Influenta Factorilor Tehnologici Asupra Performantelor de Crestere la Suine

Agronomie

Influenta Factorilor Tehnologici Asupra Performantelor de Crestere la Suine

Byadmin ianuarie 1, 2024

BIBLIOGRAFIE

1. Beriș L. și col., 1994 – Hibridarea, metodă de ameliorare a suinelor, Ed. [NUME_REDACTAT];

2. Candek-Potokar M., Monin G. and Zlender B., 2002 – Pork quality, processing, and sensory characteristics of dry-cured hams as influenced by Duroc crossing and sex, Journal of [NUME_REDACTAT], vol. 80, pg. 988–996;

3. Collewet G., Bogner P., Alien P., Busk H., Dobrowolski A., Olsen E., Davenel A., 2005 – Determination of the lean meat percentage of pig carcasses using magnetic resonance imaging, [NUME_REDACTAT], vol. 70, pg. 563-572;

4. Dinu I. și col., 2002 – Suinicultură, Tratat de creștere a suinelor, Editura CoralSanivet;

5. Drăghici C., 1991 – Microclimatul adăposturilor de animale și mijloace de dirijare, [NUME_REDACTAT] Bucurști;

6. Fortin A, Robertson W.M., Kibite S. and Landry S.J., 2003 – Growth performance, carcass and pork quality of finisher pigs fedoat-based diets containing different levels of ß-glucans, vol. 81, pg. 449-456;

7. Grenier C., 2003 – [NUME_REDACTAT] negatif arrive avec PIC 408, 410 et 416, [NUME_REDACTAT], nr.369, pg. 124 – 126;

8. Ladoși I., 2005 – Ameliorarea genetică în viziunea PIC, [NUME_REDACTAT] Magazin, nr.4, pg. 24;

9. Mantea Ș., 2003 – Manualul crescătorului de porci, Editura M.A.S.T. București;

10. Pop I.M., Halga P., [NUME_REDACTAT], 2006 – Nutriția și alimentația animalelor. Vol. 1-2-3. Edit. [NUME_REDACTAT], Iași

11. Păsărin B., Stan T., Iliescu T., [NUME_REDACTAT]., 1994 – Cercetări privind implicarea testului Halotan asupra asupra unor parametri de producție și reproducție la suine, Lucrări științifice U.A.M.V. Iași, vol. 37-38;

12. Păsărin B., 1997 – Contribuții la stabilirea vârstei și greutății corporale optime a reproduceătorilor de suine în funcție de rasă, grad de metisare și reacția la testul Halotan, Teză de doctorat, U.Ș.A.M.V. Iași;

13. Păsărin B., Stan, Tr., 2007 – Tehnologia creșterii suinelor, Ed. [NUME_REDACTAT] de la Brad, Iași;

14. Rybarczyk, A., Szaruga, R., Kmiec, M., Terman, A., Natalczyk-Szymkowska, W., 2004 – Muscling and meat quality of PIC hybrid fatteners in relation to hot carcass weight, [NUME_REDACTAT] Papers and Reports, vol. 22, pg. 183-190;

15. [NUME_REDACTAT], 2003 – Îndrumător pentru crescătorii de porcine, [NUME_REDACTAT] S.A.;

16. Zeneci N. și col., 2003 – Ghidul crescătorului de porcine din microferme, [NUME_REDACTAT] București.

CUPRINS

Lista tabelelor

Lista figurilor

INTRODUCERE

În alimentația poporului român, de mai multe sute de ani, carnea de porc are o pondere importantă în structura consumului de carne și a produselor din carne, reprezentând cca 40% din consumul total pe cap de locuitor. Preferința consumatorului român pentru carnea de porc ține cont în mare măsură de însușirile organoleptice ale cărnii, asociate necesarului cantitativ și calitativ de energie și proteină de origine animală.

Asigurarea necesarului de carne și a produselor de origine animală, este încă o problemă de actualitate pe plan mondial. Deși există unele tendințe de modificare a structurii alimentelor de bază pentru populația umană, totuși față de carnea de porc și de pasăre se manifestă încă un deosebit interes. Creșterea suinelor are o mare importanță ca ramură economică în foarte multe țări, datorită valorii nutritive foarte ridicate și a prețului accesibil consumatorilor ([NUME_REDACTAT], 2003).

Mult timp, crescătorii individuali au practicat creșterea porcinelor în special pentru consumul familial și prea puțin pentru comercializarea pe piața liberă sau pentru industrializare în unități specializate. Din acest motiv, timp îndelungat, în gospodăria țăranească au pătruns greu rasele specializate, liniile și hibrizii comerciali de mare valoare zootehnică sau tehnologiile moderne privind creșterea, îngrijirea, întreținerea, furajarea și adăparea, ceea ce a determinat obținerea de performanțe slabe de reproducție și producție.

Interesul manifestat față de creșterea porcului se datorează însușirilor deosebite cu care această specie este înzestrată: carne cu calități gustative deosebite, ritm de creștere rapid, număr mare de purcei la fătare, perioadă de gestație scurtă, consum redus de furaje pentru depunerea unui kg de spor, randament crescut la sacrificare, capacitate mare de ameliorare, selecție și adaptare la diferite condiții de mediu și de creștere. De asemenea, ca urmare a creșterii suinelor rezultă cantități mari de gunoi de grajd care pot fi folosite la fertilizarea terenurilor agricole (Beriș L., 1994).

Creșterea suinelor este principala ramură producătoare de carne din lume și din România, acestei ramuri revenindu-i în prezent circa 50% din producția totală de carne (exprimată în greutate vie), aproximativ aceeași proporție regăsindu-se și în consumul total al populației (Zeneci N. și col., 2003).

Calitatea și eficiența acestei ramuri de producție depinde în cea mai mare măsură de valoarea genetică a porcilor utilizați pentru reproducție, tehnologiile de alimentație și întreținere cele mai avansate fiind în măsură să pună în evidență potențialul genetic existent.

Performanțele înregistrate cu privire la numărul de purcei, sporul mediu zilnic, creșterea în greutate și valorificarea hranei, în domeniul creșterii suinelor au evoluat foarte mult. Astfel, dacă la nivelul anului 1962 de la o scroafă se obțineau 14 purcei pe an, iar pentru creșterea unui porc de la care se obțineau 34 kg carne se consumau 410 kg furaj, s-a ajuns ca la nivelul anului 2005 de la o scroafă să se obțină mai mult de 22 purcei/an, iar de la un porc să se obțină 45 kg carne cu un consum de 273 kg furaj ([NUME_REDACTAT], 2005).

În cadrul ramurii creșterii porcilor aparținând raselor și hibrizilor de carne, a luat o extindere mare, subramura creșterea și îngrășarea porcilor pentru bacon.

Din evaluările efectuate de unele organisme internaționale, se apreciază că până în anul 2030 producția agricolă din lume va trebui să se dubleze, pentru a asigura un nivel de hrană decent populației existente în prezent, deoarece se apreciază că în anul 2030 populația globului va depăși 10 miliarde locuitori ([NUME_REDACTAT]., 2003).

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

CAPITOLUL I

DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE PRIVIND INFLUENȚA FACTORILOR TEHNOLOGICI ASUPRA PERFORMANȚELOR DE CREȘTERE LA SUINE

Obiectivul principal în tehnologia de creștere și exploatare a suinelor îl reprezintă obținerea de animale care să determine producerea unei cantități cât mai mari de carne superioară, în condiții economice cât mai avantajoase. Unul din elementele esențiale care pot hotărâ calitatea și eficiența producției îl reprezintă materialul biologic ales pentru fermă, respectiv rasele sau hibrizii de porc ce se vor crește în fermă.

Este cunoscut potențialul genetic al raselor ameliorate sau liniilor specializate la porcinile testate, care garantează un nivel ridicat al tuturor indicilor de producție, față de cel al raselor sau metișilor puțin ameliorați sau care provin din ferme cu niveluri productive scăzute.

Performanțele de creștere a suinelor sunt influențate de factorii exogeni (sau externi). Din această categorie fac parte :

alimentația;

tehnologia de întreținere;

sistemul de exploatare;

transportul suinelor;

tehnologia de prelucrare a carcaselor.

1.1. Alimentația – este principalul factor exogen care influențează nivelul și calitatea producțiilor obținute de la suine. Acest factor are implicații majore, atât asupra sporurilor de creștere în greutate vie planificate, cât și asupra proporției de carne din carcasă, ambele influențând pozitiv rentabilitatea unității. La animalele în creștere, aceste performanțe se referă în principal la sporul mediu zilnic (s.m.z.), indicile de consum sau consumul specific (c.s.) și conținutul carcasei în carne macră. Cele două aporturi principale considerate ca cele mai importante sunt energia și proteinele :

energia reprezintă costurile cele mai importante în cadrul hranei;

cerințele în proteine limitează performanțele, în timp ce un exces este respins și se asociază cu probleme de mediu.

Rentabilitatea creșterii porcilor este determinată în primul rând de hrănirea rațională. Este cunoscut faptul că în cheltuielile de producție, hrana are ponderea cea mai mare, aceasta variind între 60-80% din totalul acestor cheltuieli.

Nivelul substanțelor nutritive are importanță deoarece conversia bună a hranei se realizează numai atunci când toate aceste substanțe sunt puse la dispoziția animalului la un nivel optim. Nivelul optim este specific fiecărei categorii de vârstă, stare fiziologică, nivel de ameliorare etc, și nu depinde de condițiile de exploatare (atât în unitățile gospodărești cât și în cele industriale cerințele sunt aceliași).

Substanțele proteice care asigură structura de bază a organismului, trebuie să fie administrate la nivelul cerut de fiecare categorie și formă de producție în parte. Acest lucru este cu atât mai important cu cât se cunoaște că nici o altă grupă de substanțe nutritive nu poate fi transformată de către organismul animal în proteine.

Tabelul 1.1.

Influența diferitelor nivele proteice asupra îngrășării porcinelor

(Pop și colab., 2006)

Trebuie să se țină seama și de calitatea proteinei, prin asigurarea fiecărui aminoacid indisponibil, în special a lizinei și a triptofanului – aminoacizi cu importanță în dezvoltarea corporală, care în majoritatea cazurilor sunt deficitari în furajele clasice.Un rol plastic însemnat îl au și unele substanțe minerale (în special Ca și P), care participă la structura scheletului. Pe lângă acestea se vor asigura și vitaminile, precum și alte categorii de substanțe (de creștere, stimulatoare etc).

La asigurarea substanțelor nutritive se ține seama de acțiunea “legii minimului”, adică rația se valorifică în funcție de substanța nutritivă care este la nivelul cel mai scăzut; substanța deficitară constituindu-se factor limitant. Este necesar ca toate substanțele nutritive să posede valori biologice ridicate, condiționate de cantitățile și rapoartele dintre elementele de bază.

Valorile biologice ale substanțelor nutritive sunt specifice pentru fiecare categorie de suine sau stare fiziologică. De multe ori, factorii limitanți sunt necesari în cantități mici (pentru corectare), asigurarea făcându-se cu cheltuieli minime, însă efectele în valorificarea rației (în întregime) sunt însemnate.

Raporturile între substanțele nutritive trebuie să fie optime, unele față de altele, deoarece ele nu acționează independent, ci în strânsă corelație. Nivelul crescut sau scăzut al unei substanțe nutritive atrage după sine un necesar crescut, sau scăzut, din alte substanțe nutritive. Asigurarea unor raporturi optime determină o bună valorificare a rației. Trebuie menționat că, între substanțele nutritive din cadrul unei rații, au loc relații de sinergism, relații de antagonism, iar valoarea nutritivă a rației este condiționată de aceste relații.

Calitățile organoleptice ale furajelor condiționează consumarea cu plăcere a rației, atât prin calitățile componentelor cât și prin introducerea de preparate speciale. La purceii sugari se folosesc o serie de aditivi furajeri, pentru sporirea palatabilității , care determină consumarea precoce a furajelor suplimentare și reducerea perioadei de obișnuire.

Cerințele de apă la suine datorită multiplelor funcții fiziologice pe care le îndeplinește, apa este unul dintre cei mai importanți factori. Proporția de apă din corpul porcilor variază în funcție de vârstă; din greutatea corpului gol (greutate corporală – conținut tub digestiv), apa reprezintă 82% la porcii nou – născuți (1,5 kg) și scade până la 53%, la greutatea de 90 kg.

La purceii sugari consumul de apă începe după 1-2 zile de la naștere, dar pe perioada alăptării cantitatea de apă băută este redusă fiindcă laptele conține cca. 80% apă; unele cercetări (Fraser și col., 1988) au stabilit un consum mediu zilnic de apă la purceii în primele 4 zile după naștere, de 46 ml ( cu variații între 0-200 ml); după prima săptămână de viață, cantitatea de apă băută este determinată de cantitatea de hrană uscată consumată (care este redusă până la vârsta de cca. 3 săptămâni).

În caz de diaree consumul de apă se reduce cu cca. 15%. La purceii înțărcați, cantitatea de apă băută se poate stabili după relația : Apă (1/zi) = 0,149 + (3,053 x kg nutreț uscat consumat) (NRC, 1998). Cantitatea de apă băută, după înțărcare, crește treptat, de la cca. 0,5-1 până la 1,5 litri/zi; consumul este determinat și de temperatura mediului. În perioada de creștere/finisare se estimează un consum de apă de 2-2,5 litri/kg nutreț uscat consumat (la porci de 20-90 kg) dacă hrana este administarată “ad libitum”, respectiv 3,5-3,7 litri/kg nutreț consumat, dacă hrănirea este restircționată (normată).

În cazul furajării lichide nu se constată diferențe în privința performanțelor de creștere, când proporția de apă : nutreț uscat este în limitile 1,5-3,0 : 1; se impune și în acest caz, asigurarea accesului la apă proaspătă. La scroafe, consumul de apă crește de la montă, pe măsura avansării în gestație (de la cca. 11 litri/zi și până la 20 litri/zi); în timpului estrului consumul de apă scade. Cantitatea de apă consumată în timpul lactației este foarte ridicată : cca. 18 litri/zi (cu variații de la 12-40 l/zi).

Tehnici de preparare a nutrețurilor și metode de hrănire. Utilizarea hranei la porcine este un element hotărâtor al eficienței producției acestei specii, deoarece costul hranei depășește 60% din costul total al cărnii.

Măcinarea, este necesară deoarece porcii nu pot mărunți suficient unele semințe; se realizează o reducere a dimensiunilor particulelor de hrană și creșterea suprafeței de contact cu enzimele digestive, ca urmare eficiența hranei se îmbunătățește cu cât particulele de hrană sunt mai mici. Se recomandă o granulație medie (site de 6-8 mm).

Granularea este utilizată pe scară largă pentru nutrețurile destinate porcilor.

Avantajele granulării sunt multiple :

reducerea prafului;

reducerea spațiului de depozitare și a risipei;

înlătură posibilitatea de separare a componentelor din hrană;

crește viteza de tranzit a hranei în tubul digestiv.

Uscarea cerealelor cu aer cald, în scopul conservării, nu are influență negativă asupra valorii nutritive și a performanțelor de producție a suinelor; dacă însă temperatura este prea ridicată (peste 65-70° C), scade palatabilitatea grăunțelor de porumb, la porcii în finisare (Liptrap și col., 1991). Încălzirea excesivă (mai ales umedă), reduce digestibilitatea hidraților de carbon (glucoza), care se combină cu aminoacizi, rezultând compuși rezistenți enzimatic. Metodele de hrănire privesc cantitatea de hrană administrată și modul de prezentare a componentelor, forma de prezentare, modul de administrare și programul de furajare.

Hrana se poate administra „la discreție” (ad libitum) sau restricționat (normată); hrănirea la discreție se poate face cu nutrețuri combinate complete sau cu nutrețuri separate la “liberă alegere”. În creșterea porcilor, hrănirea “la discreție” este metoda cea mai utilizată, la cele mai multe categorii de porcine. Această metodă de hrănire prezintă atât avantaje cât și dezavantaje :

Avantaje :

reduce timpul de furajare;

necesită puțină forță de muncă;

se obțin sporuri medii zilnice mari;

sporirea randamentului la sacrificare;

posibilități de mecanizare și automatizare;

scurtarea duratei de îngrășare.

Dezavantaje :

indici de consum mai mari;

carcasă cu proporți mai mari de grăsime.

Această metodă de hrănire se practică pentru purceii sugari, tineret suin până la 20-25 kg, scroafe în lactație, porci la îngrășat specializați pentru producția de carne, porci la îngrășat în perioada de creștere.

Fig.1.1. – Diferite tipuri de hrănitori care sunt utilizate pentru administrarea hranei “ad libitum” la porcine

Fig. 1.2. Hrănirea la discreție “ad libitum” a tineretului suin

Hrănirea la “liberă alegere” presupune administrarea separată a diferitelor componente ale rației (grăunțe, suplimente-vitamino-minerale), porcii având posibilitatea de consum, după dorință, din fiecare component; rezultatele înregistrate, când s-a aplicat acestă metodă de hrănire, indică o îmbunătățire a conversiei hranei (cu cca. 3%) comparativ cu situația când hrănirea se face “la discreție” cu nutrețuri combinate complete.

Tabelul 1.2

Influența metodelor de furajare asupra rezultatelor de producție la porcii grași

(Dinu și colab., 2002)

Hrănirea normată sau restricționată se practică pe scară largă în țările mari crescătoare de porcine; această metodă de hrănire se recomandă pentru scroafe în repaus și prima parte a gestației, scrofițe de reproducție peste 30 kg până la pubertate, vierii de reproducție și porcii la îngrășat, în perioada de finisare.

Această metodă de hrănire cuprinde avantaje dar și dezavantaje:

Avantaje :

indici de consum mai reduși;

îmbunătățește valorificarea hranei ( condiția este aceea ca restricția să nu fie pre severă);

carcasă de calitate mai bună.

Dezavantaje :

se obțin sporuri medii zilnice mai reduse;

se lungește perioada de îngrășare;

loturile de animale trebuie să fie mai mici;

reducerea productivității muncii (necesită forță de muncă și echipament specializat în plus pentru dozarea și administrarea hranei);

trebuie asigurat front de furajare corespunzător.

Furajarea normată dă rezultate bune în perioada de nidație la scroafe, contribuind la sporirea fecundității și prolificității, pe lângă refacerea rapidă a stării de întreținere. Cazarea femelelor în boxe îndividuale facilitează furajarea normată, întreținerea extinzându-se pe o perioadă de cel mult 21 zile după însămânțare.

Cu privire la numărul de tainuri administrate zilnic, la furajarea normată, majoritatea autorilor sunt de părere că cele mai bune rezultate, cu privire la valorificarea hranei, se înregistrează la variantele cu mai multe tainuri; dar dacă se pune în balanță și munca prestată, atunci varianta optimă, pentru porcii grași și scroafele gestante, rămâne cea de 2 tainuri pe zi.

Formele de prezentare a nutrețurilor pot fi :

făinuri (se pot administra uscate, ca pastă sau ca nutreț lichid);

granule.

Avantajele folosirii hranei sub formă granulată au fost prezentate anterior, dar granularea presupune costuri suplimentare care, însă, sunt răscumpărate prin sporul de greutate suplimentar și consumul mai redus. Administrarea hranei sub formă de pastă (1,1-1,5: l proporție apă : nutreț) asigură sporuri de greutate mai mari cu 10-15%, la porcii în creștere/finisare, comparativ cu hrana uscată.

Hrănirea cu nutreț sub formă lichidă presupune un amestec de apă și nutreț complet (cel mai adesea în limitile 2-2,5 litri) administrat la discreție sau restricționat; acest tip de hrănire se poate aplica la toate categoriile de prcine și are influență favorasbilă atât asupra creșterii cât și a eficienței hranei.

Tabelul 1.3.

Influența gradului de diluție a hranei asupra indicilor de producție la porcii grași (Pop și colab., 2006)

Programul de furajare are influență asupra valorificării hranei, știindu-se că suinele sunt animale lacome, care consumă hrana în cca. 20 minute, intrând în panică atunci când nu se respectă ora stabilită de administrare, soldându-se cu consumuri nejustificate (datorate necorelării ingestei cu capacitatea de digestie). Având în vedere aceste aspecte s-a constatat că porcii grași trebuie să se furajeze de 2 ori pe zi; dimineța și după amiaza. La scroafele lactante, la purceii sugari și la tineretul înțărcat, cele mai bune rezultate se obțin când se instituie 4-5 tainuri zilnic, sau reîmprospătarea la nevoie cu furaje a buncărelor de alimentare și a jgheaburilor (hrănirea la discreție).

1.2. Tehnologia de întreținere. Întrețienerea suinelor are influență asupra producțiilor prin alegerea soluțiilor adecvate cu privire la: numărul de animale din boxă, a densității acestora, organizarea interioară a boxelor, perioadele de staționare etc. De pe fiecare m2 spațiu productiv construit trebuie să se obțină anual cel puțin carne suine (exprimată în greutate vie a animalelor sacrificate).

Adăposturile pentru porcine au evoluat în timp pe de o parte datorită cunoașterii cerințelor biologice ale speciei și categoriei fiziologice a animalelor, iar pe de altă parte datorită progresului înregistrat în domeniul materialelor de construcții și în general, al științelor tehnice. Alegerea tipului de adăpost implică, însă, cunoștințe în domediul creșterii și îngrășării porcilor, cunoașterea caracteristicilor geoclimatice ale zonei de amplasare, care pot influența substanțial procesul de producție, cât și gradul de intensivizare dorit a se aplica în fermă (tipul de tehnologie de exploatare).

Un principiu de bază ce trebuie avut în vedere la alegerea tipului de adăpost este acela că, adăpostul reprezintă spațiul care scoate animalele de sub influența factorilor nocivi de mediu, vara asigură răcoare și iarna asigură căldură, animalele nefiind nevoite să suporte intemperiile sau fluctuațiile climei.

Condițiile de întreținere au influență asupra performanțelor de creștere la suine aât prin organizarea interioară a boxelor sau padocurilor (inclusiv soluții constructive), cât și prin numărul de animale din grupă.

Organizarea interioară a boxelor respectiv dispunerea hrănitoarelor, a adăpătorilor, suprafața cu grătar și partea compactă, soluțiile constructive ale pardoselilor și pereților despărțitori au influență asupra performanțelor de producție deoarece suinele nu vor putea valorifica în întregime nutrețurile administrate.

Cazarea animalelor trebuie să se facă în condiții optime astfel încât animalele să utilizeze cea mai mare parte din nutrețul consumat pentru producției. Acestea trebuie să evite pierderile de căldură prin radiații. Cele mai bune rezultate au fost obținute la suinele întreținute pe pardoseli bine izolate termic, moi, ușor înclinate și prevăzute cu așternut. Pardoselile dure, confecționate din beton, reci și cu denivelări, afectează indicii de producție, inclusiv valorificarea hranei.

Densitatea animalelor. Se apreciază că numărul prea mare de indivizi pe unitate de suprafață, dar și mai mic, afectează valorificarea hranei și, în același timp, performanțele de creștere a suinelor. În primul caz, animalele se înghesuie unele în altele, iar în al doilea caz animalele consumă prea multă energie pentru mișcare. Numărul de animale existente trebuie să fie corelat cu frontul de furajare, cel puțin atunci când se aplică hrănirea normată (restricționată).

Numărul de animale din boxă. Cele mai bune rezultate de creștere se obțin la întreținerea individuală (acest lucru se întâlnește îndeosebi în sectorul de montă-gestație și în maternitate), însă îmbinarea acesteia cu aspectele economice duce la numărul optim de 16-20 de indivizi. Se recomandă ca într-o boxă numărul acestora să nu depășească 20 capete.

În urma experiențelor efectuate de către Hanke, H.E. și col., 1972 și de Stan T., și colab., 1997, pe porci grași în finisare, se ajunge la concluzia că numărul redus de animale din boxă oferă cele mai bune rezultate ale îngrășării, fără însă a se reduce prea mult suprafața atribuită fiecărui individ.

De menționat că, în cazul cazării a 2-3 purcei într-o boxă, crește cantitatea consumată de furaj și sporul mediu zilnic, însă se diminuează pretențiile pentru temperatură, față de cazarea individuală (așezarea animalelor unul lângă altul, pentru odihnă, reduce suprafața de iradiere a căldurii corporale). Valorificarea cea mai bună a hranei la porcii grași șe înregistrează la temperatura adăpostului de 19-20° C. Se consideră că pentru fiecare grad Celsius în plus sau în minus, față de această temperatură, sporul mediu zilnic scade cu 15g/zi.

1.3. Adăparea suinelor – în adăposturile de suine se face cu adăpători cu presiune (tip suzetă), acestea preiau apa din rețeaua de alimentare a fermei și realizează la ieșire o presiune de 1,5-4 atmosfere. Din punct de vedere al salubrității sunt cele mai igienice, apa nu stagnează pe coloană, iar presiunea asigură curățirea acestora. Adăpătorile cu presiune pot avea o multitudine de forme, fie datorită categoriei de animale, fie datorită concepției de fabricație. Aceste adăpători sunt confecționate din inox. O adăpătoare bună trebuie să îndeplinească câteva condiții și anume:

să asigure o apă igienică;

să nu producă pierderi de apă;

să fie rezistentă în exploatare, cunoscând că suinele au musculatura facială foarte puternică și o pot deteriora;

să poată fi ușor întreținută, dezinfectată sau înlocuită.

Fig. 1.3. Tipuri de adăpători cu presiune tip „suzetă”

1.4. Microclimatului din adăposturile de suine – alături de asigurarea unor rețete de hrană corespunzătoare și a apei la discreție, microclimatul din adăposturile de suine este un factor hotărâtor în obținerea unor producții economice. Dacă pentru creștera porcilor în gospodăriile populațiilor asigurarea unui microclimat corespunzător nu constituie o problemă deosebită, animalele fiind cazate în adăposturi simple, în care circulația aerului se face liber și suficient, pentru fermele comerciale, indiferent că sunt mici sau mari, asigurarea microclimatului la parametri cât mai apropiați de optim este o necesitate.

Importanța asigurării nivelurilor optime pentru parametri de microclimat a făcut ca studierea acestora atât ca cerințe biologice ale diferitelor categorii de porcine, cât și ca soluții tegnologice pentru realizarea lor, să constituie obiect de studiu pentru institutele de cercetări din toată lumea. Pe baza acestor studii s-au elaborat norme privind parametri de microclimat pentru toate categoriile de suine, diferențiate ușor de la o țară la alta, în general, însă, cu valori apropiate.

Microclimatul este alcătuit din următoarele elemente :

temperatura mediului din adăpost și din zona de odihnă a porcilor;

umiditatea relativă;

rata de ventilație;

viteza curenților de aer;

concentrația în gaze nocive (CO2, NH3, H2S).

Asigurarea microclimatului în adăposturile de suine se poate face pe trei căi și anume:

prin ventilație mecanică (dirijată);

prin ventilație naturală (organizată);

prin ventilație combinată (mecanică în combinație cu naturală).

Temperatura mediului ambiant influențează puternic asupra valorificării hranei și, în special, asupra bioenergiei. Există pentru fiecare categorie de porcine un optim de temperatură la care hrana este valorificată cu eficiență maximă. La temperaturi scăzute, o parte din energie este folosită pentru termoreglare, prin intensificarea arderilor și degajării de căldură.

La temperaturi ridicate se produc pierderi însemnate de săruri și lichide, prin intensificarea metabolismului și a respirației, care se soldează și cu pierderi mari de energie. Cu cât temperatura diferă mai mult (zona de confort termic), cu atât valorificarea hranei este mai slabă. Schimburile bruște de temperatură și mai ales scăderea temperaturii, duc la creșterea consumului de hrană și reducerea performanțelor de creștere a porcilor.

Din punct de vedere al sistemului de , cel mecanic poate fi:

prin presiune, când ventilatoarele introduc aerul în adăpost, iar ieșirea acestuia se face prin orificii speciale, prin ferestre, uși sau neetanșeități;

în depresie, când ventilatoarele scot aerul din adăpost, înlocuirea lui făcându-se prin orificii speciale, ferestre, uși sau neetanșeități.

Fig.1.4. Efectuarea ventilației mecanice “prin presiune” în adăposturile de suine

Fig. 1.5. Efectuarea ventilației mecanice “în depresie” în adăposturile de suine

Ca tehnică, folosirea celor două sisteme este diferită vara față de iarna. Vara, ventilația mecanică se face în presiune, respectiv ventilatoarele introduc aerul în adăpost. Iarna se practică sistemul în depresie, adică aerul este scos din adăpost de ventilatoare. Explicația este simplă: dăcă iarna s-ar practica sistemul în presiune ventilatoarele ar introduce în adăpost aer la o temperatură foarte scăzută, uneori la valori de -10° C, -20° C, care ar face ca temperatura din hală, în câteva ore să aibă valori de sub 0° C.

Pentru compartimentele de maternitate și creșă, ventilația este combinată și cu încălzirea mediului. În aceste compartimente, cu ajutorul unor instalații de încălzit aerul (baterii termice legate la centrala termică sau aeroterme electrice) se introduce aerul preîncălzit astfel încât să se poată păstra o temperatură a mediului la nivelul cerințelor biologice ale acestor categorii de suine și, în același timp, să se asigure la valori optime și celelalte elemente de microclimat.

Fig 1.6. Aerotermă electrică utilizată pentru preîncălzirea aerului în sectoarele de maternitate și creșă

În fermele bine organizate, sistemul de asigurare a microclimatului în adăposturi este automatizat. Pornirea și oprirea ventilatoarelor, ca și a bateriilor termice sau a aerotermelor, se face pe baza valorilor diferitelor elemente de microclimat existente în adăpost. În unele ferme în sistemul de automatizare sunt incluse și valorile concentrației gazelor nocive, care pe baza unor analizori pornesc sau opresc sistemul de ventilație.

1.5. Sistemul de exploatare – influențează performantele de creștere a suinelor, necesarul de substanțe nutritive, precum și valorificarea diferitelor componente ale rației. Astfel în condițiile exploatării gospodărești, când animalele sunt întreținute în libertate, mai ales în timpul verii, o parte din vitamine, săruri minerale sau alți factori de creștere, cunoscuți sau necunoscuți, sunt completați din diferite resurse.

În condițiile exploatării de tip intensiv-industrial, când animalele sunt întreținute în claustrare, necesarul total de substanțe nutritive trebuie asigurat prin hrana administrată, animalele neavând acces la altă sursă de hrană.Toate cauzele care duc la stres, cum sunt zgomotele puternice, circulația personalului, vizitele repetate, lumina prea puternică, transferul în alte adăposturi, lotizarea, castrarea, diferitele tratamente veterinare etc. duc la creșterea cheltuielilor de energie și implicit, la un consum suplimentar de hrană.

1.6. Transportul suinelor. Suinele se caracterizează printr-o rezistență scăzută la eforturi, datorită particularităților morfo-fiziologice, mai ales rasele ameliorate. Aceasta se explică prin dezvoltarea cu precădere a trenurilor mijlociu și posterior, față de cel anterior, în care se găsesc organele cu importanță vitală, cum ar fi inima și plămânii.

Din această cauză, în caz de efort, inima și plămânii porcinelor care aparțin raselor ameliorate, fiind mult solicitate, nu fac față eforturilor cauzate de stresul de transport.La aceasta se mai adaugă și lipsa de antrenament (prin mișcare), deoarece și boxele din unitățile intensiv-industriale sunt reduse ca spațiu. În consecință, stresul cauzat de efortul la transportul suinelor trebuie diminuat, acțiune care se realizează prin respectarea unor reguli cu caracter general.

Astfel, îmbarcarea în mijloacele de transport trebuie efectuată cu calm și răbdare, prin culoare sau spații special amenajate, așa încât animalele să nu se poată întoarce, să nu sesizeze că urcă o pantă și să nu perceapă întreruperea de pardoseală. În acest sens, părțile laterale ale culoarelor vor fi compacte, iar pardoselile rugoase, spălate și răzuite de dejecțiile umede.

Dirijarea animalelor se face cu panouri mobile, confecționate din plăci "tego", atenționarea făcându-se cu bastoane scurte terminate cu panglici de cauciuc. Se lovesc doar părțile laterale ale despărțiturilor sau panourilor mobile, evitându-se lovirea animalelor. Uneori se folosesc și bastoane electrice.

Mijloacele de transport se verifică în prealabil, punând-se accent pe următoarele:

dacă mijlocul de transport este în bună stare de funcționare și va funcționa foarte bine până la punctul de destinație;

ce număr de animale se pot transporta, așa încât 1/5 din suprafața acestuia să rămână liberă, după îmbarcarea tuturor animalelor;

dacă platforma este uscată, nealunecoasă, iar părțile laterale fără asperități sau alte defecte cauzatoare de răni;

dacă mijloacele de transport sunt acoperite , indiferent de sezon;

dacă mijlocul de transport are capacitatea prea mare, se vor căuta posibilități de compartimentare, prin interpunerea de panouri transversale, așa încât la porniri sau opriri bruste animalele să nu se aglomereze în spații reduse;

dacă în timpul transportului animalele se pot furaja și adăpa în condiții bune (în cazul transporturilor de durată);

dacă dejecțiile se pot depozita în zone sau containere speciale, fără a le împrăștia pe calea de transport.

Toate aceste măsuri se instituie cu scopul ca, la destinație, animalele să ajungă sănătoase, fără pierderi și cu cheltuieli minime. Când transporturile durează mai mult de 12 ore se vor asigura, din timp și în locurile dinainte stabilite, furajele și apa necesară.

În general, hrana se administrează în 2 tainuri zilnic, urmate de adăpare (de preferință pe timpul staționării mijlocului de transport și când temperatura este mai redusă). Personalul însoțitor va avea asupra lui: furci, lopeți, felinare de vânt sau lanterne, mături, furtune pentru racorduri la sursele de apă, rezervoare suplimentare de apă, cuțite, saci sau folii din material plastic și tifoane.Indiferent de mijlocul de transport, nu se permite degajarea pe traseu a fecalelor, urinei, paielor utilizate, a furajelor și, în special, a cadavrelor.

Îmbarcarea și debarcarea animalelor se face numai pe rampe special construite sau amenajate. Înălțimea finală a pardoselei rampei trebuie să corespundă cu cea a mijlocului de transport, sau să se poată amplasa un oblon de trecere, care face legătura dintre acestea. Între aceste două elemente (rampă-mijloc de transport) nu trebuie să existe spații mai mari de 2 cm, pentru a nu afecta regiunea unghiilor și chiar integritatea membrelor. Pe timp de caniculă nu se permite transportarea animalelor între orele 10-20.

Pregătirea și efectuarea transportului pe distanțe mici, între diferite adăposturi apropiate, presupun măsuri de pregătire și se efectuează în condiții speciale. Tineretul înțărcat și grăsunii sunt categorii care nu dau naștere la conflicte și se pot manipula ușor. Operațiunea constă din extragerea animalelor din boxele de fătare-alăptare sau din cele de creșă, în funcție de dezvoltarea corporală și sex; mai întâi indivizii insuficient dezvoltați, apoi cei cu dezvoltare medie și în final plus-variantele.

Loturile astfel constituite, se dirijează pe culoare spre camera de legătură și de aici la mijlocul de transport. La îmbarcare, categoriile mici (de sub 15 kg/individ) se prind de membrul posterior stâng cu mâna dreaptă după care se trec cu atenție pe platformă sau se aglomerează ușor spre un oblon-pantă (cu părțile laterale asigurate).

Mijlocul de transport (multicar sau remorcă) se trece pe cântar, apoi la ușa viitorului compartiment, unde se rabatează oblonul-pantă și se dirijează animalele prin camera de legătură și alei până la boxele pregătite din timp. Mijlocul de transport va fi acoperit indiferent de sezon, iar calea de rulare fără denivelări.

În unitățile cu efective reduse și distanțe mici între adăposturi, animalele se pot dirija pe jos, cu condiția ca traseul să fie de cel mult 100 m, drept, uscat, nealunecos, eliberat de diferite obstacole, cu gurile de canal acoperite și efectuat pe timp frumos. Dacă pe acest traseu s-au manipulat anterior și alte animale sau categorii de suine, acesta se răzuiește, se spală și apoi se dezinfectează, prin pulverizare cu sodă caustică.

De menționat că, la introducerea lotului de animale în boxe, se definitivează lotizarea, așa încât sexele să fie separate, iar diferențele de greutate între indivizii din grupă să nu fie mai mari de 200 g (aprecierea cu ochiul liber). Numărul de animale în boxă nu trebuie să depășească 20 de indivizi. După terminarea operațiunilor animalele se adapă, însă după cca. 20 minute, mai ales când timpul este călduros. După parcurgerea acestor etape, mijlocul de transport se recondiționează, prin depunerea unui nou strat de rumeguș, iar în final se dezinfectează cu soluții dezinfectante, după care se poate efectua un nou transport din alt compartiment.

Pregătirea și efectuarea transportului pe distanțe mari, implică măsuri mai severe, atât în ceea ce privește siguranța deplasării cât și evitarea pierderilor și contaminarea traseului. În primul rând, transportul se organizează din timp, apelând la vagoane dezinfectate în stații speciale, la mijloace auto echipate adecvat și dezinfectate și mai rar la avioane. Toate acestea vor fi sigilate și însoțite de certificate care să ateste dezinfecția și pregătirea .

Dirijarea animalelor se face cu calm și grijă, pe culoare, spre rampele de încărcare. Sensul de mers se realizează cu ajutorul unor panouri compacte (manevrate de către un muncitor), astfel dimensionate încât să închidă complet culoarul. Numărul de animale se corelează cu suprafața platformei mijlocului de transport, calculând 1,0 m2 pentru fiecare reproducător tânăr sau porc gras în greutate de 100-110 kg, sau 1,5 m2 pentru categoriile mai mari. Transportul se face vara, numai noaptea, iar în celelalte sezoane și dimineața, precum și către seară.

În cazul în care transportul durează mai mult de 12 ore, se lasă spațiu și pentru furaje concentrate și apă (în vase). Reîmprospătarea recipientelor cu apă se face în stațiile de cale ferată (anunțate din timp) și din surse cu apă potabilă pe șosele. Este indicat ca la fiecare 80-100 km autovehiculul să se oprească, când animalele se adapă și se furajeză alături de o verificare minuțioasă a stării de sănătate.

Platforma mijlocului de transport va fi prevăzută cu așternut din paie sau rumeguș, care se verifică, de 2 ori pe zi iar după umectarea acestuia se adună într-un container, înlocuindu-se cu altul uscat. Hrănirea se face de 2 ori pe zi, urmată de adăpare, numai în timpul staționării mijlocului de transport. Debarasarea de așternutul uzat se face numai în stații speciale, sau la destinația animalelor, în locuri indicate de personalul sanitar-veterinar. Același regim îl au și animalele sacrificate pe traseu cu condiția ca sângele și organele interne să se depoziteze în recipiente adcvate, iar ambalarea carcaselor să se facă în saci speciali, cu etichetarea lor.

Descărcarea animalelor se face numai pe rampe, fiind dirijate către spațiile de carantină, pentru cele de reproducție, sau către padocurile de dietă, pentru cele care se sacrifică. Adăparea se face după 20-30 minute de la terminarea introducerii în boxe, evitându-se aglomerarea la jgheaburi sau adăpători și numai după liniștirea animalelor.

Tabelul 1.4.

Influența sezonului și a orelor de sosire la abator asupra procentului de pierderi

(Dinu și colab., 2002)

Dinu și colab., 2002 au constatat că cele mai multe pierderi la transport au avut loc în timpul verii. Astfel, la temperatura de 18° C, pierderile de transport au fost de 9%, iar la 10° C de numai 5%. Cauza principală a mortalității la transport o constituie sidromul de “hipertermie malignă”, determinat de o genă recesivă, ereditară la porci.

Stan T. și Păsărin B., 2007 au constatat, de asemenea, că distanța de transport înfluențează procentul de pierderi, mai ales când temperatura depășește 10° C (tab. 1.5.).

Tabelul 1.5.

Influența distanței și temperaturii asupra procentului de pierderi de transport

(Stan T., Păsărin B., 2007)

Fig. 1.7. Autovehicul pentru transport porci pe trei nivele, imagine realizată din interior

Fig. 1.8. Autovehicul pentru transport porci pe trei nivele

1.7. Tehnologia de prelucrare a carcaselor. Aceasta necesită mai multe operații și anume: eviscerarea, despicarea carcasei, toaletarea carcasei, examenul sanitar-veterinar, examinarea cărnii, marcarea carcasei, cântărirea carcasei, zvântarea, conservarea.

Eviscerarea. Această operație necesită următoarele operații, și anume:

atârnarea în cârlige a animalelor, cu capul în jos;

incizarea pielii corpului (anus – între membrele posterioare și abdomen până la stern, respectiv apendicele xifoid );

eliminarea vezici urinare, a rectului și extragerea masei gastro-intestinale, împreună cu splina și ficatul, iar vezica biliară se detașează;

despicarea toracelui și extragerea inimii, plămânilor, traheii, esofagului, glotei și limbii;

atârnarea în cârlige a organelor (ficatul, splina, plămânul, inima etc.) și examinarea acestora de către medicul veterinar;

recoltarea glandelor cu secreție internă (pancreasul, hipofiza, tiroida etc.) și depozitarea lor în tăvi.

Despicarea carcasei. Scopul acestei operații constă în ușurarea manipulării carcaselor și grăbirea procesului de răcire a acestora. Această operație tehnică constă în următoarele:

despicarea sternului, de preferat cu un ferăstrău mobil, circular, începând de la baza cozii spre cap;

efectuarea inciziei de-a lungul mușchiului spinal, care se desprinde de apofizele spinoase ale coloanei vertebrale, partea opusă (stângă) rămâne atașată de apofizile spinoase;

secționarea longitudinală (pe partea dreaptă) a coloanei vertebrale pe marginea canalului medular.

Toaletarea carcasei. Scopul operației constă în curățirea de cheaguri de sânge și impurități a semicarcaselor (igienizarea lor), fasonarea secțunilor și scoaterea măduvei spinării, rinichilor și osânzei. Operația tehnică constă în următoarele :

îndepărtarea aderențelor, cheagurilor etc.;

curățirea umedă, spălarea carcasei cu un jet de apă caldă la o tenperatură de 30-32° C, dirijat de sus în jos, în special a plăgilor de sângerare.

Examenul sanitar-veterinar. Acesta se realizează pe fluxul tehnologic ca și la restul speciilor de interes zootehnic urmărindu-se :

examinarea capului – se face pe jumătatea acestuia, privindu-se suprafața externă și cea secționată a musculaturii mandibulare pentru depistarea cisticercilor, se examinează regiunea sub mandibulară pentru depistarea edemelor și ganglionii limfatici pentru depistarea tuberculozei;

examinarea plămânilor – pleura, parenchimul pulmonar, ganglionii bronhici și mediastinali, lichidul pulmonar, lumenul bronhiilor și bronhiolelor, precum și a inimii pentru depistarea bolilor specifice;

examinarea esofagului, diafragmei, ficatului, splinei și rinichiului;

examinarea tractusului intestinal (seroasa peritoneală, mucoasa și în special, ganglionii limfatici stomacali, situați în mica curbură a stomacului).

Examinarea cărnii. La acest examen se apreciază următoarele :

pe fața externă – șoriciul pentru depistarea hemoragiilor, traumatismelor, congestiilor, rujetului, variolei etc.;

pe fața internă – se secționează slănina și musculatura – pentru depistarea cisticercilor și sacrosporidiilor, coloana vertebrală – pentru depistarea TBC, capul pe secțiune și ganglioni sub mandibular și retrofaringieni.

Carnea de porc necesită, conform normelor în vigoare, un control viguros, trichinoscopic, după care se aplică ștampilă cu înscrisul „fără trichină”.

Marcarea carcasei. În urma examenului sanitar-veterinar al carcasei, cărnii și organelor se aplică diverse ștampile (fig.1.9), atât pentru carcasa destinată consumului intern, cât și pentru export.

Prin marcare, se evidențiază: denumirea abatorului (se aplică ștampilă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, pe diferite regiuni corporale în funcție de specie); rezultatul examenului trichineloscopic la porc (se aplică ștampilă dreptunghiulară 5 x 2); pentru condiționarea consumului (se aplică ștampilă pătrată 4 x 4) și carnea de export (se aplică ștampilă cu diametrul mare de 6,5 cm și cel mai mic de 4,5 cm cu înscrisul RSVE).

Fig. 1.9. Model stampile utilizate în abatoarele de suine (www.ansvsa.ro)

Câtărirea carcasei se execută cu cântarul amplasat la capătul liniilor de prelucrare, în scopul determinării indicilor de abator și a scăzămintelor.

Zvântarea. Se realizează în spații special amenajate, bine ventilate prin intermediul curenților de aer, cu temperatura de minimum 10° C, timp de 4 – 6 ore, cu scopul de a forma pelicula protectoare împotriva contaminării carcaselor.

Conservarea. Aceasta se realizează după operația de cântărire, când carcasele se evacuează în spații de refrigerare. Aici carcasele sunt ținute timp de 12 – 24 ore, la temperatura de 0 +4° C.

PARTEA A II-A

CERCETĂRI PROPRII

CAPITOLUL III

CERCETĂRI PROPRII

2.1. Scopul lucrării

Creșterea porcilor pentru carne reprezintă principala industrie producătoare în lume și în România, ceea ce înseamnă 50 % din producția totală de carne (greutate în viu) (Dinu I. și col., 2002).

Calitatea și eficiența acestei ramuri, depinde în cea mai mare măsură de valoarea genetică a porcilor folosiți pentru reproducție, de tehnologiile de întreținere, precum și de posibilitatea de a evidenția și maximiza potențialul genetic existent.

Caracterele de producție prezintă o importanță deosebită în realizarea obiectivului economic al creșterii animalelor, deoarece o prolificitate mare, valori mari pentru fecunditate și fertilitate, o vârstă optimă la prima fătare, o capacitate mare de alăptare, un spor mediul zilnic mare, un consum specific mic etc., duc în final la obținerea unui număr mare de produși și creează premiza pentru o cantitate mai mare de carne.

Majoritatea suinelor exploatate în fermele de creștere intensivă sunt hibrizi rezultați în urma aplicării diferitelor scheme de încrucișare. Încrucișarea reprezintă o modalitate de a obține un spor genetic imediat, necumulativ, spre deosebire de selecție unde rezultatul se diferențiază peste mai multe generații și este cumulativ

Prin prezenta lucrare, ne propunem, să stabilim performanțele de producție și de abatorizare ale hibrizilor PIC exploatați în cadrul fermei SC SUINTEST SRL – Ghidigeni.

În acest scop, în cadrul cercetărilor întreprinse, s-a propus urmărirea performanțelor de producție (evoluție greutate corporală, spor mediu zilnic, consum specific) și a celor de abatorizare (greutate carcasă, randament la sacrificare, procent de carne în carcasă și grosimea slăninii dorsale).

2.2. Materialul biologic studiat și metoda de lucru

Experimentele au fost efectuate în cadrul fermei SC SUINTEST SRL – Ghidigeni pe parcursul anului 2013 și au urmărit determinarea performanțelor de reproducție și producție ale hibrizilor PIC exploatați în cadrul acestei unități.

Pentru stabilirea performanțelor de producție cercetările au presupus luarea în studiu a 80 de indivizi, dintre care:

– 40 descendenți rezultați în urma încrucișării vierului terminal PIC 402 x scrofițe Camborough – constituind lotul L1;

– 40 descendenți rezultați în urma încrucișării vierului terminal PIC 408 x scrofițe Camborough – constituind lotul L2.

Hibridul PIC 402

Vierul PIC 402 este un vier terminal selecționat pentru a face față celor mai variate sisteme de exploatare și condiții de întreținere, calități conferite prin manifestarea accentuată a vigorii hibride. Aceasta combină armonios atuurile liniei sintetice Pietrain cu adaptabilitatea tipică raselor albe. Ideal pentru beneficiarii ce au ca obiectiv realizarea unui procent ridicat de carne în carcasă, produșii vierului PIC 402 sunt capabili să îndeplinească pretențiile procesatorilor (fig. 2.1).

Fig. 2.1. – Vierul terminal PIC 402 (www.pic.ro)

Datorită aplicării unei intensității ridicate a selecției la caracterele ce influențează carcasa, vierul terminal PIC 402, mai ales când este combinat cu scrofițe Camborough, este capabil să inducă la descendenți o proporție ridicată de carne macră în carcasă, precum și o capacitate impresionantă de conversie a nutrețurilor. În plus, vierul terminal PIC 402 transmite descendenților săi un raport carne / oase foarte favorabil.

Potențialul său economic (tab. 2.1.), în comparație cu criteriile de selecție individuală fac din vierul terminal PIC 402 o sursă excelentă de venituri prin adaptabilitatea deosebită și performanțele productive ale descendenților săi.

Tabelul 2.1.

Performanțe ale produșilor rezultați din încrucișarea

vierului PIC 402 cu scrofița Camborough (www.pic.ro)

Este vierul terminal ideal pentru beneficiarii care au ca obiectiv un procent ridicat de carne macră în carcasă, fiind adaptat perfect pentru a îndeplini pretențiile procesatorilor. Atributele fizice includ o talie excelentă, membre puternice, o conformație solidă și o formă bună a jambonului. Având un potențial sexual excelent, poate fi exploatat în orice sistem de reproducție și în condiții de mediu dintre cele mai variate.

Hibridul PIC 408

Vierul PIC 408 (fig. 2.2.) este un vier terminal aparținând unei linii sintetice din rasa Pietrain care a fost introdusă în programul genetic al PIC încă din 1978, având culoarea robei tipică acestei rase. A fost comercializat pentru prima dată în Franța.

Fig. 2.2. – Vierul terminal PIC 408 (www.pic.ro)

Este selectat prioritar pentru însămânțări artificiale, respectiv pentru o profitabilitate sporită determinată de procentul mare de carne din carcasă. Vierul PIC 408 este liber de gena stresului Halotan.

Focalizarea selecției asupra valorii carcasei face ca vierul PIC 408 să fie ideal pentru:

– maximizarea valorii carcasei în sisteme de creștere cu o greutate fixă la livrare;

– pretabil pentru producerea carcaselor grele, fără riscul deprecierii calității acestora;

– producătorii care se orientează spre obținerea de carcase calitativ superioare, în vederea valorificării cărnii în stare proaspătă.

Atributele fizice ale vierului terminal PIC 408 includ o lungime corespunzătoare a corpului, formă excelentă a jambonului și distribuția echilibrată a musculaturii. Aceste caracteristici conduc la satisfacerea deplină a pretențiilor procesatorilor cât și distribuitorilor și consumatorilor de carne proaspătă.

Cele două loturi experimentale au fost urmărite de la înțărcare și până la abatorizare. Au fost înregistrate date care au permis calcularea:

– greutății corporale, pe individ, între aceleași perioade;

– a sporului mediu zilnic;

– consumului specific de nutrețuri;

– greutății medii a carcasei;

– randamentului la sacrificare;

– procentului de carne în carcasă;

– grosimii slăninii dorsale.

Determinarea greutății corporale, a sporului mediu zilnic și a consumului specific de nutreț au fost făcute în cadrul fermei SC SUINTEST SRL – Ghidigeni iar datele despre calitatea carcasei au fost recoltate în cadrul abatorului fermei situat tot în localitatea Ghidigeni.

Metoda de lucru utilizată

Metoda de lucru utilizată a fost cea a grupelor de animale.

Condițiile de experimentare au fost cele practicate prin tehnologia de producție din unitate, urmărindu-se animalele fără a deranja fluxul tehnologic.

Animalele au beneficiat de aceleași condiții de întreținere și de hrănire, iar loturile au fost constituite din indivizi care au avut o greutate medie apropiată la începerea experiențelor.

2.3. Metode statistice utilizate

Pentru a certifica rezultatele înregistrate, s-a făcut prelucrarea statistică a datelor obținute conform metodelor statistice utilizate în zootehnie.

Toate datele obținute au fost prelucrate statistic, calculându-se: media aritmetică, varianța, abaterea standard a mediei și coeficientul de variabilitate.

Media aritmetică () reprezintă valoarea centrală a caracterului în jurul căruia fluctuează valorile variabilei studiate și se calculează cu ajutorul formulei:

Varianța (s2) denumită și pătratul mediei, oferă indicații asupra variabilității caracterului studiat și asupra gradului de împrăștiere a variabilei în jurul valorii centrale. Se calculează după relația de calcul:

Deviația standard (s) (abaterea standard a valorilor individuale) este prezentată în valori absolute specifice caracterului analizat. Variabilitatea unui caracter cercetat este direct proporțională cu mărimea deviației standard. Cu cât această mărime este mai ridicată, cu atât și variabilitatea caracterului analizat este mai mare și invers. Formula de calcul pentru deviația standard este:

Abaterea standard a mediei (±s), reflectă gradul de încărcare cu eroare a mediei aritmetice și indică limitele între care se află media adevărată. Formula utilizată pentru calcul este:

Coeficientul de variabilitate (V %) reprezintă măsura variabilității caracterului analizat și se exprimă procentual. Cu ajutorul acestui estimator există posibilitatea de comparare a gradului de variabilitate a diferitelor caractere ce au unități de măsură diferite. Formula de calcul utilizată pentru V % este:

Când V% are valoare până la 10% indică o variabilitate mică.

Când V% are valoare între 10-20% indică o variabilitate mijlocie.

Când V% are valoare între peste 20% indică o variabilitate mare.

CAPITOLUL III

DESCRIEREA UNITĂȚII ÎN CARE S-AU

DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

3.1. Prezentarea S.C. SUINTEST S.R.L. [NUME_REDACTAT] s-au efectuat în cadrul fermei S.C. SUINTEST S.R.L. Ghidigeni. Sediul social al firmei este în Galați, strada Brăilei nr 212, având codul unic de înregistrare nr. 15781198, atribut fiscal RO și număr de ordine în [NUME_REDACTAT] J17/1336/2003 iar datele de contact sunt următoarele: telefon 0236 390025 fax 0236 493566, mail: suintest.srl@gmail.com.

Fig. 3.1. Ferma S.C." SUINTEST " S.R.L. – [NUME_REDACTAT] principal de activitate al fermei S.C." SUINTEST " S.R.L. – Ghidigeni, locul în care s-au efectuat cercetările, îl constituie creșterea și îngrășarea porcilor în sistem cu circuit închis. Societatea se întinde pe o suprafața de 4,7 ha, pentru care deține titlul de proprietate, conform H.G.735/1992.

Capacitatea de cazare a complexului de porci este de 7350 capete, cu o producție anuala de 6.000 tone carne, în viu. Genetica utilizată este reprezentată de hibrizii PIC, material biologic cumpărat de la compania P.I.C România.

În întreaga unitate se aplică cea mai bună tehnologie de creștere a porcilor, utilizându-se însămânțările artificiale, adăposturile fiind modernizate și în curs de modernizare, precum și sisteme noi de producție.

Produsul finit, respectiv carnea produsă în cadrul fermei S.C. SUINTEST S.R.L. Ghidigeni, este de foarte bună calitate și este apreciată în toată regiunea Moldovei. Personalul este calificat, iar rezultatele tehnico-economice situează societatea în topul firmelor de profil din România.

Din punct de vedere geografic, ferma este amplasată între orașele Tecuci și Bârlad, în extravilanul comunei Ghidigeni, pe o suprafață de 4,7 ha, la vest de râul Bârlad.

Este așezată la o altitudine de 187 m, pe un teren drept, cu o largă deschidere spre est. Zona de amplasare conferă unității o stație CFR – [NUME_REDACTAT]. Forța de muncă este asigurată de populația din localitățile învecinate.

Genetica utilizată este exclusiv cumpărată de la firma PIC, producător mondial în acest domeniu.

Unitatea, a accesat fonduri europene pentru modernizare, dar mai sunt hale nemodernizate.

3.2. Structura SC.SUINTEST.SRL – Ghidigeni

SC SUINTEST SRL – Ghidigeni este structurată astfel:

A. Complex comercial cu sectoarele:

– Sectorul de montă gestație (două hale, hala de montă – gestație și hala de așteptare);

– Sectorul maternitate (două hale);

– Sectorul tineret (două hale);

– Sectorul îngrășare (compartimentul de îngrășare).

B. Sectorul F.N.C.

C. Abator propriu

Complexul comercial are ca obiect de activitate producerea și îngrășarea porcilor hibrizi destinați abatorizării, obținuți prin încrucișarea scroafelor Camborough cu vieri terminali.

Complexul cuprinde 4 sectoare:

– sector de reproducție, care include și laboratorul de însămânțări artificiale;

– sector maternitate;

– sector tineret;

– sector îngrășare.

Laboratorul de însămânțări artificiale (fig. 3.2.) a fost înființat în 1997 și, de atunci, la toate femelele din unitate se efectuează numai însămânțări artificiale. Se utilizează acest procedeu în defavoarea montelor deoarece este deosebit de economic și asigură o presiune genetică mare. Din punct de vedere economic profitul este reprezentat de faptul ca la ora actuală se utilizează un număr de circa 10 capete vieri comparativ cu perioadele când pentru același număr de monte erau necesari 50 vieri.

Fig. 3.2. Laboratorul de însămânțări artificiale

Din punct de vedere reproductiv, procentul de fecunditate este de aproximativ 80% pe an. Prolificitatea este de circa 11,5 purcei pe fătare, indicator destul de bun la nivel național.

Sectorul de montă-gestație (fig. 3.3) are în componență două hale (H1, H2,), fiecare cu câte 3 compartimente. Hala 1 are o o suprafață de 1553 m2, fiind organizată în 3 compartimente, cu un număr total de 140 boxe. Hala 2 are o o suprafață de 1326 m2, este organizată în 3 compartimente, cu un număr total de 127 boxe. În acest sector au avut loc lucrări de modernizare, care au condus la îmbunătățirea parametrilor de microclimat și la reducerea consumului de nutreț, prin limitarea pierderilor.

Fig. 3.3. Sectorul de montă-gestație

Sectorul maternitate (fig. 3.4) este structurat pe 2 hale cu câte 6 compartimente, cu câte 28 de boxe de fătare pe compartiment. Acest sector, începând cu anul 2009, a fost parțial retehnologizat existând acum posibilitatea, ca în 6 compartimente creșterea purceilor să se facă la aceeași parametri de producție ca și la marile firme din [NUME_REDACTAT].

Fig. 3.4. Sectorul de maternitate

Sectorul tineret (fig. 3.5.) reprezintă o verigă deosebit de importantă în creșterea purceilor înțărcați, fiind compus din două hale, fiecare cu o capacitate de 1296 capete, repartizate în 80 de boxe. Acest sector a fost retehnologizat parțial începând cu anul 2009. După modernizare, parametrii de producție s-au îmbunătățit substanțial.

Fig. 3.5. Sectorul tineret

Sectorul îngrășare (fig. 3.6.) este compus din 4 hale a câte 1500 capete, asigurând spațiul de cazare necesar. Se dorește, în perioada imediat următoare, modernizarea acestui sector, pentru a putea realiza o creștere a indicilor de producție.

Fig. 3.6. Sectorul îngrășătorie

Sectorul F.N.C. (fig. 3.7.) asigură necesarul de nutrețuri pentru toate animalele existente în cadrul societății. Sectorul asigură un nutreț de foarte bună calitate, în cadrul rețetelor regăsindu-se materii prime de bună calitate, precum și alte descoperiri ale biotehnologiilor (probiotice, prebiotice ).

Fig. 3.7. Sectorul FNC

Abatorul SC.SUINTEST.SRL – Ghidigeni (fig. 3.8.)

Fig. 3.8. Abatorul fermei SC.SUINTEST.SRL – [NUME_REDACTAT] abatorului a început în anul 2007, iar în anul 2012 acesta a fost finalizat și a primit toate autorizațiile de funcționare. Capacitatea de sacrificare a abatorului este de 40 de capete pe oră, carcasele rezultate fiind vândută prin unitățile proprii sau la diverși beneficiari din județul Buzău și municipiul București.

Actualmente, datorită prețurilor mici ale carcaselor de suine, în cadrul abatorului se sacrifică circa 50 de capete pe zi.

CAPITOLUL IV

Rezultate obținute

4.1. Rezultate privind performanțele de producție

Descendenții PIC obținuți din încrucișarea liniilor de vieri PIC 402 și PIC 408 cu scroafele Camborough pe care s-au făcut observațiile referitoare la performanțele productive au fost împărțiți în 2 loturi experimentale, fiecare lot fiind alcătuit din 40 de exemplare (tab. 4.1.).

Tabelul 4.1.

Organizarea experiențelor

4.1.1. Dinamica greutății corporale

Dinamica privind creșterea în greutate corporală a materialului biologic urmărit din cele 2 loturi experimentale este o consecință a creșterii și dezvoltării organismului animal.

Ca o referire generală asupra evoluției greutății corporale, la descendenții din loturile experimentale pe care s-a lucrat, se poate emite ideea că valorile rezultate în urma cercetărilor experimentale sunt apropiate de cele înscrise în literatura de specialitate (tab. 4.2.).

Tabelul 4.2.

Greutatea corporală medie la loturile experimentale

Din analiza datelor prezentate în tab. 4.2. se observă faptul că, la începutul experienței greutatea purceilor din cele două loturi a fost apropiată, diferențele pe lot nedepășind 200 g, la finalul experienței s-au înregistrat diferențe de greutate de circa 2 kg între loturi.

Între loturile experimentale s-au înregistrat diferențe nesemnificative statistic în primele 3 perioade de control și diferențe statistice semnificative la ultimele două perioade.

Fig. 4.1.Evoluția greutății corporale medii la hibrizii pic

O analiză succintă a datelor prezentate în fig. 4.1. certifică rezultatele pozitive ale descendenților PIC 402 x Camborough (aparținând lotului L1) față de PIC 408 x Camborough (aparținând lotului L2) indiferent de vârsta la care s-a făcut determinarea greutății corporale.

La înțărcare (25 zile), cei 40 de descendenți aparținând lotului L1 înregistrau o greutate medie de 7 kg (100%) cei ai lotului L2 înregistrau o greutate medie de 6,8 kg (97,06 %) deci o diferență de circa 3%.

La vârsta de 85 de zile s-a înregistrat, între lotul L1 (100%) și lotul L2 (97,5%) o diferența de greutate de 0,8 kg, ceea ce reprezintă circa 2,5%.

La vârsta de 120 zile a descendenților, se menține diferența dintre loturi, valorile înregistrând o ușoară scădere. Astfel la indivizii proveniți din lotul L1, media greutății corporale a fost de 60,8 kg (100 %) comparativ cu cea a lotului L2 de 59,6 kg (98,0 %).

Referitor la vârsta la sacrificare, aceasta a fost la 162 zile, perioadă la care descendenții lotului L1 au realizat o greutate medie de 99,6 kg (100 %) iar cei ai lotului L2 a fost de 97,8 kg (98,19 %) diferența între loturi a fost de 1,8 %.

4.1.2. Rezultate obținute privind sporul mediu zilnic în greutate

Sporul mediu zilnic este un indicator productiv important, având posibilitatea de exprimare a performanțelor de creștere și îngrășare la suine, fiind în strânsă legătură cu alți indicatori productivi (consum specific, precocitate etc.). La descendenții din loturile experimentale, s-a urmărit sporul mediu zilnic pe perioade distincte, de la fătare și până la sacrificare, rezultatele înregistrate arătând o evoluție ascendentă a acestui indicator, indiferent de lotul experimental sau de perioada experimentală.

Pe întreaga perioadă experimentală, sporul mediu zilnic a fost diferit, pe perioade de creștere și loturi experimentale (tab. 4.3.și fig. 4.2.).

Tabelul 4.3.

Rezultate privind sporul mediu zilnic la loturile experimentale

Fig. 4.2. Sporul mediu zilnic realizat pe perioada creșterii și îngrășării

Din datele prezentate în tabelul 4.3. se constată următoarele aspecte:

– în perioada de vârstă 25-85 zile, sporul mediu zilnic cel mai mare s-a înregistrat la lotul descendenților L1 (PIC 402 x Camborough), 417g, diferența față de lotul L2, (PIC 408 x Camborough), 406 g fiind de + 2,7 % (11g);

– în perioada de vârstă 85-120 zile, ierarhizarea loturilor în funcție de sporul mediu zilnic a fost aceeași, diferența fiind de 11 g în favoarea lotului L1;

– în perioada de vârstă 120-162 zile, sporul mediu zilnic cel mai mare s-a înregistrat tot la lotul descendenților L1 (PIC 402 x Camborough), diferența față de lotul L2 fiind de+ 1,54 % (14 g).

Făcându-se o medie a sporurilor medii zilnice, de la fătare și până la sacrificare, rezultatele se încadrează în aceeași linie ca în prezentarea anterioară, la lotul L1 fiind înregistrată cea mai mare valoare, de 611 g, față de 600 g la lotul L2.

4.1.3. Rezultate obținute privind consumul specific de nutreț

Se cunoaște foarte bine corelația între viteza de creștere și consumul specific de hrană, fiind știut faptul că animalele cu performanțe de creștere mai bune au consumuri de hrană mai mici și invers.

Pentru ca rezultatele productive ale descendenților să se situeze la nivelul potențialului lor genetic, hrănirea acestora a avut ca normă-model recomandările firmei PIC, referitoare la hrănirea tineretului suin în perioadele de creștere și îngrășare (tab. 4.4.).

Tabelul 4.4.

Norme de hrană recomandate de firma PIC pentru porcii la îngrășat

Ceea ce mai trebuie amintit este faptul că, pe toată durata creșterii și îngrășării, hrănirea s-a făcut ,,ad-libitum”, nutrețul prezentându-se sub formă de făină, rețetele respectând normele recomandate de firma PIC.

Tabelul 4.5.

Consumul mediu de nutreț și indicele de consum la loturile experimentale (kg/individ)

Fig. 4.3. Indicele de consum înregistrat la loturile experimentale

Pornind de la datele înregistrate în tab. 4.5. putem concluziona faptul că, pe întreaga perioadă experimentală lotul de descendenți L1 (PIC 402 x Camborough) a înregistrat cea mai scăzută cantitate de furaj consumat (260 kg) comparativ cu lotul L 2 (PIC 402 x Camborough) care a înregistrat un consum de furaje de 264,1 kg, deci cu circa 1,5 % mai mare.

În privința indicelui de consum se înregistrează aceeași situație, lotul L1 având un consum de 2,61 kg / kg spor iar lotul L2 un consum de 2,70 kg / kg spor.

4.2. Performanțe de abatorizare

4.2.1. Randamentul la sacrificare

Cele 80 de carcase analizate, aparținând celor două loturi: L1 (40 carcase hibrizi PIC 402 x Camborough) și L2 ( 40 carcase hibrizi PIC 408 x Camborough) au fost supuse unor examinări sanitar veterinare de către personal autorizat, care a asistat toate operațiunile de prelucrare în vederea depistării unor modificări la nivelul carcaselor. Apoi carcasele au fost clasificate în funcție de calitate, fiind urmărite în special: greutatea carcasei pentru stabilirea randamentului la sacrificare, conformația corporală, starea de îngrășare, culoarea pielii, defecte admise. Conform acestor constatări carcasele au fost încadrate în clase de calitate.

Prin raportarea greutății rezultate, la greutatea vie a animalului înainte de sacrificare, se obține randamentul la sacrificare la cald.

R =

Randamentul la rece rezultă din raportarea acelorași elemente, dar răcite timp de 24 de ore, la temperatura de +4C.

Randamentul normal se calculează după zvântarea carcasei timp de 2-3 ore și raportarea greutății acesteia (inclusiv a picioarelor, pielii, urechilor medii, ombilicului, etc.) la greutatea animalelor înainte de sacrificare, flămânzite în prealabil 10-12 ore.

Randamentul la sacrificare variază în funcție de diverși factori precum rasa, individul, vârsta, greutatea corporală, starea de îngrășare, alimentație, transport, agitația animalelor (stresul) tehnologia de prelucrare etc.

Valorile, randamentului la sacrificare, obținute la carcasele de suine aparținând celor 2 loturi experimentale sunt prezentate în tabelul 4.6.

Tabelul 4.6.

Determinarea greutății carcasei și a randamentului la sacrificare la hibrizii PIC

Analizând datele din tab. 4.6. putem remarca faptul că, greutatea medie a carcasei a avut valori între 72,26 kg la lotul L1 și 71,80 kg la lotul L2, diferența fiind de circa 1%. Între loturi nu au fost stabilite diferențe statistice semnificative.

Legat de randamentul la sacrificare aceasta a avut valori care au variat de la 72,43% la lotul L1 la 73,41 % la lotul L2, diferența dintre loturi fiind de 1,35%. Nu au fost determinate diferențe statistice semnificative între loturi pentru acest indicator urmărit. Pentru acest parametru valorile coeficientului de variabilitate a avut valori sub 10 % indicând o variabilitate scăzută.

Datele obținute în legătură cu randamentul la sacrificare din acest experiment au scos în evidență valori asemănătoare cu rezultatele prezentate către firma PIC pentru acești descendenți (73% pentru PIC402xCamborough și 74,5% pentru PIC402xCamborough) și apropiate de datele din literatura de specialitate (Candek-Potokar, 2002, Fortin, 2003).

Fig. 4.4. Carcase obținute în cadrul fermei SC SUINTEST SRL – Ghidigeni

4.2.2. Determinarea procentului de țesut muscular și încadrarea în clase de calitate

Exigențele crescute ale consumatorilor pentru o proporție mai mare de carne macră în carcasă au determinat preocupări intense pe plan mondial pentru rezolvarea acestui deziderat. În acest sens [NUME_REDACTAT] a legiferat prin [NUME_REDACTAT] CEE nr. 3220/13.11.1984, sistemul SEUROP, potrivit căruia carcasele de suine sunt clasificate după sacrificare în funcție de procentul de țesut muscular (carne macră). Sistemul EUROP încadrează carcaselor provenite de la suine se face după o grilă de clasare, care are în vedere proporția de țesut muscular (carne). Pentru aceasta se folosesc 6 clase de calitate, diferențiate între ele prin câte 5 procente de țesut muscular, între limitele de 60% și 40% (tab. 4.7.).

Tabelul 4.7.

Clasificarea carcaselor conform sistemului EUROP

Aplicarea acestui sistem și în România duce la obținerea unor avantaje privind: satisfacerea cerințelor consumatorilor pentru o carcasă de suine cu un procent ridicat de carne macră, asigurarea industriei de prelucrare a cărnii cu carcase cu un procent redus de grăsime, realizarea unei eficiențe crescute la producători prin reducerea consumurilor de furaje, cunoscând faptul că pentru un kilogram de carne se consumă mult mai puțină energie decât pentru un kilogram de grăsime (raportul fiind de aproximativ 1:2).

Totodată, se realizează și o ameliorare genetică în direcția producției de carne prin solicitarea și utilizarea unor reproducători cu potențial genetic cert pentru proporții ridicate de țesut muscular, precum și introducerea unui sistem de plată a carcaselor de porcine stimulativ pentru carcasele cu un conținut ridicat de carne macră precum și alinierea României la legislația [NUME_REDACTAT].

În cadrul cercetărilor întreprinse determinarea procentului de țesut muscular a fost făcută pe 80 de carcase, câte 40 pentru fiecare lot, în cadrul abatorului SC.SUINTEST.SRL – Ghidigeni cu aparatul ULTRA-FOM, de proveniență daneză, datele obținute fiind înregistrate în tabelul 4.8.

Tabelul 4.8.

Procentul de țesut muscular și încadrarea în sistemul EUROP pentru carcasele obținute la indivizii din loturile experimentale studiate

Din prezentarea datele din tab. 4.8 se constată potențialul ridicat al hibrizilor comerciali PIC din punct de vedere al procentului de țesut muscular în carcasă, acesta fiind de peste 50%. Diferența înregistrată între cele două loturi de descendenți PIC, în privința procentul de țesut muscular, a fost de 2%, nefiind stabilite diferențe statistice semnificative între loturi.

Încadrarea carcaselor în clase de calitate ne arată faptul că la lotul L1 predomină (60%) carcasele încadrate în clasa E de calitate iar la lotul L2 predomină (80%) carcasele încadrate în clasa U. Datele obținute fiind în conformitate cu datele prezentate de compania PIC (55% la PIC402xCamborough și 56,5% la PIC408xCamborough) și de literatura de specialitate cu privire la hibrizii de mare productivitate (Rybarczyk, 2004).

Fig. 4.5. Clasificarea carcaselor de suine în cadrul abatorului

SC SUINTEST SRL – Ghidigeni

4.2.3. Determinarea grosimii stratului de slănină dorsală

Grosimea stratului de slănină dorsală a fost determinată cu aparatul ULTRA-FOM, în cadrul abatorului mai sus menționat, în două puncte:

– la spinare – din ultimul spațiu intercostal se ridică o perpendiculară pe linia spinării;

– la crupă – perpendiculara dusă de la "ie" delimitând jambonul; apoi o orizontală și o verticală împart jambonul în patru părți aproximativ egale, din centrul căruia se ridică o perpendiculară.

Grosimea medie a stratului de slănină dorsală a fost dată de media celor două determinări (tab. 4.9).

Tabelul 4.9.

Procentul de țesut muscular și grosimea slăninii dorsale la loturile experimentale

Din datele prezentate în tab. 4.9. se constată faptul că, grosimea slăninii dorsale a înregistrat valori apropiate la cele două loturi, diferența dintre lotul L2 (14,50 mm) și lotul L1 (15,38 mm) fiind de circa 6%, stabilindu-se diferențe statistice semnificative între loturi. Rezultatele obținute se încadrează în limitele prezentate de compania PIC pentru hibrizii proprii respectiv (15mm la PIC 402xCamborough și 14mm la PIC 408xCamborough) și datele furnizate de literatura de specialitate pentru hibrizii de mare productivitate (Collewet, 2005).

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În creșterea suinelor există o multitudine de factori interni și externi, factori care acționează asupra capacității de producție a indivizilor, exacerbând-o, diminuând-o sau anihilând-o.

În urma cercetărilor întreprinse și a observațiilor prezentate anterior se pot concluziona următoarele:

Valorile referitoare la greutatea corporală, realizată de cele două loturi de purcei obținuți din încrucișări, indică o diferență superioară în favoarea descendenților PIC 402 x Camborough față de PIC 408 x Camborough de circa 2 % pe tot parcursul perioadei analizate, fiind apropiate de datele prezentate de firma PIC și de literatura de specialitate;

Valorile referitoare la sporurile medii zilnice înregistrate la cele două loturi indică, la fel, o superioritate a descendenților PIC 402 x Camborough (611 g) față de PIC 408 x Camborough (600g) de circa 11g (1,8%);

Indicele de consum (kg nutreț combinat / kg spor) înregistrat pe toată perioada experimentală a fost de 2,61 kg la lotul PIC 402 x Camborough și 2,7 kg la lotul PIC 402 x Camborough, valori care se încadrează în limitele prevăzute de [NUME_REDACTAT] PIC și de literatura de specialitate;

Randamentul la sacrificare a avut valori care au variat de la 72,43% la lotul L1 la 73,41 % la lotul L2, diferența dintre loturi fiind de 1,35%. Pentru acest parametru valorile coeficientului de variabilitate a avut valori sub 10 % indicând o variabilitate scăzută;

În privința calității carcasei remarcăm faptul că procentul de carne în carcasă este superior cu 2 % la descendenții PIC 408 x Camborough (56 %) față de descendenții PIC 402 x Camborough (54 %), valori ce sunt apropiate de procentul de carne în carcasă obținut de alți hibrizi de proveniență străină și superioare valorilor obținute de rasele pure exploatate în România.

Pe baza rezultatelor obținute se poate recomanda utilizarea în continuare a hibrizilor PIC în unitatea SC.SUINTEST.SRL – Ghidigeni datorită performanțelor deosebite de creștere și abatorizare.