Influenta Jocului In Gradinita

Introducere

MOTTO

,,COPILUL RÂDE:

ÎNȚELEPCIUNEA ȘI IUBIREA MEA E JOCUL

TÂNĂRUL CÂNTĂ:

JOCUL ȘI ÎNȚELEPCIUNEA MEA E IUBIREA

BĂTRÂNUL TACE:

IUBIREA ȘI JOCUL MEU E ÎNȚELEPCIUNEA MEA”

LUCIAN BLAGA

Grădinița oferă copilului mijloacele necesare de a progresa în cunoaștere și adaptare , de axare pe însușirea conceptelor de bază, cultivarea unei gândiri suple , pe însușirea de metode și instrumente de învățare prin activitatea proprie.

J. A. Comenius spunea ,, întreaga viață e o școală” , iar Nicolae Iorga afirma ,, învățat este omul care se învață necontenit pe sine și învață și pe alții.” Astfel pentru părinți, educatori, profesori, învățători este o bucurie să vadă copiii vorbind și scriind corect, comportându-se adecvat și dobândind o mulțime de cunoștințe.

Dezvoltarea vorbirii copiilor reprezintă o sarcină de bază a învățământului preșcolar deoarece fără însușirea corespunzătoare a limbii evoluția intelectuală a copilului nu poate fi concepută, viața și activitatea socială viitoare nu poate avea loc. De aceea activitatea de educare a limbajului are o pondere mare în planul de învățământ la toate grupele, deoarece perioada 2 – 6 ani este supranumită ,,vârsta vorbirii și vârsta grădiniței de copii.”

Jocul reprezintă pentru copii o formă de activitate cu implicații psihologice și pedagogice serioase care contribuie la informarea și formarea lui ca persoană . Față de celelalte modalități de lucru utilizate în activitatea de învățare la preșcolari jocul didactic are un randament mai ridicat pentru că el face parte din preocupările pe care copii le preferă.

Copiii învată mult mai repede când totul pare un joc. Joacă reprezintă pentru ei principalul mijloc de învățare deoarece în momentul participării la joc ei se implică total și astfel asimilează mult mai repede cunoștințe și informații noi , pe care apoi le utilizează în diverse contexte.

Tema ,,Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari ” a fost alesă pentru a fi cercetată întrucât jocul a reprezentat întotdeauna o important formă de manifestare a copilului și o sursă pentru dezvoltarea, formarea și educarea copilului preșcolar.

Am ales această temă deoare în urma în timpul practii am observant și m-a captivat entuziasmul copiilor atunci când auzea că se vor juca învățând. Copiii erau motivați să participle la activitate, își doreau să se facă remarcați, să se implice . Pe parcursul practicii am observant că prin joc copiii reușeau să înțeleagă și să-ți însușească mai repede noțiuni noi.

În primele două capitol am făcut o cercetare teoretică despre limbaj și despre joc, iar în capitolul al treilea am realizat o cercetare asupra modului în care jocul didactic influențează dezvoltarea limbajului și amdescries experimetul realizat și rezultatele obținute.

Pentru un cadru didactic este mult mai ușor să-i facă pe copiii să fie atenți, să participle active la activitate prin joc.

Prin tema aleasă am dorit să aflu modul în care jocul poate influența dezvoltarea limbajului copilului , deoarece pentru un copil este foarte important să-și însușească încă din primii ani de viață un limbaj corect. Vorbirea este lucrul cel mai de preț al ființei umane, ea fiind cea care ne deosebește de restul ființelor.

Limbajul copiilor reprezintă un obiectiv important al cadrelor didactice , deoarece cu cât copilul va dobândi mai multe cunoștințe și își va însuși un limbaj cât mai corect, cu atât mai repede el se va putea integra în colectivitate, va putea comunica cu ceilalți copii și cu persoanele adulte din jurul său.

Capitolul 1 Limbajul copiilor preșcolari

Particularități psiho-pedagogice ale copiilor preșcolari

Vârsta preșcolară 3-6/7 ani este numită și vârsta de aur a copilăriei și este o perioadă a descoperiilor. În această perioadă copilul se dezvoltă într-un ritm rapid atât fizic cât și psihic.

Din punct de vedere fizic , preșcolarul prezintă următoarele caracteristici: 92 c m și 14 kg la începutul perioadei preșcolare și 115 cm și 21 kg la sfârșitul perioadei preșcolare.

,, Perioada preșcolară se caracterizează prin dezvoltarea mare a conduitei copilului, prin stabilirea unor relații complexe în care intervin numeroase normative sociale morale, prin dezvoltarea vieții interioare ( a conștiinței și a conștiinței de sine)și prin punerea bazelor personalității ca un efect al constituirii relațiilor moral-sociale în mediul de dezvoltare al copilului. Punerea bazelor personalității , se exprimă prin constituirea unor dimensiuni importante ale conduitei, dimensiuni ce apar în dezvoltarea intereselor , a capacităților și a caracterului copilului preșcolar , în lărgirea ansamblului unor trăsături psihoindividuale și stabilizarea lor relativă.” (Șchiopu, 1963, p.207)

Perioada preșcolară presupune o dezvoltare musculară intensă , se dezvoltă sistemul nervos. La preșcolar nevoia de activitate este mare. Somnul copilului preșcolarv se modifică, acesta începe să aibă visuri complexe uneori coșmaruri sub influența unor impresii mai puternice . Pofta de mâncare este relativă instabilă.

A doua copilărie sau perioada preșcolară este împărțită în trei subperioade : vârsta preșcolară mică (3-4 ani și jumătate), vârsta preșcolară mijlocie (4 ani și jumătate -5 ani și jumătate) și vârsta preșcolară mare (5 ani și jumătate până la intrarea în școală).

În perioada vârstei preșcolare mici copilul devine mai autoritar, își dezvoltă mișcările . Această vârstă este una de explorare fără griji și reticențe. La 4 ani are loc procesul de formare a însușirilor psihice cele mai importante ar fi cele legate de creșterea capacităților simbolice, a funcțiilor mentale imaginative și a celor de comunicare.

,,A Gessell consideră că vârsta de 4 ani este o vârstă de mare fragilitate psihologică și de mare sensibilitate față de influențele pozitive și negative ce se exercită asupra copilului, motiv pentru care ea poate fi considerată ca o vârstă de cristalizare primară a viitoarei personalități.” (Șchiopu,2009, p.166).

Vârsta preșcolară mijlocie este momentul de organizare a noi particularități în dezvoltarea psihică. Copilul manifestă o atitudine mai receptivă față de cerințele care îi sunt adresate, el este mai atent, vioi, interesat de ceea ce se întâmplă în jurul său.

În jurul vârstei de cinci ani copilul este mai receptiv la povești , îi plac episoadele încărcate de întâmplări, este sensibil față de deznodământul echitabil moral al întâmplărilor. Copilul este capabil să povestească el însuși într-un mod plăcut și interesant. Preșcolarul mijlociu este foarte atașat de mama sa.

Vârsta preșcolară mare se caracterizează prin faptul că preșcolarul începe să prezinte momente acute de nonconcordanță față de cerințele ce se manifestă față de el. În jurul vârstei de 6 ani copilul devine mai puțin robust , își pierde primii dințișori proviozorii. După vârsta de 6 ani copilul manifestă interes față de cărțile cu imagini, începe să cunoască literelr de tipar.

H Wallon spunea că ,, în perioada preșcolară se produce nuanțarea complexă a conduitei, formarea treptată de reticențe și de reacții deliberate, secondate de dezvoltarea vieții interioare, de marea diversificare a particularităților psihoindividuale.(Șchipu, 2009, p. 168).

,,Perioada preșcolară este perioada în care copilul se joacă cu deosebită pasiune, de la jocul de construcții la jocul de mișcare ori la jocul cu reguli, cu subiect sau la jocul de creație etc. Jocul are un rol deosebit în dezvoltarea generală a copilului . În joc se dezvoltă relațiile sale cu ceilalți copii, dar în același timp jocul copilului exprimă și traduce unele particularități psihice specifice copilului preșcolar. Jocul constitue activitatea fundamentală generatoare de situații complexe , în care personalitatea copilului preșcolar se dezvoltă fiind stimulată într-un mod deosebit. Jocul influențează dezvoltarea intereselor și capacităților copilului , dezvoltă cunoștințele și emoțiile sale, fiind o mare școală a vieții. În joc se dezvoltă caracterul copilului, se creează și se dezvoltă motivația și perspectiva apropiată a actului voluntar, se formează primele sentimente ale copilului, interesele sale etc. Rolul educativ al jocului este foarte mare.”(Șchiopu, 1963, p.208).

Forme ale comunicării

Termenul de comunicare provine din latinescul ,,comunis” care înseamnă comun , a face ca un lucru să fie comun, dar și din latinescu ,,comunico” care înseamnă a uni, a împărtăși , de aici și cuvântul bisericesc cuminecare/împărtășire.

Conform lui Edward O. Wilson ,, comunicarea este o acțiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau ambii participanți.”

Carl I. Hovland, Irving I. Janis și Harold H. Kelly definesc comunicarea ca fiind ,, un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli ( de obicei, verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul).”

Comunicarea reprezintă modalitatea fundamentală de interacțiune psihosocială a persoanelor, interacțiune ce presupune realizarea unor schimburi informaționale prin intermediul unor simboluri și semnificații social generalizate în vederea conservării stabilității sau a obținerii unor modificări la nivelul unui individ sau a unui grup.

Comunicare mai poate fi definită și ca fiind încercarea de a pune în comun informații, idei, atitudini,de a le asocia, raporta sau de a stabili legături între ele. Wilburg Schram înțelege prin comunicare procesul stabilirii unei comuniuni sau identități de reflecții, idei, concepții, între emițătorul mesajului și receptorul acestuia, prin intermediul unui canal de comunicație.

Comunicarea se caracterizează prin faptul că este inevitabilă, este necesară, este simbolică, contextuală, este tranzacțională. Comunicarea presupune întreruperea secvențelor de comunicare pentru procesare, presupune eforturi de ajustare și acomodare și este ireversibilă.

Actul de comunicare are următoarele componente : emițătorul, codul, canalul de comunicare, mesajul, receptorul sau destinatarul, conexiunea inversă de la destinatar la emițător. Rolurile de emițător și receptor se schimbă alternativ în cadrul dialogului.

Axiomele comunicării sunt : ,,comunicarea este inevitabilă”; ,, comunicarea se desfășoară la două niveluri :informațional și relațional, cel de al doilea oferind indicații de interpretare a conținutului celui dintâi”; ,, comunicarea e un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauză-efect sau stimul-răspuns”; ,,comunicarea îmbracă fie o formă digitală, fie una analogică”; ,,comunicarea este ireversibilă”; ,, comunicarea presupune raporturi de forță și ea implică tranzacții simetrice sau complementare”; ,, comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare”.

În funcție de natura semnelor utilizate în codarea informației și a canalului de transmitere mesajului se disting trei tipuri de comunicare : comunicarea verbală, comunicarea paraverbală și comunicarea nonverbală.

Comunicarea verbală reprezintă cel mai important tip de comunicare interumană. Este specific umană și poate fi sub formă orală sau scrisă și pe cale auditivă sau vizuală. Factorii de care depinde comunicarea verbală sunt :

Integritatea sistemelor senzoriale

Diminuarea la maxim a bruiajului

Claritatea mesajului

Calitatea codului

Comunicarea paraverbală se referă la particularitățile comunicării cum sunt : caracteristicile vocii; pronunția, intensitatea vocii, intonația etc. Aceste particularități sunt importante deoarece implicarea lor poate modifica semnificația unui mesaj ca fiind altul față de forma inițială.

La nivel uman, se întâlnesc alte cinci forme ale comunicării : comunicarea intrapersonală, comunicarea interpersonală, comunicarea de grup, comunicarea publică și comunicarea de masă.

Alte trei tipuri de comunicare sunt: comunicarea accidentală, comunicarea subiectivă și comunicarea instrumentală.

Funcțiile limbajului

Comunicarea se realizează prin limbaj. Limba este un fenomen natural ,, este o unealtă cu care noi acționăm nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor. Ca orice unealtă ea nu poate fi utilizată decât de o inteligență.”( Cosmovici A., 2005, p.170).

Limba este un sistem complex : fonetic, sintactic și semantic. Din punct de vedere psihologic limbajul se definește ca ,, funcție de exprimare și comunicare a gândirii prin utilizarea de semne care au o valoare identică pentru toți indivizii de aceeași specie, în limitele unei arii determinate.

Lucian Blaga spunea ,, limba este întâiul mare poem al unui popor”. Fără însușirea corectă a limbii nu poate fi concepută evoluția intelectuală a copiilor, pregătirea pentru alte obiecte de învățământ , la viață și la activitatea socială viitoare.

E. Verza consideră limbajul ca fiind o conduită de tip superior, care participă la oganizarea și realizarea tuturor componentelor umane. Piaget arată că dezvoltarea psihică este imposibilă în absența limbajului , deoarece el reprezintă un sistem deschis ce se constituie într-un flux continuu de schimburicu mediul și, în primul rând , cu mediul social.

Forma cea mai obișnuită de manifestare a limbajului este vorbirea. Ea este cel mai depreț lucru, fiind cea care detașează ființa umană de celelate ființe se naște în timp spontan în sânul gândurilor și în cursul jocurilor.

Funcțiile limbajului sunt următoarele :

Funcția de comunicare sau transmitere a unui conținut de la o persoană la alta

Funcția cognitivă , de integrare, conceptualizare și de elaborare a gândirii

Funcția simbolic-reprezentativă , de substituire a unor obiecte, fenomene, relații prin formule verbale sau alte semne

Funcția expresivă

Funcția persuasivă

Funcția reglatorie sau de determinare implică conducerea conduitei altei persoane sau a propriului comportament.

Funcția ludică sau de joc presupune asociații verbale , consonanțe , ritmică, ciocniri de sensuri etc., mergând până la construcția artistică.

Funcția dialectică sau de formulare și rezolvare a contradicțiilor sau a conflictelor problematice.

Funcția de comunicare care este și cea fundamentală.

Formele limbajului

Jean Rostand afirma ,, a învăța să vorbești înseamnă a învăța să joci o serie de roluri și apoi să le interpretezi în funcție de cerințe, comportări, simțăminte personale.”

Vorbirea poate fi una nuanțată, expresivă, clară cu sunete bine nuanțate sau poate fi mai puțin inteligibilă , obositoare, stridentă sau prea șoptită cu sunete mai puțin conturate.

Prin însușirea limbii copilul poate comunica cu cei din jur în forme superioare, ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.

Limbajul sub aspectul dinamicii poate fi activ sau pasiv. Limbajul activ face referire la inițiativa în comunicare , la procesul de ponunțare a cuvintelor , de fixare și de scriere. Limbajul pasiv presupune recepționarea și înțelegerea limbajului. Citirea este o variantă a limbajului pasiv care de regulă precede limbajul activ.

O altă formă a limbajului este limbajul oral sau scris, extern sau intern.

Cel mai important limbaj este limbajul oral deoarece de la el pornesc toate celelalte, acesta fiind forma fundamentală a limbajului. Limbajul oral este viu și dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate și se desfășoară în anumite condiții fiind dependent de situații și servindu-se de elemente situative.

Limbajul oral se exprimă cu voce tare și are următoarele caracteristici :

Caracter simbolic ( referință la obiect absent)

Productivitate ( capacitatea de a enunța fraze în timpul comunicării orale)

Caracter arbitrar ( cuvântul are sensuri diferite, același semnificant este redat prin semnificații diferite).

Formele limbajului oral sunt : colocviul, dialogul, monolog și solilocviul.

În cazul colocviului și al dialogului exprimarea vorbirii are un caracter adresativ clar ceea ce duce la creșterea eficienței comunicării , rolul de subiect sau obiect al comunicării alternând continuu. Aceeși idee poate fi avută de mai multe persoane prin mintea și poate duce în final la concluzii originale.

În cadrul dialogului pot intervenii prescurtări și comutări de sens. Experiența și datele obiective ale situației sunt cele care le permit oamenilor să comunice aluziv (indirect).

Limbajul monologat este unul mai dificil decât cel dialogat deoarece atunci când se vorbește în fața unui auditoriu , trebuie susținut firul expunerii, trebuie să fie cursiv, organizat și trebuie depus un efort mai mare pentru a comunica lucrurile într-o formă accesibilă tuturor. În realizarea monologului public trebuie să se aibă în vedere ecoul care se trezește în mințile altora spusele, să se presupună ceea ce înțeleg ei și întrebările care îi frământă.

Silocviul este o discuție cu sine și are loc în afara comunicării cu alții.

Expresivitatea este o caracteristică importantă a limbajului oral , variațiile în intensitate și în înalțimea sunetelor pronunțate au însemnătate în definirea sensurilor si semnificațiilor celor comunicate.

Metodele extralingvistice de expresivitate de care dispune limbajul oral sunt : gesturile, mimica, postura etc.

Mimica este cea mai evidentă formă de comunicare nonverbală și cea mai ușor de observat. Privirea ( deschisă sau evitantă) , zâmbetul sau grimasele care apar în momentul comunicării unei persoane dau seama de autenticitatea/inautenticitatea mesajului transmis, importanța mesajului , atenția pe care o acordă vorbitorul interlocutorilor săi. Mimica este adesea involuntară și doar atunci când se dorește sublinierea mesajului este controlată conștient.

Gestica este importantă datorită gradului său relativ de receptare. Cele mai întâlnite gesturi sunt : mișcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul la ceas , aranjarea părului etc.

Postura face referire la poziția corporală adoptată atunci când se realizează o situație de comunicare. Apare ca o reflectare a stării psihice a noastre în momentul respectiv , aceasta spunând foarte multe despre noi , atât într-o situație dată cât și în general.

Prin mimică și gesturi se subliniază anumite sensuri și atitudini. În activitatea didactică și educativă nu este recomndat a menține o postură încremenită, abținerea de la gesturile demonstrative . Toate mijloacele de expresie trebuie să fie în concordanță cu conținutul de idei, imagini și sentimente ce se transmit pentru a nu atrage atenția prin ele însele.

Deoarece dispune de o întreagă gamă de mijloace expresive și condiții auxiliare limbajul oral poate fi uneori mai puțin organizat, poate avea unele lacune pentru că în condițiile active ale comunicării se poate repeta o idee , pot fi adăugate idei și poate fi transmis un conținut complet și eficient. Pentru limbajul scris, însă este mai difici deoarece nu beneficiază de acelaiși regim precum limbajul oral.

Limbajul scris este unul mai pretențios având nevoie de o activitate de elaborare a frazelor în plan prealabil neputând revenii asupra lor cu corecturi și completări. Limbajul scris este reglementat mai sever nepermițând discontinuități, erori gramaticale sau licențe de expresie. Acesta trebuie să se conformeze la normele se sistematizare și claritate, să respecte cerințele de conciziune. Intonația, acceptul, gesticulația, mimica sunt slab reprezentate prin semnele ortografice. Cele mai neînsemnate omisiuni sau erori de ortografie , în cazul limbajului scris, pot schimba sensurile unei fraze. Prin elaborare de texte este mai bine pusă în evidența capacitatea de gândire a omului decât prin exprimarea liberă, orală.

Limbajul intern se desfășoară în sfera lăuntrică, mintală reprezentând o vorbire cu sine însuși și pentru sine. Acesta este asonor, ascuns, dar cercetătorii susțin că nu este lipsit de orice activitate motrică pentru că au descoperit în coardele vocale, în întreg apareatul fonator, vibrații, impulsuri foarte slabe care conturează vorbirea. Funcțiile îndeplinite de limbajul intern sunt funcții de anticipare, proiectare, conducere și coordonare a limbajului oral și al scrierii.

Caracteristicile limbajului la preșcolari

,,Dezvoltându-se concomitent cu dezvoltarea gândirii , limbajul copilului preșcolar se îmbogățește foarte mult , devine în această perioadă un instrument activ și deosebit de complex al relațiilor copilului cu cei din jurul său.”(Șchipu, 1963, p.238)

La preșcolarii mari , expresivitatea vorbirii se obține prin efectele verbale, conținutul și structura propoziției, epitetele, comparații și intonație. Preșcolarii mari folosesc numeroase verbe, adverbe și adjective în vorbire.

La vârsta preșcolară trebuie să se înregistreze unele perfecționări în ceea ce privește continuarea procesului de asimilare a structurii sonore a limbajului , în îmbogățirea bazei lexicale, în creșterea gradului de generalizare, nuanțarea exprimări. Alături de limbajul situativ se dezvoltă limbajul contextual, care duce la creșterea funcției intelectuale a limbajului, la apariția unor elemente de planificare a activității pe plan mental. Treptat , cuvântul poate regla întreaga activitate a copilului.

La trei ani vocabularul maxim este de aproximativ 1000 de cuvinte, iar cel minim de 400 de cuvinte, mediu 700-800 cuvinte. La vârsta de 6 ani vocabularul maxim ajunge la aproximativ 2500 de cuvinte, iar cel minim de 1500 , iar cel mediu de 2000 de cuvinte. Raportul dintre limbajul activ (utilizat și implicat în performanță) și cel pasiv (înțeles și implicat în competență) se modifică similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel activ ca valoare de comunicare.

În comunicarea copilului preșcolar este important fluxul vorbirii dar și comunicarea nonverbală (mimica, gestica) și tăcerea. Comunicarea nonverbală devine mai discretă la copilul,preșcolar și însoțește comunicarea verbală , integrând-o sau anihilându-i , în parte , mesajul.

Vârsta preșcolară are o importanță deosebită în dezvoltarea limbajului și în ridicarea gândirii pe trepte mai înalte de generalizare și abstractizare. Datorită particularităților aparatului fonoarticulator , ale analizatorului verbo-motor și ale celui auditiv , ca și particularitățile gândirii copiilor , vorbirea lor prezintă unele trăsături specifice în ceea ce privește: pronunțarea sunetelor și a cuvintelor, bogăția vocabularului, structura gramaticală, cursivitatea și expresivitatea limbajului.

În perioada preșcolară se dezvoltă foarte mult corectitudinea pronunției începând să dispară contaminarea , eliziunea din vorbire a copilului. Complexitatea limbajului și structura gramaticală a vorbirii se dezvoltă mult, copilul folosind relativ corect acordul gramatical al cazurilor și timpul verbal.

Deși cunosc foarte multe cuvinte și le înțeleg sensul unii copii nu le folosesc în vorbire fie pentru că sunt mai timizi, vorbesc mai puțin ,ei sunt mai reținuți atunci când sunt solicitați la răspuns.

Rolul limbajului crește în perioada vârstei preșcolare pe măsură ce vocabularul și posibilitățile de comunicare ale copilului cresc și se perfecționează.

,, Concomitent cu dezvoltarea mare a capacității de verbalizare orală, are loc în perioada preșcolară și un proces intens de dezvoltare a vorbirii interioare. În acest sens prezintă un mare interes lucrările lui B. F. Baev , care a făcut o serie de experimente prin care a ajuns la observația interesantă că încă de la vârsta de 4-5 ani copiii folosesc vorbirea interioară. Rezolvând în gând diferite situații-probleme, de pildă întocmirea sau reconstituirea de povestiri după serii de ilustrații, în care au fost unele omise, preșcolarul începe să facă observații cu glas tare , dialogând (,,așa”, ,,iată”, ,, nu înțeleg ce s-a întâmplat aici”, a spus un copil , sesizând o astfel de omisiune)”(Șchiopu, 1963,p.241)

1.6. Importanța educării limbajului în grădinița de copii

Grădinița este prima formă organizatorică de învățământ care se preocupă de procesul instructiv-educativ în vederea pregătirii copiilor de 3-7 ani pentru societate, școală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor, a exprimării corecte, coerente și expresive constitue o sarcină permanentă de bază a activității instructiv-educative în gradinița de copii. Programa grădiniței de copii prezintă problemele legate de însușirea limbajului în strânsă legătură cu cele de cunoașterea mediului înconjurător și a vieții sociale.

Încă din primul an de viață al copilului acesta își însușește în mod practic limbajul prin comunicarea cu adulții și prin influența împrejurărilor de viață, a relațiilor care se stabilesc între copil și realitatea înconjurătoare.

La vârsta preșcolară copii trebuie să dobândească și consolideze capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima inteligibil gândurile, ideile, impresiile. Experiența instructiv-educativă din grădiniță oferă posibilitatea dezvoltării limbajului oral în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, a operațiilor ei, realizându-se exerciții de pronunție, povestire, exprimare și conversație.

În grădinița de copii activitatea de educare a limbajului se întălnește în activitățile de memorizare, povestire, lectură după imagini, convorbire și joc didactic, jocul fiind activitatea de bază prin care se realizează acumularea de cunoștințe și deprinderi la vârtsa preșcolară.

La sfârșitul perioadei preșcolare din punct de vedere fonetic , copiii ar trebui să pronunțe corect toate sunetele, iar sub aspect lexical ar trebuie să posede un volum de cuvinte relativ bogat. Sub aspect gramatical ar trebui să stăpânească deprinderea de a formula propoziții și fraze prin care să-și exprime impresiile și gândurile.

Vârsta preșcolară este definitorie pentru evoluția afectivă, relațională și intelectuală a copilului deoarece în această perioadă copiii dobândesc și consolidează capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a exprima inteligibil gândurile, impresiile, ideile.

În ,,Psihologia copilului preșcolar” limbajul articulat este definit ca activitatea specific umană, care constă în folosirea limbii în procesul de comunicare și gândire. Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a copilului prin faptul că acesta ajută individul să-și îmbogățească cunoștințele atât pe baza propriei experiențe cât și prin asimilarea experienței sociale.

În activitatea de educare a limbajului accetul trebuie să fie pus pe realizarea unei pronunțări clare, sigure, precise a sunetelor și cuvintelor , pe înțelegerea cuvintelor , pe formarea capacității de a forma propoziții și fraze , de a citi o imagine și a spune ceea ce reprezinta aceasta, de a crea povești, de a realiza un dialog, de a pune întrebări, de a oferi răspunsuri, familiarizarea copilului cu cartea și formarea deprinderii de mânuire a acesteia.

Odată cu însușirea vorbirii copilul este mai ușor de educat printr-un procesul organizat de instruire și educare. Transmiterea cunoștințelor despre plante, animale, fenomene din natură și societate, lumea înconjurătoare realizându-se cu ajutorul cuvântului. Prin cuvânt denumindu-se lucruri, fenomene, însușire ale acestora și legăturile dintre ele. Cuvântul este cel care îi cere copilului să gândească, analizeze, compare, clasifice, concluzioneze, generalizeze. Astfel copilului i se dezvoltă gândirea și limbajul, i se lărgește sfera cunoștințelor și își dezvoltă capacitatea de exprimare și vocabularul. De aici decurge și importanța pe care o are dezvoltarea limbajului și a gândirii în procesul instructiv-educativ.

CAPITOLUL 2 : Jocul didactic

2.1. Conceptul de joc. Jocul didactic

,,Jocul este o activitate complexă, specifică copiilor . În toate timpurile , copiii s-au jucat și se joacă.”(Șchiopu, 1963, p.255)

Din punct de vedere lingvistic în limba sanscrită termenului joc i se spunea ,,Kleade” și însemna ,,bucurie”. La evrei prin joc se înțelegea gluma sau hazul. Termenul roman ,,ludo” însemnă bucurie, veselie.

În limba rusă cuvintușș ,,joc”, poate avea sens de amuzament, sens figurat ca de exemplu ,,jocul cu focul”, poate însemna un lucru ieșit din comun ,,jocul naturii” sau ceva întâmplător ,,jocul destinului”. Verbul ,,a se juca ” este folosit în sens de amuzament, interpretare a unui rol dintr-o piesă, ocuparea unei poziții ierargice ,, a juca un rol de conducător”, risc ,,a se juca cu viața”, manifetări de bucurie.

În engleză pentru joc este folosit termenul ,,game” sau ,,play” și face referire la faptul că jocul este o activitate spontană, independentă, motivată intrinsec , însoțită de plăcere, satisfacție, fantezie care se desfășoară după anumite reguli.

Jocul este utilizat de copil încă de la naștere fiind prima lui activitate. Copilul începe să învețe odată cu jocul acesta fiind modalitatea lui de comunicare cu semenii. Prin joc ceea ce învață îi rămâne copilului mai mult timp în memorie. Jocul oferă copilului posibilitatea de a fi în situații noi pe care să le rezolve, ajută copill să-și afirme înțelegerea, putere, priceperea, personalitatea.

Jocul , nu doar că imită și reproduce la o scară mai restrânsă o serie de momente specifice relațiilor dintre oameni și activitatea desfășurată, dar antrenează și aspecte creatoare din partea participanților , care presupun o anumită dezvoltare a capacităților psihice.

Jocul , prin interrelaționarea cu copii de diverse vârste și chiar adulșii , prin intercomunicarea intensă, conduce spre formarea la copii a unei conduite verbale ce constă în :

Dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului

Învățarea corectă a cuvintelor

Cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii

Formarea deprinderii de verbalizare a experineței proprii

Dezvoltarea capacității de a relata unele întâmplări în legătură cu fiecare moment sau eveniment trăit etc.

Prin joc se dezvoltă particularitățile intelectuale, sociale și fizice precum perseverența în activitate, abilități manuale, agilitatea, atitudinea față de parteneri și față de colectiv, spiritul de competiție, sociabilitatea.

Jocul reprezintă activitatea specific umană care satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate. Angajând în întregime personalitatea copilului , jocul reprezintă o sinteză a unor activități spontane , separate sau asociate în combinații realizte după nevoie. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului precum este și comunicarea.

Jocul ocupă locul cel mai important în viața copilului preșcolar . În cadrul jocului se realizează comportarea conștientă a copilului , care este o condiție esențială a învățării . jucându-se copilul dobândește variate și numeroase cunoștințe despre mediul înconjurător , dezvoltându-se astfel procesele psihice de reflectare directă a realității. De asemena, jocul constituie și un mijloc de formare a emoțiilor și sentimentelor social-morale.

Jocul este un minunat mijloc de cunoaștere și autocunoaștere , de exersare a unor capacități, de socializare primară,de antrenare a capacităților cognitive și de exterioarizare a emoțiilor și sentimentelor. Când copilul se joacă împreună cu alți copii, el învață să respecte reguli și algoritmi ce constitue temeiul conformării la normele de comportare socială, morală. Învață să împartă jucării cu alții, să colaboreze cu coechipierii , își dezvoltă altruismul, spiritul de echipă, comunicarea cu ceilalți, devenind astfel mai sociabil, mai tolerant cu cei din jur, mai atent la sugestiile și dorințele celorlalți.

Jocul didactic ocupă un loc aparte în interiorul strategiilor didactice. Conform lui J. Piaget ,, jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale eului. Iată de ce , metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se , ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului.”

Jocul didactic este o formă accesibilă copilului , prin care sarcinile instructiv-formative ale activităților obligatorii și a celor alese sunt realizate într-o atmosferă distractivă, annotrenantă și motivantă. Jocul didactic facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor.

Prin intermediul jocului copilul învață din plăcere și devine interesat de activitatea desfășurată astfel cei timizi devin lai activi căpătând mai multă încredere și siguranță în răspunsurile sale.

Jocurile didactice implică o influență multilaterală în dezvoltarea psihică a copilului, cotribuind la dezvoltarea intelectuală, formarea percepțiilor, educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului.

Jocurile didactice organizează procesul perceperii analitico-sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor. Jocurile solicitând copilului alegerea obiectelor dupa mărime, formă, culoare și găsirea unor deosebiri și asemănări dintre ele. Prin joc copilul învață să gândească, să-și imagineze, să aibă răbdare, perseverență, spirit colectiv, respect față de alții, responsabilitate, corectitudine etc.

,, În joc, copilul redă cu o fidelitate aproximativă ceea ce l-a impresionat, i-a atrans atenția, l-a uimit etc. El nu este în joc pur și simplu un imitator.” (Șchiopu, 1963, p.257).

Jocul didactic contribuie foarte mult la realizarea sarcinilor instructiv-educative dacă este bine gândit, organizat și realizat la momentul oportun. Jocul permite coborârea la nivelul de înțelegere al copiilor , stârnirea și menținerea interesului în lucru, ajutarea copilului de a trece peste dificultățile ivite etc. Pe parcursul jocului didactic copilul se simte în largul său, își dezvoltă imaginația și capacitatea de creație, încercând să se depășească pe sine și pe ceilalți colegi ai săi.

2.2 Funcțiile jocului

Jocurile îndeplinesc simultan mai multe funcții care se răsfrâng asupra celui care se joacă , dar și asupra celui care coordonează sau supraveghează jocul.

Principalele funcții ale jocului sunt : funcția cognitivă sau informativă, funcția formativ-educativă, funcția socială, funcția adaptativă, funcția de relevare a psihicului.

Funcția cognitivă, informativă

Prin jocul de la cele mai fragede vârste copilul acumulează conștient sau nu informații , cunoștințe și date noi, își formează și exersează deprinderi, priceperi. Pentru reflectarea realității sociale copilul exersează roluri, limbaje , reguli specifice a căror învățare sistematică și necontextualizată este imposibilă la această vârstă.

Funcția formativ-educativă

Jocul este un mijloc de dezvoltare cognitivă, afectiv-emoșională, psihomotorie și de modelare a personalității. Jocul asigură cunoașterea prin experiența directă care presupune implicarea percepției, reacției, raționalizării , comunicării ce sunt exersate și îmbogățite calitativ și cantitativ. Datorită problemelor adesea reale pe care le implică jocul copiii au ocazia de a-și exersa capacitatea de analiză a posibilităților de rezolvare și punere în practică a soluțiilor optime pentru ca jocul să poată continua.

Jocul stimulează imaginația reproductivă și creatoare, fantezia fiind un mijloc de dezvoltare al flexibilității și spontaneității. Prin imaginarea unor situații de joc, copiii pot să depășească situații care în viață reală le-ar provoca teamă. Confruntarea cu sine și cu ceilalți ajută la stimularea și modelarea proceselor afectiv motivaționale și atitudinale prin dobândirea unor trăiri afective, stăpânirea unor emoții.

Funcția socială

Jocul constituie un element și un factor de socializare. Jocurile de cooperare, competiție sau de rol implică relaționarea, adaptarea acțiunilor propri la cele ale partenerului, asumarea responsabilității comportamentului. Jocul oferă copilului posibilitatea experimentării libertății implicate în multe din activitățile ludice.

Aspectul important pe care îl are socializarea în cadrul activității ludice este tendința copilului de a se integra social și de a-și afirma individualitatea.

Funcția adaptativă

Funcția adaptativă se manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea eu-lui la realitate. Pe parcursul vârstei preșcolare se observă la copil o transpunere rapidă și coerentă în joc a unor elemente ale realității : roluri, conduite, atitudini.

Funcția de relevare a psihicului

Prin transpunerea în joc a trăirilor, sentimentelor, intențiilor neîmplinite în real, impresiilor, temerilor, gândurilor,atitudinilor, conflictelor copilul este observat de părinți și educatoare care pot astfel să constate manifestările incipiente pentru interese, aptitudinile, nivelul dezvoltării psihofizice precum și tulburările sau disfuncțiile care pot intervenii în dezvoltarea personalității copilului. Jocul este un mod de autocunoaștere a capacităților proprii și de constituire a încrederii în sine și în propriile forțe.

Nivelul dezvoltării intelectuale, sociale , experiența de viață, modelul relațiilor sociale dintre adulți mediul reprezintă factorii care influențează caracterul și conținutul jocului la vârsta preșcolară.

2.3 Clasificarea jocurilor

Prin caracter, conținut și structură jocurile sunt numeroase și variate. Clasificarea lor ridică problema criteriilor. Sunt cunoscute mai multe încercări de clasificare a jocurilor.

K. Gross a clasificat jocurile în : jocuri experimentale, jocuri cu funcții generale, jocuri senzoriale, jocuri motorii, jocuri intelectuale, jocuri afective și jocuri de voință.

E. Claparède a împărțit jocurile în jocuri cu funcții generale și jocuri cu funcții specifice.

W Stern a împărțit jocurile în : jocuri individuale determinate de factori externi și jocuri sociale determinate de factori interni.

Ch. Buhler face distincție între :

Jocuri funcționale (senzorio-motrice)

Jocuri iluzorii (de ficțiune)

Jocuri receptorii ( de receptivitate)

Jocurile de construcție

Jocurile colective

Copilul trece de la o categorie de jocuri la alta , în conformitate cu tendințele dezvoltării , și pe măsură ce dobândește funcțiile necesare adaptării la cerințele mediului înconjurător. Acestă clasificare ține seama de influența jocului în planul dezvoltării senzoriale, motrice, intelectuale și afectiv- caracteriale.

J. Chateau împarte jocurile în :

Jocuri funcționale

Jocuri de imitație

Jocuri cu reguli arbitrare

Jocuri cu reguli precis stabilite

E. Geisser dinstinge următoarele tipuri de jocuri :

Jocuri de mișcare și jocuri funcționale

Jocuri după anumite reguli

Jocuri demonstrative, pe roluri

Jocuri de creație și fantezie

Jocuri de noroc

Alte criterii de clasificare a jocurilor sunt : complexitatea jocului, criteriul formativ și numărul de participanți la joc.

Din punct de vedere al conținutului ludic U. Șchiopu face următoare clasificare:

Jocuri de reproducere a unor evenimete mici

Jocuri de mișcare

Jocuri de creație

Jocuri cu subiect

După criteriul vârstei jocurile se clasifică în :

Jocuri de mânuire a obiectelor – specifice copilui de până la un an

Jocuri cu subiecte (roluri) și reguli – pentru vârsta preprimară

La vârsta școlară

Jocurile pot fi clasificate și în funcție de felul regulilor , se disting astfel :

Jocurile transmise din generație în generație

Jocurile liber inventate, creatoare

În funcție de atitudinile implicate se disting jocurile:

Care necesită aptitudini suplimentare

Care solicită spirit de observație

Care dezvoltă gândirea

Jocuri de fantezie

După numărul de participanți se pot stabili jocurile:

Individuale

În perechi

În grup / de cooperare

Jocurile didactice pot fi clasificate după conținutul și obiectivele pe care le urmăresc în :

Jocuri de cunoaștere a mediului înconjurător

Jocuri de dezvoltare a vorbirii

Jocuri matematice

Jocuri muzicale

Jocuri de orientare

Jocuri de sensibilizare, pregătire pentru înțelegerea unor noțiuni noi

Jocuri aplicative

Jocuri simbolice

Jocuri sub forma unor exerciții simple

Jocuri de mișcare etc.

După materialul folosit se împart în :

Jocuri cu materiale

Jocuri fără materiale

Jocuri orale

Jocuri cu întrebări

Jocuri cu ghicitori etc.

Pedagogia preșcolară acceptă umătoarea clasificare:

Jocuri de creație

Jocuri de mișcare

Jocuri didactice

Jocurile de creație sunt cele în care subiectul și regulile sunt create relativ de copilul însuși. Se întâlnesc trei astfel de jocuri : jocuri cu subiecte din viață, jocuri cu subiecte din povestiri și basme și jocuri de construție.

Aceste jocuri contribuie la formarea personalității copiilor, la dezvoltarea intelectuală și morală. Copilul stabilește o relație cu lumea din jurul său în joc reflectând impresii asupra vieții acesta este pus în situația de a înțelege anumite legături cauzale între fenomene.

Jocurile de creație reprezintă o formă specifică a vieții în colectiv a copiilor. Este important ca un colectiv de copii format să fie unit și legat deoarece jocurile de creație în colectiv educă calitățile morale ale personalității.

Jocurile au particularități specifice dependente de vârstă și care evoluează odată cu dezvoltarea psihică generală a copilului.

În jurul vârstei de trei ani în evoluția jocului există un moment important : substituirea pe plan imaginar a funcției specifice obiectelor. Cum este de exemplu copilul duce degetul, îm loc de linguriță, la gura păpușii hrănind-o. Copiii își aleg mai mult rolul decât subiectul acestuia. Copilul începe să-și atribuie rolul adultului prin atribuirea de roluri diferite jucăriilor denumindu-le cu numele diferitelpr persoane, vorbește cu ele și acționează asupra lor în funcție de situația de joc.

Jocul preșcolarilor mici se caracterizează prin apariția unui subiect care nu este stabil și închegat, renunțarea de la un rol la altul, schimbarea frecventă a subiectului, temele jocului sunt simple.

La preșcolarii mijlocii, de 4-5 ani, jocurile se caracterizează prin conținutul mai bogat al jocului, prin atitudinea selectivă ale copiilor, au o stabilitate mai mare față de copii de 3-4 ani, rolul atribuit este relativ stabil.

La copiii de 5-6 ani , preșcolarii mari, conținutul jocurilor este format din impresiile cotidiene și din imaginile artistice provenite din povestirile educatoarei și din cunoștințele dobândite în cadrul activităților comune. Jocurile sunt orientate spre un scop stabilindu-se un plan care anticipează desfășurarea acțiunilor în cadrul jocului.

Jocurile cu subiecte din activitatea cotidiană , la preșcolarul mare au trei particularități:

Există înțelegere reciprocă între copii pentru distribuirea rolurilor, fixarea acțiunilor fiecărui participant, stabilirea conținutului jocurilor.

Copilul este interesat și de scopul și rezultatul final al jocului pe lângă acțiunea desfășurată în cadrul jocului.

Acțiunile de joc ale preșcolarilor mari au un caracter convențional.

Jocurile de mișcare au la bază anumite mișcări și reguli, ocupând o poziție intermediară între jocurile de creație și cele sportive. Aceste jocuri au reguli precise și sunt foarte îndrăgite de preșcolari pentru că le satisfac nevoia de mișcare.

Regulile jocurile de mișcare se împart în trei categorii ținând seama de funcția pe care o îndeplinesc:

Reguli care precizează mișcările și acțiunile corpului

Reguli care disciplinează comportarea copilului

Reguli care îndeplinesc funcții frenatorii , oprind copiii de la unele mișcări și acțiuni în joc.

În funcție de conținut și de particularitățile de vârstă ale copiilor, jocurile de mișcare sunt de patru tipuri :

Jocuri de mișcare cu subiect care îmbină mișcările și regulile conținutul imaginativ. Ca de exepmlu ,,Vrăbiile și pisica”

Jocurile cu text și cânt care se desfășoară în cerc, horă, textele și cântecele ajută copiii să interpreteze mai expresiv rolurile și să execute mișcările mai corect

Jocurile hazlii atrag copiii prin umor și simplitatea acțiunii având o mare popularitate în rândul preșcolarilor.

Jocurile fără subiect care se bazează pe respectarea unor reguli și indeplinirea unei cerințe, la baza lor stând diferite mișcări ( cu mingea, coarda). Aceste jocuri antrenează copiii în exersarea mișcărilor și învingerea obstacolelor.

Jocurile de mișcare sunt importante pentru dezvoltarea fizică a copilului deoarece aceste jocuri cuprind mișcări de bază (mers, fugă, sărituri, aruncare, târât, cățărare,echilibru) , mișcări prin care se exersează diferite grupe de mușchi. Prin jocurile de mișcare se dezvoltă și perfecționează activitatea psihomotorie a copilului mișcările devenind mai precise și mai fin coordonate. Au rol important în prevenirea și corectarea defectelor fizice, înlăturarea unor deprinderi negative, contribuie la întărirea și echilibrarea sistemului nervos și dezvoltarea intelectuală a copilului.

Datorită jocurilor de mișcare se dezvoltă gândirea, limbajul, atenția, imaginația și alte procese de cunoaștere.

Jocurile de mișcare contribuie la dezvoltarea morală a copilului educându-i calități cum sunt : prietenia, colegialitatea, curajul, inițiativa, stăpânirea de sine. Jocurile de mișcare ajută la stabilirea relațiilor socio-umane între copii prin educarea loialității, prieteniei. De asemea paceste jocuri contribuie la educația estetică prin dezvoltarea simțului muzical, ritmului, armoniei, supleții și expresivității mușchilor.

Specifice copiilor de 3-4 ani sunt jocurile care au subiecte simple, număr de roluri reduse și reguli elementare. Preșcolarilor mici fiind atrași de jocurile simple care au mișcările sunt însoțite de onomatopee, reacții verbale imitative.

Pentru copiii de 4-5 ani, jocurile sunt mai variate, conținutul lor este format nu doar din obiective și fenomene percepute nemijlocit ci și din subiecte cu care preșcolarul este familiarizat din basme, povești. Jocurile în această perioadă a vârstei pot include mișcări care necesită agilitate, precizie , apărând și elemente de competiție.

La un grad mai mare se de dezvoltare ajung jocurile de mișcare pentru preșcolarii din grupa mare. Copiii sunt captivați de jocurile colective prin care au posibilatea de a se întrece și de a se bucura împreună de succese . Mișcările implicate de joc sunt mai precise, armonioase, regulile mai complete și exigența pentru respectarea lor mai mare.

Jocurile didactice au loc important în realizarea activităților din grădinițele de copii, fiind atrăgătoare și adaptându-se caracteristicilor copilului aflat în plină dezvoltare. Jocul reprezintă pentru copil un mijloc de distracție prin care el învață, un mod eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare.

Este necesară respectarea unor condiții ,pentru ca jocul didactic să aibă finalitatea dorită, cum sunt :

Crearea unei atmosfere de lucru antrenante de către educatoare

Conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităților de vârstă ale copiilor, nivelului de dezvoltare intelectuală

Îmbinarea corectă a activităților concret-operatorii cu cele abstracte

Prezentarea cunoștințelor în formă gradată

Asigurarea unui conținut bogat , structurat în forme variate vizând esențialul

Prezentarea în mod accesibil a sarcinii de rezolvat

Stabilirea de sarcinii cu grad de dificultate diferit

Includerea în joc a unor cazuri , situașii, probleme similare celor întâlnite în viața practică

Stabilirea precisă a regulilor jocului

Utilizarea unui material didactic adecvat

Stimularea copiilor în funcție de rezultatele obținute

Jocurile didactice contribuie la realizarea sarcinilor educașiei morale contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independență, a persverenței, sociabilității și disciplinării conștiente.

Jocurile didactice pot fi clasificate după două criterii : în funcție de conținut și de materialul didactic.

După conținut jocurile didactice pot fi grupate în trei categorii :

Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător și însușirea limbii materne

Jocuri didactice pentru numărat și socotit

Jocuri didactice muzicale

După criteriul materialului didactic, jocurile didactice se împart în :

Jocuri didactice cu material didactic

Jocuri cu material auxiliar, diferite obiecte și jucării

Jocuri cu interpretarea unor povești și lecturi cum ar fi jocuri cu numărătoare, folosindu-se jucării corespunzătoare

Jocuri didactice fără material sau jocuri orale practicate în special la grupa mijlocie și mare.

Această clasificare a jocurilor este una convențională pentru că unele jocuri clasificate după criteriul conținutului se realizează cu ajutorul material didactic , iar altele în absența lui.

2.4 Importanța jocului, activitatea instructiv-educativă din grădiniță

Activitatea principală din grădiniță este jocul. Acesta este forma de activitate care reflectă relațiile între oameni , mai les relațiile de muncă.

Jocul ocupă un loc deosebit de important în dezvoltarea vorbirii copiilor fiind modalitate a prin care copilul antrenează stimularea și exersarea vorbirii în direcția propusă de joc, fără ca el să conștientizeze.

Eficiența lor este dată de faptul că în desfășurarea lor participă toți copiii depunând același efort de gândire și exprimare.

Jocul pentru copil nu reprezintă o simplă joacă , distracție deoarece jucându-se copilul descoperă și experimentează lumea și viața fiind mai accesibilă și atractivă prin joacă.

Importanța locului ocupat de joc in viața copilului este dat de satisfacția dorinței de manifestare, acțiune și afirmare a independeței conferite de jocul inițial. Jocul are un rol important în evoluția copilului, în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie a copilului.

E. Claparède considera că la grădinița de copii ,, ar fi cu totul imposibil să facem altceva. Ar fi imposibil , pentru că, la acest nivel al dezvoltării stadiale nu sunt constituite mecanismele psihice ale actelor neludice, pe care se sprijină activitatea de învățare sistematică. Mecanismele respective se află abia în fazele inițiale de constituire, ritmul evolutiv și al perfecționării lor depinzând de nivelul la care se ridică jocul însuși.”

2.5 Metodica organizării și desfășurării jocului didactic

Jocul didactic spre deosebire de jocul liber este un tip de joc direcționat spre îndeplinirea anumitor finalități pedagogice. Aceasta presupune implicarea cadrului didactic din grădiniță în proiectarea, organizarea, desfășurarea eficientă și conducerea activităților de joc didactic.

Proiectarea jocului didactic presupune o structură specifică, care cuprinde : scopul didactic, sarcina și conținutul ludic.

Scopul didactic al jocului trebuie formulat făcându-se referire directă la obiectivele specifice ariei de conținut în care se înscrie conținutul jocului.

Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire și/sau acțiune pusă în fața copilului ( a compara, a descrie, a ghici, a indica, a măsura, a parcurge un traseu) . aceasta se regăsește în formularea cerinței jocului și trebuie indicată clar, folosind termeni operaționali. Ea trebuie să fie astfel formulată încât să cuprindă întreaga personalitate a copilului. Elemente de joc trebuie să se regăsească nu numai ca momente de relaxare sau recompensă finală ( aplauzele, festivitatea de premiere) ci și ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: întrecere, momente de tensiune, momente de decizie etc.

Conținutul jocului este format din ansamblul cunoștințelor și capacităților obținute în diversele activități instructiv-formative, care sunt activate în funcție de sarcina jocului ce presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor în practică. Cadrul didactic are sarcina de a solicita copiilor atât activități de recunoaștere, reproducere a informației achiziționate de copii , cât și activități de reorganizare a cunoștințelor pentru rezolvarea unor situații-problemă sau chestiuni aplicative. Educatoarea poate să se gândească la sarcini diferențiate, chiar individualizate pentru un conținut identic. Cerința jocului trebuie să fie motivatoare și să susțină desfășurarea acțiunii, gradul de complexitate al jocului să fie unul optim.

Proiectarea jocului didactic presupune ca educatoarea să formuleze explicit regulile jocului astfel încât acestea să fie aplicate pe toată durata derulării jocului și de către toți participanții la joc. Regulile vizează asigurarea unui comportament adecvat în timpul jocului, descrierea modului de rezolvare a sarcinii jocului.

Materialul de joc ( jetoane, fișe, echipamente, jucării etc.) trebuie să fie elaborat și realizat în conformitate cu vârsta copiilor și trebuie să fie stimulativ și diferit față de restul materialelor folosite în activitățile obișnuite de învățare.

Se asigură succesul jocului didactic prin stabilirea prealabilă a grupelor, succesiunea acțiunilor ludice , organizarea spațio-temporală a activității.

Cadrului didactic îi revin sarcini pentru conducerea jocului și pe parcursul desfășurării acestuia. Sarcinile cadrului didactic sunt crearea unei atmosfere propice jocului în faza inițială și pe parcursul acestuia, observarea comportamentului copiilor, asigurare respectării regulilor, încurajarea copiilor de a participa la joc, încurajarea manifestării entuziasmului, temperamentarea tendințelor negative și oferirea de feed-back.

Cadrului didactic în desfășurarea jocului îi revine rolul de prezentare a materialelor de joc, a caracteristicilor și funcțiionării lor, anunțarea titlului și a scopului jocului pe înțelesul copiilor, explicarea si demonstrarea jocului. Cadrul didactic indică regulile jocului și se asigură că toți copiii le-au înțeles, precizează conținutul și principalele momente ale jocului, arată modul de utilizare a materialului, distribuie rolurile și responsabilitățile, formulează cerințele ce trebuie realizate pentru câștigarea concursului și criteriile de eliminare din joc. Se organizează un joc de probă pentru asigurarea înțelegerii clare a elementelor jocului.

În timpul desfășurării jocului cadrul didactic oferă asistență copiilor, asigurarea materialelor suplimentare sau participă ca jucător. În situația în care participă ca jucător aceasta trebuie să fie imparțial, în control deplin asupra situației, asigurarea atmosferei de securitate emoțională necesară copiilor. La finalul jocului se fac aprecieri cu privire la comportamentul copiilor, la modul de respectare a regulilor ,corectitudinea și originalitatea îndeplinirii sarcinilor de joc.

În organizarea activităților de joc didactic și pentru proiectarea activităților ludice în grădiniță , cadrul didactic trebuie să realizeze un echilibru între activitățile de joc și alte tipuri de activități instructiv-formative din programulo educațional al copiilor.

Se recomandă cadrului didactic să decidă competent asupra gradului de implicare și direcționare a jocului copiilor, să li se asifure timp suficient pentru căutarea și descoperirea soluțiilor în cadrul activităților ludice.

Capitolul 3 Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari

3.1 Motivația alegerii temei

,,Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc.” Vasile Alecsandri

Jocul la fel ca și limbajul a constituit obiectul numeroaselor studii și cercetări care au relevant valențele lor formative la vârsta preșcolară. În grădiniță , comunicarea ocupă un loc important , stăpânirea semnificației cuvintelor , fiind premisa indispensabilă dobândirii abilităților și capacităților de comunicare orală.

Limba unui popor este un tezaur de neprețuit și tocmai de aceea însușirea limbii române reprezintă o condiție pentru însușirea tuturor celorlalte cunoștințe care fac din individ un membru folositor al societății.

Modul prin care copilul se exprimă arată pregătirea lui intelectuală și modul de gândire. Perfecționarea limbii se face pe măsură ce copilul își dezvoltă gândirea și începe să-și însușească primele elemente de cultură generală.

Jocul didactic de educare a limbajului este unul dintre mijloacele prin care se realizează educarea limbajului la copiii de vârstă preșcolară , el fiind forma de activitate care îmbină armonios sarcinile instructive educative cu latura distractivă.

Jocul didactic este activitatea care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte activități , cu un conținut asemănător , ajută la organizarea activităților intelectuale în forme cât mai atrăgătoare, accesibile și eficiente pentru copii.

Însușirea vocabularului și a structurii gramaticale reprezintă doar punctul de plecare prentru formarea deprinderii de a se exprima și comunica cu ceilalți.

Tema cercetării este ,, Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolarii mari ” și are ca scop identificarea și precizarea rolului jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari ca formă de activitate în grădiniță.

3.2 Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării sunt

Contribuiția jocului didactic la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului prin intermediul unor jocuri variate și adecvate de pronunțare corectă a tuturor elementelor fonetice ale limbii;

Influența jocului didactic în exprimarea corectă și în îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii noi.

Verificarea faptul că utilizarea jocului didactic are eficiență în îmbogățirea vocabularului și în însușirea corectă a limbii române.

3.3 Ipoteza cercetării

Una din etapele parcurse într-o cercetare pedagogică este elaborarea ipotezei științifice și de lucru specifice temei stabilite. Ipoteza este o predicție, o supoziție, o presupunere în legătură cu problema luată în rezolvare.

În studiul de față ipoteza de la care s-a pornit este .,,dacă jocul didactic este utilizat în activitatea de predare-învățare-evaluare atunci limbajul copiilor se formează și se dezvoltă într-un ritm mai rapid asigurând îmbunătățirea rezultatelor.

Variabilele cercetării

Variabile independentă este jocul didactic , iar variabila dependentă dezvoltarea limbajului la preșcolari.

3.4 Eșantionul cercetării

Eșantionul este o parte dintr-un întreg pe care se pot realiza sondaje statistice, experimente, cercetări care imită în mare măsură caracteristicile întregului.

În cadrul cercetărilor psiho-pedagogice , se operează cu două tipuri de eșantioane:

Eșantionul de subiecți care se referă la participanții din lotul experimental

Eșantionul de conținut care vizează totalitatea conținuturilo / informațiilor abordate (discipline, conținuturi, teme etc) care sunt valorificate , testate în cadrul investigațiilor întreprinse.

Eșantionul de subiecți

Subiecții investigației sunt preșcolarii grupei pregătitoare din cadrul Grădiniței ,,Camigo” din Cluj-Napoca, cu un efectiv de 15 copii cu vârste între 5 și 6 ani.

Eșantionul de conținut

Jocurile didactice reprezintă una din cele mai eficiente forme de muncă cu preșcolarii deoarece este o activitate atractivă îmbinând elementul distractiv cu cel instructuiv. Prin joc copii își formează anumite noțiuni, își însușesc o pronunție corectă și își însușesc formele structurii gramaticale ale limbii pornind de la exerciții simple cum ar fi redarea unor sunete ,propozițiile simple și scurte pentru exersarea acordului dintre subiect și predicat și ajungând la exerciții mai dificile cum ar fi formulareade propoziții care presupune acorduri gramaticale mai complicate și raporturi logice între noțiuni.

În realizarea activității cu preșcolarii , jocurile didactice pot fi utilizate ori de câte ori se dorește aflarea nivelului de cunoștințe însușite de elevi, învățarea de cuvinte noi și explicarea sensurilor cuvintelor sau sistematizarea cunoștințelor dobândite.

Urmărind dezvoltarea limbajului printr-o vorbire corectă se organizează diferite jocuri didactice , exerciții cu materiale, jocuri care dau rezultate foarte bune.

Locul și durata cercetării

Experimetul pedagogic a fost realizat în cursul anului școlar 2015-2016, în perioada 1 Octombrie 2015 până în 15 februarie 2015, în cadrul Grădiniței Camigo din Cluj-Napoca.

3.5 Metodologia cercetării

Metoda cuprinde un ansamblu de stategii prin care se poate ajunge la deținerea unor rezultate noi care să asigure perfecționarea și optimizarea acțiunii educaționale.

În cadrul cercetărilor pedagogice pentru colectarea datelor în privința problemei investigate se recurge cel mai adesea la următoarele metode: observarea pedagogică, experimentul pedagogic, convorbirea, studiul de caz, analiza produselor.

În lucrarea ca metode de cercetare am utilizat observarea, experimentul, convorbirea prin care am încercat să adun cât mai multe date referitoare la dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari de grupă mare.

Metoda observației

Termenul ,,observație” provine din limba latină , de la termenul ,,servare” la care se adaugă prefixul ,,ob” și înseamnă ,, a avea înaintea ochilor”, ,, a cerceta”.

Utilizată ca metodă de colectare a datelor unei cercetări aceasta ,, constă în urmărirea sistematică, organizată, a fenomenelor pedagogice în condiții normale de desfășurare.”( I.Jinga, E. Istrate, 2006, p.68).

Prin observație se înregistrează datele și constatările așa cum sunt , cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le surprinde.

Metoda observației am fost folosită în toate etapele cercetării, însoțind celelalte metode și oferind date suplimentare în legătură cu fenomenele studiate.

Folosirea observației în cadrul cercetării pedagogice presupune respectarea unor cerințe cum ar fi:

elaborarea prealabilă a unui plan de observație cu prezicerea obiectivelor ce vor fi urmărite , a cadrului în care se desfășoară, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor;

crearea condițiilor pentru a nu altera desfășurarea naturală a fenomenelor observate

efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurări variate de către un singur observator sau de mai mulți observatori, oferă posibilitatea confruntării datelor obținute;

Metoda observație a fost utilizată pentru a cunoaște nivelul de dezvoltare al limbajului. În timpul observației am urmărit dezvoltarea limbajului sub toate aspectele sale : fonetic, gramtical , lexical.

Folosind această metodă am observat că nu toți copiii au un limbaj dezvoltat corespunzător particularităților de vârstă, unii au o exprimare greșită sau o pronunție defectuoasă. Am observat de altfel ușurința cu care verbalizează, cum vorbesc cu cei de o vârstă cu ei, cum vorbesc cu educatoarea, cât vorbesc și despre ce vorbesc.

Prin intermediul acestei metode am urmărit :

Perceperea și pronunțarea clară a tuturor sunetelor și a grupurilor de sunete ale limbii române integrate în cuvinte;

Formarea spirituluim de observație și a aprecierii de a selecta cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet sau o anumită silabă.

Formarea deprinderii de a descrie corect și independent

Stimularea creativității copiilor în exprimarea orală;

Consolidarea deprinderii și priceperii de exprimare orală, corectă, în structuri gramaticale mai ample, propoziții, fraze;

Îmbogățirea și prezicerea sistemului de noțiuni cu caracter generalizator.

Metoda conversației

Conversația este una din cele mai active și eficiente activități de instruire. Ea presupune un dialog între cercetător și subiectii investigați în vederea acumulării unor date în legătură cu anumite fenomene și manifestări.

Am recurs la această metodă deoarece subiecții investigați nu se pot exprima în scris. Conversația are o multitudine de funcții datorită cărora este considerată un instrument valoros pentru cadrele didactice.

Dintre aceste funcții amintesc :

Funcția euristică , de descoperire a noi adevăruri și formativă în același timp

Funcția de clarificare, sintetizare și aprofundare a cunoștințelor cu care copiii au avut un anumit contact cognitiv în prealabil

Funcția de consolidare și sistematizare a cunoștințelor

Funcția de verificare sau de control a performanțelor învățării.

Conversația euristică este cea mai importantă , întrebuințată și reprezintă o modalitate de învățare prin descoperire. Aceasta constă în folosirea unei succesiuni de întrebări , puse cu abilitate și în alternanță cu răspunsurile primite de la copii conduce spre o investigație în sfera informațiilor existente deja în mintea lor , să facă asociații astfel încât să ajungă la descoperirea unor noi date.

Întrebările folosite în cadrul conversației au fost formulate clar, precis, deschis apelându-se la întrebări ajutătoare pentru a stimula copiii în exprimarea răspunsurilor. Întrebările enunțate au reușit să stârnească curiozitatea, cunoașterea , să incite la căutări, la formularea unor concluzii.

Timpul lăsat pentru răspuns a fost bine dozat în funcție de dificultățile de alcătuire al răspunsului. Astfel am constatat tendința unor copii de a nu răspunde, de a devia de la subiect și de a amplifica , monopoliza discuția prin fabulația specifică vârstei.

Metoda experimentului

Experimentul este metoda cea mai importantă în cercetare. Acesta presupune producerea sau schimbarea deliberată a unor evenimente sau procese educaționale , cu scopul de a observa , măsura și evalua prin control sistematic, factorii care le influențează, le determină.

Prin experiment , cercetătorul poate provaca ori de câe ori dorește fenomenul dorit a fi cercetat, fără să aștepte producerea lui naturală: el poate fi repetat fie în aceleași condiții, fie în condiții diferite, modificate. Astfel ceea ce se dorește a fi cercetat poate fi cunoscut profund și vast. Prin repetarea experimentului rezultatele pot fi comparate confruntându-le.

Experimentul aduce o inovație în contextul obișnui al activității pedagogice, menită să optimizeze procesul educațional, este expresia unei idei sau a unei ipoteze , organizat pentru a proba sau testa ipoteza sau ideea respectivă.

Experimentu pedagogic presupune parcurgerea etapelor :

Etapa constativă( pre experiment) -presupune cunoașterea stadiului în care se găsesc copiii la începutul experimentului

Etapa formativă ( experimentul) – are întindere mai mare și presupune efectuarea experimentului

Etapa de verificare (post-experiment) – copiii sunt supuși la același număr de probe ca și în etapa constativă, însă cu un grad mai mare de dificultate pentru a vedea modul în care experimentul a influențat

Pentru obținerea unor date concludente experimentul trebuie să îndeplinească anumite condiții:

Stabilirea clară a condițiilor inițiale, obișnuite care au dus la anumite rezultate

Observarea evenimentelelor să se facă ca și când ar avea loc în conduții normale ( copilul nu trebuie să simtă că este cercetat)

Compararea rezultatelor obținute în condiții normale cu cele în condiții modificate și invers

ETAPELE CERCETĂRII

Etapa pre experimentală a experimentului

Această etapă reprezintă momentul necesar pentru declanșarea propriu-zisă a investigației asupra nivelului de dezvoltare al limbajului la copiii preșcolari.

În această etapă am avut în vedere nivelul dezvoltării limbajului deoarece ameliorarea și dezvoltarea acestuia poate avea influențe asupra gândirii și personalitpții copilului. Un limbaj dezvoltat sub toate aspectele sale ( fonetice, lexical, gramatical) permite receptarea optimă a cunoștințelor , sporirea comunicativității și capacitatea înțelegerii mesajului.

Pentru copii de trei ani unele defecte de vorbire pot fi considerate normale , acestea datorându-se în mare parte dezvoltării insuficiente ale aparatului fono-articulator și auzului fonematic, dispărând fără intervenții speciale. Dar, de la vârsta de patru ani, defectele de vorbire se stabilizează și devin deprinderi greșite de pronunție care se corectează mai greu.

Am observat că limbajul copiilor este format din cuvinte care fac referire la obiecte și împrejurări concrete în care copilul este implicat. De asemenea, am mai observat că imitația joacă un rol deosebit la această vârstă astfel copii imită adulții în preocupări, gesturi și limbaj.

Pentru a putea afla nivelul de dezvoltare la care se află subiecții cercetării, în pre-test aceștia au fost testați folosind mai multe probe.

Prima probă cea pentru a observa limbajul s-a axat pe pronunția subiecților. Aceasta s-a aplicat la grupă și a avut drept scop verificarea capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și a grupurilor de sunete separate și situate în poziții diferite în cadrul cuvântului.

Pentru prima parte a probei am cerut fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete ceea ce aude : L, S, Z, J, R, V, F, G. Copii care au pronunțat corect au fost notați cu un punct. În urma realizării acestui exercițiu 15 copii 5 nu au reușit să pronunțe corect toate sunetele.Sunetele R, L,S, F, J nu au fost pronunțate corect. Pentru acestea s-a solicitat copiilor să le folosească în cuvinte în care sunetul este inițial, median sau final. Astfel pentru ,,L” am folosit cuvintele : lac, lup, lupă, cald, melc, alun, mal, castel , cal. Pentru sunetul ,,R” am folosit cuvintele : rață, robot, rac, brad, tren, arc, măr, vapor, fluier. Pentru sunetul ,,S” am folosit cuvintele : sac, spital, stea, uscat, casă, trist, nas, miros, concurs. Pentru sunetul ,,F” am folosit cuvintele : floare, furnică, fereastră, fulg, afară, elefant, cafea, pantof, cartof, pref. Pentru Sunetul ,,J” am folosit cuvintele : jucărie, jeleuri, jar, joi, bujor, prăjitură, vrajă, patinaj, ruj, curaj.

A doua parte din această probă a presupus ca fiecare copil să repete grupurile de sunete : ce , ci, ge, gi, ghi,ghe, ea, oa, eau primind câte un punct cei care le pronunțau corect. Din cei 15 copii 3 nu au reușit să pronunțe corect toate grupurile de sunete. Astfel pentru a stimula pronunția corectă a copiilor am utilizat un set de imagini cu obiecte, ființe, fenomene. Pentru grupurile ce , ci am utilizat cuvintele : ceas, cerb, șoarece, ceapă, arici, cireșe, ciocolată, căciulă, ciupercă. Pentru grupurile de sunete ge, gi am utilizat cuvintele : gem , geantă, degete, fulger, săgeată, rege, girafă, frigider, magician, gimnastică. În cazul grupurilor de sunete ghe și ghi am utilizat cuvintele: ghem, înghețată, ghete, ghiozdan, ghiocel, triunghi. Pentru grupurile de sunete ea, oa, eau am folosit cuvintele : cartea, steag, oală, ploaie, ouă, mergeau.

Testul pentru îmbogățirea și activizarea vocabularului a cuprins, în prima parte, un set de 15 imagini cunoscute pe care copiii au trebuit să le recunoască și denumească. Imaginile folosite: minge, topogan, creion, floare, pisică, macara, masă, potocală, dulap, scaun, bicicletă, brad, castel, câine și măr. Fiecare copil care a explicat corect imaginea a primit câte un punct. La acest test am mai aplicat încă un set de imagini care erau mai puțin folosite de copii în activitatea lor. Acest set cuprinde imagini cu : buldozer, tribună, rachetă, mașină de cusut, frigider, tramvai, rachetă, elicopter, fotoliu, felinar, tribună, avion, vapor, aragaz, cuptor cu microunde, conopidă. Fiecare copil care a răspuns corect a primit câte un punct. În cadrul acestei probe mai mulți subiecți au confundat imaginile , cum ar fi de exemplu vaporul cu barca, elicopterul cu avionul, tramvaiul cu troleibuzul.

Pentru a putea afla bogăția de idei și corectitudinea lexico-gramaticală am oferit copiilor imagini cu : un creion, o pară, un cocoș, leu, porumbel, vacă, dulap, tramvai, periuța de dinți, tricou, varză. Ei trebuiau să le denumească , să le încadreze corect în categoria din care fac parte și să formuleze o propoziție dezvoltată . Cei care au rezolvt toate cele trei cerințe au primit câte 3 puncte, cei care au rezolvat corect doar două cerințe 2 puncte, iar cei care doar au denumit imaginea au primit un punct. Am observat că cel mai greu a fost pentru copii să încadreze corect imaginile și să formuleze propoziții fără a avea greșeli lexico-gramaticale.

În cadrul testului privind fluiditatea verbală și flexibilitatea gândirii am folosit întrebări individuale la care copiii care au enumerat mai mult de 4 cazuri particulare au fost notați cu foarte bine, 4 cazuri cu bine și mai puțin de 4 cazuri corecte cu slab. Exemple de întrebări : Ce animale domestice cunoști ? , Ce se poate rostogoli?, Ce fructe de toamnă cunoști? , Ce meserii cunoști? etc.

Aflarea nivelului de cunoaștere a noțiunilor opuse ( antonimelor) a presupus două probe. Prima a presupus completarea unor fișe individuale cu imagini cu sens contrar ( gros-subțire, tânăr-bâtrân) unde copiii au avut de asociat imaginile cu sens contrar.(Anexa 1). Cei care au rezolvat corect fișa au primit 3 puncte, cei care au avut una sau două greșeli 2 puncte, și cei care au avut mai mult de două greșeli au primit câte un punct.

A doua probă a constat în completarea propozițiilor cu cuvântul potrivit. Le-am spus copiilor propoziții din care lipseau cuvintele din urmă, iar ei au trebuit să completeze propoziția cu cuvântul lipsă.

Propozițiile utilizate: 1 Bunica este bătrână, mama este …. 2 Piatra este tare, buretele este…. 3 noaptea este întuneric, ziua este…. 4 Iarna este frig, vara este…. 5 Andrei este nume de băiat, Ana este nume de …. 6 Câinele latră, pisica …. 7 Lămâia este acră, zahărul este…. 8 Fata babei este leneșă, fata moșneagului este….

Copiii care au completat corect 7-8 propoziții au primit trei puncte, între 4-6 propoziții 2 puncte, 3 propoziții un punct.

La această probă cei care au obținut un total de 5-6 puncte au un nivel ridicat, foarte bun, de cunoaștere al antonimelor, 4 puncte le cunosc bine, 3 sau mai puțin de 3 puncte slab. Rezultatele în urma aplicării probei : 5 copiii stăpânesc foarte bine antonimele, 6 copii le stăpânesc bine și 4 copii slab. bine,

În urma testelor aplicate în faza inițială pentru determinarea nivelului de dezvoltare lexicală , exprimare corectă , fluiditate verbală, flexibilitatea gândirii și alcătuirea de propoziții rezultatele obținute au fost evaluate astfel : răspunsuri foarte bune între 13-16 puncte, răspunsuri bune 10-12 puncte, răspunusuri slabe mai puțin de 10 puncte. În urma evaluarii răspunsurilor situația este următoarea 3 copii au foarte bine, 7 au bine , iar 5 s-au descurcat slab.

Rezultatele obținute m-au determinat să intensific activitățile care solicită cât mai mult vorbirea copiilor , în fiecare momet al zilei și în cadrul activităților de educare a limbajului în special.

ETAPA EXPERIMENTALĂ Rolul jocului în dezvoltarea limbajului

Jocul didactic este un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoștințe și de dezvoltare al limbajului .

Deoarece programa instructiv-educativă din grădiniță acordă o importanță deosebită dezvoltării limbajului , a vorbirii copiilor, în parale cu aplicarea ei am considerat necesar aducerea unor îmbunătățiri în ceea ce privește conținutul și mijloacele de realizare și prin aceasta să contribuim la optimizarea vorbirii copiilor.

Ca element al vorbirii sunetul se face cunoscut prin exerciții senzoriale. Pentru pronunțarea corectă a sunetelor dificile C,D, F, G,R,J,V, GE, GI, CE, CI am desfășurat cu copiii exerciții de imitare a unor sunete și fenomene din natură și onomatopee cun ar fi : șuieratul vântului, mersul calului etc.

Exercițiile au cuprins un set imagini cu animale sălbatice și domestice pe care copiii trebuiau să le recunoască și să imite cum fac.

Am mai folosit și frământări de limbă pentru pronunția dificilă a sunetelor L,R,S,J,F. Exemple de frămîntări utilizate:

Pentru L: ,,În luminiș, la lumina lunii, i-au licărit luminițe luminoase, în lumina ochilor lui luminoși.”

Pentru R : ,,Capra cară coșuri grele /Cu verdețuti strânse-n ele / Dar le duce cu răbdare / Să dea iezilor mâncare.”

Pentru S : ,,Străinul străbate strada, strecurându-se sub streșini, strănutând strașnic și strident.”

Pentru J : ,,Cu jacheta mea micuță /Am plecat eu la jucat / Dar jucându-se în apă / Jana tare s-a udat.”

Pentru F : ,,Fâl, fâl, fâl / Fâlfâie un fluturaș / Fâl , fâl, fâl / Fremătând peste imaș.”

Pentru pronunțarea corectă a sunetelor C,R,G,S,Z, am desfășurat jocul ,,Spune cum face”

Obiectivele avute în vedere în cadrul jocului au fost : să se dezvolte auzul fonomatic ; să se exerseze pronunția corectă a consoanelor c, r, s, z, g ; să se exprime corect din punct de vedere gramatical .

Scopul jocului : exersarea pronunției corecte a sunetelor limbii române ( a consoanelor c,g,r,s,z) aflate în diferite poziții ale cuvintelor (la începutul, mijlocul sau sfârșitul cuvântului).

Sarcina didactica: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora ( a mișcărilor specifice acolo unde este cazul).

Regulile jocului : Educatoarea a dat pe rând fiecărui copil câte un animal jucărie și la întrebat ,,Cum face ?”. Copilul care a primit jucăria imită glasul animalului, iar ceilalți copii recunosc și denumesc animalul. La semnalul educatoarei toți copii numesc animalul , imită glasul animalului și mișcările specifice acestuia.

Elemntele de joc sunt : surpriza, aplauzelele, răspunsul în cor

Materialul didactic : animale – jucării, calculator, cd

Desfășurarea jocului : copiii au primit o cutie surpriza cu jucării . Cu aceste jucării ne vom juca ,,Spune cum face ?”. Fiecare copil pe rând va primi câte o jucărie pe care va trebui să spună cum face , iar restul copiilor vor trebui să recunoască și să denumească jucăria. Am urmărit o gradare a dificultăților de pronunțare a sunetelor ( de la sunetele care se pronunță mai ușor la cele care se pronunță mai greu). Am urmărit ca toți copii să pronunțe sunetele individual, apoi împreună toată grupa.

Varianta a doua a jocului a presupus ascultarea de către copii a unor onomatopee (înregistrate pe cd) și apoi recunoașterea și denumirea animalului.

În încheierea activității am apreciat modul în care au participat la activitate, cum s-au jucat și drept recompensă au primit jucăriile să se joace.

Prin desfășurarea jocului ,,Șarpele și albinele” am urmărit obiectivele: pronunțarea corectă a sunetelor s-z; dezvoltarea auzului fonomatic; îmbogățirea vocabularului cu cuvintele : tufiș, bâzâie, târăște.

Scopul jocului : prezentarea corectă a acțiunii prezentate în ilustrație, folosirea corectă a onomatopeelor.

Regulile jocului : la semnalul dat, grupul de copii care formează șarpele execută mișcarea de târâre și reproduce sâsâitul șarpelui, iar celălalt grup albinele imită zborul și bâzâitul albinelor.

Material didactic: ilustații

Elemente de joc : întrecerea, aplauzele,semnalul

Desfășurarea jocului: am început jocul cu o scurtă povestire. Le-am spus copiilor povestirea : Stând pe o bancă în gradinăam auzit aproape de mine un sâsâit. M-am uitat atent și am văzut un șarpe care se târa prin iarbă. El făcea :,,ssssss” . M-am ridicat și am mers lângă o tufă de trandafiri. Pe deasupra florilor zburau multe albine, iar bâzâitul lor îmi plăcea foarte mult. Ele făceau ,,bzzzz bzzzz”. Fiindcă a început să picure am intrat în casă. Pentru a nu uita ceea ce am vazut v-am adus azi aceste ilustrații.

Am prezentat prima ilustrație și am cerut unui copil să spună în propoziții simple ce vede :,,Eu văd un șarpe”. Copilul a răspuns și la întrebările : ,,Ce face șarpele?”, ,,Cum face șarpele”. Am repetat cu mai mulți copii onomatopeea și am trecut și la restul ilustațiilor .

În ultima parte a lecției i-am împărțit pe copii în două grupe : grupa albinelor și grupa șerpișorilor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul stabilit în formă de linie șerpuită reproducând sunetul șarpelui. Iar abinele se vor deplasa imitând zborul și sunetul albinelor la colțul cu flori.

În încheiere activității am făcut aprecieri individuale și colective privind implicarea copiilor în cadrul jocului.

Prin organizarea nunor jocuri cum ar fi : ,,Unde s-a oprit roata?”, ,,Cu ce construim?”, ,,Cu ce ne jucăm?”se formează copiilor deprinderi de utilizare corectă a substantivelor, iar prin răspunsurile oferite se formează preșcolarilor deprinderea de alcătuire de propoziții.

Prin jocul ,,Unde s-a oprit roata?” am urmărit următoarele obiective.

Să recunoască obiectele de pe disc denumindu-le

Să demonstreze capacitatea de a compara imaginea de pe disc cu cele de pe jetoane pentru a sesize asemănarea și deosebirea;

Să utilizeze correct singularul și pluralul substantivelor și sa-l folosească correct în propoziții correct contruite din punct de vedere grammatical și lexical,

Dezvoltarea atenției voluntare, a spiritului de observație, a imaginației, a rapidității în gândire și acțiune.

Sarcina didactică : recunoașterea și denumirea obiectelor de pe disc , arătarea imaginii care are același număr sau un număr mai mic de obiectev decât cea de pe disc, indicarea culorii acestora.

Regulile jocului : copilul la care s-a oprit stegulețul va indica unde s-a oprit roata ,exprimându-se în propoziții acesta va denumi atât obiectul-obiectele cât și culoarea acestora. Apoi un alt copil va alege de pe masă imaginea asemănătoare ca formă și culoare cu cea de pe disc s-au în funcție de caz cu mai multe sau mai puține obiecte decât imaginea de pe disc.

Elemente de joc: discul, imagini, steaguleț,

Desfășurarea jocului am prezentat copiilor discul și materialul. Am explicat copiilor cum ne vom juca accentuând modul de formare a propozițiilor : Voi învârti roata și voi cere unui copil să-mi spună unde s-a oprit. Răspunsul ,,Roata s-a oprit la cățel.” Dacă nu a oferit și răspuns la culoarea obiectului voi întrebaun alt copil copilul ,,Ce culoare are cățelul?”. ,,Cățelul are culoarea neagră.”

În a doua variantă a jocului am corelat activitatea frontală cu cea individuală astfel am învârtit roata , iar copiii care aveau jetoane cu forma și culoarea imaginii unde s-a oprit roată trebuiau să le ridice sus.

Copilul care găsea mai repede imaginea corespunzătoare răspundea. În acest mod , copilul este pus să compare imaginea lui cu cea de roată și să verbalizeze în propoziții folosind atât pluralul cât și singularul după caz.

Pentru a satisface nevoia de mișcare , în cadrul acestui joc, în timpul în care copilul învârte roata am adăugat versurile :

,, Roata se-nvârtețte , ghici cine sosește?

Roata s-a oprit spune-mi ce-ai găsit?”

Copilul care a învârtit roata răspundea : Roata s-a oprit la mingea roșie. În cazul în care copilul numit nu răspundea corect era numit un alt copil să-l ajute. Cel care răspundea corect devenea conducătorul jocului.

În încheierea activității am făcut aprecieri privind implicarea în activitate .

Jocul Eu spun una , tu spui multe” este utilizat pentru însușirea corectă de către copii a formelor de singular și plural a substantivelor și pentru formarea deprinderii de a le include corect în propoziții.

Sarcina didactică a jocului : găsirea formei de singular sau plural în funcție de cerința exprimată, formularea unor propoziții în care se utilizează

Regula jocului: copilul chemat alege o imagine și spune dacă este reprezentat un obiect sau mai multe

Materialul didactic: imagini cu unul sau mai multe obiecte, fișă de evaluare

Fiecare substantiv propus în joc au existat câte două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente de același fel. Copiii au primit cartonaș și fiecare trebuia să spună ce are pe carotonaș. De exemplu copilul care are un cartonaș cu mai multe elemente spune ,,Eu am un cartonaș cu multe mingi”, iar copilul care avea cartonașul cu o minge spune ,,Eu am un cartonaș cu o minge.”

Varianta a II-a se aruncă mingea unui copil și i se spune un substantiv la singular, iar copilul trebuie să îl pună la plural. Ca de exemplu : ursuleț – ursuleți.

În închierea activității copiii au primit câte o fișă de evaluare unde sunt cășuțe în care sunt desenate mai multe obiecte sau un obiect. Copiii trebuie să deseneze câte o bulină în căsuțele cu un singur sobiect , și mai multe buline în căsuțele în care sunt mai multe obiecte.

Au fost antrenați în joc toți copii din grupă și s-a insistat în cazul copiilor care au întîmpinat dificultăți în formularea propoziției la singular și plural.

Îmbogățirea vocabularului copiilor cu noțiuni , mijloace de locomoție, animale, fructe, legume, flori, îmbrăcăminte se poate realiza prin jocurile didactice : Săculețul fermecat, Cu ce călătorim, De-a magazinul prin care copiii dobândesc cunoștințe multe prin acțiunea cu obiectele.

Jocul didactic Răspunde repede și bine desfășurat la grupa mare a fost planificat pentru realizarea obiectivelor operaționale :

-să dovedească capacitatea de a folosi corect unele substantive, adjective, adverbe de sens contrar;

-să realizeze corect acordul substantiv-adjectiv

-să construiască propoziții simple și dezvoltate cu cuvântul dat

-să găsească antonimul la cuvântul dat

-să diferențieze cuvintele bisilabice , monosilabice

Desfășurarea jocului : acesta s-a desfășurat sub formă de întrecere. Activitatea a început cu întrebarea adresată copiilor ,,copiii, știți voi cum cântă cucul?” . Copiii au pronunțat de mai multe ori cu-cu, cu-cu, cu-cu. Am analizat de câte ori deschod gura în pronunțarea cuvântului și astfel am constatat că deschid gura de două ori. S-a arătat copiilor cum să pună mâna sub bărbie și să pronunțe cuvântul simțind astfel deschiderea gurii. Pentru consolidare am exersat și alte cuvinte din două silabe : apă, mama, rață, gâscă, vulpe. De asemea , am bătut și din palme pentru fiecare silabă. Pentru desfășurarea jocului s-au ales cuvinte cunoscute s-au analizat de copii ,iar răspunsurile corecte s-au apreciat, răspunsurile greșit s-au corect și repetat încurajând copilul.

O altă variantă a jocului a presupus pronunțarea cu preșcolarii a unor cuvinte monosilabice. În continuare ei au primit ilustații unde erau reprezentate obiecte a căror denumire este formată dintr-o silabă sau din două.

Fiecare copil privește ilustația , o analizează pentru sine dacă este un cuvânt monosilabic sau bisilabic. Apoi am formulat cerințe , de exemplu : denumiți din ilustatiilșe primite obiecte care se pronunță printr-o singură deschidere a gurii sau denumiți din ilustațiile primite obiecte care se pronunță prin două deschizături ale gurii.

După denumirea imaginilor , am cerut copiilor să alcătuiască propoziții urmărind utilizarea corectă a acordului dintre substantiv și adjectiv.

Pentru dobândirea cunoștințelor și deprinderilor de a forma antonime și pentru înviorarea grupei am introdus exerciții de mișcare. Sarcina copiilor era de a face mișcarea contară formulării verbale a educatoarei, cerându-li-se să precizeze după fiecare mișcare. Educatoare cere :Mâinile jos; ei le ridică; Ședeți , ei se ridică; mergem doi pași înapoi, ei merg doi pași înainte, Arătăm o minge mică, ei arată una mare.

Pentru consolidarea formării antonimelor copii au primit câte o fișă de lucru unde au avut de făcut asocieri.

În incheiere se apreciază răspunsurile copiilor și implicarea lor în joc.

Deoarece educarea vorbirii corecte nu se oprește numai la îndreptarea pronunției sau a greșelilor gramaticale ci are în vedere și perfecționarea limbajului sub toate aspectele sale, am folosit ghicitori, poezii, numărători și frământări de limbă în diferite jocuri organizate în alte momente ale zilei cu grupuri mici.

Prin folosirea numărătorilor , în jocul De-a ascunselea , care conțin cuvinte greu de pronunțat pentru copii și prin repetarea sub formă de joc acestea sunt însușite mai ușor de copii.

Exemple de numărători:

Din oceanul Pacific

A ieșit un pește mic

Și pe coada lui scria

Ieși afară dumeata.

Stă ursul pe canapea

Și bea o cafea

O cafea americană

Dumneata să ieși afară.

Cu succes am folosit și frământările de limbă :

Babă, barbă oarbă

Unde-ți este roaba

Roaba ici, roaba colea

Iate după ea.

Capra cară coșuri grele

Cu verdețuri strânse-n ele,

Dar le duce cu răbdae,

Să dea iezilor mâncare.

Jocul didactic este utilizat cu succes pentru închegarea colectivului și formarea disciplinei. Copilu este obligat în joc să respecte inițiativele colegilor săi, să le aprecieze meritele, să respecte regulile jocului, să-și autoregleze propria activitate.

Pe parcursul jocului copiii și-au dezvoltat cantitativ și calitativ vocabularul activ pe calea transferului de experiență de la adult la copil și de la copil la copil.

Etapa finală a experimentului

La sfârșitul experimentului, subiecții au parcurs alte teste cu un grad mai mare de dificultate precum în etapa preexperimentul pentru a afla dacă nivelul de dezvoltarea a limbajului s-a dezvoltat sau nu în urma experimentului realizat.

Pentru capacitatea pronunției am cerut copiilor să pronunțe cuvintele pe care le aud și să spună care este sunetul inițial al cuvântului ascultat. Pentru aceasta am folosit cuvintele : vâjâit, jeton cojoc, ruj, scorpion, sare, mască, scară,Raluca, ramură, carte, măr, păr, fazan, floare, frază, afară, pantof, sfeclă, Cecilia, Cernăuți, cireadă, ciupercă, ceasornic, cireșe. Din cei 15 copii supuși probei am observat că doar trei au mai întâmpinat dificultăți de pronunție pentru sunete și grupuri de sunete pentru grupurile de sunete sau nu a reușit să spună care este sunetul inițial al cuvântului. Copii care au pronunșat corect și au recunoscut și sunetul inițial au primit 2 puncte, iar ceilalti care nu au pronunțat corect sau nu au spus corect care este sunetul inițial au primit câte un punct.

Pentru funcția cognitivă, îmbogățirea și activizarea vocabularului am utilizat imagini. Exempe de imaginile pregătite pentru a fi denumite : tricicletă, motocicletă, căpșună, ananas, sanie, cărucior, semafor, găleată, curea, veioză. Copiii au fost puși să denumească și să descrie imaginea. Au primit câte 2 puncte cei care au numit și descris corect imaginea și câte un punct cei care au rezolvat doar prima cerință a probei, adică au denumit imaginea.

Pentru a obsera îmbogățirea vocabularului în urma experimentului , am adresat copiilor întrebări de tipul ,,Spune ce sunt ? avion, elicopter”. Copiii trebuiau să spună că sunt mijloace aeriene de locomoție, să mai dea măcar încă un exemplu și să formuleze propoziții cu unul din cuvintele sugerate. Copiii au fost notați cu trei puncte dacă spuneau corect ce sunt, mai dădeau cel puțin încă un exemplu și formulau propoziții corect, 2 puncte primeau dacă le încadrau corect și formulau propoziții, un punct primeau dacă formulau propoziții corect. În cadrul acestei probe am constat că preșcolarii s-au descurcat foarte bine în formularea propozițiilor și în oferirea altor exemple. Cei mai mulți dintre ei spunând mai mult de două exemple.

În ceea ce privește rapiditatea și promptitudinea în gândire , fluiditatea verbală , flexibilitatea gândirii și însușirea unor noțiuni am adresat copiilor întrebări diverse care să solicite categorii integratoare cât mai diverse. Copiii au trebuit să de-a mai mult de 4 exemple pentru a fi notați cu foarte bine priomind 3 puncte, 4 exemple pentru bine și primeau 2 puncte. Cei care dădeau mai puțin de patru exemple primeau câte un punct și erau considerați a avea un nivel scăzut. De exemplu: Ce părți ale corpului cunoașteți ? Ce instrumente muzicale poți enumera? Spune mijloacele de transport pe care le cunoști? Cine face parte din familia ta? Ce țări cunoști?

Pentru proba de antonime copiii au primit câte trei substantive, adverbe, verbe și adjective la care ei trebuiau să spună contrariul. De exemplu : iarnă-vară, zână-vrăjitoare, bucurie-tristeșe , mic-mare, frumos-urât,vesel-trist, sus-joc, acolo-aici,departe-aproape, merge-stă,urcă-coboară, umple-golește. Cei care au oferit între 10-12 răspunsuri corecte au primit 3 puncte și calificativul foarte bine, între 6-9 raspunsuri 3 puncte și calificativul bine, sub 6 raspunsuri au primit un punct și calificativul slab.

3.6 Prezentarea , analiza și interpretarea datelor

Analiza și interpretarea datelor a fost realizată in perioada 20 – 15 februarie . În această etapă am analizat rezultatele probelor inițiale și finale ale grupei de copii. Am comparat rezultatele obținute inițial cu cele obținute la final pentru a putea observa impactul produs de jocul didactic asupra dezvoltării limbajului la copiii preșcolari.

În ceea ce privește pronunțarea sunetelor și a grupurilor de sunete în proba inițială 5 copii nu au reușit să pronunțe toate sunetele corect și 3 copii nu au reușit să pronunțe toate grupurile de sunete. În urma aplicării probei finale unde copii au avut de pronunțat cuvinte și de stabilit care este sunetul inițial al cuvântului, copiii s-au descurcat foarte bine ,doar 3 copiii nereușind să pronunțe cuvântul corect și un singur copil nu a spuns corect sunetul inițial.

În ceea ce privește proba a doua , îmbogățirea și activizarea vocabularului unde copii au avut în proba inițială de recunoscut două seturi de imagini, 4 copiii s-au descurcat foarte bine recunoscând imaginile din ambele seturi și 11 bine recunoscând imaginile doar dintr-un set. La proba finală 8 copii s-au descurcat bine au denumit și descris imaginea fără greșeli lexico-gramaticale, iar 7 copii au numit imaginea și doar unii au descris-o însă având destul de multe greșeli lexico-gramaticale. În graficul de mai jos se poate observa evoluția copiilor în cadrul acestei probe privind dezvoltarea vocabularului.

O altă probă analizată a fost cea privind corectitudinea lexico-gramaticală. În graficul de mai jos sunt date rezultatele obținute la evaluarea inițială și cea finală.

Se observă analizând graficul că în proba inițială 5 copii s-au descurcat slab față de 4 in proba finală. În ambele probe patru copii s-au descurcat foarte bine și diferența în ceea ce privește numărul de copii care au obținut calificativul bine în etapa finală , față de cea inițială este unul mic, doar un copil în plus.

Rezultatele obținute la proba privind fluiditatea verbală și promptitudinea gândirii sunt redate în graficul de mai jos.

Din acest grafic se observă o evoluție a copiilor în ceea ce privește promptitudinea gândirii , astfel numărul copiilor care s-au dscurcat bine și foarte bine în proba finală a crescut foarte mult. Cei mai mulți copii descurcându-se în cadrul probei finale foarte bine ceea ce înseamnă o evoluție a lor rezultată în urma experimentului realizat.

În ceea ce privește rezultatele obținute de subiecți la testarea privind stăpânirea antonimelor în proba inițială 5 copii s-au descurcat foarte bine, 6 s-au descurcat bine și 4 s-au descurcat slab. În proba finală numărul copiilor care s-au descurcat foarte bine a crescut , astfel 8 copii s-au descurcat foarte bine, 5 copii s-au descurcat bine și doar 2 copii s-au descurcat slab.

În gtraficul de mai jos , se poate observă evoluția pe care au avut-o copiii, în urma participării la experimentul realizat. Numărul copiilor care s-au descurcat slab în proba inițială a scăzut în proba finală fiind mai puțin copii care s-au descurcat slab. În proba finală numărul copiilor care s-au descurcat foarte bine este în creștere fațî de proba inițială, ceea ce reprezintă o evoluție destul de bună a copiilor.

În urma parcurgerii tuturor probelor și calculând rezultatul final în pre-experimet 3 copii s-au descurcat foarte bine, 7 bine și 5 slab. În post experiment 8 copii s-au descurcat foarte bine, 4 bine și 3 slab. În graficul de mai jos este reprezentat rezultatul copiilor din pre-experiment și cel din pos –experimet.

Observând graficul privind rezultatele finale și analizând datele obținute, putem spune că ipoteza pe care am dorit să o urmărim s-a confirmat, aspect atestat de rezultatele obținute în urma cercetării experimentale. Din datele obținute se confirma că în urma experimentului copii au obținut rezultate mai bune. Atât dezvoltarea analizei fonetice cât și exprimarea gramaticală, sunt mult mai corecte , iar copii și-au îmbogățit vocabularul. De asemenea, am observat aspecte calitative și în planul comportamentului copiilor, ei fiind mult mai receptivi la activități, cu o concentrare a atenției pe o perioadă de timp mai indelungată.

Jocurile didactice folosite s-au dovedit a fi utile în consolidarea și verificarea cunoștințelor copiilor și în dezvoltarea limbajului. Situațiile de joc în care au fost puși și materialul bogat și variat au contribuit la dezvoltarea vocabularului activ al copiilor.

Concluzii generale

Grădinița rămâne prima treaptă a sistemului de învățământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experiențele de limbaj ale copilului, treapta unde comunicarea și limbajul oral au o importanță deosebită.

Prin utilizarea jocurile didactice se obține o creșterea randamentului școlar, deci îmbunătățirea performanțelor școlare, preșcolarii însușindu-și și consolidându-și cunoștințele. Introducerea jocului didactic în activitățile de educare a limbajului conduce la modificări în ceea ce privește latura instructivă și cea formativă. Utilizarea jocurilor didactice de educare a limbajului conduce la o bună cunoaștere a particularităților diferitelor situații de comunicare de către copii, la posibilitatea susținerii unei conversații, la posibilitatea formulării unor întrebări și răspunsuri corecte din punct de vedere gramatical. Jocurile didactice de educare a limbajului au impact major în dezvoltării capacității de comunicare orală la preșcolari. Jocurile atenției auditive, a capacității de diferențiere fonematică conduc la îmbunătățirea auzului fonematic. Utilizarea jocului didactic cu preponderență în activitățile din grădinița de copii, conduce la rezultate considerabile în ceea ce privește aspectul lexical și sintetic, precum și creativitatea și expresivitatea limbajului oral.

Jocul didactic, încadrat în activitățile de educare a limbajului, conduce la îmbogățirea aspectelor pozitive în ceea ce privește rezultatele copilului pe mai multe planuri: dezvoltă imaginația, creativitatea, auzul fonematic, spiritul de echipă, îmbogățește vocabularul etc.

În urma realizării cercetării am constatat că jocurile de dezvoltare a auzului fonematic si de perfectionare a pronunției sunetelor limbii romane, sunt cele mai numeroase și cele mai des utilizate. Sunt jocuri atractive îndrăgite de preșcolari. Prin utilizarea acestor jocuri se urmarește mai ales perfecționarea clarității pronunției în scopul prevenirii greșelilor.

Jocul didactic a constituit o cale de depistare, corectare și prevenire a unor greșeli de exprimare, o modalitate de verificare, îmbogățire, fixare și sistematizare a cunoștințelor și deprinderilor intelectuale ale preșcolarilor; o metodă de verificare și formare a unor deprinderi de comportare civilizată, a unor trăsături de voință și caracter.

Biblioografie

Cosmovici A. (2005), Psihologie general, Editura Polirom , Iași

Dinu M. (2000) , Comunicarea, Editura Algos, București

Glava A., Glava C. (2002) Introducere în pedagogia preșcolară , Editura Dacia Educațional, Cluj-Napoca

Miron I. (2003) Instrucție și educație , Editura Garamond, Cluj-Napoca

Ozunu D. (1995) Pedagogia preșcolarăși a jocului, Editura Genesis, Cluj-Napoca

Răduț-Taciu R. (2004), Pedagogia jocului de la teorie la aplicații, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca

Sălăvăstru D (2004) , Psihologia educației, Editura Polirom, Iași

Șchiopu U (1963) Psihologia copilului, Editura Didactică și pedagogică, București

Șciopu U. , Verza E (1981) Psihologia vârstelor, Editura Didactică și pedagogică, București