Influenta Ingrasamintelor Minerale In Ansamblu (npk) Si Separat Asupra Productivitatii Griului DE Toamna

INFLUENȚA ÎNGRĂȘĂMINTELOR MINERALE ÎN ANSAMBLU (NPK) ȘI SEPARAT ASUPRA PRODUCTIVITĂȚII GRÎULUI DE TOAMNĂ

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE

1.1. Istoria cultivării grîului

1.2. Importanța

1.3. Sistematica și soiurile cultivate în Republica Moldova

1.4. Suprafețele cultivate cu grîul de toamnă în Republica Moldova

1.5. Productivitatea grîului de toamnă în Republica Moldova

1.6. Compoziția chimică

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ȘI ECOLOGICE ALE GRÎULUI DE TOAMNĂ

2.1. Germinația și răsărirea

2.2. Înfrățirea și alungirea paiului

2.3. Înspicarea și înfloritul

2.4. Coacerea

2.5. Cerințe față de climă și sol

CAPITOLUL III. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

3.1. Rotația culturii

3.2. Fertilizarea

3.3. Lucrările solului

3.4. Semința și semănatul

3.5. Lucrări de îngrijire

3.6. Recoltarea

CAPITOLUL IV. CONDIȚIILE NATURALE, MATERIAL ȘI METODE DE CERCETARE

CAPITOLUL V. REZULTATE OBȚINUTE

CAPITOLUL IV. EFICIENȚA ECONOMICĂ A APLICĂRII DIFERITOR SISTEME DE FERTILIZARE LA CULTURA GRÎULUI DE TOAMNĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIA

Lista abrevierilor:

ONU- Organizația națiunilor unite

MMB- Masa a 1000 de boabe

CCA- Capacitatea de cîmp pentru apă

NPK – îngrășămintele minerale cu azot, fosfor și potasiu

INTRODUCERE

Agricultura reprezintă una din cele mai vechi preocupări ale oamenilor, a fost, este și va rămîne unica ramură ce constituie sursa de hrană a omenirii, care este scopul esențial al existenței umane. În luna octombrie 2011, populația globului pămîntesc era de aproximativ 7 miliarde de locuitori [2]. Creșterea populației Terrei continuă cu +90 de milioane locuitori anual, astfel ridicînd una din cele mai acute problem ale contemporanității – asigurarea necesarului de hrană pentru toți oamenii. Conform datelor ONU, se estimează că producția mondială de alimente este de 1,5 ori mai mică decît cantitatea necesară. Deficiența alimentelor sub aspect cantitativ și în special calitativ, are drept consecințe grave, constituind unul din principalii factori ce determină ca 1/3 din populația globului să sufere de malnutriție [2]. Nici un aliment nu satisface atît de economic cerințele omului în principia nutritive și active ca ” pîinea noastră cea de toate zilele”, nu în zadar se spune că grîul este Planta plantelor…

Din acest motiv este necesară obținerea unor producții ridicate și constant de grîu pe unitatea de suprafață prin elaborarea de noi tehnologii care să asigure cele mai înalte randamente în condițiile reducerii consumurilor de energie și eliminarea imenselor pierderi provocate de buruieni, boli, dăunători și factorii climatic nefavorabili.

Scopul lucrării constă în evidențierea influenței îngrășămintelor minerale în ansamblu (NPK) și separat asupra productivității grîului de toamnă.

Obiectivele cercetării se axează pe:

Studiul necesităților nutritive a grîului de toamnă în condițiile Republicii Moldova;

Sublinierea importanței grîului de toamnă pentru economia Republicii Moldova;

Studierea influenței diferitor doze de îngrășăminte asupra productivității grîului de toamnă.

Determinarea eficienței economice a folosirii îngrășămintelor minerale asupra fertilizării grîului de toamnă.

CAPITOLULU I. ASPECTE GENERALE

Istoria cultivării grîului

Dintre toate plantele cultivate de om grîul, supranumit și „plantă a plantelor”, se situează deasupra tuturor celorlalte, deoarece din boabele sale se face pîinea, hrana de bază a celei mai mari părți a populației globului. Grîul este cea mai veche plantă cultivată de om, cu peste 9000 de ani în urmă și, pentru prima dată, a fost descoperit atunci cînd omul s-a gîndit să-și creeze provizii care să-i asigure existența. De altfel, această alegere a fost foarte inspirată, deoarece nici o altă plantă nu dă un produs care, neprelucrat și fără condiții speciale, să se păstreze nealterat atît de mult timp cît se păstrează bobul de grîu. Pentru prima dată, grîul a fost cultivat în Asia Mică, Persia și Afganistan. Originea grîului pare să fie în Etiopia și Eritreea [2]. De aici, el s-a extins și în Europa, cunoscut fiind cu peste 4.000 de ani în urmă. În locuințele lăcustre descoperite în Elveția, au fost găsite boabe de grîu. Unele varietăți de grîu se cultivau în India cu 4.500 de ani în urmă, iar în Africa și Europa el era prezent la începutul mileniului al șaptelea înaintea erei noastre [2].

Pînă la descoperirea Americii de către Columb, grîul nu era cunoscut populațiilor locale. Așa se face că el se cultivă pentru prima dată în America de Sud, în secolul al XVI-lea, pentru ca la 1602 coloniștii englezi să-l cultive și în America de Nord. În Canada, grîul este luat pentru prima dată în cultură, în 1812, iar pe continentul australian mult mai tîrziu [1]. Grîul s-a adaptat repede pe noile continente, vădind tendințe de generalizare. Boabele de graminee sunt printre singurele alimente care pot fi păstrate mult timp în stare naturală. Această calitate l-a făcut pe om să descopere conceptul proviziilor, descoperire cu implicații profunde fată de hrană și de actul alimentar. El a devenit un act gîndit, reflectat, civilizat, un act de prevedere. Nu întîmplător, bobului de grîu i s-a păstrat un deosebit respect, el a imprimat în conștiința umană numeroase motivații de ordin psihologic și filozofic, chiar din epoca preistorică. O bună parte din tradițiile popoarelor sunt legate de bobul de grîu. În antichitate, grîului îi erau dedicate sărbători, bobul său semnificînd sentimentul armoniei și al solidarității dintre ființa umană și cea vegetală. Și la poporul nostru moldovenesc legenda grîului se află prezentă în obiceiuri străvechi. Bobului de grîu îi erau atribuite puteri miraculoase, fiind prezent în literatura orală și serbările populare. În antichitate, Egiptul era considerat ca cel mai important centru al cultivării grîului, principalul furnizor pentru cetățile grecești și chiar pentru Roma. Mai tîrziu, Grecia a căutat să-și lărgească piețele de cumpărare a grîului de la populațiile situate în jurul Mării Negre și de la gurile Dunării. Comerțul Atenei cu grîu constituia una din grijile de căpetenie ale cetății, deoarece, de funcționarea normală a aprovizionării cu grîu, depindea în bună parte și prosperitatea lumii grecești.

Pe teritoriul țării noastre, s-a cultivat cu peste 2500 de ani în urmă și a constituit un aliment de căpetenie și una din principalele bogății. Istoricii antichității, au referiri elogioase asupra bogăției ținuturilor noastre în grîu și miere. În anul 335 î.e.n., Alexandru cel Mare a vent să-i cucerească pe geții care locuiau pe malul stîng al Dunării, în zona Olteniei de azi. Ca să poată înainta, el a fost nevoit să-și facă drum cu lancea prin holdele de grîu. Poetul latin Ovidiu în „Tristele” și „Ponticele” vorbește, între altele, și despre femeile gete, care măcinau grîul și făceau pîine. Mai mult chiar, pe Columna lui Traian, din Roma sunt multe scene, care îi arată pe romani secerînd grîul în Dacia [2]. De atunci a trecut multă vreme, multe s-au schimbat, dar grîul, tot grîu a rămas.

1.2. Importanța

Grîul este cea mai important plantă cultivată, cu o mare pondere alimentară. Suprafețele întinse pe care este semănat, precum și atenția de care se bucură se datoresc: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și proteine; conservabilității îndelungate a boabelor și faptului ca pot fi depozitate fără dificultate. Fiind alimentul de bază pentru om și furaj esențial pentru animale, nivelul producțiilor acestei culturi a determinat în mare măsură dezvoltarea societății. După cum susține Bălteanu Gh. grîul este cultivat în peste 100 de țări și reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale. Însemnatatea care s-a acordat grîului începînd din cele mai vechi timpuri, rezultă din întrebuințarea sa în principal ca materie primă la fabricarea pîinii și ca furaj bogat în proteine. Pîinea și produsele derivate din grîu sunt nelipsite în alimentația populației la nivel global. Alături de alte alimente, pîinea-asigură omului nutrienții necesari pentru întreținerea funcțiilor vitale ale organismului: capacitatea de muncă, de gîndire și creație, a sănătății lui [14].

Boabele de grîu sunt utilizate în deosebi pentru producerea făinei, destinată fabricării pîinii, pastelor făinoase, precum și ca materie primă pentru alte produse industriale (amidon, gluten, alcool etilic, bioetanol utilizat drept carburant). Grînele reprezintă și un furaj concentrat foarte apreciat, superior porumbului sub aspectul valorii nutritive, al prețului și chiar al productivității. La noi în Republica Moldova, boabele de grîu se folosesc mai mult în alimentația populației, dar în țările mari producătoare de grîu, se folosește și în sectorul zootehnic.

Tărîțele – reziduri ale industriei de morărit, sunt un furaj deosebit de valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale. În urma nenumăratelor cercetări, s-a constatat că tărîțele reprezintă unicul ”medicament” 100 % natural care previne apariția cancerului. De asemenea acestea se folosesc în cosmetologie, medicină …

Tulpinile (paiele) au utilizări multiple: îngrășămînt organic, nutreț grosier, așternut pentru animale și ca izolator în automobile.

Sub aspect agronomic, cultura grîului oferă avantajul că este integral mecanizată. Totodată, grîul este o plantă foarte bună premergătoare pentru majoritatea culturilor, deoarece părăsește terenul devreme permițînd arătura încă de cu vară și lasă terenul cu o varietate mică de buruieni. Fiind o cultură semănată des, grîul este o plantă bine protectoare de eroziune a solului. Sistemul radicular sporește capacitatea adsorbtivă a solului îmbunătățind astfel calitatea acestuia.

1.3. Sistematica și soiurile cultivate în Republica Moldova

Grîul aparține genului Triticum, clasa Monocotyledonopsida, ordinul Graminalis, familia Gramineae. Genul Triticum cuprinde un mare număr de forme și pe parcursul anilor s-a clasificat diferit. În zilele noastre este acceptată clasificarea genetică (după numărul de cromozomi) [2].

Grupa diploidă (2n=14 cromozomi) cuprinde forma sălbatică Triticum monococcum ssp. Boeoticum și forma cultivată Triticum monococcum ssp. Monococcum care este una din cele mai vechi plante cultivate de oameni și se caracterizează prin bobul îmbrăcat și o faină bogată în gluten.

Grupa tetraploidă (2n=28 cromozomi) reprezintă rezultatul încrucișării spontane a grînelor diploide cu specia Aegilops speltoides. Forma sălbatică din această grupa este Triticum turgidum ssp. Dicoccoides, iar formele cultivate sunt numeroase printre care : Triticum tirgidum ssp. Dicoccum, Triticum turgidum ssp. conv. Durum ș.a.

Grupa hexaploidă (2n=42 comozomi) a provenit prin încrucișarea spontană a grînelor tetraploide cu specia sălbatică Aegilops squarrosa. Din această grupe nu se evidențiază forme sălbatice în schimb cuprinde o mulțime de specii cultivate printre care Triticum aestivum ssp. spelta și Triticum aestivum ssp. vulgare (grîul comun) care este semănat pe cca 90 % din suprafața mondială cultivată cu grîu [7].

Soiurile de grîu se divizează în două grupuri ecologice:

a. Intensive – soiuri de talie mică, destinate pentru premergătorii timpurii care lasă dupe sine o cantitate suficienta de apă în sol, pretabile pentru irigare și pentru agrofonduri înalte;

b. Semiintensive – soiuri de talie medie, destinate pentru premergătorii tîrzii, terenurile în pantă, erodate, agrofonduri slabe.

În anul 2013, Registrul de Stat al Plantelor din Republica Moldova, includea 40 de soiuri de grîu comun de toamnă,dintre care 16 soiuri autohtone și 24 de soiuri străine… Un rol important îl joacă ICCC “Selecția” cărei îi aparțin 13 din 16 soiuri autohtone de grîu comun de toamnă.

Printre soiurile cultivate în Republica Moldova, evidențiem:

Soiul Dumbrăvița – semiintensiv, de talie medie (80-95 cm), creat prin selecția dublă a plantelor elite din combinația hibridă Donskaia polukarlikovaia x Piticul. Poseda o rezistență bună la cădere și o productivitate medie pe 6 ani de 5,7 t/ha [7].

Soiul Curile de grîu se divizează în două grupuri ecologice:

a. Intensive – soiuri de talie mică, destinate pentru premergătorii timpurii care lasă dupe sine o cantitate suficienta de apă în sol, pretabile pentru irigare și pentru agrofonduri înalte;

b. Semiintensive – soiuri de talie medie, destinate pentru premergătorii tîrzii, terenurile în pantă, erodate, agrofonduri slabe.

În anul 2013, Registrul de Stat al Plantelor din Republica Moldova, includea 40 de soiuri de grîu comun de toamnă,dintre care 16 soiuri autohtone și 24 de soiuri străine… Un rol important îl joacă ICCC “Selecția” cărei îi aparțin 13 din 16 soiuri autohtone de grîu comun de toamnă.

Printre soiurile cultivate în Republica Moldova, evidențiem:

Soiul Dumbrăvița – semiintensiv, de talie medie (80-95 cm), creat prin selecția dublă a plantelor elite din combinația hibridă Donskaia polukarlikovaia x Piticul. Poseda o rezistență bună la cădere și o productivitate medie pe 6 ani de 5,7 t/ha [7].

Soiul Căpriana – semiintensiv, de talie medie (80-95 cm), omologat în Republica Moldova din 2006. Posedă o rezistență mare la secetă și ger precum și la cădere, avînd o productivitate in mediu pe 6 ani de 6,5t/ha [7].

Soiul Lăutar-intensiv, de talie medie (70-89 cm),omologat în RM din 2012. Posedă rezistențe la călduri și iernare. Recolta medie pe 6 ani constituie 5,8 t/ha [7]. Mai există o mulțime de soiuri, fiecare avînd avantajele și dezavantajele sale, precum și recomandările individuale pentru diferite zone pedoclimatice.

1.4. Suprafețele cultivate cu grîul de toamnă în Republica Moldova

Analiza producerii grîului de toamnă demonstrează scăderea eficienței ei. Zona de Nord cultivă grîu pe 102248 ha ceea ocupă 47,8 % în suprafața totală de grîu pe Republică și produce 45,3 % din volumul total de boabe de grîu, ocupînd 22,4 % în structura suprafețelor însămînțate în Moldova. Rentabilitatea grîului de toamnă pe Republică s-a micșorat de la 54,9 % în anul 2000 pînă la 24,6 % în anul 2004. Pe Zona de Nord în anul 2004 cel mai înalt nivel de rentabilitate a fost obținut în raionul Glodeni (52 %) și cel mai redus nivel în raionul Edineț (20,5 %) [2].

Datele din tabelul 1 ne demonstrează că de-a lungul anilor, cultivarea grîului de toamnă a fost instabilă.

Tabelul 1. Structura suprafețelor însămînțate cu grîu de toamnă în Repuclica Moldova (2005-2012), după Starodub V. [15]

După cum vedem în tabelul 1 suprafața acordată însămînțării cu grîu de toamnă variază mult de la an la an în dependență de mai mulți factori (clima, cererea pe piață ș.a.). Din punct de vedere a calității, productivității și costului unitar cerealele produse în Moldova nu-s în stare să concureze pe piața europeană. În scopul sporirii eficienței economice a producerii grîului de toamnă trebuie de elaborat strategia de dezvoltare a acestei culturi, esența căreia constă în: aplicarea tehnologiilor intensive, mecanizarea deplină a proceselor de muncă și sporirea productivității din contul administrării îngrășămintelor la nivelul normelor științifice optime.

1.5. Productivitatea grîului de toamnă în Republica Moldova

Grîul de toamnă,după cum am mai menționat, în Republica Moldova cuprinde 40 de soiuri și în dependență de fiecare soi, productivitatea lor este diferită. Spre exemplu putem lua soiul Căpriana cu o producție medie de 6,5 t/ha și soiul Moldova 11, recolta căruia constituie 5,2-5,4 t/ha. Un rol și mai mare în obținerea producției îl joacă mediul și condițiile agrometeorologice. Ca exmplu putem lua seceta, înghețurile de primăvară sau precipitațiile, toate acestea influențează direct asupra productivitații grîului de toamnă. Nu în ultimul rînd, premergătorul bine ales poate fii cheea succesului în obținerea unor recolte foarte bune ceea ce ne demonstrează datele din tab. 2.

Tabelul 2. Producția grîului de toamnă după diferiți premergatori în experiențele de cîmp de lungă durată pe asolamente și culturi permanente pe fond fertilizat,media pentru 38 ani, ICCC „Selecția”, t/ha după Boincean B. (2013) [7].

Amplasarea grîului de toamnă după premergători cu termen de recoltare timpuriu, permite nu numai majorarea cantității și calității recoltei cum se vede in tabelul 2, dar contribuie la reducerea considerabilă a inputurilor la cultivarea acestuia. Cel mai înalt nivel de producție s-a obținut la amplasarea grîului de toamnă după premergătorii cu termen de recoltare timpuriu.

Termenul de semănat reprezintă încă unul din cei mai importanți factori care determină cantitatea și calitatea recoltei după cum se vede în tabelul 3.

Tabelul 3. Productivitatea grîului de toamnă în dependență de termenii de semănat în diferite perioade de timp, t/ha după Boincean B. (2013) [7].

Rezultatele din tabelul de mai sus demonstrează faptul că în anii ”90 ai secolului trecut, epoca optimă de semănat a grîului de toamnă era a doua decadă a lunii septembrie, în anii 2000, perioada optimă era a treia decadă a lunii septembrie. În zilele noastre, cele mai mari recolte se obțin la grîul semănat la sfîrșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie [5].

1.6. Compoziția chimică

Grîul, din punct de vedere chimic reprezintă un depozit foarte valoros de substanțe proteice, glucide, lipide ș.a. Datorită acestui fapt, în ultimele decenii grîul s-a plasat pe poziția de lider dintre toate cerealele cultivate.

Glucidele. În compoziția bobului de grîu predomină glucidele 62-75 % din masa proaspătă a bobului, formate în proporție de peste 90 % din amidon, iar restul fiind dextrine si alte glucide mai simple [3]. Condițiile climatice reci și umede sporesc conținutul de glucide in bobul de grîu.

Proteinele. Substanțele proteice reprezintă 10-1 6% din masa bobului și sunt situate în embrion, scutellum și spre periferiile acestuia. Cu cît cantitatea proteinelor este mai mare, cu atît calitatea nutritivă a bobului este mai mare. Valoarea biologică a proteinelor este ridicată deoarece conțin cei 10 aminoacizi esențiali, pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Proteinele din grîu formează în principal glutenul care determină cît de puhavă va fi pîinea. Proteinele din bobul de grîu sunt constituite din prolamine 4-5 % , gluteline 3-4 %, globuline 0,6-1,0 % și albumin 0,3-0,5 % [9]. Acumularea proteinelor în bob depinde de o serie de factori: specia și soiul grîului, condițiile climatice, fertilitatea solului și dozele de îngrășăminte cu azot folosite.

Lipidele. Acestea reprezintă 1,8-2,6 % [3] în compoziția bobului și sunt acumulate în special în embrion și în stratul cu aluromă. Uleiul din germenii de grîu aparține grăsimilor vegetale nesaturate și constituie un obiect valoros de comerț.

Celuloza. Se află în cantități de 2,0-3,5 % constituind în general pericarpul bobului de grîu.

Substanțele minerale. Sunt reprezentate de un număr mare de elemente chimice (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn) și au o pondere de 1,5-2,3 %, aflîndu-se spre părțile periferice ale bobului de grîu.

Vitaminele din bobul de grîu sunt reprezentate de complexul B (B1, B2, B5, B6), vitaminele PP, E, K și H. Boabele de grîu sunt mai sărace in vitaminele A și nu conțin vitaminele C și D [11].

CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE BIOLOGICE ALE GRÎULUI DE TOAMNĂ

Grîul de toamnă are o plasticitate ecologică foarte mare, avînd un areal larg de răspîndire. După lungimea perioadei de vegetație soiurile de grîu de toamnă se clasifică în soiuri timpurii ( 262–278 zile) soiuri medii ( 265–284 zile) și soiuri tardive ( 266–287 zile) [11].

2.1. Germinația și răsărirea

Perioada de vegetație a grîului de toamnă se împarte în următoarele faze fenologice: plantule, înfrățirea, împăierea, înspicarea, înflorirea și fecundarea, formarea bobului și coacerea în lapte, în ceară și deplină.

Germinația. După datele lui A. Cuznețov citat de Ceapoi N. germinația este posibilă cînd umiditatea solului se află la nivelul umidității de ofilire, iar A. Zadonțev, B. Tarasenco, A.Climol, M. Povdic citați de Axinte M. menționează că pe solurile cernoziomice semințele de grîu de toamnă pot germina la o umiditate mai mică decît coeficientul de ofilire explicînd că boabele de grîu absorb aburii din sol care se formează, ca rezultat al condensării în sol a apei pe parcursul a 24 ore [3. 9]. Majoritatea autorilor sunt de părerea că pentru germinație boabele de grîu absorb 40-50 % din masa semințelor [9]. Grîul de toamnă s-a adaptat bine la condițiile pedoclimaterice, crește și se dezvoltă diferit. Temperatura minimă, optimă și maximă necesară pentru germinație variază în funcție de soi, stare fizică, fiziologică, chimică și sanitară a semințelor și condițiile de mediu. Cerințele grîului de toamnă față de temperatură variază în strînsă legătură cu genetica soiurilor și în funcție de latitudine, altitudine. În condițiile Republicii Moldova, temperatura minimă de germinație este de 1-3 ° C, optimă circa 20-25 ° C, iar maximă 28-32 ° C [9]. Durata fazei de germinație în dependență de temperatură, adîncimea de încorporare a semințelor, condițiile pedoclimaterice și alți factori este de 7-25 zile și mai mult. La o temperatură medie de 10 ° C timp de 24 ore, plantele apar la a 12-a zi, iar la temperatură medie de 20 ° C – la a șasea a zi după însămînțare [3, 9]. După cum se vede în figura nr. 1, coleoptilul este un pic mai mare decît rădăcinile embrionare.

Fig. 1. Bob de grîu germinat [14]→

Răsărirea – în condițiile normale de umiditate, aer și căldură, are loc după 4-6 zile. Cînd coleoptilul apare la suprafață solului, se consideră că plantele au răsărit. Temperatura optimă la care plantele răsar variază foarte mult în dependența de mai mulți factori. În cîmp, atunci cînd semănatul se efectuează în perioada normală, faza de răsărire se observă cînd temperatura medie timp de 24 ore este de 8-10 ° C. În cazul cînd semănatul este efectuat în perioada tîrzie, trecerea acestei faze, se petrece la o temperatură de 5-8 ° C [3]. Dacă grîul de toamnă întră în iarnă, în faza de răsărire, avînd una-trei frunze, atunci această fază se petrece primăvara odată cu începutul vegetației.

2.2 Înfrățirea și alungirea paiului

Înfrățirea poate începe și la temperatura de 2-4 ° C, însă intensitatea ei în acest caz este scăzută. De la 5 ° C și mai sus înfrățirea se intensifică. Frații se deosebesc între ei după mărime și culoare (fig.2). Îndeosebi, înfrățirea începe toamna după a 12-15-a zi de la răsărire, odată cu formarea primelor trei – patru frunzulițe și cînd temperatura este de circa 12-15 ° C [6].

Fig. 2. Faza de înfrățire (stadiul de doi frați) [11] →

După datele lui F. Prutcov citat de Moraru S. (1976) temperatura optimă la momentul înfrățirii este de 7- 11 ° C. Moraru S. (1976) susținea că perioada de la răsărire pînă la înfrățire este de 10 – 15 zile și cea mai favorabilă temperatură pentru trecerea fazei de înfrățire este de 10-15 ° C, și cea mai favorabilă perioadă de umiditate a solului pentru înfrățire se creează cînd umiditatea solului este nu mai puțin de 80 % de la capacitatea de cîmp. Grîul de toamnă trece de la înfrățire la alungirea paiului numai după ce a parcurs stadiul de vernalizare (o perioadă de 30–40 zile cu temperaturi scăzute de 0-5 ° C în perioada de toamnă și începutul iernii). De la începutul vegetației de primăvară și pînă la împăiere trec de la 28 pînă la 49 zile în funcții de cultura premergătoare, perioadele de semănat, climă și soi [11].

Alungirea paiului are loc în primăvară, cînd temperatura trece de 14 ° C. În această fază, se diferențiază organele de reproducere. Din această cauză plantele au un consum ridicat de apă și hrană. Aceasta poate începe și la temperatura nu mai puțin de 9 ° C. Dacă temperatura se ridică, creșterea tulpinii și a frunzelor se intensifică: la temperaturile medii diurne de 10-12 ° C pentru trecerea acestei faze este necesar de 35-40 zile, la temperaturile medii diurne de 13-15 ° C, 32 de zile, iar la 20-22 ° C, 20 zile. În condițiile Republici Moldova faza împăierii se observă în a treia decadă a lunii aprilie [ 3, 6, 11].

2.3. Înspicarea și înfloritul

Înspicarea – se începe cu ieșirea spicului din teaca frunzei standard. Atît timp cît se găsește în teacă (burduf), chiar dacă spicul este vizibil lateral faza nu este începută. Axinte M. (1976) spune că în dependență de factorii climatici și anume, dacă condițiile sunt ploioase, înspicarea se începe la a 36-40-a zi, iar cînd climatul este uscat și călduros la a 20-25-a zi. Începutul fazei de înspicat se vede clar în figura 3.

Fig. 3. Începutul fazei de înspicat [14] →

În condițiile Republicii Moldova, înspicarea se petrece în a doua jumătate a lunii mai – în raioanele din partea centrală și de sud; la nord înspicarea se petrece – la începutul lunii iunie [3].

Înflorirea – începe după cîteva zile (la a 3–6-a zi) de la ieșirea spicului din teaca frunzei standard. Dacă temperatura este ridicată, înflorirea poate să înceapă imediat ce spicul a ieșit din teacă sau chiar în faza cînd spicul este în burduf. Dacă temperatura este scăzută, deschiderea florilor poate întîrzia producîndu-se după a 5–8-a zi de la ieșirea spicului din teacă. Înflorirea începe la spicul tulpinii principale, apoi se extinde succesiv la frați în ordinea formării acestora. În condiții normale de căldură, umiditate și lumină, înflorirea unui spic durează 3–5 zile, a unui spiculeț 1–2 zi, iar a unui cîmp 6–7 zile [6, 9].

Cea mai mare cantitate de flori se deschide la a 2–3-a zi de la începutul înfloritului. Grîul de toamnă, de obicei, înflorește pe parcursul a 24 de ore, însă mai intensiv acest proces se petrece dimineața de la ora 7:00 pînă la 11:00 și seara de la ora 17:00 pînă la 22:00 [3], putem vedea stadiile de înflorire în figura 4.

← Fig. 4. Spic de grîu înflorit după Ceapoi N. (1984) [9].

2.4. Coacerea

Coacerea este un proces neîntrerupt în care se disting trei faze: coacerea în lapte, coacerea în ceară și coacerea deplină.

Coacerea în lapte sau maturitatea verde este faza în care bobul conține un lichid alb, lăptos, bogat în grăuncioare de amidon, care este ușor vizibil, dacă presăm bobul între unghia degetului mare și cea a degetului arătător și se caracterizează prin boabe de apă circa 50 % [11]. Plantele sunt verzi, ușor îngălbenite la bază, iar asimilația este întinsă.

Coacerea în ceară sau maturitatea galbenă se caracterizează prin dispariția clorofilei. Nodurile foliare ale frunzelor superioare mai rămîn însă un timp verzi, astfel că întregul lan dobîndește o culoare galbenă aurie. Paiele devin netede lucioase, tari, elastice. Conținutul de apă în boabe scade la 30 % [11].

Coacerea deplină are loc după 3–4 zile de la coacerea în ceară [3], în cazul dacă vremea este caldă, uscată și însorită.

2.5 Cerințele față de climă și sol

Cerințele față de temperatură. Pragul termic minim de începere a proceselor de germinare este de 1-2°C, iar temperaturile optime pentru germinare și răsărire sunt considerate 20-25 ° C (valori medii zilnice în sol la o adîncime de 10 cm). La asemenea temperaturi, plantele răsar la 6-8 zile după semănat. Pentru perioada semănat-răsărire este necesar ca în sol să se acumuleze temperaturi de 120-140 ° C, și în aer de 100-120 ° C peste pragul biologic de 0 ° C al grîului sau de 70-90 ° C și, respectiv, 50-70 ° C de temperaturi efective. Această sumă de temperaturi (grade, zile) este acceptată drept indice termic al răsăririi. În perioada răsărit-înfrățire, temperatura optimă trebuie să constituie 12-14 ° C. La temperaturi de 3-5 ° C, procesele de înfrățire încetează; nefavorabile pentru înfrățire sunt temperaturile care, în sol, depășesc 25 ° C. Indicele termic al grîului pentru perioada semănat – începutul iernii este de 500-550 ° C. Temperatura critică – 16-18 ° C. Vegetația de primăvară are loc în cazul în care condițiile de temperatură ale solului depășesc pragul de 5 ° C mai mult de 3 zile consecutiv; cele mai potrivite sunt temperaturile de 12-15 ° C. La împăiere, temperatura favorabilă este de 15-16 ° C. Înghețurile de –5 ° C vatămă lăstarii, aceștia inițial își încetează creșterea, apoi pier. Înspicarea și înflorirea decurge normal la temperaturi medii, limitele zilnice ale cărora sunt 20-22 ° C. La temperaturi mai mici de 10 ° C anterele nu capătă polen, iar la temperaturi mai mari de 32 ° C se ofilesc stigmatele și nu încolțesc grăuncioarele de polen. Formarea boabelor și acumularea substanței uscate decurge normal la temperaturi medii zilnice de 22-24 ° C. Temperaturile mai mari de 32 ° C creează dezechilibru între transpirație și absorbție, boabele se zbîrcesc [14].

Cerințele față de umiditate. Pentru o germinare normală, semințele de grîu au nevoie de o cantitate de umiditate de circa 50 % din masa lor. Acest lucru se atestă atunci cînd stratul superficial 0-10 cm conține cca 10 mm de umiditate accesibilă, optimă pentru răsărire. În asemenea condiții, plantele răsar rapid. Înfrățirea decurge normal atunci cînd conținutul de apă accesibilă în stratul arabil este de cca 30 mm. Coeficientul de transpirație constituie circa 450, iar coeficientul de consum al apei – 700 t. La transpirație, considerată și motorul absorbției, apa și sărurile minerale circulă prin plantă, evitînd supraîncălzirea plantelor. Frunzele au, de regulă, o temperatură cu 6-7 ° C, mai mică decît temperatura aerului; pentru transformarea 1 g de apă în vapori se consumă 536 cal. Cînd, ca urmare a aplicării îngrășămintelor, soluția solului este mai concentrată, cantitatea de apă consumată în procesul de transpirație e mai mică. În condiții de nefertilizare, consumul specific este de 1,5-2,5 ori mai mare decît la fertilizare. Cele mai mari cerințe față de apă, grîul le manifestă în perioada împăierii-înspicării. Formarea și umplerea boabelor decurge normal în situația în care umiditatea relativă a aerului este de 60-80 % și umiditatea accesibilă în stratul de sol de 0–100 cm e cuprinsă între 60 și 90 % din capacitatea de cîmp pentru apă (CCA); în condiții de umiditate relativă a aerului mai mică de 30 % și o temperatură a aerului mai mare de 30 ° C se produc boabe șiștave. Sunt optime pentru cultura grîului condițiile în care toamna, în luna septembrie, precipitațiile atmosferice constituie 40-60 mm, în octombrie – 40-60 mm și în noiembrie – 40-50 mm, iar în perioada repausului vegetativ – noiembrie-martie – 250 mm. În timpul răsăririi, grîul absoarbe 5-7 % de apă; la formarea paiului și la înspicare –50-65 %; la coacerea în lapte – 20-30 %; la coacerea în pîrgă – 3-7 % din umiditatea totală întrebuințată în perioada de vegetație. La procesul de fotosinteză, alături de apă și bioxid de carbon, participă direct și intens radiația și lumina solară.

Cerințele pentru lumină. Grîul este o plantă de zi lungă. Cu cît ziua este mai lungă, cu atît planta înflorește și fructifică mai repede. Pentru înfrățire sunt favorabile zile însorite, mai lungi de 12 ore. Iluminarea insuficientă alungește primul internod și formează nodul de înfrățire mai la suprafață. Infoliația bună favorizează formarea nodului de înfrățire mai în profunzime și asigură o iernare bună. Atunci cînd ziua durează 14-16 ore, grîul fructifică bine; la o durată de 8 ore a zilei grîul nu fructifică [17].

Cerințele față de sol. Grîul de toamnă este foarte pretențios față de fertilitatea solului. Solurile pentru grîu trebuie să dispună de o capacitate mare de reținere a apei și un subsol permeabil. Solurile pe care apa stagnează sunt nepotrivite pentru grîu, deoarece, în timpul iernii, plantele sunt expuse la degerare și asfixiere. Sunt nepotrivite și solurile nisipoase, cu permeabilitate ridicată, pe care plantele pot suferi de secetă, iar în timpul iernii pot fi expuse la dezrădăcinare. Grîul oferă producții mari pe cernoziomuri structurale, bogate în substanțe nutritive, cu un conținut mediu de humus de 3-5 % din masa totală a solului. Reacția soluției de sol trebuie să fie neutră sau puțin acidă [17].

CAPITOLUL III. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

3. 1. Rotația culturii

Grîul de toamnă este pretențios față de planta premergătoare, preferînd plantele cu recoltare timpurie, care lasă terenul curat de buruieni și un conținut ridicat de elemente nutritive în sol. Recoltarea timpurie a plantei premergătoare permite lucrarea devreme a solului, care pînă în toamnă acumulează apă și nitrați, se pot distruge buruienile și se mărunțesc bolovanii.

Plantele foarte bune premergătoare pentru grîul de toamnă sunt: mazărea, fasolea, rapița de toamnă, borceagul, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu și de vară, trifoiul, cînepa pentru fibră, muștarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămînță, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul, coriandrul, anasonul, chimenul.

Plantele bune premergătoare pentru grîul de toamnă sunt: soia, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru boabe, porumbul pentru siloz, cînepa pentru sămînță. Toate aceste culturi trebuie să fie recoltate pînă la 10-15 septembrie, pentru a rămîne un interval de cel puțin 2 săptămîni pînă la semănatul grîului [4].

Plantele mai puțin bune premergătoare pentru grîul de toamnă sunt acelea care lasă solul sărac în apă și elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat semănatului grîului de toamnă după orz, din cauza bolilor și dăunătorilor comuni, și după lucernă sau pajiști semănate, culturi care lăstăresc puternic după desființare și care lasă solul sărac în apă.

Porumbul pentru boabe lasă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol sărac în apă și o cantitate mare de resturi vegetale, iar pe de altă parte după porumb există riscul întîrzierii semănatului grăului. Totuși, amplasarea grîului după porumb este foarte frecventă în țara noastră, ca urmare a suprafețelor mari pe care se cultivă cele două culturi, dar trebuie avut în vedere faptul că se dezvoltă foarte mult fuzarioza (boală comună celor două plante), solul sărăcește în azot și fosfor, iar terenul se îmburuienează cu buruieni specifice.

Monocultura de grîu este acceptată numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului. Nu este de acceptat amplasarea grîului după grîu pe suprafețele destinate producerii de sămînță sau pe terenurile infestate puternic cu boli. În practica fermelor agricole, uneori este inevitabilă cultura grîului după grîu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetată a grîului după grîu duce la o serie de efecte negative, precum: înmulțirea buruienilor specifice, înmulțirea bolilor (fuzarioza, mălura, tăciunele, făinarea), înmulțirea dăunătorilor (gîndacul ghebos, ploșnițele, viermele rosu al paiului, viermii sîrmă) și acumularea unei flore “rizosferice” cu efect dăunător.

Grîul este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură, ca urmare a faptului că se recoltează timpuriu, lasă terenul curat de buruieni și într-o stare bună de fertilitate.

3. 2. Fertilizarea

Grîul este cunoscut ca o plantă care reacționează foarte bine la aplicarea îngrășămintelor minerale și organice, deși consumul specific de elemente nutritive este relativ redus: 2,3-3,3 kg N, 1,1-1,8 kg P2O5, 1,9-3,7 K2O/100 kg boabe + paiele aferente [8].

Totuși, grîul este pretențios la îngrășare din cauza că sistemul radicular slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol și are o putere mică de solubilizare și absorbție a elementelor nutritive din rezerva solului. Consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grîu are loc într-o perioadă mică de timp, de la alungirea paiului și pînă la coacere,unde sunt absorbite circa 80 % din azot, peste 80 % din fosfor și peste 85 % din potasiu; în acest interval, grîul trebuie să aibă la dispoziție cantitățile necesare de elemente nutritive și în forme ușor accesibile.

Tabelul 3. Producția grîului de toamnă după diferiți premergători pe fond fertilizat și nefertilizat în experiența de lungă durată a ICCC ”Selecția” pe asolamente și culturi permanente, media pentru anii 1994-2011, t/ha și % după Boincean B. (2013) [5].

Privind rezultatele cercetărilor indicate în tabelul 3 putem conștientiza cît de importante sunt îngrășămintele în viața grîului de toamnă și cum acestea influențează asupra recoltei grîului.

Îngrășămintele minerale

Aplicarea îngrășămintelor reprezintă un factor principal de sporire a producției. Utilizarea îngrășămintelor cu N, P, K este necesară pe toate tipurile de sol din Republica Moldova. Activitatea umana poate dirija fertilitatea solului, în sensul creșterii acesteia, deplasînd echilibrul ecologic în limite raționale, pentru a scoate recolte bogate.

Azotul din plantă este elementul de bază cu rol plastic de construcție în constituția plantelor. El se găsește sub formă de combinații proteice, aminoacizi, acizi nucleici, clorofilă etc. Lipsa lui duce la oprirea creșterii plantelor iar excesul lui sensibilizează plantele la cadere, la boli, la seceta și la ger [21].

Influenta azotului asupra calității griului. După cum se cunoaște azotul este componentul de bază a tuturor aminoacizilor, proteinelor, clorofilei, fermenților și a altor componente. Grîul de toamnă absoarbe azotul prin sistemul radicular din sol sau cu ajutorul aparatului foliar la fertilizarea extraradiculară [18].

Rezultatele analizelor dovedesc că îmbunătățirea nutriției cu azot la grîul de toamnă reduce acțiunea negativă asupra indicilor de calitate a boabelor. Carența azotului, în special cu un nivel înalt de producție, scade considerabil calitatea boabelor chiar și la cultivarea lor după premergători timpurii. Azotul are influența mai mare asupra proprietarilor chimice și tehnologice a grîului. Introducerea dozelor optime de azot pe fon fosforo-potasic duce la formarea boabelor pline și cu sticlozitate mare. Făina din aceste boabe poseda proprietăți de panificație bune cu conținut mare de proteină [16].

Fosforul este important pentru dezvoltarea rădăcinilor plantei și în procesul de coacere. Aportul de fosfor este esențial în fazele timpurii de dezvoltare a plantei. Lipsa de fosfor duce la foamea de azot chiar dacă în sol există destul azot ,iar exces ul devine toxic pentru plante și duce la sterilitate, și îngălbenirea prematură a frunzelor.

Fosforul și calitatea boabelor. În comparație cu azotul acțiune fosforului asupra calității boabelor a fost puțin studiată. Cercetătorii Mineev și Pavlov (1999) au concluzionat că fertilizarea numai cu fosfor duce la reducerea conținutului de proteină în boabe [16]. În același timp, alți savanți afirmă că fosforul acționează pozitiv asupra conținutului de proteină, și asupra proprietăților tehnologice. Aici trebuie de luat în considerație corelația dintre fosfor și azot. Fosforul stimulează nutriția cu azot, în lipsa fosforului, azotul se asimilează greu de către plante, reieșind din acestea trebuie de așteptat acțiune pozitivă a fosforului asupra calității boabelor. Cercetările complexe făcute pînă acum nu permit de a spune că fosforul are o acțiune specifică asupra formării unor boabe de grîu de calitate înaltă [18].

Potasiul favorizează sinteza hidraților de carbon și contribuie la creșterea rezistenței plantelor de grîu la ger, cădere și boli. Insuficiența de potasiu se manifestă prin îngălbenirea specifică „opăreală” a frunzei în partea superioară și pe margini.

Potasiul și calitatea boabelor. Rolul biochimic al potasiului este foarte diferit. El activ participă în procesele energetice de creștere, joacă un rol important în schimbul de fosfor [18].

Influența pozitivă a potasiului la formarea indicilor de calitate a boabelor se manifestă și în condiții de insuficiență de umiditate. Îngrășămintele potasice au o contribuție importantă la mărirea conținutului de proteină și gluten. Potasiul influențează și sticlozitatea boabelor. Kirsanov A. (1962), citat de Z. Naconecinaia, consideră ca potasiul participă direct la sinteza legăturilor peptidice, și la formarea moleculei de proteină din aminoacizi liberi [19].

Sistemul de nutriție a grîului de toamnă include introducerea îngrășămintelor locale și industriale sub lucrarea de bază a solului, localizat pe rînd și în timpul vegetației plantelor. Îngrășămintele localizate pe rînd asigură plantele în perioadele timpurii de vegetație, fertilizarea de bază asigură fazele mai tîrzii de creștere, fertilizarea suplimentară asigură plantele cu hrană importantă pentru formarea unei recolte mari și de înaltă calitate.

Fertilizarea de bază. La elaborarea sistemului de fertilizare pentru grîul de toamnă, este foarte important de stabilit dozele optime și corelația elementelor nutritive la introducerea de bază, care într-o măsura mare influențează dezvoltarea plantelor toamna, le asigura o bună iernare, de asemenea participînd la formarea recoltei înalt calitative. În fiecare caz concret acestea se calculează în dependența de tipul solului, de asigurarea lui cu elemente nutritive, condițiile climaterice, și de nivelul de recolta dorit. Cerințele grîului de toamnă față de dozele și combinarea elementelor nutritive pe diferite tipuri de sol sunt diferite [17].

La cultivarea grîului de toamnă după premergători ca leguminoasele pentru boabe, ierburi perene, dozele mari de azot nu sporesc cantitatea recoltei ci pot să o scadă. Deci influența îngrășămintelor cu azot introduse în cantități mari în asolamentul unde sunt și leguminoase pentru boabe, sunt puțin efective. Introducerea unor doze mărite de fosfor influențează benefic recolta grîului de toamnă, eficacitatea și recuperarea lui considerabil crește la administrarea lui după leguminoase pentru boabe și ierburi perene [17].

Introducerea gunoiului de grajd. Gunoiul de grajd sub grîul de toamnă se introduce la lucrarea de baza a solului. În afară de îmbogățirea solului cu elemente nutritive, el contribuie la îmbunătățirea regimului aerohidric, intensificarea activității microorganismelor folositoare, acumularea bioxidului de carbon, necesar pentru creșterea plantelor. Pe lîngă acestea, gunoiul de grajd ameliorează proprietățile fizice ale solului și mărește conținutul de humus. Grîul de toamnă folosește mai efectiv postacțiunea îngrășămintelor organice [10].

O metodă importantă de mărire a recoltei este introducerea îngrășămintelor minerale și organice. Avantajul folosirii în comun constă în mărirea activității microflorei, produsele cărora se folosesc pentru hrana plantelor.

Fertilizarea odată cu semănatul. Administrarea a mici doze de îngrășăminte odată cu semănatul intensifică nutriția plantelor la începutul vegetației. Aceasta contribuie la creșterea mai rapidă a organelor terestre, sistemului radicular și la ridicare rezistenței la iernat. La semanatul grîului de toamnă după premergători tîrzii este mai rentabil de introdus nitroamofosul odată cu semănatul. Îngrășămintele trebuie introduse în sol cu 1,5-2 cm mai adînc decît adîncimea de încorporare a semințelor [19].

Fertilizarea suplimentară. Este o metodă eficientă și importantă la cultivarea grîului de toamnă. Fertilizarea suplimentara cu azot intensifică procesele fiziologice, grăbește creșterea plantelor, mărește suprafața de asimilare a frunzelor, sporește înfrățirea slabă din toamnă și plantele folosesc mai bine umiditatea din sol. În ultimii ani, o mare răspîndire o are fertilizarea plantelor cu azot localizat pe rînd, îngrășămintele introducîndu-se în sol la adîncimea de 5-6 cm. O majorare a calității boabelor se manifestă la fertilizarea extraradiculară sau foliară în perioada de înspicare și umplere a boabelor [10].

Aplicarea îngrășămintelor foliare contribuie la dezvoltarea elementelor productivității spicului. Efectuarea a 1-2 administrări cu îngrășăminte foliare în perioada creșterii intense pînă la înspicat determină obținerea sporurilor de recoltă. Prima aplicare se efectuează la începutul alungirii paiului, iar cea de-a doua în faza de burduf-înspicat. La prima aplicare se recomandă utilizarea de îngrășăminte foliare cu un conținut mai ridicat în azot. Fertilizarea foliară trebuie asociată cu combaterea chimică a buruienilor, a bolilor foliare sau a dăunătorilor. Trebuie de menționat că fertilizarea foliară nu înlocuiește fertilizarea de bază, ci doar o completează, atît cu macroelemente (N, P, K) cît mai ales cu microelemente [12].

Îngrășămintele organice

Cele mai des folosite îngrășăminte organice sunt gunoiul de grajd semifermentat și mustul de gunoi-bine valorificate de cultura grîului. Aceste îngrășăminte pot fi aplicate direct în cultura grîului, sau la planta premergătoare, urmînd ca grîul să beneficieze de efectul remanent. Administrarea îngrășămintelor organice este importantă mai ales pe solurile argiloiluviale (acide, cu multă argilă), și pe solurile erodate sau prea ușoare, deoarece pe lîngă aportul de elemente nutritive, ele îmbunătățesc proprietățile fizice, chimice și biologice ale solului.

Aplicarea amendamentelor calcaroase. Este necesară pe solurile acide, cu pH sub 5,8 și cu un grad de saturație în baze sub 75 % [17]. Împrăștierea foarte uniformă și amestecarea cît mai bună cu solul, urmate de încorporarea sub arătură, sunt condiții esențiale pentru reușita amendării. Pentru ca lucrarea să fie economică trebuie ca, prin amendare,să se urmărească neutralizarea a 50 % din aciditatea hidrolitică [12, 20, 22].

3. 3. Lucrările solului

Grîul de toamnă este foarte pretențios față de pregătirea solului, de starea solului la semănat depinzînd în măsura cea mai mare vegetația plantelor în toamnă și capacitatea lor de a trece peste perioada de iarnă.

Lucrările solului se efectuează în mod diferit, în funcție de planta premergătoare și de umiditatea solului în momentul cînd este lucrat. De multe ori, în condițile din țara noastră, lucrările solului pun probleme deosebite din cauza timpului scurt rămas de la recoltarea plantei premergătoare și pînă la semănatul grîului de toamnă, precum și din cauza umidității reduse a solului ca urmare a secetelor de la sfîrșitul verii.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci cînd planta premergătoare se recoltează timpuriu, imediat după recoltarea acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit cu ajutorul unei grape cu discuri. Dezmiriștirea are următorul rol: mărunțește resturile vegetale și le amestecă cu stratul superficial de sol; distruge buruienile existente; creează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni aflate în sol și a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare; afînează stratul superficial de sol, distrugîndu-se astfel spațiile capilare de la suprafața solului, ceea ce împiedică pierderea apei din sol prin evaporație; arătura care se va efectua va fi de calitate superioară.

Arătura se efectuează cît mai repede, cu putință, la adîncimea de 18-22 cm, cu plugul obligatoriu în agregat cu o grapă . Adîncimea arăturii se stabilește în funcție de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoată bulgări.

Arătura de vară, comparativ cu cea de toamnă, asigură sporuri de recoltă în toate zonele de cultură a grîului de toamnă. Întîrzierea arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă.

Dacă solul este prea uscat și nu se poate efectua arătura sau prin efectuarea acesteia rezultă bulgări foarte mari, atunci după lucrarea de dezmiriștit se așteaptă pînă la cădera unor precipitații mai importante, care să mărească umiditatea solului astfel încît să fie posibilă efectuarea unei arături de calitate.

Lucrările de întreținere a arăturii urmăresc menținerea arăturii pînă la semănatul grîului de toamnă curată de buruieni și afînată prin lucrări superficiale ale solului. Cel mai adesea arătura se întreține cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți reglabili, cu grapa rotativă sau numai cu grapa cu colți reglabili, în funcție de starea arăturii (grad de nivelare și de măruțire a bolovanilor) și de gradul de îmburuienare a solului (buruienile trebuie să fie mici, abia răsărite, pentru a putea fi distruse), lucrările efectuîndu-se de obicei după ploi. Se recomandă ca lucrările de întreținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcția arăturii, pentru o bună nivelare a terenului.

În cazuri extreme, cînd solul este uscat și a trebuit efectuată arătura (pe terenurile foarte îmburuienare și cu multe resturi vegetale), iar în urma arăturii au rezultat bolovani, lucrările de întreținere a arăturii pentru mărunțirea bolovanilor constau din efectuarea de lucrări alternative cu tăvălugul și cu grapa cu discuri.

Pregătirea patului germinativ se face în ziua semănatului, cel mult cu o zi sau două înainte de semănat, prin 1-2 lucrări superficiale ale solului efectuate de preferat cu combinatorul sau cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colți reglabili ori cu grapa rotativă. Situația ideală este atunci cînd solul se lucrează cu combinatorul, iar în spatele acestuia la 50-100 m urmează semănătoarea [13]. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se recomandă a fi efectuată perpendicular pe direcția de semănat.

Pentru semănatul grîului de toamnă în condiții bune, Untilă I.P. [22] consideră că patul germinativ trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

terenul trebuie să fie curat de buruini, fără resturi vegetale la suprafață și nivelat;

solul trebuie să fie afînat pe adîncimea de semănat, ușor mai tasat sub adîncimea de semănat, pentru asigurarea ascensiunii apei prin spațiile capilare din straturile mai adînci ale solului către semințe;

solul nu trebuie să fie prea mărunțit, acesta trebuind să aibă bulgări de pînă la 5 cm, care vor împiedica spulberarea zăpezii de către vînt în timpul iernii, diminuează compactarea în timpul sezonului rece, în special atunci cînd sunt multe precipitații, iar primăvara se sfarmă și împiedică formarea crustei.

Lucrările solui după plante premergătoare cu recoltare tîrzie. Atunci cînd planta premergătoare se recoltează tîrziu (porumb pentru boabe, floarea-soarelui, cartof de toamnă, soia, sfeclă de zahăr) imediat după recoltara acesteia se recomandă efectuarea lucrării de dezmiriștit. Dacă există o cantitate mare de resturi vegetale, lucrarea de dezmiriștit se repetă.

Arătura se efectuează cît mai repede cu putință, la adîncimea de 20-25 cm, cu plugul obligatoriu în agregat cu o grapă . Ca și în cazul arăturii de vară, adîncimea arăturii se stabilește în funcție de starea terenului, urmărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoată bulgări. Pînă la semănat trebuie să rămînă cel puțin 2 săptămîni, pentru ca solul afînat prin arătură să se așeze.

Lucrările de întrețienere a arăturii și pregătirea patului germinativ se efectuează la fel ca în cazul arăturii de vară și urmăresc aceleași obiective. Înlocuirea arăturii prin lucrări cu grapa cu discuri grea sau medie se poate face pe terenurile bine lucrate în anii anteriori, care au fost arate adînc, afînate și bine nivelate, fiind recomandate mai ales atunci cînd prin efectuarea arăturii există riscul întîrzierii semănatului. Prin lucrări repetate cu grapa cu discuri se mobilizează solul pe o adîncime de 12-16 cm, se mărunțesc și se încorporează resturile vegetale și buruienile, se încorporează îngrășămintele minerale. Înlocuirea arăturii prin lucrări cu grapa cu discuri este de preferat în toamnele secetoase, cînd solul este uscat și nu se poate ara fără scoaterea la suprafață a unor bulgări mari. Lucrarea solului numai cu grapa cu discuri dă rezultate bune pe solurile mai ușoare și nu foarte compacte. Arătura poate fi înlocuită și prin lucrări cu cizeul sau plugul paraplaw, care afînează solul fără să întoarcă brazda, după care terenul se lucrează cu grapa cu discuri, urmînd ca ultima lucrare de pregătire a patului germinativ să fie făcută cu ajutorul combinatorului. Aceste sisteme de lucrare a solului sunt recomandate în toamnele secetoase, precum și pe terenurile în pantă.

3.4. Sămînța și semănatul

Calitatea semințelor pentru semănat. Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui soi recomandat pentru zona de cultură și să fie certificată. Pentru a îndeplini cerințele de calitate pentru semănat, sămînța de grîu trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % și germinația de peste 85 % [5].

Tratarea semințelor. Tratarea semințelor înainte de semănat este obligatorie pentru combaterea agenților patogeni care se transmit prin sămînță, cu spori pe tegumentul bobului (mălura comună – Tilletia sp.; fuzarioza – Fusarium sp.) sau cu spori în interiorul bolului (tăciunele zburător – Ustilago tritici). Pentru a preveni acestea se folosesc produse fungicide omologate în Republica Moldova.

Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători în toamnă (gîndac ghebos – Zabrus tenebrioides; viermi sîrmă – Agriotes sp.; muștele cerealelor), mai ales atunci cînd grîul urmează după grîu, tratementul semințelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid, care să controleze atît dăunătorii cît și bolile.

Epoca de semănat. În stabilirea momentului semănatului se urmărește ca plantele de grîu să vegeteze în toamnă o perioadă de 40-50 zile, iar pînă la intrarea în iarnă să se acumuleze o sumă a temperaturilor biologic active (suma temperaturilor mai mari de 0 ° C) de 400-500 ° C, ceea ce permite plantelor de grîu să aibă 2-3 frați și 4-5 frunze, respectiv să aibă o rezistență maximă la condițiile nefavorabile din timpul iernii.

Epoca optimă de semănat a grîului de toamnă în țara noastră se încadrează între 25 septembrie -10 octombrie. Semănatul mai tîrziu față de perioada optimă face ca plantele de grîu să intre în iarnă neînfrățite și necălite, cu o rezistență scăzută la gerul din timpul iernii, ceea ce duce la pierderi de densitate. În primăvară, lanul va avea o densitate mică, este mai expus îmburuienării, iar vegetația se prelungește în vară,recolta fiind scăzută considerabil.

Semănatul mai devreme față de perioada optimă face ca plantele de grîu să se dezvolte prea mult pînă la intrarea în iarnă, ceea ce duce la sensibilitate la ger și la stratul gros de zăpadă (apare fenomenul de asfixiere), plantele de grîu sunt expuse în toamnă atacului de dăunători (afide și muște), iar în primăvară lanul poate fi prea des, cu plante predispuse la cădere și la atacul de boli foliare.

Densitatea de semănat. În stabilirea densității la semănat se urmărește obținerea la recoltat a 500–700 spice/m2 . Pentru aceasta, densitatea la semănat este cuprinsă în intervalul 450–550 boabe germinabile/m2 [12, 14], în funcție de umiditatea solului în momentul semănatului, calitatea patului germinativ, epoca de semănat și particularitățile soiului semănat (în primul rînd, capacitatea de înfrățire). Limita minimă a densității se alege în condițiile semănatului în condiții optime, iar pe măsură ce condițiile de semănat se înrăutățesc se mărește și densitatea de semănat.

Norma de semănat. Cantitatea de sămînță la hectar depinde de densitatea la semănat, puritate fizică a semințelor, germinația semințelor și MMB. Semănatul se efectuează cu semănători universale.

Distanța dintre rînduri. Grîul de toamnă se seamănă în țara noastră, în mod obișnuit, la o distanță între rînduri de 12,5 cm. Pe plan mondial, distanța dintre rînduri variază de la 10 la 18 cm, fără diferențe semnificative de producție. Semănatul în cărări se realizează prin lăsarea a cîte 2 benzi nesemănate, obținute prin închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roților tractorului. Lățimea celor 2 benzi este dată de lățimea pneurilor tractorului folosit pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire, închizîndu-se un tub sau două la semănătoare pentru fiecare bandă. Distanța dintre cărări este dată de lățimea echipamentelor folosite la lucrările de îngrijire (echipamentele de fertilizat, erbicidat, combatere a bolilor și a dăunătorilor) [ x].

Adîncimea de semănat se stabilește în funcție de umiditatea solului în momentul semănatului, textura solului, soiul cultivat (lungimea coleoptilului) și momentul semănatului.

Cînd umiditatea solului este corespunzătoare și textura este mijlocie spre grea, adîncimea de semănat este de 4-5 cm, iar dacă solul este uscat, textura este mai ușoară, iar semănatul este mai timpuriu, adîncimea de semănat este de 5-6 cm [15].

3.5. Lucrările de îngrijire

Lucrările de îngrijire care se aplică la cultura grîului depind de: calitatea patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă; dezvoltarea plantelor în primăvară; condițiile climatice; gradul de îmburuienare; atacul de boli; atacul de dăunători; resursele tehnice, materiale și financiare ale cultivatorului; pregătirea profesională și informațiile cultivatorului.

Tăvălugitul după semănat este necesar atunci cînd semănatul s-a efectuat în sol mai uscat, avînd rolul de pune sămînța în contact cu solul, favorizîndu-se astfel absorbția apei. Este indicat ca această lucrare să fie efectuată cu un tăvălug cu inele, care presează solul și-l lasă ușor afînat la suprafață.

Eliminarea excesului de apă se impune ca urmare a faptului că acolo unde apa băltește plantele de grîu mor prin asfixiere. În locurile depresionare, acolo unde există riscul ca în urma unor precipitații mai importante sau în urma topirii zăpezii să apară băltiri, trebuie luate măsuri preventive, precum: efectuarea de afînări adînci (scarificări înainte de efectuarea arăturii) pentru spargerea stratului greu permeabil din profunzime și facilitarea infiltrării apei. Atunci cînd în urma controlului culturii de grîu se constată că sunt zone unde apa băltește, trebuie luate imediat măsuri de evacuare a acesteia.

Controlul culturii de grîu înainte de ieșirea din iarnă se face pentru stabilirea celor mai adecvate măsuri de întreținere în primăvară. Controlul se face prin metoda monoliților, care constă în recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizează în anumite condiții ce presupun reluarea vegetației, determinîndu-se procentul de plante vii și de plante care au pierit în timpul iernii. De asemenea, trebuie efectuate și observații și analize direct în cîmp

Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar atunci cînd apare fenomenul de descălțare. Din cauza alternanței repetate a temperaturilor negative cu cele pozitive (alternanța îngheț – dezgheț), rădăcinile plantelor de grîu se rup și se desprind de sol, ceea ce face ca odată cu încălzirea vremii la desprimăvărare să apară fenomenul de ofilire și uscare a plantelor de grîu. Fenomenul de descălțare este mai frecvent pe solurile grele, cu un conținut mai ridicat în argilă. Dacă acest fenomen se produce, atunci cultura de grîu trebuie tăvălugită cu un tăvălug neted, imediat ce solul s-a zvîntat și se poate intra pe teren fără a se tasa solul.

Combaterea buruienilor reprezintă principala lucrare de îngrijire la cultura grîului. Pierderile de recoltă la cultura de grîu din cauza buruienilor sunt cuprinse între 10 și 70 % (Șarpe N., 1976 citat de Axinte M.). Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube în cultura grîului, combaterea chimică a lor prin utilizarea erbicidelor fiind o lucrare obligatorie [3].

Erbicidele utilizate frecvent în cultura grîului se administrează primăvara, cînd plantele de grîu sunt în faza de înfrățit și pînă la formarea primului internod, iar buruienile sunt în faza de cotiledoane sau rozetă (3-5 frunze). Temperatura aerului trebuie să fie mai mare de 10°C, iar vremea trebuie să fie liniștită, fără vînt, și însorită [3].

Combaterea dăunătorilor din cultura de grîu se realizează atît prin măsuri preventive cît și curative. Protecția culturii de grîu împotriva gîndacului ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze) se realizează prin evitarea monoculturii și tratarea seminței înainte de semănat cu produse insectofungicide. În toamnele cînd se constată un atac puternic de larve de gîndac ghebos, atunci cînd se depășește pragul economic de dăunare de 5% plante atacate, se recomandă efectuarea de tratamente chimice cu insecticide omologate. Protecția culturii de grîu împotriva ploșnițelor cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.) se realizează prin efectuarea de tratamente împotriva adulților hibernanți și a larvelor. pădurilor) [9]. Tratamentele împotriva larvelor se fac la începutul lunii iunie, pînă ca aceștea să ajungă la maturitate [11]. Ploșnițele cerealelor atacă toate organele aeriene ale plantei de grîu, dar daunele cele mai mari sunt produse de atacul la boabe. Boabele înțepate în faza de lapte se zbîrcesc și sunt deformate. Boabele înțepate mai tîrziu nu se mai deformează, dar glutenul lor se reduce cantitativ și își pierde calitatea pentru panificație. Peste 2 % boabe înțepate afectează calitatea pentru panificație și a pîinii. Acestea de asemenea se combat chimic prin tratamente cu insecticide omologate în Republica Moldova.

Protecția culturii de grîu împotriva șoarecilor (Micromys minutus – șoarecele pitic, Apodemus agrarius – șobolanul de cîmp, Mus musculus spicilegus – șoarecele de mișună) se realizeză în cazul unor atacuri puternice prin administrarea de momeli cu fosfura de Zn 3 % [9].

Combaterea bolilor se face atît prin metode preventive cît și curative.

Făinarea (Erysiphe graminis) este o boală cu transmitere prin sol ce se manifestă îndeosebi în perioada creșterii intense a plantelor de grîu, cînd acestea sunt foarte sensibile. Atacul este favorizat de o densitate mare a lanului, de aplicarea unor doze mari de azot, de vremea răcoroasă, umedă și cu nebulozitate ridicată. Ciuperca se dezvoltă la temperaturi de 15-22 ° C, dezvoltarea fiind foarte puternică la temperaturi de peste 24 ° C [14]. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, respectarea rotației, distrugerea samulastrei, asigurarea densității normale a lanului, fertilizarea echilibrată.

Septorioza (Septoria tritici și S. nodorum) este o boală care se transmite prin sămînță sau prin sol, pe resturile de plante, apărînd în special în zonele de cîmpie unde temperaturile sunt mai ridicate și precipitațiile mai puține. Boala se manifestă pe toate organele plantei, de-a lungul întregii perioade de vegetație. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, distrugerea samulastrei și a resturilor de plante, respectarea rotației, aplicarea unor doze moderate de azot.

Fuzarioza (Fusarium graminearum) se transmite prin sol și prin sămînță și produce fuzarioza rădăcinilor, a coletului, frunzelor și a spicului. Deosebit de eficiente sunt măsurile preventive, cum ar fi: cultivarea de soiuri tolerante la boală, folosirea de sămînă sănătoasă, tratarea seminței înainte de semănat, fertilizarea echilibrată, respectarea rotației.

Dintre cele trei rugini ale grîului (rugina brună, rugina galbenă și rugina neagră), rugina brună (Puccinia recondita) este cea mai răspîndită, dezvoltîndu-se în optim la temperaturi de 15-22 ° C. Ca măsură preventivă, se recomandă cultivarea de soiuri rezistente.

Pentru complexul de boli foliare și ale spicului (făinare, septorioză, fuzarioză, rugini) se efectuează 1-2 tratamente, primul în faza de înfrățire-începutul alungirii paiului și al doilea în faza de burduf-înspicat cu fungicide omologate.

Prevenirea căderii plantelor. Această lucrare de îngrijire se impune în climatele umede, în anii ploioși și cînd se aplică doze mari de îngrășăminte cu azot. Se recomandă aplicarea de tratamente preventive cu substanțe cu efect retardant.

Tratamentele se efectuează în perioada de alungire a paiului (cînd plantele au 20-25 cm înălțime) [14], pe vreme liniștită, fără vînt, cu soare nu prea puternic, de dorit seara sau dimineața.

Irigarea este o lucrare de îngrijire la care grîul reacționează pozitiv. Grîul își satisface 70–75 % din consumul de apă din rezerva de apă a solului la semănat și din precipitațiile căzute în timpul perioadei de vegetație [11]. Udările de toamnă sunt cele mai eficiente în cultura grîului de toamnă. Atunci cînd solul este prea uscat și nu se poate efectua arătura sau dacă arătura s-a efectuat, dar nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei udări de umezire, cu norme de 400-600 m3/ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat și grîul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire cu norme de 300-500 m3/ha [11].

Axinte M. susține că udările de primăvară se aplică în funcție de apa acumulată în sol în sezonul rece și regimul precipitațiilor în primăvară, norma de udare fiind de 500-600 m3/ha, urmărindu-se menținerea umidității solului la peste 50 % din intervalul umidității active . Se aplică 1-3 udări în fazele de: alungirea paiului, înspicat-înflorit, formarea bobului. Metoda de udare folosită la grîu în țara noastră este aspersiunea [3].

3.6. Recoltarea

Momentul optim de recoltare a grîului este la maturitatea deplină, atunci cînd boabele au 14-15 % umiditate. În acest stadiu mașinile de recoltat lucrează fără pierderi și boabele se pot păstra în condiții bune, fără a fi necesare operațiuni speciale de uscare. De multe ori, pentru evitarea întîrzierii, cînd suprafața cultivată cu grîu este mare, recoltarea se începe la umidități de 16-17 %. Recoltare trebuie încheiată cînd boabele au ajuns la 12-13 % umiditate, pentru limitarea pierderile de boabe prin scuturare ca urmare a supracoacerii sau vremii nefavorabile. Perioada optimă de recoltare a unui lan de grîu este apreciată ca fiind de cca. 5-8 zile (5-6 zile în condiții de vreme uscată și 6-8 zile în condiți de vreme umedă, cu precipitații) în dependență de suprafața acestuia [20].

Recoltarea grîului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care trebuie reglate de 2-3 ori pe zi, pentru realizarea unui treierat fără pierderi și spargerea boabelor. Operația de recoltare se efectuează cel mai bine atunci cînd culturile sunt uniform dezvoltate, fără buruieni, iar plantele de grîu nu sunt căzute. În cazul culturilor prea îmburuienate sau căzute, recoltarea se face în două faze (recoltare divizată). În prima etapă, se taie plantele la înălțime de 15-20 cm și se lasă în brazdă cîteva zile pentru uscare. În etapa a doua, se treieră plantele tăiate cu combina prevăzută cu ridicător de brazdă [6]. Raportul general acceptat la grîu între boabe și paie este de 1:1, acesta depinzînd de condițiile anului de cultură, soi, înălțimea de tăiere la recoltare.

CAPITOLUL IV. CONDIȚIILE NATURALE, MATERIAL ȘI METODE

DE CERCETARE

Cercetările s-au efectuat în experiența de lungă durată a ICCC „Selecția”, pe cernoziom tipic, moderat gros, argilo-lutos pe argilă, cu următoarea rotație a culturilor în asolament: borceag de primăvară – grîu de toamnă – sfeclă de zahăr – porumb pentru boabe – orz de primăvară – floarea soarelui. Solul lotului experimental reprezintă cernoziom tipic, luto-argilos cu următoarea caracteristică agrochimică: humus – 4,7-4,1 %; azot total – 0,24-0,26 %; fosfor – 0,12-0,13 %; potasiu – 1,20-1,40 %; pHH20 6,6-7,1.

În experiență, recoltarea și evidența recoltei se efectuează manual/mecanizat prin metoda parcelelor de evidență. Sistemele de fertilizare studiate se deosebesc după doze și raportul de substanțe nutritive de diferită origine (tab. 6).

Tabelul 6. Schema repartizării îngrășămintelor minerale în asolament, experiența 2

Pentru aprecierea eficienței acțiunii îngrășămintelor minerale, variantele cercetate se compară cu martorul nefertilizat. Amplasarea variantelor este sistematică în 4 repetiții. Repetițiile la rîndul său sunt amplasate în 2 etaje. Parcelele cu suprafața totală de au formă dreptunghiulară ( x ).

Din punct de vedere agrometeorologic, anul agricol 2012-2013 s-a caracterizat prin abateri esențiale de la media multianuală atît după valorile temperaturilor, cît și după cele a precipitațiilor căzute (tabelul 7).

În anul agricol 2012-2013 cantitatea anuală de precipitații a constituit 705 mm, depășind media multianuală cu 260 mm.

În sezonul de toamnă a anului 2012 precipitațiile căzute au depășit media multianuală cu 7 mm, constituind 110 mm. Regimul termic de asemenea a depășit media multianuală, atingînd valoarea de 12,5 o C. În sezonul de iarnă, temperatura n-a depășit media multianuală, menținîndu-se la același nivel – 2,2 o C, însă, suma precipitațiilor căzute a constituit 168,5 mm, fiind cu 97,5 mm mai înaltă decît media multianuală.

Tabelul 7. Cantitatea de precipitații și temperatura aerului în anul agricol 2012-2013 (după datele stației meteorologice ICCC Selecția).

Temperaturile din primăvara anului 2013 au depășit media multianuală cu 1,3 o C, constituind 10,7 o C, însă primăvara a fost bogată în precipitații, depășind media multianuală cu 112,6 mm.

Vara anului 2013 la fel s-a dovedit a fi mai caldă cu +1,2 o C față de media multianuală, însă precipitațiile căzute peste normă +42,9 mm, au favorizat obținerea unor recolte pe potrivă la cultura grîului de toamnă.

După cum vedem în tabelul 7, cantitatea de precipitații în sezonul de iarnă-primăvară au depășit cu mult valoare mediei multianuale, astfel, favorizînd obținerea unor recolte înalte.

Conform datelor din tabelul 8 observăm că toamna anului 2013 din punct de vedere termic a fost abătută de la normă cu +12 o C.

Datorită faptului că în luna Octombrie n-au căzut precipitații deloc, abaterea de la medie a regimului hidric pe sezonul de toamnă a anului 2013 este de -6,5 mm. Astfel putem afirma cu siguranță că lipsa precipitațiilor din luna Octombrie și temperaturile ridicate în sezonul de toamnă nu au permis o încolțire/răsărire normală. De menționat că în luna Octombrie a fost semănat grîul de toamnă. Prima decadă a lunii Octombrie a fost prea friguroasă, pe cînd ultima decadă era peste măsura de caldă.

Tabelul 8. Cantitatea de precipitații și temperatura aerului în anul agricol 2013-2014 (după datele stației meteorologice ICCC Selecția).

Sezonul de iarnă 2013-2014 a fost mai cald ca de obicei și cu deficit de precipitații. Temperatura aerului pentru sezon a constituit -0,5 º С, cu +1,7 º С mai ridicată față de normă. Luna decembrie s-a caracterizat prin deficit de precipitații, și ca de obicei vremea a fost caldă. Primele 2 decade a lunii ianuarie au fost nemaipomenit de calde cu 5-6 o C mai ridicată față de valorile normei. În decursul decadei a treia a lunii ianuarie vremea brusc s-a răcit. Cantitatea de precipitații pe parcursul sezonului a constituit 64,6 mm ceea ce reprezintă doar 91 % din norma cuvenită. Învelișul de zăpadă s-a stabilit în ultima decada lunii ianuarie și s-a menținut pînă în prima jumătate a lunii februarie, favorizînd cît de cît iernarea calitativă a grîului.

Primăvara anului 2014 a fost foarte caldă și cu precipitații abundente. Temperatura medie a aerului pe parcursul sezonului de primăvară a constituit +11,8 ° С, fiind cu 2,4 ° С mai ridicată față de normă. Cantitatea de precipitații căzute, la fel au întrecut valorile mediei multianuale cu 18,3 mm.

Sezonul de vară în anul 2014 a fost cald și cu precipitații. Temperatura medie a aerului pentru acest sezon a constituit +20,7 º С, fiind cu 0,6 º С mai ridicată față de normă. Cantitatea de precipitații căzute pe parcursul verii a fost aproape de normă și a constituit 94 % din normă, însă cele mai multe precipitații au căzut în luna iulie, cînd grîul de toamnă era copt și urma să fie recoltat. La variantele fertilizate, cu recolta biologică mare, astfel de condiții au condus la pătulirea plantelor, ceea ce a provocat pierderi mari la recoltare.

CAPITOLUL V. REZULTATE OBȚINUTE

Nivelul recoltei de boabe în anul agricol 2012-2013 oscilează între 2,92-4,57 t/ha cu un spor față de martor de 0,72-1,65 t/ha în funcție de doza de îngrășăminte minerale și combinația lor (tab. 9).

Tabelul 9. Eficacitatea îngrășămintelor minerale în semănăturile grîului de toamnă, anul 2013

Folosirea îngrășămintelor minerale în anul agricol 2012-2013 a sporit semnificativ recolta pe toate variantele de fertilizare față de martorul nefertilizat, cel mai înalt spor de recoltă obținîndu-se pe varianta 7, unde s-au administrat îngrășăminte minerale în doză de N90P90K60, sporul de recoltă fiind de 1,65 t/ha. Doza completă de îngrășăminte minerale (variantele 5-8) a asigurat un spor mai înalt comparativ cu variantele unde se administrează îngrășăminte minerale, cu excepția variantei 2 (N90P60) unde sporul de recoltă a constituit 1,64 t/ha.

Aplicarea îngrășămintelor minerale a influențat calitatea producției de boabe și calitățile de panificație: însușirile fizice, conținutul și calitatea glutenului, forța făinii și volumului pîinii coapte, conținutul de proteină. Calitatea boabelor este determinată de îngrășămintele minerale cu azot, îmbinate cu cele de fosfor și potasiu cu rolul preponderent al combinării NK, care a mărit conținutul de gluten umed în boabe cu 9,0 % mai mult față de martorul nefertilizat. Dozele complete de îngrășăminte minerale (NPK) au contribuit la creșterea glutenului în boabe cu 6,3-7,5 % față de martorul nefertilizat, însă după calitatea lui, determinat în baza indicelui IDK, cedează martorului nefertilizat, iar la varianta 4 (P60K60) și 5 (N90P60K60) se atribuie la grupa a III-a după calitate. Totodată, cel mai mare volum al pîinii – 530 cm3 – s-a înregistrat pe varianta 5 (N90P60K60) cu calitatea insuficientă slabă a glutenului (IDK = 105). Conținutul de proteine a fost slab influențat de îngrășămintele minerale, încadrîndu-se în limitele optimale doar la variante 3 (N90K60); 5 (N90P60K60) și 6 (N120P60K60). Majorarea dozei de îngrășămintele minerale cu azot de la 90 pînă la 120 kg s.a./ha, a sporit conținutul proteinei doar cu 0,4 %. Probabil, calitatea boabelor grîului a fost determinată de condițiile meteorologice, în special de coeficientul hidrotermic [5], ceea ce necesită un studiu mai aprofundat.

Astfel, administrarea îngrășămintelor minerale a influențat recolta atît cantitativ, cît și calitativ, iar efectul elementelor de nutriție, din îngrășăminte minerale aplicate la formarea sporului de producție și determinarea calității boabelor grîului de toamnă a fost diferită (tab. 10).

Cea mai mare pondere în formarea sporului de producție revine îmbinării îngrășămintelor minerale cu azot și fosfor – 56,2 % (varianta 2). Doza completă de îngrășăminte minerale (varianta 5) a asigurat un spor mai mic de producție la cultura grîului de toamnă, ceea ce demonstrează rolul negativ al potasiului în condițiile anului agricol 2012-2013 (-2,6 %). În schimb, conținutul glutenului, în primul rînd, a fost influențat de îngrășămintele minerale cu potasiu, ponderea cărora a constituit 20,6 %, iar îngrășămintele minerale cu fosfor au avut o influență negativă în acest sens: -8,2 %.

Tabelul 10. Efectul elementelor de nutriție la formarea sporului de producție și determinarea calității boabelor grîului de toamnă, anul 2013

Analizînd datele tabelului 10 observăm că K administrat în parte, nu sporește recolta, ba chiar are o influență negativă de – 2,6 %. Fosforul, a avut o influență asupra majorarea recoltei de 19,7 %, însă, cel mai bine a acționat azotul (22,7 %). Azotul și fosforul în corelație s-au remarcat printr-un spor de + 1,52 t/ha, avînd ponderea de 56,2 % la formarea acestui spor de recoltă. La fel de bine au acționat toate 3 elemente în corelație, influențînd sporirea recoltei cu 52,1 %.

Prima jumate din norma de azot tehnic se administrează toamna la pregătirea patului germinativ, pentru a crea condiții de dezvoltare în fazele începătoare, cînd plantele tinere au nevoie de dezvoltarea sistemului radicular. Dezvoltarea normală din toamnă a plantelor și începerea înfrățirii permite de a rezista mai bine în perioada rece a anului, astfel la administrarea acestei doze din toamnă, riscul de îngheț al plantelor este redus considerabil. Fertilizarea cu azot primăvara, la accelerează reînceperea vegetației și dezvoltării lor. Precipitațiile căzute în luna mai au favorizat condițiile optime pentru înflorirea și umplerea calitativă a boabelor.

Vremea ploioasă și umiditatea ridicată a aerului în luna iulie, cînd au căzut 105,3 mm precipitații (182 % din normă), a creat condiții mai puțin favorabile pentru coacerea și recoltarea grîului de toamnă. La variantele fertilizate, cu recolta biologică mare, astfel de condiții au condus la pătulirea plantelor, ceea ce a provocat pierderi mari la recoltare (tab. 11).

Tabelul 11. Eficacitatea îngrășămintelor minerale în semănăturile grîului de toamnă, anul 2014

Din datele tabelului 11 observăm că recolta obținută în anul 2013-2014 a fost foarte și foarte modestă. Astfel s-au produs recolte mai scăzute față de martor aproape la toate variantele studiate. Îngrășămintele minerale administrate au influențat pozitiv formarea recoltei, însa îngrășămintele azotice au influențat creșterea excesivă a părții aeriene, astfel s-a manifestat pătulirea plantelor. Din cauza pătulirii plantelor s-au produs pierderi considerabile la recoltare. Un spor nesemnificativ de recoltă față de martor s-a manifestat pe sola a 3-a, Recolta medie pe toate opt variante este de 5,20 t/ha, fiind cu 0,46 t/ha mai mică în comparație cu martorul nefertilizat. În cazul micșorării dozelor (varianta 8), pierderile la recoltare au fost mai mici. Doza completă de îngrășăminte minerale, precum și majorarea dozelor de azot și potasiu, au contribuit la scăderea semnificativă a nivelului de producție, determinată de pierderi la recoltare.

Toate elemente de nutriție, administrate sub formă de îngrășăminte minerale au provocat pătulirea grîului de toamnă (tab. 12).

Tabelul 12. Efectul elementelor de nutriție la formarea sporului de producție a grîului de toamnă, anul 2014

După cum a fost menționat anterior, în anul 2014, administrarea îngrășămintelor minerale a dus la patulirea culturii grîului de toamnă, astfel influențînd negativ sporul de producție. Cea mai mare influență asupra pătulirii plantelor de grîu de toamnă a revenit azotului (-30,3 %), ponderea căruia este de 1,5 ori mai mare decît cea a fosforului (-22,1 %), și de aproximativ 3 ori mai mare, decît a potasiului (-11,6 %). O influență pozitivă asupra sporului de producție au avut elementele NK și PK în corelație, avînd un efect de 0,5 % și 12,4 % respectiv. Combinația elementelor NPK la fel au dus la pătulirea plantelor, influențînd sporul de recolta negativ cu – 21,7 %. Mărirea dozei de azot a determinat creșterea excesivă a biomasei totale a grîului de toamnă în toate cele patru biofaze, care a dus la pătulirea plantației.

CAPITOLUL IV. EFICIENȚA ECONOMICĂ A APLICĂRII DIFERITOR SISTEME DE FERTILIZARE LA CULTURA GRÎULUI DE TOAMNĂ

Pentru a putea aprecia eficiența economică a aplicării îngrășămintelor minerale în asolament trebuie de luat în considerație sporul de recoltă obținut la aplicarea îngrășămintelor, venitul net la hectar, rentabilitatea aplicării îngrășămintelor, recuperarea de cheltuieli după aplicarea acestor îngrășăminte.

Pentru calcularea eficienței utilizării îngrășămintelor, drept bază servește sporul de recoltă.

Sporul de recoltă (SR) se calculează în felul următor:

SR= doza de NPK kg/ha s.a. *sporul de recoltă obținut de la 1 kg NPK.

Cheltuielile (E) făcute la aplicarea îngrășămintelor și cele legate de recoltarea, transportarea și depozitarea producției se calculează după formula [1]:

E=Cî+Cp.s., unde:

Cî-toate cheltuielile legate de îngrășăminte;

Cp.s.- toate cheltuielile legate de producția suplimentară.

Recuperarea cheltuielilor (Rec), legate de aplicarea îngrășămintelor se determină în felul următor [1]:

Rec=C/E, unde:

C – costul producției suplimentare;

E – cheltuielile legate de folosirea îngrășămintelor.

Venitul net (Vn) la aplicarea îngrășămintelor pe1 ha și pe întreaga suprafață se calculează după formula [1]:

Vn=C-E, în care:

C – costul sporului de recoltă;

E – cheltuieli legate de folosirea îngrășămintelor.

Rentabilitatea (P) se calculează după formula [1]:

P= (Vn/E)*100%

Odată cu administrarea îngrășămintelor, cresc și cheltuielile. De aceea este necesar de a calcula eficiența economică a diferitor doze de îngrășăminte. Dacă în final vom obține un venit economic cum se cuvine, înseamnă că munca și investițiile noastre au fost de folos.

Analizând tabelul 13, observăm că în anul 2013, pe variantele 2,5 și 8 s-a obținut o rentabilitate mai mare față de martorul natural. Cel mai înalt nivel de rentabilitate s-a obținut pe variantă fertilizată cu N90 P60 – 48,17 %, avînd și cel mai mare venit net. În condițiile anului agricol 2012-2013, administrarea îngrășămintelor minerale a fost rentabilă pe variantele 2, 5 și 8. Cel mai înalt nivel de rentabilitate s-a obținut pe variantă 2, fertilizată cu combinația îngrășămintelor azotice și celor fosforice – 13,80 %, avînd și cel mai mare venit net.

Tabelul 13. Eficiența economică a diferitor sisteme de fertilizare la cultura grîului de toamnă, 2013.

Majorînd dozele de îngrășăminte minerale cu azot (varianta 6) sau fosfor (varianta 7) a dus la obținerea celui mai mare spor de producție. +1,65 și +1,61 t/ha respectiv. Totuși investițiile făcute odată cu majorarea dozelor nu s-au dovedit a fi eficiente economic, asigurînd o rentabilitate negativă de -2,68 și -2,22 % respectiv.

Micșorarea dozei complete de îngrășăminte minerale a redus din cheltuielile de producere, astfel, sporul de recoltă a o rentabilitate de 7,22 % (varianta 8).

În anul agricol 2013– 2014 din cauza condițiilor meteorologice nesatisfăcătoare pe perioada formării recoltei și în timpul recoltării, introducerea îngrașămintelor a dus la micșorarea recoltei, astfel pe variantele fertilizate recolta a fost mai redusă decît pe martorul nefertilizat, în afară de variantele 3 și 4 (tab. 14). Pe varianta nefertilizată sa obținut 5,66 t/ha, cea mai mica recoltă sa obținut pe varianta 6: 4,17 t/ha.

Tabelul 14. Eficacitatea economică a diferitor sisteme de fertilizare la cultura grîului de toamnă, 2014.

După cum am mai menționat, putem afirma cu siguranță că administrarea îngrășămintelor în anii cu vreme nefavorabilă din perioada recoltării, duce la scăderea recoltei față de martorul nefertilizat.

Chiar dacă producția obținută în 2014 este cu mult mai mare decît cea din 2013, din motivul prețului redus la grîul de toamnă, în 2013 am obținut o rentabilitate mai mare decît în anul 2014.

CONCLUZII:

Grîul de toamnă reprezintă una din cele mai importante plante de cultură din Republica Moldova.

Atît premergătorul cît și sistemul de fertilizare influențează considerabil producția grîului de toamnă.

Grîul este o plantă foarte bună premergătoare pentru multe plante de cultură.

În condițiile anului agricol 2012-2013 toate îmbinările și dozele de îngrășăminte minerale au asigurat un spor semnificativ de producție.

Doza completă de îngrășăminte minerale (N90P60K60) a contribuit la creșterea glutenului în boabe cu 6,6, iar a proteinei cu 2,05 % față de martorul nefertilizat, asigurînd cel mai mare volum al pîinii, iar majorarea dozei de îngrășăminte minerale cu azot de la 90 pînă la 120 kg s.a./ha n-a contribuit la sporirea conținutului de gluten, majorînd doar cu 0,4 % conținutul de proteine.

Cea mai mare pondere în formarea sporului de producție revine îmbinării îngrășămintelor minerale cu azot și fosfor (N90P60) – 56,2 %.

În anul 2013, conținutul glutenului, în primul rînd, a fost influențat de îngrășămintele minerale cu potasiu.

Cel mai înalt venit (1769 lei/ha) și rentabilitate (13,80 %) a asigurat combinația îngrășămintelor azotice și celor fosforice (N90P60), în anul 2014.

În condițiile anului agricol 2013-2014 toate variantele studiate au asigurat un spor semnificativ de producție.

BIBLIOGRAFIE

ANDRIEȘ, S. ș.a., Recomandări privind aplicarea îngășămintelor pe diferite soluri în asolamentede cîmp în perioada postprivatizațională, Chișinău 2001, 27 p. ISBN 9975-78-144-6

Anuarul statistic al Republicii Moldova, Chișinău 2014, p.312-358 ISBN 978-9975-78-932-5

Axinte M., Roman Gh.V., Borcean I., Muntean L. Fitotehnie. Iași, Editura Ion Ionescu de la Brad, 2006. p. 12-65. ISBN 973-7921-82-8

Bîlteanu Gh., Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua București. Editura Ceres, 1998. 415p. ISBN 9734-00-014-4

Boincean B., Vronschih M., Boaghii I. Cultura grîului de toamnă (îndrumar). Chișinău, ACSA 2002. p. 4-28.

Boincean B., Untilă I.P. Călăuza agricultorului. Chișinău, Cartea Moldovenească, 1990. 364 p.

Boincean B. TEHNOLOGII ALTERNATIVE DE CULTIVARE A GRÎULUI DE TOAMNĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA [GHID]. Bălți, 2013. 68 p. ISBN 978-9975-4450-2-3

Bucur Gh., ș.a. ,, Influența sistemelor de lucrare a solului asupra valorilor elementelor și condițiilor de fertilitate, capacității de producție a solului” In: revista ,, Știința agricolă”, nr. 1/2007. p. 13-16 ISSN 1857-0003

Ceapoi N., Bălteanu Gh. ș.a. Grîul. Ed. Academiei Republici Socialiste Romînia, București, 1984. p. 22-85.

LUNGU, V. Productivitatea culturilor agricole sub influența diferitor sisteme de fertilizare pe sol cenușiu de pădure” In: Materialele conferinței internaționale științifico-practice "Agricultura durabilă, inclusiv ecologică – realizări, probleme, perspective" Republica Moldova, Bălți 21-22 iunie 2007, p. 230-235, ISBN 978-9975-4006-7-1

Moraru S. Tratat de fitotehnie. Ed. ,, Doroftei” Iași, 1988. p. 89-92.

NICA, L. Acțiunea sistemului de fertilizare asupra productivității culturilor de cîmp în asolament. In: Solul una din problemele principale ai secolului XXI. Lucrările conferinței internaționale științifico – practice. Editura Pontos. Chișinău, 2003. p. 272-273.

Stadnic S., “Modificarea proprietăților agrochimice a cernoziomului tipic sub influența folosirii de lungă durată a diferitor sisteme de fertilizare”, In: Agricultura Moldovei, nr 8. 2004.

Starodub V.Tehnologii în fitotehnie. Chișinău, 2008. p 88-105. ISBN 978-9975-64-121-0

Андриеш С. и др. Рекомендации по использованию удобрений в молдавской ССР на 1986-1990 гг. Кишинев. Картя Молдовеняскэ.1987. 160 с.

Минеев В. Г. “Удобрение озимой пшеницы” Москва “Колос” 1973. 236c.

Морару С.А. Oзимая пшеница. Картя Молдовеняскэ. Кишинёв, 1988. 399c.

Наконечная З. И. “Удобрения и урожай полевых культур” Кишинев “Картя молдовеняскэ” 1981. 197c.

19 Наконечная З. И. ,, Агроэкологическое обоснование системы удобрения в зерносвекловичных севооборотах Молдавии” Штиинца, Кишинёв, 1988 372c. ISBN 5-376-00182-2

Смирнов П. М., Муравин Э. А. “Агрохимия” Москва “Колос” 1984. 304c.

Загорча КЛ., “Оптимизация системы удобрения в полевых севооборотах”. Кишинев “Штийнца” 1990. 288 с.

Унтила И.П. Озимая пшеница в Молдавии. Кишинев, Картя Молдовеняскэ. 1979. 135c.

BIBLIOGRAFIE

ANDRIEȘ, S. ș.a., Recomandări privind aplicarea îngășămintelor pe diferite soluri în asolamentede cîmp în perioada postprivatizațională, Chișinău 2001, 27 p. ISBN 9975-78-144-6

Anuarul statistic al Republicii Moldova, Chișinău 2014, p.312-358 ISBN 978-9975-78-932-5

Axinte M., Roman Gh.V., Borcean I., Muntean L. Fitotehnie. Iași, Editura Ion Ionescu de la Brad, 2006. p. 12-65. ISBN 973-7921-82-8

Bîlteanu Gh., Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua București. Editura Ceres, 1998. 415p. ISBN 9734-00-014-4

Boincean B., Vronschih M., Boaghii I. Cultura grîului de toamnă (îndrumar). Chișinău, ACSA 2002. p. 4-28.

Boincean B., Untilă I.P. Călăuza agricultorului. Chișinău, Cartea Moldovenească, 1990. 364 p.

Boincean B. TEHNOLOGII ALTERNATIVE DE CULTIVARE A GRÎULUI DE TOAMNĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA [GHID]. Bălți, 2013. 68 p. ISBN 978-9975-4450-2-3

Bucur Gh., ș.a. ,, Influența sistemelor de lucrare a solului asupra valorilor elementelor și condițiilor de fertilitate, capacității de producție a solului” In: revista ,, Știința agricolă”, nr. 1/2007. p. 13-16 ISSN 1857-0003

Ceapoi N., Bălteanu Gh. ș.a. Grîul. Ed. Academiei Republici Socialiste Romînia, București, 1984. p. 22-85.

LUNGU, V. Productivitatea culturilor agricole sub influența diferitor sisteme de fertilizare pe sol cenușiu de pădure” In: Materialele conferinței internaționale științifico-practice "Agricultura durabilă, inclusiv ecologică – realizări, probleme, perspective" Republica Moldova, Bălți 21-22 iunie 2007, p. 230-235, ISBN 978-9975-4006-7-1

Moraru S. Tratat de fitotehnie. Ed. ,, Doroftei” Iași, 1988. p. 89-92.

NICA, L. Acțiunea sistemului de fertilizare asupra productivității culturilor de cîmp în asolament. In: Solul una din problemele principale ai secolului XXI. Lucrările conferinței internaționale științifico – practice. Editura Pontos. Chișinău, 2003. p. 272-273.

Stadnic S., “Modificarea proprietăților agrochimice a cernoziomului tipic sub influența folosirii de lungă durată a diferitor sisteme de fertilizare”, In: Agricultura Moldovei, nr 8. 2004.

Starodub V.Tehnologii în fitotehnie. Chișinău, 2008. p 88-105. ISBN 978-9975-64-121-0

Андриеш С. и др. Рекомендации по использованию удобрений в молдавской ССР на 1986-1990 гг. Кишинев. Картя Молдовеняскэ.1987. 160 с.

Минеев В. Г. “Удобрение озимой пшеницы” Москва “Колос” 1973. 236c.

Морару С.А. Oзимая пшеница. Картя Молдовеняскэ. Кишинёв, 1988. 399c.

Наконечная З. И. “Удобрения и урожай полевых культур” Кишинев “Картя молдовеняскэ” 1981. 197c.

19 Наконечная З. И. ,, Агроэкологическое обоснование системы удобрения в зерносвекловичных севооборотах Молдавии” Штиинца, Кишинёв, 1988 372c. ISBN 5-376-00182-2

Смирнов П. М., Муравин Э. А. “Агрохимия” Москва “Колос” 1984. 304c.

Загорча КЛ., “Оптимизация системы удобрения в полевых севооборотах”. Кишинев “Штийнца” 1990. 288 с.

Унтила И.П. Озимая пшеница в Молдавии. Кишинев, Картя Молдовеняскэ. 1979. 135c.