Influenta Blocajelor Emotionale Asupra Vietii Psihice a Adultului

=== 04c0c38b1644bfdc7c9d144cb967ad1dcd311d49_644299_1 ===

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator:

Student:

București

2018

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCATIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

Influențele blocajelor emoționale asupra vieții psihice

Coordonator:

Student:

București

2018

Cuprins:

Introducere

Efectele perturbatoare ale aspectelor și situațiilor percepute ca amenințătoare reprezintă una dintre cele mai puternice corelatele neuropsihologice ale tulburărilor de anxietate, producând o atenție prejudiciată la amenințare. Mai mulți autori au sugerat că indivizii anxiosi pot fi anormal de sensibili la stimuli percepuți subiectiv ca amenințători, ceea ce duce la o reacție inadecvată sau la un blocaj în situații la care alte personae nu reacționează negative.

Anxietatea a fost, de asemenea, asociată cu problem în prelucrarea semnalelor de siguranță. În plus, studiile anterioare au subliniat că eșecurile în capacitatea de a regla emoțiile negative sunt substratul de bază al tulburărilor de anxietate. De fapt, literatura a arătat că frecvent indivizii anxioși utilizează strategii de reglaj emoțional maladaptive, cum ar fi blocajul, care implică modificarea unui răspuns emoțional odată ce acesta este deja activat. În timpul acestuia, persoanele pot inhiba expresia exterioară a emoției, dar nu pot ameliora experiența subiectivă a emoției.

În această lucrare am abordat anxietatea socială, ca dimensiune a conduitei emoționale, ca particularitate a subiectului uman poate fi abordată printr-o serie de obiective. Am căutat evidențierea diferenței de gen în ceea ce privește anxietatea socială. Se presupune că există o diferență în ceea ce privește anxietatea socială și felul în care aceasta este percepută de subiecții de gen feminin și de subiecții de gen masculin.

Un alt obiectiv a constat în surprinderea unei schimbări atunci când persoanele sunt puse în situația de a face față unor interacțiuni sociale. Atunci când ar exista posibilitatea ca în viitor subiecții să fie evaluații în privința interacțiunilor sociale, se presupune că anxietatea socială a acestora va crește.

De asemenea, am căutat să identificăm o legătură între genul subiecților și tipul de manipulare experimentală și niște instrumente valide prin care să se evalueze anxietatea socială.

Cercetarea pe care o realizăm prezintă atât un studiu corelațional, cât și un studiu experimental. Studiul corelațional constă în evidențierea diferenței de gen în ceea ce privește anxietatea socială. Studiul experimental vizează o manipulare experimentală a anxietății sociale a subiecților.

Scopul acestei cercetări este de a arăta cum se prezintă anxietatea socială în rândul subiecților de gen feminin, în comparație cu cei de gen masculin. De asemenea această cercetare mai arată felul în care o manipulare experimentală a anxietății sociale duce la o creștere a acesteia.

Cercetarea noastră privind influența genului asupra anxietății sociale și manipularea experimentală a anxietății sociale a pornit de o serie de ipoteze, care au fost clasificate în următoarele categorii: ipoteze generale și ipoteze specifice (de lucru).

Prima ipoteză anticipă faptul că genul subiecților influențează anxietatea socială. În raport cu această ipoteză am anticipat că: subiecții de gen feminin vor avea o anxietate socială semnificativ mai mare decât subiecții de gen masculin; subiecții de gen feminin vor obține scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale; subiecții de gen masculin vor obține scoruri semnificativ mai mici la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

Cea de-a doua ipoteză a anticipat că manipularea experimentală influențează anxietatea socială. Această ipoteză generală a determinat emiterea a 3 ipoteze specifice: subiecții care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate semnificativ mai mare decât cei care nu au fost; subiecții care au fost sub tratamentul experimental vor obține scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale; subiecții care nu au fost sub tratamentul experimental vor obține scoruri semnificativ mai mici la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

Pe baza acestor două ipoteze generale am stabilit 2 ipoteze specifice: subiecții de gen feminin care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate socială semnificativ mai mare decât subiecții de gen feminin care nu au fost; subiecții de gen masculin care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate mult mai mare decît subiecții de gen masculin care nu au fost sub acest tratament.

A treia ipoteză a anticipat că există diferențe semnificative între cele două dimensiuni ale instrumentului care masoară anxietatea socială. Ipotezele specifice au fost: subiecții vor obține scoruri semnificativ mai mari la dimensiunea evitare la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale; există diferențe semnificative între subiecții de gen feminin și cei de gen masculin la ambele dimensiuni ale instrumentului; există diferențe semnificative între subiecții din grupul experimental și cei din grupul de control la ambele dimensiuni ale instrumentului.

Ultima ipoteză a anticipat că, cu cât nivelul global de anxietate și stres este mai ridicat, cu atât nivelul de anxietate socială crește. Legat de aceasta, ipotezele specifice au fost: cu cât nivelul anxietății globale este mai ridicat, cu atât anxietatea socială a subiectului este mai mare; există diferențe semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește nivelul anxietății globale la subiecții de sex feminin, comparativ cu subiecții de sex masculin..

Pentru colectarea datelor referitoare la anxietatea socială s-au aplicat Scala de Anxietate Socială Liebowitz (LSAS) și Inventarul pentru anxietate – State Trait Anxiety Inventory (S.T.A.I.).

La acest studiu au fost solicitați să participe persoane cu vârste cuprinse între 25-40 ani, din diverse domenii de activitate, din București. Participarea s-a facut pe bază de voluntariat. Subiecții au fost informați că participarea la această cercetare presupune completarea unui chestionar care cuprinde situații pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi. Ei au fost asigurați de confidențialitatea demersului și a rezultatelor obținute la acest chestionar.

În cadrul testării propriu-zise au participat un lot de 122 de subiecți. Dintre aceștia 63 au fost femei și 59 bărbați. Subiecții au vârste cuprinse între 25 și 40 ani. Etapa de testare a cuprins pe lângă variabila gen (masculin și feminin) și variabila manipulare experimentală (grup de control și grup cu manipulare experimentală). S-au echilibrat toate grupurile experimentale asfel că, pentru fiecare grup al variabilei manipulare experimentală au existat câte 61 de subiecți, grupul experimental având 33 de femei și 28 de bărbați, iar în grupul de control 30 au fost femei și 31 bărbați.

Motivarea temei

În cadrul acestei lucrări dorim să evidențiem amploarea din ce în ce mai mare a anxietății sociale, precum și relația existentă între aceasta și o serie de factori. Stresul de zi cu zi, cerințele tot mai exigente fie din partea familiei, șefilor sau a serviciului, toate pot să ducă în timp la instalarea anxietății sociale. Într-o societate în care sunt apreciate dezinhibiția, extroversiunea, o persoană timidă poate să-și interiorizeze sentimentele și să trăiască cu frica că toate gesturile si vorbele lui vor fi aspru judecate de către cei din jur, ducând în timp dacă nu este controlată la o anxietate socială.

Tratarea anxietății sociale necesită răbdare, curaj pentru a face față noilor provocări și pentru a face față temerilor care vin odată cu aceste provocări. Mai necesită de asemenea si voință pentru a experimenta lucruri și situații noi.

Pas cu pas, persoana care decide să se vindece de anxietate socială poate învăța să se simtă mai confortabil. Fiecare pas înainte ajută la construirea încrederii pentru a face următorul pas. Când anxietatea începe să dispară, se construiesc încrederea și sentimentele pozitive. Curând, persoana va începe să se gândească mai puțin la lucrurile inconfortabile și mai mult la cele distractive. Astfel că ea va reuși să iasă din cercul vicios al anxietății sociale.

Această lucrare cercetează doar o parte a anxietății sociale, cercetări viitoare sunt necesare pentru a stabili influența genul asupra anxietății sociale.

Anxietatea are o serie de efecte negative asupra organismului uman, cum sunt instalarea bolilor psihice, probleme digestive, maladii cardiovasculare, dereglări de ordin fiziologic, probleme cutanate etc. Datele din literatura de specialitate și cercetările realizate anterior au arătat că există posibilitatea controlului anxietății, care poate fi convertită într-un stres pozitiv, cu rol facilitator și motivator pentru individ. În acest scop, trebuie puse în funcțiune mecanismele de coping, care implică scăderea cerințelor interne sau externe la care individul nu face față decât cu un consum energetic foarte ridicat. Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare individ caută să se adapteze mediului în care trăiește, elaborând propriile mecanisme de coping prin care face față factorilor anxiogeni.

Acest subiect a fost studiat îndelung în literatura de specialitate, fiind necesară soluționarea acestor probleme și identificarea unor modalități de diminuare a impactului negativ. Sperăm că și cercetarea noastră va contribui la elucidarea acestor probleme, lăsțnd subiectul deschis pentru studii viitoare.

Capitolul 1

Emoțiile

Emoțiile se manifestă printr-o serie de caracteristici calitative și cantitative, prin care pot fi studiate, măsurate și clasificate. Principalele caracteristici ale emoțiilor sunt reprezentate de: referențialitate, polaritate, durată, intensitate, transformabilitate inversă și ambivalență.

Referențialitatea se referă la faptul că în cadrul fiecărei emoții se manifestă prezența unei relații cu mediul extern, respectiv ansamblul semnificației date de situații, precum și de propriile trări. Prin intermediul emoțiilor sunt exprimate trăirile interioare ale unei persoane în relație cu o serie de situații obiective din mediu și cu evenimentele experimentate la nivel intern. În condițiile în care există un raport clar determinat, se poate vorbi de emoții specifice, în timp ce în situația în care nu există o determinare clară, emoțiile sunt nespecifice.

Polaritatea se referă la semnul pozitiv sau negativ privind relația emoției cu obiectul, precum și la modul în care semnificația obiectului este trăită la nivel intern. Polaritatea se exprimă doar în raport cu emoțiile specifice, motiv pentru care putem spune că prin afectivitate situațiile și obiectele din mediu pot fi clasificate ca plăcute sau neplăcute, agreabile sau dezagreabile, în acord sau în dezacord cu motivațiile persoanei. Continuumul emoțional este rezultatul corelării acestor doi poli, fiind exprimat în treptele parcurse de trăirea caracterizată prin specificitate. Indiferența afectivă se referă la obiectele și la situațiile lipsite de o semnificație actuală. Semnul pozitiv sau negativ reprezintă un indicator de natură calitativă, implicând o valorizare, care stabilește caracteristicile manierei de integrare a persoanei în mediul său. Cel mai important factor al modelării polarității emoțiilor este reprezentat de mediul socio-cultural, acesta creând o serie de sisteme de valori la care persoana se poate raporta.

– 4 3 2 1 0 1 2 3 4 +

Fig.1. Continuumul emoțional (după semn (+,-) și intensitate).

Intensitatea se referă la aspectul tensional și energetic al emoției, mai ales din punct de vedere al modului în care aceasta este trăită subiectiv. Aceasta rezultă din intensitatea stimulului care acționează, respectiv de forța semnificației dată de modul de percepție al persoanei. Intensitatea emoției depinde direct de natura schimbările de ordin fiziologic, de modificările care au loc la nivelul neurotransmițătorilor care se produc pe parcursul acțiunii stimulului cu încărcătură emoțională. Se poate vorbi de un prag inferior, care se referă la o emoție abia conștientizată, precum și de un prag superior, care se referă la emoția ajunsă la paroxism. La nivelul superior se găsesc formele emoționale cele mai puternice și cu efectele cele mai perturbatoare. Așadar, intensitatea reprezintă o trăsătură principală a emoțiilor în ceea ce privește integrarea acestora în cadrul comportamentului.

Nivelul de intensitate depinde și de alte aspecte, precum experiența trăită, personalitatea individului și sistemul de valori al acestuia. Din acest motiv, în cazul aceleiași situații, diverse persoane pot reacționa emoțional diferit, prezentând emoții de intensitate diferită. Într-o situaâie critică, de tipul unui cataclism există un spectru foarte larg de reacții, pornind de la blocare totală până la agitație maximă. De asemenea, în cazul maselor poate să apară fenomenul de contagiune în ceea ce privește intensitatea trăirilor emoționale.

Durata se referă la corespondența temporală dintre perioada de acțiune a stimulului și existența emoției. Reacțiile emoționale sunt un răspuns la un stimul declanșator, având o anumită latență, care poate fi mai redusă la cei cu emotivitate ridicată și mai mare la cei cu emotivitate scăzută. Ele se mențin cât acționează stimulul și încetează când acesta dispare. Însă, după cum declanșarea stimulului nu coincide în mod absolut cu apariția emoției, tot astfel și întreruperea acțiunii stimulului nu coincide cu încetarea reacției emoționale. Și după încetarea stimulului continuă încă un timp trăirea emoțională declanșată, ceea ce se numește inerție emoțională. Unele stări emoționale aflate în relație cu anumite situații, experiențe, evenimente etc. Pot continua perioade îndelungate, datorită existenței unui mecanism psihofiziologic care presupune reactualizarea periodică, spontană a evenimentului declanșator, care produce reactivarea emoției inițiale și întărirea ei. Astfel, supărarea pe care ne-o provoacă cineva poate să se oprească în câteva minute, dar poate să dureze și o viață întreagă, devenind sursă de ură, de resentimente.

Durata depinde și de forma structurală a emoțiilor: emoțiile legate de o situație, simple fiind, de obicei, de durată scurtă, emoțiile secundare și cele complexe (sentimente, pasiuni) sunt de durată lungă.

Conversiunea se referă la posibilitatea ca o emoție să-și schimbe semnul, devenind din pozitivă, negativă și invers. Din această caracteristică rezultă structurarea internă a afectivității, respectiv diada stabilitate/instabilitate. În dinamica vieții și activității cotidiene, fiecare din noi poate fi pus în situația de a-și schimba reacțiile și atitudinile emoționale față de unul și același obiect, de una și aceeasi persoană, trecând de la aversiune la atracție, de la iubire la ură, și invers. Dacă această trecere nu depășește o anumită frecvență relativă și este obiectiv motivată, ea are caracter adaptativ și contribuie la menținerea echilibrului intern al personalității prin asigurarea unui suport afectiv stabil, dar dacă apare prea frecvent, are un efect dezadaptativ, prin instalarea instabilității afective.

Ambivalența reprezintă o trăsătură particulară a sistemului afectiv, presupunând coexistența în cadrul aceleiați structuri a două aspecte emoționale opuse, pozitiv și negativ, care se susțin unul pe altul. Această caracteristică se poate manifesta ca urmare a unui caracter contradictoriu al trăsăturilor obiectului emoțiilor în raport cu persoana care le experimentează, aspectele agreabile producând emoții pozitive, iar cele dezagreabile producând emoții negative. Ambivalența se poate constitui și în simptom patologic, ca urmare a unui proces regresiv, prin care integritatea schemelor polare se dezintegrează, nemafiind posibilă stabilirea unei granițe clare și a controlului în ceea ce privește pozitivitatea și negativitatea trăirilor emoționale, care se activează simultan.

Complexitatea și diversitatea formelor în care se manifestă și sub care se structurează în plan intern sfera vieții afective a omului fac necesară o operație de evaluare și clasificare. Cum criteriile de la care se poate porni sunt diferite, este firesc ca și schemele de clasificare la care se ajunge să difere.

În concepția introspecționistă, se considera existența unei scheme formate din trei elemente: emoțiile (trăiri afective interioare, intense și spontane), sentimentele (se aseamănă cu emoțiile, dar sunt stabile, durabile și mai puțin intense), pasiunile (se diferențiază și de emoție și de sentiment – sunt intense și de durată mai lungă).

Psihologia comportamentului și psihofiziologia au elaborat un tablou puțin diferit al formelor vieții afective; emoția esteăprivita ca o structură de comportament declanșată de un ansamblu de cauze directe și indirecte, care persistă un timp mai îndelungat după încetarea stimulului, și, ca urmare devine o forță motivațională puternică a comportamentului individual.

Clasificarea cea mai bună din punct de vedere al complexității ariei de acoperire a diversității formelor afectivității este cea multicriterială. Criteriile pot fi: gradul de complexitate; succesiunea genetică; efectul asupra activității curente.

Potrivit criteriului complexității, avem: emoțiile primare sunt reprezentate de stările organice și afectele; emoțiile propriu-zise; sentimentele; pasiunile; dispozițiile integrate globale.

Dispozițiile organice acompaniază anumite stări fiziologice, care pot fi de sănătate, boală, sexuale, de fatigabilitate etc., având rolul de a face persoana conștientă de starea mediului intern și activează anumite comportamente compensatorii. În cazul anumitor boli, apar stări emoționale caracteristice. Astfel, bolile cardiovasculare produc apariția anxietății, tensiunii și neliniștii, anumite maladii pulmonare sunt însoțite de stări euforice și excitabilitate, afecțiunile gastrointestinale generează stari ipohondriace etc.

Afectele sunt manifestări emoționale de tip exploziv, cu apariție bruscă, de scurtă durată, cu desfășurare unipolară, însoțite de expresii si manifestări haotice și de amplitudine mare. Apariția afectelor coincide cu momentul în care trăirea emoțională are o intensitate maximă, caracterizându-se prin nespecificitate, la fel ca în cazul senzațiilor. În cadrul continuumului emoțional, ele pot fi atât pozitive, cât și negatice. Afectele de semn pozitiv includ bucuria, euforia, râsul, iar cele de semn negativ includ panica, plânsul, groaza. Apariția afectelor produce o îngustare a câmpului conștiinței, producând slăbirea autocontrolului, fiind caracterizate ca regresii spre comportamente inferioare, implicând reducerea controlului conștiinței.

În cadrul afectelor se produc descărcări energetice intense de tip inconștient, instinctual, putând determina persoana să comită acte nedorite sau foarte grave, indiferent de comportamentul obișnuit al acesteia. Cele mai predispuse persoane la astfel de manifestări sunt cele caracterizate prin instabilitate emoțională și impulsivitate, care au un nivel scăzut de autocontrol. Este recomandabilă prevenirea afectelor, datorită faptului că perturbă comportamentul.

Emoțiile propriu-zise fac parte din viața obișnuită, caracterizându-se printr-o intensitate moderată, fiind controlabile, rezultând din reflectarea corespunzătoare a relației dintre trăsăturile stimulului și trăirile interioare ale persoanei. Emoțiile propriu-zise se caracterizează ărin nuanțare și individualizare, neexistând elemente de nespecificitate ca în cazul afectelor. Ele au un semn aflat în concordanță deplină cu semnificația obiectuală, necaracterizându-se prin inversări sau oscilații nemotivate. Acest tip de emoții influențează conștiința, dar nu produc dezintegrarea acesteia sau îngustarea câmpului său, fiind controlate prin autoreglajul voluntar.

Emoțiile propriu-zise sunt modelate socio-cultural, având o condiționare specifică, ceea ce produce diversificarea și șlefuirea conținuturilor lor. Prin intermediul factorilor socio-culturali, ele sunt legate de sistemele de valori ale persoanei, având o specificitate umană. Datorită polarității sale, emoția realizează selecția și integrarea conținuturilor socio-culturale, având un rol central în cadrul vieții psihice umane și în organizarea sistemului de personalitate.

Sentimentele sunt forme afective caracterizate prin complexitate, având intensități mai scăzute decât emoțiile, dar durată mult mai mare. Emoțiile se pot manifesta în relație cu orice obiect, dar sentimentele reflectă exclusiv semnificațiile sociale, interpersonale și valorice, în formarea lor fiind implicate și sistemele cognitive superioare, care servesc ca bază pentru selectarea alegerilor.

Sentimentul face parte din structura atitudinilor, având un rol determinant în cadrul acestora, fiind el însuși o atitudine. Prin contactul direct sau mijlocit cu obiectul sentimentului se produc anumite trăiri emoționale, iar după încetarea acestui contact, sentimentul reintră în stare latentă, coordonând și susținând comportamentul față de obiectul său.

Sentimentele alcăuiesc sisteme unitare, între ele stabilindu-se o serie de raporturi de alternanță și de subordonare, existând unul sau două sentimente dominante care au impact asupra conduitei și personalității.

Pasiunile reprezintă modalități afective caracterizate prin complexitate, caracterizate prin intensitate crescută și durată mare, în cadrul lor fiind prezente permanent elementul motivațional, care produce o atracție irezistibilă a comportamentului persoanei către obiectul lor. Obiectul pasiunii este pus în centrul universului persoanei, dispariția lui fiind trăită dramatic și afectând semnificativ personalitatea. În cadrul pasiunii, obiectul acesteia este singurul aspect important, restul aspectelor fiind mult minimalizate.

Dispozițiile integrate globale constituie fondul afectiv pe care apar trăirile emoționale specifice, fiind elaborate în ontogeneză și constituind o constantă a felului de a fi al persoanei. Putem vorbi de: dispoziția globală homeostatică, prin care persoana se raportează la sine și la mediu, putând fi optimistă sau pesimistă, încrezatoare sau neîncrezătoare, relaxată sau anxioasă, și dispozițiile de moment, care se produc prin acțiunea conjugată a unor influențe conștientizabile sau nu, inconștiente sau subconștiente, și care pot disona cu cele dintâi. Dispoziția situațională are influență mai mare asupra activității curente decât cea homeostatică. Atât dispoziția de fond homeostatică, cât și dispozițiile actuale au un impact ridicat asupra condiționării conștiinței de sine și a relaționării cu cei din jur. De exemplu, pe fondul unei dispoziții afective generale bune, lumea este percepută mai favorabil decât pe fondul uneia proaste – optimismul vede partea plină a paharului, în timp ce pesimistul vede partea goală.

Orice proces emoțional activ, care se desfășoară într-o situație sau alta, are un caracter integrat, de sistem. Aceasta se exprimă, pe de o parte, în faptul că el angajează personalitatea ca tot, iar pe de altă parte, se exprimă în cadrul complexității sale structurale interne.

Emoția propriu-zisă, sentimentele actualizate (exprimate), pe lângă componenta trăirii, care este centrală, includ în structura lor și două aspecte de bază: schimbările care au loc la nivel vegetativ și comportamental, acestea fiind condiționate de polaritatea, conținutul și intensitatea emoției. De exemplu, trăirea propriei bucurii determină o vasodilatație generalizată, pe când trăirea fricii produce o vasoconstricție generalizată, manifestată prin schimbarea culorii feței.

În tabloul modificărilor fiziologice bazale, studiile și investigatiile de laborator, au identificat: variații, oscilații în activitatea sistemului cardiocirculator (accelerarea sau încetinirea pulsului); alterări ale sistemului respirator (accelerare în furie, încetinire în spaimă); variații în dinamica gastrointestinală, inhibare la frică, teamă, neplăcere, accelerate la surpriză, așteptare, veselie, schimbări în intensitatea și distributia tonusului muscular (unele grupe de mușchi intră în contracție prelungită, altele în repaus prelungit); modificarea rezistenței și conductibilității electrice a pielii (scade în emoția de teamă și frică, crește în emoția de siguranță de sine, de bună dispoziție); schimbări biochimice în compoziția sângelui (conținutul de adrenalină și zahăr, variații ale echilibrului acido-bazic; mânia, frica, depresia sporesc nivelul colesterolului); modificarea fluxului salivar (acesta se diminuează în frică sau mânie și crește în plăcere și satisfacție).

Apariția reacțiilor vegetative este rezultatul interacțiunii componentelor simpatice și parasimpatice ale sistemului nervos vegetativ, împreună cu acțiunea sistemului endocrin. Emoția este declanșată prin acțiunea unui stimul exterior, care este interpretată la nivel cortical, de unde semnalele se transmit și sistemului limbic, precum și către hipotalamus, care reacționează diferențiat în funcție de polaritatea stimulului, acționând asupra sistemului simpatic sau parasimpatic, care stimulează la rândul lor glandele suprarenale, acestea producând hormonii specifici, respectiv epinefrina și norepinefrina, care activează de o manieră lentă organele interne și vasele de sânge. Sistemul endocrin acționează simultan, prin stimularea hipofizei de către neurotransmițători, aceasta secretând hormoni cu rol în stabilirea polarității emoției,

Manifestările comportamentale produse de emoții pot fi observate direct, implicând o serie de reacții motorii de tipul gesturilor, mimicii, mișcări ale corpului și reacții verbale.

Reacțiile faciale sunt cele mai bine diferențiate, fiind legate de maniera cea mai specifică de emoții, ele nefiind condiționate cultural, fiind aceleași în toate culturile. Trăirile emoționale pot fi și simulate, deoarece mimica se află și sub control voluntar. Expresia facială a trăirilor emoționale au un rol important în cadrul comunicării interpersonale, Vasile Pavelcu arătând că mimica și pantomimica se constituie în calitate de limbaj, putând fi învățate și adaptate modelelor sociale create ontogenetic.

Trăirea subiectivă internă este componenta centrală în cadrul organizării emoțiilor, în calitate de conținut specific al conștiintei, reflectând semnificația obiectului, încărcătura sa pozitivă sau negativă. O trăire se caracterizează prin unicitate, fiind totodată și irepetabilă, putând fi exprimată doar introspectiv, prin transpunere: este mult mai dificil să se rezoneze în mod direct cu un subiect supus experimentului obiectiv, decât să se descifreze anumite conținuturi cognitive. Prin dimensiunea sa energetica, orice traire tinde spre exteriorizare, determinand dorinta subiectului de a o impartasi celor din jur.

Fiecare trăire se individualizează pe fondul experienței emoționale anterioare, iar semnificația pe care o poartă se diferențiază în interacțiune cu semnificațiile date în această experiență. De aceea, nu se poate vorbi de caracterul predeterminant și invariant al niciunei trăiri. Orice trăire trebuie privită din perspectivă genetică, evolutivă, relevându-se modificările de conținut, de intensitate și de semn.

Emoțiile sunt fenomene afective fundamentale care apar sub două forme: reacții primare, spontane – emoții primare, similare uneori cu afectele; reacții complexe – emoțiile propriu-zise, care au o intensitate variabilă și o durată scurtă. Este vorba despre: bucurie, tristețe, admirație, dispreț, speranță, deznădejde, satisfacție, indignare față de o situație, un obiect sau mai ales ceilalți semeni.

R. Plutchik consideră că sunt opt emoții de bază: teama, surpriza, tristețea, dezgustul, furia, anticiparea, acceptul și bucuria, iar restul rezultă din combinarea acestora.

1.2 Autoreglarea emoțiilor și comportamentelor

Autoreglarea emoțională este un proces prin care o persoană își poate controla reacțiile emoționale, atât la nivel interior, cât și la nivel comportamental.

Autoreglarea emoțională eficientă apare în situații care necesită capacitatea de a nu se învinovăți prea mult pentru erorile făcute, capacitatea de a nu se înfuria când un aspect nu este înțeles sau capacitatea de a nu se subestima pentru rezultate mai scăzute decât ale altora.

Această capacitate apare și se dezvoltă din dorința de a schimba o situație neplăcută, precum și de a schimba un comportament sau o trăire prin schimbarea modului de a gândi.

Conduita emoțională este, conform lui Denham o abilitate de a ”înțelege, exprima și regla emoțiile.”

Odată cu dezvoltarea psihică, apar nuanțări și diversificări ale conduitei afective, aceasta devenind din ce în ce mai complexă odată cu vârsta. În prima copilărie, afectivitatea este marcată de instabilitate, nefiind îndeajuns de bine conturată, trecându-se repede de la o stare la alta, emoțiile fiind preponderent situaționale, iar capacitatea de autoreglare emoțională este foarte scăzută.

În copilărie se pun bazele personalității și ale întregii vieți psihice, iar pe măsură ce copilul intră în tot mai multe interacțiuni, conduitele acestuia devin din ce în ce mai diversificate și mai adaptative, devenind din ce în ce mai organizate și mai nuanțate, odată cu achiziția unor noi abilități comunicaționale și de cunoaștere.

În cadrul colectivității, are loc dezvoltarea psihicului, a modalităților de adaptare la mediu, având loc treptat interiorizarea regulilor de conduită socială și de interacțiune, devenind din ce în ce mai autonom.

Conduita empatică reprezintă o caracteristică a relației interpersonale, dependentă atât de nivelul de manifestare al acestei trăsături de personalitate, cât și de situațiile sociale (fie că este vorbă de grup formal sau informal) cu care individul se confruntă.

Abilitățile emoționale înseamnă: a înțelege (a identifica cauza); a exprima (a identifica propriile emoții, emoțiile altora, a recunoaște și a le transmite mai departe verbal și nonverbal, a diferenția starea emoțională de exprimarea ei externă, a empatiza); a regla emoțiile (a folosi strategii de reglare a emoțiilor).

Dezvoltarea competențelor emoționale ale copiilor este importantă din următoarele motive: pentru interacțiunea și formarea relațiilor cu celelalte persoane; are implicații pe termen lung în adaptarea copiilor la grădiniță și la școală,precum și în relaționarea cu colegii; disfuncțiile apărute în dezvoltarea emoțională reprezintă un precursor al problemelor de comportament apărute în copilăria timpurie și cea mijlocie.

Adulții (părinți și educatori) sunt cei care contribuie la dezvoltarea abilităților emoționale ale copiilor prin trei modalități: prin reacțiile avute la emoțiile exprimate de copii; prin discuții despre emoții; prin experimentarea propriilor emoții față de ei.

Reacții la stres și emoții puternice

1.3. Reacții la stres

Reacții comportamentale la stres – în condiții de stres, persoana caută să se adapteze utilizând o serie de strategii de rezolvare a problemelor, însă cel mai frecvent aceste măsuri constau în retragere sau consumarea de substanțe excitante. Cel mai adesea, persoana caută să scadă sau să elimine acțiunea factorilor stresanți. Acest lucru se poate realiza prin delegarea unor responsabilități, o gestiune mai bună a timpului, prin comunicare, prin cererea de sprijin, solicitarea unei instruiri în domeniu sau încercarea de a găsi niște alternative. Astfel, stresul scade și se stimulează atingerea obiectivelor, astfel încât persoana are un sentiment pozitiv.

In condițiile retragerii din fața stresului, pot apărea manifestări de tipul absenteismului, demisiei, cu scopul eliminării stresului pe o perioadă nedeterminată sau definitivă. Cu toate acestea, la nivelul organizației unde lucrează persoana, stresul va continua să persiste, chiar dacă o anumită persoană s-a eliberat de stres prin părăsirea organizației.

Reacția cea mai dăunătoare și mai inutilă la stres este reprezentată de consumul de substanțe excitante, de tipul alcoolului, tutunului și drogurilor, deoarece astfel problema nu este rezolvată sub niciun aspect al ei.

Reacții psihologice la stres – dependent de intensitatea emoțiilor la care este expusă persoana, aceasta poate manifesta reacții negative diferite ca durată și intensitate, de tipul anxietății, frustrării sau depresiei.

Frustrarea constă într-un sentiment profund de nemulțumire, pe care persoana o resimte în situația în care apare ceva care interferează cu comportamentul desfășurat în vederea atingerii unui scop. Dacă este limitată, frustrarea poate avea rol motivator și colorează comportamentul. Aceste efecte pozitive sunt însă limitate la situațiile în care frustrarea este intermitentă și persoana dispune de mai multe variante de soluționare a problemei. In condițiile permanentizării frustrării, ea se interiorizează și se poate manifesta prin agresivitate, de tipul protestelor, sabotajelor sau violențelor. Dacă situația generatoare de frustrare persistă, apare resemnarea, manifestată prin comportamente de retragere sau apatice.

In situațiile în care frustrarea apare brusc, pe neașteptate sau este rezultatul unei injustiții făcute persoanei, apare agresiunea, cum este cazul neexplicării motivului unei anumite schimbări.

Intr-o organizație, managerii au rolul de a păstra frustrarea în limite controlabile, care să aibă efecte stimulatoare și benefice, sau măcar să nu afecteze organizația. Conducerea este cea care trebuie să-i pregătească pe angajați pentru schimbări, să le explice necesitatea acestora, în special în cazul în care este așteptată apariția unor aspecte frustrante.

Anxietatea constituie reacția la o amenințare fizică sau psihică anticipată sau difuză, fiind diferită de reacția de frică, care se referă la un pericol actual, amândouă reacțiile producânu-se în condițiile absenței unei posibilități de a se proteja de pericol.

La nivelul organizației, anxietatea se datorează unei stări de vulnerabilitate a angajaților în ceea ce privește anumite decizii adoptate de conducere, decizii care nu sunt în favoarea lor. Anxietatea în organizații este cel mai adesea consecința unor schimbări frecvente, a competiției interne, care se soldează cu pierderea unei poziții anume, a sarcinilor neclare, a lipsei de siguranță în ceea ce privește postul de muncă, urmăririi vizibile și continue a activității, iniferent e sensul în care se petrece. De asemenea, anxietatea poate fi consecința unor factori de natură personală, cum sunt bolile, problemele familiale, despărțirea de un grup, ambițiile prea ridicate.

Dacă este la un nivel moderat, anxietatea are rol motivator, crește atenția și creativitatea, contribuind la rezolvări ingenioase ale problemelor și sarcinilor. In condițiile cronicizării, precum și în condițiile depășirii anumitor praguri, anxietatea afectează capacitățile raționale ale persoanei, ajungându-se la consumul exagerat e substanțe excitante, de tipul tutunului, alcoolului sau drogurilor. Persoanele anxioase, în special cele de sex masculin, nu amit existența acestei stări, tratân-o ca pe un semn de slăbiciune, blocând astfel orice posibilitate de ajutor.

Un manager trebuie să caute menținerea anxietății în parametri normali, încurajând exprimarea ei, evitând dislocarea persoanelor anxioase din grupurile înalt coezive, iar când acest lucru este totuși necesar, trebuie făcut cu mare atenție. Alte tehnici de gestionare a acestor situații sunt reprezentate de acordarea de feedback privind performanțele, anunțarea din timp a schimbărilor și evitarea instalării unei competiții inutile.

Depresia reprezintă o stare experimentată de marea majoritate a oamenilor, ca urmare a unei boli, a unui eveniment negativ sau a unui efort prea îndelungat. Pe perioade limitate, depresia poate avea efecte pozitive, încetinind reacțiile organismului, evitând astfel supraconsumul energiei adaptative și grăbind vindecarea. De obicei, aceste stări depresive dispar în scurt timp, revenindu-se la starea de echilibru.

In situația în care depresia se cronicizează, persoana devine apatică, retrasă, suferă de insomnii, își pierde apetitul, capacitatea decizională scade, apare neglijența privind aparența și igiena, apar dificultăți de concentrare a atenției, sentimente de vinovăție și de lipsă de valoare și pierderea elanului vital și a poftei de viață. Toate aceste aspecte afectează viața profesională, relațiile familiale și sociale și pot conduce la instalarea abuzului de diverse substanțe.

In cadrul organizațiilor, managerii și colegii persoanelor depresive trebuie să le faciliteze acestora posibilitatea de admitere a problemei și acceptarea consultării unui specialist.

Pe durate scurte, stresul poate avea efecte pozitive, contribuind la limpezirea gândirii în cadrul unor reacții depanică sau crescând creativitatea. Aceasta este valabil doar pe termen scurt, deoarece dacă stresul nu este eliberat prin mecanisme specifice, evitându-se acumularea de surse suplimentare de stres și găsind mecanisme de coping corespunzătoare, se poate produce un efect cumulativ care poate pune organismul în pericol. Conform lui Selye, organismul dispune de o capacitate limitată de adaptare, aceasta fiind consumată la fiecare nouă situație de stres întâlnită.

In condițiile în care persoana supusă stresului constată că poate gestiona stresul, pot fi tolerate niveluri mari de stres, ceea ce se întâmplă și în condițiile în care există pauze corespunzătoare între evenimentele producătoare de stres. Sistemul nervos realizează întoarcerea organismului la starea sa de echilibru. În situația în care persoana este supusă unui stres continuu, în absența unor pauze de odihnă, se poate produce o afectare majoră a glandelor secretoare de adrenalină.

Fenomenul adaptării la stres nu poate continua fără oprire, iar în momentul epuizării energiei adaptative apare a treia fază a stresului, respectiv starea de colaps, manifestată prin instalarea unor suferințe la nivel fizic sau psihic. Pentru remedierea problemelor de orin fizic, este nevoie de repaus total, cu scopul refacerii energiei adaptative pe termen scurt, care este preluată din rezerva energetică pe termen lung. In caz contrar, stresul poate eveni un pericol vital.

Distrеsul еstе tiрul distructiv, ilustrat dе furiе și agrеsiunе și distrugе sănătatеa. Εustrеsul еstе tiрul constructiv, ilustrat рrin еmoții asociatе cu рrеocuрarеa еmрatică реntru alții și еstе comрatibilă cu рrotејarеa sănătății. Α doua încеrcarе dе clasificarе a strеsuluia făcut o distincțiе întrе 3 tiрuri dе strеs рsihologic: рiеrdеrе/ rănirе (carе a avut dејa loc), amеnințarе (nu a avut loc încă, dar е рosibilă în viitorul aрroрiat) și рrovocarе (chiar dacă dificultățilе stau în calеa câștigului, еlе рot fi dерășitе cu vеrvă, реrsistеnță și încrеdеrе în sinе). Fiеcarе е dерășită difеrit și arе rеzultatе рsihofiziologicе și реrformanțialе difеritе.

În ciuda acеstor subdiviziuni dе mai sus, idееa tiрică dе strеs еstе mai simрlă dеcât cеa a еmoțiilor – fiе ca dimеnsiunе unică, fiе din рunct dе vеdеrе a catеgoriilor funcționalе, strеsul sрunе рuțin dеsрrе dеtaliilе luрtеi dе a sе adaрta a реrsoanеi.

Ca starе a tеnsiunii рsihologicе, strеsul aрarе ca рrodus al variеtăților dе рrеsiuni și forțе cu carе ambianța acționеază asuрra individului dеci ca un răsрuns dеzorganizant al organismului uman și al colеctivității socialе la solicitărilе mеdiului. Fiind dеclanșat dе factori carе acționеază intеns, surрrinzător sau реrsistеnt, реrcерuți sau anticiрați ca amеnințarе, altеori constituit dе o suрrasolicitarе sau subsolicitarе a mеcanismеlor cognitivе și volitivе, strеsul рsihic еstе caractеrizat рrintr-o рrеzеnță afеctivă рrеgnantă.

Chiar în condiții oрtimе dе еchilibru еmoțional, rеacțiilе еmoționalе рot fi inadеcvatе stimulilor, dеzadaрtatе în situațiilе când caрacitatеa dе rеzistеnță еmoțională еstе dерășită dе intеnsitatеa solicitărilor, dе violеnța traumеlor afеctivе sau dе рrеlungirеa și afеctarеa acеstora în timр.

Νoțiunеa dе strеs a cunoscut o еvoluțiе sеmantică bogată, cu nuanțări sреcificе, cu trеcеri sреctaculoasе dar nеcеsarе dе la o concерțiе fizică la una mеdicală și aрoi рsihologică și socială. Ρе acеastă bază a noului modеl dе abordarе рutеm rеținе că strеsul рsihic: estе un рrodus al acțiunii еxеrcitatе dе un agеnt еxtеrn, caractеrizat рrintr-o anumită intеnsitatе și durată; aрarе ca starе рsihică individuală sau ca starе рsihosocială colеctivă, rеzultat al acțiunii agеntului strеsor; sе naștе și sе manifеstă ca rеacțiе dе aрărarе construită în funcțiе dе modul cum funcționеază рsihicul în fața influеnțеlor mеdiului еxtеrn sau chiar a cеlui intеrn.

Strеsul рsihic rерrеzintă rеacția sреcifică dе răsрuns la acțiunеa agеnților carе рroduc o рrеsiunе dеosеbită asuрra ființеi umanе.

Dr. Ј. W. Μason considеra că рroрriеtatеa comună a factorilor dе strеs еstе acееa că mobilizеază sistеmul fiziologic al rеacțiilor еmoționalе sau dе alarmă în situații nерlăcutе sau când viața еstе amеnințată.

Strеsul nu еstе întotdеauna consеcința unеi acțiuni nocivе. Εstе nееsеnțial dacă factorul dе strеs însuși еstе un lucru рlăcut sau nерlăcut; еfеctul său dерindе еxclusiv dе măsura în carе solicită adaрtabilitatеa organismului. Oricе activitatе normală рoatе рroducе un strеs рutеrnic fără o consеcință dăunătoarе. Strеsul dăunător sau nерlăcut еstе numit “distrеs”. Cuvântul strеs utilizat în limba еnglеză sеmnifică tеnsiunе, încărcarе, рrovinе din cuvântul еxistеnt în limba francеză vеchе, distrеs, însеmnând nеcaz, dificultatе, situatiе nерlăcută. Ρrima silabă a disрarut рrobabil fiind dеsеori înghițită, ca atunci când sе folosеștе “‘nеața” în loc dе “bună diminеața”. Lucrurilе lеgatе dе strеs рot fi dеoрotrivă рlăcutе sau nерlăcutе, în timр cе cuvântul distrеs însеamnă întotdеauna nеcaz, nерlăcеrе.

Strеsul nu trеbuiе еvitat. Dе faрt, nici nu рoatе fi еvitat. Indifеrеnt cе facеm sau cе sе întâmрlă cu noi, întotdеauna avеm nеvoiе dе еnеrgiе реntru întrеținеrеa viеții, combatеrеa еfеctеlor dăunătoarе și adaрtarеa la influеnțеlе în реrmanеntă schimbarе ре carе lе еxеrcită mеdiul. Un anumit nivеl al strеsului еxistă și în starеa dе rеlaxarе, în timрul somnului.

Întâlnirеa cu strеsul рoatе fi folositoarе dacă, familiarizându-nе cu modul dе acționarе al strеsului nе vom forma în consеcință concерția dе viață.

Cеi carе s-au ocuрat la încерut dе рroblеmatica strеsului nu au făcut dеosеbirеa întrе distrеs și strеs, dеși strеsul еstе o noțiunе mai largă, cuрrinzând și еmoțiilе рlăcutе, îmрlinirilе și afirmarеa реrsonalității.

Fiziologul francеz din a doua јumătatе a sеcolului XIX, C. Βеrnard, a dеmonstrat рrimul, cu mult înaintе ca idееa dе strеs să fi aрărut, că mеdiul intеrn al organismеlor nu sе schimbă dеși mеdiul lor еxtеrn sе schimbă în реrmanеnță.

Εl a obsеrvat că viața libеră și indереndеntă еstе condiționată dе stabilitatеa mеdiului intеrn. 50 dе ani mai tarziu, fiziologul amеrican W. Β. Cannon a рroрus ca ansamblul “рrocеsеlor fiziologicе coordonatе carе asigură mеnținеrеa stărilor dе stabilitatе cе guvеrnеază în marе рartе organismul” (Cannon, W.B., 1932, 76) să fiе dеnumitе homеostaziе, еxрrimând caрacitatеa dе a mеnținе o situațiе statică invariabilă.

Consеrvarеa viеții și sănătății noastrе cеrе ca nimic în noi să nu sе abată рrеa mult dе la starеa obișnuită. În caz contrar, survin îmbolnăvirеa și moartеa.

Ρrima dеscriеrе a “sindromului cе aрarе în urma difеritеlor influеnțе nocivе” a fost рublicată în 1936; mai târziu, acеstе rеacții au dеvеnit cunoscutе sub dеnumirilе dе sindrom gеnеral dе adaрtarе (SGΑ), rеsреctiv sindrom dе strеs biologic.

S-a еvidеnțiat faрtul că еnеrgia dе adaрtarе sau caрacitatеa dе adaрtarе a organismului еstе finită, dеci sе рoatе ерuiza. Νе рutеm irosi usor caрacitatеa dе adaрtarе sau рutеm învăța cum să nе drămuim acеst stoc dе еnеrgiе folosindu-l numai în scoрuri utilе carе рroduc cât mai рuțin distrеs.

1.4. Anxietatea

Anxietatea constituie o disfuncție din punct de vedere afectiv, care constă în stări de neliniște, frică și îngrijorare fără un motiv concret, neexistând cauze obiective care să producă aceste stări. Angoasa reprezintă o stare de teamă lipsită de un obiect, diferențiindu-se de tulburările fobice, unde există un obiect bine definit. Frecvent, anxietatea apare ca o stare de teamă produsă de o stare de incertitudine, persoana presimțind producerea iminentă a unei calamități, care cuprinde în totalitate persoana, aceasta neputându-se detașa de această trăire, pe care nu o poate explica sau defini. Anxietatea este acompaniată de manifestări fiziologice precum dureri aginoase, tahicardie, probleme respiratorii, transpirație etc. Anxietatea poate să apară și în calitate de simptom, în cadrul unor tulburări precum depresia anxioasă, nevroza fobică și obsesională, în perioada de debut a psihozelor sau în boli cardiovasculare sau endocrine. (Popescu-Neveanu, P., 1978).

Iolanda Mitrofan (1999) definește anxietatea ca fiind teama fără obiect, cconstând într-o stare de neliniște acompaniată de agitație, tensiune, iritabilitate și manifestări somatice. După Ruxandra Rășcanu și colab. (1999) anxietatea constă în sentimentul unui pericol difuz, vag precizat, cu repercusiuni iminente asupra existenței individului.

Anxietatea este un dezechilibru social de tip reactiv și care se pot manifesta în grupele comunitar – umane, consecutiv acțiunii unor factori stresanți, exogeni, cu acțiune îndelungată și repetată, care limitează capacitățile de finalizare a comportamentului uman în raport cu propriile sale tendințe sau aspirații naturale.

Endler elaborează un model interacțional al anxietății, conform căruia individul are “predispoziție” de a reacționa la stres cu anxietate crescută (Golu, M., 1993).

Există autori care dau același sens termenilor de ”anxietate” și ”angoasă”, luând în considerare faptul că anxietatea se manifestă și în plan fizic, iar angoasa este trăită, la rândul ei, psihic. Cei mai mulți autori utilizează termenului de ”angoasă” în condițiile în care manifestările sunt preponderant somatice și termenul de ”anxietate” când starea de neliniște este resimțită preponderant în plan subiectiv. Angoasa a fost definite ca senzație de indispoziție profundă, marcată de o stare de neliniște maximă, concretizată în teamă exacerbate și irațională (Sillamy, N., 1996, p.29). Mihai Golu (2000, p. 467) consider că angoasa reprezintă o stare de neliniște dusă la extrem, concretizată în acutizarea unei frici fără suport rațional, fiind o agravare a anxietății.

Alți autori consideră că izvorul angoasei se află în situația reală, în reprimarea agresivității (Constantin Păunescu, 1994) în experiențele dureroase trăite de copil, în abuzul copilului (Rășcanu, 2000; Ferguson & Dasey, 1997; Peled & Edleson, 1992; Jaffe și colab., 1990; Warren și colab., 1997).

Brissaud (citat de Ioana Micluția, 2000) consideră angoasa ca o manifestare somatică cu origine bulbară, iar anxietatea ca o manifestare trăită în plan psihologic avînd origine cerebrală. Majoritatea autorilor admit însă că cele două trăiri sunt intrinseci, că sunt două fațete (psihologică-anxietatea și somatică-angoasa) ale aceleiași stări.

O altă noțiune înrudită cu anxietatea este frica sau teama ce apare atunci cînd capacitatea de adaptare a subiectului este depășită. Astfel, frica are un caracter rațional și dispare odată cu depășirea pericolului (Lepine, 1992, apud Lisa Capps și colab., 1996). Frica are funcția de alarmă pentru subiect și determină mobilizarea capacităților de confruntare cu pericolul.

David Barlow (1998), unul din cei mai cunoscuți experți în terapia tulburărilor de anxietate de la Universitatea de Stat din New York, face distincția între frică și anxietate. Frica este primitivă, spune autorul, este o emoție bazală ce se desfășoară automat atunci cînd noi ne confruntăm cu un pericol real sau imaginar. Conform teoreticienilor emoției, frica este fundamentală în ceea ce privește supraviețuirea omului de-a lungul evoluției sale. În contrast cu frica, anxietatea nu este o emoție bazală, ci un complex de emoții ce include furia, nervozitatea și frica.

Dacă frica unei persoane este nejustificată și foarte intensă cu referire la o situație determinată, atunci vorbim despre fobie. După Holdevici (1998, p.8), fobia reprezintă teama pervazivă de un obiect, de o situație sau de un anumit gând, care de obicei nu motivează instalarea fricii. Fobiile sociale vizează: teama de a fi respins, teama de comportamente agresive, teama de eșec. Se consideră că între frică, anxietate, fobie există fenomene de tranziție. În psihologia comportamentală, fobiile sunt considerate conduite dobândite ca rezultat al unor experiențe nefericite sau derivă dintr-un sentiment al insecurității instalat prin absența mamei.

David Barlow (1998) definește anxietatea ca pe un proces cognitiv-afectiv fragmentat, în care persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimentele de viață cu potențial negative sau traumatic ce o afectează. Sentimentul impredictibilității și al incapacității de control este asociat cu un arousal fiziologic cronic, cum este accelerarea respirației și creșterea ritmului cardiac. Noi trăim anxietatea ca pe o nelinște cu privire la abilitatea noastră de a face față unor amenințări. Anxietatea se caracterizează prin hipervigilență (self-focused attention) ce induce creșterea nivelului activării fiziologice, făcându-ne mai conștienți de valența negativă a stimulilor ambientali.

Distincția dintre anxietate și frică ne ajută sa explicăm diferențele dintre panică și anxietate. Atacul de panică este senzația bruscă de frică intensă acompaniată de simptome fizice: palpitații, transpirație, tremurături, senzații de sufocare, stare confuză, teama de a-si pierde controlul, frisoane. În modelul dezvoltat de David Barlow (1998), panica este manifestarea clinică a fricii. Deși nu este vorba despre o adevărată alarmă emoțională declanșată de un pericol real, în schimb este o falsă alarmă, deoarece pericolul este doar imaginar și nu real.

Panica diferă de anxietate prin gîndurile distorsionate, prin răspunsurile fiziologice și prin nivelul ridicat al arousal-ului. Subiecții care trăiesc panică raportează mai multe gînduri despre boală, moarte, comparativ cu subiecții ce suferă de alte tulburări de anxietate și diferă fiziologic de populația normală (William Wilson și colab. 1996).

Este necesar să se facă diferența între două aspect clar delimitate, respectiv anxietatea-stare și anxietatea-trăsătură. Anxietatea-stare presupune reacția anxioasă la o situație, având un character tranzitoriu, putându-se manifesta la orice persoană. Anxietatea-trăsătură reprezintă o caracteristică specific persoanei, cel mai probabil înnascută, exprimată atât ca predispoziție de a experimenta stări de reamă în condițiile acțiunii unor stimuli lipsiți de semnificație anxiogenă pentru alte personae, precum și ca predipoziție de a dezvolta stări de neliniște și frică în condițiile acțiunii unor stimuli care nu sunt anxiogeni în sine. Anxietatea-trăsătură, dacă atinge niveluri înalte, devine patologică (Larousse, 2006).

C.D. Spielberger și colab. (1970) au făcut distincția între noțiunea de anxietate-stare și cea de anxietate-trăsătură a personalității. În opinia acestor autori, reacțiile emoționale sunt expresii ale stărilor de personalitate generate de condițiile ambientale și, în consecință, sunt temporare. Ele pot fi controlate prin manipularea situației de către experimentator. În psihiatrie anxietatea-stare este asimilată atacului de panică (anxietatea acută), ce constituie un complex de trăiri cognitive, comportamentale și vegetative cu debut aparent spontan.

Anxietatea-trăsătură este asimilată conceptului de anxietate cronică ce are o constanță de manifestare și permite predicții asupra subiecților asistați.

După Sims & Snaith (1988) anxietatea ca stare presupune anumite trăsături: polaritate emoțională negativă (teamă, spaimă, panică); anticipări pesimiste ale evenimentelor; exprimare în plan motor și activarea excesivă a sistemului nervos vegetativ, cuprinzând și reacții de iritabilitate; dificultăți în cee ace privește relaxarea și concentrarea (conștientizarea trăirilor declanșând mecanismele de coping și defensive ale subiectului).

Anxietatea-trăsătură reprezintă o predispoziție a individului pentru trăiri anxioase marcate, rezultând din experiența acestuia și producând moduri proprii de interpretare a situațiilor, care sunt percepute ca fiind amenințătoare sau periculoase, conducând la instalarea anxietății (Spielberger, 1966).

Persoanele care prezintă anxietatea ca trăsătură la niveluri ridicate sunt mai susceotibile în fața stresului, comparative cu persoanele care au niveluri scăzute de anxietate. Persoanele anxioase evaluează și interpretează diferit anumite situații, dezvoltând și o serie de strategii comportamentale de evitare a situațiilor anxiogene.

J.A. Gray (1988, p. 247) afirmă că anxietatea, ca trăsătură, reflectă diferențele individuale în funcționarea Sistemului de Inhibiție Comportamentală (BIS) ce mediază anxietatea. Cu cât acest sistem este mai reactiv la stimulii aversivi din ambianță, cu atât nivelul anxietății este mai ridicat.

Există autori care consider că nivelul cognitiv are un rol determinat în apariția anxietății. Zlate (1999) considera că modul de orientare al gândirii unei personae, în sens pozitiv sau negative, are un impact important asupra personalității, astfel încât persoanele care prezintă un mod negative de gândire sunt anxioase, pesimiste, nefericite și au toleranță scăzută la frustrare, neputându-și dezvolta maximal capacitățile datorită faptului că se concentrează pe eșec și au sentimente de inferioritate.

O serie de autori se concentrează pe rolul eredității în producerea anxietății și în modelarea conduitelor, luând în considerare în același timp faptul că trăsăturile comportamentale reprezintă rezultatul sistemului de personalitate.

Anxietatea reprezintă un fenomen complex, în producerea ei fiind implicați o multitudine de factori biologici, psihologici și sociali aflați în interacțiune.

În teoria atașamentului, anxietatea este explicate prin existența unei tulburări timpurii a relației cu mama, în cadrul căreia nu se realizează atașamanetul necesar între copil și mamă, neexistând securizarea corespunzătoare. Aceste aspect conduc la probleme pe parcursul socializării copilului, precum și la apariția anxietății în cadrul familiei. Predictori importanți ai nesiguranței atașamentului sunt anxietatea de separație și hiperprotecția maternă.

Evenimentele de viață negative reprezintă un alt factor determinant important al anxietății, mai ales cele care presupun dezvoltarea de conflicte și preluarea unor riscuri.

Cercetările din ultima perioadă au arătat că problemele de dezvoltare din punct de vedere socio-emoțional sunt corelate cu antecedentele de abuz emotional, producând: simptome anxioase; simptome depresive; sensibilitate interpersonal; scăderea stimei de sine; simptome disociative și manifestări de tip borderline (Ferguson & Dacey, 1997).

I. Mitrofan (1999) arăta că evaluarea cazurilor în vederea unui demers terapeutic se face ținând cont de o serie de factori: instalarea precoce a anxietății; situația declanșatoare a anxietății; mecanismele de apărare care au fost puse în mișcare pentru a gestiona situația.

Există, de asemenea, o serie de factori psihologici implicați în declanșarea și menținerea anxietății, cum sunt factorii cognitive și procesul de învățare. S-a demonstrat că frica poate fi condiționată, învățată. Se observă că frica de tip irrational, de intensitate foarte ridicată și persistentă poate apărea în urma experimentării unei situații traumatizante. Au fost identificate trei tipuri de alarme, respectiv: alarma reală se referă la reacțiile avute de o persoană în fața unei situații amenințătoare; alarma falsă se referă la reacțiile avute de o persoană în lipsa perciolului; alarma învățată se referă la alarme reale și false care au fost asociate în urma experienței.

Factorii cognitivi au rolul de mediator între experiență și reacție. Dintre aceștia, percepția, memoria și atenția determină maniera de a reacționa la ceea ce se întâmplă în mediu, având un rol principal în originea și menținerea diverselor tulburări.

În ceea ce privește rolul factorilor genetici în transmiterea anxietății, cele mai relevante au fost cercetările realizate asupra gemenilor monozigoți. Kenneth Kendler și colab. (1992) în urma unui studiu efectuat asupra unor subiecți neasistați psihiatric, au arătat că există un număr scăzut de cazuri în care tulburările anxioase sunt consecința eredității, în cazul anxietății generalizate, factorului ereditar având o pondere de sub 30%. Fobiile par a fi cele mai condiționate din punct de vedere genetic, în special agorafobia.

Acest studiu a arătat că factorii de mediu au un impact foarte mare în producerea tulburărilor anxioase, mediul constituindu-se ca factor determinant mai ales în cazul fobiilor.

O altă cercetare asupra gemenilor și părinșilor lor a evidențiat faptul că un copil cu ambii părinți anxioși are șanse crescute de a dezvolta anxietatea. De asemenea, gemenii care s-au dezvoltat în cadrul aceluiași mediu familial au niveluri asemănătoare de anxietate, dar la gemenii adolescenți apar diferențe importante, ceea ce arată că factorii de mediu au o importanță superioară celor genetici.

În fapt, nimeni nu se naște anxios, dar fiecare prezintă reactivități diferite ale structurilor nervoase și un anumit substrat neurotransmițător, respectiv cu configurații chimice diferite privind reglarea substratului nervos.

Factorii biochimici au un rol important în crearea mecanismelor anxietății, nerezultând din funcționarea necorespunzătoare a unui singur sistem neurotransmițător, ci a mai multor sisteme, respective funcționarea prea puternică a sistemului noradrenergic, sistemul serotoninergic și sistemul gabaergic (GABA).

Simptomele manifestate pot fi:

simptome subiective, cum sunt frica, teama de anumite animale sau obiecte, teama de eșec, de a vorbi în public, de moarte, de a înnebuni etc.;

simptome manifestate în plan comportamental, cum sunt agitația motorie, hipervigilența, refuzul de a ieși din casă, de a urca în anumite mijloace de transport etc.;

simptome cognitive (atenția dispersată, memorie de lucru deficitară, scăderea performanțelor școlare);

simptome fiziologice (tahicardie, modificări ale reacțiilor electrodermale, hipertensiune arterială, transpirație);

simptome hipocondriace (cefalee, dureri abdominale, vertijuri, grija exagerată pentru sănătate, alergii).

Oltmanns & Emery (1998) s-au concentrat pe diferențele în funcție de gen privind manifestările anxietății. Astfel, influențele culturale legate de socializare, induc perceperea anumitor situații ca fiind mai periculoase pentru sexul feminine. De asemenea, au constatat că bărbații și femeile reacționează diferit în fața unor evenimente stresante, datorită existenței unei funcționări diferite din punct de vedere hormonal și al neurotransmițătorilor.

Cercetările au arătat că diferențele în funcție de gen sunt mai semnificative pentru fobiile specifice și cele sociale, existând un raport de 3:1 femei-bărbați în cee ace privește prevalența fobiilor specifice. De asemenea, autorii au descoperit că riscul dezvoltării de atacuri de panică este de două ori mai crescut în cazul femeilor în comparație cu bărbații.

Studiile americane au descoperit că în cazul copiilor anxietatea persistentă și intensă și anxietatea de separație se manifestă diferit în pubertate în funcție de gen, fetele fiind mai predispose la dispoziții de tip anxios, pe când băieții manifestă mai frecvent hipertimie.

Cercetările cu privire la anxietate s-au orientat spre identificarea impactului avut de diferențele interindividuale și pe rolul pe care îl joacă personalitatea în dezvoltarea anxietății.

Modelele explicative ale anxietății au căutat să evidențieze anumite aspect legate de complexitatea acestui fenimen. Au fost realizate experimente pe animale asupra sistemului limbic folosindu-se tehnici precum stimularea, producerea de leziuni, administrarea de substanțe cu scopul identificării substratului cerebral functional al emoțiilor și anxietății, în particular, la oameni.

Munca de cercetare depusă de Eysenck, Cattel, Spielberger, Gray, Zuckerman, Tellegen, Cloninger, Snaith, Kagan și Goleman a favorizat progresul psihiatriei și al psihologiei în ceea ce privește dezvoltarea unei baze știițifice cu privire la natura anxietății și a mecanismelor ei.

Cercetările realizate privind modificările biochimice care au loc în organism în momentul în care persoana experimentează trăiri afective negative au determinat concentrarea cercetătorilor pe rolul mecanismelor biologice asupra comportamentelor umane (Zuckerman, 1995).

Williams și colab. (1997, apud Cîrneci, 1999) a observant că persoanele anxioase procesează cu predilecție stimuli cu încărcătură emoțională negativă, având conotații amenințătoare, numind acest aspect din cadrul anxietății ”tendință atențională”. Tendințele atenționale se derulează automat și interferează cu activitățile în care este implicate persoana, se manifestă în cadrul activităților suprasolicitante pentru aceasta, când se produce competiția semnalelor senzoriale în cee ace privește accesul la circuitele mediate conștient. Drept consecință, s-a evidențiat necesitatea unor studii pluridisciplinare, implicând aspect de psihologie comparată și de psihologia dezvoltării.

Freud a încercat să elaboreze un model explicativ al anxietății, referitor la sursa nevrozelor și a sexualității infantile, considerând că originea anxietății este reprezentată de tensiunea sexuală acumulată peste un punct critic, care nu a fost descărcată.

Freud considera anxietatea ca reprezentând o teamă inconștientă a individului față de propriile emoții, manifestându-se ca simptom în condițiile în care nu funcționează mecanismele de apărare. La copii, anxietatea reprezintă rezultatul neajutorării psihice, corepunzătoare unei stări biologice de neajutorare.

În lucrarea sa “Inhibiție, simptom și angoasă” (1926), Freud formulează o nouă teorie asupra anxietății, considerând că aceasta are rol anticipativ în ceea ce privește situațiile periculoase, stimulând mecanismele de apărare, având un rol de semnal și funcționând în calitate de cogniție și afect, constituind produsul conflictelor intrapsihice sau al unui pericol real.

Psihanaliza a contribuit la studiul anxietății printr-o serie de studii referitoare la rolul jucat de experiențele timpurii asupra stării de sănătate și evoluția persoanei. Aceste preocupări continuă la ora actuală, alături de cercetările legate de substratul biologic și biochimic al anxietății.

În opinia lui Mielu Zlate (2001), în cadrul psihologiei evoluționiste se caută determinarea originilor comune ale comportamentului nostru ancestral și al felului în care aceste origini se manifestă la ora actuală. Panksepp (apud Roth, M., 1990) a arătat că anxietatea umană este produsul unor structuri arhaice comune omului și animalelor, care au evoluat de-a lungul timpului.

În opinia lui Panksepp (Handbook of Anxiety, 1990, vol.3, cap.1) toate emoțiile umane de bază au fost reproduse prin stimularea electrică sau leziunile unor arii corticale specifice la animalele superioare, demonstrând producerea anxietății sau fricii prin stimularea electrică a unor zone corticale circumscrise lobului temporal, hipotalamusului, amigadalei și hipocampusului.

Jeffrey A. Gray (1998) afirmă că vechimea anxietății și a bazelor sale neurale se regăsesc departe în filogeneză, ținând cont de complexitatea acestora. Autorul se bazează și pe studiile referitoare la contribuția filogenetică în specializarea neuroreceptorilor, aspecte care au rezultat în urma selecției naturale, cu rol adaptativ. Circuitele neuronale aflate în raport cu teama și anxietatea au rol de protecție contra rănirilor fizice, iar cele aflate în rapot cu furia și agresiunea au rolul de a domina opoziția și frustrarea (Roth, M., 1990). Această opoziție poate fi întîlnită și la Seligman (1971), la Leahy & Holland (2000). În efortul lor de a explica frica socială, acești autori arată că toate speciile au o predispoziție genetică pentru învățarea fricii în fața stimulilor care pun în pericol supraviețuirea apăruți în timpul evoluției.

Studiile actuale din domeniul psihologiei cognitive se concentrează pe raportul dintre afectivitate și memorie și pe impactul emoțiilor asupra eficienței procesării informației. Emoțiile sunt considerate, de către unii autori, antecedente ale procesării informației, considerând în special importanța contextului unde se realizează prelucrarea informației.

O serie de autori privesc emoțiile ca fiind produsul evaluării cognitive, având în vedere faptul că un stimul poate declanșa reacții emoționale diferite, dependent de modul de interpretare și codare a acestuia de către individ.

Mircea Miclea (1994, p.305) consideră că sistemele mnezice diferă cognitiv în funcție de maniera de structurare a informației și modul de procesare a acesteia. Similar lui Bower (1981), Miclea arată că informațiile stocate în memoria episodică sunt corelate cu reacții emoționale, structurându-se în jurul unui nod emoțional.

Bower (1981) a creat teoria rețelelor asociative, conform căreia fiecare stare emoțională dispunde de un nod caracteristic, situat în memorie și care adună alte elemente ale acesteia ăn funcție de o serie de indici asociativi. Astfel, emoția este legată de propoziții care prezintă evenimentul care a declanșat emoția în viața persoanei. În situația în care activarea nodurilor ajunge la un prag, are loc o propagare și activarea nodurilor care produc un comportament corespunzător.

Teoriile clasice considerau că nivelele înalte de activare neuropsihică generală produc perturbări și dezorganizare, afectând procesarea informației. Teoria cognitivistă se concentrează pe efectele congruenței dintre trăirea emoțională a persoanei și calitățile afective ale informației.

Behaviorismul a încercat să studieze anxietatea experimental. Primele experiențe îi aparțin lui John Watson (1970), care a arătat că, prin conectarea unor stimuli neutri la situații generatoare de comportament specific anxietății, se formează fobiile. Similar ipotezei freudiene, Watson susține că ansamblul situațiilor generatoare de fobii la adulți sunt rezultatul condiționării, din primele faze de dezvoltare psihică. Observând teama de zgomote puternice, la un copil de 11 luni, autorul a introdus asocierea zgomotului cu prezența unui șobolan, copilul dezvoltând frică față de acest animal și, prin extrapolare, o fobie față de toate animalele cu blană (apud Zlotowicz, M., 1970).

Explicarea evoluției anxietății prin mecanismul condiționării este preluată de O.H. Mowrer. Autorul arată că stimulul asociat experimental celui ce declanșează durerea servește ca un semnal al pericolului și provoacă reacții de anxietate. Astfel, Mowrer introduce ca factor de întărire în învățare, abordarea experimentală continuată de W. Erikson și R.S. Lazarus. Conform teoriei lui Mowrer (1960), anxietatea și comportamentul de evitare se întăresc unul pe celălalt (Zlotowicz, M., 1970). Explicația dată de autor fobiei a constat în faptul că frica se fixează prin condiționare, indivizii încercând să se elibereze de aceasta prin evitarea situației sau scăparea din situația generatoare de anxietate pentru a avea din nou confort psihic.

Principala critică adusă teoriei condiționării a fost unidimensionalitatea sa, neluând în seamă toate aspectele relației dintre individ și mediu și nici trăsăturile individuale în cadrul reacției la situații cu încărcătură anxiogenă, faptul că nu toate persoanele interpretează la fel stimulii din mediu. O serie de cercetărori au arătat că simptomele fobice se dezvoltă și în lipsa întăririi, frecvent nefiind posibil să se precizeze cu exactitate experiența traumatică inițială.

Eysenck este primul autor care pune în discuție natura factorială a anxietății și încearcă să situeze anxietatea în paradigma personalității. Astfel, el definește stările clinice de anxietate prin introversiune și un nivel ridicat de neuroticism. Instabilitatea emoțională, la rîndul său, rezultă din întrepătrunderea trăsăturilor de anxietate, depresie, subapreciere și timiditate.

Jeffrey A. Gray (1981, 1988) este preocupat de lucrările privind analiza anxietății scrise de H. J. Eysenck și dezvoltă un nou model al anxietății, ce are la bază un sistem neuronal unitat alcătuit dintr-o serie de componente corelate între ele.

Spre deosebire de abordarea cognitivistă axată pe analogia creier-computer, în studiul gîndirii umane, social-cognitiviștii aduc în prim plan rolul modelării sociale a cognițiilor centrate pe sine, lume și viitor. În concepția lor, scopurile, speranțele, anxietățile sunt factori ce motivează comportamentul uman. Proiectarea acțiunilor noastre viitoare își pune amprenta asupra comportamentului nostru.Astfel, un subiect anxios, dacă este susținut de terapeutul său prin sugestii pozitive, va depăși situațiile anxiogene.

Un studiu efectuat de Barlow (1986) arată că persoanele cu anxietate generalizată experimenteză stresul ca imprevizibil și incontrolabil, iar faza de elaborare a coping-ului este dominată de hipervigilență și anxietate. Lazarus și colab. (1984, 1991), prin cercetările lor, ajung la concluzia că oamenii, în confruntarea lor cu evenimentele existențiale, depun eforturi cognitive și comportamentale pentru a stăpîni solicitările care exced resursele personale. Ajustarea (coping-ul) reprezintă un repertoriu de comportamente învățate, iar în derularea proceselor de coping sunt implicate mecanismele defensive.

Persoanele anxioase au tendința de a evalua evenimentele relativ inofensive ca periculoase, deci sunt dominate de cogniții disfuncționale. Faptul că anxioșii nu pot anticipa comportamente eficiente în situații critice și conștientizează ineficacitatea personală, favorizează amplificarea cognițiilor catastrofice și a senzațiilor vegetative. Practic stilul personal de evaluare a evenimentelor de viață se întrepătrunde cu evaluarea situațională.

În viziunea social-cognitivă a personalității, autoeficacitatea (self -efficacy) reprezintă încrederea persoanei în capacitățile sale de a îndeplini cu succes o sarcină specifică, de a menține sub control evenimentele care îi afectează viața (A. Bandura, 1991).

Cercetările lui Albert Bandura (1982) privind terapia focalizată pe creșterea autoeficienței la subiecții cu conduite fobice sugerează că stările anxioase nu provin numai din evaluarea unei situații ca fiind amenințătoare, ci din conștientizarea ineficienței resurselor de coping.

Teoria tranzactională elaborată de Lazarus consideră stresul ca o subcategorie a emoției, iar studiul emoției privind rolul său în adaptarea umană îl consideră fundamental (Lazarus 1991, 1994). Autorul sugerează că utilitatea investigării trăirilor noastre (anxietatea, furia, tristețea, culpabilitatea) este mult mai mare în comparatie cu studiul stresului. Conform teoriei sale, stresul este o relație particulară între subiect și mediul ambient, iar efortul său de evaluare a situațiilor cu care se confruntă persoana dezvoltă acțiuni de căutare și monitorizare a informațiilor. Dacă informațiile culese conturează situația ca fiind amenințătoare pentru subiect, atunci acesta este invadat de anxietate. Atunci cînd nici o alternativă de răspuns nu rezolvă pozitiv relația subiect-mediu, semnificația amenințării cîștigă în intensitate, iar cotele de anxietate cresc considerabil.

David Barlow (1988) susține că anxietatea trebuie raportată la vulnerabilitatea la stres a persoanei. Anumite persoane prezintă o vulnerabilitate biologică crescută la stres datorită aportului eredității. O serie de studii efectuate în scopul identificării rolului factorilor genetici și de mediu în etiologia tulburărilor anxioase au dus la identificarea unui grup de gene ce provoacă o vulnerabilitate pentru aceste tulburări (Kenneth Kendler sic lab., 1992). Studiile efectuate de Thapar și McGuffin (1995) pe gemeni monozigoți au arătat că atunci cînd ambii parinți transmit anxietatea, scorul evaluat al anxietății copilului este ridicat.

Dincolo de vulnerabiliatea biologică, anumite persoane prezintă de asemenea o vulnerabilitate psihologică la stres. Acești indivizi percep ca stresante evenimentele neprevăzute, deoarece ei nu dețin un control asupra acestor evenimente, nu le pot stopa și nici întelege.

Atît Barlow (1988), cît și Wilson și colab. (1996) susțin concepția potrivit căreia la baza tulburărilor de anxietate se afla nu numai vulnerabilitatea biologică la stres a persoanei, ci și vulnerabilitatea psihologică. Se presupune că femeile sunt mult mai predispuse la anxietate decît bărbații, fapt constatat pe baza studiilor la om și la celelalte primate (Gray, 1987). Se pare că femeile sunt biologic predispuse la frică, iar aceasta predispoziție interactionează cu influențele sociale și culturale, dar și cu statusul socio-economic scăzut.

Modelul anxietății dezvoltat de Barlow explică de ce o mulțime de persoane au răspunsuri izolate de frică sau atacuri de panică, fără a dezvolta niciodată tulburarea de panică.

Conform existențialismului filozofic european, anxietatea este are un rol pozitiv, prin intermediul său persoana devenind conțtientă de fragilitatea existenței, devenind astfel mult mai responsabilă pentru sensul vieții sale. Kierkegaard considera anxietatea ca fiind o teamă existențială de lungă durată orientate spre viitor, neavând un motiv propriu-zis. Anxietatea este expresia desăvîrșirii naturii omenești, iar cu cît crește anxietatea cu atît crește sensibilitatea senzorială. În concepția lui Kierkegaard, cunoașterea senzorială rămâne un mister, constituind o sursă de anxietate, datorită faptului că ființa umană nu poate desfășura o existență vegetativă.

Kierkegaard considera că anxietatea este apanajul persoanelor genial, fiind mai puțin frecventă în cazul oamenilor de rând.

Biografii lui Kiekegaard arată că preocuparea filozofului danez de a explica anxietatea nu trebuie privită ca un simplu exercițiu intelectual, ci ca analiza unei stări concrete de care acesta suferea.

Martin Heidegger considera că persoanele devin anxioase datorită constatării absenței unui suport absolut al principiilor, ideilor și propriei existențe, care nu are nicio bază solidă.

Psihoterapia și psihologia umanist-existențialistă se axează pe transformarea universului în care se desfășoară existența persoanei în sensul autenticității și sănătății, prin concentrarea pe persoană, și nu pe problemele acesteia, având ca obiectiv dezvoltarea unei atitudini reflexive, orientate spre analiza propriului Sine, astfel încât individual să se poată implica în noi proiecte existențiale, care să umple vidul interior și să îndepărteze stările de anxietate și neliniște (Mitrofan, I., 1999).

1.5. Anxietatea socială

Tabloul simptomatologic, după Iang (1968) cuprinde:

1. Simptome de natură fiziologică:

palpitații, tremurături, transpirații, creșterea ritmului respirației, încordare sau slăbiciune a mușchilor, crampe, greață, impresie de sufocare.

2. Simptome de natură comportamentală:

senzație de împietrire sau evitare activă, fugă.

3. Simptome de natură subiectivă:

acestea diferă în funcție de persoană, cuprinzând idei catastrofice de moarte, precum și trăiri emoționale de frică, furie sau jenă

Persoanele cu fobie socială au reacții fiziologice, subiective și comportamentale, care, la rândul lor, mențin simptomele și determină apariția altora noi. Acest lucru se datorează faptului că amplifică starea emoțională negativă, simptomele noi care pot fi autocreate fiind: simțirea inevitabilității unei amenințări, anxietatea anticipatorie și stările de frustrare.

Declanșator situațional

Tehnicardie Reacții de fugă “O să cad”

Tremurat Strigăt de ajutor “E îngrozitor”

Transpirații Reacția “stană de piatră” teamă, jenă

Tahicardie Retragere și evitarea “Nu pot face față”

Oboseală unor activități agreabile Scăderea încrederii

Îngrjorare, Frustrare

Fig.2. Efectele declanșatorilor situaționali asupra stării emoționale

Anxietatea socială poate îmbrăca mai multe forme:

1. Formele izolate includ:

– criza anxioasă paroxistică, care debutează fie brusc, fie ca urmare a existenței unui fond anxios;

– anxietatea cronică, aceasta fiind permanentp și trăită în plan psihic sub forma unei tensiuni interioare, cu tendință la somatizare.

2. Formele asociate includ:

– nevroza obsesivo-fobică în cadrul tulburării histrionice;

– psihoza, mai ales în faza delirantă a schizofreniei și în cadrul melancoliei;

– anxietatea somatică acompaniază majoritatea maladiilor.

Principalele manifestări clinice ale anxietății sociale sunt reprezentate de:

a. Atacurile de panică, care se caracterizează printr-o apariție bruscă, care nu este condiționată situațional, constând în experimentarea unei trăiri intense de aprehensiune a unei amenințări iminente, acompaniată de diverse manifestări psihosomatice puternice, cum sunt senzația de pierdere a cunoștinței, tremor, senzație de irealitate.

Ca urmare a bruscheții apariției acestor manifestări, persoana crede că suferă de o maladie fizică sau mentală foarte gravă, având o puternică senzație de pierdere a controlului, similar unei stări psihotice.

În lipsa atacurilor de panică, persoana se simte bine, deși în numeroase cazuri apare anxietatea anticipatorie, referitoare la posibilitatea apariției în viitor a unui nou atac de panică.

b. Evaluarea anxioasă nerealistă a unor evenimente de viață este o altă formă de manifestare a anxietății sociale, în cadrul acesteia putând fi prezente și simptome fiziologice ca tensiunea musculară, tremorul, agitația, oboseala, dificultăți respiratorii, tahicardie, transpirații, senzație de gură uscată, iritabilitate, insomnie etc.

Există pacienți care prezintă anxietate în cele trei planuri – somatic, subiectiv și comportamental.

Vârsta de debut pentru atacurile de panică se situează, în general, între 20 și 30 ani, debutul fiind de obicei brusc (Rapel, 1985). Anxietatea generalizată debutează în general mai insidios, deși s-au consemnat cazuri cu debut brusc.

Modelele cognitive care acompaniză aceste probleme emoționale sunt următoarele:

a. Apariția automată a unor gânduri negative în momentul experimentării trăirii anxioase;

b. Atitudinile și credințele disfuncționale pe care persoane le are față de sine și de mediul social, manifestate prin interpretarea negativă a diferitelor situații. Persoana are o stimă de sine scăzută iar mediul este văzut ca ostil.

Aceste tulburări sunt menținute prin intermediul mai multor procese (Clark. 1986, 1988):

1.Tendința continuă de interpretare catastrofizantă a diverselor simptome și semnale ale propriului corp.

Fig. 3. Efectele interpretării senzațiilor corporale în anxietate

2. Hipervigilența – persoana își studiază excesiv propriile stări, observând aspecte care în mod obișnuit ar fi ignorate și pe care le interpretează ca simptome ale unei maladii severe.

3. Comportamentele de tip evitant, care au rol de întărire pentru interpretările negative date.

Aceste elemente acompaniază fobia socială, în special în cazurile de cronicizare sau de intensificare a acesteia.

Anxietatea socială constă într-o reacție emoțională de tip anxios privind anumite situații clar definite, în condițiile în care persoana se găsește în societate și are impresia că este evaluată. Anxietatea socială se poate acompania de atacuri de panică, în stare acută, sau se poate croniciza, trecând în stadiul de anxietate generalizată. Apare și anxietatea anticipatorie care implică existența unor modele cognitive disfuncționale care activează menținerea simptomelor, așa cum a fost descris anterior.

Capitolul 2

Obiectivele, ipotezele și metodologia cercetării

2.1. Obiectivele cercetării

Anxietatea socială, ca dimensiune a conduitei emoționale, ca particularitate a subiectului uman poate fi abordată prin următoarele obiective:

Evidențierea diferenței de gen în ceea ce privește anxietatea socială. Se presupune că există o diferență în ceea ce privește anxietatea socială și felul în care aceasta este percepută de subiecții de gen feminin și de subiecții de gen masculin.

Surprinderea unei schimbări atunci când persoanele sunt puse în situația de a face față unor interacțiuni sociale. Atunci când ar exista posibilitatea ca în viitor subiecții să fie evaluații în privința interacțiunilor sociale, se presupune că anxietatea socială a acestora va crește.

Identificarea unei legături între genul subiecților și tipul de manipulare experimentală.

Identificarea unor instrumente valide prin care să se evalueze anxietatea socială.

Adminstrarea instrumentului pe patru loturi de subiecți: cele două nivele ale manipulării având fiecare un număr aproximativ egal de subiecți de gen feminin și subiecți de gen masculin.

2.2. Scopul cercetării

Cercetarea de față prezintă atât un studiu corelațional, cât și un studiu experimental. Studiul corelațional constă în evidențierea diferenței de gen în ceea ce privește anxietatea socială. Studiul experimental vizează o manipulare experimentală a anxietății sociale a subiecților.

Scopul acestei cercetări este de a arăta cum se prezintă anxietatea socială în rândul subiecților de gen feminin, în comparație cu cei de gen masculin. De asemenea această cercetare mai arată felul în care o manipulare experimentală a anxietății sociale duce la o creștere a acesteia.

Așa cum am văzut în partea teoretică a acestei lucrări există mai mulți factori care duc la creșterea anxietății persoanei. Printre acești factori se numără și lipsa atașamentului față de părinți, deoarece aceasta duce la o retragere a copilului din viața socială, din activitățile specifice vârstei, care mai târziu la vârsta adolescenței sau la vârsta adultă va avea consecințe mult mai grave, presoanea nemaifiind capabilă să aibă relații sănătoase cu cei din jur. De asemenea neglijarea copilului duce la instalarea anxietății sociale, precum și acceptarea părinților a timidității excesive a copilului.Toate acestea pot duce în timp la dezvoltarea unei anxietăți sociale.

2.3. Ipotezele cercetării

Cercetarea noastră privind influența genului asupra anxietății sociale și manipularea experimentală a anxietății sociale a pornit de la următoarele ipoteze, care au fost clasificate în următoarele categorii: ipoteze generale și ipoteze specifice (de lucru).

Ipoteza generală nr.1

Genul subiecților influențează anxietatea socială.

În raport cu această ipoteză am anticipat că:

a. Subiecții de gen feminin vor avea o anxietate socială semnificativ mai mare decât subiecții de gen masculin.

b. Subiecții de gen feminin vor obține scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

c. Subiecții de gen masculin vor obține scoruri semnificativ mai mici la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

Ipoteza generală nr.2

Manipularea experimentală influențează anxietatea socială.

Această ipoteză generală a determinat emiterea a 3 ipoteze specifice:

a. Subiecții care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate semnificativ mai mare decât cei care nu au fost.

b. Subiecții care au fost sub tratamentul experimental vor obține scoruri semnificativ mai mari la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

c. Subiecții care nu au fost sub tratamentul experimental vor obține scoruri semnificativ mai mici la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

Pe baza acestor două ipoteze generale am stabilit 2 ipoteze specifice:

a. Subiecții de gen feminin care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate socială semnificativ mai mare decât subiecții de gen feminin care nu au fost.

b. Subiecții de gen masculin care au fost sub tratamentul experimental vor avea o anxietate mult mai mare decît subiecții de gen masculin care nu au fost sub acest tratament.

Ipoteza generală nr.3

Există diferențe semnificative între cele două dimensiuni ale instrumentului care masoară anxietatea socială.

De la ipoteza aceasta au fost formulate următoarele ipoteze specifice:

a. Subiecții vor obține scoruri semnificativ mai mari la dimensiunea evitare la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale.

b. Există diferențe semnificative între subiecții de gen feminin și cei de gen masculin la ambele dimensiuni ale instrumentului.

c. Există diferențe semnificative între subiecții din grupul experimental și cei din grupul de control la ambele dimensiuni ale instrumentului.

Ipoteza generală nr.4

Cu cât nivelul global de anxietate și stres este mai ridicat, cu atât nivelul de anxietate socială crește.

Ipotezele specifice au fost:

a. Cu cât nivelul anxietății globale este mai ridicat, cu atât anxietatea socială a subiectului este mai mare.

b. Există diferențe semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește nivelul anxietății globale la subiecții de sex feminin, comparativ cu subiecții de sex masculin..

2.4. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor

Pentru colectarea datelor referitoare la anxietatea socială s-a aplicat un singur chestionar- Scala de Anxietate Socială Liebowitz (LSAS)

Scala de Anxietate Socială Liebowitz (LSAS) este un chestionar dezvoltat de către Michael R. Liebowitz, psiholog și cercetător. Chestionarul cuprinde 24 de situații, fiecare item fiind evaluat pe două dimensiuni, una pe dimensiunea „frică” și cealaltă pe dimensiunea „evitare”. Fiecare situație este evaluată pe o scală în 4 puncte, unde la dimensiunea „frică”, 0 înseamnă deloc, 1- puțin, 2- mediu, 3- foarte mult; la dimensiunea „evitare”, 0 înseamnă niciodată, 1- câteodată, 2- deseori, 3- întotdeauna.

Există mai multe studii în care este folosit acest chestionar. Unul dintre studii urmărește să stabilească fidelitatea acestui chestionar. Au fost evaluați 382 de de pacienți provenind din alte studii care vizau tratamentul fobiei sociale. În urma administrării chestionarului împreună cu alte instrumente s-a demonstrat că acest chestionar are o consistență internă foarte bună. Fidelitatea la dimensiunea frică a fost de 0,92, iar la dimensiunea evitare s- găsit un coeficient de fidelitate tot de 0,92.

Există mai multe versiuni ale scalei, una de autoevaluare a subiectului (LASA-Self-Reported), o versiune pentru clinician (LASA-Clinician-Administered) și o alta pentru copii și adolescenți (LSAS-Children and Adolesncents). Există puține diferențe între cele două versiuni pentru adulți. Ambele versiuni au o foarte bună consistență internă (coeficient Cronbach peste 0,90) și corelația dintre cele două versiuni ale scalei este foarte bună; la fel, studiile arată o validitate convergentă și discriminativă puternică (Balon,2005). Scala furnizează 6 scoruri: unul pentru frica de interacțiune socială, altul pentru frica de acțiune în context social, un scor pentru evitarea interacțiunii sociale, un scor pentru evitarea acțiunii, un scor subtotal pentru acțiune și un scor subtotal pentru evitare. Foarte interesant este că la o analiză factorială scala Liebowitz nu răspunde la soluția cu doi factori, frica de acțiune și interacțiune, așa cum ne-am fi așteptat (Safren și colab. 1999), ci evidențiază existența a patru factori: frica de interacțiune socială, frica de a vorbi în public, frica de a fi observați în public și frica de a manca și bea în public care ar putea reprezenta forme distincte de anxietate socială.

În studiul nostru chestionarul a fost tradus, și s-a modificat scala de masură, fiind folosită una în 5 puncte, unde pentru dimensiunea „frică” 1 înseamnă deloc. 2- puțin, 3- mediu, 4- destul de mult, 5- foarte mult; la dimensiunea „evitare” 1 înseamnă niciodată, 2- câteodată, 3- mediu, 4- deseori, 5- întotdeauna. Subiectul trebuie să răspundă la o situație atât pentru dimensiunea „frică”, cât și pentru dimensiunea „evitare”.

La finalul chestionarului au fost adăugate întrebări ce vizau ce vizau aspecte personale și demografice.

Inventarul pentru anxietate – State Trait Anxiety Inventory (S.T.A.I.) (Chera, C., 2009)

Inventarul S.T.A.I. este format din două scale de autoevaluare, care urmăresc măsurarea celor două elemente ale anxietății: anxietatea ca stare (A – stare) și anxietatea ca trăsătură (A – trăsătură). În acest studiu, am utilizat Scala A – trăsatură sau S.T.A.I. – Forma X-2, compusă din 20 de itrmi conținând descrieri în funcție de care subiecții investigați evaluează starea lor generală.

Scorurile minime ale scalei sunt de 20 de puncte, iar scorurile maxime de 80 de puncte, atât pentru scala stare, cât și pentru cea trăsătură. Subiecții trebuie să se autoevalueze pe o scală în patru puncte, de la 1 la 4, acestea fiind: ”aproape niciodată”, ”câteodată”, ”adeseori” și ”aproape întotdeauna”, categorii valabile și pentru scala A – trăsătură.

Anumiți itemi sunt cotați crescător din punct de vedere al prezenței stării respective, de la 1 la 4, în timp ce alții sunt cotați descrescător, de la 4 la 1.

Scala A – stare conține 10 itemi cotați direct și 10 itemi cotați invers, respectiv 1, 2, 5, 8, 10, 11, 15, 16, 19 și 20. Scala A – trăsătură conține 7 itemi cotați invers, respectiv 1, 6, 7, 10, 13, 16 și 19, și cotare directă prentru ceilalți 13 itemi.

Scala A – stare este dependentă de mediul de administrare, motiv pentru care scorurile obșinute pot depinde de atmosfera creată din punct de vedere emoțional dacă se aplică mai întâi scala A – trăsătură. În ceea ce privește scala A – trăsătură, aceasta nu este influențată semnificativ de condițiile de aplicare (Jonson, 1968; Jonshon, Spielberger, 1968).

2.5. Lotul de subiecți, procedura de lucru și design-ul cercetării

La acest studiu au fost solicitați să participe persoane cu vârste cuprinse între 25-40 ani, din diverse domenii de activitate, din București. Participarea s-a facut pe bază de voluntariat. Subiecții au fost informați că participarea la această cercetare presupune completarea unui chestionar care cuprinde situații pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi. Ei au fost asigurați de confidențialitatea demersului și a rezultatelor obținute la acest chestionar.

Prima etapă a cercetării a presupus pretestarea chestionarului în vederea obținerii coeficientului de fidelitate. La pretestare au participat 23 de persoane din lotul de cercetare. Dintre aceșta, 12 au fost femei și 11 au fost bărbați. În urma colectării datelor s-a obținut la dimensiunea „frică”, un coeficient de fidelitate de 0.90, iar la dimensiunea „ evitare”, s-a obținut un coeficient de fidelitate de 0.81. Pe ambele dimensiuni s-a obținut un coeficient de fidelitate de 0.92. Deoarece s-a obținut o consistență foarte bună a chestionarului s-a trecut la etapa a doua a cercetării și anume testarea propriu-zisă.

În cadrul testării propriu-zise au participat un lot de 122 de subiecți. Dintre aceștia 63 au fost femei și 59 bărbați. Subiecții au vârste cuprinse între 25 și 40 ani. Etapa de testare a cuprins pe lângă variabila gen (masculin și feminin) și variabila manipulare experimentală (grup de control și grup cu manipulare experimentală). S-au echilibrat toate grupurile experimentale asfel că, pentru fiecare grup al variabilei manipulare experimentală au existat câte 61 de subiecți, grupul experimental având 33 de femei și 28 de bărbați, iar în grupul de control 30 au fost femei și 31 bărbați.

Grupul de control a primit același chestionar ca și în etapa pretestării, iar grupul care a fost manipulat a primit același chestionar numai că exista un consemn modificat, în care li se spunea că vor primi după completarea chestionarului, încă un chestionar care viza atitudinile lor în relațiile cu cei din jur. Totodată subiecților care aparțineau grupului care a fost manipulat li s-a spus și verbal că vor primi un al doilea chestionar în care se vor găsi itemi referitori la nivelul de stres resimțit.

După ce atât subiecții din grupul de control au completat chestionarul, cât și cei care au fost manipulați, s-a produs debriefing-ul, în care li s-a spus celor din grupul de control în ce constă cercetarea, iar celor din grupul manipulat li s-a spus că nu vor primi un al doilea chestionar, iar consemnul a fost dat pentru a li se induce o stare de anxietate socială mai mare, după care li s-a spus în ce constă cercetarea.

Culegerea datelor a fost realizată în luna martie, anul curent.

Design-ul cercetării a fost unul de tip 2*2 mixt.

Tabel 1.. Design-ul cercetării (N = 122)

V.I.1 = variabila independentă 1 (genul)

V.I.2 = variabila independentă 2 (manipularea experimentală)

Capitolul 3

Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Distribuția variabilei independente gen

Analizând indicii statistici de start observăm că distribuție este leptocurtică, deoarece k=-2,029, ceea indică o împrăștiere relativ mică a datelor spre extreme. În ceea ce privește simetria media este diferită de mediană (X= 1,51 și Me= 2) și pentru că media este mai mică decât mediana distribuția este înclinată spre stânga, adică spre valori mici, de unde rezultă o asimetrie de dreapta. Putem spune că distribuție este aproape normală deoarece diferența dintre medie și mediana nu este mare. La fel indicele skeweness este pozitiv (sk= 0.066) ceea ce indică o distribuție înclinată spre dreapta. Distribuția este unimodală, deoarece există o singură valoare mod (Mo= 2)

Fig. 4. Distribuția variabilei independente gen

Distribuția variabilei independente manipulare experimentală

Forma distribuției este platicurtică deoarece k= -2,034 ceea indică o împrăștiere relativ mică a datelor spre extreme. Simetria este una normală deoarece media este egală cu mediana (X= 1,5 și Me= 1,5).Distribuția este multimodală deoarece există mai multe valori mod.

Fig.5. Distribuția variabilei independente manipulare experimentală

Corelația variabilelor independente gen și manipulare experimentală

Corelația este pozitivă, deoarece r= 0,049, ceea ce înseamnă că rezultatele mici la variabila gen se asociază cu rezultate mici la variabila manipulare experimentală, rezultatele medii la variabila gen se asociază cu rezultate medii la variabila manipulare experimentală și rezultatele mari la variabila gen se asociază cu rezultate mari la variabila manipulare experimentală. Corelația aparține intervalului (0,30; 0,50), astfel încât este o corelație medie. Deoarece p>0.050 (p= 0,59), corelație este nesemnificativă, nu apare nicio legătură semnificativă între rezultatele de la variabila gen și rezultatele variabilei manipulare experimentală.

Fig. 6. Distribuția subiecților pe cele două loturi în funcție de gen

În urma analizei de varianță ANOVA UNIVARIATE s-a constat că genul nu influențează anxietatea socială deoarece raportul dintre varianțe este de 0,064 (F(1; 121)= 0,0464) și p>0,050 (p= 0,801). Nu apar diferențe între rezultatele subiecților de gen feminin și cei de gen masculin, deoarece p> 0,050 (p= 0,801).

Pentru a vedea dacă manipularea experimentală influențează anxietatea socială s-a folosit aceeasi analiză de varianță ANOVA UNIFACTORIAL în urma căreia s-a constatat că manipularea experimentală influențează anxietatea socială, deoarece p<0,050 (F(1; 121)= 371,51, p=0,001). Pentru a vedea care este diferența dintre grupul de control și grupul care a fost sub tratamentul experimental s-a analizat media diferenței dintre cele două medii, astfel că Xdif= 78,11. La un p< 0,050 (p= 0,001) se constată că apar diferențe semnificative între rezultatele grupul de control si rezultatele grupului care a fost sub tratament experimental, în sensul că cei din grupul de control au o medie a rezultatelor mai mică decât cei din grupul experimental (Xgr control=83,97 și Xgr manipulat= 162,08).

Datele obținute în vederea analizei efectului variabilei gen asupra variabilei manipulare experimentală au arătat că nu există un efect al variabilei gen asupra variabilei manipulare experimentală, deoarece p> 0,050 (F(1; 121)= 0,361, p= 0,549).

Pentru a explica efectul variabilei gen asupra variabilei manipulare experimentală, va trebui sa se compare subiecții de gen masculin și cei de gen feminin din ambele grupuri ale manipulării experimentale, respectiv subiecții din grupul de control și cei din grupul experimental ale variabilei gen. Pentru aceasta se va folosi TESTUL T pentru a compara două eșantioane independente.

Tabel 2. Anxietatea socială

În urma analizei s-a constatat că atât în cazul subiecților de gen feminin cât și în cazul subiecților de gen masculin există diferențe semnificative între rezultatele la anxietatea socială ale subiecților din grupul experimental și din grupul de control (t= -11,771, p< 0,001 și t= -16,018, p<0,001). Subiecții de gen feminin din condiția grup experimental au o medie semnificativ mai mare rezultatelor la anxietate socială decât cei din grupul de control. Subiecții de gen masculin din condiția grup experimental au o medie semnificativ mai mare a rezultatelor la anxietate socială decât cei din grupul de control.

În cazul subiecților din grupul de control și a celor din grupul experimental la variabila gen s-a găsit că atât în cazul subiecților din grupul de control, cât și în cazul celor din grupul experimental nu există diferențe semnificative între rezultatele la anxietate socială ale subiecților de gen feminin și ale subiecților de gen masculin (t= 0,293, p>0,771 și t= -0,530, p>0,598).

Fig. 7. Mediile celor două variabile independente la anxietate socială

Pentru a vedea dacă există diferențe semnificative între cele două dimensiuni ale instrumentului s-a folosit TESTUL T pentru eșantioane perechi. Corelația a fost pozitivă și semnificativă (r= 0,93, p<0,001) astfel că se păstrează ierarhia subiecților. Media la dimensiunea frică(Xfrică= 57,40) diferă semnificativ de media la dimensiunea evitare(Xevitare= 65,69), în sensul că subiecții au avut scoruri mai mari la dimensiunea evitare față de dimensiunea frică (t= -11,230, p<0,001).

Pentru a vedea diferențele dintre subiecți la dimensiunea „frică” s-a folosit ANOVA UNIVARIATE. S-a găsit că la variabila gen nu există diferențe semnificative între subiecții de gen masculin și cei de gen feminin(F(1; 121)= 0,154, p> 0,695). La variabila independentă manipulare experimentală au fost găsite diferențe semnificative între cele două nivele ale variabilei (F(1;121)= 331,44, p<0,001), în sensul că grupul în care subiecții au fost sub tratamentul experimental au obținut rezultate semnificativ mai mari decât cei din grupul de control la dimensiunea „frică” a chestionarului (Xdif= 38,23, Xgr control= 38,28 și Xgr manipulat=76, 52).

Între cele două variabile independente, și anume genul și manipularea experimentală nu există un efect de interacțiune deoarece F(1;121)=0,199 și p>0,657.

Fig.8. Mediile celor două variabile independente la dimensiunea „frică”

Tabel 3. Dimensiunea „frică”

După ce a fost efectuat Testul T pentru a compara două eșantioane independente, s-a găsit că există diferențe atât la subiecții de gen feminin cât și la cei de gen masculin între grupul experimental și cel de control la dimensiunea „frică” a chestionarului

(t= -11,44, p>0,001 și t= -14,59, p>0,001)

La variabila manipulare experimentală nu s-au găsit diferențe semnificative între subiecții de gen feminin si cei de gen masculin la dimensiunea „frică” a chestionarului.(t=0,768, p<0,445 și t=-0,032, p<0,975).

În privința dimensiunii „evitare” nu există diferențe semnificative între subiecții de genul feminin și cei de genul masculin(F(1;121)= 0,702, p<0,404). Între subiecții din grupul de control și cei din grupul experimental există diferențe semnificative (F(1;121)= 326,09, p>0,001), în sensul că cei din grupul de control au obținut rezultate mai mici în comparație cu cei din grupul experimental (Xdif= 39,87, Xgr control=45,69 și Xgr manipulat= 85,56).

Nu există un efect de interacțiune între cele două variabile, deoarece p<0,498.

Fig.9. Mediile celor două variabile independente la dimensiunea „ evitare”

Tabel 4. Dimensiunea „evitare”

În urma efectuării Testului T pentru eșantioane independente s-a găsit că există diferențe atât la subiecții de gen feminin cât și la cei de gen masculin între grupul experimental și cel de control la dimensiunea „evitare” a chestionarului.(t= -10,99, p>0,001 și t=-15,02, p>0,001).

La variabila manipulare experimentală nu s-au găsit diferențe semnificative între subiecții de gen feminin si cei de gen masculin la dimensiunea „evitare” a chestionarului.(t= 0,122, p>0,904 și t= -1,001, p>0,391).

În urma analizelor efectuate utilizând opțiunile aplicației SPSS 17.00 for Windows, ipotezele cercetării au fost confirmate doar în anumite aspecte. Nu s-a confirmat ipoteza conform căreia genul influențează anxietatea socială. Asfel că și toate celelalte ipoteze specifice au fost infirmate: nu există diferențe semnificative între sexul masculin și cel feminin.

Referitor la ipoteza care spune că manipularea experimentală influențează, aceasta se confirmă și totodată se confirmă și ipotezele specifice ce decurg din aceasta. Astfel că subiecții care au făcut parte din grupul experimental au avut o anxietate semnificativ mai mare decît cei care au făcut parte din grupul de control. La fel subiecții din grupul experimental au avut scoruri mai mari la anxietatea socială decât cei din grupul de control.

Se infirmă ipoteza care presupune diferențe între subiecții de gen masculin și feminin la manipularea experimentală, dar se confirmă ipoteza conform căreia există diferențe între subiecții de gen feminin la cele două grupuri ale manipulării experimentale, cât și în cazul subiecților aparținând genului masculin.

Se confirmă ipoteza conform căreia există diferențe semnificative între cele două dimensiuni ale chestionarului, și anume subiecții au obținut rezultate semnificativ mai mari la dimensiunea „evitare” decât la dimensiunea „frică”. În privința genului nu s-au găsit diferențe semnificative la niciuna dintre cee două dimensiuni, iar la variabila manipulare experimentală au fost găsite diferențe semnificative la ambele dimensiuni.

Pentru cel de-al doilea chestionar de anxietate, S.T.A.I.-X2, datale introduse în programul de calcul SPSS, au obținut următoarele rezultate:

Tabel 5. Mediile obținute de subiecți

95% Confidence Interval for Mean se referă la limita inferioară și la limita superioară pentru intervalul de încredere avut, calculul realizându-se în funcție de eroarea standard, care se evidențiază în ultima coloană a tabelului.

5% Trimmed Mean se referă la media care a fost calculată fără a lua în considerare 5% dintre valorile situate la extremele distribuției, aceasta având scopul de a preîntâmpina erorile produse de valorile extreme. Dacă valoarea acesteia se apropie de cea a mediei calculate în mod obișnuit, aceasta semnifică faptul că nu există valori extreme în distribuție.

Tabelul 6. Testul de normalitate

Tabelul Tests of Normality este alcătuit din valorile obținute la testele de normalitate. Acestea testează gradul de suprapunere dintre distribuția cumulativă a variabilei analizate și distibuția cumulativă a unei variabile a cărei distribuție urmează forma Gauss. Atât pentru testul Kolmogorov-Smirnov cât și pentru testul Shapiro-Wilk, p este superior lui 0,05, ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza de nornalitate a distribuției.

anxietate

Fig. 9, ASxietate Stem-and-Leaf Plot

Frequency Stem & Leaf

4.00 3 . 4444

15.00 3 . 556778889999999

11.00 4 . 00011133344

15.00 4 . 566666667788889

13.00 5 . 0000011222334

2.00 5 . 69

Stem width: 10

Each leaf: 1 case(s)

Fig. 10. Anxietate normal A-A Plot

Prin intermediul graficului Normal plot, se realizează comparația scorului brut, pe axa X cu scorul y anticipat pentru cazul unei distribuții de formă normală, pe axa Y. Calculul scorului z se realizează prin convertirea rangului percentil pentru fiecare scor în scoruri z, folosindu-se tabelul probabilităților de sub curba normală. Graficul evidențiază abaterea variabilei de la linia dreaptă, dobândind o formă uniformă.

Fig. 11. Distribuția variabilelor

Scopul realizării reprezentărilor grafice constă în realizarea unei comparații între variabile, observându-se din graficele obținute că avem de a face cu o distribuție normală.

Analizând din perspectivă psihologică, se observă că am obținut rezultate consistente cu datele din literatura de specialitate, așa cum am prezentat în partea teoretică. Așadar, se consideră că anxietatea generalizată este unul dintre cei mai importanți predictori pentru dezvoltarea unei anxietăți sociale importante, având efect asupra întregii vieți psihice a persoanei.

Fig. 12. Caracteristicile distribuției variabilelor

CORRELATIONS

/VARIABLES=m.unu m.doi m.trei anxietate

/PRINT=TWOTAIL NOSIG

/MISSING=PAIRWISE.

Caseta centrală extinsă ți liniile verticale de lungimi apropiate, dar inferioare înălțimii casetei ne indică faptul că distribuția este uniformă. Prin aproximare, mediana corespunde valorii 43, percentile 25 este valoarea (aproximată) 34, iar percentile 75, valoarea 59. Diferența dintre valorile corespunzătoare percentilelor 25 și 75 este 25 (59-34). În acest mod se pot stabili limitele prelungirilor superioare și inferioare ale casetei, după cum urmează: 59+ 25* 1,5=97 pentru prelungirea superioară și, respectiv, 34-25*1,5= 72 (cu aproximare) pentru cea de jos, unde 1,5 reprezintă valoarea maximă a lungimii “mustăților” care pornesc de la limitele superioară și inferioară ale casetei.

Pentru lotul experimental:

Tabel 7. Corelația LSAS și STA-X la lotul experimental

Pentru lotul martor:

Tabel 8. Corelația LSAS și STA-X la lotul martor

Coeficientul de corelație constă într-o apreciere acelui real la nivelul populației.

Din tabelul de mai sus, se poate observa că nivelul anxietății generalizate corelează cu cel al anxietății sociale, datele arătând existența unei relații între variabilele independentă și dependentă, având în vedere faptul că valorile obținute sunt pozitive. Din această constatare decurge că variabilele se regăsesc într-o relație de direct proporționalitate, respectiv creșterea valorilor unei variabile presupune și creșterea valorilor celorlalte.

T-Test

Tabel 9, Diferența mediilor pentru testul de anxietate

Acest tabel prezintă statistica descriptivă a variabilei testate: numărul subiecților (63 de sex feminin și 59 de se masculin), media (49,47 la subiecții de sex feminin și 38.80 la cei de sex masculin), abaterea standard (3,432 respectiv 3.078) și eroarea standard a mediei (0,625 și 0,562).

Tabel 10. Comparația mediilor pentru anxietate

Faptul că variațiile sunt egale, fapt constatat prin testul Levene, unde s-a obținut o probabilitate superioară valorii de 0,05, implică notarea rezultatului testului t pe prima linie a graficului. Valoarea p=0,478 presupune acceptarea egalității între variații și rezultatele testului t pe prima linie – t=12,694 și df=58.

Coloana „Std. Error Difference” conține valorarea erorii standard a diferenței dintre medii, reprezentând nivelul de exactitate cu care se apreciază diferența propriu-zisă între medii prin ”Mean Difference”. Ultima coloană cuprinde limitele inferioare și superioare pentru intervalul unde se găsește media reală pentru diferența dintre medii pe subiecții investigați.

Valoarea obținută la testul t a fost t=12,69, cu 58 grade de libertate, iar probabilitatea este inferioară valorii de 0,0005.

În urma datelor prelevate cu ajutorul programului SPSS am putut calcula indicele de mărime a efectului, omega-pătrat, pentru a putea exprima mărimea efectului în termenii gradului de asociere dintre variabila dependentă și cea independentă. S-a obținut astfel rezultatul de 0.72, scor care va fi interpretat prin analogie cu recomandarea lui Cohen conform căreia există o asociere puternică între genul persoanei și starea de stres, deoarece rezultatul este mai mare de 0.14.

Ɯ²= t²-1/t² + n1+ n2-1

=12.69²-1/ 12.69²+ 30+30-1

=0.72

În urma analizei rezultatelor obținute, putem spune că ipoteza care presupune existența unor diferențe semnificative din punct de vedere statistic între loturile de subiecți, dependent de variabila gen, pentru anxietatea globală, este validă. S-a folosit un interval de încredere de 95% în ceea ce privește diferența dintre medii, limita inferioară fiind 8.98, iar cea superioară fiind 12.34, ceea ce presupune existența unei precizii ridicate pentru aprecierea diferenței dintre medii, ceea ce ănseamnă că există șanse de 95% pentru ca diferența reală existentă între valoarea estimată pe eșantion și cea de referință, respectiv media populației, să se situeze în intervalul 8,98-12,34, interval care este relativ restrâns, ceea ce denotă o estimare destul de precisă.

Ca urmare a rezultatelor obținute prin intermediul testelor de corelație și a graficelor prezentate, sam demonstrat că ipoteza cercetării care stipulează că pe măsură ce nivelul de anxietate este mai crescut, cu atât sunt determinate manifestări mai frecvente ale anxietății sociale, a fost confirmată. Cu acest scop au fost folosite cele două teste aplicate pentru a se evidenția corelația dintre variabilele avute în vedere, anxietatea generalizată și anxietatea socială.

Constatăm că cele două ipoteze ale cercetării au fost verificate statistic, ceea ce înseamnă confirmarea lor.

Demersul avut în vedere în cadrul acestei cercetări a constat în verificarea ipotezelor de cercetare ți în realizarea obiectivelor propuse. Pentru aceasta, s-a realizat un proces de identificare a subiecților care prezintă simultan anxietate socială și anxietate generalizată. Am constatat că toți subiecții incluși în studiu manifestau anumite stări tensionale, de diverse intensități, produse de factori de stres variați.

Printre consecințele determinate de anxietate, se numără boli psihice, dereglări de alimentație, tulburări ale aparatului digestiv, boli cardiovasculare sau cutanate etc. Cu scopul ameliorării acestor simptome, este necesară înlăturarea stresului și scăderea acțiunii factorilor stresori care produc tensiuni de lungă durată. Toate aceste maladii cauzate de stres se instalează treptat și poate fi oprită instalarea lor dacă subiectul devine conștient de situația cu care are de a face.

Pentru testarea ipotezelor cercetării am folosit două chestionare, care au servit la stabilirea nivelului anxietății sociale și al anxietății generalizate. Prelucrarea rezultatelor obținute s-a realizar cu ajutorul programelor de calcul SPSS și Microsoft Excel. În urma realizării analizei statistice necesare, am constatat că ipotezele cercetării s-au confirmat. Așadar, pe măsură ce nivelul de anxietate generalizată este mai crescut, anxietatea socială devine mai mare. Aceasta înseamnă că scăderea factorilor stresori ar produce o ameliorare a nivelului general de anxietate.

De asemenea, există diferențe semnificative între genurile feminin și masculin referitor la nivelul anxietății. Aceasta înseamnă că femeile sunt afectate mai mult de anxietate, decât sunt bărbații.

Cercetările care au fost realizate în acest sens, pe care le-am prezentat în cadrul părții teoretice, au arătat și ele necesitatea acordării unei importanțe ridicate acestui aspect care constituie un fenomen alarmant al secolului în care trăim. Activitățile pe care oamenii le întreprind presupun un efort constant, având de a face cu stresul produs de muncă, viață personală etc.

Factori semnificativi pentru evaluarea nivelului anxietății sunt reprezentați de modul în care aceștia privesc activitățile cotidiene, nivelul de aspirație, educația primită și toleranța avută la stres. Anumite situații și activități privite ca fiind generatoare de anxietate de către unele persoane pot fi văzute ca fiind normale de către alți indivizi, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi are propriul sistem de referință.

Stabilirea calității anxiogene a unei situații depinde și de modalitățile de coping ale fiecărei persoane. Ca urmare a experienței de viață, se poate ca un element considerat anterior ca anxiogen să nu mai fie privit în acest mod, persoana schimbându-și punctul de vedere și atribuindu-i conotații pozitive, privindu-l ca pe un agent de motivare, care are efecte pozitive.

În acest mod, devenim conștienți de ansamblul elementelor care au influență asupra intensității și apariției anxietății, precum și efectele care sunt diferite asupra fiecărui individ.

Studiul de față a implicat prezența anumitor elemente care nu au putut fi luate în considerare cu scopul înlăturării tuturor factorilor cu impact asupra rezultatelor obținute. Cu toate acestea, putem considera că rezultatele se caracterizează prin reprezentativitate, putând fi luate în considerare, având în vedere nivelul foarte mare de stres la ora actuală.

Concluzii

Lucrarea aceasta și-a propus să studieze influența blocajelor emoționale concretizate în anxietate generalizată și anxietate socială printre persoane. Lucrarea a început cu o descriere a termenului de anxietate, respectiv anxietate socială, după care a fost descrisă etiologia anxietății din perspectiva mai multor factori, printre care se numără: factorii sociali, factorii psihologici, factorii cognitivi și factorii biologici. S-a continuat cu expunerea diferitelor modele explicative ale anxietății, cum ar fi: abordarea psihanalitică, cea evoluționistă, cognitivă, behavioristă, modelul factorial și neurobiologic, modelul bio-psiho-social și abordarea existențialistă.

În cadrul părții practice se stabilesc obiectivele cercetării, scopul acestei, ipotezele și metodologia utilizată, după care se explică procedura de lucru. În continuare sunt prezentate rezultatele cercetării, însoțite atât de interpretarea statistică, cât și de cea psihologică.

Principalele surse de pornire ale acestei lucrări cuprind:

Creșterea anxietății în cotidian pe fondul modificărilor în societate, precum și scăderea calității vieții;

Lipsa de informare asupra acestui simptom;

Tratarea necorespunzător a anxietății sociale, interpretând-o ca timiditate.

Această cercetare s-a focalizat pe implicațiile genului asupra anxietății și pe diferența dintre persoanele care au fost sub un tratament experimental si cei care nu au fost sub acest tratament.

Cercetarea s-a efectuat pe un lot de 122 de subiecți, dintre care 59 au fost de gen masculin și 63 au fost de gen feminin. Subiecții au trebuit sa completeze un chestionar (LSAS) destinat să măsoare anxietatea socială și chestionarul S.T.A.I.-X2 detinat să măsoare anxietatea globală. Subiecții au fost împărțiți în grupuri egale pentru a li se admnistra manipularea experimentală. Celor din grupul experimental li s-a dat consemnul în cadrul chestionarului, conform căruia după ce vor completa chestionarul vor primi un al doilea chestionar. Subiecților din grupul de control li s-a dat chestionarul doar cu instrucțiunile de completare. Consemnul a avut scopul de a-i face pe subiecții grupului experimental să resimtă o anxietate mai mare față de cei din grupul de control.

Două ipoteze au fost confirmate dintre cele trei prevăzute la la începutul capitolului patru. Prin aplicarea manipulării experimentale s-a obținut ceea ce s-a dorit, astfel că subiecții din grupul experimental au avut o anxietate mult mai mare decât cei din grupul de control. Cei din grupul experimental au obținut scoruri mai mari la chestionarul destinat evaluării anxietății sociale, în timp ce subiecții din grupul de control au obținut scoruri mai mici la acelasi chestionar.

Ipoteza conform căreia genul influențează anxietatea socială a fost infirmată și totodată si ipotezele specifice prevăzute de aceasta.

În ceea ce privește existența diferenței dintre cele două dimensiuni ale chestionarului, și anume dimensiunea ”frică” și dimensiunea ”evitare”, aceasta a fost confirmată, găsindu-se că media la dimensiunea ”evitare” este mult mai mare decât la dimensiunea ”frică”.

Ipotezele care au rezultat din primele două ipoteze generale, au fost și ele confirmate, astfel că atât subiecții de gen masculin, cât și cei de gen feminin au avut o anxietate mai mare în condiția de manipulare experimentală decât în condiția grup de control.

Pornind de la obiectivele fixate la începutul capitolului precedent, dintre cele cinci obiective, patru au fost îndeplinite si anume: faptul că manipularea experimentală a dus la creștere a anxietății sociale, s-a stabilit o legatură între genul subiecților și manipularea experimentală, s-a identificat un instrument valid pentru a măsura anxietatea socială și administrarea lui pe un lot de patru grupe de subiecți. Obiectivul stabilirii unei legături între genl subiecților și anxietatea socială nu a fost îndeplinit, deoarece nu a fost confirmată ipoteza care presupunea acest aspect.

În cadrul acestei lucrări s-a dorit să se evidențieze amploarea pe care a luat și continuă să o ia anxietatea socială, precum și a legăturii dintre anumite variabile cu anxietatea socială.

Stresul de zi cu zi, cerințele tot mai exigente fie din partea familiei, șefilor sau a serviciului, toate pot să ducă în timp la instalarea anxietății sociale. Într-o societate în care sunt apreciate dezinhibiția, extroversiunea, o persoană timidă poate să-și interiorizeze sentimentele și să trăiască cu frica că toate gesturile si vorbele lui vor fi aspru judecate de către cei din jur, ducând în timp dacă nu este controlată la o anxietate socială.

Tratarea anxietății sociale necesită răbdare, curaj pentru a face față noilor provocări și pentru a face față temerilor care vin odată cu aceste provocări. Mai necesită de asemenea si voință pentru a experimenta lucruri și situații noi.

Pas cu pas, persoana care decide să se vindece de anxietate socială poate învăța să se simtă mai confortabil. Fiecare pas înainte ajută la construirea încrederii pentru a face următorul pas. Când anxietatea începe să dispară, se construiesc încrederea și sentimentele pozitive. Curând, persoana va începe să se gândească mai puțin la lucrurile inconfortabile și mai mult la cele distractive. Astfel că ea va reuși să iasă din cercul vicios al anxietății sociale.

Această lucrare cercetează doar o parte a anxietății sociale, cercetări viitoare sunt necesare pentru a stabili influența genul asupra anxietății sociale.

Prin intermediul acestei lucrări s-a demonstrat faptul persoanele evită situațiile care presupun o anxietate socială, ei resimt frică fată de acestea, dar într-o măsură mult mai mare le evită. Acest lucru se datorează faptului că prin evitare persoanele se feresc să simtă anxietate socială.

În concluzie instalarea anxietății sociale se datorează atât factorilor genetici, dar mai mult factorilor de mediu, deoarece aceștia au un impact major asupra dezvoltării persoanei. Scopul final al acestei lucrări este de a vedea care sunt cauzele anxietății sociale, ce o influențează și în cadrul unor cercetări viitoare metode de tratament a anxietății sociale.

De asemenea, cu cât anxietatea generalizată este mai crescută, cu atât mai mult este influențată și apariția anxietății sociale. S-au constatat diferențe statistice semnificative referitoare la nivelul anxietății generalizate în funcție de apartenenâa la gen.

Chestionarele utilizate în studiu au fost aplicate de o manieră structurată, selectându-se un eșantion aleatoriu, care să fie pe cât posibil reprezentativ pentru întreaga populație. Metodele utilizate au fost selectate în funcție de aspectele urmărite, pentru a corespunde cât mai bine variabilelor de cercetare. Am utilizat două chestionare, primul dintre acestea măsurând nivelul anxietății sociale a subiecților, iar cel de al doilea fiind destinat măsurării nivelului anxietății generalizate, cu scopul realizării unei analize comparative pe genuri și a verificării existenței unei corelații între cele două variabile. Prin al doilea chestionar Am încercat să evidențiem existența unei diferențe semnificative în funcție de gen, pentru a verifica validitatea ultimei ipoteze.

Ca urmare a rezultatelor obținute, corelate cu datele rezultate din observarea fiecărui subiect și a loturilor, am putut arăta că majoritatea subiecților suferă în grade diferite de anxietate și sunt supuși stresului. Subiecții au cooperat foarte bine pe parcursul cercetării, fiind motivați de identificarea unor metode de gestiune a problemelor emoționale.

Anxietatea are o serie de efecte negative asupra organismului uman, cum sunt instalarea bolilor psihice, probleme digestive, maladii cardiovasculare, dereglări de ordin fiziologic, probleme cutanate etc. Datele din literatura de specialitate și cercetările realizate anterior au arătat că există posibilitatea controlului anxietății, care poate fi convertită într-un stres pozitiv, cu rol facilitator și motivator pentru individ. În acest scop, trebuie puse în funcțiune mecanismele de coping, care implică scăderea cerințelor interne sau externe la care individul nu face față decât cu un consum energetic foarte ridicat. Pentru realizarea acestui deziderat, fiecare individ caută să se adapteze mediului în care trăiește, elaborând propriile mecanisme de coping prin care face față factorilor anxiogeni.

Acest subiect a fost studiat îndelung în literatura de specialitate, fiind necesară soluționarea acestor probleme și identificarea unor modalități de diminuare a impactului negativ. Sperăm că și cercetarea noastră va contribui la elucidarea acestor probleme, lăsțnd subiectul deschis pentru studii viitoare.

Anexe:

L.S.A.S.

Instrucțiuni:

Mai jos sunt date mai multe situații pe care le întâlniți în viața de zi cu zi. Citiți fiecare situație și apoi marcați cu un X măsura în care vă este frică de aceste situații și apoi măsura în care evitați aceste situații. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp sa răspundeți, marcați primul răspuns care vă vine in minte.

Frică 1- deloc 2- puțin 3- mediu 4- destul de mult 5-foarte mult

Evitare 1- niciodată 2- câteodată 3- mediu 4-deseori 5-întotdeauna

Sexul

 M  F

Vîrsta………..

Ocupația………………

Locul de muncă……………

Vă mulțumesc!

1. Scala de percepție a stresului (S. Levenstein, 1993) SPS

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în ce măsura se potrivește fiecare dintre ele cu starea dumneavoastră din ultimele 6 luni.

Marcați răspunsul dvs. cu unul dintre numerele de pe scala 1-4.

________________________________________________________

1 = Aproape niciodată

2 = Câteodată

3 = Adeseori

4 = Aproape întotdeauna

________________________________________________________

Mă simt odihnit.

Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.

Mă simt iritat sau nemulțumit.

Am prea multe lucruri de făcut.

Mă simt izolat sau singur.

Mă aflu în situații conflictuale.

Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.

Mă simt obosit.

Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.

Mă simt calm.

Am prea multe decizii de luat.

Mă simt frustrat.

Mă simt plin de energie.

Mă simt tensionat.

Problemele mi se adună cu grămada.

Mă simt deseori presat de timp.

Mă simt protejat și în siguranță.

Am multe necazuri (probleme).

Mă simt presat de cerințele altor persoane.

Mă simt descurajat.

Sunt mulțumit de mine însumi.

Mi-e teamă de viitor.

Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.

Mă simt criticat și judecat.

Mă simt fără griji.

Mă simt epuizat mental.

Nu pot să mă relaxez.

Mă simt copleșit de responsabilități.

Am suficient timp pentru mine.

Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”.

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi ( 1, 7, 10, 13, 17, 21, 25, 29 ), cota dată de subiect se inversează (se va marca descrescător):

4 = Aproape niciodată

3 = Câteodată

2 = Adeseori

1 = Aproape întotdeauna

Interpretare: Scorul, cuprins între 30 și 120, permite încadrarea în una dintre cele 3 categorii:

30 – 59 -> stres redus;

60 – 89 -> stres moderat;

90 – 120 -> stres intens.

Bibliografie:

Ardelean, M., Tulburări din spectrul anxietății: anxietate, obsesie, compulsie, Editura ALL, București, 2006

Beard, C., Rodriguey, F.B., et al., Psychometric properties of the Liebowitz Social Anxiety Scale (LSAS) in a longitudinal study African Americans with anxiety disorders, Journal of Anxiety Disorders, 25, pp.722-726, 2011

Boelen, P.A., Reijntjes, A., Intolerance of uncertaintz and social anxiety, 2009

Clapp, D.J., Olsen, S.A., et al., Factors contributing to anxious driving behaviour: The role of stress history and accident severity, Journal of Anxiety Disorders, 24, pp. 345-352, 2011

Cochinescu, C., Șomajul: Anxietatea și frustrația la persoanele șomere, Editura Lumen, 2005

Fernandez, K.C., Rodebaugh, T.L., Social anxiety and discomfort with friendly giving, Journal of Anxiety Disorders, 25, pp. 326-334, 2011

Fresco, D.M., Coles, M.E., et al., The Liebowitz Social Anxiety Scale: a comparison of the psychometric proprities of self-report and clinician-administred formats, Psychological Medicine, 31, pp. 1025-1035, 2001

Golu, M., Fundamentele psihologiei: compendiu, Editura Fundatiei România de Mâine, București, 2000

Golu, M., Dinamica personalității, Editura Geneze, București, 1993

Haikal, M., Hong, Y.R., The effects of social evaluation and looming threat on self-attentional biases and social anxiety, Journal of Anxiety Disorders, 24, pp. 345-352, 2010

Hambrick, P.J., Turk, C.L., Psychometric proprietis of disability measures among patients with social anxiety disoerder, Journal of Anxiety Disorders, 18, pp. 825-839, 2004

Heimberg, R.G., Horner, K.J., Psychometric properties of the Liebowitz Social Anxiety Scale, Psychological Medicine, 29, pp. 199-212, 1999

Holdevici, I., Psihoterapia tulburărilor anxioase, Editura Ceres, București, 1998

Ingles, C.J., La Greca, A.M., et al., Social Anxiety Scale for Adolescents: Factorial invariance and latent mean differences across gender and age in Spanish adolescents, Journal of Anxiety Disorders, 25, pp.326-334, 2010

Le Gall, A., Anxietate și angoasă, Editura Marineasa, București, 1995

Marinescu, D., Tulburarea depresivă și anxioasă: actualități, Editura Aius PrintEd, Arad, 2008

Micluția, A., Anxietatea, Editura Medicala Universitara "Iuliu Hatieganu", Cluj, 2000

Mitrofan, I., Jocurile conștienței sau Terapia Unificării, Editura Sper, București, 1999

Păunescu, C., Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994

Răscanu, R., Sava, N., Anxietate, depresie în perioada de tranziție, nr 1-4, 1999

Romosan, F., Tulburarea de anxietate generalizată și tulburarea de panică, Editura Mirton, Timișoara, 2003

Sava, N., Anxietate și performanță la tineri (abordare psihoindividuală, experimentală și educațională), Editura Eurostampa, 2003

Sillamy, N., Dicționar de psihologie Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996

Taylor, C.T., Alden, E.L., To see ourselves as other see us: An experimental Integration of the Intra and Interpersonal consequences of Self-Protection in Social Anxiety Disorder, Journal of Abnormal Psychology, 2011