îndrumător: prof.dr.arh. Mircea Ochinciuc -2018- CUPRINS Plan de idei Introducere Argument Metodologia cercetării Impactul îmbătrânirii asupra… [303615]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”

ARHITECTURA PENTRU PERSOANE

VÂRSTNICE

stud. arh. Carmen Bodac

îndrumător: prof.dr.arh. Mircea Ochinciuc

-2018-

CUPRINS

Plan de idei

Introducere

Argument

Metodologia cercetării

Impactul îmbătrânirii asupra comunității

Variante tipologice

Modele sociale

Modele medicale

Modele de arhitectură

3. Componente arhitecturale

3.1. Funcțiuni

3.2. Spațialitate

3.3. Confort

3.4. Materiale

3.5. Forma

4. Concluzii teoretice

4.1. Temă

4.2. Organigramă funcțională

5. Aplicație pe studiu de caz

Bibliografie

PLAN DE IDEI

1. Introducere

1.1. Argument

Argumentarea importanței cercetării si promovarea rolului pe care arhitectura ca modelator al mediului construit o are asupra utilizatorilor vârstnici.

1.2. Metodologia cercetării

Metodele de cercetare privind studierea persoanele vârstnice și abordarea fenomenului de îmbătrânire.

1.3. Impactul îmbătrânirii asupra comunității

Impactul pe care îl are creșterea numărului de persoane vârstnice asupra fiecărui aspect care privește comunitatea.

2. Variante tipologice

Variante tipologice ce pot veni in sprijinul configurării spațiilor dedicate persoanelor vârstnice.

2.1. Modele sociale

Spații sociale care au rolul de integrare a bătrânilor intr-o [anonimizat].

2.2. [anonimizat] a răspunde nivelului abilităților de care ei dispun.

2.3. [anonimizat] o [anonimizat]. [anonimizat].

3. [anonimizat].

3.1. [anonimizat].

3.2. Spațialitate

Modalități de conformare a spațiului astfel încât sa devină un sprijin pentru persoanele de vârsta a III-a.

3.3. Confort

Calitatea configurării spațiilor pentru a crea posibilitatea bătrânilor de a vizita orice loc doresc fără a resimți dificultăți fizice sau psihice.

3.4. [anonimizat] o au.

3.5. Forma

Scopul principal in alegerea formelor este siguranța utilizatorului si senzația pe care o oferă acestuia.

4. Concluzii teoretice

4.1. Temă

Tema proiectului de diplomă.

4.2. Organigramă funcțională

Principalele funcțiuni din cadrul centrului și relația lor cu vecinătatea.

5. Aplicație pe studiu de caz

Capitolul 1

[anonimizat].

Numărul persoanelor vârstnice este in continuă creștere și de aceea fenomenul îmbătrânirii este unul din subiectele intens dezbătute la nivel internațional în foarte multe domenii. Datele statistice arată că în anul 1900 speranța de viață era de 47 de ani, apoi în anul 1965 aceasta a crescut la 70 de ani, iar odată cu trecerea anilor acest procentaj s-a mărit din ce în ce mai mult. Astfel in Europa procentul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani este foarte mare: în Franța – 13%, în Suedia – 14%, în Anglia – 12%, iar in Romania – 19,9%. Femeile au o speranță de viață in jurul vârstei de 81 de ani, iar bărbații in jurul vârstei de 75 de ani.

În România, speranța de viață a bărbaților este proiectată să crească la 81,8 ani în 2060, iar a femeilor – la 86,7 ani.

Din această cauză îmbătrânirea nu mai reprezintă o problemă personală a fiecăruia, ci este o problemă in mai multe domenii profesionale, inclusiv arhitectura.

Abordarea acestui fenomen al îmbătrânirii este dificilă, deoarece nu te poți transpune în această situație înainte de a fi confruntat direct cu aceasta și astfel nu ajută la o apropiere ușoară de acest subiect.

Înainte nu se punea problema îngrijirii bătrânilor, deoarece speranța de viață era mult mai mică, acest fapt se datora lipsei serviciilor medicale, a condițiilor precare de igienă, a războaielor. Acum, odată cu dezvoltarea societății, a migrației populației de la sat la oraș, a evoluției in domeniul medicinei, speranța de viață a crescut și astfel a apărut necesitatea îngrijirii bătrânilor și adaptarea mediului înconjurător la nevoile lor. Această legătură între mediul înconjurător și îmbătrânire este evidențiată de Lawton, care spune:

“Cu cât competențele umane scad, cu atât impactul factorilor mediului înconjurător este mai mare”.

Mediul înconjurător trebuie să fie conformat, astfel încât să constituie un suport în îngrijirea vârstnicilor. Acesta se transformă într-un asistent permanent, care conferă siguranță, autonomie, independență.

Astfel, arhitectura are un rol principal în viața și îngrijirea vârstnicilor, ea fiind un principal modelator al mediului construit. Atenția arhitectului trebuie să se manifeste atât în construcțiile dedicate bătrânilor, cât și în conformarea mediului construit.

Arhitectura care pornește de la atenția pentru persoanele vârstnice devine din ce în ce mai mult o necesitate, în care mediul construit adaptat nevoilor bătrânilor este important nu numai la nivel individual seniorilor ci și asupra întregii societăți.

“Proiectează pentru tineri și îi vei exclude pe cei bătrâni, proiectează pentru bătrâni și îi vei include pe cei tineri”

Metodologia cercetării

Fenomenul îmbătrânirii cuprinde mai multe probleme care apar din înaintarea în vârstă și care privesc atât fiecare individ în parte cât și societatea.

Cei ajunși la vârsta a III-a reprezintă un grup social foarte divers din multe puncte de vedere, care poate fi definit printr-o caracteristică comuna: fragilitatea. Aceasta poate fi o fragilitate fizică dar și o vulnerabilitate socială si economică. Fragilitatea constituie o seamă de principii de intervenție care să amelioreze traiul vârstinicilor.

Din perspectiva arhitecturală, fenomenul îmbătrânirii conduce la necesitatea unei abordări din trei perspective:

Socială; domenii care promovează strategii de asistență și integrare pentru vârstnici,

Medicala; domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice,

Arhitecturală; domeniul implicării arhitecturii și tehnologiei ca suport al existenței seniorilor.

Metodologia de cercetare se bazează pe o cercetare bibliografică ca suport informativ, dar și pe metoda specifică a domeniului social, adică observația.

Observația este “metoda de cercetare științifică ce constă în colectarea datelor despre diferite comportamente, relații, activități, obiecte, etc. pe baza unui ghid de observare, presupunând observarea comportamentelor în desfășurarea lor naturală, fără a le schimba condițiile.”

Am considerat necesară observarea comportamentului si utilizării mediului înconjurător de către persoanele vârstnice. Atenția a fost concentrată asupra existenței cotidiene a seniorilor orașului, observând interacțiunea acestora cu societatea și mediul construit.

Impactul îmbătrânirii asupra comunității

Creșterea numărului de persoane vârstnice are un impact în toate aspectele ce privesc comunitatea. Astfel, întreaga comunitate va avea nevoie de noi metode de abordare.

Arhitectura se bazează pe ideea creării posibilităților de acces și utilizare a spațiilor de către persoanele vârstnice. Accesibilitatea este principala problemă cu care se confruntă persoanele ajunse la vârsta a III-a.

Îmbătrânirea are un impact asupra mai multor domenii:

Locuire; modificarea locuințelor existente și proiectarea locuințelor noi care să răspundă și necesităților bătrânilor,

Sănătate;

Transport; trotuare si treceri de pietoni mai accesibile pentru pietonii vârstnici, mijloace de transport in comun adaptate nevoilor seniorilor,

Utilizarea terenului; revizuirea planurilor de transport, a zonificărilor, a codurilor de proiectare și construcție,

Siguranță publică;

Spații verzi;

Activități artistice și culturale.

Capitolul 2

Variante tipologice

Modele sociale

Modele medicale

Modele de arhitectură

2.1. Modele sociale
Fenomenul îmbătrânirii necesită acțiuni sociale influențeze starea de bine a vârstnicilor, al îmbătrânirii sănătoase, al asigurării unei vieți de calitate. Odată cu ajungerea la vârsta a treia, seniorul își pierde rolul social productiv, sentimentul de utilitate și astfel își găsește din ce în ce mai greu locul.

Instituțiile dedicate vârstnicilor nu trebuie izolate de restul activităților sociale. Această tendință de protejare a vârstnicilor prin izolarea lor de restul comunității au un impact negativ asupra bătrânilor.

Arhitectura trebuie să susțină implicarea activă a persoanelor vârstnice în viața socială prin dezvoltarea unui mediu prietenos, să asigure servicii sociale de îngrijire si integrare in societate. Totodată, ea trebuie să creeze oportunități de interacționare a vârstinicilor și activități de recreere si petrecere a timpului liber.

Fig. 2.1 și 2.2, CNPV, Calitatea vieții persoanelor vârstnice din România

Strategiile privitoare la îmbătrânire se orientează în special pe incluziune socială și îngrijire la care se adaugă promovarea îmbătrânirii active.

Îmbătrânirea activă presupune crearea de posibilități si condiții mai bune de lucru pentru a le permite vârstnicilor sa joace un rol pe piața muncii, combaterea excluziunii sociale prin stimularea participării active la viața socială si promovarea unei îmbătrâniri în condiții bune de sănătate.

Punctele care ar trebui acționate pentru ca seniorii să aibă parte de o îmbătrânire activă sunt:

Susținere pentru carieră la vârstă înaintată;

Voluntariat;

Transport accesibil;

Susținere pentru angajații vârstnici;

Servicii de sănătate adecvate;

Tehnologie pentru vârstnici;

Astfel, este nevoie de o gamă largă de dotări și amenajări destinate bătrânilor. Unii bătrâni preferă o viață activă, cu mișcare, în timp ce alți bătrâni preferă liniștea și spațiile odihnitoare. O posibilitate de a realiza un proiect complet este de a oferi bătrânilor posibilitatea de a alege prin multitudinea de spații de petrecere a timpului liber. De aceea este nevoie de un centru pentru persoane vârstnice poate cuprinde spații de creație, în care bătrânii pot face origami, pot să picteze, să cânte, să facă mișcare, să croșeteze, astfel încât să creeze ceva ce ar putea fi chiar vândut și astfel pot căpăta senzația de utilitate. Mai pot exista și ateliere de croitorie, tâmplărie, bricolaj, broderie. Pentru bătrânii din zona urbană, care au avut meserii, au avut un stil de viață diferit, și sunt oameni intelectuali, trebuie să existe spații in care ei pot împărtăși din cunoștințele lor. Astfel, pot exista spații unde ei pot da meditații, pot sa țină cursuri, pot citi, pot avea dezbateri asupra unor subiecte.

O altă metodă pentru a răspunde problemei de integrare socială este mixajul generațiilor.

“Aș accepta să trăiesc în ceea ce propun persoanelor în vârstă? Din perspectiva acestei întrebări, intergeneraționalitatea este, în fapt, o formă de terapie socială dar și senzorială. Ea stimulează persoanele ajutându-le să lupte împotriva depresiei, permițându-le să păstreze “parcele” de autonomie.”

Arhitectura este suportul pentru crearea premiselor interacțiunii dintre generații, de aceea trebuie, în primul rând, create spații care să permită membrilor familiei să petreacă mai mult decât câteva momente într-o vizită rapidă. De asemenea, amplasarea de spații pentru copii în cadrul unui centru pentru vârstnici constituie o altă metodă de terapie socială pentru seniori, dar și o metodă de educare socială pentru copii. Această relație între copii și bătrâni, nepoți și bunici, este una specială și merită exploatată în beneficiul amândurora.

2.2. Modele medicale

În ceea ce privește modelele medicale ce pot veni în sprijinul vârstnicilor în alcătuirea centrelor pentru bătrâni se pot rezuma, de la caz la caz, la un cabinet medical generalist sau pot însemna o clinică cu diverse cabinete și laborator de analize. Unul din cele mai utilizate cabinete din cadrul unui astfel de centru este cabinetul ortopedic. La toate acestea pot fi adăugate și terapiile de orice natură, cum ar fi: ocupațională, respiratorie, ergoterapia, fizioterapie, fitness, înot, terapia prin artă, recreațională.

2.3. Modele de arhitectura

Impactul arhitecturii asupra persoanelor în vârstă este deosebit de puternic și pot avea consecințe asupra vieții acestora prin erorile si alegerile greșite. Arhitectura poate deveni un instrument terapeutic care poate conduce la intervenții reușite atât la nivel fizic cât si psihic.

De la conformarea spațiului, organizarea funcțională, pană la detaliile tehnice si decorative, arhitectura trebuie sa creeze construcții care să le amelioreze viața seniorilor, dar să le ușureze si munca celor care îi îngrijesc. Prin instrumentele de care dispune, arhitectul trebuie să conceapă spații adaptate corpului uman îmbătrânit și deficiențelor sale. De exemplu, el poate integra în spațiu culori cu rol terapeutic, sau poate acționa asupra detaliilor care permit deplasarea in siguranță.

In revista Medicorama din anul 1978, un medic spune despre spațiul arhitectural:

“- completează, simbolizează si concretizează rolul echipei de îngrijire în fața dezordinilor interioare, debordanțelor emoționale și de conduită.

– marchează în realitatea vizibilă si tangibilă puncte de reper, limite, axe de mișcare, care sunt metafora, analogul în lumea materială, a reperelor, limitelor și mișcărilor interne pe care îngrijirea psihologică caută să le restructureze în eul interior și al celuilalt, în singurătate și în schimbare, în permisiune și în interdicție.

– induce sau facilitează restaurarea relațiilor afective interpersonale de bună calitate, favorizând mișcarea și implicit plăcerea de a trăi.

– trebuie să facă evidentă constrângerea pentru ca aceasta să poată fi percepută cât mai repede, recunoscută și acceptată ca termen defavorabil al unei alternative întotdeauna dedusă unei relații terapeutice consimțită de ambele părți.”

Mediul construit are un rol foarte important în viața, deoarece o persoană care suferă de o dizabilitate poate fi autonomă dacă mediul în care trăiește este adaptat, dar totodată dacă mediul este unul ostil, neadaptat, o persoană poate deveni dependentă pentru că nu își poate face sarcinile cotidiene. Astfel, trebuie ca arhitectul să realizeze un mediu construit capabil să evolueze pentru a se adapta nevoilor viitoare pe care înaintarea în vârstă le presupune.

Arhitectura poate sa stimuleze și interacțiunea socială prin simpla alăturare între două funcțiuni care aparent își concentrează atenția în direcții diametral opuse, un centru pentru persoane vârstnice și un after-school. Această alăturare poate constitui o variantă eficientă de realizare a contactului intergenerațional ce poate aduce beneficii nu numai sociale ci și legate de eficiența funcțională. Tot așa poate acționa și alăturarea centrelor pentru bătrâni de funcțiuni cotidiene utilizate de către toți membrii comunității cum ar fi: farmacie, restaurant, cafenea, magazin alimentar. Toate acestea pot integra instituția pentru vârstnici în cadrul comunității, creând o relaționare cotidiană intre membrii de diferite vârste ale unei comunități.

Există diverse modalități de abordare arhitecturală a nevoilor persoanelor vârstnice:

accesibilitate

securitate

stimulare

adaptabilitate

Accesibilitatea reprezintă compensarea tehnică a situațiilor handicapante printr-un tratament al mediului fizic.

Persoanele vârstnice sunt cei care pot beneficia de prevederile referitoare la accesibilitatea spațiului construit, deoarece înaintarea în vârstă este însoțită de declinul biologic și cognitiv care se manifestă diferit asupra fiecărui individ. Astfel, e nevoie de înlăturarea obstacolelor fizice care limitează sau chiar împiedica deplasarea seniorilor, și înlăturarea obstacolelor care necesită efectuarea unor gesturi complicate. Trebuie să avem în vedere fragilitatea bătrânilor, care presupune o rezistență la efort scăzută, capacitatea mică de a-și menține echilibrul, capacitatea mică de a învăța lucruri noi și de a se adapta. De aceea trebuie sa acordăm mai multă atenție în conformarea spațiului arhitectural pentru persoanele vârstnice.

Securitatea presupune senzația de siguranță fără ca libertatea să fie îngrădită; lipsa pericolului.

Chiar dacă securitatea este valabilă pentru toate vârstele, pentru persoanele care îmbătrânesc este percepută pe mai multe planuri:

securitatea fizică. Pericolul fizic poate fi redus prin reducerea factorilor de risc din amenajarea arhitecturală și urbană.

securitatea emoțională. Această securitate este favorizată de un mediu conformat cu atenție, pentru persoanele care au nevoia de a fi asigurate de afecțiune și dragoste.

securitatea mediului exterior. Aici intră zona în care se află centrul, obișnuința vârstnicilor cu mediul, dar și conformarea mediului exterior pentru a asigura protecția seniorului, prin diverse mijloace arhitecturale.

Securitatea locativă. Persoanele în vârstă trebuie sa aibă siguranța ca nu va fi lăsat în stradă, indiferent ca alege sa trăiască în continuare în locuința proprie, fie că alege să locuiască intr-o instituție specializată îngrijirii persoanelor vârstnice.

Stimularea se refera la menținerea și dezvoltarea capacităților și evitarea dependenței.

Persoanele vârstnice au nevoie de sentimentul de utilitate și de aceea trebuie mobilizate să continue anumite activități pe care le fac cu plăcere. Spațiul arhitectural trebuie conceput si echipat astfel încât seniorii să aibă posibilitatea de a realiza acțiunile vieții cotidiene singuri. Toate acestea conferă satisfacție și conduc către starea de bine, atât de necesară vârstnicilor.

În același timp e nevoie de conformarea spațiului astfel încât să permită îngrijitorilor să ajute vârstnicul în realizarea acțiunilor vieții cotidiene, fără a face manevre dificile.

Adaptabilitatea presupune capacitatea de a transforma elementele unei construcții pentru a răspunde mai bine evoluției utilizării lor sau evoluției echipării tehnologice.

Spațiile dedicate vârstnicilor trebuie sa fie adaptabile astfel încât sa permită găzduirea persoanelor cu diferite niveluri de dependență fără a aduce modificări, sau în cazul în care are nevoie de modificări, acestea sa nu implice lucrări și costuri mari.

Capitolul 3

Componente arhitecturale

3.1. Funcțiuni

3.2. Spațialitate

3.3. Confort

3.4. Materiale

3.5. Forma

3.1. Funcțiuni

Principalele funcțiuni din cadrul unui centru pentru persoane vârstnice sunt:

Accese și circulații

Zona de primire și întâlnire

Zona destinată alimentării – locul de luat masa și bucătăria

Zona destinată activităților de recreere, relaxare

Zona de interacțiune cu membrii societății

Zona destinată administrației

Zona destinată asistenței și recuperării medicale

Zona de cazare

Spații pentru comunitate

a. Accese și circulații

Zonele de acces și circulațiile trebuie conformate astfel încât să fie adaptate persoanelor în vârstă care pot prezenta deficiențe locomotorii și se află în cărucioare. Dimensiunea minimă pentru a efectua manevre de schimbare a direcției sau întoarcere este aria unui cerc cu diametrul de 1,50 m. Această lățime utilă nu trebuie redusă prin prezența altor elemente adiacente cum ar fi stâlpi sau alte elemente constructive. În conformarea coridoarelor trebuie evitate cât mai mult unghiurile și colțurile, coridoarele liniare fiind cele mai adecvate pentru persoanele vârstnice.

Scările trebuie conformate astfel încât sa preia integral circulația verticală în caz de urgență. Ambele părți ale scării trebuie sa fie prevăzute cu mâini curente. Lățimea utilă a scărilor trebuie sa fie de minim 1,50 m, dar nu mai mare de 2,50 m. Relația optimă contratreaptă-treaptă este de 15/30.

Ascensoarele trebuie adaptate numărului de persoane, dar și persoanelor cu dizabilități. Dimensiunile minime ale unui astfel de ascensor trebuie să fie de 1,10 m pe 1,40 m. Deoarece persoanele vârstnice se deplasează mult mai greu, timpul de închidere al ușilor trebuie ajustat.

b. Zona de primire și întâlnire

Această zonă este primul contact pe care persoana în vârstă îl are cu centrul. Dacă este primit intr-un spațiu bine organizat și primitor, acesta își va menține moralul ridicat și va avea încredere în calitatea serviciilor care îi sunt oferite.

În zona accesului principal trebuie să existe o recepție ce conține și un centru de informare a tuturor activităților ce se petrec în centru. Din această zona poate exista și accesul către circulațiile verticale care fac legătura cu nivelurile superioare ale construcției.

În general, în imediata apropiere a accesului se afla o zonă de întâlnire. Aceste zone pot fi și în cadrul unei cafenele existente în centru, sau în apropierea unei curți.

c. Zona destinată alimentării – locul de luat masa și bucătăria

Alimentația persoanelor vârstnice presupune o abordare specială, deoarece prepararea hranei se împarte în două categorii: mâncare obișnuită si mâncare de regim. După preparare și gătire, mâncarea se servește într-o sală de mese, unde bătrânii pot interacționa. În jurul acestei săli sunt grupate bucătăria, anexele și grupurile sanitare. Mesele pot fi mobile pentru o eventuală reorganizare a spațiului.

Bucătăria se situează de obicei la același nivel cu aprovizionarea, pentru a exista un flux ușor între livrare, depozitare, pregătire, preparare și distribuție. Mărimea bucătăriei este dată de numărul persoanelor din centru. Aceasta trebuie să conțină o zonă pentru pregătirea mâncării obișnuite și cea de regim, locul de curățat legume cu spațiu pentru depozitarea resturilor, camera frigorifică și pre-frigorifică, depozit de zi, spațiu pentru șeful bucătăriei, zona de recepție a mărfii cu spațiul pentru depozitarea acesteia, depozite pentru fructe și legume, de provizii uscate, de conserve, zona pentru spălare.

Aprovizionarea cu alimente trebuie făcută printr-un acces de serviciu, separat de accesul principal și de obicei orientat spre nord.

d. Zona destinată activităților de recreere, relaxare

Într-un centru destinat persoanelor vârstnice trebuie să regăsim o diversitate de spații destinate recreerii și relaxării. Acestea pot varia ca mărime și număr în funcție de spațiul de care beneficiază centrul.

Persoanele vârstnice au nevoie să fie continuu activi, atât fizic cât și psihic, dar unii bătrâni preferă o viață activă, cu mișcare, în timp ce alți bătrâni preferă liniștea și spațiile odihnitoare. De aceea e nevoie de o multitudine de spații care să răspundă tuturor nevoilor seniorilor. Astfel putem avea săli de lectură cu o mică bibliotecă, săli de pictură, de muzică, mici ateliere de tâmplărie, croitorie, dar și spații unde aceștia pot face mișcare, să danseze.

e. Zona de interacțiune cu membrii societății

Pentru centrele care se află în zona urbană este nevoie și de un spațiu în care bătrânii care au avut meserii, au avut un stil de viață diferit, și sunt oameni intelectuali, pot împărtăși din cunoștințele lor. Astfel, pot exista spații unde ei pot da meditații, pot sa țină cursuri, pot citi, pot avea dezbateri asupra unor subiecte. Aceste spații pot conduce la interacțiunea între generații, ce pot avea beneficii și pentru copii și pentru bătrâni.

f. Zona destinată administrației

Într-un astfel de centru sunt necesare spații administrative pentru o bună desfășurare și organizare a activităților pe care le deține.

Această zonă trebuie să conțină biroul directorului administrativ, secretariat, birou administrativ, birou asistente și personal, arhivă. Aceste birouri trebuie să fie în legătură cu holul principal al centrului.

g. Zona destinată asistenței și recuperării medicale

În cadrul centrelor pentru persoane vârstnice pot exista de la un cabinet medical generalist la diverse cabinete și laboratoare de analize. Unul din cele mai utilizate cabinete din cadrul unui astfel de centru este cabinetul ortopedic. La toate acestea pot fi adăugate și terapiile de orice natură, cum ar fi: ocupațională, respiratorie, ergoterapia, fizioterapie, fitness, înot, terapia prin artă, recreațională.

h. Zona de cazare

Camerele de cazare pot fi cu unul sau cu două paturi. Acestea trebuie să implementeze ideea de locuința si să elimine sentimentul de spitalizare. Acest tip de cazare este cel mai dorit de persoanele vârstnice, deoarece au trăit o perioadă mare singuri sau cu partenerul de viață și le este greu să se acomodeze cu altcineva.

Fig.3.1.Camere de îngrijire cu un pat Fig.3.2.Camere de îngrijire cu 2 paturi

Circulațiile și spațiile libere din interiorul camerei trebuie să fie de minim un cerc cu diametrul de 1,5m pentru persoanele care se deplasează într-un scaun cu rotile.

Grupurile sanitare au dușuri deoarece o cadă este mult mai greu de folosit pentru o persoană cu o stare fizică precară. Din același motiv, este recomandat să nu existe nici cuve, scurgerea apelor fiind realizată prin pante ușoare către un sifon. Trebuie prevăzute bare de susținere pentru a oferi un ajutor suplimentar.

Iluminarea naturală a camerelor trebuie făcută prin ferestre generoase, deoarece persoanele vârstnice au o stare vizuală scăzută, iar o iluminare slabă a camerei poate duce la disconfort, dar aceste ferestre generoase pot fi o modalitate de conectare a seniorului cu exteriorul.

i. Spații pentru comunitate

Pentru o bună integrare a bătrânilor in comunitate este nevoie de alăturarea centrelor pentru bătrâni de funcțiuni cotidiene utilizate de către toți membrii comunității cum ar fi o cafenea unde se pot găsi prăjituri după rețetele bunicii sau un chioșc pentru ziare, un magazin care vinde obiecte confecționate manual, o farmacie. De asemenea alăturarea spațiilor pentru copii, unde bătrânii pot avea posibilitatea să urmărească și să participe la activitățile copiilor în măsura în care starea de sănătate le permite.

Toate acestea pot integra instituția pentru vârstnici în cadrul comunității, creând o relaționare cotidiană intre membrii de diferite vârste ale unei comunități.

3.2. Spațialitate

Spațialitatea se referă la ambianța spațiilor și dimensionarea lor pentru a oferi senzația unui mediu social primitor pentru persoanele vârstnice.

Ambianța spațiilor este rezolvată prin folosirea unei cromatici diversificate pentru pereții, pentru mobilier, prin folosirea materialelor cu texturi diferite, precum și prin mărimea spațiului în funcție de funcțiunea pe care o are.

Prin introducerea în centrele pentru bătrâni a funcțiunilor ce oferă activități de recreere si destindere cum ar fi săli de lectură, de pictură, de muzică, dans, proiecție cinematografică, și multe altele pot sa ofere o ambianță plăcută transformându-le în medii de recreere psihologică.

Totodată spațiile trebuie să fie conformate astfel încât să poată fi accesibile persoanelor cu dizabilități.

3.3. Confort

Confortul se referă la calitatea spațiului arhitectural care reunește componentele care facilitează viața pe baza relației senzoriale cu mediul.

Confortul este foarte important când vine vorba de persoanele vârstnice și se refera la următoarele fenomene:

confort termin

confort acustic

confort vizual

Confortul termic este foarte important pentru persoanele vârstnice deoarece acestea au senzația de frig datorată adaptării mai dificile la schimbările de temperatură. Este nevoie de aplicarea principiilor privind eficiența termică pentru construcțiile destinate vârstnicilor, dar și prevederea unor echipamente pentru a putea alege temperatura locuinței lor. O altă problemă de adaptare la schimbările de temperatură este fenomenul caniculei. Multe persoane vârstnice suferă din cauza căldurii extreme și unii dintre ei chiar au decedat după complicațiile apărute din cauza aceasta. Astfel, avem nevoie de rezolvări tehnice cum ar fi montarea unor echipamente de răcire, prevederea unor sisteme de protecție solară. Dar și conformarea generală a clădirilor, precum orientarea față de punctele cardinale, detaliile arhitecturale ale parasolarelor, nivelul de flexibilitate funcțională, toate acestea sunt rezervate domeniului arhitecturii.

Confortul acustic are un rol important pentru persoanele vârstnice, deoarece acestea suportă cu greutate agresiunea sonoră și sunt predispuse la oboseală, irascibilitate. Unele persoane vârstnice utilizează proteze auditive care amplifică zgomotul de fond și rezonanța și de aceea calitatea ambianței sonore este foarte importantă. De multe ori, aceste deficiențe auditive devin motivul incapacității de integrare socială, deoarece greutatea de a comunica cu semenii conduce la izolare socială mai mult decât deficiențele vizuale sau locomotorii.

Arhitecții pot crea o ambianța acustică bună prin concepția spațială, prin alegerea materialelor și a echipamentelor, dar și prin realizarea unor alternative vizuale pentru informarea persoanelor cu deficiențe auditive. Toate acestea pot acționa asupra confortului mediului construit, creând premisele unor interacțiuni sociale benefice.

Confortul vizual este strâns legat de ambianța luminoasă. Pentru a avea un confort satisfăcător este nevoie de o cantitate suficientă de lumina pe suprafața vizată, o ambianță luminoasă bogată, evitarea reflexelor deranjante, evitarea fenomenului orbirii, evitarea zonelor de umbră intensă si a contrastelor luminoase.

Persoanele vârstnice suferă de scăderea performanțelor vizuale, de greutatea de adaptare vizuală, de sensibilitatea crescută la fenomenul de orbire, precum și boli specifice înaintării în vârstă, precum cataracta sau glaucomul. Toate aceste probleme pot duce la accidente, dezorientare, teama de deplasare.

Pentru un nivel mai ridicat al confortului vizual este nevoie de favorizarea luminii naturale. Dintre toate instrumentele arhitecturale lumina este cel mai important pentru îmbunătățirea sănătății și calității vieții. Din punct de vedere medical lumina naturală joacă un rol important în sinteza vitaminei D, care menține si îmbunătățește starea de sănătate a omului. În același timp fortifică sistemul osos ce influențează mobilitatea, care îmbunătățește gradul de autonomie individuală, iar acesta induce o stare de mulțumire personală.

“Lumina este adesea folosită de arhitecți ca metaforă, inductor al unei stări de spirit sau purtător al unei semnificații.”

Prezența luminii naturale trebuie exploatată la maximum, deoarece ea este un beneficiu pentru sănătatea omului cât și în economisirea resurselor energetice. A aduce cât mai multă lumină în interiorul construcțiilor și a controla prezența acesteia, este o cerință aflată în grija arhitectului.

“Lumina naturală este unul dintre cele mai eficiente antidepresive.” De aceea crearea unor spații fără iluminat natural nu este acceptabil.

Totodată și iluminatul artificial este important, deoarece permite controlul total al efectelor luminii asupra spațiului. Lumina artificială devine la rândul său un element terapeutic prin modularea iluminării spațiului pentru a stimula parcursul luminii.

3.4. Materiale

Materialele folosite în conformarea spațiilor au și ele o deosebită importanță. Prin culoarea și textura materialelor acestea pot fi la rândul lor un element terapeutic.

“Culoarea este un element fundamental al conformării mediului având legătură cu reacțiile psihologice, fiziologice și sociale ale ființei umane, și în egală măsură cu aspectele estetice și tehnice ale mediului construit.”

Culoarea are un impact asupra stării emoționale și comportamentului ființei umane, de aceea ea are un rol important în conceperea mediului dedicat persoanelor vârstnice. Unul dintre modurile de acțiune a culorii este asupra caracterului locului, care poate fi definit ca agreabil/dezagreabil sau odihnitor/stimulant, deoarece culoarea are un impact asupra sistemului nervos și o influență importantă asupra emoțiilor. La fel ca lumina naturală, culoarea participă la crearea de repere și facilitează sau complică percepția spațiului.

Din punct de vedere al concepției arhitecturale generale este utilă afirmarea contrastelor între pardoseli, pereți și tâmplărie pentru a ajuta la o conturare integrală a spațiului.

Textura materialelor este la fel de importantă, deoarece vizează simțul tactil, care este redus la persoanele în vârstă. Cele mai pronunțate schimbări ale simțului tactil apar la nivelul piciorului, de aceea cea mai importantă trăsătură a suprafețelor trebuie să fie stabilitatea.

Uniformitatea materialelor este un alt element ce trebuie avut în vedere. Schimbările de textură în suprafețele de călcare pot produce împiedicarea. De asemenea se vor evita suprafețele netede pentru evitarea alunecării.

Persoanele vârstnice se mai confruntă și cu sensibilitatea tactilă la nivelul mâinilor, ce conduc cel mai adesea la scăparea lucrurilor din mână. Aceasta impune o atentă conformare a tuturor obiectelor pe care o persoană în vârstă le utilizează, cum ar fi bare de sprijin, clanțe, robinete.

3.5. Forma

Forma este un instrument arhitectural determinant pentru crearea unui mediu construit adaptat nevoilor persoanelor în vârstă. Scopul principal în alegerea formelor este siguranța utilizatorului.

Pentru o conformare bună a spațiului trebuie evitate formele agresive, ele fiind sursa pentru producerea de loviri ce pot avea consecințe grave în contextul fragilității fizice a vârstnicilor. Astfel o concepție atentă a formelor obiectelor poate fi o sursă de confort și mobilizare pentru înfăptuirea unor activități cu mai multă ușurință. Toate acestea pot conduce către autonomie și implicare socială.

Capitolul 4

Concluzii teoretice

4.1. Temă

4.2. Organigramă funcțională

4.1. Temă

Tema.

Tema pornește de la încercarea de a găsi un răspuns la fenomenul îmbătrânirii populației, care a devenit unul din subiectele intens dezbătute la nivel mondial, dar care se focusează asupra unui grup restrâns, adică cartierul evreiesc si bătrânii evrei și nu numai, rămași in acea zonă. Cartierul evreiesc este unul din cele mai vechi cartiere din București, cu o istorie impresionantă, iar tema încearcă reînvierea acestui cartier, prin reintegrarea și ajutarea bătrânilor. Arhitectura nu poate rămâne în afara preocupării privind fenomenul îngrijorător al îmbătrânirii. De aceea, tema proiectului presupune înființarea unui centru pentru persoane vârstnice in cartierul evreiesc, care să răspundă acestei probleme. Datorită poziționării într-o zonă centrală, unde avem de-a face în mare parte cu bătrâni intelectuali, învățați, cu studii superioare, obișnuiți cu viața agitată a orașului, propun înființarea unui centru ce are spații unde aceștia pot împărtășii din cunoștințele lor, unde pot avea dezbateri pe diverse subiecte, își pot continua activitatea. Dar totodată se vor realiza și spații de locuire, spații de asistență medicală, de ergoterapie, fitness, spații pentru activități culturale, spații pentru comunitate, spații de întâlnire, etc.

Context.

Datele statistice arată ca speranța de viață atinge acum în spațiul european 79,2 ani (82,2 ani pentru femei si 76,1 ani pentru barbati) iar in jurul anului 2040 mai mult de un sfert din populația zonei europene si americane va avea vârsta de peste 65 de ani. In Romania la 1 ianuarie 2012, ponderea populației vârstnice, 65 de ani și peste (16,1%) a depășit ponderea populației tinere, 0 -14 ani (15,8%), și această pondere este în creștere. Societatea actuală se vede nevoită să-și modifice abordarea în toate domeniile care privesc existenta sa, ținând seama și de faptul că în curând aproximativ un sfert din populația planetei va avea peste 65 de ani. În ceea ce privește evreii, aceștia sunt în număr de aproximativ 2000 în București, și mare parte din ei sunt bătrâni.

Evreii formau cândva cea mai numeroasă comunitate minoritară din București– aproape 11% din populația orașului în perioada interbelică. Cartierul evreiesc alcătuia o zonă de locuire compactă pe malul stâng al Dâmboviței, având ca ax central Calea Văcărești și începutul Căii Dudești.

Cartierul evreiesc a fost una dintre cele mai afectate zone ale orașului în urma demolărilor masive din perioada anilor ’80. Nu doar casele au fost distruse ci și trama stradală așa cum se alcătuise ea de-a lungul veacurilor a fost modificata. Locurile sunt de nerecunoscut pentru un fost locuitor, străzi întregi au dispărut iar altele sunt rămășițe cu nume schimbate.

Odată cu schimbările de la începutul secolului XIX care au marcat sfârșitul predominanței orientale (turcești si grecești) și au deschis calea occidentalizării (epoca Regulamentului Organic) în București au început să sosească din ce in ce mai mulți evrei coborați din târgurile Moldovei. Aceștia erau evrei Askenazi, numiți si galițieni (lehi) pentru că proveneau din părțile Poloniei. Imigrația masivă către București s-a produs mai cu seamă după Unirea Principatelor. Noii veniți s-au așezat in majoritate in jurul zonei locuite de conaționalii de rit spaniol pe Străzile Sf. Vineri, Văcărești, Udricani, Mircea Vodă, Anton Pann, începutul Căii Dudești.

Prezența lor a jucat un rol important in viața bucureșteană a sec.XIX și începutul sec.XX. Ei au reprezentat aportul necesar de spirit citadin și burghez într-un oraș cu o civilizație tradițional rurală (prof. Anca Aurelia Ciuciu). Au fost primii care au practicat comerțul ambulant și vânzarea en-gros precum și meșteșugurile bazate pe prelucrarea fierului și metalelor (tinichigerie, alămărie).
Cu priceperea, stăruința și spiritul întreprinzător specifice, făcând orice fel de comerț, evreii au pătruns treptat pe Gabroveni si Lipscani, apoi si pe alte străzi din centrul comercial.

Loc.

Locul considerat potrivit amplasării proiectului se afla pe str. Sf. Vineri colț cu Bd. Mircea Vodă, din cartierul evreiesc din București. Alegerea lui se datorează atât proximității față de instituțiile în legătură (Teatrul Evreiesc, Sinagogi, Temple), cât și poziționării lui în cartierul evreiesc. Situl are aproximativ 5000 mp. Locul face parte din zona centrală a Bucureștiului, dar prin poziția lui, este ferit de zgomotul și aglomerația celor două mari bulevarde din apropiere, Bd. I.C. Brătianu si Bd. Unirii.

4.2. Organigramă funcțională

Propunerea se bazează pe conformarea spațiilor în jurul unor succesiuni de curți ce comunică prin intermediul unui portic continuu. Spre intersecție propun un accent vertical pentru a prelua regimul de înălțime dinspre bulevard, iar spre adâncimea sitului, regimul de înălțime scade, pentru a păstra o relație vizuală spre Biserică, aceasta fiind deja sufocată de noua clădire din imediata vecinătate, și totodată pentru a răspunde regimului de înălțime relativ mic din zona de case vechi din spatele sitului.

Zona de cazare are un acces separat, din strada Sf. Vineri, care este mult mai liniștită, iar accesul principal în centru se face prin intermediul unui portic ce conduce în interiorul unor curți.

Spațiile majore necesare sunt:

zona de acces și primire

zona destinată alimentării – locul de luat masa și bucătăria

zona destinată activităților de recreere, relaxare (bibliotecă cu sală de lectură, fitness, dans, muzică, pictură)

zona de interacțiune cu membrii societății (sală de discuții, sală de meditații)

zona destinată administrației

zona destinată asistenței și recuperării medicale

zona de cazare

spații pentru comunitate (restaurant/cafenea, spații pentru copii)

curți

parcare

Capitolul 5

Aplicație pe studiu de caz

Centrul de îngrijire din Paris | R h + Architecture

Amplasament: Paris, Franța

Birou de arhitectură: R h + Architecture

Suprafață: 1800 mp

Anul realizării: 2014

Fotografii: Luc Boegly

Fig. 5.1

Centrul este amplasat în sudul Parisului, pe o stradă curbată, strada Gustave Geoffroy, înconjurată de clădiri istorice, ce dau impresia unui mic oraș provincial. Ideile principale ale acestui proiect sunt de a proiecta o clădire care se potrivește perfect în mediul său urban, precum și de a oferi o arhitectură contemporană și simplă, dar discretă și remarcabilă. Acest lucru va evidenția în același timp istoria clădirilor din apropiere și va crea o nouă urbanitate.

Interpretarea contextului a condus la conceperea unei inserții adecvate sitului, în acord cu țesutul urban existent. S-a dorit o arhitectură care încearcă să evidențieze istoria bogată a cartierului, definind, în același timp, un nou tip de urbanitate.

În acest fel, clădirea a fost proiectată pe un soclu continuu, pentru a marca o fațadă urbană care însoțește diferența de înălțime a străzii, reduce efectul pantă și dă o anumită unitate întregului. Pe această bază, un set de volume a fost plasat astfel încât să permită diferite percepții și perspective și să păstreze o conexiune vizuală la stradă.

Pentru a permite o inserție delicată pe sit, volumetria proiectului este fragmentată, ceea ce face ca acesta să corespundă amplorii celorlalte clădiri. Clădirile sunt așezate astfel încât să conlucreze cu suprafața înclinată și sunt distanțate una de cealaltă, pentru a nu forma un front continuu. Volumul nordic este cel mai înalt, se sprijină pe peretele unei clădiri cu cinci etaje, care este și cea mai impunătoare pe stradă; volumul central este cel mai lung, iar volumul sudic marchează intrarea în centrul de îngrijire cu o ușoară consolă ce oferă o continuitate vizuală.

Fig. 5.4

Această volumetrie descompusă creează spații generoase exterioare și mai multe puncte de vedere din interiorul clădirii și de pe stradă.

Cele trei volume sunt realizate din beton alb și cu un colaj de elemente înclinate, pentru a se integra armonios în contextul arhitectural tradițional. Acoperișurile inclinate amintesc și ele de contextul arhitectural tradițional din apropiere.

Fig. 5.5

În interior avem un mediu de îngrijire unde utilizatorii își pot dezvolta percepția vieții și învățarea prin stimulare. Oferind un mediu respectuos, sigur și confortabil. Astfel, acest proiect are o iluminare naturală optimă, cu un număr maxim de module glazurate între diferite zone. Fiecare dintre aceste zone a fost tratată cu o culoare diferită, pentru a face spațiile animate.

Procesul de stimulare nu este unul liniar, ci implică o rețea complexă de factori: cu cât este mai bogat mediul construit, cu atât mai mult arhitectura poate stimula simțurile utilizatorilor. De aceea, s-a dorit o arhitectură tactilă în care spațiile interioare sunt tratate cu diverse materiale, de exemplu podele de plastic colorat, mese din rășini, etc.; și o arhitectură colorată în care fiecare spațiu interior are o volumetrie și culoare specifică. În plus, toate îmbinările ferestrelor și ramele sunt realizate din aluminiu / lemn, lăcuite în culori. Curtea și terasa sunt acoperite de pardoseală din cauciuc amovibil, cu cercuri colorate.

Azil urban | Nord Architects

Amplasament: Copenhaga, Danemarca

Birou de arhitectură: Nord Architects

Suprafață: 2250 mp

Anul realizării: 2016

Fotografii: Adam Mørk

Fig. 5.8

Azilul urban este un nou tip de azil, care este dezvoltat ca un loc care oferă un mediu liniștit într-un cadru urban pentru ca oamenii să primească tratament paliativ. Acest centru este situat într-o zonă dens populată de locuințe și clădiri istorice din Copenhaga.

Azilul a fost dezvoltat împreună cu o comunitate religioasă, care se potrivește perfect cu împrejurimile, prin integrarea sa fluidă, satisfăcând în același timp cerințele pentru funcționalitatea sa.

Fig. 5.9

Prin acest design de clădire care reflectă și sprijină ideea de arhitectură ca un factor de vindecare, se creează o atmosferă pozitivă și relaxantă în rândul pacienților, rudelor și personalului angajat.

Forma și conceptul general au fost puternic influențate de condițiile complexe ale sitului și de mediul construit învecinat. În cadrul acestor parametrii viziunea autorilor s-a bazat pe crearea unei atmosfere protectoare, oferind însă și o privire către lumea exterioară.

Conceptul de proiectare derivă din combinarea unui limbaj formal curbiliniu cu unul rectangular, pentru o configurație funcțională optimă. Coridorul tradițional pe care circulă pacienții este fragmentat În unități mai mici și, ca un gest de evidențiere, spațiul comun are o expresie formală curbilinie, fiind edificat în jurul unei curți interioare private, ca o îmbrățișare protectoare.

Arhitecții au proiectat clădirea într-o strânsă colaborare cu clientul și cu utilizatorii, printr-un proces de co-creație ce a avut un impact major asupra desigului final. Arhitectul Mia Baarup Tofte, explică: “Procesul generează un atașament deosebit al utilizatorilor față de clădirea finalizată; ei o cunosc deja și au contribuit la asigurarea dispunerii optime a tuturor elementelor acesteia. Astfel de procese de proiectare bazate pe dialog ajută la crearea de sinergii între arhitecți și utilizatori, astfel ca proiectul să fie preconceput ca adecvat.

Creația a fost aici un proces fascinant în care, împreună cu clintul și cu angajații săi, am imaginat un loc unic, însoțind cu respect ultimul drum al bolnavilor.”

Fig.5.14

Bibliografie

AIA-The American Institute of Architects, Designing for Ageing Review, Images publishing 2006

BOUBEKRI, Mohamed, Daylighting, Architecture and Health, Architectural Press, 2008

DEHAN, Philippe, L’habitat des personnes agees, Editions Le Moniteur, 2007

DEHAN, Philippe, Personnes agees et habitat, Editions Le Moniteur, 1992

LAWTON, Powell, Planning and Managing: Housing for the Elderly, Editura John Wiley & Sons, New York, 1975

LOFLAND, John și Lyn, Analyzing Social Settings, Wadsworth, 1995

NEUFERT, Ernst și Peter, Arhitects’ Data, Third edition, Blackwell Sience, 2002

WEISS, Joseph Douglas, Better Buildings for the Aged, Hopkinson and Blake Publishers New York, 1969

Articole, Reviste

ARHITEXT, nr.1/2018 (255), Azile sau centre?, p 75-119

SCHITTICH, Christian, Housing for People of All Ages, Edition Detail, Iulie 2007

Journal of environmental Psychology, nr. 23/2003, “A pragmatic environmental psychology. A metatheoretical inquiry into the work of M. Powell Lawton”

Legislație, Administrație

Normativ privind proiectarea căminelor de bătrâni și handicapați pe baza exigențelor de performanță, Indicativ NP 023-97

CNPV, Calitatea vieții persoanelor vârstnice din România, 2014

CNPV, Incluziunea socială a persoanelor vârstnice, 2013

Age-friendly built enviromnments. Oportunities for local government, Australia, 2006

Studii și teze de doctorat

Tofle Ruth Brent, Color in healthcare environments, CHER, 2004

Șerbănescu Ioana Raluca, Arhitectură pentru vârsta a III-a, Universitatea de arhitectură și urbanism “Ion Mincu”, 2011,

Webografie

http://agenda.ro/news/news/55358/populatia-romaniei-scadere-de-19-pana-in-2060.html – 15.01.2018

https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti/ – 28.02.2018

Sursă ilustrații

Imagine coperta – SCHITTICH, Christian, Housing for People of All Ages, Edition Detail, Iulie 2007

Fig. 2.1. – CNPV, Incluziunea socială a persoanelor vârstnice, 2013

Fig. 2.2. – CNPV, Incluziunea socială a persoanelor vârstnice, 2013

Fig. 3.1. – NEUFERT, Ernst și Peter, Arhitects’ Data, Third edition, Blackwell Sience, 2002

Fig. 3.2. – NEUFERT, Ernst și Peter, Arhitects’ Data, Third edition, Blackwell Sience, 2002

Fig. 4.1. – http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti/ – 28.02.2018

Fig. 4.2. – Google Earth

Fig. 4.3. – arhiva proprie

Fig. 4.4. – arhiva proprie

Fig. 5.1. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.2. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.3. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.4. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.5. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.6. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.7. – https://www.archdaily.com/557504/day-care-center-rh-architecture – 16.03.2018

Fig. 5.8. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.9. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.10. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.11. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.12. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.13. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Fig. 5.14. – https://www.archdaily.com/867628/urban-hospice-nord-architects – 16.03.2018

Imagine coperta spate – arhiva proprie