Influenta Perfectionismului Asupra Adaptarii Academice Si Performantei Academice la Adolescenti In Relatie cu Motivatia de Realizare Si Teama de Esec

CUPRINS

1.ADAPTAREA ACADEMICA SI PERFORMANTA ACADEMICA

1.1.IDENTIFICAREA NEVOILOR DE ADAPTARE ALE STUDENTILOR LA MEDIUL ACADEMIC

1.2.INFLUENTA INTELIGENTEI EMOTIONALE ASUPRA PERFORMANTEI ACADEMICE

2.FACTORII NONCOGNITIVI AI ADAPTARII ACADEMICE: PERFECTIONISMUL, MOTIVATIA SI TEAMA DE ESEC

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

2

1.ADAPTAREA ACADEMICA SI PERFORMANTA ACADEMICA

1.1.IDENTIFICAREA NEVOILOR DE ADAPTARE

ALE STUDENTILOR LA MEDIUL ACADEMIC

Procesul integrării europene a României înseamnă ieșirea dintr-o societate bazată pe control social și excludere și intrarea într-o societate bazată pe cunoaștere, combaterea excluderii și centrarea pe noi competențe de bază. Acest set de abilitati si competențe apare ca urmare a activării unor tendinte noi pe care schimbările economice și sociale le instiga. Învățământului superior dezvolta aceste competențe care sunt transdisciplinare, finalitatea acestui demers vizează ca prin dezvoltarea abilitatilor si competențelor-cheie, să realizeze o adaptare a viitorului profesionist la noua societate intemeiata pe cunoaștere ale cărei note caracteristice sunt promovarea cetățeniei active și a unui individ implicat și autonom.

În tabloul cerintelor sociale, în funcție de gradul de evoluție a societății, prioritățile se pot schimba. Indiferent, însă, de momentul istoric, de natura societății, există un aspect care va reprezenta întotdeauna o prioritate, și anume asigurarea viitorului. Acest fapt presupune grija și atenția permanent îndreptate spre viitorii profesioniști.

Miroiu (1998) consideră că învațământul românesc funcționează încă după un model intelectualist după care cea mai valoroasă facultate mintală pentru educație este cea rațională. Lovindu-se de probleme de dezadaptare școlară, eșec sau chiar abandon școlar care excludeau implicația factorilor cognitivi, școala începe să ia în seamă posibilitatea ca aceste aspecte să se datoreze unor factori care țin de sfera motivației, a echilibrului emoțional sau a capacității de coping. În acest context, se ridică problema cultivării la studenți a unor abilități care, pe de o parte, să scadă probabilitatea apariției unor conduite dezadaptative, iar pe de altă parte să ajute la formarea unei personalități echilibrate, creative și autonome.

Este adevarat că, sub impactul cercetărilor din domeniul științelor sociale, dar și al concurenței pe piața ofertei educaționale, situația s-a ameliorat în ultimii ani: se acordă

3

mai multă atenție formării personalității educatului, nu numai informarii sale, profesorul a început să conștientizeze necesitatea dezvoltării pe plan personal a unor abilități de comunicare, sociale și de monitorizare a sinelui, acordând mai multă importanță nevoilor studentului, expectanțelor și idealurilor sale.

A crescut simțitor atractivitatea cursurilor și chiar a personalității cadrului didactic, prin punerea în funcțiune a unor mecanisme empatice și prosociale, datorită înțelegerii relației de parteneriat cu studentul.

Cunoașterea nevoilor de adaptare a studenților la mediul academic reprezintă un aspect care a intrat în atenția atât a cercetătorilor din câmpul psihologiei educaționale, cât și a factorilor de decizie de la nivelul universităților europene. În continuare, vom reda sintetic câteva dintre rezultatle cercetărilor pe această temă.

Garcia (2001) arată că una dintre cele mai importante competențe implicate în performanța academică și adaptarea la acest mediu o reprezintă capacitatea de autoreglare a studentului, adică gradul în care acesta participă activ la procesul de învățare. Abilitatea de autoreglare include abilitatea de monitorizare a propriei evoluții școlare, de organizare a timpului și de orientare în spațiul academic, acestea fiind caracteristice studenților cu nivel înalt al autoreglării.

Snow (2002) arată ca putem vorbi de un nucleu al capacității de autoreglare, și anume controlul volițional. Autorul definește 5 categorii de strategii de control volițional pe care studentul le poate însuși în vederea adaptării: strategii metacognitive, atenționale, controlul mediului, controlul motivațional și cel emoțional. Se arată că ultimele două influențează performanța academică, prin efectul de protecție/menținere a intenției de a învăța. Un antrenament al studenților în vederea dezvoltării strategiilor voliționale, în special a abilitații de control a motivației și emoțiilor este absolut necesar atunci când aceștia se confruntă cu dificultăți, dezinterese sau distractori.

O altă cercetare cu caracter intercultural, desfășurată pe populații de studenți din Turcia, Africa de Sud și România (Aysan, Băban, Savage și De Vijver, 2005) care viza

4

identificarea cauzelor eșecului studenților de adaptare la mediul academic ajungea la concluzii importante: studenții români percepeau ca principală cauză a eșecului lor de adaptare problemele motivaționale și de control al mediului și mai puțin relația cu profesorii sau problemele familiale. O altă concluzie a studiului era că, în general, studenții fac o atribuire situațională eșecului academic, atribuind acestuia cauze externe, cum ar fi personalitatea profesorului, metoda de predare sau familia. Studiul recomanda ca absolut necesare pentru reducerea eșecului, diminuarea abandonului școlar și obținerea efectului de adaptare la mediul academic un antrenament al studenților pe probleme de atribuire a succeselor/eșecurilor personale, astfel încât norma de internalitate să fie cea valorizată și stimulată.

Elevii dezvoltă reprezentări cognitive ale profesorilor, iar acestea le marchează interacțiunea cu profesorii și evoluția lor în cadrul școlii. West (1994, p.109) remarcă faptul că modul în care este perceput profesorul în sala de curs influențează percepția studenților asupra materialului de învățat, pentru ca într-o ultimă instanță să stabilească dacă ceea ce le-a fost predat le este sau nu le este folositor.

Reconsiderarea procesului adaptării la mediul educațional din perspectiva influenței factorilor de personalitate, în special a celor motivaționali și emoționali, aruncă o nouă lumină și asupra feței întunecate a acestuia, și anume dezadaptarea, eșecul și abandonul școlar. Studiind problema abandonului studenților, West (1994) arată ca acesta este rezultatul interacțiunii dintre caracteristicile de personalitate ale studentului și experiențele sale trăite în mediul universitar.

În 2005, la Bergen, cu ocazia întrunirii rectorilor din universitățile europene, s-a ridicat problema sensibilizarii factorilor de decizie din mediul academic asupra responsabilității pe care o au în ceea ce privește studentul, responsabilitate care nu ia sfârșit odată cu încheierea anilor de studii, ci care continuă și se exprimă prin gradul de angajabilitate a studentului: ce abilități operaționale, sociale, antreprenoriale va avea studentul, astfel încât să se poată angaja pe piața forței de muncă.

Toate aceste rezultate ale studiilor și cercetărilor care analizează relația studentului

5

cu mediul academic converg către aceeași idee: cunoașterea nevoilor de adaptare a studentului este absolut necesară în dezvoltarea unor strategii voliționale, în îmbunătățirea metodelor de predare și, în general, în creșterea calității experiențelor academice trăite de studenți.

6