Influenta Modificarilor Cursurilor Monedelor Straine Asupra Informatiei Contabile
CUPRINS
Capitol Pag
=== Influenta Modificarilor Cursurilor Monedelor Straine Asupra Informatiei Contabile ===
CAPITOLUL 1
UNITATEA MONETARA –
ISTORIC SI ROL IN DEZVOLTAREA ACTIVITATII ECONOMICE
1.1 APARITIA SI EVOLUTIA MONEDEI
De peste treizeci de secole, moneda insoteste activitatea economica si viata sociala a oamenilor. Asta nu ineamna ca nu este inca un instrument enigmatic, subiect de controverse pentru cercetatori.
Aparitia monedei o datoram dezvoltarii productiei si schimbului cu care a evoluat in paralel si neintrerupt, putind spune ca a fost elementul de legatura intre om si viata sa economica si, totodata, expresia generalizata a activitatii practice.
Moneda apare de timpuriu in istoria societatii omenesti, fiind prezenta in tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte variate.
O perioada indelungata din istoria omenirii, schimburile au fost intermediate de moneda-marfa, care si-a pierdut definitiv rolul in mecanismele monetare abia acum cateva decenii, lasand locul monedei semn, ce reprezinta un drept de creanta. Spre deoebire de moneda-marfa a carei utilitate era data si de intrebuintarile metalului din care era confectionata, utilitatea monedei semn este regasita doar in utilitatea bunurilor si serviciilor ce pot fi achizitionate cu aceasta, ea neavand o utilitate in sine.
In economiile naturale bunurile se schimbau in natura, tranzactiile fiind cunoscute sub denumirea de troc sau mai tarziu barter, o forma de schimb reciproc care presupune dubla coincidenta a necesitatilor participantilor la schimb. Trocul prezenta trei dificultati majore, presupunand, in primul rand, intalnirea a doua persoane, fiecare dorind, in acelasi timp, sa renunte la un bun sau sa faca un serviciu pe care celalat vrea sa le dobandeasca, apoi, posibilitatea de a compara cele doua elemente ce fac obiectul cesiunii, si nu in ultimul rand divizibilitatea bunurilor ce se vor a fi schimbate.
Dezvoltarea schimburilor prin troc a impus necesitatea facilitarii acestora. Astfel s-au remarcat o serie de marfuri cu rol de intermediar in schimburi; acestea au fost primele forme ale monedei. La sfaristul preistoriei, in Europa, vitele se utilizau ca moneda, in Africa, societatile traditionale foloseau ca moneda sarea si scoicile rare care serveau de obicei ca podoabe, iar in Tibet acelasi rol l-a avut ceaiul pentru o perioada lunga de timp.
“O data ce omul utilizeaza o marfa unica drept intermediar in tranzactii, el iese din sfera trocului primitiv pentru a intra in cea a economiei de schimb; marfa aleasa permitea vanzarea si cumpararea bunurilor obinuite, masurarea precisa a valorii si economisirea. Deci locul trocului este luat de o marfa care, pe langa utilizarea sa normala (ca bun de consum sau de productie), servea drept instrument de schimb.”
Masurarea valorii marfurilor obisnuite va fi posibila prin stabilirea unui bun in calitate de etalon monetar. Bunul moneda – etalon trebuia a fie durabil, pentru a conserva puterea de cumparare, sa fie divizibil pentru a permite efectuarea platilor si sa prezinte o valoare proprie, intrinseca, suficient de mare si de stabila.”
Cele mai adaptabile acestor conditii s-au dovedit a fi metalele si aliajele, ce functionau atat ca monede cat si pentru alte scopuri. Metalul cantarit si batut in pecete si piese de monede s-a impus ca forma cea mai comoda si evoluata.
In lumea orientala, monedele si-au facut aparitia in Mesopotamia si Asia Mica in secolul II i.e.n.,mai intai sub forma de lingouri de cupru si bronz, apoi de aur si argint. Grecia utilizeaza moneda de argint din secolul VII i.e.n..
O data cu dezvoltarea schimbului, nevoile de moneda – marfa, respectiv de metal pretios, cresc, in timp ce producerea lor ramane relativ limitata. Apare in consecinta un dezechilibru intre oferta si cererea de moneda-marfa, ceea ce a condus la necesitatea gasirii altor forme ale monedei. Apare astfel moneda de hartie (fiduciara), sub forma bancnotelor (biletelor de banca), si monedei de cont (scripturale).
Aparitia bancnotelor are la baza o veche practica comerciala, de efectuare a platilor printr-un efect de comert. De la sfarsitul secolului al XII-lea, in Europa Occidentala, pentru a limita pericolul transportului de monede metalice din aur, marii negutori au recurs la scrisori de schimb, utilizarea lor luand amploare in secolele urmatoare. Cresterea schimburilor comerciale si cantitatea limitata a metalelor pretioase au determinat aparitia, in aceeasi perioada, a monedei de hartie, la inceput sub forma recipisei de depozit eliberate de custozii (aurarii, argintarii) care primeau spre pastrare moneda in metal pretios cu promisiunea de a elibera metalul celui care aducea recipisa. Mai tarziu, in secolele XVII si XVIII,in locul metalului monetar vor fi acceptate la plata si alte instrumente: tratele comerciale sau efectele de comert. Scrioarea de schimb si tratele nu au o valoare intrinseca, ele nefiind decat un angajament al celui ce le emite de a plati la o anumita data o anumita suma. Acestea sunt primele forme ale monedei semn, putand fi transmisa de purtator in schimbul marfurilor pe care le cumpara.
Cam in aceeasi perioada apar si bancile comerciale care au creat un cadru organizat si mai sigur pentru plata tranzactiilor, prin emiterea biletelor de banca (bancnotelor) – moneda de hartie ce putea fi oricand schimbata in moneda metalica la ghiseele bancii,fiind garantata de rezerva de moneda-aur detinuta de banca emitenta, si a monedei de cont ce era creata de banca prin inscrierea in cont a sumei de bani detinuta de client. Platile prin moneda scripturala se faceau prin instrumente specifice; cele mai vechi instrumente de plata atestate documentar au fost cambiile despre care exista informatii ca circulau in anii 500-600 in China. In jurul anului 1200, Templierii care se ocupau cu diverse tranzactii internationale au inceput sa emita viramente si cambii pe numele negustorilor, monarhilor sau tezaurelor statelor feudale. In 1349 la Barcelona functiona o banca de depozit si conturi curente, care e pare ca este cea mai veche mentiune despre o banca comerciala.
Pe teritoriul tarii noastre primele semne monetare care au aparut dateaza de peste 2500 de ani – erau bani din metal, din bronz si argint, adusi indeosebi de negustori. Cea mai veche emisiune monetara de pe teritoriul tarii este cunoscuta sub numele de drahma de la Istros (circa 480 i.e.n.), care alaturi de emisiunile drahmei de argint de Callatis (sec IV i.e.n.) si Tomis (sec III i.e.n.) sau monedele de bronz (sec VI i.e.n.) au circulat local, fiind copiate de triburile geto-dacice. Pe masura dezvoltarii comertului, pe teritoriul tarii noastre si-au facut aparitia numeroase monede – aproape 200, dupa unii istorici. Dupa infiintarea statelor romanesti, domnitorii si-au rezervat dreptul de a bate moneda. Primele monede ale Tarii Romanesti dateaza din timpul lui Vladislav I – ducatii de argint.
Moneda de hartie si moneda scripturala, ca forme ale monedei-semn, s-au impus putin cate putin ca instrumente de plata normale, avand aceleasi functii si aceeasi valoare ca moneda–marfa. Un timp indelungat moneda-marfa si moneda -semn au fost utilizate in paralel, prima avand un rol principal ca instrument monetar.
Treptat insa, moneda-metal va fi retrasa din circulatie si depozitata la bancile emitente de moneda de hartie, iar moneda-semn va fi cautata nu ca scop in sine, ci pentru bunurile ce pot fi procurate in schimbul ei. S-a pastrat totusi legatura cu metalul monetar aflat in rezervele bancilor:
– banca emitenta pastra in depozit, ca element de activ in bilant, cantitati importante de aur-moneda, in timp ce moneda de hartie,ce reprezenta obligatia bancii fata de posesorii ei si figura in pasivul bilantier, participa la operatiuni de schimb pe piata.
– utilizarea monedei de hartie si a celei scripturale ca instrumente monetare a fost sustinuta de mecanismul convertibilitatii prin faptul ca posesorii bancnotelor primeau la cerere echivalentul in aur-moneda, acest lucru crescand increderea in mecanismul monetar astfel creat.
Atata timp cat a existat un echilibru intre cantitatea de moneda-aur si necesarul de moneda-semn, mecanismul a functionat relativ normal. Dar o data cu dezvoltarea economica si intensificarea schimburilor, nevoia de semne monetare, care era dependenta de volumul tranzactiilor, a depasit stocurile de moneda-aur ce depindeau de productia de metal pretios ori de posibilitatile fiecarei tari de a si-l procura. Acest dezechilibru intre cererea si oferta de moneda va duce la desprinderea monedei-semn de metalul monetar.
Aurul monetar continua sa functioneze ca etalon si rezerva, fara a mai exista o legatura directa intre acesta si moneda-semn; aceasta va ramane unica forma a monedei in circulatie pe pietele nationale, emisiunea ei bazandu-se pe productia de bunuri destinate schimbului.
Metalul monetar va continua sa circule sub forma de moneda sau lingouri doar pe plan extern. Convertibilitatea bancnotelor in aur-moneda si apoi in aur-lingouri se va restrange si se va suspenda definitiv din practica monetara interna dupa anii 1929-1933.
Un moment important in evolutia monedei la constituit aparitia Fondului Monetar International prin Acordurile Conferintei Financiare si Monetare de la Bretton Woods din 1944. In cadrul noului mecanism monetar moneda-semn, sub denumirea de valuta, va prelua integral rolul de instrument al tranzactiilor pe plan international, fiind legata insa de metalul monetar prin mecanismul convertibilitatii externe.
La baza sistemului statea etalonul aur-devize / respectiv aur-dolar, dolarul SUA devenind moneda de rezerva a acestuia. Increderea in moneda americana era sustinuta de garantarea cu aur a dolarilor aflati in circuit extern de catre Sistemul Rezervelor Federale ale SUA, ce avea obigatia sa converteasca in aur sumele in dolari detinute de bancile centrale ale tarilor membre ale FMI. Intrand in rezervele monetare ale tarilor, alaturi de metalul monetar si titlurile de creanta, dolarul si apoi si alte valute patrund in economiile nationale ca rezultat al tranzactiilor internationale.
In 1971, o data cu suspendarea convertibilitatii externe a dolarului SUA in metal monetar, acesta este exclus de la baza sistemelor monetare nationale s a celui international, devenind o marfa obisnuita, alaturandu-se celorlalte bunuri la formarea unui nou tip de etalon, cel al puterii de cumparare.
O noua etapa in evolutia monedei-semn la constituit emisiunea de moneda in context international sub denumirea de EURO, o moneda unica ceruta de incercarea de unificare a pietelor nationale din cadrul Uniunii Europene, fapt ce necesita o moneda unanim acceptata pentru comparabilitatea preturilor si nu numai, pe o piata unica europeana.
De asemenea, progresele realizate in domeniul tehnologiei informationale au avut ca efect inlocuirea suportului de hartie al monedei cu cardurile electronice de plata si de credit.
1.2 DEFINITIA SI FUNCTIILE MONEDEI
Incercarea de a da o definitie monedei a iscat dezbateri aprinse printre cercetatori, dar majoritatea au incercat sa se axeze asupra aspectelor de esenta, legate de functiile si rolul sau in economie.
“La ce foloseste moneda? In mod fundamental oamenii isi satisfac trebuintele prin producerea de bunuri si servicii pe care si le achizitioneaza prin intermediul monedei. Crearea de moneda nu aduce beneficii directe. Daca se dubleaza productia de bunuri si servicii, oamenii traiesc mai bine; daca se dubleaza cantitatea de moneda nu inseamna ca va fi mai bine.”
Economia si moneda sunt doua entitati ce se interconditioneaza sub aspectul evolutiei si dezvoltarii. Aflandu-se in centrul vietii economice si sociale, moneda, sub toate formele sale, reprezinta un instrument de utilitate permanenta pentru toti, prin cele doua insuiri esentiale ale sale – de a reprezenta si de a masura orice valoare.
In sens larg, moneda este definita ca fiind ansamblul mijloacelor de plata direct utilizabile pentru a efectua plati pe pietele de bunuri si servicii, adica ansamblul de active (creante, dreptul unei parti de a pretinde alteia executarea unei obligatii financiare) acceptate pretutindeni de catre toti pentru a regla datorii generate prin schimbul de marfuri. Pentru a fi acceptata de catre toti, valoarea monedei trebuie sa se bazeze pe increderea acelora ce o vor detine, incredere circumscrisa unei anumite comunitati nationale sau internationale.
Indiferent de acceptiunea data monedei, moneda-marfa sau moneda-semn, ea indeplineste mai multe functii ce o definesc mai bine decat orice definitie.
Cele mai importante functii atribuite monedei sunt:
instrument unic al tranzactiilor
etalon al valorii
rezerva a valorii
Moneda – instrument unic al tranzactiilor
Intr-o economie de schimb , moneda serveste drept contrapartinda intre oferta si cererea de bunuri si servicii, pe toate pietele. Ea inlatura dificultatile trocului, expuse la inceputul lucrarii, prin disocierea acestei operatii unice (flux real contra flux real), in doua operatiuni: o operatiune de vanzare (flux real contra flux monetar), care permite obtinerea monedei, utilizata apoi pentru asigurarea operatiunii de cumparare (flux monetar contra flux real).
Acest rol al monedei se gaseste la originea specializarii muncii – pentu a obtine bunurile sau serviciile de care au nevoie, agentii economici nu mai trebuie sa produca bunuri sau sa presteze servicii pe care le considera ca avand cea mai mare probabilitate de a fi cerute in contrapartida. Totodata, existenta prealabila a unor incasari in moneda este conditia toturor tranzactiilor reale; orice agent economic care vrea sa intre pe piata trebuie sa dispuna de o incasare egala sau, in raport de termenul de plata, de capacitatea de a procura aceasta incasare.
Moneda – etalon al valorii
O data cu sporirea si diversificarea bunurilor si serviciilor schimbabile, s-a impus necesitatea gasirii unui numitor comun intre bunurile eterogene, un etalon care sa permita compararea bunurilor eterogene. A aparut astfel moneda, care masoara valoarea bunurilor si serviciilor tranzactionate pe piata. Datorita faptului ca valoarea bunurilor comercializate se exprima totdeauna prin moneda, aceasta se interpune intre ele, permitand compararea lor.
In evolutia monedei, functia de etalon a fost indeplinita initial de bunuri obisnuite, apoi de metalele pretioase, de valute, pentru ca astazi sa functioneze un nou tip de etalon si anume cel bazat pe puterea de cumparare.
O conditie necesara pentru asigurarea unui schimb de echivalente pe piata este invariabilitatea monedei. Ca orice etalon, aceasta este invariabila, singura care inregistreaza fluctuatii fiind puterea ei cumparare.
Specific monedei este faptul ca ea actioneaza in mod obisnuit reprezentata de un anumit numar de unitati monetare ($, €, £, etc). Aceasta utilizare a etalonului creeaza numeroase probleme serioase, intrucat valoarea monedei variaza in timp, influientand relevanta informatiilor contabile si valoarea depozitelor de active detinute de agentii economici.
Moneda – instrument de rezerva a valorii
Intr-o economie de troc, schimbul a doua bunuri este instantaneu; intr-o economie monetara, agntul poate disocia schimbul in doua operatii distincte, care intervin in doua momente de timp diferite. Intre doua tranzactii moneda serveste ca rezerva a puterii de cumparare, fiind un instrument permanent de tezaurizare si de rezerva a valorii.
Moneda face parte din patrimoniul oricarui agent economic, alaturi de alte active:
– active cvasimonetare (depozite la termen)
– active financiare (actiuni, obligatiuni, etc)
– active reale (bunuri imobiliare)
In raport cu aceste active, moneda efectiva prezinta trei diferente: un pret al tranzactiei mult mai redus in raport cu lichiditatea; un randament nul; o constanta a valorii sale nominale.
Moneda existenta la un moment dat in economie reprezinta suma activelor care servesc agentilor economici ca rezerva a valorii. Cauzele principale ale constituirii rezervelor monetare le constituie nesincronizarea dintre incasari si plati si incertitudinea viitorului. Agentul primeste moneda in schimbul unui bun si o pastreaza in scopul cumpararii altor bunuri in viitor, pentru acoperirea unor situatii neprevazute, ori din motive de ordin psihologic.
1.3. NEVOIA DE FINANTARE –
NEVOIA UNEI UNITATI MONETARE UNANIM ACEPTATE
Caracteristic economiei de schimb este faptul ca satisfacerea nevoilor se face prin achizitie in schimbul banilor, si nu prin productie proprie. Dezvoltarea economica si implicit a comertului a necesitat resurse monetare tot mai mari; un agent economic, pentru a supravietui pe piata are nevie de lichiditati cu atat mai multe cu cat volumul tranzactiilor este mai mare.
Nevoia de noi surse de finantare determina agentii economici sa patrunda pe noi piete. Internationalizare comertului, in conditiile in care fiecare tara i-si are moneda proprie, caracterizata fiecare de alta putere de cumparare, a impus gasirea unui mijloc de simplificare a tranzactiilor si de comparare a datelor, prin rate de schimb fixe ori prin monede unice de raportare, unanim acceptate.
In acest sens, cele mai importante tari in tranzactiile internationale vor participa in 1944, la Conferinta Financiara si Monetara de la Bretton Woods, New Hampshire, unde se vor pune bazele Fondului Monetar International. Mecanismul monetar nou infiintat era conceput ca un sistem al ratelor de schimb fixe dar ajustabile. Principiile care au stat la baza acestui sistem erau:
rolul de etalon atribuit dolarului american si convertibilitatea acestuia in aur
(35$ uncia)
stabilitatea cursurilor valutare (cursurile stabilite pentru fiecare unitate monetara puteau oscila intr-o marja de ±1%)
constituirea de catre fiecare tara membra a unor rezerve formate din aur si dolari americani
echilibrarea balantelor de plati.
“Fondatorii acestuia erau optimisti fata de inceputul noii ere a ratelor de schimb fixe, dar ajustabile, care ar fi prevenit presiunile deflationiste rezultate din corectarea deficitelor de plati in sistemul monometalist aur, si devalorizarile competitive.
Un prim rezultat al acestui proces a fost convertibilitatea dolarului, acesta devenind o valuta forte si un furnizor international de lichiditati, dat fiind ca alte surse acceptabile de lichiditate internationale – in special aurul – cresteau mult mai lent decat volumul comertului mondial. Alte consecinte au fost dezvoltarea comertului international, dar si scaderea dramatica a rezervelor de aur a SUA cu 8 mld $, (alte tari , cum ar fi Germania si Japonia ajungand sa aiba impreuna rezerve mai mari decat ale Statelor Unite), si imposibilitatea mentinerii acelor marje de ±1%.
“Deteriorarea situatiei economice mondiale la inceputul deceniului al 7-lea, cresterea preturilor americane ca urmare a pierderii unei bune parti a puterii de cumparare a dolarului, deficitul cronic inregistrat de balanta de plati a Statelor Unite ale Americii, precum si inversarea miscarilor de capitaluri, dinspre SUA catre Europa Occidentala si Japonia, au facut ca principiile ce au stat la baza Conventiilor de la Bretton Woods sa fie treptat modificate si in final inlocuite.”
In 15 august 1971 se renunta la convertibilitatea dolarului in aur, si, in scopul limitarii exodului de aur in afara SUA, au loc doua devalorizari oficiale (in 1971 – 38$/uncia, in 1974 – 42$/uncia). Totodata se renunta la marja de ±1%, optandu-se pentru cursurile flotante.
Internationalizarea comertului a condus implicit la crearea unei piete unice. Primele tentative in sensul infiintarii unei piete unice, le-a constituit semnarea Tratatelor de la Roma din 1957, care au pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE). Fondatorii acesteia au inteles ca piata comuna pe care se pregateau sa o infiinteze urma sa aiba nevoie de politici economice si monetare comune, de o moneda comuna.
Aparitia monedei unice reprezenta o cerinta esentiala pentru desavarsirea pietei unice prin eliminarea completa a barierelor netarifare care ingreunau circulatia bunurilor, capitalurilor si serviciilor. In 1979 s-a mai facut un pas pe drumul crearii monedei unice, prin infiintarea Sistemului Monetar European.
Acesta a creat un mecanism al ratelor de schimb stabil si usor ajustabil, prin definirea unor rate-etalon in functie de o noua unitate monetara constituita sub forma unui “cos”- ECU (prescurtare de la European Currency Unit si in acelasi timp denumirea unei vechi monede franceze). Fluctuatiile ratelor de schimb au fost mult reduse, constituind inceputul unei noi ere de stabilitate economica intre statele membre ale comunitatii.
In 1991, sefii statelor membre ale Uniunii Europene au semnat tratatul de la Maastricht, in care era stipulat un set de sase criterii dure de convergenta economica, care trebuiau indeplinite de tarile care doreau sa adopte moneda unica europeana. La 1 ianuarie 1999 se nastea euro, si, dupa o perioada de “proba” de doi ani, timp in care a avut o existenta virtuala, inlocuieste, de la 1 ianuarie 2002 doisprezece monede europene.
Introducerea euro a creat deja o piata de capital mult mai fluida in intrega Europa, dar principalele sperante care se asteapta de la el se refera la unificarea pietei interne europene, care, desi fara bariere comerciale in mod oficial din 1992, este inca fragmentata, fapt reflectat de preturile ce difera considerabil in cadrul UE. Un studiu efectuat asupra a 53 de produse din zona euro a relevat diferente medii ale preturilor de 24%, iar un sondaj printre directorii de marketing a pus in evidenta o variatie medie de 80% intre preturile cele mai mari si cele mai scazute. Euro ar tebui sa puna capat acestei stari de fapt, din 2002 compararea preturilor in tarile care au adoptat-o devenind total tansparenta. Se vor inlatura astfel diferentele de pret la creditele comerciale ce aparau datorita fluctuatiilor cursurilor valutare in cadrul tranzactiilor internationale si toate problemele legate de contabilizarea lor la societatile din tarile ce au adoptat moneda unica.
1.4. RATE DE SCHIMB
Procesul de internationalizare a comertului a ridicat pentru contabilitate problema inregistrarii operatiilor cu strainatatea – exprimate in monede straine ale caror rate de schimb fluctueaza in timp – intr-o moneda comuna.
Mecanismul utilizat pentru exprimarea operatiilor intr-o unitate monetara comuna este cel al ratelor de schimb.
Rata de schimb sau cursul valutar reprezinta pretul la care o moneda nationala poate fi schimbata cu o alta moneda. Acesta poate fi exprimat printr-un numar de unitati din moneda locala raportat la o unitate din moneda straina, fie ca un numar de unitati din moneda straina ce pot fi achizitionate cu o unitate monetara locala. Majoritatea tarilor folosesc prima varianta, dar exista si tari cum ar fi Marea Britanie, care foloseste ultima procedura de determinare a cursurilor valutare.
“A vorbi despre cresterea sau descresterea ratelor de schimb reprezinta o ambiguitate din punct de vedere terminologic; e preferabil sa se vorbeasca despre modificarea preturilor valutei. In general, daca se mentioneaza ca are loc “o depreciere a ratelor de schimb” aceasta inseamna ca pretul valutei in tara considerata devine mai mare si, deci, o unitate din moneda nationala valoreaza relativ mai putin decat intr-o situatie anterioara.” Asadar, crestera pretului valutei, din punctul de vedere al tarii de referinta, inseamna o descrestere a pretului monedei tarii respective pentru restul tarilor.
Stabilirea unui curs de schimb implica convertibilitatea monedei. Monedele pot fi convertibile, partial convertibile, sau neconvertibile, in functie de politica monetara a statului. Totodata, exista trei tipuri de sisteme de rate de schimb: rate de schimb fixe, rate de schimb flexibile si controlul valutar.
Sistemul ratelor de schimb fixe este un sistem de monede convertibile in care fiecare individ este liber sa realizeze tranzactiile dorite la preturile existente si in care guvernul cumpara si vinde moneda straina pentru a mentine nivelul ratei de schimb. Acest sistem a constituit fundamentului mecanismului fondat prin Conferinta de Bretton Woods, al expansiunii si liberalizarii comertului international ca si al miscarilor care avut loc in perioada urmatoare Celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In cadrul Fondului Monetar International, “SUA isi asumase obligatia asumarii unei economii sanatoase, stabile, lipsite de fluctuatii si care sa confere garantia unei monede de referinta, sanatoasa, si a unor cursuri de schimb stabile. In acelasi timp, guvernele aveau posibilitatea de a interveni prin masuri monetare si fiscale, pentru mentinerea cursurilor valutare in limitele admise si pentru reducerea presiunilor pietei, forte care ar fi putut afecta fixitatea cursurilor de schimb. Acutizarea conflictului dintre obiectivele politicii economice americane pe plan intern si obligatiile asumate pe plan international a fost, de fapt, factorul care a decalnsat criza sistemului international de la Bretton Woods si adoptarea regimului cursurilor valutare flotante.”
Sistemul ratelor de schimb flexibile este un sistem de monede convertibile in care rata de schimb este determinata de piata. Principala problema este de a stabili factorii determinanti ai ratei de schimb si modificarile acesteia. Acesta este sistemul care caracterizeaza in prezent piata internationala.
Sistemului controlului valutar este acela in care guvernul stabileste rata de schimb si nu permite, in mod necesar, indivizilor sa realizeze tranzactiile dorite. Valuta este vanduta numai in anumite conditii, iar indivizilor li se cere, in general, sa vanda valuta detinuta guvernului. Intr-un asemenea sistem valuta nu este convertibila.
Ratele de schimb se pot clasifica in functie de mai multe criterii:
rate de schimb la termen si la vedere
Rata de schimb la vedere este rata ce se utilizeaza pentru cumpararile sau vanzarile efectuate in momentul in care rata este cotata. Rata de schimb la termen este acea rata utilizata in contractele de vanzare sau cumparare a unei valute la un moment viitor.
rate de schimb nominale sau reale.
Pana la aparitia ratelor flotante, in anii ’70, cele mai multa tari inregistrau “valori paritare” ale monedelor nationale la F.M.I. in concordanta cu prevederile reglementarilor de la Bretton Woods. O asemenea valoare paritala reprezenta rata de schimb oficiala. Dar, in multe cazuri, tarile, fiind refractare in a-si devaloriza moneda, au impus o serie de “taxe asupra tranzactiilor”sau suprataxe pe cumpararile de valute. Pentru acest motiv, a devenit utila distinctia intre rata de schimb nominala (de exemplu rata anuntata de F.M.I. si cotata ca rata oficiala) si rata de schimb reala ce reflecta preturile efective (reale) platite si primite de comercianti in schimbul valutar efectuat.
In ultimii ani, sub regimul ratelor flexibibile a aparut si s-a raspandit o a doua semnificatie a termenului de “rata reala de schimb”: potrivit acesteia, rata reala semnifica media ponderata a ratelor de schimb utilizate de partenerii comerciali ai tarii in cauza. Astfel, o tara ce trebuie sa faca fata unei cresteri a lirei sterline si a yenului japonez si unei scaderi a dolarului ar putea calcula media ratelor de schimb prin ponderarea cu proportia comertului cu tarile respective si sa determine astfel rata reala de schimb.
rate de schimb ajustate dupa raportul “paritatea puterii de cumparare/nivelul preturilor” (PPC/NP)
Atunci cand o tara se confrunta cu o inflatie rapida, trebuie facuta diferenta intre ratele de schimb nominale si reale si corespondentii lor “reali”. Un concept relevant pentru rata de schimb reala este “rata nominala” ajustata la diferentele dintre rata inflatiei tarii de referinta si cea a tarii partenere. Astfel, rata de schimb de tipul PPC/NP este rata de schimb impartita la indicele preturilor din tara de referinta si inmultita cu indicele preturilor din tara partenera.
rate de schimb incrucisate
Pentru moneda unei tari exista tot atatea cursuri de schimb la vedere, cati parteneri de schimb cu monede independente are tara respectiva. In aceste conditii este suficient sa vorbim in termenii unei singure rate de schimb, deoarece toate celelalte se pot alinia acesteia. Astfel, daca se cunoaste raportul de schimb dintre euro si dolar, precum si raportul dolar – lira sterlina, se poate deduce cu usurinta raportul dintre euro si lira sterlina.
rate fixe si rate libere
In prezent ratele de schimb fixe sunt stabilite de guverne pentru anumite operatiuni, cum ar fi rate favorabile pentru achizitia de echipamente din strainatate si rate nefavorabile pentru plata unor dividende catre investitori straini. Ratele de schimb libere sunt stabilite prin confruntarea cererii cu oferta de moneda.
rate directe si rate indirecte
Ratele directe exprima cate unitati din moneda nationala sunt necesare pentru achizitia unei unitati monetare straine. Ratele indirecte exprima cate unitati monetare straine sunt necesare pentru achizitia unei unitati monetare nationale, aceasta rata fiind intalnita in SUA si Marea Britanie.
CAPITOLUL 2
TRANZACTII EXPRIMATE IN MONEDA STRAINA
2.1. CONTABILITATE DE CASA SAU
CONTABILITATE DE ANGAJAMENTE ?
Principiul specializarii exercitiilor sau delimitarii perioadelor pesupune ca efectele tranzactiilor si alte evenimente sunt luate in calcul din momentul in care acestea s-au produs si nu atunci cand intervine plata sau incasarea de lichiditati sau a echivalentelor de lichiditati. Procedand astfel se da expresie preeminentei cauzelor asupra efectelor, se inregistreaza mai intai angajamentele si apoi executarea lor. Veniturile si cheltuielile sunt delimitate si inregistrate in sub aspect real (miscare de bunuri si servicii) si nu sub aspect monetar (miscare monetara).
In Regulamentul de aplicare a legii contabilitatii in Romania, acest principiu este definit prin prisma delimitarii in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii unitatii patrimoniale pe masura angajarii acestora si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera.
Un asemenea demers conduce la considerarea fiecarui exercitiu ca un tot independent separat de exercitiile anterioare sau de cele viitoare, evidentiind toate cheltuielile si veniturile si atribiund doar acele venituri si cheltuieli care-i sunt proprii.
Consecinta este legarea veniturilor de exercitiul in care sau angajat, respectiv inregistrarea veiturilor in momentul in care au fost dobandite, iar a cheltuielilor pe masura ce sunt angajate, rezultand astfel «contabilitatea de angajamente », sau « accrual accounting ».1
Opozabil criteriului angajarii, pentru delimitarea cheltuielilor si veniturilor se foloseste si criteriul monetar. In mod corespunzator se delimiteaza « contabilitatea de trezorerie » sau « cash-accounting ». In acest caz, tranzactiile sunt separate si inregistrate in categoria cheltuielilor si veniturilor numai la decontarea lor la trezorerie.
O buna perioada de timp societatile au utilizat contabilitatea de casa, dar nevoile de informare si deficientele acestui tip de contabilitate au impus gasirea altui mod de tinere a contabilitatii.
In prezent, majoritatea societatilor conduc o contabilitate de angajamente sau contabilitate de exercitiu (accrual accounting).
Contabilitatea de angajamente presupune ca efectele tranzactiilor si ale altor evenimente sa fie recunoscute atunci cand tranzactiile si evenimentele se produc (si nu pe masura ce numerarul sau echivalentul sau este incasat sau platit) si sa fie inregistrate in evidentele contabile si raportate in situatiile financiare ale perioadelor aferente.
Situatiile financiare intocmite in baza acestui principiu ofera informatii utilizatorilor nu numai despre tranzactiile trecute, care au implicat plati si incasari, dar si despre obligatiile de plata din viitor si despre resursele privind incasarile viitoare. Deci acestea furnizeaza cele mai utile informatii referitoare la tranzactii si la alte evenimente trecute care sunt necesare utilizatorilor in luarea deciziilor economice.
Conform principiului independentei exercitiilor, in contabilitatea de angajamente toate operatiile care determina cheltuieli si venituri sunt inregistrate in momentul generarii sau angajarii lor, ceea ce presupune individualizarea si reflectarea cheltuielilor in faza de angajare si consum, iar a veniturilor in momentul obtinerii si a realizarii lor.
In concordanta cu principiul rezultatului este necesar sa se delimiteze momentul in care cheltuielile se considera consumate si veniturile realizate, iar pe aceasta baza imputarea costului atasat in vederea determinarii rezultatului net. Astfel, cheltuielile se considera consumate in momentul utilizarii resurselor, iar veniturile realizate in momentul transferarii dreptului de proprietate, deci a livrarii sau facturarii catre client.2 Toate cheltuielile angajate in cursul exercitiului care nu se pot atasa veniturilor realizate sunt “activate” sau recunoscute ca active, fiind imobilizate, stocate sau repartizate asupra mai multor exercitii. De asemenea, sunt “pasivizate” sau recunoscute ca pasive toate veniturile realizate in avans, care sunt atribuite exercitiilor viitoare.
Spre deosebire de contabilitatea de angajamente, in contabilitatea de casa, tranzactiile sunt separate si inregistrate in categoria cheltuielilor si veniturilor numai la decontarea lor la trezorerie; astfel, cheltuielile sunt inregistrate in momentul efectuarii platilor, iar veniturile in momentul incasarii lor.
Conform acestei metode, beneficiul este calculat pe baza veniturilor incasate si a cheltuielilor platite, fara a se tine cont de principiul conectarii cheltuielilor la venituri, propriu contabilitatii de angajamente. In acest caz pot aparea erori evidente atunci cand exista un decalaj intre operatiunile de vanzare/cumparare si de prestare de servicii, pe de o parte si, si cele de plata/incasare, pe de alta parte.
Exemplu :
Pentru reliefarea diferentelor dintre cele doua contabilitati, vom considera urmatoarea situatie : o societate de constructii semneaza un contract cu o firma pentru construirea sediului acesteia, al carui cost este de 500.000.000. In luna ianuarie, societatea de constructii incepe ridicarea sediului, si in acest scop inregistreaza consumuri de materiale achizitionate pe credit comercial in valoare de 380.000.000. In februarie termina constructia si o preda clientului care ii achita contravaloarea de 500.000.000, iar in martie ramburseaza creditul de 380.000.000.
Inregistrarile in contabilitate, conform celor doua tipuri de contabilitati, sunt:
contabilitatea de casa:
ianuarie
inregistrarea contractului 411 = 472 500.000.000
Intrucat, in contabilitatea de casa nu se inregistreaza venitul pana in momentul incasarii banilor, in luna ianuarie nu pot incarca in contul de rezultate un venit neincasat, asa ca am trecut venitul la “Venituri inregistrate in avans”, cont care nu va influenta rezultatul din Contul de profit si pierdere”
achizitia si consumul materialelor 3xx = 401 380.000.000
471 = 3xx 380.000.000
Pentru ca materialele nu au fost inca achitate, acest consum nu se inregistreaza ca o iesire de fonduri, respectiv o cheltuiala, decat in momentul platii lor.
februarie
incasarea clientului 5121 = 411 500.000.000
inregistrarea venitului 704 = 472 500.000.000
martie
rambursarea creditului 401 = 5121 380.000.000
inregistrarea platii-consumului 6xx = 471 380.000.000
contabilitatea de angajamente:
ianuarie
inregistrarea contractului 411 = 704 500.000.000
achizitia si consumul materialelor 3xx = 401 380.000.000
6xx = 3xx 380.000.000
februarie
incasarea clientului 5121 = 411 500.000.000
martie
rambursarea creditului 401 = 5121 380.000.000
Beneficiile nete lunare, calculate conform celor doua tipuri de contabilitati,se prezinta astel:
In cazul contabilitatii de casa
ianuarie februarie martie total
incasari – 500.000.000 – 500.000.000
plati – – 380.000.000 380.000.000
beneficiul/ 500.000.000 -380.000.000 120.000.000
piederea net(a)
In cazul contabilitatii de angajamente
ianuarie februarie martie total
venituri 500.000.000 – – 500.000.000
cheltuieli 380.000.000 – – 380.000.000
beneficiul/ 120.000.000 120.000.000
piederea net(a)
Pe total, la nivelul celor trei luni, beneficiul net este acelasi, indiferent de tipul de contabilitate. Elementul determinant, care diferentiaza cele doua tipuri de contabilitate, este alegerea momentului in care beneficiul net este constatat.
Structura bilantiera difera, la randul ei, de la un tip de contabilitate la altul.
In cazul contabilitatii de casa:
31 ianuarie 28 februare 31 martie
Activ
Disponibilitati – 500.000.000 120.000.000
Total activ – 500.000.000 120.000.000
Pasiv
Cap proprii – 500.000.000 120.000.000
Total pasiv – 500.000.000 120.000.000
In cazul contabilitatii de angajamente:
31 ianuarie 28 februare 31 martie
Activ
Disponibilitati – 500.000.000 120.000.000
Clienti 500.000.000 – –
Total activ 500.000.000 500.000.000 120.000.000
Pasiv
Cap proprii 120.000.000 120.000.000 120.000.000
Imprumuturi 380.000.000 380.000.000 –
Total pasiv 500.000.000 500.000.000 120.000.000
Se desprind de aici principalele motive pentru care contabilitatea de casa nu raspunde exigentelor teoriei financiare:
contabilitatea de casa subevalueaza veniturile si activele, netinand cont de creanta clienti din luna ianuarie de 500.000.000, care reprezinta o intrare de fonduri pe termen scurt.
contabilitatea de casa subevalueaza cheltuielile angajate de constructia cladirii si datoria care decurge din angajarea creditului de la sfarsitului lunii ianuarie
contabilitatea de casa subevalueaza capitalurile proprii (ca diferenta intre active si datorii) ale lunii ianuarie, ea neconstatand veniturile si activele decat in luna februarie, iar capitalurile proprii ale lunii februarie sunt supraevaluate prin neconstatarea cheltuielilor si datoriei decat in luna martie.
In opinia mea, o alta varianta de efectuare a inregistrarilor de mai sus in contabilitatea de casa o constituie utilizarea conturilor in afara bilantului pentru reflectarea cheltuielilor neplatite si veniturilor neincasate, care in mod normal nu sunt recunoscute pana in momentul platii sau incasarii.
Opozabil contabilitatii de angajamente in care venitul este recunoscut in momentul transferarii dreptului de proprietate, in contabilitatea de casa venitul este recunoscut in momentul incasarii iar in exemplul luat, venitul din prestarea serviciilor din luna ianuarie il inregistram intr-un cont in afara rezultatului, 8XX "Venituri din servicii prestate neincasate".
Automat, nici achizitiile de materiale nu intra in proprietatea cumparatorului pana nu sunt achitate, si nu se poate trece pe cheltuieli consumul unor materiale care nu sunt inca in proprietatea firmei. Deci in ianuarie nu avem intrari de materiale prin achizitie de la furnizori si respectiv iesiri de materiale prin consum, ci, pentru a reflecta consumul materialelor care nu ne apartin utilizam un cont in afara exercitiului, 8xy "Cheltuieli cu consumul materialelor neachitate".
Abia in luna februarie, odata cu incasarea banilor, va fi recunoscuta creanta si respectiv veniturile din prestarea de servicii, iar in luna martie intrarea materialelor prin achizitie de la furnizori, pe care ii recunoastem in momentul platii, ca si consumul materialelor.
Ianuarie
Inregistrarea contractului
= 8xx 500.000.000
"Venituri din servicii
prestate neincasate"
Inregistrarea consumului de materiale
8xy = 380.000.000
"Cheltuieli cu consumul
materialelor neachitate"
Februarie
Inregistrarea venitului din servicii prestate
411 = 704 500.000.000
Incasarea creantei
5121 = 411 500.000.000
si, concomitent, inchiderea contului de venituri in afara bilantului
8xx = 500.000.000
"Venituri din servicii
prestate neincasate"
Martie
Inregistrarea datoriei catre furnizori si achitarea acesteia
3xx = 401 380.000.000
401 = 5121 380.000.000
Consumul materialelor
6xx = 3xx 380.000.000
si, concomitent, inchiderea contului de cheltuieli in afara bilantului
= 8xy 380.000.000
"Cheltuieli cu consumul
materialelor neachitate"
Contul de rezultate si bilantul raman nemodificate in acceasta varianta ca si in varianta prezentata mai sus, ce utiliza conturile de venituri si cheltuieli inregistrate in avans, diferenta constand in momentul inregistrarii creantei si, respectiv, datoriei catre furnizori, si in utilizarea conturilor in afara exercitiului pentru reflectarea cheltuielilor neplatite si veniturilor neincasate, pentru ca acestea nu sunt recunoscute si nu trebuie sa afecteze rezultatul pana in momentul platii, respectiv incasarii acestora.
Mi se pare mai corecta acasta metoda intrucat, daca veniturile nu sunt recunoscute decat in momentul incasarii iar cheltuielile in momentul platii, atunci contraprestatiile lor se considera ca nu au iesit inca din proprietatea unitatii pentru vanzari, respectiv nu au intrat in proprietatea acesteia pentru servicii sau pentru a fi consumate pana in momentul fluxului de numerar.
In acest caz veniturile/cheltuielile nu au de ce sa apara in bilant in conturile de regularizare, pentru ca se refera la elemente aflate inca in afara proprietatii unitatii sau care nu au iesit inca din proprietatea ei, iar in cazul unor defalcari a tranzactiilor pe mai multe exercitii, aceste cheltuieli sau venituri pot sa nu priveasca exercitiul curent, ci unele viitoare.
Aceasta abordare, ca si contabilitatea de casa, nu isi mai gaseste aplicabilitate astazi, intrucat, o data cu Ordinul 94 si alinierea la Standarde, au aparut prevederi ce impun inregistrarea elementelor care nu trebuie neaparat sa fie in proprietatea unitatii, ci doar sa fie controlate de intreprindere, adica aceasta sa fie cea care suporta riscurile si beneficiaza de avantajele utilizarii acestora.
Comparand contabilitatea de casa cu cea de angajamente sub aspectul avantajelor sau dezavantajelor din punctul de vedere al diferitilor utilizatori ai informatiei contabile, se pot deduce urmatoarele :
– din punctul de vedere al statului/fiscului, contabilitatea de casa ar putea fi preferata contabilitatii de angajamente pentru ca, desi subevalueaza veniturile in ianuarie, recunoscandu-le abia la incasare in februarie, subevalueaza si cheltuielile pe care le recunoaste abia in martie. Astfel se inregistreaza in luna februarie un beneficiu majorat nereal, asupra caruia percepe impozit pe profit. Daca aceasta situatie ar fi fost inregistrata in ultima luna din exercitiul financiar, fara a mai exista posibilitatea corelarii cu piederea suferita din inregistrarea cheltuielilor din luna urmatoare – cheltuieli care se refera de fapt la un consum aferent unei perioade anterioare – s-ar fi ajuns la plata unui impozit pe un profit fictiv si la decapitalizarea intreprinderii.
– din punct de vedere al actionarilor, acest fapt desigur i-ar dezavantaja. Pe langa pericolul decapitalizarii intreprinderii, contabilitatea de casa mai prezinta dezavantajul ca ofera o imagine deformata a capitalurilor proprii atat in luna ianuarie, cand sunt subevaluate, cat si in februarie, cand sunt supraevaluate
– managerul intreprinderii ar putea considera avantajoasa contabilitatea de casa atunci cand doreste sa ascunda actionarilor sau creditorilor un grad de indatorare mare, care nu apare reflectat in situatiile financiare pana in momentul platii
– din acelasi motiv contabilitatea de casa prezinta un risc foarte mare de dezinformare pentru tertii ce se bazeaza pe aceste situatii financiare pentru fundamentarea deciziilor lor. Informatia asupra lichiditatii intreprinderii, asupra scadentei datoriilor si creantelor este denaturata, fiind inutilizabila pentru deducerea unei concluzii asupra viitorului firmei. Astfel, din punct de vedere al reflectarii imaginii fidele a situatiei patrimoniale, una din din cerintele de baza ale contabilitatii, contabilitatea de angajamente este superioara contabilitatii de casa ce nu respecta principiul independentei exercitiilor si al conectarii cheltuielilor la venituri.
2.2. TRANZACTII EXPRIMATE IN MONEDA STRAINA
O societate poate avea relatii cu exteriorul sub forma
tranzactii proprii exprimate in moneda straina, cum ar fi:
– vanzarea sau cumpararea de bunuri, lucrari sau servicii;
acordarea sau primirea unor imprumuturi sau incheierea altor tipuri de contracte in moneda straina
b) subsidiari (filiale sau sucursale) sau contracte incheiate cu intreprinderi asociate privind desfasurarea operatiilor in moneda straina.
Pentru contabilizarea operatiilor in moneda straina se utilizeaza sistemele:
– sistemul monomonetar – care presupune contabilizarea creantelor, angajamentelor si disponibilitatilor externe la cursul de la data constituirii lor sau la cursul zilei.
– sistemul plurimonetar – care presupune inregistrarea tuturor elementelor patrimoniale externe doar in unitati monetare straine si a tuturor elementelor patrimoniale interne doar in moneda nationala.
Conform Legii Contabilitatii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicata in 2000, articolul 3, contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala,
contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta, potrivit reglementarilor elaborate in acest sens, dar,
pentru necesitatile proprii de informare, persoanele prevazute la art. 1, cu exceptia institutiilor publice, pot opta si pentru intocmirea situatiilor financiare si intr-o moneda stabila.
Contabilizarea operatiilor cu strainatatea, in conditiile unitatilor monetare diverse ce prezinta cursuri flotante, ridica mai multe probleme, cum ar fi:
rata de schimb utilizata in inregistrarea unor tranzactii sau intocmirea situatiilor financiare,
contabilizarea plusurilor sau minusurilor date de fluctuatiile ratelor de schimb,
intocmirea raportarilor financiare la nivelul subunitatilor din cadrul companiilor multinationale si consolidarea conturilor la nivelul societatii mama.
La momentul intocmirii situatiilor financiare, elementele patrimoniale vor fi impartite in :
elemente monetare – creante, datorii, disponibilitati- care sunt convertite pe baza ratei de inchidere (curente),
elemente nemonetare –restul- care sunt inregistrate anterior pe baza costului istoric si sunt convertite prin utilizarea ratei istorice (rata valabila la momentul operatiei referitoare la acel element). Elementele nemonetare care au fost exprimate pe baza valorii juste sunt convertite prin utilizarea ratei existente la momentul stabilirii acestei valori juste.
2.2.1. RATE DE SCHIMB UTILIZATE LA INREGISTRAREA TRANZACTIILOR
In privinta ratelor de schimb utilizate la intocmirea situatiilor financiare, societatile pot opta pentru una din variantele:
rata istorica – elementele raman contabilizate la cursul de la data inregistrarilor initiale, nerezultand castiguri sau pierderi;
Exemplu:
O societate inregistreaza la 1 decembrie o creanta in valoare de 1000$, la cursul de 25.000lei/$, si o datorie de 500€, la cursul de 23.000lei/€. La data de 31 decembrie, cursul dolarului este de 26.000lei/$ iar cursul euro este de 24.000lei/€.
La 1 decembrie 411 = 701 1000$*25.000=25.000.000
211 = 404 500€*23.000 =11.500.000
La 31 decembrie, cu ocazia intocmirii situatiilor financiare, conform ratei istorice, nu vom inregistra nici diferente de curs, nici venituri sau cheltuieli rezultate din diferente de curs valutar. Creanta si datoria, desi sunt elemente monetare, nu sunt reevaluate, ramanad inscrise in contabilitate la cursul istoric.
rata curenta (rata de inchidere) – presupune convesia elementelor patrimoniale pe baza ratei existente la momentul intocmirii situatiilor financiare.
Exemplu
Conform datelor de la problema de mai sus, se vor efectua urmatoarele inregistrari la 31 decembrie, cele de la 1 decembrie fiind identice:
Cresterea cursului in cazul unei crerante determina diferente favorabile de curs valutar, inregistrate, conform Legii contabilitatii nr.82/1991, in contul 477 “Diferente de conversie – pasiv”
411= 477 (26.000-25.000)*1000=1.000.000
Cresterea cursului in cazul unei datorii determina diferente nefavorabile de curs valutar, inregistrate, conform Legii contabilitatii nr.82/1991, in contul 476 “Diferente de conversie – activ”
476 = 401 (24.000-23.000)*500=500.000
La inceputul anului urmator, conturile tranzitorii privind diferentele de conversie sunt rectificate prin stornare in negru.
alegerea celei mai mici valori dintre rata istorica si rata curenta pentru activele societatii (creante), si a celei mai mari valori dintre cele doua rate pentru datorii – Metoda presupune necontabilizarea cresterilor de valoare
ale activelor si contabilizarea datoriilor.
Exemplu
Pe datele de la problema anterioara, se vor inregistra la inchiderea exercitiului urmatoarele operatii:
Creantele sunt evaluate la valoarea cea mai mica dintre rata istorica si rata curenta, deci raman inregistrate la valoarea de 25.000.000 lei.
Datoria va fi evaluata la valoarea mai mare, deci la rata curenta. Conform Legii contabilitatii, se vor inregistra diferente din conversie – activ, datorita diferentelor de curs negative.
476 = 401 (24.000-23.000)*500=500.000
Comparand cele trei rate se pot trage urmatoarele concluzii:
desi rata istorica raspunde cel mai bine principiului prudentei, ea este putin utilizata, fiind irelevanta in conditiile inflatiei existente in prezent in lume, dar adeptii ei considera ca este nepotrivita utilizarea altor rate decat cea istorica, putand rezulta castiguri sau pierderi contabilizate dar nerealizate inca, fapt ce ar contraveni principiului enuntat
utilizarea ratei curente raspunde noilor curente de opinie care cer utilizarea costurilor curente in exprimarea elementelor patrimoniale, adversarii acestei metode invoca riscul contabilizarii unor castiguri inaintea realizarii efective a acestora.
alegerea celei mai mici valori dintre rata istorica si rata curenta pentru creante si a celei mai mari pentru datorii duce la necontabilizarea cresterilor de valoare ale creantelor si contabilizarea cresterii datoriilor. Utilizarea acestei metode este justificata de respectarea principiului prudentei, dar principalul dezavantaj este lipsa omogenitatii in prelucrarea informatiei.
Consider ca nu se poate da un verdict unic asupra disputei care metoda este cea mai corecta, acest lucru depinzand de foarte multi factori, cum ar fi interesul fiecarui utilizator al informatiei contabile, de situatia firmei si evolutia contextului economic, de interesele normalizatorilor contabili.
Fiecare metoda prezinta avantajele si dezavantajele ei, in functie de punctul de vedere din care se priveste.
Rata istorica respecta principiul prudentei, dar reflecta ea imaginea fidela a patrimoniului, mai ales intr-un mediu inflationist cum este in general cel din zilele noastre?
Rata curenta ofera imaginea fidela la un moment dat, dar cat de relevanta este aceasta in situatia fluctuatiilor majore ale cursurilor valutare ce caracterizeaza azi unele monede?
Evaluarea creantelor la cea mai mica valoare dintre rata curenta si rata istorica si a datoriilor la cea mai mare valoare dintre cele doua incearca sa combine avantajele celor doua metode, dar aduce atingere omogenitatii tratarii datelor si comparabilitatii informatiilor.
In opinia mea, evaluarea tranzactiilor la rata curenta ofera mai multe avantaje decat dezavantaje, intrucat este cea care raspunde cel mai bine obiectivului fundamental al contabilitatii – imaginea fidela, iar rata istorica, desi are o determinare obiectiva, devine inselatoare in cazul unor modificari semnificative.
2.2.2. INREGISTRAREA ELEMENTELOR EXPRIMATE IN MONEDA STRAINA
CONFORM VECHILOR NORME
Conform ordinului 1670 din 30 septembrie 1997 pentru aprobarea Precizarilor privind reflectarea in contabilitate a unor operatiuni in valuta, a diferentelor de curs valutar si a altor operatiuni, si Regulamentului de aplicare a Legii Contabilitatii nr.82/1991, inregistrarea in contabilitate a elementelor patrimoniale exprimate in valuta se face conform urmatoarelor reguli:
Inregistrarea in contabilitate a subscrierii si varsarii capitalului social in valuta
Inregistrarea capitalului social subscris in valuta se face la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din data subscrierii.
Varsarea capitalului social in valuta se inregistreaza la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din ziua varsamantului consemnat in extrasele de cont, iar diferentele de curs valutar stabilite intre momentul subscrierii si data varsamantului se inregistreaza in contul 1068 "Alte rezerve", analitic distinct (Hotararea Guvernului nr. 252/1996, cu modificarile ulterioare).
Acelasi regim se aplica diferentelor de curs valutar aferente varsamintelor, reprezentand aportul in natura al actionarilor (asociatilor) straini.
In aceasta situatie, diferentele de curs valutar se stabilesc ca diferenta intre cursul de schimb al pietei valutare din data subscrierii si cursul de schimb valutar din data varsamantului, respectiv din data declaratiei vamale de import.
Exemplu: Se inregistreaza subscrierea de capital sub forma unei sume de 1000$ si a unui mijloc fix in valoare de 5000$. Cursul la data subscrierii era de 25000lei/$, la data varsarii sumei era de 26000lei/$, iar la data aducerii in tara a mijlocului fix era de 26500lei/$.
456 = 1011 6000$*25000lei/$=150.000.000lei
5124= % 1000$*26000lei/$=26.000.000lei
1000$*25000lei/$=25.000.000lei
1000$*(26000-25000)=1.000.000lei
2131= % 5000$*26500lei/$=132.500.000lei
5000$*25000lei/$=125.000.000lei
5000$*(26500-25000)=7.500.000lei
1011=1012 150.000.000lei
Evaluarea disponibilitatilor in valuta
La inchiderea exercitiului financiar, disponibilitatile in valuta se evalueaza la cursul de schimb al pietei valutare, in vigoare la acea data, iar diferentele de curs rezultate se inregistreaza in contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare, dupa caz, cu exceptia diferentelor de curs aferente disponibilitatilor reprezentand capital social in valuta, care se inregistreaza in contul 1068 "Alte rezerve", analitic distinct, fara a influenta rezultatele financiare ale agentilor economici.
Operatiunile de incasari si plati in devize se fac prin intermediul contului 5124 “Conturi la banci in devize”. Conform Regulamentului de aplicare a Legii Contabilitatii nr.82/1991, operatiunile privind disponibilitatile in devize se inregistreaza in contabilitate atat in devize cat si in lei, dupa metoda cursului zilei sau dupa metoda cursului fix.3
Pentru exemplificare vom lua urmatorul exemplu:
La data de 15.05.N se fac urmatoarele operatiuni in contul de devize:
-incasarea unei facturi emise la data de 10.04.N, reprezentand marfuri unui client extern in valoare de 5000$.
-plata unei facturi emise la data de 20.04.N, catre un furnizor extern in valoare de 3000$.
Cursurile valutare sunt urmatoarele:
10.04.N 20.04.N 15.05.N 31.12.N
8000lei/$ 8500lei/$ 8700lei/$ 9000lei/$
Metoda cursului zilei
inregistrarea incasarii creantei in devize :
Deoarece cursul dolarului este mai mare in momentul incasarii creantei decat in cel al constatarii ei, se inregistraza o diferenta favorabila de curs valutar.
5124 = % 5000$*8700lei/$= 43.500.000lei
411 5000$*8000lei/$= 40.000.000lei
765 5000$*(8700-8000)=3.500.000lei
plata datoriei in devize :
Deoarece cursul leu/$ este mai mare in momentul platii decat in cel al constatarii datoriei, se inregistreza o diferenta nefavorabila de curs valutar.
% =5124 3000$*8700lei/$=26.100.000lei
3000$*8500lei/$=25.500.000lei
665 3000$*(8700-8500)=600.000lei
la inchiderea exercitiului se evalueaza soldul contului 5124 la cursul din 31.12.N.
Soldul debitor al contului la inchiderea exercitiului se calculeaza atat in lei cat si in devize, pe baza datelor inregistrate in cont si se compara cu soldul evaluat la cursul valutar din momentul inchiderii exercitiului.
In cazul acesta, soldul contului pe baza operatiilor inregistrate in cont, este de 2000$, respectiv 17.400.000lei, iar pe baza cursului din 31.12. N, soldul este de 2000$=18.000.000lei, rezultand o diferenta favorabila de 600.000lei inregistrata ca un venit din diferente de curs valutar.
D 5124 C
(1) 5000$*8700lei/$=43.500.000lei 3000$*8700lei/$=26.100.000lei (2)
––––––––––––––––––––––––––––-
(3) ajustarea soldului 600.000 S.D. 2000$ / 17.400.000lei
––––––––––––––
S.F.D la 31.12.N
2000$*9000lei/$=18.000.000lei
5124 = 765 600.000
Aceasta operatiune reprezinta o ajustare a soldului 5124 “Conturi la banci in devize”, astfel incat la inchiderea exercitiului acesta sa reflecte disponibilul in devize evalut la valoarea actuala in lei.
Metoda cursului fix
Potrivit acestei metode, contul 5124 inregistreaza toate operatiunile in lei pe baza unui curs valutar fix, stabilit in prealabil. Cursul valutar fix poate fi cursul de schimb de la data inchiderii exercitiului precedent sau un curs mediu estimat. Daca acest curs fix ales pentru exercitiul curent este diferit de cursul valutar aferent inchiderii exercitiului precedent, la deschiderea exercitiului curent se va face operatiunea de ajustare astfel:
cand cursul fix al exercitiului curent este superior cursului valutar aferent inchiderii exercitiului precedent, se inregistreza un venit:
5124 = 765
b) cand cursul fix al exercitiului curent este inferior cursului valutar aferent inchiderii exercitiului precedent, se inregistreza o piedere:
665 = 5124
Si in cazul acestei metode, la inchiderea exercitiului soldul contului de disponibilitati in devize este evaluat la ultimul curs oficial.
Folosind aceleasi date si un curs fix de 8300lei/$, se va contabiliza:
incasarea creantei in devize (la cursul fix)
5124 = % 5000$*8300lei/$= 41.500.000lei
5000$*8000lei/$= 40.000.000lei
5000$*(8300-8000)= 1.500.000lei
plata datoriei in devize (la cursul fix)
401 = % 3000$*8500lei/$= 25.500.000lei
3000$*8300lei/$= 24.900.000lei
765 3000$*(8500-8300)= 600.000lei
la inchiderea exercitiului se inregistreaza evaluarea soldului contului 5124 la cursul din momentul evaluarii. Situatia contului se prezinta astfelȘ
D 5124 C
(1) 5000$*8300lei/$=41.500.000 3000$*8300lei/$=24.900.000 (2)
––––––––––––––––––––––––––––
(3) ajustarea soldului 1.400.000 S.D. 2000$ / 16.600.000lei
––––––––––––––
S.F.D. la 31.12. N
2000$*9000lei/$=18.000.000lei
soldul contului conform operatiilor inregistrate = 16.600.000lei
soldul contului conform cursului valutar de la 31.1.N = 18.000.000lei
diferente favorabile de curs valutar = 1.400.000lei
5124 = 765 1.400.000
Dupa cum se poate remarca la un calcul simplu, rezultatul aplicarii oricarei din cele doua metode este acelasi in cadrul Contului de profit si pierdere; ambele metode au dus la inregistrarea unui venit din diferente de curs valutar de 3.500.000lei in contul de rezultate.
Diferenta dintre cele doua metode este data de valoarea aleasa pentru evaluarea disponibilitatilor in momentul intrarii sau iesirii pe parcursul exercitiului financiar – cea din momentul tranzactiei, sau o valoare fixa aleasa pentru tot exercitiul financiar.
Metoda cursului zilei poate fi considerata avantajoasa atunci cand numarul operatiilor ce trebuiesc inregistrate nu este foarte mare, in caz contrar fiind mai usor de utilizat metoda cursului fix, ce usureaza procesul prelucrarii datelor.
Metoda cursului fix este recomandata, dupa parerea mea, in cazul unui volum semnificativ de date ce ar trebui inregistrate in perioade scurte de timp, tratand toate operatiile la aceeasi rata de schimb, fapt ce simplifica calculele, mai ales in cazul in care exista fluctuatii importante ale cursurilor valutare.
In cazul unor variatii semnificative ale ratelor de schimb, cred ca este preferabila metoda cursului fix pentru ca ofera avantajul unei mai mari comparabilitati a datelor si reduce riscul inregistrarii unor venituri fictive care in perioada imediat urmatoare ar fi resorbite. De exemplu, daca aceste venituri majorate s-ar inregistra exact la sfarsitul unui trimestru, ar trebui sa calculam impozit pe un profit fictiv, chiar daca in luna urmatoare aceste venituri "umflate" s-ar resorbi datorita redresarii cursului valutar.
Optiunea pentru una din cele doua metode depinde de situatia concreta in care se afla societatea si de mediul economic in care actioneaza.
Disponibilitatile in valuta, constituite ca depozite bancare la termen, conform contractelor incheiate cu societatile bancare, se inregistreaza in contul 267 "Creante imobilizate", analitic distinct, la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationala a Romaniei, potrivit art. 1 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 155 din 29 aprilie 1997 privind efectuarea si reflectarea in contabilitate a operatiunilor in valuta. Aceeasi regula se aplica si in cazul deschiderii acreditivelor in valuta.
La inchiderea exercitiului financiar, diferentele de curs valutar, fata de data inregistrarii in contabilitate a depozitului bancar in valuta, se inregistreaza in contul de diferente de conversie si se reiau la deschiderea exercitiului financiar urmator.
La expirarea termenului si la lichidarea depozitului bancar, inregistrarea in contabilitate se efectueaza la valoarea inregistrata la data constituirii depozitului bancar.
Exemplu:
La data de 1.12. N se acorda un imprumut pe 3 ani unei societati asociate, in suma de 1000$, la cursul de 20.000lei/$, dobanda 10%/an. Cursul la 31.12. N este de 21.000lei/$. La data incasarii creantei si a dobanzii aferente cursul de schimb este de 25.000lei/$.
la 1.12. N
2671 = 5124 1000$*20.000lei/$=20.000.000lei
2) la 31.12. N – cresterea cursului valutar in cazul unor creante determina diferente favorabile inregistrate in contul de diferente de conversie – pasiv
2671 = 477 1000$*(21.000-20.000)=1.000.000lei
inregistrarea dobanzii aferente anului N
2678 = 763 1000$*21.000lei/$*10%*1/12=175.000lei
3) la 1.01. N+1 – reluarea diferentelor de conversie aferente creantei in devize
477 = 2671 1.000.000
Inregistrarile 2) si 3) se repeta la sfarsitul anilor N+1, N+2, respectiv inceputul anilor N+2, N+3, in functie de cursul de inchidere aferent.
4) la 1.12. N+3 – incasarea creantei si a dobanzii aferente
5124 = % 1000$*25.000lei/$=25.000.000lei
1000$*20.000lei/$=20.000.000lei
765 5.000.000lei
2678 = 763 1000$*10%*3*25.000lei/$=7.500.000lei
5124 = 2678 300$*25.000lei/$= 7.500.000lei
Elementele structurale ale trezoreriei constand din conturi la banci si numerar in casierie nu sunt supuse constatarii de provizioane pentru depreciere, chiar daca sunt afectate de depreciere prin erodarea puterii de cumparare a monedei sau recuperarea unor disponibilitati bancare este incerta datorita situatiei precare unde sunt deschise conturile bancare.
Totusi, in cazul disponibilitatilor in valuta, provenite din avansuri de la clienti, societatile comerciale au dreptul sa constituie provizioane, pe seama cheltuielilor, provizioane care sunt deductibile fiscal la nivelul pierderii nete, din diferentele de curs valutar, respectiv dintre valoarea creantelor si a datoriilor evaluate la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din ultima zi a exercitiului financiar, si cursurile valutare la care acestea au fost inregistrate in contabilitate, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 335/1995, republicata, si ale Ordinului ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.459 din 7 august 1995 .
Exemplu:
– inregistrarea avansului in valuta, de la clienti:
5124 = 419A 100 U.S.D. x 7.000 lei/U.S.D. = 700.000 lei
5124 = 419B 80 £ x 10.000 lei/£ = 800.000 lei
– inregistrarea diferentelor de curs valutar la data de 31 decembrie (curs de schimb al pietei valutare = 8.000lei/U.S.D., 9000lei/£). La inchiderea exercitiului se constata o diferenta favorabila de curs valutar aferenta disponibilitatilor in valuta de:
100$*(8000lei/$-7000lei/$) =100.000 lei
80 £*(9000lei/£-10.000lei/£)=-80.000lei
20.000lei
5124 = 765 20.000 lei
– evaluarea obligatiei fata de clientii-creditori.
Deoarece cursul de schimb al dolarului s-a depreciat, se constata o crestere a valorii datoriei in lei fata de clientul-creditor A, deci o pierdere latenta de 100.000 lei inregistrata in diferente de conversie – activ (nefavorabile).
In schimb cursul lirei s-a apreciat, ducand la o reducere a datoriei in lei fata de clientul-creditor B, reflectata in diferente de conversie– pasiv (favorabile).
476 = 419A 100.000 lei
419B = 477 80.000 lei
– constituirea provizionului pentru diferenta nefavorabila de curs valutar, aferenta obligatiei in valuta. Trebuie remarcat ca, potrivit Hotararii Guvernului nr. 335/1995 provizioanele pentru diferentele de curs valutar se pot constitui la nivelul intregii pierderi posibile, dar nu sunt deductibile fiscal decat la nivelul pierderii nete din diferentele de curs valutar, adica la valoarea obtinuta din diferenta dintre valoarea pierderilor probabile si cea a castigurilor probabile rezultate din evaluarea la cursul de inchidere a creantelor si datoriilor fata de cursul de la data inregistrarii lor.
In cazul nostru, piederea neta este de 20.000 lei, si pentru aceasta valoare vom constitui provizion.
6862 = 1514 20.000 lei
NOTA:
Fata de situatia prezentata, in contul de profit si pierderi, influenta din operatiunile de reflectare a diferentelor de curs valutar, aferente disponibilitatilor si obligatiilor in valuta, este nula.
In afara situatiilor cand diferentele nefavorabile de curs valutar sunt inregistrate drept cheltuieli ale exercitiilor (este vorba despre diferentele nefavorabile realizate cu ocazia decontarilor) sau activate in bilant, sub forma unui element de activ fictiv (este cazul diferentelor de conversiune-activ, care sunt pierderi nerealizate – latente, constatate la inchiderea exercitiului), in doctrina contabila romaneasca este intalnita si solutia inregistrarii acestor pierderi ca element al valorii unor active reale.
Solutia din urma se aplica de agentii economici care au efectuat investitii concretizate in imobilizari corporale, cu plata in valuta, care pot introduce in valoarea acestor active corporale diferentele nefavorabile de curs valutar si dobanzile bancare stabilite la data inchiderii exercitiului financiar, aferente creditelor in valuta platite sau de platit in cursul exercitiului financiar .
Prin aceasta solutie se evita impactul devalorizarii monedei nationale asupra rezultatului exercitiului cand se ramburseaza creditul in devize si se “esaloneaza”suportarea acestor pierderi pe durata de amortizare a imobilizarilor finantate prin credite in devize.
Exemplu:
Achizitia unui mijloc fix in valoare de 2000$ la cursul de 25.000lei/$, in iunie N, este achitata in iunie N+2. Cursul la 31.12.N este de 30.000lei/$, diferenta nefavorabila fiind inclusa in costul mijlocului fix, (printr-o reevaluare libera, din initiativa intreprinderii), si majorand implicit si datoria catre furnizorul de imobilizari.
1. achizitia
212 = 404 2000$*25.000lei/$=50.000.000
2. includera diferentelor nefavorabile in costul mijlocului fix
212 = 404 2000$*(30.000-25.000)lei/$=10.000.000
In literatura de specialitate se mentioneaza ca aceasta metoda de capitalizare a diferentelor de curs valutar este recomandabila in cazul in care deprecierea monedei nu este temporara si nu se practica sistemul de acoperire prin contracte la termen pe piata monetara sau cand exista posibilitatea decontarii anticipate a datoriei.
Aceasta practica este sustinuta si de Standardul de Contabilitate International nr.21 care precizeaza ca diferentele de curs valutar rezultate dintr-o depreciere severa a unei monede “in fata careia este practic imposibil de a lua masuri de acoperire si care afecteaza obligatiile ce au legatura cu bunurile ce sunt achizitionate si facturate in valuta, diferenta fiind considerata uneori ca o corectare a costului si incorporata in valoarea contabila a bunurilor in cauza”.
Reflectarea in contabilitate a creantelor si datoriilor in valuta
Creantele si datoriile in valuta se inregistreaza in contabilitate in lei, la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, in vigoare la data efectuarii operatiunilor.
Diferentele de curs valutar stabilite intre data inregistrarii creantelor si datoriilor in valuta si data incasarii, respectiv a platii lor, se inregistreaza ca venituri sau cheltuieli financiare, dupa caz (pct. 76 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991).
La inchiderea exercitiului financiar, diferentele de curs valutar, stabilite fata de data inregistrarii in contabilitate a creantelor si datoriilor, se inregistreaza in conturile de diferente de conversie, de activ (nefavorabile) sau de pasiv (favorabile), dupa caz, si se reiau la deschiderea exercitiului financiar urmator, neadmitandu-se compensari intre acestea. Pentru diferentele de conversie nefavorabile se constituie provizioane pentru deprecierea creantelor (pct. 83 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991).
Potrivit prevederilor pct. 10 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991, "convertirea in lei a preturilor externe pentru stabilirea valorii in vama a marfurilor din import se face potrivit cursului valutar de schimb in vigoare in prima zi a saptamanii in care se inregistreaza declaratia vamala, conform reglementarilor privind tariful vamal de import", curs comunicat de Banca Nationala a Romaniei conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 26/1993, aprobata si modificata prin Legea nr. 102/1994, si ale Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei.
Exemplu:
Import de materii prime in cont propriu la 15.12. N, conditia de livrare C.I.F. Port Constanta, la cursul de 17.000lei/$. Plata se va face la 15.01.N+1 la cursul de 18.000lei/$, cursul la 31.12.N fiind de 17.500lei/$
– valoarea in vama a materiilor prime=1.000$x17.000lei/$ = 17.000.000 lei
– taxele vamale = 1.700.000 lei
– comisionul vamal = 150.000 lei
– T.V.A. in vama = 3.581.500 lei
– cheltuielile cu transportul intern (500.000 + 90.000 T.V.A.) = 590.000 lei
1. Inregistrarea in contabilitate a importului de materii prime conform "Declaratiei vamale de import", "Invoice" etc.:
300 = % (Cost de achizitie) 18.850.000 lei
401 1.000 U.S.D. x 17.000 lei/U.S.D 17.000.000 lei
446 (taxe vamale + comision vamal) 1.850.000 lei
2. Plata in vama a taxelor vamale, a comisionului vamal si a T.V.A., cu ordin de plata:
446/analitic distinct = 5121 1.850.000 lei
4426 = 5121 3.581.500 lei
3. Inregistrarea contravalorii transportului pe parcurs intern:
% = 401 590.000 lei
300 500.000 lei
4426 90.000 lei
La 31.12.N se inregistreaza diferente de conversie – activ datorita cresterii cursului valutar in cazul unei datorii in devize
476 = 401 1000$*(17.500-17.000)lei/$=500.000lei
Constituirea provizionului pentru pierderi din schimb valutar
6862 = 1514 500.000
6. La 01.01.N+1 se reiau diferentele din conversie
401 = 476 500.000
7. Plata furnizorului extern:
% = 5124 1.000 U.S.D. x 18.000 lei/U.S.D 18.000.000 lei
401 1.000 U.S.D. x 17.000 lei/U.S.D. 17.000.000 lei
665 1.000.000 lei
8. Anularea provizionului
1514 = 7862 500.000
Exemplu:
Export in cont propriu de produse finite, conditia de livrare F.O.B. Port Constanta
– cursul de schimb al pietei valutare la data declaratiei vamale de export: 01.11.N :1$ = 27.000 lei
– valoarea exportului: 1.000 U.S.D.
– incasarea clientului extern la 30.01.N+1, cursul de schimb al pietei valutare la data incasarii: 1$ = 29.000lei
– cota zero T.V.A.
– cursul la 31.12.N : 1$ = 28.000lei
1. Inregistrarea exportului:
411 = 701 1.000 $ × 27.000 lei/$ = 27.000.000 lei
2. La 31.12.N inregistram diferentele favorabile de curs valutar in diferente din conversie -pasiv
411 = 477 1.000$*(28.000-27.000)=1.000.000
3. La 01.01.N+1 se reiau aceste diferente
477 = 411 1.000.000
4. Inregistrarea incasarii clientului extern, conform extrasului de cont:
5124 = % 1.000 U.S.D. x 29.000 lei/U.S.D. = 29.000.000 lei
411 1.000 U.S.D. x 27.000 lei/U.S.D. = 27.000.000 lei
765 = 2.000.000 lei
Exemplu:
Export de marfuri in comision realizat de o societate de comert exterior (SCE), conditii de livrare CAF
unitatea producatoare P vinde clientului extern C prin intermediul unitatii SCE marfuri facturate la 11.000$ la data de 15 dec N la cursul de 14.000lei/$ (data transportului prin vama)
transportul extern,efectuat de catre o unitate prestatoare de servicii PS se ridica la suma de 1000$
comisionul unitatii SCE este de 500$
incasarea clientului se face la data de 20 dec N, cursul fiind 14.200lei/$
plata catre P si PS se face in 22 dec N, cursul fiind de 14.300lei/$
cheltuieli efectuate de SCE in contul unitatii P: comision vamal 1.400.000lei, comisioane bancare 50$ la incasarea marfurilor de la extern, 50$ la efectuarea platilor
Inregistrarea marfurilor livrate clientului extern
Valoare externa CAF = 11.000$ * 14.000lei/$ = 154.000.000lei (fact catre C)
– transport extern = 1.000$ * 14.000lei/$ = 14.000.000lei (fact catre PS)
Valoare externa FOB = 10.000$ * 14.000lei/$ = 140.000.000lei (fact catre SCE)
411.C = % 154.000.000
401.P 140.000.000
401.PS 14.000.000
Inregistrarea comisionului cuvenit SCE in baza facturii emise catre P
411.P = 704 7.000.000lei = 500$ * 14.000lei/$
Incasarea marfurilor de la clientul extern
Val la incasare 11.000$ * 14.200lei/$ = 156.200.000lei
Val la facturare 11.000$ * 14.000lei/$ = 154.000.000lei
Dif de curs val pozitiva = 2.200.000lei
5124 = % 156.200.000
411.C 154.000.000
2.200.000
Inregistrarea cheltuielilor efectuate de SCE in contul P in baza facturii emise de SCE catre P
Comision vamal 1.400.000lei = 100$ (1.400.000lei / 14.000lei/$)
– pentru ca decontarea cu unitatea P se face in valuta este necesara transformarea cheltuielilor in lei in valuta la cursul de schimb din data efectuarii cheltuielilor
Comisioane bancare 710.000lei = 50$ * 14.200lei/$
715.000lei = 50$ * 14.300lei/$
2.825.000lei …200$
411.P = % 2.825.000
1.400.000
1.425.000
447 = 5121 1.400.000
Retinerile facute unitatii P din valoarea externa datorata (FOB)
Valoarea FOB 10.000$
Retineri – comision SCE – 500$
– Ch. in contul P – 200$
Rest de plata 9.300$
Retineri la cursul zilei 500$ * 14.000lei/$ = 7.000.000
200$………………………2.825.000
9.825.000
Retineri la cursul de la constituirea obligatiei
700$ * 14.000lei/$ = 9.800.000
Diferente de curs valutar negative -25.000
% = 411.P 9.825.000
401.P 9.800.000
665 25.000
Plata cate unitatea P a sumei nete de 9.300$
% = 5124 9.300$ * 14.300lei/$ = 132.990.000lei
401.P 9.300$ * 14.000lei/$ = 130.200.000lei
2.790.000lei
Plata transportului extern unitatii PS
% = 5124 1.000$ * 14.300lei/$ = 14.300.000lei
401.PS 1.000$ * 14.000lei/$ = 14.000.000lei
665 300.000lei
Operatiuni la sfarsitul anului N in cadrul contului 5124,
curs valutar = 14.500lei$
5124
11.000$ * 14.200 = 156.200.000 50$ * 14.200 = 710.000
50$ * 14.300 = 715.000
9.300$*14.300 = 132.990.000
1.000$*14.300 = 14.300.000
SFD 600$……………7.485.000
600$*14.500=8.700.000 Dif Fav CV 1.215.000
5124 = 765 1.215.000
Conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 335 din 16 mai 1995 privind regimul constituirii, utilizarii si deductibilitatii fiscale a provizioanelor agentilor economici si societatilor bancare, republicata, si ale Ordinului ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.459 din 7 august 1995 pentru aprobarea Precizarilor referitoare la reflectarea in contabilitate a prevederilor art. 1 din Hotararea Guvernului nr. 335/1995, precum si a altor operatiuni, provizioanele constituite sunt deductibile fiscal la nivelul pierderii nete din diferentele de curs valutar, respectiv dintre valoarea creantelor si datoriilor evaluate la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din ultima zi a exercitiului financiar, si cursurile de schimb la care acestea au fost inregistrate in contabilitate.
Exemplu:
Inregistrarea provizioanelor pentru pierderi din diferente de curs valutar, aferente creantelor si obligatiilor in valuta, evidentiate in bilantul contabil la sfarsitul exercitiului financiar.
La inchiderea exercitiului financiar, in contabilitatea societatii comerciale sunt inregistrate:
– factura unui furnizor,neachitata=2.000 U.S.D.x 7.500 lei/U.S.D.=15.000.000 lei
– avansul primit de la un client = 800 U.S.D. x 7.000 lei/ U.S.D. = 5.600.000 lei
– avansul acordat unui furnizor = 600 U.S.D. x 7.100 lei/U.S.D. = 4.260.000 lei
– factura unui client, neincasata=1.000 U.S.D. x 7.000 lei/U.S.D. = 7.000.000 lei
Cursul de schimb al pietei valutare la 31 decembrie, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, este de 8.000lei/U.S.D.
a) inregistrarea diferentelor de conversie aferente obligatiilor in valuta la 31 decembrie:
476 = % 1.800.000 lei
401 2.000 U.S.D. x 500 lei/U.S.D. = 1.000.000 lei
419 800 U.S.D. x 1.000 lei/U.S.D. = 800.000 lei
b) inregistrarea diferentelor de conversie aferente creantelor in valuta la 31 decembrie
% = 477 1.540.000 lei
409 600 U.S.D. x 900 lei/U.S.D. = 540.000 lei
411 1.000 U.S.D. x 1.000 lei/U.S.D. = 1.000.000 lei
c) constituirea provizionului pentru pierderi din diferente de curs valutar, aferente creantelor si obligatiilor in valuta
6862 = 1514 1.800.000 lei
Potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 335/1995, provizionul este deductibil fiscal la nivelul diferentei nete, respectiv la nivelul sumei de 260.000 lei (1.800.000 lei – 1.540.000 lei).
d) anularea sau reluarea provizionului
1514 = 7862 1.800.000 lei
In aces caz, la anularea sau la reluarea provizionului suma de 1.540.000 lei (1.800.000 lei – 260.000 lei) nu va fi luata in calcul la determinarea profitului impozabil.
Toate aceste norme de inregistrare a diferentelor de curs valutar ce afecteaza elementele patrimoniale la momentul bilantului, reglementate prin Legea Contabilitatii nr.82/1991 republicata in 2000, si prin Ordinul 1670/1997 pentru aprobarea Precizarilor privind reflectarea in contabilitate a unor operatiuni in valuta, a diferentelor de curs valutar si a altor operatiuni, se bazeaza pe respectarea principiului prudentei, care prevede inregistrarea tuturor pierderilor probabile si doar a castigurilor sigure.
Astfel, plusurile de valoare aferente creantelor sau datoriilor, rezultate din diferentele de curs valutar sunt plusuri nerealizate care nu trebuiesc inregistrate in Contul de rezultate. Acest plus de valoare apare inregistrat doar in bilantul anului incheiat, in conturile de regularizare, si va fi reluat la inceputul noului an, fiind un element specific anului anterior, singurul pe care trebuie sa-l influenteze, conform principiului independentei exercitiilor.
Minusurile de valoare datorate fluctuatiilor cursurilor valutare in cazul creantelor sau datoriilor sunt pierderi probabile, inregistrate in bilant ca si plusurile probabile – prin conturile de regularizare, dar pentru care, in plus, se calculeaza provizioane pentru riscuri si cheltuieli. Astfel, aceste pierderi probabile care, conform principiului prudentei, le acoperim prin provizioane pentru a nu subevalua cheltuielile sau majora activele si pentru a aloca elementul anului in care a aparut, influenteaza rezultatul exercitiului, dar nu prin intermediul unor conturi de cheltuieli cum ar fi, in cazul acesta, 665 “Piederi din diferente de curs valutar”, ci prin intermediul contului de cheltuieli pentru constituirea provizioanelor 6862 “Cheltuieli financiare privind provizioane pentru riscuri si cheltuieli”.
In cazul elementelor de trezorerie exprimate in devize, daca in urma evaluarii de la data inchiderii exercitiului rezulta diferente, aceste sunt singurele care se inregistreaza in coturile de cheltuieli, respectiv venituri din diferente de curs valutar (665/765), considerandu-se ca aceste castiguri sau pierderi sunt deja realizate.
2.2.3. INREGISTRAREA ELEMENTELOR EXPRIMATE IN MONEDA STRAINA CONFORM NOILOR REGLEMENTARI
O data cu aparitia Ordinului nr.94/2001 pentru aprobarea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comuntatilor Europene si cu Standardele Internationale de Contablitate, contabilizarea diferentelor de curs valutar se schimba.
Fata de solutia de mai sus, Standardul International de Contabilitate nr.21 « Efectele variatiei cursurilor e schimb » considera ca orice diferenta intre cursul initial si cursul de la inchiderea exercitiului este considerata ca un castig sau o pierdere de schimb. In consecinta conturile 476 “Diferente de conversie – activ” si 477 " Diferente de conversie – pasiv" sunt inlocuite prin conturile 665 " Cheltuieli din diferente de curs valutar" si 765 " Venituri din diferente de curs valutar".
Chiar daca aceasta varianta face abstractie de principiul prudentei prin contabilizarea plusurilor nerealizate, argumentarea ei porneste de la premisa ca “in pofida fluctuatiilor ce ar putea surveni, conversia elementelor monetare la cursul de inchidere exprima o prezentare mai utila a situatiei financiare a intreprinderii la data bilantului".
Standardul International de Contabilitate propune un tratament contabil de baza privind inregistrarea diferentelor de curs valutar, dar permite si un tratament contabil alternativ referitor la diferentele de curs rezultate dintr-o devalorizare monetara accentuata, impotriva careia nu se pot lua masuri de acoperire a riscului, si care afecteaza datoriile din achizitia mijloacelor fixe, ce nu pot fi decontate.
Standardul International de Contabilitate trateaza mai multe probleme legate de contabilizarea operatiilor in devize :
Conversia tranzactiilor in valuta
Conversia elementelor din bilant exprimate in valuta
Conversia situatiilor financiare ale unei operatiuni externe
Voi trata aici doar primele doua probleme, urmand ca de ultima sa ma ocup mai tarziu.
Conversia tranzactiilor in valuta
Tranzactiile trebuie transformate din valuta in lei la data la care este recunoscuta tranzactia, la un curs de schimb ce poate fi cursul la vedere (spot) sau un curs mediu (saptamanal, lunar) – cu rezerva ca, daca se inregistreaza fluctuatii importante ale cursului, folosirea cursului mediu pentru o anumita perioada este necorespunzatoare – valoarea rezultata in lei fiind utilizata pentru a inregistra tranzactia contabila.
Diferentele de conversie apar din cauza variatiei cursurilor de schimb intre data la care este recunoscuta tranzactia, data raportarii in situatiile financiare, si data la care se face plata. Aceste diferente de schimb sunt inregistrate in contul de profit si pierdere prin conturile de cheltuieli sau venituri din diferente de curs valutar, cu exceptia diferentelor de curs valutar tratate ca fiind capital propriu si la care ma voi referi ulterior.
Conversia elementelor din bilant exprimate in valuta
Elementele din bilant exprimate in valuta trebuie transformate la data bilantului, la cursul de schimb cotat de BNR pentru ziua respectiva. In aproape toate situatiile, cu cateva mici exceptii, diferentele sunt inregistrate in contul de profit si pierdere ca venituri sau cheltuieli.
Elementele monetare exprimate in valuta trebuie raportate utilizand cursul de schimb de la data inchiderii.
Elementele nemonetatre inregistrate la costul istoric sau la valoarea justa si exprimate in valuta trebuie raportate la cursul de schimb in vigoare la data efectuarii tranzactiei sau a determinarii valorii respective.
Cu exceptia tranzactiilor la care voi face referire mai tarziu, toate activele si pasivele monetare, exprimate in moneda straina, cum ar fi imprumuturi de incasat in valuta, instrumente financiare (ex: actiuni cotate la o bursa de valori din alta tara), numerar in valuta la banci si in casa, clienti in valuta, imprumuturi de rambursat in valuta, furnizori in valuta, vor fi ajustate, astfel ca valorile lor in lei din bilant reflecta cursul de schimb de la data bilantului si diferenta transferata in contul de profit si pierdere.
Toate soldurile vor fi convertite in lei la cursul de schimb stabilit de BNR la data bilantului, iar diferentele dintre vechea valoare in lei si valoarea nou calculata va fi transferata in contul de profit si pierdere. Conturile analitice individuale reprezentand fiecare element de activ sau de pasiv vor fi ajustate cu diferenta de curs valutar.
Conform tratamentului contabil de baza recomandat de IAS 21, diferentele de curs valutar pentru datorii sau creante sunt recunoscute in contul de profit si piedere asa cum rezulta din urmatorele exemple:
cand datoria este decontata in cursul exercitiului.
– achizitie materii prime in valoare de 2000$ la cursul din data facturarii de 25.000lei/$, cursul din data decontarii 26.000$
la achizitie 301 = 401 50.000.000 (2000$ * 25.000lei/$)
la achitare % = 5124 52.000.000 (2000$ * 26.000lei/$)
50.000.000 (2000$ * 25.000lei/$)
2.000.000 (2000$ * (26.000-25.000))
cand se incaseaza creanta in exercitiul urmator
– facturarea marfurilor in valoare de 1500$ la cursul de 30.000lei/$, creanta se incaseaza in ianuarie, exercitiul viitor, la cursul de 31.000lei/$, cursul la 31.12.N fiind de 30.500lei/$
la data fact 411 = 707 45.000.000 (1500$ * 30.000lei/$)
la 31.12.N 411 = 765 750.000 (1500$ * (30.500-30.000))
la incasare 5124 = % 46.500.000 (1500$ * 31.000)
45.750.000 (1500$ * 30.500)
750.000 (1500$ * (31.000-30.500))
Exemplu de prezentare in bilant a elementelor monetare si nemonetare
Exemplu de prezentare in bilant a disponibilitatilor din contul de devize
Societatea dispune de trei conturi in devize:
Inregistrarea in contul de profit si pierdere a diferentelor rezultate din evaluarea disponibilitatilor la cursul de schimb de la 31 decembrie:
pentru contul de USD:
5124 = 765 5.000.000
pentru contul de EURO:
665 = 5124 3.750.000
pentru contul de GBL:
5124 = 765 3.300.000
Cazuri exceptionale in care diferentele aparute din conversia in moneda straina nu sunt inregistrate in contul de profit si pierdere ca venit sau cheltuiala
Diferente de schimb aferente investiilor intr-o entitate externa.
Cand o întreprindere detine un element monetar ce urmeaza a fi platit unei entitati externe sau incasat de la aceasta, dar pentru care nu sa planificat data decontarii si nu se prevede efectuarea intr-un viitor previzibil, acest element se constituie de fapt intr-o extindere, respectiv deducere din investitia neta a intreprinderii in respectiva entitate externa.
Paragraful 17 din IAS 21 se aplica creantelor sau datoriilor fata de o entitate externa, in care societatea are o investitie. Daca, de fapt, asemenea sume fac parte din investitia neta in entitatea externa, diferentele de schimb din momentul reconversiei lor la rata de sfarsit de an trebuie sa fie inregistrate in capitalurile proprii si nu in contul de profit si pierdere.
Aceasta se poate intampla atunci cand exista dificultati legale sau tehnice legate de cresterea sau scaderea valorii investitiei in actiunile entitatii externe, sau in cazul in care este pur si simplu mai usor sa se creasca investitia prin intermediul finantarii printr-un imprumut. Aceasta se poate aplica creantelor si imprumuturilor pe termen lung, dar nu si creantelor si datoriilor comerciale (pe termen scurt).
In momentul in care investitia este cedata, cheltuielile sau veniturile cumulate din diferentele de schimb inregistrate in capitalurile proprii vor fi recunoscute ca venituri sau cheltuieli.
Pentru exemplificare, am presupus cazul unei datorii legate de investitia neta intr-o entitate externa.
O societate a imprumutat suma de 100.000$ se la o filiala a sa dintr-o tara straina in exercitiul N-3, cursul de inchidere dintre cele doua valute la 31.12.N-1 a fost de 25.000lei/$, iar la 31.12.N cursul de inchidere este de 28.500lei/$. Pentru ca nu s-a stabilit termenul de rambursare, imprumutul are caracterul unei finantari permanente.
La 31.12.N – evaluarea datoriei:
107 = 167 100.000*(28.500-25.000)=350.000.000 "Rezerve din "Alte imprumuturi
conversie" si datorii asimilate"
In exercitiul N+1 societatea ramburseaza imprumutul, cursul de schimb la aceasta data fiind de 29.000lei/$
% = 5124 100.000 * 29.000lei/$ = 2.900.000.000
100.000 * 28.500lei/$ = 2.850.000.000
100.000 * (29.000-28.500) = 150.000.000
In acelasi exercitiu societatea vinde investitia sa in entitatea externa, la pretul de 500.000$, cursul la data vanzarii fiind de 29.600lei/$, titlurile de participare fiind inregistrate fiind inregistrate la valoarea de 9.500.000.000lei
Soldul debitor al contului 107 "Rezerve din conversie" reprezentand diferente de curs cumulate de la data inregistrarii imprumutului in suma de 2.100.000.000 este trecut pe cheltuieli din diferente de curs valutar si va afecta in acest exercitiu contul de rezultate.
vanzarea investitiei in entitatea eterna
461 = 7583 14.800.000.000 = 500.000$ * 29.600lei/$
scaderea din evidenta a titlurilor de participare
6583 = 261 9.500.000.000lei
trecerea pe cheltuieli a rezervelor din conversie rezultate din diferentele de curs valutar aferente investitiei in entitatea externa
665 = 107 2.100.000.000lei
Pentru a veni in intampinarea situatiilor din tarile cu economii afectate de rate mari ale inflatiei, IAS acorda si posibilitatea aplicarii unui tratament contabil alternativ permis, care da dreptul ca diferentele de curs valutar din imprumuturi, datorate unei devalorizari semnificative a monedei sa fie incluse, in anumite situatii, in costul activelor. Acesta este un alt caz in care diferentele de curs valutar nu afecteaza contul de rezultate.
Capitalizarea diferentelor de curs valutar in costul unui activ
Diferentele de curs valutar pot rezulta dintr-o devalorizare sau depreciere monetara accentuata, impotriva careia nu se pot lua nici un fel de masuri de acoperire a riscului si care afecteaza datoriile ce nu pot fi decontate si ce apar din achizitia recenta a unui activ facturat in valuta. Asemenea diferente de curs trebuie incluse in valoarea contabila a activului respectiv, cu conditia ca valoarea contabila ajustata sa nu depaseasca minimul dintre costul de inlocuire si suma recuperabila prin vanzarea sau utilizarea activului. Totusi, paragraful 23 din IAS 29 nu permite utilizarea acestui tratament de catre intreprinderile care opereaza in moneda unei economii hiperinflationiste.
Tratamentul alternativ permis impus de IAS 21 presupune indeplinirea unor conditii inainte ca o întreprindere sa poata include astfel de pierderi din diferente de curs valutar in valoarea contabila a activelor aferente:
Pentru a include pierderile din diferente de curs valutar in valoarea contabila a unui activ trebuie sa se demonstreze faptul ca intreprinderea raportoare nu a dispus de valuta necesara decontarii datoriei si ca a fost imposibila acoperirea riscului de schimb, situatie care poate aparea foarte rar, de exemplu, in cazul unei crize de valuta din cauza restrictiilor de schimb impuse de guvern sau de banca centrala, simultan cu lipsa disponibilitatii instrumentelor de acoperire a riscului.
Achizitiile recente de active sunt cele care au loc cu 12 luni inaintea devalorizarii accentuate a monedei de raportare.
In cazul contabilizarii diferentelor din cursurile de schimb valutar, un instrument de acoperire a riscului este un instrument financiar care va compensa devalorizarea unei monede fata de o alta moneda. In practica, acest instrument imbraca forma unui contract la termen sau contract de cumparare in viitor a unei valute in schimbul monedei nationale (lei), la cursul de schimb curent (este vorba de un contract forward sau de o tranzactie pe baza de optiuni) sau se materializeaza in detinerea de valuta cu scopul de a onora viitoarele obligatii in valuta.
Contractele forward sunt preferate atunci cand marimea si termenul de incasare a viitorului flux de numerar sunt cunoscute. Tranzactiile pe baza de numerar sunt mai flexibile decat contractele forward, dat fiind faptul ca acorda cumparatorului dreptul , fara a-i atribui angajamente suplimentare, de a procura sau de a realiza valuta de o anumita suma la cursul convenit in decursul perioadei stabilite. Flexibilitatea optiunilor le face mai atragatoare atunci cand marimea si termenele viitoarelor fluxuri de numerar nu sunt cunoscute, chiar daca acestea sunt mai scumpe decat contractele forward in cazul unor piete financiare instabile.
Cresterea numarului si amplificarea diversitatii de instrumente financiare, pecum si experienta acumulata de intreprinderile din Romania, le permit companiilor sa prevada riscurile si sa se protejeze contra lor.
In Romania este putin probabil sa nu existe mijloace practice de acoperire a tranzactiilor impotriva riscurilor prin cumpararea unui contract forward sau prin cumpararea valutei, deci aceasta prevedere din standard nu se va aplica aproape niciodata societatilor romanesti.
Una din problemele principale dezbatute in cadrul IAS 21 este momentul cand o operatie ar trebui recunoscuta si inregistrata in contabilitate.
O practica oarecum comuna societatilor din Romania este aceea prin care tranzactiile se contabilizeaza doar in momentul in care societatile dispun de un document justificativ de la o terta parte care sa sustina tranzactia. In cazul achizitionarii de active dintr-o tara straina, documentul justificativ utilizat adesea il reprezinta documentatia stampilata de autoritatile vamale.
IAS mentioneaza ca data recunoasterii unei tranzactii trebuie sa fie data la care sunt transferate riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate.
Pentru exemplificare am presupus urmatoarea problema:
Exemplu
O societate hotaraste sa achizitioneze bunuri din SUA in valoare de 100.000$ pe data de 15 ianuarie 1999. La acea data cursul de schimb era de 11.000 lei/1$. Contractul a fost semnat pe data de 15 februarie 1999, cand cursul de schimb era de 12.000 lei/1$. Bunurile au fost receptionate pe data de 15 martie 1999, moment in care cursul de schimb era de 13.000 lei/1$. Plata a fost efectuata pe data de 15 aprilie 1999, in dolari americani, la cursul de 14.000lei/1$.
Pe baza acestui exemplu, trebuie testat daca vreun beneficiu economic viitor aferent elementului va fi generat de sau catre intreprindere. Acest test este efectuat luandu-se in considerare momentul in care riscurile si beneficiile economice aferente dreptului de proprietate sunt transferate societatii. Momentul transferarii riscurilor si recompenselor este determinat de conditiile si termenii contractului de cumparare.
Pentru exemplul de mai sus presupunem ca, pe baza contractului, riscurile si beneficiile au fost transferate pe 15 februarie. Aceasta este data la care trebuie recunoscuta tranzactia.
In practica, inregistrarile contabile nu vor avea loc pana pe data de 15 martie, cand vor fi primite marfurile. Oricum, inregistrarile vor fi facute pe baza cursurilor de schimb existente la data recunoasterii tranzactiei, 15 februarie (care este momentul transferarii catre societate a riscurilor si beneficiilor).
15 martie: Achizitia stocurilor de la furnizorul strain
301 = 401 1.200.000.000
Pentru decontarea facturii pe data de 15 aprilie, se vor plati bancii 1.400.000.000 pentru cumpararea a 100.000 $. Inregistrarile vor fi:
% = 5124 1.400.000.000
401 1.200.000.000
200.000.000
Unele societati ar putea cumpara 100.000 $ odata cu aparitia obligatiei de plata, fie cumparand direct dolarii americani si depozitandu-i in banca, fie facand un contract la termen (forward). Daca presupunem ca societatea cumpara dolarii americani si ii depoziteaza la banca, atunci inregistrarile contabile vor fi urmatoarele:
Pe data de 15 februarie valuta va fi cumparata
5411 = 5121 1.200.000.000
Pe data de 15 martie bunurile se vor contabiliza si vor fi facute urmatoarele inregistrari (valorile fiind bazate pe cursurile de schimb existente la momentul transferarii catre societate a riscurilor si beneficiilor):
301 = 401 1.200.000.000
Pe data de 15 aprilie vor fi facute urmatoarele inregistrari:
Conversia soldului in USD la cursul de schimb de la data de 15 aprilie
5121 = % 1.400.000.000
1.200.000.000
765 200.000.000
Plata furnizorului la cursul de schimb din data de 15 aprilie
% = 5121 1.400.000.000
1.200.000.000
665 200.000.000
Dupa cum putem vedea, majoritatea inregistrarilor se compenseaza:
% = %
401 5411 1.200.000.000
665 765 200.000.000
Diferentele de curs valutar sunt egale si de sens opus si se vor compensa, de asemenea. Acest aranjament se numeste acoperire naturala impotriva riscurilor.
Daca o asemenea tranzactie ar fi avut loc la sfarsitul anului, atat dolarii din contul de acreditive, cat si cei din contul furnizorului ar fi trebuit sa fie convertiti la cursul de schimb de la sfarsitul anului, pentru ca sumele sa fie incluse in bilant. Diferentele de schimb rezultate se compenseaza in contul de profit si pierdere. Pentru regulile referitoare la acoperirea riscurilor este necesar sa studiem IAS 39 – in special paragrafele 142 si 153, referitoare la acoperirea riscurilor valorii juste.
Un studiu efectuat de Ebbers si McLeay in 1996 releva faptul ca reglementarile nationale cu privire la conversia elementelor monetare difera considerabil, in unele tari, de dispozitiile normei contabile internationale IAS 21. Acestia constata urmatoarele diferente intre reglementarile nationale cu privire la conversia elementelor monetare pe termen scurt:4
Concluzie
In tara noastra, principala diferenta adusa de noile reglementari contabile se refera la faptul ca, cu foarte putine (si foarte rare) exceptii (excluzand paragrafele privind contabilitatea grupurilor), toate diferentele de curs valutar ce apar sunt recunoscute in contul de profit si pierdere si nu se capitalizeaza.
CAPITOLUL 3
CONSOLIDAREA SITUATIILOR FINANCIARE
3.1. GRUPURILE DE SOCIETATI –
NOTIUNE, APARITIE si consecintele ei contabile
Constituirea grupurilor de societati raspunde ideii esentiale de a supune un ansamblu de societati independente din punct de vedere juridic unei unitati de decizie, in scopul obtinerii unei anumite supleti in activitate si evitarea efectelor gigantismului, posibile a aparea la o societate care isi integreaza activitatile.
“Concentrarea la nivelul unui grup este procesul de intarire a controlului, informarii, puterii, precum si de comasare a patrimoniului in mainile catorva persoane fizice si/sau juridice, ceea ce va permite conducatorilor acestei unitati sa utilizeze enorme mijloace financiare si de productie pentru o politica coerenta si mai putin dependenta de circumstantele legate de tara de implantare, climatul social, etc.”1
Aparitia grupurilor este legata de strategia de dezvoltare a intreprinderilor. Atunci cand productia devine foarte diversificata sau cand se urmareste implantarea pe piete straine, exista doua posibilitati: pastrarea la nivelul intreprinderii a unitatii sale juridice si crearea de “departamente” sau sucursale, sau crearea de societati filiale, specializate, cu personalitate juridica proprie, dar cu o activitate sub controlul strans al societatii mama.
Cauzele care au dus la aparitia grupurilor de sociatati sunt, pe de o parte, – dezvoltarea economica din tarile industrializate, care a fovorizat aparitia si expansiunea intreprinderilor puternice ce domina piata si depasesc prin campul lor de actiune frontierele tarii de origine
– pe de alta parte, existenta si dezvoltarea pietei financiare, care au permis achizitia de titluri de participare de catre diverse societati pentru castigare a influentei sau controlului asupra societatilor emitente.
“In limbaj curent, grupul cuprinde ansamblul de societati dependente de aceeasi unitate de control. In toate cazurile este vorba de a combina avantajele economice, financiare si fiscale ce tin de acest control unitar cu acelea care tin de autonomia juridica si descentralizarea economica.”2
Grupul de societati este in primul rand o realitate economica si mai putin una juridica, tinand cont ca legislatia mai multor tari, printre care se numara pana nu demult si Romania, nu recunosc personalitatea juridica a grupului.
“Pe plan international, legislatia fiscala nu ignora notiunea de grup, aceasta fiind impusa de de o urmarire atenta a modului de repartizarea dividendelor intre societatile grupului si de compensare a profiturilor cu pierderile, la nivelul grupului.”3
Ceea ce este important de retinut nu vizeaza in mod special cadrul juridico–fiscal sau contabil al societatilor, ca entitati componente ale grupului, ci consecintele directe asupra analizei si gestiunii fiscale a acestuia, consecinte ce vor fi prezentate in continuare.
“Complexitatea organizarii si structurarii unui grup de societati, precum si aspectele economice, juridice sau fiscale legate de existenta grupului au generat schimbari in domeniul contabilitatii.
Informatiile furnizate de contabilitatea financiara, la nivelul unei intreprinderi individuale, s-au dovedit, in multe cazuri, insuficiente, atat pentru utilizatorii interni cat si pentru cei externi.”4 Nevoia unor informatii suplimentare a impus aplicarea de noi metode si tehnici, care au dat nastere contabilitatii consolidate.
Documentele contabile si financiare ale fiecarei societati integrate intr-un grup nu sunt susceptibile de a furniza o imagine asupra entitatii economice sau financiare pe care o constituie grupul. Acest fapt face necesara consolidarea – “o tehnica si/sau un procedeu care permite prezentarea unica a conturilor unui ansamblu de societati independente din punct de vedere juridic, legate insa din punct de vedere financiar sau depinzand de un centru de decizie comun. Ea permite prezentarea situatiilor financiare, a bilantului contabil si rezultatelor ansamblului de societati ca si cand ar fi cazul unei singure intreprinderi.
A consolida inseamna a substitui suma titlurilor de participare care figureaza in bilantul unei intreprinderi, cu partea din capitalurile proprii ale intreprinderii emitatoare, detinuta de intreprinderea consolidata, inclusiv cu cota parte din rezultatul exercitiului financiar care corespunde acestor titluri.”5
Pentru construirea informatiei, in contabilitatea consolidata au loc agregarea datelor furnizate de societatea-mama si societatile controlate de aceasta, precum si retratarea anumitor informatii, in vederea aplicarii unei anumite metode si tehnici de consolidare.
Contabilitatea consolidata devine, astfel, atat un mijloc util de informare a utilizatorilor interni si externi, oferind date privind situatia patrimoniala, financiara si a rezultatelor unui grup, cat si un mijloc de gestiune, care permite masurarea rezultatelor grupului, analiza rentabilitatii, dar si comparatii intre grupuri si intre societati din cadrul aceluias grup, contabilitatea consolidata fiind la originea politicilor si deciziilor strategice privind investitiile, sursele de finantare, rentabilitatea grupului.
“O incursiune in timp asupra importantei acordate conturilor consolidate si reglementarilor aparute privind consolidarea prezinta urmatoarea situatie in tarile cu o veche experienta in acest domeniu.
In Statele Unite ale Americii, anglo-saxonii sunt, si in acest caz, pionerii consolidarii conturilor, aici regasindu-se cele mai vechi preocupari in acest domeniu.”6 Astfel, inca din 1892 au fost publicate primele conturi consolidate, iar din 1929 publicarea acestora devine obligatorie.
Dezvoltarea economica putenica a societatilor nord-americane si expansiunea acestora in lume, manifestarea fenomenului de concentrare economica si regrupare a intreprinderilor, existenta pietei financiare si finantarea dominanta a intreprinderilor prin intermediul institutiilor financiare, presiunea si cerintele crescute ale utilizatorilor pentru a obtine informatii suplimentare pe care contabilitatea financiara nu le putea oferi, existenta unei profesii contabile dezvoltate si a unei cercetari contabile preocupate sa raspunda realitatii economice si nevoilor utilizatorilor – toate acestea au fost principalele cauze care au dus la aparitia conturilor consolidate mai intai in Statele Unite ale Americii.
In 1972 se infiiteaza Consiliul de norme contabile si financiare – Financial Accounting Standards Board (F.A.S.B.) – ca organism independent care a pimit intreaga autoritate pentru stabilirea regulilor contabile generale si de prezentare a situatiilor financiare, astfel fiind elaborata si Norma F.A.S.B. nr. 94, care trateaza consolidarea participatiilor majoritare.
Tratatul de la Roma, din 25 martie 1957, prin care se instituia Comunitatea Economica Europeana, prevedea printre altele, si misiunea Consiliului acestei comunitati de a proceda la o apropire a legislatiilor nationale, in scopul bunei functionari a Pietei Comune.
Pentru a raspunde acestui obiectiv, in materie de conturi consolidate, CCE a publicat la data de 13 iunie 1983 Directiva a VII-a cu privire la conturile consolidate. Conform acestui act normativ, toate intreprinderile ce poseda una sau mai multe filiale trebuie sa intocmeasca conturi consolidate si un raport de gestiune asupra grupului, oriunde ar fi sediul filialelor.
Totusi, anumite filiale trebuie sau pot fi excluse din perimetru in anumite conditii: cand intreprinderile cuprinse in consolidare au o activitate atat de diferita incat includerea lor in perimetru ar fi contrara furnizarii imaginii fidele, cand informatiile necesare pentru stabilirea conturilor consolidate nu pot fi obtinute la timp sau se obtin cu cheltuieli prea mari (nejustificate) sau cand actiunile acestor intreprinderi sunt obtinute de societatea-mama cu scopul revanzarii ulterioare.
Aceasta directiva poarta amprenta influentei anglo-saxone, intrucat se poate remarca in prevederile referitoare la primetrul de consolidare, la metodele de consolidare si la consecintele procesului de consolidare, doctrina si practica contabilitatii anglo-saxone.
Pe aceeasi directie, Comisia de Standarde Contabile Internationale infiintata in 1973 cu scopul elaborarii si publicarii de norme contabile internationale, care sa fie respectate cu ocazia intocmirii si prezentarii situatiilor patrimoniale, a elaborat mai multe norme care vizeaza in mod direct consolidarea conturilor
IAS 21 “Efectele variatiei cursurilor monedelor straine” – trateaza conversia conturilor filialelor straine
IAS 22 “Gruparile de intreprinderi” – trateaza contabilitatea gruparilor de intreprinderi prin achizitie si punere in comun de intrese, determinarea si tratamentul contabil al diferentei din achizitie
IAS 27 “Situatiile financiare consolidate si contabilizarea participatiilor in filiale” – trateaza perimetrul de consolidare si consoilidarea prin metoda punerii in echivalenta
IAS 28 “Contabilizarea participatiilor in cadrul intreprinderilor asociate” – trateaza consolidarea prin metoda punerii in echivalenta
IAS 29 “Prezentarea conturilor in economiile hiperinflationiste” – trateaza conversia conturilor filialelor situate in tarile cu o puternica inflatie
IAS 31 “Informarea financiara relativa la participatiile in cadrul intreprinderilor de tipul joint-ventures” – trateaza consolidarea prin metoda integrarii proportionale
In tara noastra, pana de curand, nici un act normativ nu reglementa sau recunostea existenta grupurilor de societati, in materie de drept comercial, poate pentru ca inexistenta unei piete libere de capital a facut sa nu se simta nevoia introducerii si reglementarii acestor categorii de entitati economice.
Abia in anul 2000 au fost adoptate primele norme referitoare la consolidarea conturilor, reprezentand o imbinare a pervederilor din Directiva a VII-a si normele contabile internationale, fiind o continuare fireasca a procesului de armonizare a sistemului contabil din tara noastra cu directivele contabile europene si referentialul contabil IASC. Este vorba despre Ordinul ministrului finantelor nr.772 de aprobare a Normelor privind consolildarea conturilor, in continutul careia se gasesc prevederi din normele contabile internationale IAS 21, 22, 27, 28 si 31, cu mentiunea proprie ca era necesara introducerea, de asemenea, a unor prevederi si din norma IAS 29, tinand cont ca si economia romaneasca ar putea fi incadrata, fara a da dovada de indulgenta, printre cele hiperinflationiste.
3.2. CONSOLIDAREA SITUATIILOR FINANCIARE
“Elaborarea conturilor consolidate presupune parcurgerea mai multor etape, care pot fi rezumate astfel:
determinarea perimetrului de consolidare si a metodelor de consolidare utilizate;
retratarea conturilor individuale; conturile individuale (conturile intocmite de fiecare societate inclusa in perimetrul de consolidare) trebuie sa fie evaluate si prezentate pe baza principiilor si metodelor retinute de grup, ceea ce conduce la retratari (evaluari) si/sau reclasari (prezentari);
conversia conturilor societatii aflate in strainatate in moneda de consolidare (moneda societatii mama); aceasta conversie poate sa se efectueze inainte sau dupa omogenizarea conturilor;
cumulul conturilor individuale retratate si convertite;
eliminarea operatiilor dintre societatile din cadrul grupului (operatiile reciproce si rezultatele interne), partajul capitalurilor proprii si eliminarea titlurilor;
prezentarea situatiilor financiare consolidate: bilant, contul de profit si pierdere, anexa, tabloul fluxurilor de trezorerie si situatia variatiei capitalurilor proprii.”7
3.2.1. Determinarea perimetrului de consolidare
Perimetrul de consolidare include ansamblul format din societatile consolidanta (societatea mama) si societatile consolidate, respective societatile asupra carora aceasta exercita controlul exclusiv, controlul comun (concomitent) sau influenta notabila.
Controlul exclusiv se detine, conforma normei IAS 27, atunci cand societatea mama detine, direct sau indirect, mai mult de jumatate din drepturile de vot ale intreprinderii, sau, chiar daca detine mai putin de jumatate din drepturile de vot, dispune de:
– puterea de a poseda mai mult de jumatate din drepurile de vot, ca urmare a unui acord cu ceilalti investitori,
– puterea de a conduce politicile financiare si operationale ale intreprinderii, in virtutea pervederilor statutare sau contractuale,
– puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor consiliului de administratie sau alt organ echivalent,
– majoritatea drepturilor de vot in consiliul de administratie sau alt organ echivalent.
Spre deosebire de norma IAS 27, care prevede atat existenta controlului de drept, cat si existenta controlului de fapt, normele americane mentioneaza numai controlul de drept, care apare atunci cand societatea mama detine majoritatea drepturilor de vot ale filialei.
In tara noastra, normele privind consolidarea conturilor sunt inspirate din directiva a VII-a si normele contabile internationale, si prevad ca o societate detine controlul asuprea altei societati in aceleasi conditii ca cele enumerate mai sus.
Controlul comun este definit in cadrul normei IAS 31 “Informarea financiara relativa la participatiile in intreprinderile de tip joint-ventures” ca fiind impartirea controlului unei activitati economice, in virtutea unui acord contractual.
Acest contract poata sa fie separat sau incorporat in statutul entitatii. Intelegerea contractuala tebuie efectuata astfel incat nici un participant sa nu controleze unilateral activitatea, iar deciziile esentiale trebiue sa faca obiectul unanimitatii membrilor. Daca unul dintre membrii este desemnat sa administreze intreprinderea joint-venture, aceasta nu inseamna ca acesta poate se exercite un control exclusiv, deoarece el actioneaza pe baza deciziilor acceptate si de ceilalti asociati.
Normele contabile din tara noastra definesc controlul comun ca o intelegere contractuala de impartire a puterii de decizie la o asociere in participatie, intre un numar limitat de asociati sau actionari, in virtutea unui accord intre acestia.
Influenta notabila este definite de norma IAS 28 “Contabilizarea participatiilor in intreprinderile asociate” ca: puterea de a participa la deciziile operatinale si financiare ale unei intreprinderi, dar fara ca, totusi sa exercite controlul asupra acestora.
Se presupune ca se exercita o influenta notabila, daca detinatorul de titluri poseda cel putin 20% din drepturile de vot ale unei societati, dar situatiile concrete demonstreaza ca existenta sau absenta unei influente notabile poata sa fie stabilita independent de procentajul drepturilor de vot detinute.
Influenta notabila se poate manifesta prin:
prezenta in consiliul de administratie sau in alt organ de conducere echivalent
participarea la procesul de luare a deciziilor
tranzactii importante cu intreprinderea in cauza
schimbul personal de conducere
furnizarea de informatii tehnice esentiale
In tara noastra, normele contabile definesc influenta notabila in acelasi mod ca si normele internationale, dupa care sunt inspirate, fara a preciza procentajul minim al drepturilor de vot pe baza caruia sa se stabileasca prezumtia de exercitare a influentei notabile.
Procentajul de control, procentajul de interes si stabilirea metodelor de consolidare
Procentajul de control reprezinta capacitatea sociatatii consolidante de a controla, direct sau indirect, o societate susceptibila de a intra in perimetru de consolidare. Procentajul de control este calculat pe baza drepturilor de vot, ca raport intre drepturile de vot detinute intr-o societate si numarul total al drepturilor de vot ale acesteia, fara a se tine cont de procentajul de capital (cota de participare la capital).
Calculul procentajului de control permite definirea perimetrului de consolidare si a metodei de consolidare utilizata:
Procentajul de interes corespunde cotei-parti din capitalul societatilor din cadrul grupului, detinute de societatea mama direct sau indirect. Acesta este un element esential in realizarea consolidarii, deoarece sta la baza repartizarii capitalurilor proprii si rezultatului intre societatea mama si asociatii minoritari (interesele minoritare).8
3.2.2. Retratarea conturilor individuale
Pentru elaborarea bilantului si contului de profit si pierdere consolidate este necesar ca acestea sa aiba la baza aceeasi structura sau clasificare omogena a elementelor componente. Principalele dificultati apar in cazul societatilor straine care au legislatii si reglementari diferite si care nu au adoptat acelasi plan de conturi.
Conturile individuale ale societatilor retinute in perimetrul de consolidare sunt prezentate pe baza metodelor contabile retinute de fiecare societate, care, de cele mai multe ori, difera de la o societate la alta. De aceea, pentru obtinerea conturilor consolidate este necesara omogenizarea lor, fiind retinute, de obicei, metodele adoptate de societatea mama pentru prezentarea propriilor conturi individuale.
Retratarile ce vizeaza conturile individuale ale intreprinderilor incluse in perimetrul de consolidare au la baza mai multe motive. Pot fi simple reclasificari, fara o incidenta asupra rezultatului si capitalurilor proprii ale filialelor – cand se urmareste armonizarea modului de prezentare a conturilor individuale retinute pentru intocmirea conturilor consolidate – sau pot fi retratari cu influenta asupra rezultatului si capitalurilor filialelor, ce sunt generate de :
necesitatea de a armoniza metodele contabile la nivelul grupului
eliminarea evaluarilor de origine fiscala
schimbarea referentialelor contabile la nivelul conturilor consolidate
Retratarea se desfasoara dupa urmatoarele faze:
clasificarea elementelor de activ/pasiv, respectiv cheltuieli/venituri dupa planul de clasificare retinut pentru consolidare la nivelul grupului
evaluarea elementelor de activ/pasiv si cheltuieli/venituri dupa metodele de evaluare retinute pentru consolidare
eliminarea incidentei fiscale asupra conturilor privind inregistrarile deja efectuate: vizeaza in special subventiile pentru investitii, provizioanele reglementate si amortizarea imobilizarilor 9
In tarile unde regimul fiscal prevede ca rezultatul contabil sa constituie baza de impozitare, managerii intreprinderilor incearca sa adopte, in conturile individuale solutii prudente in vederea reducerii rezultatului fiscal si a impozitului aferent.
O asemenea preocupare nu exista in conturile consolidate, deoarece nu servesc la determinarea impozitului. Astfel, cand conturile individuale sunt impregnate de poluari fiscale, nejustificate din punct de vedere economic, in procesul de consolidare este necesara retratarea prealabila a conturilor individuale ale societatilor incluse in perimetrul de consolidare.
Normele contabile internationale si cele americane nu trateaza problema constrangerilor de ordin fiscal impuse de administratia fiscala, deoarece cadrele contabile conceptuale ce stau la baza acestor norme interzic implicit poluarea conturilor prin inregistrari de origine fiscala fara o baza economica, avand in principiu o contabilitate deconectata de fiscalitate.
Normele din tara noastra, inspirate din directiva a VII-a, mentioneaza ca etapa a consolidarii eliminarea incidentei inregistrarilor efectuate pentru aplicarea legislatiei fiscale, legate de amortizari derogatorii, provizioane reglementate si subventii pentru investitii.
3.2.3. Cumulul conturilor societatilor consolidate
In cazul integrarii globale, conturile societatilor controlate exclusiv sunt cumulate cu cele ale societatii mama pentru intrega valoare, chiar daca aceasta din urma nu detine in totalitate capitalul filialei. Acest cumul vizeaza atat posturile din bilant, cat si pe cele ale contului de rezultate. De asemenea, atunci cand consolidarea se realizeaza prin integrare proportionala , conturile societatii consolidate sunt integrate cu cele ale societatii consolidate, dar proportional cu cota de participare (procentajul de interes).10
3.2.4. Eliminarile efectuate in consolidare
Acestea vizeaza:
1. eliminarile operatiilor efectuate intre intreprinderile consolidate
2. eliminarea titlurilor si partajul capitalurilor proprii
Eliminarea operatiilor efectuate intre intreprinderile consolidate
Deoarece conturile consolidate trebuie sa evidentieze numai operatiile efectuate de grup cu exteriorul, consecintele operatiilor efectuate intre societatile consolidate trebuie sa fie eliminate. Aceasta presupune eliminarea conturilor reciproce, a profiturilor si pierderilor interne din tranzactiile intre societatile din cadrul grupului, a provizioanelor pentru deprecierea titlurilor si creantelor si a dividendelor.
Eliminarea titlurilor si partajul capitalurilor proprii
Consolidarea conturilor consta in eliminarea titlurilor detinute de societatea mama in contrapartida cu cota-parte din capitalurile proprii ale societatii consolidate. De asemenea, daca consolidarea se efectueaza prin integrare globala, trebuie sa se evidentieze si partea ce revine intereselor minoritare din capitalurile proprii ale societatii consolidate.
3.3. CONVERSIA SITUATIILOR FINANCIARE EXPRIMATE IN MONEDA STRAINA
Pentru un grup multinational, procesul de consolidare a conturilor este mult mai complex datorita multitudinii monedelor folosite de societatile din cadrul grupului. Intocmirea situatiilor financiare consolidate ale unui grup multinational presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
Intrucat m-am referit deja la prima etapa – conversia tranzactiilor in moneda straina – in capitolul anterior, voi trata in continuare urmatoarea etapa a consolidarii situatiilor unui grup multinational: conversia situatiilor financiare exprimate in moneda straina.
3.3.1. Conversia conturilor filialelor ce-si desfasoara activitatea in alte tari
Conversia conturilor unei societati din cadrul grupului, care-si desfasoara activitatea in alta tara decat cea unde i-si are sediul grupul, este operatia prin care conturile societatii respective exprimate in moneda tarii pe teritoriul careia isi desfasoara activitatea trebuie sa fie exprimate/convertite in moneda stabilita de grup pentru intocmirea si prezentarea conturilor consolidate.
Consolidarea conturilor societatilor din cadrul grupului nu se poate realiza decat atunci cand acestea sunt exprimate intr-o moneda unica, respectiv “moneda de referinta” sau “de consolidare”. Este de obicei moneda in care societatea mama isi tine contabilitatea si deci moneda tarii unde isi are sediul.
Apar insa si alte situatii ce impun operatie de conversie , cum ar fi:
sediul societatii-mama se afla intr-o tara, dar cea mai mare parte a activitatii grupului sau cea mai mare parte a capitalurilor provin din alte tari decat ce aunde isi are sediul societatea-mama;
moneda tarii in care isi are sediul societatea-mama este foarte instabila, situatie ce obliga la apelarea la o alta moneda;
In functie de organizarea practica a consolidarii, conversia situatiilor financiare exprimate in moneda straina se poate efectua inaintea etapei de retratare a conturilor (ceea ce inseamna ca retratarile se efectueaza in moneda de consolidare) sau dupa retratare (ceea ce inseamna ca retratarile sunt efectuate in moneda locala a societatii consolidate).11
Conversia nu este decat o tehnica contabila care permite trecerea de la o unitate de masura (moneda straina) la alta (moneda de referinta). Operatia de conversie nu trebuie, in acest context, sa antreneze nici o modificare in principiile contabile retinute pentru evaluarea posturilor bilantiere si intocmirea conturilor consolidate.12
Regulile contabile referitoare la conversia conturilor filialelor straine ale unui grup isi au originea in norma Americana FAS 52 “Contabilizarea tranzactiilor exprimate in monede straine”, publicata in 1981, si norma contabila internationala IAS 21 “Efectele variatiei cursurilor monedelor straine”, directivele europene a IV-a si a VII-a neprecizand nimic cu privire la problema conversiei monetare.
Acestea prevad trei metode principale privind conversia conturilor societatile din strainatate cuprinse in perimetrul de consolidare:
Filialele autonome sunt reprezentate de entitatile straine, societati care au o anumita autonomie economica si financiara fata de intreprinderea consolidanta sau de celelalte societati consolidate.
Filialele neautonome sunt filialele straine ale caror activitati fac parte integranta din activitatile societatii mama, chiar daca acestea au structuri juridice separate.
Normele din tara noastra referitoare la conturile consolidate prevad folosirea unei singure metode de conversie: “conturile societatilor nerezidente sunt convertite dupa metoda cursului de inchidere”.
Metoda cursului de inchidere
Conversia situatiilor financiare ale filialelor straine pe baza acestei metode presupune utilizarea urmatoarelor cursuri:
cursul de inchidere pentru toate elementele de activ si pasiv, monetare sau nemonetare, ale filialei
cursul din momentul efectuarii tranzactiei pentru conversia cheltuielilor si a veniturilor; din ratiuni practice se poate utiliza un curs mediu al perioadei (saptamana, luna, trimestru sau an)
cursul istoric pentru conversia elementelor de capitaluri proprii
Aceasta metoda este la originea a doua categorii de diferente de conversie:
prima categorie de diferente de conversie este generata de faptul ca activul net al entitatii la inchiderea exercitiului precedent este convertit pe baza cursului de la acea data, in timp ce la inchiderea exercitiului curent acelasi activ net este convertit la un alt curs de inchidere;
cea de a doua categorie de diferente de conversie este generata de faptul ca rezultatul este convertit in bilant pe baza cursului de inchidere, in timp ce in contul de profit si pierdere rezultatul este convertit pe baza unui curs mediu.
Atat diferentele de conversie constatate asupra situatiei nete (capitalurilor proprii), cat si cele constatate asupra rezultatului, sunt inregistrate in bilant la capitalurile proprii, in postul “Diferente de conversie”- pentru partea societatii mama, respectiv “Interesul minoritarilor”– pentru partea altor societati.
In caz de cedare, diferenta de conversie ce figureaza in capitalurile proprii este reintegrata in contul de rezultate la postul “Diferente din conversie”, in proportia aferenta participatiei cedate.
Astfel, aceasta metoda este in concordanta cu regulile contabile referitoare la reevaluare care interzic imputarea asupra rezultatelor a diferentelor din reevaluare. Se evita astfel influentarea rezultatelor grupului cu castigurile sau pierderile rezultate din conversie si asupra carora managerii nu au nici un control.
Conversia situatiilor financiare pe baza acestei metode poate sa fie schematizata astfel:
Conversia bilantului
Conversia contului de profit si pierdere
Metoda cursului istoric
Metoda cursului istoric vizeaza conversia in moneda societatii mama a operatiilor entitatii straine (filiala neautonoma) ca si cum aceasta ar fi fost efectuate direct de catre societatea mama.
Atunci cand societatea mama achizitioneaza o imobilizare in devize, aceasta imobilizare este inregistrata in bilant la costul de achizitie obtinut din conversia pe baza cursului din momentul achizitiei. Aceeasi situatie este valabila si pentru imobilizarile achizitionate de o entitate straina ale carei situatii financiare sunt convertite pe baza cursului istoric. Astfel, pentru folosirea metodei cursului istoric se asigura omogenitatea regulilor de evaluare utilizate de societatea mama si societatile consolidate.
Utilizarea acestei metode presupune folosirea urmatoarelor cursuri:
– cursul istoric pentru elementele nemonetare, respective cursul din momentul in care acestea au fost achizitionate
– cursul de inchidere pentru conversia activelor si pasivelor monetare
– cursul mediu al perioadei pentru conversia cheltuielilor si veniturilor, cu exceptia cheltuielilor si veniturilor ce provin din transferul la rezultate a elementelor nemonetare (amortizari, costul vanzarilor, valoarea contabila a imobilizarilor vandute), care trebuie sa fie convertite pe baza unui curs identic cu cel al elementelor corespondente.
Atat diferentele de conversie constatate privind elementele monetare, cat si cele constatate asupra rezultatului sunt inregistrate in contul de profit si pierdere, la postul “Diferente de conversie”.
In ceea ce priveste elementele monetare pe termen lung, reprezentand de fapt, sumele exprimate in devize ale societatii straine, este permisa o contabilizare esalonata.
Conversia situatiilor financiare pe baza acestei metode poate sa fie schematizata astfel:
Conversia bilantului
Conversia contului de profit si pierdere
Metoda cursului istoric, care a fost abandonata in tarile anglo-saxone in avantajul metodei cursului de inchidere, prezinta doua handicapuri majore:
necesita urmarirea conturilor nemonetare dupa anul de origine, ceea ce ingreuneaza considerabil lucrarile contabile;
conduce la introducerea in rezultatele consolidate a unor incidente latente privind diferentele de curs valutar.
3.3.2. Conversia conturilor filialelor ce-si desfasoara activitatea intr-o tara cu economie hiperinflationista
Deoarece intr-o economie cu o puternica inflatie moneda locala pierde din puterea de cumparare, compararea valorilor rezultate din tranzactii si evenimente realizate in momente diferite nu mai are nici o relevanta. In consecinta, prezentarea conturilor in moneda locala, fara sa se efectueze vreo retratare, nu mai permite prezentarea unei imagini fidele asupra performantelor si pozitiei financiare a filialelor aflate in strainatate.
Directivele europene nu reglementeaza aceasta problema. Comitetul International pentru Standarde Contabile a emis norma IAS 21 , in care conversia este abordata situational, in functie de gradul de dependenta dintre societatea mama si operatiile sale din strainatate. Astfel, operatiile din strainatate ale unei societati desfasurate prin filiale, societati atasate grupului, joint-ventures sau reprezentante, sunt clasificate in:
-operatii in strainatate integrate societatii investitoare (filiale neautonome)
-entitati straine de sine statatoare (filiale autonome)
Pentru conversia conturilor filialelor situate intr-o tara cu inflatie puternica se pot folosi doua metode:
1. metoda cursului istoric, care presupune ca activele si pasivele monetare sa fie convertite pe baza cursului de inchidere, iar activele si pasivele nemonetare, pe baza cursului istoric; astfel, prin utilizarea unui curs de schimb istoric, se poate corija efectul deflationist al inflatiei asupra elementelor nemonetare.
2. metoda cursului de inchidere aplicata conturilor corijate in functie de inflatie; aceasta metoda presupune ca, inaintea conversiei pe baza cursului de inchidere, sa se efectueze o corijare a conturilor filialei, exprimate in moneda locala, pe baza unui indice general al preturilor.
In cazul entitatilor straine de sine statatoare, corijarea conturilor pentru efectele inflatiei trebuie sa aiba loc inainte de conversie, iar in cazul operatiilor care reprezinta o “prelungire” in strainatate a activitatii societatii investitoare, aceasta trebuie sa aiba loc ulterior conversiei.
Norma IAS 21 nu face nici o referire explicita cu privire la conversia conturilor filialelor neautonome situate intr-o economie hiperinflationista. In consecinta, indiferent daca sunt exprimate in moneda unei tari hiperinflationiste sau intr-o moneda stabila, conturile unei filiale neautonome sunt convertite in moneda de consolidare pe baza cursului istoric.
In schimb, IAS 21 mentioneaza ca entitatile autonome situate intr-o economie hiperinflationista trebuie sa-si corijeze conturile exprimate in moneda locala tinand cont de efectele inflatiei si abia apoi sunt convertite in moneda de consolidare pe baza cursului de inchidere.
Situatiile financiare ale unei filiale ce-si prezinta conturile in moneda unei tari cu economie hiperinflationista, indiferent daca acestea sunt intocmite pe baza costului istoric sau costului actual, trebuie sa fie exprimate in unitatea de masura in vigoare la data bilantului.
3.3.2.1. Retratarea situatiilor financiare intocmite pe baza costului istoric
Bilantul
In cazul in care situatiile financiare sunt intocmite pe baza conventiei costului istoric, elementele bilantiere, dintre care doar o parte sunt exprimate in unitatea de masura in vigoare la data bilantului, trebuie retratate pe baza unui indice general al preturilor.
Trebuie astfel sa se faca distinctia intre elementele monetare, ce sunt exprimate deja in unitatea in vigoare la data bilantului, si care nu vor mai suferi nici o retratare, si elementele nemonetare care, deoarece sunt prezentate in bilant la cursul istoric, trebuiesc retratate. Elementele nemonetare care figureaza in bilant la valoarea justa din momentul intocmirii bilantului (exemplu: activele depreciate exprimate la valoarea de realizare neta sau plasamentele evaluate la valoarea de piata) nu mai trebuie sa faca obiectul unei retratari.
IAS 29 nu face nici o diferenta intre retratarea activelor nemonetare si a pasivelor nemonetare (capitalurile proprii). In consecinta, ambele sunt retratate prin utilizarea unui indice general al preturilor care sa tina cont de evolutia puterii de cumparare intre data intrarii in intreprinderea straina si data bilantului.
Alegerea unui indice general al preturilor care sa fie repezentativ pentru evolutia generala a puterii de cumparare a monedei economiei hiperinflationiste poate ridica totusi probleme, deoarece, in unele tari sunt publicati mai multi indici, fiind necesara desemnarea unui indice unic pentru toate unitatile aceluiasi grup dintr-o tara hiperinflationista, sau, in alte tari, unde nu exista decat un indice oficial de preturi, determinarea acestuia este realizata sub o puternica influenta exercitata de autoritatile guvernamentale; daca mai exista si un control al preturilor, atunci acest indice este cu siguranta subevaluat in raport cu realitatea. In cazuri exceptionale, poate sa nu existe un indice general al preturilor. In aceste cazuri, norma IAS 29 mentioneaza posibilitatea utilizarii unui coeficient de indexare determinat pe baza evolutiei cursului de schimb intre moneda de prezentare a conturilor (a tarii cu economie hiperinflationista) si o moneda relativ stabila.
Contul de profit si pierdere
Toate elementele contului de profit si pierdere trebuie sa fie exprimate in unitatea de masura in vigoare la data inchiderii, in consecinta, vor trebui retratate pe baza unui indice care sa reflecte cresterea preturilor din momentul inregistrarii cheltuielilor si veniturilor. Pentru usurarea calculelor se pot utiliza indici medii periodici (saptamanali, lunari, trimestriali sau anuali), si, desi norma IAS 29 nu precizeaza explicit, veniturile si cheltuielile legate de elemente nemonetare din bilant trebuie sa fie retratate prin utilizarea unui indice similar cu cel al elementelor corespondente.
Situatia monatara neta reprezinta diferenta dintre activele monetatre si pasivele monetare. In conditii de inflatie, existenta unei situatii monetare pozitive (activele monetare sunt mai mari decat datoriile) determina o piedere a puterii de cumparare a intreprinderii. Dimpotriva, atunci cand situatia monetara neta este negativa (activele monetare sunt mai mici decat pasivele monetare) intreprinderea castiga putere de cumparare, deoarece scaderea valorii activelor monetare este compensata de diminuarea datoriilor intreprinderii.
Castigul sau pierderea aferenta situatiei monetare nete este egala cu diferenta dintre impactul urmatoarelor trei categorii de retratari:
retratarea activelor si pasivelor nemonetare
retratarea capitalurilor proprii de deschidere (capital social, prime de emisiune, rezultat reportat) si/sau a aporturilor efectuate in cursul exercitiului
retratarea veniturilor si cheltuielilor din contul de profit si piedere.
3.3.2.2. Retratarea situatiilor financiare intocmite pe baza costului actual
Retratarea la inflatie a situatiilor financiare intocmite pe baza costului actual vizeaza, ca si in cazul conturilor intocmite pe baza costului istoric, exprimarea tuturor elementelor componente pe baza unitatii de masura in vigoare la data bilantului.
Fata de situatiile intocmite pe baza costului istoric, tinandu-se cont de caracteristicile situatiilor financiare intocmite pe baza costului actual, retratarea presupune urmatoarele:
– elementele nemonetare exprimate in unitatea de masura in vigoare la data de inchidere nu mai fac obiectul unei retratari complementare
– elementele contului de profit si piedere, care sunt exprimate in unitatea de masura din momentul efectuarii tranzactiei sau evenimentului care le-a generat, trebuie sa fie retratate in unitatea de masura de la data intocmirii bilantului, prin intermediul unui indice general al preturilor; aceata retratare se realizeaza prin utilizarea unor reguli identice cu cele aplicate intreprinderilor care folosesc situatiile financiare pe baza costului istoric.
– castigul sau pierderea asupra situatiei monetare nete, determinata intr-o maniera asemanatoare cu cea utilizata in cazul conversiei situatiilor financiare intocmite in costuri istorice, este inclusa in rezultatul net.
Spre deosebire de metoda de retratare bazata pe indexarea cu un indice de pret, prezentata mai devreme, cand era retratat mai intai bilantul, in cadrul metodei bazate pe costuri actuale, primul retratat este contul de profit si pierdere.
Alta diferenta intre cele doua metode este faptul ca prima metoda permite determinarea pozitiei monetare nete si a pierderilor din puterea de cumparare, in schimb cea de-a doua metoda determina castigurile/pierderile din detinere, realizate sau nerealizate.
Metoda bazata pe costuri actuale este insa mai greu de aplicat deoarece impune cunoasterea costurilor actuale (de inlocuire) ale tuturor activelor.
CAPITOLUL 4
APLICATIE PRACTICA PRIVIND CONVERSIA SITUATIILOR FINANCIARE
4.1. CONVERSIA SITUATIILOR FINANCIARE
INTR-O MONEDA STRAINA
Pentru exemplificarea conversiei situatiilor financiare am presupus urmatoarea situatie la societatea SC ALFA SA, stiind ca la constituirea capitalului ei a contribuit cu 60% si societatea americana Global Bussines Group.
Filiala fiind una autonoma, conversia situatiilor financiarea se face conform metodei recunoscute si in Romania, cea a cursului de inchidere.
Atunci cand se utilizeaza metoda cursului de inchidere, conversia situatiilor filialei incepe cu contul de profit si piedere, diferentele de conversie fiind prezentate in bilant la capitalurile proprii.
Se vor utiliza urmatoarele cursuri de schimb :
cursul de inchidere pentru toate elementele de activ si pasiv, monetare sau nemonetare, ale filialei
cursul din momentul efectuarii tranzactiei pentru conversia cheltuielilor si a veniturilor; din ratiuni practice se poate utiliza un curs mediu al perioadei (saptamana, luna, trimestru sau an)
cursul istoric pentru conversia elementelor de capitaluri proprii
Din contul de profit si pierdere convertit deja se preia in bilant rezultatul exercitiului convertit. Diferentele de conversie se calculeaza prin diferenta astfel incat sa se pastreze egalitatea intre capitalurile proprii si situatia neta (active minus datorii curente).
Cursurile de schimb pentru dolar se vor considera :
la 31 decembrie 2001 / 01 ianuarie 2002 = 27500lei/$
la 31 decembrie 2002 = 33500lei/$
Pentru cheltuielile si veniturile pe anul 2002 din Contul de profit si pierdere se va utiliza un curs mediu anual de 30500lei/$. Cursul mediu pentru anul 2001 se presupune de 25000lei/$.
Pentru conversia elementelor de capital propriu, se vor considera urmatoarele cursuri de schimb, corespunzatoare datelor de formare.
La data constituirii capitalului social, cursul de schimb era de 8600lei/$.
La data inregistrarii primelor de capital, cursul era de 16800lei/$
La sfarsitul exercitiului 2000 a avut loc reevaluarea imobilizarilor corporale, in urma careia au rezultat rezervele din reevaluare. Cursul la acea data era de 24200lei/$.
La sfarsitul anului 2002 a avut loc o alta reevaluare, rezultand noile sume din rezervele de reevaluare. Cursul de schimb pentru conversie va fi considerat cel de la inchiderea anului 2002, respectiv 33500lei/$.
Rezervele legale au fost constituite astfel :
Rezerve legale : 17.050.000.000 la sfarsitul anului 2000, curs 24200lei/$
10.017.136.000 din rezultatul anului 2001, curs 27500lei/$
13.418.228.000 repartizate din rezultatul anului 2002, curs 33500lei/$
Alte rezerve : din rezultatele exercitiilor 1999 (20600lei/$) si 2000 (24200lei/$), cate 91.522.726.000, iar in 2002 au mai fost repartizate 39.746.459.000 (33500lei/$)
Rezultatul reportat din 2001 provine din anul 2000, cursul = 24200lei/$.
Toate sumele din bilantul convertit cu exceptia celor referitoare la elementele de capital au fost obtinute prin raportarea sumelor din bilantul initial la cursurile de inchidere aferente, respectiv 33500lei/$ pentru 2002 si 27500lei/$ pentru 2001. Datele pot fi regasite in anexe.
Pentru elementele de capital sumele convertite au fost obtinute tinand cont de cursurile istorice indicate mai sus, utilizand urmatoarele rationamente :
Capitalul social (2001; 2002): 306,613,680,000 / 8,600lei/$ = 35,652,753$
Primele de capital (2002): 661,944,000 / 16,800lei/$ = 39,401$
Rezervele din reevaluare(2001):109,325,356,000 / 24,200lei/$ = 4,517,577$
29,684,430,000 / 24,200lei/$ = 1,226,629$
Rezervele din reevaluare(2002):154,653,313,000 / 33,500lei/$ = 4,616,517$
26,594,769,000 / 33,500lei/$ = 793,874$
Rezerve legale (2001) : 27,067,136,000 = 1,068,804$
17,050,000,000 / 24,200lei/$ = 704,545$
10,017,136,000 / 27,500lei/$ = 364,259$
Rezerve legale (2002) : 40,485,364,000 = 1,469,348$
27,067,136,000 1,068,804$ (din 2001)
13,418,228,000 / 33500lei/$ = 400,544$
Alte rezerve (2001) : 183,045,452,000 = 8,224,782$
91,522,726,000 / 20,600lei/$ = 4,442,851$
91,522,726,000 / 24,200lei/$ = 3,781,931$
Alte rezerve (2002) : 222,791,911,000 = 9,411,243$
183,045,452,000 8,224,782$ (din 2001)
39,746,459,000 / 33500lei/$ = 1,186,461$
Rezultatul reportat (2001) : 59,356,014,000 / 24,200lei/$ = 2,452,728$
Rezultatul reportat (2002) : 224,970,317,000 7,396,438$
59,356,014,000 / 24,200lei/$ = 2,452,728$
165,614,303,000 / 33,500lei/$ = 4,943,710$
Rezultatul exercitiului (2001) : 156,667,134,000 lei 6,266,685$
(suma in $ este preluata din contul de rezultate)
Rezultatul exercitiului (2002) : 218,778,989,000 lei 7,173,082$
(suma in $ este preluata din contul de rezultate)
Total capitaluri proprii (2001) : 655,723,208,000 lei 23,844,480$
Total capitaluri proprii (2002) : 923,581,760,000 lei 27,569,605$
Suma in $ de la “Total capitaluri proprii” este preluata de la postul “Total active minus datorii curente” (situatia neta) din bilant, cu care trebuie sa fie egala.
Se observa ca suma elementelor de capital exprimate in $ este superioara situatiei nete in $, datorita faptului ca elementele componente ale situatiei nete au fost convertite pe baza cursului de inchidere, afectat de inflatie, pe cand elementele componente ale capitalurilor proprii au fost convertite pe baza cursului istoric, mai mic decat cursul de inchidere, rezultand sume mai mari.
Aceste diferente vor apare in bilantul convertit in cadrul unui nou post : “Diferente de conversie”
Total capitaluri proprii (2001) 50,690,014$ (suma elementelor de capital exprimate in $)
Total capitaluri proprii (2001) 23,844,480$
(suma preluata de la situatia neta)
Diferente de conversie (2001) : (26,845,534$)
Total capitaluri proprii (2002) 46,871,835$ (suma elementelor de capital exprimate in $)
Total capitaluri proprii (2002) 27,569,605$
(suma preluata de la situatia neta)
Diferente de conversie (2002) : (19,302,230$)
Aceste diferente de conversie reflecta cel mai bine devalorizarea monedei filialei in raport cu moneda de raportare, sub influenta inflatiei.
Diagamele de structura reflecta cel mai bine evolutia in timp a componentei capitalurilor proprii atat in lei cat si in dolari.
Proportia capitalului social, a rezervelor si a rezervelor din reevaluare, atat in lei cat si in dolari, s-a redus in 2002 fata de 2001, in favoarea rezultatului reportat.
In schimb, o comparatie pe fiecare an intre structura capitalurilor exprimate in lei si cele exprimate in dolari, releva o situatie putin diferita : capitalul social in 2001 in dolari reprezinta 42% din totalul capitalurilor, spre deosebire de capitalul in lei care reprezinta doar 35% din totalul capitalurilor. In schimb, rezervele din reevaluare in dolari reprezinta doar 6% din total capitaluri, iar cele in lei 16% din capitaluri.
Aceleasi diferente majore se inregistreaza si in cazul rezervelor si rezultatelor curent si reportat, in sensul unor poportii mai mici in dolari decat in lei. Toate reducerile de proportii sunt compensate de diferentele de conversie, care detin o proportie de 31% in totalul capitalurilor, atat in 2001 cat si in 2002.
Si in anul 2002 proportia capitalului social in dolari, de 37%, desi a scazut, ca si cea in lei, se mentine la o diferenta neta de proportia capitalului social exprimat in lei, care este de doar 26% din total capitaluri.
Aceasta situatie este explicata prin faptul ca acest capital social este convertit pe baza cursului istoric de 8600 lei/$, mult mai mic decat celelalte rate utilizate pentru conversia celorlalte elemente de capital, rezultand un capital social supradimensionat in comparatie cu restul componentelor capitalurilor
Proportiile celorlalte elemente exprimate in dolari se mentin constante de la un an la altul, cu exceptia rezultatului reportat, a carui proportie a crescut de la 3% la 8%, compenand partial scaderea celei a capitalului social.
4.2. ANALIZA FINANCIARA A INDICATORILOR ECONOMICI
Daca se incearca o analiza a principalilor indicatori economico-financiari calculati atat pe baza situatiilor financiare inainte de conversie cat si dupa realizarea conversiei, se pot observa urmatoarele situatii.
Conversia situatiilor financiare reprezinta doar exprimarea situatiilor in alta moneda in functie de raportul din schimb dintre cele doua, fara a presupune modificari in metodele de evaluare sau inregistrare. Asadar, indicatorii economici calculati pe baza pe baza primelor situatii nu ar trebui sa difere de cei calculati pe baza situatiilor convertite.
Toate elementele din contul de profit si pierdere convertit sunt evaluate la valorile din contul de profit si pierdere initial, raportate la aceeasi suma, cursul mediu anual ; la fel si toate elementele din bilantul convertit cu exceptia conturilor de capital, sunt evaluate la valoarea din primul bilant raportata la cursul de inchidere de la sfarsitul fiecarui an.
Prin urmare, orice raport intre elementele din contul de rezultate convertit, respectiv bilantul convertit va avea aceeasi valoare cu cel din situatiile originale.
Exemple ar putea fi considerate :
Dupa cum se poate observa, nu exista diferente intre ratele calculate pe baza sumelor in lei si cele calculate pe baza sumelor in dolari, pentru acelasi an, pentru ca sumele in dolari sunt echivalente celor in lei, sub un alt raport ; chiar daca sumele ce formeaza capitalurile proprii sunt calculate pe baza cursului istoric, deci raportul de proportionalitate cu sumele in lei nu mai este acelasi ca la celelalte elemente patrimoniale, suma totala a capitalurilor proprii trebuie sa fie egala cu situatia neta (total active – datorii curente) care este convertita pe baza cursului de inchidere.
In consecinta, raportand total capitaluri proprii la total pasiv sau activ obtinem acelasi lucru ca atunci cand am raporta doua elemente oarecare din bilantul convertit, in afara elementelor de capital, respectiv un raport egal cu cel pe care l-am obtine raportand aceleasi elemente, dar preluate din bilantul initial, unde sumele sunt toate majorate cu acelasi curs de schimb.
Rata autonomiei globale
( Capitaluri proprii / Total pasiv * 100 )
Este un indicator global referitor la autonomia financiara a intreprinderii apreciata in ansamblul finantarii sale reflectand ponderea surselor proprii folosite in finantarea mijloacelor economice ale intreprinderii. Pentru ca este rezultatul politicii financiare promovate de fiecare intreprindere, valoarea acestui indicator poate sa difere de la o societate la alta, facand dificila stabilirea unui raport optim. Specialistii recomanda ca satisfacatoare, pentru echilibrul financiar, o rata mai mare de 1/3, iar bancile folosesc ca prag minim o rata de 30% a activului net (capitaluri proprii) fata de totalul pasivului.
Capitalurile proprii exprima valoarea drepturilor pe care le detin proprietarii asupra intreprinderii si reprezinta resursele proprii de care dispune intreprindrea pentru finantarea activitatii, formate din aportul proprietarilor si investitorilor, din rezervele pastrate la dispozitia intreprinderii si din profiturile obtinute de societate. Raportand capitalurile proprii la totalul pasivelor putem vedea in ce proportie resursele proprii intreprinderii acopera investitiile si toate celelalte utilizari de mijloace.
In situatia prezentata mai sus, se poate observa ca societatea luata ca exemplu inregistreaza o rata a autonomiei globale foarte ridicata, de 83,0557% in 2001 si de 88,5910% in 2002, in crestere cu 6,6%, situatie pozitiva tinand cont ca astfel, societatea nu depinde de imprumuturi din exterior ce ar atrage costuri ale indatorarii, iar creditele pe termen scurt primite sunt aproximativ de doua ori mai mici decat cele acordate.
Intre rata calculata pe baza sumelor in lei si cea calculata pe baza celor calculate in dolari nu exista diferente din motivele expuse anterior.
Indicatorul lichiditatii generale
(Active curente / Datorii curente)
Se determina prin raportarea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente.
Activele curente inclus disponibilitatile, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit si stocurile, iar datoriile curente sunt formate din efectele comerciale de platit, creditele bancare pe termen scurt, partea din imprumuturile pe termen mediu si lung a caror scadenta este in cadrul exercitiului financiar curent, impozite de platit si alte obligatii, cum ar fi cele salariale.
Lichiditatea generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru acoperirea obligatiilor de plata exigibile, reprezentand un mod relativ de exprimare a fondului de rulment financiar.
Acest indicator este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilitatii pe termen scurt, pentru ca indica masura in care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor , ce pot fi transformate in lichiditati in decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.
Lichiditatea globala se apreciaza ca fiind favorabila atunci cand rata are o marime supraunitara cuprinsa intre 2 si 2,5.
Valoarea supraunitara a acestei rate este expresia unui fond de rulment care ii permite intreprinderii sa faca fata incidentelor care apar in miscarea activelor circulante. Cu cat aceasta rata este mai mare decat 1, cu atat intreprinderea este pusa la adapost de o insuficienta a trezoreriei care ar putea fi determinata de rambursarea datoriilor la cererea clientilor.
Valorile subunitare ale acestei rate indica faptul ca datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, in principiu, de activele circulante, fondul de rulment avand o valoare negativa. Aceasta situatie poate semnificata faptul ca intreprinderea a imobilizat o parte din creditele pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finantare. Valorile subunitare ale lichiditatii nu reprezinta un pericol, in conditiile in care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decat cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt.
Lichiditatea generala are insa un grad sporit de aproximare datorita numarului mare de variabile care o influenteaza cum ar fi : natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, sezonalitatea activitatii, etc.
In ceea ce priveste analiza evolutiei lichiditatii, nu este suficient ca raportul sa fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia sa fie crescator. O evolutie descendenta a lichiditatii ilustreaza o activitate in declin, creditorii trebuind sa fie circumspecti in acordarea de noi imprumuturi.
In ceea ce priveste situatia din exemplul luat, se remarca o situatie buna in 2001, cand indicele lichiditatii generale a fost de 2,5968, si o situatie foarte buna in 2002, cand indicele a ajuns la 4,5926, in crestere cu 176%.
Aceleasi valori se inregistreaza in cazul indicilor calculati pe baza sumelor in dolari, motivele fiind expuse anterior.
Diferente apar insa atunci cand in cadrul ratelor calculate se utilizeaza elemente componente ale capitalurilor proprii (convertite dupa cursul istoric), raportate la elemente de activ sau datorii (convertite dupa cursul de inchidere), sau elemente de cheltuieli sau venituri (convertite dupa cursul mediu).
Dupa cum se poate remarca in tabele, rapoatele obtinute pe baza sumelor in dolari sunt mai mari decat cele obtinute pe baza sumelor in lei. Acest lucru se poate explica pe seama faptului ca aceste rate raporteaza un element din contul de rezultate la unul din bilant.
Dar elementul din contul de rezultate convertit este obtinut prin raportarea sumei din contul de rezultate in lei la cursul mediu – mai mic decat cursul de inchidere, utilizat pentru convertirea elementului din bilant.
Numitorul, in acest caz, va fi astfel supradimensionat in comparatie cu numaratorul datorita diferitelor cursuri valutare utilizate in cadrul aceluias raport. In cazul in care se raporteaza un element din bilantul convertit la un element din contul de rezultate, efectul va fi invers, raportul se va micsora datorita subdimensionarii elementului patrimonial in raport cu venitul sau cheltuiala.
Analizand dinamica acestor indicatori, se observa o variatie mai mare la indicatorii calculati pe baza situatiilor dupa conversie decat la cei calculati pe baza situatiilor dinainte de conversie.
Exemple in acest sens ar putea fi considerate :
Indicatorii de rentabilitate
Rata de rentabilitate economica
(Rezultatul exploatarii/Activul total*100)
Rata rentabilitatii economice are o acceptiune mai larga vizand, in esenta, eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii.
Rezultatul exploatarii, excluzand elementele financiare si exceptionale, favorizeaza comparatiile intreprinderilor apartinand aceluiasi sector de activitate.
In exprimarea rentabilitatii economice, la numaratorul fractiei se poate utiliza fie rezultatul exploatarii, fie excedentul brut din exploatare, iar la numitor activul total sau o parte a acestuia. Activul total, sau capitalul angajat, cuprinde capitalul economic, imobilizarile in afara exploatarii si financiare, nevoia de fond de rulment in afara exploatarii si disponibilitatile banesti. Capitalul economic alocat exploatarii nu tine cont decat de imobilizarile utilizate de intreprindere pentru activitatea sa de exploatare, si de cresterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare, iar capitalul investit, parte a activului economic, cuprinde capitalul economic si imobilizarile in afara exploatarii.
In teoria financiara din tarile occidentale, problema alegerii numitorului, intre activ total sau capital economic, este foarte dezbatuta de autori, in general, optandu-se pentru exprimarea rentabilitatii economice in functie de capitalul economic.
Rata rentabilitatii economice este independenta de structura financiara (gradul de indatorare), politica fiscala de impozitare a profitului, precum si de elementele exceptionale.
In economiile occidentale se considera corespunzatoare o rentabilitate economica mai mare de 25%, ceea ce inseamna ca in maxim 4 ani intreprinderea isi poate reinnoi caitalurile angajate prin rezultatul exploatarii.
In conditiile economiei romanesti, care inregistreaza durate medii de rotatie ale activelor economice mai mari de 4 ani, pragul minim al rentabilitatii economice poate fi mai mic decat cel din economiile occidentale.
Rentabilitatea economica trebuie sa depaseasca, in mod necesar, rata inflatiei, pentru ca intreprinderea sa-si poata recupera integral eforturile depuse pentru desfasurarea activitatii, mentinandu-si astfel activul sau economic. In conditii de inflatie (Ri), rentabilitatea economica reala (Rr), determinata dupa formula lui Fisher, reprezinta un procent mult mai mic comparativ cu rentabilitatea nominala (Rn).
Rr = ( Rn – Ri ) / ( 1 + Ri )
Pentru o inflatie controlata si normala ce nu depaseste 10%, relatia se poate rezuma la Rr = ( Rn – Ri ).
Analizand indicatorii obtinuti pe baza datelor din exemplul luat, se observa o rata a rentabilitatii economice foarte buna in 2001, de 24.32%, calculata pe baza sumelor in lei, reflectand o eficienta ridicata a capitalurilor angajate in activitatea de exploatare, dar in scadere cu aproximativ 15% in anul 2002, cand rata a fost doar de 20.87%.
Valorile ratei rentabilitatii economice pe perioada analizata evidentiaza faptul ca activul economic investit are capacitatea de a degaja un flux monetar pozitiv, care sa asigure autofinantarea cresterii economice a firmei si remunerarea actionarilor. Marimile rentabilitatii financiare indica eficienta plasamentului facut de actionari in firma. Aceasta are capacitatea de a remunera actionarii prin dividende, de a constitui rezerve si de a asigura continuitatea si dezvoltarea activitatii din surse proprii, si anume rezultatul net al exercitiului.
Se remarca insa diferente semnificative intre valorile ratelor calculate pe baza sumelor exprimate in monede diferite, atat pentru anul 2001 cat si pentru 2002. Astfel, in 2001, rata calculata asupra situatiilor in lei era de 24.32%, pe cand cea calculata pe baza situatiilor in dolari era de 26.76% ; la fel, in 2002, rata calculata asupra situatiilor in lei este de 20.87%, pe cand cea calculata asupra celor in dolari este de 22.92%.
Diferenta de peste doua procente dintre cele doua rate calculate in fiecare an poate fi pusa pe seama faptului ca numaratorul ratei a doua este numaratorul primei rate raportat la cursul mediu anual, pe cand numitorul celei de-a doua rata este numitorul primeia raportat la cursul de inchidere (mai mare), rezultand o suma mai mica si implicit un raport mai mare.
Tendinta descrescatoare se mentine si in cazul indicatorilor calculati pe baza sumelor in dolari, dar diferenta dintre variatia ratelor calculate pe baza sumelor in lei si variatia celor calculate pe baza sumelor in dolari este nesemnificativa.
Rata de rentabilitate financiara a capitalurilor proprii
(Profit net / Capitaluri proprii) *100
Rentabilitatea financiara reprezinta capacitatea intreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate in activitatea sa.
Acest indicator reflecta scopul final al actionarilor unei intreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investitiei de capital facuta de acestia, sau a reinvestirii totale/partiale a profiturilor ce le revin de drept. De aceea, la numitorul raportului vor figura capitalurile proprii, sau media acestora in cazul in care in cursul anului au avut loc modificari ale capitalului prin aporturi noi. La numarator figureaza, de obicei, rezultatul net sau rezultatul curent inainte de impozitare, care prezinta, in raport cu profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiara intrucat elimina incidenta activitatii exceptionale.
Rentabilitatea financiara remunerează proprietarii întreprinderii prin distribuirea de dividende către aceștia și prin creșterea rezervelor, care, în fapt, reprezintă o creștere a averii acționarilor.
Cu toate ca aceasta rata este foarte utilizata ca instrument de analiza financiara, trebuie să se tina cont de inconvenientele metodologice ale determinarii profitului net: regimul de calcul al amortizarilor si provizioanelor, cel al cheltuielilor deductibile din materia impozabila etc. Rentabilitatea financiara este deci influentata de modalitatea de procurare a capitalurilor si de aceea este sensibila la structura financiara, respectiv la situatia indatorarii intreprinderii.
Analizand indicatorii calculati pe baza situatiilor luate ca exemplu, se poate spune ca s-a inregistrat o rata a rentabilitatii financiara satisfacatoare si relativ stabila, de 23.89% in 2001 si 23.68% in 2002 pe baza situatiilor in lei, respectiv de 26.28% in 2001 si de 26.01% in 2002 pe baza situatiilor exprimate in dolari.
Ca si la rata rentabilitatii economice, se remarca si aici o diferenta de peste 2 procente intre ratele calculate pe baza sumelor exprimate in monede diferite in cadrul aceluias an, din motive identice. Ca variatie in timp insa, rata calculata pe baza sumelor in dolari sa modificat nesemnificativ, la fel ca si cea calculata pe baza sumelor in lei.
Diagrama ratelor de rentabilitate reflecta cel mai bine tendintele descrescatoare ale celor doi indicatori in 2002 fata de 2001, atat cei calculati pe baza sumelor in lei cat si cei calculati pe baza sumelor in dolari. Tendinta de scadere este mai accentuata in cazul rentabilitatii economice (coloanele albastre), decat in cel al rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii (coloanele rosii), dar proportiile intre ratele calculate in lei si cele calculate in dolari pentru fiecare din cei doi ani si din cele doua rate s-au pastrat ; la rentabilitatea economica, indicatorul calculat in dolari este cu 2 procente mai mare decat cel calculat in lei, atat in 2001 cat si in 2002. Acelasi lucru este valabil si pentru rata de rentabilitate financiara a capitalurilor proprii.
Indicatori de activitate
Viteza de rotatie a activelor totale
(Total active / Cifra de afaceri * 360)
Ratele de rotatie masoara ritmul de reinnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor si creantelor comerciale pe de o parte, si exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de alta parte. Sunt recomandate in analiza lichiditatii si sunt un element esential in aprecierea fondului de rulment.
Pentru analiza vitezei de rotatie a activelor si pasivelor pot fi utilizate rate de rotatie exprimate in numar de rotatii (Kr = coeficient de rotatie) dar si in numar de zile. Relatia de legatura dintre cele doua forme ale vitezei de rotatie este date de raportul
Vz = 360/Kr (Vz = viteza exprimata in numar de zile)
Ratele exprimate printr-un coeficient de rotatie compara fluxurile inregistrate in contul de rezultate cu soldurile din bilant.
Kr = Cifra de afaceri / Active(Datorii)
Ratele exprimate in coeficienti de rotatie au o putere informativa redusa, ramanad totusi sub aspectul continutului niste marimi abstracte, care nu redau in termeni concreti realitatea economica.
Aceste limite pot fi depasite daca, in analiza financiara, se utilizeaza ratele de rotatie exprimate in numar de zile. Fiind exprimate in marimi concrete si oferind un grad ridicat de comparabilitate a marimilor realizate in perioadele anterioare sau cu cele realizate de intreprinderi apartinand diferitelor sectoare de activitate, aceste rate au o putere informativa superioara.
Viteza de rotatie ca numar de zile se calculeaza inmultind raportul dintre valoarea elementului a carui viteza de rotatie se calculeaza si cifra de afaceri, cu 360.
Cifra de afaceri incorporeaza componentele valorice necesare pentru acoperirea cheltuielilor de fabricatie, reinnoirea stocurilor de materiale, a masinilor si utilajelor, pentru plata furnizorilor, a salariilor, rambursarea creditelor si acoperirea altor nevoi. Drept urmare, fiecare element de activ va fi reinnoit intr-un interval specific de timp prin cifra de afaceri, iar fiecare datorie va fi achitata intr-un anumit timp prin componenta valorica corespunzatoare din cifra de afaceri, timpi numiti durate de rotatie a capitalurilor prin cifra de afaceri.
Analizand ratele de rotatie ale activului total calculate pentru societatea exemplu, se observa o situatie nu foarte buna, viteza de rotatie a activelor totale fiind nu numai mica, dar si in scadere (numarul de zile necesare unei rotatii creste), fapt cu atat mai nefavorabil.
Nu se poate preciza o anumita marja sau o anumita valoare optima pentru viteza de rotatie, intrucat aceasta trebuie analizata tinand cont de factorii conjuncturali (sectorul de activitate, sezonalitatea activitatii, politica comerciala a firmei, mediul in care actioneaza, etc), dar cu cat viteza este mai mare (numarul de zile necesare unei rotatii este mai mic), cu atat situatia este mai favorabila. Iar o viteza de 389 zile in 2001, respectiv 425 zile in 2002, poate fi considerata mica pentru rotatia activelor.
Se remarca faptul ca ratele calculate pe baza sumelor exprimate in dolari sunt si de aceasta data mai bune, indicand o viteza mai mare cu aproximativ 10% (un numar de zile mai mic), de 353 zile in 2001, respectiv de 387 zile in 2002. Acest lucru se datoreaza faptului ca activele au fost convertite pe baza cursului de inchidere mai mare, rezultand sume mai mici comparativ cu cifra de afaceri convertita pe baza cursului mediu, mai mic. Se poate spune ca cifra de afaceri exprimata in dolari este supradimensionata, reprezentand incasarile din tot anul (cand cursul de schimb a crescut), in raport cu stocul final de active, subdimensionat de raportarea la cursul de inchidere.
Viteza de rotatie a activelor imobilizate
(Active imobilizate/Cifra de afaceri*360)
Rata rotatiei activelor imobilizate, numita si rata de utilizare a imobilizarilor, masoara cat de eficienta este firma in utilizarea masinilor si echipamentelor.
Atunci cand rotatia activelor imobilizate este folosita pentru a compara diverse firme, poate aparea o problema – toate activele, cu exceptia numerarului si a creantelor comerciale sunt inregistrate in contabilitate la valoarea lor istorica. Inflatia ar putea determina ca valoarea contabila a multor active, achizitionate in trecut, sa fie mult sub valoarea lor reala. De aceea, daca comparam o firma veche, care si-a achizitionat majoritatea activelor cu multi ani in urma, la preturi scazute, cu o companie noua care ai-a achizitionat activele de curand, la preturile actuale, probabil ca, in urma calculelor, va rezulta ca firma veche are o rotatie a activelor mai buna decat firma noua. Totusi, acest rezultat nu reflecta decat incapacitatea contabililor de a reflecta inflatia in documentele cu care lucreaza. Deoarece analistii financiari nu au la dispozitie, de obicei, datele necesare pentru realizarea ajustarilor, ei trebuie, pur si simplu, sa recunoasca, existenta acestei probleme si sa-si utilizeze puterea de judecata pentru a o rezolva.
Analizand vitezele de rotatie calculate pe baza sumelor in lei, se remarca faptul ca viteza de rotatie a imobilizarilor este superioara celei a activelor totale si destul de buna tinant cont de natura acestor elemente, mai ales ca se afla in crestere(a scazut numarul de zile pentru o rotatie cu 8%), de la 220 zile in 2001, la 203 zile pentru o rotatie in 2002. Cresterea vitezei de rotatie a imobilizarilor semnifica o mai eficienta utilizare a lor, putand fi reinnoite la o perioada tot mai scurta prin intermediul cifrei de afaceri.
Se pastreaza diferenta de 10% intre vitezele calculate pe baza sumelor in lei, si cele calculate pe baza sumelor in valuta, inregistrata la activele totale, dar si la viteza de rotatie calculata pe baza situatiilor convertite tendinta este de crestere cu 8% ; astfel, in 2001 s-a inregistrat o valoare de 200 zile pentru o rotatie, iar in 2002 doar 185 zile pentru o rotatie.
Viteza de rotatie a stocurilor
(Stocuri/Cifra de afaceri*360)
Aceasta rata stabileste numarul de zile necesare unui ciclu descris de stocuri in medie in cursul unei perioade, tinand cont de ritmul operatiilor de aprovizionare, productie si vanzare. Analiza se poate detalia pe tipuri de stocuri pentru o mai buna intelegere si rezolvare a problemelor identificate.
Exista trei probleme in calcularea si interpretarea rotatiei stocurilor. Prima este aceea ca cifra de afaceri se exprima in preturile pietei, in schimb, stocurile se exprima la valoarea lor contabila care reprezinta de cele mai multe ori, costuri istorice – de aceea, poate ca ar fi mai potrivit ca in loc de cifra de afaceri sa se utilizeze costul bunurilor vandute. Totusi, cele mai multe calcule ale rotatiei stocurilor se fac folosind cifra de afaceri.
A doua problema este aceea ca evaluarea stocurilor poate fi diferita de la firma la firma, in cadrul aceleiasi industrii. In general se foloseste metoda de evaluare FIFO. Insa, cand se folosește metoda de evaluare LIFO, aceasta poate sa duca la includerea in calcul a unor stocuri mai vechi, cu valori mai mici, iar aceasta, la randul sau, poate duce la o rotatie a stocurilor mai mare.
Ultima problema consta in faptul ca, pentru a calcula aceasta rata, se iau in calcul vanzarile anuale, in timp ce stocurile se considera la o anumita valoare, corespunzatoare unui anumit moment in timp. De aceea, este mai corect sa se utilizeze o medie anuala a stocurilor, medie care se calculeaza, prin insumarea valorii stocurilor la fiecare sfarsit luna, pentru toate cele 12 luni, impartind rezultatul la 12. Daca se stie ca afacerile firmei au un caracter sezonier, sau ca a existat o tendinta clara de crestere sau de descrestere a vanzarilor pe parcursul anului, aceste ajustari sunt neaparat necesare.
Analiza vitezei de rotatie a stocurilor releva o scadere a vitezei de rotatie, si asa destul de mici, de la 50 zile la 93 zile pentru o rotatie, aproape la jumatate – de la 7,2 cicluri s-a ajuns la 3,9.
Aceasta crestere a numarului de zile per ciclu cu 85% semnifică o imobilizare inutilă a fondurilor pe termen scurt, cu posibile urmari negative asupra trezoreriei, si nevoii de fond de rulment. Cauze ar putea fi schimbarile nefavorabile din mediul economic, pierderea unei piete importante, politica prost organizata de credite comerciale acordate, etc.
Aceasi tendinta exista si in cazul vitezelor de rotatie calculate pe baza sumelor in dolari, pastrandu-se diferenta de 10% intre viteza pe baza monedei locale si cea pe baza valutei; numarul de zile per ciclu a crescut aici de la 45 in 2001 la 85 zile in 2002.
Durata de incasare a clientilor
(Clienti/Cifra de afaceri*360)
Durata de plata a furnizorilor
(Furnizori/Cifra de afaceri*360)
Indicatorul pune in evidenta numarul reinnoirilor portofoliului mediu de creante/furnizori, prin fluxul anual de vanzari/cumparari. Pentru a asigura comparabilitatea celor doua masuri luate in calcul, atat vanzarile si creantele cat si achizitiile vor fi exprimate in preturi care includ taxele (in special TVA).
Acesti indicator poate fi evaluat prin compararea cu termenii de credit pe care firma ii ofera/primeste la vanzare. De exemplu, daca firma vinde marfa cu termen de achitare in 30 de zile si ea incaseaza in 91 de zile, este clar ca, in general, clienții nu-si achita facturile la timp. Daca in ultimii ani se poate observa o tendinta de crestere a duratei de incasare a clientilor, in timp ce termenii de credit la vanzare nu s-au modificat, aceasta sustine si mai mult ideea ca ar trebui luate masuri de redresare a modului si perioadei de colectare.
Din analiza indicatorilor calculati se constata o durata mare de incasare a creantelor, dar in scadere cu 25%, de la 110 zile in 2001 la 82 zile in 2002, lucru favorabil, datorat posibil unei noi politici de acordare a creditelor sau de colectare a creantelor.
Durata de incasare a creantelor de 110 zile in 2001 este cu atat mai mare daca o raportam la durata de plata a furnizorilor de doar 27 zile, generand cu siguranta, dezechilibre importante in trezorerie, cu implicatii majore pe termen mai lung daca nu se iau masuri de redresare a situatiei.
In 2002, chiar daca situatia se imbunatateste simtitor – de la o diferenta de aproape 5 ori intre duratele creditelor acordate si celor primite, se ajunge la o diferenta de aproape 3 ori – ramane in continuare nefavorabila, intrucat firma incaseaza creantele in 82 zile dar trebuie sa-si plateasca furnizorii in 33 zile.
Desi durata de plata a furnizorilor a crescut in 2002 de la 27 zile la 33 zile, fapt imbucurator, aceasta crestere nu a atins scaderea duratei de incasare a clientilor, situandu-se doar la 23%.
Indicatorii calculati pe baza situatiilor convertite au inregistrat aceleasi tendinte, in aceleasi proportii, mentinandu-se si diferenta de 10% dintre indicatorii calculati in lei si cei calculati in dolari. Valorile inregistrate, pentru durata de incasare a clientilor au fost de 100 zile pentru 2001, si de 75 zile pentru 2002 ; pentru durata de plata a furnizorilor, s-au inregistrat in 2001, 24 zile iar in 2002, 30 zile.
De dorit ar fi ca plata furnizorilor sa se realizeze cu o frecventa mai redusa decat incasarea clientilor, pentru a da posibilitatea firmei de a colecta lichiditatile necesare platii datoriilor catre furnizori, in paralel intreprinderea ar trebui sa incerce sa restranga durata creditului comercial oferit clientilor. De remarcat durata redusa a creditului comercial obtinut de întreprindere, comparativ cu cel acordat, dar acest lucru poate fi justificat prin vanzarile de obiecte in rate pentru unii clienti, si faptul ca aceste vanzari in rate determina ca plata obiectului sa se intinda pe o durata de mai multe luni.
4.3. LIMITE ALE RATELOR FINANCIARE
Cu toate ca analiza ratelor financiare poate oferi informatii utile asupra conditiilor financiare si operationale dintr-o firma, exista probleme inerente și limite ale acestei analize, care trebuie luate in considerare cu toata atentia precum:
a) Inflatia deformeaza bilanturile contabile ale firmelor – valorile contabile sunt, de multe ori, substantial diferite de valorile reale. Mai mult, deoarece inflatia influenteaza atat cheltuielile cu amortizarea cat si cele cu stocurile, rezulta ca si profiturile vor fi influentate de inflatie. De aceea o analiza a ratelor financiare pentru o firma, de-a lungul timpului, sau o analiza comparativa intre firme cu "varste" diferite trebuie interpretata cu multa grija.
b) Firmele pot folosi tehnici de infrumusetare pentru a face ca documentele inmanate analistilor sa denote rezultate mai bune decat realitatea. Pentru a exemplifica, o companie de constructii din Toronto a contractat un imprumut, pe o perioada de 2 ani, la data de 29 decembrie 1992; compania a tinut banii din imprumut sub forma de cash cateva zile, si apoi a rambursat imprumutul inainte de scadenta, adica pe data de 5 ianuarie 1993. Aceasta miscare a imbunatatit valoarea ratei curente si a testului acid si a facut ca bilantul contabil al anului 1992 sa "arate bine". Totusi, imbunatatirea nu a fost decat superficiala, peste cateva zile bilantul contabil arata la fel ca mai inainte.
c) Este dificil sa se faca generalizari atunci cand apreciem daca valoarea unor rate financiare este "buna" sau "rea". De exemplu, o rata financiara curenta cu valoare mare poate indica o pozitie foarte lichida, ceea ce este pozitiv, dar poate indica, de asemenea, existenta unor fonduri lichide in exces, ceea ce este negativ (deoarece fondurile banesti in contul bancar curent sunt un activ care nu aduce nici un castig sau unul foarte mic). In mod asemanator o rata ridicata de rotatie a activelor fixe poate sa denote fie ca firma utilizeaza activele in mod eficient, fie ca firma nu este suficient de capitalizata, si pur si simplu, nu-si poate permite sa achizitioneze activele necesare.
d) Folosirea unor metode diferite de operare si contabilizare pot sa distorsioneze comparatiile. Daca evaluarea stocurilor si metodele de amortizare pot sa influenteze documentele financiare prezentate, si astfel, sa duca la rezultate eronate in realizarea comparatiilor intre firme. Daca o firma lucreaza cu echipament inchiriat, obtinut pe baza unor contracte de leasing operational, atunci activele apar in contabilitate la o valoare mult mai scazuta in raport cu vanzarile, deoarece echipamentul sau imobilul inchiriat nu poate aparea in bilantul contabil al firmei. In acelasi timp, obligatia pe care o incumba contractul de leasing poate sa nu apara ca datorie. Astfel, contractul de leasing poate sa imbunatateasca, in mod artificial, atat rotatia activelor cat si rata indatorarii.
CONCLUZII
Este cunoscut ca, in conformitate cu o concluzie universal acceptata, contabilitatea este o constructie sociala, un limbaj economic sau instrument esential de comunicare, creat de societate in scopul ansambarii si transmiterii unei informatii cu caracter special.
Pentru a fi utila informatia trebuie sa fie credibila. Pentru a fi credibila informatia trebuie sa reprezinte cu fidelitate tranzactiile si alte evenimente pe care aceasta si-a propus sa le reprezinte. Cea mai mare parte a informatiilor financiare este supusa unui anumit risc de a da o reprezentare mai putin credibila decat ar trebui, datorat dificultatilor inerente fie identificarii tranzactiilor si altor evenimente ce urmeaza sa fie evaluate, fie conceperii si aplicarii tehnicilor de evaluare si prezentare.
Cei care elaboreaza situatii financiare trebuie sa se confrunte cu incertitudini care in mod inevitabil planeaza asupra multor evenimente si circumstante, cum ar fi, in cazul tratat in aceasta lucrare, respectiv cel al societatilor ce au relatii cu exteriorul,
determinarea ratelor de schimb utilizate la inregistrarea tranzactiilor si la intocmirea situatiilor financiare,
contabilizarea plusurilor si minusurilor rezultate din modificarile cursurilor valutare,
sau intocmirea raportarilor financiare la nivelul subunitatilor din cadrul companiilor mutinationale,
toate acestea pe fondul fluctuatiilor cursurilor monedelor straine ce caracterizeaza mediul economic mondial actual.
In mod cert, aceste fluctuatii pot in fluenta informatia prezentata in situatiile financiare, in conditiile in care reglementarile contabile in vigoare prevad ca elementele monetare rezultate din tranzactii cu exteriorul, inregistrate in contabiltate la data aparitiei la un anumit curs, trebuie raportate in bilant utilizandu-se cursul de inchidere. Modificarile cursurilor valutare determina diferente de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, ce se inregistreaza in contul de rezultate, la venituri sau cheltuieli, dupa caz.
Situatiile financiare sunt frecvent descrise ca prezentand o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei si a modificarilor pozitiei financiare a unei intreprinderi. Aceasta imagine fidela se bazeaza pe respectarea pricipiilor contabile si metodelor de evaluare general acceptate.
Tot in scopul prezentarii unei imagini fidele a pozitiei financiare si a performantei, dar mai ales pentru alinierea la Standardele Internationale si asigurarea unei comparabilitati a informatiilor contabile la nivel international, s-a adoptat si metoda inregistrarii diferentelor de curs valutar in contul de rezultate in locul inregistrarii in bilant.
S-a ridicat insa problema respectarii principiului prudentei in momentul in care se inregistreaza, la inchiderea exercitiului financiar, venituri din diferente de curs valutar aferente creantelor sau datoriilor, desi aceste venituri nu sunt realizate inca. Este contabilizat astfel un profit fictiv, datorat exclusiv modificarii cursului de schimb si nu rezultat din activitatea desfasurata de agent, care poate la duce la decapitalizarea intreprinderii prin distribuirea lui ca dividende. In plus, aceste diferente se pot resorbi la inceputul anului urmator, generand pierderi din diferente de curs valutar.
In tara noastra, conform Legii contabilitatii nr. 82/1991, diferentele de curs valutar inregistrate la inchiderea exercitiului se capitalizau, urmand ca la deschiderea exercitiului urmator, aceste diferente sa fie reluate, neinregistrandu-se efectiv diferentele decat in momentul realizarii veniturilor sau cheltuielilor respective prin decontare. Rezultatul exercitiului era influentat totusi la nivelul pierderii nete dintre diferentele de curs valutar pozitive si cele negative, prin intermediul contului de “Cheltuieli cu provizioanele pentru pierderi din diferente de curs valutar”.
O data cu aparitia Ordinului nr.94/2001 pentru aprobarea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comuntatilor Europene si cu Standardele Internationale de Contablitate, toate diferentele inregistrate la sfarsitul exercitiului afectau direct rezultatul prin inregistrarea lor in Contul de profit si pierdere. Se poate spune ca atunci cand diferentele negative erau mai mari decat cele pozitive, rezultatul dupa noile reglementari nu diferea de cel conform celor vechi, diferenta neta fiind aceeasi. Dar daca situatia era inversa, noile reglementari inregistrau in rezultat un venit nerealizat, in numele imaginii fidele dar impotriva principiului prudentei, care cere inregistrarea tuturor pierederilor probabile, dar numai a castigurilor sigure.
Principiul prudentei a aparut din dorinta de protejare a capitalului intreprinderii si implicit a intereselor actionarilor, pentru ca entitatea sa-si poata desfasura activitatea o perioada cat mai indelungata. Dar tot pentru a-si putea desfasura activitatea entitatea trebuie sa-si prezinte imaginea intr-un mod cat mai fidel atat pentru interesele tertilor cat si pentru utilizarea proprie.
In opinia mea, raportarea elementelor in bilant la rata curenta ofera mai multe avantaje decat dezavantaje, intrucat este cea care raspunde cel mai bine obiectivului fundamental al contabilitatii – imaginea fidela, exprimand exact situatia patrimoniala la momentul inchiderii exercitiului financiar, iar rata istorica, desi are o determinare obiectiva, devine inselatoare in cazul unor modificari semnificative ale cursurilor monedelor straine.
De remarcat mi s-a parut si metoda adoptata de tari ca Franta, Belgia sau Spania, care, desi aplica aceleasi prevederi din Standardele contabile la care am aderat si noi, utilizand cursul de inchidere la conversia elementelor monetare din
bilant, trateaza relativ diferit diferentele nefavorabile de curs valutar de cele favorabile. Astfel, acestea contabilizeaza imediat in Contul de rezultate diferentele negative (pierderile), iar diferentelor pozitive le aplica o contabilizare amanata in Contul de rezultate pana in momentul realizarii.
O problema importanta a contabilitatii este comparabilitatea in timp si spatiu a informatiilor oferite. Pentru a compara pozitia financiara, performanta si modificarile pozitiei financiare a unor intreprinderi situate in tari diferite, se im pune conversia situatiilor lor financiare. Se ridica din nou problema cursului de conversie folosit. In Romania se utilizeaza metoda cursului de inchidere.
Datorita faptului ca elementele componente ale situatiei nete sunt convertite pe baza cursului de inchidere, care, in conditiile inflatiei ce caracterizeaza economia romaneasca, este mai mare decat cursul istoric utilizat pentru conversia capitalurilor proprii, rezulta diferente din conversie
Se observa ca suma elementelor de capital exprimate in $ este superioara situatiei nete in $, datorita faptului ca elementele componente ale situatiei nete au fost convertite pe baza cursului de inchidere, afectat de inflatie, pe cand elementele componente ale capitalurilor proprii au fost convertite pe baza cursului istoric, mai mic decat cursul de inchidere, rezultand sume mai mari.
Din contul de profit si pierdere convertit deja se preia in bilant rezultatul exercitiului convertit. Diferentele de conversie se calculeaza prin diferenta astfel incat sa se pastreze egalitatea intre capitalurile proprii si situatia neta (active minus datorii curente).
Desi conversia nu este decat o tehnica contabila care permite trecerea de la o unitate de masura (moneda straina) la alta (moneda de referinta) fara a antrena nici o modificare in principiile contabile retinute pentru evaluarea posturilor bilantiere si intocmirea conturilor consolidate, utilizarea unor cursuri diferite pentru conversia elementelor din acelasi bilant si din contul de rezultate duce la modificarea indicatorilor calculati pe baza sitatiilor convertite fata de cei calculati pe baza situatiilor initiale, atunci cand se raporteaza un element al bilantului la un element din contul de rezultate.
Diferentele dintre indicatorii calculati pe baza celor doua situatii financiare, desi pot ridica semne de intrebare persoanele neavizate, subliniaza tocmai ideea ca, pentru stabilirea performantelor unei intreprinderi nu este de ajuns doar utilizarea indicatorilor si a ratelor financiare, ci ar trebui luati in considerare si factorii externi ce pot afecta situatia economica a firmei: starea economiei mondiale, situatia economica si politica din tarile din regiune precum si din tarile in care firma are parteneri de afaceri (furnizori sau clienti), si mai ales situatia economica din propria tara. Influenta fluctuatiilor cursurilor monedelor straine, datorate in principal inflatiei, este cel mai bine reliefata de acesti indicatori economici.
BIBLIOGRAFIE
Basno Cesar, – “Moneda, credit, banci”
Dardac Nicolae, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
Floricel Constantin
Manolescu Gheorghe – “Moneda si ipostazele ei”
Editura Economica, Bucuresti, 1997
Anne O Krueger – “Determinarea cursului valutar – Determinarea ratei de
schimb” , Editura Sedona , Timisoara , 1996
revista “Capital” – nr. 1/3 ianuarie 2002, nr. 50/13 decembrie 2001
Ziarul Financiar – supliment EURO, 1 noiembrie 2001
Niculae Feleaga, – Tratat de contabilitate financiara, vol. I, Editura
Ion Ionascu Economica 1998
Niculae Feleaga, – Tratat de contabilitate financiara, vol. II, Editura
Ion Ionascu Economica 1998
Mihai Ristea, – Contabilitatea intreprinderii, vol.I, Editura Margaritar,
Corina Cucu, Bucuresti, 1999
Corina Lazarescu
Ministerul – Ghid practic de aplicare a standardelor internationale
Finanțelor de contabilitate, partea I, Editura Economica,
Publice Bucuresti, 2001
Ministerul – Ordinul nr. 94 din 29/01/2001 privind aprobarea
Finanțelor Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a
Publice a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 85 din 20.02.2001
Ministerul – Ordinul 1670 din 30 septembrie 1997 pentru aprobarea Finantelor precizarilor privind reflectarea in contabilitate a unor Publice operatiuni in valuta, a diferentelor de curs valutar si a
altor operatiuni, publicat in Monitorul Oficial nr. 298 din 3 noiembrie 1997
Victor Munteanu – Contabilitatea si consolidarea conturilor anuale
la societatile de grup, Editura Economica,
Bucuresti, 1997
Victor Munteanu, – Grupurile de societati. Consolidarea contabila, Editura
Anatolie Turcan Economica, 1998
Marian Sacarin – Contabilitatea grupurilor multinationale, Editura
Economica, 2001
Niculae Feleaga – Dincolo de frontirele vagabondajului contabil,
Editura Economica, Bucuresti, 1997
Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 2000
Nicolae Georgescu, – Analiza economico – financiara, Editura ASE,
Vasile Robu Bucuresti, 2001
CUPRINS
Capitol Pag
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Modificarilor Cursurilor Monedelor Straine Asupra Informatiei Contabile (ID: 130324)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.