Influența Factorilor de Mediu Asupra Personalitatii Scolarului Mic

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1-Caracteristicile personalității școlarului mic

1.1.Conceptul de personalitate

1.2.Temperamentul

1.3.Caracterul

1.4.Aptitudinile

1.5.Creativitatea

Capitolul2-Rolul factorilor de mediu în dezvoltarea psihică

2.1Mediul socio-cultural

2.2.Mediul educațional-școlar

2.3-Mediul familial

2.4. Scoala

Capitolul 3- Atitudinile profesorilor/părinților privind importanța factorilor de mediu în dezvoltarea personalității *VOM DISCUTA ULTERIOR ÎN LEGĂTURĂ CU PARTEA PRACTICĂ *acest capitol

3.1. Studiu investigativ- anchetă pe bază de chestionar sau interviu sau STUDII DE CAZ

Concluzii finale

Bibliografie generală

Anexe

I.Caracteristicile personalității școlarului mic

1.1.Conceptul de personalitate

Caracteristicile general-umane sunt asemănătoare la toți indivizii, dar fiecare persoană este unică atât în ceea ce privește înfățișarea sa, – culoarea ochilor,culoarea pielii,talie,etc-cât și modul lui de a fi- obiceiuri,interese, credințe, atitudini.

Fiecare persoană deține un ansamblu de însușiri psihice, fizice și psihosociale individuale ,care sunt,ca natură, comune tuturor persoanelor ,dar care se afirmă în structuri unice și nemaintâlnite, formându-se astfel originalitatea personalității.

Adesea se folosesc cuvintele de personalitate, persoană atunci când se raportează la aspectele psihologice ale individului uman.Cuvântul a fost preluat din limba etruscă,de către latini și avea trei accepții legate de modul de desfășurare a pieselor din teatrul antic.Astăzi acest termen a păstrat cele trei accepțiuni antice ,incluzând totalitatea caracteristicilor (psihice, fizice, relaționale) care îi oferă persoanei unicitate.

Allport (1981,p.34) definește personalitatea astfel:"organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic". Această definiție se analizează astfel: organizarea dinamică-autorul spune că personalitatea are un caracter structurat, organizat al însușirilor individuale și care se dezvoltă de-a lungul timpului, psihofizic-unde trupul și psihicul acționează ca un tot unitar, iar conceptul determină -se referă la faptul că personalitatea este activă ,dirijează și pune în acțiune aspectele diferite ale comportamentului și gândirii.

În dicționarul de psihologie Larousse (1993, p.231) definește personalitatea ca "un element stabil al conduitei unei persoane ; ceea ce o caracterizează și o diferențiază de o altă persoană. Personalitatea spune el este "caracteristică relativ stabilă a felului de a fi al unei persoane , a modului de a reacționa în situațiile în care se găsește", menționând că , în majoritatea cazurilor , termenul nu acoperă aspectele cognitive ale conduitei (aptitudini, inteligență etc), ci doar pe cele emoționale, dinamice, afective.

Toate aceste obstacole par să semnaleze că teoreticienii nu au găsit încă o structură unitară de definire și raportare al acestui concept.Această categorie de definiție este prea abstractă pentru a putea permite studierea autentic științifică ,operațională. Este nevoie de o definiție mai clară a ceea ce este și cum se manifestă personalitatea , pentru a putea descrie, explica și măsura rolul cauzal al personalității în raport cu comportamentul.

Psihologia a căutat încă de la origine să răspundă la câteva întrebări esențiale: Prin ce se aseamănă și prin ce se deosebesc indivizii între ei? Care este natura acestor asemănări și deosebiri? Care sunt mecanismele fiziologice care stau la baza transmiterii însușirilor?Cum se dezvoltă personalitatea?Care este rolul eredității și al învățării în determinarea unei configurări unice a însușirilor psihice?Sintetizând cunoașterea psihologică a personalității până în acest moment ,trăsăturile majore ale personalității ar putea fi rezumate astfel (Schiffman, Kanuk,1991,pp.100-101): personalitatea reflectă deosebirile particulare ,este consecventă, maleabilă, cauză internă a comportamentului (Luca,2010,p.3).

Personalitatea reflectă diferențele individuale ,unicitatea fiecărei persoane.

Chiar dacă consevatorismul, dominanța , sociabilitatea sunt caracteristici de personalitate generale, comune mai multor indivizi ,acestea se maifestă diferit la nivelul fiecărei persoane ,are specificitate diferită sub aspectul conținutului sau al intensității de manifestare. Unele persoane sunt mai sociabile altele mai puțin sociabile , iar maniera precisă în care își exprimă sociabilitatea depinde , pe de-o parte , de felul în care au învățat să-și arate sociabilitatea în perioada de formare a personalității (valori asociate relațiilor cu ceilalți , atitudini, interese, deprinderi comportamentale etc.), iar pe de altă parte , de natura circumstanței (avem comportamente sociabile cu cei pe care îi cunoaștem decât cu cei pe care nu îi cunoaștem , îi împrejurări informale dacât în cele formale).

Personalitatea este constantă.Caracteristicile personalității odată formate , au tendința de a se păstra sub același aspect un interval de timp îndelungat , poate chiar întreaga viață.Chiar dacă în copilărie este acea dispoziție firească de a-și asuma riscuri, care se manifestă prin căutarea noului , inițiativă,imprudență atunci când apare o situație necunoscută ,hotărâre rapidă și pripită în împrejurări nesigure , chiar dacă este modelată prin educație , are tendința de a se manifesta în comportamente aproape asemănătoare pe durata întregii vieți.

Personalitatea este consistentă. Structura caracteristicilor de personalitate dispun de o consistență internă , în sensul că caracteristici aproape asemănătoare sau complementare au tendința de a se grupa în configurații stabile (factori de personalitate) pentru că este mai puțin probabil ca trăsăturile contradictorii să coexiste în sistem.

Personalitatea este modelabilă.Unele trăsături de personalitate pot fi modificate sub influența factorilor sociali sau chiar prin demersul auto-formativ al persoanei.Datorită acestei caracteristici a personalității este posibilă formarea personalității în copilărie și adolescență și remodelarea ei pe parcursul întregii vieți.

O altă abordare a personalității este cea analitică, iar aici se vorbește despre:

1.Personalitatea reală (PR) cuprinde totalitatea elementelor psihologice, sociale, biologice, relaționate și integrate între ele, de unde unii autori au definit personalitatea ca o ființă complexă biopsihosocială: structurile de bază, esențiale ale personalității .Personalitatea reală este constituită din două dimensiuni esențiale ale personalității:

-dimensiunea intrapersonală(psiho-individuală) care este alcătuită din totalitatea gândurilor, atitudinilor, predispozițiilor, montajelor psihice proprii caracteristic unui individ care provin din istoria și traseul destinului său individual, din trăsăturile și structurile sale cognitive, motivaționale diferite de ale celorlalte persoane;

-și dimensiunea interpersonală (psihosocială) care este alcătuită din același ansamblu de carecteristici provenite prin interiorizare și cristalizare ,din confruntarea lui cu alte persoanalități ,cu alte moduri comportamentale.În personalitatea individului aceste două dimensiuni nu sunt separate una de cealaltă, ci din contră, ele se influențează reciproc.

Chiar dacă între cele două dimensiuni există o strânsă legătură, nu este exclus ca una din ele să "dispună de un fundament mai solid devenind precumpănitoare"(Zlate,2004,p.50).La persoanele care sunt deschise spre ceilalți ,dezinteresate, generoase, va fi predominantă dimensiunea interpersonală, în schimb ce la persoanele egoiste, interesate pe propriile interese,care sunt centrată doar pe ele însele, va fi mai predominantă dimensiunea intrapersonală.

Astfel,putem spune că personalitatea reală,este personalitatea individului nemascată,prin ceea ce el se caracterizează și îl reprezintă cel mai lăuntric, autentic, chiar dacă individul o exteriorizează sau nu, chiar dacă el și-o cunoaște sau nu.

2.Personalitatea autoevaluată(PA) este alcătuită din totalitatea ideilor,reprezentărilor,credințelor individului despre personalitatea lui, care se regăsesc de obicei în ceea ce se numește imaginea de sine.Este vorba despre ce crede individul despre el însuși, despre cum se percepe el,despre ce loc își conferă el în raport cu ceilalți indivizi.

Contradictoriu altor autori care sunt de părere că imaginea de sine este o reflectare a personalității reale a individului ,autorul Zlate(2004,p.53) consideră că "aceasta nu se originează nu doar în personalitatea reală ,ci și în alte fațete ale ei.Uneori ea își trage seva din personalitatea ideală, alteori din cea manifestată sau din cea proiectată".

Imaginea de sine, pe parcursul evoluției sale, are o traiectorie specifică, în timpul copilăriei este pregnant dependentă de ccea ce copilul ar dori să fie și mai puțin de ceea ce este în realitate,deoarece la vârstele mai înaintate ea să se poată dezvolta în funcție de ceea ce omul este sau a fost, de ceea ce el face sau a făcut.

3.Personalitatea ideală(PI) este alcătuită din ceea ce individul ar dori să obțină.Aceasta se referă la faptul cum individul dorește să fie,cum vrea să fie, ea redă presonalitatea proiectată în viitor, la ceea ce individul dorește să ajungă, idealul ce vrea să îl atingă,modelul care individul vrea să îl construiască pe parcursul vieții lui.Personalitatea ideală îl impulsionează pe individ spre a căuta, spre a reține cele mai bune și avantajoase informații, forme psihocomportamentale etc. care să-i garanteze o cât mai eficientă și rapidă adaptare la solicitările mediului social.

Modelul de personalitate la care individul dorește să ajungă pe parcursul vieții lui are rolul de scop , dar mai ales de ghid orientativ în raport cu comportamentul corect al individului. Personalitatea ideală se poate transforma , converti în personalitate reală cu ajutorul învățării sociale.

4.Personalitatea percepută (PP) cuprinde ansamblul indeilor, reprezentărilor, gândurilor , aprecierilor cu privire la ceilalți.Cum persoana își construiește o imagine de sint, tot așa își construiește o imagine și despre cei din jur, care îl îndrumă spre modul cum ar trebui să se comporte la interacțiunea cu aceștia.Dacă atunci când socializăm cu o persoană despre care credem că este închisă în sine, nesigură,vom fi reticenți față de ea, dar dacă noi credem că accea persoană este deschisă, sinceră ne vom comporta ca atare cu ea.Imagine pe care ne-o formăm despre ceilalți și mai ales incorectitudinea sau corectitudinea acesteia sunt în funcție de capacitatea persoanei cunoscute de a se lăsa cunoscută, de a se deschide,iar pe de o parte , de capacitatea persoanei cunoscătoare de a analiza esențialul în informațiile care i se oferă.

5.Personalitatea proiectată (PPro) este alcătuită din sentimente ,gânduri pe care crede o persoană că ceilalți le au față de el, adică ceea ce cred eu că ceilalți gândesc despre mine.În raport cu relațiile cu cei din jur ea presupune ghicirea respingerilor sau alegerilor făcute de ceilalți sau de grup referitoare la sine.

Un copil poate crede că mama lui îl consideră un copil foarte cuminte și ascultător, fie că el dorelte foarte mult acest lucru, fie că mama de multe ori i-a spus acest lucru. Și într-un caz și în celălalt copilul se așteaptă ca și cei din jur să se comporte față de el corespunzător imaginii pe care el crede că o au despre el.Este posibil ca această imagine să fie aproape de adevăr, dar oricum ar fi incorectă sau corectă imaginea de sine atribuită lumii este un "veritabil reglator al conduitelor interpersonale cei doi parteneri trebuind să țină seama și de felul cum crede fiecare că se reflectă în ochii celuilalt"(Zlate, 2004,p.57).

6.Personalitatea manifestată (PM) este reprezentată de totalitatea trăsăturilor și însușirilor ce-și găsesc expresia în modalitățile proprii, particulare, specifice de exteriorizare și obiectivare comportamentală.Afirmarea personalității este dictată de particularitățile situaționale în care acesta acționează, dar și de interiorizarea psihică a individului.

Personalitatea manifestată este punctul de întâlnire dintre social și individual, între normativitatea societății și interioritatea psihică a individului. La aceast punct de întâlnire se pot produce dezacorduri, disocieri, dar și amortizări,acțiune ce acordă personalității un traseu existențial propriu.Astfel putem spune că personalitatea manifestată este fațeta cu cel mai accentuat caracter integrator, cu deschiderea cea mai evidentă spre social și cu crescute posibilități de investigare.

1.2. Temperamentul

Temperamentul desemnează ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care condiționează capacitatea de lucru ,echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane;totalitatea particularităților individuale ale psihicului omenesc ,care se manifestă prin rapiditatea și intensitatea desfășurării proceselor psihice și prin gradul de sensibilitate.

Cosmovici Andrei și Luminița Iacob (1998, p.58) definesc temperamentul ca fiind:" dimensiunea energetico-dinamică a personalității și se exprimă atât în particularități ale activității intelectuale și afectivității cât și în comportamentul exterior(motricitate și vorbire)."

Un alt mare autor dă o definiție mai amplă a ceea ce reprezintă temperamentul: "acesta se referă la fenomenele caracteristice ale naturii emoționale a unui individ ,incluzând sensibilitatea față de o situație emoțională, forța și viteza sa obișnuită de răspuns, calitatea dispoziției sale predominante și toate particularitățile fluctuației și intensității dispoziției ,aceste fenomene fiind considerate ca dependente de construcția constituțională și deci în mare măsură ereditate ca origine"(Allport,1991,p46).

Această definiție nu spune că temperamentul nu se poate schimba de la naștere până la sfârșitul vieții, acesta se poate schimba cu ajutorul influențelor chirurgicale, nutriționale și medicale,se poate modifica pe parcursul dezvoltării personalității, ci faptul că noi ne naștem cu niveluri chimice, constituționale, metabolice, nervoase care stabilesc pentru noi un capital de bază caracteristic. Deoarece acesta este strâns legat de aspectele biologice ale persoanei , temperamentul este predominant înăscut , variațiile sale de-a lungul vieții rezultând din influența stării de sănătate, de educație ,de evenimentele de viață și desigur, de situație.

S-au făcut diverse cercetări asupra a ceea ce este temperamentul și ce include acesta, da nu s-a ajuns la un răspuns clar.Când vorbim despre o persoană care este lent sau energic,că are o fire îngrozitoare sau că se sperie ușor, de fapt descriem un temperament.

Sociabilitatea, reacțiile afective,ritmul vorbirii, alura și ritmul mișcărilor ,rezistența la oboseală și și la situații stresante sunt atitudini care se observă cu rapiditate asupra felului de a fi a personaelor și tocmai de aceea tipologiile temperamentale au fost primele tipologii empirice ale personalității ,deoarece ele se bazează tocmai pe categorizarea și generalizarea acestor atitudini.

Tipologia hipocratică împărțea temperamentele în patru categorii ,după criteriul predominanței celor patru umori-sânge,limfă,bilă neagră și bilă galbenă.

Clasificarea tradițională provine din tipologia umorală a lui Hipocrate, care este alcătuită din patru categorii: coleric, sangvinic, felgmatic și melancolic. Această clasificare are o vechime foarte mare , de peste 2 500 de ani ,dar s-a demonstrat a fi "o foarte bună intuire empirică ,chiar dacă explicația fiziologică a difernțierilor tipologice nu a rezistat la proba timpului ,fiind naivă și limitată de nivelul cunoașterii științifice din epocă"(Luca, 2010,p.85).

Colericul -este o persoană emotivă, irascibilă , care oscilează între entuziasm și decepție, foarte expresiv,exagerat în tot ceea ce face ,iar emoțiile și gândurile i se citesc cu repeziciune.Are multă încredere în sine,în copilărie preferă jocurile dinamice care implică agitație, mișcare; are tendința de ai domina pe ceilalți,de a le impune punctul său de vedere,învață foarte ușor,are o atenție "iute" și învață foarte rapid, dar cu posibile greleli deoarece se grăbește.

Sangvinicul-este o persoană care se caracterizează prin ritmicitate și echilibru, care se adaptează ușor, au o bună dispoziție, vorbește expresiv,are o imagine de sine pozitivă și realistă,stabilește ușor relații cu ceilalți, este sociabil,se adaptează cu ușurință în diferite situații, are bune calități ale atenției cum ar fi stabilitate, mobilitate,distributivitate, se plictisește repede și are tendința de a evita situașiile monotone.

Flegmaticul-este o persoană calmă, lentă, inexpresivă, puțin comunicativă,este prudent și conștiincios în ceea ce face ,nu est eprea sociabil,se adaptează greu la situații noi,are un simț al datoriei bine dezvoltat, îi place să ducă sarcinile până la sfârșit,are o cadență lentă de învățare , este comformist și obedient, iar calitățile atenției predominante flegmaticului sunt stabilitatea și concentrarea.

Melancolicul-este tot o persoană lentă și inexpresivă ca flegmaticul, dar îi lipsește forța acestuia, este o persoană care are puțină energie și obosește rapid,este timpd și inhibat,evită activitățile de grup și nu îi place să socializeze, reacționează la situațiile neprevăzute prin retragere , nu are încredere în forțele proprii, iar reacțiile afective sunt puternice ,dar nu le exteriorizează și are dificultăți de concentrare.

Între maifestările patologice și tipul de temperament există o slabă legătură la vârsta adultă.Simptomele anxioase generalizate sunt rare ,chiar și în cazul copiilor traumatizați psihic.Studii făcute pe copii supuși unor atacuri teroriste în școli au arătat că numai cei care fuseseră înalt reactivi înainte de incident erau predispuși să dezcolte ulterior simptome anxioase. Numai unii indivizi sunt reactivi la evenimente foarte stresante( Kagan, 1994, p. 242).

O clasificare mai modernă a fost făcută de profesorul american David Keyrsey ,care a studiat mai bine de treizeci și cinci de ani diferențele dintre temperamente.Aceasă clasificare conține patru tipuri de temperamente:

Temperamentul Intuitiv-Afectiv -persoanele cu acest tip de temperament au un rol important în societate, deoarece își aduc contribuția lor unică ,iar aceasta le conferă un statut aparte.Aceștia deseori fac parte din grupuri care au preocupări psihologice și spirituale ,având ca scop dezvoltarea interioară a individului.Ei sunt persoane sincere și care doresc să aibă o contribuție personală în tot ceea ce fac.Investesc foarte mult în relațiile cu ceilalți și sunt foarte sensibili, iar dacă în această relație vor fi tensiuni, oricât de mici ar fie ele, aceștia vor fi foarte nefericiți.

Au talent la scris și la exprimare, iar având această abilitate deosebită ,ei pot avea o carieră în orice domeniu doresc,care presupune comunicare.IA pot folosi cuvintele pentru a îi putea convinge sau să îi facă pe cei din jur să înțeleagă lucruri dificile. Aceștia au nevoie de activități care să îi facă să scoată tot ce-i mai bun din oameni, să scoată potențialul acestora,de asemenea ei pot fi foarte buni lideri și pot lucra cu succes în învățământ sau în relații publice.Tot timpul sunt gata să îi ajute pe ceilalți să fie mai umani, mai buni și sunt atrași pe moment de proiectele noi ,dar neputând să se concentreze decât asupra viitorului, deseori renunță atunci când se ivește altceva nou.

Hedges P. (1999, p.70) spune că :" Persoanele cu acest tip de temperament au o bogată viață imaginativă , visează adesea la situații magice și romantice, pe care știu să le transpună în scris".Atunci când scrierile lor sunt citite și mai ales criticate, aceștia se descurajează și se izolează.

Temperamentul Intuitiv-Reflexiv -aceste persoane simt nevoia să înțeleagă și să explice toate lucrurile.Vor să se simtă stăpâni pe destinul lor și abordează lucrurile logic și creativ. Își însușesc cu plăcere noi deprinderi , rețin cu ușurintă concepte și idei și doresc să fie la curent cu tot ce este nou și de actualitate.Pun competența și profesionalismul pe primul plan și doresc tot timpul să se autodepășească,dar niciodată nu sunt mulțumiți de ceea ce au reușit să facă.

IR pun mare accent pe exactitate și acuratețe, nu le place să-și irosească timpul și energia și de aceea îi irită cuvintele în plus și lipsa de eficiență.Absorbiți de ceea ce fac, aceștia uită deseori de convențiile sociale din viața de zi cu zi.Le este greu să se relaxeze și să se amuze și se simt oarecum stânjeniți în societate .Funcționează foarte bine atunci când au o problemă de rezolvat și nu se muțumesc doar să vegheze la buna desfășurare a lucrurilor.

Atunci când au o ideie o expun și o explică clar, dar atunci când este vorba să o pună în practică îi lasă pe ceilalți să se preocupe.Se străduiesc să obțină mai mult, tot timpul, deoarece nu sunt niciodată mulțumiți de realizările lor.

Temperamentul Senzorial-Judicativ -aceste persoane sunt foarte corect și au grijă ca totul să decurgă bine, știu să fie folositori și își fac datoria.Deseori fac parte din cluburi și grupări care ajută comunitatea și acceptă să facă servicii practice comunității.Întodeauna respectă responsabilitățile și contractele , acordă o impotanță deosebită regulilor și normelor.Sunt conștiincioși în tot ceea ce fac și adesea își iau de lucru mai mult decât îi țin puterile.

Securitatea cetățenilor îi preocupă foarte mult și de aceea își construiesc cariere care să reflecte grija lor față de ceilalți.Reușesc cu succes într-o carieră în afaceri și industrie, urcând adesea până în vârful ierarhiei.Atunci când iau decizii se bazează pe experiența avută în trecut , iar activitățile pe care alte temperamente le consideră monotone, pentru ei sunt necesare și importante.SJ sunt punctuali și respectă programul, își planifică timpul și calculează bine durata unei activități.

Sunt persoane foarte serioase ,care în copilărie erau elevi foarte buni, știau când să intervină , își făceau temele la timp și se purtau politicos.

Temperamentul Senzorial-Perceptiv-aceste persoane sunt energice , nu sunt interesate de teorii și pun libertatea lor pe primul plan.De obicei le place să facă un lucru, decât să vorbească despre el, adică preferă fapta nu vorba, activitățile de rutină, monotone nu-i atrag , iar atunci când se vorbește despre aceleași lucruri care le-a mai auzit, acesta nu ezită să plece.Își aleg slujbe palpitante și în care se pot mișca mult.Se adaptează cu ușurință la schibările din mediul înconjurător și se bucură cel mai mult de momentul prezent.

Discuțiile serioase nu le sunt pe plac , iar în viziunea lor viața trebuie trăită la maximum și de aceea refuză să vadă și să accept nefericirea și dezastrele.Aceștia nu economisesc, ba din contră sunt foarte generoși și cheltuiesc banii în toate părțile.Au foarte bine dezvoltatea cele cinci simțuri(văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul) și sunt convinși că se pot descurca în viața practică.

Aceștia nu sunt punctuali, nu respectă un program stabilit anterior, dacă între timp se ivește ceva mai interesant .SP sunt înțelegători în familie și cred ca toată lumea trebuie să aibă aceleași drepturi.Atunci când au copii, aceștia îi încurajează să fie liberi și independenți și îi ajută să-și urmeze propriile înclinații.

1.3.Caracterul

Conceptul de caracter este o noțiune foarte controversată, discutabilă, deoarece definiția ei înfățișează diverse forme.Pentru unii autori caracterul este impulsionat de acțiune și simțire,de voință și afectivitate, pentru alții este determinat de intelect,iar pentru unii acest cuvânt este sinonim cu virtutea ,omul cu caracter fiind un om conștiincios, cinstit, drept.De asemenea sunt unii autori care consideră că din structura temperamentului face parte și caracterul.Sunt o multitudine de alte exemple ale diversității accepțiilor de caracter.

Așadar caracterul este ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale , care se manifestă în modul de comportare , în ideile și acțiunile sale,este o însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine.

Având în vedere că noțiunea de caracter este polisemică ne vom opri la cele trei sensuri ale conceptului sintetizate de Ștefan Zisulescu (1978, p.24):

Caracterul în sens de "caracteristic" -acest sens se referă la anumite însușiri ,la modul de viață al unei persoane.Este foarte important de reținut că sensul de "caracteristic" se reflectă la ceea ce este esențial, important,ceea ce contribuie la structurarea precisă a unui individ,a unui obiect,a unui concept și nu orice însușire nesemnificativă pentru definirea lor.Asemenea am putea da exemplu acele persoane care au anumite ticuri ,care sunt individuale,particulare, dar care nu sunt definitorii pentru personalitatea respectivă,și de aceea nu pot fi admise ca însușiri caracteristice.

Caracterul în sens etic-Aici caracterul este investit cu o valoare,iar acest sens a fost oferit de I.Kant (1954,p.17) care spunea:"a avea un caracter înseamnă a poseda acea proprietate a voinței prin care subiectul aderă la principii practice determinate pe care și le-a impus în mod invariabil cu ajutorul propriei rațiuni ".Prin aceasta Kant dorește să spună că datorită caracterului, omul merge în direcția fundamentală unitară a voinței și acțiunii pe care individul o urmează liber și cu simț de răspundere față de ceea ce este bun din punct de vedere moral .

A da dovadă de solidaritate, independență în conduită, fermitate, a fi energic, hotărât,a da dovadă de responsabilitate în ceea ce faci,sinceritate și corectitudine,în ceea ce gândești și înfăptuiești , înseamnă a avea caracter din punct de vedere moral, iar despre cei care nu au convingeri proprii, indeciși, slabi,încalcă cu ușurință normele morale ale societății în care trăiește,se poate afirma că sunt lipsiți de caracter.

Autorul R.Heintz (1959,p.58) are o contribuție importantă ,considerând caracterul ca fiind "miezul cel mai interior al personalității, un centru viu din care se dezvoltă esența unui om."

În sens psihologic-caracterul se remarcă prin particularitățile specifice prin care indivizii se deosebesc unii de ceilalți , acele semne particulare ale unei persoane, care determină modul de manifestare ,stilul de reacție față de evenimentele trăite.Caracterul este o sumă de însușiri care sunt armonios închegate,care au legătură unele cu celelalte ,care au o structură bine definită .

Toate faptele psihice sunt într-o continuă independență și interacțiune,ceea ce este valabil și pentru trăsăturile de caracter și pentru însușirile de personalitate.Trăsăturile de caracter sunt unice și particulare ,fiecare persoană având propriul său caracter, modul său unic de a se afirma,de a se exprima.

Așadar caracterul este o sinteză specifică de trăsături esențiale și că modul de manifestare al trăsăturilor de caracter este coerent și unitar.

Majoritatea psihologilor consideră că în definiția caracterului trăsăturile stabile și permanente îi conferă persoanei un stil propriu de a se manifesta în relațiile cu ceilalți oameni.

A avea un bun caracter presupune ,educarea lui prin acțiuni care să vizeze cele trei domenii distincte: cunoștințele morale, sentimentele morale și acțiunile morale. De educarea caracterului copilului se pot ocupa părinții , iar în măsura în care părinții nu au timp să facă educație morală, școala devine un factor extrem de important de predare explicită a valorilor morale și de formare a deprinderilor volitive.

Atkin și Dunne (1995, pp.1-5) sintetizează modul în care este concepută educația în școala americană:

Cunoștințele morale-presupun înțelegerea dimensiunilor morale ale situațiilor de viață, cunoașterea valorilor morale, perspectivă asupra situațiilor,raționament moral, cunoaștere de sine și decizie, adică a fi capabil să ia decizii ținând cont de alternative , consecințe și valori morale puse în joc.

Sentimente morale-cuprind modestia,autocontrolul,dragoste pentru bine, empatie, conștiință morală și stimă de sine.

Acțiunile morale- provin din sentimentele și cunoștiințele morale, presupunând deprinderi de autocontrol,adică competență,obișnuință ,adică deprinderi comportamentale asociate cu trebuințe morale ,voință adică intenția de a acționa conform cu principiile morale cunoscute și acceptate .

Ștefan Zisulescu (1978,pp.87-143) spune că structura caracterului este formată din:

Atitudini-iar caracteristicile acestora sunt: direcția, intensitatea, principalitatea, opoziția,ierarhizarea, stabilitatea;

Trăsăturile pozitive de caracter care acestea la rândul lor sunt clasificate în :

Trăsături de orientare:

trăsături care exprimă atitudinea față de societate(umanismul, principialitatea, colectivismul, sociabilitatea, sinceritatea, încrederea în oameni, cinstea, independența, spiritul critic și autocritic, combativitatea, spiritul revoluționar)

trăsături de caracter care exprimă atitudinea față de muncă(dragostea față de muncă, sârguința sau hărnicia, conștiinciozitatea, inițiativa, disciplina în muncă, eroismul în muncă);

trăsături de caracter care exprimă atitudinea față de propria persoană (demnitatea personală, modestia, amorul propriu, încrederea în forțele proprii, siguranța de sine).

Trăsături voluntare de caracter (spiritul hotărât, perseverența, stăpânirea de sine, curajul);

Trăsături negative de caracter(lenea,minciuna, egoismul, impertinența, grosolănia, timiditatea, negativismul).

Așadar este unanim acceptat faptul că noțiunea de caracter este încă extrem de disputată în psihologie ,deoarece există dificultăți de operaționalizare și de asemenea atunci când individul funcționează în societate comportamentul său trebuie să fie adecvat în raport cu cei din jur, iar atunci când nu se comformează regulilor și legilor juridice există diferite pedepse, pentru reglarea comportamentelor negative.

Trăsăturile de caracter pozitive sau negative pot fi dezvoltate prin educație ,dar depinde de temperamentul copilului , de stilul educativ al mamei și de situațiile de învățare la care el a fost expus. O conștiință morală puternică presupune dobândirea valorilor morale ale societății , dezvoltarea sentimentelor morale și structurilor conative care mediază acțiunile morale.

1.4.Aptitudinile

Aptitudinile se referă la dimensiunea operațional-instrumentală a personalității și pot fi definite ca sisteme operaționale care mijlocesc reușita, adică eficiența și nivelul calitativ,într-o activitate.

Acestea sunt un complex de însușiri psihice și fizice strict individuale, unice ,ale unei persoane, care condiționează realizarea unui randament a unei anumite activități.

Acest cuvânt provine din limba latină , de la cuvântul "aptus" care însemna "capabil de", "bun pentru", iar criteriile după care distingem o anumită aptitudine este efortul cu care o persoană realizează o anumită activitate și viteza realizării acesteia, prin performanțele ridicate în diferite activități și prin ușurința în a învăța diferite lucruri -deprinderi perceptive, motrice,cunoștințe, abilități cognitive.

Porninde de la ideile prezentate mai sus putem spune că aptitudinile sunt "însușiri ale persoanei , care în ansamblul lor, explică diferențele constante între oameni, în privința posibilității de a-și însuși anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi" (Cosmovici, 1974, p.115).

Tot acest autor face și o clasificare a aptitudinilor:

Aptitudini simple, care la rândul lor sunt împărțite în :

aptitudini gererale (inteligența, memoria, atenția)

aptitudini de grup(factorul verbal, factorul de fluiditate verbală,factorul numeric, factorul perceptiv, factorul de reprezentare spațială,factorul de dexteritate manuală)

aptitudini specifice (muzicale,sportive,dans, limbi străine ,etc.)

Aptitudini complexe (aptitudini tehnice,aptitudini științifice, aptitudini artistice)

Inteligența este singura aptitudine gererală care este admisă ,iar la un nivel intuitiv o persoană inteligentă este aceea care este capabilă de a rezolva probleme din viața de zi cu zi cu mai multă ușurință decât o pot face celelalte persoane.Etimologia acestui cuvânt provine din latină de la "inter" care înseamnă "între" și "legere", "a citi printre rânduri", "a pricepe."

Wechsler (1958)este autorul care a conceput teste de inteligență și care definea inteligența ca pe "o capacitate globală a individului de a acționa direcționat, de la a gândi rațional și de a înfrunta mediul" (ap.Guilford, 1967, p.12).Inteligența are două componente: inteligența cristalizată și inteligența fluidă.

Inteligența fluidă este înăscută, atinge apogeul la vârsta tinereții , după care marchează o fază de declin ușor, iar principalele sale caracteristici sunt plasticitatea, adaptabilitatea, flexibilitatea. Această inteligență este cea care se moștenește mai ușor.

Inteligența cristalizată este dependentă de învățare și este rezultatul formării de structuri operatorii prin învățare și al acumulării de cunoștințe.Principala caracteristică este specializarea; înaintând în vârstă, după 35 de ani, scade puterea de precesare, și aceste persoane învață mai greu.

Factorul verbal este notat cu litera V. și vizează capacitatea persoanelor de înțelege frazele și cuvintele.Acest factor are o deosebită importanță, deoarece, pentru școlar, majoritatea informațiilor pe care trebuie să la rețină,prin care trebuie să învețe ,sunt transmise pe cale orală sau scrisă ,prin intermediul manualelor și al lecturilor.

Factorul de fluiditate verbală este notat cu W. și vizează capacitatea de expresie. Aici elevii pot înțelege ,reține informațiile expuse de profesor,dar atunci când este vorba de răspunde și el oral, elevul poate avea probleme cu exprimarea orală,aceasta fiind confuză sau înceată.

Factorul numeric notat cu N. și vizează capacitatea indivizilor de a lucra mai ușor cu cifrele,de a realiza calcule simple și precise ,dar acestă aptitudine nu trebuie confundat cu aptitudinea pentru matematică, care implică pe lângă operarea cu numere și rezolvarea de probleme.

Factorul perceptiv notat cu P. acesta vizează capacitatea de percepe obiectele în mod rapid și detaliat.

Factorul de reprezentare spațială este notat cu S.Acesta vizează capacitatea de a imagina obiectele cordonate în plan bi sau tri dimensional , de a opera deplasări și transformări ale acestora,în plan mintal.

Factorul de dexteritate manuală notat cu M. se referă la aptitudinea de a opera cu obiecte,de a imânui diverse instrumente sau unelte.

Aptitudinile tehnice se referă la utilizarea instreumentelor,mașinilor și aparatelor, de a le repara, de a le înțelege modul de construire.Această aptitudine se poate dezvolta doar dacă elevul este interesat de astfel de activități sau dacă tatăl lui ia solicitat ajutorul atunci când a fost nevoie pentru repararea unor lucruri din casă și dacă acest lucru a avut loc în mod repetat.

Se pune și problema difernțelor între sexe,deoarece băieții au această aptitudine mai dezvoltată,pe când fetele au posibilități verbale mai ridicate.

Aptitudinile științifice se referă la o categorie mai complexă de aptitudini, dată fiind complexitatea și varietatea științelor.

Aptitudinile artistice se referă la un complex de însușiri care permit obținerea de performanțe în diferite domenii concrete, cum ar fi:matematică, dans,muzică,artă etc.Cele mai vizibile aptitudini artistice se regăsesc în domeniul artistic.

1.5.Creativitatea

Creativitatea este un concept mutidimensional care se poate manifesta în diverse domenii,este un proces netal și social care implică generarea unor idei sau concepte noi sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

Creativitatea a fost definită de numeroși autori, dar în continuare vom enumera doar câteva dintre ele:

J.Kathena(1987,p.322) în urmă cu câteva decenii ,definea creativitatea ca" un fenomen ambiguu, cu o descriere incompletă și o măsurare nesigură, un fenomen cognitiv, rațional și semantic; personal și ambiental relativ la practicile din copilărie;ca la un înalt nivel al sănătății mintale ,ca definitoriu, ca dispozițional."

Dicționarul Larrousse(1994, p.84): "Capacitatea de a produce opere noi ,de a avea comportamente noi, de a găsi soluții noi la o poblemă"…"Problema care se pune este dacă această capacitate este înnăscută sau învățată …răspunsul tradițional se concretizează în noțiuni explicative, ca 'geniu', 'dar', 'talent', inspirație" .

Acestă noțiune, creativitatea, în zilele noastre poate fi definită din mai multe puncte de vedere:

drept o dispoziție generală a întregii personalități spre creație ,spre nou, spre capacitatea de a crea, spre inovație;

ca o aptitudine de a descifra diverse probleme, de a inventiv și a găsi noi probleme acolo unde celorlalți totul li se pare clar;

drept un proces mintal creează idei noi, concepte noi,produse originale și noi.

Creativitatea, spre deosebire de inteligență,se bazează pe procedeele imaginaiei, care sunt dependente de elementele de natură afectivă și motivațională prin care sunt fructificate diverse materiale cognitive -noțiuni, reprezentări.

Două modele de a stabili nivelul creativității sunt cel mai frecvent utilizate, primul a fost propus de Taylor I., în anul 1959 și folosește două criterii: originalitatea socială a podusului și personalitatea autorului, iar al doilea model ,consideră nivelul de originalitate al produsului prin raportarea la dimensiunile comunității sociale față de care podusul este nou și util.

În continuare vom detalia modelul de stabilire a creativității propus de Taylor I.:

Creativitate expresivă- aceasta se referă la exprimarea spontană și liberă a unei persoane, fără a se preocupa de utilitate sau valoarea produsului,un exemplu ar putea fi desenele realizate de copii;

Creativitatea productivă-aici este vorba despre acele priceperi și deprinderi care indivizii și le-au însușit și care permit poducerea unor lucruri utile ,cum ar fi cazul unui constructor de mașini care cunoaște și pune în practică tehnicile cunoscute, dar originalitatea este minimă.

Creativitatea inventivă- aici este vorba despre invențiile persoanelor, despre îmbunătățirea produselor, care sunt importante și care pot fi difuzate spre producție.

Creativitatea inovatoare- aceasta se referă la modificările principiilor aduse unui anumit domeniu, la noi modalități de exprimare specifice talentelor.

Creativitatea emergentă- reprezintă acel om geniu care deschide noi căi de abordare a unor concepte, a unor lucruri , care revoluționează un anumit domeniu științific.

Cercetările au evidențiat o serie de factori care condiționează productivitatea creativității:

Factorii de natură intelectuală:

imaginația (aceasta este componenta cea mai importantă a creativității, iar însușirile prin care ea se manifestă pot fi principalele caracteristici ale creativității):

fluiditatea-capacitaatea pe care individul o are atunci când își imaginează idei,imagini, iar printre acestea se regăsește și cele necesare pentru soluționarea unei probleme;

plasticitatea-înseamnă facilitatea persoanei de a se desprinde de abordările vechi,care nu pot fi folosite în rezolvarea problemei și găsirea cu ușurință a unui nou mod de abordare;

originalitatea- este forma noutății care garantează valoarea rezultatului muncii noastre, raritatea statistică a unei idei, a unui podus.

memoria-volumul experienței este foarte important asupra posibilităților de creație și se disting două feluri :una directă (care are loc atunci când au loc discuții personale cu specialiști sau prin observare), iar cealaltă indirectă (care se obține prin lecturarea cărților sau prin ascultarea expunerilor).

nivelul gândirii, inteligența sa .

Factorii caracteriali:

nu este suficient ca să-ți vină o ideie și să poți deveni inventator, ci trebuie să trebuie să demonstrezi acea ideii, să creezi un model și să-l verifici;

este nevoie de o voință fermă, perseverență,deoarece în aceste zile,performanțele, inovațiile ,indiferent de domeniu,sunt foarte mari și de aceea trebuie să aduci dovezi solide,documentări minuțioase și demonstrații riguroase ,iar cei care se descurajează și nu sunt perseverenți nu vor putea ajunge la realizări notabile.

Factorii sociali-oamenii de știință, artiștii sunt foarte influențați de mediul ambiant , în special de cel social."Motivația , aspirațiile unei persoane depind extrem de mult de cerințele societății în care ea s-a dezvoltat"(Cosmovici,1998,p.151).

Pentru a ajunge la procesul de creație sunt necesare parcurgerea unor etape: perioada de preparare (atunci când se observă ,se schițează idei,se adună informații), incubația (aici se fac diverse încercări dar nu sunt satisfăcătoare, iar proiectul inițial nu este satisfăcător) , iluminarea (este acel moment când se găsește soluția în mod spontan,spectaculos) și verificarea (atunci când artistul își revizuiește lucrarea, face ultimele modificări,pentru a elimina eventualele lacune, erori.)

Pentru a putea dezvolta creativitatea, este nevoie în primul rând de a elimina piedicile din calea manifestării imaginației,iar acestea sunt denumite blocaje, blocajele creativității.Aceste blocaje sunt clasificaate în mai multe tipuri:

blocajele sociale-iar aici intră și comformismul ,aici se regăsește dorința oamenilor ca toți cei din jur să gândească și să se comporte la fel, iar cei cu idei noi și comportamente diferite sunt priviți ciudat și suspicioși chiar și cu dezaprobare,iar acestea constituie o descurajare pentru persoanele creative.

blocajele metodologice-sunt acelea ce rezultă din procedeele de gândire și aici putem include rigiditatea algoritmilor anteriori, "fixitatea funcțională", critica prematură.

blocajele emotive- teama de a nu greși, de a nu se face de râs,graba de a accepta prima idee, etc.

Cum arată un copil creativ?Comportamentul elevilor creativi în timpul lecțiilor este foarte dezvoltat:prelucrează materialul învățat, înțelege lecțiile, pune și răspunde la întrebări,face sinteze,are alte preocupări în timpul orelor-desenează,se agită, visează, citește etc-,în timpul pauzelor acesta este curios, plin de sine, vine cu soluții neobișnuite,povestește, este imaginatic, creativ,iar în cadrul familiei aceștia sunt încăîățânați, perseverent și tenace, propune ceva nou pentru îmbunătățire ,are tendința de ai domina pe ceilalți etc.

E.P.Torrance(apud Davis și Scott , 1971,p.213) au alcătuit o listă de 230 de comportamente ale elevului creativ în clasă și vom enumera câteva dintre ele:

atunci când ascultă,observă sau lucrează elevul se concentrează foarte mult;

se informează consultând numeroase surse;

lucrează în continuare la o activitate chiar dacă timpul alocat s-a scurs;

vede legături între elementele aparent nelegate;

manifestă curiozitate,dorința de a cunoaște, de a cerceta mai profund;

anticipă rezultate ,pe care apoi le testează;

pune întrebări și face observații;

caută noi posibilități și noi alternative;

caută adevărul intens și cu onestitate.

II.ROLUL FACTORILOR DE MEDIU ÎN DEZVOLTAREA

PSIHICĂ

2.1.Mediul socio-cultural

Mediul reprezintă cadrul în care copilul se naște ,crește și se dezvoltă ,iar acesta influențează dezvoltarea personalității lui atât prin factorii de mediu fizici și nutriționali, dar și prin factorii sociali la care el est expus:

zona reședinței, adică rural,urban,tipul de cartier, și calitatea condițiilor de locuit;

statutul social și economic al familiei-serviciul părinților, numărul de membri,nivelul părinților de educație, etc;

relațiile dintre membrii familiei-părinți-copii,între frați-compoziția familiei-părinți adoptivi,un părinte care lipsește, familie mare, frați vitregi, familie monoparentală, etc.;

aspectele culturale generale;

sistemul educațional.

Comportementele individului și în timp ,dezvoltarea trăsăturilor de personalitate și a aptitudinilor, diferențele individuale sunt influențate așadar atât de mediul apropiat, cât și de mediul social, în general, de perioada istorică în care trăiește, de alți factori situaționali.(Luca, 2010, p. 47).

Mediul social distant,adică factorii culturali influențează dezvoltarea personalității prin modele culturale, prin valorile și informațiile transmise prin educație, prin credințe, atitudini, prin deprinderi comportamentale.

Informațiile din ziare, reviste, televiziune, au și ele o mare influență în dezvoltarea personalității individului.Calculatoarele din cadrul familiilor, realizează o "alfabetizare informatică" care influențează o componentă importantă a inteligenței, iar în funcție de numărul de minute care îl petrec în fața acestuia,asistăm la diferențieri între elevi, atunci când vine vorba de rezolvarea unor probleme care necesită accesul la informație sau la abilități spațiale.

Cultura unei țări, se exprimă prin inovația continuă de valori, spirituale și materiale, în activitatea sa socială, intelectuală. Într-un anumit moment istoric,aceasta reprezintă o componentă importantă pentru o națiune, pentru societate.

Globalizarea este provocarea centrală a acestor zile, pentru o cultură națională, care are ca efect dezvoltarea științei și a tehnologiilor.Putem privi aceasta ca pe o situație prielnică, o ocazie de a promova specificul național cultural ,iar în același timp o situație propice pentru a cunoaște și cultura altor țări, popoare.

Fiecare om trebuie să-și cultive și să-și dezvolte personalitatea prin cultură astfel încât ei să poată gândi liber și bine, să aprecieze cât mai corect adevăratele valori, să evite greșelile și să-și limpezească ideiile.

Conștiința proprie și responsabilitatea se dezvoltă mai clar ,atunci când educația și cultura se realizează într-un grad mai înalt."Aceasta întreține și dezvoltă relații de solidaritate ,de toleranță, stabilește o continuitatea spirituală între generații și, în același timp , îi face pe oameni buni ,mai liberi, și mai împliniți dein punct de vedere moral-spiritual"(Negruți,2010,p.371).

Cultura transmite omului energie, care se observă în primul rând emoțional, apoi la nivel mental. Această energie rafinează personalitatea , făcând-o mai deschisă față de tot ceea ce înseamnă gândire și sensibilitate.

În general, mediul extern acționează asupra individului, copilului în complexitatea lui fizică, socială și culturală. Mediul extern, în diversitatea lui, se caracterizează prin influențe specifice față de comportamentul adaptativ al individului. În anumite limite, sistemul psihic, asigură această adapatare prin autoreglare, în tendința lui spre un echilibru stabil.

Influențele factorilor de mediu sunt resimțite în cadrul activităților desfășurate de ființa umană în general și de copil, elev în mod special, fie în sens pozitiv (dezirabil, favorabil, stimulator) fie în sens negativ (înhbitor) în calea dezvoltării. Aceste influențe pot fi exercitate de mediul proximal reprezentat de lucruri, obiecte, persoane, condiții cu care copilul interacționează zilnic și în mod direct și de mediul distant alcătuit din lucruri și obiecte îndepărtate în spațiu și timp: internet, mass-media, etc. Lucrurile care determină schimbări la om sunt lucrurile din adevăratul său mediu.

Așadar, este importantă nu neapărat prezența factorilor de mediu, ci modul în care ființa umană reacționează la factorii de mediu, prin modalități de răspuns și prin acțiuni specifice, astfel conturându-se experiențele.

Acțiunea factorilor de mediu poate fi aleatorie, probabilistică.Poate sprijini procesul de dezvoltare a personalității umane (când mediul este favorabil dezvoltării) sau o poate împiedica ( când mediul este nefavorabil dezvoltării).

2.2.Mediul educațional-școlar

Educația reprezintă o formă de interacțiune dintre ființa umană în devenire , propria sa activitate și fenomenele din jur.Aceasta reprezintă un sistem de relații cu cei din jur , cu felul lor de manifestare și modul de a acționa , în urma cărora copilul devine o persoană matură.

Mediul educațional-școlar este reprezentat de ansamblul actelor concepute internționat și metodic, cu un scop bine conturat și bine dirijat ,o activitate conștientă , pentru a pregăti copilul socio-profesional și pentru formarea personalității lui în general.

Statul prin cadrul legislativ și instituțional poate stimula sau împiedica dezvoltarea și exprimarea personalității indivizilor.Dacă sistemul totalitar limitează drepturile indivizilor ,prezentând doar un model de personalitate, avantajos intereselor sale , cel democratic stimulează inițiativa , lăsând fiecare individ să-și definească personlitatea , potrivit dorințelor și nevoilor sale.

Implicarea indivizilor în acest proces trebuie să fie favorabil ambelor părți,adică statul îi asigură cadrul necesar învățării , iar comportamentul persoanelor trebuie să fie adecvat, adică acesta trebuie să se implice , trebuie să-și valorifice întreg potențialul și să-și dezvolte abilitățile și să frecventeze sistemul de învățământ integral.Așadar ambele părți trebuie" să-și cunoască atât drepturile ,cât și obligațiile"(Negruți,2010.p.389).

Datorită mediului educațional, indivizii își extind existența dincolo de limitele sale biologice, transformându-se într-un om de valoare. Idealul educației este acela de a forma și de a prelucra indivizi umani, care să coincidă cu idealul societății în care copilul se naște și se dezvoltă.

Mediul educațional-școlar reprezintă totalitatea factorilor externi și interni care influențează activitatea educativă în sistemul de învățământ , fiind un mediu organizațional complex. (Golu P., 2000, p.67) .Competența profesorului și particularitățile de dezvoltare ale elevului (biologic, psihologic și social) sunt și ele două argumente foarte importante din această formulă. Mai sunt și noțiuni obiective cum ar fi: spațiu, dotare, confort, legi și norme, numărul de elevi din clasă, organizare la nivel școlar și servicii auxiliare). Interacțiunea tuturor acestor noțiuni duce la eficiența și reușita activităților instructiv-educative .

Factori precum spațiu, timp, caracteristici specifice,participanții fac parte din mediul educațional-școlar.

În școală, spațiul reprezintă atât sala de clasă, unde se petrec cele mai multe activității, dar și spațiile în care se pot desfășura activității educative,atât în timpul programului ,dar și după terminarea lui, cum ar fi excursiile la muzee, teren de sport,jocuri în aer liber, etc.Factorul spațiu trebuie să fie acel loc unde copiii trebuie să se simtă în siguranță, un loc unde elevul poate să-și petreacă o parte din timpul liber în activități de relaxare, și nu doar un loc unde se învață tot timpul.

Factorul timp ,reprezintă acele perioade în care elevul trebuie să vină la școală, și durata activităților didactice și extrașcolare :zilnic, săptămânal,semestrial, anual, cicluri de studii:primare, gimnaziale, liceale,profesionale, universitare.

Caracteristicile specifice țin de dotările puse la dispoziție de școală, de materialele didactice, mobilierul din clasă,dar și de lumină, căldură,liniște,posibilități de aerisire,aranjamente cât mai favorabile pentru elevi,elemente de confort, cromatică.

Participanții sunt atât profesorii , dar mai ales elevii, care adună experiențe, aspirații și disponibilități proprii etc, care trebuie să respecte reguli și norme și în care activitatea desfășurată de profesor se desfășoară în secvențe gradate sau paralele, fiind într-o strânsă legătură .

În mediul educațional-școlar copilul învață diferite forme de interacțiuni sociale specifice.În școală copilul se află în cadrul unui grup format din cel puțin 20 de copii, unde trebuie să împartă dsponibilitățile comunicaționale ,profesorul,cu ceilalți elevi. Aici profesorul este un pion important, deoarece prin practicarea profesiei sale ,face parte din mediul școlar și este un model pentru copii atât privind dezvoltarea personalității ,cât și un model privind modul de comportare al acestora în general, în vița de zi cu zi.

2.3.Mediul familial

Familia este acea formațiune în care noi ne naștem, creștem și suntem educați.Locul care ne poate oferi siguranță și stabilitate emoțională ,doar în cadrul familiei noi putem deveni persoane echilibrate care să asimileze și să participe la valorile spirituale,materiale și culturale ale lumii.

Mediul familial stimulează dezvoltarea cognitivă a copilului ,iar aceasta favorizează integrarea copilului în școală,înscriindu-l pe acesta pe o traiectorie de succes școlar, care va continua apoi cu succesul profesional și social, față de un mediu nestimulativ în care copilul nu se va integra atât de repede și îl va conduce spre o traiectorie de eșec școlar, care în unele cazuri poate duce și la abandonarea studiilor. Copiii care cresc în sânul familiei au un mediu stimulativ mai mare, față de cei care cresc în orfelinate ,dar dacă nivelui de trai al familiei este foarte precar, este posibil ca instituțiile de ocrotire să fie mai bune dentru dezvoltarea personalității,decât familia(Cloninger, 1996,p.424).

Larmat (1977,pp.118-121)spunea că primii doi ani ai vieții sunt foarte importanți pentru constituirea structurilor perceptive,ce duc mai departe la formarea structurilor conceptuale. De la calitatea primelor stimulări senzoriale depinde învățarea ulterioară-conceptualizarea și gândirea.

Formare judecăților logice, nivelul de instruire ,tipul de limbaj folosit și corectitudinea raționamentelor părinților influențează formarea gândirii conceptuale ale copiilor.

Cercetările au evidențiat faptul că există diferențe vizibile între copiii care cresc în medii avute și cei care cresc în medii sărace:

În mediile bogate, părinții sunt interesați și preocupați de educația copiilor atât în relație cu școala , cât și după încheierea orelor,aceștia înscriindu-și copiii la diverse activități recreative,unde își dezvoltă diverse abilități și aptitudini,și mai ales socializează;

În mediile nevoiașe,copiii sunt lăsați să crească singuri,să-și ocupe timpul liber cu ce activității vor ei, nefiind supravegheați, iar atunci când există diverse probleme în cadrul școlii, unde este implicat și copilul ,părinții lasă rezolvarea acestor probleme școlii, fără să se implice(Gladwell,2008,pp.102-104).

.

Rolul educativ al familiei este cel mai impotant ,deoarece acesta trebuie să cuprindă elemente esențiale pentru creșterea, dezvoltarea,formarea unui unui copil, atât din punct de vedere psihic, cât și biologic, cu toate informațiile necesare pentru ca copilul să poată face față ,ca viitor adult,condițiilor din viața de zi cu zi.

Familia este prima care oferă un model copilului ,indiferent dacă este pozitiv sau negativ, de unde copilul își imprimă adânc,total sau parțial , în atitudine persoanalitatea și comportamnetul tânărului și adultului de mai târziu.Aceste modele sunt cele care contribuie cel mai pregnant în dezvoltarea personalității școlarului mic.

Copilul trebuie să aprecieze condițiile materiale și să fie responsabil de condițiile moral-spirituale, pe care părinții se străduiesc să i le ofere.Toate aceste eforturi ale părinților sunt făcute pentru al forma ca om,pentru ca acesta să devină o personalitate și care să ofere și el la rândul lui sprijin.

Responsabilitatea părinților este foarte mare, deoarece copilul ce va vedea la părinții ,așa va face și el la rândul lui,și apoi copii acestora vor face la fel și tot așa, și de aceea trebuie să fie atenți și responsabili,în ceea ce privește comportamentul și educația care o dă acestuia.

O personalitatea puternică și echilibrată înseamnă asumarea ,cu aceeași eficiență și responsabilitate , atât a drepturilor de copil ,cât și a obligațiilor de părinte , indiferent de circumstanțele socio-economice prin care trecem în viață .Datoria sistemului este să ne sprijine în acest demers,și nu să facă copiii mari sau să îngrijească părinții, atunci când aceștia nu mai au ce să le ofere.

Climatul familial poate fi privit și analizat după mai muți indicatori. Dintre aceștia îi prezentăm pe cei mai importanți (Mitrofan I, Mitrofan N., 1991,p.54):

Modul de raportare interpersonal al părinților (nivelul de apropiere și înțelegere, acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme),

Atitudinile membrilor familiei în raport cu diferite norme și valori sociale,

Gradul de coeziune al membrilor familiei,

Modul în care este perceput copilul de restul membrilor

Modul de manifestare a autorității părinteșri (unitar sau diferențiat)

Gradul de acceptare a unr comportamente variate ale copiilor,

Nivelul de satisfcație resimțit de membrii familiei,

Dinamica apariției unor stări conflictuale și tensionate,

Modul de aplicare a recompenselor și sanțiunilor,

Gradul de deschidere și sinceritate manifestat de membrii familiei

Climatul familial determină, pe de o parte, eficiența influențelor educative și pe de altă parte, are un rol important în creșterea și dezvoltarea copilului. În descrierea și clasificarea unor tipuri de climat familial,operează cu mai multe criterii, dintre care enumerăm:

Criteriul integrării sociale a familiei,

Criteriul mobilității în spațiu a familiei,

Criteriul deciziilor și a planificării vieții de familie pe termen lung sau scurt,

Criteriul structurii interne a familiei,

Criteriul autodefinirii familiei ca grup social.

Cercetările lui Baumrind (1967) apud Sion G. (2003) relevă câteva stiluri parentale cu o influență impresionantă asupra dezvoltării copilului. Astfel, avem patru categorii de părinți:

Părinții autoritari caracterizați prin fermitate fixă-acești părinți se așteaptă la foarte mult de la copiii lor, recompensează comportamentele bune, potrivite și pedepsesc copilui atunci când acesta nu îi ascultă. S-a observat că la acești copii se dezvoltă nevoia de a corespunde cerințelor părințilorCopiii care sunt crescuți de astfel de părinți sunt tot timpul într-o bună dispoziție,au încredere în forțele lor și știu să-și controleze comportamentele care părinții le dezaprobau.

Părinții autoritari care socilitau supunere necondiționată-acești părinți vor tot de la copii lor, cer multe lucruri și îi implică în cât mai multe activități ,apreciază foarte mult ,valorizează conformismul copiilor și docilitatea lor. Acești părinți devin supărați, enervați atunci când copiii lor își expun propriile opinii cu care ei nu sunt de acord. Așadar aici apare lipsa de comunicare între părinți și copii.Această categorie de părinți pedepsesc copii și le interzic anumite lucruri pentru a înăbuși voința copiilor. Copiii acestor părinți sunt timizi,nesiguri,rușinoși atunci când interacționează cu mai în vârstă și au înclinarea de a riposta răutăcios atunci când se simt frustrați. Privind genul copilului s-a dovedit că fetele sunt mai dependente și nu sunt interesate de să exploreze și nu sunt motivate să realizeze noi achiziții ,iar în schimb băieții au arătat un nivel crescut de ură și mâniei.

Părinți care își exclud autoritatea și/sau a orcărui tip de control- sunt acei părinți foarte îngăduitori care permit copiilor să ia toate deciziile singuri. Copiii care au acest tip de părinți ,merg la somn atunci când doresc,se uită la televizor cât vor și la ce programe doresc , nu învață și nu li se arată bunele maniere,și nu sunt puși să contribuie la sarcinile casei. Comportamentul acestor copii este recalcitrant și exploziv atunci când li se cere să ajute la o sarcină cu care ei nu sunt de acord în acel moment. Acesti copii sunt imaturi,nu sunt interesați de activitățile școlare și sunt dependenți de părinți.

Părinții indiferenți- combină comportamentul indiferent cu cel agresiv. Părinții indiferenți nu și-au asumat în totalitate rolul de părinte. Aceștia sunt încărcați,obosiți de problemele zilnice și sunt foarte stresați, cauză care le absoarbe toată energia ,iar pentru propii copii le rămâne forate puțin timp și energie. Își țin copiii la distanță și evită pe cât posibil interacțiunea cu ei. Sunt capabili să răspundă cerințelor imediate ale copiilor (hrană, obiecte ușor accesibile) dar în cazul unui efort pe termen lung, părinții indiferenți sunt neconvingători în încercarea lor de a face copiii să se conformeze cerințelor. Dus la extrem, acest tip parental poate duce chiar la neglijare, mai ales atunci când se manifestă în viața copilului de timpuriu. În acest caz poate duce la tulburări în dezvoltarea normală a copilului.

Din aceste cercetări realizate de Baumrind, se înțelege că pedeapsa este eficientă și nu creează o ruptură în legăturile de atașament între părinți și copii, din contră această manifestare de corecție justificată este amprenta unui părinte iubitor. Dragostea necondiționată poate conduce la dezvoltarea unui comportament egoist și neplăcut.

În concluzie, putem afirma că atașamentul pentru copil este o variabilă importantă și determină în mare măsură părintele să aplice corect practicile de creștere a copilului, oricare ar fi acelea.

Bibliografie

Allport G., Structura și dezvoltarea personalității. ,Editura Didactică și pedagogică, București, 1991

Atkin T., Dunne,G.,Palomares,S.Schilling, Character education in american schools. Torrance, CA:Innerchoice Publ ,1995

Cosmovici A., Iacob L., Psihologie școlară. Editura Polirom, Iași, 1998

Cloninger, S.C., Personality. Description, dynamics, and development, New York: W.H. Freeman,1996;

Cristea D., Trata de psihologie socială, Editura ProTransilvania, București,2000;

Dafinoiu ,I., Personalitatea elevilor.Temperamentul și caracterul.În vol.A ,1998;

Gladwell, M. , Outliers, New York: Little, Brown & Co.,2008;

Golu P., Fundamentalele psihologiei sociale. Editura EXPONTO, Constanța, 2000;

Heintz Remplein, Psychologie der Personlichkeit ,Munchen-Basel , Reinhardt, 1959;

Kagan,J.coord., Galen’s prophecy. New York: Basic Books.,1994;

Kant,I., Antropologie ,P.2-a , par.III, cit., după Giacomo Lorenzini,Lineamenti di caratterologia e tipologia aaplicate all'educazione, p.17, II edizione ,Torino, 1954;

Larmat, J. ,Genetica Inteligenței, Ed.Științifică și enciclopedică,București,1977;

LaRousse, Dicționar de psihologie ,Univers Enciclopedic, București, 1998;

Marcela Rodica Luca, Psihologia personalității, curs pentru anul I, Editura Reprografia Universității "Transilvania" Brașov,2010;

Mitrofan I., Mitrofan N, Familia de la A la Z. Editura ștințifică, București, 1991

Negruți, Sorin; Personalitatea!O explorare mutidimensională și interdisciplinară-ediția a II-a; Tipografia:Netkraft Impex 2000 S.R.L.,București,2010;

Patricia Hedges , Personalitate si temperament ,Ghidul tipurilor psihologice, Editura Humanitas, Bucuresti,1999;

Piaget, J. Judecata morală la copil. Ed. Didactică si pedagogică, București, 1980;

Sion G., Psihologia vârstelor. Editura Fundației România de Mâine, București, 2003

Schiffman, L.G., Kanuk, L.L. (1991). Consumer Behavior, 4th ed. Englewood Cliffs, NJ:Prentice Hall;

Zlate, Mielu, Eul si personalitatea, Editura Trei , Bucuresti ,2004;