Influenta Nivelului DE Venituri Asupra Reprezentării Nevoii DE Psihoterapie
UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE
Specializarea PSIHOLOGIE
INFLUENȚA NIVELULUI DE VENITURI
ASUPRA REPREZENTĂRII NEVOII DE PSIHOTERAPIE
Coordonator științific
Lect.univ.dr.Ghiursel Regep
Absolventă
Andricencu Angela
CONSTANȚA
2014
CUPRINS
Argument ………………………………………………………………………………………………….1
Capitolul I: NIVELUL VENITURILOR
ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ …………………………. 3
I.1 Calitatea vieții în societatea românească……………………………………………3
I.2 Statistici privind veniturile în societatea românească…………………………..5
Capitolul II: PSIHOTERAPIA
– SERVICIU DE ASISTARE PSIHOLOGICĂ ……………………………….. 13
II.1 Definirea psihoterapiei…………………………………………………………………..13
II.1.1 Curente majore ale psihoterapiei…………………………………………15
II.1.1.1 Teoriile psihodinamice…………………………………………..15
II.1.1.2 Teoriile cognitiv-comportamentale………………………….16
II.1.1.3 Teoriile existential-umaniste…………………………………..17
II.1.1.4 Teoriile emergente…………………………………………………18
II.2 Evoluția psihoterapiei în Europa……………………………………………………..20
II.3 Evoluția psihoterapiei în România…………………………………………………..24
Capitolul III: INFLUENȚA NIVELULUI DE VENITURI ASUPRA REPREZENTĂRII NEVOII DE PSIHOTERAPIE ………………………………….. 31
III.1 Nevoia de psihoterapie…………………………………………………………………31
III.2 Serviciile psihologice în România – cercetare socială………………………32
Capitolul IV: METODOLOGIA CERCETĂRII ……………………………………….. 35
IV.1 Obiectivele cercetării ………………………………………………………………….. 35
IV.1.1 Obiectivul general…………………………………………………………….35
IV.1.2 Obiective specifice……………………………………………………………35
IV.2 Ipotezele cercetării……………………………………………………………………….36
IV.3 Participanții la studiu……………………………………………………………………36
IV.4 Instrumentele cercetării ………………………………………………………………. 43
IV.4.1 Operaționalizarea constructului măsurat……………………………..43
IV.5 Procedura de lucru……………………………………………………………………….58
IV.6 Analiza și interpretarea rezultatelor………………………………………………..59
IV.6.1 Verificarea ipotezei 1………………………………………………………..75
IV.6.2 Verificarea ipotezei 2………………………………………………………..76
IV.6.3 Verificarea ipotezei 3………………………………………………………..78
Concluzii…………………………………………………………………………………………………….79
Anexe………………………………………………………………………………………………………….81
Bibliografie
Lista tabelelor și a figurilor
Lista figurilor
Figura IV.1. Distribuția datelor pentru variabila „SEX”…………………………………….37
Figura IV.2. Distribuția datelor pentru variabila „VÂRSTĂ”……………………………..37
Figura IV.3. Distribuția datelor pentru variabila „MEDIUL DE REZIDENȚĂ”……38
Figura IV.4. Distribuția datelor pentru variabila „STATUT MARITAL”……………..38
Figura IV.5. Distribuția datelor pentru variabila „STUDII”………………………………..39
Figura IV.6. Distribuția datelor pentru variabila „PROFESIE”……………………………39
Figura IV.7 . Distribuția datelor pentru variabila „VENITURI LUNARE”…………..40
Figura IV.8 . Distribuția datelor pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”…………………………………………………………………………………41
Figura IV.9. Distribuția datelor pentru variabila „VÂRSTĂ”………………………………46
Figura IV.10. Distribuția datelor pentru variabila „STARE CIVILĂ”…………………..48
Figura IV.11. Distribuția datelor pentru variabila „PROFESIE”…………………………..49
Figura IV.12. Distribuția datelor pentru variabila „VENITURI LUNARE”…………..50
Figura IV.13. Distribuția datelor pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”…………………………………………………………………………………51
Figura IV.14. Distribuția datelor pentru variabila
„nevoia de psihoterapie” – testare…………………………………………………………………….53
Figura IV.15. Distribuția datelor pentru variabila
„nevoia de psihoterapie” – retestare………………………………………………………………….55
Figura IV.16. Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Care este disconfortul
care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?”……………………………………..60
Figura IV.17. Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?”……………………………………………………………………..62
Figura IV.18. Distribuția datelor pentru variabila „nevoi bazale”…………………………64
Figura IV.19. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de securitate”………………66
Figura IV.20. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia socială”……………………….68
Figura IV.21. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de autorespect”…………….70
Figura IV.20. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de autorealizare”…………..72
Figura IV.21. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie”……………74
Lista tabelelor
Tabelul II.1. Ponderea psihoterapiei în Europa…………………………………………………..25
Tabelul IV.1. Frecvențele pentru variabila „VENITURI LUNARE”…………………….40
Tabelul IV.2. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”………………………………………………………………………………………………..41
Tabelul IV.3. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE” în funcție de „VENITURI LUNARE”…………………………………………42
Tabelul IV.4. Frecvențele pentru variabila „MEDIUL DE PROVENIENȚĂ”………47
Tabelul IV.5. Frecvențele pentru variabila „STUDII”…………………………………………47
Tabelul IV.6. Frecvențele pentru variabila „STARE CIVILĂ”…………………………….47
Tabelul IV.7. Frecvențele pentru variabila „PROFESIE”…………………………………….48
Tabelul IV.8. Frecvențele pentru variabila „VENITURI LUNARE”…………………….49
Tabelul IV.9. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”………………………………………………………………………………………………..50
Tabelul IV.10. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – testare………………………………………………………………………………..52
Tabelul IV.11. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – retestare……………………………………………………………………………..54
Tabelul IV.12. Normalitatea distribuției datelor pentru variabilele „nevoia de psihoterapie” – testare și retestare…………………………………………………………………….55
Tabelul IV.13. Corelația dintre dintre scorurile obținute la testare și retestare pentru variabila „nevoia de psihoterapie”……………………………………………………………………56
Tabelul IV.14. Coeficientul de consistență internă pentru Chestionarul de evaluare a nevoii de psihoterapie…………………………………………………………………………………….57
Tabelul IV.15. Concordanța dintre itemii pari și cei impari ai Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie……………………………………………………………………..57
Tabelul IV.16. Frecvența pentru întrebarea „Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?”…………………………………………………………..60
Tabelul IV.17. Frecvența pentru întrebarea „Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?”………………………………………………………………………………………………..61
Tabelul IV.18. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoi bazale”………………………………………………………………………………………………………….63
Tabelul IV.19. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de securitate”…………………………………………………………………………………………………65
Tabelul IV.20. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia socială”…………………………………………………………………………………………………………67
Tabelul IV.21. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de autorespect”………………………………………………………………………………………………69
Tabelul IV.22. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de autorealizare”…………………………………………………………………………………………….71
Tabelul IV.23. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie”……………………………………………………………………………………………..73
Tabelul IV.24. Corelația dintre „venituri” și „nevoia de psihoterapie”………………….75
Tabelul IV.25. Mediile scorurilor obținute de bărbați și de femei la variabila „nevoia de psihoterapie”…………………………………………………………………………………………….76
Tabelul IV.26. Testul t de comparație a mediilor pentru eșantioane independente în cazul variabilei „nevoia de psihoterapie”………………………………………………………….77
Tabelul IV.27. Corelația dintre „nevoia de psihoterapie” și „studii”…………………….78
ARGUMENT
Am ales această temă de cercetare după o căutare asiduă a unor studii care să reflecte motivul pentru care persoanele care au nevoie de psihoterapie nu apelează la un psihoterapeut, ci caută în altă parte să-și rezolve problemele, mai ales dacă sunt de natură emoțională. În urma căutărilor mele am constatat că, în afara unor articole de presă nu s-a scris foarte mult despre nevoia românilor de a merge la psihoterapie. „Nevoia românilor” este un termen generic deoarece posibilitatea noastră de a învestiga o populație reprezentativă este foarte limitată. Ne vom mulțumi doar să investigăm un număr redus de participanți care s-au oferit voluntar pentru acest demers analitic.
Dezvoltarea psihologiei în România a înregistrat un moment important prin apariția Legii 213 în anul 2004 și a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România. În continuarea acestora, hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1 din 10 martie 2006, privește constituirea, declararea, înregistrarea și funcționarea cabinetelor individuale, cabinetelor asociate, societăților civile profesionale de psihologie, precum și exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică în sectorul public sau privat, în regim salarial.
Serviciile pe care le poate oferi un cabinet de psihologie, în funcție de autorizațiile și atestările pe care le deține, se pot adresa fie individului, fie companiilor și sunt variate: psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologia muncii și organizațională, psihologia transporturilor, psihologia aplicată în servicii, psihologia aplicată în domeniul securității naționale, psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională.
Psihoterapia a devenit din ce în ce mai integrată în mediul zilnic al cetățeanului de rând în ziua de astăzi, nu mai este rezervată strict pentru cei bolnavi sau cei „nebuni”. Există într-o zonă intermediară o combinație a sferelor medicale, psihologice și sociale: să fii în suferință sau în doliu nu este o boală și nici să fii dat în somaj, nici să fii emigrant sau divorțat, nici trăind cu anxietatea de a fi acostat într-o zonă cu probleme din suburbii nu poate reprezenta o afecțiune.
Ne-am propus în această cercetare să evidențiem nivelul veniturilor persoanelor care apelează la serviciile de psihoterapie și cum aceste venituri influențează decizia de a apela la serviciile de psihoterapie, să identificăm relația dintre veniturile și nevoile de psihoterapie ale persoanelor investigate, dar și să identificăm anumite diferențe ale reprezentării nevoii de psihoterapie în funcție de gen și nivel de școlarizare.
Capitolul I: NIVELUL VENITURILOR ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ
I.1. CALITATEA VIEȚII ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
Conceptul de calitate a vieții poate fi formulat în termenii fiabilității psihosociale deoarece aceasta din urmă este expresia globală a adecvării dintre potențialitățile unui individ și posibilitățile lui de manifestare. Fiabilitatea conștiinței este asigurată prin acțiunea nestânjenită a omului în structurarea realului, acțiune prin care se resincronizează diversele paliere autonomizate ale ființei umane. Calitatea vieții este ridicată într-o societate care permite exercițiul creator al celor mai diverse aptitudini; fără a le inhiba printr-un criteriu rigid de valorizare.
Astfel se poate da o soluție contradicției dintre libertate și egalitate. Manifestarea liberă a aptitudinilor cu care oamenii sunt inegal dotați conduce la o stare de echilibru în care fiecare are aceeași șansă de a-și găsi împlinirea în soluția sa particulară de existență. Calitatea vieții nu depinde de înzestrarea particulară a individului deoarece, într-o societate liberă, acesta își poate găsi, la fel de probabil ca oricare altul, căile de manifestare adecvate lui.
O echipă de profesori universitari de la Academia de Studii Economice din București, în frunte cu profesorul Constantin Anghelache, au realizat un studiu în anul 2006 privind calitatea vieții în România.
Ancheta pentru studiul calității vieții s-a realizat pe un eșantion de gospodării, din mediul urban și rural, selectate în mod aleator din toate județele țãrii și din Municipiul București. Au fost cuprinse în cercetare gospodării din toate categoriile (salariați, patroni, agricultori, lucrători pe cont propriu în activități neagricole, șomeri, pensionari, alte categorii).
Rezultatele studiului amintit mai sus, care s-a desfășurat în anul 2005, scot în evidență, pe lângă aspecte legate de educație, gospodărie, bunuri mobile sau imobile, salariul etc., și aspecte legate de cheltuielile din fiecare familie, astfel: „analizând posibilitatea acoperirii tuturor cheltuielilor și realizării de economii, rezultă că numai una din 9 gospodării s-a încadrat în bugetul disponibil, reușind să
realizeze și unele economii, majoritatea însă (circa 65% din gospodării) au cheltuit tot venitul disponibil. Echilibrarea bugetului gospodăriilor s-a fãcut pe bază de împrumuturi (circa 18%) sau prin antrenarea în consum a economiilor constituite în perioadele precedente (5%). Această situație se manifestă mai intens în mediul urban. Situația cea mai favorabilă, din punct de vedere al relației venituri – cheltuieli, se întâlnește la gospodăriile de patroni, unde jumătate dintre gospodării se încadrează în limita veniturilor disponibile și 4 din 10 gospodării pot realiza chiar și economii. Gospodăriile conduse de salariați, lucrători pe cont propriu în activități neagricole, agricultori și pensionari prezintă, în general, o situație relativ asemănătoare celei înregistrate pe ansamblul gospodăriilor. Nu același lucru se întâmplă însă în cazul gospodăriilor de șomeri, care în proporție de circa 44% se încadrează strict în limita veniturilor disponibile, dar în proporție de 47% trebuie să se împrumute pentru a-și acoperi cheltuielile curente.”
În cercetările de diagnoză a calității vieții se are în vedere determinarea așa-numitului venit disponibil, cel cu care persoanele pot să-și cumpere bunuri și servicii pentru consul sau să îi dea altă destinație (economisire, investiții). Venitul disponibil se obține prin scăderea din venitul brut a tuturor categoriilor de impozite directe și a contravalorii contribuțiilor pentru sistemele de asigurări sociale. La rândul său, venitul brut este alcătuit din veniturile obținute direct (din muncă, proprietate etc.) de către o persoană (venitul de piață) și/sau din diverse transferuri sociale de la bugetul național și/sau local.
O cercetare referitoare la venitul disponibil a fost realizată de Mărginean, Precupețu și Preoteasa (2005) luând în calcul toate persoanele din gospodăria familială a subiectului intervievat atât în valori monetare, cât și nemonetare (autoconsumul din propria gospodărie, ajutoarele directe în produse și servicii).
Pentru eșantionul studiat, raportul maxim între veniturile individuale disponibile este de 1 la 6 (șomeri-patroni). Și totuși, din perspectiva autorilor, această inegalitate este acceptabilă. Sunt de fapt alte aspecte care se constituie în semnale de alarmă, de avertizare, cum ar fi resursele precare de consum pentru categoriile de populație cele mai defavorizate (șomeri, agricultori, pensionari), iar în cadrul acestora, a familiilor mai numeroase, în care proporția celor fără venit ndividual o depășește pe cea a celor cu astfel de venituri, unde există nevoi speciale de cheltuieli pentru îngrijirea sănătății. La rândul lor, obiceiurile de consum vicioase (fumat, abuz de alcool, jocuri de noroc etc.) ca și o roastă administrare a veniturilor diminuează bunăstarea materială a multor familii și în special a copiilor din aceste familii.
I.2. STATISTICI PRIVIND VENITURILE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ
Numărul mare de studii despre sărăcie apărut în publicațiile din întreaga lume dovedește faptul că atât specialiștii din domeniul științelor socio-umane, cât și o parte din politicieni sunt preocupați de acest fenomen, de cunoașterea și incidența la nvel global. Observarea totuși în timp a dinamicii veniturilor și consumului de bunuri și servicii ale populației dovedește că ori rămâne o retorică politică preocuparea pentru diminuarea sărăciei, ori acțiunea socială nu este atît de autentică în această direcție, toate acțiunile rămânând la nivel de intenție, și din diverse motive nu pot fi obținute rezultatele expectate.
Într-un articol publicat, M. Stanciu și A. Mihăilescu (2013), referindu-se la situația sărăciei din România în context internațional, preluând datele publicate de Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD), se spune: „Mai mult de 80% din omenire trăiește în țări unde diferențele dintre săraci și bogați se adâncesc. Cei mai săraci 40% din populația lumii realizează doar 5% din
veniturile mondiale, în timp ce cei mai bogați 20% obțin trei sferturi din veniturile
mondiale. O analiză pe termen lung a trendului polarizării economice arată că distanța dintre cei bogați și cei săraci s-a mărit nu numai la nivel de persoană sau gospodărie, ci și interțări, astfel: de la 1 la 3 în anul 1820, la 1 la 11 în 1913, de la 1 la 35 în 1950, la 1 la 44 în 1973 si la 1 la 72 în 1992 (UNDP, 2007). Chiar și în OCDE, unde au existat și țări tradițional mai egalitariste (Suedia, Germania, Danemarca s.a.), inegalitățile dintre săraci și bogați, au atins cele mai înalte cote înregistrate în ultimii 30 de ani (OCDE, 2011).”
Aceleași autoare, referindu-se la insecuritatea alimentară, asigurarea hranei ca nevoie de bază, fiziologică afirmă că numărul persoanelor care suferă de foame a crescut mult din anii 1995–1997 până în anii 2009–2010. La baza acestei situații stau trei factori:
neglijarea agriculturii, relevante pentru populația foarte săracă, de către guverne si agențiile internaționale,
criza economică mondială,
creșterea semnificativă a prețurilor alimentelor din ultimii ani, care a fost devastatoare pentru populația nevoită să supraviețuiască cu 2–3 $ pe zi.
În prezent, când populația mondială a depăsit 7 miliarde, ponderea populației subnutrite este de 13,1%, adică în jur de 1 din 7 persoane suferă de foame.
Într-un articol publicat în presa online, numit „2013, anul „ruletei rusești” în România”, anul 2013 este considerat, anticipat, coșmarul economiei românești, ceea ce s-a adeverit în ultimă instanță. Tot aici putem găsi o sinteză a problemelor ce puteau agrava starea economiei românești aflată deja în criză, și anume:
afectarea dramatică a sectorului industrial, în special metalurgie, siderurgie, prin aruncarea acestuia în zona de necompetitivitate, în principal prin creșterea aberantă a costurilor cu energia, de orice fel ar fi aceasta, inclusiv povara nedreaptă a certificatelor verzi, ce va conduce la închiderea multor activități de producție, proces început deja;
creșterea prețurilor, atât la utilități, prin liberalizarea parțială a piețelor de profil, cât și la produsele alimentare și de bază, ceea ce în condițiile reducerii sau chiar menținerii veniturilor populațiilor și companiilor, alterate serios de o rată a inflației în creștere;
restricționarea severă a bugetului de stat, ca urmare a vârfului de plată a datoriei publice către FMI și ceilalți finanțatori ai României, pe de-o parte, și a forțării unui deficit bugetar de 1,7% din PIB, pe de altă parte, care va limita serios investițiile publice, cu efecte între cele mai distructive asupra creșterii economice din țara noastră;
incapacitatea României de a atrage fonduri europene, reoganizarea necesară și obligatorie, pentru a schimba fundamental situația existentă;
incapacitatea și incompetența autorităților din România de a operaționaliza marile proiecte de investiții ale României și de a deschide exploatările de resurse minerale;
generalizarea evaziunii fiscale și a fraudei cu fonduri publice și europene, metastazierea acestei situații la nivelul economiei românești, ce va conduce la imposibilitatea colectării unui nivel de minim 40% venituri în PIB;
perpetuarea actului de corupție, în special în procedurile de achiziții și licitații publice și gestiune a fondurilor bugetare;
fiscalitate mare, în special la nivelul TVA și a taxării forței de muncă, care descurajează masiv activitatea economică la suprafață și încurajează categoric economia subterană;
creșterea nivelului de sărăcie și îngustarea clasei mijlocii, prin măsuri administrative greșite și incompetente;
perpetuarea la nivelul economiei din UE, de care depindem mai mult decât ar trebui, ca urmare a direcționării a peste 75% din exporturi, a unei stari necorespunzătoare de fapt, prin aplicarea unui mecanism complet eronat, în ceea ce privește soluționarea crizei datoriilor suverane, ce afectează structural existența economică a unei uniuni și așa nefuncționale și induce dezechilibre aproape de nesurmontat, chiar și în următorii ani;
împărțirea Uniunii Europene în două categorii de state, cele din zona euro și restul, România aparținând desigur categoriei “și restul”, urmând să aibă de suferit și din această cauză, în special prin restrângerea drepturilor de finanțare și sprijin, care aparent vor exista în hârtii și vorbe, însă în realitate nu, afectând extrem de serios economia autohtonă.
La sinteza problematicilor cu care se putea confrunta România în anul 2013 putem adăuga ceea ce au afirmat M. Stanciu și A. Mihăilescu (2013): „Din anul 1990 până în prezent, economia românească a pierdut mii de unități de producție industrială, agricolă și de sevicii. În anii de așa-zis «capitalism», prin privatizările păguboase efectuate au fost desființate în jur de 4,5 milioane de locuri de muncă. În toată această perioadă, puterea politică a contribuit, sub o formă sau alta, la săvârsirea celui mai mare mare jaf din istoria României, la subminarea economiei naționale și la transformarea unui mare număr de români în angajați ai unor firme străine, acasă ori în străinătate. Cele mai multe dintre obiectivele economice privatizate în scurt timp au fost desființate, după ce firmele-căpușă ale rudelor, prietenilor ori membrilor de partid ale clasei politice au prosperat, ani în șir, din contractele încheiate, la comandă politică, cu uzinele, fabricile și combinatele din România. Politicienii români au valorificat la fier vechi nenumărate unități economice clasificate drept restructurabile, pentru ca astăzi România să importe, la prețuri înzecite, ceea ce producea cu 15–20 de ani în urmă și chiar exporta. Prin politicile sistematice de obediență față de instituțiile politico-financiare internaționale, România a ajuns o economie periferică și piață de desfacere pentru mărfurile europene. Guvernele de până acum nu au făcut un bilanț al privatizărilor din România, dar statul continuă practica privatizărilor… Consecințele economice și sociale directe, cu efecte pe termen lung, ale politicilor de subminare a economiei naționale sunt vizibile în contractarea fără precedent a producției industriale, în persistența de peste două decenii a unor valori ale PIB-ului cu mult sub potențialul real al României, în necesitatea populației românești de a căuta locuri de muncă în afara țării în proporții de masă și, nu în ultimul rînd, în extinderea fenomenului sărăciei la cote îngrijorătoare.”
Referindu-ne în continuare numai la veniturile populației, urmărind astfel tematica aleasă pentru cercetare, vom aduce în discuție comunicatul de presă al Institutului Național de Statistică, privitor la Veniturile și cheltuielile gospodăriilor populației în trimestrul III 2013, dat publicității în data de 8 ianuarie 2014.
Veniturile populației (gospodăriilor famliale) sunt componentă de bază, alături de avere, cheltuieli și consum, a standardului economic, altfel spus, a condițiilor materiale de trai sau nivelului de trai. În vederea determinării veniturilor populației, trebuie să se facă față unor dificultăți deloc neglijabile. Pe de o parte este vorba de inventarierea tututror surselor de venit, care nu sunt toate declarate, chiar dacă sunt licite, iar pe de altă parte, unele persoane tind să declare venituri inferioare celor efective. O altă dificultate majoră în determinarea veniturilor este transformarea monetară a veniturilor în natură (produse și servicii), operație absolut necesară pentru a putea face comparații între persoane și gospodării.
Ținând cont de cele menționate mai sus, vom prezenta rezultatele anchetei bugetelor de familie pe trimestrul III al anului 2013, aceste rezultate fiind cele oficiale, care de multe ori sunt comparabile cu cele reale.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) o gospodărie din România a consemnat, în trimestrul al treilea din 2013, venituri medii de 2.528 lei/lună, din care cheltuielile totale au fost, în medie, 2.267 lei/lună.
Veniturile totale medii lunare în perioada analizată au reprezentat, în termeni nominali, 2.528 lei pe gospodărie și 886 lei/persoană, veniturile totale cuprinzând atât veniturile bănești, cât și veniturile în natură. Din veniturile totale, veniturile bănești au rerezentat, în medie, 2182 lei lunar pe gospodărie (765 lei pe persoană), iar veniturile în natură au reprezentat 346 lei lunar pe gospodărie (121 lei pe persoană).
Structura veniturilor totale pe gospodărie, în trimestrul III al anului 2013 are următoarele surse de formare:
venituri salariale – 53,1%;
venituri din prestații sociale – 22,7%;
venituri în natură – 13,7%;
venituri din agricultură – 4,2%;
venituri din activități independente – 2,9%;
venituri din proprietate și vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei –
1,7%;
alte venituri – 1,7%.
Comparativ cu veniturile înregistrate în primele trimestre ale anului 2013, pe trimestrul III veniturile din salarii și celelalte venituri asociate au întregistrat o ușoară creștere (49,1% în trimestrul I 2013, respectiv 51,2% în trimestrul II și 53,1% în trimestrul III 2013).
Același raport scoate în evidență diferențele de nivel și de structură între veniturile gospodăriilor în funcție de mediul de rezidență: „Astfel, în trimestrul III 2013, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 38,7% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural și cu 13,7% mai mari față de ansamblul gospodăriilor. În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 65,2% din salarii, de 21,2% din prestații sociale, veniturile în natură reprezentând 6,9% din total. În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producția agricolă, care a asigurat 35,2% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (24,8% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile bănești din agricultură asigurând 10,4% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuție importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit și veniturilor salariale (31,1%) și celor din prestații sociale (25,3%).”
Dacă am văzut care este situația veniturilor totale pe gospodărie, ne vom preocupa în continuare și de cheltuieli, respectiv de principalele destinații ale cheltuielilor totale efectuate de gospodării, structura acestora fiind următoarea:
cheltuieli de consum – 72,9%;
cheltuieli cu impozite, contribuții, cotizații, taxe – 17,2%;
cheltuieli de producție – 5,5%;
alte cheltuieli – 3,6%;
cheltuieli pentru investiții – 0,8%.
După cum se observă, cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației (doar 0,8%).
Cheltuielile totale de consum reprezintă ansamblul cheltuielilor efectuate de populație pentru necesitățile de consum curent (produse alimentare, mărfuri nealimentare, servicii) și intrate în consum, precum și contravaloarea consumului uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale gospodăriei.
La fel ca în cazul veniturilor totale, raportul particularizează mărimea și structura cheltuielilor totale de consum în funcție de mediul de rezidență: „Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban față de rural cu 450 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 46 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 42,9% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 17,3% din cheltuielile pentru consumul alimentar.”
Pentru economia studiului nostru este foarte important să știm care este destinația cheltuielilor totale, conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum (COICOP), urmărind în mod deosebit cheltuielile cu sănătatea:
cheltuieli cu produse agroalimentare și băuturi nealcoolice – 40,9%;
cheltuieli cu locuința, apa, electricitate, gaze și alți combustibili – 15,5%;
cheltuieli cu băuturi alcoolice și tutun – 7,8%;
cheltuieli cu transportul – 6,2%;
cheltuieli cu recreere și cultură – 5,4%;
cheltuieli cu îmbrăcăminte și încălțăminte – 5,3%;
cheltuieli cu comunicațiile – 4,9%;
cheltuieli cu sănătatea – 4,6%;
cheltuieli cu diverse produse și servicii – 4,0%;
cheltuieli cu mobilierul, dotarea și întreținerea locuinței – 4,0%;
cheltuieli cu hoteluri, cafenele și restaurante – 1,1%;
cheltuieli cu educația – 0,3%.
Potrivit INS, produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în trimestrul III din anul 2013, în medie, 40,9% din consumul gospodăriilor. O altă componentă a consumului, cu opondere mare în cheltuielile totale, este legată de locuință (apă, energie electrică și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței), ce a reprezentat 19,5% din cheltuielile totale de consum.
Se observă că cea mai mică pondere a cheltuielilor este alocată educației (0,3%), dar și cheltuielile cu sănătatea au o pondere destul de redusă (4,6%), psihoterapia putând fi încadrată atât la sănătate, cât și la servicii, ambele având o pondere destul de redusă din totalul cheltuielilor.
Capitolul II: PSIHOTERAPIA – SERVICIU DE ASISTARE PSIHOLOGICĂ
II.1 DEFINIREA PSIHOTERAPIEI
Scopul comun al psihoterapiei este de a promova schimbarea care va reduce durerea emoțională sau de a crește fericirea personală. În general, procesul psihoterapeutic presupune o relație de colaborare între client și persoana care îl ajută.
Norcross (1990) definește psihoterapia ca fiind: „…aplicarea intențională a metodelor clinice și a atitudinilor personale derivate din principiile stabilite psihologic pentru scopul de a asista oamenii în a-și modifica comportamentele, cognițiile, emoțiile și/sau alte caracteristici personale în direcții acceptabile pentru participanți.”
Clienții psihoterapiei includ indivizi, cupluri, familii și grupuri care doresc să se angajeze în procesul schimbării. Persoanele care ajută sunt profesioniștii și paraprofesioniștii instruiți să faciliteze procesul schimbării. Persoanele care practică psihoterapia includ (dar nu numai) psihologi, psihiatri, consilieri, asistenți sociali și terapeuți. Aplicarea psihoterapiei este extinsă și există peste 400 de tipuri de psihoterapie practicată. Majoritatea tipurilor de teorii psihoterapeutice au fost clasificate în cadrul a patru „forțe” ale psihoterapiei.
Din perspectiva lui Daniel David (2006) „Psihoterapia este intervenție psihologică în sănătate și boală.”
Luând în considerare cele două componente, cea de sănătate și cea de boală, prima se referă la abordarea mecanismelor psihologice de sanogeneză implicate în promovarea și optimizarea sănătății, precum și în prevenirea patologiei, iar cea de-a doua componentă se referă la abordarea mecanismelor psihologice de patogeneză implicate în patologie.
În ziua de astăzi există cel puțin 365 de metode de psihoterapie diferite – la fel de multe ca și zilele unui an…sau la fel de multe ca diferitele probleme ale oamenilor obișnuiți! Toată lumea încearcă să introducă un nou element într-o metodă clasică și să reeticheteze psihoterapia…pentru a obține notorietate personală și astfel să devină nemuritori! În realitate, abia 20 de metode sunt în prezent recunoscute ca fiind „științifice” și sunt practicate pe scară largă astăzi în Europa, și pot fi grupate în 5 categorii de bază:
Abordări psihanalitice și psihodinamice: potrivit lui Freud, Jung, Klein, Lacan,etc. Ele reprezintă, în medie, în jur de 25% dintre psihoterapiile din Europa.
Terapiile Cognitiv-Comportamentale: între 15% și 25%, depinzând de țări. Și EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) poate fi asociată acestei categorii.
Psihoterapiile Umaniste: Gestalt, Abordare centrată pe persoană, Psihodrama, Psihoterapiile Corporale etc. Ele sunt adesea combinate într-un mod electic sau integrativ și împreună reprezintă între 20 % până la 40% dintre terapii, depinzând de țările unde sunt practicate.
Terapia de Familie ( unde clientul nu este o singură persoană, ci familia ca un întreg) reprezintă poate 10% până la 15% dintre terapiile practicate.
Abordări Transpersonale, subliniind dimensiunea spiritualității și fluxului energetic sau abordările trans-generaționale, reprezentând în jur de 5% până la 10%, toate împreună.
Există patru teme majore ce au pătruns în literatura de specialitate privind psihoterapia. Prima, există un suport substanțial pentru teoria factorilor comuni ai eficacității psihoterapiei. A doua, este evident că relația terapeutică este o parte fundamentală a procesului de consiliere și a rezultatului. A treia, literatura indică faptul că este important să se stabilească o relație terapeutică timpurie în procesul de consiliere, deoarece percepțiile clienților tind să fie stabile de-a lungul procesului. La final, s-a demonstrat că scorurile clienților la relația terapeutică sunt mai predictive pentru un rezultat favorabil decât scorurile terapeuților.
II.1.1 CURENTE MAJORE ALE PSIHOTERAPIEI
Cele patru curente ale teoriilor psihoterapeutice reprezintă curentele de dezvoltare majore din teoria și practica psihoterapiei și a consilierii. Cele patru curente identificate sunt psihodinamica, cognitiv-comportamentală, existențial-umanistă și teoriile emergente. Mai jos sunt oferite scurte descrieri ale acestor teorii.
II.1.1.1 Teoriile psihodinamice
Primul curent major a teoriilor psihoterapiei și consilierii este cea a teoriilor psihodinamice a personalității și psihoterapiei. Teoriile psihodinamice își au originea în munca lui Sigmund Freud și a terapiei pe care o practica – psihanaliza. Teoreticienii psihodinamici sugerează că trecutul influențează puternic prezentul și viitorul unei persoane. Teoreticienii consideră că pentru a facilita schimbarea sau creșterea personală, trecutul trebuie explorat și adus la nivel conștient. Relația terapeutică în psihanaliză este împărțită în două părți distincte, alianța de lucru și transferul, ambele având o funcție distinctă în terapie. Alianța de lucru este o condiție pentru analiza de succes și se bazează pe o relație rațională, de cooperare între terapeut și client. Transferul este a doua componentă a relației terapeutice. Transferul are loc atunci când clientul exprimă în mod inconștient sentimente față de terapeut pe care le-a avut față de persoane din trecut. Terapeuții psihanaliști tind să fie neutri față de clienții lor, dar folosesc empatia în interpretări și reflecții.
II.1.1.2. Teoriile cognitiv-comportamentale
Al doilea curent major a grupului de teorii o reprezintă teoriile cognitiv-comportamentale. Acestea sunt divizate în cele cu fundament cognitiv și cele cu fundament comportamental. În domeniul cognitiv, există un număr diferit de abordări terapeutice. Aceste abordări pot fi plasate de-a lungul unui continuum, de la cele strict cognitive la cele care înglobează și elemente comportamentale și umaniste. În general, terapeuții cognitivi cred că individul întâmpină dificultăți emoționale datorită problemelor de gândire. Abordările cognitive tradiționale ale psihoterapiei precum cea a lui Albert Ellis – rațional emotivă – și terapia cognitivă a lui Beck sunt orientate pe problemă, directive și educaționale. Terapeuții care folosesc abordări cognitive facilitează schimbarea direcționând clienții să identifice și să înlocuiască gândurile iraționale sau dezadaptative. Relația terapeutică este necesară doar cât să ajute terapeutul să educe clientul. Totuși, abordările cognitive ale terapiei lui Meichenbaum sunt mai umaniste.
La fel ca și terapiile cognitive, terapiile comportamentale pot varia atât în teorie cât și în tehnici. Majoritatea terapeuților comportamentali consideră că, comportamentul problematic poate fi modificat prin aplicarea unor principii ale teoriei învățării. Terapeuții comportamentali nu sunt preocupați, în general, de cauzele care stau la baza comportamentului, ci ei consideră că problema este simptomul comportamental. Tehnicile folosite de comportamentaliști sunt bazate pe teorii și descoperiri ale studiilor științifice și ar trebui să poată fi replicate. Relația terapeutică în terapiile comportamentale variază în funcție de tipul specific de terapie și tehnică folosită de terapeut. Terapeuții comportamentali sunt în general deschiși și onești cu clienții lor. Mulți le pot răspunde clienților lor cu empatie, dar nu și dacă răspunsul lor le-ar recompensa clientul pentru un comportament indezirabil. Relația terapeutică are valoare pentru terapeuții comportamentali, în special unde tehnica de modelare este folosită.
II.1.1.3 Teoriile existențial-umaniste
Al treilea curent este cel al teoriilor existențial-umane. Cormier și Cormier (1998) sugerează că o serie de concepte majore ale procesului de consiliere, cum ar fi abilitățile de ascultare și empatia, derivau din forța existențial-umanistă a teoriilor psihoterapeutice. Teoreticienii existențialiști credeau că este important să fii autentic cu privire la sinele, corpul, experiența și mediul cuiva. Relația terapeutică este esențială în terapia existențială; reprezintă o parte a procesului precum și o sursă de conținut în terapie. Terapeuții existențialiști răspund clienților lor cu empatie, deși fără a reduce autenticitatea în relații. Teoriile existențiale sunt împărțite în două categorii: tradiționale sau teoriile Dasein și teoriile umanist existențiale. Existențialiștii tradiționali au rezultat din tradițiile psihanalitice, în timp ce umaniștii existențialiști sunt mai contemporani. Teoreticienii umaniști existențialiști sugerează că ființele umane se luptă pentru o existență mai sănătoasă și au scopul de a găsi un înțeles în viață. Unele exemple de terapii umanist- existențiale sunt cea a lui Carl Rogers – terapia centrată pe persoană – logoterapia lui Viktor Frank și terapia gestalt a lui Fritz Perls.
Terapia centrată pe persoană a lui Carl Rogers a avut un impact semnificativ asupra practicii și cercetării psihoterapeutice. Rogers a sugerat că indivizii își creează propriile realități și că „incongruența” se poate dezvolta între ceea ce experimentează și ceea ce este simbolizat în propriile concepte. Această incongruență cauzează o diviziune în interiorul persoanei care poate produce distres emoțional sau psihopatologie. Teoria lui Rogers despre relația terapeutică este cea mai semnificativă contribuție. El a subliniat 6 condiții „necesare și suficiente” pentru terapie, care au fost considerate esențiale pentru schimbarea constructivă a personalității. Dintre cele 6 condiții necesare și suficiente, relația terapeutică, acceptarea pozitivă necondiționată și folosirea de către terapeut a empatiei au avut o mare influență asupra practicii și cercetării psihoterapiei. Terapeuții umaniști cred că relațiile terapeutice bune au o valoare terapeutică și creează condiții care facilitează explorarea interioară a clienților. Rolul terapeutului este de a ajuta clienții să descopere ei singuri semnificația experiențelor proprii.
II.1.1.4 Teoriile emergente
Al patrulea curent major în consiliere și psihoterapie constă în teoriile emergente. Teoriile emergente includ teoriile multiculturale, feministe, constructiviste și transpersonale. Teoriile multiculturale, feministe și transpersonale au mai multe lucruri în comun. Aceste teorii subliniază importanța tratării fiecărei persoane ca fiind individuală, fiind conștienți de cultura și spiritualitatea sa și modificând intervențiile terapeutice pentru a se potrivi nevoilor unice ale clientului. În general, teoreticienii multiculturali și feminiști consideră că dificultățile emoționale rezultă din presiunea culturală și a societății, nu din cauza unei probleme mai vechi a individului. Creșterea conștiinței este un aspect fundamental al abordărilor multiculturale, feministe și transpersonale. Deși aceste teorii au multe similarități, fiecare abordare are propriul punct de vedere cu privire la relația terapeutică. În teoria feministă, relația terapeutică joacă un rol esențial și este caracterizată de acordarea puterii clientului și egalitate între client și terapeut. În teoria multiculturală, relația terapeutică este dificil de caracterizat. Terapeuții multiculturali trebuie să fie sensibili din punct de vedere cultural și să schimbe stilul interpersonal conform fundalului fiecărui client. Teoriile transpersonale privesc relația terapeutică ca o modalitate de a le oferi puterea clienților prin folosirea compasiunii.
Teoriile constructiviste sunt destul de diferite de celelalte teorii emergente. Teoriile constructiviste au elemente cognitive, existențiale și fenomenologice, astfel sunt greu de clasificat. Teoreticienii constructiviști sugerează că realitatea este construită în individ, iar cunoașterea nu este obiectivă. Mai mult, constructiviștii cred că descoperirea semnificațiilor pe care indivizii le creează din experiențele lor sunt cele mai importante. Sunt practicate două tipuri de constructivism, terapia bazată pe soluții și terapia narativă.
În terapia bazată pe soluții, oamenii sunt priviți ca fiind sănătoși și competenți. Terapeuții care practică această terapie cred că oamenii au capacitatea de a-și crea propriile soluții pentru a-și îmbunătăți viața. Scopul acestei terapii scurte este de a identifica soluțiile la probleme mai degrabă decât de a identifica cauzele problemelor. Se consideră că, clienții din cadrul terapiei centrată pe soluții sunt experți ai vieții lor și astfel ei își aleg propriile scopuri și soluții. Constructiviștii privesc relația terapeutică ca pe un loc sigur pentru auto-explorarea clientului și pentru explorarea percepțiilor asupra sinelui și a atașamentului cu alte persoane.
Terapia narativă este un alt exemplu de abordare constructivistă a psihoterapiei. Concentrarea acesteia se află pe realitățile clientului și cum acesta poate crea noi realități și înțelesuri, construind noi povești, relația terapeutică este unică fiecărui individ și fiecărei ședințe, nu este predeterminată de un set de principii. Nu există o atitudine narativă general acceptată sau practici comune în relația terapeutică, deși în general se arată o acceptare pozitivă.
În concluzie, teoriile consilierii și psihoterapiei au fost împărțite în 4 categorii: psihodinamică, cognitiv-comportamentală, existențial-umanistă și emergentă. Fiecare dintre aceste forțe au avut un impact semnificativ asupra evoluției cercetării și practicii în psihoterapie. Deși diferite tipuri de terapie sunt grupate împreună, fiecare abordare terapeutică individuală este unică. Abordările din psihoterapie sunt variate, fiecare derivând dintr-un set unic de principii teoretice. Principiile fiecărui tip de terapie contribuie la metode terapeutice diferite. Numărul de abordări și diversitatea metodelor terapeutice a ridicat întrebări cu privire la eficacitatea psihoterapiei. Teoreticienii și cercetătorii interesați în a răspunde la aceste întrebări au generat multe materiale în literatura de specialitate.
II.2. EVOLUȚIA PSIHOTERAPIEI ÎN EUROPA
Înainte de a menționa ceva despre dezvoltarea psihoterapiei în Europa, am dori să reamintim niște noțiuni de bază despre Europa însăși. Europa este un continent mic, dar a avut o influență majoră asupra lumii. Este mică…dar este foarte complicată pentru a fi înțeleasă ca un întreg.
Pentru 1000 de ani, a fost împărțită și fracturată aproape constant de războaiele dintre țările, națiunile și imperiile în curs de dezvoltare. Este încă „divizată” de numeroasele și complet diferitele limbi ( aproximativ 20). Până de curând, au existat două regiuni principale: democrații de Vest și blocul de Est, aflat sub controlul Uniunii Sovietice. Aici psihoterapia a fost interzisă, excepție făcând abordarea comportamentală (behavioristă), Pavloviană și hipnoza tradițională.
Din 1990, aproximativ 23 de ani în urmă, Imperiul Sovietic s-a dezvoltat și tot felul de psihoterapii s-au răspândit imediat în toate aceste țări nou eliberate, adesea fără nici un grad de control sau structură.
Astăzi sunt 50 de țări independente în Europa, iar dintre acestea, 27 sunt membre ale Uniunii Europene, iar 23 nu sunt încă. Uniunea Europeană a fost stabilită inițial pentru libera circulație a forței de muncă, apoi ca o „piață comună”, iar acum încearcă să unifice legi despre educație, angajări, comerț, poliție, etc., dar nu legiferează încă două sectoare ale vieții: Apărarea și Sănătatea. Și așa, psihoterapia rămâne total diferențiată în fiecare țară și deși este reglementată de o lege oficială în țări precum Austria, Italia, Germania, Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria, Franța, aceste legi sunt foarte diferite, iar practicile sunt neregulate în toate celelalte țări. O astfel de lege este de fapt în proces de discuție în mai multe țări precum Anglia, Elveția, Belgia, Polonia.
Europa poate fi acum divizată în diferite regiuni, în concordanță cu limbile vorbite, a tradițiilor, a culturilor și a religiei principale practicată:
Țările Anglo-Saxone sunt situate în Vestul și Nordul Europei: Regatul Unit, Irlanda, Germania, Olanda, Austria și, mai mult sau mai puțin, Țările Scandinave ale Europei de Nord. Ele sunt majoritar țări protestante logico- pragmatice și sub o puternică influență dinspre America. Cultura psihanalitică a fost dezvoltată aici în anii `80 și în ultimii 20 de ani aceasta a fost într-o scădere rapidă în favoarea abordării cognitiv-comportamentale, considerată a fi mai „științifică” sau „bazată pe dovezi”.
Țările Latine sunt situate în mare măsură în Sud-Vest: Franța, Spania, Portugalia, Italia, România, zone vorbitoare de limbă franceză ale Elveției și Belgiei. Acestea au, în mare parte o cultură catolică, cu un puternic fundal filosofic. Le plac discursurile, discuțiile și contactele. Un nou trend de Psihanaliză Lacan-iană încă se dezvoltă în Franța, ca și psihoterapiile umaniste, precum Terapia Gestalt etc.
Țările Slave se află în Est: Rusia, Polonia, Ucraina, Belorusia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Serbia, Bulgaria și Țările Baltice (Lituania, Letonia și Estonia). Locuitorii sunt fie ortodocșii, fie catolici. Ei sunt foarte sensibili, atrași de poezie și de apropierile transpersonale. Ei au descoperit psihoterapia doar din 1990, după sfârșitul perioadei Sovieto-Comuniste când s-au devoltat rapid abordări integrative și eclectice, combinând diferite psihoterapii clasice cu influențe vestice.
Țările Balcanice constituie o arie specifică în Sud-Estul Europei. Ei celebrează sau sunt divizați de o constelație diferită de religii: catolică, ortodoxă și islamică și au suferit multe conflicte și războaie în ultimii 20 de ani.
Se poate considera că majoritatea psihoterapiilor contemporane, cu excepțiile notabile ale abordărilor cognitiv-comportamentale, psihodramei, terapia familiei și NLP, provin din psihanaliză chiar dacă au deviat în mod clar și semnificativ de la ea.
Așa după cum se știe, principiile primare ale psihanalizei sunt bazate pe libera asociere verbală, permițând exprimarea inconstientului; traumele copilăriei sunt analizate prin transferul de conflicte nerezolvate pe analist.
Înainte de a atinge vârsta de 30 de ani, Freud și-a deschi primul cabinet, în aprilie 1886, în Viena, după ce și-a petrecut o perioadă de 4 luni cu dr. Charcot, în Franța. Primele cărți esențiale ale lui Freud: „Studiul isteriei” și „Interpretarea Viselor” au avut parte de puțin succes și cele 600 de exemplare ale celei de-a doua lucrări i-au luat 8 ani pentru a se vinde complet. În alta carte „Viața mea și psihoanaliza”, Freud însuși a scris în 1924: „În mai mult de un deceniu, nu am avut un singur discipol. Am rămas absolut izolat. În Viena am fost evitat, în străinătate am rămas necunoscut.”
Prima Conferință Internațională de Psihanaliză, din aprilie 1908, de la Salzburg (Germania), a atras doar 42 de participanți: 26 austrieci, 5 nemți, 6 elvețieni, 2 unguri, 2 englezi, 1 american. Nu a existat nici măcar un reprezentant din partea țărilor latine, slave sau scandinave.
În Germania, Karl Abraham a înființat în 1908 Școala Psihanalitică din Berlin, ca imediat după aceea, să fie afiliată la Asociația Internațională. De fapt, dintre primele 15 conferințe internaționale, mai mult de jumătate au fost organizate în Germania. O lege relativ recentă privind psihoterapia, din 1999, situează psihanaliza printre cele 3 metode de psihoterapie ce au fost acceptate de către guvern pentru rambursarea sumei cheltuite.
În Regatul Unit, Ernest Jones a creat, în 1913, Societatea Psihanalitică din Londra. Freud era pasionat de Anglia. De la vârsta de 8 ani, a citit Shakespeare în varianta originală. Școala engleză a fost afectată și stimulată de conflictul ulterior dintre Melanie Klein și Anna Freud, conflict ce a început în anul 1927 și care a durat aproape 20 de ani. În 1951, erau 55 de psihanaliști în Anglia. În 1981, Societatea Britanică includea 370 de membri, iar 40% nu erau medici.
În Italia, psihanaliza a fost prea puțin dezvoltată înainte de anul 1950. A fost creată o Societate a Psihanalizei Italiene în 1921, dar includea numai un singur membru. În 1954, erau încă doar 15 membri, iar în 1964, 45 de analiști, dintre care toți erau medici. Cu toate acestea, 15 ani mai târziu, în 1980, se putea număra aproximativ 700 de analiști (400 Freudieni, 100 Jungieni, 70 Adlerieni, 100 Lacanieni, 40 de analiști ai grupului), ceea ce înseamnă o creștere de 15 ori în 15 ani.
Spania este cunoscută ca fiind deosebit de rezistentă la introducerea psihanalizei, din motive afiliate valorilor culturale ale Spaniei, influenței Bisericii Catolice și a regimului dictatorial al lui Franco. Și țările scandinave (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda) au demonstrat, de asemenea, rezistență față de psihanaliză.
În concluzie, de la începutul secolului până la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru aproape 50 de ani, psihanaliza a fost practic singura psihoterapie în Europa – fiind dezvoltată inițial în țările germanice și anglo-saxone. Începând cu anii `70 și, mai ales în anii `80, „a explodat” în Europa și a „cucerit”, în special, Franța și Italia.
Astăzi, se pare că abordarea cunoscută sub numele de „psihodinamică”, care include diferite forme de psihanaliză, terapie de grup sau individuală, a devenit forma de psihoterapie cea mai răspândită in Europa de Vest, reprezentând procente cuprinse între 15%- 30 % dintre psihoterapiile practicate, în funcție de țară, aflându-se într-o scădere lentă în decursul ultimilor 10 ani.
După o evoluție puternică de-a lungul unei perioade de aproximativ 20 de ani, după 1970, psihanaliza pare că a arăat un declin progresiv în relație cu terapia cognitiv-comportamentală, terapia familiei și cu diferitele variații ale mișcării numite „umanistă” sau „existențial”, ce cuprinde: Terapia Gestalt (Fritz Perls), Terapia Centrată pe Client (Carl Rogers), Analiza Tranzacțională (Eric Berne), Psihodrama (Jacob Moreno), Psihosinteza (Roberto Assagioli), NLP, Hipnoza Ericksoniană și psihoterapii psiho-corporale sau centrate pe corp.
În ultimii ani, abordările transpersonale (Stan Grof) și EMDR (Francine Shapiro) au câștigat, de asemenea, suport, în timp ce „Vegetoterapia” (Wilhelm Reich), Analiza Bioenergetică (Alexander Lower) și Terapia Primară (Artur Jonov) devin mai puțin populare.
În figura 1. este prezentată ponderea abordărilor psihoterapeutice din țările din Europa unde sunt mai dezvoltate, prezentare făcută de Serge Ginger, la a cincea ediție a Congresului de Psihoterapie din octombrie 2008, de la Beijing (China), precum și densitatea medie a unor profesii raportată la 100000 de locuitori, printre care găsim și profesia de psihoterapeut.
II.3. EVOLUȚIA PSIHOTERAPIEI ÎN ROMÂNIA
Psihoterapia în România a avut aproximativ același parcurs, dezvoltându-se în concordanță cu etapele parcurse de aceasta în Europa Occidentală, cu diferența că în perioada comunismului ea a fost obstrucționată, fiind întârziată pătrunderea unor concepții și metode datorită interdicțiilor politice. Izolarea față de lumea occidentală, mai ales în ultimul deceniu al dictaturii, a condus la o întârziere a dezvoltării unei mișcări psihoterapeutice, în comparație cu alte țări foste socialiste, precum Ungaria, Cehoslovacia sau Polonia.
La ora actuală, marile curente și școli europene se regăsesc și în cultura românească. Realizările românești sunt prezente în literatura europeană de specialitate, iar noutățile pe plan european sunt reflectate în aparițiile editoriale și manifestările științifice din țară. Dificultatea de a defini (cel puțin pentru etapa actuală) specificul național al psihoterapiei românești ține fără îndoială cont de influența copleșitoare a celor 50 de ani de comunism.
Tabelul II.1. Ponderea psihoterapiei în Europa
Psihoterapia în Europa
după Serge Ginger (Franța)
Traducere proprie
Sursa: Serge Ginger (Franța), The Evolution of Psychotherapy in Europe, 5th World Congress of Psychotherapy, in China, October 2008
Începuturile psihoterapiei sistematice în România sunt strâns legate de activitatea medicală psihiatrică și se situează în anul 1912, prin elaborarea a două lucrări de o deosebită importantă: cea concepută de Gh. Marinescu și Al.Obregia: „Prelegeri de psihoterapie” și cea a psihiatrului sibian, Gh. Preda: „Considerațiuni asupra psihoterapiei metodice”.
Alexandru Obregia și Gheorghe Marinescu, doi reprezentanți de seamă ai Școlii Medicale din București, subliniau în „Lecturi despre psihoterapie”, în 1912, că: „există o nouă școală care susține că o mare parte din boli sunt susceptibile a suferi modificări numai prin cuvânt – este psihoterapia, având indicații pentru orice fel de boală, pentru a îmbunătăți starea sau în final a vindeca”, exemplele menționate fiind melancolia și catatonia.
Tânărul psihiatru militar Gheorghe Preda, a publicat pentru prima oară în România, în 1912, o scurtă descriere a psihanalizei ca teorie și terapie, dupa ce s-a întors de la studii din Franța și Germania. El a fost cel care, mai târziu, a pus bazele primei clinici de „outpatients” din România, la Sibiu, în anul1933.
În 1913, la scurt timp după publicarea celor două lucrări, urmează susținerea a două teze de doctorat, ambele la Facultatea de Medicină din Iași: „Starea actuală a psihanalizei lui Freud” și „Privirea în producerea fenomenelor de hipnotism și psihoterapie” de I. Muiere.
Mai târziu, în 1922, Gh. Marinescu, publica „Hipnotismul din punct de vedere terapeutic și medico-legal” în care afirma, printre altele că: “Așadar, la noi în țară există autorități care nu numai că nu împiedică propagarea științelor oculte, dar favorizează pe față impostura și obscurantismul. Este de datoria mea, în calitate de profesor de neurologie, care a studiat ani întregi chestia hipnotismului în toate fazele sale și de fost elev al lui Charcot care a reabilitat hipnotismul, de a protesta (în) contra acestor doctori în științe oculte , căci asemenea științe nu există, știința fiind lumina și adevăr, de a denunța pe acești ocultiști care maschează adevărul, care propagă curente nesănătoase, întreținând un spirit de obscurantism.”
Un moment crucial în istoria psihanalizei în România poate fi considerat anul 1923, când tânărul medic militar, Constantin Vlad și-a susținut teza de doctorat „Contribuții la tratamentul psihanalitic (șase cazuri analitice)”, evenimentul fiind considerat a fi o dovadă a credinței sale indistructibile în teoria și tratamentul psihanalizei. El poate fi considerat un psihanalist autodidact, așa cum vor fi mulți dintre psihanaliștii români.
Doctorul C. Vlad a depus eforturi deosebite pentru a „crea o psihanaliză românească adecvată spiritualității și limbii noastre” fiind, de asemenea, direcționate spre găsirea de cuvinte adecvate, echivalente, în limba română pentru anumiți termeni tehnici freudieni, multe din preocupările medicului Vlad au fost publicate în cărțile „Despre inconștient” (1926), „Aspecte psihanalitice”, „Dragoste, ură și teamă” (1928), etc.
În anul 1932 este publicată prima lucrare de psihobiografie din literatura românească de către C.Vlad, care scrie despre „M. Eminescu din punct de vedere psihanalitic”, lucrare publicată la București, Editura Cartea Românească. Apariția acestei lucrări a provocat o adevărată polemică, susținută pe de o parte de o neînțelegere a semnificației interpretării psihanalitice în investigațiile ei asupra sufletului omenesc, indiferent de locul ocupat în ierarhia valorilor spirituale, iar pe de altă parte de o sensibilitate justificată a exponenților literaturii românești.
Referitor la practica psihanalizei clinice în perioada interbelică, nu există multe dovezi, dar aceasta era exercitată numai de medici. Dintre aceștia, doar despre Heinrich Winnick se cunoaște că a întreprins o analiză personală.
Totuși trebuie subliniat faptul că în perioada anilor 30-40 personalități culturale și științifice de primă mărime, psihologi și filosofi, precum Mihai Ralea, G.G. Antonescu, Nae Ionescu, C. Rădulescu-Motru, Tudor Vianu, au continuat să polemizeze pe marginea psihanalizei din perspectivă intelectuală, în ciuda extremismului extrem de periculos care își face loc în Europa (inclusiv în România).
În 1945, la inițiativa tot a doctorului C.Vlad, un grup de câțiva medici, psihologi și avocați, vor reconstitui Societatea Română de Psihanaliză sub titulatura de „Societatea de psihopatologie și psihoterapie”. Aceasta va activa până în anul 1948, când puterea totalitară comunistă a desființat toate societățile știintifice care activau la vremea aceia.
Între anii 1960-1969, Dan Arthur (1929-1969) promovează psihoterapia și psihodrama, la Sanatoriul Savârșin, apoi la Gătaia, în Timiș. El a lăsat un manuscris: „Nouă lecții de psihoterapie; Antinevroza sau Cathareza unei ipoteze de lucru”. A inițiat, de asemenea, un grup de psihiatri în tehnica psihodramei, în psihoterapia jungiană și antrenamentul autogen Schultz.
Totuși după anul 1970 încep să apară o serie de monografii și teze asupra psihanalizei, autorii lor fiind I. Vianu, P. Brânzei, Ed. Pamfil, Gh. Ionescu și alții care au adus contribuții importante publicistice și clinice în domeniul psihoterapiilor.
Între 1973-1979, la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie în programă figurează un curs de Psihoterapie și Psihofarmacologie. Acestea par a fi fost primele cursuri universitare de psihoterapie, care au format primii psihologi clinicieni din România. Însă, din 1979 regimul comunist suprimă Facultatea de Psihologie, fiind interzisă până în anul 1990.
În 1993, profesorul Mircea Lăzărescu (un nepracticant al psihoterapiei, dar un participant al grupului dr. Dan Arthur, o personalitate extrem de deschisă spre reforma sistemului de asistență psihiatrică prin prisma formării sale antropologice și fenomenologice), ia inițiativa și demarează la Spitalul psihiatric Gătaia, lângă Timișoara, acțiunea de înființare a primei Asociații Române de Psihoterapie, a cărui președinte a fost dr. Radu Ricman; președinte ales prof. dr. Mircea Lăzărescu; prim-vice-președinte psih. Augustin Cambosie; secretar dr. Cristian Furnica. Din consiliul de administrație fac parte: dr. Ileana Botezat-Antonescu, psih. Cristina Bucur, dr. Doina Cosman, dr. Alex-Clej Vonica, psih. Alfred Dumitrescu, dr. Virgil Enătescu, dr. Svetlana Giurgiu, dr. Dan Grecu, psih. Aurelia Ionescu, dr. Tiberiu Mircea, prof. dr. Constantin Oancea, dr. Bogdan Păcală, psih. Cecilia Popovici, dr. Dan Prelipceanu, dr. Ana-Maria Trandafir.
În 1995, sub „umbrela” Asociației Naționale de Psihoterapie vin o serie de alte asociații și societăți, cum ar fi: Societatea Psihanalitică Română, Societatea de Psihodramă J.L. Moreno, Asociația Balint, Asociația Română de Somatoterapie și Somatoanaliză, Societatea de Hipnoză și sugestie, Societatea de Analiză Existențială și Logoterapie, Societatea de Psihoterapii Familiale. Președintele acestei prime asociații „umbrelă” a fost prof. dr. Mircea Lăzărescu.
Tot în 1995, Asociația Națională de Psihoterapie se afiliază Asociației Europene de Psihoterapie, de la care va prelua o mare parte a modelului de organizare și care îi va facilita contactul cu alte asociații de psihoterapie din Europa.
În 2001, existau deja 12 asociații nationale reprezentând profesioniști ai diferitelor modalități de psihoterapie, acestea hotărând înființarea Federației Române de Psihoterapie, în locul Asociației Naționale de Psihoterapie, organizație recunoscută ca fiind reprezentativă la nivel național și cu funcție de acreditare profesională conferită de Asociația Europeană de Psihoterapie, în vederea acordării Certificatului Național și European de Psihoterapeut.
Datorită faptului că, în România, nu au existat instituții responsabile cu activitățile de formare a psihoterapeuților nici înainte de anul 1989, nici după anul 1990, Federația Română de Psihoterapie a elaborat un regulament de certificare a psihoterapeuților, de acreditare a acestora, în conformitate cu standardele de formare solicitate de Asociația Europeană de Psihoterapie (EAP), pe cele trei nivele bazale: experiență de autocunoaștere (personală), sitemul teoretic și practica clinică (sub supervizare și independentă). La ora actuală există un consens în privința necesității unui număr minimal de ani pentru formare, dar nu mai mult de 3-4 ani, exprimat în ore.
În anul 2004 a fost promulgată și publicată legea 213, din 27 mai 2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România. Conform acestei legi profesia de psiholog cu drept de liberă practică este o profesie liberă și independentă, serviciile psihologice fiind parte integrantă a serviciilor de sănătate. Evaluarea psihologică este benefică oamenilor, pentru asigurarea sănătății umane, fiind necesară și utilă în cunoașterea, aprecierea și asigurarea sănătății omului, pentru stabilirea limitelor și condițiilor intervenției psihologice.
Capitolul III: INFLUENȚA NIVELULUI DE VENITURI ASUPRA REPREZENTĂRII NEVOII DE PSIHOTERAPIE
III.1 NEVOIA DE PSIHOTERAPIE
Într-un articol din presa scrisă se afirmă că „numărul românilor care-și tratează problemele psihice cu ajutorul specialiștilor este în creștere. Cu toate acestea, procentul celor care solicită ajutor profesionist este mult prea mic față de cât ar trebuie să fie. Specialiștii apreciază că maximum 30% dintre cei care au nevoie de consiliere psihologică fac și acest demers. Din păcate, majoritatea ajung la terapeut în stadii avansate, când sunt depășiți de situație.”
Senzația iluzorie de a putea rezolva singur toate problemele psihologice rezultă în primul rând din refuzul inconștientului, această parte din umbră care ne scapă, și din credința într-un eu atotputernic, atât de apreciat de societatea noastră. Mai mult, în cultura noastră încă masculină, a cere ajutorul este un lucru considerat de către majoritatea bărbaților drept o capitulare rușinoasă.
Statisticile arată că femeile sunt mult mai înclinate să-și recunoască suferința și să meargă la o consultație psihologică. Ceea ce nu înseamnă că ele au mai multe probleme. Lor le este mult mai ușor să-și accepte limitele… În orice caz, refuzul de a te lăsa ajutat costă mai mult din punct de vedere psihic.
„Acum ajung persoane tinere din proprie inițiativă, nu cum se întâmpla după Revoluție, când erau aduse cu forța de părinți. Am mai observat că procentul femei-bărbați este mai echilibrat decât înainte, când veneau preponderent persoane de sex feminin“, comentează Augustin Cambosie, vicepreședintele Federației Române de Psihoterapie.
Unul din zece elevi din România merge la terapie cu un psiholog din cauza mai multor motive. Fie că este vorba de nopțile petrecute în fața calculatorului, oboseala accentuată, violența verbală și fizică față de colegi și profesori, epuizarea din cauza temelor de acasă sau sentimentul de debusolare și negăsirea locului în societate, elevii români simt din ce în ce mai mult nevoia de a merge la psiholog.
Psihologul este deseori confundat cu psihiatrul. În timp ce psihologul se ocupă de tulburările ușoare, cum ar fi depresia, atacurile de panică și anxietatea socială, psihiatrul se ocupă de tulburările grave, care necesită medicamentație, cum ar fi psihozele, depresiile majore sau schizofrenia. Psihologul este primul specialist căruia trebuie să neadresăm în cazul în care avem o problemă de natură psihică.
III.2 SERVICIILE PSIHOLOGICE ÎN ROMÂNIA – CERCETARE SOCIALĂ
Alături de stres și hărțuire la locul de muncă, printre cel mai des întâlnite probleme din cauza cărora românii merg la psiholog se numără suprasolicitarea, conflictele, neîncrederea și dificultatea de adaptare.
Un studiul solicitat de Colegiul Psihologilor din România (CPR) a fost realizat în perioada 19 iunie – 1 iulie 2013 de AB Research Group România, la nivel național, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care s-au exprimat cu privire la situația serviciilor psihologice în România. Marja de eroare statistică este de +/-3 la sută.
Potrivit acestui studiu, 68,8% dintre cei intervievați au declarat că nu au fost la psiholog pentru că „nu am avut nevoie”. Din cei 31% români care au dat un răspuns afirmativ, 41,4% au fost foare mulțumiți de rezultate, 33,3% au fost mai degrabă mulțumiți și doar 4,6% dintre respondenți au fost nemulțumiți.
Frecvent, în culegerea datelor, a apărut sintagma “ar fi foarte importantă, dacă s-ar face profesionist.” De cele mai multe ori afirmația a fost însoțită de exemple personale sau nu, care reflectau furnizarea de către psihologi de adeverințe necesare respondentului sau lejeritatea foarte mare a testării. Cel mai des întâlnit exemplu a vizat testul psihologic pentru carnetul de conducere, care fie nu s-a parcurs, fie a fost luat, chiar dacă persoana avea deficiențe de atenție sau motricitate.
Din punct de vedere al studiilor, cei cu „studii universitare” înregistrează o diferență de +9% în favoarea celor care au apelat la un psiholog față de cei care nu au apelat, iar numărul celor cu „studii liceale” care nu au fost la psiholog este mai mare cu 24% decât a celor care au apelat la un psiholog.
Românii participanți la studiu cu vârste cuprinse între 31-35 de ani sunt cei mai satisfăcuți de serviciile oferite de un psiholog, iar cei mai mulți respondenți din categoria de vârstă 18-30 de ani sunt mai degrabă mulțumiți de serviciile oferite.
La întrebarea „Vi se pare că este corect ca policlinicile medicale care nu au dreptul să furnizeze servicii psihologice să facă acest lucru?”, bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte servicii psihologice în cadrul policlinicilor medicale, iar persoanele peste 50 de ani au tendința mai accentuată de a nu exprima o opinie privind corectitudinea oferirii de servicii psihologice de către policlinici. Persoanele cu studii medii și inferioare sunt mai dispuse să accepte servicii psihologice în policlinicile medicale.
Mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că ar merge la un cabinet individual de psihologie dacă persoana sau cineva din familie ar avea o problemă de natură psihologică. În categoria „Altcuiva”, cea mai importantă mențiune o reprezintă preotul/biserica 9,6%, urmată de terapiile alternative (bioenergie, homeopatie, acupunctură etc.) în proporție de 3.5%.
Când vine vorba de prețul plătit pentru serviciile psihologice, 60,5% dintre cei intervievați nu pot aprecia dacă prețul este mai mare sau mai mic decât cel plătit pentru serviciile medicale, 24% spun că sunt la fel, 9,8% declară că prețurile sunt mai mari, iar 5,6% declară că prețurile sunt mai mici decât prețul plătit pentru serviciile în clinicile medicale.
La întrebarea „Care este tariful pe care îl puteți plăti pentru o ședință de psihoterapie?”, 35,8% dintre respondenți sunt dispuți să plătească între 50-70 de lei, 23,2% pot plăti mai puțin de 50 de lei, 16,3% pot plăti între 70-100 de lei, 5,3% dintre cei intervievați își pt permite să plătească între 100-150 de lei și doar 0,8% pot plăti peste 200 de lei.
Femeile au disponibilitatea de a plăti cu aproximativ 10 lei mai mult decât
bărbații. Tinerii până în 30 de ani au disponibilitatea de a oferi cu aproximativ 15 lei mai puțin decât adulții.
Printre cei care ar trebui să aibă parte de consiliere psihologică se numără numeroase categorii sociale din România, cu diferite probleme, precum cei care au probleme cu justiția, bolnavii aflați în fază terminală, șomeri, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sau persoane implicate într-un divorț ori într-un accident rutier. În ceea ce privește numărul psihologilor angajați în sistemul de sănătate, acesta este insuficient în raport cu numărul pacienților.
S-a demonstrat că psihoterapia este eficientă în facilitarea schimbării clientului. Diverși autori au susținut că diferite forme de psihoterapie sunt la fel de eficiente. Dovada că există puține diferențe semnificative în ceea ce privește rezultatele modalităților de tratament a dus la sugestia că factorii comuni în toate tipurile de psihoterapie contribuie semnificativ la schimbarea clientului. Factorii comuni se referă la dimensiunile împărtășite de majoritatea psihoterapiilor, inclusiv relația psihoterapeutică, competența psihoterapeutului și așteptările pozitive ale clientului. Relația terapeutică este factorul comun în psihoterapie care a primit cea mai multă atenție de-a lungul timpului.
Până în acest moment, studiul prezentat mai sus este singurul care aduce în atenția populației din România problematica psihologului și a serviciilor oferite de acesta, dar mai ales a disponibilității de a aloca o sumă de bani din venitul disponibil pentru servicii psihoterapeutice în funcție de nevoile și nivelul veniturilor fiecăruia.
Capitolul IV: METODOLOGIA CERCETĂRII
IV.1 OBIECTIVELE CERCETĂRII
IV.1.1 Obiectivul general
În general, procesul psihoterapeutic presupune o relație de colaborare între client și persoana care îl ajută. Clienții psihoterapiei includ indivizi, cupluri, familii și grupuri care doresc să se angajeze în procesul schimbării. Scopul comun al psihoterapiei este de a promova schimbarea care va reduce durerea emoțională sau de a crește fericirea personală.
Obiectivul general al acestei cercetări este de a evidenția care este nivelul veniturilor persoanelor care apelează la serviciile de psihoterapie și cum aceste venituri influențează decizia de a apela la serviciile de psihoterapie, identificarea relației dintre veniturile și nevoile de psihoterapie ale acestora, dar și identificarea unor diferențe ale reprezentării nevoii de psihoterapie în funcție de gen și nivel de școlarizare.
IV.1.2 Obiective specifice
Plecând de la obiectivul general, vom avea de îndeplinit următoarele obiective specifice:
Construirea și validarea unui instrument de evaluare a nevoilor de psihoterapie.
Identificarea nivelului veniturilor persoanelor participante la studiu.
Identificarea aspectelor clinice pentru care participanții ar apela la serviciile unui psihoterapeut.
Evidențierea unor relații între nivelul veniturilor materiale și nevoia de psihoterapie.
Identificarea unor diferențe între bărbați și femei privitor la reprezentarea nevoii de psihoterapie.
IV.2 Ipotezele cercetării
Urmărind obiectivele mai sus amintite, formulăm pentru această lucrare ipotezele următoare:
Se prezumă că există o corelație pozitivă între nivelul veniturilor materiale și reprezentarea nevoii de psihoterapie.
Se prezumă că există diferențe semnificative statistic între bărbați și femei cu privire la nevoia de psihoterapie.
Se prezumă că reprezentarea nevoii de psihoterapie crește în funcție de nivelul de școlarizare.
IV.3 Participantii la studiu
La această cercetare au participat 86 de subiecți, 45 de bărbai și 41 de femei, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani.
Figura IV.1. Distribuția datelor pentru variabila „SEX”
Din totalul celor 86 de subiecți, 52,33% reprezintă sexul masculin, iar 47,67% sexul feminin.
Figura IV.2. Distribuția datelor pentru variabila „VÂRSTĂ”
Vârsta medie a celor 86 de subiecți este de 36,37 ani, cei mai mulți având vârsta de 31 de ani (6 subiecți).
Figura IV.3. Distribuția datelor pentru variabila „MEDIUL DE REZIDENȚĂ”
Din cei 86 de subiecți care au participat la cercetare 52,33% sunt din mediul urban, iar 47,67% sunt din mediul rural.
Figura IV.4. Distribuția datelor pentru variabila „STATUT MARITAL”
Cei mai mulți subiecți din totalul celor intervievați sunt căsătoriți – 66,28%, 20,93% sunt necăsătoriți, iar 12,79% sunt divorțați.
Figura IV.5. Distribuția datelor pentru variabila „STUDII”
Pentru că subiectul cercetării noastre este, deocamdată, sensibil pentru o anumită categorie de populație, am implicat în cercetare doar persoane având cel puțin studii medii. Astfel, 53,49% dintre subiecți au studii superioare, iar 46,51% au studii medii.
Figura IV.6. Distribuția datelor pentru variabila „PROFESIE”
Cei 86 de subiecți au diverse profesii, dar ținând cont că sunt absolvenți de studii medii și superioare, și profesiile lor sunt în concordanță cu studiile absolvite. Astfel, din lot fac parte 13 funcționari publici, 13 cadre didactice, cele mai multe fiind din mediul rural, 14 mecanici, 9 subiecți sunt șoferi profesioniști, 8 sunt contabili, 8 dintre subiecți sunt asistenți sociali, aceștia provenind din mediul rural, 7 subiecți sunt patroni, firmele acestora având ca obiect de activitate comerțul și transporturile, 6 subiecți sunt ingineri, 4 sunt economiști și 4 sunt inspectori resurse umane.
Tabelul IV.1. Frecvențele pentru variabila „VENITURI LUNARE”
Figura IV.7 . Distribuția datelor pentru variabila „VENITURI LUNARE”
Este ușor de remarcat faptul că jumătate dintre subiecți au venituri lunare cuprinse între 1000-1700 de lei – 51,16%, în timp ce doar 6 subiecți au venituri unare peste 3500 de lei – 7%. Venituri lunare între 2500-3500 de lei au 10 subiecți – 11,6%, 12 subiecți au venituri lunare între 1700-2500 de lei – 14% , dar sunt și 14 subiecți care au venituri lunare sub 1000 de lei – 16,3%.
Tabelul IV.2. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”
Figura IV.8 . Distribuția datelor pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”
Din veniturile lunare, o parte cei 86 de subiecți alocă anumite sume pentru sănătatea fizică și mentală, a lor sau a familiei, dar 14 subiecți nu alocă lunar o anumită sumă pentru sănătate, acest lucru întâmplându-se numai în caz că este neapărat necesar. Am făcut totuși o analiză a frecvențelor pentru variabila „suma alocată lunar pentru sănătate” în funcție de veniturile lunare ale subiecților participanți la studiu pentru a observa cum sunt distribuite aceste sume.
Tabelul IV.3. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE” în funcție de „VENITURI LUNARE”
Din cei 14 subiecți care au venituri lunare mai mici de 1000 de lei, 11 subiecți nu alocă o sumă lunar pentru sănătate, iar 3 subiecți alocă între 50-100 de lei. Din cei 44 de subiecți care au venituri lunare între 100-1700 de lei, 22 de subiecți alocă pentru sănătate, lunar, între 50-100 de lei, 19 subiecți alocă între 100-150 de lei și doar 3 subiecți alocă între 150-250 de lei lunar. Din cei 12 subiecți cu venituri între 1700-2500de lei, 6 subiecți alocă între 150-250 de lei, 5 subiecți alocă între 100-150 de lei și doar un singur subiect alocă între 50-100 de lei pentru sănătate. Din cei 10 subiecți care au venituri între 2500-3500 de lei, 5 subiecți alocă peste 250 de lei pentru sănătatea fizică și mentală, 3 subiecți alocă între 150-250 de lei, iar 2 subiecți alocă între 100-150 de lei lunar pentru sănătatea lor. Trebuie să remarcăm faptul că cei 6 subiecți care au venituri peste 3500 de lei sunt cei care alocă cea mai mare sumă pentru sănătatea lor fizică și mentală, aceștia fiind 6 din cei 7 patroni care au participat la cercetarea noastră.
IV.4 Instrumentele cercetării
IV.4.1 Operaționalizarea constructului cercetat
Pornind de la considerentele teoretice prezentate până acum, ne-am propus să construim un instrument care „să măsoare” nevoia de psihoterapie. Demersul cognitiv urmat în vederea operaționalizării este analitico-sintetic. Astfel, am descompus constructul în dimensiuni și indicatori corespunzători, după care am reunit dimensiunile relevante sub conceptul-umbrelă de la care am pornit: nevoia de psihoterapie.
Pentru a identifica „nevoia de psihoterapie”, am construit un chestionar structurat pe cinci dimensiuni:
1. Nevoi bazale: itemii 1, 4, 10, 15;
2. Nevoia securitate (siguranță): itemii 2, 6, 14, 18;
3. Nevoia de apartenență (socială): itemii 3, 7, 11, 20;
4. Nevoia de autorespect (de statut): itemii 8, 12, 16, 19;
5. Nevoia de autorealizare: itemii 5, 9, 13, 17.
Chestionarul conținea în faza inițială 20 de itemi (Anexa 1), fiind structurat pe cinci dimensiuni, cele cinci nevoi cuprinse în Piramida lui Maslow, și a luat în considerare mai multe situații care ar putea constitui nevoi ale subiecților pentru care ar apela la psihoterapie.
Pentru fiecare item a fost atașată o scală Likert în cinci puncte fiind considerate variantele de răspuns ale acestora.
Instructajul la aplicarea chestionarului este: „Următorul chestionar urmărește să evalueze măsura nevoilor dumneavoastră de a apela la serviciile de psihoterapie. Vă rugăm să răspundeți la ele alegând una din variantele de răspuns, cea care se potrivește cel mai bine cu nevoia dumneavastră de a apela la un psihoterapeut. Vă garantăm că răspunsurile sunt absolut confidențiale. Citiți cu atenție fiecare afirmație și bifați varianta de răspuns ce se potrivește aprecierii dumneavoastră, știind că aceste variante sunt cotate astfel: 1 – dezacord total, 2 – dezacord, 3 – neutru, 4 – acord, 5 – acord total.”
Variantele de răspuns au fost astfel scorate: 1 punct – dezacord total, 2 puncte – dezacord, 3puncte – neutru, 4 puncte – acord, 5 puncte – acord total.
Scorul final pentru fiecare dimensiune a chestionarului se obținea prin însumarea punctelor obținute la toți itemii de componență a dimensiunii, iar scorul final al întregului instrument supus cercetării se obținea prin însumarea punctelor obținute la toate dimensiunile chestionarului.
Analiza de validitate a chestionarului
Cei 20 de itemi cuprinși în Chestionarul de evaluare a nevoii de psihoterapie au fost evaluați după criterii de comprehensibilitate, claritate a formulării, relevanță pentru construct și dezirabilitate socială, de către o echipă de trei experți, psihologi cu experiență, care au făcut următoarele observații și modificări:
Lect.univ.dr. Regep Ghiursel a avut obiecții cu privire la o serie de itemi care, după o analiză atentă, a hotărât să rămână doar 15 itemi care erau cei mai relevanți pentru dimensiunile cărora le aparțineau, fiind excluși cinci itemi, iar 2 itemi au fost reformulați pe motive de indezirabilitate socială și a faptului că sunt utilizați mai mulți itemi decât este necesar în cazul evidențierii anumitor aspecte legate de nevoile de psihoterapie. În forma lui finală, chestionarul a fost restrâns la 15 de itemi redistribuți pe cele cinci dimensiuni astfel:
1. Nevoi bazale: itemii 2, 4, 10;
2. Nevoia securitate (siguranță): itemii 1, 9, 13;
3. Nevoia de apartenență (socială): itemii 6,14, 15;
4. Nevoia de autorespect (de statut): itemii 3, 7, 11;
5. Nevoia de autorealizare: itemii 5, 8, 12.
De asemenea, lect.univ. dr. Regep Ghiursel a mai avut unele recomandări la forma finală a chestionarului:
La primul item „Este de dorit să existe cât mai multe cabinete de psihoterapie în orașul meu” a înlocuit expresia „este de dorit” ci „îmi doresc”, itemul devenind „Îmi doresc să existe cât mai multe cabinete de psihoterapie în orașul meu”.
La itemul 8 „Este nevoie de psihoterapie pentru creșterea performanțelor în diverse activități” a înlocuit expresia „este nevoie de psihoterapie” cu expresia „consider că ajutorul unui psiholog”, itemul devenind „Consider că ajutorul unui psiholog este util pentru creșterea performanțelor în diverse activități”.
La itemul 12 „Este nevoie de psihoterapie pentru creșterea încrederii în sine” de schimbat expresia „este nevoie de psihoterapie” cu expresia „psihoterapia este utilă”, itemul denenind „Psihoterapia este utilă pentru creșterea încrederii în sine”.
Conf. univ. dr. Frățiman Livica a remarcat faptul că itemul 1 și itemul 12 sunt prea generali pentru problematica studiată.
Lect univ.drd. Sava Nicu-Ionel a făcut următoarele recomandări:
La itemul 1 aceleași recomandări ca și lect. univ. dr. Regep Ghiursel;
La itemul 5 „Persoanele care apelează la psihoterapeut au venituri peste nivelul mediu” de înlocuit „au venituri peste nivelul mediu” cu „nu au ca impediment banii”, itemul devenind „Persoanele care apelează la psihoterapeut nu au ca impediment banii”.
La itemul 7 „Pentru rezolvarea problemelor emoționale aleg să merg la psihoterapeut și nu la psihiatru” de scos din formulare expresia „și nu la psihiatru”, itemul devenind „Pentru rezolvarea problemelor emoționale aleg să merg la psihoterapeut”.
La iteml 8 „Este nevoie de psihoterapie pentru creșterea performanțelor în diverse activități” de reformulat astfel „Consider că ajutorul unui psiholog este util pentru creșterea performanțelor în diverse activități”.
La itemul 15 „Întâlnirea cu grupul meu de prieteni nu mă mai mulțumește ca altădată” a fost corectată exprimarea, acesta devenind „Psihoterapia mă poate ajuta mai mult decât o discuție cu grupul de prieteni”.
Analiza fidelității itemilor
Pentru analiza fidelității chestionarului am recurs la metoda test – retest, dar și la analiza consistenței interne a chestionarului, prin identificarea valorii coeficientului de consistență internă Alpha Cronbach.
Într-o primă fază, am aplicat chestionarul modificat în urma recomandărilor culese de la grupul de experți (Anexa 2) unui număr de 30 de subiecți participanți la studiul pilot pentru aflarea stabilității și fidelității în timp a rezultatelor obținute în urma aplicării Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie.
Lotul de subiecți a fost alcătuit din 15 bărbați și 15 femei, cu vârsta cuprinsă în intervalul 24-50 de ani.
Figura IV.9. Distribuția datelor pentru variabila „VÂRSTĂ”
Cei 30 de subiecți care au participat la studiul pentru analiza fidelității și stabilități răspunsurilor la Chestionarul de evaluare a nevoii de psihoterapie au vârsta medie de 36,7 ani.
Tabelul IV.4. Frecvențele pentru variabila „MEDIUL DE PROVENIENȚĂ”
Jumătate dintre subiecți provin din mediul urban, iar cealaltă jumătate, din mediul rural, distribușia subiecților fiind egală pentru ambele medii de rezidență.
Tabelul IV.5. Frecvențele pentru variabila „STUDII”
Din punct de vedere al studiilor, 17 subiecți au absolvit studii superioare, aceștia reprezentând un procent de 56,7% din totalul celor 30 de subiecți, iar 13 subiecți au absolvit studii medii, aceștia reprezentând 43,3% din totalul subiecților.
Tabelul IV.6. Frecvențele pentru variabila „STARE CIVILĂ”
Figura IV.10. Distribuția datelor pentru variabila „STARE CIVILĂ”
În lotul celor 30 de subiecți există 20 de subiecți căsătoriți, reprezentând un procent de 66,67%, 7 subiecți sunt necăsătoriți, aceștia deținând un procent de 23,33%, iar 3 subiecți sunt divorțați, procentul lor fiind de 10%.
Tabelul IV.7. Frecvențele pentru variabila „PROFESIE”
Figura IV.11. Distribuția datelor pentru variabila „PROFESIE”
Cei 30 de subiecți care au participat la studiul pilot pentru analiza fidelității au diverse profesii, cei mai mulți fiind funcționari publici – 26,67%, 6 subiecți sunt cadre didactice – 20%, 6 subiecți sunt mecanici – 20%, 3 sunt contabili și tot 3 subiecți sunt șoferi – 10%, 2 subiecți sunt ingineri și tot 2 subiecți sunt patroni – 6,67%.
Tabelul IV.8. Frecvențele pentru variabila „VENITURI LUNARE”
Figura IV.12. Distribuția datelor pentru variabila „VENITURI LUNARE”
Veniturile lunare ale unui număr de 18 subiecți sunt cuprinse între 1000-1700 de lei – 60%, veniturile lunare pentru 5 subiecți sunt sub 1000 de lei – 16,7%, veniturile lunare pentru 4 subiecți se încadrează între 1700-2500 de lei – 13,3%, iar în cazul a 3 subiecți veniturile lor lunare sunt între 2500-3500 de lei – 10% din totalul subiecților.
Tabelul IV.9. Frecvențele pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”
Figura IV.13. Distribuția datelor pentru variabila „SUMA ALOCATĂ LUNAR PENTRU SĂNĂTATE”
Suma alocată lunar pentru menținerea sănătății fizice și mentale de cei 30 de subiecți este în funcție de veniturile lunare ale acestora. Cei mai mulți subiecți, 11 la număr, alocă o sumă între 100-150 de lei lunar pentru sănătate – 36,7%, 7 subiecți alocă o sumă cuprinsă între 50-100 de lei – 23,3%, 6 subiecți alocă între 150-250 de lei – 20%, 2 subiecți alocă peste 250 de lei pentru sănătate, aceștia fiind cei doi patroni – 6,7%, iar 4 subiecți nu alocă nici un leu lunar menținerii sănătății, ci doar atunci când este neapărată nevoie, aceștia fiind dintre cei care au venituri lunare sub 1000 de lei – 13,3%.
Pentru început, vom reda sub formă tabelară indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii datelor, acestea reprezentând datele descriptive privind distribuția teoretică a scorurilor, precum și distribuția grafică a răspunsurilor subiecților pentru variabila „nevoia de psihoterapie” în cazul testării chestionarului de evaluare a nevoilor de psihoterapie, cu cele cinci dimensiuni, histograma fiind sugestivă pentru testarea „normalității” distribuției răspunsurilor, dar vom utiliza și testul statistic Kolmogorov-Smirnov de evidențiere a unei distribuții normale.
Tabelul IV.10. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – testare
Referindu-ne la indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – testare, observăm că mediana (me=53,00) este foarte apropiată ca valoare de medie (M = 53,07), media având o valoare ușor crescută, ceea ce denotă faptul că avem o distribuție unde scorurile relativ mari sunt predominante, această distribuție având o ușoară asimetrie negativă. De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având aceeași valoare cu mediana (mo = 53), scorul 53 apărând cu frecvența cea mai mare. Putem spune că repartiția scorurilor este relativ simetrică.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 13 scoruri, diferența dintre scorul minim = 46 și scorul maxim = 59. Ca indicator sintetic al variabilității am ales abaterea standard care arată cu cât se abat, în medie, valorile individuale de la media lor, iar în cazul nostru s = 2,84, ceea ce indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă.
Figura IV.14. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – testare
Cei doi indicatori ce dau informații despre forma distribuției datelor sunt: coeficientul de asimetrie și coeficientul de boltire. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – testare este o distribuție cu o asimetrie negativă (skewness = – 0,217), majoritatea subiecților înregistrând mai mult scoruri mari în ceea ce privește nevoia de psihoterapie. Coeficientul de boltire are o valoare pozitivă (kurtosis = 0,333), distribuția datelor fiind leptocurtică, respectiv ascuțită, cu toate că există și scoruri extreme.
După o perioadă de două săptămâni de la aplicarea Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie s-a recurs la o a doua administrare a chestionarului, la același lot de subiecți și respectând aceleași condiții de aplicare ca și prima dată.
Tabelul IV.11. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – retestare
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – retestare, arată că mediana (me = 53,00) este foarte apropiată ca valoare de medie (M = 53,10). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având valoarea mai scăzută decât mediana (mo = 52), scorul 52 apărând cu frecvența cea mai mare. Putem spune că repartiția scorurilor este simetrică pentru că, în practică, un coeficient de asimetrie cuprins în intervalul – 0,1 la 0,1 (skewness = 0,042) duce la acceptarea distribuției ca fiind simetrică.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 12 scoruri, diferența dintre scorul minim = 47 și scorul maxim = 59. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia de psihoterapie” – retestare, este s = 3,16, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă.
Figura IV.15. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – retestare
Coeficientul de boltire are o valoare negativă (kurtosis = – 0,553), distribuția datelor fiind platicurtică, respectiv aplatizată.
Chiar dacă în cazul variabilei „nevoia de psihoterapie” – testare, distribuția datelor a reieșit ca fiind ușor asimetrică negativ, predominând scorurile mari, pe baza semnificației testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov, care este mai mare decât 0,05, putem afirma că, în cazul celor două aplicări ale chestionarului (testare-retestare) distribuția datelor respectă criteriul de normalitate.
Tabelul IV.12. Normalitatea distribuției datelor pentru variabilele „nevoia de psihoterapie” – testare și retestare
Pentru aproximarea coeficientului de fidelitate s-a calculat mai întâi coeficientul de stabilitate pentru datele culese cu ajutorul Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie, corelând scorurile obținute la testare și la retestare, folosind coeficientul de corelație Bravais-Pearson (r), aceasta arătând cât de stabile sunt scorurile în timp.
Tabelul IV.13. Corelația dintre dintre scorurile obținute la testare și retestare pentru variabila „nevoia de psihoterapie”
După cum se observă, coeficientul de corelație este puternic semnificativ statistic (r = 0,893), la un p < 0,01, ceea ce atestă stabilitatea în timp a răspunsurilor obținute la itemii ce alcătuiesc chestionarul avut în vedere.
În practica socială, în opinia lui Guilford, se întâlnesc, de obicei, coeficienți de fidelitate cuprinși între 0,70 și 0,98. Un coeficient de fidelitate cuprins în acest interval, arată o fidelitate bună a itemilor cuprinși în acest chestionar.
Prin metoda test-retest am scos în evidență doar faptul că răspunsurile la cei 15 itemi ai chestionarului rămân stabile în timp, de a o aplicare la alta. Dar pentru a evidenția fidelitatea acestor răspunsuri vom utiliza coeficientul de consistență internă Alpha Cronbach.
Tabelul IV.14. Coeficientul de consistență internă pentru Chestionarul de evaluare a nevoii de psihoterapie
Valoarea coeficientului de consistență internă Alpha Cronbach (α = 0,940 ) arată că exită o consistență internă a itemilor foarte bună, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că a fost îndeplinită condiția de fideliatte a itemilor în construirea Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie.
Ca o măsură în plus la analiza de fidelitate a itemilor am mai utilizat și metoda split-half (metoda înjumătățirii) pentru identificarea ponderii fidelității în cele două jumătăți ale chestionarului prin aflarea valorii coeficientului Guttman.
În tabelul IV.12 sunt prezentați coeficienții de fidelitate Spearman-Brown și Guttman, valoarea acestora fiind de 0,851, ceea ce ne spune că există o bună concordanță între itemii pari și cei impari ai Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie.
Tabelul IV.15. Concordanța dintre itemii pari și cei impari ai Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie
Rezultatele la analiza de validitate și cea de fidelitate a Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie ne determină să afirmăm că aceste criterii au fost îndeplinite, chestionarul construit măsoară nevoia de psihoterapie și își păstrează stabilitetea răspunsurilor și fidelitatea în timp. Deci, chestionarul poate fi aplicat pentru atingerea obiectivelor cercetării.
IV.5 Procedura de lucru
Ca mod de lucru, am aplicat chestionarul construit prin metoda autoadministrării de chestionar. Autoadministrarea de chestionar s-a realizat în prezența cercetătorului, încercând să elimin astfel non-răspunsurile.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 25 aprilie – 10 mai 2014. În această perioadă au fost aplicate chestionarele și au fost interpretate datele. Odată cu aplicarea chestionarului au mai fost supuse atenției persoanelor investigate încă două întrebări care să evidențieze care ar fi problemele pentru care aceste persoane ar apela la psihoterapie și cuantificarea nevoii de psihoterapie. Aceste două întrebări au avut următoarele enunțuri:
1. Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?
2. Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?
La prima întrebare răspunsurile au fost deschise, iar la cea de-a doua întrebare a fost atașată o scală de la 1 la 10, respondenții având posibilitatea să cuantifice nevoia de psihoterapie pe această plajă, unde 1 înseamnă lipsa nevoii, iar 10 înseamnă o nevoie foarte crescută.
Pentru ca să atingem obiectivele cercetării am urmărit o anumită structură în derularea ei:
studierea constructelor prin operaționalizarea acestora, respectiv nevoile și psihoterapia;
construirea Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie;
efectuarea unui studiu pilot pentru validarea și analiza de fidlitate a chestionarului construit;
aplicarea acestuia pe populația investigată;
formarea bazei de date și prelucrarea statistică a acestora;
analiza rezultatelor și extragerea concluziilor.
Datele obținute în urma aplicării chestionarului au fost introduse și analizate cu ajutorul programului IBM SPSS Statistics 20.
IV.6 Analiza și interpretarea rezultatelor
Am considerat utilă mai întâi analiza distribuțiilor datelor pentru variabilele luate în considerare în studiu, acestea fiind reprezentate de cele 5 dimensiuni ale chestionarului, dar și de scorurile totale obținute prin însumarea scorurilor la cele cinci dimensiuni, și de cele două întrebări suplimentare, atât din perspectiva sprijinului pe care îl pot oferi în interpretarea rezultatelor statistice, cât și din perspectiva faptului că pot reflecta anumite particularități ale nevoii de psihoterapie a persoanelor investigate.
Am analizat mai întâi cele două întrebări care scot în evidență pentru care motiv subiecții investigați ar avea nevoie de psihoterapie și cât de mare este această nevoie, măsurată pe un continuum de la 1-10, unde 1 înseamnă lipsa nevoii, iar 10 înseamnă nevoie foarte mare.
Întrebarea „Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?” aplicată celor 86 de subiecți, a fost cu răspuns deschis, dând posibilitatea acestora, sub aspectul anonimatului, să declare care ar fi problema pentru care ei ar avea nevoie de psihoterapie.
Tabelul IV.16. Frecvența pentru întrebarea „Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?”
Figura IV.16. Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie?”
Cei mai mulți subiecți au declarat că ar avea nevoie de psihoterapie pentru problemele pe care le au în relație cu copiii, 17 subiecți din cei 86 care au participat la cercetare, 15 subiecți ar avea nevoie pentru problemele în cuplu, 13 subiecți pentru încrederea în sine scăzută, 11 subiecți ar avea nevoie pentru a-și rezolva teama, aici apărând mai multe aspecte pentru teama pe care o au. Unii au teamă de înălțime, alții au teama de a se urca în lift sau de a zbura cu avionul. Continuând analiza frecvențelor, observăm că 8 subiecți au declarat că ar avea nevoie de psihoterapie pentru depresie, 6 subiecți pentru atacuri de apnică, 4 subiecți pentru a-și trata frica de câini, iar 2 subiecți pentru problemele sexuale. Demn de remarcat este faptul că 10 subiecți nu au simțit vreun disconfort pentru care ar avea nevoie de psihoterapie.
Identificând aceste disconforturi pentru care subiecții ar avea nevoie de psihoterapie, am cuantificat această nevoie pe un continuum de la 1-10, unde 1 înseamnă lipsa nevoii, iar 10 înseamnă o nevoie foarte stringentă.
Tabelul IV.17. Frecvența pentru întrebarea „Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?”
La întrebarea „Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?” răspunsurile au fost distribuite pe continuumul de la 1 la 10, un număr de 10 subiecți au ales poziția 1, adică nu au nevoie de psihoterapie. Sunt cei care nu au nici un disconfort pentru a apela la psihoterapie.
Figura IV.17. Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie?”
Din restul celor 79 de subiecți care au cuantificat nevoia lor de psihoterapie, 14 subiecț au poziționat nevoia la nivelul 7, 12 subiecți au poziționat-o la nivelul 5, 10 subiecți au poziționat-o la nivelul 6, 9 subiecți au optat pentru nivelul 3, 8 subiecți pentru nivelul 8, 7 subiecți pentru nivelul 4, 6 subiecți au poziționat nevoia la nivelul 9, 5 subiecți au nevoie foarte mare de psihoterapie, aceștia alegând poziția maximă, poziția 10 și tot 5 subiecți au ales poziția 2, adică o nevoie foare scăzută.
Analizând per ansamblu această distribuție, putem considera că subiecții cae si-au identificat un anumit disconfort au o nevoie medie spre crescută de psihoterapie pentr a-și rezolva problemele clinice cu care se confruntă.
După ce am identificat problemele subiecților și nivelul de necesitate al apelării la psihoterapie, am supus prelucrării statistice rezultatele obținute în urma aplicării Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie, bazat pe cele cinci nevoi fundamentale: nevoi bazale, nevoia de securitate, nevoia de apartenență, nevoia de autorespect și nevoia de autorealizare, precum și scorul total care identifică nevoia generală de psihoterapie.
Tabelul IV.18. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoi bazale”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoi bazale”, arată că mediana (me = 9,00) este foarte apropiată ca valoare de medie (M = 8,84). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având valoarea mai scăzută decât mediana (mo = 8), scorul 8 apărând cu frecvența cea mai mare. Putem spune că repartiția scorurilor este simetrică pentru că, în practică, un coeficient de asimetrie cuprins în intervalul – 0,1 la 0,1 (skewness = 0,052) duce la acceptarea distribuției ca fiind simetrică.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 6 scoruri, diferența dintre scorul minim = 6 și scorul maxim = 12. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoi bazale”, este s = 1,57, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă.
Figura IV.18. Distribuția datelor pentru variabila „nevoi bazale”
Coeficientul de boltire are o valoare negativă (kurtosis = – 0,974), distribuția datelor fiind platicurtică, respectiv aplatizată.
Ținând cont de faptul că dimensiunea „nevoi bazale” cuprinde 3 itemi și scorul minim teoretic este 3, iar cel maxim este 15, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți, încadrează aceste ncesități la nivelul mediu al nevoii de psihoterapie. Plecând de la nevoile fiziologice ale piramidei lui Maslow, nevoile bazale de psihoterapie se referă la nevoia materială, de bani, la renunțrea la alte activități pentru a-și permite parcurgerea unor ședințe de psihoterapie și se mai referă la nevoia de psihoterapie pentru problemele apărute în sfera sexuală. După cum am spus anterior, această nevoie nu este chiar atât de stringentă, multe persoane nu acceptă să se împrumute pentru a merge la ședințe de psihoterapie, dar, în același timp sunt de acord să renunțe la concediu pentru a merge la psihoterapie dacă este nevoie.
Tabelul IV.19. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de securitate”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de securitate”, arată că mediana (me = 13,00) este apropiată ca valoare de medie (M = 12,42). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având valoarea mai scăzută decât mediana (mo = 13), scorul 13 apărând cu frecvența cea mai mare.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 4 scoruri, diferența dintre scorul minim = 10 și scorul maxim = 14. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia de securitate”, este s = 1,07, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă, datele fiind mai adunate în jurul mediei.
Figura IV.19. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de securitate”
Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de securitate” este o distribuție cu o asimetrie negativă (skewness = – 0,562), majoritatea subiecților înregistrând mai mult scoruri mari în ceea ce privește nevoia de securitate. Coeficientul de boltire are o valoare tot negativă (kurtosis = – 0,337), distribuția datelor fiind platicurtică, respectiv aplatizată.
Ținând, de asemenea, cont de faptul că dimensiunea „nevoia de securitate” cuprinde 3 itemi și scorul minim teoretic este 3, iar cel maxim este 15, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți (M = 12,42 ), încadrează aceste ncesități la nivelul crescut al nevoii de psihoterapie. Cu alte cuvinte, subiecții sunt de acord că ar trebui să existe mai multe cabinete de psihoterapie, mai ales în școli și grădinițe, iar Casa de Asigurări de Sănătate ar trebui să deconteze cheltuielile pe care le suportă subiecții pentru ședințele de psihoterapie. Chiar la itemul 13 „Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să deconteze serviciile de consiliere și psihoterapie” variantele de răspuns alese de subiecți au fot „acord” și „acord total”.
Tabelul IV.20. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia socială”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia socială”, arată că mediana (me = 10,00) este foarte apropiată ca valoare de medie (M = 9,90). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având aceeași valoare cu mediana (mo = 10), scorul 10 apărând cu frecvența cea mai mare. Putem spune că repartiția scorurilor este simetrică pentru că, în practică, un coeficient de asimetrie cuprins în intervalul – 0,1 la 0,1 (skewness = – 0,092) duce la acceptarea distribuției ca fiind simetrică.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 6 scoruri, diferența dintre scorul minim = 7 și scorul maxim = 13. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia socială”, este s = 1,41, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă.
Figura IV.20. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia socială”
Coeficientul de boltire are o valoare pozitivă (kurtosis = 0,974), distribuția datelor fiind leptocurtică, respectiv ascuțită.
Ținând cont de faptul că dimensiunea „nevoia socială” cuprinde tot 3 itemi și scorul minim teoretic este 3, iar cel maxim este 15, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți (M = 9,90), încadrează aceste necesități la nivelul mediu al nevoii de psihoterapie. Această dimensiune a nevoii de psihoterapie se referă la implicarea prietenilor sau apelare la un psihoterapeut pentru rezolvarea problemelor apărute. Așa cum am spus, această nevoie este de nivel mediu, mare parte dintre subiecți fiind de acord cu faptul că sentimentul de siguranță dat de un psihoterapeut este mai mare decât sentimentul de siguranță dat de prieteni, dar nefiind de acord psihoterapia îi poate ajuta mai mult decât o discuție cu grupul de prieteni. Atunci când se pune în discuție să mergi la psihoterapeut decât să asculți sfatul unui prieten, majoritatea subiecților sunt de acord și chiar în acord total că este nevoie să mergi mai degrabă la psihoterapeut decât să ceri sfatul unui prieten.
Tabelul IV.21. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de autorespect”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de autorespect”, arată că mediana (me = 11,00) este apropiată ca valoare de medie (M = 11,27). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având valoarea mai scăzută decât mediana (mo = 11), scorul 11 apărând cu frecvența cea mai mare.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 6 scoruri, diferența dintre scorul minim = 8 și scorul maxim = 14. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia de autorespect”, este s = 1,46, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă, datele fiind mai adunate în jurul mediei.
Figura IV.21. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de autorespect”
Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de autorespect” este o distribuție cu o asimetrie pozitivă (skewness = 0,232), majoritatea subiecților înregistrând mai mult scoruri mici pentru distribuția de date colectate în ceea ce privește nevoia de autorespect. Coeficientul de boltire are o valoare negativă (kurtosis = – 0,137), distribuția datelor fiind platicurtică, respectiv aplatizată.
Ținând, de asemenea, cont de faptul că dimensiunea „nevoia de autorespect” cuprinde 3 itemi și scorul minim teoretic este 3, iar cel maxim este 15, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți (M = 11,27 ), încadrează aceste necesități la nivelul crescut al nevoii de psihoterapie. Pentru această dimensiune itemii se referă la respectul față de propria persoană, iar atunci când subiecții se confruntă cu probleme emoționale, ei preferă să renunțe la anumite produse, dacă resursele financiare nu sunt suficiente, pentru a merge la ședințe de psihoterapie. Mai mult, atunci când au probleme de sănătate fizică sunt conștienți de utilitatea consilierii psihologice și ar dori să fie consiliați în spital. La acest item, majoritatea subiecților au fost de acord și în acord total cu necesitatea consilierii psihologice atunci când se află internați în spital.
Tabelul IV.22. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de autorealizare”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de autorealizare”, arată că mediana (me = 11,00) este foarte apropiată ca valoare de medie (M = 10,71). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală (mo = 10), scorul 10 apărând cu frecvența cea mai mare. Putem spune că repartiția scorurilor este simetrică pentru că, în practică, un coeficient de asimetrie cuprins în intervalul – 0,1 la 0,1 (skewness = – 0,010) duce la acceptarea distribuției ca fiind simetrică.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 5 scoruri, diferența dintre scorul minim = 8 și scorul maxim = 13. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia de autorealizare”, este s = 1,22, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă.
Figura IV.20. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de autorealizare”
Coeficientul de boltire are o valoare negativă (kurtosis = – 0,784), distribuția datelor fiind platicurtică, respectiv aplatizată.
Ținând cont de faptul că dimensiunea „nevoia de autorealizare” cuprinde tot 3 itemi și scorul minim teoretic este 3, iar cel maxim este 15, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți (M = 10,71), încadrează aceste necesități la nivelul mediu al nevoii de psihoterapie. Această dimensiune a nevoii de psihoterapie se referă la creșterea performanțelor în activitățile desfășurate, la creșterea încrederii în forțele proprii, dar și la faptul că atunci când subiecții își doresc să se dezvolte personal, banii nu sunt un impediment. Cei mai mulți subiecți au fost de acord că ajutorul unui psiholog este util pentru creșterea performanțelor în diverse activități. De asemenea, majoritatea subiecților consideră că persoanele care apelează la un psihoterapeut nu au ca impediment banii, ci atunci când își doresc acest lucru ei pot să găsească resursele financiare pentru a-și rezolva problemele emoționale. Faptul că la această dimensiune media scorurilor îi situează pe subiecți la nivelul mediu al nevoii de psihoterapie se datorează faptului că o parte dintre subiecți au poziționat în zona neutră răspunsurile la itemul conform căruia sihoterapia este utilă pentru creșterea încrederii în sine. Subiecții care au ales această variantă de răspuns nu sunt convinți că prin psihoterapie poți crește încrederea în sine, dar nici nu exclud acest lucru.
În urma analizei frecvenței de apariție a variantelor de răspuns pentru cele cinci dimensiuni ale Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie, putem aprecia că nevoia de psihoterapie se regăsește mai mult la nivelul nevoii de securitate, de siguranță, legată mai ales de nevoia ca serviciile de consiliere și psihoterapie să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Tabelul IV.23. Indicatorii tendinței centrale și ai împrăștierii pentru variabila „nevoia de psihoterapie”
Indicatorii tendinței centrale pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – scor general, arată că mediana (me = 54,00) este apropiată ca valoare de medie (M = 54,57). De asemenea, observăm că distribuția este unimodală, modul având valoarea mai scăzută decât mediana și decât media (mo = 53), scorul 53 apărând cu frecvența cea mai mare.
Amplitudinea distribuției, ca indicator elementar al variabilității, este de 20 scoruri, diferența dintre scorul minim = 46 și scorul maxim = 66. Abaterea standard, ca indicator sintetic al variabilității, în cazul variabilei „nevoia de psihoterapie”, este s = 3,72, indică valori mai omogene și media scorurilor mai reprezentativă, datele fiind mai adunate în jurul mediei, chiar dacă există și scoruri extreme în colecția de date.
Figura IV.21. Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie”
Distribuția datelor pentru variabila „nevoia de psihoterapie” – scor general este o distribuție cu o asimetrie pozitivă (skewness = 0,657), comasarea rezultatelor în zona scorurilor mici arată că majoritatea subiecților au înregistrat mai mult scoruri mici pentru distribuția de date colectate în ceea ce privește nevoia de psihoterapie. Coeficientul de boltire are tot o valoare pozitivă (kurtosis = 0,900), distribuția datelor fiind leptocurtică, respectiv ascuțită.
Ținând, de asemenea, cont de faptul că dimensiunea „nevoia de psihoterapie” cuprinde 15 itemi și scorul minim teoretic este 15, iar cel maxim este 75, valoarea mediei scorurilor pentru cei 86 de subiecți (M = 54,57 ), încadrează aceste necesități la nivelul mediu al nevoii de psihoterapie.
Odată cu aplicarea Chestionarului de evaluare a nevoii de psihoterapie au fost puse și cele două întrebări suplimentare care au venit să completeze prin răspunsurile subiecților tabloul problematicii studiate și pentru că am identificat cu ajutorul acelor întrebări faptul că un număr de subiecți nu și-au identificat disconfortul care să-i facă să creadă că au nevoie de psihoterapie și mai mult nevoia lor au cuantificat-o la nivel mediu, rezultatele obținute nu fac altceva decât să confirme acele rezultate, adică nevoia de psihoterapie a celor 86 de subiecți este de nivel mediu.
După ce am efectat analiza distribuției datelor, trecem la verificarea ipotezelor de lucru ale cercetării.
IV.6.1 Verificarea ipotezei 1
Prima ipoteză prezumă că există o corelație pozitivă între nivelul veniturilor materiale și reprezentarea nevoii de psihoterapie. Pentru a o verifica vom efectua o analiză de corelație între veniturile lunare declarate de subiecții care au participat la studiu și nevoia de psihterapie a acestora, folosint coeficientul de corelație neparametric Spearman deoarece datele culese la variabila „venituri lunare” nu sunt date numerice, ci sunt date categoriale.
Tabelul IV.24. Corelația dintre „venituri” și „nevoia de psihoterapie”
Rezultatele obținute la analiza de corelație arată faptul că există o corelație pozitivă semnificativă statistic între veniturile lunare ale subiecților și nevoia lor de psihoterapie – ρ = 0,534, p ˂ 0,01. Cu cât veniturile subiecților cresc cu atât crește și nevoia de psihoterapie.
Aceste rezultate sunt strâns legate de faptul că persoanele cu venituri mai mari alocă sume mai importante pentru sănătatea lor fizică și mentală, aici fiind inclusă și psihoterapia. Este demonstrat faptul că psihoterapia este eficientă în facilitarea schimbării clientului. Doar că mulți dintre ei nu dispun de resursele financiare necesare pentru începerea unui program psihoterapeutic care să ducă la rezolvarea problemelor cu care subiecții se confruntă în viața de zi cu zi.
Putem accepta că prima ipoteză este adevărată, deci există o corelație pozitivă între nivelul veniturilor materiale și reprezentarea nevoii de psihoterapie.
IV.6.2 Verificarea ipotezei 2
A doua ipoteză prezumă că există diferențe semnificative statistic între bărbați și femei cu privire la nevoia de psihoterapie, iar pentru a o verifica am efectuat o analiză de comparație între bărbați și femei cu privire la nevoia de psihoerapie.
Tabelul IV.25. Mediile scorurilor obținute de bărbați și de femei la variabila „nevoia de psihoterapie”
Tabelul IV.25. pune în evidență cele două medii ale scorurilor obținute de bărbați și de femei pentru variabila „nevoia de psihoterapie”. Astfel, bărbații au obținut o medie a scorurilor de 53,16, iar femeile au obținut o medie de 56,12. Este ușor de remarcat faptul că media scorurilor obținută de femei este mai mare decât media scorurilor obținută de bărbat. Pentru a vedea dacă această diferență este semnificativă statistic am utilizat testul t de comparație a mediilor pentru eșantioane independente (testu t student).
Tabelul IV.26. Testul t de comparație a mediilor pentru eșantioane independente în cazul variabilei „nevoia de psihoterapie”
În tabelul IV.26. sunt prezentate rezultatele obținute în urma comparării mediilor obținute de bărbați și de femei la variabila „nevoia de psihoterapie”. Pentru că testul Levene de egalitate a dispersiilor este semnificativ statistic, am luat în considerare valoarea testului t de pe rândul al doilea, unde au fost reduse gradele de libertate. Astfel, testul t este semnificativ statistic – t(64,56) = – 3,916, p ˂ 0,01 – și indică faptul că există diferențe semnificative statistic între bărbați și femei în ceea ce privește nevoia de psihoterapie. Femeile resimt o nevoie mai crescută decât bărbații de a-și rezolva problemele emoționale cu ajutorul psihoterapiei, iar bărbații resimțind o nevoie mai scăzută.
Bazându-ne pe aceste rezultate putem accepta și cea de-a doua ipoteză ca fiind adevărată, deci există diferențe din punct de vedere statistic între bărbați și femei cu privire la nevoia de psihoterapie.
IV.6.3 Verificarea ipotezei 3
A treia ipoteză prezumă că reprezentarea nevoii de psihoterapie crește în funcție de nivelul de școlarizare, iar pentru acceptarea acesteia datele obținute pentru variabila „nevoia de psihoterapie” și variabila „studii” le-am supus unei analize de corelație, utilizând tot coeficientul de corelație neparametric Spearman deoarece variabila studii are doar două variante de răspuns, datele fiind categoriale.
Tabelul IV.27. Corelația dintre „nevoia de psihoterapie” și „studii”
Rezultatele obținute și la această analiză de corelație arată faptul că există o corelație pozitivă semnificativă statistic între nivelul studiilor pe care le-au absolvit subiecții și nevoia lor de psihoterapie – ρ = 0,472, p ˂ 0,01. Cu cât nivelul de școlaritate al subiecților este mai înalt cu atât crește și nevoia de psihoterapie. Cu alte cuvinte, subiecții cu studii superioare au o nevoie mai crescută de a face psihoteraie decât subiecții cu studii medii. Aceste rezultate pot fi datorate și faptului că subiecții cu studii superioare au, în general, venituri superioare față de subiecții cu studii medii, venituri care am văzut că sunt corelate direct cu nevoie de psihoterapie, deci și cu nivelul de școlaritate al acestora
CONCLUZII
Ca o concluzie generală a acestei cercetări putem spune că obiectivul studiului a fost atins și cele trei ipoteze de lucru au fost acceptate.
Testarea primei ipoteze prin care încercam să scoatem în evidență că există o corelație pozitivă între nivelul veniturilor materiale și reprezentarea nevoii de psihoterapie: a arătat că această relație există, oamenii cu venituri mai mari alocă sume mai importante pentru sănătatea lor fizică și mentală, în care includem și psihoterapia. Subiecții sunt conștienți de faptul că au nevoie de psihoterapie, doar că veniturile lor nu le permit să poată parcurge un program psihoterapeutic. Atunci când se ia în discuție faptul de a merge la psihoterapeut în loc să asculte sfatul unui prieten, majoritatea subiecților sunt de acord și chiar în acord total că este nevoie să mergi mai degrabă la psihoterapeut decât să ceri sfatul unui prieten. Doar că atunci când vine vorba de alocarea unei sume pentru acest aspect al sănătății mintale, subiecții au rezerve.
Testarea ipotezei numărul doi: cele care au mai mare nevoie de psihoterapie sunt femeile, astfel fiind confirmată și aceasta ipoteza, care prezuma că există diferențe semnificative între bărbați și femei cu privire la nevoia de psihoterapie. Bărbații sunt mai reticenți când vine vorba să discute despre anumite probleme personale cu un psihoterapeut.
Testarea ipotezei numarul trei în care prezumam că reprezentarea nevoii de psihoterapie crește în funcție de nivelul de școlarizare: putem să o acceptăm ca fiind adevărată, cu cât nivelul de școlaritate al subiecților este mai înalt cu atât crește și nevoia de psihoterapie. Subiecții cu venituri peste salariul mediu pe economie sunt, în general, absolvenți de studii superioare, ei putând să-și permită financiar și chiar înțelegând altfel nevoia de psihoterapie, față de cei cu studii medii.
Anexa nr.1
CHESTIONAR DE EVALUARE A NEVOII DE PSIHOTERAPIE
Următorul chestionar urmărește să evalueze măsura nevoilor cetățenilor de a apela la serviciile de psihoterapie. Vă rugăm să răspundeți la ele alegând una din variantele de răspuns, cea care se potrivește cel mai bine cu nevoia dumneavastră de a apela la un psihoterapeut. Vă garantăm că răspunsurile sunt absolut confidențiale. Citiți cu atenție fiecare afirmație și bifați varianta de răspuns ce se potrivește aprecierii dumneavoastră, știind că aceste variante sunt cotate astfel:
1 – dezacord total, 2 – dezacord, 3 – neutru, 4 – acord, 5 – acord total.
1. Îmi doresc să existe cât mai multe cabinete de psihoterapie în orașul meu.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
2. Dacă nu dispun de resurse financiare, mă împrumut pentru a merge la psihoterapie.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
3. Renunț la cumpărarea produselor de bază pentru a merge la sedințe de psihoterapie.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
4. Prefer să renunț la alte activități recreative (concediu, de ex.) pentru a cere sprijinul unui psihoterapeut.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
5. Persoanele care apelează la psihoterapeut nu iau ca impediment banii.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
6. Este mai indicat să mergi la psihoterapeut decât să asculți sfatul unui prieten.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
7. Pentru rezolvarea problemelor emoționale aleg sa merg la psihoterapeut și nu la psihiatru.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
8. Consider că ajutorul unui psiholog este util pentru creșterea performanțelor în diverse activități.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
9. Este nevoie să existe cabinete psihologice în fiecare școală și grădiniță.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
10. Apelez la un psihoterapeut când apar probleme în viața mea sexuală.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
11. Când mă aflu în spital pentru probleme de sănătate fizică, simt nevoia să fiu consiliată.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
12. Psihoterapia este utilă pentru creșterea încrederii în sine.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
13. Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să deconteze serviciile de consiliere și psihoterapie.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
14. Sentimentul de siguranță dat de un psihoterapeut este mai mare decât sentimentul de siguranță dat de prieteni.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
15. Întălnirea cu grupul meu de prieteni nu mă mai mulțumește ca altădată.
1 – dezacord total 2 – dezacord 3 – neutru 4 – acord 5 – acord total
•A. Care este disconfortul care vă face să credeți că aveți nevoie de psihoterapie? __________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
•B. Cât de mare este nevoia dumneavoastră de psihoterapie? (bifați pe scala atașată acestei întrebări)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
• Vârsta_____ani
• Sexul – masculin __
– feminin __
• Mediul de proveniență – Rural __
– Urban __
• Studii – Primare ___
– Medii ___
– Superioare ___
• Statutul marital – Căsătorit __
– Necăsătorit __
– Divorțat __
– Văduv __
• Profesia____________________________
• Venituri lunare pe membru de familie (încercuiți una din variantele la care situați veniturile dvs.):
a. sub 1.000 lei
b. între 1.000- 1.700 lei
c. între 1.700- 2.500 lei
d. între 2.500-3.500 lei
e. peste 3.500 lei
• Suma lunară alocată sănătății fizice și mentale _______________________
VĂ MULȚUMESC PENTRU COLABORARE!
Anexa nr.2
T A B E L cu verificarea chestionarului propriu de către experți
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Anghelache, C., Isaic-Maniu, A., Mitruț, C., Voineagu, V. (2006), Studiu privind calitatea vieții în România, Economie teoretică și aplicată, disponibil online la http://store.ectap.ro/articole/96.pdf.
Aniței, M. (2007), Psihologie experimentală, Iași: Editura Polirom.
Arnkoff, D. B., Glass, C. R. (1992), Cognitive therapy and psychotherapy integration, în D. K. Freedheim, H. J. Freudenberger, J. W. Kessler, S. B. Messer, D. R. Peterson, H. H. Strupp, & P. L. Wachel (Eds.), History of psychotherapy: A century of change (pp. 309-334). Washington, DC: American Psychological Association.
Cormier, S., Cormier, B. (1988), Interviewing strategies for helpers (4th ed.), Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.
David, D. (2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Iași: Editura Polirom.
Freud, S. (2007), Viața mea și psihanaliza, București: Editura Trei.
Ginger, S. (2008), The Evolution of Psychotherapy in Europa, 5th World Congress of Psychotherapy, China, Beijing, October, 2008.
Guilford, J.P. (1965), Fundamental Statistics in Psychology and Education, McGraw-Hill Book Company.
Horvath, A.O. (2000), The therapeutic relationship: From transference to alliance, Journal of Clinical Psychology/In Session: Psychotherapy in Practice, 56(2), 163-173.
http://psihogen.ro/istoria-psihoterapiei-in-romania. Articol publicat de Botezat-Antonescu, I., accesat în 12.03.2014.
Jaba, E., Grama, A. (2004), Analiza statistică cu SPSS sub Windows, Iași: Editura Polirom.
Mărginean, I., Precupețu, I., Preoteasa, A.M. (2005), Evoluții în domeniul surselor standardului economic al populației relevate de diagnoza calității vieții, în Ioan Mărginean și Ana Bălașa (coord), Calitatea vieții în România, București: Editura Expert, p. 251-263.
Prochaska, J. O., Norcross, J. C. (1999), Systems of psychotherapy: A transtheoretical analysis (4th ed.). Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.
Regep, G. (2010), Fundamentele psihologiei. Note de curs, Universitatea Andrei Șaguna, Constanța.
Stan, A. (2002), Testul psihologic, Iași: Editura Polirom.
Stanciu, M., Mihăilescu, A. (2013), Situația sărăciei din România în context internațional, în anul 2013, Calitatea vieții, XXIV, nr. 4, p. 373–403.
*** „2013, anul „ruletei rusești” în România”, disponibil online la http://www.rumaniamilitary.ro/tag/situatia-financiara-a-romaniei-in-2013
*** Cu românul la psiholog, disponibil online la http://www.evz.ro/detalii/stiri/cu-romanul-la-psiholog-817964.html
*** Serviciile psihologice în România, disponibil online la http://www.copsi.ro/COLEGIU/cercetare2013/Studiu_CPR_2013.pdf
*** Veniturile și cheltuielile gospodăriilor populației în trimestrul III 2013, disponibil online la http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/abf/ABF_III_r13.pdf.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Nivelului DE Venituri Asupra Reprezentării Nevoii DE Psihoterapie (ID: 116614)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.