Influența Plantei Premergatoare Asupra Indicilor DE Calitate ȘI DE Producție LA Soiul DE Grâu Glosa Cultivat ÎN Județul Giurgiu

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE

ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Îndrumători Științifici:

Conf.univ.dr. Roxana Maria MADJAR

Șef.lucr.dr. Gina SCĂEȚEANU

Absolvent:

Silviu Ionuț MANDRAGIU

BUCUREȘTI

– 2016 –

SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

INFLUENȚA PLANTEI PREMERGATOARE ASUPRA INDICILOR DE CALITATE ȘI DE PRODUCȚIE LA SOIUL DE GRÂU GLOSA CULTIVAT ÎN JUDEȚUL GIURGIU

Îndrumători Științifici:

Conf.univ.dr. Roxana Maria MADJAR

Șef.lucr. dr. Gina SCĂEȚEANU

Semnătura ……………………………………..

……………………………………………………..

Absolvent:

Silviu Ionuț MANDRAGIU

BUCUREȘTI

– 2016 –

Cuprins

Pag.

INTRODUCERE

Agricultura a fost, este și rămâne singura ramură care constituie sursa de hrană a omenirii, cu implicații adânci de natură politică, economică și socială. Creșterea în mod continuu a populației globului ridică una din cele mai mari probleme ale contemporaneității – asigurarea necesarului de hrană pentru întreaga populație. Se estimează că producția mondială de alimente este de 1,5 ori mai mică decât cantitatea necesară. Deficiența alimentelor sub aspect cantitativ și în special calitativ, are consecințe grave, constituind unul din factorii vinovați de faptul că o treime din populația globului suferă de malnutriție.

Plantele de cultură, și în special cerealele, asigură o mare parte din necesarul de proteine, lipide și gucide, reprezentând aproximativ 50-55% din caloriile consumate la nivel mondial. Dintre acestea, grâul se cultivă pe cea mai mare suprafață, constituind cereala de bază datorită importanței ei economice în hrana populației, fiind cultivat pe mai multe suprafețe decât orice altă cultură comercială și continuă să fie cea mai importantă cereală ca sursă de hrană pentru oameni. Niciun aliment nu satisface atât de economic cerințele omului în principii nutritive și active ca pâinea de grâu, de aceea producția de grâu depășește alte culturi precum orezul sau porumbul.

Însemnătatea care s-a acordat grâului încă din cele mai vechi timpuri rezultă în primul rând din întrebuințarea sa ca materie primă în industria panificației, pâinea constituind alimentul de bază pentru o mare parte a populației globului.

Alături de alte alimente, pâinea și produsele derivate din grâu asigură omului nutrienții necesari întreținerii funcțiilor vitale ale organismului, a sănătății lui, precum și a capacității de muncă, de gândire și de creație.

Din aceste motive este necesară obținerea unor producții ridicate și constante de grâu pe unitatea de suprafață, prin elaborarea de noi tehnologii care să asigure cele mai înalte randamente, odată cu reducerea consumului de energie și eliminarea pierderilor imense provocate de buruieni, boli, dăunători și factori climatici nefavorabili.

Cercetările întreprinse și prezentate în lucrarea de față au urmărit pretabilitatea soiului de grâu Glosa cultivat în condițiile pedoclimatice din zona de sud-est a României, rezistența acestuia la anumiți factori de stres precum temperatura, precipitațiile, dăunătorii, rezistența la secetă, precum și influența plantei premergătoare asupra indicilor de calitate și de producție.

CAPITOLUL I

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

ÎN DOMENIUL TEMEI ABORDATE

Originea și importanța culturii de grâu

Grâul (Triticum aestivum) face parte din genul Triticum, familia Poaceae.

Trei membrii ai Familiei Poaceae, grâul – genul Triticum, orez – genul Oryza și porumb – genul Zea sunt culturi de bază. Domesticirea lor în urmă cu 8000 – 12000 de ani, grâul în sud-vestul Asiei, orezul în China și porumbul în cele doua Americi, au permis fondarea marilor civilizații.

N. Vavilov a identificat patru centre de origine a grâului: Centrul Asia Centrală (China, India de Nord-Vest, Afganistan, Uzbekistan), din care provin speciile Triticum aestivum, Triticum compactum și Triticum spharococcum; Centrul Orientul Apropiat și estul Bazinului Mediteranean (interiorul Asiei Mici, Iran, Transcaucazia), din care provin Triticum aestivum, Triticum macha, Triticum monococcum, Triticum dicoccum, Triticum spelta, Triticum durum, Triticum turgidum, Triticum carthlicum și Triticum timopheevi; Centrul Africa de Est (Etiopia și Somalia), din care provin Triticum durum, Triticum turgidum și Triticum polonicum.

Domesticirea grâului a implicat multiple procese de poliploidie între mai multe specii din genurile Triticum și Aegilops. Grâul comun hexaploid (Triticum aestivum) este cel mai proeminent membru al tribului domesticit, care include și grâul dipoid și tetraploid cât și secara – Secale cereale și orzul – Hordeum vulgare (Haselkorn R., 2002)

Grâul este ce mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară. Suprafețele întinse pe care este semănat, precum și atenția de care se bucură se datorează: conținutului ridicat al boabelor în glucide și proteine și raportului dintre aceste substanțe, corespunzător cerințelor organismului uman; conservabilității îndelungate a boabelor și faptului că pot fi transportate fără dificultate; planta are plasticitate ecologică mare, fiind cultivată în zone cu climate și soluri foarte diferite; posibilităților de mecanizare integrală a culturii (Gh. Bîlteanu, 1991).

Fiind cultivat în toate colțurile lumii, grâul este o importantă sursă de schimburi comerciale încă din cele mai vechi timpuri. Cantitățile de grâu produse în fiecare an și comerțul cu grâu reprezintă componente semnificative ale balanței comerciale pentru economiile naționale.

Din punct de vedere agronomic, grâul are avantajul unei culturi integral mecanizată, fiind o foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, deoarece părăsește terenul devreme și permite efectuarea lucrărilor solului încă din vară. De aceea, după grâu poate fi semănată, în principiu, orice cultură agricolă iar după recoltarea soiurilor timpurii de grâu pot fi amplasate unele culturi succesive.

În conformitate cu statisticile FAOSTAT pe anul 2012, la nivel mondial cel mai mare producător de grâu a fost China (figura 1.1) iar cea mai mare producție de grâu din Europa a fost obținută de Franța, România situându-se pe locul șapte. (figura 1.2).

Figura 1.1. Principalii 5 producatori de grâu la nivel mondial

(FAOSTAT 2012, mii de tone)

Figura 1.2. Producția de grâu în Europa

(FAOSTAT 2012, mii de tone)

Boabele de grâu au principala utilizare pentru producerea făinii, destinată fabricării pâinii – aliment de bază pentru un număr mare de oameni, aproximativ 40% din populația globului și furnizează circa 20% din totalul caloriilor și peste 25% din totalul proteinelor consumate în alimentația umană la nivel mondial. De asemenea, boabele de grâu sunt folosite pentru fabricarea pastelor făinoase (figura 1.3), precum și ca materie primă pentru alte produse industriale diferite (amidon, gluten, alcool etilic, bioetanol utilizat drept carburant).

Figura 1.3. Produse obținute din grâu

(Sursa: http://www.bella-cucina.de/pasta-abc.php

http://www.sonkadin.com/ekmeginizin-cope-gitmemesi-icin-tavsiyeler/)

Tulpinile (paiele) rămase după recoltat sunt utilizate ca: materie primă pentru fabricarea celulozei, a plăcilor aglomerate, așternut pentru animale, nutreț grosier,îngrășământ organic, încorporate ca atare în sol, imediat după recoltare, sau după ce au fost supuse unui proces de compostare.

La nivel global se estimează că, din consumul total de grâu, circa 65% sunt utilizate direct în hrana umană, 21% ca furaj pentru animale, 8% ca materiale semincer și 6% au alte utilizări, ca materie primă industrială (figura 1.4).

Figura 1.4. Utilizarea grâului la nivel global

Tărâțele – reziduuri de la industria de morărit – sunt un furaj concentrat deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale.

Boabele de grâu pot reprezenta și un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului, sub aspectul valorii nutritive, al prețului și chiar ca productivitate. Folosirea boabelor de grâu ca furaj este mai puțin răspândită la noi, dar este mult extinsă în majoritatea țărilor mari producătoare de grâu (Roman Gh. V. și colab., 2011).

În compoziția bobului de grâu predomină glucidele – 62-75% din masa proaspătă a bobului, formate în proporție de peste 90% din amidon, iar restul fiind dextrine și alte glucide mai simple. Amidonul este depozitat, în principal, în endosperm, sub formă de grăunciori de amidon, unii mari (25-40µm) și de formă lenticulară, alții mici (5-10µm) și sferici (tabelul 1.1).

Tabelul 1.1.

Proporția diferitelor părți ale cariopsei de grâu și compoziția lor chimică

(% din s.u.)

(Sursa: Soare A.)

Substanțele proteice reprezintă în mod obișnuit 10-16% din masa bobului (cu limitele între 8-24%) și sunt concentrate în mare parte spre părțile periferice ale bobului (în învelișuri, stratul cu aleuronă, în embrion și scutellum).

Cantitatea și compoziția proteinelor dau calitatea nutritivă a bobului. Acumularea proteinelor în bob depinde de o serie de factori, cum ar fi: specia de grâu, soiul, condițiile climatice, fertilitatea naturală a solului și dozele de îngrășăminte cu azot aplicate. Dintre acești factori, condițiile climatice au un rol deosebit de important. În climatele secetoase și calde, acumularea proteinelor în bob este favorizată; pe de altă parte, perioada de formare și umplere a boabelor este mai scurtă, coacerea este grăbită și ca urmare, procentual, proteinele reprezintă mai mult din compoziția bobului. Din contră, în climatele umede și răcoroase este favorizată acumularea glucidelor; totodată, perioada de formare a boabelor este mai lungă, ceea ce duce la acumularea unor cantități mari de amidon. De asemenea, în condiții de irigare, conținutul boabelor de grâu în substanțe proteice este mai scăzut.

Valoarea biologică a proteinelor din boabele de grâu este ridicată, deoarece aceste conțin toți cei 10 aminoacizi esențiali, pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Totuși, un impediment îl constituie conținutul redus al boabelor de grâu în lizină și triptofan.

Proteinele din bobul de grâu sunt reprezentate de:

– prolamine (4-5 g/100 g boabe, predominând gliadina);

– glutenine (3-4 g/100 g, predominând glutenina);

– albumine (0,3-0,5 g/100 g, în principal leucosina);

– globuline (0,6-1 g/100 g, îndeosebi edestina).

Gliadina și glutenina din bobul de grâu formează glutenul, un amestec de substanțe proteice care ocupă spațiul dintre grăunciorii de amidon din endosperm și care, după măcinat, în făină înglobează grăunciorii de amidon. Prin adăugare de apă, glutenul formează filamente și membrane coloidale care rețin bulele de dioxid de carbon în procesul de creștere a aluatului și dau aluatul pufos.

Boabele de grâu „durum”, destinate fabricării pastelor făinoase, conțin o cantitate mai mare de proteine și gluten, dar glutenul are o calitate inferioară pentru panificație; în schimb, este foarte potrivit pentru fabricarea pastelor făinoase, având stabilitate mare la fiert, datorită filamentelor de proteină foarte rezistente.

Pastele făinoase, sub diferite forme (spaghetti, macaroane, lasagna, ș.a.) sunt produse, în general, din griș de grâu durum. În unele țări, pentru paste se folosesc amestecuri de grâu durum și grâu comun sau chiar numai făină de grâu comun, cu conținut ridicat de proteină. Grâul durum mai poate fi preparat sub formă de arpacaș („bulgur”) sau turte (pâine necrescută, denumita și „pita”).

Lipidele reprezintă 1,8-2,6% în compoziția bobului și sunt acumulate, în special, în embrion și stratul de aleuronă. Lipidele din bobul de grâu sunt formate în proporție de circa 72,8% din acizi grași nesaturați, dintre care predomină acidul linoleic (55%) și acidul oleic (14%), iar dintre acizii grași saturați, cel mai reprezentat este acidul palmitic (19,5%). Uleiul din germeni de grâu aparține grăsimilor vegetale nesaturate, este bogat în vitamina E și are utilizări diverse, în cosmetică, alimentație, ș.a.

Celuloza se află în cantitate de 2,0-3,5% și este prezentă în primul rând în învelișurile bobului (pericarp).

Sărurile minerale sunt reprezentate în număr mare de elementele chimice, aceste au o pondere de 1,5-2,3% și se află spre părțile periferice ale bobului. Dintre macroelemente, boabele conțin, în medie, 341 mg fosfor, 381 mg potasiu, 38 mg calciu, 128 mg magneziu, 194 mg sulf și 8 mg sodiu, iar dintre microelemente, 3,6 mg mangan, 3,3 mg fier și 2,7 mg zinc (raportat la 100 g s.u.).

Boabele de grâu prezintă următoarele conținuturi în vitamine: 0,20 mg provitamina A (beta-caroten), 0,46 mg vitamina B1(tiamină), 0,11 mg vitamina B2 (riboflavină), 5,10 vitamina B3 (niacină), 1,18 mg vitamina B5 (acid pantotenic), 0,27 mg vitamina B6 (pridoxină), 1,35 mg vitamina E (tocoferoli).

Pe piața internațională, grânele sunt clasificate în funcție de culoarea și compoziția boabelor. În acest sens, noțiunea de „grâne tari de primăvară” („Hard Red Spring Wheat”) definește grânele de foarte bună calitate sun aspectul conținutului de proteine (14-16%), produse îndeosebi în Canada, SUA, Federația Rusă și Polonia, ca grâne de primăvară; aceste grâne „de forță”, pot fi folosite ca atare în panificație, dar cel mai adesea sunt amestecate cu „grâne mai slabe”, pentru a le îmbunătății calitatea. Făinurile de grâne tari de primăvară au un conținut ridicat în proteine și formează un gluten elastic, consistent, cu o bună capacitate de reținere a dioxidului de carbon.

„Grânele tari de toamnă” („Hard Red Winter Wheat”) (denumite uneori și „grânele semintari” sau „grâne pentru panificație”) conțin 12-13% proteine și sunt produse, de regulă, în Argentina, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Ungaria; de asemenea, grânele românești, produse pe cernoziom și cu o tehnologie de cultivare corectă aparțin acestei categorii.

„Grânele moi” („Soft Red Winter Wheat”) cu sub 11% proteine (și chiar 8% proteine), sunt produse în climatele umede, cu peste 750 mm precipitații anual, din Europa de Vest și de pe coasta estică a SUA. Făina din grâu moale, cu conținut scăzut în proteine, are proprietăți reduse de reținere a dioxidului de carbon, glutenul fiind unul moale. Din această făină se prepară biscuiți, prăjituri, cereale pentru micul dejun, fulgi de grâu, bere, ș.a. De asemenea, grânele moi pot fi utilizate pentru a se produse amidon, gluten, glucoză, etanol, adezivi, sau în scop furajer. În sfârșit „grâul alb” (White Wheat) este cultivat mai puțin, în partea vestică a SUA și pe suprafețe restrânse se mai găsește și în Europa, Australia, Africa de Sud, Asia, America de Sud.

Grâul este folosit și ca materie primă nealimentară în diferite procese industriale. Astfel, amidonul extras din boabe este utilizat la producerea de hârtie și carton, ca adeziv, agent de încărcare în industria maselor plastice, ca substrat de fermentare în producerea de antibiotice, vitamine și hormoni.

Din punct de vedere energetic grâul are multiple utilizări, de exemplu, din 100 kg de boabe de grâu pot fi produși circa 35 l bioetanol utilizabil drept carburant. În diferite țări (Austria, Danemarca, Marea Britanie, ș.a.) paiele de grâu sunt folosite pentru a produce energie termică și electrică (Roman Gh. V. și colab., 2011).

1.2. Zonele de cultură a grâului în România.

În România grâul este cultivat în primul rând pe cernoziomuri și pe preluvosoluri roscate. Având în vedere importanța culturii grâului, acesta se extinde și pe soluri mai puțin favorabile, cum sunt preluvosolurile, luvosolurile, luvosolurile albice. Pe asemenea soluri este obligatorie aplicarea unor măsuri ameliorative (amendare calcică, îngrășare organică, afânare adâncă).

Pe circa 20% din suprafața arabilă a țării se întrunesc condiții foarte favorabile pentru grâu, iar pe circa 70% condiții favorabile. Doar pe 7% din suprafața arabilă a țării se poate afirma că se întrunesc condiții puțin favorabile pentru cultura grâului.

Ca urmare, cele 2,1-2,4 milioane hectare semănate cu grâu în România pot fi amplasate numai în condiții foarte favorabile și favorabile.

După favorabilitatea lor, în țara noastră se disting trei zone de cultură a grâului de toamnă, după cum urmează: zona foarte favorabilă, zona favorabilă, zona puțin favorabilă) (figura 1.5).

Zona foarte favorabilă, care cuprinde:

Câmpia de Vest (Câmpia Crișurilor, Câmpia Banatului), care se caracterizează prin condiții climatice foarte favorabile grâului de toamnă, prin prezența solurilor de tip cernoziom și preluvosol-roșcat.

Câmpia Dunării (sudul Olteniei, terasele Dunării din stânga Oltului, Sudul Câmpiei Teleormanului, zona București – Giurgiu – Călărași – Urziceni, Vestul Câmpiei Bărăganului, care se caracterizează prin secete mai frecvente, atât toamna cât și primăvara și la începutul verii (mai ales în vestul Bărăganului);

Câmpia Transilvaniei, care se caracterizează prin condiții climatice foarte favorabile grâului de toamnă;

Nord-Estul Moldovei, care se caracterizează prin secete frecvente, atât toamna cât și primăvara și la începutul verii, dar și prin precipitații reduse iarna și viscolirea zăpezii, ceea ce face ca plantele de grâu să fie expuse la temperaturi scăzute.

Figura.1.5. Harta zonării ecologice a culturii grâului de toamnă în România

(Sursa: N. Zamfirescu, 1965)

Zona favorabilă, care se extinde în imediata vecinătate a zonei foarte favorabile și cuprinde:

Vestul țării, zonă asemănătoare zonei foarte favorabile din punct de vedere climatic, dar cu soluri foarte diferite și mai puțin fertile.

Sudul țării, care se caracterizează prin climă relativ favorabilă, dar cu secete frecvente, atât toamna cât și primăvara și începutul verii în Bărăgan;

Dobrogea, care se caracterizează prin precipitații mai reduse decât în Bărăgan, dar cu o umiditate atmosferică mai ridicată ca urmare a influenței Mării Negre, ceea ce face ca plantele de grâu să vegeteze bine;

Transilvania (bazinele Târnavelor, Mureșului, Oltului; depresiunile Bârsei, Făgărașului, Ciucului), care se caracterizează prin condiții climatice favorabile, dar cu terenuri frământate, cu soluri cu fertilitate foarte variată;

Moldova (județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și zona din dreapta Siretului), care se caracterizează prin secete foarte frecvente în toamnă, condiții de iernare mai dificile și fenomene de pălire și șiștăvire.

Zona puțin favorabilă, care cuprinde:

Dealurile subcarpatice și dealurile erodate din Nordul Dobrogei, în care sunt asigurate condițiile climatice ale grâului, dar solurile se caracterizează prin fertilitate redusă, însușiri fizice și chimice puțin corespunzătoare (Bîlteanu Gh., 1998).

1.3. Factorii care condiționează parametrii calității recoltei

Calitatea recoltei este influențată de o serie de factori:

ecologici (climatici, edafici, orografici) și zonarea ecologică a plantelor;

biologici: soiul cultivat și valoarea materialului de semănat;

tehnologici: rotația, fertilizarea, lucrările solului, sămânța și semănatul, lucrările de îngrijire, recoltarea și păstrarea producției;

social-economici – forma de exploatație, dotarea, modul de valorificare a producției.

Fiecare specie de plante are cerințe deosebite față de climă (lumină, căldură, apă, aer), tipul de sol și fertilitatea naturală a acestuia, de care trebuie să se țină seama în repartizarea sa pe teritoriul țării și tehnologiile de cultură aplicate.

Grâul se cultivă pe glob între paralelele de 30-60o latitudine nordică si 25-40o latitudine sudică. În condițiile din țara noastră, perioada de vegetație a grâului de toamnă se încadrează, în general, între 270 – 290 zile (circa 9 luni), în funcție de soi și condițiile care se cultivă.

Lumina este folosită în sinteza substanțelor organice din plante, prin intermediul clorofilei, în procesul de fotosinteză. Intensitatea procesului fotosintetic este dependentă de suprafața foliară, numărul și distribuirea cloroplastelor, activitatea enzimatică, concentrația dioxidului de carbon, lumina, temperatura, apa, elementele nutritive din sol.

Intensitatea luminii condiționeaza parcurgerea fazelor de vegetație a plantelor (creșterea, înflorirea, fructificarea), rezistența la cădere, conținutul în zahăr, în amidon sau în alte componente.

Calitatea luminii exprimată prin componentele spectrului influențează cantitatea și calitatea producției. S-a constatat că sub acțiunea razelor roșii și galbene se sintetizează în special hidrați de carbon, iar în cazul celor albastre, mai multe substanțe proteice. Razele roșii stimulează și germinația semințelor (Zamfirescu N., și colab., 1965).

Căldura

Cerințele pentru germinat ale semințelor de grâu sunt de minimum 1 – 3oC. În mod obișnuit, în perioada de semănat a grâului în România, temperaturile aerului se situează în jur de 14 – 15oC, deci aproape de optim. Pentru răsărire, grâul necesită o sumă de temperaturi biologic active (TBA, cu temperatura de bază de 0oC) de 100-140oC La aceste temperaturi, răsărirea grâului are loc după 7 – 10 zile, cu condiția asigurării umidității, o durată de peste 15 zile începe să fie dăunătoare, deoarece întârzie vegetația.

Procesul de înfrățire a plantelor de grâu este favorizat de zilele însorite, luminoase, cu temperaturi de 8 – 10oC; procesul continua până când temperatura scade sub 5oC.

Plantele de grâu de toamnă, bine înfrățite și călite, se caracterizează printr-o mare rezistență la temperaturi scăzute (până la -15oC, chiar -20oC la nivelul nodului de înfrățire), mai ales dacă solul este acoperit cu strat de zăpadă.

În primăvară, temperaturile favorabile plantelor pentru alungirea paiului sunt de 14 – 18 oC, pentru înspicat de 16 – 18oC, pentru înflorit de 18 – 20oC, iar pentru formarea, umplerea și coacera bobului de 20oC (Velican V., 1972).

Apa, este deosebit de importantă pentru viata plantelor, fiind necesară în toate fazele de vegetatie, de la îmbibarea și germinarea semințelor și până la maturitate. Cerințele grâului față de apa din sol sunt moderate, dar echilibrate pe întreaga perioadă de vegetație. Se consideră că în zonele de cultură a grâului, trebuie să cadă cel puțin 225 mm precipitații pe perioada de vegetație – optimum 600 mm precipitații.

Coeficientul de transpirație al grâului este cuprins între 350 și 400 (Roman Gh.V., 2006).

Pentru germinație, boabele de grâu absorb o cantitate de apă echivalentă cu 40-50 % din greutatea lor.

Răsăritul are loc în condiții optime la o umiditate a solului de 70-80% din capacitatea totală pentru apă, limita inferioară fiind de 40% din capacitatea totală pentru apă.

În condițiile din țara noastră, toamnele sunt în mod frecvent secetoase, ceea ce face ca germinarea și răsăritul culturilor de grâu să fie întârziate și culturile să fie neuniforme.

În primăvară, cerințele față de umiditate cresc continuu, fiind maxime în perioadele de înspicare, înflorire și umplere a boabelor.

Deficitul hidric în primăvară are o influență negativă asupra alungirii paiului, dar mai ales asupra procesului de organogeneză, ceea ce face ca spicul format în asemenea condiții să aibă un număr mic de spiculețe, iar spiculețele să aibă un număr mic de flori fertile.

Excesul de umiditate în primăvară favorizează dezvoltarea bolilor foliare.

În faza de umplere a boabelor, vremea uscată și călduroasă determină un dezechilibru între pierderea apei prin procesul de transpirație și absorția acesteia din sol, ceea ce duce la apariția fenomenului de șiștăvire. Acest fenomen împiedică transportul substanțelor asimilate din frunze în bob, motiv pentru care boabele se opresc din dezvoltare, pierd apă și se încrețesc, devenind șiștave. În țara noastră, fenomenul de șiștăvire este mai frecvent în zona de sud-est (Bărăgan și Dobrogea).

Aerul 

Viața plantelor este dependentă de componentele aerului din sol și atmosferă. Aerul din sol influențează creșterea sistemului radicular al plantelor și viața microorganismelor. Rădăcinile plantelor se dezvoltă bine în sol aerat.

Solul

Grâul dă rezultate bune pe soluri mijlocii, lutoase și luto-argiloase, cu capacitate mare de reținere a apei, permeabile, cu reacție neutră sau slab acidă (pH între 6 și 7,5).

Sunt neindicate pentru grâu solurile impermeabile, pe care stagnează apa, plantele de grâu pe aceste soluri fiind expuse la fenomenul de asfixiere. Nu sunt favorabile nici solurile ușoare, deoarece plantele pot suferi de secetă. De asemenea, nu sunt indicate nici solurile prea acide sau prea alcaline (Axinte M., 2006).

1.4. Influența plantei premergătoare asupra calității producției de grâu

Grâul de toamnă este pretențios față de planta premergătoare, preferând plantele cu recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni și un conținut ridicat de elemente nutritive în sol, deoarece trebuie semănat toamna, destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrățească și să se călească pentru a rezista peste iarnă. Planta de grâu are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere în profunzimea solului și de absorbție a substanțelor nutritive din sol, recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care până în toamnă acumuleză apă și nitrați, se pot distruge buruienile și se mărunțesc bolovanii.

Plantele foarte bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, rapița de toamnă, borceagul, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu și de vară, trifoiul, cânepa pentru fibră, muștarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânță, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul, coriandrul, anasonul, chimenul.

Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt: soia, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru boabe, porumbul pentru siloz, cânepa pentru sămânță. Toate aceste culturi trebuie să fie recoltate până la 10-15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puțin 2 săptămâni până la semănatul grâului.

Plantele puțin bune premergătoare pentru grâul de toamnă sunt acelea care lasă solul sărac în apă și elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat semănatului grâului de toamnă după orz, din cauza bolilor și dăunătorilor comuni, și după lucernă sau pajiști semănate, culturi care lăstăresc puternic după desființare și care lasă solul sărac în apă. (Ion V.,2010).

Porumbul pentru boabe este considerat o premergătoare mediocră pentru grâu, pe de o parte din cauza recoltării târzii, iar pe de altă parte, lasă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol sărac în apă și o cantitate mare de resturi vegetale. Totuși, amplasarea grâului după porumb este foarte frecventă în țara noastră, ca urmare a suprafețelor mari pe care se cultivă cele două culturi, precum și din cauza faptului că zonele importante de cultură coincide, dar trebuie avut în vedere faptul că se dezvoltă foarte mult fuzarioza (boală comună celor două plante), solul sărăcește în azot și fosfor, iar terenul se îmburuienează cu buruieni specifice.

Este obligatorie respectarea anumitor condiții care pot transforma porumbul într-o bună premergătoare pentru grâu: cultivarea unor hibrizi cu perioadă ceva mai scurtă de vegetație, prin comparație cu potențialul termic al zonei; semănarea porumbului în epoca optima, în teren afânat adânc prin lucrările solului; administrarea la porumb, în optim, a îngrășămintelor organice și minerale; combaterea foarte bună a buruienilor; recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat și bine de resturi vegetale.

Floarea-soarelui, apreciată timp îndelungat ca premergătoare mai slabă decât porumbul, deoarece lasă solul uscat și sărac în substanțe nutritive, oferă avantajul că se recoltează la sfârșit de august – început de septembrie, mult mai devreme decât porumbul, ceea ce permite lucrarea mai timpurie a solului. După floarea-soarelui, trebuie acordată atenție mărunțirii și împrăștierii uniforme pe teren a resturilor vegetale (eventual urmată de încorporare); totodată, solul rămâne destul de sărăcit în elemente nutritive, fiind obligatorie aplicarea îngășămintelor încă din toamnă, prin care este favorizată și descompunerea resturilor vegetale celulozice rămase pe teren.

Floarea-soarelui se cultivă pe suprafețe mari, în jur de 800 – 900 mii/ha anual, în zonele foarte favorabile și favorabile de cultură a grâului.

Monocultura de grâu este acceptată numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului. Nu este de acceptat amplasarea grâului după grâu pe suprafețele destinate producerii de sămânță sau pe terenurile infestate puternic cu boli. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grâului după grâu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetată a grâului după grâu duce la o serie de efecte negative, precum: înmulțirea buruienilor specifice, înmulțirea bolilor (fuzarioza, mălura, tăciunele, făinarea), înmulțirea dăunătorilor (gândacul ghebos, ploșnițele, viermele rosu al paiului, viermii sârmă) și acumularea unei flore “rizosferice” cu efect dăunător.

Grâul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni și într-o stare bună de fertilitate (Roman Gh. V. și colab., 2011).

CAPITOLUL II

MATERIAL ȘI METODĂ

2.1. Obiective

Cercetările experimentale au fost efectuate în anul agricol 2015 – 2016 și au urmărit, pentru soiul de grâu Glosa, influența plantei premergătoare asupra indicilor de calitate și de producție în condițiile pedoclimatice din comuna Florești-Stoenești, județul Giurgiu:

Variabilitatea componentelor de producție sub influența plantei premergătoare

producția de grâu (kg/ha);

înălțimea medie a plantei la recoltare;

lungimea spicului;

numărul de boabe pe spic;

numărul de spice/m2;

masa a 1000 de boabe.

Variabilitatea indicilor de calitate sub influența plantei premergătoare

conținutul în gluten umed;

conținutul în proteină brută.

2.2. Materialul biologic – descrierea soiului

Soiul de grâu de toamna Glosa a fost creat la INCDA Fundulea.

Figura 2.1. Soiul de grâu Glosa (imagini originale din câmpul experimental)

Caractere morfologice

Colorația antocianică a coleoptilului este absentă sau foarte slabă. Portul plantei la înfrățire este semierect. Colorația antocianică a urechiușelor frunzei steag este absentă sau foarte slabă. Frecvența plantelor cu portul frunzei steag recurbat este absentă sau foarte slabă. Cerozitatea tecii frunzei steag este slabă iar a spicului este absentă sau foarte slabă. Planta este de înălțime medie, iar grosimea măduvei paiului este medie. Spicul are forma în profil piramidală, are densitatea medie, este scurt spre mediu, aristat de culoare albă. Gluma inferioară: lătimea umărului este îngustă, forma este înalțată, dintele este foarte lung și drept. Bobul are culoarea roșie, iar colorația în fenol este puternică.

Însușiri fiziologice

Este un soi precoce, cu o rezistență bună la cădere, iernare, secetă și arșiță. Soiul este mijiociu de sensibil la făinare, sensibil la septorioza frunzelor și mijlociu de sensibil la rugina brună.

Însușiri de calitate

Soiul se încadrează în grupa soiurilor cu însușiri de panificație bune.

Capacitatea de producție

Soiul a realizat o producție medie de 5318 kg/ha, depășind martorii cu sporuri de producție de 7% Fundulea 4, 8% FL 85 si 8% Dropia (în zona de sud și vest a țării). În Moldova și Transilvania soiul a realizat o producție de 5871 kg/ha, depășind martorii de referință cu sporuri de producție de 8% Fundulea 4, 11% Apullum si 1% Ariesan. Masa a 1000 de boabe a avut valori de 44-45 g, iar masa hectolitrică 77-78 kg.

Figura 2.1. Producția medie în zona de sud și vest

(Sursa: www.incda-fundulea.ro)

Figura 2.2. Producția medie în Moldova și Transilvania

(Sursa: www.incda-fundulea.ro)

Tehnologie de cultură. Se recomandă cultivarea soiului în zona favorabilă pentru grâul de toamnă din toată țara.

2.3. Tehnologia aplicată

După recoltarea plantei premergătoare – floarea-soarelui și porumb, în a doua decadă a lunii septembrie iar după recoltarea grâului, în a doua decadă a lunii iunie, s-a efectuat dezmiriștirea terenului, în vederea conservării apei în sol, marunțirii resturilor vegetale și amestecării lor cu solul, pentru distrugerea buruienilor existente și crearea condițiilor favorabile pentru germinarea semințelor buruienilor aflate în sol și a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare.

A fost efectuată arătura la 20 cm adâncime, urmată de grăpat. Semănatul a fost efectuat cu o întârziere de câteva zile față de epoca optimă, la o adâncime de 5 cm, folosindu-se o normă de sămânță de 230 kg/ha. În primăvară fertilizarea a fost făcută cu 280 kg/ha de azot amoniacal, s-a erbicidat cu Rival Star 75 GD, 25 g/ha, pentru tratamentele fitosanitare s-a folosit insecticid Faster 10 CE 100ml/ha și fungicid Orius 25 EW 0,5 l/ha (www.incda-fundulea.ro).

Tabelul 2.1.

Fișa tehnologică

2.4. Determinări și analize efectuate:

– Umiditatea solului: gravimetric;

– pH-ul solului: în suspensie apoasă 1:2,5, prin metoda potențiometrică, cu pH-metru Hanna;

– conținutul total în săruri, în extract apos de 1:5, metoda conductometrică, cu conductometrul Hach sens Ion 7;

– forme solubile N-NH4, N-NO3, K, PO4, în extract apos de 1:5; dozarea N-NH4, N-NO3, PO4 s-a făcut prin spectrofotocolorimetrie la Spectrofotometru CECIL 2041 la lungimea de undă de 420 nm pentru azot nitric și amoniacal și 720 nm pentru fosfor și prin fotometrie de emisie în flacără pentru K la flamfotometru Jenway.

– forme potențial asimilabile PAL și KAL, în extract de acetat lactat de amoniu (AL) de 1:20, dozarea s-a facut prin spectrofotocolorimetrie pentru fosfor și prin fotometrie de emisie în flacără pentru K.

– humus (C organic metoda Walkley Black în modificare Gogoașă).

CAPITOLUL III

CONDIȚIILE GENERALE ÎN CARE S-AU EFECTUAT CERCETĂRILE

3.1. Poziționare geografică

Florești-Stoenești este o comună în județul Giurgiu, Muntenia, România, formată din satele Palanca, Florești și Stoenești (reședința). Din punct de vedere geografic, Comuna FLOREȘTI STOENEȘTI se află, în partea de nord a județului GIURGIU, la cca 32 km de Municipiul BUCUREȘTI și 100 km de municipiul GIURGIU. Suprafața Comunei FLOREȘTI STOENEȘTI este de 4088 ha, din care 335,8 ha intravilan.

Comuna este compusă din satele: FLOREȘTI, STOENEȘTI și PALANCA. Ea este alcătuită dintr-o câmpie cu altitudinea cuprinsă între 112 și 120 m față de nivelul mării . Comuna este situată în valea râului Sabar. Ea este străbătută și de râul Argeș.

Apa din aceste râuri are calități biochimice care o încadrează în limitele utilizării complete gospodărești, agricole sau industriale. In subsol se găsesc zăcăminte de petrol, valorificate în exploatările din zona PALANCA – STOENEȘTI. 

Este străbătută de autostrada București-Pitești, pe care este deservită de o ieșire. Această ieșire duce în șoseaua județeană DJ401, care o leagă mai departe spre sud de Bolintin-Vale, și spre nord-vest de Găiseni, și mai departe în județul Dâmbovița de Potlogi, Odobești, Costeștii din Vale, Mătăsaru, Mogoșani și Găești (unde se termină în DN7).

Din acest drum, lângă Florești se ramifică șoseaua județeană DJ404, care duce spre est la Ulmi și mai departe în județul Dâmbovița la Brezoaele.

Tabelul 3.1.

Producții medii la hectar la principalele culturi (kg/ha)

Figura 3.1. Localizarea satelor din comuna Florești-Stoenești

Figura 3.2 Amplasarea experiențelor

A – Planta premergătoare porumb; B – Planta premergătoare grâu; C – Planta premergătoare floarea-soarelui.

3.2. Condițiile pedoclimatice din comuna Florești-Stoenești

Aluviosol calcaric

Rocă mama: loess

Relieful: câmpie plană

Adâncimea apei freatice: 2-3 m

Folosință: arabil

Caracteristici morfologice

Tabelul 3.2

Principalele proprietăți fizico-chimice ale Aluviosolului calcaric

Interpretarea datelor pedologice

Acest tip de sol prezintă o textură contrastantă unde se constată un conținut ridicat de nisip grosier și fin și devine lutoasă medie la peste 50 cm.

Reacția solului este neutră spre slab alcalină (7,2-7,5) și se menține această valoare pe tot profilul.

Conținutul în humus este foarte mic atât la suprafață cât și în profunzime, valorile fiind cuprinse între 1,2 și 0,6%.

Carbonații apar de la suprafață în procente reduse 1,2% în orizontul superior și până la 2,6% la baza profilului.

Este un sol mijlociu aprovizionat cu elemente nutritive, iar însușirile fizice sunt favorabile chiar și unor lucrări suplimentare de tasare a solului, deoarece valorile densității aparente sunt foarte mici iar ale porozității totale foarte mari.

Din punct de vedere hidrologic teritoriul comunei este tributar râurilor Sabar și Argeș ale căror debite sunt influențate de volumul precipitațiilor și al căror regim de scurgere este neregularizat.Se remarcă o variație destul de mică a nivelul hidrostatic situat la o adâncime, în general mică, 7-10 m în zona câmpului și de -1,0 m în zona de luncă. Apa subterană este legată de nivelul apei din râuri.

Față de aceste adâncimi sunt de așteptat variații normale de 1,5-2 m în perioadele bogate în precipitații.

Clima este temperat-continentală cu nuanțe excesive , caracteristice fiind verile cu temperaturi ridicate și cu lungi perioade secetoase ceea ce face necesară extinderea irigațiilor pe întreaga suprafață agricolă. Vânturile dominante sunt cele din est – Crivățul și din vest – Austrul.

Factorul climatologic

Luna cea mai rece din sezonul de iarnă are temperatura medie de -3oC .

Precipitațiile există în tot timpul anului, fie sub formă de ploaie, fie sub formă de zăpadă.

Luna cea mai caldă din sezonul de vară are o temperatură medie mai mare de 22oC. Maxima de precipitații se înregistrează la începutul verii. Regimul termic se caracterizează printr-o temperatură anuală medie de 10,9 oC, cu un număr al zilelor tropicale de 46,5 zile.
Regimul pluviometric caracterizează o medie anuală a precipitațiilor de 590 mm/mp. Regimul eolian se caracterizează prin dominanția vântului de est cu o frecvență de 212%. Perioada de calm mediu reprezintă 18,9% din cursul anului.

3.3.Caracterizarea agrochimică a solului

Necesarul de substanțe minerale pentru nutriția plantelor cultivate se asigură din rezervele existente în sol în forme potențial asimilabile, din îngrășăminte organice aplicate periodic și din îngrășăminte chimice aplicate anual. Cu îngrășăminte produse industrial (chimice), se completează cantitățile de substanțe minerale nutritive extrase de plante din sol și din îngrășăminte organice, până la necesarul optim pentru formarea recoltelor și se urmărește menținerea și/sau creșterea fertilității solurilor.

Pentru stabilirea stării de fertilitate a solului s-a efectuat o cartare agrochimică, iar rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3

Indici agrochimici ai solului

Valorile determinărilor au fost interpretate după indici agrochimici (tabelele 3.4-3.7), iar diagrama sintetică a rezultatelor cartării agrochimice este prezentată în tabelul 3.8.

Tabelul 3.4

Reacția solului după valoarea pH-ului (0 – 20 cm)

Sursă: după Madjar R., 2008

Tabelul 3.5

Aprovizionarea solurilor după indicele de azot IN

Sursă: Rusu ș.a., 2005

Tabelul 3.6

Aprovizionarea solurilor în fosfor potențial asimilabil (PAL), solubil pentru culturi de câmp

Sursă: după Madjar R., 2008

Tabelul 3.7

Aprovizionarea solurilor în potasiu total, potențial asimilabil (KAL), solubil pentru culturi de câmp

Sursă: după Davidescu ș.a., 1999

Tabelul 3.8

Diagrama sintetică a rezultatelor cartării agrochimice

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

4.1. Rezultate privind producția de grâu în funcție de planta premergătoare.

Tabelul 4.1

Producția de grâu, kg/ha

Influența plantei premergătoare asupra producției de grâu

Figura 4.1. Producția de grâu la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Tabelul 4.2

Influența plantei premergătoare asupra producției (kg/ha) de grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

Urmărind influența plantei premergătoare asupra producției (kg/ha) de grâu cultivat în comuna Florești-Stoenești, se observă o diferențiere a rezultatelor. Cea mai mare producție s-a realizat în cazul plantei premergătoare grâu, cu o diferența de 2214 kg/ha față de planta premergătoare porumb și 533 kg/ha față de planta premergătoare floarea-soarelui.

În cazul raportului plantelor premergătoare porumb și floarea-soarelui, s-a înregistrat o diferență de 1681 kg/ha în favoarea florii-soarelui (tabelul 4.2).

4.2. Rezultate privind conținutul în gluten umed în funcție de planta premergătoare.

Tabelul 4.3

Conținutul în gluten umed, %

Influența plantei premergătoare asupra conținutului în gluten umed

Figura 4.2. Conținutul în gluten umed, %, la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Conținutul în gluten umed, %, în funcție de planta premergătoare a înregistrat diferențe semnificative (tabelul 4.4).

Tabelul 4.4

Influența plantei premergătoare asupra conținutului în gluten umed (%) la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

4.3. Rezultate privind conținutul în proteină brută în funcție de planta premergătoare.

Tabel 4.5

Conținutul în proteină brută, %

Influența plantei premergătoare asupra conținutului în proteină brută

Figura 4.3. Conținutul în proteină brută, %, la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Conținutul în proteină brută a fost influențat semnificativ doar în cazul plantei premergătoare porumb. Premergătoarea floarea-soarelui și monocultura nu au influențat semnificativ conținutul în proteină brută (tabelul. 4.6)

Tabelul 4.6

Influența plantei premergătoare asupra conținutului în proteină brută (%) la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

4.4. Rezultate privind înălțimea medie a plantei la recoltare în funcție de planta premergătoare.

Înălțimea medie a plantelor a variat în funcție de planta premergătoare, înregistrându-se următoarele valori (tabelul 4.7):

Tabelul 4.7

Înălțimea medie a plantei la recoltare, cm

Influența plantei premergătoare asupra înălțimii medii a plantei la recoltare

Figura 4.4. Înălțimea medie a plantei (cm) la recoltare, la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Din analiza varianței înălțimii medii a plantei la recoltare, a rezultat o diferență semnificativă doar în cazul plantei premergătoare porumb (tabelul 4.8).

Tabelul 4.8

Influența plantei premergătoare asupra înălțimii medii (cm) a plantei la recoltare la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

4.5. Rezultate privind lungimea spicului în funcție de planta premergătoare.

Lungimea medie a spicului în funcție de planta premergătoare a fost de (tabelul 4.9) :

Tabelul 4.9

Lungimea spicului, cm

Planta premergătoare a influențat semnificativ lungimea spicului în toate cazurile (tabelul 4.10).

Tabelul 4.10

Influența plantei premergătoare asupra lungimii spicului (cm) la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

Figura 4.5. Lungimea spicului (cm) la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare.

4.6. Rezultate privind numărul de boabe pe spic în funcție de planta premergătoare.

Tabelul 4.11

Nr. boabe/spic

Influența plantei premergătoare asupra nr. boabe/spic

Figura 4.6. Nr. boabe/spic la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Planta premergătoare a influețat numărul boabelor pe spic, înregistrându-se diferențe semnificative doar în cazul porumbului, la plantele premergătoare floarea-soarelui și grâu, nu s-au realizat diferențe semnificative (tabelul 4.12).

Tabelul 4.12

Influența plantei premergătoare asupra nr.boabe/spic la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

4.7. Rezultate privind nr.spice/m2 în funcție de planta premergătoare.

Numărul spicelor/m2 în functie de planta premergătoare a fost variat (tabelul 4.13):

Tabelul 4.13

Nr. spice/m2

Influența plantei premergătoare asupra nr. spice/m2

Figura 4.7. Nr. spice/m2 la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Analiza varianței privind influența plantei premergătoare asupra numărului de spice/m2 indică diferențe semnificative (tabelul 4.14). La planta premergătoare grâu s-a realizat o diferență mai mare cu 38 de spice/m2 față de porumb și o diferență mai mare cu 27 de spice/m2 față de floarea-soarelui.

Tabel 4.14

Influența plantei premergătoare asupra nr.spice/m2 la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

4.8. Rezultate privind masa a 1000 de boabe în funcție de planta premergătoare.

Tabelul 4.15

MMB, g

Influența plantei premergătoare asupra MMB

Figura 4.8. MMB la soiul Glosa în funcție de planta premergătoare

Masa a 1000 de boabe a înregistrat diferență semnificativă în cazul plantei premergătoare grâu și nesemnificativă în cazul premergătoarelor porumb și floarea-soarelui (tabelul 4.16).

Tabelul 4.16

Influența plantei premergătoare asupra MMB la grâu cultivat în judetul Giurgiu, comuna Florești-Stoenești

CONCLUZII

Analiza semnificațiilor varianțelor relevă prezența unor diferențe semnificative date de planta premergătoare asupra capacității de producție, exprimată prin producție fizică (kg/ha), înălțimea medie a plantei la recoltat, lungimea spicului, numărul de boabe pe spic și masa a 1000 de boabe.

Variabilitatea indicilor de calitate dată de influența plantei premergătoare asupra conținutului de gluten umed este semnificativă în toate cazurile și proteină brută este semnificativă doar în cazul plantei premergătoare porumb.

BIBLIOGRAFIE

Axinte M., 2006. Fitotehnie, vol I, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, Editura “Ceres”, București.

Bîlteanu Gh., Salontai Al., Vasilică C., Bârnaure V., Borcean I., 1991 – Fitotehnie. Editura “Didactică și Pedagogică”, București.

Davidescu D., Davidescu V., 1999. Compendium agrochimic, Editura Academiei.

Haselkorn R., 2002 – Genes encoding plastid acetyl-CoA carboxylase and 3-phosphoglycerate kinase of the TriticumAegilops complex and the evolutionary history of polyploid wheat. PNAS journal, University of California San Diego.

Ion V., 2010, Fitotehnie. Manual universitar USAMV Bucuresti. Facultatea de Horticultură.

Madjar, R., 2008. Agrochimie, planta și solul, Editura INVEL-Multimedia.

Roman Gh. V., Ion V., Epure Lenuța Iuliana, 2006 – Fitotehnie. Cereale și leguminoase pentru boabe. Editura “Ceres”, București.

Roman Gh. V., Tabără V., Morar G., Pîrșan P., Axinte M., Robu T., Cernea S., Ștefan M., 2011 – Fitotehnie Vol. I, Cereale și leguminoase pentru boabe. Editura “Universitară”, București.

Rusu M., Mărghitaș M., Oroian I., Mihăescu T., Dumitraș A., 2005. Tratat de agrochimie, Editura Ceres, București.

Soare A. Fitotehnia cerealelor și leguminoaselor pentru boabe (note de curs).

Velican V., 1972 – Fitotehnie. Partea I. Institutul agronomic Cluj-Napoca.

Zamfirescu N., Velican V., Săulescu N., Safta I., Canțăr F., 1965 – Fitotehnie. Editura “Agro-Silvică”, București.

*** http://www.bella-cucina.de/pasta-abc.php

***http://www.fao.org

***http://www.incda-fundulea.ro

*** http://www.scdavaluluitraian.ro/contents/documente/grau.pdf

*** http://www.sonkadin.com/ekmeginizin-cope-gitmemesi-icin-tavsiyeler/