Influenta Mesajului Politic Asupra Opiniei

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – PROBLEMA ADEVARULUI IN MASS-MEDIA

1.1 Relatarea adevarului in presa

1.2 Mass-media, mijloc de dezinformare a publicului

1.3 Raspandirea fenomenului dezinformarii in presa

1.4 Mecanisme de realizare a dezinformarii

1.4.1 Dezinformarea prin propaganda

1.4.2 Dezinformarea prin manipulare

1.5 Manipularea – criterii de clasificare

1.5.1 Manipularile mici

1.5.2 Manipularile medii

1.5.3 Manipularile mari

CAPITOLUL 2 – MANIPULAREA IN MASS-MEDIA

2.1 Mass-media – instrument de manipulare

2.2 Mass-media – instrument de mobilizare a opiniei publice

2.3 Perspectiva retorica si publicitara

CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ

INFLUENTA MESAJULUI POLITIC ASUPRA OPINIEI

3.1 Influenta mesajului politic

3.2 Comunicarea publica din mediile politice

3.3 Mesajul politic verbal si scris

3.4 Mesajul politic TV

CONCLUZII GENERALE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Dezinformarea în presă este un fenomen vicios, care presupune relatarea incorectă a unui eveniment, prin omiterea sau adăugarea anumitor informații în conformitate cu opțiunile și simpatiile politice ale jurnalistului și cu scopul propus spre realizare. Acest fenomen a luat cote nemaivăzut de dezvoltate în secolul al XX-lea, fiind propagat în interiorul mass-media de anumite grupuri de indivizi sau persoane particulare, care aveau ca scop defăimarea, discreditarea unui partid, a unei întreprinderi sau de destabilizare a unei anumite situații din societate. Fuga după senzațional a făcut posibilă, ba chiar necesară, utilizarea tot mai frecventă a minciunii și a imposturii în presă, iar concurența dintre diferite mijloace de informare în masă, care au ca scop reflectarea realității unice, a dat naștere la un fenomen negativ – interpretarea tendențioasă a acestei realități.

Interpretarea tendențioasă a realității dezinformează și dezechilibrează publicului. Fapt ce duce nemijlocit la formarea unei opinii publice neadecvate, greșite vizavi de realitatea inconjurătoare.

Prin mass-media se intelege totalitatea instrumentelor necesare transferului de informatii, concepte si idei, atat catre publicul larg cat si pentru un anumit tip de public. Termenul de “mass-media”, cu multiplele lui variante prin care se numara “mass media”, “massmedia” sau prin forma abreviata “MM”, s-a format prin asocierea cuvantului “mass” desemnand masa de beneficiari ai culturii de masa si cuvantul latin “media” ce reprezinta suporturile prin care mesajul ajunge la beneficiari.

În esență, mesajul produs și transportat prin canale specifice mass-media se adresează unei mase de beneficiari, tot mai largă pe măsură ce societatea de consum cucerește teritorii tot mai vaste schimbând radical modul de existență.

Funcționarea normală a societății din zilele noastre este de neimaginat fără mass-media, fără o informare comuna, având o putere foarte mare de raspandire a mesajelor. Sute de milioane de oameni pot participa simultan la aceeasi reprezentatie, impartasind aceleași reacții și emoții, venind în contact cu aceleași informații și opinii.

Detinand controlul asupra accesului la ce se intampla in jurul nostru, mass-media oferă o anumită versiune a realului, o imagine a intamplarilor, oamenilor și conjuncturilor social-istorice. Oferind informatii de interes comun, idei și subiecte comune de discutie, mass-media aduce impreuna oameni din intreaga lume într-un fel de comunicare ce nu are la baza apropierea spațială, valorile religioase și culturale, ci are la baza informatia.

Suntem zi de zi inconjurati de mass-media. Pentru marea majoritate a persoanelor, a devenit imposibil sa se lipseasca o zi de acest tip de comunicare. În interiorul societății civile, mass-media indruma opiniile și le uniformizează astfel incat ideile individuale se transforma în idei de masă.

Efectul mass-media asupra opiniei publice se explică nu atît prin influență directă a conținutului asupra auditoriului sau prin starea publicului, cît prin relația: public – sistem mass-media – sistem social. Aceasta este o relație, în care satisfacerea necesităților indivizilor și grupurilor sociale în probleme de informare, precum și realizarea scopurilor acestora depinde, practic întru totul, de această interdependență. Cu alte cuvinte, cu cît interesul individului față de mass-media este mai mare, cu atît mai mare este și dependența sa de informațiile survenite prin intermediul mass-media. Ele influențează cunoștințele, sentimentele și comportamentul lui și, astfel, contribuie la crearea curentelor de opinii.

Mass-media reprezinta un sistem bine conturat de mijloace moderne de comunicare, și modalități tehnice avansate, cu rol de initiere, difuzare și primire de mesaje, de cai de comunicare specifice, de noi genuri culturale indreptate catre o audiență largă, compusa din elemente diferite și larg raspandita din punct de vedere geografic.

„Comunicarea de masă este un proces prin care se schimbă idei, informații, modele de comportament între diferite grupe sociale prin intermediul unor tehnologii specifice. Dezvoltarea mijloacelor de informare colectivă a realizat o comunicare de tip nou: indirectă sau impersonală, multiplă pentru că un număr mare de oameni urmăresc simultan mesajul transmis și socializează pentru că emițătorul și receptorul au un caracter social. Comunicarea de masă este unidirecțională, dominând și chiar monopolizând actul de transmitere a mesajelor. Mesajele vehiculate de sistemul mass-media sunt distribuite ca bunuri de consum. Mesajul reprezintă forma fizică – orală, scrisă, luminoasă, gesturi – în care emițătorul codifică informația. Mass-media nu numai că însoțesc mesajul ci îl și structurează, fiecare își construiește evenimentul în funcție de tehnica care îi este proprie”.

Menirea reprezentatilor mass-media este să aduca la cunostinta potentialilor receptori, informațiile pe care le dețin și le consideră utile pentru aceștia. Fluxul comunicarii in doua etape reprezinta cea mai importanta teorie privind receptarea mesajelor mass-media. Prima etapa a fluxului este de la mass-media către indivizii bine informați care urmăresc frecvent comunicările de masă prin canalele interpersonale, a doua etapa fiind de la indivizi care sunt lideri de opinie, către persoanele expuse mai puțin mass-mediei și care depind de alte persoane pentru a fi informate.

Intelegerea mesajului transmis de catre mass-media este restrictionata de experiența personală, de comportament, de factori sociali si psihologici. In functie de acesti parametri, receptorii pot percepe diferit mesajul transmis. Comunicarea de masa nu adistrus comunicarea interpersonala ci a facut-o mai buna, diversificand-o. Mass-media este strâns legată de celelalte forme de comunicare din societatea noastră. Ea amplifica substanta conversațiilor, a relațiilor intre oameni, influențând deciziile acestora. Produsele create cu ajutorul mass-media se supun regulilor comunicării de masă care exclud relația directă dintre indivizi, apropierea spațială a acestora, lasand loc tot mai mult spațiului privat.

Persoane aflate la distanțe mici sau medii comunică tot mai mult prin email, aplicatii de mesagerie instant, intranet, sau își procură informațiile prin site-uri, baze de date, biblioteci virtuale, portaluri etc., excluzând comunicarea cu persoana care le-ar putea oferi simpla informatie, tocmai de aceea o informare completa si corecta este vitala. Comunicarea mediată cucerește tot mai mult lumea devenită acum un «sat global »  (M.Mc Luhan) ceea ce nu exclude o criză a comunicării, cu o socializare a indivizilor tot mai dificilă, autismul social fiind tot mai des intalnit.

CAPITOLUL I

PROBLEMA ADEVARULUI IN MASS-MEDIA

1.1 Principiul relatarii adevarului in presa

Democratia presupune ca o conditie sine qua non in existenta libertatii de miscare a informatiei. Lumea contemporana a inteles ca limitarea libertatii presei implica automat controlul politic, pe cand asigurarea legala a libertatii presei, ofera societatii mecanisme naturale de autoreglare rationala. Pentru a legitima acest statut, Constitutia Romaniei, stabileste cadrul juridic libertatii de exprimare, articolul 30 iar dreptul la informatie, articolul 31, care in contextul libertatii presei, acest drept apartine opiniei publice.

Opinia publica, fiind in fapt tinta in orice actiune de denaturare a informatiei, are dreptul sa pretinda un anumit nivel al comportamentului etic din partea presei, tocmai pentru a putea fi libera de a actiona in cunostinta de cauza in folosul propriu si al comunitatii de care apartine. Astfel, in numele dreptului fundamental al omului la informatii nedeformate, Codul deontologic al ziaristului roman, adoptat de Clubul Roman de Presa subliniaza importanta adevarului, articolul 1 prevede: “Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi informat. Articolul 2: Ziarisul poate da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil, le-a verificat, de regulă, din mai multe surse credibile.”

Exista insa, in procesul jurnalistic, elemente care afecteaza adeseori adevarul, chiar daca nici un membru al lantului informativ, de la informator la informat, nu are intentii vadite de a denatura mesajul transmis. Sunt factori care impiedica uneori un ziarist sa elaboreze un articol atat de corect si de adevarat cum ar indica rigoarea profesiei. Lipsa de timp pentru a construi o imagine cuprinzatoare, dificultatea sau imposibilitatea de a ajunge la toate sursele si de a gasi toate informatiile; de exemplu, legea secretului de stat si de serviciu, care ingradeste accesul la informatii. Pentru ca ziaristul sa poata reda cat mai exact informatia, se pot identifica cateva urmatoarele reguli:

Orice produs jurnalistic trebuie sa reprezinte cautarea onesta a adevarului. Este o regula fundamentala a jurnalismului, de a publica intotdeauna adevarul, oricat de incomod ar fi acesta. De aceea, ziaristul nu trebuie sa accepte misiunea de a sprijini un anumit punct de vedere, sa emita opinii bazate pe teorii preconcepute ori prejudecati.

Informatia nu trebuie inventata nici imbunatatita. Se refera la metodele de cosmetizare a adevarului sau amnezia temporara in legatura cu unele aspecte care ar modifica linia principala a adevarului.

Citatele trebuie redate intotdeauna cu acuratete. Este o conditie vitala, pentru ca orice interpretare poate schimba sensul mesajului. Mai ales in domeniul politic, multi ziaristi au tendinta de a cizela declaratiile politicienilor, uneori lipsite de fond. Respectarea acestei reguli este in avantajul jurnalistilor care nu pot fi acuzati de influentarea opiniei publice. Mai exista o practica periculoasa in ceea ce priveste citarea, si anume obiceiul unor reporteri de a formula declaratiile celor intervievati. Astfel, in urma unui raspuns sub forma de “da” sau a unei incuviintari din cap, reporterul atribuie intervievatului propriile aprecieri, intre ghilimele. Tipul acesta de dialog trebuie redat in stilul citatului indirect, specificandu-se clar intrebarea si modul in care s-a raspuns.

Nu trebuie acceptate nici un fel de stimulente pentru publicarea unui articol. Regula se refera nu numai la stimulente financiare ori cadouri ci si la avantaje si favoruri promise. Ceea ce inseamna in primul rand publicitate mascata, caz in care ziaristii sau publicatiile lor in schimbul unor recompense banesti, scriu articole favorabile despre firme sau persoane care apar in sectiunile publicistice, ca articole obisnuite. Aceasta metoda determina pierderea increderii care ar trebui sa existe intre cititori si ziare cu privire la cautarea si transmiterea adevarului de catre ziar.

Nu trebuie acceptata suprimarea unor articole in schimbul unor favoruri. Presa independenta nu poate avea audienta constanta decat in functie de credibilitatea sa. De aceea, aceasta practica, ca si cea prezentata anterior, gen trebuie redat in stilul citatului indirect, specificandu-se clar intrebarea si modul in care s-a raspuns.

Nu trebuie acceptate nici un fel de stimulente pentru publicarea unui articol. Regula se refera nu numai la stimulente financiare ori cadouri ci si la avantaje si favoruri promise. Ceea ce inseamna in primul rand publicitate mascata, caz in care ziaristii sau publicatiile lor in schimbul unor recompense banesti, scriu articole favorabile despre firme sau persoane care apar in sectiunile publicistice, ca articole obisnuite. Aceasta metoda determina pierderea increderii care ar trebui sa existe intre cititori si ziare cu privire la cautarea si transmiterea adevarului de catre ziar.

Nu trebuie acceptata suprimarea unor articole in schimbul unor favoruri. Presa independenta nu poate avea audienta constanta decat in functie de credibilitatea sa. De aceea, aceasta practica, ca si cea prezentata anterior, genereaza suspiciune cu privire la adeptii sai.

Greselile trebuie intotdeauna corectate. Produsele jurnalistice se construiesc adesea, sub presiunea evenimentelor, a timpului, fara a putea avea acces la toate sursele deci, fara o documentare riguroasa ceea ce determina aparitia erorilor. Jurnalistii si publicatiile respective au datoria de a aduce la cunostinta opiniei publice greselile infaptuite si de a le corecta intotdeauna.

Toate aceste reguli trebuie sa se reflecte in comportamentul si gandirea unui jurnalist, in actiunile sale de informare corecta a publicului.

1.2. Mass-media mijloc de dezinformare a publicului

In aceasta lume mediatizata excesiv in care traim se vorbeste din ce in ce mai mult despre dezinformare ca despre o problema ce a pus stapanire pe aproape toate domeniile de activitate si care cu greu mai poate fi controlata. Intr-adevar dezinformarea este o problema la ordinea zilei, insa nu este specifica doar secolului XX. Actiuni de dezinformare au avut loc in toate perioadele istorice cu scopul de a convinge si de a supune masele de oameni, cu scopul de a castiga un razboi sau pentru a rezolva un conflict economic, politic, social sau de orice alta natura. Este necesar a intelege geneza, mecanismele evolutiei dezinformarii, consecintele sale dezorganizatoare, paralizante, creatoare de confuzii si de deruta, si de a concepe strategiile, tactica si procedeele de contracarare a acestui fenomen extrem de nociv acum si in viitor. De asemenea este necesara precizarea ca dezinformarea a fost o problema a tuturor timpurilor, ea fiind prezenta in anumite regiuni ale lumii chiar inaintea aparitiei meseriei de jurnalist. Precizam acest lucru deoarece, in secolul nostru, dezinformarea este cel mai adesea atribuita jurnalistilor.

Inainte de a trece in revista cum actioneaza acest fenomen asupra maselor de oameni, este important a intelege ce este, de fapt, dezinformarea. Dictionarul francez Larousse defineste verbul „a dezinforma” in felul urmator: „a difuza cu buna stiinta una sau mai multe informatii false, dand o imagine deformata realitatii, in special prin intermediul mijloacelor si tehnicilor de informare in masa.” Aceasta definitie evidentiaza faptul ca dezinformarea este intentionata intotdeauna si ca ea este o problema a secolului XX, deoarece in aceasta perioada istorica mijloacele mass-media s-au dezvoltat furtunos.

Dezinformare mai inseamna si „o insuficienta de lamurire a opiniei publice asupra unor chestiuni importante. Orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vechiculate cu scopul de a determina la receptori anumite atitudini, reactii actiuni, dorite de un anumit agent social. Acesta din urma nu trebuie sa fie neaparat dezinformatorul, el poate fi o institutie, o organizatie. Trebuie sa deosebim care se refera exclusiv la procesul comunicatiomal, de actiunile de care sunt produse de organizatii militare, paramilitare sau specializate, elemente componente ale unor strategii. Actiunile presupun existenta unor comanditari, a unor specialisti, a unor intermediar intre acestea si a unor relee.

„Din perspectiva consecintilor sale sociale, dezinformarea se aseamana cu un alt fenomen social, zvonul.” Acesta din urma, spre deosebire de dezinformarea nu are un caracter deliberat si nu presupune in mod obligatoriu circulatia unor informatii false, ci doar dificil de verificat. Zvonul poate fi produs insa de o actiune de dezinformare. Tintele dezinformarii pot fi grupuri sau segmente ale societatii, cat si indivizii, intotdeauna lideri, care pot influenta decizional si actiona grupurile in care se afla. Dezinformarea desfasurata prin mass -media are cele mai eficiente rezultate in plan social. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor, iar pe de alta parte de posibilitatea sau imposibilitatea de a verifica informatiile vehiculare.

La ora actuala, cuvantul „dezinformare” a devenit absolut banal si face obiectul unui anumit numar de definitii diverse, dar convergente. Unii cercetatori inteleg acest fenomen, al dezinformarii, intr-un sens sau foarte larg sau foarte restrans. Unii merg pana la a o echivala cu „minciuna” sau cu „orice informatie falsa”.

O definitie completa a dezinformarii ar fi urmatoarea: „Dezinformarea reprezinta ansamblul procedeelor dialectice puse in joc in mod intentionat pentru a reusi „manipularea” perfida a persoanelor, grupurilor sau a unei intregi societati, in scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gandurile sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printr-o interpretare tendentioasa a realitatii. Este o forma de agresiune care cauta sa treaca neobservata. Se inscrie in randul actiunilor psihologice subversive.”

Dezinformarea este considerata in prezent ca fiind un fel de mesaj mai mult sau mai putin explicit, un fel de comunicare de un tip special intre dezinformator si tinta sa. Poate lua forma unei declaratii, a unui gest semnificativ sau a adoptarii unei anumite atitudini. Dezinformatorul poate fi un inamic, un neutru cu anumita putere de influentare, un prieten cu convingeri sovaielnice sau orice persoana. Uneori omul este obligat sa schimbe realitatea cu bune intentii care, de cele mai multe ori, nu pot fi marturisite. Aici nu poate fi vorba de dezinformare in sensul real al cuvantului deoarece ea urmareste un scop respectabil, acela de a proteja un secret necesar. Pentru a se numi dezinformare, trebuie sa existe alegerea deliberata, intentia de manipulare sau de exercitare a influentei. Mesajul falsificat nu este decat unealta cu care se cauta ca un subiect selectionat sa actioneze in sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cit pentru a conduce catre un tel care de regula, este ascuns. Se actioneaza pentru a forta alegerea unei anumite directii de catre o persoana morala sau fizica fara insa a i se permite libera apreciere.

„Dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Ea vizeaza de stabilizarea unui stat sau a unei societati, subminarea capacitatii sale de rezistenta, fara a fi necesara punerea in actiune a fortelor armate. Cele doua forme de lupta, cea fizica si cea psihica, se completeaza reciproc.

Dezinformarea poate fi dictata de o necesitate, avand in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise. Poate fi de asemenea o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu minim de forte deoarece dezinformatorul crede ca influentarea cunostintelor este mai putin riscanta decat violenta fizica. Dezinformarea poate deveni insa o obisnuinta fatala pentru o societate care se vrea inchisa, secreta si care astfel poate pierde pe nesimtite contactul cu realitatea. Dezinformarea desfasurata permanent si sistematic constituie o redutabila forta de distrugere.

Dezinformarea nu se rezuma numai la falsificare cunostintelor, ea se dovedeste a fi si o puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane. Nu exista nici macar un singur conflict politic, social, economic sau militar in istoria omenirii care sa nu fi facut apel la propaganda in mod deschis sau pe ascuns, la intoxicare sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin inselaciune, amagire, diversiune sau intimidare.”

Comunicarea mediatica si dezinformarea prin intermediul mass-media sunt foarte greu de controlat, deoarece mesajele ating publicuri diverse, in momente diferite ale vietii. Ele actioneaza asupra indivizilor in mod cumulativ si imprevizibil, ceea ce face ca efectele lor sa fie inegale si diferite de la caz la caz.

Inmultirea cazurilor de dezinformare si avantul pe care-l incearca acest fenomen in ultimii ani se datoreaza mai multor factori cum ar fi universalizarea surselor de cunoastere, democratia, dezvoltarea exploziva a mijloacelor de informare in masa sau suprainformarea. Epoca contemporana este marcata de numeroase deschideri catre informatie. Individul isi poate satisface dorinta de a sti, beneficiind de o mai buna apropiere de sursele, pana de curand, putin cunoscute. In tarile occidentale toti cetatenii au posibilitatea sa se informeze deoarece dispun de mijloace adecvate dar si datorita faptului ca primesc o educatie care ii pregateste sa obtina o mare cantitate si varietate de cunostinte. Adesea aflat in fata imensului val de informatii, individul nu stie ce sa aleaga si se lasa influentat de tendintele de masa.

Regimul democratic, regim ales si nu impus, da posibilitate cetateanului sa-si hotarasca viitorul si sa joace un rol activ in viata social-politica. Obligatia lui consta in a decide in mod individual; insa tot democratia este cea care da posibilitate partidelor si liderilor politici sa faca propaganda pentru influentarea maselor. Astfel individul este tentat sa urmeze opiniile politice ale semenilor sai, opinii formate corect sau incorect, in urma propagandei. De asemenea democratia a oferit mijloacelor mass-media libertate totala de exprimare, favorizand dezinformarea. Cetateanul nu mai trebuie sa se zbata pentru a cunoaste noutatile care ii sunt „servite calde” de mass-media. Daca vrea sa-si formeze o opinie ar trebui sa faca un efort de cautare si de triere a informatiilor, insa comoditatea practica a sistemului mass-media nu-l incita sa depuna acest efort.

Mijloacele de informare in masa permit nu numai influentarea unui numar mare de indivizi, ci si difuzarea unor stiri proaspete din cele mai diferite domenii si arii geografice. Aceasta rapiditate este un extraordinar mijloc de seductie a maselor. Totodata, rapiditatea plateste tribut superficialitatii in materie de control al surselor si usurintei in aprecierile facute asupra evenimentelor. In plus, ea produce cresterea considerabila a numarului de informatii fie si numai pentru a satisface cererile unui public devenit exigent, antrenand astfel riscul suprainformarii. Publicul pare ca a devenit sensibil la placerea simultana produsa de un anumit ritual al informarii si caracterul surprinzator al stirii care i se transmite. Veridicitatea si importanta faptelor trec (cu unele exceptii) pe plan secundar, in timp ce o anumita dramatizare a subiectului, oricare ar fi acesta, focalizeaza imediat atentia.

Raspandirea fenomenului dezinformarii in presa

In ultimii ani a devenit banala sublinierea importantei mijloacelor de informare in masa, a cresterii numarului de aparate si procedee tehnice de informare posibile precum si a ariei performantelor pe care le ating. Primele trei locuri in ceea ce priveste informarea dar si dezinformarea sunt detinute in prezent de radio, televiziune si presa scrisa.

Radioul a fost unul din primele suporturi de masa pentru propaganda si dezinformare. In timpul celui de-al II razboi mondial propaganda prin radio (informatii, cantece, scenete radiofonice etc. ) a fost un mijloc foarte eficient de ridicare a moralului oamenilor. Rezistenta psihica a populatiilor din cele doua tabere era un factor esential. Propaganda sonora extrem de importanta se facea in timpul campaniilor electorale sau chiar pe front, de exemplu in timpul razboiului civil spaniol sau chinez si, mai de curand, in timpul razboiului din Vietnam.

Importanta radioului a inregistrat o crestere considerabila odata cu aparitia receptoarelor portative, performante si usoare. In acest fel, publicul a putut fi influentat permanent, la orice ora si in orice loc.

Dezinformarea la radio se poate realiza prin diferite procedee: prin emisiuni in care invitatii vorbesc foarte repede, neasteptandu-si randul, ceea ce face imposibila identificarea lor si a mesajelor, prin reclame si clipuri publicitare, prin emisiuni nedocumentate in prealabil sau prin cenzurarea informatiei. La nivel local s-a constatat o aglomerare de emisiuni in frecventa modulata, emisiuni care, de multe ori, sunt puternic marcate de propaganda si ideologie, sau mai bine zis de dezinformare. Ceea ce limiteaza efectele nefaste ale acestor emisiuni este raza lor scurta de actiune si faptul ca se bruiaza reciproc.

O maxima latineasca spune ca „repetitia este mama invatarii”. Ei bine, aceasta maxima poate fi atribuita cu succes radioului. Cercetatorii au explicat ca un cuvant, cu cat este mai des difuzat la radio, cu atat este mai repede retinut de ascultatori. Daca inlocuim cuvantul cu o reclama sau cu un citat politic putem explica de ce, in ultimul timp, spatiul radiofonic este invadat de reclame publicitare. Radioascultatorii retin rapid reclamele care se repeta de mai multe ori intr-o zi si incep chiar sa creada ca un produs sau altul sunt eficiente cand, de fapt, multe dintre produsele carora li se face reclama sunt ineficiente. Uneori reclamele produc o adevarata psihoza in randul ascultatorilor care cumpara produse in valoare de milioane de dolari. De foarte multe ori clientii, sub efectul reclamelor in avalansa, cumpara lucruri de care, odata ajunsi acasa, isi dau seama ca nu aveau nevoie. „In SUA, nemultumirea cumparatorilor pusi in asemenea situatii de reclamele radio si TV, a ajuns la un moment dat exploziva. Ei au dat in judecata guvernul pentru faptul ca permite cascadele de reclame care ii fac sa cumpere produse ce nu le sunt necesare”.

O alta modalitate de dezinformare prin radio este cea rezultata din propaganda asa-zisa „alba” ce utilizeaza materiale provenite din surse oficiale, cu noutati culturale, artistice, aparent inofensive. Aceste materiale pun in evidenta stilul de viata al unor personalitati considerate exemplare pentru viata culturala, sportiva sau muzicala, insa fara a aduce in prim plan elementele care ar pune in discutie performantele spatiului social din care provin personalitatile respective.

„Cercetarile au relevat o eficienta mai mare a propagandei albe in randul tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzica tanara (pop, rock etc.) in alternanta cu scurte buletine de stiri. Pe fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanenta mesajelor din stiri este deosebit de mare, deoarece propaganda se realizeaza neostentativ si creeaza impresia unui dialog intre egali”.

Publicitatea, propaganda si manipularea sunt prezente si in cadrul emisiunilor televizate. Televiziunea a devenit terenul unei tenace si perfide lupte de influenta, care nu pare sa se sfarseasca prea curand. Cel mai adesea in timpul campaniilor electorale, personalitatile politice incearca sa convinga si sa influenteze masele. Pentru a intari credibilitatea mesajului si pentru a-i masca caracterul mincinos, politicienii scot in evidenta alte aspecte cum ar fi: protejarea fiintelor slabe, solidaritatea cu cei aflati in mizerie si cu cei infometati, lupta pentru apararea pacii sau a libertatii sau grija pentru mediul inconjurator. De asemenea in campaniile electorale se pune accent pe reusitele personalitatilor in meseria de baza si nu pe reusita in activitatea politica. Telespectatorii sunt convinsi sa aleaga un candidat care are o imagine publica atent realizata de specialisti in domeniu, dar care, poate, nu vor reusi sa-si tina promisiunile facute electoratului. De multe ori, programele electorale sunt irealizabile si contin informatii false, iar oamenii simpli care spera intr-o viata mai buna nu sunt capabili sa separe adevarul de minciuna.

Exista multe exemple de dezinformare televizata prin intermediul imaginilor. Oamenii vad o realitate „creata” de jurnalisti sau de anumite parti ale conducerii statului, realitatea care de fapt este falsa sau incompleta. Jurnalistii au posibilitatea de a truca imaginile, filmele documentare, excluzand anumite persoane sau aratand doar unele aspecte ale problemei analizate.

In sistemele totalitare, principiul esential de informare in televiziunea de stat (unica existenta) avea doua directive: „Ce trebuie sa stie poporul” si „Ce trebuie sa nu stie poporul”. Inainte de anul 1989 si Televiziunea Romana era ghidata dupa acelasi principiu. Referitor la ceea ce se petrecea in tara, televiziunea (ca de altfel si ziarele si radioul) era obligata sa prezinte doar „maretele realizari”. Mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerari si minciuni absurde. Suprafata raportata ca recoltata depasea suprafata arabila a tarii, inaugurarea unor noi obiective industriale se facea cu multe luni inainte de finalizare dar pentru a fi bifate in planul de investitii, nu existau bolnavi de SIDA, handicapati sau case de copii orfani pentru ca asa cerea conducerea. In perioada comunista toate emisiunile erau cenzurate, transformate, controlate de la Centru, iar de publicitate nici nu putea fi vorba. In prezent, nu exista televiziune care sa nu difuzeze problemele sociale reale, existente, dar de multe ori interpretate in asa fel incat sa faca o cat mai mare audienta.

Intre emisiuni, in timpul acestora sau in timpul filmelor artistice sau serialelor, publicitatea ocupa un timp de emisie din ce in ce mai mare. In unele tari cum ar fi Franta sau SUA, publicitatea nu mai este doar o pauza, asa cum afirma specialistii, ci este deja un fenomen deranjant. S-a constatat ca din ce in ce mai multi telespectatori considera publicitatea suparatoare.

Publicitatea este ansamblu de tehnici de comunicare in masa cu scopul de a informa publicul despre calitatile unor produse sau servicii si de a-l influenta in sensul achizitionarii acestor produse si al acceptarii respectivelor servicii. Desi publicitatea ca fenomen social, a aparut in societatile preindustriale, abia odata cu dezvoltarea economiei capitaliste, cu disparitiatia contactului direct dintre producator si cumparator, se poate vorbi de publicitate. In sensul actual al termenului. Publicitatea este indespensabila in orice sistem economic. Ea este dezirabila numai in conditiile reale ale produselor si serviciilor. Analiza sociologica a publicitatii are in vedere scopul acestei actiuni de influenta a opiniilor, atitudinilor si comportamentelor de achizitionare de marfuri si de recurgere la anumite servicii. Asa numita formula AID – atentie, interes, dorinta, achizitie. Tehnicile de publicitate se bazeaza pe producerea unui soc psihic, in care sunt utilizate reclame comercile florescente mobile, afisate in culori percutante, slogane comerciale.

Studierea limbajului publicitar, alegerea argumentelor pentru publicitate, investigarea sociologica empirica a canalului publicitar ca si si studiul efectelor sociale ale publicitatii constituie principalele directii de cercetare sociologica a publicitatii. Publicitatea urmareste sa ne indrume preferinta spre un produs sau altul, sa ne determine sa cumparam un detergent care curata mai alb ca spuma laptelui, in loc de altul care lasa rufele stralucitoare sau vaporoase. Detergentul poate avea succes, desi noi stim prea bine ca aceste produse pot fi lesne inlocuite intre ele fara ca operatiunea noastra sa aiba consecinte prea grave. In alte cazuri, produsele carora li se face publicitate nici macar nu sunt eficiente, dar repetarea clipului publicitar te convinge sa le incerci. Populatia mai are o varianta conform careia li se face publicitate doar produselor care nu se cumpara pentru ca nu sunt bune.

In presa scrisa dezinformarea cunoaste dimensiuni diferite fata de celelalte mijloace de informare in masa. Cea dintai preocupare a ziaristului o constituie informatia, considerata ca fiind o materie prima ce trebuie prelucrata si vanduta. Dezinformarea provine din faptul ca, in prezent, ziaristul prefera sa preia informatia de la agentiile de presa, fara o verificare serioasa. In astfel de cazuri, el nu mai este un descoperitor de fapte, ci un simplu ecou, mai mult sau mai putin deformant De fapt, ar trebui sa-si verifice si sa-si citeze sursele si sa propuna o evaluare critica a informatiei, ceea ce nu se intampla decat foarte rar .Un ziarist posesor al unei informatii trebuie sa-i verifice exactitatea. Acest lucru insa nu este intotdeauna usor si ziaristul este tentat sa-si bazeze autenticitatea informatiei pe buna reputatie a sursei. Deci, de nenumarate ori dezinformarea provine de la sursa. Formule consacrate precum „aflam de la surse autorizate.” sunt suficiente pentru a introduce in circuitul informational orice nerozie si pentru a induce in eroare cititorii.

In unele cazuri, dezinformarea este rezultatul zvonurilor, al documentelor false sau chiar al minciunilor, publicate in ziare sau la transmise prin intermediul televiziunii si radioului.

Documentele false, pentru a deveni credibile, cer o pregatire atenta si o fabricare impecabila ce nu poate fi lasata pe seama improvizatiei. Unele state dispun de laboratoare specializate care permit fabricarea unor falsuri foarte elaborate, pentru a masca inselatoria. Fabricarea falsurilor a devenit o arta in ultimii ani. Este necesara utilizarea unei hartii adecvate, a unei stampile conforme cu originalul oficial si folosirea unor cerneluri a caror origine sa nu descopere provenienta falsului. In ceea ce priveste redactarea documentelor false, este necesar sa se respecte forma, stilul si limbajul specific administratiei sau personalitatii in cauza, tinandu-se cont chiar si de formulele de politete sau paginarea documentelor. Difuzarea falsurilor cere, deasemenea, precautii serioase. Falsificatorii au nevoie de intermediari, nevinovati sau complici, care sa asigure trimiterea sau publicarea documentelor. Niciodata un document fals nu va fi publicat de autorul insusi sau de un apropiat al acestuia. In general, folosirea falsurilor are o eficacitate reala deoarece, pentru a dovedi inselaciunea, este necesar, accesul la documentul original, precum si timp pentru a-l analiza. Pana cand victima este in masura sa-si demonstreze buna credinta, mii de oameni au vazut falsul in ziare sau la televizor, raul s-a produs, si este nevoie de timp pentru a se rezolva situatia de conflict creata.

Pentru a circula zvonurile nu au nevoie de adevar. In lipsa adevarului sau corespunzand pe de-a intregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara incetare din om in om si zvonul isi deapana firul dupa o logica proprie. Zvonul a fost definit ca „o informatie care sufera asemenea deformari in cursul procesului de transmitere incat nu poate constitui in nici un caz baza valabila pentru a determina convingerile sau comportamentele noastre.”

Raspandirea zvonurilor cere o adevarata arta caci trebuie ocolite afirmatiile transante. Esential este ca publicul sa se indoiasca de o persoana sau de un eveniment si sa traga singur concluzii. Zvonurile sunt raspandite in medii considerate propice, iar difuzarea lor se face catre mai multe tinte de-o data, in asa fel incat ivirea zvonului din mai multe izvoare sa conduca la confirmarea lui. Intreaga operatiune de lansare a zvonurilor se bazeaza pe doua proverbe simple, insa perfect operante: „Nu iese fum fara foc” si „Gura lumii doar pamantul o astupa.”

Minciuna, numita mai elegant „dezinformare” este forma cea mai brutala de manipulare a oamenilor, dar este, totodata, cea mai vulnerabila, existand riscul ca realitatea sa o infirme. Minciuna, confundata adesea cu eroarea, se opune realitatii si are o atractie deosebita pentru publicul larg. In presa scrisa se minte in diverse feluri:

– prin amestecarea faptelor, a opiniilor sau a persoanelor;

– prin includerea unei minciuni intr-un noian de informatii;

– prin introducerea in texte a citatelor aproximative sau trunchiate;

– prin comparatii nejustificate sau

– prin omisiune, adica neglijand unele informatii si prezentand doar unele aspecte ale problemei.

Tehnica omisiunii este o forma de minciuna utilizata si de televiziune. Aparent este mai putin ostentativa. Cel care ascunde o parte a realitatii sustine ca nu minte, odata ce nu afirma nimic fals. Daca informatia omisa este foarte importanta pentru destinatarul ei, iar acesta nu are acces la alte surse de informare, atunci omisiunea poate fi calificata ca minciuna.

Adesea este dificil sa se raspunda unei minciuni. Dezmintirea, chiar daca este intotdeauna necesara, nu este suficienta. Dupa ce si-a lansat contra adevarul, mincinosul, mai ales daca se poate prezenta ca fiind un simplu transmitator a unei informatii venite de aiurea, nu are altceva de facut decat sa taca si sa astepte .Minciuna reprezinta, practic, un proces cu trei personaje. In afara mincinosului mai exista cele doua „victime” ale procedeului: cea despre care se minte si care incearca fara prea mari sanse de izbanda sa faca dovada bunei sale credinte si cea care receptioneaza minciuna, fara a avea posibilitatea de a o verifica.”

1.4 Metode de realizare a dezinformarii.

1.4.1. Dezinformarea prin propaganda

Propaganda este „ actiunea de convingere prin instigare, ce tinde sa inlocuiasca ratiunea cu impresionabilitatea, stergand linia de demarcatie intre adevar si fals. Scopul propagandei este, categoric, trezirea unor motivatii favorabile si formarea convingerilor in sensul valorilor pe care le sustine grupul respectiv, care face propaganda .Daca valorile grupului nu sunt corecte, dar se incearca prezentarea lor sub o alta forma, are loc dezinformarea.

In universul informational in expansiune in care traim, propaganda cumuleaza, progresiv, un nou rol acela de a propaga criterii de selectie competenta a valorilor purtatoare de etos si generatoare de personalitate.

“Propaganda este activitate de transmitere , promovare sau raspandire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale si idiologii, in scopul influentarii, schimbarii , formarii unor conceptii, opinii, convingeri sau comportamente. Propaganda se realizeaza astfel incat sa conduca la realizarea scopurilor si intereselor grupului pe care il serveste, neexistand o propaganda neutrala valoric sau obiectiva. Cel mai adesea propaganda se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social al unui regim de guvernare si urmareste realizarea unor scopuri de manipulare. Exista insa si forme de propaganda diferentiate dupa continut si prin raportarea la profilul gruparii sociale care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive. Cand se constituie ca sistem propaganda dispune de – o structura instutuionala specializata, o idiologie si o tabla de valori aflate in corespondenta cu interesele si obiectivele gruparii sociale pe care o reprezinta, mijloace si metode de transmitere a mesajelor.

In sociologia propagandei o atentie deosebita este acordata mijloacelor si metodelor de transmitere. In acest sens au fost consacrate mai multe metode de propaganda. Una consta intr-o astfel de organizare a mesajelor incat sa provoace trairi si adeziuni afective mai ales de tip emotional. Mai intai se indica consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie anume pentru a declansa reactia afectiva negativa fata de aceasta si apoi se prezinta o alternativa diferita care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica sau prezentarea de fapte relevate, ci pe cele personalizate si care dispun de potentierea descoperirii unei surprize de catre receptor. Indemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unei cai sunt inlocuite de o astfel de selectie si prezentare a faptelor care provoaca optiunea personala pentru acea cale prezentata ca cea mai buna dintre cele posibile. In felul acesta se lasa impresia autonomiei personale in luarea deciziei. Propaganda bazata pe comunicarea persuasiva presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a discursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional si care se bazeaza pe persuabilitatea membrilor audientei. O distinctie importanta se face intre propaganda tactica si propaganda strategica . Atitudine, comunicare, difuziune, idiologie, influenta sociala, manipulare, mass-media, persuasiune. Informatii care au o profunda rezonanta afectiva.

Propaganda faptelor este centrata pe transmiterea de fapte cit mai concrete, saturate de amanunte elevate pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte general, ci pe cele personalizate. Toata lumea este astazi de acord in privinta distinctiei ce se face intre propaganda deschisa, aceea care se vrea explicita, neascunzandu-si nici obiectivele si nici originea, si asa-zisa propaganda „neagra” care isi disimuleaza sursa, inseala in privinta intentiilor si, la nevoie, face negot ilicit cu mesajele sale. Aceasta din urma nu este altceva decat dezinformarea in actiune. Si mai exista o diferenta fundamentala intre propaganda deschisa si dezinformare: in timp ce prima cauta sa convinga, chiar daca uneori modul sau de exprimare este la limita licitului, cea de-a doua isi propune destructurarea gruparilor de idei, dezorganizarea gandirii si influentarea indivizilor.”

In mare parte dezinformarea prin propaganda vizeaza opiniile oamenilor, incercand sa valorifice anumite idei in detrimentul altora sau sa infrumuseteze evenimentele dandu-le o prezentare favorabila.

Autopropaganda se practica in grupuri restranse in care fiecare participant este invitat sa se exprime cu toata spontaneitatea. In realitate, in cadrul grupului respectiv sunt prezenti observatori discreti care dirijeaza dezbaterea catre o tema niciodata pierduta din vedere. Concluziile ce se degaja in final sunt cu atat mai ferme cu cit par a fi fost elaborate in deplina libertate de gandire.

In ceea ce priveste propaganda politica, caracteristicile sale externe si interne se deprind din urmatorul pasaj: „Din punct de vedere extern, ea trebuie sa se adreseze simultan individului si masei, sa utilizeze toate mijloacele tehnice disponibile (presa, radio, televiziune, afise, brosuri, cinematograf), sa fie continua si indelungata pentru a provoca adeziunea si actiunea receptorului. Din punct de vedere intern, ea trebuie mai ales sa raspunda principiului simplificarii (dusmanul unic), al ingrosarii (exagerarea faptelor) si al orchestrarii (repetarea mesajelor)”

1.4.2 Dezinformare prin manipulare

In termenii psihologiei sociale, putem vorbi de manipulare atunci cand o anume situatii sociale este creata „premeditat” pentru a influenta relatiile si comportamentul persoanelor manipulate in sensul dorit de manipulator. Manipularea este actiunea de a determina un actor social sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingeri rationale , prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci impunerea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cit si la apelul la palierele emotionale non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajele raman insesizabile primitorului acestuia. Din punct de vedere politic, manipularea reprezinta o forma de impunere a intereselor unei clase, grup , puteri, ci prin cele idiolgice, prin inducere in eroare.

Din acest motiv, recurgerea la manipulare in situatii de divirgenta de interese devine tot mai frecvent in societatea actuala, manipularea, reprezentand un instrument mai puternic decat utilizarea fortei. H. Marcuse este autorul unei analize a manipularii considerata a fi un instrument esential al societatii de masa. El evidentiaza formele particulare pe care manipularea le ia in diferitele sfere ale vietii sociale, incepand cu manipularea politica si sfarsind cu cea economica orientata spre stimularea artificiala a supraconsumului si a consumului compensatoriu.

Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gandi al individului sunt determinate in primul rand de normele scrise si nescrise ale societatii in care traieste, de subculturile cu care vine permanent in contact. Neglijand aceasta permanenta si uriasa influenta, individul poate face mult mai usor judecati gresite sau poate fi lesne de manipulat.

In mass-media exista foarte multe mesaje manipulatoare, de publicarea carora se face vinovat chiar ziaristul. Cand cetateanul trebuie sa fie informat asupra unui eveniment, lui trebuie sa i se vorbeasca despre eveniment, iar nu despre parerea sau atitudinea ziaristului vis-a-vis de evenimentul respectiv. Daca ziaristul incalca aceasta regula, atunci el influenteaza atitudinea cititorului care nu este prevenit si nici pregatit sa analizeze vigilent si critic un punct de vedere care nu-i apartine.

Pentru ca influentarea facuta fara cunostinta cititorului sa poata fi considerata manipulare mai este nevoie de o conditie: atitudinea transmisa sa fie contrara intereselor celui care este tinta influentei.

Din punct de vedere al profesiei de jurnalist, procedeul ramane, insa, incorect, cu atat mai mult cu cit pentru marea majoritate a cazurilor nu se poate sti care ar fi atitudinea cea mai favorabila cititorului. Iar ziaristul nu este indreptatit nici sa stabileasca ce inseamna „bine” pentru cel caruia i se adreseaza si nici sa impuna acest „bine” cititorului.

Ce urmaresc ziaristii care se abat de la normele profesionale si incearca sa induca cititorului atitudini fara a-l preveni? Exista mai multe motive care determina conduita lor incorecta din punct de vedere profesional. O cauza este nivelul scazut al pregatirii in domeniu. Unii dintre ziaristii tineri, atrasi de domeniul presei dupa 1989, nu au studii de specialitate. Ei nu stiu ca atunci cand redacteaza o stire, trebuie sa-si stapaneasca parerile personale despre cei implicati in eveniment. O alta cauza este presiunea mentalitatii cititorilor fideli ai ziarului care astepta titluri si materiale incitate asupra unei situatii. De asemenea, nevoia de senzational a multor cititori, face ca in paginile ziarului sa fie promovate preponderent stirile negative. Stirea proasta se vinde mult mai bine. Exista chiar o expresie consacrata in lumea ziaristilor: „ good news, no news” (vestile bune nu sunt vesti).

In concluzie se poate spune ca mijloacele de informare in masa sunt departe de a fi perfecte. Inca de la originile ei, presa s-a facut vinovata de practici abuzive. Anumite publicatii incalcau morala impusa ori provocau dezordine sociala, ceea ce declansa interventia politiei si a tribunalelor. Modul in care sunt definite practicele abuzive depinde de cultura nationala, de stadiul evolutiei respectivei natiuni sau de regimul sau politic.

1.5. Manipularea – criterii de clasificare

Tehnicile de manipulare sunt dintre cele mai diverse, de la foarte simple la extrem de sofisticate, de la cele cu efecte imediate pana la cele ale caror urmari se vad dupa ani de zile sau chiar dupa decenii, de la unele utilizate pentru influentarea unei anumite persoane, intr-o anumita imprejurare, pana la altele axate pe remodelarea unei intregi societati.

Situatiile sociale exercita un control semnificativ asupra naturii umane. Actiunile si reactiile individului la stimulii dintr-un mediu social sunt determinate de forte si constrangeri specifice acelui mediu. Chiar si aspectele care par banale, nesemnificative pot determina schimbari majore in comportamentul persoanelor aflate intr-o anume situatie sociala. Cuvinte, imagini, lozinci, semne, regulamente, legi si intr-o mare masura, prezenta celorlalti sunt factori cu o mare putere de influenta asupra individului, dirijandu-i reactiile si comportamentul de multe ori fara ca respectivul sa constientizeze.

La fel de edificatoare, cu extrem de multe concluzii de ordin practic nu numai pentru cei care produc informatia, ci si cei care o folosesc zilnic este si modalitatea prezentarii unui fapt in raport cu scopul propus: afirmat, negat, trecut sub tacere, amplificat, diminuat, aprobat, dezaprobat.

Exista diferite criterii de clasificare a manipularilor; astfel, profesorul Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, California, utilizeaza drept criteriu amplitudinea modificarilor efectuate intr-o anumita situatie sociala. In functie de acest criteriu putem distinge:

                manipulari mici

                manipulari medii

                manipulari mari

1.5.1 Manipularile mici

Acest tip de persuasiune este obtinut prin modificari minore ale situatiei sociale totusi, uneori, poate genera efecte surprinzator de ample.

Manipularile mici sunt cele obtinute prin modificari minore ale situatiei sociale. Ele pot avea efecte surprinzator de grave si de ample la nivelul intregii societati. De exemplu, in 1992, in Romania, televiziunea nationala a prezentat mai multe zile la rand informatii oficiale privind o iminenta criza de paine, din cauza lipsei de grau. S-a indus astfel un sentiment de panica la nivelul intregii societatii. Cateva zile mai tarziu, oamenii au rasuflat usurati afland, tot de la televiziune, ca guvernul a rezolvat situatia prin acceptarea unor importuri masive de grau. Abia mult mai tarziu, in presa au inceput sa apara materiale privind substratul ocult al afacerii. Criza fusese artificial creata pentru a justifica acele importuri masive, aducatoare de comisioane fabuloase pentru cei care le-au derulat, beneficiind de complicitatea guvernului. In realitate taranii din Romania aveau suficient grau pentru a satisface necesarul la nivel national, insa pretul de achizitie care le-a fost oferit era ridicol de mic, tocmai pentru a-i determina sa refuze comercializarea stocurilor in asteptarea unui pret mai bun.

Pretul graului importat a fost de trei ori mai mare decat cel propus taranilor, dar afacerea s-a derulat pentru incasarea respectivelor comisioane.

Desi tehnica se bazeaza pe stimuli sociali minori, efectele ei pot fi extrem de puternice, uneori la nivelul unei societati intregi. Spre exemplu, pastrarea deliberata a unui singur mijloc de informare pentru marea majoritate a cetatenilor, cum ar fi televiziunea nationala, nu mai intra in categoria manipularilor minore, ci a celor de anvergura.

Tehnici precum „piciorul-in-usa” si „trantitul-usii-in-fata” pot fi utilizate pentru a influenta deciziile unei singure persoane sau pot sa genereze efecte puternice la nivelul intregii societati.

1.5.2 Manipularile medii

Manipularile medii se refera la modificari importante ale situatiilor sociale, cu efecte care, uneori, depasesc in mod dramatic asteptarile, tocmai pentru ca enorma putere de influenta a situatiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluata in cele mai multe dintre cazuri.

Tehnici de manipulare care se refera la modificari importante ale situatiilor sociale, cu implicatii care, uneori, depasesc in mod dramatic asteptarile tocmai pentru ca in majoritatea cazurilor, puterea de influenta a situatiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluata.

Pe langa tehnicile menite sa induca sentimentul de supunere fata de autoritati sau dimpotriva, sa declanseze revolte puternice, alte modalitati de manipulari medii pot fi si cele prin care se urmareste dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacurilor, in vederea incurajarii spiritului agresiv. In esenta, tehnicile de dezumanizare a inamicului se utilizeaza pentru a face posibila exterminarea acestuia fara ezitare si fara remuscari din partea executantilor, majoritatea proveniti dintre oameni obisnuiti.

Scopul fundamental al tehnicilor de dezumanizare este curatarea imaginii inamicului de orice trasatura umana, prezentarea lui drept un monstru nedemn si periculos pentru specia umana; eventual, identificarea lui prin porecle sau prin orice alte denumiri care nu trebuie sa mai pastreze nici o conotatie omeneasca. Metodele utilizate constau in impunerea prin mass-media a unor materiale de presa falsificate, caricaturi, sloganuri agresive in care inamicii sunt prezentati drept niste nebuni violenti si periculosi.

Dezinvidualizarea este o tehnica mult mai simpla dar cu efecte la fel de socante. In acceptia psihologiei sociale, dezindividualizarea este definita ca un sentiment al pierderii in anonimat. Eliberarea de sub constrangerile inerente impuse de un comportament normal in societate (responsabilitatea fata de propriile actiuni), eliberarea obtinuta prin aceasta pierdere in anonimat, conduce la o crestere a agresivitatii, a manifestarilor deviante care altfel nu s-ar fi declansat.

Succesul manipularilor pe scara larga depinde, in primul rand, de modul in care individul a fost cufundat in anonimatul masei de manevra. Liderii sistemelor totalitare, precum si conducatorii unor secte extremiste depun eforturi considerabile spre a inocula in mintile celor pe care ii manevreaza sentimentul fidelitatii neconditionate fata de respectivul grup social. Repetand la nesfarsit preceptele teoriei bazate pe impartirea oamenilor in “buni” si “rai”, ei ii determina pe adepti sa creada ca fac parte din grupul social “bun”, in timp ce restul lumii este alcatuit din “rai”. Orice idee ce nu corespunde respectivei ideologii este calificata drept eretica sau drept o expresie a tradarii.

Manipularea se realizeaza in special prin controlul informatiilor, prin izolarea grupului, pentru a evita orice contacte ale membrilor sai cu lumea exterioara, astfel, identitatea individului se evapora si el va fi integrat grupului. Comportamentul, gandirea, chiar sentimentele lui se vor adapta noilor standarde, sisteme de valori si regulamente.

1.5.3 Manipularile mari

Caracteristicile acestora sunt determinate de influenta intregii culturi in mijlocul careia traieste individul. Sistemul de valori, comportamentul, modalitatea de a rationa sunt generate in primul rand de normele scrise si nescrise ale societatii in care vietuieste. Neglijand aceasta permanenta si enorma influenta, individul poate fi mult mai lesne prins in capcana artizanilor manipularii.

De asemenea trebuie precizat ca tocmai din cauza actiunii continue a manipulatorilor asupra noastra, s-a creat o stare de normalitate iar prezenta lor este mult mai dificil de identificat. De exemplu, pentru foarte multi este usor de identificat o manipulare minora, de tipul trucurilor electorale, decat una majora cum ar fi faptul ca scopul scolii de a transmite elevilor un bagaj de cunostinte are o importanta secundara in comparatie cu acela de a pregati tanarul de mai tarziu, de a se integra in respectiva societate.

Sistemul de invatamant este in asa fel alcatuit incat sa modeleze comportamentul si gandirea in conformitate cu ideologia regimului aflat la putere. In sistemul totalitar, uniforma scolara standard este obligatorie, deoarece induce sentimentul de dezindividualizare, facand mult mai usoara disciplinarea si manipularea individului. Acelasi regim politizeaza programa scolara incepand cu primele clase. Desi mai putin stridenta, manipularea prin construirea unui sistem de invatamant specific exista si in societatile democratice.

Avand in vedere rolul sistemului de invatamant, dar si intreaga complexitate a legilor si regulamentelor specifice unei anumite societati, comportamentul si gandirea cetatenilor obisnuiti sunt in asa fel modelate incat sa se conformeze si sa accepte cu naturalete conceptiile si standardele care definesc ideologia regimului aflat la putere.

Manipularile majore stau la baza raspandirii diferitelor curente de opinie, formeaza traditii si obiceiuri, contureaza mentalitati sau chiar ample manifestari protestatare.

Capitolul ii

MANIPULAREA IN MASS-MEDIA

2.1 Mass-media – instrument de manipulare

De cand oamenii comunica, schimba intre ei mesaje, au inteles ca este posibil sa profite de pe urma ambiguitatii proprii chiar si celor mai inocente informatii; intrucat proportia continutului de adevar nu este nici fixa, nici garantata, nimic nu este mai usor decat de adaugat aproximarii involuntare inselaciunea deliberata. Insusi simbolul operatiunii de manipulare conceputa si realizata ca atare este totodata si cea mai veche asemenea actiune cunoscuta, de la Calul Troian pana la Internet; o realitate de ordinul evidentei poate capata cu totul alte dimensiuni fata de cele care ii sunt proprii.

Conform Dictionarului de Sociologie, manipularea este definita ca “o actiune de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune, care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si de decizie”.

Disparitia barierelor tehnice de comunicare a facut ca pamantul sa nu fie numai un “spatiu global”, ci si un “spatiu electronic” in interiorul caruia informatia, in diversele ei forme, reala, trunchiata, partiala sau falsificata circula in mare viteza. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea si mai nou Internetul sunt canale prin care se influenteaza, orienteaza si dirijeaza opinia publica, interesele si motivatiile oamenilor, constiintele chiar dincolo de granitele propriilor vointe si simturi. Suntem tot mai dependenti de aceasta retea globala pentru a fi la curent cu ceea ce se intampla in lume. De aceea, mass-media (si prin sondajele de opinie) a devenit cel mai important instrument de manipulare pe care politicienii il au in vedere. Nicio mare hotarare politica nu a fost luata in a doua parte a acestui secol fara ca opinia publica sa fie pregatita in prealabil de presa.

In numele dreptului fundamental al omului si al societatii la informatii, dezvaluirile din timpul campaniilor electorale au scos in evidenta, din spectrul larg al manifestarii psihologice, metoda manipularii informationale. O gama variata de “trucuri” care exploateaza abil toate slabiciunile umane, prejudecatile sociale, impactul acestora adesea asemanator bulgarelui de zapada si care construieste o puternica ideologie dominanta care ajuta la sustinerea intereselor creatorilor sai.

Termenul de ideologie se refera cel mai adesea la relatia dintre informatie si puterea sociala in contexte politico-economice, pe scara larga. In acest sens, un sistem de idei este sustinut printr-o diversitate de canale, de acei membri ai societatii care detin puterea politica si economica. La fel cum limbajul si alte coduri de comunicare sunt invatate si aprofundate in contextele interactiunilor sociale cotidiene, ideologia devine de asemenea familiara si normala in cadrul relatiilor sociale de rutina prin procesul mediatizarii.

Dezvoltarile tehnologice au facut ca maniera dominatiei sociale sa fie mult mai complexa decat era in trecut. Influenta ideologica este de-acum cruciala in exercitarea puterii sociale. Consensul social poate fi un mijloc mai eficient de control decat coercitia sau forta. De aceea, ideea de hegemonie, este deosebit de importanta in societatile in care politica electorala si opinia publica sunt factori semnificativi si in care se constata ca practica sociala depinde de consimtirea fata de anumite idei dominante care de fapt exprima necesitatile unei clase dominante. Hegemonia este mai mult decat puterea sociala in sine; este o metoda pentru cucerirea si pastrarea puterii. Conform teoriei hegemoniei ideologice a lui Antonio Gramsci (scriitor si analist politic italian) – caruia ii este atribuit acest termen – mijloacele media sunt instrumente pe care elitele conducatoare le folosesc pentru a-si perpetua puterea, bogatia si statutul popularizandu-si propria filosofie, cultura si morala.

Succesul hegemoniei este asigurat in masura in care clasa dominanta are interese pe care clasele subalterne le recunosc ca fiind intr-o oarecare masura si interesele lor.

Astfel, putem vorbi de manipulare atunci cand o anumita situatie sociala este creata premeditat pentru a influenta reactiile si comportamentul “manipulatilor” in sensul dorit de “manipulator”. Fie ca este vorba de dorinta de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, ori a unui partid, a unui anumit candidat (in cazul de fata nu este important daca este o cauza justa, daca partidul este respectabil sau daca candidatul este cel mai bun) se folosesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul ceea ce inseamna ca uneori se ajunge la a pune minciuna in slujba adevarului, daca este o minciuna la care publicul este mai receptiv.

2.2 Mass-media – instrument de mobilizare a opiniei publice.

La temelia tuturor dezbaterilor referitoare la relatia dintre politic si comunicare sta notiunea de spatiu public. Intr-o acceptie elementara si general admisa ,,spatiul public desemneaza discutarea problemelor de interes public, discutare astfel organizata , incat actorii ei sunt obligati sa foloseasca armele argumentatiei si sa se plaseze–n perspectiva intereselor generale. Spatiul public este locul participarii politice, inteleasa ca expresie a intereselor si deliberarii, al deciziilor si al controlului puterii”.

Individul devine fundamentul societatii si al statului, deoarece ultimele nu sunt altceva decit produsul unor decizii si ,,contracte “ prin care oamenii au cedat o parte din puterea si din drepturile lor ,,naturale” unor institutii si lideri cu misiuni si puteri bine definite. Actiunile individului trebuie sa izvorasca dintr-o alegere personala, bazata pe evaluarea rationala a unei situatii.

Egali, prin natura si prin exercitiul ratiunii, eliberati de tutela opresiva a institutiilor si a credintelor care le limitau, oamenii au dreptul si obligatia sa participe la conducerea societatii, la luarea deciziilor, la exercitiul puterii. Fiecare individ, in virtutea naturii sale rationale, are capacitatea de arbitraj: astfel, constiinta individuala este conceputa de un tribunal intim, ca o instanta morala unde, prin exercitarea spiritului critic, sunt analizate diferitele fatete ale unei probleme.

In spatiul public se realizeaza formarea opiniei publice si a vointei publice, in mod , liber, conform, unor proceduri argumentative. Datorita diverselor contacte si interactiuni sociale, se concretizeaza, in practica unor acte de comunicare, o asociatie voluntara, care are ca scop obtinerii reciproce, intelegerea la care se ajunge printr-un tip precis de discutie, in care argumentele, in mod explicit bazat pe ratiune, sint supuse criticii de catre partenerii de dialog.

Primul loc public in care au fost dezbatute teme legate de interesul colectiv a fost agora din democratiile Greciei Antice. Angora reunea un numar limitat de cetateni si avea o finalitate in primul rand ,,figurativa”. Era un loc ,,al prezentarii sinelui, unde fiecare incearca sa exceleze, prin cuvintele alese rostite in public, pentru a obtine glorie’’.

Filosoful J. Habermas sustine ca, incepand cu sec. XVII-lea, in Europa apar noi locuri publice, expresia libertati individuale: ele functioneaza ca asocieri voluntare ale unor indivizi care doresc sa discute, sa schimbe idei, sa accepte critica celorlanti, sa ajunga la un anume consens.

In acest spatiu public modern va aparea un nou tip de consens, care nu numai vizeaza principii generale, ci probleme de interes comun, precis definite, consens care se obtine cu greu si care nu dureaza decat perioade scurte de timp –expresia acestei noi forme este opinia publica.

In sec. XVII-XVIII-lea, opinia publica era cantonata in mediile politice active, acolo unde scriitori, filozofi, moralisti consacrau o mare parte din timpul si energia lor pentru a produce diverse evaluari ale fenomenelor politice si pentru a le comunica eventual in celelalte medii elevate ale societatii.

Din aceasta perspectiva opinia publica era o idiologie profesionala, fiind opinia pe care o aveau asupra politicului grupuri sociale restranse, a caror profesie era sa produca opinii, cu scopul de a intra astfel in jocul politic, ei isi transfigurau opiniilor lor de elite cultivate de opinii universale, atemporale, anonime, deci in valori politici.

Un precursor al teoriei elitelor este Machiavelli, care in lucrarea sa „Principele”, exalta virtutile de exceptie ale printului ce stie sa se slujeasca de calcul, viclenie si forta pentru cucerirea, exercitarea si pastrarea puterii in scopul consolidarii unui stat.
Teoria elitelor isi afla consacrarea prin contributiile reprezentantilor scolii politice italiene Vilfredo Pareto (creatorul termenului de „elita“) si Gaetano Mosca (promotorul ideii de „clasa politica“). Acestora li se poate adauga Roberto Michels cu studiile sale despre fenomenul oligarhic in partidul de masa, Georges Sorel cu reflectiile sale asupra violentei si „mitului politic“ precum si Max Weber.

Paradigma elitara contine urmatoarele elemente:

a) procesualitatea istorica se intemeiaza de diviziunea societatii in clase; o clasa dominanta si una dominata, o elita conducatoare si o masa ce se lasa condusa;

b) stiinta politica reprezinta de fapt studiul elitei, al compozitiei si structurii sale, al modului de relationare cu masa;

c) obiectivul fundamental al oricarei elite il constituie detinerea si mentinerea puterii, pastrarea privilegiilor dobandite gratie puterii;

d) dominatia se bazeaza pe forta dar si pe frauda sau seductie, elita obtinand consimtamantul masei;

e) structura sociala este intemeiata si legitimata de o formula politica asociata unor ideologii sau mituri socialmente acceptate;

f) guvernarea ca exercitiu politic al elitei va recupera mai mult sau mai putin si interesele masei, atat cat nu prejudiciaza privilegiile elitei.

Opinia publica luminata produsa de o minoritate savanta, se deosebeste de parerile confuze, necritice, spontane si adeseori superstitioase care caracterizau modul de evaluare a fenomenelor sociale si politice. Pentru a deveni opinia publica – legitima, acestei expresii ale „vox populi’’ – trebuiau filtrate, traduse, interpretate total prin dezbaterile elevate din saloanele si cluburile frecventate de elitele politice.

Cresterea cantitativa a publicului implicat in dezbateri si decizii, precum si complexificarea problemelor aflate in discutia publica numai permit ancorarea spatiului public exclusiv in locuri bine determinate (chiar daca acestea continua sa existe si sa reprezinte forumuri importante de dezbatere), amploarea vietii politice solicita un nou suport si nou mod de comunicare, acestea exista si abia asteapta sa devina ,,noul“ spatiu public – este vorba de sistemul mass-media.

Intrare presei in acest joc va produce un efect de multiplicare a parerilor si a modurilor de abordare a unei probleme-prin intermediul ei, atitudini si concepti.

Variantele vor fi aduse in flux constant, in atentia publicului, vor fi evaluate, criticate, acceptate sau respinse. Aceasta varietate a perspectivelor asupra unor teme de interes general nu va permite realizarea unei ,,opinii”, expresie intelectuala a unei ideale ,,vointe populare” sau chiar a unei utopice vointe ,,universale”. Opinia publica va reprezenta acum acea suma de pareri prin care se exprima interese deosebite si nu o data opuse.

Intr-o definitie sintetica, opinia publica ,,este un ansamblu de atitudini, exprimate de un numar semnificativ de indivizi, legatura cu o problema de importanta generala”.

Dupa B. Berelson, ea reprezinta ,,raspunsul oamenilor (ceva ce poate insemna aprobare, dezaprobare, indiferenta) la situatii politice si sociale controversate, dar de interes general – precum relatiile internationale, politica interna, alegerile, relatiile etnice”.

In actuala sa configuratie, conceptul de opinie publica nu mai exprima o unitate monolitica, de atitudine, ci din contra, o multitudine de abordari ale unei probleme de interes comun, din perspectiva traditiilor culturale, a motivatiilor politice a presiunilor sociale si a reprezentarilor simbolice specifice fiecarui segment al colectivitatilor modern-eterogene, foarte numeroase, fara legaturi directe de comunicare intre grupuri. Ceea ce inseamna ca ,,opinia publica” desemneaza acele configuratii si momente in care o anumita atitudine beneficiaza de sprijinul constient al unor segmente majoritare ale populatiei, astfel, ,, opinia publica nu are nevoie sa fie unanima, in schimb, ea trebuie sa fie coerenta si omogena.

Intre liderii politici si public au aparut jurnalistii, care, pe de o parte transmiteau unor mase din ce in ce mai departate si mai eterogene mesajele clasei politice si, pe de alta, atrageau atentia reprezentantilor puterii asupra starii de spirit, a nemultamirilor, a intereselor, a problematicii sau a aspiratiei care caracterizau diferitele grupuri si paturi sociale. In prezent, in acest joc comunicational a mai aparut inca un actor: specialistii in sondaje.

Chiar daca utilizarea generalizata si neritica a sondajelor a starnit nemultamirea unor sociologi si politologi, sondajele au dat un continut precis si practic notiunii de opinie publica, gratie proceselor tehnologice (calculatoare) si ale stiintelor sociale (tehnici de esantionare, tehnici de alcatuire a chestionarelor).

Opinia publica este integrata acum in mod aproape instantaneu, printr-o consultare politica ce vizeaza toti cetatanii.

2.3 Perspectiva retorica si publicitara

Secolul al XX-lea, ca epoca a progresului tehnic si social a modificat substantial procesul de selectare, prelucrare si difuzare a informatiei. Cuvantul scris, oral, imaginea TV, ajung in cele mai indepartate colturi ale lumii si patrund in cele mai diverse sfere sociale. Structurile sociale din ce in ce mai complexe si tehnologia din ce in ce mai sofisticata solicita tot mai multa informatie. Informatia a devenit.

Ea este acea materie care asigura functionarea diverselor sisteme, ba chiar si evolutia omeniri in genere. Activitatea sociala a oamenilor este influentata si modificata , in buna parte, de procesul informational-rezultat al activitatii mass-media. Influentand pozitiile de viata, opiniile, constiintele si comportamentele individuale, mass-media contribuie la modificarea opiniei publice, constiintei si comportamentului social, crearea noilor concepte sociale.

Mass-media, prin activitatea sa informare, de interpretare a evenimentelor, creaza anumite realitati in care omul mai apoi isi desfasoara activitatea sau asupra carora influenteaza prin rezultatul activitatii sale. Mass-media programeaza emotii consumatorului de informatie, gandurile, ba chiar si modul lui de percepere a lumii.

Raportul dintre presa si politic intr-un stat modern e determinat de o dependenta reciproca a celor doua sisteme, de libertatile si constrangerile unuia fata de cellalte fiind concomitent in conditiile democratiei. La etapa actuala se observa o crestere intensa a dependentei tuturor sferelor vietii de mass-media. Astfel, sistemul politic se afla in avantaj fata de presa constituind unul din instrumentele de realizare a scopurilor politice.

Actualul consumator de informatie nu mai este produsul scolii sau al familiei, ci mai degraba produsul mijloacelor de informare in masa, care il influentiaza si il manipuliaza uneori fara sa vrea. Ba in cele mai multe cazuri il face intentionat.

Mass-media joaca un rol esential in educatia democratica a cetatenilor, ea prescrie si indica regulile politice, structureaza si mediaza intelegerea proceselor decizionale si coordoneaza miscarile atacantilor pe scena politica.

Mass-media ,,reflecta” structura organizationala existenta si exprima tensiunea ori relatiile dintre centrele de putere, nu are o identitate proprie. Mijloacele de informare sunt functii mimetice ale comunitatii, reprezentand nivelul de dezvoltare al acestora si constituie expresii vizibile ale eficacitatii comunicatonale.

Barnard Cohen a dezvoltat conceptul cum ca presa nu le poate spune oamenilor ce sa gandeasca, dar reuseste extrem de bine sa le puna la ce sa se gandeasca. Oamenii din presa oferind publicului structuri ierarhice si punand un accent deosebit asupra unor evenimente si persoane prin cantitatea de informati prezentate la un moment dat.

Teoria lui Cohen sustinea ca mass-media nu facea altceva decat sa structureze o realizare mult prea agresiva si atotcuprinzatoare ce nu poate fi evitata. Mass-media delimiteaza dezbaterile politice si stabileste care sunt temele care vor face pe alegatori sa mearga la vot. In acest sens, toate stirile sunt relevante pentru procesul electoral si nu numai discursurile politice si campaniile electorale in sine pot produce constiinta politica.

Receptorul de mesaje politice e considerat a fi supus presiunii informationale fara a avea putere de decizie, el este dor punctul final al procesului comunicational pentru care se opteaza, stabilirea agendei va fi realizata fie ca proces de multiplicare a agendei dezbaterilor politice, fie ca o expresie a avantajelor si recompenselor dorite de public.

Conditia principala pentru ca informatiile sa aiba orice efect asupra publicului este aceea ca mesajele sa fie receptate, fapt ce presupune existenta unui canal de comunicare deschis si predispus schimbului informational. Dupa receptarea lor mesajele trebuie sa fie bine intelese, ceea ce inseamna formularea lor intr-un mod usor de descifrat si accesibil pentru fiecare dintre participantii la procesul comunicarii chiar daca mesajele sunt inteligibile, receptorii nu au ce face cu acestea daca nu sunt relevante pentru momentul si cadrul politic in care sunt exprimate. Pentru ca sa aiba efect trebuie sa vina intr-o oarecare contradictie sau cel putin sa fie in discrepanta cu opiniile anterioare. Si in cele din urma – mesajele trebuie sa fie credibile. In contradictie cu teoria influentei limitate, se pot identifica o serie de elemente, de factori, ce modifica si altereaza opinia publica.

Specialistii si expertii care isi expun public opiniile reprezinta o alta sursa de influenta, prin fluxul de credibilitate de care dispun si printr-un caracter propus non-partizan, specialistii pot conditiona modul in care opinia publica ,,traduce” evenimentele.

Grupurile de interese, cele care apartin sferei nonguvernamentale si care fac apel la interesul public, influentiaza in mare masura formarea opiniilor. Nu in cele din urma conducatorii de stat, principalii lideri de partid, reprezinta un stimulent, o conditionare a construirii pornirilor celorlalti.

Se poate afirma ca circuitul comunicational intre cetateni si sfera politica s-a dezvoltat odata cu aparitia partidelor. Tot atunci s-a produs descoperirea de catre noile elite politice a unui fapt pe cit de evident, pe atat de surprinzator, ca masss-media poate exercita o influenta semnificativa asupra opiniei publice. Constientizarea in acest sens a realitatii vizand se bazeaza pe orice caz, pe potentialul acestora la nivel de difuzare, pe presupusa credibilitate si aparenta lor eficacitate, care putea asigura partidelor mobilizarea atitudinilor participative ale cetatenilor si crearea curentelor de opinie favorabile.

Este firesc ca in preocuparea pentru agregarea si articularea intereselor sale politice, partidele sa puna cea mai mare miza pe raspandire propriilor canale de comunicare, vazand in ele o reala posibilitate pentru a-si asigura o majora vizibilitate, a-si prezenta propria identitate politica.

Abordand fenomenul politic conjugal sa cotidian, mass-media se confrunta astfel cu necesitatea definirii precise propriului lor in mediatizarea evenimentelor si fenomenelor social-politice. Pentru a-i transmite un mesaj coerent si riguros si ai oferi cheile necesare pentru descifrarea fenomenelor constitutive ale actualitatii , in perspectiva dezvoltarii lor , pentru a-l inarma cu date obiective si puncte de vedere consistente ce ar releva eficienta dezbaterilor publice care constituie o componenta esentiala a democratiei, mass-media trebuie sa demonstreze capacitatea unei patrunderi analitice a tuturor variabilelor si a intregii complexitati si realitati.

In sensul clasic al teoriei democratiei, mass-media este menita sa difuzeze si sa raspandeasca informatii despre problemele publice si politice, sa informeze corect si la timp cetatenii, care, la randul lor, vor influenta procesul decizional la nivelul societatii. In general, standardele normative, de factura democratica, sunt cele ce impun modul de functionare a mass-media este menita sa difuzeze si sa raspandeasca informatii despre problemele publice si politice, sa informeze corect si la timp cetatenii, care, la randul lor, vor influenta procesul decizional la nivelul societatii. In general standardele normative, de factura democratica, sunt cele ce impun modul de functionare a mass-media in societatile democratice.

–     supravegherea evenimentelor cotidiene care pot influenta existenta cetatenilor, dar si formarea unor false evenimente pentru sporirea audientei;

–     identificarea principalelor probleme socio-politice;

–     crearea unei platforme de dezbatere, pentru realizarea unei piete libere a ideilor , pentru exprimarea purtatorului de cuvant, a liderilor de opinie, a formatorilor publice mai ales de multe ori accesul la mijloacele de comunicare este extrem de dificil pentru minoritati si grupurile marginalizate;

–     transmiterea diverselor elemente ale discursului politic;

–     analiza activitatii oficialitatilor, a institutiilor si a altor agentii publice, pentru a le face raspunzatoare pentru actele lor;

–     Stimularea activismului cetatenesc, pentru depasirea apatiei in comportament si pentru a impiedica intelegerea superficiala a proceselor politice, pe baza unor prejudecati ce functioneaza pe criterii emotionale sau simpliste;

–     Autonomia editoriala, ce pune tentativelor de a vexa libertatea presei;

–     Respectul fata de public;

Un alt motiv major pentru instutionalizarea mass-media, pentru transformarea acesteia dintr-o putere civica – expresie largita a libertatii individuale de exprimare, intr-o putere idiologica este chiar aparitia formelor democratiei de masa.

Democratizarea si noile functii demografice detinute de cetatenii, cit si extinderea influentei electoratului in ansamblul sau ca urmare a extinderii dreptului la vot, alegerea prin vot direct a reprezentantilor publici, alegerile in general ca forma de exprimare a vointei politice-au facut ca sfera politica sa fie dependenta de accesibilitate in randul unor mase extinse de alegatori, permitand simultan delegarea atributii asupra presei.

Conceptia liberala despre democratie apartinand lui Madison si urmasilor lui, cu predelectia evidenta pentru democratie directa, se face vinovata de intarirea rolului mass-media in procesul electoral, unde relevante ajung sa fie opiniile celorlalti, a majoritatii castigatoare.

Termenul de dictatura a majoritatii si presiunea constanta a opiniilor de grup personale sunt expresii ale procesului despre care vorbim. In aceasta conceptie daca nu esti cu tabara invingatoare , nu participi la viata decizionala a comunitatii.

Referire constanta la opinia publica si utilizarea autoritatii acesteia au devenit la randul lor moduri de modelare a proceselor decizionale, reprezentantii celor alesi stau sub dictatura si sub amenintarea modificarii structurilor electorale care i-au adus la putere. Astfel, democratizarea politicii a sporit si puterea mijloacelor de informare. Opinia publica si castigarea aderentei acesteia devine sigura ratiune de a fi a politicului, unde mass-media, ca unic instrument de comunicare rapid, eficient si permisiv, ajunge sa fie un factor determinat si autosuficient. Mijloace de informare, trebuie, au datoria sa organizeze si sa mobilizeze opinia publica in favoarea democratiei, dar mai ales in favoarea celor aflati la putere, a grupurilor de interese, a autoritatilor in general.

Prin judecatile de valoare pe care le emite, prin interpretarea faptelor si punerea lor in anumite contexte, prin desemnarea stirilor cu valoare negativa intr-o anumita directie idiologica mass-media induce steriotipuri electorali si prejudecati sociale greu de depasit prin alte mijloace informationale in acele societati in care standardele mass-media moduleaza existenta publica a membrilor respectivelor societati, politicul nici nu poate decat sa urmeze linia trasa de mijloacele de informare.

Dupa sociologul roman Catalin Zamfir, aflam ca mass-media este termen consacrat mai intai in limba engleza referitor la mijloacele de comunicare in masa, seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizati, a unor mesaje unei audiente larg , eterogene si dispersate geografic. Intr-o perspectiva institutionala, mass-media sunt considerate institutii sociale, atat culturale cit si economice. Primul astfel de mijloc de comunicare in ordine istorica este tiparul mobil, aparut in mijlocul secolului al XV-lea. Se considera insa ca de mass-media putem vorbi abia de la mijlocul secolului al XIX-lea, adica din momentul in care mass-media au avut o audienta suficient de larga si eterogena. Ziarele si cartile publicate inaintea acestei perioade se adresau exclusiv unor elite. In deceniul al patrulea al secolului trecut, prin aparitia fenomenului ,,penny press’’, ieftinirea presei, audienta s-a marit in mod deosebit, dar mai ales si-a schimbat structura, devenind o audienta de masa, ieftinirea presei, inclusiv a cartilor, este principala cauza a acestui fenomen, dar trebuie sa luam in calcul, in acelasi timp, si schimbarea de orientare, publicatiile adresandu-se de acum incolo, in primul rand, oamenilor obisnuiti. Dezvoltarea cea mai semnificativa s-a produs insa in acest secol, prin aparitia mass-mediei electronice. Prima jumatate de secol a fost marcata de aparitia cinematografului si a radiodifuziunii, iar a doua de extinderea la nivel de masa a televiziunii. Aceste trei tipuri de mass-media vor determina, datorita impactului lor urias asupra societatii, si a inceputul cercetarilor asupra mass-mediei nu a fost determinat atit de marimea audientei noilor mass-medii, este adevarul mult mai mare decit a celor din secolul trecut, cit mai ales datorita influentei lor indiscutabile asupra vietii sociale. Este semnificativ astfel faptul ca nici o formatiune politica, miscare sociala sau culturala nu mai poate castiga astazi aderenta unor segmente largi de populatie fara a utiliza mass-media, la fel cum functionarea economiilor moderne nu mai poate fi conceputa in afara orietarilor consumului prin mass-media sau cum generarea si difuzarea culturii in societate in general nu se mai face independent de acest tip de institutii culturale. Este demn de remarcat si faptul ca radio si televiziunea sint singurele mijloace care pot capta atentia nationala. Socilogia in mass-media, domeniul de cercetare in sociologie care urmareste sa analizeze modul in care mass-media functioneaza in societate, precum si efectele sociale ale comunicarii prin intermediul acestor mijloace.

In istoria cercetarilor s-au conturat doua perspective complementare una pune accentul pe comunicare, cealalta pe mijloace. Prima pleaca de la distinctia intre mai multe tipuri de comunicare, de cele mai multe ori trei: comunicare intrapersonala, comunicare de masa, comunicare interpersonala. Aceasta din urma se refera la comunicarea realizata prin intermediul unor mijloace, adresandu-se unei audiente largi si de regula eterogene. Comunicarea de masa presupune comunicatori profesionisti, specializati in transmiterea mesajelor prin intermediul diferitelor mesaje, ca si un sistem de control al comunicarii, dat fiind ca aceasta se realizeaza prin intermediul unor institutii care functioneaza in baza unor norme.

Cea mai cunoscuta schema de analiza a comunicarii de masa este propusa de Herold D. Lasswell. Ea stabileste cinci directii de analiza in functie de cinci intrebari privitoare la procesul comunicational.

–     Cine?

–     Ce spune?

–     Pe ce canal?

–     Cui?

–     Cu ce efect?

In ultimele decenii s-au conturat si elaborat mai multe tipuri de abordari, teorii privitoare la mass-media. Exista insa doua paradigme generale, care sunt practic prezente in toate cercetarile. Prima poate fi numita mass-media puternica si considerata ca mass-media are efecte, in general negative, deosebit de puternice, intervenind activ asupra structurilor si mecanismelor vietii sociale, ele fiind active in raport cu individul sau societatea, iar structurile social-relativ pasive la influentele mass-mediei.

A doua paradigma mass-media slaba considerata ca influenta in societate este relativ mica, ele sint subordonate si nu supraordonate societatii, nu determina optiunile si comportamentele indivizilor ci se orienteaza dupa acestea, in fine, rolul lor nu numai ca nu este negativ, dar poate sa fie chiar terapeutic in anumite circumstante. Un exemplu tipic de problema abordata din perspectiva celor doua paradigme violentei . In primul caz se considera ca violenta este promovata prin mass-madia, ca ea afectiaza negativ socialzarea copilului, care poate vedea pina la 14. 000 de morti violente la TV, numai in copilarie, si deci in general putem spune ca mass-media contribuie la cresterea numarului com portamentelor deviante, in special a delicventei, sub toate formele ei. In a doua perspectiva se considera ca mass-media nu manipuliaza individul, ci ca acesta utilizeaza asa cum doreste mass-media .

Violenta este ceruta, caci astfel nu ar fi prezenta in programare, ea exista in mass-media pentru ca exista in societate. Cei care urmaresc acest tip de programe sint predispusi la violenta si nu devin eventuali delicventi datorita televiziunii. Mai mult, violenta prezentata prin mass-media poate avea o functie terapeutica. In aceeasi maniera ne putem raporta si la alte probleme cum ar fi socializarea sexuala timpurie a copiilor, promovarea unor inegalitati intre sexe, inactivismul promovat de mass-media, ca si rolul pe care ele il joaca, in general, in societate.

Mass-media fiind considerata o putere de stat, fie un subsistem subordonat celorlalte puteri. Cele doua paradigme s-au conturat in istoria cercetarilor, in perioade diferite, pornind de la probleme deosebite. In perioada interbelica s-a conturat prima paradigma, care a corespuns intr-o oarecare masura. Socului produs de noile mesaje, dar si contextul social care a generat fenomene de masa, considerate de multe ori si ca efecte ale utilizarii.

Astfel propaganda, nazista la radio ca si propaganda de razboi in perioada 1939-1945 dusa de catre ambele tabere de front filmate au avut efecte sociale majore. Mobilizarea ca formarea unei anumite atitudini la scara nationala au fost deziderate, in general, eficient indeplinite de catre mass-madia in perioada interbelica. Puterea mass-media a fost probata chiar si in privinta efectelor lor negative. Cel mai cunoscut exemplu este emisiunea radiofonica ,,Razboiului lumilor”, realizata in 1938 de Orson Wells care a creat o panica nationala fara precedent in SUA. A doua paradigma s-a conturat dupa al doilea razboi mondial, cand noile cercetari au aratat ca influenta mass-mediei in societate este mult mai mica decat s-a considerat initial.

Mass-media s-a focalizat si asupra altor probleme semnificative in plan politic, socio-economic sau cultural. S-au studiat astfel efectele, in general negative, produse de mass-media asupra organizarii vietii politice, cum ar fi sustinera propagandei politice dupa modelul,,star- system’’, grija deosebita a politicienilor pentru aspectele exterioare vizibile, dar lipsite de importanta, cultul general pentru imagine, fie a politicianului, fie a partidului, a unei organizatii, sau a intregii societati, cult care face sa fie neglijate, de regula, tocmai problemele societatii majore.

In aceasta directie, unii cercetatori considera ca mass-media, joaca astazi rolul de ,,agenda a realitatii”, ele dictand ordinea prioritatii problemelor sociale, prin interesul pe care il arata fata de acesta. Se poate astfel deturna sensul real al evenimentelor, moartea unui star-rok sa fie prezentata ca un eveniment social major ce un conflict militar sau descoperirea unui medicament da fie prezentate ca mai putin, sau deloc, importante. In general, mass-media are tendinta de a propune idealuri intangibile, de a crea falsi eroi, neglijandu-i astfel pe cei adevarati.

Studii importante s-au realizat si asupra proceselor de tratare a informatiei difuzata prin mass-media. Ele au aratat ca mass-media opune o imagine a realitatii care este serios diferita de ceea ce exista in realitate. Cel mai important factor care afecteaza imaginea realitatii difuzata de mass-media este principiul conflictului, in functie de care este reconstruita imaginea difuzata prin mass-media lumea prezenta fiind mult mai conflictuala decit cea reala.

Prelucrarea imaginii se produce insa si in functie de cerintele economice, idiologice si culturale ale diverselor organizatii mass-media care sint intotdeauna ale unor subsisteme sociale. Un fenomen de maxim interes il reprezinta mediatizarea evenimentelor sociale. El consta in faptul ca imaginea pe care o avem despre evenimentele sociale semnificative, trecute sau prezente, provine astazi exclusiv, de la diferitele mass-mediei. El ridica insa si numeroase probleme, iscand totodata controverse foarte aprinse. Mai intai, datorita faptului ca exista o conditionare idiologica in prezentarea evenimentului, chiar si intr-o transmisie directa televizata, prin ceea ce se alege, prin cadrele utilizate, prin momentul ales pentru transmisie, prin comentariu.

Un capitol distins al cercetarilor din mass-media se refera la modul in care cultura este difuzata sau generata prin mass-media, la intentiile functionarii mass-media asupra diferitelor componente ale culturii, la rolul lor in raport cu cultura populara, cu cea de masa de consum, sau cu cea savanta. In acest punct mass-media se intalneste cu alte discipline sociologice cum ar fi sociologia culturii, sociologia artei.

CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ

INFLUENTA MESAJULUI POLITIC ASUPRA OPINIEI

3.1 Influenta mesajului politic

Opinia publica este produsul unei anumite atitudini a publicului fata de evenimentele si problemele de ordin general. Insa opinia publica nu poate fi conceputa ca o simpla suma a opiniilor particulare din simplu motiv ca acestea din urma rezulta din particularitati personale ale individului, particularitati, ce determina sa reactioneze intru-un mod daca ar fi cazul sa facem o clasificare, o sistematizare a opiniilor unei colectivitati, aici am observa ca avem de a face cu doua tipuri de opinii care se contrapun.

Intr-un caz opiniile sunt distribuite in grup haotic, la intamplare, fiecare individ reactionand de sine statator, independent. In alt caz opiniile particulare se acorda intre ele si se sumeaza sub influenta unui principiu sau interes comun. Modul, in care se trece de la o structura la alta sau de la absenta organizarii la organizare, de la starea de opinii particulare la starea de opinie publica, reflecteaza mecanismele psiho-sociale, care duc la formarea opiniei publice. Procesul de formare a opiniei publice nu exclude confruntarea parerilor si opiniilor individuale. Pana a ajunge la un numitor relativ comun au loc discutii serioase, uneori chiar ciocniri. Jurnalistica, prin activitatea sa de informare si analiza a proceselor sociale, contribuie la lichidarea neintelegerilor, influentand si catalizand gruparea opiniilor individuale, care in fine, duce la formarea opiniei de masa. Opinia publica insa se formeaza doar atunci, cand exista o cantitate de interese suficiente ca sa faca minoritatea sa accepte opinia majoritatii. Aici, jurnalisticii ii revine un rol primordial. Gratie potentialului sau analitic ea expune si mobilizeaza acea suma de interese, ce ar fi indeajuns ca sa influenteze minoritatea, ca ea sa-si abandoneze pozitiile anterioare si sa impartaseasca punctul de vedere al majoritatii. Asadar, mass – media reprezinta un participant activ de formare a majoritatii si a opiniei sale.

Una din sursele fundamentale de formare a opiniei publice la scara macrosociala o reprezinta informatiile si comentariile interpretative, oferite de mijloacele de comunicare in masa. Si acesta are loc din motivul ca:

– pot oferi simultan aceeasi suma de stiri unui public larg, alcatuit din oameni foarte dispersati, fara contacte directe intre ei;

– pot oferi acestora un centru comun de interese, subiecte de dezbateri

– prin informatiile si comentariile puse la dispozitie pot genera reactii identice ale unui public foarte diferit.

Jurnalistica apare ca un mediator intre realitatile din lumea inconjuratoare si populatie. Ea se impune la iceput ca un producator de secvente din realitate, de curente de opinii, ca un mijloc important de influentare si schimbare a comportamentelor individuale si chiar colective. Informatia, impreuna cu actiunea de propaganda, care insoteste in mod obligatoriu procesul de informare da nastere curentelor de opinie publica, modifica directia acestora. Personalitati publice po fi clasificate in functie dee exercitiul si competenta apologica ori oratorica. Din perspectiva calitatilor comunicative, imaginative sau patetice, de care dispun personajele politice apartin unui grup verbal sau unui grup vizual de caracteristici.

Publicitatea politica, aparuta ca urmare a dezvoltarii noilor tehnologii electronice si tehnologiilor de transmitere a informatiilor a reusi sa extinda expunerea politica a indivizilor la maximum, accesibilitatea si penetrarea fiind mult mai ample, timpul petrecut in fata unor medii de informare in masa depasind timpul de expunere la formele traditionale de captare a mesajelor politice. Aici trebuie spus ca publicitatea negativa, spre deosebire de efectele discursive ale sarcasmului, critici sau iconici, influenteaza in dublu sens si imaginea celui care o utilizeaza. Distorsiunea realitatii si manipularea imaginilor ca arsenal politic devin eficiente mai ales atunci cand sunt utilizate de un grup exterior, neimplicat in mod direct si numai daca mediul de informare este neutru.

Influenta continutului politic al materialelor publicate in presa prin instrumente de modelare, de incadrare metafore, formulari speciale, expresii colocviale, exemple si descrieri cu putere imagistica, produce stabilirea unor legaturi si descrieri cu putere imagistica, produce stabilirea unor legaturi preconditionate in intelegerea cititorilor, spectatorilor si conduce la influentarea modului de intelegere a fenomenelor prezentate.

Profesionalizarea productiei de stiri si dominarea acesteia de catre modalitatile standard reprezinta un alt mod de predeterminare a mesajelor. Continutul subiectelor prezente este marcat de principalele slabiciuni ale formarii stirilor. Decizia cu privire la ce este si ce nu este o stire, ce eveniment si ce personaj politic devin subiecte de stire, depinde o schema a programelor care, la randul sau, este marcata de prejudecati fundamentale ale procesului de comunicare a evenimentelor politice:

–     personalizarea si transferul informatiilor despre sfera sociala si de interes comun spre interesul particular al indivizilor;

–     fragmentarea care presupune incapacitatea prezentarii fenomenului in ansamblu si limitarea acestuia la elementele simplificatoare si usor inteligibile;

–     dramatizarea ce face ca toate evenimentele prezentate sa fie concentrate asupra aspectului spectaculos, emotional si iesit din comun;

–     nivelarea ce presupune aducerea , la numitor comun, interpretativ, prin prisma sistemului social existent si in favoarea intrarii convingerilor generale acceptate;

Contextualizarea este o alta functie majora prin care se exercita o constanta presiune interpretativa asupra evenimentelor. Punerea intr-o anumit context a unui subiect si asocierea acestuia cu alte evenimente cu conotatie negativa sau pozitiva conduc la deformarea totala a situatiei informative. Structurile retorice si de expresivitate ce insotesc procesul contextualizarii conduc la o accentuare a procesului amintit.

Jurnalistii isi exercita functia primordiala ca resurse de definire a evenimentelor, ei fiind primii care pot sa puna pe o traiectorie intrpretativa un eveniment, un personaj politic , un mesaj trimis in corpul, acestea dobandind din start un anumit nivel de inteligibilitate, un grad anume de acceptabilitate si o determinanta ideologica.

Expansiunea logisticii mediatice in cadrul procesului politic a determinat proliferarea in societatea contemporana a fenomenului publicitatii politice, element esential al acoperirii mediatice in cadrul campaniilor electorale. In mod traditional denumirea de publicitate politica este atribuita unui anumit tip de propaganda electorala, bazat pe utilizarea metodelor si tehnicilor publicitare in perioada preelectorala. Mesajul propagandistic electoral al subiectului politic ii sunt imprimate astfel semnalele formale proprii publicatii propriu-zise, inclusiv difuzarea prin mijloace de comunicare in masa, orientarea continutului spre promovarea atitudinilor favorabile unei doctrine politice, unui partid sau candidat , unui program electoral, identificarea clara si explicita a mesajului drept o actiune publicitara.

Experienta electorala a ultimilor ani in Romania a demonstrat evolutia rapida a publicatiilor in presa, atat in cea scrisa cit si in cea electronica, cristalizandu-se deja cateva forme principale de realizare a interventiilor politico-publicitare:

–     spoturile informationale ale partidelor sau ale candidatilor cu o durata de 30 – 40 secunde, cuprinzind un text, imaginea sau prezntarea siglelor respective;

–     adresarile directe ale formatiunelor politice sau ale candidatilor catre alegatori. In acest caz se pedaleaza pe expunerea programului politic, un rol deosebit revenind sensibilizarii cu audiovizualul;

–     buletinele de stiri sau emisiunile informative speciale pentru reflectarea activitatii candidatilor si a partidelor politice abordarea problemelor legate de campania electorala;

–     Informatia ordinata privind organizarea alegerilor, explicarea particularitatilor procesului electoral (acest gen de spoturi publicitare sunt produse de obicei de catre Comisia Electorala Centrala si sunt plasate gratis la toate posturile de radio si TV);

In cadrul unui regim totalitar cu o structura monopartidista este imposibil de a recurge la o astfel de publicitate. Dar stabilirea unei noi relatii dintre cetateni si dimensiunea politica, afirmarea cu adevarat a mecanizmului competitiv poate asigura conditii pentru dezvoltarea publicitatii politice. E evident ca publicitatea politica, poate sa se manifeste plenar doar in conditiile unei societati pluraliste.

Acum cand publicitatea politica a devenit o arma a luptei politice, cand formatiunele politice s-au lansat constant intr-o confruntare acerba pentru cucerirea puterii, in prim plan avanseaza problemele elaborarii normelor , capabile sa garanteze antrenarea echitabila a subiectelor politici in competitie, sa asigure accesul egal al acestora la mijloacele de informare in masa. Totodata aceasta este un indice foarte elocvent al recunoasterii centralitatii sistemului mass-media in societatea contemporana.

Publicitatea politica nu afecteaza in mod direct activitatea jurnalistilor, institutiile de presa vand spatiu sau de timp candidatilor, partidelor au organismelor politice, care isi plaseaza aici mesajele lor concepute si elaborate de specialisti proprii.

Astfel prin publicitate, un reprezentant politic cumpara controlul asupra comunicarii. El asigura sprijinul unei institutii de presa, cel putin pentru a-i difuza, intr-un moment sau pe un spatiu dat, un mesaj tinta catre un public mai mult sau mai putin larg, fidel acelei publicatii.

In prezent in tarile occidentale, ponderea publicatiilor politice a ajuns sa reprezinte circa 70% din bugetul unei campanii electorale. Managerii posturilor si redactiilor agreeaza publicitatea politica din trei motive:

– Este sursa importanta de venituri;

–    Difuzarea publicatiilor politice creeaza o impresie de echilibru si neutralitate, presa ofera astfel sanse egale partidelor, grupurilor, liderilor importanti, care pot plasa mesajele care le doresc, pe suporturile mediatice pe care le ale. Redactia nu poate interveni in aceste mesaje, deci nu poate fi acuzata de favorizarea sau defavorizarea unui candidat sau grupari politice;

–     Publicitatea politica este usor de programat si paginat, spre deosebire de alte evenimente politice, care au durate imprevizibile, se desfasoara in momente neconvinabile, au continut adeseori neclar, mesajele publicitare, in schimb, sunt predate la timp, au durata sau dimensiuni precise, nu intarzie productia si nu afecteaza grijile de programe sau precise, sumarele stabile ale institutiei mass-media;

Publicitatea politica este opusa principiilor spatiilor public, bazat pe rationalitate, dezbatere, analiza lucida, ea valoreaza afectivitatea, imaginile socante, impresii trecatoare si pulsiuni de moment ale maselor. Publicitatea vinde o imagine atragatoare a unui om si a ideilor sale. Dar este rareori informativa. Astfel, publicitatea politica produce un dublu efect. Reducator – care actioneaza asupra continutului mesajului, adica asupra imaginii omului politic si a ideilor sale, seducator – care actioneaza asupra cetateanului si care aduce deformari si tendinte de influentare.

3.2 Comunicarea publica din mediile politice

Puterea imbraca forme multiple. Dupa cum subliniaza John B. Thompson, puterea economica este institutionalizata in industrie si comert, puterea politica este institutionalizata in aparatul de stat iar puterea coercitiva este institutionalizata in organizatiile militare si paramilitare. Puterea acestor institutii se bazeaza in mare masura pe capacitatea lor de a stabili, mentine si impune anumite tipuri de reguli sociale. Insa cea mai uzitata si mai accesibila putere este cea simbolica. Aceasta poate fi definita ca fiind “capacitatea de a folosi forme simbolice pentru a interveni si a influenta cursul actiunii sau al evenimentelor”. Acest gen de putere este uneori si el institutionalizat; un exemplu evident il ofera mass-media. Puterea simbolica ocupa un loc central in viata zilnica, ajutandu-ne sa cream, sa construim sensuri, sa ne adaptam si sa transformam ambiantele structurate de fortele autoritatilor economice, politica.

Comunicarea este terenul de intalnire conceptuala unde se intersecteaza relatiile interpersonale si inovatiile tehnologice, mediile ambiante locale si influentele globale, forma si continutul, substanta si stilul. Pentru ca omul este o fiinta sociala, iar cuvintele sunt temelia comunicarii in societate, putem face urmatoarea analogie intre emitator si mesajul transmis: cuvintele se materializeaza in momentul rostirii sunt inzestrate cu o personalitate si o istorie proprie. Prin ceea ce exprima, cuvintele determina un anumit comportament al receptorului, o anumita perceptie a realitatii care poate fi deformata, in functie de interesul emitatorului la un moment dat. Toate strategiile si tehnicile de influentare a opiniei publice se axeaza pe obtinerea controlului asupra comportamentului, gandirii sau sentimentelor acestora, intr-o anumita situatie sociala in vederea castigarii unor avantaje.

Obtinerea unui control total asupra individului prin remodelarea limbajului are ca obiect condensarea intregii complexitati a problemelor umane intr-un numar redus de categorii strict delimitate, exprimate prin clisee verbale usor de rostit si de memorat care vor fi repetate la infinit. Rigidizarea limbajului, reducerea lui la cateva notiuni ce exprima doar “binele” si “raul” fara posibilitati de nuantare, sunt percepute de catre individ ca o permanenta amenintare la adresa intimitatii sale. Chiar daca rezistenta interna nu este anihilata, specialistii considera ca folosirea acestora de catre individ in viata cotidiana, are un efect considerabil asupra subconstientului sau. La nivelul constientului insa, se produce o dedublare a personalitatii, in sensul ca in interior dilemele iau amploare iar in exterior omul incearca permanent sa-si adapteze limbajul si chiar gandirea noilor reguli. In acest caz se naste un profund sentiment de frustrare care accentueaza vulnerabilitatea individului.

Conducatorii unui sistem totalitar opereaza cu concepte deja cunoscute dar le atribuie noi sensuri care sa serveasca doar ideologiei lor. Redefinirea limbii, anularea logicii si deformarea realitatii permit inocularea noilor teorii privind superioritatea noului sistem. Acesta permite crearea “omului nou”, asigura bunastarea si “conduce omenirea spre cele mai inalte culmi de civilizatie si progres”. Chiar si cele mai absurde asertiuni sunt infatisate intr-o aura de sacralitate pentru ca stupizenia lor sa fie prezentata drept adevar elementar care asigura “dezvoltarea plenara” a fiintei umane.

Asa-numita “limba de lemn” folosita de teoreticienii totalitarismului, devine mijlocul oficial de comunicare care secondata de un control sever al informatiilor atat interne cat si externe prin politica diverselor metode propagandistice, aveau ca rezultat remodelarea gandirii oamenilor. Francoise Thom a facut o analiza pertinenta a limbii de lemn din comunism, apreciind ca “blocheaza comunicarea si ingheata formarea unei societati civile care ar pune in pericol puterea comunista, atrage gandirea pe linii moarte.” In opinia sa, “discursul de lemn” este un discurs cu sens unic, care nu admite replica; de asemenea, eliminand conceptul de “eu”, urmareste sa elimine omul ca subiect.

Discursul politic abunda in termeni evazivi, ambiguu ce exprima de obicei, o singura opinie, a conducatorului de partid si de tara, care se erijeaza in parintele acelui neam. Aceasta imbinare de termeni vagi adesea afectuosi, avea menirea de a camufla o anumita realitate. De aceea se recurgea la proslavirea “maretelor “realizari” din toate domeniile “constructiei societatii socialiste multilateral dezvoltate” pentru a propaga un “adevar” necesar amplificarii puterii ideologice.

Aceste precizari demonstreaza importanta acordata propagandei, controlului informational in sensul cufundarii individului in anonimat, pentru a-l face mult mai docil simult mai dispus sa se supuna regulilor impuse de autoritati. Putem continua cu exemple din registrul “limbii de lemn”, amintind de sintagma “mentalitati burgheze” care reprezenta tot ce putea fi mai rau, mai nociv pentru dezvoltarea fiintei umane. Orice nuantare care viza posibilitatea individului de a cauta alternative disparuse din aceasta notiune. De aceea, majoritatea situatiilor ce ar necesita analize complexe de oamenii obisnuiti sunt condensate, etichetate si reduse la simple clisee verbale.

Extrem de eficiente in ceea ce priveste influentarea maselor sunt si tehnicile hipnotice bazate pe utilizarea deliberata a confuziei. Aceasta se realizeaza atunci cand individul este supus unui flux de informatii contradictorii comunicate in acelasi timp. Controlul informatiei isi dovedeste astfel intreaga putere de manipulare a constiintelor.

Cele mai recente concluzii ale cercetatorilor in psihologie sociala au aratat ca presiunea manipulatorilor asupra individului nu trebuie sa depaseasca un anume prag pentru a inregistra efectul scontat. Putem evidentia aceasta teorie amintind de Paul Joseph Goebbels, Ministru al Informatiei si Propabandei in timpul lui AdolfHitler, care era intotdeauna preocupat ca programele lui de propaganda sa nu depaseasca o anumita limita iar populatia sa-i respinga doctrina: “Esenta propagandei consta in a castiga fiintele pentru o idee, intr-un mod atat de intim, de viu, incat sa sfarseasca prin a I se darui complet si a nu mai putea sa renunte la ea.” Continutul teoriei transmisa maselor conta mai putin decat adeziunea acestora: “O minciuna repetata de o mie de ori ramane minciuna, o minciuna repetata de un milion de ori devine adevar.”

Daca in sistemele totalitare mijloacele de informare erau controlate strict de la Centru, in democratie influentarea opiniei publice implica elaborarea unor strategii mult mai complexe si subtile. Cea mai importanta metoda tehnica folosita in viata politica contemporana este sondajul de opinie care poate fi folosit si pentru manipularea alegatorilor, motiv pentru care in unele tari sondajele sunt interzise in ultima saptamana dinaintea alegerilor. Pentru partidele politice si oamenii politici, cunoasterea temeinica a opiniilor cetatenilor, a prioritatilor si nevoilor acestora este o conditie a succesului.

Agentii de manipulare apeleaza la analogii false la distorsiuni semantice, la etichetari retorice sau la teorii cu aparenta de fundamentare stiintifica. De exemplu, pentru ca tranzitia in tara noastra a intampinat numeroase obstacole a fost clasificata drept “originala” pentru a motiva esecurile “inevitabile” dar si pentru a sugera ca totusi avanseaza triumfal.

S-au desfasurat diverse studii de psihologie sociala pentru a analiza modul de a reactiona al mai multor tipuri de subiecti, printre acestea se afla si cel efectuat de psihologul Richard Bandler si lingvistul John Grinder. Acestia reusesc sa demonstreze in cadrul unui program neurolingvistic imitiat in anul 1979, ca pot patrunde in mintea oricarei persoane, ii pot influenta modul de gandire, de actiune numai cu ajutorul unor metode de interpretare a limbajului si gesturilor. Conform acestei teorii, fiecare ia contact cu lumea exterioara prin trei modalitati primare de perceptie: vizuala, auditiva si senzitiva insa doar una dintre acestea este predominanta.

Persoanele “vizuale” isi amintesc cu placere de peisaje admirate candva, in calatorii, de casa copilariei, de infatisarile picturale ale bunicilor.

Persoanele “auditive” sunt atente la orice zgomot. Unele sunete pot activa anumite amintiri, pot determina anumite reactii. Oamenii la care aceasta modalitate de perceptie este predominanta isi amintesc usor de cantecele auzite in copilarie, de vocea mamei.

Persoanele “senzitive” percep lumea ca un paienjenis de emotii, gusturi, mirosuri. Ele stiu sa aprecieze caldura focului din soba, isi amintesc cum mirosea casa a cozonac in zilele de sarbatori.

Cunoscand aceste trei tipuri o persoana se poate adapta insesizabil modului respectiv de gandire, deci ii poate influenta comportamentul. Nu este posibila nici o manipulare fara cunoasterea (psihologica, empatica, culturala) a grupului care trebuie subminat. Lumea stiintifica a privit cu suspiciune cercetarile celor doi, poate si din cauza protestelor tot mai energice venite din partea celor care considerau aceste metode imorale, fiind preocupati si de consecintele lor sociale.

Un alt tip de manipulare subtila folosita cu succes in mai multe domenii inclusiv cel politic, se refera la mesajele subliminale fiind mult mai eficienta decat cea prezentata anterior deoarece numarul persoanelor ce pot fi influentate este nelimitat. Acesta fiind un exemplu extrem de influenta ideologica, cu nivel scazut de luciditate, adica, metoda de a manipula comportamentul prin infiltrarea in subconstientul omenesc. Mesajele subliminale pot fi ingropate in textele de presa, in fotografii si grafica in moduri care sfideaza perceptia constienta.

Aceasta tehnica poate fi utilizata si in campaniile electorale. Cu cat figura unui candidat apare mai des la televizor cu atat ea devine mai familiara alegatorului si in mod inconstient este apreciat favorabil; un fenomen similar se produce si cu mesajul politic. Strategia ii are in vedere pe potentialii alegatori inca nehotariti, al caror procentaj este uneori mare iar o asemenea metoda poate rasturna rezultatele. De aceea exista legi stricte menite sa limiteze la maximum utilizarea de astfel de metode de manipulare subtila a individului.

Constiinta este influentata de transmiterea ideologiei in masura in care institutiile societatii pot sa se infiltreze in gandire si sa afecteze actiunile omenesti. Chiar si atunci cand membrii auditoriului resping ideile exprimate de mass-media, o fac numai dupa ce li se prezinta si la un anumit nivel, le recunosc si le contempleaza, motivele dominante din configuratiile ideologice mobilizate inaintea lor. Constiinta reflecta inculcarea inevitabila a temelor ideologice transmise prin presa in moduri care inspira concordanta intre gandire si comportamentul social. Simpla repetare a temelor ideologice poate imprima profund ideile in constiinta individuala si colectiva a membrilor. Efectul persuasiv actioneaza permanent; nu se produce numai in momentul receptiei.

Pentru Aristotel retorica este o tehnica specifica a discursului, proprie oratorilor care vizeaza sa convinga nu spiritul (acesta este scopul stiintei) ci inima, ea utilizand in acest scop toate resursele limbajului curent: argumente luate din experienta cotidiana si din istorie, rationamente intemeiate pe constanta anumitor fapte cum ar fi, natura umana (necesitati, crezuri); ea suscita doar adeziunea. Discursurile pot fi mai bine intelese ca diferite modalitati de utilizare a limbajului. Pentru a intelege un discurs trebuie sa analizam mai atent conditiile sale sociale, politice si istorice de producere si consum, deoarece acesti “determinanti” vor modela semnificatia, statutul de care se bucura, indivizii care il folosesc si chiar utilizarile pe care acest discurs le are. Astfel, daca oamenii ar sti cum lucreaza informatiile, ce interese deservesc si daca am analiza semnificatiile lor, am putea folosi aceste cunostinte de fiecare data cand intram in contact cu ele. In sprijinul acestei teorii Umberto Eco afirma: “In politica nu modificarea unui anumit mesaj este fundamentala; ar fi suficient si chiar mai bine, poate, sa se schimbe atitudinea audientei, pentru a induce o decodificare diferita a mesajului sau pentru a izola intentiile transmitatorului si a le supune unei atitudini critice.”

3.3 Mesajul politic verbal si scris

Mesajul politic este un ansamblu de semnificatii cu incarcatura politica, care pot fi transmise prin mijloace verbale, vizuale, grafice, tehnice. Mesajul electoral este acel mesaj care este parte a campaniilor electorale. Daca un regim politic se bazeaza pe dictatura si violenta, respectiv si mesajul va contine niste elemente corespunzatoare, de natura violenta. In regimul totalitar statul este intotdeauna subiectul comunicarii. El dicteaza , el indica. Mesajul politic este construit conform ideologiei oficiale si este preponderent uniderectional. Cetateanul este un permanent receptor si implinitor al mesajului. Nu are dreptul la replica, la propria sa opinie, deoarece statul este atotputernic ,atotstiutor.

In regimul democratic, mesajul politic se construieste conform unor norme si valori democratice, facand comunicarea democratica, oferind drepturi egale atat statului cit si cetatenilor. G.Thoveron mentiona: ,,campaniile electorale sunt intotdeauna niste vartejuri devoratoare de paduri transformate in hartie”

diversitatea reprezinta actul principal al presei scrise. Mai mult decit audiovizualul publicatiile au o posibilitate de retragere si critica mai serioasa, mai argumentata. In ziar sunt expuse modalitati de prezentare, cum ar fi scurte informatii de actualitate, reportaje aprofundate, cronici specializate, editoriale, comentarii, articole de popularizare care sunt oferite cititorului lansandu-i posibilitatea de a alege ceea ce-l intereseaza, mai mult momentul cand vrea sa citeasca avand oricand de a face pauza pentru a reflect.

Presa scrisa ramane un domeniu in care predomina scrisul mult mai exigent decit imaginea, in special cand este vorba de o relatarea sau analiza. Este mult mai usor de a vorbi, de a convinge. Vigoarea devine necesara in presa scrisa deoarece gandirea este mai mult a argumentatiei decit a seductiei, prin timbrul vocii, gest sau imagine. Scrisul este mai intelectual, mai rational, audiovizualul mai afectiv.

Abordand discursul presei scrise in cadrul comunicarii electorale, Camelia Baciu crede ca in primul rand trebuie de avut in vedere faptul ca mediatizarea prin presa spre deosebire de cea TV il solicita intr-o masura mult mai redusa pe candidat, iar pe de alta parte creeaza o participare mai limitata a publicului la competitia electorala.

Mai mult decit la TV, presa scrisa isi are publicul relativ stabil, cu consecintele de rigoare in contextul unei campanii electorale.

In contextul electoral, presa scrisa mai mult decit TV-ul are posibilitatea sa-si accentueze conditia de evaluator, comentator al evenimentelor si prin aceasta sa devina unul dintre initiatorii dezbaterilor electorale.

Daca la TV este mai greu de distins conditia de evaluator , ea fiind generata intr-un cadru interactiv, atunci in presa scrisa evaluarea se petrece la rece, fara sa fie intrerupta sau controlata de prestatia imediata a candidatului. In perioada electorala presa scrisa poate genera intr-un mod specific circulatia discursului electoral, in conditiile in care se reproseaza adesea mediatizarea TV ca distruge discursul initial al actorului politic. Presa scrisa poate contribui la stabilizarea discursului politic si la fel producerea si semnalarea discursului initial al candidatului.

Insasi logica de comunicare TV implica destabilizarea discursului electoral. G. Thoveron in ,,Comunicarea politica azi ” crede ca asemenea mesajului scris in comunicarea electorala poate fi cartea politica. Cartea politica are o viata scurta, legata de o actualitate pasagera. Ea ramane un element important in arsenalul oamenilor politici. Vizeaza simpatizanti , dar este reflectata si in comentariu ziaristic, in interviuri. Important, considera autorul, nu este sa fie citita cartea, ci sa se vorbeasca despre ea si ca autorul sa-si atribuie in acest fel o dimensiune literara sau sa pozeze in postura de idiolog. Mesajul scris, in opinia lui Thoveron, trebuie sa fie lizibil. Anume aceasta va determina numarul de cititori ai acestui mesaj.

Limbajul mesajului politic are si el un rol semnificativ in ceea ce priveste formarea opiniei publice. Vorbirea rapida este tendinta politicianului care stie ca timpul este scurt si vrea sa transforme mesajul cu orice pret. Limbajul eficient alcatuit din fraze si cuvinte scurte este mai apropiat de scrierea adevarata. Limbajul complicat ii poate crea celui care foloseste o imagine de competenta tehnocrata: vorbirea complicata impresioneaza. De ea se profita deseori pentru a ascunde lipsa de continut.

3.4 Mesajul politic vizual

In general, in campaniile electorale sunt prezente doua tipuri de mesaje vizuale:

1. imaginea statica (afise, bannere, panouri, flyere);

2. imaginea dinamica (TV);

In opinia lui G. Thoveron, afisul se prezinta in fata publicului larg fara ca in pealabil privitorul sa faca vreo actiune. Nu trebuie sa cumparam ziare, nici sa deschidem aparatul de radio, TV sau sa desfacem scrisori. Prin afis ne vorbeste strada, el ne apare mereu in drum. Pentru a calcula eficacitatea afisului, trebuie sa tinem cont de elementul- spatiu, adica numarul de panouri acoperite, si de elementul-timp, durata afisarii. G. Thoveron considera ca de obicei, afisele electorale incearca sa ne invadeze mediul. Aceasta din cauza diversitatii mediului, locurilor unde pot fi intalnite aceste afise. Aceste locuri pot fi locurile de asteptare sau locurile de asteptare pentru soferi. De asemenea printre cele mai eficiente modalitati de a afisa imaginile electorale este lipirea afiselor pe transport. Esential pentru afisele electorale este faptul ca cei ce le vad nu dispun decit de cateva zecimi de secunde pentru a le atrage privirea ceea ce este cu atit mai putin dificil, cand pe aceleasi perete mai sunt si alte afise, concepute de asemenea pentru a seduce ochii. Limbajul afisului, ca si cel jurnalistic, nu este nici textul, nici imaginea, ci o imbinare a celor doua, acea scripto- imagine care integreaza mesajul.

M. Joly considera ca pentru a intelege mai bine ceea ce reprezinta concret mesajul trebuie sa facem eforturi, sa ne imaginam ceea ce am putea vedea altfel in aceasta imagine. Una din masurile luate pentru a intelege mai bine un mesaj vizual , este sa aflam pentru cine a fost facut. Pierre Bourdieu insista asupra faptului ca televiziunea, in goana dupa sporirea audientei, selecteaza cu precadere evenimentele de ordin senzational, contribuind astfel la formarea unei reprezentari false asupra lumii actuale.

Imaginea lumii, asa cum apare ea de pe ecranul televizorului, se deruleaza ca o succesiune de povesti aparent absurde, ce sfarsesc prin a semna unele cu altele, suite de evenimente care, aparute fara explicatii, sunt sortite sa dispara fara solutie. Televiziunea iti pastreaza, in arsenalul de companie, un loc de prima importanta. Noua comunicare politica a luat fiinta din conlucrarea dintre sondaje, publicitate si televiziune. Televiziunea e mijlocul cel mai folosit ca instrument de urmarire a campaniei.

Exista trei modalitati prin care omul politic isi face simtita prezenta pe micul ecran:

In primul rand, prin programele obisnuite. Avantajul jurnalului televizat, al emisiunilor este ca acestea au publicul lor, pe care omul politic nu are nevoie sa-l atraga. El nu risca sa-si vada popularitatea masurata dupa numarul de telespectatori, ci beneficiaza de succesul emisiunii.

Alta posibilitate consta in emisiunile oferite sau vandute partidelor ori candidatilor, in care se exprima liber, asumandu-si raspundere pentru ceea ce spun, cu conditia de a respecta un cadru stabilit de postul gazdei, sau paginile de publicitate, platita, in care mesajul politic este inserat prin anunturi. In cadrul emisiunilor interesante, mesajele publicitare politice sunt evitate de telespectatori din cauza insistentei de a convinge. De aici se simte nevoia de larga audienta.

Posturile TV programeaza emisiuni politice specifice, folosind din plin resursele limbajului audiovizual, propunandu-si sa puna in slujba publicului, nu in cea a formatiunilor politice.

Aceste emisiuni se vor obiective, in general sunt contradictorii, opul politic nu are control asupra sa si, de obicei, se urmareste sa fie indeajuns de spectaculoase pentru a atrage atentia publicului. Aici omul politic este pus in situatii bizare , este nevoit sa raspunda la intrebari dintre cele mai delicate. Uneori politicianul ia generalitati. (Timpul limitat drept argument pentru a se margini la ceva. Alteori, el intinde vorba pentru a nu raspunde la toate intrebarile propuse. Cei care au la dispozitie posibilitatea de a replica, desi e limitata. In urma unei astfel de emisiuni, cand politicianul se straduieste sa evite intrebarile publicului. Nu face altceva decat sa mai semene un pic de neincredere si totodata sa piarda marea parte a admiratorilor pe care nu este exclus ca ii avea.

Deseori, pretendentii la putere, datorita pregatirii neadecvate, in urma rostirii mesajeloe politice care supara auzul, pierd in fata alegatorilor. Oamenii sunt pusi deseori in situatii neplacute, nemaistiind astfel in ce sa mai creada si ce sa mai creada si daca face sa mai crezi pe cineva. O confruntare elementara este acea fata in fata, un politician impotriva altui politician. Este mai mult decat o dezbatere, este o adevarata lupta, un duiet in arena deschisa. Publicul este juriul, el numara punctele inscrise si trebuie sa neglijeze continutul argumentelor.

Adversarii nu cauta sa se convinga reciproc. Interlocutorii lor sunt alegatorii. Oamenii politici nu le convine intotdeauna sa participe la emisiuni pe care sau poate controla, se gandeasca la pericolul pe care il prezinta, isi pot juca intreaga cariera intr-o emisiune din cauza frecventilor ,,non sensuri’’ pe care le dezvaluie pe nevrute. Pentru a compensa vidul de fond se slefuieste forma, intervine regia – cum mass-media si in primul rand televiziunea exista in principal pentru a ne distra, cum mesajele politice expuse sunt difuzate la concurenta cu emisiunile de varietati, filme de fictiune, trebuie creat pentru a-si face lor printre toate aceste –schow-bis-ul politic. Noi devenim in acest fel spectatori, uneori amuzanti, alteori interesanti, dar incetam sa mai fim actori intr-o epoca a dezideologiei si depolitizarii. Asistam la dezbateri politice , fara sa participam direct. Suntem hraniti cu minciuni si le inghitim cu placere.

Fiecare individ poate sa inteleaga mesajele care ni le servesc politicienii, sa stie sa gaseasca ceea ce ascund ei. In aceasta era a comunicarii, toata lumea ar trebui sa descopere resorturile publicatiilor, conditiile in care sondajele sunt viabile, limbajul TV, astfel incat oamenii politici si consilierii lor sa gaseasca in fiecare din noi un interlocutor avizat. Caci atunci se vor stradui ca mesajele lor sa fie agreabile, sa le dea fond, sa faca in asa fel ca sa reflecte intocmai realitatile, problemele concrete si sa propuna slutii efective, incat campaniile politice sa aduca la un schimb, la o comunicare, care sa nu mai curga in sens unic.

Ca orice alte evenimente, campaniile electorale pot avea efecte pozitive, cit si negative, in rezultatul formandu-se opinia publica. Opinia publica se caracterizeaza printr-o anumita dinamica de timp. Plasarea opiniei publice in domeniul teoriei politice sau altor forme ale constiintei sociale este evidenta. Astfel , opinia publica poate fi privita sub doua aspecte. ,, In primul rand, ca o notiune teoretica ce se refera la domeniul teoriei politice. In al doilea rand, ca o denumire pentru raspunsurile celor interogati, adica drept un criteriu conventional care atribuie opiniei unei persoane o importanta mai mult sau mai putin egala cu opinia altor indivizi.”

G. Bouthol afirma ca – nasterea si formarea opiniei publice reprezinta un proces dinamic, angajat in influenta si comportamentul politic. Prin urmare, controversele in jurul definitiei opiniei publice nu au fost si nu sunt simple abstractii, ci efectul constatarii ca un asemenea fenomen social colectiv poate fi cunoscut si influentat pentru a corespunde anumitor scopuri. O conditie necesara in determinarea si definirea continutului opiniei publice este delimitarea sa de notiuni apropiate, inrudite in fond.

In cristalizarea si stabilizarea opiniilor, in cuprinderea lor intr-un sistem structurat, un rol important il indeplinesc nu numai schimbarile de opinii, discutii le, convingerile personale si propaganda, ci si normele si traditiile sociale care transmit mesajul unor structuri social mai ample, eterogene, apte sa modifice si sa coaguleze sentimentele, constituind un important liant al cristalizarii opiniei publice.

Asadar, ,,nu exista o definitie generala a opiniei publice. In ciuda deosebirilor de definire, cercetatorii opiniei publice sunt cel putin de acord ca opinia publica este o corelatie de pareri individuale despre o problema de interes public, ei consemnand si faptul ca, de obicei, aceste pareri pot influenta comportamentul individual, comportamentul si politica guvernamentala.”

CONCLUZII GENERALE

“A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie!”

După Christian Wright, „comunicarea de masă este orientată către audiențe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public și sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public”. Mass-media reprezintă “Totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informațiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicații, disc, magnetofon etc.)”.

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influențare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor.

Persuasiunea reprezintă acțiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă,
să gândească sau să facă un anumit lucru.

Dezinformarea presupune inducerea în eroare cu o informație falsă.

Intoxicarea presupune influențarea în mod insidios a spiritelor pentru a le face
sensibile la propagandă, a demoraliza sau a deruta prin difuzarea de știri false.

Capacitatea de acoperire teritoriala reprezintă un factor important, deoarece potrivit datelor oferite de Comisia Națională de Statistică, televizorul este în România unul dintre bunurile cele mai dorite de către populație.

Controlul total asupra individului înseamnă controlul total asupra modului său de gândire, asupra comportamentului său și asupra sentimentelor sale. Sistemele totalitare ce urmăresc supunerea necondiționată a oamenilor se concentrează spre crearea acelui tip de cetățean incapabil să ia decizii de unul singur.

În consecință esența controlului total asupra individului este reprezentată de anihilarea sentimentului de independență a acestuia, sentiment ce l-ar putea determina să gândească, să-și creeze propriul său sistem de valori și să ia decizii de unul singur. Pentru a pune sub control total mintea oamenilor, trebuie ca ei să fie cufundați în anonimatul maselor de manevră, să fie permanent dependenți de sistemul de gândire al grupului din care fac parte și să se supună necondiționat, instinctiv, autorităților.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă controlul asupra minții umane și cum se obține, practic, reformarea gândirii indivizilor, este necesară, de la bun început, sublinierea diferențelor existente între această reformă a gândiriiși spălarea creierului sau manipularea prin hipnoză.

Comparativ cu manipularea prin hipnoză, reformarea gândirii este un proces mult mai subtil și mai sofisticat. În sistemele totalitare, în special în cele evoluate, abuzul fizic sau psihic este foarte puțin sau chiar deloc perceptibil. Artizanii manipulării încearcă să creeze o imagine agreabilă a liderului în rândul maselor. În acest fel, rezistența psihică a individului este mult diminuată și el poate fi influențat mult mai ușor. Fără să vrea, el va coopera astfel cu manipulatorii săi, oferindu-le de multe ori informații despre sine, informații care mai apoi, fără știrea sa, vor fi folosite chiar împotriva lui. Treptat subiectul se va integra maselor și va răspunde perfect la ceea ce este “programat” să răspundă.

Experimentele desfășurate de cercetătorii în domeniul psihologiei sociale au demonstrat că, în majoritatea cazurilor, atunci când individul caută să răspundă unei anumite situații sociale, el reacționează din reflex, conform informației acumulate în subconștientul său. Acționând asupra subconștientului, artizanii manipulării obțin aproape întotdeauna reacțiile dorite din partea subiecților, fără ca aceștia să își dea seama că sunt influențați.

În privința supunerii față de autorități, “esența supunerii constă în faptul că o persoană ajunge să se considere pe sine însăși ca fiind un instrument al îndeplinirii dorințelor și ordinelor unei alte persoane și, ca urmare, nu se mai consideră responsabilă pentru propriile sale acțiuni.” – Stanley Milgram. Toate tehnicile de manipulare urmăresc declanșarea și amplificarea procesului de influențare, cu cele trei scopuri principale ale acestuia, deja descrise anterior: modificarea comportamentului, integrarea individului în grup (cufundarea în anonimat) și supunerea necondiționată față de autorități.

Efectele acestui proces de influențare se concretizează, treptat, în supunerea totală a individului, deoarece manipulatorii ajung în cele din urmă să-i controleze și comportamentul, și gândirea, și sentimentele. Înainte de analizarea celor trei componente ale recreării complete a individului: controlul comportamentului, controlul gândirii și controlul sentimentelor. Altfel spus, întotdeauna când unui individ îi este indusă schimbarea uneia dintre cele trei componente ale identității sale (gândire, comportament, sentimente), el și le va modifica instinctiv pe celelalte două, pentru a nu mai avea senzația acută de disconfort psihic.

Controlul comportamentului este determinat de controlul realității fizice în care trăiește individul. În această idee, artizanii manipulării au în vedere tipul de locuință a individului, felul în care acesta se îmbracă, numărul mediu al orelor de somn, alimentația, felul muncii pe care o prestează, ritualurile și obiceiurile sale și, în general, toate acțiunile lui. Obținerea controlului total asupra individului prin determinarea modului său de comportament impune crearea unui întreg sistem de ritualuri și obișnuințe menite să asigure coeziunea grupului, să cufunde individul în anonimat și să-l facă să se supună din reflex autorităților și regulilor statuate de acestea.

BIBLIOGRAFIE

Allport G., L. Postman – "Psicología del rumor", Buenos Aires, Editura Psiqué, 1953

Bandler Richard, John Grinder – „Programarea Neuro-lingvistica si Transformarea Intelesurilor”, Real People Press, 2008

Beciu Camelia– „Sociologia Comunicarii si a spatiului public”, Editura Polirom, 2011

Benett W.L. – „The Politics of Ilusion”, New York, 1888

Bondrea Aurelian, “Sociologia opiniei publice si mass-media”, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2007

Bourdieu P. – „Despre televiziune:urmat de dominanta jurnalismului”, Bucuresti, 1998

Cathala Henri-Pierre – „Epoca dezinformarii” , Editura Militara, 1991

Cayrol Roland – “Noua Comunicare Politică”, 2009

Champagne P. – „Opinion publique et debat public”, Grenoble, 1990

Chomsky Noam – ’’Zece Strategii de Manipulare”,

Coman M. – “Introducere in sistemul mass-media” Ed.Polirom, Iasi, 1999

Crehan Kate – “Gramsci – Culture, and Anthropology”, University of California Press, 2002

Dinu Mihai – "Comunicarea" – Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997

Domenach Jean-Marie – „Propaganda politica”, Editura Universitaria, Buenos Aires, 1950

Durent P. – „Public Opinion”, 1994

Ferry J. M. – „ Les transformation de la publicite politique”, Hermes, 1989

Ficeac Bogdan – “Tehnici de manipulare”, Editura Nemira, 1997

Gertle J. „La communication politique”, Paris, 1992

Henein Georges – „Petite Encyclopedie Politique”,Franta, 1969

Hennessy B. – „Public Opinion”, Monterey, 1981

Hodge T.F. , – “From Within I Rise: Spiritual Triumph Over Death and Conscious Encounters with "The Divine Presence", 2009

Joly M. – „Analiza imaginii”, Bucuresti, 1998

Kane John "Mass-media Si Democratia" – Iasi, 2000

Ladriere Jean – “L'espérance de la raison”, Bibliothèque philosophique de Louvain, Peris, 2004

Lasswell Herold D.– „Psychopathology and Politics”, 1986

Malcoci L."Activitatea Sociala A Tineretului Si Mijloacele De Comunicare In Masa" – Chisinau, Usm, 1993

Marcuse Herbert “ Negations: Essays in Critical Theory, 1968

Mc Combs S. – „The Agenda – Setting of Mass-media”, 1991

Naistbitt N. – ,,Combustibilul societatii contemporane”, Collins , 2008

Novak Andrei– „Sondarea opiniei publice”, Ed.Studenteasca, Bucuresti, 1996

Page Bengamin – „What moves Public Opinion ? Media Power in politics” , 1994

Radkau Joachim – “ Max Weber: A Biography”, Polity, 2009

Reynie Dominique – „Le Triomphe de l’opinion publique” – Paris, 1998

Saineanu Lazar– „Dictionar universal al Limbii Romane” Editura.Litera, 1998

Stepanov G. – „Mass-media in societatea de tranzitie”, Editura USM, 2001

Thom Francoise– “Le vrai process”, Editura Economica, 2005

Thompson John B.– “Merchants of culture”, Polity, 2010

Thompson John B.– “Political Scandal: Power and Visibility in the Media Age”, Blackwell, 2000

Thoveron Gabriel– „Comunicarea politica astazi”, 2010

Tremblay G. – „Les industrie de la culture et de la communication”, Paris, 1991

Volkoff Vladimir -„Dezinformarea, arma de razboi”, Editura L'Age d'Homme, 2004

Willem Doise, Deschamps Jérôme."Psihologie Sociala Experimentala" – Polirom, Iasi, 1999

Zamfir Catalin– “Dezvoltare sociala. Capacitatea institutiilor”, 2007

Zamfir Catalin, Lazar Vlasceanu – “Dictionar de sociologie”, Editura Babel, Bucuresti, 1998

Zarojanu Tudor Calin – “Mass media insider”, Editura Polirom, Bucuresti, 2012

Zemor Pierre– “Comunicare publica”, Institutul European, Iasi, 2003

*** Clubul Roman de Presa – “Codul Deontologic al ziaristului roman”, art.1si art.2

*** „Chambers Twentieth Century Dictionary”, Londra,1972

*** “Dictionar de psihologie sociala” Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti ,1991

Internet

www.badpolitics.ro

http://www.larousse.com/en/dictionaries/romanian

www.psychologistworld.com

BIBLIOGRAFIE

Allport G., L. Postman – "Psicología del rumor", Buenos Aires, Editura Psiqué, 1953

Bandler Richard, John Grinder – „Programarea Neuro-lingvistica si Transformarea Intelesurilor”, Real People Press, 2008

Beciu Camelia– „Sociologia Comunicarii si a spatiului public”, Editura Polirom, 2011

Benett W.L. – „The Politics of Ilusion”, New York, 1888

Bondrea Aurelian, “Sociologia opiniei publice si mass-media”, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2007

Bourdieu P. – „Despre televiziune:urmat de dominanta jurnalismului”, Bucuresti, 1998

Cathala Henri-Pierre – „Epoca dezinformarii” , Editura Militara, 1991

Cayrol Roland – “Noua Comunicare Politică”, 2009

Champagne P. – „Opinion publique et debat public”, Grenoble, 1990

Chomsky Noam – ’’Zece Strategii de Manipulare”,

Coman M. – “Introducere in sistemul mass-media” Ed.Polirom, Iasi, 1999

Crehan Kate – “Gramsci – Culture, and Anthropology”, University of California Press, 2002

Dinu Mihai – "Comunicarea" – Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1997

Domenach Jean-Marie – „Propaganda politica”, Editura Universitaria, Buenos Aires, 1950

Durent P. – „Public Opinion”, 1994

Ferry J. M. – „ Les transformation de la publicite politique”, Hermes, 1989

Ficeac Bogdan – “Tehnici de manipulare”, Editura Nemira, 1997

Gertle J. „La communication politique”, Paris, 1992

Henein Georges – „Petite Encyclopedie Politique”,Franta, 1969

Hennessy B. – „Public Opinion”, Monterey, 1981

Hodge T.F. , – “From Within I Rise: Spiritual Triumph Over Death and Conscious Encounters with "The Divine Presence", 2009

Joly M. – „Analiza imaginii”, Bucuresti, 1998

Kane John "Mass-media Si Democratia" – Iasi, 2000

Ladriere Jean – “L'espérance de la raison”, Bibliothèque philosophique de Louvain, Peris, 2004

Lasswell Herold D.– „Psychopathology and Politics”, 1986

Malcoci L."Activitatea Sociala A Tineretului Si Mijloacele De Comunicare In Masa" – Chisinau, Usm, 1993

Marcuse Herbert “ Negations: Essays in Critical Theory, 1968

Mc Combs S. – „The Agenda – Setting of Mass-media”, 1991

Naistbitt N. – ,,Combustibilul societatii contemporane”, Collins , 2008

Novak Andrei– „Sondarea opiniei publice”, Ed.Studenteasca, Bucuresti, 1996

Page Bengamin – „What moves Public Opinion ? Media Power in politics” , 1994

Radkau Joachim – “ Max Weber: A Biography”, Polity, 2009

Reynie Dominique – „Le Triomphe de l’opinion publique” – Paris, 1998

Saineanu Lazar– „Dictionar universal al Limbii Romane” Editura.Litera, 1998

Stepanov G. – „Mass-media in societatea de tranzitie”, Editura USM, 2001

Thom Francoise– “Le vrai process”, Editura Economica, 2005

Thompson John B.– “Merchants of culture”, Polity, 2010

Thompson John B.– “Political Scandal: Power and Visibility in the Media Age”, Blackwell, 2000

Thoveron Gabriel– „Comunicarea politica astazi”, 2010

Tremblay G. – „Les industrie de la culture et de la communication”, Paris, 1991

Volkoff Vladimir -„Dezinformarea, arma de razboi”, Editura L'Age d'Homme, 2004

Willem Doise, Deschamps Jérôme."Psihologie Sociala Experimentala" – Polirom, Iasi, 1999

Zamfir Catalin– “Dezvoltare sociala. Capacitatea institutiilor”, 2007

Zamfir Catalin, Lazar Vlasceanu – “Dictionar de sociologie”, Editura Babel, Bucuresti, 1998

Zarojanu Tudor Calin – “Mass media insider”, Editura Polirom, Bucuresti, 2012

Zemor Pierre– “Comunicare publica”, Institutul European, Iasi, 2003

*** Clubul Roman de Presa – “Codul Deontologic al ziaristului roman”, art.1si art.2

*** „Chambers Twentieth Century Dictionary”, Londra,1972

*** “Dictionar de psihologie sociala” Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti ,1991

Internet

www.badpolitics.ro

http://www.larousse.com/en/dictionaries/romanian

www.psychologistworld.com