Influenta Exemplului Personal a Comandantului Asupra Atitudini Fata de Celalalt a Subordonatilor

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1 : Atitudinea

1.1. Delimitări conceptuale

1.1.1. Conceptul de atitudine

1.1.2. Relația dintre atitudine și alte componente

1.2. Formarea atitudinilor

1.3. Tipologia atitudinilor

1.4. Dimensiunile, funcțiiile și componentele și structura atitudinilor

1.5. Schimbarea atitudinilor

1.6. Atitudini și comportamente

ATITUDINEA

1.1. Delimitări conceptuale

Conceptul de atitudine a luat amploare și sa dezvoltat la sfârșitul secolului al 19 – lea prin intermediul psihologiei

În psihosociologie atitudinea este unul dintre cele mai studiate concepte, literature de specialitate alocândui foarte multe resurse. Cu toate acestea, cu tot interesul pentru atitudine, acest concept are încă de luptat atât cu imprecizia de a fi definit cât și cu imprecizia de a – l delimita de concept asemănătoare precum opiniile, credințele, intențiile, stările.Alte problem în acest domeniu sunt găsirea unor mijloace de măsurare a atitudinii precum și identificarea și înțelegerea relației dintre atitudine și comportament în care prima are character predictive față de ultima; o altă problemă este descoperirea mecanismelor care stau la baza schimbării atitudinilor.

Atitudinea, așa cum vom vedea, reprezintă un fenomen complex cuprinzând o gama vastă de forme, conținuturi de aici și imprecizia defnirii. Această complexitate a determinat abordarea conceptului din perspective specific unor domenii pe de o parte diferite pe de altă parte asemănătoare ca psihologia de grup, sociologia, pedagogia, psihologia socială.

Conceptul de atitudine

Prima definiție complexă a conceptului de atitudine a fost elaborate în 1935 de Allport o atitudine este o stare mentală și neuropsihologică de pregătire a răspunsului, organizată prin experiență de către subiect, exercitând o influență directivă sau dinamică asupra răspunsului său față de toate obiectele și toate situațiile la care se raportează.Din definiția de mai sus extragem următoarele caracteristici:

Atitudinea este o experiență subiectivă, personală cu implicații la nivel neurobiologic

Atitudinea poate fi măsurată indirect prin interpretarea manifestării exterioare a comportamentului

Atitudinea este formată dintr – un cumul de elemente cognitive cu privire la un obiect, elemente cărora le sunt asociate trăsături poyitive sau negative

Atitudinea predetermină comportamentul.

După Emorz S. Bogardus o atitudine este o tendință spre acțiune, pentru sau contra ceva din mediu, care devine astfel o valoare poyitivă sau negativă; o atitudine are semnificație numai în relație cu unele valori.

În 1960 Daniel Katz elaboreayă o definiție foarte cuprinzătoare atitudinea este o predispoziție a individului față de aprecierea unui obiect, a simbolului acestuia sau a unui aspect al lumii, ca fiind pozitivă sau negativă; opinia este expresia verbală a atitudinii, însă aceasta din urmă se poate exprma și în comportamentul nonverbal; atitudinile cuprind elemente afective ( sentimente generale de simpatie sau antipatie ) și cognitive ( ce reflectă obiectul atitudinii ), caracteristicile lui, legăturile cu alte obiecte.

Atitudinea este o poziție globală, persistentă a unei persoane motivată cognitiv, afectiv, intențional față de un obiect, eveniment sau o stare oarecare într – un context de relații interumane.

Prin atitudini sociale înțelegem atitudinea față de biserică, școală, stat, artpă, limbaj sau orice altă instituție socială luată în sensul cel mai larg al cuvântului; ele nu se referă atât la părerile noastre despre aceste instituții, cât mai ales la sentimentele, interesele și părerile noastre față de ele; orice atitudine e, astfel, o idee învăluită într – un sentiment și în slujba unei tendințe.

Atitudinea în mod original înseamnă o poziție a corpului pregătit pentru o acțiune oarecare; o pregătire fizică în stare de acțiune; semnificație ei este în masure sa acopere toate pregătirile și tendințele spre acțiune, fie externe sau interne și psihice.

Conceptul de atitudine se referă la maniera în care un individ se raporteează la orice element al mediul exterior, la dispoziția, la modul în care abordează aceste elemente mod determinat de convingerile referitoare la respectivele elemente, de valori, de trăsăturile de caracter și cel mai important de intenție; reprezintă starea care simbolizează modul în care individul aboddează diferite elemente, fenomene, obiecte, evenimente.

Așa cum observăm, definițiile atitudinii diferă datorită perspectivelor diferite de abordare, datorită complexității, datorită ariei de cuprindere, datorită elementelor asupra cărora se concentrează ( stări emoționale, cogniție, dispoziții comportamentale, fiziologice ).

Din aceste definiții observăm că, conceptul de atitudine este folosit pentru a desemna:

O organizație posturală adaptativă

O dispoziție neuromusculară

Un proces de pregătire mintală pentru reacțiune

Un complex de trăiri afective

1.1.2. Relația dintre atitudine și alte componente

Atitudine și comportament

La modul general atitudinea este considerată ca factor determinant, ca factor care influențează comportamentul dar rezultatul anumitor experimente demonstreayă faptul ca în unele situașii pot exista diferențe majore între ele, diferențe care pot avea cauze precum:

Influența situației imediate care presupune numeroși stimuli ce acționează direct asupra comportamentului

Acțiunea mai multor atitudini complementare sau contradictorii asupra comportamentului

Decalajul între momentul în care studiem atitudinile unui subiect sau unui grup și momentul în care este observat comportamentul real. În acest interval de timp atitudinile pot fi transformate în funcție de anumite evenimente.

Atitudine și motivație

Motivația reprezintă o tendință a unui individ de a acționa, o tensiune internă provocată de nevoi, dorințe, aspirații care declanșează anumite comportamente în vederea satisfacerii lor. Cu toate că sunt destul de multe asemănări între atitudini și motivații el se pot deosebi prin:

Motivația care își are sursa într – o nevoie este mai puțin stabilă decât o atitudine

Obiectul motivației este mai precis decât cel al atitudinii

Contrara schemei clasice potrivit căreia motivațiile stau la baza atitudinilor, acestea din urmă pot fi la originea emergenței motivațiilor

Atitudini și opinii

La modul general, de cele mai multe ori cele două concepte sunt suprapuse, confundate dar ele se referă la experiențe diferite

Opinia este specifică, punctuală, izolată, se referă la un fapt singular, iar atitudinile sunt expresia dispozițiilor psihologice mai largi și mai stabile

Opinia nu există decât atunci când se exprimă verbal sau printr – un comportament simplu iar atitudinea se poate strecura în diferite reacții sau chiar poate rămâne latentă

Opinia este un fapt de conștiință, de gândire și se poate confunda cu judecata asupra unui obiect, iar atitudinea poate fi parțial sau integral inconștientă

Formarea atitudinilor

În formarea atitudinilor sunt implicați trei tipuri de factori:

Afectivi

Cognitivi

Comportamentali

Schema formării atitudinilor

În literature de specialitatea identificăm trei modalități de formare a atitudinilor:

Învățarea socială

Compararea socială

Factori genetici

Învățarea repreyintă procesul prin care pe masură ce trăim, pe masura ce experimentăm, pe masură ce avansam în vârstă în cadrul societății dobândim din ce în ce mai multe informații, mai multă experiență, noi orientăi și noi comportamente prin raportarea la celălalt; cele mai studiate și cunoscute forme de învățare social sunt:

Condiționarea clasică

Condiționarea subliminală

Condiționarea instrumentală

Modelarea atitudinală prin preluarea comportamentului celălalt

Condiționarea clasică se referă la învățarea prin asociații și se bazează pe faptul că în situația în caer n stimul îl precede un anumit timp în mod regulat pe altul primul devine un semnal, un predictor pentru ce de- al doilea.

Deoarece reprezintă o formă de bază a învățării sociale, condiționarea clasică ne edifice vis a vis de mecanismul prin care un stimul anterior neutru dobândește capacitatea de a provoca anumite reacții, efecte specific.

Condiționarea subliminală reprezintă modul în care un stimul perceput inconștient poate provoca schimbare de atitudine .Stimulul respectiv acționează la dimensiuni aflate sub pragul conștiinței și astfel determină o modificare atitudinală fară să ne dăm seama.

Condiționarea instrumentală se referă la faptul că un comportament este însușit, învățat deoarece produce efecte pozitive, benefice.

Modelarea atitudinală prin preluarea comportamentului celuilalt se referă la faptul că un comportament este însușit prin urmarirea comportamentului celui cu care interacționam.

Compararea socială se bizuie pe o perspectivă teoretică ce susține că aatitudinile sociale se achiziționează nu doar prin învățare social ci și printr- un process de comparare simbolică și semantică pe care subiectul o efectuează cu celălalt similar și semnificativ pentru a stabilii dacă lectura realității la care a ajuns este relevantă și adecvată.

Factorii genetici pun în evidență corelația semnificativă între trăsăturile genetice șidiferite atitudini; Acești factori limitează importanța celorlalte tipuri de învățări deoarece ai o influență semnificativă în formarea atitudinilor.

Tipologia atitudinilor

Clasificarea atitudinilor după Allport:: positive și negative, specifice si generale, publice si private, comune si individuale.

Brown clasifica atitudinile in șapte tipuri: atitudini de grup, atitudini inconștiente ,atitudini obiective si nonobiective, atitudini complexe, atitudini specifice, atitudini organice și atitudini sociale.

Thomas și Znaniecki reduc întregul comportament atitudinal la patru tipuri fundamentale de dorințe. Acestea sunt: dorința de experiențe noi, care de cele mai multe ori constituie baza atitudinilor , dorința de afirmare proprie, care duce la atitudini in scopul de a caștiga aprecierea și stima sociala, dorința de dominare, sau voința de putere, care stă la baza atitudinilor de dominare despotică sau sub o forma sublimată duce la ambițiuni lăudabile și dorința de securitate, care duce la atitudini de cooperare.

Așa cum putem observa dacă analizăm aceste criterii clasificarea se face pe baza obiectului de referință, pe baza subiectului care deține o atitudine, pe baza măsurii în care o atitudine ese avantajoasă sau dezavantajoasă și pe baza caracterului de generalitate a atitudinii.

După obiect: obiectul la care se referă o atitudine este un element fundamental al acesteia; obiectele de referință pentru o atitudine cuprin multe paliere precum politica, religia, educația, economia, societatea. Acest crireriu, al obiectului de referință este destul de vag deoarece o atitudine nu se caracterizează doar după obiect. Obiectul este necesar dar nu este sufficient. Două personae cu atitudini diferite pot avea același obiect de referință.

După subiectul deținător: Atitudinile pot fi indiveduale, de grup, collective; și acest criteriu este imprecise deoarece nu se face referire la tipul atitudinii ci dupa legatura acesteia cu un individ sau cu un colectiv, asadar după acest criteriu nu natura atitudinilor diferă ci gradul de apartenență.

După măsura în care sunt avantajoase sau dezavantajoase: pozitive sau negative, anti- sociale sau pro- sociale; acest criteriu este mult mai efficient deoarece implică și dispoziția și utilitatea.

După caracterul de generalitate: o atitudine poate să fie specific, particular sau general; atitudinile specific sunt concrete, cu privire la specificitaea unei situații care are trasăturile ei unice și cu referire la un obiect distinct; atitudinile generale se manifestă cu referire la o gamă largă de obiecte și sunt influențate în cea mai mare parte de dispoziția interioară de durată.

Dimensiunile, funcțiiile și componentele și structura atitudinilor

După cei mai mulți autori, după cele mai multe teorii se reliefează trei component principale:

Componenta cognitivă și evaluative; idei sau convingeri privind obiectul atitudinii;

Convingerea reprezintă credința ca un anumit fapt este adevărat, dacă admitem sau nu faptul respectiv; indifferent că, convingerile sunt false sau adevărate acest aspect nu influențează atitudinea; vis a vis de atitudini nu contează gradul în care o convingere reflect realitatea ci modul în care aceasta este văzută, modul în care aceasta este interpretată; convingerile pot fi slabe sau solide, secundare sau primare, avantajoase sau dezavantajoase, ireale sau argumentate; ușurința sau dificultatea cu care o atitudine poate fi schimbată depinde de convingerea pe care se bazează astfel: dacă se bazează pe o convingere argumentată, sau solidă schimbarea ar capăta un character illogic și sar schimba foate greu, dacă se bazează pe convingeri secundare, slabe sau dezavantajoase în acest caz schimbarea capătă un sens și poate fi realizată mul mai ușor și cu un effort mult mai redus.

Componenta afectivă sau emoțională

Se referă la faptul că o emoție poate încărca și susține o anumită idee; orice individ are anumite preferințe, preferă sau dezaprobă, detest anumite personae, situații, obiecte, activități și în funcție de natura acestora pozitivă sau negative se nasc diferite emoții, emoții care determină diferite manifestări comportamentale sau organice.

Putem caracteriza emoțiile ca: positive sau negative; diferite situații, evenimente sau personae predispun individual la comportamente plăcute care ulterior pot adduce beneficii iar altele altele pot predispune individual la iritare, neliniște comportamente dezavantajoase. Superficiale sau intense, cele superficiale sunt slabe, de scurtă durată, pot fi stăpânite ușor iar cele intense in cazul in care sunt negative sunt greu de controlat și pot conduce chiar la panică.

Componenta conativă sau comportamentală

Se referă la tendința de a reacționa sau nu; tendinșa de a reacționa față de un obiect sau un fenomen face parte din atitudine; tendința propriu – zisă face parte nu și acțiunea în sine deoarece atituddinea nu poate fi observată direct.

.

Un subiect important îl constituie legăturile, relațiile dintre aceste trei componente și atitudini; după cum se poate vedea în figura elaborată de Tapia

atitudinea este o variabilă ce intervine între un stimul ( un eveniment, un obiect, o persoană, un fenomen ) și diferite feluri de răspunsuri.

Diferite tipuri de stimuli determină diferite tipuri de atitudini cu implicații affective care se manifestă prin răspunsuri simpatico nervoase, cu implicații cognitive care se manifestă prin răspunsuri perceptuale și cu implicații comportamentale care se observă ca acțiuni deschise.

Viziune asupra atitudinii definite cu trei variabile

La modul general atitudinile au rolul de a constitui legaturi cu lumea exterioara, de a ne ajuta in procesul de raportare la realitate;

Funcțiile atitudinii din prisma raportării individului la societate:

De evaluare a obiectelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare

De adaptare social

De exteriorizare a trăirilor psihice

O altă clasifiacre mai complexă a fost propusă de Daniel Katz:

Funcția instrumentală constând în aceea că, având atitudini formate, oamenii se orientează spre obiectele care conduc la recompense și evită obiectele associate cu sancțiunile negative; oamenii manifesă atitudini positive față de obiecte care le aduc avantaje, care le sunt utile, care le permit să – și satisfacă nevoile și manifestă atitudini negative vis a vis de obiectele care generează frustrări, temeri;

Funcția de apărare a eului, de protejare a imaginii de sine; oamenii manifestă atitudini, la modul general, care le permit să – și protejeze respectful de sine .

Funcția de exprimare a valorilor interiorizate de indivizi; atitudinile le permit indivitilor să – și exteriorizeze valorile; prin aceasta ei obțin mulțumire de sine deoarece se disting de ceilalți.

Funcția de cunoaștere, de structurare a stimulilor din mediul ambiant; atitudinile reprezintă cadre de referință pentru analiza fenomenelor, evenimentelor care se produc în jurul lor, pentru analiza obiectelor, persoanelor din jurul lor.

Schimbarea atitudinilor

Studiul atitudinilor ne – a condus la concluzia că ele sunt dispoziții ce direcționează comportamentul, de cele mai multe ori flexibile și foate variate și totdeauna sunt orientate către un obiect.

Din studiul formării, precum și al dezvoltării lor constatăm ca ele se produc in urma acumulării și integrării continue de conținuturi sociale, de experiențe positive sau negative , referitoare la obiecte fenomemene, personae.

Considerând subiectul din această perspectivă, schimbarea atitudinii este posibilă doar în legătură cu schimbarea obiectului la care se referă, cu schimbarea dispoziției pe care se bazează, depinzând și de efectele pe care le generează.

Atitudinea este un raspuns R, un mod de a areacționa a uni individ față de o situație S de natură internă ( diferte trăiri, contradicții, conflicte ) sau externă ( personae, obiecte, fenomene ) ; astfel se formează cuplul S – R care se condiționează reciproc; reacția, în materie de atitudine este condiționată de caracteristicile unui stimul, situații. Cum stimuli sunt foarte varați și complecși generează reacții atitudinale specific. Concluzionând, putem spune că modul prin care putem înțelege comportamentul social este să analiză caracteristicile stimulilor, răspunsurilor aducătoare de efecte positive sau negative. Această teorie aparține școlii behavioriste, scoală care vede omul ca pe o mașină de răspunsuri. Cu toate acestea, această teorie include și personalitatea oamenilor astfel schimbarea atitudinii este influențată si de caracteristiciile personalității fiecarui individ în parte, deci avem cuplul S – O – R .

Conform modelului lui elaborate de Hovland în procesul de învățare al noilor atitudini sun sențiale cinci variabile:

Modelul Hovland – Janis – Kelly

Atenția, înțelegerea, acceptarea, memorarea și acțiunea.

Din această schema deosebim câteva reguli în schimbarea atitudinilor in condițiile expuneri la diferite mesaje:

Primul pas în schimbarea atitudinală îl constituie captara atenției asupra mesajului, trebuie deci asigurate condițiile optime

Captarea atenției receptorului este necesară , dar nu și suficientă; trebuie ca mesajul să fie înțeles

Ultima fază a procesului de schimbare a atitudinilor este data de acceptarea conținutului respectivului mesaj; pentru aceasta simularea joacă un rol important.

Ultima fază a schimbării atitudinii depinde de un complex de factori.; schmbarea se pruduce cu atât mai ușor cu cât mesajul este mai discrepant; pentru acceptarea unor mesaje discrepante sursa lor trebuie să fie foarte credibilă. În 1986 Michener, DeLamater, Schwartz au elaborate un graphic care explică relația nivelul mesajului – gradul de credibilitate a sursei – schimbarea atitudinală:

Schimbarea atitudinală în funcție de gradul de credibilitate a sursei și de nivelul discrepanței mesajului

În urma acestor explicații se pune întrebarea pec e durată influențează mesajele de la o sursă stabile, cu o mare credibilitate? În urma unor experimente Hovland și Walter au ajuns la concluzia că după o anumită perioadă mesajele provenite de la surse cu o credibilitatea crescută diferă foarte puțin de cele provenite de la o sursă cu o credibilitatea redusă. Acest fapt l – au numit efect de ațipire cauzat de disociera în timp dintre sursă și mesaj și l – au reprezentar printr – un graphic:

Efectul de ațipire

În 1988 Anthony împreună cu colaboratorii săi au elaborat o explicație mai detaliată cu privire la acest effect; au considerat că argumentele se mențin în memorie cu condiția producerii unui declin diferențiat; condițiile producerii efectului de ațipire sunt:

Analiza atentă a argumentelor

Construirea unui indice negative care să stimuleze reactanța

Evaluarea credibilității sursei imediat după construiea acestui indice

Atitudini și comportamente

Cumulul de cerecetări, experimente referitoare la relația dintre atitudini și comportament au dus la concluzia ca in unele situații există o divergență între acestea iar în altele convergență. Influența pe care o poate exercita o atitudine asupra unui comportament depinde de o multitudine de factori, prezența acestora fiind necesaară petru a influența, factori precum:

Contextual situational

Caractersticile persoanei

Calitatea atitudinilor

Contextul situational sau factorii contextuali se referă la faptul ca situația în care un individ se găsește îl influențează foarte mult. Factorii contextuali pot fi norme sociale, roluri sociale, scenarii comportamentale.

Normele sociale specific conduita cea mai potrivită pe care să o adopte indivizii în diferite domenii, conduitele respective fiind determinate de diversitatea interacțiunilor; normele pot fii universal valabile, pot fi diferite de la o cultură la alta, de la o organizație la alta.

Rolurile sociale se referă la atribuțiile, sarcinile, obligațiile pe care le are un individ , o sumă de comportamente determinate de statusul său și de poziția social. Fiecare individ joacă de – a lungul vieții o multitudine de roluri.

Scenariile comportamentale se referă la faptul că pe măsură ce un individ experimentează, pe măsură ce trece prin diferite situații își constituie anumite scenario, scenario care se referă la acte, gesture, vorbe specific fiecărei situații în parte.În unele situații cand aceste scenarii sunt bine configurate, bine fixate determină individul sa nu – și manifeste comportamentul determinat de atitudinile reale.

Caracteristicile persoanei sau anumite trăsături de personalitate; indivizii de deosebesc între ei în materie de atitudini și comportamente. Cele mai importante trăsaturi de acest fel, cu implicații în atitudini sunt automonitorizarea și experiența direct.

Diferențele de automonitorizare; fiecare individ se exteriorizează, într – o măsură mai mare sau mai mica; între aceste exteriorizări diferențele se observă prin modurile de manifestare. La aceste diferențe contribuie și importanța pe care indivizii o alocă imaginii lor publice.Pe de oparte sunt indivizi care se autoverifică după exteriorizare adică analizeaza modul în care sau manifestat pe de altă parte sunt indivizii care se exteriorizează strategic, în funcție de specificul, de cerințele situației.

Experinența direct; Când un individ se confruntă cu o anumită situație, în funcție de consecințele positive sau negative pe care le aduce atitudinea respective acesta o schimbă sau nu.Atitudinile formate în urma experiențelor directe sunt clare concrete, greu de schimbat pe când cele formate indirect sunt predispose schimbării în funcție de rezultat.

Calitatea și caracteristicile atitudinilor ; există atitudini generale referitoare la o multitudine de situații și atitudini specific referitoare la o situație particular. Printre cele mai relevante caracteristici sunt

persistența (atitudinile puternice sunt mai persistente decât cele slabe),

rezistența (atitudinile puternice sunt mai rezistente față de atacurile persuasive în comparație cu cele slabe).

Impactul asupra procesării informației și asupra judecății evaluative (atitudinile puternice au un impact mai mare decât cele slabe) și impactul asupra comportamentului (cu cât atitudinile sunt mai puternice, cu atât rolul lor în determinarea comportamentului este mai accentuat).

Teoria acțiunii gândite propusă de Icek și Martin este foarte influentă și foarte acceptată; cei doi au elaborate o schema care explică modul în care comportamentul este predeterminat de atitudine , schema în centrul căreia se află intenția comportamentală.

Schema acțiunii gândite

Acest model este compus din patru pîrți:

Atitudinea față de un comportament; individul apreciază daca un comportament a fost pozitiv sau negativ

Normele subiective adică modul în care înțelege ce se vrea de la el

Intenția comportamentală adică intenția individul de a – și direcționa comportamentul

Comportamentul reprezintă planul de acțiune, direcția de acțiune.

Teoria acțiuni planificate elaborată tot de Ajzen susține că intenția comportamentală este provocată de atitudine, de comportament și de măsura în care individul crede că – și poate manipula comportamentul. Ultimul factor, manipularea comportamentului este determinată și constă în aprecierea siplității sau dificultății cu care individul consideră că poate săvârii o acțiune.

Schema acțiunii planificate

ATITUDINEA FAȚĂ DE CELĂLALT