Influenta Relatiilor Parinti Copii In Dezvoltarea Fricilor LA Copii

Diverse2

Influenta Relatiilor Parinti Copii In Dezvoltarea Fricilor LA Copii

Byadmin ianuarie 1, 2024

INFLUENȚA RELAȚIILOR PĂRINȚI-COPII ÎN DEZVOLTAREA FRICILOR LA COPII

CUPRINS

INTRODUCERE

I. EMOȚIA FRICII LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

I.1. Delimitări conceptuale ale emoției de frică

I.2. Manifestările fricii în dependență de vîrstă și gen

II. IMPACTUL FAMILIEI ASUPRA FRICII LA ADOLESCENȚI

II.1. Metodologia cercetării

II.2. Prezentarea rezultatelor cercetării

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea temei

Frica este una dintre emoțiile fundamentale. Nu există om care să nu experimenteze frica în decursul vieții, fie că este vorba despre pericolele iminente, fie că este vorba numai de imaginarea unei situații periculoase. Frica este o emotie, puțin ți incorect conștientizată, de multe ori ne dăm seama de intensitatea ei după ce a trecut evenimentul cu pricina. Frica ne pregătește pentru o acțiune fizică. Comportamentele pe care ni le inspiră frica pot fi diferite, uneori ne poate da curaj, alteori ne poate impietri.

Similar cu alte emoții ca furia, tristeția, supărarea, frica a reprezentat o temă importantă în multe cercetări. În scopul de a înțelege natura fricii și de a separa frica rațională de cea irațională s-au efectuat o mulțime de cercetări începînd cu anii 1800 și pînă în prezent. Cu mai mult de un secol în urmă o cercetare publicată de Stanley Hall, prezenta date cu privire la frica rațională care determina în special o reacție de adaptare la un pericol imaginar sau real [16].

La moment frica ca stare afectivă este percepută diferit de mulți autori. Flexner definea frica ca ”un sentiment dureros determinat de o durere puternică, de un pericol sau o iluzie negativă” [apud 3]. De obicei frica este definită ca o parte normală și integrală a dezvoltării care implică un răspuns la un pericol. Hall a sugerat că frica motivează sistemul de învățare [16, p. 12]. Lazarus pe de altă parte menționa că deși frica ca emoție adaptivă motivează procesul de învățare, totuși aceasta are un efect asupra memoriei limitînd capacitatea creierului de a stoca și procesa informația, afectează percepția și procesul de rezolvare și învățare general [20]. Garber și Dodge considerau de asemenia că frica va afecta relațiile sociale și intrapersonale a individului [apud 3, p. 127].

Literatura clinică evidențiază faptul că multe din dificultățile de adaptare ale persoanei adulte la evenimente și relații se datorează modelelor de adaptare dezvoltate timpuriu care, deși și-au dovedit cândva eficiența în supraviețuirea într-un mediu ostil, pot fi complet disfuncționale în prezent, împiedicând sau blocând comunicarea cu ceilalți, inhibând performanța și soldându-se cu nesatisfacerea trebuințelor care motivează comportamentul. Experimentarea repetată a fricii conduce, în timp, la efecte asupra sănătății fizice (boli cardiovasculare, diabet, ulcer etc.). Aceste efecte în planul sănătății fizice a individului sunt strâns legate, nu de trăirea în sine, cât de modalitatea de manifestare asociată emoției [2; 6; 11].

Existența unor clasificări diferite ale tipurilor de frici precum și a impactului care acestea îl au asupra personalității în cultura și societatea modernă au conturat problema cercetării: investigarea condițiilor psihologice și sociale care conduc la dezvoltarea unei emoții de frică și influența acesteia asupra cmportamentului.

Obiectul cercetării îl constituie tipurile de frică care predomină la tineri și reacțiile comportamentale ale acestora

Scopul: studiul manifestărilor reacțiilor comportamentale determinate de o intensitate înaltă a fricii la tineri.

Obiectivele cercetării:

Studierea și analiza literaturii de specialitate cu privire la frică și a caracteristicelor de bază ale acesteia

Stabilirea diferențelor de gen privind nivelul de frică la adolescenți;

studierea dinamicii și specificului fricii pe parcursul vîrstei adolescente prin determinarea manifestării fricii și analiza comparativă a tipurilor de frică la adolescenți de vîrstă diferită: de 18 – 19 ani, de 20 –21 ani și de 22 – 23;

Evidențierea deosebirilor dintre profilul psihologic al adolescentului cu un nivel înalt al fricii și unul scăzut.

Identificarea reacțiilor de răspuns ale tinerilor în cazul unei emoții de frică.

Stabilirea nivelului de dezvoltare a fricii la tineri.

Determinarea tipurilor de frici predominante la tinerii și a reacțiilor comporatmentale a acestora

Analiza, prelucrarea statistică a datelor experimentale și interpretarea psihologică a rezultatelor obținute în cercetare.

Elaborarea concluziilor generale și a recomandărilor.

Ipotezele cercetării:

Tipurile de bază ale fricii și manifestarea acesteia se pot modifica pe parcurs în dependență de genul și vîrsta adolescentului. (Inventarul de măsurare a fricii FSS, Metoda 12 scenarii de amenințare)

Statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii. (Inventarul de măsurare a fricii FSS, Testul sociometric, Metoda 20 de Eu )

Există o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul de frică și manifestarea acesteia. (Inventarul de măsurare a fricii FSS ,Metoda sistemului de înhibare și activare comportamentală Jackson 5, Chestionarul de personalitate Eysenck EPQ-R).

Baza teoretico-epistemiologică: este reprezentată de abordarea teoretică și practică a fricii din perspectiva mai multor autori: concepția cu privire la apariția și manifestarea fricii ale lui St.Hall, studii experimentale cu privire la frică ca proces ale lui R. Lazarus, teoria sensibilității la întărire, psihologia și fiziologia fricii de J.Gray.

Metodologia cercetării.

Metode teoretice: analiza și sinteza literaturii psihologice, metodico-științifice privind problema de cercetare lansată; metoda ipotetico-deductivă pentru lansarea ipotezelor, interpretarea și explicarea rezultatelor obținute în cercetare.

Metodele empirice: experimentul de constatare a fost realizat prin utilizarea următoarelor metode:

Inventarul de măsurare a fricii FSS

Metoda sistemului de înhibare și activare comportamentală Jackson 5

Chestionarul de personalitate Eysenck EPQ

Testul sociometric

Testul 20 de Eu

Metoda 12 scenarii de amenințare

Metode statistice: În scopul analizei cantitativ-calitative am utilizat programa computerizată de calcul statistic – SPSS pentru a calcula coeficienții statistici; stabilirea diferenței între medii T- Student, calculul dependenței unei variabile de alta (ANOVA), corelarea datelor Bravis Pearson.

Etapele investigației

I etapă reprezintă documentarea prealabilă, studiul materialului teoretic, cu referință la cauzele și manifestarea sentimentului de frică;

II etapă stabilirea problemei, obiectului și subiectului cercetării;

III etapă stabilirea scopului și obiectivelor operaționale;

IV etapă elaborarea aparatului conceptual;

V etapă analiza sistemică a obiectului cercetării

VI etapă înaintarea ipotezelor cercetării;

VII etapă planificarea strategică experimentală;

VIII etapă analiza eșantionului și a unităților observaționale;

IX etapă analiza metodelor și procedeelor de culegere a datelor;

X etapă elaborarea concluziilor și a recomandărilor.

Baza experimentală a cercetării. În cadrul cercetării au participat 52 de adolescenți, 27 de gen feminin și 25 de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18 și 23 ani, selectați aleatoriu din 3 grupe academice, anul I, II si III, de la Facultatea de RI, Drept si Stiinte Administrative de la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

Termeni-cheie: frică, stare de anxietate, sistem de înhibare și actualizare a comportamentului, sensibilitate la întărire, reacție de fugă sau luptă, reacție de îngheț, psihotism, neurotism.

I. EMOȚIA FRICII LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

I.1. Delimitări conceptuale ale emoției de frică

Frica a fost și rămîne unul dintre cele mai disputate concepte din istoria științei. Astăzi nimeni nu poate nega că definirea fricii diferă flagrant în funcție de perspectiva disciplinei științifice din care ea este elaborată. Fiziologii și endocrinologii dovedesc experimental că frica este un răspuns al organismului la stimulările externe, sociologii ne sugerează că frica se datorează caracteristicilor mediului în care trăim, iar psihologii argumentează că frica rezultă din perceperea unei stări de autoineficiență [6; 12; 16].

Constatăm că diferitele definiții ale fricii au dus și la confuzii terminologice. Nu de puține ori frica este confundat cu anxietatea. Echivalarea termenului de frică cu cel de activare are semnificația implicită că un scop major al individului este menținerea unui anumit nivel mediu al activării. Definițiile inoperante ale fricii au determinat asimilarea de către unii psihiatri a noțiunii de frică cu cea de boală psihică [2; 3]. Este adevărat că folosirea termenului de frică oferă avantajul de a evita conotațiile negative ale unui diagnostic de nevroză sau hipomanie. Totuși frica nu poate fi echivalat cu psihopatologia. Faptul că o persoană experiențiază anxietate sau instabilitate nu înseamnă în mod necesar că ea suferă de o tulburare nevrotică [8].

Termenul de frică, a cărui semnificație originară era de adversitate, dificultate, suferință, poate fi găsit încă din secolul al XIV-lea. Persistența acestei interpretări o regăsim la autorii contemporani care asimilează frica cu cerințele externe care exercită presiuni asupra organismului. De abia în secolul al XIX-lea conceptul de frică este preluat de științele biologice. El este utilizat inițial cu sensul de boală mintală. William Osler echivala frica cu “muncă multă și cu probleme” [apud 18].

La începutul secolului al XX-lea, fiziologul american Walter Cannon, utilizează termenul de frică pentru a demonstra existența unor mecanisme homeostatice specifice de protejare a organismului împotriva agenților perturbatori [apud 24].

O perioadă îndelungată în evoluția psihologiei, frica a fost echivalată unei trăiri interioare, ca reacție față de un anume eveniment ori situație. Ea reprezenta ceea ce simte fiecare dintre noi în cazul unui pericol real, ca reacție la stimulările din mediu. Putem așadar vorbi despre existența unei emoții de frică doar în măsura în care conștientizăm această stare afectivă. Longevitatea acestei concepții a fost susținută în primul rînd de compatibilitatea ei cu experiența de simț comun a omenirii, deoarece termenul de frică ne trimite cu gîndul la o trăire subiectivă de care suntem conștienți. Din punct de vedere fiziologic frica fiind o emoție intensă, determină apariția unor schimbări în organism care au rolul de a-1 pregăti pentru înfruntarea pericolului.

Studii recente relevă însă faptul că manifestările fricii înglobează mai multe elemente. Din acest motiv, sintagma de frică definită ca reacție psiho-fiziologică complexă, manifestată în plan cognitiv, comportamental, biologic și subiectiv, declanșată automat în scopul adaptării la mediu, este una mult mai adecvată realității [9, p. 213].

In general dictionarele dau definiții ale fricii utilizînd sinonimele ei dar această abordare nu spune prea multe despre natura, rostul și dinamica fricii. Pentru a explora aceste aspecte trebuie luată în calcul fiziologia ei. Frica se spune că este o emoție dar, în plus, se identifică prin cîteva semne fiziologice: bătăi accelerate ale inimii, dilatarea pupilelor, încordare musculară, cîmp vizual restrîns. Aceste semne fiziologice sunt asociate cu frica deoarece ea a aparut în asociere cu ideea de pericol. Toate acele reacții fiziologice pe care le considerăm componente ale fricii sunt de fapt măsuri prin care organismul se pregătește să facă față unui pericol. Organismul a învățat de-a lungul timpului cum să reacționeze în cazul fricii, unii vorbesc de o evoluție la nivel de specie, alții vorbesc doar de o condiționare ce are loc în timpul vieții [2; 8; 20; 21; 22].

Conform „Dicționarului de psihologie" frica reprezintă o stare de adîncă neliniște și de tulburare provocată de un pericol real sau imaginar [22].

In diferite lucrări ale cercetătorilor care au analizat-o, frica este definită ca luție la nivel de specie, alții vorbesc doar de o condiționare ce are loc în timpul vieții [2; 8; 20; 21; 22].

Conform „Dicționarului de psihologie" frica reprezintă o stare de adîncă neliniște și de tulburare provocată de un pericol real sau imaginar [22].

In diferite lucrări ale cercetătorilor care au analizat-o, frica este definită ca fiind un fenomen biologic ce constă într-un sentiment puternic, de mare tensiune emoțională, care anunță că organismul este în pericol. Astfel, Norbert Silamy definește frica astfel: „sentiment de neliniște trăit în prezența sau la gîndul unui pericol" [25, p. 218].

In „personalitatea nevrotica a epocii noastre", Horney apreciază că în sensul cel mai simplu, frica este o emoție, un sentiment subiectiv, un fenomen însoțit de o excitație fiziologică, o modificare a expresiei faciale, a gesturilor și a posturii [19, p. 66].

Frica este, pînă la un punct, un sentiment sănătos care ne determină să privim cu seriozitate consecințele acțiunilor noastre, dar se poate transforma foarte ușor într-o capcană care ne va limita existența, împiedicîndu-ne înaintarea către obiectivele vizate și consumîndu-ne inutil energia.

Frica este o imagine mentala pe care ne-o formăm despre un eveniment posibil a surveni în viitor, imagine formată plecînd de la ideea că în momentul în care acel eveniment se va întampla, nu vom fi capabili sa facem față.

Frica e considerată una din emoțiile primare ale oamenilor. Indiferent de rasă, cultură, educație toți oamenii trăiesc această emoție. Dat fiind faptul că e regasită la toți oamenii oferă o idee asupra importanței ei în evoluția omului ca specie și ca individ [8, p. 54].

Trăirea fricii atrage atenția persoanei asupra propriei vulnerabilități și asupra capacității reduse sau absente de a controla evenimentele din mediu. În viața socială, vulnerabilitatea este sancționată, prin retragerea investiției de încredere în competențele persoanei expuse și se poate solda cu pierderea definitivă a statutului și puterii în grup. Cercetările de psihologie socială raportează faptul că oamenii tind să recompenseze răspunsurile emoționale furioase, prin atribuirea unui statut înalt actorului social care le exprimă și prin perceperea lui ca fiind competent. Aceste argumente pot susține așteptarea ca trăirea fricii în mediul social să fie mai des asociată unor răspunsuri emoționale furioase, mai ales atunci cînd persoana care experimentează emoția ocupă o poziție superioară în ierarhia socială (Tiedens).

Un alt element important în mecanismul fricii este reprezentat de memoria afectivă, procesul prin care creierul modelează formarea și conservarea amintirilor legate de frică (LeDoux). Debiec și LeDoux prezintă concluziile experimentelor realizate și implicațiile lor pentru studiul fricii în viața socială [apud 10]:

♦ traseele subcorticale au un rol predominant în procesarea fricii; ca rezultat, inițierea răspunsurilor comportamentale, involuntare și endocrine, asociate fricii, precede gîndirea, în situațiile care prezintă o amenințare; aceasta înseamnă că frica și răspunsurile asociate acesteia ne pot afecta viața psihologică și socială, înainte de a putea fi conștient controlate;

♦ mecanismele anatomice și funcționale ale învățării implicite a fricii sunt distincte de cele ale învățării explicite a acesteia: învățarea implicită a fricii este legată de funcțiile amigdalei iar învățarea explicită a fricii implică hipocampul și cortexul prefrontal; această disociere explică faptul că modul în care raționalizăm, uneori, frica experimentată, diferă de sursele reale care au generat trăirea emoțională; atribuirile greșite ale sursei fricii pot ajuta la reglarea activării emoționale, dar pot, în același timp, distrage atenția de la pericolele reale;

♦ amintirile evenimentelor legate de frică au un caracter mai persistent decît alte amintiri; chiar dacă au diminuat pe parcursul experiențelor de viață, reacțiile de apărare la stimuli care au fost anterior asociați unei amenințări se pot reactiva în mod spontan sau în cursul unor evenimente stresante; aceasta explică faptul că evenimentele neplăcute rămîn pentru totdeauna parte din existența noastră;

♦ amintirile evenimentelor neplăcute se pot reconsolida și pot fi nu numai slăbite, sub influența tratamentului farmacologic, dar și întărite, prin experiența personală; aceasta înseamnă că generarea fricii în scopuri politice poate avea efecte semnificative și durabile, chiar traumatice.

Învățarea fricii înseamnă învățarea stimulilor care prezintă pericol și este un proces care permite cîștigarea de către acești stimuli a controlului asupra unor rețele neurofiziologice de reglare a reacțiilor de apărare, perfecționate de-a lungul evoluției.

Procesul de formare și reactualizare a memoriei emoționale poate explica răspunsul de supunere, prin conduită compliantă și negarea propriilor drepturi, la experimentarea fricii, ca strategie de salvare și conservare a poziției în grup, mai ales atunci cînd apartenența la grup este valorizată de individ iar o evaluare a factorilor contextuali nu susține caracterul oportun al reacției de luptă față de sursa amenințării.

Frica nu poate fi cauzată doar de pericole fizice. Omul se sperie și de o amendă, și de posibilitatea de a rămîne șomer și de eventualitatea creșterii prețurilor precum și din multe alte motive care nu au o influență negativa directă asupra integrității fizice. Această stare este determinată de condiționări și asocieri. Prin aceste asocieri oamenii ajung să se teamă de foarte multe lucruri. In plus, frica oamenilor nu se referă doar la integritatea sau binele fizic. Oamenii suferă și de frica de a se face de rușine, de a-și pierde statulul social, de a eșua în diverse inițiative [30].

Pentru a simplifica oarecum lucrurile trebuie amintit că există frici înnăscute și frici dobîndite. Cele înnăscute au legatură cu instinctul de conservare și cuprind frica de înălțimi, frica de reptile, frica de paianjeni, frica de apă, etc. Cele dobîndite pot să fie diverse deoarece prin asocieri și condiționări omul poate să fie speriat de aproape orice. O altă clasificare utilă este cea a fricii de elemente fizice și a fricii cauzată de alte elemente decît cele fizice. Insă, indiferent de sursa lor din punct de vedere fiziologic, frica folosește același mecanism [24].

Odată ce e percepută amenințarea, concretă sau mai puțin concretă, creierul eliberează substanțele care au ca rol pregătirea organismului de fugă sau luptă. In condițiile ancestrale cînd omul se întîlnea cu un animal, respectivele reacții erau perfect adaptate pentru că omul putea fugi sau lupta cu el dar în condițiile vieții moderne în care omul e speriat de perspectiva de a ramîne șomer, mecanismul nu mai e la fel de util pentru că omul nu are de ce fugi sau cu ce lupta în mod concret. Toate acele substanțe care sunt eliberate de creier pentru a pregăti organismul de fugă sau luptă sunt optim retrase din organism prin efortul fizic pe care îl presupune fuga sau lupta. Astfel, în cazul fricii apărute la întîlnirea cu un pericol real mecanismul e foarte bun, se secretă substanțele care pregătesc corpul de efort, iar prin luptă sau fugă organismul scapă de pericol și in același timp respectivele substanțe sunt retrase. In cazul fricii cauzată de elemente sau evenimente de care omul nu poate fugi sau nu poate lupta cu ele există marele neajuns că aceste subsțanțe ramîn în organism mult timp. Dacă starea de frică persistă o perioadă mai lungă, cum este de exemplu spectrul șomajului, atunci aceste substanțe se acumulează și afectează sănătatea organismului dar și sănătatea mentală putînd duce la apariția diverselor tulburări psihice. In cazul ultimelor mecanismul fricii scapă de sub control parțial sau total iar persoana nu îl mai poate gestiona decît uneori și cu mari dificultăți [10, p. 68].

Din punct de vedere fiziologic frica determină apariția unor schimbări în organism care au rolul de a-1 pregăti pentru înfruntarea pericolului. După unii specialiști există două tipuri de frică:

frica intensă;

frica cronică.

Frica intensă este provocată, în general de un stimul sau de un fenomen care se manifestă prin surprindere și se disipează în momentul în care se îndepărtează sau se evită stimulul.

Frica cronică este mai complexă, acesta din cauza faptului că nu se datorează unei cauze concrete. Cazul tipic este cel al unei persoane care se simte rău și neliniștită sau căreia îi este teamă să rămînă singură, aparent fără motiv. Frica cronică este o neliniște dusă la extrem, o frică irațională. Constă într-o senzație apăsătoare de indispoziție profundă, determinată de impresia închipuită a existenței unui pericol grav, iminent. Frica cronică are efecte dezorganizatoare asupra conștiinței generînd regresiunea gîndirii și afectivității.

Frica, indiferent de ce tip este, nu se manifestă întotdeauna imediat, sau din cauza unei experiențe personale, ci este o reacție care se învață. Atît oamenii, cît și animalele resimt frica în fața pericolelor fie că sunt reale, anticipate sau închipuite. Profesorii de psihologie de la Institutul de psihiatrie al Universității din Londra susțin că frica se datorează anticipării durerii, dar această teză este numai în parte adevărată deoarece frica se poate datora și unei multitudini de alte cauze [6; 9; 12].

Ipoteza înzestrării omenirii cu un mecanism automat ce scanează mediul în vederea detecției rapide a stimulilor anxiogeni este puternic susținută la nivel empiric. Astfel, Öhman și Soares au testat un lot de 800 de subiecți cu ajutorul unui chestionar ce urmărește identificarea stimulilor de care aceștia se tem [apud 20]. Pe baza acestei proceduri au fost selectate ulterior trei loturi: un prim lot experimental includea subiecți ce resimțeau frică de șerpi, dar nu și de păianjeni; un lot experimental secund era format din subiecți ce declaraseră o frică puternică față de păianjeni, dar nu și față de șerpi; un lot de control, ai cărui membri declaraseră că nu resimt frică față de nici una din categoriile la care erau sensibili colegii lor.

Tuturor subiecților le-au fost ulterior expuse subliminal imagini cu patru categorii de stimuli: șerpi, păianjeni, flori și ciuperci. În a doua etapă, imaginile le-au fost expuse la intervale care să permită recepții conștiente. Complementar, subiecților li s-a cerut să evalueze fiecare imagine din punct de vedere al activării fiziologice resimțite, valenței emoționale și controlului personal asupra situației, pentru ambele condiții experimentale.

Rezultatele au arătat că subiecții din loturile experimentale au răspuns mult mai amplu la stimulii fobogeni specifici, atît în comparație cu reacțiile față de stimulii inofensivi (flori și ciuperci) cît și față de subiecții din lotul de control pentru toate categoriile de itemi, paternul obținut menținîndu-se în ambele situații experimentale. Date similare au fost obținute și pentru celelalte dimensiuni analizate [20, p. 211].

Putem astfel concluziona faptul că reacțiile anxioase pot fi declanșate în urma unei analize preliminare, automate și inconștiente a informației. Explicația oferită de cei doi autori fenomenului constatat este o sensibilitate moștenită filogenetic și dezvoltată ontogenetic față de anumite categorii de stimuli (diversele specii de reptile, rozătoare și arahnoide, fețe umane ce exprimă frică ori furie, stimulii cu intensitate mare ori cei cu apariție bruscă), ce dispun de un potențial anxiogen rezultat în urma unor îndelungate condiționări produse pe parcursul evoluției speciei umane.

Frica este una dintre emoțiile fundamentale. Nu există om care să nu experimenteze frica în decursul vieții, fie că este vorba despre pericolele iminente, fie că este vorba numai de imaginarea unei situații periculoase. Frica este o emotie, puțin ți incorect conștientizată, de multe ori ne dăm seama de intensitatea ei după ce a trecut evenimentul cu pricina. Frica ne pregătește pentru o acțiune fizică. Comportamentele pe care ni le inspiră frica pot fi diferite, uneori ne poate da curaj, alteori ne poate impietri. Frica poate fi invățată prin experiența directă în trei feluri [17, p. 264]:

1.experiența traumatizantă unică;

2.micile experiențe stresante repetate

3.efectul retroactiv

Copiii invață frica de la adult, mai ales dacă acesta este apropiat lui și îl vede că se sperie în mod sistematic de ceva anume. O parte din temeri sunt înnăscute, iar psihologii evolutioniști au emis ipoteza unei influențe a selecției naturale asupra existenței și persistenței temerilor. Este adevărat că cele mai multe temeri au ca obiect lucrurile sau situațiile care reprezentau un pericol pentru strămoșii noștri: animalele, întunericul, înălțimea, apa. S-a constatat de exemplu, faptul că la cel mai mic semn al unui eventual stimul amenințător, sistemul nostru cognitiv reacționează foarte rapid, deși pot exista numeroase alarme false, ipotetic se conturează aici patru posibilități, și anume:

1) prezența unei reacții de apărare (fugă, luptă, reacția de îngheț) rapide, amenințarea dovedindu-se ulterior reală;

2) așteptarea pasivă pînă la elucidarea situației, stimulul dovedinduse apoi inofensiv;

3) declanșarea promptă a defenselor, însă alarma să fi fost una falsă;

4) întîrzierea ori absența reacției, deși primejdia s-a dovedit una majoră.

Deși în ambele situații din urmă (3 și 4), avem de-a face cu comportamente inadecvate, din punct de vedere al supraviețuirii speciei, cu toate că implică un consum energetic redundant, reacția promptă chiar în absența amenințării s-a dovedit a fi mult mai adaptativă față de ultima situație descrisă .

Conform unui studiu realizat de Costello, pe primul loc în clasamentul celor mai frecvente surse ale fricii se situează animalele, urmate în ordine de tunele, înălțimi, spații închise, oameni, frica de mutilare și de despărțirea de cei dragi; există desigur diferențe sensibile datorate sexului și vîrstei (de exemplu, frica de întuneric, specifică în copilărie dispare o dată cu înaintarea în vîrstă) [apud 10].

Condițiile care determină evaluarea unei situații ca periculoase și trăirea fricii pot fi reprezentate de amenințări la adresa securității fizice sau psihice a persoanei ori de amenințări la adresa unui obiectiv sau rol care prezintă importanță pentru aceasta. Concret, aceste amenințări pot lua forma: abuzului fizic (violență fizică, expunerea la situații periculoase pentru viața persoanei), abuzului emoțional (violență verbală, insultă, jignire, blam, inducerea vinovăției), retragerea sau amenințarea cu retragerea suportului într-o situație relevantă pentru individ, alte forme de pedeapsă aplicate persoanei din motive întemeiate sau nu.

În viața socială, trăirea fricii în relație cu o altă persoană este însoțită de neîncredere și suspiciune cu privire la intențiile acesteia. Lewicki, McAllister și Bies susțin ideea coexistenței încrederii și neîncrederii în relațiile dintre oameni și definesc încrederea în termenii unor așteptări pozitive cu privire la comportamentul unei alte persoane iar neîncrederea în termenii unor așteptări negative cu privire la comportamentul unei alte persoane [apud 18].

Un al doilea punct de vedere îl reprezintă teoria stimulilor sau agenți ai fricii. Potrivit teoriei stimulilor, frica este o condiție a mediului. Spielberger sugerează că termenul de frică trebuie să se refere la caracteristicile obiective ale situației. Pearlin propune modelul sociologic al fricii, subliniind faptul că structurilor și relațiile sociale sunt principalele surse ale fricii. În cadrul modelului sociologic, Rapaport și Toffler acordă o importanță deosebită factorului cultural în atribuirea de semnificații fricii [apud 24].

Modelul cauzal consideră persoana, prin analogie cu modelele tehnice, ca avînd o capacitate înnăscută de a face față unor factori potențiali dăunători din mediu, definiți drept nivel de încărcare. Depășirea nivelului optim cauzează reacțiile de frică, respectiv alterări ale funcțiilor psihofiziologice. Modelul cauzal conceptualizează frica drept o funcție a stimulilor. Relația dintre stimuli și reacții este una similară din behaviorismul radical, adică unilaterală și unidirecțională, de tipul S – R.

Asumarea ideii, de către modelul cauzal, că frica rezultă exclusiv din proprietățile stimulilor reprezintă o abordare unidimensională și restrictivă. Teoria stimulilor ignoră complexitatea relației dintre ființa umană cu mediul său și existența diferențelor interindividuale în reacțiile la frică. Este adevărat că factorii psihosociali care provoacă frică sunt caracteristici inevitabile ale vieții cotidiene. Totuși unii oameni percep mai intens și reacționează mai acut decît alții la impactul acestora. Cu excepția unor evenimente de viață extreme, cum este moartea unei ființe dragi, stimulii psihosociali nu pot avea aceeași semnificație pentru toți indivizii. A interpreta stimulii fricii în sine ca o cauză de maladaptare reprezintă o simplificare pe modelul unui determinism reducționist, mecanicist, poziție de care ne distanțăm. În același timp nu putem omite faptul că modelul cauzal aduce contribuții valoroase la înțelegerea și aprofundarea unui segment al procesului de frică, și anume rolul structurilor sociale [1].

Frica reprezintă emoția fundamentală care susține supraviețuirea și modelează strategiile de adaptare ale ființei umane, încă din primele momente de viață. Trăirea ei semnalează prezența unui pericol, a unei amenințări sau a unui obstacol în calea satisfacerii trebuințelor ori atingerii unor obiective, fiind asociată unor comportamente orientate spre apărare.

Studiile recente pe marginea emoțiilor fundamentale susțin faptul că deciziile cu privire la comportamentul adoptat în fața pericolului sunt adoptate în funcție de [16, p. 154]:

♦ evaluarea semnificației pericolului pentru propria persoană (proces inconștient de investigare a sursei și gravității pericolului, evaluarea unei amenințări în cazul fricii);

♦ experiența de viață a persoanei (modele de adaptare la solicitările mediului, deprinse în copilărie, în familie și în mediul socio-cultural de apartenență);

♦ elementele situaționale (caracteristici ale mediului în care emoția este trăită, în termeni de încurajare sau inhibare a manifestării asociate, prin norme și reguli de afișare a expresiilor emoționale).

Frica este un mecanism de supraviețuire ce apare ca răspuns al omului la o amenințare concretă, de obicei negativă. Ea ține de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică. Frica, anxietatea și fobia interelaționează în diferite studii, deși ele diferă considerabil una de alta.

Frica și anxietatea sunt foarte similare, deși frica reprezintă o reacție conștientă în cazul unui pericol, pe cînd persoanele anxioase nu pot identifica din ce cauză ei simt că ceva rău poate să se întîmple cu ei sau cu cineva apropiat. Aceasta presupune un sentiment difuz de pericol vital iar în limbaj comun s-ar putea traduce prin prezența cronică și difuză a fricii de orice elemente care ar putea cauza îmbolnăvirea sau moartea. Frica de moarte în sine nu înseamnă anxietate pentru că poate exista un element concret care în anumite condiții chiar poate cauza moartea. In anxietate însă acest pericol nu are o definire clara, poate fi orice, poate veni de oriunde, astfel că omul e permanent tensionat și alertat că ceva îl poate afecta fatal. Rachman a comparat frica și anxietatea în detalii. El a sugerat că sursa pericolului reprezintă cea mai mare diferență între aceste două emoții. În cazul fricii poate fi determinată o sursă reală, în timp ce în cazul anxietății sursa este iluzorie. O altă diferență o putem observa în cazul debutului și duratei. Anxietatea are un debut incert și e de durată, pe cînd frica are un debut detectabil și vizibil cu o durată concretă. Eliminarea amenințării va scădea emoția de frică pe cînd persoanele anxioase vor menține această stare chiar dacă nu există nici o amenințare.

Fobia este mult mai diferită decît anxietatea sau frica. Daca în mod normal omul are frică de un element specific, în cazul fobiei frica trece de la elementul concret la toată clasa de elemente. Persoanele fobice prezintă reacții severe de o intensitate înaltă la anumiți stimuli. Aceste reacții de obicei sunt inadecvate situației și sunt imposibil de controlat deși ei conștientizează iraționalitatea acestora. In general Miller, Barrett și Hampe au sugerat o cale de diferențiere între frica ca stare normală și frica ca stare distructivă. Astfel o frică constructivă poate fi considerată cînd este specifică vîrstei, nu este de durată și nu perturbă activitățile zilnice efectuate de individ [3].

Omul însă nu are doar fobii legate de elemente fizice, el poate avea și fobii sociale (frica de a iesi sau vorbi în public), fobii spațiale (înălțime, spații largi sau închise) dar și fobii legate de fenomene naturale (valuri, tunete, etc.) sau legate de starea de sănătate (fobia de boală sau de a nu înnebuni). Deși fobicului îi este frică de o clasă de elemente totuși aceasta are anumite limite ce îi permite persoanei suferind de fobie să împartă lumea în zone periculoase și zone sigure. Astfel fobia se manifesta doar in anumite contexte, iar dacă omul se ferește de ele este destul de liniștit și nu se prea vede că i-ar fi frică de ceva.

Strîns legat de anxietate dar uneori și de fobii sau alte tulburari mentale este și atacul de panică. In acest caz nu mai e vorba de sentimentul difuz de pericol ci de sentimentul morții iminente. Atacul apare brusc, aparent fără nici o cauză externă iar persoana trăiește toate modificările pe care frica le generează pentru a pune organismul în stare de fugă sau luptă, precum și alte simptome fizice dar și cele de depersonalizare care apar în starea de îngheț în fața fricii. La persoanele cu atacuri de panica este specifică și frica de a face atacuri de panică. Oamenii sunt speriați de gîndul că pot avea un astfel de atac. Aceste efecte conexe pot duce și la o incapacitate severă a vieții profesionale sau sociale [9, p. 225].

Privind peste aceste forme de frică se poate constata că omul poate avea frică de elemente concrete (obiecte, ființe, etc.), frică de clasa de elemente concrete (ca în fobie), frica de incertitudini, posibilitatea de a se îmbolnavi, deceda (ca în anxietate), frica de trăirea de frică (ca în atacul de panică). Cu cît frica devine mai patologică cu atît omul se distanțează mai mult de realitate și introducînd multe elemente incerte ajunge să se sperie de orice chiar dacă sunt complet inofensive sau au un potențial dăunător foarte mic sau chiar improbabil.

I.2. Manifestările fricii în dependență de vîrstă și gen

Abilitatea de a detecta și de a răspunde amenințărilor mediului este esențială pentru orice formă de viață. Deși neurofiziologia fricii este similară pentru oameni și animale, se pare că trăirea subiectivă a emoției este propriei numai organismelor care au conștiință de sine (LeDoux). Această caracteristică a psihicului uman, face posibilă funcționarea procesului de condiționare a fricii încă din copilărie, cu un impact decisiv asupra dezvoltării modelelor de adaptare la evenimentele de viață. Studiile privind rolul emoțiilor în evoluția persoanei demonstrează semnificația fricii în învățarea și internalizarea de către copil la vîrsta preșcolarității (2-5 ani) a standardelor morale și a regulilor sociale, a diferenței dintre ceea ce este permis și ceea ce este interzis și a sancțiunilor asociate nesocotirii acestei diferențe [5].

Vîrsta joacă un rol important în diferențierea tipurilor de frică. La copii se observă o prevalență la fricile de genul: teama de întuneric, de fantome, de zgomote puternice; pe cînd la tineri și maturi se întîlnesc mai des frici raționale cum ar fi frica socială, de boală sau moarte. Această diferență este explicată prin dezvoltarea structurilor cognitive și sociale, în special dezvoltarea percepții cu privire la realitate și trecerea către un comportament egocentric caracterizat de Piaget [apud 1, p. 16].

Așa cum frica este o problemă acută a timpurilor în care trăim și este speciﬁcă pentru toate vîrstele, totuși, la adolescenți ea se manifestă mai pregnant din motivul că această vîrstă este cea mai vulnerabilă. Acest fenomen se explică prin faptul că adolescența este cea mai vulnerabilă și mai sensibilă vîrstă și ușor predispusă la factorii nocivi. După sondajele efectuate de mai mulți autori, frica este un fenomen destul de răspîndit la această vîrstă.

Demersul științiﬁc cu privire la adolescență indică faptul că aceasta este o vîrstă a ieșirii din copilărie, ﬁind una din perioadele de importanță majoră în dezvoltarea umană. Perioada dată se caracterizează prin numeroase și profunde schimbări biologice, ﬁzice, psihice, morale etc., este o perioadă a dezvoltării în care dispar trăsăturile copilăriei, cedînd locul unor particularități complexe și foarte bogate, unor manifestări psihice individuale speciﬁce. Schimbările profunde ce au loc în această perioadă determină așa caracteristici ale acestei etape ca: îngrijorarea, neliniștea, agitația, frămîntarea și frica. Rezultatele cercetărilor consacrate fricii în adolescență sunt incontestabile. Factorii determinanți ai fricii la această vîrstă sunt următorii [7]:

După o clasificare efectuată a factorilor care prevalează în diferite perioade a adolescenței putem observa o diferență în ierarhizarea acestora:

18 – 19 ani

1. trăirea stresului social;

2. rezistența ﬁziologică scăzută la frică și stres;

3. frica de situațiile de veriﬁcare a cunoștințelor;

4. frica de autoaﬁ rmare;

5. frica de a nu corespunde expectanțelor celor din jur;

6. frustrarea necesității de atingere a succesului

20-21 ani

1. frica de autoaﬁ rmare;

2. rezistența ﬁziologică scăzută la frică și stres;

3. frica de a nu corespunde expectanțelor celor din jur;

4. trăirea stresului social;

5. frica de situațiile de veriﬁcare a cunoștințelor;

6. frustrarea necesității de atingere a succesului.

22 – 23 ani

1. trăirea stresului social;

2. frustrarea necesității în atingerea succesului;

3. frica de autoaﬁ rmare;

4. frica de a nu corespunde expectanțelor celor din jur;

5. rezistența ﬁ ziologică scăzută la stres;

6. frica de situațiile de veriﬁcare a cunoștințelor.

Astfel putem menționa că în diferite perioade a vieții frica este inﬂuențată de anumiți factori. Pentru vîrsta de 18 – 19 ani, stresul social în contactele pe care le dezvoltă cu colegii săi și rezistența ﬁziologică joasă la schimbările ce intervin în viața determină frica. La 20-21 ani, factorii ce inﬂuențează frica se modiﬁcă și devin: frica de autoaﬁrmare, autoprezentare și demonstrare în fața colegilor a propriilor capacități și potențial, rezistența ﬁziologică joasă la stres precum și frica de a nu corespunde expectanțelor celor din jur și anticiparea aprecierii negative din partea acestora. La vîrtsta de 22-23 ani, în prim-plan ies alți factori: trăirea stresului social, frustrarea necesității de atingere a succesului și de a obține rezultate înalte și frica de autoaﬁ rmare [15, p. 203].

Identitatea de gen este baza în funcție de care sunt diferențiați oamenii, iar acest lucru are efecte pervazive asupra vieții lor de zi cu zi. Diferențierea în funcție de gen capătă o importanță și mai mare pentru că multe din atributele și rolurile selectiv promovate pentru bărbați sau femei sunt valorizate diferențiat, cele masculine fiind în general privite ca mai dezirabile, mai eficiente și cu un statut mai ridicat. Deși unele diferențe de gen au o bază biologică, majoritatea atributelor și rolurilor stereotipe legate de gen își au originea mai degrabă în influențele culturale, conform teoriei lui Bandura [apud 18].

Diferențele individuale și normative au relevanță însă pe întreg parcursul vieții. De exemplu, impactul acestor diferențe asupra adaptării diferă în funcție de fazele dezvoltării. Identitatea de gen este astfel un concept multidimensional în raport cu relația dintre identitatea socială și adaptarea personală. O varietate de studii au examinat relația dintre orientarea rolului de gen și aspecte ale stării de bine psihosociale. Acestea au descoperit faptul că masculinitatea este relaționată pozitiv cu variabile ca stima de sine ridicată la femei, acceptarea mai bună a celorlalți și autoacceptarea superioară la băieți, o mai mare competență fizică și valoare personală, motivație mai mare pentru performanță la femei. Lorr și Manning au caracterizat persoanele masculine ca directive, orientate spre performanță și independente [apud 9].

Scorurile mari la feminitate au fost relaționate de mai puține aspecte ale stării de bine psihosociale decît masculinitatea. Feminitatea este asociată cu relații sociale mai bune atît pentru bărbați cît și pentru femei, toleranța și senzitivitatea, aspecte ale identității interpersonale.

În cadrul modelului fiziologic al fricii constatăm completări și dezvoltări ulterioare a teoriei lui Selye care nuanțează înțelegerea răspunsului organismului la factorii de frică. Studiile lui Frankenhaeuser urmăresc stabilirea unor relații între patternurile de răspuns endocrin la frică și trăsăturile psihologice. Astfel, stările afective negative se traduc prin activarea adrenalinei și cortisolului, iar cele pozitive numai prin adrenalină. Frankenhaeuser dovedește specificitatea răspunsului la frică și prin diferențele reacției endocrine în funcție de sex. Atît la bărbați cît și la băieții de vîrstă școlară secreția de adrenalină este mai mare decît la persoanele de sex feminin [apud 8].

Deși majoritatea cercetărilor au identificat că femeile prezintă o intensitate mai înaltă și o frecvență mai mare la același tip de frică comparativ cu bărbații, totuși această diferență par să nu fie relaționată de structura bio-fiziologică a personalității ci mai debgrabă de cea socială. Stereotipurile legate de rolurile sexuale influențiază extrem de tare reacțiile de comportament. Bărbaților le este mult mai dificil să demonstreze frica într-un cadru social comparativ cu femeile, deoarece rolul social implică ca bărbatul să fie curajos.

II. IMPACTUL FAMILIEI ASUPRA FRICII LA ADOLESCENȚI

II.1. Metodologia cercetării

Frica e considerată una din emoțiile primare ale oamenilor. Indiferent de rasă, cultură, educație toți oamenii trăiesc această emoție. Dat fiind faptul că e regasită la toți oamenii, problema unei cercetări a fricii ca emoție devine una primordială.

Pentru a cerceta această temă a fost formulată ipoteza teoretică „Manifestarea, nivelurile și tipurile fricii la vîrsta adolescentă sunt determinate de vîrstă, de gen, de conditiile de dezvoltare și de particularitățile personalității”, iar în conformitate cu aceasta au fost stabilite următoarele ipoteze de lucru:

Statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii.

Stilul de educatie din familie influenteaza tipul, nivelul si manifestarea fricii la copii.

Există o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul de frică și manifestarea acesteia.

Descrierea eșantionului:

În cadrul cercetării au participat 52 de adolescenți, 27 de gen feminin și 25 de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18 și 23 ani, selectați aleatoriu din 3 grupe academice, anul I, II si III, de la Facultatea de RI, Drept si Stiinte Administrative de la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. În dependență de rezultatele obținute s-au creat cîteva grupe: în dependență de vîrstă: cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani au fost 21 persoane, cu vîrsta cuprinsă între 20-21 ani au fost 16 persoane și cu vîrsta cupinsă între 22-23 ani au fost 15 persoane și în dependență de nivelul de frică: 30 adolescenți cu un nivel scăzut – mediu al fricii și 22 adolescenți cu un nivel ridicat al fricii.

Pentru investigațiile derivate din ipotezele și obiectivele cercetării am ales o serie de metode care să examineze cât mai autentic variabilele supuse cercetării: frica, tipul de frică, profilul de personalitate, reacțiile de răspuns.

În acest sens subiecților li s-au administrat următoarele probe:

1.Inventarul de măsurare a fricii FSS

Metoda cuprinde 108 afirmații care reprezintă un anumit tip de frică posibilă și 5 scale care includ: frica socială, frica de boală sau moarte, frica de animale, agoraphobia și frica de agresivitate. Răspunsul include cinci nivele ale fricii de la 0 ce reprezintă absența totală a fricii pînă la 4 care reprezintă o frică extrem de puternică.

2.Metoda sistemului de înhibare și activare comportamentală Jackson 5

Metoda cuprine 30 itemi și 5 scale: sistemul de activare comportamentală (SAC) care include reacția persoanei de a răspunde pozitiv la stimulii de excitare și recompensă; sistemul de înhibare comportamentală (SIC) care include reacția persoanei de a răspunde la stimulii aversivi și de pedeapsă; reacția de fugă ce reprezintă tendința de evadare din cadrul uni stimul periculos; reacția de luptă ce caracterizează tendința persoanei de a se opune agresiv unor stimuli nocivi de natură verbală, fizică sau psihică și reacția de îngheț care reflectă tendința de imobilizare psihică sau fizică a persoanei în momentul cînd se confruntă cu un stimul neplăcut sau periculos . Fiecărei scale îi corespunde 6 itemi.

3.Chestionarul de personalitate Eysenck EPQ-R (varianta scurtă)

Chestionarul cuprinde 48 itemi și patru scale: o scală bipolară pentru măsurarea Introversiei –Extraversiei (E-I), o scală de echilibru emoțional – nevrotism (N), o scală de adaptare – psihotism și o scală specifică, predestinată evaluării sincerității subiectului testat (L).

Pentru obținerea notelor se aplică grile pentru fiecare din cele trei scale ale testului. Se numără răspunsurile coincidente pentru DA și pentru NU. Interpretarea se efectuiază prin determinarea validității profilului. În acest scop se verifică performanțele obținute pe scala L (peste 4 coincidențe, subiecți disimulanți). Al doilea pas constă în interpretarea propriu-zisă a profilului psihologic al subiectului.

Extravertul este sociabil, îi plac activitățile distractive, își asumă ușor riscul, îi place aventura și se expune pericolelor. Tinde spre emoții puternice și este în general impulsiv.

Introvertul este liniștit, retras, introspectiv, are o viață interioară bogată. Este tipul gânditor, indicat pentru cercetare posedă gândire abstractă căci este orientat spre interior.

Nevrotismul este definit de interrelația dintre tendința spre anxietate, depresie, o scăzută autoapreciere și timiditate toate datorate lipsei de control emoțional.

Psihotismul este cea mai complexă dimensiune, definită de interrelațiile dintre tendințele spre agresivitate, egocentrism, comportament antisocial și lipsa de empatie.

4.Metoda 12 scenarii de amenințare

Metoda 12 scenarii include 12 situații care reprezintă un pericol real. În construcția scenarilor s-a luat în calcul diferite aspecte cum ar fi: nivelul de pericol, capacitatea de evadare, distanța dintre stimul nociv și subiect, ambiguitatea fricii și existența unui spațiu protectiv. Răspunsurile includ 10 situații posibile: a se ascunde (a se tupila în spatele la ceva); a rămîne nemișcat (paralizie de moment); a evada (a fugi, a conduce foarte rapid); a amenința că vei striga după ajutor; a striga sau a căuta după ajutor (a suna la poliție sau la cineva cunoscut); a anunța că vei ataca; a ataca sau a lupta (a îmbrînci, a lovi); a investiga dacă pericolul este real (a observa, a te apropia); a căuta ceva pentru a folosi ca armă (un baston, un cuțit); a cere scuze, a negocia sau a ruga îndurare.

5. Testul sociometric

În cercetarea noastră în vederea determinării amplasamentului, statutului adolescenților în contextul relațiilor interpersonale (lider, acceptat, respins); a structurii psihologice globale a grupului și a subgrupurilor, am utilizat Testul sociometric. Tehnica reprezintă un procedeu destinat înregistrării și măsurării configurației și intensității relațiilor interpersonale, îndeosebi a acelor relații simpatetice, care se bazează pe atracții și respingere între membrii colectivului.

Testul sociometric constă în formularea unor întrebări prin intermediul cărora se solicită fiecărui subiect să-și exprime simpatiile și antipatiile față de ceilalți colegi ai săi. Foarte important este ca întrebările să aibă la bază criterii bine alese, care să fie în concordanță cu interesele, preocupările și aspirațiile tuturor studenților. Este necesar să li se ofere studenților suficiente motive pentru a răspunde cât mai sincer. În cercetarea pe care am întreprins-o am folosit un test sociometric cu 2 întrebări (alese în concordanță cu interesele, preocupările și interesele studenților), solicitând studenșilor să indice 3 nume ale colegilor pentru fiecare întrebare. Întrebările propuse sunt: 1. „Cu cine ai dori să scrii un referat?” 2. „Cu cine ai dori să mergi la cinema?”

Datele testului sociometric sunt înregistrate într-un tabel cu două intrări, unde, atât pe verticală, cât și pe orizontală, sunt trecuți studenții din colectivul respectiv. Pe verticală se trec punctele atribuite din alegerile și respingerile colegilor nominalizați, iar pe orizontală, percepțiile pozitive și negative atribuite. Pe baza datelor brute se pot calcula indicii sociometrici.

6. Testul 20 de Eu

Pentru a scoate în evidență caracteristicile conștiinței de sine a adolescenților, am utilizat testul „20 de Eu”, care este o variantă a testului T.S.T. (Twenty Statements Test).

Subiecților li se propune să completeze fraza începută cu „Eu …”. Răspunsurile se analizează în conformitate cu 5 parametri.

În conformitate cu numărul de atribute asociate sinelui, este stabilită calitatea autoprezentării:

4 – 8 caracteristici – persoane marcate de neîncredere în forțele proprii, cu o gândire rigidă, stereotipizată sau insistând asupra rezolvărilor banale, fără a căuta potențialul creativ de care dispun; ori externali, care nu caută explicații în cele ce li se întâmplă în sine, ci în exterior;

9 – 17 – se confruntă cu dificultăți în aprecierea de sine din anumite considerente sociale sau chiar psihologice (autocunoaștere moderată, insuficiență de vocabular etc.);

18 – 20 – un nivel înalt al autoprezentării.

Numărul de atribute din categoria A – caracteristici fizice – pun în evidență calitatea „Eu–lui” fizic, dilatarea (5 și mai multe) exprimând egocentrism și narcisism sau anumite complexe fizice, lipsa acestora – renunțare la aprecierile fizicului.

Numărul de caracteristici din categoria B – cu referință la statutul și rolul social – exprimă „Eu-l” social, optimală fiind reflectarea a 4 și mai multe asemenea calități, fapt ce denotă o bună relaționare cu ceilalți, un spirit activ și apartenență socială labilă. Mai puțin de 3 caracteristici indică deficiențe de integrare în grup.

În categoria C se includ atribute psihice, relatări despre stările interne, exprimând proiectiv tendința cunoașterii de sine, dar în condiții de identificare a unui număr mai mare de 7 – 8 calități se manifestă efectul unei tensiuni psihice, al nesiguranței, dificultăților de adaptare. Mai mult de 9 – denotă sporirea tensiunilor nevrotice. Lipsa sau relatarea redusă a acestor calități indică indiferență în raport cu sinele psihic sau renunțarea la o cunoaștere de sine adecvată.

Categoria D se referă la identificări filosofice, dezvăluind sau un spirit liberat, autonom, sau o adaptare dificilă la mediul social imediat și o proiectare în lumea imaginarului, ruptă de realitate. Dacă numărul acestor calități este mare, se poate vorbi despre stări interne tensionate și o ineficiență a raporturilor sociale.

Metode statistice – în scopul analizei cantitativ-calitative am utilizat programa computerizată de calcul statistic – SPSS, pentru a calcula coeficienții statistici: compararea mediilor T-Student, calculul dependenței unei variabile de alta (ANOVA), corelarea datelor Bravis Pearson.

II.2. Prezentarea rezultatelor cercetării

În acest capitol supunem analizei și interpretării rezultatele obținute în urma desfășurării cercetării.

Pentru a determina nivelurile și tipurile de frică care predomină la adolescenți am utilizat Inventarul de măsurare a fricii FSS. Studiul tipurilor predominante a fricii la tineri prin intermediul inventarului FSS a arătat:

Tabelul 1. Tipul fricii la adolescenți

Observăm că majoritatea studenților incluși în cadrul cerectării prezintă diferite nivele la anumite tipuri de frică. Astfel la 27% dintre adolescenți prevalează frica de moarte, la 23 % dintre adolescenții prevaliază ca dominantă frica socială, 21% prevalează frica de animale, la 16% frica de agresivitate și la 13% dintre adolescenți prevalează agorafobia. Faptul dat ne permite să constatăm că la adolescenți se manifestă în special frica de moarte.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 1. Rezultatele pentru variabila frica în dependență de tipul acesteia

Pentru a demonstra ipoteza operațională nr.1 „Tipurile de bază ale fricii și manifestarea acesteia se pot modifica pe percurs în dependență de genul și vîrsta adolescentului” s-a utilizat inventarul de măsurare a fricii FSS și metoda 12 scenarii de amenințare. Metodele respective ne permit să determinăm tipurile de frică prezente la adolescenți precum și tipul de reacție predominant în diferite situații care reprezintă un pericol.

Pe baza rezultatelor obținute la acest test, și a varibilelor independente cercetate ne-am propus să categorizăm eșantionul cercetat în 2 grupuri în dependență de gen: 107 de adolescenți de gen feminin și 95 adolescenți de gen masculin și 3 grupuri în dependență de vîrstă: cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani au fost 71 persoane, cu vîrsta cuprinsă între 20-21 ani au fost 66 persoane și cu vîrsta cupinsă între 22-23 ani au fost 65 persoane. Acest fapt ne va permite o analiză mai profundă a datelor și o comparație semnificativă care ne-ar indica dacă există sau nu o relație de dependență între gen, vîrstă și tipul fricii. Astfel în dependență de gen 53,5% sunt femei și 47,5% sunt bărbați; în dependență de vîrstă 35,5% sunt cu vîrtsta cuprinsă între 18-19 ani, 33% cu vîrtsa cuprinsă între 20-21 ani și 32,5% cu vîrtsa cuprinsă între 22-23 ani.

În continuare ne propunem să prezentăm analiza comparativă a mediilor obținute prin utilizarea statisticii descriptive la tipurile de frici cercetate, raportate la gen.

Tabelul 2. Tipurile de frică raportate la gen

În tabelul sînt elucidate rezultatele medii obținute la subiecții de gen feminin și masculin pentru cele cinci tipuri de frici cercetate. Din analiza mediilor observăm că frica socială la femei și bărbați DM=M1(1,96)-M2(1,81)=0,15 capătă valori diferite, fiind de un nivel mult mai înalt la femei. Aceleași rezultate le putem observa la agorafobie DM=M1(1,52)-M2(1,36)=0,16; frica de boală și moarte DM=M1(2,41)-M2(2,14)=0,27; frica de animale DM=M1(1,97)-M2(1,55)=0,42 și frica de agresiviate DM=M1(1,86)-M2(1,64)=0,22. Putem veni cu concluzia că frica la subiecții de gen feminin ia valori mult mai înalte decît frica la subiecții de gen masculin. Cea mai mare diferență s-a observat la frica de animale, iar cea mai mică la frica socială. Cel mai înalt nivel al fricii pentru ambele genuri a fost observat pentru frica de boală și moarte.

Pentru o elucidare mai clară a rezultatelor și o vizualizare mai eficientă a diferenței dintre cele cinci tipuri de frici investigate raportate la genul feminin și masculin vom prezenta valorile obținute în formă grafică în următoarea figură:

Figura 2. Rezultatele pentru variabila frica în dependență de nivel

Pentru a determina dacă există o diferență între tipurile de frică predominante, genul subiecților și vîrsta acestora vom elucida mediile acestora, iar pentru o analiză mai detaliată și desfășurată vom prezenta separat rezultatele obținute pentru fiecare tip de frică în parte

Tabelul 3. Statistica descriptivă fricii raportate la gen și vîrstă

Frica socială raportată la gen și vîrstă.

Printre adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.20, SD= .32) s-a raportat cel mai înalt nivel al fricii de agresivitate, iar cel mai jos a fost înregistrat la adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.55, SD= .27).

Adolescenții dolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.20, SD= .32) prezintă cel mai înalt nivel al fricii, pe cînd adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 (M = 1.73, SD= .42) cel mai jos nivel al fricii sociale.

Am putea concluziona că subiecții de gen feminin înregistrează un nivel mai jos al fricii sociale la vîrsta de 22-23 ani.

Adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.01, SD= .37) au raportat cel mai înalt nivel al fricii, comparativ cu adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.55, SD= .27) care prezintă cel mai mic nivel al fricii.

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, adolescenții cu vîrstă cuprinsă între 18-19 ani bărbații inregistrează scoruri ușor mai ridicate decît adolescenții cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 3. Rezultatele pentru variabila frica socială în dependență de vîrstă și gen

Agorafobie raportată la gen și vîrstă.

Printre adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 1.68, SD= .36) s-a raportat cel mai înalt nivel la agorafobie, iar cel mai jos a fost înregistrat la adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.17, SD= .22).

Adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 1.68, SD= .36) prezintă cel mai înalt nivel al fricii, pe cînd adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 (M = 1.36, SD= .28) cel mai jos nivel la agorafobie.

Am putea concluziona că subiecții de gen feminin înregistrează un nivel mai jos al agorafobiei la vîrsta de 22-23 ani.

Adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 1.57, SD= .40) au raportat cel mai înalt nivel al fricii, comparativ cu adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.17, SD= .22) care prezintă cel mai mic nivel al fricii.

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, adolescenții cu vîrstă cuprinsă între 18-19 ani bărbații inregistrează scoruri ușor mai ridicate decat adolescenții cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 4. Rezultatele pentru variabila agorafobie în dependență de vîrstă și gen

Frica de boală sau moarte raportată la gen și vîrstă.

Practic toți adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani au inregistrat o medie de M = 2.67 (SD= .19) și au raportat un nivel înalt al fricii, iar adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani au înregistrat o medie de M = 1.66 (SD= .31) prezentînd cel mai mic nivel la frica de boală sau moarte.

Adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.67, SD= .19) prezintă cel mai înalt nivel al fricii, pe cînd adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 (M = 1.99, SD= .50) cel mai jos nivel al fricii.

Am putea concluziona că subiecții de gen feminin înregistrează un nivel mai jos al fricii de boală și moarte la vîrsta de 22-23 ani.

Adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.55, SD= .25) au raportat cel mai înalt nivel al fricii, comparativ cu adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.66, SD= .31) care prezintă cel mai mic nivel al fricii.

Astfel putem concluziona că nivelul fricii față de boală sau moarte la adolescenții de gen masculin scade la vîrsta de 22-23 ani.

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, adolescenții cu vîrstă cuprinsă între 18-19 ani bărbații inregistrează scoruri ușor mai ridicate decat adolescenții cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 5. Rezultatele pentru variabila frica de boală și moarte în dependență de vîrstă și gen

Frica de animale raportată la gen și vîrstă.

Printre adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.27, SD= .24) s-a raportat cel mai înalt nivel al fricii de animale, iar cel mai jos a fost înregistrat la adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.21, SD= .25).

Adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.27, SD= .24) prezintă cel mai înalt nivel al fricii, pe cînd adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 (M = 1.52, SD= .37) cel mai jos nivel al fricii de animale.

Am putea concluziona că subiecții de gen feminin înregistrează un nivel mai jos al fricii de animale la vîrsta de 22-23 ani.

Adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 1.81, SD= .41) au raportat cel mai înalt nivel al fricii, comparativ cu adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.21, SD= .25) care prezintă cel mai mic nivel al fricii.

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, adolescenții cu vîrstă cuprinsă între 18-19 ani bărbații inregistrează scoruri ușor mai ridicate decat adolescenții cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 6. Rezultatele pentru variabila frica de animale în dependență de vîrstă și gen

Frica de agresivitate raportată la gen și vîrstă.

Printre adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.23, SD= .29) s-a raportat cel mai înalt nivel al fricii de agresivitate, iar cel mai jos a fost înregistrat la adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.17, SD= .18).

Adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 2.23, SD= .29) prezintă cel mai înalt nivel al fricii, pe cînd adolescenții de gen feminin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 (M= 1.32, SD= .24) cel mai jos nivel al fricii de agresivitate.

Am putea concluziona că subiecții de gen feminin înregistrează un nivel mai jos al fricii de agresivitate la vîrsta de 22-23 ani.

Adolescenții de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 18-19 ani (M = 1.96, SD= .26) au raportat cel mai înalt nivel al fricii, comparativ cu tinerii de gen masculin cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani (M = 1.17, SD= .18) care prezintă cel mai mic nivel al fricii.

După cum se poate observa din tabelul de mai sus, adolescenții cu vîrstă cuprinsă între 18-19 ani bărbații inregistrează scoruri ușor mai ridicate decît adolescenții cu vîrsta cuprinsă între 22-23 ani.

Pentru o vizualizare grafică a rezultatelor am recurs la o prezentare a acestora în următoarea figură:

Figura 7. Rezultatele pentru variabila frica de agresivitate în dependență de vîrstă și gen

Analiza statistică a fost realizată în continuare prin aplicarea metodei de analiză a varianței factorială ANOVA. Spre deosebire de analiza prin testele t (care presupun compararea separată a fricii în funcție de fiecare variabilă independentă în parte), ANOVA factorial permite studiul interacțiunilor dintre aceste variabile independente.

Analiza a identificat diferențe semnificative în funcție de vîrstă F = 14.86, p= .000 și în funcție de genul participanților F = 82.99, p= .000.

De asemenea, frica este influențată de către interacțiunea dintre genul și vîrsta participanților F = 2.35, p= .000. Toate aceste rezultate au o putere statistică acceptabilă (peste .70).

Astfel există o relație puternică între vîrstă și gen ca variabile independente și factorii cercetați ai fricii ca variabile dependente.

La factorul 1, frica socială se observă o relație semnificativă pentru gen F = 69.86 , p= .000 și vîrstă F = 7.19 , p= .000

La factorul 2, agorafobia se observă o relație semnificativă pentru gen F = 80.04 , p= .000 și vîrstă F = 5.64, p= .000.

La factorul 3, frică de boală și moarte se observă o relație semnificativă pentru gen = 252.64, p= .000 și vîrstă F = 40.08, p = .000

La factorul 4, frica de animale se observă o relație semnificativă pentru gen F = 379.95, p= .000 și vîrstă F = 15.90 , p= .000

La factorul 5, frica de agresivitate se observă o relație semnificativă pentru gen F = 127.19 , p =.000 și vîrstă F =70.22, p= .000.

În continuare pentru a determina reacțiile comportamentale pe care le pot prezenta subiecții de gen feminin și de gen masculin în cazul unor situații de frică s-a utilizat metoda ”12 scenarii de amenințare„ care are ca scop analiza răspunsurilor pe care subiecții le pot prezenta în cazul unor situații periculoase. În urma analizei am obținut următoarele rezultate la reacțiile subiecțiilor de gen feminin la scenariile propuse, pe care le prezentăm în valoare procentuală în următorul tabel:

Tabelul 4. Rezultatele obținute la tipul de reacție în cazul fricii la subiecții de gen feminin

Din analiza rezultatelor putem coincide că subiecții de gen feminin vor alege mai degrabă o reacție de fugă cînd situația prezentată inspiră un grad crescut de frică, sau o reacție de cercetare a situației. Astfel reacția de fugă poate fi observată la situația numărul 1 Tufișul:Tu te plimbi singur într-un spațiu cunoscut dar isolat, cînd brusc un străin apare de după un copac și te atacă, în proporție de 56.6%; la situația numărul 3 Semaforul:Conduci singur automobilul în drum spre casă. Cînd te oprești la un semafor, un străin iritat începe să lovească furios geamul mașinii tale strigînd și insultînd, în proporție de 66,1%; la situația numărul 4 Urmărirea:Conducînd singur pe un drum cu direcții duble, observi în oglindă că un automobil este foarte aproape de tine. Șoferul nu te poate depăși și începe să semnalizeze agresiv apropiindu-se periculos de tine, în proporție de 58,6%; la situația numărul 5 Colțul: Seara tîrziu tu te plimbi într-un loc necunoscut. Cînd cotești după un colț te lovești accidental într-un bărbat. El devine furios și te îmbîncește, în proporție de 49,4%; la situația numărul 7 Parcul: Seara tîrziu te afli pe o alee în parc cînd brusc observi la 10 metri depărtare de tine o persoană care ține în mînă un cuțit. Pare că are intenția să te atace, în proporție de 77,7% și la situația numărul 11 Șoapta: Te afli acasă singur și citești o carte cînnd brusc auzi un zgomot în fața casei tale. Tu nu poți să îl determini, dar cînd începi să asculți cu atenție acesta seamănă cu șoaptele unor oameni, în proporție de 43,7%.

Poate fi observată o singură reacție predominantă de strigăt în cazul situației 8 Mîna: Seara tîrziu ieși singur dintr-o clădire care se află într-o zonă izolată a orașului. Cînd ajungi afară brusc simți cum cineva te strînge de braț, în proporție de 31,3% și una de atac în cazul situației 2 Ascensorul: Seara tu te afli singur într-un ascensor. Cînd acesta se oprește și ușile se deschid, un străin intră rapid și te atacă violent și brutal blocînd ieșirea, în proporție de 34,9%. Restul reacțiilor au prezentat rezultate mici sau chiar absente.

Reacțiile subiecților de gen masculin la scenariile propuse sunt prezentate în valoare procentuală în următorul tabel:

Tabelul 5. Rezultatele obținute la tipul de reacție în cazul fricii la subiecții de gen masculin

Din analiza rezulatelor putem concluziona că subiecții de gen masculin vor alege în marea parte a situațiilor care inspiră frică un comportament de fugă sau cercetare. Astfel reacția de fugă poate fi observată la situația numărul 1 Tufișul:Tu te plimbi singur într-un spațiu cunoscut dar isolat, cînd brusc un străin apare de după un copac și te atacă, în proporție de 34.5%; la situația numărul 3 Semaforul:Conduci singur automobilul în drum spre casă. Cînd te oprești la un semafor, un străin iritat începe să lovească furios geamul mașinii tale strigînd și insultînd, în proporție de 51,7%; la situația numărul 4 Urmărirea:Conducînd singur pe un drum cu direcții duble, observi în oglindă că un automobil este foarte aproape de tine. Șoferul nu te poate depăși și începe să semnalizeze agresiv apropiindu-se periculos de tine, în proporție de 49,7%; la situația numărul 7 Parcul: Seara tîrziu te afli pe o alee în parc cînd brusc observi la 10 metri depărtare de tine o persoană care ține în mînă un cuțit. Pare că are intenția să te atace, în proporție de 91,4% și la situația numărul 11 Șoapta: Te afli acasă singur și citești o carte cînnd brusc auzi un zgomot în fața casei tale. Tu nu poți să îl determini, dar cînd începi să asculți cu atenție acesta seamănă cu șoaptele unor oameni, în proporție de 46,7%.

În situația numărul 2 Ascensorul: Seara tu te afli singur într-un ascensor. Cînd acesta se oprește și ușile se deschid, un străin intră rapid și te atacă violent și brutal blocînd ieșirea, o prevalență a răspunsurilor a fost la reacția de atac în proporție de 58,6, iar la situația numărul 5 Colțul: Seara tîrziu tu te plimbi într-un loc necunoscut. Cînd cotești după un colț te lovești accidental într-un bărbat. El devine furios și te îmbîncește, o reacție de mediere a conflictului în proporție de 48,6%. Restul reacțiilor au prezentat rezultate mici sau chiar absente.

În continuare pentru o vizualizare grafică mai eficientă a reacțiilor posibile la pericol în dependență de gen am recurs la prezentarea procentuală a acestora în următoarea figură:

Figura 8. Rezultatele obținute la reacția posibilă în cazul fricii

Rezultatele obținute la coeficientul de semnificație și diferențele de procente analizate anterior ne permit a oferi valoare de adevăr ipotezei nr. 1 înaintate: tipurile de bază ale fricii și manifestarea acesteia se pot modifica pe parcurs în dependență de genul și vîrsta adolescentului (femeile prezintă un nivel ridicat la tipurile de frici cercetate compartaiv cu bărbații și o tendință către reacția de fugă în caz de pericol comparativ cu adolescenții de gen masculin care vor reacționa preponderent prin cerectarea stimului nociv).

Pentru a demonstra ipoteza operațională nr.2 ”statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii”s-a utilizat inventarul de măsurare a fricii FSS, testul sociometric și metoda 20 de Eu. Metodele respective ne permit să determinăm originea fricii.

În literatura psihologică apar din ce în ce mai frecvent cercetări referitoare la factorii de influență în apariția fricii. Psihologii consideră că frica este cauzată de o combinație de factori biologici și socio-psihologici. Dintre factorii implicați în apariția fricii la adolescenți, inițial îi vom analiza pe aceia care țin de familie, în special de relațiile afective pe care adolescentul le stabilește cu părinții.

La vîrsta studiată se produc schimbări în sistemul de referință al adolescentului. Grupul de aceeași vîrstă, școala și noile interese încep să capete importanță, însă familia continuă să fie o structură esențială în creșterea adolescentului. Cei 52 de adolescenți care au format eșantionul provin din familii diferite prin componența lor.

Tabelul 6. Repartiția adolescenților în dependență de familia din care provin (după componență)

Astfel 2/3 dintre adolescenții testați sunt din familii complete iar 1/3 de adolescenți provin din familii monoparentale (familii formate dintr-un singur părinte ca urmare a despărțirii părinților sau a decesului unuia din ei)

Tabelul 7. Distribuția fricii în dependență de tipul de familie

Pentru o elucidare mai clară a rezultatelor și o vizualizare mai eficientă vom prezenta valorile obținute în formă grafică în Figura 9:

Figura 9. Distribuția datelor privind nivelul fricii la adolescenți în dependență de componența familiei

În graficul prezentat observăm că pentru toate cele 2 categorii de adolescenți se înregistrează toate nivelurile de manifestare a fricii. Referindu-ne la adolescenții din familii complete, care cresc și sunt educați de ambii părinți, scorurile obținute de aceștia privind gradul de manifestare a fricii, sunt următoarele: 3,05% din adolescenți au un nivel redus de frică, 75,28% din adolescenți prezintă un nivel moderat al fricii, în timp ce 21,67% din adolescenții din familii complete au un nivel ridicat de frică.

Examinînd adolescenții ce provin din familii monoparentale în care copilul crește și este educat de unul din părinți observăm următoarea distribuția de date: 28,58% din adolescenți au un nivel redus al fricii, 45,71% din adolescenți au un nivel moderat al fricii și 25,71% din adolescenți sunt cu un nivel ridicat de frică.

Analiza comparativă a rezultatelor pentru nivelul ridicat al fricii la adolescenții ce provin din 2 tipuri de familii ne-a permis să constatăm diferențe statistic semnificative între adolescenții din familii complete și familii monoparentale (p=0,002). Astfel, putem afirma că un număr mai mare de adolescenți din familii monoparentale prezintă un nivel ridicat al fricii față de semenii lor din familii complete.

Cu toate că familia monoparentală poate fi factor determinant al fricii ridicate în adolescență, și în familii complete a fost identificat un număr mare de adolescenți cu frică ridicată, ceea ce ne permite să afirmăm că apariția fricii nu întotdeauna depinde de componenta structurală a familiei.

Un element nou caracteristic adolescenței este schimbarea sistemului de referință: dacă pentru perioada precedentă de dezvoltare părinții reprezentau centrul de referință în stabilirea comportamentului propriu, familia oferindu-i primele modele de înțelegere a lumii, precum și norme și reguli de conduită morală, atunci pentru adolescent situația se modifică. Valorile de referință sunt oferite acum de grupul de aceeași vîrstă. Un rol însemnat la această vîrstă îl ocupă viața social-relațională. Trebuința de apartenență la grupul de aceeași vîrstă, nevoia de relaționare cu ceilalți și de dobîndire a unui statut în interiorul grupului de semeni devine din ce în ce mai pregnat. În contextul celor expuse, ne-am propus să investigăm cum influențează locul pe care îl ocupă preadolescentul în relațiile sociale asupra fricii acestuia.

Pentru stabilirea amplasamentului și a statutului adolescenților în contextul relațiilor interpersonale cît și pentru stabilirea structurii psihologice globale a grupului și a subgrupurilor, am utilizat Testul sociometric în grupele în care sunt incluși adolescenții. Conform datelor obținute în test statutele adolescenților în interiorul grupei, pot varia între subiecți respinși, acceptați și chiar lideri ai grupului.

În grupele de studenți putem diferenția două structuri fundamentale: o structură formală și o structură informală. Structura formală a grupei de adolescenți se caracterizează prin relații instituționalizate, în care interacțiunile elevilor sunt guvernate de un număr mare de reguli și norme explicite și impuse în prealabil și nu de preferințele interpersonale, simpatii sau antipatii. Structura formală apare ca rezultat al învestirii oficiale a adolescenților în diferite. În urma acestora apar în mod firesc diverși lideri oficiali sau formali. Aceștia formează un sistem de conducere ce are ca sarcini să urmărească, să îndeplinească și să atingă anumite obiective comune. Forma și conținutul unei astfel de structuri sunt condiționate de autoritatea și de modul în care se iau deciziile și se înfăptuiesc sarcinile.

Tabelul 8. Frecvența indicilor sociometrici cu diferite nivele ale fricii (situație formală)

În grupele de semeni cu structură organizațională dată, pe baza rezultatelor cuprinse în matricea sociometrică, se prezintă următoarele relații interpersonale în interiorul colectivului sub formă grafică.

Figura 10. Frecvența indicilor sociometrici la adolescenții cu diferite niveluri de frică (situația formală)

Astfel din adolescenții cu nivel redus de frică, 62,50% sunt lideri formali, 20,84% (5) sunt acceptați și 16,66% sunt izolați. Atît la adolescenții lideri formali cît și la adolescenții acceptați se creează sentimentul de membru al grupei. Considerăm că apartenența adolescenților la un anumit grup, precum și inițierea și participarea la activitățile comune sunt generatoare de sentimente valorizatoare de satisfacție personală și de securitate afectivă.

La adolescenții cu nivel moderat și ridicat de frică, am obținut următoarele rezultate: 11,69% sunt lideri, 65,67% sunt acceptați și 22,64% sunt izolați; din adolescenții cu nivel ridicat de frică 17,97% sunt lideri, 66,67% sunt acceptați și 21,36% sunt izolați.

Conform datelor prezentate considerăm că există un număr mare de adolescenți respinși și izolați de către liderii formali, profesori și de ceilalți colegi. Adolescenții au nevoie de apartenență și de recunoaștere, iar cînd acestea lipsesc, poate interveni un spectru larg de efecte negative cum ar fi: scăderea interesului pentru asimilarea cunoștințelor, căutarea altor căi de afirmare a personalității (agresivitate, criticism violent) sau frustrare, devalorizare, vulnerabilitate și frică accentuată.

Structura informală se caracterizează prin faptul că relația dintre membrii colectivului de studenți nu este impusă sau reglementată din exterior, ci este rezultatul firesc, natural și spontan al relațiilor intersubiective, psihologice ce se stabilesc între adolescenți. Acestea reprezintă relații interpersonale ale diferitor personalități, care se influențează mutual, prin care studenții se percep, comunică, acționează și reacționează unii în raport cu alții. Structura informală a grupului are un caracter afectiv bazat pe legături sociometrice de simpatie, antipatie și de indiferență față de membrii săi.

Tabelul 9. Frecvența indicilor sociometrici cu diferite nivele ale fricii (situație informală)

Pentru configurarea informală a grupului s-au înregistrat următoarele rezultate în formă grafică:

Figura 11. Frecvența indicilor sociometrici la adolescenți cu diferite niveluri de frică (situația informală)

Datele testului sociometric pentru situația informală ne permit să surprindem următoarea distribuție: din adolescenți cu nivel redus de frică 50,00% sunt lideri, 37,50% sunt acceptați și 12,50% sunt izolați. Pentru adolescenții cu nivel moderat de frică cît și pentru adolescenții cu nivel ridicat de frică este caracteristic statutul de student acceptat și izolat în cîmpul relațiilor interpersonale (din adolescenții cu nivel moderat de frică: 7,92% sunt lideri, 76,60% sunt acceptați și 15,48% sunt izolați; din adolescenții cu nivel ridicat de frică: 3,37% sunt lideri, 64,04% sunt acceptați și 32,59% sunt izolați.

Remarcăm că atitudinea rece, de indiferență și antipatică a colegilor față de adolescent nu creează premisele necesare formării emoțiilor pozitive. Respingerea adolescenților de către grupul de semeni, deficitul de interrelații, de comunicare interpersonală se identifică cu instabilitatea emoțională, iritabilitatea, închiderea în sine, indiferența și dezinteres față de anumite activități. Statornicirea unei astfel de poziții în grupul de semeni duce la apariția stărilor persistente de frustrare, neliniște, depresie și frică.

Rezultatele prezentate sunt probate și prin coeficienții de corelație. Astfel există corelație semnificativă pozitivă între frică și statutul social pe care îl ocupă preadolescentul în grupul de semeni, atît în cazul situației formale (r=0,561, p=0,01) cît și al celei informale (r=0,647, p=0,01).

Tabelul 10. Corelația fricii cu statutul social al adolescentului în grupul de semeni

Unul din grupurile cele mai importante din viața adolescentului este grupul de studenți ca structură formală și informală, ea îndeplinind cel mai bine cîteva dintre motivele fundamentale ale conduitei umane: nevoia de afiliere, de participare, de recunoaștere, de afirmare, de status, de protecție și de securitate. În momentul în care preadolescentul este respins și exclus din această colectivitate, el poate să fie dominat de frică.

Frică în preadolescență poate fi condiționată nu doar de contextul familial și de viața socială, ci și de particularitățile personalității care se află în proces de formare.

Unul din cele mai importante progrese în personalitatea adolescentului este dezvoltarea conștiinței de sine ca nucleu al personalității. Adolescenții se caracterizează prin necesitatea și capacitatea de a se cunoaște singuri pe ei ca o personalitate integră, ce se deosebește mult de majoritatea celorlalți oameni. Această necesitate îi face pe adolescenți să se concentreze asupra lumii interioare proprii. Lumea interioară, propriile trăiri emoționale, gînduri și capacități devin pentru adolescent principala realitate.

Descoperirea „Eu”–lui este un eveniment îmbucurător pentru adolescenți, dar în același timp, plin de neliniști și trăiri dramatice. Reieșind din aceste considerente, urmărim în ce măsură dezvoltarea și restructurările din conștiința de sine influențează frică adolescenților.

Caracteristicile conștiinței de sine a adolescenților cu diferite niveluri de frică au fost conturate în urma aplicării testului „20 de Eu”.

În conformitate cu numărul de atribute asociate sinelui, adolescenții cu diferite niveluri de frică prezintă următoarea distribuție de rezultate:

Tabelul 11. Calitatea autoprezentării la adolescenții cu diferite niveluri de intensitate a fricii

4 – 8 caracteristici sunt specifice doar pentru adolescenții cu nivel moderat (3,39%) și adolescenții cu nivel ridicat de frică (6,75%). Acești adolescenți sunt marcați de neîncredere în forțele proprii, de o gîndire rigidă, stereotipă sau prin care se insistă asupra rezolvărilor banale, fără a fi valorificat potențialul creativ de care ei dispun; ori externali, care nu caută explicații în cele ce i se întîmplă în sine, ci în exterior.

9 – 17 caracteristici sunt proprii adolescenților cu diferite nivele de frică: adolescenții cu nivel redus de frică (8,34%), adolescenții cu nivel moderat de frică (7,93%) și adolescenții cu nivel ridicat de frică (14,60%). Ei se confruntă cu dificultăți în aprecierea de sine din anumite considerente sociale sau chiar psihologice: autocunoaștere moderată, insuficiență de vocabular, greutăți în exprimare, statut defavorabil în grupul de apartenență.

18 – 20 de caracteristici: adolescenții cu nivel redus de frică (91,66%), adolescenții cu nivel moderat de frică (88,68%) și adolescenții cu nivel ridicat de frică (78, 65%). Definitoriu pentru acești adolescenți este un nivel înalt al autoprezentării.

Analiza comparativă a rezultatelor relevă următorul tablou: un număr mare de adolescenți cu diferite nivele de intensitate a fricii manifestă un nivel înalt al autoprezentării, ceea ce denotă faptul că imaginea de sine la adolescenți este relativ formată.

Totodată în rîndul adolescenților cu nivel moderat de frică și al adolescenților cu nivel ridicat de frică se atestă o imagine de sine nedeslușită, nedefinită și dezorganizată.

Confuziile și impreciziile în imaginea „Eu”–lui la acești adolescenți ce provoacă neliniște, agitație și senzația unui gol interior ce trebuie lichidat. Pe acest fundal apare și se instaurează frică.

Analiza comparativă a rezultatelor arată că scorurile obținute de adolescenții cu frică de intensitate diferită variază. Majoritatea adolescenților cu frică de diferite niveluri listează între 1 și 4 însușiri fizice, număr ce reprezintă o imagine mai mult sau mai puțin completă despre „Eu”–l corporal-fizic.

Numărul adolescenților cu nivel moderat și al celor cu nivel ridicat de frică constituie un procentaj înalt atît în ceea ce privește lipsa caracteristicilor fizice, pe de o parte (24,53% și 31,46%), cît și a enumerării excesive a acestora (11,32% și 12,36%) pe de altă parte. Evitarea expunerii caracteristicilor exterioare reprezintă renunțarea la aprecierile fizice.

Evidențierea unui număr mare de însușiri fizice exprimă egocentrismul și narcisismul sau unele complexe fizice.

Pentru această categorie, numărul de caracteristici referitoare la statutul și rolul social, semnate de adolescenții cu diferite niveluri de frică este distinct. Un număr mare de adolescenții cu cele trei niveluri de frică, insistă asupra a 4 și mai multe calități pentru sinele social, fapt ce denotă o bună relaționare cu ceilalți, spirit activ și apartenență socială labilă.

Adolescenții cu nivel moderat și adolescenții cu nivel ridicat de frică prezintă o frecvență sporită în ceea ce privește evidențierea a mai puțin de 3 caracteristici (42,65% și 55,05%), ceea ce presupune deficiențe de integrare în grup. Grupurile au un rol fundamental în procesul de socializare a preadolescentului și contribuie la formarea personalității, a capacităților comunicative și a relațiilor personale. Dacă adolescentul este respins de grup, circumstanță condiționată pe de o parte de calitățile personalității adolescentului, iar, pe de altă parte, de particularitățile grupului, atunci acesta se caracterizează prin lipsa de relații calde, afectuoase și prietenești. Această situație duce la stări persistente de neliniște și disconfort psihologic și poate constitui cauza fricii.

Analiza în ansamblu a rezultatelor pentru categoria caracteristicelor psihice care include atributele psihice, relatările despre stările interne diferă la adolescenții cu diverse niveluri de frică. Pentru cea mai mare parte de adolescenți cu nivel redus, moderat și ridicat de frică este proprie evidențierea între 4 și 6 caracteristici psihice. Acestor adolescenți le sunt specifice stări afective pozitive.

Adolescenții cu nivel moderat și ridicat de frică înregistrează un număr mare de calități în raport cu sinele psihic (7 – 8: 29,43% și 30,34%), ce reprezintă efectul unei tensiuni psihice, al nesiguranței și dificultăților de adaptare. De asemenea 26,41% din adolescenții cu nivel moderat și 29,22% din adolescenții cu nivel ridicat de frică listează mai mult de 9 caracteristici, fapt ce consemnează și prezența unui nivel accentuat al tensiunilor psihice.

Considerăm că perceperea și conturarea excesivă a atributelor psihice, mai ales a celor negative, formează o imagine dezavantajoasă a „Eu”–lui psihic. Felul în care se cristalizează imaginea „Eu”–lui psihic condiționează o fragilitate și labilitate psihică precum și o perturbare emoțională exprimată prin expansivitate, dezechilibru, neliniște și frică proeminentă.

Atributele din categoria identificării filosofice ce se referă la identificările filosofice, în mare măsură nu sunt specifice adolescenților supuși cercetării. 4,90% din adolescenți cu nivel moderat de frică și 6,74% din adolescenți cu nivel ridicat de frică evidențiază mai mult de 5 caracteristici. Vom observa că numărul mare al acestor calități demonstrează stări interne tensionate, ineficiența raporturilor sociale și o adaptare dificilă la mediul social imediat, circumstanțe propice pentru apariția fricii.

Analiza datelor obținute în urma acestui test, ne permite să concluzionăm că adolescenții cu un nivel ridicat de frică, în procesul autodescrierii, folosesc mai multe aprecieri negative, comparativ cu adolescenții cu nivel redus de frică. Dintre cele mai frecvente caracteristici utilizate de adolescenți vom enumera: nervos, timid, neliniștit, tensionat, emotiv, sensibil, neapreciat, serios, fricos, claustrofobic și melancolic; și de preadolescente: timidă, sensibilă, neliniștită, emotivă, pesimistă, nervoasă, tristă, singuratică, rușinoasă și prevăzătoare. Adjectivele enumerate exprimă manifestări tipice ale fricii în preadolescență.

În baza rezultatelor obținute în urma aplicării testului „20 de Eu”, putem concluziona că apariția formelor complicate ale conștiinței de sine, modificările în conținutul componentelor de bază ale structurii conștiinței de sine („Eu”–l fizic, „Eu”–l social, „Eu”–l psihic) proprii adolescenților pot genera frică. Componenții de bază (cognitiv, afectiv) diferă la adolescenții cu nivel diferit de manifestare a fricii. În cadrul componentului cognitiv (cunoștințe despre sine), adolescenții cu nivel ridicat al fricii manifestă mai multe caracteristici negative ale personalității proprii în comparație cu semenii cu grad redus de frică. În cadrul componentei afective de asemenea, în aspect comparativ, aceștia au mai multe trăiri și atitudini negative. Este vorba aici despre o distorsionare în formarea arhitectonicii conștiinței de sine.

Generalizînd rezultatele descrise, putem concluziona că frică este caracteristică atît adolescenților din familii complete cît și celor din familii monoparentale. Frecvența cea mai mare a fricii ridicate este specifică adolescenților din familii monoparentale. În acest sens remarcăm că familia monoparentală pot fi factorul ce condiționează frică în adolescență.

În afara contextului familial, în adolescență, factorii cauzali ai fricii țin de experiența de comunicare a adolescentului în grupul de referință și de transformările în conținutul conștiinței de sine. Respingerea și dezaprobarea adolescentului, interrelaționarea distantă, rezervată și neprietenoasă dintre colegi, limitarea sau lipsa comunicării în colectivul de studenți duc la închiderea, retragerea și însingurarea preadolescentului. Izolarea adolescentului statornicește trăirea sentimentelor de sensibilitate, neliniște, susceptibilitate, neîncredere, insecuritate și frică evidentă.

Producerea profundelor transformări în planul dezvoltării elementelor centrale componenta cognitivă și afectivă a conștiinței de sine conturează tabloul psihologic al adolescentului. Perceperea și evaluarea propriilor capacități, aptitudini, trăsături fizice și de caracter, emoții, sentimente, gînduri și judecăți permite inițierea formării imaginii de sine. În adolescență imaginea de sine este lipsită de precizie, fragmentară, instabilă și de multe ori negativă. Astfel de particularități ale imaginii de sine au un impact asupra stării emoționale a adolescentului generînd nemulțumire, agresivitate și frică.

Rezultatele obținute la coeficientul de semnificație și diferențele de procente analizate anterior ne permit a oferi valoare de adevăr ipotezei nr. 2 înaintate: statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii (atmosfera și relația din familia adoelscentului, rolul social pe care acesta îl joacă în cadrul grupului, precum și identificarea proprie determină un anumit nivel al fricii).

Pentru a demonstra ipoteza operațională nr.3 „există o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul de frică și manifestarea acesteia.” s-a utilizat inventarul de măsurare a fricii FSS, metoda sistemului de înhibare și activare comportamentală Jackson 5 și chestionarul de personalitate Eysenck EPQ-R. Metodele respective ne permit să determinăm tipurile de frică prezente la adolescenți precum și tipul de reacție predominant în diferite situații care reprezintă un pericol.

În continuare ne propunem să analizăm dacă există o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul fricii și reacțiile de răspuns. Datele au fost analizate prin utilizarea programului SPSS. Pentru a determina egalitatea varianțelor populațiilor din care provin eșantioanele cercetate am utilizat testul Levine. Pentru toți cei patru itemi cercetați ca reacție de răspuns nivelul de semnificație obținut fost mic. La itemul 1 evadare (F=8,21, p=0,331); la itemul 2 luptă (F=7,65, p=0,391); la itemul 3 agresiune (F=2,49, p=0,694) și la itemul 4 îngheț (F=2,87, p=0,547). Rezulate obținute demonstrează că varianțele populațiilor din care provin eșantioanele sunt egale, astfel restricția de homoscedasticitate este îndeplinită. În continuare vom aplica analiza de varianță multifactorială ANOVA pentru a determina asocierea între nivelul de frică, tipul de personalitate și reacțiile posibile de răspuns.

Pentru a examina principalele efecte și interacțiunea variabilelor personalitate și nivelul fricii asupra reacțiilor de răspuns s-a utilizat ANOVA trifactorial între grupuri 2 (nivel scăzut și înalt al psihotismului) x 2 (nivel scăzut și înalt al neurotismului) x 2 (nivel scăzut și înalt al fricii).

Pentru confirmarea unei diferențe semnificative în cadrul nivelulului perceput al fricii s-a utilizat T-Student. T-Student a evidențiat diferențe semnificative între grupurile cu nivel scăzut și ridicat al fricii la itemii de evaluare a pericolului.

1.Analiza reacției de fugă

Rezulatele obținute la testul ANOVA pentru reacția de fugă au fost semnificative la nivelul frică F=24,26, p<0,05, η2 =0,07, power=1,00 și la nivelul neurotism F=11,23, p<0,05, η2 =0,04, power=0,92. Subiecții cu un nivel înalt al fricii vor prezenta o reacție de fugă mult mai mare (M=2,29, SD=1,34) comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut al fricii (M=1,55, SD=0,97).

Nivelul înalt al neurotismului va influența reacția de fugă a subiecților (M=2,09, SD=1,30), comparativ cu subiecții a cărui nivel la scala neurotism este scăzut (M=1,68, SD=1,07).

Nu s-a observat o interacțiune semnificativă în analiza bifactorială, însă analiza trifactorială a scos în evidență o influență semnificativă pentru nivelul de frică x psihotism x neurotism F=3,82, p<0,05, η2 =0,01, power=0,50.

O analiză a interacțiunii trifactorială demonstrează o diferență între grupurile cu un nivel înalt și scăzut la neurotism cînd frica și psihotismul prezintă un nivel scăzut F=5,75, p<0,05, astfel subiecții din grupul cu nivel la neurotism înalt (M=1,87, SD=1,42) prezintă o reacție de fugă mai mare decît subiecții din grupul cu nivel la neurotism scăzut (M=1,27, SD=0,54).

Se observă o diferență semnificativă între grupurile cu nivel scăzut și ridicat la neurotism cînd frica și psihotismul prezintă nivele ridicate F=65,91, p<0,05. Astfel în cazul fricii cu nivel ridicat, cînd nivelul psihotismului este înalt, subiecții cu un nivel înalt la neurotism vor tinde sa evadeze (M=2,59, SD=1,43) comparativ cu subiecții din grupul cu nivel scăzut la neurotism (M=1,74, SD=1,18).

Pentru o elucidare mai clară a rezultatelor și o vizualizare mai eficientă a interacțiunii între variabilele psihotism, neurotism, frică și reacție la pericol vom prezenta valorile obținute în formă grafică în Figura 12 și Figura 13:

Figura 12. Interacțiunea variabilelor psihotism și neurotism în cazul unui nivel scăzut al fricii pentru reacția de fugă

Astfel în Figura 9 putem observa că în cazul unui nivel scăzut al fricii, subiecții cu un nivel înalt al neurotismului și un nivel jos al psihotismului vor tinde să prezinte o reacție de evadare înaltă, comparativ cu subiecții care prezintă un nivel scăzut la neurotism și psihotism.

Figura 13. Interacțiunea variabilelor psihotism și neurotism în cazul unui nivel ridicat al fricii pentru reacția de fugă

In constrast, din Figura 10, în cazul unui nivel ridicat al fricii, combinația dintre un nivel ridicat la psihotism și scăzut la neurotism este asociată cu un răspuns de evadare mic, iar combinația dintre un nivel ridicat la neurotism și psihotism va determina o reacție de evadare înaltă.

2.Analiza sistemului de activare comportamentală

Rezultatele obținute la analiza factorială ANOVA pentru reacția de activare include o semnificație deosebită F=47,15, p<0,05, η2 =0,13, power=1,00. Subiecții în cadrul unui nivel înalt al fricii (M=5,59, SD=1,52) vor tinde să adopte o reacție de activare comportamentală comparativ cu subiecții a cărui nivel al fricii este scăzut (M=4,06, SD=2,01). Analiza bifactorială nu a scos în evidență o interacțiune semnificativă, pe cînd analiza trifactorială a demonstrat o interacțiune puternică între frică x psihotism x neurotism F=14,09, p<0,05, η2 =0,01, power=0,56.

Analiza trifactorială indică o diferență între nivelul înalt și scăzut la neurotism, cînd nivelul fricii și psihotismului este scăzut F=5,99, p<0,05, astfel încît subiecții din grupul de neurotism cu nivel înalt (M=4,47, SD=1,94) vor adopta un comportament de activare comparativ cu subiecții din grupul de neurotism cu nivel scăzut (M=3,93, SD=2,29). Se observă la fel o diferență între nivelul de neurotism înalt și scăzut în moment ce gradul de frică și psihotism este înalt F=5,44, p<0,05. Astfel comparativ cu grupul cu un nivel la neurotism scăzut (M=5,35, SD=1,82), subiecții din grupul cu un nivel de neurotism înalt (M=5,96, SD=1,08) vor adopta mai des un comportament de activare.

În final s-a observat un nivel semnificativ între grupurile cu nivel de neurotism înalt și scăzut, cînd nivelul fricii este înalt și nivelul psihotismului este scăzut F=5,26, p=0,05. Astfel subiecții din grupul de neurotism cu nivel înalt (M=5,18, SD=1,69) vor adopta un comportament de activare comparativ cu subiecții din grupul cu nivel la neurotism scăzut (M=5,66, SD=1,55).

Pentru o elucidare mai clară a rezultatelor și o vizualizare mai eficientă a interacțiunii între variabilele psihotism, neurotism, frică și reacție la pericol vom prezenta valorile obținute în formă grafică în Figura 14 și Figura 15:

Figura 14. Interacțiunea variabilelor psihotism și neurotism în cazul unui nivel scăzut al fricii pentru reacția de SAC

Astfel putem observa din Figura 14, că în cazul unui nivel scăzut al fricii, subiecții cu un nivel scăzut la psihotism, vor tinde să adopte un comportament de activare, dacă vor avea un nivel înalt la scala neurotism, comparativ cu subiecții care vor prezenta un nivel scăzut la neurotism.

Figura 15. Interacțiunea variabilelor psihotism și neurotism în cazul unui nivel înalt al fricii pentru reacția de SAC

În contrast în Figura 15 putem observa că subiecții cu un nivel înalt la scala psihotism și neurotism vor tinde să adopte un comportament de activare comparativ cu subiecții care prezintă un nivel înalt la scala psihotism și scăzut la neurotism.

3. Analiza reacției de luptă

Rezulatele la analiza ANOVA indică o reacție de luptă în cazul fricii F=21,34, p<0,05, η2 =0,07, power=1,00 și neurotismului F=4,40, p<0,05, η2 =0,01, power=0,55. Subiecții care prezintă rezultate înalte la nivelul fricii (M=2,42, SD=1,42) vor adopta o reacție de luptă, comparativ cu subiecții care prezintă rezultate scăzute la nivelul fricii (M=1,70, SD=1,07). Persoanele cu un nivel înalt la scala neurotism (M=2,19, SD=1,35) vor adopta un comportament de luptă comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut la neurotism (M=1,88, SD=1,23). Nu sau determinat interacțiuni semnificative la analiza bifactorială și trifactorială.

4. Analiza reacției de îngheț

Rezultatele obținute la ANOVA pentru reacția de îngheț indică efecte semnificative la gradul de frică F=28,26, p<0,05, η2 =0,09, power=0,50 și neurotism F=14,02, p<0,05, η2 =0,04, power=0,96. Subiecții cu un nivel înalt al fricii (M=3,10, SD=1,75) vor tinde să adopte o reacție de panică și de blocaj, comparativ cu subiecții cu un nivel scăzut al fricii (M=2,07, SD=1,42). Subiecții cu un nivel înalt la neurotism (M=2,88, SD=1,75) vor tinde să adopte o reacție de blocaj comparativ cu sibiecții cu un nivel scăzut la neurotsim (M=2,16, SD=1,45). Nu sau depistat relații semnificative la analiza bifactorială și trifactorială.

Analiza efectuată asupra ultimei ipotezei operaționale a scos în evidență următoarele concluzii. În cadrul cercetării acestei ipoteze ne-am propus să determinăm dacă va exista o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul de frică și reacția de răspuns în cazul unui pericol. Ipoteza precum reacțiile comportamentale vor fi diferite în cazul unui nivel înalt și scăzut a fricii, fiind moderate de particularitățile de personalitate: psihotism și neurotism a fost demonstrată parțial. În cadrul analizei trifactoriale s-au observat interacțiuni semnificative la reacția de fugă și de activare. În cazul unui nivel înalt al fricii, subiecții care prezintă rezultate înalte la neurotism și psihotism vor tinde să adopte o reacție de fugă comparativ cu cei care prezintă un nivel scăzut la neurotism și înalt la psihotism. Reacția de activare de asemenia diferă considerabil între subiecții cu un nivel scăzut și înalt la neurotism cînd nivelul la psihotism este înalt. Astfel în cazul unui nivel înalt al fricii, subiecții cu un nivel înalt la psihotism și neurotism vor tinde să adopte o reacție de activare comparativ cu subiecții a căror nivel de psihotsim este înalt și a căror nivel de neurotism este scăzut.

În cazul unui nivel scăzut al fricii, subiecții care prezintă nivel înalt la neurotism și scăzut la psihotism vor tinde să se angajeze într-o reacție de activare, comparativ cu subiecții care prezintă un nivel scăzut la neurotism și psihotism. Pentru reacția de luptă și îngheț nu s-au observat interacțiuni semnificative.

Subiecții a cărui nivel de neurotism și psihotism este înalt în cazul unui nivel înalt al fricii demonstrează de obicei un stil de comportament evitant. În special este de remarcat faptul că indivizii simultan prezintă un comportament puternic de evadare și de activare activă cînd se confruntă cu o situație care le crează frică. Astfel cum reiese și din răspunsurile oferite de subiecți, ei vor tinde să fugă de la acest pericol, dar totodată vor dori să adopte un comporatment de activare. Subiecții cu un nivel înalt la psihotism și scăzut la neurotism, în cazul unui pericol, prezintă mai rar reacții de evadare.

În cazul unui nivel scăzut al fricii, subiecții care prezintă un nivel înalt la neurotism și scăzut la psihotism prezintă o reacție de evadare mai puternică decît subiecții a cărui nivel de psihotism și neurotism este scăzut. Aceasta ne sugerează că subiecții cu un nivel înalt la neurotsim și scăzut la psihotism vor tinde să reacționeze prin fugă în cazul unei situații de pericol. În teoria RST, indivizii care prezintă un nivel înalt al fricii tind să selecteze un comportament de evadare. Prin urmare faptul că un nivel înalt la neurotism a fost asociat cu o reacție de fugă, ne indică relația acestuia cu sistemul fricii.

În cazul unui nivel scăzut al fricii, de asemenia putem observa că subiecții cu un nivel scăzut la psihotism și înalt la anxietate vor tinde să prezinte reacții de activare comparativ cu persoanele ce prezintă un nivel scăzut la psihotism și neurotism. Astfel subiecții cu un nivel înalt al neurotismului mai puțin vor tinde să adopte o reacție de activare.

În contrast nu s-au observat diferențe semnificative pentru reacții de luptă și îngheț. Este important să luăm în considerație lipsa unei interacțiuni vizibile pentru aceste reacții. O posibilitate ar fi că afirmațiile din cadrul chestionarului aplicat nu au indus în de ajuns o tendință de a selecta recațiile de luptă sau blocaj. În teorie este specificat că reacția de luptă apare ca răspuns la stimuli proximali, deoarece reacția de blocaj apare în moment ce evadarea nu este posibilă. Posibil itemii propuși subiecților nu au fost percepuți într-atît de puternic încît să determine o reacție de luptă.

Coeficientul de semnificație și diferențele de procente analizate anterior ne permit a oferi valoare de adevăr parțiale ipotezei nr. 3 înaintate: există o relație de interdependență între profilul de personalitate, nivelul de frică și manifestarea acesteia. (persoanele cu diferite tipuri de personalitate vor prezenta diferențe vizibile doar în cadrul a două reacții comportamentale, rezultatele la reacțiile de luptă și îngheț fiind aceleași.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În literatura de specialitate frica este examinată frecvent. Ea reprezintă emoția fundamentală care susține supraviețuirea și modelează strategiile de adaptare ale ființei umane, încă din primele momente de viață. Trăirea ei semnalează prezența unui pericol, a unei amenințări sau a unui obstacol în calea satisfacerii trebuințelor ori atingerii unor obiective, fiind asociată unor comportamente orientate spre apărare. Frica ne pregătește pentru o acțiune fizică. Comportamentele pe care ni le inspiră frica pot fi diferite, uneori ne poate da curaj, alteori ne poate impietri. Frica poate fi invățată prin experiența directă în trei feluri: experiența traumatizantă unică; micile experiențe stresante repetate și efectul retroactiv. Condițiile care determină evaluarea unei situații ca periculoase și trăirea fricii pot fi reprezentate de amenințări la adresa securității fizice sau psihice a persoanei ori de amenințări la adresa unui obiectiv sau rol care prezintă importanță pentru aceasta.

Pus în fața pericolului, percepînd sau anticipînd iminența unui pericol, individul va mobiliza răspunsurile fiziologice și psihologice de adaptare, alegînd între angajarea în comportamente de înfruntare a sursei (răspunsuri furioase sau agresive), părăsirea spațiului în care este prezentă aceasta (retragerea) ori supunerea în fața ei (imobilitatea, blocajul).

În cazul cînd un organism este pus în fața unui pericol, în fața riscului unei suferințe fizice el reacționează prin luptă sau fugă. Elementele fiziologice asociate cu frica sunt exact pîrghiile fiziologice care pun în alertă organismul și îl pregătesc să fugă sau să lupte cu un pericol fizic. În cazul cînd pericolul pare imens, iar fuga sau lupta nu pare o soluție apere a treia reacție și anume starea de îngheț, o starea inertă, ce se manifestă ca o formă de paralizie în care omul nu se mai poate mișca. Această paralizie este însoțită de stări modificate de conștiință și uneori poate fi urmată de amnezie parțială sau totală.

Reacția „luptă sau de fugi” este un fenomen biologic bine documentat, apărută ca urmare a evoluției și este prezentă atît la oameni cît și la animale, fiind de maxim ajutor atunci cînd individul stă față în față cu primejdia. În terminologia comună, crește adrenalina, această reacție ajutînd individul să facă față primejdiei într-un timp minim. Evoluția așteaptă de la individ ca el să se protejeze de acțiuni amenințătoare („să lupte”) sau să acționeze pentru a le evita („să fugă”), în cel mai scurt timp posibil.

Dacă problema poate fi rezolvată prin „luptă sau fugi”, soluția însăși previne frica și funcțiile corpului încep să se îndrepte spre normalizare. Astfel reacția „luptă sau fugi” apare a fi benefică; ea alertează organismul și îi furnizează o putere suplimentară, după o reacție scurtă și cîteva faze de rezistență, toate funcțiile corpului se reîntorc la normal.

Cînd individul nu poate lucra eficient cu perturbația prin „luptă sau fugi”, el rămîne neputincios. Nefiind în stare să fugă de perturbație sau să o elimine, individul continuă să fie expus tulburărilor, reacțiile sale emoționale se transformă în emoții negative, iar emoțiile negative creează neliniște în corp, ce necesită a fi eliberată. Negăsind un canal disponibil, emoțiile negative nu pot fi eliminate și atunci individul este nevoit să lucreze atît cu perturbația, cît și cu emoțiile proprii, dar neputînd face față celor două solicitări, devine neajutorat fizic și emoțional. Neajutorarea fizică îi ține corpul încordat, așa cum a fost declanșat în faza „luptă sau fugi”. Individul este gata să acționeze, dar fără o soluție, el nu izbutește și își păstrează automat încordarea, în timp ce slăbiciunea sa emoțională menține corpul excitat.

Rezultatele cercetării experimentale ne permit a concluziona că frica reprezintă o emoție de bază cu impact diferit asupra reacțiilor comportamentale.

Rezultatele relevante obținute indică că frica este influențată de către interacțiunea dintre genul și vîrsta participanților F = 2.35, p= .000 și confirmă ipoteza operațională nr. 1: „tipurile de bază ale fricii și manifestarea acesteia se pot modifica pe parcurs în dependență de genul și vîrsta adolescentului ”.

Rezulatele obținute în urma aplicării inventarului de măsurare a fricii FSS, a testului sociometric și metodei 20 de Eu, confirmă ipoteza operațională nr. 2: „statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii”.

În urma rezulattelor obținute putem concluziona că frică este caracteristică atît adolescenților din familii complete cît și celor din familii monoparentale. Frecvența cea mai mare a fricii ridicate este specifică adolescenților din familii monoparentale. În acest sens remarcăm că familia monoparentală pot fi factorul ce condiționează frică în adolescență.

În afara contextului familial, în adolescență, factorii cauzali ai fricii țin de experiența de comunicare a adolescentului în grupul de referință și de transformările în conținutul conștiinței de sine. Perceperea și evaluarea propriilor capacități permite inițierea formării imaginii de sine, care la această vîrstă este instabilă și de multe ori negativă, astfel au un impact asupra stării emoționale a adolescentului generînd agresivitate și frică.

Pentru confirmarea ipotezei operaționale nr.3 „statutul social formal și informal poate surveni ca factor declanșator al fricii” am recurs la inventarul de măsurare a fricii FSS, metoda sistemului de înhibare și activare comportamentală Jackson 5 și chestionarul de personalitate Eysenck EPQ-R. Coeficientul de semnificație și diferențele de procente analizate anterior ne permit a oferi valoare de adevăr parțiale ipotezei.

În cadrul analizei trifactoriale s-au observat interacțiuni semnificative la reacția de fugă și de activare. În cazul unui nivel înalt al fricii, subiecții care prezintă rezultate înalte la neurotism și psihotism vor tinde să adopte o reacție de fugă comparativ cu cei care prezintă un nivel scăzut la neurotism și înalt la psihotism. Reacția de activare de asemenia diferă considerabil între subiecții cu un nivel scăzut și înalt la neurotism cînd nivelul la psihotism este înalt. Astfel în cazul unui nivel înalt al fricii, subiecții cu un nivel înalt la psihotism și neurotism vor tinde să adopte o reacție de activare comparativ cu subiecții a căror nivel de psihotsim este înalt și a căror nivel de neurotism este scăzut.

Subiecții a cărui nivel de neurotism și psihotism este înalt în cazul unui nivel înalt al fricii demonstrează de obicei un stil de comportament evitant. În special este de remarcat faptul că indivizii simultan prezintă un comportament puternic de evadare și de activare activă cînd se confruntă cu o situație care le crează frică.

Subiecții cu un nivel înalt la psihotism și scăzut la neurotism, în cazul unui pericol, prezintă mai rar reacții de evadare. În contrast nu s-au observat diferențe semnificative pentru reacții de luptă și îngheț.

Recomandări

Pentru a scădea nivelul de frică, persoana trebuie să îndeplinească cîteva condiții semnificative care va favoriza creșterea resurselor individuale și o va ajuta să devină mai liberă, mai autonomă și mai eficientă sau pe deplin funcțională.

1. Persoana cu un nivel ridicat al fricii poate fi familiarizată cu tehnicile, procedeele și modalitățile de lucru. Ei pot practica o varietate jocuri: de prezentare, de cunoaștere, de afirmare, de încredere, de comunicare, de cooperare, de rezolvare a conflictelor și de relaxare, pentru dezvoltarea autoaprecierii, construirea încrederii în sine, valorificarea resurselor personale, depășirea blocajelor și eliminarea încordării și tensiunii psihomusculare și, precum și în scop profilactic.

2. Adolescenții ghidați de psiholog, profesori pot fi încurajați să cultive și să utilizeze individual activități de dezvoltare personală, interpersonală, socială și fizică. Astfel, se va facilita implicarea și participarea adolescenților în formarea propriei personalități, la luarea deciziilor vizavi de problemele ce îi afectează, la adoptarea unor comportamente responsabile de prevenire, control și depășire a fricii.

3. Cercetarea realizată înaintează în fața noastră probleme noi. Printre cele mai importante vom menționa următoarele: este necesar de a lărgi cadrul de cercetare a fricii în mai multe aspecte: a) investigarea multilaterală a fricii la vârsta precedentă preadolescență și vârsta următoare, tinerețe; b) practicarea activităților complexe de intervenție psihologică la vârste mai timpurii la care posibil se pot obține rezultate mai pronunțate în controlul și diminuarea fricii.

BIBLIOGRAFIE

ADLER, A. Cunoașterea omului. București: IRI, 1996. 275 p.

AGRAS, S.; SYLVESTER, D. The epidemiology of common fears and phobias. : Academic Press, 1969. 403 p.

AGRAS, W. Panic: facing fears, phobias and anxiety. : Freeman, 1985. 324 p.

ANDRE C., LELORD, F. Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele. București: TREI, 2003. 368 p.

BIRCH, A. Psihologia dezvoltării. București: Tehnica, 2000. 311 p.

BLANCHARD, R. An ethoexperimental analysis of defence, fear and anxiety. In: Anxiety. Otago: Otago University Press. 1990, nr.67, p. 188–199.

BURNHAM, J. Contemporary fear of adolescents: Coping and resiliency in the 21st century. 2009

COSNIER, J. Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. : Polirom, 2002. 135 p.

EKMAN, P. Emotion in the human face. Cambridge: University Press, 1982. 367 p.

ENE, S. Cum să ne învingem teama. : Polirom, 2005. 156 p.

EYSENCK, S. A revised version of the psychoticism scale. In: Person Individual Difference. 1985, nr.6, p. 21–39.

FISHER, A. B. The factor structure of the Fear Survey Schedule. Cambridge: University Press, 2006. 240 p.

GILBERT-MACLEOD, C. The behavioural expression of fear. : , 2000. 347 p.

GRAY, J. The psychophysiological basis of introversion–extraversion. In: Behavioral Reserch. 1970. nr.9, p.249–266.

GULLONE, E. The assessment of normal fear in children and adolescents. : Allyn and Bacon, 1999. 342 p.

HALL, G. A study of fears. In: American Journal of Psychology. 1987, nr. 8, p. 147-249.

HEBB, D. On the nature of fear. In: Psychological Review. 1987, nr. 53, p.259–276.

HOLDEVICI, I. Psihoterapia anxietății. București: Dual Tech, 2002. 400 p.

HORNEY, K. Personalitatea nevrotică a epocii noastre. București: IRI, 1998. 216 p.

LAZARUS, R. Emotion and adaptation. : Press, 1991. 367 p..

PIERON, H. Vocabularul psihologiei. București: Univers Enciclopedic, 2001. 649 p.

POPESCU–NEVEANU, P. Dicționar de psihologie. București: Albatros, 1978. 391 p.

RACHMAN, S. Fear and courage. : W.H: Freeman and Company, 1989. 347 p.

SARTRE, J. Psihologia emoției. București: IRI, 1997. 120 p.

SILLAMY, N. Dicționar de psihologie Larousse. București: Univers Enciclopedic, 1996. 864 p.

STEIN, M.; WALKER, J.R. Public-Speaking Fears in a Community Sample. In: Gender Psychiatry. 1996, nr. 53, p. 169-174.

STEVENSON, J.; BATTEN, N. Fears and fearfulness in children and adolescents: A genetic analysis of twin data. In: Journal of Child Psychology and Psychiatry. 1992, nr. 33, p. 977-985.

WILKS, F. Transformarea sentimentelor – o condiție a succesului. București: Curtea Veche, 2003. 296 p.

WOLPE, J. LANG, P. Manual for the fear survey schedule. San Diego: Educational and Industrial Testing Service, 1977. 326 p.

ZLATE, M. Eul și personalitatea. București: TREI, 2004. 280 p.