Influenta Atasamentului Si a Inteligentei Emotionale Asupra Relatiei de Cuplu

UNIVERSITATEA HYPERION

FACULTATEA DE JURNALISM, PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

INFLUENTA TIPULUI DE ATASAMENT SI A INTELIGENTEI EMOTIONALE ASUPRA RELATIEI DE CUPLU

COORDONATOR: STUDENT: Lect.Univ.Dr. Celestina Dumitriu Cimpoeru Georgiana-Raluca

2016

Cuprins

Rezumat…………………………………………………………………………………………………3

Cap. 1 Cadrul teoretic……………………………………………………………………………3

1.1 Atasament…………………………………………………………………………………..3

1.2 Inteligenta emotionala………………………………………………………………….6

1.3 Relatia de cuplu………………………………………………………………………….11

Cap. 2 Obiectivele si metodologia cercetarii…………………………………………….17

2.1 Obiective…………………………………………………………………………………….17

2.2 Ipoteze………………………………………………………………………………………..17

2.3 Variabile……………………………………………………………………………………..17

2.4 Esantion………………………………………………………………………………………17

2.5 Metode de investigatie…………………………………………………………………17

2.6 Rezultate…………………………………………………………………………………….19

Cap. 3 Rezultatele cercetarii…………………………………………………………………..22

3.1 Prezentarea si analizarea datelor………………………………………………..22

3.2 Interpretarea psihologica a datelor……………………………………………..34

Bibliografie…………………………………………………………………………………………….36

Anexe…………………………………………………………………………………………………….37

Rezumat

Această cercetare investighează dacă tipul de atașament și nivelui inteligenței emoționale influenteaza comunicarea în cuplu. În realizarea acestei cercetări s-au folosit 3 chestionare pentru evidențierea celor 3 variabile, s-au inclus în studiu 40 de participanți, dintre care 16 de tip feminin și 24 de tip masculin, cu vârste cuprinse între 20-28 de ani, și s-au înregistrat date statistice semnificative care susțin ipotezele cercetării.

Cap. 1 Cadrul teoretic

1.1 Atașament

După John Bowlby „atașamentul este o clasa de comportament social cu o funcție specifică proprie, care este în mod esențial aceea de a putea menține proximitatea cu o altă ființă a propriei specii considerate mai puternice și în măsură să protejeze”. Nevoia de atașament este înnăscută și scopul ei este supraviețuirea. Bowlby a fost unul dintre cei care au deschis calea spre analiză profundă a acestui domeniu, el fiind medic pedriatru, psihiatru și psihanalist în Marea Britanică. Atașamentul este innascut, face parte din nevoile de baza ale ființei umane și are drept scop supravetuirea. La formarea materiei primare de atașament duc stimulii, persoana de referință și nișa de protecție. Bowlby face o precizie foarte importantă și această este că „dezvoltarea atașamentului și vicisitudinile sale succesive presupun prin definiție o diadă adult-copil aflată în interacțiune”. Pentru a putea fi creat un sistem de atașament cei doi parteneri trebuie să aiba o participare activă în acest sistem într-un mod comprehensibil unul pentru celălalt.

Bowlby a început să facă investigații observând copii ce se aflau în cămine și erau separați de familiile lor pentru o perioada lungă de timp. Copiii protestau vehement prin plînset și prin aruncarea cu obiecte în căutarea protecției. De cele mai multe ori aceste proteste aduceau înapoi persoana la copil. Dacă protestele copilului nu reușeau să aducă persoana dorită înapoi, copilul intră în al doilea stadiu „disperarea” și deveneau tăcuți. Și dacă totuși nici după o perioada mai lungă copilul nu este reunit cu protectorul, acesta intră în cel din urmă in stadiul numit „detașare”. În perioada aceasta, copilul își reia activitățile normale, în absența protectorului, căpătând adesea independența. După aceste observații au fost delimitate trei stiluri de atașament, ce reprezentau modul de interacțiune dintre copil și protector: atașamentul securizant, în care protectorul este sensibil și răspunde nevoilor copilului; atașament evitant, în care protectorul este distant și nu este disponibil: atașamentul anxios-ambivalent, în care protectorul prezintă o inconsistența în comportamentul sau, ori nu răspunde deloc.

Tipuri de atașament la copil și adult

Mary Ainsorth, a elaborat experimentul „Starange Situation” prin care se pot observa modelele de reprezentare a atașamentului, format deja la vârstă de 1 an/1 an jumătate. Această procedura urmărește interacțiunea și atitudinea dintre mama și copil, în condiții de stres prin schimbarea mediului și apariția unei persoane necunoscute, iar copilul este supus la șapte situații, fiecare situație durand trei minute. Locul unde se desfășoară acest experiment este unul nou și straniu pentru copil, dar în același timp și plin de jucării și noutăți interesante de explorat. Comportamentul copilului este cotat în faza de reuniune cu mama după ce acesta a fost lăsat 3 minute cu o persoană necunoscută, după 3 minute mama a revenit pentru alte 3 minute, iar apoi copilul este lăsat singur timp de 3 minute, după care mama va reveni. Pe tot timpul experimentului atenția este concentrată asupra comportamentului copilului în toate episoadele, pentru a vedea dacă acesta se simte mai bine în prezența mamei. În urmă acestui experiment se pot descrie următoarele tipuri de atașament:

1. Copilul atașat sigur: copilul este supărat atunci când mama pleacă și rămâne singur în acest loc străin, dar atunci când mama revine caută protecția ei și acceptă confortul asigurat de aceasta;

2. Copilul cu atașament nesigur – anxios-evitant: copilul este nesigur în exploatare, desprinderea de mama se face foarte greu, este rezervat și timid, atunci când mama pleacă, el calmandu-se greu, iar după revenire, deși este permisă luare în brațe, păstrează o mică barieră (fie o mâna, un cot);

– anxios-rezistent: pare hiperkinetic, nu explorează mediul în care se află sau o face inconstant, la plecarea mamei este inconsolabil, iar atunci când aceasta revine nu se lasă luat în brațe, ci se zbate, încearcă să scape, fuge și este rezistent la consolare dorind că acest comportament să transmită toată nefericirea acumulată;

– ambivalent: după despărțirea de mama, copilul este anxios, acesta este afectat în timpul separării, ambivalent atunci când caută și evita simultan contactul cu mama.

3. Copilul cu atașament dezorganizat: acesta explorează mediul haotic, fără niciun scop, iar la plecarea mamei acceptă consolare și din partea altor persoane, prezintă un comportament adeziv sau indiferent, atât față de străini, cât și față de părinte, nu pare să facă diferența între persoanele străine și cele familiare sau pare indiferent față de tot sau toate.

Mary Main extinde perspectiva teoriei atașamentului studiind istoria de viață a adultului dar cu referire la sistemul sau de atașament, încercând să descopere o corespondență între tipurile de atașament ale acestuia descrise în mica copilărie și comportamentele adultului manifestate în cuplu, dar mai ales cu propriii copii. Nancy Kaplan și Mary Main au dezvoltat „Interviul de Atașament al Adultului” (The Adult Attachament Interview, AAI), acesta cere individului să reflecteze asupra relațiilor de atașament precoce și asupra experiențelor acestuia în acest sens. Pe baza acestui interviu se pot descrie următoarele tipuri de atașament:

1. Adultul atașat autonom. În copilărie a fost atașat sigur, a dobândit autonomie și independența este capabil de realizare cu ușurință a proceselor de adaptare;

2. Adultul cu atașament dezinteresat (indiferent). În copilărie corespunde unui atașament ambivalent, este inflexibil și evitant;

3. Adultul cu atașament preocupat. În copilărie corespunde unui comportament anxios rezistent, acesta este invadat de amintiri dureroase în care realizează drama inconstanță, incoerența experiențelor micii copilării;

4. Adultul cu atașament dezorganizat: (cu doliu și travaliu nerezolvat), în copilărie corespunde unui atașament dezorganizat, acesta este impredictibil și dezorganizat în relații, este un dezadaptat, potențial adictiv la alcool și droguri.

Beneficiile atașamentului sigur

Atașamentul sigur este reflectat de încrederea pe care copilul o are în relația cu persoanele de încredere. Atașamentul sigur asigura posibilitatea de a-și defini limitele propriei stări ce confort afective, a face cunoscute celor din jur, căutarea menținerii în limitele acceptabile propriei ființe, ceea ce înseamnă că avea bariere sănătoase care pot fi bazele unor legături sănătoase, stare de echilibru cu propia parsoana și cu ceilalți. Cowan, Cohn și Pearson (1996) făcând un studiu au observat că interacțiunile maritale și stilurile parentale sunt corelate cu nivelul de înțelegere a experiențelor de atașament.

Repercursiunile atașamentului nesigur

Copiii care au un atașament anxios, anxios rezistent și dezorganizat se îndreaptă pe un drum plin de probleme și conflicte al propriilor realități atât ca și copii, cât și ca adulți. Sroufe, Carlson, Levy&Egeland (1999) spun că „modelele internalizate de reprezentare a relațiilor timpurii formează modul în care individul interacționează cu lumea ”. astfel, copiii care au un atașament anxios vor fi mai dependenți, cei cu un atașament anxios rezistent vor fi cei mai dificili prieteni, vor avea manifestări răutăcioase și vor manipula, iar cei dezorganizați vor fi narcisiști și incompetenți sau dificil de înțeles din punct de vedere social.

Oper (2002) susține că „Rolul mecanismelor cognitive de coping este într-adevăr important. Ele mediază relația dintre informația traumatizantă și vulnerabilitatea biologică a unor subiecți la acest gen de informație. Persoanele predispuse să prelucreze preponderent informația traumatică și a căror mecanisme defensive nu funcționează eficient, dezvoltă ulterior tulburări emoționale sau o puternică stare de distres. Nu se știe dacă toate mecanismele de apărare postulate de psihanaliști pot fi reconsiderate ca mecanisme cognitive de prelucrare selectivă a informației traumatice, există însă mecanisme de apărare precum: negarea defensivă, represia, raționalizarea, proiecția, intelectualizarea și izolarea care permit o promițătoare abordare cognitivă”.

Shaver și Hazan (1987) au studiat posibilitatea existenței unei legături între atașamentul care se formează în cadrul relației copil-părinte și atașamentul în cadrul relațiilor de cuplu. Din acest studiu a reieșit faptul că există o astfel de legătură, iar în cadrul relațiilor de cuplu 56% dintre subiecți sunt securizanți, 24% evitanti și 20% anxioși-ambivalenți. Brennan, Clark și Shaver (1998) au găsit două dimensiuni optime ce puteau măsura diferențele individuale și ce permiteau a fi evaluate: anxietatea și evitarea.

1.2 Inteligență emoțională

Termenul de “inteligență emoțională” a fost formulat pentru prima dată într-o teza de doctorat în S.U.A., în anul 1985. Wayne Leon Payne consideră că inteligența emoțională este o abilitate care implică o relaționare creativa cu stările de teamă, durere și dorința.

Inteligență emoțională se ocupă cu înțelegerea emoțiilor, gestionarea eficientă a propriilor emoții, cu înțelegerea persoanelor din jur și cu îmbunătățirea imaginii personale. Emoțiile reprezintă cea mai utilă sursă de informație care ne ajută să ne descurcăm în mediul social.

Inteligență emoțională include 4 componente esențiale : perceperea emoțiilor, utilizarea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor și gestionarea emoțiilor. Prima componentă, perceperea emoțiilor, se referă la exprimarea exactă a emoțiilor. Această componentă ne ajută să îi cunoaștem mai bine pe cei din jurul nostru, să empatizam cu ei. Prin intermediul acesteia, putem deveni prieteni mai buni pentru ceilalți, iar pe plan prefesional, putem deveni foarte buni negociatori.

A două componentă a inteligenței emoționale, utilizarea emoțiilor, se ocupă cu generarea emoțiilor în folosul gândirii și al rezolvării de probleme. Sunt momente în viață in care suntem puși în situația de a lua anumite decizii și încercăm să cântărim cât mai bine lucrurile pentru a putea alege drumul cel mai bun. Având capacitatea de a ne accesa emoțiile cu privire la problema respectiva, vom primi informații care ne vor ajută în luarea unei decizii cât mai corecte.

A treia componentă a inteligenței emoționale este reprezentată de înțelegerea emoțiilor și a sensurilor emoționale. Nu este de ajuns doar să ne sesizăm emoțiile, ci este important să înțelegem de ce simțim ceea ce simtitm, deoarece uneori nu luăm cele mai bune decizii și pornim pe anumite cai, nu tocmai indicate.

Ultima componentă emoțională, gestionarea emoțiilor, reprezintă capacitatea de a gestiona și regla emoțiile în mod adecvat. De aici reiese ideea că trebuie să găsim o cale de mijloc între a ne controla emoțiile și a le lasă “libere”. Un control strict al emoțiilor nu este tocmai cea mai bună idee, dar asta nu înseamnă că trebuie sa ne lăsăm emoțiile total “nesupravegheate”. Un exemplu foarte bun îl reprezintă furia. Felul în care facem să iasă la suprafață acest sentiment, ne poate afecta relațiile cu cei din jur. Dacă vom reprima furia de fiecare dată, nu vom face decât să ne afectăm sănătatea, iar dacă ne vom manifesta furia în mod impulsiv ne vom pierde cu ușurință din prieteni. Așadar, doar acele persoane care își manifestă furia într-un mod pe care ceilalți îl acceptă, vor fi cei mai câștigați.

În anul 1992, Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel Aviv, a stabilit și el componentele inteligenței emoționale pe care le grupează astfel:

1. Aspectul intrapersonal

∙Conștientizarea propriilor emoții, adică abilitatea de a recunoaște propriile sentimente;

∙Optimism, adică abilitatea de apărare a lucrurilor bune și disponibilitatea de exprimare a gândurile într-un mod mai puțin distructiv;

∙Respect, considerație pentru propria persoană, adică abilitatea de a se accepta pe sine;

∙Autorealizare, adică abilitatea de a-și realiza propriile capacitati potențiale, abilitatea de a se angaja în căutarea unor scopuri care au o seminificatie pentru sine;

∙Independența, adică abilitatea de a-și direcționa singur propriile gânduri.

2. Aspectul interpersonal

∙Empatie, adică abilitatea de a-i înțelege pe cei din jur;

∙Relații interpersonale, adică abilitatea de a întreține relații inerpesonale pozitive ce implică intimitate, primire și oferire de afecțiune;

∙Responsabilitate socială, adică abilitatea de a-și demonstra singur propia conlucrare că membru din grupul social din care provine.

3. Adaptabilitate

∙Rezolvarea problemelor;

∙Testarea realității;

∙Flexibilitate

Aceste trei componente ajută la conștientizarea și rezolvarea problemelor, la adaptarea gândurilor, emoțiilor și comportamentului pentru a putea schimba anumite situații.

4. Controlul stresului

∙Toleranță la stres

∙Controlul impulsurilor

Aceste două componente se referă la abilitatea de a face față evenimentelor stresante și la a amâna tentația care îl determina pe individ să acționeze în grabă.

5. Dispoziție generală

∙Fericirea

∙Optimismul

Acești doi factori reprezintă abilitatea de “a vedea partea plină a paharului”, de a vedea partea strălucitoare a vieții, de a păstra o atitudine pozitivă chiar și în momentele mai puțin plăcute.

Aceste cinci componente ale inteligenței emoționale se evaluează prin teste specifice, iar rezultatul acestor teste reprezintă coeficientul de emoționalitate. De regulă, persoanele care își cunosc succesul în viață au un coeficient de emoționalitate ridicat.

În cadrul inteligenței emoționale sunt incluse anumite capacitati grupate în cinci domenii:

∙Conștiința de sine a propriilor emoții se referă la recunoașterea sentimentelor în funcție de modul în care acestea iau naștere.

∙Stăpânirea emoțiilor reprezintă conștientizarea elementelor care determina sentimentele și aflarea unor metode de a face față temerilor.

∙Motivarea interioară reprezintă dirijarea emoțiilor pentru atingerea unui anumit scop, presupunând capacitatea de a împiedica impulsurile.

∙Empatia este dată de capacitatea de a-i înțelege pe cei din jur, implicând sensibilitate și grijă față de sentimentele acestora.

∙Stabilirea și dirijarea relațiilor interumane reprezintă capacitatea de a recunoaște și a controla emoțiile celor din jur.

În viziunea lui Goleman, constructele care compun inteligență emoțională sunt: conștiința de sine, auto-controlul, motivația, empatia și aptitudinile sociale. Aceste constructe reprezintă încrederea în sine, dorința de adevăr, dorința de a cuceri, capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți, cooperarea, capacitatea de a lucra în echipa.

“Cei care sunt sclavii impulsurilor – așadar, cei lipsiți de autocontrol au mult de suferit din punct de vedere moral. Capacitatea de a controla impulsurile stă la baza voinței și caracterului. În mod similar, rădăcina altruismului se găsește în empatie, în capacitatea de a citi emoțiile celorlalți. Și dacă există două atitudini morale de care timpurile noastre ar avea nevoie, ele sunt cu siguranță autoinfranarea și compasiunea.” (D. Goleman., “Inteligență emoțională”, 2001)

S. Hein afirmă că inteligență emoțională înseamnă a fi conștient atât de sentimentele tale, cât și ale celor din jur, a deosebi răul de bine și cum să treci de la unul la celălalt și a avea conștiința emoțională.

Goleman susține că “spre deosebire de gradul de inteligență, care rămâne același de-a lungul vieții sau de personalitatea care nu se modifică, competențele bazate pe inteligență emoțională sunt abilități învățate”

S. Hein, analizând afirmația lui Goleman, îl contrazice pe acesta, deoarece anumite componente ale inteligenței emoționale sunt tratate că însușiri de personalitate, așadar nu se pot modifica pe parcursul vieții individului.

Așadar, prin inteligență emoțională se înțelege faptul că informația de natură emoțională este de o importantă crucială, reprezentând cea mai importantă formă de informație care poate fi procesată de om. Din păcate, însă, nu toate persoanele pot descifra la fel de bine emoțiile sale și pe ale celorlalți. O persoană cu un nivel crescut al inteligenței emoționale va ști foarte bine să intieze un dialog și să il ducă la bun sfârșit. Anumiți indivizi pot fi oratori excepționali, descurcandu-se de minune în față unui public imens, pe când, alte persoane nu se pot descurca nici măcar să treacă de prima frază. Secretul acestor reușite se numește “inteligență emoțională”. În concluzie, îi recunoaștem inteligenței emoționale locul bine meritat în cadrul personalității umane.

1.3 Relația de cuplu

1 Noțiunea de cuplu

Cuplul reprezintă “legătura temporară sau de lungă durata a două persoane, bazată pe interese și sentimente comune sau pe contract încheiat, ori desfășurând o activitate comună, între părțile cuplului se dezvoltă și se manifestă relații socio-afective, un proces de influență și fenomen de comunicare”.(Bogdan -Tucicov Ana, Chelcea Septimiu, Golu Mihai, Pantelimon Mamali, Pânzaru Cătălin, 1981,-“Dicționar de psihologie socială”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, p.76)

Jacques Cosnier definește cuplul că „fiind o entitate care poate fi cu siguranță echilibrată sau nu, dar este o entitate dublă, adică rezultă din unirea celor două entități care sunt membrii săi, fiecare cu propria istorie și propria personalitate”( Cosnier Jacques, 2002, “Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor”, Editura Polirom, Iași

J. M. Gottman și R. W. Levenson au descris două categorii de cupluri:

* Echilibrate

* Dezechilibrate

Cuplurile echilibrate sunt cele în cadrul cărora ambii parteneri prezintă interacțiuni echilibrate între mișcările afective și comportamentale pozitive și negative.

La cuplurile dezechilibrate predomină mișcările negative. Partenerii în acest cuplu sunt defensivi, puși pe ceartă, irascibili, mai indiferenți față de parteneri, în mod evident în cuplurile dezechilibrate va apărea în timp ideea despărțirii, chiar despărțirea propriu-zisă.

Masters și Johnson sunt de părere că „și cuplurile fără probleme ar trebui din când în când să verifice starea și eficacitatea codului comun. Aceasta nu înseamnă că printr-o bună comunicare se evita în mod sigur despărțirea, ci că o comunicare și o comuniune afectivă mai bune fac ca legătura amoroasă să fie mai bine întreținută, atât în fazele obișnuite negative, cât și în faza de declin, care este întotdeauna problematica din punct de vedere afectiv”.

2. Etapele formării unui cuplu

D. Altman și S. Taylor descriu 4 etape(Altman apud Mitrofan lolanda, Ciupercă Cristian, 2002, 'Psihologia și terapia cuplului', Ed. Sper, București):

1. Orientarea

Oamenii se observă între ei încercând în mod constant să se atragă reciproc, să schimbe idei pentru a contura cât mai bine portretul celuilalt.

2. Schimbul primar

Marchează momentul în care se încheie selecția. După ce s-a găsit partenerul, individul se concentrează asupra celuilalt.

3. Schimbul secundar

Se produce în momentul în care se instituie relația afectivă propriu-zisă, cu destăinuiri, fără formalități.

4. Schimbul terțiar

Marchează momentul în care siguranța și încrederea în celălalt tind să atingă cote maxime.

Z. Rubin apud I. Mitrofan și N. Mitrofan (1994) „indică drept factori importanți ai comportamentului romantic (dragostea romantică): atașamentul, susținerea emoțională, intimitatea”.

Deși cunoaștem frază clasică a basmelor "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți"… căsnicia nu este o stare, ci un proces. A-ți împărți viață cu cineva este total diferit de a împărți cu cineva o lungă plimbare prin parc, un weekend sau a împărți o cină cu cineva. Atunci când vorbim de căsătorie și de cuplu, înțelegem o "relație intimă", o relație personală care implică experiența trăită de un "noi".

Importanta acestor tulburări de relație și de interacțiune apare mai clar atunci când ne gândim la importantă suferinței pe care o produce partenerului și la influența pe care o pot exercita asupra bunei stări psihice și fizice a partenerilor și a celor apropiați.

Fiecare cuplu are istoria sa dar și anumite faze de formare, dezvoltare, destrămare. În fiecare din aceste faze, partenerii trec prin diverse crize personale care se răsfrâng asupra dinamicii de cuplu. Există câteva stadii, câteva acte într-o drama plină de tensiuni, de fericire și nefericire, de speranțe și dezamăgiri, cu alte cuvinte, relația maritală este viața însăși, și deci inevitabil legată de conflicte, tensiuni, crize și neînțelegeri. Fiecare etapă de viață, și prin urmare și de căsnicie, prezintă condiții externe și interne la care adaptarea este dificilă. Dacă pentru unii, aceste crize sunt evenimente îmbogățitoare, pentru alții sunt copleșitoare.

Pentru a înțelege relația maritală este important să recunoaștem fiecare faza de dezvoltare, cu crizele ei tipice, normale. Mai mult decât atât, în aceste frământări pentru găsirea soluțiilor adecvate se menține vie relația maritală.

Căsnicia impune curajul de a accepta creșterea reală, schimbarea și riscarea propriei libertăți. Cuplurile ar trebui să fie dispuse să se expună crizelor într-un mod adevărat. Crizele maritale nu sunt ele însele simptome patologice. Fenomenele patologice ale căsniciei apar din evitarea crizelor normale și inevitabile ale dezvoltării.

Într-un cuplu se desfășoară un joc problematic între parteneri în care aceștia sunt captivi unul față de celălalt prin conflictele lor respective, mutuale nerezolvate, care sunt puse în act în mod irațional.

O relație de cuplu intensă determina o modificare substanțială a personalităților ambilor parteneri. Poate produce chiar personalități rigide în raport cu interacțiunea lor. Cu alte cuvinte, o personalitate care este produsul relației de cuplu și al influenței partenerului va diferi uneori de acea personalitate dinafară relației de cuplu. Personalitățile interactionare sunt interdependente și se definesc prin influență reciprocă pe care o au una asupra celeilalte.

3 Comunicarea.

Unul dintre cele mai frecvente motive de despărțire invocate de cei ce se despart este lipsa de comunicare care, fie a intervenit pe parcurs, fie a fost prezența de la început, dar au crezut că vor putea rezolva problema. Este un factor negativ în orice tip de relație cu atât mai mult într-o relație de cuplu.

Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan, în lucrarea „Elemente de Psihologie a Cuplului”, vorbind de comunicare în cuplu afirmă că “alături de intercunoastere, este principalul instrument de dezvoltare a structurii și relațiilor de rol familial. […] Pe parcursul dialogului familial, se utilizează zilnic toate modalitățile de comunicare posibile: înțelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, intelectualizarea sau cerebralizarea, indiferență sau neutralitatea, uneori detașarea sau neimplicarea”.

„Fiecare din aceste modalități pot să alterneze situațional la fiecare dintre membrii familiei, dar pot deveni și dominante prin frecvența lor, adevărate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia din membrii familiei.”( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Șansă, București, 1996, pg. 161, 165)

Tipuri de relații de comunicare familială

Asupra stilurilor comunicaționale definitorii pentru diferite familii D. D. Jackson (1968) întreprinde o serie de cercetări. El descrie 4 tipuri de relații de comunicare familială:

1. Stabilă – satisfăcătoare

2. Instabilă – satisfăcătoare

3. Instabilă – nesatisfăcătoare

4. Stabilă – nesatisfăcătoare

Stabilă — satisfăcătoare

Modul de comunicare definitoriu este înțelegerea, că urmare a unei competențe, de rezolvare a fiecărui membru al familiei, precum și a faptului că toți sunt de acord în ceea ce privește persoană care controlează relația.Autorul precizează că persoană care controlează relația este cea care inițiază o acțiune, care decide ce acțiune va fi inițiată, în cadrul acestor familii, viață se desfășoară echilibrat, armonic.

Instabilă — satisfăcătoare

Este afectată parțial de evenimente și schimbări inerente cărora grupul familial, prin unii din membrii săi nu este pregătit să le facă față, să le integreze armonic în dinamică existenței sale.

Modificările de rol ce suvin o dată cu schimbarea vârstei la copii, nu sunt întotdeauna concordante cu tiparele de rol ale părinților lor. Aceste situații pot beneficia de o terapie de familie mai mult decât cele specifice relațiilor de comunicare instabile — nesatisfăcătoare.

în cazul acestor modele de comunicare familială plutește un sentiment de continuă nesiguranță și confuzie, neexistând un acord în privința persoanei care trebuie să controleze relația, membrii familiei fiind forțați să-și redefineascamereu rolurile, comportând frustrații. Concesivitatea reciprocă pe care o manifestă de obicei soții, disimulând de cele mai multe ori o lipsa de implicare emoțională sau chiar indiferență întreține instabilitatea relației și insatisfacțiile ambilor soți.

Stabilă — nesatisfăcătoare

Definește un model comunicațional în care nu există un consens în ceea ce privește cine să conducă și cum să se comporte. Din acest motiv, toate investițiile emoționale sunt limitate. Comunicarea de baza rămâne tăcerea și ignorarea. Relația rămâne stabilă pentru că toți membrii familiei ignoră sau nu recunosc 'zonele' sau 'cauzele' potențiale de insatisfacție, în aceste familii, sentimentele, preocupările personale și nefericirea generale nu constituie subiecte abordabile, dimpotrivă, ele nu sunt nici măcar formulate. Celor din afară, relațiile acestor familii, li se pot părea 'ideale', perfecte, celor din interior ele le sunt de fapt indiferente, ei funcționând în virtutea inerției. Aceste relații sunt considerate de Jackson că fiind rigide, bazate pe constrângere. Membrii acestor familii respectă foarte mult legile, ordinea, autoritatea, obiceiurile organizate, pentru că toți acești factori externi reușesc să îi sustragă din problematica propriilor lor relații intrafamiliale profunde afectate. Aceste familii care 'nu au conștiința' disfuncției lor de esență, de cele mai multe ori manifestă reacții de rezistență în terapie.

Lipsa comunicării între parteneri

Deseori, se ignoră faptul că bărbatul și femeia au un fel diferit de a comunica, nu numai în relațiile funcționale, dar și în cele intime. De exemplu, în timp ce femeia consideră întrebările că un mijloc de a menține vie conversația, aceleași întrebări sunt, pentru bărbat, cereri de informații.

Frecvent, membrii cuplului vorbesc foarte mult între ei, dar aproape că… nu comunica.Paradoxal, deși cantitatea informațiilor schimbate poate fi foarte mare, calitatea acestora lasă de dorit. Rareori ne exprimăm neliniștile sau nemulțumirile față de anumite atitudini sau comportamente ale partenerului, din teamă că am genera certuri sau discuții care nu și-ar avea rostul. Acumularea în timp a acestor nemulțumiri creează terenul unor disensiuni mult mai grave, ce ar fi putut fi evitate dacă neliniștile respective ar fi fost discutate la timp, și care uneori pot duce chiar la distrugerea și încheierea relației.

Comunicarea depășește sfera limbajului. Comunicare înseamnă dialog, înseamnă ascultare, dar și răspuns. Mai mult decît în orice al tip de relație, în cuplu comunicarea presupe empatie, respect și capacitate de înțelegere a sentimentelor celorlalți. Nu există cuplu care să nu fi întîmpinat greutăți, așa cum nu există cuplu care să le fi depășit fără să-și comunice unul altuia ceea ce simt și resimt în urmă unui anumit eveniment intervenit în viață lor. Dar nu numai comunicarea este importantă, ci și modalitatea de abordare a unui subiect , mai cu seama cînd este vorba de subiecte delicate și acestea apar din belșug în relația de cuplu. Cum să-i spui partenerului(ei) că a greșit? Cum să-i că nu ești de acord? Cum să-i spui ce ai simțit cu adevărat într-o situație jenantă? Cum să-i atragi atenția că te-a intimidat, că te-a dezamăgit fără să provoci la rîndul dezamăgire? Sînt doar cîteva întrebări pe care orice individ care are sentimente pentru persoană de lîngă el și le pune și aproape niciodată răspunsul nu vine ușor.

Cap 2 Obiectivele și metodologia cercetării

2.1 Obiectivele

Investigarea influenței atașamentului și a inteligenței emoționale asupra relației de cuplu, cu scopul de a evidenția existența unor corelații semnificative în ceea ce privește relația de cuplu.

2.2 Ipotezele

1. Presupunem ca tipul de atașament al persoanei influenteaza comunicarea în cuplu.

2. Presupunem ca nivelul inteligenței emoționale al persoanei influenteaza comunicarea în cuplu.

2.3 Variabile

În cazul celor două ipoteze variabilele independente sunt atașamentul și inteligență emoțională, iar variabilă dependență este comunicarea în cuplu.

2.4 Eșantionul

La testare au participat un număr de 40 de persoane adulte, dintre care 24 de sex masculine și 16 de sex feminin, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani. Participanții la cercetare sunt absolvenți de studii medii, studenți la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Hyperion, București.

Persoanelor chestionate li s-a explicat în prealabil că trebuie să răspundă sincer la întrebări. Pentru a încuraja acest lucru completarea câmpului aferent numelui de pe chestionar a fost opțională, spre deosebire de vârstă și sex, care au trebuit completate în mod obligatoriu, în scopul relevanței cercetării.

2.5 Metode de investigație

Pentru determinarea tipului de atașament a fost folosit chestionarul lui Collins și Read (1990) : AAS (Adult Attachement Scale). Chestionarul este alcătuit din 18 itemi, câte 6 pentru fiecare tip de atașament, securizant, evitant, anxios-ambivalent. Fiecare item este însoțit de o scala în 5 trepte (1-dezacord puternic, 2-dezacord parțial, 3-nu știu, 4-acord parțial, 5-acord puternic). Subiecții sunt rugați să evalueze pe aceste scale în ce măsură afirmațiile conținute de itemi îi caracterizează, în general, pe ei și modul lor de a simți.

Pentru determinarea tipului de inteligență emoțională a fost folosit chestionarul Friedman, chestionarul este alcătuit din 25 de itemi, la fiecare item se putea daspunde cu două variante de râspun (DA/NU).

Pentru determinarea tipului de comunicare în cuplu a fost folosit un chestionar de comunicare în cuplu, chestionar alcătuit din 33 de itemi, fiecare item este însoțit de o scala în 5 trepte (1= acord total; 2=acord; 3=neutru; 4=dezacord; 5=dezacord total. Subiecții sunt rugați să evalueze pe aceste scale în ce măsură afirmațiile conținute de itemi îi caracterizează, în general, pe ei și modul lor de a simți.

Studiul s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, fiind condiționat de numărul de persoane și de disponibilitatea acestora. Aplicarea chestionarelor s-a realizat într-un spațiu restrâns, pentru a evita influință subiecților. Instructajul a inclus menționarea temei de cercetare, asigurarea privind confidențialitatea datelor și a răspunsurilor caracterul oficial al activității. De asemenea, se menționa faptul că nu există răspunsuri corecte sau greșite, importante fiind răspunsurile sincere și personale. Subiecților li s-au înmânat pe rând chestionarele în următoarea ordine: chestionarul pentru tipul e atașament, urmat de chestionarul de inteligență emoțională, apoi urmat de chestionarul de comunicare în cuolu. Subiecții au avut la dispoziție timp 30 de minute pentru a putea răspunde la toate chestionarele. Un grup era format, în medie, din 4-5 studenți. La final, subiecții erau invitați să ceară lămuriri, clarificări, dacă era cazul, și li se explicau.

2.6 Rezultate

Cap 3 Rezultatele cercetării

3.1 Prezentarea și analizarea datelor

T-Test

Custom Tables

Custom Tables

Grafic corelatie inteligenta emotionala si comunicarea in cuplu

Grafic corelatie atasament si comunicarea in cuplu

Grafic repartizare raspunsuri la chestionarul de inteligenta emotionala

Grafic repartizare raspunsuri la chestionarul de atasament

Grafic repartizare raspunsuri la chestionarul de comunicare in cuplu

Grafic repartizare pe gen

Grafic repartizare pe durata relatiei

Grafic repartizare pe varste

3.2 Interpretarea rezultatelor

În acest studiu au fost incluși 40 de participanți cu vârste cuprinse între 20-28 de ani, dintre care 16 de gen feminin și 24 de gen masculin. Am folosit testul t pentru eșantioane pereche pentru a măsura diferența dintre nivelurile rezultatelor celor 3 chestionare aplicate pe aceiași participanți.

În tabelul alaturat, se pot observa valorile lui sig=0,001, care sunt mai mici decât 0,05, ceea ce înseamnă că se acceptă ipotezele cercetării conform cărora atât tipul de atașament cât și nivelul inteligenței emoționale influenteaza comunicarea în cuplu.

Confirmarea ipotezelor, potrivit carora atat tipul de atasament cat si nivelul inteligentei emotionale a persoanelor care au o relatie de cuplu, influenteaza persoana in comportamentul, in stilul ei de comunicare si in modul in care ea gestioneaza aceasta relatie.

BIBLIOGRAFIE

Bowlby, John, “O bază de siguranță – Aplicații clinice ale teoriei atașamentului”, Editura Trei, București, 2011;

Kernberg, Otto, “Relații de iubire. Normalitate și patologie”, Editura Trei, București, 2009;

Leleu, Gerard, “Bărbatul de azi explicat femeilor”, Editura Trei, București, 2011;

Negruți,Sorin ,Relaționarea! O explorare multidimensională și interdisciplinară”, Editura București, 2012;

Opre, Adrian, “Inconștientul cognitiv”, Editura Polirom, 2012;

Salomé, Jacques, “Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun”, Editura Curtea Veche, București, 2009;

Goleman, D. ,,Inteligența emoțională”, Edit. Curtea Veche, București, 2001

Goleman, D. „Inteligența emoțională”, Edit. Curtea Veche, București, 2008

Jeanne Segal, „Dezvoltarea inteligenței emoționale”, Edit. Teora, 2000

Rocco M., „Creativitate și Inteligență Emoționlă”, Edit. Polirom, București, 2004

Reuven Bar-On, James D.A. Parker, „Manual de inteligenta emotionala”, Edit. Curtea Veche, Bucuresti, 2011

ANEXE

Data………..

Gen……..

Varsta………

Nume…….

Parcurge fiecare grupă în parte și notează pe hârtie punctajul corespunzător fiecărei afirmații astfel:

1 – nu este deloc adevărat

2 – parțial adevărat

3 – foarte adevărat

Grupa A

1. Te lasă pe tine mai întâi să spui ce ai de spus că să nu te rănească.

2. Are suspiciuni că ascunzi ceva.

3. Se preocupă de felul în care vă înțelegeți.

4. Crede că e nevoie să facă eforturi pentru a menține relația și își face griji pentru lucruri mărunte care ar putea s-o strice.

5. Vrea cât mai multă apropiere emoțională și fizică.

6. Se teme de o eventuală respingere din partea ta.

7. Se teme de singurătate.

8. Ia personal vorbele și faptele tale.

9. Reacționează sau se supără în loc să rezolve un eventual conflict între voi.

10 Așteaptă ca tu să ghicești de ce se simte într-un anumit fel, are dificultăți în a comunica.

11. Încearcă să-ți distragă atenția prin diverse manipulări, scuze sau pretexte.

Grupa B

 1. Ajunge la compromisuri în timpul unui conflict.

2. Își exprimă sentimentele față de tine.

3. Te implică în viața și activitățile sale.

4. Nu se teme să-și asume un angajament față de tine.

5. Nu vorbește despre cât efort necesită relațiile.

6. Înțelege că apropierea creează și mai multă apropiere.

7. Te poți baza pe ceea ce spune.

8. Ia decizii împreună cu tine.

9. Are o imagine flexibilă a felului în care ar trebui să te comporți, să arăți, să fii.

10. Comunică cu ușurință.

11. Nu se joacă cu tine, comportându-se copilărește atunci când ar trebui să manifeste responsabilitate.

Grupa C

 1.Te devalorizează sau subapreciază, uneori doar în spirit de glumă.

2. Își manifestă nevoia de spațiu și de independență.

3. Are stări contradictorii (uneori te menține la distanță, alteori se poartă minunat).

4. Are reguli rigide despre cum ar trebui să te comporți, să arăți, să fii.

5. Nu discută cu tine în timpul unui conflict, preferă să se retragă.

6. Vorbește cu dificultate despre lucrurile intime.

7. Parcă trebuie să-i ghicești adevăratele sentimente, nu-și exprimă clar intențiile.

8. Se teme că ai putea obține controlul relației.

9. Are așteptări nerealiste și visează relații ideale.

10. Setează limite între voi.

11. Se distanțează emoțional sau fizic, evitând să stea prea aproape de tine

TEST

 Inteligenta Emotionala

Instructaj: Alegeti raspunsul care descrie cel mai bine reactia dvs. la urmatoarele scenarii. Raspundeti pe baza a ceea ce considerati ca ati face in realitate, nu cum credeti dvs. ca trebuie sa fie raspunsul.

1.       Sunteti intr-un avion care e lovit brusc de turbulenta si incepe sa se balanseze intr-o parte si in alta. Ce faceti? 

a.      Continuati sa cititi sau continuati sa va uitati la film dand putina atentie turbulentei.

 b.      Deveniti plin de griji fata de pericol, urmand stewardesa si citind fisa de instructiuni in caz de pericol. 

c.       Cate putin din a) si b). 

d.      N-am observat nimic.

2.      Ati luat in parc un grup de copii de 4 ani. O fetita incepe sa planga deoarece ceilalti nu vor sa se joace cu ea. Ce faceti?

 a.      Nu va amestecati, lasati copii sa rezolve singuri problema.

 b.      Vorbiti cu ea si gasiti o modalitate de a-i face pe ceilalti sa se joace cu ea.

 c.       Ii spuneti pe o voce blanda sa nu planga.

d.      Incercati sa-i distrageti atentia si-i aratati cateva lucruri cu care se poate juca.

3.      Inchipuiti-va ca sunteti studenti ai unui colegiu si sperati sa obtineti o nota mare la un concurs, dar ati descoperit ca n-ati luat o nota mare, ci una mai proasta la mijlocul semestrului. Ce faceti?

a.      Va faceti un plan special pentru a imbunatati nota, hotarandu-va sa urmati planul.

b.      Hotarati sa fiti mai bun in viitor.

c.       Va spuneti ca nu conteaza mult ce ati facut la curs si va concentrati asupra altor cursuri la care notele dvs. sunt mai mari.

d.      Mergeti la profesor si incercati sa discutati cu el in scopul obtinerii unei note mai bune.

4.      Imaginati-va  ca sunteti un agent de asigurari si telefonati la clienti pentru prospectare. Cincisprezece persoane la rand au inchis telefonul si sunteti descurajat. Ce faceti?

a.      Ajunge pentru astazi, sperand ca aveti mai mult noroc maine.

b.      Evaluati calitatile dvs. care poate submineaza abilitatea de a face vanzari.

c.       Incercati ceva nou la urmatorul telefon si incercati sa nu va blocati.

d.      Gasiti altceva de lucru.

5.      Sunteti managerul unei organizatii care incerca sa incurajeze respectul pentru diversitatea etnica si rasiala. Surprindeti pe cineva spunand un banc rasist. Ce faceti?

a.      Nu-l luati in seama e numai o gluma.

b.      Chemati persoana in biroul dvs. pentru a o admonesta.

c.       Vorbiti pe fata, pe loc, spunand ca asemenea glume sunt nepotrivite si nu vor fi tolerate in organizatia dvs.

d.      Ii sugerati persoanei care a spus gluma sa urmeze programul de scolarizare privind diversitatea.

6.      Incercati sa calmati un prieten infuriat pe un sofer care i-a taiat calea in mod periculos prin fata. Ce faceti?

a.      Ii spuneti sa uite pentru ca totul e ok acum si ce s-a intamplat nu e mare lucru.

b.      Puneti una din melodiile lui favorite si incercati sa-l distrati.

c.       Ii dati dreptate considerand la fel ca si el ca celalalt sofer s-a dat in spectacol.

d.      Ii relatati ca mai demult vi s-a intamplat si dvs ceva asemanator si ca v-ati simtit la fel de furios ca si el, dar dupa aceea v-ati dat seama ca dupa stilul in care gonea celalalt sofer va ajunge in curand in spitalul de urgenta.

7.      Dvs. si partenerul de viata ati intrat intr-o discutie aprinsa care a escaladat intr-un meci de tipete. Sunteti amandoi furiosi si-n focul furiei recurgeti la atacuri personale pe care intr-adevar nu le intelegeti, dar continuati sa le faceti. Ce faceti?

a.      Luati o pauza de 20 de minute si apoi reluati discutia.

b.      Opriti cearta in acel moment, taceti, nu conteaza ce spune partenerul dvs.

c.       Spuneti ca va pare rau si-i cereti partenerului sa-si ceara iertare la randu-i.

d.      Va opriti un moment, va adunati gandurile, apoi va precizati punctul de vedere asupra problemei.

8.      Inchipuiti-va ca ati fost numit soferul unei echipe noi de lucru care incearca sa gaseasca o solutie creativa la o problema sacaitoare la serviciu. Care e primul lucru pe care-l faceti?

a.      Faceti o agenda si alocati timp pentru fiecare aspect al problemei, asa veti realiza cea mai buna folosire a timpului.

b.      Cereti oamenilor sa-si faca timp pentru a se cunoaste mai bine intre ei.

c.       Incepeti prin a cere fiecarei persoane idei privind reyolvarea problemei cat timp ideile sunt proaspete.

d.      Incepeti printr-o sedinta de „brain storming” (dezlantuirea ideilor), incurajand pe fiecare sa spuna orice idee ii vine in minte indiferent cat de „fantastica” este.

9.      Fiul dvs de trei ani este extrem de timid si a fost hipersensibil si putin infricosat de locurile si oamenii straini de cand s-a nascut. Ce faceti?

a.      Acceptati ca are un temperament sfios, timid si cautati cai de a-l proteja de situatii care sa-l tulbure.

b.      Il duceti la un psihiatru pentru copii pentru a-l incuraja.

c.       Il expuneti cu premeditare la mai multi oameni si-n locuri straine astfel incat sa-si poata infrange frica.

d.      Aranjati o serie neintrerupta de experiente competitive dar usor de realizat care-l vor invata ca poate relationa cu oamenii si poate umbla prin locuri noi.

10.   Considerati ca de multi ani ati dorit sa reincepeti sa invatati sa cantati la un instrument muzical la care ati incercat si-n copilarie, si acum pentru distractie si in sfarsit v-ati hotarat sa incepeti. Doriti sa va folositi cat mai eficient timpul dvs. Ce faceti?

a.      Va limitati la timpul strict de exercitiu in fiecare zi.

b.      Alegeti piese care va forteaza mai mult abilitatea.

c.       Exersati numai cand in mod real aveti dispozitie.

d.      Luati piese care sunt departe peste abilitatea dvs., dar care le puteti stapani cu un efort sarguincios.

Raspundeti doar cu adevarat sau fals la fiecare intrebare.

Comunicare
1. Partenerul meu stie exact ce sa spuna ca sa ma faca sa rad.
2. Partenerul meu stie exact cum ma simt doar privindu-ma.
3. Imi amintesc ultima data cand am avut o conversatie interesanta.
4. In ultima luna partenerul meu si cu mine am avut o conversatie de la suflet la suflet despre anumite aspecte ale viitorului nostru.
5. El imi zice sa nu ma mai comport dramatic cand ii spun cum ma simt.
6. Mi-as dori ca partenerul meu sa poata vorbi cu mai multa usurinta de sale.
7. Cred ca el spune “imi pare rau” pentru a evita sa discute problemele noastre.
8. Nu-mi amintesc ultima data cand partenerul meu mi-a spus ca ma iubeste fara ca eu sa-i fi spus prima.

Sex si intimitate

1. Partenerul meu aproape intotdeauna stie sa ma satisfaca atunci cand facem dragoste.
2. Cand evenimente stresante se intampla in relatia noastra viata sexuala sufera dar apoi revine la normal.
3. Nu facem dragoste atat de mult cat ne-ar placea, dar totusi ne aratam afectiu gesturi erotice.
4. Mi-ar placea mai mult sex dar sunt prea obosita.
5. Nu-mi amintesc ultima data cand am initiat eu actul sexual.
6. Cand eu vreau sa fac dragoste si partenerul meu nu, ma simt respinsa si neiubita.
7. Partenerul meu este atat de neinteresat de sex incat ma ingrijorez ca ar avea o aventura.
8. Mi se pare greu sa spun “vreau sa fac dragoste cu tine”. Prefer sa nu spun nimic si sa sper ca el isi va da seama singur.

Fericirea personala

1. Nu imi amintesc ultima data cand am facut un efort sa arat bine perntru par tenerul meu si pentru mine.
2. Am cateva griji, dar in adancul meu stiu ca sunt o persoana care poate fi iubita.
3. Imi iubesc viata si rareori ma surprind intrebandu-ma “asta este totul”?
4. In general imi place slujba mea.
5. Cateodata devin depresiva fara sa stiu de ce.
6. Daca am o zi sau o saptamana tensionata, am tendinta sa ma iau de partenerul meu.
7. M-am gandit la divort sau despartire in ultimele trei luni.
8. Imi spun ca sunt stupida sau ma dezapreciez din cauza unor lucruri marunte.