dorul față de familie și prieteni;
2. Dorul de libertate;
3. Dorul de anumite obiecte sau activități specifice;
4. Conflictele cu alți deținuți;
5. Regrete sau gânduri apăsătoare cu privire la trecut;
6. Îngrijorarea față de viitor, după ce vor fi eliberați;
7. Plictiseala;
8. Condițiile din celule;
9. Serviciile medicale;
10. Lipsa suportului social din partea personalului angajat în penitenciar;
11. Îngrijorarea față de propria lor siguranță;
12. Lipsa unor programe sau facili tăți față de care manifestau in teres.
Strategiile de coping asociate nivelului ridicat de stres în cazul deținuților sunt
dezangajarea comportamentală, dezangajarea emoțională și focalizarea și descărcarea
emoțională (Boothby, 2001 ).
31
CAPITOLUL 4. MEDIUL PENITENCIAR
4.1. INFRACTORUL DIN PERSPECTIVĂ PSIHOLOGICĂ ȘI
CARACTERISTICILE MEDIULUI PENITENCIAR .
După cum evidențiază Nastas (2013), obiectul de studiu al psihologiei judiciare
este definit ca fiind “studiul particularităților vieții intrapsihice și al comportamentului
persoanelor implicate în prevenirea, geneza, producerea și soluționarea conflictului
individului cu norma juridică”.
Factorii care determin ă comiterea unei infracțiuni pot fi considerați ca fiind de
natură externă sau internă. În opinia lui Pinatel orice persoană în circumstanțe
excepționale poate deveni infractor, autorul menționând asocierea dinamică a patru
trăsături de personalitate ce apare la majoritatea delicvenților :
1. Egocentrismul reprezintă tendința individului de a raporta totul la propria persoană,
nefiind capabil să recunoască superioritatea sau succesul celorlalți;
2. Agresivitatea se manifestă printr -un comportament violent ca urmare a insatisfacției
dorințelor. Cea mai cunoscută categorizare a acesteia conține heteroagresiunea și
autoagres iunea, Pinatel distingând și între agresivitatea ocazională și cea profesională ce
se diferențiază prin durată și caracterul spontan;
3. Labilitatea afectiv ă presupune maturizarea afectivă insuficientă ce este caracterizată prin
fluctuația emotivității, capri ciozitate și o deschidere accentuată către influențe;
4. Indiferența afectivă se caracte rizează prin incapacitatea infractorului de a înțelege
emoțiile și nevoile celorlalți , redând stările de inhibare ș i dezorganizare emoțională
(Butoi și Butoi, 2004) .
Dincolo de aceste trăsături de personalitate considerate “nucleu al personalității
criminale”, mediul penitenciar pare a accentua comportamentele deviante. În acest sens
este relevant experimentul desfășurat de Zimbard o, Haney , Banks și Jaffe în 1971.
Psihologul a selectat din rândul studenților 21 de persoane cărora li s -a atribuit rolul de
deținut (10 persoane) sau de gardian (11 persoane) în cadrul unei “false închisori”. Puși în
condițiile reale ale mediului carceral , studenții și -au interiorizat rapid rolurile atribuite,
ajungându -se la manifestări agresive de ostilitate și cruzime ce au determinat oprirea
experimentului în a 6 a zi, î n pofida faptului că desfășurarea acestuia era proiectată pentru
32
o perioadă de două săptămâni. Autorul consideră ca într -un mediu închis cresc tendințele
de a-i controla pe alții fiind mai probabile actele de violență.
Buricea (2014) identific ă următoarele privațiuni la care sunt supuși deținuții :
1. Privarea de libertate ;
2. Privarea de bunuri și servicii ;
3. Privarea de relații heterosexuale ;
4. Pierderea autonomiei ;
5. Privarea de securitate .
Boncu (2013) aduce în prim plan diferențele între mediile instituționale și cele de
locuit, subliniind importanța următoarelor aspecte:
1. într-un mediu instituțional e xistă mai multe persoane de cât într-o locuință ;
2. privatitatea este mai greu de atins;
3. teritoriile nu sunt private ci secundare sau publice;
4. apărarea teritoriilor e mai dificilă;
5. unele persoane sunt pentru prima dată într -o astfel de mediu, ca atare sunt importante și
chestiunile de orientare;
6. spațiile instituționale îndeplinesc funcții multiple deci designul trebuie să fie adaptat în
acest sens;
7. aglomerarea este într -un efect de interacțiune cu activitățile ce pot distrage, fapt ce duce
la o suprastimulare;
8. intrarea într -un mediu ins tituțional duce la resimțirea pierderii controlului.
Venirea în penitenciar afectează negativ individul prin reducerea spațiului de
viață, a timpului personal și a comportamentului social, aspecte ce conduc la resimțirea
stărilor de abandon, de izolare, de “suspendare a viitorului”, toate acestea a vând o
influență directă asupra relațiil or interpersonale, motivați ei, voinț ei și în anumite cazuri
chiar asupra temperamentul ui (Butoi și Butoi, 2004).
4.2. REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR ÎN ROMÂNIA
Cu privire la regimurile de executare a pedepselor, Legea 254/2013 prevede:
ART. 30
“Dispoziții generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
33
(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ans amblul de
reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele
progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr -un regim în altul, în condi țiile
prevăzute de prezenta lege.
(3) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură respectarea și
protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor condamnate, a drepturilor și
libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fi zice și nici să înjosească persoana
condamnată. ”
ART. 31
“Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea
descrescătoare a gradului de severitat e, următoarele:
a) regimul de maximă siguranță;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu
gradul de limitare a libertății de m ișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a
drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție. ”
ART. 34
“Regimul de maximă siguranță
(1) Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa
detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani,
precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
(2) Criteriile de stabilire și procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă pers oana
condamnată pentru siguranța penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(3) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana
condamnatului pot determina includerea persoanei condamnat e în regimul de executare
34
imediat inferior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare
a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt
supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regulă,
individual, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de
consiliere psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și formare
profesională, în grupu ri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub
supraveghere continuă, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei
legi.”
ART. 36
“ Regimul închis
(1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai
mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă,
în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de
consilier e psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și formare
profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în
condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele con damnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot
desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.
(5) Măsurile de siguranță specifice re gimului închis se aplică persoanelor condamnate,
altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într -un alt
penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare.
(6) Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică deținuților internați în
penitenciare -spital și în infirmeria penitenciarului. ”
ART. 37
“Regimul semideschis
(1) Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii
mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani.
35
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului,
prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consilier e
psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și formare profesională,
sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise
în timpul zilei, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplica re a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă
și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și
asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și for mare profesională, în afara
penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în condițiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi. ”
ART. 38
“Regimul deschis
(1) Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeap sa închisorii de cel
mult un an.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun,
se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta
munca și pot desfășura activități educative, c ulturale, terapeutice, de consiliere
psihologică și asistență socială, moral -religioase, instruire școlară și formare profesională,
în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
(4) Per soanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisia prevăzută la art.
32 numai dacă se impune schimbarea regimului de executare într -unul superior ca grad de
severitate. ”
ART. 39
“ Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către
comisia prevăzută la art. 32 la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de
carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.
(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
36
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) cond uita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de
detenție anterioare;
f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;
g) di sponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral –
religioase, instruire școlară și formare profesională. ”
4.3. PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ IAȘI
Penitenciarul de Maxim ă Siguranță Iași este structurat pe trei clădiri, persoanele
private de libertate fiind închise în regim de maximă siguranță, închis, și deschis iar cei
din regim semideschis sunt doar în tranzit înainte de a f i transferați către alte
penitenciare.
La momentul actual, populația este de aproximativ 1500 de persoane, dintre care
200 în regim de maximă siguranță, 800 în regim închis, 500 în regim deschis și 31 în
tranzit (aproximativ 5 femei , 18 tineri și 8 minori ).
37
PARTEA A II A -PARTEA PRACTICĂ
1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
1. Scopul cercetării : Cunoașterea nivelului de stres al deținuților precum și a factorilor de
protecție ai acestora.
2. Obiectiv urmărit: Evaluarea nivelului de stres la deținuți în relație cu factorii de
protecție ( strategii de coping, suport social, loc de control, stima de sine ).
2. IPOTEZELE CERCETĂRII
2.1. IPOTEZE
1. Utilizarea strategiei de coping de tip “coping activ” influențează nivelul de
stres perceput, astfel subiecții cu un nivel ridicat al strategiei de tip “coping activ” vor
avea un nivel mai scăzut al stresului perceput decat subiecții cu un nivel scăzut al
strategiei de tip “coping activ”.
2. Utilizarea strategiei de coping „dezangajare comportamentală ” influenț ează
nivelul de stres perceput, în sensul că subiecții cu un nivel scăzut al copingului de tip
“dezangajare comportamentală” vor avea un nivel mai scăzut al stresului perceput decât
subiecții cu un nivel ridicat al copingului de tip “dezangajare comportame ntală.”
3. Suportul social influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții cu un
nivel ridicat al suportului social vor avea un nivel mai scăzut al stresului perceput decât
subiecții cu un nivel scăzut al suportului social.
4. Satisfacția faț ă de suportul social influențează nivelul de stres perceput, în
sensul că subiecții cu un nivel ridicat al satisfacției față de suportul social vor avea un
nivel mai scăzut al stresului perceput decât subiecții cu un nivel scăzut al satisfacției față
de su portul social.
5. Stima de sine influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții cu un nivel
ridicat al stimei de sine vor avea un nivel mai scăzut al stresului perceput decât subiecții
cu un nivel scăzut al stimei de sine.
6. Locul controlului influențează n ivelul de stres perceput, în sensul că subiecții
cu o orientare internă a locului de control vor avea un nivel mai scăzut al stresului
perceput decât subiecții cu o orientare externă a locului de control.
38
2.2. VARIABILELE CERCETĂRII
2.2.1. VARIABILELE INDEPENDENTE
V.I.1 = Reziliența, concepută și măsurată prin doi factori:
Strategii de coping pe dimensiunile
Coping activ – variabilă cu două niveluri: nivel scăzut vs. nivel ridicat. Pentru a
obține cele două niveluri am calculat mediana și am împărțit subiecții în funcție de
mediană. Aceasta a avut valoarea de 12. Astfel, cei care aveau scoruri mai mici decât
mediana au fost considerați ca având un nivel scăzut al utilizării strategiei de coping tip
“coping activ”, iar cei ce aveau scoruri m ai mari decât mediana au fost considerați ca
având un nivel ridicat al utilizării strategiei de coping tip “coping activ.”
Dezangajare comportamentală – variabilă cu două niveluri: nivel scăzut vs. nivel
ridicat. Pentru a obține cele două niveluri am cal culat mediana și am împărțit subiecții în
funcție de mediană. Aceasta a avut valoarea de 8. Astfel, cei care aveau scoruri mai mici
decât mediana au fost considerați ca având un nivel scăzut al utilizării strategiei de coping
tip “dezangajare comportamenta lă”, iar cei ce aveau scoruri mai mari decât mediana au
fost considerați ca având un nivel ridicat al utilizării strategiei de coping tip “dezangajare
comportamentală”.
Suportul social măsurat pe dimensiunile :
Suport social – operaționalizat prin număru l de surse – variabilă cu două niveluri:
nivel scăzut vs. nivel ridicat. Pentru a obține cele două niveluri am calculat mediana și am
împărțit subiecții în funcție de mediană. Aceasta a avut valoarea de 1.83. Astfel, cei care
aveau scoruri mai mici decât mediana au fost considerați ca având un nivel scăzut al
suportului social perceput, iar cei ce aveau scoruri mai mari decât mediana au fost
considerați ca având un nivel ridicat suportului social perceput.
Satisfacția față de suportul social – variabilă cu două niveluri: nivel scăzut vs.
nivel ridicat. Pentru a obține cele două niveluri am calculat mediana și am împărțit
subiecții în funcție de mediană. Ac easta a avut valoarea de 5.83. Astfel, cei care aveau
scoruri mai mici decât mediana au fost consider ați ca având un nivel scăzut al satisfacției
față de suportul social, iar cei ce aveau scoruri mai mari decât mediana au fost considerați
ca având un nivel ridicat al satisfacției față de suportul social.
39
V.I.2 = Stima de sine globală – variabilă cu două n iveluri: nivel scăzut vs. nivel ridicat.
Pentru a obține cele două niveluri am calculat mediana și am împărțit subiecții în funcție
de mediană. Ac easta a avut valoarea de 3.13. Astfel, cei care aveau scoruri mai mici decât
mediana au fost considerați ca av ând un nivel scăzut al stimei de sine, iar cei ce aveau
scoruri mai mari decât mediana au fost considerați ca având un nivel ridicat al stimei de
sine.
V.I.3 = Locul controlului – variabilă cu două niveluri: loc de control extern vs. loc de
control intern. Pentru a obține cele două niveluri am calculat mediana și am împărțit
subiecții în funcție de mediană. Aceasta a avut v aloarea de 2. Astfel, cei care aveau
scoruri mai mici decât mediana au fost considerați ca având locul controlului intern, iar
cei ce av eau scoruri mai mari decât mediana au fost considerați ca având locul controlului
extern.
2.2.2. VARIABILA DEPENDENTĂ
V.D. = Nivelul de stres perceput – Variabilă cantitativă obținută prin calcularea scorului
final al chestionarului ce măsoară acest concept.
3. METODA CERCETĂRII
3.1. LOTUL DE SUBIECȚI
La cercetare au participat un număr de 71 de subiecți de gen masculin, persoane
private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, aflate în detenție în regim
închis.
Vârsta subiecților este cuprinsă între 21 și 53 de ani, cu o medie de 30,49; 37
provin din mediul rural și 34 din mediul urban; 21 dintre subiecți sunt căsătoriți, 45
căsătoriți, 4 divorțați și 1 văduv, iar în cazul școlarizării media este de 9 clase.
Dintre aceștia, 36 sunt fără antecedente penale, 4 cu antecedente penale și 31
recidiviști.
Distribuția în ceea ce privește fapta pentru care au fost condamnați este prezentată
în graficul din continuare.
40
Graficul 1. Ilustrare grafică a lotului de subi ecți în funcție de faptă.
3.2. INSTRUMENTE
Pentru măsurarea variabilelor cercetării s -au folosit cinci chestionare pe care le
descriem succint în continuare.
1. Strategiile de coping au fost măsurate utilizâdu -se chestionarul COPE , ce
reprezintă un ins trument autoadministrat, fiind adaptat pe populația româneasca într -o
variantă cu 60 de itemi ce măsoară folosirea unui set de 15 strategii de coping (Crasovan
și Sava, 2013). Utilizarea fiecarei strategii este mă surată printr -un set de 4 itemi iar
valoarea medie a coeficienților alpha cronbach pentru cele 15 strategii este de 0.70,
valorile acestora variind între 0,48 și 0,92. Pentru economia cercetării am măsurat doar
două strategii ce se constituie drept opțiuni de co ping radical diferite: dezangajarea
comportamentală și copingul activ, scorul total reprezentând suma răspunsurilor pentru
fiecare factor. Pentru aceste dimensiuni, Sava raportează coeficienți alpha de 0.63, 1 1 1 4
5
1
14
4
16 5 6 13 Fapta
fraudă informatică
corupție
aderare la grup infracțional
trafic de droguri
trafic de persoane
privare de libertate
furt
inșelăciune
tâlharie
viol
tentativă de omor
omor
41
respectiv 0.61, care deși nu trec pragul de 0.70 , sunt considerați acceptabili. Măsurarea s e
face folosindu -se scale Likert în 4 trepte („deloc”, „puțin”, „mediu”, „foarte mult”).
Consemnul care a precedat chestionarul a fost “Afirmațiile de mai jos ilustrează
feluri în care oamenii reacționează atun ci când sunt confruntați cu situații stresante.
Desigur, există o multitud ine de reacții posibile la stre s, însă vă rog să vă gândiți la ceea
ce simțiți, gândiți și faceți în general, în astfel de situații. Citiți cu atenție afirmațiile de
mai jos și indi cați gradul în care realizați, în general, fiecare dintre lucrurile me nționate,
în situațiile de stre s cu care vă confruntați.”
2. Suportul social a fost măsurat cu o adaptare pentru populația românească a
Social Support Questionnaire 6 (SSQ6) , instrumen t ce măsoară numărul persoanelor pe
care subiectul se poate baza în diferite situații și satisfacția pe care o resimte față de
suportul social. În ceea ce privește sursele suportului social, subiecții au numit persoanele
iar măsurarea satisfacției față de suportul social s -a realizat printr -o scală Likert în 6
trepte. Coeficientul Alpha este de 0.93 în cazul numărului de surse (Anexa 1) și de 0.91
în cazul satisfacției resimțite față de suportul social (Anexa 2) , scorul total fiind calculat
conform instrucțiunilor autorilor prin calcularea mediei pentru fiecare subiect.
Consemnul care a precedat chestionarul a fost “ Următoarele întrebări vizează
persoanele din viața dumneavoastră care vă oferă ajutor și sprijin. Fiecare întrebare este
alcătuită din două părți. Pentru prima parte, enumerați toate persoanele din viața
dumneavoastră, cu excepția propriei persoane, pe care vă puteți baza pentru ajutor sau
suport în fiecare din situațiile date. Notați inițialele persoanei și relația cu dumneavoastră
(vedeți exemplu).
Pentru a doua parte, încercuiți cât de mulțumit sunteți de suportul general pe care
îl aveți. Dacă nu există nici o persoană în cazul unei întrebări, încercuiți cuvântul
“nimeni” dar menționați nivelul de mulțumire resimțit.“
3. Nivelul s timei de sine a fost măsurat prin factorul stimă de sine (normală) din
Chestionarul ASSI (Macarie A., Constantin T., Iliescu M. , Fodorea A., Prepeliță G.
2007 ) ce vizează evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare,
reflectând grad ul de mulțumire față de propria persoană; coeficientul alfha cronbach
pentru acest factor fiind de 0.781. Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima de Sine,
Infatuare) este o probă standardizată de evaluare a stimei de sine ca și trăsătură
42
individuală. Acea stă probă vizează atât stima de sine "normală" (cu valori mai scăzute
sau mai înalte), cât și polii accentuați ai acestei dimensiuni: autodeprecierea și
infatuarea . Cei 45 de itemi ai chestionarului (câte 15 itemi pe fiecare factor) se prezintă
sub forma u nor aserțiuni cu 4 variante de răspuns („Foarte rar”, „Uneori”, „Deseori”,
„Foarte des ”). Pentru această cercetare am utilizat doar itemii aferenți factorului stimă de
sine “normală”, scorul total fiind reprezentat de media răspunsurilor pentru fiecare
subiect.
Consemnul care a precedat chestionarul a fost “Următoarele afirmații se referă la
unele dintre gândurile, sentimentele sau opiniile pe care le aveți față de dumneavoastră
înșivă.
Vă rugăm să le citiți cu atenție și să indicați cât de frecvent a par acestea în viața
dumneavoastră. Marcați cu un „x” dacă acestea apar foarte rar, uneori, deseori sau foarte
des.”
4. Locul controlului a fost măsurat prin Rotter's Locus of Control Scale , tradus
și adaptat pentru populația românească. Instrumentul conține 29 de itemi ce se referă la
domenii variate ale vieții (ex: succes academic și profesional, relații interpersonale,
politică) iar subiectul trebuie sa aleagă între două variante posibile. Cu cât scorul este mai
mare la externalitate, cu atât indică convingerea subiectului că efectele sunt cauzate de
factori externi.
Consemnul care a precedat chestionarul a fost “ Vă rugăm să citiți cu atenție
următoarele propoziții. Marcați cu un „x” varianta pe care o considerați adevărată. ”
Analiza consistenței interne a relevat un indice alfha cronbach de 0.379 (Anexa
3). Această valoare mult prea mică a impus eliminarea de itemi până am ajuns la valoarea
maximă a coeficientului de 0.59 (Anexa 4) , pe care o considerăm acceptabilă, într -o
variantă a instrumentului cu doar 8 itemi.
Deși Rotter's Locus of Control Scale nu a fost tradusă și standardizată pe
populația româ nească, avem date conform cărora aceeași formă a instrumentului a fost
utilizată în studii de licență sau disertație, pe pop ulație normală, obținându -se o
consistență internă peste pragul de 0.70. Acest lucru ne -a atras atenția și am considerat
necesar sa analizăm itemii care au avut cele mai slabe corelații, evidențiindu -se 4 itemi pe
care îi vom prezenta în continuare.
43
7. a. Unora, pur și simplu nu le placi, oricât te -ai strădui.
b. Oamenii care nu pot să se facă plăcuți de ceilalți nu știu să se poarte.
17. a. In ceea ce prives te problemele mondiale, cei mai mulți dintre noi suntem victime
ale unor forțe pe care nici nu le putem înțelege, nici nu le putem controla.
b. Luând parte în mod activ la problemele sociale și politice, oamenii pot controla
evenimentele mondiale.
20. a. Este dificil de știut dacă o persoană te place sau nu.
b. Câți prieteni ai, depind e de cât de plăcut ești.
22. a. Cu puțin efort putem învinge corupția politică.
b. Este dificil pentru cetățeanul de rând să controleze activitatea de culise a
oamenilor politici.
Astfel se conturează două teme principale: relațiile interpersonale și atitudinea
față de putere, care nu corelează cu locul de control în cazul persoanelor private de
libertate. Putem presupune faptul că acestă distincție față de populația din afara mediului
apare pe de o parte datorită mediului carceral, care afectează funcționalitatea relațiilor cu
persoanele semnificative și reprezintă un mediu controlat, în care drepturile sunt
suspendate iar puterea se exercit ă doar printr -un stil autori tar, iar pe de altă parte putem
lua în considerare anumite caracteristici specifice persoanelor care ajung în mediul
penitenciar. Caracteristicile infractorilor pe care le considerăm relevante pentru această
situație sunt inadaptarea socială, imaturitatea afectivă, frustrarea și complexul de
inferioritate ( Butoi și Butoi, 2004 ), componente ce presupunem că au rol în deformarea
viziunii deținuților asupra relațiilor pe care le au și asupra persoanelor care se află la
conducere . În ceea ce privește atitudinea față de putere, considerăm că ar mai fi important
de menționat însăși con diția de persoană privată de libertate, ce presupune o încalcare a
regulilor societății.
5. Nivelul de stres perceput a fost măsurat cu Scala de Perceptie a Stresului
(Levenstein) , ce conține 30 de itemi, măsurați prin intermediul scalelor Likert în 4 tr epte
(„Aproape niciodată”, „Câteodată”, „Adeseori”, „ Aproape întotdeauna” ). PSQ a fost
creat ca un instrument de evaluare a evenimentelor stresante ce tind să declanșeze sau să
accentueze simptome ale unor boli somatice. Indicele alpha este de 0.88 (Anexa 5) iar
scorul total reprezintă suma răspunsurilor.
44
Consemnul care a precedat chestionarul a fost “ Mai jos sunt prezentate o
serie de propoziții. Citiți -le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește
fiecare dintre ele cu starea dumneavoastră d in ultimele 6 luni. Marcați răspunsul dvs. cu
unul di ntre numerele de pe scala 1 -4. 1 = Aproape niciodată; 2 = Câteodată; 3 =
Adeseori; 4 = Aproape întotdeauna. ” (Chestionarul complet este prezentat în Anexa 6).
3.3. PROCEDURĂ
Pentru desfășurarea acestei cercetări a fost nevoie de un aviz de la Comisia de
Etică a Cercetării din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea
“Alexandru Ioan Cuza”, Iași, aviz ce a fost depus la Penitenciarul de Maximă Sigu ranță
Iași alături de un exemplar al consimțământului informat, un exemplar al formularului de
acceptare, unul al acordului de confidențialitate, unul al instrumentului și un proiect de
cercetare ce conținea obiectivele, metoda de cercetare, metoda de sele cție a subiecților,
precum și maniera de protejare a subiecților vulnerabili.
După ce directorul penitenciarului a aprobat dosarul, subiecții au fost aleși în
manieră aleatorie, fiind excluși din cercetare cei ce nu dețineau abilități minime de
scriere -citire precum și cei cu tendințe spre comportamente agresive pentru a diminua
riscul la care a fost supus cercetătorul.
Aplicarea chestionarelor s -a realizat în grupuri de 25 -30 de subiecți, activitate
desfășurată în spațiile destinate activităț ilor edu cative din cadrul Penitenciarului de
Maximă Siguranță Iași , timp de 2 zile, sub supravegherea psihologului responsabil de
regimul de detenție închis.
4. REZULTATE
Prelucrarea datelor obținute s -a realizat cu ajutorul programului SPSS 17.0 for
Windows. Operațiile statistice utilizate au fost:
a. Analiza descriptivă pentru ilustrarea compoziției lotului de subiecți din punctul de vedere
al vârstei, nivelului de școlarizare, stării civile, mediului de proveniență, stării de recidivă
și a fapte i pentru care s e aflau î n mediul carceral.
b. Analiza descriptivă pentru aflarea medianei variabilelor: strategii de coping de tip
“coping activ” și “dezangajare comportamentală”, suport social, satisfacția față de
suportul social, stima de sine, locul controlului.
45
c. Testul T pentru eșantioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
variabila dependentă nivelul de stres perceput în funcție de nivelurile variabilei
independente coping activ . (Ipoteza 1)
d. Testul T pentru eșantioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
variabila dependentă nivelul de stres perceput în funcție de nivelurile variabilei
independente coping de tip dezangajare comportamentală . (Ipoteza 2)
e. Testul T pentru eșa ntioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
variabila dependentă nivelul de stres perceput în funcție de nivelurile variabilei
independente suport social . (Ipoteza 3)
f. Testul T pentru eșantioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
variabila dependentă nivelul de stres perceput în funcție de nivelurile variabilei
independente satisfacția față de suportul social . (Ipoteza 4)
g. Testul T pentru eșantioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
varia bila dependentă nivelul de stres perceput în funcție de nivelurile variabilei
independente stima de sine . (Ipoteza 5)
h. Testul T pentru eșantioane independente pentru a compara scorurile totale obținute la
variabila dependentă nivelul de stres perceput în fu ncție de nivelurile variabilei
independente locul de control . (Ipoteza 6)
i. Analiza ANOVA Univariate pentru a analiza efectul de interacțiune al variabilelor stare
de recidivă și mulțumirea față de suportul social asupra rezultatelor la variabila stres
perce put (Analiză realizată post hoc) .
Verificarea ipotezelor
Ipoteza 1 . Utilizarea strategiei de coping de tip “coping activ” influențează
nivelul de stres perceput, astfel subiecții cu un nivel ridicat al strategiei de tip “coping
activ” vor avea un nivel mai scăzut al stresului decat subiecții cu un nivel scăzut al
strategiei de tip “coping activ”.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul t pentru eșantioane
independente. Ipoteza 1 a fost infirmată. Astfel, pe baza analizel or statistice obținute s -a
constatat că nu există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în funcție de
variabila coping activ în ceea ce privește nivelul stresului perceput [t (62) = 0.98,
p=0.331, p>0.05] (Tabelul 1 și Anexa 7 ).
46
Tabelul 1. M ediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila coping activ.
Cu o medie de 12,43 și mediana de 12 (Anexa 8) , din totalul posibil de 16, putem
considera că scorurile populației țintă se află la un nivel ridicat al utilizării strategiilor de
coping activ, acest lucru fiind in concordanță cu literatura de specialitate care arată faptul
că persoanele private de libertate închise în regim închis sau maximă siguranță adoptă
mai degrabă strategii de coping centrate pe problemă ( Reed, Alenazi și Potterton, 2009).
În schimb, rolul de factor de protecție în resimțirea stresului al copingului activ ce
este caracterizat prin acționarea și depunerea efortului in vederea eliminării agentului
stresor ( Carver, Scheier și Weintraub, 1989) , presupunem că a fost afectat de elementele
specifice mediului carceral. Nu trebuie omis faptul că funcționalitatea sau
disfuncționalitatea copingului depinde de: cine folosește o anumită strategie, când și sub
ce circumstanțe iar după cum evidențiază Butoi și Butoi (2004), venirea în med iul
penitenciar reduc atât spațiul personal, timpul personal cât și comportamentul social, fapt
ce nu permite întreprinderea unei acțiuni în vederea rezolvării situației problematice.
Astfel, concluzionăm că deși tendința deținuților este de a aborda stres ul într -o manieră
activă, acest lucru este împiedicat de imposibilitatea acțiunii în vederea eliminării
agentului stresor.
Ipoteza 2. Utilizarea strategiei de coping „dezangajare comportamentală ”
influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții cu un nivel scăzut al copingului de
tip “dezangajare comportamentală” vor avea un nivel mai scăzut al stresului decât
subiecții cu un nivel ridicat al copingului de tip “dezangajare comportamentală.”
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru eșantioane
independente. Ipoteza 2 a fost confirmată, astfel, pe baza analizelor statistice obținute s -a Tip de
coping “activ” Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatele la t estul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 65.44 t (62)= 0.98
p = 0,331 > 0.05 Ridicat 61.82
47
constatat că există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în funcție de
variabila coping de tip dezangajare comportamentală în ceea ce privește nivelul de stres
perceput [t (57) = -3,60, p < 0,001], în sensul că deținuții care au un nivel scăzut în cazul
strategiei de coping de tip dezangajare comportamentală au un nivel mai scăzu t al
stresului decât cei cu un nivel ridica t al acestui tip de strategie (T abelul 2 , Graficul 2).
Tabelul 2. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila coping de tip dezangajare
comportamentală. (Anexa 9)
Graficul 2. Reprezentarea grafică a rezultatelor testului T pentru eșantioane
independente în funcție de variabila coping de tip dezangajare comportamentală
asupra nivelului de stres perceput.
57.3 69.8
0 10 20 30 40 50 60 70 80 Nivel stres perceput
Nivel ridicat al strategiei de tip "coping dezangajare"
Nivel scăzut al strategiei de tip "coping dezangajare" Tip de
coping “dezangajare
comportamentală” Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatele la t estul t
de compa rare a
medii lor
Scăzut 57.30 t (57)= -3,60
p <0,001 Ridicat 69.80
48
Utilizarea strategiei de coping de tip dezangajare comportamentală este în
concordanță cu alte rezultate interesante obținute de ( Reed, Alenazi și Potterton, 2009),
conform cărora un factor important în alegerea strategiilor de coping în cazul persoanelor
private de libertate constă în durata condamnării, cei cu condamnări de durate lungi
utilizând mai degrabă strategii de coping de evitare. În aceeași direcție sunt și rezultatele
obținute de Brown și Ireland (2005) care arată faptul că există o trecere de la coping
centrat pe emoție la coping de evitare, p e parcursul primelor 6 săptămâni de la
încarcerare. Menționăm că subiecții din cercetarea noastră sunt în regim de detenție
închis, ceea ce presupune o condamnare între 3 și 13 ani și toți erau după perioada de
carantină, deci erau depuși de cel puțin 4 să ptămâni.
Copingul de tip dezangajare comportamentală presupune reducerea efortului de a
față face stresorului, chiar renunțarea la atingerea obiectivul care a interferat cu agentul
stresor (Carver, Scheier și Weintraub, 1989) și deși este considerat în general util în
situațiile în care nimic nu poate fi schimbat (mediul penitenciar încadrându -se în această
categorie), rezultatele noastre sunt in concordanță cu cele obținute de Boothby (2001) ,
nivelului ridicat de stres în cazul deținuților fiind asociat strategiei de coping vizată.
Având în vedere rezultatele obținute pe cele două strategii de coping măsurate în
cadrul acestui studiu, considerăm că un prim aspect ce trebuie luat în consider are în
conturarea programelor de intervenție este accentuarea importanței diminuării strategiilor
de coping de evitare mai degrabă decât insistarea pe utilizarea strategiilor de coping
active. Mediul penitenciar românesc impune obediența, atât în relația p ersonal -detinuți
cât și în relațiile dintre deținuți și în acest mod strategiile de coping activ devin ineficiente
iar cele de evitare considerăm că sunt utilizate ca rezultat al influenței surselor de putere
și nu ca alegere individuală, fapt ce crește co nsiderabil nivelul de stres perceput.
Ipoteza 3. Suportul social influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții
cu un nivel ridicat al suportului social vor avea un nivel mai scăzut al stresului decât
subiecții cu un nivel scăzut al suportului social.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul t pentru eșantioane
independente. Ipoteza 3 a fost infirmată. Astfel, pe baza analizelor statistice obținute s -a
constatat că nu există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în fu ncție de
49
variabila suport social în ceea ce privește nivelul stresului perceput [t (65) = 0.98,
p=0.331, p>0.05] (Tabelul 3).
Tabelul 3. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila nivelul suportului social .(Anexa 1 0)
Aceste rezultate întră oarecum în contradicție cu literatura de specialitate,
explicațiile clare fiind oferite de analiza rezultalor cu privire la Ipoteza 4. Însă inainte de a
trece la analiza influenței satisfacției față de suportul social asupra nivelului de stres
perceput me nționăm două aspecte relevante pentru interpretarea rezultatelor actuale.
În primul rând este distincția dintre “hartă” (acțiunile reale, mereu în schimbare)
și “teritoriu” (reprezentarea mai mult sau mai puțin încremenită a acestora) (Dafinoiu,
2001) ce explică faptul că suportul social măsurat prin numărul de surse nu influențează
nivelul de resimțire subiectivă a stresului deoarece acest indicator vizează doar realitatea
obiectivă și nu maniera în care individul percepe acest aspect al realității.
Al doilea aspect face referire la opinia unora dintre subiecți cu privire la suportul
social.
Astfel , subiectul cu numărul 57 a completat cu 0 surse la întrebările 2 și 6 dar cu 6
(foarte mulțumit) la toate intrebările privind satisfacția față de suportul social. Mai mult,
la întrebările 2 și 6 a completat, deși nu i s -a cerut acest lucru “Sunt foarte mulțumit și
apelez la alte strategii”. Analizând acest caz, putem observa că nivelul său de stres are
valoarea 54, media populației țintă fiind de 63, iar ab aterea standard de 14, ceea ce indică
un nivel mediu. Putem presupune, fără pretenția de generalizare și cu intenția de a
investiga pe viitor, că o caracteristică a rezilienței în cazul acestor subiecți este și apelarea
la factorii de protecție în funcție de circumstanțe.
Nivel suportul
social Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatele la t estul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 65.02 t (65)= 0.98
p = 0.331 > 0.05 Ridicat 61.42
50
Ipoteza 4. Satisfacția față de suportul social influențează nivelul de stres
perceput, astfel subiecții cu un nivel ridicat al satisfacției față de suportul social vor avea
un nivel mai scăzut al stresului decât subiecții cu un nivel scăzut al satisfacției față de
suportul social.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul t pentru eș antioane
independente. Ipoteza 4 a fost infirmată. Astfel, pe baza analizelor statistice obținute s -a
constatat că nu există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în funcție de
variabila satisfacția față de suport social în ceea ce privește nivelul stresului perceput [t
(61) = 1.01 , p=0.3 14, p>0.05] (Tabelul 4).
Tabelul 4. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul
social. (Anexa 11)
Infirmarea acestei ipoteze ne -a determinat să analizăm po sibilele variabile care
influenț au relația dintre satisfacția față de suportul social și nivelul de stres perceput.
Analizând literatura de specialitate, am decis să considerăm variabilă independentă starea
de recidivă. Astfel am împărțit subiecții în grupurile fără antecedente penale și cu
antecedente penale (aici intrând subiecții cu amenzi penale, recidiviști prin condamnare
cu suspendare și recidiviș ti) și am realizat post hoc analize de interacțiune, formulând
următoarea ipoteză:
Există efect de interacțiune al variabilelor stare de recidivă și satisfacție față de
suportul social asupra variabilei nivel perceput de stres.
Nivel satisfacție suport
social Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatele la t estul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 65.20 t (61)= 1.01
p = 0.314 > 0.05 Ridicat 61.48
51
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat analiza de varianță ANOVA factorială
având ca variabile independente variabilele satisfacția față de suportul social și starea de
recidivă iar ca variabilă dependentă variabila nivelul de stres per ceput. Nu există un efect
de interacțiune al variabilelor satisfacție față de suportul social și starea de recidivă
asupra variabilei nivelul de stres perceput (P = 0.167 > 0.05 ) (Tabelul 5).
Tabelul 5. Rezultatele analizei de varianță ANOVA factorială în cazul influenței
variabilelor satisfacția față de suportul social și starea de recidivă asupra variabilei
nivelul de stres perceput . (Anexa 12)
Următorul pas a fost să comparăm influența satisfacției față de suportul social în
funcție de starea de recidivă.
Astfel, în cazul persoanelor cu antecedente penale nu au apărut diferențe
semnificative între rezultatele la nivelul de stres perceput ale subiecților cu satisfacț ie
scăzută și ridicată față de suportul social ( t (28)= – 0.017 , p = 0.986 >0.05 ) (Tabelul 6).
Nivel satisfac ție suport social * Stare de recidivă
Nivel
satisfacție
suport social
Stare de recidiv ă
Mediile la v ariabila
Stres perceput
P = 0.167 > 0.05
Scăzut Fără antecedente
penale 64.85
Cu antecedente
penale 65.90
Ridicat Fără antecedente
penale 54.53
Cu antecedente
penale 66.00
52
Tabelul 6 . Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul
social în cazul deținuților cu antecedente penale. (Anexa 13)
În cazul persoanelor făr ă antecedente penale, există diferențe semnificative între
nivelurile de stres perceput ale subiecților cu nivel ridicat și scăzut al satisfacției față de
suportul social, în sensul că subiecții cu un nivel ridicat al satisfacției față de suportul
social r esimt într -o manieră semnificativ mai mică stresul decât subiecții cu un nivel
scăzut al satisfacției față de suportul social (t (31)=2.16, p=0.038<0.05) (Tabelul 7,
Graficul 3).
Tabelul 7. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul
social în cazul deținuților fără antecedente penale. (Anexa 14)
Stare de recidivă = cu antecedente penale
Nivel satisfacție
suport social Mediile la variabila
Stres perceput Rezultatele la testul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 65.90 t (28)= – 0.017
p = 0.986 > 0.05 Ridicat 66.00
Stare de recidivă = fără antecedente penale
Nivel satisfacție
suport social Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatelela t estul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 64.85 t (31)= 2.16
p=0.038< 0.05 Ridicat 54.53
53
Graficul 3 . Reprezentarea grafică a rezultatelor testului T pentru eșantioane
independente în funcție de variabila satisfacția față de suportul social asupra
nivelului de stres perceput, în cazul subiecților fără antecedente penale.
Cercetările în domeniu, în med iul carceral românesc, arată diferențe semnificative
între maniera în care deținuții primari și cei recidiviști se raportează la suportul social.
Astfel, dacă pentru cei fără antecedente penale, suportul social are rol protectiv
prin menținerea echilibrului, apelul la suport emoțional, vizite, creșterea nivelului
motivație i de a se comporta exemplar pentru a nu pierde dreptul la vizită (Preda,
Ardeleanu și Nicolae), în cazul recidiviștilor se conturează un alt tablou.
Viețile personale ale rec idiviștilor sunt caracterizate de un nivel ridicat de
dezorganizare și instabilitate, foarte mulți alegând să trăiască în concubinaj fără a
intenționa să se casătorească legal. Unii nu au avut nicio relație stabilă, alții chiar dacă au
avut, s -au dovedit a fi infideli și nestatornici în sentimente, fiind persoane care au avut
numeroase aventuri extraconjugale . O parte din cei căsătoriți legal declară că s -au
implicat în relații datorită beneficiilor pe care le puteau obține de pe urma acestora sau
datorită faptului că și-au găsit partenere care au tolerat comportamentul lor infracțional .
48 50 52 54 56 58 60 62 64 66
Stres perceput
Stare de recidivă = fără antecedente penale
Nivel satisfacție suport social -scăzut Nivel satisfacție suport social -ridicat
54
În plus, datorită încarcerărilor repetate mulți dintre deținuții recidiviști susțin că au fost
“uitați” de sursele de suport social (Banciu și Dâmboeanu , 2010 ).
Aceste date sugerează faptul că î n pofida satifacției față de suportul social,
deținuții cu antecedente penale nu au relații sociale dezvoltate sau dacă le au nu sunt
semnificative pentru identitatea propriei persoane, fapt ce explică lipsa de influență
asupra ni velului de stres perceput.
În schimb pentru deținuții fără antecedente penale, putem compara situația cu cea
a celor aflați în primele 6 săptămâni de detenție ce utilizează preponderent strategii de
coping de reglare emoțională ( Brown și Ireland, 2005 ) moment în care suportul social, în
special al familiei, devine esențial.
Ipoteza 5. Stima de sine influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții cu
un nivel ridicat al stimei de sine vor avea un nivel mai scăzut al stresului decât subiecții
cu un nivel scăzut al stimei de sine.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru eș antioane
independente. Ipoteza 5 a fost confirmată, astfel, pe baza analizelor statistice obținute s -a
constatat că există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în funcție de
variabila stima de sine în ceea ce privește nivelul de stres perceput [t (62) = 2.48, p=0.016
< 0,05 ], în sensul că deținuții care au un nivel ridicat al stimei de sine au un nivel mai
scăzut al stresului decât cei cu un ni vel scăzut al stimei de sine (Tabelul 8 și Graficul 4 ).
Tabelul 8 . Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila stima de sine . (Anexa 15)
Nivel
stimă de sine Mediile la variabila
Stres perceput Rezultatele la testul t
de compa rare a medii lor
Scăzut 67.80 t (65)=2.48
p =0.016< 0.05 Ridicat 59.03
55
Graficul 4 . Reprezentarea grafică a rezultatelor testului T pentru eșantioane
independente în funcție de variabila stima de sine asupra nivelului de stres perceput.
Rezultatele obținute sunt în concordanță atât cu cercetările realizate asupra
populației carcerale cât și asupra populației din afara mediului carceral, stima de sine
fiind un factor de protecție esențial în dim inuarea resimțirii stresului. Credința individului
că este o persoană valoroasă, că poate face față cu succes solicitărilor, respectul față de
propria persoană sunt cu atât mai relevante cu cât aceste aspecte sunt dificil de menținut
în mediul penitenciar. Societatea ostracizează persoanele care sunt sau au fost încarcerate,
un impact mai puternic probabil având atitudinea și comportamentul personalului din
penitenciare.
Această atitudine este exprimată foarte concis de unul din psihologii intervievați
la Penitenciarul Giurgiu în cadrul cercetării derulate de Banciu și Dâmboeanu (2010) : “în
condițiile în care persoana privată de libertate lucrează cu mine o oră pe zi, cu
supraveghetorul stă 24 de ore din 24. Și dacă tu te duci și vorbești urât și eu încerc să îi
spun că e bine să vorbești frumos, să nu fi i violent nici fizic, nici verbal în exprimare, iar
supraveghetorul se duce și îl înjură, că are nervi, s -a dus tot procesul tău de remodelare
a personalității lui. ”
67.8 59.03
54 56 58 60 62 64 66 68 70 Stres perceput
Nivel stimă de sine ridicat Nivel stimă de sine scăzut
56
În aceste condiții, cei care reușesc să -și păstreze stima de sine la un nivel ridicat se
adaptează mai ușor la mediul carceral, resimțind mai puțin stresul.
Ipoteza 6. Locul controlului influențează nivelul de stres perceput, astfel subiecții
cu o orientare internă a locului de control vor avea un nivel mai scăzut al stresului
perceput decât subiecții cu o orientare externă a locului de control.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat testul T pentru eș antioane
independente. Ipoteza 6 a fost confirmată, astfel, pe baza analizelor statistice obținute s –
a constatat că există diferențe semnificative statistic la pragul p <0.05 în funcție de
variabila locul de control în ceea ce privește nivelul de stres perceput [t (69) = 2.02,
p=0.047 < 0,0 5], în sensul că deținuții cu locul de con trol intern au un nivel mai scăzut
al stresului decât cei cu locul de control extern. (Tabelul 9 și Graficul 5 ).
Tabelul 9 . Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul
variabilei nivelul de stres perceput , după variabila locul de control. (Anexa 16)
. Tip loc control Mediile la v ariabila
Stres perceput Rezultatelela t estult
de compa rare amedii lor
Intern 60.46 t (69)=-2.02
p =0.047< 0.05 Extern 67.57
57
Graficul 5 . Reprezentarea grafică a rezultatelor testului T pentru eșantioane
independente în funcție de variabila locul de control asupra nivelului de stres
perceput
Media populației țintă la gradul de externalitate este de 2.25 din maximul posibil
de 8, fapt ce sugerează un nivel ridicat de internalitate, fapt oarecum neobișnuit în relație
cu mediul carceral, însă în concordanță cu cercetarea desfășurată în Penitenciarul Arad de
Burcă, Hurezan și Popa . Asemenea autorilor menționați, considerăm că aceste rezulta te se
pot datora atât sentimentului de control pe care îl au în mediul penitenciar, ce oferă
stabilitate și previzibilitate în acțiune, cât și itemilor din chestionar ce vizează situații
generale de viață, săvârșirea faptei fiind un aspect important pentru subiecți ce este omis
din această manieră de măsurare a locului de control.
La nivel de influență, credința deținuților că au control asupra evenimentelor
devine un motiv pentru implicarea în activități, pentru acceptarea situației în care se află
și încercarea de a progresa. Această percepție asupra controlului diminuează factorii de
stres precum incertitudini cu privire la viitor, conflictele cu alți deținuți, îngrijorarea față
de propria lor siguranță.
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Stres perceput
Tip loc control intern Tip loc control extern
58
5. CONCLUZII
Prezenta lucrare a vizat mediul carceral românesc, în încercarea de a identifica
factorii de protecție ce asigură o mai buna adaptare la acest mediu atipic. Analiza
litaraturii de specialitate a relevat un interes deosebit al cercetătorilor față de trăsăturile ce
alcătuiesc “nucleul per sonalit ății criminale” și a factorilor de mediu ce favorizează
comportamentele deviante, însă față de resursele de care dispun persoanele private de
libertate, precum și cele ce ar trebui dezvoltate pentru a asigura ada ptarea la un mediu
patogen, nu s -a prezentat același interes.
De aceea, considerăm că scopul acestei cercetări a fost atins, datele obținute,
împreună cu cele raportate de Burcă, Hurezan și Popa , conturând din ce în ce mai clar
caracteristicile deținuților din penitenciarele din România, fapt ce reprezintă o bază
empirică în vederea elaborării unor pro grame de intervenție specifică .
Evaluând nivelul de stres perceput în relație cu factorii vizați la începutul
cercetării am obținut rezultate interesante, ce susțin și completează literatur a de
specialitate.
Astfel, dintre strategiile de coping abordate, copingul activ nu a influențat nivelul
stresului perceput, în timp ce copingul de tip dezangajare comportamentală a avut o
influență negativă. Deși dezangajarea comportamentală este consid erată utilă în
circumstanțe în care agentul stresor nu poate fi schimbat, în cazul lotului nostru de
subiecți această strategie de coping nu face decât să intensifice resimțirea stresului.
Considerăm că această relație se datorează faptului că strategia vizată nu este
utilizată în concordanță cu sinele, ci este impusă de regimul strict și organizarea pe
verticală atât în relați ile cu personalul din penitenciare cât și în relațiile dintre deținuți.
Analizele asupra suportului social au relevat importan ța distincției dintre realitate
și reprezentarea mentală, iar influența pe care satisfacția față de suportul social o are
asupra nivelului de stres în cazul deținuților fără antecedente penale subliniază importanța
includerii acestora în programe de dezvo ltare personală pentru crearea rețelelor sociale în
cadrul mediului carceral.
În ceea ce privește stima de sine ș i locul de control, rezultatele sunt în
concordanță cu cercetările în domeniu, atât stima de sine ridicată cât și locul controlului
59
intern având o influență pozitivă asupra nivelului de stres perceput. Important de
menționat este și dificult atea întâmpinat ă din cauza lipsei de consistență a itemilor ce
vizează relațiile de prietenie si viziunea asupra surselor de putere din cadrul Rotter's
Locus of Control Scale , situație ce poate fi explicată atât prin natura mediului carceral cât
și prin dezechilibrul psihic ce caracterizează persoanele provate de libertate.
Limite ale cercetării
Limitele cercetării se datorează î n mare parte populației țintă că reia ne -am
adresat. Astfel, din necesitatea aplicării unui instrument cât mai scurt am fost nevoiți să
utilizăm doar două scale din COPE și doar doi factori ai rezilienței dintre cei prezentați de
Ghimbuluț și Opre (2012). Tot caracteristicile med iului penitenciar a impus și un număr
redus de subiecți ce nu a permis îndeplinirea criteriilor referitoare la numărul minim de
subiecți necesari unui plan cvasi -experimental (N=30 *numărul de condiții experimentale )
și efectuarea analizelor de interacțiune .
O altă limită a cercetării este dată de aplicarea colectivă a chestionarelor,
subiecții fiind așezați unul lângă celălalt, există posibilitatea existenței unei influențe
interpersonale.
Direcții viitoare de analiză
Pe viitor ar trebui u tilizat un instrument care să mă soare reziliența pe toți factorii
săi, in diferent de abordarea teoretică preferată de cercetător. De asemenea, în ceea ce
privește chestionarele ce măsoară stresul perceput și locul de control , ar fi interesant de
construit astfel de instrument e pornindu -se de la factorii specifici mediului carceral
românesc.
O altă imbunătățire a studiului ar putea fi facută prin selectarea numărului optim
de persoane in vederea realizării planului cvasi -experimental din fiecare regim de detenție
din cele 4 existente în Romania, precum și o comparație cu populația din afara mediului
carceral.
Nu în ultimul rând, considerăm utile și aplicarea altor metode de cercetare,
precum interviul sau anamneza, pentru identificarea factorilor ce nu pot fi surpr inși prin
aplicarea unui chestionar.
60
ANEXE
Anexa 1. Coeficienul alpha cronbach pentru itemii ce măsoară variabila suport social.
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.935 6
Anexa 2. Coeficienul alpha cronbach pentru itemii ce măsoară variabila satisfacția față de
suportul social.
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.918 6
Anexa 3. Coeficienul alpha cronbach pentru itemii ce măsoară variabila locul de control în
forma instrumentului cu 23 de itemi.
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.379 23
Anexa 4. Coeficienul alpha cronbach pentru itemii ce măsoară variabila locul de control în
forma instrumentului cu 8 itemi.
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.591 8
Anexa 5. Coeficienul alpha cronbach pentru itemii ce măsoară variabila nivelul de stres
perceput.
Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha N of Items
.882 30
61
Anexa 6 Chestionar CLS -3
CONSEMN
Ȋn cele ce urmează vă invităm să participați la o cercetare privind anumiți factori ce influențează
percepția stresului. Vă rugăm să citiți cu atenție fiecare enunț și să răspundeți într -un mod cât
mai onest. Nu există răspunsuri corecte sau greșit e! Răspunsurile dumneavoastră sunt
confidențiale și anonime și vor fi utilizate doar în scopul cercetării științifice.
Chestionar COPE
Afirmațiile de mai jos ilustrează feluri în care oamenii reacționează atunci când sunt confruntați
cu situații stresante. Desigur, există o multitudine de reacții posibile la stres, însă vă rog să vă
gândiți la ceea ce simțiți, gândiți și faceți în general, în astfel de situații. Citiți cu atenție
afirmațiile de mai jos și indicați gradul în care realizați, în gen eral, fiecare dintre lucrurile
menționate, în situațiile de stres cu care vă confruntați.
Afirmații Deloc Puțin Mediu Foarte
mult
1. Îmi concentrez eforturile pentru a face ceva în
legătură cu situația stresantă.
2. Recunosc în mine că nu pot face față situației
și nu mai încerc.
3. Încerc acțiuni suplimentare pentru a scăpa de
problemă
4. Pur și simplu renunț la atingerea scopului.
5. Acționez direct pentru a controla problema
stresantă.
6. Renunț la încercarea de a obține ce doresc.
7. Fac ceea ce e de făcut, pas cu pas.
8.Reduc cantitatea de efort consacrată rezolvării
problemei.
62
Chestionar SSQ -6
Următoarele întrebări vizează persoanele din viața dumneavoastră care vă oferă ajutor și sprijin.
Fiecare întrebare este alcătuită din două părți. Pentru prima parte, enumerați toate persoanele din
viața dumneavoastră, cu excepția propriei persoane, pe car e vă puteți baza pentru ajutor sau
suport în fiecare din situațiile date. Notați inițialele persoanei și relația cu dumneavoastră (vedeți
exemplu).
Pentru a doua parte, încercuiți cât de mulțumit sunteți de suportul general pe care îl aveți.
Dacă nu exi stă nici o persoană în cazul unei întrebări, încercuiți cuvântul “nimeni” dar
menționați nivelul de mulțumire resimțit.
Exemplu:
În cine considerați că puteți avea încredere în a împărtăși informații care ar putea să vă facă
probleme?
Nimeni 1)T.N. (frate) 4)A.L. (tata) 7)
2)L.M. (prieten) 5)L.M. (angajator) 8)
3)R.S. (prieten) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
1. Pe cine vă puteți baza ca fiind de încredere atunci când aveți nevoie de ajutor?
Nimeni 1) 4) 7)
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
63
2. Pe cine vă puteți baza să vă ajute să vă simțiți mai relaxat atunci când sunteți sub
presiune sau tensionat?
Nimeni 1) 4) 7)
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
3. Cine vă acceptă în totalitate, cu tot cu aspectele bune și cele rele?
Nimeni 1) 4) 7)
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
4. Cui credeți că îi pasă de dumneavoastră, indiferent de ce vi se întâmplă?
Nimeni 1) 4) 7)
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
5. Pe cine vă puteți baza să vă ajute să vă simțiți mai bine atunci când vă simțiți
demoralizat?
Nimeni 1) 4) 7)
64
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
6. Pe cine vă puteți baza să vă consoleze atunci când sunteți foarte trist?
Nimeni 1) 4) 7)
2) 5) 8)
3) 6)
Nivelul de mul țumire
6 -foarte 5 –parțial 4 –puțin 3 –puțin 2 –parțial 1 -foarte
mulțumit mulțumit mulțumit nemul țumit nemul țumit nemul țumit
65
Chestionar ASSI
Următoarele afirmații se referă la unele dintre gândurile, sentimentele sau opiniile pe care
le aveți față de dumneavoastră înșivă.
Vă rugăm să le citiți cu atenție și să indicați cât de frecvent apar acestea în viața
dumneavoastră. Marcați cu un „x” dac ă acestea apar foarte rar, uneori, deseori sau foarte des.
Afirmatii Foarte
rar Uneori Deseori Foarte
des
1. Am o părere bună despre mine.
2. Reușesc să realizez mare parte din ceea ce îmi propun .
3. Criticile primite mă ambiționează.
4. Am anumite aptitudini prin care îi depășesc ca valoare pe
ceilalți.
5. Cred că sunt un om la fel de valoros ca și colegii mei.
6. Cred că merit tot ceea ce am obținut până acum.
7. Sunt mândru(ă) de realizările mele.
8. Nu dezamăgesc pe cei care au încredere în mine.
9. Daca m -aș strădui cred ca aș reuși la fel de bine în orice
domeniu.
10. Îmi recunosc deschis atât calitățile cât și slăbiciunile.
11. Mă accept așa cum sunt.
12. Mă consider o persoană capabilă și eficientă.
13. Reușesc să duc la capăt, prin forțe proprii, ceea ce îmi
propun.
14. Sunt mulțumit(ă) de ceea ce am reușit să fac până acum.
15. Într-o dispută îmi apăr cu convingere punctul de vedere.
66
Chestionar RLCS
Vă rugăm să citiți cu atenție următoarele propoziții. Marcați cu un „x” varianta pe care o
considerați adevărată.
1. a. Copiii au necazuri pentru că părinții
lor îi pedepsesc prea des. b. Necazurile celor mai mulți copii, în ziua
de azi, provin din faptul că părinții îi lasă
prea liberi.
2. a. Multe din evenimentele nefericite din
viață se datorează în parte ghinionului. b. Eșecurile oamenilor rezultă din greșelile
pe care chiar ei le fac.
3. a. Unul din motivele majore pentru care
există războaie este insuficienta
implicare în politică a cetățenilor. b. Vor exista întotdeauna războaie,
indiferent cât am încerca să le prevenim.
4. a. În cursul vieții or ice individ poate
câștiga stima și respectul pe care le
merită. b. Din păcate, valoarea unui om este adesea
nerecunoscută, oricât de mult s -ar strădui el.
5. a. Ideea că profesorii sunt nedrepți cu
studenții este un nonsens. b. Majoritatea studenților nu realizează în ce
măsură notele lor sunt întâmplătoare.
6. a. Fără „o porție sănătoasă" de noroc nu
poți fi un lider eficient. b. Oamenii capabili care nu reușesc să se
impună, n -au știut să profite de ocaziile care
li s-au oferit.
7. a. Unora, pur și simplu nu le placi,
oricât te -ai strădui.
b. Oamenii care nu pot să se facă plăcuți de
ceilalți nu știu să se poarte.
8. a. Ereditatea are rolul principal în
determinarea personalității. b. Experiența vieții determină ceea ce este
un individ.
9. a. Nu o dată mi -am dat seam a că ceea ce
trebuia să se întâmple s -a și întâmplat. b. Lăsate la voia întâmplării problemele nu
mi s-au rezolvat niciodată la fel de sigur, ca
atunci când mă hotărasc să acționez eu
însumi pentru a le rezolva.
10. a. În cazul unui student foarte bine
pregătit poate fi rar vorba de o
„examinare nedreaptă", b. De multe ori întrebările de examen tind
să fie atât de departe de cursul predat încât
studiul este într -adevăr fără folos .
11. a. Obținerea unui succes este o
chestiune de muncă serioasă, norocul
având prea puțin de -a face cu asta. b. Obținerea unu loc de muncă depinde de a
fi la locul potrivit și la momentul potrivit.
12. a. Omul de rând poate influența deciziile
guvernamentale. b. Lumea este condusă de câțiva oameni
puternici, iar omul de rând are prea puțină
importanță.
67
13. a. Când îmi fac planuri sunt aproape
întotdeauna sigur că voi putea să le
îndeplinesc. b. Nu este întotdeauna înțelept să îți faci
planuri pe termen lung, pentru că oricum
multe întâmplări țin de șansă sau neșansă.
14. a. Există unii oameni care pur și simplu
nu sunt buni.
b. În orice om există ceva bun.
15. a. În. cazul meu, a obține ce vreau are
puțin de -a face cu norocul sau chiar
deloc. b. De multe ori putem foarte bine să
decidem ce e de făcut dând cu banul.
16. a. A deveni șef depinde de cât de
norocos este cineva pentru a se găsi la
locul potrivit înaintea celorlalți. b. Reușita oamenilor în a face ceea ce
trebuie depinde de abilitatea lor, norocul
având puțină importanță sau deloc.
17. a. In ceea ce priveste problemele
mondiale, cei mai mulți dintre noi
suntem victime ale unor forțe pe care
nici nu le putem înțelege, nici nu le
putem controla. b. Luând parte în mod activ la problemele
sociale și politice, oamenii pot controla
evenimentele mondiale.
18. a. Majoritatea oamenilor nu realizează
în ce măsură viața lor este controlată de
evenimente întâmplătoare. b. Nu există „noroc".
19. a. Omul ar trebui să admită întotdeauna
posibilitatea de a greși. b. De obicei este de preferat să acoperi
greșelile.
20. a. Este dificil de știut dacă o persoană te
place sau nu.
b. Câți prieteni ai, depinde de cât de plăcut
ești.
21. a. În cursul vieții întâmplările negative
sunt echilibrate de cele pozitive. b. Cele mai multe eșecuri se datorează fie
lipsei abilității, fie ignoranței, fie lenei sau
tuturor la un loc.
22. a. Cu puțin efort putem învinge corupția
politică. b. Este dificil pentru cetățeanul de rând să
controleze activitatea de culise a oamenilor
politici.
23. a. Uneori nu pot înțelege cum ajung
profesorii să dea notele pe care le dau. b. Există o relație directă între nivelul
pregătirii și notele pe care le obțin elevii
/studenții.
24. a. Un lider bun așteaptă ca oamenii să
decidă pentru ei înșiși. b. Un lider bun trasează fiecăruia ce are de
făcut.
25. a. Adesea simt că am prea putină
influență asupra lucrurilor care mi se
întâmplă. b. Îmi este imposibil să cred că șansa sau
norocul joaca un rol important în viața mea.
26. a. Oamenii sunt singuri pentru că nu
încearcă să fie prietenoși. b. Nu trebuie să te străduiești prea mult
pentru a fi pe placul oamenilor, dacă te plac,
atunci te plac și gata.
27. a. Se pune prea mult preț pe sport în
liceu. b. Sportul de echipă este un excelent mod
de a construi caracterul tinerilor.
68
28. a. Ce se petrece cu viața mea depinde de
mine! b. Simt că nu controlez suficient sensul în
care evoluează viața mea.
29. a. Cel mai adesea nu înțeleg de ce
politicienii se comportă așa cum se
comportă.
b. În cursul vieții lor oamenii sunt
responsabili de proasta guvernare atât la
nivel național cât și la nivel local.
Chestionar SPS
Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți -le pe rând, menționând în ce
măsura se potrivește fiec are dintre ele cu starea dumneavoastră din ultimele 6 luni. Marcați
răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1 -4.
1 = Aproape niciodată
2 = Câteodată
3 = Adeseori
4 = Aproape întotdeauna
Afirmatii Raspuns
1. Mă simt odihnit.
2. Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.
3. Mă simt iritat sau nemulțumit.
4. Am prea multe lucruri de făcut.
5. Mă simt izolat sau singur.
6. Mă aflu în situații conflictuale.
7. Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.
8. Mă simt obosit.
9. Simt că nu mă pot descurca pentru a -mi atinge scopurile propuse.
10. Mă simt calm.
11. Am prea multe decizii de luat.
12. Mă simt frustrat.
13. Mă simt plin de energie.
14. Mă simt tensionat.
15. Problemele mi se adună cu grămada.
16. Mă simt deseori presat de timp.
17. Mă simt protejat și în siguranță.
18. Am multe necazuri (probleme).
19. Mă simt presat de cerințele altor persoane.
20. Mă simt descurajat.
21. Sunt mulțumit de mine însumi.
22. Mi -e teamă de viitor.
69
23. Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.
24. Mă simt criticat sau judecat.
25. Mă simt fără griji.
26. Mă simt epuizat mental.
27. Simt că am probleme în a mă relaxa.
28. Mă simt copleșit de responsabilități.
29. Am suficient timp pentru mine.
30. Mă simt sub presiunea “termenelor limit ă”.
1 = Aproape niciodată
2 = Câteodată
3 = Adeseori
4 = Aproape întotdeauna
Vârstă: Gen: Școlarizare:
Stare civilă (căsătorit/ necăsătorit / divorțat / văduv/):
Mediu (urban / rural):
Stare de recidivă: Fapta:
Vă mulțumesc!
70
Anexa 7. Rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de stres
perceput , după variabila coping activ.
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres_total Equal
variances
assumed .000 .983 .980 62 .331 3.61970 3.69244 -3.76137 11.00078
Equal
variances not
assumed .984 60.6
82 .329 3.61970 3.67698 -3.73365 10.97306
Anexa 8. Analizele descriptive asupra variabilei coping activ.
Statistics
coping_activ_total
N Valid 71
Missing 0
Mean 12.4366
Std. Error of Mean .29121
Median 12.0000
Mode 11.00
Std. Deviation 2.45376
Variance 6.021
Skewness -.083
Std. Error of Skewness .285
Kurtosis -1.072
Std. Error of Kurtosis .563
Minimum 8.00
Maximum 16.00
Sum 883.00
71
Anexa 9. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila coping de tip dezangajare comportamentală.
Group Statistics
coping_dezangajare
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total 1.00 33 57.3030 14.31233 2.49146
2.00 26 69.8077 11.71672 2.29784
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres_t
otal Equal
variances
assumed 2.567 .115 –
3.60
3 57 .001 -12.50466 3.47106 -19.45535 -5.55398
Equal
variances
not assumed –
3.68
9 56.8
98 .001 -12.50466 3.38931 -19.29190 -5.71742
Anexa 10. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila nivelul suportului social .
Group Statistics
SSQ_nr
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total
dimension
1 1.00 34 65.0294 15.43606 2.64726
2.00 33 61.4242 14.66507 2.55286
72
Anexa 11. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul social.
Group Statistics
SSQ_multumire
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total 1.00 30 65.2000 14.67910 2.68002
2.00 33 61.4848 14.33554 2.49550
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres_total Equal
variances
assumed .026 .872 1.01
6 61 .314 3.71515 3.65778 -3.59902 11.02933
Equal
variances
not
assumed 1.01
5 60.1
26 .314 3.71515 3.66197 -3.60956 11.03987 Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres_total Equal
variances
assumed .020 .888 .98
0 65 .331 3.60517 3.68050 -3.74530 10.95564
Equal
variances
not assumed .98
0 64.9
72 .331 3.60517 3.67765 -3.73966 10.95000
73
Anexa 12. Rezultatele analizei de varianță ANOVA factorială în cazul influenței variabilelor
satisfacție față de suportul social și starea de recidivă asupra variabilei nivelul de stres perceput.
Tests of Between -Subjects Effects
Dependent Variable:Stres_total
Source Type III Sum
of Squares df Mean Square F Sig.
Corrected Model 1259.256a 3 419.752 2.102 .110
Intercept 228026.828 1 228026.828 1141.810 .000
SSQ_multumire 376.550 1 376.550 1.886 .175
Starederecidiva 565.278 1 565.278 2.831 .098
SSQ_multumire *
Starederecidiva 391.445 1 391.445 1.960 .167
Error 11782.681 59 199.706
Total 265109.000 63
Corrected Total 13041.937 62
a. R Squared = .097 (Adjusted R Squared = .051)
Anexa 13. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul social în cazul deținuților cu
antecedente penale.
Starederecidiva = cu antecedente penale
Group Statisticsa
SSQ_multumire N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Stres_total
dimension1 1.00 10 65.9000 16.31938 5.16064
2.00 20 66.0000 14.25335 3.18715
a. Starederecidiva = cu antecedente penale
74
Independent Samples Testa
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres_t
otal Equal
variances
assumed .033 .858 –
.01
7 28 .986 -.10000 5.78957 –
11.95939 11.759
39
Equal
variances
not
assumed –
.01
6 16.0
68 .987 -.10000 6.06549 –
12.95387 12.753
87
a. Starederecidiva = cu antecedente penale
Anexa 14. Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila nivelul satisfacției față de suportul social în cazul deținuților fără
antecedente penale.
Starederecidivă = fără antecedente penale
Group Statisticsa
SSQ_mulț umire
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total 1.00 20 64.8500 14.22479 3.18076
2.00 13 54.5385 11.83649 3.28285
a. Starederecidivă = fără antecedente penale
75
Independent Samples Testa
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres
_total Equal
variances
assumed .689 .413 2.1
68 31 .038 10.31154 4.75649 .61062 20.0124
6
Equal
variances
not
assumed 2.2
56 28.9
77 .032 10.31154 4.57103 .96240 19.6606
7
a. Starederecidivă = fără antecedente penale
Anexa 15 . Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila stima de sine.
Group Statistics
stima_sine
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total 1.00 35 67.8000 13.15921 2.22431
2.00 32 59.0313 15.72236 2.77935
76
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres
_total Equal
variances
assumed 2.023 .160 2.4
83 65 .016 8.76875 3.53143 1.71600 15.82150
Equal
variances
not
assumed 2.4
63 60.7
17 .017 8.76875 3.55982 1.64978 15.88772
Anexa 16 . Mediile și rezultatele la testul t de comparare a mediilor în cazul variabilei nivelul de
stres perceput , după variabila locul de control.
Group Statistics
Loc_control_niveluri
N Mean Std. Deviation Std. Error
Mean
Stres_total 1.00 43 60.4651 15.32093 2.33642
2.00 28 67.5714 13.09065 2.47390
77
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std. Error
Differenc
e 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Stres
_total Equal
variances
assumed 2.042 .157 –
2.02
0 69 .047 -7.10631 3.51851 –
14.12555 -.08707
Equal
variances
not
assumed –
2.08
8 63.9
43 .041 -7.10631 3.40280 –
13.90430 -.30832
78
Bibliografie
Banciu, D.B., Dâmboeanu, E.C. (2010). Etiologia și prevenirea fenomenului de recidivă
în România. Teză de doctorat nepublicată.
Băban, A. (1998). Stres și p ersonalitate . Cluj -Napoca. Ed. Presa Univ. Clujeană.
Blatier, C. (2000 ). Locus of control, causal attributions, and self -esteem: A comparison
between prisoners. International Journal of Offender Therapy and Comparative
Criminology , 44(1), 97-110.
Bodin, P., Wiman, B. (2004). Resilience and other stability concepts in ecology: notes on
their origin, validity and usefulness . The ESS Bulletin , 2, 33-43.
Boncu, Ș. (2013). Psihologia m ediului . Suport de curs.
Boothby, L.J. (2001). Evaluating the relation between coping variables and prison
adjustment. Lucrare de disertație.
Brown, S.L., Ireland, C.A. (2006). Coping style and distress in newly incarcerated male
adolescents. Journal of Adolescent Health , 38(6), 656-661.
Burcă, C., Hurezan, L., Popa, P. (n.d.) Adaptarea la mediul penitenciar – dinspre patologie
sprearesurse. aDisponibil lhttp://issuu.com/paulpopa4/docs/adaptarea_la_mediu_
penitenciar -_dinspre_patologie_
Buricea, C.M. (2014). Strategiile individuale de adaptare a deținuților la viața carcerală .
PROBATION junior.
Butoi, I.T., Butoi, T. (2004). Tratat universitar de psihologie judiciară -teorie și practică .
Ed. Phobos. București .
Carpenter, S. R., Brock, W. A. (2008). Adaptive capacity and traps. Ecology and
Society , 13(2), 40.
Carver, C.S., Scheier, M.F., Weintraub, J.K. (1989). Assessing coping strategies: a
theoretically based approach. Journa l of Personality and Social P sychology , 56(2), 267.
Clements, C.M., Sabourin, C.M., Spiby,L. (2004). Dysphoria and hopelessness following
battering: The role of perceived control, coping, and self -esteem . Journal of Family
Violence , 19(1), 25-36.
Connor, K.M., Davidson, J.R. (2003). Development of a new resilience scale: The
Connor‐Davidson resilience scale (CD ‐RISC). Depression and A nxiety ,18(2), 76-82.
79
Constantin, T. (2004 ). Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei vieți .
Editura Institutului European, Iași.
Cooley, C.H. (1902). The looking glass self . O’Brien , 126 -128.
Crașovan, D.I. , Sava, F.A. (2013). Translation, adaptation and validation on romanian
population of cope questionnaire for coping mechanisms analysis. Cognition, Brain,
Behavior. An Interdisciplinary Journal , 61-76.
Crothers, L.M., Kanyongo, G.Y., Kolbert, J.B., Lipinski, J., Kachmar, S.P., Koch, G. (2011).
Job stress and locus of control in teachers: Comparisons between sampl es from the USA
and Zimbabwe . International Review of Education , 56, 651 -669.
Dafinoiu, I. (2001). Elemente de psihoterapie integrativă . Iași : Polirom .
David, D. (2003). Castele de nisip: știință și pseudostiință în psihopatologie . Tritonic .
Diehl, M., Hay, E.L., Chui, H. (2012). Personal risk and resilience factors in the context of
daily stress . Annual Review of Gerontology & G eriatrics , 32(1), 251.
DiGiuseppe, R., Tafrate, R.C. (2007). Understanding anger disorders . New York, NY:
Oxford.
Dimsdale, J.E. (Ed.) (1980). Survivors, victims, and perpetrators: Essays on the Nazi
Holocaust . Taylor & Francis.
Dumont, M., Provost, M.A. (1999). Resilience in adolescents: Protective role of social
support, coping strategies, self -esteem, and social activities on experience of stress and
depression. Journal of Youth and A dolescence , 28(3), 343-363.
Fichtler, H., Zimmermann, R.R., Moore, R.T. (1973). Comparison of self -esteem of prison
and non -prison groups. Perceptual and Motor S kills, 36(1), 39-44.
Folkman, S., Lazarus, R.S. (1985). If it changes it must be a process: Study of emotion and
coping during three stages of a college examination . Journal of Personality and Social
Psychology, 48 , 150 –170.
Folkman, S., Lazarus, R.S. (1980). An analysis of co ping in a middle -aged community
sample. Journal of Health and Social Behaviour, 21 , 219 –239.
Folkman, S., Lazarus, R.S., Dunkel -Schetter, C., DeLongis, A., Gruen, R.J. (1986).
Dynamics of a stressful encounter: cognitive appraisal, coping, and encounter
outcomes. Journal of Personality and Social P sychology , 50(5), 992.
80
Ghimbuluț, O., Opre, A. (2012). Utilizarea educației rational -emotivă și comportamentală
în dezvoltarea rezilienței la adulți tineri . Cluj -Napoca. Teză de doctorat nepublicată.
Heatherton, T.F., & Polivy, J. (1991). Development and validation of a scale for measuring
state self -esteem. Journal of Personality and Social P sychology , 60(6), 895.
Hobfoll, S.E. (1989). Conservation of resources: A new attempt at conceptualizing
stress. American P sychologist , 44(3), 513.
Hurtes, K.P., Allen, L.R. (2001). Measuring resiliency in youth: The resiliency attitudes and
skills profile . Therapeutic Recreation Journal , 35(4), 333 -347.
Ionescu, Ș. (coord.) (2013) , Tratat de reziliență asistată . București : Editura Trei .
Ireland, J.L., Boustead, R., Ireland, C.A. (2005). Coping style and psychological health
among adolescent prisoners: a study of young and juvenile offenders. Journal of
Adolescence , 28(3), 411-423.
James, W. (1890/ 1950 ). The principles of psychology.
Janssen, M.A., Ander ies, J.M., Walker, B.H. (2004). Robust strategies for managing
rangelands with multiple stable attractors. Journal of Environmental Economics and
Management , 47(1), 140-162.
Jiang, S., Winfree, L. T. (2006 ). Social support, gender, and inmate adjustment to prison life
insights from a national sample. The Prison Journal ,86(1), 32-55.
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare in cursul procesului penal . Disponibil –
http://anp.gov.ro/web/penitenciarul -gherla/regimuri -de-executare -a-pedepselor
Luhtanen, R., Crocker, J. (1992). A collective self-esteem scale: Self -evaluation of one's
social identity. Personality and Social Psychology Bulletin ,18(3), 302 -318.
Macarie A., Constantin T., Iliescu M., Fodorea A., Prepeliță G. (2007) Stima de sine – între
normalitate și trăsătură accentuat . În A.S tan (coord.) Psihologie și societate: Noutăți în
psihologia aplicată , Iași: Ed. Performantica.
Marnocha, S.K. (2003). Influence of Stress, Cognitive Appraisal, Resilience and Social
Support on Coping of Older Women Whose Spouses Have Undergone Coronary Artery
Bypass Surgery. University of Wisconsin —Milwaukee. Lucrare de disertație nepublicată.
Mohino, S., Kirchner, T., Forns, M. (2004). Coping strategies in young male
prisoners . Journal of Youth and Adolescence , 33(1), 41-49.
81
Mruk, C.J. (2006). Self-esteem research, theory, and practice: Toward a positive psychology
of self -esteem . Springer Publishing Company.
Nastas, D. (2013). Psihol ogie judiciară . Suport de curs.
O'Brien, J. (Ed.). (2006). The production of reality: essays and readings on social
interaction . Pine Forge Press.
Owens, T. J. (1993). Accentuate the positive -and the negative: Rethinking the use of self –
esteem, self -deprecation, and self -confidence . Social Psychology Quarterly , 288 -299.
Pelham, B.W., Swann, W.B. (1989). From self-conceptions to self -worth: on the sources and
structure of global self -esteem . Journal of Personality and Social P sychology , 57(4), 672.
Pelissier, B., Jones, N. (2006). Differences in motivation, coping style, and self -efficacy
among incarcerated male and female drug users . Journal of Substance Abuse
Treatment , 30(2), 113 -120.
Powers J.M. (2000). Handling stress in prison: A study of males with insulin dependent
diabetes and healthy incarcerated males . Lucrare nepublicată .
Preda, R.C., Ardeleanu, M., Nicolae, M. (n.d.). Influența familiei în echilibrul psihosocial al
unui membru al acesteia aflat în detenție.
Reed, P., Alenazi, Y., Potterton, F. (2009). Effect of time in prison on prisoners’ use of
coping strategies. International Journal of Prisoner Health , 5(1), 16-24.
Roddenberry, A., Renk, K. (2010). Locus of control and self -efficacy: potential mediators of
stress, illness, and utilization of health services in college students . Child Psychiatry &
Human Development , 41(4), 353 -370.
Rosenberg, M., Schooler, C., Schoenbach, C., Rosenberg, F. (1995). Global self -esteem and
specific self -esteem: Different concepts, different outcomes. American Sociological
Review , 141 -156.
Rotter, J.B. (1966), Generalized exp ectancies for internal versus external control of
reinforcement. Psychological Monographs: General and Applied, Vol. 80, No. 1 .
Rutter, M. (1999). Resilience concepts and findings: implications for family therapy.
Journal of Family T herapy, 21(2), 119-144.
Sanders, G.S., Suls, J. M. (Eds.). (1982). Social Psychology of Health and I llness .
Psychology Press.
82
Sandler, I.N., și Lakey, B. (1982). Locus of control as a stress moderator: The role of control
perceptions and social support. American J ournal o f Community P sychology , 10(1), 65-
80.
Sarason, I.G., Sarason, B.R., Shearin, E.N., Pierce, G.R. (1987), A brief measure of social
suport: Practical and theoretical implication. Journal of Social and Personal
Relationships .
Saras on, I.G., Sarason, B.R. (Eds .) (1985). Social support: Theory, research and
applications . M. Nihjoff.
Schwarzer, R., Taubert, S. (2002). Tenacious goal pursuits and striving toward personal
growth: Proactive coping. În E. Frydenberg (Ed.) Beyond C oping: Meeting Goals,
Visions and C hallenges . London : Oxford University Press.
Seiffge‐Krenke, I., Aunola, K., Nurmi, J.E. (2009). Changes in stress perception and coping
during adolescence: The role of situational and personal factors. Child
Development , 80(1), 259 -279.
Selye, H. (1950). The physiology and pathology of exposure to stress .
Shavelson, R.J., Hubner, J. J., Stanton, G.C. (1976). Self -concept: Validation of construct
interpretations. Review of Educational R esearch , 407 -441.
Sherbourne, C.D., Stewart, A. L. (1991). The MOS soci al support survey. Social Science &
Medicine , 32(6), 705-714.
Thoits, A.P. (1995). Stress coping and social support processes. Where are we? What next?.
Journal of Health and Social B ehaviour , 53-79.
Thompson, J. (2012). The Oxford Handbook of Stress, Health and Coping. Occupational
Medicine, 62(1), 69-69.
Wallston, K.A., Wallston, B.S. (1982). Who is responsible for your health. The construct of
health locus of control. Social Psychology of Health and Illness , Erlbaum Associates,
Hilsdale, NJ , 65-88.
Zaharia, D. (2012). Psihologie organiza țională . Suport de curs.
Zamble, E., Porporino, F.J. (1988). Coping, behavior, and adaptation in prison inmates .
Springer -Verlag Publishing.
83
Zautra, A.J., Hall, J.S., Murray, K.E. (2010). A New Definition of Health for People and
Communities. În J.W., Reich , A.J., Zautra , J.S.,Hall, (coord) Handbook of Adult
Resilienc e.
Zimbardo, P., Haney, C., Banks, C.W., Jaffe, D. (1971 ). Stanford prison experiment .
Stanford University.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: INFLUENȚA REZILIENȚEI, STIMEI DE SINE ȘI A LOCULUI DE CONTROL ASUPRA PERCEPȚIEI SUBIECTIVE A STRESULUI GENERAT DE VIAȚA CARCERALĂ Coordonator… [606728] (ID: 606728)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.