Înființarea Unei Plantații de Nuc în Sistem Intensiv pe O Suprafață de 5 Hectare în Localitatea Dăești, Județul Vâlcea
UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA MONTANOLOGIE
Înființarea unei plantații de nuc în sistem intensiv pe o suprafață de 5 hectare în localitatea Dăești, județul Vâlcea
Coordonatori:
Șef lucr. dr. ing. Pop Mihai
Dr. Ing. Barbu Ion
Absolvent:
Vișan Mihail-Cristian
Sibiu
2015
Cuprins
Introducere…………………………………………………………………………………………4
1.1 Importanța culturii nucului și valoarea alimentară a nucilor…………………..6
1.2 Biodiversitatea genetică. Taxonomie………………………………………………. …7
1.3 Principalele specii ale genului Junglas………………………………………………..9
1.4 Particularitățile biologice ale nucului…………………………………………………12
1.4.1 Creșterea și rodirea…………………………………………………..12
1.4.2 Sistemul radicular……………………………………………………12
1.4.3 Sistemul aerian. Tulpina ………………………………………….12
1.4.4 Coroana………………………………………………………………….8
1.4.5 Ramurile de schelet………………………………………………. …9
1.4.6 Ramurile anuale…………………………………………………….10
1.4.7 Mugurii………………………………………………………………..11
1.4.8 Frunzele……………………………………………………………….12
1.4.9 Florile………………………………………………………………….13
1.4.10 Fructul……………………………………………………………….14
1.5 Perioadele ciclului anual de creștere……………………………………..15
1.6 Fenofazele mugurilor vegetativi……………………………………………16
1.7 Fenofazele mugurilor florali…………………………………………………17
1.8 Polenizarea……………………………………………………………………….. 18
1.9 Creșterea și maturarea fructelor 19
1.10 Cerințele nucului față de factorii de mediu 20
1.10.1 Temperatura 21
1.10.2 Lumina 22
1.10.3 Apa 23
1.10.4 Solul 24
1.11 Cultura nucului pe plan mondial 25
1.12 Cultura nucului în România 26
1.13 Realizări privind sortimentul de soiuri de nuc 27
CAPITOLUL II
2.1 Localizarea și descrierea zonei de amplasare 28
2.2 Factorii climatici 29
2.3 Factorii pedologici
2.4 Înființarea și întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod
2.5Alegerea soiurilor
2.6 Alegerea portaltoiului
2.7 Stabilirea sortimentului de cultură
2.8 Pregătirea terenului
2.8.1 Defrișarea speciilor lemnoase
2.8.2 Fertilizarea de bază a terenului
2.8.3 Desfundatul terenului
2.8.4 Nivelarea terenului
2.8.5 Plantarea
2.8.6 Pichetarea
2.8.7 Epoca de de plantare
2.8.8 Săparea gropilor
2.8.9 Pregătirea materialului săditor
2.8.9.1 Fasonarea pomilor
2.8.9.2 Mocirlirea
2.8.9.3 Plantarea propriu-zisă
CAPITOLUL III
3.Întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod
3.1 Întreținerea plantației de nuc în primul an de la plantare
3.2 Întreținerea plantației de nuc în anul 2 de la plantare
3.3 Întreținerea plantației de nuc în anul 3 de la plantare
3.4 Întreținerea plantației de nuc în anul 4 de la plantare
3.5 Întreținerea plantației de nuc în anul 5 de la plantare
CAPITOLUL IV
4.Tehnologia de cultură a plantației de nuc pe rod
4.1 Lucrările solului în plantațiile pe rod
4.2 Tăierile de rodire și fructificare
4.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor
CAPITOLUL V
5.1 Recoltarea, păstrarea și valorificarea nucilor
5.2 Utilaje folosite în plantație
CAPITOLUL VI
6.1 Concluzii
6.2 Biblografie selectivă
Introducere
Lucrarea de față își propune să prezinte înființarea și întreținerea unei plantații de nuci în sistem intensiv pe o suprafață de 5 hectare , constând atât în lucrările ce au loc în primi cinci ani de la plantare a pomilor , până la intrarea pe rod a plantaței, cât și lucrările ce au loc în plantația pe rod. Lucrarea prin conținutul ei străbate mai multe discipline, respectiv: fitotehnica, mașini și utilaje agricole, botanica, agrochimia, fiziologie, baza energetică in agricultură, pedologia, agrotehnica, agrometeorologie precum și altele.
Conținutul lucrării cuprinde și problematica costurilor înființării plantației, avantajele și dezavantajele înființării plantației de nuci.
În acest sens primul capitol abordează aspectele teoretice privind importanța culturii nuclui și valoarea alimentară a nucilor, biodiversitatea genetică (taxonomia), principalele specii ale genului Junglas, particularitătile biologice ale nucului (creșterea și rodirea, sistemul radicular, tulpina, coroana, ramurile de schelet, ramurile anuale, mugurii, frunzele, florile, fructul), perioadele ciclului anual de creștere, polenizarea, creșterea și maturarea fructelor, cerințele nucului față de factorii de mediu (temperatura, lumina, apa, solul), cultura nucului pe plan mondial și în România, realizări privind sortimentul de soiuri de nuc.
În capitolul al II-lea reprezintă substanța principală a lucrării. Aici sunt prezentate etapele înființării plantației și anume: localizarea și descrierea zonei de amplasare, factorii climatici, factorii pedologici, înființarea și întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod, alegerea soiurilor, alegerea portaltoiului, stabilirea sortimentului de cultură, pregătirea terenului, defrișarea speciilor lemnoase, fertilizarea de bază a terenului, desfundatul terenului, nivelarea terenului, plantarea, pichetarea, epoca de de plantare, săparea gropilor, pregătirea materialului săditor, fasonarea pomilor, mocirlirea, plantarea propriu-zisă.
Capitolul al III-lea intitulat „ Întreținerea plantației de nuc până în anul V ” cuprinde totalitatea lucrăriilor de întreținere ce au loc în plantației până la intrarea acesteia pe rod.
În capitolul IV sunt evidențiate lucrările ce au loc în plantația pe rod și anume lucrările solului, tăierile de rodire și fructificare și combaterea bolilor și dăunătorilor.
În ultimile două capitole sunt prezentate utilajele folosite în plantație, atât pentru recoltare, cât și pentru întreținerea plantației și una dintre cele mai importante etape și anume recoltarea fructelor și valorificarea lor pe piață.
CAPITOLUL I
1.1 Importanța culturii nucului și valoarea alimentară a nucilor
Nucul, una dintre cele mai vechi specii pomicole, are o importanță economică și socială deosebită, datorită valorii alimentare a fructelor sale, calității lemnului, posibilității de a folosi toate organele pomului (scoarță,coji, lăstari) ca izvor de materie primă pentru industria chimică, farmaceutică, ca specie decorativă și cu valoare ecoameliorativă de mare efect.
Nucul este originar din Asia Centrală (Afganistan, Turcia, Iran) precum și din unele țări din peninsula Balcanică. În jurul Mării Mediterane, nucul a fost introdus de regele Darius al perșilor (500-600 ani înainte de Christos), iar în America a fost introdus la jumătatea secolului al XIX-lea. În prezent cultura nucului este prezentă și in Chile, Argentina, Australia, etc.
Țările producătoare de nuci sunt: China: 260.000 tone, SUA: 189.000 tone, Turcia: 112.000 tone, Iran: 67.000 tone, Franța: 23.000 tone, Grecia: 23.000 tone, Iugoslavia: 22.000 tone, Italia: 13.000 tone.
Frunzele, lăstarii, scoarța se utilizează pentru extragerea taninului, a unor coloranți folosiți la colorarea unor confecții de lână in gospodăriile țăranești. Lemnul este apreciat în industria mobilei, la confenționarea obiectelor de artă, si in alte scopuri. Din seva bruta,infuzii de frunze si alte organe se pot obține comprese pentru alinarea durerilor reumatice. Pomul este decorativ, alungă muștele și tânțarii fiind indicată plantarea sa în jurul casei.
Importanța pomicolă rezidă în valoarea alimentară a fructelor.
Nucul se cultivă, în primul rând pentru fructele sale, care se consumă, atât în stare proaspată, cât si prelucrate în industria cofetăriilor.
Spre deosebire de fructele celorlalte specii pomicole, nucile constituie un aliment complet și concentrat. Ele conțin substanțe grase (52-77%), substanțe proteice (12-25%), hidrați de carbon (5-24%), substanțe minerale (1,3-2,5%), vitamine etc. (Radu, 1957, 1985).
În stare proaspată, fructul conține: 17,57% apă, 11,05% materii azotoase, 41.58% materii grase, 26,5% materii extractive, 1,35% celuloză, 1,6% cenuși. Este fructul cel mai bogat în Cu și Zn. În plus conține K, Mg, P, S, Fe, Co, vitaminele A, B, C, P, B1, B12, B6 etc. (VALNET, 1986).
Valoarea energetică a unui kilogram de miez de nucă este echivalentă cu 1 kilogram pâine + 0,5 kilograme carne + 0,5 kilograme pește + 0,5 kilograme prune uscate + 1 kilogram pere , dând 6364 calorii (Radu, 1975, 1985; Cociu 1958).
Cercetări privind calitatea nucilor arată ca 100 grame miez de nucă are valoarea energetică de 630 kcal.
Miezul de nucă se poate consuma proaspăt și se folosește pentru prepararea unor produse, întrucât din miezul de nucă având un conținut mare de grasimi se poate extrage un ulei excelent, sicativ, este folosit în tehnică, în pictură, la fabricarea cernelii tipografice, a săpunului, pentru extragerea uleiurilor eterice, in obtinerea numeroaselor produse cosmetice si farmaceutice.
Fructele verzi, înainte de întărirea endocarpului, se folosesc pentru prepararea dulceții, rachiu etc. Conțin o cantitate de vitamina C de 40 ori mai mare decat fructele de portocale și de 4 ori mai mare decât fructele de măceș.
Sucul din frunze de nuc era folosit ca vermifug, ca tonic, ca unguent, pentru ulcere etc. (Constantinescu, și colab. 1986).
Adepții homeopatiei recomandă mezocarpul pentru tratamentul vomelor, iritațiilor, etc.
Pliniu și Dioscordie atribuiau uleiului de nucă proprietatea de a vindeca afecțiunile ochilor și intoxicațiilor.
Uleiul de nucă având 73+84% acizi grași polinesaturați, se situează înaintea uleiului de floarea soarelui (50+60%) și a celui de porumb (40+50%) pentru proprietațiile sale anticolesterolice.
1.2 Biodiversitatea genetică. Taxonomie
Botaniștii au încercat să pună ordine în diversitatea aceasta întrucât au constat arealul foarte mare de extindere a nucului. Au încadrat toate formele exsitente în genul Junglas, cu aproximativ 40 de specii, pe care le-au grupat în trei secțiuni: Dioscaryon, Cardocaryon, Rhsocaryon. Cei care nu au fost de acord care au spus ca în genul Junglas sunt numai 30 specii, pe care le-au evidențiat in patru secțiuni: Trachycarion, Cardocayon (nuci cenușii), Rhyzocaryon (nuci negri) și Dyoscaryon (nuci albi) (Manning, 1978, citat de Germain,1992).
În continuare sunt prezentate cele 3 secțiuni inițiale care dau o imagine clară asupra biodiversitații genetice aparținând genului Junglas.
Taxonomia speciilor de Junglas
Secțiunea DIOSCARYON Dode
Nucii din acestă secțiune au scoarța de culoare albă-argintie mată, care se menține netedă timp îndelungat. Lăstarii, pețiolul si foliolele sunt glabre.
Fructele sunt solitare sau grupate în număr mic (2-4). Mezocarpul este perfect neted și dehiscent. Endocarpul, de culoare cafenie deschis, este rugos, având interiorul împărțit in loje.
Pereții despărțitori sunt coriacei, uneori puțin lemnificați, dar mereu mici. Peretele principal ramâne mic in regiunea de contact cu coaja, ceea ce ușurează scoaterea miezului.Un tegument acoperă miezul și are culoarea galbenă sau galbenă deschisă.
Foliolele, sunt întregi, ultima este mai dezvoltată, primele 2 de la bază sunt mai puțin dezvoltate, sunt în număr de 5-9. Tipul reprezentativ al acestei secții este nucul comun, Junglas regia L. Celelate dintre specii sunt considerate de unii autori simple ecotipuri sau subspecii(Bordeianu si Colab, 1967; Cociu și colab, 1983).
Secțiunea CARDOCARYON Dode
Nucii din acestă secție cresc izolați prin păduri. Au ramurile groase și fructe foarte variabile, au miez excelent la gust, dar foarte greu scos din coji din cauza pereților despărțitori tari.
Cuprinde specii din Japonia,China,California si Manciuria.
Secțiunea RHYSOCARYON Dode
Nucii din această secțiune au scoarța de culoare mai mult sau mai puțin inchisă, care din anul doi capată un aspect foarte fisurat. Frunzele au 9-25 foliole ,ultima mai redusa si marginile dințate. Cicatricea pețiolului este cordiformă. Fructele sunt solitare sau grupate în numar foarte mic.
Taxonomia speciilor de Junglas
Tabel nr.1.1
Mezocarpul este glabru, rugos, gros și puternic aderent la fruct. Pereții despărțitori sunt totdeauna groși, cu multe sinuozități. Cavitatea valvelor este umplută de miez și se scoate greu. Tegumentul este colorat in brun.
Nucii din acestă categorie prezintă interes din punct de vedere al fructelor. Lemnul este ceva mai ușor decât la cel de nuc comun și este căutat pentru calitățile sale tehnologice, superioare și coloritul mai intens (Bordeianu și colab.,1967; Cociu și colab.,1983).
1.3 Principalele specii ale genului Junglas
Toate speciile din genul Junglas sunt monoice cu flori unisexuate. Inflorescențele mascule și femele, separate, sunt inserate la subsoara cicatricelor foliare a ramurilor de un an. Inflorescențele mascule se compun din 100-160 de flori formate dintr-o bractee, două bracteole, purtând un număr variabil de stamine. Aceste flori sunt inserate radial de-a lungul axului inflorescenței, formând un ament. Florile femele sunt sesile, de cele mai mai mlte ori, grupate câte două. Provin din muguri micști constituiți dintr-o tijă preformată, terminată printr-o inflorescență. Aceste flori femele, apetale, sunt compuse dintr-un ovar unilocular bicarpelar .
Juglans regia L. Nucul este o specie pomicolă foarte veche care a avut o vastă arie de raspandire. Cu milioane de ani în urmă, nucul se găsea în Groenlanda și Siberia, pe malurile fluviului Obi. Aria naturală de răspândire cuprindea Birmania, nordul Iranului, ajungând până în Japonia.
După studiile publicate de Vavilov, pe glob există 3 nuclee de răspândire naturală a nucului comun:
▪ chinezesc, cuprinde zona centrală și zonele din vestul Chinei;
▪ asiatic-mijlociu, cuprinde India de nord-vest, Afganistan, Tadjikistan, Nordul Kirghiziei și Uzbekistan;
▪ asiatic-vestic, cuprinde Asia Mică, Transcaucazia și Iranul.
Alți autori consideră că arealul natural al acestor specii cuprinde Munții Carpați, sud-estul Europei, Turcia, Irak, Iran și unele zone în jurul munților Himalaya etc.
Pentru valoarea nutritivă, gustul bun al fructelor, nucul se numea, la romani, ghinda lui Jupiter (Jovis glans) sau nucul regal (Juglans regia).
Cei mai mulți pomicultori preferă numele de nuc persan care este asociat cu numele de proveniență al speciei dar este prezent sub diferite denumiri în literatura de specialitate.
Junglas Nigra L. Nucul negru est-american este originar dintr-o zonă care se intinde de la Oceanul Atlantic până în Texas.Oklahoma, Nebraska și Kansas și din sudul Marilor Lacuri până în Golful Mexic (Forde, 1975).
Pomul poate să atingă înălțimea de 45 metri și are diametrul la trunchi de până la 2 metri. Nucile au coaja rugoasă , tare și groasă cu un mezocarp gros și aderent.
Pomii de Junglas Nigra au fost descoperiți în pădurile originare din estul SUA. Lemnul este foarte mult apreciat pentru tâmplărie și mobilier, iar fructele sunt apreciate pentru aroma si valoarea nutritivă.
Este folosit și ca portaltoi, ornament și genitor în lurările de ameliorare.
Juglans sieboldiana Maxim. Nucul japonez este originar din Japonia. Este cultivat intr-o proporție limitată în anumite țări. Pomul poate atinge aproximativ 25 metri înălțime având o coroană largă, frunze foarte pubescenste pe partea inferioară, iar nucile sunt de obicei alungite până la rotunde cu coaja foarte tare.
Juglans sieboldiana Maxim Mak., este o varietate a lui Juglans sieboldiana. Juglans sieboldiana a fost introdus în SUA în 1870 într-o pepinieră în Valea Santa Clara din California. După 1870 nucul japonez a fost distribuit în toată SUA și Canada de Sud. Acest nuc este important datorită durității lemnului și valorii ornamentale. Au fost selecționate din această specie, o serie de soiuri mai ales de tipul cu nucă în formă de inimă, dar niciunde în lume, nucul japonez nu a căpătat o mare importanță.
Juglans cinerea L. Nucul cenușiu este originar din Georgia și Arkansas. Această specie este cea mai rezistentă la frig dintre nucii americani. Pomii au creștere lentă, dar ating 30 m înălțime. Nucile au coaja foarte dură și rugoasă ca o anvelopă aderentă.
Este mai puțin important decât Juglans nigra, dar totuși au fost selecționate o serie de soiuri pentru producție cu coaja subțire și calitatea fructului (Forde, 1975).
Juglans califomica Wats. Nucul negru din sudul Californiei este originar de pe coastele Californiei de Sud. Acesta crește în mod obișnuit lângă cursuri mici de apă. Pomul este stufos, în mod normal ramurile pornesc de la sol sau aproape de sol. Majoritatea pomilor au 5-6 m înălțime, dar în condiții bune de creștere pomii pot atinge 15 m înălțime. Nucile sunt mici, netede, au coajă tare și mezocarp aderent. Acesta are o importanță mică, este folosit pentru ornament și în unele lucrări de ameliorare (Forde, 1975).
Juglans hindsii Jeps. Nucul negru din nordul Californiei este originar dint-o zonă restrânsă, din centrul Californiei de nord. Crește până la 30 m înălțime. A fost descoperit în păduri, dar în prezent se găsește ca pom ornamental, în special pe șoselele din California.
Cea mai importantă utilizare a sa este aceea de portaltoi, cei mai mulți nuci persani de pe Coasta Pacificului fiind altoiți pe portaltoi de Juglans hindsii datorită rezistenței sale la boli și vigorii de creștere.
Cele mai multe fructe de Juglans hindsii sunt destinate consumului, deși sunt mai mici decât cele de J. Nigra, dar mai bune sub alte aspecte.
Unele nuci sănătoase au greutatea de 12-13 grame, din care cca. 4 g miez. Miezul are aromă plăcută, dar mai slabă decât Junglas Nigra.
Juglans hindsii are deasemenea valoare ca pom pentru lemn. Specia J. Hindsii a fost folosită de asemenea în lucrările de hibridare interspecifică. Luther Burbank a obținut hibrizi între Juglans regia și Juglans hindsii („Paradox") și între Juglans hindsii și Juglans nigra („Royal"). Acești hibrizi simt folosiți ca portaltoi.
Juglans major Heller. Crește din Colorado, Arizona până în New Mexico și Mexic. Deși în mod obișnuit are sub 15 m înălțime, în condiții corespunzătoare pomii pot atinge 25 m înălțime sau mai mult. Nucile sunt aproape rotunde, netede, cu coajă tare. Juglans microcarpa Berlander. Crește sălbatic în Texas și New Mexico. Pomul depășește 10 m înălțime, nucile sunt mici și rotunde, cu coaja foarte dură și netedă.
Particularități biologice ale nucului
La ordinea zilei, în toate țările cultivatoare de nuc, se pune problema modernizării acestei culturi pomicole valoroase, folosind mai deplin progresele realizate pe linie genetică și pe linie tehnologică. Specialiștii sunt de acord că pentru realizarea acestui obiectiv este necesară cunoașterea particularităților de creștere și fructificare, dobândite de speciile de Juglans în decursul evoluții și în deosebi a speciei Junglas regia. Se vor avea în vedere următoarele:
Sistemul radicular, este important pentru eficiența lucrărilor agrotehnice din plantație.
Cercetările au arătat că nucul are rădăcinile strabătute până la adâncimea de 20-80 cm și numai pe nisipuri ajung la 140 cm. Pe solurile podzolice, adâncimea maximă este de 80 cm, iar pe celelalte tipuri de sol de 110 cm. Solurile cu apă freatică din luncile râurilor, obligă sistemul radicular la o adaptare specială. Indiferent de nivelul apei freatice, niciodată rădăcinile nu intră în zona acesteia, creșterea rădăcinilor se oprește la o anumită distanță față de nivelul apei, după care își continuă creșterea orizontal sau chiar la suprafață.
În plan orizontal, rădăcinile pot depăși de 4-7 ori raza coroanei, dar densitatea maximă a rădăcinilor se află la 3-4 m de trunchi. Rădăcinile active ale nucului sunt numeroase și lipsite de perișori absorbanți, funcțiile acestora fiind dobândite de micorize.
Rădăcinile nucului cresc până la temperaturi de -4° C, iar pentru reluarea creșterii sunt necesare temperaturi de +5° C. Creșterea se realizează în 3 valuri și anume: decembrie-ianuarie (temperatura nu trebuie să coboare sub -4° C), aprilie-iulie și septembrie-octombrie.
Cunoașterea caracteristicilor sistemului radicular în tinerețe are importanță mare pentru tehnica din plantație.
Puieții de nuc, formează în pepinieră, în anul I un pivot puternic, lung de 0,4-0,6 m, bogat în țesuturi parenchimatoase. În anii următori, ritmul de creștere al rădăcinilor se reduce treptat, ajungând ca la pomii maturi greutatea tulpinii să depășească de 2,5-3 ori greutatea rădăcinii.
Sistemul aerian
Tulpina
Nucul face parte din grupa pomilor mari, ce pot atinge peste 25 m înălțime. Creșterea în înălțime depinde de soi și sistem de cultură. Viteza de creștere a tulpinii este maximă în primii ani de viață (3-8), după care pomii cresc lent, lungimea creșterilor anuale fiind de numai 10-15 cm. Trunchiul, are formă cilindrică, cu scoarța netedă, lucioasă, cenușiu verzuie sau cenușiu albicios la pomii tineri, iar la cei maturi scoarța poate prezenta crăpături adânci, lungi, uniforme, formând plăci late, ce nu se exfoliază. Diametrul trunchiului la colet poate ajunge la 1-1,5 m la pomii izolați și 3-5 m la pomii plantați des. Pe trunchiul unor nuci se formează niște excrescențe, deosebite pentru furnir, datorită desenelor după prelucrare.
Coroana
Nucul formează în mod normal o coroană mare, fiind alcătuită din numeroase ramuri de schelet de diferite ordine. Ramificația este săracă, mai ales în interiorul coroanei, sistemul de ramificare fiind dihotomic. În funcție de soi și sistemul de cultură, nucul formează coroane globuloase, semisferice, răsturnate, conice etc.
Ramurile de schelet sunt viguroase, puternice, nu formează arcade de rodire.
Ramurile anuale sunt scurte, groase, cu măduva mare. Nucul are însușirea de a diferenția muguri micști femeiești numai în mugurii terminali ai lăstarilor, ceea ce face ca potențialul productiv să fie în mare măsură dependent de capacitatea de ramificare. De aceea, caracteristica de fructificare a fost inclusă în programul de selecție al speciei. Sunt în curs de selecție genotipuri ce prezintă fructificare pe ramuri laterale, caracter esențial pentru productivitatea ridicată și pentru organizarea unor plantații intensive. La acest tip de fructificare, mugurii fructiferi sunt inserați de-a lungul ramurilor anuale, dominanța apicală fiind slabă de-a lungul ramurii.
Există, la nucul comun, trei tipuri de fructificare, în funcție de poziția mugurilor florali pe ramura de un an (Germain, 1992).
Fructificarea în poziție terminală
Acest tip de fructificare este foarte răspândit, reprezentativ pentru populațiile de nuc din Franța, estul și nordul Europei. Pe ramurile de un an, mugurii floriferi sunt situați în poziție terminală și subterminală. La aceste soiuri există tendința de ramificare carotonică, dezmugurind numai mugurii situați în poziție terminală și subterminală. De-a lungul ramurilor secundare se observă o degarnisire importantă, fructificarea este localizată la periferia coroanei, intrarea pe rod este lentă, iar potențialul productiv nu depășește 3t/ha.
Fructificarea de tip intermediar
Mugurii florali sunt situați, în acest caz, în poziție terminală și subterminală. Dominanța apicală de-a lungul ramurilor este slabă, ceea ce permite pornirea în vegetație, primăvara, a unui număr important de muguri laterali vegetativi. Producția este bine repartizată în pom de-a lungul ramurilor, fructele fiind localizate la extremitatea ramurilor laterale. Acest tip de fructificare permite intrarea pe rod mai rapidă și un nivel de producție mai ridicat față de fructificarea terminală.
Fructificarea pe ramuri laterale
La acest tip de – fructificare, mugurii floriferi sunt situați de-a lungul ramurilor anuale, dominanța apicală fiind slabă de-a lungul ramurii. Dacă sunt bine luminate, aceste ramuri laterale continuă să producă mai mulți ani.
Producția este repartizată „în manșon", intrarea pe rod este foarte rapidă și potențialul productiv este aproape dublu.
Acest tip de fructificare, relativ rar la specia Juglans regia, se poate găsi la populațiile de nuc din zona mediteraneeană (Spania, Portugalia, Grecia, Israel), în Iran și China. Există, de asemenea, în populațiile de nuc din Chile, locul de origine genetică a introducerii acestei specii în America de Sud.
În funcție de dimensiunile mugurilor și modul de repartizare, ramurile anuale la nuc sunt de trei feluri:
-ramuri vegetative, lungi de 10-100 cm, au numai muguri vegetativi și sunt caracteristice perioadei de tinerețe;
-ramuri florifère bărbătești, de 5-25 cm lungime și 6-10 mm diametru, au în vârf mugure vegetativ, iar lateral muguri vegetativi și amenți sau numai amenți;
-ramuri florifère unisexuat mixte de 5-35 cm lungime, 6-12 mm diametru, au terminal 1-3 muguri micști femeiești și lateral muguri vegetativi dispuși serial,
Aceste ramuri predomină în perioada de rodire.
Lăstarii sunt scurți și groși, cu intemodii scurte și un canal medular dezvoltat, de culoare verde măslinie, brun verzuie sau brun lucioși în faza erbacee și brun cenușii, cu leticele rare, alungite, albicioase în faza de maturare.
Mugurii
La nuc se formează 3 tipuri de muguri și anume: vegetativi, micști femeiești și amenți. Mugurii vegetativi sunt plasați în treimea superioară și mijlocie a ramurii, mugurii amenți sunt plasați în treimea mediană a ramurii iar cei micști femeiești în mugurele terminal al ramurii și mai puțin în mugurii subterminali. Mugurii vegetativi și mugurii amenți se formează primăvara devreme. Inducția florală în mugurii micști femeiești are loc toamna târziu, astfel încât mugurii induși intră în iarnă în faza de țăruș.
Frunzele
Nucul are frunze mari, imparipenat compuse, cu 5-9 foliole, eliptice sau obovate, glabre, pergamentoase, cu marginea întreagă sau puțin dințată. Foliolele laterale simt egale, iar cea terminală este mai mare, lungimea foliolelor variază de la 5-20 cm, iar lățimea de la 5 la 9 cm. Culoarea frunzelor mature este verde închis, iar cea a celor tinere verde deschis de diferite nuanțe, în funcție de soi. Frunzele de nuc au un conținut ridicat în uleiuri eterice și emană un miros plăcut, caracteristic.
Florile
Nucul fiind o specie unisexuat monoică, formează două tipuri de flori: flori bărbătești și flori femeiești.
Florile bărbătești sunt grupate în inflorescențe numite amenti , localizate la partea bazală a ramurilor din anul precedent și sunt compuse din 100-160 de flori. Fiecare floare este formată dintr-o bractee și un perigon concrescut, ce protejează staminele. Într-o floare se găsesc între 2-32 stamine formate la rândul lor dintr-un filament staminal lung de 1-2 mm și o anteră formată din 2 loji seminale, separate de o brazdă adâncă. Fiecare anteră conține în medie 1800 grăunciori de polen/ iar fiecare ament emite un număr considerabil de grăunciori de polen. Florile femeiești apar solitare sau grupate câte 2-3 sau mai multe în vârful lăstarilor ce rezultă din mugurii micști femeiești. Florile femeiești nu au petale, fiind formate dintr-un înveliș tomentos ce acoperă o bractee și 2 bracteole. Fiecare floare are un ovar glabru sau glabrescent, de formă sferică sau ovoidă, bicarpelar, unilodular, la extremitatea căreia se află un stigmat mare format din 2 lobi.
Suprafața lobilor este prevăzută cu numeroase alveole unde umiditatea este foarte ridicată, asigurând condiții favorabile pentru germinarea polenului. Stigmatele nu secretă, ca la alte specii, substanțe zaharoase necesare, germinării polenului. Aceste substanțe intră în consistența grăunciorului de polen, iar stigmatele secretă substanțe uleioase ce apar sub forma unor picături microscopice.
Fructul
Din punct de vedere botanic, fructul la nuc este o pseudodrupă. După fecundare, stigmatul se usucă, iar floarea se consideră că s-a transformat în fruct când dimensiunile ovarului se dublează. Fructul la nuc se compune dintr-un înveliș exterior verde (epicarp), dintr-o coajă tare (endocarp), și miezul (sămânța).
Coaja verde acoperă nuca până la maturitate și provine din peretele exterior al ovarului concrescut cu solzii involucrului și ai învelișului floral.
Endocarpul este format din 2 valve simetrice, sudate pe o linie mărginită de o muchie mai mult sau mai puțin evidentă. Endocarpul provine din partea interioară a ovarului. Coaja tare, de obicei, prezintă numeroase șănțulețe și alveole mai mult sau mai puțin evidente, în funcție de soi, iar culoarea poate fi galben pai, galben cafenie, cafenie de diferite nuanțe, etc. Forma fructelor este în general foarte variabilă în funcție de soi. Fructele pot fi eliptice, oblonge, ovoide, rotunde, sferic turtite etc. Endocarpul este alcătuit din 2 straturi. Unul exterior dur, gros de 0,5-2,5 mm, ce formează endocarpul propriu-zis și unul interior mai subțire, denumit membrană falsă. La soiurile valoroase, membrana este subțire, slab lemnificată, netedă și nelipită de miez.
Interiorul valvelor este incomplet compartimentat de 2 pereți în 4 loji. Peretele principal este mai mare și este amplasat perpendicular pe planul de sudură al valvelor, separând miezul în 2 cotiledoane, cotiledoane ce rămân lipite în partea lor superioară. Peretele secunadar este mai mic și plasat în planul de sudură al valvelor, separând cei doi lobi bazali ai fiecărui cotiledon.
Sămânța
În interiorul valvelor se găsește o-sămânță formată din două cotiledoane, divizate fiecare în 4 lobi și prevăzute cu numeroase încrețituri. Sămânța este învelită de un tegument subțire, a cărui culoare poate fi galbenă sau maronie, cu diferite nuanțe.
Proporția între greutatea fructului și grutatea miezului este caracteristică de soi. Există soiuri la care miezul umple bine cavitatea valvelor, iar la altele miezul este mic, lăsând un gol mai ales către exteriorul cavității. Miezul reprezintă între 20-60 % din grutatea fructului, dar sunt considerate valoroase soiurile al căror procent de miez este de peste 50%.
Perioadele din ciclul anual de creștere. In cursul anului, nucul, ca și toate speciile pomicole de climat temperat, are 2 perioade, ce se repetă ciclic și anume: perioada de repaus și perioada de vegetație.
Perioada de repaus ține de la căderea frunzelor până la umflarea mugurilor, iar în comparație cu celelalte specii, nucul are o perioadă de repaus lungă, pornind în vegetație printre ultimele specii pomicole.
Perioada de vegetație începe o dată cu umflarea mugurilor vegetativi și micști femeiești și alungirea amenților. Durează până la căderea frunzelor. În perioada de vegetație, cele 3 tipuri de muguri evoluează simultan.
Fenofazele mugurilor vegetativi.
În evoluția lor, mugurii vegetativi trec prin următoarele fenofaze:
-umflarea mugurilor, începe când temperatura medie zilnică a aerului ajunge la 10° C;
dezmugurirea și înfrunzirea, are loc la cca 8-12 zile de la umflarea mugurilor;
începutul creșterii lăstarilor, cu durată variabilă în funcție de soi, se desfășoară în cursul lunilor mai și iunie, iar încetarea creșterii lăstarilor este marcată prin formarea mugurelui terminal;
-maturarea țesuturilor și pregătirea pentru ienare, începe o dată cu formarea mugurelui terminal și se încheie la căderea frunzelor.
Fenofazele amenților
Stadiile fenologice prin care trec inflorescențele mascule, au făcut obiectul a numeroase cercetări. Ele se eșalonează pe parcursul a 2 ani calendaristici, în primul an are loc diferențierea și începerea creșterii, iar în al doilea an creșterea definitivă și înflorirea.
Pe durata verii, amentul evoluează puțin. După gerurile de iarnă, creșterea se reia, amentul se umflă și se alungește de la 0,5 la 2 cm. În acest moment se formează grăunciorii de polen. Foarte rapid amentul atinge, grosimea unui creion, culoarea se schimbă de la verde brun la verde clar. După o săptămână își pierde rigiditatea și florile mascule se separă. Evoluția este foarte rapidă, florile încep să se deschidă. Ele se deschid de la baza amentului și lasă să cadă polenul. În câteva zile, în funcție de temperatură, amentul este liber de polen. Anterele libere de polen au culoarea brună, apoi se usucă. După câteva zile, amenții cad.
În ceea ce privește diferențierea amenților, cercetările efectuate au arătat că însușirea de a diferenția un număr mai mare sau mai mic de amenți este o însușire biologică ereditară. Variabilitatea condițiilor climatice de la un an la altul, modifică în mică măsură intensitatea diferențierii amenților. Cel mai mare număr de amenți se formează pe lăstarii de 1-5 cm, iar cel mai mic pe lăstarii de 15-20 cm, numărul amenților fiind mai mare pe lăstarii sterili decât pe cei fertili (Godeanu, 1975).
Fenofazele mugurilor micști femeiești
Ca și amenții, fenofazele mugurilor micști se eșalonează pe 2 ani calendaristici. În primul an are loc inducția florală, iar în anul II are loc umflarea mugurilor, dezmugurirea, înflorirea, fecundarea, creșterea și maturarea fructelor.
Evoluția mugurilor fructiferi este lentă și durează întreaga iarnă. Creșterea se reia cu o lună și jumătate înainte de înflorire.
Cresc primele frunze, care iau o poziție oblică și lasă să apară florile femele. În câteva zile apar stigmatele, se alungesc devenind divergente, trec progresiv de la roșu la verde galben, apoi se recurbează, iau o culoare verde pal. Pe stigmate apar striuri brune și începe uscarea lor, apoi stigmatele se usucă și se înnegresc. Florile nefecundate cad, iar cele fecundate își măresc volumul rapid.
Epoca de înflorire
Epoca de înflorire la nuc este foarte variabilă în funcție de soi. La nuc, înflorirea florilor femele și mascule pe același pom sunt decalate în timp, ceea ce favorizează alogamia. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de dichogamie.
Soiurile la care înfloresc mai întâi amenții, se numesc protandre, cele la care înfloresc mai întâi florile femele se numesc protogine, iar cele la care cele două perioade de înflorire se suprapun, sunt soiuri homogame.
În țara noastră, cercetări efectuate privind tipul de înflorire, au arătat că în zona Sibișel 29,1% din genotipurile studiate au fost protandre, 19,3 % protogine, 19,5% protandre sau protogine cu perioade de înflorire ce coincid parțial, 23,5% homogame, iar la 8% nu s-a precizat caracterul înfloririi (Cociu și colab., 1975).
Intensitatea dichogamiei depinde de genotip și de condițiile climatice. Cercetări efectuate la 6 soiuri de nuc autohtone (Jupânești, Orăștie, Germisara, Georgiu 65, Roxana, Mihaela), în zona Rm. Vâlcea, au arătat că fiecare soi reacționează în mod diferit la schimbările condițiilor climatice. În condițiile unor mari oscilații ale temperaturii și umidității relative ale aerului, gradul de dichogamie este mai mult sau mai puțin constant, sau variază destul de mult. Primăverile calde grăbesc dezvoltarea amenților, dar florile femele nu sunt afectate prea mult, fiind posibilă, în aceste condiții, trecerea soiurilor protogine la înflorire simultană, mai ales soiurile la care decalajul de înflorire între cele două tipuri de flori este mic (Cosmulescu, 2000).
Durata înfloririi celor două tipuri de flori este diferită, depinzând de soi și condițiile climatice ale anului.
În condițiile din țara noastră, la tipuri de nuc studiate în zona Sibișel, înflorirea florilor bărbătești este de 4-9 zile, în medie de 6 zile, iar a florilor femeiești de 1-11 zile, în medie de 8 zile (Cociu și colab., 1957). La anumite tipuri de nuc din Oltenia, perioada de înflorire a florilor mascule a fost de 4-8 zile, iar a florilor femele între 6-15 zile (Godeanu, 1975). La soiurile studiate în condițiile climatice specifice zonei Rm. Vâlcea, durata de înflorire a florilor femele a fost de 15 zile, prima înflorire fiind de 9 zile, iar a florilor mascule a fost cuprinsă între 10-13 zile, prima înflorire fiind de 5 zile (Cosmulescu, 2000).
Polenul și polenizarea
Durata de viață a polenului eliberat de antere, este foarte scurtă, de 2-3 zile. Substanțele uleioase secretate de stigmate permit tubului polenic să crească.
Studiile privind morfologia polenului de nuc au arătat că, în general, are formă sferică, cu diametrul de aproximativ 41,4 microni.
Viabilitatea găsită, la proba cu carmin acetic, este superioară aceleia găsită prin germinare pe mediu de zaharoză și agar-agar. Polenul a germinat bine în toate concentrațiile (zaharoză 5,10,15, 20,25%; agar agar 2%), însă s-a constatat a fi mai bună concentrația de 15% zaharoză (Oprea, 1971). Procentul mediu de germinare a 6 soiuri de nuc (Mihaela, Roxana, Geoagiu 65, Germisara, Jupânești, Orăștie) a înregistrat valori peste 60%, iar în cadrul soiului a variat de la un an la altul, dar în limite destul de mici. Lungimea tuburilor polenice diferă cu soiul și condițiile de cercetare. Cercetările au arătat că polenul de nuc își păstrează capacitatea de germinare cca. 100 ore la temperatura de 14-15° C; la 20-25° C și 0° C polenul de nuc își pierde capacitatea de germinare după 50 ore.
Polenizarea la nuc este posibilă de la apariția stigmatelor. Stadiul de receptivitate optimă a florilor se situează când stigmatele bine dezvoltate nu sunt complet divergente, iar extremitatea lor este galben orange.
Din punct de vedere al agentului polenizator, nucul intră în grupa speciilor anemofile. În condiții favorabile de răspândire, în funcție de distanță, pe fiecare metru pătrat de teren; cad în 24 de ore 1-8 grăunciori de polen. Polenizarea suplimentară artificială aduce însemnate sporuri de producție, mai cu seamă în plantațiile în care soiul polenizator ocupă o pondere mai mică, sau în anii în care amenții lui sunt total sau parțial degerați. Pentru a obține producții mari și constante, este necesar, să se asigure polenizatori. Distanța dintre soiul de bază și polenizator nu trebuie să fie mai mare de 100 metri iar polenizatorul să reprezinte cel puțin 5 % din numărul pomilor din soiul de bază. Rândurile trebuie orientate pe direcția vântului ce bate în perioada înfloririi. La alegerea polenizatorilor, trebuie însă analizată și calitatea polenului.
În funcție de rezultatele obținute cu privire la coincidența perioadelor de înflorire a celor două tipuri de flori, de calitatea polenului și devieriile anuale ale perioadelor de înflorire, provocate de factorii meteorologici, în zona Rm. Vâlcea au fost stabiliți polenizatorii pentru 6 soiuri de nuc (Comulescu, 2000).
Cercetări privind comportarea la polenizare intraspecifică a 6 soiuri de nuc, în condițiile zonei Râmnicu Vâlcea, au arătat că nivelul compatibilității intraspecifice la toate tipurile de înflorire, în încrucișările directe și indirecte, variază cu soiul, dar nu depinde de tipul de dichogamie. Procentul de fecundare obținut a variat între 12,5-73 %. În majoritatea cazurilor a fost depistată o compatibilitate normală a soiurilor utilizate ca polenizatori (Cosmulescu, 2000).
S-a constatat că la nuc unele soiuri pot forma fructe și fără fecundare, pe cale partenocarpică. Fenomenul de partenocarpie este nedorit, deoarece unele fructe, rezultate pe această cale, sunt mici, fără valoare economică.
Creșterea și maturarea fructelor
Această fază durează de la fecundare până la maturarea fructelor și poate fi împărțită în trei subfaze:
-perioada creșterii în volum ce are loc în primele 30-40 zile după fecundare. În acestă perioadă, celulele, care s-au înmulțit rapid după fecundare, se alungesc, capătă forma și dimensiunile soiului, dar nu și funcțiile specifice țesutului de care aparțin. Țesuturile nu se diferențiază încă. Perioada diferențierii țesuturilor are loc în iulie-septembrie. Creșterea în volum încetează practic, dar în fruct au loc numeroase schimbări calitative. Fiecare țesut capătă consistența specifică. Endocarpul se întărește, se formează tegumentul miezului, apoi miezul, care devine din ce în ce mai consistent și mai mare până capătă mărimea, consistența și compoziția specifică soiului.
-perioada maturității fiziologice începe la sfârșitul lunii august la soiurile timpurii și în septembrie sau octombrie la soiurile târzii. În această perioadă se încheie acumularea substanțelor în miez (Cociu și colab., 1983).
Cerințele nucului față de factorii de mediu
Deși crește pe un vast areal, zonele în care nucul dă producții mari și constante nu sunt multe. Acest lucru demonstrează că factorii ecologici au un rol determinant asupra cantității și calității producției. Elementele de climă și tehnologie acționează simultan asupra proceselor biologice și recoltei, ceea ce impune cunoașterea cerințelor față de factorii climatici și edafici.
Cerințele față de temperatură
Temperatura, ca element meteorologic esențial, acționează asupra plantei în tot cursul anului. Nucul crește și rodește satisfăcător acolo unde temperatura medie anuală este de 8-10° C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de 20-22° C) și ierni blânde.
Literatura de specialitate arată că nucul suportă mult mai ușor temperaturiile ridicate decât pe cele scăzute. Pentru nuc, totuși, temperaturi mai mari de 35° C, însoțite de o perioadă de secetă și uscăciune a aerului și solului cauzează arsuri pe lăstari și frunze, dar mai ales pe fructe. Dacă arsura se produce în lunile iunie-iulie, producția poate fi compromisă din punct de vedere economic.
Mult mai dăunătoare pentru cultura nucului sunt temperaturile coborâte din timpul iernii și primăverii. În perioada de repaus, rezistența la ger a nucului depinde în mare măsură de însușirile ereditare, agrotehnica aplicată, vârsta, starea fitosanitară, condițiile climatice din timpul vegetației și pregătirea pentru iarnă a pomilor, etc. Limita de rezistență la ger variază între -17° C la amenți, când temperaturi scăzute revin după ieșirea din repausul profund, -25,-27° C la amenți și mugurii micști femeiești; – 28,-29° C la ramurile anuale și -30,-36° C la ramurile multianuale.
Oscilațiile diurne de temperatură (în jurul valorii de 0° C) sunt dăunătoare pentru nuc, provocând degerarea cambiului și apariția unor crăpături pe ramuri. Rezistența nucului la temperaturi scăzute, scade după intrarea în vegetație, temperaturile mai mici de 0° C devenind dăunătoare.
Temperaturile scăzute din perioada de înflorire și început a creșterii fructelor, au efecte negative chiar dacă acestea au valori pozitive. În perioada înfloririi, temperaturile mai mici de 0° C distrug stigmatele. La -3° C, în fenofaza înfloririi, sunt distruse complet nu numai florile mascule și femele, dar și frunzele și lăstarii.
Pentru înflorire, temperatura minimă are valori de 15° C, iar temperatura optimă necesară în perioada de înflorire are un interval mult mai larg, 15-20° C.
Cerințele față de lumină
Nucul comun, fiind originar din ținuturile însorite ale Asiei Centrale, este o specie iubitoare de lumină. În condiții de iluminare slabă înregistrează creșteri reduse, diferențiază puține flori femeiești, producția este necorespunzătoare, iar rezistența la ger scade.
Insuficiența luminii favorizează și dezvoltarea agenților patogeni, ce pot produce pagube însemnate. Este indicat ca nucul în plantații să fie plantat pe versanți cu expoziție sudică sau sud-estică.
În țara noastră, sunt asigurate condiții optime pentru creștere și rodire, dacă durata de strălucire a soarelui însumează 800-1000 ore în perioada diferențierii florilor femeiești și 1100-1800 ore în perioada creșterii și maturării fructelor.
Cerințele față de apă
Variabilitatea mare a tipurilor de nuc ce se întâlnesc în țara noastră, a făcut ca această specie să fie întâlnită în zone diferite, începând cu cele secetoase (350-400 mm precipitații anual), până în regiunile premontane cu precipitații de 900-1000 mm, sau mai mult.
Nucul este o specie cu cerințe moderate de apă, el crescând și rodind bine în zonele în care precipitațiile anuale însumează 600-700 mm. În funcție de fenofază, cerințele nucului, pentru apă, sunt diferite. Astfel, în perioada de repaus, nucul nu are cerințe mari față de apă, dar seceta pronunțată din acestă perioadă împiedică hidroliza amidonului și sinteza unor substanțe complexe, reducând rezistența sa la ger.
În timpul perioadei de dezmugurire și înflorire, nucul nu are, de asemenea, pretenții mari față de apă. Ploile prelungite în această fenofază împiedică polenizarea și crează condiții optime pentru atacul bacteriozei.
Umiditatea relativă a aerului are o mare influență asupra desfășurării înfloririi și fecundării. O umiditate redusă determină concentrarea substanțelor pe stigmat sau chiar uscarea lor, iar o umiditate ridicată împiedică deschiderea florilor și eliminarea polenului. Umiditatea relativă a aerului optimă pentru nuc, este de 50-70% în perioada înfloritului și fecundării.
Cerințe mari față de apă se înregistrează în perioada creșterii intense a lăstarilor și fructelor. În acestă perioadă nucul are nevoie de 100-200 1/mp/lună, după care cerințele nucului scad la 70-80 1/mp/lună în perioada maturării fructelor.
Excesul de umiditate favorizează apariția bolilor criptogamice ce duc în final la producții scăzute și de proastă calitate. Pentru perioada de creștere și maturare (mai-octombie), s-a stabilit că nucul are nevoie de 300-400 1/mp apă. Excesul de umiditate din perioada de vegetație, este dăunător în toate fenofazele. Aceasta poate apărea datorită unei insuficiente oxigenări la nivelul sistemului radicular, iar funcțiile rădăcinilor nu se pot desfășura în lipsa oxigenului, datorită prezenței micorizelor ce înlocuiesc la nuc perișorii absorbanți.
Pe terenurile unde apa freatică se găsește la 4-6 m adâncime, nucul se dezvoltă bine. Când apa freatică se găsește la mică adâncime (l,5-2m), nucul se dezvoltă bine până la intrarea pe rod, după care vârfurile coroanei încep să se usuce.
Rădăcinile nucului nu intră niciodată în zona apei freatice, creșterea rădăcinilor se oprește la o anumită distanță de nivelul apei freatice, după care își continuă creșterea orizontal sau chiar spre suprafață.
Cerințele față de sol
Nucul nu are pretenții prea mari față de sol, ceea ce face ca el sa crească pe o gamă largă de soluri. Plantațiile intensive cer însă terenuri suficient de bogate, cu textură ușoară și mijlocie, permeabile pentru apă și aer. Sunt necorespunzătoare pentru nuc, solurile argiloase, grele, reci, compacte.
Solurile lutoase sunt cele mai bune pentru înființarea unei culturi de nuci, deoarece permit o dezvoltare foarte bună a sistemului radicular, pot păstra apa, sunt bine aerate, se încălzesc foarte ușor și conțin suficiente substanțe nutritive.
Însușirile chimice ale solului
Conținutul în humus influențează negativ creșterea și rodirea nucului atunci când scade sub 2%. Cele mai echilibrate creșteri se înregistrează pe soluri cu 2-3% humus, atunci când, și însușirile fizice și hidrofizice sunt favorabile. Solurile slab humifere, cele puternic erodate, solurile podzolice, argilo-iluviale, ca și cele cu conținut prea ridicat de materie organică, negre de fânețe și altele, nu asigură o creștere și dezvoltare echilibrată a nucului.
Pentru cultura nucului importanță deosebită prezintă reacția solului și conținutul în elemente minerale: azot, fosfor, potasiu, calciu, fier, bor, magneziu, zinc, sulf, cupru, etc. precum și prezența unor săruri nocive mai ales cloruri.
Date privind cultura nucului pe plan mondial
Dintre toate speciile de nuc, cea care s-a impus în cultură pe tot globul prin multiplele sale însușiri și, îndeosebi, prin calitatea și valoarea nutritivă a fructelor a fost Juglans regia L., respectiv, nucul comun. Nu se cunoaște exact suprafața totală, nici numărul pomilor din toate țările cultivatoare și chiar producția nu este evaluată în multe cazuri. Dar, comparativ cu alte specii pomicole, suprafețele ocupate cu plantații comerciale de nuc sunt mult mai mici. Din evidențele pe care le ține Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) reiese totuși evoluția producției de nuci din principalele țări cultivatoare. Astfel, producția de nuci pe plan mondial a crescut în perioada ultimelor 12 ani de la tone în anul 1990 la 1.281.000 tone în anul 2001. Datele arată că dintre continente, primul loc îl deține Asia cu 693.000 tone, urmată de Europa cu 283.000 tone, America de Nord cu 272.000 tone etc. Dintre țări, cele mai mari producătoare de nuci sunt China cu 330.000 tone, SUA cu 254.000 tone, Turcia 134. 000 tone, Iran cu 138. 000 tone etc.
Pentru cei dornici să afle detalii asupra culturii nucului din aceste țări care pot fi luate ca exemplu dată fiind valoarea pe care o are specia Juglans regia precizăm următoarele:
China deține întinse suprafețe de păduri de nuc crescute spontan, fapt ce-i permite să valorifice producția la un preț scăzut.
S.U.A. deține supremația în plan mondial. În anul 1996 producția medie de nuci pe cele 68.800 ha a fost de 2,7 t /ha, California deținând 90% din totalul suprafeței.
În prezent, SUA dispune de un sortiment de nuci foarte diversificat, alcătuit din soiuri cu fructificare laterală, cu bună productivitate și calitate superioară a fructelor: Chandler, Hartley, Ashley, Serr, Vina, Eureka, etc, (Hendricks, 1995).
Ca portaltoi, la început s-au folosit puieții de Juglans regia. Prima jumătate a secolului al XX-lea s-a bazat pe folosirea portaltoilor franc de Juglans hindsii (nucul negru din nordul Californiei), datorită rezistenței sale la boli și a vigorii de creștere. Cercetările ulterioare au scos în evidență superioritatea hibrizilor interspecifici folosiți ca portaltoi. Astfel, Luther Burbank a obținut hibrizi între Juglans regia și Juglans hindsii pe care i-a numit „Paradox" și între Juglans hindsii și Juglans nigra pe care i-a numit „ Royal" (Howard 1945 citat de H.I.Ford, 1975).
În prezent se testează ca portaltoi și alte specii: Juglans nigra, Juglans sieboldiana, Juglans cinerea. Se urmărește în primul rând obținerea de hibrizi viguroși și rezistenți la virusul Cherry Leaf. rol. (Germain, 1995).
Plantațiile de nuc din California sunt în general înființate la distanța de 9×9 m cu densitatea de 120 pomi/ha. Producția de nuci devine economică la aproximativ 10 ani de la plantare. Din anul 1974 s-a folosit soiul Chico la distanțele de 6,6 x 3,3 m. Avantajul este că se obțin producții mari, economice, chiar din primii ani de la plantare ( D. Ramos și colab., 1995).
Tehnologiile de cultură
Irigarea, fertilizarea, lucrările solului, tratamentele fitosanitare sunt bine puse la punct iar organizarea foarte bună a valorificării fructelor au făcut ca profitul agronomilor din SUA să crească în fiecare an (H.C. Lonnie 1995).
Iran
Cultura nucului, în Iran, are o tradiție de mii de ani. În anii 1990-1999 producția de nuci a crescut semnificativ față de perioada 1980-1989 de la 28,9 mii tone la 142,8 mii tone ceea ce înseamnă o creștere de 353,9% în anul 1994 suprafața ocupată de nuci era de 50 mii ha, obținându-se 117218 tone.
Nucul, având o importanță economică mare, au fost luate în calcul programe de dezvoltare a producției de nuci. Nucul obținut prin semințe, este adaptat la diferite condiții ecologice. Fiind tradițională, din cultura nucului prin semințe a rezultat o mare variabilitate ce constituie o sursă genetică valoroasă pentru selecția de genotipuri cu productivitatea ridicată, calitate superioară a fructului și miezului, dezmugurire tardivă, rezistență la boli etc. (Atefi 1995).
Pentru îmbunătățirea sortimentului de soiuri au fost studiate, în departamentul de Horticulttiră Karaj 8 soiuri, aduse din Franța și șapte clone valoroase selectate din 250 genotipuri iraniene.
Tehnicile de altoire au fost de asemenea îmbunătățite, folosirea materialului de calitate ducând la creșterea producției la hectar. (Atefi 1995).
Turcia
Turcia este o altă țară mare cultivatoare de nuci. Specii de nucifere au existat în acestă zonă de peste 4000 de ani.
Un rol important în producția totală de nuci îi revine Anatoliei, datorită condițiilor ecologice potrivite pentru cultura nucului. Anatolia este împărțită în 9 regiuni în care se găsesc climate diferite: de la umed și cald în zona Mării Negre, subtropical predominant pe coastele Mării Mediterane și Mării Egee, continental în regiuni cum ar fi centrul și estul Anatoliei până la climat foarte sperial, cu veri călduroase lungi și uscate și ierni reci.
Până în anii recenți, nucul, în Turcia, era înmulțit numai prin semințe, nu prin altoire, astfel că este dificil de găsit plantații standard de nuc (Barul, 1995).
Exportul de nuci din Turcia este scăzut. Datorită faptului că livezile nu sunt intensive, soiurile sunt standard, nu au fost luate în seamă până în ultimul timp precum și datorită lipsei unui marketing organizat (Sutyemez, 1997, 1999).
Ucraina
Condițiile naturale din Ukraina, din regiunea Prydnistrovsko-Prykarpathian, sunt favorabile creșterii nucului. Există aici populații valoroase de nuc. Luând în considerare perspectiva creșterii nucului în regiunea menționată, Institutul de Horticultură UAAS Kiev a întreprins investigații în acest fond genetic. Au fost deja reținute 25 soiuri valoroase, din care 9 au fost incluse în fondul genetic al Ukrainei. Ele se disting prin productivitate înaltă, fructificare apicală și laterală, tolerantă la boli și fruct de calitate (Kondratenko și colab. ,1999).
Iugoslavia
Marile regiuni pomicole din Yugoslavia sunt Timok, Podrinje, Metohija, Zapadna Morava, Juzna Morava, Fruska Gora etc. Cultura nucului este concentartă în principal între 100-400 m altitudine. In partea centrală a țării nucii individuali se găsesc la 1000 m altitudine, în timp ce în sud pomii pot fi găsiți la 1200 m altitudine.
Până acum 20-30 ani, înmulțirea nucului a fost generativă astfel că aproape 90% din numărul total de nuci existenți în Yugoslavia provin din sămânță. Datorită acestui mod de înmulțire a rezultat o mare variabilitate în populațiile de nuc (Corac și colab. 1997).
Calitatea nucilor este foarte neuniformă. Există genotipuri cu fructe mici (3,3 g) genotipuri cu nuci de 29 g, cu coajă subțire sau coajă groasă, la care este imposibil de a fi scos miezul, cu conținut de miez cuprins între 25- 60%, în medie 33 %. Culoarea și gustul se schimbă la genotipuri ca și producția. Mai mult de 80% din nuci cresc izolați sau în rânduri simple, majoritatea în sate și de-a lungul străzilor (Corac și colab 1997).
Cea mai mare plantație de nuc acoperă 84 ha și este situată în Lipar în apropiere de Kula.
Franța
Este țara cu o veche tradiție în cultura nucului și rămâne una din principalele țări europene producătoare de nuci, deși producția a înregistrat un regres de la aproximativ 90000 tone, cât se realiza la începutul secolului, la 23000 tone în 1999, ocupând din acest punct de vedere locul 10 în lume. Suprafața cultivată în 1996 a fost de 12429 ha.
Soiul de bază din sortimentul francez este Franquette. Alături de acesta se cultivă Parisienne, Mayette, Grandjean, Lara.
Stațiunea de cercetări pomicole Bordeaux a început încă din anul 1977, un program de creare de soiuri noi prin hibridare care să întrunească caracteristicile unui soi productiv și de calitate (Germain și colab. 1995).
În Franța se folosesc in general soiurile cu fructificare laterală (Pedro, Lara) având distanțele de plantare de 8×3.5 metri și producțiile obținute fiind în primii 5 ani de la plantare de 3 t /ha. ( E/Germain și colab 1995).
Pentru a face față concurenței și în special nucilor californiene, Franța s-a angajat într-o politică de producere a nucilor de calitate.
Situația culturii nucului în România
Cu 2000 de ani în urmă, Ovidiu, exilat la Tomis, scria despre nuc: „Puțin pretențios, el crește chiar pe marginea drumurilor și nu se teme de nimic, nici de vânturi nici de tunet, nici de ploaie, nici de arșiță”.
Aprecierea de care s-a bucurat și răspândirea largă pe care a avut-o nucul în trecut s-a răsfrânt și în toponimie, numeroase localități fiind denumite în acest sens: Nucet, Nucetul, Nuci, Nucșoara (Cociu, 1958).
În trecut, nucul a fost mult răspândit, țara noastră numărându-se printre cele mai mari producătoare de nuci. Până la primul război mondial, nucul ocupa al treilea loc după măr și prun în ceea ce privește numărul pomilor în cultură, producția obținută și importanța economică (Bordeianu și colab. 1967). Fructele și lemnul de nuc făceau obiectul unui comerț intens cu țările străine.
Concesionarea lemnului de nuc unor societăți străine, a dus la defrișarea și tăierea nucilor din livezi și păduri. Această exploatare a continuat până după primul război mondial, când s-a intervenit cu anumite legi pentru reglementarea tăierilor și stimularea plantărilor (Codu și colab. 1983).
În România, numărul nucilor și producția de fructe a înregistrat oscilații mari de la o perioadă la alta. O scădere evidentă a numărului de pomi și a producției se constată în perioada 1938-1948, adică în timpul și imediat după al doilea război mondial.
Producția de nuci în România a fost în anul 1999 de 32,4 mii tone, ceea ce reprezintă 2,7 % din producții mondială, situând țara noastră pe locul 6 în lume după China, SUA, Iran, Turcia, Ucraina.
Ponderea cea mai mare o deține în prezent sectorul privat, care realizează 98,4% din producție.
Deși în ultimul deceniu s-a reușit ca numărul nucilor existenți în cultură să depășească pe cel din 1938, producția de fructe este de 4 ori mai mică. Principalele cauze care au contribuit la această situație ar fi suprafața mică a actualelor plantații și calitatea inferioară a materialului biologic, care în mare majoritate este nealtoit.
Cauzele care au dus la această situație sunt multiple dar se consideră că defrișarea masivă pentru valorificarea lemnului, lucrările de sistematizare și organizare a teritoriului și ritmul redus al plantărilor sunt esențiale. Scăderea numărului de pomi și a producției s-a datorat și ierniilor excesiv de geroase din anii 1928-1929, 1940-1941, 1941-1942, 1962-1963.
Realizări privind sortimentul de nuc
Condițiile climatice favorabile dezvoltării culturii nucului în țara noastră au determinat apariția unor adevărate centre de cultură, cum ar fi: Sibișel, Geoagiu, Novaci, Peștișani, Argeș, Iași etc.
Plecând de la existența acestor centre de cultură, Cociu V., Meza N., Blaja D. Deaconu I., Ludovic Petre au început programe de cercetare privind selecția celor mai valoroase titluri precum și lucrări de hibridări artificiale între cele mai valoroase tipuri.
Ca urmare a lucrărilor efectuate au fost omologate și sunt în curs de extindere o serie de soiuri adaptate diferitelor zone de cultură, și anume:
a) Zona Transilvaniei de S-V
Sibișel 44
Pomul are vigoare mijlocie, coroana piramidală, ramurile de schelet lungi, și groase.
Caracterul de înflorire este protandru. Intră repede pe rod și produce începând din anul 5-6 de la plantare. Rezistă bine la ger și la bolile specifice nucului. Înflorește târziu și necesită polenizatori. Fructul este mare, de aproximativ 13 g, de formă ovoidală. Coaja este potrivit de groasă, se sparge ușor cu mâna și are culoarea maroniu-gălbuie.
Miezul reprezintă aproximativ jumătate din greutatea fructului, având tegumentul de culoare gălbuie deschis. Se scoate ușor și întreg din coajă și conține 67 % substanțe grase și 17 % substanțe proteice.
Gustul este plăcut aromat.
Maturarea are loc la jumătatea lunii septembrie.
Germisara
Pomul este de vigoare mare-mijlocie, coroana globuloasă, bine luminată, ramurile de schelet groase, cu formațiuni de rod mixte. Caracterul de înflorire este protogin, florile femeiești înflorind cu mult înaintea celor bărbătești. Necesită polenizatori. Intră pe rod în anul 6-7 de la plantatre și produce foarte mult, în fiecare an. Este soiul cu cea mai mare productivitatea din zonă. Rezistă bine la ger și la atacul bolilelor specifice. Fructul este mare (15 g), de formă ovoidă, cu baza rotunjită și vârful ascuțit.
Orăștie
Pomul este de vigoare mică mijlocie, cu coroana piramidală bine luminată, ramurile de schelet sunt solide, lungi și cu formațiuni fructifere mixte.
Tipul de înflorire este protogin, florile femeiești înfloresc înaintea celor bărbătești. Necesită polenizatori.
Intră pe rod în anul 6-7 de la plantare și produce mult și constant.
Rezistă bine la ger și are o comportare bună la atacul bolilor specifice, bacterioza și antracnoza.
Fructul este mediu, de aproximativ 14 g, de formă elipsoidală.
Coaja este subțire, deschisă la culoare și foarte netedă. Se sparge ușor în mână.
Miezul reprezintă 50-52 % din greutatea fructului, are tegumentul de culoare galben-pai, crocant și cu un conținut bogat în substanțe grase 68 % și substanțe proteice 18 %.
Gustul este plăcut, dulce-aromat. Maturarea fructelor are loc în a doua jumătatea a lunii septembrie.
Geoagiu 65
Pomul este de vigoare mică sau mijlocie. Are coroana piramidală răsfirată, bine luminată, ramuri fructifere groase și lungi, garnisite cu formațiuni de rod mixte.
Tipul de înflorire este protogin, florile bărbătești înfloresc mult mai târziu decât cele femeiești, necesitând polenizatori.
Intră pe rod din anul 6-7 de la plantare și produce foarte mult și constant. Rezistă bine la ger și are o comportare foarte bună la atacul bolilor specifice, bacterioza și antracnoza. Fructul este mare (15 g), de formă ovoidă, cu baza rotunjită și vârful ascuțit.
Coaja este groasă, cu suprafața netedă, de culoare maronie, se sparge ușor în mână. Miezul reprezintă 50 % din greutatea fructului și conține 69 % substanțe grase și 18 % substanțe proteice. Tegumentul este de culoare gălbuie-închis. Gustul este plăcut aromat.
Maturarea fructelor are loc în a doua jumătatea a lunii octombrie.
b) Nucile din Gorj
Novaci
Pomul este de vigoare mijlocie, este productiv, cu rezistență bună la ger și la atacul bolilor specifice.
Perioada de înflorire este semitimpurie, de tip protogin.
Fructul de formă sferică, cu greutatea medie de 12 g, randamentul în miez de
47-48 %, este de culoare alb-gălbui și de calitate bună.
Epoca de maturare este semitimpurie, în a doua parte a lunii septembrie.
Principalele însușiri: rezistent la ger și atacul bolilor specifice, însă fructul este de mărime submijlocie.
Șușita
Pomul este de vigoare mijlocie, intră de timpuriu pe rod și este rezistent la ger și bolile specifice.
Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru. Fructul are formă ovoidă, cu greutate medie de 12 g.
Principalele însușiri: este un soi productiv, rezistent la ger și la atacul bolilor specifice, cu miez de foarte buna calitate.
Victoria
Pomul este de vigoare mijlocie cu rezistență bună la atacul boilor specifice și foarte bună la ger.
Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru. Fructul este de formă ovoidă, cu greutate medie de 11,5 g și cu un randament de miez de 44%. Perioada de maturare este semitimpurie.
Însușiri caracteristice: rezistența mare la ger și la atacul de antracnoză și bacterioză.
c) Nucile de Argeș
Jupânești
Pomul prezintă talie mijlocie și rezistență bună la bolile specifice si deasemenea o rezistență foarte bună la ger.
Fructul are formă ovală-alungită, având greutatea medie de 11,2 g.
Perioada de înflorire este semitimpurie reprezentând tipul protogin.
Epoca de maturare ese semitârzie, în prima jumătate a lunii octombrie.
Însușirile caracteristice: este un soi productiv, rezistență la ger și prezintă fruct de calitate superioară.
Bratia
Pomul este viguros, cu rezistență bună la ger, atacul bolilor specifice și productiv. Perioada de înflorire este semitimpurie, de tip protogin.
Fructul este de formă ovoidă, cu greutatea medie de 13,8 g și cu randamentul în miez de 48%, de culoare gălbuie și gust plăcut.
Epoca de maturare este semitârzie, în prima parte a – lunii octombrie.
Principale însușiri: productiv, cu fructul mare și cu rezistență la ger și boli specifice.
Roxana
Pomul este viguros, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și bună la atacul bolilor specifice. Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.
Fructul este de formă sferică, cu greutatea medie de 12 g și cu un randament în miez de 49 %, de culoare gălbuie și gust plăcut.
Perioada de maturare este semitârzie, în prima parte a lunii octombrie.
Principale însușiri: soi productiv, cu rezistență la ger.
Mihaela
Pomul este viguros, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și bună la atacul de antracnoză și bacterioza.
Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.
Fructul este de formă sferică, cu grutate medie de 12 g, cu randamentul în miez de 50%, de culoare gălbuie și gust plăcut.
Perioada de maturare este semitârzie, în decada întâi a lunii octombrie.
Principale însușiri: soi productiv, cu randament de 58 % în miez și cu rezistență sporită la ger.
d) Nucile de Iași.
Velnița
Pomul este semiviguros, cu coroană globuloasă, rodește și pe mugurii laterali și este productiv, cu rezistență mai slabă la atacul de antracnoză și bacterioză.
Epoca de înforire este semitârzie, de tip protogin.
Fructul este de formă rotund ovoidă, cu greutate medie de 13,5g și randamentul în miez de 50,6%, de culoare galben deschis și gust plăcut.
Epoca de coacere este în partea a doua a lunii septembrie.
Principalele însușiri: precocitate timpurie, productivitate, fruct mare și cu fructificare și pe lăstarii laterali.
Miroslava
Pomul este de vigoare mijocie, cu coroana globuloasă, productiv, cu rezistență bună la ger și la atacul de boli. Epoca de înflorire este semitârzie, de tip protogin.
Fructul este de formă rotund-elipsoidală, cu greutate medie de 14,1 g, cu procent în miez de 52,6 %, se extrage întreg și este de culoare galben deschis cu gust plăcut.Epoca de coacere este timpurie, în prima parte a lunii septembrie.
Principalele însușiri: timpurietate, productivitate precocitate, rezistență la boli și ger.
e) Nucile de Vâlcea
La SCDP-Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Pomicultura Ramnicu Valcea există o singură colecție de nuc din țară. Aici se găsesc peste 100 forme de nuc si peste 2000 de hibrizi. Conform standardului mondial o nucă bună trebuie sa aibă jumătate din greutatea ei miez (5-8 grame miez).
Valcor
Pomul este viguros, intră pe rod timpuriu, este rezistent la ger secetă și boli. Coroana este globuloasă cu port etalat.
înfloritul este, senditardiv de tip protandru, flori bărbătești înfloresc înaintea celor femele și produc mult polen. Polenizatorii recomandați sunt soiurile: Geoagiu 65, Germisara, Jupânești, Mihaela și Orăștie.
Fructul are formă larg eliptică, cu orificiul peduncular bine închis, coaja subțire și netedă, greutatea medie de 12-13 g; miezul se extrage întreg, are culoarea gălbuie, gust plăcut și aromat, calitate bună.
Miezul reprezintă 50-52% din greutatea totală a fructului și conține 72,20 % lipide și 26,50 % protide.
Valmit
Pomul are vigoare mare, este precoce, produce constant, este foarte rezistent la ger secetă și destul de rezistent la boli. Coroana este globuloasă cu port etalat.
Înfloritul este semitardiv de tip protogin, florile femele înfloresc înaintea celor mascule.
Fructul este aspectuos, cTe formă larg eliptică, cu coaja netedă, subțire, de culoare gălbuie, greutatea medie 12,6 g; miezul se extrage ușor, întreg, are culoarea gălbuie și gustul plăcut, de calitate bună, deține 52% din greutatea fructului și conține 62,9% lipide și 30,36 % protide.
Maturarea fructelor are loc în a doua decadă a lunii septembrie. Producția poate fi valorificată atât ca miez cât și ca fruct întreg în coajă. Principalele însușiri: soi cu fructe de calitate, aspectuoase, care merită să fie extins în cultură, în zona dealurilor subcarpatice.
Alte soiuri de nuc cu perspectivă de a fi cultivate în România
Pe lângă soiurile românești de nuc, în condițiile din zona subcarpatică, sunt testate și soiuri provenind din Franța, Germania, S.UA, Bulgaria, în scopul îmbunătățirii sortimentului existent. Până în prezent, unele din acestea au dat rezultate bune. Este și vorba de soiul cu fructificare terminală, Franquette, soiul cu fructificare intermediară Hartley și soiurile cu fructificare laterală Ferjean și Vina. Alte soiuri sunt și ele testate în aceeași zonă: Femette, Femor, Lara, Serr, Chandler, Tehama, Maiette, Pedro, Paine (fiecare având fructificare laterală), Adams 10, Howe, Moyer, Geisenheim 139, etc.
CAPITOLUL II
Localizarea și descrierea zonei de amplasare
Înființarea plantației de nuci se va efectua în comuna Dăești din Județul Vâlcea. Comuna Dăești este așezată în partea de nord-est a județului Vâlcea, pe malul stâng, al Oltului, având satele presarate in Depresiunea Dăești și pe colinele (muncelene) ce se ridică la est de Olt.
Comuna se învecinează la nord cu Călimanești, cu satul Sălatrucel și cu comuna Berislăvești, la sud cu satul Lespezi (comuna Goranu), la est cu comuna Runcu iar la vest raul Olt.
Comuna Dăești are o suprafață de 3029 ha din care intravilan reprezintă 393 ha, respectiv, extravilan 2636 ha. Populația este de 3058 locuitori. Numărul de gospodării este de 1084, respectiv, numărul de locuințe ajunge la 2308. Numele localităților aflate în administrație sunt: Dăești, Sânbotin, Fedeleșoiu, Băbuești.
Activitățile reprezentative ale zonei sunt evidențiate de apicultură, zootehnie, legumicultură, pomicultură și agricultură.
Activitățile economice principale ale acestei zone sunt reprezentate de exploatarea și prelucrarea lemnului, ambalarea produselor alimentare, comerț.
Beneficiile terenului ales sunt urmatoarele :
– sol fertil specific culturii nucului;
– panta înclinată ce beneficiază de căldura soarelui pentu o perioadă mai îndelungată de timp;
– este deservit de DN 7 la o distanță de 150 m;
– dispune de retea de apă la o distanță de 100 m și rețea de electricitate 50 m;
– semnal bun la toate rețelele de telefonie mobilă – taxele fiind reduse datorită poziției sale în extravilan.
fig. 2.1. Localizare teren din satelit ( www.earthgoogle.com )
Fig 2.2. Imagine înainte de desfundat
Alegerea soiurilor
Soiurile propuse pentru această regiune trebuie sa îndeplinească anumite condiții, atât în privința solului cât și în privința dezvoltării rapide și intrării pe rod. Dintre cele enumerate și descrise la Capitolul I am ales pentru plantație soiurile Sibișel 44 și Velnița întrucât acestea prezintă, însușirea de a se dezvolta foarte repede în zona dealurilor subcarpatice specifice zonei.
Fig 2.3. Fructe de Sibișel 44 ( partea stângă ) și Velnița ( partea dreaptă )
La înființarea plantației nu s-a decurs la înmulțirea sexuată (din sămânță) deoarece prezintă numeroase dezavantaje:
– pomii intră foarte târziu pe rod;
– calitatea inferioară a fructelor, respectiv, forma și mărimea;
– neomogenitatea pomilor în plantației.
Înmulțirea prin semințe este specifică numai pentru obținerea portaltoilor și a nucilor destinați producției de lemn.
Ca atare, înmulțirea asexuată a fost foarte indicată la această plantație întrucât
prezintă următoarele avantaje:
– imprimă uniformitate în plantație;
– intră pe rod la 4 – 5 ani;
– pomii au talie mai mică, densitatea plantațiilor putând fi mult mai mare;
– se obțin producții de 5000 – 6000 kg fructe/ha la varsta de 15 – 20 de ani;
– se obțin fructe de calitate bună;
Dezavantajele acestui sistem sunt:
– au o durată de viață mai scurtă;
– obținerea materialului săditor este costisitoare;
– se transmit ușor bolile virotice.
Alegerea portaltoiului
Pentru înființarea plantației am folosit două tipuri de portaltoi și anume:
Juglans regia L., a fost un portaltoi utilizat cu aproximativ cincizeci de ani in urmă (Germain E., 1989). Este compatibil cu toate soiurile. Cu toate acestea prezintă si un dezavantaj și anume că este sensibil la Phytophtora și Armillaria. Este una dintre singurele specii care acceptă virusul "Cherry Leaf Roll".
Un alt portaltoi omologat în România din Junglans regia L. pe care l-am folosit la înființarea plantației este Tg. Jiu-1. Acest tip de portaltoi prezintă rezintență bună la bacterioză (Xanthomonas campestris pv. juglandis), antracnoză (Gnomonia leptostyla), ger și secetă (rezistă bine la temperaturi de până la -31ºC). Are compatibilitate bună la altoire cu soiurile de nuci alese pentru plantație. Are vigoare mare de creștere în primii ani după ce se plantează, după care prezintă însușirea de a se tempera odată cu intrarea pe rod a pomilor. Pomii altoiți pe acest portaltoi au vigoare mijlocie.
Pregatirea terenului
Pentru plantare, pregătirea terenului a constat în defrișare, desfundat, nivelare, fertilizare, parcelare, pichetat și plantarea propiu-zisă.
Defrișarea
A constat în îndepărtarea totală a vegetației lemnoase forestiere de pe toată suprafață, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea cioatelor arborilor și arbuștilor. Lucrarea de defrișare s-a executat cu ajutorul tractoarelor grele dotate cu instalații speciale pentru extirparea totală a rădăcinilor groase și adunatul lor.
Desfundatul
Asigură afânarea structurilor inferioare mai compacte și impermeabile și todată cu această lucrare s-au încorporat îngrășămintele organice în adâncime. Adâncimea de desfundare s-a facut la 60 cm. Desfundatul s-a executat mecanizat cu ajutorul plugurilor și tractoarelor speciale pentru plantațiile intensive. Perioada de executare a lucrărilor de desfundare a fost în lunile iunie-august. Perioada de desfundare asigură așezarea solului și acumularea unei umidități corespunzătoare din ploi, precum și executarea în condiții optime a celorlalte lucrări viitoare plantării (nivelarea, pichetarea, executarea gropilor).
Nivelarea
Înainte de pichetare și plantarea propriu-zisă, s-a executat lucrarea de nivelare de suprafață, prin care s-au eliminat denivelările rezultate în urma desfundării, inclusiv a șanțului de la ultima brazdă a plugului. Lucrarea s-a executat cu discul. Această lucrare cu cât este mai bine executată, cu atât mai ușor se vor face pichetarea, alinierea pomilor pe rând și lucrările ulterioare de exploatare a plantației. La această lucrare se evită mișcarea unui volum mare de sol.
Fertilizarea
Îmbunătățirea stării de aprovizionare cu fosfor și potasiu pe toată adâncimea de răspândire a sistemului radicular s-a realizat prin administrarea unor cantități corespunzătoare de îngrășăminte, o dată cu desfundatul (pe baza unui studiu agro-chimic realizat).
Fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale s-a aplicat pe întreaga suprafață la înființarea plantației și la fiecare groapă pentru pomii plantați. Pentru 1 ha am administrat 60 tone gunoi de grajd, 700 kg superfosfat și sare potasică. Cantitatea de îngrășăminte chimice, organice și amendamente am împrăștiat-o pe terenul nivelat pe toată suprafața și am încorporat-o în sol la lucrarea de desfundare.
Parcelarea terenului
Pentru ușurarea lucrărilor de întreținere din plantație, a recoltării și transportului fructelor, terenul l-am împarțit în parcele. Parcelele sunt necesare la suprafețele de peste 5 ha deci, în consecință, și la plantația înființată a necesitat parcelarea terenului. La plantare, lungimea rândurilor de pomi am orientat-o pe direcția nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumină pe tot timpul zilei, întregii plantații și pentru a evita fenomenul de umbrire.
Forma parcelei este dreptunghiulară iar lățimea ei reprezintă aproximativ jumătate din lungimea acesteia. În vederea transportului fructelor am amenajat drumuri perpendiculare pe lungimea parcelelor. La parcelarea terenului am avut în vedere și stabilirea locurilor unde se va depozita producția și anume construcții de producție. O dată cu parcelarea terenului, s-a pus ideea împrejmuirii plantației dar, am ajuns la concluzia că cel mai bine această lucrare sa fie executată atunci când plantația intră pe rod adică din anul 5, pentru a reduce într-un mod evident cheltuielile.
Stabilirea distanțelor de plantare și pichetatul terenului
Distanța de plantare:
– de 6×8 m la soiul Sibișel 44
– de 7×7 m la soiul Valmit
Condiția a fost ca pe măsura dezvoltării coroanei, la aproximativ 25-30 de ani, jumătate din pomii plantați să fie defrișati.
Stabilirea distanțelor de plantare
Tabel nr. 2.1.
Pichetarea terenului
Constă în marcarea pe teren a locului unde se plantează fiecare pom iar direcția rândurilor este paralelă cu latura lungă a parcelei, pe direcția Nord-Sud. După marcarea primului rând, pe toată lungimea lui, considerat linie de bază, am marcat cu țăruși capetele rândurilor următoare la distanța stabilită. Pentru alinierea picheților am folosit jaloane înalte de 1.5-2.0 m, vizibile de la distanță pentru a trasa liniile care încadrează terenul în forma de dreptunghi care o are. Locul fiecărui pom s-a determinat prin întinderea unei sârme marcate între picheții din capătul rândului, și s-a fixat cu un țăruș, la distanța stabilită. La plantarea pomilor am întins din nou aceeași sârmă gradată, pentru a determina locul fiecărui pom. Sistemul de pichetat ales este de formă dreptunghiulară.
Pentru executarea unui pichetat am avut nevoie de:
• jaloane de 2 metri vopsite cu roșu și alb, penru o vizibilitate bună;
• ruleta de 50 metri lungime;
• sârmă cu noduri marcată din metru în metru de aproximativ 50 metri lungime;
• picheți,sârmă, țăruși (0,5 metri lungime);
• triunghi compas cu deschidere reglabilă.
Pichetatul a început cu jalonarea laturii lungi, luându-se ca aliniament fix drumul din mijlocul plantației.
Plantarea puieților
Epoca de plantare
Cele mai bune rezultate dau plantările de toamnă, începând cu 15 octombrie și până la venirea primului îngheț, deoarece până în primăvară rădăcinile pomilor realizează un contact strâns cu pământul, rănile se vindecă, uneori emit rădăcini noi, iar în groapă se acumulează umiditate care se păstrează și în perioadele mai secetoase din timpul primăverii. Pomii pornesc în vegetație cu 10-15 zile mai devreme decât cei plantați primăvara și realizează creșteri mai mari cu 20-30%.
Plantarea de toamnă prezintă o serie de avantaje. În regiunea Olteniei, în general toamnele sunt lungi și călduroase, urmate de multe ploi. Ploile de toamnă asigură umiditatea necesară și un contact bun al radacinilor cu solul. Pomii plantați din toamnă beneficiază de toată durata perioadei de vegetatie, acumulează suficiente substanțe de rezervă în ramuri și suportă cu ușurință gerurile din iarna următoare. Ca urmare a acestor avantaje la plantarea de toamnă se obține un procent mare de prindere.
Săpatul gropilor
Săpatul gropilor s-a făcut în ziua plantării, deoarece nu se pierde umezeala acumulată în sol, cu dimensiunile de 50 / 50 / 60 cm. După săparea gropilor s-a tras 2/3 din pământ (pământul scos la săparea gropilor) în groapa de plantare, după aceea s-a adăugat gunoiul de grajd bine fermentat. Cantitatea de îngrășăminte organice aplicată a fost de 15-20 kg gunoi de grajd bine fermentat sau 8-10 kg mraniță pentru fiecare groapă, și câte 150-200 g superfosfat și sare potasică, care s-a amestecat cu pământul de plantare la fiecare pom. Gropile s-au executat mecanic cu burghiul.
Pregătirea materialului săditor
Materialul săditor s-a procurat de la pepiniera Sârca, comuna Bălțați, județul Iași și până la plantare s-a stratificat în șanțuri adânci de 60 cm.
Plantarea trebuie să se realizeze cât mai operativ, pentru a se evita deshidratarea.
Trebuie multă atenție la transportul, manipularea și plantarea pomilor, pentru a nu vătăma mugurii, în special din zona de proiecție a coroanei (50 – 80 cm). Materialul săditor folosit la plantare a fost cel certificat. Alt material săditor folosit la plantare rămâne în responsabilitatea noastră, celor care am plantat. Un astfel de material săditor este bine să fie evitat la plantare.
Fasonarea
La plantare rădăcinile pomilor s-au fasonat prin scurtare, și anume, eliminarea celor rupte, rănite și mucegăite. Rădăcinile principale trebuie sa fie cât mai lungi. Rădăcinile secundare s-au scurtat cu cca 1/3 din lungime iar cele subțiri la 1-2 cm sau de multe ori au rămas intacte. Tăierile s-au executat perpendicular pe axul rădăcinilor pentru a provoca răni cât mai mici.
Mocirlirea
După fasonare, pomii s-au mocirlit cu un amestec de apă, pământ galben și balegar proaspăt de vită (3 părți pământ, 2 părți balegă de vită și apă până se obține o pastă de consistența smântânii). Mocirlirea asigură o mai bună aderență a particulelor de pământ în jurul rădăcinilor pentru a menține o umiditate mai ridicată în zona rădăcinilor.
Tehnica de plantare
Pomii trebuie plantați cu punctul de altoire la nivelul solului, așezându-se pe un mușuroi de pământ, făcut în mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor s-a făcut de către o echipă formată, din două persoane. Una a fixat și a ținut pomul în poziție verticală în mijlocul gropii de plantare și la adâncimea corespunzătoare iar cealaltă a tras pământ provenit din stratul fertil al solului, bine marunțit și reavăn în jurul rădăcinilor. Se scutură ușor pomul, ca pământul să pătrundă printre rădăcini, astfel încât să nu existe spații goale. După ce s-au acoperit rădăcinile cu un strat de 5-10 cm de pământ, s-a tasat uniform pământul în jurul pomului, începând de la marginea gropii spre interior. Tasarea s-a făcut prin călcarea cu piciorul (cu cizma), de 2-3 ori până când se termină plantarea.
Pe fundul gropii și în amestec cu solul din groapă se administrează 20-30 kg, gunoi de grajd fermentat. Pe timp secetos, în special primăvara, pomii plantați se udă cu 15-20 litri de apă. În final, se face un mușuroi pe suprafața gropii de plantare, cu restul pământului rămas, fără a se mai tasa.
CAPITOLUL III
Întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod
Cuprinde toate lucrările necesare plantației din primul an de la înființare până în anul cinci când nucii încep să dea rod și începe obținerea primului profit.
Întreținerea plantației de nuc în primul an de la plantare
1. Defrișarea de porumbar, măceș, mur apărut
Constă în îndepărtarea totală a vegetației lemnoase de pe suprafețele unde aceasta a apărut, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea cioatelor arborilor și arbuștilor.
2. Ruperea muguriilor laterali, deoarece nucii pot ramifica de la baza trunchiului.
3. Stropirea cu zeamă bordeleză, de concentrație 1 %, imediat după plantare și de câte ori este necesar dupa ploile torențiale.
4. Prășit în jurul pomilor, în scopul de a stopa creșterea buruienilor de langă pomi, si de a reține bine umezeala.
5. Udatul pomilor în vremea secetoasă este de mare importanță: în jurul pomului, pe o rază de 0,5 m se amenajează cu sapa un lighenuș (copcă), în care se toarnă 8-10 litri apă săptămânal sau la 3-4 zile, dacă seceta este accentuată.
6. Cosit fânul dintre rândurile de pomi.
7. Stropiere cu Cropmax, îngrașământ foliar bio pentru stimularea creșterii frunzelor și a rădacinilor, de 3 ori, din 12 în 12 zile începând la jumatatea lunii mai.
8. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite, ori de cate ori au apărut aceste probleme.
9. Strâns fânul și așezarea ca mulci lângă pomi.
10. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor.
Plivitul constă în eliminarea totală de la inel a lăstarilor care nu prezintă interes, în faza erbacee(5-7cm). Atât ciupitul cât și plivitul lăstarilor ierbacei, se aplică mai ales la pomii tineri în vederea aerisirii și luminării coroanei pentru favorizarea formării elementelor de schelet și semischelet și grăbirea intrării pe rod. În vederea evitării unui dezechilibru fiziologic al plantei nu se va elimina mai mult de 20-30 % din frunzișul pomului. Modificarea poziției ramurilor și a direcțtiei de creștere a lăstarilor se realizeză prin operațiuni de dresare, înclonare, arcuire și torsionare a lăstarilor și ramurilor în scopul forării coroanei dupa tipul propus și pentru grăbirea intrării în producție a pomilor.
11. Semănat amestec de ierburi perene.
Întreținerea plantației de nuc în anul II de la plantare
Lucrările de întreținere în anul 2 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primul an, la care adăugăm tăierile de formare a coroanei, plantatul de pomi pentru a înlocui golurile prin tehnica de plantare asemănătoare și ilustrată la capitolul II, combaterea solului împotriva bolilor și dăunatorilor, stropitul pomilor, cositul între pomi (fie manual, fie mecanizat), strânsul fânului cosit și așezarea lui ca mulci în jurul pomilor.
1.Tăieri de formare a coroanei
Acestea se execută în vederea formării elementelor de schelet și semischelet corespunzător sistemului de coroană stabilit și anume coroana aplatizată, precum și pentru formarea primelor ramuri roditoare.
Tăierile de formare au ca scop prinderea mai eficientă a tinerilor puieți, proiectarea si întreținerea coroanei pomului, stimularea fructificării prin eliminarea ramurilor inutile sau moarte. În acelasi timp, tăierile de formare vor facilita lucrările și recoltarea mecanizată prin omogenizarea formelor și a dimensiunilor arborilor. Aceste lucrări se execută în perioada de repaus vegetal al arborilor. Daca trunchiul nucului nu este scurtat la 1,2-1,3 m, el va intra foarte târziu pe rod. Pentru fiecare 10 cm în plus la înalțimea trunchiului, se adaugă câte un an pâna la intrarea pe rod. Totodată, la sfârșitul lunii august, se iau măsuri pentru a stopa creșterea puietilor de nuc, în scopul de a-i proteja de înghețurile timpurii de toamnă. Pentru aceasta se ciupesc mugurii terminali, situați la capătul lăstarilor și se face o mușuroire la baza tulpinii pomului, astfel încât sa fie acoperit punctul de altoire spre a-l feri de scăderile bruște de temperatură (15-20cm înalțime). În cazul în care mugurele principal nu pornește în vegetație sau pornește foarte slab, se alege un lăstar mai viguros, chiar dacă e situat la baza trunchiului, și se taie oblic trunchiul la circa 2 mm deasupra acestui lăstar.
Formele de coroană pentru nuci sunt de formă vas întârziat cu 5-7 șarpante.
2. Săpatul gropilor pentru completări de goluri
Fasonat rădăcină făcut mocirlă și mocirlet
Repartizat pomi la gropi
Plantat pomi
3. Prășit în jurul pomilor – se execută 4 lucrări
4. Udatul pomilor în vremea secetoasă
5. Cosit fânul dintre rândurile de pomi
6. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite
7. 5 tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor
8. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor cu vermorelul AS-5
9. Strâns ramurile și scoase la alei
10. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor
Întreținerea plantației de nuc în anul III de la plantare
Lucrările de întreținere în anul 3 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primul și al doilea an de la plantare.
1. Tăieri pentru formarea coroanei
2. Prășit în jurul pomilor – se execută 4 lucrări
3. Udatul pomilor în vremea secetoasă
4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi
5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite
6. 5 tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor cu vermorelul AS-5
7. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor
8. Strâns ramurile și scoase la alei
9. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor
Întreținerea plantației de nuc în anul IV de la plantare
Lucrările de întreținere în anul 4 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primii 3 ani la care mai adaugăm administrarea de îngrăsăminte chimice precum și mărunțirea lor.
1.Tăieri pentru formarea coroanei
2. Prășit în jurul pomilor- se execută 4 lucrări
3. Udatul pomilor în vremea secetoasă
4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi
5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite
6. 5 tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor cu vermorelul AS-5
7. Administrat îngrășăminte chimice
8. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor
9. Strâns ramurile și scoase la alei
10. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor
11. Mărunțit îngrășăminte chimice
Întreținerea plantației de nuc în anul V de la plantare
Lucrările de întreținere în anul 4 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primii 4 ani la care mai adaugăm administrarea de îngrășăminte naturale în jurul pomilor, respectiv, 20 kg/ pom.
1.Tăieri pentru formarea coroanei
2. Prășit în jurul pomilor – se execută 4 lucrări
3. Udatul pomilor în vremea secetoasă
4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi
5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite
6. 5 tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor
7. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor
8. Strâns ramurile și scoase la alei
9. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor
Capitolul IV
4.1 Lucrările solului în plantațiile pe rod
Înierbarea
În această zonă unde ploile sunt puține, înierbarea mai mult dăunează decât ajută, deoarece ierburile prin numeroasele lor rădăcini, formează aproape de suprafața solului, un strat pâslos, care împiedică pătrunderea apei din ploi, la rădăcinile pomilor. O parte din apă, care pătrunde totuși în pământ, este absorbită de rădăcinile ierburilor, înainte de a ajunge la rădăcinilor pomilor. Mai mult, ierburile crescând primăvara devreme, consumă cantități mari de apă tocmai în acea vreme când și pomii au mare nevoie de ea. Înierbarea are loc începând cu al doilea, al treilea an de plantare.
Menținerea permanentă a ogorului negru
Solul din plantație se menține curat de buruieni, bine afânat și aerat, singurele plante din plantație fiind pomii.
Această metodă prezintă următoarele avantaje:
-se menține umiditatea din sol;
-se mărește conținutul în macroelemente și microelemente ușor asimilabile;
-solul având o bună aerație favorizează activitatea microflorei aerobe și este stimulată creșterea sistemului radicular;
-prin distrugerea buruienilor este evitat atât consumul de apă și substanțe minerale de către acestea, precum și oboseala solului datorată toxinelor ce le secretă rădăcinile lor;
-se creează condiții improprii pentru înmulțirea dăunătorilor animali în sol;
-se împiedică apariția drajonilor și apar condiții favorabile creșterii, dezvoltării și fructificării corespunzătoare.
Dezavantajele acestei metode sunt:
-favorizează eroziunea solului pe terenurile în pantă;
-cu ocazia efectuării lucrărilor solului sunt tăiate sau rănite unele dintre rădăcini;
-prin treceri repetate după un număr de ani se produce tasarea solului;
-pe timp ploios este îngreunat accesul tractoarelor și mașinilor pentru executarea tratamentelor fitosanitare sau transportul producției;
-ogorul negru este mai costisitor de realizat având în vedere consumul de energie și manoperă.
Ogorul negru se poate realiza prin lucrări mecanice pe intervalul dintre rânduri și manuale între pomi pe rând, prin ierbicidare totală sau combinând cele două procedee.
Pentru a reduce aceste efecte nedorite, toamna, în perioada îngălbenirii frunzelor, terenul se ară la adâncimea de 20 – 22 cm. Adâncimea arăturii va fi mult mai redusă în apropierea trunchiului pomilor, pentru a nu distruge rădăcinile. Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele și bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creșterea cantității de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0-1,2 m de rândul de pomi. Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10 – 12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafața, inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor și tratamentelor contrabolilor. În cursul verii, solul din planție se mai lucrează de 4- 6 ori, la 10 – 12 cm, mai ales după ploi, în așa fel încât să nu fie buruieni și pământul să fie afânat.
Apărarea pomilor împotriva înghețurilor și brumelor
Pierderile provocate sistemului radicular de către temperaturile scăzute sunt proporționale în primul rând cu adâncimea de îngheț. Deoarece un sol umed îngheață numai superficial, iar un sol uscat îngheață până la 100-150 cm s-a constatat că pierderile mai mari de rădăcini prin îngheț se înregistrează după toamnele secetoase, în acest sens este recomandat ca în astfel de cazuri înainte de arătura adâncă de toamnă să se procedeze la o irigare cu o normă de 350-400 m³ apă /ha.
Gradul de rezistență la ger a părților aeriene ale pomului este în funcție de gradul maturării și călirii lor. Maturarea poate continua și după căderea frunzelor până spre mijlocul iernii și se realizează printr-o continuă eliminare a apei din țesuturi prin transpirație. Transpirația însă este cu atât mai intensă cu cât lăstarii sunt mai puțin maturi și conțin mai multă apă. Astfel vârful lăstarului pierde 43%, mijlocul 30%, iar baza 27% apă, ceea ce de notă că vârfurile care se călesc mai târziu simt cele mai expuse gerurilor.
Pentru a preîntâmpina neajunsurile provocate de aceste oscilații de temperatură, se iau măsuri de protejarea tulpinilor prin văruirea lor cu var amestecat cu argilă la începutul iernii.
Combaterea brumelor și înghețurilor târzii de primăvară, se poate realiza prin unele măsuri care au rolul de a diminua pierderea căldurii înmagazinate de sol în timpul zilei.
O metodă de combatere a brumelor și înghețurilor târzii de primăvară constă în încălzirea aerului cu ajutorul unor sobițe, prin arderea unor gudroane, reziduri de petrol, și rumeguș, etc. Aerul încălzit de aceste sobițe (100-150 buc /ha) este ventilat cu aparate montate la 10-12 m unul de altul și protejează rodul pomilor până la o scădere a temperaturii de până la -6 la -7° C.
Limita de rezintență la temperaturi minime negative ale nucului pentru muguri florari închiși este de -1Cº (Sonea și colab, 1968).
Ca metodă indirectă de luptă împotriva brumelor târzii de primăvară este întârzierea pornirii în vegetație și a înfloririi care se poate realiza prin următoarele procedee:
-văruirea tulpinii;
-adunarea și tasarea zăpezii sub coroana pomului (care topindu-se lent menține temperatura scăzută la nivelul sistemului radicular întârziind astfel pornirea în vegetație);
-mărirea perioadei de repaus profund obligatoriu al pomilor printr-o stropire cu acid naifilacetic în luna iulie sau august (care duce la o întârziere a pornirii în vegetație și a înfloririi cu 7-8 zile).
Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor
Ogorul negru ierbicidat, se realizează prin folosirea erbicidelor, care dupa modul de acționare asupra buruienilor pot fi erbicide de contact (care distrug plantele ierboase cu care vin în contact) și ierbicide sistemice selective (distrug numai anumite plante).
Gramoxone, este un erbicid de contact care se aplică de 2-3 ori pe an în doze de 3-5 l/ha la 1000 l apă, când buruienile sunt în faza de rozetă (10-15 cm).
Caragard 3587, Simazinul, Triazinul, Saminolul, Ustinexul și Simbarul sunt erbicide sistemice. Ierbicidele se aplică cu ajutorul mașinilor de stropit, pe timp uscat și liniștit, iar duzele mașinii trebuie să fie montate la 30-35 cm deasupra solului, pentru a evita ajungerea erbicidelor pe organele verzi ale pomilor.
Prin folosirea ogorului negru erbicidat se reduce numărul de lucrări mecanice, se evită tasarea excesivă a solului și se reduc cheltuielile de întreținere.
La aplicarea erbicidelor se vor respecta următoarele reguli:
-prepararea soluției de erbicide se face numai cu apă perfect limpede și lipsită de impurități, pentru a nu se înfunda duzele instalației;
-la prepararea erbicidelor nu se vor folosi vase din lemn, prepararea soluțiilor se va face departe de sursele de apă (fântâni, canale, ape curgătoare);
-după terminarea lucrării, toată aparatura folosită se spală cu apă curată, în amestec cu sodă și se clătesc repetat cu apă curată. Ambalajele goale se distrug. Soluțiile rămase cât și apa provenită de la spălarea vaselor și pompelor se varsă în gropi adânci, departe de fântâni, ape curgătoare, canale;
-erbicidarea se va efectua numai pe timp liniștit, fără vânt.
Erbicide recomandate
Tabel nr. 4.1
4.2 Tăierile de rodire și fructificare
Tăierile reprezintă operațiuni chirurgicale cu ajutorul cărora se schimbă poziția ramurilor, a mugurilor pe ramuri și raportul dintre rădăcină și tulpină în scopul dirijării creșterii și rodirii.
Tipul de coroană utilizat este de vas întârziat cu 5-7 șarpante.
Nucul fructifică pe ramuri anuale scurte (aproximativ 1-4 cm). Prezintă la vârf un mugure mixt iar axial are până la 5 muguri floriferi masculi (amenți), sau pe ramuri mijlocii de 9-15 cm. Ramurile anuale de rod sunt groase în partea terminală. Ramurile de rod multianuale, prezintă ramificații, iar creșteriile anuale pe aceste ramuri ajung de la 3 cm până la 7 cm și se transformă în ramuri de semischelet. Semischeletul nu se alungește prea mult (40-45 cm) și prezintă ramificație slabă.
Tăierile nu se pot face la ramurile anuale și multianuale fiindcă mugurii de rod sunt plasați terminal sau pe treimea superioară. Se pot întineri ramurile de semischelet la 7-8 ani prin eliminarea ramificațiilor slabe si îndepărtate de ramura mamă. De obicei, ramurile de rod slabe se usucă și nu mai este nevoie intervenirea.
Tăierile de rodire și fructificare
Fig. 4.1
Plantația după lucrările de rodire și fructificare
Fig. 4.2
4.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor
Pe lângă tăieri și lucrări de întreținerea solului, plantația necesită o serie de măsuri de îngrijire propriu-zisă a pomilor referindu-se la îngrijirea trunchiului, a scheletului coroanei, apărarea pomilor împotriva rozătoarelor, protejarea pomilor împotriva înghețurilor, gerurilor și grindinei, etc.
Îngrijirea trunchiului și scheletului coroanei
Acestea constă în lucrări de răzuirea scoarței pomilor maturi, tratarea rănilor, scorburilor și a crăpăturilor și curățirea uscăturilor.
Răzuirea scoarței se face mai ales la pomii bătrâni la care straturile exterioare ale scoarței se suberifică, mor și crapă ca urmare a creșterii în grosime a tulpinii. Lucrarea se face cu perii de sârmă. Materialul rezultat prin răzuire se adună și se arde pentru a se distruge sporii ciupercilor parazite, ouăle și larvele insectelor de sub scoarță.
Tratarea rănilor, scorburilor și a crăpăturilor
Rănile de pe trunchiul și șarpantele pomilor pot fi provocate de ger, de animale, se pot provoca cu ocazia diferitelor lucrări de întreținere (tăierea pomilor, prașile, arături, etc) sau ca urmare a dezbinării și ruperii ramurilor de către vânt. Se folosește mastic cu rol de vindecare și cicatrizare a rănilor produse.
Scorburile se curăță mai întâi de lemnul putrezit, iar apoi se procedează la dezinfectarea prin stropire cu o soluție de sulfat de cupru în concentrație de 3%. După aceea se procedează la umplerea lor cu rumeguș. Uscăturile din coroana nucilor se taie până la baza sănătoasă, procedându-se ulterior la ungerea rănilor provocate.
Apărarea pomilor împotriva rozătoarelor este o lucrare de importanță deosebită. Dintre rozătoare aduc pagube foarte mari căprioarele, iepurii și uneori șoarecii de câmp, care rod atât scoarța trunchiului cât și ramurile pomilor. Pentru limitarea pagubelor se întreprind următoarele măsuri:
-împrejmuirea plantațiilor cu plasă de sârmă înaltă de doi metri, prevăzută deasupra cu 1-2 rânduri dc sârmă ghimpată, dedesubt îngropată în sol pe adâncimea de 12-15 cm și apoi fixată cu cârlige;
-folosirea diferitelor momeli și otrăvuri după rețete autorizate pentru stârpirea șoarecilor;
-organizarea pazei cu câini și arme cu muniție pentru înlăturarea iepurilor și căprioarelor.
Tăierea și arderea ramurilor uscate este o lucarare de igienă, prin care se distrug numeroși dăunători care se găsesc pe scoarță (păduchi țeștoși, ouă de acarieni și insecte etc.), unii dăunători din interiorul lemnului (carii, sfrederitorul ramurilor etc.), precum și o serie de ciuperci și bacterii
Săpatul solului în jurul tulpinilor și aratul întregii suprafețe ocupată de pomi, la începutul toamnei, este o lucrare importantă pentru creșterea și rodirea pomilor. O serie de insecte, ouăle sau pupele lor, care și-au găsit adăpost în sol, sunt scoase la suprafață și degeră în cursul iernii. De asemenea, aerul și apa pătrund ușor la rădăcini, contribuind la procesele de extragere și prelucare a substanțelor nutritive, de care au nevoie pomii.
Măsurile menționate mai sus nu sunt suficiente și trebuie completate cu măsuri de combatere chimică care trebuie însoțite de măsuri agrotehnice, cea mai importantă fiind lucrarea solului din plantație, arătura adâncă de toamnă, prin care se încorporează și se distrug pupăriile insectei, reducându-se, astfel, rezerva biologică pentru următorul an de vegetație.
Tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la nuc
Tabelul nr. 4.2
Capitolul V
5.1 Recoltarea, păstrarea și valorificarea nucilor
Operațiunea de recoltare a nucilor constituie o etapă tehnologică foarte importantă ca oricare altă lucrare de îngrijire a pomilor. Recoltarea presupune numeroase operațiuni care încep cu stabilirea momentului optim de recoltare, continuă cu recoltarea propiu-zisă, sortarea, ambalarea, transportul, depozitarea și vânzare producției.
Stabilirea momentului optim de recoltare este evidențiată de crăparea de pe endocarp a cojii verzi, după care se desprind și cad din pom fără să existe riscul de supracoacere.
Desprinderea nucilor din pom se poate face prin scuturare. Scuturarea cu vibratorul mecanic nu influențează deprecierea odată cu căderea pe sol.
Sortarea si ambalarea nucilor
Sortarea presupune o acțiune de grupare a nucilor pe calități.
Operațiunea de sortare cuprinde separarea pe calități și separarea pe dimensiuni.
Pentru asigurarea calității miezului pe o durată mare de timp, se vor executa obligatoriu urmatoarele operațiuni:
-spălarea nucilor
După recoltare, se aleg nucile care sunt încă cu coaja verde de cele care sunt fară coaja și curate. Nucile pe care mai sunt coji verzi se baga în saci de urzica sau cânepă și se umezesc bine, după care se depozitează pentru 1-2 zile la umbră. Dupa acest timp , coaja verde se desprinde cu ușurință de nucă. Frunctele pe care sunt pete de suc verde de coaja se spală imediat, 2-3 minute în apă rece.
-uscarea nucilor
Se face în locuri foarte bine ventilate. Nucile se așează în straturi de maxim 25 cm grosime. Pot fi uscate și la soare.
-dezinfectarea și albirea nucilor
Pentru că pe piața internațională se cere miezul cu o culoare galben-aurie se realizeză albirea nucilor. Acest lucru determină și dezinfectarea nucilor de sporii de mucegai ce pot rezulta în urma proceselor de putrefactie a urmelor de mezocarp. Pentru cantități mici de nuci se procedează astfel:
▪ se iau 6 kg de hipoclorit de calciu și 3,5 kg de carbonat de sodiu, la 10 litri de apă, și se dizolvă separat;
▪ se toarnă soluția de carbonat de calciu peste soluția de hipoclorit, după care se completează până la cantitatea de 100 de litri;
▪ solutia obținută se amestecă bine, se lasă 48 de ore să se limpezească, după care se decantează soluția limpede;
▪ nucile uscate se pun într-un vas de lemn, peste care se toarnă soluție până când acestea încep să plutească;
▪ se agită bine timp de 3-5 minute;
▪ dacă nucile nu sunt înălbite corespunzator se adaugă 2 litri de oțet pentru 100 de kg de soluție;
▪ cu 100 litri de soluție se pot înalbi 400 de kg de nuci în coajă;
▪ nucile nu se spală după ce sunt scoase din soluție și se usucă in mod obișnuit (I.F. Radu-1939).
-ambalarea nucilor
Ambalarea este o acțiune de împachetare și închidere în ambalaj a nucilor după recoltare și sortarea. Pentru depozitare, nucile se ambalează în saci de minim 25 de kg si maxim 200 de kg, în spatii curate, ventilate și ferite de rozătoare.
-depozitarea propriu-zisă
Are loc până la 2 ani, dacă s-au respectat operațiuniile de spălare și dezinfectare.. Miezul de nucă curat trebuie valorificat în aproximativ 30-60 de zile sau se ține în saci de polietină.
Respectarea acestor operațiuni conduce la păstrarea bună a calității miezului de nucă. Astfel acesta rămâne cu o culoare alb-galbuie pentru o perioada de timp de până la 2 ani. În cazul în care aceste operațiuni nu sunt realizate la timp, calitatea miezului de nucă se va deprecia prin schimbarea culorii din alb-galbui într-o culoare brun-roșcată spre negru. Acest lucru este determinat de apariția sporilor de mucegai. De asemenea, dacă nu sunt respectate există posibilitatea foarte ridicată de apariție a viermilor care compromit calitatea miezului de nucă. O nucă tratată corespunzător garantează obținerea unui preț de valorificare superior.
Utilaje folosite în plantație
Timpul necesar pentru ca plantația să atingă pragul de productivitate maximă este între 4 și 5 ani la aceste soiuri de nuci. În acest timp se pot achiziționa și se poate investi în utilajele necesare.
Utilajele ajută la o rapidă executare a lucrărilor, în comparație cu munca fizică, ce îngreunează procesul de recoltare, si de decojire.
Echipamentele necesare vor fi folosite la procesul de scuturare, colectare, sortare, săpare, decojire, dezinfectare și albire.
Capitolul VI
Concluzii
În urma studiilor facute s-a dovedit ca înființarea unei plantații de nuci reprezintă o soluție pentru viitor favorabilă creșterii populației, crește și cererea pentru consumul de nuci. Investitia a fost considerată una rentabilă deoarece costul privind obținerea producției este unul redus, de aproimativ 7500 euro/ha, motiv pentru care aceasta se poate recupera într-un timp scurt, în timp ce durata de exploatare depășește 25 de ani.
Producțiile de nuci la nivel global nu reușesc sa acopere întreg necesarul de consum, iar potențialul producției din țara noastră depășește 5 miliarde EUR/an. Nu există în acest moment altă cultură pomicolă la fel de profitabilă, deoarece volumul lucrărilor agrotehnice este foarte mic iar prețul de vânzare este superior altor tipuri de fructe produse în țara noastră.
Nucile sunt destinate atât pentru consum cât și utilizat în industria farmaceuticelor, și a cosmeticilor, datorită uleiului ce deține diferite proprietați benefice organismului.
Mecanizarea cu ajutorul utilajelor, scade efortul și munca fizică, care presupune cheltuieli mari, începand cu procesul de recoltare până la cel de depozitare a miezului. Cu toate că investiția inițială în utilaje este considerabilă, aceasta se poate amortiza în timp, scutind investitorul de cheltuilele pentru angajații sezonieri. Utilajele ajută la o mai rapidă executare a lucrărilor, în comparație cu munca fizică, ce îngreunează procesul de recoltare, si mai ales de decojire.
Avantaje la înființarea plantației:
– prețul pentru înființarea plantației a fost de 13400 euro la cele 5 hectare;
– rodește dupa primii 5 ani de la plantare;
– costul unui puiet este între 20 și 25 de euro;
– se pot obține anual 4-6 tone de nuci la hectar, în funcție de anumiți factori climatici;
– costurile de întreținere pentru un hectar ajung la 1.000 de euro/an la un hectar;
– pe piață există un deficit de miez de nucă, cererea fiind, în prezent, mai mare decât oferta;
– nucile pot fi comercializate pe piața internă și pe piața externă, deasemenea;
– profitul este, în medie, 9.000 de euro/hectar, în decursul unui an;
– nucul nu este pretențios, nu necesită condiții climatice speciale;
– nucile nu îngheață la temperaturi minime;
– fructele pot fi păstrate și consumate timp de până la 2 ani de la recoltare;
– nucul este foarte longeviv, trăind aproximativ 80-100 de ani.
Dezavantaje la înființarea plantației:
– intrarea mai târzie pe rod decât a altor specii pomicole (la 4-5 ani de la plantare) și astfel, plantația stagnează financiar, înregistrându-se cheltuielile doar pentru întrețirea plantației;
– dificultatea înmulțirii nucului, îndeosebi în câmp, unde se obțin rezultate deosebit de slabe (20-25 % prindere), determină livrarea nucului altoit la un preț ridicat, care este descurajant pentru producătorul individual;
– atacul bolilor specifice (bacterioza și antracnoza), care sunt tot mai greu de combătut presupune procurarea de mașini de stropit speciale care au un preț de cost foarte ridicat;
– recoltarea și condiționarea nucilor se face cu mașini specializate, care se pot procura de asemenea la un preț de cost foarte ridicat, iar metodele tradiționale de recoltare manuală și de spălare, uscare nu dau rezultate bune;
– creditele care se pot obține de la bănci se acordă cu dobânzi foarte ridicate și deci sunt foarte greu de rambursat. Dar, ca în orice afacere pomicolă, acest răgaz de timp este necesar și bine știut. Important este dacă se înregistrează profit după primul sau al II-lea an de când plantația intră pe rod este foarte bine.
În acest domeniu un risc ar fi ca puieții să moară din diferite cauze naturale, sau de proastă îngrijire, astfel nu mai ajung la maturitatea necesară să producă masa necesară de nuci pentru a fi colectate. Tocmai de aceea cunoștințele și profesionalismul în acest domeniu nu trebuiesc neglijate.
În ceea ce privește mărimea pieței de desfacere aceasta este una destul de mare, pe plan internațional, acolo realizându-se marea majoritate a vânzărilor. Prețul la început va fi unul mic, cu toate acestea profitul este asigurat, urmând ca pe parcurs sa crească. Miezul de nucă cu cât este mai gustos și mai alb cu atât calitatea lui este superioară, fapt ce înseamnă un preț de vânzare mai mare.
Pe viitor există posibilitatea de a produce și alte produse, cum ar fi uleiul de nucă, sau comercializarea frunzelor, folosite în industria farmaceutică.
BIBLIOGRAFIE
Botu I., 2004. Pomicultură generală și specială. Editura Conphys, Rm Vâlcea.
Berbecel, O și colab., 1981 Agrometeorologie, Editura Ceres, București.
Botu I., Botu M., 2003. Pomicultură modernă și durabilă. Editura Conphys, Rm Vâlcea.
Cepoiu N., 2000. Pomicultură aplicată. Editura Științelor agricole. București
Chira Lenuța, Asanica Adrian, 2010. Cireșul și vișinul. Editura M.A.S.T, București.
Chira Lenuța, Pașca Ioan, 2004. Părul și gutuiul. Editura M.A.S.T, București.
Cociu V. 2011. Nucul, alunul, migdalul. Editura M.A.S.T, București.
Cociu V. 2006. Cultura nuciferelor. Editura CERES București.
Cociu V., Botu I., Șerboiu L., 1999. Progrese în ameliorarea plantelor hoticole din România. Vol I Pomicultura. Editura CERES, București.
Braniște N., și colab. 2007. Soiuri de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni create în România. Editura Paralela 45, București
Popescu M., și colab. 1982. Pomicultură generală și specială. Editura Didactică și Pedagogică. București
Pieber K., 2013. Pomi fructiferi cu coroane pe spalier.Editura M.A.S.T, București
Schmid H., 2008. Pomi și arbuștii fructiferi: lucrările de tăiere
Stănică F., Braniște N., 2011. Ghid pentru pomicultori. Editura CERES, București.
Stanciu G., 2009. Pomicultura de suces pentru amatori. Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște
Spiridon V., 2008. Arbuști fructiferi. Editura Alex-Alex, București
Gică G., 2004. Pomicultură generală și specială. Tipografia Moldova, Iași
Botez, M.,ș.a., 1984 – Cultura arbuștilor fructiferi, Ed. Ceres, București.
Ceaușescu, I., 1982 – Pomicultura, Ed. Ceres, București.
Mihăescu, Gh., ș.a., 1977 – Pomicultură generală și specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Mitrea, V. ș.a., 1998 – Tăieri de formare și întreținere a coroanei la nuc, Agriculture, Rev. de știință și practică agricolă, Clu-Napoca nr. 2, p.43-45.
ANEXE
Devize tehnico-economice
Deviz nr.1
pentru executarea lucrărilor de pregătirea terenurilor și înființarea plantației de nuc cu desimea de 208 pomi la hectar
Distanțele de plantare: 6 m între rânduri și 6 m pe rând
Manoperă:
Lucrările cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE
Deviz nr. 2
pentru executarea lucrărilor de întreținere în anul I în plantația de nuc cu desimea de 208 pomi/ha.
Distanța de plantare 8 m între rânduri și 6 m pe rând.
Manoperă
Utilaje : lucrări cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE RON
Deviz nr.3
pentru executarea lucrărilor de întreținere în anul II în plantația de nuc cu desimea de 208 pomi/ha
Manopera
Utilaje :lucrări cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE RON
Deviz nr. 4
pentru executarea lucrărilor de întreținere în anul III în plantații de nuc cu desimea de 208 pomi/ha
Manopera
Utilaje : lucrări cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE
Deviz nr. 5
pentru executarea lucrărilor de întreținere în anul IV în plantația de nuc cu desimea de 208 pomi/ha
Manopera
Lucrări cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE RON
Deviz nr. 6
pentru executarea lucrărilor de întreținere în anul V în plantația
de nuc cu desimea de 208 pomi/ha
Manopera
Utilaje : lucrări cu tractoare și mașini agricole
Materii și materiale
Transporturi de materii și materiale
TOTAL CHELTUIELI DIRECTE RON
Total cheltuieli directe pentru suprafața de 5 ha:
2179 + 1905 + 1410 + 1691 + 1521 + 50127 = 58833 RON (13400 euro)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Înființarea Unei Plantații de Nuc în Sistem Intensiv pe O Suprafață de 5 Hectare în Localitatea Dăești, Județul Vâlcea (ID: 120709)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.