Influența Genului Muzical Asupra Performanțelor Mnezice LA Preșcolari

UNIVERSITATEA “TIBISCUS”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

INFLUENȚA GENULUI MUZICAL ASUPRA

PERFORMANȚELOR MNEZICE LA PREȘCOLARI

Coordonator Științific : Conf. Univ. Dr. MONICA ALBU

Candidat : Ghenadi Anamaria

TIMIȘOARA

2004

CUPRINS

REZUMAT

INTRODUCERE

I. CADRUL TEORETIC

MEMORIA LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Aspecte generale ale memoriei la vârsta preșcolară

Tipuri de memorie

Evoluția psihologică a preșcolarului

CONSIDERAȚII TEORETICE DESPRE MUZICĂ

1.2.1 Definiții ale muzicii

1.2.2 Genurile muzicale

Impactul muzicii asupra psihicului

Aspecte psihologice ale ritmului muzical

METODOLOGIA CERCETăRII

Scopul cercetării

Obiectivele cercetării

Ipotezele cercetării

Design experimental

Eșantionul de subiecți

Instrumentele utilizate

Variabile

Metode de prelucrare a datelor

Desfașurarea experimentului

Prezentarea rezultatelor obținute și analiza lor

Concluzii și deziderate

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

-fișa cu figure geometrice

-fișa cu imagini

-tabel cu rezultatele obținute la probe

REZUMAT

INTRODUCERE

CADRUL TEORETIC

1.1 Memoria la vârsta preșcolară

1.1.1. Aspecte generale ale memoriei la vârsta preșcolară

Într-un act de cunoaștere elementară se distinge îndeosebi rolul atenției, percepției și memoriei. Percepția se bazează pe memorie, ea furnizând imaginile acumulate anterior, în baza cărora capată un înteles.

Memoria este funcția psihică fundamentală care face posibilă fixarea, conservarea, recunoașterea și reproducerea fenomenelor psihice. Există o memorie imaginativă, asigurând păstrarea și reproducerea reprezentărilor, una verbal-logică referitoare la idei, o memorie afectivă (creând posibilitatea retrăirii unor emoții, sentimente) și o memorie motorie (făcând posibilă formarea de priceperi și deprinderi).

De modul în care putem găsi și evoca o anume amintire din “depozitul” uriaș al memoriei, Aristotel s-a ocupat în această privință. El vorbea despre fenomenul asociației.

Asociația este o legătură stabilită între procese sau stări psihice, în așa fel încât producerea uneia din ele atrage după sine, imediat, apariția celorlalte.Principala condiție a formării asociațiilor o constituie contiguitatea în timp ( cu alte cuvinte coincidența sau succesiunea lor imediată), iar o altă condiție este asemănarea.

În secolele XVIII și XIX filosofii empiriști (David Hume, J. Stuart Mill, H. Spencer, H. Taine etc. ) au acordat o mai mare însemnătate fenomenului asociației, considerându-l la fel de important ca legea gravitației în lumea fenomenelor fizice, explicând după ei, întreaga structurare a vieții psihice.Completări în teoria asociației a adus W. Hamilton (1788-1856). El a susținut că imaginile nu se succed, datorită asociațiilor, ca inele dintr-un lanț, asociația explicându-se prin “legea reintegrării” : amintirea unei parți, a unui element atrage după sine reconstituirea întregului.Apoi el a formulat și “legea interesului” : dintre toate amintirile pe care o stare prezentă le poate evoca, sunt reamintite cele care au un interes actual ( adică sunt în concordanță cu preocupările, cu starea de spirit dintr-un anumit moment).

Astăzi, psihologia științifică nu mai acordă o importanță centrală asociației, deși I. P. Pavlov și E. Thorndike au confirmat realitatea fenomenului și importanța contiguității.

Asociațiile explică reamintirea involuntară, ele intervin în toate actele automatizate,cât și în procesele imaginației și gândirii, dar nu pot explica actele voluntare. În efortul de voință necesar soluționării unei probleme, noi oprim, alungăm asociațiile de idei care nu au legatură cu ceea ce studiem, adică intervine un act contrar fenomenului asociativ. ………………âââââ????????

Asociaționismul a avut o influență nefastă asupra concepțiilor pedagogice, supraevaluând rolul repetării mecanice, subestimând problemele dezvoltării gândirii și influența memoriei semantice.

Memoria este un proces psihic care contribuie în măsură însemnată la reușita activității desfășurate de școlari în procesul instructiv-educativ.

Studiind dezvoltarea psihică a copilului, psihologul român Gh. Zapan a constatat că între 7-12 ani procesele memoriei se dezvoltă intens.

Observațiile curente arată că există unii copii (și adulți) cu o memorie bună, în vreme ce alții au o memorie slabă. De asemenea, din practică se știe că unii memorează mai ușor cifre și date, alții arată preferințe pentru versuri, etc. Aceste particularităti individuale ale memoriei nu sunt fixe, în general orice copil poate memora tot felul de materiale, chiar dacă memoria, apelează cu precădere și cu mai mult succes asupra unui anumit conținut. Metoda de memorare care este folosită determină o bună memorie.

Gândirea antepreșcolarului este saturată de elemente intuitive. Baza senzorial-concretă a reflectării realității influențiază desfașurarea proceselor elementare ale gândirii sale. Actele de gândire ale antepreșcolarului sunt nemijlocit legate de experiența lui, de situații concrete. Acest fel de gândire, după unii autori se numește situativă și este caracteristică îndeosebi fazei antepreșcolare.

Preșcolarul poate grupa obiecte după formă, mărime, deci după unele criterii stabilite, care însă nu sunt și proprietățiile esențiale ale obiectelor respective.

Spre sfârșitul fazei preșcolaritătii copilul devine capabil să clasifice obiectele după criterii mai abstracte, însă cu condiția să fie obiecte și fenomene legate de experiența lui.

1.1.2. Tipuri de memorie

Din punctul de vedere al duratei memorării există trei forme de memorie:

Memoria de foarte scurtă durată constituie de fapt o inerție a

excitației senzoriale care persistă până la 0,25-0,50 dintr-o secundă și face posibilă contopirea imaginilor în filmele proiectate pe ecran;

Memoria de scurtă durată asigură păstrarea unei imagini până la 18

secunde, în cazul când nu i se acordă o atenție deosebită. Ea face posibilă sesizarea unei melodii și înțelegerea unei fraze lungi, de aceea unii o caracterizează ca “memorie de lucru” ;

Memoria de lungă durată însă interesează în mod deosebit, întrucât

ea poate conserva impresiile ani de zile, întreaga viață.

Sunt numeroase dovezi că memoria cuprinde totalitatea informațiilor receptate, având o capacitate nelimitată. Ea fixează tot ce ni se întamplă : evenimente zilnice, ceea ce citim din carți, reviste, spectacole, emoțiile trăite, gândurile etc. Sunt înregistrate și evenimente sociale, mentalitatea poporului, a păturii sociale din care facem parte, se fixează deprinderile, priceperile dar, din păcate nu ne putem reaminti totul.

Iată câteva exemple privind acest aspect: o femeie simplă analfabetă, s-a

îmbolnăvit grav și, având febră puternică, dintr-o dată a început să recite pagini întregi din Biblie în limba latină și greacă –limbi pe care nu le cunoștea deloc. Făcându-se investigații, s-a aflat că ea fusese în serviciul unui preot catolic.

Acestuia îi plăcea să citească cu glas tare fragmente din Biblie, în cele două limbi clasice. Femeia, stând în casă, auzea totul, dar nu întelegea nimic – fără să facă eforturi de memorare. Febra a activat însă engramele formate. Scăzându-i temperatura ea nu și-a mai amintit nimic (Cosmovici, A. ,Iacob L.,1999).

Alte argumente sunt cazurile de memorie excepțională , semnalizând încă din secolul trecut.Psihologul reputat Al. Luria, a examinat cazul unui ziarist capabil să rețină exact fraze lungi în limbi pe care nu le cunoștea, cât și serii formate din multe zeci de cuvinte necunoscute – prezentate o singură dată. (Cosmovici ,A. , Iacob L. ,1999).

Memoria de lungă durată poate fi divizată în două componente : memoria episodică – înregistrând toate evenimentele cotidiene sau deosebite ale vieții noastre și memoria semantică, adică memoria în care sunt structurate în mod logic toate cunoștințele acumulate mai mult sau mai puțin semantic.

Organizarea cunoștințelor noastre este extrem de complexă. W. Kintsch distinge trei sisteme (după Ehrlich, St., 1975):

Un sistem fonetic când termenii sunt evocați pe baza sonoritătii

cuvintelor ; de pildă de noțiunea de “movilă” poate să ne vină în minte auzind cuvântul “mobilă”. Asociațiile fonetice sunt frecvente.

Un sistem de imagini: vede, din tren, o ridicătură de pamânt,

simultan ne apar termenul și noțiunea de movilă ;

Ierarhia indicilor semantico-sintactici este utilizată când cuvântul

apare datorită relațiilor dintre semnificanții ( cineva povestește cum lângă satul unde află o ridicătură mare de pământ, ceea ce suscită imediat conceptual și denumirea corespunzatoare).Ne apare în minte și se află în legătură cu noi tot ceea ce are importanță, valoare pentru noi: pictorul își amintește toate peisajele care l-au impresionat, medicul – cazurile dificile, greu de rezolvat ș.a.m.d.

O condiție binecunoscută este înțelegerea materialului de învățat, prelucrarea sa rațională, recurgându-se la memoria semantică. Înțelegerea presupune realizarea de legături cu informațiile anterior asimilate.

Memorarea logică este superioară celei mecanice, prin ușurința

învătării. De exemplu o grupă a fost solicitată să memoreze silabe fără sens,

trigrame :”luc, nec, min, vip, tul” etc. 6 asemenea silabe au fost memorate chiar de la prima lectură. 12 au necesitat între 14 și 16 lecturi, iar 36 de trigrame au avut nevoie de 55 de repetiții. Deci când volumul materialului a crescut de 6 ori, numărul necesar de exerciții a crescut de 55 de ori ! Aceiași subiecți au fost puși să învețe două versuri dintr-o poezie ; ele au fost reținute după două prezentări. Când li s-au propus 12 versuri, tot de 6 ori mai mult, ele au fost memorate după numai 15 lecturi.Trebuie comparat numărul 7,5 cu 55 pentru a vedea diferența de randament între memorarea logică și cea fără de înțeles.

Înțelegerea influențează și trăinicia conservării cunostințelor: un număr foarte mare de cuvinte fără înteles se uită în proporție însemnată, chiar numai după o oră, pe când un text inteligibil se reține exact zile și săptămâni.

Un alt factor favorizant al memorării îl constituie voința, intenția de a ține minte, ceea ce implică un efort de a reține informațiile pentru a le putea relata altora. O importanța are și intervalul de timp pentru care se memorează un material. L.V. Zankov a dat un text (același) spre memorare la două grupe de elevi. Unora li s-a spus că vor fi ascultați a doua zi. Ceilalți au fost anunțați de o verificare peste zece zile. În realitate toți școlarii au fost examinați individual, după 14 zile. Cei din prima grupă uitaseră aproape totul, ceilalți și-au mai amintit 55% din material. Contează foarte mult intervalul pe care ni-l propunem pentru consevarea cunoștințelor. P. I. Zincenko a organizat un experiment prin care s-a dovedit mai importantă întelegerea decât intenția de a ține minte.

Memorarea inteligentă, dar involuntară este mai eficientă decât memorarea mecanică și voluntară.

În organizarea învățamântului trebuie să se țină cont și de interacțiunea dintre cunoștințe și priceperi. Ea se produce în special când două categorii de cunoștințe sau priceperi sunt similare. Interacțiunea poate avea consecințe pozitive și atunci vorbim despre transfer, dar poate avea și un efect negativ numit interferența.Transferul are loc când unele cunoștințe sau priceperi favorizează învățarea altora.

Interferența cauzează inhibiție, aceasta putând fi:

proactivă, când cunoștințele sau priceperile vechi stânjenesc asimilarea altor noi.De pildă, un copil preșcolar, pe care părinții îl învață să reconstituie literă cu literă, va avea dificultăți mai mari decât colegii săi, în clasa întăi, când accentul se pune pe descifrarea de silabe: vechiul procedeu va stânjeni grăbirea ritmului lecturii;

retroactivă, când impresiile noi inhibă, ne fac să uităm altele anterioare. Când audiem un concert compus din mai multe melodii, imediat ne amintim bine temele din ultima bucată, dar nu ne mai vin în minte altele anterioare, deși a trecut foarte puțin timp. Ultimele melodii au inhibat pe cele dinaintea lor.

1.1.3. Evoluția psihologică a preșcolarului

Reperele psihologice fundamentale, ce dau contur și individualitate celei de a doua copilării sunt activitatea de bază (jocul) și, respective, tipul relațiilor în care este antrenat copilul.Perioada preșcolară, constituie “vârsta de aur” a copilariei.Odată cu intrarea copilului în grădiniță, orizontul său existențial se dilată deosebit de mult.

Etapa preșcolarității se poate clasifica în :

a preșcolarului mic (3-4 ani)

a preșcolarului mijlociu(4 ani)

a preșcolarului mare (5-6/7 ani)

După opinia lui Zazzo (1946) se conturează câteva diferențe între cele

două sexe, sub raport comportamental. Astfel, la vârsta de 4 ani fetele sunt mai cooperante și mai vorbărețe, în timp ce băieții sunt mai rezervați și mai neliniștiți.

Conform părerii lui A.Gesell și F, L. Ilg (1980) , la 5 ani copilul traversează o “vârstă nodală” , întrucât el a escaladat deja partea cea mai accidentală a drumului, iar în continuare panta va fi mult mai lină.

Vârsta preșcolară constituie perioada structurării viitoarei personalități, ce este deosebit de permeabilă unor influențe diverse (Gesell 1953).În această perioadă el devine mai sociabil și mai comunicativ.

Sub aspect auditiv se perfecționează auzul fonematic, muzical, precum și abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor. Reușește chiar să cânte linii melodice simple. Solicitarea complexă, prin joc și alte activități generează achiziții notabile sub raport perceptiv, în sensul trecerii de la forme elementare de percepție la forme superioare, ca observația.

La aceasta vârstă, perceptia se detașează prin câteva elemente distincte :

are o mare încărcătură afectivă

reflectă mai ușor culoarea și forma decât volumul

prezintă dificultăți în perceperea relației între întreg și parte

Întreaga activitate a copilului, îndeosebi cea de joc, solicită plenar memoria.Formele predominante, în această etapă, sunt cea mecanică și cea involuntară (bazată inițial pe asociația de contiguitate).

Progresele sunt însă rapide și evidente, dovadă că după vârsta de 4-5 ani, intră în scenă și memoria voluntară.Copilul memorează ușor chiar și dacă nu întelege, dar uită repede, ceea ce atestă fragilitatea structurilor mnezice.Memoria are și o puternică amprentă afectogenă ( reține, mai ales, ceea ce l-a emoționat intens, fie pozitiv, fie negativ), dar și intuitive-concretă (se memorează mai ușor acea informație care este ilustrată prin imagini plastice).

În această etapă ontogenetică, memoria îndeplinește și importante funcții sociale, deoarece contribuie prin mecanismul imitației la însușirea conduitelor civilizate fundamentale.

Jocul prin registrul amplu de situații atractive, solicită și funcțiile atenției, mai ales celei involuntare, dar treptat și a celei voluntare.Astfel, concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la preșcolarul mic este de 5-7 minute, la preșcolarul mijlociu de 20-25 minute, iar la preșcolarul mare de 45-50 minute.

Capacitatatea de concentrare în timpul activităților este strict proporțională cu interesul copilului. Spre sfârșitul vârstei se perfecționează componenta senzorială a aptitudinilor. Aria opțională cuprinde o paletă amplă de manifestări: muzica, arte plastice, coregrafie, teatru, etc., deoarece apare o autentică nevoie de exprimare creativă (Gârboveanu M., 1975).

Obținerea unor performanțe superioare, înregistrarea unor progrese statornice, dar și precocitatea, constituie indicatori prețioși în identificarea corectă a aptitudinilor speciale. Prin antrenarea copilului în activității adecvate, se poate interveni la timp pentru valorificarea complexă și timpurie a acestei neprețuite comori.

S-a studiat prea puțin memoria copilului, atenția concentrându-se mai ales asupra măsurării randamentului (performanțelor). În acest fel a procedat, Claparede, care, citind subiectului 15 cuvinte și cercetând ce a reținut după un minut, a constatat o creștere progresivă, o dată cu vârsta, până la 8 cuvinte în medie la adult. Se știe că există două tipuri de memorie: memoria de recunoaștere, care acționează numai în prezenta unui obiect întalnit mai înainte și care constă în a-l recunoaște, și memoria de evocare, care constă în a evoca obiectul în absenta lui, prin intermediul unei amintiri-imagini (Piajet, J., Inhelder, B., 1966).

Memoria de recunoastere este foarte precoce (ea există chiar și la nevertebratele inferioare) și este în mod necesar legată de scheme de acțiune sau de deprindere.

Memoria de evocare, nu apare înainte de imaginea mintală, de limbaj( Janet o raportează la “conduita povestirii”), și ridică o problemă esențiala: aceea a independenței sau a dependenței sale în raport cu schematismul general al acțiunilor și al operațiilor.

Deci, putem presupune ca ceea ce se numește în mod comun memorie este aspectul figurativ al sistemelor de scheme în totalitatea lor, începând cu schemele senzorio-motorii elementare (în care aspectul figurativ este recunoașterea perceptivă) până la schemele superioare, al căror aspect figurativ în ordin mnezic va fi amintirea-imagine.

Vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani) este vârsta unor achiziții psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate influentează foarte mult nivelul de adaptare și integrare a copilului în urmatoarele faze ale evolutiei și dezvoltării lui. În literatura de specialitate perioada preșcolară mai este denumită și vârsta simbolică, vârsta micului faur, sau vârsta de aur a copilăriei.

Vârsta preșcolară este o perioadă în care copilul descoperă o lume interesantă, mediu diferit de cel familiar , aici el învată să relaționeze cu co-vârsnicii dar și cu adulții.Este perioadă când sunt învățate prima dată rolurile sociale și pattern-urile interacționale.

Conturarea primelor elemente ale conștiinței de sine și a socializării, se face acum, când copilul devine unic în tot ceea ce face și independent.Acest proces de dezvoltare presupune parcurgerea mai multor stadii, fiecare având caracteristici specifice , unde se obțin noi achiziții în cadrul diferitelor laturi ale personalității (cognitive, afectiv-motivațională, relațională, atitudinală).

Gândirea preșcolarului este fascinantă, deosebită, și interesantă pentru că, îmbină în același timp calități maturizate, dar și imature.Preșcolarii “absorb” o serie de informații din lumea înconjurătoare și dovedesc calitatea felului în care gândesc și acționează.

Psihologul elvețian, J. Piaget a contribuit fundamental, prin studiile sale experimentale la “decodificarea” ontogenezei cognitive , unde arata că, diferența dintre un copil mai mic și unul mai mare ca vârstă nu constă numai în nivelul de cunoaștere a realității ci, într-o diferență calitativă în modul de a raționa, a gândi.

Conform teoriei dezvoltării stadiale a structurilor intelectuale, formulată de psihologul J. Piaget, vârstei preșcolare îi corespunde stadiul preoperator de dezvoltare cognitivă cuprins între 18-24 luni și 6 ani. În stadiul preoperator, copilul trece de la o gândire situativă , concreta la utilizarea unor structuri cognitive mai complexe și încărcate de nuanțe.

Unul din aspectele evolutiei gândirii preșcolarului este formarea noțiunilor și treptat se conturează nevoia de structurare a lucrurilor și fenomenelor în categorii. Dezvoltarea limbajului , a pluralurilor, fac posibilă consoliarea generalizărilor cantitative (lung, lat, înalt, mult, puțin, deloc), spațiale (lângă, pe, sub, aproape, departe), temporale (acum, după aceea, deodata), comparative (la fel, tot atât, mai mult, mai putin), iar în funcție de acestea preșcolarul este capabil să ordoneze experiențele și reprezentările asupra realității.Creșterea calitativă în performarea activității cognitive este asigurată și de achiziția unor elemente incipiente ale metacogniției și metamemoriei, categorii care definesc strategiile personale de informare și memorare.

Studiile lui W. Fabricius (1998) sunt relevante în acest sens, demonstrând o capacitate rudimentară de planificare la preșcolarii de 4 ani dar și utilizarea, o data cu vârsta de 5 ani a unor strategii de planificare, estimare și verificare a sarcinilor de lucru. În planul dezvoltării gândirii, spre sfârșitul perioadei preșcolare se contureaza toate operațiile caracteristice acesteia: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparația, concretizarea, etc.

În perioada preșcolarității copilul întâmpină dificultății în rezolvarea sarcinilor de memorare complexe, dar și în concentrarea atenției.

Memorarea presupune capacitatea de percepție , selecție, prelucrare,stocare și regăsire a informației. Sarcina selecției informației în sensul concentrării asupra stimulilor relevanți și ignorării celor nerelevanți e dificilă pentru preșcolari. Copiii preșcolari nu dețin strategii de memorare sau amintire a celor memorate sau le folosesc cu dificultate. Ei rețin poezii, cântece și sunt capabili să le reproducă, dar fixarea lor în memorie este precară și fluctuantă .

Cuoașterea psihopedagogică a preșcolarului este un proces organizat și continuu, în care, printr-o acțiune de generalizare și sinteză a unui ansamblu de informații acumulate prin metode și în contexte variate, educatorul evidențiază parametrii organizării psihice individuale a celor pe care îi educă.

Cunoașterea individualității copiilor cuprinși în procesul educațional contribuie la sporirea caracterului științific al actului pedagogic. Importanța pregătirii cadrelor didactice pentru întelegerea caracteristicilor centrale ale etapei de vârstă cu care vor lucra și pentru acțiunea de investigare a caracteristicilor individuale ale fiecărui copil educat.

O acțiune educativă nu are sens dacă nu este gândită astfel încat să răspundă necestităților individuale, și nu poate fi eficientă dacă nu este adecvată sau accesibilă celui căruia i se adresează ; de aceea punctul de pornire în proiectarea, organizarea, desfașurarea, evaluarea și reglarea intervenției educaționale trebuie să fie cunoașterea copilului.

Procesul cunoașterii psihologice este complex și această acțiune de investigare a psihicului este exclusiv apanajul psihologului, mai ales implicarea acestuia este importantă atunci cand presupune aplicarea unei metodologii de investigație specializate (teste standardizate). Însă cei care pot realiza evaluare obiectivă a stărilor psihologice pe care copii le tranversează , sunt cei care interacționează zi de zi cu aceștia, în condiții și situații variate : educatorii și părinții.

Grădinița de copii reprezinta instituția menită să ocrotească și să facă educația copiilor aflati la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani). Ea își asumă o responsabilitate majoră, ca, alături de familie, să asigure conditiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a copiilor preșcolari, contribuind astfel la valorificarea potentialului fizic și psihic al fiecăruia și fundamentând evoluția viitoare școlară și socială a acestora (Ioan Bradu Iamandescu, 2002).

Pentru cei mai mulți copii gradinița reprezintă prima experiența de viața în afara familiei, într-un spatiu social lărgit. Mediul educational bogat în stimuli care invită la investigatie și acțiune, experiențele de învățare diverse, câmpul relational cu caracteristici variate, toate aceste contribuie la inițierea unor procese complexe de dezvoltare și maturizare în sensul socializării,dar și al definirii treptate.

1.2 CONSIDERAȚII TEORETICE DESPRE MUZICĂ

Definiții ale muzicii

Indiferent de capacitatea noastra de intelegere, muzica exprima in mod inevitabil un mesaj virtual a carei receptie este in functie de particularitatile innascute sau dobandite ale ascultatorului dar si de un complex de factori conjuncturali (intentia autorului , contextual in care are loc).

Muzica – a carei prezenta in viata omului este nelipsita iar, in unele cazuri, este cvasipermanenta- constituie un important obiect de studiu pentru medicina, ajutata de psihologie, muzicologie si alte stiinte sociale sau estetice, sub raportul utilizarii ei in scop terapeutic, vizand ameliorarea suferintelor patologice psihice si somatice, dar si in scop sanogenetic, menit sa creasca rezistenta la stresurile nenumarate din viata fiecaruia sau sa le scada intensitatea impactului psihosomatic, in cazul in care nu au putut fi evitate.

Schoppenhauer (cit. in Luban Plozza si col. 1988) afirma ca, la modul

general, muzica este melodia iar textul este inspirat (creat) din lumea inconjuratoare. Data fiind complexitatea muzicii, care nu se reduce numai la melodie, consideram ca fiind mai potrivita, formularea gasita de M. de Stael, “muzica este o arhitectura Sonora” la fel ca si definitia apartinand lui Yehudi

Menuhin : “muzica este omul, mai mult decat cuvintele, caci cuvintele nu sunt decat simboluri abstracte care transmit intelesuri reale bazate pe fapte”.

Muzica prezintă doua categorii de mesaje : apolinic (inducând o stare de relaxare), dionisiac (caracter stimulant, mergând până la angrenarea unor expresii corporale, culminând cu dansul).

Muzica ale carei sunete suntem profound pătrunși, trezeste în noi un ecou, ne face accesibilă cunoasterea farmecului lumii inconjuratoare; mobilizandu-ne simtul estetic, da o semnificatie existentei noastre, ne reduce tensiunile.

Travaliul memoriei auditive consta în a retrăi și a recunoaște elementele unui limbaj muzical, conceput și elaborat în aceeași manieră în care este concepută și elaborată gândirea verbală.

1.2.2 Genurile muzicale

Principalele genuri muzicale contemporane europene pe care le-am luat în considerare, pentru cercetarea de față sunt muzica simfonică și muzica rock.

Trebuie menționat faptul că genurile muzicale europene provin din două tipuri de muzică (Boris Luban-Plozza, Ioan Bradu Iamandescu, 1997) :

cea religioasă , care a generat muzica simfonică, pe parcursul

evoluției, cea corală, genul operei și muzica instrumentală sau de cameră.

muzica populară, din care s-au desprins genurile muzicii ușoare

“dansante” (exemplu: tango, vals, foxtrott, rumba, cha-cha, etc.) iar ulterior prin ritmica mult mai pregnantă, muzica populară și-a păstrat meritul de inspiratoare a actualelor genuri ale muzicii ușoare dar cu o nouă modalitate timbrală (muzica electro-acustică, sintetizatorul, chitarele electronice, etc.) și cu o amplificare extremă a intensității și a ritmului ( muzica rock).

Dintre compozitorii importanți de muzică religioasă pot fi amintiți J.S. Bach si Haendel, iar acesta din urmă utilizând oratoriile cu subiect biblic, culminând cu celebrul “Messias” , într-o tendința de a găsi un prilej de revarsare în muzica sa plină de stralucire a tumultosului talent fiind caracterizat de Furtwangler drept “uriaș al barocului, “titanic”, “vulcanic, debordant” egal ca rang și grandoare cu marele său contemporan”.

J.S. Bach este un compozitor dotat cu o gândire muzicala consecventă, discretă, statornic-organică dar dotată cu spontaneitate, plasticitate, adresabilitate directă.

“ Bach a fost și a ramas în esența un muzician religios. Legătura dintre muzică si credința sa a fost atât de strânsă, încât nu numai a limitat distribuirea formală a acestei muzici în teme fragmentate și alte construcții muzicale, ci l-a impiedicat – spre deosebire de Haendel și de toți cei ce l-au urmat – să transpună în muzică bogăția relațiilor lumești “. În același timp, această “ legătură cu supremul în sine “ a fost la Bach o sursă de înoire și sporire a forțelor “ (Furtwangler, 1951). În afară de Bach, alți compozitori au creat capodopere în domeniul muzicii religioase, în primul rând Mozart dar și Haydn, Beethoven, Schubert și Brahms.

Muzica simfonică, întrunește, datorită accesibilității sale mai reduse (rezervată numai celor “inițiați”), denumirea generică de “muzică grea”. Muzica simfonică își trage numele de la reprezentantul său de baza simfonia, a cărei etimologie (în grecește = a suna împreună) sugerează “cântarea” muzicii într-un ansamblu instrumental, orchestră – initial de dimensiuni reduse, ulterior atingând cifra de 85 membri în așa numita “orchestră de tip romantic”, număr ce poate fi sporit sau diminuat ocazional. Ceea ce azi denumim muzica simfonică, reprezintă “o parte introductivă sau cu o funcție de intreludiu ori cu rol de acompaniament, în cuprinsul pieselor de muzică vocală (madrigalul și missa) executate în timpul Renașterii” (Dediu, C., 1980).

Asocierea consistentă a soliștilor și corului la orchestra simfonică, utilizate în concerte și oratorii, constituie elementul definitor pentru muzica simfonică. Muzica simfonică are un impact psihologic amplu, complex și de durata asupra ascultatorului.

Muzica simfonică are impact complex asupra psihicului ascultătorului deoarece se prelungește, de regulă, mult timp după încetarea audiției.

Concertele pentru instrument(e) și orchestră sporesc complexitatea mesajului sonor al muzicii simfonice, conferindu-i acestuia caracterul “dramatic”, rezultat din desfașurarea unei adevarate acțiuni, dramă, între cei doi protagoniști ai executiei muzicale. Ideile compozitorului sunt relevate mai clar prin facilitatea unei exprimari mai nuanțate în cadrul dialogului dintre instrument și orchestră.

Varietatea stărilor ideational-afective produse ascultătorului este maximă, în cazul muzicii simfonice iar deprinderea de a o asculta devine un ritual aplicat fie zilnic, fie în momente de rascruce de către meloman. Rolul interpretării în decodificarea și recrearea mesajelor vehiculate de muzica simfonică reprezintă un factor ce amplifică ecuația audiției muzicale. Nu se limiteaza la efecte stimulante sau relaxante “de moment”, ci obligă ascultătorul la o activitate intelectuală susținută – și de înaltă solicitare – pe o durată prelungită.

Muzica simfonică are rol modelator al personalității, deoarece conferă posibilitatea întăririi sau slăbirii unor trasaturi favorabile sau – respectiv, nevavorabile de personalitate.

Muzica simfonică stimulează în mod cert creativitatea, fiind cunoscut efectul favorabil pe care îl are audierea unui concert simfonic asupra unui creator de artă sau știință. Opiniile compozitorilor asupra importanței mai multor factori de muzică simfonică sunt : relaxare psihică, prin comutarea atenției și gândirii la un alt domeniu de activitate cu proprietăți inductoare cathartice; asociațiile de idei pe care mai mult ca oricare gen muzical, le naște muzica simfonică; o anume euforie cu rol “catalizator” în accelerarea și diversificarea proceselor euristice, la reluarea activității după încetarea audiției muzicale (Boris Luban-Plozza, Ioan Bradu Iamandescu, 1997).

Ceea ce numim astăzi “comportamentul rock” reprezintă un fenomen muzical a cărui sferă de cuprindere este amplă și complexă. În accepțiunea sa actuală, termenul de “rock” nu constituie numele unui gen sau stil anume, ci tinde să devină un apelativ general al contextului muzicii ușoare de factură traditională. Importantă este constatarea compatibilității diferitelor aspecte și tipuri conceptuale ale acestei muzici cu generația, mediul social și capacitatea de avizare a ascultătorului.

Numeroase teste au evidențiat un alt fapt demn de reținut: principalii “beneficiari” ai muzicii ușoare (fie ea tradițională sau modernă) sunt tinerii și adolescenții, ei constituind așa – numitul “public activ”. Muzica “rock” s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii și in Marea Britanie. Contextul muzicii “rock” internațional nu mai poate fi contestat sau ignorat, datorită uriașei sale arii de răspândire și ecoului în rândul ascultătorilor de pretutindeni, predominând în țările anglo-saxone.

La originile muzicii “rock” se afla blues-ul, în special cel vocal. În timp blues-ul s-a dezvoltat pe mai multe ramuri paralele de evoluție, una din aceste a generat specia Rhythm and Blues, iar o altă ramură a dat naștere, prin ani ’50 ai secolului nostru, unei forme mai comerciale – Rock and Roll, gen rezultând din contopirea unor elemente de Rhythm and Blues, de muzică “hillbilly” (termen sinonim cu “country music” – folclor american alb) și a unor influențe ale muzicii pop din aceea vreme; iar a treia ramură a blues-ului s-a dezvoltat pe linie instrumentală, devenind unul dintre izvoare jazz-ului.

Muzica promovată de reprezentanții britanici ai genului în ani ’60 a constituit o verigă între Rock and Roll-ul classic și manifestările actuale ale comportamentului “rock”, caracterizat prin pluritatea aspectelor stilistice, au primat doua principale tendințe ( Fotea, D.C., Lungu, F., 1979) :

Hard rock-ul (de tip “Led Zeppelin”, “Grand Funk” etc.), din

care a derivat asa-numitul curent “heavy metal” de astazi, o muzică de factură directă, nesofisticată, dar agresivă, stenică, obsedantă, “dură”, bogată în intensități sonore.

Muzica psychedelică (“Grateful Dead”, “Pink Floyd”), o muzică

de culoare, de atmosferă, de substanță, un corespondent în arta sunetelor estetice, al esteticii “non-violenței”.

După autori ca Spingte și Droh, (1992), Segenwald (1995) si Verdeanu-Prailles și col. (1995), se pot grupa efectele psihologice globale ale muzicii simfonice și a muzicii “rock” :

relaxare psihică, având urmatoarele variante cu implicații

comportamental catharsice (scădere marcată a tensiunii emoționale), incluzând defularea și posibila apariție a extazului; sedare (favorizând instalarea somnului, în unele cazuri); euforie (generală, uneori compensator față de dispariția rapidă a conținutului afectiv negativ).

stimulare psihică, prin creșterea randamentului cognitiv

(memorie și ideație); euforie, aici încadrându-se muzica “rock” și corespondentele ei creatoare de euforie în mod facil, prin dezinhibiția produsă de ritmica pregnantă, intensitatea brutală sonoră și asperitatea timbrală a instrumentelor “electrice” sau “electronice” folosite; creșterea încrederii în sine; stimularea voinței și inițiativei.

Muzica bună, "marea muzică", posedă nu numai virtuți relaxante, antistres (cathartice) dar ea reușește să sporească eficiența proceselor cognitive (atenție, memorie, ideație stimulată pe căi extrem de variate, izomorfe cu caracterele muzicii) și să dezvolte imaginația și creativitatea celor care le ascultă.

Ascultarea ei repetată, pe durate întinse, permite integrarea în experiența intelectual-afectivă a subiectului a unor markeri de altă natură din domenii estetice, științifice, etc., prin intermediul asociațiilor de idei, atât de frecvent prezente în cursul audiției muzicale.

Uniunea Europeană intenționeaza să introducă obligatoriu muzica lui Mozart în creșe și grădinițe, fiind o dovadă susținută de numeroase date experimentale, a rolului formativ în gândire, afectivitate și imaginație pe care îl joacă muzica simfonică. De altfel tot Cioran spunea că sensurile atât de multiple ale muzicii sugerează că aceasta provine dintr-o "zonă atât de profundă încât nici nebunia nu ar putea să pătrundă pâna acolo" (http/www.infomedica.ro).

Muzica influențiază pozitiv copiii și poate fi folosită pentru a calma un copil agitat sau pentru a stimula un grup, astfel încat să se manifeste mai vioi.

Muzica are o diversitate de avantaje pentru copii: ajută la dezvoltarea deprinderilor sociale, contribuie la exprimarea emoțiilor, realizează relaxarea și autoadaptarea; stimulează comportamentul de ascultare , sensibilizează copiii la ritmul și tempoul cântecului; contribuie la perceperea și discriminarea sunetelor muzicale, a duratei, a timbrului și a pauzei; dezvoltă auzul muzical și calitățile vocale; formează gustul estetic; îmbunătățește echilibrul și coordonarea prin mișcare.Prezența muzicii în mediul de activitate al copilului este adesea, un semn “ de sănătate mintală” (Revista Învătământului Preșcolar, Nr. 3-4/1997).

1.2.3 Impactului muzicii asupra psihicului

Muzica actioneaza direct si simultan asupra diferitelor etaje ale sistemului nervos, dotat cu o structura complexa. Muzica poate sa transmita, la nivelul ascultatorului, doua tipuri de mesaje:

mister cifrat , dificil de decodificatin intregime

mesaje transparente, facilitate de un isomorfism extrem de simplu

In procesul de mediere dintre ascultator si opera muzicala, care se desfasoara la locul si momentul executiei (aici si acum), apare un factor intern “starea de moment”(motivatiile) a ascultatorului.

Ascultatorul decodifica mesajul muzical cu ajutorul unor particularitati de receptie innascute , de exemplu urechea muzicala, și a unor coordonate intelectual afective, amplificate si de o educatie muzicala.

Impactului muzicii asupra psihicului ascultatorului:

Efectele muzicii asupra ascultatorului au la baza lor, in

mare parte, intentiile (afisate sau nu) ale compozitorului de a-si transmite ideile si, mai ales sentimentele lui celor ce ii asculta muzica.

Din acest punct de vedere se poate spune ca muzica poate sa transmita doua tipuri generale de mesaje (intre care exista numeroase tipuri intermediare) :

mister cifrat, dificil de decodificat in intregime, chiar daca este

plin de farmec; repetarea indelungata a analizei acestui tip de muzica releva in mod cert sensuri deosebite si reuseste sa creeze, iluzoriu sau nu, satisfactia “descoperirii” mesajului;

mesajele transparente, facilitate de un isomorphism extrem de

simplu.

2. Procesul de mediere intre opera muzicala si ascultator se

desfasoara in cursul executiei, la locul si in momentul concertului (“hic et nunc”), ceea ce implica interventia unor particularitati conjuncturale, legate de caracterul interpretarii (dependente de interpret si de alti factori, tot conjuncturali-ex. “acustica” salii) dar si de “starea de moment”(inclusive setul motivational) a ascultatorului.

3. Ascultatorul decodifica mesajul musical conform unor

particularitati de receptie innascuta (“urechea muzicala”), a unor coordonate intelectual – afective ce pot favoriza “rezonanta” muzicii (amplificate prin educatia muzicala), si in functie de o serie de factori conjuncturali (dispozitionali, motivationali, volitionali,etc.).

4. Impactul psihosomatic al muzicii asupra ascultatorului se

realizeaza cvasisincron cu derulare sonora si se manifesta in cele doua planuri intercorelate: psihic si somato-visceral.

Muzica ne relaxeaza , ne induce o anumita dispozitie (buna sau rea), da un sens existentei noastre si are aceste efecte majore psihice (Boris Luban-Plozza-Ioan Bradu Iamandescu, 1997) :

Efect cathartic (purificator fata de emotiile negative accumulate)

si relaxant (in ceea ce priveste acumularea oboselii).

Forta de evocarea unor trairi anterioare (importanta participare a

conditionarii diversilor stimuli in cadrul experientei individului) si de sugerare (prin isomorfism).

Stimulare psihica multipla: senzoriala (inclusivcresterea

rezistentei la effort), intelectuale (mai ales ideatia), volitionala (efect mobilizator in diverse activitati: profesionala, militara,etc.)

Potentarea unor procese psihice (intelectuale si mai ales

affective) coexistente sau persistente.

Este cunoscuta actiunea muzicii de a amplifica o stare de bucurie (o aduce la

paroxism) intr-o imprejurare fericita din viata cuiva sau de adancire a unei stari de tristete.Reactia ascultatorului fata de “lungimile divine” (expresie utilizata de Schumann, referindu-se la mizica lui Schubert este variabila, in functie de personalitatea sa ori de unele conditii conjucturale ale auditiei.Adesea este indusa o stare de liniste , favorizand reveria-in cazul unui ritm lent si a unei intonari sau- din contra, de tensiune afectiva ce se poate manifesta si prin tinerea respiratiei dar realizand o stare de beatitudine-in cazul unui ritm rapid, cu intensitate sonora crescuta.

Impactul melodiei asupra psihicului ascultatorului este direct, el constituind “cheia” care deschide intelegerea acestuia pentru muzica ce I se prezinta, la fel cum desenul atrage interesul publicului neinstruit asupra unei picturi “la prima vedere”, ulterior cu repetarea vizionarii, ajungand sa aprecieze si culoarea, luminile si umbrele, etc.

Melodia are o influenta maxima in domeniul afectivitatii ascultatorului, influenta ce nu este mediata obligatoriu de evaluarea cognitive-intelectuala a unor eventuale idei vehiculate de ea.

Relatiile dintre melodie si memorie au la baza printre altele, cantabilitatea melodiei ce confera un grad suplimentar de atractivitate si accesibilitate muzicii respective, ea permitand o memorare mult mai usoara, avand in vedere si posibilitate exercitiului oferita de intonarea repetata a melodiei.

O aplicatie in terapia recuperatorie a bolnavilor cu afazie motorie este aceea a intonarii unui cantec cunoscut de catre bolnav, ale carui cuvinte intonate de terapeut reusesc- prin mecanisme reflex conditionate de succesiune-sa porneasca rostirea de catre pacient silabe sau chiar cuvinte intregi.

1.2.4 Aspecte psihologice ale ritmului muzical

Ritmul poate servi spre a crea un climat de tensiune foarte intens, acompaniat de efecte de surpriză (schimbări de cadență, sincope, etc.), cum este cazul lui Beethoven. Ritmul , fie singur, fie sustinut de un zgomot la extrem, poate să provoace stări interioare, fiecare ființă având ritmul său propriu, ce poate fi dezvoltat individual.

Se consideră că nu există copii insensibili la muzică și că nu există fiintă

umană inaptă la ritmicitate (Boris Luban-Plozza, Ioan Bradu Iamandescu, 1997).

Ritmica nu este dependentă de vârsta celor care o practică.Pentru copil, ca și pentru adult, ea permite o introspecție – ca și apropierea de altceva diferit – conducând la o modificare a contactelor umane. Tot ce nu se concepe cu intelectul și care face parte din lumea irațională se poate exprima, mai cu seamă la copil, prin jocul propriei sale mobilități ritmice și prin dans. Prin mișcare copilul începe să capete responsabilitatea actelor sale ce vor deveni autonome. Muzica atinge sferele inconștientului, inaccesibile educației.

Influențele ritmului asupra fătului și sugarului:

În timpul gestației fătul reacționează favorabil la muzică al cărui ritm este în raportul 2/1 cu pulsul matern. La frecvențe ale pulsului mai mari de 120/minut, fătul prezinta mișcări frecvente, semn al disconfortului indus de un ritm prea accelerat al muzicii (Boris Luban-Plozza, Ioan Bradu Iamandescu, 1997).

După naștere, nou nascutul, legănat în ritmul bătăilor inimii mamei, poate să adoarmă mai bine.Este sigur că mișcarea de dute-vino pe care mama o imprimă micuțului, în cursul legănării, îi produce acestuia un efect liniștitor.

Cântecul coral, ca și muzica în general, poate crește performanțele psihomotorii, stimulând mersul sau randamentul în muncă.

Rolul melodiei, ca element muzical poate genera un impact psihologic (implicit psihosomatic), mai mare decât ritmul.Ne putem aminti plutirea calmă pe care ne-o sugerează un adagio beethovenian sau melancolia involuntară a unei pagini ceaikovskiene sau mendelssohniene.

Dezvoltarea euritmiei cu aplicatii în terapie se dovedește deosebit de interesantă. La Chicago, Dreikurs încearcă să aplice muzică la copii psihotici, în timp ce Brunner-Orne (Boston) o înscrie în planul terapeutic al copiilor și adolescenților oligofreni. Muzica și, mai precis, ritmica traită de acești pacienți, poate să amelioreze contactele lor umane, dar la fel de bine realizează acest efect și la normali sau la cei cu dificultăți de comunicare (Verdeanu-Pailles si col., 1997).Muzica este un remediu pentru a elibera omul suferind de boală și spre a-i servi menținerii sănătății, fiind în același timp un element de forța morala.

Astazi, domeniul muzicii și al influenței sale este bogat nu numai în experiențe noi, ci și în cunoștințe noi, de exemplu reciprocitatea dintre muzică și percepțiile corporale sau la ascultarea muzicii ca sursă de creativitate.

II. METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Scopul cercetării

Scopul lucrării de față este studierea efectului muzicii asupra performanțelor mnezice la preșcolari.

Obiectivele cercetării

Evidențierea influenței muzicii clasice si muzicii rock asupra memoriei de

scurtă durată la preșcolari

Ipoteza cercetării

Prin cercetarea de față am încercat să verific următoarea ipoteza, referitoare la copiii cu vârste cuprinse între 4-6 ani :

Performanțele mnezice sunt influențate de muzică, mai precis, de genul muzical ascultat.

Design experimental

Eșantionul de subiecți

Studiul sa efectuat pe un eșantion format din 47 de copiii cu varste

cuprinse între 4 si 6 ani. Toți copiii frecventează grădinița Nr.1, din Oravița, cu program normal .

Subiecții fac parte din două grupe diferite. Selecția sa facut prin selecție aleatorie..

Instrumentele utilizate

Pentru evaluarea performanțelor mnezice la preșcolari am construit 2

probe de memorie și un set de 5 cuvinte :

1. Proba de memorie imediata a figurilor constă întro planșă colorată A3, unde sunt dispuse 9 figuri (pătrat, cerc, triunghi, trapez, romb, hexagon și o figură geometrică neregulată) și o coală A4, unde sunt așezate 8 figuri (pătrat, cerc, romb, trapez, hexagon și 4 figuri geometrice neregulate).

Sarcina copilului este să rețină cât mai multe figuri de pe planșa colorată, pentru a le identifica pe plansa A4 .

INSTRUCTAJ:

“ Te rog să fii foarte atent la ce iți spun. Iți voi arăta o planșa (A3 colorata) cu multe figuri geometrice. Spunemi ce este prima figură ? (triunghi), dar acesta ? (pătrat) . Tu trebuie să le ții minte pe tote, pentru că îți voi arăta o altă planșă .Spune-mi , te rog, care dintre aceste figuri le-ai vazut pe planșa colorată”

Cotarea răspunsurilor s-a facut astfel : 1 punct pentru răspuns corect, 0 puncte pentru răspunsurile omise sau greșite. Fiecare subiect primește suma punctelor rezultate la sfârșitul probei.

Timpul de execuție a probei este de 2 minute.

2. Proba de memorie asociativă de imagini :

Pe o coală A4 roz sunt dispuse 2 rânduri verticale a câte 5 cartonașe, unul în fața celuilalt. Pe cele 10 cartonașe sunt imagini diferite (fără a exista o legătură de asociere între ele). Cele 10 imagini sunt : băiat-ghete, înghețată-floare, cană-ochelari, pisică-câine, păpușă-minge. Pe o altă planșă A4 roz este prezent doar primul șir de cartonașe , celalalt lipsește.

Sarcina subiectului este de a memora toate cartonașele cu imagini, pentru a putea , să pună cartonașul corect la locul potrivit pe planșa a doua (șirul de cartonașe din dreapta). Subiectul are la îndemână 10 cartonașe diferite și trebuie să aleagă pe cele corecte (frunză, brad, minge, os, ghete, câine, arici, creion, floare, ochelari).

INSTRUCTAJ:

“ Privește cu mare atenție cele doua șiruri de cartonașe, ce imagini sunt pe fiecare dintre ele. Poți să îmi spui ce este primul cartonaș ? (băiat), iar cartonașul de lângă el, ce este ? (ghete). Acum tu trebuie să îmi spui fiecare ce reprezintă. Apoi eu am să îți arăt o altă planșă, unde lipseste șirul acesta (dreapta), iar tu să alegi din mai multe cartonașe , cel care este corect. Trebuie să ții minte toate imaginile”

Cotarea se face astfel : se acordă câte un punct pentru fiecare cartonaș corect așezat la locul potrivit și 0 puncte dacă a inversat locul sau a gresit cartonașul.

Copilul trebuie să pună cartonașul-imagine la locul care îi corespunde. Se acordă punctul numai dacă locul și cartonașul sunt corecte.

Timpul de execuție a probei este de 4 minute

3. Pentru a observa capacitatea de discriminare auditiva a subiectului i-am prezentat un set de 5 cuvinte (fără imagini), între cele două probe de memorie. Cele 5 cuvinte au fost alese aleator, fară a exista o legatură între ele pentru memorare. Setul de cuvinte este : albină, măr, casă, pix, telefon .

INSTRUCTAJ :

“Acum am să îți spun câteva cuvinte : albină, măr, casă, pix, telefon. Tu trebuie să le asculți , nu este nevoie să le repeți acum !”

În instructaj, subiectului nu i se precizează sarcina pe care o are de rezolvat, deoarece , la sfârșitul probelor ,copilul trebuie să spună câte cuvinte din 5 a memorat .

Timpul de executie este nelimitat.

Variabile

Metode de prelucrare a datelor

Pentru analiza datelor obținute am făcut compararea mediilor pentru același eșantion cu “N”>30, atât în cazul fiecăreia dintre cele două probe de memorare a stimulilor vizuali, cât și în cazul probei de memorare astimulilor sonori.

Compararea mediilor s-a făcut cu testul “Z”, cunoscând :

-mediile obținute de subiecți la aceeași probă, dar cu gen muzical diferit (m1 și m2) ;

-numărul subiecților (N =47))

-abaterile standard ale performanțelor mnezice la populația formată din toți copiii cu vârste între 4 și 6 ani în cazul când fondul sonor este muzică clasică și în cazul când fondul sonor este rock (σ1 și σ2) fiind necunoscute, am folosit abaterile standard obținute de eșantion la cele două aplicări ale probelor, cu interval de o lună de zile (σ1 și σ2).

Era de așteptat ca, în raport cu ipoteza cercetării, rezultatele să demonstreze că performanțele mnezice sunt influențate de muzică, mai precis, de genul muzical ascultat (rock, sau muzică clasică).

1. Proba de memorie imediata a figurilor

Pentru a afla dacă performanța la proba de memorie imediată a figurilor va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fond sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, am formulat ipoteza nulă și ipoteza alternativă:

H0 : m1 = m2 (performanța la proba de memorie imediată a figurilor va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, orice diferență fiind datorată întâmplării).

H1 : m1 ≠ m2 (există diferențe între performanța la proba de memorie imediată a figurilor în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor și performanța la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock).

Am ales pragul de semnificație α = .05

În urma calculării valorii statisticii, am obținut valoarea calculată S(1,2) = -0,275 care nu se află în regiunea critică, deci nu am respins ipoteza nulă.

De aici se poate afirma că performanța la proba de memorie imediată a figurilor va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock.

2. Proba de memorie asociativă de imagini

Pentru a afla dacă performanța la proba de memorie asociativă de imagini va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fond sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, am formulat ipoteza nulă și ipoteza alternativă:

H0 : m1 = m2 (performanța la proba de memorie asociativă de imagini va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, orice diferență fiind datorată întâmplării).

H1 : m1 ≠ m2 (există diferențe între performanța la proba de memorie asociativă de imagini în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor și performanța la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock).

Am ales pragul de semnificație α = .01

În urma calculării valorii statisticii, am obținut valoarea calculată S(1,2) = -5,3404 care se află în regiunea critică, deci am respins ipoteza nulă.

De aici se poate afirma că performanța la proba de memorie imediată a figurilor va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media mai mică decât media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock.

3. Proba de memorie a stimulilor sonori

Pentru a afla dacă performanța la proba de memorie a stimulilor sonori va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fond sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, am formulat ipoteza nulă și ipoteza alternativă:

H0 : m1 = m2 (performanța la proba de memorie a stimulilor sonori va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media egală cu media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock, orice diferență fiind datorată întâmplării).

H1 : m1 ≠ m2 (există diferențe între performanța la proba de memorie a stimulilor sonori în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor și performanța la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock).

Am ales pragul de semnificație α = .01

În urma calculării valorii statisticii, am obținut valoarea calculată S(1,2) = -3,3039 care se află în regiunea critică, deci am respins ipoteza nulă.

De aici se poate afirma că performanța la proba de memorie a stimulilor sonori va avea, în cazul existenței muzicii clasice ca fund sonor, media mai mică decât media performanței la aceeași probă în cazul fondului sonor cu mizică rock.

Diagrama de comparație a mediilor

III. Interpretarea rezultatelor

In urma probelor aplicate am comparat rezultatele obtinute și am constatat că performanțele mnezice ale subiecților sunt semnificativ influențate de muzica rock, în cazul memoriei associative de imagini și memoriei stimulilor sonori.

Ritmul antrenant și vioi al acestui gen de muzică I-a făcut pe copii să obțina rezultate mult mai bune , comparativ cu muzica clasică

IV. Concluzii

Limitele cercetării

Utilitatea cercetării

Direcții de continuare.

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Anca Munteanu,Psihologia copilului si a adolescentului, editura

Augusta ,1998 ;

Andrei Cosmovici si Luminita Iacob, Psihologie scolara ,Editura

Polirom, Iasi, 1999 ;

Boris Luban-Plozza, Ioan Bradu Iamandescu, Dimensiunile

psihologice ale muzicii-Introducere in muzicoterapie, Editura Romcarteximn, Bucuresti 1999 ;

Fotea, C. , D. , Lungu, F. , Disco, Ghid rock, Editura Muzicală, București,197;

Ioan Bradu Iamandescu, Stresul Psihic din perspectivă psihologică și

psihosomatică, Editura Info Medica,București, 2002 ;

Revista Invatamantului Prescoalr, Nr. 3-4/1997, Bucurescti ;

Piajet, J., Barbel Inhelder, Psihologia copilului ,Presses

Universitaires de France, 1966 ;

Tiberiu Bogdan, Ilie I. Stanculescu, Psihologia copilului si psihologia

pedagogica, Editura ……………….,

Schulman Kolumbus, E. , Didactică pedagogica, Editura VI INTEGRAL, București, 2000;

Șchiopu, U. ,Verza, E. , Psihologia vârstelor (Ciclurile vieții), Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995 ;

http/www.infomedica.ro