Inflatia Perspectivele Acesteia

=== 593f6f967caf160549ff9a39f204b1a69fe42a4f_347989_1 ===

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializare: Contabilitate și informatică de gestiune

Inflația – perspective

Cuprins

INTRODUCERE

CAP. 1 INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA – EVOLUȚII ȘI FACTORII DETERMINANȚI

Puncte de vedere cu privire la natura inflației

Interacțiunea diferitelor tipuri de inflație 

1.2. Prognoze privind activitatea economică a României în perioada 2012 – 2016 (2017, 2018)

1.2.1. Creșterea economică în condițiile inflației

1.2.2 Efectele oscilațiilor cursului de schimb

CAP. 2 PROIECȚIA INFLAȚIEI ÎN PERIOADA…

2.1Impactul inflației asupra mediului macroeconomic

2.1.1 Evoluția IPC
2.2Masuri stringente de combatere a inflației

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Inflația se identifică într-un proces economico – social multilateral, ce a devenit persistent în era prezentă. Acest fenomen se caracterizează prin progresul relativ puternic și, totodată, cumulativ al prețurilor și deprecierea monetară – cu alte cuvinte, reducerea puterii de cumpărare a unității monetare – și provine din depășirea puterii de cumpărare a consumatorilor în raport cu cantitatea de bunuri și de servicii puse la dispoziția acestora.

Politicile antiinflaționiste, prin care este asigurată stabilitatea monetară relativă, de păstrare a prețurilor în limite rezonabile, sunt pornite de la premiza asigurării, în același timp și a creșterii economice și, totodată, a restrângerii șomajului. În zilele prezente, detentă în stabilitate, se identifică intr- un ideal dificil de atins, spre imposibil.

În ceea ce privește factorii de decizie stă, în primă instanță, atenția controlului procesului inflaționist, păstrarea acestuia la o rată scăzută, stoparea evoluției masei monetare precum și a prețurilor, simultan cu întreprinderea obiectivelor de ocolire a stagnației și de relansare din punct de vedere economic.

Este imperios ca politicile antiinflaționiste să fie destul de puternice în scopul înlăturării efective a inflației însă, în același timp, suficient de flexibil pentru a nu dăuna creșterii economice, de a nu conduce la deflație și, totodată, la depresiunea și la intensificarea șomajului.

Există puțini termeni atât cu încărcătură socială, cât și cu încărcătură economică și politică atât de frecvent utilizate în limbajul curent, cum ar fi "inflația". Prin utilizarea sa indivizii încearcă o definire a stării de lucruri ieșită din obișnuit, aspect care este mult peste nevoia unui moment dat.

Inflația nu este caracteristică doar statelor cu economie de piață, aceasta identificându-se deopotrivă sub forma unui dezechilibru monetaro – material și în economiile de piață însă și în economiile centralizate. Inflația reprezintă un însoțitor al monedei, apărând și evoluând odată cu apariția și cu evoluția rolului monedei în mersul economiei. Imperios necesar de știut este ideea conform căreia nu orice evoluție a prețurilor se identifică în inflație, după cum, în multilateralitatea actuală a economiei, nu orice gen de inflație poate fi corelată cu dezechilibrul major.

Degradarea indicatorilor macroeconomici, ca:

pierderea de cont curent;

inflația;

înrăutățirea perspectivei ratingului de țară, a determinat reducerea interesului investitorilor în ceea ce privește piața financiară românească.

Interesul investitorilor în raport cu piața românească a scăzut din pricina decadenței indicatorilor macroeconomici reprezentativi.

Cu privire la creșterea TVA-ului, similar cu cazul celorlalte scăderi, consecințele sunt diverse, însă este vorba, în genere, despre o reducere a consumului și a producției și, așadar, a personalului, ce conduce la progresul șomajului și, totodată, la progresul prețurilor produselor de consum. Această evoluție a prețurilor – de 4,2 procente, conform anumitor economiști – conduce la reducerea puterii de cumpărare a populației, așadar, în cele din urmă, la evoluția inflației. Specialiștii susțin că această creștere va conduce inflația la un procent de 10 %.

În acest context, s-a ajuns la o contracție a economiei în cursul anului respectiv.

În aceste condiții, monetariștii consideră că inflația se identifică într-un fenomen monetar ce afectează, într-o manieră constantă și proporționata, toate sectoarele economiei și că, așadar, aceasta nu dezorganizează structura stadiilor de producție.

Crizele economice apar prin prisma motivului că detenta creditului precum și inflația distorsionează, în primă instanță, structura de producție prin intermediul unui proces complex, care se va manifesta, ulterior, sub forma unei:

crize;

contracții monetare;

recesiuni.

Legea lui Say este anulată pe termen scurt de către inflația realizată de creditul fiduciar. Termenul scurt poate dura ceva timp până la încheiere. Oferta mai mare produsă de moneda fiduciară întreprinde, la rândul său, propria cerere în exces, însă acesta este tipul eronat de cerere în ceea ce privește o expansiune a creditului orientată spre sectorul afacerilor, cu alte cuvinte, o cerere trecătoare, care nu poate dura.

Trebuie luată atitudine, în acest context, contra identificării primejdioase a creșterii creditului cu economisirea, ca parte a doctrinei keynesiene. Această doctrină este deosebit de dăunătoare în prezent, în condițiile în care se constată o creștere reprezentativă a banilor precum și a depozitelor bancare având drept sursă finanțarea războiului și fiind definite ca „economisire”, doar prin prisma faptului că cineva se întâmplă să le aibă în posesie la un moment dat. Potrivit acestei doctrine, în condițiile în care inflația este mai mare, economisirea sporește.

Motivul optării pentru lucrarea “Inflația – perspective” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, specificitățile acestui proces, prin raportare la perspectivele prezente.

CAP. 1 INFLAȚIA ÎN ROMÂNIA – EVOLUȚII ȘI FACTORII DETERMINANȚI

Inflația reprezintă un dezechilibru ce afectează, în proporții distincte, toate economiile naționale și care, în aceeași măsură, poate fi observat prin două tendințe primordiale: pe de o parte, evoluția generalizată a prețurilor, pe de altă parte, reducerea puterii de cumpărare a banilor. Inflația reprezintă o stare descrisă prin progresul continuu, mai rapid, al volumului puterii de cumpărare în raport cu volumul bunurilor și cu cel al serviciilor, în așa măsură încât din aceasta reiese creșterea veniturilor și a prețurilor în timp ce valoarea banilor scade.

Startul măsurării inflației stă în consensul teoretic raportat la formele de manifestare ale fenomenului, însă întreprinderea în fapt a acestei intenții rămâne o problemă complexă.

Instrumentul la care se apelează cel mai frecvent, în acest scop, se identifică în indicele general al prețurilor (cunoscut și sub numele de indice sintetic al prețurilor). În ciuda anumitor insuficiențe, indicele general al prețurilor exprimă, în principiu, evoluția prețurilor ca fenomen general ce afectează economia. Nu orice progres al indicelui general al prețurilor se identifică în expresia directă a inflației.

Așadar, în scopul tragerii unei concluzii corecte raportate la natura inflaționistă sau la natura creșterii indicelui general al prețurilor, de cele mai multe ori, sunt necesare și informații și analize suplimentare.

Cealaltă tendință majoră ce descrie conjunctura de inflație și reducerea de cumpărare a banilor, rezidă în relevarea faptului că pe parcursul unei perioade relativ lungi, atât volumul bunurilor cât și volumul serviciilor care se cumpără într-o economie este redusă în raport cu masa monetară și cu nivelul prețurilor. Aceasta este determinată sub identitatea unui raport între masă monetară și nivelul prețurilor, indicând câte bunuri și câte servicii pot fi cumpărate cu cantitatea de bani care există în economie, la un nivel existent al prețurilor.

Mecanismele inflației

Similar oricărui fenomen complex, inflația este explicată prin intermediul diverselor cauze, precum:

creșterea salariilor;

creșterea excesivă a creditului;

acoperirea balanțelor de plăți externe și acoperirea deficitelor bugetare, s.a.

Totodată, printre cauze poate fi adusă în discuție și reducerea producției de bunuri și servicii, având ca efect alcătuirea unui excedent de monedă. În scopul înțelegerii inflației, cea mai mare relevanță o are cunoașterea mecanismului acesteia de declanșare și de desfășurare, pe fundamentul căruia pot fi întreprinse manierele de intervenție și de înlăturare a cauzelor generatoare.

Astfel, startul este reprezentat de dezechilibrul pe care îl marchează inflația: masa monetară excedentară în raport cu volumul bunurilor și al serviciilor. Indiferent de cauzele generatoare ale acestui dezechilibru, excedentul de masă monetară de care dispun agenții economici se identifică, de fapt, într-o cerere de bunuri și servicii nesatisfăcută. În condițiile în care din motive precum:

progresul tehnico – științific lent;

insuficiența factorilor de producție;

imposibilitatea de a mări eficiența factorilor de producție, volumul bunurilor și serviciilor rămâne în urma masei monetare, această conjunctură conduce la un progres al prețurilor și la reducerea proporțională a puterii de cumpărare a banilor, concretizând, în această manieră, existența inflației.

Atât elasticitatea ofertei, cât și creșterea ori scăderea volumului fizic al bunurilor economice în relație cu modificarea veniturilor, sunt hotărâtoare în scopul instalării stării de inflație.

Măsuri antiinflaționiste

Întrucât consecințele inflației acționează în direcții distincte, acestea se răsfrâng prin raportare la viața economică prin intermediul progresului mobilității precum și prin intermediul căutării febrile ale agențiilor economici de scădere a consecințelor sale negative ori de a se sustrage acestora. Din aceste căutări au apărut măsuri antiinflaționiste de o mare complexitate, ce pot fi împărțite în două grupe: de apărare sau de protecție a agenților economici contra ridicării prețurilor și scăderii puterii de cumpărare a băniilor și de scădere și control a inflației.

Una din cele mai importante măsuri este indexarea. Aceasta se identifică într-o creștere procentuală ori în sume absolute a veniturilor agenților economici, în mod expres a salariilor și a pensiilor, la nivel lunar, trimestrial ori semestrial, în așa măsură încât să acopere parțial ori total ridicarea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor, determinate de inflație.

Alte măsuri sunt cele ce contribuie la refacerea echilibrului economic degradat de inflație.

Contra inflației sunt promovate mereu “pachetele de măsuri”, ce trebuie, în această manieră, întreprinse în așa măsură încât să se completeze cât mai bine, atât pe termen mediu cât și pe termen lung, deoarece implică o readaptare a economiei la o nouă stare de echilibru care nu se poate realiza deodată, pe termen scurt.

Atât sărăcia cât și lipsa de competitivitate au fost estetizate prin cumularea unor însemne monetare fără acoperire în bunuri și servicii, iar inflația a fost înăbușită printr-un control strict al prețurilor, aparența unei valori și a unei stabilități fiind lăsate departe de realitate de către moneda națională.

Reforma economică întârziată a condus la o scădere permanentă a puterii de cumpărare a leului iar în aceste condiții, în anul 1993 inflația a atins valori lunare de peste 12 procente. În locul atenuării, dezechilibrele s-au adâncit, iar inflația corectivă s-a transformat în doar câțiva ani într-o inflație structurală.

Potrivit studiului FMI din 2000, cu toate că inflația reprezenta, în principiu, un fenomen monetar, deficitele existente s-au dovedit impedimente reale în lupta contra inflației.

Astfel, în anul 2003, în condițiile în care inflația a coborât la 15 procente, însă și pe fundamentul slăbirii raportului agregat monetar – inflație – ce a afectat într-o manieră reprezentativă eficacitatea politicii monetare existente până la acel moment -, a început să se pună chestiunea legată de inițierea de către Banca Națională Romană a unei strategii dată fiind creșterea prețurilor din economie, cu alte cuvinte, trecerea la țintirea directă a inflației.

Pe lângă acestea, conform Institutului Național de Statistică, în luna ianuarie a anului 2006, creșterea medie a prețurilor de consum a fost de 1,03 procente, în așa măsură încât, doar în cea dintâi luna a anului, inflația a atins o cincime din țelul prevăzut pentru 2006.

Analiza monetară este bazată pe consensul validat, pe de o parte, de teoria economică, pe de altă parte de precedentul istoric, conform căruia atât inflația cât și expansiunea monetară se află într-o simbioză extinsă pe o perioadă îndelungată.

Puncte de vedere cu privire la natura inflației

Noțiune larg utilizată pretutindeni, inflația persistă în a rămâne insuficient descrisă.

Fiind, mai presus de toate, un fenomen monetar, indicarea naturii inflației poate fi făcută în raport cu formele istorice pe care banii le-au îmbrăcat de-a lungul timpului.

În primă instanță, inflația s-a manifestat ca o dezvoltare mascată a monedelor din metale prețioase, proces cunoscut astăzi sub numele de „inflație monetaro – bănească”.

Aspectele concrete ale acestei inflații sunt:

scăderea puterii de cumpărare a monedelor falsificate;

separarea conținutului nominal mai mare al monedelor metalice de conținutul lor real mai mic;

aglomerarea circulației cu monede ieftine fără valoare deplină;

transformarea existenței monedei în aparență.

        Inflația banilor de hârtie convertibili în aur a reprezentat forma secundă de inflație. Pe parcursul conturării economiei de piață europene, statele și-au concentrat atenția, absorbite fiind de lichidarea haosului monetar caracteristic erei feudale târzii, haos ce a ajuns la cote înalte în cel de-al XVI-lea secol. În acest context, s-a acționat în scopul sistemelor bănești stabile și în scopul unei circulații monetare normale, acestea fiind fundamentate pe etalonul „aur”. În conjunctura în care banii de hârtie substituiau, în adevăratul sens al cuvântului, aurul monetar, mișcarea semnelor valorii reflectă legile circulației banilor (aur cu valoare totală).

Banii puteau fi convertiți liber în aur. Cantitatea banilor de hârtie era limitată la aurul pe care acești bani îl reprezentau în circulație. Astfel, inflația nu putea apărea, neavând un fundament de desfășurare.

Relativ rapid, canalele circulației bănești s-au aglomerat. Într-un timp, acestea s-au datorat insuficienței cantități de mărfuri existente în circulație. Dacă banii de hârtie depășeau cantitatea monedelor de aur ce aveau aceeași denumire care ar fi trebui să circule, aceștia erau discreditați în fața agenților economici. Reducerea puterii de cumpărare a banilor existenți în circulație mobiliza ridicarea prețurilor. Inflația de acest tip apărea în condițiile în care cantitatea banilor de hârtie existentă în circulație o depășea într-un mod considerabil pe cea care rezultă din relația dintre masa de aur monetar și etalonul aur – o cantitate de aur care era plasată la fundamentul unei unități bănești.

Decăderea etalonului „aur” a conturat premisele unei forme noi de inflație. Existența funcțională a banilor de hârtie a absorbit-o pe cea materială. Astfel, în conjunctura în care unicele elemente de stabilitate și de normalitate monetară reies din cursul forțat al banilor precum și din baza populației în bună lor funcționare, inflația poate apărea sub identitatea unui proces ce reiese din cadrul normalului monetar, aspect care evidențiază un excedent de bani.

Formele cunoscute de către inflația banilor neconvertibili în aur și a celor neconvertibili în genere, au fost și sunt, în continuare distincte atât în timp cât și în spațiu.

Acestea s-au ramificat într-o manieră mai concretă pe baza realităților din fostele țări socialiste. Așadar, chestiunea naturii inflației rămâne actuală și diversificată.

Perspective referitoare la natura inflației

În literatura de specialitate sunt folosite criterii distincte de mărginire a formelor inflației. Din perspectiva intensității se întâlnesc:

slumpflația – formă a inflației ce „recapitulează” simbioza dintre inflația galopantă și recesiunea economică;

inflația moderată – formă a inflației ce descrie printr-o creștere medie anuală atât a prețurilor cât și a serviciilor de 3 – 4 procente, ce duce, pe de o parte la bagatelizarea lentă, pe de altă parte la minimalizarea progresivă a banilor, în lipsa clătinărilor economice;

stagflația – formă a inflației ce conturează acea conjunctură din economie în care există simbioza dintre inflație și lipsa de creștere economică;

inflația deschisă – formă a inflației în care progresul anual al prețurilor este între 5 și 10 procente, fiind însoțită de progrese economice mai reduse ori stagnări;

evoluția economică inflaționistă – formă a inflației ce expune un ritm pozitiv de evoluție a producției naționale, însoțit de o rată a inflației mai ridicată în comparație cu cea a dinamicii economice;

inflația declarată – formă a inflației în care prețurile evoluează anual cu 10 – 15 procente;

evoluția economică neinflationista – formă a inflației (moderată) alături de o evoluție economică mai mare în comparație cu inflația;

inflația galopantă – formă a inflației în care atât prețurile cât și tarifele evoluează anual cu mai mult de 15 procente, provocând mari dezechilibre din punct de vedere economic și social;

dezinflatia – formă a inflației ce se manifestă prin încetinirea durabilă și autointretinuta a ritmului de evoluție a nivelului general al prețurilor;

hiperinflația – forma cea mai periculoasă și cea mai excesivă a inflației în care prețurile cresc în intervale scurte de timp, punând în joc dezechilibre generale la nivelul economiei naționale.

Sub identitatea unui fenomen multilateral, inflația poate fi măsurată și ilustrată prin folosirea concomitentă a mai multor indici și indicatori. Cei mai importanți dintre aceștia se identifică în următorii:

depășirea, în circulație, a produsului național de către masa monetară;

diferența dintre cererea solvabilă și oferta reală de mărfuri, de bunuri și de servicii;

scăderea de cumpărare a banilor atât pe piața internă și pe piața externă;

indicele general al prețurilor;

indicele costului vieții;

indicele prețurilor de consum.

Exprimarea absolută a inflației este determinată că diferența dintre cererea absolută nominală și cantitatea reală de bunuri și servicii pe care agenții economici le pot oferi spre vânzare.

Indiferent de cauza declanșării inflației, atât desfășurarea cât și perpetuarea și agravarea inflației are determinări multifactoriale. În conjunctura economiei actuale, inflația are drept fundament factori:

de natură externă;

economici;

de natură internă;

monetari;

socio – politici ce acționează concomitent, influențându-se reciproc.

Inflația monetară

Acest tip de inflație este cauzat atât de introducerea cât și de menținerea în circulație a unei mase monetare excedentare legată de cantitatea de bunuri și de servicii de pe piață.

Inflația prin cerere

Acest tip de inflație se identifică într-un fenomen de evoluție a prețului determinată de o situație de dezechilibru între o cerere agregată solvabilă prea mare prin raportare la oferta agregată la un anumit preț. În condiții normale, excesul de cerere reprezintă un stimulator pentru mărirea producției. În condițiile în care creșterea volumului cererii nu determină o mărire specifică a producției și a ofertei, prețurile se măresc și are loc fenomenul inflational.

Excesul cererii de consum a populației poate reprezenta câteodată factorul primordial al inflației. Mărirea cererii de consum a populației poate proveni dintr-o folosire exagerată a economiilor bănești. Aceasta poate avea drept sursă și mărirea exagerată a salariilor, fără o mărire specifică a producției ori a productivității muncii.

O altă cauză a inflației prin cerere constă în excesul cererii guvernamentale peste posibilitățile bugetare curente.

Inflația prin ofertă

Dezechilibrul de tip inflaționist dintre cerere și ofertă se explică de cele mai multe ori prin insuficiența ofertei, prin lipsa de bunuri materiale și de servicii pe piață.

Inflația prin costuri

Acest tip de inflație exprimă acel progres inflaționist al prețurilor mulțumită creșterii elementelor care intră în prețuri:

beneficii;

materii prime;

salarii.

       Efectele inflației se examinează prin intermediul deprecierii monetare și sunt recepționate în primă instanță, de către agenții economici cumpărători.

Sub incidența inflației se află economiile agenților economici, cărora li se scad resursele mulțumită scăderii puterii de cumpărare a banilor.

Inflația îi dezavantajează pe creditori.

În timpul inflației producția scade.

Inflația înlătură o parte din resursele acumulate și pune de acord capabilitățile de producție cu cerințele sociale reale, constituind un factor dezorganizator al oricărui tip de economie națională.

Inflația descurajează investițiile productive, de lungă durată, generând, extinzând șomajul, afectând căderea societății civile și accentuând deprecierea monedei naționale.

În scopul combaterii inflației, este imperios ca factorii de decizie să aibă în atenție:

reducerea incertitudinilor;

stoparea prețurilor și a creșterii masei monetare;

reducerea cererii agregate;

atragerea economiilor bănești și transformarea acestora în capitaluri active;

revalorizarea banilor.

Cauzele inflației

Inflația contemporană se identifică într-un dezechilibru structurat monetaro – real, ce exprimă existența în circulație a unei mase monetare care depășește necesitățile economiei, aspect ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur precum și a celor neconvertibili în genere, precum și creșterea durabilă și generalizată a prețurilor.

Atât în manuale cât și în tratate, cauzele inflației sunt analizate una câte una, fiecare din acestea determinând o formă caracteristică de inflație.

De cele mai multe ori, inflația este explicată numai prin emisiunea exagerată de semne bănești – proces notoriu sub numele de „inflație prin monedă”. Inflația este conectată, în mod expres, de oferta de monedă, această suplimentare reieșind din hotărârile agenților economici specializați în direcția creșterii banilor de credit.

Un loc deosebit ocupă concepțiile ce consideră drept cauză primordială unică a inflației insuficiența producției – proces notoriu ca inflația prin ofertă. Creșterea veniturilor, în mod expres a salariaților, nu este compensată printr-o mărire specifică a productivității.

În acest context, apare o nevoie de bunuri materiale și de servicii. Acest fenomen, acest dezechilibru este notoriu sub identitatea de inflație reală.

Mărirea considerabilă a creditului conduce relativ repede la dezechilibrul inflaționist și, totodată la exagerarea de creștere nominală pentru bunurile de consum – proces cunoscut ca inflație pe credit. În unele condiții, profiturile se ridică mai încet în comparație cu masa economiilor disponibile ale întreprinderilor. Așadar, guvernele caută promovarea propriilor programe de investiții, fundamentate de buget.