Influenta Jocului de Baschet Asupra Dezvoltarii Trasaturilor de Personalitate la Elevii din Ciclul Gimnazial

CUPRINS

INTRODUCERE

Introducere

Scopul și sarcinile cercetării

Ipoteza cercetării

Motivul alegerii temei

CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

1.1 Sportul și personalitatea – aspecte filosofice

1.2. Importanța educației fizice și a sportului de performanță pentru societate

1.3. Obiectivele educației fizice și sportului la ciclul gimnazial

1.4. Actualități și mutații în conceptul sportului școlar cu răsfrângere asupra

personalității

1.5. Conceptul psihologic de personalitate

– definirea personalității

– teorii asupra personalității

– trăsăturile și caracteristicile personalității

– dinamica personalității

– structura psihologică a personalității

1.6. Corelarea obiectivelor educației fizice și a sportului școlar cu potențialul

instructiv-educativ al baschetului ca proces de dezvoltare a personalității

1.7. Potențialul instructiv-educativ al jocului de baschet,

1.8. Aspecte metodice în strategia didactică privind particularitățile lecției de

educație fizică cu mijloace specifice jocului de baschet

1.9. Particularitățile morfo-funcționale și psihice ale elevilor din ciclul

gimnazial.

CAPITOLUL II. ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1. Metode de cercetare

2.1.1. Metoda observației

2.1.2. Metoda experimentului pedagogic

2.1.3. Metoda testelor

2.1.4. Metoda statistico-matematică

2.1.5. Metoda prezentării grafice

2.1.6. Metoda sociometrică

2.2. Data, locul și subiecții cercetării

2.2.1. Locul și perioada de desfășurare a cercetării

2.2.2. Subiecții experimentului

2.3. Conținutul modelului și a sistemelor de acționare orientate

CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETĂRII

3.1. Prezentarea rezultatelor esantionului investigat in cadrul experimentului

propriu-zis

3.2. Dinamica indicatorilor statistici, analiza și interpretarea lor

comparativă în etapele cercetării științifice

CONCLUZII SI RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Jocul de baschet poate fi practicat de copii, de tineri, de oameni la toate vârstele ca activitate recreativă în timpul liber sau în activitați competiționale.

Este un joc complex ce beneficiază de o suită de procedee tehnice, acțiuni tactice complexe.

Aceasta ramură sportivă o regăsim în programele școlare cu obiective cadru bine determinate la toate categoriile de varstă.

Lucrarea prezintă influența jocului de baschet asupra dezvoltării trăsaturilor de personalitate a școlarului de gimnaziu.Practicarea organizată a jocului de baschet influențează pozitiv dezvoltarea fizică armonioasă, caltațile morale si volitive, trăsăturile de caracter. Regulile de joc impun un comportament demn, care formeaza deprinderi morale de valoare.

Jocul de baschet ajută la dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Frumusețea si complexitatea jocului este ințeleasă de copii de la vârste destul de fragede. Atacul cât si faza de apărare a jocului de baschet in limita regulamentului de joc reprezintă o adevărată provocare pentru elevi.

Varietatea procedeelor tehnice concretizate in acțiuni tactice vor fi intr-o perfecționare continuă care vor intării principiul ,, de la ușor la greu, de la simplu la complex”.

Acestă disciplină sportivă reușește să ofere posibilitatea fiecaruia de a-și arăta multitudinea de atribute fizice, psihice si psihosociale proprii,care se manifestă în mod unic, care conferă originalitatea personalitații .

SCOPUL SI SARCINILE CERCETĂRII

Punerea, definirea și delimitarea problemei

Toți părinții și profesorii își doresc să aibă copii care să fie descurcăreți, independenți, siguri pe ei, adaptabili și creativi. În acest sens, trebuie sa se acorde o importanță deosebită modului în care se realizează educația, modul în care influențăm formarea personalității copiilor.

Punerea și definirea problemei se concentrează în întrebarea :

„Ce putem face pentru a influența pozitiv formarea trăsăturilor de personalitate la elevii din ciclul gimnazial?”

Răspunsul ipotetic la această întrebare este exprimat în următoarele afirmații:

– educația fizică și jocul de baschet sunt mijloace de a influența formarea trăsăturilor pozitive de caracter la copii;

-în cadrul educației fizice, la fel ca și în cadrul oricărei alte discipline, se face educație morală, intr-un mod implicit, integrat, contribuindu-se direct la formarea personalității copiilor;

– educația emoțională și educația fizică sunt cele prin care elevii sunt învățați să interrelaționeze, să colaboreze optim, fapt care se reflectă în structura caracterului;

2.2. Scop:

Lucrarea de față are drept scop testarea si demonstarea influenței jocului de baschet asupra trasăturilor de personalitate la elevii din gimnaziu.

Tipologia cercetării desfășurate

Având în vedere scopul cercetării, aceasta se încadrează în rândul celor aplicativ- practice.

După gradul de inovare produs, este o cercetare experimental-optimizatoare; iar dacă ne referim la numărul de subiecți cuprinși în experiment, este o cercetare de grup, comparativă.

Raportându-ne la timpul vizat, putem vorbi despre o cercetare pedagogică longitudinală.

IPOTEZA CERCETĂRII

Problema enunțată anterior a condus la formularea următoarei ipoteze:

Practicarea jocului de baschet în cadrul orelor de educație fizică și sport influențează dezvoltarea trăsăturilor de personalitate la elevii din ciclul gimnazial.

3.1. Variabilele cercetării

Din ipoteza formulată mai sus, reiese că variabila independentă este reprezentată depracticarea jocului de baschet în cadrul orelor de educație fizică și sport și reprezintă factorulintrodus în cercetare; variabila dependentă exprimă influențarea trăsăturilor de personalitate, ca efect al variabilei independente.

3.2. Obiectivele cercetării

Din ipoteză am stabilit următoareleobiective ale activității experimentale:

O1.Conceperea strategiilor de predare a jocului de baschet adecvate vârstei școlarului din ciclul gimnazial;

O2. Aplicarea strategiilor de predare a jocului de baschet adecvate vârstei școlarului din ciclul gimnazial, la condițiile clasei a V-a C, din Școala Gimnazială Nr.11 „Șt.O.Iosif”, Brașov;

O3. Stabilirea setului de instruente necesare înregistrării progresului în cadrul jocului de baschet și în cadrul comportamentului care reflectă trăsăturile de personalitate;

O4. Înregistrarea, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

De cand intra in gimnaziu elevii descoperă o schimbare, descoperă că au profesori noi la fiecare disciplină, cu noi reguli pe care trebuie să la respecte.

Elevii vor trebui să respecte reguli impuse de adult si reguli care iau nastere din colaborarea copiilor intre ei, reguli de joc; vor invăța cum trebuie să se comporte, vor ințelege cum și de ce trebuie să se comporte intr-un fel sau altul.

Mi-am ales lucrarea cu titlul ,,Influența jocului de baschet asupra dezvoltării trasăturilor de personalitate la elevul din gimnaziu” cu intenția de a contribui, să susțin, să continui și să modelez prin jocul de baschet educația primită de elevi în familie, școală și în societate, să contribui la dezvoltarea personalității armonioase.

Pe plan macrosocial, globalizarea impune reconsiderarea ierarhiei valorilor umane, cele spirituale și cele morale trecand in prim plan,situandu-se în fața informațiilor știintifice.(J. Delors, 2000)

CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Sportul si personalitatea-aspecte filosofice

„Considerat ca sinteză și apogeu al vieții pe pământ, omul (individ, grup, specie) reprezintă un sistem viu, hipercomplex, înzestrat cu corp si spirit care, i-au permis evoluția spre superior sub aspect biologic si psihosocial. Corpul și spiritul omului au supraviețuit și progresat prin doua elemente esențiale mișcareași crearea uneltei(procese obiective si subiective)care i-au determinat atitudinea, comportamentul și evoluția.

Din punct de vedere filosofic omul și-a pus problema raportului lui cu natura, adică ce poate face natura cu el dar si ce poate face omul cu el însuși, ca element al acestei naturi. Omul are nevoie de filosofie fiindcă ea îi permite să găsească răspunsuri referitoare la esența existenței, a sensului vieții. In perioadele de cotitură, cum este perioada actuală, se petrec schimbări serioase în sistemul de valori, problema viitorului social (socialism, capitalism sau pur și simplu societate civilizată ) îl frământă pe fiecare om. Aceste schimbări, deplasări pot fi atât pozitive cât și negative. Ca atare, aceste mutații de valori trebuie să fie supuse unor aprecieri filosofice adecvate.

Astăzi crește necesitatea de a avea o atitudine filosofică, față de lume, față de sine, față de locul fiecăruia în lume, față de alți oameni etc. Acest fapt se datorează în primul rând creșterii gradului de libertate a personalitățiia sporirii activității și luării deciziilor de sine stătătoare.

Alvin și Heidi Toffler, considerați ca “importanți comentatori ai conduitei umane" interpretează evoluția societății umane ca “pe o succesiune de valuri în rostogolire și schimbare, necesitând răspunsul la întrebarea unde ne poartă creasta fiecărui val. În acest sens se arată că specia umană a suferit două valuri de schimbări, fiecare măcinând culturi sau civilizații precedente , înlocuindu-le cu moduri de viață pe care înaintașii le găseau de neconceput.„Primul val” este considerat cel al revoluției agricole cu o durată de ordinul miilor de ani pentru a se desăvârși. ”Al doilea val” cuprinde civilizația industrială fiind apreciat la o durată de circa trei sute de ani, iar “al treilea val” ceea ce se conturează în prezent apreciat de autorii menționați la o durată de câteva decenii ce va schimba istoria dezvoltării societății omenești prin informatizare.

În viziunea toffleriană “infrastructura electronică a societății informaționale va avea șase trăsături distincte(principii): interactivitatea, mobilitatea, convertibilitate, conectivitatea, ubicuitatea si globalizarea. Într-o astfel de societate bazată pe cunoaștere vor trebui regândite toate ideile filosofice, economice, politice,sociale, și educaționale dezvoltate in perioadele anterioare. În cazul educației și în domeniul performanței omului sportivo asemenea analiză complexă și istoric corelată privind conceptul, conținutul, intercondiționările și finalitățile urmărite nu a fost încă întreprinsă dar jalonează o direcție de cercetare fascinantă. ” (I. E. Mircea, Sportul și personalitatea, sursa internet)

Importanța educației fizice si sportului de performantă pentru societate

Educatia fizică este o componentă importantă a formării personalitații, care urmărește să asigure dezvoltarea armonioasă si sănătoasă a organismului.

Maxima latina (Juvcnal) „mens sana in corpore sano" (minte sănătoasă in corp sănătos) exprimă pe deplin importanta educației fizice.

Numeroși oameni luminați ai timpului, din Antichitate si pană în zilele noastre, au susținut importanța educației fizice si sportului in școală și în viața omului – Fr, Rabelais, M. Montaigne, J. A. Comenius-Komensky, J. Locke, J. J. Rousseau, I. Creanga, M. Eminescu etc.

În conformitate cu condițiile social-istorice, educației fizice i s-a dat o mai mare sau mai mică importanță. În Antichitate și în Evul Mediu, educația fizică a avut un loc important în dezvoltarea personalității umane. Deși s-a menținut locul educației fizice, mai ales a sportului profesionist, educația fizică a fost uneori considerată în școală mai mult o dexteritate.

În etapa contemporană, se încearcă să se acorde educației fizice un loc corespunzator în școală.Desigur, importanța ei va depinde de modul cum se reflectă în planurile de învățămant, de atenția care i se va acorda de factorii de decizie. Daca dorim să formam oameni sănătosi, rezistenți, cu capacitate de munca eficientă și creativă, cu o viață indelungată, atunci, educației fizice si sportului trebuie să li se asigure un loc asemănător cu a celorlalte discipline și activități instructiv-educative, care iși aduc contribuția la formarea personalității.

Definițiile performanței conținute în dicționarele enciclopedice, ce rezultat prestigios obținut de un sportiv sau echipă, ca "realizarea deosebită într-un domeniu de activitate practică” sau ca “rezultatul cel mai bun dat de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat” etc. nu pot, datorită caracterului lor particular, să satisfacă exigențele unei cărți destinate ingineriei performanței umane. Conform unor astfel de “definiții”, sunt eliminate din sfera performanțelor umane, realizări ca teoria relativității, interpretările lui Paganini sau Mario del Monaco, cucerirea de către elevii de excepție a olimpiadelor de matematică, fizică și informatică sau scrierile literare laureate cu premiile Nobel sau Herder etc. Folosind principiul aristotelic prin “gen proxim și diferență specifică”, performanța este rezultatul acțiunii umane superior rezultatelor cunoscute.

Raportat la această primă definiție, funcție de rezultat, este necesară introducerea unei noi noțiuni –nivelul performanței- distingându-se sub acest aspect, performanța individuală, locală, națională, continentală și mondială. Performanța individuală atunci când sistemul de referință la care se raportează performanța umană este atașat unui anumit individ și, în raport cu acest sistem intrinsec, se cuantifică progresul sau regresul aceluiași individ performanța poartă denumirea de performanță individuală (sau, în cazul regresului, “antiperformanță” sau “nonperformanță”).

Performanța locală reprezintă realizarea optimă, obținută individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente, individuale sau colective, din cadrul grupului dat . Performanța națională reprezintă o realizare optimă obținută individual sau colectiv, raportată la toate realizările precedente individuale sau colective, la nivel național.

Performanța națională poate fi absolută (cea mai bună din toate timpurile) sau raportată la un anumit interval de timp.

Performanța continentală reprezintă rezultatul cel mai bun al acțiunii umane obținut individual sau colectiv, raportat la toate realizările precedente (performanță continentală absolută) sau la realizările dintr-un anumit interval de timp. În unele domenii (de exemplu în sport) se pot distinge și subdiviziuni zonale (mediteraneene, balcanice etc.).

Performanța mondială reprezintă rezultatul cel mai bun al acțiunii umane, obținut individual sau colectiv, raportat la toate realizările precedente (performanță mondială absolută) sau la realizările dintr-un anumit interval de timp.

După contribuția psihicului și fizicului uman în structurarea acesteia, se pot distinge trei genuri de performanță: psihice, fizice și psihofizice.

Performanța umană determinată de activitatea logică, emoțională și inspirativă a spiritului performerului poartă denumirea de performanță psihică. Acest gen de performanță se caracterizează prin dominanța netă a laturii psihice în raport cu cea fizică a activității umane; această precizare este necesară, întrucât atât în prezent cât și în viitor nu pot exista performanțe exclusiv psihice sau exclusiv fizice, ele pot fi dominant psihice sau dominant fizice. Performanța psihică este mediată în mare măsură de parametri fizici obiectivi ai organismului uman (structura și modul de acțiune a creierului-viteza de execuție a sinapselor, condiția fizică generală, metabolismul, starea bioritmicăetc).

Obiectivele educație fizice si sportului la ciclul gimnazial

1. Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor, necesare desfășurării activității sportive

2. Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia

3. Favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularității de varstă și de sex ale elevilor

4. Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării în societate

(Programa școlară- gimnaziu)

Actualități și mutații în conceptul sportului școlar cu răsfangere asupra personalității

Este știut faptul că omul reprezintă un „mecanism complex”, care are ca manifestare două laturi distincte, latura fizică și latura psihică, ce se manifestă in comun ca un tot unitar, cu dominante și manifestări variate in funcție de varstă și natura activităților desfășurate.

Reflectarea psihica la om (complexitatea sistemului nervos) este superioară fata de animale.Ea atinge nivelul conștiinței, ca raportare a individului la natura, societate si la sine însuși.

Raportul dintre om si mediu social este un raport dialectic, de interacțiune, în sensul că mediul social determină sructura psihihică a omului, acesta însamodificând, la rândul său, mediul în care acesta trăiește si acționează( M. Epuran-I. Holdevici)

Educația fizică și sportul dezvoltă procesele psihice prin mijloace specifice. În practica educației fizice există foarte multe posibilități de actionare asupra proceselor cognitive afective, volitive și a trăsaturilor de personalitate ale elevilor.

Contribuția educației fizice la formarea personalității elevilor, constă în acționarea concomitentă și continuă pentru asigurarea dezvoltării fizice armonioase si a valorificării beneficiilor de ordin educativ-comportamental care decurge din practicarea exercițiilor fizice.

Este știut faptul că educația fizică (prin mijloacele si formele sale) contribuie la realizarea dezvoltării psiho-fizice ale organismului, asigurand formarea integrală a personalității elevilor, valorificand componentele biologice si pshice.

Educația fizică acționează asupra trăsăturilor de personalitate cum sunt: procesele cognitive, afectiv-emoționale, volitive, caracteriale si temperamentale și asupra funcționalității sistemului nervos, favorizand eficientizarea bunei activități intelectuale.

Educația fizică oferă un cadru complex în care se poate influența, modela si manifesta personalitatea elevului datorită obiectivelor și conținutului său specific.(M.B. Scarlat, E. Scarlat 2003, p.45- 62)

Conceptul psihologic de personalitate

Psihologia personalității recunoaște unități tematice descriptive, folosind urmatorii termeni: Eu, rol, atitudini, construcții fiecare având teorii ale personalității-teorii tipologic, teorii factoriale, teorii psihometrice

(E. Joita, V.Ilie, M, Vlad, E. Frasineanu 2008, p. 49)

1.5.1. Definirea personalitatii

,,Oamenii se aseamană între ei in multe privințe,care țin de caracteristicile general-umane, dar fiecare individ este, prin insusirile sale particulare, unic si irepetabil,atat în ceea ce privește aspectul său particular( talie, alură, culoarea pielii și a ochilor, fizionomie), cat și felul lui de a fi (credințe, atitudini,scopuri, interese, sentimente, obiceiuri, deprinderi comportamentale).Orice persoană posedă un ansamblu de ttribute fizice, psihice,și psihosociale proprii,dar se manifestă in configurații unice si irepetabile, conferind originalitatea personalității.”(I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006,p. 24)

1.5.2. Teorii asupra personalității

Încă de la început psihologia a încercat să răspundă la câteva întrebări fundamentale:

-prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc indivizii intre ei?

-care sunt explicațiile acestor asemănări și deosebiri?

-care sunt mecanismele fiziologice care stau la baza transmiterii însușirilor?

– cum se dezvoltă ele?

– care este rolul eredității și al învățării în determinarea unei configurări unice a insușirilor psihice?

Paralelă între accepțiunile antice și moderne ale termenului de personalitate (A.I. Cinciu, E.Cocoradă, M.R.Luca, M.Pavalache-Ilie, D.Usaci, p.25)

Tabel 1

1.5.3. Trăsăturile și caracteristicile personalității

Caracteristicile majore ale personalității

Personalitatea arată diferențele individuale, unicitatea fiecarei persoane. Deși oamenii au trasături de personalitate comune, unii sunt mai sociabili, alții mai puțin sociabili, iar modul în care își manifesta sociabilitatea depinde de modul în care au învațat să-și manifeste sociabilitatea în perioada de formare a personalității (valori asociate relațiilor cu ceilalți, norme sociale adoptate, atitudini, interese, deprinderi comportamentale), iar pe de altă parte, de natura situației ( avem comportamente sociale mai vregvent cu cei pe care îi cunoaștem decât cu necunoscuții, în situații informale mai mult fecât în cele formale).

Personalitatea este constantă: o trăsătură de personalitate deja formată, se menține așa o perioada îndelungată de timp, poate chiar toata viața. Tendința de a-și asuma riscuri, manifestată in copilărie prin inițiativa, căutarea noului, imprudență în fața unei situații necunoscute, decizia rapidă și pripită în situații incerte, chiar dacă este modelată prin educație, are tendința de a se manifesta in comportamente relativ asemanatoare pe durata vieții.

Personalitatea este consistentă prin sistemul trăsăturilor de personalitate care au o bază internă, in sensul că trăsături asemănătoare sau complementare au tendința de a se asocia în factori de personalitate.

Personalitatea este modelabilă: sub influența factorilor sociali sau chiar prin demersul auto-formativ al pesoanei, unele trăsături de personalitate pot fi modificate. Acesta caracteristică a personalitații face posibilăînsăși formarea personalității în copilărie și adolescență și remodelarea ei pe parcursul vieții.

Definim personalitatea ca un ansamblu de însușiri psihice cu grad mare de stabilitate (care dureaza în timp) și de generalitate (generează un număr mare de comportamente) organizate ierarhic intr-o configurație unică și irepetabilă, însușiri care se manifesta in modul particular de a fi și reacționa al fiecărei persoane

Însușirile stabile sunt denumite trăsături de personalitate.

Trăsăturile de personalitate se grupează în: -trăsături temperamentale

-trăsături aptitudinale

-trăsături caracteriale

Trăsăturile de personalitate sunt comune tuturor oamenilor, dar intensitatea ci care se manifestă o anumită trăsătură diferă de le un om la altul.

Formarea personalității este rezultatul interacțiunii,factorilor de mediu (influențe educative) cu factorii înnăscuți.Modelarea și cunoașterea personalității pornește de la exterior.Factorii situaționali produc modificări comportamentale, care, în timp, duc la schimbari la nivelul atitudinilor și al deprinderilor comportamentale și în final, la nivelul trăsăturilor de personalitate.

În concepția lui Buss și Plomin (1984, ap. Kagan, op. Cit. pp.30-31), trăsăturile temperamentale se manifestă încă din primele săptămâni de viața la nivelul activismului general, al reactivității, emoționalității și sociabilității având o constanța de-a lungul vieții.

Temperamentul este predominant înnăscut. Pe parcursul vieții starea generală de sănătate și educația pot influența temperamentul.

Influența stării de sănătate-diferite boli psihice, boli somatice dar și endocrinepot aduce modificari temperamentale: hipertiroidia accentuează emotivitatea, nervozitatea, fiind specific unui comportament specific temperamentului melancholic.

Influența educației/autoeducației și a evenimentelor de viață- mai ales în cazul trăsăturilor temperamentale „negative” cum ar fi impulsivitatea sau timiditatea, o educație/autoeducație poate duce la deprinderi comportamentale de mascare, trăsătura manifestându-se atunci când individul iși pierde controlul și se comportă în concordanța cu trăsătura inițialâ.

Evenimente de viață pot accentua/diminua o trăsătură temperamentală-tendința spre depresie, caracteristică melancolicilor.

Exemple de trăsături temperamentale: nervos/destins, vioi/ liniștit,impulsiv/calm, vesel/trist, molatic/ agresiv, sociabil/nesociabil, dominator/ submisiv. .(I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006,p. 25-29)

1.5.4. Dinamica personalității

În descrierea științificăma personalității, psihologia apelează la conceptele de structură și de proces.Structurile sunt organizări mai mult sau mai puțin stabile ale unor părțiîn cadrul sistemului; procesele sunt fucții ce se remarcă prin intermediul părților.Personalitatea este un ansamblu de sructuri.

Schimbările care se produc în cadrul interacțiunii cu condițiile concrete de mediu alcătuiesc procesele sau dinamica personalității.

1.5.5. Structura psihologică a personalității

Sistemul personalității are două grupe de componente: calitățile- manifestarea personalitățiiși stucturile-indică determinarea substanțială, de conținut a personalității.

În fiecare tip de comportament putem vorbi de existența unui stil specific, stilul activității motorii concretizat în amplitudine, ritmul mișcării, stilul cognitiv, evidențiat în modalitățile de organizare și desfășurare a proceselor de percepție și gândire ,indiferent de conținutul informațional.Stilul este filtrul prin care subiectul acționează în felul său specific diferite situații obiective cu care vine în contact,care-l solicită sau care le solicită.

Structurile de bază ale personalității sunt: motivația, cogniția și controlul.

Principalele componente ale personalității sunt:

-temperamentul- latura dimamică-energetică a personalității,constituție funcțională a sistemului nervos.

-caracterul-latura orientativ-funcțională, ca ansamblu de atitudini ale omului față de diferite categorii

-aptitudinile-latura operativ-funcțională, indicând nivelul de performanță a subiectului.

Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personalității care evidențiază două aspecte: -nivelul energetical acțiunii, care se referă la modul de acumulare și descărcare a energiei( energic, exploziv,rezistent) și dinamica acțiunii(rapid, lent)

(E. Joița, V. Ilie E. Frăsineanu, 2008 p.51-53)

Aceste patru tipuri clasice de temperament presupun mai multe caracteristici:

Colericul

Este extravert, instabil și emoțional. El vorbește repede, tare, cu intonație și face mișcări bruște.În copilărie este neastâmpărat, îi plac jocurile dinamice, competițiile, agitația. Are încredere în puterile sale, se autoapreciază pozitiv, uneori se supraevaluează. Colericii sunt agitați, impulsivi, nestăpâniți, iritabili, incăpățanați, agresivi, cu tendințe de dominare si opoziție, inegali în acțiuni. Sunt sociabili, au tendința de a-i domina pe ceilalți, prezintă oscilații ale dispoziției afective.

Colericii învață ușor, dar cu multe greșeli, datorită tendinței de a se pripi. Finalizează o activitate care îi place, dar își pierde răbdarea în activități monotone.

Sangvinicul

Este extravert, stabil emoțional, vesel, mereu bine dispus, se exprimă cu ușurință, misșcările sale sunt vioaie, dar de mică amplitudine. Are o imagine de sine realistă și pozitivă. Are încredere că poate duce la sfârșit orice sarcină. Este extrem de sociabil. De aceea, are tendința de a se impune în mod spntan ca lider, fără a urmări în mod special acest lucru. Se adaptează cu ușurință la diferite sarcini, dar se plictisește repede șia re tendința de a abandona sarcinișe monotone. Învață rapid si cu greșeli puține, deoarece are încredere în sine.

Flegmaticul

Este introvert, stabil emoțional. Este lent și greoi în manifestările comportamentale. Este prudent și conștiincios în tot ceea ce face. Este echilibrat, are încredere în sine, nu se pierde prea ușor. Nu este prea sociabil, nu manifestă inițiativă în raporturile interpersonale. Se adaptează greu a sarcini noi și la anturaje sociale noi. Este răbdător și perseverent, ducând sarcinile la bun sfârșit, având un simț al datoriei dezvoltat. Rezolvă mai bine sarcini mnotone, care implică ritm mai lent.

Flegmaticul învață lent, dar este conștiincios și va face puține greșeli. Totuși, după etapa de sistematizare și automatizare, vieza sa de lucru va fi la fel de bună ca a colericului sau a sangvinului.

Melancolicul

Este introvert, instabil emoțional. Are energie puțină și obosește repede. Este timid și inhibat, având mari dificultăți de a face față unor situații sociale care presupun public. Nu este sociabil și de aceea evită grupul. Nu este echilibrat emoțional, reacționând la situații neprevăzute prin retragere sau panică nejustificată. Reacțiile afective sunt uternie dar neexteriorizate. Nu are încredere în forțele proprii. Învață mai greu, cu multe greșeli, având permanentă nevoie de încurajare. I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006, p. 33-35)

Aptitudinile sunt înnăscute, dar se dezvoltă prin invățare și sunt legate de particularitățile sistemului nervos.Ele pot fi definite ca sisteme operaționale care deermina reușita intr-o activitate.Sunt aptitudini simple-de exemplu un analizator și complexe care pot fi clasificate după gradul de generalitate, în aptitudini specifice care mijlocesc reușita intr-o anumită activitate (aptitudini muzicale, sportive, matematice, tehnice ) și aptitudini generale conduc reușita în toate activitățile ( inteligența, memoria, atenția).

Ponderea aspectelor înnăscute ale aptitudinilor variază deoarece unele se bazează pe particularități morfo- funcționale a diferiților analizatori ( aptitudinile sportive și muzicale), dar se dezvolta prin învățare și exersare în timp ce altele au o proponderență a componentelor învățate (aptitudinea matematică).

Exemple de trăsături aptitudinale: inteligent, îndemânatic, cu auz muzical, cu spirit de observație, cu o bună memorie, creativ.

Caracterul este rezultatul acțiunii educative și constituie latura relațional-valorică a personalității.Modelarea caracterului repreintă un aspect foarte important al educației.

Caracterul, spre deosebire de trăsăturile aptidudinale, care pot fi descrise scale unipolare (mai inteligent sau mai puțin inteligent), trăsăturile caracteriale se formează din perechi antonimice. Exemple de trăsături caracteriale: egoist/altruist, zgârcit/darnic, sincer/mincinos, responsabil/iresponsabil, sever/îngăduitor, perseverent/ delăsător, respectuos/ nerespectuos, încrezator/neîncrezător, serios/neserios, corect/incorect. .(I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006, p.36-47)

Corelarea obiectivelor educației fizice și a sportului școlar cu potențialul instructiv-educativ al baschetului ca proces de dezvoltare a personalității

Programa școlară pentru disciplina educație fizică și sport arată contribuția specifică pe care trebuie s-o aducă la realizarea finalitătilor și obiectivelor treptei gimnaziale și ciclurilor cirriculare care o intersectează.

Ea este structurată pe obiective cadru, obiective de referință, exemple de activități de învățare, conținuturi și standarde de performanță.

Finalitățile ciclului gimnazial sunt:

-Asigurarea pentru toți elevii a unui standart de educație cu cel european.

-Formarea capacității de a comunica eficient în situații reale la elevi.

-Formarea și dezvoltarea capacității de adaptare și de integrare în comunitate.

-Formarea atitudinilor poditive în relaționarea cu mediul social: de toleranță, responsabilitate, de solidaritate.

-Asigurarea unei orientări școlare optime în raport ci aspirațiile și aptitudinile elevilor.

-Formarea capacităților și a motivațiilor necesare învățării în condițiile unei societăți în schimbare.

Obiectivele cadru prevăzute în programa de educație fizică și sport pentru clasele V- VIII exprimă la un nivel de generalitate și complexitate, capacitătile și aptitudinile specifice disciplinei care trebuie dezvoltate la elevi de-a lungul ciclului gimnazial. Ele sunt în strănsă legătură cu finalitățile și obiectivele generale ale ciclului gimnazial.

Obiectivele cadru sunt:

-Dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor, necesare desfășurării activităților sportive.

-Asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, in scoala și în afara acesteia.

-Favorizarea intreținerii și imbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor.

-Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale

Primul obiectiv cadru urmărește ca elevul să adopte în mod reflex postura corectă a corpului în orice imprejurare, să poată rezolva cu eficiență solicitările motrice impuse de practicarea exercițiilor fizice și de activități fizice cotidiene și foarte important să fie motivat și să stăpânească tehnicile de bază pentru menținerea și / sau ameliorarea propriei dezvoltări fizice și capacități motrice, prin activități independente.

Obiectivul cadru care se referă la ,, asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice pregătirii diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia”, are ca finalitate capacitatea elevului de a practica, în școală și independent, ramurile și probele sportive însușite, în întreceri și concursuri, respectând regulamentele oficiale.

Obiectivul cadru referitor la ,,favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor”, vizează, în primul rând, educarea atitudinii și responsabilitatea față de propria sănătate, cât și prin observarea și autoevaluarea evoluției sale biologice.

Obiectivul cadru ,,dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale”, definește trăsăturile de personalitate care pot fi educate cu mijloacele educației fizice și sportive școlare. Astfel, se vor forma elevilor atitudini și competențe de integrare în grup, de a putea lucra în echipa, voința de a realiza ceva bine, dorința de a fi bun,obișnuința de a respecta regulile,legile, respectul față de cel mai bun, respectul față de egalitatea sanselor în drepturi și obligații.

Obiectivele de referință derivă din obiectivele cadru și stabilesc, rezultatele așteptate ale procesului didactic de predare- învățare pe parcursul întregului an școlar.

Obiectivele de referință derivate din obiectivul cadru „dezvoltarea capacităii motrice generale a elevilor” stabilesc, începând cu clasa a V-a, capacitatea elevilor de a realiza poziții corecte ale corpului și segmentele acestuia în timpul efectuării acțiunilor motice, precum și relizarea acțiunilor mortice care cer eforturi diferite.

La sfârșitul clasei a VI-a elevul va fi capabil să adopte poziții corecte ale corpului pe întreg parcursul școlarzilnic și va recunoaște principiile, procedeele pentru dezvoltarea musculaturii care contribuie lamenținerea unei posturi corecte pe întreg parcursul vieții.

La finele clasei a VI-a, elevul va constientiza adoptarea unuei posturi corecte a corpului atât în activități statice (efectuarea de activități intelectuale), cât și dinamice.Elevul va putea recunoaște o poziție deficitară, o va recunoaște și o va putea corecta prin realizarea de acțiuni motrice cu stucturi și eforturi adecvate.

La sfârșitul clasei a VIII-a, elevul va fi capabil să acționeze pentru prevenirea instalării viciilor de postură.

Obiectivele de referință derivate din obiectivul cadru ,, asimilarea procedeelor tehnice și acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia” sunt concepute în sistem concentric. În primele clase gimnaziale, obiectivele de referință reflectă însușirea și aplicareaprocedeelor tehnice și acțiunilor tactice, în sructuri simple. Obiectivele urmăresc ca, până la sfârșitul ciclului gimnazial, elevul să cunoască bine procedeele tehnice și acțiunile tactice și să fie capabil să le aplice în condiții de concurs / întrecere, în care va sti să respecte regulile oficiale impuse de regulamentele competițiilor.

Obiectivele de referință derivate din cadrul ,,favorizarea intreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularității de vârstă și de sex al elevilor”urmăresc ca elevii să acumuleze cunoștințe teoretice și practice cere îi folosesc la cunoașterea propriului organism și propriilor capacități morfo-funcționale. La sărșitul ciclului gimnazial, ellevul va putea să recunoască relațiile dinre indicii morfofuncționali și funcționali pentru a ști să-și dozeze efortul pe parcursul lecțiilor și în timpul desfșșurării probelor de evaluare. Pentru a obține rezultate cât mai bune. Elevul va putea să aplice reguli de autoprotecție, să acorde sprijin și ajutor colegilor în efectuarea acțiunilor cu grad ridicat de dificultate.

Obiectivele de referință derivate din obiectivul cadru ,,dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale”sunt create pe etape de la un an la altul.Datorită competențelor acumulate de elevi de al un an la altul, ei vor fi capabili să se integreze și să desfășoare activități într-un grup prestabilit și să-și depășească starea de inhibiție specifică vârstei școlare.

Toate conținuturile prevăzute de programa școlară determină manifestarea inițiativei și a perseverenței, a voinței, a dorinței de afirmare, posibilitatea de autoapreciere, apreciere a rezultatelor individuale, a echipei, a partenerilor sau adversarilor. ( L. Balint)

Jocul de bashet ca mijloc al educației fizice, alături de alte jocuri sportive, realizează funcția formativă a acesteia. Această funcție a realizat o punte de legătură între educația fizică și cea sportivă.Astfel, sporturile și jocurile sportive sunt utilizate nu numai pentru realizarea obiectivelor sportului de performanță și de masă, ci și pentru realizarea obiectivelor și funcțiilor educației fizice.

„Jocul de baschetul este considerat ca mijloc nu numai al educației sportive sau al educației fizice, ci ca unul dintre mijloacele tipice ale educației sportive și fizice moderne, deoarece el contribuie la integrarea socială a copiilor și tinerilor și la pregătirea multilaterală a acestora prin activitatea ludică specifică practicării lui.”

Potențialul instuctiv educativ al jocului de baschet ajută la realizarea funcțiilor educației fizice și sportive dintre care enumerăm câteva: întărirea sănătății, dezvoltare fizică armonioasă, dezvoltarea calităților motrice (a capacității motrice), educarea calităților psihice, a spiritului de organizare autoorganizare și autoconducere.

Prin practicarea jocului de baschet la orele de educație fizică și sport, pe baza competențelor formate de la un an la altul, elevilor li se va dezvolta personalitatea.

În cadrul jocului de baschet, la fel ca și în alte jocuri sportive, elevii respectă reguli de joc, de comportament, de comunicare, de interrelaționare, de ierarhiare, toate acestea fiind aspecte ale caracterului, personalității, care vor contribui la integrarea lor socială. Jocul de baschet este un prilej de exersare a autocontrolului, de mobilizare a voinței, de formare a autonomiei, de cultivare a responsabilității. Sentimentele manifestate în cadrul jocului vor constitui o sursă de motivație pentru următoarele jocuri și vor crea acea stare de bine, de reușită. Prin joc, elevii învață să câștige, dar și să piardă, pregătindu-se astfel, pentru integrarea socială.

Astfel, elevii vor fi capabili să se integreze în echipă, să-și modeleze și să-si controleze anumite compotamente, să-si dezvolte aptitudinile care să conducă la realizarea secvențială a obiectivelor de referință.

Potențialul instructiv-educativ al jocului de baschet

Potențialul instructiv educativ al jocului de baschet poate fi definit astfel

-practicarea automomă în scopul recreerii și refacerii, menținerea stării de sănătate, odată cu influențarea stării fizice a organismului copiilor.

Învățarea practicării jocului de baschet în lecția de educație fizică și sport trebuie efectuată simultan cu:

-învățarea practicării autonome deprinderii de a practica jocul de baschet.

-învățarea regulamentului de joc și aplicare lui la nivelul clasei.

În școală, jocul de baschet este învățat și practicat în cadrul lecțiilor de educație fizică.

Lecția este forma de bază a procesului instructiv educativ. Complexitatea procedeelor tehnice pe care le putem caracteriza prin dinamism, aciclitate, execuții din poziții de echilibru diferite, alternarea fazelor de atac și de apărare, efortul fizic și psihic intens cu cele de relaxare, dau jocului de baschet un ,,aer” specific care îl diferențiază de alte ramuri sportive.

Profesorul de sport trebuie să acorde o atenție deosebită însușirii permanente a tehnicii, care reprezintă o caracteristică și o condiție a practicării jocului de bashet.

În lecția de educație fizică și sport, învațarea, executarea și perfecționarea procedeelor tehnice se face uneori cu dezvoltarea și educarea calităților motrice, morale și de voință precum și cu cele tactice. Astfel, elevii vor executa, de exemplu, procedeul tehnic al aruncării la coș din alergare, în viteză, cu îndemânare (calități motrice), mobilizându-și și dozându-și efortul, în aceași timp, nefaultându-și adversarul (respectare de reguli- moralitate).

Jocul de bashet constă acțiuni de joc în care tehnica și tactica sunt legate, care se manifestă în regim superior de calități fizice și moral-volitive. Legătura dintre tehnică și tactică apare cel mai evident în joc.

În lecții, o mare importanță o au jocurile pregătitoare și jocurile de echipă, cu formații reduse, pe terenuri mici, pe care jucătorii, execută procedee tehnice cu rezistență din partea adversarului, iși insușesc noțiuni elementare de tactică. (I. Savescu, 2007, p.339, 340)

Aspecte metodice în strategia didactică privind particularitățile lecției de educație fizică cu mijloace specifice jocului de baschet

Pe parcursul procesului instuctiv educativ, profesorul supune învățării anumite procedee ale jocului de bashet și dirijează activitatea desfășurată cu elevii, în vederea însușirii celor predate. În activitatea de învățare sunt folosite anumite metode.Profesorul își alege metodele de predare, astfel încât elevii să-și insușescă elementele supuse învățării (metode de învățare).Prederea și învățarea nu pot exista separat în procesul de instruire al elevilor și de aceea le vom numi metode de instruire.

Prin metodele de instruire putem înțelege organizarea și aplicarea mijloacelor selecționate în vederea însușirii conștiente și active a deprinderilor și cunoștințelor necesare în practicarea jocului de baschet.( I. Săvescu, 2007, p.340)

În educația fizică școlară, principalele metode folosite sunt enumerate mai jos

Explicația

Constă în descrierea procedeelor tehnice și tactice supuse învățării. Explicația trebuie să fie clară, în concordanță cu nivelul de înțelegere și posibilitățile de recepționare ale elevilor cărora li se adresează. Ea trebuie să se realizeze odată cu demonstația, să se efectueze și pe fondul demonstării greșelilor tipice de execuție. (B. Lorand, ,,Didactica generală a educației fizice și sportului”, 2003, p.33 )

Demonstația

Este o metodă de instruire care constă în executarea de către profesor a procedeului tactic ce trebuie învățat. De obicei, aceasta este combinată cu metoda explicației.

Profesorul sau unul din elevii care stăpânește bine procedeul tehnic demonstrază modul corect de execuție pentru cei ce vizionează conținutul motric prezentat. Prin demonstrația sa, profesorul trebuie să îi motiveze pe elevi pentru a efectua conținutul motric la același nivel cu a cea executată de el. Prima fază a demonstației este aceea a redării globale: prezentarea integrală a mișcării, cu toate caracteristicile sale de amplitudine, ritm, tempo,etc. Dacă în timpul procesului de învățare a acțiunilor motrice se constată dificultăți de execuție din partea subiecților, conform teoriei prof.dr.B.Lorand, se va recurge la demonstrația fragmentată (faza următoare), evidențiindu-se componentele mai dificile ale mișcării.

După ce aceste dificultăți au fost depășite, se va relua demonstrația globală.

De exemplu, în cazul aruncării mingii la coș de pe loc, cu două mâini de la piept, profesorul demonstrează global și explică în același timp, modul de execuție. Deoarece complexitatea mișcării nu este mare (la gimnaziu), nu este necesară demonstrarea pe părți a exercițiului.

Exercițiul

Este metoda care presupune o „ modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor operații mintale sau motrice, în vederea dobândirii și/sau consolidării unor cunoștințe și abilități, deprinderi, priceperi.” (Cucoș, C, 2002, p.187)

În funcție de situația de învățare propusă, prin exercițiu se poate urmări învățarea unei mișcări sau consolidarea acesteia. Exercițiul determină „producerea unor stări afective pozitive, generate de satisfacția reușitei si, prin aceasta, a unor motivații necesare învățării, dezvoltarea unor trăsături de voință și caracter.” (Voinea, M, 2010, p.52)

De exemplu, marcarea coșului reprezintă o reușită și determină o trăire afectivă pozitivă, cu efect motivațional, care contribuie la formarea încrederii în sine.

Jocul

Este „o activitate complexă, predominant motrică și emoțională, desfășurată spontan sau organizat, după reguli prestabilite, în scop recreativ, spotiv și totodată, de adaptare la realitatea socială”.(L. Balint, 2003, p.96)

Jocul are multiple valențe care se reflectă direct în formarea personalității elevului de gimnaziu. Astfel, valențele instructivă, educativă și de socializare ale acestuia determină în timp, formarea de competențe manifestate prin cunoștințe, deprinderi și priceperi, comportamente, contribuind la dezvoltarea personalității elevilor.

Aspectul instructiv al jocului se referă la formarea și perfecționarea deprinderilor motrice, educarea/dezvoltarea calităților motrice, competențe pe direcția autoorganizării, autoconducerii și autoaprecierii exersării motrice.

Din punct de vedere educativ, jocul contribuie la dezvoltarea unor calități volitive (dârzenie, perseverență, spirit competitiv), morale (corectitudine, dorință de a învinge, spirit de colaborare, respectarea adversarilor de joc) și intelectuale (atenție, memorie, imaginație, spirit de observație, inițiativă).

O influență majoră a jocului este adusă în planul socializări. De exemplu, în jocul de baschet, elevii respectă o ierarhie în cadrul echipei și o serie de reguli. Integrarea în grup este condiționată de colaborarea cu membrii echipei, de respectarea regulilor jocului și de respectarea ierarhiei din cadrul acesteia. Toate acestea vor influența rezultatul intregului grup. În mod analogic, elevii observă ierarhiile din viața socială, colaborează și interrelaționează, astfel învățând să se integreze în societate.

Datorită particularităților dezvoltării sistemului nervos central al elevior, este necesară adaptarea jocului la acestea. Astfel, uneori se recurge la simlificarea acestuia (executarea procedeelor tehnice în condițiile cele mai tehnice), alteori, la complicarea lui (prin mărirea vitezei de execuție, de deplasare, precizia loviturilor, etc.).

Jocul de baschet presupune o competiție, o întrecere. Prin aceasta, elevii sunt stimulați să își mobilizeze efortul pentru a câștiga. Dar, profesorul are un rol deosebit de important în cadrul acestora, pentru a elimina competiția nesănătoasă, pentru a-i ajuta pe elevi să conștientizeze faptul că victoria nu este un scop, ci un mijloc de progres.

Conversația

Este „o succesiune de întrebări, cu abilitate puse și alternate, cu răspunsuri primite din partea elevilor prin care profesorul îi determină pe elevi să efecteze o investigație în sfera propriilor lor informații, existente deja în mntea lor, și să descopere, prin reorganizarea lor, noi adevăruri.” (M. Voinea, 2010, p. 55)

În educația fizică și sportivă școlară, conversația tradițională poate fi optimizată, dinamizată prin discuții și dezbateri. Prin discuții, se produce un schimb de idei, prin care se carifică sau se aprofundează o situație problemă ce poate apărea în diferite situații. Discuția poate viza și aprecierea evoluției sportivilor la un moment dat. De asemenea, poate fi folosită pentru detensionarea unor conflicte dintre coechipieri, conflicte mai mult sau mai puțin obiective. „Atunci când interențiile verbale, prin ideile expuse, au caracter pronunțat de controversă, iar problemele rămân de obicei deschise (elucidate doar parțial), atunci, conversația dobândește caracter de dezbatere” (B.Lorand, 2003, p. 36)

Valoarea conversației este dată de faptul că poate fi folosită în orice moment al activității instructiv-educative. Dacă în faza introductivă, contribuie la motivarea adecvată a elevilor, in faza finală, contribuie la realizarea aprecierii și autoevaluării elevilor și astfel, la conștientizarea aspectelor pozitive și a limitelor personale sau de la nivelul echipei.

Particularitățile morfo-funcționale și psihice ale elevului din ciclul gimnazial

Elevul din gimnaziu se încadrează în stadiul pubertății cuprins între 10 și 14 ani, perioadă în care are loc un puseu de creștere și de dezvoltare sexuală cu puternice implicții asupra dezvoltării psihice și a sociabilității.

Tipul fundamental de activitate rămâne învățarea, importantă fiind și învațarea socială diferențiată și autoînvățarea. În această perioadă apar ontradicții mari între comportamentele impregnate de atitudini copilărești și cerințele de protecție, pe de o parte,și atitudinile și conduitele noi marcate de cerințele de autonomie sau impuse de societate, pe de altă parte.

Maturizarea, în această perioadă este axată pe realizarea identitățiide sine și a independenței, începând cu detașarea progresivă de sub tutela familiei.

Dezvolatarea fizică se caracterizează prin accelerarea și intensificarea creșterii, fiind uneori însoțită de oboseală, dureri de cap, nervozitate. Creșterea în înălțime este mai evidentă și nu este concoitentă și proporțională pentru toate segmentele corpului ()mai întâi se lngesc mâinile și picioarele, se măresc articulațiile, apoi crește trunchiul)

Se dezvoltă musculatura, crește forța și puterea fizică, iar fizionomia feței suferă schimbări ce vor releva trăsăturile viitorului adult.

De la 10 la 12 ani la fete și de la 11 ani jumate la băieți înolo, indicatorul de creștere prezintă un „vârf de creștere”, putând atinge 8-10 cm în 6 luni. Această faza scurtă de accelerare a dezvoltării fizie, precede apariția caracterelor sexuale secundare. (L. Balint, 2003, p.39)

Se remarcă o anumită rigiditate (trecătoare) localizată la nivelul meschilor ischiogambieri.

Fetele, în această perioadă, sunt predispuse la o oarecare oboseală.

Se produce maturizarea sexuală.

Aceste dizarmonii fizice și psihice sunt trăite de tineri, ca o sursă de neliniști și tensiune, care în lipsă de suport afectiv și moral din partea adulților se pot acutiza în reacții nevrotice sau violente. (I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006, p. 19)

Sensibilitatea

Această periadă este caracterizată de creșterea câmpului vizual, și a acuității vizuale. Sensibilitatea auditivă se reflectă în creșterea potențialului de orientare și semnificare a intonațiilor verbale, în diferite tipuri de comunicare. Se dezvoltă simțul olfactiv crescând atenția dată igienei corporale proprii.

Dezvoltarea cognitivă

Gândirea se caracterizează prin reactivarea curiozității, se desprinde tot mai mult de concret și operează în plan logic cu noțiuni, judecăți, raționamente. Elevii încep să anticipeze efectele din cauze. Se dezvoltă capacitatea de a face raționamente ipotetico-deductive.

Memoria și învățarea

Elevii încep să fie mai organizați, își formează propriul stil de memorare, crește posibilitatea de memorare, ceea ce duce la dezvoltarea calitativă a operațiilor mentale.

Limbajul- vocabularul se diversifică și se dezvoltă.

Afectivitatea

În această perioadă se structurează și nuanțează relațiile cu sexul opus, crește expersivitatea și emotivitatea internă. Acum, elevii trec rapid de la o stare la alta, ceea ce generează inconsecvență în manifestări, deciziile fiind luate adesea sub impulsul factorilor emoționali.

Se dezvoltă spiritul critic, mai mult decât ce autocritic, asociat cu o dezvoltare a simțului moral.

Sociabilitatea

La această etapă de vârstă, elevii comunică cu parteneri de aceeași vârstă, interrelaționează, astfel realizându-de integrarea socială. „ Inserția în grup, are în general efecte pozitive, dar există și unele riscuri datorită imaturității sociale,marii lor sugestibilități, nevoii de independență și originalitate, care face ca, uneori, grupul să iasă din spațiul normalității.” I. Clinciu, E. Cocorada, R. Luca, M. Pavalache-Ilie, D. Usaci 2006, p. 21)