Influenta Globalizarii Asupra Protestantismului

Zi de zi suntem înconjurați de evenimente – economice, sociale, politice, culturale și religioase; trăim în epoca boom-urilor în majoritatea sferelor socialului și vrând-nevrând sântem prinși în vârtejul transformărilor, cu care ne adaptăm, le dezvoltăm pe terenul propriilor idei și grăbim evoluția. Când depindem atât de mult de mass-media și teoriile self-development-ului, a fi mereu în pas cu ultimele întâmplări înseamnă a avea greutate, a fi activ social. Toate manifestările realității, fie ele sociale, politice, economice, culturale, religioase reflectă societatea din care facem parte și totodată ne ajută să polemizăm asupra viitorului omenirii. Evident, fiecare întâmplare înseamnă altceva pentru fiecare persoană luată în parte, unii o discută ca fiind o parte din divertismentul zilnic, negând sau aprobând, iar alții se gândesc la cauze-efecte sau la impact; impactul asupra tuturor categoriilor sociale și tuturor instituțiilor sociale.

Iată, așadar, de ce este important să analizăm influența unui fenomen atât de intens, exponențial extensiv precum este globalizarea asupra dimensiunii sociale, politice, culturale și religioase asupra individului. Impactul tuturor fenomenelor existente asupra noastră, cetățenii acestei planete, reprezintă un factor de o nuanță deosebită, fiindcă el este cel care ne dirijează deciziile și activitățile ulterioare, el ne orienteză în scena realității sociale.

Termenul de „globalizare ” a fost asociat de-a lungul timpului cu o activitate mondială de atingere a unor niveluri economice, poltice, cultural-sociale și culturale a comunității umane, fiind definită de pionerii studiilor de geopolitică și schimbări sociale ca ,, un fenomen relativ recent care deosebește prezentul de ceea ce se petrecea acum 50 sau chiar 25 de ani. ”.

De-a lungul timpului, acest concept a evoluat, globalizarea fiind vazută fie ca o caracteristică a civilizațiilor, cu care acestea s-au născut și spre care tind, fie ca o manifestare, dar și ca influență în formarea unor modele determinante de organizare în toate aspectele sociale, fie ca o formă de rezistență, prin care se asigură stabilitatea economică, socio-culturală și politică comunității globale. Complexitatea acestei evoluții este reflectată cel mai bine în industria economică, care înglobează diverse forme de investiții și circulații de capital bănesc.

,, Caracteristica primordială a globalizării este aceea că permite capitalului financiar să se deplaseze liber. Dimpotrivă, deplasarea indivizilor este riguros reglementată. Deoarece capitalul este un ingredient esențial în producție, țările trebuie să intre în competiție pentru a-l atrage, ceea ce determinã o atenuare a capacității lor de a-l impozita și reglementa. Datorită influenței globalizării, aranjamentele noastre sociale și economice au cunoscut o transformare radicală. Capacitatea capitalului de a migra oriunde subminează capacitatea statului de a-și exercita controlul asupra economiei. Globalizarea piețelor financiare a făcut ca, după cel de-al doilea război mondial, ideea de stat asistențial să fie depășită, întrucît cei care solicitau un sistem de securitate socială nu și-au mai putut părăsi țara, în vreme ce capitalul pe care statul asistențial îl impozitează poate s-o părăsească”.

Într-adevăr, globalizarea, ca stratagemă de organizare economică oferă niște beneficii clare, însă se știe totodată, că, privită ca proces integratoriu, redefinește toate sferele vieții sociale, inclusiv celei religioase. G. Ritzer, sublinia foarte bine că ,,indivizii, având încorporat și sistemul religios – fără de care nu pot rezista, de la templele religioase propriu-zise, zeități și ritualuri cărora își consacrau viața socială și prin care își exprimau sentimentul religiozității, au trecut, odată cu schimbările sociale, la idolatrizarea și închinarea în fața templelor consumului”. Acestea, menționează el, ,,prin arhitectura impozantă și interiorul spațios, aduc aminte de însăși ideea de templu”.

Așadar, numai pornind de la ideea de trăire a unui proces preponderent economic prin intermediul unui atașament preponderent religios, depistăm necesitatea de-a elucida impactul globalizării asupra religiei și, în lucrarea prezentă, asupra protestantismului. Prin ,,anticamerele,, științelor sociale circulă ideea că țările protestante sunt și cele mai dezvoltate economic, din cauză că, această religie promovează ideea de muncă printre adepții săi, de unde rezultă și bunăstarea economică. Este foarte interesant de analizat corespondența dintre protestantism, principile acestuia, implicațiile economice în desfășurarea vieții religioase a protestanților și globalizare.

Majoritatea studiilor nu menționează faptul că globalizarea poate să adâncească unele diferențe economice și diviziuni sociale. În Romania, deținătorii capitalului economic sunt Bucureștiul și Ardealul, regiunile unde au loc cele mai multe tranzacții economice, fapt confirmat și de disproporționalitatea regională a mediatizării acestor evenimente în cadrul discursului public. Astfel, concentrația de tranzacții, depunere de fonduri bănști din aceste regiuni inrădăcinează o dualitate în gândirea publică, ceea ce defavorizeaza celelalte regiuni.

Odată încadrată în domeniul economic, globalizarea devine o comoditate, urmărind pâna la urmă profitul. Astfel, în goana dupa investitori, alimentată de logica neo-liberală a pieții vestice, administrația publică, de cele mai multe ori, nu își mai îndeplinește funcția de a elabora politici culturale care să servească interesului public și să promoveze identitatea culturală națională, ci dorește să aducă cât mai mulți bani. Desigur că aceste acțiuni pot fi motivate de dorința de a crea mai multe locuri de muncă și de a îmbunătăți nivelul de trai, însa la nivel mai general, adoptarea normelor economice vestice poate fi interpretată ca și imperialism economic, care împiedică dezvoltarea economică autohtonă.

Ținând cont de cele expuse anterior, ipoteza lucrării constă în faptul globalizarea, generează impacte pozitive precum și negative asupra factorului religios, acesta fiind supus unei metamorfoze continue.

Pentru a demonstra ipoteza, o serie de obiective sunt propuse și anume:

1. Identificarea vectorilor majori ai globalizării care acționeaza asupra factorului religios al individului.

2. Identificarea patternurilor generale ale sentimentului religiozității și cultului protestant în comparație cu procesul globalizării.

3. Depistarea strategiilor politice implicate în desfășurarea religioasă a adepților cultului protestant.

Acest studiu va utiliza un set de instrumente metodologice. Pentru a efectua o analiză exploratorie a fenomenului globalizării, a dimensiunilor acestuia , analizând factorii pozitivi cât și cei negativi ai globalizării, voi utiliza metoda abordării comparative, prin care voi aduce dovezi relevante despre religiile predominante astăzi și diferențele existente între ele în raport cu globalizarea, și situarea protestantismului pe fundalul acestui peisaj.

În contextual actual, înafară de cercetarea pe teren cu ajutorul metodelor de cercetare calitative, aplicate pe o scala mai mare, care ne oferă o imagine mai mult matematică a situației, analiza comparativă ne dezvăluie o natură a datelor mai complexă, mai bogată în profunzime, ne pune în fata situației de-a căuta motivații si raționalități exhaustive în raport cu subiectul cercetat.

Noi nu suntem primii și nici ultimii care vor explora problema prin metoda comparativă, Aristotel fiind declarat primul comparatist din istorie, datorită faptului că a dezvoltat, pe baza studiului a 158 de polisuri grecești clasificarea sistemului de guvernare.

Noutatea studiului: explicarea dualismului existent în contextul impactului globalizării asupra protestantismului prin abordarea inclusiv critică a ideii de monopolizare și exploatare a nivelelor sociale prin implimentarea diferitor proiecte internaționale.

I.

1.1. Incursiune în istoricul religiilor

Religia și ritualurile neoreligioase ocupă o parte din viața cotidiană a fiecărui om, unele sunt organizate de acesta în funcție de timpul și spațiul ales, iar altele desemnează tradițiile și obiceiurile unei comunități care, în timp, au căpătat importanța oferită de membrii acesteia..

În general, toate manifestările religioase sunt organizate cu scopul de a răspunde necesităților și trebuințelor comunității. și în același timp, au capacitatea de a oferi oamenilor sentimentul apartenențelor sociale, geografice și culturale.

Dacă facem o incursiune în istorie, aflăm că omenirea a preluat modele și valori pe care le-a continuat și le-a răspândit urmașilor. Fie prin legea imitației, fie prin manipulare, fie prin propria voință și decizie, omul a suferit și, la rândul lui, a pricinuit schimbări și impacte în mediul înconjurător. Individul are nevoie permanentă de interacțiune și senzația de siguranță, acestea fiind obținute din în mediul social, dar și din tărâmul lăuntric, din raportarea la o credință și din sentimentul religios. Iar ca indivizii unei societăți să fie antrenați întru-un proces de evoluție, într-o ascensiune intelectuală și exploratoare a contingentului uman, mediul social, diferit în funcție de factorii geo-politici și culturali, oferă un flux de evenimente menite să exerseze în om arta de-a împărtăși semenilor, prin acumularea și armonizarea tradițiilor sau conceptelelor inovatoare, modele socio-culturale, strâns înrădăcinate în credințele acestuia.

Însușirea acestor modele are loc progresiv, cu cît individul este mai prezent și mai receptiv la ele, cu atât mai bine le înțelege substanța și rolul în societate, le supune analizei și comparației, le poate măsura influența asupra indivizilor.

Din vremuri străvechi, pe parcursul istoriei, civilizațiile și-au dezvoltat culturile în urma unor întâmplări mistice, manifestări meteorologice, cărora le atribuiau semnificații superioare și pe care le percepeau ca pe niște evenimente purtătoare de un anumit mesaj. Ulterior, ritualurile și sărbătorile organizate urmau să reprezinte modul în care acea comunitate de oameni a perceput respectivele manifestări exterioare și cum și-au însușit prin asta un comportament social. Evoluând, pe fundalul interacțiunii diferitelor comunități, unele manifestări au câștigat sau au pierdut din proporții și importanță, s-au modificat, unele au dispărut, făcând loc altor manifestări ale sentimentului religios să ocupe viața personală și socială a omului.

Cert este că, religiozitatea, în sine, a fost și persistă în viața omului, fie că finalitatea e în ascetism sau devotament în fața societății cu aceeași vervă și ardoare religioasă cu care un om pornește într-un pelerinaj spre Muntele Athos.

Oamenii, prin esență, sunt curioși, doresc să cunoască originea divină a lucrurilor și esența lor. Religiozitatea reprezintă spațiul unde aceștia cunosc forme nerutiniere de manifestare a trecutului, de unde preiau idei și concepte noi. Pentru a fi integrat într-o comunitate, este necesară cunoașterea directivelor, deprinderilor, comportamentului, precum și aspectelor maleabile ale acesteia, prin care poate fi orientată și dezvoltată. Din această cauză, precum și deoarece fiecare este responsabil de societatea în care trăiește, învață și activează, analizarea și determinarea impactului globalizării asupra cultului protesant este absolut inerent scopului.

Impactul socio-economic al globalizării îl confruntăm zilnic și fiind influențați de acesta ne schimbăm opțiunile, modul de viață, părerile, planurile; iar pe fundalul cultului protestant, acesta devine și mai necesar de studiat actulmente, fiindcă dacă pe fundal economic și politic depistăm întâmplări care au loc potrivit unor sfere de interese, atunci pe cel al religiei protestantismului se conturează, mai mult comunității în mare parte, dorința de exprimare liberă într-un spațiu cât mai larg și o dorință de coeziune între semeni, atît de rar întîlnită în epoca cifrelor.

Trecutul și viitorul reprezintă de fapt clipa prezentului, în care facem alegerea. Respectiv, pe cât de important este pentru homo sapiens cunoașterea comună a unor lucruri, pe atât de necesară este studiul aprofundat al acelor teme care ne vizează pe toți ca membri ai unei societăți care credem că poate înregistra progrese.

Trebuie să recunoaștem, de asemenea, că istoria este și suma tuturor religiilor și manifestărilor religioase trăite și memorate de om, fără acestea, poate că istoricii nu ar avea ce scrie și comenta.

1.2. Definiții

Noțiunea de globalizare cunoaște foarte multe accepțiuni în contextul epistemologiei și a fost intens teoretizată. La fel și curentele religioase prezente în creștinism. ,,Generic, sociologia organizațională a Uniunii Europene definește Biserica creștină ca un sistem deschis, evolutiv, capabil să se adapteze și să inspire evoluția corpului politico – administrativ european, asupra instituțiilor și cetățenilor Uniunii. În acest sens, cultura organizațională eclesiastică este înțeleasă ca fiind totalitatea învățăturilor transmise de Biserică societății, valorile morale, intelectuale și culturale, aportul credincioșilor și instituțiilor proprii, precum și jertfelnicia sfinților, operele scriitorilor bisericești și instituțiilor social – caritabile, care sunt transmise din generație în generație în cadrul colectivității umane”. Curios este faptul, că anume Uniunea Europeană a ales să definească Biserica în așa mod… Oare nu este o abordare profitabilă această caracteristică oferită uneia din cele mai pregnante instituții ale statului?!

La moment ne aflăm între două extreme sociale de bază: cei care își pun speranța în puterea europeană și speră din tot sufletul ca această Uniune, să se mențină cât mai mult, și alții care declară că Europa e la o etapa de colaps social, dovadă fiind invazia musulmană. Totodată, nimeni nu poate afirma cu siguranță care ar fi vectorul european la moment: integrarea tuturor culturilor și modurilor de gândire într-un tot unitar cultural cât mai divers ca componistică și colorit, sau nivelarea și ștergerea tuturor diferențelor dintre culturi și gândiri, pentru a reuni totul sub slogane de genul: Toți diferiți, toți egali!. În același timp, slogane de genul: Nici un fel de toleranță față de intoleranți!… nu fac decât să contribuie la o acutizare a conflictelor interreligioase, interrasiale, interculturale și interlingvistice. Numai o mână de fier ar mai putea ține totul sub control, și nu în zadar apar afirmații de genul: economia și infrastuctura unui stat european e total dependent de voința marilor puteri, pentru a nu lăsa libertatea de gândire să își facă efectul în societate printr-o debandadă de afirmare proprie fiecăruia și astfel, prăbușirea acestui colos care se numește la moment Uniune Europeană sau simplu- Europa.

Să sperăm totuși că înainte ca să fie șterse toate diferențele dintre națiuni și popoare, dintre culturi și specificuri, vom reuși să păstram micile diferențe de detalii, cum ar fi specificul economic local al diverselor regiuni sau specificul local al turismului rural.

Cineva spunea că adevărul se ascunde în detalii, iar alții spun că diavolul se ascunde în detalii. Diavol sau adevăr, rămâne de văzut încă, dar detaliile mai pot fi acele elemente de cotitură conform cărora un popor își mai poate păstra integritatea locală în această cetate a Babilonului care este Europa.

Potrivit lui Alejandro Llano ,, globalizarea este o procedură ce permite celor puternici să profite de cei slabi”.

Pentru Elmar Altvater globalizarea este ,, procesul de surmontare al granițelor apărute de-a lungul istorie. Ea devine astfel sinonimp cu eroziunea (dar nu și cu dispariția) suveranității statelor naționale și se înfățișează ca o detașare a economiei de piață față de normele morale și legăturile instituționalizate dintre societăți”.

Pentru Anthony Giddens globalizarea reprezintă ,, intensificarea relațiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanță unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulți kilometri depărtare și viceversa”.

În urma definițiilor date mai sus, deducem caracterul social al globalizării, definitoriu pentru majoritatea comunităților umane, indiferent de spațiul acestora de manifestare. Răspândirea culturilor, circuitul economic, aplicarea proiectelor politice au rolul de a întări coeziunea socială, precum și formarea atitudinilor comportamentale și schimbul de modele comporamentale și culturale. Însă, conform unor teoreticieni, practic, globalizarea urmează o altă direcție decât cea expusă, decât cea de suprafață. Pentru unii, globalizarea este ,, un proces al creșterii numărului legăturilor dintre societăți și domenii problema” sau ,, a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice și științifice în mod inflaționist, și care este privit, pe de o parte, ca o amenințare și, pe de cealaltă, ca o oportunitate” (Johannes Varwick), pentru alții ,, descătușarea puterilor pieței mondiale și slăbirea puterii economice a statului”. (Martin/ Schumann).

Înafară de dimensiunea economică, politică, culturală, socială, există dimensiunea religioasă a globalizării; o latură mai puțin tratată și izolată cumva din vizorul public. O fi din cauză că, în sine, ca instituție, Biserica nu este cea care dirijează toate celelalte instituții, ci este, mai degrabă, într-o relație de interdependență cu acestea, se adaptează mediului social, este flexibilă și maleabilă. Nu mai vorbim despre relațiile de colaborare între demnitarii de stat și căpteneniile bisericii… aici nu discutăm despre cum se pervertesc unii pe alții, nu ne expunem păreri, ci abordăm doi factori – economia și religia, procesul de globalizare…care este unul mondial și implicările sale asupra unui factor particular – protestantismul.

Max Weber spune că: ,, protestanții (îndeosebi unele curente protestante despre care vom vorbi mai tîrziu în mod special) au demonstrat o înclinație specifică spre raționalismul economic atît ca pătură dominantă, cît și ca una dominată, atît ca majoritate, cît și ca minoritate, ceea ce la catolici nu s-a putut și nu se poate constata, în același mod, nici într-o situație, nici în alta. Cauza comportamentului diferit trebuie deci căutată în primul rînd în specificul lăuntric durabil al confesiunilor si nu numai în situatia istorica-politică exterioară dintr-un moment sau altul”. / ,, Ar fi deci interesant să cercetăm mai întîi care sînt sau au fost elementele din specificul confesiunilor care au acționat și în parte mai acționează în sensul descris mai sus. La o privire superficială și pornind de la anumite impresii modeme, am putea fi ispitiți să formulăm deosebirea astfel: că mai marea "înstrăinare de lume" a catolicismului, trăsăturile ascetice pe care le manifestă cele mai înalte idealuri ale lui ar fi trebuit să educe pe adepții lui în spiritul unei mai mari indiferențe față de bunurile acestei lumi. Această motivare corespunde într-adevăr schemei populare, astăzi obișnuită, de apreciere a celor două religii. Protestanții utilizează această concepție pentru a critica idealurile ascetice (reale sau imaginare) ale modului de viață catolic, iar catolicii le răspund reproșîndu-le "materialismul", care este o consecință a secularizării tuturor aspectelor vieții de către protestanți”.

Prezentul modern abundă în slogane cu tentă economică, religioasă, culturală de tot felul, toate promovează ceva sau pe cineva anume, atragând, astfel, adepți și participanți. Acestea reprezintă un instrument major de răspândire a informației și a noilor idei. Iar religiile, cu toate că sunt surse inepuizabile de dezvoltare a mediului social, dețin și rolul de propagare sau de publicitate a unui fenomen terț implicat în cadrul lor.

„Dacă privim cultura umană ca pe o încercare de soteriologie laică, atunci putem spune că proiectul mântuirii prin adevăr (cu referințe clare către conștiința religioasă, proiect predominant în Antichitate și Evul Mediu) a fost sortit eșecului, el fiind schimbat prin ideea mântuirii prin bine (definit ca respectare a consecințelor sociale, dar în sensul liberalismului, a educației în vederea scopului final, al libertății și drepturilor individuale), specific modernității. Acesta, la rându-i, s-a frânt în neputința generalizată adusă de cele două războaie mondiale și a tiraniei dictaturii din secolul al XX-lea. Acum a rămas viabil în societatea contemporană proiectul mântuirii prin frumos al mântuirii omului printr-o experiență estetică totală, cotidiană, generală. Urâțenia supraconsumului se cere înfrumusețată. Este de ajuns să aruncăm o privire asupra dezvoltării teoriei designului, a științelor comunicării și mai ales a marketingului costisitor cu idei și imagini, a publicității, cunoscut fiind faptul că cel mai rentabil comerțe cel cu etichete.

Istoria modernității ne învață că o comunitate lipsită de un proiect colectiv – de reprezentări mitice ce pot duce la acțiune – nu poate fi guvernată. Ca un insomniac pe care această infirmitate îl lipsește de visuri, ea pierde simțul realității.” Individul, de când se naște, până la sfârșitul vieții, își însușește modele comportamentale, valor, crezuri, primindu-le anterior din interacțiunea cu semenii. Cea mai directă și mai marcantă pentru dezvoltarea individului este interacțiunea cu familia și educația pe care o primește în sânul acesteoa. Astfel, înafară de educația tradițională sau metodele de educația tradițională sau metodele de educație înrădăcinate în generații de-a rândul, religia ca instituție socială sau sentimentul religiozității reprezintă un factor major, care vizează și coloana vertebrală a societății – familia. Diferitele religii și confesiuni pot să reprezinte un punct crucial de întâlnire unde diferite culturi se întâlnesc și fac schimb de trăiri și experiențe.

,, Bisericile protestante clasice, cu anumite excepții, par a fi îmbrățișat liberalismul în teologia lor. Cel mai adesea, factorul religios este redus la rolul său de liant cultural și național. Implicarea socială este foarte adesea limitată la comunitatea proprie. Bisericile evanghelice mai noi, așa numitele biserici neo-protestante, sunt caracterizare într-o mare măsură de o atitudine sectară. Astfel, fără să respingă modernitatea, ele tind să-și creeze adesea o lume paralelă, o alternativă la lumea seculară. Există asociații profesionale creștine, case de comerț creștine, afaceri creștine, universități creștine, firme creștine de turism, concerte de muzică rock creștină. Bisericile neoprotestante, în general, nu acceptă sprijin financiar din partea statului. Toate acesrea reflectă o lipsă de încredere în instituțiile seculare ale statului. Separarea bisericii de stat este o dimensiune esențială. Regulile de apartenență (includere, excludere) sunt semnificativ mai strite decât cele ce guvernează bisericile tradiționale. În același timp însă, în sensul lui Giddens, aceste comunități dau dovadă de o capacitate aparte de reflexie asupra factorului religios și adaptare a acestuia la lumea contemporană. Nu este astfel întâmplător că ele au succes la omul contemporan. Capacitatea lor de adaptare la conteporaneitate se reflectă în lejeritatea cu care se adaptează formele manifestărilor religioase la cultura contemporană fără a compromite neapărat conținutul învățăturii evanghelice (deși riscul există). Implicarea socială, deși adesea (intenționat sau nu) confundată cu prozelitismul religios, este un fapt evident și aceasta nu se limitează la comunitățile proprii. Riscul acestor comunități însă este acela de a-și cultiva în continuare un sentiment de autosuficiență care nu poate decât să alimenteze izolarea și, în ultimă instanță, să genereze alienarea. Cred că am putea cădea de acord cu toții asupra unui fapt: religiozitatea, contrar profețiilor modernismului, are resurse excepționale atât de a aduce acel echilibru interior atât de mult dorit de omul contemporan bulversat de anxietate și de îndoială, precum și de a deveni motorul schimbării sociale, o schimbare în care scopul principal să fie cu adevărat fericirea semenului. Provocarea care rămâne astfel pentru omul religios este, așa cum spunea Mântuitorul, de-a înțelege bine vremurile, de a-și lua crucea în fiecare zi și de-a fi gata să-l urmeze, aducând mesajul Vieții, al iubirii și al Adevărului unei lumi parcă mult prea adesea lăsată pradă ideologiilor depersonalizare de orice fel”.

Dat fiind faptul că individul este un tot indivizibil, de sistem, el face parte și din alte sisteme mai vaste precum ar fi familia, comunitatea, umanitatea, planeta și cosmosul. Toate aceste contexte sunt profund interrelate cu activitatea și viziunile omului, precum și cu feedback-ul pe care îl oferă societății și întâmplărilor din cadrul acesteia. Toți indivizii au capacitatea de-a învăța să conviețuiască în armonie cu societatea. Această capacitate este înnăscută, care care necesită întreținută și dezvoltată voluntar de către om pe parcusul vieții, deoarece sentimentul de apartenență socială, precum și interesul față de societate implică o perfecționare socială sistematică, ceea ce este total diferit de acțiunea de conformare, întâlnită la un număr destul de mare de indivizi. Perfecționarea predispune la inovație, la acțiune, la implicare, ba chiar rebeliune și rezistență socială, atât de necesară într-o perioadă în care globalizarea mistifică, amestecă și ridică atâta confuzie printre oamenii de toate religiile, naționalitățile, minoritățile etnice etc