Indru mator: dr. arh. Nica Razv an MirceaIMPACTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA SPAȚIULUI [619565]

1LUCRARE DE DISERTAȚIE
student: [anonimizat]: dr. arh. Nica Razv an MirceaIMPACTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA SPAȚIULUI
ARHITECTURAL__Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
Facultatea de Arhitectura G.M. Cantacuzino
Iasi 2018
)

2

3Cuprins:
Capitolul 1: Introducere ………………………………………………………………………………………. p. 6
1.1. Argument ……………………………………………………………………………………………. p. 8
Capitolul 2: Raportul tehnologie – spațiu arhitectural ………………………………………….. p. 10
Capitolul 3: Evoluția tehnologică a construcțiilor
3.1. Scurt istoric ……………………………………………………………………………………. p. 14
3.2. Arhitectura – între tradiție și inovație …………………………………………………. p. 16
3.3. A doua eliberare spațială ………………………………………………………………….. p. 19

Capitolul 4: De la modern la post-modern

4.1. Introducere în modernism ……………………………………………………………………… p. 20
4.2. Tehnologia constructivă și revoluția spațială ……………………………………………. p. 25
4.3. Materiale si sisteme constructive ……………………………………………………………. p. 35
4.4. Arhitectura ca sculptură …………………………………………………………………………. p. 42

Capitolul 5: Tehnologia și spațiul arhitectural contemporan

5.1. Arhitectura high-tech …………………………………………………………………………….. p. 50
5.2. Proiectarea asistată de calculator …………………………………………………………….. p. 58
5.3. …………………………………………………………………………… p. 60
5.4. ………………………………………………………………………….. p. 65
5.5. Arhitectura parametrică …………………………………………………………………………. p. 68

Capitolul 6: Concluzii …………………………………………………………………………………………. p. 70
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………….. p. 75

4

5
INTRODUCERE

6

7ARGUMENT
În această lucrare voi evalua impactul pe care îl are asupra arhitecturii
revoluția tehnologică ce s-a petrecut în ultimii ani. Aceste schimbări își
pun amprenta asupra unor metode și practici consacrate, având un impact
considerabil și în ceea ce privește viitorul procesului de design, al metodelor
de construcție și al produsului final de arhitectură. Studiul va conchide prin
evaluarea unor noi moduri de a privi arhitectura, cât și rolul arhitectului în
viitor.
Schimbările tehnologice din ultimii douăzeci de ani au avut un
impact semnificativ asupra modului de abordare al arhitecturii, însă acestea
nu încetează să apară, ci ne plasează într-o perioada de continuă tranziție.
Conștientizarea acestor schimbări ne ajută să ne îndreptăm atenția către noi
oportunități, către noi abordări ale spațiului, în vederea creării unei arhitecturi
longevive, realizate cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții.
Revoluția tehnologică se află în strânsă legătură cu evenimente istorice
importante pentru evoluția umană, întrucât de fiecare dată când societatea
a inventat noi instrumente, metode și tehnici de fabricare și distribuire a
produselor necesare atât supraviețuirii, cât și evoluției, acestea au avut efecte
atât la nivel social, cultural, economic, dar și psihologic. Aceste inovații au
avut de cele mai multe ori un impact pozitiv asupra societății.
Proiectarea de arhitectură nu a fost departe de evoluția tehnologică.
Designul urmărește crearea unor spații ce vor folosi oamenilor pe o perioada
îndelungată de timp, însă nevoile oamenilor ce generează anumite soluții sunt
într-o continuă schimbare.
Arhitectura s-a aflat întotdeauna în strânsă legătură cu evoluțiile
tehnologice, întrucât schimbările și inovațiile aduse în lumea tehnicii au
venit cu noi oportunități, noi moduri de a explora spațiile, dar și numeroase
posibilități de a crea spații noi, interesante.1

8Vitruviu, Despre arhitectura ,
Editura Academiei, Bucuresti,
1964, p. 46
Le Corbusier, Vers une architecture ,
Paris, 1923, p. 21
Viollet-le-Duc, Entretiens sur
l’Architecture, Paris, 1863, vol. I,
p.322
Codrea Marinescu, Traditie si
inovatie in arhitectura ,
Editura Stiintifica,
Bucuresti, 1970, p. 11Menirea arhitecturii de a organiza, in conditii superioare, spatiul
construit, contribuie la o buna desfasurare a activitatilor umane. Aceasta
ilustreaza modul in care societatea isi desfasoara activitatile in diverse
perioade ale istoriei, aflandu-se in stransa legatura cu stiinta, tehnica, arta,
filosofia, istoria si economia.
Arhitectura, prin ratiunea existentei sale, urmareste satisfacerea
anumitor cerinte ale societatii, iar schimbarile aparute la nivelul
comportamentului social au un impact considerabil la nivelul continutului,
acestea fiind exprimate prin insasi forma arhitecturala.
In lucrarea sa, Despre arhitectura , stabilea trei criterii de apreciere a
arhitecturii: soliditatea, utilitatea si frumusetea, la care Le Corbusier adauga
faptul ca „legea economiei gireaza poruncitor faptele si gandurile noastre” .
Arhitectura reflecta realitatea mijloacelor tehnice, economice
si sociale, obiceiurile, nivelul de cultura si apreciere estetica ale unei
colectivitati, natiune, stat intr-un anumit moment sau intr-o anumita perioada
a istoriei sale.
Viollet-le-Duc, in Entretiens sur l’Architecture , demonstra ca
arhitectura apartine atat stiintei, cat si artei constructive.
Atat creatia, cat si progresul tehnic si tehnologic ajuta la obtinerea
obiectului de arhitectura, impreuna cu o serie de insusiri pluridisciplinare,
fara de care nu si-ar putea indeplini misiunea.
Istoria arhitecturii este istoria aparitiei, transformarii si disparitiei
diverselor tendinte ce exprima noul sau vechiul atat la nivelul ansamblului,
cat si al componentelor.
Traditia si innoirea (noul si vechiul) reprezinta elemente simultane
ale fenomenului arhitectural, traditia fiind „acumularea si sedimentarea
inovatiei, transmiterea acesteia in timp (continuitate), iar innoirea este o
ultima treapta a traditiei (continuitate), constituind totodata si prima etapa a
unui nou ciclu (discontinuitate)” .
Daca analizam traditia si innoirea si relatiile dintre acestea, ca
dimensiune a raportului dintre nou si vechi in evolutia arhitecturii, putem
constata opozitia noului fata de vechi, si metodele prin care incearca sa il
inlature. Noul stimuleaza dezvoltarea, este motorul care impinge inainte,
iar traditia, ca acumulare a experientei, ca fundamentare a unui model de
gandire coerent, constituie o permanenta baza de plecare pentru acumularire
ulterioare, avand ca finalitate crearea unur noi valori.
Marii creatori precum Le Corbusier, Aalto, Kahn, nu considerau ca
traditia este o abstractie, avand o intelegere superioara asupra trecutului.
Acestia au fost capabili sa asimileze esenta in constructiile lor si sa faca o
sinteza intre nou si vechi. Ei au invatat din arhitectura clasica, au preluat
fondul armonios, modificand insa forma in conformitate cu noile conditii.
Schimbarile esentiale ale continutului si implicit ale formei, de la
inceputul sau a doua jumatate a secolului al XX-lea, au fost generatoarele ideii
de rupere a continuitatii. Insa putem considera ca arhitectura contemporana
este o etapa a dezvoltarii arhitecturii moderne, fiind caracterizata de
transformarile remarcabile, prin accentuarea rolului innoirilor.

9

10

11
RAPORTUL
TEHNOLOGIE – SPAȚIU ARHITECTURAL

12RAPORTUL TEHNOLOGIE – SPAȚIU ARHITECTURAL
5. SPÁȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.)
Formă obiectivă și universală a existenței
materiei, inseparabilă de materie, care are
aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei
dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței
obiectelor lumii reale, poziția, distanța,
mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.)
Mulțime de puncte care prezintă anumite
proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură
a geometriei care studiază figurile ale
căror elemente sunt situate în planuri
diferite. 2. Întindere nemărginită care
cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune
din atmosferă; întinderea, locul care ne
înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune
din atmosferă corespunzătoare limitelor
teritoriale ale unui stat și în care acesta
își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic
= întindere nemărginită situată dincolo
de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă
vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață,
întindere limitată. ♦ Limitele între care se
desfășoară o acțiune; cadru. ♦2Spațiul, din punct de vedere arhitectural, poate fi considerat drept
un „primus inter pares ” pentru că tocmai crearea de spațiu este cea care
conferă arhitecturii „sa raison d’etre ”. Și cine, la experimentarea arhitecturii
lui Borromini sau Soufflot, spre exemplu, ar nega existența unei înalte
conștientizări spațiale? Cu toate acestea, spațiul nu a devenit un concept
arhitectonic conștient decât odată cu sfârșitul secolul al XIX-lea. Teoreticieni
precum August Schmarsow și Adolf Hildebrant au fost printre primii care
au formulat o teorie explicită a spațiului în arhitectură. Într-un timp foarte
scurt spațiul a devenit „materia primă” pentru produsul arhitectural. Nu a
trecut mult până când arhitecți precum Loos, Le Corbusier, Mies van de
Rohe, sau Rem Koolhaas, ori Toyo Ito și-au îndreptat atenția către regândirea
spațiului, făcând din asta scopul muncii lor. Unii au fost interesați de mișcarea
poetică ori și-au îndreptat atenția spre ergonomie, însă alții au avut nevoie
de transparență optică; așadar toate înțelesurile arhitectonice precum masa,
structura, lumina etc. au fost subordonate/înlocuite/inovate pentru a obține
spațiul dorit.
Toate plăcerile pe care le oferă viața sunt fie cele oferite de natură, fie
cele create de om. Printre creațiile omului, nici una nu este mai puternică în
influența sa, precum sentimentele de apreciere și încântare pe care le oferă
studiul unui edificiu nobil care a fost ridicat de om fie în trecut, fie în prezent.
Știința clădirii este un subiect fascinant, însă dacă edificiul care
rezultă în urma procesului creator nu evocă o emoție de orice fel, acesta nu
poate fi considerat o operă de artă. Vitruvius, scriind pe tema arhitecturii cu
aproximativ douăzeci și cinci de ani înainte de epoca creștină, a declarat că
„arhitectura este o știință care rezultă din multe științe și este împodobită cu
o învățătură foarte variată ”. De asemenea, el a spus că arhitectul ar trebui să
fie ingenios și priceput în dobândirea cunoștințelor, un bun scriitor, un expert
în domeniul geometriei și al opticii, expert în cifre, familiarizat cu istoria,
informat despre principiile filosofiei naturale și morale, într-o oarecare
măsură un muzician, nu un ignorant al științelor, a dreptului și a fizicii, și nici
a mișcărilor, a legilor și a relațiilor reciproce dintre corpurile cerești.
Arhitectul trebuie să posede capacitatea de cunoaștere științifică și sa
o îmbine armonios cu cea a gândirii imaginative. El trebuie să știe totul despre
materialele de construcție, despre apariția lor, caracteristicile, tratamentul și
utilizarea lor, precum și despre metodele de construcție relative. Trebuie să
fie un planificator și un administrator. Ar trebui să fie în măsură să analizeze
nevoile clienților săi și să le traducă într-un program de construcție. El trebuie
să fie mai mult decât un artist, deoarece creațiile sale servesc unui scop practic,
în plus față de scopul frumuseții în construcție.
Mulți specialiști și profesioniști consideră teoriile lui Vitruvius drept
fundamentul tehnologiei arhitecturale. Tentația lui Vitruvius de a clasifica
tipurile, stilurile, materialele și metodele de construcție ale clădirilor a
influențat crearea de numeroase discipline precum ingineria civilă, ingineria
structurală, tehnologia arhitecturală și alte practici care, acum și din secolul
al XIX-lea, formează un cadru conceptual pentru proiectarea de arhitectură.

13Materialele și tehnologiile au generat noi provocări în materie de
proiectare și metode de construcție pe parcursul evoluției clădirii, în special
dupa perioada industrializării din secolul al XIX-lea. Tehnologia arhitecturală
se referă la elementele unei clădiri și la interacțiunile dintre acestea, aflându-
se în stransă legatură cu progresele din domeniul științei construcțiilor.
Tehnologia arhitecturală ar putea fi definita drept „proiectarea tehnică
și expertiza utilizată în aplicarea și integrarea tehnologiilor de construcție
în procesul de proiectare a clădirilor ”, sau ca „Abilitatea de a analiza,
sintetiza și evalua factorii de proiectare a clădirilor pentru a produce soluții
de proiectare eficiente care să îndeplinească criteriile de performanță, de
producție și de achiziție ”.
În studiul său, Stephen Emmitt explică faptul că, în societatea noastră
modernă, „relația dintre tehnologia clădirilor și design poate fi datata inca de
la Iluminism și revoluția industrială, perioadă în care progresele tehnologiei
și științei au fost văzute drept cale de urmat, perioadă de încredere totală în
progres … Pe măsură ce tehnologiile se multiplică în număr și complexitate,
profesia de constructor începe să se fragmenteze ”.

14

15

16EVOLUȚIA TEHNOLOGICĂ A CONSTRUCȚIILOR

17

18Scurt istoric
Stilurile și tendințele arhitectonice au fost discutate și descrise încă
de la cele mai vechi timpuri. Pentru a observa procesul de transformare a
arhitecturii este necesară o analiză a modificărilor tehnologice apărute în
timp și cum au influentat acestea tipurile structurale ce definesc caracterul
spatiului.
Istoria civilizației este povestea dezvoltării minții și sufletului omenirii,
iar arta arhitecturii a apărut ca răspuns la aceste evoluții. Când omul se târâse
din peșteră pentru a se stabili pe suprafața pământului, dorința sa principală
era să se facă în siguranță prin construirea de adăposturi rudimentare,
indiferent de materialul disponibil la îndemână. În locuri stâncoase a folosit
piatră, în zonele de pădure a construit cu lemn și unde nici unul nu era
disponibil, folosea noroi. Toate aceste locuințe primitive, cum ar fi stupii, au
fost asemănătoare ca formă – toate erau rotunde. În această epocă barbară,
clădirile aveau nevoie doar de forță.
Cea mai timpurie civilizație este atribuită Egiptului, întrucât în
această țară își are originea arhitectura rectangulară. Ei au făcut din bucăți de
lut cărămizi pentru a construi ziduri. Momentul în care egiptenii au început
să folosească structurile pentru a obține anumite efecte, reprezintă începutul
istoriei arhitecturii. Din credința lor că forma materială era necesară pentru
a perpetua existența, a apărut construcția de morminte. Aceasta a fost
următoarea etapă, în care nu s-a căutat doar rezistență, ci și permanență.
Marea piramidă de la Gizeh a fost descrisă drept cea mai mare și mai precisă
structură construită vreodată. Fiecare dintre cele patru laturi este aproape un
triunghi perfect echilateral, cu vârful aflat la 146 de metri deasupra bazei.
Acest monument care se aseamănă cu un munte de piatră nu ar fi fost posibil
dacă egiptenii nu ar fi avut cunoștințe atât matematice, cât și geometrice,
fără de care nu ar fi putut executa o astfel de structură imensă și precisă cu
încredere. Magnitudinea și ingeniozitatea prezentată în montarea pietrelor îi
impresionează pe toți cei care privesc monumentul. Cerințele arhitecturale
erau mai puțin exigente, datorită dezvoltării sociale limitate a epocii egiptene,
iar metodele de construcție se impuneau singure ca bază de proiectare. EVOLUȚIA
TEHNOLOGICĂ A
CONSTRUCȚIILOR

3.1
Scurt istoric
Egiptul antic3

19În arhitectura Greciei antice găsim din nou același principiul trilitic,
asemeni egiptenilor, însă datorită standardelor culturale și a cunoștințelor
tehnice mai înalte, găsim un rafinament în proporția fiecărui element, care a
fost îmbogățit mai apoi cu decorațiuni sculpturale. Aceștia au fost creatorii
primului sistem structural ce exprima o structură logică, clară, cu caracter de
organism antropomorfic. Au ales utilizarea acestui sistem in favoarea celui
trilitic, intrucat corespundea idealului lor de armonie si exprima stabilitatea
si echilibrul
Din moment ce viața era trăită în afara construcțiilor, grecii au creat
mai degrabă efecte externe decât interne asupra structurilor lor. Ei au folosit
grinda ca element dominant în construcții. Aici a fost simțita prezența
frumosului în fiecare structura. Conform operei lui Vitruviu, in cultura greaca
tehnica si cugetarea stiintifica erau strans legate, teatrul grecesc fiind o
aplicare directa al acestei legaturi, reprezentand „expresia ideii de ordine”.
Realizarea principală romanilor a constat în acoperirea deschiderilor
de dimensiuni mari. Inspirați de cerințele pentru spații uriașe în care se
puteau aduna mulțimile de oameni, au dezvoltat arcul și bolta. Din punct de
vedere tehnic, romanii au făcut o descoperire minunată pentru beton, noul
lor material de construcție derivat din rocile vulcanice fiind unul extrem de
puternic. Acest lucru le-a permis să construiască ieftin și rapid pe o scară mult
mai largă. După cum a spus Ruskin: “Romanii au descoperit un mod ieftin
și ușor de a face acest lucru, a cărui dificultate a fost principala sa onoare”.
Astfel, cerințele sociale și evoluțiile tehnologice la care aceștia au răspuns au
cunoscut un progres continuu.
Fără dezvoltare tehnologică, cerințele arhitectonice ale romanilor ar
fi rămas neafectate. Trebuie remarcat faptul că frumusețea reală a arhitecturii
romane nu se limitează doar la decorațiunile clădirilor, ci și în cea mai mare
parte în metodele tehnologice și inginerești pe care le folosesc în atingerea
scopurilor lor. Sistemul structural roman a dominat concepțiile arhitecturale
ale perioadei în care Imperiul Roman își exercita influența la nivel mondial.
În Evul Mediu, ideea de forță este cea care domină în domeniul
construcțiilor. Inginerii medievali au inventat cupolele ca nou sistem de
acoperire al spațiilor mari. Arta sculpturii în piatră și pictura în sticlă au
fost perfecționate, având scopul unic de a îmbogăți structurile. Inginerii
medievali au demonstrat o mai bună înțelegere a mecanicii construcției decât
a romanilor. După ce au descoperit arcul, au știut creeze ziduri mult mai
rezistente acțiunilor exterioarne, prin folosirea bolților gotice înalte.
Sistemul structural gotic s-a bazat pe o cunoaștere aprofundată
a principiilor de inginerie în general, și a aplicării acestora, în special în
practica zidăriei. Ca o consecință, a apărut o arhitectură mult mai animată
față de erele egiptene, grecești și romane, ce au impresionat prin greutate si
masivitate. Din structura medievală a apărut sugestia de încadrare scheletară,
care a devenit un principiu al tehnicii de construcție, pe care îl găsim și astăzi
în practica arhitecturii moderne.Grecia antică
G.M. Cantacuzino,
Introducere în opera lui Vitruviu ,
București, 1993, p. 31-33
Roma antică
Evul Mediu

20Bizanțul
după C. Norberg-Schulz,
op. cit, p. 145
Coloanele prezente pentru
articularea spațiului nu au nicio
funcție structurală și au pierdut
greutatea corporală și forța lor
plastică, nu mai au caracter organic.
Goticul
Renașterea
BaroculArhitectura bizantină a introdus noi principii structurale, ce se
datoreaza transpunerii functiunilor exterioare in interior, odata cu aparitia
crestinismului.
Interioarele bogat articulate sunt inchise cu ajutorul anvelopantelor
neutre, tratate sumar. Organizarea spatiului, lumina si culoarea sunt structurate
de cupola centrala, element folosit deasemenea si in arhitectura antica.
Cupola bizantina se deosebeste de cea romana prin rezemarea pe un perimetru
poligonal, iar trecerea era facuta cu ajutorul trompelor, a pandantivelor si
a arcelor dublouri, catre pilele de sprijin. Acest sistem structural ofera o
eliberare esentiala in conceptia planului, avand o importanta deosebita pentru
dezvoltarea arhitecturii gotice si romanice.
Arhitectura bizantina a gandit spatiul in termenii structurii, dar nu a
diferentiat elementele de rezistenta de cele fara functie structurala, nu s-a
concentrat asupra expresivitatii structurale , precum cea greceasca.
Caracteristica principala a arhitecturii gotice este expresia structurala,
imaginea generala fiind una in care liniile de forta corespund cu elementele
arhitecturale. Peretii si boltile capata noi interpretari in urma trecerii de la
arhitectura bizantina prin cea romanica, si definesc goticul ca proces ce
transforma structura masiva in schelet .
Functiunile structurii interioare stateau in cazul goticului la baza
arhitecturii exterioare, peretele devenind o anvelopa, dematerializata atat prin
perforare, cat si prin diviziunile verticale rezultate din diferentierea logica a
elementelor dupa functia lor structurala. Aceasta perioada este caracterizata
prin reducerea drastica a cantitatii de material utilizate si printr-o mai
buna exploatare a proprietatilor acestuia. In aceasta epoca de austeritate
economica, inventivitatea tehnica, bazata pe cunostinte profunde era vitala
pentru dezvoltarea unor constructii eficiente si durabile.
Următoarea perioadă a fost cea a Renașterii, care, deși nu a contribuit
cu nici un nou sistem de construcție, a fost o perioadă de variație și îmbunătățire
a performanțelor anterioare.
Aceasta perioada, spre deosebire de arhitectura gotica sau bizantina,
era caracterizata de volume autonome, clar definite, anvelopate cu pereti ce
nu mai corespund structurii tehnice a edificiului. Se incearca o revenire la
principiile arhitecturii Romei antice. Aici spatiul este definit prin echilibrul
fortelor ce raspund unor scopuri constructive simple
Conform istoriei arhitecturii, barocul reprezinta o perioada fara
avansuri considerabile din punct de vedere structural, in schimb se poate
observa o schimbare in conceptia despre spatiul arhitectural. Elementele
structurale sunt acum transformate in configuratii plastice prin adaugarea
decoratiunilor, spatiul fiind astfel fluidizat si dinamizat .
Gandind spatiul mai degraba ca pe un decor scenografic, are loc o
disociere a structurii si inchiderii de coaja interioara, barocul conducand la o
„eliberare spatiala” a arhitecturii de constrangerile constructive.

21

22

23 Arhitectura – între tradiție și inovație
În arhitectură și în artele aplicate, au existat încercări de a revigora
stilurile istorice, cum ar fi neo-goticul și neo-renascentismul. Mai târziu,
amestecul acestor stiluri istorice și reinterpretarea lor au dat naștere mișcărilor
Art Nouveau sau Jugendstil, denumite colectiv “Secesiunea”, care literalmente
însemna abandonarea convențiilor și restricțiilor clasice. Un stil similar a fost
propagat în Marea Britanie de către designerul William Morris (1834-96) și
în America de către urmașii săi, în mișcarea ”Arts and Crafts”, al cărei scop
a fost recucerirea spiritului meseriei, ca reacție la banalitatea din producția in
masă generată de Revoluția Industrială. În consecință, între artiștii, designerii
și publicul implicat, între cei care au susținut aderarea la vechiul stil
academic, la tradiție și “secesiune”, care a favorizat folosirea de noi tehnici și
materiale și un stil “mai liber” inventiv, s-a produs o dezbinare. De asemenea,
în această perioadă, unii arhitecți, atât din Europa cât și din America, au
început să experimenteze prin utilizarea formelor naturale, organice, fiind
remarcați arhitecți precum spaniolul Antoni Gaudí (1852-1926) la Barcelona
și americanul Frank Lloyd Wright (1869-1959). În aceiași categorie, printre
protomoderniștii europeni, se numără și austriacul Adolf Loos (1870-1933),
olandezul Hendrik Petrus Berlage (1856-1934) și germanul Peter Behrens
(1868-1940). Folosind plasticitate exagerată și forme extravagante, germanii
Erich Mendelsohn (1887-1953) și Hans Poelzig (1869-1936) erau figuri
importante în conducerea arhitecturii moderne.
“Entuziasmul revitalizanților gotici a dispărut atunci când s-au
confruntat cu faptul că fac parte dintr-o societate care nu va avea și nu poate
avea un stil viu, pentru că este o necesitate economică pentru existența sa că munca obișnuită zilnică a populației care produce gotic, care este o artă arhitecturală vie. Speranța ignoranței noastre a trecut, dar a dat loc speranței de cunoaștere proaspătă. Istoria ne-a învățat evoluția arhitecturii, acum ne învață evoluția societății; și este clar pentru noi și chiar pentru mulți care refuză să recunoască acest lucru … că noua societate nu va fi hagged așa cum suntem noi datorită necesității de a produce tot mai multe mărfuri de piață pentru un profit, cineva are nevoie sau nu; pe care le va produce pentru a trăi și a nu trăi pentru a produce, așa cum facem noi.”3.2
Arhitectura –
între tradiție și inovație
William Morris,
The Revival of Architecture, 1888
Citat original: „The enthusiasm of the
Gothic revivalists died out when they were
confronted by the fact that they form part
of a society which will not and cannot have
a living style, because it is an economical
necessity for its existence that the ordinary
everyday work of the population which
produces Gothic, that is living architectural
art. The hope of our ignorance has passed
away, but it has given place to the hope
of fresh knowdlege. History taught us the
evolution of architecture, it is now teaching
us the evolution of society; and it is clear
to us, and even to many who refuse to
acknowledge it, that… the new society will not
be hag-ridden as we are by the necessity for
producing ever more and more market-wares
foar a profit, wether anyone needs them or
not; that it will produce to live and not live to
produce, as we do. ”

24Perioada in care se remarca un conflict vizibil intre forma arhitecturala
si structura este perioada neoclasica. Aceasta tendinta era caracterizata
de formele simple, clare, severe, riguroase. Punctul culminant al acestei
perioade este reprezentat de eclectism, imbinarea diferitelor stiluri istorice
fiind considerata „o masca aruncata asupra structurii reale a edificiului” .
Realitatea structurala era lipsita de orice relatie cu elementele si detaliile
arhitecturale.
Rezolvarea pentru depasirea acestui impas a fost reintoarcerea la
adevarul structurii si al tehnicii vremii, regandirea unei arhitecturi rationale
pe aceste baze.
Pe la începutul secolului al XIX-lea, începe epoca industrială, care vine
cu cerințe pentru noi sisteme structurale. S-au construit numeroase clădiri,
fabrici, depozite și stații de cale ferată, care necesitau deschideri mult mai
generoase față de cele din perioada precedentă. Așa a luat naștere revoluția
industrială. Prin introducerea fontei și mai târziu a oțelului laminat pentru
a putea satisface noile nevoi, secolul al nouăsprezecelea a fost plasat pe un
plan de egalitate cu marile perioade structurale din trecut. Joseph Paxton, în
palatul său de cristal construit în anul 1851, a arătat cum încadrarea în fier și
foi de sticlă ar putea produce o minune a grației aerisite și a speciozității prin
utilizarea componentelor de construcție prefabricate. Cu ajutorul inginerului
elvețian Robert Maillart a fost descoperit betonul armat ca material structural
ce dispunea de o eleganță și plasticitate nemaivăzute până atunci.
Urmeaza asadar o etapa in care stiinta capata intaietate in fata artei,
aceasta fiind cunoscuta drept rationalism structural. Procesul care a dus la
separarea dintre conceptia spatiului arhitectural si suportul structural a fost
despartirea Politehnicii de Academia de Arte din anul 1795. Structura capata
autonomie, este conturata independent si ajuta la realizarea constructiilor.
In secolul XIX, in Franta, se facea referire la „arhitectura inginereasca” in
defavoarea „artei arhitecturale”. Structura era acum privita separat, intrucat
aceasta era supusa legilor stiintei, in timp ce forma arhitecturala era o arta
supusa arbitrarului. Noua viziune contrazice cunostintele anterioare despre
arhitectura, asa cum erau expuse de Vitruviu: o stiinta care integra arta de a
construi, functionalitatea si estetica.
In aceasta perioada, teoreticieni de arhitectura precum Auguste Choisy
sau Eugene Viollet-le-Duc, incearca sa reapropie stiinta si arta, structura si
forma.
Sfarsitul secolului XIX vine cu numeroase avantaje structurale
datorate evolutiilor tehnologice din sfera fierului si sticlei, materiale
exploatate de arhitectii adepti ai lui Violet-le-Duc, precum Gaudi (pana in
1910), Horta, Guimard, Berlage, care dezvolta principiile rationalismului
structural, concluzionand astfel: o arhitectura care exhiba propria structura.
Stilul Art Nouveau reprezinta o incercare de umanizare a tehnicii moderne,
caracterul organic al acestuia fiind precum o sinteza arhitecturala a intentiilor
epocii. A.Picon, La notion moderne de structure ,
în Les Cahiers de la recherche architecturale ,
Marseille, nr. 29, 1992, p. 101
Auguste Choisy crede ca toate
transformarile stilistice sunt numai
consecinte logice a unor dezvoltari tehnoce
si ca esenta arhitecturii este constructia.
Imaginile lui axonometrice din Histoire
de l’architecture , 1899, esentializeaza toata
informatia asupra arhitecturii antice grecesti
si a celei gotice, propunand secolului XIX
proiectarea structurii gotice intr-o sinteza
clasica (K. Frampton, op. cit., p. 10)
Eugene Violet-le-Duc, adept al
rationalismului structural, in Entretien
sur l’architecture (1863) si in lectiile de la
Ecole des Beaux Arts (1853), sugereaza
pentru prima data intaietatea stiintei asupra
artei. El supune codurile conventionale
ale arhitecturii rigorilor rationalismului,
rezultat din legile staticii.
K. Frampton, op. cit., p. 69

25

263.3.
A doua eliberare spațială
P . v. Meiss, op. cit., p. 124A doua eliberare spațială
Revolutia industriala aduce multe schimbari in arhitectura, sfarsitul
secolului XIX marcand aparitia unei noi imagini spatiale, ce este strans legata
atat de aparitia noilor mijloace tehnice, dar si a noilor programe arhitecturale:
hala (de productie, de desfacere, de expozitie), cladirea de birouri si locuinta
individuala.
Noile metode tehnologice de constructie fac posibila aceasta
„eliberare spatiala”, ce va ocupa prima parte a secolului XIX.
Programele aparute in urma acestei eliberari spatiale, anume
principalele inovatii ale secolului XIX, sunt:
– Hala transforma spatiul arhitectural intr-o unitate omogena, unitara,
necentralizata, neierarhizata, la care se subordoneaza celelalte elemente, egale
ca valoare. Pavilioanele Expozitiilor Universale construite pe la jumatatea
secolului XIX reprezinta un nou mod de experimentare structurala, spatiala
si functionala, in vederea perfectionarii acoperisurilor de mari deschideri.
Punctul de plecare reprezentativ este Crystal Palace sin Londra, realizat
in 1851 de Joseph Paxton. Aceasta constructie spectaculoasa, realizata in
totalitate din metal si sticla, vine impreuna cu probleme fara precedent, legate
de clima (efect de sera, ventilare), ce fac tema cercetarilor ulterioare in acest
domeniu.
– Cladirea de birouri este caracterizata de structura ortogonala,
repetitiva, extensibila pe orizontala si pe verticala, ce ofera o mai mare
flexibilitate functionala. Prima cladire ce a implementat scheletul structural a
fost Home Insurance Building din Chicago, proiectata de arhitectul William
Le Baron Jenney in 1884, iar peretele exterior devine pentru prima oara purtat
de structura de rezistenta, premisa pentru ulterioara dezvoltare a peretilor
cortina.
– Casa individuala transforma arhitectura intr-o problema
tridimensionala. Posibilitatile noilor materiale si tehnologii contribuie la
deconstructia cutiei traditionale impuse de zidaria portanta. Frank Lloyd
Wright este cel care elimina colturile masive, creaza legaturi intre interior si
exterior si articuleaza spatiile.

27Progresul în construcție din această perioadă a fost probabil cel mai
bine simbolizat de Turnul Eiffel, proiectat de Gustave Eiffel (1832-1923), un
expert în construcțiile de oțel din vremea sa. De fapt, turnul a fost construit
pentru Expoziția Mondială de la Paris în 1889, iar intenția de atunci a fost
de a realiza o construcție “temporară”. Inițial de 300 de metri înălțime, era
mai înalt decât orice structură anterioară a omului. Mai mult de un secol
mai târziu, timp în care a devenit una dintre cele mai iubite clădiri din lume,
aceasta rămâne în continuare intactă. O lucrare de inginerie ulterioară a fost
Jahrhunderthalle din Breslau (acum Wroclaw), proiectată de Max Berg (1870-
1947), și finalizată în 1913, o cupolă din beton armat cu nervuri, care, cu
diametrul său de 65 metri, era la momentul respectiv, cea mai mare structura
de acest gen. În această perioadă eroică, au fost utilizate pe scară largă o
multitudine de noutăți tehnice, cum ar fi încălzirea centrală, ascensoarele,
serviciile de apă și de scurgere a clădirilor.
Astăzi, avem sisteme structurale, care pot exercita un control complet
asupra spațiului. Putem extinde goluri imense, putem închide spațiul vertical
la orice înălțime. Noi metode de analiză au revoluționat modul de proiectare
a structurilor, acestea prinzând parcă viață, iar fiecare membru își putea aduce
contribuția la stabilitatea întregului, toate acestea fiind cu cheltuielile minime
de material, fără a priva arhitectura modernă de expresia sa caracteristică.
Masivitatea, care a fost folosită în vechime pentru a sugera stabilitatea ca
expresie arhitecturală, își pierde semnificația. Acest efect al luminozității este
îmbunătățit și mai mult prin folosirea unor suprafețe strălucitoare și finisaje
netede, în special a sticlei, ce era pusă la dispoziție acum datorită științei
moderne.
Perioada ce preceda modernismul, anume finalul secolului XIX,
a reprezentat sfârșitul stilurilor arhitecturale vechi și istorice, cum ar fi
egipteanul, grecul, romanul, bizantinul și, mai târziu, romanul, goticul,
renascentistul, barocul, deschizând astfel drumul catre modernismul secolului
al XX-lea.

28

29

30

31
DE LA MODERN LA POST-MODERN

324
DE LA MODERN LA
POST-MODERN

33Introducere în modernism
În secolul XIX, odată cu Revoluția Industrială, punctul de curbură unde
materiale precum fierul, oțelul, sticla și betonul, alături de noile tehnologii
constructive au reușit să reducă masa clădirilor prin folosirea acestor structuri
ușoare. Asta însemna, în timp, clădiri mai ieftine și construcția mai rapidă
a acestora. Într-o primă faza, aceste materiale și moduri de a construi erau
încă “ascunse” datorită intenției de a păstra caracteristicile clasice, în materie
de masă și volum. Prin folosirea iluziilor optice, fierul și oțelul, puteau fi
ascunse, turnate și placate la exterior cu diferite modele ce recreau forme ale
ordinelor clasice, chiar dacă aceste noi materiale puteau atinge dimensiuni și
proporții necunoscute până atunci.
Odată cu mișcarea Modernă și adepții săi ca principali promotori,
în secolul XX, arhitectura a dat viață “fațadei cortina”. Acest tip de fațada,
cuprindea suprafețe uriașe de sticlă peste structura metalică, marcând astfel
decisiv pierderea masivității ce începea odată cu revoluția Industrială, ce
acum ajungea la un nivel bine definit și internațional. Motto-ul lui Mies
van de Rohe, “less is more” este principalul simbol al ușurării obiectului
architectural.
De la începutul timpului, omul a dezbătut modul în care el își va putea
îmbunătăți condiția socială, sănătatea și caracterul moral, iar moderniști, au
crezut că umanitatea a evoluat suficient de mult și a reușit să strângă resursele
și cunoștințele necesare pentru a îndeplini toate acestea. Idealurile romantice
și religioase ale secolului trecut au fost depășite, înlocuite de rațiune și progres.
Avansul tehnologic, apariția oțelului și a betonului au permis clădirilor să fie
mult mai înalte și mai impunătoare, iar propunerile orașelor de sticlă ar face
să pară
“ca și cum Pământul s-a îmbrăcat singur în briliante și smalț… Abia
atunci vom avea Paradisul pe pământ și nu va mai fi nevoie să privim cu
patos către Paradisul de pe cer.”
Apar noi programe luate în considerare: gara, fabrica și spațiile enorme
de întâlnire pentru expozițiile mondiale. Tehnologiile și raționalitatea puteau
salva masele și era datoria arhitectului să faciliteze acest progres. Arhitecții
nu mai puteau fi artiști; trebuiau să fie ingineri. Le Corbusier aplaudă inginerii
contemporani, spunând că munca lor se apropie de artă:
“Ingineri anonimi, mecanici murdari în ateliere și forjatorii au
conceput și construit lucruri formidabile precum pacheboturile. Noi restul,
oameni ai uscatului, noi suntem lipsiți de apreciere și ar fi un lucru bun
dacă am aprecia munca lor. Arhitecții trăiesc în limitele înguste a ceea ce au
învățat în școală, în ignoranță față de noile reguli ale clădirii, și s-au oprit
ușor în conceptele lor la porumbei sărutându-se . Însă constructorii de vase
de linie, îndrăzneți și poruncitori, realizează palate, lângă care catedralele
sunt lucruri mărunte, și le trimit peste ape!”4. 1.
Introducere
în modernism
1. https://arch5541.files.wordpress.
com/2011/08/sheerbart-glass_architecture.
pdf
Citat original: “as though the Earth clad itself
in jewelry of brilliants and enamel…Then we
should have a paradise on Earth and would
not need to gaze longingly at the paradise in
the sky”
2. Le Corbusier, Towards a New Architec –
ture, 1927, Frances Lincoln, 2008,
p. 148-149
Citat original: “ Anonymous engineers, greasy
mechanics in workshops and forges have
conceived and built those formidable things
that are ocean liners. The rest of us landsmen,
we lack the means of appreciation, and it
would be a good thing if [we appreciated the
work]. Architects live within the narrow con –
fines of what they have learned in school, in
ignorance of new rules of building, and they
readily let their conceptions stop at kissing
doves. But the builders of the liners, bold
and masterful, realize palaces beside which
cathedrals are tiny things, and they cast them
onto the waters!”

34
4.2.
Tehnologia constructivă
și revoluția spațialăTehnologia constructivă ți revoluția spațială
Odată cu dobândirea unor cunoștințe tehnologice mult mai vaste,
structurile își vor pierde din masivitate și, prin urmare, nevoia adăugării
decorațiunilor dispare. Acesta este motivul pentru care clădirile moderne au
o claritate aparte, efectul lor arhitectural fiind obținut prin precizia conturului
și perfecționarea finisajului. De asemenea, acum că îmbogățirea decorativă
se putea realiza automatizat, aceste ornamente nu mai beneficiau de aceleași
virtuți, întrucât le lipsește varietatea și tușa personală a meseriașului.
Creșterea rapidă a populației din ultimii o sută cincizeci de ani,
împreună cu dezvoltarea industriei transporturilor, a apărut necesitatea
construirii clădirilor înalte, cu din ce in ce mai multe etaje și a zgârie-norilor.
Aceste structuri noi, în ciuda aparențelor, dădeau dovadă de o mai mare
rezistența și stabilitate. Acestea nu ar fi putut fi proiectate și executate, fără
avansul din domeniul ingineriei structurale și ingineriei fundației, produse ale
dezvoltării tehnologice moderne.
În Marea Britanie, în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru
a face față deficitului de locuințe, s-au construit numeroase case prefabricate.
A fost doar o chestiune de timp până când componentele constructive
prefabricate să schimbe întreaga natură a domeniului construcțiilor și să
înceapă o revoluție în conceperea și construcția arhitecturală. Economia și
viteza construcției au devenit cerințe suplimentare ale epocii civilizate actuale,
care necesită forță, permanență, economie și frumusețe. În cazul clădirilor
specializate, arhitectul nu poate începe etapa de proiectare decât după ce a
analizat în detaliu toate funcțiile pe care clădirea trebuie să le îndeplinească.
De exemplu: în cazul în care trebuie sa proiecteze un spital, arhitectul are
datoria de a se familiariza cu rutina spitalului, pentru ca el să fie capabil să
orienteze și să realizeze o schema funcțională corectă, astfel încât medicii și
asistenții să poată funcționa eficient. Spre deosebire de vremurile antice, în
care planificarea urma modele simple, cu variații minore, planificarea actuală
a clădirilor devine din ce în ce mai complexă și este influențată din punct de
vedere tehnologic, întrucât modul în care clădirile trebuie să funcționeze a
devenit mult mai complex. Arhitectul trebuie să studieze efectele acustice și
efectul absorbanților și reflectorilor asemeni unui fizician pentru a proiecta
săli de spectacole și teatre moderne, astfel încât acestea sa fie eficiente.

35Pe măsură ce viața noastră devine mai complexă odată cu avansul
tehnologiei, metodele științifice de analiză devin absolut necesare pentru
planificarea clădirilor, arhitectul având responsabilitatea de a crea o armonie
între organizarea planimetrică, elementele orizontale și cele verticale. Pe
măsură ce se conturează o imagine generală în mintea sa, el va decide modul
în care construcția va lua formă. Arhitectul modern este atât constructor, cât
și designer. Deși nu este de așteptat să îndeplinească rolul unui inginer, el
trebuie să colaboreze cu cei care se specializează în structuri metalice, beton
armat, încălzire, iluminat, salubritate, siguranța la foc și multe alte științe,
înainte de a putea executa clădire modernă.
„Estetica inginerului si arhitectura sunt doua lucruri care se
completeaza reciproc si se urmeaza un pe alta: una fiind acum la adevarata
ei putere iar cealaltă in nefericita situatie de regresiune.
Iginerul inspirit de legea economiei si guvernat de calcule matematice
ne pune in legatura cu legea universala. Ea atinge armonia.
Arhitectul, prin aranjamentul lui de forme realizeaza o ordine ce e
creatia pura a spiritului sau; prin formele si suprafetele sale ne afecteaza
simturile la un grad ridicat,si provoaca emotii plastice; prin relatiile pe care
le creeaza trezeste in noi ecouri profunde;ne da o masura a ordinii pe care o
simtim in concordanta cu cea a lumii noastre; determina variate miscari ale
inimii si intelegerii noastre; abia atunci experimentam sensul frumusetii. ”
Le Corbusier, Towards a New Architecture,
1927, Frances Lincoln, 2008, p. 33
Citat original: „ The Engineer’s Aesthetic and
Architecture – two things that march together
and follow one from the other – the one at its
full height, the other in an unhappy state of
retrogression.
The Engineer, inspired by the law of economy
and governed by mathematical calculation,
puts un is accord with universal law. He
achieves harmony.
The Architect, by his arrangement of forms,
realizes an order which is pure creation of
his spirit; by forms and shapes he affects
our senses to an acute degree, and provokes
plastic emotions; by the relationship which
he creates he wakes in us profound echoes, he
gives us a measure of an order wich we feel
to be in accordance with that of our world,
he determines the various movements of our
heart and of our understanding; it is then
that we experience the sense of beauty”

36După transformarea estetică a arhitecturii, progresul tehnic a fost de
asemenea remarcabil, în special în Statele Unite, unde, la sfârșitul anilor 1920,
după realizările Școlii de la Chicago din urmă cu 25 de ani , a început o nouă
perioadă de boom în construcția de zgârie-nori. Clădirea Empire State din
New Y ork, proiectată de arhitecții Shreve, Lamb și Harmon, finalizată în 1931,
simbolizează partea pozitivă a acestei perioade. Cu 102 de etaje și o înălțime
de 381 de metri, a fost timp de 40 de ani cea mai înaltă clădire din lume. O
altă construcție cu o mare valoare simbolică a fost Podul Golden Gate din San
Francisco, California. Acest pod suspendat avea o lungime de 1281 de metri
și a fost finalizat în 1937. Între timp, în Europa, au fost construite acoperișuri
cu deschideri din ce în ce mai mari, fără suport intermediar, cu ajutorul unui
nou tip de structură: carcasa din beton armat bazată pe teoria membranei.
Planetariul din Jena, Germania (construit între 1922 și 1927), cu un raport
de span/grosime de 420 la 1 este un prim exemplu. În plus, s-au dezvoltat
structuri din oțel cu extensie largă (rame de spațiu, cupole și bolți). – imagini
in loc de asta
citat ceva

37
Tehnologia și structura diferitelor tipuri de clădiri (zgârie-nori,
structuri de mare amploare etc.) s-au dezvoltat în diferite moduri. În Europa,
italianul Pier Luigi Nervi (1891-1979) și spaniolul Eduardo Torroja (1899-
1961), ambii ingineri structurali, au rafinat folosirea structurilor din beton
armat cu deschideri mari, începute în anii 1930, oferindu-le și un aspect
estetic. Acest lucru a rezultat în urma proiectării unui număr de structuri
spectaculoase din beton armat sau din oțel, construite după terminarea celui
de-al Doilea Război Mondial.
Americanul Richard Buckminster Fuller a inventat și brevetat
structurile geodezice ale domului și tensegrității în anii 1950. S-au inventat
și introdus grilele reticulare metalice cu noduri, dar și metodele de fabricare
și asamblare ale acestora. Una dintre primele din această categorie a fost
sistemul MERO, inițial introdus inițial de Max Mengeringhausen în
Germania în 1942. Spațiul liber, fără coloane, este caracteristic construcțiilor
din această perioadă. Unele dintre ele au elemente estetice specifice, cum ar
fi stâlpii exteriori, elementele suspendate sau trapezoidale ușoare, articulațiile
extreme ale plafoanelor, acestea fiind proiectate cu ajutorul folosirii unei o
articulații repetitive a structurii sau a construcției, în combinație cu structura
și iluminatul etc..

384.3.
Materialele și
sistemele constructive
Otto Wagner, Moderne Architektur,
Ed. A. Schroll, Wien, 1902, p. 49Materialele si sistemele constructive
Epocile reprezentative pentru arhitectura au fost cele in care s-a
produs o legatura deplina intre necesitate si structuri constructive, bazate pe
de o parte pe cea mai avansata tehnica a timpului, iar pe de alta parte pe
conceptiile estetice novatoare.
Tehnicul are influente semnificative in modul de rezolvare al
necesitatii. Probleme utilitare asemanatoare sau identice se pot rezolva diferit
datorita dezvoltarii diferite a posibilitatilor tehnice, formele arhitecturale
fiind transformate radical. Izolarea termica si rezistenta structurala sunt doar
o parte din factorii ce au influentat dezvoltarea unor solutii tehnologice in
vederea rezolvarii anumitor probleme.
Un alt factor care a schimbat orasele moderne a fost limitarea
terenurilor construibile atat ca suprafata, cat si ca valoare, ducand la aparitia
cladirilor inalte.
Se poate observa ca progresele tehniceau efecte directe in modelarea
spatiului arhitectural, conform spuselor lui Otto Wagner:
„noile sisteme constructive, noile materiale, noile sarcini si conceptii
ale oamenilor au reclamat schimbarea formelor existente”
Componentele formei constructive: materia si tehnica, sunt
purtatoarele esteticului, utilului si valorii. Stadiul de dezvoltare economica al
societatii, al fundamentului tehnic si material, constituie latura constructiva a
arhitecturii, fiecare element avand un rol important in acest sens.
Din punct de vedere istoric, materialul a fost cel care, cu proprietatile
si caracteristicile sale, a jucat un rol decisiv, fiind generatorul conceptiei
constructive. Acest rol a fost preluat ulterior de sistemul constructiv, prin
descoperirea si perfectionarea noilor materiale.
In cadrul tehnicii moderne, materialul capata din nou pozitie
dominanta, revolutionand conceptia constructiva, accentul fiind pus in special
asupra tehnicii, a tehnologiei si principiilor tehnologice. Putem distinge
astfel diferite tipuri de tehnologii: tehnologii avansate, tehnologii adecvate,
tehnologii intermediare, tehnologii traditionale si tehnologii alternative .
Arhitectura moderna este recunoscuta ca fiind arhitectura materialului,
deoarece are loc o reevaluare a acestuia in ceea ce priveste exprimarea in
forma constructiva si estetica. Materialele noi si sistemele constructive isi
pun amprenta asupra plasticii arhitecturale.
Materialele de constructie au suferit schimbari mult mai semnificative
comparativ cu tehnologiile de asamblare. Avansul tehnologic se remarca in
otelul de inalta performanta, sticla ca adevarat purtator de informatii, aparitia
unor noi tehnici de constructie „uscate” datorita noilor materiale si metode
de imbinare, iar tehnologia a devenit aproape invizibila prin simplificarea la
maximum a detaliilor.
Se ajunge la ideea de dematerializare (folosirea sticlei, luminii sau
apei), depasind faza tectonica

39

40

41Fără îndoială, unul dintre cei mai influenti fondatori ai modernismului
a fost Ludwig Mies van der Rohe, ultimul director al Bauhaus. La scurt
timp dupa sosirea sa in America, Mies van der Rohe a fost numit director al
Institutului de Tehnologie Armor (acum Illinois), functie pe care urma sa o
detină pentru urmatorii 20 de ani. Probabil cea mai importantă realizare a lui
a fost clădirea de birouri din New York, cu o anvelopanta din sticlă și bronz,
pe care la proiectat-o impreuna cu Philip Johnson, cunoscut drept clădirea
Seagram (1956-58).
Simplitatea și eleganța riguroasă a acestei clădiri au inspirat mulți
arhitecți contemporani, dar, din păcate, a dat naștere și la numeroase imitări
inferioare în întreaga lume. Stilul însuși a devenit cunoscut ca “stilul
internațional”, acesta luand nastere în anii 1930. În acest stil coloanele servesc
ca structură portantă verticală de bază, asigurând astfel spațiu neîntrerupt pe
fiecare etaj. Clădirea, cu o configurație și o geometrie simple, este acoperita
de o anvelopantă din ferestre de sticlă. Apare astfel denumirea folosita si
astazi de “pereți cortină” (Khan, 1998). Un exemplu mai recent al stilului
internațional și al utilizării pereților cortină poatet fi văzut la Lever House,
New York, proiectat de Skidmore, Owings și Merrill (1952). Stilul în sine a
avut adepții săi mulți ani după terminarea celui de-al doilea război mondial.
După 1960, a ajuns treptat să-și piardă poziția de lider, fiind încă prezent ca
parte a tendinței neomoderniste. În afară de locuințe, zgârie-nori și structuri
cu deschideri mari, modernismul și industrializarea și-au lăsat amprenta si
asupra școlilor, clădirilor comerciale, structurilor civile și altele.

42

43

44

45

46Inovațiile și invențiile din domeniul armamentului și al cercetării
spațiale din această perioadă și-au găsit rapid calea către utilizarea civilă
zilnică, acest lucru fiind aplicat și industriei construcțiilor. Prosperitatea
economică a fost întreruptă la scurt timp de creșterea prețurilor petrolului.
Criza energetică din 1973-1974 a determinat economiile occidentale să
conceapă noi soluții pentru reducerea consumului de energie, de exemplu
prin adoptarea unor standarde mai înalte de izolare termică și prin dezvoltarea
de motoare cu eficiență îmbunătățită.
Arhitectura a încetat să se limiteze numai la câteva tipuri principale
de clădiri. Creșterea varietății și a complexității funcțiilor din interiorul și
din jurul clădirilor necesita noi soluții structurale și arhitecturale. În plus,
construcția căilor ferate de mare viteză și noile facilități de transport aerian au
devenit mult mai complexe, iar acest lucru, împreună cu creșterea generală a
dimensiunilor clădirilor și structurilor, a dus la nevoia construirii si utilizării
unor spații mult mai mari.
Noțiunea de clădire dotată cu o multitudine de servicii moderne ce
poate funcționa ca o mașinărie a fost expurimata pentru prima dată în anii
1920, ideea materializandu-se in perioada post-moderna, însă numai într-un
sens limitat. Stilul modern timpuriu a fost bazat pe raționalism și intenționa
să se abată de la precedentele istorice. Conceput de o nouă viziune estetică,
mulți arhitecți au devenit convinși de capacitatea lor de a rezolva cele mai
multe probleme sociale prin mijloace arhitecturale.
Treptat, din modernism și din derivatele sale, cum ar fi brutalismul,
funcționalismul și structuralismul, a evoluat un nou tip diferit de arhitectură,
odată cu acceptarea unor noi practicieni și teoreticieni, ce respingeau eticheta
postmodernă (Koolhaas, 1978, Jodidio, 1997). În timp ce unii arhitecți erau
pregătiți să vadă stilul post-modern ca pe o dezvoltare logică a modernismului,
mulți au considerat că stilul nou a fost o reacție la impersonalitatea acestuia.
Potrivit lui Jencks:
„Motivația principală pentru arhitectura postmodernă este, evident,
eșecul social al arhitecturii moderne” (Jencks, 1996) și
„Post-modernismul este un concept portmanteau care acoperă mai
multe abordări ale arhitecturii care au evoluat din modernism. După cum
sugerează termenul hibrid, arhitecții săi sunt încă influențați de modernism
… și totuși au adăugat alt limbaj. O clădire postmodernă este dublu codificată
– parte modernă și o parte și altceva: vernaculară, revivalistă, locală,
comercială, metaforică sau contextuală.” (Jencks, 1988)

47
Într-adevăr, stilul post-modernist a favorizat folosirea decorului,
simbolismului, umorului și chiar misticismului. Spre deosebire de cei care
preferă pastilele din nostalgia trecutului, susținătorii post-modernismului
erau pregătiți să se folosească atât de tehnologia modernă, precum și de
materialele tradiționale. În această perioadă s-a remarcat efectul pe care l-a
avut tehnologia asupra arhitecturii, atât în formă cât și în funcție. Arhitectura
postmodernă este în continuare separată de celelalte stiluri și de modernismul
târziu de Beedle în următoarea polemică:
Jencks distinge în continuare postmodernismul prin includerea
stilului istoric trecut care răstoarnă clădirile postmoderne în timp și loc [
și] modernismul târziu, care dezaprobă toate imaginile istorice. Arhitectura
postmodernă este eclectică în expresia ei și utilizează ornamente, simbolism,
umor și context urban ca dispozitive arhitecturale. În contrast, arhitectura
postmodernă își derivă principiile aproape exclusiv din modernism și se
concentrează pe calitățile abstracte ale spațiului, geometriei și luminii.
(Beedle, 1995 și Jencks, 1986)
Dezvoltarea serviciilor eficiente de încălzire și climatizare a oferit
noi posibilități de menținere a confortului climatic în spațiile mari, care erau
acoperite sau închise cu anvelopante subțiri, adesea din sticlă, având o inerție
termică minimă. În consecință, soluțiile istorice, cum ar fi cortul sau atriumul,
ar putea fi reînviate într-un nou context prin utilizarea de noi materiale și
tehnologii. Atriumul cu acoperire din sticlă a devenit o caracteristică
preferată a multor clădiri de birouri, hoteluri și magazine. Durabilitatea,
protecția mediului și conservarea energiei, sunt concepte relativ recente, ce
au influențat gândirea arhitecturală (Melet, 1999). Sustenabilitatea, în sensul
său cel mai general, se referă la strategiile din prezent care contribuie la o
bună utilizare a construcțiilor pe termen lung. Diferiți factori contribuie la
proiectarea clădirilor sustenabile, care sunt denumite și “clădiri verzi”. Acești
factori, printre altele, includ atenția la conservarea energiei și controlul HVAC
(încălzire, ventilație, aer condiționat), depozitarea termică și conservarea
terenurilor.
“Noua arhitectură” utilizează noi forme geometrice și amorfe, noi
concepte și proporții, măsuri, culoare, iluminat și aspecte tehnologice.
Anumiți factori non-tehnologici, ce provin din cele mai recente rezultate ale
științei și dezvoltării sociale, afectează, de asemenea, noua arhitectură. Ideile
originale ale modernismului au fost caracterizate de Jencks:
“Arhitectura modernă este credința exagerată în progresul industrial
și traducerea sa în pur, în timp ce stilul internațional (sau cel puțin estetica
mașinii) are scopul de a transforma societatea atât în sensibilitatea ei și
machiajul social “ (Jencks, 1996).
Modernismul, fără îndoială, a atins un mare progres tehnic în
construcție, însă, odată cu inceputul anilor 1960, a avut loc o mare dezamăgire
ce a însemnat finalul perioadei moderne. Aceasta, la rândul său, a condus la
postmodernism, care sa răspândit treptat în întreaga lume.

48

49“Motivul pentru care eticheta postmodernă a devenit acceptată este
vagătatea și ambiguitatea termenului” (Jencks, 1982)
Anii 1960 au introdus o nouă gândire, care s-a dezvoltat treptat în
tendința postmodernă. Ultimii 40 de ani ai secolului au văzut ce devenit post-
modernismul în sine și au început să facă loc unei noi arhitecturi, numită
uneori supermodernism. Funcțiile noi ale clădirilor și concentrarea diferitelor
funcții în clădirile unice versatile și flexibile necesitau noi modele de clădi –
ri. Noua arhitectură face mult mai mult decât să mențină și să reînnoiască
realizările arhitecturii din trecut; se aplică de asemenea noi principii. Aces –
tea includ noile sisteme arhitecturale și structurale, satisfacerea noilor cer-
ințe funcționale și utilizarea tehnologiilor moderne de construcție și proiec –
tare. Unele dintre acestea sunt materialele noi (beton armat, metale, sticlă,
materiale plastice), structuri tensionate (corturile au fost construite încă din
vremuri străvechi, dar variantele lor moderne oferă posibilități complet noi),
acoperișuri lungi pe spații mari, acoperișuri retractabile, structuri, atrium și
multe altele. În anumite tipuri de clădiri (hoteluri, birouri) au fost introduse
atriumuri înalte.
Viteza cu care se schimbă funcțiile, cerințele și tehnologia a impus
flexibilitate și adaptabilitate în proiectarea clădirilor. Acest lucru a fost ex-
primat, de asemenea, ca strategii care vizează minimizarea uzurii. (Iselin și
Lemer, 1993).

50

51

52

53TEHNOLOGIA ȘI SPAȚIUL ARHITECTURAL
CONTEMPORAN

54TEHNOLOGIA ȘI
SPAȚIUL
ARHITECTURAL
CONTEMPORAN5

55

56

57

58Proiectarea asistată de calculator
Coroborată cu costurile de producție reduse considerabil,
disponibilitatea pe scară largă a utilizării computerelor a făcut posibilă o
creștere a folosirii lor de neconceput acum câteva zeci de ani. Actualizările
zilnice cu cele mai noi informații de către milioane de utilizatori ale
tehnologiilor digitale sunt primele indicii cu privire la cât de ușor, dar
totuși semnificativ, au fost asimilate acestea în viața noastră de zi cu zi.
Desigur, nu a fost întotdeauna așa. Într-adevăr, încă de la începutul anilor
1990, computerele au fost folosite în câteva practici arhitecturale, precum
procesarea de text și contabilitatea. Procesul de proiectare a fost, în mod
obișnuit, analogic, folosind metode tradiționale, inclusiv schițarea cu mâna
liberă, modelarea fizică, desene pe panouri de redactare și tehnici de redare
manuală finală. Deși computerele erau folosite în alte industrii, încercările
timpurii de a le adopta pentru proiectarea arhitecturală, cum ar fi proiectul
Columbia University Paperless Studio din 1992, au fost considerate, în
general, ca fiind, mai curând, niște distrageri decât niște propuneri serioase
pentru viitorul culturii de design. Astăzi, aproape că nu putem concepe
procesul de proiectare a arhitecturii fără integrarea tehnologiile digitale.
Desigur, Arhitectura nu este singurul domeniu care a suferit această
transformare radicală, dar, înainte de a începe să examinăm potențialul
computerelor și al tehnologiilor digitale, avem nevoie o înțelegere sinoptică a
modului în care am ajuns la situația contemporană. Am putea crede că procesul
lor de integrare s-a produs oarecum spontan, imediat ce designerii au adoptat
practicile tehnologice în activitățile lor. Însă, o analiză mai amănunțită indică
faptul că acesta s-a realizat progresiv, în urma unor evenimente istorice care au
dus la transformarea societății. În studiul său, Digital Culture in Architecture:
An Introduction for the Design Professions, Antoine Picon susține ideea că
în procesul evolutiv,
„Tehnologia este rareori singura explicație, mai ales în arhitectură,
unde majoritatea lucrurilor depind de factorii economici, sociali și culturali.
Transformările pe care le observăm astăzi sunt, de asemenea, rezultatul
unui proces istoric mult mai lung și mai complex decât recenta convertire a
designerilor la uneltele digitale.”5.2.
Proiectarea asistată
de calculator

59 Este surprinzător să constatăm că fundamentele multor utilizări actuale
ale tehnologiilor digitale au fost stabilite la începutul secolelor XIX-XX.
Perioadă denumită, în mod tipic, cea de-a doua revoluție industrială, această
eră a fost o schimbare primară nu numai în modurile de producție în masă
și în distribuția mărfurilor, ci și în creșterea informațiilor care au completat
aceste schimbări. În consecință, necesitatea de a trata eficient toate aceste
date a accentuat dezvoltarea mașinilor de tabelare electrice. Aceste mașini au
evoluat în timpul celui de-al doilea război mondial, dând naștere computerului
ca instrument avansat pentru a manipula cantități uriașe de informații folosind
logica matematică, operațiunile binare specifice și recentele descoperiri din
cadrul tehnologiilor electronice pentru a dezvolta computabilitatea. Aceasta
din urmă a avut o importanță deosebită deoarece a sporit considerabil viteza la
care s-au putut procesa calculele și, în funcție de relație, informațiile. Aceste
calculatoare electronice au fost vitale pentru progresele militare realizate
în timpul conflictului. Abilitatea acestor computere timpurii de a controla
lansările și traiectoriile de rachete alături de o altă armă din ce în ce mai
complexă înseamnă că investițiile enorme în astfel de tehnologii au generat
modificări ulterioare. Prima rețea de calculatoare, Sistemul Semiautomatizat
de Mediu (SAGE) dezvoltat în anii 1950 pentru a coordona operațiunile
radar, a fost un avans tehnologic uriaș. În cadrul acestor evoluții au fost
inerente anumite inovații precum afișări video, amintiri artificiale și procese
de translație ale informațiilor care, după inițierea lor inițială într-un mediu
militar, ar fi fost integrate în sistemele disponibile în comerț.
Cărțile de istorie arhitecturală descriu sfârșitul anilor 1960 și
începutul anilor 1970 ca fiind o perioadă bogată pentru experimentarea
culturală, iar încercările de a îmbrățișa computerele în acest mix au fost, de asemenea, variate. Introducerea internetului în domeniul public și consumul în masă al computerelor personale în anii 1980 și 1990 au condus la creșterea prevalenței tehnologiei informatice în viața de zi cu zi. Efectele acestei tehnologii omniprezente asupra individului în societate au fost discutate în cartea sa, Being Digital, a lui Nicholas Negroponte, unde acesta susținea că „Pe măsură ce ne interconectăm, multe dintre valorile unui stat-națiune vor da drumul altora aparținând comunităților electronice mai mari și mai mici. Vom socializa în cartierele digitale în care spațiul fizic va fi irelevant și timpul va juca un rol diferit. ”5 În paralel cu aceasta s-a produs investigarea continuă a capacității computerelor de a conduce proiectarea arhitecturală. În domenii de cercetare mai radicale acest lucru nu a fost pur și simplu un caz de computere care imită ceea ce oamenii ar putea deja să facă, ci s-a încercat chiar înlocuirea omului în procesul de proiectare. După cum afirmă John Frazer în arhitectura sa evoluționistă,
„conceptele arhitecturale sunt exprimate ca reguli generative, astfel încât
evoluția lor să poată fi accelerată și testată. Regulile sunt descrise într-o limbă genetică care produce un cod-script al instrucțiunilor de generare a formelor. Modelele computerizate sunt utilizate pentru a simula dezvoltarea formelor prototipice care sunt apoi evaluate pe baza performanțelor lor într-un mediu simulat. Un număr foarte mare de pași evoluționiști pot fi generați într-un timp scurt, iar formele emergente sunt adesea neașteptate. “

60Aceasta ne conduce spre situația contemporană, în care arhitectura și
calculatoarele sunt frecvent sinonime. De la concepția conceptuală până la
fabricarea și asamblarea la fața locului, computerele și tehnologiile digitale
au transformat nu numai modul în care reprezentăm ideile noastre, ci și
mijloacele prin care le generăm. În prezent, găsim disponibilă o gamă largă
de instrumente digitale Exploratorii permit proiectantului să investigheze
concepte emergente prin intermediul unor calculi noi și a formării generative;
descriptive, cum ar fi modelarea și vizualizarea tridimensională, ne permit să
înțelegem un design și dezvoltarea lui. Instrumente de analiză predictivă și
evaluativă permit proiectanților să testeze implicațiile și performanța ideilor
de proiectare, iar unele instrumente acționează chiar și ca parte a producției
finale de elemente de construcție și a coordonării construcției.
Deși nu întotdeauna, fabricarea digitală reprezintă o etapă ulterioară
a procesului de proiectare și, după cum sugerează și numele, este o metodă
care utilizează date digitale pentru a dirija un proces de fabricație. Asta nu
inseamnă că urmează un traseu convențional și că designul are ca rezultat
apăsarea unui buton pentru realizarea unei activități – fapt departe adevar.
Multe dintre procesele de fabricare prezentate aici necesită ca proiectantul să
ia în considerare elementele care urmează să fie fabricate mult mai devreme
în etapa de ideație.
Fabricarea digitală în arhitectură este un fenomen relativ recent, care
a apărut în ultimii 15 ani pentru a deveni un aspect substanțial al dezbaterilor
critice, al practicii profesionale și al educației în cadrul disciplinei. În esență,
este o subcategorie de proiectare asistată de calculator și de producție asistată
de calculator (CAD / CAM), deoarece utilizează mașini controlate de
calculator ca instrumente cu care să taie sau să facă părți. În timp ce sunt încă
relativ noi în arhitectură, procesele CAD / CAM au fost utilizate în inginerie
și design industrial pentru mai bine de 50 de ani în dezvoltarea și fabricarea
de autoturisme, avioane și mărfuri de consum mai mici. Componentele sunt,
de obicei, proiectate și dezvoltate cu software tridimensional de modelare,
iar modelele scalabile sunt produse utilizând un proces de prototipare rapidă
care traduce informația digitală în obiect fizic. Deoarece acest tip de obiect
include toate datele din modelul de calcul, acesta este adesea foarte detaliat
și, prin urmare, oferă o descriere precisă a designului. Această etapă poate fi
reiterată pentru a revizui proiectul până când se ajunge la un punctaj în care
se realizează prototipurile de dimensiune completă, fie ca părți în sine, fie ca
forme de matrițe din care se fac ulterior componente. Oricare ar fi scenariul,
pot fi utilizate o varietate de materiale în funcție de scopul propus.

61 Mai mult decât atât, acest proces a facilitat o mai mare fluiditate între
generarea, dezvoltarea și fabricarea designului decât în abordările tradiționale,
ceea ce a necesitat un proces mai cumulativ și etapizat. Potențialul de a face
lucrurile direct din informațiile de proiectare a precipitat o transformare în
disciplinele de proiectare, deoarece permite proiectantului să se angajeze cu
întregul proces de la concept la produsul finit într-un mod fără precedent. O
figură importantă în domeniu, Lisa Iwamoto descrie această schimbare:
„deoarece procesul de desenare a schițelor a fost schimbat constant
de la analogic la digital, proiectarea clădirilor nu a reflectat într-adevăr
schimbarea. CAD a înlocuit desenele cu o regulă paralelă și indicatorul de plumb, dar clădirile păreau aproape la fel. Probabil că nu este așa de surprinzător – o formă de reprezentare bidimensională pur și simplu înlocuiește o alta. A fost nevoie de modelare computerizată tridimensională și fabricare digitală pentru a energiza gândirea de proiectare și pentru a extinde limitele formei și construcției arhitecturale. “
Transformările care însoțesc fabricarea digitală au crescut de obicei
din proiecte specifice, în care aspirațiile de proiectare și inovațiile tehnologice corespunzătoare au împins dezvoltarea software-ului și a proceselor de fabricație dincolo de granițele convenționale. Un susținător timpuriu al unei astfel de abordări a fost Gehry & Associates, a cărui adoptare și dezvoltare a instrumentelor digitale a fost vitală pentru a le permite să construiască geometria extrem de complexă a desenelor lor. Într-adevăr, un proiect hidrografic în acest sens a fost reprezentat de sala de concerte Disney, din 1989-2003, care a impus implementarea tehnologiei CAD / CAM pentru proiectarea și producția sa.

62

63

64

65

66

67

68

69

70

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

86 CONCLUZII

87

88CONCLUZII6

89

90BIBLIOGRAFIE
LUCRĂRI DE REFERINȚĂ
ABEL, C. (2004) „Architecture, Technology and Process” , Architectural Press
DUNN, N. (2012) „Digital Fabrication in Architecture” , Laurence King Publishing
FRAMPTON, K. (1982) „Modern Architecture”
KALAY , Y . (2005) „Architecure’s New Media: Principles, Theories and Methods of computer aided
design”
JENCKS, C. (1971) „Architecture 2000, Predictions and Methods” , Studio Vista, London
LE CORBUSIER (1986) „ Vers une architecture” , Dover publications
MARINESCU, C. (1970) „Tradiție și inovație în arhitectură” , Editura Științifică, București
MORRIS, W. (1888) „The Revival of Architecture”
NORBERG-SCHULZ, C. (1972) „Systeme logique de l’architecture” , Liege
PEREZ-GOMEZ, A. (1987) „L ’architecture et la crise de la science moderne”
PRAKASH, A. (1959) „Effect of technology on Architecture”
SEBASTYEN, G. (2003) „New Architecture and Technology” , Architectural Press
TSCHUMI, B. (1994) „Architecture and Limits”
VIOLLET-LE-DUC (1863), „Entretiens sur l’Architecture”, vol. I, Paris
VITRUVIUS (1914) „The Ten Books on Architecture”
W AGNER, O. (1902) „Moderne Architektur” , Editura A. Scholl, Wien
WILLIAMS, D. (2007) „Sustainable Design” , John, Wiley and Sons
ZEVI, B. (1969) „Cum sa intelegem arhitectura” , Editura Tehnica Bucuresti

91ARTICOLE DE SPECIALITATE
ERLICH, C Distinguishing Technology and Architecture. în: Wolkenkuckucksheim, Internationale
Zeitschrift zur Theorie der Architektur. Vol. 19, Issue 33, 2014,
PICON, A., La notion moderne de structure, în: Les cahiers de la recherche architecturale, nr. 29,
Marseille, 1992
BIBLIOGRAFIE DIGITALA