Influenta Culturala Chineza In Peninsula Coreeana Prin Prisma Relatiilor Sino Coreene De la Kojoson la Koryo

Influența culturală chineză în peninsula Coreeană prin prisma relațiilor sino-coreene:

De la Kojosŏn la Koryŏ

Cuprins ………………………………………………………………………………………… 2

Introducere …………………………………………………………………………………… 3

Capitolul I. Situația statelor din peninsula Coreeană înaintea dinastiei Chosŏn

Kojosŏn, Statul Jin și Comandamentele Han ………………………… 5

Cele Trei Regate:

1.2.1 Silla …………………………………………………………………………………. 9

1.2.2 Paekche……………………………………………………………………………. 11

1.2.3 Koguryŏ…………………………………………………………………………….12

Silla unificată și statul Palhae ………………………………………………………

1.4 Koryŏ ………………………………………………………………….

Capitolul II. Situația statelor chineze și relațiile statelor coreene cu acestea

2.1 China antică ()

2.2 Imperiul Chinez ()

2.3 Războaiele Sino-coreene

Capitolul III. Domenii ale manifestării influențelor chineze

3.1 Scrierea, vocabularul și literatura

3.2 Religia

3.3 Viața la curte

3.4 Viața cotidiană

Încheiere

Bibliografie

Introducere

Cultura Chineză și-a lăsat amprenta atât în cadrul culturilor sud-asiatice, datorită proximității geografice, cât și în Vest, prin Ruta Mătăsii. Contrar Coreei, de asemenea numită și ,,The Hermit Kingdom”1, Imperiul Chinez a avut contacte numeroase cu țările străine, deși erau considerați barbari pentru faptul că nu le vorbeau limba. În ciuda faptului că a primit influențe culturale străine, cultura Chineză a rămas printre cele mai impunătoare din întreaga lume, fiind baza multor limbi și culturi aparținând țărilor împrejurătoare.

Relațiile politice dintre Imperiul Chinez și statele din peninsula Coreeană au constituit începutul schimbului cultural, inițial prin intermediul ambasadorilor și comerțului, iar mai apoi prin conflictele militare, care au rezultat în ocupații teritoriale, migrarea oamenilor sau asimilarea culturii deja existente. Apropierea de ordin geografic între Imperiul Chinez și peninsula Coreeană este un factor principal al acestei interacțiuni culturale, fiind ceea ce a condus la acțiunile comerciale, politice și militare ale Imperiului Chinez.

Din punct de vedere etnologic, poporul coreean face parte din familia Mongoloidă. Triburile Ye, Maek și Han au fost considerate drept originea etnică, aparținând epocii Bronzului. Pe de altă parte, limba coreeană se încadrează în familia limbilor Altaice, în ciuda faptului că ideogramele chineze reprezintă baza unor limbi asiatice, atât ca script cât și ca sensul cuvintelor sau ca pronunție.

Rămâne o întrebare atât pentru sinologi cât și pentru cei pasionați de studiul culturilor asiatice de ce cultura chineză a fost pur și simplu acceptată și asimilată, în pofida existenței unei culturi autohtone ce ar fi putut înflori în viitorul apropiat. Studiile dovedesc că Imperiul Chinez era, din punct de vedere militar, științific și ideologic, superior culturilor pe care a urmat să le influențeze. Astfel, indigenii țărilor precum Japonia, Vietnam sau Coreea au acceptat elementele culturale aduse de migratorii sau uzurpatorii chinezi deopotrivă de bunăvoie, în scopul progresului, sau silit, fiind impuse de cuceritori.

Această influență nu s-a produs brusc, ci a fost un proces îndelungat care a necesitat pe de o parte cultura bogată și prosperă a Chinei, și pe de altă parte asmiliarea activă și selectivă a elementelor culturale străine de către coreeni. Odată cu obiecte precum arme, vase de ceramică sau hărți, migratorii chinezi au adus în spațiul peninsulei coreene tehnici și ideologii noi care aveau să revoluționeze gândirea acestora, fiind motivul principal pentru care practicanții Confucianismului, Budismului și ai religiilor autohtone au putut conviețui pașnic. De asemenea, au fost notate influențe din domenii precum tehnici administrative și modalități de diviziune teritorială, elemente topografice și sisteme de organizare socială. Acestea au dus la o evoluție a poporului indigen în ceea ce astăzi este poporul Coreean, însă a stăvilit anumite caracteristici specifice ale culturii lor, fiind înlocuite cu trăsături importate din cea Chineză.

Având în vedere argumentele sus-menționate și lipsa unui studiu în limba română care să înglobeze aceste informații, am decis să realizez o comparație între cultura Chineză a dinastiilor de la Xia până la începutul dinastiei Ming, cu cea a Coreei începând cu Koguryŏ și sfârșind cu stabilirea dinastiei Chosŏn, cu scopul de a evidenția influența puternică a culturii chineze în spațiul peninsulei Coreene. Deși există cercetări atât despre cultura coreeană cât și despre cultura chineză, iar influența culturală este evidentă, se observă absența unui studiu concludent cu privire la aceasta. Comparația realizată are ca scop pe de o parte diferențierea elementelor ce definesc fiecare cultură, și pe de altă parte evidențierea caracteristicilor ce le apropie, studiind traseul parcurs de acestea în asimilarea lor de către poporul coreean.

Capitolul I: Situația statelor din peninsula Coreeană înaintea dinastiei Chosŏn

Kojosŏn, Statul Jin și Comandamentele Han

Miturile fondatoare ale statelor coreene sunt încă învăluite de mister, sursele care să le dovedească fiind puține și nesigure la rândul lor. Aceste mituri cuprind căsătorii între oameni și ființe celeste sau nașteri din ou, asociate cu apariția unui lider pentru un tărâm până atunci lipsit de o conducere centralizată. Proximitatea teritorială a condus la o serie de strămoși comuni atât pentru China perioadei celor Trei Suverani și Cinci Împărați Legendari, cât și pentru fondarea statului Kojosŏn (고조선).

Perioada cuprinsă între 2333 î.e.n. și 108 î.e.n. a existenței statului Chosŏn este împărțită în Tan’gun Chosŏn, Gija Chosŏn și Wiman Chosŏn, în funcție de suveranul care a deținut puterea.

Kojosŏn a fost primul stat întemeiat în peninsula Coreeană, originea lui fiind, însă, neclară. Menținui referitoare la aceasta se găsec în cronici chineze și în Samguk Yusa, unde este prezentată întreaga legendă a fondatorului mitic Tan’gun, de asemenea numit și Tan’gun Wanggŏm (단군왕검) întrucât a condus statul atât drept lider religios (단군) cât și drept lider politic și militar (왕검). Acesta este fiul zeului Hwan’ung (환웅) și al unui urs care a trecut testul suferinței și toleranței, transformându-se într-o femeie care urma să devină mama lui Tan’gun. Preț de 1500 de ani, Kojosŏn s-a aflat sub conducerea lui Tan’gun, înainte ca acesta să se retragă și să devină zeu al muntelui la vârsta de 1908 ani.

În acest timp, dinastia Shang a Chinei a fost uzurpată de către dinastia Chou, Gija fiind desemnat urmașul la tron al lui Tan’gun. Alte surse menționează, însă, că Gija nu l-ar fi înlocuit pe Tan’gun, iar statul pe care l-a condus era situat la est de Beijingul de astăzi. O credință larg răspândită în perioada în care China dinastiei Shang și Kojosŏn erau în război era că Gija Josŏn a înlocuit Tan’gun Chosŏn. Cu toate acestea, însemnări istorice din secolul III î.e.n. relatează faptul că influența statului lui Gija se manifesta doar în partea de vest a Kojosŏn, la vest de râul Liao:

,,Mai apoi, Tan’gun a mutat capitala la Asadal pe muntele T’aebaek și a condus timp de 1500 de ani, până când regele Wu al dinastiei Chou l-a pus pe Kija pe tron (la data de 1122 î.e.n). Când Kija a ajuns, Tan’gun s-a mutat la Changtang-Kyong, iar mai apoi s-a întors în Asadal, unde a devenit zeu al muntelui la vârsta de 1908 ani.”

,,Regele l-a desemnat pe Kija urmaș la tronul Kojosŏn, chiar dacă nu era vasal [al dinastiei Zhou].”

Deși cei 73 de regi care îl urmează pe Gija la tron, menționați în Genealogia Clanului Chŏngju Han (청주한씨세보) nu sunt acceptați de toți istoricii coreeni, perioada Wiman Chosŏn (衛滿朝鲜) debutează cu uzurparea acestei linii regale. Războaiele tot mai frecvente cu triburile învecinate din nord, Ye și Ch’in, au dus la pierderea în teritoriu a statului Kojosŏn, populația retrăgându-se spre sud și părăsind Manciuria. Astfel, în secolul II î.e.n., Kojosŏn a devenit un regat exclusiv coreean.

Wiman (ch. Wèi mǎn) a fost un general strălucit al statului chinez Ch’in, care a părăsit regatul în urma amenințărilor regelui Gaozu. Superiorul său, generalul Lu Wan, a fost suspectat de complot, fiind obligat să se retragă spre triburile mongole (Xiōng Nú), iar Wiman a devenit comandant militar în Kojosŏn. Wiman a profitat de rangul militar înalt oferit de regele Chun, conducând armata cu scopul de a prelua tronul regatului și forțându-l astfel pe rege să caute refugiu în statul Jin, aflat la sud. Sub conducerea lui Wiman, Kojosŏn a dus campanii militare împotriva statelor Imdun și Chinbŏn, relațiile cu China devenind din ce în ce mai ostile. Aceste relații au devenit cu atât mai tensionate cu cât Wiman Chosŏn a întrerupt comerțul dintre China și statul Jin, alimentând conflictele și conducând la decizia dinastiei Han de a duce lupte în peninsula Coreeană.

Domnia lui Wiman a fost încheiată de regele Wu al dinastiei Han, temându-se că Wiman Chosŏn și triburile de mongoli din nord se vor alia împotriva lui. Wiman Chosŏn a fost invadat și ocupat de armatele chineze în 108 î.e.n.

Contrar regatului condus de Wiman, statul Jin avea contacte frecvente cu China, însă nu era organizat la fel de bine, iar originile sale sunt neclare. Datorită lipsei unei structuri bine definite, odată cu aportul de imigranți veniți dinspre nord, statul Jin și-a pierdut treptat caracteristicile politice și sociale în favoarea celor aduse de către refugiați, în locul lui dezvoltându-se trei entități politice separate. Acestea sunt cunoscute în istorie sub numele de Samhan (삼한 – 三韓, Sān hán): Mahan (마한), Chinhan (진한) și Pyŏnhan (변한). Deși aveau sisteme politice și administrative proprii, fiecare trib alegându-și un conducător care să fie reprezentativ într-un consiliu de unde erau selectați prin rotație suverani pentru federație, odată cu politicile agresive ale Chinei și a pătrunderii influenței acesteia prin nord, aceste federații tribale s-au aliat, conducând la o evoluție politică rapidă și la apariția statului Paekche în locul Mahan, Silla în locul Chinhan, iar unele surse speculează transformarea federației Pyŏnhan în statul Kaya.

Înainte de apariția acestor state, cunoscute drept Cele Trei Regate, în nordul peninsulei a avut loc campania militară a regelui Wu împotriva Wiman Chosŏn, temându-se de o posibilă alianță a acestora cu mongolii. Odată cu declinul Kojosŏn și ocupația acestuia, dinastia Han a stabilit în anul 108 î.e.n. cele trei comandamente, Lelang (樂浪, 낙랑, Nangnang), Zhenfan (真番, 진번 Jinbŏn) și Lintun (臨屯, 임둔, Imdun) urmate de Xuantu (玄菟, 현도, Hyŏndo) cu un an mai târziu. Comandamentele se aflau sub o strictă conducere chineză, sistemul de diviziune administrativă fiind adoptat după model chinez, de asemenea. Din punct de vedere militar, economic și al așezării geografice, comandamentul Lelang era cel mai bine situat, capitala acestuia stabilindu-se la Wanggŏmsŏng (왕검성), fosta capitală a Kojosŏn între 194 și 108 î.e.n. Imperiul Chinez exploata comandamentele nu numai pentru resursele lor, ci și pentru a garanta siguranța la graniță.

Revoltele indigenilor nu au fost excluse, iar pentru a stăvili nemulțumirea populației, guvernul chinez a oferit ranguri și titluri oficiale unor nobili locali, a încurajat comerțul și a propagat cultura chineză, grăbind procesul de sinificare într-o încercare de a îngloba nordul peninsulei coreene în Imperiul Chinez. Influența culturală chineză s-a resimțit în acest spațiu preț de peste 400 de ani, adoptând limba, filosofia, conceptele și sistemele politice, legile, arta și structurile sociale. Din acest punct de vedere, Lelang a fost cel mai puternic sinificat. Din Lelang a fost desprins, mai apoi, comandamentul Daifang (帶方, 대방, Taebang), întrucât în secolul II e.n., comandamentele Zhenfan și Lintun au fost desființate. Lipsiți de autoritatea chineză în zonă, coreenii au format un stat exclusiv autohton, iar dispariția comandamentului Xuantu a oferit un plus de libertate înspre Manciuria. Astfel a luat naștere statul Koguryŏ, cucerind, în cele din urmă, comandamentele Lelang și Daifang și punând capăt dominației chineze în nordul peninsulei.

Cele Trei Regate: Silla, Paekje, Koguryŏ

Sursele istorice citează originea Sillei și a statului Paekche drept fiind cele trei federații tribale din sudul peninsulei, în timp ce Koguryŏ a fost format în inima comandamentelor Han. Urmând modelul tradițional, fiecare stat în parte are un mit fondator care înglobează elemente mitice.

Silla

Dintre acestea, primul stat care a luat naștere, conform Samguk Yusa, este Silla (신라, 新羅, Xīn luó), în anul 57 î.e.n. Fondatorul acesteia este Pak Hyŏkkŏse (박혁거세), pus în lumină de o legendă a apariției sale pe măsura măreției la care urma să ajungă Silla. Consemnată în aceeași Samguk Yusa, ea spune că în anul 69 î.e.n., cei șase conducători ai triburilor de refugiați din Kojosŏn au decis să formeze un regat, având nevoie de un rege. O lumină puternică a strălucit lângă fântâna Najŏng (나정), iar conducătorii triburilor au găsit acolo un ou, păzit de un cal alb. La vederea acestora, calul s-a îndepărtat, iar unul din conducători a descoperit că oul ascundea un băiat, pe care mai apoi l-a crescut, pentru ca la vârsta de 13 ani să devină precursorul clanului Pak și primul suveran al statului Saro. Similar, progenitorul clanului Kim (김) a fost găsit într-un cufăr de aur păzit de o pasăre misterioasă, iar clanul Sŏk (석) a fost fondat de T’alhae (탈해), găsit, de asemenea, într-un cufăr. Aceștia și-au asumat pe rând, prin rotație, rolul de monarh. Mulțumită zonei geografice favorabile, statul Saro s-a dezvoltat alert, cucerind treptat triburile învecinate și punând capăt confederației Chinhan. Astfel au pus bazele regatului ce urma să fie numit Silla, și mai apoi Gyerim (계림, 鷄林, Jī lín), au stabilit capitala la Sŏrabŏl (서라벌), iar regii nu își luau titlul de ,,Wang” (왕, 王, rege), ci titluri precum 거서간 (Kŏsŏgan), 이사금 (Isagŭm) sau 마립간 (Maripkan). Istoricii sunt de părere că ‚,간” face referire la ,,khan”-ul mongolilor (汗, Hàn), indicând originea comună.

Deși cu o organizare și o evoluție deficitară, și mărginită de regate ce se dezvoltau rapid atât militar cât și economic și social, Silla a reușit să depășească perioada de stagnare în timpul regelui Naemul (내물) Maripkan (r. 354 – 402). El stabilit relații favorabile mai întâi cu Japonia, și mai apoi cu statul Paekche printr-o alianță prin căsătorie între clanurile Kim din Silla și Puyŏ (부여) din Paekche. Progresul regatului a continuat, regele Pŏp’hŭng (r. 514 – 540) înființând Ministerul Apărării (516), adoptând un nou set de legi administrative (520), stabilind ,,Rangul de oase” (골품, Kolp’um) și marcând un moment semnificativ în istoria și cultura Sillei prin adoptarea Budismului drept religie oficială în 527.

Kolp’um este un sistem ierarhic ce ordona aristocrația după linii de sânge, definind exact stratificarea socială, drepturile și atribuțiile fiecărui rang. Dintre aceste ranguri, Sŏnggol (성걸, ,,osul sacru”) era ramura principală a clanului Kim, iar până în secolul VII, toți regii Sillei au fost aleși din Sŏnggol. Clanurile Pak și Sŏk erau asociate unui rang inferior numit Jin’gol (진골, ,,osul adevărat”), ceea ce a stârnit numeroase nemulțumiri din partea acestora, reușind să-l detroneze pe regele Chinji (진지, r. 576 – 579) și punând capăt dominației clanului Kim, conducătorii fiind aleși din rândul membrilor clanului Pak.

Evoluția Sillei a continuat cu expansiunea teritorială, alianța cu statul Paekche fiind destrămată. Astfel, Silla și-a impus autoritatea în teritoriile de la sud de râul Han, necesitând o întărire din punct de vedere militar pentru a putea continua duce și luptele cu Koguryŏ. Armata a fost suplimentată, rolul ei fiind înainte limitat la a apăra capitala, regele și a interveni în armată pentru a schimba situația într-una favorabilă. Au fost înființate garnizoane în fiecare district și a luat naștere un nou rang militar numit Hwarang (화랑, 花郞Huā láng, ,,Flower Boys”). Samguk Sagi relatează că aceștia erau o elită a nobililor înzestrați, inițial cu rol de propagare a budismului. Erau tineri neînsurați inteligenți, chipeși, talentați în artele marțiale, devenind la scurt timp elita militară a statului Silla.

Un atac al statului Paekche a slăbit considerabil dominația Sillei, cucerind un număr însemnat de fortărețe din zona fostului regat Kaya. Aflată în impas, Silla a cerut ajutorul statului Koguryŏ, cerințele acestuia fiind de neacceptat pentru prințul Kim Ch’unch’u (cel ce urma să devină regele Muyŏl), care nu a dorit să cedeze teritoriile din zona râului Han în schimbul sprijinului militar. Drept urmare, Silla a apelat la China dinastiei Tang pentru ajutor, însă solul trimis de guvernul chinez pentru negocieri a fost capturat în Koguryŏ.

Paekche

Începând cu fondarea regatului în anul 18 î.e.n., la tronul statului Paekche (백제, 百濟, Bǎi jì) s-au succedat 31 de regi, însumând 678 de ani de domnie. Samguk Yusa îl amintește pe Onjo, fiul lui Chumong (întemeietor al regatului Koguryŏ), drept fondator, după ce a părăsit Koguryŏ pentru a ajunge în Mahan. Autoritatea politică și militară a acestuia a crescut semnificativ, devenind mai puternic decât Mahan. Regatul a păstrat relații pașnice cu China, regele Koi (고이, r. 234 -286) adoptând sistemul de organizare socială tipic chinez, alături de o birocrație asemănătoare. Dominația regatului Paekche a cunoscut o altă creștere în timpul domniei regelui Kŭnch’ŏgo (근처고, r. 346 – 365), care a stabilit sistemul ereditar de transmitere a puterii, însă doar pe linie masculină, contrar Sillei, care a stat sub conducerea a două regine. Cu ajutorul statului Wa (Japonia de astăzi), armata regatului Paekche a cucerit Mahan și a continuat extinderea teritorială înspre nord, reușind să ocupe Wanggŏmsŏng iar regele Kogukwŏn (고국원, r. 331 – 371) al Koguryŏ și-a pierdut viața în luptă.

Relațiile cu Japonia au rămas în linii pozitive, trimițând cărți, muzicieni, artizani și chiar călugări budiști, statul Paekche adoptând Budismul drept religie oficială în anul 384. Cu toate acestea, armata japoneză nu a mai avut un rol decisiv în asistarea statului Paekche, acesta căzând victimă campaniei militare a regatului Koguryŏ din anul 475, în care regele Kaero (개로, r. 455 – 475) a fost capturat și decapitat. Autoritățile au fost nevoite să mute capitala de la Hansŏng (한성) la Ungjin (웅진), pentru ca în secolul VI regele Sŏng (성, r. 523 – 554) să mute din nou capitala, de data aceasta la Sabisŏng (사비성). În această perioadă s-a încercat un schimb cultural între statul Paekche și Dinastiile Sudice ale Chinei, cât și o menținere a relațiilor pașnice cu statul Wa, regele Sŏng fiind primul care a introdus Budismul în Japonia, conform Nihon Shoki (Cronicile Japoniei). Expansiunea teritorială a regatului a luat sfârșit, în ciuda încercărilor următorilor suverani de a readuce belșugul anilor anteriori. Odată cu desființarea alianței între Silla și Paekche, declinul statului a fost din ce în ce mai rapid, pierzând treptat zona râului Han în luptele împotriva Sillei.

Koguryŏ

Originea regatului Koguryŏ (고구려, 高句麗 Gāojùlì) este, de asemenea, marcată de elemente mitice, Samguk Yusa citându-l pe Chumong (주몽, 朱蒙 Zhūméng) drept fondator. Născut dintr-un ou, asemeni lui Pak Hyŏkkose, el a pus bazele regatului după ce și-a părăsit statul natal în fruntea a cinci triburi. El și urmașii lui au construit o temelie puternică pentru noul regat, conducând campanii militare încoronate de succes și expansiune teritorială. Primul căzut în războiul cu Koguryŏ în secolul I a fost zona Liaotung, în care China își exercita autoritatea, urmat de Okchŏ și Ye de Est în secolul II.

Așezarea geografică a regatului a pus o serie de piedici dezvoltării acestuia, fiind situat într-o zonă predominant muntoasă, unde nu existau câmpii pe care oamenii să le folosească drept plantații sau pășuni. Din acest motiv, pentru a-și asigura evoluția, Koguryŏ a trebuit să își schimbe politicile și să devină un stat agresiv, armata devenind unul din punctele forte. După căderea statului Kojosŏn influența chineză încă persista, însă Koguryŏ a luptat împotriva acestor influențe, dezvoltându-se ca stat independent.

Secolul I este marcat de un progres remarcabil al statului care, sub comanda regelui T’aejo (태조, r. 53-146), a ocupat comandamentul Lelang și a recuperat marea majoritate a teritoriului care a aparținut fostului Kojosŏn.