ÎNDRUMĂTOR ȘTIIN ȚIFIC :Șef lucrări dr.ing. Iagăru Pompilica SIBIU 20 20 2 CUPRINS PREFAȚĂ……………………………………………… [610397]

1
UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE INDUSTRIE ALIMENTARĂ
ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ABSOLVENT: [anonimizat] :Șef lucrări dr.ing. Iagăru Pompilica

SIBIU 20 20

2
CUPRINS
PREFAȚĂ…………………………………………… …………………………. 4
1.LOCUL PLANTELOR FURAJERE ÎN PRODUCȚIA
AGRICOLĂ……………………………………………………………………..5
1.1 Pajiștea. Clasificare ……………………………………………………….. 6
1.2 Importanța pajiștilor în comuna Sântimbru ……………………….. 8
2.LOCUL PAJIȘTILOR SEMĂNATE ÎN PRODUCȚIA
FURAJERĂ……………………………………………………………………….9
2.1 Pajiști temporare înființate în locul pajiștilor permanente
degradate …………………………………… ……………………………………….. 9
3. CONDIȚIILE DE MEDIU UNDE S -A EFECTUAT
CERCETAREA………………………………………. ………………………… 12
3.1 Așezare geografică …………………………………………….. ………….. 12
3.2 Clima ………………………………………………… ………………………… 12
3.3 Solul ………………………………………………….. …………………………. 13
3.4 Relieful …………………………………………………….. …….. ……….. …..13
3.5 Structura fondului funciar al comunei Sântimbru ………………… 14
4. SCOPURI ȘI OBIECTIVE URMĂRITE…………………… …….16
4.1 Scopul general …………….. ……………………. …………………………… 16
4.2 Obiective …………………………………………….. ………………………… 16
5. METODE DE CERCETARE.REZULTATE
OBȚINUTE…………………………………………………………………….. ….19
5.1 Tehnologia de înființare a pajiștilor semănate …………….. …….. 32

3
5.1.1 Pregătirea patului germinativ …………………….. ……………….. 33
5.1.2 Epoca de semănat ……………………………………………………. .34
5.1.3 Aplicarea îngrășămintelor …………………………………………… 35
5.1.4 Administrarea pajiștilor semănate ……….. ……………………….. 37
5.2 Supraînsămânțarea pajiștilor …………………. ………………………. 37
5.2.1 Semănatul ……………………. …………….. …………………………. 38
5.3 Aplicații practice …………………………………… …………. ……….. 38
5.4 Înființarea pajiștilor temporare ………… …………………… …………… 41
5.4.1 Pregătirea terenului …………………………….. ………………………… 41
5.4.2 Alcătuirea amestecului de graminee și leguminoase
perene ………………………………………………………………………………….. .41
5.5 Calculul cantității de sămânță …………………………………………….. 42
5.6 S ămânța și semănatul ……… ………………………………………………… 43
5.7 Fertilizarea ……………….. …………………………………………………….. 44
5.8 Concluzii ……………………………………………. ………………………….. 47
BIBLIOGRAFIE………………………………………………….. …………….. 49

4

PREFAȚĂ

Această lucrare servește la îndrumarea studenților și specialiștilor din domeniul
producției agricole. În aceasta sunt prezente câteva date tehnice și tehnologice necesare
prognozării și execuției anumitor lucrări prin care se asigură obținerea unor producții vegetale și
animale m ari și constante.
Datele tehnice pe care această lucrare le conține sunt în concordanță cu cele mai noi
cuceriri ale agronomiei obținute în universitățile de învățământ superior, în institutele de
cercetare, în stațiunile de cercetare și dezvoltare din țar ă.
După cum spuneam,lucrarea de față se adresează, deopotrivă, specialiștilor cu pregătire în
știința agronomiei,tuturor care se ocupă de lucrarea pământului, cultivarea plantelor și creșterea
animalelor, precum și studenților din facultățile de Agricultur ă, Horticultură și Zootehnie din
cadrul Universităților de Științe Agricole din țară.

5

CAPITOLUL I :LOCUL PLANTELOR FURAJERE ÎN PRODUCȚIA AGRICOLĂ

Importanța economică și ecologică a pajiștilor naturale este deosebită deoarece aceste
uriașe suprafețe verzi au legătură cu viața noastră, cât și cu mediul înconjurător.
Astfel pajiștile reprezintă:
 O importantă sursă de hrană pentru animalele domestice ;
 Habitat , precum și sursă de hrană pentru animalele sălbatice;
 Mijloc de combatere și prevenire a eroziunii;
 Mijloc de ameliorare a structurii și randamentului solului;
 Sursă de elemente minerale;
 Suport al biodiversității;
 Conservarea speciilor pe cale de dispariție;
 Rol esențial în aspectul landsch aftului;
 Locuri de recreere etc.
În România ponde rea pajiștilor permanente în balanța furajelor suculente și fibroase este
de aproximativ 50%,iar difernta este asigurată prin culturi furajere succesive.
Structura pajiștilor permite punerea în evidența a loturilor complementare de la calitatea
produselor animaliere obținute, la calitatea mediului, de la importanța lor economică ș i socială, la
rolul lor în cadrul landschaftului (Hervieu,2002).
Produsele obținute pe pajiștile naturale prin intermediul animalelor (lapte,brânză,
carne) etc, au o calitate superi oară comparativ cu cele provenite din alte surse de furaje, cum ar
fi porumbul siloz.
Pajiș tile formează unul din tre biomurile fundamentale ale biosferei. Existența pajiștilor
poate interveni în proces ul de schimbare climatică . Numeroase tipuri de pajișt i dezvoltă o
capacitate importantă de înmagazinare a carbonul ui din atmosferă.Regiunile ocupate cu pajiști au
un rol considerabil în reținerea apei pluviale, fiind adevărate rezervoare de apă.
Foarte esențială este atribuția pajiștilor în circu itele bio-geo-chimice ale biosferei.

6
În cadrul circuitului azotului, pajiștile care sunt folosite prin cosit sau păș unat, având
cantitatea normală la hectar, diminuează foarte mult levigarea azotului și are un rol important în
menținerea unei ape freatice de bună calitate, la standardele admise în ce privește conținutul în
nitrați.

Din punct de vedere ecologic,pajiș tile reprezintă un mijloc de prevenire și combata re a
eroziunii solului.Materialul ierbos are o capaci tate mare de absorbție , reținere si de ridicare a
capacității solului pentru apă. O p ajiște amplasată pe o pantă cu înclinație ușoară, cu un covor
vegetal consolidat , reține de circa 7 ori mai multă cantitate de apă comparativ cu un teren arabil
asemănător necultivat și de circa 4 ori mai multă apă dec ât atunci pajiștea este suprasaturată.
Datorită sistemului ra dicular fasciculat al materialului ierbos , solul este bine structurat si
bogat în substanță organică, rezultând de aici că pajiștile sunt un important mijloc de înbunătățire
a structurii solului.

1.1 Pajiștea.Clasificare
Pajiștea este reprezentată de o suprafață de teren ocupată cu vegetație ierboasă
permanentă, care este alcătuită din specii ce aparțin mai multor familii de plante,cele mai
importante fiind gramineele și leguminoasele perene.
Speciile,care în ansamblul lor alcătuiesc pajiștea, sunt foarte diferite, la aceste specii
trebuie adăugate microorganismele și fauna. Altfel vorbind, este o asociație de viețuitoare.Între
indivizii diferitelor specii, între regnul animal și regnul vegetal se nasc o serie de acțiuni și
interacțiuni care fac pajiștea să fie un ecosistem.
După modul și locul cum s -au instalat, pajiștile sunt de mai multe categorii.
În prima categorie se află pajiștile naturale. Acestea reprezintă acele pajiști în care
vegetația ie rboasă a apărut spontan.Dintre acestea,reiese și primul mod de clasificare a pajiștilor
natural e:pajiști primare și pajiști secundare.
Pajiștile naturale primare sunt reprezentate de vegetația ierboasă instalată direct pe
roca mamă, aceasta afl ându -se în diferite stadii de evoluție.Acestea sunt răspândite în acele zone
ale globului unde unul sau mai mulți factori ecologici(regim hidric sau termic) nu au permis
formarea pădurilor.

7
Astfel de pajiști sunt întâlnite pe toate continentele, cele mai caracterisit ce fiind pajiștile
alpine,de stepă(Europa), tundră(Asia), savana(Africa) și câmpiile australe(Australia).
Aceste pajiști sunt puține în România.Totuși, există suprafețe mici în ochiurile de stepă
din S -E țării și mai mari în zona alpină însumând în total 1 00.000 ha.
Pajiștile naturale secundare sunt rezultatul intervenției omului.Acestea poartă numele
de pajiști naturale deoarece vegetația s -a instalat spontan.Majoritatea acestor tipuri de pajiști au
apărut în jurul așezărilor rurale în urma defrișării pădu rilor.Ele trebuiesc aflate în întreținerea
omului pentru a nu se reveni la vegetația inițială.
Aceste pajiști naturale secundare pot apărea și prin abandonarea terenurilor arabile.Se
găsesc astfel de tere nuri și la noi în țară, în special în zona de deal și în unele zone de șes. În
România, suprafețele ocupate cu pajiști naturale secundare depășesc 4,5 milioane ha.
Pajiști temporare (semănate sau artificiale) sunt acele pajiști create de om pentru o
durată determinată(între 1 -6 ani).
Se numește tot pajiște t emporară,aceea pe care omul o înființează în locul pajiștilor
permanente degradate. După modul de folosire a pajiștilor, acestea sunt de două feluri: pășuni și
fânețe.
Această clasificare face referință la modul de bază în care sunt folosite pajiștile, deo arece
și pășunile pot fi cosite și fânețele pot fi pășunate.
Foarte mari suprafețe de pajiști se folosesc mixt:pășunat și cosit în funcție de necesarul
de furaj din fermă.Acesta fiind cel mai recomandat sistem de folosire a pajiștilor.

1.2 Importanța paj iștilor în comuna Sântimbru

Pentru realizarea unei agriculturi moderne, durabile, pe lângă cultivarea terenului cu
diferite plante, este necesară și creșterea animalelor deoarece ocupă un loc important în
asigurarea alimentației omului.Pentru ca această r amură a agriculturii să se poată dezvolta,este
indispensabilă asigurarea necesarului de plante furajere pentru hrănirea animalelor.Producerea
furajelor obținute de pe pajiștile permanente, cele temporare și din culturile furajere reprezintă un
rol importan t atât din punct de vedere economic cât și social în dezvoltarea mediului rural din
unitatea administrativă respectivă. Datorită importanței deosebite a producției de furaje, cât și
pentru îmbunătățirea și modernizarea exploatării pajiștilor s -au format câ teva ramuri ale științei
agricole care au ca obiect de studiu pajiștile și anume:

8
• Pratologia este știința care se ocupă cu studiul pajiștilor.
• Ecopratologia , are ca obiect de studiu ecosistemele din pajiști.
• Pratotehnica este ramura prat ologiei care se ocupă cu partea aplicativă și constă în
măsuri de îmbunătățire a pajiștilor.

Din suprafața de uscat a Terrei, pajiștile ocupă 23,3% (3,055 milioane hectare),
suprafață de circa două ori mai mare decât suprafața terenurilor arabile (1,488 milioane hectare).
În țara noastră , suprafața pajiștilor permanente este de 4,879 milioane hectare, din care
3,355 mil. ha sunt pășuni și 1,524 mil. ha fânețe, aceasta reprezentând 20,3% din suprafața totală
a țării, 21,1% din suprafața de uscat și 32,9% din suprafața agricolă ( Anuarul statistic, 2008 ).
Această s uprafață, ar putea asigura hrana pentru cel puțin 10 milioane UVM în ficeare
an. În momentul de față, acest indicator economic de apreciere a valorii de utilizare a pajiștilor,
nu este posibil datorită folosirii neraționale a pajiștilor și al dezinteresului față de potențialul
agroecologic p e care aceste suprafețe îl oferă .
În condițiile din România , peste 70% din pajiștile permanente sunt situate pe terenuri în
pantă, supuse proceselor de eroziune și dacă aceste suprafețe nu ar fi acoperite cu vegetație
ierboasă, s -ar produce adevărate catastrofe ecologice, cu urmări economico -sociale de nesocotit .
Pajiș tile permanente din România, încă păstrează una din cele mai complexe
biodiversități floristice din Europa, în structura floristică participând numeroase specii de plante
cu valoare furajeră ridicată. De asemenea, aceste pajiști pot fi considerate adevărate bănci
naturale de gene, o plasmă din care, prin ame liorare, noi genotipuri se pot crea , format e din
soiuri și hibrizi performanți. În compoziția floristică a pajiștilor permanente se întâlnesc peste
200 de specii de leguminoase anuale și perene, care îmbogățesc furajul în substanțe proteice și
care favorizează, prin procesul simbiotic de fixare a a zotului atmosferic, înmagazinarea unor
cantități de 30 -150 kg/ha/an a azotului biologic.

9
CAPITOLUL II . LOCUL PAJIȘTILOR SEMĂNATE ÎN PRODUCȚIA
FURAJERĂ

Plantele furajere obținute în urma semănării pajiștilor reprezintă o importantă resursă de
hrană pen tru animale(în special pentru rumegătoare).Înființarea de asemenea pajiști reprezintă
creșterea nivelului de agricultură pe care fermierul crescător de animale o practică.
Înființarea paji știlor temporare în locul pajiștilor permanente degra date reprezintă una
dintre cele mai importante tehnici pentru îmbunătățirea bazei furajere.Prin cultivarea
amestecurilor de specii și soiuri valoroase de graminee și leguminoase perene , consider că se p ot
obține producții furajere net superioare atât din pu nct de vedere cantitativ cât și c alitativ.

Producțiile obținute pe pajiștile permanente și temporare la Stațiunea Experimentală
Podu -Iloaiei, Iași (1968)
2.1 PAJIȘTI TEMPORARE ÎNFIINȚATE ÎN LOCUL PAJIȘTILOR PERMANENTE
DEGRADATE

Această metodă constă într -o succesiune de modalități care se aleg în funcție de condițiile
concrete existente, se lectând măsura cea mai sigură din punct de vedere economic.
Înființarea de astfel de pajiști și anume temporare, nu reprezintă o problemă nouă cu care
se confruntă cercetătorii și agricultorii din zilele noastre. Aceste subiecte au fost dezbătute în
Varianta Masă verde
t/ha %
Pajiște permanentă neîngrășată
Pajiște temporară neîngrășată
Pajiște temporară îngrășată
Pajiște temporară neîngrășată și irigată
Pajiște temporară îngrășată și irigată 4,5
12,0
18,0
42,0
75,0 100
267
400
935
1 660

10
urmă cu câteva secole, mai exact în secolul al XVII -lea de către Oliver de Serre și sfârșitul
secolului al X IX-lea de Boitel care a înființat ideea de bază a amestecurilor dintre graminee și
leguminoase.
În secolul al XX -lea au loc o serie de demonstrații concrete privind avantajele cultivării
amestecurilor de ierburi perene(Nowacki -Klapp, 1932 ;Petersen 1936 e tc.), precum și folosirea
lor la îmbunătățirea pajiștilor degradate.Aceste cercetări iau o amploare tot mai mare în decursul
secolului nostru, iar suprafețele de pajiști temporare se extind semnificativ.
În anul 1971 , în Elveția a avut loc cea de -a IV-a Ad unare Generală a Federației Europene
a Pajiștilor unde s -a prezentat o mare parte din rezultatele obținute în acest sens de -a lungul
secolelor.
După un sumar al cercetărilor și datelor rezultate din aceste cercetări, este cert faptul că
pajiștile temporar e sunt superioare celor permanente datorită potențialului lor productiv și
calitatea ridicată a furajului.
Toate condițiile înființării unei pajiști temporare trebuiesc analizate foarte atent deoarece
costurile înființării unei pajiști temporare sunt ridic ate,iar producțiile realizate să fie rentabile.
Alegerea terenului. La pajiștile permanente degradate lucrările de suprafață nu mai au
efecte benefice, prin urmare, în locul lor se vor înființa pajiști temporare.
Dacă pajiștile permanente degradate care ur mează să fie înlocuite cu pajiști temporare se
află într -o regiune bogată în precipitații , acestea trebuie desțelenite obligatoriu. De asemenea se
recomandă să fie înființate pe soluri suficient de profunde unde nivelul pânzei de apă freatică să
fie la adâ ncimea de minim 0.5 m.
Dacă pajiștile rețin o cantitate de apă ridicată se recomandă desecarea lor, iar dacă
acestea se află într -o zonă secetoasă se impune desțelenirea cel puțin a zonelor unde există
posibilitatea de irigare.
Pregătirea terenului. Este necesară distrugerea vechiului covor vegetal pentru
efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ , în așa fel încât însămânțarea ierburilor
perene să se desfășoare în condiții optime.Înainte de a se face lucrarea de desțelenire, este
importantă efectuarea unor lucrări de pregătire cum ar fi: desecarea, îndepărtarea materialului
lemnos, a cioatelor, a mușuroaielor etc.

11
Culturile premergătoare. Există două moduri de înființare a pajiștilor temporare.Direct
în arătură sau după o perioadă în care te renul a fost cultivat cu culturi anuale.
Cea mai echitabilă este prima variantă deoarece perioada de regenerare a pajiștilor este
mult mai scurtă.
Pe terenurile înțelenite se recomandă folosirea culturilor premergătoare unde lucrările
aplicate anual conduc la îmbunătățirea proprietăților solului.Cele mai bune plante premergătoare
sunt pr ășitoarele(bostănoasele, sfecla furajeră, cartoful etc.) sau plantele furajere semănate
frecvent(porumb furajer, ovăz, borceag etc.).
Fertilizarea de bază. Diferența dintre fertilizarea pajiștilor permanente și a celor înființate
temporar este că la pajiștile permanente, îngrășămintele se pot administra doar la suprafața
solului , pe când la cele temporare îngrășămintele și amendamentele se pot încorpora în sol.
În cazul solu rilor acide, se recomandă aprovizionarea cu calciu, în jur de 6 -8 t/ha carbonat
de calciu.Se poate administra sub diferite forme: varul praf, piatra de var măcinată, dolomita și
altele.
Dupa tipul de sol administrăm îngrașămintele organice. Aproximativ 20 t/ha pe
cernoziomuri și până șa 40 t/ha pe podzoluri. Încorporarea îngrășămintelor organice se face o
dată cu arătura de bază.
La aplicarea îngrățămintelor minerale trebuie să se țină cont de elementele nutritive din sol
și materialul biologic folosit la s emănat.Este recomandată aplicarea a circa 60-80 kg/ha de
peroxid de fosfor respectiv oxid de potasiu, încorporarea lor făcându -se în același mod ca la
îngrășămintele organice.
În ceea ce privește îngrășămintele cu azot a pajiștilor temporare, dozarea trebu ie să fie mai
mică, depinzând însă de plantele care urmează să fie semănate. În cazul pajiștilor temporare
alcătuite majoritar din graminee perene ,se va administra până la 300 kg/ha azot, iar în cazul
pajiștilor formate din amestecuri între graminee și le guminoase p erene, dozarea cu azot se
micșorează până la 50 -100 kg/ha.Administrarea îngrășămintelor cu azot se recomandă
primăvara, comcomitent cu lucrările de pregătire a patului germinativ, precum și în decursul
perioadei de vegetație.

12
CAPITOLUL III :CONDIȚIILE DE M EDIU UNDE S -A EFECTUAT CERCETAREA

3.1.Așezare geografică

Comuna Sîntimbru este situată în partea central -vestică a României. În cadrul județului
Alba ocupă o poziție centrală, ușor nord -estică, la 12 km nord de reședința acestuia, municipiu l
Alba Iulia. Se învecinează la nord cu orașul Teiuș, cu comunele Galda de Jos la nord -vest, Ighiu
la vest, Mihalț la nord -est, Berghin la sud -est, Ciugud la sud, iar la sud -vest cu municipiul Alba
Iulia

3.2 Clima

Condițiile de climă se încadrează în c aracteristicile generale ale climei Bazinului
Transilvaniei, cu anumite particularități generate de apropierea zonei montane. Climatul este de
tip temperat continental cu regim termic caracterizat de:
– temperatura medie anuală: + 7șC
– temperatura minimă absolută: – 32șC
-temperatura maximă absolută : +37șC
Cuantumul anual al precipitațiilor se ridică la cca 800 mm/an. Numărul total al zilelor
cu zăpadă variază între 80 – 120 zile. Regimul vânturilor e caracterizat prin predominarea
maselor de aer din dir ecția Nord –Est și Nord, din cauza fenomenului de briză. În funcție de
microclimat sau formă se disting două microclimate specifice:
– climatul culoarului mai rece cu brume și înghețuri timpurii și târzii;

13
– microclimatul versanților protejați de curent, cu expoziție sudică, sud – vestică, ceea
ce a favorizat practicarea culturilor agricole cerealiere. Nu există o relație dezavantajoasă pentru
așezări din punct de vedere al factorilor climatici.

3.3. Solu l

Solurile de pe teritoriul comunei au un potenția l scăzut de fertilitate. Solurile cca.10%
sunt aluviuni crude cu mult material grosier, cărat de Mureș și de afluenți. Predominante sunt
podzolurile secundare ce ocupă majoritatea suprafețelor agricole,75%,. În proporție de 15% se
găsesc soluri brune de pă dure, în diferite grade de podzolire.
Terenul de fundații din cele două sate se compune din sol vegetal nisipos galben, uneori
cu plăcuțe subțiri de gresie slabe. În zonele de terasă se află sub solul vegetal – strate de pietriș
cu nisip și liant și zonă c u nisip fin galben. Pe depozit apar și depozite de resturi cristaline,
acoperite de roci argiloase nisipoase galbene.
În ce privește folosința terenurilor în zona dealurilor arabilul alternează cu pășunile și
pădurile. Pe versanții din partea de nord a ter itoriului predomină arabilul și pășunile, în partea de
sud predomină pădurile. În extremitatea sudică să regăsesc importante resurse cinegetice:
căprioare, mistreți.

3.4. Relieful

Putem observa că pășunile ocupă primul loc iar împreună cu fânețele reprezint ă 83%
din totalul suprafeței agricole a comunei și oricum cu mult peste media națională. Terenul arabil
și livezile sunt mult sub media națională ceea de dovedește că aici nu se poate face o agricultură
de performanță din perspectiva produselor cultivate. Pantele mari, dispersarea arabilului în
parcele de dimensiuni mici, cele mai multe sub 1 ha, în masivele de pajiști naturale nu permit
mecanizarea lucrărilor în totalitate.
Terenurile agricole de pe raza comunei au un grad mare de aciditate, care dăunează atât
plantelor agricole cultivate cât și celor din flora spontană de pe pajiștile naturale.
Relieful se caracterizează prin dealuri înalte cu structură monoclinală și slab cutată cu
procese dominante erozion – structurate și altitudini variind între 340 m( V.Mureș ului) și 832,6
(D.Crucii) altitudinea maximă a teritoriului.

14
Teritoriul este traversat de Valea Mureș ului Mare pe direcția NE -V ,constituind axa
geografică a teritoriului, adică axa depolarizare a așezărilor și a căilor de comunicație. Sub aspect
morfospațial pe teritoriu comunei se disting două trepte de relief:
a. luncile și terasele încadrate culoarului Mureș ului;
b. dealurile încadrate Pod Transilvaniei ;
Dealurile ce flanchează atât la nord cât și la sud culoarul Mureș ului variază ca
altitudine între 400 – 836 m, sunt puternic fragmentate de afluenții Mureș ului și de numeroase
organisme torențiale. Dealurile din partea de nord au aspect terasat, variind în jurul altitudinii de
700 – 800 m.,pădurile sunt mai puțin răspândite. Dealurile din sudul Mureșului sunt mai puțin
înalte , altitudinile medii 500 – 600 m și mai bine împădurite. În această zonă a dealur ilor sunt
răspândite gospodării. Aceste așezări au fost formate pentru exploatarea terenului agricol în
special , viticultura dar dezvoltarea cent rului comunei, micșorarea spațiului locativ central le face
posibile așezări cu potențial real de dezvoltare.
3.5.Structura fondului funciar local al comnuei Sîntimbru .
Tabelul 3.2

Pe raza comunei Sîntimbru nu există ferme agricole organizate, agricultura de sfășurându –
se pe suprafețe mici ca întindere, în gospodării particulare individuale, iar creșterea animalelor
se face numai pentru nevoile gospodărești sau pent ru vânzare în târguri sau piețe

Structura fondului funciar se prezintă astfel:
Suprafața teri toriului administrativ
din care:
– suprafață teritoriu intravilan 11975 ha

– 418,60 ha
Suprafața agricolă din care:
– arabil
– livezi
– fânețe
– pășuni din care:
8653 ha
– 1419 ha
– 92 ha
– 2527 ha
– 4615 ha

15

Putem observa că păș unile ocupă primul loc iar împreună cu fânețele reprezintă 83%
din totalul suprafeței agricole a comunei și oricum cu mult peste media națională. Terenul arabil
și livezile sunt mult sub media națională ceea de dovedește că aici nu se poate face o agricult ură
de performanță din perspectiva produselor cultivate. Pantele mari, dispersarea arabilului în
parcele de dimensiuni mici, cele mai multe sub 1 ha, în masivele de pajiști naturale nu permit
mecanizarea lucrărilor în totalitate.
Terenurile agricole de pe raza comunei au un grad mare de aciditat e, care dăunează atât
plantelor agricole cultivate cât și celor din flora sp ontană de pe pajiștile naturale.

17% 1%
53% 29%
arabil livezi fanete pasuni

16
CAPITOLUL IV :SCOPURI ȘI OBIECTIVE URMĂRITE

4.1. Scopul general
Scopul gener al în înființarea pajiștilor semănate este să asigure un covor vegetal de masă
verde din abundență, repartizarea producției în funcție de cerințele animalelor, iar valoarea
nutritivă a furajului să fie cât mai ridicată.
4.2.Obiective

Studi ile s-au desfășurat în anul 2018 -2019 , iar pentru a ne atinge scopul am urmărit :
 Alegerea sortimentului de specii ;
 Fixarea speciilor din amestec;
 Stabilirea proporției dintre graminee și leguminoase ;
 Stabilirea procentului de participare a speciilor din amestec;
 Calculul norm ei de semănat;
Activitatea s -a împărțit în 2 etape: o etapă de teren și una de birou. Studiile floristice s –
au realizat cu o combinație de două metode, metoda planimetrică (rama metrică) și metoda
geobotanică (fitosocială). S -a decurs la această combinație pentru că aceste două metode se
completează când se dorește surprinderea cât mai exactă a acoperirii speciilor și fitodiversității.
Astfel cu ajutorul metodei planimetrice (1m2) se poate stabili exact acoperirea speciilor iar cu cea
geobotanică se urmăreș te exact numărul de specii din fitocenoză.
Metoda geobotanică are la bază scara de interpretare Braun -Blanquet. Determinarea
întinderii fitocenozei și stabilirii suprafeței de întocmire a releveului. Determinarea întinderii
fitocenozei se face cu scopul al egerii celor mai reprezentative locuri în care se vor delimita
suprafețele corespunzătoare pentru întocmirea releveului. Pentru aceasta este necesar să se
obseve limitele fitocenozelor în dependență cu factorii ecologici. Aceste limite pot fi bruște și
mai ușor de observat, însă de cele mai multe ori sunt difuze, ceea ce îngreunează delimitarea
suprafețelor reprezentative.
Alcătuirea releveului. Pentru alcătuirea unui releveu se notează la fața locului pe teren
într-o fișă geobotanică de teren următoarele i nformații:
– numărul curent al releveului, denumirea trupului de pășune și a localității;
– suprafața releveului, expoziția, altitudinea, panta, înălțimea vegetației;
– acoperirea generală a vegetației în procente;
După aceasta se vor înregistra toate speciile d e pe suprafața de probă pe grupe:

17
– Poacee, Fabacee, Cyperacee și Juncacee, Specii din alte familii botanice
Abundența și dominanța se exprimă folosind scara Braun -Blanquet care ține seama
mai mult de gradul de acoperire a speciilor din fitocenoza respecti vă folosindu -se de o
scară cu 5 note, iar cu x și r se vor nota speciile cu indivizi puțini cu acoperire neînsemnată sub
1%:
5 – pentru specii cu indivizi foarte numeroși cu acoperire de 70 -100% din
suprafață;
4 – indivizi foarte numeroși cu acoperire de 50 -70% din suprafață;
3 – indivizi numeroși cu acoperire de 25 -5% din suprafața studiată;
2 – indivizi care acoperă 5 -25% din suprafață;
1 – specii reprezentate prin indivizi rari cu acoperire redusă 1 -5%;
Sistematizarea releveelor și întocmirea tabelului sintet ic a tipului de pajiște. Speciile
dominante edificatoare ne sunt de ajutor în gruparea releveelor și dau denumirea tipului de
pajiște. Tabelul sintetic conturează tipul de pajiște rezultat de unu sau mai multe relevee
floristice în funcție de dominanța, ab undența și frecvența plantelor dintr -o pajiște.
În ceea ce privește valoarea pastorală (V P), prezintă unui indicator sintetic ce cuprinde
pricipalele elemente referitoare la compoziția floristică, procentul de acoperire a fiecărei specii
precum și valoare a furajeră a specilor componente.
Se notează indicele specific de calitate Is exprimat în note de la 0 -5
5- plante furajere excelente;
4 – plante furajere foarte bune;
3 – plante furajere bune;
2 – plante furaj ere cu valoare mijlocie;
1 – plante furajere cu valoare mediocră;
0 – plante fără valoare furajeră;
Înmulțind pentru fiecare specie în parte, procentul de acoperire cu indicele specific de
calitate (% x Is) obținem valoare a specifi că a speciei. La speciile fără valoare furajeră se trece
cifra 0, acestea neparticipând la stabilirea valorii pastorale. Însumând aceste valori specifice ale
tuturor speciilor și împărțind suma obținută la 100, obținem valoarea pastorală a pajiștei, cifră
cuprinsă între 0,5 -5. În cazul în care gradul de acoperire cu vegetație este mai mic de100% cifra
sintetică obținută se înmulțește cu procentul de acoperire.
În tabelul 1 se observă că fiecărui interval de valoare pastorală ii corespunde un
coeficient cup rins între 0,1 -1. Acest coeficient se înmulțește cu 100 obținându -se astfel nota de
bonitare a pajiștii. Notele de bonitare a pajiștii sunt corelate cu clasa și categoria

18
depajiște, respectiv capacitatea de pășunat. Fiecărui punct de bonitare îi corespund e o înărcătură
de 0,02 UVM/ha.

19
CAPITOLUL V:METODE DE CERCETARE.REZULTATE
OBȚINUTE

În urma studiilor făcute în teren s -au identificat următoarele tipuri de pajiști:

1. Agrostis c apillaris
2. Festuca r upicola -Brachypodium pinnatum
3. Festuca r ubra
4. Festuca rubra – Agrostis c apillaris
5. Lolium p erenne- Trifolium repen s

Figura 5.1

Înființarea pajiști lor temporare în locul pajiștilor permanente degradate.

Înființarea de pajiști temporare în locul p ajiștilor permanente degrad ate, reprezintă una
dintre cele mai importante verigi în procesul îmbunătățirii bazei furajere. În noile condiții cre ate

20
prin privatizarea efectivului de animale, pajiștile semănate sunt acele culturi care asigură un furaj
de cal itate și în cantitate suficientă animalelor de rasă de înaltă productivitate.
Ansamblul de lucrări care se aplică la înființarea pajiștilor semănate, în locul pajiștilor
permanente degradate, este cunoscut sub denumirea de îmbunătățire radicală sau reg enerarea
pajiștilor. Superioritatea pajiștilor semănate, față de cele permanente, depinde de condițiile
naturale și economice concrete. Precipitațiile și altitudinea au un rol determinant în
productivitatea pajiștilor semănate . În condiții pedoclima tice sim ilare, în primii 2 ani de folosință
pajiștile temporare au realizat o producție cu aproximativ 30% mai mare decât pajiștile
permanente.
Unii cercetători spun c ă pajiștile semănate au proprietăți valoroase, incomparabile cu
celelalte culturi fu rajere. Între acestea se disting , în primul rând, producțiile ridicate care pot fi de
3-5 ori mai mari decât la pajiștile naturale. Compo ziția floristică se stabilește pe criterii
științifice, în concordanță cu condițiile climatice, agrotehnica aplicată și modul d e exploatare,
permite obținerea unui furaj de calitate superioară din punct de vedere cantitat iv și calitativ, în
comparație cu cel obținut pe pajiștea naturală. În regiu nile de dealuri din România , C.
Bărbulescu și Gh. Motcă (1987) recomandă înființarea pajiștilor semănate datorită condițiilor
extraordinare întâlnite aici. Pe lângă recoltele mari care se obțin, ce depășesc 10t/ha s.u., pajiștile
semănate au o contribuție în protecția solului împot riva eroziunii și la îmbunătățirea însușirilor
lui.
În gen eral, pajiștile semănate în zonele de câmpie și de deal dau rezultate foarte bune, în
schimb la pajiștile din zona de munte nu se poate discuta de rezultate asemănătoare. . Pentru
România , cu circa 4,9 milioane hectare de pajiști permanente, în mare parte degradate înființarea
pajiștilor semănate reprezintă una d intre cele mai importante modalități pentru ridicarea
producțiil or pajiștilor.
Pajiștile permanente din țara noastră sunt situate, în mare par te, pe terenuri în pantă,
predispuse eroziunii solului . A. Havreliuc (1992) recomandă înființarea de pajiști semăn ate
(după aplicarea unui ansamblu de măsuri antierozionale) pe aceste ter enuri, cu rezultate
excepționale .
Pajiștile semănate se înființează în locul pajiștilor permanente degradate, l a care lucrările
de supra față nu mai au efectele prevăzute. Decizia aplicării mijloacelor de refacere radicală este
de o mare răspundere, deoarece aceasta implică distrugerea în totalitate a covorului ierbos
existent, prevalarea și înlăturarea cauzelor ca re au dus la instalarea lui pe de o parte, iar pe de altă
parte crearea condițiilor ca noua pajiște pe care o înființăm să se poată menține în cultură.

21
Terenurile ocupate cu pajiști permanente pe care le alegem pentru înființarea pajiștilor
semănate se în cadrează, în general, în una din următoarele categorii:
țelină îmbătrânită în care domină în mare măsură, plante neconsumate de
animale și cu o producție sub 10t/ha masă verde;
acoperirea cu vegetație nevaloroasă peste 25 -30 %;
terenuri pe care s -a dezvolt at, în masiv, o plantă nevaloroasă (ștevie, pipirig,
ferigă, etc.);
terenuri relativ plane cu ușoare denivelări, care prin luarea în cultură se
pretează la o exploatare intensivă;
acoperirea cu mușuroaie înțelenite, peste 30 -40% din suprafața pajiștii și p e
care măsurile de suprafață nu dau rezultate.
Îmbunătățirea radicală a pajiștilor este o lucrare mai costisitoare decât îmbunătățirea de
suprafață, care pe lângă o serie de lucrări pregătitoare(defrișare, nivelare, drenare) sunt necesare
lucrările pr opriu -zise de înființare(desțelenirea, fertilizarea, procurarea semințelor, semănatul,
etc.). Se recomandă desțelenirea pajiștilor permanente degradate, numai în regiunile bogate în
precipitații, situate pe soluri cu o grosime mai mare de 50 cm, pe pante c u înclinare mai mică de
15 grade și cu pânza de apă freatică la adâncimea de cel puțin 0,5m. Pe pajiști mai umede se
impune mai întâi desecarea acestora, iar pajiștile din regiunile secetoase se vor desțeleni numai
dacă există posibilități de irigare.
Pregătirea terenului cuprinde, pe de o parte, distrugerea covorului vegetal, iar pe de altă
parte lucrări de pregătire a patului germinativ în vederea însămânțării ierburilor perene. Înainte
de refacerea radicală sunt necesare câteva lucrări pregătitoare c a: desecarea, îndepărtarea
pietrelor, a cioatelor și a vegetației lemnoase, distrugerea mușuroaielor și nivelarea terenului,
care contribuie la executarea desțelenirii în bune condiții. În vederea pregătirii terenului se aplică
mai multe metode, care varia ză în funcție de panta terenului, de grosimea stratului de țelină și de
vegetația existentă. În general, se disting următoarele tehnologii de distrugere a țelinii:
cu mobilizarea totală a stratului de sol;
cu mobilizarea parțială a stratului de sol;
fără m obilizarea solului.
Tehnologia de pregătire a terenului, cu mobilizarea totală a stratului de sol presupune în
mod obligatoriu folosirea plugului. Odată cu efectuarea arăturii se încorporează în sol și
îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu (dacă este necesar), gunoiul de grajd și
amendamentele. Metoda se recomandă pe solurile mai profunde, cu un strat gros de țelină.

22
Pentru a realiza o mărunțire mai bună a țelinei, de regulă, arătura adâncă de 25 -30 cm
este precedată de o discuire la 8 -10 cm pentru distrugerea covorului ierbos existent.
Desțelenirea prin arătură nu se recomandă pe terenurile inundabile și periclitate de
eroziune, pe solurile scheletice, precum și în stațiuni care exclud reușita pajiștilor semănate (de
exemplu suprafețele excesiv de umede sau extrem de uscate). În zonele cu precipitații suficiente,
desțelenirea se poate practica și vara, în acest caz înființarea pajiștii semănate se va face la
sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Deoarece pajiștile semăna te se folosesc și
prin cosit, se impune o foarte bună nivelare a terenului.
Tehnologia de pregătire a terenului cu mobilizare parțială a statului de sol presupune o
lucrare cu grapa cu discuri sau cu freza. O astfel de lucrare este indicată la desțelen irea pajiștilor
situate în zona de câmpie sau în cele de deal, situate pe terenuri în pantă și cu un strat subțire de
țelină. Se obțin rezultate bune la desțelenirea terenurilor pe care s -au efectuat curățiri de arborete,
combaterea mușuroaielor, îndepărta rea pietrelor, cioatelor.
Freza poate fi folosită pentru prelucrarea țelinei, realizându -se o lucrare superioară celei
cu grapele cu discuri. Lucrarea cu freza presupune 1 -2 treceri, prima trecere executându -se
superficial, la 8 -10 cm, iar cea de -a doua mai adânc, la 12 -14 cm. Pe terenurile situate în pantă,
lucrările se fac paralel cu curbele de nivel, conform normelor de prevenire și combatere a
eroziunii solului.
Tehnologia de prelucrare a terenului fără mobilizarea solului se face în anumite s ituații
în care orografia terenului nu permite nici un fel de lucrări de mobilizare a terenului, sau când
vegetația este foarte rară, se aplică supraînsămânțarea vechiului covor,fără nici o lucrare
pregătitoare. Rezultatele acestei metode extensive depind, în măsură foarte mare, de condițiile
concrete. După supraînsămânțare, trecerea cu o turma de oi pe timp umed poate favoriza
încorporarea semințelor.
Pajiștile semănate pot fi înființate fie direct în arătura de desțelenire, cunoscută și sub
denumirea de regenerare rapidă a pajiștilor ce presupune un teren curat de buruieni, bine
mărunțit și uniform, fie după o perioadă de 1 -3 ani, în carte terenul se cultivă cu culturi anuale.
Această metodă se recomandă numai pe terenurile unde țelina foarte deasă nu a putut fi suficient
mărunțită, pe terenurile foarte îmburuienate și pe soluri turboase, unde lucrările repetate, aplicate
plantelor anuale, pot duce la o îmbunătățire a însușirilor solului.

23
Folosirea pajiștilor prin pășunat

Valorificarea p ajiștilor prin pășunat o constitue înca din cele mai vechi timpuri una din
posibilitățile de folosire eficientă a acestor categorii de terenuri, având drept scop creșterea
animalelor.
Avantajele folosirii pajiștilor prin pășunat sunt:
 mișcarea permane ntă în aer curat, sub efectul razelor solare, favorizează
formarea unui organism sănătos;
 influențează pozitiv producția și reproducția animalelor;
 animalele întreținute pe pașuni sunt mai robuste;
 tineretul se dezvoltă mai repede;
 sterilitatea se reduce f oarte mult;
 animalele crescute pe pașune nu se îmbolnăvesc de rahitism datorită formării
vitaminei D, antirahitice, care influențează asimilarea calciului și fosforului;
 folosirea furajului verde prin pășunat elimină unele lucrări legate de
întreținerea an imalelor la grajd ( recoltarea, transportul și administrarea furajului la iesle,
îndepărtarea gunoiului etc. );
 producția animalelor se realizează la cel mai scăzut cost;
 iarba folosită prin pășunat constitue cel mai ieftin furaj pentru animale;
 pașunea of eră un furaj fraged, suculent, ușor digestibil, cu gust și miros
plăcut, ceea ce face să fie consumat cu plăcere de animale.

Sisteme de pășunat:
 pășunatul liber, nerațional, sistematic;
 pășunatul în front;
 pășunatul sistematic, rațional, pe parc ele( tarlale);
 pășunatul dozat;
 pășunatul în fâșii sau cu porția.
Pășunatul liber este cea mai primitivă metodă folosită, producând mari neajunsuri. Pe
pașunile în pantă are loc distrugerea stratului de țelina și declanșarea unor fenomene grave de
eroziune a solului, mai ales când se pășunează pe vreme umedă și cu un număr prea mare de
animale.
În cazul acestei metode, când animalele au libertatea de a cutreiera toată pașunea, are loc
un pășunat selectiv. Animalele aleg plantele cele mai bune, pe c are le pașunează repetat și astfel

24
cu timpul acestea dispar. Locul lor este luat de plante slabe și de buruieni, care, nefiind pășunate,
ajung la maturitate și se înmulțesc cu ajutorul semințelor. În felul acesta producția pașunii scade
de la un an la altu l, se înrautățește compziția floristică și se reduce foarte mult calitatea furajului.
Pășunatul acesta este cu atât mai puțin indicat pe pașunile pe care s -au executat lucrări de
ameliorare. Practic in acest caz, tot ceea ce s -a realizat prin ameliorar e se anulează prin pășunat
liber.
Pășunatul în front (după modul de așezare a animalelor), este mult mai buna decât
pășunatul liber, însa este caracteristică tot unei exploatări extensive a pașunilor.
Pășunatul sistematic este o metoda moderna, intensiva, caracteristică unităților în care
se aplică cu regularitate lucrări de ameliorare și care obțin producții mari și foarte mar i.
Avantajele acestei metode sunt:
 sporirea producției pașunilor, ca urmare a faptului că plantele, după ce sunt
pășunate, au la dispoziție timp suficient pentru a se reface;
 repartizarea mai uniformă a producției de iarbă pe cicluri;
 îmbunătățirea comp ziției floristice;
 creșterea gradului de consumabilitate a plantelor și valorificarea într -o
măsură mare (70 -75%) a substanțelor nutritive cuprinse în iarba de pe pașune;
 prevenirea îmbolnăvirii animalelor de parazitoze, deoarece, în timpul scurt
cât rămân pe o tarla, oulele și larvele paraziților intestinali nu ajung la stadiul de invazie;
 executarea cu ușurință a lucrărilor de îmbunătățire în complex ( aplicarea
îngrășămintelor minerale, combaterea buruienilor etc.) după ce animalele au parăsit tarlaua;
 prevenirea declanșării eroziunii pe terenurile în pantă și a înrăutățirii
condițiilor de viață a plantelor autotrofe valoroase.
În cadrul pășunatului pe tarlale, animalele pot să rămâna pe pășune tot timpul sau numai
3-4 ore dimineața și după amiaza. R estul timpului fiind ținute în tabere de vară.
Pășunatul dozat constă în atribuirea unor porțiuni din tarla, delimitate cu ajutorul
gardului electric, calculate în așa fel, încât animalele să aibă la dispoziție iarba necesară pentru o
zi sau pentru o j umătate de zi. În acest caz animalele se află în permanență între două garduri
electrice, unul care delimitează pășunea pe care animalele pășunează pentru prima dată și altul
care delimitează suprafața folosită înainte. Pentru un animal mare este necesară o suprafață de
150-200 m² la primele două cicluri de pășunat și de cca 300 m² la ciclurile următoare.
Pășunatul în benzi sau fâșii se atribuie animalelor porțiuni limitate de pășune, sub
forma unei fâșii cu o lățime de 0,5 -1m. Lungimea unei fâșii se stabilește în funcție de numărul de
animale atribuind 1,5 m/cap tine ret bovin si 2,0 m/cap bovină adultă care pășunează. Delimitarea

25
fâșiei se face cu ajutorul gardurilor electrice. Cel dinspre suprafața nepășunată se deplasează în
mod treptat, pe măsură ce plantele au fost consumate, iar cele din spatele frontului de fura je se
mută la 3 -4 zile.
Pășunatul dozat și pășunatul cu porția se pot aplica și fără împărțirea pășunii în parcele
(tarlale), mai ales la pășunile foarte productive, pajiștile temporare și la plantele de nutreț
cultivate, pentru a se reduce procentul p lantelor neconsumate.
Tehnica pășunatului.
Data începerii pășunatului are o mare influență asupra vegetației, condițiilor staționare
și sănătății animalelor. La alegerea datei de începere a pășunatului trebuie să se țină seama de
înălțimea plantelor și de starea de umezeală a solului.
Momentul cel mai bun este când plantele au înălțimea de 10 -15 cm, în cazul pășunilor
formate din plante mărunte și de 15 -20 cm pe pășunile formate din plante înalte, solul s -a zvântat
și temperatura pe ti mpul nopții nu scade sub 5șC. În regiunile de dealuri, unde terenurile în pantă
sunt numeroase, respectarea acestor norme devine obligatorie (pentru a se preveni declanșarea
fenomenelor de eroziune).
Tot pentru prevenirea eroziunii solului, porțiunile de pășune situate pe pante și unde
gradul de acoperire a solului cu vegetație este slab și pericolul de eroziune iminent, nu se vor
pășuna primăvara decât mai târziu sau chiar la ciclul al 2 -lea.
De multe ori pășunatul în regiunile de dealuri începe mu lt mai repede, când solul este
înca foarte umed, din lipsa de furaje. În acest caz se distruge stratul de țelină, se bătătorește solul
și se înrăutățește regimul de aer, se formează gropi și mușuroaie. Pe terenurile în pantă se
declanșează fenomene grave d e eroziune a solului. Producțiile care se obțin sunt din ce în ce mai
mici, deoarece încep să se epuizeze rezervele din părtile subterane, pe seama cărora are loc
formarea masei vegetative.
Pășunatul foarte timpuriu prezintă si alte neajunsuri. Iarba este prea tânăra, conține multă
apă și din această cauză are un efect laxativ epuizant. Datorită rapidității tranzitului, are loc o
eliminare excesivă de săruri minerale de cupru, magneziu, dar mai ales de sodiu. Această iarbă
conține puțina celuloză și se pretează puțin la salivație și rumegare, animalele fiind predispuse la
unele forme de indigestie și chiar la meteorizații. Conține cantități mari de azot, ceea ce
determină acumularea amoniacului în stomacul animalelor și declanșarea unor fermentații
periculoase.
Începerea pășunatului mai târziu nu prezintă atâtea neajunsuri pentru animale, însă în
acest caz creste conținutul de celuloză, se reduce consumabilitatea și valoarea nutritivă a
furajului.

26
În mod obișnuit, la primul ciclu de pășunat plan tele cresc mai repede și nu pot fi pășunate
toate tarlalele la timp. De aceea, una sau doua tarlale se cosesc când plantele sunt în burduf și se
pășuneaza la ciclul al doilea. Uneori este nevoie să se cosească și a treia tarla, când plantele sunt
înspicate . Această tarla va fi pășunată la ciclul al doilea sau al treilea. Iarba care rezultă se
transformă în fân sau se însilozează.
Înălțimea de pășunat este de 3 -4 cm de la suprafața solului, pe pășunile de deal
formate din plante mai joase, cu multe frunz e bazale și de 4 -5 cm pe pășunile cu plante mai
înalte. Daca se pășunează mai de jos, regenerarea plantelor va fi mai slabă și producțiile la
ciclurile următoare mai mici. Aceasta se explică prin faptul că regenerarea are loc numai pe
seama lăstarilor care se formează din mugurii și nodurile de înfrățire situate pe organele din sol.
Mugurii superficiali și lăstarii scurți, care au un rol important în refacerea masei vegetative după
pășunat, nu mai participă la acest proces, fiind îndepărtați în timpul pășun atului executat prea
jos. Acest mod de pășunat reprezintă o caracteristică a pășunatului nerațional, cu un număr mare
de animale și o perioada prea lungă. În condițiile pășiunilor de deal, modul acesta de pășunat
contribuie în cea mai mare măsură la declan șarea fenomenelor de eroziune.
Data încetării pășunatului trebuie sa fie cu 25 -30 zile înainte de venirea
înghețurilor permanente. Plantele au astfel posibilitatea să -și refacă cel puțin parțial rezervele de
substanțe nutritive din sol și în felul aces ta să reziste mai bine la înghețurile din timpul iernii,
primăvara pornesc mai repede în creștere și pășunatul poate sa înceapă mai devreme.
De multe ori pășunatul se prelungește toamna prea târziu. Practica aceasta dăunătoare
este foarte răspândita pe pajiștile de deal, animalele care sunt coborâte de pe pasiunile de munte
si alpine fiind ținute pe pasuni chiar pana la venirea înghețurilor.
Frecventa pășunatului este in funcție de compoziția floristica a pășunilor, de
lucrările care se aplică pe pă șuni, de intensitatea pășunatului. Pășunile permanente de deal se pot
pășuna în bune condiții de trei ori într -o perioadă de vegetație. Prin urmare, de pe aceste pășuni
se realizează 3 cicluri de pășunat, timpul de regenerare a plantelor fiind de 30 -40 de zile.
Mărirea numărului ciclurilor de pășunat până la 4 -5 este posibilă numai în cazul
pășunilor temporare și permanente în care se aplică azot după fiecare ciclu de pășunat și se irigă
pentru a se grăbi regenerarea plantelor.
Folosirea tarlalelor se face în așa fel încât animalele să aibă în permanență la
dispoziție hrana necesară, fără ca să distrugă covorul vegetal și să se strice stratul de țelina.
Tarlalele pot să fie pășunate pe toată suprafața sau pe porțiuni mai mici, cu ajutorul gardului
electric. Este bine ca pe pășunile ameliorate, care dau producții mari, să se aplice pășunatul cu
gard electric, pe porțiuni mici. Procedând așa, crește gradul de consumabilitate al plantelor, se

27
evita bătătorirea solului și înrăutățirea condițiilor de vi ață din sol, se accelerează ritmul de
regenerare a plantelor. Pe celelalte pășuni se pășunează toata tarlaua, respectând normele folosirii
raționale, referitoare la data începerii pășunatului, numărul de zile cât rămân animalele pe tarla
etc.
Măsuri pentru organizarea pășunatului rațional.
Folosirea raționala a pasunilor presupune aplicarea unui ansamblu de masuri tehnico –
organizatorice care permite valorificarea maximă a plantelor, îmbunătățirea compoziției floristice
și sporirea producției de iarbă, în condițiile prevenirii declanșării fenomenelor de eroziune a
solului. Măsurile care trebuie să se aplice sunt:
determinarea producției pășunilor;
stabilirea capacitații de pășunat;
împărțirea în tarlale;
stabilirea sistemului de folosire a tarl alelor;
executarea unor lucrări specifice înaintea, în timpul și după terminarea
pășunatului.
Determinarea producției pasunilor. Pentru determinarea producției se folosesc doua
metode:
 Metoda cosirilor repetate. Constă în cosirea, în timpul perioadei de
vegetație, a unor parcele de probă.
Pentru aceasta se aleg mai multe suprafețe reprezentative în privința producției: pe
pășunile uniforme 4 suprafețe de câte 2,5 m², iar pe pășunile cu vegetația neuniforma, 10
suprafețe a câte 1 m². Pe aceste supra fețe se executa cosirea plantelor cu o zi înainte de
introducerea animalelor pe pășune, deci la începutul fiecărui ciclu de pășunat.
În cazul pășunatului liber se îngrădesc suprafețe mai mari, de până la 100 m², de pe care
se cosește iarba când ajunge la înălțimea de pășunat.
„Producția efectivă” (P), care ne interesează la stabilirea capacității de pășunat, se
calculează prin scăderea resturilor de plante neconsumate după fiecare ciclu de pășunat (R) din
„producția totală”:
P=C-R [t/ha].
Cunoaș terea acestor elemente permite aflarea unui indicator sintetic important, care exprima
calitatea pășunii, și anume „coeficientul de folosință” (K):
K=P/C*100 [%].

28
„Producția efectivă” se pot stabili și când pășunile nu sunt împărțite în tarlale, deci c ând
nu se pot determina plantele rămase neconsumate la sfârșitul fiecărui ciclu de pășunat (R),
folosind formula:
P=C*K/100 [t/ha].
În care:
P – este producția efectivă;
C – producția totală;
K – coeficientul de folosință.
În acest caz „coeficientul de folosință” se determină cu ajutorul analizei botanice,
efectuate pe probe de iarba recoltate din îngrădiri folosind formula:
K=M/N*100 [%].
M – este greutatea plantelor consumate;
N – greutatea totala a probei analizate.
De asemenea, se pot folosi dat ele orientative din diferite lucrări de specialitate sau se pot
face aprecieri vizuale. In mod obișnuit, pe pasunile bune de deal din tara noastră, in care plantele
dominante sunt: Agrostis capillaris, Dactylis glomerata, Poa pratensis, Festuca rubra, Loli um
perenne, Cynosurus cristatus, Festuca pratensis, Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus
corniculatus, Taraxacum officinale etc. „coeficientul de folosința” ajunge la 75 -80% sau mai
mult, iar pe pasunile semănate, peste 90%. În puține cazuri valoril e acestui indicator scad la 60 –
70%.
 Metoda indirectă ( zootehnica) constă în transformarea tuturor produselor
obținute de la animale în U.N.( unități nutritive), pe baza unor coeficienți. Pentru determinarea
producției cu ajutorul acestei metode, se alege un lot omogen de animale, care se cantareste la
începutul si la sfârșitul perioadeide pășunat, pentru a se afla sporul total de greutate.
Determinarea capacității de pășunat.
Reprezintă numărul de animale care se poate repartiza la 1 ha de pășun e, în funcție de
producția acesteia, pentru a se evita atât supraîncărcarea, cât și subîncărcarea pășunii. Când nu se
cunoaște capacitatea de pășunat repartizarea animalelor se face la întâmplare, de cele mai multe
ori numărul de animale depășind posibilit ățile de hrănire pe care le oferă, aceasta fiind
supraîncărcată.
Capacitatea de pășunat (C.p.) se exprimă în unități vită mare ( U.V.M./ha) și rezultă din
raportul între producția efectivă a pășunii (P) și necesarul de masă verde pentru 1 U.V.M. Pentru
durata de pășunat corespunzătoare timpului în care se realizează producția (N):
C.p.=P/N [U.V.M./ha]

29
În regiunile de dealuri perioada de pășunat durează din luna mai și până în luna
septembrie, și anume 140 -160 de zile.
Capacitatea de pășunat are un caracter destul de relativ, deoarece producția pășunii
variază uneori mult în cursul perioadei de vegetație datorită multor factori, pe când necesarul de
iarbă este aproape constant, iar la tineret în creștere. De aceea capacitatea de pășunat reeșită di n
calcul se micșorează cu până la 30%. În felul acesta se asigură necesarul de iarbă și la ciclurile
din vară, când producția este mai mică. Surplusul de iarbă din primăvara poate să fie transformat
în fân, siloz sau semisiloz. Procentul de diminuare a cap acitații de pășunat se poate reduce foarte
mult în cazul în care se aplică după fiecare ciclu de pășunat îngrășăminte cu azot (40 -50 kg/ha
N), cu scopul realizării unei producții cât mai uniforme în tot cursul perioadei de vegetație.
Împărțirea în ta rlale.
Acest număr este in raport cu durata ciclului de pășunat și cu numărul de zile cât rămân
animalele în pășune. Durata ciclului de pășunat corespunde cu timpul necesar plantelor pentru a
se reface, în așa fel încât să poată fi din nou pășunate și depinde de compoziția floristică, de
regimul de umiditate și de hrană. În condițiile dealurilor, plantele se refac după aproximativ 30
de zile la primul ciclu si 35 -40 la ciclurile următoare. Timpul de refacere poate fi scurtat, prin
executarea lucrărilor de îngrijire în timpul vegetației și în special prin aplicarea fracționată a
azotului și irigare.
Acestea stimulează mult creșterea plantelor. Refacerea mai rapidă a plantelor înseamnă
un număr mai mare de cicluri de pășunat și producții sporite la u nitatea de suprafață.
Numărul de zile cât rămân animalele pe o tarla trebuie sa fie mic, și anume 4 -6 zile. În
felul acesta se pot pășuna bine toate tarlalele în cadrul unui ciclu de pășunat și plantele au timp
suficient la dispoziție pentru regenerare . Dacă animalele rămân mai multe zile pe o tarla, se
reduce timpul pe care îl au plantele la dispoziție pentru regenerare, se bătătorește solul, se
înrautățesc condițiile de aerație, producția pășunii scade.
Numărul de tarlale se stabilește împărțind d urata ciclului de pășunat la numărul de zile
cât rămân animalele pe o tarla. Dacă, de exemplu, durata ciclului de pășunat este de 32 de zile și
animalele pășunează pe o tarla 4 zile, pășunea respectivă va fi împărțita în 8 tarlale.
În mod obișnuit numă rul de tarlale care rezulta din calcul se mărește cu 1 -2, deoarece, în
cadrul folosirii raționale, în fiecare an 1 -2 tarlale nu se pășunează. Pe acestea se execută lucrări
complexe de îmbunătățire.
În condițiile de deal din țara noastră, numărul de tar lale care se recomandă este de 8 -10
(12). Un număr mai mare nu se adoptă în producție, deoarece mărește mult cheltuielile necesitate
de construcția gardurilor.

30
Pășunile care au suprafețe mari, de sute de hectare, cum se întâlnesc în multe cazuri din
regiunile de dealuri, se împart in câteva trupuri mari, numite unitatea de exploatare (U.E.), care
la rândul lor se împart în tarlale.
Unitățile de exploatare au suprafețele calculate în așa fel încât să țina seama de formele
de relief de pe pășune și să asigure hrana pentru cel puțin 100 -120 U.V.M.. Suprafața se
calculează astfel:
U.E.=N/P [ha].
În care:
N – reprezintă necesarul de masă verde pentru 100 -150 U.V.M pe perioada de pășunat, in tone;
P – producția pășunii, in t/ha M.V.
Necesarul de masă v erde rezultat din calcul se majorează cu 30%, cu scopul de a
compensa pierderile din timpul pășunatului, estimate la 15% și producțiile mai mici din partea a
2-a a perioadei de vegetație (R. Ziman, 1984).
Stabilirea sistemului de folosire a tarlalelo r (parcelelor).
La stabilirea suprafeței tarlalelor se pornește de la principiul ca tarlalele să aibă producție
cât mai apropiată între ele. În același timp, se ține seama și de configurația terenului, pentru a se
folosi în cât mai mare măsura formele naturale ale reliefului la delimitarea tarlalelor.
Deoarece în cadrul unei exploatări raționale a pășunilor se aplică cu regularitate un
complex de lucrări de îmbunătățire, se realizează în timp o uniformizare a producției pe toată
pășunea. În acest ca z, este bine ca tarlalele sa aibă încă de la început suprafețe egale sau foarte
apropiate, aceasta mai ales când delimitarea lor se face cu garduri fixe, care nu se pot muta așa
ușor de la un an la altul.
Forma cea mai buna a tarlalelor este dreptunghi ulară, deoarece în acest fel este posibil
să se organizeze cu mai multă ușurință pășunatul în interiorul tarlalelor, pe suprafețe mici, cu
ajutorul gardului electric.
La stabilirea formei trebuie să se țină seama de relief, de posibilitatea de a const rui cât
mai ușor drumul principal de acces pe pășune, din care animalele pătrund în fiecare tarla.
Tarlalele se delimitează prin formele naturale existente pe pășune (râuri, vai, pâlcuri de
arbuști, drumuri etc.), prin semne convenționale sau prin gard uri.
Lucrările care se execută înaintea începerii pășunatului.
Înaintea introducerii animalelor pe pășune se impune să se execute un ansamblu de
lucrări tehnico -organizatorice, de natură să permită desfășurarea pășunatului în bune condiții și
să stimuleze creșterea plantelor, deci să contribue la mărirea producției.

31
Aceste lucrări sunt foarte diferite, fiind determinate în special de factorii naturali locali,
ca de exemplu:
 curățirea pasunii de mărăcinișuri, resturi aduse de ape, pietre;
 nivelarea terenului și evacuarea excesului de apă;
 distrugerea buruienilor și a plantelor toxice;
 repararea drumurilor de acces pe pășune și a gardurilor;
 repararea și dezinfectarea construcțiilor existente (stâne, casării, adăposturi
etc.) și începerea lucrăr ilor la alte construcții necesare unei bune exploatări a pășunilor.
De asemenea, se executa toate lucrările care privesc asigurarea animalelor cu apa de băut.
Se cunoaște ca producțiile obținute de la animale sunt mult influențate de cantitatea si
calitatea apei pe care o au la dispoziție. În general animalele consumă mari cantități apă,
canti tățile consumate fiind stabilite de mai mulți factori. Astfel, cu cât animalele sunt mai masive
și dau producții mai mari de lapte, vor consuma mai multă cantitate de apă.
Consumul de apă se află într -o strânsă legătură cu conținutul de substanță uscată ingerată. În
mod obișnuit pentru 1 kg S.U. ingerată bovinele au nevoie de 4 -5 l apa, iar ovinele si cabalinele,
de 2-3 l apa.
Animalele trebuie să aibă la dispoziție, pe tarla, în permanență apă curată. Când acest
lucru nu este posibil, se amenejează adăpători la distanțe de cel mult 500m de locul de pășunat.
Lucrări care se execută pe pășuni în timpul pășunatului.
În timpul pășunatului, lucrări le care se execută au ca scop refacerea cât mai rapidă a
plantelor și prevenirea înmulțirii buruienilor. Ele se execută cu mai multă ușurință pe pășunile
împărțite în tarlale, după ce animalele trec pe tarlaua următoare si constau in: împrăștierea
uniformă a dejecțiilor de la animale, aplicarea suplimentară a îngrășămintelor minerale cu azot
(cate 40 -50 kg/ha azot după fiecare ciclu de pășunat), irigarea, distrugerea buruienilor
neconsumate etc.
Introducerea animalelor pe pajiști modifică sistemul sol -plantă, deoarece cantități
importante de elemente nutritive sunt prelevate prin iarba si o anumita fracțiune este ingerata de
animale, pentru a fi apoi restituita sub forma de dejecții si folosita din nou de către plante.
Iarba recuperează cantitati imp ortante de elemente nutritive. S -a constatat ca pe o rază
de 50 -70 cm, în jurul locului de impact, crește foarte mult conținutul de N, K, Cl din plante, cu
atât mai mult cu cât plantele sunt mai aproape de centru (V. Lombaert, 1984).
Când dejecțiile su nt concentrate în locurile de adăpare sau unde se odihnesc în mod
obișnuit animalele, deci in zone cu mai puțina iarba, recuperarea elementelor nutritive prin plante
este neînsemnata.

32
Modul acesta de valorificare a elementelor nutritive din dejecții d etermină o creștere
foarte neuniformă a plantelor. De aceea este necesar ca după încheierea pășunatului pe fiecare
tarla, să se execute împrăștierea cât mai uniformă a dejecțiilor pe toată suprafața. În acest fel
plantele vor avea o dezvoltare mai uniformă și se va evita instalarea plantelor nitrofile,
reprezentate prin buruieni, in locurile unde cad dejecțiile. Aceasta lucrare este obligatorie când
pășunează bovinele și nu se execută când pășunează ovinele, deoarece dejecțiile rămân destul de
uniform pe su prafața pășunii.
5.1 Tehnologia de înființare a pajiștilor semă nate
Înființarea pă șunilor, lucrările premergatoare și însămânț atul
Pajiștile semă nate sunt considerate culturi intensi ve, de mare randament, astfel că trebuie
acordată o importanță deosebită locul ui acestora î n cadrul asolamentului.
Putem defini asolamentul ca fiind împărțirea unei suprafețe de teren într -un număr de parcele
sau sole, iar rotaț ia culturilor este succesiunea lor în timp si spațiu. Prin asolament se urmărește:
creșterea productivităț ii culturilor, reducerea apariț iei buruienilor, a bolilor si a dăunătorilor,
utilizarea eficientă a substanț elor nutr itive din sol, etc. Cea mai bună clasifica re a asolamentelor
se realizează in funcție de specificul fermei, ținând cont de urmă toarele crit erii: numărul solelor
și a anilor de rotaț ie, sola amelioratoare a fertilității solului, natura și destinația producției
obținute.
Pentru a obține o pajiște semănată de calitate foarte bună î n ca drul asolamentului, se
recomandă ca însămânțarea să se realiz eze după culturi de leguminoase (mază re, borceag).
Rezultate bune la înființarea unei pajiști semănate se obțin și atunci când însămânțarea se
realizează după culturi de prăș itoare (porumb, sfecla, etc), sau culturi de păioase. Atunci câ nd se
alege suprafa ța destinată pajiștii semănate, o aten ție deosebită trebuie acordată remanenței î n sol
a erbicidelor utilizate anterior.

33
5.1.1 Pregă tirea patului germinativ:

Figura 5.2 (fotografie originală)
 Pentru semănatul de primavară, toamna se execută lucrarea de arat la adâ ncimea de 25 –
30cm;
 Dacă ară tura este bolovănoasă , se recomanda efectuarea unei lucrări de grăpare cu grapa
cu discuri în agregat cu grapa cu colț i reglabili;
 Primăvara, pregă tirea patului germinativ se poate realiza printr -o mobilizare superficială
a solului cu combinatorul sau cu grap a cu colț i;
 Se recomandă folosirea tăvălugului înainte și după semă nat, deoa rece patul germinativ
trebuie să fie uniform ș i umed pentr u a asigura o germinare uniformă și rapidă ;
 Pentru semănatul la începutul toamnei, pregă tirea terenului se poate efectua n umai prin
lucră ri de discuire (4 -5), executate perpen dicular, ultima lucrare fiind tăvă lugitul
terenului.

34

5.1.2 Epoca de semă nat:

Figura 5.3(fotografie originală)
 În condițiile din țara noastră, semănatul primavara devreme (câ nd temperatura di n sol
este de 5 -6 grade C), de îndată ce terenul p ermite executarea luc rărilor de pr egatire a
patului germinativ, dă rezultatele cele mai bune.
 Amestecurile furajere se pot semăna și în perioada de la sfârșitul verii – începutul toamnei
(lunile a ugust – septembrie), dar numai în cazul î n care se asigură n ecesarul optim de
temperatură și de umiditate, din precipitaț ii sau din irigare;

35
 Întârzierea semă natului constituie una din cauzele importante ale rezultatelor slabe ce se
obțin la înființarea pajiștilor semănate, ducând până la compromiterea acestora.
Metode și norme de semă nat:
 În rânduri î ntr-un singu r sens (are dezavantajul de a lăsa mai mult spaț iu burui enilor de a
se dezvolta, distanța dintre râ nduri fiind de maxim 12,5 cm);
 Încrucișat (în rânduri în două direcț ii, rezultatele fiind net su perioare faț ă de însămânțatul
într-un sin gur sens, deoarece se realizează o densitate mai mare a plantelor pe m patrat, și
în acela și timp se diminuează gradul de apariț ie a buruienilor) sau intercalat într -un
singur sens (în funcție de spațiul de manevră al utilajulu i agricol, distanța dintre râ nduri
fiind de 6 cm);
 Prin împrăștiere (oferă o mai bună acoperire a solului, dar se va avea grijă ca semințele să
fie acoperite și să facă un bun contact cu solul umed).
 Doza minimă se recomandă câ nd sunt asigurate condiții op time de germinare. În măsura
în care condiț iile nu permit o prelucrare perfectă a patului germinativ se recomandă
creșterea normei de semănat până la 35 – 40 kg/ha.

5.1.3 Aplicarea îngrășă mintelor:
Pentru fertilizare, se recomandă o analiză a solului . Aplicare a îngrășămintelor favorizează
producț ia si calitatea recoltei. Cele mai importante elemente nutritive necesare sun t: azot, fosfor,
potasiu, magneziu, sulf si altele. Reciclarea de P si K din gunoiul de grajd va reduce necesarul de
fertilizatori . Când păș unatul este folosit pe timp de zi ș i de noapte, o can titate de 75 kg K si 20
kg P obținută din îngrășământ va acoperi, în mod normal, o eventuală nevoie de fertilizare.
Azot
Aplicarea de azot duce la sporirea productivității, a densității ș i a co nținutului d e proteine
din substanța uscată, precum și la îmbunătăț irea concentraț iei de energie din h rana pentru
animale. Î n tabelul de mai jos sunt prezentate dozele optime de N recomandate pentru
amestecurile furajere pe hectar, pe perioada unui an agricol.

36

Fosfor
Necesarul anual de fosfor este de 30 – 35 kg P (70 – 115 kg P2O5) pe an pentru fiecare
hectar, pentru solurile cu un nivel normal.
Potasiu
Iarba și trifoiul necesită o cantitate relativ mare de potasiu – de la 150 la 400 kg K (180 –
480 k2O g)/ha/an – in funcție de starea solului. Conț inutul de po tasiu poate varia foarte mult, în
funcție de tipurile de sol, și, de asemenea, in funcț ie de anotimp. Prea mult potasiu poate
influența în mod negativ sănă tatea animalelor, nivelul acestuia trebuie contro lat pri ntr-o analiza a
solului ș i prin aplicarea de p otasiu de mai multe ori pe an. În special î nainte de ve nirea iernii
starea potasiului în sol și în plante trebuie să fie foarte bună pentru că acesta îmbunătățește
rezistenț a plantelor la frig si ger.
Gunoiul d e grajd
Cea mai bună utilizare a gunoiului de grajd pentru pajiști se realizează atunci când acesta
este maturat, evitând în acest sens î nburuie narea solei respective, datorită prezenței seminț elor de
buruieni. Folosirea gunoiului de grajd lichid pe pășun ile înființate trebuie să fie limitată doar la
terenurile utilizate pentru cosit. Cel mai bun moment pentru utilizar ea gunoiului de grajd este
primăvara devreme, când începe creșterea plantelor. Se recomandă aplicarea unei can tități de 15
– 25 tone de guno i de grajd lichid / ha, sau 40 – 50 tone de gunoi de grajd solid / ha.
ATENȚ IE! Distrugerea crustei
Devine necesară în primele zile de după semănat, în special după o ploaie, când la
suprafața terenului s -a format o crustă ce nu permite răsărirea plantelor . Această crustă poate fi
distrusă cu grapa de mărăcini sau cu grapa cu coț i îndreptați î n sus.

37
5.1.4 Administrarea pajiștilor semă nate
Pentru pajiștile destinate folosirii prin pășunat, în primul an de vegetaț ie, prima recolta se
realizează printr -o coasă , pen tru a favoriza o mai bună înrădăcinare a plantelor ș i pentru a
elimin a buruienile existente, astfel încât acestea să nu intre în competiție cu plantele însămânțate.
Momentul realizării acestei lucră ri va fi ales as tfel încat buruienile existente în cultură să nu
apuce să producă seminț e.
În con tinuare, se poate efectua un pășunat ușor, cu o încărcătură de animale mică pentru a
nu distruge covo rul vegetal. Momentul optim de începere a pășunatului este când înălț imea
plantelor este de 10 -15 cm, în cazult paji știlor în care predomină plantele cu talie scurtă, si 15 -20
cm pe pajiștile semă nate, formate din specii cu talie mijlocie – înaltă .
Pentru pajiștile folosite în regim de fâneață , recoltarea prin cosire, se face î n funcție de
specia dominantă din amestec. Epoca optimă de recoltare variază de la un tip de fâneață la altul,
de la un an la altul, în funcție de planta dominantă și de condiț iile climatice (2 -3 recolte pe an).
Înaltimea optimă de la sol la care se execută recoltarea fânețelor este de 4 -5 cm, cu m ențiunea că
la ultima cosire, înălțimea de la sol să fie de 7 -8 cm.
Ultimul ciclu de pășunat ș i ultima cosire se vor realiza până î n apropierea temperaturii de
0 grade C, care coincide cu apariț ia primelor brume, i ar calendaristic până la începutul lunii
octombrie în zona de câ mpie.
5.2 Supraînsămânț area pajiș tilor
Instrucțiuni de supraînsămânț are
În reușita supraînsămânțării trebuie respectate și aplicate urmă toarele verigi tehnologice:
stabilirea amestecului pentru sem ănat, a epocii optime de supraînsămânța re, a metodelor de
semănat ș i a normelor de sămanță, a modului de fertilizare și de folosire a pajiștilor
supraînsămânțate prin această lucrare.

38
5.2.1 Semă natul
Semănatul se va face în același timp cu scarificarea , utiliz ând circa 25 kg/ha din
amestecul potrivi t de semințe, la adâncimea de 1 cm. Semănatul se poate face și separat, folosind
o semănătoare în rânduri sau o semăn ătoare special ă pentru însămânțare direct ă.
Imediat dup ă semănat, se va face o t ăvălugire a terenului pentru a -l consolida și pentru a
asigura un contact optim între semin țe și sol. Timpul alocat preg ătirilor și însămânțării este
deosebit de important, asigu randu -se astfel contactul semin țelor cu solul.
Timpul pentru realizarea lucr ărilor
Supraî nsămânțarea trebuie s ă se fac ă prim ăvara foarte devreme c ând plantele nu au pornit
în vegeta ție, sau imediat dup ă cosire sau p ășunat, în lunile de var ă târzie p ână toamna, în așa fel
încât, de la efectuarea lucr ării și până la intrarea în iarn ă, plantele s ă aibe suficient timp s ă se
dezvolte.
Fertilizar ea
În primul an de supra însămânțare se aplic ă doze sc ăzute de îngrășăminte (N50P50K50)
pentru a nu stimula d ezvoltarea plantelor existente în defavoarea celor supra însămânțate. Din
anul al doilea de vegeta ție se poate cre ște doza de fertilizare, în func ție de cerin țele din sol.
Modul de folosire
În primul an d e supra însămânțare, paji ștea se valorific ă numai prin cosire, pentru a d a
posibilitatea ca plantele sem ănate s ă se dezolte și să se instaleze în condi ții cât mai bune.

5.3 APLICAȚII PRACTICE

Pajiștea pe care recomandăm aplicarea lucrărilor de suprafață este situată în zona
silvostepă, Sîntimbru, Alba, se întinde pe o suprafață de 20ha, cu panta de 12 -14 %, din care:
 acoperire cu mușuroaie: 4ha cu 20%
 exces de umiditate: 3ha
 vegetație sub 50%: 5ha
Distrug erea mușuroaielor. Avem o suprafață de 4ha ocupată cu mușuroaie cu un
procent de acoperire de 20%, mușuroaie care sunt atât de origine animală cât și de origine

39
vegetală. Având în vedere că mușuroaiele sunt încă în faza inițială, deci sunt mici și neînțele nite,
recomandăm distrugerea mușuroaielor cu ajutorul grapei cu colți.
După aceasta vom supraînsămânța cu un amestec de 3 graminee și 2 leguminoase furajere
perene specifice zonei.

> 10% S=4ha

Rezultă că norma de sămânță pe hectar este de:
164: 4 = 41 kg/ha
Se face reducerea cantității de sămânță cu 40%:
41 x 40% = 16,4 kg/ha Nr.
Crt
.
Specia N
P%
P
G
S.U.
Q
Ic
Q’
Q’’
Qt
1 Dactylis
glomera ta 23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 26
2 Festuca pratensis 35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 71,2
3 Poa pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 44,8
4 Lotus
corniculatus 17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 9,2
5 Trifolium repens 12 20 97 85 82 2,9 3 2,9 3,2 12,8
TOTAL 164

40
Eliminarea excesului de apă de pe pajiști
Recomandăm realizarea de drenuri orizontale care vor avea cavitatea umplută cu material
filtrant format din piatră. Se sapă un șanț de 70c m pe fundul căruia se realizează o galerie
pentru scurgerea apei captate formată dintr -o conductă triunghiulară din scânduri. Deasupra
acesteia se va așeza piatră spartă, pietriș, nisip, brazde de iarbă așezate cu rădăcinile în sus iar
restul tranșeii se a coperă cu pământ de umplutură. Distanța dintre drenuri va fi de 30m iar
lungimea lor de 200m.
Datorită excesului de apă compoziția floristică a pajiștii pe cele două hectare este
depreciată, de aceea vom recomanda efectuarea asupra însămânțări.

> 10% S= 3ha
Nr.
Crt.
Specia
N
P%
P
G
S.U.
Q
Ic
Q’
Q’’
Qt
1 Dactyiis
lglomerata 23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 19,5
2 Festuca
pratensis 35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 53,4
3 Poa
pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 33,6
4 Lotus
corniculatus 17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 6,9
5 Trifolium
repens 12 20 97 85 82 2,9 3 2,9 3,2 9,6
TOTAL 123

Rezultă că norm a de sămânță pe hectar este de:
123 : 3 = 41 kg/ha
Se reduce cantitatea de sămânță cu 40%:
41 x 40% = 16,4 kg/ha
Efectuarea lucrării de supraînsămânțare se va face cu ajutorul semănătorii universale
SUP-21, iar pregătirea terenului se va efectua cu grapa cu discuri GD -3,2.

41
5.4 Înființarea pajiștilor temporare

5.4.1Pregătirea terenului.
Vom pregăti terenul folosind grapele cu discuri, prin 2 -3 treceri în sensuri diferite,
mobilizând solul pe o adâncime de 20 -30cm. Pregătirea terenului se v a face în benzi cu lățimea
de 30m, care alternează cu benzi de aceeași lățime nelucrate. Acestea vor fi lucrate după 1 -2 ani,
când benzile desțelenite inițial au un covor vegetal încheiat.
Lucrările se vor face paralel cu curbele de nivel admițându -se aba teri de 2 -3% pe
distanțe lungi și de până la 5% pe distanțe mai mici de 200m.
Cultura premergătoare.
Pajiștea se va înființa direct după desțelenire, metodă denumită regenerarea rapidă a
pajiștilor .
Fertilizarea de bază și amendamentarea.
Recomandăm a se aplica 30 -60kg P 2O5 , 40-60kg K 2O și 40 -60kg/ha N. Dacă va fi
nevoie, în funcție de aciditate vom aplica amendamente înainte de desțelenire în doze de 4 -5
doze pe hectar CaO.
De asemenea recomandăm a se încorpora în sol la 15 -20cm la înființarea pajiștii 2 0-
40t/ha gunoi de grajd bine fermentat.
Specii și soiuri folosite la înființarea pajiștilor temporare.
Ținând cont de toate condițiile pedoclimatice existente , vom utiliza următorul amestec
alcătuit din trei specii de graminee și două de leguminoase perene: Dactylis glomerata Festuca
pratensis, Poa pratensis dintre graminee și Trifolium repens, Lotus corniculatus, ca
leguminoase.
5.4.2 Alcătuirea amestecurilor de graminee și leguminoase perene.
Stabilirea duratei și a modului de folo sire a pajiștilor temporare.
Pajiștea pe care dorim să o ameliorăm este o pajiște cu durată lungă de folosire (>6 ani)
ce va fi înființată în locul pajiștii permanente degradate.
Modul de folosire a acestei pajiști poate fi prin pășunat sau mixt.
Stabilir ea numărului de specii.
Pentru pajiștile cu durată lungă de folosire se recomandă 4 -6 specii, fiind un amestec
complex.
Stabilirea proporției gramineelor și leguminoaselor în cadrul amestecurilor.
În amestecurile cu durată lungă de folosire ponderea cea ma i mare o au gramineele
(70%), leguminoaselor revenindu -le o proporție de 30%.

42
Alegerea speciilor și stabilirea procentului de participare a fiecărei specii în amestec.
Deoarece pajiștea noastră va fi folosită prin pășunat vom recomanda specii cu talie
mijlocie și joasă cu vivacitate ridicată, bogată în frunze bazale, rezistente la călcat, care
formează o țelină elastică și care au capacitate mare de regenerare.
Procentul de participare în amestec al fiecărei specii l -am stabilit în funcție de valoarea
econo mică a speciei, adaptabilitatea la condițiile pedoclimatice, pretabilitatea la modul de
folosire și indicele de concurență.
5.5 Calculul cantității de sămânță

Cantitatea de sămânță pentru fiecare specie (Q) se determină cu relația:

Q (kg/ha) = p x N/ S.U. unde:
– p = procentul de participare în amestec;
– N = cantitatea de sămânță în cultură pură (kg/ha) la valoarea utilă de 100% (N);
– S.U. = procentul de sămânță utilă, care se calculează pe baza valorii purității (P) și
germinației (G).
S.U. = P x G/ 100
Cantitatea de sămânță rezultată din calcul se corelează în funcție de capacitatea de
concurență a speciilor din amestec, separat în cadrul fiecăreia din cele două grupe de plante.
Prin însumarea cantităților de semințe astfel corectate, rezultă cantitatea de sămânță în
amestec necesară pentru un hectar.
Toate aceste lucruri le vom evidenția în următorul tabel:
+40%Ic’ > 10% S= 5 ha
Nr.
Crt.
Specia N
P%
P
G
S.U.
Q
Ic
Q’ Q’’
Qt
1 Dactylis glomerata 23 20 90 85 77 5,9 1 5,9 6,5 32,5
2 Festuca pratensis 35 25 95 85 81 10,8 3 16,2 17,8 89
3 Poa pratensis 21 25 90 85 77 6,8 3 10,2 11,2 56
4 Lotus corniculatus 17 10 97 85 82 2,1 3 2,1 2,3 11,5
5 Trifolium repens 1
2 2
0 9
7 8
5 8
2 2,9 3 2,9 3,2 16
TOTAL 205

43

Rezultă că norma de sămânță pe hectar este de:
205 : 5 = 41 kg/ha

5.6 Sămânță și semănatul.
Epoca de semănat , este primăvara devreme când sol ul permite intrarea mașinilor agricole,
iar temperatura este constant peste OoC.
Metoda de semănat
Semănatul se va face în rânduri distanțate la 12,5cm folosind semănătoarea universală
SUP-21. În acest scop amestecul de semințe trebuie foarte bine omogeniz at, cutiile semănătorilor
umplute parțial cu semințe, iar aparatul de distribuție supravegheat în permanență încât repartiția
semințelor să se facă cât mai uniform.

Adâncimea de semănat
Pentru că amestecul este compus din semințe mici, se seamănă la adân cimea de 1 -2cm.
Se impune tăvălugitul înainte și după semănat.
Lucrări de îngrijire.
Distrugerea crustei

44
Această lucrare o vom executa cu grapa de fier cu colții îndreptați în sus, având în vedere
ca viteza agregatului să fie mică.
Completarea golurilor
În cazul apariției golurilor le vom completa cu un amestec asemănător cu cel folosit la
însămânțare.
Combaterea buruienilor
Vom utiliza combaterea mecanică care constă în cosirea repetată a buruienilor cu coasa,
cu diferite cositori ușoare, înainte ca acest ea să fructifice. Cositul se va face la înălțimea de 8 –
10cm de la sol, încât speciile semănate să fie cât mai puțin afectate. Materialul rezultat se va
aduna și se va scoate de pe teren într -un timp cât mai scurt.

5.7 Fertilizarea
În anul întâi vom recomanda o doză de 50kg/ha N. În anii următori vom administra
aproximativ 120 -150kg/ha N aplicat în 3 -4 reprize. Se vor asigura câte 50 -60kg/ha P 2O5 și
50-60kg/ha K 2O pentru fiecare an de folosință. Recomandăm folosirea în funcție de
posibilități a 20 -40t/ha gunoi de grajd.

Organizarea pășunatului rațional
 Zona: silvostepă, Sântimbru, Alba
 Suprafața: 20 ha
 Panta: 12 – 14 %
 Perioada de pășunat: 170 zile
 Data începerii pășunatului: 1 mai
 Producție: neuniformă
 S1 = 8 ha
 S2 = 12 ha
 Pu1 = 14000 kg/ha
 Pu2 = 16000 kg/ha
 Nz = 50 kg
 Rf = 30 zile
 O = 10 zile
Folosire: tineret bovin peste 1 an

45
Producția totală:
P = (S 1P1) + (S 2P2) + (S 3P3) + … + (S nPn)
P = (8 x 14 000) + (12 x 16 000) = 112 000 + 192 000 = 304 000 kg
Producția pe parcelă:
p = P : N
p = 304 000 : 20 = 15 200 kg
Determinarea numărului de parcele:
N = C : O
N = 40 : 10 = 4 parcele
Determinarea numărului de parcele din care se va împărți fiecare trup de pajiște:
n1 = (S 1 x P 1 ) : p
n1 = (8 x 14 000) : 76 000 = 1,47 = 1 parcelă
n2 = (S 2 x P 2) : p
n2 = (12 x 16 0 00) : 76 000 = 2,53 = 3 parcele
Suprafața parcelelor din fiecare trup de pajiște:
s1 = S 1 : n1
s1 = 8 : 1 = 8 ha
s2 = S 2 : n2
s2 = 12 : 3 = 4 ha
Producția utilă:
Pu = Pt : N
Pu = 304 000 : 4 = 76 000 kg/ha
Stabilirea capacității de pășunat:
Cp = Pu : Nz x T = Pu : G
Cp = 15 200 : 50 x 170 = 15 200 : 8 500 = 1,8 UVM/ha
Cp fizic = Cp : coeficient
Cp fizic = 1,8 : 0,7 = 2,6 = 3 vaci – tineret bovin/ha/tarla

46
Desimea de pășunat:
D = Cp fizic x N
D = 3 x 4 = 12 vaci – tineret bovin/ha
Efectivul de animale:
Ef = Cp fizic x S
Ef = 3 x 20 = 60 vaci – tineret bovin/parcelă

Întocmirea graficului pășunatului pe parcele:

1 MAI – 17 OCTOMBRIE (170 ZILE)
Ciclul de pășunat Parcele
1 2 3 4
I
O = 10 zile
R = 30 zile 1 V – 10 V 11 V – 20 V 21 V – 30 V 31 V – 9 VI
II
O = 10 zile
R = 30 zile 10 VI – 19 VI 20 VI – 29 VI 30 VI – 9
VII 10 VII – 19 VII
III
O = 10 zile
R = 30 zile 20 VII –
29 VII 30 VII –
8 VIII 9 VIII –
18 VIII 19VIII –
28 VIII
IV
O = 10 zile
R = 30 zile 29 VIII – 7 IX 8 IX – 17 IX 18 IX – 27
IX 28 IX – 7 X
V
O = 10 zile 8 X – 17 X – – –

47
R = 30 zile

5.8 CONCLUZII

În vederea îmbunătățirii calității pajiștilor, se recomandă înlocuirea pajiștilor permanente
degradate cu pajiști temporare semănate. Prin înființar ea pajiștilor semănate se obține o producție
superioară atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ a materialului ierbos din care rezultă :
Formarea unui covor vegetal nou și dens
Datorită amestecului dintre graminee și leguminoase se formează o s ursă de hrană de o foarte
bună calitate pentru animale
Strucutura solului se îmbunătățește, precum și activitatea microbiologică din sol.

Figura 5.4 (fotografie originală)

48

Figura 5.5 (fotografie originală)

49
BIBLIOGRAFIE

1. IOAN OANCEA -Tratat de agricultură, Ed. Ceres
2. POMPILICA IAGĂRU, GLIGOR CIORTEA, ALEXANDRU MOISUC – Producerea
și păstrarea furajelor.
3. POMPILICA IAGĂRU, GLIGOR CIORTEA, ALEXANDRU MOISUC – Pratologie
4. I. PUIA, C. PAVEL, C.BĂRBULESCU, A. IONEL , 1984 -Producerea și păstrarea
furajelor , Ed. Didactică și pedagogică , București
5. BĂRBULESCU C., I. PUIA, GH. MOTCA, AL . MOISUC, 1991 – Cultura pajiștilor și
a plantelor furajere , Ed. Didactică și Pedagogică, București.
6. MARIN OSICEANU IOANIȘ IONESCU , – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere ,
Ed. Sitech
7. DIRECȚIA ADMINISTRȚIE PUBLICĂ, JURIDICĂ –Rpl Ocolul Si lvic al
Mun icipiului Alba .
8. DAVIDESCU D., FELICIA DAVIDESCU, 1979 – Potasiul în agricultură , Ed.
Academiei RSR, București.
9. PLAN STRATE GIC DE DEZVOLTARE SOCIO -ECONOMICĂ – Comuna Sîntimbru
județul Alba 2013 -2020

10. IACOB T., N. DUMITRESCU, V. VÂNTU, C. CAMIL, 1998 – Îmbun ătățitrea și
folosirea pajiștilor , Ed Ion Ionescu de la Brad, Iași.
11. MOTCĂ GH., I. OANCEA, LIDIA -IVAN GEAMĂNU, 1994 – Pajiștile României –
Tipologie și tehnologie, Ed. Tehnică agricolă.
12. PUIA I., V. SORAN, I. ROTAR, 1998 – Agroecologie, ecologism, ecologizar e, Ed.
Genesis, Cluj -Napoca.
13. PUIA I., V. SORAN, L. CARLIER, I. ROTAR, VLAHOVA M., 2001 – Agroecologie
și ecodezvoltare , Ed. Academicpres, Cluj -Napoca. .
14. ROTAR I., N. SIMA, ROXANA VIDICAN, 2003 – Cultura pajiștilor și a plantelor
furajere (Ghid practic) , Ed. Risoprint, Cluj -Napoca.
15. ROTAR I., EUGENIA CHIRCĂ, 1995 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere
(Îndrumător de lucrări practice), Tipo. Agronomia Cluj -Napoca.
16. TEZA DOCTORAT IMPORTANTA PAJIȘTILOR –
www.uaiasi.ro/ro/files/doctorat/2009

50
17. STĂNILĂ T. și colab, 1984 – Mașini noi pentru defrișarea vegetației lemnoase de pe
pajiști . Lucrări științifice ale ICPCP Brașov vol.IX.
18. ȘTEFĂNESCU și colab, 1982 – Cercetări privind realizarea de noi mașini pentru
curățirea pajiștilor , Lucrări științ ifice ale ICPCP Măgurele Brașov, vol.VIII.
19. ȚURCA I., A.J. KOVACS, C. CIUBOTARU și colab., 1987 – Principalele tipuri de
pajiști din RS. România, Centru de material didactic și propagandă agricolă ,
București.