Influenta Conditiilor Socio Economice Asupra Disponibilitatilor Persoanelor de a Se Asigura

LUCRARE DE LICENȚĂ

Influența condițiilor socio-economice

asupra disponibilității persoanelor de a se asigura

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. FUNDAMENTE TEORETICE

1.1 Noțiunea de asigurare

1.2 Ce este asigurarea

1.3 Clasificarea asigurărilor

1.4 Funcțiile asigurărilor

1.5 Principiile și importanța asigurărilor

1.5.1 Principiile asigurărilor

1.5.2 Importanța asigurărilor

1.6.Structurile producerii bunăstării

CAPITOLUL II. ARIA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1.Aria cercetării

2.2.Metodologia cercetării

2.3.Populația cercetării

CAPITOLUL III. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

3.1.Cele mai frecvente tipuri de accidente

3.2.Disponibilitatea subiecților de a se asigura și receptarea diferitelor tipurilor de asigurări la nivel individual și colectiv

3.3.Asigurații în funcție de veniturile de care dispun. Disponibilitatea de a contribui la un fond de pensii privat și recomandarea firmelor de asigurări

3.4.Idei privind creșterea fidelității clienților față de firmele de asigurare

CONCLUZII

ANEXA NR. 1 CHESTIONAR

ANEXA NR. 2 TABELE DE FRECVENȚE

ANEXA NR. 3 TABELE DE CORELAȚII

Bibliografie

INTRODUCERE

În primul rând aș dori să fac câteva precizări cu privire la motivele alegerii acestei teme de licență.

Dincolo de motivația cognitivă (care se presupune că stă la baza întregii cunoașteri umane) și de cea practico-socială (adică de interesul societății de a afla cât mai multe dintr-un domeniu de activitate pentru a spori utilitatea și aplicabilitatea celor descoperite la nivelul întregii structuri societale), se regăsește interesul personal pe care l-am avut în a cerceta sociologic acest sector economic.

Acest interes personal derivă din aceea că sunt angajată de mai mulți ani la o mare firmă de asigurări care acționează la nivel european. În această calitate am reușit nu doar să cunosc foarte mulți oameni ci și să aflu unele dintre motivațiile pe care le au pentru a se asigura sau nu. Mi-am dat seama că deși intuiția mea poate să fie corectă ea nu este suficientă pentru a cunoaște la modul obiectiv și real o astfel de problemă. În acest fel m-am hotărât să aleg aceasta temă de cercetare și să analizez problema din perspectiva cunoașterii științifice, după principiile și regulile metodei sociologice.

Ipoteza cercetării:

Cu cât veniturile subiecților sunt mai mari, cu atât crește disponibilitatea de a se asigura sub mai multe tipuri și forme (obligatoriu și facultativ)

Capitolul I. Fundamente teoretice

Noțiunea de asigurare

Noțiunea de asigurare este foarte complexă si greu definibilă, fapt sesizat și de autorii consacrați acestui domeniu. Încă nu s-a căzut de acord asupra unei definiții unanim acceptate. Pierre Petauton, unul dintre specialiștii asigurărilor, arată că nu se poate ajunge la un consens asupra unei definiții universale a operațiunilor de asigurare, aplicabilă întregii tipologii de contracte practicate. Într-o altă lucrare deosebită se spune că „asigurarea este un mecanism complex și în consecință greu de definit” (Vaughan, E.J., Vaughan T, Fundamentals of risk and insurance, 1999, p. 12).

Studierea definiției asigurării, în condițiile în care acestea diferă substanțial, ne permite o clasificare a lor, atât din punctul de vedere din care sunt elaborate, cât și din cel al preciziei și pregnanței lor.

Există, pe de o parte, abordări de o generalitate extinsă, care pun în evidență aspecte neesențiale, și, astfel, nu servesc formării unei imagini clare și reale asupra acestui concept. Definiția Coporației Lloyd`s, „asigurarea este contribuția celor mulți la nenorocirea celor puțini”, se aplică și în cazul solidarității, atât individuale (contribuțiile private pentru ajutorarea celora afectați), cât și al celei colective (prin ONG-uri), sau publice (fonduri centrale sau locale alocate din bugetul de stat). Într-o abordare simplistă, asigurarea ar putea privită și ca o reuniune de persoane, care, temându-se pentru un eveniment păgubitor sau dăunător pentru ele, cotizează în comun pentru a permite celor afectați să facă față pierderilor datorate acestor evenimente.

O altă abordare semantică a definiției acestui concept este aceea care prezintă formulări imprecise sau incomplete,ce pot genera confuzii în ceea ce privește sfera de cuprindere și însușirile asigurărilor.

Un exemplu de astfel de definiție este cea a lui Gheorghe Gorincu. Astfel, asigurarea este o “Metodă de constituire la dispoziția unei instituții specializate, de obicei societate pe acțiuni, a unui fond de asigurare, format prin contribuțiile de asigurare, sau pe seama primelor de asiguarare plătite de persoanele fizice și juridice. Fondul constituit este destinat pentru acoperirea unor pagube rezultate, fie ca urmare a unor calamități naturale sau în urma unor accidente, precum și a unor evenimente viitoare cu aspect imprevizibil” (Gorincu, G., Mic dicționar al economiei de piață, 1991, p.12). Neajunsurile acestei definiții sunt:

Specificarea pagubelor ca unica destinație a fondurilor nu este întotdeauna suficientă, întrucât pagubele se referă la bunuri materiale și servicii, nu și la integritatea corporală a persoanelor; în acest caz sintagma adecvată ar fi fost „prejudiciu”;

Asigurarea este considerată drept o mijloc de constituire a unui fond și este un act de combatere a riscurilor ce are la bază un fond la care participă mai multe persoane, și nu invers;

In acea perioadă autorul nu considera calamitățile naturale drept evenimente viitoare imprevizibile.

O definiție mai amplă este cea dată în „Asigurări comerciale” (Cistelecan L., Cistelecan R, Asigurări comerciale, 1996, p. 8). Aceștia consideră asigurarea ca pe un sistem de relații economice care implică aportul unui anumit număr de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care sunt amenințate de diverse pericole, făcând posibilă prevenirea și înlăturarea pe baze mutuale a prejudiciilor produse de aceste pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure. Spre deosebire de definiția anterioară, aceasta are meritul de a aborda asigurările ca raporturi economice, în formă monetară, utilizarea noțiunii de „prejudiciu”, și luarea în considerarea a riscurilor comune și a mutualității, care stau la baza activității de asigurare.

Și în literatura română din domeniu s-au emis mai multe păreri. Astfel, Gheorghe Bistriceanu consideră „asigurarea este un sistem de relații economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorând din acțiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care să se compenseze daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare, probabile, imprevizibile” (Bistriceanu, G., Bercea , F., Macovei, E., Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, 1997, p.55).

Profesorii Iulian Văcărel și Florian Bercea de la Academia de Studii Economice București punctează că “asigurarea acționează în strânsă legătură cu existența unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației.

Existența riscurilor comune determină la rândul ei formarea comunității de risc – compusă din persoane fizice și juridice – care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituții specializate în vederea constituirii fondului de asigurare” (Văcărel, I., Bercea, F., Asigurări și reasigurări, 1998, p. 41).

În Dicționarul de asigurări se menționează: “asigurarea este un sistem de relații economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorând din acțiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care să se compenseze daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare, probabile, imprevizibile” (Constantinescu, D.A., Dobrin, M., Dicționar de asigurări, 1998, p.106). Se observă o concordanță perfectă cu definiția dată de profesorul Bistriceanu.

Din perspectiva riscului, asigurarea poate fi definită ca “atât un sistem de transfer de risc, cât și o combinare a riscurilor” (Bennet, C., Dicționar de asigurări, 2002, p. 79). Prin combinarea unităților de expunere într-un grup de asigurați, asiguratorul poate estima probabilitatea de prejudiciu legată de evenimentele incerte, cu o exactitate destul de precisă, pentru întregul grup. Asiguratul, prin plata unei prime de asigurare, poate transfera riscul la întreg grupul, trasformând incertitudinea unei pagube în certitudinea unui cost anual fix infim, în comparație cu despăgubirea potențială.

Potrivit Legii nr. 32/10 aprilie 2000, “asigurarea este operațiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.”

Alte definiții pun accentul pe latura juridică, formă îmbrăcată datorită contractului de asigurare (forma vizibilă a relației de asigurare), și a legislației care o reglementează. Astfel, asigurarea este “un contract ce garantează, contra unei prime vărsate, prestații bine definite în cazul realizării unui eveniment aleatoriu precis”. (Roux, C., Assurance, Nr.17, 1994, p. 15).

Asigurarea poate fi abordată și sub aspect financiar, ca o ramură prestatoare de servicii. Astfel, “asigurarea exprimă relațiile de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul de constituire și de utilizare a fondului de asigurare, în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării perosoanelor fizice împotriva unor evenimente care le-ar putea afecta viața sau integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți” (Văcărel, I., Bercea, F., Asigurări și reasigurări, 1998, p. 60).

Sub aspect economic, se vizează, în cazul asigurărilor, relațiile economice ce apar între participanții la asigurare. Aceste relații pot fi repezentate schematic:

În urma analizei comparative a definițiilor date asigurărilor, se pot menționa câteva trăsături definitorii ale acestui termen, care nu trebuie să lipsească din ansamblul său ideatic (Tănăsescu, P., Șerbănescu, C., Asigurări comerciale moderne, 2007, p. 19):

Caracterul obligatoriu sau contractual al raporturilor de asigurare;

Caracterul bănesc al raporturilor de asigurare;

Asigurările reprezintă relații economice;

Raporturile de asigurare se bazează pe mutualitate.

Concluzionând, puteam aprecia însemnătatea majoră a asigurărilor în cadrul economiei contemporane dar și rolul lor activ în prevenirea producerii riscurilor și / sau acoperirea lor, pe o piață concurențială supravegheată de un organism special instituit.

1.2 Ce este asigurarea

Asigurarea este o activitate economico-socială care constă în protecția persoanelor fizice și juridice în calitate de asigurați împotriva diverselor riscuri și este realizată de către societăți specializate, în acalitate de asigurători.

În același timp, asigurarea reprezintă o operațiune economico-financiară prin care partea denumită asigurator despăgubește, în cazul producerii unui eveniment nedorit, partea denumită asigurat, printr-o sumă de bani (suma asigurată sau indemnizație de asigurare).

Asiguratorii iau asupra lor anumite riscuri în schimbul plății de către asigurați a unei sume de bani, denumită primă de asigurare. În cazul producerii unor evenimente sau fenomene care sunt sub incidența poliței de asigurare, asiguratorul este obligat să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele suferite.

Prin definiție, “asigurarea reprezintă un acord de voință (sub formă de contract) între asigurat și asigurator, prin care asiguratorul oferă asiguratului ccial instituit.

1.2 Ce este asigurarea

Asigurarea este o activitate economico-socială care constă în protecția persoanelor fizice și juridice în calitate de asigurați împotriva diverselor riscuri și este realizată de către societăți specializate, în acalitate de asigurători.

În același timp, asigurarea reprezintă o operațiune economico-financiară prin care partea denumită asigurator despăgubește, în cazul producerii unui eveniment nedorit, partea denumită asigurat, printr-o sumă de bani (suma asigurată sau indemnizație de asigurare).

Asiguratorii iau asupra lor anumite riscuri în schimbul plății de către asigurați a unei sume de bani, denumită primă de asigurare. În cazul producerii unor evenimente sau fenomene care sunt sub incidența poliței de asigurare, asiguratorul este obligat să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele suferite.

Prin definiție, “asigurarea reprezintă un acord de voință (sub formă de contract) între asigurat și asigurator, prin care asiguratorul oferă asiguratului contravaloarea daunelor (sau suma asigurată) în cazul producerii riscurilor, în schimbul plății de către asigurat a primei de asigurare” (Negru T., Asigurări. Ghid practic, 2006, p.9).

Asigurarea are ca fundament principiul mutualității, conform căruia, fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, sub forma primei de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care sunt acoperite eventualele daune suferite, prin redistribuirea riscului.

Plătind o sumă relativ mică asiguratorului, asiguratul are certitudinea că, în caz de producere a unui eveniment nedorit, acesta va fi despăgubit cu o sumă mult mai mare. Acest lucru este posibil, întrucât se bazează pe faptul că aceste evenimente nu pot surveni la toți membrii grupului în același timp, similar cu activitatea de creditare a băncilor prin rezerva fracționară.

Principiul mutualității se poate aplica, deoarece se bazează pe acțiunea legii numerelor mari (cu cât este mai mare numărul expunerilor la risc, cu atât probabilitatea pagubelor produse se va apropia de valoarea probabilității daunelor estimate).

Chintesența economică a asigurării o constituie acoperirea pagubelor dintr-un fond central, creat prin contribuția tuturor asiguraților. Acest fond este creat pentru:

Acoperirea cheltuielilor administrative ale societății;

Plata daunelor;

Crearea unui fond de rezervă, de unde se vor plăti daunele mari.

Este important de reținut că fondul de asigurare se instituie pentru acoperirea unor daune provocate de evenimente viitoare și nesigure, și, în consecință, aceste fonduri nu acoperă pierderi cauzate de utilizarea in condiții de normalitate a unor bunuri sau de diminuarea valorii lor din varii motive.

Cadrul existențial al asigurării îl reprezintă:

Mutualitatea în suportarea pagubelor;

Existența comunității de risc;

Împărțirea riscului.

Asigurarea are meritul că oferă membrilor comunității afectați de producerea riscului asigurat din fondul de asigurare, cu titlu de indemnizație, sume ce pot depăși de câteva ori cuantumul contribuției acestora la fondul respectiv. Indivizii recurg la asigurare numai dacă prima pe care trebuie să o plătească anual este atractivă, și redusă comparativ cu eventuala pagubă.

Ca forme de protecție împotriva riscului practicate de-a lungul timpului pot fi menționate: (Negru, T., Asigurări. Ghid practic, 2006, p. 10).

autoasigurarea;

asigurarea propriu-zisă;

coasigurarea;

reasigurarea;

retrocedarea.

Autoasigurarea. Predictibilitatea îi îndeamnă pe oameni, și pe unele unități economice să își constituie fonduri bănești de rezervă, având rol de autoprotecție și autoasigurare. Numai dacă aceste fonduri sunt destul de mari, atunci populația și unitățile economice pot să-și refacă / răscumpere bunurile în caz de accidente sau producere a unor calamități naturale. Acest fonduri se constituie pe termen lung si pot afecta capacitatea funcțională a unității, care ar putea suferi de lipsă de lichidități, necesare desfășurării obiectului de activitate. Acestea sunt similare provizioanelor constituite de bănci pentru creditele neperformante.

Astfel, costul autoprotecției este mai ridicat decât cel al unei asigurări propriu-zise.

Prin urmare, autoasigurarea este o metodă de creare autonomă, descentralizată și independentă a unor fonduri de rezervă de către persoane fizice și juridice. Eficiența acestei metode de asigurare se poate manifesta numai dacă fondul instituit este suficient de mare iar frecvența riscurilor este scăzută.

Autoasigurarea nu respectă principiul fundamental al asigurării – principiul mutualității.

Asigurarea propriu-zisă. Aceasta diferă de autoasigurare, presupunând existența comunității de risc și mutualitatea în compensarea daunelor, a prejudiciilor și a răspunderii față de terțele persoane care au suferit prejudicii. Economic vorbind, asigurarea înseamnă constituirea de fonduri bănești necesare în cazul producerii diverselor pagube.

Coasigurarea. Încadrându-se în sfera asigurărilor directe, alături de asigurarea propriu-zisă, coasigurarea acoperă situațiile în care, dat fiind valoarea bunurilor asigurabile precum și numărul lor, riscurile în cauză sunt greu de asumat de către o singură societate de asigurări, asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăți de asigurare, care participă la acoperire fiecare în cotă-parte, pentru aceeași perioadă. În altă ordine de idei, coasigurarea presupune încheierea mai multor contracte de asigurare între asigurat și mai multe societăți de asigurare, urmând ca, în condițiile producerii evenimentului asigurat, fiecare asigurător să contribuie la acoperirea daunei proporțional cu contribuția la acoperirea riscului.

Reasigurarea este un contract încheiat întrea asiguratorul inițial, care devine reasigurat și o societate de reasigurare, care devine reasigurător. În acest caz, reasigurătorul cedează o parte din prima de asigurare inițială, si o parte din riscurile inițiale, urmând ca, în urma producerii evenimentelor nedorite, reasigurătorul să plătească parte din despăgubirile asiguratorului inițial.

Retrocedarea (retrocesiune). Continuând lanțul ideatic, în acest caz reasigurătorul dorește să obțină protecție pentru portofoliul său de afaceri, încheind un contract de retrocedare. În această situație, reasigurătorul este numit retrocedent, iar societatea care preia riscurile de la el e numită retrocesionar. Prin retrocesiune, se cedează o parte din prime, din risc și din cuantumul despăgubirilor.

1.3 Clasificarea asigurărilor

„În asigurări comerciale moderne”, Paul Tănăsescu, Cosmin Șerbănesu s.a. consideră că asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

După domeniul (ramura) la care se referă, avem:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă.

După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate și statut, societățile comerciale din domeniul asigurărilor din țara noastră pot practica următoarele categorii de asigurări:

asigurări de viață;

sigurări de persoane altele decât cele de viață;

asigurări de autovehicule;

asigurări maritime și de transport;

asigurări de aviație;

asigurări de incendii și alte pagube la bunuri;

asigurări de răspundere civilă;

asigurări de credite și garanții;

asigurări de pierderi financiare;

asigurări agricole.

După forma juridică:

asigurări facultative;

asigurări obligatorii.

După sfera de cuprindere în profil teritorial:

asigurări interne;

asigurări externe.

După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător și asigurat:

asigurări directe (asigurător – asigurat);

asigurări indirecte (reasigurări).

Titel Negru, în “Asigurări. Ghid practic”, clasifică asigurările după următoarele criterii:

După natura raporturilor juridice de asigurare:

asigurări prin efectul legii (obligatorii);

sigurări contractuale (facultative).

După natura obiectului asigurat:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă (asigurări de responsabilitate);

asigurări de riscuri financiare.

După natura riscurilor:

asigurări pentru riscuri din calamități;

asigurări cu caracter social-politic;

asigurări ce provin din natura mărfurilor.

După teritoriul sau zona geografică în care se încheie sau se derulează contractele de asigurare:

asigurări interne;

asigurări externe.

Același autor, prezintă clasificarea asigurărilor conform Legii nr. 403/2004 pentru modificare și completarea legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor. Clasele de asigurări aferente categoriilor de asigurări de viață și asigurări generale sunt stabilite astfel:

Asigurări de viață

Tipuri de asigurări care au o bază contractuală:

asigurări de viață care includ: asigurarea la termen de supraviețuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supraviețuire și deces, mixtă de viață, asigurarea de viață cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naștere;

anuități;

asigurări de viață suplimentare: asigur[ri de deces din accident, asigur[ri de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave etc.;

asigurări permanente de sănătate.

Asigurări generale

Clasele de asigurări generale:

asigurări de accidente;

asigurări de sănătate;

asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare);

asigurări de mijloace de transport feroviar;

asigurări de mijloace de transport aerian;

asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru si fluvial;

asigurări de bunuri în tranzit;

asigurări de incendii și alte calamități naturale;

alte asigurări de bunuri;

asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule;

asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian;

asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial;

asigurări de răspundere civilă generale;

asigurări de credite;

asigurări de garanții;

asigurări de pierderi financiare;

asigurări de protecție juridică;

asigurări de asitență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori de la locul de reședință permanentă.

Alte criterii de clasificare pe plan internațional:

După modul lor de administrare, asigurările se pot grupa în:

asigurări de repartiție, în care asiguratorul se limitează să repartizeze între asigurații sinistrați suma primelor achitate de către toți membrii comunității de risc;

asigurări cu capitalizare, caracaterizate prin: încheierea pe durate mari; au aspect de economisire; riscul asigurat nu are o manifestare constantă.

După obiectul lor și după criterii tehnice:

Asigurări de daune:

asigurări de bunuri;

asigurări de răspundere civilă.

Asigurări de persoane.

După criteriul diferențierilor în gestionarea contractelor, a fondurilor de asigurare și arezervelor specifice în asigurări:

Asigurări non-viață;

Asigurări de viață.

1.4 Funcțiile asigurărilor

Funcțiile economice ale asigurărilor diferă, după cum vedem activitatea de asigurare; la nivel microeconomic – în cadrul societăților de asigurări, sau la nivel macroeconomic – ca industrie a asigurărilor. Indiferent de nivel, specialiștii sunt de acord că asigurările îndeplinesc următoarele funcții, ce constau în manifestarea conținutului și a destinației lor în procesul activității economico-sociale:

Funcția de compensare bănească a pagubelor;

Funcția de prevenire a daunelor;

Funcția financiară / de repartiție;

Funcția de control.

I. Funcția de compensare bănească a pagubelor. Este cea mai importantă funcție a asigurărilor, întrucât se asigură pagubele datorate producerii evenimentelor sau riscurilor asigurate. Astfel, în cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă, asiguratorul efectuează plata unor sume asigurate. Această funcție a stat la baza dezvoltării și aplicării asigurărilor pe plan național și internațional. Potrivit acestei funcții, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, precum și la recuperarea unor prejudicii de către asigurați.

Încă de la apariția asigurărilor, ele au îndeplinit această funcție pe plan național și internațional, contribuind la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea prejudiciilor apărute în urma manifestării unor evenimente nedorite.

II. Funcția de prevenire a daunelor. Pentru a preveni plata unor despăgubiri mari acordate de către companiile de asigurări asiguraților, acestea și agenții de brokeraj prevăd în programul lor de activitate o serie de măsuri complexe pentru preîntâmpinarea, limitarea și combaterea riscurilor, și, implicit, a daunelor.

Tot în scop preventiv, se practică de către asigurători franșiza. Aceasta constă din scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate, care înseamnă participarea asiguratului la acoperirea unei părți din daună. Scopul aplicării franșizei este dublu: în primul rând îl obligă pe asigurat să adopte oconduită preventivă, să aibă grijă să întrețină bunul asigurat; în al doilea rând se urmărește să nu se încarce cheltuielile societății de asigurare la un nivel foarte mare, deoarece de multe ori cheltuielile cu gestionarea și administrarea pagubelor pot să depășsească paguba însăși.

În prezent, pe piața românească a asigurărilor sunt prezente două tipuri de franșiză: una care impune un nivel fix din valoarea daunei, și alta care impune un nivel procentual din valoarea asigurată.

III.Funcția financiară / de repartiție. Funcția financiară este determinată, într-o primă instanță, de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscurilor, iar în a doua fază, de decalajul în timp între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor – decalaj destul de mare manifestat în cazul asigurărilor de viață. Acest lucru se întâmplă din cauza că societățile de asigurare-reasigurare plasează primele încasate pe piața capitalurilor, în scopul obținerii unor venituri suplimentare și a creșterii rentabilității societății. Prin aceste plasamente realizate, asigurările contribuie la creditarea economiei naționale, la echilibrarea balanței de plăți și sporirea valorii adăugate. E important însă să se țină cont și de instrumentul financiar în care se investește, întrucât există posibilitatea, cu precădere în cazul acțiunilor, de scădere a valorii lor de piață, și, implicit a pierderii de fonduri de către societățile de asigurare.

Funcția de repartiție, care este de fapt o subramură a celei financiare, se realizează în procesul repartiției produsului național brut, când se constituie, repartizează și utilizează fondul de asigurare. Primele de asigurare încasate de la agenții economici și persoanele juridice asigurate reprezintă relații de repartiție a PNB-ului. În funcție de asigurați, români, respectiv străini, are loc repartiția produsului național brut pe plan intern / extern. În cadrul acestei funcții, fondul de asigurare este folosit, în principal, pentru finanțarea acțiunilor și măsurilor de prevenire, limitare și combatere a pagubelor. Această funcție constă în repartizarea și utilizarea fondului de asigurare în scopul compensării daunelor provocate bunurilor asigurate și plății sumelor asigurate în cazul asigurării de persoane.

IV.Funcția de control (Tănăsescu, P., Șerbănescu, C., op. cit., p. 19) urmărește modul în care se realizează încasarea primelor de asigurare și a altor venituri ale organizației de asigurare, cum se efectuează plățile cu titlu de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, determinarea corectă a drepturilor cuvenite asiguraților, etc.

În România, funția de control este exercitată de caătre Comisia de Supraveghere a Aigurărilor, autoritate administrativă având următoarele atribuții:

supravegherea situației financiare a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților sau a potențialilor asigurați, în care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activității asigurătorului sau brokerilor de asigurare;

luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul de asigurări sau care au implicații asupra acestui domeniu, precum și avizarea actelor administreative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;

aprobarea acționarilor semnifivcativi și a persoanelor semnificative ale asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin normă;

aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România;

aprobarea transferului de portofoliu, etc.

1.5 Principiile și importanța asigurărilor

1.5.1 Principiile asigurărilor

Contractele de asigurare se bazează pe aplicarea unor principii care, deși nu sunt menționate în contract, trebuie cunoscute și respectate de cele două părți. Dintre acestea, merită menționate următoarele: (Negru, T., op. cit., p. 25):

Principiul despăgubirii, conform căruia contractele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea pierderilor suferite de un asigurat, întrucât se consideră că că o persoană nu trebuie să profite de riscurile asigurate. Potrivit acestui principiu, asigurarea nu presupune despăgubirea completă a asiguratului. Drept urmare, despăgubirea va fi mai mică decât valoarea asigurată datorită deducerii franșizei sau impunerii altor limitări privind despăgubirea.

Aplicarea acestui principiu servește atingerii a două obiective:

împiedică asigurații să profite din asigurare;

reduce riscul subiectiv (provocarea în mod inteționat a unei pagube sau exagerarea valorii daunei produse) prin îndepărtarea interesului pentru profit.

Principiul interesului asigurabil. O persoană are un interes asigurabil, dacă în urma producerii unui eveniment supus asigurării ar putea suporta o pierdere financiară sau orice alt prejudiciu. Doar persoanele asigurate sunt despăgubite, deși pot exista mai multe persoane cu interes asigurabil.

Pentru a fi asigurabil, un interes trebuie să fie economic, evaluabil în bani și să existe în momentul încheierii contractului.

Principiul subrogației. Conform acestui principiu, asiguratorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării, contra celor răspunzători de producerea pagubei în limita despăgubirii plătite. Subrogația poate fi definită ca operațiunea juridică prin care toate drepturile creditorului se transmit asupra celui care plătește și care este terț față de raportul inițial dintre creditor și debitor. Subrogarea se aplică numai la contractele de indemnizare. Astfel, prin acest principiu, asiguratorul exercită acțiunea în nume propriu, ca titular al dreptului asupra creanței, respectiv acțiunea pe care asigurătorul ar fi intentat-o împotriva autorului pagubei.

Asigurătorul, fiind subrogat în drepturile asiguratului, are sarcina de a proba culpa terțului în producerea pagubei. Dacă asiguratul a intentat acțiune juridică contra terțului vinovat, asigurătorul se poate substitui asiguratului în orice fază a procesului.

Principiul bunei credințe. În momentul contractării unei asigurări, asiguratul poate lua cunoștință în detaliu asupra condițiilor se asigurare, în timp ce asigurătorul este dezavantajat, neputând cunoaște și analiza toate aspectele materiale privind riscurile la care este expus obiectul supus asigurării. Asigurătotul poate să obțină doar un raport pe baza căruia va face evaluarea riscului. Se consideră că, astfel, încrederea este neceasrmente fundamentală în cadrul asigurării. De aceea este de datoria asiguratului să-l informeze pe asigurător despre toate circumstanțele materiale privind riscul.

Există anumite fapte care sunt presupuse a fi cunoscute de asigurător, și care nu sunt considerate a fi strict necesare de adus la cunoștința asigurătorului.

Se pot enumera:

fapte acoperite de condițiile de asigurare;

reglementările legale, știindu-se că în nicio circumstanță nu se poate invoca necunoașterea legilor;

fapte materiale, vizibile în mod clar sau pe care orice evaluator de risc le-ar fi cunoscut;

fapte de notorietate, pe care asigurătorul se presupune a le cunoaște;

fapte care diminuează riscul;

fapte pe care asigurătorul nu are posibilitatea să le cunoască; totodată, asigurătorului nu i se permite să ascundă, cu intenție frauduloasă, anumite informații. Acest lucru se aplică și intermediarilor.

1.5.2 Importanța asigurărilor

Importanța asigurărilor a fost intuită încă din Antichitate, când comercianții practicau unele forme de protecție pentru acoperirea pierderilor produse în timpul transportului mărfurilor. Odată cu evoluția științei și a progresului tehnologic, diversitatea riscurilor la care este supusă lumea în ansamblul său a crescut semnificativ. Astfel, astăzi niciun afacerist / întreprinzător sau chiar agent economic nu începe o activitate înainte de a se asigura. Se poate spune că asigurările au devenit o condiție sine qua non a economiei per ansamblu, prin relația biunivocă care se creează între acestea și PIB.

Pe lângă importanța economică, asigurările prezintă și o mare importanță financiară și socială.

Astfel, asigurările iau măsuri pentru prevenirea daunelor, compensează pagubele care survin, ocrotesc și asigură o legătură reciproc avantajoasă între interesele generale, locale și personale, contribuie la realizarea progresului economico-social al țării prin menținerea continuității procesului de producție, prin protecția și apărarea integrității proprietății private, cât și a celei publice, creează condițiile necesare transpunerii în viață a obiectivelor privind dezvoltarea economiei, extinderea relațiilor economice externe și dezvoltarea turismului autohton.

Asigurările sunt o ramură creatoare de valoare adăugată. În ramura asigurărilor se încadreză agențiile de asigurare, agenții, brokerii de asigurare, serviciile auxiliare ale asiguratorilor, consiliile asiguratorilor, organizațiile de expertiză, care, prin consumul intermediar sub formă de chirii, mobilier, papetărie, transport, telecomunicații, diurne, întreținere, etc. creează valoare adăugată brută. În general, valoarea adăugată brută în asigurări are o dinamică mai alertă decât produsul intern brut.

Asigurările sunt o ramură creatoare de locuri de muncă. Asigurările au o importanță deosebită în economia unei țări întrucât ajută la crearea unor locuri de muncă. Astfel, în ultima perioadă se observă o tendință în creștere a numărului societăților de asigurare, și, implicit, a efectivelor de salariați.

Asigurările sunt o ramură participantă la oferta de capital împrumutat pe piața financiară. Societățile de asigurare sunt obligate normativ să constituie rezerve de prime, în special la asigurările de daune, când probabilitatea producerii unui dezastru natural este destul de mare. Fructificarea acestor rezerve de prime se face prin plasamente în acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, depozite la termen în bănci, nesporind masa monetară aflată în circulație, ci redistribuind resursele, evitând astfel o emisiune monetară din partea băncii centrale și implicit inflație pentru acoperirea deficitului bugetar.

Societățile de asigurare au o influență și asupra balanței de plați a unei țări, atunci când parctică reasigurările. Dacă reasigurările depășesc cadrul național, apar fluxuri de valută, influențând astfel balanța de plăți: pozitiv sau negativ.

Asigurările sunt un factor de reducere a incertitudinii economice. Când o persoană încheie o asigurare, este conșientă de posibilitatea apariției unui risc, punându-se astfel la adăpost. Asiguratul nu devine „inexpugnabil”, însă riscul este transferat de la el la asigurător, viitorul căpătând pentru el o anumită certitudine, realizându-se o stabilizare a riscului financiar.

Asigurările au un rol educativ. Asigurații sunt obligați și stimulați să ia cele mai eficiente măsuri pentru buna conservare a bunurilor, private sau publice, iar plata suportată de asigurat sub forma franșizei impune acestuia o mai mare grijă față de bunurile asigurate.

1.6.Structurile producerii bunăstării

Dacă în sistemul socialist bunăstarea colectivă era produsă în cadrul unui mixaj economico-politic (statul orienta întreaga producție și distribuție în așa fel încât obiectivele sale politice să fie realizate), în sistemul capitalist occidental diferențierea dintre economic și politic în producerea bunăstării colective este tranșantă.

În societățile capitaliste, bunăstarea colectivă este produsă printr-un complex de mecanisme. Am putea vorbi de două mecanisme diferite de producere a bunăstării: unul primar, prin intermediul economiei de piață, și un altul secundar, prin mecanismele politicii sociale.

1. Distribuția primară a bunăstării. Piața economică reprezintă producătorul principal al bunăstării. În cea mai mare parte a lor, veniturile sunt obținute prin eforturi personale în sfera activității economice; cele mai multe bunuri și servicii sunt cumpărate de către fiecare persoană de pe piață.

Veniturile primare sunt obținute prin următoarele mecanisme:

a)Venituri din muncă. Cel mai important venit din muncă îl reprezintă salariul. Cea mai mare parte a veniturilor din societatea contemporană provine din salariu, ca plată a muncii depuse. Există și veniturile nesalariale din muncă: veniturile din munca proprie.

b)Venituri din proprietate. Profituri: proprietarii de capital, prin investire obțin profituri, ca plată a neconsumării unei părți a resurselor financiare și a investirii sale în activități productive. Dobânda pentru capitalurile împrumutate reprezintă o parte a profitului. Alte forme de venituri din proprietate sunt de exemplu chiriile (venitul din închirierea unei locuințe) sau arenda (venitul din închirierea pământului în vederea utilizării sale agricole).

Economia de piață, ca producător primar al bunăstării, prezintă o serie de limitări structurale în ceea ce privește realizarea obiectivului final. În primul rând, din punctul de vedere al producerii bunurilor necesare. Bunurile publice și sociale – esențiale pentru bunăstarea colectivă – tind să fie produse într-o proporție inferioară nivelului considerat de către colectivitate a fi necesar și cel mai adesea chiar deloc. Bunurile social indezirabile sunt supraproduse, iar multe bunuri social dezirabile sunt subproduse. În al doilea rând, distribuția bunăstării realizată prin mecanismele pieței este excesiv de inegală, lăsând secțiuni importante ale colectivități sub nivelul de bunăstare considerat de către colectivitatea respectivă a fi acceptabil. Din acest motiv, colectivitatea, în măsură în care intenționează să producă o bunăstare colectivă acceptabilă, trebuie să intervină pentru a corecta limitele pieței economice. Aceste corecții fac în principal obiectul politicii sociale printr-o intervenție corectivă redistributivă atât a resurselor necesare producției, cât si a veniturilor în așa fel încât să se realizeze un nivel de bunăstare colectivă considerat a fi dezirabil.

2.Redistribuirea secundară a bunăstării. Acțiunile sociale corective iau în principal două forme:

1. Mecanismele statale, la nivel național sau local: ceea ce se cheamă politica socială propriu-zisă.

2. Activități voluntare (non-guvernamentale) care pot fi și ele organizate la nivel național (uneori chiar internațional) sau local.

Ambele tipuri de activități au ceva în comun: ele nu sunt activități de tip economic (orientate spre profit), ci se organizează în jurul unor obiective sociale, utilizând pentru atingerea lor resurse nu primare, ci secundare, provenite din redistribuirea resurselor primare.

Cele două sisteme, deși distincte ca structură și modalitate de reglementare, prezintă multe interferențe. Unele obiective ale politicii sociale guvernamentale pot fi atinse și cu sprijinul organizațiilor non-guvernamentale , prin colaborare sau prin delegarea respectivelor obiective și sprijinirea materială a acestora. La nivel local, autoritățile pot organiza activitatea colectivității de soluționare a problemelor, realizând un mix statal/voluntar.

Redistribuirea bunăstării se realizează în mai multe forme:

1. Finanțarea de către stat (dar și de către colectivitate în formele sale specifice) a bunurilor publice sau de interes public: cheltuielile urbanistice, de protecție a naturii (depoluare), infrastructura vieții urbane și economice (șosele, sisteme de comunicații), știință, cultură, sănătate, educație. De bunurile publice beneficiază în mod colectiv toți membrii colectivității. De educație, cultură, sănătate beneficiază indivizii, dar acest consum este considerat a fi important de către societate, fapt care generează sprijinul său social.

Consumul individual de bunuri de interes social este sprijinit pe diferite căi de către colectivitate. În general există următoarele modalități de sprijinire a lui:

a. Gratuitatea: sunt bunuri de care indivizii în nevoie pot beneficia gratuit – educație, sănătate, mese pentru școlari, tabere etc.

b. Subvenția- statul sau alte instanțe acoperă o parte din costul respectivelor bunuri. Consumatorul va trebui să plătească în consecință doar o parte din preț fapt care duce la creșterea consumului.

c. Alte forme de încurajare a consumului: reducerea de taxe/impozite pentru consumul respectivului bun (este cazul reducerii de impozite în cazul construirii de locuințe sau de cumpărarea de asigurări private de bătrânețe).

2. Transferuri financiare de la cei cu resurse mai multe la cei cu resurse mai puține (în nevoie). Veniturile secundare sunt rezultatul transferului. Statul (sau uneori organismele nestatale) preiau o parte din veniturile primare ale indivizilor și le transferă celor care sunt în nevoie.

Există două tipuri de transferuri:

a. Transferuri financiare: indivizii primesc o sumă de bani pe care o pot utiliza așa cum doresc: pensii, ajutor de șomaj, ajutor de boală, alocații familiale, asistență socială.

b. Transferuri în natură: bunuri și servicii pe care le primesc în mod gratuit: educație, îngrijire medicală, alimente (bonuri de alimente pentru cei săraci în SUA), tabere etc. În această categorie intră sfera largă a asistenței sociale: serviciile sociale oferite gratuit (sau în mare măsură gratuit) persoanelor în situații de dificultate.

În principal există trei mecanisme distincte de transfer financiar:

Asigurările sociale: transfer financiar contributoriu;

Transferuri universale (categoriale) non-contributorii;

Asistență socială financiară: transfer financiar non-contributoriu bazat pe testarea mijloacelor financiare.

Între aceste trei forme există diferențe atât de mod de obținere a resurselor financiare, cât și de ajutor. Să facem observația preliminară că există anumite interferențe între cele două, dar ele sunt clar distincte.

Asigurările sociale sunt forme de sprijin contributorii. Cea mai importantă formă de asigurare socială o reprezintă pensiile. De regulă, aceste forme de sprijin se acordă doar acelor persoane care au adus o anumită contribuție minimă la formarea respectivului fond și mărimea respectivului sprijin se face în funcție de mărimea contribuției (numărul de ani în care a contribuit, mărimea anuală a respectivei contribuții).

Transferuri universale (categoriale) non-contributorii. În această categorie intră o serie de transferuri care sunt determinate doar de detectarea simplei nevoi, fără condiția vreunei contribuții oarecare și nu pe măsura unei asemenea contribuții. De asemenea, aceste transferuri nu sunt în general determinate de situația financiară a primitorului. Cele mai importante asemenea transferuri sunt: alocații familiale – alocații pentru copii, pentru mame cu mai mulți copii, pentru mame care rămân să îngrijească copiii-alocații pentru persoanele handicapate, pentru invalizii de război etc. În această categorie poate intra și educația gratuită, bursele pentru elevi și studenți, îngrijirea medicală. În unele asemenea forme există uneori și elemente de testare a resurselor financiare. De exemplu, primirea unei burse școlare este uneori condiționată de nedepășirea unui plafon de venituri al părinților.

În multe țări sunt o serie de servicii gratuite universale: învățământ, sănătate, forme de recreere și de participare la cultură etc.

Asistența socială financiară se asigură celor în nevoie (în funcție de dimensiunile nevoii existente) și pe baza testării resurselor financiare ale familiei care indică faptul că respectiva persoană nu poate să-și asigure prin efort propriu resursele necesare. Sprijinul este deci în raport Cu nevoia. El nu este acordat în funcție de vreo contribuție individuală la fondul social. Este, în limbaj tehnic, un sprijin non-contributoriu. Asistența socială utilizează în mod special bugetul de stat. Ea este acordată pe baza testării resurselor individuale.

În asistența socială sunt incluse trei mari tipuri de activități:

1. Ajutor în bani sau în natură. Un asemenea ajutor se acordă familiilor sărace, plasate sub un anumit nivel de viață; burse pentru copiii familiilor cu venituri scăzute, îngrijire sanitară gratuită (în țările în care ea nu este gratuită) pentru persoanele cu venituri scăzute, alocații pentru copii, mese gratuite pentru cei săraci, mese gratuite pentru copiii săraci etc.

2. Finanțarea unor instituții care se ocupă de persoane care au nevoie de îngrijire specială permanentă: orfelinate pentru copii, instituții pentru copii\maturi handicapați, instituții pentru bătrâni etc.

3. Furnizarea de servicii specializate celor în nevoie: suport social și psihologic, sprijin terapeutic, plasamentul familial sau adopția pentru copii, sprijinirea tinerelor mame singure în situații dificile, furnizarea de locuințe pentru familiile sărace în nevoie, diferite tipuri de consultații (educaționale, maritale etc.).

Orice sprijin social are semnificația unei redistribuții a veniturilor, a unui transfer de venituri, realizat prin mecanismele statului. Cu alte cuvinte, statul produce un transfer de venituri de la persoanele active spre persoanele inactive, de la persoanele cu venituri primare mari, la persoanele cu venituri reduse, de la persoane cu necesități mai restrânse, la persoane cu necesități mai mari (în asistența medicală, îngrijire copii etc).

Transferurile se realizează în direcții deosebite și după criterii diferite. Transferuri (redistribuție) de venituri pe verticală: resursele financiare sunt transferate de la persoanele cu venituri ridicate la persoane cu venituri mai reduse; adică de la cei bogați la cei săraci. Cineva numea o asemenea opțiune politică de tip Robin Hood: a lua de la cei bogați, pentru a da celor săraci. Uneori, redistribuția pe verticală poate avea și un sens invers: de la cei săraci la cei bogați.

Transferuri (redistribuție) pe orizontală. Aici, redistribuția nu se face în raport cu mărimea veniturilor, ci cu dimensiunile nevoilor: de la cei sănătoși la cei bolnavi, de la cei fără copii la cei cu copii, de la cei cu familii mai puțin numeroase la cei cu familii mai numeroase, de la cei care au un loc de muncă la cei în șomaj etc. Desigur, unele transferuri pe orizontală pot fi interpretate a fi tot pe verticală. De multe ori ele sunt mai degrabă o mixtură între ele.

Asigurările sociale prezintă o caracteristică aparte. Ele se fundează în marea lor majoritate, pe ideea de risc. Riscul este asociat cu toți participanții la respectivul sistem de asigurări. Nu este nevoie însă ca unul sau altul să intre în situația descrisă de risc: poți să nu te îmbolnăvești, să nu ai accidente care să te pună în imposibilitatea de a munci, să nu devii șomer. Toți cei care sunt expuși respectivului risc contribuie, dar vor beneficia însă doar cei aflați efectiv în nevoie. Este un fel de solidaritate între toți cei care au de înfruntat un risc.

Sistemul de asigurări poate fi, la rândul său, de mai multe tipuri:

a. Asigurări fundate pe crearea unui fond de asigurări din care se plătește asigurarea celui în nevoie. Acestea sunt asigurările pure pe care le găsim în mod special în cazul asigurărilor de tip privat: sisteme private de pensii, asigurări de bunuri, de persoane, contra accidentelor.

b. Asigurările în care plata se face din contribuția actuală a tuturor celor care se asigură. În engleză acest tip este denumit pay-as-you-go. Îl găsim frecvent în sistemul de asigurări de bătrânețe (pensiile). Pensiile actuale sunt plătite nu din fondurile acumulate prin contribuțiile din trecut (sau în mod exclusiv din acestea), ci din contribuțiile celor care în prezent cotizează. În acest caz există un fel de solidaritate nu intragenerațională, ca în primul caz (dintre toți cei care contribuie acum, beneficiază cei care au problema respectivă în legătură cu care s-a realizat asigurarea), ci o solidaritate intergenerațională: generațiile active actuale susțin generația vârstnică, urmând ca atunci când ea va ajunge la vârsta pensionării să fie susținută de generația activă din acel moment. Un asemenea pact se poate realiza doar în ipoteza că generațiile viitoare vor accepta aranjamentul existent la un moment dat. Ele însă îl pot modifica.

c. Sisteme cu surse mixte: fondul de asigurare este realizat prin contribuția beneficiarilor potențiali și prin contribuția statului, de la buget. În unele situații, statul contribuie de la buget cu o anumită parte la fondul de asigurări. Sau, ca în cazul fondului de șomaj de la noi, bugetul se angajează să intervină doar în condițiile în care fondul colectat prin contribuții se dovedește a fi insuficient.

d. Sunt sisteme de asigurare voluntare (în general cele private), după cum sunt sisteme de asigurare obligatorii (în general cele de stat). De regulă, asigurarea pentru pensie este obligatorie. La fel este asigurarea de șomaj sau a riscului de accidente pentru unele ramuri industriale.

Sistemele de stat sunt de regulă sisteme obligatorii, stabilite prin lege. Ele sunt, de asemenea, de cele mai multe ori garantate de bugetul de stat: în caz de dificultate, bugetul de stat se angajează a le sprijini. Sistemele private sunt absolut voluntare. Pot, prin anumite mecanisme, să fie încurajate de stat (de ex. cei care se asigură medical beneficiază de anumite reduceri de taxe). În general, nu sunt garantate de stat. Ele au un caracter mult mai puțin redistributiv decât cele de stat. În general, sistemele de asigurări au un caracter redistributiv, care se poate plasa la unul sau la ambele dintre următoarele două niveluri:

a. Primul nivel este redistribuția de la cei la care riscul nu se materializează la cei la care riscul se materializează. De exemplu, de la cei care nu mor sau nu au accidente la cei cărora aceste lucruri li se întâmplă; de la cei care mor mai devreme, la cei care trăiesc mai mult (în cazul pensiilor). În general, această redistribuție este tipică pentru orice sistem de asigurare. Sistemele private se reduc la acest tip de asigurare.

b. Cel de al doilea nivel se referă la o redistribuție de la cei care au cotizat mai mult la cei care au cotizat mai puțin. Deși beneficiul este în funcție de contribuție, relația dintre cele două nu este strictă: cei care au contribuit mai mult tind să primească ceva mai puțin, cei care au contribuit mai puțin tind să primească ceva mai mult decât au contribuit (Cătălin Zamfir (coord.), Indicatori și surse de variație a calității vieții, 1984, pp.58-66).

Asigurările sociale de stat:

Asigurările sociale de stat cuprind :

salariații;

micii producători;

liber profesioniștii;

micii întreprinzători.

Fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie în mod obișnuit din cotizațiile salariaților, patronilor și ale statului, în diferite proporții.

Nivelul și structura acestor cheltuieli diferă de la o țară la alta. Cele mai importante cheltuieli sunt cele cu: plata pensiilor, indemnizațiile pentru accidente de muncă, boli profesionale, maternitate, șomaj, ajutor de deces.

Asigurările sociale constituie aceea parte a relațiilor social economice bănești cu ajutorul cărora se formează, se repartizează și se utilizează fonduri bănești necesare ocrotirii obligatorii a salariaților și pensionarilor din regii autonome, societăți comerciale, cooperative de consum, întreprinderi particulare.

Principiile și rolul asigurărilor :

cuprinderea întregului personal, toți cetățenii țării;

cetățenii sunt ocrotiți în toate cazurile și pentru toate perioadele de pierdere a capacității de muncă;

personalul din regii autonome, societăti comerciale, cooperative și pensionarii sunt scutiți de plata CAS – fondurile se formează pe baza contribuțiilor plătite de regii, societăți;

cetățenii sunt ocrotiți prin asigurările sociale în concordanță cu venitul realizat;

pensiile de asigurări sociale sunt scutite de orice fel de taxe și impozite;

pensiile și indemnizațiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parțial, fiind un drept personal (Silvestru, T., Finanțe publice, pp.23-24, 2000).

CAPITOLUL II. ARIA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1.Aria cercetării

Cercetarea mea s-a desfășurat asupra a 77 de persoane din cele câteva mii care sunt cliente ale firmei la care sunt angajată ca și agent de asigurări. Datorită faptului că persoanele incluse în această cercetare au domiciliul într-un spațiu geografic foarte larg (întreaga Vale a Jiului, Târgu Jiu, Hațeg etc) nu pot spune ca ea este încadrată într-o arie foarte bine delimitată. O precizare totuși se poate face: persoanele incluse în cercetare fac parte din baza de date a asiguraților firmei de asigurări la care lucrez, după cum am precizat deja.

2.2.Metodologia cercetării

Numărul total al celor incluși în cercetarea mea este de 77 de persoane. Selectarea lor s-a făcut intențional în sensul că am ales intenționat o lună din anul 2014 (luna martie) și totodată am chestionat subiecții care s-au dovedit cei mai accesibili și mai receptivi la rugămintea de a răspunde la câteva întrebări.

După cum se poate intui deja metoda principală a fost ancheta de tip direct, față în față. Instrumentul cercetării a fost chestionarul care a avut un număr de 25 de întrebări, dintre cele mai diverse. Prima întrebare a fost deschisă și neutră în raport cu tema cercetării. Toate celelalte întrebări au fost închise, de tip dihotomic (întrebările 4 și 11), trihotomice (întrebările 6,12, 14, 15 etc) sau policotomice (întrebările 2, 2, 5,7,8,9 etc). Totodată vreau să arăt că deși multe întrebări au fost de opinie-atitudine (întrebările 4, 5,6,7,8,9,10,11,16 etc), multe altele au fost factuale, putând fi verificate (întrebările 3,12,20,21,22,23, 24,25).

2.3.Populația cercetării

În continuare îmi propun să realizez o prezentare a populației care a stat la baza studiului meu utilizând în acest sens mai multe figuri grafice pentru a face descrierea acesteia cât mai sugestivă și mai ușor de receptat:

Figura 1. Distribuția subiecților pe categorii de vârstă

Vârsta celor incluși în cercetare, intențional după cum am amintit deja, este una pe care am grupat-o pe intervale de câte zece ani, pentru ca după vârsta de 50 de ani sa îi iau în considerare pe toți cei care trec de acest prag, se poate observa ca persoanele asigurate sunt distribuite pe toate intervalele de grupare, majoritatea lor (prin comasare) fiind cuprinse între limita inferioara de 20 de ani și cea superioara de 50 de ani (inclusiv).

Figura 2. Distribuția subiecților în funcție de variabila sex

După cum bine se observă subiecții de sex masculin predomină, ceea ce ne face să considerăm că piața asigurărilor este în general dominată de către acești subiecți țintă. Mai ales că bărbații constituie cel mai numeros segment al șoferilor (și aici ne gândim la asigurările obligatorii) dar și al celor care își fac asigurări de sănătate sau de viață întrucât sunt cei care lucrează în cele mai expuse și solicitante locuri de muncă: în subteran, în construcții, în cariere etc.

Figura 3. Distribuția subiecților în funcție de starea lor civilă

Cei mai mulți asigurați fac parte dintre cei care sunt căsătoriți. Un al doilea aspect deloc de neglijat este acela că dintre cei căsătoriți cei mai mulți au copii minori (în totalul populației ei ating 51.9%). Este foarte probabil că cei care au în grija lor copii minori, mulți dintre ei foarte mici (de grădiniță, de ciclu primar etc) să fie responsabilizați o dată în plus să încheie asigurări de sănătate sau de viata pentru a nu periclita viitorul copiilor lor în cazul unor evenimente nefericite.

În figura 4 se evidențiază o situație oarecum previzibilă în sensul că cei cu studii medii și superioare sunt majoritari în ceea ce privește piata asigurărilor. Explicația poate să constea pe de o parte într-o mai mare conștientizare a riscurilor existente în lumea înconjurătoare, iar pe de altă parte în veniturile personale mai ridicate, în general studiile mai ridicate corelând cu venituri mai mari.

Figura 4. Distribuția pe studii a subiecților

Dorin să demonstrăm afirmația anterioară, a studiilor care corelează cu venituri mai mari ceea ce generează o mai mare pondere a celor asigurați din aceasta zonă:

Figura 5. Distribuția subiecților în funcție de venitul lunar

Ultimul aspect caracterizant la care vom face referire este cel al ocupației pe care o au cei asigurați:

Figura 6. Distribuția subiecților în funcție de ocupația lor

Într-un anumit fel este și normală această distribuție a celor asigurați, ținând cont de ponderea lor în cadrul întregului corp electoral. Nu trebuie să tragem greșit concluzia că daca patronii sunt reprezentați doar la nivelul de 6.5% atunci aceștia sunt mai puțin asigurați decât ceilalți. Din nou atrag atenția ca este vorba de distribuția acestor categorii ocupaționale în cadrul întregii populații.

CAPITOLUL III

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

3.1.Cele mai frecvente tipuri de accidente

Pentru început am considerat foarte potrivită prezentarea unei ierarhii a accidentelor cel mai des întâlnite în rândul subiecților pe care i-am chestionat. Ierarhia la care făceam referire arată în felul următor:

Figura 7.Cele mai frecvente tipuri de accidente

Chiar dacă mulți dintre subiecți nu au fost niciodată victime ale vreunui tip de accident (36.19%), este vorba de cel mai consistent segment. Comasate, toate celelalte segmente procentuale conduc la ideea că cele mai multe dintre persoanele asigurate au fost victime ale unui accident/incident neplăcut. Se poate constata că ele au o arie largă de acțiune în sensul că pot avea loc în casă, la locul de muncă, la volan, pe stradă sau chiar în vacanță. De asemenea ele pot fi naturale sau provocate de acțiunea cuiva îndreptată împotriva altcuiva.

Important este ca în astfel de momente cei care au calitatea ingrată de victime să fie asigurați pentru a putea beneficia de un sprijin imediat și direct proporțional cu contribuția anterioară. Tocmai de aceea i-am și întrebat pe cei care au avut astfel de evenimente dacă au fost asigurați în acel moment chiar pe evenimentul respectiv:

Figura 8.Proporția celor care erau asigurați în momentul evenimentului

Doar un pic peste 10% dintre cei care actualmente sunt asigurați erau în momentul producerii accidentului/incidentului clienții unei firme de asigurare, și în plus asigurați exact pe acel eveniment. Este mai mult decât relevant procentul uriaș de aproape 90% al celor care au fost prinși pe picior greșit, neavând la îndemână o asigurare care ar fi putut să îi ajute în acele momente.

În cazul celor care nu au fost niciodată victimele unor situații nefericite (36.19%; a se vedea Figura 7) am întâlnit următoarele răspunsuri care denotă un anumit tip de mentalitate:

Figura 9. Deși nu au fost victime, au luat în considerare aceasta posibilitate?

Peste trei sferturi dintre subiecții care nu au avut niciodată un accident refuză să ia în calcul o astfel de posibilitate. O poziție care lasă să iasă la iveală o mentalitate de refuz categoric cu privire la evenimentele neprevăzute ale vieții. Astfel de persoane nu-și pot imagina poziția de victimă, însă o astfel de postură este una care face parte din rolurile neprevizibile ale vieții și ca atare foarte posibilă.

3.2.Disponibilitatea subiecților de a se asigura și receptarea diferitelor tipurilor de asigurări la nivel individual și colectiv

După cum am arătat deja nu oricine are disponibilitatea de a se asigura foarte mulți oameni bazându-se pe forța norocului de a fi protejați, în sensul de a nu fi victimele unor întâmplări nefericite. Cu toate acestea i-am întrebat pe toți subiecții care ar fi situațiile în care ar accepta să se asigure:

Figura 10. Situațiile în care s-ar asigura

Este cât se poate de elocvent faptul că există o echivalență între disponibilitatea de a se asigura pentru pierderi materiale și cea pentru accidente fizice, cu o ușoară prevalentă în favoarea pierderilor materiale. Mai mult, dacă îi luăm în calcul și pe cei care declară că s-ar asigura deopotrivă pentru pierderile materiale și accidentele fizice putem concluziona că nu există o preferință clară în ceea ce privește tipul de evenimente. Nu doar atât: aproape 30 de procente nu sunt dispuși să se asigure pentru nici un fel de situație, aici putând fi un nou și interesant subiect de analiza sociologică. Detaliind această problemă pot arăta, pe baza corelației dintre ocupația subiecților și disponibilitatea pentru a se asigura, care sunt categoriile cele mai disponibile pentru un astfel de angajament contractual. Angajații, într-o proporție de aproape 60% (59.5%), sunt dispuși în a se asigura mai ales pentru accidentele de natură fizică, personale. Este evidentă grija pe care aceștia o poartă nu doar siguranței personale ci și celor care rămân acasă și depind de ei, în principal copii și alte persoane vulnerabile care în lipsa unui sprijin financiar și material zilnic venit din partea unui membru al familiei s-ar găsi într-o mare dificultate. Patronii în totalitatea lor s-ar asigura deopotrivă pentru accidentele fizice și pierderile materiale, făcându-se simțita aici si diferența de venit care își spune cuvântul. Șomerii, o categorie socială marcată de lipsuri financiare și materiale oferă majoritar un răspuns pe măsura condiției lor financiare: două treimi s-ar asigura, dacă ar avea posibilitatea, mai ales pentru pierderile materiale. În fine, pensionarii într-o proporție de aproape 70% (69.6%) nu s-ar asigura pentru nici un fel de situație. Probabil o reflectare a stării materiale dar și a unei mentalități formate în cea mai mare parte a ei în anii comunismului (Tabelul 18, Anexa 3).

În foarte multe cazuri ideea de asigurare poate să pară banală, lipsită de finalitate pozitivă, chiar contraproductivă pentru bugetul personal și familial. În acest sens i-am și întrebat pe subiecți care este părerea lor despre o perioadă de timp în care se presupune că au fost asigurați (pentru accidente, pierderi materiale etc) dar nu li s-a întâmplat nimic. Răspunsurile sunt unele oarecum surprinzătoare:

Figura 11. Perceperea timpului în care au fost asigurați și nu li s-a întâmplat nimic

Cel puțin în primă fază am plecat de la presupunerea că cei mai mulți dintre subiecți vor considera perioada în care au fost asigurați pentru anumite evenimente nefericite și acestea nu s-au produs drept una benefica pentru ei și familiile lor. Am constatat ca cei mai mulți (45.5%) văd într-o astfel de perioadă o risipă inutilă de bani. Este foarte adevărat că la mică distanta (41.6%), de doar 4 procente se situează și cei care o consideră drept una bună, bucurându-se și de faptul ca nu li s-a întâmplat nimic și de aceea ca au dat dovadă de prevedere. Foarte elocventă și interesantă este corelația dintre studiile subiecților și părerea lor cu privire la cele de mai sus relatate. Astfel am putut constata că pe măsură ce cresc studiile crește și părerea bună despre perioada în care au fost asigurați și nu li s-a întâmplat nici un eveniment din cele care erau posibile să se întâmple, și invers: cu cât scad studiile cu atât crește părerea negativă despre o astfel de problemă (Tabelul 11, Anexa 3).

Din numeroasele discuții pe care le-am purtat cu subiecții (în calitate de clienți ai firmei de asigurări unde lucrez) am realizat că există păreri diferite atât fața de asigurările obligatorii cât și față de cele facultative, neexistând o părere majoritară care să se impună în niciun caz:

Figura 12.Perceperea asigurărilor obligatorii

Deși cei mai mulți subiecți au o părere bună despre asigurările obligatorii totuși ei nu ating nici măcar o treime din totalul celor chestionați (31.2%), ceea ce este foarte dătător de seamă. Toate celelalte păreri exprimate, exceptându-i pe cei care nu au o părere formată și care nu se pot pronunța (11.7%), ajung la un prag de 57.2%, toate cu nuanțe negative la adresa acestor asigurări.

În acest sens am cerut și părerea lor despre asigurările facultative, adică acele asigurări care nu sunt și nici nu pot fi percepute (obiectiv) ca impuneri.

Figura 13.Perceperea asigurărilor facultative

Chiar dacă acestea nu par a impunere asigurările facultative sunt văzute de o treime dintre subiecți drept o modalitate de a arunca banii pe fereastră. Aceasta sintagma trebuie înțeleasă in sensul marilor greutăți care intervin în câștigarea drepturilor prin primirea despăgubirilor. Din păcate, în ultima perioadă de timp, sectorul asigurărilor a fost grav afectat la nivel de imagine datorită multiplelor scandaluri în care au fost implicate firme considerate serioase de asigurări, ce operau la nivel național, și care au avut un efect negativ și asupra firmelor care și-au desfășurat activitatea în mod serios. Cu toate acestea (prin comasare) cei mai mulți dintre subiecți văd în asigurările facultative o măsură de precauție (46.8%), cu nuanțele care se impun, una dintre ele fiind foarte puternică: o modalitate de precauție luată de cei care-și permit (40.3%), sau o modalitate de precauție luata de cei mai conștienți dintre noi (6.5%).

Dincolo de receptarea asigurărilor, sub forma lor obligatorie sau facultativă, se regăsește și celălalt aspect, al tipului de proprietate. Am întrebat subiecții care este forma de proprietate pe care o preferă, sau sub ce formă le-ar lăsa să funcționeze pe mai departe:

Figura 14.Tipul de firme de asigurare preferat

Este de remarcat că oamenii agreează într-o măsura foarte mică (doar 14.3%) ideea de firme private românești. Este poate un efect al decredibilizării idei de firme private și de capital privat românesc asupra căruia oamenii obișnuiți au o părere extrem de negativă, bazată pe neîncrederea îndeplinirii de către aceste firme a obligațiilor care le revin față de client. Firmele de stat, în asigurări, și cele cu capital privat internaționale, din același domeniu, se bucură de o încredere plasată la un nivel aproximativ egal (27.3% respectiv 23.4%). Foarte îngrijorător este faptul că aproape un sfert dintre subiecți (23.4%) ar interzice toate firmele de asigurări, indiferent de capital.

Pentru a afla cât mai multe le-am cerut părerea și despre cum concep sistemul asigurărilor în regimul capitalului de stat precum și pe cele care țin de sistemul asigurărilor private. Desigur că am cerut aceasta într-un regim ideal, așa cum concep subiecții firmele de asigurări pliate pe interesele lor, să corespundă cât mai bine.

Un punct comun tuturor celor care văd statul capabil să-i asigure este acela că ele să fie contra cost, după cum se poate observa și din figura 15. Altfel spus nu statul îi asigură într-un mod asistențial ci răspunde unei solicitări pe care o face orice cetățean, fie el angajat sau nu, dar care are posibilitatea de a-și plăti costurile asigurării. Dincolo de aceasta cei mai mulți subiecți (aproape jumătate dintre ei – 44.2%) consideră că statul ar putea să fie principalul asigurator, dacă nu cumva și singurul, printr-un mecanism foarte simplu: să asigure orice angajat printr-un impozit care i se va trage direct din salariu începând din prima luna de când s-a angajat.

Figura 15. Cum sunt concepute asigurările la firmele de stat

Cât privește conceperea sistemului de asigurări în varianta lor privată observăm o radicalizare a răspunsurilor, foarte mulți subiecți intervievați (un pic peste o treime – 35.1%) neputând să conceapă acest sistem, fiind de acord chiar cu desființarea lui. Cert este că aproape două treimi dintre subiecți văd în sectorul asigurărilor private un segment care să existe și să fie la dispoziția celor care doresc să-l acceseze dar într-o manieră liberă, necondiționată de nimic:

Figura 16.Cum sunt concepute asigurările private

3.3. Asigurații în funcție de veniturile de care dispun. Disponibilitatea de a contribui la un fond de pensii privat și recomandarea firmelor de asigurări

Nu este o necunoscută aceea că domeniul asigurărilor este unul în care câștigurile financiare sunt mari, și de o parte (a firmei asiguratoare) și de cealaltă (a asiguratului). Firma de asigurări câștigă bani încasând ani de zile polițele de asigurare dar în momentul în care se întâmplă un eveniment (inundație, accident, incendiu etc) pentru care unul sau mai mulți cetățeni s-au asigurat ea trebuie să acopere pagubele acestora, și ca atare va începe să piardă bani. Recuperarea pagubelor nu stă însă în puterea tuturor dintre membri societății, asigurările fiind în cele din urmă privite ca un bun pe care nu și-l permite toată lumea. Tocmai de aceea am plecat de la ideea principală că veniturile unui individ și/sau ale familiei din care face parte influențează nu doar că este sau nu asigurat ci și tipul de asigurare, extensia ei etc. Inițial voi prezenta proporția celor care sunt asigurați în fiecare formă sub care se regăsesc asigurările după care voi continua analiza cu corelarea veniturilor pe care le au subiecții și modul în care acestea se grupează/regrupează între anumite limite ale venitului lunar personal pe diferite aspecte ale asigurărilor:

Figura 17.Varianta în care sunt asigurați subiecții

Cel puțin la nivelul pieței asigurărilor din România pare foarte normal ca asigurările obligatorii să fie dominante, nu mai puțin de două treimi dintre subiecții chestionați fiind asigurați (exclusiv) în acest mod (64.9%). Un segment de populație, dacă ar fi să extindem constatările de pe acest lot de subiecți, destul de important (aproape o treime – 31.2%) este asigurat în ambele forme, adică și obligatoriu și facultativ, ceea ce poate semnifica atât o conștientizare mai bună a pericolelor care pândesc și apoi prevenirea lor, dar și faptul ca poate să fie vorba de un segment din populație care are mai mulți bani și își permit astfel de asigurări. În variantă obligatorie întâlnim mai ales polițele auto și cele de asigurare a locuințelor. În variantă facultativă oferta ce se află la dispoziția publicului este extrem de largă, acoperind practic toate sferele vieții personale, profesionale, sociale și financiar-juridice. Voi continua prezentând corelațiile de care am amintit la începutul acestui subcapitol pe mai multe aspecte:

1.pe măsură ce crește venitul asigurările subiecților se îndreaptă de la pierderi materiale către asigurări contra accidentelor fizice (Tabelul 25, Anexa 3);

2.pe măsură ce crește venitul se face simțită o translatare de la asigurările obligatorii la cele în ambele variante (Tabelul 27, Anexa 3);

3.deși poate să pară contradictoriu cu simțul comun, cei care au venituri mai mari sunt mai puțin dispuși să contribuie la fondurile de pensii private. Explicația poate să fie dată pe de o parte de faptul că se simt protejați de veniturile mai mari care se cuantifică pentru pensie, iar pe de altă parte că pot face acumulări suficiente până la pensie (Tabelul 28, Anexa 3).

O posibilă explicație, și foarte importantă, pentru disponibilitatea de a se asigura sau nu, la una dintre diferitele forme de asigurare, poate să constea și în atractivitatea despăgubirilor. Tocmai de aceea i–am întrebat pe subiecții incluși în cercetare cum apreciază nivelul despăgubirilor pentru cei asigurați:

Figura 18.Nivelul despăgubirilor în viziunea subiecților

Deși majoritari (prin comasare=52%) cei care susțin că despăgubirile oferite de firmele de asigurare sunt peste contribuție (9.1%) și cei care le estimează ca echivalente cu contribuția (42.9%) nu sunt cu foarte mulți peste subiecții care le percep ca plasate sub nivelul contribuției de-a lungul anilor.

A interesat inclusiv disponibilitatea subiecților de a se asigura (voluntar) la un fond de pensii privat. Spun „a se asigura” pentru că în cele din urmă contribuția la un fond privat de pensii înseamnă exact acest lucru:

Figura 19.Disponibilitatea de a contribui la un fond privat de pensii

Din figura 19 este cât de poate de vizibil că disponibilitatea subiecților pentru a se asigura la un fond de pensii privat este una mică (cu puțin peste 40%; 40.3%). La baza unei astfel de disponibilități reduse poate să stea neîncrederea cu care este privit sectorul privat al asigurărilor, mulți oameni (din discuțiile avute cu ei) având convingerea că investițiile într-un astfel de fond s-ar putea să fie pierdute fie prin falimentarea fondului, fie prin returnarea unei pensii mici care să nu justifice o contribuție întinsă pe ani de zile.

Se știe foarte bine și de foarte mult timp că cea mai bună reclamă este cea din om în om. Și în domeniul asigurărilor este la fel. Tocmai de aceea le-am cerut subiecților investigați să indice daca ar recomanda cunoscuților lor firma la care sunt asigurați, fie obligatoriu fie în varianta facultativă:

Figura 20. Recomandarea firmelor de asigurări către cunoscuți/prieteni

Numărul celor care sunt asigurați în mod obligatoriu este mult mai mare decât al celor care sunt asigurați în mod facultativ, de aici și procentul mare al celor care indică varianta nu e cazul pentru asigurările private (66.2%). Cu toate acestea recomandările firmelor de asigurări, fie în varianta obligatorie fie privată, nu sunt unele care să fie foarte mari. De exemplu doar un pic peste jumătate (51.9%) dintre cei asigurați în variantă obligatorie ar recomanda firma la care sunt clienți și cunoscuților lor. Este totuși un procent dublu față de cei care ar recomanda firmele la care sunt asigurați în varianta lor facultativă (26%). Aceasta ne arata reținerea oamenilor față de ceea ce nu este considerat absolut necesar, chiar impus. O astfel de reținere poate să decurgă fie din lipsa resurselor financiare, fie din lipsa unei culturi a pieței asigurărilor, fie din amândouă cauzele amintite anterior și care acționează conjugat. Nu doar atât. Dintr-o altă întrebare adresată subiecților am putut stabili că 41.6% dintre ei se asigură an de an la aceiași firmă, 11.7% apelează la alte firme pentru ca 46.8% să declare că nu știu modul în care-și fac asigurări cunoscuții lor.

Un alt indicator al faptului că oamenii sunt nemulțumiți de firmele de asigurări ai căror clienți sunt stă și în aceea că sunt foarte puțini cei care nu au schimbat niciodată firma asiguratoare:16.9%. Marea lor majoritate au schimbat firmele de asigurare o dată, de două ori și chiar de trei ori sau mai mult, după cum se observă și din figura 21:

Figura 21. De câte ori au schimbat firmele de asigurări

3.4.Idei privind creșterea fidelității clienților față de firmele de asigurare

Am hotărât să sondez și acest aspect deoarece multe firme își pierd clienții deoarece aceștia sunt nemulțumiți de activitatea lor. Altfel spus, identificarea nemulțumirilor și eliminarea lor va conduce la creșterea fidelității față de firmă prin permanentizarea sau în orice caz asigurarea ani la rând față de anumite probleme în cadrul firmei respective. Prezint mai jos care sunt în viziunea subiecților elementele care ar contribui la eficientizarea activității firmelor de asigurări reflectată în fidelizarea clienților față de ele:

Figura 22. Idei pentru fidelizarea clienților față de firmele de asigurări

Iată că prețul asigurărilor este cel mai important element în vederea rezolvării unei astfel de probleme, nu mai puțin de 51.9% dintre subiecți indicându-l drept principalul vector motivant în fidelizarea fată de o firmă de asigurări. La o distanță mare se plasează alți factori motivanți percepuți sub forma unor reduceri aplicate la o nouă asigurare, odată la câțiva ani vechime, sau oferirea unor premii (tichete cadou, vouchere, excursii etc) de asemenea pentru clienții vechi și care nu au avut evenimente care să fi pus firma în situația de a oferi anumite despăgubiri. Sunt foarte interesante și corelațiile făcute pe acest aspect. De exemplu, angajații își doresc prețuri mai mici (56.8%) la fel ca și șomerii (100%), patronii reducerea timpului de rezolvare a cazurilor (100%) iar pensionarii factori stimulativ-motivatori: reduceri și premii (69.6%) (Tabelul 23, Anexa 3).

Ultimul aspect abordat de către mine se referă la aspectele care sunt definitorii pentru subiecți în a arăta cum concep ei că sunt sau nu responsabili față de viața pe care o au sau mai ales prin ce:

Figura 23. Subiecții sunt responsabili față de viața pe care o au prin…

Mi-am dorit să aflu unde anume se plasează ideea de asigurare în viața unui om din perspectiva responsabilității de care dă dovadă fața de el însuși și familia pe care o are. Am înregistrat niște răspunsuri care îmi confirmă în bună măsură ceea ce intuiam. Primul element, și cel mai important, care se află pregnant în mintea subiecților din perspectiva a ceea ce numim responsabilitate față de propria viață este acela de a găsi și păstra un loc de muncă (55.8%). Cel de-al doilea lucru, și care mă interesează direct, se află plasat la o foarte mare distantă de primul dar este totuși cel de-al doilea, după cum am precizat: asigurarea bunurilor pe care le are (18.2%).

CONCLUZII

1.Doar un pic peste 10% dintre cei care actualmente sunt asigurați au fost în momentul producerii accidentului/incidentului clienții unei firme de asigurare, și în plus asigurați exact pe acel eveniment.

2.Peste trei sferturi dintre subiecții care nu au avut niciodată un accident refuză să ia în calcul o astfel de posibilitate.

3. Există o echivalență între disponibilitatea de a se asigura pentru pierderi materiale (29.9%) și cea pentru accidente fizice (28.6%), cu o ușoară prevalentă în favoarea pierderilor materiale. Mai mult, dacă îi luăm în calcul și pe cei care declară că s-ar asigura deopotrivă pentru pierderile materiale și accidentele fizice putem concluziona că nu există o preferință clară în ceea ce privește tipul de evenimente. Nu doar atât: aproape 30 de procente nu sunt dispuși să se asigure pentru nici un fel de situație.

4.Angajații, într-o proporție de aproape 60% (59.5%), sunt dispuși în a se asigura mai ales pentru accidentele de natură fizică, personale. Patronii în totalitatea lor s-ar asigura deopotrivă pentru accidentele fizice și pierderile materiale, făcându-se simțita aici si diferența de venit care își spune cuvântul. Șomerii, o categorie socială marcată de lipsuri financiare și materiale oferă majoritar un răspuns pe măsura condiției lor financiare: două treimi s-ar asigura, dacă ar avea posibilitatea, mai ales pentru pierderile materiale. În fine, pensionarii într-o proporție de aproape 70% (69.6%) nu s-ar asigura pentru nici un fel de situație (Tabelul 18, Anexa 3).

5.Am constatat ca cei mai mulți subiecți (45.5%) văd în perioada în care au fost asigurați dar nu li s-a întâmplat nimic rău o risipă inutilă de bani. Este foarte adevărat că la mică distanță (41.6%), se situează cei care o consideră drept una bună, bucurându-se și de faptul ca nu li s-a întâmplat nimic și de aceea ca au dat dovadă de prevedere. Am putut constata că pe măsură ce cresc studiile crește și părerea bună despre perioada în care au fost asigurați și nu li s-a întâmplat nici un eveniment din cele care erau posibile să se întâmple, și invers: cu cât scad studiile cu atât crește părerea negativă despre o astfel de problemă (Tabelul 11, Anexa 3).

6.Deși cei mai mulți subiecți (31.2%) au o părere bună despre asigurările obligatorii totuși ei nu ating nici măcar o treime din totalul celor chestionați ceea ce este foarte dătător de seamă. Toate celelalte păreri exprimate, exceptându-i pe cei care nu au o părere formată și care nu se pot pronunța (11.7%), ajung la un prag de 57.2%, toate cu nuanțe negative la adresa acestor asigurări.

7.Cei mai mulți dintre subiecți (prin comasare) văd în asigurările facultative o măsură de precauție (46.8%), cu nuanțele care se impun, una dintre ele fiind foarte puternică: o modalitate de precauție luată de cei care-și permit (40.3%), sau o modalitate de precauție luata de cei mai conștienți dintre noi (6.5%).

8.Oamenii agreează într-o măsura foarte mică (doar 14.3%) ideea de firme de asigurare private românești. Firmele de stat, în asigurări, și cele cu capital privat internaționale, din același domeniu, se bucură însă de o încredere plasată la un nivel aproximativ egal (27.3% respectiv 23.4%). Foarte îngrijorător este faptul că aproape un sfert dintre subiecți (23.4%) ar interzice toate firmele de asigurări, indiferent de capital.

9.Pe măsură ce crește venitul asigurările subiecților se îndreaptă de la pierderi materiale către asigurări contra accidentelor fizice (Tabelul 25, Anexa 3);

10.Pe măsură ce crește venitul se face simțită o translatare de la asigurările obligatorii la cele în ambele variante (Tabelul 27, Anexa 3);

11.Deși poate să pară contradictoriu cu simțul comun, cei care au venituri mai mari sunt mai puțin dispuși să contribuie la fondurile de pensii private. Explicația poate să fie dată pe de o parte de faptul că se simt protejați de veniturile mai mari care se cuantifică pentru pensie, iar pe de altă parte că pot face acumulări suficiente până la pensie (Tabelul 28, Anexa 3).

12. Un indicator al faptului că oamenii sunt nemulțumiți de firmele de asigurări ai căror clienți sunt stă și în aceea că sunt foarte puțini cei care nu au schimbat niciodată firma asiguratoare:16.9%. Marea lor majoritate au schimbat firmele de asigurare o dată, de două ori și chiar de trei ori sau mai mult.

13. Pentru creșterea fidelității față de firmele asiguratoare angajații își doresc prețuri mai mici (56.8%), la fel și șomerii (100%), patronii reducerea timpului de rezolvare a cazurilor (100%) iar pensionarii factori stimulativ-motivatori: reduceri și premii (69.6%) (Tabelul 23, Anexa 3).

La final pot spune ca ipoteza de la care am plecat și care considera că disponibilitatea de a se asigura crește odată cu creșterea venitului s-a confirmat în totalitate.

ANEXA NR. 1 CHESTIONAR

1.Care este pentru dvs cel mai frumos loc pe care l-ați vizitat?

2.Ati fost vreodată victima unei situații neplăcute precum cele de mai jos?

2.1.accident casnic

2.2.accident de automobil

2.3.accident de muncă

2.4.cutremur care va degradat imobilul

2.5.furt din autoturism

2.6.furt din imobil

2.7.furtul autoturismului

2.8.incendiul imobilului în care locuiți

2.9.internare în timp ce va aflați în vacanță în străinătate

2.10.internare în timp ce va aflați în vacanță în țară

2.11.inundație care va afectat casa sau alte bunuri

2.12.mușcat de un câine comunitar, finalizată cu spitalizarea dvs

2.13.violență stradală care s-a soldat cu internarea dvs

2.14.niciodată

(se vor încercui toate variantele ce corespund situației subiectului, apoi se continuă cu întrebarea nr.3 ; dacă subiectul indică varianta 2.14.se va trece la întrebarea nr. 4 )

3.În acel moment ați fost clientul uneia dintre firmele de asigurări, chiar pe ceea ce vi s-a întâmplat ?

3.1.da

3.2. nu; asigurarea tocmai expirase

3.3.nu, deși n-am exclus niciodată că pot fi afectat

3.4.nu, eram convins că nu voi fi victimă în nicio împrejurare

(se va continua cu întrebarea nr.5)

4.Deși nu ați fost niciodată victima unei situații accidentale, ați luat în considerare o astfel de posibilitate ?

4.1.da

4.2.nu, cred în norocul meu

5.Analizând posibilitatea de a fi pus în poziția de victimă, pentru care dintre situațiile de mai jos ați fi mai dispus să vă asigurați ?

5.1. mai ales pentru accidente fizice, de natură personală

5.2.mai ales pentru pierderi materiale (casa, mașina, diverse bunuri)

5.3.deopotrivă accidente fizice și pierderi materiale

5.4.pentru nici un fel de situație

6.Presupunând că ați fost asigurat ani de zile la rând, pentru diferite tipuri de accidente și prejudicii, și nu s-a întâmplat nimic rău, cum catalogați acest interval de timp?

6.1.unul în care am avut noroc, dar am fost și prevăzător

6.2.am dat dovadă de o prevedere inutilă, pierzând bani

6.3.nu pot aprecia

7.Ce reprezintă pentru dumneavoastră, în primul rând, asigurările obligatorii ?

7.1.o impunere din partea firmelor de asigurare cu ajutorul la limita legii din partea statului

7.2.o invenție legală prin care cineva să facă bani

7.3.o măsură preventivă binevenită luată de stat și de particulari

7.4.ceva ce trebuie luat ca atare; nu te poți opune

7.5.nu mă pot pronunța

8.Dar sistemul asigurărilor facultative ?

8.1.o măsură de precauție luată de cei mai conștienți dintre noi

8.2. o măsură de precauție luată de cei care-și permit financiar acest lucru

8.3.o modalitate de „a arunca banii de fereastră”; este greu să obții despăgubirile

8.4.nu pot aprecia

9.Dacă ar sta în puterea dvs de a decide existența pe mai departe a firmelor de asigurări, sub ce formă le-ați gândi?

9.1. firme de stat

9.2. firme private românești

9.3. firme mixte: stat și privat național/internațional/mixt

9.4. firme private internaționale

9.5.le-aș interzice pe toate

10.Indiferent de răspunsul de mai sus, în ce fel concepeți sistemul ideal de asigurări care să depindă de stat ?

10.1.asigurări, contra cost, în mod obligatoriu pentru toți cetățenii angajați

10.2.asigurări, contra cost, la solicitarea cetățenilor

10.3.statul să asigure cetățeanul începând de la angajarea lui printr-un impozit special gândit

10.4.nu știu/nu pot aprecia

11.În ce fel concepeți sistemul ideal de asigurări care să țină de sectorul privat ?

11.1.doar pentru cei care vor să-l acceseze

11.2.nu concep un astfel de sistem

12.În momentul de față sunteți asigurat…

12.1. în varianta asigurărilor obligatorii

12.2. în varianta asigurărilor facultative

12.3.în ambele variante

13.Ați fi (ați fi fost) dispus să contribuiți la un fond de pensii privat?

13.1.da, doar dacă este/era garantat de stat

13.2.da, chiar dacă statul nu este garant

13.3.nu, dar am fost obligat (Pilonul II)

13.4.nu

14.Din ceea ce cunoașteți, cum catalogați nivelul despăgubirilor pentru cei asigurați?

14.1.în general, peste ce au contribuit la firma de asigurări

14.2.în general, conform cu contribuția

14.3.în general, sub nivelul contribuției

15.Ați recomanda cunoscuților dvs…..

16. Ce ar contribui, în primul rând, la eficientizarea firmelor de asigurări prin fidelizarea față de ele?

16.1.timpul de rezolvare a cazurilor

16.2.prețul asigurărilor

16.3.oferirea unor reduceri dacă ești un client mai vechi de câțiva ani

16.4.dupa un anumit număr de ani fără evenimente oferirea unui premiu

17.De cele mai multe ori, prietenii și cunoștințele dvs:

17.1.se asigură la aceleași firme (pentru mașina, pentru casă, viața etc)

17.2.apelează la alte firme

17.3.nu știu

18.Dvs., de câte ori ați schimbat firma/firmele de asigurări?

18.1. o singură dată

18.2.de două ori

18.3.de trei ori sau chiar mai mult

18.4.Niciodată până acum

19.Prin ce ne putem da seamă că cineva este direct responsabil de viața pe care o are ? (indicați cel mai important aspect)

19.1.prin efortul de a-și găsi și păstra un loc de muncă

19.2.prin economiile pe care le face

19.3.prin asigurarea bunurilor pe care le are

19.4.prin altceva. Precizați:

20.Vârsta: 25.Venitul dvs lunar:

20.1.între 20-30 ani 25.1.până în 800 de lei (inclusiv)

20.2.între 31-40 ani 25.2.între 801-1615 lei

20.3.între 41-50 ani 25.3.peste 1615 lei

20.4.peste 50 de ani

21.Sex:

21.1.masculin

21.2.feminin

22.Stare civilă:

22.1.necasatorit

22.2.căsătorit, având copii minori

22.3.căsătărit, fără a avea copii minori

22.4.căsatorit, fără a avea copii

23. Studiile:

23.1.șc.generală

23.2.10 clase (profesionala)

23.3.liceu

23.4.facultate

24.Ocupația:

24.1.angajat

24.2.patron

24.3.șomer

24.4.pensionar

ANEXA NR. 2 TABELE DE FRECVENȚE

Varianta 2.4. nu înregistrează niciun răspuns

Varianta 2.8. nu înregistrează niciun răspuns

Varianta 2.9. nu înregistrează niciun răspuns

Tabelul 12. Centralizarea variantelor de răspuns de la Întrebarea 2

Tabelul 12. Centralizarea variantelor de răspuns de la Întrebarea 2

ANEXA NR. 3 TABELE DE CORELAȚII

Bibliografie

Andrei Petre, Sociologie generală, Editura Polirom, Iași, 1999

Basarabă Adrian, Analiză statistică și interpretarea datelor, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003

Bennet Christopher , Dicționar de asigurări, Editura Trei, București, 2002

Bistriceanu Gheorghe, Asigurări și reasigurări în România, Editura Universitară, București, 2006

Bistriceanu Gheorghe, Bercea Florin, Macovei Emilian, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Ed. Karat, București, 1997

Boudon Raymond (coord.), Dicționar de sociologie Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996

Chelcea Septimiu, Chestionarul în investigația sociologică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

Chelcea Septimiu, Mărginean Ioan, Ioan Cauc, Cercetarea Sociologică, Editura Destin, Deva,1998,

Chelcea Septimiu, Metodologia cercetării sociologie, Editura Economică, București, 2001,

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Ed. Dimitrie Cantemir, 1996

Constantinescu, D.A., Dobrin, M. s.aDicționar de asigurări, Ed. SEMNE 1994 S.R.L., București,1998

Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Editura Științifică, București, 1974.

Gorincu Gheorghe, Mic dicționar al economiei de piață, Ed. Porto Franco, Galați,1991

Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Ed. C.H.Beck, București, 2006

Rotariu Traian, Iluț Petre (coord.), Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj, 1996,

Rotariu Traian, Iluț Petre (coord.), Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura Polirom, Iași, 1997,

Roux C, Assurance, în, Risques, Nr.17, 1994, p. 15

Singly Francois, Blanchet Alain, Gotman Anne, Kaufmann Jean-Claude, Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv, Editura Polirom, Iași,1998

Tănăsescu Paul, Șerbănescu Cosmin, Asigurări comerciale moderne, Ed. C.H.Beck, București, 2007

Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 1998

Vaughan, E.J., Vaughan T,Fundamentals of risk and insurance, Ed. John Willey and Sons, New York, 1999

Vlăsceanu Lazăr, Metodologia cercetării sociologice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982

Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,1993,

Sursa online: http://www.asigurari.ro/importanta-asigurarilor-in-economie/

Bibliografie

Andrei Petre, Sociologie generală, Editura Polirom, Iași, 1999

Basarabă Adrian, Analiză statistică și interpretarea datelor, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003

Bennet Christopher , Dicționar de asigurări, Editura Trei, București, 2002

Bistriceanu Gheorghe, Asigurări și reasigurări în România, Editura Universitară, București, 2006

Bistriceanu Gheorghe, Bercea Florin, Macovei Emilian, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Ed. Karat, București, 1997

Boudon Raymond (coord.), Dicționar de sociologie Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996

Chelcea Septimiu, Chestionarul în investigația sociologică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975

Chelcea Septimiu, Mărginean Ioan, Ioan Cauc, Cercetarea Sociologică, Editura Destin, Deva,1998,

Chelcea Septimiu, Metodologia cercetării sociologie, Editura Economică, București, 2001,

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Ed. Dimitrie Cantemir, 1996

Constantinescu, D.A., Dobrin, M. s.aDicționar de asigurări, Ed. SEMNE 1994 S.R.L., București,1998

Durkheim Emile, Regulile metodei sociologice, Editura Științifică, București, 1974.

Gorincu Gheorghe, Mic dicționar al economiei de piață, Ed. Porto Franco, Galați,1991

Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Ed. C.H.Beck, București, 2006

Rotariu Traian, Iluț Petre (coord.), Sociologie, Editura Mesagerul, Cluj, 1996,

Rotariu Traian, Iluț Petre (coord.), Ancheta sociologică și sondajul de opinie, Editura Polirom, Iași, 1997,

Roux C, Assurance, în, Risques, Nr.17, 1994, p. 15

Singly Francois, Blanchet Alain, Gotman Anne, Kaufmann Jean-Claude, Ancheta și metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv, Editura Polirom, Iași,1998

Tănăsescu Paul, Șerbănescu Cosmin, Asigurări comerciale moderne, Ed. C.H.Beck, București, 2007

Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 1998

Vaughan, E.J., Vaughan T,Fundamentals of risk and insurance, Ed. John Willey and Sons, New York, 1999

Vlăsceanu Lazăr, Metodologia cercetării sociologice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982

Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București,1993,

Sursa online: http://www.asigurari.ro/importanta-asigurarilor-in-economie/

ANEXA NR. 1 CHESTIONAR

1.Care este pentru dvs cel mai frumos loc pe care l-ați vizitat?

2.Ati fost vreodată victima unei situații neplăcute precum cele de mai jos?

2.1.accident casnic

2.2.accident de automobil

2.3.accident de muncă

2.4.cutremur care va degradat imobilul

2.5.furt din autoturism

2.6.furt din imobil

2.7.furtul autoturismului

2.8.incendiul imobilului în care locuiți

2.9.internare în timp ce va aflați în vacanță în străinătate

2.10.internare în timp ce va aflați în vacanță în țară

2.11.inundație care va afectat casa sau alte bunuri

2.12.mușcat de un câine comunitar, finalizată cu spitalizarea dvs

2.13.violență stradală care s-a soldat cu internarea dvs

2.14.niciodată

(se vor încercui toate variantele ce corespund situației subiectului, apoi se continuă cu întrebarea nr.3 ; dacă subiectul indică varianta 2.14.se va trece la întrebarea nr. 4 )

3.În acel moment ați fost clientul uneia dintre firmele de asigurări, chiar pe ceea ce vi s-a întâmplat ?

3.1.da

3.2. nu; asigurarea tocmai expirase

3.3.nu, deși n-am exclus niciodată că pot fi afectat

3.4.nu, eram convins că nu voi fi victimă în nicio împrejurare

(se va continua cu întrebarea nr.5)

4.Deși nu ați fost niciodată victima unei situații accidentale, ați luat în considerare o astfel de posibilitate ?

4.1.da

4.2.nu, cred în norocul meu

5.Analizând posibilitatea de a fi pus în poziția de victimă, pentru care dintre situațiile de mai jos ați fi mai dispus să vă asigurați ?

5.1. mai ales pentru accidente fizice, de natură personală

5.2.mai ales pentru pierderi materiale (casa, mașina, diverse bunuri)

5.3.deopotrivă accidente fizice și pierderi materiale

5.4.pentru nici un fel de situație

6.Presupunând că ați fost asigurat ani de zile la rând, pentru diferite tipuri de accidente și prejudicii, și nu s-a întâmplat nimic rău, cum catalogați acest interval de timp?

6.1.unul în care am avut noroc, dar am fost și prevăzător

6.2.am dat dovadă de o prevedere inutilă, pierzând bani

6.3.nu pot aprecia

7.Ce reprezintă pentru dumneavoastră, în primul rând, asigurările obligatorii ?

7.1.o impunere din partea firmelor de asigurare cu ajutorul la limita legii din partea statului

7.2.o invenție legală prin care cineva să facă bani

7.3.o măsură preventivă binevenită luată de stat și de particulari

7.4.ceva ce trebuie luat ca atare; nu te poți opune

7.5.nu mă pot pronunța

8.Dar sistemul asigurărilor facultative ?

8.1.o măsură de precauție luată de cei mai conștienți dintre noi

8.2. o măsură de precauție luată de cei care-și permit financiar acest lucru

8.3.o modalitate de „a arunca banii de fereastră”; este greu să obții despăgubirile

8.4.nu pot aprecia

9.Dacă ar sta în puterea dvs de a decide existența pe mai departe a firmelor de asigurări, sub ce formă le-ați gândi?

9.1. firme de stat

9.2. firme private românești

9.3. firme mixte: stat și privat național/internațional/mixt

9.4. firme private internaționale

9.5.le-aș interzice pe toate

10.Indiferent de răspunsul de mai sus, în ce fel concepeți sistemul ideal de asigurări care să depindă de stat ?

10.1.asigurări, contra cost, în mod obligatoriu pentru toți cetățenii angajați

10.2.asigurări, contra cost, la solicitarea cetățenilor

10.3.statul să asigure cetățeanul începând de la angajarea lui printr-un impozit special gândit

10.4.nu știu/nu pot aprecia

11.În ce fel concepeți sistemul ideal de asigurări care să țină de sectorul privat ?

11.1.doar pentru cei care vor să-l acceseze

11.2.nu concep un astfel de sistem

12.În momentul de față sunteți asigurat…

12.1. în varianta asigurărilor obligatorii

12.2. în varianta asigurărilor facultative

12.3.în ambele variante

13.Ați fi (ați fi fost) dispus să contribuiți la un fond de pensii privat?

13.1.da, doar dacă este/era garantat de stat

13.2.da, chiar dacă statul nu este garant

13.3.nu, dar am fost obligat (Pilonul II)

13.4.nu

14.Din ceea ce cunoașteți, cum catalogați nivelul despăgubirilor pentru cei asigurați?

14.1.în general, peste ce au contribuit la firma de asigurări

14.2.în general, conform cu contribuția

14.3.în general, sub nivelul contribuției

15.Ați recomanda cunoscuților dvs…..

16. Ce ar contribui, în primul rând, la eficientizarea firmelor de asigurări prin fidelizarea față de ele?

16.1.timpul de rezolvare a cazurilor

16.2.prețul asigurărilor

16.3.oferirea unor reduceri dacă ești un client mai vechi de câțiva ani

16.4.dupa un anumit număr de ani fără evenimente oferirea unui premiu

17.De cele mai multe ori, prietenii și cunoștințele dvs:

17.1.se asigură la aceleași firme (pentru mașina, pentru casă, viața etc)

17.2.apelează la alte firme

17.3.nu știu

18.Dvs., de câte ori ați schimbat firma/firmele de asigurări?

18.1. o singură dată

18.2.de două ori

18.3.de trei ori sau chiar mai mult

18.4.Niciodată până acum

19.Prin ce ne putem da seamă că cineva este direct responsabil de viața pe care o are ? (indicați cel mai important aspect)

19.1.prin efortul de a-și găsi și păstra un loc de muncă

19.2.prin economiile pe care le face

19.3.prin asigurarea bunurilor pe care le are

19.4.prin altceva. Precizați:

20.Vârsta: 25.Venitul dvs lunar:

20.1.între 20-30 ani 25.1.până în 800 de lei (inclusiv)

20.2.între 31-40 ani 25.2.între 801-1615 lei

20.3.între 41-50 ani 25.3.peste 1615 lei

20.4.peste 50 de ani

21.Sex:

21.1.masculin

21.2.feminin

22.Stare civilă:

22.1.necasatorit

22.2.căsătorit, având copii minori

22.3.căsătărit, fără a avea copii minori

22.4.căsatorit, fără a avea copii

23. Studiile:

23.1.șc.generală

23.2.10 clase (profesionala)

23.3.liceu

23.4.facultate

24.Ocupația:

24.1.angajat

24.2.patron

24.3.șomer

24.4.pensionar

ANEXA NR. 2 TABELE DE FRECVENȚE

Varianta 2.4. nu înregistrează niciun răspuns

Varianta 2.8. nu înregistrează niciun răspuns

Varianta 2.9. nu înregistrează niciun răspuns

Tabelul 12. Centralizarea variantelor de răspuns de la Întrebarea 2

Tabelul 12. Centralizarea variantelor de răspuns de la Întrebarea 2

ANEXA NR. 3 TABELE DE CORELAȚII