INDRUM ĂTOR: prof. VASILE ROJNEAC [615516]

UNIVERSITATEA ,,BABE Ș-BOLYAI’’ DIN
CLUJ -NAPOCA FACULTATEA DE
TEOLOGIE ORTODOX Ă ,, NICOLAE IVAN’’
SEC ȚIA: TEOLOGIE PASTORALĂ

-IEROMONAHUL MACARIE –

STUDENT: [anonimizat]:I
INDRUM ĂTOR: prof. VASILE ROJNEAC

2017

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA

Prin vasta sa implica ție în tipărirea cărților de cult ortodox, numele de
Macarie ne duce cu gândul la muzica de înclinație psaltică, fiind inzestrat de
Dumnezeu cu dragoste de biserica si cu darul cantarii, a deprins muzica
psaltica "din mica sa copilarie"1.
S-a născut în satul Perieti, Ialomita, în jurul anului 1770, El s -a calugarit la
Manastirea Caldarusani, având o soră alături de care a intrat in viața
monahală. În anul 1820, mitropolitul Dionisie Lupu, văzand că ieromonahul
Macarie era d esăvârșit în cunoștiințele muzicii psaltice, l -a numit director al
scolii de muzică bisericească, înființată de el la mitropolie. În aceasta scoală de
asemenea se pregăteau și candidații la preoție. Macarie era de asemenea un
calugăr smerit și sporit în c ele duhovnicești, bun slujitor al Bisericii Lui
Hristos ș i un distins orator.
Prin porunca adresată de mitropolitul Dionisie, ieromonahul Macarie a
început opera de traducere din limba greacă a cânt ărilor bisericești în limba
română cu limbaj cursiv , acomodându -le cu sufletul și cântarea poporului
nostru. Așadar la vremea cuvenită a tipărit la Viena, între anii 1822 -1823,
trei cărți de cântări bisericești și anume: T heoreticonul, Anastasimatarul,
dedicat mitropolitului Veniamin Costachi, și Irmologhio nul. După întoarcerea
sa in țară, ca un apostol râvnitor ce era, s -a ostenit să răspândească peste tot
noua cântare bisericească, mergând din loc în loc, prin orașe, prin biserici și
mănstiri. Până în anul 1829, toate orașele din județele Țării Românești a veau
școli de muzică în limba poporului, după metoda ieromonahului Macarie2.
În anul 1829, în vremea mitropolitului Grigorie Dascalul, a fost nevoit
alături de alți călugari și ieromonahul Macarie să plece din București.
Ajungând în Moldova, mai întâi ajunge egumen la Mănăstirea Barnova. Apoi
se duce la Mănăstirea Neamț, unde, timp de trei ani de zile, învață pe călugări
noua cântare bisericească. În anul 1833, ieromonahul Macarie se întoarce în

1 Arhim. Veniamin Micle , Tipograful Macarie și locul tipografiei sale, Mănăstirea Bistrița Olteană, 2008, pag. 128
2 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , București: Editura Sofia, 2000, p. 146.

Țara Românească la Mănăstirea Căldărușani. Apoi, îmbolnăvi ndu-se, este
luat în îngrijire de sora sa, Iustina, stareța Mănăstirii Viforata.
Liturghierul slavon, tipărit de Macarie la 1508, reprezintă nu numai
începutul tiparului în țările române, ci înscrie un glorios capitol în istoria celei
mai importante cărți ortodoxe de slujbă .
În anul 1496, Macarie a părăsit Muntenegrul, împreună cu domnitorul său,
Ðurđe Crnojević. După câțiva ani, și -a găsit refugiu în Țara Românească,
după ce Crnojević, împreună cu familia și cu ieromonahul Macarie, au
petrecut vre o șase ani la Veneția, iar în toamna anului 1502, când aci a venit o
rudă, după mamă, de -a lui Ðurđe, ieromonahul Maxim .

Theoreticonul

Theoreticonul lui Macarie nu a fost doar prima carte de muzică tipărită în
limba română, ci și prima carte de teorie a muzicii, prima gramatică a muzicii
bisericești, care a fost răspândită pe calea tiparului în mai toate teritoriile
locuite de români, având un rol important în dezvoltarea artei muzicale la noi
în țară până în zilele noastre.3
Acesta a apărut in anul 1823 la Viena fiind cea dintâi carte de muzică
tipărită în limba română,denumită „Theoreticon’’ sau tălmăcit de el ,,privire
cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești, după așăzământul
sistimii’’. Acesta a considerat că era absolut necesar să tipărească o gramatică
a muzicii în limba română, pentru uzul cântăreților și al ucenicilor din Școala
de psaltichie a Mitropoliei .

3 Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1 București: Editura Institutului Biblic și de Misiune alBisericii
Ortodoxe Române, 1991, p. 445.

Un gând ne duce la faptul că de unde avea Macarie aceste cunoștiinte, care
odinioară erau stăpânite doar de preoții armeni, bazată pe scriierile
lui Chrisant de Madi t. Macarie a utilizat noțiunea de theoreticon probabil și
în ideea de a da cărții sale un cadru specific teoretic, de amploare, ce trebuia
să fie mult mai mult decât o simplă carte de noțiu ni.

Anastasimatarul

Această carte cuprinde cântările de la vecernia de sâmbătă seara și de la
utrenia de duminică pe cele opt glasuri. Conținutul sau este de 300 pagini.
Anastasimatarul este tradus în mare parte după cel grecesc al lui Petru
Lampadarie , actualizat in conformitatea vremii de cei trei reformatori
constantinopolitani și apoi de către Petru Efesiu, care îl și tipărește la București,
în propria sa tipografie, la 1820.4
Traducerea acestor cântări nu este atât de simplă precum se specula,
deoarece cum s -a afirmat uneori, Macarie, care era un om dotat muzical, acolo
unde textul nu corespunde ca număr de silabe sau ca accent tonic, completează,
stilizează, ajustează,·alcătuind formule și chia r cântări întregi personale,
păstrând însă sistemul cadențial.
Stilul cântărilor este foarte liniștit, clar, fără dificultăți de execuție, cursiv,
fără salturi prea mari, nu face abuz de cromatisrme, căci acolo unde vrea să
redea prozodic o idee care ar cere o formulă cromatică, Macarie o redă printr –
o modulație minoră.

4 Arhim. Veniamin Micle, Ieromonahul Macarie, tipograf român (1508 -1512) , Mănăstirea Bistrița Olteană, 2008.

Pagina de titlu a ediției pentru Țara Românească: ,,Anastasimatariu
bisericesc , după așăzămîntul sistimii ceii noao. Acum întîiași dată typărit în zilile
prea-luminatului și prea-înălț atului nostru domn Io Grigorie Dimitrie Ghica
voevod întru întîiul an al domniei sale, cu voia și blagoslovenia prea-o-sfinției sale
părintelui mitropolitul a tpată Ungrovlahia kyrio kyr Grigorie”.

Octoihul

Volumul se deschide cu un aprofundat studiu introductiv care prezintă
denumirea generală de Octoih a cărui origine coboară în limba greacă,
însemnând cartea care cuprinde slujbele bisericești în fiecare zi a săptămânii
pe cele opt glasuri, iar alcătuirea lui a început în secolul al IV -lea continuân d
până în secolul al IX -lea cu cel mai tenace contributor, Sf. Ioan Damaschinul
(675-749) care a compus muzica celor opt glasuri .
Despre Octoihul ieromonahului Macarie care a fost tipărit în timpul domniei
lui Vlad cel Tânăr (1510 -1512) și a fost semnal at de arhim. Leonid în 1877 la
Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos iar în țară a fost menționat prima dată
la expoziția Astrei din 1905 de la Sibiu și a fost descris de P. P. Panaitescu după
o ediție completă. În capitolul Octoihurile macariene autorul d ezbate
paternitatea celor două Octoihuri slavone, unul apărut în Muntenegru, la 1494,
iar altul în Țara Românească, la 1510, tipărite de meșteri tipografi cu numele
și rangul monahal, identice de ieromonahul Macarie

Tetravanghelul

Tetravanghelul tradus din neogreacă tetraevanghélion : tetra = patru
iar evangelion = Evanghelie este o carte liturgică ortodoxă. Aceasta cuprinde
cele patru evanghelii canonice împărțite în periscope precedate de ziua și

săptămâna liturgică în care trebuie citite. Textul evangheliilor conține și
indicațiile tipiconale.
Stă de obicei pe masa altarului și este îmbrăcat într -o ferecătură împodobită
cu imagini ale evangheliștilor; tradiția interzice folosirea pielii de animal pe
masa altarului.
În 1512 ieromonahul Macarie tipărește un Tetraevanghel slavon
la Târgoviște .

TIPOGRAFUL MACARIE

Pribegind în urma cotropirii țării sale de către turci, Macarie a ajuns la
Târgoviște, la curtea lui Radu cel Mare. Nu este exclus sa fi
chemat chiar de domnul muntean. Din perspectiva Bisericii și a
culturii, Macarie a început lucrarea de tipărire de cărți în limba slavă la
noi, devenind astfel primul tipograf din țările române.
Venirea lui în Țara Românească nu era întâmplătoare. Ea se datora
în primul rând faptului că țările noastre erau singurele din sud-estul
Europeicare își păstraseră autonomia internă și peste care nu se
întinsese dominatia otomana. Apoi in fruntea bisericii se afla
Mitropolitul Maxim Brancovici, rudă cu principele
muntenegrean care înființase tipografia de la Cetinie, deci, fără
îndoială a sprijinit și el pe călugărul tipograf Macarie. Când acesta îi
va fi vorbit de iscusitul meșteșug al tiparului și de urmările lui
binefăcătoare, domnitorul Radu cel Mare i-a primit cu bucurie
propun erea de a începe tipărirea de cărți slavonești în țara sa.

Dupǎ activitatea ieromonahului Macarie din anumite motive 33 de ani
activitatea tipograficǎ înceteazǎ și este reluatǎ tot de un sârb, Dimitrie
Liubavici care tipǎrește aici un Molitvelnic și ca rtea Apostolul .
Dintre cărțile bisericești slavone tipărite din porunca și cu
cheltuiala evlavioșilor domni ai Țării Românești, cele mai vechi sunt cele trei
volume ieșite de sub teascurile tipografiei ieromonahului Macarie.