Înființarea Unei Plantații de Cireș în Sistem Intensiv pe O Suprafata de 5 Hectare în Localitatea Rusciori

=== FINAL ===

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA MONTANOLOGIE

ÎNFIINȚAREA UNEI PLANTAȚII DE CIREȘ ÎN SISTEM INTENSIV PE O SUPRAFAȚĂ DE CINCI HA ÎN LOCALITATEA RUSCIORI

Absolvent

Sibiu

2017CUPRINS

Capitolul 1. Delimitări conceptuale

Importanța culturii cireșului și valoarea alimentară a fructelor

Biodiversitatea genetică. Taxonomie

Principalele specii ale genului Cerasus

Particularitățile biologice a cireșului

Perioadele ciclului anual de creșterea cireșului

Cerințele cireșului față de factorii de mediu

Cultura cireșului pe plan mondial

Cultura cireșului în România

Capitolul 2. Înființarea plantației de cireș în sistem intensiv

Capitolul 3. Întreținerea plantației de cireș până la intrarea pe rod

Capitolul 4. Tehnologia de cultură a plantației de cireș

Lucrările solului în plantațiile pe rod

Tăierile de rodire și fructificare

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Capitolul 5. Recoltarea, păstrarea și valorificarea cireșelor

Capitolul 6. Utilaje folosite în plantația pomicolă

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Importanța culturii cireșului și valoarea alimentară a fructelor

Cultura cireșului se dovedește a fi o activitate comercială deosebit de eficientă, fructele remarcându-se nu numai ca urmare a perioadei timpurii de apariție pe piață, ci și datorită valorilor alimentare deosebite, la care se adaugă valorile terapeutice, ca și cele comerciale.

Cultivat în cea mai mare majoritate a regiunilor României (în mod izolat sau pe aliniamente, atât în zona de litoral, cât și la altitudini de 700-800 metri), cireșul nu este influențat de alternanța fructificării, culturile impunând un volum de muncă dedicat întreținerii/tăierilor relativ redus.

Fiind o specie de tip precoce (respectiv în cinci-șase ani din momentul plantării), cireșul se remarcă prin producții constante și apreciabile, iar ca urmare a aspectului decorativ, ca și a portului ridicat, culturile de cireș sunt pretabile plantațiilor sub forma aliniamentelor. În ceea ce privește tehnologia aferentă culturii cireșului, aceasta se remarcă prin simplitate, la care se adaugă costuri acceptabile ce fac investiția profitabilă prin prisma economică.

Datorită culorii naturale speciale pe care o are, lemnul cireșului este foarte căutat în domeniul industrializării lemnului, acesta fiind utilizat și în realizarea numeroaselor lucrări de artizanat de o calitate deosebită.

Fructele de cireș sunt deosebit de căutate primăvara, ele fiind consumate de populație în stare proaspătă, ca și în stare prelucrată (respectiv sub formă de dulcețuri, compoturi, siropuri, gemuri, sucuri, produse de cofetărie și alcoolice, etc).

Cu un bogat conținut în vitamine, dar și săruri minerale, cireșele se remarcă și prin:

Conținutul zahărului – glucoza, zaharoza, levuloza – concentrație totală situată în intervalul 7,8%-16,7%

Nivelul acidității – situat în intervalul 0.4%-1,37%

Substanțele minerale conținute – 0.19%-0.64%

Substanțele tanoide conținute – în intervalul 0.6%-1,3%

Substanțele proteice conținute – între 0.56% – 1.64%

Substanțele pectice – în intervalul 0.06%-0,36%

Acizii organici – un conținut în intervalul 0,06 %-0,39 %

În ceea ce privesc vitaminele conținute de cireșe, se remarcă:

Vitamina A – respectiv cu un conținut de 0.5 mg %

Vitamina C – un conținut de 6.51 mg la 100 mg

Vitamina E – conținută în procent de 2.23 mg %

Vitamina B1 – un conținut de 0.05 mg

De asemenea, la cireșe se sesizează și un conținut ridicat de săruri minerale, dintre care amintim:

Calciu – conținut de 10 mg la 100 g fruct

Fier – conținut de 0.5 mg %

Fosfor – conținut de 20 mg %

Potasiu – conținut de 170 mg %

Datorită conținutului ridicat de apă (respectiv între 75.4% și 89.2%), fructele de cireș sunt recomandate și în cazul curelor de slăbire, rezultatele acestora fiind dovedite în timp.

Iar infuzia pedunculului, ce este apreciată pentru efectul depurativ deosebit, este utilizată atât în tratarea unor afecțiuni renale, cât și în realizarea unor preparate fito-farmaceutice.

Biodiversitatea genetică. Taxonomie

Pom fructifer, cireșul este inclus în familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae, făcând parte din categoria taxonomică Prunus. El este cunoscut ca fiind o specie caracterizată de o diversitate genetică deosebită, aspect care de-a lungul timpului a contribuit la generarea, respectiv formarea unor multitudini de soiuri, nu doar la nivel global, ci și pe teritoriul României.

Se impune a se remarca faptul că în cazul acestui pom fructifer factorul principal dedicat progresului culturii este reprezentat de soi, și asta datorită faptului că variantele tehnologice inovatoare, dedicate realizării unei productivități ridicate în domeniu, sunt relativ destul de reduse.

Chiar dacă la nivel global sunt identificate numeroase soiuri de cireș, puține dintre acestea sunt cunoscute pentru valoarea economică specială, respectiv pentru arealul larg de răspândire.

La nivel global, pe lângă soiurile de cireș considerate ca fiind valoroase (respectiv soiul Van, soiul Napoleon, soiul Ulster, soiul Bigarreau, soiul Stella, etc), sunt cultivate și diverse soiuri specifice zonei, ca și condițiilor ecologice și agronomice.

În cadrul statelor considerate drept mari producători de cireș, se remarcă cultivarea soiurilor ce provin din gama Bigarreau (pentru consumul fructelor în stare proaspătă), respectiv a soiurilor din gama Napoleon (în cazul fructelor ce sunt dedicate prelucrării industriale diverse).

În ultima perioadă se remarcă o predilecție a marilor producători spre soiuri de cireș ale căror fructe se remarcă prin dimensiune, ca și prin aspectul deosebit, ce are un impact deosebit la nivelul consumatorilor. Un interes special este acordat și soiurilor Stella, Sumburst, Lapins și Newstar, soiurile încadrate în categoria „compact” (caracterizate de un volum redus al coroanei) fiind mai puțin preferate, datorită impactului pe care îl au pe plan comercial.

În țara noastră, până la finele deceniului 60 al secolului trecut, au fost cultivate în principal soiuri de cireș autohtone ori care proveneau din spațiul germanic. Ulterior modernizării, au fost introduse treptat noi soiuri de cireș (respectiv dezvoltate unele noi) astfel că în prezent sortimentele sunt foarte variate (fructele fiind dulci și amare), ele incluzând atât specii străine, cât și specii autohtone.

Toate soiurile incluse în actualul sortiment de fructe sunt caracterizate de un proces al maturării fructelor inclus în intervalul 60 zile-70 zile, ce se derulează începând cu decanda întâi a lunii mai și până la finalul celei de-a doua decade a lunii iulie.

Se impune a se preciza în cadrul acestui subcapitol și aspectul că, cel puțin până în acest moment, nu s-a reușit identificarea unui soi așa zis „ideal”, care să aibă capacitatea de a satisface în același timp nu doar interesul consumatorilor, ci și pe cel al comercianților, respectiv cultivatorilor.

1.3 Principalele specii ale genului Cerasus

Din cadrul genului Cerasus, se remarcă mai multe specii considerate ca fiind importante în cadrul procesului dedicat formării soiurilor de cireș, respectiv al port-altoilor. Astfel, remarcăm specia Cerasus avium (cunoscută și ca cireșul sălbatic, respectiv cireșul păsăresc), care prezintă mai multe caracteristici, respectiv:

Un port dresat

O creștere deosebit de viguroasă

Autosterilitate

Câte trei-patru flori la nivelul mugurelui floral

O dimensiune mai mare a frunzelor

În cazul speciei Cerasus avium se remarcă mai multe varietăți botanice, varietăți din care ulterior au fost obținute marea majoritate a soiurilor de cireș ce sunt cultivate, respectiv:

Cerasus avium var. Silvestris – această specie este caracterizată de fructe de culoare neagră, cu dimensiuni mici, care se coc relativ timpuriu, au pulpa moale și sunt puțin suculente. Aceste fructe sunt cele mai des utilizate în fabricarea dulcețurilor.

Cerasus avium var. Juliana – această specie prezintă fructe cu pulpa moale (aceasta este însă mai densă decât în cazul anterior prezentat) și o dimensiune mijlocie. Din Cerasus avium var. Juliana au fost ulterior create diverse soiuri cu fructe mari și pulpa semi-pietroasă suculentă ori moale, de tip semi-timpuriu, precum soiul Basicate, soiul Ramon Oliva, etc

Cerasus avium var. Duracina – specia se remarcă prin fructele de dimensiuni mari și cu o pulpă pietroasă, care se coc destul de târziu. Acest tip de cireș este apreciat foarte mult de consumatori, el prezentându-se în mai multe forme, respectiv:

Cerasus avium var. Duracina Rubra – fructele au culoarea roșie

Cerasus avium var. Duracina Flava – fructele sunt de culoare galbenă

Cerasus avium var. Duracina Variegata – fructele au culoarea pestriță, respectiv galben cu roșu

Tot în cadrul genului Cerasus se impune a fi menționate și următoarele specii care au avut o contribuție esențială în cadrul procesului de formare a unor noi soiuri, respectiv portaltoi:

Cerasus mahaleb Mill – respectiv vișinul turcesc, este recunoscut în domeniul dedicat portaltoilor

Cerasus vulgaris Mill. – denumit și vișinul comun, de asemenea folosit ca portaltoi

Cerasus fruticosa G. Woran – denumit și vișinul de stepă – din care au fost obținute noi soiuri, acesta fiind de asemenea folosit și ca portaltoi

1.4 Particularitățile biologice a cireșului

În cazul cireșului se remarcă faptul că atât creșterea, cât și dezvoltarea acestuia sunt direct influențate de mai mulți factori, precum:

Portaltoiul

Diversele caracteristici (insușiri de natură fizică-chimică) ale solului

Tehnologiile de cultură

Astfel, în cazul unui sol fertil se remarcă faptul că rădăcinile cireșului se dezvoltă în lungime mai puțin, ele însă ramificând mai intens. În situația unui sol sărac, aceste rădăcini se ramifică mai puțin, alungindu-se însă mai mult.

În cazul solurilor de tip brun-roșcat, marea majoritate a rădăcinilor se poziționează în stratul de sol (respectiv între 20 cm-55 cm), iar extinderea la nivel orizontal este cu mult mai mare decât proiecția coroanei (între 1.6 și ajungând până la de trei ori această proiecție).

În cazul pomului ce este altoit pe cireșul sălbatic ori cireșul franc se remarcă faptul că cele mai multe dintre rădăcini sunt fixate în stratul solului, la adâncimi variabile (ce pornesc de la 20 cm, putând ajunge și la 55 cm), existând însă și situații în care rădăcinile prezintă creșteri pe verticală ce pot ajunge și la trei metri, caz în care pomul se dovedește a fi deosebit de rezistent în cazul secetei.

În situația cireșului ce este altoit fie pe un portaltoi vegetativ, fie pe vișin se remarcă faptul că sistemul radicular este mai slab dezvoltat (superficial), el fiind și mai redus în extindere (respectiv între 15 cm și 40 cm), în acest fel reușindu-se valorificarea mai bună a solurilor mai înguste.

Și în cazul altoirii pe cireș sălbatic (respectiv pe cireș franc), ca și al altoiului pe vișin ori portaltoiului vegetativ se remarcă faptul că raza aferentă sistemului radicular al cireșului este mai mare față de proiecția coroanei cu 1.5 pănă la trei ori.

În vreme ce în cazul solurilor ce sunt fertile și cu un echilibru hidric bun se sesizează p mai bună ramificare, creșterea în lungime fiind mai reduse, în situația solurilor mai sărace ramificarea este mai redusă, creșterile în lungime fiind însă cu mult mai mari.

În ceea ce privește creșterea rădăcinilor, aceasta se realizează în două etape, respectiv o dată în cursul primăverii (în lunile aprilie-mai) și o dată în perioada toamnei, respectiv înainte de căderea frunzelor.

Considerat un copac puternic, cireșul se dezvoltă un pic mai lent în primii ani de la plantare, mai ales în partea aeriană. Având o tendință naturală de etajare, acest copac reușește să formeze coroane bine luminate, rare.

Iar dacă în perioada primilor ani cireșul reușește să își formeze coroane de tip piramidal, ajuns în perioada maturității acestea se transformă în coroane de tip globulos sau de piramidă intoarsă.

Având o capacitate de ramificare destul de redusă, cireșul are o coroană rară, motiv pentru care se impun pentru întreținerea acesteia operațiuni de tăiere destul de reduse.

De cele mai multe ori tulpina cireșului este dreaptă, scoarța acestuia fiind de forma ritidomului concentric, ce este unul destul de rezistent, acesta împiedicând deseori o creștere a trunchiului în grosime.

În general procesul de formare al lăstarilor este destul de redus, pe fondul capacității diminuate de ramificare remarcându-se coroanele foarte luminate, cu o anumită tendință spre etajare. Atât ramurile scheletului, cât și tulpina (axul principal al acesteia) cireșului au tendința de a se îngroșa destul de mult spre bază (ele se și degarnisesc), după câțiva ani de la plantare remarcându-se o migrare înspre exteriorul coroanei a formațiunilor de fructificare.

În ceea ce privesc ramurile de rod la acest copac se remarcă faptul că acestea sunt formate din mugurii axilari ori din mugurii terminali vegetativi, precum pinten, ramură mijlocie, buchet de mai, ramură pleată, ramură lungă.

Fructificarea cireșului se realizează pe ramurile mijlocii și buchetele de mai, mugurii floriferi, ca și mugurii vegetativi fiind poziționați solitar pe aceste ramuri. Demn de sesizat este faptul că în intervalul maximei rodiri, se remarcă la cireș o diferențiere a mugurilor de rod, ca și la nivelul ramurilor de prelungirea elementelor scheletului pomului.

Având în vedere tipul fructificării, se remarcă următoarea împărțire a soiurilor de cireș:

Soiurile de cireș de tip spur – acestea au capacitatea de a fructifica doar la nivelul buchetelor de mai – se remarcă soiul Ferrovia

Soiurile de cireș standard – aceste soiuri au capacitatea de a rodi atât la nivelul ramurilor mijlocii și a ramurilor lungi, cât și la nivelul buchetelor de mai

La rândul lor, soiurile de cireș standard pot fi:

Soiuri de cireș de tip standard cu fructificare de tip predominant la nivelul buchetelor de mai – se remarcă soiurile Stella, Van, Ulster, Bing, Severin, Bigarreau Moreau, Germersdorf, Bigarreau Burlat, etc

Soiuri de cireș de tip standard cu fructificare de tip predominant la nivelul ramurilor mijlocii – se remarcă soiurile Hedelfinger, Roze, Boambe de Cotnari, Roșii de Bistrița, Someșan, Jubileu 30, etc

Soiuri de cireș de tip standard cu fructificare de tip predominant la nivelul ramurilor plete – se remarcă soiul Ramon Oliva

În ceea ce privește vârsta rodirii soiurilor de cireș, aceasta este strâns legată de procesul de formare al ramurilor de rod, remarcându-se:

Vârsta precoce – se remarcă din cel de-al doilea an de la plantarea cireșului – soiul Van

Vârsta semi-precoce – se remarcă fructificare începând cu cel de-al treilea an din momentul plantării – soiurile Iva, Tentant, Clasic, Negre de Bistrița, Someșan, Simbol, etc

Vârsta semi-tradivă – fructificarea cireșului începe din cel de-al patrulea an din momentul plantării – soiurile Ulster, Rubin, Colina, Bigarreau Domissen, Ponoare, Jubileu 30, etc

Vârsta tardivă – fructificarea se remarcă din cel de-al cincilea an de la plantare – soiurile Daria, Germersdorf, Bigareeau Moreau

La cireș, formarea mugurilor floriferi este mai pregnantă la nivelul ramurilor scurte (ramurile de tip buchet) și mai redusă la nivelul ramurilor lungi și a celor mijlocii, raportul de formare fiind de 3:1. În ceea ce privește diferențierea acestora, ea se realizează la finele lunii iunie (în condițiile specifice părții de sud a țării), respectiv la începutul lui iulie în cazul părții nordice a țării.

1.4.1.Perioadele ciclului anual de creșterea cireșului

În cazul cireșului, se remarcă o pornire în vegetație, ca și o inflorire timpurie în același timp cu piersicul, respectiv și cu anumite soiuri de prun și de vișin.

Florile cireșului sunt de tipul rozaceu, au petale albe, destul de mari și sunt foarte bogate în conținut de nectar. Demn de semnalat este faptul că din numeroșii muguri floriferi reușesc să se formeze inflorescențele cu câte două-patru flori.

Perioada de înflorire la cireș poate fi una de tip timpurie, care durează între 10 și 14 zile, aceasta sesizându-se la soiuri precum Ramon Oliva, Timpurie de Mai, Germersdorf, etc. Demn de semnalat este faptul că perioada de înflorire se suprapune în mod parțial în cazul tuturor soiurilor de cireș, motiv pentru care se remarcă apariția fenomenului de polenizare încrucișată.

În ceea ce privește polenizarea, aceasta este una de tip entomofil, cele mai multe dintre soiurile de cireș fiind de tip auto-steril. Există însă și situații (cum ar fi cazul unor anumiți hibrizi recent creați, ca și a soiurilor Stella, respectiv Stella Compact) în care se remarcă auto-fertilitatea, situație în care se impune prezența unor polenizatori. Nu de puține ori, la nivelul soiurilor de cireș, se remarcă și apariția așa-numitului fenomen de inter-sterilitate.

Producțiile normale ale soiurilor de cireș implică un procent de fecundarea florilor relativ redus, respectiv de 25%-30%. Iar fructele de cireș legate se remarcă prin mai multe valuri de cădere fiziologică (respectiv trei), cele mai importante fiind primele două dintre acestea.

Din momentul înfloririi cireșului și până în momentul în care fructele maturează se remarcă perioade diferite, respectiv:

Între 35 zile- 38 zile în cazul soiurilor de cireș considerate ca fiind timpurii

Între 60 zile – 65 zile în cazul soiurilor târzii de cireș

În ceea ce privește potențialul de producție al cireșului, acesta variază (în intervalul 7 tone la hectar-11 tone la hectar) în funcție de :

Solul de plantare

Condițiile de tip ecologic

Tehnologiile de cultură

Se remarcă astfel:

Producții de cireș la hectar situate în intervalul șase tone- opt tone – în cazul soiurilor Ramon Oliva, Germesdorf, Armonia

Producții de cireș la hectar situate în intervalul nouă tone-zece tone – soiurile Bigarreau, Fruheste der Mark, Morreau

Producții de cireș la hectar de peste 11 tone – în cazul soiurilor Stella, Uriașe de Bistrița, Timpurii de Bistrița

În ceea ce privește durata de viață a unui cireș, aceasta este de asemenea influențată de mai mulți factori, cei mai importanți fiind :

Tehnologiile de cultură

Portaltoiul

Condițiile de tip ecologic

Se remarcă astfel că în cazul unor condiții de tip normal (atât ecologic, cât și tehnologic), un cireș altoit cu cireș franc ori cireș sălbatic poate prezenta o longevitate de până la 40 de ani, în vreme ce în cazul altoirii cu mahaleb longevitatea scade, ajungând până la maxim 30 de ani.

Atât calitatea rodului, cât și repartiția acestuia, respectiv diferențierea, sunt direct dependente de mai mulți factori, cei mai semnificativi dintre aceștia fiind:

Vârsta cireșului și vigoarea acestuia – au un impact direct asupra modului de dezvoltare a ramurilor de rod, volumul recoltei fiind proporțional direct cu totalul mugurilor floriferi înregistrați pe o ramură (raportare la metru liniar)

Varietarea soiurilor – mugurii de rod sunt influențați calitativ, numeric și pozițional de soiul din care provine cireșul respectiv

Gradul de înclinare al ramurilor – înclinarea oblică sau de tip orizontal influențează o favorizare a fructificării cireșului

Portaltoiul – determină numeroase modificări la nivelul ramificării, al parametrilor de creștere, al distribuției mugurilor, al perioadei de rodire, al diferențierii florale, ca și al calității fructelor

Foliaj – în cazul unui foliaj bogat, caracterizat de frunze ale pomului mari se remarcă o stimulare deosebită atât a diferențierii, cât și a creșterii fructelor

Modul/gradul interceptării energiei solare – are un efect direct atât asupra procesului de fotosinteză (prin intensificarea acestuia), cât și inducției florale

Rezerve stocate – au o influență deosebită asupra proceselor de creștere, ca și asupra celor de fructificare, mai ales în prima fază a perioadei de vegetație

1.5. Cerințele cireșului față de factorii de mediu

În cazul culturilor de cireș, temperatura este considerată a fi factor de tip limitativ, culturile având nevoi diferite, ce depind de :

Tipul soiului de cireș

Stadiul dezvoltării cireșilor

Nivelul fazei de vegetație

Gradul sănătății pomilor

Nivelul nutriției cireșilor

Demn de semnalat este faptul că în interiorul speciei se remarcă modificări subtanțiale de tenperatură, acestea fiind caracteristice originii geografice specifice unui anumit soi. În cazul culturilor de cireș, sunt preferate zonele în care temperaturile medii anuale se situează în intervalul 9 grade-10,5 grade Celsius, cele medii din luna mai fiind incluse în intervalul 13-14 grade Celsius.

Se impune a se semnala în cadrul acestui subcapitol faptul că soiurile de cireș de tip timpuriu sunt destul de pretențioase la temperatuă, acestea având nevoie în cursul lunii mai de temperaturi situate între 14 grade-16 grade Celsius. De asemenea, se pot obține rezultate deosebite și în cazul zonelor în care temperaturile medii anuale sunt între 8-9 grade Celsius (în țara noastră fiind cazul Bistriței, al Fălticeniului, etc).

În cazul cireșului, limita de rezistență la ger este mai redusă (temperaturile critice pot fi regăsite în cadrul Anexei 2 a prezentei lucrări), comparativ cu limitele specifice prunului sau vișinului, mugurii de rod degerând când temperaturile ajung la minus 24 grade Celsius (cu mențiunea că lemnul cireșului are capacitatea de a rezista la temperaturi de până la minus 30 de grade Celsius).

În ceea ce privesc mugurii floriferi de cireș aceștia pot rezista până la temperaturi de până la minus 3.9 grade Celsius (în stadiul butonilor florali), în timp ce florile de cireș deschise pot rezista la temperaturi ajunse până la valoarea de minus 2.2 grade Celsius.

În cazul unor temperaturi scăzute, cele mai afectate sunt pistilul de cireș, ca și ovarul fecundat recent, frecvent remarcându-se faptul că în situația distrugerii acestora restul părților florii de cireș este intact.

În ceea ce privește influența temperaturii asupra rădăcinii cireșului, se impune a se menționa că rezistența acesteia depinde de mai mulți factori, respectiv de:

Grosimea rădăcinii

Fenofaza

Adâncimea la care este poziționată în sol rădăcina

Conținutul în H2O

Natura texturii solului culturii

Natura stratului acoperitor

În vreme ce rădăcinile de cireș din soiul mahaleb rezistă până la temperaturi de minus 18 grade Celsius, marea majoritate a soiurilor de cireș degeră la temperaturi incluse în intervalul minus 11 grade-minus 13 grade Celsius.

În ceea ce privește pragul biologic, acesta se poziționează în jurul valorii de 9 grade Celsius, o bună fructificare fiind realizată în momentul în care izotermele se poziționează în intervalul 9-11.5 grade Celsius. Marea majoritate a specialiștilor apreciază că pentru o cultură de cireș este necesară o temperatură medie anuală situată în jurul valorii de 10.5 grade Celsius, cu valori de 14 grade-16 grade Celsius în luna mai, la zone de altitudine incluse în intervalul 200 m – 500 m.

Culturile de cireș înfloresc în 15 zile-17 zile din momentul în care temperatura din aer depășește valoarea de 8 grade Celsius, temperatura zilnică medie optimă pentru o bună derulare a procesului de înflorire fiind de 10-14 grade Celsius.

În ceea ce privește lumina, se cunoaște faptul că cireșul este o specie cu mari pretenții, aspect datorat în principal particularităților de creștere, ce includ nu doar coroana destul de rară, ci și etajarea de tip natural.

Cele mai pretențioase se dovedesc a fi soiurile de tip timpuriu, în cazul unei lumini insuficiente remarcându-se apariția unor boli criptogamice, o diminuare a procesului de creștere, ca și apariția unor scurgeri de natură cleioasă. În cazul culturilor de cires se recomandă spațiile ce sunt luminate foarte bine.

În ceea ce privește cerința de apă a cireșului, se remarcă faptul că acesta este o specie ce are anual nevoie de precipitații de aproximativ 700 ml/anual, cu un coeficient al transpirației inclus în intervalul 2500-3500 ml. În cazul altoirii cu mahaleb, cireșul are capacitatea de a rezista în zonele stepei, respectiv silvostepei și în situația unor precipitații anuale de până la 550 ml.

În condiții normale însă, cireșul nu are capacitatea de a suporta perioade de secetă lungi, motive pentru care se acordă o atenție specială irigării. De asemenea, cireșul nu poate suporta nici un exces îndelungat al umidității la nivelul solului, mai ales în cazul în care soiul este altoit cu celebrul majaleb.

În perioada de vegetație, limita rezistenței asfixiei radiculare se limitează la doar câteva zile, în vreme ce în perioada repausului vegetativ, aceasta este de:

95 -100 zile – în cazul Prunus avium

70-75 zile – în cazul Prunus mahaleb

De asemenea, în cazul culturilor de cireș, umiditatea anuală a aerului trebuie să fie de aproximativ 75%, în perioada lunilor martie-august nefiind recomandată o umiditate sub 60%, respectiv 65%. În cazul unei umidități crescute, se remarcă atât la nivelul ramurilor cât și al fructelor atacul Moniliniei, în paralel cu crăparea epidermei.

În plus, și apa freatică are o influență deosebită asupra culturii de cireș, ea având capacitatea de a modifica nu doar mobilitate, ci și gradul mineralizării. Se impune ca apa freatică să se poziționeze la adâncimi de 1.5 metri-2 metri (în cazul zonelor în care se înregistrează precipitații anuale de 600 ml), respectiv la adâncimi de 2,5 metri-5 metri în cazul zonelor în care precipitațiile anuale depășesc valoarea de 600 ml.

În cazul unor deficite de precipitații, apa freatică are capacitatea de a suplini necesarul de apă al culturii de cireș (în condițiile anterior menționate), în situația nivelului constant remarcat la adâncimile specifice.

Demn de menționat este faptul că apa devine cu atât mai importantă pentru cultura de cireș începând cu luna aprilie și până la creșterea și dezvoltarea lăstarilor, respectiv a fructelor de cireș.

Este cunoscut faptul că o potențială fertilitate a solului este generată de diversele caracteristici ale acestuia, respectiv cele fizice, biologice, chimice, dar și morfologice, cireșul manifestând diverse exigențe pentru fiecare, exigențe care îndeplinite contribuie esențial la productivitatea unei culturi.

În cazul cireșului, pretențiile acestuia în raport cu solul sunt destul de ridicate, el preferând solurile ușoare, solurile mijlocii, solurile nisipo-argiloase, solurile nisipo-lutoase, ca și solurile permeabile. La polul opus se poziționează solurile grele, pline de umezeală, solurile argiloase, ca și solurile reci.

În domeniul dedicat parametrilor optimi specifici unei culturi de cireș, se remarcă:

O adâncime a profilului de sol de 100 cm

Un procent al prafului inclus în intervalul 15%-20%

Un conținut de argilă de maxim 25%

Valoarea permeabilității de 2-3 mm la 60 minute

Un ph inclus în intervalul 5.5-7.2

Conținutul de sodiu sub procentul de 12%

Humusul în intervalul 160 tone-200 tone/hectar

Un indice al azotului de 4, maxim 5

Un procentaj al calcarului activ de maxim 6% în cazul cireșului cu portaltoi mahaleb și respectiv de maxim 4% în cazul restului soiurilor

În cazul cireșului se remarcă destul de frecvent apariția așa numitului fenomn al oboselii biologice a solului, fenomen sesizat ulterior plantării cireșului după un alt cireș, cât și la plantarea cireșului după un piersic, motiv pentru care se impun măsuri specifice.

Prin intermediul diverselor lucrări dedicate îmbunătățirilor funciare, ca și a aplicării tehnologiilor de tip ameliorativ se reușește o îmbunătățire a capacității de producție ăn cazul culturilor de cireș.

1.6. Cultura cireșului pe plan mondial

La nivel mondial, cireșul este cultivat pe toate continentele, ponderea cea mai ridicată fiind înregistrată la nivelul continentului european, unde este produsă mai mult de jumătate din totalul producției globale, cei mai mari producători fiind germanii, turcii, italienii și francezii. Pe următoarele locuri se situează S.U.A., respectiv de Canada, pe teritoriile acestora producându-se câte aproximativ 15% din producția mondială.

Conform FAO, anual producția de cireșe la nivel global se situează în jurul valorii de 2,2 milioane de tone, aceasta fiind obținută de pe aproape 376 de mii de hectare.

Conform FAOSTAT, în cursul anului 2012 în topul statelor mari producătoare de cireșe se aflau:

Turcia – cu o producție de 417.905 tone

SUA – cu producții de 287.305 tone

Iran – cu o producție de 255.500 tone

Italia – producție de 115.476 tone

Spania – cu o producție de 80.300 tone

În acest top al marilor producători de cireșe, țara noastră se poziționa pe locul al optulea, după Ucraina, ea înregistrând un total de 70.290 tone cireșe.

În ceea ce privesc suprafețele cultivate cu cireși, conform aceleiași surse, la nivel mondial primul loc este ocupat tot de Turcia, cu o suprafață totală de 42.054 hectare, acesteia urmându-i, în ordine, următoarele state:

SUA – 35.625 hectare cultivate

Iran – 30.400 ha

Italia – 30.020 ha

Spania – 23.800 ha

Rusia – 16.000

Țara noastră ocupă în acest top abia locul al 18-lea, cu o suprafață totală cultivată cu cireși de doar 6.930 hectare.

1.7. Cultura cireșului în România

În țara noastră, conform statisticilor date publicității de către FAO, cea mai mare producție de cireșe a fost înregistrată în cursul anului 2006, respectiv 104.791 tone pe o suprafață totală cultivată de 7240 hectare.

Demn de sesizat este faptul că în următorul an (respectiv în 2007), cu toate că suprafața cultivată a fost mai mare (de 7688 hectare), a fost înregistrată cea mai mică producție de cireșe – de numai 65.163 tone. Iar specialiștii au pus acest declin al producției de cireșe pe seama condițiilor meteo nefavorabile din acel an.

Ulterior, în anii următori, producția de cireșe a crescut puțin, ea nereușind însă să depășească valoarea înregistrată în cursul anului 2006, considerat de specialiști drept cel mai bun pentru cultura cireșului în România.

În țara noastră sunt cultivate mai multe soiuri de cireși (soiuri autohtone, dar și de import, ce au fost adaptate diverselor zone de cultură), perioada de maturare acestora fiind situată în intervalul 10 mai-20 iulie. Printre soiurile cele mai importante ce sunt cultivate pe teritoriul țării noastre, amintim:

Bigarreau Burlat (a se vedea ANEXA 3)– caracterizat de o coroană largă, de tip globulos, cu vigoarea medie spre mare, acest soi rodește mai ales în cursul lunii mai, epoca sa de înflorire fiind de tip timpuriu. Soiul rodește începând cu al cincilea an din momentul plantării, producția obținută fiind mai mare decât în cazul culturii de Bugarreau Moreau, care are parametrii similari de calitate. În ciuda faptului că este un soi de tip timpuriu, fructele sunt foarte mari (ele ating până la 7 grame), au o culoare roșie-închisă, o pulpă pietroasă, o formă sferică, sunt suculente și au un gust dulce spre acidulat. Sâmburele acestui soi de cireșe are o mprime medie, nefiind aderent la pulpă. În ceea ce privește epoca maturării, aceasta se identifică la finele lunii mai. Acest soi, considerat drept reper în multe state europene, se pretează la nivelul tuturor zonelor de cultură, în partea sudică reușindu-se potențarea sa în raport cu caracterul timpuriu.

Van – soi ce este caracterizat de coroane largi, de tip piramidal, ce sunt permeabile spre interior pentru lumină, având o vigoare de tip mediu spre mare. Se remarcă o garnisire deosebită a ramurilor poziționate pe semi-schelet cu multiple formațiuni fructifere de tip scurt. Acest soi este inclus în cea de-a doua grupă de inter-sterilitate, polenizarea sa fiind realizată de către Stella, Big, Lambert, Hedelfinger și Napoleon, cu o înflorire de intensitate medie. Cunoscut drept soi precoce, Van este privit dtept un soi de cultură deosebit de productiv, el rodind în mod abundent. Fructele de cireș sunt mari în primii ani ai rodirii (acestea pot ajunge și la 8.5 grame), ele ajungând în perioadele de plină rodire la o greutate de 7 grame. Au o pulpă pietroasă, sunt sensibile la crăpare, un gust dulce acidulat, un suc ce este colorat destul de slab, în ciuda culorii roșii deosebit de strălucitoare (a se vedea Anexa 3). În ceea ce privește maturitatea recoltării, aceasta se poziționează în jumătatea a doua a lunii iunie. În cazul acestui soi, se recomandă ca, pe măsura trecerii timpului, pentru menținerea calibrului crescut al fructelor, să se prevină tendința supraîncărcării pomilor pe buchetele de mai, prin intermediul stimulării unor creșteri vegetative, ca și printr-o mutare a rodului la nivelul ramurilor mijlocii ale pomului (prin intermeidul tăierilor severe, ca și al fertilizării suplimentare).

Rubin – soi caracterizat de o coroană piramidală largă, de vigoare mijlocie, care rodește în mod predominant la nivelul buchetelor de mai, ca și pe ramurile mijlocii. Acest soi manifestă o deosebită rezistență în cazul multiplilor factori de stres de natură climatică, ca și la atacurile dăunătorilor și al bolilor, el fiind tolerant la moniloză și antracnoză. Rubinul începe să rodească începând cu cel de-al cincilea an de la plantare, producțiile fiind destul de mare. Cireșele din acest soi au o greutate medie (ce poate ajunge și la 7.5 grame), formă sferică (ce este pe partea dorsală ușor bombată), cu pulpă pietroasă, o culoare roșie-rubinie (vezi Anexa 3) și un sîmbur de mărime mijlocie, care nu aderă la pulpă. Maturitatea acestui soi este identică cu cea a soiului Germersdorf, el fiind regăsit cu precădere în plantațiile din centrul și estul zonei transilvănene.

Germersdorf – un soi care se pretează în toate arealele dedicate culturii cireșului, el fiind folosit și ca un polenizator în cazul soiurilor caracterizate de înflorirea târzie. Cu o vigoare ridicată și o coroană piramidală înaltă, acest soi are o înflorire de tip mediu, care se manifestă în același timp cu soiul Napoleon, Rubin, Stella, Hedelfinger, Bigarreau Donissen, respectiv Bigarreau, soiuri folosite și drept polenizatori. Acest soi este încadrat în cea de-a treia grupă de inter-sterilitate, având o producție de tip moderat. Chiar dacă rodește relativ târziu (respectiv în anii VI-VII de la plantare), soiul este apreciat de amatori, având fructe mari (ajung la 8.5 grame în primii ani și la 7.5 grame în perioada de rodire plină), cu gust dulce spre acidulat și culoare roșie, prezentând o anumită sensibilitate la crăpare.

Ponoare – soiul maturează la începutul lui iunie, el fiind caracterizat de o vigoare miklocie spre mare, cu o coroană de tip piramidal, destul de largă. Începe să rodească din cel de-al cincilea an din momentul plantării, rodul fiind predominant pe ramurile mijlocii și pe buchetele de mai, cu producții foarte abundente, semnalate constant. Considerat a fi un soi de tip semi-timpuriu deosebit de valoros, acesta are fructele de mărimea medie (ele putând ajunge până la 6.5 grame), o pulpă de tip semi-pietros, un gust dulce acidulat și culoarea roșie (vezi Anexa 3).

Stella – soiul se cultivă în toate zonele ce sunt favorabile spre cultivare din țara noastră, el putând sp fie folosit și ca un polenizator universal în cazul soiurilor ce au o înflorire medie. Coroana este una bine ramificată, largă, cu mulți ramuri roditori, soiul fiind foarte rezistent la temperaturi scăzute. Înflorește timpuriu, perioada suprapunându-se peste cea a soiurilor ce pot fi polenizate de către acest soi. Datorită faptului că este un soi de tip auto-fertil, se remarcă faptul că nu se impune o polenizare încrucișată de tip obligatoriu, soiul având capacitatea de a genera poducții peste media restului soiurilor. Cu fructe mari (acestea pot ajunge și la 9 grame în primii ani), cu un gust dulce acidulat și pulpa mediu fermă, acest soi se dovedește sensibil la crăpare, culoarea fiind de un roșul străucitor. Se recoltează în jumătatea a doua a lui iunie, fiind recomandată în toate zonele de cultură.

Hedelfinger – deseori cunoscut sub denumirea „Ochiul boului”, acest soi poate fi utilizat și ca un polenizator, copacul fiind unul viguros, cu coroană sub formă conică, destul de largă, cu o ramificare deosebită. Făcând parte din grupa de inter-sterilitate 0, soiul rodește pe ramurile largi, ca și pe buchetele de mai, ce înfloresc abundent, dar târziu. Rodește mai tîrziu, în cel de-al VI-lea an, producția fiind una destul de abundentă, cu fructe mari (pot ajunge și până la 7.5 grame), ce au o pulpă fermă, un gust dulce-acidulat și culoarea roșu-rubiniu (Anexa 3). Acest soi este extrem de apreciat nu doar de consumatorii direcți, ci și de producătorii din industria alimentară, el fiind pretabil în orice zonă favorabilă culturilor de cireș.

CAPITOLUL 2. ÎNFIINȚAREA PLANTAȚIEI DE CIREȘ ÎN SISTEM INTENSIV

Se cunoaște faptul că în cadrul oricărui proiect de înființare a unei livezi principalul obictiv urmărit constă în maxima rentabilizare nu doar a investițiilor, ci și a costurilor de producție, aspecte ce sunt permanent avute în vedere în cadrul definirii tehnologiei de cultură a pomilor de cires, respectiv:

Alegerea unor soiuri, respectiv portaltoiuri cât mai productive, caracterizate de un nivel al vigorii redus, cu intrare precoce pe rol și un nivel ridicat de fructificare, special adaptate terenului de amplasament

Un număr corect al pomilor/hectar, ceea ce va duce nu doar la o limitare a încărcăturii de fructe/pom fructifer, ci și la obținerea unui volum ridicat al producției, cu fructe de calitate superioară

O înălțime a coronamentului rândului la nivel vertical de până la 3 metri, în acest fel facilitându-se o raționalizare a diverselor lucrări de întreținere, ceea ce va determina inclusiv un volum al cheltuielilor mult mai redus

O adaptare a formelor coroanei în vederea creșterii calității viitoarelor fructe, a măririi producției obținute, ca și pentru urgentarea intrării pe rod

Din aceste considerente, în vederea înființării unei livezi de cireș în sistem intensiv se impune o bună cunoaștere a factorilor de mediu specifici zonei de amplasament, ca și cunoașterea diverselor caracteristici biologice, dar și economice ale soiurilor și portaltoiurilor ce urmează să fie utilizate.

În cadrul prezentei lucrări se va avea în vedere înființarea unei plantații de cireș în siatem intensiv, pe o suprafață de cinci hectare, în localitatea Rusciori. Această localitate este poziționată în județul Sibiu, la 8 km de capitala județului, ea făcând parte din cadrul comunei Șura Mică.

Amplasată la o altitudine în raport cu nivelul mării de 427 metri, localitatea este poziționată în zona continentală temperată, fiind sesizate diverse influențe termice datorate nu doar zonei depresionare, dar și a munților din apropiere, cu precizarea că nu sunt semnalate excese.

În ceea ce privește regimul precipitațiilor, media anuală ajunge la valoarea de 663 mm, minimele fiind înregistrate în cursul lunii februarie (respectivv 26.8 mm), iar maximele în luna iunie (ele ajungând la valoarea de 113 mm). Mai trebuie menționat și faptul că temperatura medie anuală atinge în zonă valoarea de 8.9 grade Celsius.

Atât clima și relieful, cât și structura solului din zonă determină multiple condiții pentru dezvoltarea prielnică a florei și fainei, localitatea fiind amplasată într-o zonă caracterizată de un climar moderat continental. Potențialele efecte micro-climatice secundare sunt generate de direcția la nivelul solului a vântului, aceasta fiind influențată nu doar de așezările din apropiere, ci și de diverșii factori de relief.

În zona localității temperatura maximă absolută ajunge la valoarea de 37.5 grade Celsius, în vreme ce minima depășește pragul de minus 30 grade Celsius. În ceea ce privește umiditatea aerului, valoarea medie la nivel anual atinge valoarea de 75%, iernile fiind destul de blânde (fără viscole deosebite), cu primăveri timpruii și veri răcoroase.

Vânturile dominante în zonă sunt de orientare N-E, acestea fiind de altfel cele mai des remarcate, în vreme ce vânturile locale sunt reprezentate de brize de munte, ca și de Vântul Mare, care își face simțită prezența la începutul primăverii, el fiind călduț și cu importanță deosebită pentru diversele culturi din zonă.

Deseori, ca urmare a diverselor corelații existente între componentele climatice specifice zonei și caracteristicile geomorfologice, se remarcă inversiuni de temperatură, cu precădere în perioadele de calm, ca și în perioadele mai reci.

Terenul de cinci hectare ce urmează să găzduiască livada de cireș prezintă o denivelare de 3%, panta medie fiind de 8%. În cadrul plnatației se va avea în vedere cultivarea soiurilor de cireș următoare:

Soiul Stella

Soiul Van

Soiul Bigarreau Moreau

Soiul Burlat

Soiul Negre de Bistrița

Soiul Timpurii de Bistrița

Soiul Germesdorf

Soiul Armonia

Soiul Hedelfinger

Soiul Jubileu 30

În ceea ce privește portaltoiul, s-a optat pentru alegerea Gisele 5, acesta având capacitatea de a diminua cu până la 50% vigoarea, în condițiile realizării lucrărilor de tăiere diverse la timp și în mod corect, pe solul fertil și permeabil.

Acest portaltoi are capacitatea de a accelera nu doar înflorirea, ci și coacerea fructelor mai devreme, ceea ce reprezintă un adevărat avantaj prin prisma economică. Ca urmare a utilizării acestui portaltoi se vor sesiza coroane deschise larg, existând însă riscul ca neori ramificarea să se dovedească a fi insuficientă. Portaltoiul conferă o rezistență la ger deosebită, compatibilitatea cu soiurile de cireș alese nefiind o problemă.

În cadrul livezii se va utiliza sistemul culturii pure, principalul obiectiv fiind vizat de producția fructelor de cireș, acestea impunându-se a avea nu doar o calitate superioară, ci și un volum ridicat al recoltei, cu efecte ce se vor răsfrânge în mod direct eficienței economice și implicit amortizării cheltuielilor.

Cireșii vor fi cultivați în regim intensiv, plantarea acestora realizându-se la o distanță între rânduri de 5.5 metri, distanța dintre pomi fiind de 3 metri, la un calcul simplu rezultând un necesar al puieților de 605 pentru un hectar, respectiv un necesar de 3025 pomi pentru întreaga plantație.

În ceea ce privesc formele coroanei se va folosi Leader Modificat și Vas ameliorat, forme ce implică un consum al forței de muncă mult mai diminuat, incluzând rările necesare și scurtările dedicate ramificare, ca și opreațiunile de înclinare, respectiv de dresare.

În cadrul plantației se estimează că aceasta va deveni productivă începând cu anul al treilea din momentul plantării pomilor, potențialul productiv maxim fiind atins însă după 6 ani de la înființarea livezii. Pe unitatea de produs se estimează de asemenea un consum al forței de muncă mai redus și o producție net superioară, gradul de mecanizare al diverselor lucrări ce urmează a fi realizate în cadrul culturii fiind unul destul de mare.

Având în vedere că, odată plantat, cireșul nu mai poate fi mutat cu ușurință într-un loc mai bun locul de plantare a fost bine căutat înainte, pregătirea solului pe care urmează a se realiza livada fiind realizată cu un an mai devreme.

În acest fel s-a reușit nu doar o echilibrare a pH-ului aferent solului viitoarei plantații, ci și combaterea eficientă a vegetației perene, respectiv îmbunătățirea calității solului.

După alegerea terenului, acesta a fost supus unor ample și complexe lucrări de pregătire, principalele obiective avute în vedere constând în:

Asigurarea condițiilor ideale de prinderea puieților de cireș ulterior plantării

Creșterea uniformă a pomilor de cireș în ccadrul primilor ani de formare

Procesdul dedicat pregătirii terenului a debutat cu defrișarea arboretului, ca și a pomilor solitari, ulterior avându-se în vedere realizarea:

Nivelării terenului

Desfundarea terenului

Scarificarea terenului

Drenarea din sol a excesului de umiditate temporară

Drenarea din sol a excesului de umiditate permanentă

Realizarea fertilizărilor de bază

Corectarea reacțiilor chimice de la nivelul solului

Asigurarea surselor de apă necesare irigării

Asigurarea surselor de apă pentru stropirile viitoare, etc

Se impune a se preciza faptul că în categoria lucrărilor preliminare se înscriu nu doar defirșarea vegetației spontane, ci și nivelările de ansamblu, cărora li se pot adăuga realizarea diverselor lucrări de anti-eroziune a solului, a unor lucrări dedicate odihnei biologice a solului (în situația în care acest lucru se impune), ca și realizarea unor lucrări de îmbunătățiri funciare.

Procesul de nivelarea terenului se impune în situația în care respectiv teren ales pentru înființarea plantației de cireș prezintă pe alocuri unele movile, terasări anterioare ori denivelări de amploare ce trebuie să fie eliminate.

Atât lucrările de defrișare, cât și lucrările de nivelare se execută numai mecanizat, manual intervenindu-se doar în situații speciale, de suplinire.

În cazul unui teren plan, se remarcă faptul că nivelarea acestuia se realizează destul de facil, aceasta contând doar în distrugerea eventualelor mușuroaie ce sunt existente la nivelul terenului și ulterioara completare cu pământ a diverselor gropi ce au rezultat ca urmare a defrișării vegetative, ca și a eventualelor șănțulețe.

În situația în care terenul pe care urmează să fie realizată plantația este unul de tip frământat, realizarea nivelării implică mai multe faze, respectiv:

Decopertarea terenului pe adâncimi cuprinse între 10 cm – 15 cm, cu deplasarea solului fertil înspre marginile exterioare ale parcelei, în vederea stocării acestuia în grămezi

Procesul de nivelare al micilor depresiuni, ca și nivelarea crovurilor

Recopertarea terenului cu solul fertil ce a fost stocat în grămezi, și ulterioara nivelare a acestuia

Ca urmare a recopertării terenului și ulterioarei nivelări a acestuia se are în vedere asigurarea unei pante ușoare (de aproximativ 1%0), în vederea facilitării irigării acestuia.

Ulterior, solul proaspăt nivelat va fi afânat adânc, proces ce poate fi realizat prin intermediul:

Desfundării – desfundarea se realizează cu plugul special dedicat acestei operații, adâncimea de lucru fiind una variabilă, respectiv între 50 cm și 60 cm

Scărificării- are capacitatea de a asigura o mobilizare mult mai adâncă a solului, rezultatele ce sunt obținute fiind favorabile culturii cireșului, doar în situația în care operația se realizează la o adâncime de 70 cm – 80 cm, iar ulterior este practicată și o arătură adâncă, la nivelul de 25 cm – 30 cm

În ceea ce privește desfundatul terenului pe care urmează să fie înființată plantațoa de cireș, acesta s-a realizat cu două luni înaintea datei stabilite pentru plantare, în acest fel încercându-se nu doar „așezarea” solului, ci și acumularea la nivelul acestuia a unei cantități cât mai mari de apă din ploile sesizate periodic la începutul toamnei.

În plus, în acest fel se asigură și o mai bună săpare a gropilor, plantarea puieșilor de cireș realizându-se mai ușor și mult mai bine.

Nu trebuie omis nici faptul că înaintea plantării, solul trebuie atent pregătit, vegetația perenă putând fi combătută fie prin intermediul arăturilor repetate, fie prin utilizarea unor ierbicide de tip nerezidual, cele mai recomandate fiind cele ce au în conținut glifosat. De asemenea, se impune a se avea o grijă deosebită în momentul aplicării acestor ierbicide, știut fiind faptul că substanța glifosat are capacitatea de a ucide absolut toată vegetația cu care intră în contact.

De asemena, se recomandă și realizarea unor teste la nivelul solului, în vederea reglării pH-ului acestuia, recomandându-se:

Adăugarea oxidului de calciu – în situația existenței unui sol prea acid

Adăugarea de sulf – în situația în care se constată în sol un nivel ridicat al alcalinității

În vederea realizării îmbunătățirii adâncimii solului aerat, ca și pentru creșterea aerației solului, respectiv a capacității acestuia de a menține apa, se recomandă adăugare unor materiale organice, cum ar fi:

Bălegar

Compost

Frunze

În vedera facilitării executării diverselor lucrări dedicate întreținerii solului și ulterior a îngrijirii plantației, respectiv a culegerii fructelor de cireș, se recomandă împărțirea terenului ales pentru plantare în parcele, formarea acestora putându-se realiza în mai multe feluri, în funcție de teren, respectiv:

În cazul terenului plan, se recomandă orientarea pomilor de cireș pe direcția N-S, în acest fel aceștia beneficiind pe întreaga durată a zilei de lumină din bleșug

În cazul terenului în pantă se recomandă ca orientarea rândurilor de pomi să se realizeze de-a lungul diverselor curbe de nivel, în acest fel reușindu-se prevenirea, prin intermediul diverselor lucrări agricole, a eroziunii la nivelul solului

Lățimea parcelei este orientată, în cazul versanților uniformi și lungi, asemeni direcției curbelor de nivel, în veme ce în cazul versanților scurți, aceasta urmează linia pantei. În vederea delimitării parcelelor se are în vedere și utilizarea drumurilor principale (late de șase metri), a drumurilor secundare (late de patru metri), ca și a potecilor (dimensiunea maximă e de doi metri).

De asemenea, la capătul rândului pomilor de cireș se lasă o zonă dedicată întoarcerii utilajelor folosite la diversele lucrări, lățimea acesteia fiind de șase metri.

Cea mai bună perioadă pentru înființarea plantației de cireș, respectiv pentru plantarea cireșilor este toamna (între 15 octombrie – 15 noiembrie), raportul existent între soiul bază și soiul polenizator fiind ½ ori 1/3, motiv pentru care se recomandă ca soiul polenizator ales să fie unul de tip valoros, ce imprimă nu doar o productivitate ridicată, ci și o calitate superioară cireșelor.

De asemenea, plantarea cireșilor se poate realiza și primăvara timpuriu, în situația în care se constată zvântarea terenului pe care urmează să fie înființată plantația.

În cazul în care plantarea se face toamna, se remarcă faptul că rănile deschise, ce se datorează procesului de fasonare al rădăcinilor, reușesc să se cicatrizeze cu mult mai repede și mai bine, pe terenurile cu o umiditate mai crescută reușindu=se chiar formarea primelor rădăcini, ajunse în contact direct cu solul de plantare.

În situația în care plantările se realizează mai devreme, se remarcă faptul că marile cantități de apă existente în sol (ca urmare a topirii zăpezilor ori datorită ploilor) determină o prindere mult mai ușoară a pomilor de cireș, aceștia pornind în vegetație cu mult mai repede (între două-trei săptămâni) comparativ cu puieții plantați la mijlocul primăverii.

În acest caz se remarcă și faptul că perioada dedicată creșterii lăstarilor este cu mult mai intensă, dar și mai mare.

De asemenea, înființarea unei plantații de cireș la începutul primăverii poate determina serioase neplăceri în cazul în care ulterior plantării se remarcă o perioadă secetoasă mai lungă, mai ales în condițiile în care aceasta este susținută și de vânt.

În situația existenței unei toamne lungi și călduroase, puieții vor vegeta în pepinieră, plantarea acestora putându-se realiza în același timp cu scoaterea, în situația în care temperaturile o permit.

În situația în care se remarcă apariția zăpezilor timpurii, aspect ce impiedică scoterea din pepinieră a puieților, sau dacă nu se poate asigura protecție împotriva rozătoarelor, se recomandă începerea plantării primăvara.

În ceea ce privește operațiunea de săpare a gropilor, în cazul terenurilor ce nu au fost desfundate, aceasta se realizează manual, gropile având:

Pe terenurile grele – dimeniunea de 1.25 m/1.25 m/1m

Pe terenurile ușoare și terenurile mijlocii – 1m/1m/0.8 m

În situația în care terenul a fost desfundat, gropile se pot săpa mecanizat, dimensiunile acestora fiind de 0.6m/0.6m/0.4 m.

De asemenea, forma gropilor realizate în solurile ameliorate și fertile este patrată, în vreme ce la nivelul solurilor nisipoase aceasta este rotundă, în acest fel încercându-se prevenire surpării marginilor.

În ceea ce privește plantarea pomilor de cireș, aceasta se realizează în echipe de lucru ce includ 2-3 persoane special instruite în acest sens, impunându-se ca acestea să cunoască:

Tehnica plantării

Schema de plantare

Soiurile folosite

Modul în care se grupează soiurile la nivelul parcelei

Portaltoiul

Înaintea realizării plantării propriu-zise a pomilor de cireș, o echipă scoate puieții din stratificare și le verifică acestora în mod minuțios atât starea rădăcinilor, cât și starea tulpinii și implicit a mugurilor.

Demn de menționat este faptul că se vor planta numai cireșii care au niște rădăcini sănătoase și o culoare specifică portaltoiului ce a fost ales, fiind eliminați cireșii ale căror rădăcini s-au uscat, au degerat, au mucegăit ori au fost distruse de rozătoare.

În cazul unor ierni secetoase și uscate se poate sesiza ușoare urme de deshidratare la nivelul cireșilor ce au fost stratificați, motiv pentru care se recomandă ca anterior demarării procesului de plantare (respectiv cu 24 de ore înainte) aceștia să fie introduși, spre rehidratare, în niste bazine umplute cu apă.

Cireșii care sunt viabili pentru a fi plantați urmează să fie supuși operațiunii de fasonare, urmată de mocirlirea rădăcinii. Fasonarea reprezintă îndepărtarea, prin intermediul operațiunii de tăiere, a rădăcinilor cireșului ce fie au fost rupte ori traumatizate cu ocazia transportului ori a scoaterii din stratificare, fie s-au uscat, s-au necrozat ori au mucegăit parțial.

De asemenea, se are în vedere și o scurtare a rădăcinilor sănătoate, avându-se în vedere atât forma gropii, cât și dimensiunile acesteia.

Cireșii astfel fasonați sunt introduși cu rădăcinile în mijlocul unei mocirle formate din pământ, balegă proaspătă și apă, avându-se în vedere ca fiecare ramificație a rădăcinii să fie acoperită de această compoziție mociorloasă.

Ulterior, cireșii mociorliți sunt duși în dreptul gropilor săpate anterior, urmându-se schema de plantare.

Plantarea efectivă a pomilor de cireș demarează prin umplerea parțială cu pământ din arătură a gropii, urmată de confecționarea mușuroiului aferent, ce include pământ și mraniță, înălțimea acstuia fiind cuprinsă în intervalul 15 cm- 20 cm.

Ulterior, o persoană din echipa de lucru va fixa între picheții marginali scândura de repichetare, cireșul fiind așezat cu curbura la nivelul rândului, coletul poziționându-se la nivelul adâncimii de plantare (respectiv în cadrul crestăturii scândurii).

În vreme ce rădăcinile vor fi răsfirate pe mușuroiul realizat, groapa va fi umplută cu pământ curat.

După acoperirea rădăcinilor cireșului cu pământ (respectiv un strat de 10 cm-15 cm), se va începe tasarea pământului existent la marginea gropii, mergându-se cu tasarea acestuia înspre centrul gropii.

Se are în vedere tasarea realizată de-a lungul rădăcinilor principale ale cireșului, în acest fel realizându-se :

O contactare cu solul mult mai bună

Prevenirea unei eventuale deteriorări a rădăcinii cireșului

Ulterior finalizării tasării pământului în jurul gropii în care a fost plantat cireșul, se toarnă peste acesta cantități însemnate de apă (în funcție de cerințe, acestea pot varia între 10 litri-30 litri), iar după infiltrarea apei și zvântarea solului, se recomandă ca din pămîntul ce a rămas să se confecționeze (mai ales în cazul plantărilor de toamnă) un nou mușuroi, cu o înălțime ce poate ajunge la valoarea de 40 cm.

Demn de menționat este faptul că acest mușuroi trebuie să acopere în întregime groapa de plantare.

În cazul plantărilor de primăvară, se recomandă realizarea în jurul cireșului proaspăt plantat a unei copci, ulterior realizându-se udarea puternică a acesteia.

După zvântarea solului se va avea în vedere mulcirea zonei din jurul gropii de plantare cu frunze, cu paie ori cu rumeguș.

CAPITOLUL 3. ÎNTREȚINEREA PLANTAȚIEI DE CIREȘ PÂNĂ LA INTRAREA PE ROD

Se cunoaște faptul că și cireșul, ca de altfel orice pom fructifer, are o creștere de formare, naturală, coroana sa fiind specifică, cu toate deficiențele constatate, ce pot fi însă modificate considerabil prin intermediul formării artificiale. Obținerea unor cireșe de calitate, ce pot fi culese și valorificate la potențial maxim implică o formă a coroanei scundă, în acest fel ușurându-se nu doar realizarea diverselor lucrări periodice, necesare oricărei plantații de cireș, ci și reglarea volumului de fructe, cu efecte directe asupra ulterioarei calități a acestora.

Forma oricărei coroane este direct influențată de:

Înălțimea trunchiului cireșului – semi-înalt

Puterea creșterii soiului ales

Înalțimea totală a cireșului

Numărul ramurilor de structură

Modul de poziționare al acestor ramuri

De asemenea, distanțele existente între trunchiurile pomișor de cireș din plantație pot suferi modificări, determinate nu doar de tipul solului, ci și de soiul ales, de portaltoiul folosit, ca și de nivelul tehnologiilor dedicate cultivării.

Creșterea pomului de cireș din plantație este influențată de portaltoiul folosit, acesta influențând de asemenea:

Momentul de intrare pe rod

Perioada dedicată coacerii fructului

Toți copacii din plantația de cireș trebuie să se bucure de o irigare realizată în mod regulat, în primul an recomandându-se udarea săptămânală, în situația unui regim al precipitațiilor redus. Odată cu înaintarea în vârstă, rădăcinile cireșilor își măresc volumul în sol, motiv pentru care lipsa apei nu mai reprezintă o mare problemă.

Se impune verificarea permanentă a umidității din sol, recomandându0se evitarea supra-irigării, care de asemenea poate fi dăunătoare, aceasta umplând spațiile de aer din jurul rădăcinilor și reținând la distanța oxigenul, de care acestea au mare nevoie mai ales în perioada de creștere. În plus, un sol cu un grad ridicat de umezeală poate determina la putrezirea rădăcinilor pomului.

De asemenea, o atenție specială se impune a se acorda tunderii crengilor copacilor de cireș, chiar și în cazul celor proaspăt plantați, o atenție deosebită acordându-se formei coroanei. Prin tundere se reușește determinarea formării unor ramuri laterale puternice, acestea fiind poziționate chiar sub locul în care se realizează tăierea.

În cadrul procesului complex dedicat întreținerii plantației de cireș se impune a se avea în vedere și fertilizarea periodică a solului, chiar și în cazul în care solul a fost testat și fertilizat în mod corespunzător înaintea realizării plantării.

În cazul solurilor de pe teritoriul țării noastre nu se impune o fertilizare deosebită cu zinc, cupru ori bor, subtanțele fertilizatoare putând consta în îngrășăminte naturale (acestea au un conținut redus de minerale, motiv pentru care se recomandă aplicarea după o anumită perioadă de „îmbătrânire”), ca și fertilizatoare lichide și granulate. În cazul substanțelor granulate, se recomandă încorporarea acestora în sol fie prin udare, fie prin săpare, cele lichide putând fi aplicate prin intermediul unui dispozitiv special ori al unei stropitori/căni de udat.

În cazul fetilizatorilor lichizi, se impune a se realiza diluarea în mod conform cu mențiunile prevăzute pe etichete ori ambalaje.

La scurt timp de la înființarea plantației de cireș se recomandă o ușoară fertilizare a solului cu soluții bogate în N, fertilizatorul recomandându-se a se aplica în cadrul razei de picurare a cireșului. Cantitatea efectivă de azot disponibilă fiecărui copac poate să ajungă la valoarea de 30 grame/primii trei ani de viață. În situația în care se recomandă o dezvoltare mai înceată a mlădițelor noilor pomi de cireș plantați, se recomandă aplicarea unei cantități mai mari de azot, în situația contrară impunându-se evitarea realizîrii fertilizării cu N în anul următor.

În cadrul complexului proces dedicat întreținerii plantației de cireș o atenție specială este acordată managementului solului poziționat în proximitatea trunchiurilor pomilor, acesta putând afecta în mod deosebit ulterioarele recolte. Se recomandă evitarea formării ierburilor ori altor vegetații în acestă zonă, prezența acestora diminuând nu doar cantitatea de apă din sol, ci și volumul substanțelor nutritive.

În vederea prevenirii apariției vegetației, se recomandă folosirea culturilor, a acoperirii cu diverse straturi protectoare, ca și utilizarea ierbicidelor. În cazul realizării culturii, se impune o cultivare superficială, evitându-se potențiala degradare a rădăcinilor pomului de cireș,

Metoda ideală constă în acoperirea cu diverse straturi de protecție, fie acestea organice ori anorganice, în acest fel reușindu-se nu doar prevenirea creșterii vegetației, ci și conservarea umidității la nivelul solului. Stratul protector trebuie să înconjoare trunchiul pomului de cireș, fără însă a se forma în jurul acestuia o movilă, situație în care se poate sesiza apariția pe trunchi a unor putregaiuri fungice ori prezența rozătoarelor ce pot crea serioase daune.

În situația utilizării ierbicidelor, în primii ani de la plantare, se recomandă ca trunchiul copacului de cireș să învelit în folie de plastic ori de aluminiu, înaintea aplicării acestora, evitându-se, de asemenea, atingerea frunzelor.

Se cunoaște faptul că, în cazul plantațiilor de cireș, atât volumul recoltei, cât și calitatea fructelor depind în mod esențial de formările anuale, ca și de tunderi, operațiuni ce trebuie să aibă în vedere:

Un management ideal al luminii – se impune ca toate frunzele copacilor de cireș să primească în mod corect lumina

Dimensiunile pomilor – nu se permite o extidere deosebită a cireșilor, ceea ce ar crea dificultăți în cadrul operațiunilor de tăiere și ulterior în rodire

După primul an de la plantare, se impune alegerea unui sistem de formare, indiferent de tipul ales fiind obligatorie îndepărtarea crengilor rupte ori moarte, ca și îndepărtarea mugurilor, a crengilor și a mlădițelor ce fac cu trunchiul un unghi redus, dificil de desfăcut.

Îndepărtarea ramurilor slabe în cazul grupurilor care fie sunt paralele, fie se încrucișează

Îndepărtarea tuturor ramurilor a căror creștere este inversă – spre sol

Aerisirea periodică a zonelor dense, cu acordarea unei atenții speciale vârfurilor pomilor

Menținerea înălțimii accesibile a pomilor, prin intermediul tăierilor crengilor poziționate în vârf la dimeniuni mai reduse comparativ cu crengile laterale

În ceea ce privește formarea, se remarcă:

Formarea centru deschis – ce determină pomi ce au forma unei vaze ori a unui bol, lumina distribuindu-se destul de bine în coroana acestora. Din păcate însă structura pomului se poate dovedi a fi mult mai fragilă comparativ cu situația formării liderului central ori a liderului modificat. În cazul alegerii acestui sistem de formare, în primul an de la plantare se recomandă încurajarea dezvoltării puternice a crengilor laterale, cu un unghi al ramurilor destul de crescut, prin intermediul îndepărtării crengilor cu ajutorul unor clipsuri, agățători. În primăvara celui de-al doilea an se recomandă îndepărtarea unui sfert din lungimea crengilor ce s-au dezvoltat ca urmare a tăierii, în vederea încurajării crengilor spre creștere. În cel de-al treilea an se vor îndepărta toate crengile slabe, ele care cresc înspre sol ori cele care se dezvoltă puternic în centrul cireșului. În situația în care nu se constată formarea unor ramuri laterale nu se recomandă tăierea capetelor. Se recomandă de asemenea realizarea unei tunderi de menținere, în vederea împiedicării umbririi, ca și pentru menținerea dimensiunii pomului, respectiv a menținerii libere a coroanei.

Formarea liderul central – presupune formarea conică a copacului, ramurile de sus ale acestuia fiind mai scurte decât cele de jos, pomul neumbrindu-se pe sine. În primii ani de la plantare, în cursul primăverii, se recomandă selectarea unor ramuri laterale (între patru și șase) în vederea formării rândului de jos al scheletului, ce se impune a avea ramurile cu unghiuri de deschidere mari și un ușor spațiu liber împrejurul trunchiului pomului. Crengile răamse se îndepărtează prin tăiere, iar în situația în care nu se remarcă încrengirea laterală se recomandă îndepărtarea a ¼ din lungimea vlăstarilor laterali pentru a se reuși producerea încrengirii:

În primăvara celui de-al doilea an de la înființarea plantației, se impune ca forma să fie destul de înaltă pentru a se reuși formarea nivelului al doilea al scheletului. În situația în care ramurile au crescut corespunzător peste vîrfurile scheletului primului nivel acestea vor fi lăsate, în caz contrar se retează la câțiva cm de vârful scheletului pentru a se facilita încrengirea nivelului al doilea:

În primăvara celui de-al treilea an de la plantare, când se constată creșterea corespunzătoare a liderului central aferent celui de-al doilea nivel se recomandă repetarea procedeului și pentru cel de-a treilea nivel:

Formarea liderului modificat – reprezintă combinarea celor două sistem de formare anterior descrise, principalul avantaj constând în numărul mai mare al ramurilor care în momentul intrării pe rod a pomului vor determina o producție mult mai mare, comparativ cu formarea centru deschis. În primăvara primului an după înființarea plantației se recomandă selectarea ramurilor laterale (între patru și șase) în vederea realizîrii primului nivel al scheletului. Se au în vedere ramurile cu un unghi d deschidere larg, crengile rămase fiind îndepărtate prin tăiere:

În următorul an se va avea în vedere formarea nivelului al doilea al scheletului pomului:

În primăvara celui de-al treilea an se are în vedere îndepărtarea crengilor slabe, ca și a ramurilor ce se încrucișează, cresc spre sol ori în directii antagonice:

În cazul formării coroanei tip tufă, se evidențiază următoarele caracteristici;

Existența unui număr de 4-5 șarpante la nivelul trnchiului redus – dimensiuni de 30 cm – 35 cm

Existența la nivelul fiecărei șarpante a unui număr de 7-8 ramuri, ce sunt dispuse în mod alternativ, la o distanță de 20 cm-30 cm

Scurtarea semischeletului la o lungime de 40 cm-50 cm, în vederea activării mugurilor dominzi

Limitarea coroanei la o înălțime de maxim 2 metri și o grosime de 2m-2.5 m

În primul an de la plantarea cireșului se are în vedere scurtarea vergii la o înălțime de sol de 30 cm-35 cm, în acest fel reușindu-se ramificarea și obținerea numărului minim de lăstari pentru șarpantele specifice acestui gen de coroană (în număr de cinci-șase). În cadrul perioadei de vegetație, când se remarcă că lăstarii au atins dimeniunea de 50 cm, se recomandă alegerea a unu-doi lăstari la nivelul fiecărei șarpante, cu menținerea unei distanțe între aceștia de maxim 30 de cm, în acest fel reușindu-se formarea primelor ramuri ale semischeletului.

Pentru a se obține o evoluție la nivelul ramurilor de rod, se recomandă de asemenea ciupirea restului lăstarilor la o distanță de 10 cm – 15 cm.

În cel de-al doilea an de la plantare, înaintea demarrii pornirii în vegetației, se recomandă o scurtare a prelungirii șarpantelor, la o distanță maximă de 30 cm în raport cu ultima ramură a semischeletului, în acest fel reușindu-se obținerea unor noi ramificații.

Pe perioada vegetațieic elui de-al doilea an de la înființarea plantației de cireș se recomandă alegerea lăstarilor ce vor fi folosiți la formarea semischeletului, lăstari ce s-au format ca urmare a scurtării șarpantelor, în așa fel încât distanța maximă dintre aceștia să fie de maxim 30 cm. De asemenea, se recomandă ciupirea lăstarilor de garnisire la o distanță maximă de 15 cm.

În cel de-al treilea an de la plantare se recomandă procedeul similar, în vederea formării, pe întreaga lungime a șarpantelor, a semischeletului, avându-se în vedere înălțimea dorită. O atenție deosebită se impune a fi acordată eliminării tuturor lăstarilor ce pornesc din trunchiul cireșului ori care au poziții atipice, ca și lăstarilor ce contribuie la îndesirea coroanei (mai ales cei din centrul acesteia).

CAPITOLUL 4. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ A PLANTAȚIEI DE CIREȘ PE ROD

4.1 Lucrările solului în plantațiile pe rod

În cazul livezii de cireș a fost generalizat sistemul întreținerii solului de tip înierbat realizat între rândurile de pomi de cireș, acesta putând fi realizat prin intermediul lucrărilor mecanice (cu precădere lucrarea de ierbicidare), ca și a lucrărilor manuale.

Se impune a se menționa faptul că în situația unei înierbări a întregii suprafețe a fășiei pomilor de cireș se poate remarca o alimentare deficitară a acestora atât cu apă, cât și cu material nutritiv divers, aspect ce este sesizat mai ales în cazul pomilor tineri (fie aceștia pe portaltoi cu o vigoare considerabilă), ca și a celor cu rod mult, care se resimt în aceste condiții.

Nici prin prisma economică și nici prin cea ecologică nu se impune o menținere a fâșiilor plantate în condițiile unei eliberări a vegetației adiacente, o potențială înverzire pe perioada anotimpului rece putând crește pericolul generat de rozătoare, în același timp în care se remarcă o stabilizare a solului, ca și diminuarea fenomenului de spălare profundă a solului de diversele substanțe nutritive.

Ca urmare a realizării diverselor lucrări în cadrul fâșiei plantate, pe perioada primăverii, se remarcă faptul că pomii vor avea posibilitatea de a se bucura de toate substanțele nutritive ce au fost acumulate.

În situația unor soluri considerate normale, se recomanda ca prășirea rândurilor de pomi de cireș să se realizeze la o adâncime de 5 cm/7 cm și o lățime de 0.8 m/1.2m, operațiunea fiind realizată cel mai bine cu două-patru săptămâni înainte de a se declanșa înflorirea pomilor.

În situația în care, în perioada prașilei, se remarcă o creșere exagerată a pomilor, fie această perioadă va fi prelungită, fie rândurile de pomi de cireș vor fi înverzite cu mult mai devreme.

În cazul solurilor din zonele toride, caracterizate cu un conținut redus în humus și o lipsă de K, se recomandă acoperirea cu mulci organic (fie acesta scoarță măcinată, paie ori stuf), aceasta având capacitatea:

De a suprima apariția unor buruieni

De a crește concentrația de humus

De a reține o cantitate apreciabilă de umezeală

În cazul zonelor secetoase, se constată faptul că în lipsa unei cantități suficiente de apă pomii de cireș vor stagna în dezvoltare, fructele acestora putând avea dimensiuni mult mai reduse, cei mai afectați fiind pomii plantați pe solurile ușoare și care sunt relativ tineri. De asemenea, în prezența apei se realizează și o absorbție mult mai bună a substanțelor nutritive.

Pentru a suplini acest inconvenient poate fi ales încă din startul realizării plantației un portaltoi mai viguros (în faza consolidării și acest resimte destul de puternic lipsa apei), se pot realiza operațiuni de prășire mai dese în perioadele considerate critice ori se pot utiliza materiale ajutătoare de mulcire.

Momentul ideal pentru irigare poate fi ales prin simpla experiență a specialistului pomicultor sau prin intermediul senzorilor speciali, în practică putând fi utilizate mai multe sisteme de irigare, respectiv:

Sistemul irigării prin picurare – este o opțiune relativ ieftină, ce presupune un consum de apă redus. În categoria dezavantajului acestui sistem se remarcă repartizarea apei la nivel local, ceea ce poate avea o influență deosebită asupra rădăcinilor pomilor de cireș

Sistemul irigării prin microaspersie – acest sistem presupune o repartizare a apei între rădăcinile pomilor de cireș destul de avantajoasă, implementarea sa fiind însă mai costisitoare

Sistemul irigării prin aspersiune – prezintă avantajul realizării în același timp cu pulverizarea necesară contra prevenirii unui potențial îngheț, în categoria dezavantajelor putând fi incluse costurile ridicate, volumul mare de apă consumată, ca și creșterea riscului de îmbolnăvire, ca urmare a îndepărtării substanțelor stropite pe frunzele copacilor

O atenție deosebită se impune a fi acordată eliminării buruienilor, respectiv a vegetației in sol, ăn cadrul diverselor lucrări de întreținere asolului în livada de cireș combaterea acestpra prin intermediul diverselor erbicide reprezentând eliminarea unui adevărat „concurent” atât în ceea ce privește gradul de umiditate al solului, cât și volumul substanțelor nutritive conținute în acesta.

Se cunoaște faptul că, în cazul combaterii manuale a vegetației, se remarcă un volum de muncă și de energie deosebite, motiv pentru care este recomandat ca în momentul demarării primăverii să se utilizeze în livadă erbicidele sistemice ori cele cu acțiune internă care pot fi absorbite cu ușurință atât de rădăcinile buruienilor, cât și prin perii absorbanți ai acestora.

Odată absorbit, erbicidul respectiv va ajunge la nivelul plantei respective, unde se va începe impiedicarea complexului proces al asimilației clorofiliane, ceea ce va determina moartea plantei, ce va demara cu îngălbenirea marginii limbului și ulterior îngălbenirea întregii plante.

Trebuie menționat faptul că aceste erbicide își dovedesc eficacitatea în situația în care sunt aplicate direct pe sol, în zona de existență a vegetației nedorite, la începutul primăverii, pe solul curat și în condiții bune de umiditate ale acestuia.

Cireșul, ca marea majoritate a pomilor fructiferi, dispune de un sistem radicular bine ramificat și lemnificat, ceea ce îi permite să suporte cu mult mai multă ușurință aplicarea în zona proximală a erbicidelor cu eficacitate crescută, aingura condiție fiind ca acestea să nu aplicate astfel încât să poată atinge rădăcinile pomului.

În cazul erbicidelor sistemice, se recomandă ca acesta să fie aplicate pe perioada ploii ori imediat după aceasta, cu mențiunea că eficiența acestora nu este la același nivel în cazul unei vegetații cu înrădăcinare deosebită, precum vulbura, pirul ori palamida.

Eficacitatea erbicidelor crește în momentul combinării mai multor produse, cireșul fiind o specie destul de rezistentă la aplicarea erbicizării în mod corect.

4.2 Tăierile de rodire și fructificare

Se cunoaște faptul că în cdrul procesului dedicat numeroaselor lucrări ce se impun într-o livadă de cireș, atât pentru controlarea rodirii pomilor, cât și pentru grăbirea și creșterea fructificării, o atenție deosebită trebuie acordată tăierilor de scurtare a ramurilor de schelet viitoare. Pentru aceasta se impune realizarea corectă a scurtării ramurilor cireșilor din plantație încă din primii ani ai plantării, în acest fel reușindu-se delimitarea și structurarea corectă a diverselor elemente de schelet, a șarpantelor și subșarpantelor, ce trebuie să dețină un număr corespunzător al ramurilor de rod și de semichelet.

Pentru a se realiza scurtarea ramurilor, se impune realizarea tăierii la aproximativ 3 mm deasupra mugurelui vegetativ, în primul an după plantare realizându-se scurtarea ramurilor ce au fost alese pentru șarpantelor viitoare. În urmptorii ani se urmărește scurtarea prelungirii șarpantelor ce sunt mai mari decât dimensiunea acceptată în cazul cireșului, tăierile anuale constând în tăieri obișnuite, realizate deasupra mugurelui ce are în raport cu axul copacului poziția exterioară.

Ca urmare a acestei tăieri se va remarca că unghiul format între ramurile ce prelungesc axul șarpantei și ramificațiile secundare ale scheletului este unul larg, în raport cu verticala, astfel reușindu-se o creștere viguroasă a lăstarilor ce vor crește de la nivelul mugurilor subterminali, poziționați pe brațul înclinat, în partea superioară.

În cazul nerealizării tăierilor regulate, se remarcă apariția fenomenului rodirii secvențiale, prin intermediul tăierilor regulate reușindu-se :

Obținerea formei dorite pentru coroana pomului

Realizarea echilibrului fructificării – cu dezvoltarea anuală a unor ramuri roditoare noi, prin intermediul cărora se poate realiza o recoltă deosebită în livadă

Iluminarea coroanei pomului, prin intermediul tăierilor de rărire, ce se realizează nu doar în perioada repausului, ci și în perioada vegetativă, principalul scop urmărit fiind îndepărtarea părților infectate, agresate, bolnave ale pomului.

Întinerirea crengilor roditoare, ca și a coroanei pomului

Limitarea creșterii, cu reflectare asupra volumului fructelor

Creșterea pomului de cireș, în funcție de altoiul folosit, este influențată de portaltoi, ca și de tipul solului de plantare, de adâncimea la care acesta a fost plantat.

În vederea formării coroanei pomilor de cireș din plantație, în cadrul tăierilor periodice, se au în vedere mai multe aspecte, dintre care amintim:

Pentru a evita ca trunchiul pomului de cireș să devină prea scurt sau, din contră, prea lung, se recomandă îndepărtarea altoiurilor cu coroană, la nivelul cărora nuielele s-au poziționat fie prea jos ori fie prea sus, altoiul fiind perceput ca vargă

Având în vedere că cei mai mulți dintre lăstarii lungi se remarcă la nivelul migurilor superiori, se recomandă realizarea tăierii la nivelul nuielii principale, cu menținerea unui număr limitat de muguri în poziția în care se dorește formarea unei noi ramuri ori a unui nou etaj. De acest aspect se ține cont și în cadrul procesului dedicat stabilirii înălțimilor trunchiurilor pomilor de cireș din plantație

În vederea stimulării creșterii ramurilor structurale ale cireșului, se recomandă tăierea crengilor slabe până la trei muguri – cinci muguri, ori a celor ce au lungimi de până la 30 cm, în vreme ce crengile puternice pot fi menșinute ori tăiate ușor.

În cadrul procesului de formare a coroanei se impune respectarea principiului identității, respectiv tăierea nuielelor lateriale va implica și tăierea axului (principiul este valabil și reciproc). În cazul unei tăieri mixte se va remarca apariția răsăririlor disproporționate

În ceea ce privește tăierea realizată la nivelul nuielelor principale laterale, aceasta se realizează prin tăierea mugurilor de vârf, în acest fel obținându-se efectul de îndoire, cu nuiaua principală nou formată mult mai apropiată

În situația unei tăieri a vergii principale se impune a se avea în vedere faptul că mugurele terminal al copacului să se poziționeze contrar direcției obișnuite a vântului, în caz contrar putându-se sesiza ruperea noului lăstare principal cu destul de multă ușurință

În cazul plantației de cireș, nu doar procesul dedicat formării coroanelor și implicit grabirea rodirii, ci și cel dedicat frctificării și întreținerii implică tăieri obligatorii anuale. Cum copacul începe să se dezvolte destul de bine încă din primii ani ai plantării, este recomandat în această perioadă tăierile, recomandându-se dirijări de lăstari înspre diverse poziții favorabile.

Calitatea fructelor crește considerabil în situația în care se facilitează pătrunderea luminii la nivelul tuturor zonelor coroanei, în care se găsesc formațiunile fructifere, în acest fel reușindu-se intensificarea procesului de fotosinteză.

De asemenea, se recomandă practicarea tăierilor în verde, situație în care se va realiza o reducere a volumului dedicat tăierilor în uscat și implicit apariția unor creșteri inutile. Se cunoaște faptul că, în general, orice soi de cireș fructifică bine pe buchetele de mai, ca și pe ramurile mijlocii, prin evoluția acestora sigurându-se o bună perioadă de timp fructificarea.

În ceea ce privește normarea încărcăturii, aceasta se realizează prin intermediul scurtării semischeletului de trei-patru ani, scurtare realizată după constatarea garnisirii cu buchete de mai în mod excesiv.

Pe lângă tipul ramurilor care fructifică soiurile, atât tăierile de întreținere, cât și cele de fructificare trebuie să aiabă în vedere particularitățile diverse de rodire, ca și pe cele de creștere.

În situația soiurilor de cireș viguroase, cu creșteri anuale mai mari (ce pot să afecteze serios fructificarea), în prezența unei garnisiri reduse la baza subșarpantelor, respectiv a șarpantelor, se remarcă înspre vîrful pomului de cireș o supraîncărcare cu fructe, în paralel cu o arcurire a acestora, în zona de curbură sesizându-se apariția unor ramuri destul de puternice.

În vederea evitării apariției acestor probleme, este indicată:

Ciupirea frecventă a lăstarilor, operație ce trebuie să se realizeze încă din primii ani ai plantării, în acest fel reușindu-se o garnisire de tip uniform atât la nivelul ramurilor de rod, cât și la nivelul semischeletului

Acordarea unei atenții deosebite deschiderii unghiului de ramificare, luându-se în calcul mutarea creșterii elementelor ce sunt poziționate pe schelet la nivelul ramificațiilor laterale ce au o poziție exterioară

În cazul ramurilor arcuite ale pomului, o ridicare a direcției de creștere, prin intermediul scurtării realizate peste nivelul creșterii anuale, în zona de curbură, cu o poziție cât mai apropiată de cea verticală

În situația pomilor tineri se recomandă ca fomarea coroanelor acestora să se realizeze prin intermediul tăierilor în verde, în acest fel diminuându-se considerabil timpul dedciat formării coroanei, în paralel cu favorizarea intrării pe rod mult mai rapide.

Ulterior intrării pe rod a cireșului, cum creșterile sunt destul de viguroase în prima parte a vegetației, se recomandă evitarea scurtărilor, întreținerea copacului având în vedere doar o rărire.

De asemenea, tăieri sunt necesare și pe parcursul perioadei de rodire, în acets fel reușindu-se o stimulare o creștere, ca și normarea rodului.

Se cunoaște faptul că acest pom fructifer are capacitatea de a forma natural etaje naturale, atât pe axul pomului, cât și la anivelul fiecărei șarpante, distanțele fiind de regulă cam mari. În vederea diminuării acestora, ca și pentru o ramificare cât mai corectă, este recomandată ciupirea ramurilor anuale viguroase, respectiv a ramurilor ce sunt dedicate formării scheletului, la o distanță aproximativă de 50-60 cm.

Ulterior, din lăstarii generați de această operație, se recomandă păstrarea celui mai viguros dintre aceștia pentru a se realiza prelungirea viitoarelor creșteri, restul lăstarilor fiind dedicați ramificațiilor laterale.

În situația livezii de cireș supraintensivă, ce include cireș alatoiți cu ajutorul portaltoilor vegetativi, care au o coroană din pepinieră preformată (ramuri anticipate, cu muguri de rod) și care au fost plantați la o densitate crescută, este recomandat să se scurteze semischeletul a cărui dimensiune este mai mare decât jumătatea grosimii axului măsurată la punctul inserției în cep, în acest fel reușindu-se o reînnoire a semischeletului ce poartă rodul.

4.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor

Din păcate, în țara noastră se acordă o atenție destul de redusă protecției fitosanitare a culturii de cireș, motiv pentru care deseori nu doar o depreciere la nivel calitativ, dar mai ales o diminuare apreciabilă a cantității producției finale, știut fiind faptul că pentru a se obține recolte mari, în cadrul cărora marea majoritate a fructelor să poată fi catalogate drept de cea mai bună calitate, se impune necesitatea existenței unei stări de sănătate deosebite a pomilor de cireș.

La fel ca marea majoritate a speciilor pomicole, și cireșul este în mod frecvent atacat, cele mai mari probleme fiind sesizate în cadrul plantațiilor mari, remarcându-se o afectare deosebită nu doar a fructelor și frunzelor, ci și a lăstarilor, a florilor, a ramurilor copacilor de cireș, respectiv a trunchiului și a sistemului radicular.

Ca urmarea diverselor atacuri se poate sesiza o degenerare a stării de vegetație a pomilor de cireș, în paralel cu distrugerea totală sau parțială a producției de fructe. De asemenea, nu este exclusă o depreciere considerabilă a calității fructelor, caz în care acestea nu mai pot fi comercializate, cu toate efectele ce decurg din acest fapt.

Se impune a se menționa și faptul că, în situația unor cazuri deosebit de severe, cazuri ce pot fi și repetate, se poate constata chiar și distrugerea unei părți mari din respectiva plantație.

În categoria principalelor boli ce pot afecta speciile de cireș pot fi enumerate :

Antracnoza frunzelor (respectiv pătarea purpurie) – blumeriella jaapii (a se vedea Anexa 4) – Cel mai adesea, această boala se manifestă la nivelul frunzelor cireșului, în prima fază semnalându-se apariția unor pete de dimensiuni reduse, cu forme circulare și care au o culoare roșiatic-purpurie. Aceste pete sunt de regulă izolate la nivelul frunzei, având marginile delimitate sensibil. În timp, aceste pete încep să conflueze, să se extindă, într-un final ele ocupând întreg limbul foliar (vezi Anexa 4). Zona din centru a acestor pete începe să se decoloreze, căpătând o culoare cenușiu-albicioasă, în vreme ce la nivelul părți inferioare a frunzei afectate se remarcă apariția unor pernițe de culoare alb-roz, ce sunt formate din conidii și conidiofori, respectiv organele fructificatoare ale acestei ciuperci. În scurt timp se va remarca faptul că frunzele de cireș care au fost atacate vor cădea prematur, ulterior producându-se o desfoliere timpurie a copacului.

În vederea combaterii acestei boli, respectiv o diminuare considerabilă a sursei de infectare se recomandă realizarea obligatorie a lucrărilor de igienizare aferente plantației, în paralel cu adunarea frunzelor ce au fost atacate și distrugerea acestora. De asemenea, la începutul sezonului, în momentul pornirii în vegetație, se recomandă realizarea unor tratamente fitosanitare pentru a se reuși prevenirea infecțiilor în faza primară

Stigmina carpophila – ciuruirea frunzelor cireșului. Cel mai adesea această boală se manifestă la nivelul frunzelor, ea putând fi remarcată și la nivelul fructelor (a se vedea Anexa 4). La nivelul frunzelor, se remarcă în prima fază apariția unor pete de formă circulară și având culoarea roz-violacee, acestea fiind delimitate de o zonă ușor roșiatică. Ulterior, se remarcă o necrozare a țesuturilor frunzei în zona apariției petelor, urmată de desprinderea acestor țesuturi și căderea lor, frunza rămânând fragmentată, ciuruită. În situația în care atacul este unul puternic, se ramarcă faptul că toate petele încep să se unească, perforarea respectivei frunze începând să capete forme neregulate (a se vedea Anexa 4). În cazul atacului asupra fructelor cireșului, se remarcă apariția pe acestea a unor pete de dimensiuni mici, care în prima fază au culoarea roșiatică, ulterior aceasta devenind brună. În timp, țesuturile din zona afectată încep să se usuce, moment în care fructul își pierde din calități și după un timp va cădea.

Pentru a se reuși combaterea acestei boli, este recomandată realizarea obligatorie a diverselor lucrări de igienizare aferente plantației de cireș, ca și izolarea frunzelor ce au fost atacate și ulterioara distrugere a acestora. În plus, la începutul sezonului, în momentul pornirii în vegetație, este recomandat să se realizeze diverse tratamente fitosanitare pentru a se reuși prevenirea infecțiilor încă din faza primară

Monilinia laxa, Monilinia fructigena – putregaiul fructelor, mumifierea fructelor (a se vedea Anexa 4).. Această boală se manifestă primăvara timpuriu, fiind afectate nu doar frunzele cireșului, ci și florile acestuia și inclusiv lăstarii. Florile cireșului încep să se ofilească, să se brunifice, după care se remarcă uscarea acestora, alături cu frunzele din proximitate. Ulterior se va remarca o afectare a lăstarilor, care se asemenea se vor brunifica și ulterior necroza. Trebuie menționat faptul că atât veștejirea florilor, cât și cea a lăstarilor se realizează într-un timp foarte scurt, deseori acest atac confundându-se cu efectul ce este determinat de gerurile tardive. În situația în care se remarcă producerea unui atac al monilozei asupra cireșului, la suprafața organelor ce au fost atacate de aceasta se sesizează apariția unei forme de mucegai de culoare albicios-cremoasă, ce include conidiile și miceliul respectivei ciuperci. Atacul poate fi remarcat și pe perioada verii, el manifestându-se cu precădere la nivelul frunzelor, indiferent de fazele dezvoltării acestora, cu maximizarea efectelor în perioada de coacere, respectiv cea de recoltare.

În vederea diminuării efectelor, ca și pentru reducerea nivelului patogen, se recomandă realizarea diverselor măsuri profilactice, ce au în vedere strângerea fructelor ce au fost deja mumificate, arderea acestora, ca și tăierea și ulterior distrugerea lăstarilor afectați. În paralel se au în vedere realizarea la timp a tratamentelor sanitare specifice.

Gnomonia erythrostoma – respectiv răsucirea frunzelor cireșului (vezi Anexa 4). Se remarcă mai ales în perioada lunilor iunie-iulie, când pe frunzele cireșului încep să apară diverse pete de culoare roșcată, difuze, la limita exterioară de culoare galbenă, ce în timp va deveni maronie-brună. La scurt timp din acest moment se va sesiza faptul că limbul frunzei se va răsuci asemeni formei unei țigări, după care va începe să se usuce, fără însă a se desprinde de pe ramura cireșului (aceasta nu cade nici măcar în perioada anotimpului rece). Încă din luna iulie, la nivelul feței inferioare a frunzei cireșului se remarcă în dreptul existenței petelor prezența în număr mare a unor puncte mici, de culoare neagră, ce reprezintă în faptu acervulele respectivei ciuperci. Se remarcă faptul că, în cazul unui astfel de atac, fructele afectate vor începe să se dezvolte în mod asimetric.

Pentru a se reuși diminuarea efectelor, se recomandă tăierea și ulterioara ardele a lăstarilor ce au fost afectați, în paralel cu aplicarea tratamentelor special dedicate prevenirii ciuruirii furnzelor, respectiv combaterii acestui atac.

În categoria principalilor dăunători ce pot afecta speciile de cireș pot fi enumerați :

Rhagoletis cerasi L – respectiv musca cireșelor (a se vedea Anexa 5). Acest dăunător reușește să atace în mod violent atât fructele de cireș, cât și pe cele de vișin, larvele sale pătrunzând în interiorul fructelor, din care vor începe să consume pulpa (mai ales pe cea din jurul sâmburelui). Odată atacat, fructul va începe să se înmoaie, să își modifice culoarea (se va închide) și să-și piardă considerabil din valoarea comercială, mai ales datorită prezenței larvelor de mușcă în interiorul acestuia. În final, fructul care a fost atacat va începe să putrezească, fenomen ce va cuprinde întreg fructul, ce ulterior se va desprinde și va cădea. Se impune a se menționa faptul că Rhagoletis cerasi L dezvoltă anual o singură generație, pe perioada iernii manifestându-se la sol în stadiul de pupă.

Pentru a se reuși stabilirea celu mai bun moment dedicat aplicării tratamentului fitosanitar adecvat combaterii acestui dăunător, se recomandă utilizarea unor capcane optice prevăzute cu clei adeziv. Imediat după capturarea primilor dăunători, se recomandă aplicarea tratamentului fitosanitar

Caliroua limacina Retz – viespea cireșului – Acest dăunător rămâne pe perioada anotimpului rece fie în stadiul larvei, fie în cel al pupei la nivelul unui cocon, poziționat în sol la o adâncime redusă. Oradtă cu primăvara, se remarcă apariția adulților de Caliroua limacina Retz, larvele acestora atacând cu precădere frunzele cireșilor ce sunt poziționați în zona sudică. Larvele acestui dăunător reușesc să roadă atât epiderma superioară a frunzei, cât și parenchimul, în timp pe epiderma inferioară și nervurile vor rămâne intacte. Toate frunzele ce au fost atacate de acest dăunător vor căpăta un aspect de dantelă, ulterior ele brunificându-se și mai apoi uscându-se, după care se va remarca căderea prematură a acestora.

În vederea combaterii acestui dăunător se recomandă realizarea arăturilor de vară, respectiv toamnă, ce pot să distrugă o parte dintre larvele se sunt hibernante la nivelul solului ori a larvelor estivale care după impupare se retrag în sol. În domeniul combaterii chimice a acestui dăunător se remarcă tratamentele fitosanitare specifice aplicate în momentul în care se sesizează apariția adulților, ca și a larvelor

Myzus cerasi – păduchele negru al cireșului – acest dăunător are capacitatea de a ierna în stadiul ou, pe parcursul unui an reușind să dezvolte mai multe generații. În momentul atacului, dăunătorul înțeapă frunzele la nivelul cărora se localizează, după care urmează sugerea din țesuturile acestora a sucului celular. Atacate, frunzele se vor răsuci, îngălbeni și ulterior ofili și usca, acestea căpătând aspectul de buchet. În cazul lăstarilor de cireș atacați masiv de acest dăunător se va remarca o curbare, o brunificare, urmată de o stagnare în creștere. La nivelul frunzelor ce au fost atacate se va regăsi așa numita „rouă de miere”, pe care, ulterior, se va instala fumagina.

În vederea combaterii acestui dăunător se recomandă tăierea lăstarilor ce au fost atacați, cu ulterioara ardere a acestora, însoțite de o distrugere a buruienilor din proximitate, ce pot reprezenta adevărate gazde primitoare pentru dăunător. De asemenea, primăvara, în momentul apariției primelor colonii pe frunzele cireșului, se recomandă aplicarea tratamentelor fitosanitare, cu repetarea acestora până la eliminarea dăunătorului

CAPITOLUL 5. RECOLTAREA, PĂSTRAREA ȘI VALORIFICAREA CIREȘELOR

Este cunoscut faptul că atât în perioada coacerii fructelor de cireș, cât și în perioada premergătoare recoltării acestora, cireșele înregistrează o creștere considerabilă nu doar în greutate, ci și în volum, în paralel cu o definitivare a diverselor proprietăți gustative specifice.

Ulterior desprinderii de pe ramuri, respectiv ulterior recoltării fructelor de cireș, acestea nu mai au capacitatea de a-și continua maturarea, gustul acestora începând în timp să de deprecieze și să devină unul amărui.

Din acest considerent se impune ca identificarea celui mai bun moment pentru coltarea fructelor de cireș să se realizeze cu mare atenție, avându-se în vedere o serie întreagă de factori, precum:

Mărimea fructelor

Culoarea fructelor

Gradul de fermitate resimțit la palpare

Vârsta specifică fructelor – se are în vedere recoltarea la o perioadă de 50 – 60 de zile din momentul înfloririi depline

Suma aferentă gradelor temperaturii unui anumit interval – spre exemplu în intervalul 900 grade C – 1400 grade C

În opinia specialiștilor, fructele de cireș sunt deosebit de perisabile, motiv pentru care se recomandă ca recoltarea acestora în sistem industrial să fie realizată în cadrul unei singure treceri, în ciuda faptului că procesul de maturare se derulează etapizat, respectiv în intervalul a 5-6 zile.

Activitatea de recoltarea fructelor de cireș se dovedește a fi una deosebit de costisitoare, aceasta implicând un necesar al forței de muncă deosebit, respectiv de până la 75% din necesarul la nivel anual.

În cadrul procesului de recoltare a fructelor de cireș se are în vedere se are în vedere prinderea într degetul mare și degetul arătător al mâinii al tuturor fructelor din cadrul unei inflorescențe, prindere ce se recomandă a fi realizată la un nivel cât mai apropiat de cel al ramurii.

În timpul prinderii se impune imprimarea și a unei mișcări de torsionare, în paralel cu o aplicare în sensul ivers al prinderii fructelor pe respectiva ramură.

Nu se recomandă ca în momentul recoltării fructelor de cireșe să se încerce tragerea de peduculii acestora, caz în care ruperea va fi însoțită și de o rupere a bucehetelor de mai.

În vederea consumului fructelor de cireș în stare proaspătă, se recomandă ca recoltarea acestora să fie realizată doar manual și prin intermediul procedeului anterior menționat. Pentru depozitarea cireșelor pe perioada de recoltare se recomandă utilizarea unor ambalaje bine aerisite, care au o capacitate redusă, respectiv între 5-10 kg.

În cazul fructelor de cireș ce urmează să fie supuse industrializării, recoltarea acestora poate fi realizată și semi-mecanizat, respectiv mecanizat.

O adevărată provocare o reprezintă transportul fructelor de cireș pe distanțe mari, respectiv menținerea acestora într-o formă cât mai bună.

S-a constatat faptul că atât pierderile înregistrate, cât și deprecierile pot fi reduse la minim la o temperatură de 0 grade Celsius și o umiditate relativă de aproximativ 85%, condiții în care fructele de cireș pot fi păstrate între 14 zile și 16 zile.

În situația în care această temperatură ajunge la valoarea de 12 grade Celsius, durata păstrării optime a cireșelor se reduce la doar 12 zile, durată ce se diminuează drastic în condițiile în care temperatura atinge valoarea de 18 grade Celsius – durata este în această situație de numai patru zile.

Trebuie menționat de asemenea faptul că păstrarea fructelor de cireș se poate face și până la 30 de zile în condițiile unei atmosfere controlate, respectiv:

Un procent de oxigen de 3%

Un procent al dioxidului de carbon de 5%

Temperatura de 0 grade Celsius

Un grad al umidității de 85%

Prin intermediul tehnologiei „View Fresh”, ce a fost patentată în Statele Unite ale Americii (Oregan, Orchard View Farms) de către renumitul Thomas Bailey, se reușește o păstrare în stare proaspătă a fructelor de cireș pentru o perioadă de până la 90 de zile, acestea menținându-se în stare perfectă, fără nici un fel de alterări.

Tehnologia „View Fresh” are în vedere ambalarea fructelor de cireș în niște pungi speciale, ce sunt realizate dintr-un material plastic, în cadrul unei compoziții gazoase modificate radical.

În domeniul dedicat valorificării fructelor de cireș, țara noastră a reușit performanța, ca în ciuda faptului că deseori culturile se realizează în condiții improprii, productivitatea înregistrată la nivel mondial să fie poziționată ăn locurile fruntașe ale statelor puternic dezvoltate.

În lipsa unor investiții majore, cu un nivel al subvențiilor redus sau uneori chiar inexistent, în absența unor politici bine definite la nivel național, cultura cireșului continuă să poziționeze țara noastră cu mult înaintea unor state în cadrul cărora se remarcă nu doar un impresionant fond destinat cercetării și tehnologizării, ci și exitența unor ferme special dedicate acesteia, în cadrul cărora se remarcă implicarea unor impresionante resurse umane, dar și materiale.

Pe plan mondial, țara noastră țara noastră ocupă locul al treilea în ceea ce privește randamentul obținut în cadrul culturii cireșului, cu o valoarea la hectar de 119425 Hg.

În ceea ce privește producția de cireș, România se poziționează, tot la nivel global, pe poziția a opta, cu un volum de 81.852 de tone, țara noastră ocupând locul al optsprezecelea în topul mondial al suprafețelor de cireș recoltate – cu un total de 6854 hectare.

Prin intermediul culturii cireșului, foarte multe familii, ce locuiesc în zonele în care aceasta este considerată tradițional-specific, reușesc să se întrețină, veniturile obținute din această cultură depășindu-le pe cele din restul producției agricole.

De cele mai multe ori, producțiile cele mai bune sunt obținute în livezile mici, pe suprafețe de până la cinci hectare, în care întreținerea este una de tip rudimentar, iar lipsa fondurilor face destul de dificilă aplicare corectă și la timp a diverselor tehnici fito-sanitare.

CAPITOLUL 6. UTILAJE FOLOSITE ÎN PLANTAȚIA POMICOLĂ

În cadrul proiectului privind înființarea în sistem intensiv a unei plantații de cireș de 5 hectare s-a avut în vedere și dotarea fermei cu toate utilajele și echipamentele ce sunt necesare pentru realizarea în cele mai bune condiții nu doar a tehnologiei dedicate înființării plantației de cireș, ci și pentru întreținerea în cele mai bune condiții a acesteia.

Din categoria mașinilor și utilajelor agricole ce au fost achiționate în scopul anterior amintit (vezi Anexa 6), merită a fi menționate:

Tractorul cu o putere de 45/60 CP

Echipamentul de fertilizat

Mașina de stropit, mașina de tăiat

Foarfeca electrică

Cositoare

Elevatorul

Tocătoare pomicole

Freză

Mașină de săpat

Remorcă prevăzută cu platformă, destinată lucrului la înălțime

Acestor utilaje le-au fost adăugate și :

Extractorul de cioate și buturugi

Remorca

Mașina de săpat gropile

Plug

Cultivatoare

Motostivuitor

Grape

Ca urmare a achiziționării tuturor acestor utilaje s-a avut în vedere creșterea competivității, prin intermediul unei mai bune utilizări a resurselor umane, ca și a diverșilor factori de producție. Încă de la începutul demarării proiectului ce a făcut subiectul principal al prezentei lucrări s-a avut în vedere adoptarea unui sistem intensiv modern de inițiere și ulterior exploatarea livezii de cireș, prin implementarea celor mai eficiente metode de lucru, scopurile principale urmărite fiind:

Obținerea unui consum de muncă redus

Obținerea unor costuri de exploatare cât mai mici

În paralel, s-a urmărit atât introducerea cât și dezvoltarea celor mai noi tehnologii în domeniul dedicat culturii cireșului, cu o diversificarea producției obținute anual, și adaptarea calității acesteia, ca și a volumului, la tot mai fluctuantele cerințe ale pieții.

În cadrul tehnologiei de înființarea livezii de cireș, ca și a celei dedicate întreținerii și ulterior exploatării acesteia se remarcă un grad de automatizare, respectiv mecanizare, aferente diverselor operațiuni incluse în cadrul întregului flux de producție, deosebit de ridicat, în paralel cu o creștere constantă a veniturilor provenite din această exploatație agricolă, venituri ce au avut în vedere comercializarea cireșelor obținute anual în cadrul livezii pomicole, cu precizarea că acestea au corespuns cererilor ce au fost identificate la nivelul pieții fructelor proaspete autohtone.

Prin intermediul utilajelor anterior enumerate s-a reușit realizarea în perioadele optime a diverselor lucrări tehnologice specifice culturii de cireș, în acest fel asigurându-se:

O dezvoltare corectă a pomilor de cireș

Sănătatea întregii culturi de cireș din plantație

Un volum al producției la hectar cu mult mai mare

Se impune a se menționa faptul că, urmare a existenței acestor utilaje/mijloace fixe în regim propriu, dedicate nu doar înființării plantației de cireș, ci și întreținerii și exploatării acesteia, s-a reușit realizarea la timp a diverselor lucrări agricole, specifice acestei culturi, în paralel cu eliminarea unei potențiale dependențe în raport cu terții, ce în timp ar fi determinat nu doar potenția disfuncționalități în activitatea de întreținere și producție, ci și costuri cu mult mai mari, la nivel general, costuri ce s-ar fi putut reflecta în mod direct asupra prețului de vânzare.

În acest fel s-a reușit menținerea gradului de sănătate constantă a plantației, ceea ce a dus la obținerea unor fructe de calitate superioară, acestea fiind comercializate la prețuri competitive, ceea ce în timp a determinat obținere unor venituri constante.

Prin intermediul tuturor acestor utilaje, anterior enumerate, s-a reușit o derulare în condiții optime a procesului înființării plantației de cireș, ca și ăntreținerea acesteia în condiții optime. Mai mult, ca urmare a utilizării tehnologiei de ultimă generație, s-au creat premisele obținerii unor fructe de o calitate deosebită, la randamente cu mult mai mari, în condițiile unei productivități și eficiențe a forței de muncă mult mai ridicate, în paralel cu creșterea condițiilor oferite resurselor umane implicate.

Existența utilajelor menționate anterior în parcul propriu a dus la realizarea în cele mai bune condiții a tuturor etapelor ce au fost incluse în cadrul fișelor tehnologice, în paralel cu :

Obținerea rentabilității economice

Minimizarea tururor costurilor de producție

Creșterea gradului de productivitatea muncii

Minimizarea impactului asupra diverșilor factori de mediu

Tractorul inclus în cadrul mijloacelor fixe a fost utilizat în cadrul plantației de cireș pentru realizarea la timp și în condiții optime a tuturor fazelor incluse în procesul tehnologic aferent, precum aratul și fertilizatul, împreună cu diverse alte echipamente specifice derulării în bune condiții a activității specifice plantației de cireș.

De asemenea, echipamentul de fertilizat a fost utilizat periodic în cadrul procesului de aplicarea diverselor îngrăsăminte agricole, mașina de stropit din dotare fiind utilizată pentru realizarea în condiții de maximă eficiență a lucrărilor de stropirea pomilor de cireș din plantație cu fungicid și ierbicid.

Întreținerea terenului pe care a fost înființată livada de cireș a fost realizată, de asemenea, periodic, cu ajutorul cositoarei, în vreme ce pentru realizarea toaletării pomilor de cireș a fost utilizată foarfeca electrică.

De asemenea, cu precădere în perioada de recoltare a cireșelor, stivuitorul a fost utilizat pentru eficientizarea procesului de manevrarea ambalajelor cu fructe, ulterior culegerii manuale a acestora.

Nu în ultimul rând, ulterior procesului dedicat toaletării pomilor de cireș, s-a uzat de tocătoarea pomicolă pentru a se realiza tocarea tuturor crengilor ce au rezultat din procesul anterior menționat.

Cu ajutorul mașinii de tăiat s-a reușit realizarea unor tăieri mecanice în cadrul plantației, acesta fiind acționată prin intermediul sistemului hidraulic al tractorului pe care a fost montată. Organele active ale acestei mașini se găsesc poziționate pe brațul hidraulic (respectiv discurile tăietoare), aceasta fiind prevăzută și cu o baterie de discuri suplimentare poziționate pe brațul mobil, cu ajutorul cărora s-au realizat tăieri orizontale asupra vârfurilor cireșilor. Trebuie menționat faptul că mișcările brațelor sunt realizate prin intermediul diverselor comenzi joystick.

Cu ajutorul mașinii de tocat s-a reușit întreținerea eficientă a spațiilor existente între rândurile de cireș, aceasta fiind utilizată și pentru a se toca diversele resturi de ramuri ce au rămas pe sol ulterior operațiunilor de tăiere. Utilajul este prevăzut cu organe active moderne, cuțitele având principalul rol de a tăia iarba, în vreme ce cu ciocanele s-a reușit tăierea ramurilor mai groase ale cireșilor.

De menționat faptul că s-a optat pentru achiziționarea unei mașini de tocat ce este din construcție prevăzută cu un buncăr dedicat colectării masei vegetale ce a fost tocată, aceasta putând fi atașată tractorului, ce este dotat cu priză corespunzătoare de putere.

Diversele tratamente fitosanitare ce au fost realizate periodic în plantația de cireș au fost realizate cu utilajele special achiziționate în acest sens, mașina dedicată ierbicizării fiind prevăzută cu diverse duze și tipuri de bare pe permit o adaptare în funcție de stadiul vegetației. În cadrul activității pe rândurile livezii de cireș se utilizează sistemul de ierbicidat ce este dotat cu palpator și manșon de protecție, în acest fel reușindu-se o ierbicidare pe lățimi constante și doar în zonele în care se poziționează respectivele plante ce trebuie îndepărtate.

O importanță deosebită în perioada de recoltare a fructelor de cireș este acordată elevatorului pentru tractor, cu ajutorul acestuia realizându-se nu doar operațiile de transport, ci și cele de depozitare. Elevatorul se poate monta la tiranții tractorului, sistemul ridicării fiind prin acționare hidraulică, prin conectarea acestuia la instalația tractorului. În ceea ce privește comanda, aceasta se realizează de asemenea prin joystick.

Pentru o cât mai bună prelucrare a terenului existent între rândurile de cireș din plantație se folsește cultivatorul, adâncimea de lucru a acestuia fiind una variabilă. Iar pentru lucrările în profunzime și în condiții de acțiune dificile a fost folosită mașina de săpat, ce nu impune o forță de tracțiune ridicată, ameliorând circulația aerului în sol, eliminând procesul eroziunii solului, îmbunătățind circulația apei în sol, în paralel cu eliminarea prezenței hardpanului.

Pentru pregătirea terenului dintre rândurile de cireș se folosesc freza cu dinți verticali cu palpator, aceasta având capacitatea de a realiza o foarte bună mărunțire, ca și lucrul pe terenul accidentat, fără o deteriorare a cuțitelor. Fiind dotată cu palpator ce este acționat hidraulic, în momentul întălnirii unui obstacol aceasta își retrage organul activ ca urmare a comenzii automate.

Ca urmare a achiziționării utilajelor anterior menționate s-a reușit:

Realizarea în condiții optime a tuturor etapelor tehnologice aferente înființării plantației de cireș, ca și exploatării acesteia

Evitarea realizării unor costuri suplimentare, dedicate închirierii unor utilaje

Asigurarea, pe întreaga perioadă a anului, a unor căi de acces fluide, accesibile

Un cost minim al lucrărilor de îmbunătățiri funciare

Eficientizarea costurilor dedicate tratamentelor fitosanitare

Asigurarea unui parc de utilaje cu dotări corespunzătoare, în vederea realizării intervențiilor directe, eficiente și cât mai rapide

Asigurarea respectării condițiilor de mediu, prin reducerea la minim a fenomenului poluării ce s-ar fi putut sesiza în situația folosirii unor utilaje învechite

Asigurarea unei rentabilități în exploatare cât mai mari

Un nivel performant de funcționabilitate

Diminuarea nivelului emisiilor la nivelul solului, al aerului, ca și al apei

Reducerea potențialelor costuri ale unor serviciile ce ar fi putut fi prestate numai prin intermediul unor terți

Creșterea calității oferite consumatorilor direcți

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

I.Botu, Pomicultură generală și specială, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 2004

I.Botu, M. Botu, Metode și tehnici de cercetare în pomicultură, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 1997

I.Botu, M. Botu, Pomicultură modernă și durabilă, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 2003

N. Braniște et. all, Soiuri de pomi, arbuști fructiferi și căpșuni create în România, București, Editura Paralela 45, 2008

S. Budan, G. Grădinariu Cireșul, Iași, Editura Ion Ionescu de la Brad, 2000

L. Chira, A. Asanica, Cireșul și vișinul, București, Editura M.A.S.T, 2010

V. Cociu, Șt. Oprea, Metode de cercetare în ameliorarea plantelor pomicole, Cluj Napoca, Editura Dacia, 2001

G. Grădinariu, Pomicultură specială, Iași, Editura Ion Ionescu de la Brad, 2003

A. Negrilă și colaboratorii, Pomicultură și viticultură, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971

M. Popescu, I. Milițiu, Gh. Drobotă, Pomicultura generală și specială, 1982

H. Schmid, Pomi și arbuștii fructiferi: lucrările de tăiere, 2008

V. Spiridon, Arbuști fructiferi, București, Editura Alex-Alex, 2008

G. Stanciu, Pomicultura de succes pentru amatori, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2011 Târgoviște

F. Stănică, N. Braniște, Ghid pentru pomicultori, București, Editura CERES, 2011

D. Teaci, Fundamentarea pedologică a alegerii terenurilor pentru înființarea plantațiilor pomicole, 1980, publicat în revista Horticultura, nr. 11/1976

Autori străini:

K. Beppu, N. Komatsu, H. Yamane, H. Yaegaki, M. Yamaguchi, R. Tao, I. Kataoka, Sehaplotype confers selfcompatibility in Japanese plum (Prunus salicina Lindl), 2005

D.E. Parfitt, S. Ganeshan, Comparison of procedures for estimating viability of Prunus pollen, HortScience, 24, 1998

K. Pieber K., 2013. Pomi fructiferi cu coroane pe spalier.Editura M.A.S.T, București

Site-uri consultate:

www.goodfruit.com

http://www.maureenabood.com/2013/07/31/michigans-tart-cherries-the-harvest/

http://www.treeawareness.com/gus-is-fun-guy/

www.alamy.com

http://visualsunlimited.photoshelter.com/image/I0000nTX7lzdNwN0

www.gapphotos.com

www.landwirtschaftskammer.de

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cherries_attacked_by_fungi_02.JPG

https://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6monlax.htm

http://www.zdravasrbija.com/lat/Zemlja/Vocarstvo/497-SUSENjE-CVETA.php

http://www.diptera.info/forum/viewthread.php?thread_id=39513&pid=173872

http://www.stranamam.ru/post/7841675/

http://jenny.tfrec.wsu.edu/opm/displaySpecies.php?pn=420

Paduchele negru al ciresului – Myzus cerasi

http://www.viewfresh.com/history.htm

http://www.fao.org/statistics/en/

Studii consultate:

Fruits and Nuts, Genome Mapping and Molecular Breeding in Plants, Chittaranjan Kole

Mansfeld-s Encyclopedia of Agricultural and Horticultural Crops, Institute of Plant Genetics and Crop Plant Research, Peter Hanelt

ANEXA 1

Polenizatori ai soiurilor de cireș

Adaptare după M. Popescu, I. Milițiu, Gh. Drobotă, Pomicultura generală și specială, 1982

ANEXA 2

TEMPERATURILE CRITICE ALE MUGURILOR FLORIFERI

ANEXA 3

PRINCIPALE SOIURI DE CIREȘ CULTIVATE ÎN ȚARA NOASTRĂ

Soiul Bigarreau Burlat – sursa capturii – www.google.ro

Soiul Van – sursa capturii – www.google.ro

Soiul Rubin – sursa capturii – www.google.ro

Soiul Germersdorf– sursa capturii – www.google.ro

Soiul Ponoare– sursa capturii – www.google.ro

Soiul Stella– sursa capturii – www.google.ro

Soiul Hedelfinger– sursa capturii – www.google.ro

ANEXA 4

BOLILE CIREȘULUI

Coccomyces hiemalis

Sursa capturii – http://visualsunlimited.photoshelter.com/image/I0000nTX7lzdNwN0

Sursa capturii – http://www.treeawareness.com/gus-is-fun-guy/

Sursa capturii – http://www.treeawareness.com/gus-is-fun-guy/

Sursa capturii – http://www.treeawareness.com/gus-is-fun-guy/

Stigmina carpophila

Sursa capturii – www.alamy.com

Sursa capturii – www.gapphotos.com

Sursa capturii – www.landwirtschaftskammer.de

Sursa capturii – www.landwirtschaftskammer.de

3 Monilinia laxa, Monilinia fructigena

Sursa capturii -https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cherries_attacked_by_fungi_02.JPG

Sursa capturii – https://www7.inra.fr/hyp3/pathogene/6monlax.htm

Sursa capturii -https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cherries_attacked_by_fungi_02.JPG

Sursa capturii – http://www.zdravasrbija.com/lat/Zemlja/Vocarstvo/497-SUSENjE-CVETA.php

Gnomonia erythrostoma

Sursa capturii http://www.hortipendium.de/Datei:Gnomonia_erythrostoma_Blatt.jpg

Sursa capturii – www.alamy.com

ANEXA 5

DĂUNĂTORII CIREȘULUI

Rhagoletis cerasi L

Sursa capturilor – http://www.diptera.info/forum/viewthread.php?thread_id=39513&pid=173872

Caliroua limacina Retz

Sursa capturilor – http://www.stranamam.ru/post/7841675/

Myzus cerasi

Sursa capturii – http://jenny.tfrec.wsu.edu/opm/displaySpecies.php?pn=420

Sursa capturii – http://www.botanistii.ro/blog/insecte-daunatoare-paduchele-negru-al-ciresului-myzus-cerasi/

ANEXA 6

UTILAJE FOLOSITE

Sursa capturilor – www.goodfruit.com

Sursa capturii – www.youtube.com

Sursa capturii – http://www.maureenabood.com/2013/07/31/michigans-tart-cherries-the-harvest/