Influenta Divortului Asupra Abilitatilor Sociale ale Femeilor

Planul lucrării:

Sinteza lucrării in limba engleză…………………………………….pag.2

Introducere și motivarea temei ………………………………………pag.3

Obiectivele și ipotezele cercetării științifice……………pag.5

Conținut:

Capitolul I. Abilități sociale…………………………………………………….pag.6

I.1. Psihologia comportamentului social…………………………pag.6

I.2. Abilitățile sociale……………………………………………………pag.15

I.3. Importanța abilităților sociale…………………………………..pag.18

Capitolul II. Divorțul………………………………………………………………..pag.22

II.1.Divorțul moartea in viața………………………………………..pag.22

II.2.Sociologia familiei…………………………………………………pag.28

II.3.Divorțul și urmările sale………………………………………….pag.31

II.4.Impactul divorțului asupra psihicului…………………………pag.32

II.5. Viața după divorț………………………………………………….pag.33

Capitolu lII.Metodologia cercetării……………………………………………pag.36

III.1.Eșantion ……………………………………………………………… pag.36

III.2.Metode și tehnici de lucru …………………………………….. pag.36

III.3.Interpretarea rezultatelor ……………………………………… pag.36

Concluzii ……………………………………………………………………………… pag.39

Bibliografie

Anexe

Sinteza lucrării in limba engleză

The subject off this paper is based on the influence of the divorce on the social skills of women. The paper has 3 major chapters, 2 of them are theoretical and the therd is practical.

The first chapter deals with the social skills, explains what is the social behawior, presents the most important social skills and what is the importance of them.

The second chapter deals with the divorce, the deffinition of the divorce, the sociology of the family, there are listed the conseqences of the divorce and their impact on the human psychology.

The third chapter deals with a practical part in wich I made a research abaut this subject.

The objectiv of this research is to underline the conection between marital status and the social skills of the women.

The hypothesis: The assumption is that those women who have been thrue a divorce have fewer social skills.

In my research I included 80 women from Tg-Mures, with age between 20-35. I included them in the experimental lot based on there marital status, those who have been threw a divorce were includede in the experimental group, and those who were maried in the control grup.

I used an evaluation scale of the social skills, and I made a quantity analysis. This scale conteins 20 items, the women had to respond winth Yes or No to the questions.

The interpretation of the results

With this paper I tried to highlight some of the repercutions of the divorce on our society.

The conclusion is that we have to pay more attention to women who hawe been true a divorce and give them more suport to go threw this trauma easyer.

Introducere și motivarea temei

Abilitățile sociale sau interpersonale bine dezvoltate duc la o buna ințelegere cu oamenii. Cu toate acestea, este important să avem in vedere că un om care multumește pe toata lumea și incearcă să trăiască după așteptările celorlați riscă să iși piardă propria identitate. Din punct de vedera psihologic este important să te ințelegi bine cu cei din jur mentinănd o imagine clară despre propria persoană și conștientizând propriile nevoi. Trebuie să ne străduim să avem relații din care toata lumea are de câstigat (de tip Win-Win).

„Mă aștept să trec prin lume o singura dată. Orice bine pe care pot să-l fac, sau orice bunătate pe care o pot arăta aproapelui meu, lasă-mă sa o fac ACUM. Lasă-mă sa nu o neglijez sau să o amân deoarece nu voi mai trece pe această cale înca o data ” – Stephen Grellet.

Acceptarea Celorlalți

Acceptarea celorlalți este necesară pentru a avea bune abilități sociale. Există o mulțime de motive pentru a nu ii accepta pe ceilalți, istoria fiind plină de astfel de exemple.

În general cănd ceilalții nu sunt acceptați, acesta este un indicativ al unei super–generalizări. Caracteristicile membrilor unui grup sunt extrapolate tuturor membrilor grupului. Aceste caracteristici pot fi pozitive sau negative – de multe ori, propriul grup are calități pozitive, iar alte grupuri doar calități negative. Levi–Straus, un sociolog francez are o teorie binară despre acumularea ințelepciunii. Potrivit acestuia ne cunoaștem doar propria cultură sau pe noi inșine cănd intâlnim o altă cultură sau o persoană diferită. Dacă noi ne cunoaștem comparăndu-ne cu alte persoane de ce nu ii acceptăm și pe ceilalți? Motivul este acela că facem judecăți de valoare in funcție de diferențele pe care le observăm. „Sunt mai puternic deci sunt mai bun”. Este important să ințelegem că a fii diferit nu implică in a fi mai bun sau mai rău, ci pur si simplu ești diferit. Anumite diferențe se potrivesc mai bine în anumite situații decăt în altele, dar nu te fac o persoana mai bună sau mai proastă. Persoanele care nu se acceptă așa cum sunt de multe ori fac judecăți de valoare asupra celorlalți pentru a se simți mai bine. Persoanele care acceptă punctele forte și limitările atăt ale lor căt și ale celorlalți, pot forma o echipa care să genereze un anumit răspuns la o situație. Un lider consultativ de la o secție de pompieri poate fi considerat inadecvat, ai nevoie de cineva care să ia comanda, să dea ordine și să facă ceea ce are de făcut. Acceași persoană, folosind acest stil in negocieri foarte sensibile este de asemenea inadecvat, nu pentru că este o persoana „rea” ci pentru că stilul său este inadecvat situației. Aici Inteligența Emoțională iși arată eficiența. Shakespeare a spus : „Fiecare este o oglindă pentru celălalt, în care se vede pe sine insuși.” Ar trebui să invățăm să ne vedem pe noi inșine în alte persoane. Așa invățăm să-i acceptăm pe ceilalți și pe noi inșine și să ne folosim talentul și abilitățile pentru a face față situației, fără a-i judeca pe alții, sau pe noi, ci incercând să avem atitudinea potrivită pentru a rezolva situația.

Am ales această tema deoarece consider că pentru o buna dezvoltare a noastra trebuie să ne integrăm bine in sociatate și pentru asta trebuie să avem abilități sociale bine dezvoltate. Am dorit să văd influența divorțului asupra acestor abilități.

Obiectivele și ipotezele cercetării științifice

1. Obiectivul cercetării

Evidențierea legăturii dintre statutul marital al femeilor și abilitățile lor sociale.

2. Ipoteza

Se presupune că femeile care au trecut printr-un divorț au abilitățile sociale mai slabe decât cele căsătorite.

Cap.I. Abilitățile sociale

I.1.Psihologia comportamentului social

Ce este comportamentul social? Pentru a intelege mai bine trebuie să pornim de la definiția dată de autor mulțimilor: “Mulțimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de naționalitate, profesie sau sex, indiferent de imprejurări care ii adună impreună”. Pornind de la această definiție se poate intui cu ușurinta concepția lui Gustave Le Bon despre comportamentul mulțimilor pentru ca o astfel de reuniune cât se poate de eterogenă nu va fi foarte greu de stăpânit și dirijat. Gustave Le  Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin apariția in 1895 a lucrării “Psihologia mulțimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunț de tip cauzal stimul – contagiune. Într-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea conștientă dispare formându-se un “suflet colectiv” ce prezintă trăsături distincte. În aceste condiții se poate pune problema caracteristicilor unei astfel de mulțimi de vreme ce ea este alcătuita din mai mulți indivizi care iși pierd in mare măsură conștiința de sine. Membrii unei astfel de comunități se supun Legii unității mentale a mulțimilor, care spune că toți indivizii din grup au tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și incep să se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv. O astfel de mulțime are câteva caracteristici care o definesc. În primul rând intre mebrii care o alcătuiesc are loc o uniformizare a reacțiilor (Legea uniformizării acțiunilor). Membrii grupului au un sentiment de siguranță in interiorul maselor. Masele după cum spune Gustave Le Bon sun impulsive versatile și iritabile. Cu alte cuvinte masele pot trece într-un moment de la o stare, o emoție la una total opusă fără a avea vreo explicație foarte pertinentă pentru aceasta, iar prin faptul că sunt impulsive se poate explica și atitudinea lor profund irascibilă. De asemenea masele sunt foarte credule datorită faptului că anumite sentimente le pot fi foarte ușor induse. Aceasta caracteristica este valabilă atât in cazul maselor mari de oameni căt și in cazul celor alcătuite dintr-un numar mai mic de indivizi, deoarece nu este nevoie de un număr mare de oameni intr-un grup pentru că faptele reale să fie inlocuite în conștiința grupului respectiv de halucinații, reprezentări care să se potrivescă cu sistemul grupului. Sentimentele mulțimilor sunt foarte simple și nu de multe ori exagerate. Violența unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul individual. Astfel grupul este intolerant autoritar și de cele mai multe ori conservator în convingerile sale; autoritarismul și intoleranța având grade diferite în funcție de rasă, religie, sex etc. Nu in ultimul rănd moralitatea mulțimilor este in general redusă. Cu toate acestea mulțimile sunt capabile să facă și acte de sacrificiu, mai mari decât cele pe care le-ar putea face un individ izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivității și al  sentimentului de siguranța pe care il dă grupul. Din cele pe care le-am menționat in paragrafele anterioare putem trage concluzia că din punctul de vedere al lui Gustave le Bon maselele sunt o formă de organizare sociala care suportă foarte multe critici, iar pe cea mai mare și cea mai importanta le-o aduce el insuși. În momentul in care masele au puterea intervine haosul din cauza dezorganizării interioare pe care ele insele sunt clădite. Cu toate că nu putem critica punctul de vedere al acestui autor putem totuși să facem câteva observații cu privire la cele pe care le afirmă. Trebuie să spunem in primul rând că definiția pe care o dă Gustave Le Bon mulțimilor este mult prea generală și de aici se pot ivi multe probleme, pentru că o mulțime nu poate fi constituită doar din indivizi care se aseamănă in principal prin scopul comun pe care il au și diferă din punct de vedere al convingerilor politică, sex, rasă, religie. Putem oferi un exemplu in sprijinul afirmației că definiția lui Le Bon este incompletă. Să luăm drept caz de lucru o mișcarea ecologistă de luptă impotriva poluării cu deșeuri radioactive rezultate din procesele de fusiune nucleară ce au loc la centrala nucleara de la Cernavodă. Membrii acestei organizații deși diferiți au un scop comun: militeză pentru inchiderea centralei nucleare pentru că ea polueazel grupul este intolerant autoritar și de cele mai multe ori conservator în convingerile sale; autoritarismul și intoleranța având grade diferite în funcție de rasă, religie, sex etc. Nu in ultimul rănd moralitatea mulțimilor este in general redusă. Cu toate acestea mulțimile sunt capabile să facă și acte de sacrificiu, mai mari decât cele pe care le-ar putea face un individ izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivității și al  sentimentului de siguranța pe care il dă grupul. Din cele pe care le-am menționat in paragrafele anterioare putem trage concluzia că din punctul de vedere al lui Gustave le Bon maselele sunt o formă de organizare sociala care suportă foarte multe critici, iar pe cea mai mare și cea mai importanta le-o aduce el insuși. În momentul in care masele au puterea intervine haosul din cauza dezorganizării interioare pe care ele insele sunt clădite. Cu toate că nu putem critica punctul de vedere al acestui autor putem totuși să facem câteva observații cu privire la cele pe care le afirmă. Trebuie să spunem in primul rând că definiția pe care o dă Gustave Le Bon mulțimilor este mult prea generală și de aici se pot ivi multe probleme, pentru că o mulțime nu poate fi constituită doar din indivizi care se aseamănă in principal prin scopul comun pe care il au și diferă din punct de vedere al convingerilor politică, sex, rasă, religie. Putem oferi un exemplu in sprijinul afirmației că definiția lui Le Bon este incompletă. Să luăm drept caz de lucru o mișcarea ecologistă de luptă impotriva poluării cu deșeuri radioactive rezultate din procesele de fusiune nucleară ce au loc la centrala nucleara de la Cernavodă. Membrii acestei organizații deși diferiți au un scop comun: militeză pentru inchiderea centralei nucleare pentru că ea poluează mediul. Există insă un grup de câțiva indivizi care deși sunt membrii activi in aceastâ organizație ei au un scop ascuns și anume să inchidă centrala nu pentru că poluează ci pentru că exploatarea minieră din localitatea X de unde se extrage uraniul ii amenință că s-a găsit un nou zăcământ pe pășunile care le aparțin, motiv pentru care ei vor fi deposedați. Ei vor să inchidă centrala nucleara penru că astfel nu vor mai fi desproprietăriți și nu din considerente ecologice.

În concluzie criteriul scopului comun este incomplet în definiția dată pentu că înt-o masă de oameni unii pot avea scopuri diferite insă cel mai important toți au motivații diferite.

De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform căruia un lider carismatic poate determina masele să acționeze hipnotic, ignorăndu-și astfel propriile convingeri. Este adevărat că din varii motive intr-o masă de oameni fiecare individ se comportă diferit decât ar face-o in mod izolat, dar este greu de crezut că un om poate fi manipulat fără ca el să mai fie răspunzător de acțiunile sale. Acțiunile fiecăruia dintre oameni poartă in permanență amprenta individualității și a propriului sistem de reprezentare, a convingerilor și a credințelor personale. În conformitate cu cele descrise anterior, urmărind sistemul lui Gustave Le Bon, situația electorală din turul doi al alegerilor prezidențiale din Romănia ar fi trebuit să difere de cele care au fost inregistrate oficial. În al doilea tur de scrutin liderul carismatic Corneliu Vadim Tudor și-a amplificat toate trăsăturile de caracter pe care trebuie să le aibă un conducător de mase (calitățile liderului vor fi expuse mai tărziu pe parcursul prezentei lucrări), motiv pentru care ar fi trebuit să atragă un numar mult mai mare de elector decât cel inregistrat la finele scrutinului. De aici putem trage următoarele concluzii teoria despre hipnotizarea maselor este parțial adevărată, masele pot fi controlate, într-adevăr, dar nu până la nivelul de hipnoză pe care il afirmă Le Bon. Cu toate acestea nu trebuie să trecem cu vederea importanța și valoarea lucrării “Psihologia mulțimilor” a lui Gustave Le Bon care pune piatra de temelie în explicarea comportamentului social. O perspectivă diferită asupra copmprtamentului social ne este oferită de către Herbert Blumer (1900 – 1972) care transformă contagiunea mentală despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentală. În acest sens el propune o nouă teorie: Teoria reacțiilor circulare.

Aplicând modelul lui Blumer la realitatea inconjurătoare putem oferi un caz pentru a exemplifica mai bine teoria autorului. Să presupunem că la un moment dat intr-o rezervă de spital se găsesc mai multi pacienți internați, dintre acestia unul dintre ei urmează a suportă o intervenție chirurgicală peste un scurt timp. Acest pacient este liniștit in ceea ce privește reușita operației pentru că medicul în cauză îi inspiră incredere, cu toate acestea el discută cu colegii de rezervă cu privire la practicile medicale. Unul dintre ceilalți pacienți ii mărturisește că este neliniștit de faptul că medicii nu mai sunt atenți așa cum obișnuiau să fie, oferindu-i căteva exemple de neatenție a cadrelor medicale. Din acest motiv pacientul care urmează să fie operat se impacientează și ii comunică interlocutorului sau neliniștea sa. Astfel ambii și-au schimbat comportamentle unul in funcție de celălalt. Extrapolând, putem spune că pe același principiu intervin și schimbările de comportament in cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interacționează  și astfel iși schimbă permanent reacțiile unul in funcție de celălalt, odată făcuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observată de către ceilalți și pentru că ineracțiunea nu incetează la nivelul grupului ceilalți iși vor adapta, la răndul lor comportamentele.

Deci se poate trage concluzia că acest fenomen de contagiune comportamentală este un fenomen ciclic. În aceste condiții putem afirma că intr-un grup este aproape imposibil să determinăm cu exactitate comportamentele fiecărui individ ca urmare a permanentelor schimbări la care se supune acesta.

 În “Comportamentul colectiv” [1969] Herbert Blumer face o primă și importanța dihotomie intre mulțime și mișcări sociale, clasificându-le pe fiecare. Blumer găsește că există cinci feluri de mulțimi în funcție de alcătuirea lor ele putând fi: intâmplătaore (spontane și cu grad de participare redus), convenționale (organizate cu un scop precis), expresive (cu o puternică exprimare a emoțiilor), active (participare numeroasă cu caracte actv ridicat) și protestatare (caracter convenționalizat și scop precis). La rândul lor mișcările sociale sunt de mai multe tipuri: regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societății), reforimiste (propun o nouă societate), revoluționare (schimbarea radicală a societății) și utopice (schimbarea radicală a societății, dar fără un plan car). Aceasta a grupurilor intre mulțimi și mișcări sociale este importanta prin diferențele care au loc intre acestea două. De pildă mulțimile au in centrul lor individul și relațiile pe care acesta le are cu semenii săi din mulțime, pe cănd intr-o mișcare socială societatea este in centrul ecuatței iar indivizii sunt importanți prin prisma relației lor cu aceasta. Ca și Le Bon, Blumer nu reușește să facă o descriere completă a comportamentului colectiv, lăsând câteva aspecte ale problemei nelămurite. În primul rănd autorul nu explică in mod clar ce ii determină pe indivizi să se alăture unii altora în comunități (fie ele mulțimi sau mișcări sociale). De asemenea nu se acordă importanța necesară liderului de grup și calităților sale care il propulseză în această poziție.

O altă perspectivă, total diferită, asupra comportamentului social este oferită de către Ralph Turner in lucrarea cu numele “Comportamentul colectiv” [1957]. Există după părerea sa o continuitate intre comportamentul de grup  și cel colectiv. Această continuitate este dată de normă, interesând numai modalitatea în care ia naștere această norma. De aceea această teorie poartă in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergenței normei. Astfel se renunța definitiv la cele enunțate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii crează în permanență norme noi și se ghidează dupa ele. Normele, la răndul lor, pot fi schibate pentru că ele izvorăsc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate. Se poate observa faptul  că Turner nu operează nici un fel de diferențiere intre comportamentul de grup și cel colectiv, sigura diferență fiind constituită de emergența acestor norme. Se poate spune că intr-un grup normele preexistă fiecărui individ in parte, ele fiid create anterior, iar intr-o masă mai mare de oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea mulțimile au după părerea autorului o improtanță sporită in determinarea comportamentului social. Un rol important se acordă liderului care in cazul grupului  are un comportament carismatic, după un model administrativ, iar in cazul maselor mari, a colectivităților el are un comprtament partizan. Nu este lipsit de importanță să precizăm faptul că intr-un colectiv mărit exista un subgrup de unde emerg aceste norme care mai apoi sunt insușite de restul membrilor, astfel acțiunile lor fiind justificate prin incadrarea in normele respective. Aplicând teoria normei emergente după modelul propus de Turner unor cazuri practice comportamentul social se poate explica în felul urmator. În cazul unui grup de indivizi există norme prestabilite pe care toți le cunosc și le respectă deși nu se poate stabili cu precizie când au fost stabilite aceste norme. Două persoane merg să cineze la un restaurant select. Bărbatul va intra primul în restaurant, va oferi un loc la masă doamnei va cere meniurile, amândoi respectănd toate regulile pe care le presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Amândoi respectă normele grupului respectiv, pentru că le cunosc, deși nu pot să precizeze clar cine sau când a inventat aceste norme. Astfel comportamentul lor social s-a schibat in funcție de normele unui grup. Aceeași explicație poate fi dată si in cazul unui coportament colectiv al indivizilor in grupuri mai mari. Toată lumea scandează lozinci la un miting de protest cu un scop, cu toate acestea unui singur individ îi va fi greu să explice de ce a ales să folosească o anumita lozincă și nu alta. Teoria normei emergente aplicată comportamentului colectiv ne poate lămuri astfel. Există in cadrul acelui miting un grup de agitatori care are un lider, acesta va ști in fiecare moment in funcție de starea mulțimii ce sloganuri să lanseze impreună cu apropiații săi. Aceste sloganuri vor fi adoptate imediat și de câtre ceilalți participanți la miting. Deci constatăm că, comportamentul social s-a schimbat in funcție de unele norme care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei și adoptate de către fiecare. Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearcă să explice comportamentul social porninid de la mulțimile de indivizi. Astfel mulțimile capătă un statut de entitate independenta de voința maselor. În 1962 James Devies lansează o nouă abordare a comportamentului social prin care autorul dorește să destrame falsul mit al mulțimilor și să explice exact rolul acestora. În acest scop el concepe o noup teorie Teoria curbei in J sau Teoria convergenței.

În toate societățile poate apărea o deprivare absolută, ceea ce este o urmare clară a inegalității indivizilor, insă se poate observa și o deprivare relativă atunci când individul constată că există o disonanța intre cele meritate și cele obținute. Această diferențierea este cauzatoare de tensiuni motiv pentru care pot apărea conflicte. Davis pornește de la ideea că indivizii iși stabilesc așteptări legate de satisfacerea trebuințelor personale. În cazul in care intre satistacerea trebuințelor și posibilitățile de realizare a acestora este o diferență apare o tensiune care genereaza frustrare, care la răndul său poate genera agresivitate. Legătura intre frustrare și agresivitate este clară ele sunt intr-o relație de directproporționalitate:  cu căt frustrarea este mai mare cu atăt agrasivitatea (sau riscul apariției ei) este mai mare.În funcție de această relație frustrare – agresivitate indivizii se pot găsi in trei situații: cănd nu-și pot realiza trebuințele personale (situație caracteristică societăților arhaice), când trebuințele se pot realiza dar lipsesc posibilitățile de infăptuire a acestor lucruri (situație caracteristică societăților moderne) și când cresc atât nevoile căt și modalitățile de realizare a lor. În toate aceste cazuri frustrarea este prezentă iar indivizii iși canalizează energiile și eforturile pentru a elemina tensiunile acumulate. De cele mai multe ori ei se asociază în mișcări sociale și astfel ei adoptă un comportament social care este rezultatul canalizării forțelor tuturor de luptă impotriva cauzei producătoare de frustrări. Trebuie să precizăm că există anumite  variabile care pot potența această legătură intre frustrare și violență cum ar fi: mediul de viață (familia se impotriveste satisfacerii trebuințelor), tradiția culturală (anumite norme culturale sunt împotriva indeplinirii nevoilor), sistemul politic (o anumită doctrină politică poate îndeplini individul de la realizarea dezideratelor sale). După cum am obișnuit vom aplica modelul lui Davies de explicare a comportamentului socialal unui exemplu pentru a putea analiza această teorie. Conform acestui model de teorie explicația comportamentului social al celor implicați in Revoluția română din decembrie 1989 poste fi explicată in felul următor. Mai mulți oameni care erau impiedicați în principal de către sistemul politic și apoi de către condiții particulare și-au canalizat eforturile pentru a inlătura factorul care gera tensiunea (sistemul politic comunist). Din toate cele descrise anterior putem să observăm faptul că in toate teoriile care explică intr-un fel sau altul comportamentul social există cel puțin o parte comună și anume faptul că in general grupurile de indivizi, mulțimea, societatea urmărește in comportamentul său un anumit tip de acțiuni pe care le intâlnește la un conducător al ei. Un bun lider este mai mereu urmat de către mase datorită imaginii sale care inspiră siguranța și putere. Este deci important să stabilim care sunt acele calități care il face pe un simplu membru al unei comunități un lider convingător pentru că de el depinde in mare măsura comportamentul social al celorlalți. Revenim la teoria de tipul stimul contagiune mintală a lui Gustave Le Bon care vorbește despre un bun lider. Trebuie deci să punctăm câteva din caracteristicile pe care le dă autorul unui bun conducător al mulțimilor. Acest conducător trebuie să aibe  puterea de a hipnotiza masele astfel incât acestea să-l urmeze orbește, el trebuie să se bucure de un prestigiu larg, să respecte   normele pe care oamenii le prețuiesc cel mai mult, să fie violent in limbaj, să aibe un mesaj simplu, clar și mai ales constant și nu in ultimul rând să fie defăimător dar să nu folosească violența fizică. Întorcându-ne la exemplul pe care  l-am dat în momentul în care exlicăm nașterea comportamentului social din punctul de vedere al lui Gustave Le Bon trebuie să spunem că trăsăturile de mai sus se regăsesc toate in comportamentul liderului Corneliu Vadim Tudor. În primul rănd s-ar părea că reușește să hipnotizeze masele, se bucură de prestigiul de a fi un bun creștin, crede in domnia legii, este un justițiar, are un limbaj violent, discursul său a fost unul defăimător, nu a folosit violența  și a avut un mesaj constant. Cu toate că in turul doi al alegerilor el și-a potențat toate aceste calităti nu a reușit să hipnotizeze mult mai multe mase ceea ce ne duce cu găndul la faptul teoria lui Le Bon despre mulțimi suferă de câteva carențe. Deci liderul are un rol hotărâtor in determinarea comportamentului social, el putând accelera procesele care au loc in cadrul mulțimilor prin prezența si exemplul său. Serge Moscovici introduce in tema liderului și a relației sale cu comportamentul social un nou termen: autoritate carismatică. În lucrarea “Psihologia sociala sau mașina de fabricat zei” [1994], dă explicația autorității carismatice ca fiind o dominație mai puțin prin intermediul  unei trăsături fizice și mai mult printr-o forță care izvorăște din interior. Este interesant faptul că in sens tradițional cuvăntul “carismă” se referă la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducătorii cu carisma devin obiectul adorației maselor. Totuși carisma se bazează mai mult pe credința maselor și mai puțin pe talentele personale ale unui individ anume. Relațiile pe care masele le intrețin cu conducătorul lor sunt foarte personale, sunt relații subiective bazate pe o iluzie de reciprocitate. Este interesat de aflat cum ia naștere un astfel de conducător. Circumstanțele sunt foarte dramatice, atunci când are loc o rupturâ socialâ majorâ, cănd oamenii sunt descumpăniți și consideră că totul in jurul lor se năruie ei caută in mod inconștient un astfel de reprezentant care să le dea siguranța că situația se va remedia. Liderul carismatic operează la nivelul societății cu noțiuni antagonice. El seduce masele prin nostalgia trecutului dulce, dar amintește mereu de tragismul situației prezente;  el este în aceleași timp superior tuturor celorlalți dar și asemenea lor. Curios este faptul că dacă o persoană obișnuită ar emite același tip de mesaj, masele s-ar comporta total diferit, reușind să sesizeze falsitatea lui, cu toate aceste ele nu reușesc să privească in profunzima sa atunci când mesajul le ese prezentat de către o persoana cu carismă. Așadar rolul carismei liderului este decisiv în influențarea comportamentului maselor.

Ca o concluzie a acestui capitol trebuie să afirmăm faptul că un comportament social ia naștere ca urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relaționa in permanență cu ceilalți și că, comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile indivizilor ce alcătuiesc un grup.

II.2. Abilitățile sociale

Deși societatea își propune și trebuie să pregătească tinerii pentru „viață“, lipsește aproape în totalitate educația pentru viața privată, iar formarea și dezvoltarea unor abilități sociale se realizează doar în mod aleator.

Termenul de abilitate circumscrie ansamblul de competențe care se actualizează în comportamente eficiente și care în general sunt rezultatul unei învățări, favorizate eventual de dispoziții și aptitudini înnăscute.

Dacă în vorbirea curentă termenul de abilitate este sinonim cu cel de aptitudine, capacitate, sensul operațional se referă la activități dobândite, ce permit realizarea cu mare precizie, rapiditate, facilitate, eficiență cantitativă și calitativă, cu un consum redus de energie nervoasă și psihică a unor activități.

În contextul educațional se face deosebire între abilitățile de bază, ce constituie condițiile de trecere la achiziții ulterioare mai complexe, abilitățile speciale, diferențiate pentru fiecare palier de vârstă și activitate, și abilitățile de nivel superior, competențe foarte generale aplicabile în principiu unei mari diversități de probleme.

Abilitățile de bază, numite altădată cele trei chei ale cunoștințelor (cei trei R – reading, writing, arithmetic – ai anglo-saxonilor) adică abilitățile de lectură, scriere și calcul, își păstrează valoarea lor fundamentală, dar nu mai sunt suficiente în societatea contemporană. Acestora li se adaugă astăzi în mod justificat alfabetizarea informatică și alfabetizarea mediatică. Datorită însemnătății deosebite a componentei afective în dezvoltarea individului, mai mulți autori susțin teza abilităților cognitiv-afective de bază ce reunesc: plasticitatea mentală, curiozitatea spirituală, capacitatea de a identifica și rezolva probleme, creativitatea, capacitatea de a lucra în grup, capacitatea de a rezista la tensiuni, de a rezolva conflictele, de a lua decizii, de a comunica etc.

Pentru fiecare palier de vârstă și activitate se formează în afară de abilitățile de bază și abilitățile speciale. Dintre acestea un rol foarte important îl au abilitățile implicate în comportamentul acceptat social, legat de rolurile și statusurile sociale, dar și de comportamentul în grupurile mici în relațiile oficiale, în cele familiale etc.

Abilitățile sociale devin din ce în ce mai importante pentru că ele reprezintă o condiție a reușitelor atât în plan profesional, cât și personal. Oamenii de succes rezolvă problemele comune în așa fel încât relația cu cealaltă persoană să nu fie periclitată. Problemele relaționale o dată rezolvate nu reapar în alte situații. Caracteristicile personale prealabile sunt destinse și flexibile și nu cad prea ușor în capcanele prejudecăților. Aceste persoane percep clar și interpretează eficient comportamentul celorlalți. Abilitățile sociale garantează astfel eficiența în domeniul relațiilor interpersonale, al comunicării, al rezolvării situațiilor conflictuale, al luării deciziilor etc.

Importanța dezvoltării abilităților sociale a dus la conturarea unor programe și a unor metode și tehnici adecvate, din care am selecționat câteva mai cunoscute:

Programul AWARE, elaborat de Elardo și Cooper (1977), vizează dezvoltarea unor deprinderi sociale punând accent mai ales pe încrederea în sine și respectul față de ceilalți.

Metodele și tehnicile folosite sunt mai ales cele de creare a unor situații-problemă, prelucrate prin joc de rol, analizate apoi și dezbătute în grupuri mici. Se au în vedere dezvoltarea capacității empatice, a toleranței și înțelegerii față de ceilalți și față de diferențele existente între indivizi, iar în final formarea și consolidarea abilităților de soluționare a problemelor interpersonale.

Programul „Human Development“ (Bessel, 1972) are în vedere atât trăirea care facilitează dezvoltarea personalității, maturizarea, cât și dezvoltarea capacității de a soluționa problemele. Programul urmărește cunoașterea de sine, conștientizarea propriilor aptitudini și formarea deprinderilor necesare interacțiunilor sociale.

Programul „DUSO“ elaborat de Dinkmager (1970) vizează conștientizarea de către individ a faptului că scopurile, sentimentele și comportamentele sunt în relație dinamică și exersarea exprimării în mod liber și sincer a sentimentelor, scopurilor și comportamentului.

Un posibil curriculum de dezvoltare a abilităților sociale, la studenții militari

Formarea abilităților sociale presupune atât învățare socială, dar mai ales o pregătire practică adecvată. „Dacă nu se pune accentul pe abilități,

este puțin probabil să apară o modificare semnificativă în comportament în urma instruirii“ [4].

Pornind de la premisa că modelele și tehnicile tradiționale, formele clasice, nu sunt suficiente pentru un curriculum de dezvoltare a abilităților sociale la studenții militari, am selectat din literatura de specialitate câteva modalități adecvate vârstei și activităților acestora.

Imitarea modelului. Cea mai rapidă modalitate de învățare a unui comportament se realizează prin observarea celuilalt. Imitarea este cea mai veche și cea mai eficientă formă de învățare. Esențial este să se ofere modelul adecvat, care poate deveni un mijloc eficient și relativ ușor în dezvoltarea abilităților interpersonale.

Tehnicile de învățare și modelare a comportamentului. Practica educativă atestă faptul că aprecierea pozitivă a persoanei în timpul sau în urma unei acțiuni duce la reapariția ei în comportament.

Exercițiile sau experiențele structurate. Exercițiul structurat reprezintă „o intervenție a conducătorului de grup care conține o serie de reguli și prevederi de comportament specific“ [5]. Efectul exercițiului structurat este evidențiat în procesul de învățare desfășurat la cele trei niveluri ale personalității: afectiv, cognitiv și comportamental. Pentru obținerea efectului dorit este foarte importantă discuția din finalul exercițiului (prelucrarea verbală).

Tehnicile de tip brainstorming. Specific tehnicilor acestora este să se aducă cât mai multe idei încă neevaluate. Aceste tehnici pun accentul pe gândirea divergentă și exclud critica timpurie a alternativelor găsite. Pe lângă aportul adus la soluționarea problemei, au un rol deosebit în crearea și păstrarea unei atmosfere pozitive de lucru.

Tematica programului poate varia în funcție de numeroși factori: baza teoretică, obiectivele propuse, specificul grupului, pregătirea anterioară etc. Ar putea fi incluse următoarele teme principale: Cunoaștere și relaxare; Dezvoltarea autoaprecierii; Comunicarea; Cooperarea;

Interacțiuni fete și băieți; Soluționarea constructivă a conflictelor etc.

Având în vedere atât importanța abilităților sociale în realizarea personală și profesională a individului, cât și noile posibilități este indicat să se completeze lacunele activității instructiv-educative cu aceste activități, care reprezintă totodată și o sursă de diversificare a metodelor educative.

I.3.Importanța abilităților sociale

Abilitățile sociale sunt unele dintre cele mai importante aptitudini pe care le putem avea. Aceasta deoarece suntem "animale sociale", iar lipsa abilităților pe acest plan poate duce la o viață singuratică, contribuind, mai departe, la o stare acută de anxietate și depresie. Abilitățile excelente in acest domeniu te pot ajuta să intâlnești persoane interesante, să obții postul dorit, să progresezi in carieră și să iți menții relațiile. Din fericire, ca orice altă aptitudine, strategiile și tehnicile sociale se pot invața. Un lucru imbucurător, dacă știi că nu "stai" foarte bine la acest domeniu…

Cele mai importante aptitudini sociale sunt:

1. Abilitatea de a fi relaxată sau de a păstra un nivel tolerabil al anxietății, in orice situație socială. Indiferent de cât de bine te descurci in situațiile sociale, dacă esti prea agitată sau nervoasă, nu te vei putea face foarte bine ințeleasa, iar capacitatea de ascultare iți va fi și ea afectată. În plus, chipul și intregul tău corp vor transmite un singur mesaj și anume că nu ești in apele tale. Din această cauză, va fi dificil să construiești un raport cu ceilalți.

2. Abilitatea de a asculta, inclusiv aceea de a le arăta celor din jur faptul că îi asculți. Este extrem de important pentru interlocutori să știe că sunt ascultați și că ceea ce spun are impact. În acest scop, poți apela la astfel de strategii:

 Rostește lucruri care denotă că asculți, cum ar fi: "Adevărat?", "Da?", "Așa.." etc.

 Reacționează la ceea ce auzi și construiește conversația mai departe: "Deci ai fost la ședintă? Ce s-a întâmplat?".

 Pe parcursul conversației, fă referiri la comentariile altora: "Așa cum ai afirmat anterior…", "După cum spuneați mai devreme…" etc.

 În timp ce interlocutorul vorbește, adoptă o mai mare rigiditate in postură, menține contactul vizual și acordă atenție discuției.

3. Abilitatea de a manifesta empatie și interes

Anxietatea socială este generată, în mare parte și de faptul că ești în permanență conștient de stresul care te macină. Poți evita situațiile stânjenitoare dacă iți concentrezi foarte mult atenția asupra altcuiva. Fascinația (chiar dacă, in prima fază, este forțată și impusă) manifestată față de conversația unei persoane te va ajuta să te simți mult mai confortabil și il va ajuta și pe cel care discută să se simtă interesant.

4. Abilitatea – naturală sau invățată – de a construi un raport sau o relație. Raportul este o stare de ințelegere sau de apropiere care apare in cadrul unei interacțiuni sociale bune. Practic, datorită relației care se creează, arăți că "Sunt la fel ca tine, ne intelegem unul pe celălalt." Acest raport se creează la un nivel subconștient și atunci când se produce, limbajul verbal și non-verbal, pattern-urile de vorbire și alte aspecte ale comunicării se sincronizează excelent. Deși este un proces pe care nu il conștientizăm, putem face unele eforturi conștiente care să incurajeze intemeierea unei relații:

Postura corpului, atitudinea și mișcările trebuie gândite mai mult, astfel incăt să fie adecvate in orice situație.

Trebuie acordată mai multă atenție limbajului și stilului de a vorbi, inclusiv frecvenței, volumului, tonului și cuvintelor folosite.

Incearcă să ii induci interlocutorului ideea că este ascultat.

5. Abilitatea de a ști cum, când și cât de mult să discuți despre propria persoană.

A vorbi despre tine prea mult și prea devreme in cadrul relației poate fi un motiv de descurajare pentru orice persoană implicată în conversație. Tocmai de aceea, la inceput este important să deschizi discuții "mărunte", despre obiecte și oameni care nu au caracter personal pentru vreuna dintre părți sau să schimbi păreri si perspective personale într-un mod echilibrat, echidistant și fără pasiune.

O dată ce conversația și relația in sine evoluează, dezvăluirea unor detalii și fapte personale (inițial, de mică importanță și care nu presupun implicare emoțională)duce la intărirea relației și la o mai bună cunoaștere.

6. Abilitatea de a menține un contact vizual adecvat

Este esențial și un semn de politețe să privești in ochii celor pe care îi asculți sau cărora le vorbești. În caz contrar, mesajul transmis este unul negativ. Astfel, le arăți că:

Ii ignori.

Nu ești demnă de incredere.

Nu iți face plăcere să ii privești.

Acest lucru nu inseamnă că trebuie să iți privești insistent partenerii de discuție, deoarece acest lucru are efectul contrar celui sperat și anume că ești supărată pe ei și dorești să arăți acest lucru. Bineințeles, contactul vizual – importanța, insistența, durata acestuia etc. – variază in funcție de diferite culturi.

Acum, "inarmată" cu aceste reguli care nu au pretenția de a fi exhaustive, poți construi relații bazate pe incredere și o mai bună cunoaștere a persoanelor care te inconjoară in diferite situații. Aptitudinile tale sociale vor suferi imbunătățiri majore și se vor dovedi utile in orice demers pe care il intreprinzi.

Capitolul II. Divorțul

II.1.Divorțul moartea in viața

a) Divorțul definit drept cădere din har. Problema divorțului dintre șoti nu a constituit la noi, până in prezent, o preocupare speciala de teologie morală, fiind mai mult un subiect de drept bisericesc. Nedesfacerea căsătoriei, privita dintr-o perspectiva care exclude un caracter strict utilitar, atârnând de legea iubirii, nu e un simplu preconcepție evanghelică, pe care Biserica să-l transforme intr-o normă juridică, ci un principiu care depașește formalismul legii, pentru a pătrunde in zona Impărătiei lui Dumnezeu. După cum se știe, singura exceptie admisa in Evanghelie pentru desfacerea căsătoriei este "păcatul adulterului". Prin urmare, adulterul este menționat ca o dovadă a faptului că nu a fost realizată căsătoria, ca legea Imparatiei lui Dumnezeu nu a fost implinita. Dragostea și adulterul se exclud reciproc, de aceea și Taina Căsătoriei e incompatibilș cu infidelitatea conjugală. Temeiul iubirii este credinta. Biserica nu "dezleagă" căsătoria, de vreme ce comuniunea in iubire nici nu există, fie că nu a avut niciodata loc, fie că nu mai are loc. Biserica constată căderea din har a unor soți ce s-au căsătorit.

Adulterul distruge esența tainică a căsatoriei, el devine semnul evident al faptului că din căsătorie a dispărut iubirea, că viața conjugala și-a piedut sfințenia. Intrucât iubirea dintre soți este materia Tainei Căsătoriei, intr-o novelă a Impăratului Iustinian se afirma că "o căsătorie nu este reală decât prin iubire" . "Divortul nu este decât o constatare a absenței, a dispariției, a distrugerii iubirii și prin urmare simpla declarație a neexistentei căsătoriei". Dar aceasta afirmație nu contrazice ideea nedesfacerii căsătoriei, asa cum este conceputa in Ortodoxie.

Viața crestină este o realitate teandrică, ea are un aspect divin, dar totodata are și un aspect omenesc, social-religios, intrucât se afla aici pe pământ. Elementul organizatoric comun sau elementul juridic propriuzis nu lipsește cu desăvârsire din normele religioase și etice, care reglementeză existența și activitatea Bisericii. Măntuitorul n-a inzestrat Biserica cu norme de drept, dar nici n-a exclus omenescul din buna rânduiala ce trebuie observată in viața creștină. Dreptul nu intră in conținutul specific al Revelatiei nou-testamentare, insă o oarecare prezență a normei de natură juridica aflăm și in religia creștina, chiar de când ea este organizata in chip social. Numai in sensul conformității cu norma canonică, păcatul adulterului, la care se refera Mântuitorul la Matci XIX, 9, devine "un caz de divorț", in ințelesul juridic actual al cuvântului. Astfel, nici legea bisericească sau canonică nu trebuie desconsiderată, abrogarea ei sub pretextul că iubirea trebuie să se infăptuiască de la sine, ar constitui și acest lucru o ipocrizie. Ceea ce dobândim din lucrarea harului e, desigur, mai presus decât ceea ce primim prin dispozitia legii. Dar pentru aceasta, o realitate superioară nu trebuie să nimicească una inferioara. Pe aceasta linie, Biserica Ortodoxa și-a stabilit atitudinea sa canonică față de divorț: "Legătura de căsătorie intre două persoane incheiată legal se poate desface numai prin moarte sau printr-un astfel de motiv care prin sine insuși este mai puternic decât ideea Bisericii despre indisolubilitatea căsătoriei și care distruge baza ei morală și religioasă și care, de asemenea, este moarte, numai ca in alta formă". Adulterul este moartea morală. Prin acest păcat, căsătoria intră in disoluția ei interioara. In suportarea poverii pe care i-o procura partea ce a comis sperjurul, soțul nevinovat ajunge in situatia de a indura un adevarat martiriu, devenind o victimă a unei căsătorii nefericite. Deți adesea mai putin remarcate, căsătoria nefericită prezintă ți alte victime, tot atât de grave: copiii care suferă și a căror educație e mai mult decăt compromisă.

b) Eforturi necesare in vederea salvării căsătoriei de la divorț. La apariția creștinismului, in viața socială greco-romana, in căsătorie domnea imoralitatea. Legile matrimoniale erau departe de statutul etic al convietuirii cinștite și astfel divoțtul era, in toate privintele, la discreția soților. Numai influența morală a Bisericii creștine a putut pune stavila opiniei denaturate privitoare la căsătorie, proclamând indisolubilitatea legăturii dintre soți, după norma etemă a vietii spirituale Divorțul este o soluție extremă. In afara ordinii divine, conviețuirea impreună a bărbatului cu femeia, in condițiile arătate mai inainte, are, de cele mai multe ori, neajunsurile ei, asupra cărora nimeni nu poate inchide ochii. Ele pot fi inlăturate, dar numai printr-o influență și intervenție morală. Chiar in cazul trădării prin adulter de către un soț a destinului conjugal comun, celălalt soț nu are numai decăt datoria de a face ruptura launtrică dintre ei atât de mare incăt să ajungă până la consumarea tragediei. Dimpotrivă, obligația lui morala este de a aștepta intoarcerea prin pocăință a soțului sperjur. Este trist, fără indoială, că o femeie nevinovată să fie condamnată a ispăsi intr-o văduvie anticipată greșeli care nu sunt ale sale. Dar suferința acestei femei, care va evita insă orice complicitate cu bărbatul căzut, este o jertfă care asigură viitorul căminului, fericirea și linisșea generală. Inainte de orice tentativă de divorț, soțul care a rămas nevinovat se cuvine să fie aplecat spre iertarea celui vinovat.

In precizarea naturii și a sensului iertării in viața morală, invățatura ortodoxă nu rămâne la simpla condamnare a răului, ci ea duce până la capăt ideea nimicirii lui. Nu poți scăpa de tirania exemplului dat de semenul care ți-a făcut o nedreptate decăt zdrobind insăși puterea răului care a ajuns până la tine, indepărtând din inima ta tot resentimentul față de persoana in cauza. Venirea in lume a Măntuitorului a pus intr-o noua lumină valoarea omului și a deschis un drum nou pentru nimicirea răului, drum care constă intr-o răspundere vie a omului pentru semenul sau, mai ales când acesta este un soț, intr-o dorință aprinsă pentru salvarea sufletului lui, cu orice preț ar fi plătită. Iubirea face ca iertarea să nu fie o simplă trecere cu vederea și o nesocotire a greșelii pe care a săvârșit-o un soț, ci să fie o iertare creatoare. Păcatul se opune harului și dragostei deopotrivă. La temelia desfiintării lui, impreună cu puterea cunoașterii tainelor sfinte, se află nimicirea egocentrismului. Dumnezeu comunică harul iertării acolo unde este prezentă iubirea. (Din “Adevarul și frumusețea căsătoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan)

c) Motive de divorț acceptate de Biserica. Motivele de divorț admise de legile de stat si cele admise de legile bisericești s-au deosebit și se deosebesc și ca număr si după greutatea pe care le-o acordă o legislație sau alta. Numărul acestor motive a fost foarte mare și uneori s-a mers la specificarea in amănunt a motivelor de divorț, atitudinea prin legile de stat, cât si prin cele bisericești.

Legislatia Bisericii ca și practica vieții bisericești n-a stabilit niciodata o listă determinata sau precisă de motive de divorț. Ea s-a orientat in aprecierea motivelor de divorț in primul rând dupa normele sale cu caracter religios și apoi după normele stabilite de Stat in diverse epoci, pentru admiterea divorțului.

Mai intii, Biserica a admis divorțul pentru un singur motiv și anume pentru acela pe care il socoteste ca atare și Mintuitorul insusi: și anume adulterul. In cazul acestuia, despărțirea căsătoriei nu intimpina nici un fel de greutate sau impotrivire din partea autorității bisericesti. In cazul altor motive insă, care puteau fi oricit de grave, Biserica s-a impotrivit intotdeauna divorțului, ținând la trăinicia căsătoriei, după cuvintul Domnului că : «ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul să nu despartă» și după cunoscutele rostiri ale Sf. Ap. Pavel : «legâtu-te-ai cu femeia, nu căuta despărtirea» și apoi: «celor căsștoriti, nu eu, ci Dumnezeu le poruncește: femeia să nu se despartă de bărbat»

Cu toate acestea, Biserica având misiunea ducerii la indeplinire a scopului său și având și puterea de a rândui astfel de mijloace sau norme prin care ori să serveacă mai bine statornicirea unei bune rinduieli in viața Bisericii, ori să evite tulburarea și păgubirea acesteia, a găsit necesar ca și in materie de divorț poate stabili o serie de norme noi in scopul de a evita unele consecinte grave in cazul menținerii căsătoriilor care nu-și mai pot atinge scopul și care primejduiesc de-a dreptul atât viața fizică, cât și cea morală și religioasă a soților, a unei familii, sau chiar a mai multor familii, influentând in chip negativ și societatea bisericească pe o raza destul de intinsă. De aceea pornind de la constatarea că divorțul se admite de către Mintuitorul numai pentru un act grav care a fost asimilat in efectele sale cu moartea morală și socotind că mai există și multe acte care pot provoca moartea morală a unuia dintre soți, precum și unele care pot provoca moartea religioasă, iar altele moartea civilă a unuia dintre soți, cu efectele lor negative asupra intregii familii și asupra obstei bisericești in genere, pe cale practică ca și prin anumite hotăriri, unele originare chiar din epoca apostolică, s-a admis pronunțarea divorțului bisericesc pentru mai multe categorii de motive asimilate cu moartea, adică socotite ca ele produc efecte asemanatoare cu moartea fizică, deși nu identice cu aceasta și ca precum prin aceea incetează legătura căsătoriei, tot așa și acestea pot impune in unele cazuri incetărea legăturii matrimoniale.

Urmărind acest mod de a privi lucrurile, motivele de divorț admise de Biserica pot fi grupate in urmatoarele patru categorii: motive care provoacă moartea religioasă; motive care provoacă moartea morală; motive care provoacă moartea fizică partială; și motive care provoaca moartea civilă.

Motivele din prima categorie, adică acelea care provoacă moartea religioasă sunt urmatoarele: apostazia, erezia și ținerea la botez a propriului fiu.

Motivele care provoacă moartea morală sunt urmatoarele: alienația incurabilă, crima, avortul, atentatul la viața soțului, osânda gravă din partea duhovnicului care se dă pentru păcate foarte grele, cum sunt cele strigătoare la cer, adulterul, boala venerică, silirea la acte imorale, refuzul conviețuirii conjugale și părăsirea domiciliului.

Motivele care provoacă moartea fizică parțiala sunt : neputința indeplinirii indatoririlor conjugale sau impotența, boala gravă incurabilă și contagioasa (lepra etc.).

Motivele mai importante care provoaca moartea civila sunt: declararea unui soț ca dispărut, anularea unei căsătorii prin hotărire judecatorească, călugărirea și alegerea de episcop.

Pentru aprecierea motivelor de divorț și pentru admiterea lor și deci pentru pronunțarea divorțului in viața de stat au competenta instantele judecătoresti. In țara noastră această competență o au judecătoriile și tribunalele județene.

In Biserica noastră, de la incetarea competenței istantelor bisericești pentru chestiuni matrimoniale, desfacerea legăturii de taină sau divorțul bisericesc se pronunță prin hotararea episcopului eparhiot, pe baza cererii celor interesați, insoțită de actul doveditor al obținerii divorțului civil, in conformitate cu art. 90 lit. 1 din Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe Romane din 1949.

In legatură cu modul in care se pronunță divorțul și cu formele care trebuiesc indeplinite pentru obținerea lui, s-a pus mai demult in discuție necesitatea revenirii la unele rânduieli care au fost abandonate pe nesimțite și in speță necesitatea revenirii la pronunțarea divorțului printr-un act al episcopului care să insemneze de fapt dezlegarea legăturii de taină dintre persoanele care cer să fie despărțite, pentru că fără o astfel de dezlegare, divorțul bisericesc nu are decăt caracterul unei ingăduințe sau toleranțe a sepaăarii conjugale a celor ce divorțează, iar nicidecum caracterul de act prin care căsătoria existenta anterior in chip deplin și legal și religios incetează sămai existe de la data pronuntării divorțului.

(Dreptul Canonic Ortodox)

Divorțul este atunci cănd un bărbăt și o femeie decid că nu mai pot trăi impreună și doresc să nu mai fie căsătoriți. Ei sunt de acord să semneze anumite hărtii legale care ii fac să fie și le dă posibilitatea să se insoare cu altcineva, dacă ei doresc asta.

Deși pare simplu, nu este deloc ușor pentru un bărbăt și o femeie să decidă să pună capăt unei căsătorii. Adeseori, inainte de a se decide să divorțeze, ei vor petrece timp indelungat incercând să iși rezolve problemele. Uneori insă nu reusesc să rezolve toate problemele și decid că cea mai bună soluție este divorțul. Uneori ambii părinti doresc să divorțeze, alteori numai unul dintre ei dorește acest lucru. De obicei, ambii părinti sunt dezamăgiți că mariajul lor nu poate să mai dureze, chiar și atunci cănd unul dintre părinti dorește divorțul mai mult decât celălalt.

Mulți copii nu doresc ca părintii lor să divorțeze. Alții pot avea sentimente amestecate in legatură cu divorțul, mai ales dacă știu că părinții lor nu erau fericiți impreună. Alți copii se pot simti ușurați cănd părinții lor divorțează, in special dacă intre părinții lor au avut loc multe certuri pe parcursul căsătoriei.

Este foarte important pentru copii să ințeleagă faptul că dacă ppărinții lor divorțează unul de altul, ei nu vor divorța de copiii lor. Mulți copii cred că dacă părinții lor divorțează, aceasta inseamnă că mamele și tații lor vor dori să ii părăsească și pe ei.

De obicei copilul unui cuplu divorțat trăiește majoritatea timpului numai cu un singur părinte. Insă celalălt părinte, cel ce traiește altundeva, este și rămâne mama sau tatăl acelui copil – pentru totdeauna. Aceasta nu se va schimba niciodata.

II.2.Sociologia familiei

Problematica pe care o comportă constituirea familiei este complexă cuprinzând deopotrivă, factori sociali, economici, biologici, psihologici si juridici. Instituție juridică și în aceeași măsură, un grup social fundamental pentru indivizi și societate, familia este puternic legată de căsătorie.

La baza constituirii familiei (la majoritatea popoarelor) se afla actul căsătoriei, considerat de toți specialiștii ca reprezentând

"evenimentul demografic cel mai puternic, influențat de factori sociali, juridici, culturali, psihologici si morali.

Din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă uniunea liber consimțita dintre un bărbat si o femeie, încheiata cu respectarea dispozițiilor legale, cu scopul întemeierii unei familii.

In tara noastră, scopul încheierii căsătoriei îl constituie in mod explicit întemeierea unei familii. In sprijinul acestui principiu vin si reglementările stipulate în Codul familiei cu privire la căsătorie și familie. Pentru sociologi și demografi căsătoria marchează începutul primei secvențe a ,,ciclului de viață familială", ea influențând evenimente demografice de maximă importanță, cum ar fi fertilitatea și natalitatea, Viața desfășurată de indivizi in cadrul instituționalizat al familiei cuprinde doua aspecte esențiale : o latura biologică constantă, rămasă in forma aproape neschimbată de-a lungul timpului și care constă în procrearea și creșterea copiilor și o latură sociala, veșnic schimbătoare, reprezentând morala, educația, economia, aspectele juridice și psihice.

În amplul și documentatul studiu despre primitivi, Nicolae Petrescu apreciază căsătoria drept un act de natura civila și religioasă ce comportă o mulțime de aspecte printre care: evoluția socială a popoarelor, multitudinea tradițiilor, obiceiurilor, moravurilor, toate determinând o mare diversitate a tipurilor în care se realizează căsătoria. La popoarele primitive, căsătoria având un pronunțat caracter juridic, poate fi constituită prin: cumpărarea soției, prin unirea preferențiala a partenerilor și prin răpire.

Pentru popoarele primitive, căsătoria își are sorgintea in familie (Westermarck), adevărată viața conjugală începând după ce are loc nașterea unui copil, care marchează definitivarea actului nupțial. Unele obiceiuri ce țin de căsătorie, de formele in care ea poate fi încheiată, se perpetuează în istoria familiei și a societății, ceea ce face ca pe trepte evoluate de dezvoltare (secolele XIX si XX) să mai putem întâlni căsătoria prin răpirea soției. La multe popoare, căsătoria este condiționată de avere, de dreptul părinților asupra copiilor, de prejudecăți si diferențieri sociale, ceea ce duce la o situație de înjosire a femeii la considerarea ei drept mijloc de sporire a bunurilor soțului.

Căsătoria și familia cunosc o evoluție în timp, asupra lor punându-și amprenta transformările din viata economică și socială, moravurile, tradițiile, obiceiurile. Putem spune că între căsătorie și familie, pe de o parte si viata socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are loc un permanent proces de influențare, de condiționare, de ajustare. La nivelul vieții de familie, in relațiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeași esență și profunzime ca cele din viata sociala si, mai ales, nu se instaurează automat. Schimbările petrecute in modelele familiale sunt și rezultatul acțiunii convergente a unor factori culturali, psihologici, juridici, morali.

În această ordine de idei, trebuie menționat și faptul că familia nu se manifestă pasiv in raport cu schimbările din societate, nu se limitează doar la înregistrarea lor si la modificarea corespunzătoare a structurii si funcțiilor sale. Familia are și un rol activ in aceste transformări, manifestându-se ca grup, ca agent transformator in raport cu societatea.

Ideea studiului familiei prin prisma schimbărilor societății globale, a rolului ei de activare si influențare a unor structuri sociale este pusă in evidența de autori cunoscuți ai domeniului, care apreciază : ,,Familia nu se raportează pasiv la schimbările petrecute în societate, înregistrând doar aceste schimbări si modificându-se ca răspuns mai mult sau mai puțin mecanic la acesta. Familia fiind, intr-un fel sau altul, un adevărat ,,laborator" al vieții sociale se manifestă ca un agent activ transformator, atât prin membrii săi, cât și prin sine ca grup.

Factorii care influențează elementele definitorii ale familiei sunt: economici, sociali, morali, juridici, ei reglementând si orientând constituirea familiei, încheierea căsătoriei, relațiile dintre soți, relațiile părinți – copii, ansamblul vieții de familie.

Reglementările juridice care au însoțit familia de-a lungul istoriei s-au concentrat mai ales asupra actului căsătoriei. Asupra formelor de căsătorie s-au făcut numeroase studii, puține fiind însă cele care surprind în mod corespunzător corespondența dintre acestea și factorii economici, sociali, morali, existenți pe diferite trepte de dezvoltare a societății. Formele familiei după unii autori sunt: poligamia, poliandria și monogamia, iar din punctul de vedere al descendenței, exista familii matronimice și patronimice. Alți autori absolutizează forma monogama a familiei, neglijând tipurile variate întâlnite in diverse societăți și culturi.

În această ordine de idei, menționăm poziția lui Westermarck, care definește familia ca ,,o uniune mai mult sau mai puțin durabilă între mascul si femelă, uniune care durează pe timpul actului reproducerii și nașterii progeniturii".

Istoria mai veche și chiar recentă ne oferă exemple de căsătorii poliandre, în care deci soția are mai mulți soți, sau de familii poligine. Cu toate deosebirile de opinii ale specialiștilor și în ciuda formelor variate de căsătorii prezente în lume, există un consens în ceea ce privește rolul căsătoriei în societate.

Fără îndoială, căsătoria poate fi apreciată ca un instrument principal și dinamic de creare a grupurilor familiale, a comunităților umane și, prin aceasta, un temei al permanenței existenței umane.

Istoria familiei a relevat faptul ca structura si organizarea acestei forme de comunitate umană depinde, în buna parte, de căsătorie. Formele istorice ale căsătoriei sunt monogamia și poligamia Poligamia apare, fie sub forma poligamiei propriu-zise, adică căsătoria unui bărbat cu câteva femei, fie sub forma poliandriei, adică căsătoria unei femei cu câțiva bărbați.

După reputatul antropolog G. P. Murdock, poligamia apare frecvent în societățile studiate de el. Astfel, el consemnează apariția monogamiei in 43 de societăți cunoscute etnologilor, poligamia in 193, iar poliandria in doua. Specialiștii iau in considerare si alte criterii, cum ar fi aria de alegere a spațiului. Potrivit acestui criteriu, întâlnim căsătorii endogamice, adică încheiate în cadrul colectivității proprii mai largi si căsătorii exogamice, încheiate din necesitate intre parteneri care fac parte din grupuri diferite.

După aceste considerații teoretice cu caracter general, să revenim la legislația din țara noastră pentru a desprinde unele concluzii necesare înțelegerii căsătoriei ca instanță socială si juridică. Fără a intra in detalii de ordin juridic, considerăm oportun să facem câteva precizări ce decurg din legislația căsătoriei și ale căror consecințe asupra vieții partenerilor, a grupului familial in ansamblu, sunt evidente.

In virtutea acestui principiu, căsătoria se poate încheia numai în fața autorității de stat sau în cazuri excepționale, in fata unor persoane ce sunt investite să înlocuiască autoritatea de stat (comandantul unor nave etc.). În ceea ce privește caracterul civil, menționăm dublul caracter al căsătoriei: laic și religios, cu amendamentul că valoare și efecte juridice au doar căsătoriile încheiate în fața autorității de stat.

II.3.Divorțul și urmările sale

In zilele noastre, divorțul este, din păcate, un fenomen foarte des intălnit in multe cupluri. Am chiar senzația că nu luam atăt de in serios, pe căt ar trebui, un lucru grav ce poate avea repercusiuni pe termen lung.

"In urma divorțului care s-a intamplat cu 4 ani in urma urăsc toți bărbații, chiar le vorbesc și urăt, am incercat mereu să mă controlez, dar greșesc mereu, in rest sunt o fată normală și mă port normal cu toata lumea’.

Reapropierea de bărbat

"Un pas deja l-ați făcut și anume, ați conștientizat că nu este normal să vă purtați urăt cu toți bărbații și mai ales, să vă incărcați sufletul cu un sentiment atăt de greu ca ‚ura'. Este de apreciat efortul dvs de a vă controla in relație cu bărbații. Ar fi bine să vă gândiți la momentul in care atitudinea dvs. față de sexul opus a fost una pozitiva. Găndiți-vă la momentele în care ați descoperit partea frumoasă a unui bărbat. Acordați-i fostului soț mai putina atenție, mai puțin din găndurile dvs. El nu mai face parte din viața dumneavoastră, considerați că merită statutul de a fi termen de comparație pentru ceilalți bărbați? Faceți o listă cu toți bărbații pe care ii apreciați, îi respectați – din copilarie pănâ in prezent (părinți, rude, profesori, personalități publice, actori, prieteni). Nu va fi ușor să intocmiți această listă, dar vă va ajuta să inlăturați ideea că 'toți sunt la fel'. Faceți o listă cu dezavantajele pe care le aveți din cauza atitudinii pe care o aveți față de sexul opus și avantajele pe care le-ați putea avea dacă ați avea o atitudine pozitivă, ratională față de acesta! Merită să simtiți ura față de bărbati? Schimbarea atitudinii se realizează treptat și este bazata pe gândurile noastre. Dacă veți reuși să nu îi mai puneți pe toți bărbații în aceeași categorie cu fostul soț, să acceptați ideea că fiecare bărbat are calităti și defecte, veți mai face un pas important. Dacă nu reușiți singură, consultați un specialist. Au trecut 4 ani, meritați să vă umpleți sufletul cu sentimente nobile !",

II.4.Impactul divorțului asupra psihicului

Psihologul arată că divorțul apare în urma unor nemulțumiri la nivelul cuplului. Decizia de a divorța de partener nu este una ușoară. Momentul divorțului declanșează neliniște, tensiune, frământare pentru femeie. Chiar dacă separarea este soluția cea mai bună, totuși acest moment nu are un impact pozitiv asupra femeii. Este un moment destul de greu, dar nu imposibil de depășit. Depinde foarte mult de condițiile in care se intamplă separarea: acordul/dezacordul părților, durata relației, factorii externi, „investițiile" fiecărui partener (materiale, sentimentale, așteptări, etc.).

Posibile repercusiuni

dificultăți în acceptarea acestui moment

trăirea unor emoții negative ca: vinovăție, neliniște, tristete, panică, uneori chiar depresie, anxietate;

blocarea în acest moment

lipsa energiei, a resurselor de a păși mai departe;

transformarea divorțului intr-o catastrofă. Este un moment greu, dar nu este cel mai rău lucru care se putea intampla;

dificutăți de angajare intr-o noua relație;

modificarea atitudinii față de sexul opus.

Dacă te găndești să divorțezi…

discută cu partenerul încă o dată problema. Priviți lucrurile din toate punctele de vedere. Analizați impreună soluțiile posibile;

fă tot ceea ce ține de tine pentru a crea confort in relație. Dacă ai făcut tot ceea ce a ținut de tine și lucrurile nu se imbunătățesc, separarea poate fi o soluție;

dacă separarea este soluția găsită inseamnă că este o soluție potrivită pentru acel moment;

divoțtul nu trebuie privit ca un final trist. El poate constitui punctul de plecare pentru un inceput sănătos.

Divorțul nu este ceva cu care ne permitem să ne jucam. Dar dacă totuși este inevitabil, incearcă să il privești ca pe un nou inceput, ca pentru o nouă șansă pe care ți-o dai pentru a fi fericită.

II.5. Viata dupa divort

După ce ani de zile ai trăit alături de o persoană, ideea de a incepe o nouă viață alături de o altă, poate fi foarte greu de acceptat. Ai refuzat tot timpul să crezi că vei fi pusă in aceasta situație. Din păcate, a fi din nou singură nu este deloc usor. Multe femei nu iși imagineză viața alături de un alt bărbat, in afară de cel căruia i-au jurat iubire până la moarte. Majoritatea se tem să iși refacă viața și mai ales, să isi reinceapă viața sexuală după o căsătorie eșuată. Cel mai important lucru pentru o femeie divorțată este să realizeze faptul că, pentru a te rupe de trecut, nu iți trebuie un plan bine pus la punct, ci doar să ințelegi că bărbații sunt diferiți. Majoritatea femeilor divorțate cred că au un handicap sau un defect major care le pune in inferioritate in fața bărbaților. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care viața sexuală are de suferit. Sunt insă și femei divorțate care simt nevoia să iși revină indiferent dacă vor avea de suferit sau nu. Însă cele mai multe dintre persoanele care au trecut printr-un divorț nu reușesc să iși revină o perioadă lungă de timp. Depresia, anxietatea și libidoul scăzut sunt doar câteva dintre stările prin care trec femeile divorțate. Aceste femei acceptă foarte greu o nouă întălnire, precum și să cunoască persoane noi. Când știu că este momentul potrivit? Cât de repede trebuie să intâlnesc pe altcineva? Iată doar două dintre întrebările pe care și le pun femeile singure. Nu există un răspuns standard la aceste intrebări. Răspunsul este simplu: în momentul în care ești pregătită, in momentul in care simți. Decizia de a te intălni cu un alt bărbat iți aparține in totalitate. Nimeni nu iți va putea spune când să te intâlnești și cu cine. După divorț, femeile se "refac" mult mai greu decăt bărbații. Se simt foarte singure și au nevoie de o anumită perioadă de timp să iși revină. Multe iși revin abia după ce se simt din nou atractive și incep să iasă cu alte persoane.

Evident, aceste reguli nu se aplică la toate femeile divorțate. Există persoane care, deși au trecut printr-un divorț, știu să treacă cu ușurință peste acest moment. În cele mai multe cazuri insă, puține dintre ele incearcă să readucă pasiunea in viața lor.

Sunt multe metode eficiente prin care poți reaprinde focul in viața ta sexuală și poți incepe să trăiești din nou. Greșeala majoră pe care femeile ar trebui să o evite este să facă sex cu fostul soț.

Dacă nu mai exista nimic intre voi, cu adevărat și nu mai poate fi vorba despre niciun sentiment, de preferat ar fi să eviți această variantă, desi este prima la care te găndești in momentul in care te simți singură.

Acum, după ce te-ai despărțit de fostul soț și fiecare a luat-o pe un alt drum, a venit momentul să te gândești și la viața ta intimă.

Pentru început, nu trebuie să te gândești la nimic din ceea ce s-a intamplat în fosta relație. Nu trebuie să iți fie teamă să te intâlnești cu alte persoane, doar pentru că ai divorțat.

Găndețte-te că sunt multe femei care au trecut prin căsnicii eșuate. Pregătește-te fizic și psihic pentru o nouă viața și canalizeaza-ți energia mai ales spre viața sexuală. Și cum in orice experiență inceputul este cel mai greu, tot ce trebuie să faci ca să iți revii este să urmezi câteva reguli simple.

Internetul iți poate aduce o intălnire pe zi, incearca să profiți de asta. Nu este nimic rușinos in a face acest lucru, mai ales că ai de unde alege. Efortul nu este foarte mare, mai ales că, dacă nu iți place, totul se poate rezuma doar la un schimb de replici;

 Nu trebuie să iți fie teamă să te intâlnești cu persoane mai tinere. Dacă te simți atrasă de o persoană mai tânără decât tine, nu refuza să te intalnești cu ea;

Fă-ți noi prieteni, pentru că s-ar putea să te ajute mai mult decât crezi. Acest lucru nu inseamnă că trebuie să renunți la cei pe care ii ai deja, însă nu se știe niciodată pe cine poți cunoaște prin intermediul prietenilor noi;

Descoperă-ți noi pasiuni – aceasta este o modalitate foarte bună de a cunoaște persoane noi. Nu contează că mergi singură la teatru sau la film, important este să ieși din casă !;

Mergi la cât mai multe "prime intălniri" – nu trebuie să ai așteptări de la prima intâlnire, dar nici să iți faci griji în cazul în care există si o a doua. Iesi, simte-te bine fără să fii stresată. Sfat: incearcă să cunoști cel puțin 10 persoane diferite, după care decide cine merită și o a doua șansă!

Cap.III. Metodologia cercetării

III.1. Eșantion

La această cercetare au participat 80 de femei cu varsta cuprinsa intre 20-35 de ani. Includerea acestora in lotul experimental s-a realizat in funcție de statutul marital al acestora. Astfel, in lotul experimental au fost incluse femeile care au trecut printr-un divorț. iar in lotul de control femeile căsătorite. Aceste femei au fost alese aleator din Tg-Mures.

III.2. Metode și tehnici de lucru

A fost folosită o Scala de Evaluare a abilităților sociale pentru a face o analiza cantitativa. Scala conține 20 de itemi. Fiecare item este o afirmație, iar subiectul trebuie să răspundă cu DA sau Nu dacă i se potrivește afirmația. Există un etalon in care este trecut raspunsul corect, prin insumarea numarului de itemi cu răspunsurile corect vom afla un scor al testului. Acest scor il vom raporta la etalon.

III.3.Interpretarea rezultatelor

În prima fază au fost analizate datele obținute în urma evaluării celor două loturi cu Testul abilităților sociale. Rezultatele au fost interpretate cu ajutorul programului SPSS, calculându-se testul t pentru eșantioane independente. Rezultatele sunt sistematizate în următoarele tabele și în histogramele 1 și 2.

După cum se observă, există diferențe semnificative între cele două loturi investigate, valoarea t fiind semnificativă la p < 0.01.

Media femeilor căsătorite este superioară celor divorțate, aspect ce denotă un nivel mai ridicat al abilităților sociale în cazul femeilor căsătorite.

Histograma 1 Valorile lotului 1 la Testul de abilități sociale

Histograma 2 Valorile lotului 2 la Testul de abilități sociale

Concluzii:

Abilitățile sociale și beneficiile acestora nu pot fi negate. Unele dintre motivele pentru care suntem atât de intoleranți față de ceilalți și față de noi se datorează a două credinte eronate: Prima este aceea că există o cale dreapta. Cel mai adesea, calea cea dreapta este calea mea pe care am păsit dintodeauna sau calea acceptată în general. În mod ironic, progresele pe care le facem derivă din atitudinile anterioara. Ceea ce este acceptat azi ca fiind adevarată cale, a fost calea cea greșită in trecut. Moda este un prim exemplu in acest sens. A doua credintă eronată este aceea că trebuie sa fim buni la toate lucrurile și intotdeauna să fim potriviți tuturor situațiilor. Fiecare are diferite talente, abilități și indemnări și are o experiență diferită care a modelat aceste abilități. Cu toate că suntem foarte mândrii de talentele noastre și acestea fac parte din propria identitate, suntem foarte duri cu noi inșine când nu avem o anumită abilitate care ne impiedică să avem rezultate bune intr-un anumit domeniu. Perfecționismul este o atitudine foarte dură. Ar trebui să ne acceptăm așa cum suntem, cu aptitudinile și limitarile noastre și in același fel ar trebui să ne comportăm și cu ceilalți. Decât să judecăm cine e bun și cine nu , ar fi mai bine să ne intrebăm: „Cum putem să ne unim forțele astfel incât să răspundem adecvat provocărilor pe care pe intălnim?”. Divorțul este o problematică a societății nostre dar nu se pune accent pe urmăriele acetui fenomen asupra femeilor și necesitatea acestora de a se reintegra in societate.

Lucrarea de față a incercat să evidentieze anumite aspecte din aceasta problematică și repercursiunile divorțului asupra femeilor și a societății nostre.

Bibliografie:

1. Voinea M.,(1993) Sociologia Familiei, București

2. Chelcea,S., (1998), “Memorie socială și identiatate naționala”, Bucuresti, Editura INI

3.Chelcea,S.,(2001) “Psihologie socială”, Bucuresti, Facultatea de comunicare și relații publice “David Ogilvy”

4. Le Bon, G., (1996), “Psihologia mlutimilor”, Filipești, Ed.Ante XX Press

5. Moscovici, S., (1994), “Psihologia socială sau mașina de fabricat zei”, Ed. Polirom, Iași

6. Neculau,A.,(1996), “Psihologie socială”, Ed.Polirom, Iași

7. Cosmovici, A., Iacob, L.,(1998)-„Psihologia sociala”, Ed.Polirom, Iași

8. Neculau, A. (coordonator) (2003)- „Manual de psihologie socială”, Ed. Polirom

9. Radu, I., Iluț, P., Matei,L.,(1994) „Curs de Psihologie Socială”, Ed. Exe

10. Mitrofan, I. (1989), “Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie”. Ed. Științifică si enciclopedică, Bucuresti

11. Mitrofan, I. Mitrofan, N., (1994), “Elemente de psihologie a cuplului”, Ed.Sansa, Bucuresti

12. Mitrofan, I., Ciuperca, C. (1997), “Psihologia relațiilor dintre sexe”, Ed. Alternativa, Bucuresti.

13.Mitrona,I., Vasile, P., (2001) “Terapii de familie”, Editura SPER, București.

14. Celosd, F., Andre, C. (2003) Cum să te iubești pe tine, Bucuresti, Editura Trei

www.desprecopii.ro

www.e-referat.ro

Anexe:

ABILITATEA SOCIALĂ

Stare civilă

DA NU

Interpretate test

Pentru fiecare răspuns correct se acorda 1 punct.

Dacă subiectul a obtinut doar 12 puncte (sau mai puțin) foarte probabil că nu este o persoana sociabilă.

Cu un scor de 13-14 puncte se incadrează in caregoria persoanelor acceptate de colegi și cunoscuți.

Dacă scorul se ridică la 15-16 puncte persoana are reale disponibilități de relaționare cu ceilalți. Este o persoana agreată, sociabilă.

Comentare test

Nu – chiar dacă sunteți in centrul atenției celorlalți –ceea ce se intamplă totuși rar, este bine să faceti abstracție de acest lucru pentru a putea să reacționeze spontan, firesc așa cum v-ați obișnuit.

Nu- Povestind mereu despre preocupările dvs, s-ar putea să vă plictisiți prietenii și ….să rămânți fără ei

Nu- Este necesar uneori să fiti distanți, dar dacă într-o situație sau alta sunteți tentați să va manifestați spontan, nu vă autocenzurați.

Nu- În conversațiile de zi cu zi oamneii se abat mereu de la riguarea logicii.Nu trebuie neapărat să le reprosăm acest lucru dacă nu vrem ca altă dată să fim evitați. O anumită îngăduință consolidează bunele relații dintre oameni.

Nu- De obicei, incercarea de a-i impresiona pe ceilalți are consecinte negative. Cu greu suportăm superioritatea interlocutorilor. Mai ales când este afișat ostentativ.

Da- Aceasta arată că vă interesează respective persoană. Este flatant pentru ea. Multi oameni insă se jenează să recunoască faptul că nu au reținut numele personanelor de teamă de a nu fi catalogați ca ‘oameni distrați’.

Nu- O glumă civilizată nu constituie dovada lipsei de respect. A nu admite să ți se facă niciodată vreo gluma echivalează cu respingerea relațiilor umane și chiar cu….contrariul inteligenței.

Da- Respectful de sine impune acest lucru

Nu- Dacă poți da replica ințeleptă este foarte bine, dar nu trebuie să faci eforturi deosebite, să te obsedeze acest lucru. Cel mai bine să fii tu insuți in orice imprejurare.

Nu- A te compara totdeauna cu și ceilalți inseamna a fi ‘om de paie’. Nu-I deloc măgulitor.

Nu- Trebuie să ne ajutăm prietenii fără să ne gândim la rasplată.

Nu-Vezi argumentația anterioară.

Da- Cănd ii ajuți pe ceilalți, te împlinești spiritual, când primești, adesea sărăcești. Mai ales dacă nu ți se oferă ajutorul cu delicatețe.

Da- Vezi argumentația de la nr.11

Nu-Fii intodeauna tu însuți.

Nu-Relațiile umane presupun generozitate: să-i lăsăm și pe alții să traiască ‘momentul lor de glorie’.

Nu- Este foarte bine să dorești că aceia ce-ți sunt apropiați să obțină performanțe de excepție, dar insistența supără. Nu oricine poate ‘ieși din pielea lui’.

Nu-Ar fi artificial, fals. Un răs forțat, exagerat rănește ca și un zămbet disprețuitor.

Nu- Franchețea are farmecul ei, denotă respect de sine și față de ceilalți.

Da-În problemele mărunte poți ceda, chiar dacă ai dreptate: numai prostia rămâne neînduplecată.

=== Comentare test ===

Comentare test

Nu – chiar daca sunteti in centrul atentiei celorlalti –ceea ce se intampla totusi rar, este bine sa faceti abstractie de acest lucru pentru a putea sa reactioanti spontan, firesc asa cum v-ati obisnuit.

Nu- Povestind mereu despre preocuparile dvs, s-ar putea sa va plictisiti prietenii si ….sa ramanti fara ei

Nu- Este necesar uneori sa fiti distanti, dar daca intr-o situatie sau alta sunteti tentati sa va manifestati spontan, nu va autocenzurati.

Nu- In conversatiile de zi cu zi oamneii se abat mereu de la riguarea logicii.Nu trebuie neaparat sa le reprosam acest lucru daca nu vrem ca alta data sa fim evitati. O anumita ingaduinta consolideaza bunele relatii dintre oameni.

Nu- De obicei, incercarea de a-I impresiona pe ceilalti are consecinte negative. Cu greu suportam superioritatea interlocutorilor. Mai ales cand este afisat ostentativ.

Da- Aceasta arata ca va intereseaza respective persoana. Este flatant pentru ea. Multi oameni insa se jeneaza sa recunoasca faptul ca nu au retinut numele personanelor de teama de a nu fi catalogati ca ‘oameni distrati’.

Nu- O gluma civilizata nu constituie dovada lipsei de respect. A nu admite sa ti se faca niciodata vreo gluma echivaleaza cu respingerea relatiilor umane si chiar cu….contrariul inteligentei.

Da- Respectful de sine impune acest lucru

Nu- Daca poti da replica intelepte este foarte bine, darn u trebuie sa facieforturi deosebite, sa te obsedeze acest lucru. Cel mai bines a fii tu insuti in orice imprejurare.

Nu- A te compara totdeauna ca si ceilalti inseamna a fi ‘om de paie’. Nu-I deloc magulitor.

Nu- Trebuie san e ajutam prietenii fara san e gandim la rasplata.

Nu-Vezi argumentatia anterioara.

Da- Cand ii ajuti pe ceilalti, te implinesti spiritual, cand primesti, adesea saracesti. Mai ales daca nu ti se ofera ajutorul cu delicatete.

Da- Vezi argumentati de la nr.11

Nu-Fii intodeauna tu insuti.

Nu-Relatiile umane presupune generozitate: sa-I lasam sip e pe altii sa traiasca ‘momentul lor de glorie’.

Nu- Este foarte bines a doresti ca aceia ce-ti sunt apropiati sa obtina performante de exceptie, dar insistenta supara. Nu oricine poate ‘iesi din pielea lui’.

Nu-Ar fi artificial, fals. Un ras fortat, exagerat raneste ca si un zambet dsipretuitor.

Nu- Franchetea are farmecul ei, denota respect de sine si fata de ceilalti.

Da-In problemele marunte poti ceda, chiar daca ai rdepatte: numai prostia ramane neinduplecata.

=== Interpretarea rezultatelor NOEMI PAP ===

Interpretarea rezultatelor

În prima fază au fost analizate datele obținute în urma evaluării celor două loturi cu Testul abilităților sociale. Rezultatele au fost interpretate cu ajutorul programului SPSS, calculându-se testul t pentru eșantioane independente. Rezultatele sunt sistematizate în următoarele tabele și în histogramele 1 și 2.

După cum se observă, există diferențe semnificative între cele două loturi investigate, valoarea t fiind semnificativă la p < 0.01.

Media femeilor căsătorite este superioară celor divorțate, aspect ce denotă un nivel mai ridicat al abilităților sociale în cazul femeilor căsătorite.

Histograma 1 Valorile lotului 1 la Testul de abilități sociale

Histograma 2 Valorile lotului 2 la Testul de abilități sociale

=== Test abilitate sociala ===

ABILITATEA SOCIALA

Stare civila

DA NU