. Influenta Conditiilor Naturale In Evolutia Asezarilor Omenesti

INTRODUCERE

Monografia unei comune pare a fi la prima vedere titlul unei lucrări geografice de formă stereotipă. Acest punct de vedere este total greșit penrtu că prin condițiile diferențiate de apariția și dezvoltarea fiecărei localități aduce o noutate în felul de abordare a studiului. Termenul de “monografie” presupune o prezentare completă a tuturor aspectelor, atât fizico-geografice, cât și economico-sociale.

O comună poate fi așezată la câmpie, la deal sau la munte, poate avea o agricultură în care să predomine sectorul vegetal sau cel animal, forma de proprietate poate fi privată sau de stat, iată numai câteva diferențieri de natură să imprime noutate.

Prezenta lucrare este rezultatul atât a cercetărilor efectuate pe teren, cât și a consultării materialului bibliografic existent. Cu privire la relief, teritoriul administrativ al comunei Românași se suprapune pe două unități de relief importante: Depresiunea Agrij și Munții Meseș.

În această lucrare s-au scos în evidență o serie de note pozitive sau negative asupra amenjării teritoriului și s-au arătat unele modalități de îmbunătățire a amenajării teritoriului comunei Românași. Suita prezentării diferitelor aspecte este înregistrată de o serie întreagă de hărți, grafice și tabele, multe dintre ele corespunzând și unor cerințe practice.

Datorită amplasării sale de-a lungul drumului european E81 și în vecinătatea unor importante orașe, Zalău și Cluj-Napoca, comuna Românași oferă facilități pentru potențialii investitori.

Vreau să mulțumesc domnului Prof. Univ. Dr. Victor Sorocovschi, care mi-a fost îndrumător științific, pentru sprijinul acordat pe întreg parcursul realizării acestei lucrări.

Totodată țin să le mulțumesc de asemenea autorităților locale din comuna Românași pentru ambilitatea de care au dat dovadă.

1. POZIȚIA GEOGRAFICÃ

Analiza poziției spațiale a teritoriului comunei Românași, prin raportarea sa la diferite repere fizico sau economico-geografice, ne dă posibilitatea înțelegerii depline nu numai a problemelor de ordin calitativ ce privesc mediul natural, dar și a raportului om-natură.

Pentru teritoriul comunei, dat fiind dimensiunile sale mici în raport cu suprafața terestră, raportarea la sistemul de coordonate geografice, nu lămurește prea multe probleme. Cu toate acestea chiar și în condițiile unei extensiuni mici: 47º 05’ – 47º 06’ 36’’ latitidine nordică și 23º 10’ 30’’ – 23º 24’ 30’’ longitudine estică, apar o serie de consecințe ce privesc mai ales elementele de climă și vegetație. Ex.: diminuarea curenților de aer de la nord spre sud în cadrul depresiunii.

1.1 POZIȚIA FAȚÃ DE UNITÃȚILE NATURALE

Așa cum a reieșit din prezentarea anterioară, comuna Românași ocupă partea centrală a Depresiunii Agrij, compartimentul vestic al unei unități depresionare mult mai mari cunoscută în literatura geografică sub numele de Depresiunea Almaș-Agrij. Această depresiune este flancată spre est de Dealurile Clujului și Dejului, mai precis Dealurile Șimișna-Gârbou, iar spre vest de culmea cristalină a Munților Meseș. Spre nord depresiunea are deschidere spre Culoarul Someșului în zona de subsidență locală de la Jibou.

Așezarea sa materializează configurația elementelor mediului natural cât și social-economic: o anumită organizare a rețelei hidrografice, climat de adăpost, prezența unor soluri aluvionare fertile cu potențial bonativ mare, o populare veche începută din perioada preromană. La acestea adăugăm gradul ridicat de pretabilitate a reliefului pentru așezările omenești care s-au așezat în majoritate, în zona culoarului de vale.

Prin poziția sa avantajoasă față de unitățile naturale ale zonei, comunei i se oferă o serie de posibilități lesnicioase de dezvoltare economică, ce decurg în primul rând dintr-un potențial ridicat al factorilor naturali și umani locali. Lor se adaugă în mod complimentar dezvoltarea de ansamblu a întregii rețele de așezări din depresiune și județ.

Figura 1. Poziția comunei Românași față de marile unități de relief din județul Sălaj

1.2 POZIȚIA FAȚÃ DE CÃILE DE COMUNICAȚIE

Convergența rutieră de la Românași este conformă cu cea a numeroaselor văi pe care se dirijează căile de comunicație. Prin poziția sa la răspântie de drumuri comuna a deținut de-alungul istoriei o serie de funcții caracteristice ca punct vamal și loc de poștă, iar mai recent de nod rutier cu importanță nu numai locală ci pentru întregul sistem de așezări din depresiune, deoarece pe aici trece cea mai importantă șosea de legătură cu Zalăul, reședința de județ. Poziția deosebit de avantajoasă față de căile de comunicație ar putea fi valorificată și din punct de vedere agroturistic, prin construirea unor utilități care să preia o parte din funcțiile “Popasului Romanilor”, suprasolicitat în unele perioade.

1.3 POZIȚIA ÎN CADRUL SISTEMULUI DE AȘEZÃRI RURALE DIN

DEPRESIUNEA AGRIJULUI

Încadrată organic sistemului de așezări din depresiune, comuna Românași se înscrie ca unitate de bază a acestuia, alături de celelalte comune mari de aici: Buciumi, Agrij și Creaca, iar în ce privește populația unul din primele locuri fiind depășită numai de comuna Buciumi.

Din analiza documentelor cartografice mai vechi se poate vedea cum sistemul de așezări din depresiune a suferit un proces intens de disipare, de reorganizare teritorială și politică, de multe ori impusă de o anumită conjunctură social-administrativă, proprie nu numai acestei zone ci întregii Transilvanii de Nord-Vest.

În ceea ce privește mărimea și densitatea așezărilor din depresiune, comuna Românași cuprinde sate cu o populație cuprinsă între 500-1000 locuitori, singurele care depășesc această valoare fiind Românași și Ciumărna. Exceptând de altfel centrele de comună, ce depășesc frecvent 1000 locuitori(Buciumi depășește 2000 locuitori) și celelalte sate din zonă se încadrează între aceste valori, marcând astfel un echilibru evident în ceea ce privește mărimea așezărilor.

Încadrată funcțional în rețeaua așezărilor din depresiune, ea cuprinde sate, în majoritate cu funcție agricolă sau complementar industrială (Românași, Ciumărna). Aceste două funcții caracterizează de altfel toate satele din depresiune. Întreaga depresiune se suprapune zonei de producție agricolă, legume, lapte.

Dispersia așezărilor în teritoriul depresiunii înregistrează valori diferențiate. Ele apar bine conturate chiar pe teritoriul comunei noastre, unde înregistrează valori cuprinse între 3, în zona culoarului de vale, și 6-10 în zonele de versant. Aceasta arată o concentrare a satelor pe fundul depresiunii cât și poziția lor gravitațională spre centrul de comună. Analiza indicilor de dispersie relevă o formă mozaicată, marcând o repartizare armonioasă în teritoriu a așezărilor, conformă cu condițiile locale naturale și sociale.

Distanța satelor comunei Românași față de centrul de comună se prezintă astfel: Românași – Păușa, 5 km

Românași – Chichișa, 1 km

Românași – Ciumărna, 5 km

Românași – Poarta Sălajului, 2 km

Românași – Romita, 5 km

Prin poziția sa centrală, pe principala cale de acces din depresiune, în funcție de dispunerea spațială a satelor și mărimea lor demografică, comuna Românași se înscrie ca o “piesă de bază” în cadrul sistemului de așezări din zonă.

1.4 POZIȚIA FAȚÃ DE CENTRELE URBANE

ACTUALE ȘI DE PERSPECTIVÃ

Față de așezările urbane importante, comuna Românași este situată nu foarte departe: la 24 km de Zalău și 18 km de Jibou. O distanță ceava mai mare o desparte de municipiul Cluj(60 km). Aceasta permite o deplasare ritmică a populației, în general, și a celei active în special, cu atât mai mult cu cât cele două orașe, mai ales Zalău sunt centrele principale de convergență ale activității economice a zonei. În plus, situarea comunei în aria de influență a orașului Zalău, oferă condiții optime populației locale de a-și satisface o serie de cerințe(aprovizionare, învățământ, distracții, etc.).

Dezvoltarea celor două centre urbane a avut repercusiuni directe asupra satelor. Paralel cu dezvoltarea industriei pe județ cu precădere în centrele urbane apropiate, în lumea “ruralului” are loc ca o implicație fenomenul de atragere a populației în activitățile industriale, construcții și servicii.

Pentru satele comunei Românași acest lucru s-a materializat printr-o importantă difuzie în diferite forme a elementelor urbanului începând cu cele care țin de fizionomie(construcții noi, dotări edilitare, conturarea centrului civic) și sfera social – economică.

Importante modificări legislative apărute în ultimul deceniu, cu deosebire cele care privesc regimul proprietății, mediul înconjurător, regimul construcțiilor ș.a. au atras numeroase transformări în economia rurală și configurația socială ale satelor comunei.

Se poate lesne constata poziția favorabilă a localității Românași și dacă luăm în discuție potențialele centre urbane din zonă(Hida, Buciumi, Almaș, ș.a.).

Nu este de conceput ca o localitate precum Românași, aflată între atâtea centre urbane actuale și de perspectivă, să nu asimileze influența lor și să nu le urmeze pe calea urbanizării. Poziția față de acestea conferă satelor comunei posibilitatea unei evoluții ascendente din punct de vedere economic, demografic și funcțional, cu implicații firești asupra colectivităților rurale. Toate acestea pot deveni realitate pe fondul evoluțiilor rurale. Toate acestea pot deveni realitate pe fondul evoluției ascendente, de ansamblu, a societății românești în următoarele decenii.

2. DENUMIREA COMUNEI

Denumirea comunei este recentă (decizia M.A.I. din 8 iulie 1947, în Buletinul Oficial al județului Sălaj din 7 august 1947), ca de altfel cea mai mare parte a numelor majore de pe teritoriul comunei. Datorită evoluției sale dintr-o așezare romană, prezența populației romane pe teritoriul actual al comunei, cât și filiația toponimică suferită, consider că singura temă care poate sta la baza actualei denumiri este Român(i). Această temă stă și la baza denumirii Romita. În aceste afirmații ne sprijinim pe dovezile arheologice ce trădează o permanență romană în aceste locuri. Dacă ea este îndoielnică pentru întreg teritoriul comunei, pentru cele două sate ea devine certă, marcată de prezența unor castre de apărare.

Se cuvine însă o analiză atentă a denumirii Unguraș, cu atât mai mult cu cât această denumire s-a pastrat sub grafie și semantică diferită mai bine de cinci secole. Aceasta este de altfel și denumirea sub care este atestată așezarea în documentele istorice. Iată care a fost întregul proces de filiație al denumirii comunei, așa cum reiese el din documentele de arhivă:

-denumirea romană: Largiana

-1310- Egreg

-1440- Egregh

-1460- Magyar Egreg

-1461- Census quiuquagesimalis de Egreg, nobilum

-1470- Magyaregregh

-1505- Magyar Egegh

-1587- Egregy

-1589- Magyar Egreg

-1733- Unguraș

-1750- Magyar Egregy

-1839- Ungurașu, Ungureaszu

-1850- Ungurașu

-1854- Magyar Egregy, Unguraș

-1947- Românași

Din această prezentare cronologică se observă că cel puțin pentru perioada ultimilor 100 ani, denumirea Unguraș nu a suferit transformări. Evoluția de față se înscrie ca o particularizare locală a intensului proces de transformare socială și politică în care a fost antrenată întreaga Transilvanie și care s-a răsfrânt și asupra nomenclaturii.

Stăpânirea habsburgică din sec. XIII-XIX, a dat numiri germane multor localități, chiar și unora care erau locuite de populație românească. În cea mai mare măsură, însă, la schimbarea numelor originale de localități și locuri a contribuit nobilimea maghiară încă din evul mediu, dar mai ales în sec. XIX și primele decenii ale secolului XX, când guvernele aristrocației maghiare au dus o politică specială în rândul populației românești. De aceea, dificultățile de identificare a diverselor locuri sau denumiri de localități se intâlnesc la tot pasul. Acesta, deoarece în cele mai multe cazuri numta, deoarece în cele mai multe cazuri numele de localități au fost schimbate și traduse în limba maghiară, fie în mod simplu, fie prin adaptarea semantică, eventual numai fonetică a numelui străin în sistemul propriei limbi.

În cazul denumirii Unguraș, privită sub aspect evolutiv, tema generică este unguraș, diminutiv al temei ungurel. Denumirea poate fi plasată în cadrul mult mai larg al diminutivelor care, așa cum aste cunoscut apar foarte des în toponimia localităților.

Localitatea este atestată în documente ca “sat curat românesc cu numai trei suflete ungurești”, lucru valabil de altfel și pentru celelalte localități care alcătuiesc comuna în forma sa actuală.

Trecerea denumirii Unguraș în Românași este considerată ca o punere în corcondanță a denumirii localității cu situația etnico-socială reală.

3. UNITATE ADMINISTRATIVÃ

Ca unitate administrativă, comuna Românași se înscrie în rândul celor 54 de comune a Județului Sălaj. Limitele sale administrative o separă de următoarele comune:

-Nord: comuna Creaca

-Est: comuna Hida

-Nord-Est: comuna Bălan

-Sud-Est: comuna Sânmihaiul Almașului

-Sud-Sud-Vest: comuna Agrij

-Vest-Nord-Vest: orașul Zalău, reședința județului Sălaj.

Figura 2. Poziția comunei Românași în cadrul administrativ al județului Sălaj

1.Oraș reședință de județ; 2. Orașe; 3. Comune; 4.Limită de județ;

5.Limită de comună; 6.Teritoriul orașelor.

În forma sa actuală, comuna cuprinde șase sate: Românași, Chichișa, Romita, Poarta Sălajului, Păușa și Ciumărna. Până în 1966 satul Romita a aparținut comunei Jac. De-a lungul timpului așezarea a avut diferite funcții administrative precum: centru de poștă, punct vamal și vad de trecere spre Ungaria. Acestea au fost asimilate, ca urmare a favorabilei sale poziții în zona de confluență a cursurilor de apă ce coincideau, de obicei, cu tot atâtea căi de transport.

În jurul anului 1930 comuna făcea parte din plasa Buciumi și cuprindea aceleași sate de azi mai puțin Romita. Din această plasă făceau parte aproape toate așezările din Valea Agrijului și câteva din zona centrală a Depresiunii Almaș.

Anterior împărțirii administrative a teritoriului țării din 1968, comuna Românași a făcut parte din raionul Zalău, regiunea Cluj. Limitele actuale ale comunei i-au ultima formă a evoluției sale teritoriale, după 1966 când a fost înglobat satul Romita.

Centrul administrativ al comunei este satul Românași, așezarea cea mai mare a comunei, care prin poziția sa centrală vădește un rol evident de polarizare a populației, activității economice și de servicii, cât și a problemelor de ordin administrativ. Aici își au sediul organele locale ale administrației de stat, școala generală, dispensarul uman și veterinar, instituții ce deservesc populația întregii comune.

Raportată la celelalte comune ale județului, comuna Românași face parte din categoria așezărilor mijlocii după nivelul de dezvoltare economică și socială, precum comunele: Agrij, Zimbor, Ileanda, Nușfalău.

3.1 UNITATE ÎN DEPRESIUNEA AGRIJ

Teritoriul actual al comunei Românași se încadrează armonios în mediul geografic al Depresiunii Agrij. Fiecare din elementele care caracterizează comuna reprezintă în plan microteritorial pe cele corespunzătoare cadrului natural din întreaga depresiune cu o serie de diferențieri, ce poartă amprenta specificului local. Astfel, zona Românași este singura zonă de subsidență din cadrul depresiunii, în care se realizează covergența hidrografică a cinci cursuri de apă.

Tot ca o particularitate locală se înscrie și aspectul culoarului de vale, care la Românași atinge lățimea maximă, formând și cel mai extins sector de luncă. De asemenea pot fi remarcate imense conuri de dejecție ce apar între Păușa și Romita, mai ales pe stânga văii și care au fost valorificate eficient de către așezări.

Cât privește relieful, teritoriul comunei se înscrie ca un domeniu de maximă dezvoltare a elementelor structurale etajate. Cele două nivele de cueste apar în toată claritatea lor la Românași, diminuându-se spre nord, spre Prodănești.

Climatic, teritoriul comunei reprezintă o serie de particularități topoclimatice strâns legate de configurația reliefului și circulația generală a maselor de aer în depresiune. De remarcat că pe teritoriul comunei se realizează singurul schimb de mase de aer cu Depresiunea Almaș, prin înșeuarea de la Poarta Sălajului. Aceasta introduce o serie de particularități în cadrul florei, mai ales în ce privește ciclul de vegetație.

Prin caracterele de individualitate, specifice componenților săi, cadrul natural al comunei Românași, marchează o unitate distinctă a Depresiunii Agrij, cu implicații directe asupra aspectelor de ordin social și economic.

4. RELIEFUL

Ca unitate naturală a Platformei Someșene regiunea se înscrie ca o zonă de tranziție spre bazinul Transilvaniei, motiv pentru care în unele lucrări este definită drept “depresiune de contact”(V. Mihăilescu, 1966).

Există și a doua accepțiune potrivit căreia depresiunea este considerată ca un compartiment al unei unități depresionare mai mari, numită depresiunea Almaș-Agrij, după numele celor două cursuri de apă care le străbat și care se drenează spre aceeași zonă de subsidență de la Jibou. Considerăm totuși justă distincția care se face între cele două compartimente ale sale, depresiunea Almaș și depresiunea Agrij, deoarece “îngemănarea” lor este slab evidențiată prin prezența interfluviului dintre ele care introduce o notă specifică de discontinuitate.

De aceea, pe parcursul lucrării ne vom folosi de această variantă atât în studiul condițiilor naturale cât și sociale. Condițiile naturale ale depresiunii prezintă multe elemente comune, motiv pentru care am extins studiul asupra întregului ei teritoriu insistând în mod amănunțit asupra sectorului central peste care se suprapune teritoriul comunei.

4.1 LIMITELE

Spre est și vest depresiunea este flancată de cele două mari interfluvii, pe de o parte Munții Meseșului care o separă de depresiunea Zalăului, iar pe de altă parte interfluviul estic ce o separă de depresiunea Almaș, care se unesc spre sud în înșeuarea de la Oșteana spre valea Crișului Repede.

Munții Meseșului se desfășoară sub forma unei culmi prelungi cu orientare sud-nord, închizând spre vest depresiunea, conferindu-i în acest fel și un cadru de adăpost.

Încă din perioada romană ei au funcționat ca limită cu dublu rol: natural și administrativ, dat fiind importanța lor, energia mare de relief prin care domină depresiunea. La aceasta se adaugă masivitatea lor, care îi face greu de trecut dintr-o parte în alta, lucru care se realiza la început numai prin zona de lăsare de la Moigrad. Culmea Meseșului îndeplinește în același timp și rolul de limită de bazin hidrografic întrucât corespunde cumpenei de ape dintre bazinele Agrijului(Someșului, dacă extindem teritorial sfera de cuprindere) și Crasnei.

Spre est, cu aceiași orientare generală nord-sud, se desfășoară interfluviul mai scund, colinar, care o separă de Depresiunea Almaș. Ca și Meseșul, acest interfluviu se prezintă ca o unitate compactă în care sunt puține locurile pe unde este străbătut de o cale de comunicație. Excepție face inflexiunea de la Poata Sălajului, probabil de natură tectonică, prin care trece șoseaua națională E-81, Cluj-Napoca – Zalău. Este mult mai fragmentat, ceea ce permite dezvoltarea așezărilor, în mici bazinete, pe văi, sau chiar în zonele de înșeuare, chiar la limita Depresiunii Gălpâia.

Spre nord depresiunea are deschidere largă spre culoarul Someșului, în zona de subsidență locală de la Jibou. Cuprinsă între aceste limite naturale depresiunea se înscrie ca o individualitate în unitatea de ansamblu a Platformei Someșene în care se află și se integrează.

4.2 ASPECTE GEOLOGICE

În analiza geologică se pornește de la considerentele de ordin general, care vizează evoluția întregii Platforme Someșene, în general și a zonei de contact a cristalinului Meseșului cu sedimentarul Podișului Transilvaniei în special.

Zona depresionară se dezvoltă în cea mai mare parte pe straturile Oligocenului al căror facies se schimbă, după descrierea geologilor Koch și Hofmann, foarte mult pe latura estică a Meseșului. Straturile oligocene, Straturile de Mera, se dispun ca o bandă paralelă cu Meseșul formate din argile bariolate nestratificate care trec spre nord-est în nisipuri stratificate, marne și bancuri de argilă. Spre est, pe măsură ce se trece în adevărata zonă de contact cu sedimentarul, straturile sunt din ce în ce mai tinere succesiv.

Concepția generală, este aceea că în întregul bazin transilvănean, straturile terțiare urmează regulat unele peste altele ceea ce arată o unitate de sedimentație. Din punct de vedere al faciesurilor depozitele eocene din restul depresiunii, din zona de contact cu șisturile cristaline ale Meseșului, sunt caracterizate prin sedimente puternic prelucrate, mature. Materialele terigene au suferit o alterare pronunțată și un transport îndelungat; regiunea de denudație de unde au provenit aceste sedimente, aflându-se într-un stadiu avansat de eroziune. De altfel, peneplenele paleogene sunt semnalate de geologul maghiar Loczy chiar în Munții Șesului.

Rocile eocene cele mai importante din aceste părți sunt argilele continentale nisipoase și roșii, calcarele marine cu numuliți, care în zona studiată apar foarte bine evidențiate pe Valea Ciumărnii, la care se adaugă și marnele verzi.

Tranzițiile între marine și terestre sunt caracterizate prin dolomite de apă dulce și gipsuri, care apar pe Valea Stânii, unde pun în evidență un relief carstic actual. Un lucru deosebit de important în ceea ce privește geologia regiunii este faptul că pe latura estică a Munților Meseș, la contactul cu Depresiunea Agrijului, lipsește zona marginală. Sedimentele eocene apar imediat lângă zona șisturilor cristaline. Eocenul Munților Meseș este așadar un depozit al zonei interne a bazinului de sedimentare. De aici rezultă faptul că acești munți cristalini nu reprezintă limita vestică primordială a bazinului de sedimentare eocen și “contactul șisturilor cristaline din eocenul Munților Meseșului nu este stratificat ci un contact anormal tectonic” (Al. Savu – Podișul Someșan – Teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1963).

Deosebit de importantă sub raportul stratigrafic sunt pentru Depresiunea Agrijului Straturile de Zimbor care reprezintă un ultim ciclu de sedimentare oligocen. Ele ocupă suprafețe mari extinzându-se mult mai mult în Depresiunea Almaș. Sunt constituite la partea inferioară din gresii silicioase friabile, albe, nisipuri cuarțoase cu intercalații de argile roșii. O astfel de intercalație argiloasă se poate vedea într-o deschidere naturală în apropierea satului Românași pe malul drept al Agrijului, constituind “patul glisant” al unei importante alunecări de teren care a ajuns chiar albia minoră a râului.

Deasupra acestor straturi se dispune un alt orizont marno-gresos masiv cunoscut sub denumirea de Straturile de Sânmihai. În partea de nord-est a depresiunii straturile aquitaniene de Sânmihai trec într-un orizont mult mai masiv de gresie cunoscută sub numele de Gresie de Tihău. O secțiune naturală în acest orizont apare în zona satului Romita pe dreapta Agrijului. Aici prezența în orizontul de gresie a unor elemente micacee ce dau un colorit versanților, a determinat pe localnici să numească un asemenea loc “La Ghețar”. În gresia de Tihău au fost modelate prin deflație o serie de forme de relief selectiv de tip “trovant” sau “babe” descrise în literatura de specialitate în apropiere de Romita. Au existat însă și o serie de opinii privind originea abrazivă a reliefului grezos de la Romita plauzibilă de altfel dacă ne gândim la faptul că zona se integrează țărmului de nord-vest al lacului Transilvănean.

Cât privesc Munții Meseșului ei sunt alcătuiți din roci mezo și katamorfice: șisturi sericito-cloritoase, micașisturi și paragnaise. Au un aspect de horst îngust de numai 2-3 km lățime și lung de 40 km, străbătut de numeroase falii longitudinale și transversale. Acestea au dat naștere unui mozaic complex de roci metamorfice expulzate din fundamentul cristalin sub formă de blocuri provenite de la diferite adâncimi, precum și din sedimente și din erupții permiene și neozoice.

Fragmente mici de cristalin apar intercalate chiar și în depozitele actuale din Depresiunea Almaș, trădând în acest fel un transport vechi, antecuaternar, în strânsă legătură și cu configurația cu totul schimbată a rețelei hidrografice.

În Depresiunea Agrijului apar axial și formațiuni mai noi: cuartenare, reprezentate prin argile și nisipuri și care în general se suprapun peste culoarele de vale. Privită din punct de vedere al litologiei, structura geologică se răsfrânge direct asupra unor aspecte actuale a elementelor fizico-geografice. Astfel, prezența litosolurilor de pe Valea Ciumărnei este legată de prezența calcarelor, tot așa cum formele de relief de abraziunea de la Romita sunt o consecință a prezenței depozitelor grezoase, aluvionare, din zona de luncă a Agrijului și afluenților.

Figura 3. Harta litologică

1.Depozite de nisip și pietriș aparținând luncii-holoceu-2-6m grosime; 2.Depozite argilo-marnoase, strate Sânmihai,; 3.Depozite de gresie-gresie de Tihău; 4.Depozite de marno-calcare- strate de Bizușa.; 5.Depozite de calcare friabile-calcare de Hoia;

6.Depozit calcaroase compacte-calcare cu numuliți; 7.Depozite de roci metamorfice

Probleme deosebit de complexe pune Depresiunea Agrijului sub raportul tectonicii, dat fiind poziția sa în zona de manifestare directă a relațiilor dintre unitatea Bazinului Transilvaniei și cea a șisturilor cristaline. Cercetările geologice scot în evidență faptul că eocenul nu se reazămă normal pe marginea munților cristalini ai Meseșului. Anticlinalul se prezintă destul de larg, turtit, cu o lățime bazală maximă de 6,5km. Spre nord acest anticlinal se turtește și flancul său răsăritean se îndoaie către vest în jurul capătului nordic al culmii Meseșului. Depozitele eocene sunt acoperite aici de depozite mai noi aquitaniene.

Dincolo de așa-numita “Poartă Meseșiană”, zona de scufundare numită și “Sinclinalul transversal de la Moigrad” format prin faliere, începe însă un alt anticlinal, exact în prelungirea acestuia. Paralel cu anticlinalul eocen se întinde axial prin această zonă un alt anticlinal oligocen pe direcție nord-sud de-a lungul satelor Treznea, Ciumărna, Stâna, Jac, Prodănești. Urmărind principalele linii de faliere se constată întreruperea lor ușoară în zona de scufundare nordică de la Moigrad.

Un aspect interesant îl reprezintă contactul dintre depozitele cristaline și sedimentare care de obicei este mai puțin vizibil datorită alterării reliefului. Frecvent, cristalinul înainteaza spre est pe coama dealurilor, Dealul Ciumărnei, și se retrage spre vest pe văi. Sunt însă situații în care roci sedimentare mai vechi, eocen inferior, intră sub șisturile cristaline, lucru remarcat mai ales pe afluenții meseșeni ai Agrijului: Valea Ciumărnei și Valea Stânii.

Partea de est a depresiunii face parte din anticlinalul a cărui axă urmărește cumpăna de apă dintre Almaș și Agrij cu o direcție ENE-VSV. Tectonica accentuată a acestei regiuni își găsește exprimarea actuală în formele de relief rezultate cât și organizarea rețelei hidrografice. Rețeaua hidrografică de pe marginea de vest a depresiunii este influențată de fractura Meseșului. Cel mai influențat este cursul Agrijului situat în imediata sa apropiere. Agrijul urmărește o serie de flexuri, dispuse în culise, paralel cu falia Meseșului, flexuri care reprezintă ecoul acesteia pe marginea depresiunii.

Înclinarea straturilor în general pe direcția est-vest și retezarea lor de către râul Agrij a dat naștere unui relief structural de cueste, care face din Depresiunea Agrijului una din zonele caracteristice din România.

Cursului subsecvent al Agrijului, se asociază văile caracteristice afluente, fie pe stânga(Stâna, Romita), fie pe dreapta(Groapa, Sorților) de pe interfluviul care separă Agrijul de Almaș. Aceste văi curgând pe direcția straturilor s-au adâncit în sedimentar formând maluri abrupte cu energii mari de relief: Valea Stânii. Tectonica și geologia se înscriu deci ca elemente

cu implicații directe asupra eoluției și înfățișării actuale a reliefului Depresiunii Agrijului.

4.3 CARACTERE GENERALE ALE RELIEFULUI

Depresiunea Agrijului, prin poziția sa între culmea Meseșului și cutele anticlinale ce însoțesc paralel zona de insule cristaline, a fost încadrată din punct de vedere geofrafic in categoria depresiunilor de contact. Ea se grefează pe aria de lăsare și fragmentare tectonică, situată între Muntii Apuseni si Carpații Orientali, respectiv Platforma Someșană.

Conturarea sa este consecința directă a contactului dintre cristalin și formațiunile sale paleogene(calcare, gresii și argile) în care eroziunea a acționat diferențiat. Astfel a fost imprimat depresiunii caracterul asimetric, Râul Agrij care o străbate longitudinal, croindu-și o luncă largă însoțită de terase.

Semnificativă este și diferențierea reliefului de la est de munții Meseșului. Exondat în Sarmațian și grefat pe formațiuni paleogene și miocene, relieful depresiunii prezintă numeroase cueste eocene și oligocene. În această zonă, în care cristalinul nu apare la zi, palierele marginale marchează contactul tectonic dintre cristalin și sedimentar dând posibilitatea punerii în loc și a unor formațiuni eruptive: Măgura Moigradului, Dealul Pomăt, Dealul Citera. Acest contact se face prin denivelări accentuate de 200-400m, anihilate în unele cazuri prin trene de glacis cu caracter piemontan. Desprinderea glacisului piemontan de ramura montană a Meseșului, efectuată în principal cu sprijinul afluenților consecvenți ai Agrijului, a dus la conturarea unui uluc depresionar în care se află o serie de așezări rurale.

Succesiunea depozitelor sedimentare arată că depresiunea a funcționat ca un vechi golf umplut cu sedimente terțiare în care Valea Agrijului s-a adâncit. Prin abrupturile și povârnișurile care o încadrează, Depresiunea Agrijului se evidențiză net față de regiunile vecine. În vest culmea Meseșului o domină cu 200-400m, iar în est cuestele etajate, oligocene și miocene, cu aproximativ 100m.

În general depresiunea apare sub forma unei rețele de cueste și suprafețe structurale mai mult sau mai puțin păstrate. Custele principale însoțesc în lung malul drept al Agrijului, iar cele interfluviale, mai scurte, se dezvoltă perpendicular pe primele.

Privit în ansamblu relieful Depresiunii Agrijului se caracterizează printr-o fragmentare mare ale cărei particularități țin seamă, în general, de organizarea relativ complexă a rețelei hidrografice în funcție de:

Liniile tectonice majore, care au impus compartimentări morfologice, mai ales în ce privește relieful structural;

Contactele structurale sau litologice care au permis acțiunea selectivă a eroziunii torențiale;

Zonele de convergență hidrografică, cum este cea de la Românași, trebuie pusă în legătură evolutiv și cu cele din Valea Almasului: Hida și Almaș;

Principala trăsătură rezultată din acțiunea îndelungată a rețelei hidrografice o constituie distribuirea neuniformă, pe verticală și orizontală, a formelor de relief, care au selectat, la rândul lor, dezvoltarea spațială a așezărilor omenești.

4.3.1 Morfometria

Caracterele morfometrice ale zonei sunt foarte diferențiate în legătură cu variația în teritoriu a diferitelor componente litologice, precum și cu modul în care s-a manifestat în teritoriu ecoul tectonicii, atât de bine evidențiat. Un rol important l-a avut și rețeaua hidrografică prin remanierile sale, prin care a căutat să se adapteze diferitelor niveluri de bază. Acțiunea sa s-a răsfrânt pe seama reliefului atât din punct de vedere morfometric cât mai ales morfologic.

4.3.2 Hipsometria

Altitudinile cad atât dinspre latura estică cât și dinspre cea vestică spre centrul depresiunii. Pe teritoriul comunei Românași, plasată în sectorul său central, se desprind o serie de areale cu energie mare de relief în legătură cu prezența abrupturilor de cuestă, mai ales de pe dreapta văii principale: Valea Groapa si Valea Sorților. Sunt situații în care energia mare a reliefului se asociază cu roca și crează o serie de rupturi de pantă în profilul longitudinal al văilor, cu implicații directe asupra eroziunii pe verticală: Valea Stânii, Valea Ciumărnii și Valea Seacă. În general, în acest sector ca în mai toată depresiunea se pot distinge patru trepte de relief.

Figura 4. Harta hipsometrică

4.4 RELIEFUL FLUVIATIL

A. Treapta de luncă ce corespunde culoarului de vale, cu altitudine medie de 250m, este mult mai extinsă lateral da Râul Agrij, înregistrând uneori lărgiri de peste 2500m.

Cea mai mare extindere o are la sud de Românași, spre Păușa, unde are un caracter de “luncă comună” a celor trei cursuri care se întâlnesc aici: Treznea, Ciumărna și Răstolț. Energia mică a reliefului determină un grad mare de instabilitate a cursului Agrijului care meandrează puternic producând o eroziune accentuată a malurilor. Cursul său se modifică mai ales la viituri, în legătură și cu panta mică spre zona de vărsare de la Jibou. Cât privesc așezările omenești, cu excepția satului Ciumărna, toate celelalte sate ale comunei Românași folosesc această treaptă pentru localizarea vetrelor: Românași, Chichișa, Romita, Păușa, Poarta Sălajului.

B. Treapta de terase(230-300m) este dispusă fragmentar pe ambele maluri ale Agrijului, cu precădere pe dreapta unde se înscrie ca “nivel structural de cuestă”. Între aceste valori de altitudine se încadrează și complexul inferior de terase reprezentat fie prin terasele de la confluența Răstolțului cu Agrijul și Treznea sau sub formă de fragmente, umeri de terasă, prezente de ambele părți ale văii. Pe această treaptă de relief este situat satul Ciumărna pe valea cu același nume. Se cuvine menționat faptul că trecerea de la treapta de luncă la cea a teraselor este puțin evidentă pe teren, caracterul larg, colinar, al reliefului făcând aproape imperceptibil acest lucru. Tot la fel este inclusă și lunca Agrijului în zona satului Păușa, altitudine mai mare de 250m.

C. Treapta de interfluvii(300-350m) mult extinsă mai ales pe stânga Agrijului corespunde de fapt tot unei terase dar care a fost fragmentată de afluentii meseșeni ai Agrijului care s-au adâncit în formațiunile sedimentare: Valea Seacă, Valea Stânii, Valea Ciumărnii. Aceste interfluvii piemontane, suprapuse local unui relief structural preexistent(calcare monoclinale, eocene), flanchează culmea Meseșului pe latura sud-estică si se prezintă sub forma unor suprafețe netede(Dealul Cântătoreasa, Dealul Ciucaș) separate de văi care funcționează ca mici culoare depresionare și care au condiționat astfel suspendarea lor morfometrică cât și morfologică. Pentru acest motiv, ca și îngustimea lor la care se adaugă un factor de ordin hidrogeologic: nivelul freatic destul de adânc, sunt lipsite de așezări, oferind în schimb suprafețe potențiale pentru culturi agricole, pomicultură, fânețe și pășuni. În unele situații sunt și împădurite: Dealul Boarcă, Dosul Ciumărnii, Dealul La Arini, Dealul Dosul Plopilor, Dealul Poarta Sălajului.

D. Treapta superioară, peste 350m, prezintă două aspecte deosebite. Spre Meseș se extinde mai mult sub forma unor povârnișuri de legătură cu înălțimile mai mari de 500-600m, la vest de satul Ciumărna , începând de la Izvorul Tâlhăreasa.

În partea de est se prezintă sub aspect insular, marcând trecerea spre cotele absolute de pe interfluviul Almaș-Agrij. Sunt în majoritatea cazurilor împădurite sau parțial ocupate de pajiști: Dealul Bogatu, Dealul Bălții, Dealul Țâlfa, Dealul Gorganilor. Parțial, treptele hipsometrice se suprapun cu treptele de vegetație diferețiindu-se conform cu valorile altitudinii; un nivel al luncii și teraselor cu culturi agricole, un nivel de interfluviu cu culturi agricole, livezi, pășuni și pădure și un nivel superior al pădurii și poienilor cu vegetație ierboasă(Poiana din Dosul Richiții-400m, Cântătoreasa-380m).

Din cele anterioare rezultă faptul că pe teritoriul comunei Românași relieful se dispune în trepte altitudinale de la 250m în talvegul văii la altitudini ce depășesc 600m în Munții Meseș. Sub aspectul ponderii, cea mai bine reprezentată este treapta de 250-300m care deține aproape 50% din suprafața comunei.

4.5 ENERGIA DE RELIEF(ADÂNCIMEA FRAGMENTĂRII)

Una din principalele trăsături ale reliefului din Depresiunea Agrijului o constitue valoarea deosebită a energiei, 100-200m. Pe teritoriul comunei valorile energiei se înscriu între limitele: 5m în lunca Agrijului și 250m în zona de Meseș, la vest de satul Ciumărna. Predomină valorile cuprinse între 30-80m, care dețin fiecare aproximativ 40% din suprafața comunei. Valori mici ale energiei, sub 30m, se înregistrează în zona culoarului de vale, în lunca Agrijului unde se mențin între limitele 5-10m.

Pe interfluviul Almaș-Agrij, unde văile s-au adâncit mult grație unui substrat petrografic favorabil: Valea Sorților, Valea Groapa, Valea Firea; se înregistrează valorile cele mai mari între 80-220m, excluzând pe cele de la contactul cu Meseșul. Aceleași valori se înregisrează și pe Valea Seacă, pe stânga văii principale, datorită înălțimilor mai mari care se înregistrează aici, de ambele părți ale văii.

În zona piemontului meseșan, valorile se mențin între 30-80m pe cea mai mare parte din teritoriu. Râurile afluente Agrijului, care coboară din Meseș s-au adâncit rapid în masa friabilă a sedimentarului eocen de la contactul cu muntele. Se poate aprecia deci că predominanța acestor valori ridicate ale energiei este un rezultat firesc al eroziunii grăbite pe verticală care la rândul său, este justificată atât de friabilitatea rocilor (argile, marne, calcare), cât și de o eventuală subsidență lentă corespunzătoare convergenței hidrografice din zona Românași, de fapt, un nivel de bază local la care se adaptează ariei locale de subsidență de la Jibou.

Mărturie a adâncirii acestor văi și deci a eroziunii puternice, stau conurile de împrăștiere ale văilor bine dezvoltate, mai ales pe stânga culoarului de vale unde pătrund aproape de mijlocul luncii, împingând cursul Agrijului spre est, lărgind lunca și constituinde-se în același timp și ca locuri prielnice pentru o serie de sate: Românași-așezat pe conul comun al văilor Răstolț, Treznea și Ciumărna, Chichișa-pe conul văii Stâna. Consecință directă a acestei situații o constituie etajarea interfluviilor pe 2-3 trepte, reflectată diferențiat în particularitățile economiei și așezărilor.

Figura 5. Harta adâncimii fragmentării reliefului

4.6 DENSITATEA FRAGMENTĂRII

Această caracteristică a reliefului se exprimă prin lungimea totală a rețelei hidrografice pe unitatea de suprafață. Pe teritoriul comunei, fragmentarea reliefului este foarte accentuată datorită rețelei hidrografice foarte densă pe ambii versanți ai depresiunii.

Valorile cele mai mici, sub 1,5 km/km², se înregistrează tot în zona culoarului de vale unde aceste valori sunt marcate de către cursul Agrijului în principal și de afluenții săi în zonele de confluență.

Din punct de vedere al suprafeței, pe teritoriul comunei predomină valorile cuprinse între 1,5-3 km/km². Afluenții de pe stânga Agrijului au fragmentat puternic regiunea ajungând să contureze uneori “insule” cu valori ce depășesc chiar 4 km/km², în zonele de confluență secundară de sub Meseș. Organismele torențiale foarte numeroase au compartimentat zona de contact a depresiunii cu muntele, conturând așa numita “fază de atingere a piemontului meseșan”.

Valorile de 3 km/km² care se înregistrează aici și care cu mici excepții sunt comune și pentru versantul din dreapta a depresiunii sunt o confirmare a celor arătate anterior.

Arealele de mare densitate sunt prezente pe teritoriul comunei în bazinul Văii Ciumărna, pe Văile Arămiș, Sorților, Groapa, Fâșii și în bazinul superior al Văii Stâna.

Fragmentarea intensă a reliefului este o consecință a configurației sale și în strânsă legătură cu structura litologică în care gresiile, calcarele și marnele se înscriu ca un substrat ideal pentru organismele torențiale în formare. Ele sunt stimulate de nivelul de bază local de la Românași, iar în unele situații, pe Valea Groapa, pe dreapta Văii Ciumărna, de arăturile în pantă prin care se crează făgașe noi pentru șiroire.

Fragmentarea mare a reliefului se repercutează în mod direct asupra economiei agricole a comunei prin introducerea unei note de discontinuitate în cadrul unor culturi cât și asupra procesului de mecanizare a lucrărilor agricole. Mai puțin se poate vorbi de consecințele asupra vetrelor de sat, deoarece în aceste sectoare cursurile de apă au fost regularizate. Se impune totuși ca o măsură urgentă corectarea cursului Văii Stâna care a ajuns să provoace o serie de degradări ale terenului chiar în vatra satului Chichișa.

4.7 PANTELE

Repartiția valorică a pantelor pe teritoriul comunei Românași este strâns legată de repartizarea pe trepte de altitudine a reliefului cât și de energia sa.

Analizate sub raport teritorial, valorile se înscriu între 0,5gr. în luncă și peste 20gr. în zonele de versant abrupt prezente atât în zona culoarului de vale cât și pe afluenți. Predomină pantele de 1-10gr, ceea ce arată caracterul colinar al reliefului cu boltiri largi și interfluvii, de o netezime uneori surprinzătoare: Dealul La Cetate, Dealul Cântătoreasa.

Apar chiar o serie de areale cu pante care se apropie de 0gr, unde drenajul slab de suprafață, provoacă o supraumectare a terenurilor cu implicații directe asupra vegetației naturale cât și a utilizării lui eficiente în agricultură: Râtul Brebilor-lângă satul Poarta Sălajului.

Pantele intruduc o notă distinctă de diferențe a culturilor. Pe terenurile plate din luncă se cultivă de obicei legumele, pe “podurile” de interfluvii cerealele, iar în zonele de versant pomii fructiferi. Procesele morfologice actuale sunt de asemenea condiționate de valorile pantelor. Pe versanți șiroirea pune în evidență organisme torențiale noi prin a căror evoluție se scot din circuitul agricol importante suprafețe de teren(versantul stâng al văii Ciumărna, între Românași și Ciumărna). Valori mari ale pantelor se înregistrează pe dreapta văii la nord de Românași unde se înșiră abrupturile de cuestă până dincolo de Romita.

Figura 6. Harta pantelor

4.8 MORFOGRAFIA

Sub raport morfografic, teritoriul comunei Românași cuprinde o succesiune de interfluvii, versanți și văi cu orientare generală SV-NE spre zona de confluență a Agrijului cu Someșul la Jibou. Pe acest fond apar o serie de diferențieri locale privind orientarea culmilor și văilor secundare, precum și expoziția versanților.

Interfluviile au, în majoritate, aspect rotunjit iar în unele cazuri plat. Prezența lor apare normală pentru o regiune tipică de dealuri cum este cea în care se încadrează teritoriul comunei.

Pe stânga râului Agrij apare o suită de interfluvii principale cu orientare generală est-vest, conformă de altfel și cu înclinarea lor spre axa văii. Ele au fost puse în evidență în urma unui îndelungat proces de “decupare” realizat de afluenții montani ai Agrijului care au secționat întregul piemont de la poalele Meseșului în culmi prelungi din care se desprind radial alte culmi secundare. Pe aceste culmi se înscriu o serie de înșeuări(curmături) prin care se realizează trecerea dintr-o vale în alta(ex. Curmătura prin care trece șoseaua dintre Ciumărna și Treznea). Cât privesc interfluviile plate, prin altitudine, unele se înscriu ca suprafețe de nivelare(nivele de eroziune), iar altele ca nivele de terase de confluență(între Valea Agrijului și Treznei, la sud de Românași.

Versanții reprezintă exprimarea concretă a formei interfluviilor fiind în majoritate versanți convecși sau concavi. Numai spre Valea Agijului se poate vorbi de existența unor versanți abrupți, acolo unde cursul râului a subminat fruntea cuestei. Acesta este de fapt și locul unde se manifestă cele mai intense procese de versant din zonă. Bine evidențiate apar abrupturile litologice, tăiate în gresie de Tihău, vizibile pe dreapta Agijului între Romita și Brusturi.

Versanții cu expunere sudică mult mai bine luminați, sunt acoperiți cu culturi agricole, mai ales viță de vie(un astfel de versant este numit de localnici “fața viilor”). Cei cu expunere nordică, umbriți, sunt în general împăduriți fiind cunoscuți în genere sub numele de “dosuri”(Dosul Ogașului, Dosul Ciumărnii, Dosul Plopilor).

Văile sunt în general largi, multe din ele având un regim intermitent de curgere. Organismele torențiale tinere au evoluat rapid croindu-și albii noi în masa de sedimente foarte friabile.

În sectorul comunei Românași, albia râului Agrij prezintă un profil longitudinal cu pante reduse și tendințe evidente de creare a unui echilibru stabil. Acesta se realizează prin constanța relativă a debitului râului, prin care se asigură un raport stabil între eroziune și acumulare. Procesul de aluvionare a luncii este bine evidențiat în raza satului Românași deoarece aici se realizează confluența Agrijului cu cei trei mari afluenți ai săi.

4.9 MORFOLOGIE ȘI MORFOSTRUCTURĂ

Relieful condiționat de rocă și structură este reprezentat în cadrul depresiunii printr-o serie de elemente deosebit de semnificative ca: văi largi cu profil în formă de U evoluat, abrupturi litologice formate mai ales în gresii, cueste care se înscriu ca elemente tipice în această zonă ș.a.

4.9.1 Relieful petrografic

Relieful petrografic completează pe cel structural printr-o serie de forme reprezentative dezvoltate pe roci solubile, în general calcaroase, dat fiind prezența masivă a depozitelor de acest gen, mai ales în zona de contact cu Meseșul. Astfel, relieful carstic este semnalat pe Valea Stânii la vest de satul Chichișa, unde există o serie de “zăcăminte de gips care se sprijină pe cristalinul Munților Meseș”(E. Staicovici, A. Moțiu, 1957). Ele sunt acoperite pe alocuri de calcare și argile marnoase, iar în unele locuri și de gresii roșii eocene.

Succesiunea depozitelor eocene între care se intercalează gipsurile de aici, indică retragerea treptată a apelor marne, în urma cărora au rămas exondată zona piemontană litorală. Peste ea s-au depus formațiunile piemontului de acumulare lavatin, ulterior detașat de Meseș prin acțiunea apelor, care au determinat apariția unor bazinete de contact, cum este cel de pe Valea Stânii.

În strânsă legătură cu configurația litologică, Valea Stânii se înscrie ca un exemplu tipic de înaintare regresivă a unui râu. În apropiere de satul Stâna, valea este mai largă, versanții mai domoli și lunca intens aluvionată, elemente ce corespund arealului calcarelor și marnelor. Mai jos, valea devine plată iar versanții se arcuiesc în forma unui amfiteatru închis în aval de un prag situat la 5-6m deasupra talvegului.

Aceste caracteristici indică prezența gipsurilor. Ramificarea râului în acest sector arată predominarea eroziunii laterale în detrimentul celei în adâncime. “În zona interfluviului, pe stânga Văii Stâna, numită partea Hârtopenilor la 460m altitudine sunt dezvoltate două doline în gipsuri”(I. Viehman, I. Mac, 1967). Dolina cea mai mare are aspect de elipsă alungită în sensul drenajului superficial NV-SE. Drenajul subteran este confirmat prin materialul eluvial existent în jurul sortului activ din fundul dolinei. Solul din interiorul acestei doline este cultivat, atestând deci un grad înaintat de evoluție. Formele carstice sunt reprezentate de lapiezuri, iar ca o formă nouă “hieroglifele de eroziune”, o formă specifică rocilor cu stabilitate mare, în care se încadrează și gipsurile.

Un relief carstic incipient se află și pe Valea Ciumărnii în apropierea poienii Tâlhăreasa, unde calcarele au fost exhumate pe cale antropică. Pe această masă de calcare cu numuliți au început să prindă contur prin dizolvare, o serie de microforme de tip lapiez sau cameniță.

Relieful dezvoltat pe gresii este, de asemenea, reprezentativ, dat fiind și prezența depozitelor de gresie masivă sau chiar configurația grezoasă a straturilor de Sânmihai care acoperă cea mai mare parte din teritoriul comunei. El este reprezentat printr-o serie de abrupturi prezente în apropiere de Romita în care eroziunea selectivă a scos la iveală o serie de trovanți. Aceleași fenomene se înscriu pe fondul acestor versanți printr-o serie de “polițe etajate” la diferire înălțimi deasupra luncii.

4.9.2 Relieful structural

Relieful structural se înscrie ca o componentă majoră a peisajului acestei zone prin formele sale, care înscriu regiunea ca fiind tipică din acest punct de vedere.

Formele reliefului structural trebuiesc însă strâns legate de rocă, deoarece ea constitue substratul litologic pe fondul căruia s-au manifestat transformările ulterioare în condițiile unei regiuni de contact cum este cea de față. La contactul cu cristalinul Meseșului, iar mai la sud al Bihariei, “formațiunile eocene încep în bază prin gresii și conglomerate roșii cu ciment argilos și se termină prin calcare grosiere și pietrișuri roșietice, care trec spre nord în gresii iar mai departe spre Turbuța în marnocalcare cafenii și calcare marnoase albe”(M. Ilie, 1958). Această succesiune din zona piemontană unde eocenul trasgresează spre cristalin spre nord arată originea sedimentelor ce umpleau sinclinalul dintre Munții Apuseni și cei ai Rodnei. Aportul fluvial din munții de astăzi, ascunși, a fost relativ mic. La fel înclinarea mai redusă a fostei câmpii litorale eocene de la vest la est, decât de la sud la nord, dovedește același lucru în sensul că zona de ridicare timpurie a Bihariei a influențat activitatea de eroziune și transport a râurilor cu obârșia în acest masiv. Direcția sud-nord a vechii drenări s-a păstrat însă numai în vestul Depresiunii Almaș-Agrij. Ca urmare a acestei persistențe, aici s-a adâncit și lărgit ulterior cursul Agrijului, creând una dintre cele mai tipice depresiuni de contact de pe rama Podișului Transilvaniei. Orientarea sud-nord a interfluviului dintre Agrij și Almaș a făcut ca profilul transversal, atât al Agrijului, cât și al Almașului, să fie asimetric surprizând astfel a doua înclinare a vechii câmpii eocene de vest la est. Ca urmare, întreaga depresiune apare sub forma unei rețele de cueste și suprafețe de eroziune mai mult sau mai puțin bine păstrate. Multe din aceste cueste, fie cele care însoțesc în lung malul drept al Agrijului, fie cele interfluviale, mai scurte, perpendiculare pe primele, depășesc 200m altitudine relativă. Cea mai accentuată și mai lungă dintre aceste cueste este însă cea care urmează aproximativ contactul dintre formațiunile oligocen-aquitaniene și miocen vechi. Aspectul zimțat și numeroasele curmături caracterizează astfel interfluviul prelung care separă cele două depresiuni.

Condițiile locale de relief înlesnesc mult înșirarea satelor nu numai în lungul văii principale: Românași, Păușa, Chichișa, Romita, cu luncă largă și terase, dar și pe văile secundare, Ciumărna. Povârnișul prelung, vestic, al depresiunii de contact a Agrijului, alcătuit predominant din argile, gresii și calcare, eocene și oligocene, a permis prin înclinarea sa E-SV, grefarea a numeroase văii consecvente, coborâte din cristalinul Meseșului, adâncindu-se și descompunând povârnișul primitiv în culmi de aceeași direcție. Lateral, s-au produs însă și scurte văi subsecvente ce au determinat cueste etajate mai ales la contactul eocenului cu oligocenul, vizibile în apropierea satului Ciumărna, unde șoseaua națională Zalău-Cluj-Napoca trece chiar pe la baza frunții unei astfel de cueste. Pe de altă parte, cuestele de sub latura internă a Meseșului și înclinarea lor NNE au facilitat formarea cursului longitudinal al Agrijului, cum tot la fel, zona de prăbușire de la întâlnirea liniilor de fractură Meseș-Someș a contribuit la crearea răspântiei de ape de la Jibou.

Vechimea, apropierea și adâncimea nivelului de bază al depresiunii largi ai Agrijului explică și marea putere de eroziune a afluenților de pe stânga, care deși sunt scurți, au înaintat regresiv: Valea Seacă, Valea Ciumărnii, Valea Romitei, Valea Stânii; încercând chiar să atace culmea cristalină a Meseșului.

Eroziunea puternică este marcată de prezența marilor conuri de împrăștiere împinse spre centrul depresiunii și în care se găsesc și elemente cristaline. Dacă în aripa apuseană a depresiunii, eroziunea, activă încă și azi, și formele sculpturale rezultate domină relieful structural sub raportul caracterului esnțial al regiunii, în aripa răsăriteană pe dreapta Agrijului, formele structurale apar în toată claritatea lor. Malul drept al Agrijului, mai ales în sectorul Românași-Brusturi, reprezintă o succesiune de trepte și cueste care se pot urmări foarte bine de pe Meseș.

Primele cueste, mai scunde, dar și mai abrupte încep chiar la baza luncii și se ridică repede până la 60-100m deasupra acesteia. Acestea sunt cuestele oligocene, care “privesc” spre vest și care se termină cu strâmte suprafețe structurale ușor înclinate spre ESE, cum este cea dintre Valea Sorților și Valea Firea. Deasupra acestora se înalță mai domoală, dar dominând pe prima cu aproape 100m, a doua cuestă, încununată și ea de culmi structurale mult mai prelungi care cad în pantă spre valea vecină a Almașului: Dealul Bălții, Dealul Mănăstirii, Dealul Cătănaș.

Cuestele Agrijului datorate înclinării generale a straturilor și prezenței unor roci dure(calcare și gresii eocene) prezintă toate caracterele clasice ale acestor forme structurale clasice; un abrupt puternic bine împădurit, crearea unui adevărat “desen în ghirlandă” datorat numeroaselor văii obsecvente, față de cursul subsecvent al Agrijului, format din martori de eroziune disimetrici.

Important și caracteristic pentru teritoriul comunei Românași este faptul că văile obsecvente, Valea Sorților și Valea Firea, sunt și ele disimetrice, adică prezintă abrupturi de cuestă orientate spre sud, cele din partea inferioară a văii și spre nord cele din bazinul mijlociu și superior. De aici rezultă aspectul de “pânză de fierăstrău” pe care îl are malul drept al Agrijului, ca un rezultat al numeroaselor curmături produse de întâlnirea obârșiilor: Valea Jurteana, afluent al Almașului și Valea Arămiș, afluent al Agrijului.

La nord de satul Romita, pe flancul stâng al depresiunii s-a identificat prezența câtorva neck-uri vulcanice(Pomătul, Măgura, Moigradului, Curmătura), care dovedesc existența unei fracturi locale de-a lungul cărora au apărut respectivele intruziuni.

Putem aprecia deci că relieful litologic, cât mai ales cel structural se înscriu ca elemente esnțiale ale cadrului al comunei Românași în speță al Depresiunii Agrijului. De altfel, întreg “blocul intern al Platformei Someșene este caracterizat printr-o largă dezvoltare a cuestelor și local a platformelor structurale diferit orientate”(Al. Savu, 1963).

4.10 TREPTELE GENETICE DE RELIEF

Pentru sectorul central al depresiunii, corespunzător comunei Românași, relieful se caracterizează printr-o mare variabilitate, determinată în mod direct de complexitatea agenților genetici și moderatori.

Formele de relief, configurația văilor, etajarea reliefului sunt consecințe directe ale evoluției în timp, marcată, cum s-a văzut anterior, de influența rocii și a structuri.

Un rol important l-au avut agenții modelatori(apa, vântul, omul), care au acționat asupra “reliefului inițial”, în căutarea unui echilibru stabil. Afirmația se întemeiază pe creșterea intensității proceselor actuale, din păcate în multe situații stimulate chiar de intervenția nerațională a omului.

Procesele de alterare, dezagregare și eroziune au condus la o serie de transformări esențiale în configurația reliefului în legătură și cu caracteristicile inițiale ale acestuia: pante, fragmentare. Se impune, de asemenea, menționată importanța agenților de transport, căci fără transport nu vor rezulta forme de relief. Este remarcabilă, de asemenea, dispunerea altitudinală a reliefului într-o succesiune perfectă începând de la culoarul văii Agrijului și până sus pe culmea Meseșului.

Caracterul piemontan al flancului vestic al depresiunii a determinat o evoluție rapidă distructivă în care afluenții Agrijului au avut rol covârșitor. Faza de platouri piemontane sau faza desprinderii piemontului de Meseș prin formarea bazinetelor Tresnea, Ciumărna și Stâna, în care se află azi piemontul, este un indiciu prețios al stingerii sale definitive. Marea complexitate a reliefului de aici și implicit a factorilor genetici au permis analiza diferențiată a formelor rezultate.

4.10.1 Nivelele de eroziune

Acestea sunt rezultatul modelării subaeriene, nivelele de eroziune se înscriu altitudini între 400-500m, prezentându-se fie compact, cu extensuine mai mare spre Munții Meseșului, sau insular sub forma martorilor de eroziune prezenți pe ambele flancuri ale regiunii.

Apariția nivelelor de eroziune este pusă în unele cazuri, evolutiv vorbind, în legătură cu prezența la început la poalele Meseșului a unor piemonturi de acumulare după care au apărut formele plate, rezultate în urma eroziunii până la netezire sau până la degajarea suprafețelor de strat, mai dure, acoperite ceva mai departe de munte, de nisipuri, argile și marne. Pe teritoriul comunei au fost depistate în urma analizei hărții și a cercetarii de teren două niveluri de eroziune.

Nivelul de peste 450m: se prezintă compact în apropierea culmii Meseșului, la vest de satul Ciumărna. El domină prin altitudine Valea Ciumărnii cu aproape 150m, este împădurit si folosit ca suport pe o porțiune de 2 km de către șoseaua care urcă spre culmea Meseșului la Zalău.

El se prezintă sub aspect insular, sub forma unor martori de eroziune izolați, diseminați în masa piemontană de pe stânga văii, Dealul Mielei, sau sub forma unor vârfuri conice sau rotunjite prezente de ambele părți ale depresiunii mai ales în partea de sud: Dealul La Vie, Budei, Tifla.Tot aici includem curmăturile înalte de pe interfluviul Almaș-Agrij, care se înscriu altitudinal în acest nivel.

Nivelul de 400-450m, denumit și nivelul marginal, după poziția sa la periferia teritoriului comunei, are o extensiune mult mai mare, prezentându-se sub forma platouri extinse suspendate deasupra văilor în urma adâncirii acestora. În unele situații este împădurit: Vf. Dealului, Dealul Mielei, Dealul Bogatului, Gorganilor, sau folosite ca loc de pășune, deasupra satului Ciumărna spre Tresnea. În cadrul acestui nivel se înscriu majoritatea curmăturilor, mai ales în cele din zonele de obârșie a organismelor torențiale, curmăturile din Dosul Plopilor.

Nivele de eroziune se înscriu deci ca forme de modelare, dispuse la cea mai mare altitudine și care rămân și în continuare spre a suporta acțiunea agenților externi mai ales acolo unde covorul vegetal lipsește.

Terasele

În această categorie se înscriu sub raportul repartiției pe teritoriul comunei cele mai importante forme de relief, comune de altfel pentru întreaga depresiune a Agrijului. Ele au rezultat în urma acțiunilor antagonice de distrugere prin eroziune și clădire prin depunere. Prin procesul de eroziune s-a realizat o decupare a teraselor, care genetic sunt forme acumulativo-erozive asocierea celor doi factori genetici are darul de a soluționa sub raport cronologic apariția diferitelor nivele de terase care se dispun altitudinal de ambele părți ale văii.

Terasa superioară(350-400m), se prezintă fragmentar numai pe partea stângă a văii, urmând imediat sub nivelul de eroziune de 450m. Numeroase organisme torențiale au compartimentat-o dându-i un caracter insular, așa cum se poate observa în bazinul superior al văii Ciumărna, unde este de altfel și cel mai bine reprezentată. Pe această terasă se extind culturile agricole, cerealiere, iar în regiunea frunții terasei și ea puternic fragmentată se desfășoară culturile de pomi și viță-de-vie. Pe interfluviul dintre Valea Seacă și Valea Stânii, acest petec de terasă este acoperit de pădurea care coboară dinspre Meseș.

Terasa mijlocie(300-350m) este cel mai bine evidențiată atât în zona de piemont, cât mai ales pe interfluviul estic. Ea se prezintă ca o succesiune de zone plate, separate de torenții care s-au adâncit în depozitele sale: Valea Muncilor, Valea Groapa, Valea Groapa Spânului.

Pietrișurile de terasă sunt puse în evidență prin intermediul unor profile naturale realizate de cursurile de apă: în bazinul superior al văii Arămiș. Parazitarea acestei terase de către torenți a fost atât de intensă încât s-a ajuns la situația în care obârșiile lor au străpuns complet terasa ducând la apariția unor curmături, cum sunt cele dintre Valea Arămiș și Valea Poarta Sălajului. Prin procesul de parazitare a terasei are loc și o restrângere a suprafeței podului și implicit scoaterea din circuitul agricol a unei importante suprafețe de teren arabil. Forma radiară pe care o are această terasă(Dealul Sub Crai, Dealul Bălții), explică faza de distrugere înaintată în care se află, cu precădere pe versantul estic al văii.

Terasa inferioară(250-290m), la fel ca și primele două este dispusă fragmentar de ambele părți ale văii sub forma unor umeri. La sud de satul Românași în zona de convergență hidrografică ea se înscrie ca terasă de confluență. Între Râstoleț și Agrij și între Tresnea și Agrij prezintă o frunte prelungă prin care se face trecerea la luncă. Pentru fragmentele de terasă de pe dreapta văii, la nord de satul Românași, fruntea corespunde în mod frecvent cu abruptul de coastă. Pe această terasă este situat castrul roman Largiana în punctul numit “La Cetate” între Valea Seacă și Valea Ciumărnei.

În majoritate terasa cuprinde terenurile cele mai fertile pe care se practică agricultura. Sunt încă situațîi, Dealul Arinului și Dealul Henteș, când lucrarea solului în pantă a determinat apariția unor făgașe care prin adâncire au fragmentat terasa, lucru ce poate fi bine observat chiar în apropierea satului Românași, pe drumul ce urcă “pe Boancă”, la pădure.

Lunca

Sub raport altitudinal reprezintă treapta de relief cea mai joasă. În sectorul central al depresiunii, pe raza comunei Românași, prezintă cea mai mare extindere, până la 3 km în deptul satului Poarta Sălajului, atât pe cursul Agrijului, cât și pe afluenții Valea Ciumărnei, Valea Răstolțului, Valea Tresnei. Se menține în mod frecvent la o altitudine de 3-5m față de talvegul văii.

Extensia mare a luncii este strâns legată de faptul că în acest sector panta râului Agrij este mică, 3-5m//km, ceea ce a favorizat lunca laterală. Lărgimea luncii este și ea variabilă, așa cum se poate vedea în dreptul satelor Păușa și Românași, unde lunca se îngustează din cauza terasei inferioare și a conurilor de dejecție depuse de afluenți și pe care sunt așezate sate pe versantul stâng. Altitudinea mică a luncii față de talvegul văii face ca ea să fie în mod frecvent inundată.

Procesul de aluvionare al luncii, realizat în urma inundațiilor este cu repercusiuni nefaste asupra culturilor agricole, legumicole, mult extinse aici, căilor de comunicație și construcțiilor. În unele situații, la viituri mari ale Agrijului, de exemplu în anul1970, toată lunca, de la satul Poarta Sălajului și până lângă Românași, a fost acoperită de ape care au înnămolit culturile. Uneori, apele trec și peste șoseaua naționala dintre Poarta Sălajului și Românași, ajungând sub versantul drept. Pe partea stângă a luncii, inundațiile sunt cauzate de văile Tresnea, Ciumărna și Valea Seacă care trec prin regiuni despădurite, din care cauză ele au un pronunțat caracter torențial.aceste inundații cuprind uneori și partea sudică a comunei Românași, precum și șoseaua de pe malul stâng, cu toate că aceasta este rambleată cu 0,5-1,5m față de luncă. În această porțiune, desspădurirea s-a făcut mai intens, ceea ce a contribuit să ia naștere pe versantul stâng numeroși torenți, viroage și râpe. Un astfel de torent adânc de 18m, prezent în apropiere de Păușa a tăiat prin acțiunea sa un strat de lignit.

Malurile Agrijului sunt în mare parte înalte și în general bine consolidate cu sălcii și plopi, mai ales la sud de Păușa. Totuși, apele ies din matcă și inundă părți din luncă, fiindcă albia minoră este prea îngustă și nu poate cuprinde întreaga cantitate de apă când debitul este crescut. La această îngustare a albiei au contribuit și locuitori satelor, mai ales Păușa, mai ales prin plantarea de esențe noi către firul apei spre a forța mutarea albiei spre malul opus, cu scopul de a-și mări suprafața cultivabilă. La nord de Românași până aproape de Prodănești lunca este la fel de extinsă și acoperită aproape în întregime de semănături, constituind terenul cel mai favorabil pentru agricultură și grădinărit.

Pe această porțiune bazinul Agrijului este și mai asimetric față de porțiunea de la sud de Românași. Versantul drept este foarte redus, 2-3 km, cu pantă abruptă, cu două coaste etajate, bine împădurite, în special cea supereioară. Versantul stâng, dimpotrivă, este mult mai extins, 7-12 km, și reprezintă un plan cu straturile ușor înclinate spre est, pe care curg câteva văi consecvente. Acest versant a fost în mare parte despădurit. Astfel, apele ploilor repezi creează puhoaie, care se scurg cu mare repeziciune pe pante, antrenând în drumul lor particulele din stratul superior al solului, pe care îl subțiază mereu, iar partea transportată este sedimentată în luncă. Astfel se explică șiragul de conuri de dejecție de pe stânga văii principale, cât trenele coluvio-proluviale de la contactul luncii cu versantul. Pe stânga văii, contactul luncii cu terasa imediat superioară se realizează printr-un glacis prelung cum este cel pe care se găsește satul Românași.

Procesele deosebit de active din albia Agrijului, eroziunea de maluri care determină retragerea lor, mai ales în coturile de meandru dintre Românași și Păușa, asociată cu aluvionările intense pe diferite porțiuni, conduc la o serie de măsuri preventive privind evoluția viitoare a luncii din punct de vedere a inundațiilor. Se cuvin subliniate aici lucrările de regularizare a cursului Agrijului, realizate pe porțiunea corespunzătoare vetrei satului Românași.

Față de această sutuație, pentru prevenbirea inundațiilor, sunt necesare în numeroase puncte consolidări de maluri, care se pot face prin plantări de esențe moi, și ridicarea malurilor în apropierea satului Românași. În amonte de Românași trebuie adâncite și consolidate văile afluente Răstolț, Tresnea, Valea Seacă, Valea Ciumărnei, în parcursul lor din lunca Agrijului, pentru ca acestea să nu se mai reverse. La fel trebuie executate aceste lucrări și pentru unii torenți care debușează în luncă.

La nord de Românași, unde Agrijul prezintă o serie de meandre, se cere ca acestea să fie îndreptate. Prin tăierea meandrelor, lungimea cursului Agrijului se va schimba pe porțiunea Românași-Prodănești, iar panta de scurgere va fi mai pronunțată. Prin mărirea pantei de scurgere, ca rezultat al tăierii unor meandre, în anumite puncte patul albiei nu va rezista la acțiunea de eroziune a apei, și de aceea albia va trebui să fie consolidată, sau să fie micșorată local panta prin căderi în trepte și praguri. În această acțiune de protecție a luncii trebuie să se urmărească judicios dimensionările albiei pentru a nu restrânge mult spațiul de scurgere al râului în timpul marilor viituri.

Cât privește importanța practică a luncii, pe lângă terenurile fertile pe care le prezintă, folosite cu bune rezultate pentru culturile cerealiere, mai ales pomiculture, dată fiind adâncimea mică a pânzei freatice și, implicit, umiditatea crescută a solului, lunca Agrijului oferă un situ favorabil satelor. Ele ocupă zonele mai înalte ale conurilor de dejecție, unde sursele de apă cantonate în pânzele de pietrișuri și condițiile geotehnice favorabile privind construcțiile se înscriu ca elemente favorabile în evoluția satului. Tot în zona de luncă își desfășoară traseul importantele căi de comunicație ce străbat depresiunea, atât longitudinal, cât și transversal. În sfârșit, lunca Agrijului este o importantă sursă de materiale de construcție(nisip, pietriș), folosite de populația satelor de aici.

4.11 RISCURI GEOMORFOLOGICE

4.11.1 Procesele de modelare actuală

În întreaga depresiune a Agrijului procesele de modelare se manifestă cu o intensitate deosebită încât depresiunea a fost încadrată in categoria zone de intensă degradare a terenurilor înscrisă în programul național de îmbunătățiri funciare, hidroameliorații și combaterea eroziunii solului. Pe teritoriul comunei, procesele de modelare sunt prezente în cadrul tuturor treptelor de relief începând din luncă și până la nivelul martorilor de eroziune.

Spălarea de suprafață. Acest proces se manifestă mai ales în zonele de versant cu pantă mică, unde apa se prelinge la suprafața solului sub forma unei pelicule. Ea antrenează particulele de sol sau rocă, contribuind în acest mod la “exfolierea versanților”. Atunci când intensitatea este mare, în zonele de confluență în care pantele converg spre aval, se conturează așa-numitele areale de intensă spălare în suprafață, așa cum se pot distinge în bazinul superior al văii Ciumărna. Aici, în urma spalării areale, solul este pe cale de a fi înlaturat până la substratul calcaros. Tot la fel apar arealele de pe Valea Seacă aproape de intrarea râului în luncă și pe versantul drept al văii Stâna. Aceste petice intens spălate se disting de la distanță prin coloritul lor deschis, distinct față de zonele înconjurătoare. Sunt așa-numite arsuri apărute de obicei pe locurile unde s-a defrișat pădurea.

Deoarece spălarea se manifestă și pe terenurile cultivate se impun o serie de măsuri începând cu o tehnică corespunzătoare a prelucrării solului. În celelalte zone cu spălare accentuată se pot atenua consecințele prin plantații de salcâm sau chiar conifere, așa cum s-a făcut pe versantul vestic al Dealului Curții.

4.11.2 Procese fluvio-torențiale

Apa de ploaie este agentul motor al acestor procese, care prin formele de relief rezultate își înscriu adânc amprentele pe seama fizionomiei cadrului natural al comunei și al depresiunii în general. Cel mai simplu proces, șiroirea, se întâlnește pe aproape întreg teritoriul comunei, în urma lui rezultând mici șănțulețe sau rigole ce nu reprezintă altceva decât un stadiu incipient al organismelor torențiale majore. Pe flancurile de coastă de pe versantul drept apare în toată amploarea sa fenomenul de șiroire în strânsă legătură cu substratul litologic favorabil, determinat de gresiile și marnele ușor friabile, cât și de panta mare.

Ravenele, ogașele și torenții, ca forme majore rezultate în urma proceselor fluvio-torențiale, dispuse ca dimensiuni în această ordine cronologică, găsesc pe teritoriul comunei toate condițiile necesare, favorabile evoluției rapide pe verticală. Substratul sedimentar cu caracter piemontan(argile, marne, pietrișuri) a grăbit fenomenul de eroziune, ajungându-se în situația ca fiecare versant să fie puternic fragmentat, iar energiile de relief să crească de la o viitură la alta. Se conturează astfel pe teritoriul comunei câteva areale distincte cu fragmentare deosebit de mare cum sunt: bazinul superior al văii Ciumărnii, Valea Arămiș, Valea Groapa și altele. Torenții transportă la viituri cantități mari de material pe care le depun în luncă sau pe podul teraselor parazitându-le. Acțiunea distructivă a organismelor torențiale este sprijinită de activitatea lociutorilor satelor prin pășunat în perioadele umede, când solul reavăn este călcat în picioare de vite, prin potecile și drumurile de care, ce constituiau fiecare în parte un nou traseu de șiroire și ulterior de creare a torenților.

La Poarta Sălajului organismele torențiale afectează chiar o porțiune mică din vatră, în spatele școlii, unde a scos pur și simplu din circuitul agricol o suprafață importantă de teren, devenită astfel teren neproductiv. Se impune deci corecterea cursurilor, îndiguirea, crearea unor baraje de nuiele și piatră în scopul prevenirii pagubelor produse de torenți pe seama fondului funciar, drumurilor, construcțiilor.

4.11.3 Procesele gravitaționale

Pe teritoriul comunei Românași procesele gravitaționale sunt repartizate în majoritate în zone de versant unde panta ridicată și intercalațiile argiloase cu rol de “pat glisant”, favorizează acest lucru. Ele se manifestă în general sub forma deplasării materialului pe pantă, prin alunecări și solifluxiuni. Tot în categoria proceselor gravitaționale se includ și prăbușirile, surpările, dar care au areal mic de manifestare, în albia Agrijului sub forma prăbușirii malurilor stimulate de acțiunea și de subminare a apei.

Alunecările de teren se manifestă fie sub formă de valuri, cum sunt cele pe versantul stâng al văii între Romita și Chichișa, pe dreapta văii Seci și văii Romitei sunt solifluxiuni, prezente mai ales primăvara când are loc dezghețul păturii de sol și infiltrația este mare.

Solifluxiunile se prezintă sub forma unei mici văluriri superficiale, dezvoltate areal pe versanți mai ales pe stânga văii. Cele mai tipice sunt cele din apropierea satelor Păușa și Romita unde afectează chiar terenuri din vatra satului, în vatra satului Românași în punctul “La Moara”, o alunecare de teren de mari proporții afectează chiar albia râului.

Deplasările de teren, consecință a instabilității terenului trebuie combătute într-o serie de lucrări de îndiguire a organismelor torențiale prin care se întrerupe eroziunea pe verticală și implicit se micșorează potențialul de alunecare prin amenajarea unor șanțuri de scurgere rapidă apei, micșorându-se astfel infiltrația, cât și prin împăduri. În acest mod, de pe teritoriul comunei vor dispare calitativ acele “terenuri accidentate”, a căror evidențiere este făcută prin panouri vizibile în diferite locuri: Valea Firea, Valea Ciumărna. Mult mai importantă decât semnalarea lor este activitatea de gospodărire rațională cu maximă eficiență a acestora.

4.12 RELIEFUL ANTROPIC

Pe teritoriul comunei este slab evidențiat. Se cuvine de menționat cariera de exploatare a calcarului de la Ciumărna, unde s-a produs o adevărată “mușcătură” pe fondul reliefului colinar de sub Meseș.

Forma de relief negativă care a rezultat în urma excavațiilor, la care asociem coloritul alb-gălbui al calcarelor, creează un element de individualitate în peisajul geografic al zonei. Tot în categoria reliefului antropic includem și albia Agrijului pe sectorul aferent vetrei satului Românași, unde prin îndiguire s-au creat posibilități noi de evoluție a proceselor de albie, restrângerea lor, de regularizare a cursului de apă, ferind în acest fel de inundații zona de luncă.

4.13 ETAPELE EVOLUȚIEI RELIEFULUI

În evoluția reliefului depresiunii Agrij, trebuie să pornim de la evoluția de ansamblu a întregii zone de contact dintre bazinul de sedimentare al Transilvaniei și cristalinul exhumat al Platformei Someșene.

Pentru această regiune se acceptă varianta potrivit căreia “trebuie socotită ca o formă de modelare subaeriană policiclică, într-o regiune premontană monoclinală, dezvoltată pe o veche câmpie litorală și înclinată mai accentuat spre nord decât spre est”(M. Ilie,1958). Asrfel, se explică orienterea ulterioară, cuaternară, a cursului Agrijului, cât și Almașului spre zona de lăsare de la Jibou. Pe fundul acestei câmpii litorale eocene, a cărei prezență este trădată de depozitele lagunare de gipsuri de pe valea Stânii, s-au grefat cursurile de apă.

Pentru sectorul central al Depresuinii Agrij, care cuprinde teritoriul comunei Românași, sub raport evolutiv, apar deosebit de importante remanierile rețelei hidrografice din cuaternar. Ele justifică importanța proceselor de eroziune din bazinul inferior al Agrijului, confirmând în același timp o serie de rezultate privind evoluția piemontului meseșan din cuaternar și până astăzi. Elementele principale care atrag atenția în peisajul goemorfologic actual sunt:

-compactitatea interfluviului, cumpenei de apă dintre Almaș și Agrij, care prezintă puține înșeuări, exceptând pe cea de la Poarta-Sălajului, prin care trece șoseaua națională Zalău-Cluj-Napoca;

-relațiile dintre aceste inșeuări și văile tributare Agrijului din Meseș;

-seriile de diferențieri, existente între bazinul superior și cel inferior al Agrijului;

-evoluția piemontului de sub Meseș din cuaternar și până în faza de distrugere;

-caracterul proceselor actuale de pe teritoriul depresiunii.

Interfluviul prezintă două sectoare deosebite ce se dispun la nord și sud de Poarta Sălajului.

Partea sudică este relativ unitară și coboară de la 650m în apropiere de Meseș, în sud, la 400m lângă Poarta Sălajului.singura înșeuare mai largă din acest sector este cea de sub Dealul Bogatului (375m), la izvorul Văii Mari, tributară Almașului la Sânmihai. Se pare că acesta este un vechi curs al râului Răstolț până la atragerea sa în grupul de afluenți înmânunchiați la Românași. De subliniat și aspectul festonat al cumpenei, cu intrânduri puternice dinspre Agrij, dovadă a eroziunii afluenților acestuia: Rogoazei, Prunilor. De aici se deduce și asimetria morfometrică a culmilor de separație, în funcție de predominanța râpilor de obârșie dinspre Agrij și local de prezența abrupturilor de cuestă.

Sectorul nordic este mult mai fragmentat. Privit de pe Măgura Crasnei (481m), surprinde printr-o denivelare accentuată între Dealul Gorganilor (421m) și Dealul Cătanașului (459m) pe o distanță de peste 6 km. Numai două vârfuri se mențin în jurul altitudinii de 400m sub forma unor martori izolați de eroziune (Coasta Richiții-450m), iar în rest nu sunt decât înșeuări largi, mai coborâte cu 60-100m față de aceștia. La izvoarele Văii Jernului, spre exemplu, înșeuarea este atât de largă încât a permis formarea unor mlaștini de altitudine. În plus apar aici pietrișuri aluvionare în care fragmentele de cristalin trădează provenienta lor din Meseș. Toponimia locală pune foarte bine în evidență particularitățile acestui relief plan și mlăștinos: Dosul Plopilor, Dealul Bălții, Coasta Richiții, Valea Broaștei. Semnificativă este și denumirea Poarta Sălajului, împrumutată de la funcția de veritabilă poartă de legătură între bazinul Agrijului și Almașului.

Înșeuările sunt niște indicatori deosebit de prețioși în evoluția rețelei hidrografice. În sectorul comunei Românași, în dreptul fiecărei înșeuări își au confluența cu Agrijul, văi relativ lungi cu izvorul în cristalinul Meseșului sau în trena sa de piemont: Valea Romitei, Valea Seacă, valea Ciumărnii. Spre Almaș, în schimb curg o serie de afluenți mai scurți, ce pun în evidență terase care altimetric se racordează cu cele de pe Agrij.

În profilul transversal, al afluenților Agrijului, pot fi lesne diferențiate, o fază de vale largă la nivelul înșeuărilor și o fază de vale adâncă, ulterioară captărilor ce au avut loc aici. Înșeuările de la Poarta Sălajului vădesc o situație mai complexă, similară cu cea actuală din Valea Agrijului. Este vorba de o înmănunchiere a celor patru afluenți mari la Românași într-o veritabilă piață de adunare a apelor, cu divagări, meandre părăsite, transformată azi într-o admirabilă regiune de grădinărit. Și aici surprinde în toponimie denumirea de “Râtul Brebilor” , pe care o mai întâlnim de altfel și ceva mai jos, la Brebi, ceea ce înseamnă că în această zonă castorii au trăit până târziu (Al. Savu, 1962).

În urma captării afluenților Almașului de către Agrij s-a produs o răsturnare de situație, legată și de micșorarea debitului de unde și eroziunea mai lentă pe Almaș și creșterea ei pe Agrij. Acest lucru se poate justifica prin aspectul prezent al dispoziției și extensiunii conurilor de dejecție mai ales la nord de Românași până dincolo de Creaca.

În sinteză, putem diferenția trei etape de evoluție a reliefului în perioada paleogen-actual:

-etapa paleogen-levantin sau treapta câmpiei eocene litorale, după extensiunea mare a depozitelor aparținând acestei perioade. Acum are loc schițarea cursurilor de apă ce coborau din Meseș spre râul Almaș, orientat SV-NE, deoarece și înclinarea câmpiei era mai accentuată spre nord decât spre est, probabil datorită mișcărilor în bloc determinate de ridicarea Bihariei.

-etapa cuartenară sau etapa remanierilor geografice când au loc importante fenomene de captare chiar în raza comunei și când se schițează și cursul Agrijului. În linii mari acum se conturează actuala configurație a reliefului. Piemontul Meseșan începe să intre în această perioadă în faza sa de distrugere, care se continuă și azi.

-etapa actuală sau etapa modelării fluvio-torențiale caracterizată prin predominanța proceselor de pantă care se răsfrâng pe seama înfățișării de ansamblu a reliefului.

Importanța reliefului pentru așezările omenești din Depresiunea Agrijului, în general, și cele aparținătoare comunei Românași, în special, este esențială. Zonele supraînălțate de la contactul luncii cu versanții, cu aspect de glacis, provenit din îngemănarea conurilor de dejecție ale afluenților montani sunt cele mai favorabile.

Condițiile geotehnice favorabile, posibilitățile lesnicioase de alimentare cu apă, cât și protecția împotriva inundațiilor se înscriu ca elemente ce au dinamizat apariția si dezvoltarea atât a satelor, cât și a căilor de comunicație.

Relieful a oferit pentru așezări locuri bune și adăpost. Satul Românași s-a format din nucleul său inițial situat pa Valea Seacă, unde a găsit un loc adăpostit între versanții larg boltiți ai văii. Tot la fel s-a înfiripat satul Ciumărna într-o mică depresiune sub munte, ferită de vânturi, bogate în izvoare și terenuri de cultură. Putem conchide deci că relieful comunei Românași, cu o mare diversitate de forme, s-a impus în gruparea, tipizarea, morfostructura și dezvoltarea așezărilor omenești, a căror dependență relativă de acest important factor se mai menține și în prezent.

5. CLIMA

Din punct de vedere climatic, Depresiunea Agrijului se conturează ca o individualitate, dată fiind situarea sa într-o zonă de adăpost încadrată de ambele flancuri de înălțimi ce introduc o notă specifică topoclimatică, în interiorul său. Singura deschidere a depresiunii este spre nord, spre Jibou, acesta fiind și locul de la care influențele climatice vestice încep să se diminueze spre sud.

Întreg bazinul văii Agrijului este inclus, conform clasificării climatice a lui Koppen în sectorul climei dealurilor, în ținutul climatic al Podișului Transilvaniei.

5.1 TEMPERATURA

Temperatura medie anuală se menține în intervalul 8-9º C, justificând astfel o serie de condiții locale cu repercursiuni asupra climei.

Figura 7. Repartiția precipitațiilor medii lunare

Din analiza mersului izotermelor anuale se poate deduce că toată Depresiunea Almaș-Agrij, constitue un gol climatic distinct, înconjurat de izoterma de 8ºC și pe fondul căreia se înscrie o mică insulă cu temperaturi mai mici, ce corespunde unor zone locale, văi cu climat de adăpost. Aceleași caracteristici termice sunt comune și culoarul Someșului situat la nord și cu care din punct de vedere climatic depresiunea face corp comun. Mersul temperaturilor medii lunare scoate în evidență faptul că în cadrul zonei amplitudinile termice lunare înregistrează valori mici, ceea ce marchează o oarecare stabilitate a regimului termic.

Temperatura lunii iulie este de 18ºC, comună de altfel pentru cea mai mare parte din Platforma Someșană. Ea este pusă în legătură cu durata mare de strălucire a Soarelui, 4-7h/zi, și implicit cu radiația puternică prin care se produce încălzirea suprafeței subiacente. Mediile lunii ianuarie variază în general în jurul valorii a –3-4ºC față de temperaturile mai scăzute care se înregistrează în zonele mai înalte ale Meseșului.

Figura 8. Repartizarea temperaturilor medii anuale

Minimele extreme ajung la -32ºC în legătură cu invaziile maselor de aer arctic sau continental polar din nord sau nord-est, ce pătrund iarna în depresiune prin “poarta” de la Jibou. Ea este ușurată și de poziția culoarului de vale al Agrijului, în continuarea celui al Someșului orientat spre nord.

Pe seama regimului termic este pusă evoluția a numeroase alte elemente climatice ce caracterizează regiunea. Astfel, prima zi de îngheț apare în depresiune în jurul datei de 20 octombrie, destul de timpuriu pentru a avea influențe negative asupra culturilor de toamnă, iar ultima zi de îngheț în jur de 1 aprilie. Acesta din urmă corespunde cu începutul viiturii de primăvară a Agrijului, datorată topirii zăpezii. Pe fundul depresiunii iarna se cantonează mase de aer rece cu densitate mare, provocând binecunoscutele inversiuni termice.

Figura 9. Repatizarea precipitațiilor medii anuale

5.2 PRECIPITAȚIILE

Precipitațiile înregistreză valori medii de 600-700mm anual, cu o serie de creșteri sau scăderi sezoniere conforme cu circulația diferitelor mase de aer.

Izohieta de 700mm urmărește zona culoarului de vale la contactul luncii cu versanții. Aspectul său festonat, cu o serie de inflexiuni, mai ales pe văile dinspre Meseș arată că relieful se înscrie ca un factor de diferențiere a precipitațiilor prin altitudinea sa. În zona piemontană se înregistreză 800mm annual și chiar 900mm pe Meseș. La fel, pe interfluviul estic se conturează insular zone cu precipitații mai abundente, chiar pe teritoriul comunei Românași. Ele sunt și consecința procentului mare de împădurire a versanților.

Ploile sunt mai frecvente la începutul primăverii și mai ales toamna când se remarcă prin durata lor mare. Vara ploile sunt scurte și au caracter de aversă. Ele sunt foarte periculoase deoarece dau o cantitate de precipitații foarte mare într-un interval de timp foarte scurt, determinând astfel spălarea rapidă a solului, adâncirea torenților și creșterea debitului de apă.

Precipitațiile solide, în general, sub formă de zăpadă, care cad în timpul iernii mențin solul acoperit 95-100 de zile. Stratul de zăpadă, care în depresiune rar depășește 50-60cm, funcționează ca o pătură de protecție pentru sol, asigurând în același timp umiditatea necesară. Prima zăpadă cade frecvent în ultima decadă a lunii noiembrie. Ea se menține pe sol până aproapa de 1 aprilie. În general cele mai mari cantități de precipitații cad în timpul verii, aproximativ 35% din cantitatea anuală. Pe teritoriul comunei Românași s-a produs în iulie 1936 o mare aversă de grindină cu repercursiuni grave asupra culturilor și gospodăriilor. Și azi se mai păstrează în tradiția locuitorilor de aici amintirea tristă a acestei calamități naturale. În fiecare an în luna iulie locuitorii satului Ciumărna țin “sărbătoarea grindinii”.

5.3 VÂNTUL

Vântul reprezintă elementul climatic cel mai important care influențează și celelalte elemente ale climei. De circulația maselor de aer este legat mersul temperaturilor și precipitațiilor.

Pe fondul dominant al vânturilor de vest și nord-vest se suprapun o serie de particularități locale determinate majoritar de configurația reliefului. Se poate aminti în acest context influența Meseșului în vest, cât și a Munților Vlădeasa în sud de pe care masele de aer coboară spre vale, producând topirea zăpezii primăvara și temperaturi scăzute în timpul iernii. Masele de aer de pe Vlădeasa, coboară spre depresiune peste șaua de la Oșteana, datorită altitudinii mari ai masivului, care face aproape imposibilă cantonarea lor în valea Crișului Repede. De acea în satele comunei pot fi des întâlnite exprimări ale localnicilor de forma:

-Vine vânt de pe Vlădeasa! (la Păușa)

-Bate vântul de la Stâna! (la Chichișa)

În cazul depresiunii Agrijului se fac simțite și o serie de diferențieri microclimatice puse pe seama schimburilor de mase de aer ce se realizează între depresiunile Agrij și Almaș. Un asemenea schimb de mase de aer se face prin înșeuarea de la Poarta Sălajului. Circulația curenților de aer face ca la începutul primăvarii, mai ales în acest loc să se mențină temperaturi mai scăzute, cu implicații directe asupra fenefazelor. În acest mod explicăm problema, devenită enigmatică pentru locuitorii satului Poarta Sălajului, potrivit căreia “la Ciumărna prunii înfloresc mai iute ca la noi”.

De menționat că în sudul comunei Românași funcționează o depresiune barică locală, denumită în termeni locali șugăul sau “golul de aer de la Tresnea”, denumit astfel după numele unui sat și al unei văi și care este folosit de săteni ca reper în previziunea vremii. Iarna, dacă “șugăul” face un fel de burniță cețoasă și întunecoasă și se ridică atunci se așteaptă viscole și ninsori reci, iar dacă deasupra “șugăului” cerul este senin, atunci se menține ger sec de 2-4 săptămâni. Dacă în acest “șugău” se aude un zgomot puternic, asemănător cu zgomotul de avion, atunci peste 1-2 zile zăpada se înmoaie, se topește, curg apele prevestind sosirea primăverii.

În timpul verii, când se ridică negurile de la Fântâna Tâlhăresei (parte de hotar sub Meseș, pe Valea Ciumărnei) și nu se aude zgomot deloc, observându-se numai negura întunecoasă, atunci peste una-două zile va apare ploaia liniștită, iar dacă se aude zgomot, vânt local, în gura acestor dealuri, atunci peste 1-2 zile va fi ploaie torențială și furtună. Iar dacă negura coboară și se imprăștie pe vale și nu se ridică pe “șugău”, atunci se întoarce făcându-se vreme bună și frumoasă.

Acest mod rudimentar, în aparență, de a prevedea vremea are totuși un fundament stiințific. Acea coborâre a negurii pe văii, nu înseamnă timp bun, lipsit de ploi. Tot la fel convecția orografică pe care o realizează masele de aer cu Meseșul la Tâlhăreasa înseamnă saturarea sa în vapori prin evapotranspirație și transformarea lor ascensională în nori de joasă altitudine, dezvoltați pe verticală și care sunt aducători de ploaie.

Climatic, deci zona prezintă o serie de particularități de ordin local care corelate, genetic, cu evoluția atmosferică de ansamblu si condițiile orografice îi dau un caracter de individualitate.

6. APELE

Depresiunea Agrijului este drenată de râul cu același nume care cu cei 58 km ai săi, face parte din grupa râurilor mici. În această accepțiune, râul Agrij prezintă un bazin de 386km², față de 810km² bazinul Almașului, în care a avut loc a serie de transformări ale rețelei hidrografice. Însăși cursul principal s-a format cum am văzut anterior în urma unei astfel de reorganizări.

Rețeaua hidrografică prezintă o densitate medie de 0,4-0,6km/km² fața de 0,51km/km² cât este densitatea retelei hidrografice din țara noastră cu valori mai mari în regiunea izvoarelor, 0.9-1km/km². Dacă se ia în discuție însă permanența scurgerii, valorile sunt apropiate și aici de media, raportată la întregul bazin al Someșului, 0,59km/km² față de 0,51km/km² cât este densitatea rețelei hidrografice din țara noastră.

Râul Agrij izvorește de pe versantul sud-estic al Măgurii Priei, unde prezintă o vale îngustă, care se lărgește în aval de localitatea Bogdana, înregistrând maximum de lărgire la Românași. Referindu-ne la mersul nivelelor și debitelor (0,9m³/sec la Românași, față de 1,6m³/sec cât are Almașul la Hida), constatăm că ele înregistrează variații mai mari primăvara, la topirea zăpezilor, și vara, în urma ploilor torențiale, când se constată variații bruște în urma cărora sunt inundate suprafețe importante din luncă. Variațiile de nivel nu au fost înregistrate decât periodic, dat fiind inexistența unor posturi hidrometrice cu observații contunue. În 1952 exista un post de măsurare la Creaca, la care s-a adăugat în 1961 cel de la Romita, iar mai recent cel de la Românași, situat la piciorul podului peste care trece șoseaua națională. În evoluția nivelului de primăvară se înregistrează un maxim la mijlocul lunii mai, 15-20, după care viitura se atenuează, iar nivelurile devin relativ constante. Alimentarea râului este predominant pluvio-nivală.

6.1 SCURGEREA DE SUPRAFAȚĂ

Scurgerea de suprafață este de 200mm annual, fiind influențată în mod direct de soluri și vegetație. Solul are un rol intermediar între factorii meteorologici și scurgere datorită proprietăților (structură, textură, capacitate de infiltrație), la o cantitate mare de precipitații solurile pot provoca sau nu o scurgere ridicată. Astfel, solurile aluviale din lunca Agrijului, permeabile, permit infiltrarea mai intensă a apei, contribuind la creșterea rezervelor subterane. Pe versanți, unde apar soluri brune de pădure sau cele podzolice, scurgerea este mai mare, iar cantitatea de substanțe solide în suspensie sau dizolvate este foarte ridicată. Teritoriul comunei Românași este încadrat între valorile de 100-150tone/km²/an, în cea ce privește scurgerea solidă dizolvată specifică. Cu această valoare el se înscrie între arealele cu scurgere mare din întregul bazin al Someșului, explicând astfel și degradarea intensă mai ales a versanților. Sunt și situații în care apa de precipitații sau topirea zăpezii nu pătrunde prea adânc în sol și rămâne în stratul superficial (mai ales în zonele împădurite de pe Boancă, Valea Firii, Dealul Poarta Sălajului), fiind redată atmosferei prin evapotranspirație, ceea ce duce la scăderea valorii scurgerii.

Vegetația joacă un rol important în procesele de scurgere, acționând în direcția diminuării sale. Ea contribuie la formarea solului precum și la menținerea caracteristicilor lui. În cadrul arealelor împădurite, infiltrația este mai mare datorită permeabilității lizierei, care poate reține o mai mare cantitate de apă din precipitații, scăzând corespunzător scurgerea.

Valoarea scurgerii este diminuată de prezența vegetației și datorită consumului de apă în procesul evapotranspirației.

Pădurile influențează scurgerea în sens pozitiv prin formarea unui microclimat umed, încetinirea topirii zăpezii cu 10-15 zile, creșterea infiltrației.

Scurgerea aluviunilor în suspensie se realizează atât pe râul Agrij, cât și pe văile afluente. Ele provin în urma spălării intense a terenurilor din întregul bazin, cât și din eroziunea malurilor și a albiilor sub influența factorilor fizico-geografici. Studiul aluviunilor este deosebit de important, mai ales pe teritoriul comunei Românași, unde structura pedo-litologică favorizează creșterea cantitativă a acestora deoarece permite evaluarea volumului de sol antrenat prin scurgerea superficială, stabilirea posibilităților de colmatare, aprecierea procesului de stabilitate a albiilor. “Turbiditatea medie foarte ridicată din bazinul superior al Agrijului se datorează reliefului puternic fragmentat, în formațiunile sedimentar aquitaniene și oligocene slab cimentate, care au favorizat apariția frecventă a degradărilor de teren” (I. Buta, Ersilia Iacob, 1967). În bazinul mijlociu, zonă în care este plasată și comuna Românași, scurgerea medie specifică a aluviunilor în suspensie variază între 1,5-2,5 t/ha/an. Cauzele acestei scurgeri solide ridicate sunt: friabilitatea mare a rocilor, lipsa covorului vegetal pe unele suprafețe, iar în unele situații sistemul de exploatare a terenurilor. Repartiția scurgerii medii de aluviuni pe teritoriul comunei, pe anotimpuri, este strâns legată de regimul scurgerii lichide. În majoritatea cazurilor cea mai mare parte a scurgerii solide se produce primăvara (30-50% din valoarea medie anuală), când și debitele cresc ca urmare a topirii zăpezilor.

6.2 REGIMUL TERMIC AL RÂULUI AGRIJ

O altă caracteristică a apelor curgătoare este dependența directă de factorii meteorologici, care determină schimbul de căldură dintre apă și aer. Temperatura și, în general, regimul său termic este sub directa influență a temperaturii aerului, variind odată cu aceasta, mult mai lent din cauza conductibilității termice reduse a apei.

Primul îngheț în albie este marcat în jurul datei de 5-10 noiembrie, iar gheața la mal apare în intervalul 10-29 decembrie, menținându-se sub formă de pod timp de 20-40 zile. Dispariția podului are loc în a doua decadă a lunii februarie, iar dispariția totală a fenomenului de îngheț se produce după 20 martie. Toate aceste fenomene concură la menținerea unui echilibru termic de interferență în toată zona culoarului de vale.

6.3 CARACTERELE HIDROCHIMICE ALE APELOR

Caracterele hidrochimice ale apelor din bazinul Agrijului sunt date de o serie de valori extreme, ce individualizează regiunea atât din punct de vedere al durității, cât și al mineralizării totale a apei.

Apele Agrijului fac parte din clasa apelor sulfatate, grupa calciului, caracterizate printr-o mineralizație foarte ridicată de peste 1000g/l. Ea se explică prin alimentarea subterană a râului din formațiunile eocene și oligocene, bogate în calcare și gipsuri.

Duritatea reprezintă un element caracteristic pentru râul Agrij, prin valorile sale mari înregistrate, 2,5grd. DT. Ea se explică prin aportul însemnat de ape cu duritate mare adus de văile afluente și, în special, de Valea Stânii. Această vale străbate zona de calcare și gipsuri de sub Meseș, apele devin dure, modificând din acest punct de vedere și pe cele ale Agrijului. De altfel, întreaga zona a comunei Românași cuprinde formațiuni sedimentare bogate în carbonați și sulfați, calcare grosiere și orizonturi de gips, care dau această duritate mare.

Le fel de importantă este și compoziția apei potabile, mai ales că în ultima perioadă ea a suferit o serie de transformări de ordin antropic. Acestea au făcut ca, în timp, apa a numeroase fântâni, cum sunt cele din vatra satului Românași, să nu mai corespundă normelor de folosire ca apă potabilă.

Analizele realizate în laboratoarele de specialitate ale județului Sălaj au relevat că imposibilitatea folosirii apei din unele fântâni se explică prin creșterea nu atât a cantității de substanțe argiloase, cât mai ales a cantității de NO, care are efecte toxice. Această creștere este pusă în legătură cu modul necorespunzător în care sunt gospodărite unele fântâni, construirea lor în apropierea adăposturilor de vite sau depozitarea unor materiale ce se pot descompune în apropierea fântânii. Au loc o serie de procese de infiltrare a apei în substratul de nisipuri și pietrișuri, favorabil din acest punst de vedere și deversarea sa în fântâni prin izvoare subterane. În satul Păușa, unde apa din straturile acvifere aflate la mică adâncime, 1-1,5m, nu este potabilă din cauza conținutului mare de substanțe argiloase, s-a trecut la aducțiunea apei prin conducte de la izvoarele aflate la baza terasei a treia, prin cădere directă, activitate ce trebuie continuată.

6.4 APELE SUBTERANE

Apele subterane de pe teritoriul comunei sunt strâns legate, genetic, de marea varietate a condițiilor geologice, litologoce și de relief, care au oferit posibilități deosebite de formare, dezvoltare și cantonare a unor depozite importante.

După poziția orizonturilor de apă se deosebesc:

-apele suprafreatice, care constitue orizontul superior și care apar în zona de aerație, mai ales în perioadele ploioase ale anului, când cantitatea de precipitațiilor depășește evaporația. Ele sunt situate la adâncimi de sub 1m și se mențin local în soluri, în depozitele aluviale ale luncii Agrijului, în vecinătatea zonelor supraumectate cu tendințe de înmlăștinire (Râul Brebilor,Valea Rogoazei, Valea Broaștei) sau în albiile părăsite ale Agrijului și afluenților săi;

-apele freatice, sunt dezvoltate deasupra straturilor impermeabile, au un caracter permanent și sunt dependente de factorii climatici. În mod frecvent, ele sunt cantonate în depozitele de terasă, unde pot apare la zi ca izvoare la baza terasei în conurile de dejecție: apa fântânilor din Românași, Păușa si Chichișa. Nivelul lor hidrologic urmărește liniile generale ale reliefului. La Românași el înregistrează 0,5-1m la contactul cu prima terasă;

-apele de stratificație, fără presiune hidrostatică, sunt frecvent întâlnite în depozitele sedimentare deosebit de dezvoltate pe întreg teritoriul comunei și mai ales acolo unde este prezentă alternanța de straturi argiloase cu altele permeabile (nisipuri, pietriș), lipsite de înclinare (pe Boancă, Dealul Boiștea, Dealul Cetății). Acestă categorie de ape subterane prezintă o circulație mai slabă, dar au o mineralizare mai mare, condiționată de solubilitatea rocilor magazin (calcare).

Hidrologic, teritoriul comunei se încadrează în “Regiunea de dealuri și podișuri”, ce cuprinde aproape 2/3 din întreg bazinul Someșului. Structura monoclinală, alcătuită din marne, gresii și conglomerate de vârstă eocen-oligocenă, explică duritatea și mineralizarea ridicată (2.000-10.000mg/l), datorită carbonataților și sulfaților de calciu din ele, care fac aceste ape de multe ori nepotabile.

Problema apei se pune deci în mod practic deoarece de rezolvarea ei depinde evoluția celorlalte fenomene naturale și sociale care dau personalitatea teritoriului comunei Românași.

7. VEGETAȚIA

Vegetația Depresiunii Agrijului și, deci, a comunei Românași aparține provinciei daco-ilirice după Al. Borza, respectiv dacice după R. Călinescu și colaboratori, fiind caracterizată prin predominanța elementelor de origine central-europeană. Alături de aceste elemente se întâlnesc și elemente originale, unele de proveniență carpatică, mai ales pe clina vestică a depresiunii la contact cu Meseșul.

În repartiția și compoziția florei se observă o serie de trăsături specifice. Astfel, urmărind caracterele altitudinale, constatăm o diferențiere, este adevărat pe alocuri sensibilă, a vegetației pe verticală. Această slabă zonalitate verticală prezintă o notă caracteristică determinată de intercalarea suprafețelor păduroase (făgete, gorunete, stejărete și amestec) cu cele ale pajiștilor secundare și derivate. Formațiunile de pajiști secundare se dispun în general în zona culoarului de vale, extinzându-se mult pe văile mărginașe până sub munte, pe Valea Ciumărnii.

Figura 10. Harta vegetației

1.Păduri de deal și podiș, predomină Fagus Silvatica;2.Păduri de gorun;3.Terenuri agricole pe locul de cer și gârniță cu pajiști stepizate secundare de deal și podiș;4.Păduri de cer și gârniță în amestec cu alte specii de deal și podiș;5.Terenuri agricole pe locul pădurilor de gorun cu pajiști stepizate secundare cu diverse ierburi mezoxerofile pe dealuri și podișuri.

Succesiunea de vegetație se poate urmări mai ales în partea de vest, ca fiind conformă cu treptele de relief, începând din culmea Meseșului până în zona luncii.

Vegetația forestieră, cândva mai extinsă, trădată și azi de existența unor toponime locale, Silvanie, Boiște, și a solurilor silvestre, ocupă zonele de versant dinspre Meseș: Boancă, Dealul Ciogașilor, Dealul Țâlfa, cât și pe interfluviul Almaș-Agrij: Dealul Firii, Dealul Mănăstirii. Ca urmare a predominării reliefului de dealuri cu altitudini coborâte, vegetația îmbracă un accentuat caracter de eterogenitate, creându-se posibilitatea dezvoltării unei game variate de formațiuni vegetale naturale, de făgete și gorunete, până la pajiști secundare și derivate. Suprafața mare ocupată de aceste pajiști, cât și de terenurile agricole, este determinată de acțiunea antropică, prin care s-au introdus diferite culturi în poieni în urma defrișării pădurilor de stejar și fag.

În pădurile de sub Meseș, de exemplu pădurea de pe Boancă, predomină fagul (Fagus silvatica) în asociație cu stejarul (Quercus robur) și gorunul, la care se adaugă exemplare rare de tei (Tillia cordata), frasin (Fraxinus excelsior) și ulm (Ulmus montana).

Pajiștile secundare de pe locul fostelor păduri de fag și amestec de fag și gorun, defrișate, precum și terenurile agricole, ocupă suprafețe însemnate, mai ales pe interfluviul Almaș-Agrij. Pe versantul vestic al Meseșului, gorunetele se prezintă sub forma unei fâșii late între 600-700m. Pajiștile și fânețele apar frecvent intercalate în fâșia făgetelor și gorunetelor.

Pentru întrega depresiune a Agrijului, gorunetele reprezintă formațiunea vegetală care în trecut a avut cea mai mare răspândire. Începând cu secolul al XIII-lea, odată cu apariția “pământurilor lăzuite sau terae stirpate”, arealul lor s-au diminuat continuu, azi el fiind restrâns ca urmare a extinderii suprafețelor agricole și pășunilor.

În ceea ce privește vegetația luncilor, condițiile ecologice speciale: inundații periodice, umiditate mare și oscilații de temperatură, au condiționat dezvoltarea unei vegetații specifice. Predomină speciile hidro și mezofile: rogozul (Carex gracilis, Carex riparia), stânjenelul de baltă (Iris pseudoconus), iarba câmpului (Agrostis alba) și firuța (Poa pratensis). Dacă ne referim deci strict la teritoriul comunei Românași, constatăm totuși o variabilitate destul de mare a speciilor în condițiile unui teritoriu restrâns. Este rezultatul direct al conlucrării spațiale a tuturor factorilor cadrului natural. Ei creează condițiile ecologice propice pentru dezvoltarea numeroaselor biotipuri prezente aici, pădurea.

8. SOLURILE

Solurile se înscriu în unitatea celorlalte componente naturale. Condițiile fizico-geografice determină în repartiția principalelor tipuri de sol o slabă zonalitate verticală. De asemenea, datorită condițiilor de solificare, relativ uniforme, determinate la rândul lor de condițiile climatice (temperatură, umiditate), se întâlnesc aproape exclusiv soluri silvestre din seria celor brune de pădure și a solurilor podzolice argiloiluviale.

Solurile zonale caracteristice comunei Românași sunt următoarele:

-solurile brun-roșcate podzolite de pădure sunt cele mai larg răspândite, pe terasa I-a și a II-a pe flancul vestic al depresiunii, formate în condițiile unui climat relativ umed sub pădurile de stejar. Condițiile de relief ale zonei (interfluvii rotunjite, versanți cu diferite înclinări, terase înalte, zone de piemont) și depozitele care alcătuiesc materialul parental al acestor soluri(nisip, gresii, argile, marne, calcare) sunt variate. Ca urmare, în plan teritorial, apar o serie de diferențieri, chiar în cadrul aceluiași tip de sol, legate de gradul de stabilitate, evoluția procesului de podzolire pe Valea Seacă, de exemplu, unde umiditatea este mică, predomină solurile silvestre cu grad mai mic de podzolire, migrarea argilei pe profil. Aceste soluri au un profil slab diferențiat în orizonturi genetice. Fertilitatea lor este moderată și de aceea acolo unde sunt cultivate necesită îngrășăminte în funcție de gradul de podzolire: Dealul Cetății, Boiște.

-solurile argiloiluviale podzolite sunt cele mai evoluate dintre solurile silvestre. Apar la contactul văii cu versanții împăduriți ai interfluviului Almaș-Agrij sub pădurile de stejar și gorun. Prezența lor se explică și prin prezența unui substrat parental grezos, determinat de înaintarea sudică, pe direcția interfluviului, a gresiei de Tihău. Acest tip de sol se dezvoltă pe teritoriul comunei în condițiile unui relief orizontal, la Romita, sau slab înclinat și chiar accidentat, Dealul Cetății, dar sub vegetație bine închegată. Folosirea lor în agricultură este restrânsă datorită potențialului scăzut de fertilitate. Pe aceste soluri, în schimb, pajiștile și fânețele naturale ocupă suprafețe însemnate.

Solurile azonale, mai restrânse pe teritoriul comunei, se dezvoltă în anumite condiții locale de solificare, rocă și apă freatică. Din categoria solurilor azonale se întâlnesc solurile litomorfe și hidromorfe.

-solurile litomorfe, reprezentate prin rendzine, ocupă suprafețe restrânse. Apar în vestul comunei, sub Meșes, pe Valea Ciumărnii, unde gipsurile și respectiv calcarele aflorează areal, dând un relief accidentat cu energie mare. Astfel se explică spălarea accentuată a acestor soluri până la dezgolirea rocii parentale. Prin însușirile lor, profil subțire scheletic și fertilitate mică, nu pot fi folosite în condiții optime pentru culturile agricole.

-solurile de luncă (iluviale, frecvent gleizate) sunt reprezentate prin aluviuni, dar mai ales soluri aluviale. Ele corespund stadiului incipient de solificare a depozitelor aluviale și apar sub forma unei fâșii în lungul Văii Agrijului, extinzându-se parțial și pe văile afluente.

Figura 11. Harta solurilor

1.Soluri aluviale frecvent gleizate;2.Soluri brun-roșcate podzolice;3.Soluri argiloiluviale podzolice;4.Soluri argiloiluviale superficial profund-oligobazice;5.Soluri brune podzolite și soluri argiloiluviale;6.Pseudorendzine, inclusiv levigate și soluri brune închise;7.Soluri brune și regosoluri;8.Rendzine negre și brune-soluri și rocă la zi.

Datorită frecventelor inundații provocate de Agrij, cât și datorită scăderii drenajului din luncă, în ultima perioadă s-a semnalat o intensificare a procesului de gleizare și chiar înmlăștinire: la Râtul Brebilor. Prin conținutul ridicat de humus, 1,37%, și gradul înalt de fertilitate, solurile aluviale din lunca Agrijului sunt favorabile unei game largi de culturi agricole, cu deosebire a leguminoaselor.

Din analiza corelată a florei și solurilor reiese că, chiar pe un teritoriu restrâns, cum este cel al comunei Românași, unitatea de monolit a celor doi componenți se păstrează, fără a exclude, evident, o serie de mici diferențieri sau discordanțe locale, fără implicații importante asupra unității cadrului natural. Analizat astfel, arealul comunei se înscrie ca o individualitate bio-pedo-geografică în cadrul Depresiunii Agrijului și chiar al Platformei Someșene.

9. FAUNA

Caracterul de mare mobilitate a faunei, cât și condițiile edafice relativ uniforme, au făcut ca aceasta să se adapteze mai puțin fidel zonalității vegetației. De aceea, numeroase specii faunistice se întâlnesc începând din pădurile de stejar până la cele de fag: iepurele, vulpea, căprioara, mistrețul, cinteza.

În Munții Meseșului lipsesc sau apar numai sporadic elemente specifice arcului carpatin: cerbul, ursul, cocoșul-de-mesteacăn. De asemenea, pot fi menționate și o serie de elemente de interes cinegetic: lupul (Canis lupus), mistrețul (Sus scrofa), căprioara (Capreolus).

În zona pajiștilor secundare, mai ales în lunca joasă a Agrijului, se întâlnesc frecvent iepurele (Lepus Europaes) și vulpea (Canis vulpes). Dintre reptile, mai comune sunt gușterul (Lacerta viridis) și broaștele (rana temporaria).

Fauna luncii este reprezentată prin păsări, rozătoare, alături de care se întâlnesc elemente caracteristice pădurilor de foioase. Fauna apelor curgătoare este bine reprezentată mai ales pe Agrij, în amonte de Românași, unde apare lipanul și păstrăvul. Remarcăm așadar o variabilitate deosebită a speciilor faunistice, nu numai pe teritoriul comunei , ci în general al depresiunii și chiar întregului județ Sălaj. Este destul de dificil să încercăm a contura într-un teritoriu așa mic o serie de de areale de specii. Putem însă aprecia că, din punct de vedere faunistic, teritoriul comunei se înscrie ca un areal complex integat depresiunii Agrijului.

Din analiza factorilor fizico-geografici, realizată până aici, desprindem concluzia că Depresiunea Agrijului, în general, și sectorul său central ce corespunde teritoriului comunei Românași, în special, se constituie ca un rezultat al conlucrării în timp și spațiu a acestora, parte din ei direcționați antropic. Înfățișarea actuală a zonei trebuie privită ca o fază în evoluția sa, un rezultat al unei lungi perioade de prefaceri în mediul geografic.

10. POPULAȚIA

Comuna Românași, cu un număr de 4.104 locuitori (1 Iulie 1972), deținea peste 1,5% din totalul populației judetului Sălaj. Ea se încadrează astfel între comunele mari ale județului și mai ales depresiunii Agrij în care ocupă poziția a doua. Poziția de frunte pe care o deține comuna în contextul demografic al județului este o consecință directă a evoluției sale istorice, a poziției geografice avantajoase și dezvoltării sale de ansamblu, mai ales în ultimele două secole.

Permanența umană veche pe acest teritoriu, a făcut ca tradiția populării să se perpetueze în timp până în zilele noastre. Numai astfel se poate explica marea stabilitate teritorială a populației satelor, căci într-un teritoriu dacă “vatra a putut să se strămute, să dispară în urma incendiilor, a revărsării unor râuri, a invaziilor și să fie refăcută, moșia să se mărească sau să se micșoreze prin desțeleniri, vânzări, elementul de permanență și continuitate a fost întotdeauna populația”.(Constanța Rusenescu, 1969).

10.1 EVOLUȚIA NUMERICĂ

Urmărind evoluția numerică a populației comunei pe perioada ultimelor două secole, se poate observa o creștere continuă a acesteia. Deși această concluzie implică și o doză de relativitate, deoarece sursele privind evidența populației mai ales pentru secolul XIX nu au fost destul de competente (aproximări, aprecieri, note bisericești și chiar conscripțiile Aaron, Klein și Banffy, considerate documente oficiale de evidență a populației) ea se confirmă întru totul pentru secolul nostru. Începând din 1910 înregistrarea populației s-a făcut pe bază de recensăminte ce o caracterizează. Iată câteva din aprecierile privind numărul populației pentru satul Românași înscrise în documente: -1550 – 500 locuitori (Hodor Karoly,1937)

-1733 – 70 familii cu 300 suflete (conscripția Klein)

-1750 – 458 persoane (conscripția Aaron)

-1760 – 107 familii, 535 locuitori (V. Ciobanu,1925)

-1890 – 584 persoane, 550 români și 34 maghiari (Petri Mor,1902)

Primul document în care se fac aprecieri asupra numărului populației la nivel de sate este “Schița monografică a Sălajului” întocmită de D. Stoica și C. Lazăr și apărută la Șimleul Silvaniei în anul 1908. Din lucrare se desprind următorile valori pentru populația satelor:

Unguraș (Românași) – 120 fumuri, 700 suflete

Păușa – 106 fumuri, 400 suflete

Ciumărna – 135 fumuri, 683 suflete

Vașcapău (Poarta Sălajului) – 61 fumuri, 293 suflete

Romlott 9Romita) – 60 fumuri, 333 suflete

Chichișa – 78 fumuri, 300 suflete

Evoluția numerică în următorii 75 de ani pune în evidență trei perioade distincte:

Perioada 1910-1956, caracterizată printr-o creștere continuă dar lentă a populației, în medie 10-12 locuitori pe an. Totuși în acest interval mare de timp, se presupune că s-a înregistrat o scădere a populației datorită celor Două Războaie Mondiale, însă lipsesc datele statistice.

Perioada 1956-1967, deși foarte scurtă înregistrează o scădere cu peste 150 locuitori, consecință a migrării populației spreașezările apropiate în care s-a dezvoltat industria, situate în cadrul județului (Zalău, Jibou) sau în alte județe (Cisnădie, Brașov, Cugir).

Perioada 1966-1974, marchează din nou o creștere cu peste 7 locuitori pe an.

Cauzele acestei creșteri sunt următoarele:

– dezvoltarea industriei în orașul Zalău, în principal, prin care s-a reușit să se mențină stabilitatea teritorială și profesională a populației active, deoarece toate satele comunei se află in zona sa de influență cât și a orașului Jibou, care oferă și posobilitatea ca o parte din membrii familiilor să aducă venituri din agricultură;

– modernizarea agriculturii, care a impus stabilirea, în timp, în comună, a unor cadre cu pregătire profesională superioară(ingineri, tehnicieni, personal de deservire);

– scăderea mortalității în general și a celei infantile în special, prin dezvoltarea corespunzătoare a serviciilor de asistență medicală;

– creșterea natalității, ca urmare a măsurilor legislative din anul 1966.

Ultima perioadă de timp se remarcă printr-o fluctuație intensă a populației încât orice considerații asupra evoluției sale numerice devin relative. Aceasta este de fapt caracterul principal al “satului românesc cu dinamica lui proprie” și la care satele ce compun comuna Românași nu pot face excepție.

În ceea ce privește creșterea populației pe sate, pe primul loc se situează Romita. Aici ea se explică prin natalitatea crescută și mai puțin prin mișcarea migratorie a populației, fiind cel mai îndepărtat sat de Zalău. La capătul opus se află satul Ciumărna, care în ultima perioadă a înregistrat cel mai mic ritm mediu annual de creștere(sub 0,5 la mie). Această creștere infirmă este pusă pe seama sporului migratoriu mare, a stabilirii unui mare număr de persoane în orașul Zalău.

Întreaga evoluție numerică a populației comunei este bine reliefată de mersul ritmului mediu anual de creștere a populației. Se poate ușor observa, cum pentru perioada 1956-1966, valoarea tuturor indicilor este negativă, marcând o scădere globală a populației.

La recensământul din 1922 în comuna Românași erau înregistrați 3101 locuitori, din care 1563 erau de sex masculin.

Analizând repartiția populației pe sate, pe ultimele trei perioade trienale, începând din 1969 și raportând-o la media demografică a comunelor din județul Sălaj, se poate observa că numai satele Românași și Ciumărna se mențin peste această medie în toate aceste perioade.

Analiza evoluției numerice a populației cuprinde și o serie de calcule de prognoză demografică în care s-a pornit de la valorile actuale ale populației și ritmul mediu anual de creștere caracteristic ultimei perioade. Tendința generală este una de creștere, deși ultimul deceniu tinde să anuleze o asemenea evoluție.

10.2 DENSITATEA POPULAȚIEI

Comuna Românași a înregistrat la 1 iulie 1972 o densitate de 95,4 locuitori/km², situându-se cu această valoare la un nivel superior față de media pe județ, 69,6 loc/km², și depășind chiar densitatea medie pe țară, 85,3 loc/km², la aceeași dată.

În evoluția acestui parametru ce caracterizează populația comunei au intervenit o serie de diferențieride la perioadă la perioadă. În 1930 densitatea înregistra sub 40 loc/km², pentru ca în 1967 să ajungă la 80 loc/km².

Creșterea densității populației este pusă în legătură cu creșterea numărului de locuitori cât și alipirea satului Romita, care a adăugat astfel comunei un important efectiv de persoane. Din acest punct de vedere, în cadrul județului Sălaj, comuna se situează printre primele fiind depășită numai de alte câteva comune (Crasna, Bănișor, Sărmășag, Hereclean), situate în imediata apropiere a orașelor Zalău și Șimleul Silvaniei.

Figura 12. Repartiția populației pe sate

10.3 STRUCTURA POPULAȚIEI

Populația comunei Românași, conform datelor de la recensământul din anul 2002 se prezintă după cum urmează:

total: 2.901

masculin: 1.420

feminin: 1.481

În tabelul următor sunt prezentate datele statistice privind populația comunei Românași, pe grupe de vârstă și sexe. Datele sunt atât asupra comunei pe ansamblu cât și situația pe fiecare sat separat.

Structura populației pe etnii se prezintă astfel:

români: 89% – 2.589 locuitori

maghiari: 6% – 174 locuitori

rromi: 4,5% – 130 locuitori

alți: 0,5% – 15 locuitori

Figura 14. Structura etnică a populației

Mai jos sunt prezentate componentele evoluției numărului populației, în anul 2002, după cum urmează:

Nr. populației cu domiciliul în localitate: 2.901

Născuți vii: 36

Morți: 80

Spor natural: -44

Stabiliri de domiciliu în localitate: 59

Plecări cu domiciliu din localitate: 82

Soldul schimbărilor de domiciliu: -23

Imigrări: –

Emigrări: –

Soldul mișcărilor externe: –

Atât sporul natural, cât și soldul schimbărilor de domiciliu fiind negativ, populația comunei prezintă o tendință de descreștere.

Cauzele acestor scăderi sunt de natură economică, dar nu numai. Municipiul Zalău, la numai 20 km distanță, și orașul Jibou la 19 km, au atras forța de muncă tânără, începând cu naveta și terminând cu stabilirea definitivă în aceste localități.

Această diminuare a populației, îndeosebi din grupa tinerilor și a persoanelor de vârstă mijlocie a condus la modificarea structurii demigrafice, în sensul îmbătrânirii populației, scăzând numărul persoanelor tinere, și implicit, natalitatea și la scăderea forței de muncă tinere.

În comuna Românași, conform datelor de la recensământul din 2002, numărul locuințelor se cifrează la 1.175, repartizarea acestora pe sate se prezintă astfel:

În medie, pe total comună, la o locuință îi revin 2,27 camere, iar indicele de locuibilitate este de 13,57 mp/loc.

Din totalul clădirilor, circa 49 sunt construite din materiale durabile (zidărie de cărămidă, planșee din beton), 35% din materiale semidurabile (zidărie cu planșee din lemn) și circa 16% din materiale nedurabile (chirpici, lemn). Din totalul de 1.175 locuințe existente în comună, aproximativ 12% sunt în stare foarte bună, 72% în stare bună, 11% în staremediocră și 5% în stare rea.

11. SISTEMUL DE AȘEZÃRI

Vatra ca element component important al satului, a suferit în timp o serie de transformări spațiale cât și funcționale. Ea nu reprezintă numai “un loc de odihnă”, care să aibă numai “funcția de odihnă”, ci și un loc de producție pentru populația satelor. În vatra satelor nu își găsește numai odihna, ci își desfășoară o parte din munca ei agricolă și neagricolă. În vatra satului populația exercită toată munca de prelucrare și depozitare a producției agricole, desfăcutul porumbului, recoltarea si selecționarea fructelor și legumelor, prepararea vinului, o parte din munca depusă pentru creșterea animalelor, agricultura. În vatra satului populația efectuează de asemenea o serie de activități neagricole ca: meșteșugurile sătești, activități de deservire. Se poate spune că funcția de odihnă a vetrei, fără să fie sau să rămână singură, va fi o problemă deschisă pentru dezvoltarea de perspectivă a satelor.

11.1 INFLUENȚA CONDIȚIILOR NATURALE ÎN EVOLUȚIA

AȘEZĂRILOR OMENEȘTI

Pentru comuna Românași, factorii fizico-geografici sunt deosebit de importanți, în primul rând, în evoluția satelor. În dezvoltarea acestora, factorii geografici au intervenit în unitatea lor, așezarea satului Românași fiind marcată, spre exemplu, de prezența unor importante elemente de favorabilitate care țin de relief, climatul de adăpost ori solurilor fertile propice culturii agricole.

Fr. Ratzel – un mare geograf german – spune că “o bucată de omenire și o bucată de litosferă fac un sat”, tot la fel cum Pliniu cel Bătrân amintește în vorbele sale că “izvoarele fac satele și orașele (condiția primordială pentru nașterea unui sat e apa de băut)”.

Pentru noi însă, cea mai completă definire a modului în care condițiile naturale influențează o așezare, o găsim în definirea genetică a satului românesc de către geograful Ion Conea: “un izvor, o bucată bună de loc și ceva oameni”. Condițiile naturale au modificat structura așezărilor (vatra satului Romita), restrângerea sau extinderea terenului agricol, dezvoltarea căilor de comunicație, economia agricolă în ansamblul ei. Ele dobândesc astfel o importnță covârșitore începând cu aspectele de ordin genetic continuând cu întregul lor proces de evoluție.

11.2 LOCALIZAREA VETRELOR

Vetrele satelor care compun comuna Românași, cu excepția celei a satului Ciumărna, localizată pe valea cu același nume, sub Meseș, sunt localizate în lunca Agrijului, la contactul cu terasa a doua, contact ce corespunde liniei de izvoare de pe stânga văii. În funcție de poziția vetrelor față de cursurile de apă, distingem:

1.vetre unilaterale – în cazul satelor Chichișa, Păușa și Poarta Sălajului. Primele două sunt așezate pe stânga și respectiv ultimul pe dreapta sectorului de luncă a Agrijului, unde înălțimea mai mare, 8-15m, față de talvegul văii, cât și existența vechilor terase , ale căilor de comunicație în lungul cărora s-au extins ulterior, se înscriu ca principale argumente în actuala lor localizare;

2.vetre bilaterale – în cazul satului Românași, Romita și Ciumărna. Vatra satului Românași s-a dezvoltat în acest mod, ca urmare a înălțimii mari a malurilor în zona în care râul retează capetele conurilor de dejecție și a șoselei, care în acest loc traversează râul Agrij, ușurând astfel accesul pe ambele părți ale râului.

Vatra satului Romita s-a dezvoltat în condiții similare, dar spre deosebire de cea a satului Românași, s-a retras mult lateral la noi cote din cauza inundațiilor. Populația nu s-a stabilit de la început la aceste cote deoarece inițial râul era destul de adâncit pentru a nu periclita vatra prin inundații. Elementul care nu a fost luat în considerare este cel care vizează evoluția albiei. Aflându-se în apropierea nivelului local de bază de la Jibou, 15 km, sectorul de albie a fost puternic aluvionat, contribuind la ridicarea talvegului văii și, implicit, ridicarea peste albie la viituri. Tot în această categorie de vetre se include și cea a satului Ciumărna, tăiată de cursul râului cu același nume. Cauza principală a localizării vetrei aici a constituit-o în principal adăpostul oferit de Meseș. Extinderea vetrei pe ambele maluri s-a făcut ca urmare a condițiilor locale de relief care, prin caracterele sale, a impus dezvoltarea areală a așezării pe ambii versanți.

11.3 EVOLUȚIA VETRELOR

Din punct de vedere teritorial vetrele de sat au evoluat ca urmare a unor situații impuse fie de factorii naturali, cât și de situația politico-administrativă. Evoluția vetrelor este bine evidențiată în cazul satelor Românași, Romita și Chichișa. Aceasta nu înseamnă că vetrele celorlalte sate au fost dintotdeauna așa cum se prezintă azi. Și ele au evoluat, dar și-au păstrat nucleul inițial, extinzându-se ulterior areal, Ciumărna, sau linear, Păușa și Poarta Sălajului. Vatra satului Romita și-a modificat locul din cauza factorului natural. Satul Chichișa s-a format inițial pe valea cu același nume în loc de adăpost, păstrând numai câteva case cu ieșire la drumul mare. Dezvoltarea sa ulterioară, lineară, conformă cu șoseaua s-a făcut în urma unor măsuri de ordin administrativ prin care se cerea “scoaterea satelor la linie”. Cât privește satul Românași, situația devine și mai interesantă, dat fiind permanența umană mult mai veche în vatra sa. Vatra s-a dezvoltat la început în apropierea castrului roman Largiana, localizarea de altfel comună, pentru canabaele din întreaga depresiune. Și documentele mai vechi descriu vechea vatră a satului tot în aceste locuri. În plus există dovada certă a strămutării bisericii din această parte de hotar pe locul unde se află azi. În evoluția teritorială a actualei vetre se disting etape separate de evoluție când satul s-a extins fie spre fruntea terasei, ori lateral în luncă, în lungul căilor de comunicație, Ulița Păușii sau drumul Zalăului. În actuala etapă, când satele comunei suferă un amplu proces de transformare, evoluția vetrelor nu se mai produce extensional, ci în cadrul propriului său spațiu.

11.4 ORGANIZAREA VETRELOR

Teritoriul vetrelor de sat din comuna Românași este în cea mai mare parte bine gospodărit. Acestea se realizează în funcție de o serie de factori naturali, pânza freatică și înclinarea reliefului, cât și sociali, căi de comunicație și poziția centrului civic.

De o deosebită importanță este conturarea în cadrul vetrelor a centrului civic, care este “nucleul satului”. El este pus în evidență în majoritatea satelor prin prezența dotărilor sociale (cămin cultural, școală, magazin), ocupând în general o poziție centrală în cadrul vetrei. În satul Românași este reprezentat de zona centrală unde se află sediul Consiliului Popular, poșta, complexul comercial, agenția C.E.C. și alte câteva societăți private, dispensarul, la intersecția celor două principale căi de comunicație ce străbat comuna.

La Păușa, densitatea mare din vatră mai ales în partea centrală a satului a determinat și extinderea vetrei spre luncă, ceea ce a dus la scoaterea din circuitul agricol a unor suprafețe importante de teren agricol. Această situație se poate însă justifica prin posibilitățile mai greoaie de amplasare a construcțiilor la șosea, ceea ce ar însemna o îndepărtare continuă de centrul civic, cu urmări directe asupra aprovizionării, accesului la școală a copiilor.

Organizarea pe baze noi a vetrelor se exprimă și prin nivelul dotărilor din fiecare sat. Acestea trebuie înțelese atât sub aspectul dotărilor sociale comune (școală, magazin, cămin cultural), cât și al dotărilor individuale a fiecărei gospodării, începând cu locuința și până la gospodăria de ansamblu, care este ea însăși o formă de organizare microteritorială ce influențează în mod direct unitatea estetică și socială a satelor comunei.

Din analiza efectuată pe teren privind gospodăriile satelor comunei Românași, am dedus ponderea ridicată a construcțiilor mari, în general din cărămidă și piatră, ceea ce arată în general gradul lor de trăinicie în timp. Construcțiile din lemn nu numai că se practică în mod restrâns, dar sunt pe cale a deveni elemente singulare în satele comunei.

Prin natura materialului, cât și prin mărimea lor (predomină construcțiile cu 2-4 camere), locuințele par a fi împrumutat ceva din specificul construcțiilor de la oraș. Este de altfel normal ca transferul de atribute urbane să se manifeste, în principal, în forma de locuire.

Linia modernă a majorității locuințelor, mare parte din ele construite în ultimii 20 de ani, este marcată prin dimensiunile mai mari, formă, număr de camere, decorație interioară.

Numărul construcțiilor luate în observație după mărime și materialul construcției

În anul 1998 au fost finalizate în comuna Românași 18 locuințe astfel își fac loc în satele comunei o serie de repere estetice noi. Puține sunt gospodăriile care mai păstrează interiorul tradițional cu bârne de stejar în relief, frumos ornamentate cu ștergare și farfurii înflorate.

Locuințele luate în observație, după anul construcției și suprafața de locuit

11.5 MODUL DE UTILIZARE A TERENURILOR ÎN VATRĂ

Utilizarea terenurilor în vetrele de sat are o deosebită importanță practică, mai ales în condițiile actuale în care se pune problema economiei de teren agricol.

Pentrul satul Românași se poate ușor observa prezența unor importante suprafețe de culturi agricole și pomi, chiar în vatra satului și care apar normale deoarece fiecare gospodărie dispune de lotul său personal inclus vetrei. Tot la fel se poate urmări suprafața mare ocupată de construcții și curți, ceea ce exprimă încă o dată densitatea mare a constructiilor în vatră. Ultimii ani au dus insă în peisajul rural numeroase clădiri dezafectate.

În vatra satului Păușa predomină terenurile ocupate de livezi, intercalate cu culturi agricole sau chiar livezile simple, dată fiind situarea sa în cea mai mare parte pe fruntea de terasă. Culturile agricole se dispun în porțiunea de vatră corespunzătoare luncii și care are o densitate mai mică a construcțiilor.

Situația este aproape similară privind folosirea terenului și pentru satul Ciumărna. Aici ea se explică prin poziția vetrei în micul bazinet de sub Meseș, unde utilizarea rațională a terenului a fost într-o oarecare măsură forțată de extensiunea lor limitată. Cea mai mare parte a terenurilor ocupate, în general cu livezi și culturi agricole, sunt dispuse în ambele părți, în imediata apropiere a râului, deținând suprafețe însemnate chiar în zona centrală a satului.

Pentru satul Romita, așezat de ambele maluri ale Agrijului, terenurile din vatră, cu culturi, ocupă suprafețe însemnate comparativ cu cele construite. Se poate depista ușor, din hartă, succesiunea culturilor, începând cu cele agricole și intercalate, din luncă, trecând apoi la livezi pe versanții văii. În aceste condiții, vatra satului Romita este foarte “aerisită”, confundându-se parțial cu moșia sa, deoarece mare parte din populație desfășoară local activități agricole.

Utilizarea rațională a terenurilor din vatra satului se înscrie deci ca un element de definiție și a funcției de producție pe care o au vetrele, a înfățișării de ansamblu pe care o dobândesc, a eficienței economice a satelor în sine.

Organizarea spațiului geografic al localităților rurale și urbane a deschis pentru satele comunei o perspectivă nouă de evoluție, marcată de prefacerile de ordin social, economic și fizionomic pe acest fond apărând mutații deosebit de semnificative.

Satul Poarta Sălajului are o dezvoltare lineară de ambele părți ale șoselei nationale 1F, Cluj-Napoca – Zalău. Datorită neluării la timp a unor măsuri restrictive de construcție de-a lungul șoselei, s-a ajuns în situația ca vatra să se extindă pe aproape 3 km, în condițiile unei densități interioare necorespunzătoare. Prin dezvoltarea sa pe distanțe mari, vatra satului rămâne refractară dotărilor edilitare moderne, costul lor fiind foarte ridicat, iar accesul populației de la extremități spre centrul civic fiind greoi. Față de această situație, este oportună varianta conturării unui singur centru civic, iar suplimentar a unor unități de deservire spre extremitățile satului. În plus, pentru acest sat, este nevoie de o reperimetrare folosind modelul vetrelor segmentate. Prin aceasta se face o economie de 10ha teren arabil ce poate fi luat în cultură datorită mai ales potențialului bonativ ridicat și se stimulează în același timp creșterea densității construcțiilor în actualul spațiu al vetrei.

Satul Chichișa prezintă o situație aproximativ similară cu primul. Vatra sa a fost însă mult extinsă din considerente greu de înțeles până în zona luncii, unde au fost incluse importante suprafețe de teren arabil, aceasta în condițiile în care în zona centrală sunt încă terenuri libere sau cu densități mici ale construcțiilor.

Satul Păușa și-a axat vatra de-a lungul șoselei Jibou-Ciucea, dezvoltându-se și areal, sub forma unei proeminențe în zona centrală, spre lunca Agrijului. Și aici sunt cuprinse o serie de terenuri agricole, iar densitățile în vatră sunt uneori mici. Vatra a fost extinsă până în albia majoră a râului, ocupând nejustificat terenuri agricole ce nu pot fi nicicum folosite pentru construcții, deoarece se înscriu în zona inundabilă.

Teritoriul comunei.

Considerat ca “loc de producție”, teritoriul comunei se extinde pe circa 10 km la nord și sud de Românași. Funcțional, el cuprinde areale de culturi agricole, mult mai extinse pe podurile de terasă, interfluviile larg boltite cu aspect colinar, cât mai ales în lunca Agrijului, principala zonă agricolă a comunei. Tot lui se integreză arealele de cultură a pomilor fructiferi, viței-de-vie, cât și vetrele de sat.

Problema principală care se ridică în legătură cu teritoriul este cea a raționalei lui folosiri, mai ales că suprafețe mari de teren suferă în urma proceselor intense de degradare. Păstrarea fondului funciar al comunei și efectuarea unor lucrări de ameliorații, sunt cele două elemente de intervenție majoră în organizarea teritoriului. Ele se impun cu atât mai mult în perioada actuală, când intervenția antropică produce prin dimanica sa o serie de modificări în peisajul geografic.

12. ECONOMIA COMUNEI

Dezvoltarea economică a comunei Românași, integrată dezvoltării economice a tuturor comunelor județului Sălaj, este rezultatul succesiunii progresive în timp a formațiunilor social-economice. Condițiile istorice, sociale, cât și condițiile naturale, au permis unor sate (Romita, Românași) să se constituie ca așezări stabile, cu funcții economice încă de timpuriu.

În epoca feudală, pe lângă agricultură, care constituia ocupația de bază a populației, apar meșteșugurile (cojocăritul, lemnăritul). Prin dezvoltarea lor ulterioară, ele au contribuit la dezvoltarea schimburilor.

În capitalism, comuna se prezenta ca areal agricol cu slabă dezvoltare a căilor de comunicație. Activitățile industriale lipseau, situație ce s-a perpetuat, în timp, agricultura rămânând preocuparea principală a locuitorilor.

În perspectivă, satul Românași, prin poziția pe care o are în cadrul rețelei de așezări din valea Agrijului, poate deveni un centru de prelucrare locală a produselor agricole, mai ales a celor de origine animală(lactate).

12.1 AGRICULTURA

Se înscrie ca ramură principală a economiei comunei, date fiind condițiile naturale favorabile dezvoltării sale. Mutațiile importante care au avut loc în ultimul deceniu, cu deosebire în ceea ce privește regimul proprietății, nu au avut darul de a stimula corespunzător producția agricolă.

Fărâmițarea terenurilor de cultură a dus la aplicarea greoaie a mecanizării, chimizării, derulării programelor de hidroameliorații și combatere a eroziunii solului, degradarea până la dispariție a unor dotări edilitare, toate conducând la scăderea producției agricole, modificarea structurii terenurilor agricole și, în final, a fondului funciar.

12.1.1 Modul de folosință a terenurilor

Din analiza comparativă a modului de utilizare a terenurilor comunei realizată după hărțile topografice din anii 1894, cât și în urma observațiilor de pe teren rezultă:

Terenul agricol și-a mărit supafața în mod considerabil ajungând în 1972 la 2.248 ha din totalul de 4.216 ha suprafață totală. Din compararea hărților reiese că mărirea suprafeței s-a realizat în principal prin retragerea areală a pădurii, datorită defrișării, cât și a desțelenirii unor terenuri din luncă. Defrișarea pădurii, însă, a generat apariția de terenuri cu alunecări și torențialitate pronunțată.

Terenul arabil a suferit o serie de fluctuații în suprafață, crescând continuu mai ales pe seama pădurii, cât și a pășunilor și a fânețelor din luncă. Dat fiind calitatea bună a terenurilor de aici, pășunile și fânețele au fost în mare parte desțelenite. Din analiza suprafeței arabile în perioada 1965-1972, se poate observa o creștere succesivă în primii 3 ani și menținerea aproape constantă a suprafeței în următorii ani. Aceasta arată gradul mare de conservare a terenului agricol, modul în care locuitorii comunei s-au preocupat de protejarea lor.

Pășunile și fânețele, extinse mult la sfârșitul secolului XIX în zona culoarului de vale s-au restrâns, lăsând loc culturilor, rămânând numai areal, pe suprafețe mici, mai ales în zona satelor Ciumărna, Păușa și Poarta Sălajului. Suprafața ocupată cu pășuni și fânețe pentru comuna Românași la nivelului anului 1972 era de 1.750 ha.

Viile și livezile nu au înregistrat modificări areale foarte mari. Suprafețele sunt în mare aceleași, cu deosebirea că livezile ce apar în plus pe hartă în 1962 sunt livezi tinere, parțial intrate pe rod. Suprafețele viticole sunt astăzi în continuă restrângere.

Pădurile au înregistrat o scădere accentuată prin defrișări, care au fost mai intense pe interfluviul dinspre Almaș, unde fondul forestier a fost fărâmițat, prezentându-se azi ca o succesiune de petice de pădure și pășuni sau terenuri arabile. Arealul de pădure își păstrează aproximativ aceeași formă numai în vestul comunei, pe versantul estic al munților Meseș.

În 1995 suprafața agricolă a comunei era de 2.921 ha, din care 45 ha erau în proprietate de stat. Pentru anul 1998 statisticile menționează o suprafață agricolă de 3.989 ha, repartizată astfel: arabil 2.270 ha, livezi 5 ha, vii 21 ha și pășuni 1.239 ha.

12.1.2 Cultura plantelor – structura culturilor

Din suprafața arabilă a comunei, de 2.270 ha, cultura cerealelor și legumelor deține ponderea cea mai importantă. Acest lucru este evidențiat prin structura culturilor agricole în care grâul și apoi porumbul dețin suprafețe importante.

Suprafețe mari revin sectorului legumicol, dată fiind și extensiunea mare a luncii Agrijului în raza comunei noastre. Zona este renumită pentru cultura ardeilor, castraveților ca și a altor legume. Legumicultura deține suprafețe extinse în lunca Agrijului, mai ales în raza satelor Păușa, Românași, unde sunt asigurate și condiții de irigare a culturilor. Culturile cerealiere suferă în cadrul teritoriului o etajare în sensul că ele se dispun altitudinal, conform cu variația umidității solului. Grâul se dezvoltă mai ales pe zonele largi interfluviale, iar porumbul mai mult pe terenurile situate în cadrul văii.

Din analiza dinamicii producției cerealiere în ultimele decenii, se constantă o serie de variații, mai ales în ce privește producția de porumb. Scăderea accentuată a producției în anul 1970 este consecință directă a inundațiilor ce au afectat mai ales terenurile din luncă ocupate cu legume și porumb. Producțiile mari din anii următorii sunt o exprimare a potențialului bonitativ, a fertilității ridicate a solurilor aluviale din luncă. Cultura legumelor rămâne prin greutatea sa în cadrul agriculturii principalul sector de producție.

Figura 15. Harta modului de folosință a terenului

1.Teren arabil;2.Păduri;3.Vii;4.Livezi;5.Pășuni și fânețe;

6.Teren puternic degradabil de șiroire

Situația suprafețelor cultivate și a producțiilor totale obținute în agricultură în anul 1998 este prezentată în tabelul de mai jos.

Sursa: Comisia Națională de Statistică București, 1998

12.2 CREȘTEREA ANIMALELOR

Este o ramură importantă a economiei agricole. Suprafețele cu pășuni și fânețe naturale, ce se extind pe teritoriul comunei, la care se adaugă plantele cultivate pentru nutreț, asigură baza furajeră necesară creșterii animalelor.

Condițiile naturale, de adăpost, oferite de depresiunea Agrijului, creează posibilități prielnice pentru creșterea diferitelor specii de animale, între care se remarcă în mod deosebit bovinele, ovinele și porcinele, răspândite, de altfel, în aproape toate comunele județului Sălaj.

Efectivele de animale la începutul anului 1972 erau de 2356 bovine, 4216 ovine, 1927 porcine și 81 cabaline.

creșterea bovinelor constituie principala ramură a zootehniei. Densitatea medie de 51,3 capete la 100 ha teren agricol, este cu mult superioară mediei pe județ, cât și pe țară. De altfel, județul Sălaj se situează din acest punct de vedere pe locul 4 între județele țării. Rasa predominantă este Bălțata românească, alături de care se întâlnesc izolat și alte rase: Pinzgau și Siementhal. Se adaugă, de asemenea, cu efective în restrângere, bubalinele.

creșterea ovinelor, este de asemenea favorizată în comuna noastră de condițiile naturale prielnice păstoritului. Ca și în cazul bovinelor, valorile densității la 100 ha de teren agricol sunt superioare valorilor medii pe țară. Ovinele sunt reprezentate de rasele pure: Merinos, Țigae, Țurcană.

În anul 1998 șeptelul comunal cuprindea 1512 bovine și bubaline, 2000 porci, 2750 ovine și 10000 păsări. În același an de referință au fost obținute 416 t carne, 16600 hl lapte, 5000 kg lână și 800000 ouă.

12.3 CĂILE DE COMUNICAȚIE ȘI TRANSPORTURILE

Analiza rețelei de căi de comunicație existente pe teritoriul comunei Românași, trebuie pusă în legătură cu evoluția rețelei de drumuri din partea de N-V a Transilvaniei.

Înainte de cucerirea Daciei de către romani, în această parte a țării exista o rețea de drumuri bine cunoscută, axată, în general, pe văile râurilor, între care Someșul era cel mai important.

Odată cu ocupația romană se execută importante lucrări de amenajare a rețelei rutiere. Principalele castre de la Bologa, Românași, Romita, Moigrad și Tihău erau unite prin drumuri care convergeau spre vestitul oraș Napoca. Existența acestei rețele de drumuri impunea și întreținerea lor în bune condiții, astfel că pe vremea lui Marc Aureliu se repara șoseaua dintre Porolissum și Napoca, șosea care se intersecta pe actualul loc al satului Românași cu drumul care unea turnurile de apărare de pe Meseș cu castrul de la Dăbâca. Urmele acestui drum se pot vedea și azi pe dreapta Agrijului fiind cunoscute de localnici sub numele de “Drumul lui Traian”.

Ulterior, rețeaua de drumuri nu a mai fost întreținută și s-a ruinat, iar altele noi s-au construit abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Această situație a avut implicații directe asupra transporturilor care au decăzut și odată cu ele și tehnica rutieră. De abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea încep reamenajările și construcțiile noi de drumuri, ulterior modernizate.

Teritoriul comunei Românași prezintă o serie de posibilități lesnicioase de acces spre zonele vecine prin intermediul celor mai importante artere rutiere. Lor li se adaugă alte drumuri comunale de interes local ce asigură legătura între satele comunei și satele vecine: Stâna, Brusturi, Hida, ș.a. Prin repartiția armonioasă a acestor căi de comunicație pe teritoriul comunei sunt asigurate toate posibilitățile de acces spre zonele vecine.

12.4 DEZVOLTAREA ECONOMICÃ

Față de potențialul natural și uman semnalat, corelat cu opțiunile populației, se poate defini o posibilă evoluție a comunei Românași.

Având în vedere valorile negative ale indicilor de creștere naturală, precum și soldul negativ al schimbărilor de domiciliu, pe aceste căi nu se poate prognoza o creștere a numărului de locuitori. După cele mai optimiste variante, în următorii 5-10 ani populația comunei ar putea să se stabilizeze în jurul cifrei de 3.000 locuitori.

12.4.1 Limite și zonificarea funcțională

Prin dezvoltarea comunei Românași, suprafața intravilanului va ajunge la 681,25 ha. În funcție de mărimea și complexitatea zonelor, teritoriul intravilan al comunei a fost împărțit în 34 unități teritoriale de referință (U.T.R.), din care 12 în reședința de comună, satul Românași.

În cadrul Planului Urbanistic General s-au stabilit suprafețele de teren, care alături de cele existente vor forma noul intravilan. Aceste noi suprafețe sunt destinate dezvoltării unităților industriale, agrozootehnice, de gospodărire comunală, precum și pentru realizarea unor gospodării noi.

Conform bilanțului teritorial în intravilanul propus al comunei, zona centrală va avea o suprafață de 41,00 ha, zona de locuință și funcțiuni complementare 457,51 ha, zona unității industriale și agrozootehnice 10,99 ha, zona spații verzi 25,25 ha, zona de gospodărire comunală 9,75 ha, zona cu destinație specială și de echipare teritorială 51,70 ha, precum și alte zone 22,05 ha.

12.4.2 Organizarea circulației și transportului

Având în vedere disfuncționalitățile semnalate privind circulația în cadrul comunei, s-a considerat absolut necesar, realizarea unor lucrări după cum urmează:

-modernizarea a două intersecții în satul Românași respectiv a drumului național DN 1F cu strada care duce la primărie și a DN 1F cu DJ 108A, spre Păușa;

-executarea a două poduri noi: în satul Păușa, pe valea Agrijului și în satul Ciumărna, pe valea Ciumărnei;

-executarea unor lucrări de reparații la podul de fier, în satul Românași, pe valea Agrijului;

-realizarea de îmbrăcăminți asfaltice pe străzile mai importante și de trotuare, precum și de spații de parcare, în apropierea instituțiilor social-culturale.

12.4.3 Dezvoltarea activităților economice

Pe teritoriul comunei Românași, în prezent, industria are slabe condiții de dezvoltare, si nici în următorii 5-10 ani nu se prevede dezvoltarea spectaculoasă a acestei activități. Avâandu-se în vedere existența resurselor de muncă, precum și a resurselor de produse agricole, în zonă , se impune realizarea de unități prelucrătoare a acestor produse, inclusiv în gospodăriile populației.

Deasemenea, se impune valorificarea rezervelor interne de care dispune agricultura comunei, pentru creșterea producției, îndeosebi a producției animaliere, prin majorarea efectivelor de animale. Se va dezvolta și sectorul terțiar, prin înființarea de noi unități de prestări servicii și comerț.

12.4.4 Reabilitarea, protecția și conservarea mediului

Poluarea mediului nu pare să fie o problemă deosebită a comunei, în zonă neexistând surse de poluare importante. Astfel, în Planul Urbanistic General au fost tratate probleme legate de doi factori poluanți și anume: gunoiul menajer și apele uzate. Ținând seama de aceste lucruri, canalizarea localității reședință de comună, satul Românași, realizarea unei stații de epurare a apelor uzate, precum și amplasarea unor rampe de gunoi și puț sec pentru leșuri de animale, în fiecare localitate, vor contribui la reabilitarea, protecția și conservarea mediului.

12.4.5 Fondul locuibil și organizarea structurală a zonei de locuit

În comuna Românași, conform recensământului din anul 1992, există un număr de 1.175 clădiri, iar numărul gospodăriilor era de 1.053. În medie, pe total comună, la o locuință îi revin 2,27 camere, iar indicele de locuibilitate este de 13,57 mp/loc. Starea locuințelor este bună, majoritatea construcțiilor au fost realizate din materiale durabile și semidurabile.

Intravilanele propuse ale localităților componente au fost stabilite de comun acord cu Consiliul Local, avându-se în vedere loturile existente, neocupate, precum și extinderile propuse pentru dezvoltarea zonelor de locuit.

12.4.6 Spații verzi și amenajări sportive

Spațiile verzi existente sunt reprezentate doar de plantațiile de aliniament pe marginea drumurilor și străzilor, iar terenul de sport din satul Românași, reședința de comună, a fost redat în proprietatea foștilor deținători ai parcelelor respective.

Se preconizează creșterea spațiilor verzi prin realizarea de plantații de protecție in zona de protecție a bazinului de apă propus, rampelor de gunoi și a stației de epurare, precum și pe cursul văilor care străbat intravilanele localităților.

12.4.7 Dezvoltarea echipării edilitare

În prezent, localitățile comunei Românași nu dispun de alimentarea cu apă în sistem centralizat. Alimentarea cu apă a comunei se realizează atât din fântânle individuale, cât și din sisteme de alimentare cu apă particulare, existând circa 1,4 km rețea și circa 70 de gospodării legate la aceasta.

În următorii ani, se propune, să se realizeze alimentarea cu apă în sistem centralizat a satului Românași, reședința de comună. În vederea realizării acestei investiții există întocmit studiului de fezabilitate. În studiul de fezabilitate se propune ca soluție reamenajarea celor două puțuri de captare de apă existente în localitate, pomparea apei la un bazin de înmagazinare propus pe dealul din estul localității și alimentarea consumatorilor prin cădere liberă.

12.4.8 Canalizarea apelor uzate

În vederea eliminării potențialului de infectare și poluare se impune realizarea lucrărilor de canalizare menajeră, în satul de reședință, Românași, constând din:

-colectoare stradale de canalizare, din beton simplu, subterane;

-stație de epurare cu două trepte, epurare mecanică și biologică, respectiv fermentarea nămolurilor reținute;

Amplasamentul stației de epurare se propune pe malul stâng al emisarului Valea Agrij, la ieșirea spre Jibou. Incinta stației de epurare se va împrejmui și se va realiza o plantație de protecție în jurul acesteia.

12.4.9 Alimentarea cu energie electrică

Alimentarea cu energie electrică a satelor apartinând comunei Românași din județul Sălaj este realizată din Sistemul Energetic Național prin rețele de distribuție de medie tensiune 20kv, de tip aerian pe stâlpi din beton. De la rețeaua de medie tensiune sunt alimentate radial posturile de transformare 20/0,4 kv de tip aerian pe stâlpi din beton.

În localitatea Românași există patru posturi de transformare 20/0,4 kv. Comuna este în întregime electrificată. Distribuția energiei electrice la consumatori se face prin rețele de distribuție de joasă tensiune aeriene pe stâlpi din beton amplasați în lungul străzilor localităților. Principalele străzi din localități dispun de rețea pentru iluminat public.

Avându-se în vedere că în localitatea Românași vor apare noi consumatori de energie electrică pentru alimentarea cu apă, precum și canalizarea apelor menajere cu stație de epurare, se propune amplificarea posturilor de transformare pentru a prelua și noii consumatori.

12.4.10 Rețeaua telefonică

În prezent serviciile telefonice pe raza comunei sunt asigurate de o centrală telefonică semiautomată existentă în Românași cu o capacitate de 200 abonați.

Avându-se în vedere modernizarea comunei se propune înlociurea actualei centrale telefonice cu una automată cu capacitate de 1.000 linii. Deasemeni se propune modernizarea rețelelor telefonice existente.

În paralel cu rețeaua de telefonie fixă, se utilizează și rețelele de telefonie mobilă.

12.4.11 Alimentarea cu căldură și gaz

Alimentarea cu căldură a locuințelor și clădirilor publice se realizează prin sobe cu combustibil solid, lemne sau cărbune, cu excepția școlii, unde există o centrală termică.

Comuna este prinsă in programul de executare a rețelei de gaz local.

12.4.12 Instituții publice

În urma analizei situației existente privind capacitățile în domeniile sănătății, învățământului, administrației publice locale, culturii, asistenței s-a prevăzut construirea unei primării noi pe amplasamentul liber, de lângă complexul comercial, precum și a unui azil de bătrâni, la ieșirea din Românași spre Poarta Sălajului. De asemenea, școala și căminul cultural din Chichișa necesită lucrări de reparații și modernizări.

12.4.13 Circulația terenurilor

Pentru asigurarea condițiilor și posibilităților de realizare a obiectivelor de utilitate publică și de rezervare a terenurilor pentru acestea, sunt necesare următoarele:

-identificarea tipului de proprietate a terenurilor

-determinarea circulației terenurilor între deținători în funcție de necesitățile de amplasare a noilor obiective de utilitate publică: primărie, stație de epurare, bazine de apă, rampe de gunoi.

13. TURISMUL

Principalele locuri de cazare pe care le oferă comuna Românași sunt situate în complexul “Popasul Romanilor” situat pe drumul european E81, la ieșirea din Ciumărna spre Zalău. În construcție se mai află două moteluri situate și ele pe E81, unul între Românași și Poarta Sălajului, iar celălalt la ieșirea din Poarta Sălajului spre Cluj.

Obiectivele turistice care se găsesc pe teritoriul comunei sunt monumente și situri arheologice precum și de arhitectură care au fost luate în evidența Muzeului Județean de Istorie, după cum urmează:

A. MONUMENTE ȘI SITURI ARHEOLOGICE

B. MONUMENTE ȘI ANSAMBLURI DE ARHITECTURA

Figura 18. Amplasamemtul castrului roman

Figura 19. Urmele castrului roman

Figura 20.

Biserica de lemn din satul Păușa

Figura 21.

Biserica de lemn din satul Poarta-Sălajului

Figura 22. Biserica de lemn din satul Romita

Figura 23. Fosta cazarmă din satul Românași

14. ETNOGRAFIA

Din acest punct de vedere întreaga “Țară de sub munte”(Bădina,1971), cum ami este denumită depresiunea Agrijului, se înscrie ca o individualitate în timp și teritoriu. Fluctuațiile mari de populație ce au caracterizat zona au însemnat și un transfer de elemente etnografice(obiceiuri, port, ocupație, etc.), care au completat patrimoniul etnografic autohton. Vor fi prezentate în continuare ocupațiile și unele aspecte ale dotărilor.

În depistarea acestor elemente am pornit, așa cum este normal, de la “realitatea social-economică și culturală contemporană”, bazându-ne pe “mărturiile de civilizație și cultură populară românească din zilele noastre, care, prin varietatea și bogăția lor, continuă să rămână principalul izvor de documentare științifică”(I. Vlăduțiu,1973). Acestea toate fac din “satele noastre, unități sociale de tip etnic, creatoare și consumatoare de forme istorice, de civilizație și cultură”(R. Vuia,1969).

Ocupațiile de bază ale populației din zonă, ca de altfel din întregul Sălaj, au fost și sunt agricultura și creșterea animalelor, la care se adaugă local pomicultura și viticultura. Lipsa de pământ suficient, în trecut, cât și faptul că cea mai mare și cea mai fertilă parte a pământului cultivabil era deficitară, iar pământul deținut de țărani era de slabă calitate și era lucrat nerațional, cu mijloace rudimentare, a silit pe mulți săteni să-și câștige existența prin munci sezoniere, mergând să lucreze, cu brațele, în alte localități din județ sau chiar în alte județe. Aici ei erau angajați la muncile sau în exploatările forestiere din zonele de deal și munte (L. Ghergariu,1926).

Locuitorii unora dintre sate (Ciumărna, Agrij, Creaca) s-au ocupat cu meșteșuguri, producând diferite obiecte pentru vânzare. Unii s-au ocupat cu comercializarea produselor ce depășeau necesitățile (fructe) și pe care le vindeau în alte părți, pe bani, sau în schimb, pe cereale, satisfăcându-și în felul acesta lipsurile din gospodărie și completându-și hrana.

În documentele istorice de la mijlocul veacului trecut, se menționează că populația satelor își confecționa în casă toate piesele de îmbrăcăminte și uneltele de gospodărie (furci, greble, care, etc.) de care aveau nevoie.

Olăritul a fost una dintre preocupările locale din valea Agrijului. Vasele de lut, în general cele nesmălțuite (produse la Buciumi) erau mult căutate în trecut, când gătitul se făcea la vatră liberă, situație ce a persistat până nu demult (L. Ghergariu,1971). Se susține încă prin satele comunei (Ciumărna), că unele mâncături sunt mai gustoase dacă sunt făcute în oale de lut nesmălțuite și la vatră liberă. Gospodinele, în special, susțin că fasolea verde și sarmalele (piroște) sunt gostoase numai dacă sunt făcute în astfel de vase. Tot aici, în satele comunei, se practicau constrcuțiile de cahle pentru vetre, fiind recunoscuți pentru aceasta meșterii din Păușa și Agrij (N. Dunăre,1975).

Lemnăritul era ocupația comună multor meșteșugari din valea Agrijului. Erau cunoscuți ca meșteri iscusiți lădarii din Ciumărna și Brebi, care produceau lăzi de zestre frumos ornamentate.

Acest act de cultură și artă populară este din păcate astăzi mult diminuat, pe de o parte din cauza pierderii, în timp, a acestui meșteșug cât și datorită renunțării totale la aceste monumentale lucrări de artă populară. Sătenii preferă azi mobilă urbană, de proveniență industrială, deopotrivă pentru sporul calităților ei funcționale, cât și pentru eleganța sa modernă. Uneori se ajunge atât de departe încât piese de mobilă țărănească cu veritabile motive populare sunt înlăturate cu toată indiferența, ca niște obiecte fără nici o valoare, de către cei ce le-au utilizat ani de-a rândul, depozitate în magazii sau poduri, sau pur și simplu folosite la foc, punând în loc mobila adusă de la oraș.

Desigur, considerația globală pe care o încercăm asupra crizei artei populare în satele comunei include și o serie de rezerve, deoarece parțial, în unele gospodării, la oameni mai vârstnici, mai ales, ea nu se confirmă.

O ocupație veche a locuitorilor comunei a fost și prelucrarea fructelor prin uscare. Alții, mai ales în satele cu pomi mulți, făceau magiun sau le transformau în țuică. Astfel, erau vestite pentru țuica făcută în căldare, satele Ciumărna și Romita.

Cât privește fizionomia vechilor sate, forma și mărimea cunstrucțiilor, documentele istorice ne aduc în față imagini elocvente. În 1550 este menționat un mare incendiu în satul Românași, care a cuprins aproape toate casele deoarece multe din ele erau construite sau numai acoperite cu stuf. Mai semnificativă este notația unui reporter al ziarului local “Meseșul”, din Zalău, care nota în numărul din 7 iulie 1925, următoarele: “Treceam prin sate, de cele mai multe ori cu case mici, acoperite cu paie, cu ograda întinsă cât podul palmei, îngrădită cu spini sau coceni de floarea soarelui. Priveam opincile sătenilor făcute din cauciuc de automobil”. Toate acestea au dispărut în zilele noastre din înfățișarea satului. Imaginea veche se păstrează însă vie în documente și cu atât mai mult în mintea bătrânilor, deoarece este foarte plăcut să revezi prin vremuri oameni și satul copilăriei.

Satele comunei, din care mare parte a locuitorilor au umblat dintr-un loc în altul, cu sau după produse, au lucrat în diferite zone, îndeplinesc un rol deosebit de important de natura etnografică. Sătenii au fost vehiculatorii dintr-un loc în altul ai creației materiale și spirituale locale, contribuind în același timp la conturarea unității psihologice a multor produse din creația populară.

CONCLUZII

Din lucrarea de față, prin care s-a analizat evoluția așezărilor comunei Românași sub multiplele lor aspecte, se desprind câteva concluzii cu caracter de generalitate:

– satele comunei sunt foarte vechi, unele dintre ele chiar preromane (Românași, Romita). Ele au asimilat influența romană dat fiind situarea în apropierea castrelor: Largiana, Certie, și pe care au perpetuat-o în timp până în zilele noastre în : tradiții, mod de viață nomenclatură. Fiind formată în imediata apropiere a castrelor romane cu care mențineau legături strânse, unele sate (Românași, Romita), au fost la origine canabae.

– căile de comunicație “tradiționale” au favorizat dezvoltarea acestor așezări sub raport teritorial, la intersecția lor, cât și funcțional. Astfel se explică funcția comercială și vamală pe care a deținut-o satul Românași de-a lungul istoriei sale. Vechile drumuri romane s-au menținut parțial până azi, dovedindu-se ca elemente definitorii in geneza unui mare număr de așezări din Depresiunea Agrijului.

– factorii naturali au influențat, de asemenea, prin configurația lor (relief, climă, apă, soluri, vegetație), dezvoltarea așezărilor oferindu-le în primul rând locul necesar stabilirii, iar mai apoi elementele necesare evoluției lor până azi.

– populația comunei a înregistrat mari variații în timp, atât sub raport cantitativ, cât și calitativ, al structurii. Aceasta este consecința directă a unei conjucturi socio-demografice proprii întregii Transilvanii și care s-a repercutat și asupra rețelei de așezări din Nord-Vest.

– vetrele satelor au evoluat teritorial, funcție de condițiile naturale, cât și datorită unor măsuri de ordin administrativ. Chiar dacă vetrele satelor și chiar întregul teritoriu al comunei a suferit o serie de transformări, în timp, elementul de continuitate care a dat viabilitatea satelor, populația, s-a menținut.

– agricultura, constitue principala ramură a economiei comunei. Ea beneficiază de condiții prielnice de dezvoltare, atât naturale cât și sociale, deși în etapa actuală se constată un deficit de forță de muncă datorită transferului masiv de populație activă spre ramurile neagricole la orașe, cât și modificării regimului proprietății.

– satele comunei se înscriu ca o individualitate etnografică în cadrul județului Sălaj. Fiecare sat este purtătorul unor elemente specifice de artă populară, obiceiuri, ocupații prin care se integrează marii unități etnografice a Sălajului.

– elementele de progres pătrund din ce în ce mai mult în satele din comuna Românași. Ele se exprimă prin tranformările radicale ce au loc în viața oamenilor, dotări edilitare și sociale noi, bunuri de folosință îndelungată, reorganizarea spațiilor de locuit, accesul la informație.

BIBLIOGRAFIE

Buta, I. (1967) – Bazinul Someșului, Studiu hidrologic – Tază de doctorat, Cluj

Ghergariu, L. (1926) – Zalăul, schiță monografică, Zalău

Ghiurițan, T. (1974) – Popasuri istorice în Munții Meseșului și în valea Agrijului la Românași – manuscris, Cluj

Giurescu, C., Giurescu, D. (1968) – Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri și până azi. Editura Albatros, București

Han, I. (1970) – Geografia Județului Sălaj – Editura Didactică și Pedagogică, București

Lebonțiu, E. (1922) – Privire generală asupra Sălajului, Șimleu Silvaniei

Mihăilescu, V. (1938) – Observări geomorfologice în NV Transilvaniei. Vol. omagial Gr. Antipa, bucurești

Matiș, P. (1971) – Monografia satului Poarta Sălajului – manuscris

Morariu, T., Velcea, Valeria (1971) – Principii și metode de cercetare în geografia fizică – Editura Academiei, București

Morariu, T., Sorocovschi, V. (1972) – Județul Sălaj – Editura Academiei, București

Posea, Gr. și colab. (1970) – Geomorfologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București

Rusu, A. (1967) – Studiu geologic al regiunii Moigrad – Institutul Geologic, București

Savu, Al. (1962) – Contribuții la studiul rețelei hidrografice din Bazinul Almaș-Agrij, St. Univ. Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Savu, Al., Mac, I. (1972) – Relieful Județului Sălaj ca factor în distribuția și dezvoltarea așezărilor românești – Studia, Cluj-Napoca

Viehmann, I., Mac, I. (1966) – Observații asupra carstului din gipsurile Munților Meseș – Lucr. Institului de Speologie Emil Racoviță, Cluj

Vâlsan, G. (1971) – Cercetări sociologice privite din punct de vedere geografic – vol. “Opere Alese”, Editura Științifică, București

XXX (1966) – Atlasul climatologic – I.M.H. București

XXX (1964) – Harta solurilor României, scara 1/500000, Inst. Geol., București

XXX (1953) – Hărțile topografice militare, scara 1/25000, 1/50000, D.T.M. București

XXX (1999, 2001, 2002) – Anuarul statistic al României, Comisia Natională de Statistică, București