Individualismul Ca Forma a Modernitatii

Punctul de la care am sa pornesc aceasta analiza critica,este faptul ca principala modalitate prin care modernitatea si-a facut simtita aparitia,este cu precadere un curent care pune accentul pe individ,astfel spus,o teorie care considera individul drept valoare suprema in toate domeniile (economie,politica,morala) iar de asemenea fiind o atitudine a celui care se preocupa in mod excesiv de propria persoana,ignorand interesele celorlalti.Acest curent este denumit ca individualism. Chiar si criticii individualismului, care au adus mereu argumente impotriva acestui curent,s-au simtit oarecum obligați să aprecieze acest subiect controversat,mentionand faptul ca individualismul este cea mai mare descoperire a gîndirii moderne.Astfel că, există un acord cu privire la imporțanta de neegalat a descoperirii sau infiintarii individualismului, si s-a scris foarte multe lucrari despre importanta acestui curent in lumea modernitatii. Asadar, o sa intalniti pe parcursul lucrarii mele conceptele principale prin intermediul carora va fi tratata perspectiva relației individulului cu lumea. De aceea,o să folosesc mai des termenii de individualism și individ, pentru a analiza daca individul este văzut ca o parte a unui întreg, sau mai degraba un aspect central de unde „izvoraste” intregul.
In secolul douăzeci,individualismul isi pune amprenta asupra superioritatii individului cu trasaturile sale caracteristice și cu libertatea personală ajungandu-se la pierderea structurilor tradiționale, în mod special la pierderea religiei și a gruparilor sociale si tradiționale,spre exemplu familia.Pe langă acestea se adaugă indepartarea extrem de vizibila a valorilor absolute, a obligațiilor și normelor sociale si morale pe care individul ar trebuii sa le dețina.Principala caracteristica care descria individul si il facea sa fie implinit fiind orientarea spre sine,spre atingerea propriilor scopuri inaintea celor colective. Individul este caracterizat in general ca fiind instanța morală supremă, ceea ce înseamnă că este responsabil de tot ceea ce realizeaza in viata si de toate actele sale pe care le intreprinde. Satisfacerea unor dorințe proprii, dar și tendita neincetata a individului spre autodezvoltare pe cât se poate de mult pot fi considerate elemente de bază ale individualismului. Cred ca cel mai potrivit cuvant care poate descrie individualismul este egocentrismul,care înseamnă printre multe alte aspecte si intelesuri, îndepărtarea de constrângerile față de alții și față de caracterele sociale.
Vazuta printr-o perspectiva antropologica asupra lumii moderne,aceasta tema l-a determinat pe Louis Dumont sa contureze pe larg fenomenul de individualism intr-o lucrare a sa care a durat mai bine de douazeci de ani si anume:„Eseu asupra individualismului”. În lucrarea lui Dumont, individualismul este principala cauza a modernității,si se afla in centru analizei sale. Astfel ca,tot efortul pe care acesta in depune este pentru a contura o perspectiva asupra evenimentelor ce au aparut in urma gandirii individualiste. De aceea scopul său este acela de a contura o perspectivă mai generală asupra fenomenelor individualiste ce au avut loc inca de la inceputurile noastre. Acesta incearca sa elaboreze două directii, una prin care pune într-o ordine ierarhică concepțiile individualiste, și alta prin care urmărește modul prin care si-a facut aparitia și cum aceasta a dus la dezvoltarea doctrinelor moderne.
In lucrarea sa, Dumont evidentiaza că individualismul a luat amploare si este intr`atat de accentuat din pricina aparitiei creștinismului, deoarece s-a răspândit un mesaj care îl pune în centru pe individ în relație cu Dumnezeu. Asadar acesta vrea sa spuna că inca de la inceputurile lumii,cand s-a conturat mai bine ideea crestinismului exista un fel de individualism modern (inca de la primii crestini)doar ca nu este vorba de acelasi individualism care exista si astazi,ci dintr-o perspectiva putin mai diferita decat aceasta care ne este foarte familiara in zilele noastre.Doar ca ce doreste Dumond sa sublinieze prin asta este faptul ca individualismul a luat forma inca din vremurile de demult. Asadar,religia a fost principalul factor al individualismului, mai întâi fiind descrisa dintr-o perspectiva generala iar apoi în evoluția ei.
In cartea lui Dumond exista o definitie bine conturata a individului care ia doua forme diferite:in cea din prima forma subiectul vorbeste,gandeste si vrea,acesta fiind caracteristica generala a individului,a speciei umane asa cum este cunoscut in societate iar cea de a doua forma fiind individul,moral,independent,si finalmente non-social care pune baza pe valorile morale pe care o intalnim in intelesurile noastre cu privire la raportul dintre om si societate.Astfel ca putem sa punem in evidenta doua tipuri de societati:Una in care individul este in centrul atentiei(individualismul) si in partea opusa fiind societatea(holismul). (Louis Dumond-Eseu asupra individualismului
Individualismul este o modalitate prin care societatea încurajează individul spre o atitudine singulara,in care viata privata este mult mai importanta decat viata publica.. Un nivel înalt de individualism ne arata că individul pune accentul pe individualitate și satisfacerea propriilor trebuinte iar între membrii societății există legaturi sociale foarte slabe. Prin urmare,societatile care detin prin natura lor o valoarea colectivista au un nivel scazut de individualism iar acestea au legaturi foarte stranse intre membrii societatii iar in aceste tipuri de colectivitati se pune accentul pe consolidare,ajutor unul fata de celalalt, si fiecare membru e responsabil pentru ceilalti participanti la viata colectiva. O alta forma a individualismului este cel german, de tip inferior,spiritual,unde cultura personală,cu alte cuvinte – educatia,formarea proprie nu este legata de apartenenta la comunitate,se gaseste aici in sensul individualizarii propriei persoane si nu in cadrul societatii ci de unul singur.Este vorba aici,despre o combinatie intre individualism si holism,in care,unul dintre principii predomina asupra celuilalt.Holismul vazut din planul comunitatii si chiar al statului,individualismul in cel al educarii si al creatiei personale,al realizării de sine (Despre Sine vobim mai pe larg la sfarsitul lucrarii mele)
In cartea lui Zygmunt Bauman,Modernitatea lichidă,acesta pune accentul pe modul în care modernitatea isi face simtita prezenta din ce in ce mai mult,evoluand spre o societate a relationarii,a colaborarii intre indivizii comunitatii,spre un sistem in care relatiile sociale dar si politice functioneaza foarte bine. Bauman ne indica faptul ca modernitatea din ziua de azi e foarte asemanatoare cu cea din secolul douazeci doar ca imbraca alta forma, e modernă într’un alt fel. Intre cele doua exista si o diferenta remarcata prin unele aspecte :față de prima modernitate, care era solidă, greoaie, condensată, cea din ziua de azi e fluidă, ușoară,dar imprecisă. Epoca din zilele noastre poate fi etichetată ca a doua modernitate, o modernitate târzie sau modernitate lichidă cum este numit si titlul lucrarii.
Epoca modernă este caracterizată prin primordialitatea individualismului asupra holismului. Aici Modernitatea este vazuta ca fiind raportul cu lumea în care individul se impune prin puterea de initiator, spre exemplu al faptelor sau al realizarilor sale, initiator al adevărului, al istoriei si al legii. Desi s-ar parea la prima vedere ca ideologiile care exaltau comunitatea natională sau cea de tip rasiala, solidaritatea in masa s-a descoperit ca fiind o reactie la individualismul modern,insa multe alte fapte nu fac decat sa aduca contrariul . Asadar, acest fel de individualism , (Alexis de Toqueville, „Despre democrație în America“,pag 38) duce la dezvoltarea unor miscari revoluționare si totalitare, în pofida caracterului său manifest. Dumont explică cum societatea germană din perioada interbelica,adepta a unui profund sentiment holist, a fost de neatins la constituirea unei ideologii nationaliste si rasiste, prin intermediul acelui individualism care distruge vechile credinte colective prin prisma rasismului. Exista aici un lucru care pare absurd dar e foarte adevarat, acela al revoltarii poporului si comunitații, care se simt amenintate prin intermediul unui rasism internalizat de un individualism cel mai violent.Unele teorii atat radicaliste cat si conservatoriste cu privire la individualism sunt raspunsurile date abuzurilor grotesti care s-au manifestat de-a lungul istoriei spre exemplu urmarile avute pe baza idealului comun al societatii,aici ma refer la evenimentele nefericite care au avut loc in vremea lui Hitler.In această categorie putem sa includem fenomenul numit egalitarism care presupune ca toti indivizii sa fie ostili față de regalitate.Aceast fapt s-a manifestat prin actele de cruzime ale lui Adolf Hitler față de evrei.Asadar,se gasesc multe trasaturi individualiste si egalitare la conceptiile lui Hitler si mai ales,predomina la el ideea de dominare sustinuta doar pe ea insusi,fara sa aduca alte explicatii decat afirmatia „ca asa este de la natura”,iar acest gand grotesc nu presupune altceva decat rezultatul individualismului egalitar,prin care se distrug valorile morale,scopurile umane,cu alte cuvinte distrugerea a tot ceea ce individul intreprinde prin actele sale..Notiunea de “Lupta tuturor impotriva tuturor “este profund internalizată in concepția lui Hitler la fel si individualismul unde dominația,puterea hitleristă,nu sunt decât in aparentă un scop in sine si ca in realitate ele servesc o valoare,adica rasa.In vremea aceea,totalitarismul era la putere fiind o maladie a societății moderne care rezulta din incercarea,intr-o societate in care individualismul era predominant si profund inrădăcinat,de a subordona acest individualism societaăii considerate ca o totalitate.Mai adaugăm faptul că violenăa mișcarii se hranea din această contradicție si că ea ii caracterizează pe promotorii miscării.De fapt,totalitarismul exprimă intr-un mod dramatic un fapt ce revine mereu in lumea contemporană si anume ca individualismul pe de o parte atotputernic,este pe de alta bantuit pepetuu si iremediabil de contrariul său.
Unul dintre primii scriitori care au analizat individualismul modern este Alexis de Tocqueville,care a stiut sa sublinieze perfect relația dintre individualism și specificul democrației. Acesta spune ca individualismul are o origine democratică și pe masura ce conditiile se egalizeaza se dezvolta tot mai mult. Din aceasta cauza se intampla des ca mulți oameni sa isi faca un obicei din a se lua in considerare mereu intr-un mod retras de lume,izolat imaginandu-se in ipostaza de a avea destinul in propriile maini si rezolvarea la orice problema intampina.. Astfel, putem spune că democrația îl determina pe fiecare individ să își uite strămoșii, ea îl indruma mereu spre el însuși și il adanceste tot mai mult in singuratatea propriului sau orizont(inchis). (Al. de Tocqueville, La democratie en Amérique, Idées, Gallimard, Paris, 1982, pp. 243-244).
Această „rabufnire” socială, pe care o prevăzuse Tocqueville cu multi ani înainte, a dus în această primă fază a manifestarii individualiste a societatii moderne la aparitia omului masă. Dupa parerea ganditorilor acestui fenomen, omul masă este caracterizat prin izolare, lipsa de raporturi normale în cadrul familiei sau al profesiei. [ Omul-masă se simte dat la o parte de societatea oficiala si devine o pradă usoară la îndemâna manipulanților de profesie. Pentru Arendt, totalitarismul este precedat de distrugerea modernă a individului, cât si de dezintegrarea spatiului public, abandonat de burghezie, interesată doar de câstigul material, în favoarea unei clase politice formată din fosta nobilime si birocrati. „Individualismul, spre deosebire de egoism, dupã cum spunea Tocqueville, este un concept „modern“. Strãmosii nostri nu cunosteau decât „egoismul“, care este „un sentiment calm si moderat care îl predispune pe cetătean să se izoleze de multimea semenilor si sã stea la o anume distantă, împreunã cu familia si prietenii sãi; astfel încât după ce si-a creat o micã societate pentru folosul său, lasă marea societate în seama ei“
Individualismul si liberalismul sunt intersanjabile. Omul european vede astăzi ceea ce caută tot timpul. Interesul personal îl orbește și nu mai poate să-și vadă cel care cândva i-a fost, frate, sau prieten. În dorința lui de popularitate, calcă pe cadavre. Individualistul vorbește doar la persoana I „eu”. În gândirea lui nu încape acel prețios și necesar “noi”. Munca în echipă este acceptată doar în cazuri extreme, dar niciodată profitul nu se va împărți. Exploatarea, manipularea, abuzul sentimental, compromisul familiar, totul se poate sacrifica pentru individ. Dictonul latin care se potrivește atât de bine societății europene este “homo homini lupus” (omul cu om este lup). Orice intră în conflict cu “eu” trebuie eliminat. Individul trăiește într-o lume a fricii, a duplicitătii. Nu are încredere în nimeni, trebuie să mintă ca să “supraviețuiască”. Pentru el îndemnurile de milă, ajutorare, caritate, toleranță rămân seci și fără relevanță. Liberalismul modern este inseparabil de individualism. Legatura dintre aceste doua mari orientari sociale si spirituale post-renascentiste este dubla: pe de o parte, individualismul etichetat ca fiind uneori drept “cea mai elevata realizare a civilizatiei moderne”,s-a dezvoltat o dată cu liberalismul si a fost promovat intens de acesta; pe de alta parte, liberalismul insusi are in prin plan o viziune individualistă despre om si societate, se sprijina deci pe principii individualiste.   

Incă din perioada fondatorilor liberalismului a predominat tendința de a vedea omul in primul rănd prin prisma individualității si abia in al doilea rând, ca membru al unei comunități: omul există inaintea societății si independent de ea;realitatea este inafara individului, comunitatea ia naștere abia ulterior, prin asocierea indivizilor. În ceea ce il defineste pe individ nu este modul de viată colectivă, relațiile dintre indivizi, sfera publică; caracteristică este viața personală , individualitatea, sfera privată (care include capacitatea individuală de a gandi, de a-si urmări propriile interese etc.) – a fi om inseamnă a fi un individ, nu neapărat un membru al comunitații.       
Această modalitate de a vedea era ca el scotea in relief indepentența si autonomia fiecarei persoane, evitând subordonarea individului față de comunitate sau instituțiile publice si tratarea lui ca simplu element dintr-o mulțime. Individul este independent, se naște liber, are de la început o serie de drepturi inalienabile (pe carenimeni nu i le poate lua); de aici rezultând respectul, caracteristic modernității, pentru individualitatea fiecărui om. De asemenea, el este individul autonom (se conduce singur), iar comunitatea nu are asupra sa decât acele drepturi pe care individul insuși le-a cedat ei in mod deliberat.
Am aratat cum,in vremurile de egalitate,fiecare om iși caută in el insuși credințele;vreau să arăt cum,in aceleași vremuri,iși indreaptă toate sentimentele numai catre sine (Alexis de Tocqueville).Individualismul este o expresie recent aparută dintr-o idee nouă.Stramoții nostri nu cunosteau decat egoismul.Egoismul inseamnă o dragoste inflacarătă si exagerată față de sine insusi care il face pe om sa nu raporteze nimic decat la el insuți și sa se prefere pe sine inaintea tuturor.Insa individualismul este un sentiment calm si moderat care il predispune pe cetățean să se izoleze de multimea semenilor săi si sa stea la o anume distantă,impreună cu familia și prietenii lui;astfel incâtt,după ce și-a creat o mică societate pentru folosul său,lasă marea societate in seama ei.Egoismul se naște dintr-un instinct orb:individualismul apare mai curând dintr-o judecată greșita dintr-un sentiment imoral.El iși are rădăcinile atât in defectele spiritului,cat și in viciile inimii.Egoismul usucă germenul tuturor virtuțiilor,individualismul seacă toate celelalte si va fi absorbit,in cele din urmă,de egoism.Egoismul este un viciu tot atât de vechi cât si lumea.El nu aparține unei forme de societate mai mult decât alteia.Individualismul este de origine democratică si amenintă sa se dezvolte pe masură ce conditiile se egalizează. Pe masură ce individualismul se dezvoltă,scrie Tocqueville, există din ce in ce mai mulți indivizi care,nefiind nici destul de bogați,nici destul de puternici pentru a exercita o influenta mare asupra soartei semenilor lor,au capătat totuși sau au pastrat suficiente cunostinte și bunuri pentru a-și asigura nevoile.Acesta a sesizat izolarea spre care sunt înclinati americanii ca amenintatoare pentru viitorul libertății noastre.Tocmai această izolare este intotdeauna incurajată de despotism.Si astfel Tocqueville,este in mod special interesat de toate tendintele de contracarare care ii imping pe oameni din izolarea lor inspre relatii sociale.
Individualismul stă chiar in miezul culturii americane.Fiecare din cele patru tradiții pe care le-am scos in evidentă este intr-un sens profund individualistă.Există un individualism biblic si un individualism civic,dupa cum există unul utilitar si altul expresiv.Oricare ar fi diferențele între tradiții și diferențele care decurg in ințelesurile lor cu privire la individualism,există unele lucruri pe care toate traditiile le impărtășesc,lucruri care sînt fundamentale pentru identitatea americană.Noi credem in demnitatea,chiar in sacralitatea individului.Orice ar viola dreptul nostru de a gandi prin noi inșine,de a judeca prin noi inșine,de a lua propriile noastre decizii,de a ne trăi viețile asa cum credem de cuviintă,nu este doar gresit din punct de vedere moral,ci este un sacrilegiu.Aspiratiile noastre cele mai inalte si nobile,nu doar pentru noi inșine,ci pentru cei la care ținem,pentru societatea noastră și pentru lume,se leagă strâns de individualismul nostru.Nu susținem că americanii ar trebui să-si abandoneze individualismul,asta ar insemna să ne abandonăm indentitatea cea mai profundă.Insă individualismul a ajuns sa insemne atât de multe lucruri si să conțina asemenea contradicții si paradoxuri,incât chiar a-l pastra implică analizarea tendinței care l-ar distruge din interior.
Individualismul modern s-a ivit din lupta impotriva autoritați monarhice si aristocratice,care a aparut arbitrară si opresivă cetațenilor gata sa-și afirme dreptul de a se autoguverna.În acea luptă, filozofia politică clasică si religia biblică au constituit importante resurse culturale.Republicanismul clasic a evocat o imagine a cetațeanului activ contribuind la binele public. In crestinismul reformat,atat in formele puritane,cat si sectare,a inspirat idea unui guvernământ bazat pe participarea voluntară a indivizilor.Totuși ambele tradiții au plasat autonomia individuală într-un context al obligației morale si religioase ,care a justificat in anumite context obedienta ca si libertate.Esenta pozitiei lockeene este un individualism aproape ontologic.Individul este anterior societății,care ajunge sa existe doar prin intermediul contractului voluntar al indivizilor incercând sa-și maximileze propriul lor interes.Din aceasta poziție ne-am dobândit noi tradiția individualismului utilitar.Dar deoarece putem sa facem ce ne este util doar consultându-ne dorintele si sentimentele,ea este pana la urma si sursa tradiției individualismului expresiv.Individualismul modern a coexistat multă vreme in republicanismul clasic si religia biblică.Conflictul din presupozițiile lor fundamentale era pus inițial in surdină deoarece toate subliniau in forme din cele mai comune in America,demnitatea si autonomia individului.Insă în masura in care individualismul modern a devenit mai dominant in statele Unite ,iar republicanismul clasic si religia biblică mai putin efective,cateva din dificultățile acestuia au început sa devină evidente.In această privintă,este sugestiv ethosul terapeutic,deoarece este modul in care americanii contemporani pun in practică tezele individualismului modern.Dupa cum a scris Robert Coles,pentru psihologie sinele este “singura sau principala formă de realitate”.Problema este daca poate fi cu adevărat sustinut un individualism in care sinele a devenit principala formă de realitate
Raportandu-ne la individualismul care există in fiecare dintre noi,partea pozitivă a individualismului nostru,sentimentul nostru de demnitate,de valoare si autonomie social,cultural si institutional care ne mentine pe linia de plutire,parte din viata noastră pe care nu o controlăm,de care nu suntem conștienți,sau nici macar responsabili,pe care o primim ca pe o favoare pe care o infruntăm ca pe o tragedie,lucruri la care americanii de obicei preferă să nu se gandească.Până la urmă noi nu suntem pur si simplu țeluri prin noi inșine,nici ca indivizi,nici ca societate.Suntem părti ale unui întreg mai larg,pe care nici nu-l putem uita si nici reflecta in propria noastră imagine,fără a plati un mare preț.Acestea sunt probleme pe care nu le putem ignora,daca vrem să nu avem un sine care atarna in gol,leganat ușor de vânt.Când adoptăm individualismul radical,există adevaruri pe care noi nu le vedem.Ne descoperim pe noi inșine nu independent de alți oameni și instituții ci prin intermediul lor.Nu ajungerm prin noi inșine la capătul sinelui nostru.Descoperim ce suntem față in față si unul alături de altul,cu ceilalți,in muncă,dragoste si invătare.Toată activitatea noastră se desfasoară in relații,grupuri,asociatii si comunităti.
Ambiguitatea si ambivalența individualismului american derivă simultan din contradicții culturale si sociale.Insistăm,probabil mai mult decât oricând inainte,sa ne descoperim sinele nostru autentic,independent de orice influențe culturale sau sociale,fiind responsabili doar fată de acel sine si facând din implinirea sa chiar semnificația vieților noastre.Cu toate acestea,noi ne petrecem o mare parte din timp navigând in cadrul unor structuri birocratice imense,universități gigantice,manipulând si fiind manipulate de alții.Descriind această situație,Alaisdair a vorbit de “individualism birocratic”,formă de viata ilustrată de manager si terapeut.In individualismul birocratic,ambiguitaăților si contradicțiilor individualismului le este descoperit chipul infricoșător ,in masura in care libertatea de a lua decizii private este cumpărata cu prețul transferării majorității deciziilor publice majorității magagerilor birocratici si experților.Un individualism birocratic in care consintământul celui guvernat,prima condiție a individualismului luminat modern ,a fost abandonat intru totul cu excepția formei,ilustrează tendința individualismului de a-și distruge propriile condiții.

In ceea ce priveste parerea mea in legatură cu acest subiect si anume individualismul,consider că deși este descris ca fiind o tendință a individului de a fi motivat in primul rând de scopurile si preferintele personale,de a pune pe primul loc binele personal,individual si nu cel colectiv,există un individualism care nu inseamnă numai însingurare,egoism si respingere a celorlalti.Dimpotrivă,implică grație conștientizării propriei slăbiciuni derivate din izolare si a lipsei avantajului in fața celoralalti-nevoia apropierii de ceilalți atât in vederea auto- protecției, cât si in scopul indeplinirii proiectelor personale.Aceasta nu inseamna ca individualismul se transforma intr-o doctrină sau intr-o atitudine orientată spre inter-relationare si colaborare.Ea rămâne mentalitatea specifică a persoanei orientate in principal catre sine,concentrată asupra scopurilor sale si,mai ales,dornică să și le indeplineasca singură,nestingherită de lumea din jur.Asadar,cooperarea cu ceilalti este subsumată acestor scopuri,fiind in definitiv un mijloc pentru a ajunge unde-ți dorești.În același timp, insă,apropierea de ceilalți in condiții de autosuficientă individuală aruncă o lumină neasteptată asupra autonomiei dar si asupra modului in care a fost conceput subiectul uman in perioada modernă.
Închei prin a spune că,individualismul,vrem nu vrem,se află in comportamentul nostru,suntem construiți in așa fel incât să privim mereu punctul nostru favorabil și să ne îndeplinim mai întâi dorințele noastre iar mai apoi ale altora dar individualismul nu inseamnă numai atât,ci după cum am observat este mult mai complex,asadar,consider că trebuie privit din mai multe puncte fiindcă este invăluit de mai multe aspecte,are mai multe conotații decât cea generală pe care o stim cu toții.

Bibliografie

Dumont, Louis – Eseu asupra individualismului, București, Editura Anastasia, CEU Press, 1997

Alexis de Tocqueville  :  Despre democratie in America, vol. I-II,Editura Humanitas,2005

Bauman, Zygmund – Modernitatea lichidă

Americanii:Individualism si daruire,Robert N. Bellah,Richard Madsen,William M Sullivan (1998)