Industria Turistica

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………………pag.3

Scopul, obiectivele și structura lucrării………………………………………………………………………………..4

Principalele concepte și noțiuni……………………………………………………………………………………….5

CAPITOLUL 1

1. COORDONATE ISTORICE ȘI CONCEPTUALE ALE TURISMULUI

1.1 Definirea termenului turism, turist, excursionist, vizitator……………………………………………..6

1.2 Scurt istoric în apariția turismului………………………………………………………………………………..7

1.3 Încadrarea în categoria turiștilor…………………………………………………………………………………8

1.3.1 Motive ale călătoriilor turistice………………………………………………………………………………9

1.3.2 Factorii care influențează dezvoltarea turismului……………………………………………………10

CAPITOLUL 2

2. INDUSTRIA TURISTICĂ

2.1 Turismul- fenomen economic și social………………………………………………………………….

2.2 Rolul și importanța turismului în economia românească…………………………………………

   2.2.1 Evoluția spațiilor de cazare………………………………………………………………………………

2.2.2 Concurența……………………………………………………………………………………………………….

2.3 Principalii indicatori cu ajutorul cărora se poate măsura contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială……………………………………………………………………………………………………

2.3.1 Semnificații socio-culturale ale turismului……………………………………………………………….

2.3.2 Indicatori de măsurare a competitivității în turism ……………………………………………..

2.3.3 Analiza competitivității…………………………………………………………………………………….

2.3.4 Tehnici de măsurare a performanțelor firmelor turistice ……………………………………

2.4   Impactul economic al turismului……………………………………………………………………………..

2.4.1 Impactul turismului asupra economiei mondiale…………..

2.4.2   Turismul și ocuparea forței de muncă…………………………………………………………………..

2.4.3  Turismul internațional și comerțul mondial……………………………………………………………..

CAPITOLUL 3

3. TURISMUL PE LITORALUL MĂRII NEGRE

3.1 STUDIU DE CAZ: Turismul pe litoralul Mării Negre

3.2 Reglementarea și organizarea turismului în România

3.2.1 Reglementarea turismului în România………………………………………………………….

3.2.2 Structuri organizatorice în turism…………………………………………………………………….

CAPITOLUL 4

CONCLUZII…………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………..

Evidență figuri………………………………………………………………………………………

Evidență tabele………………………………………………………………………………………

Evidență foto ………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Pentru elaborarea lucrării am studiat, analizat și sintetizat informații din diverse lucrări de specialitate realizate de către cercetători din domeniul turismului, economiei, transporturilor feroviare, transporturilor rutiere, transporturilor aeriene, transporturilor fluviale și maritime, geografiei, istoriei, arhiva Institutului Național de Statistică, etc.

Documentarea a presupus apelarea la peste 30 de lucrări, monografii, atlase, tratate, articole, manuale, cursuri, etc., precum și peste 10 acte normative interne și internaționale care reglementează acest domeniu de studiu.

Proiectul este structurat pe patru capitole care cuprind…… tabele și ….. figuri.

În elaborarea proiectului, am beneficiat de îndrumarea științifică, competentă și riguroasă a conducătorului științific, Conf. Univ. Dr. Cornelia Nistor, Prodecan al Facultății de Administrarea Afacerilor, căruia îi mulțumesc pe această cale.

Adresez deasemenea mulțumiri d-lui decan, Conf. Univ. Dr. Papuc Răzvan, tuturor cadrelor didactice din Universitatea București, precum și tuturor specialiștilor din cadrul autorităților publice de specialitate și agenților economici din sectorul analizat, pentru colaborarea desăvârșită și sprijinul oferit pe parcursul elaborării proiectului.

Scopul lucrării este de a pune la dispoziția celor interesați cât și a celor care lucrează în domeniu, informații economice, statistice și istorice despre evoluția turismului în țara noastră, în special pe litoralul Mării Negre.

Obiectivele lucrării sunt :

prezentarea evoluției turismului în perioadele semnificative;

caracterizarea situației turismului pe litoralul Mării Negre, din prima parte a secolului XX, moment de la care a început dezvoltarea semnificativă a acestuia până în zilele noastre;

prezentarea principalelor fenomene extraeconomice care au influențat acest domeniu.

Structura lucrării este organizată pe patru capitole  și un scurt rezumat al fiecărui capitol, astfel :

În capitolul I, intitulat „ Coordonate istorice și conceptuale ale turismului” sunt prezentate definițiile termenilor turism, turist, excursionist, vizitator.

Capitolul al II-lea, intitulat ,, Industria turistică” am posibilitatea să prezint, în prima parte a capitolului turismul ca fenomen economic și social, rolul și importanța turismului în economie. În partea a doua a capitolului sunt prezentați principalii indicatori cu ajutorul cărora se poate măsura contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială, indicatori de măsurare a competitivității în turism, analiza competitivității, impactul turismului asupra economiei mondiale, turismul internațional și comerțul mondial.

În capitolul al III-lea, intitulat ,, Turismul pe litoralul Mării Negre”, prezint un studiu de caz, reglementarea și organizarea turismului în România, se face referire la H.G. Nr. 9 din 9 ianuarie 2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism și se prezintă anumite structuri organizatorice în turism.

În capitolul al IV-lea, intitulat ,, CONCLUZII”, prezint principalele concluzii ce se desprind din proiect.

La finalul lucrării găsim evidența tabelelor, figurilor, fotografiilor și bibliografia.

Principalele concepte și noțiuni

H.G.- Hotărâre de Guvern

C.S.N. – Consiliul Societății Națiunilor

U.I.O.O.T. – Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism

C.N.U. – Conferința Națiunilor Unite

OMT – Organizația Mondială a Turismului

WTTC – Consiliul Mondial pentru Turism și Călătorii

A.N.T. – Autoritatea Națională pentru Turism

ADR – Agenție de Dezvoltare Regională

AER – Asociația de Ecoturism din România

ANAT – Asociația Naționala a Agențiilor de Turism din România

ABADL – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral

ANTREC – Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural

APC – Autorități Publice Centrale

APL – Administrații Publice Locale

CNADNR – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

CSTHR – Comitetul Sectorial din Turism, Hoteluri și Restaurante

ETC – Comisia Europeană a Turismului

FPTR – Federația Patronatelor din Turismul Românesc

MTCT – Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

CAPITOLUL I

1. COORDONATE ISTORICE ȘI CONCEPTUALE ALE TURISMULUI

1.1 Definirea termenului turism, turist, excursionist, vizitator

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „TURISM” derivă din verbul englezesc „TO TOUR” (a călători, a colinda, a face un tur, a intreprinde un turneu prin), având semnificația de excursie, termen creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acțiunea de voiaj în Europa – în general și în Franța – în special. În limba franceză, ,,tourisme” este considerat un anglicism, deși termenul ,,tour”- cu sensul de voiaj, periplu, tur, este mai vechi și provine din latinescul ,,turnus”. Din termenul „turism“ a derivat și cel de „turist“, adică persoana care efectuează calatoria pentru plăcerea proprie.

Turismul reprezintă, în accepțiunea celor mai mulți specialiști, ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare.

Turistul reprezintă persoana care se deplasează în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități renumerate la locul vizitat.

Vizitatorul a fost definit de Conferința Națiunilor Unite asupra turismului și călătoriilor internaționale ca persoana ce vizitează o țară, alta decât cea în care se află reședința sa obișnuită, pentru orice alt motiv decât desfășurarea unei ocupații renumerate în interiorul țării pe care o vizitează.

Diferența dintre turiști și excursioniști constă în faptul că turiștii sunt vizitatori temporari ce stau cel puțin 24 de ore în țara vizitată și ale căror motive de călătorie pot fi grupate în: Loisir (recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religie), afaceri, familie, misiuni și reuniuni iar excursioniștii sunt vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere și stau mai puțin de 24 de ore în țara vizitată.

Turismul este un fenomen specific al epocii contemporane și s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De atunci datează și primele încercări de definire și caracterizare a lui. În primul secol de la apariție, turismul a avut o evoluție lentă, ceea ce s-a reflectat și în planul clarificărilor conceptuale. După anul 1960, ca urmare a dezvoltării economiei mondiale, turismul cunoaște o expansiune deosebită.

Turismul este considerat, în primul rând, ,, o formă de recreere alături de alte activități și formule de petrecere a timpului liber“'¹, el presupune ,,mișcare temporară a oamenilor spre destinații situate în afara reședinței obișnuite și activitățile desfășurate în timpul petrecut la acele destinații, de asemenea, în cele mai multe situații, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate”.²

Pornind de la premisa că turismul se referă la călătoriile oamenilor în afara reședinței obișnuite, definirea conținutului acestuia aduce în discuție aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanța și durata deplasării, precum și caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turistului. De aceea, cele mai multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de turism și turist.

1.2 Scurt istoric in apariția turismului

Primele călătorii având o motivație apropiată de sensul modern al turismului s-au manifestat de pe la 1600. Cu toate acestea, utilizarea cuvântului turist este consemnată abia în anul 1800.³

În ceea ce privește turismul, consacrarea lui ca activitate și evidențierea ca atare sunt plasate la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu exploatarea apelor termale în țările europene, când se vorbește de o nouă industrie, cu o evoluție rapidă și o importanță economică în creștere. Astfel, în 1883, în Elveția, un prim document oficial se referă la activitatea hotelieră, iar în 1896, E.Guyer Freuler publică studiul ,,Contribuții la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca ,,un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului, de cultivare sentimentului de receptivitate față de frumusețile naturii, .rezultat al dezvoltării comerțului, industriei și perfecționării mijloacelor de transport” ¹.

Aproare simultan, în țări ca Germania, Austria, Italia, Franța, Spania și Belgia apar lucrări dedicate cercetării turismului ca fenomen, definirii sau evaluării lui, analizei impactului acestuia asupra economiei. Se impune a fi menționată, pentru complexitatea și originalitatea abordărilor, lucrarea profesorului belgianEd. Picard – Industria călătorului- în care turismul este înțeles ca ,,ansamblul organismelor și funcțiilor acestora privite deopotrivă din punct de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propri-zis, dar și al celor care profită de pe urma cheltuielilor făcute de acesta” ² .

Datorită divergențelor dintre specialiștii de talie internațională prima încercare de apropiere a părerilor experților datează din 1937, când Consiliul Societății Națiunilor a recomandat definirea turismului internațional ca ,,acea persoană care călătorește cel puțin 24 de ore într-o altă țară decât cea în care se află reședința sa permanentă”.

Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism acceptă această definiție în anul 1950, în cadrul reuniunii sale de la Dublin dar include în rândul turiștilor elevii și studenții care locuiesc temporar în străinătate.

În 1953 Comisia de Statistică a U.I.O.O.T. definește și vizitatorul internațional.

1.3 Încadrarea în categoria turiștilor

Din definiția enunțată mai sus rezultă că sunt incluși în categoria turiștilor;

persoanele care călătoresc pentru propria plăcere, din motive casnice sau de sănătate;

cei care participă la diferite manifestări internaționale sau misiuni de orice natură;

persoanele care călătoresc în interes de afaceri;

cei care efectuează croaziere maritime, indiferent de durata sejurului.

Nu sunt considerați turiști;

persoanele care sosesc într-o țară pentru a ocupa o funcție sau a exercita o activitate renumerată;

cei care își stabilesc reședința permanentă într-o altă țară;

elevii și studenții care locuiesc temporar în străinătate pe toată durata studiilor;

persoanele cu domiciliu într-o țară și locul de muncă într-o țară vecină;

călătorii în tranzit, chiar dacă durata călătoriei depășește 24 de ore;

persoanele care intră sau ies din țară ca imigranți;

reprezentanți diplomatici și consulari, precum și membrii familiilor lor;

reprezentanții forțelor armate care se deplasează pentru exercitarea misiunilor lor într-o altă țară;

refugiații și nomazii temporari;

vameșii si unii lucrători la punctele de trecere a frontierei.

1.3.1 Motive ale călătoriilor turistice

– Loisir, recreere și vacanță- efectuarea cumpărăturilor, plajă, croaziere, vizitarea orașelor, jocuri de noroc, voiaje de nuntă,

Foto 1. Plaja Diana dintre Mangalia și stațiunea Saturn văzută din hotelul Diana.

participarea la manifestări cultural-sportive

Foto 2. Festivalul Tinereții Mangalia – 2015

– vizite la prieteni și rude- vizitarea părinților, concedii în familie;

– afaceri și motive personale- reuniuni, conferințe, cursuri;

– tratament medical- stațiuni balnearefitness, talasoterapie, cure și tratamente;

– religie, pelerinaje – evenimente religioase.

1.3.2 Factorii care influențează dezvoltarea turismului

– veniturile populației

– prețurile și tarifele

– oferta turistică

– progresul tehnic

– creșterea demografică

– timpul liber

         Figura 1. Vacanțe în România

CAPITOLUL II

2. INDUSTRIA TURISTICĂ

2.1 Turismul- fenomen economic și social

            Apariția turismului se pierde în negura timpurilor și nu se poate stabili o dată certă a detașării sale ca activitate distinctă, se pare totuși că unele forme incipiente de turism s-au practicat din cele mai indepartate timpuri. Poate nu ar fi exagerat daca s-ar afirma că, deși nu au constituit un scop în sine, satisfacțiile turistice ale unor calătorii au o vârstă aproximativ egală cu cea a primelor așezări omenești stabile.

            Afirmația se bazează pe ideea că omul, chiar din cele mai îndepărtate timpuri ale evoluției sale, nu a reușit să producă toate cele trebuincioase subzistenței și, în ciuda mijloacelor precare de comunicație, a căutat să cultive și să intrețină relații cu semenii săi din alte colectivități, prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent, și o lărgire treptată a contactelor, permițând o mai bună cunoaștere reciprocă a colectivităților respective.

            Călătoriile pe care grecii din întreaga Elada le faceau cu ocazia Jocurilor Olimpice, precum și pelerinajele la locuri de cult, pot fi și ele considerate, într-un sens, activități turistice. De altfel, turismul nu a fost străin nici locuitorilor din Imperiul Roman: începuturile călătoriilor le faceau în stațiuni cu ape termale din Italia, Galia sau Dacia Felix, pentru tratarea unor maladii, deci in scopuri curative.

            Cu toate că Evul Mediu, cu instabilitatea provocată de farâmițarea statală, nu a favorizat acest gen de călătorii, turismul nu a dispărut în totalitate, acesta desfășurându-se, cu precădere, în scopuri religioase (pelerinaje la locuri sfinte). După încetarea năvălirilor, în ciuda condițiilor grele, călătoriile turistice au progresat treptat – cu diferențe de la o țară la alta, până spre mijlocul secolului al XIX- lea.

            Industrializarea, descoperirea forței aburilor, realizarea locomotivei și construirea primelor căi ferate, iar mai târziu apariția automobilului au determinat un progres rapid al mijloacelor de deplasare și, alături de dezvoltarea căilor de comunicație, au favorizat și extins activitățile turistice.

            Instituționalizarea turismului pe plan național și organizarea lui in continuare și pe plan internațional au determinat un avânt continuu al acestuia și au făcut ca, prin ritmurile de dezvoltare atinse, turismul să devină, alături de revoluția tehnico- știițifică, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecințe sociale, economice și umane deosebit de importante. Se poate afirma că, din această epocă, turismul începe să se detașeze ca o activitate economico- socială distinctă.

            Trebuie menționat însă că, în majoritatea țărilor, transformarea turismului într-o activitate economico- organizatorică, pe scară națională, s-a produs numai în cea de-a doua jumătate a secolului nostru, ceea ce a favorizat apariția și instituirea în sectorul terțiar, cel al prestărilor de servicii, a unor noi ramuri ale economiilor naționale, domenii cunoscute generic sub denumirea de industrie turistică.

2.2 Rolul și importanța turismului în economia românească

            De câțiva ani, numărul turiștilor din România este constant scăzut. Lipsa calității serviciilor și prețurile mari fac oamenii să se orienteze spre alte direcții în vacanță. Angajații din turism sunt însă multumiți, la fel ca și patronii lor. Cel puțin așa reiese din studiul efectuat în cadrul unui proiect Phare, având ca scop oferirea de suport Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei în elaborarea unei strategii de formare profesională continuă. Datele statistice reunite în studiul Institutului Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale arată clar faptul că intreprinzătorii sunt puțin interesați de resursa umană.

            Teoretic, toți conștientizează importanța perfecționării profesionale (85,5%). Practic, cei mai mulți indică faptul că fondurile alocate pentru instruire nu vor depăși 1-3% din cifra lor de afaceri în viitorul apropiat.

            Pregatirea personalului nu poate fi orientată, de altfel, spre dezvoltarea calitativă a serviciilor de turism din România, pentru că nici nu există un sistem de evaluare corespunzător al personalului. De bază ramâne autoinstruirea, potrivit raspunsurilor date (44%), chiar și în cazul în care apar schimbări tehnologice în firmă. Pentru că nu sunt dispuși să facă investiții în resursa umană, patronii pun preț pe recrutarea personalului care are deja competențe profesionale (65%) sau care are experiență în muncă (89%). În momentul în care sunt însă întrebați dacă apreciază că angajații lor au deprinderile și abilitățile necesare pentru a-și îndeplini cu succes sarcinile profesionale, procentul de 81,1 non- raspunsuri nu mai lasă loc la nici un comentariu. Tacerea, în acest caz, este un răspuns fără echivoc.

            Mărirea timpului liber, datorită reducerii săptămânii de lucru la 40 de ore, are efecte favorabile mai ales asupra turismului de week-end.

            Turismul influențează modul de viață al locuitorilor și acționează în vederea lărgirii orizontului lor spiritual, încurajând păstrarea elementelor tradiționale, eliminând tendințele de uniformizare și generalizare, favorizând pastrarea identității socio-culturale și asumarea unei personalități distincte ce individualizează turismul românesc în cadrul turismului mondial.

            În plan social, activitatea turistică are un impact pozitiv, evidențiat prin creșterea șansei sociale și profesionale, prin crearea de noi locuri de muncă, atât în serviciile turistice, cât și în infrastructura generală, apariția unor locuri de muncă sezoniere, mai ales pentru tineri și femei, asigurarea progresului social, de creștere a curățeniei și igienei publice, a confortului general în localitățile turistice și prin scăderea diferențelor dintre categoriile socio-profesionale în ceea ce privește veniturile realizate.

            Valorificând moștenirea cultural-istorică a poporului român, turismul modern contribuie la revitalizarea actelor de cultură și reprezintă o modalitate de afirmare a culturii tradiționale și de promovare a imaginii României în lume.

            Intensificarea activității turistice favorizează dezvoltarea și revigorarea tradițiilor culturale și religioase, acționează în sensul creșterii interesului populației pentru păstrarea, conservarea și valorificarea obiectivelor cu veleități turistice.

            Prin turism se poate promova potențialul cultural românesc, aceasta permițând ca numeroasele dovezi de viață materială și spirituală de pe meleagurile țării noastre, de la piatra  neșlefuită pana la arta și cultura dacică și romană, de la construcțiile populare până la valoroasele edificii de artă și arhitectură mușatine și brâncovenești să fie popularizate atât pe plan intern cât și internațional, evidențiindu-se contribuția adusă de locuitorii acestor pamânturi la patrimoniul cultural universal.

            Alături de aceste aspecte benefice ce caracterizează evoluția turismului românesc, pot aparea și o serie de fenomene negative, cum ar fi modificarea mentalităților, a valorilor morale sub influența turiștilor, adoptarea de către populația locală a unor comportamente și atitudini nespecifice civilizației și tradiției românești, atribuite turiștilor, manifestarea unor conflicte și antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de masă, „suprasaturat“, apariția unor manifestari artistice de tip kitsch ce marginalizează autenticul, promovând nonvaloarea.

            O alta posibilă presiune negativă asupra sistemului de valori culturale românești o poate constitui preluarea neselectivă și fără discernământ a influențelor culturale ale oaspeților și afirmarea unui comportament imitativ care conduce la dispariția sentimentului de mândrie față de propria cultură.

   2.2.1    Evoluția spațiilor de cazare

      Beneficiind de un valoros tezaur cultural, turismul românesc este în mare măsură un adevarat act de cultură și educație. Pentru asumarea acestui rol de maximă semnificație în societatea actuală, este nevoie de fonduri, de organizare și de o conlucrare permanentă între toate organismele și între toate forurile specializate în activitatea culturală și în cea turistică. Cunoașterea și utilizarea patrimoniului cultural în activitatea turistică permite deconcentrarea și difuzarea turismului pe întreg teritoriul țării noastre, având influențe benefice atât prin creșterea gradului de exploatare a resurselor turistice cât și prin ridicarea standardului de viață al populației.

În anul 2011, Institutul Național de Statistică număra 1.319 hoteluri, cu 73 mai multe decât în 2010. Dacă vorbim în procente, numărul de hoteluri și moteluri a crescut cu 8% în 2011, față de 2010, iar în 2010 cu 6% față de anul anterior, în timp ce în anii pre-criză ratele de creștere nu au depasit 4%. Dacă ne referim la pensiuni, tendința a fost cu totul alta (vezi grafic).    

Figura 2. Evoluția numărului hotelurilor & motelurilor si pensiunilor in Romania, 2006-2011, sursa: I. N.S..

După ce, în 2009, numarul pensiunilor turistice și agroturistice a crescut cu 7% față de anul anterior, criza a domolit creșterea, la doar 1% în 2010 iar, din 2012 numărul lor a început chiar să scadă (-2% față de 2010).  

2.2.2 Concurența

      Concurența pe piața turistică este una deosebit de acerbă, din cauza numărului mare de destinații și a abundenței ofertei organizatorilor de voiaje. O persoană sau o familie care dorește să plece în vacanță are de ales între sejururi pe litoral, sejururi la munte, excursii în țară, excursii în străinătate, voiaje tematice. Toate acestea sunt oferite de agențiile de turism la diverse destinații, in diverse formule și la toate nivelele de preț.

      De multe ori, ofertele agențiilor sau destinațiilor nu diferă foarte mult unele de altele, fapt care accentuează concurența. Pe unele segmente ale pieței, prețul este un factor competitiv foarte important, în timp ce pe altele calitatea și diversitatea serviciilor contează mai mult.

Atunci cand vorbim de concurența de pe piața turistică, nu ar trebui să uitam activitățile care îi oferă potențialului turist posibilitatea de a se odihni și recrea la domiciliu sau în apropierea acestuia – teatrele, cinematografele, parcurile. Aceste activități constituie o concurență indirectă, dar adesea puternică pentru ofertanții din turism.In țară avem foarte multe agenții de turism, in anul 2015 cele mai importante erau cele din figura 3.

      Pentru a avea succes, agenția Marshal trebuie să mulțumească clienții într-un mod mai atractiv decât concurenții săi.

Figura 3. Top 6 agenții de turism din România

2.3 Principalii indicatori cu ajutorul cărora se poate măsura contribuția turismului la dezvoltarea economico-socială

– PIB; VA;

– încasări și cheltuieli din turismul internațional, balanța de plăți;

– consumul;

– timpul liber;

– mediul ( dezvoltarea durabilă).

        În concordanță cu aspectele privind conținutul și trăsăturile sale definitorii, turismul –înțeles ca ansamblul relațiilor și fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor călătorilor – întrunește cerințele unui domeniu distinct de activitate, reprezentând, pentru tot mai multe țări, o ramură importantă a economiei.     În această calitate, el stimulează dezvoltarea, acțiunea sa manifestându-se pe multiple planuri: economic, social, cultural, de mediu și chiar politic.

2.3.1  Semnificații socio-culturale ale turismului

Turismul are, pe langă consecințele economice, și o profundă semnificație socio-umană. Acțiunea sa se exercită atât asupra turiștilor, cât și asupra populației zonelor vizitate și se resimte în planul consumului, instruirii și educației, utilizării timpului liber, calității mediului, legăturilor dintre națiuni, în general, efectele sale sunt pozitive, benefice, dar, dată fiind complexitatea sa, nu sunt excluse nici incidentele negative.

Prin conținutul său, turismul are un rol reconfortant1, reparator, contribuind la refacerea capacitații fizice a organismului, atât prin formele generale de odihnă, recreere, mișcare, cât și prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodată, el se manifestă ca un mijloc activ de educație, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură și civilizație al oamenilor; turismul facilitează accesul la valorile culturale, favorizează schimbul de idei, stimulând largirea orizontului cultural, de cunoaștere a populației locale, cu efect asupra formării intelectuale.

În consecință, turismul are o importanță deosebită în satisfacerea nevoilor materiale și spirituale ale oamenilor, influențând pozitiv dimensiunile și structura consumului.

Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni financiari, de cheltuielile făcute de turiști pentru cumpărarea de bunuri și servicii specifice. Deși determinat de o gamă largă de factori, de natură obiectivă și subiectivă, specifică și nespecifică, cât și de particularitățile economiilor locale, consumul turistic a înregistrat, de-a lungul timpului, o creștere semnificativă – de 2-3 ori pentru majoritatea țărilor europene, argumentând integrarea turismului în modul obișnuit de existență al unor categorii sociale tot mai largi[6]. Cheltuielile pentru vacanțe reprezintă la nivel mondial 9,7% din cheltuielile de consum; în majoritatea țărilor europene se situează la 11-12% în timp ce in țara noastră este de numai 3,2%.

Răspunzând unor cerințe de ordin social, turismul se afirmă și ca un important mijloc de utilizare a timpului liber.

Prin formele sale, turismul contribuie deopotrivă la recuperarea capacității fizice a organismului și la largirea orizontului de cunoaștere, de informare a călătorului. Corespunzător acestor avantaje, turismul se regasește ca principală destinație a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfarșitul saptămânii, cât și pentru cel al vacanțelor sau concediilor de odihnă[7].

Activitatea turistică, înțeleasă ca proces de producție, cu intrări și ieșiri, presupune și exploatarea unei game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental. În consecință, turismul exercită influență asupra mediului și componentelor sale. Datorită complexității fenomenului turistic, relația dintre acesta și mediu prezintă numeroase fațete, se manifestă pozitiv și/sau negativ.

Mediul, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane și, mai ales, calitatea lui reprezintă motivația esențiala a călătoriilor, alcătuind „materia primă' a turismului. În procesul consumului turistic, această materie primă suferă o serie de transformari, de regulă, se deteriorează. Sunt afectate deopotrivă componentele sale naturale și cele socio-culturale[8]. Se impune, în aceste condiții, găsirea unor soluții de atenuare sau chiar de eliminare a impactului negativ al turismului asupra mediului.

Vocația ecologică a turismului poate fi susținută prin:

sporul de frumusețe peisagistică obținut, în unele zone, ca urmare a amenajărilor destinate recreeri;

controlul dezvoltării stațiunilor;

orientarea fluxurilor turistice;

organizarea de parcuri și rezervații;

promovarea formelor de vacanță, mai putin agresive – turismul verde, turismul rural, turismul de foto-safari sau bird-watching etc.

Conservându-și, în fapt, propria materie primă, turismul are o contribuție însemnată la menținerea și îmbunătățirea calității mediului[9], se manifestă ca un factor activ al dezvoltării durabile.

Tot pe plan socio-cultural, dar și politic, turismul acționează în direcția intensificării și diversificării legăturilor dintre națiuni. Călătoriile, și în mod deosebit cele internaționale, reprezintă o cale eficientă de contact cu realitățile și popoarele altor locuri, iar rolul lor devine tot mai important pe masura creșterii circulației turistice, respectiv a numărului persoanelor și țărilor participante la trafic. Turismul contribuie, astfel, la promovarea unei mai bune înțelegeri între popoare aparținând diferitelor culturi și naționalități[10], la reînvierea tradițiilor, la valorificarea prețioasei moșteniri a culturii universale.

Prin ansamblul posibilităților pe care le oferă și condițiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfășurare, turismul constituie, de asemenea, un instrument eficient al destinderii internaționale, de consolidare și menținere a păcii în lume.

[2] I. Istrate, Florina Bran, Anca Gabriela Rosu, Economia turismului si mediul inconjurator, Editura Economica, Bucuresti, 1996, p. 47.

[3] R. Lanquar, op. cit., p. 45.

[4] WTTC, Tourism Satellite Accounting Research, 2002

[5] Gh. Postelnicu, Introducere in teoria si practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 50.

[6] R. Lanquar , op. cit., p. 27.

[7] Maria Ioncica, Rodica Minciu, Gabriela Stanciulescu, Economia serv/ciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 1997, p. 68.

[8] Ed. Bonnefous, Omul sau natura?, Editura Politica, Bucuresti, 1976, p. 144.

[9] Rodica Minciu, Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1995, p. 68.

[10] St. Witt, M. Brooke, P. Buckley, op. cit., p.18.

2.3.2 Indicatori de măsurare a competitivității in turism

Pentru măsurarea competitivității firmelor de turism sunt utilizați atât indicatori macroeconomici cât și indicatori microeconomici. Sursa datelor pentru elaborarea sistemului de indicatori la nivel macroeconomic o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor și a gradului de competitivitate a firmelor în turism. În conformitate cu publicațiile oficiale ale Institutului Național de Turism (INS), indicatorii se clasifică astfel:

● indicatori de evaluare a capacității de cazare turistică (capacitatea minimă de cazare instalată, capacitatea de cazare existentă-instalată, capacitatea de cazare în funcțiune-disponibilă);

● indicatori de evaluare a circulației turistice (acțiunea turistică, numărul total de turiști, numărul total de zile/turist, numărul mediu zilnic de turiști, durata medie a sejurului, densitatea circulației turistice, preferința relativă a turiștilor);

● indicatori financiari (veniturile și structura acestora, politica tarifară practicată, structura timpului și raportul dintre timpul de muncă și timpul liber).

2.3.3 Analiza competitivității turistice la nivel microeconomic extinsă și dezvoltată la nivelul agențiilor de turism, se efectuează pe baza indicatorilor:

● cererea turistică (cererea efectivă, cererea potențială și previziunea);

● oferta turistică (potențialul turistic natural și antropic, baza materială, capacitatea de cazare, structura forței de muncă pe categorii: socio-profesionale, sex, vârstă, utilizarea timpului de lucru, productivitatea muncii, repartiția, evoluția și dinamica necesarului de forță de muncă în turism);

● relația cerere-ofertă (cererea propriu-zisă, gradul de utilizare a capacității de cazare, evoluția înnoptărilor, activitatea comercială);

● calitatea activității turistice (număr de vizitatori, număr de obiective turistice vizitate);

● indicatori financiari (cifră de afaceri, valoarea adăugată, profitul, rata profitului, rata rentabilității, volumul și nivelul cheltuielilor productivitatea muncii, valoarea investițiilor). Indicatorii ce caracterizează turismul internațional sunt vizitatorul internațional, sosirile, plecările, densitatea circulației turistice, preferința relativă pentru turism. Integrarea turismului românesc la cel din UE se poate realiza datorită câtorva caracteristici ale acestuia: universalitate, democratizare, globalizare, comercializare. Turismul oferă piețelor oportunități pentru numeroase activități economice viabile [9].

2.3.4 Tehnici de măsurare a performanțelor firmelor turistice

În literatura de specialitate există numeroase referiri la instrumente sau tehnici de măsurare a performanței firmelor turistice pentru a urmări gradul de competitivitate al acestora. Competitivitatea unei firme depinde de capacitatea acesteia de a obține performanță în domeniul în care acționează. Una dintre cele mai consacrate și cunoscute tehnici de măsurare a rezultatelor este balance scorecard [10]. Ulterior s-a dezvoltat matricea de măsurare a performanței prin intermediul căreia managerii au posibilitatea să integreze atât indicatorii financiari cât și cei ne-financiari în analizele care vizează mediul intern și extern firmei. O alternativă la matricea performanței propune urmărirea a două tipuri de indicatori: cei care se corelează cu rezultatele firmei (competitivitatea și performanța financiară) și cei care se concentrează asupra elementelor care determină rezultatele (calitate, flexibilitate, utilizarea resurselor și inovarea) [11]. O altă tehnică se referă la identificarea celor mai corespunzători indicatori în crearea strategiei bazată pe timp fiind în acest fel mult mai prescriptivi [12]. Pe lângă aceste tehnici se menționează tehnicile care pun accent în special spre fluxul de materiale și a informațiilor de la nivelul firmei. Una dintre tehnicile de evaluare a performanței evidențiază diferențele existente între intrări, procese, ieșiri [13]. Această tehnică poate fi încadrată în categoria tehnicilor focalizate pe procese. Fundația Europeană pentru managementul calității propune modelul excelenței în afaceri care se referă la urmărirea a două categorii de factori de performanță și anume: factorii generatori și rezultatele. Factorii generatori se referă la pârghiile pe care managerii le pot folosi pentru a atinge rezultatele dorite. Cu toate acestea operaționalizarea pe care o impune acest model îl face greu de aplicat în practică. Tehnica numită piramida performanței presupune măsurarea performanței, dar și abordarea procesuală a măsurării performanței pentru urmărirea competitivității firmei [14]. Această tehnică impune realizarea unei distincții clare între indicatori care prezintă interes pentru subiecții din exteriorul firmei precum calitatea, prețul, condițiile de livrare și indicatori de interes pentru mediul intern al firmei (productivitatea, eficiența). 5. Realizări ale agențiilor de turism din România Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării.

  2.4   Impactul economic al turismului

2.4.1 Impactul turismului asupra economiei mondiale

        Privit prin prisma conținutului său și în corelație cu ansamblul economiei naționale, turismul acționează ca un factor stimulator al sistemului economic global. Desfășurarea călăatoriei turistice presupune o cerere și, respectiv, un consum de bunuri și servicii specifice, ceea ce antrenează o creștere în sfera producției acestora. Totodată, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spațiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații pentru agrement.

        Prin dezvoltarea turismului se obține un semnificativ spor de producție; în anul 2010 turismul reprezinta 9,6% din produsul intern brut la nivel mondial, respectiv 5751 miliarde USD. Aportul turismului la PIB diferă sensibil intre zonele și statele lumii în funcție de nivelul acestora și de dezvoltarea și structura economiei țărilor respective. Astfel, în Europa, principala zonă turistică a lumii, cota de participare a turismului la PIB este superioară mediei mondiale. De asemenea, în țările insulare din Marea Caraibelor ponderea ajunge la 65-75%.

Desigur, sunt și țări în care turismul este mai slab dezvoltat și, corespunzător, aportul lui la crearea PIB este mai modest; in aceasta categorie se include și țara noastra, unde, la nivelul ultimilor ani, turismul a participat doar cu 4-5% la realizarea PIB.

Turismul este nu numai creator de PIB, ci are și o contribuție importantă la realizarea valorii adăugate. Prin specificul său – activitate de servicii, consum mare de muncă vie, de inteligență și creativitate – turismul participă la crearea VA într-o proporție superioară ramurilor apropiate din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare.

Turismul are și un important efect de antrenare, de stimulare a producției în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramură de interferență și sinteză. Studii elaborate în acest sens au evidențiat că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.

În conexiune cu dezvoltarea și modernizarea economiei unei țări, turismul se manifestă și ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia. Astfel, nevoia de adaptare la cerințele turiștilor favorizează, pe de o parte, apariția unor ramuri specifice: industria agrementului, transportul pe cablu, agențiile de voiaj, producția de artizanat și, pe de alta parte, imprimă dimensiuni noi unora dintre ramurile existente: agricultura, industria alimentară, construcții, transporturi, servicii culturale.

Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse și, în mod deosebit, a celor naturale – altele decât cele tradiționale – și/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt: frumusețea peisajului, calitățile curative ale apelor minerale sau termale, condițiile de climă, evenimente cultural-artistice, monumente de artă, vestigii istorice, tradiția populară își găsesc cea mai buna valorificare, în unele situații chiar singura, prin intermediul turismului. Mai mult, în cazul comercializării acestor resurse în turismul internațional se asigură un spor de venit, rezultat al costurilor comparative (de producție) mai mici pe piața internă față de cea internațională. De asemenea turismul se poate dezvolta și prin exploatarea resurselor de mici dimensiuni, dispersate, fiind, din acest punct de vedere, o componentă importanta a economiilor locale.

Consecința firească a acestor efecte, turismul este capabil să provoace mutații în dezvoltarea în profil teritorial; din acest unghi, el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, privite la scară națională sau mondială, „o solutie pentru prosperitatea zonelor defavorizate, un remediu pentru localitățile dezindustrializate'[1].

Pe lângă incidentele asupra economiei regiunilor și zonelor receptoare de turiști, rezultate din atragerea lor în circuitul de valori, dezvoltarea turismului are consecințe asupra geografiei acestora, asupra urbanizării și construcției de locuințe, amenajării de drumuri, realizarii de servicii publice. El favorizează, de asemenea, utilizarea pe plan local a diferitelor resurse, a disponibilităților de forță de muncă.

Efectele economice ale turismului îmbracă și alte forme de manifestare, dintre acestea, se impune a fi menționată contributța sa la asigurarea unei circulații bănești echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern și internațional. Astfel, în cazul turismului intern, prin cheltuielile făcute de turiști pentru procurarea de bunuri și servicii specifice, este redată circulației o parte din veniturile obținute de aceștia. Se realizează, în acest fel, o echilibrare a cererii solvabile cu oferta (producția), atenuându-se presiunile inflaționiste. Pe de altă parte, produsele turistice mai rafinate, mai complexe, presupun, din partea turiștilor, cheltuieli mai mari față de consumurile casnice; cu alte cuvinte, preluarea unei părți din veniturile populației sub forma cheltuielilor pentru turism nu înseamnă sporirea, în aceeași măsură, a consumului intern de resurse regenerabile[2]. În privința turismului internațional, încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului balanței de plăți, la consolidarea monedei naționale și a liberei convertibilități.

2.4.2   Turismul și ocuparea forței de muncă

Turismul joaca un important rol în economie și prin faptul că generează noi locuri de muncă având, din acest punct de vedere, o contribuție majoră la atragerea excedentului de forță de muncă din alte sectoare și, implicit, la atenuarea somajului. Relația dintre turism și utilizarea forței de muncă se manifestă în plan cantitativ și calitativ, direct și indirect.

Astfel, complexitatea industriei turistice, diversitatea gusturilor și preferințelor consumatorilor turiști, necesitatea individualizării vacanțelor etc, pe de o parte, și posibilitățile relativ limitate de mecanizare-automatizare a operațiunilor turistice și ca urmare consumul mare de muncă vie, pe de alta parte, se reflectă în proporția superioară a celor ocupați în sfera turismului, față de ramurile cu structură apropiată.

În concordanță cu aceste evoluții și caracteristici, s-au înregistrat creșteri semnificative ale numarului celor ce lucrează în hoteluri și restaurante, transporturi, agenții de turism, prestații de agrement, conducerea administrativă a aparatului turistic.

Prin generalizarea experienței țărilor cu tradiție turistică, în privința apartenenței activităților la industria turismului, World Travel and Tourism Council (WTTC) estima, pentru 2010, la 303 milioane persoane numarul celor angajati direct în turism, ceea ce reprezenta circa 8,1% din totalul forței de muncă ocupată la scara mondială.

Din punct de vedere calitativ, relatia turism-forță de muncă poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre care: nivelul de calificare al celor ocupați în turism și structura forței de muncă pe trepte de pregătire, raportul între cei angajați cu timp total și timp parțial de muncă, proporția angajaților sezonieri și fluctuația personalului, costul formării profesionale.

Un aspect particular al relației turism-forță de muncă il constituie efectul indirect al creșterii numărului celor ocupați în acest sector. În calitatea sa de consumator de bunuri și servicii, turismul influențează benefic utilizarea forței de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia, cum sunt: agricultura, industria alimentară, industria ușoară, construcții, industria materialelor de construcție etc. Deși este foarte dificilă măsurarea efectelor indirecte ale sporirii numărului celor angajați în turism, studii intreprinse în această direcție au evidențiat ca un loc de muncă direct din turism poate crea de la 1 la 3 locuri de munca indirecte și induse (0,6-0,8 numai în agricultură și construcții)[3].

2.4.3  Turismul internațional și comerțul mondial

Creșterea și diversificarea schimburilor internaționale sub impactul dezvoltării individuale a țărilor lumii, a specializării acestora și a adâncirii diviziunii internaționale a muncii reprezintă una din trăsăturile majore ale evoluției economiei mondiale. În corelație cu aceste transformări, turismul se afirmă ca o componentă importantă a relațiilor economice internaționale, cu rol din ce in ce mai mare. Astfel, potrivit evaluarilor FMI, în anul 2009, încasările din turismul internațional împreună cu cele din transporturile turistice aeriene, reprezentând mai mult de 1000 mld. USD, plasau această activitate înaintea tuturor categoriilor de produse și servicii exportate[4].

Prin specificul său, turismul internațional face parte din structura comețului invizibil, reprezentând una dintre componentele principale ale acestuia. Comerțul invizibil este o forma a schimburilor internaționale, constituit din ansamblul tranzacțiilor economice internaționale care nu au ca obiect un bun material. El cuprinde operațiuni ca: servicii – transporturi și telecomunicațiile internaționale, turism internațional, operațiuni de păstrare, asigurări, consulting, know-how; transferuri banești particulare – salarii, diverse venituri; transferuri banești de stat -despăgubiri, compensații; operațiuni legate de investițiile în străinătate precum și o serie de operațiuni banești având caracter necomercial, cum ar fi participarea la organismele internaționale, întâlniri mondiale, specializarea și studiile în strainătate, deplasările la tratative etc.1. Având o structură eterogenă, cu implicații în toate domeniile vieții economice și sociale, comerțul invizibil joacă rolul unui factor de creștere economică, de lărgire și diversificare a relațiilor economice internaționale, de facilitare a accesibilității țărilor la schimbul mondial de valori.

Prin apartenența la comerțul invizibil, turismul internațional are o contribuție semnificativă la creșterea și diversificarea exporturilor. În funcție de condițiile concrete ale fiecarei țări, turismul reprezintă un export sau un import; astfel, bunurile și serviciile pe care le consumă turiștii pe durata deplasării lor într-o țară pot fi asimilate, pentru țara vizitată, cu un export; în același timp, cheltuielile pe care le face un turist în strainătate constituie, pentru țara lui de resedință, un import. În consecință, o creștere a numărului turiștilor internaționali și/sau a cheltuielilor acestora conduce la sporirea volumului schimburilor internaționale.

Analiza structurii comerțului mondial, în general, și a celui cu servicii, în particular, evidențiază locul important pe care îl deține turismul – circa 6% în exportul de bunuri și peste 30% în comerțul cu servicii -, precum și faptul că evoluția acestuia a fost în multe cazuri superioară dinamicii comerțului mondial.

În afara contribuției directe – asigurate prin intermediul încasărilor – la dinamica schimburilor internaționale, turismul are și o contribuție indirectă, aflându-se adesea la originea unor fluxuri comerciale impuse de dezvoltarea infrastructurii turistice sau pentru completarea consumurilor turiștilor.

În ce privește aportul turismului internațional la diversificarea exporturilor, acesta este susținut prin varietatea produselor și serviciilor puse la dispoziția turiștilor, produse și servicii de natură specifică (conținutul lor este, în mare masură, alcătuit din elemente naturale – peisaje, climă, ape minerale și termale – sau valori de cultură și artă) și care, în condiții clasice, fie că nu se pot exporta, fie se exportă dar în cantități mici, cu eforturi și riscuri mari datorită particularităților lor, cum sunt: perisabilitate ridicată, producție sezonieră, distanțe mari până la piețele consumatoare, prețuri necompetitive.

Turismul, ca formă a exporturilor, caracterizat prin diversitatea bunurilor și serviciilor comercializate ca și prin consum la locul de producție, se dovedește și deosebit de eficient; el presupune costuri mai reduse prin eliminarea cheltuielilor de transport, a taxelor vamale, a diferitelor comisioane, etc. Ca urmare, turismul internațional se manifestă ca o importantă sursă de devize sau de economisire a acestora, ca mijloc de valorificare, în condiții mai avantajoase comparativ cu formele clasice ale exporturilor, a resurselor interne cheltuite pentru producerea unor mărfuri destinate pieței internaționale. Turismul internațional contribuie, în acest fel, la echilibrarea balanțelor comerciale și de plăți.

Balanța de plăți reflectă ansamblul creanțelor și debitelor unei țări în relație cu străinătatea, iar influența turismului asupra acesteia poate fi redată sintetic prin intermediul soldului balanței valutare a turismului care, în funcție de natura sa -pozitivă sau negativă – poate compensa, reduce sau agrava o balanță de plați deficitară.

Complexitatea turismului internațional reclamă ca activitățile specifice acestuia să se înregistreze în balanța de plați atât în contul operațiunilor curente (comerț internațional cu bunuri și servicii non-factor), cât și în contul mișcărilor de capital (în principal, investiții). Astfel, încasările și cheltuielile din turism sunt evidențiate în postul „Calatorii' (contul operațiunilor curente); aici sunt cuprinse, la credit, cheltuielile turiștilor străini în țara primitoare, cheltuieli legate de cazare, alimentație, transport intern, tratament balneo-medical și alte servicii, iar la debit, cheltuielile de aceeași natură facute de rezidenți în străinătate. În funcție de soldul activității turistice (postul „Calatorii') și soldul general al balanței de plăți, pot exista mai multe situații (vezi tabelul 1.).

Tabelul nr. 1. Influența rezultatelor activității turistice asupra balanței de plăți

Aprecierea influenței turismului asupra balanței de plăți trebuie să aibă în vedere sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri) cât și amploarea acesteia; ca atare, analiza, redată sintetic în tabloul de mai sus, se impune a fi întregită cu determinarea marimii (valorii) soldului și efectuarea unor comparații în timp. Sunt relevante, în acest sens, rezultatele obținute de diverse țări, reprezentative pentru activitatea lor turistică.

În dezvoltarea turismului, potențialul turistic reprezintă componenta esențială, care prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, constituie motivația principală a circulației turistice. Pentru evaluarea corectă a componentelor sale, respectiv pentru analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora se impune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. În prezent activitatea turistică în România se desfășoară printr-un sistem de societăți comerciale, de o mare diversitate, determinată de statutul juridic, forma de proprietate, forma de exploatație și tipul de activitate a fiecăreia [15], precum și de către alte organisme și instituții care dețin în proprietate o bază materială specifică, pentru prestarea serviciilor pentru turism.

CAPITOLUL III

3. STUDIU DE CAZ
3.1 Turismul pe litoralul Mării Negre

Turismul de litoral este cea mai cunoscută formă de turism practicată în țara noastră, cu veche tradiție. Își menține și în ziua de astăzi statutul de formă forte în turismul românesc, lucru justificat de eforturile investiționale în creșterea și modernizarea infrastructurii, în special a celei de cazare, transport și agrement. În ceea ce privește agrementul s-au realizat câteva lucruri notabile prin introducerea conceptului de ,,club de vacanță” (Hotel Capitol în stațiunea Jupiter, Hotel Adriana in stațiunea Venus, Yake și Club Scandinavia în Mamaia). În aceste tipuri de hoteluri agrementul este foarte bine reprezentat prin prezența terenurilor de sport, a parcurilor, a spațiilor de joacă pentru copii, cluburi, discoteci. Alte forme de agrement care s-au dezvoltat, dar nu la nivelul cererii existente sunt agrementul în aer liber (terenuri de sport, parcuri de distracție, închirieri de biciclete, plimbări cu trăsura, plimbări cu elicopterul, salturi cu parașuta) și agrementul nautic, foarte bine reprezentat în Mamaia (Parcul de distracție Aqua Magic, 4 baze de agrement nautic de litoral și 4 pe malul lacului Siutghiol). S-au mai realizat un complex acvatic în stațiunea Saturn, primul aerodrom privat la Tuzla (unde se pot realiza zboruri de agrement și salturi cu parașuta) și un port privat de agrement pentru ambarcațiuni ușoare la Eforie Nord.

Cu toate aceste eforturi, baza de agrement și animație a litoralului este cu mult sub nivelul nevoii reale în special din punct de vedere cantitativ, de aceea strategia de dezvoltare a turismului prevede dublarea capacității acesteia în perioada următoare.

Analiza SWOT relevă următoarele aspecte cu privire la starea turismului de litoral:

Puncte tari

orientarea geografică a plajei, spre răsărit, permite cura benefică de raze ultaviolete;

poziția in teritoriu. Regiunea Dobrogea în general și Litoralul, în particular, au o importantă poziție strategică, plitică și economică, fiind situate la interferența a două mari zone geopolitice: Europa Central-vestică și Orientală și Asia de Vest și Sud-Vest;

Situri istorice din perioada Greciei și Romei antice;

Autostrada A-2, E-60, magistrala feroviară București – Constanța, aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu și porturile maritime Constanța și Mangalia permit un acces facil spre și dinspre Europa și Asia;

Canalul Dunăre – Marea Neagră;

Numărul mare de structuri de primire turistice (42% din capacitatea totală de cazare a României;

Importanța Mării Negre în politica internațională la nivel regional;

Potențialul natural și antropic al litoralului.

Puncte slabe

Poluarea mediului și procesele de degradare a plalei și falezei țărmului Mării Negre;

Absența politicilor și programelor coerente de dezvoltare integrală a litoralului românesc (infrastructură și echipare tehnico-edilitară, protecția și reabilitarea mediului natural și construit, etc.);

Absența politicilor de dezvoltare economică și turistică unitară a județului, în cele trei unități teritoriale specifice: zona litorală, zona centrală și zona dunăreană, dar toate strâns legate de zona litorală;

Oferta de agrement săracă din punct de vedere cantitativ și uzată moral din punct de vedere al echipamentelor/instalațiilor;

Lipsa de colaborare la nivel regional a factorilor implicați în gestionarea turismului respectiv a autorităților publice locale și autorităților publice centrale;

Nivelul de pregătire al personalului în scădere ca urmare a migrației forței de muncă;

Durata foarte redusă a sezonului turistic estival, de multe ori de numai două luni;

Calitatea scăzută a serviciilor în raport cu prețurile practicate;

Accesul dificil spre litoral, îndeosebi pe calea rutieră;

Absența curselor aeriene directe spre aeroportul internațional Constanța;

Imaginea defavorabilă a României în străinătate, ca potențială destinație turistică.

Oportunități

Creșterea numărului de hoteluri cu standarde de confort de trei și patru stele în detrimentul celor nemodernizate;

Cresterea numărului de structuri turistice cu funcțiuni de cazare în conformitate cu tendințele pe plan internațional: all inclusive, de dimensiuni reduse, personalizate;

Implicarea touroperatorilor importanți pe piața internațională de incoming pe litoral;

Legislația coerentă în gestionarea plajelor, managementul integrat al zonei costiere;

Proiecte internaționale de asistență în conservarea și mărirea plajelor, conservarea zonei costiere;

Amenințări

Scăderea puterii de cumpărare a populației

Dezvoltarea net superioară a condițiilor în Bulgaria, Croația, Slovenia și alte țări din zonă

Posibila scădere a veniturilor din turism ca urmare a accentuării sezonalității și a tendinței de turism de weekend

Tendința de migrare a forței de muncă în străinătate

La sfârșitul anului 2015 extinderea plajelor din Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord a fost finalizată. Acestea au fost lărgite și fiecare va avea o lățime de 100 de metri. Proiectul, în valoare de peste 170 de milioane de euro, a vizat mărirea suprafeței plajelor existente cu 33 de hectare și construcția de noi diguri, de suprafață și subacvatice, plus refacerea celor deja existente. Se preconizează ca prin acest proiect, să avem în fiecare an, cu peste 50.000 de turiști mai mulți, la mare. Porțiunea de nisip din Eforie Nord a fost lățită, de la trei – patru metri, la 100 de metri, în mai puțin de două luni. Este plaja care a suferit cea mai mare modificare.

Constructorii dau asigurări că noile dimensiuni ale plajelor se vor păstra timp de cel puțin o jumătate de secol, iar reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pun deja la punct ultimele detalii ale unui proiect asemănător. Vor să refacă digurile și să lățească toate plajele, pornind din Năvodari, până la jumătatea stațiunii Mamaia și din Eforie Sud, până la Vama Veche. Marieta Iorga, purtător de cuvânt ABDAL: „Un proiect pentru care s-a început deja studiul de fezabilitate iar valoarea acestuia se estimează că va fi de 500 de milioane de euro”. Dacă Uniunea Europeană va accepta finanțarea proiectului, lucrările vor începe în 2017.

Din analiza realizată rezultă că implicarea foarte slabă a statului prin programe de dezvoltare integrată și modernizare, lipsa colaborării la nivel central și local coroborat cu calitatea slabă a serviciilor turistice și oferta puternică a țărilor vecine (Bulgaria, Croația, Slovenia, Turcia și Grecia) au determinatun grad de ocupare a structurilor de cazare de doar 41,8% cu o durată medie a sejurului de doar 5,7 zile.

Într-o perioadă în care pe plan internațional accentul în ceea ce privește structurile de primire se pune pe latura calitativă, pe inovație și pe înnoirea permanentă a produsului turistic, litoralul românesc se mai confruntă cu structuri de cazare și agrement învechite, situate cu mult sub nivelul exigențelor turiștilor.

CONCLUZII

Direcțiile strategice de dezvoltare a turismului de litoral ar trebui să se axeze pe următoarele domenii:

Modernizarea Infrastructurii generale de acces la litoralul românesc atât pentru turiștii români (autostrazi, drumuri, canalul Dunare-Marea Neagră) cât și pentru turiștii internaționali (modernizarea aeroportului de la Constanța).

Extinderea relațiilor cu tour-operatorii din Europa pentru creșterea fluxului de turiști străini

Dezvoltarea cantitativă a bazei de agrement și diversificarea activității de animație pentru creșterea duratei medii a sejurului la cel puțin 8 zile

Înființarea unei Agenții pentru Litoral pentru dezvoltarea de proiectepentru implementarea unor forme de turism slab practicate pe litoral (turism cultural, turism de afaceri și congrese, ecoturism, turism rural, turism istoric).

Extinderea colaborării cu instituții de învățământ pentru creșterea calificării personalului în vederea îmbunătățirii calității serviciilor

Continuarea acțiunilor pentru implementarea reglementărilor privitoare la litoral, în special a programului Blue Flag.

– Datele statistice reunite în studiul Institutului Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale arată clar faptul că intreprinzătorii sunt puțin interesați de resursa umană. Teoretic, toți conștientizează importanța perfecționării profesionale (85,5%). Practic, cei mai mulți indică faptul că fondurile alocate pentru instruire nu vor depăși 1-3% din cifra lor de afaceri în viitorul apropiat.

     – De bază ramâne autoinstruirea, potrivit raspunsurilor date (44%), chiar și în cazul în care apar schimbări tehnologice în firmă. Pentru că nu sunt dispuși să facă investiții în resursa umană, patronii pun preț pe recrutarea personalului care are deja competențe profesionale (65%) sau care are experiență în muncă (89%). În momentul în care sunt însă întrebați dacă apreciază că angajații lor au deprinderile și abilitățile necesare pentru a-și îndeplini cu succes sarcinile profesionale, procentul de 81,1 non- raspunsuri nu mai lasă loc la nici un comentariu.

– În privința turismului internațional, încasările valutare contribuie la atenuarea deficitului balanței de plăți, la consolidarea monedei naționale și a liberei convertibilități.

3.2.1 Reglementarea turismului în România

Turismul în România este reglementat de HOTĂRÂREA Nr. 9 din 9 ianuarie 2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism

Autoritatea Națională pentru Turism este instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Economiei și în coordonarea Ministrului Economiei, Comerțului și Turismului.

– propune, în vederea aprobării de către ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism, și aplică planurile de dezvoltare a infrastructurii turistice;
– realizează politica de promovare și dezvoltare a turismului pe baza planurilor și programelor de marketing al turismului aprobate de ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism;

– organizează și realizează activitatea de promovare turistică a României atât pe piața internă, cât și pe piețele internaționale, prin activități specifice reprezentantelor de promovare turistică;

– autorizează operatorii economici și personalul de specialitate din turism, respectiv licențiază agențiile de turism, clasifică structurile de primire turistice, omologhează pârtiile, traseele de schi și traseele turistice montane, brevetează și atestă personalul de specialitate, avizează capacitatea instituțională și eficacitatea educațională în domeniul formării profesionale, autorizează plajele turistice și activitățile din industria de agrement, acreditează centrele naționale de informare și promovare turistică;
– atestă ca stațiuni turistice de interes local sau național localități sau părti de localități, la solicitarea autorităților publice locale;

– organizează evidența, atestarea și monitorizarea valorificării și protejării patrimoniului turistic, conform legii; eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru societătile comerciale din domeniul turismului;
– asigură, cu aprobarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism, reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile sale de activitate;

– îndeplinește rolul de autoritate națională responsabilă cu elaborarea, coordonarea și implementarea programului pentru definirea și promovarea brandului turistic național, în scopul creării unei imagini pozitive a României;

– organizează evenimente/întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice, private, organizatiilor guvernamentale și neguvernamentale, naționale și internaționale, precum și congrese, colocvii și alte acțiuni similare, în țară și străinătate, în domeniul turismului;

– participă la manifestări expoziționale de turism în țară și în străinătate, organizează vizite educaționale de informare, precum și evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietății României ca destinație turistică, în țară și în străinătate, sau participă în calitate de coorganizator împreună cu asociațiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritățile administrației publice locale și centrale, cu alte entități ce desfășoară activitate în domeniul turismului, în cadrul cărora se pot organiza deplasări pentru reprezentanții mass-mediei;

– organizează activități de promovare prin producție sau coproducție de emisiuni TV și radio;

– stabilește, împreună cu autoritătile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniu, măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, măsuri pentru valorificarea turistică, precum și măsuri pentru integrarea acestora în acțiunile de modernizare a localităților și a zonelor aferente;
– asigură urmărirea aplicării și controlul respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate;

– efectuează controlul activităților din turism și din industria de agrement, conform legislatiei în vigoare;

– efectuează controlul calității serviciilor din turism;

– monitorizează derularea investițiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanțează; coordonează programele de asistență acordată de Organizația Mondială a Turismului și de alte organisme internaționale; coordonează, împreună cu Ministerul Educației Naționale, procesul de instruire din instituții de învățământ în domeniul turismului; coordonează, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, programe naționale și județene de reconversie profesională în meseriile specifice activității turistice.

Autoritatea Națională pentru Turism implementează:

strategia națională de dezvoltare turistică;

strategia de dezvoltare a produselor si destinatiilor turistice;

strategia de privatizare și postprivatizare în domeniul turismului;

propune și aplică planurile de dezvoltare a infrastructurii turistice;

realizează politica de promovare si dezvoltare a turismului pe baza planurilor și programelor de marketing al turismului.

3.2.2 Structuri organizatorice în turism

În organizarea activității turistice pot fi identificate:

Organizații sectoriale, specializate pe verigi ale lanțului de distribuție a produsului turistic. Exemplu –întreprinderi hoteliere,de alimentație, agenții de voiaj, birouri de promovare;.

Organizații pe distinații, respectiv pe stațiuni turistice, pe zone geograficesau administrativ-teritoriale. Ele au ca obiective încurajarea cooperăriiîntre societăți și promovarea turismului

Organizații ale turismului privite ca un întreg, pe plan național sau la scară mondială, având atribuții pentru studierea și previzionarea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor și politicilor în domeniu.

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activități sau mai multe ramuri a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor.

Din industria turistică fac parte sectoarele:

– cazare și alimentație;

– transport;

– organizatorii de călătorii;

– atracții-agrement;

– administratorii destinațiilor.

CAPITOLUL V

5. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

J.Ch.Holloway, The Business of Tourism, ed.IV, Pitman Publishing, London, 1994, p.1

St. Witt, M. Brooke, P. Buckley, op. cit., p.18.

Pegge, Anecdotes of the English Language, London1800(A traveller is nowodays called a Tour-ist), citat de R.Lanquar în L'èconomie du tourisme, ed,II-a, cool.Que sais je?PUF, Paris, 1992, p.3

4. E.Guyer Freuler ,,Contribuții la o statistică a turismului”, CHET, Aix-en-Provence, 1963 (traducere din germană)

5. Gabriel Stănciulescu, Cristina Micu, Economie și gestiune în turism,ed. C.H.Beck, 2009

6. Rodica Minciu, Economia Turismului, ed. Uranus, București

7. Gianina Buruiană, Politici macroeconomice în turism, ed. Uranus, București

[2] I. Istrate, Florina Bran, Anca Gabriela Rosu, Economia turismului si mediul inconjurator, Editura Economica, Bucuresti, 1996, p. 47.

[3] R. Lanquar, op. cit., p. 45.

[4] WTTC, Tourism Satellite Accounting Research, 2002

[5] Gh. Postelnicu, Introducere in teoria si practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 50.

[6] R. Lanquar , op. cit., p. 27.

[7] Maria Ioncica, Rodica Minciu, Gabriela Stanciulescu, Economia serviciilor, Editura Uranus, Bucuresti, 1997, p. 68.

[8] Ed. Bonnefous, Omul sau natura?, Editura Politica, Bucuresti, 1976, p. 144.

[9] Rodica Minciu, Amenajarea turistica a teritoriului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1995, p. 68.

HOTĂRÂREA Nr. 9 din 9 ianuarie 2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism

EVIDENȚA FIGURILOR

EVIDENȚA TABELELOR

EVIDENȚA FOTO