.influenta Nivelului Depresiei Diadice Asupra Satisfactiei Conjugale

CUPRINS

CUPRINS … .- 1 –

INTRODUCERE … ..- 4 –

CAPITOLUL 1: SATISFACȚIA CONJUGALĂ … ..- 7 –

1.1 DEFINIREA ȘI DATE GENERALE CU PRIVIRE LA SATISFACȚIA CONJUGALĂ- 7

–

1.2 VARIABILELE SATISFACȚIEI CONJUGALE … ..- 7 –

1.2.1 Similitudinea … ..- 9 –

1.2.2 Factorii de personalitate și atitudinea cu privire la iubire … ..- 10 –

1.2.3 Factorii cognitivi … ..- 12 –

1.2.4 Intimitate și satisfacția sexuală … …- 13 –

1.2.5 Experiențele anterioare și condițiile de viata … .- 15 –

1.2.6 Stilul de atașament … .- 16 –

1.2.7 Rolurile de gen maritale … .- 17 –

1.3 ROLUL COMUNICĂRII ÎN PREDICȚIA SATISFACȚIEI CONJUGALE … ..- 18 –

1.4 SATISFACȚIA CONJUGALA ȘI NIVELELE DEZVOLTĂRII FAMILIALE… ..- 21 –

CAPITOLUL 2: DEPRESIA … …- 25 –

2.1 DEFINIREA DEPRESIEI … .- 25 –

2.1.1 Derivatul semantic al termenului depresie … …- 25 –

2.1.2 Definiția medicală a depresiei … ..- 25 –

2.2 CLASIFICAREA TULBURARILOR DEPRESIVE … ..- 27 –

2.2.1 Clasificări bazate pe etiologie… …- 28 –

2.2.1.1 Depresia reactivă și depresia endogenă… ..- 28 –

– 1 –

2.2.1.2 Depresia primară și secundară… …- 28 –

2.2.2 Clasificări bazate pe simptome… .- 29 –

2.2.2.1 Depresiile nevrotice și psihotice … ..- 29 –

2.2.3 Clasificarea după evoluție și vârstă … ..- 29 –

2.2.3.1 Tulburări unipolare și bipolare … ..- 29 –

2.2.3.2 Tulburările afective sezoniere… …- 29 –

2.2.3.3 Depresia de involuție … …- 29 –

2.2.3.4 Depresia mascată … .- 30 –

2.2.4 Clasificarea conform ICD-10 … …- 30 –

2.2.5 Clasificări conform DSM-IV … …- 31 –

2.3 ETIOLOGIA DEPRESIEI ȘI TEORII CU PRIVIRE LA DEPRESIE … ..- 36 –

2.3.1 Perspectiva științelor biologice … …- 36 –

2.3.2 Teorii psihologice … .- 37 –

2.3.2.1 Teoria psihanalitică … …- 37 –

2.3.2.2 Personalitatea și tulburările depresive … …- 38 –

2.3.2.3 Teorii cognitive ale depresiei … .- 39 –

2.3.2.4 Teorii comportamentale … .- 42 –

2.3.3 Perspectiva psihosocială… .- 43 –

2.3.3.1 Modelul vulnerabilitatii … …- 43 –

2.3.3.2 Rolul rețelei de suport social … ..- 44 –

2.3.3.3 Influente psiho – sociale negative … …- 45 –

2.3.3.4 Tentativa de suicid si suicidul … …- 45 –

2.3.4 Rolul evenimentelor de viata … .- 46 –

2.3.4.1 Evenimentele recente și predispozante de viață … .- 46 –

2.3.4.2 Tulburările de stres posttraumatic … .- 47 –

2.3.4.3 Doliul … .- 47 –

2.3.4.4 Semnificația personală a evenimentelor … …- 48 –

2.4 EPIDEMIOLOGIE ȘI FACTORI DE RISC ÎN DEPRESIE… ..- 48 –

2.4.1 Epidemiologie… ..- 48 –

2.4.2 Factori de risc… .- 49 –

CAPITOLUL 3: CORELAȚIA DINTRE DEPRESIE ȘI SATISFACȚIE CONJUGALĂ.- 50 –

3.1 DATE GENERALE … .- 50 –

3.2 FACTORI ASOCIAȚI CU APARIȚIA SIMULTANĂ A DEPRESIEI ȘI

INSATISFACȚIEI CONJUGALE… ..- 51 –

– 2 –

3.3 DIFERENȚELE DINTRE SEXE ȘI CORELAȚIA DEPRESIE – SATISFACȚIE

MARITALĂ… ..- 58 –

3.4 EFECTUL PE TERMEN LUNG AL DEPRESIEI ASUPRA SATISFACȚIEI

CONJUGALE … .- 62 –

CAPITOLUL 4: PARTEA APLICATIVĂ … .- 63 –

4.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII… …- 63 –

4.2 DEFINIREA CONCEPTELOR … .- 64 –

4.3 IPOTEZELE CERCETĂRII … …- 65 –

4.4 VARIABILELE CERCETĂRII … …- 65 –

4.5 DESIGNUL CERCETĂRII … ..- 66 –

4.6 INSTRUMENTELE CERCETĂRII … ..- 67 –

4.6.1 Instrumentul folosit pentru a măsura depresia … ..- 67 –

4.6.2 Instrumentul folosit pentru a măsura satisfacția conjugală … .- 68 –

4.7 LOT DE SUBIECȚI … …- 69 –

4.8 REZULTATE… .- 71 –

4.9 DISCUȚII ȘI CONCLUZII … …- 100 –

BIBLIOGRAFIE … ..- 108 –

ANEXE … …- 114 –

– 3 –

Introducere

“God gave us the gift of life; it is up to us
to give ourselves the gift of living well.” (Voltaire)

Ne putem pune încă de la început următoarea întrebare: problema depresiei și a
satisfacției conjugale este aceeași în zilele noastre ca la începuturile umanității? Sau ca
acum câteva zeci de ani? Sau chiar ca acum 10 ani? Consider că răspunsul la aceste
întrebări este unul negativ și că problema depresiei în general, și a depresiei în cadrul
diadei intime în particular, este una de actualitate care se amplifică de la un an la altul.

Din acest motiv și datorită implicațiilor majore ale problemelor familiale în viața
comunității, acestei teme merită să i se acorde o atenție deosebită, cel puțin la fel de mare
ca aceea acordată corupției sau a poluării sau a oricărei alte probleme majore dezbătute
frecvent în mass – media. O viață familială deficitară, în care indivizii nu găsesc

împlinirea și mulțumirea de sine, implică „otrăvirea” comunității, reducerea calității vieții în general.

Familia este o structură dinamică, supusă în permanență schimbării. Există etape
pe care orice familie le parcurge în evoluția sa, iar felul în care sunt depășite aceste etape,
felul în care sunt valorificate experiențele parcurse depinde de la un caz la altul. Este
necesar ca în orice etapă de dezvoltare familială să se depună eforturi din partea ambilor
parteneri pentru ca relația maritală în noile condiții să fie însoțită de satisfacții. Nu pentru
oricine este la fel de ușor de depășit crizele familiale, problemele inerente care apar de-a
lungul vieții. Satisfacția inițială a diadei este una ridicată însă nivelul acesteia nu rămâne
același de-a lungul evoluției familiei, există fluctuații ale sale în funcție de specificul
stadiilor parcurse. Dacă la o familie formată din indivizi mulțumiți de viața pe care o au,
de propria persoană și de calitatea relațiilor intime și sociale, apar fluctuații ale nivelului
satisfacției conjugale, ce putem spune despre nivelul satisfacției la familiile în care unul
din parteneri este depresiv? Sau, mai mult decât atât, la familiile în care ambii parteneri
sunt depresivi? In general, se consideră că la un anumit moment în viață toate persoanele
au trecut prin cel puțin o stare depresivă pentru o perioadă mai mică sau mai mare de

– 4 –

timp. Așadar, problema depresiei nu este una lipsită de importanță. În mod logic, oricine ar putea spune că satisfacția conjugală este mai scăzută la aceste familii menționate mai sus decât în familiile echilibrate însă pentru ca un fapt să fie acceptat în știință, el trebuie demonstrat științific. Și tocmai acest lucru ne-am propus să realizăm în această lucrare. Așadar dorim să dărâmăm un mit, acela al armoniei specifice, care susține că trecutul și prezentul și chiar viitorul unei familii se poate prezenta în termenii fericirii absolute și ai armoniei totale. Această perspectivă este una nerealistă, realitatea fiind cu totul alta; felul în care realitatea diferă de acest mit, felul în care fericirea familiei, satisfacția conjugală prezentă (la populația românească) este diferită de cea trecută sau de cea viitoare, vom afla la finalul acestei lucrări.

Dacă cercetările realizate asupra depresiei sunt numeroase, cele asupra satisfacției conjugale la fel, numărul cercetărilor dedicate exclusiv legăturii dintre depresie și satisfacție conjugală este semnificativ mai mic comparativ cu primele. Coyne (1976) a început să studieze această interacțiune dintre depresie și satisfacție conjugală și a oferit o formulare teoretică a proceselor interpersonale în depresie. El a demonstrat că persoanele depresive induc efecte negative asupra altora, făcându-i aversivi și nepăsători, așadar interacțiunile persoanelor depresive cu ceilalți sunt mai puțin satisfăcătoare (acest lucru este valabil și pentru interacțiunile din cadrul diadei intime).

Majoritatea cercetărilor ulterioare au ajuns la concluzia că măsura în care
insatisfacția conjugală corelează cu depresia diferă în funcție de sexul partenerului. Într-o
recenzie destul de recentă a literaturii cu privire la legătura existentă între depresie și
calitatea vieții maritale, Whisman (2001) a găsit că viața maritală, sub aspect calitativ, a
fost negativ asociată cu simptomele depresive, atât la femei, cât și la bărbați, asociația
fiind semnificativ mai mare la femei decât la bărbați. Yolanda A. Treviño, H. Ray
Wooten și Robin E. Scott (2007) au arătat că relația dintre scorurile satisfacției maritale
ale soților și scorurile la depresie ale soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația
dintre satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților. Scott B. McCabe and Ian H. Gotlib
(1993) au studiat și ei cuplurile în care soțiile sunt fie depresive (cupluri depresive), fie
non-depresive (cupluri non-depresive). Cuplurile depresive și, în mod special soțiile
depresive, percep viața lor familială ca fiind mai neplăcută decât o percep cuplurile non-
depresive.

– 5 –

Studiile cu privire la influența nivelului dezvoltării familiale asupra satisfacției conjugale arată că satisfacția maritală urmează o curbă sub formă de “U”: este ridicată în primele etape de dezvoltare apoi scade (în general, atunci când se naște primul copil), după care crește iarăși. Asupra influenței efectului de interacțiune al tipului de diadă cu etapa de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției conjugale a partenerilor nu s-au realizat studii semnificative.

Studiul nostru are ca prim obiectiv studierea influenței tipului de diadă (tipul diadei este stabilit în funcție de nivelul depresiei partenerilor) asupra satisfacției conjugale. Al doilea obiectiv este studierea influenței etapei de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției. Al treilea obiectiv este reprezentat de studierea efectului de interacțiune al tipului de diadă cu etapa de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției conjugale al partenerilor.

Am ales această temă datorită interesului pentru acest domeniu și datorită faptului
că problema depresiei și a implicațiilor sale în sfera familială este una de actualitate iar
informațiile dobândite în această direcție sunt bine venite și ar putea constitui puncte de
plecare pentru cercetări ulterioare. Structura lucrării este formată din 3 capitole de teorie
și un capitol ce prezintă partea aplicativă a lucrării. Primul capitol prezintă considerații
privitoare la satisfacția conjugală, variabilele satisfacției conjugale, rolul comunicării în
predicția satisfacției conjugale și satisfacția conjugală în funcție de nivele dezvoltării
familiale. Al doilea capitol prezintă aspecte privind depresia, clasificări în funcție de
diferite criterii și teorii cu privire la depresie. În al treilea capitol este analizată corelația
dintre depresie și satisfacția conjugală, factori corelați cu apariția simultană a depresiei și
a insatisfacției conjugale și felul în care influența depresiei asupra satisfacției conjugale
este diferită în funcție de sexul partenerului depresiv. Ultimul capitol prezintă demersul
aplicativ al lucrării (obiective, ipoteze, designul cercetării, rezultate, discuții și concluzii).

Gradul de unicitate al acestei lucrări este reprezentat de însăși scopul principal al lucrării, și anume studierea influenței nivelului depresiei diadice asupra satisfacției conjugale la populația românească. În al doilea rând, s-a pus problema influenței nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale în funcție de nivelul dezvoltării familiale, fapt ce nu este prezentat în literatura de specialitate.

– 6 –

Capitolul 1: Satisfacția conjugală

1.1 Definirea și date generale cu privire la satisfacția conjugală

La un nivel comun, satisfacția conjugală face referire la absența conflictelor și la impresia subiectivă de fericire pe care o au cei doi soți. Cu alte cuvinte, reprezintă o stare de bine emoțional, fizic, spiritual și intelectual și nu poate fi redusă la simpla îndeplinire a unor nevoi sau false nevoi. „…puține relații pot oferi la fel de multe recompense ca un mariaj fericit, altfel spus, puține legături interpersonale sunt la fel de satisfăcătoare ca o relație de cuplu reușită.” (Maria Nicoleta Turliuc, 2004, p.197).

Beth A. Durodoye (1997) definește satisfacția maritală ca 93) au studiat și ei cuplurile în care soțiile sunt fie depresive (cupluri depresive), fie
non-depresive (cupluri non-depresive). Cuplurile depresive și, în mod special soțiile
depresive, percep viața lor familială ca fiind mai neplăcută decât o percep cuplurile non-
depresive.

– 5 –

Studiile cu privire la influența nivelului dezvoltării familiale asupra satisfacției conjugale arată că satisfacția maritală urmează o curbă sub formă de “U”: este ridicată în primele etape de dezvoltare apoi scade (în general, atunci când se naște primul copil), după care crește iarăși. Asupra influenței efectului de interacțiune al tipului de diadă cu etapa de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției conjugale a partenerilor nu s-au realizat studii semnificative.

Studiul nostru are ca prim obiectiv studierea influenței tipului de diadă (tipul diadei este stabilit în funcție de nivelul depresiei partenerilor) asupra satisfacției conjugale. Al doilea obiectiv este studierea influenței etapei de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției. Al treilea obiectiv este reprezentat de studierea efectului de interacțiune al tipului de diadă cu etapa de dezvoltare familială asupra nivelului satisfacției conjugale al partenerilor.

Am ales această temă datorită interesului pentru acest domeniu și datorită faptului
că problema depresiei și a implicațiilor sale în sfera familială este una de actualitate iar
informațiile dobândite în această direcție sunt bine venite și ar putea constitui puncte de
plecare pentru cercetări ulterioare. Structura lucrării este formată din 3 capitole de teorie
și un capitol ce prezintă partea aplicativă a lucrării. Primul capitol prezintă considerații
privitoare la satisfacția conjugală, variabilele satisfacției conjugale, rolul comunicării în
predicția satisfacției conjugale și satisfacția conjugală în funcție de nivele dezvoltării
familiale. Al doilea capitol prezintă aspecte privind depresia, clasificări în funcție de
diferite criterii și teorii cu privire la depresie. În al treilea capitol este analizată corelația
dintre depresie și satisfacția conjugală, factori corelați cu apariția simultană a depresiei și
a insatisfacției conjugale și felul în care influența depresiei asupra satisfacției conjugale
este diferită în funcție de sexul partenerului depresiv. Ultimul capitol prezintă demersul
aplicativ al lucrării (obiective, ipoteze, designul cercetării, rezultate, discuții și concluzii).

Gradul de unicitate al acestei lucrări este reprezentat de însăși scopul principal al lucrării, și anume studierea influenței nivelului depresiei diadice asupra satisfacției conjugale la populația românească. În al doilea rând, s-a pus problema influenței nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale în funcție de nivelul dezvoltării familiale, fapt ce nu este prezentat în literatura de specialitate.

– 6 –

Capitolul 1: Satisfacția conjugală

1.1 Definirea și date generale cu privire la satisfacția conjugală

La un nivel comun, satisfacția conjugală face referire la absența conflictelor și la impresia subiectivă de fericire pe care o au cei doi soți. Cu alte cuvinte, reprezintă o stare de bine emoțional, fizic, spiritual și intelectual și nu poate fi redusă la simpla îndeplinire a unor nevoi sau false nevoi. „…puține relații pot oferi la fel de multe recompense ca un mariaj fericit, altfel spus, puține legături interpersonale sunt la fel de satisfăcătoare ca o relație de cuplu reușită.” (Maria Nicoleta Turliuc, 2004, p.197).

Beth A. Durodoye (1997) definește satisfacția maritală ca fiind o impresie subiectivă, individuală cu privire la anumite componentele specifice ale relației maritale . Satisfacția maritală este o variabilă atitudinală și este privită ca un continuum de la satisfacție ridicată la insatisfacție ridicată (Naheel Jeries,1979).

Fericirea în cuplu nu este mereu resimțită la fel de ambii parteneri. Partenerii văd de obicei relația lor diferit. Nu doar că ei nu sunt de acord cu privire la gradul de satisfacție maritală, dar pot avea și percepții diferite în privința anumitor aspecte ale vieții lor în comun. (Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990)

Așadar, evaluarea satisfacției maritale este o problemă subiectivă. Un cuplu poate
vedea relația ca fiind foarte satisfăcătoare, pe când cineva din exterior poate vedea relația
ca fiind extrem de nesatisfăcătoare. Murraz, Holmes și Griffin (1996) arată că perceperea
partenerului ca fiind ideal crește nivelul satisfacției relaționale. Ei au arătat că a avea
păreri idealizate despre partener cu privire la diferite aspecte legate de interacțiunile
sociale determină perceperea relației în ansamblu ca fiind mai satisfăcătoare. (apud

Rebecca J. Cobb, Joanne Davila, Thomas N. Bradbury, 2001).

1.2 Variabilele satisfacției conjugale

De-a lungul timpului, s-au realizat mai multe cercetări în vederea stabilirii unor
factori aflați în legătură cu satisfacția relațională. Acest lucru a condus la identificarea

– 7 –

unui număr foarte mare de astfel de factori asociați, unii mai mult, alții mai puțin, fericirii în cuplu.

Multe studii au punctat importanța a doi factori în satisfacția conjugală: comunicarea și angajamentul. Primul factor favorizează schimbul reciproc și înțelegerea. Al doilea îi motivează pe indivizi să lucreze la construirea unei relații de cuplu creative și satisfăcătoare. (Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990)

R. Collins și S. Coltrane (1998) identifică următorii factori de care depinde satisfacția conjugală : fidelitatea (93%), înțelegerea (86%), o viață sexuala satisfăcătoare (75%), copiii (59%), interesele comune (52%), banii (41%), similaritatea socio-culturală (25%). Interpretarea acestor rezultate trebuie făcută cu atenție deoarece chiar dacă banii sunt considerați importanți doar de 41% dintre subiecți, ei sunt și cea mai frecventă sursă a conflictelor și neînțelegerilor. Pe de alta parte peste jumătate dintre subiecți consideră că prezența copiilor este un factor al satisfacției conjugale, dar aceștia constituie și un motiv al conflictelor parentale. (apud M.N Turliuc, 2004).

Adelaide Haas și Kurt Haas (1990) consideră că primul indicator al fericirii
conjugale este gradul în care ambii parteneri consideră că relația lor e una benefică. Al
doilea factor este în legătură cu casa părintească a celor doi. În general, femeile și bărbații
care provin din familii fericite “intră” în mariaj cu atitudini pozitive, având modele
pozitive. Safran (1985) consideră că părinții fericiți își învață copiii importanța faptului
de a face lucruri împreună și bucuriile unui parteneriat. Al treilea factor este
similaritatea.

Jeanette și Robert Lauer (1985) realizează un studiu în care intervievează 300 de
cupluri care au afirmat că au o relație de cuplu satisfăcătoare; atât soțul cât și soția susțin
că partenerul le este cel mai bun prieten, le place în totalitate compania celuilalt, au
încredere unul în altul și sunt loiali unul altuia. O cercetare asemănătoare realizează
Klagsbrun (1985), studiind 87 de cupluri, evaluate ca fiind fericite. Rezultatele celor două
cercetări sunt asemănătoare: acele cupluri care se autoevaluează pozitiv prezintă
caracteristici precum respectul mutual, încrederea și schimbul. (apud Adelaide Haas, Kurt
Haas, 1990)

Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1997) afirmă că viața familială, sub aspect
calitativ, este influențată atât de exterior (cadrul socio-cultural, calitatea relațiilor

– 8 –

extraconjugale) cât și de interior (nivelul satisfacerii nevoilor materiale). Indicatorii

considerați “subiectivi”, ai căror impact este esențial în predicția familială, sunt: climatul
socioafectiv; “bunăstarea sexuală”; autenticitatea și completitudinea comunicării între
parteneri și copii lor; păstrarea unui echilibru dinamic între fuziune și autonomie
psihologică; fluența granițelor intergeneraționale; coerența și consensul modelelor de rol
conjugal și parental oferite copiilor în procesul de educație; gradul de confort și securitate
psihică, rezultat din sentimentul apartenenței familiale, ca antidot al singurătății și
abandonului dezechilibrat; sănătate psihică și somatică a membrilor familiei; capacitatea
de păstrare și transmitere a modelelor spiritual valorice pozitive, psihosociale.

Robert Mucchielli (1974) consideră că satisfacția conjugală depinde și de

satisfacerea unor condiții exterioare intimității, cum ar fi: mulțumirea de sine, de stilul de viață în general, de relațiile cu celelalte persoane din afara relației de cuplu, de relațiile de la locul de muncă etc.

Daniel Eckstein și Linda Cohen (1998) au identificat 21 de factori specifici care
se asociază cu satisfacția relațională, ce pot fi grupați în 3 categorii: comunicarea,

empatia, o categorie combinată constând în sinceritate și negociere.

În vederea realizării unei clasificări, am identificat următoarele categorii de variabile
ale satisfacției conjugale: similitudinea, factorii de personalitate, factorii cognitivi,
intimitatea și satisfacția sexuală, experiențele anterioare și condițiile de viață, stilul de
atașament.

1.2.1 Similitudinea

Similaritatea în ceea ce privește vârsta, venitul, educația și mediul social face

adesea mai ușoară stabilirea unei bune relații cu celălalt. Persoanele care sunt diferite pot să se înțeleagă de asemenea foarte bine dar cei care se aseamănă se simt adesea mai apropiați, mai legați unul de altul, mai capabili de înțelegere mutuală și de empatie. (Adelaide Haas, Kurt Haas, 1990).

Blood și Wolfes Detroit (1960) arată că satisfacția soției este notabil mai scăzută
dacă ea este cu 4 sau mai mulți ani mai mare decât soțul, în timp ce se identifică doar un
declin slab dacă soțul este cu 10 ani sau mai mulți mai mare decât soția. Scoruri mai
înalte ale satisfacției conjugale s-au găsit pentru cuplurile în care partenerii au
aproximativ aceeași vârstă. McGoldrick și Preto (1984) afirmau că, în general, cu cât

– 9 –

sunt mai mari diferențele dintre soți, cu atât dificultățile în adaptarea la viața lor de cuplu vor fi mai mari. (apud Beth A. Durodoye, 1997).

1.2.2 Factorii de personalitate și atitudinea cu privire la iubire

În cadrul cuplului conjugal, relaționarea presupune intervenția personalității cu

toate componentele și nivelele sale. (Nicolae Mitrofan, 1984).

Rezultatele studiului lui Naheel Jeries (1979) confirmă ipoteza că sociabilitatea și factorii psihologici corelează mai puternic cu satisfacția maritală decât factorii socioeconomici.

Principalele trăsături de personalitate care influențează satisfacția conjugală sunt
încrederea, respectul reciproc, atitudinile soțului cu privire la soția sa în primii ani de
căsnicie, masculinitatea – feminitatea celor doi soți, maturitatea afectivă a soților. Putem
vorbi în primul rând, așadar, despre încredere. În funcție de încrederea în sine se
conturează și atitudinea pozitivă a unui soț față de celălalt. Cu cât imaginea de sine este
mai bună, cu atât există mai puține conflicte interioare și conflicte exteriorizate. Unele
studii arată că impactul comportamentului soțului asupra soției este mult mai mare decât
în caz invers, ceea ce înseamnă că atitudinea conciliantă și încrederea în sine a soțului
este mai importantă pentru fericirea conjugală. O altă trăsătură de personalitate
importantă în atingerea unui nivel înalt al satisfacției conjugale este respectul. Este
preferabil ca cei doi soți să aibă o părere comună cu privire la definiția respectului și să o
respecte. Demnitatea personală și respectul de sine reprezintă premisele esențiale ale
respectului față de partener. Foarte importantă este reciprocitatea acestui sentiment. În
categoria trăsăturilor de personalitate includem și maturitatea afectivă a soților. Soții a
căror satisfacție relațională se păstrează în timp prezintă în momentul căsătoriei
maturitate emoțională. În realizarea fericirii conjugale, maturitatea emoțională a soțului
pare a fi mai importantă decât cea a soției. Masculinitatea-feminitatea constituie altă
dimensiune a personalității care condiționează satisfacția relațională. Reprezentările
adecvate despre sine în termeni de masculine și feminine conduc la o mai bună stimă de
sine și la relații conjugale mai armonioase. Unele studii au evidențiat importanța
caracteristicilor feminine în determinarea satisfacției maritale; acestea acționează în felul
următor: cu cât individul este mai sensibil, mai responsabil, mai afectuos, cu atât va fi
mai satisfăcut de relația sa de cuplu. Atitudinile pozitive ale soțului cu privire la soția sa

– 10 –

în primii ani de căsnicie sunt foarte importante pentru adaptarea femeii la viața de cuplu. Există două explicații pentru acest fapt: una ar fi aceea că femeia depune un efort mai mare pentru adaptare la viața în doi, situația de persoană căsătorită este mai stresantă pentru femeie decât pentru bărbat. A doua explicație ar fi aceea că femeia are o nevoie mai mare de susținere în două perioade tranzacționale importante: cea în care devine din prietenă soție și cea în care din soție devine mamă. (M.N. Turliuc, 2004).

Studii au arătat că satisfacția relațională individuală este influențată de atitudinea
față de iubire a partenerului (Hendrick și colab.,1988). Broderick și Oleary (1986)

afirmau că iubirea și sentimentele pozitive, atitudinile cu privire la angajament și
schimbare, variabilele comportamentului instrumental contribuie la prezicerea satisfacției
relaționale. Lee (1973) a propus o tipologie a atitudinilor cu privire la iubire. În acord cu
această tipologie, sunt șase tipuri de iubire: eros (iubirea pasională), ludică (iubirea joc),
storgică (iubirea prietenească), maniacă (iubirea posesivă), pragmatică (iubirea practică),
agapică (iubirea altruistă). Cercetând relația dintre tipurile de iubire și satisfacția
relațională, Hendrick și colab(1988) au descoperit că pentru bărbați, satisfacția relațională
a fost cel mai bine prezisă de către iubirea pasiune și buna stimă de sine și de absența
iubirii sub formă de joc. Pentru femei, dragostea pasională și absența iubirii ludice și a
iubirii posesive prezic satisfacția relațională. Același studiu a arătat că acele cupluri care
rămân împreună spre deosebire de cele care se despart, prezintă nivele mai ridicate ale
iubirii pasionale, autodezvăluirii, stimei de sine, angajamentului și satisfacției, precum și
un nivel mai scăzut al dragostei ludice (Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick și Clyde
Hendrick, 1998).

Sternberg (1988) propune o teorie a iubirii desăvârșite. Cele trei componente ale sale sunt intimitatea, pasiunea și angajamentul. Cercetările de mai târziu arată că doar intimitatea și pasiunea sunt predictori puternici ai satisfacției conjugale, pe când angajamentul contribuie doar la durata relației, nu și la satisfacția relațională (Silberman & RobinsonDurpius, 1997). Alte cercetări au confirmat acest rezultat și au arătat că acele cupluri care erau satisfăcute de mariajul lor aveau încredere să comunice un secret partenerului, să împartă cu el experiențele exterioare mariajului, să discute calm despre ceva și să aibă cu acesta un schimb stimulativ de idei (Marioles și Hammer, 1996). (apud Lori A. RussellChapin, Theodore J. Chapin and Linda G. Sattler, 2001).

– 11 –

1.2.3 Factorii cognitivi

Modelele cognitive contemporane privitoare la variațiile satisfacției conjugale

analizează efectul atribuirii cauzalității, responsabilității și vinei în cadrul cuplului, în
timp ce modelele mai vechi au acordat importanță și rolului ajustării percepțiilor
reciproce ale soților. În ceea ce privește atribuirea, putem spune că înțelegerea greșită a
comportamentului celuilalt sau neînțelegerea acestui comportament provoacă descurajare,
depresie, furie, și nicidecum un efort de rectificare. Cauzalitatea face referire la anumiți
factori în măsura să producă un eveniment. Indicatorii cauzalității utilizați mai frecvent în
cadrul psihologiei cuplului se inspiră în mare parte din modelele atribuționale ale
depresiei ale lui Abramson și colaboratorii săi ( 1978 ) și din modelul lui Weiner ( 1974 ).
Indivizii care au probleme de cuplu tind să explice comportamentele negative ale celuilalt
prin raportare la trăsături interne, stabile și globale iar comportamentele pozitive le pune
pe seama unor factori externi, accidentali și specifici. Persoanele mulțumite de relația lor
reacționează invers. Responsabilitatea face referire la evaluarea din punct de vedere
moral a acțiunilor unui individ. (apud M.N. Turliuc, 2004).

Cercetările arată că există o relație neliniară între satisfacția maritală și control în cadrul relației de cuplu. Popenoe(1933), Burgess și Cottrell(1939), Lu(1952), Locke și Karlsson(1952), Bloode și Wolfe (1960), Centers, Raven și Rodrigues (1971) au arătat că satisfacția maritală este scăzută când femeile sunt dominante, înaltă când atât soțul cât și soția dețin controlul, intermediară, când soțul domină (apud Wesley R. Burr, Grace E. Swensen and Kenneth L. Cannon, 1976).

Un număr de cercetări au arătat că femeile tind să-și concentreze atenția asupra
relației lor mai mult decât bărbații (Acitelli, 1992; Burnett, 1987; Cate, 1995). Studiile
arată de asemenea că femeile se gândesc mai des la relația lor în termeni pozitivi, decât
bărbații. Gândurile pozitive cu privire la relația conjugală corelează pozitiv cu satisfacția
relațională pentru acei indivizi care consideră relația lor un aspect important în viața lor.
Studiul de față arată că femeile au mai des tendința să se descrie pe sine în termeni ce
caracterizează relația, să se descrie prin raportare la relația lor. Cross, Madson (1997),
arată că e mai probabil ca relațiile apropiate să influențeze cognițiile, emoțiile și

– 12 –

comportamentele în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. (apud Linda K. Acitelli, Stephanie Rogers and C. Raymond Knee, 1999).

1.2.4 Intimitate și satisfacția sexuală

Este natural și logic să considerăm că cele mai satisfăcute cupluri tind să prezinte

o mai bună intimitate (Prager & Buhrmester, 1998). Un motiv pentru care, în general,
studiile nu au examinat intimitatea și satisfacția împreună este acela că intimitatea este
dificil de definit și măsurat. O conceptualizare des întâlnită a intimității o definește ca
fiind nivelul de apropiere a cuplului, împărțirea de idei și valori, împărțirea de activități,
sexualitatea, cunoașterea partenerului, gesturi de afecțiune precum strângerea mâinii
(Heller & Wood, 1998; Moss & Schwebel, 1993; Waring, 1984). O altă serie de cercetări
asupra intimității s-au focalizat pe aspecte precum frecvența punctelor de vedere comune,
tonul vocii, numărul de activități desfășurate împreună (Talmadge și Dabbs, 1990). Alte
studii susțin că intimitatea este o experiență fenomenologică care nu este posibil a fi
descrisă obiectiv. Aceste puncte de vedere cu privire la intimitatea variază foarte mult și
definiția aleasă poate influența considerabil rezultatele studiilor privitoare la intimitate și
satisfacție.

Anumite teorii sugerează că cineva care prezintă un nivel ridicat al intimității va fi
capabil să se evalueze pe sine mai autentic în cadrul relației și să comunice nevoile
proprii mai eficient partenerului. În virtutea acestei teorii, satisfacția e posibil să fie mai
ridicată la cuplurile cu un nivel mai ridicat al intimității; cuplurile cu o intimitate ridicată
pot avea o capacitate mai mare de a rezolva certurile și neînțelegerile sau schimbările
care intervin în relație (Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R.

Tollerud, 2007).

Cuplurile în care ambii parteneri prezintă nivele ridicate ale intimității se caracterizează printr-o satisfacție relațională mai ridicată decât cuplurile în care partenerii sunt mai puțin intimi unul cu altul. Intimitatea este desemnată prin angajarea într-o relație ce implică profunzimea sentimentelor și autonomie (Karen J. Prager, 1989).

“Intimitatea amoroasă comportă deci două aspecte: unul fizic, care include intimitatea senzuală și intimitatea sexuală, precum și un aspect psihic, constituit la rându-i din intimitatea afectivă, din intimitatea intelectuală și din intimitatea spirituală.” (Leleu, 2003)

– 13 –

Insatisfacția sexuală este distructivă, în timp ce o relație armonioasă asigură o
securitate afectivă. Pentru îmbunătățirea relației lor sexuale, partenerii trebuie să respecte
anumite reguli cum ar fi: relația sexuală satisfăcătoare trebuie să fie o prioritate pentru
ambii soți, trebuie să se mențină o anumită frecvență a contactelor sexuale, trebuie
urmărită în permanență varietatea pozițiilor de acuplare, trebuie acordată importanță
spontaneității raporturilor sexuale și să se comunice deschis despre nevoile sexuale ale
fiecăruia. Probabilitatea unei satisfacției sexuale este mai mare cu cât partenerii
împărtășesc mai multe activități comune reciproc satisfăcătoare. (M.N. Turliuc, 2004).

Intimitatea are o sferă mai largă decât sexualitatea. Uneori sexualitatea determină relația intimă, alteori intimitatea conduce la relația sexuală.

Dintre activitățile care incomodează intimitatea putem enumera:

1. prea multe cereri, exigență sporită, simptomul „sacul fără fund”: riscul constă în a
obosi și epuiza atât partenerul, cât și relația;

2. lamentare frecventă, plângere excesivă: riscurile sunt aceleași ca și mai sus;

3. o apropiere prea mare de celălalt, nevoia neîncetată de a-l atinge, de a fi lângă el:
dacă și celuilalt îi place așa, atunci totul e în regulă; dacă un asemenea
comportament îl agasează pe partener, atunci ar trebui să se rărească asemenea
gesturi tandre;

4. vorbăria, pălăvrăgeala, beția și îmbătarea celuilalt cu cuvinte: trebuie învățate și

virtuțile tăcerii;

5. agitație exagerată, nervozitate în exces: trebuie învățată arta relaxării;

6. atitudine plictisită, tăcere, pasivitate, inapetența de a simți și de a reacționa:
asemenea comportament nu este foarte plăcut pentru partener;

7. negativitatea, înclinarea către a judeca, devalorizarea, acuzarea, gelozie, răutatea
și ranchiună: toate acestea sunt incompatibile cu intimitatea, sunt contrariul
încrederii pe care o bună intimitate o presupune; pentru a scăpa de aceste
comportamente, trebuie cultivată iubirea de sine. (Gerard Leleu, 2003).
Satisfacția sexuală pare a fi importantă dar nu cea mai importantă pentru fericirea

cuplului. Safran (1985), arată că 92% din subiecții unui studiu afirmă că sexul e

important, iar 32 % afirmă că este foarte important. Ei au plasat buna comunicare și

desfășurarea de activități împreună înaintea sexului. Lauer și Lauer (1985) și Blumstein și

– 14 –

Schwartz (1983) au ajuns la concluzii similare. Sexul a fost o prioritate pentru majoritatea
cuplurilor fericite, dar nu a apărut a fi indispensabil în determinarea satisfacției generale.
Deși sexul nu a fost singurul considerat responsabil pentru fericirea cuplului, mulți
parteneri satisfăcuți de relația lor spun că fac efort ca să păstreze o relație fizică vie.
Referitor la sex, atracția fizică ar trebui menționată ca fiind o sursă potențială a fericirii
conjugale sau, dimpotrivă, a nemulțumirilor. Un număr larg de studii au arătat că bărbații,
mai degrabă decât femeile, acordă atenție atractivității fizice a celeilalte persoane în
stabilirea unei relații de prietenie sau de cuplu. Femeile căsătorite pierd o parte din
interesul sexual și evaluează satisfacția lor maritală mai slab atunci când văd că soții lor
devin inatractivi; bărbații simt același lucru dar într-o măsură mai mare. Interesul sexual
al soțului, fericirea în relație, și probabil și înclinația către relații extraconjugale depind
de cât de atrăgătoare este percepută soția de către ei. (apud Adelaide Haas, Kurt Haas,
1990)

Cele mai multe anxietăți sau neliniști conjugale pleacă de la insatisfacția (reală
sau imaginară) legată de viața sexuală (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, 2002).

Gerard Leleu (2003) consideră că dificultățile sexuale țin mai degrabă de un context psihologic (frustrare afectivă, deficit de comunicare, uzură a dorinței ).
“…intimitatea desemnează tot ce este cu-adevărat profunzime a interiorului ființei, străfundurile inimii, chiar abisul sufletului sau, altfel spus, secretul și esența acestuia.” (G. Leleu, 2003)

1.2.5 Experiențele anterioare și condițiile de viata

O condiție a satisfacției conjugale este mariajul fericit al părinților, care contribuie în

mod direct la formarea unei atitudini pozitive a copiilor față de căsătorie. Se consideră în
general că acei copii care provin din mariaje fericite prezintă un grad mai ridicat al
autonomiei, un nivel mai ridicat de maturizare socio-emoțională și au formată o imagine
pozitivă cu privire la viața de cuplu. Doi cercetători, W.W.Waller și R.Hill (1951), au
arătat că reușita căsătoriei părinților se regăsește în 84,4% din cazuri în experiența

copiilor adulți satisfăcuți de relația lor conjugală. Doar în 16,6% din cazurile tinerilor soți
satisfăcuți de propria căsnicie, părinții lor nu au avut o căsnicie fericită. Relațiile pozitive
cu părinții, de înțelegere, respect, conturează o atitudine de încredere pe care copilul o
dezvoltă și care va constitui o premiză a satisfacției sale conjugale de mai târziu.

– 15 –

Complexele parentale negative, conflictele cu părintele de sex opus, neacceptarea propriului sex sunt factori ai eșecului conjugal. De asemenea, independența și separarea copiilor de proprii părinți este un predictor bun al adaptării reușite la propria căsnicie. În această categorie includem și condițiile de viață favorabile ca fiind factori ai satisfacției conjugale. Persoanele care tind să aibă căsnicii fericite sunt mulțumite de stilul lor de viață, de nivelul lor de realizare socială și profesională etc. Insuccesul profesional este asociat în relația de cuplu cu manifestări de furie ale femeilor și cu reacții de retragere ale bărbaților. (apud Turliuc, 2004)

Blood și Wolfe (1960) consideră că satisfacția maritală este influențată de venitul
și ocupația soțului. Renne (1970) susținea că oamenii cu venituri scăzute sunt mai

probabil insatisfăcuți de mariajul lor decât cei cu venituri ridicate. Blood (1969) arăta că soțiile care lucrează și cele care nu lucrează prezintă nivele asemănătoare ale satisfacției lor conjugale. Când s-a luat în considerare necesitățile economice din familie, Blood nota că, în familiile cu un nivel scăzut al venitului, soțiile care lucrează erau mai satisfăcute de mariajul lor. În schimb, în familiile cu un nivel al venitului ridicat, soțiile care lucrau erau mai puțin satisfăcute decât cele casnice (Naheel Jeries, 1979).

1.2.6 Stilul de atașament

Studiul „Attachment Style, Interpersonal Perception Accuracy, and Relationship

Satisfaction in Dating Couples” investighează asociația dintre stilul de atașament,
acuratețea percepțiilor partenerului și satisfacția maritală. S-a ajuns la rezultatul că
bărbații cu un stil evitant de atașament și indivizii în general, atât femei, cât și bărbați, cu
un stil anxios al atașamentului prezintă o satisfacție relațională mai redusă. În ceea ce
privește existența percepțiilor corecte cu privire la sentimentele partenerului, doar
bărbații cu stil de atașament anxios manifestă probleme. Bowlby (1969, 1973, 1980)
sugerează că stilul de atașament dezvoltat în copilăria timpurie influențează calitatea
iubirii romantice a adultului și a altor relații intime ale acestuia. Hazan și Shaver (1987)
explică stilurile de atașament la adulți astfel: indivizii cu stil securizant se simt
confortabil în cadrul unei relații de cuplu, indivizii cu stil evitant de atașament se simt
inconfortabil în a fi prea apropiați ori a depinde de altcineva, iar indivizii cu stil anxios,
ambivalent manifestă o dorință puternică de a se apropia de ceilalți, însoțită de frica de
abandon, de a fi respins. Alte câteva studii au confirmat că indivizii securizanți prezintă o

– 16 –

satisfacție relațională mai ridicată decât cei cu stil de atașament evitant sau anxios
(Brennan și Shaver,1995, Levy și Davis,1988 apud Joan S. Tucker and Sherry L. Anders,
1999).

1.2.7 Rolurile de gen maritale

Dezacordurile cu privire la rolurile de gen conduc la conflicte, tensiune și

reproșuri. Odată cu evoluția societății, rolurile s-au schimbat în ceea ce privește îngrijirea copiilor, îndeplinirea treburilor casnice, susținerea financiară a familiei. Pentru a crea și păstra o relație satisfăcătoare este necesar ca partenerii să se adapteze acestor schimbări și să se susțină reciproc, să adopte o manieră flexibilă de raportare la aceste roluri de gen. Rolurile de gen presupun asumarea loialității, responsabilității și înțelegerii. (Turliuc, 2004). Rezultatele unui studiu arată că atunci când ambii parteneri văd conflictul ca pe ceva care-i privește pe amândoi și se implică în rezolvarea lui, fiind capabili să-l gestioneze, probabilitatea ca aceștia să perceapă mariajul lor în mod pozitiv este mare (Carl A. Ridley, Mari S. Wilhelm and Catherine A. Surra, 2001).

Deși rolurile de gen sunt într-o continuă schimbare, stereotipurile au un rol
însemnat în însușirea acestora de către soți. Într-un studiu realizat în 1987, s-a pus în
evidență acest lucru. Cupluri tinere erau solicitate să compare nivelul inteligenței,
competențelor, succesului profesional și nivelului venitului propriu cu cel al partenerului
și apoi să estimeze nivelul satisfacției maritale. Răspunsurile lor arată că satisfacția
maritală este adesea legată de percepțiile soților care corespund stereotipului de rol de
gen (de exemplu, atât soții, cât și soțiile percep soțul ca fiind superior). În cazul soțiilor,
s-au găsit corelații semnificative între satisfacția maritală și perceperea soțului ca fiind
superior, pentru toate cele patru dimensiuni propuse pentru examinare. Chiar și femeile
care lucrau în domenii ocupaționale specifice bărbaților prezentau aceleași stereotipuri de
rol de gen cu privire la superioritatea soțului. Rezultatele studiului nu au fost diferite între
acestea și cele care aveau ocupații cu specific feminine. Pentru bărbați, corelații
semnificative au apărut doar în legătură cu doua dintre dimensiunile propuse, nivelul
venitului și succesul profesional (satisfacția lor maritală era dependentă de percepțiile cu
privire la inferioritatea soției cu privire la aceste două aspecte). Încă un rezultat înregistrat
a fost acela că satisfacția maritală a soțului corela semnificativ cu perceperea lor înșiși ca
fiind mai puțin inteligenți decât soțiile lor (Sara Yogev, 1987).

– 17 –

1.3 Rolul comunicării în predicția satisfacției conjugale

Comunicarea reprezintă un proces esențial în cadrul tuturor interacțiunilor interumane. Realizată în mod adecvat, ea contribuie la îmbunătățirea satisfacției maritale, în timp ce o comunicare inadecvată reduce considerabil calitatea vieții maritale.

În studiul “Communication, Love and Relationship Satisfaction”, Brenda S.

Meeks, Susan S. Hendrick și Clyde Hendrick (1998) evidențiază importanța câtorva variabile legate de comunicare, incluzând autodezvăluirea, tacticile de abordare a conflictelor și competențele relaționale, în predicția satisfacției relaționale (Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick and Clyde Hendrick,1998).

Nu toți indivizii adoptă aceleași stiluri de comunicare: unii sunt mai puțin expresivi, își exprimă cu greu emoțiile și sentimentele, în timp ce alții nu-și ascultă suficient partenerul, înțeleg sau deformează mesajele primite de la partener. Procesul comunicării implică percepții cu privire la propriile deprinderi de comunicare, precum și cu privire la deprinderile de comunicare ale partenerului. Ambele componente ale procesului de comunicare pot afecta satisfacția relațională.

Următoarele reguli de comunicare sunt elementare pentru a evita multe neînțelegeri și certuri:

– învățați să ascultați: este foarte important să știm să ascultăm și să înțelegem. Trebuie să auzim tot ceea ce spune și doar ceea ce spune, fără a interpreta, a deforma, a proiecta sau a selecționa. Deformăm de obicei într-un sens nefavorabil, reținând elementele care ne pot face rău.

Este esențial să reacționăm pozitiv: atunci când credem că am auzit cuvinte nefavorabile
trebuie să ne întrebăm cu calm dacă acea frază a fost rostită în felul în care am auzit-o
noi. Se poate întâmpla ca lucrurile să nu stea așa cum credem inițial iar dacă bănuiala
inițială se confirmă, trebuie replasată în contextul confruntării sau a zilei: e posibil ca
partenerul să fie obosit sau iritat. De altfel, este important să învățăm să acceptăm cuvinte
și fraze dezagreabile iar pentru asta trebuie să ne dezvoltăm iubirea și stima de sine.

-evitați-l pe „tu” : „tu” reprezintă o impostură , ține adesea de domeniul judecății
și, în caz de confruntare, el se transformă chiar în reproș și acuzație. „Tu” este de obicei

– 18 –

mijlocul de a realiza proiecții, adică de a arunca asupra celuilalt acea parte din noi pe care o repudiem pentru a ne elibera de ea. „Tu” este de asemenea o manieră de a fugi de responsabilități și de a adopta rolul victimei, culpabilizându-l pe partener. Trebuie să
înțelegem că ceea ce ni se întâmplă este rezultatul deciziilor noastre și că doar noi suntem responsabili pentru viața noastră.;

– folosiți-l pe „eu” : nu e vorba de „eul” egocentric, ci de „eul” definirii propriei poziției și al responsabilității. Este normal să-l informăm pe celălalt de ceea ce ni se întâmplă, de părerile și dorințele noastre. (G. Leleu, 2003)

Comunicarea este definita ca fiind “principalul instrument de dezvoltare a

structurii si relațiilor de rol familial.”( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1997, p.102).

D.D.Jackson (1968), în urma realizării unor cercetări, descrie patru tipuri de relații de comunicare familială:

1. stabilă – satisfăcătoare;

2. instabilă – satisfăcătoare;

3. instabilă – nesatisfăcătoare;

4. stabilă – nesatisfăcătoare.

În cazul primului tip, modul de comunicare esențial este înțelegerea, ca urmare a competenței de rol a fiecărui membru al familiei precum și a faptului ca toți sunt de acord in ceea ce privește persoana care controlează relația. Autorul precizează ca persoana care controlează este cea care inițiază o acțiune, decide ce acțiune va fi inițiată sau stabilește ce poziții, în cadrul relației, trebuie controlate de o alta persoana.

Orice disfuncție conjugală putem s-o considerăm ca fiind cauzată de un deficit de
comunicare. Comunicarea este un proces foarte complex, cu modalități de
interinfluențare, interdeterminare și mediere reciprocă între soți. (Iolanda Mitrofan,

Nicolae Mitrofan, 1994).

Okun (1991) observă că acele cupluri care dețin deprinderi mai bune de comunicare
prezintă satisfacție maritală mai ridicată decât acele cupluri care au probleme de
comunicare. Cercetări mai recente asupra relației dintre deprinderile de comunicare și
satisfacția maritală arată că în cazul cuplurilor fericite, deprinderile de comunicare
corelează pozitiv cu satisfacția relațională, dar pentru cuplurile nefericite nu se observă o

– 19 –

asemenea relație (Burleson&Denton, 1997). (apud Lori A. Russell-Chapin, Theodore J. Chapin and Linda G. Sattler, 2001).

Una din conduitele care contribuie la realizarea unei comunicări eficiente este
autodezvăluirea, definită ca deschidere în fața celuilalt, sinceritate în comunicarea
informațiilor intime partenerului, transparență în relație cu partenerul. Rosenfeld și
Bowen (1991), într-un studiu, folosind un eșantion de cupluri căsătorite, au găsit că,
indiferent de nivelul de dezvăluire al partenerului, indivizii care prezintă niveluri ridicate
ale autodezvăluirii aveau și nivele mai ridicate ale satisfacției maritale, în timp ce
indivizii care prezentau nivele scăzute ale autodezvăluirii erau mai puțin satisfăcuți de
relația lor (apud Brenda S. Meeks, Susan S. Hendrick și Clyde Hendrick, 1998).

Autodezvăluirea reciprocă cu privire la viața sexuală contribuie la obținerea satisfacției
maritale, care la rândul ei conduce la o satisfacție sexuală mai ridicată. Cercetări din
trecut au arătat că o autodezvăluire mai ridicată este asociată cu o satisfacție relațională
mai ridicată și satisfacția relațională mai ridicată este asociată cu o satisfacție sexuală mai
ridicată(Banmen și Vogel, 1985; Lawrance și Byers, 1995; Meeks, Hendrick și

Hendrick,1998). Byers, Demmons, 1999, au arătat că satisfacția relațională mediază parțial relația dintre autodezvăluirea cu privire la viața sexuală și satisfacția sexuală a partenerilor. Aceste rezultate susțin ideea că autodezvăluirea sexuală contribuie la o satisfacție sexuală mai ridicată și contribuie la o evaluare mai pozitivă a relației în ansamblu (Sheila MacNeil, E. Sandra Byers, 2005). Tot cu privire la comunicare sexuală, pentru o bună realizare a ei partenerii trebuie să-ți stabilească anumite reguli clare pe care să le respecte ulterior (A. Haas și K.Hass, 1990). Astfel de reguli pot fi: discutarea despre subiecte intime la locul și momentul potrivit, acceptarea spuselor celuilalt, ascultarea lui cu atenție, absența judecății critice, folosirea unui limbaj simplu, clar și ușor de înțeles, care să nu conducă la interpretări.

În cadrul cuplului marital, comunicarea are rolul de a permite dezvoltarea optimă a personalității partenerilor, conferă acestora sentimentul autonomiei și libertății personale, precum și pe cel al interdependenței firești care trebuie să existe între ei. Comunicare permite partenerilor schimbarea de informații, dobândirea unei definiții mutual acceptabilă a relației lor (Turliuc, 2004).

– 20 –

1.4 Satisfacția conjugala și nivelele dezvoltării familiale

Lungimea mariajului a fost considerată un factor care poate prezice satisfacția maritală.

Studiind satisfacția maritală de-a lungul timpului, în cursul unui mariaj, observăm
că aceasta tinde să urmeze o traiectorie sub formă de „U”. Satisfacția tinde a fi ridicată
de-a lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru aproximativ 10-20 ani
(Orbuch, House, Mero, & Webster, 1996, apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G.
Giordano, Toni R. Tollerud, 2007). O serie de studii explică acest traiect al satisfacției în
termenii tranziției spre paternitate (maternitate) sau în termenii modificării rolurilor de
soț și soție. Apariția copiilor în cadrul mariajului conduce la apariția unei perioade de mai
mare instabilitate și mai puțină apropiere între soți; etapele care urmează după plecarea
copiilor de acasă permit celor doi soți o mai bună apropiere. Anumite studii arată că
prezența sau absența copiilor influențează schimbările care apar în nivelele satisfacției
Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).

Un cuplu se poate comporta ca un cuplu perfect echilibrat timp de trei ani, maxim
cinci, iar apoi se dezorganizează. Acest lucru depinde uneori si de context: cultură,
mentalitate etc. O importanță deosebită o are comunicarea în cadrul cuplului, soliditatea
cuplului depinde de validitatea sistemului său de comunicare. Nu trebuie înțeles că printr-
o bună comunicare se exclude ideea despărțirii, însă o bună comunicare face ca legătura
afectivă să se păstreze mai bine atât în fazele obișnuite cât și în cele de declin. (Jacques
Cosnier, 2007)

Literatura descriptivă, consilierii familiali și un număr de studii științifice despre
comportament au consolidat ideea că mariajele se deteriorează la vârsta mijlocie.
Blood si Wolfe citează foarte mult studiul lui Detroit : soțiile devin mai puțin
satisfăcute pe măsură ce lungimea mariajului crește. Anumite studii au arătat că există un
declin în ceea ce privește satisfacția maritală în perioada nașterii și creșterii copiilor și o
creștere a satisfacției în anii postparentali. Și aceste studii au condus la concluzia că
satisfacția maritală urmează o curbă sub formă de “U”: scade atunci când se naște primul
copil, apoi crește iar după ce copilul părăsește casa. Declinul satisfacției nu e așa
dramatic cum ar părea, “u”-ul nu e foarte adânc și de fapt, doar 4-8% din variația
satisfacției maritale este asociată cu stadiile dezvoltării familiale, subliniază cercetările

– 21 –

lui Boyd Rollins și Richard Galligan (1978).(apud. Letha Dawson Scanzoni, John

Scanzoni, p.532).

Anumite cupluri pot simți că satisfacția lor conjugală rămâne înaltă sau chiar crește de-a
lungul anilor, în timp ce alte cupluri pot simți un declin în evoluția mariajului lor. Poate fi
“eliberarea de vrajă” ( o pierdere a entuziasmului pentru partener și relație, o răcire a
sentimentelor ) sau poate fi o “eliberare” în sensul că există mai puțin timp petrecut în
compania soțului/ soției și mai puțină interacțiune între ei , conform afirmațiilor lui Blood
(1969, p. 325-333) (apud. Letha Dawson Scanzoni, John Scanzoni, p.532).

John Cuber și Peggy Harroff (1965) consideră că există o discrepanță clară între realitatea vârstei mijlocii și cea a anilor târzii. Un factor de care trebuie să ținem cont este maturizarea personală a unuia sau a ambilor soți de-a lungul timpului. Oamenii se schimbă, dar nu întotdeauna în aceeași măsură și în aceeași direcție. Noi experiențe, noi interese, noi cunoștințe, noi scopuri, chiar și adoptarea unei noi filosofii de viață, înseamnă că unul din soți încetează a mai fi persoana pe care o știa celălalt și cu care a acceptat să se căsătoreasca. Probabil se poate specula că într-o anumită măsură apare o lipsă a entuziasmului deoarece există expectanțe nerealiste în legătură cu dragostea romantică. (apud. Letha Dawson Scanzoni, John Scanzoni, p. 532)

Chiar și în mariajele fericite există fluctuații ale nivelului satisfacției în timp, așa cum arată Cannon și Rollins: el tinde să scadă în primii ani ai căsătoriei, până în stadiul familiei cu copii preșcolari, după care crește ușor până la vârsta lor școlară; odată cu intrarea copiilor în școală și cu dificultățile adaptării la cerințele școlii, satisfacția maritală descrește mult până la sfârșitul adolescenței, apoi începe să crească din nou , mai ales după “lansarea” socială a ultimului copil; stadiul cuibului gol și cel al cuplului la vârsta a treia și a patra au un impact preponderant pozitiv asupra fericirii conjugale. Trebuie avut in vedere faptul că apar o serie de alte probleme care diminuează creșterea nivelului de satisfacție: probleme de sănătate, diminuarea resurselor fizice și financiare ale soților etc.(apud. Turliuc, 2004, p.199)

Luckey (1966) arăta că o creștere a duratei mariajului este însoțită de creșterea
numărului percepțiilor nefavorabile cu privire la soț. De asemeni, satisfacția conjugală
globală a fost negativ asociată cu numărul anilor de mariaj. Pineo (1961) arăta că
majoritatea cuplurilor petrec mai puțin timp împreună în anii de mijloc decât în primii ani

– 22 –

ai mariajului. Udry (1974) sumarizează astfel punctul lui de vedere cu privire la

satisfacția conjugală: prima decadă a mariajului este caracterizată de un consistent declin
al satisfacției maritale însoțită de un declin în ceea ce privește ajungerea la un acord,
puțină implicare în activități comune. Studii asupra clasei de mijloc și superioare
concluzionează că puțini indivizi găsesc mariajul lor complet satisfăcător (apud Naheel
Jeries, 1979).

Și cercetări mai recente care au studiat mariajele de lungă durată au evidențiat de
asemenea existența unui creșteri a nivelului satisfacției maritale odată cu plecarea
copiilor de acasă (Anderson et al., 1983; Gagnon, Hersen, Kabacoff, & Van Hasselt,

1999; Glenn, 1990; Lee, 1988; Orbuch et al., 1996; Weishaus & Field, 1988, apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007 ).
În legătură cu numărul copiilor, Hurley și Palonen (1967) susțin că nivelul

satisfacției conjugale este cu atât mai mic cu cât proporția de copii raportată la anii
mariajului este mai mare. Renne (1970) arăta că oamenii care cresc copii sunt probabil
mai nesatisfăcuți de mariajul lor decât cei care nu au copii sau decât cei a căror copii nu
mai locuiesc în aceeași casă, indiferent de rasă, vârstă și nivelul venitului. Blood și
Wolfe (1960) susțineau că satisfacția maritală este îmbunătățită de prezența copiilor , cu
condiția ca aceștia să nu depășească numărul de trei. Un număr mai mare de trei de copii
conduce la un declin rapid al satisfacției conjugale (apud Naheel Jeries, 1979).

Lee și Shehan (1989) au găsit că pensionarea nu are impact asupra nivelului satisfacției conjugale în cazul tuturor cuplurilor dar contribuie la scăderea nivelului satisfacției conjugale la cuplurile în care soția continuă să lucreze după pensionarea soțului. Glenn (1990) specula că această schimbare poate avea legătură cu nivelul educației soției, în sensul că soțiile cu un nivel al educației mai scăzut prezintă și un nivel mai scăzut al satisfacției decât soțiile cu un nivel mai ridicat al educației (apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).

Alte studii au arătat că pensionarea poate întări calitatea mariajului, conducând la
o îmbunătățire a relației maritale printre cuplurile fericite; în cazul cuplurilor cu
probleme, pensionarea a condus la un declin mai mare (Myers și Booth, 1996). Unele
studii au arătat că etapa pensionării aduce schimbări importante, atât pozitive, cât și
negative, în cadrul relației maritale. Schimbările pozitive constau în durata de timp mai

– 23 –

mare pentru activități comune, diminuarea stresului și a tensiunii (care implică mai puține
dispute, o atmosferă mai relaxantă în mediul familial), împărțirea sarcinilor casnice între
cei doi soți. Consecințele negative implică apariția neînțelegerilor cu privire la folosirea
timpului liber și apariția rutinei (Adam Davey și Maximiliane E. Szinovacz, 2004).

Diferențe în evoluția satisfacției conjugale apar și în funcție de așteptările partenerilor cu privire la aceasta. Rezultatele unui studiu au arătat că indivizii se așteaptă ca relația lor să progreseze continuu din punct de vedere calitativ, al nivelului satisfacției (ceea ce reprezintă contrariul a ceea ce se întâmplă în mod obișnuit în cadrul cuplului). S-a ajuns la concluzia că participanții studiului care aveau niveluri mai scăzute ale credințelor iraționale evaluau relația lor actuală ca fiind mai satisfăcătoare, în timp ce indivizii cu nivele ridicate ale credințelor iraționale evaluau relația lor ca fiind mai puțin satisfăcătoare (Bryce F. Sullivan and Andrew I. Schwebel, 1995).

Există diferențe mari în căsătorie în funcție de diferențele culturale. Căsătorie este
„calea unor prefaceri psihologice ale personalității”, presupune schimbări esențiale in
modul de viață al indivizilor. Există o perioadă de tranziție prin care trec cei doi indivizi,
iar încercarea de formare a unei relații solide între două ființe conștiente de sine poate
produce anumite crize. Jung este de părere că momentul semnificativ al prefacerilor
individuale în și prin căsătorie îl constituie intrarea în a doua jumătate a vieții. Căsătoria
este „un proces interpersonal al devenirii și maturizării noastre ca personalități, de
conștientizare, redirecționare și fructificare a tendințelor, pulsiunilor și afinităților
inconștiente, de autocunoaștere prin intercunoaștere” (Iolanda Mitrofan, Cristian

Ciupercă, 1997)

“ Singurul element constant al căsătoriei este schimbarea iar partenerii trebuie să învețe sa se adapteze la schimbare”.( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994)

– 24 –

Capitolul 2: Depresia

2.1 Definirea depresiei

2.1.1 Derivatul semantic al termenului depresie

Cuvântul, în limbaj popular, indică toate manifestările psihologice, de la

tulburările psihiatrice grave până la banalele fluctuații ale dispoziției. Depresia este “o stare sufleteasca sumbra, o «trăire» cu tonalități triste, a căror amploare, intensitate și durată sunt variabile.” (Loo H., Loo P., 2003, pag 12).

Depresia este o tulburare psihică foarte răspândită, care afectează toate mediile
sociale și grupele de vârstă , în egală măsură pe bărbați și femei. „Durerea prezintă șanse
egale pentru fiecare ființă in parte. Nimeni nu este imun la durere.” (Iolanda Mitrofan,

Doru Buzducea, 2002,p.164).

Datorită faptului că este în continuă creștere, este considerată „boală a epocii”.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că până la cinci procente din populația
lumii suferă de depresie. Se pare că femeile se îmbolnăvesc mai frecvent decât bărbații
mai ales înainte de 35 de ani (aproximativ, din trei depresivi, doi sunt femei ). La bărbați,
perioada critică se află între 55 și 70 de ani (Dietmar Stiemerling, 2006). Banca

Mondială, cu ajutorul OMS, a inițiat in 1992 o cercetare clinica si prospectivă la nivel
mondial asupra maladiilor, și au constatat că depresia era a patra cauză mondială de
handicap, inclusiv înaintea maladiilor cardiace. În țările dezvoltate ea se află pe locul al
doilea, imediat după bolile cardiace, precedând afectările cerebrale vasculare (Barbier,
2005).

În 2001, statisticile arată că 55% dintre americani cred că depresia este o boală, pe când în 1991, doar 33% dintre americani credeau acest lucru (Jan Borman).

2.1.2 Definiția medicală a depresiei

Noțiunea de depresie (lat. “depressio” = afundare, coborâre) definește conform

“Dicționarului enciclopedic de psihiatrie” (Gorgos, 1988): “scăderea până la prăbușire a dispoziției bazale cu caracter pasager sau durabil, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste și amenințătoare” (pag. 732).

– 25 –

Intensitatea clinică a depresiei, distincția ei de tristețea normală se face prin evidențierea trinomului: dispoziție depresivă, încetinirea proceselor de gândire, lentoare psihomotorie.

Sunt cel puțin patru sensuri ale termenului de depresie – depresia ca stare, ca simptom, ca sindrom și, alți autori ar spune, depresia ca și boală.

Depresia ca dispoziție, ca stare normală, este un fenomen universal cunoscut nouă
tuturor și de care nimeni nu poate scăpa. Se caracterizează prin ruperea relațiilor
interpersonale apropiate și stimă de sine scăzută (Weissman, Paykel, 1974).
Depresia ca simptom sau ca dispoziție anormală, este de asemenea comună. Linia
de demarcație dintre normal și patologic este greu de stabilit. Dispoziția depresivă care
persistă, inadaptată la circumstanțe, este adeseori considerată patologică (Weissman,

Paykel, 1974).

Depresia ca sindrom are un sens psihiatric. Termenul de sindrom se referă la o mulțime de simptome și tulburări funcționale care au adeseori un mecanism comun dar o varietate de cauze. Aceasta este depresia clinică pe care o au în vedere cel mai adesea psihiatrii și care se referă la dispoziția depresivă, gândirea pesimistă, lipsa plăcerii, energie redusă și lentoare. Dintre acestea, dispoziția depresivă este de obicei cel mai evident simptom. (Gelder, Guth, Mayou, 1994).

Ultimul sens al depresiei, este cel de boală sau grup de boli. Boala, în sens medical se distinge nu numai printr-un grup de simptome ci și printr-o cauză specifică și un tratament specific. S-au făcut încercări de clasificare a depresiei clinice în următoarele niveluri: depresia nevrotică, psihotică, reactivă și endogenă (Weissman, Paykel, 1974) Printre simptomele bolii depresive, enumerăm:

1. tulburarea depresivă ca perturbare a dispoziției bazale: depresivul are o dispoziție tristă,
nu se mai poate bucura, nu are încredere în viitorul său; unii bolnavi se plâng de
pierderea sentimentelor , prezintă o teamă difuză, care este trăită ca frică în fața vieții și a
responsabilităților;

2. inhibiția gândirii: procesele gândirii sunt neproductive și monotone, se rezumă la propria
boală, bogăția ideativă este mult redusă; se concentrează greu asupra unui lucru;
3. scăderea inițiativei, inhibiția psihomotorie: depresivul nu are energie, nu are chef să
întreprindă nimic, spectrul intereselor se îngustează, cel mai mic efort este greu de

– 26 –

suportat; ca fenomen contrastant, s-a observat, la un anumit tip de depresie, că pacienții respectivi sunt neliniștiți și agitați;

4. afectarea vitalității: pacienții se simt obosiți , fără putere și fără energie, se plâng de
dureri difuze și senzații de apăsare; este vorba de perturbarea relației cu propria
corporalitate;

5. simptome vegetative: în cazul unei depresii latente aceste simptome reprezintă singura
manifestare care poate fi recunoscută; se întâlnesc frecvent următoarele simptome
vegetative: tulburări intestinale, senzație de presiune abdominală, senzație de apăsare la
nivelul capului, bradicardie, tahicardie, extrasistole, tulburări cardiace, scăderea
temperaturii, transpirații, frisoane, senzație de amețeală, dureri de cap, dureri de stomac,
balonare, pierderea apetitului alimentar, scăderea ponderală, diminuarea funcției sexuale,
amenoree, dureri de aspect nevralgic;

6. tulburări ale somnului, oscilații diurne, suicidalitate: plângerile bolnavilor se referă la
adormire sau la perioada ulterioară, atunci când se trezesc în toiul nopții și nu mai pot să
adoarmă; dimineața se simt foarte obosiți – este vorba de „indispoziție matinală”, care se
referă la faptul că depresivul se simte foarte obosit mai ales dimineața după trezire și
înainte de prânz (Dietmar Stiemerling, 2006).

2.2 Clasificarea tulburarilor depresive

Dezvoltarea clasificărilor depresiei izvorăște din medicina veche greacă. Prin anul
400 î.H. Hippocrate a descris melancolia ca asociere a unor condiții sau simptome:
aversiune fata de mâncare, somnolenta, iritabilitate, agitație. Melancolia reprezintă o
manifestare “psihologica” a unei tulburări biologice fundamentale rezultate din influența
bilei negre și flegmei asupra creierului. Aretaeus din Cappodocia a observat asocierea
dintre manie si melancolie, sugerând ca mania reprezintă stadiul final al melancoliei.
Galenus, in secolul al II-lea, descrie melancolia ca o condiție recurenta si cronica, in
acord deplin cu cercetările empirice moderne. In secolul al XIX-lea doi medici francezi ,
Fabet si Baillanger, au descris aceeași boală, în care mania și depresia reprezintă
manifestări alternative; nebunia circulara ( “la folie circulaire” ) si nebunia cu forma
dubla ( “la folie a double forme” ) au fost prezentate ca boli cronice (Letitia Filimon,
2002).

– 27 –

Rudolf Treichler (1997) identifică câteva forme de depresie:

1.depresia larvată: depresia ascunsă; fenomenele sufletești trec în ultim plan, în prim plan aflându-se senzațiile de neplăcere;

2.depresia care însoțește stările de epuizare: epuizarea sufletească și fizică constituie unul din factorii care pot afecta ficatul;

3.depresia nevrotică: apare datorită unor conflicte “nevrotice” de durată; se constată adesea o componentă endogenă;

4.depresia climacterică: apare în anii menopauzei;

5.depresia involutivă: la apariția ei contribuie procesele de degradare cauzate de vârsta și arteroscleroză.

Există trei mari căi de clasificare, bazate pe: etiologie, simptome, evoluție.

2.2.1 Clasificări bazate pe etiologie

2.2.1.1 Depresia reactivă și depresia endogenă

Această împărțire îi aparține lui Klerman (1971). În tulburările endogene,

simptomele sunt cauzate de factori din interiorul individului și sunt independente de factori exteriori. În tulburările reactive, simptomele au drept cauză factorii stresori externi. Cele două grupuri etiologice sunt însoțite de patternuri caracteristice de simptome. În cazul depresiei reactive apar: anxietate, iritabilitate și fobii. Tulburările endogene se caracterizează prin pierderea apetitului, scăderea în greutate, constipație, libido scăzut, amenoree și trezirea mult prea devreme dimineața. Omul se simte deprimat dar spre deosebire de depresia reactivă, nu știe de ce.

2.2.1.2 Depresia primară și secundară

Această împărțire a fost propusă de către Klerman (1971), susțin Gelder M., Guth D.,

Mayou R. (1994), în principal pentru scopuri de cercetare. S-a încercat atribuirea termenului de “secundar” tuturor cazurilor cu un istoric de boli psihiatrice non-afective anterioare (ca schizofrenia sau nevroza anxioasă) sau de boli medicale, alcoolism sau consum de alte medicamente. Nu a fost găsită nici o deosebire între cele două tipuri în privința patternurilor simptomatice (Weissman, Paykel, 1974).

În cazul depresiei primare subiectul nu prezintă nici un antecedent de tulburare psihică și nici o altă boală psihică simultană. Depresiile secundare presupun un antecedent de tulburări psihice sau o afecțiune somatică simultană.

– 28 –

2.2.2 Clasificări bazate pe simptome

2.2.2.1 Depresiile nevrotice și psihotice

Anumite simptome sunt adesea mult mai intense în tulburările depresive ușoare decât în

cele severe. Această diferențiere în intensitatea simptomelor a condus la sugerarea ideii că există două forme distincte de tulburare depresivă: nevrotică și psihotică (Gelder, Guth, Mayou, 1994).

2.2.3 Clasificarea după evoluție și vârstă

2.2.3.1 Tulburări unipolare și bipolare

În sprijinul distincției tulburărilor uni- și bipolare, Leonhard a descris diferențe de

ereditate și personalitate între cele două grupe. Este în general acceptat că cele două grupe nu diferă în privința simptomelor, când este vorba de depresie, nici a răspunsului lor la tratament. Probabil că există o întrepătrundere a celor două grupe, pentru că un pacient clasificat ca având depresie unipolară poate avea la un moment dat, mai târziu, o tulburare maniacală (Gelder, Guth, Mayou, 1994).

2.2.3.2 Tulburările afective sezoniere

Unii pacienți dezvoltă în mod repetat o tulburare depresivă în aceeași perioadă a

anului. În unele cazuri, această regularitate concordă cu suprasolicitarea într-o anumită perioadă a anului, fie în activitatea profesională, fie în alte domenii ale vieții sale. În alte cazuri nu exista o astfel de cauză și s-a sugerat că ele sunt legate într-un anume fel de anotimpuri (de exemplu, modificarea lungimii zilei) (Gelder, Guth, Mayou, 1994). În mod obișnuit tulburarea se instalează toamna sau iarna. Depresiile sezoniere sunt mai frecvente la femei și de regulă au o intensitate moderată.

2.2.3.3 Depresia de involuție

În trecut, tulburările depresive cu debut la vârsta mijlocie erau considerate un

grup separat, caracterizat prin agitație și simptome hipocondriace.S-a sugerat că ele pot avea o etiologie distinctă, cum ar fi involuția glandelor sexuale, sau un anumit tip de legătură cu schizofrenia. Printre rudele pacienților cu așa-numită depresie de involuție, frecvența tulburărilor afective este crescută (Gelder, Guth, Mayou, 1994).

– 29 –

2.2.3.4 Depresia mascată

Termenul este uneori folosit pentru cazurile în care dispoziția depresivă nu este

atât de evidentă. (Gelder, Guth, Mayou, 1994). Depresiile mascate de simptome somatice sunt cele mai frecvente: cefalee, dureri lombare, palpitații, tulburări digestive, respirație grea, dureri genito-urinare, crampe și senzații de furnicături. Unele depresii pot fi ascunse în spatele unui semn depresiv izolat, dar mai puțin specific: insomnie, inapetență, tulburări sexuale.

Simptomele care maschează depresia au două caracteristici:

– sunt recente și neobișnuite ca și cum ar fi grefate pe personalitatea obișnuită;

– sunt însoțite de perturbări minime ale constelației depresive detectabile în

urma unei anamneze minuțioase: angoasa matinală, oboseala intelectuală, pierderea entuziasmului, lipsa poftei de viață.

2.2.4 Clasificarea conform ICD-10

În episoadele depresive tipice subiectul suferă de obicei de pierderea intereselor și

bucuriilor și de o reducere a energiilor ce duce la o fatigabilitate crescută și la o activitate
diminuată. Alte simptome sunt: reducerea capacității de concentrare a atenției, reducerea
stimei și încrederii în sine, idei de vinovăție și lipsă de valoare, viziune tristă și pesimistă
asupra viitorului, idei sau acte de autovătămare sau suicid, somn perturbat, apetit
diminuat.

În unele cazuri, anxietatea, suferința și agitația psihomotorie pot fi mai
proeminente decât depresia iar schimbarea dispoziției poate fi de asemenea mascată de
trăsături adiționale sunt: iritabilitatea, consum excesiv de alcool, exacerbarea
simptomelor fobice sau obsesionale persistente sau a preocupărilor hipocondriace.

În cazul episoadelor depresive este necesară pentru stabilirea diagnosticului o perioadă de minim două săptămâni; pot fi acceptate perioade de timp mai scurte dacă debutul este rapid iar simptomele neobișnuit de severe.

Diferența dintre episoadele depresive ușoare, moderate sau severe se bazează pe o judecată clinică ce implică numărul, tipul și severitatea simptomelor prezente.
Episodul depresiv ușor

Dispoziția depresivă, pierderea interesului și a bucuriei, fatigabilitatea crescută
sunt de obicei privite ca cele mai tipice simptome de depresie. Durata minimă a

– 30 –

episodului este de două săptămâni. Un subiect cu un episod depresiv ușor are unele dificultăți în a-și îndeplini munca și activitățile sociale obișnuite.

Episodul depresiv moderat

Simptomele de mai sus au un grad mai mare de severitate. Durata minimă a întregului episod este de două săptămâni. Un subiect cu un episod depresiv moderat va avea de obicei dificultăți considerabile în a-și continua activitățile sociale, profesionale sau domestice.

Episodul depresiv sever

Subiectul manifestă de obicei o considerabilă suferință sau agitație sau este prezentă lentoarea ca trăsătura mascată. Pierderea stimei de sine, a sentimentelor de utilitate sau prezența celor de vinovăție sunt de regulă proeminente. De asemenea, suicidul este un pericol în cazuri severe. Este foarte puțin probabil ca pacientul să fie în stare să-și continue activitățile sociale, profesionale sau domestice.

2.2.5 Clasificări conform DSM-IV

Caracteristicile episodului depresiv major

Trăsăturile caracteristice ale episodului depresiv au în vedere dispoziția depresivă și reducerea sau pierderea interesului sau a plăcerii. Pentru diagnosticarea depresiei trebuie ca cel puțin unul din următoarele două simptome să fie prezente:

1.Dispoziția depresivă reprezintă o schimbare calitativă față de funcționarea precedentă, constatată în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de minim două săptămâni. Dispoziția depresivă se referă la o viziune pesimistă asupra propriei persoane și asupra lumii. În formele severe și la persoanele vârstnice dispoziția depresivă este percepută ca o diminuare sau pierdere a capacității de a trăi orice emoție, cei în cauză simțindu-se goliți, morți, lumea apărându-le lipsită de culoare, de mișcare și viață. La unele persoane, prezența dispoziției depresive poate fi dedusă din expresia facială ori din conduită, acuze somatice. Mulți indivizi manifestă iritabilitate crescută, aceasta apărând foarte des și la copii și adolescenți.

2.Reducerea marcată sau pierderea interesului sau plăcerii aproape în fiecare zi, pentru
toate sau aproape toate activitățile sau aspectele existenței. Membrii familiei pot observa

– 31 –

o retragere socială sau neglijarea activităților considerate până atunci plăcute. La unii indivizi apare o diminuare a interesului pentru activitatea sexuală.

Manifestările clinice propriu-zise sunt exprimate prin simptome precum:

a.Reducerea apetitului poate avea drept cauză:

-pierderea plăcerii întrucât alimentele care anterior erau apreciate acum sunt respinse -diminuarea manifestărilor motivaționale și instinctiv – pulsionale.

Aportul alimentar excesiv, uneori exagerat, este de asemenea semnalat în depresii și implică o interpretare psihodinamică: insecuritatea, incertitudinea și anxietatea care sunt uneori prezente în depresie, determină un impuls de apărare ce are drept expresie comportamentală tendința de supraalimentare.

b. Insomnia, este cea mai comună perturbare a somnului asociată cu depresia. Indivizii au de regulă o insomnie mediană (adică se deșteaptă din somn în cursul nopții și au dificultăți în a readormi) sau terminală (deșteptarea prea din timp și neputința de a readormi). Alteori apare și insomnia inițială (dificultatea de a adormi).
Mai rar persoanele prezintă hipersomnie, sub forma unor episoade prelungite de somn noaptea sau a unei creșteri a duratei somnului diurn.

3. Modificările psihomotorii includ agitația sau lentoarea în vorbire, gândire, mișcările corpului etc., creșterea pauzelor înainte de a răspunde, vorbirea redusă ca volum, modulația, cantitatea sau varietatea conținutului, mutism. Agitația psihomotorie sau lentoarea trebuie să fie suficient de severe pentru a putea fi observate și de către alte persoane și să nu fie doar o impresie subiectivă.

Inhibiția psihomotorie apare în plan comportamental ca o reducere a elanului vital.

4.Energia scăzută, extenuarea și fatigabilitatea sunt simptome frecvente. O persoană poate acuza fatigabilitate susținută fără a depune vreo activitate fizică. Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil.

5.Sentimentul de inutilitate sau de culpă asociat cu un episod depresiv major poate include aprecieri negative asupra propriei valori care nu corespund realității ori preocupări referitoare la culpabilitate în legătură cu erori minore din trecut. Aceste sentimente pot fi de proporții delirante.

6.Deteriorarea capacității de a gândi, a se concentra ori de a lua decizii. Mulți indivizi
pot apărea ca fiind ușor de distras sau se plâng de dificultăți de memorie. Reducerea

– 32 –

capacității cognitive, în special sub aspectul fluenței ideatice, este strâns asociată cu dificultățile de concentrare, de mobilizare volițională și deliberare. Pacienții depresivi au un flux ideatic sărac și un ritm ideatic lent.

7.Ideația suicidară sau tentativa de suicid. Se pot relata idei de suicid tranzitorii (de 1-2 minute) și recurente (o dată sau de două ori pe săptămână). În cazuri mai severe, indivizii pot să-și fi procurat materialele utilizate în tentativa de suicid și pot avea stabilit locul și momentul când vor fi singuri pentru a-și putea realiza suicidul. Motivațiile pentru suicid pot include dorința de retragere din fața unor obstacole percepute ca insurmontabile ori dorința intensă de a pune capăt unei stari emoționale dureroase care este percepută de persoană ca interminabilă.

8.Gradul de deteriorare asociat cu un episod depresiv major variază, dar chiar în cazurile ușoare trebuie să existe fie o suferință semnificativă clinic, fie o intervenție oarecare în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare. În cazuri extreme, persoana poate fi incapabilă de o minimă autoîngrijire sau să-și mențină un minimum de igienă personală.

Criterii de diagnostic pentru episodul depresiv major:

A. Cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiași
perioade de două săptămâni și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de
funcționare; cel puțin unul dintre simptome este fie (1) dispoziția depresivă, fie (2)
pierderea interesului sau plăcerii. Nu se includ simptomele care este clar că se
datorează unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații
incongruente cu dispoziția.

(1) dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată
fie prin relatare personală ori observație făcută de alții;

(2) diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate
activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;

(3) pierderea semnificativă în greutate ori luarea în greutate ori scădere sau
creștere a apetitului aproape în fiecare zi;

(4) insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;

(5) agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi;

(6) fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

– 33 –

(7) sentiment de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată aproape în fiecare
zi;

(8) diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape
în fiecare zi;

(9) gânduri recurente de moarte, ideație suicidară recurentă, fără un plan anume,
ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului;

B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt;

C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul
social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare;

D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe ori ale

unei condiții medicale generale;

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei ființe
iubite, simptomele persistă mai mult de două luni ori sunt caracterizate printr-o
deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație
suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

DSM-IV împarte tulburările depresive în: tulburare depresivă majoră, tulburare distimică și tulburare depresivă fără altă specificație.

Tulburarea depresivă majoră

Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră, episod unic

A. Prezența unui singur episod depresiv major;

B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de o tulburare schizoafectivă și nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică fără altă specificație;

C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, mixt sau hipomaniacal.

Notă: Această excludere nu se aplică dacă toate episoadele similare episoadelor
maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un
tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale
generale

Criterii de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră recurentă

A. Prezența a două sau mai multe episoade depresive majore;

– 34 –

Notă: Pentru a fi considerate episoade separate, trebuie să existe un interval de cel puțin
două luni consecutive în care nu sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv
major.

B. Episoadele depresive majore nu sunt explicate mai bine de o tulburare schizoafectivă și nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau tulburarea psihotică fără alte specificații;

C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, mixt ori hipomaniacal.

Notă: Această excludere nu se aplică dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale.

Tulburarea distimică

Diagnostic

A. Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, după cum este indicat fie de relatarea subiectului, fie de observațiile făcute de alții, timp de cel puțin doi ani;

B. Prezența în timp ce este depresiv a două (sau mai multe) dintre următoarele: apetit redus sau mâncat excesiv, insomnie sau hipersomnie, energie scăzută sau fatigabilitate, stimă de sine scăzută, capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii, sentiment de disperare;

C. În cursul perioadei de doi ani (un an pentru copii sau adolescenți) persoana nu a
fost niciodată fără simptomele de la criteriile A și B timp de mai mult de două luni o
dată;

D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor doi ani ai perturbării;

E. Nu a existat niciodată un episod maniacal mixt sau hipomaniacal și nu au fost satisfăcute niciodată criteriile pentru tulburarea ciclotimică;

F. Perturbarea nu survine exclusiv în cursul unei tulburări psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia ori tulburarea delirantă;

G. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe ori ale unei condiții medicale generale;

– 35 –

H. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativa clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Tulburarea depresivă fără altă specificație

Această categorie include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac
criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare
cu dispoziție depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziție mixtă, depresivă și

anxioasă. Exemplele de tulburare depresivă fără altă specificație includ:

1. Tulburarea disforică premenstruală: se caracterizează prin dispoziție depresivă marcată,
anxietate marcată, labilitate afectivă marcată, scăderea interesului pentru diverse
activități.

2. Tulburarea depresivă minora: o durată de cel puțin două săptămâni, dar cu mai puțin de
cinci itemi ceruți pentru tulburarea depresivă majoră

3. Tulburarea depresivă scurtă recurentă: episoade depresive durând între două zile – două
săptămâni, survenind cel puțin o dată pe lună, timp de 12 luni

4. Tulburarea depresivă postpsihotică a schizofreniei: un episod depresiv major care
survine în cursul fazei reziduale a schizofreniei

5. Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără
altă specificație ori faza activă a schizofreniei

6. Situațiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este prezentă o tulburare depresivă
dar este incapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiții
medicale generale ori indusă de o substanță.

2.3 Etiologia depresiei și teorii cu privire la depresie

„Depresia reprezintă probabil o interacțiune complexă a factorilor genetici, biochimici, cât și a celor legați de dezvoltare și a celor sociali.” (LowDog,1997, p.6, apud Aviva Romm, 2003).

2.3.1 Perspectiva științelor biologice

Aportul factorilor biologici în etiologia depresiei a fost remarcat încă din

antichitate. Cercetările din ultimele decenii s-au orientat spre disfuncțiile în concentrația
aminelor și ale metaboliților în fluidele corpului. Au fost relevate disfuncționalitățile din

– 36 –

sistemul receptor și creșterea eficienței psihotropelor (substanțe a căror acțiune asupra sistemului nervos central este capabilă să modifice activitatea mentală și conduita unui individ; de exemplu: sedative, stimulente) în tratamentul depresiei. Dovezile actuale sugerează că neurotransmițătorii clasici (norepinefrina, acetilcolina, serotonina) joacă un rol important în patogenia bolilor depresive.

Leziunile structurale ale creierului în cazul atacului cerebral determină o prevalență a depresiei de 40% – 50%. Tulburările depresive apar cu frecvență ridicată și în alte tulburări structurale ale creierului, provocate de traumatisme cranio-cerebrale. Depresia poate să apară concomitent cu demența. Aproximativ 30% din pacienții cu encefalopatie HIV vor manifesta simptome depresive (Filimon, 2002).

Bazele biochimice ale depresiei

Dovezi evidente sugerează că neurotransmițătorii clasici (norepinefrina,

acetilcolina, serotonina) joacă un rol important în patogenia bolii depresive. Celelalte
substanțe pot fi implicate în etiologia unor forme ale tulburărilor afective. Se acceptă că
nici una din teoriile actuale nu explică complet bazele biologice ale depresiei, deoarece
depresia este mai degrabă un sindrom decât o boală unitară specifică (Filimon, 2002).

2.3.2 Teorii psihologice

2.3.2.1 Teoria psihanalitică

Principalele lucrări psihanalitice privind interpretarea tulburărilor afective s-au

axat pe continuarea studiilor princeps ale lui Freud și Abraham, întreprinse în acest domeniu. Teoria psihanalitică a depresiei a început cu un articol al lui Abraham (1911) și a fost dezvoltată de Freud într-un articol numit “Doliu și melancolie”.

În textul Doliu și melancolie (1917), Freud a atras atenția asupra asemănării dintre fenomenele legate de doliu și simptomele tulburării depresive și a sugerat că și cauzele lor ar putea fi similare. Întocmai cum doliul rezulta prin pierderea prin moarte, la fel melancolia rezulta din pierderi de alt fel.

Freud a subliniat că pacienții depresivi par adesea autocritici și a subliniat că această autoacuzare era în realitate o acuzare deghizată a altcuiva pentru care pacientul “simțea afecțiune”. Cu alte cuvinte, depresia apare atunci când sentimentele de dragoste și ostilitate sunt prezente în același timp (ambivalență). Alături de aceste mecanisme de reacție, Freud a așezat factorii predispozanți.

– 37 –

Abraham afirmă că indivizii vulnerabili la depresie sau melancolie experimentează o ambivalență puternică față de alte persoane, sentimente pozitive în alternanță cu sentimente negative. El consideră că ambivalența își are rădăcinile în perturbările relațiilor cu obiectul din anii copilăriei.

Ca rezultat al dezamăgirilor sau frustrărilor timpurii repetate, persoana depresivă își formează o legătură inconștientă cu caracter permanent între dorințele libidinale și dorințele ostile distructive. Pe parcursul vieții, atunci când trece prin dezamăgire sau necazuri, sentimentele ostile se reactivează și apare un episod de melancolie. Sentimentele ostile direcționate inițial către alții sunt apoi internalizate și orientate spre propria persoană. În consecință, depresivul justifică autodenigrarea prin amplificarea eșecurilor sau a defectelor personale (Filimon, 2002).

În viziunea lui M. Klein predispoziția la depresie se datorează traumatismelor timpurii și calității relației mamă-copil din primul an de viață, carențelor în asigurarea de către mamă a protecției, securității, stărilor de bine sau dragostei. Un copil care a experimentat asemenea privațiuni nu va reuși să depășească ambivalența față de obiectele iubite și va fi predispus depresiei. (Filimon, 2002)

2.3.2.2 Personalitatea și tulburările depresive

Kraepelin a sugerat că indivizii cu personalitate ciclotimică (adică cei cu repetate

și prelungite oscilații ale dispoziției) erau mai predispuși să dezvolte tulburarea maniacodepresivă.

Kretschmer a sugerat că indivizii cu tip constituțional picnic erau în mod special predispuși la boli afective. Cercetările ulterioare, folosind măsurări obiective, nu au arătat nici o asociere semnificativă de acest fel (Gelder, Gath, Mayou, 1994).

Există constatarea că între formele complete de boală și anumite constelații de
personalitate există o serie de forme de trecere, forme cu tablou clinic incomplet, cu
evoluție cronică sau pentru toată viața, și care colorează afectiv personalitatea
subiectului. Aceste forme au fost numite de Akiskal ca tulburări caracteriale: tulburarea
ciclotimică și depresia caracteriologică. Aceste forme, peste care se pot suprapune
episoade afective bine conturate clinic trebuie privite ca forme subafective, care se
împletesc cu trăsăturile de personalitate, de care nu se pot distinge. (Vraști, 1996).

– 38 –

Prin depresii caracterologice, Akiskal înțelege un grup rezidual de depresii cu caracter
cronic, care nu urmează unei boli psihice non-afective, unor boli medicale invalidante sau
unui episod acut de depresie majoră. Aici manifestările depresive apar întrețesute în stilul
de viață al subiectului. Depresiile caracteriologice au fost descrise și sub termenii de
temperament depresiv, personalitate depresivă, personalitate distimică sau depresie
cronică minoră.

Pentru Kraepelin temperamentul depresiv este caracterizat prin colorarea afectivă sumbră și durabilă a tuturor experiențelor vitale. Pe acest fundal există oscilații timice mai importante.

2.3.2.3 Teorii cognitive ale depresiei

Teoriile cognitive pornesc de la premisa că toate cognițiile nepotrivite iau naștere

din invadarea socială, realitatea familială disfuncțională sau din evenimentele traumatice. În anii ’70, mulți psihologi au început să scrie despre aspectele cognitive ale depresiei. Teoria cognitiva a lui Beck

Punctul de plecare pentru conceptualizarea acesteia (Beck, 1970, 1974; Beck și
Beamesderfer, 1974) au fost analizele fenomenologice diferențiabile ale evoluției terapiei
și experienței cu pacienții depresivi. În acest cadru Beck considera că pacienții depresivi
prelucrează unele experiențe ca fiind amenințătoare și/sau sunt ipotetic tematizate ca
experiențe de pierdere. Problema centrală a tulburării depresive este văzută ca o
distorsionare a percepției și interpretării, deci ca un proces cognitiv de evaluare și
valorizare. Aceste tulburări cognitive ar fi baza simptomelor de genul depresiv-
emoționale, motivaționale, motorii ori fiziologice. În formulările de mai târziu, Beck se
abate de la orientarea cauzală strictă și descrie fenomenele cognitive nu neapărat ca pe o
cauză pentru simptomele depresive. El le acordă o influență constitutivă covârșitoare în
modelarea sindromului depresiv. Ca și conținut, disfuncțiile cognitive pot fi descrise ca o
perspectivă negativă a propriei persoane, a mediului înconjurător sau a viitorului (așa
numita triadă cognitivă). Acestei perspective negative îi stau la bază structuri cognitive
depresiv-specifice ce se constituie în procesul de socializare prin experiențe durabile
și/sau traumatice, reprezentând modalități relativ stabile de cunoaștere, ale percepției,
codării și evaluării stimulilor (Vraști, 1996). Gândurile automate rezultă din interacțiunea

– 39 –

unor evenimente stresante și schematele cognitive specifice pot fi deci considerate ca
expresia situațională specifică a atitudinilor disfuncționale (schemate cognitive).
În menținerea schematelor cognitive negative acționează următoarele operații de gândire,
denumite ca greșeli și descrise ca forme de prelucrare depresogenică a informațiilor:
abstractizarea selectivă a evenimentelor negative dintr-o multitudine de informații și
ignorarea altor caracteristici situaționale importante; inferența arbitrară a unor consecințe;
hipergeneralizarea conținând interpretarea unor experiențe precedente, ca “tipice”;

gândire dihotomizantă (principiul “totul sau nimic”); personalizarea descrie tendința de a lega evenimente exterioare de sine însuși chiar și atunci când nu există nici o bază pentru asemenea interdependențe; maximizarea nereușitei sau pierderii (Vraști, 1996).

În geneza depresiei, Beck se referă la un proces autoîntreținut după reactivarea structurilor cognitive, în care condițiile cognitive și procesele afective se influențează reciproc, iar în evoluția bolii depresive vorbește de o “spirală descendentă”.

Beck a descris triada cognitivă manifestată prin:

– apreciere negativă asupra Sinelui: se referă la modul în care individul se percepe ca fiind
indezirabil social, lipsit de merite sau calități, deficient fizic sau moral.
– interpretarea negativă a experienței: mediul este văzut ca fiind încărcat cu probleme și
obstacole de netrecut, deosebit de solicitant.

– evaluarea negativă a viitorului: anticiparea eșecului, atitudine pesimistă etc.

Beck subliniază că triada cognitivă este responsabilă pentru predispoziția individului spre devalorizarea competenței personale și identificarea eșecului în toate planurile activității (apud Birț, 2001).

Originalitatea teoriei lui Beck constă în ipoteza acestuia care susține că sentimentul de tristețe este secundar unui deficit de adaptare a structurilor cognitive (Chiriță, 2002).
Modelul neajutorării învățate

Seligman a fost primul care a sugerat că depresia se dezvoltă atunci când
recompensa sau pedeapsa nu mai sunt în mod evident legate de acțiunile organismului
respectiv. Când animalele sunt expuse unor situații experimentale în care nu pot controla
stimulii cu caracter punitiv ele dezvolta un sindrom comportamental cunoscut sub numele
de “neajutorare învățată”. Trăsăturile acestui sindrom au oarecare asemănare cu acelea
ale tulburării depresive la om, mai ales reducerea activității voluntare și scăderea

– 40 –

aportului alimentar (Gelder, Gath, Mayou, 1994). Expunerea repetată la stimuli ori la
evenimente de viață traumatizante, aversive și pe care subiectul nu le poate anticipa și
nici nu le poate controla, determină învățarea neajutorării, exprimată prin deficite
motivaționale (pasivitate, retragere, evitare) și emoționale (anxietate, depresie), prin

tulburări psihosomatice. (Filimon, 2002).

Teoria disperării

Modelul teoretic prezentat de Abramson, Metalsky și Alloy reprezintă o variantă revizuită a modelului anterior. Depresia în varianta disperării se datorează următoarelor tipuri de inferențe: atribuirea de cauze stabile și globale pentru evenimente de viață negative importante; anticiparea consecințelor negative ale evenimentelor importante ca imposibil de schimbat, afectând toate domeniile de funcționare; derivarea valorii personale din efectele evenimentelor negative

Disperarea apare ca urmare a percepției de sine, a percepției incapacității de a interveni în desfășurarea situațiilor. (Filimon, 2002).

Teoria autocontrolului

Integrând elemente cognitive și comportamentale, teoria stabilește trei etape în înfăptuirea autocontrolului: monitorizarea propriului comportament și a elementelor mediului, compararea informațiilor cu standardele personale și autoevaluarea, efectuarea judecăților de valoare, iar pe aceasta bază, autoîntărirea. Specifice persoanelor depresive sunt unul sau mai multe din cele șase deficite corespunzătoare etapelor de realizare a autocontrolului. În primul rând, monitorizarea sinelui selectează participarea la evenimente negative, rezultate din comportamentul propriu excluzând evenimentele pozitive. În al doilea rând, persoanele depresive participă selectiv la consecințele imediate ale comportamentului lor și exclud în mod relativ consecințele îndepărtate. În al treilea rând performantele sunt raportate la standarde nerealiste. Rehm reia ideea stilului atribuțional depresogen, considerat ca deficit în procesul autoreglării. De asemenea, stabilește că persoanele depresive eșuează în autoadministrarea recompenselor, care devin insuficiente pentru inițierea comportamentelor adaptative. În sfârșit, stabilirea unor restricții excesive, autopedepsirea severă vor suprima comportamentul activ productiv, generând inhibiții severe (Filimon, 2002).

– 41 –

Teoria rezolvării de probleme

Formulată de Nezu și colab. (1989) teoria explică depresia prin lipsa sau

ineficiența abilităților de soluționare a problemelor. Spre exemplu, individul poate atribui cauzele problemelor sale factorilor interni, stabili, globali sau poate întâmpina dificultăți în generarea alternativelor sau nu dispune de resurse suficiente pentru a decide și înfăptui opțiunea. Depresia se instalează când individul se confruntă cu situații dificile în fața cărora nu poate construi soluții adecvate (Filimon, 2002).

Teoria autoconcentrării

Autorii modelului stipulează existența unor diferențe stabile la nivelul predispozițiilor individuale, care pot modera impactul evenimentelor antecedente, depresogene. Se pune accent pe rolul central al conștiinței de sine sau al autoconcentrării atenției în instalarea și menținerea depresiei. Pierderea unei surse centrale a stimei de sine, securității emoționale, a identității, determină subminarea stabilității imaginii de sine. Ca urmare se intensifică autoconcentrarea, devine mai relevantă semnificația pierderii, se accentuează autoblamarea, afectul negativ. În interacțiune cu funcționarea socială defectuoasă, trăirile negative și autocriticismul exacerbează ciclul negativ. Dacă autoconcentrarea se accentuează după evenimente negative, se va constitui stilul depresiv de centrare pe sine (Filimon, 2002).

Ipoteza activării diferențiale

Se accentuează paternul de gândire activat în stările depresive. Teasdale (1988) consideră că evenimentele de viață pot genera la majoritatea oamenilor cel puțin depresii ușoare sau tranzitorii și numai o minoritate dintre ei dezvoltă tulburări semnificative sub aspect clinic. Patternurile de gândire specifice vor determina nivelul și durata depresiei, iar diferențele dintre aceste modele de cogniție în stările mai severe vor determina evoluția tulburării, remisia sau cronicizarea (Filimon, 2002).

2.3.2.4 Teorii comportamentale

Teoriile comportamentale explica depresia ca rezultat al suprageneralizarii

raspunsurilor si a relevantei stimulilor. Depresia implica generalizarea unor reactii ce apar la stimuli bine definiti.

Fester explica esecul depresivului în construirea unor comportamente adaptative
prin: schimbarile bruste de mediu care solicita stabilirea unor noi forte de intarire;

– 42 –

manifestari predominant aversive sau de pedeapsa, care invoca oportunitatea unei intariri; observarea inexacta a mediului, derivata dintr-un comportament social neadecvat is din frecventa redusa a intaririlor pozitive;

Costello considera depresia ca funcție a unei rupturi in lanțul comportamentelor, prin pierderea unui întăritor din acest lanț.

Lewinsohn (1985) arata ca întăririle deficitare in domeniille majore ale vietii conduc la o rata inalta a experientelor aversive, implicand disforie si, de aici, depresie. Tulburarile depresive sunt explicate de: deficit in repertoriul de comportamente; absenta unor potentiali intaritori in mediul subiectului; reducerea capacitatii subiectului de a identifica si a trai experiente pozitive si in mod corespunzator, cresterea sensibilitatii in raport cu evenimentele negative.

Varianta teoretica a lui Lewinsohn accentuează rolul întăririlor sociale in diminuarea riscului depresiei. Depresivii mențin si inițiază greu un comportament instrumental adecvat, fiindu-le specifice pasivitatea, inactivitatea, nesesizarea existentei recompenselor in mediul lor de viata (Filimon, 2002).

In modelul cercului vicios depresie – respingere, depresia este privita ca raspuns la ruptura dintre individ si contextul social. Depresia este mentinuta de raspunsurile altora, percepute ca negative de catre subiect.

2.3.3 Perspectiva psihosocială

Perspectiva psihosociala fundamenteaza etiologia depresiei pe evenimente de

viata ce semnifica pierderi severe si duc la infrangere, saracie, perceptia absentei oricarei
solutii de iesire din situatie, conform modelului propus de Brown si colab. Intr-un sistem
ierarhic, autorii propun noua categorii, primele referitoare la diferite forme de umilire, in
sensul deprecierii, devalorizarii individului (separare, divort din initiativa celuilalt)

urmate apoi de evenimente care il fac sa se simta prins in cursa, fara sanse de scapare (evenimente legate de norme si roluri ierarhice, situatii de pedeapsa). Se pot, in functie de semnifiicatiile evenimentelor, elabora predictii privind incidenta depresiei.

2.3.3.1 Modelul vulnerabilitatii

Factorul de vulnerabilitate este un catalizator care amplifica efectul unui agent

declansator, fie el eveniment major sau dificultate de viata serioasa si care nu este eficace
decât în legătură cu aceștia. Indicatorii vulnerabilității individuale sunt de ordin genetic,

– 43 –

biochimic, neurofiziologic, social si de personalitate. Privindu-i in interactiune se poate identifica prezenta riscului de a dezvolta tulburari depresive.

Modelele de lucru, element esențial al vulnerabilității, prelucrează evenimentele de viata in cadre cognitive personale. Daca schematele sinelui si ale lumii au caracter disfuncțional, evaluarea subiectiva realizata prin ele va sta la baza tulburării depresive (Filimon, 2002)

Se consideră că vulnerabilitatea crește în condițiile în care scade rețeaua de suport social
și apare sau se intensifică stresorii psihosociali (evenimentele de viață stresante,

schimbări de viață, accentuarea solicitărilor și tensiunilor psiho-sociale).

Conflictele intrapsihice majore corelate cu crizele majore ale conștiinței morale, cu bilanțurile de viață nefavorabile, cu transformările spirituale care pretind o reorganizare a convingerilor și credințelor; pot consuma interior subiectul și pot condiționa momente de vulnerabilitate crescută, până când se ajunge la o fază de stabilitate. Momente de vulnerabilitate crescută apar și în următoarele situații: epuizare bio-psihică a subiectului, trăirea unor stări de șoc și frustrare, cumularea unor influențe psiho-sociale negative, pierderi în rețeaua de suport social.

2.3.3.2 Rolul rețelei de suport social

Rețeaua de suport social se refera doar la o parte a rețelei sociale de ansamblu a

individului, focalizându-se asupra acelor interacțiuni nemijlocite care corespund și satisfac unele nevoi psihosociale ale acestuia în cursul vieții sau în situații de criză, asigurând un sprijin afectiv persoanei în cauză.

S-a distins în primul rând o rețea primară care constă în acele persoane cu care individul are contact și legături regulate și directe, implicând de obicei și un atașament afectiv. Se distinge apoi o rețea de gradul doi, care constă în legături indirecte, realizate prin intermediul rețelei primare. Se menționează apoi o rețea de gradul trei, o rețea extinsă, care leagă membrii rețelei de gradul doi într-o relație largă. Rețeaua socială constituie pentru individ un ansamblu de relații destul de obiective și stabile, care variază de-a lungul ciclurilor vieții. (Lazarescu, 1994).

Suportul continuu ajuta indirect individul aflat în situații de criză. Pe de alta parte
rețeaua socială poate fi ea însăși o sursă de stres psihosocial prelungit. S-a considerat că o

– 44 –

rețea socială bună și puternică e protectivă, iar una slabă sau absentă vulnerabilizează persoana (Lăzărescu, 1994).

2.3.3.3 Influente psiho – sociale negative

Conflictul cu sine: confruntare negativa cu sine, autojudecare, autoevaluare negativă,

autocondamnare.

Solicitări intense prelungite: acestea pot fi emotive, intelective, volitiv-actionale și pot rezulta din obligația si necesitatea persoanei de a îndeplini anumite roluri și sarcini. Suprasolicitarea poate conduce la oboseala, la epuizare (Lazarescu, 1994).
Atmosfera psihologica nefavorabilă: îin sens de nesiguranță, tensiune, pericol continuu, poate constitui un factor de stres prelungit. O astfel de atmosferă poate rezulta din caracteristicile ambiantei umane proxime în corelație cu particularitățile persoanei în cauză (Lazarescu, 1994).

Frustrări: se referă la nesatisfacerea unei nevoi, îin sens de dorință si pretenție legitimă pentru subiect, fapt care e trăit neplăcut în registrul stresului negativ. Pentru a evalua existența unei frustrări sau a unei satisfacții de viata e necesar să precizăm care e intensitatea unei anumite nevoi la o persoana dată, fapt ce face parte, până la un punct, din portofoliul său tipologico-caracterial (Lazarescu, 1994).

Învățarea conduitelor psihopatologice: în cadrul amplului proces de învățare pot sa apară și „învățări patologice”. Acestea pot rezulta din influentele familiale, din identificarea copilului cu unul din părinți, care prezintă comportamente particulare sau anormale. Tot în cadrul familiei copilul poate învăță un stil de comunicare interpersonală insuficient de clar, un stil de comportament dezorganizat sau ritualic, eventual o preocupare scăzută sau exagerată față de propriul corp.

2.3.3.4 Tentativa de suicid si suicidul

Dezgustul față de viață și dorința de a muri fac parte din simptomatologia principală a

depresiei endogene (melancolie). Riscul de sinucidere este mai mare în perioada de debut și în faza de ameliorare a bolii.

– 45 –

2.3.4 Rolul evenimentelor de viata

2.3.4.1 Evenimentele recente și predispozante de viață

O atenție deosebită s-a acordat subtipurilor tulburării depresive în legătură cu

evenimentele de viață. Astfel, în cadrul dihotomiei depresie endogenă-depresie reactivă, evenimentele de viață au fost chiar criterii de distincție: depresia endogenă este o boală cu etiologie predominant ilogică, apărută spontan, fără legătură semnificativă cu stresorii, iar depresia reactivă, o tulburare apărută ca rezultat al factorilor de mediu, are o etiologie predominant psihologică.

Brown și Harris (1978) au împărțit evenimentele predispozante în două tipuri. Primul îl reprezintă circumstanțele stresante prelungite, care pot fi ele însele cauza depresiei, la fel cum se pot adăuga efectelor unor evenimente pe termen scurt. Brown și Harris au numit aceste circumstanțe dificultăți pe termen lung. Al doilea tip de circumstanțe predispozante nu creează ele însele probleme depresive, ci acționează doar prin amplificarea efectelor evenimentelor de viață pe termen scurt. Acest tip de circumstanță este numit factor de vulnerabilitate. Delimitarea dintre cele două tipuri de circumstanțe nu este ferm limitata (Gelder, Gath, Mayou, 1994).

Kuiper si Olinger afirma că dacă după evenimente de viata negative subiectul nu reușește să restabilească stima de sine si atitudinile disfuncționale, aceasta înseamnă ca individul rămâne vulnerabil și va deveni depresiv. ( Richter, 1996 ).

Evenimentele de viață pot fi sistematizate în funcție de gradul impactului și momentul intervenției lor în raport cu apariția tulburării afective. Se disting astfel trei grupe de evenimente: aparent determinante, implicate și corelate depresiei.
evenimentele aparent determinante sunt cele care au avut loc în ultimele trei săptămâni
înaintea debutului tulburării depresive.

evenimentele implicate sunt cele care au acționat în ultimele șase luni înaintea
debutului tulburării depresive. De exemplu, moartea unei persoane apropiate în cele
șase luni este de șase ori mai frecventă la depresivi.

evenimentele corelate au o mai slabă influență etiologică. Sunt cele care vizează o
problematică afectiv-negativă cronică, desfășurată pe parcursul ultimilor doi ani
înaintea debutului tulburării depresive.

– 46 –

2.3.4.2 Tulburările de stres posttraumatic

Persoanele care au trăit o experiență traumatizantă sunt supuse adesea unui stres

psihologic legat de respectivul eveniment. Psihotraumele sunt evenimente solicitante
acute care apar neprevăzut și impresionează puternic subiectul, generând de la început o
stare de emoție intensă cu modificări ale nivelului de vigilitate și a funcționarii corporale.
Durata unei psihotraume poate fi scurtă (o veste nefavorabilă, o amenințare

circumstanțială, o agresiune, un viol etc) sau mai lungă (inundații, naufragii, cutremure, accidente de muncă) (Lăzărescu, 1994).

DSM-IV definește trauma ca o confruntare cu un eveniment care implică sau amenință cu
moartea sau lezări serioase, sau o amenințare a integrității fizice a individului însuși sau a
altora.

Dezvoltarea tulburărilor de stres posttraumatic are loc în mai multe etape:

– o perioadă de timp (o lună) după acțiunea factorului stresant, persoana trăiește
o stare acută de stres traumatic

– dacă influența factorului stresant continuă și după acest termen, persoana trece
în starea de stres posttraumatic, fapt ce face mai dificilă adaptarea ei la
condițiile de viață normală și conduce la apariția diverselor forme de
comportament dezadaptativ

– în această a treia fază are loc dezvoltarea propriu-zisă a sindromului

tulburărilor de stres posttraumatic.

2.3.4.3 Doliul

Doliul simplu constituie reacția normală, consecutivă unei pierderi. În prima

accepțiune a noțiunii este vorba de pierderea unei persoane apropiate, dar doliul poate semnifica și pierderi materiale, situaționale și mai ales pierderea unui ideal, a prestigiului sau stimei de sine. Fiind o reacție normală, doliul nu impune asistență medicală ci numai suport psihologic (Predescu, 1983).

. Există trei stadii:

1. Lipsa reacției emoționale și un sentiment de irealitate de la câteva ore la câteva
zile. În acest stadiu, persoana îndoliată nu acceptă în întregime ideea că a avut loc
moartea celui drag.

– 47 –

2. Persoana se simte tristă, abătută, plânge, doarme prost și-și pierde apetitul,
neliniște motorie și dificultate în concentrare și evocare.

3. Simptomele se atenuează gradat și persoana acceptă noua situație.

2.3.4.4 Semnificația personală a evenimentelor

Nu atât amploarea sau dramatismul unor evenimente vitale exercită o influență

patologică, ci mai ales semnificația pe care evenimentul afectiv-negativ o are pentru persoană. Reacția psihopatologică la evenimente depinde de parametri situaționali, de semnificația trăită a informațiilor descifrate. Dar intervin și factori individuali. O anumită reacție depinde deseori de experiențele trăite de subiect în cursul existenței sale, care l-au sensibilizat într-un anumit fel, făcându-l eventual vulnerabil. Intervin o serie de factori biologici, în primul rând cei genetici. (Lăzărescu, 1989).

2.4 Epidemiologie și factori de risc în depresie.

2.4.1 Epidemiologie

Conform studiilor, tulburarea depresivă este de două ori mai frecventă la femei

decât la bărbați. Episoadele depresive par a fi mai frecvente la muncitoare și femei din clasa mijlocie, precum și la femei care: au în grijă trei sau mai mulți copii sub 14 ani; nu lucrează; nu au prieteni apropiați; și-au pierdut mama înainte de 11 ani prin deces sau abandon (Udriștoiu, Marinescu, Boieșteanu, 2001).

În cazul unei femei este mai probabil să fie internată în cursul vieții din cauza depresiei decât datorită unui cancer la sâni (Bradis, 1998). Factorii care contribuie la rata ridicată a depresiei la femei includ familia și rolurile de gen, diferențele de personalitate și adaptabilitate, unele evenimente care apar pe parcursul vieții, cum ar fi sarcina, nașterea unui copil, menopauza (Aviva Romm, 2003).

S-a sugerat că depresia este o problemă specială pentru femei nu din cauză că ele sunt din
punct de vedere biologic femei, că sunt expuse la un număr mai mare de situații stresante
ci din cauză că ele au învățat să fie mai susceptibile la depresie. Sunt multe surse de
învățare a acestei susceptibilități și care afectează ambele sexe dar stereotipurile de rol
sunt o sursă suplimentară a susceptibilității pentru depresie în cazul femeilor (Sawyer,
1985).

– 48 –

2.4.2 Factori de risc.

Printre factorii cu risc general pentru depresie se numără:

Sexul. Așa cum s-a arătat numărul femeilor depresive este de doua ori mai mare decât al bărbaților. Femeile prezintă un risc de două ori mai mare de a prezenta depresie, însă, indiferent de gen, o dată ce o persoană a avut experiența unei depresii clinice, aceasta riscă să repete această experiență. (Linda M. McMullen and Janet M. Stoppard, 2006).
Vârsta. Corelația dintre vârstă și prevalență este diferită la femei și bărbați. La bărbați prevalența depresiei crește începând cu 50 de ani iar la femei atinge un maxim în jurul vârstei de 35 de ani, în special în cazul celor căsătorite. Diferența dintre sexe se atenuează după 65 de ani. (Chiriță, 2002).

Statutul marital. Femeile căsătorite au un risc mai mare decât bărbații căsătoriți și de aceeași vârstă, în schimb raportul se inversează în situația celor văduvi. (Predescu, 1983) Statutul socio-economic. Studiile au demonstrat o corelație pozitivă între statutul socioeconomic inferior și prevalența ridicată a depresiei. Sărăcia și lipsa educației cresc vulnerabilitatea la depresie.

Boli fizice. Boala fizică poate fi corelată cu depresia deoarece produce neajutorare sau cel puțin un sentiment redus al controlului. Unele condiții clinice au o mai mare probabilitate de a fi urmate de depresie: gripa, parkinsonismul și anumite tulburări endocrine. S-a susținut că unele operații, în mod deosebit histerectomia și sterilizarea, sunt urmate de o tulburare depresivă mai des (Gelder, Gath, Mayou, 1994).

Ereditatea. De multe ori în anturajul familiei al unei persoane depresive găsim rude mai mult sau mai puțin îndepărtate care au avut episoade depresive majore.

„Pentru mine, nu există mister medical mai mare decât depresia.” (James N. Herndon’s,

p. 5).

– 49 –

Capitolul 3: Corelația dintre depresie și satisfacție conjugală

3.1 Date generale

Depresia afectează mulți oameni de toate vârstele și din toate culturile și este
important să se acorde mai multă atenție asupra efectelor ei asupra indivizilor și
familiilor, precum și asupra efectelor sale interacționale și interpersonale.
Cuplurile căsătorite în general, din orice cultură, împărtășesc anumite valori comune,
ceea ce mărește riscul apariției depresiei. Persoanele depresive experimentează relații
conflictuale și ostile cu soțul lor, copiii și alți membrii ai rețelei sociale. Snyder (1993) a
arătat că indivizii care prezintă nivele ridicate ale simptomatologiei depresive prezintă
dificultăți maritale continue (apud Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle

D. Blain, 1995).

Beach în 1993 nota că insatisfacția conjugală și depresia sunt două boli mentale
majore care apar frecvent împreună. Epstein (1985) afirma că apariția simultană a cestor
două deficiențe poate reflecta interacțiuni de bază comune și prezența unor deficite
cognitive. Deși se cunoaște faptul că depresia și insatisfacția relațională pot apărea
împreună, nu este cunoscut cu certitudine faptul că aceleași interacțiuni și gânduri
inadaptative au legătură cu apariția simultană a depresiei și a insatisfacției conjugale sau
dacă fiecare din aceste două au la bază interacțiuni și cogniții specifice și diferite.

Există o asociație strânsă între depresie și diferite aspecte ale calității vieții.
Tudose (2001) considera că unul dintre semnele cele mai precoce ale depresiei sunt
tulburările de dinamică sexuală, impotența, frigiditatea, lipsa orgasmului – atât la bărbat
cât și la femeie. Literatura de specialitate arată că relațiile intime ale persoanelor
depresive sunt ostile, conflictuale și de respingere (cf unei reviziuni a lui Gotlib și
Whiffen, 1991) și că soții critici exacerbează și mențin simptomele depresive (cf

reviziunii lui Coiro și Gottesman, 1996) (apud Valerie E. Whiffen and Jennifer A. Aube, 1999).

Mai multe studii arată că depresia contribuie la o reducere a stării de bine psihologice, a
eficienței împărțirii rolurilor de sex, la o diminuare a suportului material și social, deci la

– 50 –

o reducere în ansamblu a calității vieții (apud M.C.Angermeyer, A.Holyinger,

H.Matschinger și K. Stengler-Wenzke).

Studii empirice arată că depresia unui partener este negativ asociată cu variabilele
vieții maritale iar relația maritală poate deveni critică în cursul sau ca rezultat al
episoadelor depresive (Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain,
1995).

Rezultatele unui studiu arată că persoanele căsătorite prezintă satisfacție relațională semnificativ mai mare decât persoanelor necăsătorite care coabitează. Satisfacția lor e mai mare cu privire la toate aspectele vieții, stima de sine este mai mare iar nivelul depresiei este mai mic decât al celor care coabitează (Laura Stafford, Susan L. Kline and Caroline T. Rankin, 2004).

Sunt trei căi prin care satisfacția maritală și depresia soților sunt interdependente. Prima modalitate este următoarea: insatisfacția maritală precede simptomatologia depresivă (Beach, Sandeen, Oleary, 1990; Newland, 2002; Hock și colab., 1995). În al doilea rând, depresia unuia dintre soți poate influența în sens negativ satisfacția conjugală a celuilalt (Notarius, 1989). Și o ultimă posibilitate este aceea că un eveniment de viață stresant (cum ar fi nașterea unui copil) trăit de cei doi soți este responsabil de asocierea dintre satisfacția maritală și simptomatologia depresivă (Katariina Salmela-Aro, Kaisa Aunola, Terhi Saisto, Erja Halmesmäki and Jari-Erik Nurmi, 2006).

Apariția dificultăților în cadrul relației datorită depresiei prin care trece unul din parteneri sau ambii poate fi un moment decisiv pentru evoluția cuplului dar poate fi privită și ca o șansă pentru cei doi de a se apropia mai mult, de a fi mai intimi unul cu altul și de a dezvolta abilitățile de a face față împreună obstacolelor vieții. În acest sens afirmația lui Corneau este foarte concludentă – “Criza oferă, ca să spun așa, o șansă periculoasă de a evolua. Pentru noi asta înseamnă să profităm de deschidere pentru a crea o nouă intimitate între bărbați și femei; iar pericolul înseamnă să ne uzăm în acuzații permanente schimbate între un sex și celălalt.” (Corneau, 2006, pag.8).

3.2 Factori asociați cu apariția simultană a depresiei și insatisfacției conjugale

Unul dintre cele mai consistente rezultate ale cercetărilor asupra depresiei și
satisfacției maritale este acela că există o legătură între depresie și satisfacția maritală.

– 51 –

Mai multe studii au demonstrat existența unei corelații de la moderată spre ridicată între prezența simptomelor depresive și nivelele satisfacției maritale (Olin și Fennell, 1989). Studii folosind eșantioane clinice au confirmat această asociere (Weissman, 1987) și au raportat faptul că interacțiunile în cadrul unui cuplu în care unul din parteneri e depresiv se caracterizează prin tensiune, ostilitate și prezența afectelor negative la ambii parteneri (Biglan și colab., 1985, Kahn și colab., 1985). În plus, aceste cupluri se plâng de prezența unor variate dificultăți relaționale, precum nivel scăzut al asertivității (Smolen și colab., 1988), al gradului de apropiere dintre parteneri (Beach și colab., 1988), inegalitate în luarea deciziilor (Whisman și Jacobson, 1989), slabă comunicare și deprinderi scăzute de rezolvare a conflictelor, precum și o capacitate slabă de a stabili și menține o bună intimitate (Basco și colab., 1992).

Anumite studii sociologice consideră răspunzătoare pentru frecvența crescândă a tulburărilor depresive prăbușirea valorilor înalte, a tradițiilor, a familiei, pierderea legăturilor religioase, diminuarea relațiilor interumane, creșterea frecvenței divorțurilor, creșterea șomajului (Stiemerling, 2006). Mariajul reprezintă o relație privată care prezintă un nivel ridicat al implicării emoționale, roluri și obligații bine stabilite. “Căsătoria este în permanență o instituție de adaptare.”, unul din parteneri va avea mai puține dificultăți de adaptare decât celalalt (Livica Fratiman, 2003). Calitatea mariajului condiționează starea de bine psihologică a fiecărui dintre cei doi soți.

Rezultatele globale indică așadar faptul că depresia unui partener este asociată cu tulburări profunde ale relației maritale, care la rândul ei influențează evoluția și dispariția episoadelor depresive.

Făcând o sinteză a literaturii de specialitate, putem identifica următorii factori care determină apariția depresiei și diminuarea nivelului satisfacției conjugale:

a) patternurile interacționale negative:

În ultimii 30 de ani, cercetările asupra depresiei au început să se concentreze asupra
posibilității existenței unui pattern interacțional constând în efectul comportamentului
depresiv al unui individ asupra comportamentelor celorlalți. Cercetări considerabile
asupra aspectelor interacționale în depresie s-au centrat pe relațiile maritale. Studiile
relevă existența unor dificultăți interacționale semnificative între femeile depresive și

– 52 –

soții lor, incluzând creșterea certurilor, ostilitate, tristețe, lipsa afecțiunii, aspecte negative legate de comunicare (Gotlib și Hooley, 1988).

Coyne (1976) a început să studieze această interacțiune și oferă o formulare teoretică a
proceselor interpersonale în depresie, sugerând că simptomele depresive sunt menținute
sau exacerbate de tipul de interacțiuni pe care o persoană depresivă le are cu ceilalți și de
către schimbările care apar în cadrul acestor interacțiuni de-a lungul timpului. El
argumenta că persoanele depresive tind să-i angajeze pe ceilalți în mediul lor în așa fel
încât suportul social este pierdut și informația depresivă este transmisă. Acest lucru, la
rândul lui, mărește nivelul depresiei și întărește paterrnul patologic al comportamentului
depresiv și răspunsul celorlalți. Coyne a demonstrat că persoanele depresive induc efecte
negative asupra altora, făcându-i aversivi și nepăsători (fără a mai ține cont de celelalte
calități pe care le posedă sau de comportamentele adaptative pe care le dețin indivizii
depresivi) și astfel de cele mai multe ori aceștia ajung să fie respinși. Indivizii depresivi
manifestă comportamente precum încruntarea, mai curând decât zâmbetul, interpretarea
situațiilor neutre mai curând negativ și desfășoară activitățile zilnice cu mai puțină
energie decât majoritatea indivizilor. Când interacționează cu familia, prietenii, colegii de
serviciu sau chiar cu străini, aceste comportamente tind să producă răspunsuri negative.
Mulți oameni preferă compania celor care creează o atmosferă pozitivă mai degrabă decât
a acelora care, din cauza depresiei sau din alt motiv, nu pot ajuta la crearea unui mediu
constructiv și sănătos. De aceea, oamenii încearcă să evite interacțiunile prelungite cu
aceste persoane, care ajung să se izoleze și astfel nivelul depresiei crește (apud Yolanda

A. Treviño, H. Ray Wooten and Robin E. Scott).

Așadar modelul interacțional al depresiei al lui Coyne (1976) susține că depresia este menținută de către patternurile interacționale negative. O metaanaliză recentă a studiilor care au testat acest model a găsit un suport puternic pentru ipoteza că depresia provoacă altora dispoziție negativă (Segrin și Dillard, 1992). Dat fiind impactul negativ al depresiei asupra relațiilor interpersonale, Coyne (1987) afirmă că relația maritală poate fi importantă în depășirea episoadelor depresive (apud Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain, 1995).

Bazându-se pe cercetările recente ale lui Coyne, Youngren și Lewinsohn (1980)
oferă o altă descriere interacțională a depresiei. Ei s-au centrat pe comportamentele

– 53 –

specifice ale indivizilor depresivi și răspunsurile corespunzătoare tipice date de ceilalți la aceste comportamente. Ei susțineau că indivizii depresivi au deficite în ceea ce privește deprinderile sociale, ceea ce face dificil pentru depresivi să obțină întăriri pozitive suficiente pentru a diminua sau elimina depresia (apud Yolanda A. Treviño, H. Ray Wooten and Robin E. Scott).

Schmaling și Jacobson (1990) au studiat, într-un context de laborator,

interacțiunile cuplurilor nefericite cu și fără un partener depresiv. Ei au ajuns la concluzia
că patternurile interacționale observate la cuplurile nefericite și cu un partener depresiv
erau reflectare insatisfacției lor maritale mai degrabă decât a nivelului lor de depresie.

b) calitatea schimburilor maritale: schimburile maritale afectează direct
satisfacția conjugală și indirect dispoziția depresivă. Întăriri inadecvate provenite din
interacțiuni familiale au legătură atât cu depresia cât și cu satisfacția conjugală (Tudose,
2001).

Studiul lui S. Donna Assh și E. Sandra Byers investighează factorii legați de apariția simultană a depresiei și insatisfacției maritale, utilizând un lot de 128 femei. S-au utilizat două nivele de analiză: un nivel global al depresiei și satisfacției relaționale și un nivel al satisfacției maritale și depresiei cotidiene. Scoruri scăzute ale plăcerii și scoruri ridicate ale neplăcerii maritale sunt legate atât de satisfacția maritală și depresia cotidiană, cât și de nivelul global al depresie și satisfacției maritale. Asociația dintre depresie și calitatea schimburilor maritale a fost justificată de nivelurile insatisfacției conjugale. Nu s-a găsit o corelație între calitatea interacțiunilor sociale non-familiale și apariția simultană a insatisfacției maritale și depresiei. Studiul arată că, cel puțin la femei, apariția simultană a depresiei și insatisfacției conjugale reflectă consecințele specifice ale schimburilor maritale.

Gotlib și Hooley (1988) au concluzionat în urma unei reviziuni a literaturii de
specialitate, că soții depresivi sunt mai negativiști în cadrul interacțiunilor lor decât soții
nondepresivi. Rezultatele mai multor studii arată că într-o oarecare măsură apariția
simultană a depresiei și insatisfacției conjugale reflectă un declin în cadrul interacțiunilor
maritale și sociale la persoanele depresive. Însă acest rezultat nu este verificat prin studii
științifice.

– 54 –

Numeroase studii au arătat că interacțiunile maritale a cuplurilor cu un soț depresiv sunt in ansamblu mai negative decât interacțiunile cuplurilor non-depresive.

c) prezența cognițiilor inadaptative și disfuncționale: gândurile disfuncționale sunt comune atât în evaluarea nivelului global al depresiei cât și în cel al satisfacției conjugale.

Townsley și colab.(1991), în urma unor studii, au ajuns la concluzia că în toate cazurile
conținutul cognițiilor inadaptative este specific depresiei sau insatisfacției conjugale.
Beck (1979) susține că toate cognițiile inadaptative conduc spre o interpretare mai
negativă a evenimentelor și spre o tendința de a ține cont mai degrabă de aspectele
negative din cadrul experiențelor personale și maritale. Câteva studii arată că există
anumite scheme disfuncționale care corelează cu depresia și dispoziția depresivă.
Eidelson și Epstein (1982) au ajuns și ei la concluzia că în majoritatea cazurilor cuplurile
nefericite prezintă mai multe credințe și gânduri nerealiste în legătură cu mariajul lor
decât cuplurile fericite. Explicația propusă de Epstein (1985) este acea că există gânduri
inadaptative similare care leagă depresia de insatisfacția conjugală.

d) stima de sine: persoanele cu o stimă de sine scăzută sunt mai susceptibile de a
prezenta depresie și de a fi mai puțin satisfăcute de mariajul lor. Această asociere diferă
în funcție de sex. Culp și Beach (1998) au găsit că asociația dintre calitatea vieții maritale
și depresie este mediată de stima de sine la femei, pe când la bărbați stima de sine
moderează asociația dintre depresie și insatisfacția conjugală. Cu alte cuvinte, o stima de
sine ridicată tinde să diminueze legătura creată între depresie și insatisfacția conjugală, la
bărbați (apud Lisa A. Uebelacker, Emily S. Courtnage, Mark A. Whisman).

Stima de sine condiționează multe din rezultatele interacțiunilor noastre sociale și pentru
a fi mulțumiți de viața pe care o avem sub toate aspectele este importantă menținerea
unui nivel optim al stimei de sine. “Să te iubești pe tine însuți înseamnă să trăiești iubind
ceea ce ți-a fost dat, si nu căutând ceea ce-ți lipsește. “ (Corneau, 2006, pag 189).

e)factorii de personalitate: Blatt (1974) susține că există două tipuri distincte de
stiluri de personalitate: stil dependent și cel caracterizat prin autocritică, ambele
predispunând la depresie. Persoanele dependente se caracterizează prin nevoia intensă de
a fi iubite, de a primi afecțiune și prin grija permanentă că relația lor ar putea să se
termine. Cei autocritici tind să obțină aprobarea celorlalți prin succesul profesional sau

– 55 –

succesul în realizarea sarcinilor de la serviciu. Acestea din urmă se caracterizează prin
autoevaluări aspre. Blatt afirmă că ambele tipuri devin depresive când întâlnesc
evenimente de viața ce împiedică realizarea scopurilor lor. Indivizii dependenți sunt ușor
de influențat și își asumă prea multe responsabilități în cadrul relației. Ei se caracterizează
prin teamă de abandon și pierdere. Autocriticii sunt prea autoritari în cadrul relațiilor lor
și nesociabili (Fichman et al., 1994); ei sunt asociați cu un nivel scăzut al sincerității,
autodezvăluirii, satisfacție scăzută în cadrul relației cu partenerul lor romantic, un stil
evitant de atașament. Ambele tipuri de personalitate predispun la depresie și în cele din
urmă determină diminuarea satisfacției conjugale (Valerie E. Whiffen and Jennifer A.
Aube, 1999).

Studii teoretice recente in sfera mariajului și a simptomatologiei depresive arată
că variabilele de personalitate ajută la înțelegerea legăturii existente între neînțelegerile
maritale și simptomatologia depresivă (Beach și Fincham, Coyne și Downey, 1991,
Gotlib și Hooley, 1988; O Leary și Smith, 1991). Două variabile de personalitate care par
a fi in mod particular relevante pentru înțelegerea dezvoltării simptomatologiei depresive
sunt afectivitatea pozitivă (PA) și afectivitatea negativă (NA). Persoanele cu niveluri
ridicate ale NA se supără mai ușor, sunt mai predispuse spre a-și face griji, au o
vulnerabilitate la situații stresante mai ridicată. Există o combinație între NA ridicat și PA
scăzut care se presupune că determină o vulnerabilitate specială spre depresie și
insatisfacție maritală (apud Steven R.H. Beach and K. Daniel O'Leary).

f)tipul atribuirilor: Sweeney, Anderson și Bailey (1986) concluzionează în urma metaanalizei a 104 studii, că pentru evenimente negative, atribuirile interne, globale și stabile se asociază în mod semnificativ cu depresia. Studii longitudinale asupra cuplurilor căsătorite, au condus la rezultate care arată că atribuirile cauzează insatisfacție maritală (apud Karen J. Horneffer and Frank D. Fincham).

Scopul unui studiu al lui Karen J. Horneffer and Frank D. Fincham, Attributional Models of Depression and Marital Distress, este să compare modelele atribuționale ale depresiei și ale insatisfacției maritale. Rezultatele sugerează că studiile variabilelor cognitive identificate in literatura asupra depresiei, nu sunt suficiente pentru înțelegerea depresiei în contextul mariajului și că o înțelegere mai bună a depresiei soților va necesita luarea în considerare a atribuirilor specifice în mariaj.

– 56 –

g)nașterea unui copil: Nașterea unui copil reprezintă o situație familială
solicitantă. Sarcina și nașterea unui copil reprezintă o perioadă de schimbări atât de
natură neuroendocrină, cât și psihosociale pentru femeie. Pe parcursul sarcinii, mai mult
de 70% dintre femei pot prezenta simptome depresive, iar 10 – 16 % pot dezvolta un
episod de depresie majoră, conform DSM – IV. Riscul pentru apariția depresiei după
naștere îl prezintă 20 – 35% dintre femei. (Thea R. Moore și Angela M. Emanuel, 2001).
Katariina Salmela-Aro, Kaisa Aunola, Terhi Saisto et al. (2006), în cadrul unui studiu
longitudinal (Couples share similar changes in depressive symptoms and marital
satisfaction anticipating the birth of a child), investighează în ce măsură depresia soților
și insatisfacția lor maritală asociată cu sarcina sau nașterea copilului caracterizează ambii
soți și relația lor în ansamblu sau pe fiecare individual. Rezultatele indică faptul că
schimbările în ceea ce privește simptomatologia depresivă și satisfacția maritală de-a
lungul sarcinii sunt caracteristice relației în ansamblu, în timp ce schimbările care apar
după naștere pot fi specifice fie relației , fie doar unuia dintre soți. Cuplurile cu un nivel
inițial al satisfacției maritale ridicat au prezentat ulterior o diminuare a acestuia, în timp
ce cuplurile cu un nivel inițial scăzut al satisfacției maritale au raportat o creștere a
acestuia. Rezultatele acestui studiu arată că nivelul inițial ridicat al depresiei
participanților la studiu a fost asociat cu nivele ridicate ale satisfacției maritale, și o
creștere a nivelului depresiei după nașterea copilului a fost asociată cu o scădere
simultană a satisfacției maritale.

Whisman și Uebelacker (1999) afirmau că dezacordurile maritale și simptomatologia depresivă apar frecvent împreună. Multe studii arată că depresia apare frecvent la femei în timpul sarcinii sau imediat după naștere. Depresia femeilor însărcinate sau a celor care au născut determină creșterea probabilității apariției insatisfacției conjugale la partenerul lor iar copiii lor pot suferi întârzieri în dezvoltare. (apud Gretchen M. Zunkel, 2003).
Depresia de după nașterea unui copil are impact dramatic asupra părinților și asupra copilului. Soțul se simt răspunzătorde depresia soției lor și incapabili să o ajute, ceea ce are efecte negative asupra calității mariajului pentru mulți ani. Anumite cercetări arată că atunci când soția prezintă depresie după naștere, adesea și soțul este depresiv și anxios, de asemenea. (Linda M. McMullen and Janet M. Stoppard, 2006).

– 57 –

h) stilul de atașament :

Joiner, Metalsky, Katz și Beach (1999) susțineau că există o legătură între atașament, depresie și dificultățile maritale. Ei susțin că stilul de atașament anxios cauzează depresie care la rândul ei conduce la interacțiuni interpersonale negative, cum ar fi dificultățile de relaționare maritale. Studiile iau în considerare două stiluri de atașament: atașamentul anxios, care constă în grija permanentă cu privire la refuz și abandon; atașamentul evitant, persoana se simte inconfortabil atunci când depinde de altcineva sau când este prea apropiată emoțional de cineva.

Collins (1996) arată de exemplu, că indivizii cu stil anxios de atașament tind să tragă
concluzii negative cu privire la sentimentele partenerului și la loialitatea acestuia, chiar și
atunci când informații care să sprijine aceste concluzii sunt ambigue sau inexistente.
Stilul anxios de atașament este asociat cu depresia (Bifulco, Moran, Ball, Bernazzani,
2002). Explicațiile propuse pentru a susține această afirmație se bazează pe existența
modelelor negative cu privire la sine a persoanelor depresive (cred că ei sunt antipatici;
Bartholomew și Horowitz, 1991), stimă de sine redusă (Griffin și Bartholomew, 1994),
autocriticism (Murphy și Bates, 1997) și atribuiri disfuncționale cu privire la

comportamentul partenerului ceea ce mărește probabilitatea de apariție a geloziei și a anxietății de separare (Collins, 1996). În contrast, persoanele cu stil evitant de atașament sunt în general mai puțin implicate în relație, se supără mai puțin atunci când apar neînțelegeri, prezintă un nivel al angajamentului scăzut și satisfacție relațională mică (Mikulincer și Shaver, 2003).

Bazându-se pe teoria cu privire la atașament și pe numeroasele cercetări asupra stilului de atașament (sumarizate de Mikulincer și Shaver, 2003), s-a propus următoarea interpretare cauzală: mai întâi sesizăm prezența unui anumit stil de atașament și apoi efectele acestuia asupra depresiei și satisfacției conjugale. La ambele sexe corelația dintre atașamentul evitant al unei persoane și calitatea mariajului său este puternic negativă (Phillip R. Shaver, Dory A. Schachner and Mario Mikulincer, 2005).

3.3 Diferențele dintre sexe și corelația depresie – satisfacție maritală

Influența depresiei asupra satisfacției conjugale diferă la femei și bărbați. Papp
(2000) sugerează că bărbații și femeile devin depresivi din motive foarte diferite, fac fața

– 58 –

depresiei în mod diferit și reacționează diferit la depresia partenerului. Depresia femeilor este adesea asociată cu dificultăți în ceea ce privește relațiile foarte apropiate, în timp ce depresia bărbaților relevă adesea o scădere a performanței la locul de muncă. Interacțiuni negative dintre soțiile diagnosticate cu depresie și soții lor includ un nivel mai scăzut al autodezvăluirii, abilități mai scăzute de a rezolva conflictele și un nivel mai ridicat al agresivității. O relație invers proporțională între depresie și satisfacția maritală a femeilor a fost raportată. (apud Gretchen M. Zunkel, 2003).

Numeroase cercetări au studiat diferențele dintre cele două sexe în evaluarea depresiei, a comportamentului conjugal, precum și a gradului de satisfacție conjugală. Majoritatea acestor cercetări au ajuns la concluzia că măsura în care insatisfacția conjugală corelează cu depresia diferă în funcție de sex. Neînțelegerile maritale, precum și alte evenimente ale vieții cotidiene pot constitui un agent stresor pentru orice individ, în special pentru femei.

Într-o recenzie recentă cantitativă și exhaustivă a literaturii cu privire la legătura
existentă între depresie și calitatea vieții maritale (26 de studii asupra populației

generale), Whisman (2001) a găsit că viața maritală, sub aspect calitativ, a fost negativ
asociată cu simptomele depresive, atât la femei, cât și la bărbați, asociația fiind
semnificativ mai mare la femei decât la bărbați.(apud Steven R.H.Beach, Jennifer Katy,
Sooyeon Kim, Gene H.Brody). Și în cazul influenței satisfacției conjugale asupra
nivelului depresiei, corelația este semnificativ mai mare în cazul femeilor. Fincham și
colab. (1997) au studiat cupluri de-a lungul a 18 luni (studiu longitudinal) și au ajuns la
rezultatul că satisfacția maritală inițială prezice schimbările care apar în simptomatologia
depresivă semnificativ mai puternic la soții decât la soți (apud Steven R.H.Beach,

Jennifer Katy, Sooyeon Kim, Gene H.Brody).

Interesați de acest aspect, Yolanda A. Treviño, H. Ray Wooten și Robin E. Scott
examinează relația dintre depresie și satisfacția conjugală la cuplurile hispanice, folosind
Inventarul de depresie Beck II și Scala de acord marital a lui Spanier (DAS). Ei au găsit
corelații semnificative între nivelul depresiei soțului, respectiv soției și satisfacția
conjugală totală. Mai mult, relația dintre scorurile satisfacției maritale a soților și
scorurile la depresie a soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația dintre
satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților. Rezultatele acestui studiu se bazează pe o

– 59 –

teorie interacțională a depresiei și susțin necesitatea luării în considerare a ambilor membri ai cuplului și a dinamicii culturale în dezvoltarea unei intervenții de tratare a depresiei.

În acord cu rezultatele obținute până acum, Olin și Fenell (1989) au arătat că
asociația dintre depresie și satisfacția relațională era mai puternică în cazul femeilor decât
în cazul bărbaților. Un alt rezultat al studiului lor este acela că depresia soției corela cu
satisfacția conjugală a soțului dar nu și invers. O posibilă explicație care s-a găsit este
aceea că persoanele depresive sunt descrise în termeni care sunt incongruenți cu rolul de
gen masculin (Hammen și Peters, 1978, Landrine, 1988). Whisman și Jacobson (1989) au
arătat și ei că masculinitatea este invers proporțional asociată cu starea depresivă.
Deoarece comportamentul depresiv este incongruent cu rolul de gen masculin, este
posibil ca acesta să fie acceptat și susținut mai puțin de către partener dacă persoana
depresivă este bărbat decât dacă este femeie. Acest fapt este susținut de studii care arată
că fetele sunt înclinate spre dependență, comportamente afective și o expresivitate
emoțională mai mare decât băieții iar femeile sunt reprezentate ca fiind un suport
informal pentru ceilalți într-un mod care poate crește riscul lor spre depresie (Belle, 1982,
apud Steven R.H. Beach și K. Daniel O'Leary). Așadar în funcție de genul persoanei
depresive, depresia poate provoca reacții diferite ale partenerului intim. Un studiu realizat
în 1992 al lui Joiner arată că în unele situații depresia soțului poate avea un impact
negativ mai puternic asupra satisfacției relaționale decât ar avea-o depresia la soție. (apud
Janice M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain, 1995).

Whiffen și Gotlib (1989) au studiat cupluri căsătorite și au arătat că atunci când
fie soțul, fie soția sunt depresivi, ambii parteneri se percep pe sine și pe partenerul lor ca
fiind mai ostil. Când soțul e depresiv, ambii parteneri se caracterizează prin retragere, în
timp ce atunci când soția este depresivă, ea se caracterizează prin retragere iar soțul se
comportă în acord cu patternul identificat de Coyne (1976), criticând-o și susținând-o în
același timp.

Într-un alt studiu ipoteza conform căreia sexul persoanei depresive va fi asociată în mod
diferit cu satisfacția relațională a partenerului și starea lor emoțională a fost confirmată.
Acest pattern e similar cu ceea ce susțin Whiffren și Gotlib (1989), că starea emoțională a

– 60 –

a soțiilor este mai puternic asociată cu insatisfacția maritală a soțului decât invers (Janice

M. Thompson, Valerie E. Whiffen and Michelle D. Blain, 1995).

Scott B. McCabe și Ian H. Gotlib au studiat cuplurile în care soțiile sunt fie
depresive (cupluri depresive), fie non-depresive (cupluri non-depresive), acestea fiind
supuse unor probe de rezolvare interacțională de probleme și evaluării unor indicatori
legați de dispoziție, viața familială și percepția interacțiunilor maritale. Cuplurile
depresive și, în mod special soțiile depresive, percep viața lor familială ca fiind mai
neplăcută decât o percep cuplurile non-depresive. Soțiile depresive devin din ce în ce mai
negative în comportamentul lor verbal în cursul interacțiunii. Cuplurile depresive percep
interacțiunile maritale ca fiind mai ostile, mai puțin prietenoase și dominate mai mult de
celalalt partener.

S-au găsit și rezultate care contrazic ipoteza că depresia conjugală are efecte mai
puternice în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Kurder (1998), studiind cuplurile
aflate la primul mariaj, de-a lungul a trei ani, a ajuns la concluzia că nivelul satisfacției
maritale inițiale prezice apariția ulterioară a depresiei mai puternic în cazul soților și nu a
soțiilor, fără a exista însă o diferență semnificativă între cele două sexe. Ulterior, Kurder
(1999) a inclus în studiu cupluri aflate la primul și al doilea mariaj ( inclusiv cuplurile
studiate în 1998) și a examinat efectele depresiei asupra satisfacției conjugale de-a lungul
unui an. În urma acestei re-analize, Kurder a identificat o predicție semnificativă atât la
soți, cât și la soții, fără o diferență semnificativă între cele două sexe. Whisman și Bruce
(1999) a examinat un lot format din persoane căsătorite aparținând populației generale, și
au găsit evidentă existența unui efect al insatisfacției conjugale asupra incidenței unui
episod depresiv, dar fără a exista o diferență semnificativă între cele două sexe. Unul din
motivele pentru care apar diferențe mici, sau inexistente între cele două sexe în ceea ce
privește efectul neînțelegerilor maritale asupra simptomatologiei depresive este acela că
diferențele dintre sexe tind să se micșoreze pe măsură ce mariajul se dezvoltă. (Steven

R.H.Beach, Jennifer Katy, Sooyeon Kim, Gene H.Brody).

– 61 –

3.4 Efectul pe termen lung al depresiei asupra satisfacției conjugale

Deși este evident faptul că la persoanele care suferă de depresie calitatea vieții este redusă considerabil, nu se cunosc foarte multe lucruri cu privire la calitatea vieții lor după dispariția simptomatologiei depresive.

Scopul unui studiu realizat de M.C.Angermezer, A.Holyinger, H.Matschinger et al. este studierea calității vieții la persoanele care suferă de depresie la o lună, patru luni și șapte luni după ieșirea din spital. S-a folosit pentru comparație și un lot format din populația generală, care nu prezenta depresie. Rezultatele arată că deși la scurt timp după ieșirea din spital, calitatea vieții persoanelor la care depresia a dispărut era mai bună decât a celor la care depresia persistă, aceasta avea un nivel mai scăzut decât al populației generale. După următoarele șase luni, nu s-a mai constatat nici o îmbunătățire a calității vieții, înregistrându-se scoruri scăzute în măsurarea calității vieții, în special cu privire la nivelurile independenței, spiritualității/religiozității/credințelor personale și sănătății fizice. Autorii concluzionează că depresia implică o deteriorare a raporturilor și interacțiunilor sociale, precum și a condițiilor de viață, deteriorare care persistă în timp (M.C.Angermezer, A.Holyinger, H.Matschinger et al).

La rândul ei insatisfacția conjugală poate prezice agravarea simptomatologiei
depresive de-a lungul timpului și crește riscul unui episod depresiv major în următorul an.
Insatisfacția maritală este în legătură cu tristețea, iritabilitatea, diminuarea interesului
pentru sex, cu anumite simptome depresive. Insatisfacția maritală poate interfera atât cu
episoadele de depresie majoră, cât și cu schimbările sub-clinice în simptomatologia
depresivă (Beach, 2001). (apud Steven R.H.Beach, Jennifer Katy, Sooyeon Kim et al.).

Deși cuplul de-a lungul evoluției sale poate trece prin multe momente dificile,
toate acestea pot determina consolidarea și întărirea legăturilor dintre cei doi parteneri.
Fluctuații în nivelul satisfacției resimțite în cadrul cuplului sunt firești iar un declin al
nivelului satisfacției poate fi urmat de o creștere a acestuia într-o etapă următoare de
evoluție. Încheiem această lucrare cu o afirmație aparținând lui Guy Corneau care
surprinde ideea prezentată mai sus. “…trebuie să admitem că pentru a ajunge să nu mai
trăim în suferință, ci in bucurie, e nevoie, de regulă, să fi suferit mult. Înțelepciunea cere
să acceptăm viața așa cum e, fără s-o judecăm.” (Corneau, 2006, p. 191).

– 62 –

Capitolul 4: Partea aplicativă

4.1 Obiectivele cercetării

La un nivel comun, satisfacția conjugală face referire la absența conflictelor și la impresia subiectivă de fericire pe care o au cei doi soți. Cu alte cuvinte, reprezintă o stare de bine emoțional, fizic, spiritual și intelectual și nu poate fi redusă la simpla îndeplinire a unor nevoi sau false nevoi.

Lungimea mariajului a fost considerată un factor care poate prezice satisfacția
maritală. Studiind satisfacția maritală de-a lungul timpului, în cursul unui mariaj,
observăm că aceasta tinde să urmeze o traiectorie sub formă de „U”. Satisfacția tinde a fi
ridicată de-a lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru aproximativ 10-20
ani (Orbuch, House, Mero, & Webster, 1996, apud Shawn Patrick, James N. Sells, Fran

G. Giordano, Toni R. Tollerud, 2007).

Depresia este o problemă de sănătate frecventă care ne afectează pe fiecare dintre noi cel
puțin o dată în viață, într-o măsură mai mare sau mai mică. Pe lista celor mai des întâlnite
afecțiuni medicale, depresia ocupă locul doi, fiind depășită de hipertensiunea arterială.
Depresia, ca una dintre cele mai dure experiențe, devastatoare și distrugătoare pentru
ființa umană, poate interfera cu aspirațiile și valorile unei persoane, cu rolul său în cadrul
familiei și al societății. Datorită faptului că este în continuă creștere, este considerată „
boală a epocii”. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că până la cinci
procente din populația lumii suferă de depresie. Se pare că femeile se îmbolnăvesc mai
frecvent decât bărbații mai ales înainte de 35 de ani (aproximativ, din trei depresivi, doi
sunt femei ). La bărbați, perioada critică se află între 55 și 70 de ani (Dietmar

Stiemerling, 2006).

Beach în 1993 nota că insatisfacția conjugală și depresia sunt două boli mentale majore care apar frecvent împreună. Influența depresiei asupra satisfacției conjugale diferă la femei și bărbați. Depresia femeilor este adesea asociată cu dificultăți în ceea ce privește relațiile foarte apropiate, în timp ce depresia bărbaților relevă adesea o scădere a performanței la locul de muncă.

– 63 –

Prin acest studiu ne-am propus să identificăm relația existentă între depresie și satisfacția conjugală, modul în care nivelul depresiei afectează calitatea vieții de cuplu, tipul interacțiunilor dintre cei doi parteneri.

Așadar, un prim obiectiv al acestui studiu este acela de a vedea dacă nivelul depresiei diadice influențează satisfacția conjugală a partenerilor.
Al doilea obiectiv este acela de a studia influența nivelului de dezvoltare familială
asupra satisfacției partenerilor.

Al treilea obiectiv al studiului este acela de a vedea dacă această influență a
nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale (în cazul în care există) variază în funcție
de nivelul dezvoltării familiale. S-au luat în calcul următoarele etape ale dezvoltării
familiale, conform clasificării lui R. Mucchielli: etapa a doua (faza existentei conjugal
angajate – primii 5-7 ani de căsătorie) și etapa a treia (faza căutării stabilității și

organizării pe termen lung – 5/7-15/20 de ani de căsătorie).

4.2 Definirea și operaționalizarea conceptelor

Depresie diadică: nivelul depresiei soțului și a soției din diadă; în funcție de depresia diadică am stabilit variabila independentă numărul 1, tipul de diadă, în care tipul 1 reprezintă nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri, tipul 2 – nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri, tipul 3 – nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție, tipul 4 – nivel ridicat la soț și scăzut la soție. Pentru a operaționaliza acest concept am folosit Inventarul Beck de depresie – Beck Depression Inventory.

Nivelul dezvoltării familiale: succesiuni de stadii specifice pe care le parcurg toate familiile în decursul evoluției, în aceeași ordine însă cu particularități diferite.
Faza existenței conjugal angajate: conform clasificării lui Mucchielli (1974), această etapă se întinde până la primii 5/7ani ai căsniciei și se caracterizează prin reîntoarcerea la realism și reintegrarea în lumea socială; tot în această perioadă sunt luate și primele decizii legate de organizarea vieții în doi;

Faza căutării stabilității și organizării pe termen lung : conform clasificării lui Mucchielli (1974), această etapă se întinde de la 5/7 ani până la 15/20; reprezintă etapa în care cuplul trece în stadiul familial propriu – zis și se confruntă cu noi probleme; apare necesitatea organizării pe termen lung în funcție de planurile profesionale.

– 64 –

Satisfacția conjugală: este măsurată în acest studiu prin Scala de Acord Marital, a lui Spanier și este definită prin obținerea scorurilor ridicate la categoriile consens marital, coeziune maritală, exprimarea afectivității, gradul de împlinire personală.

4.3 Ipotezele cercetării

Ipoteza 1: Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale al soțului și al soției.

Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Ipoteza 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale
influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măsurarea
repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale a partenerilor.
Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale si variabila test – retest
(măsurarea repetată a satisfacției) nu influențează nivelul satisfacției conjugale a
partenerilor.

4.4 Variabilele cercetării

Pentru realizarea cercetării de față am luat în calcul următoarele variabile:
Variabile independente:

1. VI1 – tip de diadă:

– tip 1 diadă (nivel scăzut de depresie la soț – nivel scăzut de depresie la soție);
– tip 2 diadă (nivel ridicat de depresie la soț – nivel ridicat de depresie la soție);
– tip 3 diadă (nivel scăzut de depresie la soț – nivel ridicat de depresie la soție);

– tip 4 diadă (nivel ridicat de depresie la soț – nivel scăzut de depresie la soție).

2. VI2 – nivelul dezvoltării familiale:

– faza existenței conjugal angajate (1 – 5/7 ani);

– faza căutării stabilității și organizării pe termen lung (5/7 – 15/20 ani).

Variabile dependente:

1. VD1: nivelul satisfacției conjugale al soțului;

2.VD2: nivelul satisfacției conjugale al soției.

– 65 –

4.5 Designul cercetării

Vom avea un plan de cercetare de 2×4.

Tipul diadei

1 2 3 4

Nivelul 1 Gr. 1 Gr.2 Gr.3 Gr.4

dezvoltării 2 Gr.5 Gr.6 Gr.7 Gr.8

familiale

Grupul 1 este format din familii aflate în faza existenței conjugal angajate, tip 1 de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri);

Grupul 2 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 2 de diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri);

Grupul 3 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 3 de diadă (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție);

Grupul 4 este format din subiecți aflați în faza existenței conjugal angajate, tip 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție);

Grupul 5 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe termen lung, tipul 1 de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri);

Grupul 6 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe termen lung, tipul 2 de diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri);

Grupul 7 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe termen lung, tipul 3 de diadă (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție);
Grupul 8 este format din subiecți aflați în faza căutării stabilității și organizării pe termen lung, tipul 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție).

– 66 –

4.6 Instrumentele cercetării

4.6.1 Instrumentul folosit pentru a măsura depresia

Instrumentele psihometrice care pot evalua depresia sunt de trei feluri:

scale de evaluare globală a fenomenului depresiv, dar nespecifice pentru acest
tip de patologie, putând evalua astfel orice altă tulburare psihopatologică
scale multifactoriale, inventare generale care au subscale pentru depresie sau
grup de itemi care se referă la fenomenul depresiv

scale de evaluare a depresiei concepute special numai în acest scop.

Principalele scale de evaluare a depresiei pot fi împărțite în scale de :

autoevaluare: BDI (Inventarul Beck de depresie), SDSZ (Scala de

autoevaluare Zung)

heteroevaluare : HDRS (Scala de heteroevaluare a depresiei Hamilton).

Pentru a măsura nivelul depresiei partenerilor, pentru ca mai apoi să stabilim nivelul depresie diadice, am recurs la utilizarea Inventarului Beck de depresie (Beck Depression Inventory, 1961) care este o scală de autoevaluare de tip inventar și, în același timp, chestionar, cu o circulație internațională recunoscută. BDI a devenit scala de autoevaluare a depresiei cu cea mai frecventă utilizare.

Versiunea originală a BDI (BDI; Beck, Ward, Mendelson, Mock and Erbaugh,
1961) a fost realizată pentru a reflecta propria descriere a simptomelor pacienților
depresivi prin opoziție cu descrierea celor non-depresivi. Beck a reunit descrierile
pacienților în 21 de simptome și atitudini care sunt cotate pe o scală în 4 trepte, de la 0 la
3, în funcție de severitate. Este important de subliniat că această versiune originală a BDI
a fost aleasă pentru a evalua severitatea depresiei și nu pentru a reflecta vreo teorie
specifică a depresiei. Itemii inventarului reprezintă următoarele categorii: dispoziția
depresivă (tristețe), pesimism (lipsa speranței), sentiment de eșec, deficit relațional,

sentimente de vină, nevoia de pedeapsă, ura de sine, autoreproș, dorința de suicid, plângeri, irascibilitate, contacte sociale deficitare, capacitate de decizie redusă, imagine negativă de sine, incapacitate de muncă, insomnie, fatigabilitate, pierderea apetitului, scădere în greutate, ipohondrie, pierderea libidoului.

– 67 –

O versiune corectată a BDI (BDI – IA; Beck and Steer, 1993) a fost construită în 1971. Numărul alternativelor pentru fiecare item a fost redus la 3 și au rămas doar 15 itemi. Au fost testate mai multe versiuni pilot ale BDI – IA, iar Becks s-a decis la versiunea finală în 1978.

În această cercetare am folosit varianta cu 21 de itemi a BDI (1961).

Fidelitate. În lucrarea din 1967, Beck a stabilit un coeficient de 0.93 privind consistența internă a inventarului. Prin metoda test-retest s-a stabilit un coeficient de 0.70 pentru un interval de câteva săptămâni.

Validitatea. Cea mai înaltă corelație (0.60 până la 0.90) pentru diferite tipuri de

eșantioane (Beck, 1988) demonstrează validitatea convergentă ridicată a scalei.

Pentru această cercetare am pretestat chestionarul pe 30 de persoane și am obținut
un coeficient Alpha Crombach de 0,89, ceea ce reprezintă o bună omogenitate a itemilor.

4.6.2 Instrumentul folosit pentru a măsura satisfacția conjugală

Pentru a măsura nivelul satisfacției conjugale am folosit Scala de Acord Marital

(DAS) construită de Spanier (1976).

Scala de acord marital conține 32 de itemi divizați în 4 subscale, măsurând
consensul diadic (măsura în care partenerii sunt de acord cu privire la aspectele

importante), coeziunea cuplului (măsura în care partenerii se angajează în activități
similare), împlinirea personală în cadrul cuplului (gradul de mulțumire resimțit în cadrul
relației) și exprimarea afectivității (afecțiunea sexuală și fizică în cadrul relației).

Consistența internă pe fiecare subscală se situează între 0,73 și 0,96, ceea ce reprezintă un coeficient ridicat (0,94 pentru satisfacția diadică; 0,81 pentru gradul de coeziune; 0,90 pentru consens; 0,73 pentru exprimarea afectivității). Prezintă o bună validitate.

Această scală de acord marital a fost utilizată în multe studii, asupra mai multor tipuri de cupluri (căsătoriți, care coabitează, homosexuali și divorțați), indicând o bună validitate.

În 1995, Busby, Christensen, Crane et al. au realizat o versiune nouă a scalei de acord marital, reducând numărul de itemi de la 32 la 14, dar în cercetarea noastră am utilizat versiunea originală.

– 68 –

Subscale:

– împlinirea personală în cadrul cuplului este reprezentată de itemii 1, 2, 3, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15; Această subscală este compusă din percepțiile individuale cu privire la discuțiile despre divorț, părăsirea casei după o ceartă, regretele în legătură cu faptul de a se căsători, certuri, starea de bine, încrederea în partener, gradul de fericire, tandrețea și angajamentul pe termen lung în relație. Persoanele care au scor ridicat la această subscală, prezintă un nivel ridicat al împlinirii personale.

– consensul diadic este reprezentat de itemii 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 31 și 32. Această subscală măsoară gradul perceput de acord cu privire la finanțe, timp liber, religie, prieteni, filozofia de viață, relația cu socri și părinții, scopuri, idealuri, timpul petrecut împreună, luarea deciziilor importante, treburile gospodărești, activitățile de timp liber și decizii legate de carieră. Cuplurile care prezintă un grad de acord mare la acești itemi sunt considerate ca având un grad ridicat de consens diadic;

– coeziunea diadică este reprezentată de itemii 24, 25, 26, 27, 28; măsoară percepțiile individuale cu privire la angajarea în activități comune, exterioare mariajului, a avea un schimb stimulativ de idei, a râde împreună, a discuta calm despre ceva și a lucra la un proiect. Cuplurile care sunt capabile să desfășoare aceste activități prezintă un grad ridicat de coeziune diadică;

– exprimarea afectivității este reprezentată de itemii 4, 5, 6, 29, 30. Această subscală măsoară percepțiile individuale a partenerilor cu privire la modalitățile de exprimare a afectivității, relația sexuală. Cuplurile cu scoruri ridicate la această subscală prezintă un nivel ridicat al exprimării afectivității.

4.7 Lot de subiecți

Pentru măsurarea satisfacției conjugale am preluat Scala de acord marital (DAS –
Diadic Adjustment Scale) a lui Spanier. Forma originală a chestionarului este în limba
engleză. Într-o primă fază am tradus chestionarul apoi l-am pretestat pe o populație de 19
cupluri (atât cupluri maritale, cât și premaritale). Pentru pretestare am păstrat toți itemii
chestionarului original. Lotul de subiecți folosit este format din cupluri din mediul urban
și rural, județele Iași și Neamț. La realizarea acestei pretestări nu am întâmpinat
dificultăți. Consemnul care li s-a dat subiecților a fost acela de a completa chestionarele

– 69 –

separat, fără a se consulta între ei. În urma realizării pretestării, am obținut un coeficient
alpha Crombach de 0,53. Am eliminat itemul 14 și am obținut un coeficient alpha
Crombach de 0,68. Am eliminat itemul 27 și am obținut un coeficient alpha Crombach de
0,71. Am recurs și la eliminarea itemului 30, iar în urma acestui demers, valoarea
coeficientului alpha Crombach a fost de 0,77. Așadar, în urma pretestării, am hotărât ca
forma finală a chestionarului sa cuprindă itemii stabiliți de Spanier, mai puțin itemii 14,
27 și 30.

Pentru măsurarea nivelului depresiei partenerilor am folosit instrumentul construit
de Beck – Beck depression Inventory II. Varianta originală conține 21 de itemi. Am
preluat chestionarul din limba engleză, l-am tradus și l-am pretestat pe o populație de 30
de persoane. Aceste persoane fac parte din categorii diferite de vârstă, unele implicate
într-o relație, altele nu, atât din mediul urban cât și din cel rural (județele Iași și Neamț).
La pretestare nu am întâmpinat dificultăți din partea subiecților. Coeficientul alpha
Crombach pe care l-am obținut a fost de 0,89, ceea ce reprezintă o bună omogenitate a
itemilor. Am păstrat chestionarul cu toți cei 21 de itemi stabiliți de Bech.

Pentru cercetarea propriu – zisă, am folosit 120 de familii (240 subiecți), după cum urmează: 63 de familiei aveau un număr de 1-5/7 ani de căsnicie, 57 familii aveau un număr de 5/7 – 15/20 ani căsnicie. La completarea chestionarelor în formă finală am întâmpinat unele dificultăți, în sensul că a fost destul de dificil să găsesc un număr suficient de familii pentru a putea realiza cercetarea, iar la subiecții găsiți, am întâmpinat mai multe refuzuri sau primeam chestionarele completate numai de unul dintre soți. În acest caz, ele trebuiau anulate.

Subiecții fac parte atât din mediul urban,cât și din mediul rural. Pentru primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” – faza existenței conjugal angajate – care cuprinde primii 5/7 ani de căsnicie, cele mai multe familii folosite în studiu sunt compuse din studenți căsătoriți care locuiesc în căminele de familiști din Complexul studențesc Codrescu (căminul C11) și din Complexul Studențesc Tudor Vladimirescu (căminele T22 și T15).

Am aplicat chestionarele pe un număr mai mare de subiecți pentru a putea realiza împărțirea în grupe de cercetare, pentru a găsi subiecți suficienți în fiecare grupă de cercetare. În final am păstrat 120 de cupluri.

– 70 –

4.8 Rezultate

Pentru a împărți subiecții în două grupe în funcție de nivelul depresiei, nivel
scăzut și nivel ridicat, voi folosi proba medianei. Pentru variabila independentă „tipul de
diadă”, mediana pentru depresia la soț are valoarea 28,50, cu o abatere standard de 17,27.
Acest lucru înseamnă că subiecții care au obținut scoruri mai mici de 28,50 au un nivel
scăzut al depresiei, iar subiecții care au obținut scoruri mai mari de 28,50 au un nivel
ridicat al depresiei. Pe baza medianei am împărțit subiecții de gen masculin în două
grupe, grup 1 (nivel scăzut al depresiei) și grupul 2 (nivel ridicat al depresiei).

Reprezentarea grafică a distribuției scorurilor la depresie a soțior în funcție de valoarea medianei este următoarea:

nivel depresie masculin

70

60

50

40

30

20

10 Std. Dev = .50

Mean = 1.50

0 N = 120.00

1.00 1.50 2.00

nivel depresie masculin

Graficul numărul 1, mediile soțior pentru nivelul depresiei

Pentru aceeași variabilă independentă („tipul diadei”), valoarea medianei la soție este de
30,50, cu o abatere standard de 16,71 . Acest lucru înseamnă că subiecții care au obținut

– 71 –

scoruri mai mici de 30,50 au un nivel scăzut al depresiei, iar subiecții care au obținut scoruri mai mari de 30,50 au un nivel ridicat al depresiei. Pe baza medianei am împărțit subiecții de gen feminin în două grupe, grup 1 (nivel scăzut al depresiei) și grupul 2 (nivel ridicat al depresiei).

Reprezentarea grafică a distribuției scorurilor la depresie a soțiilor în funcție de valoarea medianei este următoarea:

nivel depresie feminin

70

60

50

40

30

20

10 Std. Dev = .50

Mean = 1.50

0 N = 120.00

1.00 1.50 2.00

nivel depresie feminin

Graficul numărul 2, mediile soțiilor la variabila „nivelul depresiei”

Astfel nivelurile variabilei independente sunt notate după cum urmează:

1. tipul 1 de diadă (nivel depresie scăzut la soț – nivel depresie scăzut la soție);

2. tipul 2 de diadă (nivel depresie ridicat la soț – nivel depresie ridicat la soție);

3. tipul 3 de diadă (nivel depresie scăzut la soț – nivel depresie ridicat la soție);

4. tipul 4 de diadă (nivel depresie ridicat la soț – nivel depresie scăzut la soție);

– 72 –

Pentru a doua variabilă independentă, „nivelul dezvoltării familiale”, am împărțit

subiecții în două grupe tot în funcție de valoarea medianei. În acest caz, valoarea medianei este 5, cu o abatere standard de 4,74. Subiecții care au scoruri mai mici de 5 se află în faza de dezvoltarea familială denumită „faza existenței conjugal angajate” iar subiecții care au scoruri mai mari decât mediana în faza de dezvoltarea familială denumită „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”. Așadar, am împărțit subiecții în două grupe, notate cu 1, respectiv 2, după cum urmează:

1 – faza existenței conjugal angajate (pana la 5 ani);

2 – faza căutării stabilității și organizării pe termen lung (de la 5 până la 20 de ani).

etapa dezvoltarii familiale

70

60

50

40

30

20

10 Std. Dev = .50

Mean = 1.47

0 N = 120.00

1.00 1.50 2.00

etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 3, reprezintă mediile soților și soțiilor în funcție de nivelul dezvoltării familiale.

Pentru a vedea influența variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală”, voi folosi testul t pentru eșantioane
independente. Pentru a măsura efectul tipului de diadă asupra satisfacției relaționale, voi

– 73 –

folosi testul Anova One Way. Pentru a vedea efectul de interacțiune a variabilelor
independente „nivelul dezvoltării familiale” și „tipul de diadă” asupra variabilei

dependente, satisfacția conjugală, vom folosi testul Anova Univariat. Pentru măsurarea repetată a satisfacției vom folosi Anova cu măsurări repetate.

Ipoteza 1: Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale a soțului și a soției.

Pentru a analiza efectul principal al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a soțului” și „satisfacția conjugală a soției” am folosit Independent Samples T Test.

Analiza statistică realizată a permis identificarea unor diferențe între nivelul satisfacției
conjugale la subiecții din cele două grupe (aflați în cele două etape de dezvoltare

familială) ceea ce înseamnă că variabila „nivelul dezvoltării familiale” influențează

nivelul satisfacției conjugale la soți. Testul t pentru eșantioane independente t(118)=2,95, pentru p<0,05 argumentează statistic această ipoteză.

Nivelul satisfacției conjugale a soților aflați în etapa a doua de dezvoltare
familială (faza existenței conjugal angajate) este mai mare decât a celor aflați în a treia
etapă de dezvoltare familială (faza căutării stabilității și organizării pe termen lung).

Etapa dezvoltării Medii T p

familiale

Nivelul 1 (faza existenței 98,90 2,95 0,004

satisfacției conjugal angajate)

soțului 2 (faza căutării 91,35

stabilității

organizării pe
termen lung)

Tabelul numărul 1

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este cea de mai jos:

– 74 –

Dot/Lines show Means

98.00

96.00

94.00

92.00

1.00 1.25 1.50 1.75 2.00

etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 4, ce reprezintă reprezentarea grafică a soților la satisfacția relațională în funcție de etapa dezvoltării familiale

Aplicăm testul t pentru eșantioane independente pentru a studia efectul variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soției”.

Analiza statistică realizată a permis identificarea unor diferențe între nivelul satisfacției
conjugale la subiecții din cele două grupe (aflați în cele două etape de dezvoltare

familială) ceea ce înseamnă că variabila „nivelul dezvoltării familiale” influențează

nivelul satisfacției conjugale la soții. Testul t pentru eșantioane independente t(118)=3,79, pentru p=0,00 argumentează statistic această ipoteză. Nivelul satisfacției conjugale a soțiilor aflate în etapa a doua de dezvoltare familială (faza existenței conjugal angajate) este mai mare decât a celor aflate în a treia etapa de dezvoltare familială (faza căutării stabilității și organizării pe termen lung).

– 75 –

Etapa dezvoltării Medii t p

familiale

Nivelul 1 (faza existenței 97,84 3,79 0,000

satisfacției conjugal angajate)

soției 2 (faza căutării 89,17

stabilității

organizării pe
termen lung)

Tabelul numărul 2

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

98.00 Dot/Lines show Means

96.00

94.00

92.00

90.00

1.00 1.25 1.50 1.75 2.00

etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 5, reprezentarea grafică a scorurilor soțiilor la satisfacția relațională în

funcție de etapa dezvoltării familiale

– 76 –

În urma analizei rezultatelor, ipoteza 1 se confirmă, deci satisfacția conjugală a
celor doi parteneri diferă în funcție de nivelul de dezvoltare familială, fiind la ambii mai
mare în a doua etapă de dezvoltare familială decât în a treia etapă de dezvoltare familială.

Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Pentru a măsura efectul variabilei independente „tip diadă” asupra

variabilelor dependente „nivelul satisfacției conjugale a soțului” și „nivelul satisfacției conjugale a soției” am folosit testul Anova One Way.

Vom studia efectul de interacțiune al variabilei independente „tip diadă” asupra variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a soțului”.

Am obținut un coeficient Fisher, F(3, 116) = 34, 69, p<0,001, ceea ce înseamnă că pe ansamblu, tipul de diadă influențează nivelul satisfacției conjugale la soț.
Rezultatele analizelor statistice sunt următoarele:

Mgr1-Mgr2=10,13, p<0,005

Mgr1-Mgr3=23,76, p<0,001
Mgr1-Mgr4=0,98, p=1,00
Mgr2-Mgr3=13,63, p<0,001
Mgr2-Mgr4=-9,14, p<0,005
Mgr3-Mgr4=-22,78, p<0,001

Diferențe semnificative apar între grupele 1 și 2, 1 și 3, 1și 4, 2 și 4, 3 și 4.

Satisfacția conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei
la ambii parteneri) și 3(nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție) și
nu diferă semnificativ de nivelul satisfacției conjugale a soților din tipul 4 de diadă (nivel
ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la soție). Satisfacția conjugală a soților
din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) de diadă este semnificativ mai
mare decât al celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la
soție) și semnificativ mai mică decât al celor din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț,
nivel scăzut al depresiei la soție) . De asemenea, nivelul satisfacției conjugale a soților
din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție) de diadă este

– 77 –

semnificativ mai mic decât al celor din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la soție).

Putem concluziona că satisfacția conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel scăzut
al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri)și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel
ridicat al depresiei la soție), satisfacția conjugală a soților din grupul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri)este semnificativ mai mare decât al celor din grupul 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție) iar satisfacția conjugală a
soților din grupul 4 este semnificativ mai mare decât a celor din grupul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei
la soție). Nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soților din grupul
1 și a soților din grupul 4(nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la
soție).

Satisfacția conjugală a soților din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este cel mai mare, urmează apoi tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la soție), tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri). Pe ultimul loc se plasează satisfacția conjugală a soților din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al depresiei la soție).

Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

– 78 –

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00

tipdiada

Graficul numărul 6, reprezentarea grafică a satisfacției conjugale soților în funcție de tipul de diadă

Pentru a măsura efectul variabilei independente „tip diadă” asupra variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a soției” am folosit testul Anova One Way.
Am obținut un coeficient Fisher F(3, 116) = 47,84, p < 0,001, ceea ce înseamnă că pe ansamblu, tipul de diadă influențează nivelul satisfacției conjugale la soție.
Rezultatele analizelor statistice sunt următoarele:

Mgr1-Mgr2=11,30, p<0,001

Mgr1-Mgr3=27,48, p<0,001
Mgr1-Mgr4=9,00, p<0,005
Mgr2-Mgr3=16,18, p<0,001
Mgr2-Mgr4=-2,30, p=1,00
Mgr3-Mgr4=-18,48, p<0,001

Diferențe semnificative apar între grupele 1 și 2, 1 și 3, 1și 4, 2 și 3, 3 și 4.

– 79 –

Satisfacția conjugală a soțiilor din primul tip de diadă este semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul 2, 3 și 4 de diadă. Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă este semnificativ mai mare decât al celor din tipul 3 și nu diferă semnificativ de a celor din grupul 4. De asemenea, nivelul satisfacției conjugale a soțiilor din tipul 3 de diadă este semnificativ mai mic decât al celor din tipul 4.

Putem concluziona că satisfacția conjugală a soțiilor din primul tip de diadă este
semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul 2, 3 și 4, satisfacția conjugală a soțiilor
din grupul 2 este semnificativ mai mare decât al celor din grupul 3 iar satisfacția
conjugală a soțiilor din grupul 4 este semnificativ mai mare decât a celor din grupul 3. Nu
există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soțiilor din grupul 2 și a soțiilor
din grupul 4.

Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00

tipdiada

Graficul numărul 7, reprezentarea grafică a satisfacției conjugale a soțiilor în funcție de

tipul de diadă

– 80 –

În urma analizelor statistice, ipoteza numărul 2 se confirmă, așadar tipul de diadă

influențează satisfacția conjugală a soților și a soțiilor. Diferențe semnificative între
scorurile obținute la satisfacția conjugală a soțului apar între subiecții din primul tip de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și cei din tipul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție), între
subiecții din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și cei din
tipurile 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4(nivel ridicat al depresiei la
soț și scăzut la soție), și între subiecții din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț
și ridicat la soție) și cei din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție)

Pentru satisfacția conjugală a soției, diferențe semnificative apar între subiecții din tipul
1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și cei din tipul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) , între subiecții din tipul 2 (nivel ridicat
al depresiei la ambii parteneri) și cei din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat
la soție) și între subiecții din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și
cei din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție)

Ipoteza 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Această ipoteză susține ideea că există un efect combinat al variabilelor independente „tip

diadă” și „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția

conjugală a soțului”.

Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „tip diadă” și

„nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a soțului” și „satisfacția conjugală a soției” folosim testul Anova Univariată.
Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale”
și „tip diadă” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”.

– 81 –

F(3, 119) = 26,12, p<0,05, așadar există efect de interacțiune a celor două

variabile independente asupra variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a

soțului”.

Realizăm comparații între medii.

Tip diadă

Nivelul 1 (nivel 2 (nivel

dezvoltării scăzut al ridicat al

familiale depresiei la depresiei la

ambii ambii

parteneri) parteneri)

1 (faza 114,72 104,33

existenței

conjugal

angajate)

2 (faza 96,00 84,45

căutării

stabilității și

organizării pe

termen lung)

Tabelul numărul 3

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

– 82 –

3 (nivel 4 (nivel

scăzut al ridicat al

depresiei la depresiei la

soț și ridicat soț și scăzut

la soție) la soție)

76,76 110,200

87,00 96,64

Estimated Marginal Means of scor total satisfa

120

110

100

TIPDIADA

90 1.00

2.00

80

3.00

70 4.00

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

Graficul numărul 8, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor

independente „tip diadă” și „etapa dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”.

Realizăm comparații între grupul 1 – grupul 5, grupul 2 – grupul 6, grupul 3 – grupul 7, grupul 4 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de tipul de diadă și aplicăm testul t pentru eșantioane independente.

Grupul 1 – grupul 5 :

În condiția tip 1 diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21) = 8,06, P<0,01.

Grupul 2- grupul 6:

În condiția tip 2 diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21)= 7,33, p<0,01.

Grupul 3 – grupul 7:

În condiția tip 3 diadă (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție), subiecții din al
doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai
scăzut decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (17) = -2,64,
p=0,017.

– 83 –

Grupul 4 – grupul8:

În condiția tip 4 diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție), subiecții din al
doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai
bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T(35) = 6,29, p<0,001.

Vom realiza comparații între grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4 și între grupul 5 –
grupul 6 – grupul 7 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de nivelul dezvoltării familiale și aplicăm testul Anova One Way.

Grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4

F = 167,26, p<0,001. În condiția „faza existenței conjugal angajate” există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soților în funcție de tipul de diadă.
Mgr1 – Mgr2 = 10,39, p<0,001

Mgr1 – Mgr3 = 37,96, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 4,52, p = 0,219
Mgr2 – Mgr3 = 27,57, p<0,001
Mgr2 – Mgr4 = -5,86, p=0,036
Mgr3 – Mgr4 = -33,43, p <0,001

În condiția „faza existenței conjugal angajate” (a doua etapă de dezvoltare familială),
mediile subiecților din grupul 1 (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) sunt

semnificativ mai mari decât a celor din grupurile 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii
parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ
de media subiecților din grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție);
mediile subiecților din grupul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) sunt

semnificativ mai mari decât a celor din grupul 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat
la soție) și semnificativ mai mici față de cele ale subiecților din grupul 4 (nivel al
depresiei ridicat la soț și scăzut la soție); mediile subiecților din grupul 3 (nivel al

depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) sunt semnificativ mai mici decât a celor din
grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție). Așadar, în condiția „faza
existenței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soților din tipul 1 de diadă (nivel al

depresiei scăzut la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2
de diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț

– 84 –

și ridicat la soție), și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 4 (nivel al depresiei
ridicat la soț și scăzut la soție); de asemenea, satisfacția conjugală a soților din tipul 2 de
diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție) și mai mică decât a
celor din tipul 1 (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) și 4 (nivel al depresiei
ridicat la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a soților din tipul 4 de diadă (nivel al
depresiei ridicat la soț și scăzut la soție)este semnificativ mai mare decât a celor din tipul
2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și
ridicat la soție), și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 1(nivel al depresiei
scăzut la ambii parteneri).

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat

120

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul numărul 10, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor „tip diadă” și primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”

– 85 –

Comparăm grupurile: grupul5 – grupul 6 – grupul 7 – grupul 8

F = 5,54, p = 0,002. În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung” există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soților în funcție de tipul de diadă. Mgr1 – Mgr2 = 11,54, p=0,037

Mgr1 – Mgr3 = 9,00, p=0,111
Mgr1 – Mgr4 = -0,64, p=1,00
Mgr2 – Mgr3 = -2,54, p = 1,00
Mgr2 – Mgr4 = -12,19, p=0.012
Mgr3 – Mgr4 = -9,64, p=0,037

În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”, soții din tipul 1
de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) au o satisfacție conjugală
semnificativ mai mare decât a soților din tipul 2 diadă (nivel al depresiei ridicat la ambii
parteneri) și nu diferă semnificativ de cea a soților din tipurile 3 (nivel al depresiei scăzut
la soț și ridicat la soție) și 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție).
Satisfacția conjugală a soților din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) este
semnificativ mai mică decât a celor din grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut
la soție) și nu diferă semnificativ de satisfacția conjugală a subiecților din tipul 3 (nivel

al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție). Satisfacția conjugală a soților din tipul 3 diadă
(nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție)este semnificativ mai mică decât a celor
din grupul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție). Așadar, în condiția „faza
căutării stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a soților din tipul 1
de diadă (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri), satisfacția conjugală a celor
din tipul 4 de diadă (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție) este semnificativ
mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel
al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție). Nu s-au găsit diferențe semnificative între
satisfacția conjugală a soților din tipul 1 (nivel al depresiei scăzut la ambii parteneri) si
cei din tipul 4 (nivel al depresiei ridicat la soț și scăzut la soție) și 3 (nivel al depresiei
scăzut la soț și ridicat la soție), precum nici între satisfacția conjugală a subiecților din

– 86 –

tipurile 2 (nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri) și 3 (nivel al depresiei scăzut la soț și ridicat la soție).

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organiz

98

96

94

92

90

88

86

84

82

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul numărul 11, , reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor „tip diadă” și al doilea nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”

Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și „tip diadă” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soției”.

Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soției” folosim testul Anova Univariată.

Efectul de interacțiune al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și „tip diadă”:

– 87 –

F(3, 119) = 28,67, p<0,01, așadar există efect de interacțiune a celor două

variabile independente asupra variabilei dependente „nivelul satisfacției conjugale a

soției”.

Realizăm comparații între medii:

Tip diadă

Nivelul 1(nivel 2 (nivel 3 (nivel 4 (nivel

dezvoltării scăzut al ridicat al scăzut al ridicat al

familiale depresiei la depresiei la depresiei la depresiei la

ambii ambii soț și ridicat soț și scăzut

parteneri) parteneri) la soție) la soție)

1(faza 116,09 106,66 77,85 103,50

existenței
conjugal
angajate)

2 (faza 99,08 84,18 82,18 92,00

căutării

stabilității și
organizării
pe termen
lung)

Tabelul numărul 4

– 88 –

Estimated Marginal Means of scor total satisfa

120

110

100

TIPDIADA

90 1.00

2.00

80

3.00

70 4.00

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

Graficul 12, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor independente „tip diadă” și „etapa dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soției”.

Realizăm comparații între grupul 1 – grupul 5, grupul 2 – grupul 6, grupul 3 – grupul 7, grupul 4 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de tipul de diadă și aplicăm testul t pentru eșantioane independente.

Grupul 1 – grupul 5 :

În condiția tip 1 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21) = 8,52, P<0,01

Grupul 2- grupul 6:

În condiția tip 2 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (21)= 9,01, p<0,01.

Grupul 3 – grupul 7:

– 89 –

În condiția tip 3 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T (35) = -2,32, p=0,026.

Grupul 4 – grupul8:

În condiția tip 4 diadă, subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. T(35) = 5,07, p<0,001.

Vom realiza comparații între grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4 și între grupul 5 –
grupul 6 – grupul 7 – grupul 8. Împărțim subiecții în funcție de nivelul dezvoltării familiale și aplicăm testul Anova One Way.

Comparăm: grupul 1 – grupul 2 – grupul 3 – grupul 4

F = 95,44, p<0,001. În condiția „faza existenței conjugal angajate” există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțiilor în funcție de tipul de diadă.
Mgr1 – Mgr2 = 9,42, p=0,011

Mgr1 – Mgr3 = 38,23, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 12,59, p<0,001
Mgr2 – Mgr3 = 28,80, p<0,001
Mgr2 – Mgr4 = 3,16, p=1,00
Mgr3 – Mgr4 = -25,64, p <0,001

În condiția „faza existenței conjugal angajate” (a doua etapă de dezvoltare familială),
mediile subiecților din grupul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) sunt

semnificativ mai mari decât a celor din grupurile 2(nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție); mediile subiecților din grupul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) sunt semnificativ mai mari decât a celor din grupul 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de cele ale subiecților
din grupul 4; mediile subiecților din grupul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la
soție) sunt semnificativ mai mici decât a celor din grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la
soț și scăzut la soție). Așadar, în condiția „faza existenței conjugal angajate”, satisfacția
conjugală a soțiilor din tipul diadă 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este

– 90 –

semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul diadă 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție) ; de asemenea, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2
de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) , mai mică decât a celor
din tipul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și nu diferă semnificativ de
satisfacția soțiilor din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția
conjugală a soțiilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție)este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț
și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri).

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este ilustrată mai jos.

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat

120

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 13, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor „tip diadă” și primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”

– 91 –

Realizăm comparații între grupurile: grupul 5 – grupul 6 – grupul 7 – grupul 8

F = 36,31, p<0,001. În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung” există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțiilor în funcție de tipul de diadă. Mgr1 – Mgr2 = 14,90, p<0,001

Mgr1 – Mgr3 = 16,89, p<0,001
Mgr1 – Mgr4 = 7,08, p=0,001
Mgr2 – Mgr3 = 1,99, p = 1,00
Mgr2 – Mgr4 = -7,81, p<0,001
Mgr3 – Mgr4 = -9,81, p<0,001

În condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”, soțiile din tipul
1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) au o satisfacție conjugală
semnificativ mai mare decât a soțiilor din tipul 2 diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri), tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și tipul 4 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție). Satisfacția conjugală a soțiilor din
grupul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri)este semnificativ mai mică decât a
celor din grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) și nu diferă

semnificativ de satisfacția conjugală a subiecților din grupul 3 (nivel scăzut al depresiei la
soț și ridicat la soție). Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 3 diadă (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) este semnificativ mai mică decât a celor din grupul 4
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) . Așadar, în condiția „faza căutării
stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 1 de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei
la soț și ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție), satisfacția
conjugală a celor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție)
este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s-au găsit diferențe
semnificative între satisfacția conjugală a subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al

depresiei la ambii parteneri) și 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție).

– 92 –

DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organi

110

100

90

80

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 14, reprezentarea grafică a efectului combinat al variabilelor „tip diadă” și primul nivel al variabilei independente „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a soțului”

Putem concluziona că ipoteza numărul 3 se confirmă deci există un efect de
interacțiune al variabilelor independente „tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale”
asupra variabilelor dependente „satisfacția conjugală a soțului” și „satisfacția conjugală a
soției”. Concluzia finală este aceea că în a doua etapă de dezvoltare familială (faza
existenței conjugal angajate) satisfacția celor doi parteneri este mai mare în tipul 1 de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) decât în tipurile 2 (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și mai
mică la partenerii din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție)
decât la cei din tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție). Pentru a treia etapă a dezvoltării familiale, satisfacția
partenerilor din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este mai
mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) iar a celor din
tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) este mai mare decât a celor din

– 93 –

tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție).

Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măsurarea repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale al partenerilor.

Efectul de interacțiune al variabilelor tip diadă și test – retest (măsurarea repetată a satisfacției) asupra variabilei satisfacția conjugală.

Pentru a măsura efectul de interacțiune al variabilelor tip diadă și test – retest (măsurarea repetată a satisfacției) asupra variabilei satisfacția conjugală, folosim metoda Anova cu măsurări repetate.

Există un efect combinat al variabilelor independente „tip diadă” și „test – retest” asupra variabilei dependente satisfacția conjugală. (F(3,116) = 6,47, p <0,001)
În cazul nostru, variabila care presupune măsurări repetate este măsurarea repetată a satisfacției la soț și soție (test – retest).

TRT (test – retest)

Satisfacția Satisfacția

conjugală a soțului conjugală a soției

Tip diadă 1 (nivel scăzut al 104,95 107,21

depresiei la ambii (grupul 1) (grupul 2)

parteneri)

2 (nivel ridicat al 94,82 95,91

depresiei la ambii (grupul 3) (grupul 4)

parteneri)

3 (nivel scăzut al 81,18 79,73

depresiei la soț și (grupul 5) (grupul 6)

ridicat la soție)

4 ( nivel ridicat al 103,97 98,21

depresiei la soț și (grupul 7) (grupul 8)

scăzut la soție)

Tabelul 5

– 94 –

Reprezentare grafică a acestor rezultate este următoarea:

Estimated Marginal Means of MEASURE_1

110

100

90

80 TRT

1

70 2

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 15

Comparăm grupul 1 – grupul 3 – grupul 5 – grupul 7 și grupul 2 – grupul 4 – grupul 6 –
grupul 8.

Folosim testul Anova One Way.

Comparăm grupul 1 – grupul 3 – grupul 5 – grupul 7

F (3,119) = 34,69, p< 0,001. Pentru prima măsurare a variabilei independente TRT, există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de tipul de diadă.

M1 – M2 = 10,13, p=0,012
M1 – M3 = 23,76, p < 0.001
M1 – M4 = 0,98, p=1,000
M2 – M3 = 13,63, p <0,001
M2 – M4 = -9,14, p=0,012
M3 – M4 = -22,78, p<0,001

În condiția “prima măsurare a variabilei TRT (test – retest)”, satisfacția conjugală a
partenerilor din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este
semnificativ mai ridicată decât satisfacția conjugală a partenerilor din al doilea tip de

– 95 –

diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), satisfacția conjugală a partenerilor din
primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai
ridicată decât a partenerilor din al treilea tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție), satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai ridicată decât satisfacția conjugală a
partenerilor din tipul 3 de diadă(nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție);

satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai mică decât a partenerilor din tipul 4 de diadă (nivel
ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 3
de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) este semnificativ mai scăzută
decât satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la
soț și scăzut la soție); nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a
partenerilor din tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) față de cei
din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție).

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 16, Reprezentarea grafică a efectului combinat

– 96 –

Comparăm grupurile: grupul 2 – grupul 4 – grupul 6 – grupul 8

F (3,119) = 47,84, p< 0,001. Pentru a doua măsurare a variabilei independente TRT, există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de tipul de diadă.

M1 – M2 = 11,30, p< 0.001
M1 – M3 = 27,48, p < 0.001
M1 – M4 = 9,00, p=0,002
M2 – M3 = 16,18, p <0,001
M2 – M4 = -2,30, p=1,000
M3 – M4 = -18,48, p<0,001

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Graficul 17

Comparăm grupul 1 cu grupul 2, grupul 3 cu grupul 4, grupul 5 cu grupul 6, grupul 7 cu grupul 8.

Împărțim subiecții în funcție de variabila tip diadă și aplicăm testul t pentru eșantioane perechi.

Grupul 1 – grupul 2 :

Pentru primul tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului este semnificativ mai mică decât satisfacția conjugală a soției. T -2,95, p 0,007

Grupul 3 – grupul 4:

– 97 –

Pentru al doilea tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de satisfacția conjugală a soției. (T = -1,31 , p = 0,203)

Grupul 5 – grupul 6:

Pentru al treilea tip de diadă, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de satisfacția conjugală a soției. (T 0,86 p 0,394)

Grupul 7 -grupul 8:

Pentru tipul 4 de diadă, satisfacția conjugală a soțului este semnificativ mai mare decât satisfacția conjugală a soției (T = 4,27, p< 0,001).

Ipoteza numărul 4 se confirmă. Există un efect de interacțiune între variabilele

independente „tip diadă” și „ test – retest” asupra nivelului satisfacției partenerilor.

Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale și variabila test –
retest (măsurarea repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale a partenerilor.

Efectul combinat al variabilelor independente nivelul dezvoltării familiale și test – retest asupra variabilei dependente satisfacția conjugală a partenerilor.

Pentru a studia efectul combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării

familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente satisfacția conjugală a

partenerilor folosim Anova cu măsurări repetate.

F(1,118)=0,55, p=0,460. Nu există un efect combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a partenerilor”.

Reprezentarea grafică a acestor rezultate este următoarea:

– 98 –

Estimated Marginal Means of MEASURE_1

100

98

96

94

92

TRT

90

1

88 2

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

Graficul 18

TRT (test – retest)

Nivelul dezvoltării 1 2

familiale 1 98,90 (grupul 1) 97,84 (grupul 2)

2 91,35 (grupul 3) 89,17 (grupul 4)

Tabelul 6

Comparăm grupul 1 cu grupul 3 și grupul 2 cu grupul 4. Folosim testul t pentru eșantioane independente.

Grupul 1 – grupul 3, Pentru prima măsurare a variabilei independente „trt (test – retest)”, satisfacția conjugală a soților din al doilea nivel de dezvoltare familială este semnificativ mai bună decât a celor din a treia etapă de dezvoltare familială (t =2,95, p=0,004)
Grupul 2 – grupul 4. Pentru a doua măsurare a variabilei independente „test – retest”, satisfacția conjugală a soțiilor din a doua etapă de dezvoltare familială este semnificativ mai ridicată decât a celor din a treia etapă de dezvoltare familială (t =3,79, p<0,001)
Comparăm grupurile 1 cu 2 și grupurile 3 cu 4. Împărțim subiecții în funcție de tipul dezvoltării familiale și folosim testul t pentru eșantioane perechi.

– 99 –

Grupul 1 – grupul 2. Pentru condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de cea a soției (t =1,22, p=0,224).
Grupul 3 – grupul 4 Pentru condiția „a treia etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de cea a soției (t=1,71, p=0,092).
Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a treia etapă a dezvoltării familiale”, nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a soțului și satisfacția conjugală a soției.

Concluzia: Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a treia etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de satisfacția conjugală a soției. Apar diferențe semnificative între subiecții din condiția “a doua dezvoltare familială” și cei din condiția “a treia dezvoltare familială” la variabila test – retest în sensul că satisfacția conjugală a soților și a soțiilor este mai bună în a doua etapă de dezvoltare familială. .

Ipoteza 5 se confirmă, deci nu există un efect combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a partenerilor”.

4.9 Discuții și concluzii

În cercetarea de față ne-am propus să studiem dacă tipul diadei (stabilită în funcție
de nivelul depresiei partenerilor) influențează nivelul satisfacției conjugale al
partenerilor, dacă nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale
al partenerilor, și dacă influența tipului de diadă asupra satisfacției conjugale a soților și
soțiilor interacționează cu nivelul dezvoltării familiale în care se află respectiva diadă.

Pentru realizarea cercetării, am construit 5 ipoteze, care au fost confirmate. Le vom analiza pe rând:

Ipoteza 1: Nivelul dezvoltării familiale influențează nivelul satisfacției conjugale a soțului și a soției.

Această ipoteză a fost confirmată, deci soții și soțiile aflați în etapa a doua de
dezvoltare familială (faza existenței conjugal angajate) au un nivel al satisfacției

conjugale mai mare decât subiecții aflați în a treia etapă de dezvoltare familială (faza căutării stabilității și organizării pe termen lung).

– 100 –

Acest lucru este în acord cu teoria care susține că satisfacția tinde a fi ridicată de-a
lungul stadiilor inițiale ale mariajului și apoi scade pentru o anumită perioadă de timp.
Am putea explica acest lucru prin faptul că apariția copiilor în cadrul mariajului (în cea
de-a treia etapă de dezvoltare familială) conduce la apariția unei perioade de mai mare
instabilitate și mai puțină apropiere între soți. De asemenea, o creștere a duratei
mariajului este însoțită de creșterea numărului percepțiilor nefavorabile cu privire la soț,
așa cum arată Luckey (1966), ceea ce poate conduce la o scădere a nivelului satisfacției.

Ipoteza 2: Tipul de diadă influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Această ipoteză este confirmată, adică satisfacția conjugală a celor doi parteneri este diferită în funcție de tipul diadei (tipul diadei este stabilit în funcție de nivelul depresiei partenerilor).

În cazul soților am ajuns la următoarele concluzii: deci, depresia conjugală are efecte mai
puternice în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Satisfacția conjugală a soților din
primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este cel mai mare,
urmează apoi tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț, nivel scăzut al depresiei la soție),
tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri). Pe ultimul loc se plasează satisfacția
conjugală a soților din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț, nivel ridicat al
depresiei la soție).

În cazul soțiilor, putem concluziona că satisfacția conjugală a celor din primul tip de
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
soțiilor din celelalte tipuri de diade. Satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât al celor din
tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a
celor din grupul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție). De asemenea, nivelul
satisfacției conjugale a soțiilor din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și
ridicat la soție) este semnificativ mai mic decât al celor din tipul 4 (nivel ridicat al
depresiei la soț și scăzut la soție) ceea ce este în acord cu teoria prezentată. Aceasta
susține că starea emoțională a soțiilor este mai puternic asociată cu insatisfacția maritală a
soțului decât invers. Deci, depresia conjugală are efecte mai puternice în cazul femeilor
decât în cazul bărbaților.

– 101 –

Concluzia finală este aceea că atât la soț, cât și la soție, satisfacția conjugală a celor din diada cu nivel scăzut al depresiei este mai mare decât a celor din diada in care nivel depresiei este ridicat la ambii parteneri sau din diada în care nivelul depresiei este scăzut la soț și ridicat la soție; satisfacția conjugală a partenerilor din diada cu nivel al depresiei ridicat la ambii parteneri este mai mare decât a celor din diada în care doar soția este depresivă, iar satisfacția conjugală a soțiilor din tipul de diadă în care doar soția este depresivă este mai mică decât a celor din diada în care doar soțul este depresiv. Acest rezultat este simplu de explicat, este un fapt logic ca satisfacția conjugală a soților și soțiilor din tipul de diadă în care partenerii au un nivel scăzut al depresiei să fie mai ridicată decât a soților și soțiilor din tipul de diadă în care nivelul depresiei este ridicat. Faptul că în diadele în care soția este depresivă, nivelul satisfacției conjugale a partenerilor este mai scăzut decât în diadele în care doar soțul este depresiv sau în care ambii parteneri sunt depresivi, este în acord cu teoria prezentă în literatura de specialitate. Rezultatele studiilor arată că relația dintre scorurile satisfacției maritale a soților și scorurile la depresie a soțiilor este semnificativ mai puternică decât relația dintre satisfacția maritală a soțiilor și depresia soților.

Ipoteza 3: Interacțiunea dintre tipul de diadă și nivelul dezvoltării familiale influențează satisfacția conjugală a soțului și a soției.

Ipoteza 3 este confirmată.

Pentru interacțiunea tipului de diadă și nivelului dezvoltării familiale în cazul soțului, concluziile sunt următoarele:

În condiția „faza existenței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soților din tipul 1
de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
soților din tipul diadă 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 4
(nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); de asemenea, satisfacția conjugală a
soților din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ
mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și mai
mică decât a celor din tipul 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) și 4 (nivel
ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a soților din tipul 4 de
diadă este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la

– 102 –

ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă
semnificativ de a subiecților din tipul 1(nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri). În
condiția „faza căutării stabilității și organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a
soților din tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ
mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), satisfacția
conjugală a celor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție)
este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) și 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s-au găsit diferențe
semnificative între satisfacția conjugală a soților din tipul 1 (nivel scăzut al depresiei la
ambii parteneri) si cei din tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) și 3
(nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție), precum nici între satisfacția conjugală a
subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) .

În condiția tip 1 diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al doilea
nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun
decât al subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 2 diadă (nivel
ridicat al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea
familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din
a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 3 diadă (nivel scăzut al depresiei la
soț și ridicat la soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al
satisfacției conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia etapă de
dezvoltare familială. În condiția tip 4 diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la
soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției
conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare
familială.

Pentru interacțiunea tipului de diadă și nivelului dezvoltării familiale în cazul soției, concluziile sunt următoarele:

În condiția „faza existenței conjugal angajate”, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul
diadă 1 (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a
soțiilor din tipul diadă 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție);

– 103 –

de asemenea, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei
la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție), mai mică decât a celor din tipul 1 (nivel scăzut al
depresiei la ambii parteneri) și nu diferă semnificativ de satisfacția soțiilor din tipul 4;
satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și
scăzut la soție) este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 3 (nivel scăzut al
depresiei la soț și ridicat la soție) și nu diferă semnificativ de a subiecților din tipul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri). În condiția „faza căutării stabilității și
organizării pe termen lung”, satisfacția conjugală a soțiilor din tipul 1 de diadă (nivel
scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai mare decât a celor din tipul 2
(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri), 3 (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la
soție) și 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție), satisfacția conjugală a celor
din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție) este semnificativ
mai mare decât a celor din tipul 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 (nivel
scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). Nu s-au găsit diferențe semnificative între
satisfacția conjugală a subiecților din tipurile 2 (nivel ridicat al depresiei la ambii

parteneri) și 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție). În condiția tip 1
diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de
dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a
subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială. În condiția tip 2 diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un
nivel al satisfacției conjugale semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de
dezvoltare familială. În condiția tip 3 diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la
soție), subiecții din al doilea nivel de dezvoltarea familială au un nivel al satisfacției
conjugale semnificativ mai scăzut decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare
familială. În condiția tip 4 diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție),
subiecții din al doilea nivel de dezvoltare familială au un nivel al satisfacției conjugale
semnificativ mai bun decât a subiecților din a treia etapă de dezvoltare familială.

Satisfacția conjugală a partenerilor din a doua etapă de dezvoltare familială este mai mare
decât satisfacția conjugală a celor din a treia etapă pentru tipurile 1 (nivel scăzut al
depresiei partenerilor), 2 (nivel ridicat al depresiei partenerilor) și 4 de diadă (nivel al

– 104 –

depresiei ridicat doar la soț), ceea ce este în acord cu teoria. Satisfacția partenerilor este
mai ridicată în fazele inițiale ale mariajului, după care urmează un declin. Pentru tipul 3
de diadă, cel în care nivelul depresiei este ridicat doar la soție, satisfacția conjugală este
mai mică la partenerii din a doua etapă de dezvoltare, ceea ce este justificat de faptul că
în primii ani ai căsniciei, starea emoțională a soției este mai mult asociată cu satisfacția
conjugală a partenerilor. Așadar, dacă aceasta este depresivă, satisfacția va fi mai mică.

Ipoteza 4: Interacțiunea dintre tipul de diadă și variabila test – retest (măsurarea
repetată a satisfacției) influențează nivelul satisfacției conjugale al partenerilor.
Pentru prima măsurare a variabilei independente TRT (test – retest), există diferențe
semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de tipul de diadă.
În condiția “prima măsurare a variabilei TRT”, satisfacția conjugală a partenerilor din
primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai
ridicată decât satisfacția conjugală a partenerilor din al doilea tip de diadă (nivel ridicat al
depresiei la ambii parteneri), satisfacția conjugală a partenerilor din primul tip de diadă
(nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) este semnificativ mai ridicată decât a
partenerilor din al treilea tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție),
satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai ridicată decât satisfacția conjugală a partenerilor din tipul
3 de diadă(nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție); satisfacția conjugală a
partenerilor din tipul 2 de diadă (nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) este

semnificativ mai mică decât a partenerilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț și ridicat la soție) este semnificativ mai scăzută decât satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție); nu există diferențe semnificative între satisfacția conjugală a partenerilor din tipul 1 de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii parteneri) față de cei din tipul 4 de diadă (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție).Pentru a doua măsurare a variabilei independente TRT, există diferențe semnificative între nivelul satisfacției soțului și cel al soției în funcție de tipul de diadă.

Satisfacția conjugală a soțului din primul tip de diadă (nivel scăzut al depresiei la ambii
parteneri) este semnificativ mai mică decât satisfacția conjugală a soției; pentru tipurile 2

– 105 –

(nivel ridicat al depresiei la ambii parteneri) și 3 de diadă (nivel scăzut al depresiei la soț
și ridicat la soție), satisfacția conjugală a soțului nu diferă semnificativ de satisfacția
conjugală a soției; pentru tipul 4 (nivel ridicat al depresiei la soț și scăzut la soție),
satisfacția conjugală a soțului este semnificativ mai mare decât satisfacția conjugală a
soției.

Faptul că satisfacția conjugală a soțului este diferită de cea a soției în funcție de tipul
diadei (stabilită în funcție de nivelul depresiei partenerilor) este un fapt demonstrat în
literatura de specialitate. Nu există un raport direct proporțional între satisfacția soțului și
cea a soției indiferent de nivelul de depresie a partenerilor sau de sexul partenerului
depresiv. Papp (2000) arată că bărbații și femeile devin depresivi din motive foarte
diferite, fac fața depresiei în mod diferit și reacționează diferit la depresia partenerului.
Viața maritală, sub aspect calitativ, a fost negativ asociată cu simptomele depresive, atât
la femei, cât și la bărbați, asociația fiind semnificativ mai mare la femei decât la bărbați.
Olin și Fenell (1989) au arătat că asociația dintre depresie și satisfacția relațională este
mai puternică în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Un alt rezultat al studiului lor
este acela că depresia soției corela cu satisfacția conjugală a soțului dar nu și invers.

Ipoteza 5: Interacțiunea dintre nivelul dezvoltării familiale și variabila test – retest
(măsurarea repetată a satisfacției) nu influențează nivelul satisfacției conjugale.
Nu există un efect combinat al variabilelor independente „nivelul dezvoltării
familiale” și „test – retest” asupra variabilei dependente „satisfacția conjugală a

partenerilor”. Atât în condiția „a doua etapă a dezvoltării familiale” cât și în condiția „a treia etapă a dezvoltării familiale”, satisfacția conjugală a soțului nu diferă de satisfacția conjugală a soției.

În legătură cu acest aspect, nu sunt raportate date în literatura de specialitate care să
demonstreze că nivelul satisfacției soțului într-o anumită etapă de dezvoltare familială
este diferit de cel al soției. Crizele care apar afectează ambii parteneri și, atât soțul, cât și
soția, trebuie să depună anumite eforturi pentru a le depăși și pentru a se adapta
schimbărilor care apar. Problemele care apar și care sunt specifice etapelor de dezvoltare
familială aparțin deopotrivă soțului și soției. Deși pot exista diferențe între felul în care
fac față crizelor soții și felul în care fac față crizelor soțiile, iar acest lucru conduce la
nivele diferite ale satisfacției conjugale, nu au fost raportate diferențe semnificative.

– 106 –

Așadar studiul de față a reușit să demonstreze ceea ce și-a propus, și anume faptul că
depresia diadică influențează nivelul satisfacției partenerilor, că există diferențe ale
nivelelor satisfacției partenerilor în funcție de nivelul dezvoltării familiale, că există un
efect de interacțiune între depresia diadică și nivelul dezvoltării familiale care
influențează satisfacția conjugală a partenerilor. De asemenea, am arătat că nivelul
satisfacției soțului este diferit de cel al soției în funcție de tipul diadei intime, de sexul
partenerului depresiv din diadă și că nivelul satisfacției soțului nu este diferit semnificativ
de nivelul satisfacției conjugale a soției, în raport cu nivelul dezvoltării familiale.

Ca orice studiu, și studiul nostru prezintă anumite limite, deoarece nu se pot lua în
calcul toate variabilele care pot „parazita” rezultatele. Una din limite este aceea că nu am
luat în calcul aspectul financiar al subiecților. Se știe că persoanele cu venituri mai mici
sunt mai predispuse la depresie decât cele cu un statut financiar superior. Studiul nu ia în
calcul eventualele boli cronice ale persoanelor, boli care cresc riscul pentru depresie. De
asemenea, nu s-au controlat variabilele „statutul profesional” și „nivelul de studii” ale
partenerilor.

În pofida limitelor existente, considerăm că variabilele parazite pot influența un număr mic de subiecți și că ar putea fi verificate în cercetări ulterioare. Astfel, toate aceste limite constituie provocări pentru studii ulterioare. Dacă aș relua studiul de față, la variabila „nivelul dezvoltării familiale” aș lua în calcul toate etapele pe care le parcurge o familie de la apariția sa și până în momentul dispariției sale. În acest studiu ținut cont doar de două etape.

– 107 –

Bibliografie

1. Acitelli, L.K.; Rogers, S.; Knee, C.R. (1999), „The Role of Identity in the
Link between Relationship Thinking and Relationship Satisfaction”, Journal
of Social and Personal Relationships, 16 (5), pp.591 – 618

2. Angermeyer, M.C.; Holyinger, A.; Matschinger, H.; Stengler-Wenzke,

K.(2002), „Depression and Quality of Life: Results of a Follow-Up Study” ,
International Journal of Social Psychiatry, 48 (3), pp. 189 – 199
3. Assh, S.D.; Byers, E.S. (1996) , „Understanding the cooccurence of marital
distress and depression in women”, Journal of Social and Personal
Relationships, 13 (4), pp. 537 – 552

4. Barbier, D. (2005), Ieșirea din depresie, medicamente și psihoterapie, Editura

Trei, București

5. Beach, S.R.; Katz, J.; Kim, S.; Brody, G.H.82003), „Prospective effects of
marital satisfaction on depressive symptoms in established marriages: A
dyadic model”, Journal of Social and Personal Relationships, 20 (3), pp.
355 – 371

6. Beck, A.; Kovacs, M. “Maladaptative Cognitive Structures in Depression”, în
Coyne, C. (1985) Essential papers on Depression, New York University Press
7. Beach, S.R.; OLeary, K.D. (1993), „Marital discord and disphoria: for whom

does the marital relationship predict depressive symptomatology?”, Journal of Social and Personal Relationships, 10 (3), pp. 405 – 420

8. Birț, M.A. (2001), Psihiatrie, Editura Dacia, Cluj-Napoca

9. Borman, J. , “Depression in Women’s Magazines”, J Am Psychiatr Nurses

Assoc, 9 (3), pp. 71 – 76

10. Brown, G.W.; Harris, T. (1978), Social Origins of Depression, London.

11. Brown, G.W., ” A Three-Factor Causal Model of Depression, în Coyne, C.
(1985) Essential papers on Depression, New York University Press.

12. Burr, W.R.; Swensen, G.E.; Cannon, K.L. (1976), „Marital Satisfaction and
Conjugal Control”, Family and Consumer Sciences Research Journal, 4 (3),
pp. 197 – 201

13. Chiriță, R. (2002), Depresie și suicid. Dimensiuni biologice și axiologice,
Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța

– 108 –

14. Cobb, R.J.; Davila, J.; Bradbury, T.N. (2001), „Attachment Security and

Marital Satisfaction: The Role of Positive Perceptions and Social Support”,

Pers Soc Psychol Bull, 27 (9), pp. 1131 – 1142

15. Corneau, G. (2006), Exista iubiri fericite? Psihologia relatiei de cuplu,

Editura Humanitas, Bucuresti

16. Cosnier, J. (2002), Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor,
Editura Polirom, Iași.

17. Coyne, J.C., “Toward an Interactional Description of Depression”, în Coyne,

C. (1985) Essential papers on Depression, New York University Press.

18. Davey, A; Szinovacz, M.E. (2004), „Dimensions of Marital Quality and
Retirement”, Journal of Family Issues, 25 (4), pp. 431 – 464

19. DSM-IV revizuit (2004), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale, Asociația psihiatrilor liberi din România, București.

20. Durodoye, B.A. (1997), „Factors of Marital Satisfaction among African

American Couples and Nigerian Male/African American Female Couples”,

Journal of Cross-Cultural Psychology, 28 (1), pp. 71 – 80

21. Eckstein, D.; Cohen, L. (1998), „The Couple's Relationship Satisfaction

Inventory (CR51): 21 Points to Help Enhance and Build a Winning

Relationship”, The Family Journal, 6 (2), pp. 155 – 158

22. Filimon, L. (2002), Experiența depresivă – perspective socio-culturale,

Editura Dacia, Cluj-Napoca.

23. Flora, J.; Segrin, C. (2000), „Relationship Development in Dating Couples:
Implications for Relational Satisfaction and Loneliness”, Journal of Social
and Personal Relationships, 17 (6), pp. 811 – 825

24. Frătiman, L. (2003), Notiuni de psihosociologia familiei si planning familial,
Editura Fundației “Andrei Șaguna”, Constanța,

25. Freud, S.; “Mouring and Melancholia”, în Coyne, C. (1985) Essential papers
on Depression, New York University Press.

26. Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R. (1994), Tratat de psihiatrie Oxford (Ed. a II-

a), Asociația Psihiatrilor Liberi din România.

– 109 –

27. Gorgos, C. (red.)(1985), Vademecum în psihiatrie, Editura Medicală,

București.

28. Gorgos, C. (red.) (1987)-vol.I, (1988)- vol.II, (1989)- vol.III, (1992)- vol.IV,
Dicționar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicală, București.

29. Haas, A.; Haas, K. (1990), Understanding sexuality, St. Louis, Toronto,

Boston, Times Mirror/Mosby – College Publishing

30. Hauck, P. (1995), Depresia nervoasă. De ce apar și cum putem depăși stările
depresive, Editura Polimark, București

31. Herndon, J.N. (2001), Personalized depression therapy, Vallis Solaris Press,
USA

32. Horneffer, K.J.; Fincham, F.D. (1996) , “Attributional Models of Depression
and Marital Distress”, Pers Soc Psychol Bull, 22 (7), pp. 679 – 689

33. ICD-10, (1998), Clasificarea bolilor mentale și de comportament-

simptomatologie și diagnostic clinic, Editura All, București

34. Jeries, N. (1979), „Marital Satisfaction As Perceived by Wives” Family and
Consumer Sciences Research Journal, 7 (4), pp. 226 – 233

35. Lăzărescu, M. (1994), Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timișoara.

36. Lăzărescu, M. (1989), Introducere în psihopatologia antropologică, Editura
Facla, Timișoara.

37. Leleu, G. (2003), Cum sa fim fericiti in cuplu, intimitate, senzualitate si
sexualitate, Editura Trei, București

38. Lewinsohn, P.M., “A Behavioral Approach to Depression”, în Coyne, C.
(1985) Essential papers on Depression, New York University Press.

39. Loo, H.; Loo, P. (2003), Depresia, Editura Corint, București.

40. McCabe, S.B.; Gotlib,I.H. (1993) , „Interactions of Couples with and without
Depressed Spouse: Self-Report and Observations of Problem-Solvin
Situations”, Journal of Social and Personal Relationships, 10 (4), pp. 589 –
599

41. MacNeil, S.; Byers, S. (2005), „Dyadic assessment of sexual self-disclosure
and sexual satisfaction in heterosexual dating couples”, Journal of Social and
Personal Relationships, 22 (2), pp. 169 – 181

– 110 –

42. McMullen, L.M.; Stoppard, J.M. (2006), “Women and Depression: A Case
Study of the Influence of Feminism in Canadian Psychology”, Feminism
Psychology, 16 (3), pp. 273 – 288

43. Meeks, B.S.; Hendrick, S.; Hendrick, C. (1998), „Communication, Love and
Relationship Satisfaction”, Journal of Social and Personal Relationships, 15

(6), pp. 755 – 773

44. Mitrofan, I.; Buzducea, D. (1999), Psihologia pierderii și terapia durerii,
Editura Albedo, București

45. Mitrofan, I.; Ciupercă, C. (1997), Psihologia relatiilor dintre sexe, mutatii si
alternative, Editura Alternative

46. Mitrofan, I; Ciupercă, C. (2002), Psihologia vietii de cuplu, Editura Sper,
București

47. Mitrofan, I; Ciupercă, C. (2002), Psihologia si terapia cuplului, Editura Sper,
București

48. Mitrofan, I.; Mitrofan, N. (1994), Elemente de psihologie a cuplului, Casa de
Editură și Presă ”Șansa” , S.R.L , Bucuresti

49. Mitrofan, N. (1984), Dragoste si căsătorie, Editura Stiintifica si

enciclopedică, București

50. Moore, Th. R.; Emanuel, A.M. (2001), “Depression in Women across the Life
Cycle”, Journal of Pharmacy Practice, 14 (6), pp. 511 – 525

51. Mucchielli, R. (1974), Psychologie de la vie conjugale, Paris, Editura E.S.F. –
Entreprise Moderne d’Edition et Librairies Techniques

52. Patrick, S.; Sells, J.N.; Giordano, F.G.; Tollerud, T.R. (2007), „Intimacy,
Differentiation, and Personality Variables as Predictors of Marital
Satisfaction”, The Family Journal, 15 (4), pp. 359 – 367

53. Prager, K.J. (1989), „Intimacy Status and Couple Communication”, Journal of
Social and Personal Relationships, 6 (4), pp. 435 – 449

54. Predescu, V.; Nica-Udangiu, St.; Nica-Udangiu L. (1983), Urgențe în

psihiatrie, Editura Medicală, București.

– 111 –

55. Russell-Chapin, L.A.; Chapin, T.J.; Sattler, L.G. (2001), „The Relationship of
Conflict Resolution Styles and Certain Marital Satisfaction Factors to Marital
Distress”, The Family Journal, 9 (3), pp. 259 – 264

56. Richter, G. (1996) , “Evenimentele stresante de viață și suportul social.

Semnificația lor pentru tulburările depresive”, în Vraști, R.; Eisemann (ed.) , Depresii. Noi perspective, București, Editura All.

57. Ridley, C.A.; Wilhelm, M.S.; Surra, C.A. (2001), „Married Couples' Conflict
Responses and Marital Quality”, Journal of Social and Personal
Relationships, 18 (4), pp. 517 – 534

58. Romm, A. (2003), “Women and Depression: A Phytotherapist’s Approach”,
Complementary Health Practice Review, 8 (1), pp.25 -39

59. Sawyer, L.R.,”Risk Factors for Depression”, în Coyne, C. (1985) Essential
papers on Depression, New York University Press

60. Scanzoni, L.D.; Scanzoni, J., Men, women and change, A sociology of
marriage and family, New York, McGraw-Hill Book Company

61. Shaver, P.R.; Schachner, D.A.; Mikulincer, M. (2005), “Attachment Style,
Excessive Reassurance Seeking, Relationship Processes, and Depression”,
Pers Soc Psychol Bull, 31 (3), pp. 343 – 359

62. Stafford, L.; Kline, S.L., Rankin, C.T. (2004), „Married Individuals,

Cohabiters, and Cohabiters Who Marry: A Longitudinal Study of Relational
and Individual Well-Being”, Journal of Social and Personal Relationships, 21

(2), pp. 231 – 248

63. Stiemerling, D. (2006), 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei, Editura
Trei, București

64. Sullivan, B.F.; Schwebel, A.I. (1995), „Relationship Beliefs and Expectations
of Satisfaction in Marital Relationships: Implications for Family
Practitioners”, The Family Journal, 3 (4), pp. 298 – 305

65. Thompson, J.M.; Whiffen, V.E.; Blain, M.D. (1995), “Depressive Symptoms,
Sex and Perceptions of Intimate Relationships”, Journal of Social and
Personal Relationships, 12 (1), pp. 49 -66

66. Treichler, R. (1997), Depresia ca boală a epocii noastre, Editura Traide, Cluj.

– 112 –

67. Treviño, Y.A; Wooten, H.R; Scott, R.E. (2007), “A Correlational Study

Between Depression and Marital Adjustment in Hispanic Couples”, The Family Journal, 15 (1), pp. 46 – 52

68. Tucker, J.S; Anders, S. (1999), „Attachment Style, Interpersonal Perception

Accuracy, and Relationship Satisfaction in Dating Couples”, Pers Soc Psychol Bull, 25 (4), pp. 403 – 412

69. Tudose, F. (2001), Erotica in cotidian, o incursiune in psihosexualitatea de
fiecare zi, Editura Infomedica, Bucuresti

70. Turliuc, M.N. (2004), Psihologia cuplului și a familiei, Editura Performantica,
Iași

71. Udriștoiu, T.; Marinescu, D.; Boișteanu, P. (2001), Ghid terapeutic. Depresie
majoră, Editura Medicală Universitaria, Craiova

72. Uebelacker, L.A.; Courtnage, E.S.; Whisman, M.A.(2003), „Correlates of
depression and marital dissatisfaction: Perceptions of marital communication
style”, Journal of Social and Personal Relationships, 20 (6), pp. 759 -769

73. Vraști, R., “Relația dintre personalitate și patologia afectivă”, în Vraști, R.;

Eisemann (ed.) (1996), Depresii. Noi perspective, București, Editura All..

74. Weissman, M.M.; Paykel, E.S. (1974), The depressed Woman, The University
of Chicago Press

75. Whiffen, V.E.; Aube, J.A. (1999), „Personality, Interpersonal Context and
Depression in Couples”, Journal of Social and Personal Relationships, 16 (3),
pp.369 – 383

76. Yogev, S. (1987), „Marital Satisfaction and Sex Role Perceptions among

Dual-Earner Couples”, Journal of Social and Personal Relationships, 4 (1), pp.35 – 45

77. Zunkel, G.M. (2003), “Depressive Disorders: Treatment with

Nonpharmacological Alternatives”, Complementary Health Practice Review,

8 (2), pp. 116 -127

– 113 –

Anexe

– 114 –

Anexa 1 – chestionarul pentru măsurarea satisfacției conjugale

Multe persoane au dezacorduri in cadrul relatiei lor cuplu. Va rugam, indicati mai jos gradul aproximativ de acord sau dezacord al dvs și al partenerului dvs cu privire la fiecare item din lista urmatoare. Pentru a indica raspunsul puneti un „x”)

întotdeauna aproape ocazional frecvent aproape întotdeauna

de acord întotdeauna dezacord dezacord întotdeauna dezacord

de acord dezacord

1.administrarea
finantelor

familiale

2.problema
recreerii, a
distractiilor

3.problema
religiei

4.demonstrarea
afectiunii

5.prieteni

6.relatia
sexuala

7.conveniente
(comportament
corect

sau adecvat)

8.filosofia de
viata

9.modalitatile
de a pastra
legatura cu
parintii

sau socrii

10.țeluri,
scopuri și
gânduri

considerate
importante

– 115 –

11.luarea

deciziilor
importante

12.durata de
timp petrecută
împreună

13.sarcini

gospodărești

14.interesul
pentru

activitati de
timp liber

15. decizii
legate de
cariera

16.cât de des discutați despre divorț,

separare

sau despre terminarea relatiei?

17.cât de des dvs. sau partenerul
dvs. părăsește casa după o ceartă?

18. În general, cât de des vă gândiți că lucrurile dintre dvs. și partenerul dvs. merg bine?

19.Aveți încredere în partenerul
dvs?

20.Ați regretat vreodată că v-ati căsătorit

( sau că locuiți împreună ) ?

21.Cât de des dvs. și partenerul dvs. vă certați?

22.Cât de des dvs. și partenerul dvs. vă „călcați pe nervi”?

23.Dvs și partenerul dvs. vă sărutați?

tot majoritatea adesea ocazional rar niciodata

timpul timpului

în fiecare zi aproape in ocazional rar niciodata

fiecare zi

– 116 –

în in majoritatea în câteva foarte niciuna

toate puține

24.Dvs. și partenerul dvs. vă
implicați

împreună în activități exterioare
mariajului?

Cât de des ai spune că următoarele evenimente au loc între dvs. și partenerul dvs.?

niciodată mai putin de o data o data sau o mai des

o data pe sau de 2 de 2 ori pe data

luna ori pe saptamana pe

luna zi

25.a avea un schimb stimulativ
de idei?

26. discutați calm despre ceva

27. lucrați împreună la un
proiect

Sunt unele lucruri în privința cărora partenerii uneori sunt de acord iar alteori nu. Indicați dacă itemii de mai jos cauzează diferențe în opinii sau dacă au existat probleme în relația dvs. în ultimile cateva saptamâni în legătură cu aceste aspecte ( bifați „da” sau „nu” )

Da Nu

28. a fi prea obosit pentru sex

29. a fi prea obosit pentru a arăta dragostea/ afecțiunea

Vârsta _____

Sex _____

Numărul de ani de căsnicie

– 117 –

Anexa 2 – chestionarul pentru măsurarea depresiei

Chestionarul următor conține afirmații grupate. Vă rog să citiți cu atenție fiecare afirmație. Alegeți din fiecare grup acea afirmație care descrie cel mai bine starea dumneavoastră începând cu săptămâna trecută și până azi inclusiv. Încercuiți numărul informației alese. Daca credeți ca vi se potrivesc mai multe afirmații dintr-un grup, încercuiți-le pe toate.

1. 0. Nu sunt trist(ă)

1. Sunt trist(ă) sau am o dispoziție apăsătoare.

2. Sunt tot timpul trist(ă) și nu pot ieși din starea asta.

3. Mă simt atât de trist(ă) și de nefericit(ă) încât nu mai pot sa suport.

2. 0. Viitorul nu mă sperie în mod deosebit.

1. Viitorul mă sperie.

2. Simt că nu pot să aștept nimic de la viitor.

3. Cred că viitorul meu este fără speranță și că situația mea nu se va schimba.

3. 0. Nu simt că aș fi eșuat.

1. Am impresia că am mai multe nereușite decât alții.

2. Făcând un bilanț al vieții mele, îmi văd șirul eșecurilor.

3. Ca om, consider că am eșuat total.

4. 0. Lucrurile mă mulțumesc la fel de mult ca altădată.

1. Nu sunt la fel de mulțumit(ă) ca altădată.

2. Ca să fiu sincer(ă), nimic nu mă mai mulțumește.

3. Sunt nemulțumit(ă) sau indiferent(ă) față de toate.

5. 0. Nu mă învinovățesc în mod deosebit.

1. Mă învinovățesc adesea

2. Aproape întotdeauna mă învinovățesc pentru ceva

3. Tot timpul mă învinovățesc

6. 0. Nu mă simt vinovat(ă) în mod deosebit

1. Simt că poate am meritat o pedeapsă

2. Simt că mi-am meritat pedeapsa

3. Aș vrea să fiu pedepsit(ă)

7. 0. Nu m-am dezamăgit pe mine însumi.

1. Sunt dezamăgit(ă) de mine.

2. Nu mă plac.

3. Mă urăsc.

8. 0. Nu simt că aș fi mai rău/rea decât altul/alta.

1. Mă judec pentru greșelile și slăbiciunile mele.

2. Întotdeauna mă acuz pentru greșelile mele.

3. Mă acuz pentru toate greșelile care s-au întâmplat. 9. 0. Nici nu mă gândesc să-mi fac vreun rău.

1. Mă gândesc la sinucidere dar nu pot să o fac.

2. Aș vrea să mă sinucid.

3. M-aș sinucide dacă aș putea.

10. 0. Nu plâng mai mult decât de obicei.

1. În ultimul timp plâng mai mult decât de obicei

2. În ultimul timp plâng tot timpul

3. Cândva puteam să plâng, acum nu mai pot nici dacă aș vrea.

– 118 –

11. 0. Nu sunt mai irascibil(ă) decât de obicei.

1. Nu mă supăr mai repede sau nu devin iritat(ă) mai repede decât de obicei.

2. În ultimul timp sunt mereu iritat(ă).

3. Nu mă mai afectează lucruri care altădată mă iritau.

12. 0. Interesul meu față de alții nu a scăzut.

1. Acum ceilalți mă interesează mai puțin decât înainte.

2. Interesul meu față de alții a scăzut simțitor.

3. Mi-am pierdut tot interesul față de ceilalți.

13. 0. Mă decid la fel de repede ca altădată.

1. Îmi amân deciziile în ultimul timp.

2. Față de altădată, mă decid foarte greu.

3. Nu mai pot lua decizii în nimic.

14. 0. Nu cred că arăt mai rău ca înainte.

1. Mă tem că arăt bătrân(ă) și urât(ă).

2. Simt că m-am schimbat în rău și sunt mai puțin atrăgător/atrăgătoare.

3. Cred că sunt urât(ă).

15. 0. Lucrez la fel de bine ca altădată.

1. Este un efort deosebit pentru mine să mă apuc de ceva.

2. Este un efort foarte mare pentru mine să fac orice.

3. Nu mă simt în stare să fac nimic.

16. 0. Dorm la fel de bine ca altădată.

1. Nu dorm la fel de bine ca înainte.

2. Mă trezesc cu două-trei ore mai repede decât de obicei și adorm mai greu.

3. Mă trezesc cu mai multe ore mai devreme decât de obicei și nu mai pot să readorm.

17. 0. Nu obosesc mai repede decât înainte.

1. Obosesc mai repede decât înainte.

2. Aproape orice fac mă obosește.

3. Sunt mult prea obosit(ă) să mai fac ceva.

18. 0. Mănânc la fel de bine ca înainte.

1. Nu mai am așa poftă de mâncare ca înainte.

2. În ultimul timp mi-a scăzut simțitor pofta de mâncare.

3. Nu mai am deloc poftă de mâncare.

19. 0. Nu am slăbit mai mult decât altădată.

1. Am slăbit mai mult de 2 kg în ultimele 2 luni.

2. Am slăbit mai mult de 5 kg în ultimele 2 luni.

3.Am slăbit mai mult de 8 kg în ultimele 2 luni.

20. 0. Nu mă preocupă sănătatea mai mult decât de obicei.

1. Mă îngrijorez din cauza problemelor cu stomacul sau a durerilor.

2. Sunt foarte îngrijorat(ă) din cauza problemelor mele medicale și mi-e greu să mă gândesc la altceva.

3. Sunt atât de îngrijorat(ă) din cauza problemelor mele medicale încât nu mă mai pot gândi la altceva.

21. 0. Nu am observat nicio schimbare importantă în ceea ce privește apetitul meu sexual.

1. Sexul mă preocupă mai puțin decât înainte.

2. În ultimul timp sexul mă preocupă mult mai puțin decât înainte.

3. Mi-am pierdut cu totul apetitul sexual

– 119 –

Anexa 3

Reliability

*** Method 1 (space saver) will be used for this analysis ***

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)

N of

Statistics for Mean Variance Std Dev Variables

SCALE 67,3214 87,4114 9,3494 29

Item-total Statistics

Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Alpha

if Item if Item Total if Item

Deleted Deleted Correlation Deleted

I1 65,2500 79,2315 ,4146 ,7036

I2 65,3929 79,5807 ,3936 ,7051

I3 65,5714 82,5503 ,1354 ,7260

I4 65,4643 80,0357 ,5031 ,7020

I5 65,7143 81,0265 ,4401 ,7057

I6 65,5000 79,4444 ,4998 ,7008

I7 65,4286 79,5873 ,5534 ,6997

I8 65,0714 75,2540 ,5474 ,6908

I9 65,2857 80,3598 ,4520 ,7040

I10 65,6786 79,5595 ,5611 ,6995

I11 65,5714 80,4762 ,5127 ,7027

I12 65,6429 81,4974 ,3318 ,7102

I13 65,2500 79,8241 ,3991 ,7051

I14 65,3929 75,6548 ,5822 ,6899

I15 65,4643 79,3690 ,3913 ,7049

I17 62,0714 95,6243 -,5405 ,7581

I18 64,8929 77,8029 ,2852 ,7138

I19 65,5000 78,8519 ,3268 ,7089

I20 62,3929 87,3585 -,0721 ,7461

I21 62,9286 92,5132 -,3042 ,7535

I22 63,0357 92,2579 -,2951 ,7523

I23 65,6429 78,9788 ,4489 ,7017

I24 64,3929 78,0992 ,4415 ,7007

I29 65,5000 86,2593 ,1380 ,7211

I30 65,5000 89,6667 -,3259 ,7331

I32 65,0357 79,2950 ,2867 ,7125

I33 64,7143 89,9894 -,2344 ,7378

I34 65,9286 84,7354 ,2652 ,7166

I36 65,7857 81,6561 ,3579 ,7093

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)

Reliability Coefficients

N of Cases = 28,0 N of Items = 29

Alpha = ,7225

– 120 –

Anexa 4

Frequencies

Statistics

scor total depresie feminin

N Valid 120

Missing 1

Mean 31.2333

Median 30.5000

Std. Deviation 16.7140

Skewness .135

Std. Error of Skewness .221

Kurtosis -1.184

Std. Error of Kurtosis .438

Minimum 3.00

Maximum 61.00

scor total depresie feminin

20

10

Std. Dev = 16.71
Mean = 31.2

0 N = 120.00

5.0 15.0 25.0 35.0 45.0 55.0

10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0

scor total depresie feminin

Statistics

scor total depresie masculin

N Valid 120

Missing 1

Mean 31.0917

Median 28.5000

Std. Deviation 17.2719

Minimum 2.00

Maximum 62.00

– 121 –

Anexa 5

Frequencies

Statistics

durata relatiei

N Valid 120

Missing 1

Mean 6.4333

Median 5.0000

Std. Deviation 4.7469

Skewness .413

Std. Error of Skewness .221

Kurtosis -1.198

Std. Error of Kurtosis .438

Minimum 1.00

Maximum 16.00

durata relatiei

30

20

10

0

1.00 3.00 5.00 8.00 10.00 12.00 14.00 16.00

2.00 4.00 7.00 9.00 11.00 13.00 15.00

durata relatiei

– 122 –

Anexa 6 – testul t pentru eșantioane independente, pentru a măsura influența variabilei independente “nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente “satisfacția
conjugală a soțului”

T-Test

Group Statistics

Std. Error

scor total satisfactie sot

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

64 98.9063 16.8388 2.1049

56 91.3571 10.8233 1.4463

Independent Samples Test

Levene's Test for

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

Graph

70

60

50

40

30

20

10

0

1.00 1.50 2.00

etapa dezvoltarii familiale

Equality of Variances

F Sig. t df

28.879 .000 2.875 118

2.956 108.763

Std. Dev = .50

Mean = 1.47

N = 120.00

– 123 –

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.005 7.5491 2.6262 2.3485 12.7497

.004 7.5491 2.5539 2.4873 12.6109

Anexa 7 – testul t pentru eșantioane independente, pentru a măsura influența variabilei independente “nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente “satisfacția
conjugală a soției”

T-Test

Group Statistics

Std. Error

scor total satisfactie sotie

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

64 97.8438 16.1739 2.0217

56 89.1786 7.9775 1.0660

Independent Samples Test

Levene's Test for

scor total satisfactie sotie Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

Graph

70

60

50

40

30

20

10

0

1.00 1.50

etapa dezvoltarii familiale

Equality of Variances

F Sig. t df

51.463 .000 3.639 118

3.791 94.532

Std. Dev = .50

Mean = 1.47

N = 120.00

2.00

– 124 –

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 8.6652 2.3811 3.9500 13.3803

.000 8.6652 2.2856 4.1275 13.2029

Anexa 8 – Anova Univariat pentru studierea efectului de interacțiune a variabilelor
„tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente
„satisfacția conjugală a soțului”

Univariate Analysis of Variance

Between-Subjects Factors

etapa dezvoltarii

familiale

TIPDIADA

Value Label N

1.00 faza

existentei

conjugal 64

angajate

2.00 faza cautarii

stabilitatii si

organizarii 56

pe termen

lung

1.00 23

2.00 23

3.00 37

4.00 37

– 125 –

Descriptive Statistics

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

etapa dezvoltarii familiale TIPDIADA Mean Std. Deviation N

faza existentei conjugal 1.00 114.7273 6.3102 11

angajate 2.00 104.3333 7.7850 12

3.00 76.7619 4.4934 21

4.00 110.2000 4.8079 20

Total 98.9062 16.8388 64

faza cautarii stabilitatii si 1.00 96.0000 4.7863 12

organizarii pe termen 2.00 84.4545 4.6768 11

lung 3.00 87.0000 14.9666 16

4.00 96.6471 8.1005 17

Total 91.3571 10.8233 56

Total 1.00 104.9565 11.0020 23

2.00 94.8261 11.9721 23

3.00 81.1892 11.4451 37

4.00 103.9730 9.3941 37

Total 95.3833 14.7837 120

Levene's Test of Equality of Error Variancea

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

F df1 df2 Sig.

1.942 7 112 .069

Tests the null hypothesis that the error variance of the

dependent variable is equal across groups.

a. Design: Intercept+DURATAET+TIPDIADA+DURATAET

* TIPDIADA

Tests of Between-Subjects Effects

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

Type III Sum

Source of Squares df Mean Square F Sig.

Corrected Model 19219.899a 7 2745.700 45.300 .000

Intercept 1045228.211 1 1045228.211 17244.769 .000

DURATAET 3097.070 1 3097.070 51.097 .000

TIPDIADA 11306.560 3 3768.853 62.181 .000

DURATAET * TIPDIADA 4766.513 3 1588.838 26.214 .000

Error 6788.468 112 60.611

Total 1117766.000 120

Corrected Total 26008.367 119

a. R Squared = .739 (Adjusted R Squared = .723)

– 126 –

Estimated Marginal Means

1. Grand Mean

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

96.266 .733 94.813 97.718

2. etapa dezvoltarii familiale

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si
organizarii pe termen
lung

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

101.506 1.015 99.495 103.516

91.025 1.058 88.929 93.122

3. TIPDIADA

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval

TIPDIADA Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1.00 105.364 1.625 102.144 108.583

2.00 94.394 1.625 91.174 97.613

3.00 81.881 1.292 79.322 84.440

4.00 103.424 1.284 100.879 105.968

4. etapa dezvoltarii familiale * TIPDIADA

Dependent Variable: scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval

etapa dezvoltarii familiale TIPDIADA Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

faza existentei conjugal 1.00 114.727 2.347 110.076 119.378

angajate 2.00 104.333 2.247 99.880 108.786

3.00 76.762 1.699 73.396 80.128

4.00 110.200 1.741 106.751 113.649

faza cautarii stabilitatii si 1.00 96.000 2.247 91.547 100.453

organizarii pe termen 2.00 84.455 2.347 79.804 89.106

lung 3.00 87.000 1.946 83.144 90.856

4.00 96.647 1.888 92.906 100.388

– 127 –

Post Hoc Tests

TIPDIADA

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sot
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 10.1304* 2.2958 .000 3.9642 16.2967

3.00 23.7673* 2.0672 .000 18.2149 29.3197

4.00 .9835 2.0672 1.000 -4.5689 6.5360

2.00 1.00 -10.1304* 2.2958 .000 -16.2967 -3.9642

3.00 13.6369* 2.0672 .000 8.0845 19.1893

4.00 -9.1469* 2.0672 .000 -14.6993 -3.5945

3.00 1.00 -23.7673* 2.0672 .000 -29.3197 -18.2149

2.00 -13.6369* 2.0672 .000 -19.1893 -8.0845

4.00 -22.7838* 1.8101 .000 -27.6455 -17.9221

4.00 1.00 -.9835 2.0672 1.000 -6.5360 4.5689

2.00 9.1469* 2.0672 .000 3.5945 14.6993

3.00 22.7838* 1.8101 .000 17.9221 27.6455

Based on observed means.

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Profile Plots

Estimated Marginal Means of scor total satisfa

120

110

100

TIPDIADA

90 1.00

2.00

80

3.00

70 4.00

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

– 128 –

T-Test

TIPDIADA = 1.00

Group Statisticsa

Std. Error

scor total satisfactie sot

a. TIPDIADA = 1.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

11 114.7273 6.3102 1.9026

12 96.0000 4.7863 1.3817

Independent Samples Testa

Levene's Test for

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 1.00

TIPDIADA = 2.00

Equality of Variances

F Sig. t df

.074 .788 8.063 21

7.964 18.621

Group Statisticsa

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 18.7273 2.3227 13.8970 23.5575

.000 18.7273 2.3514 13.7990 23.6555

Std. Error

scor total satisfactie sot

a. TIPDIADA = 2.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

12 104.3333 7.7850 2.2473

11 84.4545 4.6768 1.4101

Independent Samples Tesa

Levene's Test for

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 2.00

Equality of Variances

F Sig. t df

.158 .695 7.334 21

7.493 18.254

– 129 –

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 19.8788 2.7104 14.2422 25.5154

.000 19.8788 2.6531 14.3104 25.4472

TIPDIADA = 3.00

Group Statisticsa

Std. Error

scor total satisfactie sot

a. TIPDIADA = 3.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

21 76.7619 4.4934 .9805

16 87.0000 14.9666 3.7417

Independent Samples Testa

Levene's Test for

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 3.00

TIPDIADA = 4.00

Equality of Variances

F Sig. t df

4.366 .044 -2.975 35

-2.647 17.071

Group Statisticsa

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.005 -10.2381 3.4412 -17.2241 -3.2521

.017 -10.2381 3.8680 -18.3963 -2.0799

Std. Error

scor total satisfactie sot

a. TIPDIADA = 4.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

20 110.2000 4.8079 1.0751

17 96.6471 8.1005 1.9647

Independent Samples Testa

Levene's Test for

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 4.00

Equality of Variances

F Sig. t df

3.596 .066 6.299 35

6.052 25.120

– 130 –

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 13.5529 2.1517 9.1847 17.9212

.000 13.5529 2.2396 8.9416 18.1643

Oneway

etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Descriptivesa

scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 11 114.7273 6.3102 1.9026 110.4880 118.9665 97.00 121.00

2.00 12 104.3333 7.7850 2.2473 99.3870 109.2797 81.00 113.00

3.00 21 76.7619 4.4934 .9805 74.7165 78.8073 66.00 84.00

4.00 20 110.2000 4.8079 1.0751 107.9498 112.4502 99.00 120.00

Total 64 98.9063 16.8388 2.1049 94.7000 103.1125 66.00 121.00

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

ANOVAa

scor total satisfactie sot

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 15955.579 3 5318.526 167.262 .000

Within Groups 1907.858 60 31.798

Total 17863.438 63

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

– 131 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisonsa

Dependent Variable: scor total satisfactie sot
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 10.3939* 2.3538 .000 3.9714 16.8165

3.00 37.9654* 2.0988 .000 32.2387 43.6920

4.00 4.5273 2.1167 .219 -1.2484 10.3029

2.00 1.00 -10.3939* 2.3538 .000 -16.8165 -3.9714

3.00 27.5714* 2.0406 .000 22.0036 33.1393

4.00 -5.8667* 2.0590 .036 -11.4849 -.2484

3.00 1.00 -37.9654* 2.0988 .000 -43.6920 -32.2387

2.00 -27.5714* 2.0406 .000 -33.1393 -22.0036

4.00 -33.4381* 1.7618 .000 -38.2453 -28.6308

4.00 1.00 -4.5273 2.1167 .219 -10.3029 1.2484

2.00 5.8667* 2.0590 .036 .2484 11.4849

3.00 33.4381* 1.7618 .000 28.6308 38.2453

*. The mean difference is significant at the .05 level.

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Means Plots

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat

120

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 132 –

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Descriptivesa

scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 12 96.0000 4.7863 1.3817 92.9589 99.0411 85.00 101.00

2.00 11 84.4545 4.6768 1.4101 81.3126 87.5965 80.00 97.00

3.00 16 87.0000 14.9666 3.7417 79.0248 94.9752 76.00 138.00

4.00 17 96.6471 8.1005 1.9647 92.4822 100.8119 84.00 116.00

Total 56 91.3571 10.8233 1.4463 88.4587 94.2556 76.00 138.00

a. etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

ANOVAa

scor total satisfactie sot

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 1562.248 3 520.749 5.548 .002

Within Groups 4880.610 52 93.858

Total 6442.857 55

a.

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

– 133 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisonsa

Dependent Variable: scor total satisfactie sot
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 11.5455* 4.0440 .037 .4529 22.6380

3.00 9.0000 3.6997 .111 -1.1480 19.1480

4.00 -.6471 3.6527 1.000 -10.6664 9.3722

2.00 1.00 -11.5455* 4.0440 .037 -22.6380 -.4529

3.00 -2.5455 3.7946 1.000 -12.9537 7.8628

4.00 -12.1925* 3.7488 .012 -22.4753 -1.9097

3.00 1.00 -9.0000 3.6997 .111 -19.1480 1.1480

2.00 2.5455 3.7946 1.000 -7.8628 12.9537

4.00 -9.6471* 3.3745 .037 -18.9031 -.3910

4.00 1.00 .6471 3.6527 1.000 -9.3722 10.6664

2.00 12.1925* 3.7488 .012 1.9097 22.4753

3.00 9.6471* 3.3745 .037 .3910 18.9031

*. The mean difference is significant at the .05 level.

a. etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Means Plots

DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organiz

98

96

94

92

90

88

86

84

82

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 134 –

Anexa 9 – Anova Univariat pentru studierea efectului de interacțiune a variabilelor
„tip diadă” și „nivelul dezvoltării familiale” asupra variabilei dependente
„satisfacția conjugală a soției”

Univariate Analysis of Variance

Between-Subjects Factors

Value Label

TIPDIADA 1.00

2.00

3.00

4.00

etapa dezvoltarii 1.00 faza

familiale existentei

conjugal

angajate

2.00 faza cautarii

stabilitatii si

organizarii

pe termen

lung

N

23

23

37

37

64

56

– 135 –

Descriptive Statistics

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

TIPDIADA etapa dezvoltarii familiale

1.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

2.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

3.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

4.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

Total faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

Mean Std. Deviation N

116.0909 6.0573 11

99.0833 3.2039 12

107.2174 9.8625 23

106.6667 7.8083 12

84.1818 2.8220 11

95.9130 12.8838 23

77.8571 6.0769 21

82.1875 4.9155 16

79.7297 5.9425 37

103.5000 7.5359 20

92.0000 6.0000 17

98.2162 8.9292 37

97.8438 16.1739 64

89.1786 7.9775 56

93.8000 13.6656 120

Levene's Test of Equality of Error Variancea

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

F df1 df2 Sig.

1.378 7 112 .222

Tests the null hypothesis that the error variance of the dependent variable is equal across groups.

a. Design: Intercept+TIPDIADA+DURATAET+TIPDIADA
* DURATAET

– 136 –

Tests of Between-Subjects Effects

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Type III Sum

Source of Squares df Mean Square

Corrected Model 18237.062a 7 2605.295

Intercept 1022130.467 1 1022130.467

TIPDIADA 11892.970 3 3964.323

DURATAET 3837.228 1 3837.228

TIPDIADA * DURATAET 3061.276 3 1020.425

Error 3986.138 112 35.591

Total 1078036.000 120

Corrected Total 22223.200 119

a. R Squared = .821 (Adjusted R Squared = .809)

Custom Hypothesis Tests

Contrast Results (K Matrix)

etapa dezvoltarii familiale

Difference Contrast

Level 2 vs. Level 1 Contrast Estimate

Hypothesized Value

Difference (Estimate – Hypothesized)

Std. Error

Sig.

95% Confidence Interval Lower Bound

for Difference Upper Bound

Test Results

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

Sum of

Source Squares df Mean Square F

Contrast 3837.228 1 3837.228 107.816

Error 3986.138 112 35.591

– 137 –

F Sig.

73.202 .000

28719.181 .000

111.387 .000

107.816 .000

28.671 .000

Dependent

Variable

scor total

satisfactie

sotie

-11.666

0

-11.666

1.123

.000

-13.892

-9.440

Sig.

.000

Estimated Marginal Means

1. TIPDIADA

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval

TIPDIADA Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1.00 107.587 1.245 105.120 110.054

2.00 95.424 1.245 92.957 97.891

3.00 80.022 .990 78.061 81.984

4.00 97.750 .984 95.800 99.700

2. etapa dezvoltarii familiale

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si
organizarii pe termen
lung

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

101.029 .778 99.488 102.569

89.363 .811 87.757 90.970

3. TIPDIADA * etapa dezvoltarii familiale

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval

TIPDIADA etapa dezvoltarii familiale

1.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

2.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

3.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

4.00 faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

116.091 1.799 112.527 119.655

99.083 1.722 95.671 102.496

106.667 1.722 103.254 110.079

84.182 1.799 80.618 87.746

77.857 1.302 75.278 80.437

82.188 1.491 79.232 85.143

103.500 1.334 100.857 106.143

92.000 1.447 89.133 94.867

– 138 –

Post Hoc Tests
TIPDIADA

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Bonferroni

Mean

Difference

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig.

1.00 2.00 11.3043* 1.7592 .000

3.00 27.4877* 1.5841 .000

4.00 9.0012* 1.5841 .000

2.00 1.00 -11.3043* 1.7592 .000

3.00 16.1833* 1.5841 .000

4.00 -2.3032 1.5841 .893

3.00 1.00 -27.4877* 1.5841 .000

2.00 -16.1833* 1.5841 .000

4.00 -18.4865* 1.3870 .000

4.00 1.00 -9.0012* 1.5841 .000

2.00 2.3032 1.5841 .893

3.00 18.4865* 1.3870 .000

Based on observed means.

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Profile Plots

Estimated Marginal Means of scor total satisfa

120

110

100

TIPDIADA

90

95% Confidence Interval

Lower Bound Upper Bound

6.5792 16.0295

23.2329 31.7424

4.7464 13.2559

-16.0295 -6.5792

11.9286 20.4380

-6.5579 1.9516

-31.7424 -23.2329

-20.4380 -11.9286

-22.2119 -14.7611

-13.2559 -4.7464

-1.9516 6.5579

14.7611 22.2119

1.00

2.00

80

3.00

70 4.00

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

– 139 –

T-Test

Group Statisticsb

Std. Error

etapa dezvoltarii familiale N Mean Std. Deviation Mean

scor total satisfactie sotie faza existentei conjugal a

angajate 0

faza cautarii stabilitatii si a

organizarii pe termen 0

lung

a. t cannot be computed because at least one of the groups is empty.

b. TIPDIADA = .

TIPDIADA = 1.00

Group Statisticsa

Std. Error

scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 1.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

11 116.0909 6.0573 1.8263

12 99.0833 3.2039 .9249

Independent Samples Testa

Levene's Test for

scor total satisfactie sotie Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 1.00

TIPDIADA = 2.00

Equality of Variances

F Sig. t df

.366 .552 8.524 21

8.308 14.896

Group Statisticsa

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 17.0076 1.9953 12.8581 21.1570

.000 17.0076 2.0472 12.6415 21.3737

Std. Error

scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 2.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

– 140 –

N Mean Std. Deviation Mean

12 106.6667 7.8083 2.2541

11 84.1818 2.8220 .8509

Independent Samples Tesa

Levene's Test for

scor total satisfactie sotie Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 2.00

TIPDIADA = 3.00

Equality of Variances

F Sig. t df

1.422 .246 9.012 21

9.332 14.044

Group Statisticsa

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 22.4848 2.4951 17.2960 27.6737

.000 22.4848 2.4093 17.3189 27.6508

Std. Error

scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 3.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

N Mean Std. Deviation Mean

21 77.8571 6.0769 1.3261

16 82.1875 4.9155 1.2289

Independent Samples Tesa

Levene's Test for

scor total satisfactie sotie Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 3.00

TIPDIADA = 4.00

Equality of Variances

F Sig. t df

.737 .397 -2.327 35

-2.395 34.841

Group Statisticsa

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.026 -4.3304 1.8612 -8.1088 -.5519

.022 -4.3304 1.8079 -8.0013 -.6594

Std. Error

scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 4.00

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal angajate

faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen

lung

– 141 –

N Mean Std. Deviation Mean

20 103.5000 7.5359 1.6851

17 92.0000 6.0000 1.4552

Independent Samples Tesa

Levene's Test for

scor total satisfactie sotie Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

a. TIPDIADA = 4.00

Oneway

Equality of Variances

F Sig. t df

.643 .428 5.070 35

5.165 34.874

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

.000 11.5000 2.2684 6.8948 16.1052

.000 11.5000 2.2265 6.9795 16.0205

etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Descriptivesa

scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 11 116.0909 6.0573 1.8263 112.0216 120.1603 99.00 122.00

2.00 12 106.6667 7.8083 2.2541 101.7055 111.6278 83.00 114.00

3.00 21 77.8571 6.0769 1.3261 75.0910 80.6233 68.00 89.00

4.00 20 103.5000 7.5359 1.6851 99.9731 107.0269 85.00 113.00

Total 64 97.8438 16.1739 2.0217 93.8036 101.8839 68.00 122.00

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

ANOVAa

scor total satisfactie sotie

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 13625.290 3 4541.763 95.444 .000

Within Groups 2855.147 60 47.586

Total 16480.438 63

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

– 142 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisonsa

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 9.4242* 2.8795 .011 1.5674 17.2811

3.00 38.2338* 2.5675 .000 31.2283 45.2393

4.00 12.5909* 2.5895 .000 5.5255 19.6564

2.00 1.00 -9.4242* 2.8795 .011 -17.2811 -1.5674

3.00 28.8095* 2.4963 .000 21.9983 35.6208

4.00 3.1667 2.5189 1.000 -3.7062 10.0396

3.00 1.00 -38.2338* 2.5675 .000 -45.2393 -31.2283

2.00 -28.8095* 2.4963 .000 -35.6208 -21.9983

4.00 -25.6429* 2.1553 .000 -31.5237 -19.7620

4.00 1.00 -12.5909* 2.5895 .000 -19.6564 -5.5255

2.00 -3.1667 2.5189 1.000 -10.0396 3.7062

3.00 25.6429* 2.1553 .000 19.7620 31.5237

*. The mean difference is significant at the .05 level.

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Means Plots

DURATAET: 1.00 faza existentei conjugal angajat

120

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 143 –

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Descriptivesa

scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 12 99.0833 3.2039 .9249 97.0477 101.1190 95.00 105.00

2.00 11 84.1818 2.8220 .8509 82.2860 86.0777 79.00 90.00

3.00 16 82.1875 4.9155 1.2289 79.5682 84.8068 76.00 91.00

4.00 17 92.0000 6.0000 1.4552 88.9151 95.0849 81.00 105.00

Total 56 89.1786 7.9775 1.0660 87.0422 91.3150 76.00 105.00

a. etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

ANOVAa

scor total satisfactie sotie

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 2369.224 3 789.741 36.310 .000

Within Groups 1130.991 52 21.750

Total 3500.214 55

a.

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

– 144 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisonsa

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 14.9015* 1.9467 .000 9.5617 20.2413

3.00 16.8958* 1.7810 .000 12.0107 21.7809

4.00 7.0833* 1.7584 .001 2.2602 11.9065

2.00 1.00 -14.9015* 1.9467 .000 -20.2413 -9.5617

3.00 1.9943 1.8266 1.000 -3.0161 7.0047

4.00 -7.8182* 1.8046 .000 -12.7682 -2.8682

3.00 1.00 -16.8958* 1.7810 .000 -21.7809 -12.0107

2.00 -1.9943 1.8266 1.000 -7.0047 3.0161

4.00 -9.8125* 1.6244 .000 -14.2682 -5.3568

4.00 1.00 -7.0833* 1.7584 .001 -11.9065 -2.2602

2.00 7.8182* 1.8046 .000 2.8682 12.7682

3.00 9.8125* 1.6244 .000 5.3568 14.2682

*. The mean difference is significant at the .05 level.

a. etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Means Plots

DURATAET: 2.00 faza cautarii stabilitatii si organi

110

100

90

80

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 145 –

Anexa 10 – Anova cu măsurări repetate, pentru a studia efectul de interacțiune a variabilelor independente “tip diadă” și “măsurarea repetată a satisfacției” asupra
variabilei dependente “satisfacția conjugală a partenerilor”

General Linear Model

Within-Subjects Factors

Measure: MEASURE_1
Dependent

TRT Variable

1 SCTOTSM

2 SCTOTSF

Between-Subjects Factors

N

TIPDIADA 1.00 23

2.00 23

3.00 37

4.00 37

Descriptive Statistics

TIPDIADA Mean Std. Deviation N

scor total satisfactie sot 1.00 104.9565 11.0020 23

2.00 94.8261 11.9721 23

3.00 81.1892 11.4451 37

4.00 103.9730 9.3941 37

Total 95.3833 14.7837 120

scor total satisfactie sotie 1.00 107.2174 9.8625 23

2.00 95.9130 12.8838 23

3.00 79.7297 5.9425 37

4.00 98.2162 8.9292 37

Total 93.8000 13.6656 120

– 146 –

Box's Test of Equality of Covariance Matricea

Box's M 59.476

F 6.388

df1 9

df2 76669

Sig. .000

Tests the null hypothesis that the observed covariance

matrices of the dependent variables are equal across groups.

a.

Design: Intercept+TIPDIADA
Within Subjects Design: TRT

Multivariate Testsb

Effect Value F Hypothesis df Error df Sig.

TRT Pillai's Trace .015 1.794a 1.000 116.000 .183

Wilks' Lambda .985 1.794a 1.000 116.000 .183

Hotelling's Trace .015 1.794a 1.000 116.000 .183

Roy's Largest Root .015 1.794a 1.000 116.000 .183

TRT * TIPDIADA Pillai's Trace .143 6.474a 3.000 116.000 .000

Wilks' Lambda .857 6.474a 3.000 116.000 .000

Hotelling's Trace .167 6.474a 3.000 116.000 .000

Roy's Largest Root .167 6.474a 3.000 116.000 .000

a. Exact statistic

b.

Design: Intercept+TIPDIADA

Within Subjects Design: TRT

Mauchly's Test of Sphericityb

Measure: MEASURE_1

Epsilona

Approx. Greenhous

Within Subjects Effect Mauchly's W Chi-Square df Sig. e-Geisser Huynh-Feldt Lower-bound

TRT 1.000 .000 0 1.000 1.000 1.000

Tests the null hypothesis that the error covariance matrix of the orthonormalized transformed dependent variables is

proportional to an identity matrix.

a. May be used to adjust the degrees of freedom for the averaged tests of significance. Corrected tests are displayed in the

Tests of Within-Subjects Effects table.

b.

Design: Intercept+TIPDIADA
Within Subjects Design: TRT

– 147 –

Tests of Within-Subjects Effects

Measure: MEASURE_1

Type III Sum

Source of Squares df Mean Square F Sig.

TRT Sphericity Assumed 53.061 1 53.061 1.794 .183

Greenhouse-Geisser 53.061 1.000 53.061 1.794 .183

Huynh-Feldt 53.061 1.000 53.061 1.794 .183

Lower-bound 53.061 1.000 53.061 1.794 .183

TRT * TIPDIADA Sphericity Assumed 574.453 3 191.484 6.474 .000

Greenhouse-Geisser 574.453 3.000 191.484 6.474 .000

Huynh-Feldt 574.453 3.000 191.484 6.474 .000

Lower-bound 574.453 3.000 191.484 6.474 .000

Error(TRT) Sphericity Assumed 3431.130 116 29.579

Greenhouse-Geisser 3431.130 116.000 29.579

Huynh-Feldt 3431.130 116.000 29.579

Lower-bound 3431.130 116.000 29.579

Tests of Within-Subjects Contrasts

Measure: MEASURE_1

Type III Sum

Source TRT of Squares df Mean Square F Sig.

TRT Linear 53.061 1 53.061 1.794 .183

TRT * TIPDIADA Linear 574.453 3 191.484 6.474 .000

Error(TRT) Linear 3431.130 116 29.579

Levene's Test of Equality of Error Variancea

F df1 df2 Sig.

scor total satisfactie sot 3.631 3 116 .015

scor total satisfactie sotie 23.940 3 116 .000

Tests the null hypothesis that the error variance of the dependent variable is equal across groups.

a.

Design: Intercept+TIPDIADA
Within Subjects Design: TRT

Tests of Between-Subjects Effects

Measure: MEASURE_1

Transformed Variable: Average
Type III Sum

Source of Squares df Mean Square F Sig.

Intercept 2080653.885 1 2080653.885 11941.756 .000

TIPDIADA 24014.898 3 8004.966 45.944 .000

Error 20211.086 116 174.233

– 148 –

Estimated Marginal Means

1. Grand Mean

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

95.753 .876 94.017 97.488

2. TIPDIADA

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

TIPDIADA Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1.00 106.087 1.946 102.232 109.942

2.00 95.370 1.946 91.515 99.224

3.00 80.459 1.534 77.420 83.499

4.00 101.095 1.534 98.055 104.134

3. TRT

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

TRT Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1 96.236 1.021 94.215 98.258

2 95.269 .869 93.548 96.990

4. TIPDIADA * TRT

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

TIPDIADA TRT Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1.00 1 104.957 2.267 100.467 109.446

2 107.217 1.930 103.396 111.039

2.00 1 94.826 2.267 90.336 99.316

2 95.913 1.930 92.091 99.735

3.00 1 81.189 1.787 77.649 84.729

2 79.730 1.521 76.717 82.743

4.00 1 103.973 1.787 100.433 107.513

2 98.216 1.521 95.203 101.229

– 149 –

Post Hoc Tests

TIPDIADA

Multiple Comparisons

Measure: MEASURE_1
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 10.7174* 2.7523 .001 3.3294 18.1054

3.00 25.6275* 2.4783 .000 18.9750 32.2800

4.00 4.9924 2.4783 .278 -1.6602 11.6449

2.00 1.00 -10.7174* 2.7523 .001 -18.1054 -3.3294

3.00 14.9101* 2.4783 .000 8.2576 21.5626

4.00 -5.7250 2.4783 .136 -12.3775 .9275

3.00 1.00 -25.6275* 2.4783 .000 -32.2800 -18.9750

2.00 -14.9101* 2.4783 .000 -21.5626 -8.2576

4.00 -20.6351* 2.1700 .000 -26.4600 -14.8102

4.00 1.00 -4.9924 2.4783 .278 -11.6449 1.6602

2.00 5.7250 2.4783 .136 -.9275 12.3775

3.00 20.6351* 2.1700 .000 14.8102 26.4600

Based on observed means.

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Profile Plots

Estimated Marginal Means of MEASURE_1

110

100

90

80 TRT

1

70 2

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 150 –

Oneway

Descriptives

scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 23 104.9565 11.0020 2.2941 100.1989 109.7141 85.00 121.00

2.00 23 94.8261 11.9721 2.4964 89.6489 100.0032 80.00 113.00

3.00 37 81.1892 11.4451 1.8816 77.3732 85.0052 66.00 138.00

4.00 37 103.9730 9.3941 1.5444 100.8408 107.1051 84.00 120.00

Total 120 95.3833 14.7837 1.3496 92.7111 98.0556 66.00 138.00

ANOVA

scor total satisfactie sot

Sum of

Squares

Between Groups 12299.457

Within Groups 13708.910

Total 26008.367

Post Hoc Tests

df Mean Square F Sig.

3 4099.819 34.691 .000

116 118.180

119

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sot
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 10.1304* 3.2057 .012 1.5255 18.7354

3.00 23.7673* 2.8866 .000 16.0190 31.5156

4.00 .9835 2.8866 1.000 -6.7648 8.7319

2.00 1.00 -10.1304* 3.2057 .012 -18.7354 -1.5255

3.00 13.6369* 2.8866 .000 5.8886 21.3852

4.00 -9.1469* 2.8866 .012 -16.8952 -1.3986

3.00 1.00 -23.7673* 2.8866 .000 -31.5156 -16.0190

2.00 -13.6369* 2.8866 .000 -21.3852 -5.8886

4.00 -22.7838* 2.5275 .000 -29.5682 -15.9994

4.00 1.00 -.9835 2.8866 1.000 -8.7319 6.7648

2.00 9.1469* 2.8866 .012 1.3986 16.8952

3.00 22.7838* 2.5275 .000 15.9994 29.5682

*. The mean difference is significant at the .05 level.

– 151 –

Means Plots

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

Oneway

Descriptives

scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 23 107.2174 9.8625 2.0565 102.9525 111.4823 95.00 122.00

2.00 23 95.9130 12.8838 2.6865 90.3417 101.4844 79.00 114.00

3.00 37 79.7297 5.9425 .9769 77.7484 81.7111 68.00 91.00

4.00 37 98.2162 8.9292 1.4679 95.2391 101.1933 81.00 113.00

Total 120 93.8000 13.6656 1.2475 91.3298 96.2702 68.00 122.00

ANOVA

scor total satisfactie sotie

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 12289.893 3 4096.631 47.840 .000

Within Groups 9933.307 116 85.632

Total 22223.200 119

– 152 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 11.3043* 2.7288 .000 3.9796 18.6291

3.00 27.4877* 2.4571 .000 20.8921 34.0832

4.00 9.0012* 2.4571 .002 2.4056 15.5968

2.00 1.00 -11.3043* 2.7288 .000 -18.6291 -3.9796

3.00 16.1833* 2.4571 .000 9.5877 22.7789

4.00 -2.3032 2.4571 1.000 -8.8988 4.2924

3.00 1.00 -27.4877* 2.4571 .000 -34.0832 -20.8921

2.00 -16.1833* 2.4571 .000 -22.7789 -9.5877

4.00 -18.4865* 2.1515 .000 -24.2615 -12.7114

4.00 1.00 -9.0012* 2.4571 .002 -15.5968 -2.4056

2.00 2.3032 2.4571 1.000 -4.2924 8.8988

3.00 18.4865* 2.1515 .000 12.7114 24.2615

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Means Plots

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 153 –

T-Test

Paired Samples Statisticsb

Std. Error

Mean N Std. Deviation Mean

Pair scor total satisfactie sot 0a

1 scor total satisfactie sotie 0a

a. The correlation and t cannot be computed because there are no valid pairs.

b. TIPDIADA = .

TIPDIADA = 1.00

Paired Samples Statisticsa

Std. Error

Mean N

Pair scor total satisfactie sot 104.9565 23

1 scor total satisfactie sotie 107.2174 23

a. TIPDIADA = 1.00

Paired Samples Correlationsa

N Correlation

Pair scor total satisfactie sot &

Std. Deviation Mean

11.0020 2.2941

9.8625 2.0565

Sig.

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 1.00

Mean

Pair scor total satisfactie sot –

23 .944 .000

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 1.00

TIPDIADA = 2.00

-2.2609 3.6707 .7654

Paired Samples Statisticsa

Mean N

-3.8482 -.6735 -2.954 22 .007

Std. Error

Std. Deviation Mean

Pair scor total satisfactie sot 94.8261 23 11.9721 2.4964

1 scor total satisfactie sotie 95.9130 23 12.8838 2.6865

a. TIPDIADA = 2.00

– 154 –

Paired Samples Correlationsa

Pair scor total satisfactie sot &

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 2.00

Mean

Pair scor total satisfactie sot –

N Correlation Sig.

23 .951 .000

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 2.00

TIPDIADA = 3.00

-1.0870 3.9762 .8291

Paired Samples Statisticsa

Mean N

-2.8064 .6325 -1.311 22 .203

Std. Error

Std. Deviation Mean

Pair scor total satisfactie sot 81.1892 37 11.4451 1.8816

1 scor total satisfactie sotie 79.7297 37 5.9425 .9769

a. TIPDIADA = 3.00

Paired Samples Correlationsa

N Correlation Sig.

Pair scor total satisfactie sot &

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 3.00

Mean

Pair scor total satisfactie sot –

37 .446 .006

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 3.00

TIPDIADA = 4.00

1.4595 10.2810 1.6902 -1.9684 4.8873

Paired Samples Statisticsa

Mean N Std. Deviation

.863 36 .394

Std. Error

Mean

Pair scor total satisfactie sot 103.9730 37 9.3941 1.5444

1 scor total satisfactie sotie 98.2162 37 8.9292 1.4679

a. TIPDIADA = 4.00

– 155 –

Paired Samples Correlationsa

Pair scor total satisfactie sot &

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 4.00

Mean

Pair scor total satisfactie sot –

N Correlation Sig.

37 .602 .000

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

1 scor total satisfactie sotie

a. TIPDIADA = 4.00

5.7568 8.1867 1.3459

– 156 –

3.0272 8.4863 4.277 36 .000

Anexa 11 – Anova cu măsurări repetate, pentru a studia efectul de interacțiune a
variabilelor independente “nivel de dezvoltare familială” și “măsurarea repetată a
satisfacției” asupra variabilei dependente “satisfacția conjugală a partenerilor”

General Linear Model

Warnings

Post hoc tests are not performed for
etapa dezvoltarii familiale because
there are fewer than three groups.

Within-Subjects Factors

Measure: MEASURE_1
Dependent

TRT Variable

1 SCTOTSF

2 SCTOTSM

Between-Subjects Factors

Value Label N

etapa dezvoltarii 1.00 faza

familiale existentei

conjugal 64

angajate

2.00 faza cautarii

stabilitatii si

organizarii 56

pe termen

lung

Descriptive Statistics

etapa dezvoltarii familiale

scor total satisfactie sotie faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

scor total satisfactie sot faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Total

Mean Std. Deviation N

97.8438 16.1739 64

89.1786 7.9775 56

93.8000 13.6656 120

98.9062 16.8388 64

91.3571 10.8233 56

95.3833 14.7837 120

– 157 –

Box's Test of Equality of Covariance Matricea

Box's M 33.943

F 11.105

df1 3

df2 5974846

Sig. .000

Tests the null hypothesis that the observed covariance

matrices of the dependent variables are equal across groups.

a.

Design: Intercept+DURATAET
Within Subjects Design: TRT

Multivariate Testsb

Effect Value F Hypothesis df Error df Sig.

TRT Pillai's Trace .038 4.643a 1.000 118.000 .033

Wilks' Lambda .962 4.643a 1.000 118.000 .033

Hotelling's Trace .039 4.643a 1.000 118.000 .033

Roy's Largest Root .039 4.643a 1.000 118.000 .033

TRT * DURATAET Pillai's Trace .005 .551a 1.000 118.000 .460

Wilks' Lambda .995 .551a 1.000 118.000 .460

Hotelling's Trace .005 .551a 1.000 118.000 .460

Roy's Largest Root .005 .551a 1.000 118.000 .460

a. Exact statistic

b.

Design: Intercept+DURATAET

Within Subjects Design: TRT

Mauchly's Test of Sphericityb

Measure: MEASURE_1

Epsilona

Approx. Greenhous

Within Subjects Effect Mauchly's W Chi-Square df Sig. e-Geisser Huynh-Feldt Lower-bound

TRT 1.000 .000 0 1.000 1.000 1.000

Tests the null hypothesis that the error covariance matrix of the orthonormalized transformed dependent variables is

proportional to an identity matrix.

a. May be used to adjust the degrees of freedom for the averaged tests of significance. Corrected tests are displayed in the

Tests of Within-Subjects Effects table.

b.

Design: Intercept+DURATAET
Within Subjects Design: TRT

– 158 –

Tests of Within-Subjects Effects

Measure: MEASURE_1

Type III Sum

Source of Squares df Mean Square F Sig.

TRT Sphericity Assumed 156.868 1 156.868 4.643 .033

Greenhouse-Geisser 156.868 1.000 156.868 4.643 .033

Huynh-Feldt 156.868 1.000 156.868 4.643 .033

Lower-bound 156.868 1.000 156.868 4.643 .033

TRT * DURATAET Sphericity Assumed 18.601 1 18.601 .551 .460

Greenhouse-Geisser 18.601 1.000 18.601 .551 .460

Huynh-Feldt 18.601 1.000 18.601 .551 .460

Lower-bound 18.601 1.000 18.601 .551 .460

Error(TRT) Sphericity Assumed 3986.982 118 33.788

Greenhouse-Geisser 3986.982 118.000 33.788

Huynh-Feldt 3986.982 118.000 33.788

Lower-bound 3986.982 118.000 33.788

Tests of Within-Subjects Contrasts

Measure: MEASURE_1

Type III Sum

Source TRT of Squares df Mean Square F Sig.

TRT Linear 156.868 1 156.868 4.643 .033

TRT * DURATAET Linear 18.601 1 18.601 .551 .460

Error(TRT) Linear 3986.982 118 33.788

Levene's Test of Equality of Error Variancea

F df1 df2 Sig.

scor total satisfactie sotie 51.463 1 118 .000

scor total satisfactie sot 28.879 1 118 .000

Tests the null hypothesis that the error variance of the dependent variable is equal across groups.

a.

Design: Intercept+DURATAET
Within Subjects Design: TRT

Tests of Between-Subjects Effects

Measure: MEASURE_1

Transformed Variable: Average
Type III Sum

Source of Squares df Mean Square F Sig.

Intercept 2125678.019 1 2125678.019 6224.075 .000

DURATAET 3926.019 1 3926.019 11.496 .001

Error 40299.964 118 341.525

– 159 –

Custom Hypothesis Tests

Contrast Results (K Matrix)

Averaged

etapa dezvoltarii familiale

Difference Contrast

Level 2 vs. Level 1

Measure: MEASURE_1

Contrast Estimate

Hypothesized Value

Difference (Estimate – Hypothesized)

Std. Error

Sig.

95% Confidence Interval Lower Bound

for Difference Upper Bound

Test Results

Variable

MEASURE_1

-8.107

0

-8.107

2.391

.001

-12.842

-3.372

Transformed Variable: AVERAGE
Sum of

Source Squares df Mean Square F Sig.

Contrast 1963.010 1 1963.010 11.496 .001

Error 20149.982 118 170.763

Estimated Marginal Means

1. Grand Mean

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

94.321 1.196 91.954 96.689

2. etapa dezvoltarii familiale

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

etapa dezvoltarii familiale

faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

98.375 1.633 95.140 101.610

90.268 1.746 86.810 93.726

– 160 –

3. TRT

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

TRT Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

1 93.511 1.191 91.154 95.869

2 95.132 1.313 92.531 97.732

4. etapa dezvoltarii familiale * TRT

Measure: MEASURE_1

95% Confidence Interval

etapa dezvoltarii familiale TRT

faza existentei conjugal 1

angajate 2

faza cautarii stabilitatii si 1

organizarii pe termen lung 2

Profile Plots

Mean Std. Error Lower Bound Upper Bound

97.844 1.627 94.623 101.065

98.906 1.794 95.354 102.459

89.179 1.739 85.735 92.622

91.357 1.918 87.559 95.155

Estimated Marginal Means of MEASURE_1

100

98

96

94

92

TRT

90

1

88 2

faza existentei conj faza cautarii stabil

etapa dezvoltarii familiale

– 161 –

T-Test

Group Statistics

Std. Error

scor total satisfactie sot

etapa dezvoltarii familiale N

faza existentei conjugal

angajate

faza cautarii stabilitatii si

organizarii pe termen

lung

Independent Samples Test

Levene's Test for

Equality of Variances

F Sig. t df

Mean Std. Deviation Mean

64 98.9063 16.8388 2.1049

56 91.3571 10.8233 1.4463

t-test for Equality of Means

95% Confidence

Interval of the

Mean Std. Error Difference

Sig. (2-tailed) Difference Difference Lower Upper

scor total satisfactie sot Equal variances

assumed

Equal variances

not assumed

T-Test

28.879 .000 2.875 118

2.956 108.763

.005 7.5491 2.6262 2.3485 12.7497

.004 7.5491 2.5539 2.4873 12.6109

etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Paired Samples Statisticsa

Std. Error

Mean N Std. Deviation Mean

Pair scor total satisfactie sot 98.9063 64 16.8388 2.1049

1 scor total satisfactie sotie 97.8438 64 16.1739 2.0217

a. etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Paired Samples Correlationsa

N Correlation Sig.

Pair scor total satisfactie sot &

1

a.

Pair

64 .913 .000

scor total satisfactie sotie

etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Mean Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

scor total satisfactie sot –

1

a.

1.0625 6.9210

scor total satisfactie sotie

etapa dezvoltarii familiale = faza existentei conjugal angajate

.8651 -.6663 2.7913

1.228 63 .224

– 162 –

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Paired Samples Statisticsa

Std. Error

Mean N Std. Deviation Mean

Pair scor total satisfactie sot 91.3571 56 10.8233 1.4463

1 scor total satisfactie sotie 89.1786 56 7.9775 1.0660

a. etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Paired Samples Correlationsa

N Correlation Sig.

Pair scor total satisfactie sot &

1

a.

Pair

56 .525 .000

scor total satisfactie sotie

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

Paired Samples Testa

Paired Differences

95% Confidence

Interval of the

Std. Error Difference

Mean Std. Deviation Mean Lower Upper t df Sig. (2-tailed)

scor total satisfactie sot –

1

a.

2.1786 9.4928 1.2685 -.3636

scor total satisfactie sotie

etapa dezvoltarii familiale = faza cautarii stabilitatii si organizarii pe termen lung

4.7208 1.717 55 .092

– 163 –

Anexa 12 – Anova Oneway, pentru a măsura influența variabilei

independente « tipul de diadă » asupra variabilei dependente «satisfacția
conjugală a soțului”

Oneway

Descriptives

scor total satisfactie sot

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 23 104.9565 11.0020 2.2941 100.1989 109.7141 85.00 121.00

2.00 23 94.8261 11.9721 2.4964 89.6489 100.0032 80.00 113.00

3.00 37 81.1892 11.4451 1.8816 77.3732 85.0052 66.00 138.00

4.00 37 103.9730 9.3941 1.5444 100.8408 107.1051 84.00 120.00

Total 120 95.3833 14.7837 1.3496 92.7111 98.0556 66.00 138.00

ANOVA

scor total satisfactie sot

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 12299.457 3 4099.819 34.691 .000

Within Groups 13708.910 116 118.180

Total 26008.367 119

– 164 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sot
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 10.1304* 3.2057 .012 1.5255 18.7354

3.00 23.7673* 2.8866 .000 16.0190 31.5156

4.00 .9835 2.8866 1.000 -6.7648 8.7319

2.00 1.00 -10.1304* 3.2057 .012 -18.7354 -1.5255

3.00 13.6369* 2.8866 .000 5.8886 21.3852

4.00 -9.1469* 2.8866 .012 -16.8952 -1.3986

3.00 1.00 -23.7673* 2.8866 .000 -31.5156 -16.0190

2.00 -13.6369* 2.8866 .000 -21.3852 -5.8886

4.00 -22.7838* 2.5275 .000 -29.5682 -15.9994

4.00 1.00 -.9835 2.8866 1.000 -8.7319 6.7648

2.00 9.1469* 2.8866 .012 1.3986 16.8952

3.00 22.7838* 2.5275 .000 15.9994 29.5682

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Means Plots

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 165 –

Frequencies

Statistics

scor total

TIPDIADA satisfactie sot

N Valid 120 120

Missing 1 1

Mean 2.7333 95.3833

Median 3.0000 95.5000

Std. Deviation 1.0980 14.7837

Skewness -.342 .169

Std. Error of Skewness .221 .221

Kurtosis -1.194 -.878

Std. Error of Kurtosis .438 .438

Minimum 1.00 66.00

Maximum 4.00 138.00

Frequency Table

TIPDIADA

Cumulative

Frequency Percent Valid Percent Percent

Valid 1.00 23 19.0 19.2 19.2

2.00 23 19.0 19.2 38.3

3.00 37 30.6 30.8 69.2

4.00 37 30.6 30.8 100.0

Total 120 99.2 100.0

Missing System 1 .8

Total 121 100.0

– 166 –

Interactive Graph

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00

tipdiada

– 167 –

Anexa 13 – Anova Oneway, pentru a măsura influența variabilei

independente « tipul de diadă » asupra variabilei dependente «satisfacția
conjugală a soției”

Oneway

Descriptives

scor total satisfactie sotie

95% Confidence Interval for

Mean

N Mean Std. Deviation Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum

1.00 23 107.2174 9.8625 2.0565 102.9525 111.4823 95.00 122.00

2.00 23 95.9130 12.8838 2.6865 90.3417 101.4844 79.00 114.00

3.00 37 79.7297 5.9425 .9769 77.7484 81.7111 68.00 91.00

4.00 37 98.2162 8.9292 1.4679 95.2391 101.1933 81.00 113.00

Total 120 93.8000 13.6656 1.2475 91.3298 96.2702 68.00 122.00

ANOVA

scor total satisfactie sotie

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 12289.893 3 4096.631 47.840 .000

Within Groups 9933.307 116 85.632

Total 22223.200 119

– 168 –

Post Hoc Tests

Multiple Comparisons

Dependent Variable: scor total satisfactie sotie
Bonferroni

Mean

Difference 95% Confidence Interval

(I) TIPDIADA (J) TIPDIADA (I-J) Std. Error Sig. Lower Bound Upper Bound

1.00 2.00 11.3043* 2.7288 .000 3.9796 18.6291

3.00 27.4877* 2.4571 .000 20.8921 34.0832

4.00 9.0012* 2.4571 .002 2.4056 15.5968

2.00 1.00 -11.3043* 2.7288 .000 -18.6291 -3.9796

3.00 16.1833* 2.4571 .000 9.5877 22.7789

4.00 -2.3032 2.4571 1.000 -8.8988 4.2924

3.00 1.00 -27.4877* 2.4571 .000 -34.0832 -20.8921

2.00 -16.1833* 2.4571 .000 -22.7789 -9.5877

4.00 -18.4865* 2.1515 .000 -24.2615 -12.7114

4.00 1.00 -9.0012* 2.4571 .002 -15.5968 -2.4056

2.00 2.3032 2.4571 1.000 -4.2924 8.8988

3.00 18.4865* 2.1515 .000 12.7114 24.2615

*. The mean difference is significant at the .05 level.

Means Plots

110

100

90

80

70

1.00 2.00 3.00 4.00

TIPDIADA

– 169 –

Frequencies

Statistics

scor total
satisfactie

TIPDIADA sotie

N Valid 120 120

Missing 1 1

Mean 2.7333 93.8000

Median 3.0000 91.0000

Std. Deviation 1.0980 13.6656

Skewness -.342 .183

Std. Error of Skewness .221 .221

Kurtosis -1.194 -1.022

Std. Error of Kurtosis .438 .438

Minimum 1.00 68.00

Maximum 4.00 122.00

Frequency Table

TIPDIADA

Cumulative

Frequency Percent Valid Percent Percent

Valid 1.00 23 19.0 19.2 19.2

2.00 23 19.0 19.2 38.3

3.00 37 30.6 30.8 69.2

4.00 37 30.6 30.8 100.0

Total 120 99.2 100.0

Missing System 1 .8

Total 121 100.0

– 170 –

Interactive Graph

Dot/Lines show Means

100.00

90.00

80.00

1.00 2.00 3.00 4.00

tipdiada

– 171 –