Influenta Mediului de Viata Institutionalizat In Dezvoltarea Copilului

Lucrare de licență

Influența mediului de viața instituționalizat în dezvoltarea copilului

CUPRINS

CAPITOLUL I. DEZVOLTAREA COPILULUI IN MEDIUL INSTITUȚIONALIZAT

1.1. Noțiunea de „copil instituționalizat”

1.2. Instituționalizarea copilului și posibilele sale cauze

1.2.1. Accesul la sănătate

1.2.2 Familia și problemele ei sociale

1.2.3 Abandonul /

1.2.4. Imactul instituționalizării asupra copiilor

1.3. Protecția copilului în dificultate și măsurile de asistență socială

1.3.1. Abandon și instituționalizare – scurt istoric

1.3.2. Măsuri de protecție – modificarea legii adopției

1.3.3. Date statistice în privința instituționalizării din România

CAPITOLUL II. ASPECTELE SOCIO-AFECTIVE ALE COPIILOR INTITUȚIONALIZAȚI

2.1. Rolul familiei în dezvoltarea copilului

2.2. Neîmplinirea nevoilor de ordin afectiv

2.4. Îngrijirea și ocrotirea copilăriei

CAPITOLUL III. DESIGN-UL CERCETĂRII

3.1 Premise de lucru

3.2 Obiectivele cercetării

3.3 Ghidul de interviu

3.4 Studii de caz asupra unor copii aflați în dificultate

3.5 Testarea ipotezelor și managementul de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Părinții – îndeosebi mama – reprezintă primul mijloc de apărare al copilului. Nu de puține ori, citadela familială se surpă din anumite motive, iar cel care va suferi primul și profund, va fi copilul. În această situație, ocrotirea și educația copilului, privat sau dezavantajat de familie, revine statului. Acesta are obligația de a asigura și continua dezvoltarea – sub toate aspectele – a copilului provenit dintr-un mediu familial carențial, în condiții de scindare a ocrotirii prin deces, neglijență, abandon, scindare soluționată prin instituționalizarea în centre de plasament. Se naște astfel o categorie de dependenți social, cu un statut nou: acela de copil instituționalizat.

Copilul, canditat la umanitate, trebuie înțeles ca univers în dezvoltare, dar o dezvoltare care are etapele ei, potențialul ei, forța interioară, echilibru necesar. În lupta cu mediul, psihicul și organismul ca întreg, se dezvoltă prin procese de asimilare, acomodare, interacțiune, creație. Fiecare etapă este o șansă pentru copil să-și dezvolte abilitățile și structurile personalității.

Primul capitol din aceasta lucrare clarifică problematica protecției sociale a copiilor instituționalizați punctând principalele noțiuni ce derivă din acest domeniu. În cel de-al doilea capitol sunt definite și argumentate aspectele socio-afective din punct de vedere conceptual, dar luând în consdierare și consecințele pe care aceasta le poate avea. Cea din urmă part vizează studiul aplicativ în care sunt enunțate cinci cazuri diferite ale unor copii aflați în dificultate care nu au beneficat de grija și ocrotirea maternă pe o perioadă mare de timp. În partea finală sunt rezumate unele concluzii ale cercetării, dar este totodată argumentată și ipoteza inițială a cercetării în care s-a asumat existența unor forme variate în ceea ce privește instituționalizarea.

CAPITOLUL I DEZVOLTAREA COPILULUI IN MEDIUL INSTITUȚIONALIZAT

Noțiunea de „copil instituționalizat”

Dezvoltarea rapidă a societății cât și a tehnologiei a condus la elaborarea unor posibiliăți multiple, chiar inovatoare, de a satisface nevoile. În lupta zilnică pentru supraviețuirea socială și financiară, indivzii au început să pună din ce în ce mai mult accent pe activitățile zilnice desfășurate la locul de muncă. O altă consecință a dezvoltării tehnologiei ar putea fi de asemenea cea în care un nou tip de sărăcie își pune amprenta asupra societăților contemporane. Această situație este cauzată în mare parte de lipsa accesului la informație și educație. În mod implicit, lipsa unei specializări poate atrage de la sine lipsa accesului la un loc de muncă ce ar putea furniza o remunerație adecvată pentru acoperirea nevoilor curente ale fiecărei ființei umane. Toate aceste aspecte cât și alte probleme în continuă dinamică ce intervin în fiecare societate în parte își pot lăsa amprenta mai mult sau mai puțin asupra unor victime oarecum colaterale – copii. În acest context este plasata apariția și extinderea rețelei de asistență socială în ceea ce privește copiii instituționalizați.

Ordonanța de Urgență nr.26/1997 (art. 1, al. 2) teoretizează noțiunea de „copil instituționalizat” drept acea persoană ce se află în situația de a-i fi puse în pericol dezvoltarea, integritatea fizică ori morală și chiar securitatea. Acest cadru normativ stipulează prin articolul 8 și problemele ce pot conduce la situația în care un copil se află în dificultate ca urmare inactivării statusului părinților fie din cauză ca aceștia sunt decedați, declarați morți sau dispăruți, necunoscuți, puși sub interdicție judecătorească, decăzuți din drepturile părintești sau li s-a retras exercițiul drepturilor părintești prin hotărârea judecătorească de declarare a abandonului. În societatea contemporană, copilul este perceput drept o ființă ce necesită suport, respectiv ocrotire pentru dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală. De aceea, părinții joacă un rol esențial întrucât numai mediul familial poate conduce la o dezvoltarea armonioasă. Cu toate acestea, pot interveni situații în care persoanele care ar trebui să asigure o asemenea ocrotire sunt în imposibilitatea temporară ori permanentă de a-și îndeplini îndatoririle. În acest context intervine ideea implicării statului prin instituțiile și pârghille de natură instituțională, legislativă și chiar socială. Atât legea nr. 108/1998 cât și legea nr. 272/2004 privind protecția copilului aflat în dificultate precizează faptul că o asemenea situație intervine în momentul în care dezvoltarea sau integritatea fizică și morală sunt periclitate. În literatura de specialitate, copilul instituționalizat este definit drept acea „persoană care este lipsită de ocrotire părintească” ( Neamțu, 2003, p.784).

Instituționalizarea copilului și posibilele sale cauze

De-a lungul timpului au fost numeroase încercări de a explica ori enumera cauzele ce pot conduce la situația în care statul preia în grija instituțională un copil aflat în dificultate. Așa cum va fi evidențiat mai jos, sănătatea și mediul social, respectiv financiar al familiei pot determina abandonul unui copil.

1.2.1. Accesul la sănătate

Sănătatea este un domeniu ce ar trebui să reglementeze accesul tuturor la un standard normal de viață astfel încât integritatea fizică și mentală să se desfășoare la parametri optimi atât în timpul copilăriei, cât și în viața de adult. Statul pornește de la ideea că acest domeniu ar trebui să benecieze de la o transparență și accesibilitate la nivel colectiv. Raportul stării de sănătate întocmit de Institutul Național de Sănătate Publică (2010, p.2) a evidențiat principalele informații care acoperă comportamentul populației în relație cu următoarele aspecte:

Sănătatea (de ex. date despre stiluri de viață și alți factori care influențează sănătatea) și bolile (de ex. incidența și modalitățile de monitorizare a bolilor cronice, frecvente sau rare);

Sistemele de sănătate (de ex. informații despre accesul la îngrijiri medicale, calitatea serviciilor medicale, resursele umane și viabilitatea financiară a sistemelor de sănătate).

Evaluarea întocmită cu ajutorul acestui raport a fost definitivată pe baza indicatorilor de sănătate din Comunitatea Europeană (European Community Health Indicators – ECHI), al căror număr total este 88, fiind însă grupați în funcție de următoarele aspecte: a) contextul demografc și socio-economic; b) starea de sănătate; c) determinanții sănătății; d) servicii de sănătate și e) pomovarea sănătății (sursa: http://ec.europa.eu/health-eu/health). Din analiza acestui raport reiese faptul că printre principalele problemele al acestui domeni în România se enumeră: mortalitatea juvenilă și cea maternă. Există de asemenea o lipsa de implicare a medicinei de familie în terapia de tip preventiv, mai ales in ceee ce priveste localitățile limitrofe reședințelor de județ. Bolile cu transmisie sexuală nu sunt de asemeneade neglijat întrucât incidența acestora este în continuare crescută ca urmare a sărăciei și ignoranței. Terapia insuficientă ori incompletă a unor simptome de natură cronică, precum și incidența bolilor generate direct de sărăcie precum tuberculoza ori anemia reprezintă alți factori îngrijorători în ceea ce privește starea de sănătate a cetățenilor din România. Lipsa condițiilor de igienă elementară, chiar limitarea accesului la apă potabilă ori condițiile mizere de trai au condus de asemenea la o stare de sănătate precară.

Toate aceste aspecte integrează de fapt contextul în care poate fi plasată situația unui copil aflat în dificultate. Asemenea probleme nu sunt cu siguranță apanajul unei singure societăți, însă ele pot fi mai pregnante atunci statul nu mai garantează domeniul sănătății drept un bun colectiv la care ar trebui să aibă access fiecare cetățean. Muntean și Sagebiel (2007) numesc o astfel de situație drept “dezorganizare socială” întrucât indivizii reununță parctic la preocuparea pentru propria sănătate, dar mai ales cea a copiilor. Bineînțeles că la această situație aduc un aport deosebit și stilul nesănătos de viață, ignoranța și lipsa unei conștientizări a importanței grijii sanitare.

Extrapolând teoria dezorganizării sociale, se poate afirma faptul că această stare a condus la o lipsă de asumuare și culturalizare în ceea ce privește un stil de viață sănătos. O asemenea situație anomică a favorizat incidența bolilor cu transmisie sexuala, ignorarea regulilor minimale de igienă personală, dar și accentuarea stărilor de dependență precum alcoolismul sau consumul de droguri. Cumulat cu aceste aspecte negative poate fi de asemenea observat un deficit in ceea ce priveste accesibilitatea serviciilor medicate, iar cauzele ar putea fi următoarele:

Situația financiară a beneficiarilor. Consultul ori tratamentul medical pot genera costuri suplimentare față de cele acoperite de sistemul de asigurări de sănătate (de exemplu micile “atenții”). De asemenea, costul medicamentelor (uneori necompensate de stat) generează o îngrijire doar parțială a anumitor afecțiuni;

Lipsa de transparență în privința facilităților pe care le poate acorda sistemul public de asigurări de sănătate. Există de asemenea o mediatizarea precară a variantelor în care pot fi asistate persoanele ce fac parte din categorii sociale vulnerabile;

Lipsa de organizare a sistemului medical corelată cu limitarea resurselor mai ales în ceea ce privește zonele geografice greu accesibile sau grupuri sociale defavorizate;

Ineficiența sistemului de prevenție ca urmare a unei reforme concepute eronat. Statul a urmărit până în prezent înlocuirea tratamentelor și a spitalizării cu un sistem de prevenție conceput pe baza tratamentului ambulatoriu. Cu toate acestea, nu s-a ținut cont de faptul că există anumite localități la nivel rural care nu beneficiază nici măcar de servicii de urgență, iar accesul la medicina ambulatorie este practice inexitent. La începutul anului 2012, a existat o nouă tentativă eșuată de a moderniza și reforma sistemului medical român prin cuplarea sistemului public cu cel privat de administrare al medicinei de urgență;

Toate aceste aspecte de ordin medical au contribuit la degradarea și neglijarea aspectelor de ordin medical atât la nivel medical cât și familial. În categoria socială cu un acces limitat sau parțial la serviciile medicale putem identifica: rromii, familiile ce se confruntă cu un nivel accentuat de sărăcie și care au mai mulți de doi copii; persoanele care nu o locuință ori care nu au un loc de mucă și un venit stabil; locuitorii zonelor rurale care sunt afectate în mare parte de lipsa locurilor de muncă și sărăcie care nu se pot deplasa în zonele urbane pentru a beneficia de îngrijire medicală.

1.2.2 Familia și problemele ei sociale

Un element de organizare propriu social al ființei umane, familia reprezestea, nu s-a ținut cont de faptul că există anumite localități la nivel rural care nu beneficiază nici măcar de servicii de urgență, iar accesul la medicina ambulatorie este practice inexitent. La începutul anului 2012, a existat o nouă tentativă eșuată de a moderniza și reforma sistemului medical român prin cuplarea sistemului public cu cel privat de administrare al medicinei de urgență;

Toate aceste aspecte de ordin medical au contribuit la degradarea și neglijarea aspectelor de ordin medical atât la nivel medical cât și familial. În categoria socială cu un acces limitat sau parțial la serviciile medicale putem identifica: rromii, familiile ce se confruntă cu un nivel accentuat de sărăcie și care au mai mulți de doi copii; persoanele care nu o locuință ori care nu au un loc de mucă și un venit stabil; locuitorii zonelor rurale care sunt afectate în mare parte de lipsa locurilor de muncă și sărăcie care nu se pot deplasa în zonele urbane pentru a beneficia de îngrijire medicală.

1.2.2 Familia și problemele ei sociale

Un element de organizare propriu social al ființei umane, familia reprezintă un grup de oameni cu un profund sentiment de coeziune format din soț, soție și descendenții acestora. Scopul acesteia este de a îngriji și sprijini generațiile următoare în vederea unei dezvoltări armonioase care să aducă o contribuție la mediul social și cel economic. Putem spune că familia presupune relațiii sociale, economice și chiar sentimentale ce conduc la întărirea gradului de apartenență al individului la această formă de organizare a societății. Atribuțiile și activitatea unui asistent social în acest context ar trebui să plece de la ideea că fiecare familie este diferită în raport de relațiile structurale ce se stabilesc în cadrul acestei forme de organizare socială, dar mai ales în ceea ce privește modul de interacțiune al membrilor. Ajutorul ce poate fi oferit în asemenea cazuri trebuie așadar să țină cont de specificul și particularitatea fiecărei situații întâlnite. Dezorganizarea familială este probabil una dintre cele mai des întâlnite deficiențe ale socității contemporane. Intervenția asistenților sociali trebuie să ia în considerare cauzele ce pot conduce la degradarea mediului familial pentru ca mai apoi să poată fi soluționate problemele. Cu toate acestea, “factorul cauzal stabilit într-o etapă incipientă nu poate să rămână până la încheierea intervenției”(Petru Iluț, 2005, p.26-27).

Există probabil numeroase forme în care dezorganizarea familială poate fi întâlnită, însă circumstanțele ce ar putea determina apariția unei asemenea situații sunt : a) indiferența părinților în raport cu educația copiilor, fapt ce poate genera renunțarea la scoală, delincvență, consumul de droguri sau de alcool ; b) limitarea spațiului locativ și concentrarea din punct de vedere al proximității fizice a întregii familii ; c) igiena precară ; d) dezechilibrele financiare cauzate fie de iraționalitate în administrarea veniturilor (de pildă alocarea unor sume foarte mari de bani pentru întreținerea unor vicii precum alcoolul, drogurile sau țigările), fie de lipsa de ocupație a adulților (în majoritatea zonelor rurale accesul la locuri de muncă este restricționat în mod semnificativ).

Formele pe care le poate îmbrăca dezorganizarea familială sunt multiple. Fără a limita lista acestora, consider că asemenea situații pot fi întâlnite în momentul în care capul familiei lipsește (fie prin găsirea unui loc muncă în străinătate sau în altă localitate, fie prin deces sau abandon. De asemenea, familia monoparentală poate reprezenta o alta formă a dezorganizării întâlnită fie din cauza divorțului, fie ca urmare a nerecunoașterii din partea tatălui a copilului în momentul nașterii (mai ales în cazul mamelor tinere). Creșterea excesivă a numărului de membri poate fi determinată de credințele religioase, lipsa unei educații sexuale, însă poate fi întâlnită mai alse ca urmare a dependenței de alcool și droguri. Un alt factor ce poate genera tensiune în mediul familial este existența unui membru cu un handicap fizic ori psihic.

Binențeles că asemenea cazuri intervin pe parcursul timpului, fapt ce poate genera certuri, violență domestică, abandon și chiar crimă. Atunci când sărăcia este acutizată, asistentul social poate interveni prin efectuarea unei analize a cheltuielilor și veniturilor familiei. Cînd “familia este dezmembrată prin deces se urmărește reorganizarea căminului prin socializarea părintelui văduv a copiilor și încadrarea în familie a mamei sau a tatălui vitreg”(Mănoiu și Epureanu, p.85).

1.2.3 Abandonul

Pot fi întâlnite numeroase cazuri ce sunt mediatizate sau nu atunci când mamele decid să își abandoneze copii fie în spital imediat după naștere, fie pe stradă ori în scările blocurilor. Ignoranța, lipsa accesului la o educația sexuală corespunzătoare, sărăcia pot determina creșterea riscului de abandon. Din punct de vedere al comunității locale, acest fenomen poate fi prevenit prin implicare, dar și prin ajutarea indivizilor de a-și asuma responsabilitatea, respectiv rolul de părinți. Susținerea de ordin psihologic, dar și din punct de vedere al unui spațiu locativ mai ales în cazul tinerelor mame joacă un rol esențial în reducerea acestui fenomen. Bineînteles că educarea și conștientizarea corespunzătoare a tuturor membrilor societății reprezintă un prim pas de prevenție al unor asemenea situații. Personalul medical din maternități poate juca un rol esențial în acest proces prin identificarea riscului de abandon, încurajarea proximității și atașamentului dintre o mamă și un copil imediat după naștere, dar și asigurarea unui proces de comunicare adecvată cu autoritățile competente în a soluționa astfel de cazuri. Planningul familial și liberalizarea avorturilor dupa 1990 nu au putut diminua din păcate riscul de abandon.

La această tendință au contribuit factori precum : absența unei educații sexuale corespunzătoare, abuzul de alcool și droguri, atitudinea încă negativ vis a vis de familiile monoparentale, situația financiară și socială a familiilor aflate la limita sărăciei. Potrivit lui Menyhart (2010, p. 192-197), pot fi identificate două tipuri de mame care își abandonează copii :

“mame cu intenție de abandon preconcepută” ce provin din familii dezorganizate. Sunt fie respinse de propria familie, fie au foarte mulți copii și nu mai doresc sau nu mai consideră că mai pot aduce încă unul în plus acasă;

“mame care parcurg situații neprevăzute ” – acele persoane care își lasă copilul ca urmare faptului că sarcina a fost un eveniment imprevizibil, ori care au un comportament ezitant.

Există probabil o serie de motivații personale în privința abandonului, iar acestea sunt particularizate de la caz la caz. Printre acestea pot fi enumerate: abuzul și dependența de alcool sau droguri, starea de sănătate a copilului și a mamei, vârsta acesteia din urmă (de regulă minorele sunt mai predispuse în a renunța la propriul copil), situația în mediul familial a mamei (maltratare, abuz, neglijare, violență conjugală, etc.). Potrivit lui Popescu (2003, p.9), “România continuă să aibă și în prezent o rată ridicată a abandonului (în jur de 1,2–1,5, la o mie de nașteri vii) și un număr mare de copii instituționalizați…. în ciuda unei scăderi a abandonului la copiii mai mari, asistăm la o creștere a abandonului la nou-născuți sau în primele luni de viață a copilului, direct în maternitatea/spitalul în care era internat”.

Impactul parentalității asupra dezvoltării individuale este semnificativ și își pune amprenta asupra membrilor unei societăți încă din primii ani de viață. Rolul pe care îl joacă părinții naturali în existența unui copil nu poate fi subsitituit de către un mediu instituțional oricât de bun ar fi acesta. Legătura biologică dintre mamă și copil poate rămâne la nivel subconștient și marchează venirea pe lume a oricărui copil. Afecțiunea și grija permanentă pot substitui sau măcar umple golul lăsat prin abandon, însă acest proces cu siguranță nu poate fi realizat în mediul instituțional. Aici, numărul mare al copiilor de care trebuie să aibă grijă un angajat conduce la pierderea detaliilor și a individualității. Membrii mediului instituțional sunt tratați doar ca un tot unitar de care trebuie avută o grijă minimă în lipsa afecțiunii parentale.

Rene Spitz introduce noțiunea de “depresie anaclitică” – un ansamblu de dezordini fizice și psihice care se instalează progresiv la sugarul separat de mama sa dupa ce a avut o relație cel putin satisfacatoare în prima lună de viață (sursa: http://drandrei.ro/index.php?page=Un%20concept&path=continut/concept.php).

Mediul instituțional nu poate așadar substitui dragostea și îngrijirea parentală, instituțiile rămân doar perfectibile, cu caracter temporar sau complementar, știut fiind faptul că riscurile legate de ele sunt cu atât mai mari cu cât vârsta copilului este mai mică; cu cât instituționalizarea este de o mai lungă durată nevoile proprii fiecărei vârste și climatul specific mediului familial sunt mai mult ignorate (Voinea, 1993, p.124).

1.2.4. Imactul instituționalizării asupra copiilor

Este lesne de înțeles faptul că dragostea parentală își pune amprenta asupra existenței și dezvoltării umane. Copiii instituționalizați sunt privați de un asemenea tip de afecțiune, iar acest aspect are un impact deosebit asupra abilităților sociale, dar și în privința sănătății fizice ori mentale. Ca și ființe umane sunt foarte diferiți, iar încă din stadiile incipiente ale dezvoltării noastre simțim nevoia de individualizare în privința afecțiunii. Însă în sistemul instituționalizat, acest lucru nu poate fi îndeplinit întrucât se știe faptul că un asistent are grija de cel puțin o grupă de copii, iar aceștia din urmă își contopesc propria personalitate cu cea de grup.

Pentru ca sistemul de asistență socială să poată înțelege și soluționa eventualele probleme cu care se confruntă copilul instituționalizat, este necesară asumarea teoriilor psihologice în privința stadiilor dezvoltării umane. Printre acestea, se enumeră și teoria lui S.Freund (apud Oncea L., 2007, p. 23-24) care enumeră următoarele stadii: a) cel oral (0-1 ani); b) stadiul anal (2-3 ani); c) cel falic (3-5 ani); d) stadiul de latență (5-12 ani) și e) cel genital (12-18 ani). Îndeplinirea fiecărei nevoi intervenite în aceste stadii permite dezvoltarea corespunzătoare a individului atât din punct de vedere psihologic, moral cât și social. Pe de altă parte, A. Badura (apud Oncea L., 2007, p. 28) susține că „personalitatea sau comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare a interacțiunii sociale prin recompense și pedepse, imitare – identificare cu anumite modele de rol oferite de părinți sau de alte persoane semnificative pentru copil, precum și prin conformarea la expectanțele celor din jur”. Lipsa atenției personale, a stimulării emoționale ori a unor modele constante de imitat în viață pot crea dezechilibre în dezvoltarea psihică ori socială a unui copil.

Chiar si prin cazurile mediatizate în presă, poate fi observat faptul că modul de instituționalizare al copiilor în primele etape de viață își pune amprenta asupra modului în care aceștia se comportă, vorbesc (sau nu), dar mai ales asupra modului în care se raportează la cei din jur. Este vorba practic despre o traumă de ordin emoțional și afectiv ce are un impact deosebit asupra dezvoltării personale. Este constatată așadar o lipsă de adaptare a acestor copii ce se manifestă în „schimbări pronunțate în sfera psiho-emoțională, reglării vegetative, în formarea dereglărilor neuro – psihice pronunțate, creșterea emoțiilor negative și supraîncordarea mecanismelor de reglare” (Cojocaru, 2008, p.85).

Există de asemenea probleme de ordin pedagogic și psihologic ce derivă de asemenea din reticența societății față de acești copii „ai nimănui” întrucât percepția generală se raportează la faptul că sistemul instituțional eșuează în educarea și integrarea acestora.

1.3. Protecția copilului instituționalizat și măsurile de asistență socială

1.3.1. Abandon și instituționalizare – scurt istoric

Orice istoric în privința oricărui domeniu din România pornește de la raportarea perioadei curente cu cea din timpul regimului comunist. Astfel, poate fi evidențiată și evoluția măsurilor de protecție socială a copiilor în dificultate. În perioada de dinaintea anului 1990, politica ce încuraja sporirea natalității prin intervizerea avorturilor și a contraceptivelor a condus la o creștere exponențială a numărului de nou-născuți. Problemele de ordin social, dar mai ales economic și dezorganizarea morală ce au intervenit după căderea regimului comunist au condus la o gestionare deficitară a creșterii natalității de dinainte de 1990. Dezechilibre resimțite la nivelul valorilor sociale și manifestate prin alcoolism, divorț, violența domestică au condus la sporirea cazurilor de abandon, dar și a numărului copiilor aflați în dificultate. Moștenire din perioada comunistă, așa-zisele leagăne de copii prevedeau instituționalizarea copiilor până în trei ani. Practic, în această perioadă critică, aceștia ar fi trebuit ocrotiți și îngrijiți la nivel individual, însă personalul insuficient și lipsa investițiilor în spațiul locativ, respectiv în mijloacele ce ar putea îndeplini nevoi fizice sau intelectuale au condus la un eșec al instituționalizării.

Plasarea copilului peste trei ani dintr-un centru de plasament într-altul a generat confuzie și erodarea sentimentului de apartenență din partea persoanelor vizate spre a fi protejate de către stat. Potrivit lui Zamfir (1977, p. 96-97), un asemenea sistem a generat o situație extrem de negativă față de acești membrii ai societății. Astfel, „copiii care la împlinirea vârstei de 18 ani erau lăsați în stradă fără a avea o pregătire suficientă pentru viața independentă și nici resursele materiale sau financiare pentru a se descurca reflectă de fapt o socializare deficitară a acestora prin lipsa unei perspective asupra vieții adulte” (Idem).

Datele cu privire la evoluția sistemului de instituționalizare în România din perioada post-comunistă sunt prezentate de către
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPFDC; sursa http://www.copii.ro/prot_prezentare.html) după cum urmează:

În anul 1997 a fost dezvoltat un sistem integrat în privința protecției copiilor în dificultate, iar activitatea a fost împărțită la din punct de vedere județean și central. Au fost de asemenea concepute 41 Direcții pentru Protecția Copilului la nivel județean dar și pentru București;

Strategia Guvernamentală pentru Protecția Copiilor pentru perioada 2001-2004 a vizat adaptarea cadrului legislativ din România cerințelor și evoluției internaționale în privința ocrotirii persoanelor în dificultate. Prin această strategie s-a dorit particularizarea sistemului de instituționalizare într-un de integrare a copiilor în mediul familial prin desființarea centrelor concentrate de îngriire;

Definitivarea sistemului legilativ prin promulgarea legii nr. 272 din anul 2005 care viza protecția și promovarea drepturilor copilului;

Din punct de vedere al instituțiilor statului, activitatea a fost împărțită:

La nivel central prin înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPFDC);

La nivel județean prin înființarea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC);

La nivel local prin apariția Serviciilor de Asistență Socială.

Chiar dacă au existat aceste inițiative de a reforma sistemul public de ocrotire a copiilor, reformele nu au avut efectele scontate întrucât persoanele ajunse în pragul maturității nu s-au putut integra în societate. Practic, indiferența vis a vis de educația și formarea profesională pentru o alternativă de trai decent după părăsirea sistemului de instituționalizare au condus la o lipsă de adaptare a copiilor. De asemenea, statul nu a propus ori găsit o alternativă viabilă de a ajuta aceste persoane să își caute un loc de muncă ori să își asigure un spațiu locativ. Astfel, s-a ajuns în situația în care a fost schimbată o problemă de natură socială (abandonul) cu altele și mai grave (vagabondajul, delicvența, dependența de droguri sau de alcool).

Prin cadrul legislativ anterior anului 2011, a existat o accentuare a interesului copilului, dar mai ales a dreptului acestuia de a fi ocrotit de către părinți. Acestora din urmă le revenea responsabilitatea în dezvoltarea copiilor, ulterior putând să intervină comunitatea locală. Intervenția statului era privită doar în privința asigurării protecției și garantării drepturilor. Astfel, s-a conturat posibilitatea de intervenție a autorităților competente în momentul în care se ancheta un abuz ori vreo problemă majoră pentru minori. Printre căile de intervenție au fost stipulate posibilitatea decăderii din drepturile părintești ori integrarea copilului în sistemul insituțional în momentul în care era constatat vreun abuz ori vreo privare de drepturi de către asistenții sociali. Practic, acest cadru legislativ urmărea „schimbarea ideii că statul ar putea înlocui grija părintească” ( Preda și Chassard Z., 2001, p.48).

 .

1.3.2. Măsuri de protecție – modificarea legii adopției

Există probabil multe probleme pe care societatea trebuie să le reglementeze și soluționeze, însă poate una dintre cele mai impresionante este cea a copiilor aflați în dificultate. Măsurile pe care Statul Român le-a inițiat în privința protecției sociale au fost operaționalizate prin Hotărârea de Guvern nr. 829 din 31 iulie 2002 privind apobarea Planului Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Potrivit acestui document

(p.12-18;sursa:

http://www.activewatch.ro/uploads/legislatie%20interna_DAD/Hot829_31_07_2002%281%29.pdf), există unele principii fundamentale ce guvernează protecția socială precum:

Principiul activizării: constă în dinamizarea sectoare sociale afectate de probleme de ordin economic, familial ori financiar. Practic, persoanele defavorizate se adaptează la situația în care se regăsesc prin acceptarea acesteia și adoptarea unei atitudini passive;

Principiul responsabilizării: activarea empatiei, dar mai ales a conștiinței individuale și collective cu privire la responsabilitatea pe care societatea o poartă în ceea ce privește persoanele defavorizate;

Suportul social ca instrument al incluziunii sociale: prevăzut ca instrument pentru gestionearea și aplicarea celor două principii expuse mai sus;

Principiul diversificării formelor de suport sub formă de pachete complementare: depășirea limitelor structurale pe care le prezintă unele forme de suport prin integrarea unor elemente complementare precum cele de ordin financiare ori fiscale, directe sau indirecte;

Principiul abordării integrate a sistemului de protecție socială și cel al suportului personalizat: presupun practic conștientizarea faptului că fiecare probleme și personalitate trebuie tratată și ocrotită în mod individual;

Deplasarea accentului de la tratare la prevenire: acelasi rațioment ca și în medicină poate fi aplicat asupra sistemului de asistență socială. Este dovedit faptul că devine mult mai costitsitoare remedierea unor probleme deja existente decât prevenția acestora;

Principiul abordării inclusive: este introdus chiar termenul de „societate inclusivă” care integrează atât grija pentru persoanele aflate în dificultate cât și cea pentru dezvoltarea socială;

Evitarea discriminării și principiul investiției în dezvoltarea socială și umană: educația și culturalizarea reprezintă unele dintre cele mai importante valori și căi de acțiune pentru o dezvoltare durabilă din punct de vedere social:

Depășirea abordării exclusive adulto-centrice în suportul pentru copii și principiul eliminării disparităților social-economice prin egalizarea șanselor de dezvoltare: acest aspect rezonează cu politica la nivel european prin care se dorește ca toate regiunile să aibă posibilitatea de a ajunge la un grad de civilizație și dezvoltare care să permită cel puțin un trai decent pentru proprii membri;

Îmbinarea politicii economice cu cea socială: stimularea redresării ori a creșterii economice trebuie să ia în considerare și problemele cu care se confruntă societatea;

Principiul folosirii integrale a resurselor de dezvoltare și cel al oferirii suportului social pe măsura constituirii resurselor economice necesare;

Promovarae unei culturi a eficienței în politica socială: activarea conștiinței publice în privința aportului pe care comunitatea îl poate avea la rezolvarea unor probleme cu care se confruntă societatea;

Principiul parteneriatului și al participării, respectiv cel al promovării al valorilor muncii: implicarea tuturor sectoarele economice și sociale în politica desfășurată de stat pentru protecția socială.

Toate aceste aspecte au urmărit, cel puțin în teorie, dezvoltarea unui sistem integrat și eficient al măsurilor de suport pentru reducerea disparităților la nivel social. Din păcate, birocrația și lipsa de implicare directă au condus la situația în care teoria nu s-a transpus în practică decât în mică măsură. Există o limitare a accesului la asistența socială în cazul anumitor beneficiari din cauza faptului că există mai multe organisme ce dețin apanajul administrării fondurilor din acest domeniu. Cadrul juridic, lipsa personalului ori a calificărilor necesare pentru a profesa corespunzător au condus la ineficiența structurilor instituționale. Există de asemenea programe inadecvate de stimulare financiară a categoriilor defavorizate. Chiar dacă s-a încercat înăsprirea criteriilor de acordare a ajutoarelor sociale, există încă inadvertențe în acest domeniu ce au condus la apariția unor situații hilare de tipul celor în care persoane cu handicap grav sunt chemate la sediul medicilor de familie pentru a le fi evaluată starea. Elaborarea unui cadru juridic și administrativ coerent în care să fie reglementate instrumentele de administrare și acordare a susținerii financiare reprezintă poate o măsură imediată ce ar trebui întreprinsă în situația de față. De asemenea, s-ar impune o evaluare și examinare corepuzătoare pentru fenomenele de ordin economic și social deoarece aceastea conduc în cele din urmă la apariția nevoii de acordare a ajutoarelor sociale. Bineînțeles că organizarea mai la nivel instuțional este cea care în definitiv își pune cea din urmă amprentă asupra modului în care trebuie gestionată situația persoanelor în dificultate.

În ceea ce privește măsurile de protecție a copilului și de prevenire a sepărarii acestuia de familia sa, au fost adoptate în anul 2005 șase programe la nivel național care prin care s-a urmărit aplicarea eficientă a prevederilor legislative (Alexandru M, 2006, p. 135 – 136 ):

„Integrarea socio-profesională a copiilor/tinerilor din sistemul de protecție”: ceea ce vechiul sistem de instituționalizarea omitea se pare că s-a dorit reglementat prin acest program;

„Dezvoltarea serviciilor de zi și de recuperare și închiderea instituțiilor de tip vechi destinate copiilor cu dizabilități/handicap care nu pot fi reabilitate”;

„Reintegrarea și sprijinirea copiilor repatriați sau victime ale traficului”: un domeniu oarecum conex, dar totuși necesar a fi luat în considerare pentru protecția copiilor în dificultate;

„Prevenirea și combaterea exploatării prin muncă a copiilor”: este bine știut faptul că mai ales în mediul rural le este solicitat copiilor să renunțe la școală în favoarea muncilor agricole. De asemenea, programul a dorit să ia în considerare și exploatarea minorilor ce nu trebuie încadrați în procesul de muncă;

„Crearea rețelei de asistenți maternali profeșioniști pentru protecția în regim de urgență copiilor 0-2 ani separați de familie”: deși o inițiativă demnă de admirat întrucât se încerca schimbarea vechiului sistem, acest aspect a condus la o problemă de adaptare gravă a copiilor din sistem. Aceștia apucau să se atașeze de asistentul maternal care îi îngrija după care trebuia să se reîntoarcă în sistemul instituțional, fapt ce crea confuzie și deznădejde din punct de vedere al dezvoltării emoționale. Au existat de asemenea cazuri fericite în care asistenții maternali au decis adopția copiilor pe care îi aveau în grijă. Dar statul din păcate nu a luat în considerare și această modalitate de soluționare a problemei copiilor abandonați deoarece salariul pe care un asistent maternal îl câștiga era eliminat în momentul în care se producea adopția;

„Crearea și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru copil și familie în vederea prevenirii separării copilului de familia sa și sprijinirii reintegrării sau integrării copilului în familie”: acest program viza descentralizarea serviciilor de asistență socială la nivel local.

Oficiul Român pentru Adopții ca modalitate de organizare administrativă la nivel central este ulterior înființat prin Legea nr. 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii republicata 2010. În anul 2011, un cunoscut post TV a desfășurat o companie înduioșătoare cu privire la situația copiilor abandonați și modul în care statul se ocupă de această problemă. S-a dorit așadar conștientizarea opiniei publice cu privire la faptul că intervenția comunitară poate conduce la modificarea unui sistem legilativ deficitar ce conducea la o lipsă de integrare din punct de vedere familial și social a copiilor abandonați.

(sursa: http://www.mediafax.ro/social/dgaspc-buzau-copiii-institutionalizati-si-internati-la-sj-beneficiau-de-ingrijire-corespunzatoare-10528879)

Campania și-a propus să atragă “atenția asupra copiilor abandonați. 40 de mii sunt în România. Suntem pe primul loc la numărul de copii părăsiți în Europa și totuși statul n-are politici coerente pentru a-i proteja. Încă mai exista centre de plasament mamut în care cresc împreuna peste 100 de copii, legea adopțiilor nu încurajează românii să ia un copil acasă, iar autoritățile refuză să recunoască faptul că ne confruntăm cu o situație cu adevărat gravă” (sursa: http://www.gandul.info/magazin/vreau-si-eu-parintii-mei-o-campanie-a-stirilor-pro-tv-pentru-ca-fiecare-copil-abandonat-sa-ajunga-intr-o-familie-8294362).

Scopul acestei mediatizării a problemei adopției a fost cel de a integra copii în mediul familial, indiferent că acest aspect presupune ocrotirea părinților naturali, adoptivi ori a asistenților maternali. Ca urmare a acestei campanii, 75.000 de persoane au semnat petiția prin care era solicitată schimbarea cadrului legislativ pentru ca acei copii abandonați să poată fi integrați mai usor în mediile de tip familial. Guvernul a aprobat în cele din urmă în data de 09 martie 2011 o ordonanță de urgență astfel încât Legea nr. 273/2004 să poată fi modificată și completat. Prin principalele schimbări ce au intervenit în acest proces s-a enumerat și conștientizarea statului că el este cel responsabil de găsirea unei familii pentru un copil și nu invers.

(sursa: http://lumealuiarm.wordpress.com/2012/03/02/copii-abandonati-institutionalizati/copiiabandonati-1-2/)

Astfel, au fost concepute o serie de schimbări, iar aceastea pot fi sintetizate după cum urmează (sursa: http://www.universdecopil.ro/Legea-adoptiei-2011-actualizata-si-modificata-in-Romania.html):

Redefinirea conceptelor de “adoptie națională și internațională” prin introducerea criteriului de evaluare al reședinței în loc de cel al domiciului. Prin această normă s-a urmărit extinderea posibilității de adopție dincolo de hotare. Practic, părinții români care locuiesc în străinătate vor avea posibilitatea de înfia un copil:

Corelarea noului Cod Civil cu anumite condiții de fond în domeniul adopțiilor. Cel mai probabil aici există o referire la modul în care este mai nou recunoscut mediul familial (chiar și prin concubinaj ori prin exitența contractelor prenupțiale);

Micșorarea termenului de adopție la 30 zile de la emiterea certificatului de naștere. Astfel, s-a eliminat obligativitatea asistenților sociali de a găsi rudele de până la gradul IV al copilului abandonat. Acest aspect implica practic realizarea unui arbore genealogic și contactarea tuturor persoanelor ce ar fi putut avea legătură cu acel copil. Acestora din urmă le era solicitat să confirme dacă doresc să îngrijească nou-născutul și numai în cazul în care cel din urmă individ refuza copilul putea fi declarat adoptabil. Astfel, procedura era extinsă pe mai mulți ani, fapt ce îngreuna enorm accesul părinților dornici să înfieze un copil spre procedurile de adopție;

Termenul maxim în care un copil poate fi declarat adoptabil a fost limitat la perioada de 1 an. Dacă în acest interval, asistenții sociali nu vor reusi reintegrarea acestuia în mediul familial, atunci vor putea fi demarate procedurile de adopție;

Un element de o noutate și importanță semnificativă este introducerea posibilității de prelevare și analiză ADN în cazul copiilor ce provin din relații extraconjugale;

Bineînțeles că s-a luat în considerare și procedura de monitorizare după ce s-a finalizat adopția astfel încât să fie obținută și garantare o integrare cât mai optimă a copilului în noul mediu familial.

Birocrația va juca probabil un rol important în acest proces, însă acest demers legislativ este măcar un punct de pornire în asumarea protecției copiilor abandonați.

1.3.3. Date statistice în privința instituționalizării din România

Gradul de concentrare al problemelor de ordin social este cel mai probabil destul de mare în partea de nord a României unde este deseori asociat cu nivelul crescut de sărăcie, șomajul și abuzul de alcool. Din punct de vedere statistic se poate enunța o clasificare a indicilor de măsurare în privința copiilor aflați în dificultate, însă numărul real al acestor cazuri poate că nu va putea fi evidențiat niciodată. Multe dintre aceste cazuri nu sunt identificate de asistenții sociali fie din pricina faptului că anchetele sunt desfășurate fără o inspecție fizică în teren, fie deplasarea la familiile cu probleme se efectuează doar ocazional fără a se putea surprinde problemele în esența lor.

Gradul de abandon școlar influențează totuși modul în care statul român se raportează la situația acestor copii. Deși alfabetizarea în anul 2014 ar trebui să fie totală întrucât mijloacele de educare și culturalizare au evoluat și s-au răspândit, realitatea arată faptul că cel puțin în zonele rurale școala nu joacă un rol prioritar în dezvoltarea indivizilor. Mulți dintre copii sunt nevoiți să renunțe la studii pentru a contribui la activitatea domestică din jurul casei și pentru a-și aduce aportul la agricultura de subzistență ce este practicată în aceste zone (Boboc, I., 1997, p.124).

Alcoolismul și sărăcia joacă de asemenea un rol important în privarea drepturilor copiilor din mediul urban, întrucât mulți dintre părinți pun mai presus propriile interese și dependențe decât responsabilitatea pe care au față de cel/cei cărora le-au dat viață. Atitudinea pasivă și acceptarea situației în care se află au condus de asemenea la incapacitatea adulților de a-și asuma ocrotirea și educarea copiilor. Cu toate acestea, în multe dintre cazuri ei refuză să renunțe la drepturile părintești în favoarea statului ori a sistemului de adopții. Bineînțeles că în acest context joacă un rol important și ajutoarele financiare pe care acești părinți le primesc de la stat. Potrivit datelor raportate de Ministerul Muncii, în anul 2005 s-a înregistrat cel mai mare număr de alocații de stat acordate pentru copii (4.411.776). O creștere semnificativă și bruscă s-a înregistrat trei ani mai târziu.

Figura 1.3.3.1 Evoluția numărului mediu lunar de beneficiari de alocație de stat pentru copii ( perioada 2004-2010)

Sursa: Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Evoluții în domeniul asistenței sociale 2010, Buletin statistic trimestrial în domeniul muncii și protecției sociale, p. 3.

Este totuși posibil ca aceasta să nu se fi produs ca urmare a unei dorințe de economisire din partea statului român întrucât în anul 2008 s-a înregistrat boom-ul economic. Scăderea numărului de alocații acordate pentru copii s-a produs cel mai probabil ca urmare a unei scăderi corespunzătoare a natalității. În perioada 2008-2010 s-a întregistrat o creștere ușoară a acestor beneficiari datorați probabil unei intensificări ușoare a natalității, dar o contracție a veniturilor bugetare alocate acestui domeniu. Deși în mediul urban există numeroase premise (accesibilitate la locuri de muncă, hrană și locuire), femeile de la oraș aduc mai puțini copii pe lume decât în mediul urban. Această situație ar putea interveni ca urmare a unei conștientizări mai mari a populației ubane în privința resurselor necesare pentru a crește un copil, dar mai ales și din cauza faptului că rolul dependențelor de alcool este luat în mare parte de o dedicare asiduă la locul de muncă și stresul pe care îl generează. În anul 2009, Guvernul României a efectuat o statistică privind situația adopțiilor, fiind evidențiate unele aspecte interesante și utile în mod sintetic (sursa: http://www.adoptiiromania.ro/files/statistici/11_dez_statistici%ust_20091112931421.pdf) :

numărul familiilor cu atestat pentru adopție în vigoare a fost de 2615;

vârsta medie a acestora era 38,5 ani;

mediul de proveniență era în marea majoritate urban (75%);

26% dintre familii doreau 1 copil între 1 și 3 ani, iar 15% își manifestau interesul pentru un minor între 4-5 ani;

36% dintre familii ar fi optat pentru o fată, în timp ce 22% pentru un băiat (42% nu aveau o opțiune clară);

61% doreau un copil sănătos și doar 24% specificau că nu este importantă etnia.

Din toate aceste cifre reiese o perpetuarea a stereotipurilor sociale precum: a) ideea că fetele sunt mai cuminți decât băiețeii; b) vârsta copilului își pune amprenta asupra modului său de integrare într-o nouă familie (copiii mai mari sunt considerați că se adaptează mult mai greu decât cei mai micuți); c) un copil sănătos are șanse de reusită în viață decât unul cu deficiențe; d) există o reticență vis a vis de apartenența la o anumită etnie întrucât este considerat că anumite trăsături de personalitate și comportament reies din factori genetici ce nu pot fi combătuți nici chiar prin educație. Potrivit aceluiași raport, 57% dintre copii au beneficiat în anul 2008 de plasament la asistenții maternali. Un procentaj semnificativ este raportat de asemenea în privința plasamentului la alte persoane ori familii (35%), în timp ce integrarea în centre de plasament se situează doar la un nivel de 3%. Acest aspect ar putea fi unul de ordin pozitiv în raport cu situația centrelor mamut în care s-a urmărit instituționalizarea copiilor abandonați dupa anul 1990. Cu toate acestea, sezonalitatea plasamentului la asistenții maternali poate genera confuzie și neîncredere în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală și emoțională a unui copil. Acesta percepe asistentul maternal drept propriul părinte în multe dintre cazuri, iar despărțirea de mediul familial astfel creat poate crea dezechilibre ce ulterior nu mai pot fi remediate, dar care afectează în mod iremediabil viața adultă. Datele furnizate de către Guvernul României și prezentate mai sus sunt discrepante totuși în raport cu situația identificată de către Institutul Național de Statistică:

Tabel 1.3.3.1 Centre de plasament pentru protectia copiilor insitituționalizațti pe categorii de unități

Sursa: https://statistici.insse.ro/shop/

Conform acestor date se poate observa faptul că a existat o creștere cu 705 unități ale serviciilor publice specializate în privința centrelor de plasament pentru protecția copilului aflat în dificultatate. S-a înregistrat de asemenea o creștere a organizațiilor private autorizate care activează în acest domeniu, însă vorbim despre o apariție într-un număr mai mic decât a celor de stat.

Pe de altă parte, făcând o comparație între anii 1999 și 2005 se poate observa faptul că integrarea în mediul familial natural nu a înregistrat o creștere prea mare. Mai mult, din anul următor această situație a înregistrat o descreștere rezultată probabil din incapacitatea statului de a soluționa o asemnea problemă de ordin social, dar mai ales și din cauza accentuării elementelor propice pentru dezorganizarea familială (sărăcia, dependența de droguri sau alcool, violența domestică, etc.). Se poate observa faptul că anul 2005 a marcat de asemenea interzicerea adopțiilor internaționale, dar și o schimbare a perspectivei de la centre mamut către importanța acordată individualității fiecărui copil. Astfel, numărul formelor de protecție prin plasamentul la asistenții maternali a înregistrat o creștere spectaculoasă față de anul 1999.

Tabel 1.3.3.2 Numărul beneficiarilor din sistemul de protectie a copiilor instituționalizați

Sursa: https://statistici.insse.ro/shop/

Dincolo de cifre însă există o situație pe care societatea o acceptă printr-un acordat tacit, fără a exista și o implicare activă din punct de vedere comunitar în rezolvarea problemelor copiilor în dificultate. De asemenea, chiar dacă anul 2010 a înregistrat un progres destul de notabil în privința reglementărilor de ordin legislativ în privința adopțiilor, există o cale lungă până când copiii fără părinți vor putea fi considerați și tratați ca membri active ai societății, dar mai ales ca factori potențiali pentru dezvoltare din punct de vedere uman, tehnologic și social.

CAPITOLUL II ASPECTELE SOCIO-AFECTIVE ALE COPIILOR INTITUȚIONALIZAȚI

2.1. Rolul familiei în dezvoltarea copilului

Familia reprezintă unitatea cea mai de bază a organizării sociale în care invidizii își regăsesc sentimentele de apartenență și stabilitate ce le guvernează viața atât în raport cu alte persoane cât și în ceea ce privește propria individualitate. Un concept de bază în teoria sistemelor din mediul familial este cel care fundamentează familia drept entitatea ce include memebri interconectați astfel încât fiecare individ să îi influențeze pe alții în moduri predictibile și recurente (Van Velsor și Vox, 2000). Această formă de organizare își pune amprenta în ultima instanță asupra dezvoltării psihologice și fizice, iar perioada copilăriei este profund marcată de modul în care individul se raportează la mediul familial. Problema angajamentului pe care familia și-l asumă în ceea ce privește educația copiilor și experiențele de viață ale acestora a prezentat interesul multor autori (Epstein, 2001; Marschall, 2006). Literatura de specialitate rezumă următoarele concepte în acest domeniu (Halgunseth L., 2009):

educația copilăriei timpurii în care este încurajată participarea familiei la procesul de luare al deciziilor;

comunicarea bivalentă, consistentă cu limba vorbită în mediul familial;

schimbul de cunoaștere între medii;

rolul pe care îl poate avea familia în ceea ce privește aprofundarea și susținerea activităților de învățare acasă cât și în comunitate;

împărtășirea și promovarea valorilor;

sistemul comprehensiv ce este creat în acest mediu astfel încât să susțină activitățile de învățare din mediul școlar.

Modul în care invididul se raportează la mediul familial în perioada copilăriei timpurii își pune amprenta în ultimă instanță asupra alegerilor pe care le va face în viața adultă. Printre acestea se enumeră și cele ce țin de alegerea partenerului de viață. În ultimii ani, concubinajul a devenit din ce în ce mai acceptat de către societate atunci când vine vorba despre conviețuirea dintre parteneri, iar derogările în acest domeniu s-au extins într-atât încât în unele culturi este acceptată și chiar promovată căsătoria persoanelor de același sex. Formalizarea familiei la nivel social a pălit așadar o dată cu trecerea timpului, iar perioada copilăriei își spune cuvântul în ceea ce privește căsătoriile heterosexuale. Un studiu efectuat în Danemarca de către Morten Frisch și Andres Hviid (2006) asupra unui eșantion de 2 milione de locuitori a evidențiat faptul că există divorțul își pune amprenta în mare măsură asupra copiilor și deciziilor acestora de a se căsători cu parteneri homosexuali decât aceia care provin dintr-un mediu stabil.

În plan teoretic, parentalitatea poate fi definită drept un ”termen-umbrelă care acoperă o diversitate de activități și abilități îndeplinite de către adulții care asigură creșterea și îngrijirea unui copil” (Arendell, 1997, p.1 apud Cojocaru, 2008, p. 49). În fapt, părinții definesc ordinea, educația și valorile ce ar trebui să ghideze întreaga viață a unui copil. Părerea mea este că pe lângă activitățile de îngrijire fizică și materială, părinții trebuie să asigure un suport psihologic și social corespunzător copiilor astfel încât aceștia să promoveze ulterior valorile însușite în mediul familial și să nu intervină comportamente deviante în raport cu normele sociale, morale sau chiar legale. Condițiile de viață însumate de aspectele economice, sociale, culturale și educaționale își pune amprenta în fond asupra dezvoltării individului uman. Conform lui (Oancea L, 2007 p.22), ”cercetările s-au orientat către studiul evoluției copiilor adoptați și a celor socializați de părinții biologici” atunci când s-a avut în vedere scopul detectării rolului mediului în formarea personalității copiilor. Nivelurile la care poate fi observată discrepanța între modul de dezvoltare individuală a fiecărei ființe umane (Idem, p.22) sunt următoarele:

cel biologic-înnăscut;

nivelul psihologic individual;

cel definit de mediul fizic (influențele mediului extern asupra copilului după naștere);

nivelul istoric, socio-cultural: acesta definește complexitatea în esența sa și își pune amprenta cel mai mult amprenta asupra dezvoltării individuale.

Din punctul meu de vedere, societate ca și entitate de organizare umană definește în ultimă instanță dorința de a asigura un anumit prag de normalitate definit prin: a) conformism la normele general acceptate; b) predictibilitate ; c) ordine și echilibru. Familia reprezintă în consecință unitatea de bază ce introduce invididul în acest mediu imediat după naștere. Potrivit Mariei Voinea (2010, p. 46), ”familia constituie cadrul de realizare a sociabilității, premisa deprinderii normelor dezirabile, a modelelor de conduită așteptate”. În această perspectivă, responsabilitatea și raționalitate reprezintă două aspecte pe care mediul familial le conturează în raport cu educația unui copil.

2.2 Neîmplinirea nevoilor de ordin afectiv

Separarea dintre mamă și copil reprezintă poate unul dintre evenimentele cele mai marcante din viața unui individ. Acest punct de vedere este susținut și de literatura de specialitate care atribuie conceptul de ”deprivare maternă” unui set de condiționări diferențiate care, singulare sau combinate, pot prezenta consecințe similare. Cele trei mari categorii de condiționări în acest domeniu au fost sintetizate de căte Ellenbroek B.A. și Cools A.R.(2000, p. 105) după cum urmează:

deprivarea ce intervine atunci când un copil trăiește într-o instituție sau spital în care nu are un substitut maternal, unde nu primește suficientă grijă maternală și astfel are șanse minime de a experimenta interacțiuni de acest gen;

deprivarea ce apare atunci când un copil locuiește cu mama sau cu asistentul maternal, dar de la care primește insuficientă grijă și cu care are o foarte mică interacțiune;

deprivarea ce intervine atunci când copil nu se poate atașa ori interacțiunea cu mama în ciuda faptului că această prezintă suficientă grijă și atenție; această situație intervine atunci când au existat întreruperi ale legăturii mamă-copil anterior și când figura maternă se reîntoarce în viața copilului (un exemplu ar putea fi părinții plecați în străinătate care se întorc în țară pentru perioade scurte de timp și nu au contribuție directă asupra educației din perioada copilăriei).

Îngrijirea maternă și beneficiile pe care aceasta le poate aduce asupra dezvoltării individului pe parcursul vieții conturează în ultimă instanța dorința de afinitate, ordine, predictibilitate, căldură suflectească, siguranța individuală. Atașamentul ce derivă din relația mamă-copil se fundamentează încă de la naștere prin modalitatea în care adultul îngrijește sugarul și îî îndeplinește nevoile cele mai de bază (mâncare, somn, defecare, etc.). Dezoltarea fizică, intelectuală, socială și morală a copilului este profund marcată de această relație exprimată prin atenție și grijă. În cazul în care aceste aspecte lipsesc, copilul riscă să manifete comportamente ulterioare ce pot fi catalogate drept ”deviante” și chiar antisociale. Grija maternală dirijează în ultimă instanță educația unui copil și îi facilitează acestuia aprobarea pe care ulterior mediul social i-o va acorda astfel încât să îi fie conturată identitatea individuală. Două tipuri de nevoi mai elevate se întâlnesc în această perspectivă: cele ce țin de dragoste și cele ce se raportează la afiliere, respectiv securitate.

O dezvoltare armonioasă din punct de vedere fizic și pishic conturează viața în plan cognitiv și facilitează definierea unor competențe ori abilități ce vor ajuta copilul să se adapteze la mediul înconjurător. Nevoi precum cea de mâncare, îmbrăcare, siguranță, autoîmplinire sunt îndeplinite până la un anumit stadiu de mediul familial și educația pe care copilul o primește. Învățarea prin imitație își face simțită prezența încă din primii ani de viață ai un copil, iar modele comportamentale sunt vitale în acest stadiu al dezvoltării personale. Cogniția precum și stările de ordin emoțional sunt conturate în urma acestui proces iar copil le utilizează din plin atunci când explorează mediul înconjurător. Nevoia de cunoaștere este așadar combinată cu explorarea și jocul, iar toate aspecte sunt susținute de mediul familial și în special de figura maternală. Stăpânirea de sine, independența, persipicacitatea pe care copilul de dezvoltă îl vor ajuta ulterior să se integreze în medii sociale dintre cele mai variate.

Aprecierile, respectiv încurajările pe care le primește un copil o dată cu fiecare reușită personală în descoperirea lumii înconjurătoare îi conturează acestuia capacitatea de adpatare la mediul social, dar și unele trăsături de personalitate cheie precum: independența, încrederea în sine, determinarea de a acționa, spiritul de echipă, autodisciplina, consecvența și perseverența. Explicațiile pe care copilul le primește în această perioadă împreună cu exemplificările enunțate de părinți îl ajută pe individ să își formeze o imagine asupra modului în care ar trebui să se raporteze și integreze în societate. Conform lui Neamțu (2003, p. 79), nevoile pe care le manifestă copilul în raport cu mediul familial sunt următoarele: a) cea de dragoste și securitate; b) nevoia de experiențe; c) nevoia de apreciere și încurajare; și d) cea de responsabilitate.

Nevoile definesc în ultimă instanță trebuințele la care se raportează orice ființă umană, iar satisfacerea acestora reprezintă elementul motivațional, dar și o componentă de ordin afectiv ce conturează fiecare proces educațional ori de învățare. Împlinirea nevoilor are drept consecință asumarea normelor sociale în sens pozitiv. Pe de altă parte, atunci când trebuințele nu mai sunt satisfăcute, individul nu mai are nici un factor motivațional care să îi ghideze acțiunea în viață, fapt ce rezultă în definitiv în stres, frustare, imposibilitate de adaptare, neîncredere. De aceea familia joacă un rol extrem de important în viața unui copil, iar deprivarea maternă își pune amprenta într-un mod pregnant asupra dezvoltării psihice, fizice și mai cognitive a individului.

Un studiu experimental efectuat de Oomen C.A et All (2011) asupra cobailor de laborator ce au fost privați de îngrijirea maternă după a treia zi de la naștere a evidențiat faptul că femelel prezentau o reducere a densității numerice a celulelor nervoase. Extrapolând aceaste rezultate la nivel uman, se poate afirma faptul că impactul pe care îl are această situație asupra vieții adulte este cel în care cogniția nu se mai situează la același nivel cu cea a indivizilor ce au beneficiat de dragostea și îngrijirea maternă încă de la începutul vieții. Rezultate similiare au fost descoperite și de Gislaine Z. Reus et all. (2011) care au constat faptul că deprivarea maternă induce comportamente depresive și influențează negativ nivelul de neurotrofină din creierele cobailor de laborator. Analogia cu dezvoltarea umană denotă faptul că deprivarea maternă determină probleme de cogniție, conturare a personalității și comportament prin apariția violenței, a atitudinii antisociale și negativismului (Zamfir E. și Zamfir C., 1995).

2.4. Îngrijirea și ocrotirea copilăriei

Copilăria este etapa în care ființa umană își conturează existența în raport cu societatea în care trăiește, dar reprezintă totodată și una dintre cele mai vulnerabile perioade din viață. Copiii nu se pot proteja singuri și în multe cazuri nici nu pot cere ajutorul direct. De aceea instituțiile statului intervin în acest domeniu pentru a reglementa, chiar și în mică parte, ceea ce adulții nu pot sau nu vor să facă. Potrivit lui Cojocaru Ș. și Cojoracu C. (2008, p. 67) există mai multe forme de protecție temporară a copiilor aflați în dificultate:

serviciul de protecție de tip rezidențial care se realizează în două moduri:

protecția rezidențială de tip clasic (în instituții);

protecția rezidențială de tip familial (unități mici aflate în comunitate);

serviciile de asistență maternală: plasarea copiilor în unități de tip familial pe o perioadă definită de timp.

Procesul de reformă instituțională demarat după anii 1990 când s-a hotărât renunțarea la acele centre-mamut de instituționalizare (www.protv.ro) a fost coordonat la nivel național de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor (ANPDC). Potrivit lui Preda M. și Chassard Z. (2001, p. 48), una dintre cele mai importante inițiative în acest proces de reformă este Strategia Guvernamentală cu privire la Protecția Copiilor aflați în dificultate adoptată în anul 2001, iar aceasta avut drept scop schimbarea paradigmei că statul ar putea înlocui ocrotirea parentală. Astfel, statul român are în vedere orcotirea copilăriei la nivel instituțional, însă a început să pună accent în mai mare măsură pe soluționarea problemelor individuale decât comasarea lor la nivel colectiv.

CAPITOLUL III DESIGN-UL CERCETĂRII

3.1. Premise de lucru

Situația copiilor aflați în dificultate și în special a celor privați de dragostea maternală a reprezentat una dintre premisele de bază ale acestui studiu. Având în vedere faptul că am desfășurat stagiul de practică pentru profesia de asistent social în cadrul Primăriei din Troianul Județul Teleorman, am considerat oportună realizarea unei cercetări pe tema copiilor rromi din comunitatea locală și efectuarea unei analize în profunzime a situației celor care sunt separați într-o formă sau alta de mamele lor. Atenția mea s-a îndreptat asupra descoperiri formelor în care se manifestă privarea maternă dincolo de instituționalizare.

Confrom datelor menționate în capitolele anterioare, m-am raportat la următoarele constatări de ordin empiric: a) există un număr semnificativ de copii instuționalizați printr-o formă sau alta; b) privarea maternă este generată de cauze de ordin economic, social și psihologic, dar se poate manifesta în numeroase forme; c) criza economică a afectat o mare parte populația din România, iar acest aspect se resfrânge în ultimă instanță asupra familiilor și asupra modului în care sunt crescuți, respectiv educația copiilor. Situația economică precară poate fi considerat drept principal impediment pentru implicarea activă a părinților în educația copiilor și mai ales a mamelor. Fie că vorbim despre părinți plecați în străinate să muncească, violența familială, alcoolism sau sărăcie, lipsa unei protecții adecvate a copilăriei.

Ipoteza centrală a studiului a fost:

Privarea maternă se poate manifesta în multiple forme precum alcoolism, violența familială și îndepărtarea fizică a părinților prin locul de muncă în alte țări sau teritorii.

Ipotezele secundare au fost următoarele:

Dacă familia prezintă probleme în ceea ce privește dependența de alcool sau violență, atunci se va manifesta și privarea maternă.

Dacă prezența fizică a părinților în educația copiilor este semnificativ redusă, atunci aceștia vor prezenta probleme de adaptare socială și sentimente de frustare.

Abordarea de studiu este una calitativă întrucât studiile de acest gen permit cercetătorilor să pătrundă intensiv în modul de înțelegere și percepțiilor altora și să exploreze cum oamenii dau însemnătate vieții lor zilnice (Berg, 2001, p. 7). Acest gen de cercetare produce un context specific pentru înțelegerea modurilor în care indivizii își conturează percepțiile în raport cu realitatea socială definită într-o anumită unitate de timp. Este vorba practic despre o abordare deschisă întrucât cunoașterea rezultă din inducție, mai degrabă decât din deducția, iar instrumentele de măsurare ce se evidențiază în astfel de sutdii sunt următoarele: observația participativă sau neparticipativă, formală, informală, semiformală și focus-grupurilor sau analiza de conținut (Chelcea 2001/2007). În consecință, cercetare calitativă abordează datele dintr-o perspectivă deschisă și recurge la cunoașterea în profunzime a oamenilor și situațiilor studiate. Există două forme de cunoaștere ce derivă din această abordare:

Fig. 3.1 Modele de cercetare științifică

Modelul linear de cercetare științifică

Modelul circular de cercetare științifică

Sursa: Chelcea, S, 2001/2007, p. 84

Există tentația de a crede că o perspectivă calitativă nu ar putea evidenția validitate externă sau că problema studiată nu poate fi generalizată. Eșantionarea probalistică este totuși înlocuită conform acestui punct de vedere cu eșantionarea teoretică. Adică, selecția subiecților nu mai este lăsată la voia hazardului, ci se bazează mai degrabă pe reprezentativitatea lor în raport cu anumite constructe teoretice ce pot lua naștere pe parcursul cercetării. Consecința intuitivă este aceea că selecția subiecților este realizată pe parcursul investigației și nu la început așa cum se operează în cadrul cercetării cantitative (Chelcea, 2001/2007). Studiul de față abordează modelul circular de investigație prin intermediul a trei instrumente de cercetare:

interviul;

observația neparticipativă;

ancheta.

3.2. Obiectivele cercetării

Studiul de față și-a propus următoarele aspecte:

să surprindă situațiile în care pot fi descoperiți și ajutați copiii aflați în dificultate;

să exemplifice formele variate în care se manifestă deprivarea maternă:

să evidențeze consecințele imediate a unor asemenea situații asupra copiilor analizați;

să propună o schemă de soluționare a unor probleme evidențiate în familiile analizate.

3.3. Ghidul de interviu

Pentru a structura cât mai bine opiniile respondenților analizați în cazul de față, am conturat principalele nelămuriri generate de ipotezele cercetării într-un ghid de interviu după cum urmează:

Discuție introductivă

Bună ziua,

Mă numesc Albu (Stoian) Mihaela și sunt studentă în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială (specializarea Asistență Socială). În primul rând aș vrea să vă mulțumesc că ați acceptat să purtați această discuție cu mine. Consider necesar a preciza motivul pentru care solicit bunăvoința dumneavoastră de a-mi oferi unele păreri sau puncte de vedere. Intenționez să elaborez o cercetare referitor la protecția copiilor aflați în dificultate. Referitor la acest lucru, vă voi prezenta câteva teme de discuție și aș dori să aflu care este opinia dumneavostră despre acestea. Mă interesează foarte mult părerile dumneavoastră sincere în legătură cu acest subiect. Nu există opinii ori întrebări bune sau rele; sunt numai părerile dumneavoastră și vă rog să le exprimați cât mai onest.

Prezentarea respondenților

Dar haideți să ne cunoaștem mai bine. Vă rog sa aveți amabilitatea să-mi spuneți câteva lucruri despre dumneavoastră:

Cum vă numiți?

Ce vârstă aveți?

Ce ocupație aveți?

Cum se numește compania / instituția în care lucrați?

Stare civilă….

Aspecte generale

După părerea dumneavoastră, ce este esenția în viața unui om pentru ca acesta să poată duce un trai decent?

Sunteți de părere că în România acest tip de trai este accesibil oricărei persoane care muncește?

Cum ați aprecia situația dumneavostră materială raportându-vă la prietenii sau cunoștințele pe care le aveți?

Evaluarea socială a familiei

Cum vă înțelegeți cu partenerul de viață?

Dar cu vecinii?

Care este relația cu propriul copil? Dar cu cel aflat în plasament la dumneavoastră?

Ați întâmpinat probleme în clădirea acestei relații? Care au fost aceste probleme? (pentru asistenții maternali)

Copilul consideră în dumneavoastră o figură maternă/ paternă sau relația este strict de bunic – nepot? (pentru familiile în care părinții sunt plecați la muncă, iar copiii sunt lăsați în grija bunicilor.

Situația copilului

Pentru asistenții maternali

Care este istoricul copilului (a fost instituționalizat ori provine dintr-o familie dezorganizată)?

Mai are contact cu vechea familie?

Pentru ambele cazuri (asistenți maternali și bunici)

Cum învață copilul la școală?

Interacționează frecvent cu alți copii?

A avut probleme în interacțiunea cu alte persoane?

Încheiere

Aceasta a fost ultima parte a interviului. Țin încă o dată să vă menționez faptul că părerile dumneavoastră nu vor fi criticate, nici catalogate drept bune sau rele. Vor fi utilizate doar ca niște repere de studiu în definitivarea cercetării pe care o desfășor!

Vă mulțumesc!

3.4 Studii de caz asupra unor copii aflați în dificultate

Comuna Troianul se află situată în partea de sud-vest a orașului Roșiori de Vede , Jud Teleorman, la o distanță de aproximativ 14 km . Conform surselor pe care Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei mi le-a pus la dispoziție, datele preliminare ale recensământului general al populației din 2013, la nivelul comunei a fost stabilit un număr total de 3217 de locuitori organizați în 1348 de gospodării. Ocupațiile locuitorilor comunei variază de la domeniul agricol la lucrători în comert, industrie, administrație și servicii. În comuna Troianul își desfășoară activitatea un număr de 12 societăți comerciale, toate cu capital privat și 25 asociații familiale (sursa: http://primariatroianul.ro/index.php?rewriteparam=prezentare_locala). Conform aceluiași site, administrația locală, respectiv Primăria comunei Troianul are sediul în satul Troianul; aparatul permanent de lucru al primarului functionează în conformitate cu organigrama, fiind organizat în 7 compartimente în care își desfășoară activitatea un număr de 44 salariați (9 funcționari publici, 18 angajați cu contract individual de munca și 5 asistenți personali ai persoanelor cu handicap). Organigrama disponibilă pe site-ul primariei (http://primariatroianul.ro/index.php?rewriteparam=prezentare_locala) stabilește subordonarea departamentelor după cum urmează:

În subordinea primarului: a) consilier personal; b) compartiment urbanism, cadastru și mediu; c) administrator public.

In subordinea viceprimarului: a) compartiment contabilitate, impozite și taxe; b) compartiment administrativ și arhiva.

In subordinea secretarului: a) compartiment stare civilă, autoritate tutelară și asistență socială; b) compartiment juridic, resurse umane, achiziții publice; c) biroul de specialitate pentru proiecte cu finanțare internațională.

Serviciul de asistență socială este subordonat Compartimentului de Stare Civilă, Autoritate Tutelara și Asistență Socială. În cadrul acestui serviciu activează 3 referenți cu specializare generală sau în domeniu. Asistența medicală preventivă și ambulatorie este asigurată prin dispensarul uman din localitate de către doi medici generaliști, un medic stomatolog, un farmacist și patru cadre medicale cu pregătire medie care dispun de aparatura necesara. Conform fișei postului unui asistent social ce activează în această instituție, persoana ce se califică pentru o asemenea ocupație trebuie să prezinte următoarele abilități și aptitudini:

capacitate de implementare și rezolvare eficientă a problemelor;

capacitate de asumare a responsabilităților și de a lucra indepenedent ori în echipă;

autoperfecționare și valorificare a experienței dobândite;

abilitatea de analiză și sinteză;

creativitate și spirit de initiativă;

capacitate de planificare și acțiune strategică.

Printre cerințele specifice care sunt menționate în raport cu acest post se enumeră și disponibilitatea pentru lucru în program prelungit. Atribuțiile postului sunt următoarele:

Primirea și înregistrarea cererilor pentru acordarea ajutorului social pentru venitul minim garantat, pentru încălzirea locuinței ori acordarea ajutorului de urgență și a celui de înmormantare;

Primirea și înregistrarea cererilor pentru acordarea alocației de stat pentru copii nou-născuți, a indemnizației de naștere;

Efectuarea anchetelor sociale pentru soluționarea cererilor adresate serviciului;

Efectuarea în teren și întocmirea anchetelor sociale pentru divorțuri, minori, infractori, persoane vârstnice, alocații suplimentare, tutele, curatele;

Verificarea situației copiilor abandonați în instituțiile sanitare ori de ocrotire;

Este membru al Comisiei pentru Autoritatea Tutelară și Protecția Copilului.

Printre actele normative ce reglementează activitatea de asistență socială ca și profesie în cadrul acestei instituții se enumeră următoarele:

– Legea nr. 466 din 04/11/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 1088 din 23/11/2004. Cu aceasta ocazie a fost reglementat statutul de asistent social , fiind precizat totodata rolul Colegiului Național al Asistenților Sociali în apărarea intereslor profesionale ale membrilor săi (http://www.avocatnet.ro/content/articles);

Codul deontologic al profesiei de asistent social, codul nr. 1/2008 (http://www.dreptonline.ro/legislatie/cod_deontologic_profesie) care stabilește normele obligatorii de conduită profesională a asistenților sociali, respectiv a membrilor Colegiului Național al Asistenților Sociali din România. Independența profesională și responsabilitatea asistentului social reprezintă unul dintre punctele reglementate de acest cod.

Hotărârea Colegiului Național al Asistenților Sociali nr. 1/2010 (http://www.dreptonline.ro/legislatie/hotarare_acordare_trepte_competenta) al cărui scop este să asigure eficientizarea activităților de încadrare în trepte de competență profesională a asistenților sociali în scopul asigurării premiselor necesare încadrării pe funcții a acestora;

Hotărârea Consiliului Național al Colegiului Național al Asistenților Sociali nr. 2/2010 – aprobarea Normelor privind accesul în profesia de asistent social (http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_20868/Hotararea-Consiliului-National-al-Colegiului).

Codul Etic al Profesiei de Asistent Social (http://nutolera.com/2010/10/codul-etic-al-profesiei-de-asistent-social/). Acesta reflectă principiile generale de conduită profesională, astfel încât să fie reflectat un comportament cât mai consecvent și responsabil din partea asistentului social. Toate aceste aspecte sunt încadrate în două capitole. Primul capitol enunță valorile și prinicipiile etice fundamentale corespunzătoare activității asistentului social. Pe de altă parte, în capitolul al doilea sunt prezentate standardele etice ale activității profesionale desfășurate de asistentul social.

Cazurile ce au fost supuse analizei în scopul acestei cercetări au fost următoarele :

CAZUL I

Genograma familiei analizate

Prezentarea cazului

I.P : mama, o femeie ce a crescut în cadrul unei familii tradiționale din mediul rural care i-a format concepția potrivit căreia femeia trebuie să fie supusă barbatului ei și (indiferent ce s-ar întâmpla) să nu divorțeze niciodată. I.P este casnică și a finalizat doar studiile gimnaziale;

V.M.: tatăl, o persoană ce se consideră “capul familiei”, pentru care rolul femeii în cadrul familiei este nesemnificativ. V.M. a schimbat nenumerate locuri de muncă în ultima perioadă, toate aceste schimbări datorându-se dependenței de alcool. La fel ca și soția sa a finalizat doar studiile gimnaziale;

F. este băiatul cel mic al familiei și urmează să treacă în clasa a doua. Deși a promovat clasa întâi cu mare dificultate, susține că ii place foarte mult școala;

R, baiatul de 16 ani, a renunțat de 1 an să mai meargă la școală în dorința de a munci și de a fi propriul sprijin financiar.

Violențele între cei doi soți au devenit din ce in ce mai dese în ultima perioadă, iar cei doi copii (R.si F.) asistă adesea neputincioși la certurile iscate între părinti. Crescând în acest mediu și sub influența ideilor preconcepute ale tatălui, R. si F. și-au pierdut treptat respectul pentru figura paternă dar și pentru cea maternă a familiei. Desi a incercat în repetate rânduri să renunțe la viciul pe care îl are, V. refuză de fiecare dată să își accepte dependența și astfel cade cu fiecare ocazie în patima alcoolului. În acest context se limitează și posibilitățile financiare ale familiei. Însă alcoolismul și violența s-au amplificat în această familie culminând cu o agresiune extremă. Într-unul dintre scandalurile iscate din nou în familie, V. (sub influența alcoolui) și-a înjunghiat soția provocându-i o rană superficială. Fiul cel mare a chemat ambulanța și poliția care a constat agresiunea.

Tema cazului si soluționarea problemei studiate

Violența familială reprezintă principala problemă ce reiese din cazul prezentat mai sus. Pentru a soluționa sau cel puțin pentru a contribui la unele măsuri de redresare, asistentul social ar putea îndruma tatăl alcoolic către un centru de dezintoxicare. Poate fi ulterior urmărită evoluția tratamentului în acest sens, dar și reintegrarea acestei persoane în câmpul muncii. Asistentul social ar putea lua legătura cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și ar putea căuta un profil de angajat ce să i se potrivească lui V.M..

CAZUL II :

Genograma familiei analizate

Prezentarea cazului

O altă familie studiată a fost cea M. I și G au 2 copii mai mari în vârstă de 19, respectiv 24 de ani. I. este asistent maternal certificat printr-o diplomă de calificare corespunzătoare. Ea a luat în plasament 2 copii ca urmare a unei măsuri dispuse de Direcția G.A.S.P în vârstă de un an, respectiv 3 ani. Ambii au fost plasați în familie la vârsta de un an. Istoricul celor doi copii este următorul:

– cel mic provine dintr-o familie de etnie rromă cu 6 copii și cu o situație economică precară;

– cel mare provine dintr-o familie destrămată în care tatăl și-a ucis soția, iar în acest moment este închis pentru fapta sa.

În urma vizitei pe care am efectuat-o împreună cu asistenții sociali din cadrul primăriei, asistenta maternală mi-a confirmat că cei doi copii sunt în grija medicului de familie din Ștefănești. La un interval de trei luni, ea trebuie să se prezinte împreună cu cei doi copilași la controlul medical și psihologic în București, unde celor doi le sunt evaluate progresele de vocabular, abilitățile motrice ori de modul în care se comportă.

În urma discuției pe care am avut-o cu îngrijitoarea maternală mi-a fost conturată imaginea de profesionalism pe care aceasta persoana o denota și mai ales implicarea sa personală. Ea ajunsese practic să se atașeze foarte mult de cei doi copii considerându-i membrii deplini ai familiei. Atunci când am întrebat-o dacă statul ar pune-o în postura de a nu o mai finanța pentru această activitatea, ea a răspuns senină că nu ar înapoi cei doi copilași. Devotamentul acesta m-a surprins, dar m-a ajutat totodată să îmi lărgesc spectrul percepției asupra eticii și deontologiei profesiei de asistent social.

Tema cazului si soluționarea problemei studiate

Situația celor doi copii aflați în plasament la familia M. derivă din lipsa resurselor financiare, dar și dintr-o educație precară a părinților naturali. În calitate de asistent social, aș propune ca familiile naturale să fie monitorizate pe o perioadă mare de timp, iar capii de familie să își găsească un loc de muncă. Astfel ar putea fi rezolvată problema ce ține de resursele materiale și financiare. Bineînțeles că acest proces de găsire al unui loc de muncă ar putea porni și de la o educare prealabilă (cursuri de recalificare efectuate de către Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă).

CAZUL III:

Genograma familiei analizate

Prezentarea cazului

Acest caz a vizat efectuarea unei anchete în ceea ce privește un elev de 14, elev în clasa a-VI-a la Școala din Ștefăneștii de Jos. E.B. este tot de provenință rromă, dintr-o familie dezorganizată în care tătal făcea abuz de alcool, iar violența familială era la ordinea zilei. Violențele au condus și la abuzuri asupra băiețelului, fapt ce a rezultat în plasarea sa de urgență în grija unei asistente maternale. Examenul terapeutic la care a fost supus băiețelul a evidențiat o dezvoltare fizică normală, motricitate fizică normală și stare de sănătate bună. Cu toate acestea, s-au constat unele carențe de vocabular și comportament, copilul fiind oarecum inadaptat din punct de vedere social, cu un limbaj limitat și neexpresiv. Pe de altă parte, calitățile vocale îi surclasează toate aceste deficiențe întrucât copilul are o ureche muzicală foarte bine dezvoltată și un puternic simț al muzicii cu ritmuri. Situația școlară este una medie (note de 5 și 6) fapt ce evidențiază o dezvoltare intelectuale limitată. Cu toate acestea, pe parcursul timpului de când se află în plasament, băiatul și-a conturat propria personalitate, a învățat cum să se adapteze mai bine la mediul social și a recâștigat încrederea în propria persoană. Gândirea, limbajul și atenția reprezintă domenii în care copilul a câștigat de-a lungul timpului un avantaj, mai ales în ceea ce privește raportarea la familia adoptivă: se străduiește chiar să își formeze o imagine de lider, fiind permanent încurajat și suștinut de cei din jur în dezvoltarea unor asemenea abilități.

Tema cazului si soluționarea problemei studiate

La fel ca și în primul studiu de caz, violența familială este principala problemă ce a condus la deprivarea maternă în cazul de față. Asistentul social ar putea recomanda mamei naturale care a fost abuzată fizic de soț să se refugieze într-un centru de ocrotire și ulterior să se reintegreze treptat în societate (prin găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe, chiar și cu chirie).

CAZUL IV:

Genograma familiei analizate

Prezentarea cazului

Copilul R.D. are vârsta de 3 ani și a fost intial dat în ocrotire către un Centru de Plasament din București de către mama și bunica sa. Fetița este fructul unei relații extraconjugale a mamei, iar tatăl nu este cunoscut. Mama nu este căsătorită legal, dar trăiește în concubinaj cu un bărbat pe care familia i l-a impus încă de la vârsta de 14 ani. Toți locuiesc cu bunica maternă a copilului și o mătușă. Bunica este singura care aduce un venit în familie prin pensia pe care o are. Restul membrilor își câștigă existența de pe o zi pe alta. Casa în care locuiesc este construită din paiantă și este formată din două camere insalubre. În urmă cu un an, mama copilului a mers la notariat și a dat o declarație prin care a fost de acord cu adopția copilului de către o altă familie. Fetița a fost integrată la vârsta de doi ani în familia asistentei maternale A.V. În momentul în care a sosit în această familie, copila nu știa să vorbească, să își facă nevoile la oliță sau la wc ori să mănânce singură. De un an de zile a prezentat o dezvoltare psiho-motrică cu mult peste cea de până atunci. Abilitățile ei sociale s-au îmbunătățit de asemenea, fapt evidențiat în primul rând de dorința ei de a interacționa cu alți copii. Ocrotirea pe care a primit-o în acest mediu familial i-au clădit încrederea în sine și inițiativa de a explora mediului înconjurător la fel ca orice alt copil de vârsta ei. Doamna A.V. este casnică, iar soțul acesteia lucrează la una dintre întreprinderile din Ștefăneștii de Jos dispunând împreună de o casă cu 4 camere cu o curte foarte spațioasă. Cei doi soți sunt foarte atașați de fetiță și încearcă în permanență să îi asigure o îngrijire, alimentație și educație corespunzătoare.

Tema cazului si soluționarea problemei studiate

Sărăcia și educația precară sunt principalele teme ale acestui caz, iar ele ar putea fi monitorizate de către asistentul social printr-o implicare activă pe teren (vizite frecvente la familia respectivă și implicarea activă în ceea ce privește contactul permanent cu problemele cu care se confruntă acele persoane). Recomandările cu privire la găsirea unui loc de muncă sunt valabile și în acest caz.

CAZUL V:

Genograma familiei analizate

Prezentarea cazului

Cel din urmă caz este puțin mai aparte întrucât vizează situația unui copil lăsat în grija bunicilor deoarece părinții au plecat la muncă în Italia. M.R. are 15 ani și se află în grija bunicilor de aproximativ 2 ani. Părinții au plecat la muncă în străinătate pentru a aduce un venit suplimentar în familie și pentru a-i asigura adolescentului cele necesare pentru dezvoltarea și educația corespunzătoare. Înainte ca mama și tatăl să plece în Italia, M.R. era premiat în clasa lui și olimpic la biologie.

De când părinții nu l-au mai putut supraveghea, băiatului i s-au înmulțit absențele la școală, calificativele obținute în urma evaluărilor s-au diminuat semnificativ și nu mai dorește să intearcționeze cu alți copii de vârsta lui. Se refugiază permanent în lumea virtuală a calculatorului, fără a mai comunica prea mult chiar și cu proprii bunici. Îngrijorați de starea acestuia, buncii l-au dus la psiholog încă de acum 3 luni, iar comportamentul lui social s-a îmbunătățit semnificativ. Este mai dornic să iasă din casă, să interacționeze cu alți adolescenți și mai ales a reluat dorința de a învăța lucruri cât mai multe. Cu toate acestea, mărturisește că absența părinților, în special a mamei, i-a conturat o stare de teamă, insecuritate și chiar un sentiment de eșec.

Tema cazului si soluționarea problemei studiate

În situația expusă mai sus se remarcă tema absenței părinților din educația copilului, absență ce este aparent motivată de plecarea celor dintâi în străinătate pentru un trai mai bun. Prezumția aproape intuitivă în cazul de față este aceea că cei doi părinți au plecat din cauza unui loc de muncă în localitatea natală care să le asigure mijloacele financiare necesare pentru a-și îngriji familia. Astfel, asistentul social s-ar putea consulta cu Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă pentru găsirea unor locuri de muncă pentru cei doi părinți. Ar putea fi de asemenea propus bunicilor să își definitiveze dosarele de pensie astfel încât să beneficieze de o încadrare corespunzătoare și o remunerare adecvată.

3.5 Testarea ipotezelor și managementul de caz

Temele urmărite în cadrul celor 5 studii de caz enunțate anterior au fost următoarele: a) violența familială și alcoolismul; b) sărăcia și educația precară; c) părinții plecați în străinătate și absența acestora din viața copilului pe o perioadă îndelungată de timp

Tabel 3.5.1 Testarea ipotezelor

Pentru a evidenția principiile cercetării calitative și ale managementului de caz (Rădulescu, A., 2008) , am aprofundat spre studiu primul caz prezentat mai sus și am parcurs următoarele etape:

a) Problematizarea cazului:

Conform informațiilor primite din partea angajaților Primăriei Ștefăneștii de Jos, acest caz a fost adus în atenția lor conform urmatorilor pași:

1. Copilul în vârstă de 16 ani a sunat la Poliție atunci când cel din urma conflict a izbucnit;

2. Reprezentanții Poliției locale au notificat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilov;

3. Aceast Direcție a trimis o adresă către Primărie în care au fost solicitate investigații cu privire la situația semnalată de Poliție astfel încât sa fie demarate procedurile în cazul în care se va impune decăderea părinților din drepturi și încredințarea celor doi copii către un centru de plasament;

4. S-a dispus efectuarea unor anchete sociale prin care să fie clarificată situația acestei familii;

5. S-au propus măsuri pentru reglementarea situației.

In urma anchetei sociale efectuate de catre reprezentanții Primăriei Ștefăneștii de Jos, au fost consemnate următoarele aspecte:

doamna I.P nu va depune plângere la poliție cu privire la agresiunea soțului;

având în vedere acest aspect nu vor putea fi luate alte măsuri de natură judiciară până când nu va exista o plângere în acest sens;

până când nu va exista o asemenea acțiune în instanță nu se vor putea lua măsuri pentru decăderea părinților din drepturi;

cazul va fi in mod constant monitorizat de catre asistenții sociali în viitor astfel încât se vor dipune anchete la intervale de timp regulate.

Printre problemele identificate în cazul de față se enumeră următoarele:

dependența de alcool;

abandonul școlar cauzat de deprivarea maternă rezultată din consumul de alcool și violența domestică;

violența în familie.

b) Planul de intervenție

Un eventual program de actiune in raport cu acest caz ar viza urmatoarele aspecte:

Tabelul 3.5.2. Căile de intervenție în raport cu obiectivele asumate

Probabil că una dintre problemele majore pe care le întâmpină această familie este dependența de alcool a tatălui. Potrivit lui S.M.Radulescu (2001, 85) acest amănunt “nu este o cauză, ci o condiție care agravează actul de violență respectivă”. Având în vedere acest lucru se poate presupune că violența lui V. a fost determinată în mare parte de ideile preconcepute cu privire la statutul femeii, iar acest lucru si-a gasit amplificarea în dependența de alcool, dar și în impactul negativ pe care acest aspect îl are asupra copiilor.

Modelul practicii și intervenției în asistența socială ce se poate aplica în cazul de față este modelul centrat pe obiective. Probleme ce se indentifică în cazul analizat sunt cele natură interpersonală, mai precis cele familiale (potrivit lui W. Reid apud Buzducea, 2009/2010, 14). Procesul de interventie în această situație pune accent pe relația asistent social – client astfel încât în cele din urma să fie stimulate căile de acțiune și modalitatea de rezolvare a problemelor. Conform acestui model (Idem, 16), explorarea și evaluarea problemei vizează răspunsurile la urmatoarele întrebări:

Ce se intamplă când apare această problemă?

Apariția dependenței de alcool a atras de la sine și amplificarea violenței familiale în cazul de fata, dar și apariția deprivării materne.

Cat de serioasă este problema pentru client?

Pentru domnul V.M. dependenta de alcool a condus la instabilitatea în muncă și apariția problemelor de ordin familial, fapt ce i-a afectat întreaga viață atât în plan social cât și financiar. De asemenea, familia în sine este atrasă în acest cerc vicios prin abandonul școlar si excluzinea socială. Bineînțeles că aici nu trebuie neglijate și problemele de ordin financiar ce afecteaza inclusiv satisfacerea unor nevoi fiziologice (spațiul de locuire, lipsa mâncării și a utilităților).

Când a început problema sau consecințele respectivei probleme?

Conform declaratiilor membrilor familiei, violentele au intervenit o data cu dependenta de alcool si instabilitatea in munca a tatalui. Consecintele cele mai evidente sunt: abandonul scolar al fiului cel mare si marginalizara sociala a intregii familii.

Ce factori cauzali sunt implicați?

Dependenta de alcool, instabilitatea in munca a tatalui, faptul ca mama este casnica reprezinta principalele cauze ce au determinat situatia de fata.

Ce face beneficiarul pentru a rezolva problema?

Domnul V.M. este principalul actor interesat pentru reglementarea acestei situatii. Desi sotia nu a depus plangere la politie pentru agresiunea suferita, este constient de faptul ca o alta situatie de acest gen i-ar pune in pericol propria libertate si ar determina ca cei doi copii ar putea fi incredintati catre un centru de plasament.

De când durează aceste eforturi?

Eforturile pentru remedierea acestei situatii au fost demarate in mod reactiv, ca urmare a prezentei autoritatilor (politia si asistentii sociali) in mediul familial.

Ce obstacole apar?

In primul rand poate fi vorba despre idei preconcepute cu privire la rolul unei femei in mediul familial (atunci cand va fi vorba ca doamna IP sa se angajeze) si aceasta situatie poate continua cu pareri ce fac referire ca un adolescent trebuie sa munceasca in loc de a-si continua studiile. Un alt obstacol ar fi bineinteles lipsa de vointa a tatalui de a-si vindeca dependenta de alcool.

Ce resurse sunt necesare pentru rezolvarea situației?

Informatia probabil reprezinta resursa primordiala in cazul de fata. Facilitarea accesului la informatie reprezinta tocmai rolul pe care il poate juca asistentul social in acest context. Practic, acesta ii poate sustine pe cei doi parinti sa isi gaseasca un loc de munca prin a-i indruma catre Agentia de Ocupare a Fortei de Munca si prin a le monitoriza activitatea in munca. De asemenea, facilitarea accesului la consiliere cu privire la violenta in familie reprezinta o alta activitate pe care ar trebui sa o intreprinda asistentul social in cazul de fata.

.

Concluzii

Anchetele întreprinse în cazurile enunțate anterior au condus la conturarea unei imagini în plan teoretic a consecințelor pe care le poate avea deprivarea maternă asupra copiilor. Printre acestea se regăsesc următoarele: a) abilități cognitive diminuate în raport cu alți copii de aceeași vârstă; b) dezvoltare fizică precară; c) vocabular și limbaj slab defnite; d) dificulăți în înțelegere și învătare; e) atitudini și stări de spirit negative cu caracter permanent. Cele cinci cazuri supuse analizei au evidențiat următoarele experiențe subiective în raport cu deprivarea maternă:

Copiii supuși studiului au fost privați de dragostea maternă pe o perioadă mai lungă de un an;

Această privare a condus la imposibilitatea acestora de a stabili un contact real cu persoanele ce le poartă grija (fie că este vorba despre asistenți maternali sau bunici);

Deprivarea maternă se manifestă în trei forme:

cea determinată de alcoolism și violență domestică în care mama nu își mai poate îngriji corespunzător copiii;

deprivarea ce rezultă din abandon și plasarea copiilor în grija asistenților maternali;

cea care derivă din plecarea părinților la muncă pentru o perioadă mare de timp în care copilul este lăsat în grija bunicilor.

Investigațiile efectuate cu această ocazie au evidențiat faptul că înlăturarea ori ameliorarea efectelor deprivării materne este un proces îndelungat ce nu șterge în totalitate urmele lăsate în sufletele copiilor analizați și care va avea, poate, un impact gneralizat asupra întregii lor vieți. Schimbarea persoanelor cu care au interacționaț de-a lungul vieții (fie că vorbim despre îngrijitorii din centrele de plasament, asistenții maternali ori bunicii) au condus la accentuarea sentimentului de insecuritate și neîncredere în propria persoană. Mai mult de atât, în unele situații aceste aspecte au determinat un oarecare handicap din punct de vedere al dezvoltării fizice în raport cu alți copii de aceeași vârstă. Totodată, se denotă o pălire a abilităților cognitive, dar și anumite probleme comportamentale în ceea ce privește interacțiunea cu alți copii ori atunci când vine vorba despre integrarea în alte medii sociale. Anexietatea, frustarea și teama de despărțire au fost exprimate mai mult sau mai puțin explicit de cei 5 copii cu care am interacționat

Educația, dobândirea regulilor și normelor sociale, procele de cunoaștere, capacitatea de adaptare și raționare sunt definite în ultimă instanță de procesul de socializare. Familia reprezintă unitatea de bază ce sedimentează acest proces în viața unui copil și care îi reglementează drumul în viață. Figura maternală totuți își pune amprenta în mai mare măsură asupra dezvoltării fizice și psihice a unui copil, iar privarea acestuia din urmă de o asemenea grijă poate avea efecte catastrofale asupra modului în care se va forma viitorul adult și membru al societății. De aceea, studiul copiilor aflați în dificultate și mai ales a celor care nu beneficiază de grija maternă reprezintă un domeniu de actualitate permanentă în societatea cotidiană, iar statul ar trebui să depună toate eforturile pentru a reglementa astfel de situații.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Monica L. (2006). Reforma sistemului de protecție a copilului și familiei în România . Editura Universității din București.

Berg, B. L. (2001). Qualitative research methods for the social sciences, 4th ed. : Allyn & Bacon.

Boboc, I., (1997), Studiul pieței muncii locale, Editura Fiman, București.

Buzducea, Doru (2009). Modele ale practicii si tehnicii de interventie in asistenta sociala. Universistatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Bucuresti.

Buletin statistic trimestrial în domeniul muncii și protecției sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale 2010. Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, disponibil la adresa http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2010/2010Asistenta.pdf în data de 25.03.2012.

Chelcea , Septimiu. (2007). Metoda observației. În S.Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative (ediția a-III-a, pp.393-429). București: Editura Economică.

Cojocaru, Ș., Cojocaru , D., (2008), Managementul de caz în protecția copilului, Editura Polirom, Iași.

Ellenbroek B.A. și Cools A.R.(2000). The long-term effects of maternal deprivation depend on the genetic background. Neuropsychopharmacology, 23, 1, pp 99 – 106.

Epstein, J. (2001). School, family, and community partnerships: Preparing educators and improving schools. : Westview. Disponibil la adresa http://books.google.ro/books?id=jWlfHNdjNbgC&printsec=frontcover&dq=adam+smith&hl=ro&sa=X&ei=h4yHT5_6GYPTtAaMsaSGBA&ved=0CDsQ6AEwAg#v=onepage&q=adam%20smith&f=false în data de 12.01.2012.

Gislaine Z. Reus et all. (2011). Maternal deprivation induces depressive-like behaviour and alters neurotrophin levels in the rat brain. Neurochem Res, 36, pp. 460-466.

Halgunseth L. (2009). Family Engagement, Diverse Families, and Early Childhood Education Programs: An Integrated Review. YC Young Children, 96, 5, 56-58. Disponibil la adresa www. proquestcentral.com în data de 08.04.2012.

Hatos, Adrian (2010). Analiza nevoilor – suport de curs disponibil la http://ahatos.rdsor.ro/cursuri/Analiza%20nevoilor%20manual.doc in data de 05.08.2011.

Hotărârea de Guvern nr. 829 din 31 iulie 2002 privind apobarea Planului Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Disponibilă la adresa http://www.activewatch.ro/uploads/legislatie%20interna_DAD/Hot829_31_07_2002%281%29.pdf) în data de 26.03.2012.

Iluț, Petru, (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași.

Legea nr. 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii republicata 2010 disponibila la adresa http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_oficiului_adoptiei.php în data de 30.03.2012.

Muntean, A.,Sagebiel, J.,(2007). Practici în asistența socială, Editura Polirom, Iași.

Neamțu,G., Stan,D., (2005). Asistența socială-Studii și aplicații-, Editura Polirom, Iași.

MENYHART (MICU), N. “Viol/Infest – cucerire fantasmatică a părintelui pierdut” (2010), p. 109-202 în Simpozionul național de psihologie al poliției române, editia a IV a, Editura MAI, Bucuești.

Oancea, L. (2007). Aspecte socio-juridice privind protecția drepturilor copilului. Editura Expert, București.

Oomen C.A et all. (2011). Early maternal deprivation affects dentate gyrus structure and emotional learning in adult female rats. Psychopharmacology, 214, 240-260.

Rădulescu, A. (2008), Managementul de caz în asistența socială, suport de curs, SAS.

Rădulescu Sorin M. (2010). Sociologia violenței intrafamiliale, București,
Ed. Lumina Lex, 2001, p. 84-85, extras disponibil pe http://www.scritube.com/sociologie/SPECIFICUL-SI-EVOLUTIA-VIOLENT52754.php in data de 10.09.2011.

Preda, M., Chassard Z. ( 2001). Politicile sociale ale Uniunii Europene. Institutul European din România, București.

Popescu R. (2003). Promovarea Incluziuniii sociale a copiilor în societatea românească. Calitatea Vieții. II, XIV, nr. 3–4, 2003, p.1-23

Preda, M., Chassard Z., ( 2001), Politicile sociale ale Uniunii Europene, Institutul European din România, București.

Raportul stării de sănătate, Institutul național de sănătate publică, 2010, dispnibila în data de 26.03.2012 la adresa http://www.insp.gov.ro/cnepss/wp-content/themes/PressBlue/pdf/Raport%20stare%20sanatate.%20Indicatori%20ECHI.pdf în data de 23.03.2012.

Voinea, Maria, (1993), Sociologia familiei, Universitatea București.

Zamfir, C.,(1977), Strategii ale dezvoltării sociale, Editura Politică, București.

Mănoiu, F. , Epureanu, V., Asistența socială în România, București, 1996.

Marschall, M. (2006). Parent involvement and educational outcomes for Latino students. Review of Policy Research, 23, 5, pp. 1053-1076.

Morten Frisch și Andres Hviid (2006). Childhood Famlily Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: a National Cohort Study of Two Million Danes. Arch Sex Behavior, 35, 533-547.

Van, Velsor, P. și D.Cox (2000). Early childhood development. A multicultural perspective. : Pearson. . Disponibil la adresa http://books.google.ro/books?id=jWlfHNdjNbgC&printsec=frontcover&dq=adam+smith&hl=ro&sa=X&ei=h4yHT5_6GYPTtAaMsaSGBA&ved=0CDsQ6AEwAg#v=onepage&q=adam%20smith&f=false în data de 13.03.2012.

Voinea, M. (2010). Structura și funcții ale familiei. Curs pentru învățământ la distanță. Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București.

Zamfir, E și Zamfir, C.(1995). Politici sociale. România în context european, Editura Alternativa, București.

https://statistici.insse.ro/shop/

http://www.adoptiiromania.ro/foto-copii/pagina-2.html

http://drandrei.ro/index.php?page=Un%20concept&path=continut/concept.php

http://www.copii.ro/prot_prezentare.html)

http://ec.europa.eu/health-eu/health_in_the_eu/ec_health_indicators/index_ro.htm

http://www.google.ro/imgres?q=vreau+si+eu+parintii+mei

http://www.gandul.info/magazin/vreau-si-eu-parintii-mei-o-campanie-a-stirilor-pro-tv-pentru-ca-fiecare-copil-abandonat-sa-ajunga-intr-o-familie-8294362

http://www.universdecopil.ro/Legea-adoptiei-2011-actualizata-si-modificata-in-Romania.html

http://www.adoptiiromania.ro/files/statistici/11_dez_statistici%202008%2026%20august%202009_20091112931421.pdf

http://primariatroianul.ro/index.php?rewriteparam=prezentare_locala

http://www.dreptonline.ro/legislatie/cod_deontologic_profesie

http://www.dreptonline.ro/legislatie/hotarare_acordare_trepte_competenta

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_20868/Hotararea-Consiliului-National-al-Colegiului

http://nutolera.com/2010/10/codul-etic-al-profesiei-de-asistent-social/

Anexa 1: Fisa postului unui asistent social in cadrul Primariei Troianul .

Anexa 2: Model de ancheta sociala utilizat de asistentii sociali din cadrul Primariei Troianul

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Monica L. (2006). Reforma sistemului de protecție a copilului și familiei în România . Editura Universității din București.

Berg, B. L. (2001). Qualitative research methods for the social sciences, 4th ed. : Allyn & Bacon.

Boboc, I., (1997), Studiul pieței muncii locale, Editura Fiman, București.

Buzducea, Doru (2009). Modele ale practicii si tehnicii de interventie in asistenta sociala. Universistatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Bucuresti.

Buletin statistic trimestrial în domeniul muncii și protecției sociale. Evoluții în domeniul asistenței sociale 2010. Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, disponibil la adresa http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Buletin%20statistic/2010/2010Asistenta.pdf în data de 25.03.2012.

Chelcea , Septimiu. (2007). Metoda observației. În S.Chelcea, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative (ediția a-III-a, pp.393-429). București: Editura Economică.

Cojocaru, Ș., Cojocaru , D., (2008), Managementul de caz în protecția copilului, Editura Polirom, Iași.

Ellenbroek B.A. și Cools A.R.(2000). The long-term effects of maternal deprivation depend on the genetic background. Neuropsychopharmacology, 23, 1, pp 99 – 106.

Epstein, J. (2001). School, family, and community partnerships: Preparing educators and improving schools. : Westview. Disponibil la adresa http://books.google.ro/books?id=jWlfHNdjNbgC&printsec=frontcover&dq=adam+smith&hl=ro&sa=X&ei=h4yHT5_6GYPTtAaMsaSGBA&ved=0CDsQ6AEwAg#v=onepage&q=adam%20smith&f=false în data de 12.01.2012.

Gislaine Z. Reus et all. (2011). Maternal deprivation induces depressive-like behaviour and alters neurotrophin levels in the rat brain. Neurochem Res, 36, pp. 460-466.

Halgunseth L. (2009). Family Engagement, Diverse Families, and Early Childhood Education Programs: An Integrated Review. YC Young Children, 96, 5, 56-58. Disponibil la adresa www. proquestcentral.com în data de 08.04.2012.

Hatos, Adrian (2010). Analiza nevoilor – suport de curs disponibil la http://ahatos.rdsor.ro/cursuri/Analiza%20nevoilor%20manual.doc in data de 05.08.2011.

Hotărârea de Guvern nr. 829 din 31 iulie 2002 privind apobarea Planului Național Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale. Disponibilă la adresa http://www.activewatch.ro/uploads/legislatie%20interna_DAD/Hot829_31_07_2002%281%29.pdf) în data de 26.03.2012.

Iluț, Petru, (2005), Sociopsihologia și antropologia familiei, Editura Polirom, Iași.

Legea nr. 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii republicata 2010 disponibila la adresa http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_oficiului_adoptiei.php în data de 30.03.2012.

Muntean, A.,Sagebiel, J.,(2007). Practici în asistența socială, Editura Polirom, Iași.

Neamțu,G., Stan,D., (2005). Asistența socială-Studii și aplicații-, Editura Polirom, Iași.

MENYHART (MICU), N. “Viol/Infest – cucerire fantasmatică a părintelui pierdut” (2010), p. 109-202 în Simpozionul național de psihologie al poliției române, editia a IV a, Editura MAI, Bucuești.

Oancea, L. (2007). Aspecte socio-juridice privind protecția drepturilor copilului. Editura Expert, București.

Oomen C.A et all. (2011). Early maternal deprivation affects dentate gyrus structure and emotional learning in adult female rats. Psychopharmacology, 214, 240-260.

Rădulescu, A. (2008), Managementul de caz în asistența socială, suport de curs, SAS.

Rădulescu Sorin M. (2010). Sociologia violenței intrafamiliale, București,
Ed. Lumina Lex, 2001, p. 84-85, extras disponibil pe http://www.scritube.com/sociologie/SPECIFICUL-SI-EVOLUTIA-VIOLENT52754.php in data de 10.09.2011.

Preda, M., Chassard Z. ( 2001). Politicile sociale ale Uniunii Europene. Institutul European din România, București.

Popescu R. (2003). Promovarea Incluziuniii sociale a copiilor în societatea românească. Calitatea Vieții. II, XIV, nr. 3–4, 2003, p.1-23

Preda, M., Chassard Z., ( 2001), Politicile sociale ale Uniunii Europene, Institutul European din România, București.

Raportul stării de sănătate, Institutul național de sănătate publică, 2010, dispnibila în data de 26.03.2012 la adresa http://www.insp.gov.ro/cnepss/wp-content/themes/PressBlue/pdf/Raport%20stare%20sanatate.%20Indicatori%20ECHI.pdf în data de 23.03.2012.

Voinea, Maria, (1993), Sociologia familiei, Universitatea București.

Zamfir, C.,(1977), Strategii ale dezvoltării sociale, Editura Politică, București.

Mănoiu, F. , Epureanu, V., Asistența socială în România, București, 1996.

Marschall, M. (2006). Parent involvement and educational outcomes for Latino students. Review of Policy Research, 23, 5, pp. 1053-1076.

Morten Frisch și Andres Hviid (2006). Childhood Famlily Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: a National Cohort Study of Two Million Danes. Arch Sex Behavior, 35, 533-547.

Van, Velsor, P. și D.Cox (2000). Early childhood development. A multicultural perspective. : Pearson. . Disponibil la adresa http://books.google.ro/books?id=jWlfHNdjNbgC&printsec=frontcover&dq=adam+smith&hl=ro&sa=X&ei=h4yHT5_6GYPTtAaMsaSGBA&ved=0CDsQ6AEwAg#v=onepage&q=adam%20smith&f=false în data de 13.03.2012.

Voinea, M. (2010). Structura și funcții ale familiei. Curs pentru învățământ la distanță. Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, București.

Zamfir, E și Zamfir, C.(1995). Politici sociale. România în context european, Editura Alternativa, București.

https://statistici.insse.ro/shop/

http://www.adoptiiromania.ro/foto-copii/pagina-2.html

http://drandrei.ro/index.php?page=Un%20concept&path=continut/concept.php

http://www.copii.ro/prot_prezentare.html)

http://ec.europa.eu/health-eu/health_in_the_eu/ec_health_indicators/index_ro.htm

http://www.google.ro/imgres?q=vreau+si+eu+parintii+mei

http://www.gandul.info/magazin/vreau-si-eu-parintii-mei-o-campanie-a-stirilor-pro-tv-pentru-ca-fiecare-copil-abandonat-sa-ajunga-intr-o-familie-8294362

http://www.universdecopil.ro/Legea-adoptiei-2011-actualizata-si-modificata-in-Romania.html

http://www.adoptiiromania.ro/files/statistici/11_dez_statistici%202008%2026%20august%202009_20091112931421.pdf

http://primariatroianul.ro/index.php?rewriteparam=prezentare_locala

http://www.dreptonline.ro/legislatie/cod_deontologic_profesie

http://www.dreptonline.ro/legislatie/hotarare_acordare_trepte_competenta

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_20868/Hotararea-Consiliului-National-al-Colegiului

http://nutolera.com/2010/10/codul-etic-al-profesiei-de-asistent-social/

=== anexa ===

Anexa 1: Fisa postului unui asistent social in cadrul Primariei Troianul .

Anexa 2: Model de ancheta sociala utilizat de asistentii sociali din cadrul Primariei Troianul