Influenta Mediului Asupra Formarii Personalitatii Minorilor Delicventi

=== 3e8733c8332b96b0d869e3b61dd6ab36605ed0ca_378030_1 ===

INTRODUCERE

În societatea modernă delicvența juvenilă este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a copilului punându-și amprenta pe întreaga sa personalitate .

Pornind de la necesitatea construirii unei asemenea paradigme ,lucrarea INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA FORMARII PERSONALITATII MINORILOR DELICVENTI" își propune să evidențieze principalele dificultăți epistemologice implicate de procesul apropierii celor două științe,în vastul efort de deschidere spre social și a sociologiei spre cazul clinic în care sunt implicați minorii delicvenți,atunci când sunt implicați în fapte antisociale..

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență factorii determinanți care își pun amprenta pe personalitatea minorilor delicvenți.

Lucrarea INFLUENTA MEDIULUI ASUPRA FORMARII PERSONALITATII MINORILOR DELICVENTI" prezintă o temă de actualitate , deoarece personalitatea minorului delicvent , joacă un rol deosebit de important pentru latura umană a acestuia.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și în partea specială, este concis iar rezultatele și discuțiile au prezentat contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privesc aspectele neplăcute ale personalității delicvenței juvenile în care sunt implicați în mod direct minorii.

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra lucrării deoarece ,de aici reiese faptul că pierderea unei legături semnificative cu familia și înlocuirea cu anturajul neadecvat,stă la originea delicvenței juvenile care are de multe ori efecte nedorite asupra psihicului deținutului direct implicat.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată la sesiunea din anul 2016.

CAPITOLUL 1

DELICVENȚA JUVENILĂ-DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Examinarea etiologică a delicvenței juvenile este prezentată de tendința psihologică și sociologică ,între ele aflându-se tendința psiho-socială.

Specialiștii din domeniu , definesc delicvența juvenilă ca find totalitatea comportamentelor deviante manifestate prin incapacitatea minorilor sub 18 ani , de a se integra în societate .

Fenomenul delicvenței juvenile este larg dezbătut ,antrenând specialiștii din diverse domenii : medical ,sociologic , psihologic , pedagogic , conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară.(Raymond Boudon,pg.302,2011)

Rezultatul delicvenței juvenile sub anumite înfățișări ( psihologice,juridice sau sociologice ) scot în evidență amănunte ce vor evidenția definiția amintită .

Literatura de specialitate menționează faptul că în anumite domenii delicvența juvenilă este cunoscută sub mai multe denumiri .

Astfel :

●Din punct de vedere medical , delicvența juvenilă este considerată comportament deviant;

● Psihologii consideră că delicvența juvenilă se poate rezuma doar la acei copii care nu se pot adapta la diferite medii sociale – tineri inadaptați;

● La polul opus mediul juridic atribuie delicvența juvenilă acelor copii considerați problema societății – copii problemă , minori delicvenți.

1.2.Formele de manifestările delicvenței juvenile

Indicatorii care contribuie la înclinarea spre delicvență juvenilă sunt efectele negative și impactul pe care acestea le au asupra minorului manifestându-se prin :

Certurile violente cu părinții urmate de fuga de acasă ;

Fuga de acasă și vagabondajul;

Absenteism repetat și abandonul școlar și fenomene antisocial;

Implicarea în diferite anturaje antisociale;

Vagabondaj ,violuri tâlhării,furturi ( indiferent de natura lor);

Urmărirea frecventă a filmelor cu subiect violent;

Începerea vieții sexuale precoce ;

Accesarea saiturilor interzise minorilor

Tâlhării,minciuni repetate și furturi înainte de 9-11 ani

Utilizarea unui limbaj violent și obsecen la vârste destul de precoce

Atitudine sfidătoare față de părinți ,factorii educative și autorități

La aceste manifestări se mai adaugă și altele ajungând până în faza în care mulți dintre minori comit crime sau tentative de crime fiind pasibili de pedepse penale și închiderea lor în centre de reeducare .(Maria Nicoleta Turliuc pg.86,2007)

Pe lângă cazurile tipice de copii părăsiți sau copii care și-au pierdut părinții în accidente apare tot mai evidentă o a treia categorie ce nu presupune neapărat absența fizică a părinților din viața copiilor , cât absența dragostei adevărate , în relațiile dintre ei întrucât fără dragoste sinceră și curată , simpla prezență fizică devine needucativă ,alunecând ușor pe panta delicvenței.

Vulnerabilitatea minorilor infractori depinde și de factori psihosociali , fracmentarea relației sociale ,având ca efect comunicarea deficitară și limitată,alienarea socială și personală. .(Raymond Boudon,pg.318,2011)

1.3.Cauzele și consecințele delicvenței juvenile

Cauzele delicvenței juvenile pot fi generale și specifice .Astfel spus , cauzele generale sunt :

●Mediul și controlul social;

●Influențele existente prin intermediul infracțional în care minorul infracțional este atras;

●Dezacordul și dizarmonia familială

Cauzele specifice pot fi :

●Nesupravegherea, sau insuficienta supraveghere a minorilor ;

●Carențele educative;

●Implicarea în diferite infracțiuni și impactul pe care îl are anturajul din care face parte minorul infractor;

●Mediile de proveniență ;

●Cauze de natură socială ;

1..3.1.Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă , ,curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a minorului nu poate face abstracție de studiul comportamentului său în societate.

Modelul copilului normal nu implică atât criterii ferme ,cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului cultural și normativ al unei anumite societăți.

Problema minorilor infractori formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectiv din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative,obiectiv observabile ,ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.

Marea varietate a accepțiunilor cu privire la devierile comportamentale este justificată,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalitășii.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbid cu influență negativă direct nu se dezvăluie în constituția copilului.

Minorii infractori se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament . (Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general toți minorii infractori ,care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la violență domestică , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitar.

Minorii infractori prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu ceilalți ,a incapacității de a respecta reguli ,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene .(Mircea Piticaru,pg.65,2004)

1.3.2.Comportamentul predelicvent

Comportamentul predelicvent (furt și fugă) ascunde un dezechilibru mai profund și oarecum consolidat al psihicului copilului .

Din seria familiilor perturbate ,categoria familiilor în care există tatăl sau mama vitregă prezintă cele mai frecvente cazuri de copii cu comportament predelicvent.

Prezența părintelui vitreg,care nu este acceptat și suportat de copil ,îl determină pe acesta să evadeze dintr-un mediu familial în care se simte străin și persecutat .

Pe de altă parte ,într-un asemenea mediu familial copilul este,de obicei,neglijat.

El vagabondează ,utilizându-și timpul la voia întâmplării ,suferind influențe neorganizate și de cele mai multe ori nefaste .

Într-un asemenea mediu familial copilul are multe ocazii să trăiască sentimentul penibil și obsedant la această vârstă,al dorințelor nesatisfăcute .

Aceste trăiri,suprapuse ostilității fără anturajul său familial și opoziției față de părinții care nu-i asigură o atmosferă afectuoasă în familie,îl împing pe copil spre vagabondaj ,huliganism și furt.

În fața acestor fapte,părinții ,în loc să ia măsuri de prevenire a repetării lor , cer ajutor instituțiilor sociale de educație și chiar justiției pentru minori ,cu intenția de a reprima și al constrânge pe copil .

Se pierde din vedere faptul că înainte de a interveni justiția trebuie să intervină familia,sprijinită de școală.

1.3.3. Manifestările violente ale minorilor delicvenți

Violența și mai ales spiritul de opoziție din partea copilului se leagă strâns de existența mamei sau tatălui (vitreg). Situația este explicabilă dacă ne gândim că niciodată un copil nu se va putea împăca cu ideea înlocuirii unuia din părinții săi cu o persoană străină.

Indicatorii care contribuie la înclinarea spre violență în rândul minorilor delicvenți sunt efectele negative pe care aceasta le are manifestându-se prin :

●Certurile violente cu alți membrii din anturajul său urmate de agresivitate fizică și psihică ;

●Implicarea în diferite acte violente;

●Violență datorată tâlhăriilor sau ,furturilor;

●Urmărirea frecventă a filmelor cu subiect violent;

●Tâlhării,minciuni repetate și furturi;

●Utilizarea unui limbaj violent și obsecen;

●Atitudine sfidătoare pe care unii minori delicvenți o manifestă față de ,factorii educativi ,autorități și superiori sau anturajul în care se află;

La aceste manifestări se mai adaugă și altele ajungând până în faza în care mulți dintre minorii delicvenți comit crime sau tentative de crime fiind pasibili pedepse penale și închiderea lor în cămine de detenție special pentru minori pe o perioadă mai lunga sau mai scurtă de timp. (Maria Nicoleta Turliuc pg.86,2007)

Vulnerabilitatea unor minori delicvenți depinde și de factorii psihosociali , fracmentarea relației sociale ,având ca efect comunicarea deficitară și limitată cu familia ,alienarea socială și personală.(Raymond Boudon,pg.318,2011)

Abuzul fizic reprezintă acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară sau repetată) din partea unei persoane aflate în poziție de răspundere, putere sau încredere, care are drept consecință vătămarea fizică actuală sau potențială.

1.3.4.Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă , ,curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a minorilor delicvenți nu poate face abstracție de studiul comportamentului de multe ori violent.

Modelul minorului delicvent exemplar implică atât criterii ferme ,cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului normativ al unei anumite societăți.

Problema minorilor delicvenți formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectivi din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative,obiectiv observabile ,ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.

Marea varietate a accepțiunilor cu privire la devierile comportamentale este justificată,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția minorilor delicvenți.

Unii minori delicvenți se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament,ajungând astfel în multe cazuri să fie violenți cu cei din jur neținând cont de faptul că aceste manifestări pot atrage după sine consecințe grave . (Osteried, P. 2003)

De menționat faptul că,în general toți minorii delicvenți,care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la alte violențe , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.

Minorii delicvenți cu comportament violent prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu cei din anturajul lor (aici incluz’nd membrii familiei),a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene .(Mircea Piticaru,pg.65,2004)

Tulburările de caracter cuprind manifestările menite să ascundă intențiile , faptele,sentimentele copilului și să-l deruteze pe cel față de care copilul are sentimente :minciuna ,prefăcătoria,lingușirea

Minciuna ,destul de frecventă la copil (în mod normal fiind legată de fabulația specifică copilului) în cazurile familiilor deficiente apare ca un mijloc și nu un scop în sine,ca în cazurile obișnuite,normale .

Prin minciună copilul caută să se apere în ochii celor din jur ceea ce ar dori să fie.

În cazul familiilor perturbate ,minciuna apare la copil și ca urmare a exemplului pe care i-l oferă părinții din acest punct de vedere .

1.4.Devianță comportamentală

Devianța este ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu așteptările,normele sau valorile lor și care în consecință riscă să trezească din partea lor sancțiuni.

Personalitatea anormală ,patologică,poate săvârși desigur acte deviante în raport cu norma socială.Devianța este însă,în mod fundamental un fenomen sociologic și nu unul psihologic.

În acest sens,ea nu poate fi înțeleasă ca un fenomen sau ca un comportament detașat de un context social,neputând fi explicată doar din punct de vedere al trăsăturilor individuale sau al caracteristicilor ereditare

Devianța apare de la bun început ca o activitate ce dezamăgește o așteptare,ce violează o normă socială sau neagă o valoare. .(Sorin M.Rădulescu,Mircea Piticaru ,pg.48,2009)

Pornind de la principiul că orice copil are dreptul la educație în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta în existența socială este ,în esență,drumul umanizării sale.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita copiilor constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții precum și pentru indicarea gradului de gravitate a devierilor psihomorale contractate.

În prezent problema devierilor de conduită a copiilor este astfel,larg dezbătută în literatura de specialitate. .(Raymond Boudon,pg.322,2011)

Abordarea problematicii vaste a delicvenței juvenile implică numeroase cercetări ,parțiale interdisciplinare datorită dificultăților de elucidare provenite din condiționarea complexă endoexogenă a conduitei copilului și din însăși natura complexă a acestuia .

Investigarea etiologiei devierilor de conduită pentru cazuri concrete ,în perspectiva raportului dintre aspectul constituțional și cel dobândit ,dintre somatic și psihic poate asigura obținerea unei diferențieri precise între manifestările caracteriale și diversele tulburări neuropsihice limitrofe .

1.5.Incapacitate de adaptare psiho-socială

Se poate spune că incapacitatea de inadaptare a minorilor la mediul social poat fi datorate unor cause bio-psiho-sociale.

Astfel spus delicvența juvenilă poate degenera din incapacitatea care reprezintă ansamblul menifestărilor psiho-comportamentale care constau în lipsa temporal sau dificultatea de integrare sau acomodare a copilului în societate .

O altă reformulare a conceptului de inadaptare,dată de alți psihologi,poate fi considerată ca totalitatea manifestărilor psiho-comportamentale caracterizată prin lipsa temporară sau dificultatea de integrare sau acomodare a minorului la mediulsocial,educațional,cât și de înțelegerea ,obstrucționarea ,tendința de reprimare ,de către mediu a trăirilor ,așteptărilor ,în final a dificultăților de adaptare a copiilor bazate pe nivelul de dezvoltare material a societății respective ,cât și pe nivelul de conștientizare și asumare a propriilor responsabilități de către adulți. (Dr.I.Străchinaru,pg.45,2008)

Personalitatea minorului infractor este extreme de important când judecăm reacția acestuia la stresul psihosocial .Minorii infractori vulnerabili la stress au de fapt dificultăți de adaptare.

Factorii dinamici ai vieții de familie au valoare indiscutabilă în psihogeneza comportamentului emoțional inadaptat.

1.6.Tipuri de delicvență juvenilă

Potrivit literaturii de specialitate,și amplelor cercetări efectuate de-a lungul timpului ,pe minori delicvenți,în anul 1942, psihiatrul german Ernest a menționat faptul că delicvența juvenilă se poate evidenția prin intermediul a patru teorii.

Fiecare teorie are înclinație și o semnificație cu putere decizională de acționare asupra unor delicvențe ,în care de multe ori sunt implicați minorii .

Așadar teoriile dezbătute sunt :

Tipul displastyc .Din punct de vedere psiho-medical ,delicvenți cu schizofrenie care comit delicte cu conotație sexuală , atacă în mod neașteptat integrându-se în categoria delicvenței juvenile sub 18 ani supuși recidivei .

Din punct de vedere psihic este reprezentat de:

•tipul de delicvenți înapoiați mintali;

•delicvenți cu devianțe sexuale;

•delicvenți cu diferite malformații cu etiologie cunoscută sau necunoscută

Tipul leptomorf este reprezentat de acele persoane cu constituție anemică,slabe, chip prelung,înățime peste medie reprezentând carențe în adaptare psihosocială ,interiorizate,având drept caracteristică comiterea delictelor la o vârstă precoce.

Tipul atletomorf descrie acel tip de delicvent puternic care alternează delictele cu brutalitate și criminalitate,având tendința de a recidiva , indiferent de vârsta și gravitatea faptelor comise .

Tipul picnimorf este atribuit acelor delicvenți cu o constituție atletică predispuși unei criminalități tardive.

1.7.Delicvența deplasată

Deja comportamentul copilului din domeniul faptelor care sunt de competența educației,în domeniul faptelor care sunt de competența justiției pentru minori.

Ca și în cazul celorlalte forme de dezadaptare,delicvența apare cel mai frecvent în familiile traumatizate .

Se poate chiar afirma că gravității delictelor săvârșite de minori îă corespunde maximul de deficiență familială.

Copilul delicvent este sustras educației familiale,care s-a dovedit falimentară,și internat în instituții speciale de reeducare .

Tot efortul acestor instituții,se orientează în vederea redării copilului unei vieți normale,transformării lui într-un cetățean demn și util societății .

Literatura de specialitate menționează faptul că delicvența este un fenomen tardiv,care apare în urma sumării un timp îndelungat a unor influențe traumatizante pe baza cronicizării deficienților de comportament și de caracter ale copilului .Cauza fundamentală a delicvenței juvenile poate fi găsită în familia traumatizată din care provine copilul .