Influenta Reconfigurarii Balantei de Putere Militara din Zona Estica de Interes Strategic a Romaniei Asupra Resurselor Apărării Nationale

Căderea comunismului și respectiv sfârșitul Războiului Rece au fost fenomene care au reașezat relațiile de putere în întreaga lume. Perioada de timp care s-a scurs ulterior, a adus însă dezvoltări neconforme cu previziunile inițiale. Printre multe alte evenimente, se remarcă îndeosebi recrudescența terorismului extremism islamic, dominația unipolară a vieții internațională, ponderea crescândă a organismelor suprastatale și emergența unor noi centre de putere concurente. În particular, după sfârșitul Războiului Rece, spațiul euroatlantic a fost marcat, din punct de vedere al securității, de dinamica pe care au cunoscut-o NATO și Uniunea Europeană, majoritatea statelor cuprinse în acest spațiu fiind membre ale acestor cadre instituționale.

Ambele organizații au dezvoltat și implementat de-a lungul timpului conceptul de „management al crizelor”, influențând astfel și viziunile individuale ale actorilor statali care le sunt membri sau parteneri.

În noua ordine mondială care se prefigurează, puterea, și în special puterea militară, își păstrează valoarea de element de comparație în relațiile dintre state. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, aceasta a căpătat noi sensuri și semnificații și nu se mai bazează primordial pe puterea nucleară. Dezvoltarea tehnologică și economică constituie condiții fără de care puterea militară nu poate exista și nu se poate manifesta.

Titlul tezei de doctorat se referă la ,,Reconfigurarea balanței de putere militară din zona estică de interes strategic a României”. Scopul cercetării doctorale este acela de a releva contextul actual de securitate studiat prin prisma dinamicii relațiilor de putere militară aflate în continuă reașezare.

Actualitatea subiectului este dată de polemica academică care se referă la situația politică și militară internațională contemporană, respectiv la sistemul internațional mondial dezvoltat în urma sfârșitului bipolarității Războiului Rece pe baza preponderenței politico-militare a unei singure superputeri. Tema echilibrului puterii militare este de mare actualitate și are o mare încărcătură speculativă, orientată spre viitor. Cum va arăta lumea internațională peste două decenii sau mai mult este întrebarea care transpare din polemicile prezentate. Care sunt noile paradigme și cum răspund acestea la provocările de ordin empiric? Relevanța temei abordate este actuală atât din perspectiva istoriei recente – epoca internațională care s-a cristalizat după sfârșitul Războiului Rece – cât și în cadrul discuțiilor din rândul comunităților științifice care cercetează știința militară și istoria internațională.

Deși apreciate ca fiind stabilizate și cu o probabilitate aproape nulă de a cunoaște un alt conflict armat, statele europene continuă să reprezinte provocări de securitate și să aducă în fața organizațiilor internaționale noi crize de gestionat.

Evoluțiile din arcul de insecuritate est-european au scos la iveală faptul că sistemul strategic regional traversează din nou o perioadă foarte dificilă. Dacă pentru o bună perioadă de timp, mai ales după războiul din fosta Iugoslavie, Europa de Est părea a intra într-o perioadă de stabilizare, creștere economică și prosperitate, evenimentele violente din Serbia, Kosovo și Ucraina au demonstrat că, în realitate, sistemul nu este atât de solid.

Astfel, anul 2014 a început cu o serie de evenimente regionale care au surprins prin rapiditatea derulării, având un impact internațional deosebit, spectrul unui nou ,,Război Rece’’ devenind tot mai amenințător. Intervenții militare ilegale, încălcarea teritoriului unor state, proteste populare extreme, politici statale controversate, atitudini naționalist-extremiste sunt doar o parte din amenințările și vulnerabilitățile care se manifestă tot mai des în spațiul european.

Criza politică din Bosnia-Herțegovina (BIH), divergențele cu privire la statutul Kosovo, relația conflictuală dintre mișcarea secesionistă albaneză și autoritățile din Serbia, „conflictele înghețate” din Transnistria, Abhazia, Cecenia, Osetia de Sud, Nagorno – Karabah și situația actuală din Ucraina confirmă faptul că stabilitatea europeană este relativă, fiind condiționată strict de interesele și/sau acțiunile marilor puteri.

La toată această arhitectură de securitate în perpetuă mișcare, se adaugă proximitatea Europei de zona Orientului Mijlociu, areal care a cunoscut o volatilitate extremă și care a culminat cu apariția auto-declaratului Stat Islamic din Irak și Siria.

Dacă momentul 11 septembrie 2001, reprezintă debutul procesului de extindere a insecurității la nivel global, criza politică și confruntările militare din Ucraina vin să confirme, cel puțin pentru statele din estul Europei, că acest proces este unul în derulare. Pe acest fond, starea de pace se alterează, agresiunea armată și violența se amplifică și, astfel apar noi riscuri, amenințări și vulnerabilități.

Ca principal jucător în această zonă a globului, intențiile vădite ale F.Ruse sunt de a îndepărta cât mai mult Europa de SUA. Totuși, Rusia înțelege că, în viitorul imediat, Europa va urma SUA, chiar dacă o va face de la distanță, America fiind apreciată de cele mai multe state europene ca un garant al securității și al stabilității.

În prezent, SUA consideră Europa ca fiind un veritabil furnizor de securitate, atât prin intermediul NATO, cât și prin structurile europene de securitate, iar, în acest sens, unul din obiectivele de bază urmărit de americani este acela de modernizare a Alianței pentru a putea răspunde corespunzător riscurilor și amenințărilor actuale. Astfel, intențiile de perspectivă ale SUA sunt de amplificare a rolului Europei ca partener în multe dintre aspectele politicii sale externe. În acest context, din atitudinea Administrației OBAMA rezultă că Europa nu mai constituie o sarcină pentru SUA, în sensul de a fi ajutată permanent, ci este privită mai degrabă ca un partener de dialog și cooperare în abordarea amenințărilor și preocupărilor comune, existente pe glob.

Puterea, în general, respectiv puterea militară, în special, reprezintă capacitatea de a transforma resursele la dispoziție în obiective și rezultate. Totuși, odată cu sfârșitul Războiului Rece, puterea nu mai este considerată în termeni exclusivi militari. Globalizarea și interdependența au accentuat importanța elementelor de natură economică, politică, financiară și socială.

Obiectivul tezei reprezintă identificarea noilor tendințe în ceea ce privește exercitarea puterii militare de către actorii sistemului european contemporan. De asemenea, lucrarea își propune să găsescă răspuns unor întrebări precum: cum își exercită actorii puterea militară în sistemul internațional în vederea îndeplinirii obiectivelor proprii; care sunt instrumentele puterii militare; care sunt provocările în noul context al globalizării și al erei informației.

Integrarea lumii într-un sistem al relațiilor economice și de putere dominată de SUA a dat curs globalizării financiare și accelerării internaționalizării piețelor produselor și activităților. Sistemul internațional a căpătat o dimensiune unipolară odată cu supremația SUA. Mai mult, sfârșitul Războiului Rece a generat condițiile pentru restructurarea sistemului internațional. Acest fapt a reprezentat sfârșitul unei structuri de putere caracterizată de balanța dintre SUA și Uniunea Sovietică. Din acel moment sistemul internațional s-a aflat într-o continuă schimbare: de la unul unipolar caracterizat de supremația SUA, la unul multilateral sau multipolar prin existența mai multor poli de putere, până la unul puternic globalizat care include noi rețele caracterizate de noi forme de interacțiune, difuziunea puterii, actori non-guvernamentali multipli, interdependență complexă și noi provocări globale.

Prin urmare putem constata că într-un sistem internațional dinamic și complex cum este sistemul internațional al secolului XXI, în care unitățile și interacțiunile sunt într-o dinamică continuă, puterea militară are un caracter contextual. În acest sens, chiar dacă resursele puterii militare reprezintă o condiție în exercitarea acesteia de către actorii din sistem, analizarea diferitelor resurse nu ne poate oferi decât posibilitatea identificării unor tendințe și caracteristici la nivelul exercitării puterii militare. Dacă în perioada Războiului Rece puterea însemna resursă militară și coerciție, puterea în cadrul secolului XXI este complexă și include noi resurse și strategii de exercitare a acesteia de la cele tradiționale la cele mai inovatoare de tipul resurselor cibernetice.

Separat, resursele energetice pot deschide atât pentru statele exportatoare de petrol și gaze naturale cât și pentru statele de tranzit, calea către asigurarea unei poziții influente în cadrul sistemului internațional. Prin urmare, resursele energetice au evoluat în instrumente de politici eficiente pentru o gama largă de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare atât pentru atingerea obictivelor naționale cât și pentru extinderea influenței la nivel internațional.

În conflictele viitorului, accentul se va pune pe supremația informațională, rezultantă a războiului bazat pe rețea, iar problemele geo-economice ale lumii contemporane (gestionarea resurselor strategice, a căilor de acces și piețelor de desfacere a acestora, accesul restrictiv la tehnologiile avansate) vor juca un rol preponderent în reconfigurarea puterii militare.

În perspectiva anilor care vor veni, este absolut clar că, procesul de modernizare tehnologică și de generare a forțelor va trebui corelat cu sporirea eficacității utilizării resurselor alocate pentru apărarea națională.

Riscurilor și amenințărilor ce se manifestă în arcul de insecuritate est european nu li se pot găsi soluții de contracarare eficientă și pragmatică decât în măsura în care există și se manifestă voința de a se recurge la diagnosticarea corectă a surselor de instabilitate și la cunoașterea atentă și laborioasă a caracteristicilor mediului internațional de securitate, în contextul tendinței generale spre o lume multipolară și al reorganizării centrelor de putere.

Din punct de vedere geostrategic, specialiștii în domeniu apreciază că ne găsim într-o etapă distinctă de renaștere și revigorare a Războiului Rece, care ia forma conflictului clasic dintre Rusia și Statele Unite, dar la care apare ca element de noutate Uniunea Europeană, care este interesată de extinderea politică și economică spre est.

Riscurile, amenințările, provocările și tensiunile de orice natură fac parte din dinamica vieții planetare, din dinamica vieții umane, există și vor exista mereu. Ele sunt foarte greu de identificat, întrucât au determinații complexe și, mai ales, foarte greu de localizat, de evaluat și de dezamorsat. Cu toate acestea, procesul de investigare, cunoaștere și ameliorare a lor este continuu, absolut necesar și trebuie să preocupe în cel mai înalt grad societatea omenească.