Indicii Bursieri Reprezentativi Internationali

Indicii bursieri reprezentativi

Internaționali

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Indicii bursieri: Tipologie și metodologie

I.1. Clasificare

I.2. Construcția indicilor bursieri

I.2.1. Etapele construcției indicilor bursieri

I.3. Calculul indicilor bursieri

Capitolul II. Indicii bursieri de pe piețele reprezentative

II.1. Piața bursieră New-York

II.1.1. Indicele Dow Jones (Dow Jones 30 – Share Industrials Average sau DJIA)

II.1.2. Indicele Standard and Poor’s 500

II.2. Piața bursieră Tokio

II.2.1. Indicele NIKKEI

II.2.2. Indicele TOPIX

II.2.3 Indicele TSE

II.3. Piața bursieră Londra

II.3.1. Indicele FT Stock Exchange 100

II.3.2. Indicele FT30

II.4. Piața bursieră Frankfurt

II.4.1. Indicele DAX

II.5. Piața bursieră Paris

II.5.1. Indicele CAC 4

Capitolul III. Indicii bursieri mondiali

III.1. Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International)

III.2. Indicele mondial FT-Actuarial (FT-Actuaries World Index)

III.3. Indicele global Salomon-Russell

III.4. Indicele mondial Standard & Poor’s

III.5. Indicii STOXX

III.6. Indicii EURONEXT

Capitolul IV. Utilizarea indicilor bursieri ca suport în contractele la termen

IV.1. Contractele futures pe indici bursieri

IV.2. Opțiuni pe indici bursieri

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Lucrarea se dorește a fi axată pe studiul indicilor bursieri reprezentativi internaționali și prezintă tipologia și metodologia de calcul al indicilor bursieri de pe piețele bursiere cele mai importante din New York, Tokio, Londra, Frankfurt și Paris. În această lucrare este prezentată și utilizarea indicilor bursieri ca suport în contractele la termen.

Produsele sintetice ale pieței de capital se numesc indici bursieri. Introducerea indicilor bursieri a fost necesară deoarece nu exista un produs bursier prin care să se poată urmări, în ansamblu, piața respectivă și care să nu prezinte doar evoluția unui singur titlu cotat la bursă. Indicii bursieri sunt produse financiare care reflectă tendința de ansamblu a bursei, respectiv mișcarea generală a cursurilor valorilor mobiliare care intră în componența lor. Mai mult, se consideră că indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii. Cu ajutorul indicilor bursieri se determină trendul pieței: sub semnul taurului (bull market – piață în creștere) sau sub semnul ursului(bear market – piață în scădere). Mai mult, dacă o firmă este inclusă în compoziția indicelui reprezentativ al bursei, acest fapt reprezintă o consacrare pentru acea companie, acțiunile sale fiind considerate valori sigure.

Primul indice bursier a fost indicele Dow Jones Industrial Average, calculat la bursa din New York și denumit după numele a doi specialiști financiari : Charles Dow (fondatorul publicației Wall Street Journal) și Edward Jones. După acest indice a urmat indicele britanic FT-SE 30, indicele japonez Nikkei și de mulți alții, ce aparțin primei generații de indici, în structura cărora se cuprind acțiuni ale căror emitenți aparțin aceluiași domeniu de activitate (de obicei din ramura industriei), și din acest punct de vedere au o capacitate de informare limitată. Apariția în ultimele decenii a indicilor de generația a doua a reprezentat o nouă etapă în evoluția indicilor bursieri. Acești noi indici cuprind un număr mai mare de acțiuni componente, din diverse sectoare ale economiei, realizându-se astfel o mai bună caracterizare a pieței bursiere și o mai bună satisfacere a nevoilor de informație. Astfel au apărut indicii NYSE (pe piața New York-ului), FT-SE 100(pe piața Londrei) și Topix (pe piața japoneză) care au un grad de relevanță mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de emitenți, aparținând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituții bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor sau telecomunicațiilor.

Indicii bursieri respectiv tranzacțiile cu aceștia, țin cel puțin pe timp de criză prima pagină a publicațiilor de profil, pentru că acestea au generat pe lângă câștiguri imense pentru o mică parte a participanților la piață, și pierderi la fel de mari pentru cei mai mulți participanți. Indicii bursieri sunt utilizați deopotrivă de traderi ai societăților de intermediere financiară, de dealeri, brokeri, investitori individuali dar și corporații sau guverne. Apariția indicilor bursieri a fost rezultatul materializării unei necesități din partea participanților la piață, astfel încât aceștia să poată urmări cu ajutorul unui singur produs evoluția de ansamblu a unei piețe. Principalul argument care a stat la baza apariției indicilor bursieri a fost tocmai acesta, al posibilității folosirii unui singur produs financiar, care să reflecte dinamica mai multor titluri și care să evidențieze cât mai fidel evoluția generală a pieței.

Inovația în domeniul financiar și mai ales în cel al tranzacțiilor cu instrumente derivate a făcut posibilă tranzacționarea inclusiv a indicilor bursieri în sine.

Capitolul I. Indicii bursieri: Tipologie și metodologie

I.1. Clasificare

Indicii bursieri reprezintă expresia numerică, măsurată în puncte a evoluției cursurilor celor mai reprezentative titluri de pe o piață.

Indicii bursieri reprezintă cel mai sintetic indice al unei economii în condițiile în care la bursă sunt cotate cele mai reprezentative companii ale economiei reprezentative, indicele exprimând în același timp punctul de echilibru între cerere și ofertă pe piața respectivă la un moment dat.

Indicii bursieri au evoluat de la o singură piață de capital, localizată într-o anumită țară, la piața financiară internațională, prin apariția indicilor mondiali și a indicilor caracteristici țărilor din spațiul monedei unice europene.

Indicii bursieri se clasifică după mai multe criterii, și anume:

a) După valorile mobiliare în raport cu care se construiesc, se deosebesc următoarele categorii de indici:

Indici bursieri pentru acțiuni;

Indici bursieri pentru obligațiuni;

Indici pentru titlurile emise de fondurile mutuale și alte instrumente financiare.

Indicii bursieri pentru acțiuni sunt cei mai răspândiți și se calculează în aproape toate țările unde există o piață de capital. Între aceștia se numără: Dow Jones Industrial Average, Standard & Poor’s 500 și Nasdaq 100 (în SUA), DAX (în Germania), FTSE (în Marea Britanie), Nikkei (în Japonia), CAC 40 (în Franța), ASX 200 (în Australia);

b) În funcție de modul de calcul, distingem două categorii de indici bursieri pentru acțiuni:

Indici bursieri din prima generație , care se calculează ca o medie aritmetică a cursului acțiunilor componente, ajustată cu un divizor a cărui valoare se modifică periodic în funcție de modificările ce se petrec asupra acțiunilor componente, cum ar fi divizări, fuziuni sau modificări de capital. Deoarece cuprind valori aparținând aceluiași domeniu de activitate, indicii bursieri din prima generație au o capacitate de informare limitată la sectorul respectiv;

Indici de generația a doua, numiți și indici compoziți, ale căror caracteristici principale sunt:

– cuprind un număr mare de emitenți (2000 sau chiar 3000 în cazul indicilor Frank Russell, 500 în cazul S&P, NYSE pe piața New York-ului);

– acțiunile componente aparțin mai multor domenii de activitate;

Atât indicii bursieri de primă generație cât și de a doua generație țin cont de capitalizarea bursieră, determinată ca produs între prețul acțiunilor cotate și numărul acțiunilor emise de respectivele societăți luate în considerare;

c) În funcție de gradul de cuprindere, indicii se clasifică în:

Indici generali ai pieței, care cuprind acțiuni aparținând mai multor sectoare de activitate și căutând să exprime cât mai bine structura pieței respective și evoluția economiei în ansamblul ei. Din această categorie cei mai cunoscuți indici sunt Nasdaq 100, FTSE 100, DAX, CAC 40.

Indici sectoriali, care reflectă evoluția unui singur sector al economiei: industria extractivă, industria alimentară, industria automobilelor, industria farmaceutică, construcții, transporturi, publicitate și mass-media, asigurări, bănci etc.;

d) După apartenența valorilor mobiliare care intră în calculul indicelui unuia sau mai multor piețe de capital, se disting următoarele categorii de indici:

Indici bursieri ce cuprind în portofoliul lor acțiuni cotate pe o singură piață bursieră, fie ale unor firme autohtone, fie ale unor firme străine cotate și pe piața respectivă;

Indici mondiali, care iau în calcul acțiuni cotate pe diferite piețe internaționale și care au criterii suplimentare referitoare la țările care intră în calcul, pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual. Printre cei mai cunoscuți indici de acest tip se numără FT Actuarial World Stock Index, MSCI (calculat de Morgan Stanley), indicii Frank Russell, ca și Dow Jones Euro STOXX, care este calculat pentru piața europeană cuprinzând țările din zona euro;

e) În funcție de intervalul la care sunt calculați, indicii bursieri pentru acțiuni se împart în:

Indici bursieri calculați în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde și un minut (majoritatea indicilor bursieri);

Indici bursieri calculați doar la sfârșitul zilei de tranzacționare;

f) În funcție de tipul pieței de capital pe care sunt calculați, indici se clasifică în:

Indici specifici pieței bursiere;

Indici ai pieței de negocieri;

g) În raport cu instituția care îi calculează, se cunosc:

Indici oficiali, calculați de organismele abilitate prin reglementările pieței de capital respective, cum este cazul indicelui BET;

Indici calculați de instituțiile pieței de capital în colaborare cu publicații financiare, cum ar fi The Wall Street Journal, pentru indicele Dow Jones, sau Financial Times pentru indicii FTSE;

Indici calculați de diverse publicații economico – financiare;

Indici calculați de intermediari și alte instituții financiare, care de regulă sunt indici neoficiali.

I.2. Construcția indicilor bursieri

Construcția indicilor bursieri se bazează pe o serie de principii, printre care se numără:

metodele de calcul al indicilor bursieri trebuie să reflecte întotdeauna realitatea;

indicii bursieri sunt utilizați în analiza strategiilor de investiții și ca măsură a performanței portofoliilor create în cadrul fondurilor de pensii, fondurilor mutuale, societăților de asigurări și altor investitori instituționali;

metodele de calcul al indicilor bursieri nu trebuie să prezinte o complexitate deosebită, iar informațiile și datele folosite la determinarea indicilor bursieri trebuie să fie disponibile oricui;

informațiile folosite în calculul indicilor bursieri trebuie să aibă la origine surse autorizate. În cazul în care indici țin seama de evenimente, cum ar fi creșteri sau scăderi de capital, acordări de dividende, emisiuni de drepturi de subscriere, datele folosite trebuie să provină de la compania respectivă;

consistența datelor și a metodelor de calcul trebuie menținută oriunde este posibil, ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure stabilitatea surselor de date. În țările care înregistrează rate înalte ale deprecierii monedei naționale, aceștia sunt calculați, pe lângă moneda națională, și în valută;

în orice moment, trebuie să se asigure continuitatea și comparabilitatea cu momentele anterioare , în măsura posibilităților;

toți operatorii implicați în activitatea bursieră trebuie să asigure că indicii continuă să satisfacă nevoia de informații existentă pe piața bursieră.

I.2.1. Etapele construcției indicilor bursieri

Indicii bursieri pot fi calculați pentru o valoare bursieră, pentru un grup de valori sau pentru un ansamblu de valori care se negociază pe o piață. Calculul lor presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) selectarea eșantionului de valori mobiliare incluse în structura indicelui bursier, pentru că acesta trebuie să exprime evoluția generală a tuturor cursurilor titlurilor de valoare pe piața respectivă. În general se aleg valorile considerate reprezentative pentru bursa respectivă sau pentru un sector de aciuni de drepturi de subscriere, datele folosite trebuie să provină de la compania respectivă;

consistența datelor și a metodelor de calcul trebuie menținută oriunde este posibil, ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure stabilitatea surselor de date. În țările care înregistrează rate înalte ale deprecierii monedei naționale, aceștia sunt calculați, pe lângă moneda națională, și în valută;

în orice moment, trebuie să se asigure continuitatea și comparabilitatea cu momentele anterioare , în măsura posibilităților;

toți operatorii implicați în activitatea bursieră trebuie să asigure că indicii continuă să satisfacă nevoia de informații existentă pe piața bursieră.

I.2.1. Etapele construcției indicilor bursieri

Indicii bursieri pot fi calculați pentru o valoare bursieră, pentru un grup de valori sau pentru un ansamblu de valori care se negociază pe o piață. Calculul lor presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) selectarea eșantionului de valori mobiliare incluse în structura indicelui bursier, pentru că acesta trebuie să exprime evoluția generală a tuturor cursurilor titlurilor de valoare pe piața respectivă. În general se aleg valorile considerate reprezentative pentru bursa respectivă sau pentru un sector de activitate, însă pot fi luate în considerare toate valorile care cotează pe piața respectivă, obținându-se astfel un indice compozit.

Criteriile de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele bursier sunt:

grad de capitalizare bursieră ridicat;

grad mare de dispersie (difuzarea valorilor mobiliare în rândul deținătorilor să fie foarte mare);

cotarea valorilor mobiliare să se realizeze prin sistemul bursei informatizate;

structura valorilor mobiliare ce compun indicele să urmeze repartiția pe sectoare de activitate a titlurilor înscrise în cota oficială a bursei;

Etapa selecției valorilor mobiliare care intră in componența indicelui prezintă o importanță deosebită. Criteriile folosite pentru alegerea acțiunilor care vor fi selectate diferă de la un indice la altul.

Unul dintre criteriile luate în considerare la determinarea componenței multor indici este cel conform căruia acțiunile trebuie să fie cotate la prima categorie a pieței bursiere respective. Acest criteriu este folosit pentru construirea indicilor de generație a doua și în special a indicilor cei mai importanți de pe piața respectivă, indici care conțin acțiunile blue chips ale pieței de capital în cauză, exemplu: Nikkei 225, FTSE 30. În multe cazuri, ca de exemplu pentru Nikkei 225, retrogradarea unui titlu la categoria a doua a bursei duce la excluderea acestuia din componența indicelui. De asemenea, sunt selectate acțiunile emise de firmele puternice cu o creștere susținută a activității și ai căror indicatori economici le recomandă ca o bună investiție

Un criteriu esențial prezent în selectarea acțiunilor componente ale indicilor este lichiditatea, definită ca volum al tranzacțiilor efectuate cu o anumită valoare mobiliară într-o anumită perioadă, urmărindu-se ca aceasta să fie mai mare. Lichiditatea se poate determina și ca procent al volumului tranzacțiilor desfășurate cu acțiunile ce intră în componența indicelui în totalul tranzacțiilor realizate pe piața respectivă.

Un alt criteriu se referă la capitalizarea bursieră a acțiunii respective. Această condiție apare și în cazul unor indici care nu sunt ponderați cu capitalizarea bursieră. Prin construcția indicelui se urmărește o oglindire cât mai bună a pieței respective și acesta se poate realiza dacă indicele include în componența sa acțiuni a căror capitalizare bursieră însumată reprezintă o pondere cât mai mare din capitalizarea bursieră totală a pieței. În cazul indicilor bursieri Dow Jones, Nikkei, DAX 100 sau FTSE 100, ajung să reprezinte, prin acțiunile pe care le includ, peste 90% din capitalizarea totală a pieței respective.

Un criteriu întâlnit la mai mulți indici se referă la necesitatea ca acțiunile incluse în structura indicelui să fie emis de o companie autohtonă. Pe piața londoneză se calculează separat indici pentru firmele străine cotate la bursa respectivă, precum și indici care reflectă evoluția companiilor multinaționale. De asemenea, în cazul unor indici care includ în structură atât acțiuni autohtone cât și acțiuni străine, se poate întâmpla ca pentru titlurile străine să fie stabilite și unele condiții speciale, de multe ori diferite de cele impuse acțiunilor emise de companii ce își au sediul în țara respectivă.

Un criteriu întâlnit la unii indici se referă la intervalul de timp care s-a scurs din momentul listării acțiunilor pe piața bursieră respectivă. În cazul indicelui bursier Nasdaq 100 stabilește condiția referitoare la vechimea listării acțiunilor în legătură cu capitalizarea bursieră, astfel:

– acțiunile care se află în primele 25% în ceea ce privește capitalizarea bursieră trebuie să fi fost cotate timp de cel puțin un an;

– celelalte acțiuni trebuie să fi fost cotate timp de cel puțin doi ani.

Un alt criteriu se referă la tipul valorilor mobiliare luate în seamă la calculul indicelui. Astfel, în cazul indicilor pentru acțiuni, titlurile luate în calcul trebuie să fie acțiuni comune sau acțiuni preferențiale participative. Acțiunile preferențiale neparticipative, de obicei nu se iau în calculul indicilor.

O altă condiție se referă la ponderea din totalul acțiunilor emise care trebuie să se afle pe piață, adică să fie disponibile pentru tranzacționare.

Spre deosebire de indicii care urmăresc doar evoluția companiilor dintr-o țară sau sunt listați doar la o anumită bursă, există indici mondiali. Indicii mondiali iau în considerare acțiuni cotate pe diverse piețe și astfel generează noi criterii legate de selecția titlurilor componente, în sensul că acesta este precedată de o selecție a țărilor componente, respectiv a țărilor pe ale căror piețe de capital cotează acțiunile care vor fi luate în seamă la calculul indicelui.

b) a doua etapă este atribuirea unei anumite importanțe fiecărui titlu și stabilirea modului de agregare a cursului titlurilor de valoare selecționate. Se folosesc una dintre următoarele metode de ponderare a acțiunilor:

pondere egală pentru toate valorile mobiliare din structura indicelui;

ponderea cu capitalizarea bursieră, ceea ce face ca o modificare cu un anumit procent a unei acțiuni cu o pondere semnificativă în capitalizarea totală a pieței să aibă o influență mai mare asupra indicelui decât o modificare ce același procent a unei acțiuni mai puțin importantă sub aspectul capitalizării;

fără pondere, prin luarea în considerare numai a cursului valorilor mobiliare.

Această etapă este caracteristică îndeosebi indicilor din generația a doua. Atribuirea unor anumite ponderi indicilor este justificată de necesitatea de a se evita situația în care evoluția cursului unei anumite acțiuni ar avea o influență prea mare asupra indicelui bursier.

Indicii bursieri care sunt construiți fără nici un fel de ponderi au dezavantajul că variația unei singure acțiuni care are un preț mare poate influența în mod substanțial evoluția indicelui bursier, ceea ce duce la reflectarea inexactă si eronată a evoluției pieței, încălcându-se în acest mod unul dintre principiile de bază ale construcției indicilor.

Pentru a se evita fenomenele de tipul celui prezentat mai sus, indicii sunt construiți folosindu-se un sistem de ponderi. Există două alternative:

ponderi egale atribuite fiecărei acțiuni;

ponderarea cu capitalizarea bursieră.

c) a treia etapă este stabilirea datei de referință care reprezintă un moment cu o semnificație deosebită pentru indicele bursier respectiv. Pentru data respectivă, indicele primește valoarea de 100, 1.000, sau 10.000 de puncte, după caz. Deseori, data de referință este data de la care începe calculul indicelui, cum este cazul cu indicele BET, a cărui dată de referință este 19 septembrie 1997, dată la care indicelui i s-a atribuit valoarea de 1.000 de puncte.

Data de referință este folosită în cadrul analizei evoluției indicilor, prin compararea valorii indicelui bursier la o anumită dată cu cea de la data de referință. Indicele aferent oricărei alte perioade exprimă întotdeauna o creștere sau o scădere față de data de referință.

I.3. Calculul indicilor bursieri

Metodologia de calcul al indicilor este diferită în funcție de tipul și caracteristicele fiecărui indice. În cazul indicilor din prima generație, indicele se calculează ca o medie aritmetică a cursurilor acțiunilor componente, ajustate cu un divizor a cărui valoare se modifică periodic, în funcție de modificările petrecute în structura patrimonială a emitentului.

Relația generală de calcul al unui indice (I) este:

I =

În cazul indicilor ponderați se ia în considerare capitalizarea bursieră, cursul acțiunilor fiind înmulțit cu numărul de acțiuni.

Formula de calcul al indicelui la momentul t(It) este:

It = KT *

unde:

n – numărul acțiunilor ce intră în componența indicelui;

pi0 – prețul acțiunii „i” la data de referință;

qi0 – numărul acțiunilor companiei „i” la data de referință;

pit – cursul acțiunii „i” în momentul „t”;

KT –divizorul;

Cit – factorul de corecție pentru acțiunea „t”.

În cadrul determinării indicilor bursieri apar o multitudine de situații în care metodologia de calcul al indicelui bursier trebuie adaptată, datorită acțiunii unor diverși factori. Aceste situații generează modificări în relația de calcul al indicelui și nu schimbări în conținutul indicelui, cum ar fi trecerea, de exemplu, de la ponderea cu capitalizarea bursieră la calculul indicelui fără a se folosi ponderi.

Evenimentele care generează ajustări ale formulei de calcul al indicelui bursier sunt: modificări în valoarea nominală a acțiunilor din componența indicelui, majorări sau diminuări de capital, conversii de acțiuni preferențiale în acțiuni comune, fuziuni sau diminuări ale emitenților din structura indicelui, includeri sau excluderi de emitenți în sau din portofoliul indicelui.

Capitolul II. Indicii bursieri de pe piețele reprezentative

Indici bursieri utilizați în marile centre financiare internaționale prezintă o importanță deosebită, deoarece impactul acestor centre este foarte puternic, atât asupra economiilor în care sunt localizate, cât și pentru investitorii internaționali care urmăresc și își direcționează investițiile în funcție de evoluția piețelor internaționale. Evoluția piețelor financiare internaționale este reflectată tocmai prin indicii bursieri.

II.1. Piața bursieră New-York

II.1.1. Indicele Dow Jones (Dow Jones 30 – Share Industrials Average sau DJIA)

Este cel mai cunoscut și cotat indice american, fiind standardul general folosit de presă și alte mijloace de informare pentru a măsura progresului pieței bursiere americane. El conține cele mai importante 30 de acțiuni din ramura industriei.

II.1.1.1. Istoria indicelui Dow Jones Industrial AverageSM

Creat în 1896 de către Charles Dow, unul din fondatorii publicației The Wall Street Journal, Indicele Dow Jones Industrial AverageSM (DJIA) nu a fost primul indice din istoria pieței bursiere. Această distincție îi aparține unui predecesor din 1884 care astăzi este cunoscut sub numele de The Dow Jones Transportation AverageSM, fiind de asemenea creația domnului Dow. Acest indice a fost inițial numit Dow Jones Railroad Average. La sfârșitul secolului al XIX-lea, industria transporturilor feroviare a reprezentat cel mai important sector din economia Statelor Unite iar indicele The Dow Jones Transportation Average a fost un instrument de măsură nu doar al pieței, ci și al economiei.

Întrucât acțiunile companiilor din domeniul industrial dețineau o cotă mică, dar în creștere, Charles Dow s-a simțit obligat să creeze un indice și pentru acest segment. El a utilizat acești doi indici pentru a reflecta tendințele pieței bursiere, motivarea fiind faptul că societățile din domeniul industrial fabricau bunuri care erau livrate prin intermediul transportului feroviar. Astfel, o piață puternică putea fi durabilă numai în cazul în care se baza pe contribuția ambelor sectoare.

Noul indice Dow Jones Industrial AverageSM (DJIA) a avut inițial 12 acțiuni în componența sa, inclusiv un producător din sectorul pielăriei, o oțelărie și un producător de zahăr. Publicat prima dată la 26 mai 1896 la valoarea indicelui de 40,49 de puncte și prezent cu regularitate în The Journal până în luna octombrie a aceluiași an, indicele Dow Jones Industrial Average a așteptat mai mult de 25 de ani pentru a deveni un reper important și în afara „strâmtorii” Wall Street.

În 1896, investițiile la bursa erau considerate o activitate extrem de speculativă, în special în ceea ce privește acțiunile companiilor din domeniul industrial. Acțiunile companiilor din domeniul feroviar erau acceptabile pentru că reprezentau categoria de „prim ordin” a zilei, dar obligațiunile erau investițiile cu adevărat prudente.

Până în anii ‘20 atitudinea populației față de bursă s-a schimbat. Cetățenii obișnuiți au început să investească în acțiuni, ducând astfel indicele Dow Jones Industrial Average de la nivelul de 100 în 1924 până la aproape 400 înainte de criza economică din 1929. În mod ironic, căderea pieței a fost cea care a adus indicele Dow Jones Industrial Average în atenția publicului larg din SUA, întrucât a pierdut aproape 30% din valoare în decurs de numai două zile. Dacă înainte de criză investitorii au fost mai concentrați asupra acțiunilor individuale, ulterior s-a remarcat un mai mare interes față de starea de ansamblu a pieței de capital.

Deși s-a apropiat în 1929 de valoarea de 400 puncte, indicele Dow Jones Industrial Average nu a crescut peste această valoare până la sfârșitul anului 1954. Revoluția economică din anii '30 și distrugerile la nivel internațional cauzate de cel de-al II-lea Război Mondial l-au făcut să fluctueze timp de 25 de ani.

Anii '50 au reprezentat unul din cele mai bune decenii din istorie ale indicelui Dow Jones Industrial Average, acesta urcând cu aproape 240% până la 679,36 puncte în 1959. Cu toate acestea, până în anii 1980 și 1990 nu au mai existat câștiguri atât de substanțiale pe bursele americane. Aceste două decenii reprezintă o epocă de prosperitate de neegalat, în ciuda crizei din 1987 și unei scurte piețe în scădere cauzate de Războiul din Golf de la începutul anilor 1990. Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut 228,25% în timpul anilor '80, până la aproape 2753,20 puncte la sfârșitul anului 1989 și 317,59% în timpul anilor '90, până la 11497,12 puncte la sfârșitul anului 1999, respectiv sfârșitul secolului.

În ultimii 10 ani ai secolului XX, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut de câteva ori cu peste 1.000 puncte, depășind bariera de 10.000 puncte pentru prima dată la 29 martie 1999, după cum se poate observa din figura nr. II.1. Entuziasmul generat de acest eveniment s-a resimțit în întreaga lume. Deși numărul în sine nu a avut o semnificație specială, el a servit pentru a evidenția performanța spectaculoasă a indicelui și, prin extindere,a economiei Statelor Unite.

Figura nr. II.1. Indicele DJIA de-a lungul istoriei(1896-2009)

Indicele Dow Jones Industrial Average a atins punctul culminant la 11722,98 puncte în data de 14 ianuarie 2000, înainte de a aluneca într-o piață în scădere. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, a atins un nivel de minim în octombrie 2002, pentru ca ulterior să depășească încă o dată 10.000 puncte, în decembrie 2003.

Indicele Dow Jones Industrial Average și-a dovedit mobilitatea printr-o revenire, în mijlocul războiului din Irak și în condițiile unei piețe de energie volatile. La finalul anului 2006, creșterea indicelui Dow Jones Industrial Average) a luat amploare și, în mod repetat, a înregistrat record după record. Succesiunea de evenimente a început în data de 19 octombrie 2006, atunci când indicele a închis la 12011,73 puncte, simultan atingând un record nou, fără precedent, care a depășit nivelul de 12.000 la a 19-a aniversare a „Lunii negre” (criza din 1987). La 17 noiembrie, a crescut la 12.342 puncte. La fel cum piețele de capital din întreaga lume au urcat și au atins cota maximă în 2007, așa a făcut și acest indice, ajungând la maximul său în data de 9 octombrie a aceluiași an, când a închis la 14.164,53 puncte. Acesta a marcat încheierea perioadei curente, în care piața SUA a fost în urcare (cea mai lungă de altfel piață în creștere care a existat vreodată).

În urma știrilor privind prăbușirea rapidă a piețelor de credit, indicele Dow Jones a scăzut în tot restul anului 2007 și în 2008. Întrucât pierderea încrederii în piața obligațiunilor s-a răspândit și asupra acțiunilor – și apoi chiar asupra instituțiilor de pe Wall Street, piețele au continuat să scadă,iar indicele a avut o evoluție descendentă, ajungând la 11893,69 puncte în data de 7 martie 2008.

În 15 septembrie 2008, indicele Dow Jones a scăzut 504,48 puncte într-o singură sesiune, ajungând la 10917,51 puncte pe baza știrilor că Lehman Brothers a dat faliment și că Merrill Lynch urma să fie preluată de Bank of America, 29 septembrie a marcat cea mai mare cădere din istoria DJIA: 777,68 puncte într-o singură zi, până la nivelul de 10365,45. Indicele avea să sufere ulterior mai multe scăderi de trei cifre, inclusiv o depreciere de 733,08 puncte (a doua cea mai mare scădere din istoria sa), în data de 15 octombrie 2008 închizând la nivelul de 8577,91.

În decembrie 2008, s-a observat faptul că indicele Dow Jones a rămas constant în urma știrilor cu privire la programul guvernamental de infrastructură al statului american, propus de proaspăta administrație Obama, agitația piețelor (inclusiv căderea liberă a prețului petrolului), și ideea că piața în scădere ar fi ajuns la nivelul cel mai scăzut. DJIA a crescut la 8924,14 la 16 decembrie, cu toate că investitorii precauți au urmărit stabilitatea și că doar câțiva investitori curajoși au încercat să obțină câștiguri. A încheiat anul la nivelul de 8776,39 puncte, în scădere cu aproape 34% pentru anul respectiv.

Indicele Dow Jones a început anul 2009 în ascensiune, probabil influențat favorabil de concepția că piețele și-ar putea reveni odată cu noua administrație. Indicele a închis la 9015,10 la 6 ianuarie, însă acest nivel a fost cel mai ridicat nivel la care a ajuns indicele în noul trimestru. Cursul acțiunilor urma cât de curând să scadă, ca urmare a știrilor rele persistente din sectorul comerțului cu amănuntul, industrial și financiar. Cu nici o speranță aparentă în ceea ce privește recesiunea și ținând cont de rezultatele modeste ale eforturilor făcute de guvern pentru salvarea economiei în general, valoarea indicelui avea să coboare în februarie și să intre într-o gravă prăbușire în luna următoare, închizând sub 7000 de puncte la 2 martie, pentru prima dată după 1 mai 1997.

După o revenire ezitantă spre finalul lunii martie, indicele Dow Jones a mai avut o tentativă, dar creșterea susținută a apărut în al doilea trimestru al anului 2009, depășind 8000 la 3 aprilie. Până la 31 mai, indicele a reușit să se stabilizeze peste nivelul de 8500 puncte.

DJIA a avansat peste 200 puncte la 1 iunie pe baza știrilor privind schimbarea componenței indicelui (excluderea General Motors și Citigroup și includerea Travelers și Cisco Systems). După un declin ulterior, vara anului 2009 a marcat începutul unui trend ascendent care a luat amploare și, în mod repetat, a înregistrat record după record, depășind 17000 de puncte în august 2014,după cum se poate observa din graficul nr. II.1.

Graficul nr. II.1. Evoluția indicelui DJIA (1982 -2014)

Sursa: FXCM.COM

II.1.1.2. Metoda de calcul al indicelui Dow Jones

Indicele Dow Jones Industrial AverageSM (DJIA) este calculat acum cu ajutorul unei formule aproape identice cu cea de la începuturile sale: pur și simplu se însumează prețurile acțiunilor componente și se împarte această sumă la divizorul comun.

Divizorul comun, însă, nu este numărul de acțiuni, așa cum a fost inițial. În 1916 editorii publicației The Wall Street Journal au mărit numărul de componente al DJIA de la 12 la 20. Apoi, în 1928, ei au crescut din nou numărul de componente – de această dată la 30 – și de asemenea au introdus un divizor ajustat. Divizorul ajustat este conceput pentru a păstra consecvența indicelui pe parcursul unor evenimente precum schimbările de componente, fracționările acțiunilor, alocările mari de dividende, fuziunile și achizițiile. Astfel, se asigură faptul că valoarea indicelui nu este influențată de apariția unuia din aceste evenimente. De exemplu, printr-o operațiune de fracționare a acțiunilor în proporție de 2/1, numărul acțiunilor existente se dublează, iar prețul acțiunilor se înjumătățește. Având în vedere că indicele se calculează pe baza prețului, neajustarea divizorului ar fi cauzat declinul DJIA dacă prețul unei acțiuni componente ar fi scăzut cu 50%, chiar dacă nu a existat nici o modificare absolută a deținerii investitorilor în acțiuni. De exemplu, în loc de o acțiune în valoare de 10$, un investitor dispune de două acțiuni de 5$ fiecare.

De-a lungul anilor, au existat atât de multe modificări ale divizorului, majoritatea reprezentând o ajustare în sens descrescător, încât acum divizorul este doar o mică parte din ceea ce-a fost.

Modalitatea de calcul este următoarea:

Valoarea indicelui =

Formula de calcul a modificării divizorului este următoarea:

Dt+1 =Dt *

unde:

Dt+1 – divizorul valabil începând cu sesiunea de tranzacționare t+1

Dt – divizorul în sesiunea de tranzacționare t

Cat – prețurile de închidere ajustate ale componentelor în cazul dividendelor, al fracționării acțiunilor și al altor operațiuni posibile cu titluri din timpul sesiunii de tranzacționare t

Ct – prețurile de închidere ale componentelor în sesiunea de tranzacționare t

II.1.1.3. Selecția componentelor indicelui Dow Jones

În orice moment, cele 30 de componente ale indicelui Dow Jones Industrial AverageSM (DJIA) reprezintă în mod normal de la 25% până la 30% din valoarea totală de piață a acțiunilor de pe bursele din SUA. Indicele nu „reprezintă” în totalitate piața SUA. Mai curând este un indice de prim ordin, care reprezintă companiile cele mai importante din sectoarele reprezentate la bursa de valori din SUA. Prin urmare, performanța sa este strâns corelată cu cea a indicilor ce conțin sute sau mii de acțiuni.

Modificările componentelor DJIA sunt rare și de obicei apar doar atunci când o companie existentă trece printr-o schimbare majoră, precum o modificare în obiectul de activitate, preluarea de către o altă companie sau falimentul. Nu există niciun program de revizuire prestabilit.

Modificările sunt făcute atunci când sunt necesare, de către editorul general al publicației The Wall Street Journal. Deși responsabilitatea revine acestei persoane, pot fi consultați și ceilalți editori.

Componentele selectate sunt întotdeauna companii din SUA, lideri în industriile din care fac parte, deținute în mare măsură de către un număr mare de investitori și cu lungi perioade de creștere susținută.

Societățile din componența indicelui DJIA: 3M, Alcoa, American Express, AT&T, Bank of America, Boeing, Caterpillar, Chevron, Cisco Systems, Coca-Cola, DuPont, Exxon Mobil, General Electric, Hewlett-Packard, Home Depot, IBM, Intel, Johnson & Johnson, JPMorgan Chase, Kraft Foods, McDonald’s, Merck, Microsoft, Pfizer, Procter & Gamble, The Travelers Companies, United Technologies, Verizon, Wal-Mart Stores, Walt Disney.

II.1.2. Indicele Standard and Poor’s 500

Indicele S&P 500 este un indice formal pe baza a 500de acțiuni selectate de corporația Standard and Poor’s, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacționare. Acțiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri a companiilor cotate la Bursa din New York și NASDAQ. Valoarea de piață totală a acțiunilor ce compun indicele reprezintă 75% din valoarea acțiunilor companiilor din SUA tranzacționate la bursă.

Cele mai importante acțiuni cuprinse în indicele S&P 500 din punctul de vedere al capitalizării sunt: ExxonMobil, General Electric, Microsoft, AT&T, Chevron, Procter&Gamble, Johnson&Johnson, IBM, Apple și Cisco Systems.

Indicele S&P 500, ca toți indicii Standard & Poor’s, este ponderat cu capitalizarea bursieră a free float-ului.

Principalele criterii urmărite la includerea unei valori mobiliare în portofoliul indicelui sunt: capitalizarea bursieră, ponderea din totalul acțiunilor care este disponibilă pentru tranzacționare, volumul tranzacțiilor, valoarea principalilor indicatori financiari.

Maximul istoric atins în perioada de boom de dinaintea crizei fusese de 1.562,80 puncte, în 8 octombrie 2007, dar criza creditelor ipotecare din 2007, urmată de criza financiară din 2008, au șters peste 56% din valoarea indicelui S&P 500.

Indicele S&P 500 a trecut pentru prima dată în istorie de pragul de 2.000 puncte, în creștere cu aproape 200% față de minimul atins în martie 2009, la apogeul crizei financiare, după cum se poate observa din Graficul nr. II.2. La această cotație, indicele S&P 500 înregistrează un avans de 8,5% de la începutul anului. Comparativ cu minimul atins pe fondul prăbușirii provocate de criza financiară din 2008, de 683,38 puncte, consemnat în 2 martie 2009, indicele S&P 500 consemnează o creștere de aproape trei ori (cu 193%).

Spre deosebire de indicele Dow Jones, care înglobează doar 30 de companii din industrie, indicele S&P 500 se bucură de avansul consistent care continuă să fie înregistrat de companiile din sectorul tehnologic, în frunte cu Apple (28,5%), Facebook (37%), Microsoft (21,6%), Tesla (75%) sau Netflix (32,5%), precum și de companiile din domeniul tehnologiei medicale.

Graficul nr. II.2. Evoluția indicelui Standard and Poor’s

Sursa: FXCM.COM

Interesant este că indicele S&P 500 a avansat în acest an (2014) de aproape 2,5 ori mai rapid decât indicele Dow Jones, respectiv cu 8,5%, față de 3,5%.

Cele mai reprezentative sectoare incluse în structura indicelui sunt: financiar, cu o pondere de 20%, IT 16%, industrial 12%, energetic 12% și sănătate 12%. Indicele S&P se utilizează ca suport în contracte futures și opțiuni și, de asemenea, a generat lansarea unei serii de fonduri ale căror portofolii urmează structura sa.

II.2. Piața bursieră Tokio

II.2.1. Indicele NIKKEI

Bursa din Tokio s-a dotat cu un indice bursier, denumit Nikkei Dow Jones, imediat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. El este rodul asocierii cotidianului Nihon Keizai (prescurtat Nikkei) cu grupul de presa american Dow-Jones.

Indicele Nikkei 225 (Nikkei Stock Average), numit uneori și Nikkei Dow, este compus din 225 de acțiuni din prima secțiune a Bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Ponderile atribuite celor mai importante companii incluse în structura indicelui Nikkei sunt prezentate în Tabelul nr. II.1. Indicele a fost lansat încă din anul 1950, dar stabilirea numărului de acțiuni la 225 datează din 1971.

Tabelul nr. II.1.Ponderile atribuite celor mai importante 10 acțiuni din structura indicelui Nikkei 225

Structura indicelui mai sus prezentata este orientativă, elementele indicelui variind în funcție de prețul de piața al emitenților din coșul indicelui respectiv de elementele indicelui modificate prin deciziile periodice ale Comitetului indicelui.

Modul de calcul al indicelui Nikkei este foarte asemănător cu cel al indicelui Dow Jones, acesta fiind tot un indice din prima generație.

Compoziția indicelui este reanalizată anual, acțiunile fiind înlocuite pe principiul lichidității.

Principalele cauze care duc la eliminarea unei acțiuni din componența indicelui sunt:

a) compania care a emis acțiunile intră în faliment:

b) încetarea existenței unei companii ca urmare a preluării prin fuziune de către o altă companie;

c) încetarea listării companiei la bursă;

d) compania este retrogradată în a doua categorie a bursei.

Pe lângă aceste criterii, un număr de până la șase companii pot fi eliminate anual din cauza lichidității scăzute. Procedura adăugării unor compar care le înlocuiesc pe cele scoase din componența indicelui, este următoarea:

selectarea subramurii industriei din care trebuie să facă parte societatea admisă, în funcție de ponderea pe care o ocupă fiecare dintre cele 36 de industrii de bază ale economiei japoneze în cadrul celor 225 de companii;

selectarea firmei din industria respectivă care va intra în componența indicelui Nikkei.

Noile componente trebuie să îndeplinească și următoarele criterii:

să fi fost listate pe piață timp de cel puțin trei ani;

să aibă un număr de cel puțin 60 de milioane de acțiuni pe piață (acest număr este calculat la o valoare de 50 de yeni pe acțiune; în cazul acțiunilor cu o valoare nominală mai mare, acestea sunt convertite la o valoare de 50 de yeni).

Prețurile folosite sunt cursurile bursiere ale acțiunilor în momentul calculării indicelui sau, dacă o acțiune nu a fost încă tranzacționată în ziua respectivă, prețul de la închiderea zilei precedente.

Metodologia de calcul al indicelui este ajustată în următoarele cazuri: emisiune de drepturi de subscriere sau atribuire, reduceri de capital, modificarea acțiunilor ce intră în componența indicelui.

Graficul nr. II.3. Evoluția indicelui Nikkei 225

Sursa: FXCM.COM

După cum se poate observa în graficul nr. II.3, cel mai mare nivel a fost atins în 29 decembrie 1989, când acest index a fost 38.916, după care în următorii ani a avut loc o prăbușire care a aruncat economia japoneză în recesiune pentru aproape 15 ani.

II.2.2. Indicele TOPIX

Indicele TOPIX (Tokyo Stock Price Index) este indicele primei secțiuni a Bursei din Tokyo, introdus în iulie 1969. Indicele TOPIX cuprinde în structura sa toate acțiunile companiilor ce cotează în prima secțiune a bursei. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieței japoneze.

TOPIX este de fapt denumirea unei familii de indici care cuprinde Topix Core 30 (acțiunile cu cea mai mare lichiditate și capitalizare), Topix Large 70, Topix 100, Topix Mid 400, Topix 500 și Topix Small, care se deosebesc între ei prin cuprinderea unui număr mai mic sau mai mare de companii, în funcție de dimensiunea firmelor respective. Acești indici au fost lansați la 1 aprilie 1998 și înlocuiesc vechiul indice Topix, calculat din 1969.

Începând cu luna iunie 2006, formula de calcul al indicelui a fost modificată de la medie ponderată cu capitalizarea societății la medie ponderată cu numărul de acțiuni disponibile spre tranzacționare (free float). Valoarea de bază a fost de 1.000 de puncte pentru fiecare dintre ei. Ca și la majoritatea indicilor bursieri, și în formula de calcul al acestor indici se petrec modificări cauzate de adăugări sau excluderi de acțiuni din portofoliu, ori de modificări petrecute la nivelul firmelor (fuziuni, achiziții, modificări de capital, conversii de acțiuni).

Indicii Topix sunt calculați în timp real pe parcursul fiecărei ședințe de tranzacționare.

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un titlu pentru a fi inclus în componența indicilor Topix se referă la lichiditate, capitalizarea bursieră și perioada care a trecut din momentul listării la bursă.

Începând din 16 septembrie 2003, Bursa de la Tokyo calculează un nou indice, TOPIX-1000, care este conceput în mod special pentru a include în structură societățile care intenționează să intre pe piața japoneză. În structura indicelui sunt selecționate 1.000 de acțiuni ale celor mai lichide societăți având cea mai mare capitalizare bursieră. Nu pot fi incluse în structura indicelui societățile care nu au fost listate și înregistrate la bursă sau pe OTC în ultimele șase luni. TOPIX-1000 se calculează în același mod ca și ceilalți indici din familia TOPIX. Modificări ale structurii indicelui se efectuează anual la închiderea ultimei ședințe din a doua vineri a lunii septembrie (dată specială pentru cotarea contractelor futures – „special quotation date for futures transaction”).

TOPIX Small include acele societăți comerciale neeligibile pentru TOPIX 500, listate pe piață de o perioadă de timp mai mică de șase luni.

II.2.3 Indicele TSE 2

Tokyo Stock Exchange Second Section Index cuprinde acțiunile cotate la Bursa din Tokyo neincluse în Topix. Nu se includ în indice companiile cotate pe piețele locale și pe piața OTC. Este construit din aproximativ 750 acțiuni, fiind un indice ponderat cu capitalizarea bursieră.

II.3. Piața bursieră Londra

II.3.1. Indicele FT Stock Exchange 100

FTSE 100 denumit și „Footsie” a fost introdus pentru a satisface nevoia unui indice al acțiunilor calculat în timp real. Indicele reprezintă suportul în contractele futures încheiate pe piața Marii Britanii. Acest indice are ca dată de referință 31 decembrie 1983, dată la care valoarea indicelui a fost de 1.000 de puncte. El este calculat printr-un sistem computerizat în fiecare moment al zilei bursiere. Intenția construirii acestui indice a fost inițial aceea de a reflecta cursul acțiunilor celor mai semnificative companii din punctul de vedere al capitalizării bursiere și de a asigura astfel o bună aproximare pentru întreaga piață bursieră britanică. O recapitalizare a acțiunilor ce intră în calculul acestui indice este făcută de obicei trimestrial sau ori de câte ori au loc evenimente care să o justifice (fuziuni, preluări, suspendări sau emisiuni majore de acțiuni). Acest indice constituie suport în contractele futures, care reprezintă aproximativ 81% din capitalizarea de piața din Marea Britanie, dar mai ales în opțiunile negociate la Bursa de Instrumente Financiare Derivate din Londra, bursă apărută ca urmare a fuziunii dintre Bursa Internațională Futures Londra (London International Financial Futures Exchange) și Piața Opțiunilor Londra (London Traded Options Market).

Indicele FTSE 100 este cel mai utilizat indicator al evoluției pieței de capital din Marea Britanie. Alături de acesta se mai calculează FTSE 250 Index, FTSE 350 Index, FTSE SmallCap Index și FTSE Fledgling.

Indicele prezintă următoarele caracteristici:

este constituit pe baza prețurilor ponderate cu capitalizarea bursieră;

se operează ajustări ca urmare a distribuirii dividendelor;

se efectuează revizuiri trimestriale pe baza deciziilor Comitetului indicelui, revizuirile și ajustările conțin, după caz, modificări ale elementelor de calcul a ponderii emitentului în indice (număr de acțiuni, factor de free float, factor de reprezentare) precum și includeri sau excluderi de emitenți din coșul indicelui;

se efectuează ajustări operative pe baza evenimentelor corporative;

calculul și desemnarea în timp real a valorilor indicelui (9:00AM – 5:30PM CET);

în componența coșului indicelui FTSE 100 sunt eligibile a fi incluse numai acțiunile comune emise de societăți înregistrate în Marea Britanie, care sunt listate și tranzacționate pe piața principală a London Stock Exchange;

Graficul nr. II.4. Evoluția indicelui FTSE 100

Sursa:FXCM.com

După un maxim istoric 6950,6 atins pe data de 30 decembrie 1999, a urmat o piață în scădere timp de trei ani, după care si-a dovedit mobilitatea printr-o revenire în condițiile unei piețe de energie volatile. În urma știrilor privind prăbușirea rapidă a piețelor de credit, indicele FTSE 100 a scăzut în tot restul anului 2007 și în 2008. La data de 6 septembrie 2008 indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a înregistrat cea mai mare scădere zilnica din ultimii 20 de ani, a pierdut 7,37%, până la 4613 puncte. Indicele FTSE 100 a început anul 2009 în ascensiune și în vara anului 2012 a marcat începutul unui trend ascendent care a luat amploare până în 2014, când s-a apropiat de maximul istoric din 1999, după cum se pote observa din graficul nr. II.4.

II.3.2. Indicele FT30

Indicele Financial Times (FT-30) sau FT Ordinary Share Index a apărut în 1935, calculat de Financial News (ulterior Financial Times). El a fost calculat pe baza acțiunilor a 30 de societăți reprezentative din sectorul industrial. Structura inițială diferă semnificativ de structura actuală a indicelui, aceasta modificându-se pe parcursul anilor. Datorită numărului mic de acțiuni cuprinse în portofoliul indicelui, acesta este sensibil la modificările de pe piață în comparație cu alți indici care au în componență un număr mai mare de acțiuni. În prezent, acest indice este mai puțin utilizat, rolul său fiind preluat de FTSE 100.

II.4. Piața bursieră Frankfurt

II.4.1. Indicele DAX

Indicele DAX este considerat cel mai reprezentativ indice calculat la Bursa din Frankfurt. DAX cuprinde un număr de 30 de acțiuni ale celor mai importante companii germane.

Alături de indicele DAX, se mai calculează indicii DAX 100, MD AX, CDAX (indice compozit), NEMAX 50, care reflectă diferite segmente ale pieței germane, precum și indici pentru cele nouă supersectoare (utilități, telecomunicații, financiar, industrial, IT, farmaceutic, materii prime, bunuri de larg consum, servicii), 18 sectoare și 63 subsectoare.

DAX este calculat la fiecare 15 secunde pe baza cursurilor acțiunilor componente și este publicat în ziarul Bursei din Frankfurt și în alte publicații e specialitate. Criteriile de selecție a celor 30 de acțiuni sunt lichiditatea, dată de volumul tranzacțiilor cu titlurile respective într-o anumită perioadă, și vitalizarea bursieră a acțiunilor în cauză. Fiind un indice ponderat, fluctuația prețului unei acțiuni cu pondere ridicată influențează mai puternic indicele. De exemplu, fluctuația cursului acțiunii Bayer influențează mai mult indicele DAX decât o fluctuație identică ca mărime a acțiunii BMW, deoarece capitalizarea bursieră a primei societăți și ponderea în indice sunt de patru ori mai mari decât ale celei de-a doua.

DAX este calculat ca o medie ponderată a cursului celor 30 de acțiuni, în funcție de capitalizarea free float-ului, înmulțită cu un factor de corecție K. Acest factor se modifică de fiecare dată când o acțiune este adăugată sau eliminată din componența indicelui. În calculul indicelui DAX se ține seama și de modificările care se petrec în legătură cu acțiunile componente, cum ar fi modificări de capital, acordări de dividende, emisiuni de drepturi de subscriere cu ocazia majorărilor de capital. Ponderea maximă a unui simbol în coșul indicelui este de 10%, după cum se poate observa din tabelul nr. II.2.

Tabelul nr. II.2. Ponderile atribuite celor mai importante 10 acțiuni din structura indicelui DAX 30

Sursa: dax-indices.com

Structura indicelui mai sus prezentata este orientativă, elementele indicelui variind în funcție de prețul de piața al emitenților din coșul indicelui respectiv de elementele indicelui modificate prin deciziile periodice ale Comitetului indicelui.

Data de referință a indicelui este 30 decembrie 1987, când indicele a avut valoarea de 1.000 de puncte. DAX este și el revizuit periodic sub aspectul componenței.

În ultimii 10 ani ai secolului XX, indicele DAX la fel ca și indicele DJIA a avut o creștere spectaculoasă, a atins punctul culminant la 8136 puncte în luna martie a anului 2000, înainte de a aluneca într-o piață în scădere, după cum se poate observa din graficul nr. II.5. La fel cum piețele de capital din întreaga lume au urcat și au atins cota maximă în 2007, așa a făcut și acest indice, ajungând la maximul său în iulie a aceluiași an, când a închis la 8152 puncte. Acesta a marcat încheierea perioadei curente, în care piața germană a fost în urcare.

Graficul nr. II.5. Evoluția indicelui DAX

Sursa:FXCM.COM

În urma știrilor privind prăbușirea rapidă a piețelor de credit, indicele Dax a scăzut în tot restul anului 2007 și în 2008, indicele a avut o evoluție descendentă, ajungând la 3589 puncte în martie 2009.

Vara anului 2009 a marcat începutul unui trend ascendent care a luat amploare și, în mod repetat, a înregistrat record după record, depășind 10000 de puncte în iunie 2014,după cum se poate observa din graficul nr.II.5.

În Germania se mai calculează indicele FAZ, calculat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care ia în considerare 100 de titluri din 15 sectoare de bază ale economiei germane.

II.5. Piața bursieră Paris

II.5.1. Indicele CAC 40

French Cotation Assistée en Continu (CAC 40) este cel mai important indice calculat pe piața ce capital a Franței. CAC 40 este calculat la fiecare 30 de secunde, începând cu data de 31 decembrie 1987. Valoarea de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 de puncte.

Metodologia de calcul a indicelui CAC 40 a fost modificată începând cu luna decembrie a anului 2003, în sensul că ponderile atribuite emitenților din structura indicelui se determină printr-o nouă metodă, bazată pe capitalizarea free float-ului. Primele 10 acțiuni din componența indicelui CAC 40 este prezentata în tabelul nr. II.3.

Tabelul nr. II.3. Ponderile atribuite celor mai importante 10 acțiuni din structura indicelui CAC 40

Cele 40 de acțiuni componente trebuie să fie tranzacționate pe piața cu reglementare lunară („a reglement mensuel”). Criteriile de selecție au fost:

capitalizarea bursieră: cele 40 de acțiuni trebuie să fie cotate între primele 100 de titluri tranzacționate la Bursa Euronext Paris din punct de vedere al capitalizării;

free float;

lichiditatea, sub aspectul volumului de acțiuni vândute și cumpărate.

Indicele CAC 40 face obiectul unor tranzacții cu instrumente derivate atât pe MONEP (Marche des Options Negociables de Paris), cât și pe MATIF (Marche a Terme International de France). Unele dintre acțiunile incluse în structura indicelui CAC 40 fac parte și din compoziția indicilor europeni, și 12 acțiuni, în structura indicelui Dow Jones EUROStoxx 50 TM.

Graficul nr. II.6. Evoluția indicelui CAC 40.

Indicele CAC 40 pierzând in 2001, 21,9% si 33,75% in 2002, scăzând pe 12 martie 2003 la 2.4015 puncte, in timp ce pe 4 septembrie 2000, ea avea un volum de 6.944,77 de puncte, după cum se poate observa din graficul nr. II.6.

În timp ce indicele DAX al Germaniei și indicii Dow Jones și S&P 500 ai Americii au atins niveluri record în ultima perioadă, indicele principalelor acțiuni ale Franței, CAC 40, de-abia dacă a recuperat o jumătate din pierderile pe care le suferise în timpul crizei financiare.

Capitolul III. Indicii bursieri mondiali

Indicii mondiali (internaționali) „MSCI World Index”, „FT-Actuaries World Index” și „Salomon-Russell Global Equity Index” oferă o bază de analiză a pieței bursiere mondiale.

III.1. Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International)

Reprezintă un grup de indici concepuți pentru a măsura performanțele piețelor din SUA, Europa, Canada, Mexic, Australia și Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-Est) și pe cele ale grupurilor industriale internaționale. Indicele mondial World Index se bazează pe cotațiile a 1477 de acțiuni, reprezentând aproximativ 60% din valoarea agregată a piețelor din 20 de țări.

Graficul nr. III.1. Evoluția indicelui MSCI World Index

După cum se poate observa din Graficul nr. III.1. indicele în ultimi cinci ani are un trend crescător, și a înregistrat record după record, în iulie 2014 a atins nivelul de 1762 de puncte.

III.2. Indicele mondial FT-Actuarial (FT-Actuaries World Index)

Reprezintă un grup de indici care au aceeași dată de referință și evidențiază separat fiecare dintre cele 32 de țări, nouă regiuni grupate geografic, 36 de grupuri clasificate în funcție de ramurile industriale și șapte sectoare economice luate în considerare.

Indicele mondial este un agregat al indicilor naționali și regionali, fiind reprezentat de 2400 de valori mobiliare individuale în care se poate investi oriunde în lume. Indicele se calculează zilnic și separat în monedă locală, în euro, în dolari americani și lire sterline, pentru a permite o evaluare a impactului componentei valutare pentru investitorii din țări diferite.

III.3. Indicele global Salomon-Russell

Salomon Brothers-Frank Russell Global Equity Index cuprinde în structura sa aproximativ 45000 de acțiuni ale unor companii di 23 de țări, fiind asemănător cu FT Actuaries World Index. Sunt excluse din comonența indicelui companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini sau care sunt foarte puțin lichide.

III.4. Indicele mondial Standard & Poor’s

Denumirea exactă a imdicelui este S&P Global 1200 și acoperă șapte regiuni principale ale lumii și 29 de țări. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici: S&P 500 în SUA, S&P TOPIX 150 în Japonia, S&P TSE 60 în Canada, S&P 350 pentru Europa continentală și Marea Britanie, S&P Asia/Pacific 100, S&P Latin America 40, S&P/ASX 50 în Australia.

III.5. Indicii STOXX

Integrarea economică europeană și introducerea monedei unice a constituit premisa cooperării financiare în vederea realizării și utilizării unor indici „paneuropeni”. În acest sens, Bursa din Paris (Euronext Paris SA), Bursa germană (Deutsche Boerse AG), Bursa Elvețiană ( SWX Swiss Exchange), împreună cu Dow Jones & Company au creat un „joint venture” care a promovat noii indici STOXX.

Acest grup de indici cuprinde:

Indicele Dow Jones STOXX care acoperă Europa, având în structură peste 650 de societăți. Acțiunile sunt alese din 16 țări structurate pe 19 sectoare. În afara zonei euro include și acțiuni din Suedia, Norvegia, Elveția.

Indicele Dow Jones Euro Stoxx cuprinzând aproximativ 320 de societăți emitente din țările care s-au asociat la Uniunea Monetară Europeană. Principalul său rol este de informare a investitorilor pentru plasamente în țările Uniunii Europene, inclusiv pentru societățile cotate la Bursa din Zurich.

Doi indici „blue chip” , care derivă din indicii generali, compuși fiecare din acțiunile a 50 de societăți selectate pe baza unor criterii cumulative:capitalizare bursieră, lichiditate, sector de activitate reprezentativ. Acești doi indici sunt: Dow Jones STOXX 50 pentru Europa și Dow Jones EURO STOXX 50 pentru țările Uniunii Monetare Europene

Din indicele Dow Jones STOXX 50 pentru Europa fac parte în prezent Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Astfel proporțiile de participare la constituirea indicelui sunt prezentate în Graficul nr. III.2.

Graficul nr. III.2. Participarea țărilor la formarea indicelui Dow Jones STOXX 50

Pe baza graficului de mai sus se poate spune că în cadrul indicelui Dow Jones Stoxx 50 sunt cuprinse acțiuni ale unor societăți care provin în proporție cea mai mare din Marea Britanie, deținând un număr de acțiuni emise de către 15 companii din această țară, urmată ca pondere de Germania care are în componența indicelui un număr de acțiuni ale unei totalități de 10 societăți.

În ceea ce privește sectorul de piață din care provin societățile emitente ale acțiunilor ce intră în structura indicelui, sectorul de piață predominant este cel al băncilor, urmat de cel al asigurărilor.

Data de referință pentru indicele Dow Jones STOXX 50 este 31 decembrie 1991 și a fost calculat retroactiv până la 31 decembrie 1986.

III.6. Indicii EURONEXT

În contextul globalizării, care are ca rezultat alianțele și fuziunile între bursele tradiționale, se impune dezvoltarea unor familii de indici care să reflecte evoluția piețelor transfrontaliere nou-create. EURONEXT a fost creată prin fuziunea operatorilor de piață din Franța, Olanda, Belgia și Portugalia.

Familia de indici cuprinde:

indicele EURONEXT 100 are în componența sa companiile cu cea mai mare capitalizare bursieră și lichiditate de pe piața EURONEXT. O condiție esențială în vederea includeri în coșul indicelui este tranzacționarea anuală a minimum 20% di acțiunile acelui emitent;

indicele EURONEXT 150, un indice de prețuri ponderat cu capitalizarea bursieră care include următoarele 150 de companii care nu sunt incluse în EURONEXT 100;

indicii NextPrime și NextEconomy au fost introduși ca urmare a formării segmentelor de piață cu aceeași denumire. În structura acestora se includ acțiuni aparținând emitenților cu capitalizare mică și medie din sectoarele economice tradiționale, respectiv inovatoare, care se supun unui regim de transparență ridicat. În coșul indicilor nu pot intra societăți din structura indicelui EURONEXT 100.

Capitolul IV. Utilizarea indicilor bursieri ca suport în contractele la termen

Un contract asupra indicilor bursieri este tranzacționabil pe piața la termen și oferă operatorilor noi oportunități de investiții și de acoperire a riscului unui portofoliu de valori mobiliare.

Dacă se anticipează o creștere a cursului bursier, un investitor poate cumpăra acțiuni sau poate încheia un contract de cumpărare a indicelui bursier. Invers, dacă se anticipează o scădere a cursului bursier, pot fi vândute acțiunii sau se pot încheia contracte de vânzare a indicelui bursier.

Contractele având ca suport indici bursieri sunt de tip futures și options.

IV.1. Contractele futures pe indici bursieri

Un contract futures ale cărui elemente sunt standardizate reprezintă obligația de a cumpăra (poziție ,,long“) sau de a vinde (poziție ,,short“) un indice bursier la o dată prestabilită, numită scadență.

Valoarea unui contract la termen se stabilește pe baza cursului la termen al indicelui și prin luarea în considerare a multiplicatorului pieței, care permite transformarea indicelui exprimat în număr de puncte în unități monetare ale pieței de referință.

Multiplicatorul utilizat pe diferite piețe este:

pentru piața americană: USD 500* indice (în număr de puncte);

pentru piața Londrei: GBP 25* indice (în număr de puncte);

pentru piața Japoniei: JPY 10.000* indice (în număr de puncte);

pentru piața Elveției: CHF 5* indice (în număr de puncte);

pentru piața României: RON 1 * indice (în număr de puncte).

Cursul la termen al indicelui este un curs de piață determinat pe baza raportului dintre cerere și ofertă, precum și în funcție de anticipațiile pieței la termen.

In afara acestui curs la termen se poate stabili o valoare teoretică a contractului pe indice bursier, pe baza următoarelor elemente:

cursul indicelui la vedere (Ic);

rata dobânzii (i);

rata dividendului (d) vărsat, eventual, pentru acțiunile ce compun indicele pe perioada de păstrare a acestor titluri în portofoliu.

T = Ic (1+ i – d)

Presupunând că Ic este egal cu 1.550 de puncte de indice, rata dobânzii 9% și că nu a fost vărsat niciun dividend în decursul perioadei considerate, valoarea teoretică a contractului la termen de o lună este:

T = 1550 * = 1561,6 puncte.

Toate contractele la termen pe indici bursieri impun constituirea unui depozit de garanție. Mărimea depozitului diferă în funcție de piață și de tipul de contract. El este stabilit la un anumit număr de puncte de indice. Pentru transformare în monedă locală se utilizează multiplicatorul pieței.

Dx = Np * Mx,

unde:

Dx – depozitul de garanție în moneda x;

Np – numărul de puncte aferent depozitului;

Mx – multiplicatorul pieței x.

Variația maximă permisă a contractului la termen este stabilită la un anumit număr de puncte de indice față de cursul de compensație al zilei precedente. Cursul de compensație, respectiv cursul la care se lichidează poziția unui operator, este determinat pentru fiecare dintre scadențele negociate pe baza ultimelor cursuri afișate în ședința de bursă din ziua anterioară.

Marcarea la piață a contractului permite calcularea marjei cumulate determinate de variația zilnică a numărului de puncte de indice.

De exemplu, pe piața japoneză, la 8 septembrie, un operator, anticipând o creștere de indice, achiziționează zece contracte pe indice TOPIX, cu scadența în luna decembrie a aceluiași an, la cursul de exercițiu de 1.270.

Depozitul de garanție:

N * MJPY * Ip = 10 * 10.000 * 100 = 10.000.000 JPY,

unde:

N – numărul de contracte;

MJPY – multiplicatorul pieței japoneze;

Ip – numărul de puncte de indice aferent depozitului de garanție.

Cursul de compensație la sfârșitul zilei pentru contractele cu scadență în decembrie este de 1.280.

Cursul din zilele următoare încheierii tranzacției are următoarele valori:

Tabelul nr. IV.1. Marcarea la piață a contractului futures pe indicele TOPIX

Având în vedere această evoluție de curs, operatorul închide poziția sa revânzând cele zece contracte cu scadența în decembrie la cursul de exercițiu de 1.302 și obține un câștig de 10 * (1.302 – 1.270) x 10.000 = 3.200.000 JPY.

Operațiile futures pe indici de bursă reprezintă vânzarea sau cumpărarea indicelui la cursul futures al bursei și cedarea sau primirea la scadență a unei sume cash în valoare egală cu produsul dintre multiplicatorul pieței și diferența dintre valoarea indicelui din ultima zi de tranzacție a contractului și prețul contractului futures. Dacă indicele este superior prețului futures, cei cu poziții „short“ vor plăti celor cu poziții „long“. Invers, dacă indicele este sub prețul futures, cei cu poziții „long“ vor plăti celor cu poziții „short“. Toate contractele futures sunt marcate la piață, în fiecare zi, prin intermediul casei de compensație, iar reglementarea cash dă rezultate similare celor care s-ar obține prin livrarea efectivă a tuturor acțiunilor cuprinse în indice. Operațiunea futures evită însă operațiunile și costurile pe care le presupune executarea în natură. Contractul futures pe indici de bursă este de fapt un titlu construit artificial, care nu se bazează pe un flux viitor de venituri (ca în cazul titlurilor primare) ori pe o marfă sau un activ financiar (ca în cazul titlurilor derivate). Acest contract nu poate fi lichidat la scadență decât prin plata unei sume de bani, spre deosebire de futures pe mărfuri și titluri de datorie, care pot fi lichidate și prin livrarea efectivă a activelor pe care este construit contractul.

De exemplu, un contract futures pe indicele TOPIX, mecanismul tranzacțiilor presupune parcurgerea următoarelor faze:

a. clienții dau ordine membrilor bursei, iar aceștia transmit ordinele în bursă, unde se încheie contractele;

b. tranzacțiile se realizează în marjă, adică atât clienții, cât și membrii bursei sunt obligați să depună cash sau în titluri o anumită garanție (din care, în general, minimum 50% trebuie să se depună în numerar);

c. lichidarea contractelor se face prin plata cash a diferențelor de preț determinate de casa de compensație în ziua regularizării. între membri operează marcarea la piață a fiecărei poziții: membrii care au poziții „short“ plătesc celor care au poziții „long“, dacă TOPIX crește, și invers. Față de clienți nu se marchează pozițiile, reglementările având loc în momentul lichidării.

Contractele futures pe indici se folosesc în principal în două scopuri:

ca mijloc de acoperire a riscului (un investitor care are plasament format dintr-o selecție de titluri se poate acoperi împotriva riscului de scădere a cursului prin vânzare de contracte futures);

în vederea obținerii unui câștig speculativ apărut din diferența de curs a indicelui.

De exemplu: o tranzacție futures pe TOPIX încheiată la 01.09 anul T de către clientul A, care a cumpărat zece contracte pentru decembrie, la 1.200 de puncte, prin intermediul membrului bursei B. La 30.10 anul T clientul închidă poziția sa „long“ la 1.310, obținând un câștig de:

(1.310 – 1.200) * 10 contracte * 10.000 yeni = 11.000.000 yeni.

Această sumă este plătită cash de către membrul bursei B clientului A.

Presupunem că la 01.09 anul T clientul A a vândut zece contracte futures pe TOPIX pentru decembrie la 1.300 de puncte de indice prin membrul B, așteptând o scădere a indicelui. La 21.11 anul T clientul A închide poziția „short“ la un curs al indicelui de 1.230.

Pentru client rezultă un câștig calculat astfel:

(1.300 – 1.230) x 10 contracte x 10.000 yeni = 7.000.000 yeni, sumă pe care membrul bursei B o plătește cash clientului A.

În cazul poziției „long“, dacă clientul nu și-ar fi lichidat poziția la 30.10 anul T, regularizarea s-ar fi realizat la prețul de lichidare (de 1.315) aferent datei de lichidare pentru contractele futures pe TOPIX la TSE.

În această situație s-ar fi obținut un câștig de:

(1.315 – 1.200) x 10 contracte x 10.000 yeni = 11.500.000 yeni, sumă pe care membrul bursei B trebuie să o plătească cash clientului A.

În cazul poziției „short“, aceeași situație se prezintă astfel:

(1.300 – 1.315) x 10 contracte x 10.000 yeni = -1.500.000 yeni

Această pierdere va fi plătită cash de clientul A membrului bursei B.

Există și posibilitatea încheierii simultane a celor două contracte, clientul urmărind să se acopere împotriva evoluției adverse a pieței. În cazul lichidării pozițiilor sale („short“ și ,,long“), clientul va obține un câștig net de 10.000.000 de yeni (11.500.000 – 1.500.000).

În cazul utilizării contractului pe indici în operații de acoperire a unui portofoliu, decizia privind sensul tranzacției se adoptă în funcție de anticipația gestionarului de portofoliu privind evoluția viitoare a cursului.

Dacă la un moment dat (t0) gestionarul unui portofoliu consideră că, până la o dată viitoare (t1), pentru a se proteja împotriva riscului de scădere a cursului acțiunilor deținute în portofoliu pe intervalul de timp considerat, inițiază un hedging, vânzând contracte futures pe indicele bursier, relația de calcul care permite stabilirea numărului de contracte ce urmează a fi tranzacționate este:

N = ,

unde:

P – valoarea portofoliului deținut la to;

Ip – prețul indicelui exprimat în număr de puncte;

M – multiplicatorul pieței;

ß – coeficientul de sensibilitate a portofoliului deținut în raport cu indicele.

Spre exemplu, un investitor de pe piața americană deține un portofoliu compus din acțiuni reprezentând o capitalizare bursieră totală de 5.000.000 USD și anticipează o scădere a cursului, va lua decizia de a evita riscul de pierdere datorat cursului, vânzând contracte asupra indicelui S&P- 500. La t0, contractele cu scadența la t1 se negociază la 1.900 de puncte.

Pentru a ști câte contracte trebuie să vândă în vederea acoperirii poziției sale, investitorul trebuie să cunoască coeficientul de sensibilitate a portofoliului său în raport cu indicele. Presupunând că acest coeficient este egal cu 1,15, numărul contractelor cu scadență la t1 ce va fi vândut este:

N = *1,15 = 6,05 aproximativ 6 contracte.

In luna iulie, cursul acțiunilor a scăzut efectiv, iar capitalizarea bursieră a portofoliului investitorului este de 4.000.000 USD (o scădere cu 20%).

Considerând că investitorul nu a încasat încă dividendele, acesta înregistrează la vânzarea portofoliului său o pierdere de:

5.000.000 – 4.000.000 = 1.000.000 USD.

Totodată, presupunem că, pe piața la termen, indicele S&P-500 înregistrează o valoare de 1.520 (o scădere cu 20%). în acest caz, investitorul recumpără contractele sale la acest curs de 1.520, obținând un câștig de:

(1.900-1.520) x 500 x 6= 1.140.000 USD.

Deci câștigul său net este de 1.140.000 – 1.000.000 = 140.000 USD. ,

Acoperirea împotriva riscului prin vânzarea contractelor S&P-500 a permis investitorului să compenseze scăderea cursului de piață printr-un câștig asupra contractelor și, în același timp, să înregistreze un câștig suplimentar.

IV.2. Opțiuni pe indici bursieri

Opțiunile pe indici sunt contracte care au ca activ de bază un produs sintetic, și anume indicele bursier. Opțiunile bazate pe indici asigură investitorului un instrument suplimentar, utilizabil în scopul reducerii riscului de piață, ca și pentru diversificarea oportunităților de investiții.

Suportul contractului nu se referă la un număr de acțiuni, deși indicele se construiește plecând de la o selecție de acțiuni.

Valoarea contractului se determină prin înmulțirea nivelului indicelui cu un multiplicator specificat de bursă. Așadar, prețul de exercitare a opțiunii, la care se aplică multiplicatorul respectiv, reprezintă suma de plată în cazul exercitării opțiunii. La exercitarea opțiunii, diferența dintre prețul de exercitare și nivelul curent al indicelui înmulțită cu multiplicatorul specific pieței reprezintă câștigul sau pierderea operatorului.

La opțiunile pe indici de bursă lichidarea contractului se face, dacă poziția pe opțiune nu a fost compensată, numai prin intermediul unor fluxuri bănești (lichidare cash), neexistând posibilitatea livrării acțiunilor din care este compus indicele.

Prima se determină de asemenea înmulțind nivelul cotat al primei (ca preț al opțiunii) cu multiplicatorul.

Se consideră următoarele tranzacții cu opțiuni pe indicele TOPIX:

1. Cumpărarea unei opțiuni „call“

Un investitor cumpără la 01.09 anul T o opțiune „call“ pe TOPIX la 1.200 de puncte, cu prima de 50.

a. Dacă indicele este în creștere, ajungând la 01.10 anul T la 1.350 de puncte de indice, opțiunea se exercită, investitorul obținând un câștig egal cu

C = (TOPIX – PE – p) * N * 10.000 yeni = (1.350 – 1.200 – 50) x 1 x 10.000 yeni = = 1.000.000 yeni.

b. Dacă indicele TOPIX cunoaște o evoluție descendentă, investitorul renunța la contract, pierderea sa fiind limitată la mărimea primei;

2. Cumpărarea unei opțiuni „put“

Investitorul cumpără la 01.09 anul T o opțiune „put“ pe TOPIX la 1.200, cu primă 50.

a. Pe durata de viață a opțiunii, indicele manifestă tendința de creștere. Cumpărătorul renunță la contract sau, altfel spus, abandonează opțiunea.

b. În cazul unui indice în scădere, opțiunea se execută; presupunând un nivel al indicelui de 1.050 de puncte de indice, câștigul cumpărătorului opțiunii va fi egal cu

C = (PE – p – TOPIX) * N * 10.000 yeni =

= (1.200 – 50-1.050) x l x 10.000 yeni = 1.000.000 yeni;

3. Vânzarea unei opțiuni „call“

Un participant pe piața opțiunilor, membru al bursei, vinde pentru un investitor un contract „call“ pe TOPIX la 1.200, cu primă 50, mizând pe un indice în scădere. Vânzătorul încasează prima, dar, ca măsură de siguranță pentru eventualitatea creșterii indicelui (caz în care se confruntă cu o pierdere), depune la Japan Securities Clearing Corporation (JSCC) o marjă calculată cu SPAN. Intermediarul poate solicita investitorului o marjă mai mare decât cea indicată de SPAN, să spunem 6.000.000 yeni. Dacă marja care trebuie depusă de intermediar reprezintă 20% din valoarea la închidere a contractului pe indicele TOPIX, nivelul marjei pentru cei doi se calculează astfel:

(50 + 20% 1.200) * N * 10.000 = 2.900.000 yeni pentru intermediar.

Deoarece suma marjei este mai mică decât limita de 6.000.000 de yenii investitorul va depune o garanție de 6.000.000 de yeni.

a. Dacă indicele crește, ajungând, de exemplu, la 1.350 de puncte investitorul înregistrează o pierdere egală cu

(1.200 + 50 -1.350) x 1 x 10.000 = – 1.000.000 yeni.

b. În cazul unui indice în scădere, câștigul vânzătorului este limitat la prima încasată inițial;

4. Vânzarea unei opțiuni „put“

Considerăm că un investitor a vândut o opțiune „put“ pe TOPIX la 1.200, prima încasată fiind de 50. Se impune determinarea unei marje ca și la vânzarea opțiunii „call“. Deci va depune o sumă de 6.000.000 de yeni.

a. Dacă indicele este în creștere, previziunea vânzătorului de „put“ se adeverește; cumpărătorul abandonează contractul. Câștigul vânzătorului de „put“ este egal cu prima încasată.

b. Dacă indicele scade, ajungând la 1.050 de puncte, cumpărător exercită opțiunea, iar vânzătorul de „put“ înregistrează o pierdere de

(1.050 + 50-1.200) x 1 X 10.000 yeni = -1.000.000 yeni.

Trebuie precizat încă o dată că lichidarea contractelor pe indici bursieri generează numai fluxuri în numerar reprezentând câștig sau pierdere, excluzând orice mișcare în portofoliul de valori mobiliare.

Concluzii

Procesul de inovare financiară este foarte intens în domeniul indicilor bursieri, datorită importanței pe care o prezintă aceste instrumente financiare. Indicii bursieri sunt utilizați pentru a urmări performanțele pieței de capital.

Indicele bursier este cel mai sintetic indice al unei economii și presupune raportul între cerere și ofertă la un moment dat pe piața respectivă. Din acest punct de vedere, indicele caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui e reprezentativă pentru ansamblul ramurilor și sectoarelor de activitate. Pe lângă această funcție indicii se constituie ca un important suport pentru tranzacțiile cu contracte futures și options, efectuate atât în scopul obținerii unui câștig, cât și în scopuri de acoperire împotriva unor posibile riscuri (hadging).

Deși, inițial, indicii bursieri au fost determinați doar pentru acțiuni, astăzi indicii care urmăresc evoluția altor titluri de valoare cum ar fi obligațiunile sau titlurile emise de fondurile mutuale. Diversificarea indicilor bursieri este și o consecință directă a diversificării produselor și a pieței de capital, în general.

O alta tendință în evoluția indicilor este dată și de extinderea lor din planul unei singure piețe de capital, localizată într-o anume țară, în planul pieței financiare mondiale, fapt pus în evidență prin apariția indicilor mondiali.

În mod normal bunurile specifice pieței imobiliare nu se tranzacționează la bursă deoarece nu se îndeplinește criteriul esențial de standardizare care este specific activelor bursiere. Din acest motiv accesul la piața imobiliară se poate realiza prin tranzacții bursiere de tipul contractelor futures și options doar pe baza unor indici de preț specifici pieței imobiliare. Indicii bursieri reprezintă unul din cele mai interesante și atractive produse bursiere, atât sub aspectul capacității de sintetizare a evoluției întregii piețe, cât și prin prisma avantajelor pe care le oferă investitorilor prin folosirea ca suport pentru tranzacții bursiere sub forma contractelor.

America este liderul de necontestat al pieței de capital din întreaga lume, iar istoria bursei americane începe încă din timpul Războiului de Independență când, pentru susținerea acestuia, și după terminarea sa, pentru plata soldaților au fost emise titluri de valoare ce urmau să fie rambursate imediat ce guvernul american devenea solvabil. Bursa din această țară a luat ființă în data de 17 mai 1792 când s-au pus bazele, prin semnarea Buttonwood Agreement, a ceea ce urma să devină prima bursă a lumii: NYSE ( New York Stock Exchange).

În S.U.A. se calculează foarte mulți indici bursieri, printre cei mai importanți se numără: indicele Daw Jones, Standard and Poor’s 500, indicii Frank Russell.

După lansarea indicelui Daw Jones, a urmat indicele britanic FTSE 30, indicele japonez Nikkei și de mulți alții, ce aparțin primei generații de indici, în structura cărora se cuprind acțiuni ale căror emitenți aparțin aceluiași domeniu de activitate ( de obicei din ramura industrială ), și din acest punct de vedere au capacitatea de informare limitată.

Apariția în ultimele decenii a indicilor de categoria a doua a reprezentat o noua etapă în evoluția indicilor bursieri. Acești noi indici cuprind un număr mare de acțiuni componente, din diverse sectoare ale economiei, realizându-se astfel o mai bună caracterizare a pieței bursiere și o mai bună satisfacere a nevoilor de informare. Astfel au apărut indicele Frank Russell, FTSE 100 ( pe piața Londrei ) , Topix ( pe piața japoneză ) care au un grad de relevanță mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de emitenți, aparținând unor domenii diferite de activitate inclusiv instituții bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor sau telecomunicațiilor.

Inițial, indicii au fost construiții doar pentru acțiuni, însă astăzi există indici care urmăresc evoluția altor instrumente financiare, cum ar fii obligațiunile sau titlurile emise de fondurile mutuale.

În ceea ce privește relevanța, indicii bursieri au evoluat de la o singură piață de capital situată într-o anumită țară, la piața financiară internațională prin apariția indicilor mondiali și indicilor caracteristici țărilor în spațiul monedei unice europene.

Bibliografie

1. Anghelache, Gabriela. Piața de capital în context european. Ed. Economica. 2009

2. Popa, Ioan. Bursa. Volumul I. Ed. Adevărul. 1993

3. Sabău-Popa Diana și Zăpodeanu Daniela. Introducere în studiul pieței de capital. Ed. Universității din Oradea. 2008

4. Teulon, Frederic. Piețe de capital. Ed Institutul European. 1997

5. Popescu, Vergil. Bursa și tranzacții cu titluri financiare. Ed. Call, Clubul Român, 1993

6. Roman, Monica. Statistica financiar bancară. Ed. ASE București. 2003

7. http://www.bloomberg.com

8. http://www.djindexes.com

9. http://www.standardandpoors.com

10. http://www.tse.or.jp/english/market/topix/

11. http://www.ftse.com

12. http://www.boerse-frankfurt.de

13. http://www.fxcm.com

Bibliografie

1. Anghelache, Gabriela. Piața de capital în context european. Ed. Economica. 2009

2. Popa, Ioan. Bursa. Volumul I. Ed. Adevărul. 1993

3. Sabău-Popa Diana și Zăpodeanu Daniela. Introducere în studiul pieței de capital. Ed. Universității din Oradea. 2008

4. Teulon, Frederic. Piețe de capital. Ed Institutul European. 1997

5. Popescu, Vergil. Bursa și tranzacții cu titluri financiare. Ed. Call, Clubul Român, 1993

6. Roman, Monica. Statistica financiar bancară. Ed. ASE București. 2003

7. http://www.bloomberg.com

8. http://www.djindexes.com

9. http://www.standardandpoors.com

10. http://www.tse.or.jp/english/market/topix/

11. http://www.ftse.com

12. http://www.boerse-frankfurt.de

13. http://www.fxcm.com