Influenta Massmedia Asupra Agresivitatii la Adolescenti

Cuprins

Argument

CAPITOLUL 1 ASPECTE SPECIFICE INFLUENȚEI MASS-MEDIA ASUPRA AGRESIVITĂȚII LA ADOLESCENȚI

1.1 Locul și rolul mass-media in producerea și menținerea agresivității umane…………………………………

1.1.1 Mass-media. Delimitări conceptuale…………………………………………………………………………..

1.1.2 Agresivitatea – o pluriperspectivitate conceptuală…………………………………………………………

1.1.3 Influența mass-media asupra agresivității umane privind personalitatea și modalități specifice de producere a agresivitații……………………………………………………………………………………

1.1.4 Funcțiile mass-media…………………………………………………………………………………………………

1.2 Particularităti ale  influenței mass-media asupra producerii agresivității la adolescenți……………….

1.2.1 Forme de manifestare a agresivității  produse de mass-media in rândul adolescenților…..

1.2.2 Influența agresivității asupra personalității adolescentului……………………………………………..

CAPITOLUL 2  MODALITĂȚI DE DIMINUARE A AGRESIVITĂȚII PRODUSE DE MIJLOACELE MASS-MEDIA

2.1 Factori care contribuie la diminuarea agresivității…………………………………………………………………….

2.2 Strategii de intervenție pentru diminuarea si eliminarea agresivității………………………………………….

2.3 Evaluarea eficienței acțiunilor de combatere și contracarare a agresivității in rândul adolescenților……………………………………………………………………………………………………………………………..

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………………………

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………………………..

Anexe………………………………………………………………………………………………………………………………………..

ARGUMENT

Consecințele și amploarea fenomenului agresivității adolescenților au devenit tot mai cunoscute după anul 1989, când dreptul la informație și liberă exprimare în țara noastră au devenit realitate, iar mijloacele mass-media au început să aibă un debit tot mai mare de informație în prezentarea acestui fenomen, tinerii fiind din ce în ce mai des victimele unor acte de violență, sau manifestând ei însiși agresivitate și comportament deviant în raport cu alți semeni.

Modul în care interacționăm cu lumea s-a schimbat aproape radical în ultimul timp iar tehnologiile noi de transmitere a informației vin cu mari avantaje dar și cu amenințări și dezavantaje certe, de netăgăduit, cu repecursiuni deloc benefice în buna funcționare a sistemului social în care trăim.

Ipoteza conform căreia mass-media are un efect nefast asupra personalității umane și expunerea la sursele de informare publică are consecințe negative este de foarte mare actualitate întrucât remodelează personalitatea umană în întregime din punct de vedere cognitiv, afectiv și comportamental, și construiește pentru public o versiune proprie asupra realitații sociale. Ziarele și buletinele de știri informează publicul cu amănunte despre crime, jafuri, abuzuri, acte agresive iar publicul tânăr pare din ce in ce mai interesat de astfel de noutăți, ceea ce denotă că comportamentul agresiv este un subiect foarte urmărit. Agresivitatea și violența au existat dintotdeauna, dar acum este mult mai accentuată, fiind recunoscută și făcută public cu lăcomie de către mass-media .

Una dintre cele mai frumoase perioade din viața oricărui om este adolescența, dar poate fi pe de altă parte o corvoadă dacă nu există o educație solidă în ceea ce privește comportamentul. Tensiunea și confuzia au ca izvor modificarea fizică și psihică a adolescentului, iar intervalul acestei perioade este împărțit în 3 etape: preadolescența (14-16 ani), adolescența propriu-zisă (16-20 de ani) și adolescența prelungită (20-25 de ani). Influența mass-mediei își face făcută prezența prin diverse mecanisme și este prezentată ca un act reprobabil, care aduce anumite câștiguri, fiind adesea asociată cu personaje pozitive, “eroi”. Adolescenții se obișnuiesc cu imaginile, redând acte de agresiune și ajung să le aprecieze caracterul spectaculos. Detaliile, de asemenea sunt redate prozaic, fără comentarii de ordin moral și spiritual, cu sânge rece și au ca efect dezinhibiția comportamentală, însușirea unor scenarii și acte de conduită agresivă, desensibilizare emoțională, sau afectarea proceselor cognitiv comportamentale.

Adrian Roșan susține că: „Agresivitatea are efecte negative asupra sănătății fizice și mentale, precum și asupra dezvoltării sociale a adolescenților. Atât victimele, cât și agresorii pot suferi diverse traume fizice sau chiar moartea. Agresivitatea are legătură cu o serie de probleme psihice: traume, distres, afectarea atașamentului, diminuarea stimei de sine etc. Tinerii supuși agresivității prezintă un comportament de risc ridicat asociat cu anxietate și neputință dobândită. Aceste comportamente de risc includ: abuzul de substanțe, absenteismul școlar sau exmatricularea, relații sexuale precoce, iar în unele cazuri sentimente de autoblamare și autoculpabilizare care pot genera un comportament suicidar.”

De asemenea, diferențele de religie pot constitui motive de agresiune specifică tehnologiei, numită "cyberbullying". Termenul include sms-uri, apeluri, mail-uri, postări, conversații pe chat și forumuri in care cineva este jignit, umilit sau acuzat pe nedrept in mod repetat si continuu. Aici intră și răspandirea de zvonuri sau acuzații nefondate despre o anumită persoană. Agresivitatea verbală din mass-media se poate produce 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, zi și noapte. Gradul de periculozitate al acestei forme de agresivitate este sporit și de faptul că agresorul poate rămâne anonim, iar gesturile sale se distribuie în mediul online și fizic cu o viteză mare. Ștergerea definitivă a unor afirmații nepotrivite, mesaje jignitoare sau fotografii trucate este extrem de dificilă, odată ce ele au fost postate pe internet sau distribuite în ziare, reviste sau televiziune .
Studiile arată că adolescenții care sunt supuși acestui tip de agresiune sunt mai tentați să apeleze la alcool și droguri, nu mai vor să meargă la școală, au din ce în ce mai puțină încredere în ei înșiși și ajung să aibă probleme de sănătate.

Comportamentul agresiv este un comportament pe care adolescenții ajung să și-l însușească din diferite cauze printre care și violența domestică, iar televiziunea, muzica, jocurile video și informația care circulă liber le confirmă adolescenților faptul că agresivitatea și violența pot reprezenta normalitatea.

În ultimul timp evoluțiile succesive ale cunoașterii umane în tehnologia distribuirii informației și a comunicațiilor au antrenat după sine modificări ale modului nostru de viață și a cunoașterii de sine. Televiziunea, radioul, presa scrisă sau internetul ca mijloace de informare și comunicare înlesnesc accesul la diverse informații și pot naște sau detrona, pe rând, valori și credințe remodelând societatea în mod haotic. Prin intermediul acestora adolescenții primesc influențe pe care le manifestă în comportamentul zilnic și consideră că se manifestă în mod original și independent, copiind limbajul, moda și valorile promovate de această cultură.

Computerul este un unificator al tuturor căilor mass-media, care înseamnă sunet, imagine, text, și reunește toate mijloacele tradiționale : televiziune, presă și radio într-un tot unitar. Acest mediu oferă un plus interactiv și posibilitatea de a selecta cele mai diversificate conținuturi după bunul plac al utilizatorului de rețea, fapt ce îl face deosebit de practic și atractiv dar utilizarea lui de către adolescent oferă un potențial agresiv, date fiind capacitatea redusă de discernământ și lipsa experienței de viață.

În protejarea viitorilor adulți față de conținuturile nocive din mass-media, pentru formarea armonioasă a personalității nu trebuie să se țină seama doar de cenzură, ci și de control informațional, filtrare și accesibilitatea datelor, deoarece omul are cel puțin datoria morală de a da lumii minți curate.

CAPITOLUL 1 ASPECTE SPECIFICE INFLUENȚEI MASS-MEDIA ASUPRA AGRESIVITĂȚII LA ADOLESCENȚI

I.1 Locul și rolul mass-media in producerea și menținerea agresivității umane

I.1.1 Mass-media. Delimitari conceptuale

Mass-media este un termen generic, de origine englezească, care conform dicționarului explicativ al Limbii Române (ediția a II-a revăzută și adăugită) desemnează ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a opiniei publice, cuprinzând radioul, televiziunea, presa, internetul etc., pentru definirea acestui termen mai fiind folosite și următoarele sintagme: ’’mijloace de comunicare în masă, sau seturi de tehnici si metode de transmitere, de catre furnizori centralizați, a unor mesaje unei audiențe largi, eterogene si dispersate geografic”.

În definirea conceptului mass-media, trebuie sa avem în vedere două aspecte esențiale:

-conținutul,

-mijloacele tehnice de creare, elaborare si difuzare de mesaje, ca instrumente de comunicare.

Expresia mass-media nu inlocuiește noțiunea de comunicare de masă,iar conceptul de mass înseamnă un public numeros, dar poate fi înțeles si ca o amplitudine socială a mesajului, ca o simultaneitate a receptării pe o arie largă cu o standardizare a consumului cultural. În acest fel, conceptul de comunicare de masa este definit în sens unilateral, simplificator, creându-se în mod artificial o desparțire între cultura înaltă a elitelor sociale și cultura de masă, producția de masă, receptarea de masă, consumul de masă. Din această cauză, unii teoreticieni preferă noțiunile de tehnici de difuzare colectivă sau canale de difuzare colectivă.

Mass-media se mai poate spune că reprezintă fenomene valoroase și eficiente de transmitere a informațiilor în rândurile maselor, care au luat o dezvoltare deosebită în lumea contemporană, având influențe modelatoare și mobilizatoare deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile si de toate convingerile, selectând numai anumite evenimente, în funcție de impactul asupra audienței, de resursele financiare și de organizațiile implicate deci poate fi subiectivă sau parțială, auditoriul având o compoziție eterogenă fiind format din indivizi aparținînd tuturor categoriilor socio – profesionale, cu vîrste , stiluri de viață și convingeri diferite.
Mijloacele de comunicare în masă au o uriașă forță de influențare a consumatorului de informatie, acest lucru fiind valabil atât în domeniul comercial, cât si în cel al vieții publice si politice. Mai mult decat atât, putem remarca faptul că tehnicile din domeniul comercial sunt transferate și în sfera politicului.

O altă delimitare a categoriilor mass-media se poate face in funcție de mediile de transmitere, care sunt de 2 feluri:

-Medii fizice, respectiv mass-media scrisă care comunică informația prin intermediul cuvîntului scris și al ilustrațiilor care pot fi:
– cotidiane,
– reviste,
– agenții de presă.
– medii electronice, respectiv mass- media electronică care comunică informația prin intermediul sunetelor sau al imaginilor care sunt:
– radioul,
– televiziunea,

-rețeaua internet si spațiul virtual.

În zilele noastre mass-media joacă un rol crucial in viața socială, devenind de-a lungul timpului o putere crescândă și indispensabilă, deoarece nimeni nu poate scăpa de ea pentru că zilnic ne uităm ore întregi la televizor, ascultăm radioul, citim ziare și benzi desenate, mergem la cinema, ne uităm la filme sau navigăm in spațiul virtual, aceste produse informaționale având o influență enormă asupra psihicului uman, după cum relatează și Mihai Coman : „Mass-media a devenit, in lumea moderna, un fel de centru gravitational in raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societații sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele si subsistemele sociale.”

I.1.2 Agresivitatea – o pluriperspectivitate conceptuală

Agresivitatea este o preocupare pe cât de veche, pe atât de actuală pentru specialiștii din zilele noastre, subiectul este inepuizabil iar formele de manifestare sunt variate, astfel incât măsurile de prevenire sau limitare sunt greu de luat atât pentru cazuri generale cât și pentru cazuri particulare.

Adeseori agresivitatea este considerată  a fi sinonimă cu violență, dar nu orice conduită agresivă presupune și violență, așa cum nici oricare act violent este însoțit întotdeauna de agresivitate. Unul dintre exemple este șantajul emoțional, care este o formă de violență psihică dar nu este neapărat necesar să fie însoțit de agresivitate. Actele violente presupun dorința de a produce suferință, de a vătăma, de a distruge, iar agresivitatea urmărește alte scopuri: afișarea, răzbunarea, autoapărarea, puterea, atragerea atenției, obținerea de beneficii materiale, etc. De asemenea, nici orice comportament agresiv este un act social deviant, după cum nici orice act antisocial este însoțit de agresivitate. Spre exemplu, agresivitatea sportivilor în timpul unei competiții nu este un act antisocial. Un act antisocial este furtul din buzunare dar nu este însoțit de agresivitate și violență. În pofida tuturor acestor explicații și delimitări semantice, psihologice si sociologice, putem spune că violența se alimentează din agresivitate, iar actele de violență capătă foarte adesea un caracter antisocial.

Conform dicționarului explicativ al Limbii Romane, termenul de agresivitate vine din Limba Franceză și denotă însușirea unui individ de a fi agresiv, având un comportament ostil, constituind uneori un simptom patologic, prin urmare putem considera agresivitatea ca fiind o insușire a tipurilor de comportament orientate in sens distructiv, care provoacă daune materiale, morale și psihologice, putând viza obiecte (casa, mașina, mobilierul, aparatura electronică etc.), ființa umană (individul, grupul, etnia, religia etc.) sau chiar ambele. La celălalt pol găsim ceea ce formează comportamentul prosocial, care implică toleranță, echilibru, cooperare, ajutor, empatie, si emoții constructive. Din formele cele mai grave de manifestare a agresivității fac parte războaiele, crimele, jafurile, violurile, incendiile, tâlhăriile, distrugerile, sau anumite forme de vătămare corporală. În încercarea de a defini agresivitatea exista o diversitate de opinii, unii autori punând accepntul pe actul agresiv iar alții pe intenție. Foarte mulți autori atrag atenția asupra factorilor culturali în studierea etiologiei agresivității și al noțiunii de învățare în determinismul comportamentului agresiv fiind fără îndoială important să ținem cont de condițiile pe care le oferă mediul colectiv sau familial, care în unele cazuri, poate constitui veritabile canale de transmitere a acestui tip de comportament.

Un alt punct de vedere tratat este ,,utilitatea” agresivității și rolul acestui comportament in viața noastră. Dacă privim acest fapt din perspectiva etologică, agresivitatea este un tip de comportament care stabilește o anumită ierarhie in cadrul unui grup, facilitând accesul la resurse, la apărare, cucerirea de teritorii, protejarea familiei, avantajarea in cucerirea femeilor, deci din acest unghi rolul agresivității este crucial pentru adaptarea, protecția și existența individului sau a grupului. Din punct de vedere evolutiv, beneficiile potențiale ale agresivității au fost substanțiale, asigurând supraviețuirea și reproducerea indivizilor, întrucât în anumite etape ale evoluției umane au existat temeiuri de intărire a acestui comportament, sedimentându-se genetic in existența noastră. În explicarea acestui tip de comportament se atribuie motivații raționale sau etichete imorale, insa la origine ele sunt adaptări evolutive, chiar daca in timpurile noastre sunt nelalocul lor și expresiile acestui act sunt oribile, cum sunt omuciderile, violurile, incursiunile militare, genocidurile etc. Prin cele spuse mai sus nu sunt excluse celelalte strategii de evoluție si supraviețuire ca altruismul, cooperarea, formarea coalițiilor, insa nici una dintre ele nu este atât de omniprezentă și eficientă ca cea a luptei prin agresivitate. Politologii și sociologii susțin că popoarele pașnice și timide au avut de pierdut in cadrul competiției pentru teritorii. În plan politic cei care fac uz de instrumentul agresivității și al presiunii au șanse mai mari să își atingă obiectivele. Această varietate a formelor de expresie a agresiunii în istorie de la pacifism la militarism este nu altceva decât o gradație a manifestării unui fenomen comportamental cât se poate de vivace, care niciodată nu dispare, ci doar se poate modela și modera parțial și temporar sub influența contextului social. În plan social și politic agresivitatea este un instinct care creează incomodități, iar explicațiile etologiste despre natura instinctuală s-au intersectat cu viziunile umaniste privind comportamentul prosocial al firii omenești dar și cu intenției guvernelor de a da altă interpretare agresivității. În mediul social oamenii de știință au inceput să se ingrijoreze că prin popularizarea tezelor despre comportamentul agresiv programat genetic, unele ideologii ar putea incuraja și justifica astfel violența si agresivitatea. La nivel internațional s-a luat decizia să se dea un verdict științific oficial prin care să se declare că agresivitatea umană nu este instinctuală, nu este un produs evolutiv și oamenii nu posedă un creier violent si agresiv. În data de 16 mai 1986 la Sevilla, Spania, s-au intâlnit 20 de savanți din 12 țări și au semnat „Declarația asupra violenței de la Sevilla”, în care au afirmat că agresivitatea nu este un comportament determinat biologic, nu există nici o necesitate evolutivă pentru război, iar omul poate fi educat cu ajutorul institțiilor sociale. Cele mai importante teze ale acelei declarații sunt: „1. Este științific incorect să zicem că avem o înclinație nativă spre războinicie, moștenită de la antecesorii noștri din lumea animală. 2. Este științific incorect să zicem că războiul sau orice alt comportament violent este genetic programat în natura noastră umană. 3. Este științific incorect să zicem că de-a lungul evoluției umane s-a produs o selecție care a favorizat comportamentul agresiv mai mult decâte alte forme de comportament. 4. Este științific incorect să zicem că oamenii au un “creier violent”. 5. Este științific incorect să zicem că războiul este cauzat de un “instinct” sau o oarecare altă singură motivație"
În baza acestor teze s-a formulat concluzia că: „Așa cum războiul izvorăște din mintea umană, la fel poate izvorî și pacea din mintea noastră. Aceleași specii care au inventat războiul sunt capabile să inventeze și pacea, responsabilitatea cade pe fiecare dintre noi”. .
La începutul secolului al XXI-lea, agresivitatea, ca fenomen comportamental, a revenit in centrul atenției oamenilor de știință printr-o varietate de interpretări și teorii. Pe parcursul ultimelor decenii, numeroși etologi, evoluționiști, sociologi, psihologi, psihiatri și psihanaliști și-au impus punctele de vedere privind cauzele apariției si modul de manifestare al agresivității, acordând un rol important factorului biologic. În ciuda polemicilor și a diverselor opinii contradictorii pentru marea majoritate a cercetătorilor este evidentă natura intrinsecă a agresivității, predispoziția nativă a oamenilor pentru acțiuni violente și existența unor fundamente genetice și neurobiologice care asigură declanșarea răspunsurilor negative. Începând cu filozofii antici și până la psihologii din timpurile noastre, existența la om a unei presiuni interne spre ură și violență rămâne un lucru neîndoielnic. Anticii au gândit îndelung în privința originii agresivității în lume și a modalităților de a diminua acest comportament în societatea umană, în această privință, una dintre cele mai originale idei aparținându-i filozofului grec Aristotel, care a propus conceptul de „catharsis” care vine din greaca veche și inseamnă curățire, eliberare; ca o formă de excitare de natură religioasă și estetică prin care un individ se eliberează de frustrările și ura acumulată și obține o stare de calm, care in perspectiva lui, catharsisul este un tratament medical pentru psihicul uman, deoarece îl scutește de gândurile negre și de răutate, iar pentru atingerea stării de catharsis, una dintre cele mai bune metode este de a viziona o dramă sau o tragedie, care oglindește și consumă emoțiile negative.. .
Sigmund Freud a readus în prim plan conceptul de catharsis în cadrul teoriei psihanalitice și a utilizat tehnici de atingere a catharsisului în tratarea diferitelor nevroze, astfel se poate observa și o asemănare între ideea eliberării negativului prin catharsis și „modelul hidraulic” al etologului Konrad Lorenz, privind necesitatea eliberării periodice a agresivității prin activități inofensive.
Un alt filozof, englezul Thomas Hobbes, în celebra sa operă „Leviathan”, vorbește despre “starea naturală de război a oamenilor”, considerându-l pe fiecare om în parte ca “agresor natural”.,,,,,,,, Din perspectiva realismului, filozoful scoțian David Hume a fost prolific in analizarea conceptului de agresivitate, enunțând teza că „rațiunea este sclava pasiunilor”; argumentele noastre raționale fiind deseori forme de justificare după fapte ale unor opțiuni dictate de motivații iraționale. Prin viziunile asupra moralei umane, Hume remarcă moralitatea oamenilor și o pune în relație cu trei condiții. Prima condiție este cea a similarității; ne sunt simpatici și suntem empatici față de oamenii care ni se aseamănă, fizic, la caracter, statut sau profesie. A doua condiție este a contactului nemijlocit; empatizăm cu oamenii cu care comunicăm frecvent, care sunt din cercul nostru apropiat. A treia condiție este a relațiilor de rudenie; pe noi ne caracterizează un gen de moralitate de rudenie, care ne face să-i favorizăm pe membrii familiei, să le dăm dreptate și să empatizăm cu ei.. Immanuel Kant, filozof german, incercă să evite o catalogare tranșantă și unilaterală a firii umane, presupunând că există o combinare a predispozițiilor dintre bine și rău. În lucrarea „Spre pacea eternă”, filozoful pare a fi mai franc la acest subiect, susținând că războiul însuși nu are nevoie de nici un motiv deosebit; el pare să-și aibă rădăcina în natura umană… .
Diferite curente psihologice cum ar fi comportamentalismul sau fenomenologia, au formulat diverse teorii și interpretări ale agresivității însă în prezent există patru concepții majore ale comportamentului agresiv:

-teoria instinctuală, consideră că actele agresive sunt o manifestare a unei pulsiuni sau instinct înnăscut sau de moment,

În cadrul acestei teorii se regăsesc două abordări; abordarea psihanlalitică și abordarea etologică.

Abordarea psihanalitică este reprezentată de părintele psihanalizei, Sigmund Freud, care a formulat două modele succesive ale termenului de agresivitate. Primul model, în 1905 consideră că agresivitatea este o reacție la frustrările care împiedică satisfacerea dorințelor sexuale sau expresia geloziei.

Această primă concepție privind agresivitatea abandonată mai apoi, a dat naștere ipotezei de cauzalitate a lui Dollard care se află la originea cercetărilor asupra cauzelor agresivității.

În a doua concepție a lui Freud, care a fost formulată odată cu apariția lucrării „Dincolo de principiul plăcerii” în 1920, el introduce un instinct al morții numit „thanatos” care este complementar lui „eros” care formulează ideea conform căreia energia instinctului morții complementară cu energia libidinală este dirijată spre ceilalti sub forma comportamentului agresiv.

Abordarea etologică este legată de numele lui Konrad Lorenz și de lucrarea sa „On Aggression” din anul 1966, care a contribuit la consolidarea și popularitatea ideii de natură biologică și instinctuală a agresivității. El consideră agresivitatea ca fiind o manifestare a instinctului luptei pe care îl are omul. Acest instinct, potrivit lui, se dezvoltă in cadrul evoluției filo-ontogenetice, îndeplinind numeroase funcții adaptative.

-teoria reactivă, susține că comportamentul agresiv este o reacție la situațiile frustrante,

Ipoteza unei legaturi între frustrare si comportamentul agresiv este prezentă și în primele scrieri ale lui Freud iar în anul 1939, cinci cercetători de la Universitatea Yale din SUA, Dollard, Mowrer Doob, Miller, și Sears ridică această ipoteză la rangul de teorice , publicând cartea „Frustration and Aggression”. Acești cercetători consideră agresiunea ca un comportament reactiv, dependent de condițiile situaționale particulare care declanșează acest comportament.

-teoria învățării, care susține că comportamentul agresiv este un comportament achiziționat prin intermediul unor diferite mecanisme cum ar fi de exemplu învățarea prin imitație,

Această teorie este formulată de Albert Bandura în anul 1986 și afirmă faptul că agresivitatea este un comportament social invățat și se referă la interacțiunile social umane, și iși are originea în studiile comportamentaliste asupra învățării animale. Conform acestei teorii se înțelege faptul că agresivitatea este un comportament dezvoltat ca răspuns la situațiile de mediu care se invață prin urmărirea comportamentului celorlalți și prin observarea consecințelor acestuia.

– teoria cognitivă; pune accentul pe procesele cognitive, inserate între stimuli și răspunsul comportamental al unui individ.

Abordarea cognitivă afirmă că agresivitatea este o reacție la evenimentele aversive, punând accentul pe relația dintre afectele negative și agresivitatea deschisă din punct de vedere cognitiv. Această abordare sugerează că expunerea la evenimente aversive generează afecte negative, care la rândul lor activează automat tendințele către agresivitate și luptă.

I.1.3 Influența mass-media asupra agresivității umane privind personalitatea si modalitati specifice de producere a agresivitatii

O controversă foarte disputată este că mijloacele de comunicare în masă produc sau sporesc agresivitatea iar majoritatea oamenilor, inclusiv specialiștii disciplinelor socioumane cred că s-a stabilit o relație de cauzalitate intre agresivitatea din mass-media si violența adolescenților.

Agresivitatea ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere pe canalele tv, spațiul virtual, ziare sau revistele de scandal din intreaga lume. Deși in ultimii ani fenomenul agresivității a atras cele mai multe dezbateri publice, critici și sancțiuni, mass-media continuă să transmită din ce in ce mai multă agresivitate, iar telespectatorii din toată lumea, mai ales adolescenții, caută avid aceste programe. De la formele cele mai agresive, precum războaiele ori crimele, bătăile, violurile, furturile, distrugerile de bunuri, și până la cele mai puțin șocante (dar nu mai puțin vinovate), cum ar fi violențele verbale, toate acestea, susținute de o abundență de imagini violente se perindă zilnic prin fața ochilor telespectatorilor..

De exemplu prin intermediul mass-mediei două persoane sau instituții publice aflate în conflict iși pot face publice opiniile, atragând simpatizanți de o parte sau de alta. Dacă acest conflict are la bază o problemă publică și dacă individul este interesat de aceasta, el va prelua orice informație primită din mass-media iar mediatizarea opiniilor poate degenera în alte conflicte spontane. De aici rezultă că mass-media este cea mai bună cale de a-și face simțită influența in agresivitatea umană, prin prezentarea repetată a unor idei, principii, opinii negative și implementarea lor in gândirea individului.

Mass-media constituie fără îndoială unul dintre mijloacele de transmitere a agresivității dar nu și singurul, iar o altă problemă principală care se pune de această dată în privința cinematografului sau a literaturii care prezintă scene agresive și distructive este aceea dacă aceste scene au asupra spectatorului sau cititorului un efect inhibitor sau dimpotrivă îl încurajează să imite comportamentul pe care îl vede în acest sens. Se consideră că influența scenelor agresive depinde foarte mult de existența anterioară a obiceiurilor agresive sau o iritație anterioară iar în legătură cu problema ridicată de difuzare tot mai răspândită a agresivitații și violenței prin mass-media și în special prin televiziune.

O ipoteză puțin diferită este cea a dezinhibiției, care sugerează că televiziunea reduce inhibiția oamenilor in legătură cu comportamentul agresiv față de alți semeni. Dacă acestă ipoteză este corectă, agresivitatea din mass-media ar putea să-i invețe pe oameni un model de comportament general, susținând că este un mod acceptabil in relația cu alți oameni.

Unul dintre cele mai clare studii este experimentul lui Walters si Llewellyn-Thomas(1963), în care se arată ca subiecții care au văzut o secventă dintr-un film agresiv sau violent (o scenă dintr-o luptă cu cuțitul) sunt mai pasibili să producă acte agresive asupra unei alte persoane decat subiecții care au vazut o secvență dintr-un film nonviolent.

Ca o completare a acestei abordări, am conturat principala sursă de influențare a fenomenului de agresivitate și am evidențiat că mass-media reprezintă una dintre sursele utilitar-simbolice și fundamentale ale construirii agresivității la nivel personal, de grup sau între grupuri. Utilizarea mass-mediei creează noi atitudini, percepții și motivații care duc la apariția de comportamente sociale inedite iar atitudinile comportamentale sunt influențate de structura activităților asociate media și de nevoile derivate din consumul subiectiv al mesajelor transmise. 

In general oamenii percep că in serialele de acțiune de la televizor răufăcătorii sunt aceia care încep lupta si că personajele pozitive au întotdeauna o autoritate speciala, legală sau morală iar adolescenții si copiii invață din ultimele doar că forțele binelui vor invinge întotdeauna răul, și deci nu reprezintă nici un pericol in a le urmari. Faptul ca eroii din filme sunt admirați si au puteri speciale ii face pe adolescenți sa le imite comportamentul și să învețe că agresivitatea e o soluție acceptată în rezolvarea oricărei probleme reale. Eroilor li se apreciază mai mult duritatea decât alte trasaturi de caracter (inteligența și simțul umorului), fiind preferați pentru statutul lor de justițiari .

Atât în unele surse scrise, reviste, ziare, cărți, cât și în anumite programe de televiziune, apar multe acte de agresivitate, de aceea unii autori au pus de nenumărate ori problema dacă expunerea la agresivitate si violență poate să determine creșterea și frecvența comportamentului agresiv. Părerile specialiștilor sunt împărțite iar unii consideră că expunerea la violență are efecte catharsice, reducându-se astfel nevoia de a avea un comportament agresiv. Alți autori, care se bazează mai mult pe teoria învățării sociale, consideră că expunerea la agresivitatea din mass-media conduce în mai mare măsură la creșterea agresivității decât la catharsis. În ultimul timp majoritatea autorilor înclină balanța tot mai clar în direcția efectelor negative ale expunerii la materiale cu conținut agresiv-violent. Paul Iluț include în lista efectelor negative ale mass-mediei asupra agresivității următoarele: dezinhibiția, învățarea tehnicilor de agresiune, afectarea sistemului cognitiv, desensibilizarea față de victimă, care sunt reprezentate grafic în figura 1.

Fig.1

+

+

+

+

_

În prezent mass-media invadează cu atacuri mediatice și agresivitatea informațiilor, acest aspect fiind tot mai mult evidențiat și numarul celor care au început să tragă semnale de alarmă sau doresc sau contribuie prin aplicarea unor măsuri în acestă privință, adică altfel spus educarea publicului și în special a copiilor și adolescenților, să poată diferenția lucrurile bune din multitudinea mesajelor mass-media a început sa crească . În absența unei educații în ceea ce privește media, aceasta nu va face parte din potențialul vieții ca factor de progres ce poate ajuta la ridicarea calității standardelor culturale și sociale ale vieții, ci va fi un mijloc de dominare și manipulare, având consecințe negative asupra personalității umane.
Agresivitatea manifestată prin violența oferită de mass media este alarmantă și este prezentă de la prima pagină a ziarelor la primul program de știri, urmarind instalarea fricii și dominarea victimei, abuzatorul preluând controlul, dezinformând, și urmărindu-și scopul în mod subtil sau fățiș.

Relația dintre mass-media și procesul dezvoltării personalității adolescenților a stârnit numeroase controverse, deoarece influențele exercitate asupra lor sunt însemnat negative pentru ca adulții dispun de un fond spiritual relativ cristalizat și în consecință pot evita relativ ușor potențialele efecte negative, dar adolescenții aflându-se în plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală sau civică, pot fi influențați foarte ușor.

Stilul de viață alert facilitează accelerarea fluxurilor de informații, conform unor criterii cu caracter deformator, știrile șocante, senzaționale sau absurde au început să captiveze interesul societății actuale care pentru creșterea rating-ului sau în lipsa unei educații sau culturi mnass-media, valorizeză insignifiantul și nonvaloarea, având un comportament iresponsabil în ceea ce privește interpretarea și utilizarea informației.

Mass-media contemporană este marcată de explozia știrilor promovatoare de nonvalori și de false modele comportamentale, devenind sursa neautorizată ce alimentează conștiința tinerilor. Prin creșterea consumului de mass-media de către adolescenți și datorită impactului mare, aceștia sunt influențați în privința:
– formării personalității,

-comportamentului și relaționării cu ceilalți ,
-alegerii stilului de viață,

-selectării și ierarhizării valorilor,
Numeroase studii practice efectuate în legătură cu creșterea agresivității adolescenților care sunt adepții jocurilor pe calculator și care vizionează excesiv programe de televiziune se alătură celor care se referă la efectele care sunt considerate profund dăunătoare asupra psihicului și creierului uman, adică acelea care implică mai mult decât binecunoscuta manipulare. Printre acestea enumerăm deficiențele de învățare, îndepărtarea de carte, creșterea unei atitudini mentale pasive, vizionarea televiziunii ca factor determinant în apariția hiperactivității, a irascibilității sau a insomniei. O altă componentă afectată a personalității umane este cea emoțional-morală. Televizorul induce efecte represive asupra climatului afectiv al familiei și mai departe asupra unei bune dezvoltări a adolescentului in cadrul grupului și suspendă cea mai importantă funcție a familiei și anume cea de suport emoțional și moral pentru dezvoltare armonioasă.

În timp ce televiziunea remodelează lumea, nevoia de senzațional face ca mass-media în general să se concentreze mai mult asupra unor aspecte negative ale naturii umane, astfel fiind generată incultura, agresivitatea, violența, modele negative de urmat, vedete, propanându-se o cultura de nihilism în cadrul societății.

Virgiliu Gheorghe, in lucrarea „Efectele televiziunii asupra mintii umane” susține că efectele televiziunii remodelează individul în întregime, astfel apare un alt candidat la umanitate, în locul omului natural, al omului narativ, al omului oral, al omului credincios, al omului ascetic, al omului interiorizat, care iși pierde treptat toate aceste capacități, funcții sau puteri. În funcție de anumite caracteristici precum specificul vîrstei, apartenența la o anumită clasă socială, preferințe pentru anumite lucruri, mass media poate aborda diferite tehnici de manipulare prin care sa ne convingă să acționăm sau să ne comportăm in modul dorit de reprezentanții ei conducându-ne către situația în care noi ne dorim ceea ce hotărăsc alții pentru noi , funcția de informare fiind îngropată de interese meschine cum ar fi:

-Profitul: ca orice companie presa dorește sa produca bani ,iar societatea actuală e clădită pe ideea că cine are cei mai mulți bani deține puterea, astfel trusturile mass-media nu diferă deloc de de companiile mari care vând produse pentru profit, doar ca modalitatea lor de a genera profit este de a profita de persoanele care sponsorizează ca să se publice anumite informații in favoarea lor.

-Conținutul dictat in majoritate de publicitate.

Mass-media face profit datorită reclamelor iar asta înseamnă că cei ce platesc mulți bani pentru a sustine corporația dictează ce fel de știri să apară și cum să fie enunțate. Din această cauză o corporație care are contracte cu marile trusturi de știri va reuși in mod fățiș să impună anumite idei in rândul populației prin simpla abatere a atenției sau a distorsionării informației .

– Subiectele importante sunt umbrite de subiecte fără relevanță.

Tendința corporatiștilor este de a schimba mentalitatea populației și de a o indrepta catre subiecte fără sens. Astfel o mare parte a oamenilor sunt la curent despre orice personaj neimportant dar nu știu aproape nimic despre schimbarile importante ce se desfăsoară în jurul lor. Situația e atât de critică încât oamenii nu mai contestă legi ce sunt in defavoarea lor pentru ca nu sunt informați la timp sau deloc astfel indobitocirea populației se desfășoară cu succes.

– Controlul populației

De la publicitatea din ziare până la reclamele difuzate de televiziune observăm că libertatea presei de a prezenta faptele obiectiv s-a transformat in respectarea unor contracte. Dacă odată presa se lăuda a fi a patra putere în stat, acum se spune că este pe primul loc în manipularea maselor în beneficiul celui care platește mai mult iar singura presă ce poate fi numită liberă sunt publicațiile ce nu sunt afiliate la marile trusturi .

I.1.4 Funcțiile mass-media

Având în vedere toate interacțiunile dintre mass-media și societate, jurnaliștii, oamenii politici, psihologii și sociologii au încercat să determine care e locul mass-mediei în viața socială, care sunt legăturile ce se stabilesc între mass-media și diferite grupuri sau persoane, ce natură au aceste legături și care este influența lor în procesele de transformare a societații din punct de vedere politic, social și cultural. Răspunzând unor așteptări si nevoi specifice , in general putem să afirmăm că mass-media iși asumă anumite funcții care satisfac într-o oarecare măsură dorințele populației, acestea fiind traduse prin sintagma “funcțiile mass-media”. Pentru ca să găsim o explicație a cuvântului “funcție” trebuie să avem în vedere diferite fapte, iar în cazul de față funcția unui element al realității sociale reprezintă in primul rând finalitatea unui element, motivul acestui element, ceea ce îi justifică existența și misiunea sa.

Astfel, având în vedere funcțiile mass-mediei putem spune că acestea sunt de a : educa, a informa, de a distrage iar întrebările care conduc la descoperirea funcțiilor sunt de trei feluri: „pentru cine există ?”, „la ce folosește ?” și „cum a apărut ?”. În 1951 sociologul Jean Stoetzel enumeră pentru prima dată funcțiile presei din punctul de vedere al “informației” și împarte funcțiile în două categorii: „funcții oficiale și funcții ascunse”. Astfel el vede presa ca un instrument de “ unire” socială. Ea favorizează introducerea individului în grupul său oferindu-i instrumentele, care în acest caz funcția oficială este “ împrăștierea informațiilor”, dar funcționează și ca ghid al societății prin informațiile pe care le oferă. Charles R. Wright afirmă că “ nu numai din cauza dorinței de a fi informat publicul ascultă atât de des știri. Pentru că aceste emisiuni nu evită să se repete. Dar ascultătorii vor să păstreze în permanență contactul cu mediul social de care aparțin. Confuz, ei simt nevoia de a certifica astfel interesul pe care-l au”. Pe lângă această funcție el mai distinge funcția de recreere, lectura presei, radioul și cinematograful – activități de recreere, și funcția catharctică a presei adică reacția de eliberare provocată unei persoane, prin apelul făcut la o emoție sau la un conflict nerezolvat care îi perturba viața psiho-socială.

Cel de-al doilea precursor este Edgar Morin, în cartea sa „Spiritul timpului’’, 1962, el urmează traiectoria stabilită de Jean Stoetzel in lucrarea „Annales sociologiques”, 1941, cel care se ocupă în primul rând de funcția psihoterapeutică a presei.

În urma acestora și pe baza anumitor combinări Charles R. Wright ajunge la următoarele rezultate, care sunt traduse în funcții ale mass-mediei cu influența sau acțiunea lor:

– distracția

-transmisia culturală

– de supraveghere sau de informare

-de purificare sufletească

In cartea sa „Introducere în sistemul mass-media” 1999, Mihai Coman face o cercetare cronologică amănunțită asupra apariției și dezvoltării funcțiilor mass-media, prezentând astfel rezultatele studiilor unor sociologi cu privire la funcțiile presei. Printre acestea sunt studiile studiului lui Leo Thayer, Michael Real, Malcom Wiley, și Denis McQuial.

Leo Thayler a identificat 7 funcții ale mass-media:

-de socializare

-de identitate

-de mitologizare

-de compensare

-de informare

-de divertisment

-de educație

Malcom Wiley a făcut distincția între cinci astfel de funcții :

-de a furniza informații

-de a analiza aceste informații

-de a da un cadru general de referință pentru cunoaștere

-de a distra

-de a difuza o cunoaștere enciclopedică.

Michael Real susține că presa are următoarele atribuții: ajută indivizii să se orienteze în activitățiile lor zilnice, facilitează relaxarea și evaziunea, permite întărirea identității personale, asigură perpetuarea moștenirii culturale, oferă formule comune, uzuale de gândire și exprimare, definește o mulțime de categorii de interpretare a lumii, furnizează anumite compensații pentru frustrări, contribuie la realizarea coeziunii sociale, validează simbolurile și miturile unei culturi, facilitează implantarea noului în societate, precum și multe altele.

În definirea expresiei de funcție a mass-media, Mihai Coman susține că trebuie avute în vedere mai multe aspecte. “Relația dintre mass-media și societate se poate pune în termeni de consecințe globale (funcțiile presei), de influențe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite unor sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual și chiar în unele lucrări de specialitate, termenul “funcție” cumulează frecvent cele trei posibilități enumerate mai sus.” Astfel că termenul de funcție poate să înglobeze noțiunile de: scop, cerință sau așteptare. Ca exemplu, funcția de informare a presei, Mihai Coman afirmă că aceasta se poate analiza din mai multe perspective ca:

-funcție; publicul este informat ca urmare a activității presei;

-rol; presa are rolul de a informa publicul;

-efect; presa influențează gândirea și comportamentul publicului prin informațiile pe care le distribuie.

Potrivit acestuia, ansamblul acestor fenomene apărute în procesul satisfacerii unor nevoi poartă denumirea de funcții. La rândul lui, Mihai Coman definește următoarele funcții ale mass-media:

– funcția de informare, tradusă prin nevoia indivizilor și grupurilor de a controla mediul social. Această funcție răspunde nevoii indivizilor de a supraveghea lumea înconjurătoare, iar informația nu are neaparat o utilitate imediată. Mesajele presei nu prezintă numai ce s-a întâmplat, ci și ceea ce s-ar putea întâmpla.

-funcția de interpretare, care se referă la sintetizarea informațiilor apărute într-o știre și a semnificațiilor atribuite lor. “Oamenii simt nevoia ca lumea ce îi înconjoară să fie prezentată în chip ordonat și coerent, încărcată cu un anume sens și ordonată după o anume ierarhie , astfel încât, pornind de la aceste clasificări și interpretări, să poată lua mai ușor deciziile inerente existenței de zi cu zi.”

-funcția de legătură, ce susține că prin consumarea produselor mass-media, milioane de oameni se regăsesc legați prin nenumărate fire nevăzute. Datorită presei oamenii descoperă că împărtășesc aceleași valori, că se pot mobiliza pentru aceleași scopuri, că fac parte sau că pot face parte dintr-o comunitate umană de dimensiuni mai complexe decât acelea ale comunității în care își trăiesc viața de zi cu zi.

– funcția de culturalizare, care afirmă că odată cu apariția și creșterea rating-ului mass-media, o mare parte a exercițiilor de transmitere a valorilor și a modelelor culturale, de formare a gândirii și a comportamentului au fost preluate de mass-media. Mihai Coman susține că mass-media se află într-o poziție duală deoarece pe de o parte numeroasele modele de comportament pe care le oferă sunt solicitate să exercite o acțiune educativă neutră, iar de cealaltă parte, ele sunt preferate pentru resursele de persuasiune, pentru puterea lor de a influența comportamentul oamenilor din grupuri cu diverse interese.

-funcția de divertisment, care se traduce prin produsele cu care mass-media răspunde nevoii oamenilor de relaxare, de odihnă, de evadare din grijile cotidiene. Datorită stresului din fiecare zi, a creșterii nevoii oamenilor de a se destinde, dar și datorită creșterii rolului dat de publicitate, mass-media a devenit „instituția” care vinde divertismentul la costuri mai reduse, în raport cu cinematograful , teatrul, turismul, arta sau orice alte mijloace de relaxare și divertisment. Oricine va putea observa că numărul abonaților la rețelele de televiziune prin cablu au crescut, iar, în schimb, numărul celor care călătoresc sau merg la teatru a scăzut.

Indiferent de clasificările care au fost enunțate, de numărul funcțiilor care au fost descoperite, de denumirile care au fost alese pentru a le desemna, mass-media influențează în mod variat și continuu publicul. Toate aceste influențe pe care mass-media le are asupra noastră, involuntar sau voluntar, i-au adus o serie de responsabilități, de la informare, la educarea publicului, la divertisment sau la integrarea în societate, toate intrându-i de-a lungul timpului în depline atribuții. Unele dintre ele sunt vizibile și necontroversate, așa cum este cea de informare, altele sunt mai puțin vizibile și drept urmare mai controversate, ca de exemplu cea de educare.

1.2 Particularităti ale  influenței mass-media asupra producerii agresivității la adolescenți

Impactul mass-media asupra publicului tânăr stârnește numeroase controverse printre specialiștii comunicării inter-umane, unii acuzând mass-media de furtul valorilor culturale ale publicului, de stimularea creșterii delicvenței, de dirijarea tinerilor către superficialitate și de descurajarea creativității, alții, dimpotrivă, subliniază faptul că mass-media demască violența, agresivitatea, corupția, încurajează libertatea de exprimare și propagă un anumit grad de cultură printre oameni fiind un mijloc de petrecere a timpului liber.

„Spre deosebire de conversație, în care conținutul este creat de participanții la dialog, în comunicarea de masă nu contează ceea ce spun consumatorii de media, pentru că acest lucru nu poate schimba conținutul unui program în desfășurare. Atât mass-media cât și audiența operează la distanță manifestând astfel un anumit grad de independență una față de cealaltă. Deoarece indivizii, ca receptori ai mesajelor transmise de mass-media, nu au posibilitatea să confirme înțelegerea mesajelor, media nu poate să supravegheze interpretarea producțiilor sale. Media aduce un mesaj cu un conținut propriu, dar nu aduce și sensul acestuia. Sensul este construit de fiecare receptor în parte, în contextul socio-cultural în care există”.

În psihosociologie există unele teorii care susțin efectele negative pe care mass-media le are asupra comportamentului agresiv al tinerilor. Una dintre aceste teorii este formulată de Albert Bandura, care a fost de părere că agresivitatea este un comportament anti-social învățat și că mass-media, în special programele tv, oferă în fiecare zi modele de conduită agresivă, atât de natură fizică cât și de natură verbală.

“În majoritatea țărilor dezvoltate, tinerii intră în contact cu ceea ce-și doresc prin intermediul filmelor și programelor TV, astfel încât principalul mijloc de interpretare și explicare a realității înconjurătoare nu mai este literatura, ci cinematografia. Aceștia sunt conștienți de cultura lor și își găsesc o mare parte a vieții lor în muzica pop, în filme, în programele de televiziune și pe internet.”

Mulți dintre cercetători consideră că prin mesajele violente, mass-media constituie o sursă puternică de stimulare a agresivității, deoarece expunerea la stimuli agresivi mărește starea emoțională, care are ca efect direct probabilitatea crescutăa a comportamuntului agresiv, astfel adolescenții ajung să creadă că agresivitatea și violența sunt singurul mod de a-si reyolva conflictele.

Un alt aspect demn de analizat este modul în care este prezentată agresivitatea în televiziune. Agresivitatea și violența justificată ca legitimă apărare poate să sporească comportamentul deviant, iar cand un personaj preferat se comport agresiv ,este luat ca model propriu. În general când personajele cu comportament agresiv sunt luate ca modele, ele pot devein surse de încurajare a agresivității in mediul adolescentin, dar ca acest comportament să se manifeste trebuie să existe ocaziile sau mediul potrivit .

De asemenea, deprinderea comportamentului agresiv prin mijloacele mass-media presupune anumite caracteristici și trăsături psihosociale ale receptorilor, depinzând și de parteneriatul individului cu anumite grupuri și medii sociale.

Adolescenții care urmaresc în mod repetat scene violente și agresive, pot începe să creadă că lumea, in general, este rea și periculoasă așa cum este prezentată în mediul mass-media și de aceea văd lumea ca pe un loc rău sau periculos.

Numeroase teorii psihologice încearcă să explice procesele prin care expunerea la violența și agresivitatea din mass-media influențează comportamentul agresiv la adolescenți, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Efectele pe termen lungale agresivității sunt considerate că sunt datorate procesului de învățare prin observație a gândurilor și a comportamentelor agresive, iar efectele pe termen scurt, care se manifestă în aceeași măsură atât la adulți cât și la copii se datorează imitării comportamentelor agresive specifice mediului. Cercetătorii care studiază agresivitatea și comportamentul agresiv la adolescenți, consideră că există o convergență a unor factori de predispoziție și factori cu rol precipitator care îl declanșează.În acest context, expunerea la agresivitatea existentă in mass-media reprezintă o predispozitie pe termen lung pentru comportamentul agresiv.

Studiile observaționale asupra agresivității la adolescenți au relevat faptul că adolescenții agresivi sunt mai predispuși sa ii provoace pe ceilalți, care au un răspuns identic la rândul lor, creându-se un mediu de natură agresivă . În acest caz se consideră că un adolescent agresiv preferă consumul de informație cu caracter violent în mai mare măsură decât ceilalți, deoarece acest comportament îl face sa se perceapă mai fericit și nu se mai blamează , nefiind singurul care se manifestă in acest mod.

Mass-media ocupă un rol esențial în pașii făcuți de adolescenți, această influență făcându-și prezența în alegerea direcției de parcurs în viață. Chiar dacă sunt dezbătute în vederea rezolvării, cazurile negative din mass-media, își pun amprenta asupra tinerilor, care le influențează rațiunea, deciziile și comportamentul.

„Conform unei cercetări efectuate de Consiliul Național al Audiovizualului, în România 57% din videoclipurile publicitare pentru lansarea de albume muzicale conțin violență, iar in programele de televiziune primul loc îl ocupă violența fizică urmată de cea verbală. Muzica difuzată prin intermediul unor postrui de televiziune și radio poate incita la violență, de cele mai multe ori autorii acestor cântece inspirându-se din realitate și anume din violența intâlnită în mediul în care traiesc”.

Relația dintre mass-media și comportamentul agresiv, mai ales violența si agresivitatea prezentată de televiziune se datorează mai multor fapte, printre care amintim încurajarea unor forme grave de violență.

Ioan Drăgan afirmă: „Cȃt privește anchetele asupra copiilor și adolescenților, lucrurile stau aproximativ la fel: marii consumatori manifestă tendința de a avea o precepție televizuală asupra lumii: aceștia consideră că trăiesc intr-o lume violența, fiind mai tematori: supraestimează numărul persoanelor implicate in acte de violență și alecelor care comit astfel de acte; " in această categorie se regăsesc majoritatea băieți, proveniți din mediul social modest, cu rezultate școlare slabe, insă care nu au fost vreodată implicați in acte de violent”

Privind din punct de vedere cronologic, luând ca reper inceputul anilor ’60 , când a început extinderea manifestărilor violente: lupte de stradă, , revolte ale tinerilor, începutul actelor teroriste, și mai ales mediatizarea lor in mass-media, putem constata că aceleași fenomene și-au atins apogeul la începutul secolului al XXI-lea. În lumea contemporană mijloacele de comunicare mass-media influențează omul încă de la primii ani de viață, fiind acum un element al mediului de dezvoltare.

1.2.1 Forme de manifestare a agresivității  produse de mass-media in rândul adolescenților.

O parte semnificativă a adolescenților din ziua de azi se fac remarcați tot mai mult printr-un comportament brutal, verbal sau faptic, atât față de persoanele din jurul lor cât și față de membrii familiei. Ei adoptă forme de agresiune fie că urmează modelul grupurilor în care traiesc, fie modelul promovat de mijloacele mass-media. Agresivitatea în rândul adolescenților din ziua de azi se manifestă sub mai multe forme, de la cea verbală, care este cea mai întâlnită, la cea fizică. Unul din locurile în care adolescenții se manifestă agresiv sau au un comportament deviant este școala. Agresivitatea în mediul școlar este o formă de conduită deviantă de diferite intensități dintre care amintim: confruntarea vizuală, poreclirea, ironizarea, tachinarea, lovirea cu diferite obiecte, bătaia și ajungând la cele mai grave fome cum ar fi înjunghierea sau împușcarea.

Conform studiilor prin care s-a dorit să se afle de unde este învățată agresivitatea, mass-media este percepută de elevi, părinți și profesori ca având rol decisiv în a-i invăța pe elevi comportamente agresive. „Astfel, 45% dintre respondenții elevi, 53,9% dintre părinți și 78,9% dintre profesori au fost total de acord și în mare măsură de acord cu afirmația că “agresivitatea se învață din mass-media”. Alte locuri de unde s-ar învăța agresivitatea ar fi strada (indicată de către 61,1% dintre elevi, 56,2% dintre părinți și 67% dintre profesori) și familia (30% elevi, 36,9% părinți și 69,91% profesori). Nu a fost uitat nici Internetul, care, ca parte a mass-media, prin postarea de filme care prezintă scene de violență școlară, generează, la rându-i, comportamente agresive. Referitor la motivul care ar genera comportamente agresive ale elevilor, răspunsurile celor trei categorii de chestionați sunt de data aceasta diferite. În timp ce părinții și profesorii nu sunt de acord cu afirmația “comportamentele agresive au rolul de a corecta o injustiție”, ceea ce indică foarte clar că aceștia au comportament de adult și se bazează pe experiențele acumulate, peste 30% dintre elevii chestionați cred în justețea afirmației, deci se vede foarte clar reactivitatea lor emoțională față de injustițiile percepute. Și anturajul, încă o dată se vede că joacă un rol important în producerea de acte agresive. Astfel, toate cele trei categorii de chestionați au fost de acord cu faptul că “uneori, grupul de prieteni încurajează manifestări agresive în rândul membrilor săi”, ceea ce subliniază încă o dată cât de importantă este alegerea anturajului. Cu alte cuvinte, părinții trebuie să fie mult mai atenți la cei cu care se împrietenesc copiii lor și în ce grupuri se afiliază.”

Privite din perspectiva scopului urmărit, unele conduite agresive sunt orientate în direcția producerii unui rău altei persoane. Delincvența și infracționalitatea reprezintă formele de vârf ale manifestarii comporamentului agresiv la adolescenți, totodată fiind cele care rețin cel mai mult atenția in mass-media, datorită caracterului spectaculos și potențialului periculos.

Două forme de manifestare a agresivității tinerilor ca și comportament social învățat din mass-media sunt vandalismul și violența în școli. Vandalismul școlar se manifestă sub forma unei conduite violente care cuprinde acte de violență specifice, distrugeri de obiecte, bunuri, proprietăți, astfel existând mai multe tipuri de vandalism:

-Vandalism achizitiv, care reprezintă distrugerea în scopul câștigării unor avantaje

-Vandalismul tactic, urmărește realizarea altor obiective decât dobândirea unor avantaje, de exemplu publicitatea pentru o cauză.

-Vandalismul vindicativ, urmărește producerea unor distrugeri în scopul răzbunării, pentru a compensa o frustrare sau realizarea unei dorințe.

-Vandalismul ca formă de amuzament, are camotivație distracția, curiozitatea sau competiția.

-Vandalismul malițios, formă de agresivitate dublată de sentimentul de furie care nu are o țintă specifică, este direct și are un caracter responsiv.

Din perspectiva socială vandalismul este o conduită specifică adolescenților de sex masculin proveniți în mare parte din clase sociale defavorizate sau din marile orașe.Motivul comun pentru toate tipurile de vandalism este faptul că derivă din sentimentul nedreptății iar perceperea inegalității este motivul determinant.

Violența școlară ca formă de manifestare a agresivității este împărțită în două categorii: violență fizică, care determină în plan cognitiv autopercepție negativă, iar în plan emoțional teamă și depresie și violență verbală, care afectează stima de sine, făcând loc anxietății.

Tinerii care dezvoltă o atitudine antisocială se caracterizează prin nepăsare și egoism. În forme extreme există un grad de duritate care îi permite să comită acte crude, dureroase sau chiar degradante. Aceste forme de conduită antisocială începo de obicei cu acte mărunte precum agresarea verbală sau fizică a colegilor, completate de acte de delincvență, vandalism sau infracțiuni.

1.2.2 Influența agresivității asupra personalității adolescentului.

Îngrijorarea privind creșterea agresivității adolescenților în spațiul public atrage după sine o preocupare majoră pentru înțelegerea acestui comportament și a implicațiilor asupra personalității acestui grup de referință. Conceptul de agresivitate este utilizat în contexte diferite, fiind folosit pentru a descrie o atitudine sau un anumit tip de personalitate, dar și să caracterizeze anumite comportamente.

În situațiile care depășesc limita de acceptabilitate pentru adolescent, sunt declanșate o serie de reacții de apărare, ce țin de unele mecanisme de supraviețuire din punct de vedere fizic sau psihologic. Încercarea de a manageria acest gen de situații este dificilă, iar situația tinde să escaladeze, devenind imprevizibilă și periculoasă. În cadrul acestor conflicte, raportul agresor-agresat se poate inversa dând naștere la ceea ce se numește comportament de luptă. Luată în sens restrâns, agresivitatea se raportează mai degrabă la caracterul belicos al unei persoane, iar într-o accepțiune mai largă, acest concept caracterizează dinamismul adolescentului care se afirmă, nu fuge de dificulăți sau violență. Agresivitatea la adolescenți se manifestă și atunci când aceștia au insatisfacții profunde sau le lipsește afecțiunea.

Atunci când i se impun anumite standarde iar adolescentul nu le poate atinge și i se aplică sancțiuni agresive, acestea pot conduce la revoltă sau la degradarea personalității. Învățarea acestui răspuns agresiv reprezintă o cauză insemnată a manifestării agresivității adolescentului. Factorii externi de agresivitate care contribuie la modificarea personalității adolescentului sunt constituiți din mediul familial, școlar sau al grupului în care aceștia își petrec timpul liber, astfel ei sunt sensibili la actele violente produse în aceste medii cu efect pe termen lung asupra pesonalității lor.

Adolescenții afectați de actele agresive dezvoltă un comportament pasiv-agresiv, ceea ce reflectă că aceste persoane nu au de regulă încredere în persoanele dion jurul lor, sunt ineficienți, negativi, încearcă să se răzbune pe alții și refuză să iși revizuiască comportamentul. Tergiversările și ineficiența, tendința de a uita voit îndeplinirea obligațiilor sunt arme folosite de cei cu comportament pasiv-agresiv, iar manipularea și nerecunoașterea vinovăției sunt de asemenea trăsături de personalitate a acestora.

În altă ordine de idei, în urma efectelor agresivității , adolescenții pot să dobândească o personalitate agresivă. Ei au motive diferite să se comporte agresiv, in familie sau față de ceilalți, mai ales dacă au fost educați de părinți autoritari sau agresivi, interacțiunea lor cu mediul se manifestă prin acțiuni fizice și palpabile. Ca trăsături de personalitate, aceștia preferă sporturile dure, activitățile riscante, se comportă dur cu părinții și ajung să aiba un comportament agresiv diferențiat.

În cele mai multe situații, adolescenții devin agresivi ca urmare a comportamentului autoritar și exagerat din partea părinților. Cei mai mulți părinți care adoptă o educație autoritară folosesc cu precădere metode critice sau pedepse prea mari, generând copiilor sentimente de vinovăție și teamă. Atunci când se dezvoltă în acest mediu, adolescenții iși manifestă emoțiile negative prin agresivitate. Dacă nu învață să își controleze emoțiile negative, ei ajung să răspundă violent, devin greu de controlat și ostili.

În cazurile în care adolescenții cad victime agresivității, apare sentimentul de teamă care duce la o stare semipermanentă de blocaj, care se manifestă printr-o confuzie pe care adolescentul o dezvoltă în relația cu familia, prietenii și în general în toate relațiile inteprinse în societate. Etodele de corecție violente aplicate de familie, îl fac incapabil să gestioneze stresul. Metodele de disciplinare ale familiilor în care se practică abuzuri fizice și verbale vin într-un total dezacord cu tot ceea ce înseamnă educație, care trebuie să aibă la bază înțelegere, comunicare și iubire necondiționată. Orice tip de agresivitate manifestată asupra adolescentului poate să dezvolte legături bazate pe șantaj emoțional care vor crea la rândul lor mânie și agresivitate, având repercursiuni pe termen lung ca viitor adult. Paradoxul acestei situații este dat de faptul că adolescenții vorbesc foarte rar despre abuzurile asupra lor, temându-se de o viitoare agresiune sau corecții fizice, iar pe de altă parte se dezvoltă sentimentul de culpabilitate și imposibilitatea de a discerne corect . Majoritatea psihologilor sunt de părere că agresivitatea asupra copiilor și adolescenților poate duce la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoțional, sau la consecințe fizice pe plan social. Stucturarea personalității adolescentului integrează efectele agresivității provenit din diverse medii și provoacă o atitudine reticentă în relaționarea socială, sentimente de stigmatizare și imagine de sine negativă. Simptomatologia foarte frecvent descrisă de către adolescenții care sunt victime ale abuzurilor incadrează tulburări ale somnului, coșmaruri, anxietate generală, hipervigilență, comportament precaut, circumspect, evitarea unor locuri, persoane sau obiecte care amintesc de șocul traumatic.

CAPITOLUL 2  MODALITĂȚI DE DIMINUARE A AGRESIVITĂȚII PRODUSE DE MIJLOACELE MASS-MEDIA

2.1 Factori care contribuie la diminuarea agresivității

În ceea ce privește la reducerea și eliminarea agresivității există mai mulți factori care urmăresc și contribuie la realizarea acesui lucru.

Un factor care este amintit încă de primii cercetători este catharsisul. Funcția de catharsis se centrează pe nevoia indivizilor de a elibera tensiunile și de a-și exprima emoțiile, mai mult decât nevoia de a comunica cu alții. Această tensiune poate fi identificată cu agresivitatea și din acest punct de vedere, catharsisul a fost abordat din această perspectivă ca factor de reducere a agresivității. Catharsisul este constructul care prezice că exprimarea agresiunii în moduri acceptabile social reduce tendințele agresive considerabil.

Această teorie sugerează că înclinația oamenilor care este înnăscută, este încurajată prin socializare sau provocată de anumite evenimente specifice de a se comporta agresiv față de semenii lor, poate fi satisfăcută prin anumite acțiuni substitutive care să nu facă rău nici persoanelor în cauză, dar nici altora. Existând posibilitatea ca adolescenții să-și descarce furia și ura prin mijloace inofensive, se reduce tensiunea emoțională și prin urmare, probabilitatea manifestării comportamentului deviant.

Energia negativă agresivă acumulată în urma în urma frustrărilor, impulsurilor instinctuale sau al comportamentului deviant este descarcată prin mai multe modalități dintre care amintim:

– vizionarea de articole cu scene agresive și violente, cum ar fi piese de teatru, filme, spectacole sportive etc, idee teoritizată de Aristotel.

– consumarea impulsului agresiv la nivelul imaginarului si al fanteziilor, teorie dezvoltată de Sigmund Freud.

– angajarea in actiuni violente efective, dar care nu au consecințe antisociale, practicarea sporturilorsau agresivitatea față de obiecte neinsuflețite , idee anticipată de Platon.

  Un alt factor de reducere a agresivității, folosit din cele mai vechi timpuri și în cele mai diverse forme, este pedeapsa. Ea se aplică în urma manifestării agresivității, după săvârșirea actului agresiv, are în vedere sancționarea comportamentului cât și prevenirea unuia asemănător.

Pedepsele pot fi instituționalizate, cum ar fi cazul sancțiunilor juridice și neinstituționalizate,cum sunt cele din cadrul familiei. Acest factor ridică însă semne de întrebare deoarece recidivismul este un exemplu al ineficienței programului de diminuare a agresivității bazat pe pedeapsă.

În cadrul familiei, așa după cum s-a mai arătat, sistemul educațional folosit de părinți, bazat pe sancțiuni severe, inclusiv agresiunea fizică, are un impact clar negativ asupra evoluției și dezvoltării copilului. În 1953 Sears a construit un experiment prin care a arătat că acei copii care au fost sever pedepsiți de către părinți pentru comportamentul lor agresiv se comportă mult mai agresiv în afara familiei decît acei copii ce au fost mai puțin sever pedepsiți în familie pentru actele lor comportamentale agresive, deci pedeapsa nu trebuie să fie foarte drastică, scopul principal fiind unul educativ fără implicații de natură negativă.

Astăzi pedepsele, mai ales cele corporale sunt tot mai mult condamnate de către specialiștii în domeniu, în special datorită efectelor secundare, dar și datorită lipsei lor de eficiență în timp. Și observațiile empirice ne indică faptul că, dacă la început copilul dezvoltă sentimentul de teamă de pedeapsa corporală, după o anumită perioadă ele se pot dovedi ineficiente. Efectele pedepsei depind de o serie de factori: personalitatea individului, relația cu persoana care aplică pedeapsa, vârsta lui, gravitatea faptei comise, consecvența / inconsecvența aplicării pedepsei etc.. Dacă unii consideră că recompensele par să aibă efecte mai bune decât pedepsele, alții consideră că aplicate ineficient, pedepsele și recompensele pot avea aceleași efecte negative asupra evoluției comportamentului copilului și al adolescentului. Din punct de vedere legislativ, drepturile copilului și protecția lui față de comportamentul agresiv sunt stipulate prin regulamente adoptate la nivel național, unele dintre acestea fiind acte legislative cu caracter internațional, altele venind în întâmpinarea nevoii de gestionare la nivel național a oricărei forme de violență.

Un alt factor de reducere a agresivității se conturează în urma teoriei invățării sociale a agresivității, și anume reducerea efectelor învățării sociale. Dacă comportamentul agresiv se imită și se învață, atunci trebuie evitat contactul cu modelele de conduită agresivă și trebuie pus accentul în educație pe realizarea de anumite filtre anti-agresive care să-l fereasca pe subiect de răspunsuri agresive la diverși stimuli.

 O idee bună este aceea de a fi deschiși, dispuși să învățăm câteva tehnici de relaxare orientate in directia reducerii agitației motorii dar si psihice. Metoda de relaxare Jacobson de pildă, odată stăpanită, poate constitui o modalitate extrem de folositoare în situațiile în care individul simte ca ii devine din ce în ce mai greu să-și stăpânească manifestările agresive. Această tehnică constă în alternarea relaxării și a tensionării principalelor grupe de mușchi din corp și este utilizată în managementul anxietății și al nervozității.

Indiferent dacă ne referim la situațiile în care agresivitatea își face apariția sau la orice alte situații de viață, îmbunătățirea și dezvoltarea autocontrolului, cu atît mai mult funcționarea acestuia în situațiile conflictuale este un factor deosebit de benefic. O persoană care iși ține sub control emoțiile și mai ales reacțiile, prezintă o probabilitate crescută de nonimplicare în eventualele situații conflictuale, și automat de evitare a consecințelor neplăcute ale unor astfel de situații.

Dincolo de asta, autocontrolul, ca și îmbunătățire adusă modului de funcționare personal aduce beneficii pe foarte multe planuri ale vieții.

Dezvoltarea empatiei, de asemenea este un factor important care contribuie la reducerea agresivității și are importamță practică, deoarece înțelegerea experiențelor negative ale celuilalt poate conduce la nevoia sau intenția de a-l ajuta, iar apoi comportamentul de ajutorare conduce la creșterea sentimentului de binestare. Pe lângă motivarea comportamentului de ajutorare, empatia inhibă comportamentele agresive, acestea fiind inhibate și datorită faptului că empatia facilitează procesul de iertare.

Unul din factorii importanți care reduc agresivitatea este toleranța în condiții de stres și incomoditate psihică. Toleranța scăzută în fața frustrării este un răspuns dezadaptativ datorat credințelor iraționale și a așteptărilor nerealiste dspre cum ar trebui să fie lumea, de aceea este foarte important ca părinții să cultive copiilor o toleranță crescută la frustrare, cât se poate de devreme. Dacă un copil mai reușește din când în când să evite aspectele neplăcute ale realității printr-un acces de furie, la adulți această opțiune nu mai este viabilă.

intarirea normelor sociale fata de agresivitate (recompensarea raspunsurilor non-agresive si nerecompensarea celor agresive

2.2 Strategii de intervenție pentru diminuarea si eliminarea agresivității

Societatea contemporană este din ce în ce mai preocupată de problematica agresivității, a delincvenței și a comportamentului deviant. În ciuda numeroaselor eforturi de a reduce și de a elimina comportamentul agresiv, în ultimele decenii acesta a luat amploare, așadar această problemă devine tot mai complicată și generală iar programele care există sunt insuficiente și ineficiente pentru a face față realității. Comportamentul antisocial poate fi o formă normală în procesul de maturizare a adolescentului dar poate să fie și începutul unui comportament pe termen lung al activității infracționale, de aceea date fiind efectele negative care sunt predominant distructive, se impune găsirea unor căi sau strategii de influențare a agresivității în sensul reducerii ei.
Schimbările de natură biologică, dorința de a deveni independent și în același timp de a rămâne dependent, schimbările cognitive specifice perioadei adolescenței au la rândul lor un impact de asemenea însemnat pentru dezvoltarea unor forme de manifestare agresivă. .
Agresivitatea are foarte multe surse de stimulare a manifestării ei și pentru anihilarea acestora este nevoie de investiții mari și multe eforturi socio-profesionale. Aceste surse de stimulare acționeză în general la nivelul fiecărui adolescent sau copil, al conduitei și al reactivității lui comportamentale. Munca educativă desfașurată atent și temeinic de profesori și părinți duce la formarea generală a unor deprinderi și abilități de comunicare socială, la formarea empatiei și a unor atitudini de parteneriat, acționând împreună ca mijloace de diminuare și eliminare a tendințelor de adoptare a comportamentului agresiv formând bazele comportamentului prosocial.
Specialiștii din acest domeniu consideră că programele de prevenire și limitare a comportamentului antisocial trebuie focalizate pe abilitatea de rezolvare de probleme, luare de decizii, pe formarea de abilități cognitive pentru rezistența la influența mass-media și pe tehnici de relaxare comportamentală în adaptarea la situații stresante. Se mai vorbește despre o posibilă colaborare școală-familie și se reconsideră importanța educarii familiei sau a viitorilor părinți în sensul responsabilizării lor ca educatori, implicarea profesorilor și a părinților ca adulți semnificativi în viața adolescenților fiind dezirabilă în prevenirea și limitarea manifestărilor agresive în adolescență. Putem sublinia faptul că adolescenții de astăzi sunt viitori părinți, iar ignorarea problemelor de mai sus ar putea echivala cu agravarea problemelor de agresivitate la următoarele generații. .
În țara noastră cele ele mai noi strategii de intervenție pentru diminuarea si eliminarea agresivității sunt derulate de Ministerul Educației și au ca scop trecerea de la structura birocratică la cea tehnocratică, înființarea școlilor alternative prin diversificarea ofertei educaționale, descentralizarea învățământului, micșorarea efectivelor de elevi dintr-o clasă, reducerea orelor de activitate didactică din normă, înființarea de posturi de consilieri școlari și orientare profesională și verificarea periodică a eficienței acestora. Diminuarea comportamentului agresiv poate acționa prin dezvoltarea comportamentului prosocial și prin intervenția asupra acelora care se manifestă agresiv care să-i ajute la inlocuirea răspunsurilor nepotrivite cu o atitudine pozitivă și prosocială, iar aceste măsuri trebuie să fie implementate cât mai devreme pentru a se dovedi eficiente. .
O strategie de diminuare a comportamentului agresiv este și aceea de a căuta și de a dezvolta comportamente alternative, de a schimba răspunsul automat agresiv cu un altul, aflat mai sus pe scara adaptabilității și a acceptabilității sociale, de asemenea o soluție o poate reprezenta chiar angajarea în acțiuni violente acceptate social, de exemplu judo, arte marțiale etc.

Dacă privim agresivitatea prin prisma teoriei învățării sociale, deducem că prin educație efectele acestei achiziții pot fi reduse. De asemenea programele de prevenire sau de limitare a reapariției comportamentului agresiv, de la nivel individual până la eforturile comunității, de la prevenire până la intervenție terapeutică sunt foarte importante.

Educația emoțională pentru recunoașterea și înțelegerea corectă a emoțiilor și sentimentelor, precum și exprimarea lor verbală adecvată și înțelegerea corectă a emoțiilor și trăirilor semenlior reprezintă un mare atu în înlăturarea comportamentului agresiv.

Copiilor și adolescenților care li se face mereu pe plac pentru a se evita disconfortul, le crește așteptarea nerealistă ca toată lumea, să le facă îndată pe plac, să obțină ceea ce își doresc pe loc, fără să țină cont de nimic și de nimeni . În sensul acesta, disciplinarea copilului și adolescentului și introducerea unor reguli care să le respecte, îl obișnuiește de mic să amâne plăcerea de moment în scopul împlinirii unui obiectiv mai important dar de lungă durată, să tolereze ușor amânarea și situația care nu este cea mai confortabilă pentru el. Specialiștii afirmă că amânarea plăcerii poate începe chiar cu educația sfincteriană, deci de la vârsta 18 -20 de luni.

Gândirea bazată pe flexibilitate și așteptări realiste trebuie să înlocuiască infelxibilitatea și așteptările utopice. Elementele cheie ale unei gândiri raționale, flexibile, nonabsolutiste, bazate pe preferință, acceptare și toleranță crescută la frustrare întăresc diminuarea agresivității , iar faptul că adolescentul nu este dispus să tolereze o situație nu înseamnă că aceasta este total intolerabilă, de exemplu evaluarea contextuală și evaluarea globală (faptul că a picat la un examen nu înseamnă că este un incapabil, ci că nu este pregătit suficient de mult, de asemenea aspect care poate fi îmbunătățit în mare măsură). Prin urmare aceste generalizări facute în situații nedorite sau neplăcute, gândirea negativă, amintirea situațiilor neplăcute și personalizarea lor sunt de evitat .

Alt aspect important de care trebuie să se țină seama este renunțarea la răsfățul copilului care primește orice își dorește fără să dea nimic în schimb. Un copil sau adolescent care crește considerând că toată lumea este datoare să îi facă tot timpul pe plac, are o toleranță scăzută la frustrare atunci când nu i se oferă satisfacție devenind agresiv, manifestându-se agresiv în funcție de situație. De asemenea cazurile de adolescenți care au probleme la școală, la locul de muncă, sau chiar și cu legea pentru că nu tolerează frustrarea, consideră că pot să apeleze la orice cai, inclusiv antisociale (furt, fals și uz de fals, înșelătorii, fraude, viol etc.) pentru a-și atinge scopurile și pentru a obține satisfacțiile care cred că li se cuvin. În cazurile relatate mai sus se apreciază ca foarte importante impunerea unor reguli stricte cu privire la distrugerea intenționată de obiecte, vătămarea intenționată a altor persoane, a altor viețuitoare sau autovătămarea. Copiii pot să distrugă din neatenție, indolență și neintenționat obiecte, își pot face rău lor și altora fără să își dea seama de ceea ce au făcut decât ulterior comiterii faptei , sau în unele cazuri deloc. În cele mai multe astfel de cazuri, pedeapsa recurge chiar din consecința naturală a faptei. În alte situații, distrugerile sau vătămările sunt săvârșite intenționat, iar aici aceaștia trebuie pedepsiți prin aplicarea unor consecințe logice pentru vârsta individului (retragerea anumitor privilegii, a ajutorului acordat pentru anumite activități, neînlocuirea obiectului distrus sau pierdut sau retragerea banilor de buzunar). Nesancționarea sau pedepsirea necorespunzătoare a unor astfel de comportamente deviante duce la repetarea și la agravarea lor.

Oferirea de exemple personale pozitive precum și învățarea altor comportamente alternative adecvate care să inlocuiască comportamentele agresive este o metodă foarte bună pentru prevenirea comportamentului agresiv la adolescenți . Foarte des părinții interzic și pedepsesc comportamentul agresiv, cel mai adesea fărp explicații, și uită aspectul cel mai important, sa-i ofere și alternative normale și acceptate de societate. Exemplul personal este un factor cheie, dar cît de mult l-ar educa părintele pe copil cum să se comporte adecvat, dacă nu pune în practica lecțiile pe care i le dă, acest lucru nu mai este valabil. Copilul și adolescentul poate fi pedepsit pentru agresivitatea lui, dar dacă se va înjura, brusca, răsti la el sau la alții, arunca cu obiecte, în fața lui, părinții vor deveni doar lupi moraliști și lipsiți de credibilitate. Prin urmare zicala „Așchia nu sare departe de trunchi” capătă calitate de adevăr.

Poveștile cu anumite învățăminte pozitive pot să îl ajute pe adolescent să priceapă într-o formă metaforică dar ușor de înțeles consecințele comportamentului deviant , violent sau neviolent și ale neascultării. Acestea nu vor trebuii interpretate de părinți pentru copii și adolescenți , dar trebuie povestite cu tăria vocii și atitudinea potrivită pentru a stârni în mod real interesul.

Jocurile de rol, de asemenea sunt foarte potrivite pentru a învăța în joacă, într-o formă foarte accesibilă puterii de înțelegere a vârstei individuluii, într-o manieră plăcută de el, situații de viață diverse și moduri de comportament pe care le avem în societate pe toată durata vieții. Creând spontan scenarii similare celor din viața reală, copiii și adolescenții pot să învețe care sunt consecințele agresivității și ale violenței , dar mai ales alternativele existente la un astfel de comportament comportament.

2.3 Evaluarea eficienței acțiunilor de combatere și contracarare a agresivității in rândul adolescenților