Influenta Globalizarii Economice Si a Schimbarilor Climatice Asupra Turismului Actual
Influența globalizării economice și a schimbărilor climatice asupra turismului actual
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Aspecte conceptuale privind globalizare și impactul asupra turismului actual..
1.1.Conceptul de globalizare. Etape ale procesului de globalizare
1.2. Motivația economică a globalizării turismului
1.3.Interdependența dintre turism și procesul globalizării
Capitolul II. Evoluții și tendințe ale turismului actual
2.1.Importanța economică a turismului
2.2.Realizări și tendințe semnificative ale turismului pe plan mondial
2.3. Globalizarea și schimbările climatice ca o confluență a turismului actual
Capitolul III. Influența globalizării și a schimbărilor climatice asupra turismului internațional și național
3.1.Impactul globalizării și a schimbărilor climatice asupra turismului pe plan mondial și național. Studiu de caz
3.2. Strategii de dezvoltarea a turismului în Republica Moldova
Concluzie
Bibliografie
Anexe
Introducere
Actualitatea temei investigate. „Globalizarea este procesul de funcționalizare a economiei globale care, în cadrul societății globale, devine aptă să creeze structuri de decizie globalăpentru soluționarea problemelor globale”, iar în industria turismului este evidentă în majoritatea aspectelor activităților turistice. Companiile internaționale de turism și ospitalitate au profitat de numeroși factori pentru a-și extinde operațiunile globale. Globalizarea a impus o presiune competitivă prin facilitarea intrării mai multor stakeholderi pe piață, iar ca rezultat companiile trebuie să „lupte” într-un mediu mult mai complex. Tehnologiile emergente au făcut posibile un control și sisteme operaționale mult mai omogene, cât și o coordonare mai bună a sucursalelor, fără a se mai ține cont de localizarea geografică sau de distanță. Schimbările în mediul politic și legislativ au facilitat libertatea schimburilor comerciale și, mai specific, în dereglementarea transporturilor în turism, cât și a sistemelor de dezvoltare și a investițiilor internaționale, mult mai flexibile și adaptabile. O gamă largă de forme și aranjamente este urmărită, de la dreptul direct de proprietate, parteneriate cu autoritățile locale, guverne până la franciză și consorții de marketing. Mobilitatea forței de muncă, de asemenea, a permis oamenilor să călătorească în diferite țări pentru a gestiona proprietăți și sisteme. Poate cel mai important, emergenta multiculturalizare a angajaților investitorilor, generată de educație, formare, rapoarte mass media, cât și o vastă experiență de călătorie, dezvoltă un nou tip de întreprinderi globale care oferă produsele lor la un standard de calitate, indiferent de localizare.
Ca urmare a emergenței globalizării noi instrumente sunt necesare pentru a gestiona procese, multietnicitatea și cultura și pentru a sprijini angajații și întreprinderile în vederea satisfacerii tuturor stakeholderilor. În planificarea și managementul destinațiilor turistice și a companiilor de profil trebuie să se țină cont de o serie întreagă de schimbări în societate și în economia mondială. Conform teoriei economice, globalizarea este văzută ca un proces care evoluează gradual. Modelele etapiale pot fi folosite pentru a ilustra scopul și implicarea în tranzacțiile internaționale. Anne-Mette Hjalager construiește un model descriptiv în patru etape al globalizării industriei turismului, cu scopul de a face înțeleasă complexitatea dinamicii interacțiunilor care au loc dincolo de frontiere. Nivelul de analiză este reprezentat de comunitățile turistice și de stakeholderii acestora: companii turistice, comunități, autorități naționale și locale ș.a. În consecință, procesul de globalizare este văzut ca rezultat atât al deciziilor singulare luate de companiile de profil, cât și al decizilor politice naționale și locale. Prima etapă cuprinde încercările sistemului turistic național Globalizare – turism – comunicare, triunghiul competitivității pe piața afectată de criza economică de a accesa noi piețe. Scopul „misionarilor” turistici este de a atrage clienții către firmele, destinațiile sau țările în care produsul turistic va fi vândut sau consumat. Forța comunicării emerge dincolo de campaniile promoționale de pe piețele internaționale destinate consumatorilor, fiind un liant puternic între asociațiile turistice și alte organizații colaboratoare. Comunicarea face posibilă depășirea barierelor existente în multe țări în care unele organizații turistice sunt reticente la schimbări radicale.
A doua etapă descrie integrarea și încorporarea afacerilor turistice dincolo de frontierele naționale. Investițiile dincolo de granițele propriei țări reprezintăun subiect tratat pe larg în literatura globalizării. În turism, reproducerea și expansiunea externă a conceptelor de afaceri de succes recunoscute de majoritatea consumatorilor reprezintă o forță majoră puternică pentru globalizare. Transferul de capital și concepte este pregnant în această industrie, iar părerile pro și contra referitoare la hegemonia culturală și economică sunt dezbătute într-o mare măsură, preponderent când transferul se face către țările în curs de dezvoltare. Sunt elaborate două metodele de integrare globală, mai intâi integrarea afacerilor prin investiții, fuziuni și achiziții, iar apoi comerțul global al conceptelor prin francize și licențe.
Cea de-a treia etapă face referire la fragmentarea și relocarea spațială a proceselor de producție. În ultimii ani s-a remarcat un accent mai mare pe crearea de profitabilitate printr-o fragmentare extinsă și optimizarea întregului lanț valoric. În timp ce o mare parte din resurse sunt exclusiv locale sau naționale, accesibilitatea piețelor internaționale afectează din ce în ce mai mult compoziția produsului turistic local și procesul de producție. În acest serviciu cu un grad ridicat de absorbție a muncii, aprovizionarea cu resurse umane și imateriale este de importanță majoră. În cele din urmă, în cea de-a patra etapă, este pusă sub semnul întrebării identitatea industriei și apar noi tipuri de piețe și concepte de business care vor excede definițiile anterioare ale turismului. Numeroase organizații și mulți cercetători sunt implicați în încercarea de a defini și a desluși logic turismul în categorii statistice și economice tradiționale. Deși modelul sugerează o progresie logică spre faza finală cea mai complexă, în practică, acestea se suprapun. Premisa de bază a modelului este aceea că, prin implementarea etapizată a globalizării, firmele individuale, destinațiile și statele implicate vor fi capabile să controleze costurile, să-și mărească cota de piață și să acceseze competențe și alte resurse importante. Prin implicarea în rețelele internaționale mai complexe, agenții turistici pot face față presiunii ridicate de instituții și investiții, de asemenea pe mai multe niveluri. Globalizarea este accentuată tot mai mult de evoluția tehnologiilor comunicării și informațiilor. În principiu, stakeholderiidin sistemul turistic vor experimenta o nevoie graduală, deși inevitabilă, de a lua în considerare următoarele etape și de a se adapta oportunităților ulterioare și forțelor concurențiale. O altă premisă este aceea că procesul evolutiv necesitătimp. De-a lungul acestui proces, anumite organizații pot deveni perisabile, iar rutina, precum și modalitățile de operare stabilite anterior își vor pierde efectul. Vor apărea noi modele, eventual după transformări drastice, însă, cu toate acestea, modelul de față nu va evolua concomitent în toate țările și pe toate continentele. Pe scena națională, unele segmente ale economiei voi fi mai avansate în procesul de globalizare decât altele, contribuind, totuși, la complexitatea acestuia. Ritmul de globalizare poate fi afectat negativ, de exemplu, de creșterea prețului energiei.
Scopul cercetării constă în efectuarea unui studiu asupra procesului de globalizare și a schimbărilor climatice ca o confluență a turismului actual,propunînd mecanisme ce pot fi implementate în planificarea și dezvoltarea turismului. În vederea atingerii scopului cercetării, au fost identificate și propuse următoarele sarcini:
Studierea conceptului de globalizare. Etape ale procesului de globalizare
Motivația economică a globalizării turismului
Interdependența dintre turism și procesul globalizării
Importanța economică a turismului
Realizări și tendințe semnificative ale turismului pe plan mondial
Globalizarea și schimbările climatice ca o confluență a turismului actual
Impactul globalizării și a schimbărilor climatice asupra turismului pe plan mondial și național. Republica Moldova
Strategii de dezvoltarea a turismului în Republica Moldova
Suport teoretico-științific al cercetării au servit studiile și lucrările fundamentale ale savanților în domeniul turismului, marketingului turismului:: C. Cristureanu, P. Nistoreanu, A. Nedelea, M. Bucur-Sabo, V. Glăvan, Gr. Belostecinic, E. Turcov, V. Moldovanu-Bătrânac, V. Miron, R. Livandovschi, В. Сапрунова, precum și lucrările autorilor M. Bruhn, Ph. Kotler, V. Middleton, B. Boniface, Ch. Cooper, D. Fennell, R. Dowling ș.a.
Metode de cercetare în procesul de investigație și elaborare a demersului științific au servit: metoda observației, inducția și deducția, analiza logică și sinteza, metoda anchetei, analogia și comparația. Rezultatele studiului de teren efectuat sunt prezentate sub formă de grafice și tabele.
Structura tezei. Teza include: introducerea, trei capitole, concluzii și recomandări, anexe, bibliografie. Conținutul tezei este expus pe 51 pagini. Materialul ilustrativ conține: 3 figură, 6 tabele, 2 anexe. Bibliografia include 59 de titluri.
Capitolul I. Aspecte conceptuale privind globalizare
1.1.Conceptul de globalizare
“Globalizarea este ceea ce cei din Lumea a Treia au numit, timp de secole, colonizare”
Termenul “globalizare” a apărut la sfârșitul anilor ’60 și a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan, Univ. din Toronto și specialistul american în “problemele comunismului”, Zbigniew Brzezinski, Univ. Columbia. McLuhan a extrapolat lecțiile războiului din Vietnam și a lansat expresia “sat global”.
Termenul de globalizare a intrat în dicționar prima dată în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiții ale acestui fenomen contemporan. Ne vom opri în continuare la câteva pe care le considerăm sugestive.
“Lumea devine tot mai mult un supermarket global în care ideile și produsele pot fi găsite peste tot în același timp. Globalizarea nu vizează, pur și simplu, procesul obiectiv de creștere a intercomunității. Ea vizează conștientul și subiectivitatea individului, adică scopul și intensitatea conștientizării lumii ca spațiu unic. Globalizarea este ceea ce cei din Lumea a Treia au numit, timp de secole, colonizare. Globalizarea se referă la procesul prin care relațiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanță și granițe, în așa fel încât viața umană se desfășoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic”.
Globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală decât națională”.
Definiția bunului simț: “Globalizarea este procesul prin care oamenii de oriunde înțeleg să accepte ceea ce-i aseamănă, punând în surdină ceea ce-i separă”.
Definiția pozitivă: “Globalizarea este un proces de tranziție care include toate formulele de organizare socială ca finalitate atât a tranziției postcomuniste, cât și a celei postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor procese, tranziția globală”.
Definiția convenționalistă: “Globrocesul deosebit de dinamic al creșterii interdependențelor dintre statele naționale, ca urmare a extinderii și adâncirii legăturilor transnaționale în tot mai largi și mai variate sfere ale vieții economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin mai curând globale decât naționale, cerând, la rândul lor, o soluționare mai curând globală decât națională”.
Definiția bunului simț: “Globalizarea este procesul prin care oamenii de oriunde înțeleg să accepte ceea ce-i aseamănă, punând în surdină ceea ce-i separă”.
Definiția pozitivă: “Globalizarea este un proces de tranziție care include toate formulele de organizare socială ca finalitate atât a tranziției postcomuniste, cât și a celei postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor procese, tranziția globală”.
Definiția convenționalistă: “Globalizarea este noua ordine economică și politică a lumii, ca sistem multidimensional și corelativ în care coerența este dată de guvernanța globală”.
Definiția deschiderii: “Globalizarea este expresia unui sistem al lumii în cel mai înalt grad de integrare și deschis permanent integrării”.
Definiția principială: “Globalizarea este un sistem în care funcția-obiectiv vizează întregul cu scopul de a elimina adversitatea, iar concurența, de a genera distrugere creatoare”.
Definiția teleologică: “Globalizarea este o potențialitate și o tendențialitate a structurilor coerente ale lumii, ca materializare progresivă a raționalității și rațiunii umane universale”.
Definiția instrumentală: “Globalizarea este procesul de ordonare a lumii, ca îndepărtare de haos, bazându-se pe tehnologie occidentală, finanțe permisive și informații libere, adică liberalizarea accesului la randament și modernitate, la acumularea de bogăție și putere”.
Definiția integratoare: “Globalizarea este procesul de funcționalizare a economiei globale, care, în cadrul societății globale, devine aptă să creeze structuri de decizie globală pentru soluționarea problemelor globale”. Globalizarea a fost deseori identificată cu generalizarea sărăciei, dependenței și criminalității. În ceea ce ne privește, considerăm că există trei modele inadecvate, după cum urmează:
globalizarea – problemă de concentrare progresivă a economiilor naționale cu ținta de a crea o economie mondială coerentă. Însă ordinea economică spre care s-ar tinde ține de controlul național al concurenței internaționale. “Concluzia este că globalizarea nu are cum să fie doar internaționalizare, nici măcar o sublimare a internaționalelor, după cum nu poate fi nici imperialism, fie el numit americanizare sau, în varianta franceză, mondializare, victorie a intereselor exclusive ale unui stat”.
nu este o tendință de natură pur transnațională. Țările puternice au firme puternice care să acționeze oriunde pe mapamond. O țară puternică are companii transnaționale care să importe produs intern din alte țări și regiuni.
Francezii vorbesc de mondialism ca impunere a intereselor capitalului american, anglo-americanii vorbesc de globalism ca supremație a modelului centrat pe speculații financiare și mobilitatea extremă a capitalului financiar. În aceste viziuni, “economiile naționale devin amplasamente investiționale, dereglementarea devine o condiție, guvernarea de la distanță, de tip monetar, este reclamată drept rețeta ideală, cel mai capitalizat este cel mai puternic și pentru asta dictează regulile jocului. Economicizarea începe să fie agresivă, protecția socială pierde teren, statul devine minimal, convențiile suprastatale sunt eminamente economice, sensul evoluției este spre economia de tip <offshore”.
În lumea francofonă globalizarea este considerată un moment în cadrul procesului de mondializare, iar actorul principal îl reprezintă firma, de preferință una multinațională.
Oligopolul mondial a fost definit de mulți ca fiind concentrarea capitalurilor la nivelul Triadei. O caracteristică importantă a globalizării o constituie integrarea în calitatea de componentă a unei duble mișcări de polarizare: pe plan intern (șomaj) și internațional (ecart între țările din inima oligopolului internațional și cele de la periferie – “state care nu mai prezintă interes, nici economic și nici strategic (…) proces de marginalizare, de demarcație între țările democratice bogate și zonele sărăciei incapabile de a se mai înscrie în ritmurile productivității mondiale și de a mai demara acțiuni competitive”. Chiar dacă în multe state în curs de dezvoltare forța de muncă este ieftină, firmele apartinând oligopolului mondial (Triadei) au raportat totul la piața muncii din țările dezvoltate, globalizarea reprezentând încercarea de integrare simultană a celor trei piețe specifice oligopolului mondial și anume piața mărfurilor și serviciilor, piața capitalului și tehnologiei și piața muncii. Mai întâi globalizarea a cuprins piața bunurilor și serviciilor, apoi au intrat în circuit tehnologiile și piața financiară iar pe ultimul loc s-a situat piața muncii. “Globalizarea se referă la multiplicarea legăturilor și interconexiunilor dintre statele și societățile care fac parte în prezent din sistemul mondial. Ea descrie procesul prin care evenimentele, deciziile și activitățile desfășurate într-o parte a lumii au consecințe semnificative pentru indivizi și comunități situate la mari distanțe una de alta. Globalizarea are două trăsături distincte: sfera de acțiune (întinderea) și intensitatea (sau adâncimea). Pe de o parte, ea definește un set de procese care cuprind aproape tot globul, sau operează pretutindeni în lume, fapt ce împrumută acestui concept o conotație spațială. Pe de altă parte, ea presupune intensificarea nivelurilor de interacțiune, interconectare sau interdependență între statele și societățile care alcătuiesc comunitatea mondială. Prin urmare, alături de extindere a legăturilor, are loc și o adâncire a proceselor globale”.
S-a făcut trecerea de la oligopoluri naționale la oligopol mondial. “Un exemplu concludent în această privință ni-l oferă firmele japoneze, organizate în rețele de tip <keiretsu>. În cadrul rețelei există un imens flux de informații reciproce între parteneri, fără a se practica o ierarhie rigidă. Membrii aceluiași grup industrial beneficiază, pe linie financiară, de coordonare și consultanță din partea unei mari bănci care este integrată organic grupului. Colaborarea este uneori atât de strânsă, încât membrii oligopolului își împart laboratoarele de cercetare și chiar unele capacități de producție. Legăturile de cooperare pe plan financiar, tehnologic, industrial și comercial pe care membrii unei asemenea rețele le stabilesc între ei relevă faptul că ei se consideră și se tratează ca parteneri egali, indiferent de dimensiunile firmelor. Se poate afirma că, în cadrul rețelei oligopoliste asistăm la crearea unei adevărate piețe interne, unde costurile de tranzacție sunt substanțial reduse”. De pe la mijlocul anilor ’60 au apărut schimbări importante cum ar fi:
-comerțul internațional a crescut mai repede decât producțiile naționale;
-s-a conturat o anumită omogenizare a stilurilor de viață, cel puțin în rândul clasei mijlocii și pentru anumite elemente ale consumului (The Economist a propus evidențierea puterii de cumpărare prin compararea prețului unui Big Mac de la Mc Donald's);
-marile întreprinderi și-au dezvoltat filialele din străinătate ca urmare a unui avânt fără precedent al investițiilor străine directe în cei trei poli ai Triadei (SUA, UE, Japonia);
-relansarea lanțului valorii nu s-a oprit la producție ci privește tot mai mult inovația;
-internaționalizarea piețelor financiare. “Astăzi, fluxurile financiare sunt de cincizeci de ori mai mari decât tranzacțiile corespunzătoare exportului de bunuri și servicii, iar mișcările fondurilor de plasament private sunt mai mari decât rezervele băncilor centrale”.
-politicile economice s-au schimbat: “Cercurile financiare internaționale evaluează și anticipează în permanență deciziile puterilor publice, constituind o contra-putere, anonimă în aparență, dar considerabilă”.
-problema mediului are amploare planetară.
Globalizarea contemporană se deosebește de procesele precedente integraționiste prin:
scara (mondială, anterior regională);
ritmul schimbărilor: “este suficient să luăm în considerare rata anuală a <universalizării> Internetului”
sprijinirea pe progresul tehnologic în mai mare măsură, cu impact asupra vieții cotidiene.
“Kevin H. O’Rourke și Jeffrey G. Williamson și-au propus, într-o lucrare cu același nume apărută în anul 2000, să răspundă la întrebarea: Când a apărut de fapt globalizarea?. Unii istorici asociază “big bang-ul” globalizării momentelor 1492, când Christofor Colombus a atins Americile, și 1498, când Vasco da Gama face ocolul Africii, acestea fiind considerate cele mai importante evenimente ale istoriei umanității. Alți istorici susțin că procesul globalizării a apărut mult mai timpuriu, fiind asociat unei pax mongolica. O a treia opinie consideră că economia lumii a fost extrem de fragmentată și “deglobalizată” înaintea secolului al XIX-lea. Nici una dintre aceste trei perspective nu a demonstrat în mod explicit diferența dintre expansiunea comerțului mondial condusă de vectorul creșterii cererii și ofertei în cadrul partenerilor comerciali naționali și expansiunea comerțului indusă de vectorul integrării piețelor (forma de manifestare centrală a globalizării, care conduce la convergența prețurilor). Cei doi autori demonstrează empiric că cele două momente, 1492 și 1498, nu au avut impactul economic presupus de către istorici, cu toate că nu minimizează importanța istorică a acestora când a apărut transferul de tehnologie, de produse agricole, de boli etc. la scară globală. Cu atât mai mult a căzut și teoria apariției precedente a globalizării. Dar au evidențiat cu numeroase argumente (reducerea costurilor de transport fără precedent, corelații între prețurile factorilor de producție, prețurile mărfurilor etc.) că secolul al XIX-lea a fost leagănul globalizării, iar în a doua jumătate a secolului XX acest fenomen a erupt, cu toate că termenul de globalizare s-a încetățenit abia în anii ’90”. Alți autori au propus ierarhizarea fazelor globalizării în care se regăsesc elemente specifice celor 3 arii de cuprindere după cum urmează:
faza germinală (Europa, 1400-1750) – apar primele hărți ale pământului, revoluționarea astronomiei de Copernic, adoptarea calendarului universal, conturarea hotarelor viitoarelor puteri coloniale;
faza incipientă (Europa, 1750-1875) – apar statele-națiuni, se dezvoltă diplomația formală dintre acestea, apar primele convenții legale internaționale și primele idei despre internaționalism și universalism;
faza decolării (take off, 1875-1925) – “are loc un proces de conceptualizare a lumii în termenii existenței unei singure societăți internaționale și a unei singure umanități, proces favorizat de amplificarea legăturilor comerciale dintre națiuni independente, extinderea comunicațiilor, apariția unor migrații de masă (îndeosebi dinspre Europa spre America)”
faza disputelor pentru hegemonia mondială (1925-1969) – cele două războaie mondiale, temperate de înființarea Ligii Națiunilor și apoi a ONU – a atras atenția asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global (poluarea, epuizarea resurselor naturale, explozia demografică, malnutriția, subdezvoltarea economică etc.);
ultimele decenii ale secolului XX . progrese în explorarea spațiului cosmic și în telecomunicații, apariția formelor de integrare regională.
Unii consideră că au existat 2 valuri ale globalizării: 1820-1914 (înainte de 1820 toată lumea era săracă și agrariană) și 1960 – prezent (omenirea este împărțită în națiuni bogate și sărace). Asemănări: superficiale, referitoare la comerț, fluxuri internaționale de capital, importanța reducerii piedicilor din calea tranzacțiilor economice internaționale. Diferențe: impactul pe care aceste fapte economice l-au avut asupra dezvoltării mondiale și evoluției ideilor referitoare la globalizare. “Primul val a creat premisele apariției divergenței între veniturile realizate de statele industrializate și cele dezindustrializate, iar cel de-al doilea val a pus bazele convergenței între statele dezvoltate aparținând unui mic grup cu un produs intern brut foarte înalt pe locuitor”.
1.2. Motivația economică a globalizării turismului
Motivul general pentru care companiile se extind dincolo de granițele naționale îl reprezintă maximizarea profitului și, astfel, investițiile în alte țări pot fi considerate similare oricărui alt tip de investiții. Criteriul pentru maximizarea profitului unei investiții este faptul că rata de rentabilitate ar trebui să fie mai mare decât alte posibile utilizări ale capitalului ce urmează să fie alocat. Rata de rentabilitate va fi legată de costul investițiilor și de veniturile provenite din acestea. Astfel, motivele pentru investiții în spațiul extern vor include reduceri ale costurilor sau creșteri ale vânzărilor rezultate din producția sau din furnizarea de servicii în străinătate. Companiile implicate în crearea de produse și servicii destinate turismului au în prezent legături mult mai slabe cu o regiune anume sau cu o economie națională. Dezvoltarea comerțului internațional a făcut ca piața să fie un loc mult mai competitiv, iar companiile mult mai conștiente de nevoia de a fi lideri în ceea ce privește prețurile sau să adauge valoare produselor lor pentru a-și mări cota de piață și rentabilitatea. Așadar, companiile sunt mai pregătite să-și transfere producția în alt loc dacă circumstanțele favorizează acest lucru. Companiile din sectorul serviciilor care doresc să se extindă pe piețele externe au, în general, puține opțiuni, altele decât să investească în capacitatea externă. Motivele specifice pentru extindere multinațională includ următoarele:
costuri reduse cu forța de muncă: pentru a fi lideri pe piață în ceea ce privește prețurile, firmele încearcă, în mod constant, reducerea costurilor sub cele ale competitorilor, iar unul dintre factorii-cheie care poate fi redus prin globalizare este costul forței de muncă;
alte costuri reduse: companiile multinaționale au acces la piețele internaționale de capital și, astfel, rata locala a dobânzilor este rareori luată în considerare; totuși, costurile terenurilor și reglementările privind planificarea pot reprezenta un factor important, cu precădere în evoluțiile sectorului „verde”, iar rata de schimb între economia-mamăși economia gazdă va fi, de asemenea, semnificativă;
exploatarea „diamantelor naționale”: reprezintă sursa avantajului competitiv în producerea de bunuri și servicii a unei țări, ai cărei factori-cheie sunt competitivitatea intensă și cererea ridicată a consumatorilor pe piața internă, ceea ce face ca firmele să aducă îmbunătățiri tehnologice, calitative și de marketing; astfel, produsul este refăcut și lustruit într-un diamant național și permite companiilor să fie competitive pe piețele externe, unde produsele locale sunt necompetitive, întrucât nu au trecut printr-un proces similar;
avantaje de marketing: unele companii au o imagine corporativărenumită pe plan internațional, care poate fi exploatată prin extinderea operațiunilor pe plan extern, cum este cazul InterContinental , ClubMed etc.
economie de piață, integrare și competiție: expansiunea companiilor multinaționale poate reprezenta o modalitate de a mări profitul prin integrare verticală, cum ar fi investițiile companiile turistice tur-operatoare în resorturi externe; totodată, prin cumpărarea competitorilor străini se diminuează concurența, ceea ce face posibilă o integrare pe orizontală, însă există și multe economii de piațădezvoltate prin parteneriate transnaționale;
extinderea ciclului de viață a produsului: ciclul de viață al produsului se referă la diferite stadii în comunicarea de promovare a unui produs, ceea ce presupune că produsele care au atins maturitatea pe piața internă și suferă un declin pot fi revitalizate prin promovarea lor pe plan extern și cu precădere în economiile în curs de dezvoltate;
evitarea tarifării: în cazul în care exporturile unei țări sunt afectate de tarifare, societățile implicate și, bineînțeles, afectate pot alege săproducă în cadrul zonei tarifare;
stimulente în economiile gazdă: investițiile și costurile pot fi reduse prin operarea pe piețele internaționale, profitându-se de pachete guvernamentale de stimulare.
Industria turismului operează la nivel global, iar mulți dintre cei implicați au optat pentru avantaj competitiv al internaționalizării. Tehnologia, informațiile și reducerea frontierelor au creat noi forme de companii de servicii, nu doar corporații multinaționale, ci și companii mici, de nișă. Importanța crescândă a alianțelor strategice în crearea de rețele de relații de afaceri a devenit de asemenea un trend în turism. Globalizarea a creat noi oportunități de dezvoltarea în industria turismului, prin evoluția tehnologică, prin comunicare și transporturi. Globalizarea a afectat furnizorii de servicii turistice din întreaga lume, informațiile computerizate și sistemele de rezervări care au devenit mult mai flexibile și mai eficiente din punct de vedere al costurilor, determinând, astfel, ieftinirea cheltuielilor pentru călătoriile cu avionul și, implicit, accesul mult mai facil către destinații. Răspândirea rapidă a informațiilor a îmbunătățit eficiența operațiunilor specifice industriei, precum și calitatea serviciilor oferite consumatorilor, generând, de asemenea, o cerere crescândăpentru noi servicii turistice, precum serviciile de rezervare on-line pentru hoteluri, mașini sau bilete de avion, broșuri video, transferuri electronice de fonduri etc. Globalizare – turism – comunicare, triunghiul competitivității pe piața afectată de criza economică .
Utilizarea tot mai mare a internetului în marketingul destinațiilor, vânzări directe sau rezervări a dat naștere piețelor turistice electronice. Dezvoltarea unor situri web tot mai sofisticate a permis comunicarea directă a informațiilor turistice către potențialii clienți, internetul facilitând, prin aceasta, accesibilitatea la nivel global și la prețuri mult mai scăzute, ceea ce a făcut ca cererea turistică să devină tot mai tehnologizată. Impactul tehnologic și internetul au afectat în mod dramatic industria turismului și a redus semnificativ nevoia de intermediari.
Globalizarea în turism poate îmbrăca diferite forme, un exemplu fiind globalizarea sectorului transportului aerian. Aceasta a implicat liberalizarea transporturilor aeriene, care a permis accesul pe piață a companiilor private, formarea alianțelor internaționale (ex.: Star Alliance, Oneworld sau Sky Team, care au cooperat în comunicarea de promovare, standardizarea echipamentelor, serviciilor și furnizorilor, au dezvoltat un brand etc., privatizarea, restructurarea companiilor aeriene de stat, investiții în companii străine, consolidarea la nivel național a liniilor aeriene sau afilierea la organisme internaționale de reglementări (ex. IATA). Marile companii aeriene au dezvoltat sisteme computerizate de rezervări, precum CRS (Computer Reservation System.) sau GDS (Global Distribution Systems). În ceea ce privește globalizarea în sectorul cazărilor, exemplele includ cooperarea și crearea lanțurilor hoteliere, a francizelor, asocierea în participațiune, managementul contractelor, consorțiile și hotelurile independente. Cele mai importante grupuri hoteliere includ Intercontinental Hotels (Marea Britanie), Accor (Franța), Cendant, Marriott și Starwood Hotels and Resorts (SUA), corporații hoteliere care sunt prezente în diferite țări la nivel mondial. Astfel, Marriott International coordonează, în prezent, mai mult de 1.300 de hoteluri sub diferite branduri pe întreg globul. Parteneriatele strategice i-au oferit consorțiului american accesul pe noi piețe, care includ Rusia, China, Japonia, Italia sau Turcia. Un alt exemplu îl reprezintă Four Seasons Hotels, care a folosit un parteneriat strategic cu Regent International Hotels Ltd. pentru a prelua managementul hotelurilor din Bangkok, Hong Kong, Kuala Lampur, Melbourne și Sidney .
În sectorul comerțului pachetelor turistice se evidențiază, ca efect al globalizării, parteneriatele, integrarea și franciza. Tur-operatorii și agențiile de turism au realizat parteneriate cu lanțurile hoteliere, companiile aeriene de charter, distribuitorii de produse turistice sau companiile de croazieră, unii integrându-se în acestea. La nivel european se evidențiază grupul german TUI. Această companie, structurată pe trei sectoare (TUI Travel, TUI Hotels & Resorts, TUI Cruises), deține agenții de turism, tur-operatori, linii aeriene, nave de croazieră și 261 hoteluri în 27 de țări și, totodată, o investiție financiară în industria de transporturi navale cu barje.American Express, compania fondată în 1850, a devenit cel mai mare turoperator în SUA, Canada, Franța, Australia și Mexic, cu cea mai extinsă rețea de agenții de turism din lume, localizate în peste 140 de țări și teritorii de pe întreg mapamondul, dezvoltând o gama variată de produse în diferite sectoare ale industriei. Marile companii și-au extins influența asupra operațiunilor firmelor locale, obligând, de exemplu, autoritățile să fie de acord cu anumite legi și impunând anumite condiții furnizorilor locali. Unii tur-operatori au exercitat o puternică influență asupra modului de operare și asupra prețurilor practicate de hoteluri. De exemplu, un tur-operator din Marea Britanie, specializat pe turismul de aventură și extrem de dedicat protecției mediului și a destinațiilor pe care le promovează, s-a asigurat că stakeholderii locali se supun regulilor de protecție a mediului și folosesc echipamente, produse și materiale care să nu afecteze natura. Efectele globalizării se observă și în modelarea profilului turistului și a preferințelor acestuia față de produsele și serviciile turistice. Dacă până nu demult caracteristica principală era McDonaldizarea, noii consumatori au un comportament total diferit, devenind mult mai exigenți, grație multiplelor canale de comunicare și a tehnologiei informațiilor, care le-au făcut cunoscute noi culturi și care au contribuit la dezvoltarea unor noi idei și opinii.
Turistul secolului XXI este unul dependent de comunicare, de tehnologia informației, de faptul că poate să-și aleagă servicile dorite și să-și planifice vacanțele singur. Noul consumator, autosuficient, a devenit mai individualist, dorește produse și servicii mult mai dezvoltate și personalizate dintr-o gamăextinsă, variate și cu un grad ridicat de calitate, acces facil la informații, transporturi mai ieftine și o mai mare flexibilitate în călătorii. Schimbările și instabilitatea politică sau economică, terorismul, focarele de boli, predicțiile meteo au condus la o dorință crescândă din partea consumatorilor de a fi în siguranță și de a avea stabilititate socială. Aceasta a determinat apariția unei noi atitudini de așteptare, de observare, facilitând apariția achizițiilor „last-minute”. Drept urmare a mesajului transmis de clienți, feedback-ul companiilor de turism nu s-a lăsat așteptat, fapt ce a dus la apariția unor site-uri web specializate pentru acest tip de cerere „last-minute”. De asemenea, căutarea unor noi experiențe ca motivație pentru vacanțe, cât și grija ridicată față de mediu au impus dezvoltarea unor forme alternative de turism, ca urmare a cererii pentru nou, autentic, original. O nouă categorie sa dezvoltat, cea a turismului experimental, iar companiile de turism, ca răspuns la modificările pe piața de profil, au dezvoltat noi strategii de comunicare, noi parteneriate cu stakeholderii locali pentru organizarea și promovarea unor tururi, vacanțe în locuri care au ceva unic, aparte, specific și care le diferențiazăde alte destinații.
1.3.Interdependența dintre turism și procesul globalizării
P. Worsley afirma că "până în zilele noastre societatea umană nu a existat", însemnând că doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspândesc în întreaga lume, în sensul în care până acum niciodată nu s-au aflat pe scenă toți actorii posibili. Intrun fel, posibilitatea unei singure societăți umane mondiale a existat dintotdeuna, din timpul lui homo sapiens, însă ocazia nu a apărut decât acum. Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al dezvoltării legăturilor de interdependență care afecteaza acum pe fiecare dintre noi. Sistemul global nu este doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă și evolueazăsocietățile particulare. Legăturile sociale, economice și politice care traversează granițele dintre state condiționează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare din ele. Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependență crescânda a societății umane este acela de globalizare. Globalizarea are astfel dimensiuni culturale, politice și economice.
In același timp, conform definiției date de Organizația Mondială a Turismului , turismul cuprinde activitățile unei persoane care călătoreste și rezidă pentru o perioadă mai scurtă de un an în afara mediului său de viață obișnuit, pentru relaxare, afaceri și alte scopuri. La fel, Guyer Freuler definea turismul ca fiind „ un fenomen al timpurilor moderne bazat pe creșterea necesităților de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător de a trezi și cultiva sentimente pentru frumusețile naturii, de a le îndrăgi și mai ales de a contribui la creșterea bunăstării oamenilor ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei, precum și al perfecționării mijloacelor de transport”. In prezent, oamenii nu se mai deplasează doar în scopuri migraționiste, pentru comerț sau pelerinaje, ci în principal din plăcere. Dacă la început asemenea activități erau rezervate numai anumitor clase sociale, acum a călători este mai mult decât un privilegiu, este o nevoie. Orice guvern care adoptă o politică în materie de turism și orice firmă care dorește să-și desfășoare activitatea pe piața turistică internațională, trebuie să țină seama de principalele tendințe ce caracterizează această industrie:
ℑ Structurile organizaționale la nivel local, național și internațional au evoluat și ele în ultimii ani, tendința actuală fiind aceea a descentralizării autorității și a separării rolurilor în organizarea turismului. Parteneriatele public-privat (PPP) s-au dovedit de asemenea o soluție propice gestionării anumitor proiecte de dezvoltare turistică, a finanțării campaniilor de promovare etc.
ℑ Una dintre cele mai importante tendințe demografice, care a început deja săse manifeste în Europa de Vest și America de Nord, dar care este încă la începutul ei, este îmbătrânirea populației. Este vorba despre cei care acum au ajuns sau se apropie de vârsta pensionării, dispun de timp liber pentru a călători, au venituri peste medie și un comportament particular în materie de călătorii. Turiștii sunt din ce în ce mai experimentați în materie de călătorii.
ℑ Concurența între destinații este puternică și de aceea fiecare țară trebuie să-și cunoască clientela potențială și să se poziționeze, succesul aparținând celor care știu săvalorifice avantajele comparative pe care le au. Acest fapt a dus la o creștere a cheltuielilor de marketing.
ℑ Aflându-se în interdependență cu alte domenii socio-economice, turismul internațional este vulnerabil din acest punct de vedere. Terorismul, conflictele armate, dezastrele naturale, epidemiile sunt factori externi care pot influența negativ fluxul de turiști străini spre anumite destinații.
ℑ Distribuția și comercializarea produselor turistice este puternic influențatăde dezvoltarea noilor tehnologii ale informației și comunicației. Astfel, noi forme de turism s-au dezvoltat: agroturismul, ecoturismul, turismul comunitar, turismul de aventură, etc.
ℑ Din ce în ce mai multe organizații lucrative și non-lucrative au pornit campanii de sensibilizare în vederea orientării „consumatorilor” către turismul durabil și responsabil.
ℑ Nevoia de a satisface clienții interni (adică angajații), a dus la apariția de tehnici inovante în managementul resurselor umane. De asemenea, o bună adaptare la transformările impuse de globalizare, obligă marile companii să își modifice comportamentul organizațional și să inoveze. Cum este si normal, turismul are atât efecte pozitive, cât și negative. Important nu este ca efectele negative să fie înlăturate complet (obiectiv ce ar fi nerealist), ci doar ca ele să fie reduse, iar oportunitățile să fie sesizate și valorificate. Printre consecințele pozitive ale creșterii investițiilor străine în turism putem cita creșterea numărului de locuri de muncă, creșterea veniturilor și a nivelului de trai. Dar deschiderea către investitorii străini nu are neapărat efecte pozitive majore imediate: „Peste 65% din veniturile provenite din turism în țările mediteraneene se duc în buzunarele unui număr de aproximativ zece firme din țările emițătoare de turiști care posedă sau controlează firmele de transport aerian, tur-operatorii și structurile hoteliere”. Bineinteles, creșterea numărului investitorilor străini duce și la o îmbunătățire a imaginii țării respective, care capătă astfel o credibilitate mai mare în ochii altor potențiali investitori. Pentru a ajuta dezvoltarea industriei turistice locale și a reduce astfel controlul venit din exterior, autoritățile naționale ale multor țări au venit în sprijinul întreprinzătorilor locali prin programe de consiliere, finanțări și subvenții. Trebuie să precizăm faptul că astfel de politici pot fi considerate protecționiste dacă nu îndeplinesc anumite condiții stipulate în acorduri internaționale de genul GATS (General Agreement on Trade in Services). Faptul că anumite țări sau regiuni sunt atractive din punct de vedere turistic, le-a dat acestora o șansă în plus în lupta pentru supraviețuire. Poate unul dintre cele mai importante merite ale turismului este însă promovarea schimburilor culturale, a păcii, a înțelegerii între popoare și a ideii de „comunitate globală”. Mulți văd în turism un mijloc de salvare a economiei naționale, ceea ce este o greșeală, căci o economie „sănătoasă” nu poate depinde doar de un sector economic. Țările care depind în exclusivitate de turism sunt considerate medii fragile, și orice eveniment exterior care influențează negativ turismul, poate avea efecte devastatoare asupra lor. Este greu de făcut o distincție clară între ceea ce este pozitiv și negativ în dezvoltarea turismului pentru că de multe ori impactul pe termen scurt este pozitiv iar pe termen lung este nefast. Alteori, deși la prima vedere impactul este pozitiv, la o analiză mai aprofundată, ne dăm seama că lucrurile nu stau chiar așa. Astfel, deși dezvoltarea industriei turistice duce la crearea de noi locuri de muncă, de cele mai multe ori este vorba despre munci sezoniere și prost plătite.
Capitolul II. Evoluții și tendințe ale turismului actual
2.1.Importanța economică a turismului
In noianul de transformari produse în viata social-economica după al II-lea razboi mondial – introducerea automatizarii, folosirea ciberneticii si tehnicii de calcul in diverse sectoare de activitate, industrializarea agriculturii, conturarea stiintei ca ramura de productie, modernizarea mijloacelor de transport, – societatea omeneasca, indiferent de forma relatiilor de productie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scara planetara. Societatile industrializate, mai mult sau mai putin dezvoltate, au ca trasatura definitorie o importanta concentrare a populatiei in centre urbane, in cadrul carora, pe suprafete restranse, se inregistreaza aglomerari ale locuitorilor de scolarizare si de munca, ale cailor si mijloacelor de transport, ale familiilor in blocuri de locuinte. Societatea industrializata ofera, prin organizarea stiintifica a productiei si a muncii, prin tehnologia moderna si concentrarea intreprinderilor producatoare, posibilitati nelimitate de crestere a productivitatii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societatii, intre care : cresterea veniturilor si a puterii de cumparare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei si a saptamanii de lucru, prin marirea concediilor, cresterea sperantei de viata, dezvoltarea si modernizarea mijloacelor de informare. Volumul crescând și complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei adevărate industrii a călătoriilor și turismului, ceea ce justifică tratarea fenomenului turistic ca o ramură distinctă a economiei naționale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului terțiar. Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicații sociale, politice, culturale și economice. Întrepătrunderea componentelor sale eterogene dă naștere unui specific unic și original, care nu se identifică cu nici una dintre ramurile tradiționale ale economiilor naționale, justificând pe deplin tratarea sa în mod autonom. Trebuie însă precizat că, spre deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, industria călătoriilor și turismului rămâne totuși o ramură de consecință, a cărei dezvoltare în fiecare etapă dată va fi permanent într-o strânsă corelare cu nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale. Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri și beneficiază de servicii; din cheltuielile acestuia și, implicit, din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităților economice ale industriei turismului (transport, cazare, alimentație, agrement etc.), o parte revine direct acestor unități sub formă de profit și de fonduri bănești pentru plata salariilor lucrătorilor ocupați în unitățile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe etc., iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor și bunurilor livrate și a serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesitățile industriei turismului.
Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate și prin prisma veniturilor realizate de forța de muncă angrenată direct sau indirect în industria turismului: procesul de servire a turiștilor face apel la o forță de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale cărei cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al creșterii nivelului de trai, tocmai datorită utilizării mai raționale și mai complete a forței de muncă pe măsura dezvoltării turismului. În momentul în care un obiectiv turistic a fost dat în folosință, el exercită o influență pozitivă asupra economiei regiunii, zonei, stațiunii etc. unde a fost localizat și, într-o accepție mai largă, asupra întregii economii naționale, prin veniturile generate de exploatarea obiectivului respectiv pentru turismul internațional și intern, prin consumul de bunuri și servicii și prin veniturile realizate de forța de muncă utilizată. Analizând turismul ca sector economic distinct, constatăm că acesta include o gamă variată de servicii, începând cu servicii de publicitate, promovare, informare, cazare, alimentație publică, tratament balnear, agrement și divertisment variat.
În ansamblul unei economii naționale, turismul acționează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri și servicii, cerere care antrenează o creștere în sfera producției acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice și indirect în stimularea producției ramurilor participante la: construirea și realizarea de noi mijloace de transport, instalații de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ș.a. Dezvoltarea turismului conduce la un semnificativ spor de producție. Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are și o contribuție aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligență și creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai m are decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. De asemenea, turismul antrenează și stimulează producția din alte domenii. Studiile de specialitate au evidențiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare pa rte de nevoile turismului. Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei țări . Astfel, necesitatea de adaptare a activității turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiștilor determină apariția unor activități specifice de agrement, transport pe cablu. Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă și o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și în special a celor naturale: frumusețea peisajelor, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă.
Pentru țara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenței unor resurse turistice neexploatate și insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilități însemnate de creștere și deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forța de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică. Trebuie menționat și faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puțin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante și atractive resurse turistice naturale și antropice. Datorită acestui fapt el este considerato pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale. O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuția sa la asigurarea unei circulații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și internațional.
Pe lângă consecințele economice, turismul are și o profundă semnificație socio-umană. El acționează, prin natura sa, atât asupra turiștilor în mod direct, cât și asupra populației din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng și asupra calității mediului, a utilizării timpului liber și nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre națiuni. Turismul contribuie nu doar la satisfacerea nevoilor materiale, ci și la satisfacerea nevoilor spirituale ale oamenilor. „Orice pas al unei călătorii devine o aventură a cunoașterii; la fiecare pas mori și învingi de bucurie, ineditul te face să renaști, natura te reînalță pe soclul fiecărei zile, martor la propriul miracol”. Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producție, cu intrări și ieșiri, se observă că aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol fundamental. În consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor sale. Tot în plan socio-economic, dar și politic, trebuie amintit rolul deosebit de important al turismului în intensificarea și diversificarea legăturilor între națiuni pe plan mondial. Într-adevăr, alături de comerțul propriu-zis, turismul internațional tinde să devină una din formele principale de legătură dintre oameni situați pe continente diferite. Dezvoltarea sectoarelor de prestări servicii, ca operații auxiliare sau complementare schimburilor de mărfuri, valorificarea inteligenței tehnice în paralel cu mărfurile vândute, dezvoltarea activității turistice ș.a. au mărit importanța acestei relații de tip nou și au creat necesitatea stabilirii unei noțiuni cuprinzătoare, care să însumeze în mod rațional toate aceste operațiuni. Ținând seama de caracterul nepatrimonial al acestor relații, s-a acceptat convențional, cuprinderea totalității lor în noțiunea de „comerț invizibil”. Rolul pe care acest gen de relații îl are în activitatea economică a statelor rezultă din modul cum influențează disponibilitățile valutare de care dispune o economie națională și din aportul lor la efortul unei țări pentru dezvoltarea economiei naționale.
Insa, in acelasi timp, societatea industrializata are si efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestandu-se sub forma agresivitatilor biologice (poluare, lipsa de miscare), precum si a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrangerile din viata sociala si profesionala). De aici, si nu numai, dorinta si tendinta oamenilor societatii contemporane de a-si petrece timpul liber calatorind, cautand sau visand la colturi linistite din natura, vizitand orase si sate pentru a cunoaste oameni si locuri, sau pentru a-si ingrijii sanatatea. Si cum numarul populatiei a crescut considerabil in majoritatea tarilor, iar influenta factorilor distanta-timp a fost diminuata simtitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate de petrecere placuta si utila a timpului liber – a cunoscut o "explozie" fara precedent, constituind una din cele mai remarcabile trasaturi ale epocii contemporane.
Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet, turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii importante asupra evolutiei economiei si societatii, asupra relatiilor internationale. Turismul prezinta trasaturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, asa cum apreciaza unii autori , intr-o ramura a economiei nationale, ramura care, prin specificul sau, se integreaza in sectorul tertiar.
Referitor la rolul turismului in cadrul economiei nationale, literatura de specialitate evidentiaza faptul ca el are "un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si culturilor diferitelor tari de referinta". Turismul joaca un rol important in viata economica si sociala, actioneaza ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o parghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultura si civilizatie al oamenilor. Turismul prezinta o complexitate in continua crestere, in plan economic sintetizeaza rezultatele unui mare numar de activitati, in plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber. Importanta sociala a turismului poate fi evidentiata sub urmatoarele aspecte:
Turismul contribuie la mentinerea echilibrului biologic si fiziologic al omului contemporan, pentru care turismul ofera solutii la constrangerile de tot felul la care acesta este supus.
Turismul apare ca un mijloc de educare, de ridicare a nivelului de cultura, de instruire si civilizatie al oamenilor in calitate de turisti, dar si a populatiei locale aflata in zonele receptoare de turisti.
Turismul contribuie la mentinerea sanatatii omului contemporan prin faptul ca-i ofera acesuia destinderea, refacerea fortei de munca prin odihna, miscare, tratamente balneo-medical.
Turismul influenteaza calitatea vietii ata in mod direct (determina cresterea calitatii vietii) cat si in mod indirect (determina cresterea altor ramuri economice care pot influenta pozitiv nivelul calitatii vietii).
Turismul impune noi relatii interumane, faciliteaza schimbul de idei si consultarea de opinii ceea ce conduce la desavarsirea formarii intelectuale, la largirea orizontului cultural, iar pe de alta parte, la mai buna intelegere intre popoare, la apararea pacii in lume.
Turismul international se afirma cat mai mult ca factor de intensificare a legaturii dintre natiuni, contribuie la promovarea unei mai bune intelegeri intre popoare.
Rolul turismului nu trebuie privit numai prin consecintele de ordin social, ci si economic, putand fi subliniate cu urmatoarele:
Turismul indeplineste o functie economica importanata intrucat contribuie la creearea si utilizarea venitului national.
Turismul contribuie la ridicarea social-economica a unor zone, asigurand eliminarea decalajelor interregionale.
Activitatea turistica face posibila preluarea unei parti a consumului intern casnic si antrenarea circulatiei banesti, determinand atenuarea fenomenului inflationist.
Turismul valorifica zonele bogate in resurse turistice naturale si antropice neepuizand "materia prima", valorifica acele elemente care n-ar fi putut fi puse in valoare in cadrul altei activitati.
Turismul prezinta si vocatie ecologica intrucat, in strategia dezvoltarii turistice, se impun masuri de protejare mediului, a valorilor fundamentale a existentei umane, a peisajului, a apei, a aerului, florei, faunei.
Turismul se constituie intr-o importanta sursa de valuta fara a necesita eforturi deosebite pe plan extern, o sursa de valorificare in conditii mai avantajoase a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mijloace destinate exportului; turismul se manifesta ca un important capitol al exporturilor denumit export intern, oferind piata de desfacere unei game variate de produse si servicii care, in alte conditii nu se pot exporta sau se exporta in cantitati mai mici, cu eforturi si riscuri mai mari. Aceasta forma de export, caracterizata prin consum la locul de productie si eterogenitatea produselor si serviciilor solicitate este si foarte eficienta: ea presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, promovare, a taxelor vamale, comosioanelor. Turismul international influenteaza balanta de plati prin intermediul balantei valutare a turismului care, in functie de natura sa, poate compensa, reduce sau agrava o balanta de plati deficitare.
Pe langa efectele economice si sociale directe, turismul determina obtinerea unor efecte indirecte, prin impulsionarea celorlalte ramuri si sectoare ale economiei (industriei, agricultura, transporturi, etc.), in asa numitul efect mutiplicator. Turismul mondial este valorificat în mod tradițional prin sosirile turistice internaționale și încasările de la turismul internațional. Evoluția acestor indicatori demonstrează tendința permanentă de creștere în cadrul industriei turistice mondiale. Tradițional, expansiunea turismului internațional a început cu anii '60 ai secolului XX, cînd fenomenul turismului capătă o amploare globală, cu un număr de sosiri turistice internaționale de peste 50 de milioane, iar după anii '60 – '70 caracteristicile turismului de masă pe plan mondial, ritmul de creștere în turismul internațional au dimensiuni spectaculoase. În ultimii 40 de ani ai secolului XX numărul vizitatorilor în cadrul turismului internațional, a sporit aproape de 14 ori, atingînd în anul 2002 o cifră record de 715 milioane sosiri. Ritmul mediu anual de creștere a numărului de sosiri turistice internaționale cu 4,3%, remarcat după anul 1990 pînă în anul 2000 reflectă viabilitatea și rezistența turismului internațional în fața fluctuațiilor economice .
Cu părere de rău, evenimentele tragice din 11 septembrie 2001 din SUA au avut efecte negative asupra circulației turistice internaționale în toate regiunile de pe glob. În anul 2001 sosirile de turiști internaționali au atins cifra de 692 milioane, în comparație cu 697 milioane în anul 2012 (-0,6%). Turismul internațional reprezintă o parte integrantă a procesului de specializare internațională, alături de alte servicii și de producția de mărfuri, iar circulația turistică internațională este bazată pe specializarea internațională în turism și evoluează în urma accentuării și extinderii acestei specializări. În ultimele decenii turismul a devenit una dintre cele mai vaste și mai dinamice industrii mondiale. Conform estimărilor Consiliului Mondial de Turism și Călătorii (WTTC), în anul 2001 turismului i-au revenit 10,7% din PIB-ul mondial, iar în următorii zece ani, conform previziunilor, ponderea turismului va crește pînă la 11%.
În Uniunea Europeană aceste cifre sînt de 12,2% și, respectiv, 12,9% pentru aceleași perioade de referință (cifrele exprimă impactul direct și indirect al turismului). Turismul se numără printre primele cinci poziții de export global pentru 80% din țările lumii, în special din Europa, Orientul Mijlociu și SUA. Ponderea turismului în exportul mondial de mărfuri și servicii este de 12,8%, iar ponderea turismului în exportul european – de 13,6% (datele pe anul 2001).
Turismul este un domeniu generator de noi locuri de muncă. Conform estimărilor WTTC, în anul 2001 în turismul mondial au fost angajați 8,2% din totalul salariaților, ceea ce reprezintă o persoană din fiecare 12 persoane angajate. Prognozele pentru anul 2011 demonstrează că numărul angajaților în turism va constitui 9,0% din numărul total al angajaților pe plan mondial. În Uniunea Europeană ponderea celor angajați în turism în anul 2001 este mai mare decît cea mondială, constituind 12,3% din total, respectiv 1 persoană din fiecare 8 persoane angajate. Pentru anul 2011 se presupune o creștere a acestui indicator pînă la 14%. Contribuția turismului la utilizarea brațelor de muncă și crearea noilor locuri de muncă denotă importanța social-economică a acestui sector.
Creșterea investițiilor capitale în turism vorbește, de asemenea, despre importanța economică a acestui domeniu pe plan mondial. Astfel, în anul 2001 ponderea turismului în investițiile totale mondiale a constituit 9%, iar în Uniunea Europeană – 10%.
Din totalul sosirilor turistice mondiale 60% reprezintă călătoriile de vacanță, iar 30% – călătoriile de afaceri. Conform previziunilor OMT, evoluția turismului internațional va fi în continuă ascensiune. Astfel, ritmul mediu anual de creștere a sosirilor turistice internaționale va fi de 4,2% pînă în anul 2010 și 4,5% în perioada anilor 2010-2020.
Datele sus-menționate demonstrează, de asemenea, importanța economică și socială a turismului pe plan mondial. Concluzia este următoarea: nu putem ignora acest domeniu puternic și dinamic al economiei mondiale și nici nu putem să rămînem în afara dezvoltării turistice mondiale.
2.2.Realizări și tendințe semnificative ale turismului pe plan mondial
Evoluția, atât a turismului, cât și a turismului internațional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendință de creștere datorită influenței factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internațional are, în această situație, cea mai importantă creștere datorită dorinței oamenilor de a vizita alte țări, de a cunoaște alte civilizații, obiceiuri dar și datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide și mai confortabile pe distanțe din ce în ce mai lungi. World Tourism Oorganization prevede o încetinire a ritmului de creștere atât a sosirilor, cât și a încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creștere situate în jur de 4% (echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a circulației turistice internaționale.
World Tourism Organization consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internațional va ajunge la 1,56 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în țările învecinate (regionale) și 0.4 mld vor fi călătorii pe distanțe lungi (inter-regionale).
În tabelul 2 se poate observa creșterea susținută a zonei Asia-Pacific care, în perioada 2010-2020 își va dubla numărul de sosiri internaționale și va devansa în ceea ce privește cota de piață continentul american. Cea mai mare rată de creștere anuală o are zona Orientului Apropiat, aceasta dublându-și numărul de sosiri internaționale în același interval. Repartizarea sosirilor internaționale pe regiuni geografice confirmă poziția de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est și Pacific (397 milioane) și de continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat și sudul Asiei.
(a) Intraregional include sosirile din țări de origine nespecificate.
(b) Long-Haul este definit ca restul, mai puțin turismul intraregional.
Călătoriile pe distanțe lungi vor avea o tendință de creștere mai accentuată (5.4%/an) decât călătoriile pe distanțe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe distanțe scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să dețină aproape 76% din piața turismului internațional. În privința încasărilor din turismul internațional se apreciază atingerea sumei de 2000 mld USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în întreaga lume.
Referitor la piața europeană din care face parte și Moldova, World Tourism Organization identifică mai multe tendințe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat, printre care previziunea că sosirile internaționale de turiști să atingă 1,56 miliarde în 2020 cu o creștere medie anuală de 4,1%, estimându-se că vor crește călătoriile pe distanțe lungi – de la 18% la 24% în 2020 – în detrimentul călătoriilor inter-regionale. Pot spune că până în 2020 Europa Centrală și de Est va atrage mai mulți turiști decât țările din Europa de Vest. De asemenea, printre previziuni se află și aceea că sosirile internaționale de turiști în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o creștere anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piață a Europei. Am certitudinea că Franța va rămâne cea mai importantă țară receptoare de turiști din Europa având în vedere faptul că până în 2020 se va ajunge la aproape 106 milioane de turiști internaționali. Cele 10 țări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turiști, 92% dintre ei fiind atrași de Grecia, Bulgaria, România și Croația. Acest lucru se datorează unei creșteri anuale de 4,6% în perioada 1995-2020. Pe lângă aceste previziuni de natură pur economică sunt necesare și anumite previziuni de natură social-psihologică pentru a putea înțelege nevoile sau dorințele noilor turiști și a veni în întâmpinarea lor cu produse și servicii care să satisfacă întocmai așteptările acestora. Organizația Mondială pentru Turism identifică tendințele care se vor manifesta, în acest sens, pe piața europeană; interesul alocat turismului de către conducere, este printre cele mai importante, astfel că acesta este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice obținute decât pentru beneficiile sociale și îmbunătățirea calității vieții. De asemenea creșterea concurenței între destinațiile de vacanță și alte forme de petrecere a timpului liber, creșterea importanței internetului ca mijloc de promovare și vânzare, dar și parcurile de distracții tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea unei game largi de atracții și facilități într-o zonă relativ compactă ajută la atingerea obiectivului clar, anume atragerea de noi turiști. Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creșterea numărului de călătorii intraregionale, creșterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea și ea ca efect creșterea călătoriilor intraregionale, foarte importantă este cultura care reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiștii europeni.
Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât și cele psiho-sociologice sunt necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluției și cerințelor pieței. Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe termen scurt ale pieței. Pentru a deveni cu adevărat un motor de creștere economică, activității turistice trebuie să i se acorde importanța cuvenită în sensul considerării ca sector prioritar al economiei naționale. Odată îndeplinit acest deziderat se poate realiza o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea turismului, concomitent cu dezvoltarea întregii economii naționale.
Călătoriile turistice spre destinații tot mai îndepărtate și vizitarea a două sau mai multe țări în timpul unei singure vacanțe, au perspectivă să devină caracteristice pentru mișcarea turistică internațională a perioadelor viitoare. Ca rezultat al civilizației contemporane, turismul va contribui din ce în ce mai mult la sensibilizarea ființei umane față de realitățile din locurile vizitate, la cultivarea unui climat de înțelegere reciprocă între oameni, tocmai prin forța de convingere pe care o exercită asupra turistului contactele cu populația din locurile alese drept destinație a călătoriilor. Creșterea continuă a numărului celor care participă la activitățile turistice are, prin urmare, pe lângă importante consecințe economice, efecte benefice deosebit de puternice pentru viața pașnică a cetățenilor din diverse țări. Se poate afirma, fără niciun fel de exagerare, că între colaborarea și pacea internațională și numărul turiștilor internaționali există o interdependență în continua amplificare. Modalitățile de realizare a „consumului turistic”, ca formă specifică de consum a societății, sunt extrem de diverse. Între acestea un rol important revine și acestui gen de consum, care contribuie la cunoașterea culturii naționale a altor națiuni, de educare și apropiere a oamenilor, în spiritul înțelegerii și colaborării reciproce. Turismul a permis oamenilor să depășească mentalitatea de a fi legați de o singură destinație și de a se confrunta cu alte lumi imaginate. În esență, turismul reprezintă compresia timp-spațiu a societăților, ca urmare a diminuării costurilor și a ușurinței în creștere a traficului internațional de călători în scopuri de petrecere a timpului liber, prin permiterea unui număr tot mai mare de oameni din aproape toate clasele sociale să scape de rutina mediului din care fac parte. Aceasta a determinat ca, de-a lungul timpului, un număr în continuăcreștere de destinații să investească în dezvoltarea turismului, transformându-l într-un motor cheie al progresului socioeconomic la nivel mondial, prin crearea de locuri de muncă și companii de profil, prin dezvoltarea infrastructurii și atragerea investițiilor. Ca serviciu comercializat la nivel internațional, turismul receptor a devenit una dintre categoriile majore de comerț. Venitul global generat de turismul receptor, incluzând transportul de călători, a depășit 1.000 de miliarde dolari SUA în 2012. Exporturile turistice au reprezentat 30% din exporturile mondiale de servicii comerciale și 6% din exporturile totale de bunuri și servicii. La nivel global, ca și categorie de export, turismul s-a situat pe locul patru după carburanți, produse chimice și produse auto. Pentru multe din țările aflate în curs de dezvoltare, turismul reprezintăprincipala sursă de venit, generează locuri de muncă deosebit de importante la nivelul comunităților și creează posibilități de dezvoltare. Contribuția turismului la activitățile economice la nivel global este estimată a fi de 5%, iar la generarea locurilor de muncă de 6-7% din numărul total de locuri de muncăla nivel mondial (direct sau indirect). Contribuția turismului la produsul intern brut (PIB) se situează, la nivel mondial, la aproximativ 5% și se situează, pentru economiile avansate și diversificate, între 2% (în țările în care turismul este un sector relativ mic) și 10% din PIB (în țările în care turismul este un pilon important al economiei). Pentru țările aflate în curs de dezvoltare sau pentru statele insulare, unde turismul este un sector economic cheie, procentul din PIB tinde să fie chiar mai mare.
Parte integrantă și importantă a economiei mondiale, industria turismului a resimțit din plin efectele crizei economico-financiare globale. Cauzele acestei crize sunt diverse, iar lipsa comunicării a avut rolul ei în deteriorarea situației actuale. Numeroși savanți și economiști au identificat diferite cauze ale crizei actuale, însă nu s-a realizat nicio analiză profundă a rolului pe care îl are comunicarea în situația economică actuală. Comunicarea joacă un rol deosebit în realizarea interconexiunilor unui sistem, iar lipsa ei sau realizarea într-un mod ineficient duce la prăbușirea sistemului. Turismul, care joacă rolul său în economia mondială, a avut, de asemenea, un declin puternic, iar ca un efect negativ al globalizării, recesiunea globală a făcut ca 2012 să fie unul dintre cei mai dificili ani pentru sectorul turistic.
Sosirile turistice internaționale pentru afaceri, agrement sau cu alt scop au totalizat 880 milioane în 2012, corespunzător unui declin la nivel mondial de 4,2%. Acest sector a cunoscut o creștere de 2% în ultimul trimestru al lui 2012, după ce în primele trei trimestre s-au înregistrat scăderi de 10%, 7% și, respectiv, 2%. La nivel mondial, deși s-au înregistrat scăderi cauzate de criza economicăîn majoritatea destinațiilor turistice în 2012, nu s-au făcut remarcate diferențe semnificative în topul primelor zece destinații mondiale, luând în considerarea sosirile turistice internaționale. În ceea ce privește încasările din activitățile turistice, clasamentul rămâne neschimbat comparativ cu 2011. Liderul mondial al destinațiilor turistice, în ceea ce privește sosirile, rămâne Franța, în timp ce SUA a atras cele mai multe încasări din turism (92 miliarde dolari SUA).
Conform Barometrului Turismului Mondial UNWTO, turismul internațional și-a revenit puternic în 2010. Sosirile turistice au crescut cu aproximativ 7% până la 935 de milioane, după perioada de declin de 4% din 2012, anul lovit cel mai puternic de criza economică mondială. Majoritatea destinațiilor mondiale au prezentat cifre pozitive, însă recuperarea s-a realizat la viteze diferite și a fost condusă, în primul rând, de economiile în curs de dezvoltare. Recuperarea dată de creșterile de 5% în economiile dezvoltate și de 8% în cele în curs de dezvoltare reflectă situația economică globală și va domina anul 2011 și viitorul apropiat. Asia, cu o creștere de 13% față de 2012, a fost prima regiune care și-a revenit și care a cunoscut, în fapt, cea mai puternică recuperare în 2010. Creșterea sosirilor turistice internaționale a atins un nou record, de 204 milioane în 2010 față de 181 milioane în 2012. În Africa, fiind, de altfel, singura regiune cu cifre pozitive în 2012, creșterea a fost de 6%, până la 49 milioane și s-a menținut trendul ascensional pe tot parcursul lui 2010, unul dintre evenimentele care au contribuit la acest trend crescător fiind Cupa Mondiala FIFA din Africa de Sud, în timp ce în Orientul Mijlociu, aproape toate destinațiile au cunoscut o creștere de peste 10%.
În ceea ce privește Europa, în 2010 creșterea a fost una mai lentă, de aproximativ 3% față de anul precedent, în mare măsură cauzată de erupția vulcanului Eyjafjöll și a incertitudinilor economice din zona euro. Deși unele regiuni europene au cunoscut o recuperare mai rapidă, nu a fost suficient pentru a se depăși pierderile suferite în 2012. Continentul american a reculat din declinul din 2012 cauzat de greutățile economice din America de Nord și de impactul gripei A(H1N1). Creșterea economiei SUA a ajutat din plin la revenirea economiilor din America Latină (+10%). Cererea în turismul internațional s-a menținut pe un trend crescător, în pofida incertitudinilor economice pe unele piețe importante, a dezastrelor naturale, a tulburărilor politice și sociale din unele țări etc. și, astfel, turismul s-a dovedit a fi un sector foarte elastic. Pentru 2011 se previzionează menținerea creșterii cererii în sectorul turistic, cu variații mici comparativ cu 2010, o creștere situată între 4% și 5%. Unul din efectele negative ale crizei economice mondiale rămâne pierderea locurilor de muncă, fapt neameliorat nici în 2011.
2.3. Globalizarea și schimbările climatice ca o confluență a turismului actual
Globalizarea nu este un fenomen complet nou în plan economic și social. Practic, acesta se identifică și în alte etape istorice ale societății umane. Potrivit organismelor internaționale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional), globalizarea constituie un fenomen de creștere în relațiile economice și comerciale internaționale cu consecințe directe asupra domeniului politic, juridic, economic, socio-cultural; cele mai vizibile influențe se văd în structura activităților economice, în sensul că se produce dinamizarea evidentă a unor activități economice în comparație cu altele.
După anii 1989-1990, odată cu schimbările structurale din fostele țări socialiste se constată că globalizarea a căpătat forme moderne de manifestare prin apariția unor puternice interdependențe economice mondiale și puternice restructurări sociale. În domeniul turismului fenomenul de globalizare se manifestă prin multiplicarea resurselor turistice folosite, prin aplicarea tehnologiilor moderne în creșterea calității serviciilor turistice. Astfel se manifestă o diversificare a formelor de turism (turism de afaceri, turism medical, de shoping, pentru festivaluri artistice etc.). În plus, apare o ridicare a cerințelor privind clasificarea unităților turistice în funcție de numărul și calitatea serviciilor turistice oferite. În acest sens, se constată o expansiune a lanțurilor hoteliere internaționale, care își deschid și preiau noi unități turistice în tot mai multe țări. În aceste condiții, fenomenul de globalizare ascute concurența și sprijină creșterea competitivității în cadrul industriei turistice, managerii structurilor turistice sunt interesați să păstreze constant calitatea serviciilor, să se facă o promovare dinamică pentru a cuceri noi piețe turistice. Aplicarea de sisteme computerizate și de programe informatice a deschis prin mondializarea lor o nouă etapă a globalizării; astfel se constată o tendință de transnaționalizare a turismului, generând noi fluxuri turistice.
În ciuda unor aspecte pozitive, globalizarea economică aduce cu sine dispariția unor activități economice care nu mai sunt cerute de piață și stratificări sociale evidente, pierderea controlului social. Astfel, apar fenomene de polarizare socială, evidente, fapt ce determină micșorarea numărului de potențiali turiști. În plus, se extind modele culturale străine, care contribuie la diminuarea propriei identități culturale, în societăți tradiționale, de pierdere a diversității. În mod concret, globalizarea, reprezintă în esență prin extinderea formelor moderne ale democrației, de răspândire a economiei de piață determină o omogenizare a formelor de turism și a calității serviciilor; singurele elemente de diferențiere sunt date de valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice, de dotările și amenajările turistice, de modul în care sunt realizate programele turistice. Ceea ce trebuie analizat mai în detaliu sunt implicațiile sociale ale globalizării pentru a se evita extinderea grupurilor umane marginalizate, prin care se pierd un mare număr de potențiali turiști, potrivită extinderii sărăciei și a instabilității materiale. Alături de globalizarea economică un alt fenomen cu multiple consecințe asupra turismului, îl constituie schimbările climatice globale. În ultimele 3-4 decenii au apărut tot mai multe contradicții între mediul natural și cel creat de om. Exploatarea mediului a fost unul continuu, care a mers în concordanță cu dezvoltarea societății umane. Valorificarea tot mai dinamică a resurselor oferită de natură a crescut gradul de epuizare a unora, a limitat condițiile de regenerare a altora și a distrus ireversibil multe peisaje naturale deosebite. Dezechilibrul dintre nevoi și resurse a condus la extinderea formelor de poluare.
La nivelul cercetărilor științifice actuale se consideră că există câteva cauze majore care au determinat: apariția schimbărilor de climă; creșterea rapidă a populației, accelerarea defrișărilor forestiere, supraexploatarea resurselor de apă, creșterea volumul de emisii de gaze cu efect de seră. Efectele cele mai vizibile sunt exprimate prin multiplicarea numărului de uragane, furtuni, inundații puternice, creșterea nivelului apelor mării, ploi acide, reducerea masei de gheață din jurul Polului Nord și a celor montani din masivele montane înalte, modificări ale curenților oceanici. Conform, oamenilor de știință cu preocupări de mediu arată că sistemul climatic al planetei are un grad ridicat de fragilitate și poate suferi modificări ireversibile. Efectele schimbărilor climatice nu sunt uniforme ci se manifesta diferențiat de la un continent la altul și de la o regiune geografică la alta.
Ceea ce surprinde este caracterul distructiv puternic al unor asemenea manifestări. În acest sens se constată violența unor uragane, ploi asociate cu inundații (SUA – uraganul Katrina, 2001; Italia – ploi și inundații în 2008; Brazilia – inundații în 2008). Alt fenomen este acela al creșterii valorilor de temperaturii medii multianuale, astfel s-a schimbat configurația termică a anotimpurilor. Astfel, pe măsură ce suprafața acvatică a oceanelor se încălzește furtunile devin tot mai puternice; în plus în anotimpurile estivale se înregistrează temperaturi foarte ridicate și creșterea perioadelor de secetă. În acest context în multe orașe europene și nord-americane, în perioada 2004-2008 au crescut temperaturile de peste 37-39°C, pentru perioade de 7-10 zile. Multe orașe pe glob au înregistrat noi recorduri de temperaturi ridicate în sezonul de vară (Paris, Atena, New York, Las Vegas, ajungând la peste 40°C și până la 44°C, la umbră). În alte așezări urbane și rurale de pe glob cu real potențial turistic se înregistrează în anotimpul de iarnă temperaturi foarte scăzute, furtuni de zăpadă sau inundații puternice. Aceste aspecte influențează foarte mult industria turistică. Multe resurse turistice și naturale au suferit distrugeri importante, cu dificultăți de recuperare, protecție și conservare. Perioadele din an, cu temperaturi ridicate reduc fluxurile turistice, furtunile, uraganele distrug multe dotări și amenajări turistice. Creșterea apelor oceanelor, provoacă dispariția micilor insule din Oceanul pacific și Indian care se sprijină foarte mult pe activități agricole tradiționale și turism. În alte condiții, iernile cu temperaturi ridicate duc la scăderea ninsorilor și a stratului de zăpadă, astfel se reduce perioada practicării sporturilor de iarnă în multe masive montane; acest fenomen este mult mai vizibil în Europa și America de Nord. Diminuarea influențelor negative asupra turismului se poate realiza prin utilizarea energiei alternative, limitarea consumului energetic, de combustibili fosili, a celei de apă, reciclarea deșeurilor, eficientizarea consumului pentru fiecare unitate turistică și pe turist. De asemenea, efectele negative ale schimbărilor climatice conduc la creșterea gradului de sărăcie în așezările rurale și urbane afectate de catastrofe naturale, prin distrugerea unităților economice, a locuințelor și a bunurilor existente.
Ambele aspecte – ale globalizării și ale schimbărilor climatice globale au un impact major asupra dezvoltării durabile. Prima influențează dezvoltarea durabilă prin următoarele cerințe:
extinderea eficienței economice ca suport al reducerii costurilor și consumurilor de materii prime;
aplicarea unor reglementări financiare unitare care pot stimula investițiile în protecția mediului;
standardizarea cerințelor de calitate pentru produsele finite și serviciile oferite pe piețele comerciale.
A doua participă direct la formularea politicilor internaționale și naționale de mediu. Aceste politici au scop respectarea unor reglementări și realizarea unor sisteme de control a poluării, de urmărire și înregistrare a hazardurilor naturale și antropice. Pentru a se reduce nivelul de poluare cu efect direct asupra calității mediului și a modului de manifestare al acestuia se aplică o serie de taxe suplimentare și se acordă permise de poluare pe termen limitat. Astfel, aplicarea unor instrumente economice și financiare stricte pot contribui la sprijinirea aplicării principiilor de dezvoltare durabilă. Certificarea unor unități economice din turism și a unor servicii conform cerințelor de mediu pot determina pe termen mediu și lung o mai bună conservare a resurselor turistice, evitarea risipei, a degradării acestora. Aplicarea reconstrucției ecologice în multe zone industriale, agricole, urbane, ajută la refacerea parțială a componentei de mediu și deschid calea dezvoltării funcției turistice în mod controlat.
Aplicarea cerințelor de dezvoltare durabilă are implicații multiple. Existența unor ținte generale și specifice aduc avantaje reale în asigurarea unei creșteri economice sănătoase în echilibru cu păstrarea calității actuale a mediului înconjurător. În acest sens se pot prezenta următoarele avantaje:
redactarea și aplicarea unui cadru legislativ și instituțional, în acest sens instituțiile guvernamentale dețin departamente cu preocupări privind dezvoltarea durabilă; de asemenea reglementările legislative pot impune măsuri restrictive asupra poluării și de aplicare a unor indicatori specifici de evaluare.
politici și strategii prin care se stabilesc obiectivele principale și secundare și apoi transformarea acestora în acțiuni; prin intermediul acestora se pot crea programe de gestionare durabilă a mediului natural și antropic existent; toate politicile elaborate asigură prezentarea coordonatelor generale ale dezvoltării durabile, iar strategiile stabilesc elementele de competitivitate, reducerea decalajelor de productivitate în strânsă relație cu protecția mediului și reconstrucția ecologică a zonelor naturale degradate;
abordarea resurselor înseamnă că fiecare program de acțiune să dispună de fonduri de punere în realitate a obiectivelor prioritare; în acest context un rol esențial îl deține politica bugetară și financiară, nivelul inflației, a evoluției cursului de schimb; găsirea de resurse pentru respectarea cerințelor dezvoltării durabile presupun retehnologizare, modernizare a multor sectoare economice; în domeniul turismului alocarea de resurse se face prin parteneriatele public-private și realizarea de proiecte eligibile pentru fondurile europene dedicate protecției mediului;
tehnici și tehnologii nepoluante oferă soluțiile de reducere a formelor de poluare, de punere în practică a conceptului de dezvoltare durabilă; rolul acestora este acela de a reduce consumurile energetice, a celor de combustibili fosili și minereuri; în plus sunt necesare instalații și echipamente de control a emisiilor în industria turismului există posibilitatea de a se utiliza energii alternative, să se reducă poluările punctuale (a apei, a solurilor, prin gunoaie și deșeuri, a distrugerii naturii sălbatice prin dotări turistice adecvate).
Dezvoltarea durabilă deține avantaje vizibile în momentul în care este însoțită de acțiuni orientate către protecția mediului. În plus, acest tip de dezvoltare economică solicită contribuția unităților de cercetare-inovare pentru a se asigura noi mijloace și soluții ecologice.
Societatea umană modernă a realizat rapid faptul că nivelul actual de producere a bunurilor, serviciilor contribuie direct la distrugerea mediului înconjurător; inițiativele au fost de multe ori fragmentate și nu au avut caracter obligatoriu pentru toate statele lumii. În ultimele patru decenii se înregistrează o implicare a multor actori (parteneri) care dețin o viziune mai precisă a intervențiilor necesare.
În acest sens, pot fi semnalate programe derulate de Fondul Monetar Internațional, PNUD, Phare, Life Mediu, agenția Europeană de Mediu. Prin aceste programe se creează o modelare a procesului economic în favoarea ocrotirii naturii. De asemenea, se ajunge la schimbarea mentalităților, comportamentelor pentru a schimba percepția populației despre importanța echilibrului ecologic al ecosistemelor naturale. Punerea în aceeași ecuație a avantajelor și a participanților care pot realiza dezvoltarea durabilă aduce în prim plan conștientizarea din partea populației și implicarea în luarea deciziilor economice și sociale. În acest fel prin prisma dezvoltării durabile se pune accent pe o nouă redistribuire mai echitabilă a veniturilor care se poate realiza la nivel intergenerații și intragenerații.
La nivelul economiei naționale, turismul face parte din sistemul serviciilor, având în vedere modul de evoluție a pieței turistice interne și externe, turismul deține componente macrostructurale, mezostructurale și microstructurale. Componenta macrostructurală pornește de la relația pe care o are turismul cu celelalte ramuri economice. Toate schimbările și ajustările macroeconomice afectează și acest sector de activitate. În mod concret la acest nivel macroeconomic turismul trebuie să atingă capacitatea de a produce o gamă variată și atractivă de servicii care să ajungă la avantaje comparative față de alte produse similare și să fie în concordanță cu protecția mediului. Latura mezostructurală include o serie de acțiuni care influențează direct și indirect orice activitate turistică majoră. Astfel, există următoarele categorii de acțiuni:
acțiuni instituționale, prin care organisme guvernamentale centrale și regionale locale își pot elabora politici de dezvoltare, stabilind principalele priorități;
acțiuni legislative prin care se stabilesc coordonatele de dezvoltare, control, promovare a produselor și a serviciilor turistice;
acțiuni de alocare a resurselor prin care se pot defini modalități de exploatare a resurselor turistice, dar și cele energetice cu impact direct asupra costurilor finale;
acțiuni de mediu prin utilizarea de echipamente nepoluante, în unitățile turistice generatoare de servicii turistice multiple.
La nivel microeconomic, s-au conturat câteva principii generale valabile care sunt aplicabile prin orice industrie turistică, din orice țară:
în turism, mediul înconjurător are cea mai mare valoare și importanță fiind suportul acestuia;
în turism, produsele și serviciile turistice să fie în corelație cu întregul potențial disponibil la nivel urban și rural, dar și cu influențe turistice;
în turism, programele propuse și derulate trebuie să fie în concordanță cu caracteristicile calitative și cantitative ale resurselor existente;
în turism trebuie să existe inițiative prin care să se asigure o poluare minimală a mediului și să sprijine acțiunile de reecologizare;
în turism pot fi exploatate și valorificate resursele naturale și culturale mai puțin cunoscute, dar autentice, singulare care pot atrage turiști și pot limita orientarea către zonele cu fluxuri turistice puternice.
Aspectul macroeconomic este implicit legat de reformele economice și de măsurile de ajustare a unor sectoare economice. Fenomenul este mult mai complex și presupune calitatea creșterii generale a industriei turismului, multiplicarea locurilor de muncă, găsirea surselor necesare de finanțare, investiții în infrastructura generală și specifică. Componenta macrostructurală se traduce prin efecte directe și asupra formelor de turism. Astfel fiecare formă majoră de turism (montan, balnear, litoral, cultural) își are propriile caracteristici și pot deține strategii proprii de dezvoltare durabilă. În cadrul acestor forme de turism pot fi identificate acele aspecte ce asigură o dezvoltare durabilă.
În acest sens există realizarea de strategii de dezvoltare durabilă pentru fiecare formă de turism în parte are rolul de arăta modul de valorificare a resurselor disponibile fără a atinge degradarea și epuizarea lor rapidă. Prin intermediul acestora se încearcă realizarea unui echilibru între calitatea și cantitatea resurselor turistice și nivelul de dezvoltare a produselor turistice. În acest context fiecare formă de turism poate să beneficieze de măsuri restrictive și permisive pentru a diversifica sau restrânge programele turistice, în funcție de impactul acestora cu mediul înconjurător. Astfel, se pot enunța o serie de acțiuni specifice:
realizarea unor instrumente de reglementare, control a activităților turistice existente la nivelul fiecărei forme de turism (ex. zone sanitare pentru resursele de ape minerale, exploatarea plajelor, modul de construcții în Delta Dunării etc.);
realizarea de instrumente economice, prin taxe și impozite pentru utilizarea unor resurse naturale și culturale vulnerabile;
realizarea de norme pe unitatea economică sau pe turist privind consumul sau deșeurile, apele uzate produse;
realizarea de proiecte pentru finanțarea unor acțiuni de reecologizare a unor resurse naturale cu valențe turistice.
Toate acestea conduc la obținerea unei eficiențe statice și dinamice în funcționarea fiecărei forme de turism. Existența unor măsuri restrictive de mediu trebuie să includă o serie de acțiuni, măsuri compensatoare. Transformarea politicii de mediu în instrument de frână în dezvoltarea formelor de turism determină distorsiuni în piața serviciilor turistice și modifică major promovarea produselor turistice. Nivelul microeconomic se referă strict la activitățile care există în orice unitate economică de turism (cazare, alimentație, agrement, transport, tratament balnear). Fiecare activitate presupune un consum de energie, materii prime bunuri semifinite și finite. Pentru a diminua impactul asupra mediului înconjurător se impune un control al consumurilor curente; în acest context, un rol esențial îl are nivelul de dotare cu echipamente și aparatură performantă, prin care se reduc pierderile dar se evidențiază consumul.
În evoluția sa, societatea umană a beneficiat de aproape toate resursele disponibile ale planetei, fenomen evident mai ales în ultimele trei secole de dezvoltare socio-economică continuă. Urmările dezvoltării economice, sociale, urbanistice și de infrastructură au conduc la multiple schimbări ireversibile. Astfel, au apărut în multe zone de pe glob dezechilibre ecologice, unele zone vulnerabile și forme grave de poluare. Extinderea aspectelor negative ale mediului asociate cu efectele schimbărilor climatice pun în discuție aplicarea cerințelor dezvoltării durabile.Alături de celelalte sectoare economice, turismul prin dimensiunile dezvoltării sale actuale, contribuie la degradarea unor resurse specifice și provoacă forme de poluare. Prin urmare, activitățile turistice în relațiile directe cu mediul natural și cultural valorificat, dau naștere mai multor categorii de impact. Acestea sunt reprezentate prin (tabelul nr. 1):
infrastructuri asupra mediului natural;
infrastructuri asupra mediului construit.
Tabel 1
Categorii de impact ale turismului în relația cu mediul înconjurător
Sursa: Simon Tamara – Teză de doctorat, 1997, adaptare după OMT.
Din aceste categorii majore de impacturi rezultă și niște instrumente de evaluare a influenței pozitive/negative a turismului. În acest context, orice amenajare, activitate turistică presupune realizarea unui studiu de impact. Acesta trebuie să includă următoarele aspecte:
descrierea activității turistice cu toate componentele sale în detaliu, cu prezentarea modului de exploatare a resurselor turistice;
prezentarea stării actuale a mediului sub aspect calitativ, mai ales a principalelor componente: apă, aer, sol, floră, faună etc.;
evaluarea nivelului de impact induse de activitate/dotarea turistică în timp;
prezentarea de propuneri pentru a reduce consumurile curente și evitarea supraexploatării celor turistice;
elaborarea unui plan de monitorizare a activității turistice sub aspectul poluării și găsirea de soluții pentru limitarea acesteia.
În aceste condiții, existența unor forme de impact reduse sprijină certificarea unităților turistice, a dotărilor prin care acestea sunt compatibile în funcționarea lor curentă cu protejarea mediului. La nivel internațional organizația Green Globe asigură existența unor standarde internaționale privind turismul încă din 2004; conceptul esențial este „reduce, reuse, recycle” pentru a se realiza produse turistice la înalte standarde ecologice.
Capitolul III. Influența globalizării și a schimbărilor climatice asupra turismului internațional și național
3.1.Impactul globalizării și a schimbărilor climatice asupra turismului pe plan mondial și național. Republica Moldova
Turismul reprezintă factorul major al schimbărilor din prezent și este considerat expresia cea mai vizibilă a globalizării. Efectele pozitive ale turismului sunt variate: oamenii au posibilitatea să-și împlinească visele și speranțele, să-și diversifice cunoștințele prin contactul cu alte culturi și stiluri de viață. Din punct de vedere economic, industria turismului reprezintă în multe țări o sursă ce generează importante venituri.
Din păcate, amenințările evenimentelor negative au marcat evoluția turismului de-a lungul timpului, sensibilizându-l din ce în ce mai mult. Incidente care au avut loc recent, au avut consecințe economice majore chiar și în sectoare care aparent nu aveau nici o legătură cu turismul. De asemenea, efectele indirecte provocate de aceste evenimente nu au întârziat să apară: creșterea costurilor în cadrul transportului aerian, scăderea popularității imaginii unor destinații clasice de vacanță, limitarea spațiului de acțiune a organizațiilor din domeniu etc. Termenul de „criză în turism” este utilizat din ce în ce mai mult în cazul destinațiilor a căror economie a avut de suferit prin scăderea imediată a numărului de turiști, cauzată de elemente naturale sau de natură antropică.
Termenul „criză” provine din grecescul „krisis” care înseamnă diferență sau decizie. În accepțiunea largă, termenul era folosit pentru a face diferența între drept și nedrept, just și injust, în timp ce semnificația lui teologică indica diferența între salvare și condamnare. Terminologia medicală îl definea ca fiind o întrerupere a unei activități ce în mod normal ar fi trebuit să fie continuă. În secolul al XVI-lea, odată cu recunoașterea aportului adus de medicina clasică, termenul a intrat în vocabularul uzual, el fiind folosit în domenii precum politică, social, economie. Sonmez, Backman și Allen (1994) definesc „crizele în turism” ca „orice eveniment care amenință desfășurarea normală a tuturor activităților turistice și duce la deteriorarea reputației și imaginii unei destinații (atractivitate și siguranță) și care în final afectează economia locală, prin reducerea numărului de turiști și implicit a veniturilor”.
Faulkner și Russell consideră că în urma unei crize „o destinație turistică se confruntă cu schimbări catastrofale, imediate și de neprevăzut, asupra cărora aceasta are un control redus”. Gee și Gain afirmau că „termenul de criză în turism este folosit cu o intensitate mult mai mare de către destinațiile care au suferit o scădere imediată a numărului de turiști ca urmare a producerii unor evenimente negative” . Lumea secolului XXI este dominată de mărci, iar pe măsură ce brandul nu va mai fi un fenomen, se pare că inevitabilul trend al globalizării va forța companiile să-și schimbe și să-și corijeze strategiile de marcă pentru a deveni tot mai moderne și mai universale. Un mediu de calitate este cheia practicării cu succes a turismului, iar caracteristicile naturale ale acestuia exercită o mare atracție asupra vizitatorilor. Când aceste resurse importante încep să se deterioreze, punând uneori în pericol sănătatea sau securitatea indivizilor, turiștii încep să le caute în alte părți și să aleagă destinații pe care le percep ca fiind mai atragătoare sau mai puțin lipsite de riscuri. Deteriorarea mediului poate fi una bruscă, cum se întâmplă în cazul dezastrelor naturale, sau poate să se producă gradual, cum este cazul poluării.
Turismul însăși, prin dezvoltarea sa, poate să cauzeze degradarea mediului înconjurător și să provoace crize. Unele crize pot fi anticipate și se pot lua măsuri împortiva lor, în timp ce altele, mai ales cele legate de managementul prost al industriei turismului, pot chiar fi evitate. Caracteristicile geografice variate ale unor destinații pot să atragă dar, și sărespingă turiștii. Locațiile situate pe malul oceanelor, lângă rîuri sau în regiunile de munte au un risc mai ridicat în ceea ce privește producerea unor dezastre naturale. Turiștii și călătorii pot fi prinși în mijlocul unor astfel de dezastre care îmbracă numeroase forme.
Exemple de la mijlocul anilor ’90: 5000 de motocicliști prinși de o avalanșădin Hymalaya pe autostrada Jammu-Strinagar din India, în anul 1995; stațiunile turistice din Caraibe (Antigua, Dominica, Guadalupe și St. Tomas) au fost măturate cu vânturi de peste 225 de km/h de către uraganele Luis și Marlyn, în septembrie 1995; în august 1995 un camping din nordul Spaniei a fost distrus de un torent de munte, 70 de turiști pierzându-și viața etc. Pe măsură ce numărul de turiști crește, cuprinzând părți mai izolate sau mai îndepărtate ale lumii, se mărește și gradul de expunere a industriei turismului la forțele distructive ale naturii. Stațiunile de iarnă depind de zăpadă, însă pe pantele munților sunt des întâlnite avalanșele sau viscolele.
Clima tropicală atrage turiștii cu temperaturile sale ridicate și vegetația luxuriantă, dar este adesea asociată cu instabilitatea care poate conduce la furtuni violente și extrem de periculoase. Anual aproximativ 50 de furtuni tropicale se transformă în uragane, cele mai multe afectând regiunea Caraibelor. Atât cutremurele cât erupțiile vulcanice pot provoca valuri imense de apăcare pot avea peste 100 de km în lungime și care înaintează cu peste 800 de km/oră (tsunami). Aceste valuri se înalță până la 30 de m când ajung în apele mai mici din zona costieră a oceanelor și izbesc cu forțe inimaginabile. Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată a avut 9,5 grade pe scara Richter și s-a produs pe coasta statului Chile în 1960; a provocat valuri ucigătoare în Hawaii, Filipine și Japonia. Totuși tunami-ul din Oceanul Indian produs în decembrie 2004 ca urmare a unui cutremur localizat aproape de Insula Sumatra a fost unul excepțional, cu valuri care au izbit plajele a 12 țări de pe 2 continente.
Alte fenomene climaterice cu potențial periculos asupra turiștilor și turismului sunt furtunile și ploile excesive care produc inundații în zonele joase,de obicei pe cursurile inferioare ale râurilor. În contrast, absența ploilor poate provoca secetă care subminează atractivitatea unei locații, afectând vegetația și punând probleme asigurării rezervelor de apă necesare. Exemplul: Thailanda și valurile tsunami din decembrie 2004 Insula Phuket și sudul insulei Thai, considerate în trecut perlele turismului thailandez, au fost cele mai afectate de valurile tsunami, iar efectele sau resimțit imediat. În ianuarie 2005 traficul internațional pe aeroportul din Phuket a scăzut cu 88%, iar cel intern cu 44%. Pentru primele cinci luni ale aceluiași an, valorile menționate erau de 65% și respectiv 14%. Conform Ministrului de Externe al Thailandei, Kantahi Suphamongkol, tsunami a provocat cea mai mare criză din istoria acestei țări, din toate punctele de vedere. Pagubele umane și materiale au fost dintre cele mai mari înregistrate vreodată în lume: 5 395 de oameni și-au pierdut viața, 8 457 au fost răniți și 2 906 au fost dați dispăruți. Peste 58 000 de localnici și 12 000 de proprietăți au fost afectate, iar mai mult de 4 800 de case au fost parțial sau total distruse. Aproape 500 de sate de pescari au fost afectate și circa 6 400 de vase de pescuit. În scopul refacerii destinației turistice și a atragerii de turiști, autoritățile naționale thailandeze în colaborare cu sectorul privat și organismele nonguvernamentale au depus eforturi extraordinare și au elaborat o strategie de marketing fără precedent pentru atragerea turiștilor. Prima acțiune a fost cea de creare a unui Centru de Comunicație pentru Crize (CMC), în scopul diseminării cât mai precise a informațiilor către media și crearea un site de informare (www.tatnews.org) a populației. Turismul intern a reprezentat piața cea mai ușor de recucerit și a fost considerată prima prioritate. TAT a lansat campania „Refacerea Andaman-ului”, mizând pe sloganul „Andaman zâmbește din nou”, în atragerea turiștilor. În perioada 25 – 27 februarie 2005 a fost organizat Târgul Național de Turism, fiind oferite o serie de pachete de servicii turistice la prețuri reduse, în partea de sud a țării.
Un nou site a fost creat (www.andamansunshine.com) în vederea promovării destinațiilor din regiunile neafectate, dar și a celor din regiunile afectate de tsunami. De asemenea, au fost elaborate o serie de materiale publicitare, în format DVD și VCD, broșuri, pliante care au fost distribuite la nivel global agențiilor de turism și turiștilor. Un număr de 3 396 de reprezentanți din mass media și din domeniul vânzărilor au fost invitați să participe la o vizită în regiunile afectate, în scopul unei mai bune înțelegeri a planurilor de refacere și a cunoașterii realității din teritoriu. Participanții proveneau din cele mai importante țări furnizoare de turiști pentru Thailanda: China, Taiwan, Japonia, Hong Kong, Singapore, Australia, Rusia, Scandinavia, Franța, Olanda, SUA și Italia. În perioada imediat următoare Guvernul Thailandez a depus eforturi în vederea creării unui sistem de avertizare în cazul producerii unor catastrofe naturale, inclusiv de tipul tsunami-ului, astfel încât efectele să fie reduse cât de mult posibil. În data de 30 mai 2005 a fost inaugurat Centrul Național de Prevenire a Dezastrelor, vând sediul la Bangkok. Toate acțiunile care au fost inteprinse în vederea refacerii destinației turistice Thailanda au avut se pare succes, astfel încât previziunile pentru anul 2005 erau în cazul sosirilor interanționale de 13 milioane, și a celor interne de peste 70 milioane.
Sănătatea și turismul se află într-o strânsă legătură din mai multe puncte de vedere, printre care putem include și beneficiile fizice și psihice ale călătoriilor, căutarea stării de bine și îmbunătățirea sănătății. Să nu uităm nici faptul că începuturile turismului se datorează călătoriilor în scopuri curative ale moldovenilor. Totuși, există pericole pentru sănătatea turiștilor iar acestea nu sunt deloc de neglijat, putând provoca crize. Aceste situații includ riscurile din timpul călătoriilor dar și riscurile ce apar odată ajuns la destinație, în special bolile infecțioase care afectează atât oamenii, cât și animalele. Trebuie să facem o distincție clară între riscurile sănătății voluntare și cele involuntare. În cazul celor dintâi putem aminti bolile cu transmitere sexuală sau călătoriile în care turiștii caută aventura în locații tropicale care permit contractarea unor boli pe cât de periculoase, pe atât de infecțioase. Studiile arată că sănătatea a circa 50% dintre turiștii care călătoresc internațional este afectată într-un fel sau altul, și faptul că, creșterea popularității călătoriilor în afara țării este soldată cu creșterea numărului de îmbolnăviri, în special celor de natură tropicală.
Exemplul: Epidemia SARS, 2003 .În anul 2002, în sudul Chinei este descoperit un nou tip de virus, care a fost denumit Sindromul Acut Sever Respirator (SARS). Acesta se manifesta sub forma unei pneumonii, fiind transmis pe calea aerului sau prin contact direct, iar în primele luni s-a știut foarte puțin despre caracteristicile sale. Cu toate căulterior s-au aflat suficiente informații despre SARS, încă nu a fost realizat un vaccin sau modalitatea de tratament a acestuia. Autoritățile chineze au fost luate prin surprindere și nu au anunțat inițial prezența acestui virus. Din aceste motive, turiștii infectați au transmis virusul mai departe, în țările de origine. Locații precum Toronto în Canada, Hong Kong, Singapore, Taiwan sau Vietnam au înregistrat un număr record de persoane infectate cu SARS. Până la mijlocul anului 2003, când situația de criză a fost depășită, au fost înregistrate aproximativ 8.096 cazuri de infecție și 774 morți, marea majoritate a 44acestora fiind din Asia. În mod direct turismul în această regiunea fost direct afectat, constatându-se o scădere cu până 70 % a sosirilor internaționale de turiști în țările în care virusul a fost înregistrat.
Tehnologia este vitală pentru industria turismului modern și ocupă un rol esențial în crearea și punerea in practică a serviciilor turistice. O multitudine de operatori turistici se bazează pe această tehnologie, deoarece aceasta a îmbunătățit experiențele turiștilor în transport, cazare sau agrement. Crizele rezultate variază în gravitate, de la pierderi de vieți omenești pânăla tulburări minore de genul celor provocate de întreruperea sursei de energie. Împotriva crizelor cu cauze tehnologice pot fi luate măsuri, precum vigilențăcrescută, precauție și inspecție periodică, împiedicând astfel de la producere chiar și cele mai mari catastrofe. Crizele de obicei sunt rezultatul acțiunii mai multor factori care sfidează orice fel de catalogare întrucât au cauze care se suprapun ca surse. Eroarea umană poate întrece colapsul tehnologic, specializarea personalului fiind o componentă importantă a politicilor de securitate și siguranță. Problemele tehnologice au nevoie de soluții tehnologice; investițiile în sisteme și personal care să asigure eficiență și operativitate, si care să poatăidentifica și repara rapid anumite malfuncțiuni, sunt esențiale în prevenirea situațiilor de criză.
Exemplul: Incendiul din Eurotunnel. Eurotunnel reprezintă compania care se ocupă cu supravegherea desfășurării în bune condiții a traficului feroviar din tunelul subacvatic care străbate Canalul Mânecii., făcând legătura dintre Franța și Marea Britanie. Aici funcționează două tuneluri feroviare principale, precum și un tunel central, acesta din urmă fiind folosit pentru întreținere, dar și ca rută de evacuare. Într-o seară de noiembrie, 1996, în tunelul principal izbucnește un incendiu puternic, cu valori ale temperaturii de 1.000 grade Celsius. În urma cercetărilor efectuate în prima fază, s-a constat că incendiul a pornit de la unul dintre camioanele transportate. În final, concluziile comisiei de analiză au scos la iveală faptul că focul a fost pus în mod deliberat de o mână criminală. Pentru remedierea pagubelor produse în urma incendiului tunelul a fost închis pentru șase luni, ceea ce a dus la pierderi economice semnificative (cca 1 mil. lire sterline pe zi). Mediatizarea acestui incident a avut un efect negativ, numărul turiștilor care foloseau tunelul scăzând în perioada imediat următoare.Pentru a exemplifica, putem aminti strategia Brand Leveraging adoptată de Grupul Four Seasons (care și-a transferat imaginea corporativă pe Internet) și strategia Multibrand adoptată de Grupul Accor (Accor oferă servicii hoteliere croite pe necesitățile clienților; portofoliul grupului include de asemenea agenții de turism, restaurante, contracte de catering și prin parteneriat, închiriere de mașini și casinouri). Procesul dezvoltării unor mărci internaționale este similar cu acela al brandurilor naționale, cu singura excepție că primul este mai complex și necesită o durată mai îndelungată. Alegerea numelui mărcii reprezintă un proces important atunci când se urmărește extinderea la nivel internațional. Unul dintre marile avantaje de care se bucură utilizarea unui nume internațional se referă la reducerea costurilor legate de pregătirea ofertelor, a etichetelor, a promovării și a publicității. Un alt mare avantaj este materializat în creșterea vânzărilor, deoarece călătorii își vor întâlni mărcile favorite pe toate piețele. În concluzie, un nume de brand internațional reprezintă o forță, mai ales când țara lui de origine este una respectată.
3.2. Strategii de dezvoltarea a turismului în Republica Moldova
Aceasta axa prioritara vizeaza in principal valorificarea si promovarea durabila a patrimoniului cultural si a resurselor naturale cu potential turistic, precum si imbunatatirea calitatii infrastructurii turistice de cazare si agrement, in vederea cresterii atractivitatii regiunilor, dezvoltarii economiilor locale si crearii de noi locuri de munca. Domeniile de interventie sunt:
Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural si crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe;
Crearea/ dezvoltarea/ modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice;
Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare pentru cresterea atractivitatii Moldovei ca destinatie turistica.
POR va finanta obiectivele cu potential turistic (atat in mediul rural, cat si in urban), care sunt incluse in patrimoniul UNESCO, patrimoniul cultural national precum si patrimoniul cultural local din mediul urban, in conformitate cu legislatia nationala in vigoare. Operatiuni:
Restaurarea, protectia si conservarea patrimoniului cultural mondial
Restaurarea, protectia si conservarea patrimoniului cultural national si modernizarea infrastructurii conexe, cu potential turistic important (restaurarea cladirilor cu elemente arhitectonice traditionale, reteaua de strazi, centre culturale, muzee, parcari, drumuri, etc.) in vederea introducerii lor in circuite turistice.
Crearea/ dezvoltarea/ modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice. Obiectivul acestui domeniu de interventie este reprezentat de cresterea standardelor de calitate a spatiilor de cazare de tipul hotelurilor, moteluri si campinguri, cabane si hoteluri pentru tineret, structuri de cazare pe vapoare/pontoane, in plus, aceleasi atribute caracterizeaza si structurile de agrement turistic, care furnizeaza facilitatile de petrecere a timpului liber. Operatiuni:
Amenajarea obiectivelor turistice naturale cu potential turistic (canioane, chei, pesteri, lacuri glaciare, etc);
Valorificarea potentialului turistic montan prin constructia infrastructurii necesare: reabilitarea si amenajarea cailor de acces catre principalele obiective turistice natural, refugii alpine, marcarea traseelor turistice, panouri informative, platforme de campare, posturi Salvamont etc.
Dezvoltarea turismului balnear – imbunatatirea, modernizarea si dotarea bazelor de tratament, inclusiv a salinelor terapeutice, dezvoltarea retelelor de captare si transport a izvoarelor minerale si saline etc.
Reabilitarea, modernizarea si extinderea structurilor de cazare precum si a utilitatilor aferente. (Sunt eligibile spre finantarea urmatoarele tipuri de structuri de cazare: hoteluri, moteluri si campinguri, pensiuni, cabane si hoteluri pentru tineret, structuri de cazare pe vapoare / pontoane).
Crearea, reabilitarea si extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilitatilor aferente (ex. piscine, terenuri de mini-golf, tenis, paint-ball, turism feroviar pe linie ferata ingusta, in zonele de deal si de munte etc.)
POR va finanta proiecte de valorificare durabila a resurselor naturale cu potential turistic si proiecte de reabilitare, modernizare si extinderea structurilor de cazare si a infrastructurii de agrement, precum si a utilitatilor aferente implementate in mediul urban; in cazul statiunilor balneare si balneo-climaterice, proiectele pot fi localizate atat in mediul urban, cat si in mediul rural. Acest domeniu de interventie vizeaza activitati menite sa faca Moldova o destinatie atractiva pentru turism si afaceri, impreuna cu dezvoltarea durabila a produselor turistice si cresterea utilizarii internetului in serviciile de rezervare si promovare turistica (E-turism). Operatiuni:
1.Crearea unei imagini pozitive a Moldovei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national, atragerea investitorilor si a altor parteneri strategici, in vederea dezvoltarii industriei turistice si cresterii atractivitatii sale; introducerea de noi metode de promovare si diversificarea materialelor promotionale pentru crearea unei imagini turistice complexe si reale;
2.Dezvoltarea si consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovarii turistice a produselor turistice specifice si a activitatilor de marketing specifice. Scopul este de a dezvolta conceptul de recreere turistica in Moldova, de a creste numarul de vacante in Moldova prin promovarea produselor turistice specifice;
3.Investitii pentru infiintarea Centrelor Nationale de Informare si Promovare Turistica (CNIPT) – activitati de constructii, achizitionari de echipamente, IT si software, in vederea realizarii unui sistem unitar de informare turistica si statistica turistica, cu acces public on-line. Aceasta operatiune va fi complementara cu sprijinul centrelor de informare turistica locala din zonele rurale din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala;
4.Implementarea unei baze de date nationale cu informatii turistice;
5.Realizarea unui sistem national integrat, cu acces on-line, pentru colectarea si distribuirea de informatii turistice.
Calitatea mediului este afectata, in general, de doua grupe de factori esentiali: factori cu caracter obiectiv, rezultati prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile si factori subiectivi, cauzati de activitati umane. Printre multiplele activitati prin care omul poate contribui la distrugerea mediului se includ si activitatile turistice, desfasurate nerational si necontrolat, in teritoriu. Spre deosebire insa de rezultatele nocive pentru mediu, pe care le genereaza unele indeletniciri (ca, de exemplu, cele industriale), ale caror efecte pot fi, in cel mai fericit caz, limitate, turismul isi poate aduce o contributie proprie, semnificativa, nu numai la stoparea degradarii cadrului natural, cauzata de activitatile desfasurate, dar si in directia protejarii si conservarii mediului, prin adoptarea unor reglementari specifice si eficiente. Relieful, reteaua hidrografica, peisajul, resursele naturale de factura balneara,monumentele naturii etc, la care se adauga si resursele antropice ca monumente de arhitectura si arta, siturile arheologice si istorice s.a. reprezinta componente ale mediului ambiant si se constituie in resurse de oferta si atractie turistica, favorizante pentru desfasurarea unor multiple forme de turism: de la drumetie, odihna si recreere, iar turismul de sanatate sau cel cultural etc. Cu cat aceste resurse sunt mai variate si complexe, dar mai ales nealterate si neafectate de activitati distructive, cu atat atractia lor devine mai puternica si genereaza activitati diversificate, raspunzand, astfel, unor foarte variate motivatii turistice.
Rezulta ca relatia turism-mediu ambiant are o importanta deosebita, ocrotirea si conservarea mediului ambiant reprezentand conditia primordiala de desfasurare si dezvoltare a turismului. Orice interventie distructiva sau de modificare a proprietatilor primare ale acestuia aduce prejudicii potentialului turistic, care constau in diminuarea sau anularea resurselor sale, dar si a echilibrului ecologic, putandu-se periclita, in ultima instanta, sanatatea sau chiar existenta generatiilor viitoare. Acest aspect a fost subliniat, in repetate randuri, in cadrul unor reuniuni consacrate ocrotirii si conservarii mediului ca, de exemplu: Conferinta Uniunii Internationale de Conservare a Naturii (U.I.C.N.) din anul 1967 de la Spindlesy Hyn – Cehoslovacia, simpozioanele internationale avand ca tema ocrotirea naturii, organizate la Cluj-Napoca (1968), Arles (1971) si Copenhaga (1973), conferinta Natiunilor Unite pentru mediul inconjurator de la Stockholm (1972), conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Helsinki (1977), conferinta Mondiala a Turismului de laManila (1986) s.a.
Incepand cu anul 1980, dupa publicarea 'Strategiei mondiale de protectie a mediului' de catre U.I.C.N., multe tari au inceput sa coopereze pentru satisfacerea unor cerinte in acest domeniu. Astfel, in 1987, s-a infiintat "Comisia Mondiala pentru Mediul inconjurator si Dezvoltare', a carei strategie principala a fost conceputa la nivel global si, ulterior, orientata, pe noi baze, la nivel national, pe diferite niveluri de catre administratiile guvernamentale. Dezvoltarea aparuta in domeniul managementului viabil pentru resurse a fost (acceptata ca o modalitate logica de atingere a dorintei de conservare si totodata de dezvoltare a mediului ambiant. O noua etapa referitoare la mediul ambiant, in viziunea acestei strategii, are o relevanta deosebita in toate tarile, in principal in cele din Europa de Vest. Mediul ambiant, considerat alaturi de mediul socioeconomic si fenomenele culturale, prezinta anumite restrictii pentru dezvoltarea turistica. În această ordine de idei conchidem că, turismul modern ne demonstreaza insa ca activitatile umane de profil, incep sa se modifice sau sa 'manipuleze' mediul atat in sens pozitiv, cat si negativ, iar consecintele nu sunt usor de prevazut.Turismul necontrolat poate contribui la dezvoltarea mediului si implicit, la autodistrugerea sa. Tocmai de aceea, profesorul elvetian J. Krippendorf sublinia: 'Daca putem sa pierdem si apoi sa ne reconstituim capitalul in alte domenii ale economiei, nu acelasi lucru se intampla in turism, unde substanta de baza – peisajul si pamantul – o data pierduta, este iremediabil pierduta'. Este tot mai evident ca perpetuarea unui turism ce considera legitima ignorarea mediului ambiant este imposibil sa ramana valabila pe termen lung.
Concluzie
Așa cum s-a putut observa, industria turismului operează la nivel global și mulți dintre stakeholderi au optat pentru avantajul internaționalizării. Tehnologia, informațiile și reducerea granițelor au creat noi forme de companii în domeniul serviciilor, nu doar multinaționale, ci și mici, constituite din specialiști de nișă. Importanța crescândă a alianțelor strategice în crearea rețelelor de relații de afaceri a devenit, de asemenea, un trend în turism. Destinațiile turistice trebuie să-și stabilească identități care să le diferențieze de alte destinații. Este evident că prin globalizarea s-a stimulat competitivitatea și s-a creat un mediu mult mai complex, prin facilitarea intrării mai multor stakeholderi pe piață, iar acest lucru s-a observat în prețurile și calitatea produselor și serviciilor turistice. Procesul de comunicare a suferit, de asemenea, schimbări majore, adaptându-se noilor cerințe ale pieții, cu abordări adaptate turistului dependent de comunicare, de tehnologia informației, care caută noi experiențe ca motivație în alegerea vacanțelor sale.
Dezvoltarea rapidă a turismului mondial creează amenințări la adresa mediului, a patrimoniului universal, asupra relațiilor sociale din interiorul și dincolo de granițele unei țări, ceea ce a făcut ca grija ridicată față de mediu săimpună dezvoltarea formelor alternative de turism. Emerg noi strategii de comunicare și noi parteneriate pentru promovarea acestor noi forme de turism. Criza economico-financiară a afectat din plin industria turismului și, totuși, au existat creșteri ale fluxurilor de turiști în 2010 comparativ cu anul 2009. Anul 2010 a fost denumit, în Raportul Anual al OMT, „Un an al revenirii”, creșterea înregistrată fiind de aproape 7%, față de anul 2009, cu o creștere a încasărilor din turism la nivel internațional de aproximativ 693 de miliarde de euro. Pentru anul în curs, este prognozată o creștere cu 4-5% față de 2010. Însă, deși creșterea este în 2011 una lentă – efect al precauției resimțite la nivel mondial și al încetinirii revigorării economice – se păstrează trendul ascendent și ca urmare a eforturilor substanțiale făcute de comunicatorii profesioniști din turism.
Comunicarea este esențială în realizarea și păstrarea interconexiunilor pe care se bazează industria turismului, iar operatorii trebuie să comunice eficient, oferind informații corecte, clare, obiective, consistente, complete. A face cunoscut mesajul corect celor care sunt implicați este, poate, unul dintre cei mai importanți factori în determinarea succesului sectorului turistic. Acest succes este legat mereu de capacitatea de a ști cum să fie comunicat un produs, pentru a-l atrage pe turist să-l achiziționeze, fără a-i înșela așteptările.
Bibliografie
Amenajarea turistică a teritoriului, V. Glăvan, Ed. Eden, București, 1996.
Amenajări turistice, G. Erdeli și I. Istrati, Ed. Univ, București, 1996.
Cercetarea statistică în turism, Cristian Valentin Hapenciuc, Ed. Didactică și Pedagogică, București,2003.
Contabilitatea în Comerț și Turism, Mihaela Dumitrana, Magdalena Negruțiu, Ed. Maxim, București, 1996.
Cristea Anca Adriana, “Tehnologia activităților de turism”, Editura Pro Universitaria, București, 2007.
Cristureanu Cristiana, Neacșu Nicolae, Băltărețu Andreeea, “ Turism Internațional, Studiu de caz legislație”, Editura Oscar Print, București, 1999.
Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism, Gabriela Stănciulescu și colectivul, Ed. All Beck, București, 1998.
Drept turistic și hotelier, Zăgănescu R. Petronovici, Ed. Eden, 2012
Dubai – Briefing notes în tourism policy and institutional framework, 2006. The Travel Foundation, UK.
Economia și politica turismului internațional, C. Cristureanu, Ed. Abeona, București, 1992.
Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și turism, Rodica Minciu, Ed. ASE, București, 2012
Economia Turismului – Studii de caz. Reglementări, N. Neacșu, A. Cernescu, Ed. Uranus, București, 2012.
Economia turismului și mediul înconjurător, Florina Bran, Dinu Marin, Tamara Simon, Ed. Economică, București, 1999.
Economia turismului, Ecaterina Pretz, Florentina Pârjol, Ed. Mirton, Timișoara, 1996.
Economia Turismului, O. Snak, N. Neacșu, P. Baron, Ed. Expert, București, 2001.
Economia Turismului, Rodica Minciu, Ed. Uranus, București, 2000. Ed. Economică, București, 1998.
Ghid ecoturistic, Attila Pilbath, Ed. Blucprint Internațional SRL, București, 2003.
Ghid practic de turism internațional și intern, Constantin Draica, Ed. All Beck, București, 1999.
Gianina Buruiană, Politici macroeconomice in turism, Editura Uranus, Bucuresti, 2009.
Horia C., Matei, “Enciclopedia Europei”, Editura Meronia, București, 2005.
Horia C., Matei, Neguț Silviu, Nicolae Ion, “ Enciclopedia Statelor lumii”, Editura Meronia, București, 2003.
Hotelul – Economie și management III, Nic. Lupu, Ed. All, București, 2002,
Ionescu Ion, ”Turismul, fenomen economic și cultural”, Editura Oscar Print, București, 2000.
Lexicon de termeni turistici (1700 de termeni), N. Lupu și colectivul, Ed. Oscar Print, București, 2002.
Management în turism, Puiu Nistoreanu, Ed. ASE, București, 2002.
Managementul Agenției de Turism, Gabriela Stănciulescu, Ed. ASE, București, 2001.
Managementul operațiunilor de turism, Gabriela Stănciulescu, Ed. All Beck, București, 2002.
Managementul prestației turistice, Puiu Nistoreanu și N. Tudorescu, Ed. Cargo, Turnu-Severin, 2002.
Managementul serviciilor în turism, Snak Oscar, Academia Română de Management, București, 1994.
Managementul turismului durabil în țările riverane Mării Negre, Gabriela Stănciulescu și colectivul, Ed. All Beck, București, 2000.
Manual de formare managerială în turism, Tiberiu Foriș și Doru Dima și alții, Ed. Psihomedia, 2002.
Manualul ghidului de turism, Constantin Luca și Alexandru Chiriac, Ed. Gemnea Print, 2002.
Marketing în Economia turismului, Gruesc S. Ioan, Ed. Univ., București, 1997.
Marketing turistic, Silviu Cristian, Note Curs, Univ. Creștină „Dimitrie Cantemir” – Sibiu, 1993.
Marketing turistic, Toader Gherasim, Daniel Gherasim, Ed. Economică, București, 1999.
Metode de analiză economico-financiară în unitățile de turism, Dumitru Mărculescu, Ed. Sport-Turism, București, 1985.
Neguț Silviu, Vlăsceanu G., Bran Floriana, Popescu Claudia, Vlad Liviu B., Neacșu Marius C., „Geografia Mondială”, Editura Meteor Press, București, 2005.
Piața turistică, Alex Nedelea, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003.
Politici de marketing în turism, Al. Nedelea, Ed. Economică, București, 2003.
Producția și comercializarea serviciilor turistice, Puiu Nistoreanu, V. Dinu și Alex Nedelea, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2004.
Serviciile în turism – Alimentație publică, Radu Nicolescu, Ed. Sport-Turism, București, 1998.
Snak Oskar, Baron Petre, Neacșu Nicolae, “Economia turismului”, Editura Expert, București, 2003.
Tehnica operațiunilor de turism, G. Stănciulescu și G. Țigu, ediția a III-a, Ed. All Beck, București, 1999.
Tehnica operațiunilor de turism, Ionel Gheorghe și Camelia Crișan, Ed. Sport-Turism, București, 1984.
Timpul liber, Cornelia Angelescu, Ed. Economică, București, 1999.
Turism internațional – Studii de caz și legislație, N. Neacșu, C. Cristureanu, A. Băltărețu, Ed. Oscar Print, București, 1999.
Turism rural. O afacere mică cu perspective mari, Puiu Nistoreanu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Turismul – fenomen complex contemporan, Ioan Cozmescu, Ed. Economică, București, 1998.
Turismul – tendințe și previziuni, Fr. Vellas, Ed. Walforth, București, 1994.
Turismul – un fenomen în mișcare, Ion Istrati, Ed. Sport-Turism, București, 1988.
Turismul și dezvoltarea durabilă, N. Neacșu, Ed. Expert, București, 2000.
Archer M.S. Sociology for One World: Unity and Diversity // Internațional Sociology. – vol.6, 2, 1991
Bajura T. Globalizarea activității economice și diferențierea veniturilor pe cap de locuitor în lume. Cul. Dezvoltarea agriculturii la etapa postprivatizațională, ediția 2004
Bakker R.B. The Theory of Business Entreprise. N-I, 1982
Barcari I. Potențialul turismului internațional integrat al Moldovei. Simpozion ASEM, Chișinău, 2002
Bari I. Economie mondială. – București, 1997
Barson M. Integrarea economică europeană, vol. 1, Ed. Carpatica, Cluj, 1995
Beaufré A. Introduction á la statégie. Paris: Economica, 1985.
Belostecinic G. Globalizarea, regionalizarea și competivitatea economică. Cul. Probleme regionale în contextul procesului de globalizare. Simpozion internațional. ASEM, Chișinău, 2002
Belostecinic G. Concurență. Marketing. Competivitate. – Chișinău, 1999.
Cristopher M. Dent. The Europian Economy. The Global Context, Routladge, 1997
Cuznețov V. Globalizarea și organizațiile internaționale. Chișinău, 1998
Dianu D. Cât de nouă este „noua economică” București, 2002
Frumusachi Eduard. Globalizarea ca tendință a dezvoltării economice: perspective pentru republica Moldova, teza de doctor în economie, Chișinău, USM, 2005
Georgios Monterides. Globalizarea și universalitatea – Himeră și Adevăr. București, 2002
Gotișan Victor. Globalizarea – provocarea societății contemporane, cauze, tendințe, manifestări.
Bibliografie
Amenajarea turistică a teritoriului, V. Glăvan, Ed. Eden, București, 1996.
Amenajări turistice, G. Erdeli și I. Istrati, Ed. Univ, București, 1996.
Cercetarea statistică în turism, Cristian Valentin Hapenciuc, Ed. Didactică și Pedagogică, București,2003.
Contabilitatea în Comerț și Turism, Mihaela Dumitrana, Magdalena Negruțiu, Ed. Maxim, București, 1996.
Cristea Anca Adriana, “Tehnologia activităților de turism”, Editura Pro Universitaria, București, 2007.
Cristureanu Cristiana, Neacșu Nicolae, Băltărețu Andreeea, “ Turism Internațional, Studiu de caz legislație”, Editura Oscar Print, București, 1999.
Dicționar poliglot explicativ de termeni utilizați în turism, Gabriela Stănciulescu și colectivul, Ed. All Beck, București, 1998.
Drept turistic și hotelier, Zăgănescu R. Petronovici, Ed. Eden, 2012
Dubai – Briefing notes în tourism policy and institutional framework, 2006. The Travel Foundation, UK.
Economia și politica turismului internațional, C. Cristureanu, Ed. Abeona, București, 1992.
Economia și tehnica serviciilor de alimentație publică și turism, Rodica Minciu, Ed. ASE, București, 2012
Economia Turismului – Studii de caz. Reglementări, N. Neacșu, A. Cernescu, Ed. Uranus, București, 2012.
Economia turismului și mediul înconjurător, Florina Bran, Dinu Marin, Tamara Simon, Ed. Economică, București, 1999.
Economia turismului, Ecaterina Pretz, Florentina Pârjol, Ed. Mirton, Timișoara, 1996.
Economia Turismului, O. Snak, N. Neacșu, P. Baron, Ed. Expert, București, 2001.
Economia Turismului, Rodica Minciu, Ed. Uranus, București, 2000. Ed. Economică, București, 1998.
Ghid ecoturistic, Attila Pilbath, Ed. Blucprint Internațional SRL, București, 2003.
Ghid practic de turism internațional și intern, Constantin Draica, Ed. All Beck, București, 1999.
Gianina Buruiană, Politici macroeconomice in turism, Editura Uranus, Bucuresti, 2009.
Horia C., Matei, “Enciclopedia Europei”, Editura Meronia, București, 2005.
Horia C., Matei, Neguț Silviu, Nicolae Ion, “ Enciclopedia Statelor lumii”, Editura Meronia, București, 2003.
Hotelul – Economie și management III, Nic. Lupu, Ed. All, București, 2002,
Ionescu Ion, ”Turismul, fenomen economic și cultural”, Editura Oscar Print, București, 2000.
Lexicon de termeni turistici (1700 de termeni), N. Lupu și colectivul, Ed. Oscar Print, București, 2002.
Management în turism, Puiu Nistoreanu, Ed. ASE, București, 2002.
Managementul Agenției de Turism, Gabriela Stănciulescu, Ed. ASE, București, 2001.
Managementul operațiunilor de turism, Gabriela Stănciulescu, Ed. All Beck, București, 2002.
Managementul prestației turistice, Puiu Nistoreanu și N. Tudorescu, Ed. Cargo, Turnu-Severin, 2002.
Managementul serviciilor în turism, Snak Oscar, Academia Română de Management, București, 1994.
Managementul turismului durabil în țările riverane Mării Negre, Gabriela Stănciulescu și colectivul, Ed. All Beck, București, 2000.
Manual de formare managerială în turism, Tiberiu Foriș și Doru Dima și alții, Ed. Psihomedia, 2002.
Manualul ghidului de turism, Constantin Luca și Alexandru Chiriac, Ed. Gemnea Print, 2002.
Marketing în Economia turismului, Gruesc S. Ioan, Ed. Univ., București, 1997.
Marketing turistic, Silviu Cristian, Note Curs, Univ. Creștină „Dimitrie Cantemir” – Sibiu, 1993.
Marketing turistic, Toader Gherasim, Daniel Gherasim, Ed. Economică, București, 1999.
Metode de analiză economico-financiară în unitățile de turism, Dumitru Mărculescu, Ed. Sport-Turism, București, 1985.
Neguț Silviu, Vlăsceanu G., Bran Floriana, Popescu Claudia, Vlad Liviu B., Neacșu Marius C., „Geografia Mondială”, Editura Meteor Press, București, 2005.
Piața turistică, Alex Nedelea, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003.
Politici de marketing în turism, Al. Nedelea, Ed. Economică, București, 2003.
Producția și comercializarea serviciilor turistice, Puiu Nistoreanu, V. Dinu și Alex Nedelea, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2004.
Serviciile în turism – Alimentație publică, Radu Nicolescu, Ed. Sport-Turism, București, 1998.
Snak Oskar, Baron Petre, Neacșu Nicolae, “Economia turismului”, Editura Expert, București, 2003.
Tehnica operațiunilor de turism, G. Stănciulescu și G. Țigu, ediția a III-a, Ed. All Beck, București, 1999.
Tehnica operațiunilor de turism, Ionel Gheorghe și Camelia Crișan, Ed. Sport-Turism, București, 1984.
Timpul liber, Cornelia Angelescu, Ed. Economică, București, 1999.
Turism internațional – Studii de caz și legislație, N. Neacșu, C. Cristureanu, A. Băltărețu, Ed. Oscar Print, București, 1999.
Turism rural. O afacere mică cu perspective mari, Puiu Nistoreanu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999.
Turismul – fenomen complex contemporan, Ioan Cozmescu, Ed. Economică, București, 1998.
Turismul – tendințe și previziuni, Fr. Vellas, Ed. Walforth, București, 1994.
Turismul – un fenomen în mișcare, Ion Istrati, Ed. Sport-Turism, București, 1988.
Turismul și dezvoltarea durabilă, N. Neacșu, Ed. Expert, București, 2000.
Archer M.S. Sociology for One World: Unity and Diversity // Internațional Sociology. – vol.6, 2, 1991
Bajura T. Globalizarea activității economice și diferențierea veniturilor pe cap de locuitor în lume. Cul. Dezvoltarea agriculturii la etapa postprivatizațională, ediția 2004
Bakker R.B. The Theory of Business Entreprise. N-I, 1982
Barcari I. Potențialul turismului internațional integrat al Moldovei. Simpozion ASEM, Chișinău, 2002
Bari I. Economie mondială. – București, 1997
Barson M. Integrarea economică europeană, vol. 1, Ed. Carpatica, Cluj, 1995
Beaufré A. Introduction á la statégie. Paris: Economica, 1985.
Belostecinic G. Globalizarea, regionalizarea și competivitatea economică. Cul. Probleme regionale în contextul procesului de globalizare. Simpozion internațional. ASEM, Chișinău, 2002
Belostecinic G. Concurență. Marketing. Competivitate. – Chișinău, 1999.
Cristopher M. Dent. The Europian Economy. The Global Context, Routladge, 1997
Cuznețov V. Globalizarea și organizațiile internaționale. Chișinău, 1998
Dianu D. Cât de nouă este „noua economică” București, 2002
Frumusachi Eduard. Globalizarea ca tendință a dezvoltării economice: perspective pentru republica Moldova, teza de doctor în economie, Chișinău, USM, 2005
Georgios Monterides. Globalizarea și universalitatea – Himeră și Adevăr. București, 2002
Gotișan Victor. Globalizarea – provocarea societății contemporane, cauze, tendințe, manifestări.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Influenta Globalizarii Economice Si a Schimbarilor Climatice Asupra Turismului Actual (ID: 141365)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.