Influenta Factorilor Climatici Asupra Defileului Portile DE Fier

INFLUENȚA FACTORILOR CLIMATICI ASUPRA DEFILEULUI PORȚILE DE FIER

INTRODUCERE

“Acolo unde Dunărea începe să fie strinsă in cingătoarea Carpaților, croindu-și cu greutate un drum spre vărsare, relieful își – schimbă înfătișarea, căpătând valori peisagistice inedite.

Pereți stincoși ocrotesc Dunărea, uneori clocotitoare, ce se zbate să scape din acest defileu sălbatic. Peisajul, complet diferit de cel din amonte sau din aval, stârnește din ce in ce mai mare interes, dublat fiind de numeroasele obiective care îi măresc atractivitatea.

De la aceste „Porți de Fier", care încleștează firul Dunării, s-a extins și denumirea zonei, într-o accepțiune turistică mai largă, zonă care cuprinde un teritoriu ce depășește aria propriu-zisă a defileului Dunării”.

Zona Porțile de Fier este o zonă foarte frumoasă a țării noastre fiind o zonă turistică. Ea cuprinde teritoriul situat pe ambele maluri ale Dunării, între Baziaș și Drobeta Turnu Severin cu adâncime variabilă în teritoriul românesc și sârbesc. Partea românească a zonei „Porțile de Fier" care face obiectul studiului meu, este delimitată de Dunăre și de linia Șimian-Malovăț -Florești -Apa Neagră- Izvoarele Cernei – Mehadia – versanții sudici ai Munților Almăjului și Munților Locvei-Baziaș.

În prezent evaluarea complexă a influenței factorilor climatici asupra cadrului natural al unei regiuni, evaluarea caracteristicilor de ansamblu ca relieful, componenta și structura geologică, precum și elementele biologice prezintă o importanță deosebită, studiile pe această temă constituie elementul fundamental pentru a valorifica rațional, echilibrat toate componentele acestuia care asigură reușita unei dezvoltări durabile.

Portile de Fier este atat numele defileului Dunarii de pe teritoriul țării noastre cat si numele barajului hidroenergetic de la Gura VĂii.

Regiunea Defileului Dunării este una dintre cele mai atractive și pitorești din țară, atât prin frumusețile naturale ale regiunii cât și prin monumentele istorice, unice prin valoarea si ineditul lor, unele dintre ele datând din perioada Imperiului Roman și care sunt impresionante mărturii ale unui trecut de milenii. Prin calitățile deosebite, rezultate din îmbinarea armonioasă a elementelor componente, zona turistică Porțile de Fier înmănunchează pe o suprafață relativ redusă contraste peisagistice și obiective interesante, caracterizate printr-o mare varietate, originalitate, care creează premisele dezvoltării unei ample activități turistice.

Potențialul turistic este dat de grandiosul peisaj format de fluviul Dunărea și de defileul său, de diversitatea reliefului, de existența elementelor floristice și faunistice deosebite, multe dintre ele fiind înscrise în rezervații științifice.

In comparatie cu alte zone turistice din țara noastră, zona „Portile de Fier" are o arie cu caracteristici deosebite. Astfel, dacă zonele turistice Bucegi, Fagăras, Ceahlău, Muntii Apuseni prezintă conditii caracteristice pentru dezvoltarea turismului de munte, dacă zona Vîlcea prezintă conditii deosebite pentru dezvoltarea cu precădere a turismului balnear, dacă in zona Maramures sau in Bucovina există o mare abundentă de obiective antropice, elemente de baza ale turismului de circulatie, zona turistică ,Portile de Fier" intruneste intr-o măsură cu totul remarcabilă elemente caracteristice fiecarui tip de zonă mentionat, constituind prin numărul lor ridicat și prin valoarea lor, o zonă turistică complexă, cu caracter de unicat pe plan national si chiar european.

Datorită lucrurilor descrise mai sus și a faptului că locuiesc în apropierea acestei zone (Drobeta Turnu Severin) lucru care m-a ajutat să o vizitez de foarte multe ori și de fiecare dată m-a fascinat ceea ce am văzut și revăzut mi-am ales ca studiu de licență, lucrarea intitulată Influența factorilor climatici asupra defileului Porțile de Fier.

Zona Porțile de Fier, prin poziția ei geografică, etajarea si fragmentarea reliefului, alături de prezența culoarului larg al Dunării, are un climat temperat continental, cu nuanțe locale. Exceptând sectorul nordic al zonei, respectiv sectorul înalt al Munților Godeanu și Munților Cernei, în tot timpul anului dar în mod special iarna, au loc invazii de mase de aer umed și cald de origine mediteraneană si oceanica. Datorită acestui lucru valorile temperaturii aerului in cea mai mare parte a zonei sunt mai crescute decit in restul țării, inghețurile se produc mai rar și cu intensitate mai redusa.

Pentru elaborarea lucrării am consultat o bibliografie de specialitate care cuprinde lucrării din domeniul geografiei, am colectat date statistice și documentație folosind documente de la Instituții precum Primăria Drobeta Turnu Severin, Stația meteorologică de la Schela Cladovei , Biblioteca Județeană Mehedinți etc. , am studiat cărți scrise despre Defileul Dunării, cât și atlase și alte materiale, de asemenea am colectat informații prin observare directă lucru ce mi-a asigurat o abordare ancorată în realitate în procesul de elaborare al lucrării.

Mi-am structurat lucrarea

Această lucrare a fost realizată cu ajutorul și sub îndrumarea științifică a domnului profesor coordinator, căruia îi adresez mulțumiri pentru sprijin și îndrumare și pentru punerea la dispoziție a unor lucrării și materiale.

CAPITOLUL I

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

1.1.Asezarea matematică

Defileul Dunării este defileul cel mai lung din Europa având 134 de km. Defileul Porțile de Fier este plasat pe coordonatele :

WGS84

44° 38′ 21″ N, 22° 6′ 23″ E;

44.639167, 22.106389

UTM

34T 587746 4943463

1.2.Așezare geografică

Defileul Porțile de Fier este situat în S-V României. Limita sudică a acestuia fiind malul românesc al Dunării. Principala formă de relief sunt munții, în componența sa intrând prelungirile sudice ale Munților Banatului (Munții Locvei și Munții Almăjului), Munții Mehedinți și o parte din Podișul Mehedinți. Aval de bazinetul Dubovei, pe o lungime de 3,6 km se desfasoara Cazanele Mici (150-350 m latime), iar amonte – Cazanele Mari (3,8 km lungime si 200-350 latime).

Întregul traseu al Dunării între Baziaș și Drobeta Turnu Severin, pe o lungime de peste 120km, este cunoscut ca Defileul Porțile de Fier. El taie Munții Banatului și Carpații de Sud transversal între Coronini (km. DI 1048+000) și vestul orașului Drobeta Tuenu Severin (km.D931+000).

1.3.Așezare administrativă

Teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier se suprapune parțial peste teritoriul administrativ a două județe: Caraș-Severin și Mehedinți și totodată peste teritoriul a 15 unități teritorial-administrative. La est se învecinează cu localitatea Drobeta Turnu Severin (Mehedinți), la vest cu localitatea Socol (Caraș-Severin). La nord, de la confluența Nerei cu Dunărea, Vârfurile Tâlva Blidarului, Svinecea Mică și Mare, urmărește interfluviul Dunării format de afluenții acesteia.

CAPITOLUL II

SCURT ISTORIC AL CERCETARILOR GEOGRAFICE

De-a lungul timpului au fost elaborate o serie de lucrări care au abordat ca tematică aspecte legate de geologie (în studii efectuate asupra Carpaților Meridionali) geomorfologie, climatologie, biogeografie și geoecologie a acestei zone și a zonelor din vecinătatea ei.

În evolutia cunoașterii geografice a sectorului românese al văii Dunării se pot separa mai multe etape, strâns legate de fazele istorico-economice prin care a trecut regiuea străbătută de fluviu inainte de vărsarea în mare. Deosebim astfel o fază a antichitătii, când dezvoltarea economică și politică a statului geto-dac, pe de o parte, și expansiunea economică grecească pe tărmurile Mării Negre și apoi cea economică și politică a Imperiului roman pe o largă intindere la nordul văii Dunării, pe de alta, au dat prilejul unor istorici și geografi ai antichitătii să cunoască și sa descrie infățișarea fluviului și a gurilor lui în acele vremuri, îndeletnicirea locuitorilor, aspectul orașelor și satelor.

Din perioada veche avem insemnările lui Hecateu din Milet (546 —472 1.e.n.), care a arătat că Dunărea își are izvoarele departe în vest și înainte de a străbate un mare sir de munti se desparte în două, un brat vărsându-se în Adriatica și altul în Marea Neagră.

Mult mai prețioase date au rămas de la Herodot (484-423 f.e.n.), care s-ar părea că, a colindat mai multi ani de-a rindul zona de vărsare a fluviului, despre care afirmă că „este cel mai important dintre toate fluviile pe care le-am văzut", la vărsarea căruia se află o deltă formată din cinci brațe.

Trecând peste relatările altor cărturari ai antichității care au lăsat însemnări despre cursul Dunării din părțile geto-dace menționez contribuția lui Ptolemeu(90-160 e.n.), geograf și cartograf, care fixează în texte și hărți un mare număr de noțiuni în legătură cu Dunărea.

Materialul informativ bogat adunat în perioada antică stă de fapt, la baza cartografiei din perioada medievală. Unele relatări despre ținuturile unării inferioare apar atât în lucrările istoricilor și geografilor bizantini, cât și la cei arabi sau italieni.

După instaurarea suzeranității turcești asupra statelor feudale românești se reduc consemnările asupra aspectelor geografice ale văii fluviului Dunărea.

Pentru secolul al XIX-lea, multimea documentelor interne, aparitia unor materiale statistice din ce in ce mai perfectionate (mai întâi catagrafii de felul celei din 1831, apoi recensământuri incepind cu cel din 1861), a unor harti de mai mare precizie, de felul celei publicate la 1864 din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (la scara 1 : 57 600), reprezinta un bogat material informativ pentru cercetarile sistematice de astazi.

Prin această categorie de lucrari se face trecerea la perioada cercetărilor stiintifice din vremurile noastre. Una dintre primele lucrăiri din această serie este cea a lui Șt. Hepites din 1882 privitoare la epocile inghetului Dunarii.

In anii urmatori, o serie de geografi români și straini au contribuit prin lucrările lor la elucidarea unor probleme dunărene, mai ales in latura geomorfologiei văii, a vechimii si a modului ei de formare.

În 1891 A. Penck preciza în ceea ce privește cursul transversal al Dunării prin Carpați că ,,valea ei este un canal de scurgere străvechi, care a supraviețuit ridicării acelor înălțimi (a munților), ca și scufundării bazinelor despărțite de ele’’(citat din Geografia Văii Dunării românești, 1969, p. 17).

Emm. De Martonne în anul 1902 susține o ipoteză, care a fost formulată și de K. T. Peters, a formării văii transversale a Dunării prin captare, el arată posibilitatea unei captări pe calea deversării arătând și influența pe care ar avea-o carstul în fenomenele de captare, studiile lui Emm. de Martonne fiind reprezentative pentru începutul de secol.

R. Sevastos în anul 1903 prin studiile sale asupra teraselor și vârstei defileului aduce importante contribuții. Studiile efectuate de geograful sârb J. Cvijic în anul 1908 introduc ipoteza antecedenței în ceea ce privește formarea defileului. După el , fluviul și-a croit calea, prin munți, pe traseul unei vechi strâmtori maritime miocene. El a observant și a notat aproape toate fenomenele și formele de relief care dau indicații asupra evoluției defileului.

În anul 1910 Al. Dimitrescu – Aldem publică lucrarea privitoare la geomorfologia văii Dunării dintre Drobeta Turnu Severin și Brăila care încerca să resolve problem legate de geneza și evoluția acesteia.

Studiile referitoare la problemele de geomorfologie a văii Dunării ne-a lăsat și G. Vâlsan (1916) Importantă este contribuția lui Vâslan la lămurirea problemei trecerii Dunării la Porțile de Fier în care se fundamentează o nouă ipoteză a captării. Cercetarea nivelelor de terase îl face să presupună că ar fi vorba de două râuri curgând în sens invers, unul fiind Porceika unit cu Cerna și cu alte ape, îndreptându-se spre Oltenia, altul fiind Bolietinul cu Bârzasca și alt afluent puțin însemnat, care curgeau pe o mică porțiune în drumul Dunării actuale, la Greben, toate îndreptându-se spre Bazinul Panonic".

După al II-lea război mondial studiile se îndreaptă către regimul hidrologic al Dunării în defileu, însemnate fiind lucrările lui I. Pișota, V. Trufaș, Gh. Ciumpileac în anul 1965 de asemenea N. Orghidan contribuie la ipoteza antecedenței într-un studiu din 1965 și în lucrarea sa postumă asupra văilor transversale din Carpați (1969); N. Popescu (1966) aduce contribuții la geomorfologia depresiunilor mici din defileu; asupra carstului (V. Seneu, 1968) ș.a. .

După ce a fost construit barajul de la Porțile de Fier și până în prezent au fost efectuate studii mixte asupra zonei defileului, atât în domeniul strict al hidrologiei, al geomorfologiei, al climei și vegetației, cât și asupra Parcului Natural Porțile de Fier. Dintre acestea amintim studiile realizate de către prof. E. Vespremeanu privitoare la sedimentele din lacul de acumulare Porțile de Fier, de asemenea prof. L. Zaharia a realizat un articol prezentând efectele de ordin geomorfologic și hidrologic asupra văilor din amonte de baraj (impactul contruirii barajului asupra văilor din amonte).

Pătroescu Maria, Vintilă Gabriela (1997) care evidențiază potențialului natural, cultural și istoric al Parcului Natural Porțile de Fier, de Grecu F., Ielenicz M., Comănescu L., Vișan M. (2006) asupra relației de sinergism dintre relief și mediu a câteva sisteme urbane dispuse de-a lungul Dunării cu privire asupra consecințelor inundațiilor asupra acestora la nivelul anului 2006

În ceea ce privește mediul și dezvoltarea durabilă se remarcă o serie de lucrări deosebit de importante: Verghelet A., Ungureanu I, Urecheatu Melania (1979) care au efectuat cercetări asupra terenurilor degradate prin prisma reconstrucției ecologice prin împădurire din zona Orșova – Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Burdușanu Marta, Rozylovicz L., Bănică S. (1998) cu studiul asupra mediului și a zonelor cu pante instabile din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier, Pătroescu Maria, Ghincea I., Matache M., Pătroescu-Klotz Iulia, Rozylovicz L., Burdușanu Marta (1999) care au evaluat potențialul ecologic al apelor Dunării pe sectorul Baziaș – barajul Porțile de Fier I, Vintilă (Manea) G., Armaș (2000) care realizează o evaluare a factorilor de risc de-a lungul Dunării în contextul dezvoltării durabile, Vintilă (Manea), (2001) apreciază gradul de artificializare a peisajului din cadrul Parcului Natural Porțile de Fier pe baza unor aplicării unor indici, Prof. M. Pătroescu a făcut studii în ceea ce privește dezvoltarea durabilă în zona Parcului Natural Porțile de Fier, precum și studii despre vegetația din zona defileului.

Lucrări de sinteză: Monografie hidrologică, (1969), Geografia văii Dunării Românești, (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, (1972), Atlasul complex Porțile de Fier, (1976), Grupul de cercetări complexe „Porțile de Fier”, seria monografică „Geografie”, (1975) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, seria monografică, ,,Fauna”,(1970 – 1978) Anuarele hidrologice ale Dunării, (1990) Grupul de cercetări complexe ,,Porțile de Fier”, seria monografică, ,,Solurile”.

În anul 1931 s-au efectuat primele studii fitosociologice din Defileul Dunării odată cu organizarea de către Al. Borza a Excursiei fitogeografică internațională în România, când cei care au participat le excursie au parcurs itinerariul Svinița-Tricule-Drencova, Cazane, Orșova, Insula Ada-kaleh și Vârciorova până la Gura Văii.

În urma acestei excursii a fost publicată de către K. Domin, un an mai târziu, o lucrare care cuprinde primele informații fitosociologice din sectorul Cazane, Insula Ada-Kaleh și Vârciorova.  

P. Jacuks în anul 1961 considera că Defileul Dunării dintre Porțile de Fier și Cazanele Mari este unul dintre cele mai interesante teritorii din sud-estul Europei centrale.

Călinescu și Iana în anul 1964 arată că Dunărea a favorizat în defileu existența elementelor mediteraneene și termofile endemice și că defileul Porțile de Fier reprezintă un centru de relicve terțiare și pleistocene. Dunărea a constituit, de asemenea și o cale de migrație pentru elementele pontice de stepă de la este spre vest.

După ce s-a construit Sistemul Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier s-au efectuat cercetări științifice multilaterale, în colaborare cu cercetătorii sârbi”.

“Din domeniul hidrologiei și climatologiei putem să enumerăm cercetările efectuate de Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1965) care a făcut observații asupra debitelor din cadrul defileului în perioada 1934 – 1954; Stoenescu Șt., Dumitrescu Elena (1964) cu analiza regimului precipitațiilor între Baziaș și Tr. Severin și analiza temperaturilor în zona Orșova – Drobeta Tr. Severin (1968); Ujvari I. (1965) cu studiul caracteristicilor hidrologice ale Dunării, Pișota I., Trufaș V., Ciumpileac Gh. (1967) cu studiul asupra regimului termic și de îngheț pe sectorul Baziaș – Drobeta Tr. Severin, Sârbu I., Trufaș V., Oprișan Sanda, (1986) cu cercetări realizate asupra caracteristicilor fizico –chimice ale Dunării între Baziaș și Gura Văii, Ciulache St. (1990) cu studiul caracteristicilor topoclimatice asupra bazinului Orșova, Bazac G., Moldoveanu M (1996) prin studiul realizat asupra climatului din sud – vestul țării în contextul influențelor”.

Dintre tezele de doctorat care abordează aspecte din zona defileului Porțile de Fier, se evidențiază cea elaborată de Matei E. (2000) cu ,, Impactul activităților antropice asupra componentelor mediului, în Culoarul Dunării între Orșova și Ostrovul Mare ”, de Manea G. (2001) cu ,, Impactul modificării utilizării terenurilor asupra dinamicii peisajului, în Parcul Natural Porțile de Fier ”, de Tetelea Cristian (2005) cu ,, Potențialul geoecologic al ecosistemelor acvatice din Parcul Natural Porțile de Fier, cu privire specială asupra râurilor tributare direct Dunării ”.

CAPITOLUL III

DEFILEUL PORȚILE DE FIER

CADRUL NATURAL ȘI RELAȚIA CU MEDIUL

Parcul natural Porțile de Fier

3.1.Geneza și evoluția defileului

În regiune au fost recunoscute trei suprafețe de nivelare: suprafața Almăjului, suprafața culmilor cu caracter piemontan( 700-550 m) și o suprafață inferioară(450-400m). Cercetările făcute recent au permis datarea și mai ales racordarea acestor suprafețe cu cele din Carpații Meridionali și cele din Miroco Planina: suprfața Almajului se racordează cu suprafața Borăscu, având echivalente și în câteva vârfuri în podișurile Miroci(Știrbățul Mare, 768m) și Mehedinți; suprafața culmilor cu caracter piemontan de 700-550 m (sarmațian-pliocen inferior) se racordează cu suprafața Râul Șes din Carpații Meridionali, extinzându-se totodată peste cea mai mare parte a Podișurilor Miroci și Mehedinți; suprafața inferioară( pliocen-mediu) a fost racordată cu suprafața Gornovița. Suprafața Almăjului se găsește pe interfluviile cele mai înalte, resturile sale păstând încă urmele unei nivelări foarte avansate. Suprafața prezintă o boltire ușoară în partea central (1000-1100 m), cu o ușoară scădere de altitudine către culuarul Mehadia, față de care rămâne suspendată la altitudinile de 850-900 m iar către vest are o cădere uniformă spre Podișul Cărbunari și Munții Locvei.

Suprafața cu caracter piemontan se dezvoltă sub forma unor culmi prelungi ușor înclinate periferic ele desprinzându-se de sub resturile suprafeței Almajului fig.2.

Fig.1. Suprafața culmilor medii cu aspect piemontan văzută de pe Golețul Mare

O netezire accentuată a acesteia se remarcă numai în Podișul Miroci și în Podișul Mehedinți unde altitudinile sale sunt mult mai joase iar în ultima parte ea apare sub forma unei fâșii alungite interpusă între culuarul marin Milanovac-Orșova-Bahna-Balta, pe de o parte, și Bazinul Getic pe de altă parte.

Suprafața echivalentă Gornoviței se dezvoltă sub forma unui culoar îngust până la 10 km, care de la Orșova se prelungește către Baia de Aramă.

Primele urme de trepte cu aspect de terasă întâlnite în zona defileului par a provenii din timpul definitivării suprafeței Gornovița. Astfel în unele bazinete se păstrează urmele a două trepte locale, apoi săpat în însăși nivelul Gornoviței, un larg fund de vale, socotit ca cea mai veche albie a Dunării situată la 260-300 m altitudine relativă și care în avale de Vîrciorova ea dispare.

Poziția, panta și apropierea versanților defileului care se înalță brusc, în sectorul Vîrciorova arată lipsa inițială a acestui nivel având însă o mare dezvoltare în bazinele sedimentare neogene dinăuntrul defileului unde capătă aspectul unei terase. Terasele de 200 – 210 m și 150 – 160 m, existente și în bazinele afluenților principali sunt mai dezvoltate în zonele depresionare. Terasele care urmează sub circa 150 – 160 m sunt și ele foarte fragmentate, dar pot fi racordate mai bine pe întreg defileul, de la Baziaș până la Gura Văii, unde se leagă cu cele din depresiunea Severin.

Fig. 2. Elementele unei terase: Fig. 3. Structura teraselor: A – terasa aluviala;

P – pod; F – fruntea; M – muchea; T – tatana B – terasa in roca; C – terasa in aluviuni

Dar formarea defileului, care se încadrează în problema genezei tuturor văilor transversal carpatice, a primit de-a lungul timpului soluții diferite dar în final cercetătorii s-au oprit la două mecanisme discutate nu numai în cazul Dunării, dar și al tuturor văilor transversale: antecedența și captarea.

Ipoteza antecedenței apare într-o lucrare de amploare asupra defileului Dunării și aparține savantului sîrb J. Cvijić (1908). El considera că defileul actual provine dintr-o strâmtoare marina care s-a format în miocen, strâmtoare care se instalase peste o vale premiocenă. Principalul argument folosit în sprijinul ipotezei sale îl vede în urmărirea văii “pontice” în lungul întregului defileu.

Ipoteza captării. Argumentele lui Vâlsan se bazează pe cartările făcute de J. Cvijić dar și pe elemente care dovedesc că Dunărea este, în Oltenia, mai nouă decât bazinul hidrografic al Jiului. Se referă la faptul că Jiul până spre Craiova, precum și rețeaua toată afluentă lui pe dreapta apar ca fiind formate înainte de apariția unui colector dunărean. În 1948 R. Ficheux și G. Vergez-Tricom au emis părerea unei succesiuni de captări.

3.2. Substratul geologic

Parcul Natural Portile de Fier este cea mai importanta zona pentru geoconservare din Romania este moștenirea noastă geologica printre cele mai bogate din Carpatii Meridionali.

“Defileul Dunarii reprezinta o deschidere naturala de proportii in care se poate observa trecutul geologic al intregii regiuni. Prezenta acestei vai total transversale, lungimea si aspectul ei impunator oferit de versantii puternic inclinati, prapastiosi a atras atentia in mod deosebit. Astfel, numerosi oameni de stiinta – romani si straini – au formulat diferite ipoteze privind geneza acestui defileu, printre care cele mai discutabile, așa cum am menționat mai sus, sunt ipoteza antecedentei si a captarii.

Prima dintre ele considera actualul defileu ca provine dintr-o stramtoare marina formata in Miocen (35 mil. ani), care se intindea de la Milanovac catre Bahna.

Odata cu inaltarea muntilor, aceasta a capatat o panta orientata catre est pe care Dunarea a adancit-o treptat, formand in final grandiosul defileu.

A doua ipoteza considera formarea defileului prin captarea dinspre Oltenia a unei Dunari vestice.

G. Vaslan ajunge la concluzia unei captari peste o cumpana de ape ce urmarea culmea principala a Muntilor Almajului. Argumentele lui Valsan se sprijina pe elementele care dovedesc ca Dunarea este in Oltenia mai noua decat bazinul hidrografic al Jiului.

Cauza captarilor a fost nivelul mai coborat in Oltenia, ca urmare a miscarilor de inaltare a zonei carpatice.

Pe o deschidere de aproximativ 140 km se poate observa unul din cele mai interesante fenomene geologice: suprapunerea unor masive formatiuni geologice ca urmare a impingerii si alunecarii unor depozite mai vechi peste unele mai noi. Prin aceste fenomene s-au format doua unitati tectonice: Autohtonul Danubian si Panza Getica.

Panza Getica afloreaza pe malul stang al Dunarii prin sisturi cristaline si formatiuni sedimentare, avand varsta cuprinsa intre Carbonifer (345 mil. ani) si Cretacic (141 mil. ani).

Autohtonul Danubian se dezvolta in lungul defileului si contine formatiuni cristaline reprezentate prin amfibolite, gnaise, serpentinite, cuartite, sisturi verzi, micasisturi, etc.

Ca fenomene deosebite se pot mentiona corpurile intrusive de granite de la Ogradena, ivirea gabbrourilor de la Iuti si serpentinitele de la Tisovita si Plavisevita, constituind puncte unice de observare si cercetare stiintifica.

Dupa ultimele teorii, Autohtonul Danubian s-a format din panze de sariaj. Peste Autohtonul Danubian sta Panza de Severin, care a folosit ca "lubrifiant" pentru Panza Getica sau Domeniul Getic.

De la nord-vest spre sud-est se intinde Domeniul Danubian (Panza Getica)— Moldavidele Medii peste Panza de Severin si peste Autohtonul Danubian sau Moldavidele Marginale. Peste aceasta structura se suprapun transgresiv bazine intramontane:

Bazinul Mehadia, Bazinul Caransebes, Bazinetul Orsova si Bazinul Bahnei.

Aceste bazine incep cu Burdigalianul (Bazinul Orsova) si cu Badenianul pentru celelalte.

Parauthtonul de Severin: varsta — Jurasic superior — Cretacic inferior:

-Strate de Azuga;

-Strate de Sinaia;

-Strate de Comarnic;

Peste acestea se aseaza discordant si transgresiv unitatile depresionare intramontane: de la vest la est — Bazinul Bozovici (depozite Eocen inferior), Bazinul Mehadia (face legatura cu Bazinul Panonic)si Depresiunea Bahna —Orsova.

Forma aproximativa a Carpatilor Meridionali, inclusiv cea din zona defileului s-a realizat la sfarsitul Cretacicului (65 mil. ani), in urma a doua faze de ridicare a muntilor, austrica si laramica. Dupa aceste faze nu au mai intervenit schimbari esentiale de ordin arhitectural, Carpatii Meridionali comportandu-se ca un bloc relativ rigid. In Tertiar (65 mil. — 1,8 mil. ani) miscarile tectonice au provocat doar unele scufundari cu arii foarte restranse, care au fost umplute cu depozite badeniene (16 mil. ani). Asa sunt depresiunile postectonice de la Sichevita, Bahna si Breznita”.

Parcul Natural Portile de Fier este una din cele mai bogate zone geologice din Carpatii Meridionali. Rezervatiile paleontologice Saraorschi si Bahna, impreuna cu celelalte geosituri extrem de valoroase si interesante, fac din Parcul Natural Portile de Fier un unicat european.

Diversitatea litologică sedimentară este exprimată prin succesiuni variate de gresii, conglomerate, argile, calcare și marne, la care se adaugă antraciți și huile.

Defileul Porțile de Fier

3.3.Caracterizarea reliefului

Între Buziaș unde lunca are o altitudine absolută de 70 m și Gura Văii unde altitudinea absolută a luncii este de 43m Dunărea curge cu o viteză medie de 4-5 m pe secundă și străpunge, pe o distanță de 132 km1, zona muntoasă de legătură între Carpați și Balcani (Carpații Porților de Fier, după V. Mihăilescu, 1963). Adâncindu-se pe cea mai mare parte, cu peste 200 m într-un culoar tectonic și de eroziune, larg de 3-10 km, de vârstă mio-pliocenă, sectorul dunărean respectiv justifică întru totul numele de defileu (fig.1).

Aria mare pe care se desfășoară acest culoar alătură deoparte și de alta a Dunării unitățile morfologice următoare:

– Munții Locvei (înălțime medie 500m, altitudine maximă 794m);

– Munții Almăjului( înălțimile medii 700-900m, altitudine maximă 1226m);

– Munții Mehedințiului ( înălțimi medii de 950m înălțime maximă de 1466 m în Vârful lui Stan);

– Podișul Mehedinți (înălțimi medii în jur de 500m, înălțimea maximă 887m în vîrful Paharnic).

Toate acestea în stânga Dunării, adică pe teritoriul României, iar în dreapta României, pe teritoriul sârbesc avem următoarele unități morfologice:

Debrianske Planina(înălțimi medii de 800m);

Miroci Planina (înălțimi medii 500-550m ).

Relieful, componentă esențială a peisajului natural, îmbracă forme diferite în funcție de complexitatea constituției geologice și petrografice care de-a lungul mileniilor, a dăltuit peisaje unice ce sporesc considerabil pitorescul regiunii. În regiunea Porțile de Fier relieful prezintă o serie de trepte ce coboară ușor dinspre nord spre sud. Spre sud, teritoriul zonei Porțile de Fier coboară dinspre Podișul Mehedinți spre câmpia și terasele ce se înșiruie în lungul Dunării.

Munții Locvei sunt alcătuiți din calcare în est și șisturi cristaline în vest întinzându-se între valea Nerei, Dunăre și culoarul Libcova – Șopotu Nou. “Regiunea calcaroasă este prezentată printr-un relief mai înalt alcătuit din culmi largi și podișuri, pe care se dezvoltă o variată gamă de forme carstice- lapiezuri, doline, uvale, chei și peșteri (Peștera cu Muscă, Peștera Chindiei)”. Peștera Chindiei are în interiorul ei picturi rupestre. Peștera cu Muscă este săpată în versantul calcaros al munților Locvei, pe malul stâng al Dunării la o înălțime de 30 de metri altitudine relativă.

Defileul Dunării este cel mai lung și mai spectaculos din Europa iar “varietatea peisajului este dată de diversitatea geologic a traseului…Dunărea străbătând roci cu o structură și litologie foarte variate, care au dus fie la îngustarea văii, fie la formarea unor mici depresiuni. Alternanța acestora precum și panta mare a versanților, frecvent fragmentați de văi, face ca în acest sector Dunărea să ofere unul dintre cele mai pitorești trasee turistice. ”

Sectorul de defileu al Dunării își schimbă continuu direcția sa în raport cu orientarea generală vest-est și sectoarele de lărgire și cele de îngustare a văii alternează. În aval de Baziaș în dreptul munților Locvei valea se îngustează brusc pe o porțiune de peste 3 km apoi urmează Depresiunea Moldova Veche unde se găsesc ostroavele Moldova Veche și Stânca de calcar Babacai. Stânca Babacaia se ridică, măreață, din mijlocul apei, în dreptul localității Coronini și marchează intrarea propriu-zisă în Clisura. După care valea se îngustează la 300-400 de m pe o distanță de 6 km, tăind calcarele din sectorul Pescari-Aliberg iar versanții înalți și abrupți dau un aspect sălbatic.

Apoi pe o porțiune de 18 km Dunărea formează Depresiunea Liubcova care are un relief colinar și este urmată de îngustarea Berzeasca-Greben.Versantul Dunării prezintă suprafețe structurale și cueste și este abrupt. Valea se lărgește ușor între Greben și fosta localitate Plavișevița ajungând în medie la 1120m după care ea se îngustează din nou oferindu-ne cel mai frumos sector al defileului-Cazanele Dunării. ” Aici apele sunt silite să se <strecoare> printr-o vale care se îngustează până la 180 de m, încadrată de versanți aproape verticali. Primele Cazanele Mari, au 3,8km lungime și sunt urmate de Cazanele Mici, care au o lungime de 3.6 km… În sectorul Cazanelor , Dunărea este asimetrică, versantul drept(malul iugoslav) fiind mai înalt…cel stâng(malul românesc0 mai scund…Peisajul creat de Dunăre la cazane este întregit de golful Dubova, lărgit de lacul de acumulare, golf ce se adâncește mult pe latura stângă a defileului. “ Cazanelor Mici le urmează Depresiunea Orșova care se deschide larg spre nord și prezintă un relief cu culmi domoale.Între Vîrciorova și Gura Văii sunt ultimii 9 km ai defileului iar aici Dunărea se îngustează. În aval de Gura Văii albia Dunării se lărgește foarte mult ea fiind însoțită de terase largi și luncă mare.

in morfostructura Muntilor Almaj se impun sedimentele din Svinita datorită faptului că reprezinta un larg sinclinoriu care este alcătuit dintr-o succesiune de anticlinale si sinclinale ce sunt umplute cu formatiuni paleomezozoice (gresii cinerite, piroclastite, șisturi roșii, conglomerate, marne, calcare). Ele au aceiași orientare, de la nord-est, catre sud-vest, ca si structurile cristaline: flancul vestic este rasturnat, laminat si incalecat de cristalinul de Ielova, iar flancul estic dispare pe cristalinul de Poiana Mraconiei apărând ca un monoclin si având o cădere de 20-30˚spre sud-vest. În partea vestica se găsesc într-un număr foarte mare structurile tectonizate si laminate.

Munții Almăjului se întind în lungul Dunării, de la Liubcova-Șopotu Nou până la Valea Cernei. În teritoriul Porților de Fier se cuprind ramificațiile sud-estice ale culmii principale aici pe seama calcarelor s-a dezvoltat un relief exocarstic care este prezentat prin doline, lapiezuri, uvale și peșteri. Deasupra Cazanelor aflându-se platforme suspendate deasupra Dunării de unde se înalță Ciucarul Mic(310m) și Ciucarul Mare(316m).

Munții Mehedințiului însoțesc râul Cerna pe partea stângă, înălțimea lor redusă și existența unor curmături transversal fac mai ușoară circulația peste munte între Valea Cernei și Podișul Mehedinți, diversitatea petrografică generând diferite forme de relief, valea având un profil asimetric cu pante abrupt pe Valea Cernei și cu pante domoale spre Podișul Mehedinți care continuă spre est Munții Mehedinți.

Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți sunt două unități de relief care sunt incluse parțial în Parcul Natural Porțile de Fier prin compartimentul lor din sud și se desfășoară pe direcția V-E de la Valea Cernei până în extremitatea estică a Parcului Natural Porțile de Fier și coborând apoi în altitudine de la nord la sud și est. Zona este formată din roci cristaline (Bahna) și sedimentare (calcare și roci cu caracter de fliș- Pânza de Severin).

În extremitatea estică este o zonă depresionară, Depresiunea Severinului, care este formată din roci sedimentare miocene (pietrișuri, nisipuri), cu un relief deluros.

3.4. Potențialul climatic. Datorită așezării Parcului Natural Porțile de Fier, teritoriul său se integrează climatului temperat – continental moderat, cu influențe mediteraneene. Este temperat continentală cu excepția sectorului înalt al munților Godeanu și Cernei unde au loc invazii de mase de aer umed și cald de origine mediteraneană și oceanică acest lucru făcând ca valorile temperaturii aerului să fie mai crescute aici decât în restul țării iar înghțurile să se producă mai rar și cu intensitate redusă.

3.4.1.Temperatura aerului

Temperatura medie anuală are valori medii de 11 grade Celsius, ea fiind de 9-10 grade Celsius în regiunea Podișului Mehedinți, de 4-6 grade Celsius în regiunea Munților Almaj și Mehedinți, sub 0 grade Celsius în Munții Godeanu și peste 5-6 grade Celsius în Culoarul Cernei iar la Dr.Tr.Severin 11,6 grade Celsius. Iernile în zonă sunt mai blânde cu excepția regiunii muntoase. Media lunii Decembrie fiind de 1,3 grade Celsius, a lunii Ianuarie de -1 grad Celsius iar a lunii februarie de 0,9 grade Celsius. În cea mai mare parte a zonei vara este în general călduroasă cu temperaturi medii de 20 grade Celsius. Numărul anual al zilelor de vară este de 115, iar al zilelor tropicale( când temperatura este egală sau mai mare de 30 grade Celsius )de 45-50 de zile. În regiunea Munților Almăjului și Munților Mehedinți valorile încep să scadă ele variind între 20 și 16 grade Celsius iar în regiunile muntoase cele mai înalte temperatura este în jur de 8 grade Celsius. Ca urmare a expunerii versanților și prezenței rocilor calcaroase în regiunile carstice ale Podișului Mehedinți și munților Mehedinți se găsesc topoclimate diferite. În regiunile de altitudine medie și joasă numărul mediu al zilelor fără îngheț este de aproximativ 210 zile.

3.4.2.Umiditatea

Umezeala aerului are valori mari care depășesc 7% și ajung la peste 80% în sezonul rece. Frecvența zilelor de mare uscăciune a aerului ( 40% ) este de 5-15 zile pe an.

3.4.3.Nebulozitatea

În zonă avem zile cu cer variabil ridicându-se la 180-190 zile pe an. Zilele cu nebulozitate maximă sunt caracteristice perioadei noiembrie-martie. Zilele senine se ridică la 60-70 pe an cele mai frecvente fiind în iulie-septembrie. În funcție de configurația reliefului durata efectivă de strălucire a soarelui înregistrează diferențieri în cadrul zonei de exemplu, la Orșova, durata medie de strălucire a soarelui este de aproximativ 2150 ore pe an.

3.4.4.Precipitațiile atmosferice

Cantitățile medii multianuale: sunt 670-715 în defileul Dunării , 1000-1100 în Munții Mehedinți și Munții Cernei etc. Cantitățile cele mai mari de precipitații sunt în perioada mai-iunie și în luna noiembrie iar cantitățile cele mai sărace în precipitații sunt în lunile August-Septembrie și Februarie. Fenomenul de ninsoare se produce neuniform, zilele cu ninsoare și cu strat de zăpadă crescând dinspre defileul Dunării spre regiunile muntoase. În sectoarele joase primele ninsori se înregistrează în Decembrie și Ianuarie. În regiunea montană perioada cea mai lungă este de 100-120 de zile cu zăpadă față de 20-25 de zile în sectorul defileului și 50 de zile în podiș

3.4.5.Vânturile

Zona Porțile de Fier se află sub influența dominantă a circulației zonelor de Vest, Nord-Vest și în mai mică masură în Nord-Est ( ce se resimte în sectorul Moldova veche- Berzasca ). În defileu și-n regiunile montane viteza medie a vântului ajunge la 6-7 metri pe secundă și sub această valoare în podișul Mehedinți. Vitezele maxime ale vântului ajung la 20 de metri pe secundă și sunt mai frecvente în defileul Dunării și la Munte. În lungul defileului Dunării direcția vântului se suprapune direcției de curgere a fluviului. Aici în perioada iernii vânturile au un caracter turbulent, fiind de tip bora, ce are denumire locală Coșava. Viteza maximă fiind de peste 20 de metri pe secundă iar rafalele ajung la 35-40 metri pe secundă. În perioada verii, intensitatea vântului este mai redusă. Munților Almăjului și Munților Mehedinți le este specifica briza de munte, versanților estici ai podișului și munților Mehedinți le este specific fohnul iar fluviului Dunărea îi este specifică briza locală. În sudul zonei apare iarna ceața în timpul dimineții. Analizând condițiile climatice zonei Porțile de Fier am constatat urmatoarele elemente semnificative: Iernile sunt mai scurte și temperaturile sunt moderate față de alte regiuni din țară; stratul de zăpadă este subțire și durează puțin în sectoarele intramontane și extramontane; verile sunt lungi; primăverile sunt timpurii; temperaturile mai ridicate se prelungesc în timpul toamnei; iar lunile Mai-Iunie și Noiembrie-Decembrie prezintă condiții atmosferice mai puțin favorabile.

3.5. Potențialul hidrologic și hidrogeologic

3.5.1.Hidrologia

“Reteaua hidrografică a judetului Mehedinti este reprezentată de două artere principale: Dunărea si Motru, precum si numeroase artere secundare, unele cu regim permanent altele cu regim temporar. Rețeaua hidrografică prezintă diferențieri evidente ale densității, mai mari în Munții Almăj, în ulucul depresionar de contact dintre Podișul Mehedinți și Piemontul Motrului având densităti favorabile: 0,5 — 0,7 km/km2 si mai mici, sub 0,4 km/km2, în Muntii Mehedinti, Podisul Mehedinti si în zona de câmpie .

Fluviul Dunărea parcurge cca. 220 km prin judetul Mehedinti, incepând de la confluenta cu pârâului Poloseva până la confluenta cu râul Drincea. Datorită caracteristicilor diferite a rocilor pe care le străbate, Dunărea prezintă dese schimbări de directie care au determinat numeroase ostroave: Ada-Kaleh, acoperit de apele lacului de acumulare de la Porțile de Fier, Ostrovul Șimian unde s-a mutat localitatea Ada-Kaleh), Ostrovul Corbului etc.

În zona de munte, Dunărea și-a creat unul din cele mai grandioase defile din întregul său curs-defileul transcarpatic – el se desfasurându-se intre localitätile Bazias, la vest, si Gura Vaii, la est, pe o distantă de 135 km, fiind cel mai mare defileu din lungul drum de 2860 km al Dunării. Fluviul Dunărea strabate, aici, o portiune ce se caracterizeaza printr-o mare diversitate petrografica, care, in decursul timpului geologic, a avut un rol deosebit in dimensionarea elementelor morfologice, ale vaii si ale albiei minore actuale. Panta prezinta numeroase schimbari datorita diferentierii litologice, ca si a celei structurale și neoctectonice. Între Bazias si Moldova Veche panta are valoare mai mică (0,04%o), asemanatoare cu cea de campie, pentru ca apoi să creasca continuu și ajungând să atingă valoarea maxima (de 0,40%o) pe o distanta de numai 25 de km, la trecerea de la munte la campie, de la rocile dure, din defileu, la cele usor erodabile, din Depresiunea Severinului, in zona dintre Orsova si Drobeta Tunu Severin.

Debitul mediu multianual inregistrat la Orsova este de 5400 m3/s.

“Viteza apelor Dunării, pe cea mai mare parte din defileu, este sub 2 m/s. Pe unele portiuni se inregistreaza viteze mai mai (pima la 4 m/s). Astfel, intre Drencova si Svinita, datorita unei pante accentuate, viteza apelor fluviului atinge valoarea 3,6 m/s. Viteza cea mai mare (peste 4 m/s) este inregistrata intre km 950 si km 940, respectiv intre Varciorova si Gura Din punct de vedere chimic, apele Dunării fac parte din clasa bicarbonată, grupa calciului, cu mineralizare mijlocie, bine aerate (valoarea oxigenului nu scade sub 7,2 mg/1).

Valoarea medie anuală a debitului solid oscilează intre 430 si 2480 kg/s.”

Rețeaua hidrografică tributară Dunării în Defileu este reprezentată prin râurile: Oravița, Berzasca, Topolnița, Mraconia, Eșelnița etc. „Crearea lacului de acumulare a dus la modificări substanțiale în morfologia fiecărei văi. Ridicarea nivelului Dunării cu aproximativ 30 de metri a dus la pătrunderea apelor pe afluenții Dunării formând golfuri variate ca forme și lungimi diferite cum ar fi Dubova , Braconia , Orșova etc. Golful Orșova putem spune că este un adevărat lac având o lungime de aproximativ 5 kilometri și o lățime de circa 2 kilometri iar adâncimea maximă este de 25 de metri în dreptul confluenței Cernei cu Dunărea. Cerna numită de romani Tierna și dupa aceea Dierna este un râu de munte în totalitate și reprezintă cea mai pitorească și interesantă vale din Carpații Românești. Bazinul hidrografic al Cernei având suprafața de 1433 kilometri pătrați, el fiind puternic asimetric( afluenții săi în mare parte sunt pe partea dreapta : Belareca , Iovanu etc ). Topolnița are izvorul în podișul Mehedinți , ea creându-și în cursul superior și mijlociu chei înguste sălbatice. În dreptul localității Jupânești , apele Văii dispar în subteran și apoi reapar la 500 metri în aval.”

3.5.2.Lacurile

În zona Porțile de Fier avem lacuri naturale și lacuri de baraj. Lacurile naturale sunt pu’ine fiin reduse ca întindere și sunt formate de formațiunile calcaroase ale podișului Mehedinți. Lacuri carstice : Ponoarele și Zătonul apar ca depresiuni mici existente în amonte și-n aval de podul natural Ponoarele. Lacul Balta și Gornovița sunt lacuri ce apar în apropierea localităților cu același nume și au dimensiuni mici și regim temporar. Lacurile de baraj sunt amenajate pe Dunăre și pe Cerna :

-Lacul de acumulare Porțile de Fier are o suprafață de 32.000 hectare , lungimea de 140 kilometri iar volumul de apă de 2550 mil. pe metru cub. El s-a format în urma construirii barajului de la Gura Văii -Șip în cadrul sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier 1.

-Lacul de acumulare Iovanu care s-a format în cursul superior al Văii Cernei după ce a fost construit barajul de la Valea lui Iovan. Suprafața lacului Iovan este de 678 ha, lungimea de 10 kilometri, și volumul de apă de 124 mil. metru cub.

3.5.3.Izvoarele minerale

Provin din apele de infiltrație care circulă în zonele de fractură la 1200 metri adâncime unde sunt încălzite și mineralizate apărând la suprafață de alungul faliilor în malurile Cernei.

3.6. Potențialul edafic

Solurile în zona Defileului Dunarii sunt variate atat in cea ce priveste gama solurilor cat si distributia lor in suprafata.

În functie de natura depozitelor pe care acestea s-au dezvoltat avem trei mari categori de soluri: sedimentare consolidate, depozite calcaroase, sisturi cristaline, roci eruptive si sedimente detritice (neconsolidate).

□Cernoziomurile semicarbonatice si carbonatice levigate se întâlnesc numai in vest de Moldova Veche, pe treptele joase de relief. În ostrovul Moldova Veche găsim cernoziomuri levigate pe depozite nisipoase.

Depozitele lutoase sau argiloase se găsesc pe terasele Dunarii si in cadrul campiei piemontale a Nerei.

□Solurile brune (eubazice si mezobazice) au raspandire limitata, ele apărând pe forme relativ tinere de relief sau intinerite prin eroziune. Ele se întâlnesc pe conuri de dejectie având o textura usoara pana la mijlocie (fiind uneori si scheletice), pe anumite terase au o textura mijlocie sau fina, iar pe pantele sunt acoperite cu loess(partea vestica a muntilor Locvei sau depresiunile Liubcova si Orsova-Bahna). Soluri brune mai întâlnim în zona montana (sud si est de satul Eibenthal). În regiunea montana calcaroasa de la est de Moldova Veche solurile brune se întâlnesc în asociatie cu redzine și au textura mijlocie sau fina. Pe anumite areale se asociaza cu soluri semigleice argiloase.

□Solurile argiloiluviale brune podzolice in asociatie cu solurile brune sunt foarte răspândite și ele sunt formate atat pe roci sedimentare detritice, in depresiuni, cat si pe produsele de alterare ale diferitelor roci compacte, consolidate din etajul din etajul montan superior având textura mijlocie si usoara, adeseori cu mult schelet si un profil scurt, fac exceptie solurile dezvoltate pe roci carbonitice, care au textura fina.

□Pe sedimentele nisipoase sau pe gresie, se dezvolta soluri argiloiluviale podzolice, cu o puternica diferentiere texturala pe profil ele fiind acide (pH 4,8-5,3) dar, sarace in baze si elemente nutritive.

□În etajul montan superior din defileu se găsesc solurile brune acide. Ele sunt soluri cu o textura mijlocie sau usoara, si de regula sunt scheletice si cu profil relativ subtire prezentând o reactie puternica acida si o debazificare ridicata (sub 30% grad de saturatie) pe tot profilul.

□Se mai întâlnesc pe areale restrânse și asociate cu soluri brune acide, soluri brune podzolice (feriiluviale) si chiar podzolice humicoferiiluviale.

□În zonele calcaroase din Moldova Noua si Garnic, in sectoarele Bigar, Svinita, Varciorova se găsesc rendzinele si terra rossa care s-au dezvoltat pe calcare formând diferite asociati cu solurile brune sau solurile argilo-iluviale brune podzolice. Ele predomină pe calcarele de la Cazane.

□Erubaziomurile, sunt raspindite in apropiere de satul Eibenthal, prezenta lor fiind legata de existenta sepentinelor asociindu-se frecvent cu litosolurile, având o textura argiloasa (25-59% argila) si fiind sarace in potasiu dar bogate in magneziu schimbabil(45-87% din T).

□Regosolurile se întâlnesc indeosebi pe flancurile nordic si sudic ai Muntilor Locvei, și sunt acoperite cu depozite loessoide sau detritice miocene.

□Litosolurile sunt foarte răspândite ele nelipsind din nicio unitate de soluri din regiunea montana.

□Aluviunile si solurile aluviale se găsesc de-a lungul Dunarii, cu exceptia a două sectoare, cel de la Ogradena-Orsova (azi inundat) si cel de la Divici-Moldona Veche. Aluviunile fiind pe grindul din apropierea albiei si fiind carbonatice si cu textura mijlocie iar solurile aluviale au textura mijlocie sau grea și apar la restul luncii, sau pe conurile de dejectie ale paraielor având textura variata iar pe alocuri se constata si existenta unor soluri aluviale gleice sau chiar mlastini (Ieselnita, Ogradena, Moldova veche etc.).

3.7. Caracterizarea biogeografică. Geneza florei și faunei.

3.7.1.Caracterizarea biogeografică

“Parcul natural Porțile de Fier, se găsește în sud-vestul României și urmărește cursul Dunării pe o lungime de aproximativ 140 de km. Pe teritoriul său ce are o suprafață de 115655 hectare, se găsesc 18 rezervații științifice cu protecție integrală. Dunărea la Porțile de Fier nu separă Carpații de Balcani, ci este o vale transversală în Carpați. Întreg ansamblul de munți la apus de culoarul Timiș – Cerna și de Timoc orientat N-S și tăiat prin mijloc de Dunăre, constituie o singură unitate geografică, numită „masivul Porțile de Fier”.

Datorită complexității geologice, diversității biologice, ca și vestigiilor culturale, Parcul natural Porțile de Fier rămâne un patrimoniu științific și peisagistic cu o largă reputație internațională.

Pe suprafața Parcului natural Porțile de Fier se află jumătate din numărul de specii cunoscute în flora țării noastre, ceea ce explică prestigiul floristic pe care l-a dobândit Defileul Porțile de Fier.”

Diversitatea habitatelor a favorizat o faună bogată și variată, reprezentată prin numeroase specii de pești, reptile, păsări și mamifere, rare în estul Europei care sunt foarte importante pentru echilibrul ecologic. Această zonă este din perspectivă geologică cea mai importantă zonă a României, ea având trăsături din punct de vedere morfologic, structural și paleontologic trăsături unice iar, din punct de vedere istoric cercetările arheologice au dus la descoperirea celei mai vechi așezări umane stabile din Europa ( cu o vechime de circa 9000 de ani).

“Particularitățile biogeografice ale defileului Dunării și ale zonelor limitrofe provin din amestecul florelor și faunelor boreale montane cu cele sudice (maditeraneene) și sud estice ( ilirice, balcanice, moesiace, caucaziano-anatolice), însoțit de o coborâre în altitudine a celor dintâi și de o urcare a celor din urmă, precum și din caracterul relict al elementelor nordice care supraviețuiesc aici în enclave”.

Plantele (fag, brad, tisă, mesteacăn) și animalele (salamandră, buhai de baltă, de munte și păstrăvul) coboară aici la altitudinile cele mai joase din țară

Salamandră Fag

In Defileul Dunarii se găsește un complex de specii pontomediteraneene ce au provenit din suse paleomediteraneene, cu posibilitati reduse de migratiune si colonizare, care sunt aici de la sfarsitul miocenului cum ar fi Saponaria glutinosa, Paronychia cephalotes etc. care au fost prezente in defileu de la Drencova pana la Schela Cladovei, iar în zilele noastre Paronychia cephalotes se mai găsește la Tisovita si amonte de Schela Cladovei, într-un număr foarte mic de exemplare.

Pe rocile de șisturi cristaline ce caracterizează zona Orșova-Porțile de Fier se întâlnește, cu o vechime pliocenica, Cachtys ferulacea (mararul Portilor de Fier).

Pinul negru de Banat de la Tricule, inca din timpul ultimei glaciatiuni acum 12000- 14000 de ani, a format pinete compacte. Pinul negru de Banat este o planta endemica pentru Carpatii Romaniei si are rezistenta mare pentru coastele aride si insorite ale munților. “Existenta exemplarelor relictare de pin negru de Banat arata ca legatura dintre populatiile crimeene si cele din sudul Carpatilor s-ar fi realizat prin Peninsula Balcanica si nu direct din Crimeea”.

Cachtys ferulacea Pinul negru de Banat de la Tricule

“In pofida legaturii dintre Depresiunea Panonica si cea Pontica, flora si vegetatia defileului danubian si-a pastrat într-o măsura foarte mare trasaturile proprii ale florei montane carpato-balcanice.

Majoritatea elementelor pontice raman cantonate in sectorul estic al defileului (Coniolimon tataricum). O larga raspandire pe intreaga lungime a defileului o au speciile ponto-mediteraneene (Cotinus coggygria, Convolvulus cantabrica). Elementele mediteraneene care au dainuit in defileu sunt reprezentate prin specii saxicole (Echium italicum, Celtis australis).

Coloritul distinctiv al florei Defileului Dunarii este conferit de abundenta elementelor balcanogene. Pe fondul balcanogen se afirma amprenta florei moesice. Pe stancariile Defileului Dunarii au supravietuit unele dintre cele mai reprezentative populatii vegetale (Campanulacrassipes). Elementele ilirice arata legaturile care au existat intre flora Banatului si masivele din vestul Peninsulei Balcanice (Onobtychis alba).

Populatiile vegetale de origine atlantica si atlanto-mediteraneana par sa fi imigrat in Defileul Dunarii mai tarziu, in conditiile unui climat mai umed (Asplenium ceterach, Ruscus aculeatus, Tamus communis).” Argumentele arealografice sugereaza raspândirea populatiilor arbustive (Daphne laureola), in perioada expansiunii fagetelor. Marea diversitate a elementelor fitogeografice din Defileul Portile de Fier scoate în evidență complexitatea proceselor fitoistorice, datorită carora au rezultat actualele aspecte ale florei si vegetatiei.

În anul 1828 Antonius Rochel a identificat și a descris, pentru prima dată, Cerastium banaticum, pe stancile de la Dunare intre Svinita si Berzasca, aceasta planta rara găsindu-se astazi numai la Tisovita si Cazanele Mari ea fiind un element carpato-balcanic care în perioada verii imbraca intr-un alb imaculat cei doi versanti ai Vaii Tisovitei. Pe versantul dunarean al Cazanelor Mari se află Laleaua de Cazane (Tulipa hungarica. Despre ea a scris, pentru prima data, în 1882, Vincze Borbas. Laleaua de Cazane este o specie endemică, de interes comunitar, al cărui habitat se situează pe versanții abrupți ai Ciucarului Mare, care străjuiesc Cazanele Mari.

In vaile din Defileul Dunării Portile de Fier, amestecurile de fag cu carpen prezinta infiltratii din padurile de stejar, care le confera un colorit meridional.

La mijlocul veacului al XIX-lea, stanjenelul de stanca se găsea în tot defileul dar, datorita lucrarilor de amenajare a malului efectuate cu mulți ani în urmă se mai intalneste doar la Bazias si intre Slatinicul Mare si Viaductul Padina Gardului.

Cercetarile (Academiei Române) efectuate inaintea construirii Hidrocentralei de la Portile de Fier, au identificat existența unei plante noi pentru stiinta și anume, Stipa danubialis, ce a fost descrisa pentru prima data in 1969, de pe Cracul Gaioara( singurul loc din lume in care aceasta planta creste).

3.7.2.Vegetația

În ceea ce privește vegetația lemnoasă, se interferează vegetația carpatică cu vegetația panonică și cu vegetația balcanică și submediteraneană, unii componenți ai vegetației arbustive au putut supraviețui aici din perioade preglaciare sau chiar de la sfârșitul pliocenului.

Vegetația forestieră din Defileul Dunării este reprezentată printr-o zonă compactă de cerete cu gârniță (Quercetum farnetto-cerris), care este o prelungire postglaciară a pădurilor din Balcani. Extinderea ceretelor cu gârniță a cunoscut apogeul în perioada boreală și atlantică din holocen iar extinderea făgetelor subatlantice a restrâns aria gârniței.

Ramane dificil de distins sibliacurilor secundare, ce s-au dezvoltat ca urmare a defrisarilor, de cele primare, care se găsesc pe abrupturile calcaroase. Sibliacurile sunt alcatuite preponderent din liliac, carpinita, mojdrean, scumpie și ele sunt aici inca din perioadele mai calde interglaciare.

În abrupturile stancoase din Defileul Dunarii, au supravietuit numeroase relicte xeroterme (Tulipa hungarica, Campanula crassipes etc).

Alte raritati floristice din Defileul Dunarii, ca Daphne laureola, de origine atlantica au apărut pe acest teritoriu mult mai tarziu, probabil la sfarsitul subborealului si inceputul subatlanticului.

3.7.3.Fauna

În Defileul Dunării Porțile de Fier există o faună foarte bogată și diversificată. Întâlnim: în apele Dunării și ale lacurilor de acumulare – somnul, bibanul, carasul etc; păsări acvatice: stârci, egrete, lopătari, lebede de iarnă, rațe, nagâți, pescăruși; în păduri întâlnim: căprioare, mistreți, cerbi precum și mari prădători ca : lupul și râsul; fauna de reptile este reprezentată de broasca țestoasă de uscat și de apă, șarpele de sadină, vipera cu corn; în fauna cavernicolă predomină liliecii care populează Peștera Gaura cu Muscă și Peștera Ponicova.

Vipera cu corn Lupul

Liliac în Peștera Ponicova Peștera Ponicova

3.7.4.Rezervații naturale.

Dintre rezervațiile naturale amintim : Rezervația mixta Domogled și Rezervația naturală Cazanele Dunării.

-Rezervația Domogled se găsește la est de stațiunea Băile Herculane și cuprinde zona calcaroasă a Muntelui Domogled având o suprafață de 5991 ha. Are o floră aparte cu specii rare sau endemice iar etajarea vegetației este dispusă sub formă de brâie.

-Rezervația naturală Cazanele Dunării include versații munților Ciucaru Mare și Ciucaru Mic și aici găsim o floră specifică care sporesc atracția acestui sector al Dunării.

-Alte rezervații naturale botanice : La Șvinița se întâlnește smochinul și volbura iar la NV de Moldova Nouă crește dafinul, frasinul, stejarul; în rezervația naturală Valea Mare care este situată la NV de Moldova Nouă vegetează o serie de specii sudice între care dafinul.

În apropierea comunei Godeanu se află pădurea Vorovăț care este alcătuită din pin negru în amestec cu fag, sub arboret care cuprinde păducel, măceș, mojdrean, liliac etc. Pe Valea Topolniței se găsește rezervația

-Complexul carstic Peșterile Topolnița-Iepuran unde se întâlnesc forme carstice de mare originalitate precum și numeroase specii vegetale ca liliacul, laleaua pestriță etc, în amestec cu păduri de fag, gorun etc.

Cea de a doua rezervație mixtă o reprezintă Complexul carstic Ponoarele și Pădurea de liliac unde întâlnim lapiezuri, peșteri, văi oarbe etc. și o frumoasă pădure de liliac.

3.8. Obiective naturale:

-Cazanele Dunarii si formatiunile carstice: Cazanele Mari și Cazanele Mici, formeaza cel mai impresionant peisaj din Defileul Dunarii.

-Punctul fosilifer Svinita: “depozite Jurasic – Cretacic inferior cu o bogata fauna de amoniti, brahiopde, belemniti, lamelibranhiate.

-Punctul fosilifer Bahna — fauna badeniana cu peste 400 specii descoperite.

-Pestera Ponicova, cu o lungime totala a galeriilor de 2155 m.

-Varful Trescovat, un remarcabil neck vulcanic (Permian inferior) cu o morfologie deosebita si foarte bine vizibil de pe ambele maluri ale Dunarii.

-Grebenul romanesc, in aval de Trescovat, intre vaile Vodiniciki, Saraorski si Povalina, contine calcare nodulare (Jurasic mediu si superior), cu frumoase cute taiate prin diverse falii, aflorand de-a lungul drumului.

-Sinclinalul suspendat Munteana, cunoscut sub numele de "cuta suspendata de la Dumbravita", vizibila si de pe malul sarbesc.

-Amfiteatrul Zeliste – Veligan, deasupra comunei Svinita, pe Valea Tiganului – un impresionant amfiteatru generat de conglomeratele Jurasicului inferior de origine continentala. Conglomeratele apartin formatiunii de Cioaca Borii, ele fiind primele in succesiunea detritica a depozitelor Permianului inferior, cu o morfologie deosebita. Acest amfiteatru este una dintre cele mai spectaculoase deschideri de-a lungul Defileului Dunarii.

-La Tricule, in aval de Svinita, aceeasi formatiune de Cioaca Borii, genereaza o cuesta groasa, care este rezultatul unei stratigrafii neconforme. Pe aceasta cuesta vegeteaza pinui negru de Banat”.

3.9. Localități din Defileul Porțile de Fier: Șvinița și Orșova

Așezările permanente din Parcul Porțile de Fier sunt cel prezentate în tabelul de mai jos, dar eu voi face un studiu al localităților Șvinița Și Orșova.

3.9.1. Localitatea Șvinița

Satul Svinita este formata de o comunitate de origine sarba, cu o populatie ce depaseste cu putin o mie de locuitori. Inițial s-a numit Sinite, satul si-a mentinut identitatea de centru sarbesc, datorita izolarii de satele romanesti care se găsesc de-a lungul Dunarii.

Svinita se gaseste in vestul judetului, la 52 km vest de Orsova, la nord judetul Caras-Severin, la sud Dunarea si Serbia și la est comuna Dubova.

Satul s-a dezvoltat in secolul al XIII-lea in timpul administratiei austriece fiind centru de frontiera militara.

Resurse: agricultura, activitati forestiere, extractia materialelor pentru constructii, mestesugurile traditionale.

Printre activitatile traditionale sunt: pescuitul cu varsa, plasa, prostovolul. Specifice sunt salasele, gospodarii agro-pastorale locuite mai ales in perioada muncilor agricole si de strangere a fanului.

Printre aspectele culturale gasim arhitectura, muzica, folclorul, portul si dansurile populare, legendele, gastronomia.

3.9.1.1.Geologia regiunii Svinița

Localitatea Svinita este asezata pe singurul teren plat din regiune, constituita din depozite marnoase, situata pe versantul stang al Dunarii, la mijlocul distantei dintre Orsova si Moldova Noua si regiunea face parte din ansamblul de unitati structurale "Autohton Danubian" sau "Dacide Marginale" și anume, din cea mai vestica dintre acestea: zona Sirinia.

“Zona Svinita este alcatuita din depozite sedimentare care apartin Paleozoicului superior, Jurasicului si Cretacicului, iar in regiunile depresionare a acesteia se mai gasesc cu totul sporadic si depozite tortoniene,… Din punct de vedere geologic si paleontologic, investigarea regiunii Svinita a fost inceputa de cercetatorii austrieci la mijlocul secolului XIX.

În urma acestor cercetari a fost dovedita continuitatea generala a sedimentarii din Jurasicul inferior pana la Aptianul bazal (cu o singura intrerupere semnificativa, in Tithonicul superior). Zona Svinita este singura regiune din tara unde liasicul are dezvoltarea completa si unde s-au putut stabili zone precise de fauna bogata de moluste si brachiopode. Fauna de brachiopode este foarte abundenta si colectarea ei se face pe nivele stratigrafice stabilite pe baza de amoniti.

S-a propus constituirea unor rezervatii paleontologice:

– pe paraul Saraorski, la vest de Svinita;

-pe paraul Tiganilor, in vecinatatea vestica a Svinitei;

-pe paraul Morilor (Vodiniciki), marginea estica.

Formatiunea de Svinita (Hauterivian superior – Aptian inferior) in care au fost separate subformatiunile:

-subformatiunea de "Paraul Morilor" (Hauterivian superior — Barremian inferior constituita din calcare fine cenusii, marnocalcare si marne;

-subformatiunea de "Temeneacia" (Barremian — Aptian bazal) care cuprinde o alternanta monotona de marnocalcare, marne cenusii si marno-argile sistoase;

-subformatiunea pe paraul Tiganilor constituita din gresii cuartoase, cu elemente carbunoase si cu ciment argilos, de varsta Aptian superior — Albian mediu.

Succesiunea este bogat fosilifera mai ales in intervalul Hauterivian – Aptian, dar au fost identificate si macrofosile berrasiene, valanginiene, aptian superioare si albiene. În intervalul Hauterivian – Barremian, fosilele sunt partial piritizate, favorizand studiile paleontologice de detaliu, iar existenta microfosilelor (tintinnide, foraminifere, dinoflagellate, nannofosile si radiolari), studiile de biostratigrafie integrata. Studiile de detaliu publicate asupra Cretacicului inferior de la Svinita au facut ca aceasta regiune să fie recunoscuta pe plan international ca deosebit de importanta din punct de vedere biostratigrafic.”

Svinita se impune ca arie de interes stiintific international, deoarece este cea mai bogată regiune fosiliferă in intervalul Jurasic mediu si Aptian ale Domeniului Tethys, favorabila studiilor magnetostratigrafice, biostratigrafice si paleontologice.

Deoarece arealul Sviniței este unic in Romania pentru posibilitatile de studiu biostratigrafic, este necesara pastrarea in conditii optime de deschidere a unei sectiuni.

3.9.2. Localitatea Orșova

Orașul Orșova este situat in partea de vest a judetului Mehedinti la intersectia culoarului Timis, Cerna cu Dunarea. Ca marime este al doilea oras, al judetului Mehedinti, cu o populatie de 14136.

Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a, Rețeaua de localități, Orsova este municipiu, localitate urbana de rangul II.

3.9.2.1.Elemente ale cadrului natural

Municipiul Orsova este situat in partea de sud-vest a Romaniei, la confluenta raului Cerna cu Dunarea, intr-una dintre cele mai reprezentative unitati depresionare ale Defielului Portile de Fier.

Teritoriul administrativ al municipiului Orsova este integrat in Parcul Natural Portile de Fier, cel mai intins parc natural din Romania, avand cea mai mare diversitate ecologica si geomorfologica, ceea ce ii confera statutul de muzeu geologic in aer liber.

In prezent municipiul Orsova reprezinta cel de-al doilea centru urban important din arealul Portile de Fier (peste 80% din suprafata localitatii este acoperita de situl de importanta comunitara ROSCI0206 Portile de Fier).

Parcul Natural Porțile de Fier (124293,0 ha) este o arie protejată înființată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a III a – Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumusețe a peisajelor   și  diversitatea  biologică  pot  fi  valorificate  în  condițiile păstrări nealterate a tradițiilor, iar calitatea vieții comunităților să fie rezultatul unor activități economice ale locuitorilor, deșfășurate in armonie cu natura.

Orașul se desfașoara intr-un amfiteatru natural pe doua terase caracteristice:

– prima cuprinsa intre curbele de nivel de 69 – , avand pante medii de 12 – 15 % variatia lor fiind 6 % minima si 20 % maxima

– a doua terasa cuprinsa intre curbele de nivel de 85- cu pante cuprinse intre 11 % – 24 %.

Teritoriul este traversat de valea Turului și valea Ijnic și brazdat de o serie de ogașe partial amenajate.

Zonele de locuit se desfașoara pe terasele mai sus amintite cu o orientare favorabila sud sud-est, beneficiind de o insorire optima.

3.9.2.2.Caracteristicile reliefului

Bazinetul depresionar Orșova este o componentă a depresiunii Ogradena-Bahna, unitatea acestei depresiuni fiind exprimată atât de peisajul geografic cât și de structura geologică și de prezența unei suprafețe de nivelare unitară la un nivel superior de 300-350 metri în care au fost sculptate actualele bazinete de eroziune.

Nivelul de 400-450 metri încadrează depresiunea Orșova în partea de NE și NV prin pătrunderea în bazinetul depresionar a unor culmi joase ale munților Mehedinți și munților Almăj.

Nivelul de 300-350 metri apare pe marginea depresiunii, contactul cu regiunea limitrofă a munților fiind format din culmile interfluviale ale bazinetelor din componența depresiunii Ogradena-Bahna. Nivelul terasei a 8-a a Dunării are extindere în Dealul Bărzuica, Dealul Meja, Dealul Alion (316,1), Dealul Drănic (548,8).

Nivelul de 250-270 metri corespunde unei terase a Dunării cu altitudine relativă de 200-220 metri. Terasa a 7-a apare sub formă de umeri in Groapa Lupului, Valea Slătinicului, Valea lui Ivan.

Nivelul de 200 metri corespunde terasei a 6-a a Dunării, întâlnindu-se pe văile afluente Slătinicului, Valea lui Ivan, Culmea Poienilor.

Nivelul de 150 metri – terasa a 5-a a Dunării este bine reprezentat în Dealul Viilor, Dealul Dracului, Dealul Cioaca Mică.

Nivelul de 110-130 metri – terasa a 4-a a Dunării, a fost puternic modificat de terasarea și nivelarea terenurilor pentru amplasarea vetrei noului oraș Orșova.

Suprafețele de teren sub 70 metri altitudine, care includ terasele 3-2-1, precum și lunca Cernei, au fost acoperite de apele lacului de acumulare, formându-se Golful Cerna.

3.9.2.3.Reteaua hidrografica

Reteaua hidrografica de pe teritoriul municipiului Orsova apartine sistemului hidrografic Dunarea al carei afluent din zona, Cerna strabate teritoriul de la nord la sud aducand un important aport de debit .

Reteaua hidrografica de pe teritoriul administrativ nu este foarte densa fiind alcatuita din:

cursuri permanente de apa

cursuri temporare torentiale

Raul Cerna (care isi are obirsiile in Muntii Godeanu) prin afluentii ei pe stanga colecteaza o parte importanta a apelor din masiv.  Acesti afluenti au in cea mai mare parte a anului aspect de torenti sau ogase foarte rapide, multe fiind complet lipsite de apa in sezonul secetos, patul calcaros prin care curg favorizand pierderile in subteran. Pârâuri permanente sau semipermanente sunt: pârâul Țurlui, Ijnic, Slătinicul, pârâul lui Ivan, Grațca, Mozna, Dalboca.

Raul Cerna se varsa in Dunare printr-un golf de mari dimensiuni (lungime de , lățime de și o adâncime de 22-) pe teritoriul municipiului Orsova.

3.9.2.4.Clima

Particularitățile climatice ale zonei depresionare Orșova sunt rezultatul interacțiunii dintre procesele radiative, circulația generală a atmosferei, condițiilor variate ale reliefului.

Temperatura medie anuală este de 10,8 grade Celsius. Temperatura medie a lunii ianuarie este de – 0,7 grade Celsius; în luna iulie se înregistrează o temperatura medie de 22,1 grade Celsius.

Precipitațiile medii sunt de (între anii 1901-1990). În anul 1991 s-au înregistrat . După anul 1970, odată cu construirea barajului și formarea lacului de acumulare, un fenomen deosebit de frecvent este seceta. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de , fiind specifică lunilor ianuarie-februarie. Direcția predominantă a vântului este N și NV. Viteza medie anuală este de 4,5 m\s.

3.9.2.5.Relatii in teritoriu

Din punct de vedere administrativ se situeaza in zona de vest a judetului Mehedinti la de Municipiul Drobeta Turnu Severin, la de Craiova, de comuna Topleț la cca pe drumul spre Timișoara, de comuna Eșelnița la spre Moldova Noua. Peste Dunare, in Serbia, se găsește localitatea Tekija.

Din punct de vedere geografic Orsova este situata in Depresiunea Bahna-Ogradena flancata de muntii Almajului in vest si depresiunea Mehedinti in est, pe malul golfului Cerna si este dispusa sub forma de amfiteatru. Coordonate: 44°41’46 grade latitudine N, pe aceeasi paralela cu Bordeux-ul si 22°24’36 grade longitudine E.

Localitatea a fost stramutata din vechea vatra intre anii 1966 si 1974, cu spre nord datorita construirii barajului de de Fier. Noul oras a reunit, alaturi de vechea Orsova si satele Jupalnic, Tufari si Coramnic.

3.9.2.6.Incadrarea in reteaua de localitati

In cadrul judetului Mehedinti orasul Orșova indeplineste functia de centru polarizator, ca pozitie fiind situat in partea de vest a judetului, la intersectia culoarului Timis. – Cerna cu Dunarea. Ca marime este al doilea oraș, dupa Drobeta Turnu Severin, al judetului Mehedinti, avand o populatie de 14.136. Zona de polarizare a municipiului cuprinde comunele Svinita, Dubova, Eselnita, Ilovita si Plavisevita. Populatia ariei de polarizare este 22 900 locuitori.

Vecinatatile conform planului de incadrare in zona sunt:

Nord – comuna Toplet

Est – comuna Ilovita

Sud – Dunarea (Serbia-comuna Tekija)

Vest – comuna Eselnita

Accesul in teritoriu se face prin:

Cai rutiere:

DN 57 – Orșova – Moldova Nouă – Oravița – Moravița

 DN 6 ( E 70) – București – Alexandria – Caracal – Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Sânnicolau Mare – Cenad -Ungaria

Cale ferata

Legatura feroviara a orașului ORSOVA cu restul tarii este asigurata de magistrala feroviara Bucuresti – ORSOVA – Timisoara, linie deservita de trenuri intersiti, interregio, regio. Traseul este electrificat.

3.9.2.7.Evolutia populatiei

Analiza se va face cu populatia inregistrata la recensaminte si date statistice sau estimari furnizate de primaria localitatii.

La recensamantul din Orsova a fost inregistrat un numar de 16009 persoane, iar la cel din 2002, 12967 persoane.

Evolutia ulterioara a populatiei in ani consecutivi este urmatoarea:

*Anuarul statistic al Romaniei

Rezultatele provizorii ale recensamantului din 2011 inregistreaza 9692 persoane.

3.9.2.8.Relieful

Orasul Orsova se dezvolta ca depresiune numai in parte stanga a Dunarii și se termină cu o zona de tranzitie intre Cerna si Virciorova( reprezinta partea sud-vestica a depresiunii suspendate a Bahnei).

In acest subsector intra formatiunile cristalinului getic (amfibolite, cuartite etc.) ce sunt raspandite catre Dunare si formatiuni neogene. Prezenta cristalinului getic in apropiere Dunarii a dus la formarea unor versanti inclinati care au caracter ingust al vailor tributare Dunarii. Partea inalta a depresiuni este formata din culmi inalte care ajung la 150 – 300 de metri( dealurile Meje – 295m si Barzuica-290m, varful Cioaca Mare-267 m. Culmile cele mai inalte (270-300 m), de deasupra Orsovei pana spre Eselnita si Ogradena, sunt maxime ale nivelului de 260 – 320 metri altitudine. Sub ele se intind culmi ce reprezintă fragmente ale celorlalte nivele de terase ( mai pregnante fiind cele de 150-160, 90-115,68-80 si 10-20 metri).

Depresiunea de pe malul Stang al Dunarii unde se găsește Orsova are aspectul unui relief de dealuri cu interfluvii largi, rotunjite sau inguste; aceste dealuri sunt despartite prin orase care au versante inclinate puternic si usor valurite.

“Orșova este punctul cel mai bun de plecare pentru vizitarea cazanelor, care încep dincolo de Ogradena ( 10km de la Orșova) și țin peste 10 km, până aproape de comuna Plavișevița, precum și pentru insula Ada-Kaleh.”

CAPITOLUL IV

RISCURILE NATURALE ÎN DEFILEUL DUNĂRII

4.1. Influențele antropice asupra condițiilor de mediu

4.1.1.Activități antropice

Activitatile antropice datorate utilizarii nerationale a conditiilor si resurselor spatiului geografic a condus la transformarea eroziunii lente, naturale intr-una de tip accelerat numita si eroziune antropica (V. Tufescu, 1966).

Suprafetele fara vegetatie arborescenta sau ierboasa sint expuse factorilor climatici (pluviodenudare, insolatie, etc.), care in timp se degradeaza fiind afectate de eroziune. Inlaturarea vegetatiei forestiere prin defrisare sau destelenire a oferit, ofera și va oferii posibilitatea actiunii intense a proceselor geomorfologice de tipul celor erozionale si a unei intregi suite de procese de destructie care decurg din acestea la acestea adăugându-se alte activitati antropice tot de natura eroziva, mai sunt si cele de exploatare a materialelor de constructie, a produselor miniere precum si pasunatul care in timp favorizeaza instalarea si avansarea formelor de eroziune.

4.1.2.Factorii antropici sunt cei care cauzează degradarea calității mediului prin poluarea aerului, apei, solului și subsolului. Sursele de poluare sunt generate de așezările umane și activitățile economice.

Activitățile economice: au o mare influență asupra calității mediului, în special exploatările miniere (Moldova Nouă, Cozla, Bigăr, Baia Nouă, Eibenthal), agricultura practicată în luncă și pe terasele cu relief foarte înclinat, transportul rutier prin infrastructură și unitățile de transport, transportul fluvial prin cele trei porturi Moldova Nouă, Drencova, Orșova, exploatarea lemnului în fondul forestier, pescuitul industrial în apele lacului de acumulare Porțile de Fier, alimentarea cu apă potabilă și industrială și canalizarea, respectiv epurarea apelor uzate menajer sau industrial.

Infrastructura zonei Clisurii Dunării este foarte slab dezvoltată. Deși a doua cale ferată din țară a fost cea de la Baziaș la Oravița (anul 1859), în momentul de față întreaga zonă nu beneficiază de acest mijloc de transport. Marea majoritate a drumurilor este nemodernizată, iar drumul ce leagă Moldova Nouă de Orșova pe malul stâng al Dunării este în lucru, cu posibilități reduse de a fi finalizat într-un termen scurt.

Principalele surse de poluare a mediului sunt reprezentate de industrie, agricultură, apele menajere și deșeurile urbane.

4.2.Surse de poluare

Actiunea de poluare a mediului este specifica omului si determinata de om prin amestecul sau in procesele intime ale naturii. Pentru sectorul defileului sursele de poluare sunt putine si nesemnificative in contextual restrangerii activitatii economice, incepand cu anii 90, astfel Intreprinderea Miniera Moldova Noua si-a incetat activitatea, la fel multe din unitatile Orsovei. Se adauga debitul redus al afluentilor din defileu, populatia putin numeroasa si versantii inca acoperiti de vegetatie. Doar Cerna ar putea fi considerata o sursa de poluare, prin debitul sau, prin marimea bazinului si mai important, prin drenarea statiunii Baile Herculane. O alta sursa de poluare ar putea-o constitui scurgerile petroliere, insa in conditiile unui trafic ca si inexistent se poate face abstractie de aceasta.

In limitele prevazute pentru cele trei categorii de calitate, apa lacului, in cea mai mare parte se incadreaza in categoriile Isi II de calitate. Accidental, unii indicatori-CBO5, CCOMn, O2 au semnalat ape de categoria a III a de calitate fara insa a se trece in domeniul apelor degradate ceea ce evidentiaza potentialul inca ridicat de autoepurare pe care il prezinta Dunarea. Exista totusi, o diferenta calitativa intre apa golfurilor, relativ stagnanta si cea din senalul navigabil, unde amestecul determina o mai acentuata regenerare a apei.

Construirea soselei Orsova-Moldova Noua a condus la reactivarea proceselor de versant, indeosebi intre Dubova si Cozla. De la Cozla la Moldova Noua s-a pastrat vechea sosea, dar reabilitarea ei prin largiri, taieri de curbe au condus si aici la procese de versant. Folosirea explozibililor pentru derocare au dislocat stivele de roci in profunzime, accentuand vechile fisuri sau creand altele. Precipitatiile si procesele de inghet-dezghet provoaca deseori prabusiri, rostogoliri si alunecari. O astfel de alunecare, de tip detrusiv s-a petrecut in noiembrie 1985, la 8 km aval de Svinita; a fost atat de masiva incat a deplasat soseaua cu peste 20 de metri inspre lac. Pe parcurs, potentat de dispozitia si natura litologica, au fost antrenate si sectoarele invecinate, factorul favorizant fiind acelasi: intreruperea pantei de echilibru. Bracuirea padurii si pasunatul nu permit vegetatiei sa se instaleze; de altfel pe cea mai mare parte a defileului, fertilitatea solului este foarte redusa.

In cazul localitatilor stramutate, Orsova, Dubova si mai ales Svinita se constata probleme de stabilitate a terenului mai mult sau mai putin intense. Acestea sunt cauzate, in principal, de supraincarcarea pantei si aleatoriu, de apropierea panzei freatice, de natura si dispunerea substratului adiacent.

Aportul de pe versant este cauzat si determinat de panta foarte mare, cantitatea si intensitatea precipitatiilor, de modul de utilizare a terenurilor. Precipitatiile, in jur de 700 mm/an se produc, din ce in ce mai des in afara cadrului cu care eram obisnuiti; in 13 iulie 1999, de pilda au cazut in 24 de ore 204 litri/mp.; in anul 2008, 20% din precipitattiile anuale (in suma de 802 mm/an) s-au produs in luna decembrie; la fel de ploioasa a fost si luna ianuarie 2009, care a cumulate peste 100 mm.

4.2.1.Deșeurile urbane

Actualmente, modul de gestionare al deșeurilor urbane creează un impact negativ asupra mediului, prin poluarea apelor de suprafață și subterane, a solului, a atmosferei, prin riscul pe care îl prezintă depozitele necontrolate de a-și pierde stabilitatea, prin suprafețele de teren ocupate, prin aspectul inestetic. Gazele urât mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat etc.) provenite din descompunerea anaerobă a reziduurilor organice, precum și produsele de ardere(fum, funingine, cenușă, dioxină) apărute în urma arderilor incomplete la locurile de depozitare afectează sănătatea populației.

În toate localitățile din Clisura Dunării, deșeurile din gospodăriile populației sunt aruncate la întâmplare pe malurile și în albia apelor, lângă poduri, pe pajiști sau chiar pe malul fluviului Dunărea. Nici una din localitățile din zonă nu dispune de un depozit controlat pentru stocarea gunoaielor menajere. Depozitul de deșeuri urbane al localității Moldova Nouă este amplasat pe malul fluviului Dunărea și nu dispune de nici un fel de amenajare care să reducă riscurile de poluare.

În vecinătatea depozitului de gunoi menajer, numărul de germeni patogeni în atmosferă depășește limitele admise de 15 – 20 ori, față de zona de referință considerată la sediul Sucursalei Miniere Moldova Nouă. La analiza microbiologică a solului din depozitul de deșeuri menajere, s-a constatat că acest sol este foarte poluat cu germeni patogeni și totali atât la suprafață, cât și în profunzime, limitele admise fiind depășite de peste 30 ori pentru fiecare indicator în parte.

Gunoi pe Dunăre

Poluare cu praf de deșeuri miniere transportate de către vântul puternic din zonă, Coșava.

4.2.2.Fenomenele de torențialitate

Scurgeri de torenți

Întreaga zonă formată din bazinele hidrografice ale râurilor cuprinse între Baziaș și Gura Văii, pe malul românesc al Dunării, cu două – trei secole în urmă a fost acoperită cu falnice păduri de stejar, gorun, fag, carpen, rășinoase sau amestecuri care ocupau peste 80% din suprafața teritoriului.

Pe măsura constituirii colectivităților umane, a dezvoltării unor activități social-economice, suprafața ocupată de păduri a scăzut simțitor, sporind suprafețele agricole, în prezent suprafața fondului forestier reprezentând doar 30% din suprafața teritoriului.

Datorită energiei de relief ridicate, aici au apărut fenomene de eroziune a solului în suprafață și în adâncime, numeroase bazine hidrografice transformându-se în bazine torențiale care au produs pagube uriașe de-a lungul anilor.

Fenomenele de eroziune a solului de diverse grade, precum și fenomenele torențiale s-au dezvoltat și au luat amploare în condițiile favorizate de factorii geopedologici și climatici din teritoriu, extinzându-se de-a lungul anilor pe mari suprafețe de pe care vegetația de orice tip a dispărut. Solul fertil a fost spălat și transportat, apărând forme de eroziune în adâncime, până la roca mamă. Astfel de fenomene s-au înregistrat în bazinele hidrografice din zona Ogradena, Tisovița, Svinița, Moldova Nouă, Eșelnița, Bahna.

Practic, în toate bazinele hidrografice în care s-a intervenit intensiv de către om, prin defrișarea suprafeței pădurilor sau prin gospodărirea necorespunzătoare a suprafețelor rămase, s-au produs fenomene de degradare a solului și de torențialitate, cu consecințele cele mai grave în viața social-economică a teritoriului.

Se practică în continuare braconajul în fondul piscicol, cu precădere prin utilizarea unor unelte electrice care distrug mari cantități din speciile valoroase, punând în pericol existența acestora într-un viitor apropiat, fără a se întrevedea punerea la punct a unor politici capabile să lupte împotriva acestui fel de distrugere a naturii.

În ceea ce privește poluarea cu metale grele, policlorbifenili, hidrocarburi, poliacrili care se deversează în fluviu prin canale, acestea, după ce au fost absorbite de sedimentele fine și particule în suspensie, sunt depozitate în zonele aluvionare. Agricultura modernă care a început să fie practicată pretutindeni, împreună cu capacitatea redusă de reținere a apei induc difuzarea pesticidelor, ierbicidelor, insecticidelor etc.

În ciuda reducerii poluării cu substanțe toxice în cursul superior, în ultimii câțiva ani, fluviul este încă o amenințare pentru Marea Neagră.

4.3.Poluarea Dunarii

“Lucrările de investiții în execuție: din rețeaua de canalizare aferentă – Moldova Nouă, Moldova Veche și oraș Nou a mai rămas de executat subtraversarea cursului de apă Boșneag, cu colectorul principal și racordul la stația de epurare amplasată pe malul stâng al pârâului Boșneag; la stația de epurare mecano-biologică, din lipsă de fonduri, în ultimii ani nu s-au realizat lucrări de construcții – montaj.

Apele pluviale sunt descărcate în fluviul Dunărea printr-o gură de descărcare situată în zona portului industrial, gură de evacuare care, cu timpul, este colmatată.

Colectarea apelor uzate de pe vatra orașului se face în sistem divizor, iar apele pluvial sunt evacuate direct în fluviul Dunărea, prin mai multe guri de descărcare.

Apele menajere sunt colectate în partea de nord a orașului, după care sunt pompate la stația de epurare mecano-biologică cu nămol activ și instalație mecanică de aerare. Indicatorii de calitate realizați la evacuare în fluviul Dunărea au valori mai mici decât valorile maxime admise prin NTPA 001/97, calitatea apei la evacuare în emisar încadrându-se la toți indicatorii analizați, cu excepția indicatorului amoniu.”

4.3.Populația

“Dinamica populației din Parcul Natural Porțile de Fier, conform Institutului Național de Statistică.

Numărul de locuitori din cadrul Parcul Natural Porțile de Fier înregistrează o scădere accentuată, atât sporul natural cât și sporul migrator fiind negative după 1989.

Sporul natural negativ este determinat de natalitatea foarte redusă, specifică Banatului și accentuată de îmbătrânirea populației, dar și de mortalitatea ridicată, în special din mediul rural.

Acest fenomen se produce după ce în perioada premergătoare, dinamica numărului de locuitori s-a caracterizat printr-o creștere spectaculoasă, mai ales în perioada 1966-1977, creștere cauzată de politica demografică, ca și de dezvoltarea zonei miniere Moldova Nouă, ce a constituit un pol de atracție a forței de muncă din zone cu natalitate foarte ridicată.

În anul 2010, numărul populației din Parcul Natural Porțile de Fier era de 45735 locuitori, la care se adaugă populația din Gura Văii, parte componentă a orașului Drobeta Turnu Severin; centrele cele mai populate sunt Orșova cu 12726 locuitori și Moldova Nouă, care împreună cu Moldova Veche, Moldovița și Măcești numara 13049 locuitori.

Densitatea medie a populației este scăzută, aproximativ 45 locuitori/km2, fiind determinată de caracteristicile reliefului care nu a permis dezvoltarea așezărilor umane, precum și restructurărilor impuse de realizarea acumulării Porțile de Fier I. La nivel de comună densitatea populației este în general sub 25 loc/km2, valoare specifică zonei carpatice din România – comunele Berzasca, Eșelnița, Dubova, Șvinița, Șopotu Nou, Ilovița, Cărbunari și Sichevița.

Ariile cu densități mai mari ale populației sunt localizate în depresiuni – Moldova Nouă, Liubcova-Berzasca, Orșova și pe platourile calcaroase din apropiere – 100 loc/km2 în Moldova Nouă, 50-80 loc/km2 în comunele Coronini și Gârnic, precum și în localitatea Gura Văii aparținând municipiului Drobeta Turnu Severin, peste 100 loc/km2. Cea mai ridicată densitate se înregistrează în orașul Orșova, 300 loc/km2.

Populația este concentrată pe malul Dunării, pe terasele acesteia și în bazinetele formate la vărsarea afluenților. Văile afluente reprezintă arii de concentrare a populației, oferind resurse de apă potabilă și condiții favorabile pentru amplasarea gospodăriilor și pentru desfășurarea activităților agricole.

În restul teritoriului Parcului Natural Porțile de Fier densitatea este foarte redusă, întrucât mari suprafețe de teren din Munții Almăjului sunt complet nelocuite, din cauza reliefului accidentat, a gradului ridicat de împădurire, a infrastructurii slab dezvoltate și a izolării în raport cu centrele de polarizare.

În Munții Locvei, deși sunt mult mai numeroase, așezările sunt de dimensiuni reduse, sub 100 locuitori, fiind adesea sălașe care au devenit ulterior așezări permanente. Un exemplu în acest sens îl constituie comuna Sichevița, alcătuită din 19 sate, toate de dimensiuni foarte mici.”

CAPITOLUL V

ROLUL FACTORIILOR CLIMATICI IN MODELAREA ACTUALĂ A RELIEFULUI

5.1.Factorii care influențează dinamica reliefului

-Factorul geologic este factorul ce influenteaza desfasurarea proceselor geomorfologice actuale acest lucru făcându-se prin intermediul formatiunilor litologice si al tipului de structura ce favorizeaza actiunea agentilor modelatori externi. Evoluția îndelungată a regiunii analizate, litologia variată (roci sedimentare, roci vulcanice etc.) și prezența elementelor structurale a determinat caracteristici diferite în cadrul bazinului hidrografic al Porților de Fier.

-Factorul geomorphologic

Prin caracteristicile sale morfometrice, relieful constituie un suport al desfasurarii proceselor actuale de modelare. “În funcție de litologie, se pot exemplifica diferențieri ale proceselor geomorfologice: procese de alunecare în zonele de obârșie al râurilor Iuți, Valea Roșie, Povalina, Strenica, Elișeva, Sirinia, la vest de Svinița, la nord de Cozla, Berzasca și Liubcova, datorate rocilor sedimentare permiene friabile, procese și forme endo și exo carstice pe suprafețele cu o largă dezvoltare a formațiunilor calcaroase precum Cazanele Dunării, zonele Svinița – Svinecea Mare și Pod Cărbunari-Moldova Nouă-Gârnic, procese de dezagregare cu formarea de grohotișuri pe cristaline și magmatice.

Versanții sectorului românesc al Defileului Dunării au o expoziție predominant sudică, sunt mai puțin împăduriți și mai puternic degradați. Se remarcă procesele de degradare în masă a versanților ca rezultat al scurgerii difuze și /sau organizate a apei.

Datorită naturii petrografice și coeficientului ridicat de împădurire a zonei montane – Munții Locvei – peste 40% și Munții Almăj – 85%, procesele de degradare au un ritm moderat. În bazinele sedimentare Moldova Nouă, Liubcova, Ogradena, Orșova-Bahna și Depresiunea Severinului, procesele de versant sunt foarte active constituindu-se în surse de aluviuni pentru lacul de acumulare.

La baza versanților, în bazinete și lunci, procesele dominante sunt cele de acumulare, depozitele fiind reprezentate de materiale proluviale, coluviale, aluviale și gravitaționale. În cadrul bazinetelor depresionare pot fi identificate o serie de conuri de dejecție formate de râurile ce au suferit schimbări bruște de pantă. La baza abrupturilor litologice și structurale, calcaroase sau din roci vulcanice, apar blocuri, roci prăbușite ori conuri de grohotiș.

Sunt de remarcat procesele geomorfologice actuale care s-au dezvoltat în lungul căilor de comunicație, mai ales al DN 57 Orșova-Moldova Nouă, în imediata apropiere a carierelor de exploatare a materialelor de construcție, pe haldele de steril active sau stabilizate .

În aceste zone sunt specifice procesele de torențialitate, prăbușirile ori alunecările de teren de mică amploare. Pe malul românesc al lacului de acumulare Porțile de Fier I au o amploare deosebită procesele de eroziune a malurilor determinate de variațiile de nivel ale apelor. Se pot identifica sectoare de eroziune prin prăbușiri și marmite în depozite friabile sedimentabile precum sectorul Orșova- Eșelnița, colmatare biogenă precum Moldova Nouă-Divici, sau colmatare mixtă,biogenă și aluviuni transportate de afluenții direcții ai Dunării, pe Valea Boșneagului la Coronini, Liborajdea, Gornea, Liubcova, Berzasca, Eșelnița, Mala și în alte zone.

În concluzie, relieful și procesele de modelare din Parcul Natural Porțile de Fier contribuie esențial la creșterea importanței zonei din punct de vedere științific, peisagistic și turistic, fiind în același timp și un factor care a condiționat dezvoltarea așezărilor umane și modul de utilizare a terenurilor.”

În data de 9 martie 2010 a avut loc Prăbușirea din Cazanele Mici , prăbușire ce reprezintă un proces geomorfologic ce s-a produs. Prăbușirea a avut loc la cca. 300 m, aval de confluența văii Mraconia cu Dunărea și a afectat o porțiune din DN57 Eșelnița-Dubova prin prăbușirea zidului de sprijin, până în axul central al părții carosabile, pe o lungime de cca. 30 m. De la luciul apei până la nivelul șoselei prăbușirea are o înălțime de 20 m, zidul de sprijin reconstruit având o înălțime de 8 m.

Prabușirea de la Mraconia

Procesul a avut loc în calcare masive ce au fost afectate de fisuri ce au avut o orientare verticală, la care s-au adăugat o serie de procese ce au contribuit la declanșarea prăbușirii, respectiv, o pantă de 90%, oscilațiile de nivel ale lacului și aceeași metoda neadecvată de construcție a căii rutiere.

-Factorul climatic

Teritoriul Clisurii Dunării se integrează climatului temperat – continental moderat, cu influențe mediteraneene.

Particularitățile climatice ale Defileului Dunării sunt generate de interacțiunea dintre factorii fizico-geografici locali cu cei dinamici și radiativi. Neomogenitatea suprafeței active care este alcătuită din suprafețe de apă, terenuri nisipoase, calcaroase, suprafețe împădurite sau acoperite cu culturi agricole etc.și la care se adaugă configurația variată a reliefului (orientarea versanților, înclinarea și expunerea față de radiațiile solare, zonale de adăpost) și circulația atmosferică frecventă din sectorul vestic, duc la modificări locale ale proceselor atmosferice. Actiunea climei asupra versantilor este vizibila acolo unde s-a instalat procesul de dezagregare si de alterare a rocilor.

Dezagregarea este mai activa in conditiile inregistrarii unei mari amplitudini termice diurne sau anotimpuale pe cand alterarea este conditionata de radiatia solara mare si de umiditate. Clima modeleaza in mod direct relieful prin temperaturi si precipitatii in procesele de alterare, dezagregare, scurgere si vanturi precum si indirect prin reteaua hidrografica, tipul de vegetatie si fauna.

Pentru o mai bună prezentare a principalelor componente ale climei zonei turistice “Porțile de Fier” au fost luate în considerare un număr de 3 stații meteorologice. Cele trei stații meteorologice selecționate sunt redate în tabelul 5 , fiind însoțite de anumite date de identificare, importante pentru poziționarea lor în context dunărean.

Tabelul 5: Stațiile meteo din zona Porțile de Fier

5.2.Particularitățile elementelor climatice

În Defileul Dunării, pe fondul general al unui climat continental temperat moderat, se individualizează mai multe complexe microclimatice.

5.2.1.Regimul termic

Datorită influenței circulației aerului cald de origine mediteraneană, temperatura aerului în Parcul Natural Porțile de Fier înregistrează valori mai ridicate în comparație cu alte unități montane ale țării.

Temperatura medie anuală este de 11,1 °C, cu un maxim de 20,8 °C în luna iulie și un minim de 0,8 °C în luna ianuarie. Cea mai mare medie lunară a fost de 23,4 °C în luna iulie, iar cea mai mică medie lunară a fost de –2,7 °C în luna ianuarie. Temperaturile extreme au fost: maximă de 37,3 °C în luna iulie și minimă de –16,8 °C în luna ianuarie, amplitudinea fiind de 54,1 °C.

Numărul de zile de îngheț este destul de redus, în medie 74 zile, ceea ce indică ierni blânde, cu ușoară nuanță de climat mediteraneean, datorită influenței aerului cald tropicalmaritim și al schimbului de căldură cu apele Dunării.

Brumele și înghețurile timpurii de toamnă apar de obicei între 20 – 30 octombrie, cel mai devreme apărând în 18 octombrie 1974. Brumele și înghețurile târzii de primăvară se înregistrează între 10 – 20 aprilie, cel mai târziu 1 mai (1976).

Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetație (1 aprilie – 30 octombrie) este de 3067,1 °C.

Deci, “în apropierea Defileului Dunării, climatul este apropiat de cel mediteranean, media multianuală fiind de circa 11°C.

La Orșova, temperatura medie multianuală este de 11,2°C, valoarea temperaturilor medii a lunii celei mai reci oscilează între -1 și 1°C, iar cea a lunii celei mai calde între 20 – 23°C.

În Defileul Dunării, datorită proceselor locale de transformare a maselor de aer, mai ales de descendență a acestora și de încălzire adiabatică, are loc o creștere dinamică a temperaturilor.

Astfel valorile medii anuale ale temperaturii cresc treptat de la V spre E, înregistrându-se 11,2°C la Moldova Nouă, 11,4°C la Berzasca, 11,5°C la Svinița, 11,6°C la Drobeta Turnu-Severin.

Oscilațiile temperaturii medii anuale prezintă abateri de 1,7-1,9°C la Orșova, 1,2-2°C la Drobeta Turnu Severin față de mediile multianuale. Sub influența invaziilor de aer cald au fost înregistrate valori medii anuale ale temperaturii destul de mari, depășind 12°C la Drobeta Turnu Severin în anii 1966, 1989, 1994, 2000, și Orșova în anii 1936, 1992, 1998, 2000.

Datorită invaziilor de aer rece continental, temperatura medie anuală a coborât sub 10°C la Orșova, în anii: 1881, 1940, 1941, 1942, 1954, 1956, și la Drobeta Turnu Severin în anul 1933.

Amplitudinile termice medii anuale sunt relativ mici, 21,4 – 21,6°C, demonstrând caracterul moderat al climatului. Maxima absolută înregistrează valori de 41°C în Moldova Veche, 42,6°C la Șvinița, 42,5°C la Orșova și 42,6°C la Drobeta Turnu Severin.

Temperaturile minime absolute sunt legate de stagnarea maselor de aer rece de circulație estică. În aceste condiții temperatura aerului poate scădea până la –25°C. Valorile record au fost de -24,6°C la 8.01.1947 și 13.01.1985 la Orșova și -20°C la 13.01.1985 la Berzasca.”

Pentru cele trei stații meteorologice reprezentative din Defileul Dunării, temperaturile medii lunare și anuale, ajustate la o perioada de 30 de ani (1961-1990) sunt redate în tabelul 6. Din analiza acestor date ca pe aproape întreaga suprafață a acestei zone, valorile medii anuale depășesc 11C. Deasupra porțiunilor de vale, adăpostite și cu orientare favorabilă, către sud și pe terasele însorite, mediile anuale pot atinge și depăși 11, 5C. În sectoarele depresionare unde durata strălucirii Soarelului este redusă sistematic de obstacolele geografice și unde în timpul iernii se acumulează aerul rece dând naștere inversiunilor de temperatură, mediile anuale nu depășesc 11C (Berzeasca 10,7C).

Valori asemănătoare se repartizează și pe pantele învecinate, până la aproximativ 100 m altitudine relativă. Media anuală scade astfel la 9-10C în Podișului Mehedinți, 5-6C în Munții Cernei și Valea Cernei, 4-6C în Munții Almăjului și Mehedinți, 0C și sub 0C în Munții Godeanu.

Tabelul 6: Temperatura aerului; media lunară (1961 – 1990)

Temperaturile medii lunare cele mai coborâte se înregistrează în cursul anului, valorile medii lunare cele mai coborâte se înregistrează în ianuarie, când de-a lungul întregului defileu ele se mențin negative ( – 0. 4C la Moldova Veche și – 0. 9C la Berzeasca și Drobeta Turnu Severin). În ansamblu, în tot cuprinsul zonei turistice “Porțile de Fier” temperaturile se mențin apreciabil mai ridicate față de alte regiuni, între –0,4 și – 0,9 C Defileul Dunării și cele depresionare, scăzând la -6C și -8C în regiunile montane mai înalte și în special în arealul montan estic al zonei turistice.
În semestrul cald, regimul temperaturii aerului se modifică, temperaturile medii lunare oscilând între 20 și 22C. În iulie temperaturile medii lunare ating cele mai mari valori din cursul anului, situându-se între 20C (Berzeasca) si 22. 6C (Drobeta Turnu Severin). În cea mai mare parte a zonei vara este călduroasă, luna iulie fiind cea mai fierbinte, cu valori medii pentru zona de defileu, cuprinse între 22 și 22,5C dar care scad sub 20C în arealele mai înalte ajungând la 16 C și chiar 8C în Munții Almăjului, Godeanu, Mehedinți, Cernei. Numărul anual al zilelor de vară este de 115 iar al zilelor tropicale (cu temperaturi de peste 30C) de 40-50 zile. Durata mai mare a sezonului cald favorizează extinderea sezonului turistic activităților agroturistice în zonă.

Temperaturi multianuale CLISURA DUNĂRII

Sursa: masuratori zilnice ale temperaturii in CLISURA DUNĂRII intre 01.01.05 – 31.12.08 afisate de weatherundeground.com
Valori extreme de temperatura in intervalul specificat:

MAXIMA absoluta a temperaturii in acest interval: 42.78 gr.Celsius – atinsa in 24.07.07

MINIMA absoluta a temperaturii in acest interval: -21.67 gr.Celsius – atinsa in 10.02.05

Temperaturi MEDII LUNARE multianuale CLISURA DUNĂRII

Valorile temperaturilor medii lunare calculate [CLISURA DUNĂRII]:

5.3.Înghețul

Caracteristica fizica importanta care are implicatii in utilizarea apei in foarte multe scopuri economice si care este și un factor ecologic ce dirijeaza direct sau indirect reactiile organismelor acvatice este Temperatura. În sectorul defileului dunarean, temperatura apei fluviului prezinta variatii diurne, variații anotimpuale si de la un an la altul, acest lucru datorându-se în primul rând factorilor climatici locali. Temperatura medie multianuala a apei situându-se la valoarea de 12,1ºC, iar a aerului de 11,2ºC. În luna iulie apa atinge temperaturi de 22,1ºC, iar aerul, 21,7ºC; in luna februarie, apa ajunge la 1,6ºC, iar aerul -0,5ºC.

Apa cat si aerul în sectorul analizat au valori de peste 10ºC (anotimpual, primavara, martie-mai), iar în anotimpul vara, in jur de 22ºC. În toamnă apa are un usor ascendant asupra aerului, (13,5ºC fata de 12,0ºC). Se observă astfel că din iulie pana in februarie (7 luni), temperatura medie a apei este mai mare decat a aerului iar din luna martie pana in luna iunie aerul are valori mai ridicate. Dunărea ingheata cand temperatura aerului inregistreaza valori sub -8ºC mai multe zile la rând și temperatura apei coboara sub 0ºC.

De la Bazias la Orsova, regimul de iarna este reprezentat in proportie tot mai mare de curgerea sloiurilor (90%). Intervalul de instalare a fenomenelor de iarnă este luna decembrie, ele terminandu-se in luna martie.

In privinta evolutiei temperaturii apei, din masuratorile care au fost efectuate la Orsova a reiesit ca in decursul a 24 de ore, cele mai coborate temperaturi ale apei se inregistreaza dimineata, intre orele 5-7, la cca. o ora dupa minima termica a aerului. Temperatura apei creste apoi treptat pana la amiaza cand, intre orele 13-16 atinge cele mai ridicate valori dupa care urmeaza o descrestere continua pana in dimineata zilei urmatoare. In timpul anului o incalzire accentuata a apei de la 12 la 16,5ºC are loc in lunile aprilie-mai.

Pe traseul acestei evolutii, temperatura aerului in sezonul cald, in timpul zilei este mai mare decat a apei si mai mica in timpul noptii ca efect al inertiei termice a mediului lichid. Aceeasi caracteristica face ca extremele termice ale apei sa se produca cu intarziere fata de cele ale aerului; la fel, valorile medii zilnice ale temperaturii aerului sunt mai mari decat ale apei, diferentele termice in cursul aceleiasi zile ajungand la 9ºC pentru aer si doar 2ºC pentru apa. Trebuie mentionat ca masurarea temperaturii apei s-a efectuat la suprafata, 1m, 3m, 5m si fundul apei. In general, in cursul unui an, evolutia temperaturii apei se coreleaza cu cea a aerului, fapt mai evident incepand cu luna septembrie si mai accentuat in octombrie-noiembrie, cand temperatura apei scade de la 14,2 la 8,5ºC. In lunile de iarna, decembrie-februarie, racirea puternica a aerului determina si racirea apei in jurul valorii de 0ºC.

“Ninsoare se produce neuniform pe teritoriul zonei, zilele cu ninsoare și cu strat de zăpadă crescând dinspre defileu spre regiunile muntoase.În sectoarele mai joase, primele ninsori se înregistrează frecvent în decembrie, amplificându-se în ianuarie.În regiunea montană perioada este mai lungă, prelungindu-se până în aprilie 100-120 de zile, cu zăpadă față de 20-25 de zile în sectorul defileului și 50 de zile în podiș.”

5.4.Precipitațiile

“Precipitațiile atmosferice, reprezintă unul din elementele esențiale ale climei, aceasta fără a neglija sau minimaliza importanța celorlalte elemente precum temperatura aerului, umezeala aerului, radiația solară, vântul, parametrii importanți ce configurează clima unei regiuni. Precipitațiile reprezintă totalitatea hidrometeorilor formați din particule de apă lichidă sau solidă, care cad din nori (uneori chiar și din ceață) și ating suprafața terestră.”

“Datorită situării regiunii sub incidența maselor de aer ale circulației V și SV, cantitățile de precipitații sunt relativ ridicate pentru o zonă de până la 1200 m altitudine de pe teritoriul României. Există și o zonalitate verticală impusă de diferența de nivel de peste 1000 m între Valea Dunării și Vf. Svinecea Mare, cantitățile medii anuale oscilând între 800 – 1000 mm.

Repartiția cantității de precipitații în timpul unui an este diferită de cea a restului țării, făcându-se simțită influența mediteraneană, caracterizată prin două

maxime: unul în lunile mai – iunie în zona Defileului Dunării și iunie – iulie în zonele înalte și altul, secundar, mai sărac în precipitații, în octombrie – noiembrie.

Minimele se produc la sfârșitul verii și începutul toamnei, în lunile august – septembri, precum și la sfârșitul iernii în lunile februarie – martie. Predomină în general precipitațiile lichide, cele solide sub formă de ninsoare fiind mai rare. O frecvență mai mare în sezonul de iarnă o are lapovița.

Stratul de zăpadă nu durează foarte mult, circa 30 – 40 de zile/an, în condițiile în care numărul zilelor cu ninsoare este sub 20 zile/an. Grosimea medie a stratului de zăpadă atinge valoarea cea mai mare în februarie, putând ajunge la 20 – 35 cm.”

Suma precipitațiilor anuale este de 674,5 mm, dar sunt ani și cu 1114 mm (1954, la Moldova Nouă) sau 1440 mm (1919, la Turnu-Severin), precum și ani cu 450 mm (1951, la Moldova Nouă) și 380 mm (1903, la Turnu-Severin).

Cea mai mare cantitate de precipitații cade în lunile mai și iunie, iar cea mai mică în lunile de iarnă. De multe ori, ploile capătă caracter torențial ca rezultat al progreselor dinamice și termice, intensificate de factorii orografici. Numărul mediu de zile cu precipitații lichide este de 126,7 zile.

Numărul mediu de zile cu ninsoare este de numai 27,8 zile.

5.5.Distribuția spațială a cantităților medii anuale de precipitații

Având în vedere marea variabilitate spațială a acestui element, dintr-un număr mare de puncte am ales cinci, cele mai reprezentative în amonte și aval de Drobeta Turnu Severin, stații meteorologice ale căror serii temporale de cantități medii lunare și anuale au putut fi ajustate și prelucrate pentru a obține cantități medii pe o perioadă comună (1901- 2000).

Tabelul

Precipitațiile atmosferice (mm); Media lunara si anuala (1901 – 2000)

Sursa: date prelucrate după arhiva A.N.M.

De-a lungul culoarului dunărean în corelație cu factorii geografici locali (sursele de umezeală, intensitatea mișcărilor verticale ale aerului, etc.), distribuția generală a cantității anuale de precipitații are o pantă descendentă de la vest la est (maximul multianual la Drobeta Turnu Severin) dacă luăm în considerare faptul că altitudinea descrește pe această direcție.

În concluzie caracteristicile elementelor climatice ce prezintă variații de la un sector la altul sau de la un areal la altul fără a fi majore; în general valorile fiind atenuate. Astfel clima este considerată blândă, favorabilă turismului cu fenomene de iarnă restrânse ca durată și moderate ca intensitate cu sezon estival foarte favorabil turismului. În lungul principalelor văi (Dunării și Cernei) clima este chiar foarte favorabilă turismului mai ales pe Valea Cernei unde împreună cu circulația apelor subterane constituie chiar unul dintre factorii principali de atracție turistică.

5.6.Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică este elementul climatic asupra căruia condițiile geografice locale își pun cel mai puțin amprenta, ea depinzând în mare măsură de circulația generală a atmosferei și de altitudinea locului. Presiunea constituie, datorită repartiției neuniforme în spațiu și modificărilor neîncetate în timp, cauza principală a mișcărilor aerului. Variațiile periodice și neperiodice ale presiunii aerului influențează considerabil repartiția și regimul celorlalte elemente și fenomene climatice, fiind elementul determinant al variabilității lor neperiodice. Ea acționează direct și permanent asupra organismelor și tuturor componentelor mediului geografic, modificarea bruscă a presiunii având influențe și asupra stării de sănătate a organismului uman.

5.7.Durata de strălucire a soarelui

Prin durata de strălucire a Soarelui, înțelegem intervalul de timp din cursul unei zile, când Soarele strălucește și se exprimă în ore și zecimi de oră. Caracteristică importantă fiecărei regiuni, acest element meteorologic prezintă importanță tematico-aplicativă pentru numeroase domenii de activitate (construcții, agricultură, turism, etc.).

Regimul duratei de strălucire a Soarelui și repartiția sa teritorială se află în strânsă corelație cu regimul de distribuție a nebulozității.

5.8.Nebulozitatea

“În zonă predomină zilele cu cer variabil sau noros ridicându-se la 180-190 zile pe an aproximativ egal repartizate pe luni. Mai puține sunt zilele cu nebulozitate maximă care sunt caracteristice pentru perioada noiembrie-martie. Zilele senine se ridică la 60-70 pe an, cele mai frecvente întâlnindu-se în perioada iulie-septembrie când numărul acestora este de 9-11 zile pe lună.”

Ca și ceilalți parametri climatologici, acest element climatic este dependent de circulația generală a atmosferei, iar pe de altă parte, de condițiile geografice locale (forma de căldare a depresiunii și lățimea mare a fluviului Dunărea în acest sector). Aceste aspecte duc la procese de destrămare a sistemelor noroase deasupra regiunii, predominarea timpului senin, de unde rezultă valori ridicate a orelor de insolație. Doar poluarea atmosferei din împrejurimile orașului pot reduce durata de strălucire a Soarelui.

Din analiza datelor heliografice înregistrate la stația meteorologică Drobeta Turnu Severin, rezultă că în perioada 1961 – 2007, durata medie anuală de strălucire a Soarelui este de 2219.4 ore. Acest parametru înregistrează în Depresiunea Severinului valori destul de ridicate, fiind cu cca.100 ore mai puțin decât cele de pe litoralul Marii Negre unde înregistrăm cele mai valori de pe teritoriul României (2300-2400 de ore/an).

Durata maximă anuală de strălucire a Soarelui s-a înregistrat în anul 2000, atingând valoarea de 2624.9 ore, cu 410.3 ore mai mult decât media multianuală, corelată cu valori reduse ale nebulozității de numai 4.7 zecimi. În acest an durata mare de strălucire a Soarelui vine pe fondul unei predominări a timpului senin și a înregistrării la nivelul întregii țării, a unor temperaturi maxime record.

Durata cea mai redusă de strălucire a Soarelui s-a înregistrat în anul 1984, cu o valoare de numai 1934.6 ore, cu 281.8 ore mai puțin decât media multianuală, în strânsă corelație regimul nebulozității, unde nebulozitate medie anuală analizată este de 5.8 zecimi, fapt ce denotă o predominare a norilor etajului mijlociu și inferior, sisteme noroase ce împiedică intr-o mare măsură pătrunderea razelor solare spre suprafața terestră.

5.9.Regimul eolian

“În Parcul Natural Porțile de Fier, în zonele înalte, predomină vânturile din direcție sudică cu frecvență de 19.7%, nordică cu frecvență de 16.5% și nord – vestică cu frecvență de 16%, datorită orientării unităților majore de relief și a circulației maselor de aer. În schimb, în Defileul Dunării se fac resimțite mai ales vânturile din direcție vestică cu o frecvență de 23% și estică cu o frecvență de 24.4%, datorită canalizării maselor de aer pe acest culoar.

Vitezele medii ale vântului sunt cuprinse între 4 și 7.6 m/s în zona montană înaltă, pe suprafața de nivelare Almăj și Vârful Svinecea Mare, și între 2.3 și 4.6 m/s în Defileul Dunării. Regimul anual al vitezei vântului se caracterizează prin creșteri ale vitezelor primăvara.Vitezele maxime ale vântului depășesc 20 m/s în fiecare an, cele mai frecvente situații semnalându-se în Defileul Dunării, unde canalizarea maselor de aer și configurația reliefului se constituie în factori de favorabilitate importanți.

În Parcul Natural Porțile de Fier au loc o serie de fenomene eoliene care au caracter local, cum ar fi:

a) ziua bat dinspre zonele joase spre înălțimi, iar noaptea bat în sens invers – brizele de munte;

b) datorate diferențelor de temperatură dintre apele fluviului Dunărea și uscat bat brizele care sunt specifice defileului;

c) pe direcția SE – NV bate, provocând scăderi importante de temperatură, cu viteze de peste 20 m/s – Coșava;

d) specific Depresiunii Moldova Nouă, care bate pe direcția NE – SV și are intensificări ce depășesc câteodată 100 km/h este Gorneacul. El este responsabil de spulberarea și transportul, peste Dunăre spre localitățile din Serbia în condiții de secetă prelungită și lipsă a învelișului vegetal, a sterilului din haldele de la Moldova Nouă.

Clima contribuie la limitarea unor activități antropice și tot ea impune o serie de adaptări ale amenajărilor și așezărilor umane din Parcul Natural Porțile de Fier, prin riscurile climatice. Intensificările vântului, ceața, secetele, poleiul sunt factori importanți care contribuie la producerea de pagube materiale importante cum ar fi: limitarea traficului rutier și a altor activități economice, creșterea costurilor de amenajare. Pentru așezările umane din Parcul Natural Porțile de Fier ploile torențiale sunt riscuri climatice cu efect negativ în Defileul Dunării deoarece ele sunt plasate pe conurile de dejecție ale unor râuri.”

Zona analizată este afectată de o circulație generală atmosferică foarte intensă.

Procentul de calm:

-sub 50%,

-sub 44,8% la Moldova Nouă

-sub 46,4% la Turnu-Severin.

Vântul dominant este Coșava, este un vânt cald care bate toamna și primăvara în mod special, cu o intensitate ce trece de 5 ° pe scara Beaufort, pe direcția est-vest. Au fost ani în care Coșava a produs pagube prin eroziunea solului, spulberarea zăpezii, dezrădăcinarea plantelor etc.

Gorneacul, vânt rece, aducător de ploi. Vitezele medii lunare sunt de 5,9 m/s. Viteza maximă absolută care a fost înregistrată la Turnu-Severin a fost de 40 m/s pe direcția N-NV, iar la Moldova Nouă: 34 m/s (martie 1974) pe direcția E-SE și 28 m/s (februarie și octombrie 1974) pe direcția E și E-SE.

Se întocmește un grafic numit roza vânturilor, pe baza datelor înregistrate la stația meteorologică din Severin, care cuprinde un sistem de opt direcții cardinale (în total acestea fiind 16 direcții), pe ele se transpun datele referitoare la frecvența și viteza medie sau maximă lunară sau anuală a vântului, calculul făcându-se pe 8 sau toate cele 16 direcții, în funcție de necesități (Atlasul climatologic al R.S.R., 1966).

Caracteristicile regionale ale frecvenței și direcției vântului au fost puse în evidență, în studiul de față, raportându-ne la două stații meteorologice situate de-a lungul văii Dunării, în amonte și aval de stația meteorologică a municipiului, pe perioada 1961-2000 (tab. 1)

Tabelul 1

Frecvența (%) lunară și anuală a vântului și a calmului (1961-2000).

Sursa: date prelucrate după arhiva A.N.M

Frecvența vântului pe direcții și a calmului de-a lungul văii Dunării, prezintă o serie de particularități legate de condițiile locale de relief, ce pot influența canalizarea curenților de aer pe anumite direcții sau pot reduce semnificativ viteza vântului, până la calm, în acele sectoare de adăpost create de formele de relief.

Frecvența vântului pe cele opt direcții principale pune în evidență faptul că pe măsura scăderii altitudinii reliefului, frecvența vântului din sector vestic, direcție predominantă la nivelul țării se diminuează iar, în cazul de față, configurația reliefului prin orientarea culmilor și modul de expunere a versanților față de circulația maselor de aer, dă direcții din două sensuri care sunt opuse, coincizând cu axul văilor sau culoarelor respective. În cazul depresiunilor, direcțiile predominante ale vântului sunt influențate și de deschiderea, adâncimea și orientarea acestora.

În urma analizei frecvenței anuale a vântului pe direcții, se constată că la stațiile analizate cea mai ridicată frecvență o are direcția sector vestic, ca urmare a vânturilor dominante din vest și mai ales a canalizării acestora prin defileul Dunării. Excepție face Moldova Veche unde datorită particularității reliefului direcția estică prezintă cea mai mare frecvență.

5.10.Factorul hidrologic

Influenteaza modelarea reliefului, respectiv a versantilor dar si a albiilor prin intermediul apei atat in stare lichida (precipitatii) cat si solida (zapada).

Scurgerea, debitele si nivelele sunt parametrii factorilor hidrologici care influenteaza morfogeneza.

5.11.Apele subterane

Diversitatea rocilor ce alcătuiesc înălțimile sudice ale munților Locvei, Almăjului și Mehedinți, precum și a formelor de relief, determină varietatea condițiilor de zăcământ și a manifestărilor apelor subterane.

În arealul Parcului Natural Porțile de Fier se pot diferenția două unități cu caracteristici hidrogeologice specifice:

a) unitatea care are ape freatice în formațiunile cuaternare ale văilor cum sunt aluviunile, formațiuni coluvio – proluviale;

b) unitatea care are ape subterane în formațiunile antecuaternare și cuaternare ale interfluviilor cum sunt formațiunile eluviale;

Depozitele aluviale, proluviale și coluviale formează un singur strat acvifer care are caracter freatic și este delimitat pe de o parte de fluviu și pe de altă parte de versanții Defileului Dunării și ai văilor afluente.

Extensiunea acestuia este întreruptă de izvoare sau de mici suprafețe cu exces de umiditate.

A doua unitate, cu ape subterane cantonate în formațiuni antecuaternare și cuaternare ale interfluviilor, prezintă o mare varietate de tipuri genetice de roci și de forme de relief, ceea ce condiționează o suită de structuri și faciesuri hidrogeologice.

În unele localități din Parcul Natural Porțile de Fier apele freatice sunt utilizate pentru alimentare cu apă a gospodăriilor, fiind în cele mai multe cazuri superioară calitativ celei din rețelele de alimentare cu apă.

5.12.Indici ecometrici climatici

Indicii ecometrici climatici sunt formule de calcul pentru favorabilitatea climatică, ce iau în considerare valorile efective ale factorilor climatici principali (Pătroescu, 1987). Interpretarea rezultatelor se face fie prin încadrarea lor în tabelele de valori precalculate, fie prin comparații spațiale, respectiv altitudinale.

Clasificare climatelor și calculul indicilor de ariditate, respectiv pluviometrici (de erozivitate climatică etc.) sunt acele probleme care i-au preocupat pe unii dintre climatologii ai secolului XX (de Martonne, Thornthwaite, Gaussen). În scopul găsirii unei expresii matematice general valabile a valențelor ecologice ale unui sit, au luat naștere o serie întreagă de formule și tabele de interpretare, unele bazându-se pe factorii climatici, altele pe cei biogeografici.

Ariditatea este o noțiune spațio-temporală care exprimă un dezechilibru hidric în geosistem.

A = P – ETP

unde P < ETP.

Conceptul de zonă aridă este expresia spațială a ieșirilor de apă din sistem ce depășesc constant intrările. În prezent peste o treime din uscatul Terrei este afectat de ariditate (fig.5.1).

Fig. Categorii de zone aride pe Terra

www.eoearth.org

Conceptul meteorologic de ariditate are referință temporală, este un fenomen conjunctural caracterizat de o pluviometrie slabă (perioadă aridă, an arid).

Principalii factori ai aridității sunt: precipitațiile, temperatura, continentalismul, albedoul ș.a. Din punct de vedere biogeografic, insuficiența de apă în sol produce un deficit de creștere al speciilor vegetale și chiar creează vaste discontinuități în covorul vegetal.

5.13.Factorul biotic

Vegetatia detine un rol de protectie asupra solurilor si rocilor prin interpunerea intre atmosfera si celelalte elemente ale sistemului fizico-geografic, fiind astfel diminuat impactul asupra acestora (Bojoi Ioan, 2000). Din categoria factorilor biotici, un rol important in declansarea proceselor de versant, este detinut de invelisul vegetal a carui diversificare si etajare conditionata de elementele climatice si cele pedologice influenteaza desfasurarea proceselor morfogenetice.

5.14.Influențele antropice asupra modelării reliefului

Procesele si formele de versant

Procesele de eroziune sint caracteristice organismelor hidrografice de diferite ordine, inclusiv torentilor, ravenelor si ogaselor.

Dezagregarea

Aparitia proceselor de dezagregare se datoreaza variatiilor accentuate ale temperaturilor diurne, al alternarii inghet – dezghetului, al insolatiei sau datorita actiunii vietuitoarelor. Rocile eruptive se dezagregă mai rapid decât cele sedimentare, fapt explicat prin indicele de dilatare diferit al particulelor constitutive ale rocii și prin deosebirea de culoare ale mineralelor componente; Mineralele melanocrate se încălzesc mai puternic decât cele leucocrate, primele se dilată mai mult decât celelalte și prin urmare se separă unele de altele

Alterarea

Spre deosebire de dezagregare, prin care roca este doar sfaramitata, fara schimbari in compozitia moleculara, alterarea presupune si transformarea unora dintre mineralele componente care au anumite propietati, in produse noi cu alte proprietati; Alterarea se manifesta atat independent cat si imbinata frecvent cu dezagregarea

Eroziune hidrică pe versanți

Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață

-Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață atacă în special solurile și depozitele superficiale friabile fără pădure. După datele diferiților autori (citați în “Relieful României” și “Geografia României”, vol.I), terenurile cu pante de numai 20 pierd anual 20 t/ha de sol, iar cele de peste 140, până la 500 t/ha. Situația se diversifică în funcție de faptul dacă terenul este arat, pășunat sau cu fâneață, sau de durata și gradul de torențialitate al ploii, de rocă, expunere, lungimea versantului ș.a. În România peste 55% din suprafața arabilă se află în unități cu pantă de peste 50, iar 60% din pășuni sunt pe terenuri și mai înclinate. Pe total, 95% din terenurile supuse denudării au folosințe de tip agricol.

-Procesele torențiale apar obișnuit tot la ploi de mare intensitate și la topirea bruscă a zăpezii, pe pante mai înclinate. Includ ravenări și organisme torențiale. Acestea se extend regresiv, cu fiecare ploaie, cu mai mulți metri pe an. Produc eroziune în adâncime, transport de aluviuni și depuneri sub formă de conuri de dejecție, uneori groase de mai mulți metri și destul de extinse.

-Procesele fluviatile principale sunt: eroziunea lineară, cea regresivă, transportul și acumularea și eroziunea de mal sau laterală; ultima provoacă și surpări sau alunecări. Efectul lor este deosebit la ape mari și viituri, când viteza apei crește, sunt transportate cantități mari de aluviuni, se intensifică și eroziunea, au loc aluvionări pe arealele inundate. Urmările pot fi dezastruoase pe unele locuri de lunci, lângă maluri și în câmpiile joase de subsidență unde râurile pot divaga, realizând schimbări de cursuri. În albii apar despletiri, praguri și conurii submerse, ostroave, subsăpări de maluri.

Cele mai critice puncte se localizează în concavitățile de meandru, la confluențe, la locurile de intrare a râurilor în depresiuni sau în câmpii, în spatele podurilor etc. Râurile care transportă multe aluviuni de viituri își pot înălța albia prin aluvionare și ies din matcă

-Prăbușirile de teren sunt deplasări bruște de mase uscate care au loc sub impulsul direct al gravitației. Se declanșează pe abrupturi, în diferite tipuri de roci care rezistă la pante mari, dar a căror stabilitate se poate dezechilibra datorită anumitor cauze. Este vorba de maluri de râu, faleze, versanți aproape pe verticală, situați în chei, defilee sau în etajul crionival

-Alunecările de teren și curgerile de noroi, ca procese geomorfologice, poartă același nume ca și formele rezultate. Condiția de bază pentru a se produce o alunecare este întâlnirea pe un același loc a trei elemente: o rocă plastică, apa și panta necesară alunecării. La noi în țară domină pe versanții destul de înclinați, pe cele mai extinse suprafețe din deal, podișuri și munte; în cadrul acestora aflorează des argile și marne, în diferite poziții față de pantă, iar clima, temperat-continentală, este destul de capricioasă sub aspectul precipitațiilor, încât se crează deseori condiții potențiale de alunecare pe întinderi foarte mari. Aceste condiții au fost amplificate, în plus, de intervenția masivă a omului prin defrișări, arături, tăiierea de drumuri în panta versanților etc.

Eroziunea în adâncime

Modelarea torentiala afecteaza terenurile alcatuite din roci moi din sectorul inferior al bazinului unde ravenele au adancimi mari si prezinta un profil transversal sub forma de V.

In schimb, in sectoarele superior si mediu unde predomina rocile dure, ravenele si ogasele au ritm de evolutie moderat, prezentand o adancime mica si deschidere mare.

Formatiunile de eroziune in adancime din sectorul inferior al bazinului Eselnita sint formate in roci de natura petrografica diferita. Astfel ca in desfasurarea lor, sectioneaza areale alcatuite din roci moi, usor erodabile precum nisipurile, pietrisurile care favorizeaza o eroziune rapida sau din roci cu grad de erodabilitate mediu reprezentate de marne, argile, calcare si unele tipuri de gresii.

Organismele torentiale sint frecvente in arealele cu declivitate si amplitudine mare.

Concluzii

Bibliografie………………………………………………………………………….

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b

Albulețu I. (1982) – Zona turistică Porțile de Fier, Ed. Sport-Turism, București.

Bibliografie: B. Bădescu & al.: Arealele protejate din Județul Caraș – Severin, ASER 1998

http://exploratorii.ngo.ro

http://expressdebanat.ro/poluare-in-clisura-dunarii-moldomin-i-a-intoxicat-pe-oameni-cu-praful-otravitor/

http://amfostacolo.ro/temperaturi.php?in=clisura-dunarii-romania&sid=1238#perluna

http://www.geografie.uvt.ro/pers/satmari/BIOGEOGRAFIE/05%20INDICI%20ECOMETRICI.pdf

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b

Albulețu I. (1982) – Zona turistică Porțile de Fier, Ed. Sport-Turism, București.

Bibliografie………………………………………………………………………….

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b

Albulețu I. (1982) – Zona turistică Porțile de Fier, Ed. Sport-Turism, București.

Bibliografie: B. Bădescu & al.: Arealele protejate din Județul Caraș – Severin, ASER 1998

http://exploratorii.ngo.ro

http://expressdebanat.ro/poluare-in-clisura-dunarii-moldomin-i-a-intoxicat-pe-oameni-cu-praful-otravitor/

http://amfostacolo.ro/temperaturi.php?in=clisura-dunarii-romania&sid=1238#perluna

http://www.geografie.uvt.ro/pers/satmari/BIOGEOGRAFIE/05%20INDICI%20ECOMETRICI.pdf

http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=44.500056&lon=22.123203&z=13&m=b

Albulețu I. (1982) – Zona turistică Porțile de Fier, Ed. Sport-Turism, București.